EVREI Capitolul 6

…Am ajuns cu puţin timp în urmă şi am adus două Biblii. Am avut un scurt interviu cu o doamnă de acolo din spate. Cartea aceasta este Lexiconul grec şi în seara aceasta aş vrea să vă citesc ceva din el. Este traducerea cuvânt cu cuvânt din greaca originală în engleză, iar mie mi-a fost de mare ajutor. Aş vrea să citesc din el pentru că studiem această carte a Evreilor şi ajungem la lucruri adânci.

Cu câteva minute în urmă i-am spus fratelui Neville că
ajungem la partea unde oamenii se scarpină în cap şi spun: „Asta nu cred!” Dar
nouă ne plac aceste lucruri.

Un predicator mi-a spus: „Ei bine, cred că vor fi o
grămadă de „scărpinători în cap”!”

„Asta şi vrem să facem”, am răspuns eu.

Biblia poate avea un singur înţeles; ea nu poate avea
două înţelesuri. Dacă într-o parte ea spune ceva, iar în cealaltă ar spune
altceva, înseamnă că ceva este greşit. Vedeţi? Ea trebuie să vorbească la fel
de la un capăt la altul.

Să nu uitaţi însă că Biblia este ascunsă de ochii
celor înţelepţi şi pricepuţi şi descoperită pruncilor, deoarece este o Carte
duhovnicească.  Ea nu este o Carte a
vestului, ci este o Carte a estului; şi este Unul singur care o poate tălmăci,
iar Acela este Duhul Sfânt. Eu ştiu că fiecare dintre noi spune că Duhul Sfânt
ne spune în ce să credem. Ei bine, dacă fiecare text din Scriptură se aliniază
exact, atunci este Duhul Sfânt. Dar dacă nu se aliniază şi are o gaură aici şi
alta dincolo, înseamnă că ceva este greşit cu credinţa voastră. Cartea este
însă minunată.

Dacă va fi cu voia Domnului, mâine dimineaţă trebuie
să plecăm spre Wyoming. Rugaţi-vă pentru noi.

Este aici şi fratele Graham Snelling. L-am auzit
adineauri făcând un anunţ. Biserica de aici este într-o cooperare deplină cu
biserica lui şi ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze din belşug trezirea lui.

Fratele Graham a ţinut o trezire pentru fratele Junior
Cash şi au fost o sută sau optzeci şi patru de convertiţi. Noi Îl lăudăm pe
Dumnezeu şi credem că în locul acesta vor fi 584.

Fratele Graham s-a întâlnit astăzi cu mine şi mi-a
spus: „Frate Bill sunt sigur că înţelegi că nu sunt aici ca să încep o altă
lucrare, în opoziţie cu cea a Tabernacolului, fiindcă eu sunt o parte a
Tabernacolului.”

El a simţit în inima lui că vrea să ţină o trezire, şi
Domnul să-l călăuzească s-o facă. El i-a invitat pe cei convertiţi, care nu au
o biserică, să vină aici pentru că este o biserică.

Este datoria noastră de creştini să-L slujim cât putem
de bine pe Dumnezeu. Domnul să-l binecuvânteze pe fratele Graham. Sunteţi
invitaţi cu toţii la adunările fratelui Graham, iar biserica aceasta îi promite
o cooperare deplină şi ajutor pentru a câştiga suflete pierdute pentru
Împărăţia lui Dumnezeu.

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Graham şi să-ţi
dea o adunare măreaţă. Fratele nu ştie când va încheia; ştie doar că începe.
Asemenea mie, şi fratele Graham a avut o mulţime de suişuri şi coborâşuri. Aşa
merge viaţa. Te face să apreciezi suişul după ce ai coborât. Dacă un om cade şi
rămâne jos, este un laş, dar mă bucur când văd că se ridică şi încearcă din
nou. Aşa este. Sunt sigur că înţelegeţi ce vreau să spun.

Fratele Cocs sau un alt frate de aici, vă va anunţa
dacă vom ajunge la timp pentru adunarea de duminică. Sau va anunţa fratele
Neville la radio. Invitaţi-i şi pe vecinii voştri să asculte. Eu mă bucur cu
adevărat când aud predicile şi cântările lor (mă refer la cvartetul Neville).
Nu spun aceasta pentru că este el aici, căci dacă aş face-o doar pentru
aceasta, aş fi un făţarnic. Aşa este. Atunci ar trebui să mă pocăiesc. Dar o
spun sincer. Şi mai bine îi dau acum un boboc de trandafir decât să-i dau un buchet
după ce pleacă.

Odată când plecam de aici, a venit la mine o doamnă şi
mi-a zis:

„Frate Branham, m-am bucurat mult de acest mesaj.”

„Mulţumesc”, am răspuns eu, pentru că m-a făcut să mă
simt bine.

Apoi a venit altcineva şi mi-a zis:

„Frate Branham, 
mi-a plăcut mesajul de astăzi.”

„Mulţumesc”, am răspuns eu.

În nord era un predicator care spunea: „Lăudat să fie
Dumnezeu! Eu nu vreau ca oamenii să mă laude în felul acesta.”

„Eu vreau”, i-am zis eu, „pentru că este o singură
diferenţă între mine şi tine: eu sunt sincer în ceea ce predic.” Aşa este.

Toţi dorim să auzim cuvinte frumoase la adresa
noastră; iar dacă tu vrei să auzi cuvinte frumoase despre tine, să spui şi tu
cuvinte frumoase despre altcineva, deoarece aceasta face ca roţile să se învârtească
mai bine.

Dacă va fi cu voia Domnului, duminica viitoare vom
intra mai adânc în aceste taine mari ale lui Dumnezeu. Vom merge la Melhisedec:
cine era, de unde a venit, unde S-a dus, ce s-a întâmplat cu El; totul despre
Melhisedec.

Miercurea trecută, fratele Neville a atins sfârşitul
capitolului despre divinitatea supremă şi preoţia Domnului nostru Isus, care a
început la începuturi.

După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin
proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,

la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul…”

Apoi am mers mai departe şi am ajuns la capitolul 5,
iar în dimineaţa aceasta suntem la capitolul 6.

De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui
Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite…”

Câţi se bucură de mesajul despre desăvârşire?

„…să mergem spre cele desăvârşite.”

Acum vom intra la cele adânci. Noi toţi suntem de
acord cu divinitatea lui Hristos, că El este Fiul lui Dumnezeu, că El a fost cu
Dumnezeu şi Dumnezeu era cu El, că El era în Dumnezeu şi Dumnezeu era în El,
etc., dar de aici încolo nu ştiu dacă vom mai fi de acord. Orice va fi, în
aceste câteva seri veţi avea şansa să-mi scrieţi un bileţel şi să-mi spuneţi ce
credeţi despre aceasta.

Apoi vom răspunde la întrebări. Dacă nu voi putea, voi
spune: „Frate Neville, tu ce zici despre aceasta?” şi îl voi lăsa să răspundă
el şi vă va citi din Lexicon.

Dacă sunteţi sinceri, veniţi cu scopul de a învăţa. Şi
eu vreau să învăţ Scripturile şi nu am o tălmăcire personală, ci Scriptura
trebuie să tălmăcească Scriptura. Înţelegeţi? Fiecare text trebuie să-l
tălmăcească pe celălalt în toată Biblia, dovedind un lucru măreţ: că Dumnezeu
nu Se poate schimba pentru că El este neschimbător.

Deci: …să lăsăm adevărurile începătoare ale lui
Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite.”

Îmi place cum spune Pavel aceasta. Lui nu-i plăcea să
stea prea mult într-un loc, ci voia să pătrundă mai adânc. El a spus în altă
parte: „…uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte,
alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos
Isus.”
(Filipeni 3.13-14).

Vedeţi, el se arunca spre ce este înainte şi spunea: „…să
lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos
(cine este El, ce este El,
etc.), şi să mergem spre cele desăvârşite.”

Noi am vrut să ştim dacă putem fi desăvârşiţi, şi am
aflat din Scriptură, din Matei 5.48, că Isus spune că trebuie să fim la fel de
desăvârşiţi ca Dumnezeu, pentru că altfel nu vom putea intra înăuntru.

Apoi am văzut că am fost născuţi în păcat, zămisliţi
în fărădelege şi am venit în lume prin minciună. Dar atunci cum putem fi
desăvârşiţi?

Şi ce am aflat? Cercetând Scriptura, am văzut că Isus,
printr-o singură Jertfă, a desăvârşit Biserica Sa pentru totdeauna. Înseamnă că
noi suntem desăvârşiţi prin Hristos şi nu mai suntem judecaţi. În Hristos, noi
nu vom mai muri pentru că am trecut de la moarte la viaţă. Nu printr-o
biserică, nu printr-o denominaţiune, nu prin ceva fantastic, nu prin vorbirea
în limbi, nu prin dans în Duhul, ci prin har.

Dumnezeu cheamă pe cine vrea, iar noi am aflat că El
face aceasta prin alegere. Şi nu depinde de cel ce vrea să fie salvat, nici de
cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. Nici un om nu poate veni la Isus
decât dacă este atras de Dumnezeu. Aşadar, ce amestec aveţi voi? Sunteţi ieşiţi
total din tablou.

Noi am văzut că omul nu Îl caută pe Dumnezeu, ci
Dumnezeu este Cel care-l caută pe om, şi că Dumnezeu este singura sursă de
Viaţă veşnică. Tot ce este veşnic nu are nici început, nici sfârşit. Astfel, am
aflat că iadul are început şi sfârşit. Deci nimeni nu poate spune că iadul este
veşnic. Da, el durează în „veci de veci” dar nu este veşnic.

În „veci de veci” este o perioadă de timp. Iona spune
că parcă a stat „o veşnicie” în pântecul balenei şi sunt multe texte din Biblie
în care „în veci” înseamnă doar o perioadă de timp.

Dar „veşnic” este pentru totdeauna, etern. Şi am văzut
că iadul nu este veşnic, ci ţine o perioadă de timp. Voi trebuie să fiţi foarte
atenţi la aceste cuvinte pentru că altfel veţi ajunge în confuzie. De aceea a
spus Isus: „Cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are
viaţă…
în veci de veci…” Sună bine? Nu. „…are viaţă veşnică.” Şi
„Viaţa veşnică” este Dumnezeu. Cuvântul este chiar aici, în lexiconul grec:
„ZOE”. Aceasta este Viaţa lui Dumnezeu în voi. Voi sunteţi la fel de eterni ca
Dumnezeu, deoarece El este în voi.

Natura voastră veche a murit (natura lumească) şi aţi
devenit făpturi noi. Dorinţele voastre (viaţa veche care a avut început când
Dumnezeu a suflat suflare de viaţă în nările voastre când v-aţi născut), viaţa
voastră de natură firească a murit, iar Dumnezeu a venit înăuntru cu o natură
nouă. Ce s-a întâmplat atunci? Dragostea, pacea, îndelunga răbdare, blândeţea,
mila şi bunătatea au intrat şi au luat locul răului, urii, nervilor, certurilor
şi a tuturor celorlalte lucruri. De ce? Pentru că aţi trecut de la moarte la
Viaţă. Aţi înţeles acum?

Ascultaţi! Este o singură formă de Viaţă veşnică. Aşa
spune Biblia. Numai Dumnezeu are Viaţă veşnică. Înseamnă că dacă un om arde
veşnic în iad, el trebuie să-L aibă pe Dumnezeul cel veşnic, ori aşa ceva este
imposibil.

Eu nu spun că nu există un iad care arde; sigur că
este un iad care arde cu foc şi pucioasă şi care poate dura 100 de milioane de
ani, dar trebuie să aibă un sfârşit, fiindcă iadul a fost creat pentru diavol
şi îngerii lui.

Haideţi să luăm puţin duhul iubirii, care era marea
fântână a lui Dumnezeu, pură şi nealterată. Acea iubire a fost pervertită, a
venit în iubirea omenească şi apoi a intrat în dragostea sexuală şi în
celelalte iubiri, pervertind totul până la murdărie.

