FAPTELE DUHULUI SFÂNT

Noi tocmai am avut un
serviciu funerar în după-amiaza aceasta, iar mâine dimineaţă vom avea altul.
După încheierea acestui serviciu, eu le-am spus fraţilor: „Haideţi să mergem
repede la biserică, pentru a nu pierde serviciul de acolo.”

Nu bănuiam că fratele
Neville mă va invita să vorbesc puţin din Cuvânt, dar acum mă bucur pentru că
am ocazia să vă salut din nou în Numele Domnului Isus, pentru bunătatea,
dragostea şi mila pe care a revărsat-o peste fiecare din noi şi peste fratele
păstor. Noi îi mulţumim cu recunoştinţă pentru aceasta.

Voi ştiţi că fratele
Neville este puţin deosebit de mulţi dintre 
fraţii lucrători. Este adevărat? El renunţă la slujba sa de la amvon ca
să mă lase pe mine să vorbesc ori de câte ori vin aici. El spune: „Frate
Bill…” apoi el nu mă întreabă dacă vreau să vorbesc, ci mă convinge s-o fac.
Când vezi această dragoste, te simţi de două ori bine venit. Această atitudine
a lui mă face să mă simt foarte bine, şi mă determină să nu-l refuz niciodată.
Prin aceasta el este foarte amabil şi plăcut.

Eu l-am auzit spunând
că copilaşul lui este puţin bolnav şi vomită. Cred că şi copilul fratelui
Junior este puţin bolnav, căci l-am auzind tuşind. Fiul tău tuşeşte în spate,
frate Junior? Sunt o mulţime de răceli şi alte boli dar vom avea rugăciune
pentru cei bolnavi peste puţin timp.

Acum, îmi voi începe citirea chiar de unde am rămas
azi dimineaţă, adică din Fapte 4.

Vom începe citirea
din Faptele Apostolilor sau mai bine zis din Faptele făcute de Duhul
Sfânt prin apostoli, capitolul 4.10.

Vedeţi? Noi numim întotdeauna această carte Faptele
apostolilor, dar în realitate ea nu este Faptele apostolilor, ci Faptele
Duhului Sfânt care lucra prin apostoli. Apostolii erau doar nişte oameni şi nu
puteau face nimic de la sine.

Voi îl cunoaşteţi pe
fratele Temple. Cu un timp în urmă el îşi tot căuta locul în biserică, şi eu
i-am spus: „Frate Temple, tu ai putea face un lucru sau altul, dar tu ai ceva
deosebit: eşti un cântăreţ bun.”

Eu apreciez mult
aceasta, de aceea i-am spus în continuare: „Dacă tu ai vrea să faci aceasta,
Dumnezeu te-ar putea folosi. Acesta este locul tău, de aceea, tu ocupă-te de
cântări. Aici este talentul tău. Tu trebuie să foloseşti acest dar.”

Este minunat şi mie
îmi plac foarte mult cântările vechi, vouă nu? (adunarea răspunde: „Amin.”).

Da, domnilor. Mie îmi
plac foarte mult să ascult acele cântări vechi. Desigur.

De asemenea îmi place
cum predică fratele Neville şi fiecare lucru la locul lui.

Îmi plac şi cântările
acelea de modă veche pe care le cântă fraţii şi surorile la radio. Dacă nu
i-aţi ascultat încă, porniţi-vă radiourile sâmbătă dimineaţa şi cred că veţi fi
binecuvântaţi. Soţia şi copiii mei ascultă cu multă plăcere acest program, ca
şi cum aş urca eu la amvon. Noi ne bucurăm cu adevărat de acest program şi-l
ascultăm cu plăcere în fiecare sâmbătă dimineaţa.

Voi ştiţi că în
această dimineaţă s-a întâmplat ceva şi eu nu pot să trec mai departe fără să
vă spun şi vouă.  Este vorba despre
copilaşul acela bolnav de cancer. Eu am avut un simţământ foarte ciudat cu
privire la el.

Astfel, când m-am
trezit azi dimineaţă, i-am spus soţiei: „Scumpa mea, cred că am avut un vis sau
o viziune. Eu nu pot s-o numesc viziune pentru că nu ştiu dacă nu cumva am fost
adormit. Cu toate acestea totul părea foarte real, iar când s-a terminat eram
treaz.”

Când am ajuns însă
aici, am văzut că toate lucrurile se petrec aşa cum am văzut în acel vis sau
viziune, azi dimineaţă.

Apoi am chemat-o pe
sora Cox, cu care am vorbit de câteva zile în urmă despre un bebeluş care
semăna cu cel văzut de mine. Ceva mă făcea să cred că acesta era bebeluşul
despre care am vorbit. El avea ochii mâncaţi de cancer. Da, mai întâi i-a fost
atins un ochi iar apoi celălalt, şi acum era pe moarte.

Dar un chirurg
renumit din Louisville, a îndemnat-o pe mama copilaşului să-l aducă la mine ca
să mă rog pentru el. Şi eu cred că Dumnezeu mi-a dat o viziune pentru acel
copilaş. Un singur lucru este însă clar şi anume, că aşa cum este sigur că eu
stau aici în clipa aceasta pe platforma aceasta, aşa este de sigur că acest
copilaş a fost vindecat. Da, domnilor.

Mie mi s-a întâmplat
foarte rar să fiu încurcat cu privire la aceste lucruri.

Acest lucru mi s-a
mai întâmplat o dată, când nu am primit o vedenie chiar clară cu privire la
fratele George Wright. Fratele McDowell s-a rugat să merg la mama lui Carlie
care zăcea aproape de moarte. Şi fratele Mack a dorit să mă duc să văd copilul.
Eu erau de patru zile la fratele George, pentru că îl iubeam mult, dar în inima
mea credeam că el va trece. Acesta-i adevărul. Eu credeam că va muri.

Medicii spuneau
într-un glas că nu mai este nici o şansă pentru el. Cheagurile de sânge erau
aproape de inimă aşa că nu se mai putea face nimic.

Doamna Wright, sora
noastră, care se află în mijlocul nostru, m-a întrebat ce părere am despre
această situaţie. După patru zile de rugăciunea, eu i-am spus: „Cred că va
pleca.”

Chiar şi micuţa Edith
m-a întrebat ce cred despre această problemă. Eu i-am spus: „Oh…!” iar ea
avea încă credinţă. Ea credea că el se va ridica. O ţinea înainte cu aceasta.

Fratele Shelby, care
stă mai în spate, m-a întrebat şi el: „Ce crezi despre tata?”

Eu i-am răspuns:
„Shelby, eu cred că el va pleca…” „Da, eu cred că ne va părăsi. El are deja
83 de ani şi cred că timpul lui s-a împlinit deja, pentru că Dumnezeu a promis
70 de ani pentru cei mai tari. Da, eu cred că el va pleca…”

Şi în noaptea aceea,
când m-am întors acasă de acolo, fratele Mack a stăruit să mă duc să mă rog
pentru mama lui Charlie. Aceasta era tot ce puteam face. Eu m-am dus şi m-am
rugat, apoi m-am întors din nou acasă.

Când am ajuns acasă,
m-am dus în cameră, m-am dezbrăcat şi m-am pregătit de culcare. În timp ce
făceam aceasta, am auzit pe cineva vorbind. Am privit şi am văzut o femeie cu
păr cărunt care stătea într-o bucătărie şi vorbea cu cineva la telefon. Femeia
aceasta era chiar mama lui Charlie pentru care mă rugasem. Acesta-i
adevărul….

Apoi deodată am văzut
salcia bătrână de lângă casa fratelui George. Cum stăteam şi priveam, am văzut
cum cad bulgări de nămol sau noroi de culoarea lutului. Şi o Voce a spus că
acesta este un mormânt. Da, era vorba despre un mormânt şi Vocea spunea că
„mulţi din cei care au râs de el, vor intra în mormânt înaintea lui”, sau ceva
asemănător.

Eu nu putut să
înţeleg chiar bine. Când totul s-a terminat, am sunat-o pe sora Wright şi i-am
spus ce am văzut şi că nu pot înţelege această viziune.

Mama lui Charlie a
mers acasă şi totul s-a petrecut exact cum am văzut. Eu cred că ea a trecut
acum, dar atunci s-a dus acasă şi s-a făcut bine, măcar că medicii au spus că
nu va apuca nici măcar dimineaţa. Dumnezeu a făcut aceasta ca să vedem că El
ne-a ascultat rugăciunea.

Zilele trecute a
venit la mine un om şi mi-a spus că cunoaşte pe cineva care a fost vindecat de
prostată, iar un an mai târziu s-a îmbolnăvit din nou de această boală.

Este adevărat. Tu
poţi fi vindecat în seara aceasta de o anumită boală, iar mâine dimineaţă s-o
ai din nou.

În seara aceasta tu
poţi să fii un păcătos iar mâine dimineaţă să fii un creştin, sau, poţi să fii
în seara aceasta un creştin, iar mâine dimineaţă să fii un păcătos. Desigur.

Un medic poate să-i
dea unui om penicilină pentru o răceală gravă sau pentru pneumonie, şi să-l
vindece pe loc. Apoi poate să-l examineze şi să nu mai găsească urmă de boală,
pentru ca mâine dimineaţă acel om să moară tot de pneumonie. Este adevărat?
Aceasta nu are nimic a face cu vindecarea.

Aceasta este la fel
ca zicala veche care zice: „…strecuraţi
ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
” 
(Matei 23.24).

Deci eu i-am spus
sorei Wright ce am văzut. După aceea, am avut o altă viziune în care l-am văzut
pe fratele George stând acolo în spate, apoi m-am văzut pe mine intrând pe uşă.
El a venit pe culoar până la mine şi mi-a întins mâna.

Voi ştiţi că el nu
putea să umble pentru că cheagurile de sânge i-au ajuns până aproape de inimă,
iar medicul a spus că poate muri în orice clipă. El avea șaptezeci și trei de
ani şi omeneşte nu mai avea nici o şansă să trăiască.

După ce am avut a
doua viziune, eu am venit aici şi am spus bisericii că am chemat-o pe sora
Wright. Dar nu numai atât, eu m-am dus din noua casă la fratele George. Acolo
erau doi bărbaţi, este adevărat frate George? Şi eu am vorbit cu ei. (fratele
George spune că el nu-şi mai aminteşte ce au discutat).

