EXPRESII – Serviciu de înmormântare

Împreună cu aceste mărturii şi gânduri de recunoştinţă faţă de sora noastră care a plecat, aş vrea să spun şi eu câteva cuvinte. Prima legătură cu familia Bell am avut-o prin soţul ei, Jimmy, care a fost prieten bun cu mine şi cu tatăl meu care nu mai este. După ce am devenit lucrător, am făcut cunoştinţă şi cu sora Bell şi am văzut ce creştină devotată era. Noi toţi îi vom simţi lipsa. Este foarte uşor să vorbeşti despre cineva ca ea, pentru că nu trebuie să retrag nimic: ea a fost exact cum se cere să fie un creştin.

Când le-am auzit cântând pe surori, mi-am amintit cât de mult cânta ea, fiindcă îi plăcea să cânte. Sunt bucuros că am spus aceasta, fiindcă mă gândesc cum s-ar fi simţit. I-ar fi plăcut să se vorbească în felul acesta. Rugăciunea mea sinceră este ca noi toţi să avem aceeaşi mărturie  ca a ei, când vom ajunge la capătul drumului.

Aş vrea să citesc ceva din Scriptură. Sora a fost o iubitoare a Cuvântului lui Dumnezeu şi Cuvântul Lui este veşnic. M-am gândit să citesc din Iov 14.1-16:

Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră

Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,

întoarce-Ţi măcar privirile de la el şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfârşitul zilei.

Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat odrăsleşte din nou şi iar dă lăstari.

Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărână,

înverzeşte iarăşi de mirosul apei şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?

Cum pier apele din lacuri şi cum seacă şi se usucă râurile,

aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă şi nu se mai scoală din somnul lui.

Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!

Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.

Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.

Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele…”

Citind din veşnicul Lui Cuvânt, aş vrea să ne gândim la un singur cuvânt, şi acesta este „Expresii.” Eu cred că nu este nimeni pe pământ care să nu se fi oprit să se gândească de unde a venit, care este scopul lui aici, şi unde se va duce după aceea. Oricine ar vrea să poată privi dincolo de perdea.

Citind de aici, din Iov care este cea mai veche carte din Biblie, vedem că şi acest patriarh încerca să afle acelaşi lucru. Şi a dat glas impulsului său, spunând că Domnul este Viaţa după moarte.

Uneori când ne confruntăm şi noi cu aşa ceva, credem că asta-i tot, dar nu este aşa, este o schimbare, un pas mai sus, o trecere de la viaţa aceasta la alta.

Gândindu-se la aceste lucruri, profetul Iov a privit la viaţa biologică, la viaţa pomilor. El a observat că Dumnezeu era în creaţia Lui. Dacă a făcut-o, El trebuie să locuiască în ea, fiindcă a făcut-o cu un scop: ca El să trăiască în ea, cum se întâmplă şi cu o casă pe care o construieşte omul.

Toate aceste feluri de viaţă sunt de la Dumnezeu şi sunt supuse Făcătorului lor. Astfel, Iov se gândea că dacă ar veni o furtună puternică şi ar pune jos un copac mare, totuşi acesta nu ar fi sfârşitul acelui copac, pentru că el va trăi din nou. Dacă pomul moare, trăieşte din nou. De multe ori când suntem nesiguri, dacă am privi în jur, L-am vedea pe Dumnezeu. Tot ce este aici există ca să slujească unui scop, aşa cum şi noi suntem aici tot ca să slujim unui scop, cum s-a întâmplat şi cu sora noastră. Noi toţi suntem aici pentru un scop al lui Dumnezeu. Dacă putem afla care este scopul Lui şi să-L slujim bine! Dacă Dumnezeu Se îngrijeşte de reînvierea vieţii botanice, cu cât mai mult se îngrijeşte de reînvierea vieţii omeneşti.

Deci patriarhul Iov a observat că dacă pomul moare, va trăi din nou; el a văzut cum anotimpurile îi schimbă înfăţişarea şi cum fiecare zi care trece lasă o mărturie. Iov a observat că dacă vara pomul trăieşte şi are frunzele pe el, iarna pare mort.

