Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMEVREI Capitolul 1

Pentru o experienta mai buna va recomandam sa folositi browserul CHROME
21/08/1957, - Jeffersonville, IN

Pentru mine nu există nimic mai bun decât Cuvântul, deoarece „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17).

Miercuri şi duminică îl vom lăsa pe păstor să se odihnească puţin pentru că merită din plin, şi mă gândesc să profităm de ocazie şi să ne ocupă de una din cărţile Bibliei.

Îmi amintesc că odată am stat un an întreg la cartea Apocalipsei. O, ce minunat a fost şi câte lucruri am învăţat atunci! Apoi m-am întors şi am luat cartea lui Daniel, cartea Genezei sau Exodul, şi am parcurs capitol cu capitol, legând împreună întreaga Scriptură. O, cât de mult îmi place aceasta!

Îmi place să compar Scriptură cu Scriptură. Aşa trebuie să facem. Cartea pe care o vom studia, ne va purta prin salvare şi vindecarea divină, prin minuni şi îndurare. Toate se întâlnesc aici!

Uneori trebuie să vin la adunare… şi nu ştiu când voi fi chemat într-o adunare sau alta, pentru că niciodată nu am nimic stabilit dinainte, până nu sunt călăuzit să fac un anumit lucru.

Astfel, s-ar putea ca mâine să zbor în California, în Maine, sau oriunde mă va chema El. Acesta este motivul pentru care nu-mi stabilesc itinerare lungi. Nu pot, pentru că slujba mea este puţin diferită.

Acum am venit acasă pentru puţină odihnă. Fratele Mercier şi fratele Goad, care au fost aici de curând, mi-au spus: „Frate Branham, am văzut că  ţi-ai pus toată inima în lucrul acela.”

„Este singurul mod în care poţi să faci o treabă corectă pentru Domnul,” am răspuns eu „şi acesta este să pui tot ce ai pentru Hristos: puterea ta, tot sufletul tău; toată inima ta şi toate gândurile tale. Dacă nu faci aşa, mai bine să n-o faci deloc.” Înţelegeţi? Mai bine dă-i pace. Dacă vrei să fii creştin, pune tot ce ai pentru Hristos. Aceasta însemnă timpul tău, aptitudinile tale, tot ce ai.

L-am observat pe tânărul acesta… Ea este soţia ta, frate Burns? Perechea aceasta tânără cântă şi din instrumente şi cu vocea. Ei fac ceva pentru Domnul. Dacă poţi să faci aceasta, să cânţi şi să câştigi suflete pentru Domnul… Fă ceva, orice poţi… dacă ştii să fluieri, fluieră, dar fă ceva ca mărturie pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Orice ai, pune în slujba Domnului.

Voi încerca să nu vă ţin prea mult, pentru că lucraţi şi trebuie să vă treziţi devreme. În ce mă priveşte, vă spun sincer că în fiecare dimineaţă mai duc la vânătoare de veveriţe. De fapt acesta este motivul pentru care vin acasă: să mă odihnesc puţin. Astfel, mă trezesc la 4.00 dimineaţa, merg în pădure şi vânez puţin, apoi mă culc. În felul acesta mă odihnesc şi mai iau puţin în greutate.

Acum să deschidem Biblia… Aş vrea să vă aduceţi Bibliile în fiecare seară, dacă se poate. Dacă nu aveţi, dar vreţi să urmăriţi ce se citeşte, vă vor da uşierii noştri. Vrea cineva? Ridicaţi mâna.

Doc, vino te rog, şi ia Bibliile acestea.

Am observat că cu cât îmbătrâneşti este tot mai greu să citeşti Biblia. Nici nu vreau să mă gândesc că va trebui să port ochelari ca s-o pot citi. Nu cu mult timp în urmă, am crezut că voi orbi, aşa că m-am dus să mă vadă Sam. Când m-a văzut, el mi-a zis:

„Bill, va trebui să te trimit la un specialist.”, şi m-am dus la Louisville. Cred că a fost voia Domnului să ajung la un specialist renumit… am uitat cum îl cheamă, dar el mi-a citit cartea şi a zis:

„Aş vrea să vin şi eu cu tine dacă mai mergi în Africa. Cred că eşti iubit de poporul african. Ei sunt foarte superstiţioşi în ce priveşte bisturiul şi tăiatul, dar sunt de acord să merg acolo pentru şase luni, ca să operez cataracte şi alte boli de ochi. Vreau să ştii că îi voi opera fără să le iau nici un ban.”

El m-a consultat cu telescopul acela micuţ şi mi-a zis: „Pot să-ţi spun un singur lucru: ai trecut de 40 de ani şi aşa cum părul începe să încărunţească, şi globul ocular devine plat.”

Eu pot să văd un fir de păr pe podea, dar dacă îl apropii…

El a zis: „Ca să poţi citi Biblia, trebuie s-o ţii mai departe, dar după o vreme, braţele tale nu vor fi suficient de lungi ca să mai faci aceasta.” Vedeţi?

El mi-a făcut o pereche de ochelari, cu partea de jos pentru citit. Partea de sus a lentilelor e făcută din sticlă obişnuită, iar partea de jos are dioptrii ca să pot citi de aproape, dar nu-mi place să-i folosesc.

Acum am luat versiunea Collins a Bibliei, pentru că este tipărită cu litere mai mari. Când mă voi întoarce la versiunea cealaltă, s-ar putea să fie nevoie să-i port. Totuşi, oricum ar fi, mă bucur pentru că am ceva ce pot citi încă. Şi orice am, voi da tuturor tot ce pot spre slava lui Dumnezeu, cu nădejdea că El va îndepărta acest semn al bătrâneţii. Noi toţi trebuie să trecem prin aceasta, iar eu sunt conştient că nu mai sunt tânăr. Frate Mike, mai sunt doi ani şi voi împlini cincizeci de ani. Parcă nu-mi vine să cred. Nici  n-am simţit când au trecut douăzeci de ani. Dar mă simt cât se poate de bine, lucru pentru care Îi mulţumesc şi Îl laud pe Dumnezeu.

Acum vom studia cartea Evreilor. Este una din cele mai adânci şi mai bogate cărţi a Bibliei. Dacă Dumnezeu ne va îngădui să ne adâncim în ea, cred că vom găsi bulgări de aur şi astfel Îl vom lăuda pe Domnul pentru marea Sa bogăţie.

Se presupune că Epistola către Evrei a fost scrisă de Pavel, cel mai mare exponent al Bibliei, după Domnul nostru Isus Hristos, desigur. Pavel a fost un adevărat învăţător al Bibliei, a Vechiului Testament, pentru că numai acesta era scris în timpul acela. El încerca să le arate evreilor că Vechiul Testament era o umbră sau un tip al Noului Testament.

Chiar aici am putea trage o linie şi să stăm trei luni numai la gândul acesta. Dacă veţi deschide la Apocalipsa 12, veţi vedea cât este de desăvârşit totul. Ştiu că sunteţi la Evrei, dar daţi paginile până la Apocalipsa 12, unde aflăm că Ioan era pe Insula Patmos când a avut vedenia în care a văzut o femeie ce avea soarele deasupra capului şi luna sub picioare. Femeia aceasta era gata să nască; şi a născut un copil de parte bărbătească. Balaurul era pregătit să-l înghită imediat ce avea să se nască, dar copilul a fost luat la cer, iar femeia a fost după în pustie, unde a fost hrănită o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme.

Femeia reprezintă biserica, iar copilul născut era Hristos. Luna de sub picioarele ei este Legea, iar soarele de deasupra capului este harul. Cele doisprezece stele din cununa ei sunt cei doisprezece apostoli şi reprezintă încununarea Noului Testament. Înţelegeţi?

Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos.” (1 Corinteni 3.11). Temelia Noului Testament este învăţătura apostolilor; aceasta formează cununa Noului Testament.

Luna este o umbră a soarelui; ea reflectă lumina soarelui când acesta se află pe partea cealaltă a pământului. Astfel, ea luminează cât timp este noapte. Ce tablou minunat avem aici!

   Soarele Îl reprezintă pe Hristos, iar luna reprezintă Biserica. Ei sunt ca soţul şi soţia sa. Astfel, în lipsa lui Hristos, Biserica este cea care reflectă Lumina Evangheliei. Ea trebuie să umble în această Lumină până răsare din nou Soarele. Apoi luna şi soarele se îmbină. Luna este o parte a soarelui, iar Biserica este o parte din Hristos. Mai mult, când vedem luna strălucind, ştim că undeva străluceşte soarele. Tot aşa, cât timp Biserica reflectă Lumina lui Hristos, ştim că El este viu undeva.

Gândiţi-vă că Legea era un tip spre harul care urma să vină; dar ea nu avea în sine puterea de salvare. Legea a fost un „poliţist”, iar poliţistul te bagă la închisoare. Vedeţi? Iar ca să puteţi fi scoşi din închisoare a fost nevoie de har. Înţelegeţi?

Deci Sângele lui Hristos, Evanghelia, ne eliberează din păcat. Legea ne făcea păcătoşi; ea ne arăta doar că suntem păcătoşi. Ea spune: „să nu furi, să nu curveşti, să nu minţi, etc.” Vedeţi? Ea este „poliţistul” care îţi spune că eşti greşit şi vinovat. Dar Evanghelia este vestea cea bună care ne arată că Hristos a murit ca să ne salveze din toate încălcările Legii. Hristos a murit ca să ne scoată afară.

Imediat ce s-a convertit, Pavel nu a consultat nici un seminar şi nici un predicator, ci s-a dus direct în Arabia, unde a stat trei ani. Ca să putem înţelege lucrul acesta, avem nevoie de pregătire, iar lecţia din seara aceasta face parte din această pregătire.

Pavel era un învăţat al Bibliei el a studiat sub îndrumarea marelui Gamaliel. Astfel, era un mare învăţător al Legii şi prorocilor; cu alte cuvinte era un bărbat educat.

El a fost un bărbat sincer şi a recunoscut că a fost un ucigaş, prin faptul că a fost de acord cu uciderea lui Ştefan, pe care l-a văzut murind împroşcat cu pietre. Cred că era chiar lângă el, când Ştefan şi-a ridicat mâinile spre cer şi a strigat: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” (Fapte 7.56). Apoi a adăugat: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” şi a adormit.

Aţi observat? El nu a murit, ci a adormit. Eu cred că nu a simţit lovitura nici unei pietre ci a adormit în braţele lui Dumnezeu, aşa cum adoarme pruncul la sânul mamei lui.

Şi mai este ceva cu Pavel: fiind pe deplin încredinţat că ceea ce face este bine, el s-a dus la marii preoţi după scrisori de împuternicire şi le-a zis: „Am să-i arestez pe toţi oamenii aceia care fac atâta gălăgie, pe ereticii aceia (azi îi numim fanatici radicali care fac gălăgie şi tulburare printre oameni). Ne vom duce acolo şi îi vom pune la punct!”

În zilele acelea drumurile erau ca nişte cărări bătătorite, pe care umblau vacile, caii, măgarii, oile şi cămilele.

Şi în timp ce Pavel era pe drumul spre Damasc, cam pe la amiază i s-a arătat o Lumină mare care l-a trântit la pământ. Vreau să remarcaţi faptul că nici unul din cei prezenţi nu au văzut-o, afară de Pavel.

Când era încă pe pământ, Isus a spus: „De la Dumnezeu am venit şi la Dumnezeu Mă duc.” (Ioan 13.3).

Când a condus copiii lui Israel, El era în Stâlpul de Foc, apoi a fost făcut trup, pentru ca după înviere să Se întoarcă în Acelaşi Stâlp de Foc. Astfel, când i s-a arătat lui Pavel pe drumul Damascului, El era în Stâlpul de Foc, în acea Lumină, iar Pavel L-a întrebat: „Cine eşti Tu, Doamne?” Şi Domnul i-a răspuns: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.” (Lumina). Nu-i aşa că este minunat?

În seara aceasta, El este cu noi; avem fotografia Lui chiar aici, acelaşi Stâlp de Foc, Lumina, Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Bărbaţii care îl însoţeau nu au văzut Lumina aceea. Dar ea era la fel şi rezultatele sunt la fel. Este posibil ca cineva să-L vadă pe Hristos în clădire, în timp ce nimeni altcineva nu Îl vede?  Desigur.

S-a întâmplat aici şi s-a întâmplat şi într-o noapte când Petru era în închisoare. Atunci, acea Lumină a venit în închisoare, l-a trezit pe Petru şi l-a  scos afară din cetate printre toţi paznicii. Când a ajuns afară, Petru a privit în jur dar Lumina dispăruse. Lumina aceea veşnică şi nemuritoare este Hristos.

Mi-a mai venit un gând… Magii care au urmărit steaua începând din India. Nici un istoric nu menţionează că ar fi văzut acea stea, în afară de magi. Numai ei trebuiau s-o vadă.

Deci tu poţi vedea lucruri pe care celălalt nu le poate vedea. Pentru tine este ceva real, în timp ce ceilalţi nu înţeleg nimic.

Este exact ca atunci când te converteşti şi te bucuri de binecuvântările lui Dumnezeu, în timp ce cel de lângă tine spune: „Eu nu văd nimic! Nu văd nimic!”

Fiţi atenţi! Pavel nu a fost mulţumit, după ce a avut acea experienţă pe drumul Damascului. De ce? El era un învăţat al Bibliei, iar un învăţat al Bibliei nu îşi va sprijini niciodată învăţătura pe experienţe.  Nu, domnilor. Tu poţi avea tot felul de experienţe, dar trebuie să fie „Aşa vorbeşte Domnul!” Aşa este.

În Vechiul Testament erau trei modalităţi prin care se putea verifica mesajul primit. Mai întâi a fost Legea; apoi când aveau un proroc sau un visător, au apelat la Urim şi Tumim. Poate ceea ce spun este mai adânc. Urim şi Tumim era pus pe pieptarul lui Aaron.

La moartea lui Isus, preoţia Aaronică a încetat, iar acum, când Legea este despărţită de har, avem încă Urim şi Tumim. L-a folosit şi Pavel. Urim şi Tumim al nostru este Cuvântul nemuritor şi veşnic al lui Dumnezeu. Înţelegeţi?

El spune că „oricine va adăuga sau va scoate ceva din această Carte…” Eu nu vreau ceva afară din Ea, ci vreau tot ce conţine. Aceasta vrea Biserica. Toate lucrurile trebuie dovedite prin Cuvânt.

Acesta este motivul pentru care de curând am avut un eşec între penticostali, fiindcă m-au acuzat că eu nu pot înţelege că uleiul pe mâini sau sângele pe faţă pot fi semne că cineva are Duhul Sfânt. Aşa ceva nu este biblic şi ca urmare nu pot accepta. Totul trebuie să vină din Cuvânt.

Pavel iubea Cuvântul, dar înainte de-a pune mărturie despre acea mare experienţă pe care a trăit-o, s-a dus pentru trei ani în Arabia. Şi ştiţi ce cred că a făcut acolo? A luat Vechiul Testament, L-a cercetat şi a găsit că Cel care i se arătase era Mesia. Vedeţi? El trebuia să dovedească cu Biblia experienţa pe care o trăise. Amin. O, Doamne!

Fiţi atenţi. Când a fost pentru mai mult timp în închisoare, Pavel a scris cartea Efesenilor, şi tot aşa a scris şi cartea Evreilor. Înţelegeţi? Dumnezeu  l-a pus deoparte, într-o închisoare, şi astfel a avut timp să scrie acele scrisori către Biserică. El a scris scrisori si pentru biserica din Corint. Cu ei a avut mai multe probleme decât cu oricare altă biserică.

Când a mers în mijlocul lor, unul avea o vorbire în limbi, unul un psalm, unul avea senzaţii, unul avea un simţământ. Pavel nu le putea vorbi despre siguranţa veşnică sau despre hotărârea mai dinainte. Nu le putea vorbi despre lucrurile adânci, pentru că erau doar copilaşi. Ei trebuiau să simtă ceva, să vadă ceva, să aibă simţăminte ciudate, sau ceva dovezi.

Dar când le-a vorbit efesenilor, le-a putut spune că „Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii ca să fim înfiaţi prin Isus Hristos…” Vedeţi?

Apoi, în cartea romanilor vedem că ei erau adulţi. Desigur, vorbeau în limbi şi aveau şi alte dovezi ale Duhului, dar nu au lansat învăţături şi senzaţii, fiori şi simţăminte ciudate.

Pavel spunea: „Voi fugiţi în aceste extreme, când ar trebui să fiţi învăţaţi. Mai mult, sunteţi încă nişte copilaşi şi vă trebuie lapte.”

Vedeţi? Aceasta am încercat şi eu să fac tot timpul cu acest Tabernacol: să nu fie unul de copilaşi. Haideţi să fim uniţi şi să stăm drepţi pe cale! O, Doamne!

Deci Pavel s-a dus mai întâi să vadă dacă experienţa lui era conform Bibliei. N-ar fi minunat dacă oamenii ar face şi astăzi la fel? Dacă experienţa noastră nu se potriveşte cu Biblia lui Dumnezeu, este greşită. Lumina nu străluceşte pe  Urim şi Tumim. Dacă străluceşte, „Amin,” o avem! Dacă nu… Mie   nu-mi pasă cât de bună pare, cât de reală, dacă lumina nu străluceşte pe acest Urim şi Tumim, este  greşită. Nu contează câtă experienţă ai avut sau cât de adevărată pare, cât este de prezentabilă sau de educaţională, ce unealtă bună este de a câştiga suflete, dacă nu străluceşte în Cuvânt, este greşită. Asta este. Trebuie să fie aliniată la Cuvânt.

Eu obişnuiam să merg la Biserica Nazarineană. Domnul să-i binecuvânteze pe oamenii aceia scumpi: metodişti de modă veche, Biserica lui Dumnezeu, nazarineni, pelerini sfinţi şi multe alte biserici pline de sfinţenie.

Ei obişnuiau să cânte o cântare:

„Eu merg pe calea veche

Care-mi spune unde merg.

Mai bine să fiu creştin de modă veche,

Decât orice altceva.” Ce minunat!

Ei obişnuiau să vorbească despre calea veche a sfinţeniei. Au luat aceasta din Isaia 35, unde scrie că se va croi o cale şi un drum. „Şi” este o conjuncţie. Vedeţi? Nu este un drum al sfinţeniei, ci o cale a sfinţeniei. Şi calea aceasta este chiar pe mijlocul drumului. Este astfel construit încât apele să spele mizeria spre ambele margini şi drumul să rămână curat. Calea este pe mijlocul drumului.

Fiţi atenţi! Când oamenii se convertesc, gândurile lor sunt la Hristos. Dacă sunt nişte începători şi nu stau sub rugăciune, ei vor deveni reci, ţepeni şi indiferenţi. Dacă sunt puţin nervoşi şi nu veghează, vor ajunge radicali şi sălbatici, şi cad în senzaţii şi de toate.

Dar adevărata Biserică este biserica Evangheliei sănătoase, care merge chiar pe mijlocul drumului.

Aşadar, Pavel s-a dus să studieze timp de trei ani pe baza Scripturii pe care o ştia. Acesta este motivul pentru care el a scris cea mai mare parte a Noului Testament. Dumnezeu l-a pus să facă aceasta pentru epoca neamurilor. Matei, Marcu, Luca şi Ioan erau evrei, dar Pavel a scris cele mai multe scrisori.

Acum începem să obţinem suportul pentru predică: unde era el şi cum scria din închisoare. Mai întâi de toate, experienţa avută a trebuit dovedită, iar aceasta este scrisoarea cheie. Scrisorile către romani, efeseni, etc. îşi aveau locul lor, dar aceasta este scrisoarea cheie.

Tot capitolul întâi, Îl slăveşte pe Isus şi Îl delimitează ca fiind un Proroc. Aceasta este tema, iar eu voi încerca să v-o prezint cât se poate de repede ca să nu vă ţin prea mult.

 Primul capitol Îl separă pe Hristos de orice alt proroc şi de orice Lege. Fiţi atenţi, pentru că începem cu versetul 1:

După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu…”

Vedeţi? În vechime, Dumnezeu Îşi aducea mesajul prin prorocul Său. Cum? Trimiţând proroci ca: Ilie, Ieremia, Isaia, etc.

Dacă aţi observat, în toată istoria lumii, biserica nu a produs niciodată un proroc. Cercetaţi Vechiul şi Noul Testament, cercetaţi zilele despre care vorbeşte scrisoarea şi spuneţi-mi dacă găsiţi un singur proroc care să se fi ridicat din biserică; sau arătaţi-mi un slujitor adevărat al lui Dumnezeu, care să nu fi fost condamnat de sistemul ecleziastic al lumii.

Gândiţi-vă! Ieremia, Isaia şi toţi ceilalţi proroci al Vechiului Testament au fost condamnaţi. De altfel, Isus a spus: „Vai de voi! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, pe care i-au ucis părinţii voştri, le văruiţi şi îi puneţi acolo” (Luca 11.47). Aşa este.

Biserica continuă să facă aceasta. Uitaţi-vă la sfântul Patrick. Voi catolicilor, îl revendicaţi, dar el nu este nici un pic mai catolic decât mine. Aşa este. Uitaţi-vă la sfântul Francisc de Assisi. Şi pe el în revendicaţi, dar nici el nu este mai catolic decât sunt eu.

Uitaţi-vă la Ioana d’Arc. Aţi ars-o pe rug ca vrăjitoare, fiindcă vedea vedenii şi era duhovnicească, iar după o sută de ani aţi descoperit că era prorociţă; că era o slujitoare a lui Dumnezeu. Şi desigur, aţi făcut o penitenţă; aţi dezgropat trupurile preoţilor care o condamnaseră şi le-aţi aruncat în râu.

Împodobiţi mormintele sfinţilor şi îi puneţi acolo.” Adevărul este că sistemul ecleziastic nu a produc niciodată un om al lui Dumnezeu. N-a făcut-o în trecut, nu o face acum şi nu o va face niciodată. Religia organizată nu a fost niciodată tema lui Dumnezeu.

Prima biserică organizată din lume este Biserica Catolică; a urmat Luther, Zwingli, Calvin, anglo-saxonii au produs Biserica Anglicană, a urmat Wesley – metodiştii şi nazarinenii, sfinţii pelerini şi aşa mai departe până la penticostali; toate acestea fiind organizaţii.

Dar Biblia spune cât se poate de clar că Biserica Catolică este o femeie rău famată, în timp ce bisericile protestante sunt fiicele ei (Apocalipsa 17). Acesta este adevărul.

Desigur, eu nu mă refer la oameni. În toate acele biserici sunt oameni buni, sfinţi şi salvaţi, dar Dumnezeu nu-şi cheamă poporul printr-o organizaţie, ci se ocupă de fiecare personal. Dumnezeu lucrează cu fiecare individ în parte, chiar dacă este metodist, baptist, penticostal, catolic sau orice ar fi. El te-a văzut înainte de întemeierea lumii şi te-a hotărât pentru Viaţa veşnică sau pentru pierzare. Desigur, Dumnezeu nu vrea pieirea voastră, dar pentru că este Infinit, ştie sfârşitul fiecăruia încă de la început. Altfel n-ar fi Dumnezeu.

Astfel, Isus n-a venit pe pământ să zică: „Ei bine, dacă voi muri într-un mod tragic, probabil că oamenii se vor gândi la asta şi inimile lor vor fi mişcate să Mă primească.” Dumnezeu nu lucrează în felul acesta!

Isus a venit cu un scop precis: să-i salveze pe cei care au fost cunoscuţi de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. Aşa este.

Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.” (Romani 9.16). Aceste cuvinte au fost scrise de acelaşi Pavel care a scris şi epistola aceasta.

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a spus încă înainte de naşterea lui Esau şi Iacov că „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”

Dumnezeu ştia că Esau era un şovăielnic şi că Iacov iubea dreptul de întâi născut. El ştia aceasta încă înainte de întemeierea lumii.

După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe feluri,

la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul…”

Trebuia să fie un proroc? Atunci ar trebui să avem şi în timpul acesta un proroc? Absolut. Va vorbi El prin acesta? Sigur că da. Prorocii din vechime erau în Duhul lui Isus Hristos. Haideţi să lămurim puţin lucrul acesta, deoarece cred că nu s-a înţeles prea bine. Suntem ca la o şcoală duminicală, de aceea vrem să clarificăm lucrurile.

Să-l privim puţin pe Moise în care era Duhul lui Dumnezeu. El este un simbol desăvârşit spre Isus Hristos. Toate caracterele Vechiului Testament preumbresc crucea, copilul născut şi luat de la părinţii lui, totul, indiferent că era vorba de un rege, un conducător, un dătător de Lege, mijlocitor, preot sau ce era. Toţi Îl preumbreau pe Hristos.

Priviţi-l pe Iosif: iubit de tatăl său, urât de fraţi, vândut pentru aproape treizeci de arginţi, aruncat în groapă ca un mort, apoi scos afară. Şi după ce a fost scos din groapă a ajuns la dreapta lui Faraon, conducătorul celei mai mari naţiuni din vremea aceea. Mai mult, nici un om nu putea ajunge la Faraon decât dacă trecea mai întâi pe la Iosif.

Vedeţi? Isus stă la dreapta lui Dumnezeu şi nici un om nu poate veni la Dumnezeu decât prin Hristos.

Când Iosif părăsea tronul şi ieşea afară, oamenii alergau înaintea lui sunând din trâmbiţe şi strigând: „Plecaţi-vă genunchiul pentru că trece Iosif!”

Aşa se va întâmpla şi când va veni Isus: trâmbiţa va suna şi orice genunchi se va pleca şi orice limbă va mărturisi spre slava lui Dumnezeu că Isus Hristos este Domnul. Da, domnilor.

Când a murit, Iosif a lăsat o aducere aminte pentru cei ce aşteptau eliberarea.  El a spus: „Nu mă îngropaţi aici, pentru că Dumnezeu vă va vizita (Iosif era un profet). Şi când  veţi merge în ţara făgăduită, să luaţi şi oasele mele cu voi.” Astfel, orice evreu bătrân, care privea racla aceea, putea să spună: „Cândva vom ieşi afară de aici!”

Isus a lăsat o aducere aminte: un mormânt gol. Astfel, când vom merge la mormânt cu cei dragi şi vom auzi acele cuvinte: „…căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce”, noi, fraţilor,  putem privi spre acel mormânt gol şi ştim că într-o zi vom pleca Acasă pentru că El va veni.

Toate acele lucruri au fost umbre.

Uitaţi-vă la David: respins de propriul Său popor, detronat chiar de poporul lui. El, regele Ierusalimului a fost alungat chiar de poporul său. Şi în timp ce urca Muntele Măslinilor, privea înapoi şi plângea. Era respins.

Opt sute de ani mai târziu, Fiul lui David, Regele Ierusalimului, stătea pe acelaşi munte şi plângea pentru că era respins.

Vedeţi? Acela fusese Duhul lui Hristos în David. Totul preumbrea crucea. Prorocii din vechime au vorbit în Numele Lui, au trăit în Numele Lui şi au acţionat în Numele Lui. Desigur.

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri,

la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul…”

Aşadar, prorocii şi oamenii duhovniceşti din acel timp sunt reflecţia lui Hristos. Ei stăteau şi Îl aşteptau.

Eu m-am întrebat de multe ori ce vrea să spună Pavel în Evrei 11:

„…au fost ucişi, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi în cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi –

ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.

Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;

Pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.” (Evrei 11.37-40).

Ce spune Pavel aici? „…ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.” Ei priveau la cruce la fel ca noi, dar noi am primit Duhul lui Hristos după ce El S-a făcut trup şi a locuit printre noi. Astfel, noi ajungem la desăvârşire prin Duhul Sfânt, care este o cale mult mai bună.

Uneori mă întreb ce aşteaptă creştinătatea de astăzi. Dacă un predicator este chemat la o biserică, spune: „Dacă voi primi atâţia bani… Dacă voi avea maşina cea mai bună… Dacă salariul meu va creşte la fiecare şase luni…” Da, noi vrem tot ce-i mai bun! Trebuie să avem cele mai bune case şi cele mai moderne haine. Cum va fi când va trebui să stăm în prezenţa acelor oameni care pribegeau în piei de oaie şi capră, fără să aibă un loc unde să-şi pună capul? Şi noi, dacă suntem batjocoriţi de cineva suntem gata să nu mai mergem la adunare. Ar trebui să ne fie ruşine de ceea ce-şi doreşte creştinătatea de astăzi! O, Dumnezeule, ai milă de noi!

În vremurile acelea, El a vorbit prin proroci, dar acum vorbeşte prin Fiul Său. Atunci era cuvântul unui proroc, dar acesta este Cuvântul Fiului. O, binecuvântat să fie Numele Domnului!

Cu alte cuvinte, dacă te uiţi la umbră, la negativ, ai putea face o greşeală, dar fotografia developată este clară. Înţelegeţi? Umbra a fost adusă prin proroci, dar Fiul  este realitatea. Ei au fost negativul, El este pozitivul, realitatea. Amin! Aici nu este nici o posibilitate de a se pierde ceva; era un lucru real. Ce minunat!

…pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor…”

Ascultaţi! Hristos a fost pus Moştenitor al tuturor lucrurilor, iar Diavolul a ştiut aceasta încă din Eden, când Dumnezeu le-a spus celor doi oameni: „…te vei întoarce în pământ căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce.” Şi: „sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui.” (Geneza 3. 19,15).

Acesta este motivul pentru care Satana a urmărit în mod constant acea Sămânţă. Când s-a născut Abel, el a zis: Iată Sămânţa!” şi l-a ucis. Cain, care era fiul lui, l-a ucis pe Abel, iar când Satan l-a văzut mort, a zis: „Am terminat cu Sămânţa!” Dar naşterea lui Set a reînviat Sămânţa femeii. Priviţi cum a venit această sămânţă de-a lungul timpului.  Pe linia lui Set au venit oamenii smeriţi şi drepţi, continuând cu Enoh şi  Noe, când a avut loc potopul.

Priviţi însă linia lui Cain: ei sunt oameni deştepţi şi educaţi.

Nu a spus Isus că copiii acestei lumi sunt mai deştepţi decât fiii Împărăţiei? (Luca 16.8).

Priviţi linia lui Cain de astăzi: deştepţi, educaţi, sceptici, foarte religioşi. Vedeţi? Numai oameni de ştiinţă, constructori, oameni mari.

Să privim câţiva dintre aceşti oameni renumiţi. Uitaţi-vă la Thomas Edison, „creierul lumii”. Dar noi nu folosim creierul, ci ne lăsăm însufleţiţi de gândul care era în Hristos şi privim numai la Cuvânt.

Priviţi medicii! Deşi îi salutăm pentru ceea ce avem, ei sunt totuşi sceptici. Uitaţi-vă la oamenii intelectuali de astăzi. Toţi sunt pe linia lui Cain. Dar uitaţi-vă la cei blânzi şi smeriţi. Aici este învierea voastră. O, binecuvântat să fie Numele Domnului!

„…şi prin care a făcut şi veacurile.”

Cine a făcut veacurile? Hristos. Hristos a făcut veacurile? Da, domnilor. Haideţi să mergem mai departe. „El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui…” A cui slavă? A lui Dumnezeu. Întipărirea Fiinţei cui? A lui Dumnezeu. O, îmi place aceasta!

„…şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul…”

Priviţi! Cel care ţine toate lucrurile este Cuvântul.

Isus a spus în Matei 24.35 că „Cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.” El ţine toate lucrurile, dar ştiinţa încearcă să Îl dea deoparte zicând: „O, este o Carte veche care a fost tradusă…” Chiar şi Sheen, un episcop al Bisericii Catolice, a spus: „Cartea aceasta a fost tradusă de patru sau cinci ori, aşa că nu a mai rămas prea mult din ea. Este imposibil să trăieşti după cum spune ea.”

Dar El ţine toate lucrurile prin Cuvântul Său. Amin. Şi eu Îl cred pe El, cred Biblia.

„…Cuvântul puterii Lui…” Cuvântul Lui are putere. „…a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta măririi în locurile preaînalte.”

Prin aceste cuvinte, Pavel vrea să ne arate că Dumnezeu a făcut toate lucrurile prin Hristos, care era întipărirea Fiinţei Lui.

În restul capitolului, el arată că Hristos este mai presus de îngeri şi de toate puterile. Îngerii I se închină, iar Pavel încerca să-L preamărească.

Dacă nu voi reuşi să merg mai departe, vreau să spun că în restul capitolului, Îl preamăreşte pe Hristos. Vorbind despre El, Pavel spune în versetul 5:

„Căci, căruia dintre îngeri i-a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?”

Lumea şi toate lucrurile ei vor pieri, dar El va împărăţi. „Tu rămâi veşnic. Eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut”, şi nu vei pieri niciodată ci vei sta la dreapta Măririi. Ce înseamnă „mâna dreaptă”? Aici Cuvântul nu spune că Dumnezeu are o mână dreaptă lângă care stă cineva. Sigur că nu! „Dreapta” înseamnă „putere şi autoritate.” Adică, El are autoritate în cer şi pe pământ. Şi cerurile şi pământul au fost făcute prin El.

Dar cine este acest mare Hristos? Dumnezeu descoperit ca „Tată, Fiu şi Duh Sfânt” nu este o trinitate. El nu este o trinitate de persoane. Dacă vreţi, este o trinitate de slujbe ale aceluiaşi singur Dumnezeu. Astfel, când a condus poporul Israel, El era Tatăl. Aceea era slujba Lui: IaHVeH Tatăl. Apoi a locuit printre noi şi a fost numit Fiul iar acum, tot El locuieşte în Biserica Sa şi este numit Duhul Sfânt. Nu trei dumnezei, ci un Dumnezeu în trei slujbe sau descoperiri: ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt.

Oamenii încearcă să facă din El trei dumnezei, dar voi nu veţi putea merge cu o asemenea învăţătură la un evreu. El nu va primi aşa ceva, pentru că are o poruncă: „Eu sunt singurul Dumnezeu!”

Când am fost în Africa, am văzut că ei botezau în trei feluri. Astfel, unii botezau o dată pentru Tatăl, o dată pentru Fiul şi o dată pentru Duhul Sfânt. Cei de la „Misiunea Credinţei Apostolice” botezau de trei ori în faţă, pentru moartea Lui, în timp ce cei de pe Coasta de vest, cunoscuţi ca „Evanghelia deplină” botează de trei ori pe spate, spunând că o fac „spre îngroparea Lui.” Unii spuneau că botează în faţă pentru că atunci când a murit, El a căzut în faţă; alţii spuneau că oamenii se îngroapă pe spate. Vedeţi? Tot felul de lucruri, dar conform Scripturii, toate sunt greşite. Aşa spune Urim şi Tumim.

Haideţi să luăm un tablou ca să puteţi înţelege. În cei douăzeci şi cinci de ani de slujbă pe care îi am, eu am studiat mult problema darurilor din biserică. Ce este cu aceste daruri: prorocia, vorbirea în limbi, tălmăcirea, descoperirea divină, etc? Ele vin prin Hristos.

Fiţi atenţi! Hristos este Capul tuturor lucrurilor şi este Capul Bisericii. Aţi văzut vreodată un diamant mare? Diamantul are pe el nişte tăieturi, ele fiind acelea care îi descoperă valoarea.

Eu am fost la Kimberley. Poate aţi auzit cu toţii că acolo sunt diamante pe toate gardurile. Aceasta cam aşa este. Preşedintele minelor de diamant din Kimberley, ne-a dus într-o mină care se află la o mie şapte sute de picioare sub pământ. Ei au scos o piatră mare, albastră, cum găsiţi şi pe aici.

Când diamantul este scos afară, arată ca o bucată rotundă de sticlă. Diamantele pot avea diferite culori: albastre, negre, verzi, albe, dar când sunt prelucrate, unele părţi din ele trebuie să cadă. Nişte cioburi mici. După ce se taie acele cioburi, diamantul străluceşte reflectând diferite lumini: albastre, verzi, roşii, ca şi culorile curcubeului. Ei numesc aceasta: „foc în diamant.”

Fiecare din aceste lumini reprezintă daruri, dar numai Hristos este Diamantul. El este Cel care a fost lovit, rănit şi tăiat ca să reflecte Lumina în lume. El este Diamantul suprem.

Vă puteţi imagina cum a fost înainte de a exista lumina sau o stea? Era o mare Fântână, plină de Duhul, şi din acea fântână ieşea cea mai pură Dragoste, pentru că nu exista nimic altceva decât Dragoste.  Ceea ce numim noi oamenii „dragoste” este ceva pervertit, dar dacă ajungem la esenţă, la adevărata Dragoste, aceasta ne va schimba întreaga opinie.

Şi din această Fântână a mai ieşit ceva: Diamantul care a fost numit neprihănirea absolută. Vedeţi? Acesta este motivul pentru care trebuia să avem Legea. Acesta este motivul pentru care trebuie  să fie o judecată. Dacă nu este urmată de judecată,  Legea nu e bună de nimic. Judecata urma după Lege şi aducea moartea; dar nimeni nu putea plăti preţul în afară de Dumnezeu. Hristos a luat păcatele noastre asupra Sa şi a purtat pedeapsa morţii în locul nostru, ca să ne facă neprihănirea lui Dumnezeu, prin El.

În felul acesta, Lumina, Razele Duhului pot fi reflectate: dragostea, pacea…. Nu mai există nimic altceva. Acolo nu era suferinţă, nici ură sau răutate. Din acea Fântână nu putea veni aşa ceva. Acesta este IaHVeH. IaHVeH Dumnezeu.  Şi aşa cum spun teologii, din Acesta a ieşit o teofanie numită Logosul; Logosul care a ieşit de la Dumnezeu. Este greu de explicat, dar este o parte din Dumnezeu.

Priviţi ce s-a întâmplat! Aceasta mă duce unde îmi place. Logosul şi această mare Fântână a Duhului care nu avea nici început, nici sfârşit. Şi acest mare Duh a început să formeze o creaţie, iar Logosul care a ieşit a fost Fiul lui Dumnezeu. Era singura formă vizibilă pe care o avea Duhul. Era o teofanie, ceea ce înseamnă: un trup; iar trupul era al unui om.

Moise L-a văzut când a trecut pe lângă stâncă şi L-a descris: „era ca partea dinapoi a unui om.” Este acelaşi fel de trup pe care îl vom primi şi noi când vom muri. „…dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veşnică.” (2 Corinteni 5.1).

Acea teofanie era Fiul lui Dumnezeu. Acel Fiu, acel Logos a devenit apoi trup, pentru că noi am fost puşi în trup. Teofania, Logosul a devenit trup printre noi, dar nu a fost altceva decât locul de locuit, deoarece întreaga Fântână locuia în El. Puteţi înţelege?

Haideţi să mergem repede la Evrei capitolul 7. Cât timp mai avem? Zece minute. Bine, ne vom ocupa şi de asta, apoi vom continua duminica viitoare, dacă va fi cu voia Domnului.

Când se întorcea de la măcelul împăraţilor, Avraam  L-a întâlnit pe Melhisedec.

În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, – care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat,

care a primit de la Avraam zeciuială din tot, – care, după însemnătatea numelui Său este întâi, „ Împărat al neprihănirii”, apoi şi „Împărat al Salemului”, adică „Împărat al păcii”,

fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii – dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, – rămâne preot în veac…”

Din Salem a venit un Împărat şi S-a întâlnit cu Avraam. Acest Împărat nu avea nici tată, nici mamă, nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii. Pe cine a întâlnit Avraam? Gândiţi-vă. Dacă nu avea sfârşit al vieţii înseamnă că acest Împărat al Salemului trebuie să fie viu şi astăzi. Amin. Înţelegeţi? Era acea teofanie, era acel Fiul al lui Dumnezeu.

Care Salem? Ierusalimul care este sus, Cetatea al cărei Ziditor şi Făcător este Dumnezeu, şi pe care încerca s-o găsească Avraam. El s-a întâlnit cu acel Împărat al Salemului şi I-a plătit zeciuială din tot ce avea. O, frate Graham, Acela era El. Da, era El.

Avraam L-a mai văzut o dată când stătea în faţa cortului. Când s-a uitat, el a văzut că vin trei bărbaţi. Să ştiţi că un creştin posedă Ceva şi recunoaşte Duhul când Îl întâlneşte. Da, el Îl recunoaşte. Acolo este ceva duhovnicesc, iar lucrurile duhovniceşti sunt percepute duhovniceşte. Desigur, dacă este născut din nou cu adevărat: „Oile Mele ascultă glasul Meu…” (Ioan 10.27).

Astfel, Avraam a ştiut că acolo este Ceva, de aceea a alergat înaintea lor şi a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere înainte Ta, nu trece rogu-Te pe lângă robul Tău.

Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele; şi odihniţi-vă sub copacul acesta.

Am să mă duc să iau o bucată de pâine, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta treceţi pe lângă robul vostru.” (Geneza 18.3-5).

El stătea în locul acela pustiu, urmând calea cea grea, calea celor dispreţuiţi ai Domnului, în timp ce Lot trăia în bogăţie, dar în păcat. De multe ori, bogăţia produce păcatul.

Biblia spune că Avraam i-a poftit înăuntru. Avea doar puţină apă, dar cu ea le-a spălat picioarele. Apoi a mers afară, a ales un viţel gras din cireadă, l-a tăiat şi l-a dat slujitorului său să-l pregătească. După aceea s-a dus la Sara şi i-a zis să frământe pâinea.

Când eram copil, mă uitam la mama cum frământa pâinea. Ea avea o greblă micuţă cu care grebla făina, spoi o frământa bine şi o bătea şi pe-o parte şi pe alta. Cu pâinea aceea puteai să tai lemne toată ziua.

Sarei i-a cerut să coacă nişte turte pe vatră, apoi a muls o vacă şi le-a adus lapte, unt proaspăt şi carne friptă de viţel. Toate aceste bucate, le-a pus înaintea celor trei Bărbaţi, care priveau tot timpul spre Sodoma chiar şi în timp ce mâncau.

La un moment dat, Domnul a zis? „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…

Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit şi păcatul lor într-adevăr este nespus de mare.” (Geneza 18.17,20).

Cine era Bărbatul acela care stătea acolo cu hainele pline de praf şi mânca turte şi carne? Cine era Bărbatul acela ciudat?

El spunea: „Nu pot să ascund de Avraam, pentru că el este moştenitorul pământului (Amin). Am să-i descopăr tainele…” Cu alte cuvinte, El face aceasta pentru toţi cei ce vor moşteni pământul.

Aşa ar trebui să fie Biserica astăzi. Amin.

Primiţi tainele lui Dumnezeu ca să ştiţi cum să umblaţi, cum să vă purtaţi şi cum să trăiţi. Noi suntem moştenitorii pământului. Aşa este. El ne descoperă toate aceste lucruri, nu ne ascunde nimic. De aceea suntem în aşteptarea împlinirii lor.

Lumea spune: „O, sunt doar o adunătură de fanatici!” Să le spunem că moştenitorii pământului cunosc aceste lucruri…

… „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul.” (Matei 5.5).

El le descoperă tainele Sale şi le arată ce să facă şi cum să trăiască; să lase lucrurile lumii, să trăiască cu evlavie în această lume şi să umble cu El, indiferent ce spune lumea.

Deci El a spus: „Nu voi ascunde aceste lucruri de Avraam, care este moştenitorul pământului.” Şi i-a mai spus ceva: „Avraame, tu aştepţi de douăzeci şi cinci de ani împlinirea promisiunii pe care ţi-am făcut-o. Tu ai aşteptat tot timpul cu credincioşie, dar la anul pe vremea aceasta, te voi vizita.”

Sara, care era în cort a chicotit, dar El a întrebat imediat: „De ce a râs Sara?”

Ce ziceţi de asta? Era cumva telepatie?

Sara a negat şi a zis: „N-am râs.” Dar El a replicat: „Ba da, ai râs!” Sara s-a speriat foarte tare şi a început să tremure.  Cine era Cel care ştia ce făcuse ea în cort? Este acelaşi Dumnezeu care este astăzi cu noi. Acelaşi. El ştie totul despre noi şi ne descoperă lucrurile după cum este nevoie. Înţelegeţi?

„De ce a râs?” Biblia spune că El era cu spatele spre cort. Cine era acel Tip ciudat? Cum a ştiut ce s-a întâmplat în cort? Apoi a făcut un pas şi S-a făcut nevăzut. Biblia spune că era Cel Atotputernic, Dumnezeu, IaHVeH, marea Fântână, acea teofanie, Logosul.

Un predicator mi-a zis odată: „Frate Branham, doar nu crezi că Acela este Dumnezeu!”

„Ba cred, pentru că Biblia spune că El era Dumnezeu, Elohim, Dumnezeul cel Atotputernic, El Shaddai, Dătătorul puterii. Amin.

O, mă simt atât de bine!

Fiţi atenţi căci vă voi arăta cine este Cel din exemplul acesta, iar apoi veţi înţelege cine este Fiul: Acela este Isus înainte de a purta Numele omenesc ISUS.

Într-o zi, El a stat acolo la fântână… Ei toţi au băut apă din Stânca din pustie şi au mâncat mană… Şi evreii spuneau: „Părinţii noştri au mâncat timp de patruzeci de ani, mană în pustie.” Dar ce le-a răspuns El: „Şi totuşi au murit!”  Şi ce a mai spus? „Eu sunt Pâinea vieţii care vine de la Dumnezeu din ceruri. Dacă mănâncă cineva din această Pâine, nu va muri niciodată.”

Ei spuneau: „Părinţii noştri au băut apă din Stânca spirituală din pustie.” Dar El le-a răspuns: „Eu sunt acea Stâncă!” Glorie!

Ei au spus: „N-ai nici cincizeci de ani şi spui că l-ai văzut pe Avraam care este mort de opt sau nouă sute de ani? Acum ştim sigur că ai drac!”

Dar el a răspuns: „Înainte să fie Avraam, Eu sunt!” Cine era acest EU SUNT? Un Nume veşnic.

Acolo era acel Stâlp de Foc, rugul aprins: „Eu sunt Cel ce sunt!” Acea teofanie, IaHVeH, numit mai târziu Fiul lui Dumnezeu.

Filip a zis: „Doamne, arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns.”

Şi ce i-a răspuns Isus? „De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?” (Ioan 14.8-9).

Eu şi Tatăl una suntem. Tatăl locuieşte în Mine. Eu sunt doar cortul, Fiul. Tatăl locuieşte în Mine. Nu Eu fac aceste lucrări, ci Tatăl care locuieşte în Mine. El face aceste lucrări ale Lui.”

Moise L-a văzut şi a spus despre El: „Arăta ca spatele  unui bărbat!” Acela era Logosul care a ieşit de la Dumnezeu. Şi ce s-a întâmplat apoi? Din acel Logos, a venit în trup de carne… Cum s-a întâmplat aceasta?

Trupurile noastre sunt făcute din 16 elemente ale pământului. Noi ştim aceasta. Din potasiu, calciu, petrol, lumină cosmică, etc. Toate alcătuiesc împreună acest trup care vine din ţărâna pământului. În compoziţie, trupul vostru nu diferă de trupul unui cal sau al unei vite. Este carne. Şi ce ne mai preţuim trupul acesta! Dar în el este un suflet, frate! Aşa este. Trupul tău este numai ţărână, ca al animalului. Carnea voastră nu diferă cu nimic de cea a unui animal, de aceea, când pofteşti un trup, o femeie, eşti ca un animal. Aşa este. Nu ar trebui să faci aceasta! Duhul lui Dumnezeu te călăuzeşte şi te pune într-un plan mai înalt decât acesta.

Şi ştiţi ce a spus acel mare IaHVeH care stătea acolo? S-a întins şi a luat un pumn de atomi; a luat puţină lumină şi a turnat-o aşa (fratele Branham suflă). Astfel, a făcut un trup şi a păşit în El. Apoi a zis: „Vino aici, Gabriel! (marele arhanghel). A suflat şi a zis: „Intră acolo!” „Vino, Mihail! (Îngerul din dreapta Lui) A suflat din nou şi apoi i-a zis lui Mihail: „Intră acolo!”

Astfel, Dumnezeu a venit jos împreună cu cei doi îngeri, au băut lapte de vacă şi au mâncat unt pâine şi carne de viţel. Doi îngeri şi Dumnezeu.

Pe Melhisedec, Avraam L-a întâlnit când s-a întors de la măcelul împăraţilor. Acesta este Fiul lui Dumnezeu.

Dacă mergeţi în Evrei 7, acolo scrie: „…dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu.” (v. 3).

Priviţi! Dumnezeu a făcut toate lucrurile prin El. El a păşit în acea ţărână şi din ea înapoi în slavă.

Imediat ce îngerii au dus mesajul lui Dumnezeu, domnului şi doamnei Lot, ei au părăsit oraşul, dar ea a continuat să privească înapoi deşi i s-a poruncit să n-o facă. După aceea, cei doi îngeri au păşit înapoi în prezenţa lui Dumnezeu.

Ce nădejde puternică avem în această mare credinţă în care slujim! Dumnezeul cel Viu, IaHVeH, Stâlpul de Foc este cu noi  şi ni Se descoperă în putere şi acţiune. El i-a lăsat pe oameni să facă o fotografie cu El, acelaşi IaHVeH, Fiul lui Dumnezeu, care a venit de la Dumnezeu şi S-a întors înapoi la Dumnezeu, iar acum locuieşte  pentru totdeauna în Biserica Sa. El este aici.

El ne-a scris numele în Cartea Sa, şi pentru că nu era altcineva mai mare pe care ar fi putut să jure,  a jurat pe Sine însuşi că ne va învia în ziua de pe urmă.

Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară… Cine crede Cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă.” (Ioan 6.55; 6.37;5.24).

Acelaşi a putut lua un pumn de calciu şi potasiu (fratele Branham suflă) şi iată-L din nou. Şi numele meu este în Cartea Lui.

 O, să mă mai îngrijorez că umerii mi se lasă în jos pe măsură ce îmbătrânesc? Nicidecum!

Într-una din zile, când marea trâmbiţă va suna şi marele Iosif va păşi afară (Aleluia!), El va spune: „Copii… (fratele Branham suflă)…” şi vom fi făcuţi asemenea Lui: tineri. Acolo nu va mai fi nici boală, nici tristeţe şi nici necazuri. Glorie Dumnezeului celui Viu.

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu

la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul…”

El vorbeşte inimii fiecărui om pe care l-a chemat. Dacă i-ai auzit glasul sau ai simţit bătaia Lui la uşa inimii tale, nu Îl refuza!

