Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMEVREI Capitolul 3

01/09/1957, dimineata - Jeffersonville, IN

Bună dimineaţa, prieteni. Este un mare privilegiu faptul că în dimineaţa aceasta putem fi aici în slujba Domnului, şi nădăjduim să avem un timp minunat.

Am fost în camera diaconilor, unde acum se află aparatele de înregistrat, şi acolo am discutat cu o mamă şi fiica ei, care au venit din Joliet, Illinois. În timp ce vorbeam cu ele, mă gândeam ce rod al harului este această fată. Mulţi dintre noi am cunoscut-o ca o alcoolică notorie, iar povestea ei nu mi-a fost clară până în dimineaţa aceasta.

Ea a venit la adunare şi Domnul i-a descoperit tot ce era rău în viaţa ei şi ce avea să se întâmple. Atunci a coborât de pe platformă plângând şi plină de bucurie pentru că Dumnezeu a salvat-o din mormântul beţiei. După o vreme, a fost vizitată de o doamnă care i-a povestit plângând că şi fiica ei era dependentă de droguri. Vă pot spune că prin harul lui Dumnezeu, tânăra aceea a fost salvată de dependenţă. Cred că se numeşte Rosella, iar acum propovăduieşte Evanghelia împreună cu soţul ei. Tânăra de care vă spun este foarte respectabilă şi simte chemarea în inima ei. Ştiind care este părerea Bibliei despre femeile care predică, ea merge prin închisori şi alte locuri şi pune mărturie despre felul în care a lucrat Domnul în viaţa ei.

Este atât de minunat să umbli în voia lui Dumnezeu!

Uneori puteţi avea un simţământ şi să fiţi duşi de el în diferite locuri, dar dacă nu vegheaţi, Diavolul se va putea folosi de el şi îl va perverti în altceva. Cât timp stăm pe Biblie şi umblăm în voia Domnului, este corect.

Eu cred că Rosella se va întoarce în final şi va merge undeva pe câmpul misiunii, deoarece America nu doreşte Evanghelia. Poporul acesta anglo-saxon este terminat.  Nu mai există Evanghelie pe care s-o primească America. Nu poţi să le mai predici sau să le vorbeşti, pentru că nu cred nimic.  Vedeţi? Au propriile idei şi sunt fixaţi pe ele, de aceea pentru naţiunea aceasta mai urmează un singur lucru: judecata. Aceasta poate fi o depresie, o bombă atomică, o plagă mare, o boală sau ceva, însă orice ar fi, vine negreşit şi mii de sute de mii vor cădea.

Dacă încerci să vorbeşti ceva cu ei, îţi răspund: „Avem televiziune şi aceasta este ceva reconfortant pentru mine!” Aceasta este atitudinea americană: „Avem televiziune, avem bani, avem case frumoase, ce nevoie mai avem de Dumnezeu? Nu ne trebuie!” Vedeţi?

Singura credinţă, salvare şi dragoste care există, se află printre credincioşii adevăraţi. Ştiaţi că Biblia vorbeşte despre aceasta şi spune că se va întâmpla aşa? I-am auzit pe cei care citesc Biblia spunând: „Amin!” Dragostea va dispărea în zilele din urmă, fiind găsită doar printre cei aleşi de Dumnezeu. Bărbatul se va ridica împotriva soţiei, soţia împotriva soţului, copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi fiecare împotriva celuilalt, aşa că dragostea adevărată va mai fi găsită numai în mijlocul celor aleşi. Cuvântul „ales” desemnează pe „poporul răscumpărat al lui Dumnezeu.”

În timp ce Rosella îmi spunea povestea ei, m-am gândit că în seara aceea s-a întâmplat cu siguranţă ceva. Cât timp a fost alcoolică, a umblat pe la „alcoolicii anonimi” şi prin alte părţi, dar nu a putut fi ajutată de nimeni. Dar din seara când a fost pe platformă, s-a întâmplat ceva, iar eu i-am spus:

„Rosella, Dumnezeu a hotărât clipa aceea încă înainte de întemeierea lumii.” Da, domnilor! Billy Paul care împărţea numere de rugăciunea n-a ştiut cui le dă. Nu-i minunat acest lucru, Rosella? (Rosella spune ceva din adunare). Amin.

Domnul să te binecuvânteze. Sunt sigur că vom face aceasta. Dorinţa ei este ca biserica să se roage pentru ea ca să fie călăuzită de Dumnezeu pretutindeni unde merge şi să urmeze tot timpul mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu.

În dimineaţa aceasta am primit o ofertă grozavă din partea unui multimiliardar care voia să-mi construiască un tabernacol de cinci milioane de dolari în Louisville. Dar Ceva din inima mea spunea: „Stai pe loc, pentru că tu nu eşti un păstor!” Nădăjduiesc că banii aceia vor merge la un slujitor aflat în slujba Domnului. Gândiţi-vă numai ce tabernacol s-ar putea face cu cinci milioane de dolari. Vezi ce roz se vede, Rosella? Dar aici în interior, Ceva spune altceva. Aşa este.

Noi venim în tabernacolul acesta vechi şi ne place, dar  scaunele vechi au fost luate de inundaţie.

Îmi amintesc că Biblia mea a rămas deschisă pe amvon. Când au crescut apele, s-a ridicat cu amvonul până la tavan, dar a rămas deschisă la Cuvântul: Eu Domnul am sădit-o şi o voi uda zi şi noapte. Cine o va smulge din mâna Mea?” Nouă ne place un loc simplu, în care vin oameni simpli şi unde este prezenţa Domnului nostru minunat. Amin.

Astăzi vom începe să intrăm în „smântână”. Voi ştiţi că după ce se lasă laptele puţin, se ia smântâna. Să nu uitaţi însă că este nevoie de lapte ca să puteţi avea smântâna. Smântâna este în conţinutul laptelui.

Până acuma am studiat capitolele 1 şi 2 din Evrei, iar acum vom termina capitolul 3 şi vom merge la capitolul 4.  O, am putea sta trei luni la aceste învăţături minunate ale Bibliei şi să arătăm că fiecare verset se leagă cu întregul Cuvânt.  V-aţi gândit vreodată la aceasta? Nu este nici un verset pe care să puneţi degetul şi care, prin harul şi ajutorul Duhului, să nu poată lega Geneza de Apocalipsa.

În toată literatura nu există o altă carte care să poată face aceasta. Numerele Bibliei sunt în armonie perfectă, chiar şi capitolele şi punctuaţia, totul este desăvârşit, deşi a fost scrisă de bărbaţi care au trăit la sute de ani depărtare unii de alţii. Unul a scris aici şi altul dincolo, dar când au fost adunate toate scrierile, s-a format Biblia lui Dumnezeu. Şi nici măcar una nu se contrazice cu cealaltă, ci toate se îmbină desăvârşit. Dacă aceasta nu este inspiraţie, nu ştiu ce altceva poate fi numit „inspiraţie”. Eu sunt plin de bucurie pentru această Biblie veche şi binecuvântată.

Unii m-au întrebat: „Eşti catolic sau protestant?”

„Nici una, nici cealaltă”, am răspuns. „Eu cred Biblia.”

Fraţilor, sunt bucuros pentru că avem libertatea de a propovădui această Biblie. Este minunat!

Acum vom studia din ea, şi anume din Cartea Evreilor, capitolul 3:

„De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,

care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.”

Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi. –

Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu. –

Cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu”, ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile, care aveau să fie vestite mai târziu.

Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.

De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,

Nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie,

unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!

De aceea M-am dezgustat de neamul acesta, şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!

Am jurat dar în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!”

Luaţi seama dar, fraţilor, ca nimeni dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.

Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi,” pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.

Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început,

câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”

Cine au fost în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care ieşiseră din Egipt prin Moise?

Şi cine au fost aceia de care s-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?

Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a  jurat oare celor ce nu ascultaseră?

Vedem dar că n-au putut intra din pricina necredinţei lor.”

Voi încerca să clădesc o bază, pentru că s-ar putea să fie printre noi străini care nu au fost la studiul primei părţii a Cărţii Evreilor.

Tu eşti doamna Cox? Ei bine, mă bucur să te văd. Înainte de a începe, aş vrea să pun o mărturie spre slava lui Dumnezeu. Sora Cox a avut faţa mâncată de cancer. Ea este mama sorei Wood. Când eram în Michigan cu Gene şi Leo, m-a sunat soţia şi mi-a spus:

„Du-te şi roagă-te repede pentru sora Cox, mama sorei Wood, pentru că toată faţa îi este mâncată de cancer.”

Faţa i-a fost mâncată aici într-o parte (fratele Branham arată), la ochi şi până la osul acesta de jos. Un doctor a încercat să facă ceva, dar a înrăutăţit şi mai mult situaţia, deoarece cancerul s-a extins.

Ei au adus-o la Louisville pentru tratament, iar sora Wood, pe care atunci am văzut-o pentru prima dată, era distrusă fiindcă era mama ei. Noi am mers în cameră şi ne-am rugat pentru ea cu încredinţarea că Dumnezeu ne va răspunde la rugăciune. Şi aşa a fost: la câteva zile după aceea, sora a ieşit din spital, iar acum stă aici pe deplin sănătoasă. Ce har măreţ! Câte a făcut El pentru ea.

