EVREI Capitolul 1

Pentru mine nu există nimic mai bun decât Cuvântul, deoarece „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17).

Miercuri şi duminică îl vom lăsa pe păstor să se
odihnească puţin pentru că merită din plin, şi mă gândesc să profităm de ocazie
şi să ne ocupă de una din cărţile Bibliei.

Îmi amintesc că odată am stat un an întreg la cartea
Apocalipsei. O, ce minunat a fost şi câte lucruri am învăţat atunci! Apoi m-am
întors şi am luat cartea lui Daniel, cartea Genezei sau Exodul, şi am parcurs
capitol cu capitol, legând împreună întreaga Scriptură. O, cât de mult îmi
place aceasta!

Îmi place să compar Scriptură cu Scriptură. Aşa
trebuie să facem. Cartea pe care o vom studia, ne va purta prin salvare şi
vindecarea divină, prin minuni şi îndurare. Toate se întâlnesc aici!

Uneori trebuie să vin la adunare… şi nu ştiu când voi
fi chemat într-o adunare sau alta, pentru că niciodată nu am nimic stabilit
dinainte, până nu sunt călăuzit să fac un anumit lucru.

Astfel, s-ar putea ca mâine să zbor în California, în
Maine, sau oriunde mă va chema El. Acesta este motivul pentru care nu-mi
stabilesc itinerare lungi. Nu pot, pentru că slujba mea este puţin diferită.

Acum am venit acasă pentru puţină odihnă. Fratele
Mercier şi fratele Goad, care au fost aici de curând, mi-au spus: „Frate
Branham, am văzut că  ţi-ai pus toată
inima în lucrul acela.”

„Este singurul mod în care poţi să faci o treabă
corectă pentru Domnul,” am răspuns eu „şi acesta este să pui tot ce ai pentru
Hristos: puterea ta, tot sufletul tău; toată inima ta şi toate gândurile tale.
Dacă nu faci aşa, mai bine să n-o faci deloc.” Înţelegeţi? Mai bine dă-i pace.
Dacă vrei să fii creştin, pune tot ce ai pentru Hristos. Aceasta însemnă timpul
tău, aptitudinile tale, tot ce ai.

L-am observat pe tânărul acesta… Ea este soţia ta,
frate Burns? Perechea aceasta tânără cântă şi din instrumente şi cu vocea. Ei
fac ceva pentru Domnul. Dacă poţi să faci aceasta, să cânţi şi să câştigi
suflete pentru Domnul… Fă ceva, orice poţi… dacă ştii să fluieri, fluieră, dar
fă ceva ca mărturie pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Orice ai, pune în slujba
Domnului.

Voi încerca să nu vă ţin prea mult, pentru că lucraţi
şi trebuie să vă treziţi devreme. În ce mă priveşte, vă spun sincer că în
fiecare dimineaţă mai duc la vânătoare de veveriţe. De fapt acesta este motivul
pentru care vin acasă: să mă odihnesc puţin. Astfel, mă trezesc la 4.00
dimineaţa, merg în pădure şi vânez puţin, apoi mă culc. În felul acesta mă
odihnesc şi mai iau puţin în greutate.

Acum să deschidem Biblia… Aş vrea să vă aduceţi
Bibliile în fiecare seară, dacă se poate. Dacă nu aveţi, dar vreţi să urmăriţi
ce se citeşte, vă vor da uşierii noştri. Vrea cineva? Ridicaţi mâna.

Doc, vino te rog, şi ia Bibliile acestea.

Am observat că cu cât îmbătrâneşti este tot mai greu
să citeşti Biblia. Nici nu vreau să mă gândesc că va trebui să port ochelari ca
s-o pot citi. Nu cu mult timp în urmă, am crezut că voi orbi, aşa că m-am dus
să mă vadă Sam. Când m-a văzut, el mi-a zis:

„Bill, va trebui să te trimit la un specialist.”, şi
m-am dus la Louisville. Cred că a fost voia Domnului să ajung la un specialist
renumit… am uitat cum îl cheamă, dar el mi-a citit cartea şi a zis:

„Aş vrea să vin şi eu cu tine dacă mai mergi în
Africa. Cred că eşti iubit de poporul african. Ei sunt foarte superstiţioşi în
ce priveşte bisturiul şi tăiatul, dar sunt de acord să merg acolo pentru şase
luni, ca să operez cataracte şi alte boli de ochi. Vreau să ştii că îi voi
opera fără să le iau nici un ban.”

El m-a consultat cu telescopul acela micuţ şi mi-a
zis: „Pot să-ţi spun un singur lucru: ai trecut de 40 de ani şi aşa cum părul
începe să încărunţească, şi globul ocular devine plat.”

Eu pot să văd un fir de păr pe podea, dar dacă îl
apropii…

El a zis: „Ca să poţi citi Biblia, trebuie s-o ţii mai
departe, dar după o vreme, braţele tale nu vor fi suficient de lungi ca să mai
faci aceasta.” Vedeţi?

El mi-a făcut o pereche de ochelari, cu partea de jos
pentru citit. Partea de sus a lentilelor e făcută din sticlă obişnuită, iar
partea de jos are dioptrii ca să pot citi de aproape, dar nu-mi place să-i
folosesc.

Acum am luat versiunea Collins a Bibliei, pentru că
este tipărită cu litere mai mari. Când mă voi întoarce la versiunea cealaltă,
s-ar putea să fie nevoie să-i port. Totuşi, oricum ar fi, mă bucur pentru că am
ceva ce pot citi încă. Şi orice am, voi da tuturor tot ce pot spre slava lui
Dumnezeu, cu nădejdea că El va îndepărta acest semn al bătrâneţii. Noi toţi
trebuie să trecem prin aceasta, iar eu sunt conştient că nu mai sunt tânăr.
Frate Mike, mai sunt doi ani şi voi împlini cincizeci de ani. Parcă nu-mi vine
să cred. Nici  n-am simţit când au trecut
douăzeci de ani. Dar mă simt cât se poate de bine, lucru pentru care Îi
mulţumesc şi Îl laud pe Dumnezeu.

Acum vom studia cartea Evreilor. Este una din cele mai
adânci şi mai bogate cărţi a Bibliei. Dacă Dumnezeu ne va îngădui să ne adâncim
în ea, cred că vom găsi bulgări de aur şi astfel Îl vom lăuda pe Domnul pentru
marea Sa bogăţie.

Se presupune că Epistola către Evrei a fost scrisă de
Pavel, cel mai mare exponent al Bibliei, după Domnul nostru Isus Hristos,
desigur. Pavel a fost un adevărat învăţător al Bibliei, a Vechiului Testament,
pentru că numai acesta era scris în timpul acela. El încerca să le arate evreilor
că Vechiul Testament era o umbră sau un tip al Noului Testament.

Chiar aici am putea trage o linie şi să stăm trei luni
numai la gândul acesta. Dacă veţi deschide la Apocalipsa 12, veţi vedea cât
este de desăvârşit totul. Ştiu că sunteţi la Evrei, dar daţi paginile până la
Apocalipsa 12, unde aflăm că Ioan era pe Insula Patmos când a avut vedenia în
care a văzut o femeie ce avea soarele deasupra capului şi luna sub picioare.
Femeia aceasta era gata să nască; şi a născut un copil de parte bărbătească.
Balaurul era pregătit să-l înghită imediat ce avea să se nască, dar copilul a
fost luat la cer, iar femeia a fost după în pustie, unde a fost hrănită o
vreme, două vremi şi o jumătate de vreme.

Femeia reprezintă biserica, iar copilul născut era
Hristos. Luna de sub picioarele ei este Legea, iar soarele de deasupra capului
este harul. Cele doisprezece stele din cununa ei sunt cei doisprezece apostoli
şi reprezintă încununarea Noului Testament. Înţelegeţi?

Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea
care a fost pusă, şi care este Isus Hristos.”
(1 Corinteni 3.11). Temelia
Noului Testament este învăţătura apostolilor; aceasta formează cununa Noului
Testament.

Luna este o umbră a soarelui; ea reflectă lumina
soarelui când acesta se află pe partea cealaltă a pământului. Astfel, ea
luminează cât timp este noapte. Ce tablou minunat avem aici!

   Soarele Îl
reprezintă pe Hristos, iar luna reprezintă Biserica. Ei sunt ca soţul şi soţia
sa. Astfel, în lipsa lui Hristos, Biserica este cea care reflectă Lumina
Evangheliei. Ea trebuie să umble în această Lumină până răsare din nou Soarele.
Apoi luna şi soarele se îmbină. Luna este o parte a soarelui, iar Biserica este
o parte din Hristos. Mai mult, când vedem luna strălucind, ştim că undeva
străluceşte soarele. Tot aşa, cât timp Biserica reflectă Lumina lui Hristos,
ştim că El este viu undeva.

Gândiţi-vă că Legea era un tip spre harul care urma să
vină; dar ea nu avea în sine puterea de salvare. Legea a fost un „poliţist”,
iar poliţistul te bagă la închisoare. Vedeţi? Iar ca să puteţi fi scoşi din
închisoare a fost nevoie de har. Înţelegeţi?

Deci Sângele lui Hristos, Evanghelia, ne eliberează
din păcat. Legea ne făcea păcătoşi; ea ne arăta doar că suntem păcătoşi. Ea
spune: „să nu furi, să nu curveşti, să nu minţi, etc.” Vedeţi? Ea este
„poliţistul” care îţi spune că eşti greşit şi vinovat. Dar Evanghelia este
vestea cea bună care ne arată că Hristos a murit ca să ne salveze din toate
încălcările Legii. Hristos a murit ca să ne scoată afară.

Imediat ce s-a convertit, Pavel nu a consultat nici un
seminar şi nici un predicator, ci s-a dus direct în Arabia, unde a stat trei
ani. Ca să putem înţelege lucrul acesta, avem nevoie de pregătire, iar lecţia
din seara aceasta face parte din această pregătire.

Pavel era un învăţat al Bibliei el a studiat sub
îndrumarea marelui Gamaliel. Astfel, era un mare învăţător al Legii şi
prorocilor; cu alte cuvinte era un bărbat educat.

El a fost un bărbat sincer şi a recunoscut că a fost
un ucigaş, prin faptul că a fost de acord cu uciderea lui Ştefan, pe care l-a
văzut murind împroşcat cu pietre. Cred că era chiar lângă el, când Ştefan şi-a
ridicat mâinile spre cer şi a strigat: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe
Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”
(Fapte 7.56). Apoi
a adăugat: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” şi a adormit.

Aţi observat? El nu a murit, ci a adormit. Eu cred că
nu a simţit lovitura nici unei pietre ci a adormit în braţele lui Dumnezeu, aşa
cum adoarme pruncul la sânul mamei lui.

Şi mai este ceva cu Pavel: fiind pe deplin încredinţat
că ceea ce face este bine, el s-a dus la marii preoţi după scrisori de
împuternicire şi le-a zis: „Am să-i arestez pe toţi oamenii aceia care fac
atâta gălăgie, pe ereticii aceia (azi îi numim fanatici radicali care fac
gălăgie şi tulburare printre oameni). Ne vom duce acolo şi îi vom pune la
punct!”

În zilele acelea drumurile erau ca nişte cărări
bătătorite, pe care umblau vacile, caii, măgarii, oile şi cămilele.

Şi în timp ce Pavel era pe drumul spre Damasc, cam pe
la amiază i s-a arătat o Lumină mare care l-a trântit la pământ. Vreau să
remarcaţi faptul că nici unul din cei prezenţi nu au văzut-o, afară de Pavel.

Când era încă pe pământ, Isus a spus: „De la
Dumnezeu am venit şi la Dumnezeu Mă duc.”
(Ioan 13.3).

Când a condus copiii lui Israel, El era în Stâlpul de
Foc, apoi a fost făcut trup, pentru ca după înviere să Se întoarcă în Acelaşi
Stâlp de Foc. Astfel, când i s-a arătat lui Pavel pe drumul Damascului, El era
în Stâlpul de Foc, în acea Lumină, iar Pavel L-a întrebat: „Cine eşti Tu,
Doamne?” Şi Domnul i-a răspuns: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.”
(Lumina).
Nu-i aşa că este minunat?

În seara aceasta, El este cu noi; avem fotografia Lui
chiar aici, acelaşi Stâlp de Foc, Lumina, Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Bărbaţii care îl însoţeau nu au văzut Lumina aceea.
Dar ea era la fel şi rezultatele sunt la fel. Este posibil ca cineva să-L vadă
pe Hristos în clădire, în timp ce nimeni altcineva nu Îl vede?  Desigur.

S-a întâmplat aici şi s-a întâmplat şi într-o noapte
când Petru era în închisoare. Atunci, acea Lumină a venit în închisoare, l-a
trezit pe Petru şi l-a  scos afară din
cetate printre toţi paznicii. Când a ajuns afară, Petru a privit în jur dar
Lumina dispăruse. Lumina aceea veşnică şi nemuritoare este Hristos.

Mi-a mai venit un gând… Magii care au urmărit steaua
începând din India. Nici un istoric nu menţionează că ar fi văzut acea stea, în
afară de magi. Numai ei trebuiau s-o vadă.

Deci tu poţi vedea lucruri pe care celălalt nu le
poate vedea. Pentru tine este ceva real, în timp ce ceilalţi nu înţeleg nimic.

Este exact ca atunci când te converteşti şi te bucuri
de binecuvântările lui Dumnezeu, în timp ce cel de lângă tine spune: „Eu nu văd
nimic! Nu văd nimic!”

Fiţi atenţi! Pavel nu a fost mulţumit, după ce a avut
acea experienţă pe drumul Damascului. De ce? El era un învăţat al Bibliei, iar
un învăţat al Bibliei nu îşi va sprijini niciodată învăţătura pe
experienţe.  Nu, domnilor. Tu poţi avea
tot felul de experienţe, dar trebuie să fie „Aşa vorbeşte Domnul!” Aşa este.

În Vechiul Testament erau trei modalităţi prin care se
putea verifica mesajul primit. Mai întâi a fost Legea; apoi când aveau un
proroc sau un visător, au apelat la Urim şi Tumim. Poate ceea ce spun este mai
adânc. Urim şi Tumim era pus pe pieptarul lui Aaron.

La moartea lui Isus, preoţia Aaronică a încetat, iar
acum, când Legea este despărţită de har, avem încă Urim şi Tumim. L-a folosit
şi Pavel. Urim şi Tumim al nostru este Cuvântul nemuritor şi veşnic al lui
Dumnezeu. Înţelegeţi?

El spune că „oricine va adăuga sau va scoate ceva
din această Carte…”
Eu nu vreau ceva afară din Ea, ci vreau tot ce conţine.
Aceasta vrea Biserica. Toate lucrurile trebuie dovedite prin Cuvânt.

Acesta este motivul pentru care de curând am avut un
eşec între penticostali, fiindcă m-au acuzat că eu nu pot înţelege că uleiul pe
mâini sau sângele pe faţă pot fi semne că cineva are Duhul Sfânt. Aşa ceva nu
este biblic şi ca urmare nu pot accepta. Totul trebuie să vină din Cuvânt.

