EVREI Capitolul 7 – Partea întâi

Vreau să anunţ că mâine la 2.30, la casa funerară
Charleston, Indiana, vom da ultimul nostru respect sorei care a plecat. Sora
Calvin a trăit aşa cum trăiţi voi în seara aceasta, dar a trecut dincolo de
perdea, acolo unde vom merge toţi într-o zi.

Toţi cei care vor să participe la serviciu sunt
bineveniţi. Cred că va fi o mare mângâiere pentru familia Calvin să ştie că
Tabernacolul de aici, unde ei au venit atâta vreme, va participa la
înmormântarea sorei. Cred că fratele Mc Kinney, cel care a predicat cu ani în
urmă la funeraliile fratelui meu, are partea cea mai importantă la acest
serviciu, eu fiind chemat doar să-l ajut.

În seara aceasta am întârziat puţin, dar adevărul este
că uneori nici nu mai ştiu încotro să apuc. Sunt atât de multe solicitări,
accidente şi oameni care doresc rugăciune… Cu câteva minute în urmă, am plecat
din Louisville ca să vin repede aici. Pentru aceasta am lăsat în urmă câteva
solicitări destul de urgente, care vor trebui onorate în seara aceasta.
Rugaţi-vă pentru noi în timp ce vom merge acolo.

Azi dimineaţă nu am mai ajuns la capitolul 7 din
Cartea Evreilor, dar înainte de a intra în el aş vrea să mai fac un anunţ cu
privire la adunarea fratelui Graham Snelling, de la capătul străzii Brigham.

Dacă va fi cu voia Domnului, aş vrea să mă întorc miercuri
seara, iar atunci vom stabili o zi în care vom merge acolo ca o delegaţie, să-l
vizităm pe fratele Snelling. El spune că are o adunare frumoasă şi va aprecia
ajutorul nostru.

Dacă vreunul dintre voi vrea să participe la adunarea
fratelui Snelling, este la capătul străzii Brigham. El apreciază mult
colaborarea noastră, pe care am promis-o sută la sută.

Dacă va fi cu voia Domnului, curând vom ajunge la
capitolul 11 din Evrei şi cred că vom avea un timp minunat.

Domnul ne-a binecuvântat în mod minunat în dimineaţa
aceasta, turnând Duhul Său peste noi, iar în seara aceasta aşteptăm să facă la
fel.

În zilele în care voi lipsi, fratele Neville va fi
aici să reia predica, deoarece eu nu ştiu niciodată ce voi face. Poate în
ceasul acesta sunt aici, iar în ceasul următor voi fi chemat în California. Nu
ştiu niciodată unde mă va trimite Domnul, de aceea îmi este foarte greu să
stabilesc un itinerar şi să spun că voi face asta sau cealaltă. Acesta este
motivul pentru care spun întotdeauna: „Dacă va fi cu voia Domnului, voi face
cutare sau cutare lucru…” De altfel, cred că şi Biblia spune aşa: „Dacă va
vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare şi cutare lucru
.” (Iacov 4.15).

Aşadar, dacă nu pot onora o întâlnire, s-ar putea ca
Domnul să nu vrea aceasta.

Ieri, eu, fratele Robertson şi fratele Wood am fost
reţinuţi şi ne întrebam de ce. Stăteam acolo şi ne uitam la o hartă. Am venit
drept în jos şi am condus 50 de mile spre nord. Eu călătoresc de la 40 de ani
pe autostradă şi mă întrebam cum am putut să greşesc drumul. Toţi trei
călătorim pe autostradă. Ne uitam după drumul „130” care trece prin Illinois şi
am făcut o mică întoarcere, neobservând că soarele era în spatele nostru în loc
să fie în faţă. Aşa se face că în loc să mergem spre sud, noi mergeam spre nord.

Curând am ajuns la o intersecţie şi atunci am zis: „Nu
suntem pe drumul bun.” Şi când ne-am uitat pe hartă, am văzut că eram la 50 de
mile de drumul bun. Ne-am întors înapoi şi am zis: „Poate Domnul ne-a trecut pe
lângă drumul acela ca să ne ferească de un accident groaznic, pentru că ştim că
toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Domnul. Asta-i tot ce
trebuie să avem în gând.”

În seara aceasta vom începe o lecţie nouă. Acesta este
capitolul care tratează învăţătura despre zeciuială. Este un subiect mare, la
care am putea sta săptămâni întregi. Vom vedea cum Avraam i-a plătit zeciuială
lui Melhisedec din tot ce avea. Dar înainte de a intra în subiect, să vorbim
puţin cu Autorul Cărţii.

Tată ceresc, tot ce ştim este că suntem îndemnaţi spre
lucrurile minunate care stau înaintea noastră, fiindcă este scris că „Lucruri
pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au
suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L
iubesc.”
(1 Corinteni 2.9).

Te rugăm să deschizi ferestrele cerului de la magazia
Ta şi să ne dai Cuvântul potrivit, astfel încât credinţa noastră să crească şi
să ne ancoreze în Evanghelie mai mult decât am fost atunci când am intrat în
locul acesta. Dă-ne aceasta, Tată.

Fie ca Duhul Tău să ia Cuvântul lui Dumnezeu şi să-L
ducă în fiecare inimă, după cum este nevoie, pentru că Te rugăm aceasta în
Numele lui Isus, Preaiubitul Tău Fiu. Amin.

Azi dimineaţă am lăsat ultimul verset din capitolul 6,
ca să putem intra în capitolul 7.

Să-l citim acum:

„…unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător,
când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.”

Mai departe, vom citi din Evrei 7.1-3:

„În adevăr, Melhisedec acesta, Împăratul Salemului,
preot al Dumnezeului celui Preaînalt,  –
care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor,
care l-a binecuvântat,

care a primit de la Avraam zeciuială din tot, – care,
după însemnarea numelui său, este întâi „Împărat al neprihănirii”, apoi şi
„Împărat al Salemului”, adică „Împărat al păcii”,

fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici
început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, – dar care a fost asemănat cu Fiul
lui Dumnezeu, – rămâne preot în veac.”

Ce mărturie frumoasă! Cât de mult îmi place! Pentru a
scoate acest sâmbure, trebuie să ne întoarcem puţin în Vechiul Testament.

În Arizona obişnuiam să facem prospecţii, iar pentru
aceasta ne aşezam pe o bucată de pământ. Domnul Mc Anally şi cu mine, căutam un
loc unde erau şănţuleţe mici. El mă trimitea să mă pun jos, să şterg nisipul şi
să-l suflu, după care ştergeam din nou şi suflam iar. Aurul este mai greu decât
plumbul, aşa că atunci când sufli, nisipul şi celelalte metale se duc, dar
aurul rămâne pe pământ. Dacă sunt şanţuri de sus până jos, înseamnă că undeva
sus este o vână de aur, din care ploaia a cărat aceste bucăţele mici. Atunci
începeam să căutăm şi săpam aproape tot dealul în încercarea de a găsi acest
aur. Făceam găuri în pământ şi puneam dinamită ca să ajungem la vâna
principală. Aceasta numeam noi prospecţie.

Aşa vom face şi în seara aceasta: vom încerca să luăm
Cuvântul lui Dumnezeu şi să-L folosim prin puterea Duhului Sfânt, ca să
îndepărtăm toată indiferenţa, îndoiala şi toate acele nimicuri care nu au nici
o bază şi nici o greutate în viaţa noastră. Vrem să punem totul deoparte, ca să
putem ajunge la vâna principală, şi anume: la Hristos.

Dumnezeu să ne ajute în timp ce vom citi şi vom studia
Cuvântul Său.

În ultimele trei capitole am vorbit despre „auzire”,
şi în ce Îl priveşte pe acest Melhisedec, cred că Pavel dă cea mai corectă
tălmăcire.

„În adevăr, Melhisedec acesta, Împăratul Salemului…”

Orice învăţător al Bibliei ştie că Ierusalim a fost
numit şi Salem, ceea ce înseamnă că Melhisedec era Împăratul Ierusalimului.

Mai departe scrie: „…Preot al Dumnezeului
Preaînalt…”
adică Mijlocitor, „…care a întâmpinat pe Avraam…”
vrea să ajung la genealogia Lui, a acestui mare Om, ca să puteţi vedea cu toţii
cine este El, apoi vom merge mai departe.

„…care a primit de la Avraam zeciuială din tot, –
care… este întâi, „Împărat al neprihănirii”.

„Neprihănire”. Noi putem avea o neprihănire personală
şi o credinţă personală, dar este o singură neprihănire adevărată, iar aceasta
vine de la Dumnezeu; şi acest Om era „Împăratul neprihănirii.” Cine putea fi
El?

După cum am văzut deja, El era „Împăratul
neprihănirii, Împăratul Ierusalimului şi Împăratul păcii.” Isus este „Prinţul
păcii”, iar prinţul este fiul unui împărat. Înseamnă că dacă acest Om era
„Împăratul păcii”, trebuie să fie Tatăl Prinţului păcii. Aţi înţeles?

Haideţi să urmărim genealogia Lui”

„Fără tată…” Isus avea Tată, credeţi aceasta? Sigur că da. „…fără mamă…” Isus
a avut mamă. „…fără spiţă de neam.” Acest Om n-a avut pe nimeni
din care să se tragă. „…neavând nici început al zilelor…” El n-a
avut început „nici sfârşit al vieţii.” Acesta nu poate fi decât
Dumnezeu. Da, numai El poate fi.

Melhisedec nu a fost Fiul lui Dumnezeu, pentru că dacă
ar fi fost Fiu, ar fi avut un început, însă acest Om n-a avut început. Dacă ar
fi fost Fiu, ar fi trebuit să aibă tată şi mamă, dar acest Om nu a avut nici
tată, nici mamă. El „a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu” şi rămâne
preot în veac.”

Dr Scofield încearcă să explice că era o preoţie
numită „preoţia Melhisedec”, dar dacă este vorba de o preoţie, trebuia să aibă
început şi sfârşit. Însă Biblia spune că acest Melhisedec nu a avut nici
început, nici sfârşit. Mai mult, Avraam n-a întâlnit o preoţie, ci un Om căruia
I-a spus pe nume: Melhisedec. El era o Persoană, nu o denominaţiune, nu un
preot, nu un tată; era un Om numit Melhisedec, iar acest Om era Împăratul
Ierusalimului. El era un Împărat fără tată; era un Preot fără tată. Acesta nu
poate fi decât IaHVeH, adică Atotputernicul Dumnezeu. Nu poate fi altcineva!

Fiţi atenţi!

„…rămâne …în veac.” Înseamnă că El trăieşte şi acum. Nu moare niciodată,
ci „rămâne în veac.”

Isus a fot asemănat cu El, dar între Dumnezeu şi Fiul
Său Isus este o diferenţă.

Isus a avut un început, pe când Dumnezeu nu are
început; Melhisedec nu a avut început, dar Isus a avut un început. Şi Isus a
fost asemănat cu Melhisedec.

„…rămâne preot în veac.”

Când a fost pe pământ, Melhisedec n-a fost altcineva,
ci IaHVeH Dumnezeu manifestat într-un trup de teofanie.

Avraam L-a întâlnit odată în faţa cortului, şi aşa cum
am spus azi dimineaţă, L-a recunoscut. El i-a spus lui Avraam ce avea de gând
să facă, deoarece nu voia să-l lase pe moştenitorul lumii în necunoştinţă de
ceea ce avea să se întâmple.

Aş putea să mă opresc aici şi să vă spun că Dumnezeu
are aceeaşi opinie cu privire la Biserica Sa. Voi nu sunteţi copii ai
întunericului, ci sunteţi fiii Luminii: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor
moşteni pământul.”
(Matei 5.5).

Astfel, Dumnezeu a zis: „Cum să ascund aceste
lucruri de omul care va moşteni pământul?”
(parafrazare).

Cu cât mai mult Îşi va descoperi El tainele Bisericii
Sale care va moşteni pământul!

Daniel a zis despre timpul acesta că „cunoştinţa va
creşte,
iar cei înţelepţi Îl vor recunoaşte pe Dumnezeul cerului. Mulţi
vor fi curăţaţi, albiţi şi lămuriţi… Nici unul din cei răi nu va înţelege, dar
cei pricepuţi vor înţelege.”
(Daniel 12.4+10). Cei răi Îl cunosc într-o
formă, într-un ritual, cum am spus deja în prima noastră lecţie, dar nu Îl
cunosc în desăvârşire. Însă Dumnezeu poate lucra numai în desăvârşire, deoarece
El este desăvârşit.

