EVREI Capitolul 4

Scopul pentru care ne adunăm aici este ca să ştim mai multe     despre Domnul nostru binecuvântat şi ca să ne rugăm pentru copiii bolnavi ai lui Dumnezeu.

În seara aceasta, noi avem o minunată binecuvântare
din Scriptură.

Avem deja două săptămâni de când învăţăm din cartea
Evreilor, iar dacă va fi cu voia Domnului, vom continua miercuri şi duminică
seara. Nu este o trezire, ci o adunare obişnuită ca în toate serile.

Sunt foarte bucuros să petrec acest timp alături de
prietenii noştri din împrejurimi. Poate vom continua câteva seri în sala de
sport, ca să primim mai mulţi oameni, deoarece am auzit că unii s-au întors
spunând: „Nu era loc să intri!” desigur, Tabernacolul este foarte mic, dar ne
bucurăm că vreţi să veniţi în această căldură ca să ascultaţi Cuvântul Domnului
şi ne rugăm ca Dumnezeu să vă binecuvânteze din belşug şi să vă ajute.

În seara aceasta vom începe capitolul 4. Câţi  aţi fost aici azi-dimineaţă? Să vă văd
mâinile. O, este minunat! Ce minunată este această Carte a Evreilor! Vă place?
Este comparată Scriptură cu Scriptură.

Înainte de a-şi mărturisi experienţa, Pavel a trebuit
să meargă în Arabia să afle dacă era adevărată sau nu. Îmi place aceasta.

În lecţia de azi-dimineaţă, am văzut că Isus Hristos
este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Astfel, Pavel a primit descoperirea că
acelaşi Stâlp de Foc care a condus poporul Israel, i s-a arătat şi lui pe
drumul Damascului; iar noi am văzut că Stâlpul de Foc care a condus poporul
Israel în ţara făgăduită, i s-a arătat lui Pavel şi i-a spus că se numeşte
Isus.

Apoi am văzut adevărata şi suprema dumnezeire a lui
Isus Hristos, pentru că toată Cartea aceasta este descoperirea Lui. Am văzut că
în vechime, Dumnezeu le-a vorbit părinţilor noştri în multe feluri şi chipuri,
şi prin proroci, iar în zilele din urmă S-a descoperit prin Fiul Său Isus
Hristos. Mai mult, Biblia, de la Geneza la Apocalipsa, nu este altceva decât o
continuă şi constantă descoperire a Domnului Isus. Şi am aflat că El a fost în
rugul aprins; că El era Cel ce era cu Dumnezeu înainte de întemeierea lumii.
Apoi am văzut că în Noul Testament El era Om şi Dumnezeu, iar înainte de a
pleca în cer, a spus: „Am venit de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.”
(Ioan 13.3).

Când Pavel L-a întâlnit după înălţare, El avea aceeaşi
formă ca atunci când a condus Israelul: Stâlpul de Foc. Pavel L-a privit drept
în faţă şi pentru că nu era convertit, aceasta i-a cauzat probleme la ochi
pentru tot restul vieţii. A fost orb timp de câteva zile şi a fost dus pe o
stradă numită „Dreaptă”. În cetate, Dumnezeu avea un proroc, căruia I s-a
arătat într-o vedenie şi l-a trimis la Pavel ca să-şi pună mâinile peste el şi
să-i zică: „Frate Saule, Domnul Isus… m-a trimis ca să capeţi
vederea…”
(Fapte 9.17).

În continuare, am văzut că acelaşi Duh Sfânt, acelaşi
Domn Isus a venit şi la Petru, în formă de Lumină, şi l-a scos din închisoare.

Mai mult, acelaşi Domn Isus este şi în aceste zile în
acel Stâlp de Foc (Lumină) care conduce poporul Său, Biserica Sa, făcând
aceleaşi lucruri, dând vedenii, venind şi punând mâinile peste oameni în urma
unei vedenii…

Domnul Isus care mi s-a arătat sâmbăta trecută acasă
şi mi-a spus: „Va veni un bărbat brunet. El este grec, iar soţia lui este de
vârstă mijlocie şi va plânge la altar…”

El era olog de ambele picioare. Nervul echilibrului
era dus, aşa că nu-şi putea controla membrele şi era şi orb. Şi ca să fie o
dovadă dublă, era o doamnă care a venit pentru rugăciune şi s-a întors să-l
cheme pe fratele Thomas să vină să se roage, iar noi stăteam şi priveam cum se
desfăşurau lucrurile. Apoi m-am rugat pentru bolnavi, iar ea a venit ca să
confirme vedenia, m-a prins de mână şi a început să plângă spunând că au fost
trimişi aici de dr. Ackerman. Dr. Ackerman este prieten cu mine. El este
catolic, iar fiul său este preot la mănăstirea Saint Meinrad.

Bărbatul bolnav era din Jasper, iar Domnul l-a ridicat
din scaunul acela şi astfel a putut umbla. A primit şi vederea, aşa că vedea la
fel de bine ca oricare şi a plecat din sală pe deplin sănătos. Totul în urma
unei vedenii.

Frate Saule, Domnul Isus, care ţi s-a arătat pe
drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea, şi să te umpli de Duhul
Sfânt.”
(Fapte 9.17).

Ce minunat!

În continuare, am găsit că am primit această mare
mântuire şi că nu vom putea scăpa de mânia lui Dumnezeu  dacă o vom nesocoti şi vom sta nepăsători
faţă de ea.

În seara aceasta vom continua cu Cartea Evreilor şi
vom citi din capitolul 4. Dacă cineva doreşte să urmărească, am aici câteva
Biblii. Ridicaţi mâna şi unul dintre uşieri v-o va aduce.

Ne vom grăbi pentru că avem şi Cina.

Azi-dimineaţă am citit din ultima parte a capitolului
3 din Evrei şi ce bogăţie am găsit! Aş vrea să fiţi atenţi, pentru că voi citi
încă o dată versetele 15 şi 16, ca să avem un fundament:

„…câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,
nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.

Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce
auziseră? N-au fost oare toţi aceia, care ieşiseră din Egipt prin Moise?”

Aici El a spus să nu ne  împietrim inimile ca în ziua răzvrătirii.
Atunci ei L-au mâniat pe Dumnezeu, fiindcă El li-l dăduse pe Moise, prorocul
Său, şi un Semn care era cu Moise. Câţi ştiu care era Semnul? Stâlpul de Foc,
Evrei 13.

Noi nu ştim dacă adunarea a văzut acel Semn sau nu,
dar Moise L-a văzut pentru că s-a întâlnit cu El când i s-a arătat într-un rug
aprins. El era un Foc, iar copiii lui Israel   
l-au ascultat pe Moise şi au plecat din Egipt. Dar ce s-a întâmplat?
Imediat ce au ieşit din Egipt, Dumnezeu i-a condus spre o cursă, deoarece în
spatele lor venea oştirea lui Faraon, iar în faţă era Marea Roşie.

Dumnezeu i-a pus la încercare iar ei s-au speriat,
ceea ce L-a mâniat pe Dumnezeu. Şi le-a zis: „De ce vă plângeţi înaintea Mea?
Vorbiţi doar şi mergeţi mai departe!” 
Îmi place aceasta. Ei îl urmau pe Moise, iar Moise urma Stâlpul de Nor
care îi conducea spre ţara făgăduită.

Ce tablou minunat al Bisericii aflate în călătorie
spre Ţara făgăduită şi călăuzită de acelaşi Duh, cu aceleaşi semne şi minuni
despre care a vorbit Dumnezeu.

Acum observaţi. Ei au ajuns în pustiul păcatului, iar
apele erau amare, Mara. De ce i-a dus Dumnezeu la ape amare? Părea că-i duce la
ape bune, dar i-a condus la ape amare ca să le încerce credinţa. Lui îi place
să facă aceasta. Îi place să lase încercarea peste voi ca să Îşi arate apoi
dragostea şi puterea. Mulţi oameni se dau bătuţi când vine încercarea, dar noi
credem că Dumnezeu face minuni.

Am să vă spun ceva. Dacă Dumnezeu nu procedează
întotdeauna la fel când se ridică o problemă, înseamnă că este vinovat, pentru
că este părtinitor cu poporul Său. Dar suveranitatea lui Dumnezeu face ca în
fiecare caz să lucreze la fel cum a lucrat în primul caz de felul acela, altfel
ar fi greşit prima dată. Dacă Dumnezeu nu procedează la fel ca la început, dacă
în al doilea caz acţionează altfel, înseamnă că a greşit prima dată.

Astfel, dacă Dumnezeu a vindecat bolnavi în Vechiul
Testament, trebuie să facă acest lucru şi în Noul Testament şi astăzi, altfel
ar fi procedat greşit în vechime. El trebuie să acţioneze de fiecare dată la
fel, şi o va face atunci când credinţa întâlneşte condiţia.

Greşeala este la noi, nu la Dumnezeu. Noi am văzut
multe minuni remarcabile, iar criticii nu pot spune că nu este aşa, fiindcă
le-am văzut dovedite.

Înainte obişnuiau să spună: „Arată-ne o minune!” dar
acum nu o mai pot spune, pentru că noi putem dovedi aceasta. Chiar lumea
ştiinţifică a mărturisit că cu noi este o Fiinţă de forma unui Stâlp de Foc.
Fotografia Lui este aici, iar alta este expusă la Washington D.C. Este acelaşi
Hristos.

Cu câtva timp în urmă, fraţii lucrători mi-au spus:
„O, frate Branham, acesta este diavolul! Nu te lăsa păcălit!” Când i-am auzit
ce spun, m-am speriat şi nu am predicat aceste lucruri până nu a venit Dumnezeu
şi a descoperit că El este Acelaşi Isus ieri, azi şi în veci. Atunci au
încercat din nou să mă mişte de acolo, dar n-a fost posibil pentru că aceasta
este Scriptura; este Cuvântul lui Dumnezeu. Este o experienţă care ne-a întors
înapoi la cuvântul lui Dumnezeu şi la făgăduinţa Lui veşnică şi binecuvântată.

„…s-au răzvrătit după ce auziseră…”

Sigur că da. Ei erau istoviţi întotdeauna când mergeau
undeva şi  venea încercarea, şi ce făceau
atunci? Se dădeau bătuţi, se întrebau: „De ce se întâmplă toate acestea?” şi
voiau să se întoarcă în Egipt.

Este ciudat că în dimineaţa aceasta după ce am
predicat cât am putut de tare,  mulţi din
cei care au venit la altar se întrebau: „De ce mi se întâmplă mie?” Vedeţi?
Înseamnă că aceste cuvinte au trecut pe lângă urechile lor. Sunt aceiaşi oameni.

Isus a spus despre ei: „Aveţi ochi şi nu vedeţi!”
El le spunea aceasta ucenicilor, iar ei I-au zis: „Iată că acum ne vorbeşti
desluşit; acum credem. Nimeni nu are ce să-Ţi spună, fiindcă Dumnezeu Îţi arată
tot.”

„Acum credeţi?” (Ioan 16.29-31 – parafrazare).

Voi nu trebuie să Îi puneţi întrebări lui Dumnezeu,
pentru că paşii celui neprihănit au fost rânduiţi de Domnul, şi orice încercare
vine asupra voastră are scopul să vă încerce. De aceea, Biblia spune că cei
credincioşi sunt mai preţioşi decât aurul. Astfel, dacă Domnul îngăduie câteva
neputinţe peste voi, să vă amintiţi că este pentru corectarea voastră. „Căci
Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l
primeşte.”
(Evrei 12.6). Şi aceasta fără excepţie.

Aceste suferinţe vin ca să se vadă ce atitudine ai. Eşti
pe terenul de încercare al lui Dumnezeu, deoarece pământul este un teren de
încercare pentru voi.

