EVREI Capitolul 2 – p2

Mai întâi, Pavel a studiat Scripturile, astfel încât a putut face comparaţia ca să vadă dacă era adevărul sau nu. El a cunoscut Adevărul din Vechiul Testament, pentru că era un învăţat al Vechiului Testament. Câţi aţi ştiut aceasta? Şi cum am spus şi azi-dimineaţă, el a fost foarte zguduit de moartea lui Ştefan. Cu siguranţă a fost mişcat de ceva, pentru că în toate epistolele lui face referire la lucrul acesta:

..eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu
sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui
Dumnezeu.”
(1 Corinteni 15.9). Dar Dumnezeu gândeşte altfel şi ca urmare a
făcut din Pavel unul din cei mai mari oameni ai acelui timp.

„Priviţi-l pe sfântul Pavel, marele apostol

Cu mantia lui strălucitoare şi frumoasă.

O, cu siguranţă vor fi nişte strigăte

Când noi toţi ne vom întâlni (în ziua aceea măreaţă
când îl vom vedea primind cununa de martir, răsplata unui martir).

Nu demult, am stat şi am citit cuvintele spuse de el:

 „…port semnele
Domnului Isus pe trupul meu.”
(Galateni 6.17). „…m-am luptat cu fiarele în Efes…” (1Corinteni
15.32).

M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit
alergarea, am păzit credinţa.

De-acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-a
va da, în „ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi
tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.”
(2 Timotei 4.7-8).

O, cât îmi place aceasta! Doresc din toată inima să
fiu şi eu din numărul acelora!

Noi obişnuiam să cântăm un cântec:

„Vrei tu să fii din numărul turmei Lui?

Fii fără pată, păzeşte-ţi vederea,

Căci El va veni din nou (Eu vreau să fiu unul din
ei).”

Pavel merge mai departe şi spune:

„De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de
lucrurile, pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele
(în engleză scrie: „…ca să nu ne scape).

Aşa cum am văzut azi-dimineaţă:

„Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri…”  Ce am aflat că
sunt îngerii? Proroci. „Dumnezeu a vorbit în multe feluri…”

Haideţi să ne întoarcem puţin la capitolul 1 din Evrei
şi să citim versetul 1:

După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin
proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri…”
 

Apoi în capitolul 2.2 
revine asupra ideii şi spune:

Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a
dovedit nezguduit…”

Ce este îngerul? Un mesager.

Deci dacă suntem unşi, noi suntem mesagerii lui
Dumnezeu. Suntem mesagerii cerului pentru lume, ambasadorii Lui străini şi
călători pe aici. Noi nu suntem din lumea aceasta, ci aşteptăm Cetatea al cărei
Meşter şi Ziditor este Dumnezeu; şi nu ne punem nădejdea în bogăţiile acestei lumi,
pe care le fură hoţii şi le mănâncă moliile şi rugina, fiindcă comoara noastră
este în ceruri, unde Isus stă la dreapta măririi Sale.

O, cât este de minunat şi de glorios să ştiu aceasta!

„Nădejdea noastră este zidită

Doar pe sângele lui Isus cel neprihănit.

Când tot ce este în jur, sufletul meu respinge

Căci El este toată nădejdea mea

Şi eu stau pe Hristos, Stânca cea tare.

Toate celelalte sunt nisipuri mişcătoare,

Nisipuri mişcătoare.”

Eddie Perronett a scris acest cântec în vremea
prigoanei.

Deci, …dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a
dovedit nezguduit…”
Când mesagerul lui Dumnezeu a vestit
Cuvântul, a fost nezguduit.

„…şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a
primit o dreaptă răsplătire,

cum vom scăpa noi…”

Fiţi atenţi! Dacă nu-L ascultăm pe Hristos care
vorbeşte din ceruri: „…cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o
mântuire atât de mare…

Gândiţi-vă numai: „…care, după ce a fost vestită
întâi de Domnul…”

Hristos Şi-a început lucrarea, iar noi am văzut cu
toţii cât era de umil şi de smerit. El n-a fost un teolog renumit şi nici un
mare predicator, ci a fost smerit, blând şi bun. Glasul Lui nu s-a auzit până
în stradă, dar Ioan a ieşit ca un leu care răcnea, pentru că el era predicator.

Isus nu a venit ca un leu care răcneşte, ci Dumnezeu
lucra prin El confirmând Cuvântul. Dumnezeu era în Hristos.

Petru a spus în ziua de rusalii: „Bărbaţi
israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de
Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere,
pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi.”

Vedeţi cât de bine a atins lucrurile? „După cum
bine ştiţi”.

Isus, la rândul Său le-a spus:

Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi
semnele vremurilor nu le puteţi deosebi?
(Matei 16.3). Căci dacă M-aţi fi
cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi ziua Mea.”

O, cum ar fi strigat în seara aceasta! Cum strigă
Duhul Sfânt prin predicatorii Săi: „Ceasul este aproape!” Dar putem recunoaşte
timpul? Vedem bombele atomice şi ştim cine va lua locul lui Clark Gable sau
cine va fi vicepreşedinte. Ne interesează toate aceste lucruri, dar nu putem
deosebi semnele timpului, deşi suntem la sfârşit.

O, Doamne! Ne interesează ce va fi în următorul episod
din „Ce face Susie?”, ce va face Arthur Godfrey şi ce glume va spune data
viitoare…

Da, noi care spunem că suntem creştini, ne umplem
capul cu asemenea lucruri când s-ar cuveni să stăm în rugăciune şi să cercetăm
Biblia ca să recunoaştem semnele timpului în care trăim.

De ce sunt atât de slabe amvoanele de multe ori?
Pentru că nu aduc Adevărul Evangheliei. Nu uitaţi că va trebui să dăm socoteală
de aceasta în zilele care vor veni. Noi nu trebuie să nesocotim nimic. Cum vom
scăpa noi, cei din Tabernacolul Branham, care vedem semne şi minuni şi puterea
învierii Lui, şi totuşi nesocotim glasul Domnului Isus şi stăm nepăsători faţă
de o mântuire atât de mare?