Binecuvântat să fie Numele Lui. Trebuie să fie un
canal desăvârşit prin care să lucreze Dumnezeu, pentru că El nu poate lucra
altfel decât prin desăvârşire.

De aceea a venit Isus să ia păcatele noastre: ca să
putem fi desăvârşiţi şi astfel, Dumnezeu să poată lucra prin Biserica Sa. Aici
este secretul pe care nu îl poate vedea lumea. Ei spun că v-aţi pierdut minţile
şi nu ştiţi ce vorbiţi, pentru că înţelepciunea lui Dumnezeu este o nebunie
pentru înţelepţii lumii, dar şi lucrurile lumii sunt o nebunie pentru
credinciosul adevărat.

Deci tu eşti o fiinţă diferită; trăieşti într-o altă
sferă. Nu mai eşti din lumea aceasta, ci ai trecut din viaţa aceasta la o Viaţă
nouă.

De aceea Dumnezeu nu Se descoperă lumii, psihologilor
şi predicatorilor educaţi, ci numai celor cu inima smerită. Da, El Îşi
descoperă marile Sale lucrări numai poporului Său care este blând şi smerit.
Înţelegeţi?

Avraam urma să moştenească pământul, deoarece toate
neamurile pământului sunt binecuvântate prin Sămânţa lui. Şi Dumnezeu a venit
jos având înfăţişarea unui Om şi a vorbit cu el.

Dumnezeu a fost întotdeauna pe pământ; El nu l-a
părăsit niciodată. Dacă ar fi părăsit pământul, nu ştiu ce s-ar fi ales de el;
dar Dumnezeu a fost întotdeauna aici într-o formă sau alta. Lăudat să fie
Numele Lui!

În pustie, El a fost cu poporul Său în forma unei
Lumini; cu Avraam a vorbit având forma unui Om; cu Moise a vorbit tot având
forma unui Om. În forma unui Om, a Fiului Său, Isus Hristos, a vorbit şi
Bisericii, iar astăzi vorbeşte prin Biserica umană a Dumnezeului celui viu,
prin vase de lut: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele.” (Ioan 15.5).
Dumnezeu vorbeşte încă şi lumea vede când Îl prezentaţi, deoarece voi sunteţi
epistolele vii citite de oameni, iar viaţa voastră mărturiseşte ce sunteţi.

Acum vom merge să citim despre El în cartea Genezei.
O, cât de frumoasă este povestea acesta! Cred că se află în capitolul 14. Noi
toţi ştim că Dumnezeu l-a chemat pe Avraam afară din Caldea, din cetatea Ur şi
i-a spus să se separe de toţi asociaţii lui.

Dumnezeu îi cheamă pe bărbaţi şi pe femei la o
separare.

Aceasta este problema bisericilor de astăzi: ele nu
vor să se separe de necredincioşi. De aceea nu putem ajunge departe: ne lăsăm
duşi de curentul firii şi spunem: „O, Jim este un om bun chiar dacă mai bea! Mă
duc şi eu cu el în sala de jocuri, dar nu joc. Mă duc cu el şi la petreceri
unde se spun glume murdare şi alte lucruri, dar eu nu particip.”

Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei,
zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.”
(2
Corinteni 6.17). Nu vă amestecaţi cu necredincioşii, ci despărţiţi-vă de ei!

Dumnezeu l-a chemat pe Avraam să se separe de neamul
lui şi să umble cu El. Frate, uneori aceasta înseamnă să părăsim o biserică.
Acest lucru i s-a cerut şi lui Pavel: el a trebuit să-şi părăsească biserica.

Uneori înseamnă să-ţi părăseşti casa; uneori înseamnă
să-ţi părăseşti tatăl şi mama; să părăseşti totul. Eu nu spun că toţi trebuie
să faceţi aceasta, dar uneori se întâmplă aşa. Înseamnă că trebuie înlăturat
tot ce stă între tine şi Dumnezeu şi să umbli numai cu El; să te separi de
lucrurile lumii şi de credincioşii fireşti care râd de tine, şi să ai acea
părtăşie binecuvântată cu El.

De câte ori nu I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru
aceasta! Ce a spus El? „Vă voi da taţi, mame, prieteni şi asociaţi, şi nu vă
voi lăsa şi nici nu vă voi părăsi. Chiar dacă lumea întreagă vă întoarce
spatele, Eu voi fi cu voi până la sfârşit.”

O, ce privilegiu binecuvântat are omul: să-L urmeze pe
Domnul Isus. Să se separe de toate asociaţiile lui fireşti şi să-L urmeze pe
Domnul! Şi dacă cineva nu se comportă corect şi iubeşte lucrurile fireşti,
chiar dacă pretinde că este creştin, este bine să-l laşi şi să-ţi găseşti un
alt partener. Iar dacă nimeni nu vrea să umble cu tine, este Unul care a promis
că o va face: Domnul nostru binecuvântat. El va umbla întotdeauna cu tine.

Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Separă-te!” dar fiind
om, el l-a luat şi pe tatăl lui şi pe un nepot, şi toate apăsau pe el. Dar
Dumnezeu nu l-a binecuvântat până nu a făcut ceea ce a spus El.

Eu nu spun că voi nu sunteţi creştini, dar vreau să
înţelegeţi un lucru: dacă Dumnezeu a spus să faci ceva, El nu te va binecuvânta
până nu faci acel lucru. În seara aceasta eu stau la amvon cu unul dintre
aceste lucruri care mă trage înapoi. Adunările mele din ultimii doi ani nu au
fost aşa cum ar fi trebuit să fie, şi asta din cauză că nu am ascultat de
Domnul… El mi-a spus să mă duc în Africa şi apoi în India… Acest lucru este
scris pe ultimele pagini ale acestei Cărţi.

Managerul m-a sunat şi mi-a zis:

„Lasă-i deocamdată deoparte pe africani, pentru că
India este deja pregătită.”

Dar Duhul Sfânt mi-a spus: „Tu să te duci în Africa,
după cum ţi-am spus!”

A trecut un an şi eu am uitat, iar managerii mi-au
spus: „Vom merge în India pentru că avem deja bilete.”

Eu am pornit spre India pentru că uitasem ce a zis
Domnul, dar când am ajuns la Lisabona, într-o noapte mi-a fost atât de rău
încât am crezut că voi muri. Dimineaţa m-am trezit să merg la baie să mă spăl,
dar eram atât de bolnav încât abia puteam să stau în sus. Şi acea Lumină era
acolo în baie şi mi-a zis: „Ţi-am spus să mergi întâi în Africa!”

Din momentul acela adunările mele au început să scadă
încet, încet, şi ştiu că nu vor avea succes până nu mă voi duce să îndrept acel
lucru. Indiferent ce voi face, eu trebuie să merg mai întâi în Africa.

Acela este Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu şi eu
trebuie să mă întorc înapoi. Dacă va fi cu voia Domnului, anul viitor mă voi
târî afară din carapace.

Această Evanghelie măreaţă creşte încet, ca un stejar,
dar cred că acum este gata să-şi dea ramurile. Eu cred că Dumnezeu va îngădui
ca lumea să fie zguduită încă o dată prin acest mesaj măreţ, spre slava Lui.

Voi trebuie să faceţi ceea ce v-a spus Dumnezeu să
faceţi. Avraam a ieşit, dar şi-a luat şi rudele cu el pentru că îi iubea –
aceasta era partea umană din el. După un timp, tatăl lui a murit şi l-a
îngropat, dar nepotul era încă cu el. Şi iată că între ei au apărut
neînţelegerile şi certurile, iar în final Lot a ales să plece în Sodoma.

Dacă aţi observat, Avraam nu s-a certat cu Lot ci i-a
zis: „Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine, şi între păzitorii mei şi
păzitorii tăi, căci suntem fraţi.

Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te
de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la
dreapta, eu voi apuca la stânga.”
(Geneza 13.8-9).

Aceasta este atitudinea creştină: fii gata să-i dai
celuilalt oferta cea mai bună. Lasă-l întotdeauna pe el să aleagă.

De ce a făcut Avraam aceasta? El ştia că Dumnezeu îi
făgăduise că el va moşteni oricum totul. Amin. Şi atunci de ce ne-ar păsa de un
cort sau de o colibă? Totul ne aparţine. „Ferice de cei blânzi, căci ei vor
moşteni pământul!” (Matei 5.5). Totul este al nostru. Aşa spune Dumnezeu.

Deci lăsaţi-i celuilalt cea mai bună alegere dacă o
vrea: poate aceasta este tot ceea ce îi va rămâne. Dar moştenirea salvării vă
aparţine prin făgăduinţă vouă. Este a voastră.

Sara era cea mai frumoasă femeie din ţară. Ea stătea
acolo pe munte cu soţul ei, aşa cum trebuia. Poate purta haine simple, de
femeie săracă, cum se spune, în timp ce doamna Lot era îmbrăcată ca o
milionară. Soţul ei era primarul oraşului, era un judecător care stătea la
poarta cetăţii, aşa că ea avea tot ce-şi dorea şi lua parte la toate cercurile
de cusut şi la partidele de cărţi care se ţineau în Sodoma şi Gomora. Dar Sarei
îi plăcea mai mult să trăiască şi să muncească alături de soţul ei, ştiind că
era în voia lui Dumnezeu, decât să-şi găsească plăcerea în bogăţiile trecătoare
ale lumii. Aşa este.

Aceasta se întâmplă când eşti vizitat de Dumnezeu.

În ce vă priveşte pe voi, care ştiţi că aţi luat-o
greşit, veţi fi prinşi într-o zi. Poate vă gândiţi că veţi scăpa, dar nu veţi
scăpa! Poate părea că totul este acoperit, dar nu este. Dumnezeu cunoaşte
totul; El ştie dacă ai mărturisit sincer sau nu. El ştie dacă eşti sincer când
spui că crezi în El şi eşti salvat; ştie dacă eşti mort pentru lucrurile lumii
şi trăieşti cu adevărat pentru Hristos.

Noi l-am văzut pe Avraam. Aş vrea să observaţi acest
duh adevărat. O, totul este numai har! Aş vrea să citiţi împreună cu mine din
Geneza 14.

Primul lucru care s-a întâmplat când au ajuns acolo, a
fost că Lot a intrat în probleme. De ce? Pentru că era în afara voii lui
Dumnezeu. Dacă ajungi în necaz când eşti în voia lui Dumnezeu, El te va ajuta
să ieşi din el, dar dacă ai dat de necaz şi eşti în afara voii lui Dumnezeu,
rămâne un singur lucru de făcut: să intri înapoi în voia Lui.

Împăraţii s-au adunat şi s-au gândit că ar trebui să
meargă şi să cucerească Sodoma şi Gomora, pentru că acele câmpii erau bine
udate. Şi le-au cucerit, iar când au mers înapoi, l-au luat pe Lot cu ei. Aş
vrea să observaţi Duhul lui Hristos în Avraam. Să citim pentru aceasta Geneza
14.14:

Cum a auzit Avraam că fratele său fusese luat
prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori
ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan.”
Aţi
înţeles?

O, ce gând binecuvântat! Chiar dacă Lot era într-o
stare decăzută, când a auzit că fratele lui a fost capturat de lume şi dus să
fie omorât, Avraam a acţionat prin Duhul lui Hristos. Astfel, i-a înarmat pe
cei născuţi în casa lui şi s-a dus după ei urmărindu-i până la Dan. Dan este
ţinutul cel mai îndepărtat al Palestinei, iar el i-a urmărit până la celălalt
capăt.

Acesta este un tip spre Hristos, care atunci când a
văzut că omenirea a căzut, l-a urmărit pe vrăjmaş până la capăt, ca să aducă
înapoi rasa pierdută a lui Adam.

Fiţi atenţi şi la versetul 15, ca să vedeţi ce frumos
vorbeşte Duhul prin el:

„Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat
asupra lor noaptea, i-a bătut şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga
Damascului.”