Vrei să te ridici în picioare? Unde a fost localizat cancerul? Vedeţi partea aceea a feţei? În jurul ochiului şi pometul, dar Dumnezeu a vindecat-o. Nu este El minunat?

Câţi din voi au fost aici duminica trecută să vadă ce a făcut Dumnezeu printr-o vedenie? Bărbatul olog şi orb stătea acolo într-un scaun cu rotile. M-a durut mult când acel bătrân care stătea acolo a zis: „Te rog, fă ceva pentru soţia mea!” Soţia lui este şchioapă. Păi, mi s-a topit inima! Aş fi dat orice să o pot ajuta, dar eu nu pot face nimic. Există totuşi ceva ce putem face noi: să-L rugăm pe Dumnezeu s-o facă. Soţia lui era paralizată pe o parte şi şchiopăta, dar el era mult mai rău. Femeia se putea ridica măcar şi umbla puţin, dar bărbatul era ţintuit pe acel scaun. Avea ceva problemă la creier, cu nervul echilibrului care era distrus.  Medicii de la clinica Mayo nu au putut să-l ajute cu nimic, dar un doctor catolic, care este fiul unui predicator din St. Meinrad, Jasper, Indiana, i-a trimis aici. Acolo sunt pietrele de temelie ale trezirii care vine aici.

Şi bătrânul acela orb şi olog şi-a ridicat capul şi a început să umble printre rânduri şi să vadă. Un bărbat ortodox. Dacă credeţi că numai penticostalii sau poporul sfinţeniei, pot striga, vă înşelaţi. Desigur, pot striga când se întâmplă aşa ceva: atunci se îmbrăţişează şi strigă de bucurie.

Şi bărbatul a coborât scările împingând scaunul cu rotile, pe deplin sănătos. Gândiţi-vă numai! Umbla la fel de bine ca mine şi ca tine. O, ce minunat este El!

Să revenim la tema noastră. După cum am văzut deja, Cartea Evreilor a fost scrisă de Pavel. Fiindcă este o şcoală duminicală, voi încerca să nu vă ţin prea mult, pentru că dacă va fi cu voia Domnului, vom continua deseară.

Deci cine era Pavel? Un evreu de neclintit, un mare învăţat al Vechiului Testament. A fost învăţat de  unul din cei mai buni învăţători ai timpului, de Gamaliel. Da, Pavel a învăţat la picioarele lui.

Deci este ceva legat de biserica unde mergi şi de învăţătura pe care o primeşti. Aţi ştiut aceasta? Este ceva. De aceea trebuie să căutăm ce e mai bun, nu ceva social sau altceva, ci adevărata învăţătură biblică.

Priviţi ce s-a întâmplat cu copiii lui Israel când au rămas fără apă.  Erau gata să piară şi ziceau: „Dacă ar fi fost un proroc adevărat prin apropiere…” Atunci unul din ei a zis: „Păi îl avem pe Elisei, care a turnat apă pe mâinile lui Ilie.” Cu alte cuvinte, „Aici este Elisei. El a umblat cu Ilie care avea Cuvântul Domnului.” Aţi înţeles? El a fost învăţat corect.  Şi omul acela a continuat: „Este aici. Haideţi să mergem să-l întrebăm, pentru că a fost ucenicul lui Ilie. Şi dacă Ilie a fost învăţătorul lui, înseamnă că învaţă aceleaşi lucruri.”

Vedeţi care este diferenţa? Desigur, şi noi vrem să fim învăţaţi corect.

Deci Pavel avea învăţăturile lui Gamaliel, un învăţat renumit care a luat apărarea apostolilor şi a spus: „Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici;

dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu!” (Fapte 5.38-39). Vedeţi? El avea o învăţătură bună.

Deci Pavel avea învăţătura lui Gamaliel. Dar, fiindcă era sincer în inima lui, prigonea Biserica şi voia să-i aresteze pe creştini. Haideţi să mai privim încă o treaptă din viaţa lui Pavel, ca să avem un fundament.

După ce Iuda Iscarioteanul a căzut din har, din pricina mândriei şi a iubirii de bani, şi s-a dus la locul lui, ceilalţi ucenici au spus: „Trebuie să fim doisprezece.” Şi biserica, cu toată autoritatea ei, – spun asta ca să vă arăt ce este biserica, –  a spus: „Trebuie să alegem pe cineva dintre noi, care să-i ia locul.” Şi au tras la sorţ, iar sorţul a căzut pe Matia. Dar deşi a fost ales să fie unul dintre cei doisprezece, el n-a făcut niciodată nimic. Este singura dată când Biblia menţionează numele lui. Aceasta se întâmplă când alege biserica.

Fără îndoială, ei se gândeau: „Matia este un gentleman, este un om minunat, cult şi inteligent. Desigur, este cel mai potrivit să ia locul lui Iuda.” Dar să ştiţi că uneori Dumnezeu face cele mai ciudate alegeri.

Astfel, El a văzut un evreu ca nasul coroiat, plin de temperament şi cu gura într-o parte, şi care zicea: „Mă duc să-i arestez pe toţi creştinii!” Acela era alesul lui Dumnezeu, deşi oamenii au ales un bărbat educat şi diplomat – aceasta este alegerea bisericii.

Vezi? Tu nu ştii cine este omul de la altar. Nu ştii cine este cel căruia îi pui mărturie în închisoare sau unde vei merge. Poate este un bătăuş, cu unghiile rupte şi pielea învineţită în jurul ochilor, dar tu nu ştii cine este el. Aruncă năvodul! Aceasta este tot ce trebuie să faci. Dă-i Cuvântul şi Dumnezeu va face alegerea.

Alegerea lui Dumnezeu de atunci a fost acel evreu micuţ şi nervos care mergea spre Damasc zicând: „Am să-i prind pe toţi! Le arăt eu cine sunt!” Dar Dumnezeu l-a trântit la pământ şi a zis: „Aceasta este alegerea mea!”

Nu pare ciudată o asemenea alegere, biserică? Dar Dumnezeu ştie ce este în interiorul fiecărui om. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Deci Pavel a trăit o experienţă. Câţi din voi cred că experienţa vine prin convertire? Sigur. Dacă nu ar fi aşa,    m-aş îndoi de convertire. Convertirea aduce experienţa. Aceasta poate fi: strigarea, vorbirea în limbi, uneori plânsul sau geamătul. Voi nu ştiţi ce este, aşa că ar fi bine să nu mai încercaţi să le catalogaţi, fiindcă aici a greşit fiecare biserică: metodiştii, baptiştii, prezbiterienii şi penticostalii.

Am văzut oameni care strigau cât puteau de tare, dar cu toate acestea, ţi-ar fi furat şi aurul din gură dacă ar fi putut. Da, domnilor. Am văzut oameni care vorbeau în limbi repede ca o mitralieră, dar în partea cealaltă a gurii mestecau tutun şi dacă ar fi putut ţi-ar fi tăiat gâtul. Aşa este. Aceasta arată că nu este nici o altă dovadă decât viaţa pe care o trăieşte acea persoană, pentru că este scris: „După roade îi veţi cunoaşte.” (Matei 7.20).

Deci este alegerea lui Dumnezeu: El face alegerea. El aduce lucrurile împreună.

Aşadar, dacă viaţa ta este plină de roadele Bibliei, ai o direcţie bună. Dacă duhul tău poartă mărturia Duhului Sfânt, eşti un fiu sau o fiică de Dumnezeu. Dacă toate lucrurile rele au fost aruncate şi totul a devenit nou, dacă trăieşti în dragoste, în har şi ai pace, eşti foarte aproape de Împărăţie, pentru că Viaţa care este în tine produce acel fel de roade. Înţelegeţi?

Dar dacă spui: „O, aleluia, am vorbit în limbi!” aceasta nu înseamnă nimic. Chiar dacă ai vorbit în limbi, ai strigat, ai alergat printre rânduri sau ai vărsat lacrimi de parcă ai fi curăţat ceapă, nu înseamnă nimic, absolut nimic, dacă viaţa ta nu aduce la suprafaţă zi de zi roadele Duhului.

Dacă faci acele lucruri plus o viaţă trăită în Duhul, „Amin!” Este foarte bine. Dar dacă faci acele lucruri fără să ai acea Viaţa, este degeaba.

Cred că acum este clar că nici unul din acele lucruri nu reprezintă dovada Duhului Sfânt, deoarece Isus a spus clar: „După roade îi veţi cunoaşte.” Şi roadele Duhului nu sunt vorbirea în limbi şi celelalte, ci: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândeţea, credinţa, mila, înfrânarea. (Galateni 5.22-23). În ordine.

După ce Pavel a avut acea experienţă pe drumul Emausului, desigur, s-a gândit că a fost ceva minunat.

Haideţi să analizăm puţin experienţa trăită de el. Biblia spune că Pavel era în drum spre Damasc, să-i aresteze pe toţi creştinii care răspândeau Evanghelia. Cuvântul „Evanghelie” înseamnă „Vestea cea bună.”