Fiţi atenţi ce scrie mai departe:

„Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui?
Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră?

Vedem dar că n-au putut să intre din pricina
necredinţei lor.”
(v. 18-19).

Ce este păcatul? Necredinţa. Dumnezeu a venit la ei
într-un Stâlp de Foc, Şi-a trimis prorocul şi l-a uns, i-a dat să facă semne şi
minuni înaintea oamenilor şi i-a condus afară prin Stâlpul de Foc care era
lângă proroc. Cu toate acestea, în orice împrejurare au ajuns, au început să
cârtească, să enumere fiecare mică greşeală pe care au găsit-o la Moise, şi să
vorbească împotriva lui. Acest lucru l-a nemulţumit pe Dumnezeu, fiindcă ei
păcătuiau prin aceasta.

Ei trebuiau să asculte, dar în loc să facă aceasta
şi-au plecat urechile la argumente: „Cum este posibil aşa ceva?” Dacă El este
Dumnezeu, totul este posibil. Mai mult, va face ca toate lucrurile să lucreze
spre binele celor ce Îl iubesc.

Acum vom intra într-un studiu despre odihnă, despre
Sabat. Ei erau străini şi călători. Au fost în robie timp de patru sute de ani,
iar acum erau scoşi afară prin minunile lui Dumnezeu, conform făgăduinţei Lui.
Şi iată-i în călătorie spre ţara făgăduită. Printre ei şi-a făcut apariţia o
Lumină supranaturală care a început să-i conducă. Dar ce s-a întâmplat? Curând,
unii dintre ei au spus: „Cine este acest Moise? Cine te-a pus conducător peste
noi? Nu eşti şi tu unul dintre noi?”

„Cine te-a pus şeful nostru? Crezi că ştii mai multe
decât pastorul nostru? Crezi că eşti mai deştept decât conducătorii noştri
religioşi de astăzi?” Asta n-are nimic a face una cu alta. Acolo era Dumnezeu
în Stâlpul de Foc şi El adeverea că este lucrarea Sa. Nu conta cine era deştept
şi cine nu: ideea era ca ei să urmeze ceea ce Dumnezeu pusese înaintea lor.

Se părea că Moise a făcut o mare nebunie când s-a
ridicat să elibereze poporul Israel prin Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece el era
moştenitorul tuturor lucrurilor; era un mare general şi avea cea mai puternică
armată a vremii. Următorul pas era să devină Faraonul Egiptului. Putea să
aştepte să urce pe tron şi apoi să spună: „În ordine, copii, întoarceţi-vă
acasă!” Putea face aceasta, doar era Faraon, nu?

Dar Moise a privit făgăduinţa lui Dumnezeu prin
credinţă. Când a venit Îngerul Domnului la el, în cinci minute a ştiut mai mult
despre Dumnezeu decât a învăţat în patruzeci de ani de la toţi învăţaţii
Egiptului. A ştiut cine este şi a văzut înfăptuindu-se supranaturalul sub ochii
lui.

El i-a spus: „Eu voi fi cu tine, Moise; voi merge
înaintea ta.”
Şi i-a dat să facă semne şi minuni, iar ei au înţeles.

Acum erau în călătorie spre ţara de odihnă, pentru că
Dumnezeu le-a dat o odihnă, un loc în care nu mai trebuiau să primească sarcini
pe care să le îndeplinească.

Ce tablou minunat este acesta astăzi, când privim
Biserica şi vedem starea ei! Orice om născut din Duhul lui Dumnezeu
dispreţuieşte lumea şi lucrurile ei. „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea
Tatălui nu este în el.”
(1 Ioan 2.15). Aşa spune Biblia.

Orice pelerin adevărat, care merge pe calea aceasta,
urăşte lucrurile lumii. Urăşte să-i vadă pe oameni că beau sau fumează, urăşte
să le vadă pe femei umblând pe stradă cu acele haine sumare, urăşte jocurile de
noroc, etc.

Ieri, când veneam cu fratele Wood, am văzut pe stradă
o femeie foarte drăguţă, dar hainele de pe ea erau groaznice. Avea doar o
bucată de material înfăşurată în jurul trupului, puţin peste şolduri, legată cu
câte o panglică pe fiecare parte. Desigur, dacă mergea aşa pe stradă, fiecare
bărbat se întorcea şi privea după ea. Privind-o, m-am gândit:

„Ea nu-şi dă seama că în faţa lui Dumnezeu comite
adulter cu fiecare bărbat care a privit-o şi a dorit-o. Da, la judecată va
trebui să dea socoteală pentru acest lucru!” Aşa este.

Fratele Wood m-a întrebat:

„De ce face aceasta, frate Branham?”

„Păi ori este nebună, ori este posedată.” Acesta este
adevărul. O femeie decentă şi curată nu va purta niciodată asemenea haine. O
poate face numai dacă este posedată de diavolul. Aşa este.

Pelerinul care este în călătorie spre cer, trăieşte
într-o altă atmosferă. Nu trebuie să te îngrijorezi că se va uita la o asemenea
femeie, deoarece dacă Îl are pe Dumnezeu în inima lui îşi va întoarce capul,
fiindcă trăieşte într-o atmosferă care este la milioane de mile depărtare de
aceste lucruri. Aşa este. El nu vrea să fie găsit vinovat de acele lucruri la
judecată, aşa că îşi întoarce capul şi spune: „Dumnezeule, ai milă de femeia
aceasta!” şi îşi vede de drum.

Noi suntem în călătorie spre Canaanul nostru. Suntem
în călătorie spre odihna veşnică şi binecuvântată pe care   ne-a dat-o Dumnezeu. Desigur, în această
călătorie suntem ispitiţi de tot felul de lucruri, dar suntem ispitiţi fără să
păcătuim.

Acum ajungem la capitolul 4. Aş vrea să vă amintesc că
dacă Dumnezeu nu ne descoperă… Nu contează cât de mult mergi la biserică,
trebuie să vină Dumnezeu şi să-ţi descopere, pentru că numai aceasta scoate
afară toate lucrurile lumii.

Să începem cu capitolul 4:

„Să luăm bine seama, ca atâta vreme cât rămâne în
picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui…”

Amintiţi-vă că Israelul era în călătorie spre odihnă,
sub călăuzirea Stâlpului de Foc.

Acum am vrea să aflăm ce este această odihnă.

„Să luăm dar bine seama, ca atâta vreme cât rămâne în
picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se
pomenească venind prea târziu.”

Aici este făgăduinţa. Şi de ce trebuie să ne temem? Să
nu ne trezim venind prea târziu. El ne-a dat o făgăduinţă, iar gândul nostru
este: „Dacă suntem în drum spre odihnă, ce este această odihnă? Este aderarea
la o biserică? Este botezul? Este să devii membrul celei mai mari biserici din
oraş? Să porţi cele mai scumpe haine? Să ai o educaţie aleasă? Sunt banii
mulţi? Sau ar trebui să nu mai muncim ca să ne putem odihni?” Nu este nici una
din toate acestea.

Fiţi atenţi cum înţelegem noi şi ce spune Biblia:

„Să luăm dar bine seama, ca atâta vreme cât rămâne în
picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din noi să nu se
pomenească venind prea târziu.

Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor;  dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit,
nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.”
(v. 1-2).

Ce este Evanghelia? Vestea cea bună. Vestea bună care
a venit la ei în Egipt era că „Dumnezeu a trimis un izbăvitor care ne va scoate
şi ne va duce în ţara făgăduită.”

Vestea bună pentru noi este că „Dumnezeu a trimis un
Izbăvitor – pe Duhul Sfânt – şi astfel suntem în drum spre Ţara făgăduită.”
Oamenii au făcut tot felul de crezuri şi denominaţiuni, dar odihna noastă este
tot Dumnezeu, Duhul Sfânt.

Fiţi atenţi: „Căci şi nouă ni s-a adus o veste
bună ca şi lor;  dar lor cuvântul care
le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la
cei ce l-au auzit.”

O, fraţilor, daţi-mi voie să mă opresc puţin aici.
Indiferent cât de mult Cuvânt este propovăduit, cât de mult îţi place cum este
vorbit, dacă nu eşti părtaş la El nu îţi va folosi la nimic: „pentru că n-a
găsit credinţă la cei ce l-au auzit.”

Ei au văzut minunile săvârşite de Moise şi au spus:
„Este foarte frumos!” Au văzut Stâlpul de Foc sau l-au auzit pe Moise vorbind
despre El şi au spus: „O, este în ordine!” dar nu era o credinţă personală,
pentru că de îndată ce au ajuns în pustie, toţi au început să cârtească. Şi ce
spune Dumnezeu? Că au păcătuit prin faptul că s-au îndoit.  Să nu vă îndoiţi de nimic! Credeţi,
indiferent cât de greu este cazul! 

Ei au început să cârtească, iar Dumnezeu i-a pedepsit
pentru aceasta. Biblia spune că în mânia Sa, El a jurat că nu vor intra în
odihna Lui. Şi dacă nu greşesc, cred că în capitolul 3.17 scrie: „Şi cine au
fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce
păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?”

Din toţi cei care au ieşit din Egipt, numai doi au
intrat în ţara făgăduită; şi din milioanele de oameni care au trăit înainte de
potop, numai opt suflete au fost salvate, pentru că „strâmtă este poarta,
îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.”
(Matei
7.14).

Unii oameni spun: „Frate Branham, atunci ce este cu
acele mii şi mii despre care vorbeşte Biblia că se vor arăta acolo?”
Amintiţi-vă câţi au murit în fiecare generaţie, şi câţi au fost creştini de-a
lungul epocilor? Ei vor învia; ei alcătuiesc Trupul. Voi aşteptaţi să iasă sute
de milioane din America sau din lume, dar s-ar putea să nu fie nici cincizeci.
Adevărul este că numărul mare al Bisericii zace în ţărână, este în aşteptare.
Ei sunt nestematele lui Dumnezeu care se odihnesc în ţărână, dar sufletele lor
sunt sub altarul lui Dumnezeu. Ei nu sunt în adevărata stare; sunt într-un trup
de teofanie şi strigă la Dumnezeu: „Până când…?” Se pot vedea, dar nu
pot da mâna unul cu celălalt în acel fel de trup.

Dacă ar fi să pleci în seara aceasta în slavă şi te
vei întâlni cu mama ta, nu vei putea să-i strângi mâna, fiindcă ea nu are o
mână ca aceasta. Prezenţa ei o simţi într-un alt fel.

În cer nu va mai fi căsătorie. De ce? Pentru că acolo
este o altfel de dragoste; acolo nu mai este dorinţă sexuală. Toate aceste  lucruri au trecut, tu eşti curat şi pur.

Totuşi, nu ai fost creat pentru acea stare: în acel
trup eşti doar în aşteptare. Tu tânjeşti că te întorci înapoi, unde ai fost
creat ca bărbat şi femeie, iar atunci Dumnezeu va ridica din ţărâna pământului
acest trup şi îl va proslăvi. Atunci vei vedea, vei gusta, vei simţi, vei
mirosi şi vei auzi.

Noi nu am putea duce viaţa unui înger fiindcă nu am
fost creaţi îngeri. Pe ei, Dumnezeu i-a creat îngeri, iar pe mine şi pe tine
ne-a făcut bărbat şi femeie, de aceea aceasta este starea în care vom fi de-a
pururi la binecuvântata Lui venire.

Dumnezeu le-a arătat Stâlpul de Foc; le-a arătat semne
şi minuni, i-a călăuzit şi i-a dus în ispită ca să-i încerce. Nu aţi avut şi
voi o mulţime de ispite? Nu vă plângeţi niciodată de ele, ci bucuraţi-vă,
pentru că Dumnezeu este cu voi. El vă încearcă credinţa. Uitaţi-vă la Iov din
Vechiul Testament. Ce a spus Domnul despre el?

Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe
pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet…”
(Iov 2.3).

„Sigur că da, dacă nu are nici o problemă, nici o
îngrijorare, n-are probleme financiare, totul îi merge bine, chiar şi
sănătatea: nu are nici o boală, nici o durere… Ia     dă-mi-l pe mână şi îl voi face să te
blesteme în faţă!”

Şi Domnul i-a zis: „Este în mâna ta, dar să-i cruţi
viaţa.”

O, a făcut tot ce a putut împotriva lui, dar nu l-a
putut clinti, fiindcă Iov ştia că a adus acea jertfă. El era drept. Prietenii
au venit şi l-au acuzat spunând: „Iov, tu ai păcătuit şi Dumnezeu te
pedepseşte!” dar el ştia bine că nu a păcătuit cu nimic înaintea lui Dumnezeu.
Ştia că era drept şi asta nu fiindcă el era un om drept, ci pentru că Dumnezeu
a acceptat arderea jertfită în locul lui.

În seara aceasta, noi ştim că viaţa lui s-a dovedit a
fi neprihănită. Dar tu nu ajungi în slavă pentru că ai încercat să-l ajuţi pe
vecinul tău şi nici pentru că ai mers la biserică, ci vei merge acasă în slavă
pentru că ai acceptat neprihănirea lui Isus Hristos.

Să citim mai departe:

„Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor;  dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit,
nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.”

Vedeţi, cei ce au auzit Cuvântul nu aveau credinţă.

Gândiţi-vă că prin slujba aceasta mică pe care mi-a
dat-o Domnul, în seara aceasta ar trebui să fie salvaţi patruzeci de milioane
de americani. Dar ştiţi ce spun ei? „Este telepatie mintală. Este unul care
citeşte gândurile. El nu aparţine bisericii noastre…” Vedeţi? Indiferent cât le
citeşti şi le dovedeşti că este Cuvântul lui Dumnezeu, că este făgăduinţa Lui;
indiferent cât de ştiinţific le dovedeşti că este Adevărul, ei nu pot crede.
Biblia spune aceasta.

„Şi atunci ce rost mai are să predici?” Dumnezeu
trebuie să aibă un martor ca să-i osândească în ziua aceea. Cuvântul a fost
propovăduit şi adeverit printre ei, dar cu toate acestea ei Îl nesocotesc şi Îi
întorc spatele. Atunci nu mai rămâne decât judecata.

Dumnezeu nu poate judeca o naţiune decât după ce îi dă
o şansă înaintea judecăţii.

Şi acum ce vom spune?

„Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna”
despre care a vorbit El când a zis: „Am jurat în mânia Mea, că nu vor intra în
odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea
lumii.

Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea:
„Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”
(v. 3-4)

Eu nu vreau să-i rănesc pe cei ce au un fel de
religie. Nu acesta este scopul meu. Eu am mers şi am propovăduit pe câmpul
Evangheliei învăţătura fundamentală evanghelică, dar când sunt în Tabernacol,
printre copiii mei, am dreptul să predic ceea ce cred că este învăţătură şi
adevăr. Înţelegeţi?

Eu am mii de prieteni buni care sunt adventişti de
ziua a şaptea. Cu toate acestea, marea mişcare adventistă numită „Glasul
prorociei” este categoric împotriva mea. Astfel, ei au afirmat că eu aş fi spus
că Lumina care mă însoţeşte este un Înger şi că eu sunt Dumnezeu şi am venit în
lume să fac lucruri mari pentru ca oamenii să creadă că sunt Dumnezeu. Aceasta
au spus despre mine cei de la „Glasul prorociei” din California.

Să ştiţi că ceea ce voi spune nu este împotriva
bisericii adventiste de ziua a şaptea sau a altei biserici, ci o spun de dragul
Evangheliei…. Vom ajunge imediat şi la penticostali. Vom ajunge şi la baptişti
ca să arătăm că Dumnezeu nu favorizează nici o denominaţiune. Aşa este. El
lucrează cu fiecare individual. Dumnezeu nu lucrează cu o denominaţiune.
Conform Cuvântului Său, nu a făcut-o şi nici nu o va face vreodată. El lucrează
cu fiecare individ în parte, nu cu denominaţiunea.

Ascultaţi cu atenţie şi atunci, de fiecare dată când
se va ridica această întrebare în voi, totul va fi bine clarificat. Fie ca
Domnul să ne ajute. Să citim versetul 4:

„Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a
şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”

Fiţi atenţi! El vorbeşte despre Sabat. Câţi ştiu ce
înseamnă cuvântul „Sabat” în evreieşte? 
„Odihnă”. Aşa-i că sună ciudat? Da.

Aşa-i că şi cuvântul „sfinţit” sună ciudat?  Acesta este un cuvânt grecesc şi înseamnă
„făcut sfânt”, iar în engleză înseamnă „curăţit”.

„Sabatul” înseamnă „ziua de odihnă”. Aceasta era
vechiul Sabat: O zi de odihnă. Deci când vezi scris „odihnă”, aceasta înseamnă
„Sabat”. În ordine.

Acum priviţi.

Mulţi oameni ţin Sabatul, în timp ce alţii fac din
duminică un idol, o zi de închinare. Dumnezeu să mă ajute ca prin harul şi
Cuvântul Lui, să vă pot dovedi că conform Cuvântului şi unul şi altul este
greşit. Adevărul este că noi trebuie să ne ghidăm după Cuvânt şi nu după ceea
ce spun adventiştii, protestanţii sau catolicii.

Acum vom vorbi puţin despre odihna lui Dumnezeu din
ziua a şaptea.

„Dumnezeu…în ziua a şaptea S-a odihnit de toată
lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.”
(Geneza 2.3).

Dumnezeu a avut un Sabat, o zi de odihnă lungă de o
mie de ani: un tip spre Împărăţia de o mie de ani.

„Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a
şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”

Prenumele personal întăreşte că Cel care S-a odihnit
în ziua a şaptea de toate lucrările Lui este Dumnezeu.

„Căci într-un loc (sub Lege)…a vorbit iarăşi: „Nu vor intra în
odihna Mea.”

Dumnezeu S-a odihnit fizic. El a făcut cerurile şi
pământul în şase zile, iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrările Lui.
El S-a odihnit o mie de ani, fiindcă Biblia spune că „pentru Domnul, o zi
este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.”
(2 Petru 3.8). Câţi
din voi ştiu aceasta? Bine. Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea  şi a vorbit despre aceasta într-un anumit loc.

Să citim mai departe.

„Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a
şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”

Şi aici este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!”

După ce au ieşit din Egipt, El a dat evreilor Sabatul,
a şaptea zi.

Fiţi atenţi!

„Deci, fiindcă rămâne să intre unii în odihna aceasta,
şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea,
din pricina neascultării lor…”

El vorbeşte aici despre Lege, dar ei n-au avut
credinţă şi nu au ţinut-o. Ei au ţinut Sabatul ca aducere aminte a faptului că
vor merge într-o Ţară a Sabatului, unde se vor odihni veşnic de toate
necazurile, problemele şi sarcinile lor. Ei erau în călătorie spre ţara de
odihnă în care curgea lapte şi miere, iar strugurii erau atât de mari încât doi
bărbaţi au adus un ciorchine. O, ce ţară binecuvântată de odihnă!

Dar când au ajuns la graniţele acelei ţări nu au putut
să intre în ea din pricina necredinţei lor. Mai aveau doar patruzeci de mile
până acolo, dar au fost întorşi înapoi şi au pribegit patruzeci de ani prin
pustie, din pricina necredinţei lor.

Dumnezeu le-a dat un proroc, le-a dat semnul Lui,  le-a dat Stâlpul de Foc, a făcut semne şi
minuni şi le-a propovăduit Evanghelia, dar ei s-au întors şi au pribegit prin pustie,
iar trupurile lor moarte au rămas acolo.

Isus le-a spus evreilor: „Părinţii voştri au mâncat
mană în pustie şi au murit.

Eu sunt Pâinea vie care S-a pogorât din cer… Moise nu
v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine din cer. Dacă
mănâncă cineva din Pâinea aceasta, va trăi în veac..”
(Ioan 6.49,32,51). Aceasta-i deosebirea.

Ei au băut mulţi ani din Stânca din pustie, iar El a
spus: „Eu sunt acea Stâncă!” Binecuvântat să fie Numele Lui sfânt. „Eu sunt
acea Stâncă!” Cum putea fi El acea Stâncă? Era o Stâncă spirituală care a
însoţit Israelul.

Moise avea în mână un toiag care era toiagul judecăţii
lui Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu i-a spus să lovească Stânca şi el a lovit-o, iar
când a făcut aceasta, apa a ţâşnit din ea. Stânca aceea era Hristos, iar
judecata lui Dumnezeu pentru păcat a căzut asupra Lui. Da, Dumnezeu a făcut ca
toată nelegiuirea noastră să cadă asupra Lui, iar acea nelegiuire   I-a rupt inima din piept. Din inima Lui a
curs Duhul Sfânt, ca un râu, pentru un popor care era pe moarte. „Eu sunt
acea Stâncă din pustie!”

„Ce vrei să spui?” L-au întrebat ei.

Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să
vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.”

„N-ai nici cincizeci de ani şi ai văzut pe Avraam?”

„Adevărat vă spun că, mai înainte să se nască Avraam,
sunt Eu.”
(Ioan 8.56-58).
Eu sunt marele „Eu sunt” din rugul aprins. Eu sunt acel Foc din tufişul aprins.
Eu am ieşit de la Dumnezeu şi mă întorc la Dumnezeu.”

El a venit de la Dumnezeu, S-a făcut trup şi a locuit
printre noi, apoi S-a întors în acelaşi Stâlp de Foc; iar în seara aceasta,
după două mii de ani, El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, făcând acelaşi
lucru şi călăuzindu-Şi copiii binecuvântaţi.

Şi aici în Evrei, Pavel spune: „El hotărăşte din
nou o zi…”
 Când Dumnezeu Şi-a
încheiat lucrarea, a hotărât o altă zi. O, dacă ar auzi şi ar vedea! Ei ţin
însă Sabate, luni noi, etc. Acolo încearcă să vă tragă fraţii adventişti.

Să citim versetul 6: „Deci, fiindcă rămâne să
intre unii în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea
bună n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor…”

Acum versetul 7: „El hotărăşte din nou o zi:
„Astăzi”, – zicând în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi,
dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”

O, Doamne, eu spun că Scriptura este inspirată
matematic! Spun că fiecare verset al ei este inspirat şi că matematica Bibliei
este desăvârşită.

Aţi observat că Statele Unite este simbolizată prin
numărul „13” în tot ce face? Ştiaţi că a început cu 13 colonii? Ştiaţi că la
început steagul ei a avut 13 stele şi că Biblia vorbeşte despre ea în capitolul
13? Sigur că da. Micuţa fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, a ieşit
din pământ. Cele două coarne simbolizează puterea civilă şi ecleziastică. Ea
semăna cu un miel – vorbeşte despre libertatea religiei, dar după o vreme va
vorbi ca un balaur, iar atunci ia toată puterea pe care a folosit-o înainte
Roma. Aceasta o aşteaptă pe naţiunea noastră. Să vă notaţi aceste lucruri.
Urmăriţi unirea Confederaţiei Bisericilor cu Biserica Catolică şi veţi vedea ce
se va întâmpla.

