EU VOI FI CU TINE CUM AM FOST CU MOISE

Astăzi, Billy Paul împlineşte douăzeci și cinci de ani.

Îmi aduc aminte că
mergeam la şcoală cu un vecin pe nume Frankie Weber. Când el a împlinit
douăzeci și cinci de ani, eu aveam vreo douăzeci și unu de ani, şi mă gândeam:
„Vai, Frankie mai are puţin şi moare! A îmbătrânit. Ce voi face eu când voi
avea vârsta lui?” Şi iată că acum fiul meu împlineşte douăzeci și cinci de ani.

Aceasta arată că
timpul trece şi nu aşteaptă pe nimeni. Deci trebuie să lucrăm cât timp este
ziuă, căci va veni vremea când nimeni nu va mai putea să lucreze.

Întotdeauna mi-a
plăcut: „Psalmul vieţii”, al lui Longfellew, în care spune: „Vom porni, lăsând
în spate Urma pe nisipul vremii.” Şi noi trebuie să lăsăm urme pe nisipul
vremii, cât se mai poate.

Haideţi deci, să nu
mai pierdem nici o zi, ci să folosim fiecare clipă cum se poate mai bine, spre
slava Domnului.

Domnul ne dă vedenii
şi noi toţi de aici suntem siguri că ele sunt adevărate. Acum două săptămâni,
pe când eram în Kentucky, am avut o vedenie ciudată, aşa că le-am spus celor
care erau cu mine: „Fără îndoială că urmează să se întâmple ceva.”

Pe la ora trei dimineaţa,
am văzut în cameră, înaintea mea, un om negru. Nu era ca dragii noştri fraţi şi
surori de culoare, ci arăta altfel. Trupul lui era ca de fier încreţit, şi
venea spre mine ca să mă apuce cu mâinile lui mari. Singura mea armă de apărare
era un cuţitaş mic, care nu-mi era de nici un folos. Nu puteam să mă apăr de
el. Atunci a venit Domnul şi m-a ajutat să scap de acel om hidos din fer. Am
văzut cum ridicase mâna asupra mea şi cum i se încreţea pielea ca de fier. Cred
că nici un glonte nu ar fi putut să pătrundă prin carapacea de fier ce îl
acoperea ca pe o broască ţestoasă.

El venea după mine,
iar eu cred că ştiu cine era şi ce reprezintă acea arătare.

Marţea trecută, pe la
ora trei dimineaţa, s-a întâmplat altceva. Eram acasă. În faţa mea a apărut o
Fiinţă dumnezeiască ce spunea nişte cuvinte pe care nu le înţelegeam. Timpul
despre care vorbea El este aproape. Nu-L auzeam destul de bine, dar ştiam că
este El.

Mi-a zis: „Vor mai
trece încă şapte zile, apoi vei sta cum a stat Moise”, sau: „Vei fi cum a fost Moise”,
sau altceva în legătură cu Moise. Mai este o zi, căci astăzi este a şasea zi.

Eu nu ştiu ce
înseamnă aceasta, dar ştiu că El va împlini ceea ce a spus. Era ceva în
legătură cu Moise şi El  mi-a spus că va
trebui să stau cum a stat Moise, sau să fiu cum a fost el. Nu m-am gândit prea
mult la aceasta. Le-am spus şi alor mei că am văzut această Fiinţă
dumnezeiască, ce vorbea totuşi, ca un om.

Apoi, am observat că
seara trecută, Domnul m-a călăuzit să vorbesc despre Moise, iar în dimineaţa
aceasta, vom vorbi tot despre el şi despre bărbatul care a venit după el, adică
Iosua.

Capitolul 1 din
cartea lui Iosua a fost întotdeauna foarte semnificativ. Niciodată nu am vorbit
despre el, dar voi încerca s-o fac în dimineaţa aceasta.

Acum vreo doi ani, pe
când mă aflam în camera mea am văzut o Biblie care a coborât şi s-a oprit în
faţa mea. Apoi, de sus a venit o mână care a dat paginile şi a deschis Biblia
la Iosua 1, arătându-mi versetul 9.

De atunci am tot
aşteptat să vină ceasul când voi simţi că Domnul vrea să vorbesc despre asta.

Nu uitaţi adunarea
din seara aceasta, dacă nu trebuie să mergeţi în altă parte. Dacă este nevoie
de voi la o altă biserică, desigur, vă sfătuiesc să mergeţi acolo.

Dacă va fi cu voia
Domnului, deseară vreau să vorbesc despre: „Cinci dovezi ale Bisericii
adevărate” şi despre legătura noastră cu această Biserică nou-testamentară.
Adunarea va începe pe la ora şapte şi jumătate, iar eu voi încerca să fiu la
amvon la ora opt. Vom sta până la ora nouă şi jumătate, dacă va fi cu voia
Domnului.

Imediat după mesajul
din această dimineaţă, ne vom ruga pentru bolnavi şi cred că după aceea va fi
şi un serviciu de botez.

Nădăjduiesc că nu va
fi nimeni care să nu înţeleagă ceea ce spun. Este foarte important să lăsaţi
totul de-o parte şi să vă gândiţi serios la ceea ce auziţi, dacă vreţi ca Duhul
Sfânt să lucreze.

Înainte de a ne
apropia de acest Cuvânt minunat, îl rog pe bunul meu prieten şi colaborator,
dr. Lee Vayle, să se ridice în picioare şi să ne conducă în rugăciune.

(Se roagă fratele Lee
Vayle.)

Mulţumesc pentru
această minunată rugăciune, frate Vayle.

Acum, haideţi să
deschidem Sfânta Scriptură. Avem atâtea de spus! Totuşi, văd că mulţi oameni
stau în picioare pe lângă pereţi, sau pe hol, iar dacă ar fi să spun tot ce am
pe inimă, ne-ar apuca zorii zilei de mâine tot aici.

Haideţi să deschidem
la primul capitol al cărţii lui Iosua, de unde vom citi primele nouă versete.

Această predică se
înregistrează şi va fi trimisă în mai multe părţi ale lumii. Nădăjduiesc că în
viitor, voi reuşi să vin la adunările voastre din toată lumea, şi atunci veţi
şti deja cum a lucrat Domnul Dumnezeu, veţi şti adevărul, pentru că Isus a spus
că: „Adevărul vă va face slobozi.
(Ioan 8.32).

Să citim din Iosua
1.1-9:

După moartea lui Moise, robul Domnului,
Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise:

„Robul Meu a murit: acum scoală-te, treci
Iordanul acesta tu şi poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor
lui Israel.

Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru,
vi-l dau, cum am spus lui Moise.

Ţinutul vostru se va întinde de la pustie şi Liban, până
la râul cel mare, râul Eufrat, toată ţara Hetiţilor şi până la marea cea mare,
spre apusul soarelui.

Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu
voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.

Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în
stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi
da.

Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie
după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici
la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face.

Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta;
cugetă asupra ei zi şi noapte căutând să faci tot ce este scris în ea; căci
atunci vei izbândi în toate lucrurile tale, şi atunci vei lucra cu
înţelepciune.

Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi
îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul
tău, este cu tine în tot ce vei face
.

Pe la mijlocul
versetului 5 scrie: „Eu voi fi cu tine,
cum am fost cu Moise.

Aceasta este tema la care aş dori să vă reţin
atenţia în minutele următoare.

Seara trecută am
călătorit împreuna cu copiii lui Israel din Egipt până la Cades. Ce temă
minunată! Ce paralelă frumoasă am trasat între biserica firească şi biserica
duhovnicească!

Acum priviţi. Aşa cum
a lucrat Dumnezeu cu Israelul după trup, în aceste zile din urmă El cheamă
dintre neamuri un popor care să-I poarte Numele. Cum a lucrat cu Israelul în
chip firesc, lucrează acum cu acest popor în chip duhovnicesc. Paralela este
perfectă.

Tot ce a făcut
Dumnezeu pentru ei şi tot ce au făcut ei, ne slujeşte nouă ca pildă.

După cum vedem,
Cuvântul S-a împlinit întocmai. Cunoscând biruinţa, unii dintre ei se bucurau,
strigau, dansau şi Îl lăudau pe Domnul.

La fel a făcut şi
biserica din zilele noastre, apoi a aşteptat timp de patruzeci de ani,
începutul unei alte lucrări.

Dumnezeu l-a ales pe
marele Său slujitor, Moise, încă de la naştere. Viaţa lui a fost o viaţă grea.
Firea pământească doreşte să trăiască în felul ei, dar Duhul lui Dumnezeu îl
călăuzeşte pe om pe o altă cale.

Aparent, hotărârea pe
care a luat-o Moise a fost ceva nebunesc. Pe când era cu un picior pe tron,
urmând să stăpânească lumea întreagă, el a ales să devină un rătăcitor
dispreţuit de toţi. În aparenţă, alegerea lui a fost o prostie! Dar, prin
aceasta ne-a dat o lecţie foarte importantă, care arată clar că oamenii care
vor să-L urmeze pe Domnul sunt nebuni în ochii lumii, pentru că ei sunt din
altă Împărăţie şi sunt călăuziţi de Duhul Sfânt pe o altă cale decât ceilalţi.

Domnul să ne ajute pe
toţi să urmăm călăuzirea Duhului şi să aşteptăm împlinirea făgăduinţelor Lui,
fără să ne intereseze ce spune lumea.

Exact asta a făcut
Moise. Faraon citea aceeaşi Scriptură pe care o citea şi el, numai că o
interpreta diferit. Moise avea înainte acelaşi popor pe care îl avea şi Faraon
numai că Faraon vedea în ei nişte sclavi pricepuţi în modelarea cărămizilor din
noroi, pe când Moise vedea în ei nişte oameni chemaţi şi aleşi.

Aşa vreau să văd şi
eu Biserica Dumnezeului celui viu, nu ca pe o adunătură de fanatici,
respingători, ci ca pe aleşii lui Dumnezeu, astfel ca să-mi pot da viaţa pentru
ea şi pentru această cauză, aşa cum a făcut şi Moise.

Noi ştim că Moise a
fost chemat să facă o slujbă, dar a greşit pentru că a încercat să facă aşa cum
a crezut el că ar fi mai bine.

De aici tragem o altă
învăţătură, şi anume că nu ne mai putem lua după ce credem noi, sau după ce
cred alţii că ar fi mai bine, ci trebuie să ne luăm după ceea ce a spus Domnul
că este bine. De aceea, calea cea mai bună este să urmezi Cuvântul lui
Dumnezeu, să faci ce spune El.

Alegând calea
greşită, Moise a fugit în pustie, departe de faţa lui Faraon şi s-a căsătorit
cu Sefora, fiica lui Ietro.   S-a
stabilit acolo, liniştit şi fără necazuri, şi a început să crească oi. A primit
un fiu, pe Gherşom, dar într-o zi, Dumnezeu a auzit strigătele poporului Său şi
Şi-a adus aminte că făcuse legământ cu ei. Şi nu numai atât! El Şi-a adus
aminte şi că avea un slujitor pe care îl chemase, îl alesese şi cu care făcuse
legământ. Dumnezeu nu­-Şi schimbă niciodată legămintele, nici voia, şi nimic
din ceea ce a spus. El Îşi ţine întotdeauna făgăduinţele făcute.

Cu toate că Moise
fugise de El şi făcuse ceea ce este rău, Dumnezeu Şi-a respectat legământul
făcut cu el. Când Dumnezeu cheamă un om pentru o lucrare, acesta trebuie   s-o facă.

Odată, cineva m-a
întrebat: „Acum trebuie să stăruim după daruri pentru noua noastră slujbă?”
Erau nişte fraţi metodişti care tocmai primiseră Duhul Sfânt.

„Nu!” le-am răspuns
eu. „Să nu faceţi aceasta, căci dacă procedaţi în felul acesta, nu veţi mai
putea fi folosiţi de Dumnezeu. Tot ce trebuie să faceţi voi este să mergeţi
înainte, să fiţi creştini adevăraţi, căci dacă Dumnezeu v-a chemat, vă va duce
exact unde vă este locul.”

De obicei, un om care
stăruieşte să primească ceva, şi Dumnezeu îl ascultă, ajunge mai mult sau mai
puţin, o „nulitate cu ifose”. Un om chemat de Dumnezeu, de obicei vrea să fugă
de El, încearcă să fugă de chemare, aşa cum a făcut Moise, Pavel şi alţii.

Dar vedem că în ciuda
greşelilor pe care le-a făcut Moise, Dumnezeu avea încă mâinile peste el şi l-a
chemat să facă lucrarea pe care o hotărâse. Ce mângâiere trebuie să fi simţit
Iosua când L-a auzit pe Dumnezeu spunând: „Eu
voi fi cu tine, cum am fost cu Moise!

Dacă eu încerc şi dau
greş, Dumnezeu nu mă părăseşte. Nu am prea multă încredere în oamenii care se
tem să facă ceva şi îi prefer pe cei care încearcă şi greşesc. Da, eu îi prefer
pe aceştia, în locul celor care sunt prea leneşi ca să încerce să facă ceva.

Cineva mi-a povestit
că odată, fabrica de făină „Ballard & Ballard” a angajat un om şi acesta
urma să semneze contractul. Văzând că nu are la el gumă de şters, domnul
Ballard l-a întrebat:

„De ce nu ţi-ai luat
o radieră?”

„Pentru că eu nu
greşesc niciodată,” a răspuns omul.

„Atunci nu pot să te
angajez,” a răspuns patronul. „Dacă nu greşeşti, înseamnă că nu faci nimic.”

Acesta este adevărul.

Dumnezeu nu te trage
la răspundere pentru greşeli, ci pentru voinţa ta păcătoasă, pentru că ai
păcătuit cu voia după ce ai primit cunoştinţa adevărului (Evrei 6). Un om care
vrea să facă ceva, bâjbâie, cade şi face greşeli, dar dacă Dumnezeu locuieşte
în inima lui şi El l-a chemat cu adevărat, atunci se va ridica iarăşi.

De mai mulţi ani vin
la biserica aceasta un bărbat şi soţia lui. Poate că sunt aici şi în dimineaţa
aceasta. Ei cântau o cântare care mă înfiora întotdeauna când o auzeam:

Iartă-mă, Doamne, şi
mai încearcă-mă o dată.

Voi fi al Tău dacă Tu
vei fi al meu.

Dacă voi cădea sau
dacă  voi greşi,

Ajută-mă să mă ridic
şi să încerc iar.

Iartă-mă, şi mai
încearcă-mă o dată.

Îmi palce cântarea
aceasta. Orice ostaş bun este în pericol de a fi răsturnat, dar dacă rămâne un
ostaş, dacă are o cauză pentru care vrea să lupte, se va ridica şi va încerca
din nou. Da, orice bun ostaş al Crucii va face acelaşi lucru.

După ce Moise a
plecat dincolo, în fruntea oştirii lui Israel a trecut Iosua. Văzând că
Dumnezeu a rămas lângă Moise chiar şi după ce acesta a greşit, Iosua a ridicat
steagul cu curaj.

Indiferent ce a făcut
Moise, Dumnezeu a respectat slujba lui. El era prooroc, era deasupra tuturor
proorocilor; era mai mult decât orice alt prooroc pe care-l aveau. Astfel,
atunci când propria lui soră a râs de el pentru că îşi luase de nevastă o
etiopiană, El a chemat-o şi i-a zis: „Cum
de nu    v-aţi temut să vorbiţi împotriva
robului Meu, împotriva lui Moise? Când va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul
Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi vorbi într-un vis, dar nu tot aşa
este cu robul Meu, Moise; căci el vede chipul Domnului şi îi vorbesc gură către
gură.
” (Numeri 12.6-8).

După cum vedeţi, nu
este bine să jigneşti un om al lui Dumnezeu, deoarece prin asta Îl jigneşti
chiar pe Dumnezeu.

El îl trimisese pe
Moise să facă o lucrare, iar greşelile lui nu aveau nici o importanţă, pentru
că Dumnezeu Se uita la inima Lui.

