EU SUNT, NU VĂ TEMEȚI! – 3

Haideţi să rămânem un moment în picioare şi să ne plecăm capetele şi inimile înaintea lui Dumnezeu. În timp ce avem capetele şi inimile plecate, aş vrea să ştiu dacă sunt cereri de care Dumnezeu să-Şi amintească. Dacă sunt, ridicaţi mâna spre El aşa, pentru că El înţelege. El ştie chiar mai mult pentru că este infinit. Să nu uitaţi aceasta în timp ce ne rugăm.

Tată ceresc, socotim că unul din cele mai mari
privilegii din viaţa noastră este să venim înaintea Sângelui Tău răscumpărător,
cu Biserica născută din nou, din Duhul lui Dumnezeu. În seara aceasta, în timp
ce suntem  adunaţi împreună în Numele
Domnului Isus… pentru că El ne-a spus că oriunde sunt doi sau trei adunaţi în
Numele Lui, El va fi în mijlocul lor. Deci, aşa trebuie să fie pentru că aşa a
făgăduit El.

Am fost învăţaţi că în timp ce se apropie timpul
sfârşitului, noi nu ar trebui să părăsim adunarea aşa cum fac unii care nu au
credinţă, ci să ne adunăm împreună. De asemenea, suntem învăţaţi că noi stăm în
locurile cereşti cu El, în învierea şi în prezenţa Sa, ştiind că El trăieşte ca
să facă mijlociri. Îţi mulţumim pentru aceasta.

Doamne, în seara aceasta sunt mâini care s-au
ridicat, iar Tu ştii ce este după fiecare dintre ele, ştii că poartă o cerere
din inimă. Dumnezeule, ascultă-i şi răspunde cererilor lor. Îţi mulţumim pentru
făgăduinţă. Doamne, salvează orice suflet pierdut, adu-i înapoi pe cei ce au
căzut şi vindecă-i pe cei bolnavi. Adună-Ţi astfel slavă pentru Tine.

În faţa noastră sunt batiste şi bucăţi de pânză,
iar Biblia ne învaţă că ei au luat de pe trupul lui Pavel, batiste şi sorţuri,
le-au pus peste cei bolnavi, iar duhurile necurate au ieşit din ei şi au fost
vindecaţi. Noi ştim că nu suntem sfântul Pavel, dar Tu eşti acelaşi Dumnezeu,
acelaşi Isus.

Noi am fost învăţaţi că atunci când Israel, marea
biserică a lui Dumnezeu chemată afară din Egipt, era în călătorie spre ţara
făgăduită, Marea Roşie le-a tăiat calea şi stătea în calea copiilor Săi ca să
nu aibă parte de făgăduinţă, dar Dumnezeu S-a uitat jos cu ochi mânioşi, prin
Stâlpul de Foc, iar marea s-a speriat şi şi-a rostogolit apele înapoi, în
valuri, iar Israel a putut trece pe pământ uscat.

Acum, Tu eşti Acelaşi Dumnezeu care a fost cu
Moise, acelaşi Stâlp de Foc, iar când Te uiţi peste aceste lucruri care se vor
pune peste bolnavi… Dumnezeule,  uită-Te
în jos, dar nu prin Stâlpul de Foc, ci prin Sângele lui Isus pentru că noi
suntem vindecaţi prin rănile Lui.

Tu ai spus în Cuvântul Tău: „sănătatea ta să sporească” (3Ioan 1.2), de aceea,
fie ca puterea lui Satan care le-a tăiat calea spre sănătate şi putere, să se
teamă şi să se dea la o parte, iar ei să treacă în Ţara sănătăţii, unde să
trăiască fericiţi şi să-L slujească pe Dumnezeu. Dă-le aceasta, Doamne. Vino în
seara aceasta cu putere mare şi treci pe la noi în timp ce avem inimile plecate
înaintea Ta, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Puteţi să vă aşezaţi.

Domnul să vă
binecuvânteze.

În după-amiaza aceasta
am aflat de micul dejun cu predicatorii de mâine dimineaţă şi mă bucur de
oportunitatea pe care o am de a mă întâlni cu fraţii, ca să am părtăşie cu ei.
Nu ştiu de ce, dar dejunul împreună aduce părtăşie.

Biblia ne spune că
atunci când se apropia timpul să plece din viaţa aceasta şi să intre pe
tărâmurile veşnice ale binecuvântării, Isus a dorit să mănânce cu ucenicii Săi
şi a ales o odaie după prorocia Sa.

El a spus: „Duceţi-vă
în cetate. Acolo veţi întâlni un om 
ducând un ulcior cu apă. Mergeţi după el.

Unde va intra el,
spuneţi stăpânului casei că vreţi să închiriaţi o odaie.”
(Marcu 14.13-14).
Astfel, ei s-au adunat împreună cu El ca să mănânce pâine şi să bea vin, şi să
aibă părtăşie înainte de plecarea Lui.

Noi ne simţim la fel cu
fraţii noştri, aşa că, atunci când ajungem într-un oraş, ne place să avem
părtăşie unii cu alţii, să povestim, să ne exprimăm sentimentele şi
recunoştinţa unul faţă de celălalt şi să ne rugăm unii pentru alţii, pentru că
suntem cu adevărat în luptă şi avem nevoie unul de altul mai mult ca niciodată.
Avem nevoie de creştini!

Acum, ne încredem în
Dumnezeu că va răspunde la rugăciunile noastre şi ne va da binecuvântările
Sale.

Dacă va fi cu voia
Domnului, mâine seară aş vrea să aduc un mesaj de mântuire pentru biserică,
pentru oameni. Aduceţi-i aici pe cei fără Hristos, pe cei care au căzut şi le
vom vorbi despre Dumnezeu şi despre cum se pot întoarce înapoi la Hristos.

Mulţi au numere de
rugăciune şi ne vom ruga pentru fiecare bolnav care doreşte aceasta, înainte de
a părăsi oraşul, chiar dacă va trebui să rămânem aici o lună. De aceea suntem
aici. Deci, ne vom ruga pentru toţi cei care doresc aceasta, iar Dumnezeu va
face o cale şi noi o vom urma, fiindcă mergem aşa cum suntem călăuziţi. Aşa
este cel mai bine.

Noi am adus aici mesaje
uşoare, pentru începători şi nu am intrat în lucruri adânci, deoarece suntem
pentru prima dată în locul acesta. Nu vrem să rataţi mesajul, ci dorim să-L
aducem în aşa fel încât să poată fi înţeles şi de copilaşi. De aceea am
dramatizat puţin. Cu toate acestea, Scriptura este Adevărul şi Absolutul.

Când vorbim
religioşilor şi predicatorilor, o facem într-un fel mai înalt, iar când le
vorbim sfinţilor care au văzut slujba, au fost în jurul ei şi au cunoştinţă, o
facem într-un fel şi mai înalt. Dar aici încercăm să păstrăm lucrurile simple,
ca să înţeleagă toată lumea. Aşa mi-a spus Duhul Sfânt înainte să vin aici în
Santa Maria.

Nădejdea mea este că
după plecarea noastră se va aprinde o trezire mare printre biserici şi mă rog
ca Dumnezeu să vă binecuvânteze din belşug şi să vă ajute să luminaţi în tot
oraşul Santa Maria.

Vedeţi, noi suntem
oameni, mâncăm acelaşi fel de mâncare şi ne iubim soţiile şi copiii. Noi suntem
oameni pentru care a murit Hristos. Uneori, scepticismul ne-a tăiat puţin, dar
suntem siguri că în prezenţa lui Dumnezeu ne putem uita peste acele ziduri,
să-l vedem pe fratele nostru de pe partea cealaltă şi să ne întindem cortul
puţin mai departe ca să-l cuprindem şi pe el, pentru că aşa trebuie să
procedeze fiinţele umane.

Hristos a murit ca să
salveze toate persoanele pierdute, de aceea, felul meu de apropiere de oameni
este să fiu un slujitor public al lui Hristos, pentru oricine. Deci, sunt aici
ca să slujesc. El nu a trasat nici o linie pentru mine, adică nu a spus că
pentru acela să mă rog, iar pentru celălalt să nu mă rog. El nu a spus
niciodată: „Pentru aceştia să nu te rogi pentru că sunt metodişti!”, „Pentru
aceştia să nu te rogi pentru că sunt catolici!”, ci a spus: „Roagă-te pentru
copiii bolnavi!” Aceasta-i tot, deci aceasta am făcut.

Acesta este motivul
pentru care nu iau partea nimănui, ci cred doar Cuvântul şi stau numai pe
Cuvânt. Orice om care gândeşte, ştie că Cuvântul are dreptate. Trebuie să fie
aşa. Înţelegeţi? Eu nu Îi dau nici o interpretare, ci Îl citesc aşa cum se
citeşte. Aceasta este mărturisirea. „A mărturisi” înseamnă acelaşi lucru ca „El
este Marele Preot al mărturisirii noastre…”
Aici, traducerea King James
spune: „al declaraţiei noastre”, dar „a declara” sau „a mărturisi” este
acelaşi lucru.

Aşadar, „a
mărturisi” înseamnă să spui acelaşi lucru pe care l-a spus şi El. Astfel,
eu mărturisesc că „prin rănile Lui sunt vindecat.” Înţelegeţi? Eu fac o
mărturisire. Aşa se face şi la Tribunal. Tu trebuie să spui acelaşi lucru. Acum
El este… Marele Preot pentru că stă la dreapta Majestăţii şi face mijlociri
pentru mărturisirea mea.

Deci, înainte ca
Dumnezeu să facă ceva pentru tine, trebuie să crezi şi să mărturiseşti. El nu
poate lucra, nu poate face nimic… Nu-i de mirare că oamenii sunt speriaţi de
vindecarea divină. Eu spun cu respect şi frăţeşte, dar este prea multă
înşelăciune în ceea ce se numeşte vindecarea divină, iar aceasta i-a speriat pe
oameni.

Unde sunt sperietori de
ciori? Sub cel mai bun copac.  Aşa este.
Întotdeauna a fost un bon de masă. Dacă vreţi să găsiţi cel mai bun pom din
livadă, căutaţi-l pe acela sub care sunt cele mai multe beţe, bâte şi
sperietori. Toate acestea au rolul să le ţină (pe ciori) departe de acel pom.
Exact aceasta face şi diavolul.

În privinţa aceasta, eu
am primit anul trecut o lecţie. Câţi dintre voi ştiu ce este marmota? Din ce
parte a statului Kentucky sunteţi?  În
ordine. Marmota este un american adevărat pentru că trăieşte în toate statele;
este un animal vegetarian foarte frumos, dar şi foarte rău.