Priviţi ce spune versetul 4:

„În timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor…” Fiţi atenţi ce spune Cuvântul: „…cu semne,
puteri şi felurite minuni…”

O, nădăjduiesc că Dumnezeu va pune aceasta în inimile
voastre!

Ascultaţi-mă, pentru că eu sunt unul dintre păstorii
voştri împreună cu fratele Neville. Luaţi aminte, pentru că Biblia spune: „dacă
se ridică printre voi unul şi spune asta şi cealaltă şi nu se întâmplă, să nu-l
ascultaţi, pentru că nu Eu am vorbit.

Dar dacă vorbeşte în Numele Meu şi ceea ce spune se
împlineşte, atunci să-l ascultaţi
(Amin!) pentru că Eu sunt cu acel proroc sau predicator. Dacă ceea ce
spune se împlineşte, să ascultaţi de el!”

Prieteni, haideţi să ascultăm de El, de Duhul Sfânt
care vorbeşte în mijlocul nostru şi face tot felul de semne şi minuni. Haideţi
să nu trecem peste ele ca peste nişte lucruri obişnuite, ci să ne amintim că
Acesta este Isus Hristos care este Acelaşi ieri, azi şi în veci, confirmându-Şi
Cuvântul. Luaţi aminte şi lăsaţi celelalte lucruri pe locul doi! Puneţi-L pe
Dumnezeu pe primul loc.

Poate spui: „Şi înaintea copiilor mei?” Da! Înainte la
toate! Dumnezeu este pe primul loc! Lăsaţi-L pe El să aibă întâietate în toate!

Într-o zi, Ilie se cobora de pe munte; el era un
înger, mesagerul uns al lui Dumnezeu. Şi în timp ce cobora, a întâlnit o femeie
care aduna două lemne. Când a văzut-o, i-a zis:

Du-te şi fă mai întâi o turtă pentru mine şi
adu-mi şi nişte apă să beau.”

Femeia i-a răspuns:

„Viu este Domnul că nu am făină şi untdelemn decât
pentru o turtă. Pentru ea adun lemnele acestea două.”

În trecut, indienii puneau două lemne în cruce şi le
aprindeau la mijloc. Şi femeia a spus:

„Voi coace o turtă pentru mine şi pentru copilul meu,
vom mânca, apoi vom muri
.” Spunea
aceasta pentru că fusese secetă timp de trei ani şi jumătate şi nu mai aveau
nimic. Dar prorocul Ilie a privit-o şi i-a zis:

„Fă-mi mai întâi mie.” Ce poruncă ciudată!  Un bărbat să-i spună unei văduve care era pe
punctul să moară de foame, să-l hrănească mai întâi pe el. dar ce i-a mai spus
el? „Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Făina din oală nu va scădea şi
untdelemnul din urcior nu se va împuţina, până în ziua când va da Domnul ploaie
pe faţa pământului.”
(1Împăraţi 17.10-14).

Deci, întotdeauna mai întâi Dumnezeu.

Femeia a intrat în casă, a copt turta şi i-a dat-o
prorocului, apoi s-a întors în casă şi a mai copt una şi încă una şi încă una.
Ea l-a pus pe Dumnezeu înaintea copilului ei. L-a pus pe Dumnezeu înainte de
toate. A luat mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu.

Dumnezeu trebuie să aibă primul loc în inima ta, în
viaţa ta; El trebuie să aibă primul loc în tot ce faci sau ce eşti. Da, mai
întâi de toate trebuie să fie Dumnezeu. El nu vrea locul doi; nu merită locul
doi. El merită întotdeauna tot ce este mai bun din tot ce avem. Da, Dumnezeu
merită toate lucrurile, binecuvântat să fie Numele Său sfânt.

„…Dumnezeu întărea mărturia…” Vedeţi? El a pus mărturie. „…cu semne, puteri
şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa.”

Nu după cum spun oamenii sau biserica, ci după voia
lui Dumnezeu.

O, avem nevoie să căutăm voia lui Dumnezeu, nu
favoarea vecinului, a copiilor, a soţului sau a soţiei. Faceţi mai întâi voia
lui Dumnezeu, iar celelalte: voia soţiei, voia copiilor, etc. vor cădea la fix.
Puneţi-L însă întotdeauna pe Dumnezeu pe primul loc!

Fiţi atenţi!

„În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare,
despre care vorbim.”

El n-a pus lumea sub controlul marilor îngeri care
slujesc în ceruri, Mihail, Gavril, nici a zecilor de mii şi mii de îngeri, sau
a sutelor de proroci care au fost pe pământ. El n-a spus niciodată: „Isaia, tu
vei controla lumea!” Sigur că nu. El n-a supus lumea lui Ilie, nici lui Gavril
sau vreunul duh slujitor.

Priviţi ce spune Pavel care Îl slăvea pe Hristos:

„Ba încă cineva a făcut undeva următoarea mărturisire:
„Ce este omul ca să-Ţi aduci aminte de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi?

L-ai făcut pentru puţină vreme mai pe jos de îngeri,
l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale..”

Dacă vreţi să ştiţi ce a spus David, puteţi citi
Psalmul 8.4-6:

Îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el?

Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?

L-ai făcut cu puţin mai pe jos decât Dumnezeu, şi l-ai
încununat cu slavă şi cinste.

I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale,
toate le-ai pus sub picioarele lui.”

Cum a fost numit David aici? El a spus: „Căci unul
din îngeri mărturisea
(În Biblia română scrie: „…cineva a făcut
următoarea mărturisire”
). David, mesagerul lui Dumnezeu era un înger al
Lui. Şi acest înger a spus în Psalmi: „L-ai făcut mai pe jos de îngerii din
cer.”
Acest înger spunea că Dumnezeu L-a făcut mai pe jos decât pe un
înger, ca El să-L poată încununa, să guste moartea şi apoi să fie ridicat din
nou; ca să poată să-L facă moştenitor peste toate lucrurile.