Pavel iubea Cuvântul, dar înainte de-a pune mărturie
despre acea mare experienţă pe care a trăit-o, s-a dus pentru trei ani în Arabia.
Şi ştiţi ce cred că a făcut acolo? A luat Vechiul Testament, L-a cercetat şi a
găsit că Cel care i se arătase era Mesia. Vedeţi? El trebuia să dovedească cu
Biblia experienţa pe care o trăise. Amin. O, Doamne!

Fiţi atenţi. Când a fost pentru mai mult timp în
închisoare, Pavel a scris cartea Efesenilor, şi tot aşa a scris şi cartea
Evreilor. Înţelegeţi? Dumnezeu  l-a pus
deoparte, într-o închisoare, şi astfel a avut timp să scrie acele scrisori
către Biserică. El a scris scrisori si pentru biserica din Corint. Cu ei a avut
mai multe probleme decât cu oricare altă biserică.

Când a mers în mijlocul lor, unul avea o vorbire în
limbi, unul un psalm, unul avea senzaţii, unul avea un simţământ. Pavel nu le
putea vorbi despre siguranţa veşnică sau despre hotărârea mai dinainte. Nu le
putea vorbi despre lucrurile adânci, pentru că erau doar copilaşi. Ei trebuiau
să simtă ceva, să vadă ceva, să aibă simţăminte ciudate, sau ceva dovezi.

Dar când le-a vorbit efesenilor, le-a putut spune că „Dumnezeu
ne-a ales înainte de întemeierea lumii ca să fim înfiaţi prin Isus Hristos…”
Vedeţi?

Apoi, în cartea romanilor vedem că ei erau adulţi.
Desigur, vorbeau în limbi şi aveau şi alte dovezi ale Duhului, dar nu au lansat
învăţături şi senzaţii, fiori şi simţăminte ciudate.

Pavel spunea: „Voi fugiţi în aceste extreme, când ar
trebui să fiţi învăţaţi. Mai mult, sunteţi încă nişte copilaşi şi vă trebuie
lapte.”

Vedeţi? Aceasta am încercat şi eu să fac tot timpul cu
acest Tabernacol: să nu fie unul de copilaşi. Haideţi să fim uniţi şi să stăm
drepţi pe cale! O, Doamne!

Deci Pavel s-a dus mai întâi să vadă dacă experienţa
lui era conform Bibliei. N-ar fi minunat dacă oamenii ar face şi astăzi la fel?
Dacă experienţa noastră nu se potriveşte cu Biblia lui Dumnezeu, este greşită.
Lumina nu străluceşte pe  Urim şi Tumim.
Dacă străluceşte, „Amin,” o avem! Dacă nu… Mie  
nu-mi pasă cât de bună pare, cât de reală, dacă lumina nu străluceşte pe
acest Urim şi Tumim, este  greşită. Nu
contează câtă experienţă ai avut sau cât de adevărată pare, cât este de
prezentabilă sau de educaţională, ce unealtă bună este de a câştiga suflete,
dacă nu străluceşte în Cuvânt, este greşită. Asta este. Trebuie să fie aliniată
la Cuvânt.

Eu obişnuiam să merg la Biserica Nazarineană. Domnul
să-i binecuvânteze pe oamenii aceia scumpi: metodişti de modă veche, Biserica
lui Dumnezeu, nazarineni, pelerini sfinţi şi multe alte biserici pline de
sfinţenie.

Ei obişnuiau să cânte o cântare:

„Eu merg pe calea veche

Care-mi spune unde merg.

Mai bine să fiu creştin de modă veche,

Decât orice altceva.” Ce minunat!

Ei obişnuiau să vorbească despre calea veche a
sfinţeniei. Au luat aceasta din Isaia 35, unde scrie că se va croi o cale şi un
drum. „Şi” este o conjuncţie. Vedeţi? Nu este un drum al sfinţeniei, ci o cale
a sfinţeniei. Şi calea aceasta este chiar pe mijlocul drumului. Este astfel
construit încât apele să spele mizeria spre ambele margini şi drumul să rămână
curat. Calea este pe mijlocul drumului.

Fiţi atenţi! Când oamenii se convertesc, gândurile lor
sunt la Hristos. Dacă sunt nişte începători şi nu stau sub rugăciune, ei vor
deveni reci, ţepeni şi indiferenţi. Dacă sunt puţin nervoşi şi nu veghează, vor
ajunge radicali şi sălbatici, şi cad în senzaţii şi de toate.

Dar adevărata Biserică este biserica Evangheliei
sănătoase, care merge chiar pe mijlocul drumului.

Aşadar, Pavel s-a dus să studieze timp de trei ani pe
baza Scripturii pe care o ştia. Acesta este motivul pentru care el a scris cea
mai mare parte a Noului Testament. Dumnezeu l-a pus să facă aceasta pentru
epoca neamurilor. Matei, Marcu, Luca şi Ioan erau evrei, dar Pavel a scris cele
mai multe scrisori.

Acum începem să obţinem suportul pentru predică: unde
era el şi cum scria din închisoare. Mai întâi de toate, experienţa avută a
trebuit dovedită, iar aceasta este scrisoarea cheie. Scrisorile către romani,
efeseni, etc. îşi aveau locul lor, dar aceasta este scrisoarea cheie.

Tot capitolul întâi, Îl slăveşte pe Isus şi Îl
delimitează ca fiind un Proroc. Aceasta este tema, iar eu voi încerca să v-o
prezint cât se poate de repede ca să nu vă ţin prea mult.

 Primul capitol
Îl separă pe Hristos de orice alt proroc şi de orice Lege. Fiţi atenţi, pentru
că începem cu versetul 1:

După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin
proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu…”

Vedeţi? În vechime, Dumnezeu Îşi aducea mesajul prin
prorocul Său. Cum? Trimiţând proroci ca: Ilie, Ieremia, Isaia, etc.

Dacă aţi observat, în toată istoria lumii, biserica nu
a produs niciodată un proroc. Cercetaţi Vechiul şi Noul Testament, cercetaţi
zilele despre care vorbeşte scrisoarea şi spuneţi-mi dacă găsiţi un singur
proroc care să se fi ridicat din biserică; sau arătaţi-mi un slujitor adevărat
al lui Dumnezeu, care să nu fi fost condamnat de sistemul ecleziastic al lumii.

Gândiţi-vă! Ieremia, Isaia şi toţi ceilalţi proroci al
Vechiului Testament au fost condamnaţi. De altfel, Isus a spus: „Vai de voi!
Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, pe care i-au ucis părinţii voştri,
le
văruiţi şi îi puneţi acolo” (Luca 11.47). Aşa este.

Biserica continuă să facă aceasta. Uitaţi-vă la
sfântul Patrick. Voi catolicilor, îl revendicaţi, dar el nu este nici un pic
mai catolic decât mine. Aşa este. Uitaţi-vă la sfântul Francisc de Assisi. Şi
pe el în revendicaţi, dar nici el nu este mai catolic decât sunt eu.

Uitaţi-vă la Ioana d’Arc. Aţi ars-o pe rug ca
vrăjitoare, fiindcă vedea vedenii şi era duhovnicească, iar după o sută de ani
aţi descoperit că era prorociţă; că era o slujitoare a lui Dumnezeu. Şi
desigur, aţi făcut o penitenţă; aţi dezgropat trupurile preoţilor care o
condamnaseră şi le-aţi aruncat în râu.

Împodobiţi mormintele sfinţilor şi îi puneţi
acolo.”
Adevărul este că sistemul ecleziastic nu a produc niciodată un om
al lui Dumnezeu. N-a făcut-o în trecut, nu o face acum şi nu o va face
niciodată. Religia organizată nu a fost niciodată tema lui Dumnezeu.

Prima biserică organizată din lume este Biserica
Catolică; a urmat Luther, Zwingli, Calvin, anglo-saxonii au produs Biserica
Anglicană, a urmat Wesley – metodiştii şi nazarinenii, sfinţii pelerini şi aşa
mai departe până la penticostali; toate acestea fiind organizaţii.