Dar toate aceste lucruri au avut un început, iar
într-o zi, totul se va întoarce la original, acolo unde pofta, iubirea
omenească, iubirea pasională şi toate celelalte iubiri vor înceta.

Toate aceste crezuri fabricate de oameni vor trebui să
înceteze. Există o singură credinţă adevărată, iar crezurile vor trebui să
înceteze. Ele sunt pervertirea lucrurilor adevărate ieşite din această Fântână.

Aşadar, iadul şi suferinţa nu sunt veşnice. Suferinţa
a venit din cauza păcatului; păcatul a adus suferinţa, de aceea ea va înceta
atunci când se va sfârşi păcatul.

Va veni un timp când păcătoşii care nu L-au acceptat
pe Hristos, vor fi nimiciţi. Eu nu ştiu când va fi aceasta, poate după 100
milioane de ani sau peste 10 milioane de ani, dar acest lucru se va întâmpla
pentru că iadul nu este veşnic, ci are un sfârşit.

Acum ţinta noastră este desăvârşirea. Să fiţi atenţi
în timp ce vom intra în mesaj.

„…fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele
moarte, şi a credinţei în Dumnezeu,

învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor,
despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.”

Fiţi atenţi pentru că aici avem un tablou. Imediat vom
ajunge la nişte neînţelegeri, dar trebuie să vedeţi care este tabloul. Aici,
Pavel încearcă să separe Legea de har; avem două tablouri: unul firesc şi unul
spiritual, iar el încearcă să le arate evreilor acest lucru. Nu uitaţi că
această epistolă este adresată evreilor, şi Pavel încearcă să le arate cărarea
Vechiului Testament oglindită în Noul Testament. Deci trebuie să aveţi în
vedere aceste două tablouri.

Să citim încă o dată versetul 1:

„De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui
Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite…”

Noi am înţeles deja cum putem fi desăvârşiţi, fără
pată şi zbârcitură: prin faptul că suntem în El; iar Dumnezeu ne-a judecat deja
în El. Când El L-a judecat pe Hristos, ne-a judecat şi pe mine şi pe tine, şi
nu ne mai poate judeca din nou fiindcă El a luat asupra Sa judecata mea.

Dacă mi-am dus ceasul la amanet, iar după aceea     l-am răscumpărat şi am ca dovadă chitanţa,
să încerce numai cineva să mi-l mai ia! Eu am chitanţa doveditoare ca l-am
răscumpărat. Da, domnilor.

Pentru cel răscumpărat nu mai este judecată! „Cine
aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu mai
vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”
Acesta este biletul
meu, chitanţa. El a dat această făgăduinţă.

Aţi observat că este folosit din nou cuvântul despre
care am vorbit azi dimineaţă? „Judecata veşnică”.

Când Dumnezeu spune ceva, acel Cuvânt este veşnic, nu
mai poate fi schimbat nici un pic; aşa că judecata este veşnică. Indiferent în
ce generaţie trăim, este Legea Lui şi aceea este veşnică. Trebuie să fie aşa,
pentru că El a vorbit Cuvântul, iar când Dumnezeu spune un Cuvânt, acela
trebuie să fie veşnic. Aşa este.

Daţi-mi voie să vă citesc aceasta din greacă:

De aceea, să lăsăm învăţăturile începătoare ale
lui Hristos, Cel promis, şi să nu mai punem din nou forma reformaţiei, a
lucrurilor care cauzează moartea.”

Acest Lexicon nu este o tălmăcire, ci este cuvântul
grec pentru ceea ce scrie în engleză. Şi acolo scrie: „…să nu mai punem din nou forma reformaţiei, a lucrurilor care cauzează
moartea.”

Dacă aţi  reţinut,
aici se spune că acele forme ale reformației aduc moartea. Şi Pavel spune:

De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale
lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou
temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu,

învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor,
despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.”
(v. 1-2).

Lăsaţi deoparte toate aceste lucruri, ca: botezul – că
unul botează pe spate, altul în faţă, altul în „Numele Tatălui, al Fiului şi al
Duhului Sfânt”, în „Numele lui Isus” sau în diferite alte feluri -, punerea
mâinilor: „O, lăudat să fie Domnul că am darul punerii mâinilor! Aleluia! Şi tu
poţi primi aceasta!”

Lăsaţi deoparte toate aceste reforme, pentru că sunt
doar nişte fapte moarte! Pavel vorbeşte despre lucruri mai înalte: „…să
lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele
desăvârşite…”

Aţi înţeles?

Totuşi, biserica se zbate încă în aceste lucruri.
Biserica evreiască încerca să spună: „Păi, noi am botezat prin scufundare… şi
asta şi cealaltă…” dar Pavel le-a zis: „Acum lăsaţi deoparte toate aceste
lucruri…”
Dar a spus el că n-ar mai trebui să facem acele lucruri?
Ascultaţi ce spune despre aceasta:

Şi vom face lucrul acesta dacă va voi Dumnezeu.” (v.
3). Aşa scrie şi în original.

Botezul, punerea mâinilor şi celelalte lucruri, nu
sunt desăvârşite. Ele sunt doar o reformaţie firească, şi acolo a rămas
biserica de astăzi: la reforma firească. Astfel, ei formează organizaţii, iar
una stropeşte, alta toarnă apă; una botează în faţă, alta pe spate; unele îşi
pun mâinile peste bolnavi, altele fac apostoli; unele fac proroci prin punerea
mâinilor, predică învierea morţilor (ceea ce este în ordine) şi dumnezeirea lui
Isus Hristos (ceea ce este foarte bine). Dar Pavel a spus: „Toate acestea sunt
reforme fireşti. Noi facem numai reforme, aşa că haideţi să mergem spre cele
desăvârşite.” Aţi înţeles ideea?

Acum ajungem la partea adâncă:

„Căci cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat darul
ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi
puterile veacului viitor –

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie
înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei,
pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.”
(v.4-6).

Ştiu ce gândiţi cei care ţineţi Legea, dar greşiţi. Eu
stau pe aceasta şi Biblia o confirmă: că dacă Dumnezeu a salvat un om, El l-a
salvat pentru veşnicie. Nu puteţi să-L faceţi să spună altceva.

Odată a venit la mine un fundamentalist şi mi-a zis:

„Te-am prins cu ceva, predicatorule! Ai spus că dacă
un om a fost salvat, nu mai poate fi pierdut.”

„Aşa spune Dumnezeu”, am răspuns eu.

„Atunci aş vrea să te întreb ceva: Saul a fost un
proroc şi a prorocit. Ştii că a fost un uns al Domnului, dar cu toate acestea
s-a sinucis şi la sfârşit a fost pierdut.”

„Serios? Biblia spune că el a fost salvat. După ce a
devenit un împotrivitor al lui Dumnezeu, a fost totuşi salvat. Aşa spune
Biblia. Şi de fapt nu s-a sinucis, ci a fost ucis de un filistean, care la
rândul lui a fost ucis de David. A căzut de sabia lui. Când Saul s-a dus la
vrăjitoare şi a chemat duhul lui Samuel, a putut să-l aducă înapoi pentru că
încă nu intrase în slavă ci era sub sângele taurilor şi ţapilor care nu puteau
înlătura păcatul. El a trebuit să stea în locul de aşteptare, numit „paradis”
până a intrat înăuntru.”

Aici v-aţi încurcat voi, catolicii. Vedeţi? Acum nu
mai este nici un „paradis”, deoarece noi mergem direct în prezenţa lui
Dumnezeu. Însă când vrăjitoarea aceea l-a chemat, el s-a prezentat. Atunci
femeia s-a aruncat cu faţa la pământ şi a strigat: „De ce m-ai înşelat?”

Şi Samuel a zis: „De ce m-ai chemat din odihna mea,
fiindcă ştii bine că ai devenit un vrăjmaş al lui Dumnezeu?”

„Urim şi Tumim nu-mi mai vorbeşte, prorocul nu-mi mai
proroceşte şi nici nu poate avea un vis…”

„Ei bine”, a spus Samuel, tu ai devenit un vrăjmaş al
lui Dumnezeu, iar în bătălia care se va da mâine, pe vremea aceasta vei fi cu
mine.”

Dacă Saul a fost pierdut, înseamnă că şi Samuel era
pierdut, deoarece altfel nu puteau fi împreună. Aşa spune Biblia.

Voi puteţi fi cuprinşi de emoţia vorbirii în limbi, a
strigatului, tremuratului, alergatului în sus şi-n jos printre rânduri. Eu n-am
nimic împotriva acestor lucruri, dar aceasta ţi-ar putea da impresia că eşti
salvat, deşi în realitate nu eşti. Viaţa ta dovedeşte ceea ce eşti cu adevărat,
deoarece Isus a spus: „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” Viaţa voastră
va dovedi dacă sunteţi salvaţi sau nu, chiar dacă nu aţi deschis gura
niciodată. Viaţa ta va dovedi cine eşti.

Toate aceste emoţii, mersul la biserică şi „Am fost
botezat în Numele lui Isus, aleluia! Acum ştiu că Îl am!”, nu înseamnă nimic.

„Am fost botezat de trei ori pe faţă, în Numele
Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, şi ştiu că Îl am!” Aceasta nu înseamnă
nimic.

Pavel spunea: „…să mergem spre cele desăvârşite…”

Noi vorbim despre desăvârşire,  iar dacă vom merge mai departe vom găsi că
cel desăvârşit este cel ales. Voi dovedi imediat aceasta cu Biblia.

Cei desăvârşiţi sunt cei aleşi pe care Dumnezeu i-a
văzut înainte de întemeierea lumii. Pentru ei a venit Isus să facă
răscumpărarea, nu pentru întreaga lume. El a trebuit să facă o cale pentru
aceia. Şi singura cale de a face aceasta a fost să Îl trimită pe Hristos, ca El
să vină că împăciuitor al păcatelor noastre, a celor aleşi, ca să ne poată duce
în slavă.

Vi-L puteţi imagina pe Dumnezeu conducându-Şi „biroul”
astfel încât să spună: „Poate se va gândi cineva cu adevărat la Mine şi poate
că aceia vor veni la Mine şi vor fi salvaţi!”? Dumnezeu nu se roagă de voi să
faceţi ceva. Dacă cineva trebuie să se roage, aceia sunteţi voi, nu Dumnezeu!

Hristos a murit ca să-i salveze pe aceia pe care
Dumnezeu i-a ales înainte de întemeierea lumii, prin cunoştinţa Sa mai
dinainte, ca să-i întâlnească acolo, fără pată şi fără zbârcitură.  El v-a văzut în slavă. Acest lucru îl spune
Biblia în Efeseni capitolul 1, versetele 4-5:

În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea
lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui,

ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus
Hristos…”

Deci, Dumnezeu ne-a hotărât prin cunoştinţa Sa mai
dinainte.

Şi dacă El ne-a hotărât înainte de întemeierea lumii,
ne-a cunoscut pe fiecare pe nume, ne-a ales pentru Viaţa veşnică şi L-a trimis
pe Isus Hristos să ne răscumpere pentru că ne-a văzut cu şase mii de ani în
urmă, cum am mai putea fi pierduţi?

Dacă eşti salvat, eşti salvat. Dacă Dumnezeu te-ar
salva în seara aceasta ştiind că te va pierde peste zece ani, Şi-ar încălca
propriul principiu. Infinita, atotputernica şi veşnica înţelepciune a lui
Dumnezeu ştia mai dinainte dacă te vei ţine sau nu. Şi atunci când te salvează,
tu spui: „Păi Îl voi pune la încercare să văd ce va face!” de parcă  El n-ar cunoaşte sfârşitul înaintea începutului.

Să nu vă faceţi griji căci Dumnezeu ştie ce face! Tu
şi eu ne poticnim pe cale, dar Dumnezeu ştie ce face. El ştie dacă ne vom ţine
sau nu.

