Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMEVREI Capitolele 5 și 6

08/09/1957, dimineata - Jeffersonville, IN

…Apoi vom intra  în capitolul 7, în preoţia Melhisedec, iar de la Melhisedec vom merge la acele zile măreţe ale legământului şi separării, apoi vom merge la capitolul 11, care este capitolul credinţei, capitolul 12: „…să dăm deoparte orice piedică…”, şi în fine, capitolul 13, acea casă veşnică zidită de Dumnezeu, nu de mâini omeneşti. Ce minunat!

Mă bucur s-o văd pe sora noastră acolo în spate. Este şi soţul ei. Am crezut că ştiu orice crăpătură şi colţ din Indiana, pentru că am patrulat timp de câţiva ani peste tot, dar ieri era să mă pierd sus pe vârful Knobg, pe un drum nou.

Doamna avea cancer la plămâni, dar Domnul a vindecat-o pe deplin. Cred că fratele Roberson este aici, fiindcă am văzut-o pe soţia lui. Şi doamna Wood este aici. Noi eram toţi într-o camionetă veche şi ne-am dus pe vârful dealului, iar Domnul a vindecat acel cancer pe deplin. Stăteam acolo şi priveam cu ochii noştri cum o părăsea pe femeie. Ea a chemat-o pe soţia fratelui Wood şi i-a spus că până atunci scuipase ceva negru. Dar iată că astăzi ea este aici împreună cu soţul ei iubit, pentru a petrece un timp minunat în Domnul. Nu este minunat?

De obicei, aici am foarte rar vedenii când sunt cu oameni în jur. Aceasta este casa mea, vreau să spun biserica.

Câţi l-aţi văzut pe omul din scaunul cu rotile? Cei de la clinica Mayo renunţaseră la el pentru că era orb, olog, fără echilibru şi cu nervii duşi. Dar un prieten catolic, l-a trimis aici; şi înainte să intru în serviciu, Domnul mi-a dat o vedenie cu privire la el. Voi ştiţi cu toţii aceasta. El a fost ridicat prin „Aşa vorbeşte Domnul”, apoi s-a ridicat din scaun, a ieşit afară împingându-şi căruciorul şi putea vedea ca mine sau ca voi.

Ieri când am ajuns la femeia aceea, ea avusese un vis în care m-a văzut pronunţând pe la ora 2.00: „Aşa vorbeşte Domnul: este vindecată!” Când s-a trezit era chiar ora 2.00, iar Duhul Domnului a venit jos, a dat tălmăcirea şi ea a fost vindecat pe loc chiar în momentul acela. Ce minunat! Nu-i ştiu numele. Cum te numeşti, soră? Walton, sora Walton. Vrei să te ridici în picioare? Cum te simţi? Amin, aceasta este foarte bine. El este atât de bun pentru că ne-a binecuvântat în felul acesta.

Să ne purtaţi în rugăciune săptămâna aceasta cât suntem plecaţi. Fratele Neville va relua predica de unde am lăsat-o miercuri seara. Să nu pierdeţi legătura în această carte a Evreilor.

În dimineaţa aceasta, aş vrea să ne rugăm puţin înainte de a începe să citim Cuvântul. Oricine poate deschide Cartea şi să citească din ea, dar numai Dumnezeu poate da înţelegere asupra ei. Să ne plecăm deci capetele pentru un moment de rugăciune.

Tată, venim smeriţi să ne predăm Ţie, în Numele preaiubitului Tău Fiu Isus, ca să vorbeşti prin noi. Taie împrejur buzele care vor vorbi şi urechile care vor asculta, astfel încât Cuvântul să poată fi vorbit de Dumnezeu şi auzit de Duhul în oameni. Fie ca El să ia Cuvântul lui Dumnezeu şi să ni-L împărtăşească după cum avem nevoie, pentru că Te rugăm aceasta în Numele şi spre slava lui Isus. Amin.

Noi nu propovăduim, ci doar studiem această Carte a Evreilor. Vă place? O, noi avem un timp minunat! Dacă studiem îndeaproape Carte după Carte, vedem cum se leagă toată Biblia împreună. Nu există nici un Cuvânt în afara locului Său, deoarece este pus de Duhul Sfânt.

Oamenii spun că Biblia se contrazice, dar de douăzeci şi cinci de ani îi tot chem să vină să-mi arate cineva aceasta, dar încă nu  s-a prezentat nici unul s-o facă. Biblia nu se contrazice! Este vorba doar de neînţelegerea oamenilor.

Cartea Evreilor a fost scrisă de sfântul Pavel pentru evrei. El a scris mai multe epistole: una efesenilor, una romanilor, una galatenilor şi una evreilor.

Pavel a fost un învăţător al Biblie. El a învăţat aceasta sub supravegherea unui mare învăţat al timpului său, Gamaliel. El cunoştea bine Vechiul Testament şi a devenit un prigonitor al căii lui Hristos. Aceasta s-a întâmplat pentru că a fost învăţat de oameni în Vechiul Testament. Sper că nu spun ceva rău, dar dacă un om învaţă învăţătura unei şcoli, primeşte o învăţătură omenească. El nu este inspirat, deoarece îşi însuşeşte doctrina acelei şcoli. Noi avem şi astăzi asemenea şcoli: prezbiteriană, luterană, penticostală, etc. Toate aceste şcoli au propria teologie în care cos Scriptura.

La fel era şi în zilele lui Pavel. Şi pentru că era un om educat, cunoştea Scripturile după literă… Dar vedeţi, indiferent cât de bine cunoşti Scriptura, dacă nu este desluşită de Duhul, litera omoară. Duhul dă Viaţă. Vedeţi, litera trebuie făcută vie prin Duhul. Dacă Duhul nu face Cuvântul viu şi real pentru voi, litera este numai ceva intelectual.

Acesta este motivul pentru care avem atâtea confesiuni creştine astăzi: din pricina concepţiei intelectuale despre Hristos. Apoi au spus: „Trebuie să simţim ceva!” Şi astfel, au spus că trebuie să facă ceva ca semn că-L au: metodiştii au spus că trebuie să strige; penticostalii spuneau că trebuie să vorbească în limbi; unii dintre ei trebuiau să tremure: voi ştiţi cum umblă ei în sus şi-n jos, bărbaţii pe-o parte şi femeile pe partea cealaltă. Dar acestea sunt doar fantasme; nici una nu este adevărată.

Dumnezeu locuieşte în cuvântul Său: „…credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17). „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă…” (Efeseni 2.8). Faptul că tremuri, vorbeşti în limbi sau orice altceva, nu are nici o legătură cu aceasta, fiindcă Isus a spus: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţă veşnică…” (Ioan 5.25). Deci „cine aude Cuvântul Meu şi crede (i-a fost desluşit), are viaţa veşnică.” Acel lucru mic pe care-l faci tu nu are nici o importanţă.

Desigur, eu nu sunt împotriva vorbirii în limbi, a strigatului sau a tremuratului. Toate sunt în ordine, dar sunt doar atribute. Eu aş putea să vă dau un măr, dar aceasta nu înseamnă că ai copacul. Fructul este doar un atribut al lui, un rod.

Minţitul, fumatul, băutul, furatul, curvia, etc. nu sunt păcate, ci doar atribute ale necredinţei. Voi faceţi acele lucruri pentru că nu credeţi, căci dacă credeţi nu le mai faceţi, ci aveţi roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, bunătatea, blândeţea, mila, răbdarea, etc.

Adevărul este că oamenii au acele lucruri micuţe, acele mici senzaţii, din cauză că au părăsit cărarea bătătorită a Cuvântului. Noi avem nevoie de Cuvânt pentru că: „credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu.”

Deci Dumnezeu l-a ales pe Pavel, deşi oamenii l-au ales pe Matia. El a ieşit la sorţ, dar nu a făcut niciodată nimic. Aceasta arată ce putere are biserica să facă o alegere: să-şi aleagă diaconii şi să trimită predicatori în diferite locuri. De multe ori este ceva firesc.

Lăsaţi omul să meargă unde îl călăuzeşte Dumnezeu. Aceasta îmi place. Dacă oamenii au o consfătuire şi spun: „Fratele acesta a ridicat o biserică drăguţă”, apoi fac un mic favor acelei biserici, ei nu realizează că se sinucid.

Eu cred în autoritatea supremă a bisericii locale. Da, fiecare biserică să fie autonomă şi să-şi aleagă păstorii, diaconii sau ce vor. Astfel, păstorul de acolo nu are nici un episcop peste el. Ei nu trebuie să întrebe pe nimeni dacă să facă asta sau cealaltă, pentru că este o legătură personală cu Duhul Sfânt. Arătaţi-mi cu Biblia cine este mai mare decât bătrânul dintr-o biserică locală. Da, domnilor, biserica locală este suverană.

Desigur, frăţietatea este minunată. Toate bisericile ar trebui să fie într-o frăţietate ca aceasta. Dar biserica locală este suverană.

Pavel era un învăţător bine educat şi mergea la Damasc să-i aresteze pe cei care urmau acea cale nouă… El era sincer, dar Dumnezeu nu te judecă după sinceritate. Eu n-am văzut oameni mai sinceri decât păgânii. Mulţi dintre ei îşi omoară copiii ca jertfă pentru idolii lor. Sinceritatea nu te salvează: „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.” (Proverbe 16.25).