Noi am învăţat din Scriptură că există un Pom al Vieţii. Acest Pom a fost în grădina Eden, iar creştinul atârnă pe El ca o frunză. Vara, frunzele sunt frumoase şi verzi, dar când vine frigul, le colorează şi le face de diferite culori, după care cad din pom, iar viaţa se duce înapoi în rădăcina pomului. Este ceva tainic.

Cu câtva timp în urmă am discutat cu cineva care spunea că este necredincios. Noi stăteam şi povesteam sub un măr care îi aparţinea, iar el mi-a spus cât de bătrân era pomul, de când îl are şi câte găleţi de mere produce în fiecare an. Aceasta se întâmpla în prima parte a lunii august şi am observat că merele cădeau deja din pom şi frunzele se îngălbeneau, aşa că i-am zis acelui om:

„Aş vrea să te întreb ceva. De ce îşi schimbă culoarea aceste frunze şi cad din pom înainte de a veni îngheţul?”

„Păi se apropie iarna şi se fac maro din cauză că sunt părăsite de viaţă.”

„Şi unde s-a dus?”

„Înapoi în rădăcină, de unde a venit.”

„Aceasta-i toată viaţa frunzelor?”

„Nu, la primăvară viaţa se va întoarce într-o nouă frunză.” El nu observase lucrul acesta până atunci.

„Domnule,” i-am zis atunci, „ai putea să-mi spui ce inteligenţă ia jos frunza din pom înainte de venirea vremii reci, şi duce seva jos la adăpost, până în sezonul următor?”

Tu poţi turna apă cu găleata la un stâlp de lemn, şi tot nu se va schimba după anotimpuri, ceea ce dovedeşte că există un Dumnezeu care controlează viaţa.

Şi noi, care spunem că suntem creştini şi care suntem născuţi din Duhul lui Dumnezeu, am fost mutaţi din pomul morţii în Pomul Vieţii. Când una din frunze cade… Aşa cum am auzit în această frumoasă biserică baptistă, Gilt Edge, unde sunt membri şi prietenii mei şi de unde a căzut una din frunze. Noi ştim că acea viaţă s-a dus înapoi la Dumnezeu care a dat-o pentru un anumit scop, doar ca să vină din nou la învierea generală, să ajungă în Mileniu, fiindcă timpul acela măreţ este aproape.

Iov a observat aceste lucruri şi a observat şi viaţa soarelui. Dacă aţi observat, când răsare dimineaţa soarele este ca un copil. Razele lui sunt slabe, iar pe la ora nouă sau zece, devine ca un adolescent. La amiază, în mijlocul zilei, este în putere, după care începe să scadă, iar în final apune în vest şi moare pentru o zi. Putem spune că acesta este sfârşitul soarelui? Nu, pentru că în ziua următoare se întoarce să ne aducă o nouă zi.

Ce este aceasta? Exprimarea lui Dumnezeu. „A exprima” înseamnă „a face cunoscut un sentiment.” Este exprimarea directă a lui Dumnezeu prin care se face cunoscut sentimentul Lui faţă de noi: că moartea trupului nu ne desparte veşnic, ci vom învia din nou, vom reveni.

De fiecare dată când sămânţa ajunge în pământ, cum se întâmplă cu aceste flori… când vine frigul, sămânţa cade din ele şi se duce în pământ.

Oricât pare de ciudat, aşa se întâmplă. Dumnezeu este atât de infinit încât nu-i scapă nimic. El are şi o slujbă de înmormântare pentru florile Lui. După ce le loveşte frigul, vine ploaia cu stropi mari şi îngroapă acea sămânţă de floare şi bătătoreşte pământul. Astfel intră în pământ un inch sau doi. Apoi începe să bată vântul şi petalele se scutură, tulpina este goală şi bulbul îngheţat şi uscat. Micuţa floare îngheaţă şi nu mai are pulpă. Până la primăvară nu mai găseşti nimic din ea, dar acesta este sfârşitul florii? Nicidecum! Ea a fost pusă acolo pentru un scop, şi când slujeşte bine scopului ei, Dumnezeu Se exprimă prin acea floare.