Eu am semănat nişte
fasole, dar nu ieşea nicicum pentru că ieşea animalul acesta, mânca tot, apoi
se întorcea în gaura lui şi aştepta acolo, uitându-se probabil la mine. Atunci
m-am gândit: „Am să-l sperii de nu se vede!”, şi am desenat o figură haioasă pe
care am pus-o acolo. Soţia mea este acolo şi poate să vă spună că chiar am
talent. Deci, am desenat un chip haios, l-am pus între rânduri, iar lângă el am
pus şi un sac cu fasole. Am pus capcana în pământ şi pe ea boabele de fasole.

Şi iată că dintr-o
gaură a ieşit micuţa marmotă. Eu stăteam mai departe şi urmăream totul cu
binoclul. Era o zi liniştită şi vântul nu sufla deloc. Ea a ieşit şi s-a uitat
la sacul cu fasole. Apoi, s-a ridicat pe lăbuţele din spate aşa, s-a uitat în
stânga şi în dreapta, apoi la sacul cu fasole. A sărit de câteva ori în faţa şi
în spatele acelui chip urât desenat, ca să vadă dacă se mişcă, l-a lovit cu
lăbuţa şi l-a făcut să sune, după care a sărit cam cinci paşi înapoi şi l-a
privit din nou. S-a întors din nou la chipul acela, l-a lovit cu lăbuţa şi a
văzut că a sunat din nou. Atunci l-a scuturat cu lăbuţa şi a văzut că doar
suna, aşa că l-a ocolit, s-a dus la fasole şi a mâncat-o. Nu a deranjat-o deloc
prezenţa lui. Înţelegeţi?

Când vedeţi vreo
imitaţie, nu-i daţi atenţie! Ocoliţi-o şi continuaţi să mâncaţi! Aceasta-i tot.
Înţelegeţi? nu lăsaţi să vă sperie nimic. Dumnezeu este Vindecătorul, a fost şi
va fi întotdeauna. Nu umblaţi după minuni şi nu-I spuneţi lui Dumnezeu cum
vreţi să vă facă, ci acceptaţi totul cum vă dă El. Ţineţi-vă strâns de
făgăduinţa Lui! Aceasta a fost intenţia mea, aceasta am încercat să aduc în
faţa bisericii de aici din Santa Maria: să-L accepte şi să creadă Cuvântul lui
Dumnezeu în acţiune, să creadă în prezenţa şi manifestarea lui Hristos. Dar nu
acceptaţi numai vindecarea, ci fiecare făgăduinţă pe care a dat-o: pentru Duhul
Sfânt, pentru orice. Acceptaţi-o pe baza faptului că El este prezent aici ca să
adeverească făgăduinţa Lui.

Să ştiţi că aceasta
este calea adevărată a neamurilor de a-L primi pe Hristos. Biblia spune că
odată a fost un evreu care a spus: „Fiica mea este foarte bolnavă, este pe
moarte, dar vino, pune-Ţi mâinile peste ea şi se va face bine.” Vedeţi? Acesta
era Iair. Eu am o simpatie pentru el, fiindcă era un fel de credincios ascuns.
Să ştiţi că unii oameni nu cred în vindecarea divină, dar staţi să ajungă în
apropierea morţii, atunci când doctorii nu mai au ce să-i facă, şi imediat va
crede în vindecarea divină. Înţelegeţi? voi nu aţi fost încă destul de bolnavi.
Asta-i tot.

Când a văzut că
singurul lui copil era pe moarte, Iair s-a dus să-l caute pe Isus. Priviţi! El
era evreu şi a spus: „Vino de-Ţi pune mâinile peste ea, ca să se facă
sănătoasă şi să trăiască
.” (Marcu 5.23). Acesta era evreul.

Uitaţi-vă acum la
neamuri, la acel roman. El a spus: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub
acoperământul meu. Ci zi o vorbă, şi robul meu va fi tămăduit
.” (Luca
7.6-7). Vedeţi diferenţa? Înţelegeţi?

Acum se presupune că
noi Îl credem pe Dumnezeu. vă amintiţi ce a spus Isus? „
spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare
.” (v. 9).
Aţi observat? Romanul acela a spus: „Ci
zi o vorbă, şi robul meu va fi tămăduit
.”

Aseară, am vorbit
despre o femeie, împărăteasa din
Seba, cum o cunoaştem noi, dar Isus a numit-o „împărăteasa de la miazăzi.”
Ea trăia în părţile îndepărtate ale pământului, cum erau cunoscute în timpul
acela.

Eu am mustrat într-un
fel această generaţie pentru că nu L-a primit, cu toate că a umblat prin toată
ţara, în lung şi-n lat. Am spus că oamenii nu se deranjează nici măcar să
treacă strada şi să vină să asculte.

Astăzi am privit prin
adunare şi am văzut aceşti oameni scumpi veniţi de departe. Mă uit acum la o
pereche, la domnul şi doamna Tom Simpson care vin tocmai din Saskatchewan,
Canada, ca să fie în adunare. Vrei să te ridici puţin, frate Tom? Priviţi: el
şi familia lui din Canada. Chiar în spatele lui este fratele Fred Sothmann cu
soţia şi familia lui. Acum ei stau în Jeffersonville, dar vin din Rosetown,
Saskatchewan. Frate Sothmann, vrei să te ridici puţin? El este din Rosetown.
Aceasta este o cale lungă.

Sora Ungren şi sora
Downing, fiica ei. Ea are aici două fiice şi o nepoată, tocmai din Memphis,
Tennessee. Pe fiica ei am văzut-o astăzi pe stradă. Vreţi să vă ridicaţi puţin,
soră Ungren, sora Downing? Unde sunteţi? Iată-le! Ne bucurăm să vă avem pe toţi
în adunare.

În adunare sunt şi
prietenii mei, fratele şi sora Welch Evans care vin din Tifton, Georgia.
Fratele Willis este tot din Tifton şi l-am văzut ieri aici.  Ne bucurăm că sunt şi ei printre noi. Aici
sunt şi fratele şi sora Wood din Jeffersonville, Indiana, cărora Domnul ne-a
făcut un lucru mare. Ei au avut un băiat invalid din cauza unei paralizii
infantile. Tatăl lui era membru al mişcării „Martorii lui Iehova”, dar când au
auzit despre vindecări au venit în Louisville, Kentucky. În seara aceea, a fost
în adunare o fetiţă care era ţeapănă de la brâu în sus. Doctorii au spus că
este terminată şi că nu se mai putea face nimic pentru ea, dar în ziua
următoare alerga pe scări în sus şi-n jos, lăudându-L pe Dumnezeu. Când au
văzut aceasta, s-au gândit că acest lucru poate fi valabil şi pentru fiul loc
cu polio.

Vestea despre aceasta
s-a dus imediat peste hotare. S-a dus şi în Houston, Texas, unde este făcută
fotografia cu Îngerul Domnului, care a fost confirmată ca adevărată de George
J.Lacy. Acolo a fost o dispută pe tema vindecării divine, iar eu am spus:

„Nu pretind că sunt
vreun dumnezeu sau că sunt vindecător, ci mărturisesc că sunt un slujitor al
lui Dumnezeu. Dar dacă predicatorul acesta spune altceva, Dumnezeu să Se
dovedească pe Sine Însuşi!”

Atunci a venit în adunare
un vârtej de vânt, în faţa miilor de oameni adunaţi, iar criticii au făcut
fotografii. Negativul uneia dintre ele a fost trimis la Washington D.C., în
aceeaşi noapte, apoi a fost copiată şi trimisă înapoi. O avem şi noi astăzi
aici, autentificată de Studiourile Douglas din Houstos, Texas.

Domnul Ayers, un
romano-catolic, a făcut în seara aceea infarct, fiindcă a criticat şi a spus
că… aş fi hipnotizat o femeie care avea gută, iar gura din gât a plecat şi
lucruri de felul acesta.

Domnul Kipperman, un evreu
ortodox, a spus şi el tot felul de lucruri, dar a devenit un creştin de
neclintit în urma unei minuni. Lucrurile acestea au mers în jurul lumii.
Imediat după cele întâmplate, am mers peste ocean, iar când m-am întors, domnul
Wood şi-a adus băiatul invalid la Cleveland, Ohio, iar Duhul Sfânt mi-a arătat
un băiat care avea un picior infirm şi a spus: „Aşa vorbeşte Domnul: Este
vindecat!”

Băiatul a fost vindecat
imediat, iar acum este căsătorit, are doi copii şi este printre noi. David,
eşti aici? Iată-l, este aici! Acum nici nu mai ştie care picior i-a fost
infirm.

Tatăl lui, care era un
constructor renumit, a vândut totul, şi-a închiriat casele pe care le-a
construit şi s-a mutat, aşa că acum este vecin cu mine. De atunci, soţia sa,
care era metodistă şi toate rudele ei metodiste, au primit Duhul Sfânt şi de
atunci au fost umpluţi cu Duhul Sfânt.

Fratele domnului Wood a
venit să critice… dar Duhul Sfânt a venit, prin vedenie, le-a descoperit
acestor oameni şi le-a spus lucruri ascunse, convingându-i şi pe fraţii şi
surorile lui. Tatăl lui a venit să mă facă praf, dar Duhul Sfânt a vorbit şi a
spus tot ce se va întâmpla a doua zi. Şi s-a întâmplat întocmai, cuvânt cu
cuvânt. O, aş putea continua cu mărturiile, dar sunt sigur pe Cine am de gând
să vi-L prezint în seara aceasta. Deşi am să primesc câteva cuvinte când voi
ajunge acasă, regina mea, vrei să te ridici puţin în picioare? Ştiu că se
roşeşte pentru că nu-i place să facă aceasta. Soţia mea, doamnă Branham şi
fiica mea mai mică, Sarah, ridicaţi-vă în picioare. Unde este fiul meu Joseph?
Ridică-te, Joseph. Acesta este fiul meu. Mai am o fiică, Rebeca, dar nu este
aici în seara aceasta.

Da, şi fratele Jim
Maguire, care stă alături de băiatul care înregistrează şi care s-a căsătorit
în familia lui Sothmann.

Ămi vine în minte şi
fratele Welch Evans. Sper că nu iau prea mult timp, dar prima dată când l-am
întâlnit pe fratele Evans… Este aici fratele Evans şi familia?

Eram într-o adunare în
Philadelphia, iar fratele Mercier şi fratele Goad erau la înregistrări. Ei nu
mai sunt printre noi pentru că au plecat.

Fratele Mercier mi-a
spus: „Este cineva din Sud, pe nume Evans, care vrea să se întâlnească cu
tine.”

„Vrea să ia micul dejun
cu noi?”, am întrebat eu. În vremea aceea, el se ocupa de lucrurile de care se
ocupă acum fiul meu Billy Paul: adunări, întâlniri şi altele.