Deci Avraam s-a luat după vrăjmaşul care-l capturase
pe fratele său, l-a urmărit prin toată ţara până la Dan, l-a biruit şi a adus
înapoi tot ceea ce pierduse prin cădere.

O, ce tablou minunat spre Hristos care a auzit din cer
că noi eram pierduţi! El a venit şi a urmărit vrăjmaşul până în iad, a luat
sufletele pierdute şi ne-a adus înapoi, dându-ne înapoi tot ce am avut înainte
de cădere. Noi decăzuţii, am fost născuţi să fim fii ai lui Dumnezeu, dar am
fost pervertiţi în fii ai diavolului, aşa că ne-am dus după lucrurile lumii şi
am făcut ce este rău, vânzându-ne astfel dreptul de întâi născuţi.

Dumnezeu a ştiut de la început cine va fi salvat şi
cine nu, de aceea a venit jos şi a urmărit vrăjmaşul prin viaţă şi moarte, din
paradis până în iad. El a luat puterile iadului şi cheile de la Satana şi a
înviat restituind omenirii calitatea de a fi din nou fii şi fiice de Dumnezeu.

Puteţi vedea Duhul lui Hristos în Avraam?

Să mergem mai departe şi să citim versetul 17:

După ce s-a întors Avraam de la înfrângerea lui
Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a
ieşit în întâmpinare în valea Şave, sau Valea Împăratului.”

Împăratul Sodomei a fost adus înapoi; fratele lui a
fost adus înapoi; copiii au fost aduşi înapoi. Şi acum ajungem la tema noastră.

Să citim Geneza 14.18-19:

„Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin:
el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt.

Melhisedec a binecuvântat pe Avraam, şi a zis:
„Binecuvântat să fie Avraam de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al
pământului.”

Melhisedec, Împăratul Salemului, Îl reprezenta pe El
însuşi printre ceilalţi împăraţi. Dacă observaţi, bătălia se terminase. Duhul
lui Dumnezeu în Avraam, l-a adus pe fratele lui înapoi şi i-a redat starea
corectă, iar Melhisedec a adus pâine şi vin, Cina.

Puteţi vedea cine era Melhisedec? Era Dumnezeu, care a
adus Cina după câştigarea bătăliei.

Acum haideţi să deschidem la Matei 26.26, să vedem ce
spune Isus despre aceasta:

„Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi după ce a
binecuvântat-o…”
Ce era aceasta?
Bătălia era gata. „… a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „luaţi,
mâncaţi; acesta este trupul Meu.”

Îl vedeţi pe acest Melhisedec? Cu sute de ani în urmă,
când s-a întâlnit cu Avraam după încheierea bătăliei, El i-a dat pâine şi vin;
iar aici, Isus le-a dat ucenicilor Săi tot pâine şi vin după încheierea
bătăliei.

Să citim mai departe:

Apoi a luat un pahar, şi după ce a mulţumit lui
Dumnezeu, li l-a dat zicând: „Beţi toţi din el;

căci acesta este sângele Meu, sângele legământului
celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.”

Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest
rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui
Meu.”

Noi suntem în luptă acum; suntem după fratele nostru
căzut, pe care Dumnezeu l-a văzut înainte de întemeierea lumii şi l-a hotărât
pentru Viaţă veşnică, dar lucrurile lumii l-au prins în vârtejul lor. El şi
soţia lui sunt în lume şi încearcă să găsească pacea fumând, bând, etc. Dar
Duhul lui Hristos este în noi aşa cum a fost în Avraam şi ne-a făcut să mergem
după ei. Da, noi suntem îmbrăcaţi cu toată armătura lui Dumnezeu şi avem toţi
îngerii Săi în jurul nostru, aşa că suntem duşi să-l aducem înapoi pe fratele
nostru căzut.

Când se va termina lupta, ne vom întâlni din nou cu
Melhisedec, care l-a binecuvântat pe Avraam şi i-a dat pâine şi vin, Cina. Noi,
care suntem moştenitorii făgăduinţei lui Avraam, moştenitori ai Împărăţiei
împreună cu Hristos, Îl vom întâlni la capătul drumului, când lupta va fi gata,
şi vom primi din nou pâine şi vin, Cina.

Cine este acest Melhisedec? Cel care nu avea nici
tată, nici mamă, nici început al zilelor şi nici sfârşit al vieţii, va fi acolo
să împartă Cina din nou. Aţi înţeles?

Seara, când ne adunăm şi luăm Cina din mâinile
lucrătorilor, arătăm că credem în moartea şi învierea Domnului Isus.

Noi o luăm ca recunoaştere a faptului că suntem morţi
faţă de lucrurile lumii şi născuţi din nou din Duhul; şi umblăm împreună cu
toţi credincioşii în Trupul lui Hristos.

Când marea luptă va fi gata, noi toţi ne vom aduna din
nou cu Hristos şi vom lua Cina cu El în Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci vom bea
din nou din rodul viţei, aşa cum a spus El. 

Haideţi să citim mai departe din Geneza 14.18-20:

„Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin:
el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt.

Melhisedec a binecuvântat pe Avraam, şi a zis:
„Binecuvântat să fie Avraam de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al
pământului.

Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a
dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avraam i-a dat zeciuială din toate.”

Vedeţi, Avraam a plătit zeciuială lui Melhisedec; i-a
dat zeciuială din toate.

Împăratul Sodomei a zis lui Avraam: „Dă-mi oamenii
şi ţine bogăţiile pentru tine.”
Aceasta a spus împăratul Sodomei, dar „Avraam
a răspuns împăratului Sodomei: „Ridic mâna spre Domnul Dumnezeul Cel Preaînalt,
Ziditorul cerului şi al pământului,

şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău,
nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să nu zici:
„Am îmbogăţit pe Avraam.” Nimic pentru mine!

Afară de ce au mâncat flăcăii, şi partea oamenilor
care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei pot să-şi ia partea lor!”

Aş vrea să fiţi atenţi la ceea ce a spus Avraam:

„…nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici
măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte…”

El nu s-a dus la luptă ca să facă o mulţime de bani,
pentru că adevăratele bătălii nu se fac din egoism. Războaiele  sunt duse pentru un scop. Astfel, când s-a
dus după Lot, Avraam nu a făcut-o cu gândul că poate stoarce împăraţii de toate
bogăţiile lor, ci s-a dus pentru un scop precis: să-l salveze pe fratele lui.

Şi orice predicator care este trimis sub inspiraţia
Împăratului cerului, nu se va duce pentru bani, nici ca să facă biserici mari
sau să inspire denominaţiuni, ci se va duce cu un singur scop: să-l aducă
înapoi pe fratele lui căzut. Pentru el nu contează dacă primeşte un ban ca
ofertă sau nu primeşte nimic.

Eu spun că războaiele sunt duse pentru principii, nu
pentru bani.

Bărbaţii şi femeile care vin la biserică pentru că vor
să fie populari, „fiindcă şi familia Jones merge acolo”, sau schimbă biserica
lor mică cu una mai mare, sunt mânaţi de motive egoiste şi nu de principii
corecte. Voi ar trebui să staţi în linia întâi în timpul bătăliei!

În ce priveşte tabernacolul acesta, dacă lucrurile nu
merg bine, iar voi bărbaţii şi femeile de aici alergaţi în alte locuri sau vă
aprindeţi de mânie şi vă certaţi, să ştiţi că ceva nu este în ordine cu
experienţa voastră. Aşa este.

Noi avem aici o rânduială bazată pe principiile
Bibliei. Astfel, dacă vezi pe cineva că nu procedează corect, du-te şi vorbeşte
cu el. Dacă nu obţii rezolvarea, mai ia cu tine unul, doi sau mai mulţi fraţi,
iar dacă nici atunci nu se întâmplă nimic, spune-l bisericii; biserica îi va da
liber şi nu va mai avea părtăşie cu el.

Isus a spus: „…orice veţi lega pe pământ, va fi legat
în ceruri, şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.”
(Matei
16.19).

Motivul pentru care aveţi atât de multe probleme este
că nu urmaţi principiile Bibliei. Dacă cineva din biserică provoacă deranj sau
face ceva greşit, tu nu ai voie să vorbeşti despre el; datoria ta este să mergi
la acel om şi să-i spui ce a greşit, iar dacă vezi că nu te ascultă, mai ia pe
cineva cu tine. Dacă nici aşa nu ascultă, spune-l bisericii şi biserica să-i
dea liber. Aceasta este autoritatea bisericii, fiindcă Isus a spus că „orice
veţi lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice veţi dezlega pe pământ, va
fi dezlegat în ceruri.”
(Matei 16.19).

Vă voi spune ce a făcut de curând un prieten de-al meu
care este predicator. El avea un băiat care mergea la biserica lui, dar într-o
zi a cunoscut o fată care fuma şi bea. S-a încurcat cu ea, deşi era divorţată,
avea copii şi soţul ei trăia.

Tatăl lui era distrus, deoarece se temea că se va
căsători cu ea, aşa că a venit la mine şi mi-a zis:

„Frate Branham, aş vrea să mergi la băiatul meu şi să
stai de vorbă cu el.”

„Frate, în cazul acesta este o altă cale de rezolvare,
şi nu trebuie să merg eu să vorbesc cu el. Dacă băiatul nu trăieşte corect şi
biserica l-a văzut, atunci este treaba bisericii să stea de vorbă cu el.”

Atunci fratele a procedat conform rânduielii: a luat
un frate şi s-a dus la fiul său, dar el le-a dat de înţeles să-şi vadă fiecare
de treaba lui. Atunci a luat alţi doi fraţi (doi diaconi) şi s-au dus la băiat,
dar el n-a vrut să asculte nici de data aceea, aşa că l-au spus bisericii.

După ce i-a fost dat păcatul pe faţă, tânărul nu s-a
mai dus o vreme la biserică, aşa că biserica i-a dat liber.

La o lună după aceea, a fost lovit de pneumonie, iar
doctorul i-a zis: „Nu mai are multe şanse să trăiască!” Atunci s-a târât înapoi
şi şi-a rezolvat problema.

Vedeţi? Dumnezeu ştie cum s-o facă.

Noi încercăm să facem cum credem noi că e bine: „O, ar
trebui să-l dai afară din biserică pe cutare, sau ar trebui să faci asta şi
cealaltă!” dar ţi-ai făcut tu partea de biserică în problema aceasta? Asta
este. Aşa îl poţi face pe cel căzut să se târască înapoi: dacă îl laşi o dată
pe mâna Satanei.

Ce spune Pavel despre bărbatul acela care trăia cu
mama lui vitregă? Fiindcă n-a putut fi îndreptat, el le-a spus celor din
Corint: „…un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei.” (1 Corinteni
5.5). Fiţi atenţi ce s-a întâmplat! În cea de-a doua epistolă, el scrie că acel
om s-a îndreptat.

Desigur, Dumnezeu are multe metode de a face aceasta,
dacă vom urma regulile Lui.

Dacă ceva nu este în ordine în biserică, dacă cineva
din biserică, poate chiar un diacon, face ceva greşit, ceilalţi diaconi să
meargă la el şi să-l corecteze. Dacă nu vrea să asculte, să-i spuneţi
păstorului, şi atunci va fi pus pe liber şi va fi pentru voi ca un păgân. După
aceea veţi vedea cum îl va cerceta Domnul ca să-şi vină în fire şi cum îl va
aduce înapoi târâş.

Revenind la Melhisedec, la acest Împărat al Salemului
şi preot al Celui Preaînalt, vedem că El s-a întâlnit cu Avraam şi l-a
binecuvântat, iar Avraam I-a dat zeciuială din tot. Melhisedec a adus pâine şi
vin, Cina, după ce oamenii au fost câştigaţi înapoi.

Aşa cum am spus deja, toate războaiele sunt duse
pentru nişte interese. Înseamnă că dacă aveţi în biserică un mic război,
trebuie să aibă un scop corect. Trebuie să luptaţi pentru ceea ce este corect,
iar acest lucru trebuie făcut de fiecare mădular al bisericii.

Această învăţătură este pentru biserică; de aceea
suntem aici. Cuvântul lui Dumnezeu este pentru biserică.