Şi imediat ce soarele se apropie din nou de pământ cu razele sale calde, viaţa aceea nu mai poate sta ascunsă. Poţi să o acoperi cu o piatră? Aţi observat ce se întâmplă când turnaţi beton? Unde este iarba mai deasă primăvara? În jurul cimentului. De ce? Este viaţa de sub beton. Când soarele începe să încălzească pământul, viaţa nu mai poate fi ţinută pe loc, ci îşi va găsi calea afară de sub beton şi îşi va scoate capul afară ca să-L laude pe Dumnezeu, fiindcă soarele este învierea. Soarele este învierea vieţii botanice; şi cât timp străluceşte soarele, nu poţi ascunde viaţa.

Fiul (fratele Branham foloseşte un joc de cuvinte: soare – sun şi fiu – son, care se pronunţă la fel), pare să fie de multe ori destul de departe, dar când începe să strălucească, Soarele neprihănirii va răsări cu tămăduirea sub aripile Lui, iar atunci orice viaţă, indiferent unde este îngropată, cât de adânc în pământ, în ape, în nisipuri sau pe stânci, se va ridica spre slava lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu se exprimă prin noi, arătând ce face.

El ne arată prin flori, prin soare, prin pomi, prin toate felurile de vieţi, că El este învierea şi Viaţa. Dumnezeu învie Viaţa Lui când slujeşte scopului Lui. Astfel, când floarea slujeşte scopului Lui Dumnezeu are o înviere pentru ea. Cu cât mai mult, are El o înviere pentru sora noastră care a slujit scopului Său în viaţa aceasta? Dumnezeu are o înviere pentru cei ce slujesc scopului Său. Noi putem vedea care este acest scop şi apoi să-L slujim.

Dacă aţi întreba aceste flori micuţe, în după-amiaza aceasta, sunt aici ca să slujească unui scop. Pentru aceasta le-a lăsat Dumnezeu: să slujească unui scop. Şi am putea continua cu multe alte exemple.

Dacă observaţi, nu toate florile au aceeaşi culoare, ci sunt de culori diferite, arătând că Domnul este un Dumnezeu al diversităţii. El iubeşte diferitele culori, şi amestecându-le împreună, formează un buchet care îi place. Dumnezeul acesta al diversităţii, are flori albe, roşii şi de tot felul şi adunându-le împreună slujesc scopului Său. El are munţi înalţi, dealuri şi câmpii; are deşerturi şi mări, are stejari, palmieri,  toate stând la locul lor, unde le-a aşezat Dumnezeul naturii, ca să Se poată bucura de creaţia Sa care slujeşte scopului Său.

Dacă El S-a gândit cum să învie aceasta şi să facă o cale de scăpare pentru ea, cu cât mai mult S-a gândit la oameni, indiferent de rasă, culoare, crez sau ce ar fi, ca să poată trăi împreună în unitatea prezenţei lui Dumnezeu şi a binecuvântărilor Sale. Într-o zi, va fi o înviere pentru om, aşa cum este o înviere şi pentru floare. Noi toţi vedem aceasta; noi toţi credem aceasta şi ştim că aceste lucruri sunt nişte exprimări care mărturisesc pentru noi şi ne vorbesc, făcându-ne cunoscut sentimentele lui Dumnezeu.

Oamenii care au trimis aceste flori, prietenii sorei noastre, fac în felul acesta cunoscute familiei ei, sentimentele lor faţă de prietena, sora sau cineva drag lor. Ei încearcă să exprime aceasta, gestul lor fiind expresii, declaraţii a ceea ce este în inimile lor. Toate aceste lucruri despre care am putea vorbi ore întregi, sunt expresii ale lui Dumnezeu faţă de rasa umană şi au rolul lor. Fiecare floare, fiecare pom, fiecare răsărit de soare, toate îşi joacă bine rolul lor, fiind expresii, exprimări ale lui Dumnezeu, prin care El ne arată că într-o zi va fi o exprimare veşnică.

Aşa ne-a trimis într-o zi chipul Său exprimat în forma Fiului Său. El L-a trimis pe Fiul Său ca exprimare a chipului Său, să mărturisească rasei umane că S-a gândit la noi. El Şi-a schimbat rolul; S-a făcut asemenea nouă, a devenit unul dintre noi, Dumnezeu, Tatăl cel veşnic, Marele Creator care a fost înainte de lume, umplând spaţiul şi timpul. Când nu era nici măcar o fantă de lumină, vreun atom sau moleculă, El era Dumnezeu şi va rămâne pentru totdeauna Dumnezeu. Dacă ne ridicăm privirea şi ne uităm la sistemul solar…

Cu câţiva ani în urmă am avut ocazia să privesc printr-un telescop mare, despre care se spune că poţi vedea la o depărtare de o sută douăzeci de milioane de ani lumină. Dar dincolo de acea distanţă, mai există încă stele, luni şi lumi controlate de El.

 Deşi ştim că El este atât de mare, totuşi S-a exprimat faţă de noi şi a venit jos în forma unui trup omenesc ca să exprime ceea ce era El. A devenit un om al tristeţii, obişnuit cu suferinţa şi a trăit ca un om. El n-a avut nici măcar un loc unde să-Şi pună capul şi a exprimat ceea ce era Dumnezeu. Astfel a vindecat bolile noastre când am fost bolnavi şi a înviat morţii ca să arate că El era chipul exprimat al lui Dumnezeu.

El a făcut pentru noi un plan în care putem vedea aceste mici expresii în care Îl vedem pe Dumnezeu. Apoi putem privi în sus să vedem exprimarea lui Dumnezeu şi să avem asigurarea că atunci când va veni acest ceas, nu este sfârşitul.

Mi-a plăcut exprimarea prin cântarea de mai înainte: „Aceasta este sora mea. Nu aş fi putut cânta aşa dacă ea nu ar fi ştiut unde merge.” Vedeţi, este ceva prin care putem şti unde mergem, fiindcă chipul exprimat al lui Dumnezeu a pus jos un plan, şi El a spus: „Oricine va accepta acest plan, are Viaţa veşnică.” În Ioan 5.24 scrie: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă.” Aceasta a fost cea mai mare exprimare a tot ce era Isus Hristos, care a făcut o cale pentru noi şi a împlinit şi a adeverit toate exprimările pe care aceste flori, plante, soare, sistem solar, le-au mărturisit înainte de venirea Lui: că va veni Cel drept, ca noi să credem cu tărie, fiindcă El este chipul exprimat al lui Dumnezeu. Şi când a venit şi a făcut ce a făcut, a dovedit că aceste exprimări sunt adevărate. El le-a adeverit, fiindcă aşa cum învie floarea şi pomul, şi soarele răsare din nou, tot aşa va învia şi creştinul. Trebuie să fie aşa, pentru că Dumnezeu a dovedit aceasta prin învierea chipului uman în care S-a exprimat.

Iov a văzut aceste lucruri exprimate prin viaţa botanică. Noi, care cunoaştem Biblia, ştim că el a fost lovit de necaz şi că a stat pe acea grămadă de cenuşă, iar membrii bisericii lui au venit şi i-au spus că are păcate ascunse. De multe ori când cineva moare prematur, se spune că a făcut probabil ceva rău şi de aceea… dar acest lucru nu este valabil în cazul unui creştin.

Când a văzut această mare exprimare finală a lui Dumnezeu, care Şi-a făcut cunoscut planul prin Isus Hristos, când fulgerele luminau cerul şi tunetele bubuiau, Iov a strigat: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.” (Iov 19.25-26). El a văzut exprimarea finală cu multe sute de ani înainte; fiind profet, Iov a văzut în vedenie venirea marii exprimări a lui Dumnezeu.

El putea să privească în jos şi să vadă învierea seminţelor, putea să vadă învierea pomilor şi învierea soarelui care, după ce a slujit o zi, a răsărit pentru o nouă zi. Florile au murit pentru un serviciu funerar şi au înviat pentru un alt serviciu funerar, toate slujind scopului Său. Iov a văzut de la depărtare venirea Celui drept şi a strigat: „Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte.” „Trupul meu se va odihni în nădejde,” spunea David, „căci El nu va îngădui ca Sfântul Lui să vadă putrezirea şi nici nu va lăsa sufletul Meu în Locuinţa morţilor.” (Fapte 2.26-27).