„Ar fi foarte bine”, am
continuat eu.

„Vrea să stea de vorbă
cu tine.”

Aceasta s-a întâmplat
cu vreo trei ani în urmă. Eram cu soţia mea şi cu micul Joseph. Cred că ştiţi
cu toţii povestea sau aţi auzit despre Joseph. Doctorul ne-a spus că nu vom mai
putea avea copii, după Rebeca, fiindcă soţia mea născuse prin cezariană.

Eram în Minneapolis şi
am intrat într-o debara şi am plâns acolo înaintea Domnului, iar Domnul mi-a
arătat o vedenie şi a spus: „Vei avea un fiu şi se va chema Joseph.”  Astfel, am început să le spun tuturor acest
lucru şi am aşteptat patru ani. Îmi ziceam tot timpul: „Va veni, nu te
îngrijora!”

Soţia mea a rămas
însărcinată din nou, dar când s-a născut copilul, era o fetiţă. Toţi au râs de
mine şi au zis: „Ai vrut să spui Josepine, nu-i aşa?”

„Nu”, am răspuns eu,
„am zis Joseph.”

Când a născut, doctorii
mi-au spus:

„Domnule Branham, ar fi
bine să facem o operaţie pentru că soţia ta nu va mai rezista la încă o
naştere.”

„Să nu îndrăzniţi să-i
faceţi ceva soţiei mele!” am răspuns eu. „Noi vom avea un fiu şi numele lui va
fi Joseph!” Când a auzit aceasta, medicul s-a scărpinat în cap şi a plecat.

Au trecut încă patru
ani, iar într-o zi am aflat că soţia mea va fi mamă din nou. Unii întrebau:

„Oare acesta va fi
Joseph?”

„Nu ştiu”, am răspuns
eu. „Tot ce ştiu este că Joseph va veni, pentru că Dumnezeu mi-a spus
întotdeauna numai adevărul.”

Astfel, ne-am dus la
spital, am sărutat-o când a intrat în sala de naşteri, iar după câteva minute a
ieşit o asistentă care a întrebat:

„Cine este domnul
Branham?”

„Eu.”

„Aveţi un băiat frumos
de şapte livre”, a spus ea.

Când am auzit, am zis:
„Joseph băiete, mult ţi-a trebuit să ajungi! Tati se bucură să te vadă.”

Asistenta m-a întrebat:
„Aţi spus cumva Joseph?”

„Da, acesta este numele
lui.”

Revenind la fratele
Evans, eram sus în Filadelfia, iar dimineaţa când m-am trezit, i-am zis soţiei
mele:

„Dragă, bărbatul cu
care trebuie să ne întâlnim în dimineaţa aceasta, a încălcat legea. A fost la
pescuit şi a prins mai mulţi peşti decât este permis, a luat un sac plin cu
peşti. Am văzut cum l-a ascuns de paznici, de două sau de trei ori.”

Voi ştiţi că şi eu am
fost paznic câţiva ani. „L-am văzut într-un loc de pescuit foarte frumos şi
plin de peşti.”

Micul Joseph care
atunci avea vreo patru ani, a venit la mine şi mi-a zis: „Tati, să ştii că
Da-da (aşa îi spunea lui David), va avea un accident de motocicletă.”

„Ce vrei să spui?” l-am
întrebat eu.

El tocmai îmi spusese o
vedenie. Şi a continuat: „Eram afară cu tricicleta şi mă uitam pe stradă în
timp ce o aşteptam pe Sarah să vină.”

Apoi m-a întrebat:
„Tati, Dumnezeu are mână?”

„Desigur”, am răspuns
eu.

Şi el a zis: „Am văzut
o mână ca a ta, aşa cu manşetă, care stătea chiar deasupra mea să mă păzească
să nu merg pe stradă în timp ce o aştept pe sora mea.” Noi nu l-am mai auzit
niciodată să vorbească despre vedenii, de aceea, m-am gândit că poate ne-a
auzit pe noi vorbind aşa.

Dar în dimineaţa aceea
a spus clar: „David va avea un accident de motocicletă şi se va juli la picior
în partea dreaptă.”

Atunci i-am zis:
„Josph, vino şi spune-mi, ai visat lucrul acesta?”

„Nu, tati, l-am văzut
pe David că avea accident.”

După patru sau cinci
zile, a venit un băiat din Louisville, şi voia ca David să-i probeze
motocicleta. Astfel, David s-a urcat pe motocicletă şi a mers cu ea pe alee,
dar l-a un moment dat l-a aruncat într-o parte şi s-a julit la piciorul drept,
exact cum a spus Joseph.

Noi ne-am dus să-l
întâlnim pe domnul Evans şi scumpa lui soţie, iar după ce am discutat puţin cu
el, i-am zis:

„Tu trăieşti într-un
loc grozav pentru pescuit. Să ştii că şi eu sunt pescar.”

„Da, aşa este”, a
răspuns el.

„În urmă cu câteva
săptămâni ai fost la pescuit şi ai luat un sac plin cu peşte, ceea ce este
ilegal. A trebuit să te ascunzi de paznic de două sau de trei ori.”

M-a privit şi a spus:
„Aşa este.” Apoi a început să transpire. Atunci i-am zis:

„Am o dorinţă. Mă duci
şi pe mine în locul acela ca să pescuiesc?”

„Am să te duc”, a
răspuns el.

Locul acela este în
Florida, pe braţul unui râu, în mlaştinile aligatorilor… El avea un frate care,
cu câteva luni în umră fusese muşcat de un şarpe cu clopoţei. Acesta este cel
mai veninos dintre şerpi. Ei înoată la suprafaţa apei şi te atacă. În Florida,
şerpii umblă în şiruri.

Aveam la noi pistoale
şi beţe şi am mers prin apele acelea. Era foarte frumos! Dădeam la o parte nuferii
şi eram foarte atenţi la aligatori, la şerpi şi la alte animale din apă.

Am mers până la linia
de dragare unde era adunată toată murdăria şi am prins nişte bibani cum rar am
văzut. Unul avea o gură atât de mare (fratele Branham arată) şi momeala nu-i
stătea în gură. L-am scăpat şi l-am prins de trei ori.

Domnul Evans avea
pantalonii suflecaţi, a venit la mine şi a zis: „Frate Branham, am văzut că ai
prins unul mare.”

„O, da, este destul de
mare!” În după-amiaza aceea, fratele Evans a dat drumul din greşeală la toţi
peştii pe care-i prinsesem. Aveam o grămadă mare legată de un fir, nişte bibani
frumoşi, iar el a tras firul şi au scăpat toţi. Aveam unsprezece bucăţi şi el
tocmai îi fotografiase.

Deci, mă luptam cu
peştele acela. Am încercat din nou şi l-am prins. Cred că avea cam douăsprezece
sau paisprezece livre (4,5-6,3 kilograme) şi o gură aşa de mare. El se zbătea
în apă, iar eu încercam să-l ţin. L-am obosit puţin, apoi l-am tras între
ierburi. Atunci fratele Evans a spus:

„Stai puţin, frate
Branham, că vin să te ajut să-l tragi!”

„Lasă că pot”, am
răspuns eu, dar el a sărit în apă pentru că avea pantalonii suflecaţi în sus.
Nu a făcut mai mult de un salt şi a sărit înapoi fiindcă a fost muşcat de un
şarpe cu clopoţei de picior.  Păi, nu am
văzut niciodată atâta suferinţă în câteva minute! Aproape că te paralizează şi
face ca sângele să îngheţe în tine.

Domnul Evans cântărea
cam două sute de livre (91 Kilograme) şi trebuia să-l car prin mlaştină.
Problema era că trebuia să ajung cu el la maşină, dar era la vreo două mile
depărtare.

M-am uitat la piciorul
lui şi am văzut o urmă foarte mare unde îşi înfipsese şarpele ambii dinţi.
Fratele lui mergea încă cu un inel sub picioare pentru că fusese muşcat tot de
un şarpe cu clopoţei la nici două sute de yarzi (183 metri) depărtare de locul
unde eram noi. Fratele lui nu este creştin şi a stat câteva săptămâni în
spital, iar la câteva luni după ce a fost muşcat, nu era încă bine şi purta sub
picior inelul acela ca să poată merge.

Eu mă uitam la fratele
Evans şi mă gândeam: „Ce să fac, Dumnezeule?” Atunci mi-a venit în minte
versetul care spune: „Chiar dacă vor călca peste şerpi şi peste scorpioni…
nimic nu vă va vătăma.”
(Luca 10.19), aşa că mi-am pus mâinile peste el şi
am zis:

„Tată ceresc, suntem
într-o stare de urgenţă şi Tu eşti Ajutorul veşnic prezent în timp de necaz. Ai
spus că nimic nu îi va vătăma pe cei credincioşi, iar fratele acesta este un
credincios, de aceea, strig după îndurarea Ta.”

Ei bine, fratele a
încetat să mai geamă, iar eu m-am gândit că o face din respect pentru
rugăciunea mea, dar când am terminat, a spus: „Nu mă mai doare!” S-a ridicat,
ne-am întors să pescuim şi am pescuit până la sfârşitul zilei, iar seara pe la
unsprezece aveam deja acei peşti. Atunci a venit şi fratele lui şi i-a povestit
ce s-a întâmplat. Când a auzit, fratele lui care este un necredincios, a zis.
„Welch, este bine să fii religios, dar nu nebun! Du-te imediat la spital
să intri sub tratament, pentru că altfel ajungi ca mine!″

Dar domnul Evans i-a
răspuns: „Frate, aceasta s-a întâmplat dimineaţă la ora zece, iar acum este ora
unsprezece noaptea. Dacă Dumnezeu m-a ţinut fără durere până la ora unsprezece,
cred că El poate să mă ţină până la sfârşit. Este adevărat, domnule Evans?”

Dar, fiindcă vedeau
lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.

(Fapte 4:14).

O, prieteni, El este
încă Dumnezeu! Bărbatul acesta şi familia lui sunt prezenţi la Tabernacol de
fiecare dată când sunt acolo, uneori vin săptămână de săptămână; iar pentru
aceasta conduce o mie cinci sute de mile. Vine vineri şi stă până luni sau
marţi. Are un atelier auto şi călătoreşte de departe ca să asculte Evanghelia.

O, s-ar putea spune
atâtea lucruri, dar este timpul să încep rugăciunea pentru bolnavi! Acum aş
vrea să ne plecăm din nou capetele.

Tată ceresc, mărturia
Evangheliei este aproape. Tu eşti întotdeauna aproape ca să-i ajuţi şi să-i
binecuvântezi pe cei ce au nevoie. Tată, Te rog să-i binecuvântezi şi să-i
ajuţi pe cei ce au nevoie. Aceste mărturii au fost spuse în Lumina Evangheliei,
pentru ca cei care sunt bolnavi şi în nevoi să poată primi ajutor şi
binecuvântările din Evanghelie.