Dar Biblia spune cât se poate de clar că Biserica
Catolică este o femeie rău famată, în timp ce bisericile protestante sunt
fiicele ei (Apocalipsa 17). Acesta este adevărul.

Desigur, eu nu mă refer la oameni. În toate acele
biserici sunt oameni buni, sfinţi şi salvaţi, dar Dumnezeu nu-şi cheamă poporul
printr-o organizaţie, ci se ocupă de fiecare personal. Dumnezeu lucrează cu
fiecare individ în parte, chiar dacă este metodist, baptist, penticostal,
catolic sau orice ar fi. El te-a văzut înainte de întemeierea lumii şi te-a
hotărât pentru Viaţa veşnică sau pentru pierzare. Desigur, Dumnezeu nu vrea
pieirea voastră, dar pentru că este Infinit, ştie sfârşitul fiecăruia încă de
la început. Altfel n-ar fi Dumnezeu.

Astfel, Isus n-a venit pe pământ să zică: „Ei bine,
dacă voi muri într-un mod tragic, probabil că oamenii se vor gândi la asta şi
inimile lor vor fi mişcate să Mă primească.” Dumnezeu nu lucrează în felul
acesta!

Isus a venit cu un scop precis: să-i salveze pe cei
care au fost cunoscuţi de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. Aşa este.

Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine
aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.”
(Romani 9.16). Aceste cuvinte au
fost scrise de acelaşi Pavel care a scris şi epistola aceasta.

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a spus încă
înainte de naşterea lui Esau şi Iacov că „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau
l-am urât.”

Dumnezeu ştia că Esau era un şovăielnic şi că Iacov
iubea dreptul de întâi născut. El ştia aceasta încă înainte de întemeierea
lumii.

După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri
prin proroci, în multe rânduri şi în multe feluri,

la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul…”

Trebuia să fie un proroc? Atunci ar trebui să avem şi
în timpul acesta un proroc? Absolut. Va vorbi El prin acesta? Sigur că da.
Prorocii din vechime erau în Duhul lui Isus Hristos. Haideţi să lămurim puţin
lucrul acesta, deoarece cred că nu s-a înţeles prea bine. Suntem ca la o şcoală
duminicală, de aceea vrem să clarificăm lucrurile.

Să-l privim puţin pe Moise în care era Duhul lui
Dumnezeu. El este un simbol desăvârşit spre Isus Hristos. Toate caracterele
Vechiului Testament preumbresc crucea, copilul născut şi luat de la părinţii
lui, totul, indiferent că era vorba de un rege, un conducător, un dătător de
Lege, mijlocitor, preot sau ce era. Toţi Îl preumbreau pe Hristos.

Priviţi-l pe Iosif: iubit de tatăl său, urât de fraţi,
vândut pentru aproape treizeci de arginţi, aruncat în groapă ca un mort, apoi
scos afară. Şi după ce a fost scos din groapă a ajuns la dreapta lui Faraon,
conducătorul celei mai mari naţiuni din vremea aceea. Mai mult, nici un om nu
putea ajunge la Faraon decât dacă trecea mai întâi pe la Iosif.

Vedeţi? Isus stă la dreapta lui Dumnezeu şi nici un om
nu poate veni la Dumnezeu decât prin Hristos.

Când Iosif părăsea tronul şi ieşea afară, oamenii
alergau înaintea lui sunând din trâmbiţe şi strigând: „Plecaţi-vă genunchiul
pentru că trece Iosif!”

Aşa se va întâmpla şi când va veni Isus: trâmbiţa va
suna şi orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi spre slava lui
Dumnezeu că Isus Hristos este Domnul. Da, domnilor.

Când a murit, Iosif a lăsat o aducere aminte pentru
cei ce aşteptau eliberarea.  El a spus:
„Nu mă îngropaţi aici, pentru că Dumnezeu vă va vizita (Iosif era un profet).
Şi când  veţi merge în ţara făgăduită, să
luaţi şi oasele mele cu voi.” Astfel, orice evreu bătrân, care privea racla
aceea, putea să spună: „Cândva vom ieşi afară de aici!”

Isus a lăsat o aducere aminte: un mormânt gol. Astfel,
când vom merge la mormânt cu cei dragi şi vom auzi acele cuvinte: „…căci
ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce”
, noi, fraţilor,  putem privi spre acel mormânt gol şi ştim că
într-o zi vom pleca Acasă pentru că El va veni.

Toate acele lucruri au fost umbre.

Uitaţi-vă la David: respins de propriul Său popor,
detronat chiar de poporul lui. El, regele Ierusalimului a fost alungat chiar de
poporul său. Şi în timp ce urca Muntele Măslinilor, privea înapoi şi plângea.
Era respins.

Opt sute de ani mai târziu, Fiul lui David, Regele
Ierusalimului, stătea pe acelaşi munte şi plângea pentru că era respins.

Vedeţi? Acela fusese Duhul lui Hristos în David. Totul
preumbrea crucea. Prorocii din vechime au vorbit în Numele Lui, au trăit în Numele
Lui şi au acţionat în Numele Lui. Desigur.

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin
proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri,

la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul…”

Aşadar, prorocii şi oamenii duhovniceşti din acel timp
sunt reflecţia lui Hristos. Ei stăteau şi Îl aşteptau.

Eu m-am întrebat de multe ori ce vrea să spună Pavel
în Evrei 11:

„…au fost ucişi, tăiaţi în două cu ferestrăul,
chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi în cojoace şi în piei
de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi –

ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin
pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.

Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa
lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;

Pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru
noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.”
(Evrei 11.37-40).

Ce spune Pavel aici? „…ca să n-ajungă ei la
desăvârşire fără noi.”
Ei priveau la cruce la fel ca noi, dar noi am primit
Duhul lui Hristos după ce El S-a făcut trup şi a locuit printre noi. Astfel,
noi ajungem la desăvârşire prin Duhul Sfânt, care este o cale mult mai bună.

Uneori mă întreb ce aşteaptă creştinătatea de astăzi.
Dacă un predicator este chemat la o biserică, spune: „Dacă voi primi atâţia
bani… Dacă voi avea maşina cea mai bună… Dacă salariul meu va creşte la fiecare
şase luni…” Da, noi vrem tot ce-i mai bun! Trebuie să avem cele mai bune case
şi cele mai moderne haine. Cum va fi când va trebui să stăm în prezenţa acelor
oameni care pribegeau în piei de oaie şi capră, fără să aibă un loc unde să-şi
pună capul? Şi noi, dacă suntem batjocoriţi de cineva suntem gata să nu mai
mergem la adunare. Ar trebui să ne fie ruşine de ceea ce-şi doreşte creştinătatea
de astăzi! O, Dumnezeule, ai milă de noi!

În vremurile acelea, El a vorbit prin proroci, dar
acum vorbeşte prin Fiul Său. Atunci era cuvântul unui proroc, dar acesta este
Cuvântul Fiului. O, binecuvântat să fie Numele Domnului!

Cu alte cuvinte, dacă te uiţi la umbră, la negativ, ai
putea face o greşeală, dar fotografia developată este clară. Înţelegeţi? Umbra
a fost adusă prin proroci, dar Fiul  este
realitatea. Ei au fost negativul, El este pozitivul, realitatea. Amin! Aici nu
este nici o posibilitate de a se pierde ceva; era un lucru real. Ce minunat!

…pe care L-a pus moştenitor al tuturor
lucrurilor…”

Ascultaţi! Hristos a fost pus Moştenitor al tuturor
lucrurilor, iar Diavolul a ştiut aceasta încă din Eden, când Dumnezeu le-a spus
celor doi oameni: „…te vei întoarce în pământ căci din el ai fost luat; căci
ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce.”
Şi: „sămânţa femeii va
zdrobi capul şarpelui.”
(Geneza 3. 19,15).