Odată, Moise s-a
plâns că avea prea multe de făcut, aşa că Dumnezeu a luat Duhul Său şi L-a
împărţit la şaptezeci de oameni. Duhul Sfânt a rămas acelaşi, ca la început.

Dacă ei erau mai
mulţi, aceasta nu însemna că au primit mai mult Duh Sfânt ca şi Moise.

Dumnezeu poate să-Şi
reverse tot Duhul peste un singur om, dacă vrea, sau poate să-L împartă la mii
de oameni.

Odată, El Şi-a
revărsat tot Duhul peste un Om pe Nume Isus, iar acum L-a împărţit peste tot,
prin toate bisericile Lui. Dumnezeu nu-Şi schimbă niciodată felul de lucrare.

Iosua a fost chemat
să ducă lupta mai departe. Noi ştim că din tot acel neam de oameni, numai doi
au intrat în ţara făgăduită: Iosua şi Caleb. Unul, ca să conducă oştirea, iar
al celălalt ca să ia locul lui Moise. Nu exista nici o slujbă neînsemnată.

Cred că dacă Dumnezeu
ar chema astăzi un predicator să facă o lucrare în locurile pe unde a umblat
Isus, acest predicator ar fi foarte fericit. Dar nu orice om chemat de Dumnezeu
este trimis în acelaşi loc.

Eu voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşit…” a spus Isus. (Matei
28.20).

Fiecare predicator
este chemat să stea pe locul pe care a stat Isus. „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.
(Ioan 14.12).

Fiecare predicator
care este chemat de Dumnezeu este trimis să calce pe urmele lui Isus şi să facă
lucrările pe care le-a făcut El. Aceasta este aproape o poruncă.

Cum credeţi voi că
s-a simţit Iosua în dimineaţa aceea când i-a vorbit Dumnezeu? El i-a zis: „Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât
vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa nici nu te
voi părăsi. Eu îţi voi nimici duşmanii şi îţi voi face cale liberă printre ei.
Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te. Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci
Eu voi fi cu tine în tot ce vei face.

Ce încurajare pentru
acest tânăr pe care Domnul tocmai îl chemase în slujbă!

Aici sunt o mulţime
de simboluri despre care am putea să discutăm, dar vom trece pe lângă unele
dintre ele.

De exemplu, cum am
spus aseară, Moise a fost biserica, teologia care i-a dus pe israeliţi pe
Muntele Sinai. Dar nu i-a fost îngăduit să-i ducă în ţara făgăduită pentru că
dăduse greş.

Biserica organizată,
denominaţiunile, au dat greş, de aceea nu pot să ducă Biserica în Ţara
făgăduită. Pentru aceasta, Dumnezeu, cu puterea Lui cea mare, va ridica un alt
grup de oameni care nu vor aparţine de nici o organizaţie.

Fiecare denominaţiune
a modelat Cuvântul după propria teologie, după propriul fel de a gândi, dar
Dumnezeu Se va folosi de Duhul Sfânt ca să ridice un Iosua care să ducă
Biserica în ţara făgăduită, fără nici o legătură denominaţională.

Moise, prin care s-a
dat Legea, a căzut, dar Iosua cel chemat prin har, a dus Biserica mai departe.

Ştiind ce lucrare are
de făcut, ştiind că Dumnezeu îl chemase pentru o slujbă desăvârşită, Iosua a
umblat cu sfinţenie înaintea lui Dumnezeu. El a chemat poporul şi le-a vorbit
despre lucrarea la care îl chemase Domnul.

Observaţi ce condiţii
i-a pus poporul:

Te vom asculta cum l-am ascultat pe Moise, numai să vedem că Puterea
care a fost cu el va fi şi cu tine. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te!

(Iosua 1.16-18).

Aceasta ar trebui să
fie şi astăzi o condiţie pusă de orice om născut din nou. Dacă ni se cere să
mergem după cineva, atunci să vedem semnele, însoţindu-l! Isus a spus:

Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…
(Ioan 14.12).

V-am rugat mai
înainte, să vă deschideţi inimile şi să priviţi aceste lucruri cu ochii
duhovniceşti. Dacă veţi face aceasta, am credinţa că veţi înţelege tot ce vă
voi spune. În dimineaţa aceasta, sunt aici oameni de la foarte multe organizaţii
religioase – de la catolici până la protestanţi.

Desigur, cei care au
Duhul Sfânt, vor înţelege.

Aşadar, poporul i-a
zis lui Iosua: „Dacă Dumnezeu va fi cu tine aşa cum a fost cu Moise, vom şti că
vom fi călăuziţi mai departe de acelaşi Duh.”

Cei care vor să facă
parte din Biserică, ar trebui să caute un loc unde se descoperă puterea
aceluiaşi Dumnezeu care L-a înviat pe Isus din morţi.

În zilele din urmă,
acest Duh îi va duce pe ai Săi în Ţara făgăduită, în plinătatea
binecuvântărilor lui Dumnezeu.

Făgăduinţa aceasta, este pentru voi şi pentru copiii voştri….
(Fapte 2.39).

Israel era în
căutarea pământului făgăduit, ştiind că acesta exista fiindcă cineva fusese
acolo.

La fel este şi cu
Biserica. Noi ştim sigur că undeva există o Ţară, ştim că există o Putere,
pentru că au mai fost şi alţii acolo. Ţara aceasta este dincolo de Râu şi noi
ne îndreptăm spre ea.

Iosua ştia că ţara
era acolo, de aceea s-a dus prin ea şi s-a întors apoi ca martor.

Predicatorii chemaţi
de Dumnezeu nu au nevoie de studii teologice. Ei au nevoie să meargă în Ţara
făgăduită şi să se întoarcă aducând cu ei dovada iubirii şi a puterii lui Isus
Hristos. În felul acesta ar trebui să convingă ei adunarea că există o Ţară
dincolo de râu.

Aseară am spus cum
ajungem la Iordan. Acest lucru ne desparte, ne scoate dintre ceilalţi oameni.
Odată ajunşi în partea cealaltă, ne dăm seama că s-a întâmplat ceva cu noi.

Iosua ştia că porunca
pe care o primise era deosebit de importantă, dar pentru că ştia clar ce avea
de făcut, şi pentru că ştia că Dumnezeu era de partea lui, nu avea de ce să se
teamă. Din moment ce ştia calea pe care trebuia s-o urmeze, putea să meargă
înainte plin de curaj. Poate că a mai întâlnit şi obstacole de care s-a
împiedicat şi a căzut, dar cu toate acestea era pe Calea cea bună.

Tot aşa, dacă
Biserica Dumnezeului celui viu se află pe calea cea bună, poate să meargă
înainte fără frică, plină de credinţă şi de curaj.

Domnul a zis: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise. Nu
te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.

El nu l-a lăsat
niciodată pe Moise, şi nici nu l-a părăsit vreodată. El nu l-a părăsit pe Iosua
şi nu ne va părăsi nici pe noi, ci ne va călăuzi întotdeauna.

Iosua avea sarcina de
a-i duce pe copiii lui Israel în Ţara făgăduită, de a le întemeia împărăţia şi
de a împărţi moştenirea pentru fiecare seminţie. El ştia că slujba aceasta
cerea mult mai multă răspundere decât slujba lui Moise. Da, Iosua avea de făcut
cu mult mai mult decât avusese Moise.

El trebuia să-i
conducă de-a lungul graniţei. Trebuia să-i stăpânească şi să-i menţină
liniştiţi cât timp dura călătoria.

La fel este şi astăzi
cu acest grup de penticostali care au gustat din religia organizată. Ei sunt
foarte greu de ţinut în frâu.

Mai demult, când a
început această lucrare, ei îmi spuneau: „Frate Branham, hai să întemeiem
împreună o organizaţie şi îţi vom ridica o statuie!” Eu nu aştept însă ca
cineva să-mi ridice statui, ci aştept venirea Domnului.

Ei au format un mic
cult numit „Ploaia târzie” şi s-au întins până în Canada şi în California, dar
apoi s-au destrămat. Sigur că asemenea mişcări nu pot ajunge prea departe.

Ce s-a întâmplat? Ei
au procedat aşa cum s-au priceput. Au ieşit din aceste organizaţii, dar
amprenta lor le-a rămas întipărită în concepţii. Au întemeiat o organizaţie
pentru că trebuie neapărat să vadă că au făcut ei înşişi ceva.

Frate, Biserica
adevărată a Dumnezeului celui viu, nu are forme exterioare şi nici dogme. Ea
este condusă de puterea lui Dumnezeu care locuieşte în inima fiecărui mădular
al acestei biserici. Lăsaţi-i în pace pe aceşti fraţi! Nu vă certaţi cu ei. Noi
suntem mai puternici decât ei, de aceea, nu are rost să vă certaţi. Lăsaţi-i în
pace.

Aş vrea să observaţi
ce lucru minunat s-a întâmplat acolo. În călătoria lor, copiii lui Israel s-au
întâlnit cu Esau, cu Moab şi cu toţi ceilalţi despre care am vorbit aseară.
Mulţi dintre aceşti oameni erau de fapt credincioşi rătăciţi; erau chiar la
limită.

Trebuie să mă opresc
o clipă aici. Mulţi oameni spun că ţara făgăduită era un simbol pentru
Împărăţia de o mie de ani, dar nu este adevărat. În ţara făgăduită au existat
războaie şi omoruri, ceea ce nu va exista în Împărăţia de o mie de ani.

Ţara făgăduită este
simbolul câmpului de luptă pe care Duhul Sfânt se luptă pentru ai Săi.

Călătoria
israeliţilor s-a desfăşurat în trei etape. Ei au plecat din Egipt, ceea ce
reprezenta neprihănirea prin credinţa în Cuvânt. S-au despărţit de egipteni şi
au ieşit din mijlocul lor. Au trecut Marea Roşie, iar aceasta i-a înghiţit pe
cei care-i urmăreau. Aici este un simbol pentru sfinţirea prin sânge, care
înghite orice gând rău al omului. Aceasta a fost a doua etapă a călătoriei.

Dar a treia etapă a
fost atunci când au trecut Iordanul şi au intrat în ţara făgăduită, acolo unde
se afla moştenirea lor. Moştenirea lor nu se afla în Egipt, chiar dacă Dumnezeu
îi binecuvântase şi acolo.

Voi, luteranii care
credeţi în neprihănirea prin credinţă, dacă sunteţi chemaţi de Dumnezeu ar
trebui să ştiţi că moştenirea voastră nu se opreşte aici.

Metodişti,
nazarineni, „Sfinţi Pelerini”, penticostali şi toţi cei care credeţi în
sfinţire, în stăpânirea răului din voi şi a rădăcinilor lui, ar trebui să ştiţi
că moştenirea voastră este dincolo de Râu.

Bărbaţi şi femei care
simţiţi în voi ceva care cheamă, căci un val cheamă un alt val, nu uitaţi că
trebuie să treceţi Iordanul şi că dincolo de el există o Ţară.

El le-a zis: „Veţi
trece pe lângă fraţii voştri căzuţi. Să nu le spuneţi nimic. Am dat lui Esau
acest munte şi lui Moab această ţară. Vreau să nu vă certaţi cu ei, ci să vă
vedeţi de drum liniştiţi. Nu vă luaţi după obiceiurile lor.”

Moab avea un prooroc
mincinos, un episcop care se numea Balaam. El a venit în mijlocul adunării şi a
încercat să-i organizeze pentru că, în definitiv, „toţi erau fraţi”. Dar nu
erau, sau dacă vreţi, erau fraţi vitregi nu fraţi buni.

Nu vă certaţi cu ei. Vedeţi-vă de drum şi lăsaţi-i în pace. Dacă veţi
avea nevoie de ceva, în timp ce veţi trece prin ţara lui, să plătiţi totul.”

El a fost hotărât dinainte pentru aceasta.

Dacă Dumnezeu ar fi
hotărât că Moab se va înfrăţi cu Israel, s-ar fi înfrăţit. Dacă ar fi fost
hotărât mai dinainte ca Esau să se unească cu Israel, s-ar fi unit, dar
Dumnezeu a dat lui Israel moştenirea care se afla dincolo de râu.

Atunci cum aţi putea
să-i faceţi să înţeleagă pe toţi luteranii, pe toţi baptiştii, pe
prezbiterieni, pe nazarinieni, pe „Sfinţii Pelerini”? Nu-i judecaţi, pentru că
ei doar atâta ştiu. Asta este tot ce au.

Dar voi, care
credeţi, care ştiţi, care aveţi în voi Ceva, să ştiţi că acel ceva este în
căutarea adâncului desăvârşit. Dacă adâncimea inimii voastre este îndestulată,
atunci rămâneţi acolo unde sunteţi. În ce mă priveşte, eu şi casa mea, vom
merge mai departe pentru că ştiu că acolo este mai mult decât a văzut el;
pentru că ştiu că undeva, dincolo de Râu este o Ţară. „Un val cheamă un alt val.” (Psalmul 42.7).

Eu nu pot să mă
mulţumesc cu puţină teologie, cu o biserică bună, cu fraţi cumsecade sau cu un
mic serviciu de vindecare. Nu mă pot mulţumi doar cu atât, pentru că dincolo de
toate acestea este Ceva care cheamă.

Lăsaţi-i în pace!
Vedeţi-vă de drum! Nu vă certaţi cu ei, pentru că noi ne îndreptăm spre o altă
Ţară. Ei nu au fost hotărâţi mai dinainte să meargă cu noi, ceea ce înseamnă că
nu au cum să meargă. Pot merge doi oameni împreună fără să se înţeleagă? Cei
care Îl iubesc pe Dumnezeu au fost chemaţi la El.

Dacă oamenii spun:
„Domnul ne-a dat această biserică! Domnul a făcut cutare şi cutare lucru.” Este
adevărat.

Dumnezeu a zis: „Îi
dau acest munte lui Esau. Nu vă atingeţi de el! Pentru voi însă, am altceva. De
aceea să treceţi dincolo.” Amin.

Aceasta este dorinţa
mea, fraţilor: să văd că biserica mea trece Dincolo, într-o altă Ţară. Dacă în
voi este Ceva care cheamă, trebuie să fie şi Ceva care să răspundă acelei chemări.
Atunci, nu vă ajunge să vă stabiliţi undeva, să creşteţi oi, sau să vă ocupaţi
cu altfel de afaceri. Pentru voi nu este de ajuns să aderaţi la o biserică şi
să vă treceţi numele într-un registru, pentru că există Ceva care vă cheamă.
Mânaţi de această chemare, veţi trece munţii care vă stau în cale până când
veţi cădea în braţele Domnului, pentru că un val cheamă un alt val.

Iosua ştia că
însărcinarea pe care o primise era deosebit de importantă. Aţi observat cum
şi-a amintit el poruncile primite atunci când a ajuns la Iordan?

Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta.” Cu alte
cuvinte: „Iosua, nu te lua după ce îţi spun cei din seminţia ta, sau după alţi
oameni învăţaţi, ci rămâi cu acest Cuvânt, fiindcă atunci vei fi biruitor în
toate căile tale. Nu te lua după ce fac ei şi nu te lăsa atras de organizaţiile
lor, ci rămâi credincios Cuvântului. Cuvântul acesta să nu se depărteze de gura
ta!”

Daţi-mi voie să vă
citesc încă o dată:

Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată
legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise, nu te abate de la ea nici la dreapta,
nici la stânga.

Dacă Cuvântul spune
să faci un lucru, atunci să-l faci. Nu te lua după ce spune organizaţia, ci
împlineşte Cuvântul, căci un astfel de Iosua vrea Dumnezeu. Rămâi credincios
Cuvântului şi nu te abate de la El nici un pas.