Este adevărat Edith?
„Da, el era într-o stare foarte gravă şi acolo erau doi oameni.”

Şi eu am spus: „Nu vă
temeţi, fratele Wright are să vină din nou la Tabernacol. El se va face bine şi
va putea umbla din nou, pentru că aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Eu m-am încurcat
referitor la aceste lucruri şi am mai spus: „Există şi ceva referitor la un
mormânt.” Dar când am primit vedenia a doua, totul a fost clarificat şi am
înţeles că mormântul era în legătură cu cei care şi-au bătut joc de fratele
George, atunci când au părăsit adunarea din care făcea parte pentru că ei nu
puteau să creadă în vindecarea divină. Acel mormânt arăta că el va vedea
mormintele celor ce l-au batjocorit şi care vor trece înaintea lui din viaţă.

Câţi au trecut de
atunci, frate George? (fratele George spune: „Patru sau cinci sunt deja în
pământ de când m-am făcut bine, iar păstorul bisericii, care m-a pus de-o parte
a fost pus şi el de-o parte cu vreo două săptămâni”).

Nu este Dumnezeu
drept? Ba da, domnilor! Eu sunt sigur de aceasta. Vedeţi? Cinci sau dus deja şi
nu a trecut încă nici un an de atunci, este adevărat frate George? (Da, cam în
jur de un an). Vedeţi de atunci a trecut aproape un an. Când Domnul spune ceva,
cuvintele Lui sunt absolutul. Voi trebuie să fiţi doar atenţi, pentru că eu nu
am văzut nici o vedenie care să fi dat greş.

În ceea ce-l priveşte
pe copilaşul vindecat, eu sunt aproape sigur că el este acela care mi s-a
arătat în viziune, deoarece am văzut-o pe femeia aceea machiată care stătea în
locul unde s-a ţinut serviciul funerar al soţiei mele. Bebeluşul acela era
micuţ ca fiica mea Sarah. Şi eu am văzut cum acel copilaş se întoarce de la
moarte la viaţă. Vedeţi? Eu am văzut că el va trăi – aceasta e atât de sigur,
pe cât sunt de sigur că Dumnezeu este în cer şi că cuvintele Lui sunt
adevărate. Da, domnilor. Eu cred aceasta din toată inima.

De aceea noi le vom
urmări şi ştim că vom vedea împlinirea a tot ce-a spus El. Domnul  e minunat! Este adevărat? (Amin). Cât este El
de bun cu noi!

În dimineaţa aceasta,
vom studia din Fapte, ca să vedem slava lui Dumnezeu în Biserica Sa.

Domnul Isus a venit
pe pământ ca un Martor – că El este Fiul lui Dumnezeu. Ucenicii au avut o mare
încredere în El, iar Domnul le-a spus că este imposibil să locuiască în fiecare
dintre ei în trup de carne. Atunci El putea să fie într-un singur trup. Dar
după ce va pleca de pe acest pământ, El Se va întoarce din nou, ca Duh, şi
atunci va putea locui în fiecare inimă flămândă, care însetează după El.
Atunci, El va continua în Biserica Sa toate lucrurile pe care le-a făcut când a
fost pe pământ, şi aceasta până al sfârşitul lumii.

Nu sunteţi bucuroşi
în seara aceasta pentru că voi faceţi parte din Biserica Lui? Nu, nu mă refer
la această clădire, pentru că există o singură Biserică la care voi nu puteţi
adera, ci în care trebuie să vă naşteţi!

Voi nu puteţi intra
în ea printr-o cerere, ci numai prin naştere, şi această naştere este prin
harul Său. Tu nu puteai să flămânzeşti după această Biserică, nu puteai s-o
doreşti, ci dimpotrivă în toate lucrurile ai fi fost împotriva ei, dacă nu
te-ar fi ales Dumnezeu mai dinainte ca să te naşti în această Biserică. Şi dacă
cineva se naşte în Biserica Lui, să ştiţi că Dumnezeu l-a cunoscut mai
dinainte, încă înainte de întemeierea lumii. De aceea El te-a ales şi te-a
hotărât ca să te naşti în Biserica Sa. Nu este minunat acest lucru?

Isus a spus că toţi
cei care vor auzi glasul Lui şi-L vor urma, vor primi viaţă. Este adevărat?

Ioan 6.37: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.

Şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (v. 44).

Vedeţi? Dar oamenii
spun: „Eu nu pot să cred asemenea lucruri!” Să nu-i dispreţuiţi pentru aceasta!
Compătimiţi-i! Rugaţi-vă pentru ei, deoarece ei nu au nimic de-a face cu
lucrarea Lui şi probabil că nici nu vor avea vreodată, de aceea nu pot să
creadă. Ei nu au o credinţă teologică, intelectuală, de aceea spun: „Păi, da,
eu cred că aceea este doar…” De ce? Pentru că nimeni nu poate să creadă dacă
Dumnezeu nu este cu adevărat în inima lui. Vedeţi? Nu se poate!

Isus a spus clar: „Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel
ce M-a trimis, are viaţă veşnică…
” (Ioan 5.24).

Deci noi nu primim
viaţă veşnică pentru că am aderat la biserică, nici pentru că am fost botezaţi,
nici pentru că am făcut una sau alta, că am strigat sau am făcut alte lucruri.
Toate acestea sunt bune: aderarea la biserică, botezul, strigarea, etc., dar
Isus a spus că: „Cine crede are viaţă
veşnică!

Şi Petru a spus în
Fapte 2.38: „Pocăiţi-vă şi fiecare din
voi, să fie botezat spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul
Sfântului Duh.

Citind aceste
cuvinte, eu m-am întrebat de multe ori un lucru, de-a lungul anilor:

„Doamne, aici vin
mulţi bărbaţi şi femei. Eu i-am văzut cum vin la altar, cum îngenunchează, plâng
şi se roagă; cum doresc să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos, iar o
săptămână mai târziu sunt din nou cu lumea! Cum este posibil aşa ceva?” Şi
privind aceste lucruri mi-am zis în continuare:

„Doamne, cu siguranţă
Cuvântul Tău nu este greşit, dar eu nu pot înţelege ce se întâmplă. Eu ştiu că
Tu ai făgăduit Doamne, că dacă voi rămâne în Tine, Cuvântul Tău va rămâne în
mine!”

Şi astfel, eu am
continuat să merg cu El până când astăzi eu pot să înţeleg ce este aceasta. El
mi-a făcut-o cunoscută. Eu nu am putut înţelege până într-o zi când Domnul mi-a
dat deschis Biblia şi m-a luminat asupra acestui lucru.

Citind acel verset,
am înţeles că oamenii aceia nu puteau fi decât ceea ce sunt de la început:

Ioan 6.44: „Nimeni nu poate veni al Mine, dacă nu-l
atrage Tatăl Meu.

Deci vedeţi, aici nu
este vorba despre om – că el vrea să fie, ci despre Dumnezeu care face
alegerea. Aici nu se pune problema că tu vrei sau nu; tu nu ai nimic de-a face
cu aceasta. Dumnezeu este Cel care hotărăşte.

Căci El a zis: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am
milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur!
” (Romani 9.15).

Acesta-i adevărul. Pe
El nu-L interesează cine eşti tu, ce poziţie socială ai, că eşti preşedintele
ţării sau că eşti un vagabond de pe stradă. Nu, El nu face nici o deosebire!

„Dumnezeu are milă de
cine vrea El să aibă milă!”

Şi El a hotărât încă
înainte de întemeierea lumii, cine sunt toţi aceia care vor fi salvaţi de-a
lungul veacurilor. Şi toţi aceia pe care i-a hotărât El, vor veni. Acesta-i
adevărul. Nici unul din cei aleşi de El nu se pierde pentru că Dumnezeu a
hotărât şi a spus că va avea o Biserică fără vină şi fără vreo zbârcitură.

În tema de azi
dimineaţă, noi i-am putut vedea pe acei mari învăţători farisei, renumiţi şi
şlefuiţi, care umblau cât se poate de sfinţi printre oameni, iar Biblia spune
despre ei că au fost găsiţi fără vină. De ce?

Pentru că ei ţineau
cu stricteţe datina strămoşească: „Oh, eu nu aş atinge aceea…” „Eu nu aş face
aceasta….” Vedeţi? Dar toate acestea erau faptele Legii, nu har.

Şi noi nu am fost
salvaţi prin fapte, ci prin harul lui Dumnezeu. Nu faptele noastre bune ne aduc
salvarea ci ceea ce a făcut Hristos pentru noi. El ne-a salvat! Acesta e
adevărul. Eu nu am o sfinţenie personală.

Poate cine spune: „Păi,
eu m-am lăsat de băut, de fumat, nu mai fur, nu mai mint şi aşa mai departe.”
Da, la prima vedere s-ar părea că aşa este, că el a făcut toate aceste lucruri
şi că are cu ce să se laude. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Noi nu am făcut
nimic de la noi înşine, ci El a venit în noi şi a scos afară toate aceste
lucruri rele. Vedeţi? Acesta este adevărul. Deci nu eu am făcut acest lucru, ci
El m-a eliberat!

Apoi, Duhul Sfânt
rămâne în mine şi creşte tot mai mult, tot mai mult, împingând afară din inima
mea tot răul, toate grijile şi ispitele. Cu fiecare biruinţă câştigată, Duhul
Sfânt cuprinde tot mai mult fiinţa voastră.

Ştiţi care este
adevărul? Dacă voi aveţi o ispită puternică, o slăbiciune, ceva ce nu e corect,
şi o biruiţi de câte ori vine, veţi vedea cum mărturia voastră va fi tot mai
puternică datorită acestei biruinţe.

Priviţi la Samson.
Atunci când a întâlnit acel leu, puterea lui Dumnezeu a venit peste el şi a
putut să-l ucidă fără să posede vreo armă. El i-a rupt pur şi simplu falca. Un
om micuţ, un prichindel cu părul creţ, un omuleţ slăbuţ care avea şapte şuviţe
de păr, care părea a fi un nebun. Da, el nu părea a fi mai mult decât un nebun,
dar aceasta numai până când a venit Duhul Sfânt.