Pavel era sincer când a fost martor la uciderea lui Ştefan cu pietre, dar mai târziu a spus cu căinţă: „…nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 15.9).

Şi pe drum, el a avut o experienţă: Duhul Sfânt a venit într-un mare Stâlp de Foc şi l-a orbit. Noi am vorbit despre aceasta şi am văzut că Stâlpul de Foc era Hristos. Dumnezeu S-a făcut trup şi a locuit în Domnul Isus: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine..” (2 Corinteni 5.19).

Aici în Evrei am citit că El a fost făcut pentru puţină vreme mai prejos  decât îngerii, neavând forma unui înger, ci a unui Om. Îngerii nu au căzut, deci nu aveau nevoie de răscumpărare. El trebuia să fie rudenie cu noi. Noi am citit despre aceasta în cartea lui Rut. Dumnezeu este Duh, dar El S-a înrudit cu noi prin faptul că a devenit ca unul dintre noi, ca să ne răscumpere şi să ne dea Viaţa veşnică.

Noi am văzut că Israelul a fost condus de Stâlpul de Foc, iar când a fost făcut trup, El a afirmat că era Stâlpul de Foc. Astfel, ei I-au zis: „Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam?” Dar El le-a răspuns: „…înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8.53,58). Cine era „Eu sunt”? Stâlpul de Foc din rugul aprins, o continuă aducere aminte de-a lungul fiecărei generaţii. Nu doar pentru acea generaţie, ci şi pentru aceasta: acelaşi Stâlp de Foc.

Noi suntem recunoscători în dimineaţa aceasta pentru că avem chiar şi o fotografie cu El, şi că nu S-a schimbat. El este Cel nemuritor, veşnic şi binecuvântat; şi face şi astăzi acelaşi lucru ca atunci. Cât de fericiţi suntem pentru aceasta!

El a fost Îngerul Legământului, Hristos, iar Moise a socotit mai de preţ să sufere împreună cu poporul lui Hristos, decât să aibă comorile Egiptului. Da, el a preferat să-L urmeze pe Hristos, care era în forma Stâlpului de Foc.

Când era pe pământ, Hristos a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.” (Ioan 13.3), iar după moartea, şi învierea Lui, Pavel L-a văzut din nou ca un Stâlp de Foc, ca o Lumină care l-a orbit.

Petru L-a văzut intrând în închisoare tot ca o Lumină, iar uşile s-au deschis înaintea lui în timp ce era condus afară. Mai mult, noi am aflat că El este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul.

Astăzi, El este cu noi şi face aceleaşi lucruri pe care le-a făcut atunci; ba chiar S-a făcut vizibil şi S-a arătat şi lumii ştiinţifice.

O, în acest ceas întunecos şi în haosul care este pe pământ, ar trebui să fim cel mai fericit popor din lume, deoarece Dumnezeul cel adevărat ne-a arătat că este cu noi, prin Cuvântul şi dovada vizibilă pe care ne-a dat-o, lucrând şi acţionând exact cum a făcut întotdeauna. Ce popor privilegiat suntem să avem toate acestea!

În capitolul 2 din Evrei ni se spune „să ne ţinem de lucrurile, pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele…”, căci „…cum vom scăpa, cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare?” (Evrei 2.1+10).

Acum aş vrea să-ţi spun ceva, biserică. Indiferent cât de bine arată sau cât de real pare, totul trebuie testat cu Biblia. Staţi întotdeauna pe Cuvânt şi nu Îl lăsaţi pentru nici un fel de experienţe!

Înainte ca Pavel să accepte experienţa pe care a  avut-o, s-a dus în Arabia şi a verificat-o cu Cuvântul, iar când s-a întors, a fost sigur pe ce stă. Nu mai putea fi mişcat de nimic pentru că stătea  neclintit pe Cuvânt. Şi aici, el încearcă să le arate evreilor lucrurile mari despre care se vorbeşte în Vechiul Testament şi care s-au manifestat în Isus Hristos. Ce glorios!

Miercurea trecută, fratele Neville a atins unele lucruri din capitolul 5, iar duminică am luat capitolul 4 şi am vorbit despre ţinerea Sabatului. Sunteţi siguri că în dimineaţa aceasta ştiţi ce este Sabatul? Dacă da, spuneţi „Amin”. (Adunarea spune: „Amin!”).

Sabatul este odihna în care intrăm, nu printr-o zi sau prin Lege, ci intrând în Hristos. El este Sabatul, odihna noastră!

Noi am mers prin tot Vechiul Testament şi am arătat că va veni vremea când Cuvântul va fi adus „…învăţătură peste învăţătură…poruncă peste poruncă…” iar noi am intrat în odihna Lui în ziua cincizecimii: „…lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească.”

Apoi am văzut că El vorbeşte şi în David de o zi.

Dumnezeu S-a odihnit de toată lucrarea Lui în ziua a şaptea şi a dat-o şi poporului Israel în pustie. Dar apoi vorbeşte de o altă zi. Care a fost aceasta? „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!” (Evrei 4.7). „Astăzi” este ziua când El intră în inima voastră şi vă dă o pace veşnică, un Sabat veşnic.

Tu nu mergi la biserică duminica, să devii religios atunci. Când eşti născut din Duhul lui Dumnezeu, intri în odihnă pentru veci, nu mai trebuie să ţii Sabatul. Atunci eşti în continuu în Sabat; pentru veşnicie. „Lucrările tale s-au sfârşit”, spune Biblia „şi ai intrat în pacea binecuvântată.”

Primele cinci capitole din Evrei, Îl poziţionează pe Isus  ca Mare Preot.

După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri, în multe feluri şi în multe chipuri, Dumnezeu,

la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul…” (Evrei 1.1-2).

Apoi, spre sfârşitul capitolului 5 Îl găsim prezentat ca Melhisedec, care nu avea început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, şi era Preot de-a pururi. Cine era acest mare Bărbat? Vom ajunge acolo în următoarele două capitole. Vom studia viaţa acestui mare Om, care S-a întâlnit cu Avraam pe când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, şi care nu avea nici tată, nici mamă, nici început al vieţii şi nici sfârşit al zilelor.

Această Persoană este încă vie, pentru că nu are sfârşit al vieţii. Cu Hristos s-a întâlnit Avraam! Mai târziu, vom intra într-un studiu mai adânc.

Vom începe cu capitolul 5 doar ca să avem o mică bază înainte de a intra în capitolul 6, fiindcă este ceva remarcabil.

Fiţi atenţi! Vom începe de la versetul 6:

„Şi cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.”

El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat din pricina evlaviei Lui,

măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.”  (v. 6-8).

Ascultaţi acum versetele 9 şi 10:

„Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice,

căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.”

Îl lăsăm aşa pentru că ne vom ocupa de Melhisedec în câteva zile.

Acum vom începe studiul nostru obişnuit şi vom citi de la versetul 11:

„Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tâlcuit; fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere.

În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.

Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.

Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele de rău.” (v. 11-14).

Dacă îi vei da unui bebeluş carne tare, îl vei omorî. Acesta-i motivul pentru care mulţi oameni spun: „O, eu nu cred aceasta!” şi pleacă. Ei sunt încă copii şi nu înţeleg. Nu pot digera Adevărul şi îi omoară. Astăzi, biserica ar trebui să ştie foarte multe lucruri mari, dar nu îi poţi învăţa pentru că se poticnesc şi nu ştiu ce să facă cu ele.

Pavel le vorbeşte aici evreilor, care erau învăţaţi şi cunoşteau multe lucruri, dar în ce priveşte taina adâncă, biserica era oarbă. Acesta este motivul pentru care spune: „…voi care de mult trebuia să fiţi învăţători,… aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.”

O, ştiu că mulţi s-au ridicat să plece zicând: „Eu n-am trebuinţă să mai vin la biserică! Lăudat să fie Domnul că a venit Duhul Sfânt; El este Învăţătorul.” Dacă gândiţi în felul acesta, sunteţi greşiţi! De ce a mai rânduit Duhul Sfânt învăţători în biserică, dacă El este Învăţătorul? Vedeţi? Acolo sunt apostoli, proroci, învăţători, evanghelişti şi păstori. Duhul Sfânt a aşezat în biserică învăţători, astfel încât să poată învăţa biserica prin acei învăţători. Dacă un lucru nu este conform Cuvântului, Dumnezeu nu-l confirmă; deci nu este corect. Totul trebuie comparat cu întreaga Biblie pentru că acolo este manifestat tot Adevărul.

Deci fiţi atenţi: „Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele de rău.” (v. 14).

Acum  vom începe lecţia noastră, iar pentru aceasta vom citi versetul 1 din capitolul 5:

„De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos…”

Ce spune aici? Toate aceste cinci capitole au fost aşezate pe Hristos, arătând cine este El, dar acum vom lăsa aceste adevăruri începătoare ale învăţăturii lui Hristos.

Cine am găsit că era El? Marele IaHVeH Dumnezeu manifestat în trup; am găsit că El nu era un proroc, ci plinătatea trupească a dumnezeirii. Trupul, Isus, era cortul în care a locuit Duhul. Dumnezeu a locuit într-un Om născut din fecioară; da, IaHVeH, Duhul, locuia în El.

Câţi vă amintiţi de învăţătura despre dumnezeire? Cum ne-am dus în urmă şi L-am găsit pe Dumnezeu, marele curcubeu cu toate acele Duhuri diferite… Apoi am văzut cum a ieşit de la Dumnezeu, Logosul, acea teofanie care a fost făcută trup uman, Hristos. Şi am aflat că prin harul Lui avem Viaţa veşnică. Aici, cuvântul „veşnic” înseamnă „pentru totdeauna, fără sfârşit.” Tot ce are un început, are şi sfârşit. Înseamnă că dacă Dumnezeu nu a avut un început, nu poate avea nici sfârşit.

De aceea, Marele Preot Melhisedec nu avea nici început, nici sfârşit. Noi am fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu încă înainte de facerea lumii. Prin faptul că acea teofanie S-a făcut trup, a locuit printre noi şi apoi a murit pentru păcatele noastre, noi primim Duhul Lui şi nu avem sfârşit, ci vom trăi pentru totdeauna, dar nu ca îngeri, ci ca bărbaţi şi femei. O, dacă aş putea vorbi astfel încât să fiu înţeles de voi!

Tu nu vei fi înger. Dumnezeu i-a făcut pe îngeri şi l-a făcut pe om, iar ceea ce este din Dumnezeu este veşnic ca El. Înseamnă că omul este la fel de veşnic ca şi Creatorul lui, deoarece a fost făcut din veşnicie.

Dar păcatul are sfârşit, şi la fel suferinţa. De aceea nu poate exista un iad veşnic. Desigur, există un iad cu foc şi pucioasă, noi ştim aceasta, dar nu există un iad veşnic, deoarece există un singur fel de Viaţă veşnică şi aceasta este a lui Dumnezeu. Dacă ar trebui să suferi veşnic, ar trebui să primeşti viaţă veşnică, ceea ce este imposibil. Iadul are un sfârşit: poate după un milion de ani, dar are sfârşit.

Biblia nu spune nicăieri că ei vor suferi veşnic. Şi Iona a crezut că este de o veşnicie în pântecele balenei. „De-a pururi” are o distanţă sau o limită de timp, dar „veşnic” este continuu, nu are nici început, nici sfârşit. Este ca un cerc, un ciclu, şi cum timpul nostru se mişcă, noi ne învârtim doar în jurul marii mişcări a lui Dumnezeu, a scopului lui Dumnezeu.

Scopul lui Dumnezeu a fost să facă un om după chipul Său, ca să aibă părtăşie cu el. Şi l-a făcut o fiinţă tangibilă (materială). Păcatul ne-a adus în stricăciune, dar aceasta nu opreşte niciodată Planul lui Dumnezeu.

Prietene păcătos, dacă nu eşti născut din nou din Duhul lui Dumnezeu, într-o zi vei avea un sfârşit, iar sfârşitul tău va fi în haos, în ruşine, în suferinţă şi în mizerie. Dar cei care aţi crezut în Domnul Isus şi L-aţi acceptat ca Mântuitor personal, sunteţi la fel de veşnici ca Dumnezeu.

Tu nu ai sfârşit: „…are viaţă veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24). Pentru aceasta a venit El: să ne facă asemenea Lui.

Isus nu a venit din milă, aşa cum învaţă mulţi. El n-a zis niciodată: „Dacă voi suferi şi voi avea o privire miloasă, oamenii vor veni cu siguranţă la Mine.” O asemenea învăţătură este greşită. În Scriptură nu există nici un text care să spună aşa ceva, fiindcă orice persoană care va fi salvată vreodată, a fost cunoscută de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. Aşa spune Biblia. Este adevărat că El vrea ca nici unul să nu piară, ci toţi să se pocăiască, dar uitaţi-vă ce scrie Pavel în Romani 9. Dumnezeu i-a cunoscut pe Esau şi pe Iacov încă înainte de a se naşte. Ba mai mult, El spune: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.” (v.13). El a spus acesta înainte ca vreunul din cei doi băieţi să fi avut şansa să-şi exprime recunoştinţa faţă de El. De ce? Pentru că este infinit, şi fiind infinit, cunoaşte totul. Dumnezeu a cunoscut orice albină, orice muscă şi tot ce avea să fie vreodată pe pământ. El este infinit, etern, nemuritor, omniprezent, omnipotent, atotştiutor şi atotputernic. Nu există nimic fără ştirea Lui. Acesta este motivul pentru care El poate spune care este sfârşitul. De fapt, Dumnezeu cunoaşte sfârşitul înaintea începutului.

Ceea ce este profetic este cunoscut doar de El. El este Preşedintele baroului; El este Judecătorul şi El îi spune legiuitorului câte ceva din învăţătura Sa. Aceasta este prorocia: ea poate spune lucrurile dinainte, deoarece El ştie ce va fi. Acesta este Dumnezeul căruia îi slujim noi; nu un dumnezeu istoric; El nu este ca Buda, Mahomed, sau alţii, ci este un Dumnezeu omniprezent, ceea ce înseamnă că în dimineaţa aceasta este aici; El este marele IaHVeH, Eu sunt; El este Cel care a luat forma unui trup pământesc şi a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Acesta te-a răscumpărat pe tine şi nu mai există nici un altul ca El, nicăieri, în nici un alt timp.

Dumnezeu nu a avut acolo sus trei oameni, iar pe unul dintre ei, pe Fiul Său, L-a trimis jos, ci a venit El însuşi în forma unui trup omenesc şi S-a făcut cunoscut ca Fiul. Un fiu are un început, şi Fiul a avut un început.

Voi, catolicii, aveţi o carte intitulată „Faptele credinţei noastre”, în care se vorbeşte despre „Fiul veşnic al lui Dumnezeu”. Cum poate fi veşnic? Aceasta nu scrie în Biblie, ci în cartea voastră. Această învăţătură nu este corectă, pentru că orice fiu are un început, dar veşnicia nu are început, ceea ce înseamnă că nu poate exista un Fiu veşnic. Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi. Fiul a avut un început, ceea ce înseamnă că numai Dumnezeu este veşnic; şi El a venit să ne răscumpere şi a făcut-o.

Pavel a vorbit despre toate acestea, şi cred că aţi înţeles cu toţii din lecţiile trecute. Dacă va fi cu voia Domnului, vom mai trece cândva peste aceasta.

Acum să mergem mai departe:

„De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite…”

Aceasta îi poticneşte pe unii. Să facem ce? „…să mergem spre cele desăvârşite…”

Să luăm puţin cuvântul „desăvârşit”. Ştiţi că este un singur fel în care puteţi sta în prezenţa lui Dumnezeu? Acesta este desăvârşirea, deoarece Dumnezeu nu poate tolera lucrurile nesfinte.

Şi voi, cei care ţineţi legea, cum puteţi ajunge desăvârşiţi când nu aveţi cu ce? Aţi fost născuţi în păcat. Chiar conceperea voastră a fost în păcat: „…sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.” (Psalmul 51.5). Noi am venit în lume prin minciună. Cum veţi sta? Unde vei sta, păcătosule care spui: „Dacă nu voi mai fuma, voi merge în cer.” Unde eşti tu, căldicelule, aşa zis creştin, care umbli pe aici cu o faţă lungă şi zici: „Ei bine, eu aparţin la biserică!” Dacă nu sunteţi născuţi din Duhul lui Dumnezeu, sunteţi pierduţi. Acesta-i adevărul.

Cum veţi merge în cer? Tu spui: „Eu nu am minţit niciodată!” Nu contează cât eşti de bun; eşti păcătos, şi nici un preot, episcop, cardinal sau papă, nu te poate salva fiindcă şi el este în aceeaşi barcă cu tine. Vom ajunge imediat la aceasta. Este exact la fel… Papa de la Roma a fost născut în nelegiuire, zămislit în păcat şi a venit în lume prin minciună; s-a născut prin dorinţa sexuală dintre un bărbat şi o femeie.

De unde veţi scoate neprihănirea? Mama şi tatăl lui au fost născuţi la fel. Toţi s-au născut la fel, şi bunicii lui. De la început a fost păcat.

Atunci cine poate spune că acesta sau acela este sfânt? Unul singur este sfânt, şi Acela este Isus Hristos Fiul Dumnezeului celui viu, care a fost făcut desăvârşit.

Dorinţa noastră este să fim şi noi desăvârşiţi. Cum o faceţi? Vă străduiţi voi înşivă? Nu poţi ajunge în ceruri pe considerentul că „am fost născut în urmă cu cinci minute şi voi pleca din lume chiar acum!” Dacă mă bazez pe aceasta sunt pierdut.

Chiar dacă n-am avut nici un gând rău în viţa mea, nu am spus nici un cuvânt murdar şi nu am privit la nimic rău, sunt tot atât de negru şi de murdar ca pereţii iadului. Sunt un păcătos.

Chiar dacă stau închis într-o cămăruţă ca una din surorile carmelite şi nu văd lumea niciodată, ci mă rog tot timpul, fac numai fapte bune şi împart milioane de dolari la cei săraci, sunt totuşi un păcătos şi voi merge în iad. Da, domnilor.

Pot să fiu membru la biserica luterană, baptistă, penticostală sau prezbiteriană, să trăiesc credincios faţă de acea biserică până la o sută de ani, astfel încât nimeni să nu poată arăta nimic cu degetul la mine, fiindcă voi merge în iad la fel de sigur cum stau aici. De ce? Pentru că sunt păcătos. Aceasta-i adevărul. Nu am nimic; nu este plătit nici un preţ pentru mine. Dumnezeu cerea moartea, iar dacă mi-aş da propria viaţă cum m-aş mai putea pocăi? Mai întâi trebuie plătită datoria. Şi Dumnezeu a fost singurul care putea să-Şi dea propria Viaţă şi s-o ia înapoi. Astfel, El a devenit păcat, Şi-a dat Viaţa, a plătit datoria şi Şi-a luat Viaţa înapoi. Aici sunteţi!

Haideţi să deschidem Biblia la Matei 5, să vedem ce spune Domnul Isus. Deci Matei 5, unde Isus vorbeşte despre fericiri:

Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?

Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?

Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (v. 46-48).

Ei spun: „Biblia zice că nimeni nu este desăvârşit! Nimeni nu poate fi desăvârşit!”

Aşa este, tu nu poţi ajunge desăvârşit prin tine însuţi. Dacă te încrezi în ceea ce ai făcut tu, eşti pierdut, aşa că „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”

Acum voi spune ceva Tabernacolului Branham.

Ştiu că avem vindecări, ceea ce este minunat. Avem vedenii, ceea ce este bine. Aveţi vise duhovniceşti. Încercăm să-i ajutăm pe săraci şi facem tot ce putem. Toate acestea sunt foarte bune, dar nu despre asta este vorba.

„O, noi avem învăţătura lui Hristos! Noi credem că El era Fiul lui Dumnezeu născut din fecioară, şi credem toate celelalte lucruri.” Este minunat, dar haideţi să lăsăm toate acestea şi să trecem la desăvârşire. Oh, cât aş vrea să am glasul unui arhanghel şi să vă duc în locul unde puteţi vedea!

„…să lăsăm adevărurile începătoare…”

Pavel explică aici toată învăţătura pe care o cunoaştem: totul despre divinitatea lui Hristos, cum El era Dumnezeu însuşi făcut trup, şi toate celelalte lucruri, dar haideţi să citim puţin mai departe:

De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu,

învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.

Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Domnul.”(v.1-3).

Aici vedem scris cuvântul „judecata veşnică”. Când judecata va fi pronunţată de Dumnezeu este veşnică. Atunci nu mai există nici o şansă de împăcare. Cred că puteţi înţelege că Dumnezeu a trebuit să dea propriul Său remediu pentru împăcare, ca să spun aşa. Astfel, după ce l-a osândit pe om pentru păcat, singura cale de împăcare a fost să ia El însuşi locul omului. Era singura cale pentru împăcare: să ia El însuşi locul omului şi să devină un păcătos; IaHVeH Dumnezeu a devenit un păcătos şi ne-a dat Viaţa veşnică.

Tu poţi să-ţi dai viaţa ca păcătos şi să mori pentru cauză, dar Pavel spune: „…chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars…nu-mi foloseşte la nimic.” (1 Corinteni 13.3). Vedeţi? Când mori eşti dus; iar dacă mori ca păcătos, eşti pierdut.

Dar Dumnezeu a venit jos în trup şi a condamnat păcatul în trup. Fiind veşnicul Dumnezeu, El Şi-a înviat propriul trup după ce L-a făcut carne şi a luat păcatul asupra Lui.

Fiţi atenţi la versetul 3:„Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Domnul.”

Acum,„Voi fiţi dar desăvârşiţi…” Isus a spus: „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Şi noi toţi suntem condamnaţi. Indiferent ce am face, suntem condamnaţi. Ne-am născut condamnaţi. Mama şi tatăl nostru s-au născut condamnaţi. Toţi înaintaşii noştri s-au născut în păcat, deci cum vei putea fi desăvârşit? Ai fost condamnat încă înainte de a trage prima gură de aer. Acesta este adevărul. Tu ai fost judecat de Dumnezeu încă înainte să iei prima gură de aer. Da, ai fost judecat pentru că te-ai născut prin actul săvârşit în urma dorinţei sexuale a părinţilor tăi, iar Dumnezeu a condamnat aceasta la început. Şi dacă ai fost condamnat de la început, cum vei obţine desăvârşirea?

Fiţi atenţi! Să deschidem puţin la Evrei 10… Ascultaţi-mă cu atenţie, căci mai întâi voi merge în capitolul 9.11:

Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela…”Acesta era propriul Său cort, propriul Său cort. Vedeţi, vechiul cort…

Aţi observat că vechiul cort făcut de Moise avea o perdea care ascundea chivotul unde locuia Dumnezeu? Câţi ştiu aceasta? Sigur. Vedeţi, cortul făcut de mâini omeneşti, perdelele făcute din piei de capră, etc., trebuiau să ascundă prezenţa lui Dumnezeu. Câţi ştiu că un singur om putea intra acolo, şi aceasta o singură dată pe an? Sigur, Aaron intra acolo o dată pe an şi trebuia să fie uns. El trebuia să aibă o îmbrăcăminte adecvată şi să ducă cu sine foc sfânt şi sângele jertfei, a înlocuitorului mort, cu care trebuia să stropească altarul îndurării. Dacă ar fi intrat altfel, ar fi murit imediat ce ar fi dat perdeaua la o parte. Deci Hristos trebuia să vină şi să împlinească aceasta.

Dar Dumnezeu a devenit un altfel de cort. Ce fel de cort? ISUS. Dumnezeu era ascuns în Hristos şi a împăcat lumea cu Sine prin manifestarea SA. Hristos L-a descoperit pe Dumnezeu. Şi El a spus: „Nu Eu fac aceste lucrări, ci Tatăl care locuieşte în Mine. Eu nu fac nimic de la Mine însumi, ci fac ceea ce Îl văd pe Tatăl făcând. El în Mine, Îmi arată aceste vedenii, iar Eu fac ce Îmi spune El.” (Ioan 5.19 – parafrazare).

Înţelegeţi? Dumnezeu era ascuns într-un trup omenesc. Nu în spatele unor piei de capre moarte, ci a ceva viu, care se mişca. Dumnezeu avea mâini; Dumnezeu avea picioare; Dumnezeu avea limbă; Dumnezeu avea ochi: El era în Hristos. Acolo era El.

Duhul locuia în El fără măsură, apoi L-a lăsat să moară pentru ca prin moartea Lui să poată desăvârşi Biserica SA. Şi acelaşi duh care era în Hristos, este acum în Biserica Sa, făcând aceleaşi lucrări pe care le-a făcut Hristos:

Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul lumii.” (Ioan 14.19).

Fiţi atenţi!

Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta;

şi a intrat o dată pentru totdeauna, în Locul preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.”

Voi ştiţi că sângele vine de la sexul masculin. Unii spun: „O, Isus era evreu!” El nu a fost evreu.

„O, noi am fost salvaţi prin sânge evreiesc!” Ba nu! Dacă am fi fost salvaţi prin sânge evreiesc, am fi încă pierduţi. Isus nu a fost nici evreu şi nici dintre neamuri. El era Dumnezeu: Dumnezeu Tatăl, Duhul, Cel nevăzut, fiindcă „nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (Ioan 1.18). El era Dumnezeu manifestat.

Biserica Lui de astăzi ar trebui să-L manifeste pe Dumnezeu şi să arate cine este El. Dar ce facem noi? Ne organizăm şi spunem: „N-am nimic cu ei pentru că sunt metodişti!” „Nu vreau să am nici o legătură cu ei pentru că sunt prezbiterieni!” Dacă aveţi o asemenea gândire, sunteţi pierduţi.

Cine se poate lăuda? Cine poate spune ceva? Uitaţi-vă la ruşinea pe care au adus-o prezbiterienii! Priviţi la ruşinea baptiştilor, a catolicilor, a penticostalilor, a nazarinenilor, a sfinţilor pelerini. Uitaţi-vă la restul! Dar vă provoc să-mi arătaţi un lucru ruşinos la El! Vedeţi? Nu puteţi, deoarece Dumnezeul cel Atotputernic a spus: „Acesta este Fiul Meupreaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea; de El să ascultaţi!” (Matei 17.5). Acesta este Cel desăvârşit.

Să citim puţin mai departe. Vom citi din Evrei 12.14:

Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.”

Nu că suntem răscumpăraţi astăzi şi săptămâna viitoare, iar când începe trezirea suntem răscumpăraţi din nou; apoi cădem şi iar suntem răscumpăraţi încă o dată.

„…Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţă veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut  de la moarte la viaţă. (timpul trecut)”. De ce aceasta? Pentru că a fost mişcat? Pentru că a fost botezat într-un anumit fel? Pentru că a avut sânge pe palme? Nicidecum! Atunci de ce? Pentru că a crezut în singurul Fiu al lui Dumnezeu. Numai aşa avem răscumpărarea veşnică.

Ascultaţi mai departe:

Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului,

cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără păcat lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!”(Evrei 9.13-14).

Ce vă pasă ce spune lumea? Ce vă pasă ce crede vecinul? Cunoştinţa noastră a murit, am fost salvaţi şi suntem născuţi din nou prin Duhul lui Dumnezeu, ca să-I slujim sincer şi din toată inima Dumnezeului celui viu. Aşa este.

Să trecem acum pe pagina cealaltă, la capitolul 10 şi să începem cu primul verset.

să mergem spre cele desăvârşite…” (Evrei 6.1), pentru că El ne cere: „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”

Deci versetul 1: „În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată…să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.”

Faptul că te alături bisericii nazarinene nu te face desăvârşit. Nici dacă te alături bisericii baptiste, penticostale sau care o fi, nu te va face desăvârşit. Tu nu ai nici un fel de merite şi eşti pierdut.

Poate zici: „Păi voi ţine Legea! Voi ţine Sabatul şi poruncile lui Dumnezeu.”, dar Pavel a spus: „…să lăsăm adevărurile începătoare, să lăsăm deoparte aceste lucruri.”

„Este în ordine, dar îi vom boteza pe oameni, ne vom pune mâinile peste bolnavi, şi aşa mai departe.”

Am putea lua verset cu verset şi să atingem fiecare din aceste lucruri: Botezul. Noi credem, căci „este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez,” (Efeseni 4.5). Noi credem că este un botez. Credem în învierea morţilor; credem că Isus a murit şi a înviat. Credem în punerea mâinilor peste bolnavi, căci a fost spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede: …îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.” (Marcu 16. 17-18). Noi credem toate acestea, dar ce spune Pavel? Că sunt „…adevăruri începătoare…”

Haideţi deci să ne întoarcem la desăvârşire.

Noi intrăm în cort, nu în temelie. Temelia este: legea, neprihănirea, alăturarea la o biserică, botezul şi punerea mâinilor. Toate acestea sunt rânduieli ale bisericii, dar haideţi să mergem la desăvârşire. Şi Unul singur este desăvârşit, iar Acela este Isus Hristos.

Dar cum ajungem în El? Prin metodişti? Nu! Prin penticostali? Nu! Printr-o altă biserică? Nu! Dar atunci cum intrăm?

Să citim pentru aceasta din Romani 8.1:„Acum dar, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”

Aceştia nu dau atenţie la ceea ce spune lumea. Chiar dacă eşti bolnav şi doctorul spune că vei muri, tu nu vei da atenţie acestui lucru şi nu te vei îngrijora deloc. Dacă oamenii spun: „Dacă vrei să fii salvat, trebuie să devii catolic, sau prezbiterian, sau trebuie să faci asta sau cealaltă,” tu nu le dai nici o atenţie. „Pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului, nu este nici o osândire.” Tot ceea ce vedeţi cu ochii este pământesc, dar sunt lucruri pe care le vedeţi în duhul vostru, prin Cuvânt.

Cuvântul este Oglinda lui Dumnezeu care reflectă ce este El şi ce sunteţi voi. Aleluia! Biblia este singura Carte din lume care îţi spune de unde vii, cine eşti şi unde te vei duce. Nici o altă carte din lume nu poate spune aceasta. Biblia este Oglinda lui Dumnezeu care arată ce este Dumnezeu şi cine sunteţi voi, iar între, este o linie de sânge care arată ce poţi fi dacă faci o alegere.

Dacă mergem în 1 Corinteni 12 vedem cum putem intra în acest Trup. Cum intrăm? Prin strângerea mâinilor? Nu! Mergând la biserică? Nu! Fiind botezat pe spate şi pe burtă? Nu! Prin botezul în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt? Nu! Prin botezul în Numele Domnului Isus Hristos? Nu! În Numele Trandafirului din Sharon, a Crinului din vale şi a Luceafărului de dimineaţă? Nu! Aceasta nu arată decât că aveţi o bună cunoştinţă despre Dumnezeu. Şi totuşi ne certăm, ne contrazicem, argumentăm şi facem diferenţe. Aşa este. Dar toate acestea sunt lucruri moarte. Noi trebuie să mergem spre desăvârşire.

Poate ai fost botezat de un lucrător, dar nu are nici o importanţă dacă ai fost botezat pe spate, pe faţă, de trei ori, odată, sau cum ai fost botezat: prin aceasta ai fost botezat în părtăşia acelei biserici, dovedind că crezi moartea, îngroparea şi învierea lui Isus Hristos.

Punerea mâinilor pentru vindecarea bolnavilor este minunată. Noi ştim că Hristos este desăvârşit, iar Dumnezeu a pus peste El fărădelegile noastre, şi pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El.  Acesta este Trupul în care vrem să fim. De ce? Pentru că dacă eşti în acel Trup nu vei ajunge la judecată şi nu vei gusta moartea. Când eşti în acel Trup, nu mai ai parte de moarte, judecată, de păcat şi de celelalte.

„Şi cum întrăm în acel Trup, predicatorule? Devenind membrul acestui tabernacol?” Dacă faci aceasta eşti încă pierdut. Oricum, nu poţi deveni membru pentru că noi nu avem nici un registru.

„Atunci cum intrăm? Fiind membru la vreo biserică?”

Nu, domnule.

„Dar atunci cum?”

În 1 Corinteni 12.13  scrie: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur Trup…”

Noi putem fi botezaţi în acel Trup şi nu mai avem păcat, numai prin botezul cu Duhul Sfânt. Atunci Dumnezeu nu te mai vede pe tine, ci Îl vede doar pe Hristos. Şi când eşti în acel Trup, Dumnezeu nu Îl mai poate judeca pentru că a fost deja judecat. El a luat judecata noastră asupra Lui şi ne-a invitat înăuntru. Noi umblăm şi acceptăm iertarea, prin har, prin credinţă, iar Duhul Sfânt ne aduce în această părtăşie cu El. Atunci„nu mai umblăm după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”

Cuvântul a venit la noi. El a murit în locul meu şi m-a făcut viu. Da, odată am fost mort în păcat şi nelegiuire, dar am fost făcut viu; şi tot ce doresc este să-L slujesc pe El; toată dragostea mea este pentru El; toată umblarea mea şi tot ce fac este ca să proslăvesc Numele Său. Dacă pescuiesc, dacă vânez, dacă bat mingea… sau orice fac, trebuie să fie „Hristos în mine”, şi aceasta în aşa măsură încât să-i facă pe oameni să fie la fel. Nu certându-ne şi ciorovăindu-ne cu privire la bisericile noastre. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur Trup…” şi „Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi…” (Exod 12.13).

Să citim mai departe din Evrei 10.2:

Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse…”

Dumnezeu cere desăvârşire, iar dacă toate acestea ar fi putut să ne aducă la desăvârşire ar fi fost în ordine. Dacă ţinerea Legii şi împlinirea poruncilor poate să vă facă desăvârşiţi, nu mai este nevoie de altceva, fiindcă sunteţi deja desăvârşiţi. Când eşti desăvârşit eşti veşnic, fiindcă Dumnezeu este Singurul care este veşnic şi desăvârşit. Şi singurul mod prin care poţi fi veşnic este să devii o parte din Dumnezeu.

„…fiind curăţaţi odată, n-ar mai fi trebuit să aibă cunoştinţă de păcate.”

Dacă luaţi traducerea aceasta, scrie „dorinţă”. „Dacă închinătorul a fost curăţit odată…”

Tu zici: „Laudă lui Dumnezeu că am fost salvat aseară, iar dacă voi mai aluneca, El mă va salva din nou  într-o zi.” Biet neştiutor! Nu aşa se face!  „Închinătorul odată curăţit nu mai are cunoştinţă de păcate…”

Ascultaţi ce spune Biblia:

Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an…” (v. 3).

Acum vom citi versetele 8 şi 9:

După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege),

apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua.”

Aş fi vrut să avem timp ca să ne oprim puţin aici.

Cât timp eşti baptist, prezbiterian sau metodist, El nu va putea face nimic cu tine. Mai întâi este nevoie să îndepărteze toate acestea, ca s-o poată pune în loc pe a doua.

Cât timp spui: „Păi sunt metodist!”… Eu nu am nimic împotriva metodiştilor, baptiştilor sau penticostalilor, dar aceste denumiri nu înseamnă nimic. Tu trebuie să intri în desăvârşire, iar desăvârşirea este Hristos.

Fiţi atenţi!

Prin această „voie”, am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna.” (v. 10).

Şi mai departe:

Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele,

El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,

Şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarele Lui.

Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi  pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.” (v. 11-14).

Aţi înţeles? „…a făcut desăvârşiţi.” Până la următoarea trezire? Nicidecum! Înţelegeţi?

„…să mergem spre cele desăvârşite.”

Voi, baptiştii, spuneţi: „O, noi credem în sfinţenie! Aleluia, noi credem în sfinţenie!”

Voi aveţi o sfinţenie personală, adică nu faceţi una sau alta pentru că ştiţi că nu trebuie să faceţi, dar dacă deschide Hristos uşa şi îţi strecoară în inimă sfinţenia Lui, devii un loc în care păcatul şi toate dorinţele lui au murit. El scoate afară neprihănirea ta personală şi Se instalează El în tine. Şi ştiţi ce se întâmplă? Nu mai sunteţi voi, ci este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nădejdea slavei în voi!

„…să mergem spre cele desăvârşite.”

Cum putem fi desăvârşiţi? Prin moartea lui Hristos, nu prin aderarea la o biserică, nu prin faptele noastre bune pe care le facem (deşi sunt în ordine), nu pentru că suntem botezaţi în această biserică, nu pentru că am fost vindecaţi prin punerea mâinilor sau fiindcă credem în moartea şi învierea Lui.

Pavel spune: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti (acestea sunt limbile înţelese şi neînţelese care au nevoie de tălmăcire)….nu sunt nimic.

Şi chiar dacă aş avea darul prorociei , şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa (să explic Biblia şi s-o leg împreună verset cu verset), nu sunt nimic.”

Deci nu te ajută prea mult faptul că mergi la şcoală, nu-i aşa? „…chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars…nu-mi foloseşte la nimic.” (1 Corinteni 13.1-3).

„O, dar omul acela este religios!”  Pavel spune că este nimic.

„…Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.

Căci cunoaştem în parte, şi prorocim în parte;

Dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.” (v. 8-10). Ce este desăvârşirea? Dragostea. Ce este dragostea? Dumnezeu.

Haideţi să punem deoparte toate aceste fapte şi rânduieli moarte şi să mergem în desăvârşire! Noi suntem desăvârşiţi prin Hristos. Şi cum intrăm în El?Prin botezul Duhului Sfânt. Ce se întâmplă atunci? Noi am trecut de la moarte la Viaţă.

„Bine, şi trebuie să tremur şi să sar?”

Nu trebuie să faci nimic. Dumnezeu te-a adus de la moarte la Viaţă şi eşti viu; apoi se arată roadele vieţii tale.

Mulţi dintre voi, metodiştilor şi nazarinenilor, aţi strigat cât aţi putut. O mulţime din voi, penticostalilor, aţi vorbit în limbi ca din mitralieră şi apoi aţi mers cu nevasta altuia. Nu aceasta este, fraţilor!

Nu încercaţi să aveţi senzaţii sau orice altceva care să ia locul Duhului Sfânt! Când vine naşterea din nou, eşti schimbat! Tu nu trebuie să faci nimic ca dovadă, pentru că însăşi viaţa ta o dovedeşte. Atunci toată lumea vede reflectarea lui Hristos în voi.

Vorbirea în limbi, strigarea şi celelalte, sunt atribute ale acestui fel de Viaţă, dar ele pot fi imitate şi fără să ai acea Viaţă. Noi am văzut aceasta. Câţi ştiu că acesta este adevărul? Sigur că ştiţi, doar vedeţi aceasta în jurul vostru.

Deci nu se poate spune că aceasta este dovada botezului cu Duhul Sfânt. Desigur, este în ordine să vorbiţi în limbi dacă trăiţi acel fel de Viaţă care să mărturisească aceasta. Aşa este.

Dacă vreţi să strigaţi, este bine. Şi eu strig. Uneori sunt atât de bucuros încât abia îmi încap în papuci şi aş vrea să sar din ei. Vedeţi?

Eu am văzut vedenii, bolnavii s-au vindecat, morţii au înviat; am văzut ologi care au umblat, dar toate acestea sunt doar atribute.

Frate, cu mult timp în urmă, înainte de crearea lumii, Dumnezeu a privit jos şi prin harul şi cunoştinţa Sa mai dinainte, ne-a văzut pe mine şi pe tine. El a ştiut încă de atunci în ce epocă vom trăi şi ce vom face. De aceea, prin alegere, ne-a dus înainte de întemeierea lumii să fim cu El, fără nici o pată.

Dacă ne-a ales înainte de întemeierea lumii să fim cu El fără pată, iar apoi ne-am născut cu toţii cu pete şi nu ne putea curăţa nimic, cum puteam fi totuşi fără pată?

El a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3.16).

Şi atunci când ajungem la El prin credinţă, prin har, suntem salvaţi.

Înainte ca trupurile voastre să fie pe pământ, au fost acolo. Ele au fost făcute din calciu, potasiu, apă, lumină cosmică, petrol, etc, deci din şaisprezece elemente ale pământului.

Şi ce a făcut Duhul Sfânt la început? Mai întâi a răsărit o floare mică de Paşte; apoi a făcut iarba, păsările şi după un timp a venit omul.

Dar Dumnezeu nu a făcut niciodată o femeie din ţărâna pământului. Ea a fost de la început în bărbat, pentru că bărbatul şi femeia sunt una. El a luat o coastă de la bărbat şi i-a făcut o femeie ca ajutor, apoi a venit păcatul. Şi după ce a venit păcatul… Dar Dumnezeu nu va fi biruit niciodată. Nu, El nu poate fi biruit.

Apoi femeia a început să aducă pe lume oameni, iar Dumnezeu a văzut cine va fi salvat prin harul Său şi te-a chemat: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl…” (Ioan 6.44).

Nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.” (Romani 9.16).

Tu spui: „Păi L-am căutat pe Dumnezeu!” Nu, n-ai făcut-o niciodată! Dumnezeu te-a căutat pe tine. Aşa a fost de la început. Astfel, nu Adam a zis: „Tată, am păcătuit. Unde eşti?” ci Tatăl a spus: „Unde eşti, Adame?”

Vedeţi? Aceasta-i natura omului; aceasta-i pornirea lui. Din asta a fost făcut.

Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl…” şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, ci-l voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6.44+37).

Ce făgăduinţă binecuvântată a Dumnezeului cerurilor!

În seara aceasta vom vedea că Dumnezeu a jurat pe El însuşi, fiindcă nu era altul mai mare pe care să jure. Tu juri pe cineva mai mare ca tine, dar pentru că nu era altul mai mare ca El, Dumnezeu a jurat pe El însuşi că ne va învia şi ne va face moştenitori ai Lui.

O, cât de încredinţaţi am putea sta în dimineaţa aceasta! Ai putea să priveşti moartea care se uită la tine drept în faţă şi să zici ca Pavel: „Unde îţi este biruinţa, moarte?  Unde îţi este boldul, moarte?

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1Corinteni 15.55,57). Vedeţi?

Cum? Satana poate zice: „Tu ai făcut asta şi cealaltă!”

„Ştiu, dar sunt acoperit de sângele Lui!” Aleluia!

Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur Trup…”

Metodişti, baptişti, prezbiterieni sau orice aţi fi, toţi am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur Trup; noi avem părtăşie şi suntem cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu, purtându-ne ca şi cum nu am fi din această lume.

Fiica mea a venit într-o zi şi mi-a zis: „Tati, fata aceea face cutare şi cutare lucru, şi la ea acasă se face aşa şi aşa. Noi de ce nu facem acele lucruri?”

„Scumpa mea”, i-am răspuns eu, „noi nu suntem din lumea aceasta. Ei trăiesc în lumea lor, de aceea fac toate aceste lucruri.”

„Dar nu umblăm toţi pe acelaşi pământ?”

„Da, scumpo, dar nu suntem ca ei.”

Biblia spune: „Ieşiţi din mijlocul lor!…”(2 Corinteni 6.17).

Vedeţi, noi nu suntem dintre ei. Când primeşti acea natură nouă, nu mai trebuie să fii scos afară şi nu te mai uiţi înapoi ca soţia lui Lot. Voi sunteţi născuţi din nou afară de acolo, într-o altă dimensiune. Poate vi se pare ciudat, dar este adevărat.

America aceasta mare şi fabuloasă a devenit un mare haos. Peste tot vezi numai pofte şi femei. Femeile se îmbracă cum se îmbracă, bărbaţii se poartă cum se poartă şi fac lucrurile pe care le fac, apoi spun că sunt creştini.

De exemplu, acest Elvis Presley care merge la biserica penticostală… Iuda a primit treizeci de arginţi ca să-l vândă pe Isus, iar Elvis a primit o mulţime de Cadillac-uri şi câteva milioane de dolari pentru care şi-a vândut dreptul de întâi născut. Sau Arthur Godfrey…

Uitaţi-vă la Jimmy Osborne din Louisville, la acel boogie-woogie, rock and roll şi la acele murdării de duminică dimineaţa, când iau Biblia, se urcă la amvon şi predică. Ce ruşine! Nu-i de mirare că Biblia spune că „Toate mesele sunt pline de vărsături…”

Noi trăim într-un timp groaznic, un timp în care oamenii spun: „O, ei sunt foarte religioşi!” Voi nu ştiţi că diavolul este foarte religios? Nu ştiţi că şi Cain a fost la fel de religios ca Abel? Dar el nu avea descoperirea. Aşa este. El nu avea descoperirea.

Noi toţi mergem la biserică, dar există unii care au Viaţa: aceştia sunt cei care au descoperirea lui Isus Hristos în inima lor. Nu prin strigare, nu prin tremurat, nu prin sărit sau mergând la adunare, ci prin descoperire. Dumnezeu li L-a descoperit pe El.

Priviţi ce a spus El când a fost pe pământ:

Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?

Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din proroci.”

Dar voi cine ziceţi că sunt?

„Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu,” a răspuns Petru. Acestea nu au fost cuvintele lui.

Şi Domnul i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta (nici nu l-ai învăţat într-un seminar teologic), ci Tatăl Meu care este în ceruri.

Şi Eu îţi spun: „Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei  16.13-18).

Dacă crezi că eşti creştin pentru că aparţii de vreo biserică, eşti pierdut. Tu eşti creştin dacă ai trecut de la moarte la Viaţă. Atunci eşti tot timpul în Hristos şi nu mai mergi la judecată pentru că  eşti desăvârşit.

Tu zici: „Şi voi mai face greşeli?”

Sigur, dar nu le faci cu bună ştiinţă.

Vom ajunge imediat la Evrei 10.26 unde scrie: „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate…”

Vom vorbi despre aceasta deseară, fiindcă acum este deja târziu.

Haideţi să mai citim câteva versete. Ascultaţi ce scrie în Evrei 6.4-6:

Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.”

Vom vedea ce scrie şi în Evrei 10, apoi vom arăta despre ce este vorba.

Acum să ne întoarcem la desăvârşire.

Noi, cei de astăzi, nu avem nici o scuză, deoarece Dumnezeul cerului S-a arătat şi a făcut aceleaşi lucrări ca atunci când era pe pământ. Voi ştiţi aceasta, pentru că noi am luat minune cu minune şi semn cu semn, pe care le-a făcut în mijlocul Israelului în pustie. Apoi am arătat ce a făcut El când era în trup, iar astăzi se întâmplă exact aceleaşi lucrări ca atunci când a fost printre noi în trup de carne. Aici este Cuvântul care adevereşte aceasta; aici este ceea ce dovedeşte că este corect; aici este Duhul lui Dumnezeu care face acelaşi lucru, aşa că nu avem nici o scuză.

Să ne rugăm.

Tată ceresc, vedem că suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, de aceea Te rugăm să ne ajuţi să punem de-o parte orice cuvânt, orice lucru rău, orice vorbe rele şi orice gând, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte, privind la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, Domnul Isus Hristos. O, binecuvântat să fie Numele Lui sfânt şi minunat!

El a venit pe pământ să-l răscumpere pe omul pierdut şi să-l aducă înapoi la părtăşia  cu Domnul Dumnezeu. Îţi mulţumim pentru aceasta, Tată, şi recunoaştem că nu noi   L-am ales pe El, ci El ne-a ales pe noi. Când? Înainte de întemeierea lumii.

În dimineaţa aceasta, Scriptura ne-a arătat clar că nu ne putem ascunde în spatele unei biserici şi apoi să pretindem că suntem neprihăniţi din pricina aceasta. Mai mult, am văzut că nu putem minţi, fura sau să facem ceva rău şi totuşi să fim neprihăniţi.

Există o singură neprihănire pe care o putem avea, şi aceea este neprihănirea Lui, nu a noastră. El a desăvârşit salvarea noastră, şi Dumnezeu nu ne vede greşelile, fiindcă suntem în El. Dacă facem ceva greşit, în noi este un Duh care strigă imediat: „Tată, iartă-mă!” şi atunci Dumnezeu nu ne vede, pentru că prin har suntem duşi în părtăşie cu El.

Dă-ne aceasta în Numele lui Hristos, Doamne, în timp ce vom încheia acest serviciu. Amin.

Nu uitaţi că orice aţi face voi, sunteţi pierduţi. Fiţi atenţi! Cu câtva timp în urmă am avut o experienţă mică, pe care nu ştiu dacă v-am spus-o.

Eram sus în Toledo, Ohio, şi ţineam o trezire la o adunare de acolo. Noi am luat masa la DunKard, un loc minunat, cu femei creştine care arătau ca nişte sfinte curate şi drăguţe.

Duminica mi s-a făcut foame. Postisem puţin şi voiam să mănânc ceva, aşa că m-am dus peste drum, la un local comun care era deschis toată noaptea.

Primul lucru pe care l-am observat când am intrat acolo, a fost o domnişoară de vreo şaisprezece sau optsprezece ani, un fel de „puiul mamei”, lângă care stătea un băiat care îşi ţinea braţele în jurul mijlocului ei. Mai încolo era un grup de adolescenţi adunaţi în jurul unui joc mecanic. Am auzit o maşinărie cu jocuri de noroc, iar când m-am uitat într-acolo, am văzut un poliţist care ţinea o mână în jurul mijlocului unei femei care trăgea de maneta maşinii.

Voi ştiţi că aceste maşini cu jocuri de noroc sunt interzise în Ohio, dar iată că un om al legii se juca la una din aceste maşinării; era un bărbat cam de vârsta mea, probabil căsătorit şi cu copii, poate chiar bunic.

Stăteam şi îi priveam pe rând. Nimeni nu a observat când am intrat, deoarece erau prea ocupaţi şi pe jumătate beţi.

Apoi am auzit pe cineva întrebând: „Crezi că ploaia va strica recolta?”

M-am uitat într-acolo şi am văzut o doamnă în vârstă. Era aproape de şaptezeci de ani şi… sărmana femeie…. Eu nu învinuiesc pe nimeni pentru felul cum arată, dar doamna aceasta avea părul tăiat scurt şi vopsit albastru, albastru cu adevărat, iar pe obraji avea două pete roşii aplicate… nu ştiu cum se numeşte aceasta. Avea pe ea o pereche de pantaloni scurţi, lăsând să se vadă pielea zbârcită ce-i atârna pe picioare.

Era beată şi stătea la masă cu un bărbat îmbrăcat cu o haină militară gri sau măslinie, şi avea o eşarfă mare în jurul gâtului. Şi el era beat.

În timp ce stăteam acolo şi priveam în jur, mă gândeam: „Dumnezeule, cum poţi suporta aceste lucruri? Cum poţi privi aşa ceva? Dacă eu, un păcătos salvat prin har, nu le pot suporta, Tu cum poţi? De ce nu-i pedepseşti? Micuţele mele Rebekah şi Sarah trebuie să trăiască în lume sub o asemenea influenţă? Ce pot face eu?”

Desigur, este harul Lui. Dacă cineva a fost hotărât pentru Viaţă veşnică, va veni, dar cel care nu a fost hotărât, nu va veni. Deci depinde de Dumnezeu. În ce mă priveşte, eu îmi voi face partea mea.

Deci, mă gândeam: „Cum poţi să-i suporţi, Dumnezeule? Şi eu ce pot face? Iată-mă în oraşul acesta, cu inima plângând, iar ei nesocotesc totul…”

Atunci mi-a venit un gând: „Dacă nu I-am chemat, cum pot veni? Toţi aceia pe care Mi i-a dat Tatăl, vor veni! „Aveţi ochi şi nu vedeţi, aveţi urechi şi nu auziţi!”

Mă gândeam că dacă ar veni preşedintele în oraş, toată lumea ar ieşi să-l întâmpine, dar de trezire sunt total dezinteresaţi. Desigur.

Apoi mi-am zis: „Dumnezeule, trimite-L pe Isus şi să se termine cu toate acestea! De ce nu vii să-i termini?”

Atunci am început să văd ceva care se mişca în faţa mea. Era ca un vârtej, iar când am privit mai atent am văzut că era Pământul, care se învârtea. Apoi, am văzut ceva ce era pulverizat peste el. Era o pulbere roşie ca sângele şi era peste tot în jurul pământului, ca un brâu, şi se învârtea în felul acesta (Fratele Branham arată). M-am uitat cu atenţie la acel brâu şi deasupra lui L-am văzut pe Isus. El privea în jos.

Imediat după aceea, m-am văzut stând aici jos pe pământ şi făcând lucruri pe care nu ar trebui să le fac. De fiecare dată când păcătuiam, ar fi trebuit să fiu nimicit de Dumnezeu, pentru că este scris: „În ziua în care vei mânca…, vei muri.”

Dumnezeu este sfinţenie şi dreptate şi noi ar fi trebuit să murim. M-am frecat la ochi şi mi-am zis: „Nu dorm, este o vedenie! Sunt sigur că ceea ce văd este o vedenie.”

Stăteam lângă uşă şi în timp ce priveam, am văzut cum păcatele mele se ridicau, iar când să ajungă la tron, Sângele Lui era ca un tampon de la maşină, care le prindea. El era acolo zguduit, iar Sângele îi curgea pe faţă. Am văzut cum a ridicat mâinile şi a zis: „Tată, iartă-l că nu ştie ce face!

Apoi m-am văzut făcând altceva, care L-a zguduit din nou şi Sângele a curs iar pe Faţa Lui. Dumnezeu ar fi trebuit să mă omoare pe loc, dar Sângele Lui îmi ştergea păcatele şi mă ocrotea.

„Dumnezeule, eu am făcut aceasta? Sigur că eu.”

Apoi m-am văzut mergând către o cameră şi am ajuns aproape de El. Acolo era o carte în care era scris numele meu şi am văzut tot felul de litere negre scrise în dreptul lui.

Atunci am zis: „Doamne, îmi pare rău că am făcut aceasta. Păcatele mele Te-au făcut să suferi? Eu am împrăştiat sângele Tău prin lume? Eu Ţi-am făcut aceasta? Îmi pare atât de rău pentru aceasta!” Mi-a întins mâna, iar eu L-am întrebat: „Mă vei ierta? N-am vrut să… Voi încerca să fiu mai bun dacă mă vei ajuta.”

El a întins mâna, Şi-a pus degetul pe coastă, apoi a scris în carte: „Iertat!” şi a aruncat-o înapoia Lui, în Marea Iertării. După ce a făcut aceasta, S-a întors spre mine şi a zis: „Eşti iertat, dar cum rămâne cu ea? Tu ai vrut s-o nimicesc; n-ai vrea să trăiască?”

„O, iartă-mă, Dumnezeule, pentru că n-am vrut să gândesc aşa.”