Ajut-o pe doamna
aceasta tânără care suferă acolo în adunare. Cerem ca îndurarea şi harul Tău să
fie peste ea. Îndură-Te, Tată, şi fă ca puterea Ta să fie şi a ei şi împarte-i
şi ei din binecuvântările Tale.

Tată ceresc, Te rugăm
să ne binecuvântezi acum, în timp ce ne vom apropia de Cuvântul Dumnezeului
celui viu, astfel ca marea îndurare şi binecuvântările lui Dumnezeu să vină
peste noi toţi. Toate acestea poartă mărturia că Tu eşti Dumnezeu şi nu Te uiţi
la om, ci eşti cu cei care doresc să fie ajutaţi şi vindecaţi. Dă-ne aceste
binecuvântări, Te rugăm.

În timp ce vom citi
Cuvântul Tău, Te rugăm să-L ungi spre folosul celor care Îl ascultă, fiindcă Te
rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin!

Voi citi din Matei
14.22-27
, pentru că textul meu din seara aceasta este o mărturie.

Îndată după
aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea
Lui de partea cealaltă până va da drumul noroadelor.

După ce a dat
drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage singur la o parte. Se
înnoptase, şi El era singur acolo.

În timpul acesta,
corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.

Când se îngâna
ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.

Când L-au văzut
ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de
frică, au ţipat.

Isus le-a zis
îndată:
„Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!

Fie ca Domnul să-Şi
adauge binecuvântările Sale.

Doamna este foarte
bolnavă? Ce? Aşa cum aţi fost învăţaţi, fiecare staţi liniştiţi, plecaţi-vă
capetele şi rugaţi-vă.

Nu vă temeţi! Fiţi
respectuoşi. O doamnă a leşinat şi este rău. Noi ne-am rugat pentru ea, dar
acum o scot afară să primească puţin aer curat. Credinţa nu cunoaşte teama, aşa
că fiţi plini de respect. În ordine. Dacă nu vă îndoiţi, femeia va fi bine. Să
credeţi.

Acum vom vorbi despre
subiectul: „Nu vă temeţi, Eu sunt!

Trebuie să fi fost pe
la asfinţit când un pescar cu pielea maronie a tras barca din nisip, iar când a
ajuns în apă a sărit în ea şi s-a aşezat lângă fratele său Andrei, pentru că
cei doi erau fraţi şi pescari.

Bărcile de astăzi nu
sunt ca cele de atunci. Astfel, bărcile pe care ei le numeau corăbii erau
diferite de ambarcaţiunile de astăzi. Astăzi, avem motoare cu benzină, diesel
sau propulsie jet, dar în zilele acelea bărcile se deplasau numai prin puterea
vântului sau a braţelor. De multe ori, pe mare erau furtuni puternice, iar
atunci era nevoie de braţe puternice care să ţină acele corăbii la suprafaţă.

Voi, cei de aici ştiţi
ce înseamnă aceasta. Barca nu se poate lua şi pune pe coama valului, fiindcă se
va scufunda. De aceea, trebuie să anticipezi valul şi să ştii cum să-i faci
faţă cu barca ta ca să poţi supravieţui furtunii. Un navigator bun ştie cum să
facă aceasta, iar bărbaţii aceia trebuie să fi fost navigatori buni pentru că
altfel nu ar fi supravieţuit.

Ei aveau vâsle, iar de
o parte trăgea cu ambele mâini un om, în timp ce de partea cealaltă trăgea
altul. Uneori, barca avea şase sau opt vâsle şi se lucra în echipă.

Imediat ce şi-au ocupat
locurile, au băgat vâslele în apă, au tras de ele de două sau de trei ori, apoi
şi-au luat rămas bun de la oamenii de pe mal şi le-au zis: „Rămas bun!”, la fel
ca atunci când avem o adunare frumoasă, iar la despărţire oamenii spun: „Să vă
întoarceţi să ne revedem.”

Este la fel ca atunci
când creştinii sunt adunaţi împreună în părtăşie, într-un acord. Ei au lucruri
în comun. Şi le este greu să se despartă unul de altul.

Poate aţi întâlnit şi
voi oameni în preajma cărora vă place să staţi. Dar sunt şi oameni care deşi
sunt foarte drăguţi, abia poţi sta în prezenţa lor. Vedeţi, voi sunteţi cei
care creaţi o atmosferă în jurul vostru, iar aceasta se vede prin dispoziţia şi
duhul din voi.

Bătrâna mea mamă
sudistă care a plecat la cer cu câteva luni în urmă, obişnuia să spună: „Billy,
păsările de acelaşi fel, zboară împreună.” Aşa este. Deci, ciorile, ulii şi
porumbeii nu pot avea părtăşie împreună pentru că dieta lor este diferită, deci
nu pot mânca aceeaşi mâncare.

La fel este şi cu
creştinii. Ne adunăm împreună pentru că avem lucruri în comun. Ne place să
venim la adunare şi să-l vedem pe păstorul nostru păşind în faţă. Voi îl iubiţi
deoarece ştiţi că el se va ruga şi va onora casa voastră. Prezenţa lui înseamnă
foarte mult pentru voi şi vreţi să vă aduceţi copiii aici astfel încât
binecuvântările păstorului să fie peste ei. Când vă vizitaţi unii pe alţii,
vreţi să citiţi Biblia şi să vă rugaţi împreună pentru că aveţi lucruri în
comun.

O, părtăşia, biserica
ar trebui să fie cel mai glorios lucru! Cu ani în urmă, obişnuiam să cântăm în
Tabernacolul Misionar Baptist din Jeffersonville, unde eram păstor, un cântec
vechi:

Binecuvântată este
legătura ce leagă

Inimile noastre în
dragostea creştină

Părtăşia cu cei ce se
aseamănă

Este ca şi cea de sus.

Când suntem încercaţi

Ne doare înăuntru

Dar în inimi ne dă
bucurie

Şi nădejde că ne vom
revedea iar.

Acest lucru vine din
inimile noastre, fiindcă ne iubim unul pe altul.

Ei s-au întâlnit cu
creştini, cu oameni care aveau aceleaşi gânduri şi au avut părtăşie împreună,
iar când au pornit cu barca pe mare, le făceau cu mâna şi ziceau: „Să veniţi să
ne revedem din nou. Să veniţi să ne spuneţi de această Evanghelie a Vieţii
veşnice. Aduceţi-L şi pe Învăţătorul vostru cu voi!”

Au mai tras de câteva
ori la vâsle în timp ce făceau cu mâna celor de pe ţărm, şi curând micuţul grup
de pe ţărm s-a făcut tot mai mic şi mai mic, până când nu s-au mai văzut deloc.
Soarele a apus deja, iar ei s-aui dus să-şi adune puterile, ştiţi voi, fiindcă
au tras tare. Ei trebuiau să treacă în noaptea aceea micuţa mare a Galileii şi
erau obosiţi de truda din timpul zilei, aşa că au încetat să mai vâslească.

Tânărul Ioan, care cred
că era cel mai tânăr şi a obosit mai repede decât barcagiul voinic, aşa că a
zis: „Fraţilor, să ne oprim puţin din vâslit şi să ne tragem sufletul.” Pot
să-l văd cum şi-a şters sudoarea de pe fruntea acoperită cu părul lui lăţos,
după care şi-a ridicat capul şi a spus: „Aş vrea să aduc o mărturie.”

Vedeţi, întotdeauna
cineva are pe inimă ceva ce ar vrea să spună şi altora. Este ceva, iar atunci
trebuie să pui mărturie, să spui.

Astfel, Ioan a spus
ceva de felul: „Acum putem fi siguri că Omul pe care-L urmăm nu este un proroc
mincinos, aşa cum îl numeşte lumea. El nu este Beelzebul sau ghicitor, aşa cum
spun preoţii noştri, ci este IaHVeH.”

Acum vom intra într-o
adunare de mărturii:

„Noi locuiam jos lângă
Iordan şi îmi amintesc de luna aprilie când înfloreau pomii. Florile umpleau
câmpul, iar eu adunam câte un bucheţel şi îl duceam frumoasei mele mame
evreice. Ea mă legăna în poală să dorm de amiază, acolo pe verandă, şi îmi
spunea poveşti din Biblie. Îmi amintesc multe din ele. Îmi povestea de Iosua,
cum a scos poporul afară, acolo în pustie şi l-a pregătit să treacă Iordanul
chiar în luna aprilie când era mai umflat. Atunci Dumnezeu a ţinut apele pe loc
şi au trecut dincolo pe pământ uscat.

Una mă interesa foarte
mult şi anume, aceea în care mama îmi povestea de ieşirea poporului nostru din
Egipt, ca să ne întoarcem în ţara pe care ne-a dat-o Dumnezeu nouă. Îmi
povestea cum S-a îngrijit Dumnezeu de ei de când au părăsit Egiptul până când
au ajuns în ţara făgăduită, cum Dumnezeu le-a dat tot ce aveau nevoie şi cum le
trimitea în fiecare noapte mană de sus, pâine din cer. Astfel, tot ce trebuia
să facă poporul nostru era să adune acea pâine şi s-o mănânce de-a lungul
zilei.

Aceasta m-a mirat ca şi
copil şi am întrebat-o pe mama: „Cum a obţinut Dumnezeu pâinea aceea? A avut un
cer plin cu cuptoare şi o echipă întreagă a copt pâini şi apoi i-a trimis pe
îngeri s-o aducă jos şi s-o pună pe pământ pentru copiii Lui?”

„Nu, micuţul meu”, a
răspuns mama. „Tu nu înţelegi. Eşti prea mic. Dumnezeu nu trebuie să aibă
cuptoare pentru că El este Creatorul. El creează pâinea chiar în aer şi o lasă
jos pe pământ. Aşa Şi-a hrănit poporul.”

Fraţilor, astăzi când
L-am văzut că a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti şi a hrănit cinci mii de
oameni, am ştiut că avea legătură cu IaHVeH, fiindcă El a creat pâinea. Am
ştiut că trebuia să fie Acelaşi Creator care a creat pâinea în pustie.”

Băiatul acela îşi
pusese mâncarea pentru şcoală…

Aş vrea să le spun ceva
acestor băieţi. Vedeţi voi, băieţelul acela avea pacheţel pentru pauză. Nu erau
decât cinci pâini micuţe şi doi peşti.

Cât timp erau în mâna
băieţelului nu însemnau nimic, fiindcă erau doar hrană pentru el. Dar când i-a
dat lui Isus puţinul pe care-l avea, ce a făcut El? A hrănit cinci mii de
oameni.