Nu îngăduiţi nici unui lucru să împiedice înaintarea
acestei biserici, căci dacă permiteţi aceasta, fiecare dintre voi este vinovat!
Frate, dacă ceva nu merge bine în biserică, eşti vinovat pentru că şi tu eşti
un supraveghetor. Nu depinde numai de păstor, nu depinde numai de comitetul de
diaconi, ci de fiecare mădular. Dacă îl vezi pe fratele tău că face ceva
greşit, trebuie să mergi la el şi să încerci să-l corectezi. Dacă nu reuşeşti,
mai ia cu tine doi sau trei fraţi, iar dacă nici aşa nu ascultă, spune-l
bisericii. Atunci va fi liber de Împărăţia lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îi va
îngădui diavolului să-i nimicească trupul. Ce va urma? Se va întoarce înapoi
târâş. Aşa este. Dacă este un copil al lui Dumnezeu, se va întoarce, iar dacă
nu, va merge mai departe şi diavolul îl va trimite în locul lui veşnic.

Şi Lot s-a dus şi a alunecat chiar dacă era un evreu.
Era în har, dar a alunecat. Însă a fost salvat. Să nu vă gândiţi niciodată că
nu a fost salvat! El a fost într-adevăr în locul greşit, dar dacă veţi citi în
Biblie, veţi vedea că păcatele din Sodoma chinuiau sufletul lui neprihănit.

El a greşit şi Biblia spune că a adus multă ruşine:
soţia lui s-a transformat într-un stâlp de sare şi a avut copii cu propriile
fiice. Vedeţi ce ruşine a adus din cauză că a căzut din har şi nu s-a redresat?
Iar Dumnezeu a trebuit să-l ia de pe pământ.

El era un frate căzut, iar Avraam a făcut tot ce a
putut ca să-l aducă înapoi. Duhul care era în Avraam este Duhul lui Hristos
care este astăzi în biserică.

Indiferent ce a făcut fratele, să faci tot ce poţi
să-l aduci înapoi în părtăşie cu Hristos. Orice a făcut, încearcă din răsputeri
să-l aduci înapoi.

Revenind la Melhisedec, vă rog să observaţi că acest
mare Prinţ al Salemului era posesorul cerurilor şi al pământului.

El nu era Fiul lui Dumnezeu, ci era Dumnezeul Fiului;
era Tatăl Fiului lui Dumnezeu.

Trupul în care era El nu a venit printr-o femeie, ci a
fost creat. El şi l-a creat ca să Se poată descoperi prin El, deoarece Biblia
spune că nimeni nu Îl poate vedea pe Dumnezeu pentru că El este Duh.

Ochii muritorului nu Îl pot vedea decât dacă Se arată
în forma unui Stâlp de Foc sau în forma unei făpturi şi i se arată în vedenie.

 Dumnezeu
trebuia să Se descopere într-un fel. Astfel, El S-a descoperit lui Avraam în
forma unui Om; El S-a descoperit lui Moise în forma unui Om; El S-a descoperit
lui Israel în forma unui Stâlp de Foc; El S-a descoperit lui Ioan Botezătorul
în forma unui porumbel.

Vedeţi, El S-a descoperit în aceste chipuri. Când S-a
descoperit în forma unui Om, ca Împăratul Salemului, al Ierusalimului, dar nu
al celui pământesc, ci al Ierusalimului ceresc, El a făcut-o în forma care a
fost făcută după chipul Fiului lui Dumnezeu. Dar Fiul lui Dumnezeu trebuia să
vină printr-o femeie, trebuia să fie creat în pântecele ei şi să se nască,
deoarece pe acolo a venit şi moartea.

El nu putea veni prin creaţie, aşa cum a făcut
Dumnezeu la început. Când Dumnezeu l-a făcut pe om la început, femeia nu a avut
nici un aport. El a spus doar: „Să fie…” şi omul a ieşit din ţărână.
Dumnezeu l-a chemat din ţărână fără ca femeia să aibă vreun amestec. Ea a fost
luată abia după aceea din Adam. Este adevărat? Apoi, după cădere, femeia i-a
adus pe oameni prin sex.

Deci El n-a putut să vină în acea teofanie; nu a putut
veni ca Melhisedec, ci trebuia să vină ca Om, trebuia să vină prin femeie. „Sămânţa
ta va zdrobi capul şarpelui, iar el îţi va zdrobi călcâiul.”
Aţi înţeles?

Dumnezeu trebuia să vină printr-o femeie, şi aşa a
venit când a locuit în trupul Fiului Său Isus Hristos. „Dumnezeu era în
Hristos, împăcând lumea cu Sine…”
(2 Corinteni 5.19). În felul acesta, El
Şi-a dat propriul Sânge, Şi-a dat propria Viaţă, ca prin canalul morţii să te
poată salva pentru Viaţa veşnică.

Deci Dumnezeu a venit şi S-a făcut după asemănarea
Fiului Său: era un Om ca şi Fiul lui Dumnezeu, deoarece acest Om este veşnic.

Fiul lui Dumnezeu a avut un început şi a avut un
sfârşit. El S-a născut şi a murit; a avut tată şi mamă, dar Melhisedec nu a
avut nici tată, nici mamă, nici început şi nici sfârşit. El a fost făcut
asemenea Fiului lui Dumnezeu, dar Fiul lui Dumnezeu a venit în lume ca un Om,
S-a născut din femeie, a murit şi a înviat pentru neprihănirea noastră, iar
acum trăieşte veşnic. Şi cât timp trăieşte acel trup, trăim şi noi. Mai mult,
dacă El a fost ridicat din ţărână, vom fi ridicaţi şi noi şi vom fi ca El.
Aceasta este mărturia Evangheliei, binecuvântat să fie Numele Domnului.

Noi nu vom fi îngeri, nici fiinţe supranaturale sau o
grămadă de pene adunate împreună, ci vom fi bărbaţi şi femei făcuţi după
asemănarea Lui.

Da, domnilor.

După cum am mai spus, într-o zi în timp ce îmi
pieptănam cele 5-6 fire de păr pe care le mai am, soţia mi-a zis:

„Billy, tu cheleşti.”

„Dragă, să ştii că nu am pierdut nici un fir.”

„Da? Şi unde sunt?”

„Spune-mi, unde erau înainte să le am? Ele mă aşteaptă
acolo.” Aşa este.

Eu am fost boxer. Eram mare şi puternic, şi simţeam că
pot duce toată biserica în spate, dar când mă trezesc acum dimineaţa, îmi dau
seama că am trecut de patruzeci şi ceva de ani.

Vedeţi, eu nu mai sunt ce am fost; îmbătrânesc pe zi
ce trece. Când îmi privesc mâinile, mă gândesc: „Uite cum îmbătrânesc!” Mă uit
la umeri… Văd că am luat mult în greutate. Înainte aveam 28 la mijloc, acum am
30.

Vedeţi, îmbătrânesc, mă îngraş şi scad în înălţime.
Oare de ce, doar mănânc la fel ca întotdeauna. Ba mai mult, trăiesc mai curat
şi mai bine ca înainte.

Atunci ce se întâmplă? Dumnezeu a pregătit pentru mine
un punct de întâlnire şi trebuie să ajung acolo; dar am nădejdea că într-o zi
mă va învia, iar atunci voi fi pentru totdeauna aşa cum am fost la 20 de ani.
Amin. Nu aţi da casa aceasta de ciumă pentru măreţul lucru de acolo?

Binecuvântat să fie Numele Domnului! Ceva din
interiorul meu l-a întâlnit pe acel Melhisedec, iar El mi-a urat pace şi mi-a
dat Viaţă veşnică. Şi această Viaţă nu înseamnă altceva decât un cort prin care
să fie propovăduită Evanghelia.

Vă spun aceasta cu toată sinceritatea şi cu aceste
două Biblii deschise în faţa mea: Dacă Dumnezeu a terminat propovăduirea
Evangheliei prin mine şi nu mai pot face nimic pentru El, iar copiii mei sunt
destul de mari ca să-şi poarte singuri de grijă şi El vrea să mă ia chiar acum,
voi zice: „Amin!” Da, domnilor.

Ce importanţă are dacă am 80 de ani sau 20? Eu sunt
aici pentru un singur scop: să-L slujesc pe Domnul. Asta-i tot. Noi ştim că
viaţa aceasta este ca un abur: acum este şi imediat nu mai este. Dar Dumnezeu a
făgăduit că dacă avem Viaţa veşnică, ne va învia şi vom lua Cina cu El, iar
Domnul ne va spune: „Intraţi în bucuria Domnului, care a fost pregătită
pentru voi încă de la întemeierea lumii.”

 Atunci ce importanţă mai are dacă avem ceva aici sau
nu? Ce mai contează dacă eşti tânăr sau bătrân? Cel mai important lucru este să
fii pregătit să te întâlneşti cu El. Îl iubeşti pe El? Vrei să-L slujeşti? Ai
renunţat la lucrurile lumii? Te-ai întâlnit cu Melhisedec de când s-a terminat
lupta?

Domnul să fie binecuvântat.

Aveam cam 21 de ani şi odată am avut o luptă cu asta
şi cealaltă şi nu puteam să-mi dau seama ce aş vrea să fiu: luptător, vânător
sau ce? Dar L-am întâlnit pe Melhisedec şi El mi-a dat Cina şi de atunci totul
a fost stabilit pentru totdeauna. Aleluia! M-am pus de partea Lui şi m-am
bucurat pe cale, de aceea când voi ajunge la capătul drumului şi moartea mă va
privi în ochi, eu nu mă voi înspăimânta. Dimpotrivă, voi păşi în faţa ei ştiind
că Cel care a făcut făgăduinţa că atunci când El mă va chema afară dintre cei
morţi, eu voi ieşi afară fiindcă Îl cunosc în puterea învierii Lui.

Ce importanţă are dacă sunt bătrân sau tânăr, dacă
sunt mic sau mare, dacă sunt sătul sau flămând, dacă am un loc unde să-mi pun
capul sau nu?

„Vulpile au vizuini şi păsările au cuiburi; dar Fiul
omului n-are unde-Şi odihni capul
”, (Matei 8.20), deşi El era Împăratul slavei.

În seara aceasta, noi suntem împăraţi şi preoţi. Ce
importanţă are dacă avem ceva sau nu avem nimic? Cât timp Îl avem pe Dumnezeu,
suntem mai mult decât biruitori. Noi stăm în prezenţa lui Dumnezeu, în părtăşia
Duhului Sfânt şi luăm Cina spirituală din mâna Celui ce a mărturisit: „Am
fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor.”
(Apocalipsa 1.18). Da,
noi stăm în locurile cereşti în Hristos Isus, binecuvântat să fie sfântul Său
Nume!

Ce importanţă are restul?

„Un cort sau o colibă, ce-mi pasă?

Eu am un palat ridicat dincolo

Din rubine şi diamante, din aur şi argint

Cuferele Lui sunt pline,

El are bogăţii de nedescris.”

În ziua când îmi voi termina lupta, eu mă voi întâlni
cu El. De fapt, din ziua când L-am cunoscut eu n-am mai purtat nici o luptă,
fiindcă a luptat El pentru mine. Eu mă odihnesc doar pe făgăduinţele Lui şi
ştiu că Îl cunosc în puterea învierii Lui. Asta-i tot ce contează. Ce
importanţă are restul?

Sunt atât de bucuros pentru că Îl voi întâlni! Sunt
atât de bucuros pentru că acelaşi Melhisedec care s-a întâlnit cu Avraam, îmi
va da într-o zi şi mie Cina. Dumnezeul cerului, marele Eu sunt, nu Eu am fost,
ci Eu sunt (prezent).

„…Şi l-a binecuvântat.”

Să mergem acum mai departe şi să citim versetul 4:

„Vedeţi bine dar cât de mare a fost el, dacă până şi
patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!”
 (Evrei 7.4).

El este peste Fiul lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu
avea tată şi mamă, dar Melhisedec nu avea. Fiul lui Dumnezeu a avut început şi
sfârşit, dar El nu a avut. Cine era acesta? Era Tatăl Fiului. Acesta a fost!

„Vedeţi bine dar cât de mare a fost el, dacă până şi
patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!

Aceia dintre fiii lui Levi, care împlinesc slujba de
preoţi, după Lege, au porunca să ia zeciuială de la norod, adică de la fraţii
lor, cu toate că şi ei coboară din Avraam.

Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat
zeciuială de la Avraam, şi a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele.”
(v. 4-6).

Avraam avea făgăduinţa, iar acest Om l-a binecuvântat.
Cine era acesta? Fiii lui Levi primeau zeciuială de la fraţii lor, pentru că
erau preoţi şi Domnul le poruncise să ia a zecea parte din tot ce aveau ei.

Mai mult, chiar şi cel mai mare om de pe pământ,
Avraam, a plătit zeciuială când s-a întâlnit cu acest Om, pentru că El trebuia
să fie cel mai mare.

Fiţi atenţi!

Dar fără îndoială că cel mai mic era binecuvântat de
cel mai mare.

Şi apoi aici, cei care iau zeciuială, sunt nişte
oameni muritori; pe când acolo, o ia cineva despre care se mărturiseşte că este
viu.”
(v. 7-8).

Dar de ce trebuia să ia zeciuială, El, care nu s-a
născut niciodată şi nu va muri niciodată; care nu are nici tată, nici mamă şi
nici spiţă de neam, şi deţine cerurile şi pământul? De ce i-a cerut lui Avraam
să plătească zeciuială? Vedeţi ce lucru strict este să dai zeciuiala?

Zeciuiala este un lucru corect, şi fiecare creştin
este dator s-o dea, pentru că nu s-a schimbat nimic de atunci.

Ascultaţi în continuare!

„Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit
zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam;

căci era încă în coapsele strămoşului său, când a
întâmpinat Melhisedec pe Avraam.”
(v. 9-10).

Cum? Avraam era străbunicul lui Levi, şi Biblia spune
că Levi a plătit zeciuială când era în coapsele lui. El a plătit zeciuială lui
Melhisedec, cu patru generaţii înainte de a se naşte, binecuvântat să fie
Numele Domnului.

Ce spuneţi de aceasta cei care nu credeţi în alegerea
dinainte? Iată că Levi a plătit zeciuială lui Melhisedec cu patru generaţii
înainte să iasă din coapsele lui Avraam. Aş vrea să avem timp să privim aceasta
prin toată Scriptura.

Dacă ne uităm în Ieremia 1.5, vedem că Dumnezeu îi
spune prorocului Său: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei
tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te
pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.”

 Atunci ce mai
poţi spune că ai făcut tu? Ce pot spune că am făcut eu? Este Dumnezeu care are
milă. Dumnezeu ne-a cunoscut înainte de întemeierea lumii.

Desigur, El vrea ca nici unul să nu piară, dar dacă
este Dumnezeu, ştie cine va fi salvat şi cine nu.  Dacă nu ar fi ştiut înainte de întemeierea
lumii cine va fi răpit, El nu ar fi Dumnezeu. El a cunoscut încă înainte de
facerea lumii fiecare muscă, fiecare pasăre şi fiecare vietate care va fi pe
pământ. Da, El a cunoscut toate lucrurile; Biblia spune că El ne-a cunoscut şi ne-a
hotărât mai dinainte.

Haideţi să fixăm bine acest lucru. Pentru aceasta, ne
vom întoarce la Efeseni capitolul 1, de unde voi citi ca să puteţi înţelege cu
adevărat că nu vă spun de la mine aceste lucruri, ci Dumnezeu este Cel care vi
le spune.

Fiţi atenţi!

„Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui
Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus:

Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la
Domnul Isus Hristos.

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru
Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări
duhovniceşti, în locurile cereşti în Hristos.

În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea
lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui,

ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus
Hristos, după buna plăcere a voii Sale,

spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în
Preaiubitul Lui.”

Cine a făcut aceasta? Dumnezeu. El a ştiut de la
început cine va fi salvat şi cine nu va fi salvat. Desigur, El vrea ca nici
unul să nu piară, dar nu L-a trimis pe Isus aici doar ca să vadă compasiunea
voastră: „O, bietul Isus, îmi pare aşa de rău pentru ce I s-a întâmplat; ar fi
bine să fiu salvat şi s-o dovedesc.” Nu, domnilor!

Dumnezeu a ştiut de la început cine va fi salvat şi
cine nu. Dar aceea, ştiind că unii vor fi salvaţi, L-a trimis pe Isus să aducă
împăcarea pentru aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte. „…şi aceia pe care
i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit
neprihăniţi; iar aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.”
(Romani
8.30). Vedeţi cum scrie? La timpul trecut.

Înseamnă că nu voi vă ţineţi, ci harul lui Dumnezeu
este acela care vă ţine. Voi nu aţi făcut nimic să meritaţi salvarea; harul Lui
v-a chemat. Cunoştinţa mai dinaintea a lui Dumnezeu a ştiut ce veţi face. Încă
înainte de întemeierea lumii, El a ştiut că în seara aceasta veţi fi în această
biserică. El este infinit. Dacă nu ar fi infinit, El n-ar fi Dumnezeu. Dacă nu
ar cunoaşte toate lucrurile, El nu ar fi Dumnezeu; iar dacă este Dumnezeul cel
Atotputernic, înseamnă că poate face toate lucrurile. Dacă nu ar fi aşa, nu
este Atotputernic.

Deci poţi spune cumva că poţi face ceva? Tu nu poţi
face nimic. Eşti aici prin dragostea şi harul lui Dumnezeu, care te-a chemat.
Da, El te-a chemat prin harul Său, iar tu ai auzit, ai luat aminte şi ai
acceptat.

Poate zici: „Păi aceasta arată că faci ce vrei.”

Desigur, doar eşti liber. Eu fac întotdeauna ceea ce
vreau, dar dacă eşti creştin nu vei dori să faci ceva rău.

Aici este o femeie, soţia mea, pe care o iubesc cu
toată fiinţa mea. Dacă aş şti că pot merge cu o altă femeie şi Meda nu mi-ar
zice nimic, credeţi că aş face-o? Dacă o iubesc cu adevărat, nu o fac. Aşa
este.

Dacă aş spune: „O, păi nu pot face aceasta fiindcă va
divorţa de mine! Poate îmi pierd amvonul, căci sunt predicator şi am şi trei
copii!” aş fi greşit. Dacă gândeşti aşa, eşti încă legat de Lege. Dar eu nu am
luat-o de soţie pentru că aşa este legal, nici nu-i sunt credincios pentru că
aşa îmi cere legea, ci fiindcă o iubesc. Vedeţi? Eu fac aceasta din dragoste,
pentru că o iubesc; iar dacă îţi iubeşti soţia, şi tu vei face la fel.

Şi dacă îţi iubeşti soţia atât de mult prin dragostea
fileo, cum ar trebui să fie dragostea agapao pentru Hristos, care este de un
milion de ori mai puternică?

Dacă în seara aceasta aş şti că pot merge să mă îmbăt
şi să fiu imoral, pentru că Isus mă iartă, nu aş face-o! De ce aceasta? Mă
gândesc mai mult la El, fiindcă Îl iubesc. Desigur.

Acesta este motivul pentru care nu mi-aş vinde
experienţa nici unei denominaţiuni şi nici unei biserici. Nu aş primi nimic din
ce mi-ar oferi în schimbul acestei experienţe, fiindcă ea n-a venit printr-un
om, ci prin Duhul lui Dumnezeu. Nu mi-aş vinde dreptul meu de întâi-născut nici
pentru rockul lui Elvis Presley, nici pentru flota lui de Cadilac-uri şi nici
pentru milioanele lui de dolari. Nu, domnilor.

Eu Îl iubesc pe Domnul şi cât timp Îl iubesc voi sta
credincios lângă El. El m-a ales, m-a chemat şi a pus în mine Ceva, aşa că Îl
iubesc din toată inima mea.

 Vă amintiţi de
domnul Isler? A fost senator în Indiana. El obişnuia să vină aici şi să cânte
la chitară. Când mi-a murit soţia şi fetiţa, şi mă îndreptam cu ele spre
cimitir, cu umerii lăsaţi în jos, cu capul plecat şi plângând, el a coborât din
camioneta lui, a venit la mine, m-a îmbrăţişat şi mi-a zis:

 „Billy, am
auzit că de multe ori ai predicat până aproape ai leşinat la amvon, şi L-ai
predicat pe Hristos pe la colţurile străzilor. Acum el ţi-a luat soţia şi
copilaşul: amândouă au murit în braţele tale, şi tu Îl mai chemi să te ajute?
Ţi-a întors spatele şi te-a lăsat singur. Ce crezi acum despre El”

„Îl iubesc cu toată fiinţa mea, iar dacă mă va trimite
în iad, am să-L iubesc la fel de mult”, am răspuns eu.

El este drept. Nu spun aceasta doar aşa, ci pentru că
a dovedit-o timp de 26 de ani. Aşa este. Tu nu Îl iubeşti pentru că aşa
trebuie, şi nu spui: „Nu fac aceasta pentru că nu am voie!”, ci Îl iubeşti atât
de mult încât nu poţi face acele lucruri greşite. Tu nu L-ai ales niciodată pe
El, ci El te-a ales pe tine.

Poate zici: „Eu L-am căutat pe Domnul!” dar nici un om
nu Îl caută pe Dumnezeu, ci Dumnezeu este Cel care îl caută pe om. Poate cauţi
trecere înaintea Lui, dar Dumnezeu trebuie să schimbe natura ta înainte ca să-L
cauţi pe El, deoarece tu eşti păcătos, eşti un porc. Aşa este.

Unii oameni merg la biserică şi spun că sunt creştini
pentru că aparţin la o biserică, dar când merg afară fac tot ce face lumea.
Apoi se întorc şi spun: „Da, eu merg la biserică. Aparţin de biserică!” dar
este cale lungă până la a aparţine de Dumnezeu. Desigur.

Oamenii fac toate acele lucruri rele, dar sunt membrii
buni. Adevărul este că tu poţi fi un bun membru al bisericii şi să faci acele
lucruri; dar nu poţi fi creştin şi să faci acele lucruri.

Aşa cum am spus şi azi dimineaţă, dacă a existat
vreodată un făţarnic acela este cioara. Aşa este. Ea şi porumbelul au stat în
aceeaşi arcă, dar când a fost lăsată liberă, cioara a fost foarte mulţumită că a
putut pleca din acea biserică şi a mâncat pe săturate din acele hoituri de cal
şi de vacă.

Însă când Noe a eliberat porumbelul, acesta nu a găsit
nici un loc de odihnă pentru picioarele lui. Putea să stea şi el pe acele
hoituri, ca cioara, dar erau două naturi diferite. El a fost de la început un
porumbel, aşa cum cioara a fost de la început o cioară.

Dacă observaţi, cioara poate sta o jumătate de zi pe
acele mortăciuni, dar porumbelul va sta numai în ogorul de grâu şi va mânca din
acele boabe. Cioara poate zbura în lanul de grâu şi să mănânce împreună cu
porumbelul o jumătate de zi; ea poate mânca ce mănâncă porumbelul, dar
porumbelul nu poate mânca ce mănâncă cioara. Aşa este.

Deci un făţarnic bătrân poate veni la biserică, să se
bucure, să strige şi să-L laude pe Domnul, iar după aceea să meargă şi să se
bucure şi de lucrurile lumii. Dar un creştin născut din nou nu poate face aşa
ceva, deoarece dragostea lui Dumnezeu îl constrânge să nu meargă în asemenea
locuri. Nu, el nu poate face aceasta.

Deci, dacă eşti numai un creştin care merge la
biserică şi încerci să nu mai faci asta sau cealaltă, dar în inima ta sunt
aceleaşi dorinţe vechi, ai nevoie de o cufundare. Acesta este adevărul.

Voi femeilor, vă puteţi îmbrăca cu acei pantaloni
scurţi şi să ieşiţi aşa afară, iar apoi să vă numiţi credincioase. Tu eşti o
credincioasă, dar eşti un exemplu foarte slab. Dacă L-ai avea pe Hristos în
inima ta, nu te-ai mai gândi la asemenea lucruri. Indiferent ce fac restul
femeilor şi restul fetelor, tu te vei purta diferit pentru că Îl iubeşti pe
Hristos mai mult.

Eu am discutat odată cu o femeie şi ea mi-a zis:

„Reverend Branham, eu umblu aproape goală prin casă.”

Când am auzit-o ce spune, mi-am zis: „Să-ţi fie
ruşine!” Nu are importanţă unde eşti, îmbracă-te şi poartă-te ca o femeie, sau
cum se spune: „ca o doamnă!”