Biblia spune că încă înainte ca Esau şi Iacov să se
nască, Dumnezeu l-a urât pe unul şi l-a iubit pe celălalt. Aceasta s-a
întâmplat înainte ca ei să primească suflarea de viaţă, ca să rămână în
picioare alegerea lui Dumnezeu.

Cine era Avraam? Vom ajunge imediat şi la el. Cine era
el şi de ce a trebuit să-l cheme Dumnezeu? L-a salvat fără nimic. Dumnezeu face
un legământ cu omul, şi omul îl încalcă. Dar Dumnezeu a făcut acest legământ cu
El însuşi şi a jurat pe El însuşi. Omul nu are nimic a face cu cunoaşterea mai
dinainte a lui Dumnezeu; El a făcut-o oricum.

Tu spui: „Frate Branham, dacă devin creştin pot să fac
ce vreau?” Absolut. Dacă eşti creştin poţi să faci ce vrei, pentru că îţi
garantez că nu vei mai avea nici o dorinţă să faci ce este rău. Eu am făcut
întotdeauna ce am vrut. Dar dacă Îl slujesc pe Domnul numai pentru că mă tem că
voi merge în iad, nu Îl slujesc corect. Dacă trăiesc cu soţia mea pentru că mă
tem să nu divorţeze de mine, nu sunt un soţ foarte bun. Adevărul este că nu aş
răni-o pentru nimic în lume, deoarece o iubesc.

La fel este cu Hristos. Un om este născut din Duhul
lui Dumnezeu, nu pentru că a strigat, nici pentru că a vorbit în limbi sau a
avut emoţii, ci pentru că în inima lui a intrat dragostea divină şi a luat
locul lumii. Şi vă spun: un astfel de om iubeşte şi umblă în fiecare zi cu El.
Mai mult, lui nu trebuie să-i spui: „Asta nu-i bine să faci, sau asta sau
cealaltă…” El ştie ce este greşit, pentru că este rezultatul harului suveran al
lui Dumnezeu. Exact.

 „Căci cei ce au
fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc…este cu neputinţă să fie înnoiţi
iarăşi…”

Uneori, noi credem că acesta este omul care a fost
luminat odată şi apoi a căzut, dar Biblia nu spune aşa. Este absolut imposibil
ca un om care a primit Duhul Sfânt să cadă. Citiţi cu atenţie şi vedeţi dacă nu
este aşa. Luaţi tot textul şi priviţi contextul.

Mai întâi, Pavel spune: „…să mergem spre cele
desăvârşite…”
 „…fără să mai punem
din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, învăţătura despre botezuri, despre
punerea mâinilor…”
etc. 

Subiectul este „desăvârşirea” şi desăvârşirea vine
prin Hristos. Şi cum ajungem în Hristos? Prin aderarea la o biserică? „Printr-un
singur Duh, noi toţi suntem botezaţi într-un singur trup…”
, nu prin
vorbirea în limbi, nu prin tremurat, nu printr-un anumit botez în apă, ci „Printr-un
singur Duh, noi toţi suntem botezaţi într-un singur trup.”
Aţi înţeles?

Aceasta este desăvârşirea. Şi când intri în ea, eşti
în Hristos, iar lumea este moartă pentru tine. Atunci umbli cu Mielul în
fiecare zi şi paşii tăi sunt hotărâţi de Dumnezeu. O, iar încercările şi
testele prin care trecem…

Tu spui: „Avem teste?” Da, domnule.

Îndurarea lui Dumnezeu a făcut aceasta pentru mine,
iar faptele mele sunt ceea ce fac eu pentru Dumnezeu. Dar ce fac oamenii? Ei
cred că îţi câştigi meritul prin fapte şi au făcut din aceasta o doctrină. Dacă
ar fi aşa, mântuirea nu ar mai fi un dar fără plată. Harul este cel care a
făcut totul pentru voi: „Căci prin har aţi fost mântuiţi…nu prin fapte, ca
să nu se laude nimeni.”
(Efeseni 2. 8-9). Faptele pe care le faceţi sunt
pentru aprecierea harului care vi s-a arătat, iar dacă Îl iubiţi, vă place să
faceţi lucrările Domnului.

Faptul că am ales-o pe Meda Broy ca soţie, a fost ceea
ce a făcut dragostea mea pentru ea, iar ca apreciere a alegerii mele, ea este o
soţie bună, care stă acasă, are grijă de copii şi duce o viaţă credincioasă. Nu
o face pentru că suntem căsătoriţi, ci ca apreciere. Chiar dacă merge în
fiecare zi în oraş şi ia la rând toate magazinele de vechituri, spală vasele
sau alte lucruri, noi suntem căsătoriţi. Absolut. Am depus jurământul
căsătoriei şi asta este tot. Ea va fi soţia mea cât timp voi avea suflare în
mine. Dar ca apreciere a acestui lucru, ea stă acasă, are grijă de copii şi
încearcă să fie o soţie bună.

Chiar dacă sunt plecat tot timpul şi aş merge prin
ţară, iar pe ea aş lăsa-o să moară de foame împreună cu copiii, noi suntem
totuşi căsătoriţi. Şi chiar dacă divorţează, eu sunt totuşi căsătorit cu ea cât
timp mai este viaţă în trupul acesta, pentru că am făcut acel jurământ: „Până
când moartea ne va despărţi!” Aşa este. Noi suntem tot căsătoriţi. Dacă ne
iubim, suntem lipiţi unul de altul şi ducem povara împreună.

La fel este şi Dumnezeu cu Biserica Sa. Când eşti
născut în Împărăţia lui Dumnezeu, vei avea suişuri şi coborâşuri, dar cu toate
acesta eşti un creştin, eşti născut din Duhul lui Dumnezeu, iar El poate să te
ia mai repede de pe pământ.

„…este cu neputinţă ca cei care au fost luminaţi odată
şi au gustat darul ceresc şi care totuşi au căzut, să fie înnoiţi iarăşi şi
aduşi la pocăinţă…”

Ştiu la ce vă gândiţi, de aceea am să vă spun ceva
tare, astfel ca partea Legii să poată fi închisă cu adevărat.

Să mergem la Evrei 10 şi să citim de la versetul 26 la
29:

Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit
cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate,

ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia
unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.

Cine a călcat legea lui Moise este omorât fără milă,
pe mărturia a doi sau trei martori.

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va
călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care
a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?”

Voi spuneţi: „Ce zici de asta, frate Branham? Cum îţi
sună?”

Eu zic să citiţi Cuvântul cu atenţie, pentru că aici
nu vorbeşte despre creştin, ci despre omul care aude Cuvântul şi apoi Îi
întoarce spatele. Înţelegeţi?

Căci, dacă păcătuim… (Ce este păcatul?
Necredinţa) cu voia, după ce ne-a fost propovăduită Evanghelia, nu mai
rămâne nici o jertfă pentru păcat…”

Ce este păcatul? Necredinţa. Isus a spus în Ioan 3.18:
„…dar cine nu crede, a şi fost judecat…” Păcatul nu înseamnă că fumezi,
bei sau comiţi adulter. Tu faci toate aceste lucruri pentru că eşti
necredincios. Acestea sunt atributele păcatului şi tu le faci pentru că eşti
necredincios. Dacă nu mai fumezi, nu mai bei, etc., nu înseamnă că eşti
creştin; acestea sunt atributele convertirii tale.

Acum observaţi:

Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce…” Biblia
nu spune că „după ce L-am primit pe Hristos în inimă”, ci „după ce am primit
cunoştinţa adevărului…”
Înţelegeţi? Aici nu este vorba de creştin.

Odată, a venit la mine o femeie şi mi-a spus: „Frate
Branham, eu sunt creştină dar am hulit Duhul Sfânt.”

„Este imposibil”, i-am răspuns. „Un creştin nu Îl
poate huli pe Duhul Sfânt!”

Nu se poate! Un duh creştin poartă mărturia Duhului
lui Hristos, şi spune că vine de la Dumnezeu tot ceea ce vine de la Dumnezeu.

Dar dacă ai o gândire firească, vei râde şi vei batjocori
Duhul Sfânt. Indiferent cât de mult mergi la biserică, eşti încă un păcătos şi
Îl huleşti pe Duhul Sfânt.

Când L-au văzut pe Isus deosebind gândurile, au spus
că este ghicitor. Şi ce le-a zis Isus? „Vă iert pentru că spuneţi aceasta, dar
când va veni Duhul Sfânt, nu veţi fi iertaţi nici dacă veţi spune doar un
cuvânt împotriva Lui.” De ce? Pentru că au numit Duhul lui Dumnezeu un duh
necurat. Dar un creştin nu poate face aceasta. El va recunoaşte întotdeauna că
Duhul lui Dumnezeu este Cel adevărat. Vedeţi? Un creştin nu poate huli Duhul
Sfânt. Înseamnă că cei ce stăteau acolo nu erau creştini; ei erau nişte
religioşi, erau evrei ortodocşi, doctori în divinitate, etc. şi îşi băteau joc
de El şi de lucrările Lui, spunând că erau făcute de un duh necurat.

Câţi hulitori ai Duhului Sfânt, care au lângă numele
lor titluri de D.D.D. şi Ph.D. sunt astăzi? Şi câţi catolici, protestanţi,
ortodocşi nu umblă azi pe stradă şi batjocoresc lucrările Duhului Sfânt? Aşa
este. Ei râd de Duhul Sfânt şi de aceea hulesc. Dar un creştin născut din nou,
va spune: „Acesta este fratele meu. Acesta este Duhul Dumnezeului celui viu.”
Aşa este. Un creştin nu poate huli Duhul Sfânt. Păcătosul Îl huleşte pe Duhul
Sfânt, păcătosul care este necredincios. Astfel, există două posibilităţi: eşti
credincios sau necredincios.

Acum aş vrea să observaţi ceva. Eu am avut o vedenie
care m-a tulburat întotdeauna. Cu ani în urmă obişnuiam să spun: „Dacă un om ar
primi Duhul Sfânt şi apoi ar cădea, ar fi pierdut pe veci.” Eu nu puteam să
înţeleg aceasta pe lângă celălalt text, de aceea ziceam: „Acesta este motivul
pentru care Biblia spune că „cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a
trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată ci a trecut din moarte la
viaţă.”
Tot Biblia spune că „tot ce-Mi dă Tatăl ajunge la Mine; şi nici
unul nu va fi pierdut, ci eu îi voi învia în ziua de apoi. Nimeni nu-i poate
lua din mâna Mea.”
(Ioan 5.24; 6.37,44). Nu puteam înţelege cum se poate
pune aceasta lângă textul acesta: „căci cei ce au fost luminaţi odată…” de
aceea îmi ziceam: „Ceva nu este în ordine, nu înţeleg.”

Şi cu câţiva ani în urmă am mers la o mică adunare
penticostală. Era în vremea când am ridicat Tabernacolul, la puţin timp după ce
m-am căsătorit. Mă temeam de darul care era peste mine, deoarece toţi îmi
spuneau că este de la diavolul şi nu am ştiut ce să cred până nu m-a lămurit
Îngerul Domnului.

Am ajuns la Mishawaka şi am participat la acea adunare
unde am auzit atâta strigat, plânset şi lăudă la adresa lui Dumnezeu cât n-am
auzit în viaţa mea. Când i-am văzut prima dată, m-am gândit: „Frate, aici este
raiul!” O, cum săreau în sus şi-n jos!

Ei au trebuit să ţină adunarea în nord din cauza
segregaţiei. Negri şi albi împreună. Şi ce adunare au avut acolo la
tabernacolul fratelui Rowe din Mishawaka. Eu stăteam pe o bancă şi priveam
foarte curios ceea ce se petrecea, pentru că nu mai văzusem niciodată aşa ceva.

Şi acolo era un om… N-am spus niciodată acest lucru
în public. Era un om care vorbea în limbi, iar cel de lângă el tălmăcea. Ei
spuneau diferite lucruri care urmau să se întâmple. Apoi vorbea celălalt în
limbi şi acesta tălmăcea. Ascultându-i, îmi ziceam: „Nu este minunat? Par să
fie îngeri coborâţi din cer.”

Nu aveam la mine decât un dolar şi 75 de cenţi ca să
mă întorc acasă. Erau banii necesari pentru combustibil. În seara aceea am
dormit în lanul de porumb. Înainte de aceasta, ei au zis: „Să vină pe platformă
toţi predicatorii,” iar eu eram cel mai tânăr predicator de acolo.

În dimineaţa următoare, m-au rugat să predic. M-am
ascuns, dar un om de culoare a strigat: „Este aici!” Vă amintiţi povestea.

După ce am predicat, m-am gândit: „Ce bine ar fi dacă
aş putea să-i întâlnesc pe cei doi predicatori care au condus adunarea!” Unul
se ridica şi vorbea în limbi, iar celălalt tălmăcea şi spunea cuvintele: „Aşa
vorbeşte Domnul: aici este o persoană cu numele cutare şi trebuie să facă
lucrul cutare!” Fraţilor, totul era întocmai. Apoi se ridica celălalt, vorbea
în limbi şi tălmăcea.

Eu mă gândeam: „O, ce minunat!” Şi în ziua aceea  m-am rugat zicând: „Doamne, ai putea face
acest lucru pentru mine?”

Nu ştiam cum să numesc vedeniile.

L-am rugat pe Domnul să mă ajute, apoi am mers după
clădire şi s-a întâmplat să-l întâlnesc pe unul din cei doi bărbaţi. Domnul
mi-a dat un fel de a cunoaşte lucrurile, aşa că am dat mâna cu el şi am zis:

„Bună ziua.”

„Bună ziua. Cum te numeşti?”

„Branham.”

„O, eşti tânărul care a predicat azi dimineaţă.”

„Da, domnule.”

Şi în timp ce am intrat în discuţie cu el, i-am prins
duhul. Era un creştin adevărat şi curat, adică un credincios, aşa că mi-am zis:
„Ce minunat!”

Cam după o oră, lângă o maşină pe care scria mare
„Iesus Only”, l-am întâlnit pe celălalt bărbat, aşa că m-am dus la el şi i-am
zis:

„Bună ziua, domnule.”

„Bună ziua. Tu eşti Branham care a vorbit azi
dimineaţă, nu-i aşa?”

„Da, domnule, eu sunt. Să ştii că mi-a plăcut cum a
lucrat darul lui Dumnezeu între voi amândoi.”

„O, mulţumesc, domnule Branham.”

Curând am putut să-i cunosc duhul pentru că am primit
o vedenie. Dacă am stat vreodată de vorbă cu un făţarnic, atunci el era acela.
Soţia lui era o femeie brunetă, dar el trăia cu o blondă cu care avea doi
copii. Categoric, acel bărbat nu era un creştin.

Când am văzut aceasta, m-am întrebat: „Unde am ajuns?
Am crezut că sunt între îngeri, dar se pare că sunt între demoni. Oare ce se
întâmplă?

Primul este un creştin adevărat, dar iată că acelaşi
Duh a venit peste amândoi. Acum sunt foarte confuz…”

N-am ştiut ce să fac, aşa că am plâns şi m-am rugat Domnului.
Ce puteam crede din toate acestea?

Tipul acesta m-a întrebat dacă am primit Duhul Sfânt:

„Nu, domnule, nu aşa cum Îl ai tu.”

„Ai vorbit vreodată în limbi?”

„Nu, domnule.”

Atunci nu-L ai!”

„Probabil ai dreptate, frate. Poate nu Îl am aşa cum
Îl aveţi voi.” Şi după un timp m-am bucurat că nu Îl aveam aşa.

Într-o zi, am mers afară să mă rog pentru Roy Davis.
M-am rugat pentru el fiindcă m-a numit „păpuşă” şi dorea să fie iertat de
Dumnezeu pentru aceasta. El avea o tiparniţă şi scotea un ziar, iar într-o zi
s-a aprins şi a ars timp de două zile.

Eu mă aflam în grota de la Green’s Mill şi mă rugam.
Eram acolo de două zile. Mi-am aşezat Biblia pe un buştean pe care i l-am
arătat nu demult fratelui Wood. Vântul adia şi eu mă gândeam: „Sunt de două
zile în grota aceasta, aşa că am să citesc puţin.” Am luat Biblia şi am deschis
chiar la capitolul 6 din Evrei şi am început să citesc:

„Căci cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat darul
ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi
puterile veacului viitor –

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie
înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei,
pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.”

„Acesta este textul acela!” mă gândeam, dar totuşi
ceva nu-mi era clar. Am citit mai sus: „…să mergem spre cele desăvârşite,
fără să mai punem din nou temelia pocăinţei…”
Apoi am citit versetele 7 şi
8:

Când un pământ este adăpat de ploaia care cade
adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat,
capătă binecuvântare de la Dumnezeu.

Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi
aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc.”

Când am citit aceste cuvinte, Ceva m-a mişcat şi     m-am gândit: „Doamne, Roy Roberson nu este
aşa. De ce să-i faci asta?”

Apoi am dat pagina, dar a trebuit să mă întorc la
versetul 6: „…căci cei ce au fost luminaţi odată…este cu neputinţă să fie
înnoiţi iarşi…”

După aceea m-am simţit îndemnat să citesc încă o dată
aceasta şi m-am gândit: „Doamne, ce înseamnă aceasta? Ce vrei să spui?”

M-am întors în grotă să mă rog şi atunci am văzut că
tot pământul se rotea. Peste tot era arat şi arăta foarte bine. Apoi am văzut
un om în alb, care avea în mână un sac şi semăna peste tot seminţe, până a
trecut de curbura pământului. După ce a terminat, iată că în urma lui a venit
un om îmbrăcat în negru, un tip cu o privire vicleană, care se furişa privind
în toate părţile. Şi el avea sămânţă şi o arunca pe tot pământul.

După ce a plecat, pământul s-a rotit şi iată că a
răsărit o recoltă mare, dar prin grâu era neghină, pălămidă şi alte buruieni.
Apoi a venit o secetă mare. Micuţul spic de grâu îşi întindea capul însetat
după apă, dar şi micuţa neghină făcea la fel. Toate se rugau să cadă ploaia. Şi
după un timp a apărut un nor mare, care a udat tot pământul cu ploaia lui.
Atunci micuţa neghină a început să sară în sus şi să strige: „Slavă lui
Dumnezeu! Aleluia! Lăudat să fie Domnul!”

Micuţul grâu a sărit şi el în sus şi a început să
strige: „Slavă lui Dumnezeu! Laudă lui Dumnezeu!”

Privind scena aceea, mi-a venit în minte ceea ce scrie
în Matei 5.44-45:

Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri,
binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă
pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,

ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri;
căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă
ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.”

Vedeţi? Aceeaşi ploaie care face grâul să crească,
face să crească şi neghina. Şi dovada voastră firească este chiar în biserică:
el poate striga, poate sări, poate juca, vorbi în limbi, etc., dar după roade
este o neghină.

Aşa era şi acel bărbat care avea Duhul. Duhul Sfânt
poate cădea peste un grup de oameni, iar făţarnicul poate striga şi trăi prin
Duhul Sfânt, prin ploaia care cade.

Despre aceasta vorbeşte Pavel aici. Însă este
imposibil ca o neghină să devină grâu, aşa cum este imposibil ca grâul să
devină neghină. Înţelegeţi?

„Căci cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat darul
ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi
puterile veacului viitor –

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie
înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei,
pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.

Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea
pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă
binecuvântare de la Dumnezeu.

Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi
aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc.”

Credinciosul firesc de atunci era la fel ca cel de
astăzi, care zice: „Păi eu aparţin de o biserică, m-am pocăit, m-am mărturisit
şi m-am botezat.”

Vedeţi, ei se bazează pe acele reforme fireşti. Şi ce
se întâmplă? Produc neghină.

Dar ce produce desăvârşirea? Grâul. Grâul este
Cuvântul lui Dumnezeu. El îl foloseşte 
ca Cuvântul Său. Este o Sămânţă care rodeşte. Dar depinde ce sămânţă
este semănată în inima ta. Dacă vii la biserică numai pentru că te temi de iad,
eşti încă o neghină. Dacă mergi la biserica numai ca să fii popular, eşti încă
o neghină. Dacă ai făcut toate aceste lucruri numai pentru că trebuiau făcute
şi asta-i tot, eşti încă o neghină.

Dar un creştin adevărat doreşte să ajungă la
desăvârşire, astfel încât lumea este moartă pentru el şi devine o făptură nouă
în Hristos Isus. Este absolut imposibil ca un astfel de om să cadă. Aşa spune
Biblia. Vedeţi cum se compară totul cu restul Scripturii şi cum se aşează
fiecare lucru la locul lui?

Cum este posibil ca într-un loc să scrie că un om care
a fost salvat odată nu mai poate fi pierdut, iar dincolo să scrie că dacă eşti
pierdut sau ai hulit, este cu neputinţă să mai fi adus înapoi?

Desigur, dacă eşti un hulitor, nu eşti creştin,
deoarece Biblia spune că „…nimeni dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu
zice: „Isus să fie anatema!”…
(1 Corinteni 12.3).

Duhul lui Dumnezeu care este în Biserica creştină este
de acord cu tot ceea ce a vorbit Dumnezeu.

Noi citim: „…El era străpuns pentru păcatele
noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre…şi prin rănile Lui suntem
tămăduiţi.”
(Isaia 53.5), dar gândirea firească spune: „Zilele minunilor au
trecut! Nu există vindecare divină. Acestea sunt numai nişte emoţii. Noi suntem
prezbiterieni, luterani, etc., şi ştim pe ce stăm!”

Dar ce spune Duhul lui Dumnezeu?

Isus Hristos este Acelaşi…”  Şi Duhul Lui răspunde: „Amin!” El este imediat
de acord cu Cuvântul. Înţelegeţi ce vreau să spun?

După cum spune Pavel, aceste reforme fireşti sunt
fapte moarte, dar unde a venit Viaţa este desăvârşire: Cine aude cuvintele
Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică şi nu vine la judecată,
ci a trecut de la moarte la Viaţă…” „Eu îi voi da viaţa veşnică şi îl voi învia
în ziua de apoi.” „Tot ce-Mi dă Tatăl ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine,
nu-l voi izgoni afară.”
Nu se poate!

Unii cred că aceasta face ca oamenii să se piardă,
dar, fraţilor, voi nu Îl slujiţi pe Dumnezeu sub ameninţare. Dumnezeu nu este
Unul care vă mână cu biciul de la spate. El este un Tată; este dragoste.
Dumnezeu este dragoste, iar Biblia spune că cel ce iubeşte este de la Dumnezeu.

Tu nu Îl iubeşti pe Dumnezeu de frică. Eu n-am băut în
viaţa mea, dar dacă aş merge şi m-aş îmbăta, nu m-aş teme că sunt biciuit. Nu
frica este motivul pentru care nu beau. Eu nu beau pentru că Îl iubesc pe
Dumnezeu. Aceasta nu este o faptă a Legii; nu este ceva ce trebuie  să fac. O fac pentru că El a făcut deja ceva
pentru mine şi eu Îl iubesc pentru aceasta. Aşa este.

Deci El a minţit sau a spus adevărul când a zis că vă
va da Viaţa veşnică şi nu veţi pieri? Desigur, a spus adevărul. Acum înţelegeţi
tâlcuirea acestui text? Este imposibil ca un om să cadă dacă este în har. Nu se
poate. El poate aluneca, dar nu înapoi la acele lucruri vechi ca să le facă din
nou.

Deci voi umblaţi de la o trezire la alta, şi dintr-un
loc în altul, şi nu vedeţi că nu sunteţi statornici; că nu sunteţi aşezaţi pe
ceva.

Poate zici: „Frate Branham, eu nu ştiu dacă…”

Desigur, Dumnezeu nu mi-ar fi dat slujba pe care o am,
ca apoi să mă lase într-o eroare. Dacă acest lucru n-ar fi fost dovedit de
Scriptură, ar fi fost greşit, dar aici este Scriptura care o sprijină.