Nu te abate de la această Carte nici la dreapta, nici la stânga, ca să
izbuteşti…

Voi credeţi că
izbutiţi atunci când construiţi biserici mari şi înregistraţi încă zece mii de
convertiţi la denominaţiunea voastră, dar aceasta nu este izbândă! Astfel de
realizări nu vă vor apropia nici un pas de făgăduinţă, pentru că noi avem
nevoie de Dumnezeu, de Duhul Sfânt.

…ca să izbuteşti în tot cei vei face.

Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei
zi şi noapte…”

Atunci când vă
hotărâţi să faceţi ceva, cercetaţi pentru aceasta Cuvântul lui Dumnezeu? Se
află dorinţa voastră între limitele stabilite de Cuvânt? Propovăduiţi voi ceea
ce spune Biblia, sau faceţi aşa cum fac astăzi mult prea mulţi oameni, „învăţând ca învăţături nişte porunci
omeneşti.
”? (Matei 15.9).

Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta…”, adică de
ceea ce spui tu.

Nu citiţi Biblia
pentru ca apoi să vă vedeţi mai departe de căile voastre, ci vorbiţi despre ea,
trăiţi-o, propovăduiţi-o!

…cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în
ea….

Vedeţi cum trebuie să
fie Iosua din zilele noastre? Vedeţi cum trebuie să fie Biserica duhovnicească?
Exact cum a fost Iosua din biserica firească.

Biserica
duhovnicească trebuie să urmeze calea pe care a urmat-o şi biserica firească.

Dacă Biblia a spus că
nimeni nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu fără a fi născut din nou, atunci
Iosua va spune „Amin”. Dacă Biblia spune că „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.”, Iosua spune
„Amin”.

Biblia spune: „Rămâneţi în cetatea Ierusalimului până veţi
fi îmbrăcaţi cu putere de sus. Duhul Sfânt Se va pogorî peste voi, şi Îmi veţi
fi martori în Ierusalim.
” (Luca 24.49; Fapte 1.8).

Dacă Biblia spune
aşa, Iosua cel duhovnicesc va spune acelaşi lucru.

În ziua cincizecimii,
Petru a zis: „Pocăiţi-vă şi fiecare din
voi să fie botezat în Numele Domnului Isus, spre iertarea păcatelor voastre;
apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
” (Fapte 2.38). Iosua cel duhovnicesc
nu va schimba nimic, ci va face exact ce a spus Cuvântul.

În Marcu 16 scrie:

Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu
va crede, va fi osândit.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: În
Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i
va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.
” (Marcu 16.15-18).

Iosua va spune
acelaşi lucru. El va cugeta asupra acestor lucruri zi şi noapte, ca să
izbândească în toate lucrările lui.

Aş vrea să observaţi
ce s-a întâmplat. La un moment dat, Iosua a fost pus în situaţia de a dovedi că
este Iosua cel adevărat. Israel ar fi trebuit să ştie aceasta.

Fără îndoială,
teologii aveau păreri diferite de ale lui. Ei spuneau: „Ne vom aşeza tabăra
aici şi vom rămâne până la vară când apele Iordanului se vor retrage.”

Se pare că Dumnezeu
pune tot felul de încercări înaintea unui Iosua duhovnicesc. El l-a trimis să
treacă Iordanul în luna aprilie, când apele acestuia erau de trei ori sau patru
ori mai mari decât de obicei. Dumnezeu îl încerca să vadă dacă era cu adevărat
Iosua de care avea nevoie.

Poate că totul va
merge prost. Poate că ceilalţi vor înflori în tot ceea ce vor face. Poate că
oamenii care au o formă de evlavie, dar Îi tăgăduiesc puterea, vor propăşi, iar
pe voi vă vor îmbrânci în toate părţile. Dacă însă ştiţi bine pe ce staţi,
rămâneţi acolo. Chiar dacă întreaga lume s-ar întoarce împotriva ta, rămâi
credincios Cuvântului şi nu te depărta nici măcar un pas de El.

Iordanul era de trei
ori sau de patru ori mai mare decât de obicei, ameninţător, înspăimântător,
noroios, dar Iosua a spus: „Domnul a zis că în trei zile vom trece dincolo şi
aşa va fi.”

Poate că teologii
spuneau: „O clipă, Iosua. Noi suntem oameni învăţaţi şi înţelepţi. Mulţi dintre
noi au fost printre marii învăţaţi ai Egiptului. Noi ştim cum se fac aceste
lucruri, aşa că vom aştepta până se retrag apele şi se limpezesc şi atunci vom
trece. Nu este mai simplu aşa?”

„Nu mă interesează
părerea voastră. Dumnezeu a spus că în trei zile vom fi dincolo, aşa că vom
trece acum.”

Observaţi cum a
procedat Iosua? Ce a pus el pe primul plan? Părerea teologilor? Nu. El a pus
Cuvântul pe primul plan, aşa că a spus:

Preoţii leviţi să ia chivotul legământului, iar ceilalţi să rămână
departe de el. Mergeţi în spatele lui. Nu încercaţi să-l conduceţi voi, ci
lăsaţi-l pe El să vă conducă.

Acesta este necazul
astăzi. Noi vrem să mergem înaintea Cuvântului, să-L depăşim, să-L croim după
propriile noastre păreri.

Dragii mei, astăzi
noi avem nevoie să urmăm Cuvântul, nu să I-o luăm înainte.

Cuvântul le arăta
calea. Când au ajuns la Iordan, apele acestuia s-au despărţit şi ei au putut să
treacă. Iosua a avut motive bine întemeiate să lase chivotul în faţă.

Dumnezeu îi
poruncise: „Rămâi credincios Cuvântului,
şi lasă-L să facă El totul!

De aceea s-a bucurat
de izbândă.

Aşadar, chivotul
legământului mergea înaintea tuturor, dar cine urma imediat după el? Cei care
cântau din gură şi din instrumente. Aleluia!

De asta avem nevoie
şi noi astăzi: de oameni care să cânte din gură şi din instrumente, să-L laude
şi să se bucure. Dar înainte de toate să fie Cuvântul, pentru că atunci este
imposibil să nu câştigăm lupta. Rămâneţi credincioşi Cuvântului, mergeţi în
direcţia pe care v-o arată El, iar în ziua necazului, El vă va sprijini.

Ţineţi minte! Iosua
ştia foarte bine ce face când a trecut Iordanul. Înainte de a-l trece, el a
trimis două iscoade să cerceteze ţara. Moise a trimis o mulţime de iscoade, dar
aceia s-au întors foarte nelămuriţi.

Urmăriţi acum noua
lucrare. Iosua nu a procedat ca Moise. El ştia că acolo unde există 1500 de
păreri, confuzia va fi de 1500 de ori mai mare, aşa că a trimis numai doi
oameni, cărora le-a zis: „Duceţi-vă să
iscodiţi ţara.
” (Iosua 2.1).

N-aş vrea să pierdeţi
ideea pe care o vom sublinia imediat. Cele două iscoade s-au dus să vadă dacă
făgăduinţa era adevărată, dacă ţara era aşa cum le spusese Domnul, şi să
cerceteze cum ar putea ajunge acolo.

Numele celor două
iscoade nu ne este dat, dar ei au trecut Iordanul, au ajuns în ţară şi s-au dus
tocmai la Ierihon. Ce s-a întâmplat atunci? S-au întâlnit cu o femeie care avea
renume rău, cu o curvă.

Aş vrea să mă
folosesc puţin de o ilustraţie. Poate nu a fost aşa cum spun eu, dar vreau să
vă ajut să înţelegeţi.

Noi nu ştim despre
Rahav decât că era o curvă. Să zicem că fusese crescută într-o familie săracă,
iar cu timpul a dobândit acel renume rău. Era o femeie tânără şi frumoasă care
umbla pe străzi ca să câştige banii necesari pentru îngrijirea părinţilor
paralizaţi. Ea nu găsea nimic de lucru şi pentru a putea supravieţui era
nevoită să-şi vândă trupul. Dar în inima ei era conştientă că ceea ce face este
greşit. Ceva din lăuntrul ei îi spunea că nu este bine.

Într-o zi, ea a aflat
că există un Dumnezeu viu şi lucrător, iar inima a început să-i tremure. Întâlnise
un mesager care-i spusese tot ce avea să se întâmple. Astfel, a auzit că Iosua
făcea aceleaşi semne pe care le făcuse şi Moise. Rahav nu a cerut să vadă acele
semne, ci a crezut pur şi simplu.

Rahav este o imagine
a Bisericii adevărate, care a fost împinsă în curvie. „Astăzi sunt metodist,
mâine sunt baptist, iar poimâine sunt prezbiterian.”

Dar într-o zi, în
oraş vine un predicator care spune: „Există un Dumnezeu viu, care a trăit ieri,
iar astăzi este Acelaşi. Puterea Lui a rămas neschimbată. El face aceleaşi
lucrări pe care le făcea şi atunci când a fost pe pământ. Trimişii Lui sunt pe
drum.”

Rahav, pe care toată
lumea o ştia de curvă este o imagine a credinciosului adevărat de astăzi. Ea nu
a zis: „Am auzit că Iosua poate să facă semne şi minuni pentru că e ucenicul
lui Moise. Aş vrea să văd aceste semne şi apoi voi crede.”

O, nu! Ea a crezut
fără a avea nevoie de semne. Ea nu a fost ca Toma.

Moise a înfăptuit tot
felul de semne, dar nu acestea   i-au dus
pe israeliţi în ţara făgăduită. Nu! Semnele au fost numai dovada că Dumnezeu îl
trimisese să facă acea lucrare.

Rahav a crezut fără
să vadă nimic. Ea a zis: „Ne-a apucat
groaza de voi şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră.”

Nu este de mirare că
Nicodim a spus: „Învăţătorule, ştim că
eşti un învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe
care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.
” (Ioan 3.2).

Astăzi, întreaga lume
ştie acest lucru. Billy Graham, proclamă: „Trebuie să ne întoarcem la
cincizecime!”

Consiliul Bisericilor
strigă: „Trebuie să ne întoarcem la cincizecime; la vorbirea în limbi, la
proorocie, la vindecarea divină. Trebuie să-L lăsăm pe Duhul lui Dumnezeu să
Îşi ocupe locul.” Dumnezeu cheamă, însă oamenii se tem de adevărata evlavie şi
spune: „Ne-a apucat groaza şi tremură inima în noi.”

Rahav nu a aşteptat
să-l vadă pe Iosua făcând vreo minune ca să poată crede, ci a zis: „Am auzit şi
cred, iar acum cer îndurare!”

Am putea să vorbim o
seară întreagă despre aceasta. „Cer
îndurare pentru mine şi pentru casa mea.

Uitaţi-vă la
temnicerul din Filipi care, văzând uşile temniţei deschise, a scos sabia şi era
să se omoare deoarece credea că cei închişi au fugit (Fapte 16.27), dar Pavel
i-a zis: „Să nu-ţi faci nici un rău, căci
suntem aici.

Atunci temnicerul a
întrebat: „Ce trebuie să fac ca să fiu
mântuit?

Pavel şi Sila i-au
răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi
mântuit tu şi casa ta.

Sigur că da. De ce a
zis: „Tu şi casa ta”? Pentru că dacă ai suficientă credinţă să primeşti
mântuirea ta, vei avea credinţă şi pentru mântuirea familiei tale. Desigur.

Uitaţi-vă la Rahav.
Ea a zis: „Aveţi milă şi cruţaţi-mă. Nu vreau să mor împreună cu necredincioşii
aceştia. Nu vreau să mor ca un animal, ci doresc să mor în braţele Domnului.
Cred în Dumnezeul vostru, pentru că El este Dumnezeul cerului şi al pământului.
El face minuni pe care le poate vedea oricine. Eu însumi nu le-am văzut, dar
totuşi cred.” Vedeţi?

Ea nu-l întâlnise pe
Iosua, ci doar auzise de el. Nu-l văzuse niciodată pe Dumnezeu şi nu văzuse
nici vreuna din lucrările Sale, ci doar auzise de ele. Alţii le văzuseră, iar
ea a crezut numai pentru că auzise de la aceştia de ele. Astfel, Rahav a spus:
„Cer îndurare pentru mine, tatăl meu şi mama mea, care sunt bătrâni şi
neputincioşi. Am şi fraţi şi cred şi pentru ei.”

Iscoada,
predicatorul, i-a zis: „Vom veni şi vom ocupa ţara. Dacă vrei ca cei dragi, să
scape, adună-i în casă.” Aleluia!

„Dacă crezi, fă-i să
intre în casă, căci nu vom fi răspunzători dacă vreunul din ei va fi găsit
afară. Dar, dacă îi vei lua cu tine în casă, vom răspunde pentru viaţa lor.”
Aleluia! La fereastra încăperii unde erau ei adunaţi, trebuia să atârne o funie
roşie.

Fraţilor, în această
zi ar trebui să-i aducem pe cei dragi ai noştri în Casă, în Casa credinţei.
Aduceţi-i înăuntru pentru că va veni o vreme a necazului. Părinţii noştri,
fraţii şi surorile noastre nu sunt în siguranţă decât în această Casă, pentru
că puterea lui Dumnezeu va scutura iarăşi ţara. Desigur. Şi numai Casa
credinţei va fi salvată.

Ei au zis: „Noi nu
vom fi răspunzători dacă nu-i vei face să intre în casă.” Apoi, ea i-a pus să
jure că nu o vor nimici, nici pe ea şi nici familia ei. Atunci iscoadele i-au
zis: „Dacă îi vei aduna în casa ta, vor
fi în siguranţă.
” Şi au plecat.

Curva Rahav a devenit
o credincioasă. Am citit despre ea nu demult. Din pricina credinţei în
Dumnezeu, ea a devenit prozelită, adică a primit credinţa israeliţilor şi s-a
căsătorit cu o căpetenie din oastea lui Israel.

Fiţi atenţi ce a
făcut Dumnezeu pentru această femeie. Ea şi soţul ei s-au mutat în  Betleem şi acolo au avut un fiu, pe care l-au
numit Boaz. Acesta s-a căsătorit cu Rut, şi pe această linie genealogică a
venit Iese, din Iese a ieşit David şi din David, Isus. Aleluia!

De ce? Pentru că „credinţa vine în urma auzirii.” (Romani
10.17). Aceasta înseamnă să auzi de Dumnezeul cerului şi al pământului şi să
crezi în El. În ce a crezut Rahav? În slujba pe care i-o dăduse Dumnezeu lui
Iosua.

Iosua a avut credinţă
în lucrarea la care fusese chemat, iar Moise a avut credinţă în acelaşi lucru.

Pentru Moise,
lucrurile n-au mers prea bine. Se pare că el a greşit de multe ori, dar totuşi
s-a bucurat de biruinţă, şi după ce a murit pe Stâncă, trupul lui a fost luat
de îngeri.

Doamne, ajută-mă şi
pe mine să plec în felul acesta! Ajută-mă să-mi fac lucrarea până când voi fi
gata să mor, iar atunci să văd Stânca înaintea mea.

Dumnezeu a sfinţit
lucrarea lui Iosua, pentru că el a rămas credincios Cuvântului.

Rahav ştia că Iosua
era chemat pentru lucrarea aceasta. Nu pierdeţi aceasta. Păstraţi aceste
lucruri în inimă. Rahav a recunoscut lucrarea lui Iosua, înainte de-a vedea
vreun semn. Ea ştia că el avea Puterea lui Dumnezeu ce urma să cucerească ţara,
a cerut îndurare, iar Dumnezeu a ascultat-o.

Desigur, noi ştim că
ea a fost cruţată atunci când Iosua a ajuns în ţară.

O altă însărcinare
importantă pe care a avut-o Iosua, a fost să împartă ţara între fraţii lui.

Nu uitaţi că el avea
Cuvântul lui Dumnezeu. „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta.
Mergi înainte, căci Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise. Poate că Mă vei
uita, dar Eu nu te voi uita pe tine. Dacă Mă vei uita, Eu te voi aduce înapoi
prin harul Meu. Mergi înainte. Cât timp vei rămâne credincios Cuvântului Meu Eu
voi avea grijă de tine.”