Ei au răspândit-o printre oameni şi mulţi s-au ridicat plini de dragoste, bucurie şi iubire pentru Isus Hristos. Pavel obţinuse, de la marele preot, scrisori împotriva acelor oameni, şi zicea: „Voi merge, îi voi prinde şi îi voi aresta pe toţi.”

Aşa se face că a luat cu el câţiva soldaţi şi a pornit la drum însoţit de ei. Dar în timp ce mergeau pe drum s-a întâmplat ceva: în faţa lui Pavel a apărut o Lumină care strălucea ca soarele. Era ceva straniu… Lumina aceea era atât de puternică încât Pavel a căzut la pământ orb. Vedeţi? Mai întâi a căzut, apoi a privit în sus.

Cred că era însoţit de vreo zece sau cincisprezece soldaţi. A văzut vreunul dintre ei lumina? Nu, domnilor. Numai Pavel a  văzut-o. Ea nu a venit pentru ei, ci numai pentru el. Aceasta arată că unii oameni pot vedea lucruri, pe când alţii nu văd nimic. Înţelegeţi? Deci Pavel a văzut acea Lumină puternică din pricina căreia a orbit şi n-a mai văzut câteva zile. Pentru el a fost ceva real. Mai târziu când a scris acele epistole, ochii îl supărau atât de tare încât a scris: „V-am scris aceste lucruri cu litere mari,” Abia mai vedea.

Când era în închisoare, L-a rugat de vreo trei ori pe Domnul să-l vindece, dar El i-a răspuns: „Harul Meu îţi este de-ajuns, Pavele!” Şi Pavel a spus: „Mă voi lăuda mai bucuros cu slăbiciunile mele.” Şi a adăugat: „Şi ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice neîncetat să mă îngâmf.” (2 Corinteni 12.7). (În traducerea românească nu scrie „neîncetat”). „Neîncetat” înseamnă „lovitură după lovitură”, ca o barcă aflată pe mare şi lovită necontenit de valuri. Uneori valurile se liniştesc puţin, apoi lovesc din nou. Şi Pavel zicea: „Doamne, nu vrei să iei asta de la mine?” Dar Domnul i-a răspuns: „Harul Meu îţi este de-ajuns.”

Dacă ar fi fost totul perfect şi i-ar fi mers bine, s-ar fi îngâmfat şi ar fi spus: „Vedeţi, nu este nimic în neregulă cu mine. Domnul îmi poartă de grijă tot timpul, aleluia!” Atunci ai avea neprihănirea ta. Înţelegeţi?

Dumnezeu ţi-a dat un mic „ceva” care să te îmblânzească puţin,  din când în când, şi care să te facă să recunoşti că El este Şeful. O, nu-i El minunat? Ba da, domnilor. Ce glorios!

Dacă ar fi fost cineva de astăzi, ar fi spus: „O, laudă lui Dumnezeu! Aleluia! Băiete, Domnul a făcut ceva pentru mine, slavă lui Dumnezeu!” Dar Pavel nu era aşa, el era un învăţat al Bibliei.

Experienţa trăită trebuie să se potrivească cu Cuvântul lui Dumnezeu. Da, domnilor. Trebuie să cuprindă întreaga Scriptură, nu doar să privim acolo şi să spunem: „O, da, este chiar aici. Laudă lui Dumnezeu, pentru că Îl am.”

Nu, nu! Nu aceasta este calea dată de Dumnezeu!

Necredincioşii folosesc Biblia ca motiv de dispută. Astfel, iau un text de aici şi altul de dincolo şi încearcă să le lege împreună, deşi sunt subiecte diferite, apoi spun că se contrazic. Dar Scriptura trebuie să se potrivească cu Scriptura, aşa cum spune Isaia în capitolul 28: „Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură…puţin aici, puţin acolo!”

Ţineţi tare de ce este bun! Vedeţi, în felul acesta vine: învăţătură peste învăţătură, Cuvânt peste Cuvânt, Scriptură peste Scriptură. Totul trebuie să se îmbine împreună. De aceea, cred că lecţiile ca aceasta înseamnă foarte mult pentru biserică, deoarece se ajunge la un loc în care toată Scriptura se leagă împreună, iar experienţa noastră trebuie să se lege cu acea experienţă. Dacă nu este aşa, undeva este ceva greşit.

Eu n-am ştiut ani de zile ce a fost Lumina care l-a lovit pe Pavel.  Penticostalii îmi spuneau: „ Asta-i de la Diavolul! Bill, nu te lăsa dus de aceste lucruri pentru că vei ajunge un ghicitor, un spiritist! Nu te uni cu ele pentru că sunt rele!”

Acesta este motivul pentru care n-am vrut să predic despre aceste lucruri, aşa cum nu a vrut să facă nici Pavel, după experienţa de pe drumul Damascului. Acesta este motivul pentru care a plecat în Arabia şi acolo a studiat Scripturile timp de trei ani, iar când s-a întors înapoi, a zis: „Călcaţi pe urmele mele, pentru că eu calc pe urmele lui Hristos.”

El ştia că trebuie să-i înfrunte pe farisei; ştia că trebuie să-i înfrunte pe saduchei, lumea şi neamurile, iar Cartea Evreilor este scrisă chiar cu scopul acesta. Aici, el îi scutură pe evrei, arătând că Vechiul Testament este oglindit în Noul Testament. „Acesta este Dumnezeu”, spunea el. „Priviţi ce au spus prorocii.” Şi a început de la început, în primul capitol arătând cum, în vechime, Dumnezeu a vorbit părinţilor noştri prin proroci şi cum a adus mesajul   testându-L prin Urim şi Tumim. Dar în aceste zile, El ne-a vorbit prin fiul Său Isus Hristos, fiind testat prin Biblia Sa.

Astfel, aceste experienţe pe care lumea le numeşte telepatie mintală, vin de fapt de la Dumnezeu… Când am predicat la prima mea trezire şi am început să-i botez pe cei ce au crezut, la râu S-a arătat acel Înger, acea Lumină. Câţi din voi au fost prezenţi la râu când S-a arătat acea Lumină? Este cineva dintre cei bătrâni? Da, sunt.

Unii spuneau: „A fost numai o iluzie optică.” Mulţi din noi am stat şi ne-am uitat cum cobora, iar câţiva ani mai târziu, ochiul mecanic al aparatului de fotografiat L-a surprins şi L-a fotografiat. Aşa este. Mai poate fi vorba de ficţiune? Nu, domnilor! Noi vorbim despre acelaşi Domn al Bibliei şi arătăm că este acelaşi Domn Isus, care face aceleaşi lucrări. Da, lucrările şi puterea Lui sunt aceleaşi.

Duminica trecută a fost aici un bărbat pe care nu l-am mai întâlnit niciodată până atunci. Şi cineva mi-a spus:

„În tabernacol este un bărbat orb care nu poate umbla şi stă într-un scaun cu rotile.” Fusese trimis de doctorul Ackerman, un catolic, iar Duhul Sfânt a venit şi bărbatul a văzut şi a putut merge. Cine a făcut aceasta? Acelaşi Isus. Cel care l-a trântit pe Pavel la pământ, în timp ce mergea spre Damasc, trăieşte şi astăzi în Biserica Sa, în poporul Său. Este Scriptura comparată cu Scriptura; aşa trebuie să fie.

Acum vom începe să intrăm în lucrurile adânci, în apele adânci.

Când eram copii obişnuiam să ne scăldăm într-un iaz din spatele casei. Eram mai mulţi copii de şase sau şapte ani, care ne dezbrăcam în pielea goală şi ne scăldam, dar apa nu era mai mare decât cea din cocina porcilor. Eu mă ţineam de nas şi săream în apă, iar când ajungem în ea pântecele îmi lovea nămolul care sărea în toate părţile. I-am spus tatei că ştiu să înot, iar într-o zi a venit să mă vadă. Când l-am văzut, m-am urcat pe cartonul de săpun, mi-am scos hainele şi am sărit în apă, apoi am început să dau din mâini stropind peste tot cu nămol. Tata m-a privit cam un minut, apoi mi-a zis: „Hai, ieşi afară din băltoacă, du-te acasă şi fă o baie.”

Ei bine, aşa este şi cu unii dintre noi care se numesc creştini: înoată în nămol. Aşa este. Câtă vreme eşti ancorat pe: „Eu sunt metodist; eu sunt penticostal; eu sunt prezbiterian; eu am dovada că Îl am…” eşti doar un înotător în nămol.

Odată eram cu unchiul meu, care pe atunci avea cincisprezece sau şaisprezece ani. Eram pe râu, iar eu îi spusesem: „Unchiule, ştiu să înot.” Mă aflam în partea din spate a bărcii şi mă simţeam bine şi în siguranţă, dar el a luat vâsla şi m-a împins în apa adâncă de zece picioare. Acolo era altfel decât în băltoacă: să vezi atunci stropit şi strigăte cum n-ai mai auzit niciodată.

Frate, într-o zi vei fi împins jos, iar atunci ar fi bine să ştii pe ce stai. Da, domnilor. Când Îl cunoşti este foarte bine. Când vei intra în apa adâncă, te vei îneca dacă nu eşti un creştin bine îngrăşat.