Dar ce fac oamenii? Merg la biserică, se ceartă, se
contrazic şi trăiesc o viaţă firească, apoi spun: „Eu sunt creştin.”

Astăzi am vorbit cu o doamnă care mi-a spus că soţul
ei umblă cu un bărbat. Ea i-a prins în mai multe locuri şi a zis: „Am să-ţi
arăt că sunt creştină!”

Uitaţi-vă la Jimmy Osborne, care duminică dimineaţa
predică, iar în restul săptămânii cântă boogie-woogie, rock şi celelalte.

Uitaţi-vă la Elvis Presley, versiunea anului 1947 a
lui Iuda Iscarioteanul, care este membru în „Adunarea lui Dumnezeu”; un
penticostal care spune că are Duhul Sfânt pentru că vorbeşte în limbi, dar a
trimis în chinuri mai multe suflete decât toate barurile care au existat în
ultimii 50 de ani. A pervertit gândirea adolescenţilor din toată lumea, încât
fetele şi-au scos lenjeria intimă şi au aruncat-o pe scenă pentru a primi
autografe pe ea. Este atât de vulgar prin mişcările trupului, încât
televiziunea nu-l mai filmează decât de la brâu în sus.

O, fraţilor, dacă Duhul Sfânt ar fi fost acolo, nu
s-ar fi purtat aşa!  Dumnezeu iubeşte
curăţia, puritatea şi sfinţenia.

Eu nu mă păstrez sfânt şi curat ca să fiu creştin, ci
Hristos în mine trăieşte aşa. Eu Îl iubesc, iar dacă fac ceva greşit, El mă
osândeşte imediat, aşa că spun chiar atunci: „Dumnezeule, iartă-mă, Te rog!” În
fiecare zi trebuie să-I cer iertare şi voi la fel.

Dar dacă eşti firesc, zici: „O, nu-i nici o problemă.
Eu merg la biserică.” Vedeţi? În ce priveşte hula, poţi huli atunci când nu ai
credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Astfel, începi să
batjocoreşti lucrarea Lui şi să spui că este un duh necurat: „Sunt o grămadă de
holly-rollers”. Când faci aceasta, eşti între har şi judecată şi eşti terminat
pentru totdeauna.

Isus a spus că un singur cuvânt spus împotrivă nu va
fi iertat nici în lumea aceasta, nici un lumea viitoare. Dar un creştin născut
din nou din Duhul, nu poate numi aceasta duh rău; el nu poate face aceasta
pentru că este de acord. Aşa este.

Oamenii au încercat să-mi spună că Stâlpul de Foc care
mi s-a arătat era diavolul, ficţiune sau altceva de felul acesta, dar aparatul
de fotografiat a dovedit că nu este aşa. Şi totul este în deplină concordanţă
cu Biblia.

Acelaşi Stâlp de Foc care i s-a arătat lui Pavel pe
drumul Damascului şi a făcut toate acele lucruri atunci, este astăzi printre
noi şi face la fel. El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Dacă suntem născuţi din nou, avem Viaţa veşnică şi nu
putem pieri. Este imposibil, pentru că aşa spune Biblia.

Priviţi ce spune Pavel aici. Citiţi şi restul şi
vedeţi dacă nu este aşa. Să mergem la versetul 8:

„Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi
aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc.”

Acesta este necredinciosul.

Pavel vorbeşte despre cei care încearcă să se întoarcă
înapoi sub Lege şi să facă faptele Legii, dar acestea sunt doar nişte
ritualuri. Astfel, ei au botezul, punerea mâinilor şi alte lucruri de felul
acesta.

„Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor,  totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi
care însoţesc mântuirea.

Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala
voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi
ajutat şi ajutoraţi pe sfinţi.”

Vedeţi despre ce vorbeşte aici? El nu vorbeşte despre
creştini care cad şi este cu neputinţă să se întoarcă iar, ci vorbeşte despre
credincioşii fireşti care urmează o formă de reformă. El spune aici: „…
preaiubiţilor,  totuşi de la voi aşteptăm
lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.”

Vedeţi? Voi să nu vorbiţi în felul acela şi să nu
duceţi o astfel de viaţă, fiindcă sunteţi asiguraţi în Hristos.

Să mergem puţin în Evrei 10, unde am citit şi azi
dimineaţă.

Dar înainte de aceasta, să deschidem la Efeseni 4.30
ca să vedem cum Scriptura se sprijină singură:

Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu,
prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”
Este adevărat?
Voi sunteţi pecetluiţi în Trupul lui Hristos, prin botezul Duhului Sfânt, dar
nu de la o trezire la alta, ci până în ziua răscumpărării trupului. Aşa este.

Deci nu este nici o posibilitate să fiţi pierduţi. Dar
sunteţi speriaţi, iar teama însoţeşte îndoiala, în timp ce dragostea însoţeşte
credinţa. Aşa este.

Eu Îl iubesc pe Tatăl meu; nu mă tem de El, ci Îl
iubesc. Şi ştiu că El nu-mi face rău, ci numai bine. Dacă    mi-ar fi frică de El, aş spune: „O, nu ştiu
dacă o va face sau nu!”

Dar eu Îl iubesc. Da, Tată, eu Te iubesc. Ştiu că eşti
Tatăl meu şi că mă iubeşti, şi nu mă tem de nimic fiindcă cred că Îţi vei ţine
Cuvântul. Este făgăduinţa Ta pentru mine. Aşa procedează Duhul lui Dumnezeu.

„Dar dacă am făcut asta şi asta…” Vezi, tu mergi din
nou pe partea Legii. Nu mergeţi pe partea Legii pentru că este negativă; voi
trebuie să aveţi partea pozitivă.

Este deja o lucrare terminată. Hristos a murit şi
păcatul a fost osândit când a murit El. Şi dacă Dumnezeu   te-a hotărât pentru Viaţă, „Tot ce Mi-a
dat Tatăl va ajunge la Mine.”
Vedeţi?

Tu nu poţi fi pierdut, deoarece eşti asigurat pentru
totdeauna: „Căci printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi într-un
singur trup”
şi acest trup este desăvârşit pentru totdeauna printr-o
singură Jertfă. Înseamnă că este cu neputinţă să fim pierduţi. Sigur că da.

Acest lucru nu vă face să vă simţiţi bine?

Cum ştii că eşti creştin? Când duhul tău poartă
mărturia Duhului Său, când ai în inimă dragostea lui Dumnezeu, pace, îndelungă
răbdare, blândeţe, bunătate, milă. Aceasta se întâmplă când viaţa ta este
urmată de roadele Duhului Sfânt.

Nu când poţi juca în Duhul. Lucrul acesta este în
ordine, dar ei au luat aceste lucruri şi le-au dus în partea Legii, lăsând în
urmă Duhul lui Dumnezeu.

Acesta-i motivul pentru care atunci când a început să
Se manifeste Dumnezeu, ei au spus: Este nonsens! Nu vrem să avem de-a face cu
aceasta!” Vedeţi? Ei nu-L cunosc pe Dumnezeu; nu L-au văzut; nu Îl pot înţelege
fiindcă înăuntru este o viaţă diferită. Neghina nu ştie ce face grâul, pentru
că în el este o viaţă diferită.

Aşa este şi cu credinciosul firesc, care este cu
ţigara în gură şi spune: „O, eu sunt creştin!” O femeie în pantaloni scurţi
spune: „Păi sunt o membră a bisericii!” Roadele tale nu dovedesc decât că eşti
firească. Cu siguranţă. Şi există doar două lucruri care te fac să procedezi
aşa: ori ai probleme mintale, ori peste tine este un duh de pofte. Aşa este.

Dacă vrei să te porţi ca lumea, Biblia spune: „Dacă
iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.”
(1 Ioan 2.15).
Acolo sunteţi.

Poate zici: „Biblia spune că trebuie să fac asta…” Nu,
nu este aşa. Stai acolo până când Hristos face pentru tine ceva care scoate
aceste lucruri din viaţa ta. Atunci eşti născut din Duhul lui Dumnezeu. Nu este
ceea ce ai făcut tu, ci ce a făcut El pentru tine, încât să primeşti acea
dragoste care te-a trecut de la moarte la Viaţă. Apoi uită-te la viaţa ta dacă
se potriveşte cu El. Şi aceasta nu fiindcă încerci tu să-ţi potriveşti viaţa cu
a Lui, ci fiindcă Dumnezeu te aduce sub ascultarea Duhului Său. Atunci nu tu te
vei călăuzi pe calea lui Dumnezeu, ci Dumnezeu te conduce pe calea Lui. El
conduce, nu tu.

Fiţi atenţi în timp ce ne vom apropia de sfârşit.

„Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă,
ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde,

aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele
celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.

Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu
putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine însuşi,

Şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta, şi îţi voi
înmulţi foarte mult sămânţa.”
(v. 11-14).

Avraam a primit legământul fără să aibă nici un merit.
Jurământul făcut faţă de el a fost harul absolut, deoarece nu a fost mai sfânt
sau mai bun decât ceilalţi, ci era un om obişnuit. Dumnezeu l-a hotărât prin
alegerea Sa, şi nu pentru că a vrut Avraam sau pentru că ar fi avut vreun merit
deosebit: a fost alegerea lui Dumnezeu. Oamenii spun: „Noi ne alegem singuri
predicatorul!” sau: „Unul din diaconi a terminat, haideţi să alegem altul în
locul lui. Şi păstorul a terminat, să găsim altul…” Uneori acest lucru nu este
corect.

Când au ales persoana care să ia locul lui Iuda, ei au
ales greşit; au ales un gentleman, pe Matia, un mare învăţat şi diplomat, căci
au spus: „Matia va fi cel mai potrivit. O, arată foarte bine!” Dar nu aceasta a
fost alegerea lui Dumnezeu, iar omul ales de ei n-a făcut niciodată nimic
pentru Dumnezeu.

În schimb, Dumnezeu a ales un evreu plin de nervi şi
cu nasul coroiat, care zicea: „Mă voi duce să-i arestez pe creştini.” Dar
Domnul  a spus: „Eu văd ceva în el şi am
să-l folosesc”, şi i s-a arătat în acea Lumină mare şi i-a zis: „Eu sunt
Isus. Este greu să dai cu piciorul într-un ţepuş. De ce Mă prigoneşti?”

Astfel, Dumnezeu l-a luat pe acest bărbat şi a făcut
din el unul din cei mai mari oameni care au trăit pe pământ de la Isus Hristos
încoace. Aceasta era alegerea lui Dumnezeu.

Astăzi, oamenii vor să aleagă ei. Astfel, bisericile
iau un bărbat şi-l trimit într-o parte şi pe altul, în altă parte, dar nu este
corect aşa, pentru că Dumnezeu este Cel care dă călăuzirea. El este în toate şi
peste toate. Nu este vorba de vreun document din vreo biserică, ci este ceea ce
a spus Dumnezeu; aceasta este diferenţa.

Observaţi. Dumnezeu i-a făcut lui Avraam o făgăduinţă
necondiţionată. Astfel, el nu a trebuit să facă nimic, deoarece Dumnezeu a zis:
„Eu am făcut deja totul!”

Dumnezeu i-a dat şi lui Adam o făgăduinţă şi i-a spus:
„Adame, dacă nu te vei atinge de aceasta, vei trăi veşnic, dar în ziua în care
vei mânca, vei muri.”

De fiecare dată când Dumnezeu face un legământ cu
omul, omul îşi încalcă partea lui. Astfel, Dumnezeu a trebuit să facă ceva
pentru că a văzut ce este omul. Şi ce a făcut? A venit jos şi a făcut un
legământ necondiţionat cu Avraam. Dacă n-ar fi fost necondiţionat, Avraam ar fi
fost pierdut demult.

Când a mers în Gherar, Avraam a minţit şi şi-a dat
soţia altui bărbat ca să-şi salveze pielea. Ce om! Dumnezeu i-a zis: „Nu pleca
de aici!” dar el s-a dus de acolo din pricina foametei; a mers într-un loc unde
traiul era mai uşor. Voi ştiţi ce se întâmplă cu omul când urmează calea mai
uşoară.

S-a dus într-un loc unde iarba era mai grasă, iar când
a ajuns acolo, i-a spus împăratului că soţia lui era soră-sa, ca să se salveze.
Aceasta era o minciună, dar cu toate acestea era încă prorocul lui Dumnezeu.

Acel împărat se numea Abimelec şi era un bărbat sfânt
şi drept. Cu siguranţă, el se ruga în fiecare seară. Şi când a văzut-o pe
bunicuţa Sara, care avea aproape o sută de ani, venind spre el din nou tânără
şi frumoasă, şi-a zis: „Aceasta este fata pe care am aşteptat-o. Cu ea mă voi
căsători.”

 Avraam i-a zis
: „Poţi s-o iei pentru că este sora mea.” Iar Sara a spus şi ea: „Este fratele
meu.”

Astfel, Abimelec a luat-o şi a dus-o să fie spălată şi
îmbrăcată cu haine frumoase ca o prinţesă. Seara, şi-a spus rugăciunea, apoi
s-a întins în pat gândindu-se: „Mâine mă voi căsători cu evreica aceea
frumoasă, care este sora acelui băiat. O, va fi minunat! Doamne, Tu ştii cât de
mult te iubesc!”

Dar Dumnezeu i-a răspuns: „Eşti ca mort!”

„Doamne, dar Tu cunoşti inima mea. Oare nu mi-a spus
el că este sora lui?”

„Tocmai pentru că îţi cunosc inima ţi-am spus, ca să
te păzesc să păcătuieşti împotriva Mea. Îţi cunosc inima, dar bărbatul acela
este prorocul Meu. Ia o jertfă, du-te la el şi dă-i nevasta înapoi pentru că
altfel vei muri. N-am să-ţi mai ascult rugăciunile până nu se roagă el pentru
tine.” Amin.

„Bărbatul acela este prorocul Meu.”

Poate zici: „O, aş fi vrut să fiu Avraam!” Dacă suntem
morţi în Hristos, noi suntem sămânţa lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.
Aşa este. Biblia spune că făgăduinţa a fost dată lui Avraam şi seminţei lui.

Avraam a avut multe seminţe, mulţi copii: l-a avut pe
Ismael, iar după  moartea Sarei, a avut
încă 7-8 copii cu o altă femeie. Cu toate acestea, sămânţa făgăduită a fost Isaac,
iar prin Isaac a venit Hristos, şi prin Hristos am venit noi. Făgăduinţa este
necondiţionată.

Dar cum este cu Avraam? Pentru el ar fi fost imposibil
să se întoarcă înapoi. Desigur. Şi la fel de imposibil ar fi fost şi pentru
Saul, deoarece făgăduinţa a fost dată pentru veşnicie.

Aş vrea să mergem puţin în Galateni 3, ca să vedem ce
este cu făgăduinţa; să vedem dacă suntem făgăduinţa Lui sau nu. Deci Galateni
3.15-16:

Fraţilor (vorbesc în felul oamenilor), un
testament, chiar al unui om, odată întărit, totuşi nimeni nu-l desfiinţează,
nici nu-i mai adaugă ceva.

Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi
seminţei lui.” Nu zice: „seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci
ca şi cum ar fi vorba numai de una: „Şi seminţei tale”, adică Hristos.”

Deci Hristos a fost sămânţa lui Avraam, iar noi, fiind
morţi în Hristos şi botezaţi în trupul Lui, suntem sămânţa lui Avraam şi
moştenitori ai făgăduinţei. Deci cum veţi putea cădea dacă Dumnezeu v-a făcut
această făgăduinţă? Cum veţi putea ajunge în iad?

Tu spui: „Înseamnă că noi nu putem aluneca?”

Ba da, dar când vei aluneca, ţi-o vei primi, fii fără
grijă. Şi Avraam şi-a încasat-o, şi la fel ceilalţi, aşa că nici tu nu vei fi
scutit. Să nu crezi că îţi dă dreptul să păcătuieşti. Vei plăti pentru tot ce
vei face. Vei culege ce ai semănat. Exact aşa este. Şi Avraam a cules exact ce
a semănat. Aşa este. Dar cu toate acestea era salvat. Israelul a pierdut
moştenirea; au pierdut ţara făgăduită şi s-au dus în Egipt, dar nu au pierdut
legământul. Dumnezeu a spus clar: „Mi-am adus aminte de făgăduinţa pe care i-am
făcut-o lui Avraam. Moise, du-te şi spune-i lui Faraon să-Mi lase poporul să
plece, pentru că Mi-am amintit că am făcut o făgăduinţă lui Avraam şi seminţei
lui.”

La fel este şi cu noi. Tu eşti mort şi viaţa ta este
ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, de aceea nimic nu te poate atinge. Poate vei
face o greşeală, dar dacă eşti cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, vei vedea
că ai greşit, te vei ridica şi vei încerca din nou. Nu vei rămâne acolo. Acesta
este adevărul.

Dar dacă eşti laş, dacă eşti o neghină, dacă nu există
Ceva care să te îndemne: „Ridică-te!”, vei spune: „Oricum  n-a fost nimic acolo!”

Împărăţia lui Dumnezeu se aseamănă cu un om care a
luat năvodul şi l-a aruncat în mare. Când l-a tras afară, acolo erau broaşte,
şerpi, şopârle, păienjeni de apă şi peşti. Aşa este cu Evanghelia când este
propovăduită.

Este ca şi cum Domnul i-ar fi spus unui predicator ca
fratele Graham:

„Du-te şi predică puţin în colţul acela!” iar el ia
năvodul, merge acolo sus şi începe să tragă.

„Unde mergi, frate Bill?”

„Eu mă duc să-l arunc în partea cealaltă.” Şi trag.

„Uite, Doamne, ce am scos. Tu ştii ce sunt.” Şi trag
năvodul din nou: „Iată, Doamne, sunt aici.”

Broasca a fost broască de la bun început. Ea s-a prins
doar în plasă. Aşa este. Aşa sunt prinşi oamenii în emoţii: „O, aleluia!
Aleluia! Slavă Domnului! Aleluia!” Ei au fost doar prinşi în năvod.

Dacă duhul de broască este în ei, nu va trece mult
până vor spune: „Vezi, ţi-am spus eu…” Şi se târăsc înapoi.

Domnul crab va spune: „Eu nu pot înţelege asta.”

Doamna păianjen va sta o vreme acolo şi apoi se va
duce încet înapoi: „Oricum, n-a fost nimic acolo.”

Doamna şarpe va spune şi ea: „Aceia sunt o grămadă de
„holly-rollers”. Voi merge în altă parte unde sunt mai rezonabili.”

Păi tu eşti şarpe de la început! Năvodul Evangheliei
te-a prins şi pe tine. Asta-i tot.

Dar peştele este dus la masa Învăţătorului. El a fost
de la început peşte, de la întemeierea lumii. Aleluia!

Vă amintiţi că toţi respiră în aceleaşi ape; ei toţi
beau din acelaşi izvor. Noi toţi am băut din aceeaşi Stâncă spirituală; toţi au
mâncat mană în pustie. Caleb şi Iosua au mâncat aceeaşi mană ca şi restul, dar
ceilalţi au căzut în pustie, pe când ei au mers mai departe. Aşa este.

Noi toţi am fost făcuţi să bem din aceeaşi Fântână,
dar nu toţi cei care beau sunt salvaţi. Noi toţi suntem făcuţi să strigăm
împreună; să ne bucurăm împreună, dar numai cei aleşi sunt salvaţi. Aţi
observat că scrie că în timpul sfârşitului cele două duhuri vor fi atât de
apropiate, încât dacă ar fi cu putinţă i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi. Dacă
ar fi cu putinţă. Vedeţi? Acesta este adevărul. Duhul adevărat al lui Dumnezeu
este peste cei aleşi şi îi conduce la Viaţa veşnică.

Acum ne apropiem de încheiere. Fratele Neville va lua
subiectul de unde îl las eu. Fiţi atenţi:

Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată
din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa”, căreia îi
fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui
mângâietor.

Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure
părţi, pe când Dumnezeu este unul singur.”
(Galateni 3.19-20).

De aici încolo îl las pe fratele Neville să vorbească
miercurea viitoare.

Aţi înţeles ce am spus? Este absolut imposibil ca
un creştin născut din nou, nu unul care îşi spune născut din nou, ci
unul născut cu adevărat din nou, să cadă din har. Nu se poate. El nu
poate ieşi niciodată din har.

Avraam a ieşit din har, deoarece Dumnezeu i-a spus să
stea acolo, dar el a plecat. Însă legământul nu l-a pierdut niciodată, fiindcă
era tot alesul lui Dumnezeu. El era prorocul lui Dumnezeu; a fost întotdeauna
prorocul Lui. Aşa este. Avraam a fost întotdeauna al lui Dumnezeu.

Observaţi. Biblia spune că tot Israelul va fi salvat.
Câţi ştiu aceasta? Dar Israel nu este Israelul firesc, ci Israelul duhovnicesc,
pentru că darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă. Nu spune Biblia aceasta în
Romani 11.29? Aşa este. Israelul va fi salvat. Şi cum devenim Israel? Dacă
suntem morţi în Hristos, suntem sămânţa lui Avraam şi astfel, moştenitori prin
făgăduinţă.

Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că
este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne.

Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi
tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă…”
(Romani 2.28-29).

Noi suntem sămânţa lui Avraam prin făgăduinţă, prin
Hristos, prin acceptarea Lui ca Mântuitor personal.

Sper că aţi înţeles. În continuare vom vorbi despre
Melhisedec. O, totul este minunat! Data viitoare vom intra în crema acestor
lucruri.

Odată, un trinitar strict, care crede că sunt trei
dumnezei, mi-a spus că în Matei 3 scrie clar despre cele trei persoane ale
trinităţii.

„Trebuie să văd şi eu aceasta”, i-am răspuns.

El stătea chiar la acest amvon şi mi-a zis:

„Priveşte! „De îndată ce a fost botezat, Isus a
ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis şi a văzut pe
Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.

Şi din ceruri S-a auzit un glas care zicea: „Acesta este
Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”
(Matei 3. 16-17). Acolo erau trei: Fiul pe mal, Duhul
Sfânt deasupra şi Tatăl în cer.”

„Frate, Biblia nu spune aşa ceva.”

„O, ba da!”

„Mai citeşte o dată ca să te convingi.”

Iată care era tabloul lui: aici este Dumnezeu Fiul,
acolo este Dumnezeu Tatăl şi aici este Duhul Sfânt. Fiţi atenţi! Biblia spune
că atunci când a fost botezat Isus „cerurile s-au deschis şi a văzut pe
Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.”
Dar
nu era o altă persoană, ci Duhul lui Dumnezeu era ca un porumbel „Şi din
ceruri S-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care
Îmi găsesc plăcerea.”
Citiţi în Matei şi vedeţi dacă nu scrie aşa. Dar nu
este vorba de trei persoane.

Tot aşa, nu scrie nicăieri că este imposibil ca cineva
să alunece, să dea înapoi. Nu scrie aşa ceva, ci scrie că „este cu neputinţă
să fie înnoiţi iarăşi, după ce au fost luminaţi odată.”
Nu se poate.

Biblia spune că „cel născut din Dumnezeu nu
păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă
este născut din Dumnezeu.”
(1 Ioan 3.9).

Deci cum poate fi considerat păcătos dacă acolo este o
Jertfă care i-a luat locul? Cum pot muri dacă moartea a fost plătită pentru
mine? Cum pot muri dacă am Viaţă veşnică? Cum? Nu se poate.

Dacă aş avea o hârtie semnată de primar, în care să
scrie că pot circula prin oraş cu 60 de mile (96,5 Km), cum m-ar mai putea
aresta poliţistul? L-aş putea ignora chiar şi dacă m-ar fluiera. El nu-mi poate
face nimic pentru că am permis.

Tot aşa, cum aş putea păcătui după ce Hristos a murit
pentru mine şi am devenit neprihănitul Lui din pricina harului şi a dragostei
Lui, iar între mine şi Dumnezeu este o Jertfă? Nu pot păcătui. Dumnezeu nu mă
vede pe mine, ci Îl vede pe Hristos. Întotdeauna când fac ceva greşit, Hristos
ia locul meu, pentru că mă grăbesc să mărturisesc: „Am greşit. El este drept.
Doamne, Tu cunoşti inima mea. Iartă-mă, Te rog, pentru că am greşit.”

Dumnezeu nu vedea aceasta, pentru că sângele lui Isus
mă acoperă tot timpul. Atunci cum mi s-ar putea socoti păcatul dacă El n-o
face? Imediat ce l-am făcut, sunt iertat. Aşa este.

Este ca şi cum aţi picura cu pipeta cerneală neagră
într-un tub cu înălbitor. Picuraţi, apoi încercaţi să găsiţi picătura. Cerneala
este înghiţită de înălbitor.

La fel se întâmplă cu păcatele mărturisite. Dacă eşti
în Hristos, între tine şi Dumnezeu este un tub plin cu „înălbitor”, iar păcatul
tău devine neprihănire, pentru că acolo te aşteaptă o Jertfă neprihănită.

„Când voi ajunge la râu, la sfârşitul zilelor,

Şi ultima adiere de tristeţe va sufla,

Este un singur gând care mă înveseleşte

Şi-mi face inima să se bucure:

Că nu voi trece Iordanul singur.”

Acesta este un lucru bun. Nu trebuie să-l trec singur.
Într-una din zile vom ajunge la capătul drumului, iar atunci soarele nu va mai
străluci şi vom fi chemaţi de Dumnezeu.

Atunci, Adam se va întinde, o va scutura pe Eva şi îi
va zice: „Dragă, este aici. Este timpul să te trezeşti.” Eva se va întinde spre
Abel şi îi va zice: „Dragule, vino afară căci este timpul să te trezeşti.”
Apoi, Abel îi va zice lui Set şi Set lui Noe, iar Noe…şi aşa mai departe până
la Avraam… şi mai departe. Când va veni Fiul lui Dumnezeu va fi o mare trezire,
iar în ziua aceea vom fi asemenea Lui.

Dacă păcătuieşti aici, vei plăti pentru asta. Chiar
acum mi-a venit în minte ceva şi am să spun. De vreo 4-5 ori am ezitat s-o
spun, dar trebuie să fac aceasta.

Câţi dintre voi îşi amintesc de fratele păstor de la Biserica
lui Dumnezeu de aici? Lucra în oraş pentru Vorgang. A fost prima Biserică a lui
Dumnezeu şi era chiar după colţ. Era un bărbat evlavios şi sfânt, iar după el a
urmat fratele Smith. Cred că îmi voi aminti imediat cum se numea. Era un om
salvat de Dumnezeu.

Să nu uitaţi că dacă faci ceva greşit, ca şi creştin,
Dumnezeu te va avertiza, dar dacă nu iei seama la avertizare, El te va lua de
pe pământ.

Uitaţi-vă la biserica din Corint. Pavel le-a arătat
poziţia lor în Hristos, i-a avertizat de ceea ce avea să se întâmple, iar ei
s-au corectat şi s-au îndreptat înaintea lui Dumnezeu.

Acest bărbat de care vă spun, era un bărbat minunat,
un om salvat de Dumnezeu. El şi-a luat o slujbă în centru, la Vorgang. Fratele
Ramsey… câţi îl cunoaşteţi pe fratele Ramsey de la Biserica lui Dumnezeu? Sigur
că da, un om minunat. El obişnuia să vină la mine să stăm de vorbă; şi stăteam
acolo, plângeam şi ne ţineam de mână. Era un creştin adevărat.

Într-o zi, după ce am venit de peste ocean, m-am dus
la atelier cu maşina la verificat. Când m-a văzut, Ramsey  mi-a zis:

„Ce pot să fac pentru tine, Billy?”

„Verifică-mi maşina, Ramsey şi schimbă-i uleiul.”

„Bine”, a spus el, apoi m-a întrebat: „Ai avut adunări
frumoase?”

„O, frate Ramsey, a fost minunat. N-ai vrea să vii şi
tu odată cu mine?”

„Eu nu Îl mai slujesc pe Domnul, Billy.”

„Ce-ai spus?”

„Nu-L mai slujesc” şi a plecat de lângă mine. A
trebuit să plec undeva, apoi m-am întors să-mi iau maşina. Când am ajuns acasă,
am început să mă gândesc la cuvintele acelea: „Nu-L mai slujesc pe Domnul!”
Domnul mi-a pus pe inimă să merg înapoi şi să-l mai întreb o dată. Astfel, m-am
urcat în maşină şi m-am întors la Vorgang. M-am dus la fratele Ramsey şi i-am
zis:

„Frate Ramsey, vreau să te întreb ceva.”

„Sigur, Billy, ce anume?”

„Mai devreme ai zis că nu Îl mai slujeşti pe Domnul.
Ai vrut să mă necăjeşti un pic, aşa-i?”

„Nu.”

„Tu nu vorbeşti serios, frate.”

„Ba da.”

„Nu-L mai iubeşti pe Domnul?”

„Dacă L-aş iubi, L-aş sluji, nu-i aşa?” şi a plecat.

„Bine, frate Ramsey, dar…”

„Nu vreau să mai vorbesc despre asta.”

M-am întors acasă, am intrat în cameră şi am închis
uşa. Mă simţeam foarte împovărat şi îmi ziceam într-una: „Nu se poate. Cu
siguranţă i s-a întâmplat ceva.”

Acolo era un băiat de culoare, Jimmy, care vine la
biserica de aici. Şchiopătează puţin şi lucrează la Vorgang. Când m-am întâlnit
cu el, băiatul mi-a zis:

„Reverend Branham, nu ştiu ce se întâmplă cu dr.
Ramsey. Toţi se temeau să vorbească cu el, dar eu i-am zis zilele trecute: „Ce
este cu tine, căci erai un om evlavios.” Ştii ce a făcut? Şi-a luat licenţa de
predicator, a rupt-o, a aruncat-o la gunoi şi a zis: „Nu vreau să mai am de-a
face cu aceasta!”

Jimmy i-a zis: „Domnule, nu ar trebui să faci
aceasta”, dar el i-a răspuns: „Jim, am terminat cu slujirea Domnului”, şi a plecat
de acolo. Jimmy a mai zis că de ziua muncii, l-a rugat să meargă să-l ajute
să-şi repare valvele, iar el i-a răspuns: „Vin după ce ies de la biserică.”
Când a ajuns la el, Ramsey lucra deja la valvele maşinii şi i-a zis:

„Jimmy, du-te până la bar şi adu-mi o casetă de bere,”
dar băiatul i-a răspuns:

„Domnule Ramsey, eu am fost vinovat de multe lucruri,
dar nu voi fi niciodată vinovat că am dus bere unui slujitor al Domnului. Nu,
domnule, asta n-am s-o fac.”

„Du-te odată, Jimmy!”

„Domnule Ramsey, îţi repar valvele dar n-am să aduc
bere unui slujitor al lui Dumnezeu. Dacă vrei, du-te şi cumpără-ţi singur.”

Atunci Ramsey a luat maşina lui Jimmy şi când s-a
întors a adus o casetă de bere din care băuse deja. Şi a continuat aşa, dar
curând s-a îmbolnăvit. Vedeţi?

Dumnezeu n-a putut să-i vorbească. Eu l-am avertizat
şi am făcut tot ce am putut să-l aduc înapoi. Fratele Smith  s-a dus şi l-a avertizat şi el că nu face
bine. Toţi au încercat să facă tot ce au putut pentru el, dar tot timpul dădea
din cap. Şi ce s-a întâmplat? S-a îmbolnăvit şi a murit. Aceasta arată că era
un om salvat. Dacă Dumnezeu nu a putut să-l aducă la ascultare, a trebuit să-l
ia şi să-l ducă acasă. Este exact ce spune Biblia. Dacă nu dai ascultare
corecţiei, trebuie să pleci acasă.

Dumnezeu nu te poate pierde după ce te-a salvat, dar
poate să-ţi scurteze zilele şi să te facă să plăteşti pentru tot păcatul pe
care l-ai făcut. Deci, dacă păcătuieşti va trebui să plăteşti pentru ceea ce ai
făcut.

Să nu uitaţi aceasta!

În seara aceasta eu sunt absolut sigur că fratele
Ramsey a fost salvat. Categoric. Dar el n-a ascultat de Dumnezeu, de aceea a
trebuit să fie dus acasă. De ce? Pentru că aducea ruşine şi ocară asupra
Sângelui cu care a fost sfinţit. Este adevărat? Şi socotea legământul un lucru
nesfânt. Este exact ce scrie în epistola către Evrei. Înţelegeţi? Este
imposibil să fie pierdut, dar aduce ruşine şi ocară, aşa că Dumnezeu trebuie
să-l ia de pe pământ.

Domnul să vă binecuvânteze în timp ce ne vom pleca
pentru un moment de rugăciune.

Preasfântule Tată, noi Îţi suntem recunoscători pentru
făgăduinţa pe care ne-ai dat-o, că nu ne vei lăsa şi nu ne vei părăsi. Tu ne-ai
făgăduit că ne vei călăuzi de-a lungul vieţii, iar când vom trece râul morţii
vei fi lângă noi. De asemenea, ne-ai promis că vom avea Viaţă veşnică şi ne-ai
dat-o de bună voie, aşa că nu o vom pierde niciodată. „Cine crede în Mine,
are viaţa veşnică…”
Dacă este veşnică înseamnă că nu are sfârşit, iar Tu ai
promis că ne vei învia în ziua de apoi. Îţi suntem recunoscători pentru aceasta
şi Îţi mulţumim pentru că Cuvântul Tău ne învaţă acest lucru, ne dă o nădejde
sigură şi ne face să ştim că Tatăl nostru este dragoste şi că El ne-a iubit şi
ne-a ales dinainte.

Tu ai spus: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am
ales pe voi şi v-am rânduit…”
(Ioan 15.16) şi eu Îţi mulţumesc pentru
aceasta, Tată.

În seara aceasta, aici stau mulţi care au fost
hotărâţi pentru Viaţa veşnică şi L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitorul lor
personal, iar roadele Duhului Sfânt sunt vizibile în vieţile lor: blândeţea,
mila, smerenia, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea. Îţi
suntem recunoscători pentru aceasta, Doamne.

Tată, dacă în seara aceasta este cineva care nu are
aceste roade în viaţa lui, dar se odihneşte pe ceva senzaţional, fiindcă a fost
cuprins odată de emoţii şi s-a simţit bine, a strigat sau a făcut alte lucruri,
să ai milă de el, căci dacă nu are roadele Duhului Sfânt ca să-l ţină zi de zi
în dragoste constantă, încât să-şi ierte vrăjmaşii, să-şi îndrepte greşelile şi
să trăiască în pace, dragoste şi blândeţe cu cei din jur, cu zel pentru
biserică şi dragoste pentru Hristos şi copiii Lui, este degeaba.

Iartă-i, Dumnezeule veşnic. Chiar dacă sunt mădulare
ale bisericii, ale trupului pământesc, 
ajută-i să lase deoparte toate aceste lucruri pământeşti moarte şi să se
îndrepte spre desăvârşire. Dă-ne aceasta, Doamne. Ajută-i să vină la Cel
desăvârşit şi să-L accepte ca Plată pentru păcatele lor, astfel încât să poată
duce harul dragostei şi al păcii la cei pierduţi, până ajung în Prezenţa lui
Dumnezeu, ca să trăiască veşnic. Dă-le aceasta, Tată.

În timp ce avem capetele plecate, poate este cineva
care vrea să schimbe viaţa firească a rânduielilor, a botezurilor, a
senzaţiilor şi a altor lucruri fireşti ca acestea, cu o inimă plină de dragoste
adevărată, care ar putea merge la cel mai înverşunat vrăjmaş să-l îmbrăţişeze
şi să spună: „Frate, mă voi ruga pentru tine pentru că te iubesc.”