Acesta este motivul pentru care Satana a urmărit în
mod constant acea Sămânţă. Când s-a născut Abel, el a zis: Iată Sămânţa!” şi
l-a ucis. Cain, care era fiul lui, l-a ucis pe Abel, iar când Satan l-a văzut
mort, a zis: „Am terminat cu Sămânţa!” Dar naşterea lui Set a reînviat Sămânţa
femeii. Priviţi cum a venit această sămânţă de-a lungul timpului.  Pe linia lui Set au venit oamenii smeriţi şi
drepţi, continuând cu Enoh şi  Noe, când
a avut loc potopul.

Priviţi însă linia lui Cain: ei sunt oameni deştepţi
şi educaţi.

Nu a spus Isus că copiii acestei lumi sunt mai
deştepţi decât fiii Împărăţiei? (Luca 16.8).

Priviţi linia lui Cain de astăzi: deştepţi, educaţi,
sceptici, foarte religioşi. Vedeţi? Numai oameni de ştiinţă, constructori,
oameni mari.

Să privim câţiva dintre aceşti oameni renumiţi.
Uitaţi-vă la Thomas Edison, „creierul lumii”. Dar noi nu folosim creierul, ci
ne lăsăm însufleţiţi de gândul care era în Hristos şi privim numai la Cuvânt.

Priviţi medicii! Deşi îi salutăm pentru ceea ce avem,
ei sunt totuşi sceptici. Uitaţi-vă la oamenii intelectuali de astăzi. Toţi sunt
pe linia lui Cain. Dar uitaţi-vă la cei blânzi şi smeriţi. Aici este învierea
voastră. O, binecuvântat să fie Numele Domnului!

„…şi prin care a făcut şi veacurile.”

Cine a făcut veacurile? Hristos. Hristos a făcut
veacurile? Da, domnilor. Haideţi să mergem mai departe. „El, care este
oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui…”
A cui slavă? A lui
Dumnezeu. Întipărirea Fiinţei cui? A lui Dumnezeu. O, îmi place aceasta!

„…şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul…”

Priviţi! Cel care ţine toate lucrurile este Cuvântul.

Isus a spus în Matei 24.35 că „Cerurile şi pământul
vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.”
El ţine toate lucrurile, dar
ştiinţa încearcă să Îl dea deoparte zicând: „O, este o Carte veche care a fost
tradusă…” Chiar şi Sheen, un episcop al Bisericii Catolice, a spus: „Cartea
aceasta a fost tradusă de patru sau cinci ori, aşa că nu a mai rămas prea mult
din ea. Este imposibil să trăieşti după cum spune ea.”

Dar El ţine toate lucrurile prin Cuvântul Său. Amin.
Şi eu Îl cred pe El, cred Biblia.

„…Cuvântul puterii Lui…” Cuvântul Lui are putere. „…a făcut curăţirea
păcatelor, şi a şezut la dreapta măririi în locurile preaînalte.”

Prin aceste cuvinte, Pavel vrea să ne arate că
Dumnezeu a făcut toate lucrurile prin Hristos, care era întipărirea Fiinţei
Lui.

În restul capitolului, el arată că Hristos este mai
presus de îngeri şi de toate puterile. Îngerii I se închină, iar Pavel încerca
să-L preamărească.

Dacă nu voi reuşi să merg mai departe, vreau să spun
că în restul capitolului, Îl preamăreşte pe Hristos. Vorbind despre El, Pavel
spune în versetul 5:

„Căci, căruia dintre îngeri i-a zis El vreodată: „Tu
eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?”

Lumea şi toate lucrurile ei vor pieri, dar El va
împărăţi. „Tu rămâi veşnic. Eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut”, şi nu
vei pieri niciodată ci vei sta la dreapta Măririi. Ce înseamnă „mâna dreaptă”?
Aici Cuvântul nu spune că Dumnezeu are o mână dreaptă lângă care stă cineva.
Sigur că nu! „Dreapta” înseamnă „putere şi autoritate.” Adică, El are autoritate
în cer şi pe pământ. Şi cerurile şi pământul au fost făcute prin El.

Dar cine este acest mare Hristos? Dumnezeu descoperit
ca „Tată, Fiu şi Duh Sfânt” nu este o trinitate. El nu este o trinitate de
persoane. Dacă vreţi, este o trinitate de slujbe ale aceluiaşi singur Dumnezeu.
Astfel, când a condus poporul Israel, El era Tatăl. Aceea era slujba Lui:
IaHVeH Tatăl. Apoi a locuit printre noi şi a fost numit Fiul iar acum, tot El
locuieşte în Biserica Sa şi este numit Duhul Sfânt. Nu trei dumnezei, ci un
Dumnezeu în trei slujbe sau descoperiri: ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt.

Oamenii încearcă să facă din El trei dumnezei, dar voi
nu veţi putea merge cu o asemenea învăţătură la un evreu. El nu va primi aşa
ceva, pentru că are o poruncă: „Eu sunt singurul Dumnezeu!”

Când am fost în Africa, am văzut că ei botezau în trei
feluri. Astfel, unii botezau o dată pentru Tatăl, o dată pentru Fiul şi o dată
pentru Duhul Sfânt. Cei de la „Misiunea Credinţei Apostolice” botezau de trei
ori în faţă, pentru moartea Lui, în timp ce cei de pe Coasta de vest, cunoscuţi
ca „Evanghelia deplină” botează de trei ori pe spate, spunând că o fac „spre
îngroparea Lui.” Unii spuneau că botează în faţă pentru că atunci când a murit,
El a căzut în faţă; alţii spuneau că oamenii se îngroapă pe spate. Vedeţi? Tot
felul de lucruri, dar conform Scripturii, toate sunt greşite. Aşa spune Urim şi
Tumim.

Haideţi să luăm un tablou ca să puteţi înţelege. În
cei douăzeci şi cinci de ani de slujbă pe care îi am, eu am studiat mult
problema darurilor din biserică. Ce este cu aceste daruri: prorocia, vorbirea
în limbi, tălmăcirea, descoperirea divină, etc? Ele vin prin Hristos.

Fiţi atenţi! Hristos este Capul tuturor lucrurilor şi
este Capul Bisericii. Aţi văzut vreodată un diamant mare? Diamantul are pe el
nişte tăieturi, ele fiind acelea care îi descoperă valoarea.

Eu am fost la Kimberley. Poate aţi auzit cu toţii că
acolo sunt diamante pe toate gardurile. Aceasta cam aşa este. Preşedintele
minelor de diamant din Kimberley, ne-a dus într-o mină care se află la o mie
şapte sute de picioare sub pământ. Ei au scos o piatră mare, albastră, cum
găsiţi şi pe aici.

Când diamantul este scos afară, arată ca o bucată
rotundă de sticlă. Diamantele pot avea diferite culori: albastre, negre, verzi,
albe, dar când sunt prelucrate, unele părţi din ele trebuie să cadă. Nişte
cioburi mici. După ce se taie acele cioburi, diamantul străluceşte reflectând
diferite lumini: albastre, verzi, roşii, ca şi culorile curcubeului. Ei numesc
aceasta: „foc în diamant.”

Fiecare din aceste lumini reprezintă daruri, dar numai
Hristos este Diamantul. El este Cel care a fost lovit, rănit şi tăiat ca să
reflecte Lumina în lume. El este Diamantul suprem.