Pavel s-a întors la Vechiul Testament şi a aflat asta. Când a văzut că experienţa lui este reală, şi-a zis: „Oare ce m-a trântit jos?” În faţa lui stătuse o Lumină mare şi strălucitoare ca soarele, iar glasul din ea îi spusese: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”

„Dar cine eşti Tu, Cel pe care Îl prigonesc?”

„Eu sunt Isus!”

„Eu credeam că Isus a fost un Om despre care unii spun că apare în adunări, cu urme de cuie la mâini  şi cu semnele spinilor pe cap.”

O, El nu mai avea acel trup! Nu a venit în acel trup! Acum este o Lumină strălucitoare. Când a fost aici pe pământ, El a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă întorc la Dumnezeu.” El era Îngerul care a condus poporul Israel în acea Lumină prin pustie şi S-a reîntors în aceeaşi Lumină din Vechiul Testament, pe care a văzut-o Pavel. Înţelegeţi? Şi El a zis: „Eu sunt Isus, sunt Îngerul Legământului!” El a devenit trup ca să ne poată răscumpăra, şi după cum am văzut în capitolul anterior, El nu a luat chipul îngerilor, ci S-a făcut asemenea oamenilor. Da, El nu a luat chipul îngerilor, ci a luat chipul seminţei lui Avraam, ca să poată fi cunoscut de oameni; pentru ca omul să-L poată vedea pe Dumnezeu. Amin. El a spus: „Acum Mă voi întoarce în acea Lumină!” iar când Pavel a văzut-o, a zis: „Sunt sigur că Acela a fost El! A fost El!”

Şi Petru a avut o experienţă asemănătoare în timp ce se ruga: aceeaşi Lumină a intrat în închisoare, a deschis porţile înaintea lui, şi l-a scos afară. Când a văzut aceasta,  era atât de cuprins de ungere încât s-a gândit că visează. Pur şi simplu nu a ştiut ce se întâmplă. „Oare am visat? Cum am ajuns în stradă?” Şi s-a dus la casa lui Ioan Marcu. Când a bătut la uşă, a venit şi a deschis o fetiţă, iar când l-a văzut a strigat: ‚O, Petru este aici! Voi vă rugaţi pentru el să iasă din închisoare şi Domnul l-a eliberat.”

„O,” au răspuns ei, „du-te de aici cu aşa ceva!”

„Bine, dar bate la uşă!” a răspuns ea.

În timpul acesta, Petru stătea la uşă şi zicea:

 „Lăsaţi-mă să intru!” Atunci fata a deschis uşa şi a spus: „Este Petru!” „Nu se poate! Petru este mort. Cel care stă acolo este îngerul lui.” Vedeţi? „A ajuns în trupul acela de teofanie.”

Vă amintiţi că m-am ocupat de marele Diamant, cum a reflectat lumina şi S-a întors înapoi aici. „Când cortul acesta pământesc se va desface, avem unul care ne aşteaptă deja.”

Ei credeau că Petru a murit şi acest trup vechi a căzut iar el a intrat în acea teofanie, în trupul care este pregătit. Dar când l-au lăsat să intre, au văzut că era chiar Petru. Da, el fusese eliberat din închisoare de acea Lumină.

Aceeaşi Lumină strălucitoare care a venit de la Dumnezeu şi a fost văzută de biserica primară şi de Pavel, a venit şi acum jos. Oamenii pot spune orice, dar aceasta nu înseamnă că este adevărat, iar ştiinţa a dovedit că El a venit jos. Aparatul de fotografiat a dovedit aceasta.

Domnul a dovedit întotdeauna că El este Dumnezeul neschimbător al Scripturii, legitimându-Se prin lucrările Sale, prin experienţe. Problema este că oamenii nu iau seama la aceasta.

Uitaţi-vă la acest tabernacol. Noi nu adunăm mulţimi, pentru că oricum nu avem loc, dar mă gândesc că o adunare ca aceasta ar trebui să atragă atenţia celorlalte oraşe. Dar ele sunt moarte. Categoric. Au ochi dar nu pot vedea

Poate zici: „Păi, de ce nu merg la doctor să-i ajute să vadă?” Pentru că doctorul nu poate face nimic în cazul acesta.

Isus a zis: „Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi ziua Mea…” „Farisei orbi, voi cunoaşteţi faţa cerului, dar semnele timpului nu le puteţi deosebi.”

V-a trecut aceasta pe lângă urechi?

Fiţi atenţi! Uitaţi-vă la semnele pe care le trăim aici. Eu însumi sunt un simplu om, nici măcar nu sunt predicator. Nu am nici o educaţie de predicator, aşa cum o numeşte lumea. Noi suntem un popor sărac, dar uitaţi-vă la clădirile în care ne adunăm; priviţi catedralele de astăzi şi uitaţi-vă şi unde este Dumnezeu. Asta este.

Aşa era şi Moabul: plin de strălucire şi de frumuseţe, în timp ce Israelul locuia în corturi. Dar unde era Dumnezeu? Cu grupul acela de holly-rollers, care făceau tot ce era rău. Episcopul Balaam, trimisul Moabului, a omis să vadă Stânca lovită, şarpele de aramă şi Stâlpul de Foc.  Ochii lor erau orbiţi, nu puteau să vadă şi spuneau: „O, este numai o închipuire a lor!”

Dar El era acolo. Binecuvântat să fie Dumnezeu. O, El este aici! Dumnezeu este aici şi face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci.

Noi comparăm Scriptura cu Scriptura. Dumnezeu nu S-a zugrăvit ca fiind Ceva mare pe pământ, ci a locuit întotdeauna printre oamenii simpli şi smeriţi, iar în dimineaţa aceasta face acelaşi lucru. Aparatul foto a dovedit aceasta.

Să nu credeţi că am făcut referire la acea fotografie pentru că sunt şi eu în ea. Eu nu sunt decât un păcătos iertat şi salvat prin har, aşa cum sunteţi şi voi. Ceea ce vreau să subliniez, este prezenţa Lui în mijlocul nostru. Acesta este lucrul cel mai important.

Chiar dacă aş poseda Duhul lui Elisei, nu vă va ajuta la nimic dacă nu credeţi. Biblia spune că Domnul „a venit la ai Săi şi ei nu L-au primit.”

Acesta este motivul pentru care, dacă aş ţine o adunare între-o clădire mare din oraş, nu aţi putea aduna mulţi oameni care să creadă. Ei nu vor crede pentru că nu pot. Ziua lor a trecut. Cred că dacă astăzi aş vorbi despre această temă, ar aduce zece mii de suflete la Hristos, dar aici…

Dacă într-o adunare este un păcătos sau vreunul care a căzut, este pieptănat în sus şi jos până când e gata. Dar noi încercăm să arătăm că Scriptura se compară cu Scriptura. Nu contează cât de mare este experienţa cuiva, dacă ea nu se compară cu Scriptura, este greşită. Aşa spune Urim şi Tumim. În vechime nu conta cât de bun era prorocul, dacă vorbea iar acele lumini nu străluceau pe Urim şi Tumim, era greşit. Nu conta cât părea de corect sau de real, dacă lumina nu strălucea pe Urim şi Tumim, era greşit.  Când preoţia aceea s-a terminat, Dumnezeu a pus sus Biblia Sa, iar Pavel a spus:

…Dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Galateni 1.8).

În Apocalipsa, Ioan vorbea despre Îngerul din cer, care era Dumnezeu însuşi. El a spus: „Eu, Isus, am trimis pe Îngerul Meu să adeverească aceste lucruri…” şi: „…dacă cineva va adăuga sau va scoate ceva din cuvintele acestei cărţi, i se va scoate partea lui de la pomul vieţii…(Apocalipsa 22.16,18-19). Aceasta este Biblia.

De aceea, dacă lucrurile care se petrec aici nu ar fi legitimate de Cuvântul lui Dumnezeu, ar fi greşite; indiferent ce s-ar întâmpla, ar fi greşit. Deci este adevărul absolut al Bibliei.

O, sunt atât de bucuros pentru că sunt şi eu un mădular al Trupului lui Isus Hristos!

Să mergem mai departe în lecţia noastră.

Ultima dată am rămas la: „Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi..” O, îmi cer scuze, căci am citit din versetul 12 şi noi nu am ajuns până acolo cu studiul nostru.

Aşa este nu am ajuns până acolo. Eu aştept ca Duhul Sfânt să ne dea ceea ce vrea El, deoarece El ştie unde se află persoana care are nevoie de acel lucru. Astfel, este greşit să îmi planific dinainte ce voi vorbi; dar dacă Îl las pe El, va spune acel lucru exact la locul lui. Înţelegeţi?

Să nu vă gândiţi ce veţi spune, fiindcă nu veţi vorbi voi, ci Tatăl care locuieşte în voi.”

În capitolul anterior, am citit: „…cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de Cel ce a auzit-o.” (Evrei 2.3).

Aceleaşi lucruri au loc aici: acelaşi Înger al lui Dumnezeu, aceleaşi lucrări, aceleaşi dovezi, aceeaşi Evanghelie, acelaşi Cuvânt. Şi dacă este de la Domnul şi a fost confirmat de ucenicii Săi pe care i-am auzit, să nu uităm cuvintele lui Pavel: „cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire atât de mare?”