În Matei 28.18 citim următoarele. După ce a fost
crucificat şi a înviat a treia zi, El S-a întâlnit cu ucenicii şi i-a
însărcinat să meargă în toată lumea să propovăduiască Evanghelia la orice
făptură. El spunea:

„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” Ce era aceasta? Omul şi Dumnezeu uniţi. Logosul S-a
făcut trup, a murit şi a înviat din nou pentru neprihănirea noastră.

Dumnezeu Şi-a schimbat locul de locuit, de pe un trup
în inima Fiului Său Isus Hristos, să trăiască şi să împărăţească de-a pururi.
Dumnezeu era în Hristos. El este locul de odihnă final al Duhului.

Duhul a stat odată într-un Tabernacol – voi ştiţi
aceasta – sub un cort. Solomon I-a zidit o casă: „Dar cum va locui Cel
Preaînalt într-o casă făcută de mâini omeneşti; dar Mi-ai pregătit un trup.”

În Fapte 7, când le vorbea, Ştefan a spus că Moise I-a
făcut un cort şi a pus chivotul în el, dar Dumnezeu era pe tronul îndurării şi
nu a locuit acolo.

Atunci „Tu Mi-ai pregătit un trup…” Acesta era
trupul lui Isus Hristos, făcut mai pe jos de îngeri, să guste moartea. El era
Cel Preaînalt, Creatorul, Prinţul păcii, Împăratul împăraţilor şi Domnul
Domnilor, Creatorul tuturor lucrurilor din Univers.

O, Dumnezeule! El a fost făcut mai pe jos decât
creaţia Lui ca să-i poată răscumpăra pe oameni (pe cei fără adăpost, fără
ajutor) şi să le dea o casă în cer. El a lăsat slăvile cerului, a lăsat cel mai
Presus Nume care putea fi rostit, iar când a venit pe pământ, oamenii I-au dat
numele cel mai jalnic, numindu-L copil nelegitim. El S-a născut într-un grajd
şi a fost înfăşat în nişte cârpe luate de pe jugul unui bou, iar oamenii L-au
numit Beelzebul, domnul diavolilor. A fost dispreţuit, scuipat şi batjocorit; a
fost respins, S-a dus în locurile cele mai de jos şi S-a oprit la cea mai
decăzută prostituată.

Aceasta I-au făcut oamenii, dar Dumnezeu L-a înălţat
atât de mult încât a trebuit să privească în jos ca să vadă cerul. Oamenii I-au
dat scaunul cel mai de jos, locul cel mai dispreţuit şi numele cel mai josnic,
dar Dumnezeu L-a înviat şi I-a dat scaunul cel mai înalt şi Numele cel mai
înalt. Aceasta este diferenţa între ceea ce au făcut oamenii cu Fiul lui
Dumnezeu şi ceea ce a făcut Dumnezeu cu Fiul Său.

El S-a coborât pentru ca noi să putem fi ridicaţi; a
devenit ca noi, pentru ca noi să putem deveni ca El, prin harul Său. El a venit
la cel fără adăpost şi a devenit El însuşi fără adăpost, pentru ca noi să putem
avea o casă. El a venit la cel bolnav, şi El însuşi S-a făcut bolnav, pentru ca
noi să putem fi vindecaţi. El a venit la păcătos şi S-a făcut El însuşi păcat,
pentru ca noi să fim salvaţi.

Nu-i de mirare că El este cine este astăzi, pentru că
Dumnezeu L-a înălţat şi I-a dat toată puterea din cer şi de pe pământ.

El a venit pe pământ şi imediat Steaua dimineţii L-a
anunţat că este Fiul lui Dumnezeu. El a zguduit toţi diavolii cu care a intrat
în contact. Binecuvântat să fie Numele Domnului. Diavolii tremurau, se înfiorau
şi cereau îndurare în prezenţa Lui. Da, domnilor. Tot iadul ştia cine este El!

El a umblat umil; nu avea un loc unde să-Şi pună capul
pe timp de ploaie. Chiar şi animalele pe care le-a creat aveau vizuini şi
păsările aveau cuiburi, dar  Fiul omului
nu avea un loc unde să-Şi pună capul binecuvântat. Aşa este.

El a devenit păcat, a devenit unul de jos şi părăsit,
dar dracii ştiau cine era, aşa că Îi ziceau: „De ce ai venit să ne
chinuieşti înainte de vreme?”
Vedeţi? Predicatorii L-au numit Beelzebul şi
ghicitor, iar în timp ce ei făceau aceasta, dracii Îl numeau Fiul Dumnezeului celui
viu şi Îi cereau îndurare.

Cine suntem noi şi ce însemnătate are slujba pe care o
ai? Ce însemnătate are căsuţa ta? Dar maşina?

Fetelor drăguţe, ce însemnătate are felul în care
arătaţi acum? Voi, tinerilor cu părul lucios şi umerii drepţi, într-o zi vă
veţi încovoia pentru că veţi îmbătrâni. Dar binecuvântat să fie Domnul pentru
că aveţi un suflet care a fost născut din nou şi veţi trăi de-a pururi pentru
că El a devenit unul ca noi, pentru ca noi să putem deveni ca El, prin harul
Său. Da, El S-a dus să pregătească un loc pentru noi.

O, noi ne gândim că trebuie să ne schimbăm garderoba
şi credem că suntem cineva pentru că avem câteva alimente în casă! Ce suntem
noi? Dumnezeu ne poate lua totul în câteva secunde. Chiar şi suflarea ne este
în mâinile Lui. Şi iată că El este în mijlocul nostru ca să vindece bolnavii şi
să descopere lucruri ascunse, şi de fiecare dată totul este desăvârşit.

Este preocupat chiar şi să aducă la viaţă un peştişor
mort. Ce este aceasta? IaHVeH  în jurul
nostru; IaHVeH în noi, marele „Eu sunt.”

Când a murit, ei au crezut că L-au prins, pentru că a
mers în iad. Când a părăsit pământul, în ziua când a fost crucificat, El S-a
dus printre cei pierduţi. Biblia spune că „S-a dus şi a propovăduit
duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga
răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe…”
(1 Petru
3.19-20).