Vă puteţi imagina cum a fost înainte de a exista
lumina sau o stea? Era o mare Fântână, plină de Duhul, şi din acea fântână
ieşea cea mai pură Dragoste, pentru că nu exista nimic altceva decât
Dragoste.  Ceea ce numim noi oamenii
„dragoste” este ceva pervertit, dar dacă ajungem la esenţă, la adevărata
Dragoste, aceasta ne va schimba întreaga opinie.

Şi din această Fântână a mai ieşit ceva: Diamantul
care a fost numit neprihănirea absolută. Vedeţi? Acesta este motivul pentru
care trebuia să avem Legea. Acesta este motivul pentru care trebuie  să fie o judecată. Dacă nu este urmată de
judecată,  Legea nu e bună de nimic.
Judecata urma după Lege şi aducea moartea; dar nimeni nu putea plăti preţul în
afară de Dumnezeu. Hristos a luat păcatele noastre asupra Sa şi a purtat
pedeapsa morţii în locul nostru, ca să ne facă neprihănirea lui Dumnezeu, prin
El.

În felul acesta, Lumina, Razele Duhului pot fi
reflectate: dragostea, pacea…. Nu mai există nimic altceva. Acolo nu era
suferinţă, nici ură sau răutate. Din acea Fântână nu putea veni aşa ceva.
Acesta este IaHVeH. IaHVeH Dumnezeu.  Şi
aşa cum spun teologii, din Acesta a ieşit o teofanie numită Logosul; Logosul
care a ieşit de la Dumnezeu. Este greu de explicat, dar este o parte din
Dumnezeu.

Priviţi ce s-a întâmplat! Aceasta mă duce unde îmi
place. Logosul şi această mare Fântână a Duhului care nu avea nici început,
nici sfârşit. Şi acest mare Duh a început să formeze o creaţie, iar Logosul
care a ieşit a fost Fiul lui Dumnezeu. Era singura formă vizibilă pe care o
avea Duhul. Era o teofanie, ceea ce înseamnă: un trup; iar trupul era al unui
om.

Moise L-a văzut când a trecut pe lângă stâncă şi L-a
descris: „era ca partea dinapoi a unui om.” Este acelaşi fel de trup pe
care îl vom primi şi noi când vom muri. „…dacă se desface casa pământească a
cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu
este făcută de mână ci este veşnică.”
(2 Corinteni 5.1).

Acea teofanie era Fiul lui Dumnezeu. Acel Fiu, acel
Logos a devenit apoi trup, pentru că noi am fost puşi în trup. Teofania,
Logosul a devenit trup printre noi, dar nu a fost altceva decât locul de
locuit, deoarece întreaga Fântână locuia în El. Puteţi înţelege?

Haideţi să mergem repede la Evrei capitolul 7. Cât
timp mai avem? Zece minute. Bine, ne vom ocupa şi de asta, apoi vom continua
duminica viitoare, dacă va fi cu voia Domnului.

Când se întorcea de la măcelul împăraţilor,
Avraam  L-a întâlnit pe Melhisedec.

În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului,
preot al Dumnezeului Preaînalt, – care a întâmpinat pe Avraam când acesta se
întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat,

care a primit de la Avraam zeciuială din tot, – care,
după însemnătatea numelui Său este întâi, „ Împărat al neprihănirii”, apoi şi
„Împărat al Salemului”, adică „Împărat al păcii”,

fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici
început al zilelor, nici sfârşit al vieţii – dar care a fost asemănat cu Fiul
lui Dumnezeu, – rămâne preot în veac…”

Din Salem a venit un Împărat şi S-a întâlnit cu
Avraam. Acest Împărat nu avea nici tată, nici mamă, nici început al zilelor,
nici sfârşit al vieţii. Pe cine a întâlnit Avraam? Gândiţi-vă. Dacă nu avea
sfârşit al vieţii înseamnă că acest Împărat al Salemului trebuie să fie viu şi
astăzi. Amin. Înţelegeţi? Era acea teofanie, era acel Fiul al lui Dumnezeu.

Care Salem? Ierusalimul care este sus, Cetatea al
cărei Ziditor şi Făcător este Dumnezeu, şi pe care încerca s-o găsească Avraam.
El s-a întâlnit cu acel Împărat al Salemului şi I-a plătit zeciuială din tot ce
avea. O, frate Graham, Acela era El. Da, era El.

Avraam L-a mai văzut o dată când stătea în faţa
cortului. Când s-a uitat, el a văzut că vin trei bărbaţi. Să ştiţi că un
creştin posedă Ceva şi recunoaşte Duhul când Îl întâlneşte. Da, el Îl
recunoaşte. Acolo este ceva duhovnicesc, iar lucrurile duhovniceşti sunt
percepute duhovniceşte. Desigur, dacă este născut din nou cu adevărat: „Oile
Mele ascultă glasul Meu…”
(Ioan 10.27).

Astfel, Avraam a ştiut că acolo este Ceva, de aceea a
alergat înaintea lor şi a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere înainte Ta,
nu trece rogu-Te pe lângă robul Tău.

Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele
picioarele; şi odihniţi-vă sub copacul acesta.

Am să mă duc să iau o bucată de pâine, ca să prindeţi
la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta treceţi pe
lângă robul vostru.”
(Geneza
18.3-5).

El stătea în locul acela pustiu, urmând calea cea
grea, calea celor dispreţuiţi ai Domnului, în timp ce Lot trăia în bogăţie, dar
în păcat. De multe ori, bogăţia produce păcatul.

Biblia spune că Avraam i-a poftit înăuntru. Avea doar
puţină apă, dar cu ea le-a spălat picioarele. Apoi a mers afară, a ales un
viţel gras din cireadă, l-a tăiat şi l-a dat slujitorului său să-l pregătească.
După aceea s-a dus la Sara şi i-a zis să frământe pâinea.

Când eram copil, mă uitam la mama cum frământa pâinea.
Ea avea o greblă micuţă cu care grebla făina, spoi o frământa bine şi o bătea
şi pe-o parte şi pe alta. Cu pâinea aceea puteai să tai lemne toată ziua.

Sarei i-a cerut să coacă nişte turte pe vatră, apoi a
muls o vacă şi le-a adus lapte, unt proaspăt şi carne friptă de viţel. Toate
aceste bucate, le-a pus înaintea celor trei Bărbaţi, care priveau tot timpul
spre Sodoma chiar şi în timp ce mâncau.

La un moment dat, Domnul a zis? „Să ascund Eu oare
de Avraam ce am să fac?…

Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit şi
păcatul lor într-adevăr este nespus de mare.”
(Geneza 18.17,20).

Cine era Bărbatul acela care stătea acolo cu hainele
pline de praf şi mânca turte şi carne? Cine era Bărbatul acela ciudat?

El spunea: „Nu pot să ascund de Avraam, pentru că el
este moştenitorul pământului (Amin). Am să-i descopăr tainele…” Cu alte
cuvinte, El face aceasta pentru toţi cei ce vor moşteni pământul.

Aşa ar trebui să fie Biserica astăzi. Amin.

Primiţi tainele lui Dumnezeu ca să ştiţi cum să
umblaţi, cum să vă purtaţi şi cum să trăiţi. Noi suntem moştenitorii
pământului. Aşa este. El ne descoperă toate aceste lucruri, nu ne ascunde
nimic. De aceea suntem în aşteptarea împlinirii lor.

Lumea spune: „O, sunt doar o adunătură de fanatici!”
Să le spunem că moştenitorii pământului cunosc aceste lucruri…

… „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni
pământul.”
(Matei 5.5).

El le descoperă tainele Sale şi le arată ce să facă şi
cum să trăiască; să lase lucrurile lumii, să trăiască cu evlavie în această
lume şi să umble cu El, indiferent ce spune lumea.

Deci El a spus: „Nu voi ascunde aceste lucruri de
Avraam, care este moştenitorul pământului.”
Şi i-a mai spus ceva: „Avraame,
tu aştepţi de douăzeci şi cinci de ani împlinirea promisiunii pe care ţi-am
făcut-o. Tu ai aşteptat tot timpul cu credincioşie, dar la anul pe vremea
aceasta, te voi vizita.”

Sara, care era în cort a chicotit, dar El a întrebat
imediat: „De ce a râs Sara?”

Ce ziceţi de asta? Era cumva telepatie?

Sara a negat şi a zis: „N-am râs.” Dar El a replicat:
„Ba da, ai râs!” Sara s-a speriat foarte tare şi a început să tremure.  Cine era Cel care ştia ce făcuse ea în cort?
Este acelaşi Dumnezeu care este astăzi cu noi. Acelaşi. El ştie totul despre
noi şi ne descoperă lucrurile după cum este nevoie. Înţelegeţi?

„De ce a râs?” Biblia spune că El era cu spatele spre
cort. Cine era acel Tip ciudat? Cum a ştiut ce s-a întâmplat în cort? Apoi a
făcut un pas şi S-a făcut nevăzut. Biblia spune că era Cel Atotputernic,
Dumnezeu, IaHVeH, marea Fântână, acea teofanie, Logosul.

Un predicator mi-a zis odată: „Frate Branham, doar nu
crezi că Acela este Dumnezeu!”

„Ba cred, pentru că Biblia spune că El era Dumnezeu,
Elohim, Dumnezeul cel Atotputernic, El Shaddai, Dătătorul puterii. Amin.

O, mă simt atât de bine!

Fiţi atenţi căci vă voi arăta cine este Cel din
exemplul acesta, iar apoi veţi înţelege cine este Fiul: Acela este Isus înainte
de a purta Numele omenesc ISUS.

Într-o zi, El a stat acolo la fântână… Ei toţi au băut
apă din Stânca din pustie şi au mâncat mană… Şi evreii spuneau: „Părinţii
noştri au mâncat timp de patruzeci de ani, mană în pustie.”
Dar ce le-a
răspuns El: „Şi totuşi au murit!”  Şi ce a mai spus? „Eu sunt Pâinea vieţii
care vine de la Dumnezeu din ceruri. Dacă mănâncă cineva din această Pâine, nu
va muri niciodată.”

Ei spuneau: „Părinţii noştri au băut apă din Stânca
spirituală din pustie.” Dar El le-a răspuns: „Eu sunt acea Stâncă!” Glorie!

Ei au spus: „N-ai nici cincizeci de ani şi spui că
l-ai văzut pe Avraam care este mort de opt sau nouă sute de ani? Acum ştim
sigur că ai drac!”

Dar el a răspuns: „Înainte să fie Avraam, Eu sunt!”
Cine era acest EU SUNT? Un Nume veşnic.

Acolo era acel Stâlp de Foc, rugul aprins: „Eu sunt
Cel ce sunt!”
Acea teofanie, IaHVeH, numit mai târziu Fiul lui Dumnezeu.

Filip a zis: „Doamne, arată-ne pe Tatăl şi ne este
de ajuns.”

Şi ce i-a răspuns Isus? „De atâta vreme sunt cu
voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum
zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?”
(Ioan 14.8-9).

Eu şi Tatăl una suntem. Tatăl locuieşte în Mine.
Eu sunt doar cortul, Fiul. Tatăl locuieşte în Mine. Nu Eu fac aceste lucrări,
ci Tatăl care locuieşte în Mine. El face aceste lucrări ale Lui.”

Moise L-a văzut şi a spus despre El: „Arăta ca
spatele  unui bărbat!”
Acela era
Logosul care a ieşit de la Dumnezeu. Şi ce s-a întâmplat apoi? Din acel Logos,
a venit în trup de carne… Cum s-a întâmplat aceasta?

Trupurile noastre sunt făcute din 16 elemente ale
pământului. Noi ştim aceasta. Din potasiu, calciu, petrol, lumină cosmică, etc.
Toate alcătuiesc împreună acest trup care vine din ţărâna pământului. În
compoziţie, trupul vostru nu diferă de trupul unui cal sau al unei vite. Este
carne. Şi ce ne mai preţuim trupul acesta! Dar în el este un suflet, frate! Aşa
este. Trupul tău este numai ţărână, ca al animalului. Carnea voastră nu diferă
cu nimic de cea a unui animal, de aceea, când pofteşti un trup, o femeie, eşti
ca un animal. Aşa este. Nu ar trebui să faci aceasta! Duhul lui Dumnezeu te
călăuzeşte şi te pune într-un plan mai înalt decât acesta.

Şi ştiţi ce a spus acel mare IaHVeH care stătea acolo?
S-a întins şi a luat un pumn de atomi; a luat puţină lumină şi a turnat-o aşa
(fratele Branham suflă). Astfel, a făcut un trup şi a păşit în El. Apoi a zis:
„Vino aici, Gabriel! (marele arhanghel). A suflat şi a zis: „Intră acolo!”
„Vino, Mihail! (Îngerul din dreapta Lui) A suflat din nou şi apoi i-a zis lui
Mihail: „Intră acolo!”

Astfel, Dumnezeu a venit jos împreună cu cei doi
îngeri, au băut lapte de vacă şi au mâncat unt pâine şi carne de viţel. Doi
îngeri şi Dumnezeu.

Pe Melhisedec, Avraam L-a întâlnit când s-a întors de
la măcelul împăraţilor. Acesta este Fiul lui Dumnezeu.

Dacă mergeţi în Evrei 7, acolo scrie: „…dar care a
fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu.”
(v. 3).

Priviţi! Dumnezeu a făcut toate lucrurile prin El. El
a păşit în acea ţărână şi din ea înapoi în slavă.

Imediat ce îngerii au dus mesajul lui Dumnezeu,
domnului şi doamnei Lot, ei au părăsit oraşul, dar ea a continuat să privească
înapoi deşi i s-a poruncit să n-o facă. După aceea, cei doi îngeri au păşit
înapoi în prezenţa lui Dumnezeu.

Ce nădejde puternică avem în această mare credinţă în
care slujim! Dumnezeul cel Viu, IaHVeH, Stâlpul de Foc este cu noi  şi ni Se descoperă în putere şi acţiune. El
i-a lăsat pe oameni să facă o fotografie cu El, acelaşi IaHVeH, Fiul lui
Dumnezeu, care a venit de la Dumnezeu şi S-a întors înapoi la Dumnezeu, iar
acum locuieşte  pentru totdeauna în
Biserica Sa. El este aici.

El ne-a scris numele în Cartea Sa, şi pentru că nu era
altcineva mai mare pe care ar fi putut să jure, 
a jurat pe Sine însuşi că ne va învia în ziua de pe urmă.

Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are
viaţa veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Pe cel ce vine la Mine nu-l
voi scoate afară… Cine crede Cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis, are
viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă.”
(Ioan
6.55; 6.37;5.24).

Acelaşi a putut lua un pumn de calciu şi potasiu
(fratele Branham suflă) şi iată-L din nou. Şi numele meu este în Cartea Lui.

 O, să mă mai
îngrijorez că umerii mi se lasă în jos pe măsură ce îmbătrânesc? Nicidecum!

Într-una din zile, când marea trâmbiţă va suna şi
marele Iosif va păşi afară (Aleluia!), El va spune: „Copii… (fratele Branham
suflă)…” şi vom fi făcuţi asemenea Lui: tineri. Acolo nu va mai fi nici boală,
nici tristeţe şi nici necazuri. Glorie Dumnezeului celui Viu.

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin
proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu

la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul…”

El vorbeşte inimii fiecărui om pe care l-a chemat.
Dacă i-ai auzit glasul sau ai simţit bătaia Lui la uşa inimii tale, nu Îl
refuza!