Pot să-l aud pe tânărul
Ioan cum a continuat:

„Ştiţi ce am făcut? Am
urcat în spatele unei stânci şi L-am văzut cum a luat acea pâine, a frânt-o şi
a pus-o în coş. Am observat fiecare mişcare pe care a făcut-o, privind peste
umărul lui, iar când Şi-a tras mâna înapoi, acolo era o pâinică întreagă, pe
care a rupt-o şi a pus-o înapoi.”

Prieteni, aş vrea să vă
întreb, ce fel de atomi a eliberat El acolo? Nu grâu care să crească şi în cele
din urmă să facă pâine, ci era deja pâine gata făcută. Nu un peşte care trebuia
omorât şi fript, ci era deja fript. Cum a făcut aceasta?

Aceasta arată că dacă
vrem să-i dăm Lui puţinul pe care-l avem… Luaţi credinţa pe care o aveţi,
veniţi în seara aceasta aici, puneţi-o în mâna Lui, cereţi vindecarea şi
mergeţi cu ea. Apoi, vedeţi ce se va întâmpla.

Ioan a continuat:

„Când am văzut aceasta,
am fost convins că El era IaHVeH. Când m-am uitat la El şi L-am văzut cum
stătea acolo cât se poate de liniştit la tot ce se întâmpla în jur, pentru mine
arăta chiar ca IaHVeH în timp ce împărţea pâinea aceea la mulţimea flămândă.
Acest lucru m-a hotărât să cred că El era IaHVeH; că El nu era doar un om, nu
era doar un proroc, ci era Fiul lui Dumnezeu. El este Cortul în care locuieşte
IaHVeH, fiindcă a creat acea pâine.”

Simon, care ştia şi el
câte ceva din lucrurile acestea, s-a ridicat şi a spus:

„Aceasta-i foarte bine,
Ioane, însă ce m-a frământat pe mine atunci când a venit Andrei şi mi-a spus că
acolo era un proroc… Nu îmi venea să cred, dar mi-am amintit că tata mi-a
spus că atunci când va veni Mesia, El va fi un Proroc. Apoi, când m-am dus acolo
cu Andrei şi L-am privit în faţă, El S-a uitat la mine şi mi-a spus: „Numele
tău este Simon şi eşti fiul lui Iona.” Lucrul acesta a fost hotărâtor pentru
mine. Atunci am ştiut că era El, fiindcă timp de patru sute de ani noi nu am
avut nici un proroc şi iată că acum a venit în scenă! Am ştiut că era timpul şi
că El trebuia să fie Acela!”

Amintiţi-vă că Isus nu
a făcut-o de patru sau de cinci ori, ci a făcut-o o dată, iar acest lucru a
fost hotărâtor. Ei erau gata, au ştiut că era El.

Poate că atunci s-a ridicat
Filip şi a spus:

„Eu am fost acolo,
Simone, şi chiar dacă minunea nu a fost făcută pentru mine, ci pentru tine, am
crezut şi am fost atât de convins încât am alergat după deal şi l-am adus acolo
şi pe prietenul meu, Natanael.

   Când m-am dus după el, i-am povestit ce s-a
întâmplat, ce ţi-a spus ţie şi că am ştiut că acela era semnul lui Hristos,
pentru că aceasta spune Scriptura că trebuie să facă. Apoi, când am ajuns în
prezenţa Lui, El S-a uitat la tine, Natanael, şi a spus: „Iată un israelit
adevărat în care nu este vicleşug.”
, iar tu ai zis: „Rabi, de unde mă
cunoşti?”
Şi El ţi-a zis: „Te-am văzut înainte să te cheme Filip, când
erai sub smochin.”

Atunci s-a ridicat şi
Natanael şi a spus:

„Aceasta a fost totul
pentru mine! Am căzut la picioarele Lui. Era prezent şi preotul meu şi mi-a
aruncat o privire urâtă, dar nu mi-a păsat de el fiindcă m-am uitat în Biblie
şi am văzut că Acela era chiar Mesia. Astfel, am căzut la picioarele Lui şi am
spus: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel.”

O, nu aţi vrea să fi
fost într-o astfel de adunare de mărturii în acea barcă? Poate Natanael a
început să sară şi să-L laude pe Domnul, iar unul dintre ei i-a zis: „Stai jos
că se clatină barca!”

Ştiţi, este ceva
deosebit când începi să spui despre bunătatea lui Dumnezeu, devii emoţionat,
agitat, ştiţi voi.

Cineva spune: „Eu nu
cred în religia emoţională!” Atunci ar fi bine să îngropi ce ai! Aşa este. Dacă
religia ta nu are nici o emoţie în ea, ar fi bine s-o îngropi. Aşa este.

Cred că corabia s-a clătinat
destul de tare când au început să aducă mărturii toţi. Probabil că Andrei este
cel care nu s-a mai putut abţine şi a spus:

„Un moment, fraţilor!
Ne amintim cu toţii ziua aceea când am fost în Sihar, iar El ne-a trimis în
cetate să cumpărăm de ale gurii şi a vrut să fie lăsat singur. El ne-a spus că
trebuie să treacă prin Samaria fiindcă Tatăl L-a trimis acolo, iar noi ne
întrebam de ce trebuia să rămână singur.

Apoi, când ne-am întors
printre acele tufişuri, L-am auzit vorbind cu cineva. Era o femeie cu renume
rău, iar El vorbea cu ea. Este foarte neobişnuit ca un om onorabil să stea de
vorbă cu o astfel de femeie, aşa că ne-am strecurat pe după tufişuri ca să
auzim ce-i spunea. Noi am zis: „Să auziţi numai ce-i spune! Precis îi va arăta
locul ei şi-i va da o lecţie bună!”

Pe când ne pregăteam să
auzim o mustrare aspră, El i-a zis: „Dă-Mi să beau!” Ni s-a părut ciudat ca
Învăţătorul nostru să Se asocieze cu o astfel de persoană. Vă amintiţi cât de
miraţi ne uitam unii la alţii în timp ce aşteptam după tufişuri să vedem ce-i
va mai spune.?

Discuţia cu ea a
continuat şi au vorbit despre religie. Apoi, El i-a spus: „Du-te şi adu-l pe
bărbatul tău aici.”,
la care femeia a răspuns: „Nu am bărbat.”

Vă amintiţi ce ne
gândeam cu toţii? Că Învăţătorul nostru a fost prins într-o cursă. Am rămas
fără grai cu toţii când Învăţătorul nostru i-a spus că avea bărbat, iar ea a
negat şi a spus: „Nu am bărbat.” Ne-am uitat uimiţi unul la altul şi nu am mai
avut stare.”

Aceasta este problema
cu biserica de astăzi: Nu are stare un minut. Vedeţi?

„Ne uitam la
Învăţătorul nostru cum stătea modest, cu capul plecat, după care s-a uitat la
ea şi i-a zis: „Bine ai zis, femeie. Ai spus adevărul.” Ne-am mirat cu toţii,
fiindcă acum pescuia într-un alt fel. Adică, mai întâi i-a spus: „Ai bărbat!”,
iar când femeia I-a spus: „Nu am bărbat.”, El a admis că ea a spus
adevărul.  Vă amintiţi cum ne-am simţit,
fraţilor?”

„Da, ne amintim”, au
răspuns ceilalţi. „Staţi liniştiţi şi nu mai clătinaţi barca pentru că acum
suntem în larg.”

Toţi erau emoţionaţi şi
au spus: „Da, ne amintim cum au stat de vorbă.”

„Vă amintiţi ce a spus
mai departe? „Ai spus adevărul, pentru că ai avut cinci bărbaţi şi cel cu care
trăieşti acum, nu este bărbatul tău.” Toţi am aşteptat să auzim ce va spune
femeia, iar atunci am văzut cum chipul ei s-a luminat, ochii i-au scânteiat şi
în ea s-a aprins Ceva, aşa că a spus: „Doamne, văd că eşti proroc.” Noi ne-am
mirat că o samariteancă prostituată avea astfel de cunoştinţe, că ştia că acest
Om era un Proroc.

Discuţia a continuat,
iar ea a zis: „Noi ştim că atunci când va veni Mesia, El ne va spune aceste
lucruri, dar Tu cine eşti? Şi El i-a răspuns: „Eu, Cel ce îţi vorbeşte, sunt
El.”

Atunci nu am mai putut
să stăm liniştiţi. Eram atât de bucuroşi să vedem că Învăţătorul nostru avea
dreptate şi că prorociile Lui erau adevărate. Am început să facem gălăgie şi am
alergat în faţa Lui, în timp ce femeia şi-a lăsat vasul cu apă jos şi a alergat
în cetate. Vă amintiţi cum au ieşit toţi oamenii din cetate!”

De fapt, femeia aceea
nu avea voie să facă lucrul acela. Dacă cunoaşteţi obiceiurile din Răsărit,
ştiţi că nimeni nu ar asculta o astfel de femeie pentru că era o femeie cu
renume rău. Nimeni nu i-ar da atenţie. Ea s-a dus să ia apă la ora unsprezece
pentru că nu avea voie să umble pe stradă cu femeile decente.

Dar când s-a întâlnit
cu Isus şi a băut din Fântâna aceea, cineva avea s-o asculte fie că era legal
sau nu.

La fel este şi acum.
Dacă cineva bea din Fântâna aceea, va fi cineva care să-l asculte. Aceasta este
tot. Chiar dacă biserica îţi va spune să stai jos sau nu, se va întâmpla ceva.

Fraţilor, mă gândesc la
toate denominaţiunile noastre. Eu sunt în totul de acord cu ceea ce a spus
Hudson Taylor, marele misionar din India, când a fost salvat tânărul acela
chinez.

Tânărul a venit la el
şi i-a spus:

„Domnule Taylor,
trebuie să urmez cei patru ani de psihologie şi am atâţia ani de colegiu.”

Dar domnul Taylor i-a
răspuns:

„Nu lăsa o lumânare să
ardă când este numai pe jumătate, ci las-o să ardă cât timp poate să dea
lumină.” Aşa este.

Problema este că
astăzi, când un tânăr primeşte chemarea lui Dumnezeu în inima lui şi este
umplut cu Duhul Sfânt, se duce în aceste cimitire, scuzaţi-mă, în aceste
seminarii, în aceste frigidere şi pierde tot ceea ce a pus Dumnezeu în el. Aşa
este.

Eu nu sunt de acord cu
aceste şcoli mari de teologie care se ridică astăzi. Noi vorbim de venirea
Domnului, dar ridicăm şcoli mari şi clădiri. Păi, faptele noastre vorbesc mai
tare decât cuvintele noastre! Cum putem să punem bază pe aceste clădiri mari şi
pe aceste şcoli, apoi să spunem că vine Domnul?

Eu vă spun ceva: Dă-i
drumul cât timp Dumnezeu aprinde lumânarea, iar dacă nu ştii prea multe,
spune-le oamenilor cum s-a aprins. Aceasta-i tot. Apoi, ei vor spune mai
departe altuia şi astfel se vor aprinde şi alte lumânări. Aceasta ne trebuie!
În loc de mai multă teologie, avem nevoie de aprinderea lumânării. Spuneţi cum
s-a aprins, fiindcă aceasta este tot ce aveţi de spus. Nu încercaţi să
predicaţi, ci spuneţi numai cum s-a aprins. Spuneţi: „Am fost umplut cu Ceva
care arde înăuntrul meu!” Aceasta-i tot.

Spune de timpul în care
s-a aprins şi cum s-a aprins şi va răspândi Lumină în timp ce arde. Aceasta va
aprinde o altă lumină, iar aceea va spune mai departe cum s-a aprins ea şi tot
aşa, iar după un timp, dacă vom vorbi la cât mai mulţi, va fi tot mai multă
Lumină aici.

Femeia aceea nu a putut
să se abţină şi a trebuit să fugă în cetate, iar mărturia ei a fost atât de
puternică încât nu a putut fi ignorată, aşa că oamenii au ieşit afară. Biblia
spune că poporul din Sihar a crezut în Isus din pricina mărturiei acelei femei
care a spus ce i s-a făcut.

Andrei a continuat:

„Vă amintiţi, fraţilor,
cât ne-am minunat de samaritenii aceia… Ei aveau o fântână pe bucata aceea de
pământ pe care Iacov a dat-o fiului lui Iosif, iar femeia aceea din Samaria, o
necurată pentru noi, L-a recunoscut într-o clipă. Cu siguranţă că în căsuţa ei
micuţă avea nişte suluri ale lui Dumnezeu din care citea despre Dumnezeu şi
ştia că El Se va arăta într-un chip… Noi toţi am fost foarte uimiţi.”

Îmi imaginez că barca a
început să se clatine din nou din cauză că ei striga, se bucurau şi Îl lăudau
pe Dumnezeu.

Cred că Petru a spus la
un moment dat: „Fraţilor, nu mai faceţi aşa gălăgie mare pentru că acolo în
adâncuri sunt o mulţime de demoni.”, dar Matei a zis:

„Credeţi că am de gând
să tac? Păi, daţi-mi voie să vă spun ceva! Vă amintiţi dimineaţa aceea când
ne-am dus înaintea Lui ca să aranjăm o adunare în Ierihon?”

„O, da”, a răspuns
Luca, „îmi amintesc.”

„Acolo am întâlnit un
om de afaceri care se numea Zacheu, un tip mărunţel. Vă amintiţi cât era de
neatent şi cât de arogant părea cu nasul lui încovoiat!…

…Vă amintiţi că avea
o soţie credincioasă care se numea Rebeca şi pentru care Isus a făcut un lucru
mare. Ea a zis: „Mă voi ruga pentru Zacheu.” Noi am crezut că dacă vom mânca la
restaurantul lui, nu ne va lua mult, dar când a aflat că suntem ucenicii Lui,
ne-a făcut să plătim dublu şi ne-a spus să plecăm de acolo cu astfel de
lucruri, pentru că era prieten cu rabinul Cutare.

Rebeca s-a rugat toată
noaptea pentru că Isus urma să viziteze cetatea lor şi ar fi vrut să ajungă în
prezenţa Lui. Ea i-a povestit soţului ei de Isus şi i-a spus că era Prorocul
despre care a vorbit Moise, dar, o, cât de arogant era el! Toată nădejdea lui
erau banii şi nu-i păsa de Isus din Nazaret. Dar vă amintiţi că Rebeca ne-a
spus că s-a rugat pentru el toată noaptea? Rugăciunea schimbă lucrurile.”

Aşa este, prieteni. Să
ştiţi că rugăciunea schimbă hotărârea lui Dumnezeu. Odată, Dumnezeu a trimis un
proroc la cineva şi i-a spus: „Pune-ţi casa în rânduială pentru că vei muri.”
Atunci, el s-a întors cu faţa la perete şi s-a rugat fierbinte zicând: „Doamne,
Te rog să mă asculţi pentru că am umblat înaintea Ta cu inimă curată. Mai am
nevoie de încă cincisprezece ani.” Se pare că Dumnezeu i-a răspuns imediat
celui mai mare om din ţară, împăratului, dar i-a vorbit lui Isaia şi i-a spus:
„Du-te înapoi şi spune-i că am să-i cruţ viaţa.”

Vă puteţi imagina cât
i-a fost de greu acelui profet să meargă la omul care odinioară fusese un mare
soldat?

„O, mare proroc, ce va
fi cu împăratul nostru?”

„Aşa vorbeşte Domnul,
va muri!”

S-a dus înaintea
oamenilor adunaţi la porţi şi ei l-au întrebat:

„Prorocule, ce este cu
împăratul nostru?”

„Aşa vorbeşte Domnul,
va muri!”

O, cum au început să
plângă toţi când au auzit: „Aşa vorbeşte Domnul, va muri!” Dar după câteva
minute, iată-l venind înapoi şi spunând: „Aşa vorbeşte Domnul: el va trăi!” De
ce? Pentru că rugăciunea a schimbat lucrurile.

…După ce Rebeca s-a
rugat toată noaptea, dimineaţa el s-a trezit, s-a dichisit, şi-a pieptănat
barba, şi-a pus haina cea mai bună şi s-a pregătit să meargă în oraş. Rebeca
l-a urmărit cu coada ochiului şi s-a gândit: „O, Îţi mulţumesc, Doamne! Totul
va fi bine.”

Apoi l-a întrebat:

„Unde mergi în
dimineaţa aceasta, iubitul meu soţ?”

„O, mă duc să iau o
gură de aer”, a răspuns el.

Apoi, s-a dus la poartă
şi a văzut că nu putea vedea de acolo pentru că erau prea mulţi oameni, iar el
era prea scund. Astfel, s-a dus, a luat un tomberon de gunoi, i-a pus capacul,
s-a urcat pe el şi s-a căţărat într-un copac gândindu-se: „Ştiu că El va veni
pe strada Gloriei şi apoi pe strada Aleluia!” Vedeţi, El face întotdeauna aşa.
„În felul acesta, am să-L văd când ajunge la colţ. Este un loc bun ca să-L pot
vedea.”

„Vă amintiţi, fraţilor,
cum ne-a povestit Zacheu despre aceasta?”

„Da, ne amintim.”

„Spunea că s-a căţărat
în copac gândindu-se că fiind prea mic, nu putea să-L vadă când El avea să
treacă pe acolo, dar „dacă mă urc în copacul acesta, sunt deasupra tuturor. De
aici am să-L pot vedea când va trece şi am să-I spun ce gândesc despre El.”

Şi ştiţi ce s-a mai
gândit? S-a gândit că Rebeca i-a spus că El era un Proroc, iar dacă era
într-adevăr Proroc, s-ar putea uita în sus şi să-l vadă, iar atunci s-ar simţi
jenat. Astfel, şi-a zis: „Mă voi ascunde bine şi nu mă va mai vedea.” A început
să tragă frunzele în jurul lui şi s-a camuflat cât a putut de bine. Apoi, s-a
aşezat pe o creangă şi a început să se cureţe de aşchii şi de frunze.”

Să ştiţi că atunci când
vrei să-L vezi pe Isus faci lucruri ridicole. Nimic nu va sta în calea ta. Te
vor numi holly-roller sau altfel, dar dacă ai gândul îndreptat spre Isus, Îl
vei vedea.

„Zacheu stătea pe
creangă aşa, bine camuflat de frunze şi şi-a lăsat doar o fereastră micuţă,
astfel încât să nu poată fi văzut de nimeni. A privit în jur şi era liniştit că
nu putea fi văzut.

După un timp s-a auzit
un zgomot. Nu este ciudat că atunci când este Isus în jur este mult zgomot?
Deci, L-a văzut venind, aşa că a ridicat frunzele din faţă şi L-a privit. Avea
ceva ce Îl făcea deosebit, nu era ca ceilalţi oameni. L-a văzut pe pescarul
acela puternic zicând: „Faţi-vă la o parte, fraţilor. Nu veniţi aşa aproape de
El pentru că este obosit, a predicat aproape toată noaptea. Îmi pare rău.”

Vă amintiţi ce a spus
atunci Zacheu? Spunea că şi-a lăsat capul în jos când L-a văzut. El a ajuns sub
pom şi s-a oprit. Apoi a privit în sus şi a zis: „Zacheu, coboară-te din pom
pentru că în seara aceasta voi cina cu tine.”

Vă amintiţi ce a spus
Zacheu? „Lucrul acela a fost hotărâtor. De unde a ştiut cine sunt? De unde a
ştiut că eram în pom?”

Zacheu, să ştii că în
seara aceasta El ştie unde eşti şi după ce frunze te ascunzi. Exact.

Haideţi să auzim şi
mărturia lui Marcu, apoi vom încheia.

„Ascultaţi! Vă amintiţi
ce a spus Bartimeu? El stătea acolo în fiecare dimineaţă, fără nici o nădejde,
dar atunci a auzit un zgomot care venea dinspre cetate. În timp ce stătea
acolo, el se gândea: „Dacă aş fi trăit în vremea prorocilor, chiar pe strada
aceasta ar fi trecut Ilie şi Elisei în timp ce mergeau spre Iordan. Dacă aş fi
trăit atunci, aş fi alergat înaintea lor, m-aş fi aruncat la pământ şi aş fi
spus: „O, oameni mari ai lui Dumnezeu, rugaţi-vă pentru mine să-mi recapăt
vederea.” Dar, vai, preoţii mi-au spus că zilele minunilor au trecut! Când mă
gândesc că la câteva sute de metri de aici, se plimba într-o după-amiază marele
luptător Iosua! Şi dintr-o dată, a văzut un Om care i s-a pus în cale cu sabia
scoasă. Atunci, Iosua şi-a scos şi el sabia şi s-a apropiat.

Omul acela Şi-a scos
sabia, iar din ea au ieşit fulgere şi i-a spus lui Iosua: „Eu sunt Căpetenia
oştirii Domnului!” Atunci, marele luptător Iosua, şi-a scos coiful, a lăsat
sabia jos şi a căzut la picioarele Lui. Aceasta s-a întâmplat la 140-180 metri
depărtare de locul unde stau eu.”

Dar el nu ştia că
aceeaşi Căpetenie era chiar atunci pe drum şi se apropia de el. Puţini sunt cei
care ştiu că aceeaşi Căpetenie este chiar în seara aceasta în această
clădire.  Dacă nu este aşa, înseamnă că
Biblia nu este o călăuză bună, fiindcă El a spus că „Oriunde sunt doi sau
trei adunaţi în Numele Meu, Eu voi fi în mijlocul lor.”
(Matei 18.20).

Acum, Marcu va pune
mărturie despre ceea ce i-ar fi spus:

„Deodată s-a auzit o
gălăgie mare şi cineva a întrebat: „Cine trece?” Unii spuneau una, alţii
spuneau alta, dar cel mai tare l-am auzit pe preot strigând: „Înţeleg că ai
înviat morţi! Învie-i şi pe aceştia de aici, fiindcă avem un cimitir plin!”

Să ştiţi că diavolul
acesta bătrân nu a murit încă. Nu, domnilor. Este acelaşi care I-a pus o cârpă
peste ochi, L-a lovit şi a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, fă o minune! Să
Te vedem că faci o minune!” Dar Dumnezeu nu face spectacol pentru nimeni.

Isus a spus: „Eu am
venit să fac voia Lui şi nu fac nimic decât dacă Îmi spune El s-o fac.”
(Matei
5.19 – parafrazare).

„Astfel, bătrânul
Bartimeu a fost împins de mulţime înapoi. 
Unii, care erau pentru El spuneau: „Osana Prorocului care vine în Numele
Domnului!”, în timp ce alţii spuneau: „Ce făţarnic! Să plece de aici!”

Întotdeauna acolo unde
este El este o mulţime amestecată.

Dacă aţi fost vreodată
în Ierihon şi aţi văzut locul unde stătea bătrânul Bartimeu, Isus era la vreo
două sute de yarzi depărtare de el.

 Mulţimea arunca cu fructe stricate şi îşi
băteau joc de El, dar faţa Lui scumpă era îndreptată spre Calvar, fiindcă urma
să fie Jertfa pentru lume. întreaga povară a păcatului era asupra Lui. Dumnezeu
a pus asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor, dar El mergea mai departe fără
să dea atenţie la ceea ce strigau ei, pentru că a făcut ceea ce I-a spus Tatăl
să facă şi aceasta era tot. Pe când urma să iasă din cetate, orbul Bartimeu a
început să strige: „Cine este? Ce este cu gălăgia aceasta? Cine este Acesta?”

Cineva l-a împins şi
i-a zis: „Mai taci din gură, amărâtule!”, iar orbul a căzut cu hainele lui
zdrenţoase în praful drumului. Acolo trebuie să fi fost o creştină drăguţă care
credea în Domnul Isus. Ea nu a putut suporta să vadă cum era împins bietul orb.
Slujitorii lui Hristos sunt întotdeauna buni. Astfel, femeia aceasta s-a dus
probabil la Bartimeu şi i-a zis:

„Te pot ajuta,
domnule?”

„Da, doamnă. Te rog
să-mi spui ce-i cu gălăgia aceasta.”

„O, eşti străin aici?”

„Nu, aici am crescut”,
a răspuns orbul.

„Păi, Acesta este Isus
din Nazaret, prorocul din Galileea.”

„Nu înţeleg.”

„Tu nu cunoşti
Scripturile?”

„Ba da.”

„Deci, ştii că Se va
ridica acest Isus din Nazaret, Prorocul despre care a vorbit Moise şi va trece
pe aici. Acesta este El.”

Atunci Bartimeu s-a
gândit: „El este prea departe ca să mă audă între atâţia oameni. Dar dacă este
Dumnezeu, dacă este Fiul lui David, încă pot să-L ating.” Apoi, a căzut în
genunchi şi a strigat: „O, Dumnezeule, ascultă-mă! Tu, Fiul lui David, ai milă
de mine!”

El nu l-a auzit cu
urechile fireşti, dar credinţa acelui orb L-a oprit pe Isus. Mi-ar plăcea să
predic odată despre aceasta. Şi Isus a stat pe loc, aşa-i?

A stat pe loc. ce era
aceasta? Credinţa orbului L-a oprit şi L-a adus la el. O, ce adunare de
mărturii! Atunci trebuie să se fi uitat în jur şi au văzut că era târziu, aşa
că au zis: „Fraţilor, mai bine să tragem la ţărm!” şi au început să vâslească
din nou.

Şi ştiţi ceva? Diavolul
s-a uitat peste deal, i-a văzut şi a zis: Iată că au plecat singuri, fără El,
aşa că acesta este momentul potrivit pentru mine!”

Eu spun aceasta cu
dragoste, fraţilor! Mă întreb dacă nu este aceeaşi situaţie şi în seara
aceasta. De când a început trezirea, biserica a prosperat, am ridicat clădiri
noi, am făcut programe mari, am făcut tot ce era mare şi am început să concurăm
cu luteranii, cu metodiştii şi cu catolicii, şi să câştigăm tot mai mulţi
membri. Dar mă întreb dacă nu cumva în avântul programelor noastre nu am mers
mai departe fără El?

Ei erau atât de
entuziasmaţi, dar s-au dus fără El şi atunci este ocazia diavolului să se ia de
om. Astfel, a venit în jos cu toată puterea şi a spus: „Sunt fără El, aşa că am
să-i scufund în mare!” Şi a început să sufle peste ei.

A început să sufle din
nou: „Zilele minunilor au trecut. Totul este numai nişte emoţii, este numai
fanatism, este aceasta şi cealaltă.”, aşa că micuţa barcă a început să se
clatine foarte tare, vâslele s-au rupt, catargul s-a rupt şi se părea că nu mai
exista nici o şansă să fie salvaţi.

Dar ştiţi ceva? Ştiţi
ce a făcut El când i-a trimis departe? A urcat pe cel mai înalt munte de acolo.
Cu cât urci mai sus cu atât vezi mai bine, aşa că a urcat sus pe munte ca să-i
poată observa.

Când a murit la Calvar,
i-a însărcinat pe ucenicii Lui să meargă în toată lumea şi „aceste semne îi
vor însoţi pe cei ce cred.”
 El a
urcat pe Calvar să treacă de soare, de lună şi de stele, a trecut de Calea
Lactee şi S-a dus până a trecut de ceruri. Biblia spune că El stă deasupra
cerurilor şi priveşte în jos la cer. El a ajuns acolo, aşa că poate să vadă
întregul Univers. Privirea Lui vede şi o vrabie, deci ştiu că El veghează şi în
seara aceasta.

Nu contează cât suntem
de îngrijoraţi, câte vâsle sunt rupte, câte şanse au mai rămas, pentru că El
veghează: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”
(Evrei 13.5).

În acel timp de criză,
când trezirea era gata, când barca era clătinată şi nu mai era nici o şansă,
iată-L venind la ei umblând pe mare. Ciudat… să umbli pe apă. Dar iată că ei
s-au temut de Singurul care putea să-i ajute. Părea înfricoşător, părea o
nălucă, iar ei au început să strige de frică.

La fel este şi astăzi.
Singurul lucru care ne poate salva este Biblia, făgăduinţa lui Dumnezeu, Duhul
Sfânt cu noi. Părea înfricoşător pentru oameni, aşa că strigau de frică, dar
atunci au auzit un Glas dulce şi calm care le-a spus: „Nu vă temeţi, Eu
sunt.”

Cred că dacă ar putea
păşi în seara aceasta în adunarea de aici şi ar face minunile Lui, voi v-aţi
mira de ceea ce se petrece… şi aţi zice: „Cine face aceasta? Ce fel de truc
este acesta? Este telepatie? Ce este?”

Dar El v-ar spune: „Nu
vă temeţi, ci bucuraţi-vă pentru că Eu sunt!”, împlinind ceea ce a făgăduit că
va face. Însă ei s-au temut şi s-au înspăimântat chiar de lucrul care îi putea
ajuta.

Astăzi este la fel. Ei
se tem să-L apuce pe Duhul Sfânt; se tem să creadă Mesajul lui Dumnezeu, se tem
să-L creadă pe Duhul Sfânt când Îl văd lucrând printre ei şi spun: „Nu ştiu
dacă este pentru mine sau nu!” Este pentru oricine vrea. Vindecarea este pentru
toţi. Mântuirea este pentru oricine vrea să vină, pentru oricine.

Nu vă temeţi, Eu
sunt!”
Este Hristos. El nu este mort, ci trăieşte de-a pururi şi are cheile
morţii şi ale iadului. Nimic nu ne poate face rău, credeţi aceasta? Dumnezeu
rămâne Dumnezeu. dacă El a fost Dumnezeu, rămâne Dumnezeu. credeţi aceasta?
Amin.

În fiecare seară v-am
ţinut foarte târziu, dar astăzi nu voi mai face aceasta. Câţi de aici nu au
număr de rugăciune şi nu mă cunosc sau ştiu că nu-i cunosc, şi vor să spună:
„Eu cred că Mesajul că Isus Hristos este în mijlocul nostru, este adevărat.”
Ridicaţi mâna oriunde sunteţi.

Fie ca Dumnezeul
cerurilor să vină şi să umble pe marea agitată când vă întrebaţi: „Cum voi
obţine un număr de rugăciune? Cum se va ruga pentru mine?”

Eu pot să mă rog pentru
voi şi pot să-mi pun mâinile şi fraţii să se roage. Noi suntem oameni, dar nu
oamenii trebuie să fie atinşi. Noi suntem nişte oameni care simt cu voi, dar
Cel pe care trebuie să-L atingeţi este El. pe El trebuie să-L atingeţi! Iar
dacă cineva a putut să-L atingă pe El, cu siguranţă poţi s-o faci şi tu, pentru
că El poate fi atins.

Biblia spune că El este
Acelaşi ieri, azi şi în veci; că El este Marele Preot care poate fi atins chiar
acum prin simţirea neputinţelor noastre. Ei bine, dacă El este Acelaşi Mare
Preot, trebuie să lucreze la fel ca în zilele acelea când a fost atins de
cineva prin credinţă.

În ziua aceea când a
fost atins de femeia cu scurgerea de sânge, mulţi s-au apropiat de El şi L-au
îmbrăţişat zicând: „Rabi, ne bucurăm să Te vedem!” şi aşa mai departe, şi
totuşi, El S-a oprit şi a spus: „Cineva M-a atins.”

Atunci, Petru L-a
mustrat zicând: „Învăţătorule, cum poţi să întrebi cine Te-a atins când toţi au
braţele întinse spre Tine?”

„Da,” a răspuns El,
„dar aceasta a fost o altfel de atingere pentru că am slăbit, din Mine a ieşit
o putere.” Apoi, S-a uitat prin mulţime şi a găsit-o pe femeia aceea. Ce i-a
spus despre scurgerea ei de sânge? „Credinţa ta te-a mântuit.”, iar dacă
Acesta a fost Isus ieri, El trebuie să fie Acelaşi şi astăzi.