Eu cred că nu v-ar fi
greu să credeţi că un bărbat mare şi puternic ar putea să ucidă un leu cu
mâinile goale, dar ceea ce este ciudat, e că acest lucru a fost făcut de un
flăcău mic şi neînsemnat.

De ce? Pentru că
Duhul Sfânt a venit peste el şi i-a dat putere să ucidă leul. Apoi albinele au
venit şi şi-au făcut stupul în hoitul acelui leu şi Samson a mâncat cea mai
bună miere pe care a mâncat-o vreodată. Este adevărat? Desigur. Pentru că l-a
biruit prin Puterea lui Dumnezeu.

Dacă voi aveţi ceva
din care aţi vrea să mâncaţi miere dulce, biruiţi-l prin Puterea lui Dumnezeu.
Atunci veţi vedea cât e de bună. O, Doamne…

Poate că tu ai fost
un beţiv şi aceasta te face ca şi acum când simţi mirosul de whisky, de bere
sau de altă băutură, să mai doreşti încă să bei. Biruieşte-o însă prin Puterea
lui Dumnezeu, şi vei vedea că după un timp când vei mai trece pe acolo, dorinţa
aceea este moartă, nu mai are nici o putere asupra ta! O, Doamne, cât de dulce
este mierea pe care ai obţinut-o! Este adevărat?

Priviţi ucenicii: ei
au biruit cu adevărat. În ziua de rusalii ei au fost umpluţi cu toţii de Duhul
Sfânt. Puterea lui Dumnezeu a venit peste ei şi astfel au primit daruri încât
au vorbit în limbi şi au făcut alte multe lucruri minunate. Ei au avut un timp
minunat şi Biserica lor era plină de focul Duhului.

Acum voi privi tema
noastră dintr-un alt punct de vedere. Pentru aceasta mă voi opri puţin la
Ştefan. El nu făcea parte dintre apostoli, ci era doar un diacon. Dar, oh,
frate, el poseda Ceva în inima lui, Ceva care nu îl lăsa să stea liniştit.

Aşa se întâmplă cu
fiecare om care-L primeşte pe Domnul în inima lui. El nu mai poate să tacă,
trebuie să spună despre ceea ce este în el!

Într-o zi, Ştefan a
ieşit pe stradă şi iată că acolo s-a întâlnit cu nişte iudei care au început o
ceartă de vorbe cu el. Ştefan era ca o casă în flăcări pe o vreme cu vânt.
Orice ai face nu poţi s-o stingi! Şi aşa era el, nu putea fi oprit.

Atunci, ei l-au luat
şi l-au dus cu forţa în Sobor, unde au început să-l învinuiască pe nedrept.

„Oh”, îşi ziceau ei,
„îl vom aranja noi pe fanaticul acesta! Vom termina noi cu el!”

Şi l-au pus în
temniţă până dimineaţa.

Când l-au adus din
nou în faţa tribunalului, „toţi cei ce
şedeau în Sobor, s-au uitat ţintă la Ştefan, si faţa lui li s-a arătat ca o
faţă de înger.
” (Fapte 6.15).

Eu nu văd prin
această strălucire a feţei lui, că ar fi avut o lumină care strălucea peste el,
ci faptul că vorbea cu înţelepciune şi cu siguranţă, deoarece ştia pe ce stă.
Eu nu pot să-mi imaginez că îngerul este o lumină strălucitoare, sau ceva ce
luceşte, ci aceasta înseamnă că era plin de bucurie pentru că ştia despre ce
vorbeşte.

Biblia spune că
Ştefan a păşit în faţă plin de îndrăzneală şi neînduplecat, şi a spus:

Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi!” (v. 2).

El stătea liniştit,
asemenea unui miel, în mijlocul a peste zece mii de lupi flămânzi care
scrâşneau din dinţi însetaţi de sângele lui.

Dar el le-a spus:

Fapte 7.2: „Fraţilor şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul
slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam….

v.3: „Şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi din familia
ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta.
”, şi Avraam l-a ascultat în
totul pe Domnul…

Pe care dintre proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât mai
dinainte pe cei ce vesteau venirea Celui neprihănit, pe care L-aţi omorât acum!

Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi
totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa
faceţi şi voi!
” (v. 52, 51).

O, Doamne, mi-ar
place atât de mult să am predica lui Ştefan înregistrată. Frate Beeler aş dori
să putem predica şi noi ca el. Da, domnilor!

El a spus: „…Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu
inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut
părinţii voştri, aşa faceţi şi voi!

Ştefan era un om plin
de Duhul Sfânt, pentru că lumea şi plăcerile ei fuseseră scoase afară din el.
O, Doamne, să-l opreşti? Tu nu ai fi reuşit aşa ceva. Era imposibil. El era în
clocot, frate, şi trebuia să predice Evanghelia. Da, Ştefan a predicat
Evanghelia şi a făcut semne şi minuni.

După o vreme, iudeii
nu au mai putut suporta vorbirea lui, l-au târât afară din cetate şi l-au
omorât cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit
Saul, care a fost de faţă la moartea lui Ştefan.

Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer şi a spus:

„Iată, văd cerurile deschise, si pe Fiul omului stând în
picioare la dreapta lui Dumnezeu.
” (Fapte 7.55-56).

Pot să-mi imaginez
cum Pavel s-a scărpinat în cap şi şi-a zis: „Ce se întâmplă aici?”

Iar Ştefan a adăugat:
Doamne, nu le ţine în seamă păcatul
acesta!
” (v. 60).

Apoi a adormit
legănat în braţele lui Dumnezeu. El nu a mai simţit nici o lovitură de piatră
din momentul acela, pentru că Dumnezeu l-a legănat să adoarmă în braţele Sale,
întocmai ca o mamă care-şi adoarme sugarul.

Dumnezeu l-a purtat
pe braţele lui Hristos până la tronul lui Dumnezeu, unde este pace. El este
numărat printre martirii care şi-au dat viaţa pentru El. Iar în seara aceasta,
el stă printre tovarăşii săi, nemuritori şi cu o cunună de martir pe cap.

Aşa şi-a sigilat
mărturia Ştefan cel umplut cu Duhul Sfânt. Acesta-i adevărul.

Bolovanii aceia mari
care-i loveau tot trupul, nu au mai avut nici o putere pentru că Dumnezeu l-a
legănat ca să adoarmă pe braţele Sale.

Dacă veţi citi în
Biblie, veţi vedea că nu scrie nicăieri că Ştefan a murit, ci:

După aceste vorbe a adormit.” 
(v. 60). Amin. Acesta este felul în care mor creştinii. Amin. În ordine.

Deci biserica primară
a avut un timp minunat. Făgăduinţa Tatălui sosise, aşa cum a spus şi fratele
Neville cu câtva timp în urmă. Dar acest lucru nu i-a îngâmfat, ci i-a
determinat să facă ceva pentru El. Ei au plecat plini de bucurie să predice
Evanghelia. Astfel, Petru şi Ioan, doi oameni simpli şi neştiutori de carte, au
trecut într-o zi pe la poarta numită Frumoasă. Doamne!

Diavolul şi-a zis:
„Bine, iată-i că acum stau acolo printre oameni şi predică, dar aceasta nu mă
deranjează.”

Toţi oamenii pot să
asculte o predică.

Dar iată că atunci
când au trecut pe acolo, lângă poartă stătea un om olog care le-a cerut milostenie.

Duhul Sfânt i-a zis
lui Petru: „Petru, omul acesta poate fi vindecat pentru că are credinţă.” Când
Petru a înţeles acest lucru s-a apropiat de el şi i-a zis: „…scoală-te şi umblă!

 L-a
apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi
gleznele;

Dintr-o săritură a fost în picioare, şi a început să
umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind şi lăudând pe Dumnezeu.
” (Fapte 3.6-8).

Ştiţi ce a urmat?
Acest lucru i-a provocat Satanei mai mult necaz decât toate predicile pe care
le-au rostit cei doi apostoli vreodată.

Frate, tu lasă-L pe
Domnul să înceapă să lucreze ceva pe partea supranaturală şi atunci vei putea
vedea cum fiecare pungaş şi fiecare canalie din iad, va începe să urle şi va
cere sângele tău. Este adevărat? Da, aşa este.

Eu vă spun că atunci
când Petru a ţinut acea predică în ziua de rusalii, în urma căreia la numărul
ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete, nu l-a deranjat pe
Diavolul deloc. Nici măcar nu s-a mişcat din patul lui, ci ş-a zis: „O, este
bine, lasă-i în pace!” Acesta este adevărul. Vedeţi?

Dar în ziua
următoare, Petru a trecut pe la poarta Templului numită Frumoasă şi acolo a
vindecat un olog din naştere. Ce a urmat? Tot iadul s-a năpustit împotriva lui.
Acesta este adevărul. El a fost luat şi aruncat în închisoare din cauza acele
vindecări supranaturale.

Diavolul şi-a zis:
„Nu pot permite aşa ceva! Acum vor începe cu vindecarea divină şi dacă vor face
aceasta, îmi vor doborî proptelele pe care stau!” Acesta este adevărul.

„La auzirea predicii,
eu îi mai pot înşela pe oameni cu puţină teologie, dar dacă ei încep cu aceste
vindecări, eu nu îi mai pot înşela, pentru că am de-a face cu un fapt real şi
oamenii pot să-l vadă! De aceea îi voi opri înainte ca tot grupul să iasă în
scenă.”

Dar el nu i-a putut
opri nici atunci şi nu îi va putea opri nici acum! Acesta-i adevărul.

Evanghelia lui
Dumnezeu merge înainte şi numai înainte. Mereu înainte! Iar atunci când cerul
şi pământul nu vor mai fi, Cuvântul Lui va rămâne încă acelaşi! De ce?

Pentru că „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele
Mele nu vor trece!
” (Matei 24.35).

El nu poate trece!
Cuvintele Lui sunt nemuritoare pentru că El însuşi este nemuritor! Dumnezeu nu
poate să treacă, de aceea eu cred fiecare Cuvânt rostit de El. Eu cred că „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în
veci.”
(Evrei 13.8).