Biblia spune că „dacă iubiţi lumea şi lucrurile din
ea, dragostea Tatălui nu este în voi.”
(1 Ioan 2.15). Dacă Îl iubeşti pe
Domnul din toată inima ta, din tot sufletul tău şi cu tot cugetul, vei sta
departe de toate acele lucruri murdare. Aşa este.

Vouă, diaconilor şi celorlalţi bărbaţi, care mergeţi
pe stradă, vă întindeţi gâtul şi vă uitaţi după toate femeile, să vă fie
ruşine! Şi vă mai numiţi fii de Dumnezeu! Ştiu că sunt dur, dar mai bine să fiu
mustrat aici decât să ard de-a pururi dincolo. Dacă trece pe stradă o femeie pe
jumătate goală, sigur că o vezi, dar poţi să-ţi întorci capul. Biblia spune că
cine priveşte o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima
lui.”
(Matei 5.28).

Dă-mi voie să-ţi spun ceva, soră dragă. Tu va trebui
să dai socoteală. Poţi fi curată ca un crin şi să nu fi comis niciodată un
astfel de păcat, dar dacă te îmbraci aşa, va trebui să dai socoteală în ziua judecăţii,
fiindcă ai curvit cu fiecare bărbat care te-a privit şi te-a dorit. Aşa spune
Biblia. Cine este de vină dacă umbli aşa pe stradă, bărbatul? Nu, tu eşti
vinovată.

Femeia are locul ei, un loc sacru şi minunat. Ea
trebuie să se păstreze curată şi să se ţină de slujba ei de mamă şi femeie.
Când s-a rupt feminitatea, s-a rupt coloana vertebrală a fiecărei naţiuni.
Acesta-i motivul pentru care naţiunea noastră este ruinată: din pricina
imoralităţii femeilor noastre.

Acesta este adevărul. Este putregaiul din mijlocul
nostru, este ceea ce ne distruge.

Lucrul de care aveţi nevoie voi este să-L întâlniţi pe
acest Melhisedec, să-L lăsaţi să vă binecuvânteze şi să vă dea pâine şi vin,
Viaţa veşnică, fiindcă atunci veţi vedea altfel lucrurile. Atunci nu veţi mai
dori ca băieţii să fluiere după voi ca nişte coioţi sau ca nişte lupi, ci veţi
fi diferite.

Vreţi să spuneţi că vă îmbrăcaţi în felul acesta fără
nici un scop? Poate zici: „Păi este atât de cald….” Acestea sunt poveşti. Nu-ţi
este mai puţin cald dacă te îmbraci aşa. Este vorba de pofta care a venit peste
tine, soră. Tu nu îţi dai seama, dar ea te poartă. Eu nu vreau să te rănesc
prin aceste cuvinte, ci doresc să te avertizez.

Multe femei curate şi cumsecade umblă  pe stradă cu acele haine, fără să ştie că
sunt greşite, fiindcă un predicator decăzut se teme să le spună adevărul de
frică că soţul ei nu va mai plăti zeciuiala. Dacă s-ar fi întâlnit o singură
dată cu Melhisedec, el nu s-ar mai gândi la acele lucruri, ci ar propovădui
Evanghelia aşa cum este. Şi chiar dacă ar fi fost „scărmănat” din pricină că
spune Adevărul, ar fi continuat  să-L
spună. Exact aşa.

Dar voi faceţi aceste lucruri din pricina duhului de
pofte care este peste voi. Voi, bărbaţii care le permiteţi soţiilor voastre să
facă acele lucruri, nu prea sunteţi bărbaţi. Aşa este. Aici nu este loc pentru
scuze, fiindcă este adevărul. Orice bărbat care îşi lasă soţia să umble şi să
poarte aşa pe stradă, ar trebui să poarte hainele ei. Aşa este.

Eu nu spun că soţia mea nu va face aceasta, dar ar trebui
să fiu schimbat şi pervertit faţă de cum sunt acum, ca să mai trăiesc cu ea în
timp ce face acele lucruri. Poate că şi fetele mele vor face acele lucruri când
vor ajunge femei, eu nu spun că nu o vor face. Nădejdea mea este că nu o vor
face, dar depinde de îndurarea lui Dumnezeu. Dacă o vor face, ele vor trece
peste rugăciunile unui tată neprihănit; vor trece peste viaţa cuiva care a
încercat să trăiască corect. Aşa este, pentru că dorinţa mea este să trăiesc
corect, să învăţ corect şi să le cresc corect. Dar dacă nu mă vor asculta şi
vor face acele lucruri, ele îşi vor urma calea către iad, trecând peste
predicile mele, peste avertismentele mele şi peste Hristos. Aşa este.

Dacă vă veţi întâlni însă vreodată faţă în faţă cu
Hristos, şi El vă va binecuvânta şi va pune în inima voastră acel sărut de
aprobare, nici chiar toţi diavolii din iad nu vă vor putea face să puneţi din
nou acele lucruri pe voi. Aşa este. Voi aţi fost schimbaţi de la moarte la
Viaţă şi atracţia voastră va fi pentru lucrurile de sus şi nu pentru cele de pe
pământ. Amin. Acesta este Adevărul.

Să mergem puţin mai departe, apoi vom încheia.

„Aceia dintre fiii lui Levi, care împlinesc slujba de
preoţi, după Lege, au porunca să ia zeciuială de la norod, adică de la fraţii
lor, cu toate că şi ei coboară din Avraam.

Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat
zeciuială de la Avraam, şi a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele.

Dar fără îndoială că cel mai mic era binecuvântat de
cel mai mare.

Şi apoi aici, cei care iau zeciuială, sunt nişte
oameni muritori; pe când acolo, o ia cineva despre care se mărturiseşte că este
viu.

Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit
zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam;

căci era încă în coapsele strămoşului său, când a
întâmpinat Melhisedec pe Avraam.”
(Evrei 7.5-10).

Atitudinea ta faţă de Hristos va avea influenţă asupra
copiilor tăi. Viaţa pe care o duci în familie, va avea influenţă asupra a ceea
ce vor fi ei, fiindcă Biblia spune că El va pedepsi nelegiuirea părinţilor în
copii până la al treilea şi al patrulea neam (Exod 20.5).

Înainte de a încheia, vom citi şi Evrei 7.11:

„Dacă, dar, desăvârşirea ar fi fost cu putinţă prin
preoţia Leviţilor, – căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea, – ce
nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, şi nu
după rânduiala lui Aaron?”

Legea? „Păi noi trebuie să facem asta.” „Dacă nu faci
cutare lucru nu eşti creştin,” „Dacă nu ţii Sabatul… dacă mănânci…” Acestea
sunt idei ale Legii: „Tu trebuie să mergi la biserică, fiindcă dacă nu faci
aceasta vei fi pedepsit.” Acest lucru nu are sens. Tu eşti salvat prin harul
lui Dumnezeu, prin cunoştinţa şi alegerea Lui mai dinainte.

Dumnezeu l-a chemat pe Avraam prin hotărârea Sa mai
dinainte, fiindcă l-a cunoscut mai dinainte. Biblia spune că El l-a urât pe
Esau şi l-a iubit pe Iacov, atunci când cei doi nici nu se născuseră încă. Aşa
este. Este cunoştinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, care ştie toate lucrurile.

Tu spui: „Atunci ce rost mai are propovăduirea
Evangheliei?” Am să vă răspund. De fapt Isus a răspuns: „Împărăţia cerurilor
se aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti,
broaşte
ţestoase, păienjeni, şerpi, şopârle şi broaşte.

După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos,
aleg în vase ce este bun, şi aruncă afară ce este rău.”
(Matei 13.47-48).

Astfel, eu arunc năvodul predicând Evanghelia, apoi îl
trag şi spun: „Oricine vrea, să vină!” Şi oamenii vin sus la altar, se roagă şi
plâng. Eu nu ştiu care ce sunt şi nici nu este treaba mea, fiindcă nu am fost
trimis să judec.

Între ei sunt broaşte, şopârle, şerpi, dar sunt şi
peşti. Nu este treaba mea să judec, ci spun: „Tată, iată ce am tras afară.” Dar
broasca a fost broască de la început. Păianjenul va sta şi va privi o vreme în
jur cu ochii căscaţi, apoi va spune: „Ştii ce? Am văzut destul.” Şi pleacă,
plop, plop, plop!

Doamna şarpe va ridica gâtul şi va spune: „Ştii ceva?
Dacă va continua să predice împotriva pantalonilor scurţi şi a altor lucruri,
voi pleca dintre aceşti holly-rollers.” Sigur că o vei face pentru că ai fost
de la început un şarpe. Acesta este adevărul.

Acolo va sta şi domnul Broască, cu trabucul în gură,
ca un horn de locomotivă, va privi în jur şi va spune: „De ce să mă acuze că
fumez? Voi ieşi imediat de aici.” Ei bine broască bătrână, tu ai fost de la
început o broască. Exact aşa este.

Natura ta dovedeşte ce eşti. Viaţa ta reflectă ce
eşti. Pentru mine nu este greu să văd aceasta, şi nici pentru voi.

Dacă merg la ferma lui Roy Sataughter şi văd porcii
mâncând gunoi, nu aş putea spune nimic despre ei pentru că sunt porci. Dar dacă
aş vedea un miel pe acea grămadă de gunoi, sigur m-aş mira. Însă nu vă
îngrijoraţi! Nu îl veţi vedea niciodată pe un miel acolo, pentru că el nu poate
suporta gunoiul. Aşa este.

Un om care este născut din Duhul lui Dumnezeu va urî
lucrurile lumii. Aşa este. „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu
este în El.”
(1 Ioan 2.15).

Dacă aş umbla cu alte femei, apoi aş veni şi i-aş
spune soţiei că o iubesc, ea ştie că sunt un mincinos, deoarece faptele mele ar
striga mai tare decât cuvintele mele. Prin ceea ce fac, aş dovedi că nu i-am
fost credincios.

Dacă ea mi-ar spune că mă iubeşte, dar de fiecare dată
când sunt plecat, umblă cu altcineva, prin aceasta dovedeşte că nu mă iubeşte.
Aşa este. Faptele ei dovedesc aceasta. Indiferent cât de mult va încerca să-mi
spună: „Bill, te iubesc şi nu există nimeni altcineva în lume, pentru mine,
decât tu”, eu aş şti că minte.

Tot aşa, când spui: Doamne, Te iubesc”, deşi faci
lucrurile pe care le face lumea, Dumnezeu ştie că încă de la început eşti un
mincinos. Ce rost are să accepţi o jumătate de cale de experienţă, sau altceva,
când cerurile sunt pline de ceea ce este adevărat? De ce vrei să fii creştin pe
jumătate sau un aşa-zis creştin, când poţi fi un copil adevărat al lui
Dumnezeu, născut din nou, cu clopotele bucuriei sunând în inima ta, plin de
laudă la adresa lui Dumnezeu şi ducând o viaţă de biruinţă prin Isus Hristos.

Dar fără să încerci s-o faci de la tine, fiindcă dacă
îţi impui să faci aceasta, vei da greş chiar de la început. Ia-L pe El pe
Cuvânt, odihneşte-te pe ceea ce a spus, crede-L şi iubeşte-L, şi atunci El va
face ca totul să lucreze corect pentru tine. Aceasta-i ideea.

Domnul să vă binecuvânteze. Eu nu vreau să vă mustru,
fraţilor, dar sunteţi micuţii mei; şi orice tată care îşi iubeşte copilaşii, îi
va corecta, pentru că altfel nu este un tată bun. Este adevărat? Desigur. Un
tată are o singură regulă, iar aceea este regula casei.

Şi Dumnezeu are o singură regulă, iar aceea este
Cuvântul Său. Şi dacă noi credem Cuvântul Lui, vom trăi prin El. Mai mult, este
datoria noastră să-L împlinim, dacă ne-am întâlnit cu Dumnezeu…

Dacă spui: „Eu merg la biserică şi trebuie să fac
aceasta!” eşti un nenorocit. Nu face aceasta! De ce vrei să fii o cioară
mizerabilă când poţi fi un porumbel?  Tu
trebuie să ai natura schimbată, iar când natura ta este schimbată, devii un fiu
sau o fiică de Dumnezeu şi ai pace cu Dumnezeu.

De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu
însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.”
(Evrei 13.12). Şi Romani
5.1: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, …” nu printr-o
strângere de mână, nu prin apa botezului, nu prin punerea mâinilor, nu prin
strigat, nu prin vorbirea în limbi, nu prin vreo senzaţie, ci „…prin
credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.”

Noi am trecut de la moarte la Viaţă şi am devenit
făpturi noi, fiindcă am crezut în singurul Fiu născut al lui Dumnezeu şi L-am
acceptat ca Mântuitorul nostru personal, iar sângele Lui stă în locul nostru şi
are rolul de împăciuitor pentru păcatele noastre.

În Vechiul Testament era un singur loc în care
credinciosul avea părtăşie cu Dumnezeu: sub sânge.  Orice credincios trebuia să vină sub sânge.
Când era omorâtă vaca roşie, aceasta era adusă ca jertfă pentru păcat. Ea
trebuia să fie roşie. Oricare puteţi citi în Exod 19, şi veţi vedea că ea
trebuia adusă ca jertfă cu mâini curate. Sângele acestei juninci era pentru
curăţirea adunării şi era pus de şapte ori deasupra uşii. Orice persoană
necurată care se suia acolo, trebuia să vadă mai întâi sângele, să
conştientizeze şi să recunoască faptul că acel sânge o introduce în părtăşie.
Acesta era singurul loc în care se putea închina credinciosul: sub sânge.

Dar ca să poată intra sub sânge, era nevoie să fie
stropit cu apa despărţirii; în felul acesta, cel necurat era făcut curat.
Astfel, preotul lua apa despărţirii şi îl stropea cu ea pe închinător,
separându-l de păcatele lui. Abia după aceea, putea păşi sub cele şapte dungi
de sânge şi avea părtăşie cu restul credincioşilor în prezenţa lui Dumnezeu.

Este o singură cale. Tu îţi pui mâinile pe capul lui
Isus, nu prin strângerea de mâini, nu prin alăturarea la o biserică, nu prin
botezuri, nu prin emoţii, ci prin apele despărţirii, prin credinţă, şi spui:
„Eu sunt un păcătos, dar Tu ai murit în locul meu, iar Ceva din mine îmi spune
că îmi vei ierta păcatele pentru că Te-am acceptat ca Mântuitor personal.”

Păşeşte sub sânge şi ai părtăşie cu copiii lui
Dumnezeu. Asta-i tot. Mănâncă pâine, bea vin şi ai părtăşie cu biserica.

O, nu este El minunat? Nu-i aşa că este bun? De ce
credeţi că stau aici şi spun aceste cuvinte? Ca să fiu diferit de alţii? Dacă o
fac pentru asta, trebuie să mă pocăiesc. Eu vorbesc aşa pentru că aşa a spus
Dumnezeu; pentru că acesta este Cuvântul Lui.

Ascultaţi! Va veni un timp, şi acesta este acela,  când oamenii vor merge de la Est la Vest
încercând să găsească Cuvântul lui Dumnezeu şi nu-L vor afla.

Dacă mergi într-o adunare, primul lucru pe care îl vei
găsi este vorbirea în limbi şi tălmăcirea: cineva se ridică şi citează ceva din
Biblie, dar aceasta este firea. Absolut! Dumnezeu a spus să nu repetăm în
zadar. Înţelegeţi? El a spus-o o dată şi nu trebuie s-o repete încă o dată.

Limbile şi tălmăcirile sunt bune, dar trebuie să fie
un mesaj direct pentru biserică sau către cineva, dar nu lucruri fireşti care
să vă facă să mergeţi spre altceva.

Nu demult, undeva, două perechi, soţi şi soţii, se
pregăteau să meargă în misiune în Africa. Şi cineva s-a ridicat şi a spus o
prorocie prin vorbire în limbi şi tălmăcire, în care se spunea că cele două
cupluri nu s-au căsătorit bine şi că trebuie să ia unul nevasta celuilalt. Şi
cei patru s-au despărţit şi s-au recăsătorit, adică primul a luat nevasta
celuilalt, iar acela a luat nevasta primului, după care s-au dus în misiune în
Africa.

Frate, când faci un jurământ eşti dator faţă de acel
jurământ până când moartea te va elibera. Sigur că da. Când ai făcut un
jurământ, eşti legat.

Unele biserici au ajuns atât de reci şi formale încât
termometrul spiritual este sub zero grade, iar oamenii stau ca o scobitoare
într-o murătură, acri şi indiferenţi. Mai mult, dacă aud pe cineva murmurând
undeva într-un colţ un „Amin”, din când în când, toţi îşi întorc gâtul, ca
gâştele, să vadă ce s-a întâmplat. Voi ştiţi că acesta este adevărul. Eu nu
spun aceasta ca o glumă, fiindcă aici nu este un loc de spus glume, dar acesta
este adevărul. Corect. O spun pentru că acesta este adevărul Evangheliei.

Pe partea cealaltă, sunt biserici în care întâlneşti o
grămadă de nonsensuri şi emoţii fireşti, aşa că abia dacă mai auzi ceva din
adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu.

„Frate, ai vorbit în limbi? Dacă nu, înseamnă că nu-L
ai! Ai strigat când ai simţit fiorul pe o parte? Ai văzut mingi de foc?”
Nonsensuri! Nu există aşa ceva.

Dacă ai crezut în Domnul Isus Hristos şi L-ai acceptat
ca Mântuitor personal, iar Duhul lui Dumnezeu mărturiseşte împreună cu duhul
tău că eşti un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu şi că viaţa ta poartă roadele
dragostei, bucuriei, păcii, răbdării, bunătăţii şi blândeţii, eşti un creştin
adevărat. Dacă nu ai acestea, nu contează câte ai făcut, deoarece Pavel spune:
…chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars. Chiar dacă aş cunoaşte toate
tainele, chiar dacă aş poseda credinţă încât să mut munţii, chiar dacă aş vorbi
în limbi omeneşti şi îngereşti, nu sunt nimic dacă nu am dragoste.”
(1
Corinteni 13). Ce ziceţi de aceasta? Cred că puteţi vedea dacă este corect sau
nu.

Pavel spunea că poţi avea tot felul de lucruri, chiar
să muţi munţii prin credinţă, şi totuşi nu eşti nimic, pentru că „prorociile
se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit, dar dragostea nu
va pieri niciodată”,
pentru că dragostea este desăvârşirea. (v. 8).

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a
dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede îi El…
(Nu oricine tremură,
vorbeşte în limbi sau face altceva de felul acesta)… să nu piară, ci să aibă
Viaţa veşnică.”
(Ioan 3.16).

Să credeţi aceasta, copii!

Ei încearcă să complice atât de tare lucrurile, deşi
totul se rezumă la un singur lucru: la credinţa ta personală în Dumnezeu.
Asta-i tot. „Căci prin credinţă, nu prin simţăminte; prin credinţă, nu
prin emoţii; prin credinţă, nu prin senzaţii, sunteţi mântuiţi.”

Deci nu fiindcă L-ai căutat pe Domnul; nici fiindcă ai
fost un om bun! Sigur că nu, ci fiindcă Dumnezeu te-a cunoscut şi te-a rânduit
mai dinainte pentru Viaţă veşnică.

Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă
nu-L atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”
Şi:
Tot ce-Mi dă Tatăl , va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi
izgoni afară.
Nimeni nu-i poate smulge din mâna Mea, pentru că sunt ai Mei.
Ei sunt salvaţi pentru totdeauna, căci sunt daruri de dragoste pentru Mine.”

Toţi aceia pe care i-a cunoscut El, i-a chemat. El nu
cheamă pe nimeni dacă nu l-a cunoscut mai dinainte. Şi toţi aceia pe care i-a
chemat, i-a şi sfinţit; şi pe toţi aceia pe care  i-a sfinţit, i-a şi proslăvit, ceea ce
înseamnă că suntem în odihna desăvârşită.

Tu spui: „Frate Branham, eu am crezut întotdeauna că
trebuie să fac asta sau cealaltă.”

Frate, este o deosebire atât de mare între ceea ce ai
de făcut şi ceea ce vrei să faci! Tu nu eşti mântuit pentru că ţi-ai adus vreun
aport, ci pentru că Dumnezeu te-a salvat înainte de întemeierea lumii.

Acum fiţi atenţi! Biblia spune în Apocalipsa că atunci
când va veni fiara, ea îi va înşela pe toţi locuitorii pământului. Da, ea „îi
va înşela pe toţi aceia al căror nume nu a fost scris de la întemeierea lumii
în Cartea Vieţii Mielului
.” Când au fost scrise? La ultima trezire? Sună
bine? Când predicatorul a ţinut acea predică măreaţă? Când a fost vindecat acel
om? Nu, ci „de la întemeierea lumii”.

Unde a fost junghiat Isus, la Calvar? Nu, domnilor. El
a fost junghiat înainte de întemeierea lumii: El este Mielul înjunghiat înainte
de întemeierea lumii. Dumnezeu a văzut încă de la început că omul va cădea în
păcat, de aceea a rostit Cuvântul şi Isus a fost înjunghiat înainte de
întemeierea lumii. Conform Bibliei, toţi au fost salvaţi atunci când Mielul a
fost junghiat în gândul lui Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii. Atunci ai
fost inclus în salvare, deci, ce vei face cu aceasta?

Acesta este Dumnezeu, binecuvântat să fie Numele Lui;
Dumnezeu este Cel care se îndură, de aceea scrie că „nu atârnă nici de cine
vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.”
(Romani 9.16).
Şi dacă Isus a fost junghiat înainte de întemeierea lumii, înseamnă că au
trecut patru mii de ani până când acest lucru s-a întâmplat cu adevărat, a
devenit realitate.

Dumnezeu a vorbit atunci şi fiecare Cuvânt al Său este
bine stabilit; este de neclintit; de neîmpărţit şi nu poate cădea.

Şi când L-a junghiat pe Fiul, înainte de întemeierea
lumii, El a fost junghiat exact cum s-a întâmplat la Calvar. Când Dumnezeu
spune ceva, acel lucru este deja finit.

Să nu uitaţi că atunci când a fost junghiat Mielul,
mărturia noastră a fost inclusă în Jertfă, deoarece Biblia spune că numele
noastre au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii.

Şi atunci ce mai trebuie să facem noi? Nimic. Totul
este Dumnezeu care Îşi arată îndurarea. Dumnezeu este Cel care te-a chemat;
Dumnezeu te-a adus în Hristos înainte de întemeierea lumii, pentru că Isus a
spus: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi, şi v-am cunoscut
înainte de întemeierea lumii.”

Aceasta alungă toată teama de la voi. Atunci nu mai
ziceţi: „O, dacă aş putea să rezist până la sfârşit!” Nu contează cât rezist
eu, ci dacă mă ţine El sau nu. Este vorba de ceea ce a făcut El. Nu este ceea
ce am făcut eu, ci ceea ce a făcut El. Amin

Înainte de a încheia, vreau să vă mai spun ceva.

Să zicem că o iapă dă naştere unui catâr, iar acel
catâr are urechile lăsate în jos, ochii încrucişaţi, genunchii noduroşi
bătându-se unul de altul şi coada înţepenită drept în sus. Ce arătare oribilă
ar fi acel animal! Dacă ar putea vorbi, el ar spune: „O, ce arătare sunt! Nu
sunt hrănit cum trebuie şi nici măcar nu mi s-a dat vreo şansă!”

Păi aşa este. Tu nu ai avut nici o şansă.

Dar dacă mămica lui ar fi fost bine instruită în Lege,
ar fi spus:

„Aşa este, fiule. Tu nu eşti după tipar; nu eşti
potrivit nici să mănânci mâncarea de pe pământ, dar eşti întâiul meu născut. Tu
eşti născut sub dreptul de întâi născut, şi pentru tine trebuie jertfit un miel
nevinovat, fără pată, astfel încât să poţi trăi.”

Ei bine, acel catâr micuţ putea da din copite şi să se
bucure. Nu are importanţă ce este, fiindcă nu a fost văzut prin judecată, prin
preot, deoarece preotul se uită la miel, nu la catâr.