Când a murit şi Duhul L-a părăsit, El a devenit din
nou Logosul. Voi ştiţi că Isus a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă întorc
la Dumnezeu.”

În vechime, Dumnezeu era acel Stâlp de Foc care a
călăuzit copiii lui Israel în pustie. Şi când a murit, El a devenit din nou
Lumină. Pavel L-a văzut şi era o Lumină. Nici unul din cei care erau cu el,
nu   L-au văzut. Ei l-au văzut doar pe
Pavel când a căzut de pe cal ca şi cum ar fi fost lovit de ceva, dar el a văzut
Lumina şi a auzit glasul care-i vorbea din ea: „Saule, Saule, pentru ce Mă
prigoneşti?”

„Cine eşti Tu, Doamne?”

„Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să
dai cu piciorul într-un ţepuş!”

Apoi s-a dus în Arabia şi a studiat să vadă cine era
acea Lumină. Vedeţi? Pavel s-a întors la Biblie să afle cine era Lumina care i
se arătase. Apoi a scris epistola aceasta.

El este acelaşi IaHVeH; este aceeaşi Lumină care i-a
călăuzit pe copiii lui Israel în pustie. Când Petru era în închisoare, El a
fost Lumina care a mers şi l-a scos de acolo.

Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi
lucrurile dispreţuite… pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.”
(1
Corinteni 1.28-29).

O, dacă ei nu s-ar uita la acest mesager neşcolat  şi şi-ar da seama că Mesajul este important
şi nu mesagerul! El a venit din nou în mijlocul nostru în forma unui Stâlp de
Foc şi face aceleaşi semne şi minuni, nimic nebiblic, ci stă în totul pe
Biblie, ţinând totul în supunere, adunându-Şi slavă şi arătându-Şi puterea.
Binecuvântat să fie Numele Său sfânt.

Poate credeţi că sunt nebun, dar în sufletul meu este
odihna Lui veşnică.

Când a murit El, luna s-a întristat şi soarele a apus
în mijlocul zilei, iar Biblia spune că S-a dus şi a predicat sufletelor din
închisoare care nu s-au pocăit în zilele lui Noe. Ce ziceţi, frate şi soră,
după ce a murit, a încetat lucrarea Sa pământească? El a lucrat şi lucrează
încă şi astăzi. Amin.

El a bătut la uşile celor pierduţi (Aşa spune Biblia)
şi a mărturisit: „Eu sunt Sămânţa femeii; Eu sunt Acela despre care a vorbit
Adam; Eu sunt Acela despre care spunea Enoh că va veni cu zecile de mii de
îngeri. Eu sunt Fiul Dumnezeului celui viu şi vă spun că voi aţi păcătuit în
ziua îndurării. Dar îngerii Enoh, Noe şi ceilalţi, au prorocit că trebuie să
vin şi să împlinesc fiecare Cuvânt din Biblia lui Dumnezeu. Eu sunt aici, pe
tărâmul celor pierduţi, ca mărturie că tot ce s-a spus este adevărat!” Şi le-a
predicat.

El S-a dus drept în fundul iadului şi a bătut la
porţile lui, iar diavolul a deschis şi a zis: „Acum Te-am prins!” Dar El i-a
smuls cheile de la brâu şi i-a zis: „Diavole, multă vreme ai fost un înşelător
(Vom ajunge imediat acolo) şi ai crezut că deţii stăpânirea, dar am venit să
preiau comanda!” Spunând aceasta, i-a luat cheile, l-a împins înapoi şi a
închis poarta. Apoi S-a dus şi i-a luat cu Sine pe Avraam, Isaac, Iacov şi pe
toţi ceilalţi sfinţi, iar a treia zi când a înviat, toţi au înviat împreună cu
El. O, aleluia!

Nu-i de mirare că poetul a spus:

„Trăind, El m-a iubit,

Murind, El m-a salvat

Îngropat, El mi-a luat păcatele,

Înviind, el mi-a dat neprihănirea pe veci.

Cândva, El va veni, o, zi glorioasă!”

Binecuvântată să fie legătura care leagă inimile
noastre în dragostea părtăşiei, în dragostea lui dumnezeu. Dar nu s-a terminat
totul când a înviat El, pentru că mai avea ceva de făcut.

Biblia spune că El S-a suit în cer şi a dat daruri
oamenilor. Pământul era acoperit de întuneric, tristeţe şi moarte. Rugăciunile
nu se puteau duce în sus, deoarece Legământul nu era încă făcut, dar El a
venit, a rupt acea perdea şi a deschis calea. A rupt perdeaua către boală; a
rupt perdeaua către păcat şi îngrijorări; El a rupt orice perdea şi a făcut
cale pentru călătorii care merg pe calea Împăratului.

În urma Lui veneau sfinţii Vechiului Testament:
Avraam, Isaac şi Iacov. Ei au mers drept în cerul cerurilor. Şi pe când erau
încă destul de departe de cetate, îl văd pe Avraam ridicând ochii în sus şi
zicând: „Aceasta este cetatea pe care am aşteptat s-o văd! Veniţi Isaac şi
Iacov. Noi am fost străini şi călători pe pământ, dar aceasta este Cetatea pe
care am aşteptat-o tot timpul.”

Biblia spune că ei au strigat: „Porţi, ridicaţi-vă
capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!”
(Psalmul
24.7). Ş îngerii din spatele acelor porţi au răspuns:

Cine este acest împărat al slavei?”

Şi îngerii ceilalţi, prorocii au zis: „Domnul cel
tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte.”
(v. 8).

Atunci a apăsat „butonul” şi marile porţi s-au dat la
o parte, iar pe mijlocul drumului a venit Biruitorul triumfător cu sfinţii
Vechiului Testament în urma Lui, S-a aşezat pe tron şi a spus: „Iată-i, Tată,
sunt ai Tăi!”

Şi El I-a răspuns: „Vino şi aşează-Te aici, până voi
face pe toţi vrăjmaşii Tăi aşternutul picioarelor Tale. Dacă citim, vom găsi
acest lucru în Scriptură.