El a văzut acea zi, acea exprimare desăvârşită a lui Dumnezeu, a ceea ce urma să facă, să facă cunoscut omului că moartea nu este sfârşitul drumului. Acesta nu este sfârşitul, ci începutul. Este sfârşitul necazurilor, este sfârşitul timpului deciziei, dar este începutul timpului de veselie şi răsplată. Nu este decât sfârşitul lucrurilor muritoare.

Sora s-a dus să se odihnească, Dumnezeu să odihnească sufletul ei.

El a strigat după această mare exprimare, fiindcă a văzut ce avea să se întâmple. Acum să tragem o concluzie din aceasta. Noi ne-am adunat aici ca să exprimăm sau să facem cunoscute sentimentele noastre faţă de soră, soţie, sau mamă. De aceea ne-am adunat în această după-amiază: să ne exprimăm sentimentele faţă de cel plecat. Tatăl îşi exprimă pierderea copilului; copilul a mamei; vecinul a vecinei.

Am auzit cu toţii exprimarea mângâierilor, a ceea ce a însemnat sora pentru ei şi pentru adunarea lor. Noi, predicatorii, am venit în după-amiaza aceasta aici, cu tristeţe în suflet, să facem cunoscută şi această expresie a lui Dumnezeu, adevărul privitor la acest lucru. Am venit să exprimăm ce spune Cuvântul despre aceasta, să mângâiem inimile oamenilor, şi oricât de mare este şocul, să cunoaştem planul făcut în Atotputernicia Lui şi să ştim că nu acesta este sfârşitul, ci este începutul unei vieţi noi.

Noi, cei care învăţăm Cuvântul lui Dumnezeu despre aceste lucruri, am ajuns să transmitem exprimările noastre. Şi cât sunt de bucuros în după-amiaza aceasta pentru că putem exprima aceste lucruri faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă sora noastră L-a împlinit.

Aşa cum o ştiţi aici la tabernacol, sora Bell a fost o soră scumpă şi o creştină sfântă. Ea şi-a exprimat simţământul faţă de Dumnezeu, aşa cum am auzit în necrologul citit adineaori, chiar înainte de a se căsători cu fratele Jim, fiindcă atunci a luat decizia. Din câte ştiu, mărturiile spun că ea n-a încetat să exprime acest lucru. Poate acum este undeva pe coridoarele cerului, pe tărâmul slavei, umblând pe străzile lui Dumnezeu şi exprimând încă acest lucru. Dincolo de tărâmul umbrelor morţii, ea exprimă încă aceasta.

Aşa cum ştim, sora Bell nu s-a ruşinat de mărturia ei şi nu a roşit niciodată din pricina aceasta. Niciodată nu a ezitat să mărturisească despre toate lucrurile acestea.

Acum o văd stând acolo în spate, cu mâinile sus şi cu lacrimile curgându-i pe obraji; o văd stând la acest pupitru şi cântând cântările despre tărâmul de dincolo, care făceau toată biserica să strige. Ei nu-i era ruşine şi se exprima peste tot.

Ea şi-a exprimat gândurile despre Dumnezeu în faţa fiecărui vecin, a fiecărei biserici afiliate şi oriunde a mers. Aceasta a fost viaţa ei. Ea a exprimat tot ce a putut, fiindcă era o făptură născută din nou în Isus Hristos. Ea a fost prietenă bună cu mama mea, care a urcat pe aceleaşi trepte cu câteva săptămâni în urmă, iar astăzi sunt împreună. Ce minunat este să vezi cum lucrează Dumnezeu; să vezi aceste expresii.

De fiecare dată când veneam aici, fiul meu Billy, îmi aducea o mână de scrisori şi apeluri telefonice de la sora Bell: „Roagă-te pentru aceasta şi pentru aceasta.” Pentru mine, aceasta este exprimarea ei, ne-a făcut cunoscut ce era înlăuntrul ei, că simţea cu semenul ei, cu copiii ei, cu toţi cei din jur şi cu fiecare persoană bolnavă. Ea credea cu tărie în puterea vindecătoare a lui Dumnezeu.