Acesta este adevărul:
El este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Duhul Sfânt care a
căzut din cer peste ucenici în ziua de rusalii este Acelaşi şi astăzi.

Eu sunt de acord că
Duhul Sfânt a fost călcat, batjocorit, înţeles greşit, imitat, etc., dar cel
care a făcut aceste lucruri a fost numai Diavolul. El este acela care falsifică
Adevărul.

Dar există un botez
adevărat al Duhului Sfânt, care aduce în mijlocul Bisericii aceleaşi rezultate
pe care le-a adus în mijlocul bisericii primare în ziua cincizecimii.

Acesta este adevărul.

Desigur, Satana îşi
ridică sperietorile de ciori acolo afară. Eu vă spun Adevărul.

De fiecare dată când
vedeţi o sperietoare de ciori ridicată undeva, să ştiţi că prin apropiere este
ceva bun. Acesta este adevărul.

Voi nu veţi vedea
niciodată o sperietoare de ciori pusă într-un copac cu mere pădureţe. Cu
siguranţă că nu! Ci ea va fi ridicată acolo unde este un copac cu mere mari şi
dulci (sau alte fructe). De ce? Ca ea să sperie ciorile.

Aşa face şi Satana.
El ridică sperietoarea de ciori acolo unde se află credinţa adevărată a Duhului
Sfânt, ca să-i îndepărteze pe oameni de ea, ca să-i sperie. De ce? Pentru că
chiar acolo Se află Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel înviat, cu Puterea Sa
nemuritoare – aceeaşi ieri, azi şi în veci.

Amin. Aceasta
înseamnă „aşa să fie!”. În ordine.

Deci, noi vedem că
cei doi apostoli au fost puşi în închisoare, iar în dimineaţa următoare au fost
puşi în libertate după cei mai întâi au fost bătuţi.

Noi ştim că Petru a
stat în faţa mulţimii, în capitolul 3 şi a vorbit plin de Duhul:

v.12: „Bărbaţi israeliţi, pentru ce vă miraţi de
lucrul acesta?

Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea
voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le-a făcut
Dumnezeu prin El, în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi…
” (Fapte 2.22).

Şi ei ştiau
într-adevăr că Isus era un Om venit de la Dumnezeu.

Fapte 3.14-16: „Voi v-aţi lepădat de Cel sfânt şi
neprihănit, şi aţi cerut să vi se dea un ucigaş.

Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat
din morţi; noi suntem martorii Lui.

Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe
omul acesta, pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi.

Apoi în Fapte 4.9,
Petru continuă:

Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine,
făcută unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,

s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul
acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos
din Nazaret…

(v.10).

Când ei au întrebat:
„Din ce grupare religioasă faceţi parte? Unde aţi fost ordinaţi şi cine v-a dat
dreptul să faceţi acest lucru? Ce grupare reprezentaţi ca să mergem la bătrâni
să-i întrebăm pe ce bază faceţi voi aşa ceva? Da, domnilor, noi vrem să ştim
care biserică învaţă asemenea erezii? De unde sunteţi voi?”

Petru a răspuns: „Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră
pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret…
(v.10).

Şi ei nu au putut
spune nimic împotriva acestui lucru, deoarece omul pe care-l cunoşteau cu
toţii, stătea acolo ca mărturie vie. Amin. Amin.

Priviţi ce a spus Petru mai departe:

Fapte 4.11-12: „El este „piatra lepădată de voi zidarii…

În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer
nici un alt nume dat oamenilor, în care să fim mântuiţi.

Aş vrea să observaţi
un tablou frumos care se ascunde aici.

Când Solomon a zidit
Templul lui Dumnezeu toate pietrele au fost tăiate, prelucrate şi şlefuite în
carieră, astfel încât pe tot timpul zidirii, care a durat 40 de ani, nu s-a
auzit nici un zgomot de ciocan sau de fierăstrău, daltă, etc. Toate pietrele
erau duse împreună, piatră cu piatră, aşa că tot cei mai trebuiau să facă
meşterii zidari era să pună puţin mortar între ele şi să le aşeze unele peste
altele.

Acum, aici este
paralela mea referitor la această problemă. Templul lui Solomon este un simbol
spre zidirea Templului duhovnicesc al lui Hristos, care este format din noi
(pietrele vii).

Evreii mergeau în
Templu pentru a primi binecuvântarea.

Noi suntem botezaţi
în Templul sau Trupul lui Isus Hristos prin Duhul Sfânt.

Romani 8.1 spune: „Acum nu mai este nici o osândire pentru cei
ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci
după îndemnurile Duhului.

Ei doresc lucrurile
duhovniceşti şi nu le pasă de cele fireşti.

Astfel, trupul meu
spune: „Sunt foarte obosit!” dar duhul meu răspunde: „Nu eşti obosit deloc! Eu
sunt stăpânul tău, de aceea, urmează-mă!” Amin.

Poate că medicul tău
spune: „În cazul acesta nu se mai poate face nimic; omul va muri.”

Când voi privi cu
ochii aceştia fireşti persoana respectivă, voi spune: „Da, aşa este!”

Dar Duhul Sfânt vine
şi dă o vedenie în care îmi arată că omul se va face bine. Atunci eu spun: „Aşa
vorbeşte Domnul: omul acesta va trăi!”

De aceea noi nu mai
umblăm după îndemnurile firii, ci după îndemnurile Duhului. Acesta este
adevărul.

Acum, când aceste
pietre sunt aduse împreună …. vedeţi, ele au fost tăiate din diferite părţi
ale lumii.

Astfel, lemnul de
cedru era adus din munţii Libanului. De acolo erau aduşi la Iope cu carul cu
boi, iar mai departe erau duşi cu plugul până la locul zidirii Templului.

Apoi pietrele – una a
fost tăiată în felul acesta, alta aşa şi aşa mai departe. Probabil că atunci
când le-au tăiat, lucrătorii în piatră s-au certat şi au fost nemulţumiţi.

Tot aşa fac şi
predicatorii de azi. Unii spun: „Eu sunt metodist! Biserica mea este cea
adevărată!” Alţii: „Eu aparţin de Adunarea lui Dumnezeu! Slavă Lui!”, etc. Şi
astfel ei se ceartă, dar nu uitaţi un lucru: Dumnezeu este acela care face
tăierea!

Ei nu puteau înţelege
(tăietorii în piatră) de ce o piatră se tăia într-un fel şi alta în alt fel,
dar când le-au luat şi le-au aşezat de probă pe pământ ca să vadă dacă se
potrivesc, au văzut că totul este perfect şi nu mai trebuie să taie din ele.

Eu cred că într-una
din aceste zile, când bisericile vor merge în Confederaţia unită a Bisericilor,
iar noul papă este adus din SUA şi pus în fruntea lor conform profeţiei
biblice, vor forma chipul fiarei.

Dar şi Biserica
adevărată a Dumnezeului celui viu va fi adusă împreună. Credincioşii adevăraţi
dintre metodişti, baptişti, prezbiterieni, penticostali, nazarineni, pelerinii
sfinţeniei, etc., vor ieşi afară şi vor merge împreună fiind uniţi prin
dragostea lui Dumnezeu şi formând trupul Domnului Isus Hristos. Atunci
filozofii şi cei cu mintea redusă vor fi aruncaţi la o parte. Ei vor merge
înainte, drept în Confederaţia bisericilor.

Zilele trecute am
citit în ziar că chiar şi „Adunarea lui Dumnezeu” a mers în această
confederaţie a bisericilor. Oh, Doamne! Dar ca să facă aceasta, ei trebuie să
nege Cuvântul. Acesta este adevărul. Penticostalii trebuie să nege toate
semnele şi minunile din mijlocul lor, ca să poată intra acolo. Ei trebuie să le
nege ca să poată câştiga popularitate.

În ce mă priveşte, eu
prefer să mă culc mai degrabă flămând, sau să mănânc numai sărăţele şi să beau
apă dintr-un pârâu şi să-I fiu plăcut lui Dumnezeu, decât să am toate
bunătăţile din lume cu preţul compromiterii credinţei în Domnul Isus Hristos şi
a Cuvântului Său. Eu cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, de aceea eu
cred că fiecare Cuvânt scris în Ea este Adevărul. Da, domnilor!

Să privim acum
înăuntru ca să vedem ce făceau meşterii zidari. După ce le-au fost aduse
pietrele, au început să ridice construcţia dar la un moment dat au găsit o
piatră cu o formă ciudată, pe care nu au putut-o folosi. Atunci au zis: „Piatra
aceasta nu este bună!” şi au aruncat-o deoparte, într-o grămadă de buruieni. Ei
nu o puteau folosi pentru că avea o formă ciudată şi nu se potrivea nicăieri în
construcţia lor. Tot zidind, eu au ajuns într-un loc unde nu s-a potrivit nici
o piatră, pentru că era nevoie de o piatră unghiulară. Zadarnic au căutat
printre pietre, pentru că nici una nu s-a potrivit. Atunci cineva a mers afară
şi a căutat chiar piatra pe care zidarii au respins-o şi au aruncat-o – aceea
era piatra de preţ din capul unghiului.

Exact aşa este şi
astăzi, prieteni. Biserica metodistă este în ordine şi la fel toate celelalte:
baptiştii, penticostalii, nazarinerii, pelerinii sfinţeniei, etc., dar problema
este că ei toţi refuză Piatra unghiulară.

(Fratele Branham bate
de cinci ori în amvon).

Acesta este motivul
pentru care Evanghelia nu a putut ajunge în toată lumea prin legitimarea făcută
de Duhul prin semne şi minuni, pentru că denominaţiunile au tăiat afară Puterea
supranaturală, spunând:

„Zilele minunilor au
trecut! Astăzi nu mai există nici un fel de vindecare divină! Astăzi nu mai
există vorbire în limbi! Astăzi nu mai există nici un astfel de lucru
supranatural! Darurile au fost pentru un alt timp, care a trecut!”

Dar să ştii, frate,
că toţi aceia care spun aşa ceva vor fi puşi de-o parte. Astăzi, aceste
biserici nu sunt altceva decât nişte organizaţii renumite, care adună în
mijlocul lor o mulţime de adepţi, dar nu uitaţi că Biblia spune despre ei că: „au doar o formă de evlavie, dar tăgăduiesc
puterea lui Dumnezeu; depărtaţi-vă de aceştia!
” (2 Timotei 3.5).

Şi noi vedem că toate
aceste denominaţiuni au încercat să zidească, dar nimeni nu-şi poate zidi
construcţia pe o altă temelie decât pe credinţa în Isus Hristos.

De aceea, voi nu
puteţi să spuneţi că ceea ce spune Cuvântul Său este o nebunie, dacă-L primiţi
pe Isus Hristos.

Oamenii spun: „Oh, eu
L-am primit pe Isus!”

Dar vreau să vă spun
ceva:

Dacă voi Îl primiţi
pe Isus, veţi primi Ceva care vă va spune că Cuvântul lui Dumnezeu este
inspirat; că Isus Hristos este acelaşi şi în seara aceasta, făcând aceleaşi
lucrări pe care a făgăduit că le va face. Dacă nu vă veţi identifica cu mărturia
aceasta, înseamnă că nu L-aţi primit pe Isus, ci doar doctrina vreunei
biserici.

Deci nu uitaţi: când
inima voastră vine sus, acolo se întâmplă ceva, astfel încât veţi crede tot ce
spune Dumnezeu.

Atunci voi veţi şti
că Acesta este adevărul! Atunci toţi dracii din iad nu vor putea să clatine
credinţa voastră! De ce? Pentru că voi credeţi că dacă Dumnezeu a spus ceva,
aceasta este totul! Pentru că credinţa voastră se odihneşte pe „Aşa vorbeşte
Domnul!” Orice s-ar întâmpla – că muriţi sau trăiţi, voi credeţi. Tu eşti gata
oricând să-ţi pecetluieşti mărturia cu propriul sânge, deoarece crezi că acesta
este Adevărul. Da, tu ştii că acesta e adevărul pentru că aşa a spus Dumnezeu,
şi Ceva dinlăuntrul tău ştie aceasta.

Dar dacă tu vii
înăuntru şi priveşti totul prin intelect, vei argumenta tot timpul şi vei
spune: „Aceasta nu e aşa….Aceea nu e aşa….Noi nu credem aceasta….Noi nu
credem aceea!”

Sau: „Ei bine, dar eu
nu pot să cred în aşa ceva…” Acestea sunt argumentele minţii.

Poate că şi voi veţi
face la fel în seara aceasta în New Albany, argumentând împotriva lui Dumnezeu.
De ce fac oamenii aceasta?

Să citim mai departe
din Fapte, ca să vedem cum s-au rugat apostolii:

Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul
Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile, şi pentru ce cugetă noroadele lucruri
deşarte?

Împăraţii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au
unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.

Într-adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe
care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu
Neamurile şi cu noroadele lui Israel…

Ei s-au rugat cu
toţii fiind o inimă şi un gând şi au spus:

Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să
vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,

şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi
semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus.
” (Fapte 4.25-30).
Amin. Dumnezeu să ne ajute să avem şi noi o adunare de rugăciune ca aceea!

După ce s-au rugat cu
aceste cuvinte, Biblia spune: că „s-a
cutremurat locul unde erau adunaţi.

Oh, Doamne! De astfel
de bărbaţi şi femei avem nevoie şi noi în seara aceasta, care să fie o inimă şi
un gând ca ucenicii. Ei nu dau nici o atenţie la ceea ce spune unul şi altul,
pentru că sunt ascunşi în Hristos Isus. Nădejdea mea nu este zidită pe nimic
altceva decât pe credinţa şi neprihănirea primită prin sângele lui Isus
Hristos.

Şi fie că soarele va
mai răsări mâine, fie că nu, noi suntem legaţi înaintea lui Dumnezeu printr-un
legământ:   că-L vom sluji şi vom călca
pe urmele paşilor Săi, oricare ar fi preţul. Atunci veţi găsi Biserica
adevărată, care merge numai înainte. Amin.

Şi Petru a spus: „În nimeni altul nu este mântuire; căci nu
este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.

Printre noi vine o
doamnă care este membră la o biserică metodistă; dar pentru că ne iubeşte, vine
aici.

Şi o altă doamnă, a
întrebat-o:

„La ce biserică
mergi?”

„Sus la Tabernacolul
Branham,” a răspuns sora.

„Vrei să spui că
mergi la biserica aceea, şi că eşti de acord cu învăţătura care se prezintă
acolo?”

„Ce fel de
învăţătură?”

„Păi, ei se laudă
prea mult cu Isus, botează în Numele lui Isus, se roagă în Numele Lui şi
folosesc Numele Lui în toate lucrurile.

Dar Biblia spune
fraţilor, că „nu este sub cer nici un alt
Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.
” Cu siguranţă că nu!

Eu nu vreau să mă
cert cu nimeni, dar aş vrea să văd un singur om care poate să-mi dovedească cu
Biblia că nu am dreptate.

(Fratele Branham bate
de cinci ori în amvon).

Acesta-i adevărul. Nu
contează că ei îţi spun că eşti nebun, sau orice altceva. Aceasta nu are nici o
importanţă.

Zilele trecute am
intrat într-o librărie ca să cumpăr nişte cărţi. O doamnă care vindea acolo,
mi-a spus când a văzut ce cărţi caut:

„Eu nu aş ţine
asemenea cărţi pe raftul meu. Zilele trecute a trecut o doamnă pe aici şi le-a
cumpărat pe toate.”

Ea avusese şapte
exemplare şi doamna aceea le cumpărase pe toate.

Apoi a venit vorba
despre vindecarea divină. În librărie se aflau şi trei bărbaţi – doi
predicatori metodişti si unul prezbiterian. Aceşti bărbaţi au trecut de partea
mea în discuţia pe care o purtam cu doamna aceea şi au spus: „Tu ai dreptate.”

Când am dat să plec
au apărut şi fraţii Shire şi Creech. Atunci unul dintre predicatorii metodişti
s-au apropiat de mine şi mi-a pus mâna pe umăr, după care a zis:

„Frate Branham, cu
mulţi ani în urmă, eu am mers într-o zi la tine. Tu erai căţărat pe un stâlp,
erai încălţat cu o pereche de ghete vechi şi murdar pe faţă, pentru că trebuia
să repari linia.”

El a continuat:

„Eu ştiam că tu
înveţi despre vindecarea divină, de aceea m-am hotărât să te caut pentru că
mama mea era grav bolnavă cu rinichii. Ea era pe moarte şi nu s-ar fi făcut
niciodată bine dacă nu te-ai fi rugat tu pentru ea. Dar tu ai mers cu mine la
ea, ai îngenuncheat şi te-ai rugat pentru mama, care după o săptămână a fost
complet vindecată. Acest lucru a fost confirmat şi de medic, care declarat-o
perfect sănătoasă. Aceasta s-a întâmplat acum 25 de ani si astăzi ea este la
fel de sănătoasă ca atunci când a fost vindecată.”

Pe mine nu mă
interesează dacă biserica mea crede sau nu lucrul acesta – eu cred!

Aleluia! Aceasta
este!

…pe această piatră voi zidi Biserica Mea si porţile Locuinţei
morţilor nu o vor birui.
” (Matei 16.18).

Vremurile vin şi trec
şi lucrurile se pot schimba, dar Evanghelia lui Isus Hristos va rămâne aceeaşi
prin toate epocile.

„…pe această piatră voi zidi Biserica Mea

Cine este această
Biserică şi pe ce piatră este zidită ea?

Dacă îi întrebaţi pe
catolici, ei spun:

„Biserica este zidită
pe o piatră mare şi ierarhia catolică stă pe ea, dând putere şi altor biserici
şi iertând păcatele.” – aceasta este părerea catolicilor.

Dacă-i veţi întreba
pe protestanţi ce este această piatră, ei vă vor răspunde:

„Piatra despre care
se vorbeşte aici, este Isus.”

Oh, frate!

Ce i-a întrebat
Domnul pe ucenici?

 „Cine
zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?

Vedeţi, El nu le-a
spus, ci i-a întrebat: „Cine ziceţi că sunt Eu, Fiul omului?”

Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ilie; alţii: Ieremia,
sau unul din proroci.

Dar voi, cine ziceţi că sunt?

Simon Petru, drept răspuns I-a zis: ”Tu eşti Hristosul,
Fiul Dumnezeului celui viu.

Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine,
Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul
acesta…

Tu nu ai primit părerea teologică a vreunui om referitor la problema aceasta,
nici n-ai învăţat-o în vreun seminar ci: „Tatăl
Meu care este în ceruri.

 „…Şi
Eu îţi spun…..Pe această piatră…
” (Matei 16.13-18).  Aleluia!

Pe care piatră?
Descoperirea duhovnicească a lui Dumnezeu vine la fiecare individ. Aleluia!

v.18: „…Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi
porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui!

Când un om este
născut din nou cu adevărat din Duhul lui Dumnezeu, când el este schimbat din
creştetul capului până la capătul unghiilor de la picioare prin Puterea de
înviere a Domnului Isus Hristos; când părerile lui egoiste dispar şi Dumnezeu
are controlul deplin asupra lui, acel om va crede fiecare Cuvânt scris al
Domnului Isus Hristos şi-L va experimenta la fel ca El.

v.18: „…Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi
porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui!

Aceasta vă face să vă
simţiţi cu adevărat bine, este adevărat?

Şi Petru a continuat
în Fapte 4.11-12:

El este „piatra lepădată de voi, zidarii.

În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer
nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.

Şi Biblia spune mai
departe:

Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan,  s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni
necărturari şi de rând.
” (v. 13).

De la ce şcoală
veneau ei?

„Aceştia sunt o
adunătură, de oameni needucaţi. Nişte oameni care nu cunosc nici măcar
Abecedarul. Uitaţi-vă numai la limbajul pe care-l folosesc: hăţ; şi n-are ăsta,
merge şi vine, aduce, piere, etc. Ce fel de oameni sunt ei! Ce seminar au
absolvit?”

Iar Biblia spune că:
au priceput că fuseseră cu Isus.
(v.13).

(Fratele Branham bate
de patru ori în amvon.) Aceasta este totul, frate. (Fratele Branham bate de
două ori din palme).