Aşadar, Iosua trebuia
să împartă ţara între cele douăsprezece seminţii. Cum era dacă el ar fi avut
unele preferinţe? Dacă ar fi îndrăgit mai mult seminţia lui Gad decât casa lui
Efraim? Sau dacă i-ar fi plăcut mai mult seminţia lui Iosif, decât cea a lui
Iuda? Dar nu, el nu a procedat aşa, ci a împărţit moştenirea după Cuvântul
descoperit prin Duhul. Observaţi, el a făcut împărţirea prin descoperire şi
prin deosebirea Duhului lui Dumnezeu.

Numele pe care l-a
primit fiecare dintre cei doisprezece patriarhi la naştere, avea o
semnificaţie. Când  s-a născut Iacov,
unul dintre gemeni, el a primit un nume care însemna „Înlocuitor”, dar după ce
a primit putere şi s-a luptat cu Îngerul, Dumnezeu i-a schimbat numele din
Iacov, în Israel, care înseamnă „Domn, Prinţ”.

Numele unui om are
legătură cu viaţa lui. Când pescarul Petru a biruit prin credinţa în Isus,
acesta i-a zis: „Numele tău este Simon,
dar Eu îţi spun „Petru”, ceea ce înseamnă „piatră”, „stâncă
”. Numele te
schimbă. El are legătură cu viaţa ta şi cu calea pe care umbli.

Numele pe care le-au
primit cei doisprezece patriarhi oglindeau exact locul pe care aveau să-l ocupe
în Palestina. Nu am scris aici toate numele, dar am să vă spun însemnătatea
câtorva dintre ele.

Ruben înseamnă
„păstor”; Gad înseamnă „văcar”, iar Efraim înseamnă „agricultor”.

Prin descoperire
duhovnicească, Iosua, noul conducător, a împărţit ţara şi a dat fiecăruia exact
locul care îi aparţinea.

Aceasta arată ce
nevoie mare avem şi noi astăzi de un Iosua. Problema este că azi, când ajungem
în ţara făgăduită, Gad vrea să crească oi, ca Ruben, iar Efraim vrea să crească
vaci, asemenea lui Gad. Toţi vor să fie la fel. Astfel, dacă Dumnezeu dă unuia
darul vindecării, toţi vor să aibă darul acesta. Toţi vor să se amestece, până
când vor ajunge să nu se mai deosebească cu nimic. Dar fiecare dintre noi are
locul lui. Nu toţi au darul înţelepciunii; nu toţi proorocesc; nu toţi vorbesc
în limbi; ci Dumnezeu a rânduit în biserică pe unii să proorocească, pe alţii
să vorbească în limbi, şi aşa mai departe.

Dar noi vrem să-i
facem pe toţi să vorbească în limbi. Vedeţi? Înţelegeţi în ce încurcătură s-a
ajuns? Aşa nu mai puteţi înainta nici un pic. Vă vor birui filistenii. Sigur că
da.

Dar dacă fiecare şi-a
ocupat locul în Trup, prin descoperire duhovnicească, astfel de oameni sunt
sarea pământului.

Domnul să ne dea şi
nouă un Iosua care să rămână credincios Cuvântului.

Dumnezeu îi spusese
lui Iosua: „Cartea aceasta să nu se
depărteze de gura ta. Cugetă asupra ei zi şi noapte
”, şi aceasta, pentru că
fusese trimis să facă o lucrare.

Iosua a devenit un
conducător puternic şi nu a pierdut nici o bătălie până în momentul când în
biserică s-a întâmplat ceva rău. Acan a luat o manta frumoasă de Şinear şi o
placă de aur din prada care trebuia nimicită. (Iosua 7.21). El nu a urmat calea
lui Iosua şi din cauza aceasta, bătălia cu locuitorii cetăţii Ai a fost
pierdută.

Dacă un mădular este
bolnav, suferă toate celelalte mădulare. Frate, în scurt timp Dumnezeu va veni
să ia Acasă o Biserică fără prihană, o Biserică umplută cu Duhul Sfânt şi
călăuzită de Dumnezeu, încât inimile mădularelor ei sunt atât de strâns unite
de parcă ar fi una singură.

Această bătălie a
confuziei trebuie să fie câştigată. Cine are dreptate? Metodiştii, baptiştii,
prezbiterienii, penticostalii, nazarinienii sau „Sfinţii Pelerini”? Sunt 969 de
denominaţiuni diferite, pe lângă budişti şi toţi ceilalţi. Unde am ajuns? Ceva
nu este în ordine. Undeva, în tabără, este o placă de aur furată.

Daţi-mi voie ca în
această dimineaţă să spun ca Ilie pe Muntele Carmel: „Dacă Domnul este Dumnezeu, să răspundă ca Dumnezeu!

Dacă baptiştii au
adevărul, să-i vedem făcând semnele pe care le-a făcut Isus Hristos. Dacă nazarinenii au adevărul, să-i vedem făcând semnele pe care le-a
făcut El.

Dacă penticostalii au adevărul, să-i vedem făcând semnele pe care le-a
făcut El. Atunci vom şti sigur.

Ucenicii lui Iosua, i-au zis acestuia: „Te vom asculta în totul, cum am ascultat de Moise. Numai Domnul,
Dumnezeul tău, să fie cu tine, cum a fost cu Moise.
” (Iosua 1.17).

Ucenicii lui Isus Hristos ar trebui să spună acelaşi lucru: „Te vom
asculta, dacă vom vedea că faci semnele lui Isus Hristos.”

Aceasta ar trebui să facem. Aceasta ar trebui să spună biserica.
Aceasta ar trebui să fie atitudinea unei biserici creştine.

Atunci primiţi daruri, semne şi minuni. Dacă unul are darul
vindecării, nu are nici o legătură cu acela care are darul vorbirii în limbi,
iar cel care vorbeşte în limbi, nu are legătură cu cel care prooroceşte.
Înţelegeţi? Acestea sunt aspecte diferite ale slujbei.

Când Dumnezeu mi-a dat această însărcinare, am întemeiat totul pe baza
acestor cuvinte: „Lui Dumnezeu nu-i pare
rău de darul şi chemarea făcută.
” (Romani 11.29).

Nimeni nu poate să facă ce vrea de la sine însuşi, ci Dumnezeu ne face
ceea ce suntem, prin harul Său. Nu există nici o cale prin care să ne facem aşa
cum am vrea noi să fim.

Voi ştiţi că Isus a spus: „Cine
dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea
lui?
” (Matei 6.27).

Cine poate să se facă mai înalt sau mai scund, îngrijorându-se? Nimeni
nu poate face aceasta.

Când am fost chemat de Domnul pentru această lucrare, am spus: „Eu nu
sunt bun pentru aşa ceva, pentru că nu am educaţie. Nu pot să fac aşa ceva.”

Mulţi dintre cei care au fost atunci acolo, sunt şi astăzi printre
noi. Când El S-a arătat jos, la râu, sub forma Stâlpului de foc, a spus:

„Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul înaintea
primei veniri a lui Hristos, Mesajul tău va merge înaintea celei de-a doua
veniri a Lui.”

Uitaţi-vă ce s-a întâmplat. Lumina care a apărut deasupra noastră a
fost fotografiată, şi prin intermediul ziarelor a traversat Statele Unite
ajungând şi în alte ţări.

Dr. Lee Vayle era atunci în Canada. El îşi aminteşte cum a văzut
într-un ziar canadian, un articol cu titlul: „O lumină mistică a apărut
deasupra unui predicator în timp ce boteza.” Este adevărat, Lee Vayle?

Atunci, oamenii au spus: „Aceasta este psihologie!”, dar într-o zi,
Dumnezeu S-a hotărât să le închidă gura, pentru că această lucrare a rămas
lângă Cuvânt. Acelaşi Stâlp de Foc care i-a călăuzit pe copiii lui Israel,
biserica după trup, călăuzeşte astăzi Biserica duhovnicească. El S-a arătat
iarăşi, aşa că s-au putut face fotografii care au fost examinate de critici şi
de specialişti.

El apare şi acum ca Adevărul infailibil; face aceleaşi lucrări şi
călăuzeşte Biserica duhovnicească, aşa cum a călăuzit şi biserica firească cât
timp a rămas credincioasă Cuvântului. Ţineţi minte: Dumnezeu nu Se depărtează
niciodată de o însărcinare pe care o dă.

Aş vrea să vă desenez aceasta, ca să vă ajut să înţelegeţi. Aici este
un semn micuţ: însărcinarea. Aici, într-un colţ este o cruce, iar în celălalt
colţ este o Biblie. Dar scrisul (însărcinarea) este aici, între ele.

Vă spun înaintea lui Dumnezeu, înaintea îngerilor şi înaintea lui Isus
Hristos, că însărcinarea mea a fost rugăciunea pentru bolnavi.

La această însărcinare, eu am ripostat spunând că nu sunt suficient de
bun ca s-o fac.

El mi-a spus însă:
„Pentru aceasta te-ai născut! Aşa se explică naşterea şi viaţa ta ciudată. Ai
fost trimis să te rogi pentru bolnavi. Dacă îi vei face pe oameni să te creadă,
şi dacă vei fi sincer când te rogi, nimic nu va sta înaintea rugăciunii tale,
nici chiar cancerul.”

Câţi dintre voi au
citit aceste cuvinte de-a lungul anilor? (Amin). Ele au ajuns în toată lumea.

Eu m-am împotrivit,
spunând: „Nu pot să fac aceasta. Nu sunt destul de bun pentru o astfel de
lucrare. Sunt sărac şi lipsit de educaţie.”

El mi-a spus atunci:
„Aşa cum Moise a primit două semne care să dovedească de unde venea, şi tu ai
primit două semne. (Nu „vei primi”, ci „ai primit”). Unul dintre ele va fi pe
mâna ta, iar cel de-al doilea va fi că vei cunoaşte lucrurile ascunse din inima
oamenilor şi gândurile din mintea lor. Ei te vor crede pentru aceste două
semne.”

Ascultaţi cu atenţie
şi nu pierdeţi acest lucru. Nu semnele sunt însărcinarea, ci ele dovedesc doar
de unde vine ea.

Dacă mergi pe drum şi
vezi o inscripţie: „Cinci mile până la Jeffersonville!”, aceasta nu înseamnă că
eşti în Jeffersonville. Este doar un semn care îţi spune că eşti pe drumul cel
bun.

Când Moise a pornit
să facă lucrarea lui, a primit două semne: pe unul îl făcea cu toiagul, iar pe
celălalt cu mâna. Semnele pe care le-am primit eu, nu sunt lucrarea pentru care
am fost chemat, după cum nici semnele făcute de Moise nu erau lucrarea pe care
o avea de făcut. Ce-ar fi fost dacă toţi israeliţii ar fi început să strige:
„Hei, egipteni şi israeliţi, veniţi repede! Avem aici un om care poate să facă
un truc. Trebuie să-l vedeţi. Avem un om care poate să ia un toiag şi să facă
din el un şarpe. Veniţi să vedeţi!”? Acela era doar un semn, nu lucrarea
însăşi. Ei nu aşteptau semne, ci aşteptau eliberarea.

Şi această lume
sărmană, bolnavă şi neputincioasă aşteaptă eliberarea, dar ea umblă de fapt
după semne. Domnul să aibă milă!

Un semn nu face
altceva decât să dovedească de unde vine lucrarea. Aceasta este noua slujbă
care mi-a fost descoperită.

„Roagă-te pentru
bolnavi. Fă-i pe oameni să te creadă.” Vedeţi? Dumnezeu nu poate părăsi o
astfel de însărcinare. Indiferent ce se întâmplă, indiferent cât de mult voi
greşi eu, aceasta rămâne lucrarea Lui. Eu fac greşeli deplorabile. N-ar fi
trebuit să se întâmple asta cu cele două semne. Aceasta nu a fost voia lui
Dumnezeu, dar totuşi, El a dat binecuvântare. Eu sunt gata să plec de pe acest
munte. Vreau să trec Iordanul ca să pot împlini însărcinarea: „Fă-i pe oameni
să creadă.”

„Nu mă vor crede”, am
răspuns eu.

„Pentru aceasta ţi
s-au dat două semne.”

Necazul este că noi
umblăm după semne acum. „Vai, frate Branham, dacă pui mâna peste acest om, se
întâmplă lucruri mari. Dacă vine înaintea ta când eşti sub ungere, poţi să-i
spui tot ce are pe inimă.” Da, aşa este.

Zilele trecute m-au
dus la spital. Acolo era o femeie, căreia medicii nu puteau să-i pună nici un
diagnostic. După ce ei au ieşit din salon, femeia s-a ridicat şi mi-a zis:

„Ei spun că nu
reuşesc să-mi găsească nimic, dar tu poţi să-mi spui ce am, frate Branham.”

„Da, pot să-ţi spun
cu condiţia să crezi.”

„Cred”, a răspuns ea.

Atunci Duhul Sfânt
i-a spus tot ce avea. Femeia era membră în adunarea lui Junie Cash.

O altă femeie de
acolo, mi-a zis: „Am necazuri cu spatele, dar ei nu pot spune ce anume am.”

„Crezi că sunt
proorocul Domnului?”

„Da, cred,” a răspuns
ea.

Atunci i-am zis: „S-a
întâmplat în luna iunie. Medicii vor să te opereze pentru o vertebră dislocată,
dar nu acesta este necazul, ci este vorba de un nerv contorsionat. S-a
întâmplat când ai ridicat o greutate, pe când lucrai la magazinul McSpaddim.”

„Acum îmi amintesc”,
a spus femeia.

Dar nu aceasta o
vindecă, ci doar dovedeşte de la cine vine lucrarea. Încetaţi să vă mai
sprijiniţi pe semne! Haideţi să intrăm în cetate! Să ne depărtăm de acest munte
şi să intrăm în cetate. Haideţi să trecem Iordanul.

Am greşit. Am făcut
rău. De aceea au fost predicile mele aşa cum au fost….

El a spus: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise…”,
iar acea mână a coborât şi mi-a arătat acelaşi lucru în Scriptură. Mult timp am
fost nedumerit, pentru că nu ştiam în ce consta lucrarea. Căutam ceva
supranatural, dar Dumnezeu nu-Şi poate abandona propria lucrare. Dacă el a dat
o însărcinare, aşa trebuie să rămână.

Toţi penticostalii
umblă după semne, iar Biblia spune: „Un
neam viclean şi preacurvar cere un semn.
” (Matei 12.39).

Dar însărcinarea a
fost: „Roagă-te pentru bolnavi!” De sute de mii de ori mi s-a întâmplat să nu
mă pot ruga pentru oameni, pentru că doreau un semn. Cu toţii umblă după semne.

Zilele trecute, când
am vrut să mă rog pentru bolnavi, a venit pe platformă un om care mi-a zis:
„Frate Branham, cazul meu este cu totul special. Trebuie să-mi spui ceva.”

„Ei bine, ar putea să
te examineze un medic”, i-am răspuns.

„Nu, nu vreau asta.
Vreau să aflu chiar acum. Cazul meu este cu totul şi cu totul special.”

„Nu-mi place aceasta,
frate”, i-am răspuns, şi am început să mă rog, iar Duhul Sfânt i-a răspuns.

„Slavă Domnului! Este
exact cum spui, a zis el.”

„Să vină şi ceilalţi,
căci am să mă rog şi pentru ei”, am spus eu.

Ştiţi ce mi-a spus
următorul om care a venit? „Cazul meu este la fel de important ca al lui!”

M-am rugat pentru
vreo şapte persoane şi am fost nevoit să închei adunarea pentru că eram stors
de puteri.

M-am întrebat întotdeauna
de ce mi se întâmplă aceasta. Şi ştiţi care este răspunsul? Pentru că am
greşit. Acesta era numai un semn al lucrării, nu era lucrarea însăşi, dar
vestea existenţei lui s-a răspândit în toată lumea, aşa că milioane de oameni
din Africa, America, Asia şi Europa ştiu despre el. Dar eu sunt pregătit să
părăsesc acest munte. Vreau să trec Iordanul. Vreau să merg mai departe, până
voi ajunge în stare să mă rog pentru bolnavi, iar aceştia să fie vindecaţi pur
şi simplu.

Uitaţi-vă, Dumnezeu
pune vindecarea chiar în poala oamenilor. El mi-a zis: „Te-ai născut ca să te
rogi pentru bolnavi. Trebuie numai să îi faci să creadă.”

„Nu mă vor crede”, am
răspuns eu.

„Îţi voi da două
semne şi te vor crede datorită lor”, mi-a spus El.

Dar oamenii umblă
după semne, în loc să umble după slujbă. El a spus însă: „Fă-i pe oameni să
creadă că ai fost trimis să te rogi pentru bolnavi.”

Când oamenii vin ca
să mă rog pentru ei, nu îi pot ajuta absolut cu nimic dacă ei nu au credinţă.
Dar când ajung la credinţa pe care o cere Domnul, pot să le spun că au primit
ceea ce au dorit.

Cred că şi în această
dimineaţă se află printre noi Hattie Wright. Ea a fost prima pe care am
vizitat-o după ce Domnul a adus la existenţă acele veveriţe, şi ştia ce se
întâmplase acolo. Eu i-am zis: „Este acelaşi Dumnezeu care a creat un berbec
pentru Avraam, ca să-l convingă de slujba lui. Este acelaşi Dumnezeu şi El a
putut crea şi o veveriţă, pentru că aveam nevoie de ea.” Hattie Wright, care
era undeva în spate şi a cărei inimă fusese spălată de lucrurile lumeşti, a
zis:

„Frate Branham,
acesta este purul adevăr.” Nu spunea acest lucru de la sine, ci Dumnezeu însuşi
vorbea prin gura ei.

„Hattie,” am spus eu
atunci, „cere orice vrei şi îţi va fi dat.”

„Ce trebuie să cer?”
a întrebat ea.

„Ai nişte părinţi
bătrâni, ai o soră paralizată, am spus eu. Sora ei este şi acum în scaunul cu
rotile. Poţi să ceri vindecarea ei sau poţi cere ceva pentru părinţii tăi. Eşti
săracă, nu ai nici un ban. Cere ce vrei tu.”

„Nu ştiu ce să cer.
Pur şi simplu nu ştiu. Apoi a continuat: „Cea mai mare dorinţă a mea este
mântuirea celor doi fii ai mei.”

„Ţi-i dau, în Numele
lui Isus Hristos,” am răspuns.

Amândoi s-au întors
la Domnul şi au fost botezaţi în Numele lui Isus Hristos şi L-au slujit din
toată inima, zi de zi.

Pe aici, pe undeva,
este Ed Daulton. Cu copiii lui s-a întâmplat acelaşi lucru.

La o campanie de
vindecare au fost pe platformă cel puţin opt sau nouă sute de oameni, poate
chiar o mie. M-am rugat pentru ei şi au fost vindecaţi. A venit şi o fetiţă
care era pe punctul să moară de leucemie. Desigur, ştiam ce era cu ea, dar nu
am spus nimănui nimic. Când a urcat pe platformă, i-am zis:

„Draga mea, îţi dau
ceea ce doreşti. Îţi dau vindecarea în Numele lui Isus, pentru că ai leucemie.”

M-am întors spre sală
şi am spus: „Provoc pe oricine dintre voi să ducă fetiţa la doctor, să vadă
dacă mai este vreo urmă de leucemie în sângele ei.” De ce? Copilul a auzit ca
şi curva Rahav şi a crezut din toată inima ei. Apoi Duhul Domnului S-a dus
lângă ea şi mi-a zis: „Aceasta este!”

Din câte ştiu, sute
de oameni trecuseră pe platformă fără să primească nimic, deşi m-am rugat
pentru ei.

Totul atârnă de
oameni, de credinţa lor. Însărcinarea a fost dată, iar acum este la fel ca
prima dată. Semnele au fost arătate.

Dacă veţi crede că
Dumnezeu m-a trimis în lume ca să mă rog pentru bolnavi, voi putea să mă rog şi
pentru voi rugăciunea credinţei. Aceasta este singura cale prin care se poate
întâmpla.

Niciodată Dumnezeu nu
Se poate îndepărta de lucrarea Sa. Dar eu am greşit. De 14 ani am arătat în
toată lumea darul deosebirii duhurilor, de zeci de mii, de milioane de ori. Vă
întreb un singur lucru: am dat vreodată greş cu el? Nu, domnilor. Iar dacă
semnul nu dă greş, cum poate da greş lucrarea? Semnul este un lucru minor. Dacă
acel semn nu greşeşte, şi vă spun unde se află oraşul, atunci cum ar putea
greşi oraşul şi să nu mai fie acolo când vă duceţi? Aşa este şi cu această
lucrare.

 Slujba mea se schimbă acum, s-a schimbat deja.
Darul deosebirii va rămâne. Voi simţi în continuare când Domnul va dori să spun
ceva, dar până atunci, mă voi ruga şi îmi voi pune mâinile peste bolnavi aşa
cum mi-a poruncit El. Îmi voi duce lucrarea mai departe. De mult timp aştept
aceasta, dar cred că acum suntem gata să intrăm în Ţara promisă. Fără îndoială
că va fi cineva care ne va aştepta, ca Rahav, şi care va crede din toată inima.

Înţelegeţi ce spun?
Toţi cei care înţeleg bine, să ridice mâna. (Amin). Câţi dintre voi cred că
aceasta este în conformitate cu Biblia? (Amin). Este exact ce a spus El.
Aceasta este lucrarea şi acestea sunt semnele care indică lucrarea.

Provoc pe oricine din
lume, care va asculta aceste benzi, să îmi arate când am greşit, când a greşit
El vreodată pe platformă sau într-o vedenie, sau când a spus ceva care nu  s-a întâmplat întocmai? Am spus fiecărui om
exact care era necazul lui, de unde vine şi tot ce trebuie să facă. De fiecare
dată când El mi-a spus: „Aşa vorbeşte Domnul”, totul s-a împlinit întocmai.
Dacă ştiţi că vreodată s-a întâmplat altfel, veniţi şi spuneţi-mi. Vom asculta
banda şi vom vedea.

De 14 ani n-a dat
greş niciodată, pentru că nici nu  poate
să greşească. Acest semn a fost dat de Dumnezeu şi nu poate să greşească.

Dar înainte ca Domnul
să dea acest semn, El a dat însărcinarea. Înainte de a exista un semn care să
indice unde se află oraşul, trebuia să existe oraşul însuşi. Altfel, ce ar fi
indicat semnul?

Aşadar, dacă veţi
crede din toată inima, veţi primi ce aţi cerut. „Rugăciunea făcută cu credinţă, va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va
însănătoşa.
” (Iacov 5.15).

Şi eu am avut multe
de învăţat despre acest semn. Înainte mă rugam aşa: „Doamne, arată-mi ce să
fac.” O, ce rău puteam să fiu! Rog adunarea să mă ierte! Cer iertare adunărilor
din întreaga lume care ascultă această bandă. Am greşit. N-ar fi trebuit să
procedez aşa. Nu aceasta era lucrarea Domnului, ci era numai un semn care
mărturisea despre această lucrare. Trebuia să mă fi rugat pentru bolnavii de
pretutindeni şi atât.

După cum vedeţi,
totul vi se pune în poală dacă veţi crede că această lucrare vine de la
Dumnezeu. Totul este conform Cuvântului.

Desenez aici un
curcubeu. Acesta este semnul legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu
oamenii, că nu-i va mai nimici prin apă.

El a făcut un
legământ cu fiecare dintre apostoli şi cu fiecare dintre prooroci, iar în 7 mai
1946, Dumnezeu a făcut un legământ şi cu mine, spunându-mi: „Tu te-ai născut în
această lume ca să te rogi pentru bolnavi. Dacă îi vei face să te creadă, şi
dacă vei fi sincer când te vei ruga, nimic nu va putea sta înaintea ta,
înaintea rugăciunii tale.”

Inima mea a fost
întotdeauna alături de oameni. Spun aceste lucruri cu sinceritate şi cu frică
de Domnul. Dacă este cineva care ar trebui să aibă credinţă, eu sunt acela.
Când văd ce a făcut Domnul pentru mine de-a lungul vieţii, din ce groapă m-a
scos….! Când mă ridic şi spun ceva, El vine şi întăreşte, dovedind că este
Adevărul.

Cu mai mulţi ani în
urmă, v-am spus că pe când aveam doar trei anişori, un Înger, o Lumină, un
vârtej de foc, mi-a vorbit dintr-un copac spunându-mi: „Niciodată să nu fumezi,
să nu bei şi să nu faci alte lucruri rele”, şi a adăugat că are pentru mine o
lucrare când voi creşte mare.

De aceasta puteţi să
vă îndoiţi, nu aveţi nici un motiv să mă credeţi, dar El a coborât la râu şi a
dovedit cine este. Mulţi dintre voi au fost de faţă atunci şi ştiu că acesta
este adevărul.

Mulţi dintre voi îşi
amintesc când mi-a fost încredinţată această lucrare. El mi-a zis:

„Această lucrare va
merge în toată lumea şi va porni o trezire.” Şi iată că a urmat o trezire aşa
cum n-a mai fost niciodată. Ea lucrează încă şi acum, aşa că în toată lumea se
ţin campanii de vindecare.

Dar eu nu am preţuit
mai mult decât un şobolan. Nu spun aceasta ca să-mi necinstesc părinţii. Mama
mea este în mijlocul nostru, iar tata a murit, predica de înmormântare fiind
rostită chiar de la amvonul acesta.

După cum ştiţi, am
crescut într-o familie teribilă. Tata bea foarte mult. Totuşi, Dumnezeu l-a
luat pe fiul unui beţiv şi l-a spălat în Sângele Său. Dacă mergeam în oraş,
reuşeam să stau de vorbă cu vreun om numai în cazul când nu avea chiar pe
nimeni altcineva cu care să vorbească. Toţi îmi întorceau spatele, fiindcă eram
copilul unui beţiv. Mulţi dintre voi, de la această biserică, ştiţi că spun
adevărul. Mă tratau ca pe un animal, sau cam aşa ceva. Odată, am auzit că până
şi un om care venea la noi în casă îi spusese altuia: „Ce ai tu de împărţit cu
un gunoi ca acesta?” N-am avut nimic altceva decât sângele lui Isus Hristos. Nu
am educaţie, nu am vreo pregătire deosebită, nu am nimic.

Nu demult, i-am spus
soţiei: „Gândeşte-te ce însemna pentru mine să nu-mi vorbească nimeni. Eu îi
iubesc pe oameni, dar atunci nimeni nu mă asculta.”

Ce recunoscător am
fost când am putut să-mi trimit copiii la şcoală, să le cumpăr cărţi şi tot ce
le-a trebuit! Eu mă duceam la şcoală desculţ, cu părul atârnându-mi pe ceafă şi
cu o haină ponosită pe sub care nu aveam nimic. Nu aveam nici măcar un creion
sau o bucată de hârtie pe care să scriu. Trebuia să cer de la colegii mei
creion şi o hârtie ca  să-mi copiez
problemele de pe tablă, sau ce era.

Îmi amintesc că am
citit o carte în care spunea că Abraham Lincoln s-a dus odată cu vaporul la New
Orleans, dacă nu mă înşel. Acolo, el a văzut nişte copilaşi negri care stăteau
desculţi pe locul unde dormise o vacă toată noaptea, astfel că acolo nu căzuse
brumă. Ei cântau: „Tu ai ghete, eu am ghete şi toţi copiii lui Dumnezeu au
ghete.”

Coborând de pe vapor,
Lincoln a văzut într-o curte un negru înalt şi arătos. Lângă el stătea soţia
lui ţinând în braţe un copilaş care plângea. Stăpânii lor îi căsătoreau pe
bărbaţi cu femei mari şi puternice, pentru ca şi copiii lor să fie puternici şi
să poată fi vânduţi la un preţ mai bun.

Lincoln şi-a
încleştat pumnii şi a zis:

„Nu este drept.
Într-o zi mă voi ridica împotriva acestui sistem, chiar de m-ar costa viaţa.”
Şi chiar viaţa l-a costat. Dar el s-a ridicat împotriva sistemului şi l-a
stârpit.

Şi eu am spus: „Nu
este drept ca oamenii să bea şi să ducă o viaţă murdară. Într-o zi mă voi
ridica împotriva acestui sistem.” Dar cum aş fi putut s-o fac cu renumele pe
care îl aveam? Nimeni nu stătea de vorbă cu mine. Acesta este motivul pentru
care am pus sub semnul întrebării lucrarea pe care am primit-o. Nimănui nu îi
păsa de ceea ce spuneam eu. Dintre toţi oamenii pe care îi cunoşteam nimeni nu
stătea de vorbă cu mine.

Dar prin harul lui
Dumnezeu, acum trebuie să plec de acasă dacă vreau să am o clipă de linişte.
Oamenii din toată lumea mă caută în permanenţă, oameni de toate felurile:
monarhi, regi, împăraţi, oameni mari, influenţi, oameni de afaceri, predicatori
din toată lumea, vin la mine tot timpul, zi de zi şi noapte de noapte. Ce a
făcut aceasta? Sângele lui Isus Hristos, care este în sufletul meu. Aşa cum
sângele lui Abraham Lincoln a desfăcut lanţurile sclaviei de pe negri, sângele
lui Isus Hristos a desfăcut lanţurile păcatului care mă legau pe mine, mi-a
luat renumele rău pe care îl aveam şi 
m-a numit fiu al harului Său.

În această dimineaţa,
sunt gata să merg la Iordan. Sunt gata să duc lucrarea mai departe. Întotdeauna
am iubit oamenii şi i-am ajutat atât cât am putut. El mi s-a arătat în multe
vedenii pe care nu am putut să vi le spun, dar care sunt scrise aici.

Domnul mi-a zis: „Îţi
pierzi prea mult timp cu oamenii! A umbla cu Mine, înseamnă a nu avea timp
pentru altcineva. Pui prea mult preţ pe aceste semne.”

Nu ştiam ce avea să
urmeze, dar venise ceasul când am văzut acea Mână coborând cartea lui Iosua, acolo
unde este scris: „Eu voi fi cu tine, cum
am fost cu Moise.

Şi eu cred aceasta.
De astăzi înainte, Îl voi sluji pe Domnul cu această slujbă. Dacă El vrea să-mi
arate semne, sau vedenii, să mi le arate. Dar dacă nu vrea, eu nu voi mai
îngădui ca oamenii să mă împingă să le cer. Mă voi ruga pentru bolnavi şi apoi
îi voi încredinţa în mâna Domnului şi îi voi lăsa să plece. Dacă ei cred în
această lucrare, Domnul le va răspunde. El m-a adus până aici, aşa cum l-a dus
şi pe Moise sau pe Iosua.

Rugăciunea mea
smerită este: „Doamne, Te rog să mă ajuţi. Ajută-mă să mă ridic şi să mai
încerc încă o dată. Ajută-mă, Doamne, să călăuzesc acest popor şi să-l aşez în
Cuvânt, ca să putem trece Iordanul împreună şi să ajungem în Ţara făgăduită
unde Biserica Ta răscumpărată nu va mai cunoaşte păcatul.”

Aceasta este dorinţa
mea în această dimineaţă. Credeţi şi trăiţi. Credeţi şi fiţi vindecaţi, căci vă
vorbesc în Numele Domnului.

Să ne rugăm.

Doamne Dumnezeule,
Creatorul cerului şi al pământului, Dătătorul oricărui dar bun, lasă îndurarea
şi harul peste slujitorul Tău. Am greşit înaintea Ta, folosind greşit darul
Tău, pentru că m-am lăsat convins de oameni, Doamne. Te rog ca din ceasul
acesta să mă umpli cu Duhul Tău. Eu cred, Doamne. Ajută necredinţei mele.