Eu nu m-am rugat niciodată pentru ea, dar aseară când am ajuns în Arizona, ei l-au sunat pe fiul meu pe la miezul nopţii şi au zis: „Sora Sheppard, o prietenă a sorei Bell vrea să te rogi pentru ea, fiindcă este la spital.” Am înţeles că era vorba despre sora Sheppard şi am crezut că ea era la spital. Dimineaţa pe la ora unsprezece şi ceva, ei m-au sunat din nou şi mi-au spus: „Nu sora Sheppard este bolnavă, ci sora Bell.” Şi ca să vedeţi cum lucrează înţelepciunea providenţei şi planul lui Dumnezeu, înainte ca să putem ajunge acolo, sora Bell urca deja treptele de aur. Înainte ca să ajung acolo, ea era deja plecată să se întâlnească cu Dumnezeu. Este exprimarea dragostei lui Dumnezeu…

Toţi aceşti ani de căsnicie erau o exprimare a credincioşiei ei de soţie, ca să aibă o casă fericită pentru soţul şi copiii ei. Ca mamă, a trecut prin perioade grele, atunci când micuţii erau adunaţi în jurul mesei. Doar o mamă ştie să adune lucrurile împreună şi să sature şi ultima gură flămândă de la masă. Stând lângă soţul şi copiii ei, ea era o exprimare a credincioşiei adevărate. Aceasta stă înaintea fiecăruia dintre voi. Nu ar trebui s-o spun, dar acesta este adevărul. Da, domnilor.

Îmi amintesc că întotdeauna îmi spunea să mă rog pentru copiii ei. Aceasta arăta că era o mamă adevărată, care dorea să pregătească drumul pentru acei copii, fiindcă dorea să-i întâlnească pe partea cealaltă, unde nu vor mai fi greutăţi.

Ea îmi spunea constant: „Frate Billy, roagă-te pentru copiii mei ca niciunul să nu fie pierdut.” Aceasta este cu adevărat expresia unei mame adevărate; o mamă care este interesată de copiii ei, de vecinii ei, de soţul ei, de ce dragi ai ei; este Dumnezeu într-o femeie, dând expresie lucrurilor veşnice.

Eu simt cu soţul ei, bunul meu prieten, şi simt cu băieţii ei. Unii dintre ei sunt în Germania sau în alte părţi, dar toţi mi-au spus: „Mama nu mai este…”

Băieţi, ea a plecat din prezenţa noastră, dar nu este moartă. Este şi va fi mereu vie, pentru că trăieşte într-o ţară unde doreşte să vă întâlnească şi pe voi. Nu o dezamăgiţi, fiindcă sigur, ea nu vă va dezamăgi.

Cineva a vorbit în după-amiaza aceasta despre acel cerc. Îmi amintesc că am vorbit pentru prima dată despre aceasta, când a fost luat primul din familia mea. Apoi au început să plece unul câte unul. Nu va mai dura mult, dar ascultaţi-mă! Acel cerc poate fi întregit din nou într-o Ţară unde nu sunt cercuri rupte şi unde vor dura veşnic. Fie ca voi toţi să fiţi acea familie. Voi aţi avut întotdeauna o mamă, deci rămâneţi cu ea pentru veşnicie. Aşa este.

Şi mai este o expresie a dragostei lui Dumnezeu: după cum am înţeles, dorinţa ei a fost să nu ajungă o bătrână care să fie purtată încoace şi încolo, poate neputincioasă, care aşteaptă în fiecare zi să se stingă, iar Dumnezeu i-a ascultat dorinţa. Aşa este. Doar cu două săptămâni în urmă, cânta aici cântările Evangheliei. Este prematur ca o mamă să plece la şaizeci şi cinci de ani, dar este expresia lui Dumnezeu, că El nu opreşte nici un lucru bun faţă de cei ce umblă drept înaintea Lui.

Dumnezeu a exprimat în moartea ei faptul că El este Dumnezeu şi împlineşte dorinţele inimilor celor ce umblă drept înaintea Lui.

Noi toţi trebuie să ajungem în acest loc, aşa că haideţi să acceptăm semnele expresiilor Lui. Dragostea Lui, Biserica Lui, poporul Lui şi tot ce este, toate sunt expresii ale lui Dumnezeu pentru noi. Deci, cred că noi toţi ar trebui să ne plecăm capetele în umilinţă şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru Viaţa aceasta care, prin Hristos, a biruit chiar şi moartea.