Nu contează că nu
cunoşti lucrurile lumii, pentru că dacă Îl cunoşti pe Domnul Isus Hristos şi
Puterea învierii Lui, ai totul! Da, domnilor! Oh, Doamne, ancorează-mă în El,
Te rog!

Să mă odihnesc sub
Pom,

Acolo unde izvorul
curge liniştit

Unde Mielul este
Lumina,

Şi sufletul celui
salvat nu moare niciodată.

Să fiu ancorat acolo!
Oh, Doamne, Doamne! Să stau lângă Pomul vieţii veşnic verde, atunci când
călătoria pe acest pământ se va sfârşi. Ok….

Nu poftiţi bogăţiile
deşarte ale aceste lumi,

Care aşa de repede
vor trece,

Căutaţi să căpătaţi
acele comori cereşti,

Care nu vor trece
niciodată!

Ţineţi-vă de mâna
neschimbătoare a lui Dumnezeu!

Ţineţi-vă de mâna Lui
neschimbătoare!

(Aceasta este totul.)

Când această
călătorie este gata,

Dacă lui Dumnezeu
i-ai fost credincios,

Frumoasă şi
strălucitoare casă în slavă,

Sufletul tău încântat
va vedea.

Într-una din aceste
dimineţi, amiezi sau nopţi, sufletul nostru va părăsi acest trup, asemenea unui
dinte care este extras. Viaţa aceasta este ca un fir de aţă care s-ar putea
rupe oricând. Dar ce-mi pasă mie? Dar ce vă pasă? Pentru că El îl va ridica
(sufletul) pe aripile Lui veşnice. Da, atunci când trupul se va prăbuşi, El îl
va ridica. Acolo, la capătul drumului, stă Cineva care-l aşteaptă ca să-l ducă
sus, dincolo de valea umbrei morţii şi să-L înfăţişeze înaintea Tatălui fără
pată sau vină!

Aşa că de ce să ne
îngrijorăm? Ce ne pasă nouă de ceea ce spune lumea despre noi? Atâta timp cât
mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu este de partea noastră, de ce să ne
îngrijorăm?

Lăsaţi-i pe oameni –
pe fiecare bărbat sau femeie, copil sau adult, care nu-l cunosc pe Domnul Isus
Hristos, să-mi spun un singur motiv pentru care nu ar trebui să-L slujim pe El.
Spuneţi-mi un singur motiv pentru care nu puteţi să-L primiţi pe El nici de
data aceasta! Opriţi-vă şi gândiţi-vă puţin la lucrul acesta! Încetaţi să vă
mai spuneţi: „Bine, dar atunci trebuie să fac asta sau cealaltă…”

Eu vă întreb un
singur lucru: credeţi voi în Isus Hristos Domnul?

Dacă credeţi cu
adevărat în El, eu vă voi dovedi cu Biblia că nu veţi pieri, pentru că aveţi
viaţa veşnică.

Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa
veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.
” (Ioan
5.24).

Isus Hristos a spus
aceste cuvinte ale lui Dumnezeu – şi la fel Petru în ziua cincizecimii, dar
oamenii le-au răsucit şi le-au amestecat cu părerile lor în cadrul
organizaţiilor.

Astfel unii spun: „Tu
crede că El este Domnul Isus Hristos şi vino la noi.  Asta-i tot!”

Vedeţi trucul
Satanei?

Alţii spun: „O,
frate, noi am fost atât de fericiţi încât am strigat!”

Vedeţi trucul
diavolului?

Sau: „Noi am vorbit
în limbi aşa că ştim că L-am primit!” Vedeţi trucul diavolului?

Toate aceste lucruri
sunt bune, dar ele nu sunt Hristos. Sigur că nu. Când un om crede cu adevărat
în Domnul Isus Hristos, are viaţa veşnică; în clipa în care crede. Aşa este
corect. Viaţa voastră vă dovedi cine sunteţi voi. Viaţa veşnică.

Când se va realiza
acest lucru, vor urma toate aceste semne: strigarea şi bucuria, vorbirea în
limbi, vindecarea bolnavilor. Da, atunci vor veni la suprafaţă toate aceste
daruri şi lucruri minunate care vă vor urma ca un semn adevărat al lui
Dumnezeu. Vedeţi? Oh!

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate
aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
” (Matei 6.33).

Eu stau şi mă gândesc
la lumea aceasta sortită prăbuşirii şi pot să văd scrisul de mână pe perete în
fiecare naţiune. Eu pot să văd cum bombele atomice îi fac pe oameni să se
cutremure de frică. Ar trebui să citiţi şi voi ce spune Pentagonul despre
lucrurile care vor veni. Daţi-mi voie să vă spun ceva referitor la naţiunea
noastră – la  suprafaţă, noi prezentăm o
faţetă îndrăzneaţă, dar în realitate toţi sunt speriaţi de cursul
evenimentelor. Ei ar putea foarte bine să recunoască adevărul şi atunci veţi
vedea că aveţi dreptate să fiţi îngrijoraţi.

Există o singură
categorie de oameni care nu au nici un motiv să se sperie de aceste lucruri şi
aceştia sunt bărbaţii şi femeile care sunt născuţi din Duhul lui Dumnezeu.
Pentru ei, bomba atomică este un bilet cu destinaţia „cer”. Aleluia! Da,
domnilor!

Moartea nu-i poate
face nici un rău credinciosului – o moarte rapidă este strămutarea rapidă în
glorie. Acesta-i adevărul.

Această haină de
carne o voi lăsa să cadă.

Voi învia şi voi
primi răsplata veşnică,

Şi strig în timp ce
voi trece prin văzduh:

„Adio, adio!” dulce
oră de rugăciune!

Noi vom fi duşi. Ce
înseamnă bomba atomică pentru sfinţii cu părul cărunt, dintre noi?

Primirea unui trup
veşnic.

Ce înseamnă bomba
atomică pentru locuitorii acestor case care aproape că rămân fără stăpâni
pentru că toţi trec rând pe rând?

Reîntregirea
familiei. Glorie lui Dumnezeu!

(Fratele Branham bate
o dată din palme).

Ce poate fi mai măreţ
pentru noi decât această asigurare că credinţa noastră se odihneşte sub sângele
Mielului de la Calvar şi că nu este nimic în lume care să v-o poată tulbura,
sau să v-o poată lua?

Prin Isus Hristos,
voi sunteţi ancoraţi în Împărăţia lui Dumnezeu, sigilaţi pentru ziua
răscumpărării, când veţi sta înaintea Lui curaţi şi fără nici o vină.

Atunci El nu va privi
la ceea ce aţi făcut voi – „păi, eu m-am lăsat de asta şi de cealaltă….”,
deoarece voi nu aţi făcut nimic, ci El a făcut totul pentru voi.

Credeţi voi din toată
inima, sufletul şi cugetul vostru?

Priviţi-l pe Filip şi
discuţia lui cu famenul etiopean.

Famenul a spus la un
moment dat:

Uite apa; ce mă împiedică să fiu botezat?” (Fapte 8.36).

La care Filip a răspuns:
Dacă crezi din toată inima, se poate!”
Vedeţi? Dacă crezi!

Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul ui Dumnezeu!”
(
v. 37-39).

A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi
Filip a botezat pe famen.

Când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip,
şi famenul nu l-a mai văzut.

Duhul l-a dus la
Azot, care se afla la o depărtare de aproape 200 de mile de locul unde-l
botezase pe famen, ca să înceapă o nouă trezire. Acesta-i adevărul! Oh, Doamne!

Şi eu vă spun:  Acel Dumnezeu care a lucrat în zilele acelea,
este Acelaşi şi astăzi!

Mă gândesc acum la
Pavel şi la noaptea aceea în care corabia care-l ducea la Roma, era pe punctul
să fie strivită între stânci. Orice speranţă de supravieţuire era spulberată.
Dar stând acolo jos, în galeră, eu cred că Pavel se ruga, şi îngerul Domnului a
venit la el şi i-a zis:

Fapte 27.24: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai
înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu
tine.

Da, eu pot să-l văd
pe Pavel alergând plin de bucurie pe puntea corăbiei, strigând şi lăudându-L pe
Domnul! „Aleluia! Oamenilor, ascultaţi-mă o clipă! Staţi liniştiţi şi
ascultaţi-mă!”

Unii şi-au zis
probabil: „O, omul acesta este un fanatic care şi-a pierdut minţile!” Şi toţi
doctorii în teologie au venit să vadă ce s-a întâmplat cu el.

Pavel a spus:
„Liniştiţi-vă! Liniştiţi-vă!”

Dar ei îşi ziceau:
„Sărmanul om a înnebunit”. El s-a rugat şi a postit până când a înnebunit.

Pavel însă, a spus:

Un înger al lui Dumnezeu, al căruia sunt eu, şi căruia Îi slujesc, mi
s-a arătat azi noapte.

Şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai
înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dat pe toţi cei ce merg cu corabia
împreună cu tine.

Acum, vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună: pentru că nici
unul din voi nu va pieri: şi nu va fi nici o altă pierdere decât a corăbiei.
” (v. 23,24,22).

„Da, corabia va
naufragia pe o insulă, pentru că aşa am văzut într-o vedenie şi eu cred că
totul se va întâmpla întocmai cum mi-a arătat El.”

Şi noi ştim că totul
s-a împlinit întocmai – cuvânt cu cuvânt. Acesta-i adevărul.

Eu vreau ca voi să
observaţi ceva mic, astfel încât să puteţi privi pe partea cealaltă o vedere a
acestor lucruri.

Priviţi:

Deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie, şi slobozeau luntrea în
mare,

 Pavel a
zis sutaşului şi ostaşilor:

Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi”. (30-31).

(Fratele Branham bate
o dată în amvon.). Voi trebuie să faceţi conform lui „Aşa vorbeşte Domnul!”.
Domnul a dat o viziune, dar pentru ca ea să se împlinească, trebuie să se facă
aşa cum a arătat El!

Dumnezeu ne prezintă
aici modelul Bisericii Duhului Sfânt, frate, ca să ştiţi cum să folosiţi aceste
lucruri afară, în haos.