Să citim mai departe:

„…toate le-ai supus sub picioarele Lui.”

În adevăr, dacă I-a supus toate, nu I-a lăsat nimic
nesupus. Totuşi, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse.

Dar pe Acela, care a fost făcut „pentru puţină vreme
mai pe jos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu
cinste”, din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui
Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.”

 De ce a fost
făcut mai prejos de îngeri? Ca să poată gusta moartea. El trebuia să moară.

Fiţi atenţi prieteni şi nu uitaţi aceasta! În timp ce
Isus urca dealul, moartea bâzâia în jurul capului Său.

Haideţi să privim tabloul Ierusalimului de acum 2000
de ani. Cum L-aţi putea respinge? Deodată se aude ceva venind pe stradă. Ce
este? O bubuitură… Este vechea cruce aspră, ieşind de pe porţile oraşului şi
lovindu-se de pietrele drumului. Acele pietre sunt încă acolo… Văd sângele
picurând pe drum. De unde? Dintr-un Om care nu a făcut nimic rău, ci numai
bine. Dar oamenii erau orbi. Ei nu L-au cunoscut; nu L-au recunoscut.

Tu spui: „Cum erau orbi, doar vedeau!” Aşa este, dar
tu poţi avea vedere şi să fii totuşi orb. Credeţi aceasta? Aşa spune Biblia.

Vă amintiţi că Elisei a mers la Dotan? Acolo, el i-a
lovit pe sirieni cu orbire, apoi le-a zis: „Urmaţi-mă!” Vedeţi? Ei erau orbi
faţă de el. Şi oamenii sunt orbi şi în seara aceasta.

Cineva care nu credea în vindecarea divină, mi-a spus
odată: „Loveşte-mă cu orbire!” Aceasta s-a întâmplat acasă la fratele Wright.
Şi a adăugat: „Pavel l-a lovit odată pe un om cu orbire. Loveşte-mă şi tu pe
mine şi voi crede.” Dar eu i-am răspuns:

Prietene, a făcut-o deja diavolul. Tu eşti orb!”

Atunci el a zis: „Vindecă fetiţa aceasta şi te voi crede!”

„Mântuieşte şi tu păcătosul acela şi te voi crede!”

„Păi trebuie să creadă”, a zis el

„Acelaşi lucru este valabil şi în cazul vindecării.
Totul trebuie să vină prin harul suveran al lui Dumnezeu.”

Diavolul, dumnezeul acestei lumi, a orbit ochii oamenilor,
de aceea Biblia spune că „au ochi dar nu pot să vadă.”

Şi iată-L trăgându-Şi picioarele însângerate pe drum.
Albina morţii bâzâia în jurul Său: „Încă puţin şi Te voi avea!” El devenea tot
mai slab şi Îi era sete…

Odată am fost împuşcat şi zăceam în câmp în timp ce
sângele curgea din mine. Am strigat după apă, iar prietenul meu şi-a luat
şapca, a alergat şi a cufundat-o într-o apă stătută şi plină de gângănii şi
mormoloci. Când s-a întors, am deschis gura şi el a stors şapca de apa aceea.
Sângele curgea din mine ca un izvor şi îmi era sete…

Deci ştiu ce trebuie să fi simţit Domnul meu după ce a
sângerat de la 9.00 dimineaţa până la 3.00 după-amiaza. Pot vedea cum la
început haina Lui avea doar câteva pete de sânge, dar ele au devenit tot mai
mari. Sângele s-a scurs în jos, prelingându-se pe picioare în timp ce mergea.
Acela era sângele lui Emanuel. O, pământul nu era vrednic de El!

În timp ce urca dealul, „albina” se învârtea în jurul
Lui bâzâind. Şi ce a făcut? În final L-a înţepat. Dar oricine ştie, fraţilor,
că dacă o albină îşi înfige acul undeva, s-a terminat cu ea. Nu va mai putea
înţepa niciodată pentru că acul rămâne acolo.

Acesta-i motivul pentru care Dumnezeu a trebuit să Se
facă trup. El a luat acul morţii în trupul Său, lăsând-o fără nici o putere.
Binecuvântat să fie Numele Domnului. Moartea poate bâzâi cât vrea, dar nu ne
mai poate face nimic.

Când Pavel a simţit bâzâitul ei în apropiere,   i-a zis: „Moarte, unde îţi este boldul?” El
putea arăta spre Calvar unde a fost lăsat trupul lui Emanuel.

Unde îţi este biruinţa, moarte?… Dar mulţumiri fie
aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.”
(1
Corinteni 15.55,57).

„Dar pe Acela, care a fost făcut „pentru puţină vreme
mai pe jos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu
cinste”; din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui
Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.

Se cuvenea, în adevăr, ca Cel pentru care şi prin care
sunt toate, şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin
suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor.

Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi, sunt
dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi”.
(Evrei 2.9-11).

Vedeţi? Ascultaţi ce spune în următoarele versete:

„…când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi
voi cânta lauda prin mijlocul adunării.”

Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El.” Şi în alt
loc: „Iată-Mă, Eu şi copiii, pe care Mi i-a dat Dumnezeu!”

Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi
cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin
moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,

Şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii
erau supuşi robiei toată viaţa lor.”

Oamenii s-au temut întotdeauna de moarte, dar Hristos
a devenit păcat; S-a făcut unul de jos ca să ia moartea asupra SA. Şi nu-I este
ruşine să Se numească Fratele nostru, pentru că a fost ispitit la fel ca noi.
Ca să poată fi Mijlocitorul potrivit, a îndurat aceleaşi ispite ca şi noi; şi a
luat locul nostru ştiind că nici unul dintre noi nu ar fi putut să facă
aceasta.

Deci vedeţi, fraţi şi surori, totul este har! Nu este
ceea ce faceţi voi, ci este ceea ce a făcut deja El pentru voi. Adevărul este
că voi nu aţi făcut nimic ca să meritaţi mântuirea; ea este un dar. Hristos S-a
făcut păcat pentru ca voi să deveniţi neprihăniţi. Şi El este Căpetenia
mântuirii voastre, pentru că a suferit exact cum suferim noi. El a fost ispitit
exact ca noi şi nu Ii este ruşine să fie numit Fratele nostru, fiindcă ştie
prin ce trebuie să trecem. O, binecuvântat să fie Numele Lui!

„Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci
în ajutorul seminţei lui Avraam.”

O, Doamne, El nu a devenit un înger, ci a devenit
Sămânţa lui Avraam. Şi noi, fiind morţi în Hristos, am fost făcuţi sămânţa lui
Avraam şi moştenitori prin făgăduinţă.

Vedeţi, El nu a luat chipul unui înger, nu a devenit
înger, ci a devenit Om. A devenit Sămânţa lui Avraam şi a luat boldul morţii în
trupul Lui, ca să ne împace cu Dumnezeu, iar acum stă ca Mijlocitor pentru noi.
O, Doamne! Cum am putea să-L respingem, prieteni?

Ascultaţi mai departe:

„Prin urmare, a trebuit să se asemene fraţilor Săi în
toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare
preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele
norodului.”

Vedeţi, între om şi Dumnezeu era o despărţire. Au fost
trimişi îngerii, prorocii, dar ei n-au putut lua locul nostru pentru că
trebuiau să se roage pentru ei înşişi. Nu au putut lua locul nici unui om.

Atunci El a trimis Legea, dar Legea a fost ca un
poliţist care ne aruncă la închisoare. Ea nu ne-a putut scoate afară. El a
trimis Legea şi prorocii, a trimis ce-i drept, dar ei n-au putut face un
legământ. Atunci a venit jos El însuşi şi a devenit Unul dintre noi. O, Doamne!

Aş vrea să avem mai mult timp ca să vă duc la Legea
răscumpărării, dar nu se poate acum. Totuşi dacă priviţi frumosul tablou al lui
Rut şi Naomi, aveţi tabloul răscumpărării noastre.

Bărbatul care urma să-i răscumpere pe cei pierduţi şi
căzuţi, trebuia să fie rudă. Acesta este motivul pentru care Boaz trebuia să
fie rudă cu Naomi ca s-o poată lua pe Rut. Şi trebuia să fie vrednic să facă
aceasta. Trebuia să fie în stare să facă răscumpărarea. Astfel, el s-a dus la
poarta cetăţii şi a făcut o mărturie publică că a răscumpărat-o pe Naomi şi tot
ce-i aparţinea ei. Dar vedeţi? Prima condiţie ca s-o poată răscumpăra era să
fie înrudiţi.

Acesta este motivul pentru care Hristos, Dumnezeu,
trebuia să fie înrudit cu noi. Astfel, El a venit jos, a devenit Om şi a
suferit ispita. Oamenii au râs de El, L-au batjocorit, L-au prigonit, L-au
ignorat şi L-au numit Beelzebul, dar El a mers înainte şi la sfârşit a suferit
moartea prin pedeapsa capitală.

Vedeţi? El trebuia să fie înrudit cu noi; trebuia să
fie acuzat pe nedrept, pentru că şi voi sunteţi acuzaţi pe nedrept. El a
trebuit să poarte boala, pentru că şi voi sunteţi bolnavi. El a trebuit să
poarte păcatul, pentru că erau păcatele noastre.

Dar singura posibilitate de a deveni Răscumpărătorul
nostru era să fie înrudit cu noi. Şi a făcut aceasta luând forma trupului
păcătos şi devenind unul dintre noi. În acel trup, El a plătit preţul şi ne-a
răscumpărat aducându-ne înapoi în părtăşie cu Dumnezeu. O, ce Mântuitor!
Cuvintele noastre nu pot exprima aceasta.

„Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce
a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.”
(v.18).

Acesta-i motivul pentru care El este atât de simţitor
cu voi, care aveţi suişuri şi coborâşuri, şi ispitele vi se par atât de mari
încât nu puteţi rezista în faţa lor.  El
ştie cum să simtă cu voi şi stă acolo ca să mijlocească; stă acolo pentru că vă
iubeşte. Şi chiar dacă mergeţi strâmb, nu poate să vă părăsească, ci vine după
voi şi bate la uşa inimii voastre. El va face aceasta cât timp sunteţi muritori
şi trăiţi pe acest pământ; şi v-a răscumpărat pentru că v-a iubit.

Poeţii, autorii şi oameni de toate felurile au
încercat să exprime Dragostea lui Dumnezeu, dar nici unii dintre ei nu au avut
suficiente cuvinte pentru aceasta. Unul dintre ei a spus:

„O, dragostea lui Dumnezeu,

Cât de bogată şi pură,

Nemăsurată şi puternică

Şi va dăinui veşnic.”

Sfinţii în ceruri vor cânta.

Dacă oceanul ar fi cerneală

Şi orice băţ din jur o pană

Şi orice om să fie un scrib

Să scrie despre dragostea lui Dumnezeu,

N-ar putea seca oceanul.”

Nu veţi înţelege niciodată. Nu este cale de înţelegere
a marelui sacrificiu pe care L-a făcut Dumnezeu venind jos ca să ne răscumpere.
Apoi S-a dus înapoi şi a spus: „Nu vă voi lăsa singuri. Voi veni înapoi şi voi
fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşit.”

Şi iată-ne astăzi, trăind la sfârşitul timpului, cu acelaşi
Isus, cu aceleaşi lucruri, aceleaşi semne şi minuni, aceeaşi mântuire, acelaşi
Duh, aceeaşi Evanghelie, acelaşi Cuvânt, aceleaşi manifestări. Se cuvine să nu
nesocotim această mântuire atât de mare, pentru că într-o zi va trebui să dăm
socoteală pentru ceea ce am făcut cu Fiul lui Dumnezeu.

El este în mâinile noastre, nişte păcătoşi şi
decăzuţi. Ce veţi face cu El? Poate spui: „Păi, am  să-L pun deoparte…” Să nu faceţi aceasta! Nu
uita că dacă eşti păcătos, nu poţi pleca de aici în aceeaşi stare. Nu se poate.