Pavel spune aceste cuvinte, evreilor. În timpul acela, ei nu aveau aparate de înregistrat cum avem noi astăzi, ci aveau scribi care scriau tot ce spunea Pavel. Aşa facem şi noi astăzi: înregistrăm pe benzi care merg apoi în toată lumea, arătând că Acesta este Adevărul. Credinţa noastră nu este zadarnică, deoarece credem în Isus Hristos  cel înviat.

Să nu plecaţi din adunare spunând: „Îmi place să merg acolo. Îmi plac cântările, iar oamenii sunt prietenoşi.” Să nu faceţi aceasta!

Fraţilor, lăsaţi-vă inimile cuprinse de flăcări! Spuneţi: „Trebuie să fac ceva, poate va fi cineva salvat!”

Să nu mergeţi afară şi să spuneţi: „Binecuvântat să fie Dumnezeu! Dacă nu te pocăieşti, vei pieri!” Nu faceţi aceasta, ci vorbiţi cu blândeţe. Fiţi înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii. Aşa se merge afară. Când vă apropiaţi de o persoană, dacă este un crescător de pui vorbiţi-i întâi despre aceasta, apoi ajungeţi să vorbiţi despre Domnul. Dacă este fermier, vorbiţi despre ferma lui. Dacă vinde maşini, vorbiţi despre maşinile lui. Înţelegeţi? Faceţi aceasta până îi prindeţi duhul şi Tatăl vă spune: „Acum este momentul să te apropii de sufletul lui.” Iar dacă simţi că ceva te îneacă cumva, opreşte-te şi pleacă de acolo.

Un doctor din Phoenix, obişnuia să spună: „Doamne, umple-mi gura cu cuvinte bune şi dă-mi un ghiont când am spus destul!” Înţelegeţi? Înghionteşte-mă când am spus destul.

Să mergem acum ca versetul 15, din capitolul 3. Fiţi atenţi!

„…câtă vreme se zice: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”

Să citim şi versetele 16 şi 17:

„Cine au fost, în adevăr,  cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia, care ieşiseră din Egipt prin Moise?

Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?”

Haideţi să ne oprim puţin aici. Cine i-a condus afară din Egipt? Moise? Nu, Moise a fost numai instrumentul de carne.

Acum avem o bază, iar când vom atinge punctul acesta, veţi înţelege.

Deci poporul lui Dumnezeu nu avea odihnă, pentru că erau afară din poziţia lor corectă. Erau afară din ţara lor; erau străini şi călători, iar Dumnezeu urma să-i ducă din Egipt în ţara lor…

………………………………………………………………………………………… Nu cu mult timp în urmă, băieţii gălăgioşi se jucau „pietre”, iar fetele cu păpuşile, şi dintr-o dată vezi că au deja părul cărunt şi faţa plină de riduri. Aceasta nu este o casă; noi suntem într-un loc greşit, de aceea spune că suntem străini şi călători. Ceva s-a întâmplat.

O doamnă mi-a povestit adineauri cum râd oamenii de ea. Eu i-am zis: „Soră dragă, noi nu suntem dintre ei; noi suntem diferiţi.”

Fetiţa mea spunea: „Tati, fetele Cutare şi Cutare, fac asta şi cealaltă.” Ele aveau discuri cu Elvis Presley. Şi eu i-am spus: „Nu vreau aşa ceva în casa mea!”

„Bine”, a zis ea, „dar ele sunt fete drăguţe…”

„Se poate, n-am nimic de zis, dar un lucru este clar: noi suntem diferiţi, nu suntem ca ei!” Şi asta nu pentru că vrem să fim diferiţi, ci din pricina Duhului care este în noi şi care ne-a scos din lucrurile lumii. Voi sunteţi din altă lume!

Când am fost în Africa, nu m-am putut adapta nicicum felului lor de viaţă. Ei umblau goi şi mâncau lucruri aproape putrezite, chiar şi viermi. Ei mănâncă orice, fără să facă nici o deosebire. Sunt foarte diferiţi.

Să ştiţi că odată, toţi am fost aşa, dar civilizaţia ne-a făcut să fim diferiţi unii de alţii.

 Hristos ne-a făcut să devenim creştini, aşa cum civilizaţia ne-a făcut să ne spălăm şi să umblăm curaţi. Dar noi suntem străini şi călători; nu suntem din lumea aceasta. Acesta este motivul pentru care nu vrem să aveam de-a face cu lumea; pentru noi, toate lucrurile acestea au trecut.

Israelul era în Egipt, dar ei nu erau egipteni. Pentru egipteni era o dezonoare să pună mâna pe o oaie, dar israeliţii erau păstori. Ei erau un popor diferit.

La fel este şi creştinul astăzi. El este născut din nou şi este o dezonoare să se asocieze cu oameni care beau, spun glume murdare şi umblă cu femei dezbrăcate. Este o murdărie! Dar binecuvântat să fie Domnul, pentru că noi suntem străini şi călători aici. Duhul nostru a fost schimbat şi aşteptăm o Cetate unde femeile nu poartă pantaloni scurţi. Aşteptăm o cetate unde nu sunt taverne cu bere, ci locuieşte neprihănirea. Deci noi suntem călători.

Într-o zi, Dumnezeu a venit jos într-o aureolă de foc şi S-a oprit deasupra unui tufiş, iar de acolo i-a vorbit lui Moise. Vă amintiţi că aseară v-am spus că atunci când a fost pe pământ, Isus a zis: „Înainte să fie Moise, sunt Eu.” Acela era Isus în rugul aprins, în Stâlpul de Foc. Este Acelaşi Isus. El S-a descoperit într-un Stâlp de Foc, iar Moise a avut o experienţă; după care s-a dus în Egipt şi a predicat Evanghelia, vestea cea bună, fiind însoţit de semne şi minuni. Înţelegeţi? Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi.

Şi nu numai atât, dar când au ieşit din Egipt, evreii au umblat în Lumina Lui şi au fost conduşi de acelaşi Stâlp de Foc.

Biblia spune: „Să nu Îl ispitiţi pe Dumnezeu…”

Fiţi atenţi! Daţi-mi voie să citesc:

„..câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, (Glasul care vorbeşte inimii voastre)…nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”

Ascultaţi: „Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră?”

Câţi ştiu că israeliţii s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu prin necredinţa lor? Ei au cârtit. Primul lucru pe care l-au făcut când au dat de necaz, a fost să cârtească, deşi Stâlpul de Foc era deasupra lor. Nu ştiu dacă Îl vedeau toţi, dar Moise Îl vedea cum stă deasupra lor şi îi ocroteşte. Biblia spune că era acolo.

Se spune că nici steaua care i-a călăuzit pe magi nu a fost văzută de nimeni altcineva. Ea fusese trimisă doar pentru ei. Şi Stâlpul de Foc a fost trimis pentru Moise, iar Moise a fost trimis la copiii lui Israel. Vedeţi? Ei trebuiau să-l urmeze pe Moise. Ei puteau să-l vadă pe Moise, iar Moise vedea Lumina. Aşa au ieşit şi au ajuns la Marea Roşie. Ei nu au văzut semne şi minuni cât timp au fost în Egipt, dar apoi s-au convertit, au ieşit afară şi au pornit în călătorie; şi primul lucru a fost că au dat de necaz.

Lui Dumnezeu îi place să pună necazuri în drumul vostru, ca să vadă ce veţi face. Astfel, în timp ce mergeau spre Marea Roşie, l-a trimis pe Faraon după ei. Vedeţi cum lucrează Dumnezeu? Lui îi place să Îşi arate puterea şi dragostea. El este Dumnezeu şi Îi place să arate cine este. Amin.

Problema oamenilor de azi este că ei spun: „Zilele acelea au trecut!”  Şi vă întreb: Cum poate să Se descopere Dumnezeu într-un loc unde se învaţă aşa ceva? Lui Îi place să Se manifeste.

În exemplul nostru, copiii lui Israel mergeau în Lumină, iar Moise păşea înaintea lor. Ei strigau: „Veniţi cu noi, căci Dumnezeu ne cheamă să ieşim afară! Noi mergem spre ţara făgăduită. O, aleluia!” Ei săreau şi strigau de bucurie: aveau un timp minunat. Dar la un moment dat au privit în urmă şi au zis: „Ce este praful acela care se ridică?” Unul din ei s-a urcat repede pe un deal şi a privit în urmă: O, este oastea lui Faraon!”

„De ce vă temeţi?” a întrebat Dumnezeu. „Nu credeţi ceea ce am făcut acolo jos? De ce vă îngrijoraţi? De ce Mă mâniaţi?”

Atunci Moise a mijlocit pentru ei înaintea lui Dumnezeu, iar El a deschis Marea Roşie în faţa lor. Astfel, au putut trece dincolo, în timp ce vrăjmaşii lor au fost înghiţiţi de ape. Vedeţi? Aşa procedează Dumnezeu. Nu vă temeţi! Nu vă agitaţi şi nu deveniţi nesiguri, căci dacă faceţi aceasta Îl provocaţi pe Dumnezeu!