„Tu eşti iertat, dar şi ea are nevoie de iertare.”

Atunci am zis: „Dumnezeule, cum pot să ştiu pe cine ai chemat Tu şi pe cine nu?”

Vedeţi? Eu trebuie să le vorbesc tuturor.

După ce m-a părăsit vedenia, m-am dus la femeie şi  i-am zis:

„Bună ziua, doamnă!”

Cei doi bărbaţi, căci mai fusese unul, plecaseră în hol, iar ea rămăsese singură cu sticla de alcool în faţă.

„Bună ziua”, mi-a răspuns râzând.

„Pot să iau loc?”

„Dar am companie…” a răspuns ea.

„O, nu în sensul acela am vrut să spun, soră.”

Când a auzit că am numit-o „soră”, femeia m-a privit atentă şi a întrebat:

„Ce vrei?”

„Aş putea să stau puţin la masa ta?”

„Mă rog…”

M-am aşezat şi i-am povestit ce s-a întâmplat de când am intrat în local.

„Cum te numeşti?” m-a întrebat curioasă.

„Branham.”

„Tu eşti predicatorul de la arenă?”

„Da, doamnă.”

„Domnule Branham, am crescut într-o familie creştină şi am două fete care sunt creştine. Dar s-au întâmplat nişte lucruri…” şi mi-a povestit cum a apucat-o pe o cale greşită.

„Nu contează aceasta, soră. Sângele Lui este încă în jurul tău, pentru că această lume este acoperită de sângele lui Hristos.”

Dacă n-ar fi aşa, Dumnezeu ne-ar fi omorât pe toţi. Dacă vei muri fără acest Sânge, nu mai rămâne decât judecata, dar mai ai încă şansa să fii iertată…”

I-am luat mâna, iar ea mi-a zis plângând:

„Frate Branham eu beau…”

„Nu contează, soră. Am fost îndemnat să vin să-ţi spun altceva: „Dumnezeu te-a chemat încă înainte de întemeierea lumii. Acum tu faci rele, dar prin aceasta numai înrăutăţeşti situaţia.”

„Crezi că mă va accepta?”

„Categoric.”

Şi am îngenuncheat amândoi în mijlocul localului şi am făcut o rugăciune de modă veche. Poliţistul şi-a scos pălăria şi a îngenuncheat şi el, aşa că am avut o adunare de rugăciune. De ce? Pentru că am lăsat deoparte toate lucrurile moarte şi am mers spre desăvârşire.

Haideţi să plecăm de pe tărâmul „Eu aparţin la biserica aceasta sau la aceea”, şi să mergem spre desăvârşire!

Prietene păcătos, gândeşte-te că dacă astăzi nu ai Sângele Lui şi eşti fără salvare, fără har, va veni o zi când te vei duce acolo unde nu va sta nimeni de partea ta.

Haideţi să ne plecăm capetele şi să ne rugăm. Este cineva care vrea să spună: „Dumnezeule, ai milă de mine, fiindcă îmi dau seama că am greşit.” Poate ai mers la biserică, ceea ce este în odine, dar dacă nu ai primit încă harul lui Hristos, n-ai vrea să ridici mâna şi să spui: „Roagă-te pentru mine, frate Branham”?

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule.

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Este bine.

Dumnezeu să te binecuvânteze acolo în spate. Şi pe tine… Da. Ridicaţi mâna. Aşa. Ridicaţi doar mâna şi spuneţi: „Ai milă de mine, Dumnezeule!”

Tu zici: „Eu aparţin de biserică, frate Branham şi am încercat să fiu bun, dar se pare că nu pot.”

O, biet pelerin, biet prieten, tu nu ai văzut încă.

„Dar am strigat, frate Branham, am vorbit în limbi, etc.”

Se poate să fie adevărat, n-am nimic de zis, dar dragul meu prieten pierdut….dar vreau să-ţi spun ceva. Este în ordine dacă vorbeşti în limbi, tremuri, eşti botezat sau strângi mâna predicatorului, dar să-L cunoşti pe El este să cunoşti o Persoană; să-L cunoşti pe El este Viaţa.

Tu spui: „Dar cunosc foarte bine Biblia!’

Ei bine, cunoaşterea Bibliei nu este Viaţa! „Să-L cunoşti pe EL (pronume personal), pe Hristos, înseamnă să ştii că El te-a iertat.”

Vreţi să ridicaţi mâinile? Altcineva?

Dumnezeu să te binecuvânteze. Aşa este. Să-L cunoşti pe El este Viaţa.

„Frate Branham, aminteşte-mă şi pe mine. Eu sunt în scaun şi vreau să-L accept pe Hristos.”

Spune: „Vino în inima mea, Doamne Isuse şi dă-mi acea pace şi acea blândeţe!”

Dacă mergi la biserică şi cânţi cât poţi de tare,  sari în sus şi-n jos, iar când te întorci acasă eşti nervos, să ştii că acesta nu este Hristos. Sau mergi la biserică şi asculţi o predică despre cum să vopsim podul sau altceva, şi nu ai auzit Cuvântul….Cuvântul este Cel care aduce Viaţa. El este Sămânţa.

Nu vreţi să aveţi pace? Vă îngrijorează moartea? Eşti îngrijorat dacă ai avea un atac de cord la noapte? Sau te bucuri pentru că la sfârşitul drumului vei fi cu Domnul Isus? Îl cunoşti? Dacă nu, ridică mâna şi ne vom ruga  cu toţii.

„Aşa cum sunt, fără nici un merit

Căci acel sânge a fost vărsat (Pentru cine?

Pentru mine, Fiindcă am promis că voi crede

O, Mielule, O Miel al lui Dumnezeu, eu vin, eu vin.

Aşa cum sunt (Apropie-te de El prin credinţă. Crede că El este chiar lângă tine).

… Să scapi sufletul meu. (De furie, de răutate, etc.).

Cel al cărui sânge curăţă orice pată.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze acolo în spate. Nu staţi indiferenţi, ci apropiaţi-vă în linişte de cruce.

În Vechiul Testament ei aduceau un miel, deoarece ştiau că au păcătuit; ştiau după porunci. Şi tu o ştii pentru că Dumnezeu a vorbit inimii tale.

Ei priveau la porunci: să nu curveşti, să nu furi, să nu faci asta şi cealaltă…” şi luau un miel, îşi puneau mâinile peste el şi preotul îi tăia gâtul. Micuţul sângera şi se zbătea în timp ce murea. Mâinile închinătorului erau acoperite de sângele mielului care murea în locul lui, dar când pleca de acolo, avea aceleaşi dorinţe.

Dar acum, Dumnezeu ne cheamă şi noi venim prin har, prin credinţă. Şi ce facem? Ne punem mâinile pe capul Mielului lui Dumnezeu şi auzim glasul Lui care spune: „Tată, iartă-i şi nu le ţine în seamă păcatul acesta, fiindcă nu ştiu ce fac!” Vedeţi? Prin credinţă, noi simţim moartea Lui în locul nostru; simţim cum inima ne este cuprinsă de pace când El zice: „Eşti iertat. Du-te şi nu mai păcătui!”  Şi prin harul Lui, noi nu plecăm de aici cu aceleaşi dorinţe: de a mai păcătui sau de a face ceva rău. Este o pace care întrece orice înţelegere.

Fie ca Domnul să v-o dea tuturor în timp ce ne vom ruga pentru toţi.

Tată ceresc, ei vin prin credinţă, prin har. S-au ridicat cam douăsprezece mâini: sunt roadele mesajului. Eu cred sincer că Duhul Sfânt le-a vorbit şi că ei vin prin credinţă la scara lui Iacov, chiar la poala crucii, îşi pun jos toate păcatele şi spun:

„Doamne, este prea mult pentru mine. Nu le mai pot purta. Ia de la mine povara păcatului şi îndepărtează din inima dorinţa de a mai face cutare sau cutare lucru. În această zi Te primesc prin credinţă, ca Mântuitorul meu personal, şi doresc ca de acum înainte să Te urmez pe Tine până la sfârşit. Am prins un crâmpei din ceea ce înseamnă să mergi spre desăvârşire ( nu mersul la biserică, botezul, etc), ci Hristos în mine realizează aceasta.”

O, Isuse, acordă acest lucru fiecărui suflet iertat. Fie ca toţi cei care au ridicat mâinile să primească Viaţa veşnică, fiindcă au făcut o mărturisire publică.

Ei au ridicat mâinile, încălcând legile gravitaţiei. Au făcut ştiinţa să se ruşineze, deoarece ea spune că braţele trebuie să atârne în jos. În ei a fost un Duh care i-a împins să ia acea decizie şi să învingă legile gravitaţiei. Tu le-ai văzut, Doamne, şi ai scris în dreptul numelor lor: „Iertat!” iar păcatele aruncate în Marea Uitării nu vor mai fi amintite niciodată. Ajută-i ca începând de astăzi, să meargă înainte şi să Te slujească pe Tine.

Poate mulţi nu au ridicat mâna, dar Te rog să le dai şi lor iertarea Ta. Fă ca sfinţii să se apropie tot mai mult, Doamne, pentru că cu fiecare zi care trece suntem mai aproape de Casă.

Fii cu noi, Doamne, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Hristos şi spre slava Lui. Amin.

– Amin –

EN

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.