Dacă vor veni bărbaţi
şi femei ca să mă rog pentru ei, o voi face cât timp îmi vei da suflare de
viaţă. Ajută-i şi pe ei să creadă când ne vom ruga. Ajută-mă să duc în toată
lumea această lucrare pe care mi-ai dat-o Tu. Iar când voi merge în locurile
unde au fost vestite aceste semne, ajută-i pe oamenii de acolo să înţeleagă că
ele nu fac altceva decât să mărturisească despre lucrarea Ta. Ajută-mă şi
ajută-i şi pe ei să creadă.

De acum înainte, nu
voi mai aştepta semne ca să ştiu că oamenii au fost vindecaţi, ci voi ieşi în
întâmpinarea vrăjmaşului, cu credinţă în inimă. Îl voi provoca punându-i în
faţă sângele lui Isus Hristos şi atunci nu va putea să reziste.

 Dacă toate aceste lucruri au fost adevărate
(şi s-a dovedit că aşa au fost), atunci, Doamne, Te rog să-i vindeci pe bolnavi
când mă voi ruga pentru ei. Acesta este Cuvântul Tău, făgăduinţa Ta. Te rog,
Doamne, ajută necredinţei mele.

Te rog, iartă-mă
pentru că nu Ţi-am fost supus. Atâta am ştiut, Doamne. Nu mi-am dat seama că
greşesc prin ceea ce făceam, dar acum înţeleg. Acum ştiu bine pe ce stau. Acum
îmi cunosc bine însărcinarea, şi nu voi lăsa ca acest Cuvânt să se depărteze de
gura mea, nici ziua şi nici noaptea. Tu ştii că întotdeauna am fost credincios
Cuvântului şi că l-am propovăduit oamenilor. Dacă un lucru nu este din Cuvântul
Tău, mă îndoiesc de el şi nu vreau să-l spun pentru că nu vreau să
propovăduiesc sau să fac altceva decât ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu.

Doamne, am obosit să
tot bat pasul pe loc. Aşa cum am spus aseară, copiii lui Israel au rătăcit prin
pustie timp de 40 de ani. Este adevărat că au avut parte de binecuvântări, au
avut copii buni, au avut turme de oi, cirezi de vite şi câte altele. Da,
Doamne, Tu i-ai binecuvântat, dar într-o zi le-ai spus:

Vă ajunge de când ocoliţi muntele acesta. Întoarceţi-vă spre
miazănoapte
, către Iordan”.
(Deuteronom 2.3).

Doamne, în această dimineaţa, pornesc şi eu.
Las   de-o parte aceste semne, căci ele
îmi arată doar că există o Ţară mai bună. Pot să mă umilesc, pot să trec de
amaleciţi, peste hetiţi şi cananiţi, pot să trec peste propriul meu spirit
critic. Doamne, voi merge înainte, pentru că ştiu că undeva există o Ţară. Ştiu
că putem ajunge într-un loc unde Tu răspunzi la rugăciune şi tot ce vom cere ne
va fi dat. Nici chiar cancerul nu va sta înaintea rugăciunii. Ştiu că acesta
este adevărul, de aceea, cred şi aştept, Doamne. Mă încredinţez în braţul Tău, ca
să mă poţi folosi în lucrarea Ta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Crede numai, crede
numai,

Totul e posibil,
crede numai

Crede numai, crede
numai,

Totul e posibil,
crede numai!

…………………………………………………………………………

          …Banda
a fost oprită, pentru că va merge în toată lumea. Mă înţelegeţi? (Amin).

Dumnezeu nu poate să
spună ceva, pentru ca apoi să revină şi să spună altceva. Cuvintele Lui sunt
infailibile, iar făgăduinţele Lui sunt adevărate. Tot timpul, El a fost în
aşteptarea acestui ceas. Înţelegeţi?

Nu semnele îl vor
mântui pe cel bolnav, ci rugăciunea făcută cu credinţă

………………………………………………………………………………….

…Isus a spus: „Tu zici: „Dacă poţi!”… „Toate lucrurile
sunt cu putinţă celui ce crede.
” (Marcu 9.23). Acum, dacă Dumnezeu mi-a dat
putere să mă rog cu credinţă pentru voi şi a dovedit că acesta este adevărul,
vreţi să credeţi? (Amin).

Tot ce voi cere, voi
primi cu condiţia ca şi voi să credeţi, pentru că El mi-a zis: „Dacă poţi să-i
faci pe oameni să te creadă, şi dacă eşti sincer când te rogi, nimic nu va sta
înaintea rugăciunii tale.”

Frate şi soră, dacă
am vrut vreodată să fiu cu adevărat sincer, acum, după ce mi-am recunoscut
toate greşelile, este clipa aceea. Iar motivul pentru care v-am vorbit despre
ele, este ca să înţelegeţi cât de îndurător este Domnul.

Moise, care a fost un
om mare, a avut şi el greşelile lui, iar Iosua de asemenea urma să le aibă,
însă Dumnezeu  i-a zis: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise.

Acum doi ani, Domnul
mi-a arătat exact acest verset din Scriptură: „Eu voi fi cu tine, cum am fost
cu Moise. Nu Mă voi uita la greşelile tale.” 
El ştia că ceasul acesta avea să vină. Şi a venit pentru că Domnul nu Se
poate îndepărta de lucrarea Lui.

Prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă.” (Efeseni 2.8). Câţi
dintre voi ştiu aceasta? (Amin). Indiferent câţi oameni buni se roagă pentru
tine, sau câţi predicatori buni îţi vorbesc pentru mântuire, este nevoie de
credinţa ta. Nu contează câte predici bune ai ascultat, sau la câte biserici
bune eşti membru, ceea ce te mântuieşte este propria ta credinţă. Nu contează
cât de tare strigi, cât de mult ceri, cât de mulţi ţipi sau dansezi în Duhul,
eşti mântuit numai dacă ai credinţă.

Este adevărat?
(Amin). Ei bine, aceasta este singura cale şi pentru a primi vindecarea.

Dumnezeu dă un mesaj
unui predicator, acesta propovăduieşte mântuirea şi mesajul primit, iar tu
înţelegi că este Adevărul pentru că Dumnezeu Îl dovedeşte prin Cuvântul Său. Cu
cât mai mult ar trebui să credeţi în darul vindecării, dacă v-a fost dovedit
prin Cuvânt şi prin mărturia Îngerului? Aceste semne n-au dat greş niciodată.
Deci cu cât mai mult ar trebui să credeţi acum? Înţelegeţi?

Ca dovadă că nu
aceasta a fost voia lui Dumnezeu, întotdeauna acest semn m-a epuizat. Câţi
dintre voi ştiu aceasta? (Amin).

Întrebaţi-o pe soţia
mea. Este acolo în spate şi poate să vă spună, fiindcă ştie mai bine decât
oricine altcineva. După o asemenea seară, abia mai ştiu unde mă aflu, pe unde
merg şi ce fac. Merg un pic pe drum, apoi mă opresc.

În ultimul timp, i-am
chemat pe oameni în rândul de rugăciune, fără să le dau numere de ordine. Am
încercat aceasta în două sau trei seri, dar s-a produs aşa înghesuială mare
încât a trebuit să revenim la numerele de rugăciune. Uneori mă rugam pentru
50-75 de oameni într-o seară, din care, la 40-50 aveam deosebirea duhurilor.
Este adevărat, Gene, Leo şi voi toţi din adunare? (Amin). Sigur că este
adevărat. Ce se întâmpla apoi? Când Duhul lui Dumnezeu înceta să vorbească, plecau
toţi iar eu nu mai ştiam unde sunt, nici de unde veneam.

Poate cineva să spună
că Dumnezeu face aşa ceva cu un om? Nu, domnilor. Omul şi-o face cu mâna lui
atunci când nu mai ştie care este lucrarea şi care este semnul lucrării.  M-am oprit undeva, în Washington, sub un
copac de pe marginea drumului, şi am zis:

„Doamne, ajută-mă
să-mi revin. Ajută-mă să ştiu care este adevărul, ca să mă pot pune în
rânduială şi să mă pot duce mai departe în lucrare aşa cum se cuvine.”

Acum ştiu. Zilele
trecute, pe când mă aflam în munţii din Kentucky, El mi-a descoperit aceste
lucruri într-o dimineaţă, în zori. Asta este. Acum merg înainte în Numele
Domnului Isus.

Credeţi şi veţi trăi!
Credeţi şi veţi fi vindecaţi! Eu nu pot face pe nimeni să creadă, ci trebuie să
credeţi singuri. Eu v-am spus adevărul, iar Dumnezeu a dovedit aceasta prin
Cuvântul Său, prin îngerul Său, prin semne şi minuni, iar aceasta n-o face de o
zi sau două, ci de doisprezece ani încoace.

Dacă nu veţi crede
acum, nu veţi crede niciodată. Este adevărat? (Amin).

A venit ceasul când
am obosit să tot ocolesc muntele acesta, de aceea, vreau să merg la Iordan,
vreau să am credinţă, nu să caut semne; vreau să privesc spre Calvar şi să spun
„Doamne, eu vin prin credinţă, în Numele Domnului Isus Hristos.”

Şi în dimineaţa
aceasta, sunt aici câţiva bolnavi care vor să ne rugăm pentru ei. Ies în
întâmpinarea bolilor şi neputinţelor trupurilor voastre, în Numele lui Isus
Hristos.

Voi face acest lucru,
până când Dumnezeu mă va lua din viaţa aceasta. Aşa este. Atâta timp cât El îmi
va da o minte limpede şi înţelegătoare, voi veni să mă rog pentru bolnavi.

Să nu vă îndoiţi nici
o clipă că veţi fi vindecaţi în urma rugăciunii. Să vă intre bine în cap: mai
bine nu veniţi deloc dacă nu credeţi, căci venind vă faceţi şi mai rău.

Vă spun vouă şi le
spun celor care vor asculta banda: de acum încolo, nu va mai fi deosebirea
duhurilor până când Domnul îmi va spune să o fac. Dacă El îmi va zice: „Du-te
la Cutare şi spune-i aşa”, mă voi duce; dacă îmi va zice: „Fă cutare lucru”, îl
voi face.

Dar nu va mai fi ca
până acum. „Uită-te la mine şi crede din toată inima. Te numeşti Cutare şi vii
din oraşul Cutare. Cutare ţi-a spus cutare lucru, iar acum trebuie să te
întorci şi să repari ce ai făcut, apoi vei fi vindecat. Du-te şi crede, frate.
Vino aici, soră. Tu vii din oraşul Cutare şi aşa mai departe.” Da, eu făceam
aceasta, iar capul îmi vâjâia şi mă durea de abia mai ştiam unde sunt.

De acum înainte este
gata cu toate astea.

Vin în Numele
Domnului Isus, ca slujitor al Lui. Dacă nici de data aceasta Domnul nu va
dovedi că spun Adevărul, înseamnă că nu mă veţi crede niciodată. Amin. Aşa
este.

Cei care vor să ne
rugăm pentru ei, să ridice mâna. Amin.

Aş vrea ca Teddy să
vină aici. Mai este încă în clădire? (Nu, a trebuit să plece). Da, a trebuit să
plece. Cine ştie să cânte la pian cântarea: „Crede numai!”? Dacă o ştie cineva,
este rugat să vină aici. Sau poate o are cineva înregistrată? Cine vrea să
cânte pentru noi: „Crede numai!”? Nu contează dacă este bărbat sau femeie.

Vom fi bucuroşi să vă
auzim. În ordine. Te rog, dragă soră. Începe şi cântă încetişor.

De data aceasta nu
vom împărţi numere de rugăciune. Nu avem nevoie de ele în adunări aşa de mici,
dar dacă mă aflu într-o adunare unde trebuie să mă rog pentru cinci sute de
oameni, sigur nu se poate fără aceste numere de rugăciune.

Câţi dintre voi cred
că aceasta este voia Domnului? (Amin). Ceva mă face să cred că am procedat
bine. Parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă, o piatră care a fost acolo timp
de 12 ani, de când mă tot gândesc că ceva nu este în ordine. Acum ştiu că am
fost eliberat. Am mărturisit totul şi s-a înregistrat. Am scăpat de povara
aceea.

Aduceţi-vă aminte că
nimeni nu poate fi mântuit altfel, decât prin credinţa lui proprie. Tot aşa,
nimeni nu poate fi vindecat altfel, decât prin credinţă. Credeţi că Biblia
spune acest lucru? (Amin). Acesta este Cuvântul, Cuvântul lui Dumnezeu.
Indiferent de la ce biserică aţi veni, credeţi că păstorul vostru este un om al
lui Dumnezeu? Dacă nu credeţi, ar trebui să plecaţi de acolo.

Mergeţi la un păstor
despre care credeţi că este omul lui Dumnezeu. Apoi, dacă veţi crede că ceea ce
vă spune el este Adevărul, primiţi acest Adevăr. Numai credinţa voastră în
Hristos v-a mântuit. Nu contează cât de bun este păstorul tău, sau ce mamă
sfântă ai. Nu contează cât de real îţi pare Cuvântul lui Dumnezeu; nu contează
cât strigi sau cât te rogi. Ceea ce te-a mântuit este credinţa ta. Numai prin
credinţă putem fi mântuiţi.

La fel este şi cu
vindecarea. Cuvântul lui Dumnezeu spune că ea va fi printre noi în zilele din
urmă.

Am avut două predici
frumoase, în care am văzut ce paralelă perfectă există între Israelul firesc şi
Israelul duhovnicesc. Noi suntem în căutarea lui Iosua din zilele noastre,
adică a Duhului Sfânt, care să ne călăuzească spre Ţara promisă. El trebuie să
vorbească prin cineva, din moment ce este Duh. Eu v-am spus ceea ce mi-a spus
El, aşa că dacă credeţi, veţi fi vindecaţi.

Doc, du-te acolo.
Unde este Billy Paul? Doc, vino să mă ajuţi, dacă vrei.

Fiecare dintre cei
care vor veni în rândul de rugăciune, să ţină minte: dacă nu veţi crede din
toată inima va trebui să suportaţi consecinţele. Acesta este Adevărul. Trebuie
să-L credeţi. Ţineţi minte că voi sunteţi cei bolnavi. Dumnezeu a spus aceste
lucruri în Biblie şi prin mesagerul Său, apoi le-a dovedit prin Îngerul Său.
Acum trebuie să credeţi!

Pentru cei care vor
să fie amintiţi în rugăciune, iată ce spune Biblia: „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.
(Marcu 16.18). Acesta este Adevărul. Dacă Îl veţi crede din toată inima,
Dumnezeu vă va vindeca.

Acum, veniţi aici.
Întâi în partea asta şi apoi în partea cealaltă. În ordine.

Peste scrisori şi
peste batiste m-am rugat deja. Poate că unii dintre voi trebuie să plecaţi. Nu
uitaţi de adunarea de deseară. Tema va fi: „Cinci dovezi ale Bisericii
adevărate”.

Voi, cei pentru care
urmează să ne rugăm, credeţi din toată inima că veţi fi vindecaţi? (Da). Dacă
nu credeţi, să nu veniţi, dar dacă credeţi, sunteţi datori să veniţi.

Eu nu sunt un
vindecător, însă am darul vindecării. Acest lucru a fost dovedit.

Îmi amintesc cum
mergeam la spital, cu mult timp în urmă, când eram încă predicator baptist în
acest oraş. Acolo lucra o asistentă mai bătrână care locuia în Howard Park.
Când mă vedea intrând, ea le spunea pacienţilor: „Acum veţi fi vindecaţi pentru
că predicatorul acesta baptist vine să se roage pentru voi.” Acela era
începutul, pentru că mai târziu lucrarea s-a întins în toată lumea.