Poate voi aveţi
pentagoane şi toţi ce vreţi: poate ordinaţi biserici şi lucrători, faceţi şcoli
teologice în care-i educaţi pe oameni, etc., dar aceste lucruri minunate nu se
vor putea face niciodată până când nu vă veţi întoarce la calea adevărată a lui
Dumnezeu şi nu veţi primi Duhul Sfânt – atunci veţi merge înainte, predicând
Evanghelia însoţită de semne şi minuni. Atunci aceste lucruri nu vor fi cu
nimic mai prejos ca la început. Dar vedeţi, Dumnezeu are programul Său si voi
trebuie să vă întoarceţi la el.

O, Dumnezeule,
ajută-ne în seara aceasta! Ajută-ne să credem acest lucru – aceasta este
rugăciunea mea.

Fapte 4.12: „Căci nu este sub cer nici un alt Nume dat
oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi
.” – decât în Numele Domnului
Isus!

Noi ne apropiem de
sărbătorile de Crăciun, şi vedem că toate lucrurile sunt împodobite cu Moş
Crăciun în locul lui Isus. Numele lui Hristos nici măcar nu mai este pomenit de
Crăciun. Oamenii nici nu-şi mai amintesc de naşterea Lui, pentru că Moş Crăciun
i-a luat locul. În loc să se bucure în Duhul lui Dumnezeu, ei merg afară, chefuiesc
şi se îmbată. Vedeţi? Aici este deosebirea.

Adevărul este că eu
nu-i pot opri să facă aceasta şi nici voi! Şi aceasta pentru că Cuvântul lui
Dumnezeu spune că aşa va fi:

Căci oamenii vor fi iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de
Dumnezeu.
” (2 Timotei 3.4).

Cum puteţi schimba
aceasta?

Având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-I puterea…” (v. 5).
Ei toţi merg la biserică. Da, domnilor.

Având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te
de oamenii aceştia
.”

Eu sunt atât de
fericit în seara aceasta, prieteni creştini, pentru că pot să fiu împreună cu
voi. Sunt fericit pentru că am putut să vă spun tot ce-am avut pe inimă. Şi
toată inima mea este ascunsă în acest Mesaj.

Aceasta s-a întâmplat
chiar aici în Jeffersonville, Indiana, cu mulţi ani în urmă, când Dumnezeu mi-a
dat botezul Duhului Sfânt, când eu am crezut în Fiul Lui, Isus Hristos, şi L-am
acceptat ca Salvatorul meu personal, într-un şopru vechi şi micuţ. În noaptea
aceea El a venit peste mine şi locul unde mă aflam a fost luminat de o Lumină
puternică. M-am speriat atât de tare încât nici n-am mai putut să mă mişc.
Lumina aceea a format o cruce si Cineva care se afla pe ea îmi vorbea. Din
noaptea aceea, nădejdea mea nu a mai fost zidită pe nimic altceva decât pe
Cuvântul lui Dumnezeu, pe neprihănirea primită în Isus Hristos. Aceasta este
ceea ce cred din toată inima mea. Indiferent de ce va veni, indiferent de ce mi
se poate întâmpla, nădejdea mea este ancorată în El.

Şi în seara aceasta,
sunt fericit pentru că mă aflu printre oameni care cred acelaşi lucru ca şi
mine şi care L-au primit pe Acelaşi Domn – Isus Hristos.

De ani, prin multe
încerci, trudă şi capcane,

Eu deja am venit.

Toate acestea m-au
îmbătrânit, m-au frânt şi m-au lovit.

Dar haru-i Acela care
m-a adus

cu siguranţă
pân-aici.

Şi harul e-acela ce
mă va duce-nainte.

Şi când vom fi acolo,
de zeci de mii de ani

Strălucind cu putere
ca soarele,

Nu vom mai avea doar
puţine zile

Să-I cântăm laudă lui
Dumnezeu,

Ci-I vom cânta o
veşnicie.

Când Daniel a avut o
vedenie referitoare la timpul sfârşitului, Domnul i-a spus:

Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul, şi
nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.

(Daniel 12.10).

Cei care-L cunosc pe
Dumnezeu vor face fapte mari în zilele din urmă. Ştiţi ce sunt aceste fapte la
care de referea Daniel? Fapte de credinţă, adică  vor face semne şi minuni. „Dar cei răi vor
continua să facă răul.”

„Ei vor alerga
încoace şi încolo şi „cunoştinţa va
creşte.

Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi
pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului.”
(v.3-4).

„...tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te
vei odihni, şi te vei scula iarăşi
odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul
zilelor.”
(v. 13).

Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa
pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de
veci.”
(v. 3).

Pe mine m-au rupt în
bucăţi 40 de ani, iar pe alţii, poate 80 de ani, dar aţi privit vreodată steaua
dimineţii când răsare dimineaţa? V-aţi trezit vreodată devreme ca s-o priviţi
cum străluceşte şi se veseleşte acolo sus pe bolta cerească? Ea este la fel de
frumoasă şi de luminoasă ca în ziua când a fost creată şi aşezată pe orbita ei
de Dumnezeu. Timpul nu a făcut-o să piardă nimic din strălucirea ei. Da, ea
este la fel de strălucitoare deşi este acolo sus de mii de ani.

Şi Biblia spune că: „Cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în
neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.” 
(Daniel 12.3).

Aleluia! Deci frate,
este un lucru bun să fii predicator, nu-i aşa? (Amin). Da, aşa este. Este un
lucru bun să fii creştin.

Poate că vremurile
vor fi grele, căci Dumnezeu nu a promis că ne va duce în cer pe un pat de
flori, dar ne-a făgăduit suficient har ca să putem trece prin fiecare
încercare. Acesta-i adevărul. Da, într-adevăr, harul Lui ne este de ajuns. El
nu ne-a făgăduit că vom merge pe flori, nici că drumul spre cer este uşor, ci
ne-a făgăduit har ca să biruim fiecare încercare. Când crucea devine grea, El a
făgăduit că va fi cu noi. Da, domnilor!

Va veni însă ziua
aceea glorioasă în care Îl vom  întâlni
în pace pe Dumnezeu, şi când totul se va sfârşi. Domnul să vă ajute pe fiecare
din voi ca să primiţi acest lucru.

Dacă în seara
aceasta, este printre noi vreun necredincios, îndemnul meu pentru el este: să
creadă în Domnul Isus Hristos, pentru că dacă el va face aceasta, Dumnezeu îl
va pecetlui cu Duhul Său pentru ziua răscumpărării.

Dacă voi auziţi
bătaia Lui la uşa inimii voastre şi refuzaţi să-L primiţi, veţi fi un bărbat
nenorocit şi o femeie nenorocită până în ziua când veţi spune: „Da, Doamne
Isuse!”

Facă Domnul ca tu să
treci prin această săptămână în care se sărbătoreşte Crăciunul, şi când toţi se
veselesc şi cântă în cinstea lui Moş Crăciun, asemenea lui Simeon din vechime,
care a păşit în Templu si L-a luat în braţele lui slăbănogite de vreme pe
Salvatorul spunând: „Acum, sobozeşte în
pace pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău,

Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta.” (Luca 2.28-30).

Fie ca voi să faceţi
la fel ca el la acest Crăciun, prin credinţă. Voi să nu îmbrăţişaţi un Moş
Crăciun şi nici să nu schimbaţi cadouri, ci să-L invitaţi şi să-L îmbrăţişaţi
în inima voastră pe acelaşi Domn Isus, pe care Simeon l-a ţinut în braţele lui
cu mulţi ani în urmă. Atunci El vă va binecuvânta şi vă va da viaţa veşnică, ca
să nu muriţi niciodată, deoarece voi aveţi în voi Viaţa lui Dumnezeu.

Noi să nu ne încurcăm
cu cuvinte greceşti. Aceasta o fac cei care se ocupă de filozofia greacă, dar
noi nu facem aşa ceva aici, ci Îl vestim pe Isus Hristos. Noi nu venim aici cu
cuvinte pompoase şi nu cunoaştem nimic altceva decât puterea învierii lui
Hristos.

Eu nu cunosc limba
greacă, ci doar câteva cuvinte care mă ajută să înţeleg mai bine – eu le am
traduse şi din greacă şi din ebraică. Astfel, când cineva vine să se certe cu
mine, eu ştiu cum să-i potolesc folosindu-mă de aceste cuvinte.

Şi eu am putut să văd
că acelaşi cuvânt care vorbeşte despre Viaţa lui Dumnezeu, vorbeşte şi despre
Viaţa pe care v-o dă El. Deci, Viaţa lui Dumnezeu şi viaţa veşnică se pronunţă
printr-un singur şi acelaşi cuvânt: „Zoe”. „Zoe = viaţă.”

Aşa că: „Toţi cei care vor veni la Mine, Eu le voi da
Zoe, adică propria Mea viaţă; Eu le voi da propria Mea viaţă şi ei nu vor pieri
niciodată. Şi Eu îi voi învia în ziua de apoi
.”

Cu alte cuvinte:
„Toţi cei care vor veni la Mine, vor fi ascunşi (înveliţi) în Mine. Amin. Prin
aceasta, ei vor deveni o parte din Mine, şi prin urmare nu mai pot muri. Aşa
cum Eu nu pot să mor pentru că sunt nemuritor, tot aşa ei, sufletul lor, este
nemuritor şi nu poate muri. Şi Eu îi voi învia în ziua de apoi.”

Oh, Doamne!

Aceasta ne face ca
atunci când trecem prin încercări, să spunem: „În mine locuieşte Duhul lui
Dumnezeu. Nu există nimic mai de preţ în lumea aceasta decât El! Eu nu sunt al
meu, ci sunt a Lui, de aceea eu nu mai alerg după lucrurile lumii, ci Îl caut
pe El şi nădejdea mea se odihneşte în El. Eu ştiu că într-o zi Îl voi vedea –
acesta este singurul lucru după care am tânjit. Şi viaţa mea a avut un singur
ţel: să-i aduc pe oameni la El.”

Când voi faceţi
aceasta, toate cătuşele cad şi voi puteţi merge înainte.

Dumnezeu să vă
binecuvânteze. Nădejdea mea este că voi credeţi în El din toată inima.