Într-o noapte, şi Pilat a încercat să facă aceasta.
Astfel, a cerut apă să-şi spele mâinile şi a spus: „Eu nu am nimic cu Omul
acesta. Este ca şi cum nu L-am văzut niciodată. Nu am auzit Evanghelia şi nu
vreau să am nici o legătură cu toate acestea.” A putut să-şi spele mâinile? Nu
a putut.

Şi ştiţi ce s-a întâmplat în final cu el? Şi-a pierdut
minţile. Undeva în Elveţia este o legendă cu privire la un iaz cu apă unde
oamenii vin în fiecare an în timpul crucificării. Se spune că acolo s-a sinucis
Pilat. Şi în fiecare an, în aceeaşi vreme, apa albastră a iazului creşte,
arătând că Dumnezeu a respins gestul lui de a se spăla pe mâini. Apa nu poate
spăla sângele lui Isus de pe mâinile sau sufletele voastre! Este un singur mod
de a face aceasta: să-L acceptaţi ca Mântuitor personal şi să vă împăcaţi cu
Dumnezeu.

Haideţi să ne rugăm.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru Cuvântul din seara
aceasta, deoarece „credinţa vine în urma auzirii Cuvântului.” Îţi
mulţumim pentru Isus.

Cum este posibil să stăm nepăsători când vedem semnele
şi minunile din aceste zile în care trăim? Dumnezeule, deschide ochii oamenilor
din acest Tabernacol, ca să poată vedea şi înţelege că trăim în ceasul din
urmă; că nu mai aveam prea mult timp aici şi va trebui să ne întâlnim cu Isus.
Ajută-i să vadă că vom fi consideraţi vânzători, pentru că nu vom avea nici o
scuză.

Când ai dat acea vedenie puternică cu privire la
bărbatul acela care a venit dintr-o ţară îndepărtată, fără nici o umbră de
îndoială în suflet, picioarele i s-au întărit, s-a ridicat din scaunul cu
rotile şi a primit şi vederea. Imediat, el s-a ridicat şi a început să alerge
prin clădire bucurându-se şi lăudându-L pe Dumnezeu. Aceasta dovedeşte că
Dumnezeu este încă în stare să ridice din aceste pietre copii ai lui Avraam.

Când a fost pe pământ, Isus a spus: „Fiul nu face
nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând…”
(Ioan 5.19).

Orbul s-a ţinut de El, zicând: „Ai milă de mine!” iar
Isus S-a atins de ochii lui şi i-a spus: „Facă-se după credinţa ta!”

Doamne, noi Îl vedem pe Isus. Nu vedem toate
lucrurile, dar Îl vedem pe Isus care a făcut promisiunea; Îl vedem cu noi. Nu
Îl vedem pe Isus în mormânt, nici acum două sute de ani, ci Îl vedem pe Isus
care este cu noi în seara aceasta. Îl vedem descoperindu-Se în toată puterea,
cu semne şi minuni.

Dumnezeule, ajută-ne să nu nesocotim această mare
mântuire, ci s-o îmbrăţişăm, s-o acceptăm, să fim respectuoşi şi să trăim prin
El până în ziua când va veni să ne ducă acasă. Dă-ne aceasta, Doamne, pentru că
Te rugăm în Numele Lui.

În timp ce stăm cu capetele plecate, aş vrea să ştiu
dacă în sală este cineva care vrea să spună în prezenţa divină a Duhului Sfânt:
„Frate Branham, sunt convins că am greşit, de aceea îmi ridic mâna spre El şi
cer îndurare. Ai milă de mine, Dumnezeule, pentru că sunt greşit.”

Vreţi să faceţi aceasta? Peste câteva minute va urma
un botez. Dacă aş fi păcătos, m-aş pocăi. Cum ai putea respinge dragostea Celui
ce a murit? Dumnezeul cel sfânt al cerurilor a devenit un om păcătos, dar nu
pentru că a păcătuit, ci pentru că a luat asupra Sa păcatele voastre şi le-a
purtat la Calvar, iar voi nu vreţi să acceptaţi iertarea Lui. Nu vreţi s-o
faceţi în seara aceasta?

Spuneţi în timp ce staţi cu capetele plecate:

„Aminteşte-mă, frate Branham, căci îmi ridic mâinile
spre Hristos şi Îl rog să aibă milă de mine. Eu sunt greşit, dar vreau să fiu
împăcat cu Dumnezeu.”

Vreţi să ridicaţi mâna? Dacă toţi sunt creştini, este
în ordine.

Să ne rugăm.

Tată, Îţi mulţumim că toţi cei prezenţi aici sunt
creştini şi au mărturisit aceasta rămânând liniştiţi că păcatele lor sunt sub
sânge. Îţi sunt recunoscător pentru aceasta, şi Te rog să-i binecuvântezi.

O, sunt atât de bucuros pentru că au găsit împăcarea
prin jertfa de sânge, prin auzirea Cuvântului, prin spălarea cu apa Cuvântului
care ne curăţă şi ne duce în locul măreţ, unde cel mai decăzut păcătos este
făcut alb ca zăpada! Petele de păcat au fost spălate şi noi suntem făpturi noi
în Hristos. O, cât Îţi mulţumim pentru aceasta!

Urmează un serviciu de botez. Am înţeles că tânăra de
aici se va boteza în Numele Domnului ei.

O, Tată ceresc, Te rugăm s-o binecuvântezi pe această
femeie tânără. Gândul mă duce cu câteva zile în urmă, când am venit în
Henriville şi am  văzut-o pe fata aceasta
drăguţă umblând pe străzi. În seara aceasta ea este o doamnă; este mamă şi Te-a
acceptat ca Mântuitor personal. Doamne Dumnezeule, viaţa ei a fost grea, dar
acum cerul îi este asigurat, iar noi suntem plini de bucurie pentru aceasta.