Ce s-a întâmplat pe urmă? Ei ziceau bucuroşi: „Ei bine, am avut o încercare mare, dar lăudat să fie Dumnezeu că am trecut de ea! De acum nu vom mai avea nici una, pentru că suntem pe drumul spre ţara făgăduită.” Şi i-a condus drept în deşert, unde nu era apă. Vă puteţi imagina? Dumnezeu Şi-a luat poporul Său sfinţit şi l-a condus în acea cursă; i-a scos dintr-o cursă şi i-a condus într-un loc unde nu era apă, deşi putea să-i ducă undeva unde era belşug de apă. Dacă voia, El putea face un râu de-a lungul drumului lor; putea face să ţâşnească apă la cincizeci de picioare (15,24 metri) înălţime. Sigur că ar fi putut face aceasta, dar dacă ar fi făcut-o, ar fi fost prea uşor. O, binecuvântat să fie Numele Domnului!

„Frate Branham, de ce a procedat aşa? De ce?”

Aşa procedează Dumnezeu. Lăsaţi-L în pace şi vedeţi-vă de drum! Este treaba lui Dumnezeu cum vă conduce! Paşii celui neprihănit sunt hotărâţi de Domnul! Da, domnilor.

„Bine, frate Branham, dar am pierdut toţi banii!”

Binecuvântat să fie Dumnezeu pentru tot ce se întâmplă!

„O, furtuna mi-a distrus casa!”

Binecuvântat să fie Numele Domnului oricum! „Domnul a dat, Domnul a luat; binecuvântat să fie Numele Domnului!” (Iov 1.21).

Continuaţi să mergeţi mai departe şi slăviţi-L pe Dumnezeu pentru toate.  El ştie ce face!

„Unii prin apă, alţii prin potop,

Unii prin mari încercări, dar toţi prin sânge.”

Aşa ne conduce El. O, îmi vine să strig de bucurie! Aşa îi conduce El pe scumpii  Săi copii. Eu nu sunt psiholog, dar puteţi simţi acel Duh blând care umblă prin clădire? Dacă vi s-ar deschide ochii, aţi vedea ce este în jurul acestor pereţi şi printre rânduri.

Într-o dimineaţă, Elisei era cu acel băiat care spunea: „Uite câţi sirieni sunt…”

„Aşa-i,” a răspuns Elisei, „dar cu noi sunt  mai mulţi.”

„Dar nu văd pe nimeni.”

Atunci Elisei s-a rugat: „Doamne, deschide-i ochii.” Iar când a privit în jur, Ghehazi a văzut că pretutindeni muntele era în flăcări, deoarece era plin de cai şi cară de foc. Aceasta l-a convins.

Şi Elisei a zis: „Vom merge şi îi vom lovi cu orbire.” Şi ce a urmat? Deşi aveau vederea cât se poate de bună, nu vedeau.

Astfel, Elisei le-a zis: „Îl căutaţi pe Elisei?”

„Da, domnule.”

„Veniţi că vă duc eu la el.”

Vedeţi? Ei nu l-au cunoscut.

Aşa este şi astăzi. Hristos, Duhul Sfânt este aici şi face aceleaşi lucruri pe care le-a făcut întotdeauna, dar lumea este oarbă; nu ştie nimic: „O, eu n-am auzit de aşa ceva. Păstorul nostru…” Sărmanii oameni! Ei sunt orbi şi nu ştiu. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Deci ei au ajuns în pustiul păcatului, şi acolo nu era apă. Era nevoie să primească totul de la Dumnezeu. La un moment dat, au găsit un ochi de apă, şi ce şi-au zis: „O, asta este!” Dar n-au putut nici s-o guste. Era groaznică; era plină de sulf şi mirosea ca ouăle stricate. Acesta era pustiul păcatului. Ici şi colo era câte o mică oază cu un izvoraş lângă care creşteau câţiva palmieri. Şi Dumnezeu a zis:

„De ce Mă provoacă? Dacă am fost în stare să fac acele lucruri, oare nu îi pot scăpa şi din situaţia aceasta?”

Dacă El te-a vindecat o dată de o boală, oare nu te poate vindeca şi din alta? Dacă te-a scos dintr-un necaz, nu te poate scoate şi din altul? Lăudat să fie Dumnezeu! Dacă ne-a scos din păcat, El ne poate scoate şi din mormânt. Ce importanţă are ce se va întâmpla? Voi privi la El, pentru că este Dumnezeu şi voi merge înainte.

El spunea: „Dacă am închis Marea Roşie în urma voastră şi i-am înecat pe egipteni, nu credeţi că pot să vă dau şi apă? Necredinţa voastră M-a provocat şi M-a umplut de mânie!”

Cuvântul potrivit pentru această situaţie este „păcat”. Ei L-au mâniat din pricina necredinţei lor. Înţelegeţi? Ei nu au păcătuit pentru că au minţit sau au mers cu nevasta altuia. Nu asta au făcut. Acestea nu sunt păcate. Trăirea în adulter, fumatul, băutul, jocurile de noroc, înjuratul, etc. nu sunt păcate. El sunt atributele sau consecinţa păcatului şi le faceţi pentru că sunteţi necredincioşi. Un credincios nu face aşa ceva!

Acesta este motivul pentru care a spus Isus: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică.” (Ioan 5.24).

Aţi înţeles? Acolo nu scrie: „…cine aude cuvintele Mele şi strigă…”, nici: „…cine aude cuvintele Mele şi vorbeşte în limbi, îi curge ulei pe mâini sau pe faţă”, sau mai ştiu ce. Nu aceasta, ci „…cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”

Ce este păcatul? Necredinţa. Se poate ridica ceva micuţ şi neînsemnat, dar în loc să îl verificaţi cu Scriptura ca să vedeţi dacă este adevărat sau nu, spuneţi: „O, eu sunt prezbiterian şi voi continua aşa.”

Dă-i drumul, dar eşti orb şi Îl provoci pe Dumnezeu.

Când Dumnezeu face ceva, aşteaptă ca naţiunea aceasta să Îl accepte. Dar ce spun ei? „O, ştii ceva? Eu n-am mai auzit aşa ceva…” Vedeţi? El vrea ca oamenii s-o primească. Ia Scriptura, cerceteaz-o înainte şi înapoi şi vezi dacă acel lucru a fost vestit mai dinainte sau nu. Asta este! Amin.

Fiţi atenţi!

„Cine au fost cei care s-au răzvrătit după ce auziseră?” (Ei au auzit vestirea lui Moise). N-au fost oare toţi aceia care ieşiseră din Egipt prin Moise?”

Ştiţi câţi au fost salvaţi din mulţimea care a ieşit din Egipt? (Cineva spune: „Doi”). Aşa este: DOI. Ştiţi cum se numeau ei? (Cineva spune: „Iosua şi Caleb”). Corect. Deci doi bărbaţi: Iosua şi Caleb, din două milioane.

Ascultaţi acum versetul 17:

„Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? (din pricina necredinţei). N-au fost oare cei ce păcătuiseră…” Cei care nu au crezut.  Luaţi dicţionarul şi vedeţi ce înseamnă cuvântul „păcat”. Cuvântul spune că „cine crede nu va fi osândit.” Vedeţi?

„…şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?

Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui?”

O, nu reuşesc să-mi termin capitolul!

Priviţi care este problema cu naţiunea noastră astăzi. Peste tot, de-a lungul ţării, s-au făcut semne şi minuni, dar ce fac ei? Îi întorc spatele tot timpul. Şi ce a spus El? „Jur că nu-i voi lăsa să intre în Ţara spre care au pornit!”

Care este problema cu aceste biserici mari de astăzi? Ele L-au provocat pe Dumnezeu prin necredinţa lor. Aleluia! Slăvit să fie Domnul pentru că El poate să ridice din pietrele acestea copiii lui Avraam.

 El a încercat să le dea Evanghelia, dar ei şi-au împietrit inimile, s-au organizat, şi-au făcut denominaţiuni şi au zis: „Noi credem asta şi nimic altceva!” Din cauza aceasta, Dumnezeu nu a putut lucra. Şi unde sunt ei astăzi? Stau pe margine.

Grupul credincios al lui Dumnezeu merge mai departe însoţit de semne şi minuni, iar El îi supune la tot felul de teste. De ce? Pentru că orice fiu care vine la Dumnezeu trebuie să fie încercat şi testat; el este un copil antrenat.

Dacă în clipa în care eşti testat, spui: „O, poate oricum acolo nu este nimic…” eşti un copil nelegitim şi nu un fiu de Dumnezeu. Un fiu al lui Dumnezeu este sămânţa lui Avraam „care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi,” şi spune: „Dumnezeu a spus aşa, iar eu stau pe aceasta şi merg mai departe.” Amin.

Indiferent ce se spune sau ce se întâmplă, ei merg mai departe zicând: „Dumnezeu a spus aşa…”

Indiferent cât a părut de imposibil, Avraam a aşteptat timp de douăzeci şi cinci de ani fiul făgăduit. El s-a despărţit de necredincioşi (Amin) şi a mers mai departe credincios.

O, Doamne, acum mă simt cu adevărat bine!