Haideţi să ne rugăm.

Tată ceresc, în seara aceasta suntem foarte bucuroşi
pentru că din această Epistolă către Evrei am aflat cum a intrat Pavel în
Evanghelii, El nu s-a bazat pe vreun simţământ sau pe o experienţă, ci a vrut
ca noi să ştim Adevărul. Astfel, el s-a întors şi a privit în Vechiul Testament
şi la Evanghelia care le-a fost propovăduită. Şi în Vechiul Testament au văzut
toate umbrele şi tipurile. De aceea avem această mare carte a Evreilor, şi ne
place nespus de mult.

De-a lungul veacurilor a fost împrăştiată şi arsă,
încercându-se pierderea ei, dar iat-o stând în faţa noastră exact la fel cum a
fost scrisă, pentru că Tu ai spus că „cerurile şi pământul vor trece, dar
cuvintele Mele nu vor trece.”
(Matei 24.35).

Scepticii spun: „Ai zis că această carte a fost scrisă
de Pavel.”

Nu Pavel a scris-o, ci Dumnezeu care era în el; Fiinţa
aceea creativă din el.

Da, exact cum a fost în David când a spus: „…nu vei
lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să
vadă putrezirea.”
(Psalmul 16.10). Pe baza acestor cuvinte, Fiul lui
Dumnezeu S-a dus drept în fundul iadului, zicând: „Stricaţi Templul acesta,
şi în trei zile Îl voi ridica.”
(Ioan 2.19). Şi a făcut-o, pentru că nici o
iotă din Cuvântul lui Dumnezeu nu poate cădea. Categoric.

O, cât Îi suntem de recunoscători lui Dumnezeu pentru
aceasta, pentru acest „Urim şi Tumim”, deoarece ştim că experienţele noastre
strălucesc în Biblie. Da, noi suntem născuţi din nou şi avem Duhul Sfânt.

Dumnezeule scump, dacă aici este cineva care nu a
mărturisit aceasta… cum s-ar putea ridica dacă nu este nici o Viaţă înăuntru?
Ei spun: „O, eu am viaţă!” dar Biblia zice că cine trăieşte în plăceri este
mort chiar dacă trăieşte. Tu spui că ai viaţă, dar eşti mort. Spui că eşti
bogată şi nu duci lipsă de nimic, dar eşti nenorocită, săracă, oarbă şi goală;
şi nu ştii. Aceasta este starea bisericii în seara aceasta. O, Doamne, cum trec
ei pe lângă aceste lucruri minunate!

Când era pe pământ, marele IaHVeH a zis: Aduceţi-Mi
acei peştişori!” El a trebuit să ia acei peştişori şi să facă ceva cu ei,
arătând că învierea trebuie să se facă cu cineva. Şi El nu numai că i-a făcut
pe acei peştişori, dar i-a şi gătit. Vă amintiţi? Şi nu numai peştişorii, ci şi
pâine, şi a hrănit cu ele peste cinci mii de oameni flămânzi. Cu cinci pâini şi
doi peşti. (Luca  9.10-17).

O, Doamne, le-a luat în mâinile Lui şi a dovedit că
este Creatorul. Dumnezeule, îngăduie să ne lăsăm şi noi în mâinile Lui în seara
aceasta şi să spunem:

„Doamne, ia-mă aşa cum sunt şi fă ca atunci când viaţa
mea va ajunge la capăt, să plec cu nădejdea care este în sufletul meu, ştiind
că am fost născut din nou şi că Duhul Sfânt a purtat mărturia şi a mărturisit
cu duhul meu că sunt fiul sau fiica Ta.”

Tată, ştiu că în ziua din urmă îi vei învia.
Îndură-Te, Te rog.

În timp ce stăm cu capetele plecate este cineva care
vrea să ridice mâna şi să spună: „Aminteşte-mă în rugăciunea ta, frate Branham,
pentru că doresc ca atunci când voi pleca de pe acest pământ, să fiu cunoscut
de El, astfel încât să mă strige pe nume şi eu să Îi răspund.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, fiule. Şi pe tine,
doamnă. Altcineva? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Roagă-te pentru mine, frate
Branham.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

În timp ce avem capetele plecate, voi cânta câteva
versuri dintr-o cântare:

„Nu-ţi pune nădejdea în bogăţiile lumii,

Care curând vor putrezi!

Pune-ţi nădejdea în lucrurile veşnice

Căci acestea nu vor trece.”

Ţine-te de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu!”

Haideţi să spunem cu toţii: „Da, Doamne aici este mâna
mea.” Aceasta arată că duhul din tine a luat o hotărâre.  „Vreau să mă prind de mâna Ta, Doamne!”

Dumnezeu să te binecuvânteze, micuţo!

„Voi ridica mâna spre Tine. „Dumnezeu să te
binecuvânteze şi pe tine, fetiţo! Este foarte frumos. Dumnezeu Se bucură să vă
vadă făcând aceasta, pentru că este scris: „Lăsaţi copilaşii să vină la
Mine.”

„Doamne, aş vrea să mă ţii de mână, iar în ziua când
mă vei chema, aş vrea să ies ca Lazăr.”

Domnul să te binecuvânteze soră.

Tată ceresc, în seara aceasta s-au ridicat câteva
mâini care vor să prindă mâna Ta neschimbătoare şi veşnică.

Tu ai spus: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine;
şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară…ci îl voi învia în ziua de
apoi.”

Vedeţi? „Ei nu pot veni la judecată pentru că au viaţă
veşnică. Şi este o singură Viaţă veşnică, iar aceea vine numai de la Dumnezeu.
Noi suntem parte din Dumnezeu, aşa că suntem fii şi fiice de Dumnezeu. Şi dacă
Duhul Lui este în noi, gândim ca Dumnezeu. Ne gândim la neprihănire şi la
sfinţire, şi încercăm să trăim cum Îi place Lui.

Îngăduie Doamne, ca această Viaţă să intre în fiecare
persoană care a ridicat mâna în seara aceasta.

Te rog să fii şi cu cei care ar fi trebuit să ridice
mâna şi nu au făcut-o. Îndură-Te, Tată. Îngăduie ca atunci când se va sfârşi
viaţa aceasta şi călătoria se va încheia, să intrăm în bucuria şi în pacea
acelei zile împreună cu El; în Ţara unde nu vom mai fi bătrâni şi bolnavi şi
unde nu va mai fi niciodată tristeţe. Fă ca până atunci să fim plini de bucurie
şi să-L lăudăm pe El. Îngăduie aceasta, pentru că Te rugăm în Numele Lui. Amin.
Toţi credincioşii să ridice mâinile şi să cântăm împreună.

(Fratele Branham cântă împreună cu adunarea).

Mă întreb dacă este vreo persoană bolnavă care doreşte
ungere şi rugăciune… Dacă este, faceţi puţin loc.

Este o femeie în cărucior cu rotile? Să rămână acolo,
pentru că voi merge eu să mă rog pentru ea. Altcineva?

O, nu vă place această parte a serviciului?

Câţi din voi simţiţi că Domnul este prezent aici?
Despre aceasta vorbesc. Câţi din voi simt că ar putea striga? Parcă este ceva
din voi care vrea să strige. Înţelegeţi?

„Este pacea! Pacea! Pacea minunată

Venind jos de la Tatăl de sus.

Mângâie duhul meu de-a pururi

Cu nemăsuratele valuri ale iubirii.”

În timp ce ne vom închina, îi vom unge pe cei bolnavi
şi ne vom ruga pentru ei, pentru că rugăciunea cu credinţă va mântui pe cel
bolnav. Murmuraţi cu toţii cântecul acela în timp ce vom face ungerea cu
untdelemn.

Domnul să vă binecuvânteze. Amin.

– Amin –