Te rugăm s-o binecuvântezi pe femeia aceasta tânără,
iar când va fi botezată cu apă, îngăduie să fie umplut de Duhul lui Dumnezeu.
Îndură-Te, Doamne, şi fie ca sufletul ei să ajungă în cer. Dă-ne aceasta pentru
slava Ta, căci Te rugăm în Numele lui Isus. Amin…

…Aş vrea să citesc din Fapte 2, unde Petru a vorbit în
ziua de rusalii despre primul botez care a fost făcut în biserica creştină. El
i-a mustrat pe fariseii orbi, că nu L-au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, şi
le-a spus cum Dumnezeu L-a înviat şi a dovedit lucrările Lui prin semne şi
minuni. Ascultaţi cum Îl slăvea el pe Isus.

Orice duh creştin Îl slăveşte pe Isus, dar nu numai cu
buzele, ci şi cu viaţa. Dar dacă buzele voastre spun un lucru, iar viaţa
voastră mărturiseşte altceva, ştiţi ce este aceasta? Făţărnicie! O, Doamne, mai
bine să fiu un necredincios decât un făţarnic!

Dacă mărturiseşti pentru Isus şi spui că El este
Mântuitorul, oamenii aşteaptă ceva de la tine: aşteaptă să trăieşti aşa cum
trebuie să trăiască un creştin. Noi am vorbit despre aceasta, azi-dimineaţă.

Dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară sau miercuri,
vom lua capitolul 3 din cartea Evreilor, care este un capitol minunat. Să
veniţi miercuri seara. Vă place această învăţătură de şcoală duminicală?

Vă mulţumesc mult. Este foarte bine. Acum aş vrea să
citesc din Fapte 2.32-35:

Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi
suntem martori ai Lui.

Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui
Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi
şi auziţi.

Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice:
„Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea.

Până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele
Tale.”

Când a spus acele cuvinte, David nu se putea sui în
cer pentru că era sub sângele taurilor, ţapilor şi vitelor. Dar acum, se putea
ridica pentru că era sub sângele Domnului Isus.

Ascultaţi mai departe:

Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că
Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.”

Ce ziceţi de aceasta? El este a treia persoană a
trinităţii sau este plinătatea dumnezeirii? „În El locuia trupeşte toată
plinătatea dumnezeirii.”
(Coloseni 2.9).

Nu există trei dumnezei: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul
şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Aşa ceva nu scrie nicăieri în Scriptură şi niciodată
nu s-a poruncit să se facă un botez în Numele Tatălui şi în Numele Fiului şi în
Numele Duhului Sfânt. Acesta este un crez catolic şi nu este pentru biserica
protestantă. Arătaţi-mi un singur loc în Biblie unde scrie că cineva ar fi fost
botezat altfel decât în Numele Domnului Isus Hristos. Dacă îmi arătaţi, îmi voi
pune pe spate o pancartă pe care voi scrie: „Sunt un făţarnic, un proroc şi un
învăţător mincinos!”

Dar nu scrie nicăieri aşa ceva! Acesta este un crez
catolic şi nu o învăţătură creştină.

Tu zici: „Dar în Matei 28.19 scrie: „Mergeţi în
toată lumea şi botezaţi-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.”

Numele Tatălui… Tată nu este un nume. Câţi taţi sunt aici?
Ridicaţi mâna.

Câţi fii sunt aici? Ridicaţi mâna. Spuneţi-mi, numele
vostru este „tată”, „fiu” sau „om”?

Odată, o femeie mi-a spus:

„Frate Branham, dar Duhul Sfânt este Nume.”

„Duhul Sfânt nu este nume”, am răspuns eu. „Este ceea
ce este El: Duh Sfânt. Deci Duhul Sfânt nu este un nume.”

Aceasta este El: Duh. Şi eu sunt om, dar numele meu nu
este om, ci mă numesc William Branham.

După ce El le-a spus ucenicilor: „Mergeţi în toată
lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură, botezându-i în Numele Tatălui
şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”
Petru s-a ridicat zece zile mai târziu şi
a poruncit:

Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în
Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul
Sfântului Duh.
(Fapte 2.38).

A făcut Petru ce i-a poruncit Domnul Isus? Sigur că
da. El nu era confuz; noi suntem confuzi.

În Fapte 2.38 scrie că acei evrei au fost botezaţi,
prin scufundare, în Numele Domnului Isus Hristos.

În Fapte 8, vedem că Filip s-a dus în Samaria şi le-a
predicat Evanghelia, botezându-i pe cei ce au crezut, în Numele Domnului Isus
Hristos.

În Fapte 10,49, Petru a poruncit ca şi neamurile să
fie botezate în Numele Domnului Isus Hristos.

În Fapte 19.5, vedem că Pavel a trecut prin partea de
sus a Asiei şi a ajuns la Efes, unde a găsit câţiva ucenici baptişti care
fuseseră convertiţi de un predicator baptist pe nume Apolo. Acest bărbat
dovedea cu Biblia că Isus era Hristosul.

Şi Pavel i-a întrebat:

Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?”

„Nici n-am auzit că a fost dat un Duh Sfânt.”

„Dar cum aţi fost botezaţi?”

„Păi am fost botezaţi de omul care L-a botezat şi pe
Isus.”

Şi Pavel a continuat: „Acest lucru nu mai este de
folos acum. Trebuie să vă botezaţi din nou!” Şi a poruncit să fie botezaţi,
încă o dată, în Numele Domnului Isus Hristos, apoi şi-a pus mâinile peste ei şi
au primit Duhul Sfânt. Corect.

„Va fi lumină în timpul de seară

Cărarea slavei precis o vei găsi,

Pe calea apei, care este Lumina de azi,

Îngropaţi în scumpul Nume al lui Isus.

Tânăr şi bătrân, pocăiţi-vă de păcatele voastre;

Şi Duhul Sfânt sigur va veni.

Lumina de seară a venit

Este adevărat că Dumnezeu şi Hristos sunt una.”

Aşa spune Biblia. Aşa este.  Este timpul când trebuie să ne pocăim.

Să spuneţi când sunteţi gata să intraţi în bazin.
Sunteţi gata? În ordine. Puteţi trage perdelele.

Domnul să-Şi trimită binecuvântările în timp ce
fratele va face slujba de botez.

(Fratele Neville îi botează pe credincioşi).

– Amin –