Oamenii care urmează Stâlpul de Foc vor avea în mod
sigur un timp greu, dar ei sunt gata pentru transformarea care va avea loc în
timpul acela, sunt gata de plecare, pentru că „Mielul o va birui”, spune
Biblia, şi la fel cei credincioşi şi aleşi, care L-au urmat, pentru că ei sunt
poporul lui Dumnezeu.

Ascultaţi versetul 7: „El hotărăşte din nou o
zi: „Astăzi”, – zicând în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus:
„Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”

„Şapte” este un număr complet, desăvârşit. „Trei” este
numărul vieţii, dar „şapte” este un număr desăvârşit şi dă Sabatul desăvârşit.

Deci nu uitaţi! Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam, apoi a
vorbit prin Lege şi a treia oară a hotărât o zi:

„El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând în
David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,
nu vă împietriţi inimile!”

Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi
Dumnezeu după aceea de o altă zi.”

Prin Isus Hristos, Legea a fost schimbată cu harul.
Iar Harul a arătat ce face Dumnezeu, nu noi; nu meritele noastre, ci meritul
Lui. Totul s-a schimbat.

Când Moise a adus Legea, acolo scria: „Să nu curveşti;
să nu furi; să nu ucizi; să ţii Sabatul ca o zi sfântă, etc.” Şi ce s-a
întâmplat? Diavolul a venit şi l-a ispitit pe Moise; l-a privit cu atenţie
pentru că a văzut că avea un punct slab: se înfuria repede. Astfel, când a
venit de pe munte şi a văzut că poporul se închina la viţelul de aur, a trântit
la pământ tablele Legii care conţineau poruncile lui Dumnezeu şi le-a spart,
ceea ce arăta că preoţimea va fi ruptă. Apoi Dumnezeu i le-a dat din nou.

Acelaşi lucru l-a făcut cu Isus când S-a întors din
pustie flămând, după patruzeci de zile de post. Acela era singurul Lui punct
slab, iar diavolul a venit la El şi I-a zis:

Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca
pietrele acestea să se facă pâini.
(Matei 4.3). Fă o minune şi atunci Te
voi crede.”

Dar Isus i-a răspuns: „Este scris: „Omul nu
trăieşte numai cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
(v.
4).

El nu L-a putut birui ca pe Moise, pentru că Isus S-a
dus direct la Cuvânt.

Apoi L-a dus pe înălţimea Templului şi I-a zis: „Dacă
eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos!”
Vedeţi? El I-a adus în faţă textul
biblic care spune: „…căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să
vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua de mâini ca nu cumva să te loveşti cu
piciorul de vreo piatră.”
(v.5-6).

Isus S-a dus din nou la Cuvânt şi l-a certat.

Atunci „Diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi   I-a arătat Statele Unite, Germania, Elveţia
şi toate naţiunile lumii zicând:

Toate acestea sunt ale mele şi pot să fac ce vreau
cu ele
(Nu este de mirare că avem războaie şi necazuri. Nu-i de mirare că
femeile se dezbracă tot mai mult şi trec mai departe fără ca legea să le
condamne; toate sunt stăpânite de diavolul. Aşa spune Biblia). Şi Satana a zis:

Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei
arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.”
(v. 9).

Dar Isus i-a răspuns: „Pleacă Satano! Căci este
scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.”
(v.
10).

Isus ştia că El va fi Moştenitorul tuturor lucrurilor
în marele Mileniu, când va veni Împărăţia Lui: „Voia Ta să se facă în cer şi
pe pământ.”
Acolo nu se vor mai purta pantaloni scurţi, nu se va mai bea,
nu vor mai fi pofte, nu va mai fi curvie, nu va mai fi moarte, nu va mai fi
tristeţe. El va fi Moştenitorul fiecărei naţiuni. Toate sunt ale Lui. Aşa este.
Satana le deţine doar o perioadă de timp, şi anume: cea în care trăim, dar Hristos
va moşteni totul.

„El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând în
David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,
nu vă împietriţi inimile!”

Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi
Dumnezeu după aceea de o altă zi.”
(v. 7-8).

Fiţi atenţi ce scrie aici, fraţilor adventişti! Şi tot
Pavel spune în Galateni 1.8: „…dacă un înger din cer vine să vă
propovăduiască o altă Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o
noi, să fie anatema!”

În versetul 8 din Evrei 4, scrie: Căci, dacă
le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.”

Priviţi-L pe Isus pe munte, după ce l-a biruit pe
diavolul. El era uns, gata pentru slujbă. Şi ce a spus?

Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu
ucizi; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii.”

Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său, va
cădea sub pedeapsa judecăţii..”
(Matei 5.21-22).

Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu
preacurveşti!”
(Atunci trebuiau să săvârşească actul curviei ca să fie
vinovaţi).

Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o
poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.”

El a trecut peste cea de-a patra poruncă. Dar le-a dat
odihna? Să vedem ce scrie în versetul 7 din Evrei 4:

„El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând în
David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,
nu vă împietriţi inimile!”

Sute de ani după moartea lui David, S-a ridicat Isus,
Fiul lui David şi El a spus: „Dacă vor asculta glasul meu şi nu îşi vor
împietri inimile, Dumnezeu îi va primi.”

Acum fiţi atenţi ce citim în versetul 9:

„Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul
lui Dumnezeu.”

Deci dacă ar fi fost vorba de ţinerea unei zile, El ar
fi vorbit despre aceasta. Atunci ar fi spus: „Nu mai trebuie să ţineţi Sabatul,
ziua a şaptea, pentru că vreau să ţineţi duminica.” Înţelegeţi? El ar fi
trebuit să spună: „Să vă închinaţi duminica, în ziua a opta, pentru că aceea
este odihna.” Sau dacă ar fi vrut să se ţină Sabatul în continuare, ar fi spus:
„Continuaţi să ţineţi ziua a şaptea!” Dar El nu a spus aşa ceva, ci a zis:

Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi
Dumnezeu după aceea de o altă zi.”

Să mergem mai departe. Fiţi atenţi!

„Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul
lui Dumnezeu.

Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el
de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.”
(v. 9-10).

Aţi văzut? Haideţi să luăm nişte texte ca să întărim
aceasta. Deci după ce Dumnezeu a făcut lumea în şase zile, S-a odihnit în ziua
a şaptea şi nu a mai lucrat. Binecuvântat să fie Numele Domnului. El a ridicat
lumea, a pus creaţia în ea şi după ce a terminat totul, S-a dus să se
odihnească.

Apoi, după acea mie de ani a venit păcatul, iar atunci
a fost reprezentat Mielul, Hristos.

După cum ştim, evreilor le-a fost dat Sabatul, ca un
tip al zilei a şaptea de odihnă.

„El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând în
David, după atâta vreme…”
Vine o altă odihnă.

Ce este acea odihnă? Deschideţi cu mine la Matei 11,
ultima parte. În încheierea predicii de pe munte, El a spus: „…oricine se
uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.”
„Oricine se mânie pe fratele lui, va cădea sub pedeapsa judecăţii…”
etc.
(Matei 5.28,22). El a spus toate aceste lucruri, dar nu S-a atins de porunca a
patra. Acum El termină, iar Sabatul este marea promisiune a lui Dumnezeu. Este
o odihnă.

Acum fiţi atenţi ce spune El în versetul 27 din
capitolul 11: „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi
nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl…”
Vedeţi? Voi nu Îl
puteţi cunoaşte pe Unul fără să-L cunoaşteţi pe celălalt, fiindcă El era Tatăl
arătat în trup. „…tot astfel, nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de
Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.”

Dumnezeu nu este trei persoane. Dacă avem trei
dumnezei, suntem păgâni. Care este Dumnezeu? Nu sunt trei dumnezei, ci sunt
trei slujbe ale aceluiaşi Dumnezeu.

 Astfel, în
pustie El era Tatăl în forma Duhului Sfânt, în acel Stâlp de Foc.

Când a folosit slujba de Fiu, El era Fiul şi a spus: „Peste
puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea. Voi pleca, dar voi reveni şi voi fi cu
voi până la sfârşitul lumii.”

Vedeţi? El era Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, iar în 1
Ioan 5.7 scrie că „..trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi
Duhul Sfânt, şi aceştia trei una sunt.”

Filip I-a zis odată: „Doamne, arată-ne pe Tatăl şi
ne este de ajuns.”
Şi Isus i-a răspuns:

De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut,
Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici Tu dar: „Arată-ne pe
Tatăl?”

Unitarienii au încercat să facă din cele trei slujbe
ale lui Dumnezeu: ca Tată, ca Fiu şi ca Duh Sfânt, o singură slujbă, ca şi cum
ai face din toate degetele, unul singur. Dar aşa ceva este greşit! Isus nu
putea fi propriul Său Tată.  Cum putea să
fie propriul Său Tată? Pe altă parte, dacă Dumnezeu ar fi altcineva şi nu Duhul
Sfânt, Isus ar avea doi taţi, deoarece Biblia spune că Duhul Sfânt a umbrit-o
pe Maria şi ea a zămislit (Luca 1.35). Acelaşi lucru este scris şi în Matei
1.18: „Maria, mama Lui, … s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.”

Atunci cine este Tatăl lui Isus: Duhul Sfânt sau
Dumnezeu? Dacă nu ar fi acelaşi Duh, Isus ar fi avut o naştere nelegitimă,
deoarece ar fi avut doi taţi.

Învăţătura trinitară este o dogmă catolică; ea nu a
fost niciodată o învăţătură creştină. Martin Luther a luat-o şi a dus-o mai
departe în mişcarea luterană, şi la fel a făcut Wesley, dar este o greşeală. Nu
este Adevărul; nu a fost niciodată. Nicăieri în Biblie nu se porunceşte
propovăduirea a trei dumnezei, pentru că este un singur Dumnezeu. Mai mult,
Biblia spune: „Ascultă Israele! Eu sunt Domnul Dumnezeul tău”. Un singur
Dumnezeu.

În Africa, ei botezau o dată pentru Tatăl, o dată
pentru Fiul şi o dată pentru Duhul Sfânt. Şi este normal ca evreul să întrebe:
„Care din ei este Dumnezeul vostru? Tatăl, Fiul sau Duhul Sfânt?” Vedeţi?
Biblia spune că ei sunt una.

Isus era cortul în care a locuit Dumnezeu. Acest lucru
este scris în 1 Timotei 3.16: „Şi fără îndoială mare este taina evlaviei…
„Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut
de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost
luat în slavă.”

El era Dumnezeu, deoarece Biblia spune că se va numi
Emanuel, care tălmăcit înseamnă „Dumnezeu este cu noi.” Tot Biblia spune că în
El a locuit trupeşte toată plinătatea dumnezeirii. (Coloseni 2.9).

Aşa cum am spus şi aseară, la început Dumnezeu era
Duh. Şi de la Dumnezeu a ieşit Logosul sau Teofania care era o formă de Om
numită Fiul lui Dumnezeu. El a venit pe pământ într-un trup de carne încă
înainte să vină în Isus Hristos. Am să vă dovedesc aceasta, fraţilor.

Biblia spune că Moise a dorit să-L vadă, iar Dumnezeu
l-a ascuns într-o stâncă. Şi când a trecut pe lângă el, era ca spatele unui om.
Aceea era o Teofanie. Exact. Apoi acea Teofanie a trebuit să se facă trup; nu o
altă persoană, ci aceeaşi Persoană trebuia să devină Om şi să ia boldul morţii
în trupul Său. Când albina înţeapă, îşi lasă acul acolo. Din pricina păcatului,
El trebuia să pună un bold în trupul omenesc. Şi ce s-a întâmplat, fraţilor?
Când Satan a înfipt acel bold în trupul lui Emanuel, l-a pierdut. Da, domnilor.
Aşa se face că acum poate bâzâi, dar nu mai are boldul.