Când S-a dus la fiica lui Iair, Isus a spus: „Ea nu este moartă, ci doarme.” Ea îşi doarme somnul şi nu moartea ei, fiindcă ea a murit acum mulţi ani, când era copil, iar acum trăieşte în Hristos şi este doar adormită, dar înviată cu Hristos.

Haideţi să ne plecăm capetele şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru această Viaţă scumpă.

Tată ceresc, desigur Tu cunoşti inimile noastre. Desigur, cunoşti gândurile noastre şi ştii totul despre noi. Suntem creaţia mâinilor Tale, şi vezi ce rău ne pare pentru că sora Bell a fost luată dintre noi.

Dumnezeule, ne plecăm capetele şi inimile în recunoştinţă că cererea ei a fost împlinită; că i-ai împlinit dorinţa chiar şi aici, la capătul drumului, când este scrisă mărturia ei în inimile celor care au cunoscut-o, fiindcă a fost o slujitoare a Ta. Fie ca influenţa ei să rămână vie în inimile tuturor celor care au cunoscut-o. Dumnezeule, Te rugăm să odihneşti sufletul ei scump în Ţara pe care a iubit-o atât de mult, şi despre care a vorbit şi a cântat atât de mult.

Mă rog şi pentru Jimmy, Doamne. El îşi exprimă gândurile prin lacrimile care curg pe obrajii Lui, fiindcă se gândeşte la soţia lui credincioasă.

Şi copiii se gândesc la mama lor iubită. Te rugăm să-i binecuvântezi şi să mângâi inimile lor îndurerate. Întinde mâna Ta care se poate atinge de orice, inclusiv de inima omului, şi dă-le încredinţarea că într-o zi ne vom întâlni din nou acolo unde nu vor mai exista înmormântări.

Doamne, binecuvântează-i pe cei dragi, pe fraţii şi surorile ei, pe nepoţii ei, vecinii şi aceste biserici. Noi ştim cât au iubit-o, fiindcă şi printre ei a trăit şi a umblat aşa cum a trăit şi a umblat printre noi. De aceea, împărtăşim acest sentiment comun de dragoste pentru ea. Noi suntem aici ca să ne exprimăm recunoştinţa faţă de Tine, pentru că i-ai dat o astfel de viaţă. Modelează-ne, Doamne şi pregăteşte-ne şi pe noi, ca atunci când vom ajunge la capătul drumului, să fim pregătiţi să ne întâlnim cu Tine. Iartă multele noastre păcate, Dumnezeule veşnic, şi ai milă de noi pentru că suntem slabi şi istoviţi.

Te rugăm să ne mângâi în după amiaza aceasta, şi fie ca în urma gândurilor exprimate din Cuvântul Tău, de diferiţi predicatori, să vedem în toate aceste mărturii depuse de flori, de pomi, de soare şi de frunze, şi deasupra tuturor de prezenţa Duhului Sfânt, dovada despre învierea lui Hristos. „Nu vă voi lăsa singuri, ci vă voi trimite un Mângâietor. Mă rog la Tatăl să vă dea un alt Mângâietor, şi El să fie cu voi veşnic.”

Oh, cât Îl iubim, Doamne, şi cât de mult apreciem faptul că ne-ai trimis această asigurare binecuvântată pentru timpul de strâmtorare şi dă-ne putere mai departe. Doamne, doresc să mă rog, în special, pentru băieţii aceştia care stau aici, în aceste uniforme. Binecuvântează-i, fiindcă trebuie să se întoarcă la unităţile lor. Noi apreciem uniformele pe care le poartă ei, dar Te rugăm să împlineşti rugăciunea mamei lor, pentru ei. Fă ca în ziua aceea să fie găsiţi îmbrăcaţi în sfinţenia şi neprihănirea lui Isus Hristos. Îngăduie ca noi toţi să fim găsiţi soldaţii lui Hristos, tari în credinţă. Îndrumă-ne şi călăuzeşte-ne, Doamne, până în ziua în care ne vom întâlni din nou.

Îţi mulţumim pentru viaţa ei şi Te rugăm să fii cu noi până ne vom reîntâlni la picioarele Tale, în Numele lui Isus. Amin.

– Amin –