Domnul mi-a dat
aceste semne pentru a compensa lipsa educaţiei. Dacă aş fi avut educaţia
acestor oameni, a fratelui Neville sau a fratelui Vayle, n-aş fi avut nevoie de
semne. Dar a fost nevoie de ele ca să compenseze lipsa educaţiei. Vedeţi, dacă
nu ai anumite însuşiri, de care ai avea nevoie, Domnul are căile Lui ca să ţi
le dea.

Acum trebuie să
credeţi. Aş vrea ca fiecare din voi, să-I făgăduiască Domnului, pe locul unde
se află, că-L va asculta în totul fără nici o umbră de îndoială, pentru că
altfel nu va ajută la nimic faptul că veniţi aici. Veţi trece prin rândul de
rugăciune, eu mă voi ruga pentru voi, apoi veţi pleca. S-ar putea să nu vedeţi
nici un rezultat acum, dar Isus a spus clar că „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9.23), nu
celui ce vede sau simte.

De când mă rog pentru
bolnavi, la unii dintre ei am avut deosebirea duhurilor, iar la alţii nu. De
obicei, oamenii la care lucrează darul deosebirii spun: „Ha! N-am primit nimic!
Nu mi-a spus nimic!”, de aceea, în general nu primesc nimic.

Dar alţii spun:
„Doamne, Îţi mulţumesc. Eu cred.” Ei sunt aceia pe care-i aud povestind: „Frate
Branham, câteva zile n-am simţit nici o schimbare. Poate 2-3 săptămâni, sau
chiar mai mult. Dar apoi, am simţit deodată cum boala a început să mă
părăsească, iar acum nu mai e nici urmă de ea.” Vedeţi? Înţelegeţi?

Voi puteţi spune că
aveţi credinţă, dar nu uitaţi că la adunare vin trei feluri de oameni:
credincioşi adevăraţi, formalişti şi necredincioşi. Unii dintre ei se prefac că
au credinţă, dar de fapt nu au.

Vă repet: dacă aveţi
credinţă este imposibil să nu primiţi vindecarea. Ascultaţi-mă bine. Este cu
totul şi cu totul imposibil să nu fiţi vindecaţi dacă credeţi.

La început, Cuvântul
lui Dumnezeu a dat însărcinarea. Credeţi aceasta? (Amin). Cuvântul lui Dumnezeu
a spus aşa de la început, şi El este deasupra tuturor lucrurilor. Apoi, Îngerul
Domnului şi semnele au dovedit că acesta este Adevărul. Am dreptate? (Amin). Nu
a dat greş niciodată, nicăieri.

Niciodată Cuvântul
Domnului nu a spus:

„Le-am dat
vindecarea, dar acum le-o iau înapoi.” Aş vrea să-mi dovediţi dacă s-a
întâmplat vreodată aşa, iar eu vă voi arăta locul unde Isus a însărcinat
Biserica să se roage pentru bolnavi şi a spus că rugăciunea făcută cu credinţă
va mântui pe cel bolnav. Acum arătaţi-mi în Biblie unde scrie că aceste cuvinte
nu mai sunt valabile.

El a spus că în
zilele din urmă se vor întâmpla aceste lucruri pe care noi le vedem sub ochii
noştri. El Şi-a împlinit Cuvântul. V-am spus că El m-a trimis să fac această
lucrare, iar acum întreaga lume o ştie şi ştiinţa o recunoaşte. Îngerul
Domnului depune mărturie, iar rezultatele mărturisesc şi ele despre Adevărul
acestei lucrări.

Noi trăim într-o lume
bolnavă. Sunt o mulţime de oameni pentru care ar trebui să ne rugăm, dar mă
gândesc: „Fără îndoială că Domnul are şi alte căi!”

Fratele Moore mi-a
spus odată: „Este o fetiţă oloagă care se târăşte pe drum spre clădirea
aceasta.” Sărmana fetiţă încerca să ajungă în locul unde eram eu. Am privit
spre ea, iar fetiţa a început să plângă.

N-au putut s-o aducă
în rândul de rugăciune pentru că nu avea număr de rugăciune. Eu nu ştiam că
ziua aceea era ultima din viaţa acelui copil. Fratele Moore şi ceilalţi au
ajutat-o să iasă.

A doua zi, pe când
vorbeam despre asta, el mi-a zis: „Frate Branham, am simţit că mi se rupe inima
de mila ei.”

„Da? Dar oare eu
ce-am simţit?” l-am întrebat.

Niciodată nu o voi
uita pe fetiţa aceea brunetă, cu ochii căprui, bolnavă de poliomelită, care se
târa spre locul unde mă aflam eu. Aceasta s-a întâmplat acum zece ani, în
Illinois. Fraţii au ajutat-o să se aşeze pe scaun, dar ea se ridica mereu
încercând să se târască până la mine.

Vedeţi voi, eu nu mă
pot ruga pentru toţi bolnavii. Trebuie să luăm doar un anumit număr. Dacă i-aş
lua pe unii care nu au număr de rugăciune, ceilalţi s-ar simţi nedreptăţiţi.
Înţelegeţi? Nu aveam ce să fac. Mi-am zis:

„Fără îndoială că
Domnul are şi alte căi.”

Dacă aş fi ştiut
atunci ceea ce ştiu acum, lucrurile ar fi stat cu totul altfel.

Singurul lucru care
vă poate împiedica să fiţi vindecaţi este necredinţa.

Acum, să ne plecăm
capetele.

Tatăl nostru care
eşti în ceruri, în rândul de rugăciune stau orbi, ologi, neputincioşi, oameni
care trag să moară de cancer, de ulcer sau de alte boli. Eu am propovăduit
Cuvântul şi de doisprezece ani, Tu L-ai confirmat în toată lumea.

Eu Ţi-am cerut
iertare şi ştiu că nu am făcut acele lucruri intenţionat, ci pentru că am
crezut că este mai bine.

Acum vin smerit
înaintea Ta, Doamne, şi Te rog să binecuvântezi rugăciunea mea, astfel ca
oamenii aceştia să fie vindecaţi când mă voi ruga pentru ei. Binecuvântează şi
credinţa lor. Ajută necredinţei noastre, Doamne.

Ajută-i pe toţi să
înţeleagă, în această dimineaţă, ca să nu piardă nimic. Ajută-i să vadă că
totul este conform Scripturii, să se gândească la Îngerul Domnului care i-a dat
lui Moise cele două semne şi care a venit şi la mine acum doi ani cu Biblia. O
mână a coborât din înalt, ca mâna care a scris pe perete în Babilon, şi mi-a
arătat aceste cuvinte scrise în Biblie: „Eu
voi fi cu tine, cum am fost cu Moise.

Tată, Îţi mulţumim
pentru că în dimineaţa aceasta, totul a ieşit la lumină. Te rog să mă ierţi
pentru că am greşit.

Acum vom începe să ne
rugăm pentru bolnavi, de aceea Te rog să laşi ca puterea Ta să vindece fiecare
persoană care va trece prin rândul de rugăciune. Mă voi ruga pentru ei, ca
slujitor al Tău, fără să cer vreo ungere deosebită, dar ştiind că am primit de
la Tine această însărcinare. Voi merge deci înainte, în Numele lui Isus
Hristos.

Frate Neville, vino
aici, te rog. Voi face numai ce  mi-a
spus Domnul, aşa că nu voi mai unge pe nimeni cu untdelemn. El mi-a spus:

„Fă-i pe oameni să
creadă şi fii sincer.” Credeţi? (Amin). Iar eu sunt sincer. Aceasta înseamnă că
trebuie să se întâmple ceva.

Fratele Neville va
conduce cântarea. Rugaţi-vă cu toţii în linişte, în timp ce mă voi ruga pentru
bolnavi… ………………………………………………………………. ………………

(Fratele Neville
începe să cânte „Crede numai!”).

Doamne Isuse, îmi pun
mâinile peste această femeie, care are pietre la rinichi şi mustru această boală
în Numele lui Isus Hristos. Ajut-o să plece acasă vindecată.

Ce s-a întâmplat? Ce
ai?

Doamne Isuse, îmi pun
mâinile peste fratele meu, care are adenom de prostată. Eu mustru această
putere a Satanei în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Trebuie să primeşti
vindecarea.

Doamne Isuse, îmi pun
mâinile peste sora mea, ale cărei picioare s-au umflat foarte tare, şi mustru
acel duh rău în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Du-te, soră. Crede şi
vei fi vindecată. Vei vedea aceasta cu ochii tăi.

Doamne, sora mea are
o boală de inimă şi multe alte boli. Îmi pun mâinile peste ea şi mustru aceste
duhuri în Numele lui Isus, prin însărcinarea pe care mi-ai dat-o.

Doamne, această
femeie are vederea foarte slabă, şi o boală feminină. Prin însărcinarea pe care
mi-ai dat-o, eu mustru aceste duhuri în Numele lui Isus. Amin.

Trebuie să fii
vindecată. Totul va fi bine, soră. Eu cred aceasta din toată inima.

………………………………………………………………………

Este adevărat. Dacă a
venit timpul să pleci, vei pleca într-un fel sau altul. Aşa este. Dar înainte
ca Domnul să vă spună ceva, dacă veţi fi sinceri şi nu vă veţi îndoi, veţi fi
vindecaţi. Perfect adevărat.

Lazăr a înviat din
morţi chiar dacă mai târziu a murit iarăşi. Totuşi, el a înviat din morţi ca să
arate că ceea ce a spus Domnul este valabil. El i-a zis Martei: „Eu sunt învierea şi viaţa. Crezi tu aceasta?
Dumnezeu m-a trimis să înviez morţii. Crezi tu aceasta?
” (vezi Ioan 11).

Marta i-a răspuns: „Da, Doamne, cred că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu,
care trebuia să vină în lume.

Înţelegeţi? Până la
urmă, Lazăr tot trebuia să moară, dar Domnul l-a înviat ca să dovedească că El
este Învierea şi Viaţa. Înţelegeţi?

Tot ce face Dumnezeu
este după un plan bine stabilit. O, sunt atât de bucuros că pot să spun
aceasta! Totul respectă o ordine desăvârşită. Dacă puteţi să credeţi, tot ce
veţi cere vă va fi dat. Nu poate fi altfel.

Rugaţi-vă în
continuare, până când vom termina rândul.

Domnul să te
binecuvânteze.

Doamne Isuse, sora
noastră este foarte bolnavă, şi totuşi a stat aici ca să mă audă propovăduind
Cuvântul. Doamne, îngăduie ca această îndoială să dispară de la toţi aceşti
oameni. Ajută-i să se ridice şi să plece de la acest munte pe care îl tot
ocolesc.

Ajut-o pe sora
noastră să meargă pe această cale, începând din ceasul acesta, şi să creadă că
Dumnezeu îi vindecă trupul.

Du-te soră, în Numele
lui Isus, şi ai credinţă.

Domnul să te
binecuvânteze.

Doamne Isuse, dă-i
acestei femei ceea ce îşi doreşte pentru fiica ei şi pentru restul familiei. În
Numele lui Isus, Te rog să-i dai ceea ce cere, căci îmi pun mâinile peste ea cu
credinţă. Dacă n-aş crede în Tine, Doamne, nu mi-aş pune mâinile peste ea. Dacă
n-aş şti că o vei vindeca, nu m-aş mai ruga pentru ea. Ea crede, de asemenea,
aşa că ne unim împreună credinţa. Amin.

Doamne,
binecuvântează-l pe omul acesta. El doreşte mântuirea copilaşilor lui dragi.
Auzul lui slăbeşte din ce în ce mai tare, iar medicul i-a spus că are
cataractă. El vrea să trăiască pentru slava Ta, Doamne. Te rog să-i asculţi
rugăciunea şi să-i dai ceea ce-Ţi cere, în Numele lui Isus. Amin.

Domnul să te
binecuvânteze, frate. Nu te îndoi. Crede că ai ceea ce ai cerut.

Doamne, femeia
aceasta sărmană a venit la Tine, pentru că există ceva care îi produce durere.
Ea urmează să fie expusă unui transplant de piele, şi se roagă pentru trupul
ei, pentru mântuire şi pentru cei dragi. De asemenea, Te roagă şi pentru starea
ei nervoasă, Doamne, căci simte că nu mai poate să reziste. Te rog, dă-i ceea
ce-Ţi cere. Vindecă-i neputinţele şi fă-o sănătoasă. Mă rog pentru ea cu
credinţă, în Numele lui Isus. Amin.

Domnul să te
binecuvânteze, soră. Du-te în Numele Domnului. Domnul să te binecuvânteze.

Doamne, dă mântuire
celor dragi ai ei, căci Te rog aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Soră, crede că ai
primit ceea ce ai cerut, şi va fi al tău. Dacă ai credinţă, trebuie să se
întâmple.

Ce mai faci, frate
Ted Dudlley? Domnul să te binecuvânteze. Ai venit tocmai din Phoenix, Arizona.
Cum este pe acolo? Este cald?

Doamna de acolo a
fost vindecată în adunarea mea. De unde era? Sunteţi din Phoenix, doamnă? Nu.
S-a întâmplat doar să fiţi la adunarea din Phoenix.

Ce ceri de la Domnul,
Ted? (Să mă elibereze de astm). Să te elibereze de astm. Domnul să te
binecuvânteze.

Dumnezeule bun,
priveşte spre acest frate scump. El a venit tocmai din Arizona ca să ne rugăm
pentru el, ca să asculte Mesajul şi să fie vindecat. Acesta este un mare
sacrificiu, Doamne, dar mă gândesc că împărăteasa din Seba a călătorit prin
deşertul din Sahara timp de trei luni, pe spinarea unei cămile, ca să audă
înţelepciunea lui Solomon. Şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon. Mă
refer la Duhul Sfânt.

Doamne, Te rog să
vindeci neputinţa acestui frate. Dă-i ceea ce-şi doreşte şi ajută-l să umble pe
calea care i-a fost hotărâtă. Lasă bunătatea Ta să se odihnească peste el. Cer
binecuvântarea fratelui meu, în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Amin.

Ted, ia făgăduinţa cu
tine când te întorci acasă, căci îţi aparţine. Du-te şi primeşte vindecarea.

Aproape toţi îl
cunoaşteţi pe fratele George Wright. Câţi dintre voi îşi amintesc de vremea
când trăgea să moară? Toţi medicii îl abandonaseră. Trupul îi era foarte
umflat, pentru că un cheag de sânge i se dusese la inimă. M-am dus să mă rog
pentru el. Dacă nu mă înşel, a fost cu mine şi fratele Iunk. Eram undeva, pe
dealuri, parcă ne dusesem la vânătoare.

Vreau să spun asta în
faţa bisericii. De multe ori, voi credeţi că mă duc la vânătoare, dar nu este
aşa. Acesta este pretextul ca oamenii să nu vină după mine.

Trebuie să mă duc
acolo, dacă vreau să fiu singur cu Dumnezeu. Nu mă duc la vânătoare, prieteni.
De fapt, într-un fel mă duc, dar nu la genul de vânătoare la care vă gândiţi
voi.

Eram pe deal sub
pretextul că vreau să vânez iepuri. M-am dus prin spatele casei, mi-am ridicat
mâinile şi m-am rugat, m-am rugat până am crezut că plec din această viaţă.

Duhul Sfânt mi-a spus
că unul dintre oamenii care vin la biserică, nu crede în vindecarea divină.

Odată a venit la mine
un predicator care m-a contrazis pe această temă. Mulţi dintre voi erau de faţă
în seara aceea. Omul aproape că-şi ieşise din minţi, dar acum mă caută ca să-l
ajut să primească Duhul Sfânt. (Fratele Wright spune: „Ce zici, frate, cel mai
bun prieten al meu a trecut prin asta!”).

Acel om care venise
să mă contrazică, mi-a spus: „Mai întâi vreau să-ţi spun că vii de la Satana”.

„Te iert”, i-am
răspuns eu, „pentru că nu ştii ce spui.”