Nu-i de mirare că atunci când erau gata să-i taie
capul, Pavel a spus: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul,
moarte?”

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă
biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.”
(1 Corinteni 15.55,57).

Iată! Era de trebuinţă ca Dumnezeu însuşi să facă
aceasta! El a venit şi S-a arătat în trup, iar după ce a isprăvit lucrarea, S-a
întors în Duh.

Poate zici: „Frate Branham, încă nu ne-ai spus când
S-a făcut Dumnezeu trup înainte să vină în Hristos.”

Ei bine, într-o zi când Avraam stătea în cortul lui, a
fost vizitat de Dumnezeu şi de doi îngeri în trup omenesc. Ei aveau hainele
prăfuite şi erau obosiţi, iar Avraam i-a poftit să stea jos. Apoi a luat un
viţel, l-a tăiat şi l-a fript, în timp ce Sara a luat făină şi a frământat
nişte turte. Le-a adus şi unt şi late, şi Dumnezeu a mâncat din toate. Aleluia!

Acesta este motivul pentru care:

„Credinţa mea priveşte în sus,

Spre Tine, Miel al Calvarului!”

Credeţi că este prea mult pentru Dumnezeu să facă
aceasta? Dumnezeu, care a făcut tot calciul şi potasiul, şi toate lucrurile din
lume, a venit să-l viziteze pe Avraam într-un trup de carne. Şi ce a zis El?

Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…”

Noi suntem făcuţi din şaisprezece elemente. Astfel, El
a luat nişte potasiu, calciu, lumină cosmică, puţin petrol, etc şi…” (Fratele
Branham suflă…) „Păşeşte în acesta, Gavrile!” Un trup… (Fratele Branham suflă).
„Păşeşte în acesta şi tu…” Şi a intrat acolo. Doi îngeri din cer. Dumnezeu S-a
aplecat şi a luat încă o mână de ţărână… (Fratele Branham suflă) şi a intrat El
însuşi în acela, apoi a venit jos şi a fost flămând.

Ce ziceţi de aceasta, fraţi adventişti care nu mâncaţi
carne? Vom ajunge imediat şi acolo. Dumnezeul cel Atotputernic, IeHoVaH… să
vedeţi dacă nu este acelaşi Nume ca Cel din rugul aprins. Aleluia!

Şi când a fost pe pământ, El a zis: „Înainte să se
nască Avraam, sunt Eu!”
(Ioan 8.58), acelaşi care S-a arătat în rugul
aprins, Elohim. Aşa este. El era Cel din rugul aprins. Şi tot El este Cel care
l-a vizitat pe Avraam într-un trup de carne, a mâncat carne de viţel, turte cu
unt şi a băut lapte. Binecuvântat fie Numele sfânt al lui Dumnezeu.

În timp ce stătea cu spatele spre cort, El a spus: „La
anul pe vremea aceasta Mă voi întoarce la tine şi vei avea un fiu. Tu ai o sută
de ani şi Sara nouăzeci.” Sara a râs în sinea ei când a auzit aceste cuvinte,
dar El a zis:

„De ce a râs Sara?”

Avraam a întrebat-o: „Sara, ai râs?”

„Eu nu!” a răspuns ea, iar El a întărit: „Ba da, ai
râs!”

Ce fel de teofanie era aceea? Ce fel de citire a
gândurilor? El face şi astăzi aceleaşi lucruri, pentru că este IeHoVaH-Jireh,
IeHoVaH-Rafa, Acelaşi ieri, azi şi în veci. El nu dă greş niciodată.

Uitaţi-vă la El! A stat acolo şi a vorbit cu Avraam,
apoi S-a făcut nevăzut. Iar marele patriarh Avraam spune că a vorbit faţă în
faţă cu Dumnezeu. Elohim, acelaşi Dumnezeu. Aţi înţeles? Nu trei persoane, ci
trei slujbe ale aceleaşi Persoane.

La început a fost la fel. El era acel mare Duh în care
se găsea toată credincioşia, dragostea, pacea, tot ce era desăvârşit.  Apoi a început să formeze un trup, o
teofanie, acel fel de trup în care vom merge după moarte; nu un trup proslăvit,
ci un trup ca al îngerilor, care are formă şi toate.

De fiecare dată când văd un copac, mă gândesc: „Acest
copac este umbra, negativul care arată că undeva este un pozitiv.” O
Inteligenţă a făcut acel copac din ceva…. Şi tot ce este pe acest pământ
reflectă ceea ce este în cer. Aşa spune Biblia. 
Astfel, dacă aici este un pom care trebuie să moară, în slavă este unul
care nu va pieri niciodată.

Văd o pereche tânără, soţ şi soţie, care merg pe
stradă. Ce reflectă ei? Lăudat să fie Numele Domnului, căci în cer este un
cuplu care nu va pieri niciodată. Dacă acest cort pământesc se va desface, avem
deja unul care ne aşteaptă, o teofanie.

Marele Duh care a locuit în Fiul Isus, locuieşte acum
în Biserică: „În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că Tatăl
este în Mine şi că  Eu sunt  în voi.”

Tot ce era Dumnezeu, s-a turnat în Isus; şi tot ce era
Isus, s-a turnat în Biserică. „Eu în Tatăl, Tatăl în Mine; Eu în voi şi voi
în Mine.”

Problema bisericii de astăzi este că a primit
învăţături din acele întâlniri la ceaiuri şi partide de cărţi. Nu-i de mirare că
avem haosul pe care-l avem. Noi nu avem nevoie de programe pentru copii, şi
nici de întruniri. Ceea ce ne trebuie, este să se propovăduiască vechea
Evanghelie aspră, prin bărbaţi care stau cu Sabia ridicată.

Aceasta ne trebuie astăzi, nu o teologie care să ne
mângâie. Ne trebuie Evanghelia aspră predicată în Lumina şi puterea Duhului
Sfânt.

Acum observaţi:

„El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând în
David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,
nu vă împietriţi inimile!”

Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi
Dumnezeu după aceea de o altă zi.

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui
Dumnezeu.”
(v. 7-9).

Şi Matei 11.27: „Toate lucrurile Mi-au fost date în
mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot
astfel, nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea
Fiul să i-L descopere.”

Vedeţi, nu contează cât de mult citeşti, nici cât de
mult vrea episcopul să ştii, ci cât de mult vrea Dumnezeu să ştii. Dacă nu poţi
vedea această descoperire, nu-l întreba pe episcop, ci întreabă-L pe Dumnezeu;
nu-l întreba pe păstorul tău, ci întreabă-L pe Dumnezeu. Fiul Se descoperă; El
Se descoperă (El = pronume personal).

Ascultaţi mai departe, căci aceasta vă va scutura
puţin:

Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi
Eu vă voi da odihnă
(Sabat).

Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la
Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru
sufletele voastre.

Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11.28-30).

Acum priviţi încă odată ce spune şi Pavel în Evrei
4.8-10:

„Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi
Dumnezeu după aceea de o altă zi.

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui
Dumnezeu.

Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el
de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.”

Poate ai douăzeci de ani, treizeci sau cincizeci de
ani, dar nu te împietri în clipa când auzi glasul Domnului la uşa ta!

…Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce
M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte
la viaţă.”
(Ioan 5.24).

Şi ce se întâmplă? Primeşti Duhul Sfânt; Hristos intră
în tine. Cum adică?

Deschideţi împreună cu mine la Isaia 28.8 şi să citim
ce spune prorocul acolo:

„Toate mesele sunt pline de vărsături murdare,  şi nu mai este nici un loc curat.”

Daţi-mi voie să mă opresc puţin aici. Şi aşa cum a
spus Ernie Fandler din Elveţia, „să pătrundă bine!”

„Toate mesele sunt pline de vărsături murdare,  şi nu mai este nici un loc curat.”

„…Cum spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la
ce vărsase”, şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în
mocirlă.”
(2 Petru 2.22).

Ce se întâmplă cu voi, metodiştilor? Voi aţi avut
Lumina? Ce s-a întâmplat? Dumnezeu a luat-o din mâna voastră şi a dat-o
nazarinenilor.

Ce s-a întâmplat cu voi, nazarinenilor? Odată aveaţi
Lumina, dar Dumnezeu a luat-o din mâna voastră şi a dat-o la penticostali.
Corect. Voi, cei din „Biserica lui Dumnezeu” şi toţi ceilalţi, aţi respins
Lumina, v-aţi organizat şi aţi spus: „Nu vom crede nimic altceva decât
aceasta!” Din pricina aceasta, Dumnezeu a plecat dintre voi, arătându-vă că are
un popor care Îl va urma cu credincioşie.

Ce s-a întâmplat cu voi, penticostalii? Voi aţi avut
Lumina, dar Dumnezeu a luat-o din mijlocul vostru. Stâlpul de Foc a plecat mai
departe. De fiecare dată când Stâlpul de Foc a mers mai departe, Biserica s-a
dus cu El.

Luther a ieşit din Biserica Catolică, dar când
biserica lui s-a organizat,  Stâlpul de
Foc a plecat mai departe cu Wesley; apoi, când biserica lui Wesley s-a
organizat, Stâlpul de Foc a mers mai departe cu nazarinenii. Dar şi ei s-au
organizat, apoi a făcut-o şi „Biserica lui Dumnezeu”. Şi ce s-a întâmplat
atunci? Penticostalii au văzut Focul şi L-au urmat. Dar ce aţi făcut şi voi?
Aţi făcut din vorbirea în limbi o doctrină, spunând că toţi trebuie să
vorbească în limbi, deoarece aceasta este dovada botezului cu Duhul Sfânt.
Atunci Dumnezeu S-a dus mai departe şi v-a lăsat acolo unde aţi rămas.

Ce s-a întâmplat cu voi, unitarienii? Aţi găsit
botezul în Numele lui Isus, dar aţi făcut din asta o doctrină şi v-aţi separat
de restul, iar Dumnezeu S-a dus mai departe şi v-a lăsat unde aţi rămas.

Ce s-a întâmplat cu „Adunarea lui Dumnezeu”, cu
vechiul consiliu general? V-aţi organizat, iar Dumnezeu v-a lăsat acolo şi a
plecat mai departe, aşa că acum nu sunteţi decât o grămadă rece şi formală ca
şi ceilalţi. Dar Stâlpul de Foc merge mai departe. Aleluia!

Toate mesele sunt pline de vărsături…”
Uitaţi-vă la Cina Domnului. Am fost într-un loc unde luau o felie de pâine,
deşi pâinea trebuie să fie nedospită. Mai mult, o împart la păcătoşi, la
fumători, la prostituate, etc. Tot ce-i interesează este să aibă numele trecute
în registru.

Voi baptiştii o numiţi chiar „cină închisă”. Voi
cârâiţi puţin, dar Dumnezeu vă va lua jos cornul şi nu veţi mai cârâi. „Cină
închisă” – v-aţi separat ca să păreţi mai sfinţi decât sunteţi, şi ce aţi
realizat? V-aţi organizat.

Poate ziceţi: „Noi nu suntem o organizaţie!”

Ba sunteţi! Cu siguranţă.

„Noi suntem o părtăşie!” Da, pentru oricine vine la uşa
voastră şi predică cum credeţi voi. Dar dacă nu vă place, îl aruncaţi afară şi
îl excomunicaţi din frăţia voastră. 
Acesta este adevărul. Voi aveţi felul vostru de a face lucrurile, dar şi
Dumnezeu Îl are pe al Său, iar Biserica Lui va merge mai departe. Stâlpul de
Foc nu va sta pe loc.

Toate mesele sunt pline de vărsături.

Ascultaţi cuvintele spuse de prorocul Isaia, căci ele
vă vor scutura puţin:

„Toate mesele sunt pline de vărsături murdare,  şi nu mai este nici un loc curat.”

 „Câinele s-a
întors la ce vărsase…”
Femeile vin la
biserică cu părul ciopârţit şi făcut bucle, poartă pantaloni scurţi în timp ce
ies în curte să tundă iarba, ca să fie privite de bărbaţii care trec pe stradă.

Şi voi, tinerelor, aşteptaţi să auzit acel fel de
fluierat după voi (Fratele Branham fluieră). O, credeţi că sunteţi drăguţe,
nu-i aşa? Voi, bărbaţilor, mergeţi pe stradă cu ţigara în gură, unii dintre voi
fiind chiar diaconi sau în comitet! Arătaţi ca nişte locomotive din Texas, dar
credeţi că sunteţi cineva. Nu-i de mirare că „toate mesele…” Mergeţi şi
luaţi Cina şi vă purtaţi de parcă sunteţi cineva, deşi toată săptămâna minţiţi,
înşelaţi şi faceţi multe alte lucruri rele.

Ce se întâmplă cu voi? „Toate mesele sunt pline de
vărsături.”

„O, eu iau Cina! Noi facem aceasta în biserica
noastră. Isus a spus că dacă luăm Cina Domnului ne va învia în ziua din urmă.”

Dar Biblia spune că „cine ia Cina în chip
nevrednic, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte Trupul
Domnului.

Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi
şi bolnavi şi nu puţini dorm”
, sunt morţi (biserici formale, moarte). Duhul lui Dumnezeu a plecat de la
voi, Stâlpul de Foc nu mai este acolo. Voi negaţi vindecarea divină, negaţi
învierea, etc. spuneţi: „El a înviat din morţi „istoric”.” Dar cum rămâne cu
faptul că El este Acelaşi şi astăzi, dar nu a înviat din morţi? Vedeţi unde
sunteţi? Faceţi ce vreţi din învierea Lui, dar Dumnezeu o are cum o vrea El.

În ce ne priveşte, noi credem ce spune Biblia şi ştim
că Ea este adevărul şi că Dumnezeu Îşi va confirma Cuvântul care spune că „lucrările
pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…”
şi: „Eu voi fi cu voi până la
sfârşit: Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”
Aceasta o spune
Cuvântul.

Acum să revenim la Sabat. Ce este Sabatul?

Toate mesele sunt pline de vărsături murdare,  şi nu mai este nici un loc curat.

Ei zic: „Pe cine vrea el să înveţe înţelepciunea? Cui
vrea să dea învăţătură?”

„O, lăudat să fie Dumnezeu că organizaţia noastră nu
crede aceasta! Ştii, păstorii noştri sunt educaţi…”

Sigur că da. Au adunat o mulţime de educaţie, dar   L-au lăsat pe Dumnezeu pe dinafară, iar dacă
încerci să le spui cuvântul, îţi răspund: „Păi noi nu credem chiar aşa…”

Fiţi atenţi!

Pe cine vrea el să înveţe înţelepciunea? (Nu
învăţătura lumească ci învăţătura duhovnicească). Cui vrea să dea
învăţături? Unor copii înţărcaţi de curând, luaţi de la ţâţă?”

Zilele trecute, un vecin mi-a zis: „Păstorul cutare
din oraş este cel mai cumsecade om pe care l-am întâlnit vreodată. El vine şi
bea cafeaua cu mine, apoi merge la vecinul celălalt şi îi strânge mâna. De la
el s-a dus în altă parte unde a luat parte la un joc de cărţi. Este un om
foarte sociabil, iar noi îl iubim mult. N-am vrea să plece pentru nimic în lume
de la noi.”

În timp ce-l ascultam, îmi ziceam: „Hmmm…”

El a mai zis: „Nu crezi că fiecare biserică are nevoie
de un astfel de om?”

N-am putut să-i dau nici un răspuns…

„Avem un loc foarte plăcut, iar acest predicator şi
soţia lui, doi oameni foarte drăguţi, au organizat o şcoală duminicală pentru
copii, unde le spun multe povestiri…”

„Da, este foarte drăguţ…” am zis eu, în timp ce mă
gândeam: „Oare ce este cu mine? Eu nu mă port aşa.”

M-am dus să-mi spăl maşina şi mă gândeam: „Dumnezeule,
îmbătrânesc. Am plâns, am învăţat, am implorat, şi tot ce am obţinut este numai
batjocură.”

M-am gândit şi la cei care ziceau: „O, acel
holly-roller!” Şi în timp ce mă gândeam la acele lucruri, un Glas mi-a zis:

„Dacă acei bărbaţi fac aceasta, este în ordine, dar pe
tine nu te-am chemat să faci aşa ceva. Pe tine te-am chemat să iei Sabia, să
stai acolo ca şi Iosua şi să-l provoci pe Diavolul, nu să te prosteşti cu tot
felul de societăţi sau organizaţii bisericeşti. Tu să stai în frunte şi să-i
spui binelui bine şi răului rău! Să propovăduieşti Cuvântul şi vei afla cine
are credinţă să-L creadă pe Dumnezeu! Pe acela, du-l afară!”

În timp ce stropeam maşina ziceam: Îţi mulţumesc,
Doamne! Vreau să mor cu Tine de mână.”

Acum fiţi atenţi!

„Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste
învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin
acolo.” –

Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu
vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul.

El îi zicea: „Iată odihna: lăsaţi pe cel ostenit să se
odihnească; iată locul de odihnă!” Dar ei n-au vrut să asculte,

Şi pentru ei Cuvântul Domnului va fi: „Învăţătură
peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă
peste poruncă, puţin aici, puţin acolo,” ca mergând, să cadă pe spate şi să se
zdrobească, să dea în laţ şi să fie prinşi.”

Ce este odihna? Când a venit ea? Când oamenii au
vorbit în limbi şi aveau buze bâlbâitoare. Buzele bâlbâitoare nu vorbesc; ele
se bâlbâie. Când s-a întâmplat aceasta? În ziua de rusalii când a venit Duhul
Sfânt. Aceasta este odihna: Duhul Sfânt.

Isus a zis: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi
împovăraţi şi Eu vă voi da odihna. Vă voi da Viaţa veşnică.”
 (Zoe = Viaţa lui Dumnezeu). Dumnezeu va veni
în voi şi va fi o parte din voi.  El vă
va da o naştere şi vă va face fii şi fiice.

Priviţi care a fost a treia odihnă dată de El.

– Prima odihnă a primit-o Dumnezeu după ce a încheiat
lucrarea de creaţie;

– a doua odihnă a primit-o Israel prin Lege;

– a treia odihnă a primit-o Biserica Sa ca parte din
Dumnezeu.

„Trei este numărul vieţii. Aţi ştiut aceasta?  De fiecare dată când vedeţi „3” este viaţa.
Când Dumnezeu a creat pământul, a treia zi, a creat viaţa; da, viaţa a venit în
a treia zi a creaţiei.

Tripla Lui descoperire:

– Tatăl: Dumnezeu deasupra oamenilor în Stâlpul de
Foc;

– Fiul: Dumnezeu într-un Om care a umblat printre
oameni ca să-i salveze;

– Duhul Sfânt era al treilea pas: Dumnezeu în oameni.

Vedeţi? Viaţa: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt;

Odihna lui Dumnezeu; odihna lui Israel şi odihna
Bisericii.

Înseamnă că dacă n-ai primit Duhul Sfânt, nu ai intrat
încă în odihna lui Dumnezeu. Tu nu trebuie să spui: „Nu vreau să fumez pentru
că sunt creştin; nu vreau să beau pentru că sunt creştin. Nu vreau să beau dar
mi-ar plăcea   s-o fac.” Vedeţi?

Dacă pofteşti o femeie şi faci toate acele lucruri, nu
ai ajuns încă în odihnă. Aşa este. Încă nu ai intrat în odihnă. Dar când intri
în odihnă, te odihneşti de toate lucrurile acestea lumeşti. De ce? Pentru că
eşti o parte din Dumnezeu şi te odihneşti veşnic.

Acesta este Sabatul: „Veniţi la Mine toţi cei
trudiţi şi împovăraţi…”

„El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi”, – zicând în
David, după atâta vreme, cum s-a mai spus: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu
vă împietriţi inimile.”

 Voi mai citi
ceva, apoi vom încheia:

„Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el
de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.”

A voastră este! Dacă ai intrat în această odihnă, nu
mai doreşti lucrurile lumii; lumea este moartă pentru tine şi te odihneşti de
lucrările tale, aşa cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale pentru veşnicie.

Acum versetul 11:

„Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru
ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.”

Ce este? Stâlpul de Foc este aici. Îngerul Domnului
este cu noi şi face exact aceleaşi lucrări aşa cum a promis. Dar ce s-a
întâmplat? Oamenii s-au poticnit şi au spus: „Mda, eu cred…” Fiţi atenţi să nu
cădeţi în acelaşi fel de necredinţă! Primiţi acest sfat din toată inima.

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai
tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte
sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţurile şi gândurile
inimii.”

Ce este aceasta? Duhul Sfânt poate să vină şi să
spună: „Ai făcut lucrul cutare… ai făcut asta şi cealaltă… Suferi de boala
cutare, iar dacă vei îndrepta lucrurile vei fi bine.” Vedeţi? Deosebeşte
gândurile inimii. Totuşi, oamenii spun că este telepatie mintală, ghicitorie.

Înţelegeţi ce vreau să spun? Este o lume rea şi
vicleană care nu Îl cunoaşte pe Dumnezeu.

Dumnezeu este mai rapid şi mai puternic decât o sabie
cu două tăişuri; El deosebeşte gândurile şi cunoaşte intenţiile inimii.

Tu spui: „Păi Biblia spune că Cuvântul lui Dumnezeu
face aceasta!” Aşa este, dar Cuvântul Lui Dumnezeu este Dumnezeu.

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu
Dumnezeu, şi cuvântul era Dumnezeu… Şi cuvântul S-a făcut trup şi a locuit
printre noi…”
(Ioan 1.1+14).

Dumnezeu deosebeşte gândurile. Deşi era cu spatele
spre cort, Dumnezeu a ştiut că Sara a râs în sinea ei. Astfel, S-a întors şi a
zis: „De ce a râs Sara?” Vedeţi? El deosebea gândurile inimii.

Aş vrea să insist puţin aici.

Ce se întâmplă acum, în timpul din urmă, când se
ridică acelaşi fel de slujbă? Oamenii spun că este telepatie mintală.

Nu L-au numit chiar şi pe Domnul, Beelzebul? Şi El a
spus: „Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi
aşa pe cei din casa lui?”
(Matei 10.25).

Eu vă iubesc pentru că sunteţi destul de interesaţi să
auziţi Evanghelia, dacă aţi venit într-o clădire fără aer condiţionat, ca
aceasta. Sunteţi destul de înfometaţi dacă aţi venit într-o asemenea clădire.
Noi iubim locul acesta şi ne place aici. De altfel, Dumnezeu nu locuieşte în
strălucire, ci în umilinţă. Şi indiferent cât este de cald sau cât de mult
transpirăm, noi nu dăm atenţie la aceasta cât timp ascultăm Cuvântul lui
Dumnezeu care ne aduce Viaţa veşnică.

Stâlpul de Foc care odinioară se afla deasupra
poporului Israel, este în seara aceasta aici. Aş putea face o provocare, pentru
că nu este nici un om care ar putea sta aici sub puterea Duhului Sfânt fără să
fie dat pe faţă de Dumnezeu şi să i se spună ce a făcut.