Tot aşa, Dumnezeu se uită la Hristos, nu la tine.
Înseamnă că dacă în El nu este nici o greşeală, cum poate fi găsită în tine?
Cum poate găsi El vreo greşeală când eşti mort şi viaţa ta este ascunsă cu
Hristos în Dumnezeu, pecetluită cu Duhul Sfânt?

Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte…”
(1 Ioan 3.9). Cum poate păcătui când în locul lui stă o Jertfă desăvârşită?
Dumnezeu nu se uită la mine, ci la Hristos, pentru că noi suntem în Hristos.
Dacă eu Îl iubesc pe Hristos, voi trăi cu El. Dar El nu m-ar fi adus înăuntru
dacă nu m-ar fi cunoscut. Dacă Dumnezeu m-ar salva astăzi deşi ştie că peste
şase săptămâni mă va pierde, Şi-ar nega propriul Cuvânt.

De ce să vrea să mă salveze dacă ştie că mă va pierde?
Dumnezeu nu face ceva, pentru ca apoi să se răzgândească şi să-l ia înapoi
pentru că e prea slab ca să-şi poată ţine făgăduinţa dată. Astfel, când te-a
salvat, a făcut-o pentru totdeauna.

Tu poţi avea o emoţie şi să spui: „O, binecuvântat să
fie Dumnezeu! Aleluia! Am vorbit în limbi şi am strigat, deci Îl am!” Nu,
aceasta nu înseamnă că Îl ai. Dar când în inima ta coboară Ceva şi eşti ancorat
în Hristos, eşti urmat de roadele Duhului Sfânt. Atunci, noi purtăm mărturia
Duhului Său în duhul nostru, dovedind că suntem fii şi fiice de Dumnezeu.

Prieteni, voi trebuie să aveţi aceasta!

Dacă aş începe să vorbesc despre aceasta, v-aş ţine
toată noaptea aici. Dacă Dumnezeu ne va mai ţine în viaţă şi voi reveni în
Tabernacolul acesta, aş vrea să vă văd înrădăcinaţi în această credinţă sfântă.
Nu vreau să vă văd tulburaţi de orice vânt de învăţătură care vine; de cineva
care are nişte sânge pe mâini sau ceva pe faţă, sau de cineva care a văzut
lumini în faţa lui. Cum spune Biblia, aceşti oameni sunt plini de mândrie în
inimile lor şi nu au văzut nimic. Aşa este.

Dorinţa mea este să staţi tari pe Cuvânt.  Dacă este „Aşa vorbeşte Domnul”, staţi pe El
şi trăiţi-L! Acesta este „Urim şi Tumim” al acestui timp şi Dumnezeu vrea să
trăiţi prin El. Dacă se spune ceva ce nu este în Cuvânt, uitaţi acel lucru şi
trăiţi pentru Dumnezeu; trăiţi pentru Hristos.

Dacă inima ta începe să se abată şi ştii că s-a
întâmplat ceva, întoarce-te la altar şi spune: „Hristoase, reînnoieşte-mi
bucuria mântuirii! Doamne, dă-mi înapoi dragostea pe care am avut-o. Am făcut
ceva greşit, de aceea Te rog să mă sfinţeşti din nou. O, Doamne, eu nu pot să
fac nimic; nu pot să mai fac asta şi cealaltă, de aceea Te rog să scoţi
lucrurile acestea din mine, pentru că Te iubesc.” Şi te duci de la altar o
făptură nouă în Hristos Isus. Atunci nu va mai trebui să depinzi de biserica
ta, de păstorul sau de preotul tău, ci vei depinde doar de Sângele vărsat al
Domnului Isus. „Căci prin har aţi fost mântuiţi…” (Efeseni 2.8).

Haideţi să ne rugăm.

Doamne, ce învăţătură puternică! Este timpul ca
biserica aceasta micuţă să ia carne şi să nu mai bea laptele Cuvântului. Noi am
fost prea mult timp în lapte, dar acum trebuie să avem hrană puternică deoarece
ziua se apropie de sfârşit.

Se apropie vremuri tulburi şi vor veni multe necazuri.
Da, noi ştim că nu vor fi timpuri mai bune, deoarece trăim la sfârşitul
timpului. Vor fi vremuri tot mai rele şi mai rele, până va veni Isus, după
Scripturi.

În viaţa aceasta nu le putem promite nimic oamenilor,
dar în Viaţa care va veni, le putem promite Viaţa veşnică prin Cuvântul Tău,
desigur, dacă vor crede în Fiul lui Dumnezeu şi Îl vor accepta ca Răscumpărător
personal, ca Cel care a stat în locul lor şi le-a luat păcatele. Dă-le aceasta
acum, Doamne.

Fie ca necredincioşii să devină credincioşi; fie ca
învăţătorii bisericilor care au fost prezenţi în seara aceasta şi care au trăit
doar în biserică, să primească o experienţă cu Dumnezeu şi să fie cuprinşi de o
asemenea dragoste, încât să plângă pentru păcatele lor, să moară pentru ei
înşişi, să fie născuţi din nou prin Duhul Sfânt şi să devină miloşi, buni,
iubitori şi plini de bucurie, şi să ducă o asemenea viaţă încât cei din jur
să-şi dorească să fie ca ei.

Dă-ne aceasta, Doamne, pentru că o cerem în Numele
Lui.

În timp ce stăm cu capetele plecate, aş vrea să ştiu
dacă este cineva care spune: „Frate Branham, dacă am fost găsit uşor de
cântarul lui Dumnezeu şi nu pot primi ceea ce ai spus în seara aceasta, aş vrea
să mă aminteşti în rugăciune pentru ca Dumnezeu să ia toate aceste nonsensuri
de la mine şi să mă facă un creştin adevărat.”

Vreţi să ridicaţi mâna?

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!

Cerul şi pământul sunt pline de Tine,

Cerul şi pământul Te laudă pe Tine,

O, Doamne Preaînalte…”

Dacă sunteţi convinşi că aţi greşit şi vreţi să fiţi
îndreptaţi, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Dumnezeule, fă-mă ceea ce trebuie să
fiu!”

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Ziua este pe sfârşite. Ştiu că este greu, prieteni,
dar mai bine să ştiţi adevărul acum. Rugaţi-vă în linişte.

Tată ceresc, în timp ce soarele începe să apună,
păsările se duc la cuiburile lor, iar porumbeii zboară sus pe fire, ca să nu
poată ajunge şerpii la ei în timpul nopţii. Ei stau acolo şi gânguresc unul cu
altul până adorm şi soarele apune.

Într-o zi, vom ajunge la acel ceas când se va produce
apusul. Doamne, eu nu ştiu când va fi aceasta, dar aici sunt oameni care au
convingerea că au greşit şi vreau să spună ca şi Lincoln, care înainte de
moarte a zis: „Întoarceţi-mi faţa spre apusul soarelui!”, apoi a început:
„Tatăl nostru care eşti în ceruri…”

Sau cum a spus Moody în ziua aceea: „Aceasta este
moartea? Aceasta este ziua încununării mele!”

O, primeşte-i acum, veşnicule Dumnezeu! Tu ai bătut
la  inimile lor prin credinţă, căci a
venit vremea să-i primeşti.

Tu ai spus: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi
scoate afară.”

Într-o zi, soarele va apune, iar soţia sau soţul vor
sta la căpătâiul patului în timp ce doctorul va pleca…O, sfânt, sfânt, minunat
şi dulce este acel sunet; chiar înainte ca apusul să vină, când ne putem ridica
şi vom spune:

„Apusul şi Steaua serii

Şi o singură chemare clară.

Nici un geamăt nu va fi

Când voi fi pus pe mare.”

O, Dumnezeule, dă-ne aceasta chiar acum, în timp ce
aşteptăm binecuvântarea Ta să vină peste ei.

Îndepărtează toată iuţeala, tot ce are lumea în ei şi
dă-le o inimă nouă, fiindcă ai spus: „Voi lua inima de piatră şi voi pune o
inimă nouă, de carne. Voi pune Duhul Meu în acea inimă şi astfel vor umbla în
poruncile Mele.”
De ce aceasta? Pentru că este o poruncă de dragoste şi nu
un ordin.

Te rog să faci aceasta pentru fiecare suflet care a
ridicat mâna.

În ce-i priveşte pe cei care nu au ridicat mâna,
ajută-i s-o facă şi ei prin har; să Te accepte şi să fie umpluţi cu Duhul Tău,
în acest fel blând, smerit şi dulce, şi să plece de aici nişte fiinţe
schimbate, deoarece atunci păsările vor cânta altfel şi toţi vor fi diferiţi.

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul cerului

Cerul şi pământul este plin de Tine

Cerul şi pământul Te laudă pe Tine

O, Doamne Preaînalt.”

Voi, care aveţi capetele plecate şi aţi ridicat mâna,
simţiţi că Dumnezeu v-a vorbit acum, nu printr-o emoţie ci în sufletele
voastre? Simţiţi că Dumnezeu v-a dat Viaţa veşnică? Simţiţi că veţi pleca de
aici o persoană schimbată? Vreţi să ridicaţi mâna şi cei din spate?

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Foarte bine. Spuneţi: „Voi pleca de aici o fiinţă
nouă, un nou-născut în Împărăţia lui Dumnezeu.

Eu ştiu că este o rânduială cu privire la venirea la
altar, dar este o rânduială metodistă. A fost stabilită în biserica metodistă
în timpul lui John Wesley, dar nu şi în zilele timpurii ale Bibliei. Atunci, „Toţi
cei ce au crezut au fost adăugaţi la biserică.”

Tu poţi crede oriunde eşti: în câmp, pe stradă, sau
oriunde ai fi, fără excepţie, aşa că acceptaţi-L chiar acum pe Hristos ca
Mântuitor personal. Este o faptă a Duhului Sfânt care vine în inima ta.

Când L-ai crezut şi L-ai acceptat, ai trecut de la
moarte la viaţă şi ai devenit o făptură nouă în Hristos Isus.

Ridicaţi-vă în picioare:

„Nu trece pe lângă mine,

O, bunule Mântuitor!

Pe lângă strigătul meu,

Nu trece…”

Aş vrea ca tânărul şi tânăra, care presupun că este
soţia lui, şi care au ridicat mâna, să o mai ridice încă o dată. Mă refer la
tânărul cu haină roşie şi la doamna care L-au acceptat pe Hristos ca Mântuitor
personal.

Tânărul care stă în scaunul cu rotile şi L-a acceptat
pe Hristos ca Mântuitorul Lui, a simţit că Dumnezeu l-a salvat. Cei din spate
care au ridicat mâinile, s-o facă încă o dată, astfel încât oamenii din jur să
aibă părtăşie cu ei.

Cei aflaţi pe lângă ei, spuneţi: „Dumnezeu să te
binecuvânteze! Bine ai venit în Împărăţia lui Dumnezeu, frate sau soră.”
Părtăşie! Aceasta dorim. Daţi mâna cu tânărul din scaun. Domnul să fie cu el.
Îţi dorim bun venit în părtăşia cu Duhul Sfânt.

Dacă nu aţi fost încă botezaţi, dar doriţi aceasta,
spuneţi-i păstorului. Bazinul este pregătit în seara aceasta, iar Biblia spune:
Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos,
spre iertarea păcatelor, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii
voştri şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema
Domnul Dumnezeul nostru.”
(Fapte
2.38-39).

Îl iubiţi? Ridicaţi mâna. O, nu este minunat? Vă place
această Carte a evreilor? Este minunată; este o Carte de corecţie; o Carte
aspră şi dreaptă, dar nouă ne place; este ceea ce vrem, nu ne trebuie altceva.

Credeţi că Pavel avea autoritatea să predice în felul
acesta? El a spus: „Chiar dacă un înger din cer ar veni şi v-ar propovădui o
altă evanghelie, deosebită de aceasta, să fie blestemat.”
(Galateni 1.8).
Este adevărat?

Acum îl rugăm pe scumpul nostru păstor, fratele
Neville, să vină şi să spună un cuvânt. Dacă va fi cu voia Domnului, miercuri
seara vom face aranjamentele necesare ca să mergem în vizită la adunarea
fratelui Graham Snelling, după care vom continua cu capitolul 7 din Evrei.

Vino, frate Neville…

                            – Amin –