Voi trebuie să vă despărţiţi de dogma lumii care spune: „Zilele minunilor au trecut! Nu mai există aşa ceva. Este doar fanatism!” Despărţiţi-vă! Biblia spune: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.” (2 Corinteni 6.17).

Ce minunat! „Vă voi primi după ce vă despărţiţi de ei! Atunci voi îmi veţi fi fii şi Eu voi fi Dumnezeul vostru. Despărţiţi-vă de ei! Nu vă amestecaţi cu necredincioşii!” Asta este.

Tinerii se căsătoresc cu fete care nu cred; sau fetele se căsătoresc cu băieţi care nu cred. Nu faceţi aceasta! Nu contează cât de drăguţ este el sau ea, nici cât îi sunt de frumoşi ochii, pentru că toate acestea vor trece într-o zi. Dar sufletul vostru va trăi veşnic. Deci aveţi grijă ce faceţi! Dacă nu este o credincioasă adevărată, nu te uni cu ea! Staţi departe de ea, pentru că dacă nu faceţi aceasta veţi avea necazuri mai departe.

Ascultaţi versetul 17:

„Şi cine au fost aceia de care s-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?”

Ei au început, au văzut semne şi minuni, dar nu au ajuns în Ţara făgăduită. Doar un anumit număr au intrat. Şi ce face Pavel aici? Le vorbeşte creştinilor. Când vedeţi că se întâmpla aceste lucruri minunate, să nu vă lăsaţi traşi de partea necredinţei, lăsând loc îndoielii, pentru că trupurile lor moarte au rămas în pustie tocmai din cauza aceasta.

Acum ne apropiem de încheiere:

„…celor ce nu ascultaseră…” (Pavel îl numeşte o dată „păcat” şi apoi „necredinţă”). „…n-au putut intra din pricina necredinţei lor.”

L-au văzut pe Moise, au văzut ce a făcut, au auzit ce le-a spus, au văzut că umbla în adevăr. Stâlpul de Foc se arăta înaintea lor şi ei Îl urmau, şi totuşi nu au intrat în ţară din pricina necredinţei lor.

După ce a trăit experienţa aceea, Pavel s-a dus la Vechiul Testament. Şi după ce a înţeles, a spus: „Acum voi intra în ceva nou: „În vechime, Dumnezeu S-a arătat părinţilor noştri prin proroci, dar acum ne-a vorbit prin Fiul Său Isus.” Înţelegeţi? El le-a arătat ce trebuia să se întâmple, şi le-a vorbit despre semnele şi minunile de care  s-a scris.

În concluzie, el spune: „…n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.” Ei nu au crezut. Să nu vă împietriţi inimile şi să nu vă purtaţi ca ei în zilele răzvrătirii, când L-au provocat pe Dumnezeu! Cum? Nu prin imoralitate. Daţi-mi voie să vă explic puţin ca să mă înţelegeţi.

Tu spui: „Frate Branham, eu merg la biserică.” Foarte bine.

„N-am minţit în viaţa mea.” Foarte frumos.

„N-am înjurat niciodată. N-am făcut asta, n-am făcut cealaltă.” Este foarte bine. Toate acestea sunt foarte bune, dar chiar dacă le-aţi fi făcut, ele nu sunt păcat. Voi săvârşiţi păcat atunci când Se arată Dumnezeu, iar voi nu credeţi şi nu luaţi seama.

„Bine, dar biserica mea nu învaţă aşa ceva.” Cât timp o învaţă Biblia şi o dovedeşte Dumnezeu, este totul.

Fiţi atenţi, căci vom intra în ceva adânc:

„Să luăm dar bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venind prea târziu.”

Mai avem timp? În capitolul precedent, Pavel a vorbit despre ce s-a întâmplat, dar aici vorbeşte despre ce este acum. Poate ar fi bine să lăsăm partea aceasta pentru deseară. S-a făcut târziu şi avem şi un serviciu de rugăciune. Mai bine lăsăm partea aceasta pentru deseară, deoarece este plină de vitamine spirituale. În după-amiaza aceasta am foarte multe de făcut.

…rămâne în picioare făgăduinţa intrării…” Aveau ei o făgăduinţă pentru acea ţară? Păi, Dumnezeu i-a spus lui Avraam cu sute de ani înainte că o va face, dar când a venit…  Era spiritual.

Iosif a spus: „Când veţi pleca de aici, să luaţi şi oasele mele şi să le îngropaţi acolo, lângă părinţii mei.” Spunea aceasta deoarece ştia că se apropie învierea şi ştia ce a spus Iov că se va întâmpla când va învia Răscumpărătorul Isus.

Vedeţi, fiecare proroc ştia ce a vorbit celălalt; ei ştiau că Domnul lor era neschimbător şi toţi urmăreau cu atenţie aceste lucruri.

O, fraţilor, aceasta ar trebui să scuture toată îngrijorarea de peste noi! Ei aveau ochii aţintiţi spre ceea ce au spus prorocii, nu oamenii, şi urmăreau cu atenţie împlinirea acelor lucruri.

Avraam spunea: „Îngropaţi-mă acolo unde a fost îngropat Iov!” El a mai zis: „Sara, voi cumpăra o bucată de pământ şi ne vor îngropa acolo.”

Isaac, un alt proroc, a spus: „Să nu mă îngropaţi în altă parte, ci să mă duceţi lângă părinţii mei!”

Iacov care a murit în Egipt, i-a zis fiului său care era tot un proroc: „Într-o noapte, Îngerul m-a atins într-o parte şi de atunci am rămas şchiop. Vino şi pune-ţi mâna aici… (O, ai milă!). Fiule, eu sunt bătrân şi orb, dar pune mâna ta sfântă de proroc, acolo unde a pus-o şi Îngerul şi jură înaintea Dumnezeului cerului că nu mă vei îngropa aici.”

Puteţi vedea descoperirea spirituală a Cuvântului Său? Păi 90% dintre ei nu ştiau despre ce era vorba, dar Iosif ştia. Vedeţi? El a spus: „Luaţi-mă şi îngropaţi-mă în ţara făgăduită!” Desigur.

Mulţi ani mai târziu, înainte de a muri, Iosif le-a zis: „Să nu mă îngropaţi aici, ci când veţi trece şi vă veţi uita la oasele mele, să le luaţi cu voi, fiindcă veţi pleca de aici!”

Lăsaţi lumea să spună şi să facă ce vrea! Binecuvântat să fie Numele Domnului. Păstrează-mă în Hristos, dacă voi fi numit fanatic sau mai ştiu eu cum!

El va veni într-o zi şi îi va lua cu Sine pe toţi ai Lui. Totul este un adevăr spiritual descoperit, dar este nevoie de o gândire duhovnicească pentru a-l înţelege.

Odihniţi-vă pe aceasta!

În seara aceasta vom intra în odihna Lui şi vom vedea ce este această promisiune astăzi. Ce este acest lucru astăzi? Dacă Dumnezeu nu o are dovedită aici în Biblie, eu sunt un proroc mincinos. Aşa este. Ce este această odihnă? El spune:

„…rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui…” Trebuie să fie aceeaşi făgăduinţă; trebuie să fie aceeaşi odihnă; trebuie să fie acelaşi Dumnezeu; trebuie să fie aceleaşi semne; trebuie să fie acelaşi lucru.

Fie ca Domnul să ne-o dea în seara aceasta, în timp ce ne vom ruga.

Dumnezeule binecuvântat, numai veşnicia va descoperi aceste lucruri mari pe care le împărtăşim acum, şi nu puţini sunt cei rânduiţi pentru osândă. Tu ai spus în cartea lui Iuda, că sunt unii oameni scrişi demult pentru osândă, pentru că au  schimbat în desfrânare harul Dumnezeului nostru. Şi astăzi sunt mulţi care propovăduiesc Evanghelia (harul lui Dumnezeu) pentru bani, făcând planuri şi clădiri mari; schimbând harul lui Dumnezeu în desfrânare. Dar oamenii sunt orbi, trăiesc ca nişte porci şi nu înţeleg nimic.

O, Dumnezeule, dă-ne înţelegere. Fă ca înţelegerea noastră să nu fie ca a copiilor acestei lumi, deoarece ai spus în Cuvânt că copiii acestei lumi sunt mai înţelepţi decât fii Luminii.

Noi ştim că urmaşii lui Cain au deveni mari oameni de ştiinţă; învăţaţi, lucrători în metale. Au progresat, erau foarte religioşi, dar cu toate acestea erau osândiţi şi aruncaţi la judecată; trupurile lor moarte au plutit pe apă, iar sufletele li s-au dus în iad. Biblia spune că după moartea Sa, Isus S-a dus şi le-a vorbit: „S-a dus şi a propovăduit sufletelor din închisoare care nu s-au pocăit în zilele lui Noe.” (1 Petru 3.19-20).

Mai mult, Dumnezeu a spus că la venirea Fiului omului va fi ca în zilele lui Noe.

Uitaţi-vă însă la linia lui Set: oameni simpli, smeriţi, slujitori adevăraţi ai lui Dumnezeu, care nu ştiau multe despre lucrurile lumii; au lăsat deoparte totul şi L-au crezut pe Dumnezeu; erau proroci şi fii ai Împărăţiei, în timp ce restul lumii religioase râdeau şi îşi băteau joc de ei. Dar apoi a venit potopul judecăţii şi i-a nimicit pe toţi batjocoritorii.