Ce este aceasta? Prezenţa aceluiaşi Duh care a condus
copiii lui Israel la odihna lor; dar ei au căzut din pricina necredinţei lor.
Să nu rataţi aceasta pentru că este ultima voastră şansă! Tată, Fiu şi Duh
Sfânt – pe aici a venit Viaţa.

– Neprihănirea, prin Martin Luther;

– sfinţirea prin John Wesley;                             

– botezul cu Duhul Sfânt, Lumina.

Neprihănirea este să crezi în El, iar Duhul Sfânt este
umplerea, Viaţa. Dar nu în epoca luterană. Atunci ei L-au avut în parte. Nici
în epoca lui Wesley, pentru că şi ei L-au avut în parte. Aceasta este epoca în care
vine Duhul Sfânt însuşi.

Şi poţi crede minunile dacă nu L-ai primit? Este
nevoie de Dumnezeu în tine ca să crezi. Atunci acţionezi ca Dumnezeu, cunoşti
ca Dumnezeu, gândeşti ca  Dumnezeu.
Biblia spune că sunteţi nişte dumnezei mici. Da, exact cum sunt eu un mic
Branham, deoarece părinţii mei au numele acesta. Natura pe care o aveţi este de
la părinţii voştri, pentru că aţi fost născuţi din ei.

Astfel, motivul pentru care Îl credeţi pe Dumnezeu şi
credeţi în minuni şi în semne, este că sunteţi fii şi fiice de Dumnezeu. Voi
primiţi Viaţa şi Viaţa vine în „3”.

Când S-a dus pe munte, Isus a luat cu Sine trei
martori: pe Petru, Iacov şi Ioan. Trei este numărul Vieţii, înţelegeţi? Iubire,
bucurie, pace…

Haideţi să ne grăbim puţin să terminăm capitolul.

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai
tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte
sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţurile şi gândurile
inimii.

Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este
gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem de-a face.”
(v. 12-13).

Frate, nici măcar o muscă nu poate să se aşeze pe un
stâlp fără ştirea Lui. „…totul este descoperit.”

Frate, El ştie tot ce ai vorbit sau ai gândit
vreodată. Acesta este El şi noi credem în El. Şi când vine în noi şi Îşi ocupă
locul în Biserică, Dumnezeu pune darurile Duhului să lucreze în ea. Mai mult,
dacă este infinit, Dumnezeu poate vindeca bolnavii; poate învia morţii; poate
curăţa lepra; poate face orbul să vadă; poate da vedenii; poate face toate
aceste lucruri în Biserica Sa, pentru că locuieşte în voi.

Cum ai ajuns tu în Biserica Lui? Prin aderare? Nu.
Prin botezul cu apă? Nu. Prin apartenenţă? Nu. Dar cum ajungi? „Printr-un
singur Duh, noi toţi suntem botezaţi să alcătuim un singur trup.”
(1
Corinteni 12.13).

În Romani 8.1 scrie că „acum nu este nici o
osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile
firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”

Aşa să judecaţi creştinismul vostru!

Aşa cunoaşteţi dacă aţi intrat  în odihna Lui: dacă lumea nu vă mai
deranjează. O vedeţi şi vă îndepărtaţi de ea, pentru că aveţi ceva mai bun la
care să vă gândiţi.

Priviţi! „…nu este nici o osândire.” Aşa
ajungem în Trup şi suntem asiguraţi veşnic. Aceasta o spune Biblia.

Ascultaţi ce spune El în Evrei 10.10: „…am fost
sfinţiţi…prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna.”
Nu
până la următoare trezire, ci o dată pentru totdeauna. „…Cele vechi s-au
dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”
(2 Corinteni 5.17). Da, noi
umblăm în acea Lumină minunată.

Mă gândesc acum la alcoolica aceea, Rosela, care în
urmă cu cinci ani umbla beată pe străzile din Chicago, clătinându-se în toate
părţile şi murdărindu-se cu tot felul de păcate. Dar într-o seară, Duhul Sfânt
care este mai viu şi mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri, i-a zis:
„Femeie, tu eşti o alcoolică!” Aleluia! Dacă acesta nu este acelaşi Dumnezeu
care i-a spus Sarei că a râs în spatele Lui, atunci nu ştiu ce este.

Şi altei femei din audienţă, i-a zis:  „Tu eşti dependentă de droguri!” Cum
deosebeşte El gândurile!

Marii predicatori aristocraţi stăteau acolo cu braţele
încrucişate şi îmbrăcaţi cu tricouri, gândindu-se că nu-i cunoaşte nimeni şi că
nu vor fi descoperiţi de Dumnezeu cine sunt cu adevărat. Dar Duhul Sfânt îi
cunoştea. Ei stăteau acolo şi se gândeau în inimile lor că este telepatie
mintală. Da, ei nu ştiau despre Dumnezeu mai mult decât ştie un hotentot despre
o noapte egipteană. Ei Îl cunosc după literă, nu după Duh, dar litera omoară,
pe când Duhul dă viaţă.

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai
tăietor decât orice sabie cu două tăişuri…deosebeşte gândurile inimii.

Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este
gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem de-a face.

Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a
străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în
mărturisirea noastră.”
(v. 13-14).

„…să rămânem tari…” Aceasta nu
înseamnă doar să continui să mărturiseşti. Dacă nu trăieşti Viaţa Lui, nu rămâi
tare. Atunci trăieşti o viaţă făţarnică. În cazul acesta este mai bine să fii
afară, să spui că eşti un păcătos şi să uiţi de aceasta.  Nu spuneţi că sunteţi creştini dacă trăiţi o
altfel de viaţă! Dacă faceţi aceasta, sunteţi cea mai mare piatră de poticnire
care există în lume.  Dacă eşti păcătos,
admite aceasta şi vezi-ţi de drum fără Dumnezeu! Dar dacă eşti creştin, ţine cu
tărie la mărturia ta! Stai pe aceasta!

Să citim şi versetul 15, căci vreau să ajung acolo
înainte dea pleca.

„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de
slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi,
dar fără păcat.”

Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu!

Ascultaţi, baptişti, prezbiterieni, luterani! Voi
ziceţi: „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit neprihănire. Ce
poate face un om mai mult decât să-L creadă pe Dumnezeu?” Exact aceasta este
tot ce poate face. Dar când Dumnezeu îţi recunoaşte credinţa, îţi dă Duhul
Sfânt.

„Şi ce trebuie să fac, frate Branham? Să strig? Să
vorbesc în limbi?”

Nu-i nevoie să faci aceasta! Tu poţi să strigi şi să
vorbeşti în limbi, şi să trăieşti totuşi ca păgânii: încă pofteşti femeile,
fumezi, bei şi multe altele. Am văzut oameni care vorbeau în limbi, iar după
aceea făceau cele mai murdare afaceri. I-am văzut strigând şi vărsând lacrimi
de crocodil, şi apoi furau tot ce apucau. Acesta este cel mai clar semn că nu
Îl aveţi! Aşa este.

Dar când ai trecut de la moarte la viaţă, toate acele
lucruri vechi au murit şi tu eşti o făptură nouă în Hristos Isus. Dacă vei
vedea ceva greşit, te vei ruga şi vei spune: „Doamne, ai milă!” Dacă vei vedea
că sunt probleme, în loc să te apuci să trăncăneşti şi să înrăutăţeşti
situaţia, vei căuta să ajungi la persoana respectivă ca să îndrepţi şi să
linişteşti lucrurile. Acela este Duhul lui Dumnezeu în voi.

Dacă vei face o greşeală, pentru că eşti supus
greşelii, o vei îndrepta imediat: „Să n-apună soarele peste mânia voastră.” (Efeseni
4.26).

Aşa vei şti că ai trecut de la moarte la viaţă: prin
faptul că ai dragoste, pace, bucurie, îndelungă răbdare, bunătate, blândeţe,
răbdare. Noi avem un Mare Preot care stă în cer şi este gata să facă mijlocire
pentru greşelile noastre.

 Isus Hristos
S-a întors la Logos, la Stâlpul de Foc care a condus copiii lui Israel, în
prezenţa acelui mare Izvor, curcubeul de Lumină din care au ieşit cele şapte
Duhuri desăvârşite.

Fiţi atenţi!

Mai întâi de toate este Dragostea desăvârşită: aceasta
este dragostea lui Dumnezeu, pură şi nealterată.

Apoi este dragostea fileo: dragostea pe care o ai
pentru soţia şi copiii tăi.

Urmează dragostea egoistă, din poftă.

Următoarea este dragostea neevlavioasă, care se
degradează până ajunge o murdărie pervertindu-se şi pervertindu-se.

Tot ce a avut început va avea şi sfârşit; toate
acestea vor fi îndepărtate şi nu ne vom mai aduce niciodată aminte de ele,
deoarece vom ajunge la desăvârşire. Tu nu poţi să te opreşti la jumătatea
drumului şi să ajungi sus. Trebuie să fii tot timpul înăuntru, încrezător şi
odihnindu-te complet în salvarea pe care ţi-a dat-o Isus Hristos prin credinţă.

Tot ce este aici este o umbră a realităţii care vine.
Când vezi pe stradă o pereche tânără de îndrăgostiţi, poate au doar 18 ani,
aceasta este o umbră a perechii din cer. Dacă vezi un om care înşeală, fură,
minte, să nu uitaţi că îl aşteaptă partea lui în iad, locul unde va fi
chinuit  cu foc şi pucioasă, departe de
prezenţa lui Dumnezeu şi a îngerilor Săi. Eu nu ştiu cânt timp vor fi
pedepsiţi, dar trebuie să ajungă la un sfârşit, pentru că au avut un început şi
numai Dumnezeu are Viaţa veşnică.

…cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a
trimis, are viaţa veşnică…”
Zoe, Viaţa lui Dumnezeu, vine şi locuieşte în
om, aşa că el este veşnic cu Dumnezeu şi nu poate muri niciodată.

Spuneţi-mi, există două vieţi veşnice?  N-aţi putea răspunde, nu-i aşa? Adevărul este
că există o singură Viaţă veşnică şi aceasta este Viaţa lui Dumnezeu. Celălalt
fel de viaţă, oricare ar fi el, trebuie să se sfârşească, pentru că tot ce are
un început are şi sfârşit. Dar ceea ce nu are început, nu are nici sfârşit.

Şi Dumnezeu a spus că El ne va da Viaţa veşnică. Noi
am fost făcuţi o parte din El, iar Viaţa care este în noi nu este de natură
umană. Natura ne-a dat un duh, dar duhul acela a murit iar acum avem Duhul lui
Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu.

A fost Dumnezeu un Om? Desigur: „…Să facem om după
chipul Nostru…”
(Geneza 1.26) O teofanie, un trup. Omul a fost făcut după
acel chip şi a fost pus în grădină. Dar nu era un om cu simţuri. Apoi El l-a
creat pe om din ţărâna pământului în viaţa animală, şi omul a lucrat pământul.
Omul acela a căzut prin neascultare. Şi ce a urmat? Dumnezeu, Teofania, a venit
jos, S-a făcut trup şi a locuit printre noi ca să-l răscumpere pe om.

Deci tu nu puteai face nimic, pentru că de la început
eşti un păcătos. Ai fost zămislit în păcat şi ai venit în lume prin
minciună.  Ai venit în lumea aceasta prin
dorinţa sexuală dintre mama şi tatăl tău şi indiferent ce faci, eşti destinat
iadului. Poţi să nu minţi niciodată, poţi să nu furi, să ţii toate poruncile şi
toate lucrurile, căci vei merge oricum în iad. Singura cale de a trăi din
nou, este să accepţi Duhul Sfânt, Viaţa veşnică a lui Dumnezeu
.