Vreţi să ridicaţi mâna spre Dumnezeu şi să spuneţi:
„Dumnezeule, ia-mă şi fă-mă ceea ce trebuie să fiu!”

Eu mă voi ruga pentru voi de la acest amvon. Ridicaţi
mâna dacă doriţi rugăciune.

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Şi pe tine,
frate. Mai este cineva? Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule.

„Merg la biserică de ani de zile.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule.

Păşiţi fără teamă spre El şi spuneţi: „Ştiu că El este
Tatăl meu şi că nu mai este nici o osândire pentru mine.”

Voi aţi trecut din moarte la viaţă. Astfel, veţi
observa că sunteţi iubitori, iertători, blânzi, împăciuitori, evlavioşi, etc.,
toate aceste roade ale Duhului Sfânt însoţindu-vă zi de zi.

Mai mult, imediat ce ştii că ai făcut ceva greşit, te
vei grăbi să îndrepţi acel lucru. Nu vei mai aştepta nici o clipă, ci vei merge
să-l îndrepţi. Dacă nu o faci, înseamnă că nu ai Duhul lui Hristos.

Poate eşti o femeie bună sau un bărbat bun şi bine
văzut în biserică sau între vecini, dar trebuie să mergi spre acea desăvârşire,
în acel loc în care te încrezi pe deplin în Hristos.

Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar lucrul acesta
i  s-a socotit ca neprihănire, iar ca şi
confirmare i s-a dat pecetea tăierii împrejur.

Tu spui: „Eu cred în Dumnezeu şi am făcut o
mărturisire.” Dar ţi-a dat Dumnezeu pecetea Duhului Sfânt, roadele Duhului, ca
să dovedească faptul că ai fost salvat? Dacă nu s-a întâmplat aceasta, înseamnă
că El nu ţi-a recunoscut încă credinţa. Tu ai făcut doar o mărturisire pe care
El n-a acceptat-o, deci ceva este greşit.

Vreţi să-L primiţi? Atunci ridicaţi mâna înainte de a
ne ruga.

Dumnezeu să te binecuvânteze, tânără.

Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine. Mai este
cineva? În ordine.

Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine, sora din
spate. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Uite, sunt deja ridicate 10-15
mâini.

Haideţi să ne rugăm.

Doamne, ei au găsit un altar. Este chiar pe scaunul
unde stau. Tu le-ai vorbit inimilor lor că sunt greşiţi şi doresc să fie mai
mult asemenea lui Isus.

Ei doresc o schimbare în vieţile lor; vor să fie
blânzi şi smeriţi; vor să fie buni şi plini de răbdare şi de îndelungă răbdare.
Ei vor să fie ca şi Hristos, astfel încât lumea 
să spună când îi vede pe stradă: „Acesta este cu adevărat un creştin. O,
el este un om foarte blând, bun şi milos.”

Doamne, îngăduie ca ei să primească acea experienţă în
seara aceasta. Ajută-i să nu se bazeze pe abilităţile bisericii lor sau pe
afilierea la vreo biserică sau denominaţiune, nici pe nişte emoţii sau ceva
fantastic. Poate au strigat, au vorbit în limbi sau au avut o altă experienţă
de felul acesta. O, veşnicule Dumnezeu, ajută-i să nu se încreadă că pot ajunge
în cer pe baza acestor lucruri, fiindcă am văzut de multe ori cum au eşuat sau
au încetat. De fapt Tu ai spus că aceste lucruri vor înceta: „Prorociile  se vor sfârşi; limbile vor înceta, cunoştinţa
va avea sfârşit
.” Dar „dragostea nu va pieri niciodată.” (1
Corinteni 13.8).

Dumnezeule, fă-i să ştie în inimile lor că Duhul aduce
aceste roade. Fă-o Doamne, în timp ce Te aşteptăm, fiindcă o cerem în Numele
lui Isus. Amin.

………………………………………………………………………………………… bile de foc care
plutesc, porumbei care zboară prin clădire sau pe Hristos cu spini în mâini… Nu
ştiţi că aceste lucruri sunt ticluirile Satanei? El a spus: „Când vor începe
să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele,
pentru că izbăvirea voastră se apropie.”
(Luca 21.28).

Acesta-i motivul pentru care fac în fiecare minut
presiuni asupra voastră. Poate fratele Neville nu va mai fi cu noi. El este un
bun învăţător al Bibliei: „Oile Mele cunosc glasul Meu.” Staţi cu acest
Cuvânt! Să nu-L părăsiţi niciodată! Ţineţi la libertatea pe care v-a dat-o
Hristos şi nu vă lăsaţi legaţi de aceste juguri ale robiei! Staţi credincioşi
şi liberi.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Nu uitaţi că în lumea
aceasta nu este nimic de care să ne temem.

Am observat oameni care vin şi se aşează în rând
pentru rugăciune. Apoi, când este o altă campanie de vindecare vor merge şi în
rândul acela, apoi în altul. Eu nu-i condamn pentru aceasta. Ei încearcă să
găsească o alinare, dar merg pe o cale greşită. Voi faceţi exact ceea ce a spus
Dumnezeu să nu faceţi. Când păşiţi hotărâţi înaintea tronului de har şi credeţi
că veţi primi ceea ce aţi cerut, staţi pe aceasta! Aşa se face. Nu alergaţi de
la o misiune la alta, de la o biserică la alta şi de la o campanie la alta.

Păi ei au transformat aceste campanii de vindecare
într-un nonsens. S-a ajuns într-un loc în care oamenii inteligenţi se uită în
jur şi se întreabă ce se întâmplă. Dumnezeu nu vrea aceste lucruri. Vindecarea
nu trebuie să fie în campanii; ea trebuie să fie în fiecare biserică şi la fel
aceste daruri. Dar să nu mergeţi acolo ca să vedeţi darurile. Nu daţi atenţie
darului! Dacă Dumnezeu vrea să te folosească pentru ceva, o va face. Voi să-L
căutaţi pe Dătătorul.

Odată, după ce Martin Luther a vorbit în limbi, a fost
întrebat de ce nu a predicat despre aceasta. Atunci el a răspuns: „Dacă
propovăduiesc aceasta, poporul meu va merge după dar în loc să meargă după
Dătător.” Aşa este.

Odată, când a predicat sub inspiraţie, Moody a vorbit
în limbi. Şi ştiţi ce a spus? „Dumnezeu să mă ierte pentru că am spus cuvinte
fără înţeles.” Desigur. Şi ei aveau acele lucruri. Noi credem în ele, dar
trebuie puse la locul lor şi nu se folosesc niciodată ca dovezi.

În Biblie nu este lăsată nici o altă dovadă a Duhului
Sfânt decât roadele Duhului. Da, domnilor. Dovada Duhului Sfânt sunt roadele
Duhului, iar Isus a spus: „După roade îi veţi cunoaşte.” Roadele Duhului
sunt dragostea, bucuria, răbdarea, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea,
blândeţea mila, în timp ce roadele vrăjmaşului sunt: „invidia, ura, răutatea,
cearta, etc. Înseamnă că puteţi judeca cum staţi cu Dumnezeu, după felul cum
trăiţi.

Dacă Îl iubiţi cu toată inima  şi trăiţi zilnic cu El, să ştiţi că aţi
trecut de la moarte la viaţă. Dacă nu este aşa, sunteţi de partea cealaltă şi
numai imitaţi creştinul. Aşa este. dar noi ştim că toate imitaţiile vor fi date
pe faţă. Categoric.

Aşadar, nu trăiţi acel fel de viaţă! Nu trebuie s-o
faceţi. De ce să acceptaţi un înlocuitor când tot cerul este plin de ceea ce
este bun şi adevărat? Eu vreau să Îl iau pe Dumnezeu. Asta este tot ce doresc.
Amin.

Este cineva pentru rugăciune? Dacă da, ridicaţi mâna.
Doamna de aici? În ordine, soră. Vrei să vii în faţă? Fratele nostru în vârstă
să vină pentru ungere….

………………………………………………………………………………………….Nu-i aşa că El este
minunat?

Să ne plecăm capetele şi să cântăm încet: „Străluceşte
peste mine”. Lăudaţi-L în sufletul vostru. Mesajul este gata şi urmează
serviciul de vindecare.

Haideţi să ne închinăm Lui.

„Noi vom păşi într-o Lumină minunată,

Unde stropii îndurării strălucitori

Lucesc în jurul nostru zi şi noapte,

Isus, Lumina lumii.

Voi toţi sfinţi ai luminii să ziceţi:

Isus este Lumina lumii.

Şi când clopotele cerului vor suna

Isus, Lumina… (primeşte-ne Doamne, în timp ce Te
lăudăm)

Vom păşi în Lumină, frumoasa Lumină,

Unde stropii îndurării strălucitori

Lucesc în jurul nostru zi şi noapte

Isus, Lumina lumii.”

Vă place aceasta? Vă simţiţi bine? Ridicaţi mâna. În
aceste imnuri vechi este ceva… Le prefer în locul cântecelor creştine lumeşti
care se cântă în bisericile creştine.

„Isuse, ţine-mă aproape de cruce

Unde este scumpul Izvor,

Fără pată pentru toţi.

Un şuvoi vindecător

Curge din muntele de la Calvar,

În cruce, în cruce,

Să fie slava mea veşnic

Până când sufletul meu va găsi

Odihna dincolo de râu.”

Aş putea pleca foarte uşor din lume când este cântat
acest cântec. Voi nu? Ce minunat!

Totul este în ordine? 
Să ştiţi că mă bucur pentru că am pus totul în ordine. Vechile socoteli
s-au încheiat cu mult timp în urmă, căci I-am spus: „Doamne, eu nu vreau să am
probleme când voi ajunge la Râu. Vreau să fiu sigur de pe acum.”

Da, eu vreau să-L cunosc pe El.

În faţa fiecăruia dintre noi stă o noapte neagră ca
smoala. Toţi ne îndreptăm într-acolo. Cu fiecare bătaie a inimii suntem tot mai
aproape, de aceea nu vreau ca atunci când voi ajunge acolo să mă port ca un
laş, ci vreau să fiu înfăşurat în mantia neprihănirii Lui şi să intru acolo
ştiind un singur lucru: că Îl cunosc în puterea învierii Lui  şi că atunci când El va face chemarea, mă voi
ridica dintre morţi.

„Credinţa mea priveşte sus, spre Tine

O, Miel al Calvarului!

O, Mântuitor divin!

Ascultă-mă, când mă rog

Şi nu mă lăsa să mă abat

De lângă Tine.”

Mare Învăţător, Tu ne-ai învăţat prin Cuvântul Tău
minunat şi inimile noastre se înfioară ştiind că am trecut din moarte la Viaţă.
Totul este prin bunătatea Domnului nostru Isus, care ne-a chemat, ne-a spălat
în sângele Lui, şi ne-a înfăţişat înaintea tronului lui Dumnezeu, fără greşeală
şi fără pată, pentru că ne-a luat păcatele şi nu mai avem nici unul. Dumnezeu a
pus toate nelegiuirile noastre asupra Lui şi El a fost rănit pentru
fărădelegile noastre. O, cât Îl iubim pe marele Miel al lui Dumnezeu.

Tată, Te rugăm să ne dai cuvinte potrivite ca să putem
spune şi altora, astfel ca şi ei să Îl cunoască şi să Îl iubească, fiindcă şi
El îi iubeşte. Dă-ne har şi Îţi mulţumim, Tată, pentru aceşti nou născuţi  care tocmai au intrat în Împărăţia lui
Dumnezeu.

Fie ca ei să găsească o biserică bună, unde să Te
slujească până când moartea îi va elibera din acest trup nenorocit şi plin de
dureri, şi se vor prezenta înaintea Lui fără pată şi fără greşeală, şi având
Viaţă veşnică, fiindcă o cerem în Numele Lui. Amin.

– Amin –