Să ne rugăm:

Tată ceresc, în seara
aceasta Îţi mulţumim pentru sângele Fiului Tău neprihănit, Domnul Isus. Eu Îţi
mulţumesc în seara aceasta pentru Duhul Sfânt şi pentru cercetarea pe care ne-a
făcut-o în locul acesta. Cuvântul Tău este neschimbător şi noi ştim că acelaşi
Duh care L-a înviat pe Isus din cei morţi, este prezent în mijlocul nostru.

Dumnezeule, fie ca
copiii Tăi din locul acesta, care nu Te cunosc încă, să Te accepte în seara
aceasta şi să creadă în Domnul Isus Hristos ca să primească Viaţă veşnică.
Îngăduie Tu aceasta. Fă ca ei să creadă şi să primească Viaţa veşnică chiar
acum.

Vindecă-i pe cei
bolnavi şi eliberează-i pe cei împovăraţi.

Adu-Ţi aminte Doamne,
de casele lipsite. O, Dumnezeule, priveşte spre bărbaţii şi femeile care au
stat astăzi în jurul acelui sicriu, poate mulţi dintre ei nemântuiţi încă.
Poată că ei au auzit deja Evanghelia predicată de sute de ori, de aceea, Te rog
Tată, să faci ca ei să primească o viziune în seara aceasta, ca să-şi dea seama
că fiecare dintre noi suntem muritori şi că nici unul dintre noi nu ştim când
vom fi chemaţi de Dumnezeu ca să dăm socoteală pentru ceea ce am făcut cu Isus
Hristos. Atunci cazul va fi clasat şi omul acela nu va mai putea face nimic.
Noi ne judecăm singuri prin faptul că nu vrem să-L primim pe El.

Oh, Tată, cercetează
inima mea în seara aceasta, Doamne.

David a spus:

Cearcă-mă Dumnezeule şi cunoaşte-mi inima!

Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!

Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea
veşniciei!

(Psalmul 139.23-24).

Dar nu numai David,
ci şi eu spun aceasta. Dacă vezi ceva rău în mine, dă-l afară! O, Dumnezeule,
nu îngădui ca aceasta să stăpânească în mine, pentru că nu vreau aceasta, Tată.
Îndepărtează-l Tu.

Şi Te rog aceasta nu
numai pentru mine, ci pentru toţi cei care au ascultat predica din seara
aceasta. Te rog, dacă este vreun păcat sau vreo răutate în oamenii prezenţi în
locul acesta, eliberează-i Tu. Nu îngădui ca aceste lucruri să fie asupra lor,
ci ţine-le departe de ei. Dă-le har să iasă biruitori în fiecare încercare.
Îngăduie aceasta, Doamne. Fă ca sămânţa Ta să prindă rădăcină în inima lor şi
să crească spre Viaţă veşnică. Noi cerem toate aceste binecuvântări în Numele
lui Isus Hristos. Amin.

Ah, eu vreau să-L
văd,

Eu vreau să-L privesc
în faţă,

Acolo să-I când în
veci pentru harul Său salvator,

Pe străzile gloriei
să-mi înalţ glasul,

Când toate grijile
vor fi trecute

Şi în sfârşit Acasă
veşnic ne vom bucura.

Călătorind pe acest
pământ

Eu merg cântând pe
cale.

Îndreptând sufletele
spre Calvar,

La izvorul de Sânge.

Oh, multe săgeţi îmi
străpung sufletul,

De dinafară şi
dinăuntru,

Dar Domnul meu mă
conduce-nainte,

Şi cu El, eu trebuie
să înving.

Oh, vreau să-L văd,
să-L privesc în faţă,

Acolo să-I cânt pe
veci pentru harul Său salvator,

Pe străzile gloriei
să-mi înalţ glasul,

Când toate grijile
vor fi trecute

Şi în sfârşit Acasă,
veşnic ne vom bucura.

Oh, eu vreau să vină
acea zi. Eu Îi voi cânta atunci când voi trece Râul pe partea cealaltă. Nu pe
partea aceasta, ci dincolo. Şi ştiţi ce cântare am să-I cânt?

Nu există nimic între
sufletul meu şi Salvatorul,

Nimic din visul
deşart al acestei lumi,

Eu am renunţat la
toată plăcerea păcătoasă

Isus este al meu – nu
există nimic între noi. (Oh, Doamne!)

…Între sufletul meu
şi Salvatorul,

Nimic din visul
deşart al acestei lumi,

Eu am renunţat la
toată plăcerea păcătoasă

Isus este al meu – nu
există nimic între noi.

Câţi dintre voi pot
să cânte în seara aceasta, această cântare? Aş vrea sa vă văd mâinile ridicate.

Nimic între sufletul
meu şi Salvatorul,

Nimic din visul
deşart al acestei lumi,

Eu am renunţat la
toată plăcerea păcătoasă

Isus este al meu – nu
există nimic între noi.

Nu vă face aceasta să
vă simţiţi bine?

Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţă
veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.
” (Ioan
5.24).

Şi noi stăm în seara
aceasta cu mâinile ridicate şi cântăm: „Eu am renunţat la plăcerea păcătoasă”,
„Isus este al meu, nu există nimic între noi”.

Nimic – serviciul
meu, prietenii mei, iubiţii mei, poporul meu, soţia mea, copiii mei, nimic
dintre toate acestea nu pot sta între sufletul meu şi Salvatorul!

„Isus este al meu,

Nu există nimic între
noi.”

Toate celelalte
lucruri sunt pe locul doi.

Nu este aceasta
minunat?

Voi veţi ştii aceasta
într-una din aceste dimineţi când veţi trece râul pe partea cealaltă şi veţi
auzi pe cineva cântând:

„Har minunat, ce
dulce-i glasul!”

Da, voi veţi ajunge
acolo, transformaţi într-un bărbat sau femeie tânără, unde vă veţi întâlni cu
cei dragi ai voştri. Atunci veţi înţelege. Atunci veţi da mâna cu cei dragi şi
veţi spune: „Oh, mamă, mă bucur atât de mult că pot să te văd din nou! Uite-l
şi pe fratele John! Vine şi fratele Joe! O, ce mult ne vom bucura atunci!”

Şi departe, undeva
dincolo de deal, veţi auzi pe cineva cântând:

„Har minunat, ce
dulce-i sunetul,

care a salvat un
păcătos ca mine.”

Alergaţi atunci în
vârful dealului şi veţi vedea coliba aceea mică unde fratele Branham va sta
cântând: „Har minunat…”

Voi veţi spune
atunci: „Slavă lui Dumnezeu! El a ajuns acasă! Iată-l acolo cântând: „Har
minunat…” Oh, Doamne!

Har minunat, o, ce
dulce-i sunetul

Care a salvat un
păcătos ca mine!

Eu odată am fost
pierdut,

Dar am fost găsit.

Am fost orb, dar acum
eu….

…………………….…………………………………………..
…………………

Noi am primit
salvarea prin har. Cu mulţi ani în urmă, încă înainte de a fi făcută lumea
Dumnezeu a spus fiinţelor îngereşti: „Eu voi avea un bărbat numit William
Marrion Branham care va predica Evanghelia!”

Acesta este harul, ce
mi-a învăţat inima să se teamă

Acesta este harul
care mi-a uşurat temerile

Ce scump a fost harul
acesta

În ceasul dintâi când
am crezut.

Oh, cum Îl iubesc eu
pe Isus,

Oh, cum Îl iubesc eu
pe Isus,

Oh, cum Îl iubesc eu
pe Isus,

Deoarece El m-a iubit
întâi.

Eu nicicând nu-L voi
părăsi,

Eu nicicând nu-L voi
părăsi,

Eu nicicând nu-L voi
părăsi,

Deoarece El m-a iubit
întâi.

Eu am un Tată
dincolo,

Eu am un Tată
dincolo,

Eu am un Tată
dincolo,

Pe ţărmul celălalt.

Oh, într-o zi
strălucită voi merge

Şi-L voi întâlni,

Într-o zi strălucită

Voi merge şi-L voi
întâlni,

Pe ţărmul celălalt.

Oh, nu va fi aceea o
întâlnire fericită?

/: Nu va fi aceea o
întâlnire fericită?:/

Pe ţărmul celălalt?

Păi, ziua aceea
strălucită poate fi mâine

/: Ziua aceea
strălucită poate fi mâine. :/

Pe ţărmul celălalt.

Nu va fi minunat
atunci? (Amin!)

Îmi place Tatăl:

Tatăl meu este bogat,
cu case şi pământuri,

El ţine bogăţia lumii
în mâna Lui!

De rubine şi
diamante, de argint şi de aur

Visteriile Lui sunt
pline;

El are bogăţii
nepuse.

Eu sunt un copil al
Împăratului.

Un copil al
Împăratului,

Prin Isus Salvatorul
meu,

Eu sunt un copil al
Împăratului.

Un cort sau o colibă
de am aici, ce-mi pasă?

Ei zidesc un palat
pentru mine, Dincolo!

Deşi departe de casă,
eu totuşi pot cânta:

Oh, glorie lui Isus,
eu sunt fiul Împăratului!

Eu sunt un copil al
Împăratului!

Eu sunt un copil al
Împăratului!

Prin Isus Salvatorul
meu,

Eu sunt un copil al
Împăratului.

Tată ceresc, inimile
noastre sunt adânc mişcate de aceste imnuri vechi, care au fost scrise prin
inspiraţia Duhului Sfânt cu mulţi ani în urmă de către fraţii noştri, care
astăzi au ajuns Acolo.

Noi le iubim pentru
că ele ne dau multă mângâiere în aceste timpuri de necaz. Tată, îngăduie ca în
seara aceasta să ne fie luate toate păcatele. Acum, când intrăm în timpul
serbărilor de Crăciun, ia-ne Doamne, păcatele şi bolile şi pune-le la o parte.
Dumnezeule, binecuvântează-i în seara aceasta pe toţi cei săraci, oriunde s-ar
afla ei, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Poate sunt printre
noi oameni care doresc să vină la altar, sau care doresc să li se facă ungerea
pentru că sunt bolnavi. Voi puteţi veni în timp ce vom intona din nou cântarea:
„Eu sunt un copil al Împăratului!”

Vedeţi?
Dacă voi staţi de partea aceasta…     
Amin –