Ce te-a făcut ceea ce eşti? La început, când Duhul
Sfânt a clocit pământul, nu exista nimic altceva decât erupţii vulcanice. Apoi
a răsărit o micuţă floare de Paşti, şi Dumnezeu a zis: „Arată bine. Continuă să
cloceşti.” Au apărut florile, a crescut iarba, au răsărit copacii şi păsările
s-au ridicat din ţărână. Apoi au apărut animalele şi omul.  Cum a fost posibil? Duhul Sfânt a adunat
laolaltă toate aceste materiale: potasiu, calciu, etc. şi a făcut din ele
florile, animalele, pe voi.

Acum aveţi libertatea de a alege. Astfel, Dumnezeu
vine la tine şi spune: „Auzi glasul Meu? Nu-ţi împietri inima ca în ziua
răzvrătirii!”

Iată-L venind propovăduind Cuvântul, dar Evanghelia
propovăduită lor, nu a găsit credinţă, aşa că nu le-a folosit la nimic. Ei au
auzit-o, dar nu au crezut-o. Dumnezeu a venit şi le-a arătat un Stâlp de Foc;
le-a arătat tot felul de semne şi minuni prin proroci; le plăcea să audă prorocul,
dar să creadă, nici vorbă! Vieţile lor au dovedit că nu au crezut, iar El a
spus:

„Să nu urmaţi exemplul lor de necredinţă!” pentru că
în acest timp din urmă al bisericii neamurilor, Dumnezeu S-a arătat din nou cu
aceleaşi semne şi minuni, şi cu acelaşi Stâlp de Foc.

Haideţi să nu ne împietrim inimile, ca să nu cădem în
acelaşi fel de ispită ca cei din trecut, pentru că dacă facem aceasta vom
putrezi în pământ şi asta va fi tot.

Nu vă împietriţi inimile când Duhul Sfânt vine şi
bate, şi Îi auziţi glasul! El spune: „Copilul Meu, acesta este Adevărul. NU
privi la mesager, ci ascultă Mesajul. Crede-L! Nu îţi împietri inima ca în ziua
răzvrătirii.”

Când auzi glasul Lui, să spui: „Da, Doamne, eu cred!”
căci atunci intri la Viaţă. Duhul Sfânt vine în tine şi vechiul tău duh care te
făcea să pofteşti, să urăşti şi să faci rău, a murit, şi o dată cu el au murit
toate lucrurile firii. Atunci devii plin de dragoste, pace, bucurie, linişte,
odihnă şi indiferent cât de tare suflă vântul, tu eşti bine.

„Hristos este Stânca cea tare pe care stau;

Toate celelalte sunt nisipuri mişcătoare.”

Acest cântec frumos a fost scris de Eddie Perronett.
Toate celelalte lucruri: toate denominaţiunile, toate crezurile şi doctrinele,
vor cădea.

Tu zici: „Eu cunosc Biblia.”

Prietene, tu nu vei avea Viaţă prin cunoaşterea
Bibliei.

„Eu am catehismul!” Tu nu vei avea Viaţă prin faptul
că ai catehismul.

„Ei bine, eu sunt creştin!” Tu nu ai viaţă prin faptul
că pretinzi că eşti creştin. Ai Viaţă numai dacă Îl cunoşti pe El; atunci
intri în
odihna Lui şi te odihneşti de lucrările tale, aşa cum S-a
odihnit şi Dumnezeu de lucrările Lui.
Tu eşti făcut un fiu al lui Dumnezeu
şi eşti părtaş cu El la toate lucrurile Lui. Iar când Duhul Sfânt îţi spune
ceva, răspunzi imediat: „Da, Doamne~”

Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi
Eu vă voi da odihnă.”
(Matei 11.28).

Dacă spui: „Păi sunt tânăr…Pastorul meu nu…”

Vedeţi? În felul acesta nu Îl vei găsi niciodată.

Dar când zici: „Da, Domnul meu, aud glasul Tău şi nu
îmi împietresc inima. Este Cuvântul Tău şi Îl cred. Ia-mă Isuse, aşa cum sunt,
căci sângele Tău a fost vărsat pentru mine şi cred făgăduinţa Ta. O, Miel al
lui Dumnezeu, eu vin!” Pune-ţi mâinile pe capul Lui, în timp ce moare, şi
spune: „Doamne, sunt un păcătos şi Tu m-ai chemat.”

„Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce
vine la Mine, nu-l voi izgoni afară…ci îl voi învia în ziua de apoi.”
(Ioan 6.37,44).

Da, Doamne, eu vin! Nu îmi împietresc inima ca în ziua
răzvrătirii, ci cred cu adevărat.”

Ce face El atunci? Îţi dă Viaţa (Zoe), Viaţa veşnică.
Şi dacă Dumnezeu a putut să ne ridice din ţărâna pământului de unde am venit…
Am venit noi din ţărâna pământului? Tot ce vedeţi a venit din ţărână. Şi dacă
Dumnezeu a putut să mă facă aşa cum sunt azi, fără să am vreo alegere, doar
pentru că voia Lui a fost să mă facă şi să-mi dea ocazia să mă îndrept spre
Calvar, să iau propria mea hotărâre şi să Îl cred, cu cât mai mult mă va învia!
Şi dacă El m-a făcut fără să pot alege, atunci când am putut să aleg L-am luat
pe El. Şi dacă El a făgăduit că mă va învia în timpul din urmă, mă odihnesc
asigurat. Am odihnă. Dar nu pentru că mă închin duminica sau sâmbăta: aceasta
nu are nici o legătură. Eu mă închin pentru că am intrat în pacea şi odihna Lui
(pace, odihnă, iubire, bucurie). Poate veni furtuna, căci ancora Lui mă ţine!

Prietene care ai venit în locul acesta, tu nu ai venit
să mă asculţi pe mine, ci ai venit să asculţi Cuvântul Lui.

Ascultaţi, prieteni! Dacă nu aţi primit încă acea
odihnă, o puteţi primi acum. Nu trebuie să veniţi la altar; staţi unde sunteţi,
fiţi sinceri şi spuneţi: „Hristoase, vorbeşte inimii mele. Ştiu că mă simt
groaznic, dar Doamne, s-ar putea ca înainte să vină dimineaţa, să transpir din
cauza unei dureri mai mari ca aceasta. Doctorul ar putea spune: „Este atac de
cord. Nu se mai poate face nimic!” Şi cum va fi atunci? Cum va fi când se va
deschide marea Carte? Ai auzit cântecul: „Cum va fi?”  Cum va fi când vei fi întrebat care a fost
motivul pentru care ai respins Mesajul? Cum? Gândiţi-vă sinceri la aceasta, în
timp ce vom avea capetele plecate.

Tatăl nostru ceresc, totul este ascuns în mâna Ta.
Adevăratul Sabat stă în faţa oamenilor. Îngerul Domnului, a cărui fotografie
s-a răspândit peste tot în lume în ultimii ani, este aici. Criticii au încercat
să-L nege, dar de fiecare dată Tu ai dovedit că este Dumnezeu.

Doamne, lumea ştiinţifică şi cea religioasă, sunt
oarbe, dar poate este cineva care doreşte să primească vederea şi să nu Îl
ispitească pe Dumnezeu ca în ziua răzvrătirii, prin ţinerea duminicii sau a
altei zile, nici printr-un crez, ci doreşte să iasă afară, să fie tăiat
împrejur în jurul inimii, să primească Duhul Sfânt şi să-L slujească pe
Dumnezeu. Ei se apropie de Tine prin credinţă şi încearcă să primească trecere
înaintea Ta.

Poate au vorbit în limbi sau au strigat, dar au
acelaşi temperament vechi, au aceeaşi veche răutate, se ceartă şi fac lucruri
pe care nu ar trebui să le facă.  Ei nu
vreau aceasta, Doamne. Ce va fi cu ei atunci când va fi deschisă marea Carte şi
se va spune: „Aceştia nu vor intra în Împărăţie!”

Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru
cel ceresc este desăvârşit.”
(Matei 5.48), pentru că nimic altceva nu va
intra.

Spuneţi: „Doamne… simt în inima mea ceva care îmi
spune să mă îndrept prin harul Tău şi să Te primesc ca Mântuitor personal.
Resping chiar acum toate lucrurile lumii, pentru că vreau să intru în odihna Ta
şi cred că Duhul Sfânt mă duce chiar acum în acel loc.”

Simte cineva aceasta în timp ce toate capetele sunt
plecate? Ridicaţi mâna. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mai este cineva? Spuneţi:
„Acum cred!”

Nu-L ispitiţi ca în ziua răzvrătirii! Să nu credeţi că
dacă mergeţi la biserică sâmbăta sau duminica…

Legea era o umbră a lucrurilor bune care vor veni, dar
ea nu putea să-l facă pe închinător desăvârşit. Dar Hristos vă face desăvârşiţi
înaintea lui Dumnezeu. El ia de la voi toate păcatele şi osânda şi vă dă
dragostea şi bucuria Lui.

Vreţi să intraţi în odihna Lui? Ridicaţi mâinile.

Dumnezeu să te binecuvânteze, tânără de aici…. Să
intrăm în odihna Lui… Gândiţi-vă la aceasta.

Rugaţi-vă: „Doamne, nu sunt bun, dar vin la Tine aşa
cum sunt. Şi nu pot să Îţi dau nimic altceva decât viaţa mea plină de păcate.
Vrei să mă primeşti? Am promis că voi crede şi vin, Mielule al lui Dumnezeu,
fiindcă cred că ai trecut din moarte la viaţă, Te-am accept ca Mântuitorul meu
personal, şi simt pacea în inima mea.”

Au ridicat mâna cinci persoane. Mai simte cineva
aceasta? Ridicaţi mâna. Acceptă-L chiar acum, dacă nu eşti creştin.

Dacă pretinzi că eşti creştin şi nu ai acest fel, eşti
încă păcătos, indiferent ce fel de viaţă ai dus. El nu va accepta propria ta
neprihănire. Dacă nu mai fumezi pentru că aşa ai hotărât şi ai spus: „Ar fi
bine să nu mai fumez pentru că profesez creştinismul…” Dumnezeu nu va accepta
aceasta. Dacă nu vei mai privi după femei pentru că aşa ţi-ai impus, Dumnezeu
nu va accepta aceasta. Este ceva ce ai făcut tu, dar harul este cel care te
salvează.

A venit Dumnezeu în viaţa ta şi a scos afară toate
acele lucruri? Aşa trebuie să fie.

Tu zici: „M-am alăturat bisericii, aşa că a trebuit să
încetez cu acele lucruri.” Dumnezeu nu acceptă aceasta. Tu nu poţi să-I oferi
nimic, deoarece El acceptă doar ce a dat Hristos. El vă dă Viaţa veşnică şi o
ia pe cea veche de la voi.

Vreţi să-L primiţi?

„În Isus sunt sigur (să se închine cu toţii)

Mi-am ancorat sufletul în Odihna cerească.

Nu mai străbat mările întinse;

Ispitele vin, furtuni pot lovi,

În Isus sunt tot mai sigur.”

Ţineţi ochii închişi şi lăsaţi totul la o parte.
Simţiţi acest Duh plăcut? Aceasta-i închinarea adevărată. Mesajul este gata;
aceasta este închinarea.

„Lasă Lumina harului să strălucească peste mine.

O, străluceşte peste mine, străluceşte peste mine!

Lasă Lumina harului să strălucească peste mine.”

Câţi vă simţiţi bine? Ridicaţi mâna. Este acel Duh
plăcut şi smerit.

„Să fiu ca Isus

Doar să fiu ca Isus.

Pe pământ doresc să fiu ca  El.

De-a lungul vieţii de pe pământ,

Eu cer doar să fiu ca El.”

Domnul să vă binecuvânteze. Amin.

– Amin –