Haideţi să ne rugăm.

Tată ceresc, în seara aceasta suntem foarte bucuroşi pentru că din această Epistolă către Evrei am aflat cum a intrat Pavel în Evanghelii, El nu s-a bazat pe vreun simţământ sau pe o experienţă, ci a vrut ca noi să ştim Adevărul. Astfel, el s-a întors şi a privit în Vechiul Testament şi la Evanghelia care le-a fost propovăduită. Şi în Vechiul Testament au văzut toate umbrele şi tipurile. De aceea avem această mare carte a Evreilor, şi ne place nespus de mult.

De-a lungul veacurilor a fost împrăştiată şi arsă, încercându-se pierderea ei, dar iat-o stând în faţa noastră exact la fel cum a fost scrisă, pentru că Tu ai spus că „cerurile şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35).

Scepticii spun: „Ai zis că această carte a fost scrisă de Pavel.”

Nu Pavel a scris-o, ci Dumnezeu care era în el; Fiinţa aceea creativă din el.

Da, exact cum a fost în David când a spus: „…nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16.10). Pe baza acestor cuvinte, Fiul lui Dumnezeu S-a dus drept în fundul iadului, zicând: „Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile Îl voi ridica.” (Ioan 2.19). Şi a făcut-o, pentru că nici o iotă din Cuvântul lui Dumnezeu nu poate cădea. Categoric.

O, cât Îi suntem de recunoscători lui Dumnezeu pentru aceasta, pentru acest „Urim şi Tumim”, deoarece ştim că experienţele noastre strălucesc în Biblie. Da, noi suntem născuţi din nou şi avem Duhul Sfânt.

Dumnezeule scump, dacă aici este cineva care nu a mărturisit aceasta… cum s-ar putea ridica dacă nu este nici o Viaţă înăuntru? Ei spun: „O, eu am viaţă!” dar Biblia zice că cine trăieşte în plăceri este mort chiar dacă trăieşte. Tu spui că ai viaţă, dar eşti mort. Spui că eşti bogată şi nu duci lipsă de nimic, dar eşti nenorocită, săracă, oarbă şi goală; şi nu ştii. Aceasta este starea bisericii în seara aceasta. O, Doamne, cum trec ei pe lângă aceste lucruri minunate!

Când era pe pământ, marele IaHVeH a zis: Aduceţi-Mi acei peştişori!” El a trebuit să ia acei peştişori şi să facă ceva cu ei, arătând că învierea trebuie să se facă cu cineva. Şi El nu numai că i-a făcut pe acei peştişori, dar i-a şi gătit. Vă amintiţi? Şi nu numai peştişorii, ci şi pâine, şi a hrănit cu ele peste cinci mii de oameni flămânzi. Cu cinci pâini şi doi peşti. (Luca  9.10-17).

O, Doamne, le-a luat în mâinile Lui şi a dovedit că este Creatorul. Dumnezeule, îngăduie să ne lăsăm şi noi în mâinile Lui în seara aceasta şi să spunem:

„Doamne, ia-mă aşa cum sunt şi fă ca atunci când viaţa mea va ajunge la capăt, să plec cu nădejdea care este în sufletul meu, ştiind că am fost născut din nou şi că Duhul Sfânt a purtat mărturia şi a mărturisit cu duhul meu că sunt fiul sau fiica Ta.”

Tată, ştiu că în ziua din urmă îi vei învia. Îndură-Te, Te rog.

În timp ce stăm cu capetele plecate este cineva care vrea să ridice mâna şi să spună: „Aminteşte-mă în rugăciunea ta, frate Branham, pentru că doresc ca atunci când voi pleca de pe acest pământ, să fiu cunoscut de El, astfel încât să mă strige pe nume şi eu să Îi răspund.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, fiule. Şi pe tine, doamnă. Altcineva? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Roagă-te pentru mine, frate Branham.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

În timp ce avem capetele plecate, voi cânta câteva versuri dintr-o cântare:

„Nu-ţi pune nădejdea în bogăţiile lumii,

Care curând vor putrezi!

Pune-ţi nădejdea în lucrurile veşnice

Căci acestea nu vor trece.”

Ţine-te de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu!”

Haideţi să spunem cu toţii: „Da, Doamne aici este mâna mea.” Aceasta arată că duhul din tine a luat o hotărâre.  „Vreau să mă prind de mâna Ta, Doamne!”

Dumnezeu să te binecuvânteze, micuţo!

„Voi ridica mâna spre Tine. „Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine, fetiţo! Este foarte frumos. Dumnezeu Se bucură să vă vadă făcând aceasta, pentru că este scris: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine.”

„Doamne, aş vrea să mă ţii de mână, iar în ziua când mă vei chema, aş vrea să ies ca Lazăr.”

Domnul să te binecuvânteze soră.

Tată ceresc, în seara aceasta s-au ridicat câteva mâini care vor să prindă mâna Ta neschimbătoare şi veşnică.

Tu ai spus: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară…ci îl voi învia în ziua de apoi.”

Vedeţi? „Ei nu pot veni la judecată pentru că au viaţă veşnică. Şi este o singură Viaţă veşnică, iar aceea vine numai de la Dumnezeu. Noi suntem parte din Dumnezeu, aşa că suntem fii şi fiice de Dumnezeu. Şi dacă Duhul Lui este în noi, gândim ca Dumnezeu. Ne gândim la neprihănire şi la sfinţire, şi încercăm să trăim cum Îi place Lui.

Îngăduie Doamne, ca această Viaţă să intre în fiecare persoană care a ridicat mâna în seara aceasta.

Te rog să fii şi cu cei care ar fi trebuit să ridice mâna şi nu au făcut-o. Îndură-Te, Tată. Îngăduie ca atunci când se va sfârşi viaţa aceasta şi călătoria se va încheia, să intrăm în bucuria şi în pacea acelei zile împreună cu El; în Ţara unde nu vom mai fi bătrâni şi bolnavi şi unde nu va mai fi niciodată tristeţe. Fă ca până atunci să fim plini de bucurie şi să-L lăudăm pe El. Îngăduie aceasta, pentru că Te rugăm în Numele Lui. Amin. Toţi credincioşii să ridice mâinile şi să cântăm împreună.

(Fratele Branham cântă împreună cu adunarea).

Mă întreb dacă este vreo persoană bolnavă care doreşte ungere şi rugăciune… Dacă este, faceţi puţin loc.

Este o femeie în cărucior cu rotile? Să rămână acolo, pentru că voi merge eu să mă rog pentru ea. Altcineva?

O, nu vă place această parte a serviciului?

Câţi din voi simţiţi că Domnul este prezent aici? Despre aceasta vorbesc. Câţi din voi simt că ar putea striga? Parcă este ceva din voi care vrea să strige. Înţelegeţi?

„Este pacea! Pacea! Pacea minunată

Venind jos de la Tatăl de sus.

Mângâie duhul meu de-a pururi

Cu nemăsuratele valuri ale iubirii.”

În timp ce ne vom închina, îi vom unge pe cei bolnavi şi ne vom ruga pentru ei, pentru că rugăciunea cu credinţă va mântui pe cel bolnav. Murmuraţi cu toţii cântecul acela în timp ce vom face ungerea cu untdelemn.

Domnul să vă binecuvânteze. Amin.

– Amin –

EN

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.