Tot aşa a fost şi la venirea lui Isus Hristos. Cum au râs şi şi-au bătut joc de El, deoarece aveau propriile religii şi biserici mari. Ei au batjocorit Steaua dimineţii şi au râs de El, dar au întrat la judecată când a venit strâmtorarea în Ierusalim: şi-au mâncat copiii din cauza foametei, iar sângele a curs şiroaie când romanii au dat foc la cetate şi la Templu. Vedeţi? Şi sufletele lor s-au dus în iad.

Doamne, acum suntem din nou aici. Este a treia oară. Acesta este timpul Vieţii. „Trei” este numărul Vieţii şi iată că suntem chiar înaintea răpirii. Bisericile sunt pline de sceptici; sunt zeci de mii care au numele scrise în registre, râd de oamenii Evangheliei şi spun că sunt needucaţi. Doamne, poate este adevărat, dar Tu ai completat prin har ceea ce ne lipseşte în educaţie, trimiţându-l pe Îngerul Tău de Lumină, manifestând puterea Ta şi legitimând Cuvântul unor oameni slabi şi neşcolaţi ca noi.

Noi Te iubim pentru aceasta, fiindcă harul lui Dumnezeu a făcut aceasta. Noi nu suntem iubiţi de lume, dar Tu Ţi-ai întins mâna plină de har şi ne-ai deschis ochii, pentru că Isus S-a rugat pentru noi aşa cum s-a rugat odinioară Ilie pentru Ghehazi, ca să poată vedea ce este în jurul lui.

Astfel, ochii noştri sunt deschişi să vedem lucrurile lui Dumnezeu şi ştim că ne aflăm la sfârşitul timpului, când vremea neamurilor este gata să se sfârşească şi El va lua un popor care va avea Numele Lui. Îngăduie să fim incluşi şi noi în cel număr, Doamne, pentru că Te rugăm aceasta cu smerenie.

Binecuvântează audienţa aceasta mică. Ei sunt din diferite religii şi crezuri, dar pune-le deoparte astăzi, Doamne. Ajută-i să privească direct la Calvar şi să spună: „Modelează-mă, Dumnezeule.”

Profetul spunea că s-a dus la Casa Olarului ca să fie rupt şi remodelat. Modelează-ne şi fă-ne aşa cum ne vrei, Dumnezeule, chiar dacă ar trebui să fim preşul de la uşa Casei Domnului. Mai bine să fiu o ştergătoare decât să locuiesc printre cei răi.

Binecuvântează-ne şi ţine-ne smeriţi. Fie ca inimile noastre să fie deschise şi gândurile curate pentru lucrurile lui Dumnezeu, pentru că o cerem în Numele Domnului Isus Hristos.

În timp ce avem capetele plecate, mă întreb dacă nu cumva este cineva care ar vrea să fie amintit în rugăciune pentru salvarea sufleului său? Vreţi să ridicaţi mâna? Dacă este vreun păcătos… Domnul să te binecuvânteze, tinere.

Mai este cineva? Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule; şi pe tine de acolo; şi pe tine, domnule din spate.

Aş vrea să vă întreb ceva, însă nu vreau să credeţi că o fac din pricina acestor oameni, nici pentru că în fotografia cu Îngerul Domnului sunt şi eu şi aş avea ceva… O, Dumnezeule! Dacă aş gândi aşa, ar trebui să fiu la altar, în loc să vă întreb. Eu spun aceste lucruri prin Scriptură, ca să vedeţi că acesta este adevărul.

Dacă am vorbit şi am făcut ca ceilalţi predicatori, ar fi altceva, dar voi puteţi vedea că Dumnezeu vine şi legitimează că acesta este Adevărul. Aceasta Îl face real: faptul că este legitimat de Dumnezeu. Şi nu doar atât, dar Cuvântul Lui spune că o va face. Amin.

Dacă nu sunteţi în ordine cu inima, înaintea lui Dumnezeu, nu vreţi să ridicaţi mâna?

Spuneţi: „Roagă-te pentru mine.”

Priviţi, s-au ridicat opt sau zece mâini.

Rugaţi-vă cu toţii în timp ce avem capetele plecate. Nu uita că tu eşti cel care se căieşte; eu mă rog doar ca Dumnezeu să se îndure. Aici este altarul, iar Dumnezeu v-a adus acolo, în gândurile voastre.

Noi credem în venirea la altar, dar adevăratul altar este acolo unde Se întâlneşte Dumnezeu cu tine; şi El S-a întâlnit cu tine chiar unde stai. Acesta este altarul Lui.

Spune: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul, căci dacă mă ajuţi, începând de astăzi voi trăi pentru Tine şi Te voi sluji. În dimineaţa aceasta, păşesc cu credinţă, indiferent ce spune cineva. Te rog să îndepărtezi acest duh bătrân de la mine. Ia starea de nervi de peste mine, deoarece ştiu că nu pot fi şi plin de nervi şi drept înaintea lui Dumnezeu. Am ură în inima mea, sunt gelos şi răutăcios; am asta şi cealaltă, şi Te rog să le scoţi Tu afară pe toate, pentru că vreau să fiu blând, smerit şi plin de milă. Fă-mă în aşa fel încât să pot câştiga şi pe alţii pentru Tine. Lasă-mă să fac pentru Tine ceva prin care să-Ţi arăt aprecierea mea.”

Rugaţi-vă aşa în timp ce ne vom ruga împreună.

Tată ceresc, ei sunt ai Tăi; sunt roadele mesajului din dimineaţa aceasta, şi au ridicat mâna pentru că Ceva i-a îndemnat să facă aceasta. Când au ridicat mâna, ei au sfidat legile gravitaţiei; în ei a fost un Duh care i-a îndemnat să ia această decizie, aşa că au ridicat mâinile şi L-au acceptat pe Creatorul care i-a făcut.

Tată, Te rog să-i binecuvântezi şi să le dai Viaţa veşnică. Eu nu pot face nimic altceva, pentru ei, decât să-i chem în jurul altarului, dar Tu faci totul, Doamne. Noi nu putem decât să le predicăm Cuvântul, pentru că Tu ai spus: „Credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu.”

Noi am predicat Cuvântul, iar ei au ridicat mâna în semn că cred. Dă-le Viaţa veşnică, pentru că ai promis că o vei face, iar dacă au fost sinceri când au ridicat mâna, vor pleca din clădire ca nişte creştini blânzi, smeriţi şi miloşi. Te rog să asculţi rugăciunea noastră, pentru că Te rog aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Îl iubiţi? Mesajul este gata, dar noi nu venim la biserică numai ca să ascultăm mesajul. Venim să ne închinăm. Uitaţi de cel de lângă voi şi închinaţi-vă  Domnului. O, cât este de minunat! Nu trebuie să-I spuneţi tare… Spuneţi-I în inima voastră: „Te iubesc, Doamne! Iartă-mă pentru păcatele mele.”

„Eu aştept şi tânjesc după acea Cetate,

Pe care Ioan a văzut-o coborând.

În acea Cetate strălucitoare (închipuiţi-vă),

Albă ca o perlă,

Eu am un Locaş, o harpă şi o cunună.

Acum aştept şi tânjesc după acea Cetate

Pe care Ioan a văzut-o coborând.”

Primeşte-ne, Tată Dumnezeule, căci inimile noastre însetează după Tine. În timp ce ascultam Cuvântul, ne gândeam că aşteptăm ceasul când va veni Isus şi ne va lua la cer, dar nu ca să stăm la judecată, pentru că aceasta a trecut pentru noi.

Noi suntem morţi pentru lucrurile lumii şi am intrat în Hristos, care a luat judecata noastră. El este Avocatul care pledează pentru cazul nostru, pentru că noi ştim că nu suntem vrednici. Aşa cum a spus o soră care vine aici: ea spunea că a învăţat că nu este sfinţenia ei, ci sfinţenia lui Dumnezeu.

Cu adevărat, noi îi învăţăm pe oameni că în noi nu este nimic bun; totul este harul lui Dumnezeu care ni S-a arătat, şi ne încredem numai în meritele Lui.

Te lăudăm sfinte Dumnezeule, pentru că ne-ai inclus în marele Tău plan, în marea Ta Împărăţie. Noi credem că ne-ai dat harul Tău, spre slava lui Dumnezeu.

Doamne, vindecă bolnavii care doresc rugăciune în dimineaţa aceasta. Dă-le această binecuvântare, fiindcă doresc să fie bine. Ajută-i să înţeleagă că neputinţa care a fost pusă peste ei este o încercare; că Dumnezeu care cunoaşte totul, vrea să vadă ce facem. Ajută-i să nu Te provoace, fugind dintr-un loc în altul.

Doamne, ajută-i să ia o poziţie corectă şi să spună: „Doamne, Tu m-ai salvat şi ai făcut totul pentru mine, de aceea Te cred şi mă încred în Tine.”

Te rog să Te înduri de aceşti oameni în Numele lui Hristos. Amin.

– Amin –

EN

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *