Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMFAPTELE DUHULUI SFÂNT

19/12/1954, seara - Jeffersonville, IN

Noi tocmai am avut un serviciu funerar în după-amiaza aceasta, iar mâine dimineaţă vom avea altul. După încheierea acestui serviciu, eu le-am spus fraţilor: „Haideţi să mergem repede la biserică, pentru a nu pierde serviciul de acolo.”

Nu bănuiam că fratele Neville mă va invita să vorbesc puţin din Cuvânt, dar acum mă bucur pentru că am ocazia să vă salut din nou în Numele Domnului Isus, pentru bunătatea, dragostea şi mila pe care a revărsat-o peste fiecare din noi şi peste fratele păstor. Noi îi mulţumim cu recunoştinţă pentru aceasta.

Voi ştiţi că fratele Neville este puţin deosebit de mulţi dintre  fraţii lucrători. Este adevărat? El renunţă la slujba sa de la amvon ca să mă lase pe mine să vorbesc ori de câte ori vin aici. El spune: „Frate Bill…” apoi el nu mă întreabă dacă vreau să vorbesc, ci mă convinge s-o fac. Când vezi această dragoste, te simţi de două ori bine venit. Această atitudine a lui mă face să mă simt foarte bine, şi mă determină să nu-l refuz niciodată. Prin aceasta el este foarte amabil şi plăcut.

Eu l-am auzit spunând că copilaşul lui este puţin bolnav şi vomită. Cred că şi copilul fratelui Junior este puţin bolnav, căci l-am auzind tuşind. Fiul tău tuşeşte în spate, frate Junior? Sunt o mulţime de răceli şi alte boli dar vom avea rugăciune pentru cei bolnavi peste puţin timp.

Acum, îmi voi începe citirea chiar de unde am rămas azi dimineaţă, adică din Fapte 4.

Vom începe citirea din Faptele Apostolilor sau mai bine zis din Faptele făcute de Duhul Sfânt prin apostoli, capitolul 4.10.

Vedeţi? Noi numim întotdeauna această carte Faptele apostolilor, dar în realitate ea nu este Faptele apostolilor, ci Faptele Duhului Sfânt care lucra prin apostoli. Apostolii erau doar nişte oameni şi nu puteau face nimic de la sine.

Voi îl cunoaşteţi pe fratele Temple. Cu un timp în urmă el îşi tot căuta locul în biserică, şi eu i-am spus: „Frate Temple, tu ai putea face un lucru sau altul, dar tu ai ceva deosebit: eşti un cântăreţ bun.”

Eu apreciez mult aceasta, de aceea i-am spus în continuare: „Dacă tu ai vrea să faci aceasta, Dumnezeu te-ar putea folosi. Acesta este locul tău, de aceea, tu ocupă-te de cântări. Aici este talentul tău. Tu trebuie să foloseşti acest dar.”

Este minunat şi mie îmi plac foarte mult cântările vechi, vouă nu? (adunarea răspunde: „Amin.”).

Da, domnilor. Mie îmi plac foarte mult să ascult acele cântări vechi. Desigur.

De asemenea îmi place cum predică fratele Neville şi fiecare lucru la locul lui.

Îmi plac şi cântările acelea de modă veche pe care le cântă fraţii şi surorile la radio. Dacă nu i-aţi ascultat încă, porniţi-vă radiourile sâmbătă dimineaţa şi cred că veţi fi binecuvântaţi. Soţia şi copiii mei ascultă cu multă plăcere acest program, ca şi cum aş urca eu la amvon. Noi ne bucurăm cu adevărat de acest program şi-l ascultăm cu plăcere în fiecare sâmbătă dimineaţa.

Voi ştiţi că în această dimineaţă s-a întâmplat ceva şi eu nu pot să trec mai departe fără să vă spun şi vouă.  Este vorba despre copilaşul acela bolnav de cancer. Eu am avut un simţământ foarte ciudat cu privire la el.

Astfel, când m-am trezit azi dimineaţă, i-am spus soţiei: „Scumpa mea, cred că am avut un vis sau o viziune. Eu nu pot s-o numesc viziune pentru că nu ştiu dacă nu cumva am fost adormit. Cu toate acestea totul părea foarte real, iar când s-a terminat eram treaz.”

Când am ajuns însă aici, am văzut că toate lucrurile se petrec aşa cum am văzut în acel vis sau viziune, azi dimineaţă.

Apoi am chemat-o pe sora Cox, cu care am vorbit de câteva zile în urmă despre un bebeluş care semăna cu cel văzut de mine. Ceva mă făcea să cred că acesta era bebeluşul despre care am vorbit. El avea ochii mâncaţi de cancer. Da, mai întâi i-a fost atins un ochi iar apoi celălalt, şi acum era pe moarte.

Dar un chirurg renumit din Louisville, a îndemnat-o pe mama copilaşului să-l aducă la mine ca să mă rog pentru el. Şi eu cred că Dumnezeu mi-a dat o viziune pentru acel copilaş. Un singur lucru este însă clar şi anume, că aşa cum este sigur că eu stau aici în clipa aceasta pe platforma aceasta, aşa este de sigur că acest copilaş a fost vindecat. Da, domnilor.

Mie mi s-a întâmplat foarte rar să fiu încurcat cu privire la aceste lucruri.

Acest lucru mi s-a mai întâmplat o dată, când nu am primit o vedenie chiar clară cu privire la fratele George Wright. Fratele McDowell s-a rugat să merg la mama lui Carlie care zăcea aproape de moarte. Şi fratele Mack a dorit să mă duc să văd copilul. Eu erau de patru zile la fratele George, pentru că îl iubeam mult, dar în inima mea credeam că el va trece. Acesta-i adevărul. Eu credeam că va muri.

Medicii spuneau într-un glas că nu mai este nici o şansă pentru el. Cheagurile de sânge erau aproape de inimă aşa că nu se mai putea face nimic.

Doamna Wright, sora noastră, care se află în mijlocul nostru, m-a întrebat ce părere am despre această situaţie. După patru zile de rugăciunea, eu i-am spus: „Cred că va pleca.”

Chiar şi micuţa Edith m-a întrebat ce cred despre această problemă. Eu i-am spus: „Oh…!” iar ea avea încă credinţă. Ea credea că el se va ridica. O ţinea înainte cu aceasta.

Fratele Shelby, care stă mai în spate, m-a întrebat şi el: „Ce crezi despre tata?”

Eu i-am răspuns: „Shelby, eu cred că el va pleca…” „Da, eu cred că ne va părăsi. El are deja 83 de ani şi cred că timpul lui s-a împlinit deja, pentru că Dumnezeu a promis 70 de ani pentru cei mai tari. Da, eu cred că el va pleca…”

Şi în noaptea aceea, când m-am întors acasă de acolo, fratele Mack a stăruit să mă duc să mă rog pentru mama lui Charlie. Aceasta era tot ce puteam face. Eu m-am dus şi m-am rugat, apoi m-am întors din nou acasă.

Când am ajuns acasă, m-am dus în cameră, m-am dezbrăcat şi m-am pregătit de culcare. În timp ce făceam aceasta, am auzit pe cineva vorbind. Am privit şi am văzut o femeie cu păr cărunt care stătea într-o bucătărie şi vorbea cu cineva la telefon. Femeia aceasta era chiar mama lui Charlie pentru care mă rugasem. Acesta-i adevărul….

Apoi deodată am văzut salcia bătrână de lângă casa fratelui George. Cum stăteam şi priveam, am văzut cum cad bulgări de nămol sau noroi de culoarea lutului. Şi o Voce a spus că acesta este un mormânt. Da, era vorba despre un mormânt şi Vocea spunea că „mulţi din cei care au râs de el, vor intra în mormânt înaintea lui”, sau ceva asemănător.

Eu nu putut să înţeleg chiar bine. Când totul s-a terminat, am sunat-o pe sora Wright şi i-am spus ce am văzut şi că nu pot înţelege această viziune.

Mama lui Charlie a mers acasă şi totul s-a petrecut exact cum am văzut. Eu cred că ea a trecut acum, dar atunci s-a dus acasă şi s-a făcut bine, măcar că medicii au spus că nu va apuca nici măcar dimineaţa. Dumnezeu a făcut aceasta ca să vedem că El ne-a ascultat rugăciunea.

Zilele trecute a venit la mine un om şi mi-a spus că cunoaşte pe cineva care a fost vindecat de prostată, iar un an mai târziu s-a îmbolnăvit din nou de această boală.

Este adevărat. Tu poţi fi vindecat în seara aceasta de o anumită boală, iar mâine dimineaţă s-o ai din nou.

În seara aceasta tu poţi să fii un păcătos iar mâine dimineaţă să fii un creştin, sau, poţi să fii în seara aceasta un creştin, iar mâine dimineaţă să fii un păcătos. Desigur.

Un medic poate să-i dea unui om penicilină pentru o răceală gravă sau pentru pneumonie, şi să-l vindece pe loc. Apoi poate să-l examineze şi să nu mai găsească urmă de boală, pentru ca mâine dimineaţă acel om să moară tot de pneumonie. Este adevărat? Aceasta nu are nimic a face cu vindecarea.

Aceasta este la fel ca zicala veche care zice: „…strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!”  (Matei 23.24).

Deci eu i-am spus sorei Wright ce am văzut. După aceea, am avut o altă viziune în care l-am văzut pe fratele George stând acolo în spate, apoi m-am văzut pe mine intrând pe uşă. El a venit pe culoar până la mine şi mi-a întins mâna.

Voi ştiţi că el nu putea să umble pentru că cheagurile de sânge i-au ajuns până aproape de inimă, iar medicul a spus că poate muri în orice clipă. El avea șaptezeci și trei de ani şi omeneşte nu mai avea nici o şansă să trăiască.

După ce am avut a doua viziune, eu am venit aici şi am spus bisericii că am chemat-o pe sora Wright. Dar nu numai atât, eu m-am dus din noua casă la fratele George. Acolo erau doi bărbaţi, este adevărat frate George? Şi eu am vorbit cu ei. (fratele George spune că el nu-şi mai aminteşte ce au discutat).

Este adevărat Edith? „Da, el era într-o stare foarte gravă şi acolo erau doi oameni.”

Şi eu am spus: „Nu vă temeţi, fratele Wright are să vină din nou la Tabernacol. El se va face bine şi va putea umbla din nou, pentru că aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Eu m-am încurcat referitor la aceste lucruri şi am mai spus: „Există şi ceva referitor la un mormânt.” Dar când am primit vedenia a doua, totul a fost clarificat şi am înţeles că mormântul era în legătură cu cei care şi-au bătut joc de fratele George, atunci când au părăsit adunarea din care făcea parte pentru că ei nu puteau să creadă în vindecarea divină. Acel mormânt arăta că el va vedea mormintele celor ce l-au batjocorit şi care vor trece înaintea lui din viaţă.

Câţi au trecut de atunci, frate George? (fratele George spune: „Patru sau cinci sunt deja în pământ de când m-am făcut bine, iar păstorul bisericii, care m-a pus de-o parte a fost pus şi el de-o parte cu vreo două săptămâni”).

Nu este Dumnezeu drept? Ba da, domnilor! Eu sunt sigur de aceasta. Vedeţi? Cinci sau dus deja şi nu a trecut încă nici un an de atunci, este adevărat frate George? (Da, cam în jur de un an). Vedeţi de atunci a trecut aproape un an. Când Domnul spune ceva, cuvintele Lui sunt absolutul. Voi trebuie să fiţi doar atenţi, pentru că eu nu am văzut nici o vedenie care să fi dat greş.

În ceea ce-l priveşte pe copilaşul vindecat, eu sunt aproape sigur că el este acela care mi s-a arătat în viziune, deoarece am văzut-o pe femeia aceea machiată care stătea în locul unde s-a ţinut serviciul funerar al soţiei mele. Bebeluşul acela era micuţ ca fiica mea Sarah. Şi eu am văzut cum acel copilaş se întoarce de la moarte la viaţă. Vedeţi? Eu am văzut că el va trăi – aceasta e atât de sigur, pe cât sunt de sigur că Dumnezeu este în cer şi că cuvintele Lui sunt adevărate. Da, domnilor. Eu cred aceasta din toată inima.

De aceea noi le vom urmări şi ştim că vom vedea împlinirea a tot ce-a spus El. Domnul  e minunat! Este adevărat? (Amin). Cât este El de bun cu noi!

În dimineaţa aceasta, vom studia din Fapte, ca să vedem slava lui Dumnezeu în Biserica Sa.

Domnul Isus a venit pe pământ ca un Martor – că El este Fiul lui Dumnezeu. Ucenicii au avut o mare încredere în El, iar Domnul le-a spus că este imposibil să locuiască în fiecare dintre ei în trup de carne. Atunci El putea să fie într-un singur trup. Dar după ce va pleca de pe acest pământ, El Se va întoarce din nou, ca Duh, şi atunci va putea locui în fiecare inimă flămândă, care însetează după El. Atunci, El va continua în Biserica Sa toate lucrurile pe care le-a făcut când a fost pe pământ, şi aceasta până al sfârşitul lumii.

Nu sunteţi bucuroşi în seara aceasta pentru că voi faceţi parte din Biserica Lui? Nu, nu mă refer la această clădire, pentru că există o singură Biserică la care voi nu puteţi adera, ci în care trebuie să vă naşteţi!

Voi nu puteţi intra în ea printr-o cerere, ci numai prin naştere, şi această naştere este prin harul Său. Tu nu puteai să flămânzeşti după această Biserică, nu puteai s-o doreşti, ci dimpotrivă în toate lucrurile ai fi fost împotriva ei, dacă nu te-ar fi ales Dumnezeu mai dinainte ca să te naşti în această Biserică. Şi dacă cineva se naşte în Biserica Lui, să ştiţi că Dumnezeu l-a cunoscut mai dinainte, încă înainte de întemeierea lumii. De aceea El te-a ales şi te-a hotărât ca să te naşti în Biserica Sa. Nu este minunat acest lucru?

Isus a spus că toţi cei care vor auzi glasul Lui şi-L vor urma, vor primi viaţă. Este adevărat?

Ioan 6.37: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.

Şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (v. 44).

Vedeţi? Dar oamenii spun: „Eu nu pot să cred asemenea lucruri!” Să nu-i dispreţuiţi pentru aceasta! Compătimiţi-i! Rugaţi-vă pentru ei, deoarece ei nu au nimic de-a face cu lucrarea Lui şi probabil că nici nu vor avea vreodată, de aceea nu pot să creadă. Ei nu au o credinţă teologică, intelectuală, de aceea spun: „Păi, da, eu cred că aceea este doar…” De ce? Pentru că nimeni nu poate să creadă dacă Dumnezeu nu este cu adevărat în inima lui. Vedeţi? Nu se poate!

Isus a spus clar: „Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţă veşnică…” (Ioan 5.24).

Deci noi nu primim viaţă veşnică pentru că am aderat la biserică, nici pentru că am fost botezaţi, nici pentru că am făcut una sau alta, că am strigat sau am făcut alte lucruri. Toate acestea sunt bune: aderarea la biserică, botezul, strigarea, etc., dar Isus a spus că: „Cine crede are viaţă veşnică!

Şi Petru a spus în Fapte 2.38: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi, să fie botezat spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Citind aceste cuvinte, eu m-am întrebat de multe ori un lucru, de-a lungul anilor:

„Doamne, aici vin mulţi bărbaţi şi femei. Eu i-am văzut cum vin la altar, cum îngenunchează, plâng şi se roagă; cum doresc să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos, iar o săptămână mai târziu sunt din nou cu lumea! Cum este posibil aşa ceva?” Şi privind aceste lucruri mi-am zis în continuare:

„Doamne, cu siguranţă Cuvântul Tău nu este greşit, dar eu nu pot înţelege ce se întâmplă. Eu ştiu că Tu ai făgăduit Doamne, că dacă voi rămâne în Tine, Cuvântul Tău va rămâne în mine!”

Şi astfel, eu am continuat să merg cu El până când astăzi eu pot să înţeleg ce este aceasta. El mi-a făcut-o cunoscută. Eu nu am putut înţelege până într-o zi când Domnul mi-a dat deschis Biblia şi m-a luminat asupra acestui lucru.

Citind acel verset, am înţeles că oamenii aceia nu puteau fi decât ceea ce sunt de la început:

Ioan 6.44: „Nimeni nu poate veni al Mine, dacă nu-l atrage Tatăl Meu.

Deci vedeţi, aici nu este vorba despre om – că el vrea să fie, ci despre Dumnezeu care face alegerea. Aici nu se pune problema că tu vrei sau nu; tu nu ai nimic de-a face cu aceasta. Dumnezeu este Cel care hotărăşte.

Căci El a zis: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur!” (Romani 9.15).

Acesta-i adevărul. Pe El nu-L interesează cine eşti tu, ce poziţie socială ai, că eşti preşedintele ţării sau că eşti un vagabond de pe stradă. Nu, El nu face nici o deosebire!

„Dumnezeu are milă de cine vrea El să aibă milă!”

Şi El a hotărât încă înainte de întemeierea lumii, cine sunt toţi aceia care vor fi salvaţi de-a lungul veacurilor. Şi toţi aceia pe care i-a hotărât El, vor veni. Acesta-i adevărul. Nici unul din cei aleşi de El nu se pierde pentru că Dumnezeu a hotărât şi a spus că va avea o Biserică fără vină şi fără vreo zbârcitură.

În tema de azi dimineaţă, noi i-am putut vedea pe acei mari învăţători farisei, renumiţi şi şlefuiţi, care umblau cât se poate de sfinţi printre oameni, iar Biblia spune despre ei că au fost găsiţi fără vină. De ce?

Pentru că ei ţineau cu stricteţe datina strămoşească: „Oh, eu nu aş atinge aceea…” „Eu nu aş face aceasta….” Vedeţi? Dar toate acestea erau faptele Legii, nu har.

Şi noi nu am fost salvaţi prin fapte, ci prin harul lui Dumnezeu. Nu faptele noastre bune ne aduc salvarea ci ceea ce a făcut Hristos pentru noi. El ne-a salvat! Acesta e adevărul. Eu nu am o sfinţenie personală.

Poate cine spune: „Păi, eu m-am lăsat de băut, de fumat, nu mai fur, nu mai mint şi aşa mai departe.” Da, la prima vedere s-ar părea că aşa este, că el a făcut toate aceste lucruri şi că are cu ce să se laude. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Noi nu am făcut nimic de la noi înşine, ci El a venit în noi şi a scos afară toate aceste lucruri rele. Vedeţi? Acesta este adevărul. Deci nu eu am făcut acest lucru, ci El m-a eliberat!

Apoi, Duhul Sfânt rămâne în mine şi creşte tot mai mult, tot mai mult, împingând afară din inima mea tot răul, toate grijile şi ispitele. Cu fiecare biruinţă câştigată, Duhul Sfânt cuprinde tot mai mult fiinţa voastră.

Ştiţi care este adevărul? Dacă voi aveţi o ispită puternică, o slăbiciune, ceva ce nu e corect, şi o biruiţi de câte ori vine, veţi vedea cum mărturia voastră va fi tot mai puternică datorită acestei biruinţe.

Priviţi la Samson. Atunci când a întâlnit acel leu, puterea lui Dumnezeu a venit peste el şi a putut să-l ucidă fără să posede vreo armă. El i-a rupt pur şi simplu falca. Un om micuţ, un prichindel cu părul creţ, un omuleţ slăbuţ care avea şapte şuviţe de păr, care părea a fi un nebun. Da, el nu părea a fi mai mult decât un nebun, dar aceasta numai până când a venit Duhul Sfânt.

Eu cred că nu v-ar fi greu să credeţi că un bărbat mare şi puternic ar putea să ucidă un leu cu mâinile goale, dar ceea ce este ciudat, e că acest lucru a fost făcut de un flăcău mic şi neînsemnat.

De ce? Pentru că Duhul Sfânt a venit peste el şi i-a dat putere să ucidă leul. Apoi albinele au venit şi şi-au făcut stupul în hoitul acelui leu şi Samson a mâncat cea mai bună miere pe care a mâncat-o vreodată. Este adevărat? Desigur. Pentru că l-a biruit prin Puterea lui Dumnezeu.

Dacă voi aveţi ceva din care aţi vrea să mâncaţi miere dulce, biruiţi-l prin Puterea lui Dumnezeu. Atunci veţi vedea cât e de bună. O, Doamne…

Poate că tu ai fost un beţiv şi aceasta te face ca şi acum când simţi mirosul de whisky, de bere sau de altă băutură, să mai doreşti încă să bei. Biruieşte-o însă prin Puterea lui Dumnezeu, şi vei vedea că după un timp când vei mai trece pe acolo, dorinţa aceea este moartă, nu mai are nici o putere asupra ta! O, Doamne, cât de dulce este mierea pe care ai obţinut-o! Este adevărat?

Priviţi ucenicii: ei au biruit cu adevărat. În ziua de rusalii ei au fost umpluţi cu toţii de Duhul Sfânt. Puterea lui Dumnezeu a venit peste ei şi astfel au primit daruri încât au vorbit în limbi şi au făcut alte multe lucruri minunate. Ei au avut un timp minunat şi Biserica lor era plină de focul Duhului.

Acum voi privi tema noastră dintr-un alt punct de vedere. Pentru aceasta mă voi opri puţin la Ştefan. El nu făcea parte dintre apostoli, ci era doar un diacon. Dar, oh, frate, el poseda Ceva în inima lui, Ceva care nu îl lăsa să stea liniştit.

Aşa se întâmplă cu fiecare om care-L primeşte pe Domnul în inima lui. El nu mai poate să tacă, trebuie să spună despre ceea ce este în el!

Într-o zi, Ştefan a ieşit pe stradă şi iată că acolo s-a întâlnit cu nişte iudei care au început o ceartă de vorbe cu el. Ştefan era ca o casă în flăcări pe o vreme cu vânt. Orice ai face nu poţi s-o stingi! Şi aşa era el, nu putea fi oprit.

Atunci, ei l-au luat şi l-au dus cu forţa în Sobor, unde au început să-l învinuiască pe nedrept.

„Oh”, îşi ziceau ei, „îl vom aranja noi pe fanaticul acesta! Vom termina noi cu el!”

Şi l-au pus în temniţă până dimineaţa.

Când l-au adus din nou în faţa tribunalului, „toţi cei ce şedeau în Sobor, s-au uitat ţintă la Ştefan, si faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger.” (Fapte 6.15).

Eu nu văd prin această strălucire a feţei lui, că ar fi avut o lumină care strălucea peste el, ci faptul că vorbea cu înţelepciune şi cu siguranţă, deoarece ştia pe ce stă. Eu nu pot să-mi imaginez că îngerul este o lumină strălucitoare, sau ceva ce luceşte, ci aceasta înseamnă că era plin de bucurie pentru că ştia despre ce vorbeşte.

Biblia spune că Ştefan a păşit în faţă plin de îndrăzneală şi neînduplecat, şi a spus:

Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi!” (v. 2).

El stătea liniştit, asemenea unui miel, în mijlocul a peste zece mii de lupi flămânzi care scrâşneau din dinţi însetaţi de sângele lui.

Dar el le-a spus:

Fapte 7.2: „Fraţilor şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam….

v.3: „Şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi din familia ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta.”, şi Avraam l-a ascultat în totul pe Domnul…

Pe care dintre proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât mai dinainte pe cei ce vesteau venirea Celui neprihănit, pe care L-aţi omorât acum!

Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi!” (v. 52, 51).

O, Doamne, mi-ar place atât de mult să am predica lui Ştefan înregistrată. Frate Beeler aş dori să putem predica şi noi ca el. Da, domnilor!

El a spus: „…Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi!

Ştefan era un om plin de Duhul Sfânt, pentru că lumea şi plăcerile ei fuseseră scoase afară din el. O, Doamne, să-l opreşti? Tu nu ai fi reuşit aşa ceva. Era imposibil. El era în clocot, frate, şi trebuia să predice Evanghelia. Da, Ştefan a predicat Evanghelia şi a făcut semne şi minuni.

După o vreme, iudeii nu au mai putut suporta vorbirea lui, l-au târât afară din cetate şi l-au omorât cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul, care a fost de faţă la moartea lui Ştefan.

Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer şi a spus:

„Iată, văd cerurile deschise, si pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” (Fapte 7.55-56).

Pot să-mi imaginez cum Pavel s-a scărpinat în cap şi şi-a zis: „Ce se întâmplă aici?”

Iar Ştefan a adăugat: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” (v. 60).

Apoi a adormit legănat în braţele lui Dumnezeu. El nu a mai simţit nici o lovitură de piatră din momentul acela, pentru că Dumnezeu l-a legănat să adoarmă în braţele Sale, întocmai ca o mamă care-şi adoarme sugarul.

Dumnezeu l-a purtat pe braţele lui Hristos până la tronul lui Dumnezeu, unde este pace. El este numărat printre martirii care şi-au dat viaţa pentru El. Iar în seara aceasta, el stă printre tovarăşii săi, nemuritori şi cu o cunună de martir pe cap.

Aşa şi-a sigilat mărturia Ştefan cel umplut cu Duhul Sfânt. Acesta-i adevărul.

Bolovanii aceia mari care-i loveau tot trupul, nu au mai avut nici o putere pentru că Dumnezeu l-a legănat ca să adoarmă pe braţele Sale.

Dacă veţi citi în Biblie, veţi vedea că nu scrie nicăieri că Ştefan a murit, ci:

După aceste vorbe a adormit.”  (v. 60). Amin. Acesta este felul în care mor creştinii. Amin. În ordine.

Deci biserica primară a avut un timp minunat. Făgăduinţa Tatălui sosise, aşa cum a spus şi fratele Neville cu câtva timp în urmă. Dar acest lucru nu i-a îngâmfat, ci i-a determinat să facă ceva pentru El. Ei au plecat plini de bucurie să predice Evanghelia. Astfel, Petru şi Ioan, doi oameni simpli şi neştiutori de carte, au trecut într-o zi pe la poarta numită Frumoasă. Doamne!

Diavolul şi-a zis: „Bine, iată-i că acum stau acolo printre oameni şi predică, dar aceasta nu mă deranjează.”

Toţi oamenii pot să asculte o predică.

Dar iată că atunci când au trecut pe acolo, lângă poartă stătea un om olog care le-a cerut milostenie.

Duhul Sfânt i-a zis lui Petru: „Petru, omul acesta poate fi vindecat pentru că are credinţă.” Când Petru a înţeles acest lucru s-a apropiat de el şi i-a zis: „…scoală-te şi umblă!

 L-a apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele;

Dintr-o săritură a fost în picioare, şi a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind şi lăudând pe Dumnezeu.” (Fapte 3.6-8).

Ştiţi ce a urmat? Acest lucru i-a provocat Satanei mai mult necaz decât toate predicile pe care le-au rostit cei doi apostoli vreodată.

Frate, tu lasă-L pe Domnul să înceapă să lucreze ceva pe partea supranaturală şi atunci vei putea vedea cum fiecare pungaş şi fiecare canalie din iad, va începe să urle şi va cere sângele tău. Este adevărat? Da, aşa este.

Eu vă spun că atunci când Petru a ţinut acea predică în ziua de rusalii, în urma căreia la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete, nu l-a deranjat pe Diavolul deloc. Nici măcar nu s-a mişcat din patul lui, ci ş-a zis: „O, este bine, lasă-i în pace!” Acesta este adevărul. Vedeţi?

Dar în ziua următoare, Petru a trecut pe la poarta Templului numită Frumoasă şi acolo a vindecat un olog din naştere. Ce a urmat? Tot iadul s-a năpustit împotriva lui. Acesta este adevărul. El a fost luat şi aruncat în închisoare din cauza acele vindecări supranaturale.

Diavolul şi-a zis: „Nu pot permite aşa ceva! Acum vor începe cu vindecarea divină şi dacă vor face aceasta, îmi vor doborî proptelele pe care stau!” Acesta este adevărul.

„La auzirea predicii, eu îi mai pot înşela pe oameni cu puţină teologie, dar dacă ei încep cu aceste vindecări, eu nu îi mai pot înşela, pentru că am de-a face cu un fapt real şi oamenii pot să-l vadă! De aceea îi voi opri înainte ca tot grupul să iasă în scenă.”

Dar el nu i-a putut opri nici atunci şi nu îi va putea opri nici acum! Acesta-i adevărul.

Evanghelia lui Dumnezeu merge înainte şi numai înainte. Mereu înainte! Iar atunci când cerul şi pământul nu vor mai fi, Cuvântul Lui va rămâne încă acelaşi! De ce?

Pentru că „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!” (Matei 24.35).

El nu poate trece! Cuvintele Lui sunt nemuritoare pentru că El însuşi este nemuritor! Dumnezeu nu poate să treacă, de aceea eu cred fiecare Cuvânt rostit de El. Eu cred că „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8).

Acesta este adevărul: El este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Duhul Sfânt care a căzut din cer peste ucenici în ziua de rusalii este Acelaşi şi astăzi.

Eu sunt de acord că Duhul Sfânt a fost călcat, batjocorit, înţeles greşit, imitat, etc., dar cel care a făcut aceste lucruri a fost numai Diavolul. El este acela care falsifică Adevărul.

Dar există un botez adevărat al Duhului Sfânt, care aduce în mijlocul Bisericii aceleaşi rezultate pe care le-a adus în mijlocul bisericii primare în ziua cincizecimii.

Acesta este adevărul.

Desigur, Satana îşi ridică sperietorile de ciori acolo afară. Eu vă spun Adevărul.

De fiecare dată când vedeţi o sperietoare de ciori ridicată undeva, să ştiţi că prin apropiere este ceva bun. Acesta este adevărul.

Voi nu veţi vedea niciodată o sperietoare de ciori pusă într-un copac cu mere pădureţe. Cu siguranţă că nu! Ci ea va fi ridicată acolo unde este un copac cu mere mari şi dulci (sau alte fructe). De ce? Ca ea să sperie ciorile.

Aşa face şi Satana. El ridică sperietoarea de ciori acolo unde se află credinţa adevărată a Duhului Sfânt, ca să-i îndepărteze pe oameni de ea, ca să-i sperie. De ce? Pentru că chiar acolo Se află Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel înviat, cu Puterea Sa nemuritoare – aceeaşi ieri, azi şi în veci.

Amin. Aceasta înseamnă „aşa să fie!”. În ordine.

Deci, noi vedem că cei doi apostoli au fost puşi în închisoare, iar în dimineaţa următoare au fost puşi în libertate după cei mai întâi au fost bătuţi.

Noi ştim că Petru a stat în faţa mulţimii, în capitolul 3 şi a vorbit plin de Duhul:

v.12: „Bărbaţi israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta?

Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El, în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi…” (Fapte 2.22).

Şi ei ştiau într-adevăr că Isus era un Om venit de la Dumnezeu.

Fapte 3.14-16: „Voi v-aţi lepădat de Cel sfânt şi neprihănit, şi aţi cerut să vi se dea un ucigaş.

Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martorii Lui.

Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi.

Apoi în Fapte 4.9, Petru continuă:

Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,

s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret…” (v.10).

Când ei au întrebat: „Din ce grupare religioasă faceţi parte? Unde aţi fost ordinaţi şi cine v-a dat dreptul să faceţi acest lucru? Ce grupare reprezentaţi ca să mergem la bătrâni să-i întrebăm pe ce bază faceţi voi aşa ceva? Da, domnilor, noi vrem să ştim care biserică învaţă asemenea erezii? De unde sunteţi voi?”

Petru a răspuns: „Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret… (v.10).

Şi ei nu au putut spune nimic împotriva acestui lucru, deoarece omul pe care-l cunoşteau cu toţii, stătea acolo ca mărturie vie. Amin. Amin.

Priviţi ce a spus Petru mai departe:

Fapte 4.11-12: „El este „piatra lepădată de voi zidarii…

În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care să fim mântuiţi.

Aş vrea să observaţi un tablou frumos care se ascunde aici.

Când Solomon a zidit Templul lui Dumnezeu toate pietrele au fost tăiate, prelucrate şi şlefuite în carieră, astfel încât pe tot timpul zidirii, care a durat 40 de ani, nu s-a auzit nici un zgomot de ciocan sau de fierăstrău, daltă, etc. Toate pietrele erau duse împreună, piatră cu piatră, aşa că tot cei mai trebuiau să facă meşterii zidari era să pună puţin mortar între ele şi să le aşeze unele peste altele.

Acum, aici este paralela mea referitor la această problemă. Templul lui Solomon este un simbol spre zidirea Templului duhovnicesc al lui Hristos, care este format din noi (pietrele vii).

Evreii mergeau în Templu pentru a primi binecuvântarea.

Noi suntem botezaţi în Templul sau Trupul lui Isus Hristos prin Duhul Sfânt.

Romani 8.1 spune: „Acum nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

Ei doresc lucrurile duhovniceşti şi nu le pasă de cele fireşti.

Astfel, trupul meu spune: „Sunt foarte obosit!” dar duhul meu răspunde: „Nu eşti obosit deloc! Eu sunt stăpânul tău, de aceea, urmează-mă!” Amin.

Poate că medicul tău spune: „În cazul acesta nu se mai poate face nimic; omul va muri.”

Când voi privi cu ochii aceştia fireşti persoana respectivă, voi spune: „Da, aşa este!”

Dar Duhul Sfânt vine şi dă o vedenie în care îmi arată că omul se va face bine. Atunci eu spun: „Aşa vorbeşte Domnul: omul acesta va trăi!”

De aceea noi nu mai umblăm după îndemnurile firii, ci după îndemnurile Duhului. Acesta este adevărul.

Acum, când aceste pietre sunt aduse împreună …. vedeţi, ele au fost tăiate din diferite părţi ale lumii.

Astfel, lemnul de cedru era adus din munţii Libanului. De acolo erau aduşi la Iope cu carul cu boi, iar mai departe erau duşi cu plugul până la locul zidirii Templului.

Apoi pietrele – una a fost tăiată în felul acesta, alta aşa şi aşa mai departe. Probabil că atunci când le-au tăiat, lucrătorii în piatră s-au certat şi au fost nemulţumiţi.

Tot aşa fac şi predicatorii de azi. Unii spun: „Eu sunt metodist! Biserica mea este cea adevărată!” Alţii: „Eu aparţin de Adunarea lui Dumnezeu! Slavă Lui!”, etc. Şi astfel ei se ceartă, dar nu uitaţi un lucru: Dumnezeu este acela care face tăierea!

Ei nu puteau înţelege (tăietorii în piatră) de ce o piatră se tăia într-un fel şi alta în alt fel, dar când le-au luat şi le-au aşezat de probă pe pământ ca să vadă dacă se potrivesc, au văzut că totul este perfect şi nu mai trebuie să taie din ele.

Eu cred că într-una din aceste zile, când bisericile vor merge în Confederaţia unită a Bisericilor, iar noul papă este adus din SUA şi pus în fruntea lor conform profeţiei biblice, vor forma chipul fiarei.

Dar şi Biserica adevărată a Dumnezeului celui viu va fi adusă împreună. Credincioşii adevăraţi dintre metodişti, baptişti, prezbiterieni, penticostali, nazarineni, pelerinii sfinţeniei, etc., vor ieşi afară şi vor merge împreună fiind uniţi prin dragostea lui Dumnezeu şi formând trupul Domnului Isus Hristos. Atunci filozofii şi cei cu mintea redusă vor fi aruncaţi la o parte. Ei vor merge înainte, drept în Confederaţia bisericilor.

Zilele trecute am citit în ziar că chiar şi „Adunarea lui Dumnezeu” a mers în această confederaţie a bisericilor. Oh, Doamne! Dar ca să facă aceasta, ei trebuie să nege Cuvântul. Acesta este adevărul. Penticostalii trebuie să nege toate semnele şi minunile din mijlocul lor, ca să poată intra acolo. Ei trebuie să le nege ca să poată câştiga popularitate.

În ce mă priveşte, eu prefer să mă culc mai degrabă flămând, sau să mănânc numai sărăţele şi să beau apă dintr-un pârâu şi să-I fiu plăcut lui Dumnezeu, decât să am toate bunătăţile din lume cu preţul compromiterii credinţei în Domnul Isus Hristos şi a Cuvântului Său. Eu cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, de aceea eu cred că fiecare Cuvânt scris în Ea este Adevărul. Da, domnilor!

Să privim acum înăuntru ca să vedem ce făceau meşterii zidari. După ce le-au fost aduse pietrele, au început să ridice construcţia dar la un moment dat au găsit o piatră cu o formă ciudată, pe care nu au putut-o folosi. Atunci au zis: „Piatra aceasta nu este bună!” şi au aruncat-o deoparte, într-o grămadă de buruieni. Ei nu o puteau folosi pentru că avea o formă ciudată şi nu se potrivea nicăieri în construcţia lor. Tot zidind, eu au ajuns într-un loc unde nu s-a potrivit nici o piatră, pentru că era nevoie de o piatră unghiulară. Zadarnic au căutat printre pietre, pentru că nici una nu s-a potrivit. Atunci cineva a mers afară şi a căutat chiar piatra pe care zidarii au respins-o şi au aruncat-o – aceea era piatra de preţ din capul unghiului.

Exact aşa este şi astăzi, prieteni. Biserica metodistă este în ordine şi la fel toate celelalte: baptiştii, penticostalii, nazarinerii, pelerinii sfinţeniei, etc., dar problema este că ei toţi refuză Piatra unghiulară.

(Fratele Branham bate de cinci ori în amvon).

Acesta este motivul pentru care Evanghelia nu a putut ajunge în toată lumea prin legitimarea făcută de Duhul prin semne şi minuni, pentru că denominaţiunile au tăiat afară Puterea supranaturală, spunând:

„Zilele minunilor au trecut! Astăzi nu mai există nici un fel de vindecare divină! Astăzi nu mai există vorbire în limbi! Astăzi nu mai există nici un astfel de lucru supranatural! Darurile au fost pentru un alt timp, care a trecut!”

Dar să ştii, frate, că toţi aceia care spun aşa ceva vor fi puşi de-o parte. Astăzi, aceste biserici nu sunt altceva decât nişte organizaţii renumite, care adună în mijlocul lor o mulţime de adepţi, dar nu uitaţi că Biblia spune despre ei că: „au doar o formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea lui Dumnezeu; depărtaţi-vă de aceştia!” (2 Timotei 3.5).

Şi noi vedem că toate aceste denominaţiuni au încercat să zidească, dar nimeni nu-şi poate zidi construcţia pe o altă temelie decât pe credinţa în Isus Hristos.

De aceea, voi nu puteţi să spuneţi că ceea ce spune Cuvântul Său este o nebunie, dacă-L primiţi pe Isus Hristos.

Oamenii spun: „Oh, eu L-am primit pe Isus!”

Dar vreau să vă spun ceva:

Dacă voi Îl primiţi pe Isus, veţi primi Ceva care vă va spune că Cuvântul lui Dumnezeu este inspirat; că Isus Hristos este acelaşi şi în seara aceasta, făcând aceleaşi lucrări pe care a făgăduit că le va face. Dacă nu vă veţi identifica cu mărturia aceasta, înseamnă că nu L-aţi primit pe Isus, ci doar doctrina vreunei biserici.

Deci nu uitaţi: când inima voastră vine sus, acolo se întâmplă ceva, astfel încât veţi crede tot ce spune Dumnezeu.

Atunci voi veţi şti că Acesta este adevărul! Atunci toţi dracii din iad nu vor putea să clatine credinţa voastră! De ce? Pentru că voi credeţi că dacă Dumnezeu a spus ceva, aceasta este totul! Pentru că credinţa voastră se odihneşte pe „Aşa vorbeşte Domnul!” Orice s-ar întâmpla – că muriţi sau trăiţi, voi credeţi. Tu eşti gata oricând să-ţi pecetluieşti mărturia cu propriul sânge, deoarece crezi că acesta este Adevărul. Da, tu ştii că acesta e adevărul pentru că aşa a spus Dumnezeu, şi Ceva dinlăuntrul tău ştie aceasta.

Dar dacă tu vii înăuntru şi priveşti totul prin intelect, vei argumenta tot timpul şi vei spune: „Aceasta nu e aşa….Aceea nu e aşa….Noi nu credem aceasta….Noi nu credem aceea!”

Sau: „Ei bine, dar eu nu pot să cred în aşa ceva…” Acestea sunt argumentele minţii.

Poate că şi voi veţi face la fel în seara aceasta în New Albany, argumentând împotriva lui Dumnezeu. De ce fac oamenii aceasta?

Să citim mai departe din Fapte, ca să vedem cum s-au rugat apostolii:

Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile, şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte?

Împăraţii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.

Într-adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel…

Ei s-au rugat cu toţii fiind o inimă şi un gând şi au spus:

Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,

şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus.” (Fapte 4.25-30). Amin. Dumnezeu să ne ajute să avem şi noi o adunare de rugăciune ca aceea!

După ce s-au rugat cu aceste cuvinte, Biblia spune: că „s-a cutremurat locul unde erau adunaţi.

Oh, Doamne! De astfel de bărbaţi şi femei avem nevoie şi noi în seara aceasta, care să fie o inimă şi un gând ca ucenicii. Ei nu dau nici o atenţie la ceea ce spune unul şi altul, pentru că sunt ascunşi în Hristos Isus. Nădejdea mea nu este zidită pe nimic altceva decât pe credinţa şi neprihănirea primită prin sângele lui Isus Hristos.

Şi fie că soarele va mai răsări mâine, fie că nu, noi suntem legaţi înaintea lui Dumnezeu printr-un legământ:   că-L vom sluji şi vom călca pe urmele paşilor Săi, oricare ar fi preţul. Atunci veţi găsi Biserica adevărată, care merge numai înainte. Amin.

Şi Petru a spus: „În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.

Printre noi vine o doamnă care este membră la o biserică metodistă; dar pentru că ne iubeşte, vine aici.

Şi o altă doamnă, a întrebat-o:

„La ce biserică mergi?”

„Sus la Tabernacolul Branham,” a răspuns sora.

„Vrei să spui că mergi la biserica aceea, şi că eşti de acord cu învăţătura care se prezintă acolo?”

„Ce fel de învăţătură?”

„Păi, ei se laudă prea mult cu Isus, botează în Numele lui Isus, se roagă în Numele Lui şi folosesc Numele Lui în toate lucrurile.

Dar Biblia spune fraţilor, că „nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” Cu siguranţă că nu!

Eu nu vreau să mă cert cu nimeni, dar aş vrea să văd un singur om care poate să-mi dovedească cu Biblia că nu am dreptate.

(Fratele Branham bate de cinci ori în amvon).

Acesta-i adevărul. Nu contează că ei îţi spun că eşti nebun, sau orice altceva. Aceasta nu are nici o importanţă.

Zilele trecute am intrat într-o librărie ca să cumpăr nişte cărţi. O doamnă care vindea acolo, mi-a spus când a văzut ce cărţi caut:

„Eu nu aş ţine asemenea cărţi pe raftul meu. Zilele trecute a trecut o doamnă pe aici şi le-a cumpărat pe toate.”

Ea avusese şapte exemplare şi doamna aceea le cumpărase pe toate.

Apoi a venit vorba despre vindecarea divină. În librărie se aflau şi trei bărbaţi – doi predicatori metodişti si unul prezbiterian. Aceşti bărbaţi au trecut de partea mea în discuţia pe care o purtam cu doamna aceea şi au spus: „Tu ai dreptate.”

Când am dat să plec au apărut şi fraţii Shire şi Creech. Atunci unul dintre predicatorii metodişti s-au apropiat de mine şi mi-a pus mâna pe umăr, după care a zis:

„Frate Branham, cu mulţi ani în urmă, eu am mers într-o zi la tine. Tu erai căţărat pe un stâlp, erai încălţat cu o pereche de ghete vechi şi murdar pe faţă, pentru că trebuia să repari linia.”

El a continuat:

„Eu ştiam că tu înveţi despre vindecarea divină, de aceea m-am hotărât să te caut pentru că mama mea era grav bolnavă cu rinichii. Ea era pe moarte şi nu s-ar fi făcut niciodată bine dacă nu te-ai fi rugat tu pentru ea. Dar tu ai mers cu mine la ea, ai îngenuncheat şi te-ai rugat pentru mama, care după o săptămână a fost complet vindecată. Acest lucru a fost confirmat şi de medic, care declarat-o perfect sănătoasă. Aceasta s-a întâmplat acum 25 de ani si astăzi ea este la fel de sănătoasă ca atunci când a fost vindecată.”

Pe mine nu mă interesează dacă biserica mea crede sau nu lucrul acesta – eu cred!

Aleluia! Aceasta este!

…pe această piatră voi zidi Biserica Mea si porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16.18).

Vremurile vin şi trec şi lucrurile se pot schimba, dar Evanghelia lui Isus Hristos va rămâne aceeaşi prin toate epocile.

„…pe această piatră voi zidi Biserica Mea

Cine este această Biserică şi pe ce piatră este zidită ea?

Dacă îi întrebaţi pe catolici, ei spun:

„Biserica este zidită pe o piatră mare şi ierarhia catolică stă pe ea, dând putere şi altor biserici şi iertând păcatele.” – aceasta este părerea catolicilor.

Dacă-i veţi întreba pe protestanţi ce este această piatră, ei vă vor răspunde:

„Piatra despre care se vorbeşte aici, este Isus.”

Oh, frate!

Ce i-a întrebat Domnul pe ucenici?

 „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?

Vedeţi, El nu le-a spus, ci i-a întrebat: „Cine ziceţi că sunt Eu, Fiul omului?”

Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ilie; alţii: Ieremia, sau unul din proroci.

Dar voi, cine ziceţi că sunt?

Simon Petru, drept răspuns I-a zis: ”Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.

Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta…” Tu nu ai primit părerea teologică a vreunui om referitor la problema aceasta, nici n-ai învăţat-o în vreun seminar ci: „Tatăl Meu care este în ceruri.

 „…Şi Eu îţi spun…..Pe această piatră…” (Matei 16.13-18).  Aleluia!

Pe care piatră? Descoperirea duhovnicească a lui Dumnezeu vine la fiecare individ. Aleluia!

v.18: „…Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui!

Când un om este născut din nou cu adevărat din Duhul lui Dumnezeu, când el este schimbat din creştetul capului până la capătul unghiilor de la picioare prin Puterea de înviere a Domnului Isus Hristos; când părerile lui egoiste dispar şi Dumnezeu are controlul deplin asupra lui, acel om va crede fiecare Cuvânt scris al Domnului Isus Hristos şi-L va experimenta la fel ca El.

v.18: „…Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui!

Aceasta vă face să vă simţiţi cu adevărat bine, este adevărat?

Şi Petru a continuat în Fapte 4.11-12:

El este „piatra lepădată de voi, zidarii.

În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.

Şi Biblia spune mai departe:

Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan,  s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând.” (v. 13).

De la ce şcoală veneau ei?

„Aceştia sunt o adunătură, de oameni needucaţi. Nişte oameni care nu cunosc nici măcar Abecedarul. Uitaţi-vă numai la limbajul pe care-l folosesc: hăţ; şi n-are ăsta, merge şi vine, aduce, piere, etc. Ce fel de oameni sunt ei! Ce seminar au absolvit?”

Iar Biblia spune că: „au priceput că fuseseră cu Isus.” (v.13).

(Fratele Branham bate de patru ori în amvon.) Aceasta este totul, frate. (Fratele Branham bate de două ori din palme).

Nu contează că nu cunoşti lucrurile lumii, pentru că dacă Îl cunoşti pe Domnul Isus Hristos şi Puterea învierii Lui, ai totul! Da, domnilor! Oh, Doamne, ancorează-mă în El, Te rog!

Să mă odihnesc sub Pom,

Acolo unde izvorul curge liniştit

Unde Mielul este Lumina,

Şi sufletul celui salvat nu moare niciodată.

Să fiu ancorat acolo! Oh, Doamne, Doamne! Să stau lângă Pomul vieţii veşnic verde, atunci când călătoria pe acest pământ se va sfârşi. Ok….

Nu poftiţi bogăţiile deşarte ale aceste lumi,

Care aşa de repede vor trece,

Căutaţi să căpătaţi acele comori cereşti,

Care nu vor trece niciodată!

Ţineţi-vă de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu!

Ţineţi-vă de mâna Lui neschimbătoare!

(Aceasta este totul.)

Când această călătorie este gata,

Dacă lui Dumnezeu i-ai fost credincios,

Frumoasă şi strălucitoare casă în slavă,

Sufletul tău încântat va vedea.

Într-una din aceste dimineţi, amiezi sau nopţi, sufletul nostru va părăsi acest trup, asemenea unui dinte care este extras. Viaţa aceasta este ca un fir de aţă care s-ar putea rupe oricând. Dar ce-mi pasă mie? Dar ce vă pasă? Pentru că El îl va ridica (sufletul) pe aripile Lui veşnice. Da, atunci când trupul se va prăbuşi, El îl va ridica. Acolo, la capătul drumului, stă Cineva care-l aşteaptă ca să-l ducă sus, dincolo de valea umbrei morţii şi să-L înfăţişeze înaintea Tatălui fără pată sau vină!

Aşa că de ce să ne îngrijorăm? Ce ne pasă nouă de ceea ce spune lumea despre noi? Atâta timp cât mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu este de partea noastră, de ce să ne îngrijorăm?

Lăsaţi-i pe oameni – pe fiecare bărbat sau femeie, copil sau adult, care nu-l cunosc pe Domnul Isus Hristos, să-mi spun un singur motiv pentru care nu ar trebui să-L slujim pe El. Spuneţi-mi un singur motiv pentru care nu puteţi să-L primiţi pe El nici de data aceasta! Opriţi-vă şi gândiţi-vă puţin la lucrul acesta! Încetaţi să vă mai spuneţi: „Bine, dar atunci trebuie să fac asta sau cealaltă…”

Eu vă întreb un singur lucru: credeţi voi în Isus Hristos Domnul?

Dacă credeţi cu adevărat în El, eu vă voi dovedi cu Biblia că nu veţi pieri, pentru că aveţi viaţa veşnică.

Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Isus Hristos a spus aceste cuvinte ale lui Dumnezeu – şi la fel Petru în ziua cincizecimii, dar oamenii le-au răsucit şi le-au amestecat cu părerile lor în cadrul organizaţiilor.

Astfel unii spun: „Tu crede că El este Domnul Isus Hristos şi vino la noi.  Asta-i tot!”

Vedeţi trucul Satanei?

Alţii spun: „O, frate, noi am fost atât de fericiţi încât am strigat!”

Vedeţi trucul diavolului?

Sau: „Noi am vorbit în limbi aşa că ştim că L-am primit!” Vedeţi trucul diavolului?

Toate aceste lucruri sunt bune, dar ele nu sunt Hristos. Sigur că nu. Când un om crede cu adevărat în Domnul Isus Hristos, are viaţa veşnică; în clipa în care crede. Aşa este corect. Viaţa voastră vă dovedi cine sunteţi voi. Viaţa veşnică.

Când se va realiza acest lucru, vor urma toate aceste semne: strigarea şi bucuria, vorbirea în limbi, vindecarea bolnavilor. Da, atunci vor veni la suprafaţă toate aceste daruri şi lucruri minunate care vă vor urma ca un semn adevărat al lui Dumnezeu. Vedeţi? Oh!

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6.33).

Eu stau şi mă gândesc la lumea aceasta sortită prăbuşirii şi pot să văd scrisul de mână pe perete în fiecare naţiune. Eu pot să văd cum bombele atomice îi fac pe oameni să se cutremure de frică. Ar trebui să citiţi şi voi ce spune Pentagonul despre lucrurile care vor veni. Daţi-mi voie să vă spun ceva referitor la naţiunea noastră – la  suprafaţă, noi prezentăm o faţetă îndrăzneaţă, dar în realitate toţi sunt speriaţi de cursul evenimentelor. Ei ar putea foarte bine să recunoască adevărul şi atunci veţi vedea că aveţi dreptate să fiţi îngrijoraţi.

Există o singură categorie de oameni care nu au nici un motiv să se sperie de aceste lucruri şi aceştia sunt bărbaţii şi femeile care sunt născuţi din Duhul lui Dumnezeu. Pentru ei, bomba atomică este un bilet cu destinaţia „cer”. Aleluia! Da, domnilor!

Moartea nu-i poate face nici un rău credinciosului – o moarte rapidă este strămutarea rapidă în glorie. Acesta-i adevărul.

Această haină de carne o voi lăsa să cadă.

Voi învia şi voi primi răsplata veşnică,

Şi strig în timp ce voi trece prin văzduh:

„Adio, adio!” dulce oră de rugăciune!

Noi vom fi duşi. Ce înseamnă bomba atomică pentru sfinţii cu părul cărunt, dintre noi?

Primirea unui trup veşnic.

Ce înseamnă bomba atomică pentru locuitorii acestor case care aproape că rămân fără stăpâni pentru că toţi trec rând pe rând?

Reîntregirea familiei. Glorie lui Dumnezeu!

(Fratele Branham bate o dată din palme).

Ce poate fi mai măreţ pentru noi decât această asigurare că credinţa noastră se odihneşte sub sângele Mielului de la Calvar şi că nu este nimic în lume care să v-o poată tulbura, sau să v-o poată lua?

Prin Isus Hristos, voi sunteţi ancoraţi în Împărăţia lui Dumnezeu, sigilaţi pentru ziua răscumpărării, când veţi sta înaintea Lui curaţi şi fără nici o vină.

Atunci El nu va privi la ceea ce aţi făcut voi – „păi, eu m-am lăsat de asta şi de cealaltă….”, deoarece voi nu aţi făcut nimic, ci El a făcut totul pentru voi.

Credeţi voi din toată inima, sufletul şi cugetul vostru?

Priviţi-l pe Filip şi discuţia lui cu famenul etiopean.

Famenul a spus la un moment dat:

Uite apa; ce mă împiedică să fiu botezat?” (Fapte 8.36).

La care Filip a răspuns: „Dacă crezi din toată inima, se poate!” Vedeţi? Dacă crezi!

Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul ui Dumnezeu!” (v. 37-39).

A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.

Când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut.

Duhul l-a dus la Azot, care se afla la o depărtare de aproape 200 de mile de locul unde-l botezase pe famen, ca să înceapă o nouă trezire. Acesta-i adevărul! Oh, Doamne!

Şi eu vă spun:  Acel Dumnezeu care a lucrat în zilele acelea, este Acelaşi şi astăzi!

Mă gândesc acum la Pavel şi la noaptea aceea în care corabia care-l ducea la Roma, era pe punctul să fie strivită între stânci. Orice speranţă de supravieţuire era spulberată. Dar stând acolo jos, în galeră, eu cred că Pavel se ruga, şi îngerul Domnului a venit la el şi i-a zis:

Fapte 27.24: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu tine.

Da, eu pot să-l văd pe Pavel alergând plin de bucurie pe puntea corăbiei, strigând şi lăudându-L pe Domnul! „Aleluia! Oamenilor, ascultaţi-mă o clipă! Staţi liniştiţi şi ascultaţi-mă!”

Unii şi-au zis probabil: „O, omul acesta este un fanatic care şi-a pierdut minţile!” Şi toţi doctorii în teologie au venit să vadă ce s-a întâmplat cu el.

Pavel a spus: „Liniştiţi-vă! Liniştiţi-vă!”

Dar ei îşi ziceau: „Sărmanul om a înnebunit”. El s-a rugat şi a postit până când a înnebunit.

Pavel însă, a spus:

Un înger al lui Dumnezeu, al căruia sunt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte.

Şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dat pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.

Acum, vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună: pentru că nici unul din voi nu va pieri: şi nu va fi nici o altă pierdere decât a corăbiei.” (v. 23,24,22).

„Da, corabia va naufragia pe o insulă, pentru că aşa am văzut într-o vedenie şi eu cred că totul se va întâmpla întocmai cum mi-a arătat El.”

Şi noi ştim că totul s-a împlinit întocmai – cuvânt cu cuvânt. Acesta-i adevărul.

Eu vreau ca voi să observaţi ceva mic, astfel încât să puteţi privi pe partea cealaltă o vedere a acestor lucruri.

Priviţi:

Deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie, şi slobozeau luntrea în mare,

 Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor:

Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi”. (30-31).

(Fratele Branham bate o dată în amvon.). Voi trebuie să faceţi conform lui „Aşa vorbeşte Domnul!”. Domnul a dat o viziune, dar pentru ca ea să se împlinească, trebuie să se facă aşa cum a arătat El!

Dumnezeu ne prezintă aici modelul Bisericii Duhului Sfânt, frate, ca să ştiţi cum să folosiţi aceste lucruri afară, în haos.

Poate voi aveţi pentagoane şi toţi ce vreţi: poate ordinaţi biserici şi lucrători, faceţi şcoli teologice în care-i educaţi pe oameni, etc., dar aceste lucruri minunate nu se vor putea face niciodată până când nu vă veţi întoarce la calea adevărată a lui Dumnezeu şi nu veţi primi Duhul Sfânt – atunci veţi merge înainte, predicând Evanghelia însoţită de semne şi minuni. Atunci aceste lucruri nu vor fi cu nimic mai prejos ca la început. Dar vedeţi, Dumnezeu are programul Său si voi trebuie să vă întoarceţi la el.

O, Dumnezeule, ajută-ne în seara aceasta! Ajută-ne să credem acest lucru – aceasta este rugăciunea mea.

Fapte 4.12: „Căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” – decât în Numele Domnului Isus!

Noi ne apropiem de sărbătorile de Crăciun, şi vedem că toate lucrurile sunt împodobite cu Moş Crăciun în locul lui Isus. Numele lui Hristos nici măcar nu mai este pomenit de Crăciun. Oamenii nici nu-şi mai amintesc de naşterea Lui, pentru că Moş Crăciun i-a luat locul. În loc să se bucure în Duhul lui Dumnezeu, ei merg afară, chefuiesc şi se îmbată. Vedeţi? Aici este deosebirea.

Adevărul este că eu nu-i pot opri să facă aceasta şi nici voi! Şi aceasta pentru că Cuvântul lui Dumnezeu spune că aşa va fi:

Căci oamenii vor fi iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.” (2 Timotei 3.4).

Cum puteţi schimba aceasta?

Având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-I puterea…” (v. 5). Ei toţi merg la biserică. Da, domnilor.

Având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.”

Eu sunt atât de fericit în seara aceasta, prieteni creştini, pentru că pot să fiu împreună cu voi. Sunt fericit pentru că am putut să vă spun tot ce-am avut pe inimă. Şi toată inima mea este ascunsă în acest Mesaj.

Aceasta s-a întâmplat chiar aici în Jeffersonville, Indiana, cu mulţi ani în urmă, când Dumnezeu mi-a dat botezul Duhului Sfânt, când eu am crezut în Fiul Lui, Isus Hristos, şi L-am acceptat ca Salvatorul meu personal, într-un şopru vechi şi micuţ. În noaptea aceea El a venit peste mine şi locul unde mă aflam a fost luminat de o Lumină puternică. M-am speriat atât de tare încât nici n-am mai putut să mă mişc. Lumina aceea a format o cruce si Cineva care se afla pe ea îmi vorbea. Din noaptea aceea, nădejdea mea nu a mai fost zidită pe nimic altceva decât pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe neprihănirea primită în Isus Hristos. Aceasta este ceea ce cred din toată inima mea. Indiferent de ce va veni, indiferent de ce mi se poate întâmpla, nădejdea mea este ancorată în El.

Şi în seara aceasta, sunt fericit pentru că mă aflu printre oameni care cred acelaşi lucru ca şi mine şi care L-au primit pe Acelaşi Domn – Isus Hristos.

De ani, prin multe încerci, trudă şi capcane,

Eu deja am venit.

Toate acestea m-au îmbătrânit, m-au frânt şi m-au lovit.

Dar haru-i Acela care m-a adus

cu siguranţă pân-aici.

Şi harul e-acela ce mă va duce-nainte.

Şi când vom fi acolo, de zeci de mii de ani

Strălucind cu putere ca soarele,

Nu vom mai avea doar puţine zile

Să-I cântăm laudă lui Dumnezeu,

Ci-I vom cânta o veşnicie.

Când Daniel a avut o vedenie referitoare la timpul sfârşitului, Domnul i-a spus:

Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul, şi nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.” (Daniel 12.10).

Cei care-L cunosc pe Dumnezeu vor face fapte mari în zilele din urmă. Ştiţi ce sunt aceste fapte la care de referea Daniel? Fapte de credinţă, adică  vor face semne şi minuni. „Dar cei răi vor continua să facă răul.”

„Ei vor alerga încoace şi încolo şi „cunoştinţa va creşte.

Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului.” (v.3-4).

„...tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni, şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.” (v. 13).

Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.” (v. 3).

Pe mine m-au rupt în bucăţi 40 de ani, iar pe alţii, poate 80 de ani, dar aţi privit vreodată steaua dimineţii când răsare dimineaţa? V-aţi trezit vreodată devreme ca s-o priviţi cum străluceşte şi se veseleşte acolo sus pe bolta cerească? Ea este la fel de frumoasă şi de luminoasă ca în ziua când a fost creată şi aşezată pe orbita ei de Dumnezeu. Timpul nu a făcut-o să piardă nimic din strălucirea ei. Da, ea este la fel de strălucitoare deşi este acolo sus de mii de ani.

Şi Biblia spune că: „Cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.”  (Daniel 12.3).

Aleluia! Deci frate, este un lucru bun să fii predicator, nu-i aşa? (Amin). Da, aşa este. Este un lucru bun să fii creştin.

Poate că vremurile vor fi grele, căci Dumnezeu nu a promis că ne va duce în cer pe un pat de flori, dar ne-a făgăduit suficient har ca să putem trece prin fiecare încercare. Acesta-i adevărul. Da, într-adevăr, harul Lui ne este de ajuns. El nu ne-a făgăduit că vom merge pe flori, nici că drumul spre cer este uşor, ci ne-a făgăduit har ca să biruim fiecare încercare. Când crucea devine grea, El a făgăduit că va fi cu noi. Da, domnilor!

Va veni însă ziua aceea glorioasă în care Îl vom  întâlni în pace pe Dumnezeu, şi când totul se va sfârşi. Domnul să vă ajute pe fiecare din voi ca să primiţi acest lucru.

Dacă în seara aceasta, este printre noi vreun necredincios, îndemnul meu pentru el este: să creadă în Domnul Isus Hristos, pentru că dacă el va face aceasta, Dumnezeu îl va pecetlui cu Duhul Său pentru ziua răscumpărării.

Dacă voi auziţi bătaia Lui la uşa inimii voastre şi refuzaţi să-L primiţi, veţi fi un bărbat nenorocit şi o femeie nenorocită până în ziua când veţi spune: „Da, Doamne Isuse!”

Facă Domnul ca tu să treci prin această săptămână în care se sărbătoreşte Crăciunul, şi când toţi se veselesc şi cântă în cinstea lui Moş Crăciun, asemenea lui Simeon din vechime, care a păşit în Templu si L-a luat în braţele lui slăbănogite de vreme pe Salvatorul spunând: „Acum, sobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău,

Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta.” (Luca 2.28-30).

Fie ca voi să faceţi la fel ca el la acest Crăciun, prin credinţă. Voi să nu îmbrăţişaţi un Moş Crăciun şi nici să nu schimbaţi cadouri, ci să-L invitaţi şi să-L îmbrăţişaţi în inima voastră pe acelaşi Domn Isus, pe care Simeon l-a ţinut în braţele lui cu mulţi ani în urmă. Atunci El vă va binecuvânta şi vă va da viaţa veşnică, ca să nu muriţi niciodată, deoarece voi aveţi în voi Viaţa lui Dumnezeu.

Noi să nu ne încurcăm cu cuvinte greceşti. Aceasta o fac cei care se ocupă de filozofia greacă, dar noi nu facem aşa ceva aici, ci Îl vestim pe Isus Hristos. Noi nu venim aici cu cuvinte pompoase şi nu cunoaştem nimic altceva decât puterea învierii lui Hristos.

Eu nu cunosc limba greacă, ci doar câteva cuvinte care mă ajută să înţeleg mai bine – eu le am traduse şi din greacă şi din ebraică. Astfel, când cineva vine să se certe cu mine, eu ştiu cum să-i potolesc folosindu-mă de aceste cuvinte.

Şi eu am putut să văd că acelaşi cuvânt care vorbeşte despre Viaţa lui Dumnezeu, vorbeşte şi despre Viaţa pe care v-o dă El. Deci, Viaţa lui Dumnezeu şi viaţa veşnică se pronunţă printr-un singur şi acelaşi cuvânt: „Zoe”. „Zoe = viaţă.”

Aşa că: „Toţi cei care vor veni la Mine, Eu le voi da Zoe, adică propria Mea viaţă; Eu le voi da propria Mea viaţă şi ei nu vor pieri niciodată. Şi Eu îi voi învia în ziua de apoi.”

Cu alte cuvinte: „Toţi cei care vor veni la Mine, vor fi ascunşi (înveliţi) în Mine. Amin. Prin aceasta, ei vor deveni o parte din Mine, şi prin urmare nu mai pot muri. Aşa cum Eu nu pot să mor pentru că sunt nemuritor, tot aşa ei, sufletul lor, este nemuritor şi nu poate muri. Şi Eu îi voi învia în ziua de apoi.”

Oh, Doamne!

Aceasta ne face ca atunci când trecem prin încercări, să spunem: „În mine locuieşte Duhul lui Dumnezeu. Nu există nimic mai de preţ în lumea aceasta decât El! Eu nu sunt al meu, ci sunt a Lui, de aceea eu nu mai alerg după lucrurile lumii, ci Îl caut pe El şi nădejdea mea se odihneşte în El. Eu ştiu că într-o zi Îl voi vedea – acesta este singurul lucru după care am tânjit. Şi viaţa mea a avut un singur ţel: să-i aduc pe oameni la El.”

Când voi faceţi aceasta, toate cătuşele cad şi voi puteţi merge înainte.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Nădejdea mea este că voi credeţi în El din toată inima.

Să ne rugăm:

Tată ceresc, în seara aceasta Îţi mulţumim pentru sângele Fiului Tău neprihănit, Domnul Isus. Eu Îţi mulţumesc în seara aceasta pentru Duhul Sfânt şi pentru cercetarea pe care ne-a făcut-o în locul acesta. Cuvântul Tău este neschimbător şi noi ştim că acelaşi Duh care L-a înviat pe Isus din cei morţi, este prezent în mijlocul nostru.

Dumnezeule, fie ca copiii Tăi din locul acesta, care nu Te cunosc încă, să Te accepte în seara aceasta şi să creadă în Domnul Isus Hristos ca să primească Viaţă veşnică. Îngăduie Tu aceasta. Fă ca ei să creadă şi să primească Viaţa veşnică chiar acum.

Vindecă-i pe cei bolnavi şi eliberează-i pe cei împovăraţi.

Adu-Ţi aminte Doamne, de casele lipsite. O, Dumnezeule, priveşte spre bărbaţii şi femeile care au stat astăzi în jurul acelui sicriu, poate mulţi dintre ei nemântuiţi încă. Poată că ei au auzit deja Evanghelia predicată de sute de ori, de aceea, Te rog Tată, să faci ca ei să primească o viziune în seara aceasta, ca să-şi dea seama că fiecare dintre noi suntem muritori şi că nici unul dintre noi nu ştim când vom fi chemaţi de Dumnezeu ca să dăm socoteală pentru ceea ce am făcut cu Isus Hristos. Atunci cazul va fi clasat şi omul acela nu va mai putea face nimic. Noi ne judecăm singuri prin faptul că nu vrem să-L primim pe El.

Oh, Tată, cercetează inima mea în seara aceasta, Doamne.

David a spus:

Cearcă-mă Dumnezeule şi cunoaşte-mi inima!

Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!

Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!” (Psalmul 139.23-24).

Dar nu numai David, ci şi eu spun aceasta. Dacă vezi ceva rău în mine, dă-l afară! O, Dumnezeule, nu îngădui ca aceasta să stăpânească în mine, pentru că nu vreau aceasta, Tată. Îndepărtează-l Tu.

Şi Te rog aceasta nu numai pentru mine, ci pentru toţi cei care au ascultat predica din seara aceasta. Te rog, dacă este vreun păcat sau vreo răutate în oamenii prezenţi în locul acesta, eliberează-i Tu. Nu îngădui ca aceste lucruri să fie asupra lor, ci ţine-le departe de ei. Dă-le har să iasă biruitori în fiecare încercare. Îngăduie aceasta, Doamne. Fă ca sămânţa Ta să prindă rădăcină în inima lor şi să crească spre Viaţă veşnică. Noi cerem toate aceste binecuvântări în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Ah, eu vreau să-L văd,

Eu vreau să-L privesc în faţă,

Acolo să-I când în veci pentru harul Său salvator,

Pe străzile gloriei să-mi înalţ glasul,

Când toate grijile vor fi trecute

Şi în sfârşit Acasă veşnic ne vom bucura.

Călătorind pe acest pământ

Eu merg cântând pe cale.

Îndreptând sufletele spre Calvar,

La izvorul de Sânge.

Oh, multe săgeţi îmi străpung sufletul,

De dinafară şi dinăuntru,

Dar Domnul meu mă conduce-nainte,

Şi cu El, eu trebuie să înving.

Oh, vreau să-L văd, să-L privesc în faţă,

Acolo să-I cânt pe veci pentru harul Său salvator,

Pe străzile gloriei să-mi înalţ glasul,

Când toate grijile vor fi trecute

Şi în sfârşit Acasă, veşnic ne vom bucura.

Oh, eu vreau să vină acea zi. Eu Îi voi cânta atunci când voi trece Râul pe partea cealaltă. Nu pe partea aceasta, ci dincolo. Şi ştiţi ce cântare am să-I cânt?

Nu există nimic între sufletul meu şi Salvatorul,

Nimic din visul deşart al acestei lumi,

Eu am renunţat la toată plăcerea păcătoasă

Isus este al meu – nu există nimic între noi. (Oh, Doamne!)

…Între sufletul meu şi Salvatorul,

Nimic din visul deşart al acestei lumi,

Eu am renunţat la toată plăcerea păcătoasă

Isus este al meu – nu există nimic între noi.

Câţi dintre voi pot să cânte în seara aceasta, această cântare? Aş vrea sa vă văd mâinile ridicate.

Nimic între sufletul meu şi Salvatorul,

Nimic din visul deşart al acestei lumi,

Eu am renunţat la toată plăcerea păcătoasă

Isus este al meu – nu există nimic între noi.

Nu vă face aceasta să vă simţiţi bine?

Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţă veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Şi noi stăm în seara aceasta cu mâinile ridicate şi cântăm: „Eu am renunţat la plăcerea păcătoasă”, „Isus este al meu, nu există nimic între noi”.

Nimic – serviciul meu, prietenii mei, iubiţii mei, poporul meu, soţia mea, copiii mei, nimic dintre toate acestea nu pot sta între sufletul meu şi Salvatorul!

„Isus este al meu,

Nu există nimic între noi.”

Toate celelalte lucruri sunt pe locul doi.

Nu este aceasta minunat?

Voi veţi ştii aceasta într-una din aceste dimineţi când veţi trece râul pe partea cealaltă şi veţi auzi pe cineva cântând:

„Har minunat, ce dulce-i glasul!”

Da, voi veţi ajunge acolo, transformaţi într-un bărbat sau femeie tânără, unde vă veţi întâlni cu cei dragi ai voştri. Atunci veţi înţelege. Atunci veţi da mâna cu cei dragi şi veţi spune: „Oh, mamă, mă bucur atât de mult că pot să te văd din nou! Uite-l şi pe fratele John! Vine şi fratele Joe! O, ce mult ne vom bucura atunci!”

Şi departe, undeva dincolo de deal, veţi auzi pe cineva cântând:

„Har minunat, ce dulce-i sunetul,

care a salvat un păcătos ca mine.”

Alergaţi atunci în vârful dealului şi veţi vedea coliba aceea mică unde fratele Branham va sta cântând: „Har minunat…”

Voi veţi spune atunci: „Slavă lui Dumnezeu! El a ajuns acasă! Iată-l acolo cântând: „Har minunat…” Oh, Doamne!

Har minunat, o, ce dulce-i sunetul

Care a salvat un păcătos ca mine!

Eu odată am fost pierdut,

Dar am fost găsit.

Am fost orb, dar acum eu….

…………………….………………………………………….. …………………

Noi am primit salvarea prin har. Cu mulţi ani în urmă, încă înainte de a fi făcută lumea Dumnezeu a spus fiinţelor îngereşti: „Eu voi avea un bărbat numit William Marrion Branham care va predica Evanghelia!”

Acesta este harul, ce mi-a învăţat inima să se teamă

Acesta este harul care mi-a uşurat temerile

Ce scump a fost harul acesta

În ceasul dintâi când am crezut.

Oh, cum Îl iubesc eu pe Isus,

Oh, cum Îl iubesc eu pe Isus,

Oh, cum Îl iubesc eu pe Isus,

Deoarece El m-a iubit întâi.

Eu nicicând nu-L voi părăsi,

Eu nicicând nu-L voi părăsi,

Eu nicicând nu-L voi părăsi,

Deoarece El m-a iubit întâi.

Eu am un Tată dincolo,

Eu am un Tată dincolo,

Eu am un Tată dincolo,

Pe ţărmul celălalt.

Oh, într-o zi strălucită voi merge

Şi-L voi întâlni,

Într-o zi strălucită

Voi merge şi-L voi întâlni,

Pe ţărmul celălalt.

Oh, nu va fi aceea o întâlnire fericită?

/: Nu va fi aceea o întâlnire fericită?:/

Pe ţărmul celălalt?

Păi, ziua aceea strălucită poate fi mâine

/: Ziua aceea strălucită poate fi mâine. :/

Pe ţărmul celălalt.

Nu va fi minunat atunci? (Amin!)

Îmi place Tatăl:

Tatăl meu este bogat, cu case şi pământuri,

El ţine bogăţia lumii în mâna Lui!

De rubine şi diamante, de argint şi de aur

Visteriile Lui sunt pline;

El are bogăţii nepuse.

Eu sunt un copil al Împăratului.

Un copil al Împăratului,

Prin Isus Salvatorul meu,

Eu sunt un copil al Împăratului.

Un cort sau o colibă de am aici, ce-mi pasă?

Ei zidesc un palat pentru mine, Dincolo!

Deşi departe de casă, eu totuşi pot cânta:

Oh, glorie lui Isus, eu sunt fiul Împăratului!

Eu sunt un copil al Împăratului!

Eu sunt un copil al Împăratului!

Prin Isus Salvatorul meu,

Eu sunt un copil al Împăratului.

Tată ceresc, inimile noastre sunt adânc mişcate de aceste imnuri vechi, care au fost scrise prin inspiraţia Duhului Sfânt cu mulţi ani în urmă de către fraţii noştri, care astăzi au ajuns Acolo.

Noi le iubim pentru că ele ne dau multă mângâiere în aceste timpuri de necaz. Tată, îngăduie ca în seara aceasta să ne fie luate toate păcatele. Acum, când intrăm în timpul serbărilor de Crăciun, ia-ne Doamne, păcatele şi bolile şi pune-le la o parte. Dumnezeule, binecuvântează-i în seara aceasta pe toţi cei săraci, oriunde s-ar afla ei, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Poate sunt printre noi oameni care doresc să vină la altar, sau care doresc să li se facă ungerea pentru că sunt bolnavi. Voi puteţi veni în timp ce vom intona din nou cântarea: „Eu sunt un copil al Împăratului!”

Vedeţi? Dacă voi staţi de partea aceasta…      – Amin –                             

EN

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Skip to content