Atunci omul s-a
întors şi a spus: „Dar ştiu că ai Duhul Sfânt”.

„Acum câteva minute
eram un diavol, iar acum îmi spui că am Duhul lui Hristos? Hotărăşte-te!”

Vedeţi? Într-un
asemenea punct ajunsese discuţia.

Fratele George Wright
trăgea să moară, iar omul acela râdea de el şi îi zicea: „Haide, cheamă-ţi
vindecătorul!”

Eu eram la
Lexinghton, Kentucky, unde o femeie a fost vindecată de cancer. În dimineaţa
aceea, pe la ora 5.00, Domnul mi-a spus într-o vedenie: „Fratele George Wright
va veni la Tabernacol, va urca până la tine şi vei da mâna cu el, iar mai
târziu va săpa groapa omului care şi-a bătut joc de el.” Eu nu ştiam că el era
gropar.

I-am dat telefon
sorei Wright, care trebuie să fie pe aici pe undeva. Da, este aici. I-am dat
telefon şi i-am zis: „Aşa vorbeşte Domnul!” Astfel de vedenii vreau să am de
acum înainte. Când îi spun cuiva un lucru, se întâmplă întocmai.

Am spus: „Fratele
Wright va săpa mormântul omului care şi-a bătut joc de el, sau va sta lângă
mormântul lui. Va veni la Tabernacol şi voi da mâna cu el.”

Cheagul de sânge l-a
părăsit, iar după vreo două luni, într-o dimineaţă, am strigat:

„Priviţi! Priviţi!
Uitaţi-l că vine, exact cum a spus Domnul!”

Şi iată că este şi
astăzi printre noi. Aceasta s-a întâmplat …. („Acum nouă ani,” spune fratele
Wright). Acum nouă ani. („Am avut nouă cheaguri de sânge”). Deci acum nouă ani
a fost eliberat de nouă cheaguri de sânge.

Apropo, am auzit că
sora Hickerson este mai bine. Fratele Hickerson este aici azi? Bine. Şi ea a
avut probleme cu cheaguri de sânge la un picior.

Fratele are reumatism
localizat la inimă.

Fiica lui este sora
Hattie, despre care v-am mărturisit mai înainte. Ea a fost prezentă când s-a
descoperit noua lucrare pentru prima dată. Băieţii sunt aici în dimineaţa
aceasta? Sunt şi ei cu tine, soră? (Da, sunt în spate).

Deci amândoi sunt în
spate. Aceştia sunt cei doi băieţi a căror mamă a cerut mântuirea lor.
Ridicaţi-vă mâinile băieţi, ca să vă vadă cine sunteţi. Este minunat, nu-i aşa,
Orville? Sigur că este.

Fratele George… (Mă
cunoşti, Bill, şi ştii că eu cred…). Da, ştiu că ai credinţă. Eu am stat de
multe ori în camera ta, noaptea, şi am ascultat o mierlă bătrână. Într-o zi va
trebui să plecăm, frate George, dar până atunci, Domnul să fie cu noi. Ştiu că
până atunci, orice ar fi, este valabil Cuvântul care spune: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei
morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.
” (Psalmul 23.4).

Ştiţi vedenia pe care
am avut-o nu demult, cu bătrânii care erau iarăşi tineri. Da, într-o zi, aşa vă
voi vedea.

Tată ceresc, dă-i
fratelui nostru ceea ce îşi doreşte. Vindecă-l de reumatism. El îmbătrâneşte,
Tată, de aceea Te rog să-l ajuţi. Ajut-o şi pe sora Wright, pe micuţa Edith şi
pe toţi ceilalţi. Fii cu sora Hattie, cu copiii ei şi cu toţi ceilalţi ai ei,
Doamne, căci Te rog în Numele lui Isus. Amin.

(Fratele George
Wright spune: „Mai am puţin şi împlinesc 79 de ani”). 79 de ani! Domnul să te
binecuvânteze, frate Wright şi să îţi dea viaţă lungă. Domnul să fie slăvit!

Frate Paulton… Iată
un frate tare scump. Să vă spun ce s-a întâmplat, chiar dacă nu am timp să
intru în amănunte. Soţia lui ştie foarte bine.

El era gata să moară
de atac de cord, nu-i aşa? Înainte de asta, Domnul îi dăduse sorei un vis, iar
tălmăcirea nu a întârziat să apară. Când fratele a fost lovit de acel atac de
cord, el a stat tare pe poziţie şi a zis: „Voi înfrunta această criză!” Domnul
îi dăduse sorei un vis în care îi spusese că aşa va fi. Medicul a spus că va
muri atunci, dar iată că el trăieşte şi astăzi.

Doamne Isuse, scumpul
nostru frate a condus maşina pe o distanţă lungă, ca să fie prezent la adunarea
noastră din această dimineaţă. El are necazuri cu şoldul. Omul este ca şi un
automobil la care părţile componente încep să se uzeze. Fii Tu puterea lui,
Doamne. Întăreşte acel loc slăbit din şoldul fratelui nostru scump, căci eu îl
binecuvântez în Numele lui Isus Hristos, Fiul Tău. Amin.

Domnul să te
binecuvânteze, frate Daulton. Aşa să fie.

În ordine, soră. Cu
ce te poate ajuta Domnul? (sora vorbeşte cu fratele Branham). Vai, soră
Daugherty! Betty, tu eşti? („Da, eu sunt”). O, Betty, Domnul să te
binecuvânteze.

Cine din această
biserică nu o cunoaşte pe Betty Daugherty? Însărcinarea mea a fost folosită
prima dată de acest copil. Câţi vă mai amintiţi? (Amin).

Betty avea „Dansul
sfântului Guy” (O boală care se mai numeşte şi „chorea major”).

Ajunsese într-o
asemenea stare, încât nu se mai comporta ca un om. Nici un doctor nu a putut
s-o ajute în vreun fel.

M-am dus la St.
Louis. Biserica mi-a dat banii necesari şi am împrumutat o haină de la cineva.
Au strâns 11 dolari şi mi i-au dat ca să mă duc să mă rog pentru această fată.
Pe atunci era foarte mică. Fratele Daugherty este aici? Nu este.

Îmi amintesc că m-am
rugat şi iar m-am rugat, dar nu reuşeam să ajung nicăieri. Într-un târziu, pe
când mă aflam în maşina fratelui Daugherty, am avut o vedenie în care mi se
spunea ce trebuie să facă.

Sora a făcut întocmai
cum a cerut Domnul, iar Betty a fost vindecată, chiar dacă acel lucru a fost
puţin împotriva felului lor de a vedea lucrurile.

Eu am spus: „Bunicul
Daugherty va sta la un capăt al patului, iar fratele Daugherty la celălalt
capăt. Mama fetiţei să ia o cârpă şi să o spele pe faţă, pe mâini şi aşa mai
departe.” Apoi am început să mă rog: „Tatăl nostru care eşti în ceruri,
sfinţească-Se Numele Tău….” şi aşa mai departe.

Acum, Betty s-a
îmbolnăvit de cataractă. Am vrut să mă rog pentru ea cu puţin timp în urmă, la
Chatauqua, în spatele unei clădiri.

Betty, fii foarte
atentă. Te rog să-mi dai mâna. Ai orbit de tot, Betty? („Nu”).

Poţi să vezi lumina
şi întunericul. Câţi ani ai acum, Betty? („22”). Douăzeci şi doi de ani. Pe
atunci aveai doar   7-8 ani. Soră
Daugherty, ai avut o viaţă grea, este adevărat? Ştii, Betty, întotdeauna m-am
gândit că Domnul are o lucrare pentru tine, de aceea ţi se întâmplă toate
aceste necazuri. Eu cred că vrăjmaşul a făcut aceasta.

Tu ştii, Betty, dacă
aş putea să scot acea cataractă de acolo, aş face-o imediat. (Da). Dar eu nu am
această putere. Totuşi, ce ţi-am spus prima dată este adevărat. Noi suntem aici
amândoi, ca frate şi soră în Hristos. Tăticul tău este unul din cei mai iubiţi
fraţi ai mei. Este aici şi buna ta mamă. Eu am locuit la voi, iar tu ai
împărţit cu mine hrana şi tot ce aveai. Ai fost ca o soră pentru mine. M-am
purtat cu tine ca şi cu Dolores, care este acolo în spate.

Dumnezeu a făgăduit
aceasta, Betty. Tatăl tău fiind predicator, ai crescut într-o familie care se
roagă pentru bolnavi. Bineînţeles că şi pentru tine s-au rugat de multe ori. În
asemenea situaţii, tindem să scăpăm din vedere adevărata valoare a acestor
lucruri. Înţelegi ce vreau să spun? (Da).

Te-ai făcut mare şi
frumoasă, Betty. Este şi ruşine ce se întâmplă cu ochii tăi. Meda mai este
aici? Soţia mea dorea să te vadă. Mi-a zis: „Vreau s-o văd pe Betty, căci s-a
făcut foarte frumoasă.”

Întotdeauna ai fost o
fată bună, Betty, dar sunt câteva greşeli pe care le-ai făcut în viaţă. Aşa cum
un medic ţi-ar examina organismul, eu vreau să privesc în sufletul tău. L-ai
supărat pe Domnul cu ceva, Betty? Dacă da, atunci spune-I: „Doamne, mai dă-mi o
dată şansa aceasta şi voi proceda altfel.” (sora Betty vorbeşte cu fratele
Branham).

Ce lucru ciudat! Eu
nu ştiam că Betty va veni la această adunare. La începutul lucrării prin
deosebirea duhurilor, ea a fost prezentă şi iat-o şi acum, la prima adunare de
acest fel.

Ea ştie despre ce
vorbesc. Nu vreau să folosesc iarăşi darul deosebirii, dar ea a zis exact ce ar
fi trebuit să spună acum.

Acolo, la St. Louis,
ea a fost umplută de Duhul Sfânt, apoi a făcut unele lucruri neîngăduite. Dar
cine le-a făcut? Dacă n-ar fi harul Domnului, am fi cu toţii pierduţi. Dar dacă
vrei să-ţi mărturiseşti greşelile, Dumnezeu este drept şi ţi le iartă.

Eu vin cu credinţă,
Doamne, ca să o încredinţez pe această fată în braţul Tău. Îmi pun mâinile
peste ea, peste ochii ei şi mustru această cataractă, cu credinţa că Betty îşi
va recăpăta vederea. Lasă ca puterea care a deschis ochii orbului Bartimeu să-i
redea şi ei vederea, căci mă rog pentru ea cu credinţă, în Numele lui Isus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Îngăduie ca mâine, poimâine, sau când vei vrea Tu,
să dau mâna cu sora mea şi ea să-mi spună: „Frate Branham, văd la fel de bine
ca în ziua când mergeam la şcoală.”

Crezi aceasta, soră
Dagherty? (Da). Atunci aşa va fi. (Adunarea se bucură).

Doamne, în Numele lui
Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Te rog, dă sorei noastre ceea ce îşi doreşte,
căci ea este pregătită să audă răspunsul Tău. Lasă puterea care a vindecat-o
prima dată, să o vindece şi acum, pentru că Te rog în Numele lui Isus. Amin.

(Un frate vorbeşte cu
fratele Branham).

Fratele nostru vrea
să fie mântuit. Îl primeşti pe Isus Hristos ca Mântuitorul tău personal? (Da).

Crezi că El a murit
şi pentru tine şi a înviat din morţi? (Da). Vrei să fie Mântuitorul tău
personal? (Da).

În Numele lui Isus
Hristos, Te rog să alungi orice urmă de păcat din conştiinţa acestui om.
Ajută-l pe fratele nostru să primească Duhul Sfânt şi de astăzi înainte să
trăiască o viaţă creştină, alături de alţi creştini, în Numele lui Isus. Amin.

Întoarce-te către
sală şi spune: „Îl primesc pe Isus Hristos ca Mântuitor.” (Fratele spune: „Îl
primesc pe Isus Hristos ca Mântuitor personal”). Fratele este foarte bucuros
pentru că păcatele lui sunt iertate prin sângele lui Isus Hristos. O astfel de
bucurie ne place nouă, nu-i aşa? ………………………………………………………….………………….

În această dimineaţă
am făcut mai mult prin Mesajul pe care l-am avut şi prin lucrurile pe care
le-am ştiut. Am urmat însărcinarea mai mult decât în ultimii cinci ani, pentru
că am aflat miezul voii lui Dumnezeu.

Poate că-mi va fi
greu să trec de la o lucrare la alta. Dar practic, lucrarea nu se schimbă, ci
este lucrarea originală, doar că se află pe un plan mai înalt. Toate celelalte
lucruri au fost zidite pe ea. Acum a sosit timpul.

Eu cred din toată
inima că fiecare persoană pentru care m-am rugat va fi vindecată. După toate
dovezile pe care le-a arătat Domnul an după an, dovezi de netăgăduit, care
arată că Biblia este vie, cum ar mai putea Ea să greşească? Este imposibil.

Este o singură cale
de-a împiedica împlinirea făgăduinţei, iar aceasta este necredinţa. Dacă în
această dimineaţă, Isus însuşi S-ar fi aflat aici şi S-ar fi rugat pentru voi
exact în acelaşi fel, nu s-ar fi putut întâmpla mai mult. Dacă credeţi din
toată inima se va întâmpla exact ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost El aici,
pentru că eu sunt trimisul Lui.

Sunt un păcătos
mântuit prin har, un om ca şi voi, dar Dumnezeu trebuie să lucreze prin cineva.
Şi El a dovedit aceasta prin Cuvântul Său, prin această lucrare, prin Îngerul
Său. Acum totul depinde de noi, dacă credem, sau nu.

Ţineţi minte: trebuie
să credeţi ca un copil. Dacă a fost vreo neputinţă, n-o mai vedeţi. Dacă a fost
vreo boală, nu mai este. Ignoraţi orice semn care este împotriva a ceea ce aţi
cerut. Fiecare copil care vine la Dumnezeu trebuie să fie încercat. În felul
acesta suntem verificaţi dacă credem sau nu. Veţi avea lupte şi necazuri, dar
nu uitaţi care este scopul călătoriei voastre.

Domnul să vă
binecuvânteze. Vă iubesc pe toţi şi mă rog ca Domnul să mă ajute să vă slujesc
ca trimis al Lui, mulţi, mulţi ani de acum înainte. Rugaţi-vă pentru mine.

Nu uitaţi, deseară
vom vorbi despre „Cinci dovezi ale Bisericii adevărate”.

Să ne ridicăm în
picioare, un moment.

O, este serviciu de
botez? (Fratele Neville spune: „Cred că da.”)

O, serviciu de botez!
(Da, vom avea botez.)

Cei care vor să fie
botezaţi, sunt aici? Ridicaţi mâna. Unul, doi, trei…Da.

Cei care vor să
plece, vor putea s-o facă imediat. Ceilalţi pot să rămână.

Tată, Doamne, pe cei
care trebuie să plece, îi trimitem cu binecuvântarea Ta. Lasă harul Tău să se
odihnească peste ei. Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut în dimineaţa aceasta
şi plecăm de la muntele pe care l-am ocolit până acum, fiindcă vrem să ajungem
mai departe. Ajută-ne, Doamne, să păşim pe fiecare treaptă, până vom ajunge în
Împărăţia Ta.

Te rugăm să ne
însoţeşti Tu, Doamne.

Iartă-ne păcatele şi
nouă şi celor care aşteaptă să fie botezaţi spre iertarea păcatelor, în Numele
lui Isus Hristos.

Ajută-ne să ne adunăm
şi în seara aceasta. Lasă peste noi puterea şi binecuvântările Tale. Îngăduie
să fie o seară minunată.

Îngăduie ca mulţi din
cei nelămuriţi, să primească lumină ca să poată vedea totul foarte clar. Dă-ne
aceste lucruri, Tată, căci Ţi le cerem în Numele lui Isus. Amin.

– Amin –