Vreau să-ţi spun ceva,
frate şi soră. Tu nu Îl vei vedea pe Isus în trup până când nu va veni după
Biserica Lui, dar tot ce era Dumnezeu a fost turnat în Isus şi tot ce era Isus,
a turnat în Biserică. El este Acelaşi, El este în Biserică, în credincioşi.

Aşa cum am spus şi
aseară, dacă ar veni aici un om cu urme de cuie în mâini şi cu urme de spini pe
cap, acela ar putea fi un înşelător, dar când vedeţi Viaţa lui Isus Însuşi
producând… El a spus: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care
le fac Eu; ba încă mai multe, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Oamenii cred că cei ce
deţin aceste daruri, predicatorii, trebuie să fie oameni mari, preoţi,
învăţaţi. Eu l-am primit pe primul şi am citit în istorie că Dumnezeu a folosit
aşa ceva. El mi-a spus unde este şi ce s-a întâmplat. Vedeţi? Dumnezeu ia
întotdeauna pe un nimeni ca să-Şi arate slava Lui în nimic.

Priviţi ce a ales El ca
să Se manifeste pe Sine: pescari, oameni necărturari şi neştiutori. Poate îmi
veţi spune despre Pavel. Pavel a spus că a trebuit să uite tot ce a ştiut ca
să-L cunoască pe Hristos. El le-a spus corintenilor: „Eu nu am venit la voi
cu cuvinte meşteşugite şi cu învăţătură înaltă, ca şi cei educaţi, pentru ca
credinţa voastră să nu fie zidită pe aşa ceva. Ci am venit cu puterea Duhului,
ca credinţa voastră să fie în Hristos, în Duhul.”
(1Corinteni 2.1-5 –
parafrazare).

Dumnezeu ia oameni care
doresc ca El să Se manifeste. Aceasta Îl face Dumnezeu. Nu este omul acela, ci
este Dumnezeu care lucrează prin cineva care nu înseamnă nimic şi dovedeşte că
El este Dumnezeu. Dacă omul acela ar fi ceva, ai fi tentat să priveşti la el,
dar dacă omul este un nimic, atunci Dumnezeu este totul. În cazul acesta nu
poate fi nimic altceva decât Dumnezeu împlinind făgăduinţa Sa. Noi ştim
aceasta.

Opreşte-te puţin,
prietene şi scutură-ţi memoria. Suflă jos praful de pe făgăduinţele lui Dumnezeu
ca să vezi că aceste lucruri au fost făgăduite pentru timpul din urmă. Acum, El
Se arată printre oamenii Lui şi în seara aceasta este aici, dar indiferent cât
de mult mă unge pe mine, trebuie să vă ungă şi pe voi fiindcă este credinţa
voastră, nu a mea. Credinţa voastră face aceste lucruri, nu credinţa mea. Eu
sunt doar un instrument şi la fel eşti şi tu…

Dacă aceasta a lovit pe
cineva cu număr de rugăciune, să ştiţi că nu am vrut, dar aş vrea să vă spun
ceva. Mulţi de aici… nu văd pe niciunul din cei pe care i-am prezentat…

I-am omis  pe fratele şi sora Dauch care stau aici şi
care vin tocmai din Ohio. Dacă aş fi avut timp, aş fi adus şi mărturia lor, cum
un om de nouăzeci de ani a înfruntat toate lucrurile şi ne-a urmat oriunde
ne-am dus, pentru că a crezut. Dar înafară de fratele şi sora Dauch mai sunt şi
fratele şi sora Simpson.

Apoi, Sothmann şi cei
de acolo din spate, fratele Robertson. Nu ştiu numele preşedintelui, l-am
auzit, dar nu îmi amintesc cum se numeşte.

Astăzi am mers cu fiul
meu mai mic, Joseph, pe malul mării, iar acolo i-am zis: „Joseph, du-te şi
joacă-te pentru că eu merg puţin mai încolo.” 
După ce m-am îndepărtat puţin, am zis: „Dumnezeule, poartă-i de grijă
băiatului meu ca să nu intre în valuri”, apoi m-am dus să vorbesc cu El.

Mie nu-mi place să mă
izolez, dar nu poţi fi şi un slujitor al lui Dumnezeu şi un slujitor public. Nu
poţi merge la distracţii şi la alte lucruri de felul acesta, apoi să aştepţi
să… Tu trebuie să rămâi cu Dumnezeu ca să-i poţi ajuta pe oameni.

Aşadar, sunt aici ca să
vă ajut. Eu nu am venit aici pentru popularitate, ci mă ţin departe de aceasta
fiindcă ştiu că nu sunt nimic. Nu am venit aici nici pentru bani. Cu siguranţă,
nu. Nu am venit nici pentru că nu am avut unde să merg, ci am venit pentru că
aşa m-am simţit călăuzit. Am peste şase sute de invitaţii peste ocean, de la
oamenii de afaceri creştini care au rezervat locuri, au plătit săli şi de
toate. Eu nu trebuie să am bani, pentru că oriunde merg plătesc ei. Oamenii de
afaceri mă trimit în unele locuri şi plătesc treizeci sau patruzeci de mii de
dolari pe an pentru aceasta. Deci eu nu trebuie să am nici un penny.

Am fost şi în locuri
unde erau cinci sau şase oameni şi am stat acolo până când mi-a spus El să
plec. Vedeţi? Eu nu am nici un fel de obligaţii, decât pentru Dumnezeu. Apoi Îl
întreb: „Tată, ce fac aici? Pentru ce mă vrei aici?”

Isus S-a dus în Sihar,
deşi era în drum spre Ierihon. De ce? Pentru că Tatăl L-a trimis acolo. Şi ce
s-a întâmplat mai departe? A venit o femeie şi El a stat de vorbă cu ea. A
aflat ce probleme avea şi întreaga cetate a crezut în El.

În seara aceasta El
este aici. Să credeţi şi să nu vă îndoiţi. Să credeţi în inima voastră că Isus
Hristos este Fiul lui Dumnezeu, că a înviat din morţi şi S-a suit la cer după
ce a fost prigonit, răstignit de Pilat din Pont şi îngropat. El a stat trei
zile în mormânt, dar apoi a înviat, S-a suit la cer şi în seara aceasta stă la
dreapta Majestăţii lui Dumnezeu. El este Marele Preot viu de-a pururi ca să
facă mijlociri pe baza mărturisirilor noastre, Marele Preot care poate fi atins
prin simţirea neputinţelor noastre, Acelaşi ieri, azi şi în veci, cu făgăduinţa
că lucrurile pe care le-a făcut El, vor fi făcute din nou prin biserică.

După ce lăcusta şi
omida romană au mâncat Pomul Mireasă, El a făgăduit că în timpul din urmă îl va
restitui.  El a fost Pomul, Pomul Vieţii
din grădina Eden, iar femeia a fost pomul morţii, a pervertirii. Aceasta le
face pe femei să se poarte aşa cum o fac astăzi. Totul a fost un act de
pervertire, de denaturare. Este greu să vii împotrivă, dar trebuie s-o faci.
Cineva trebuie s-o spună.  Sigur că eşti
mai popular dacă nu spui nimic, dar cine să spună? Cineva trebuie s-o facă
pentru că Dumnezeu… şi ei vor fi răspunzători în ziua judecăţii. Dacă aud şi
nu iau seama, aceasta este în dreptul lor, de aceea, dacă auzi, păşeşte
înăuntru.

Fie ca Duhul Sfânt pe
care Îl reprezint în seara aceasta 
printre mădularele Trupului lui Hristos, să înlăture toată teama şi
îndoiala de la voi. Fie ca El să vină în seara aceasta jos, aşa cum a făcut-o
atunci pe mare şi să spună: „Nu vă temeţi, Eu sunt Acelaşi ieri, azi şi în
veci.”

Ce potrivit a fost
semnul acela! Nu am ştiut că a fost aici până aseară, dar ei L-au tipărit aici
sus că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Să credeţi din toată inima.

Acum vreau să vă spun
ceva. Dacă El ar face cel puţin… o dată ar trebui să fie de-ajuns, dar de
două ori, o dată sau de două ori în clădire… Noi nu suntem sub vreo magie
neagră sau ceva, ci suntem aici sub luminile din sală. Totul se desfăşoară aici
în prezenţa lui Dumnezeu şi cu Biblia lui Dumnezeu care mărturiseşte ce se va
întâmpla. Pe aceasta se odihneşte credinţa mea, pe ceea ce spune El. el a
făgăduit şi ştiu că o va face.

În seara când S-a
arătat Îngerul acela care arăta ca o Lumină care se învârtea, mi-a spus: „Nu te
teme! Acum se va împlini aceasta, apoi se va împlini cealaltă.” Mulţi dintre
voi îşi amintesc când a fost prorocit.

Iată-L, este aici! Vă
spun adevărul. Hristos este aici, iar voi sunteţi deja vindecaţi, fiecare
dintre voi. Toţi sunteţi salvaţi, dar trebuie să acceptaţi ca să vi se
întâmple. Trebuie să credeţi şi s-o luaţi pentru voi: „Aceasta este pentru
mine.” Preţul este plătit, deci trebuie doar să crezi.

Dacă El o va face,
vreţi să spuneţi: „Prin harul lui Dumnezeu şi cu ajutorul Lui, în seara aceasta
voi accepta şi salvarea şi mântuirea.”

Ridicaţi mâna şi
spuneţi: „Dumnezeule, spun aceasta din toată inima. O voi face.”

Dumnezeu să vă
binecuvânteze. Se pare că procentul este sută la sută. „Da, o voi face.” Acum
aveţi dificultăţi. Ştiu că aveţi, dar şi eu lupt din greu cu ele. Să nu vă
faceţi griji, pentru că Dumnezeu vă va răsplăti. A făcut-o întotdeauna.

Nu cu mult timp în urmă
a venit în adunare un individ care era angajat la armată şi se ocupa de
hipnoză. Vă amintiţi adunarea aceea.

El stătea acolo, iar eu
am simţit un duh străin ciudat care venea de undeva. Am încercat să-l ignor
fiindcă s-au făcut multe lucruri rele. Nu am spus nimic şi am continuat, dar el
a continuat să facă aceasta. Omul acela îi făcea pe camarazii din armată să
latre ca şi câinii şi să alerge…

Atunci m-a luat Duhul
Sfânt şi eu nu am putut să mă împotrivesc, ci am spus: „Fiu al dracului, de ce
ai venit să întrerupi adunarea Domnului? Dumnezeu se va ocupa de tine!” Din
clipa aceea el este paralizat. A scris şi a trimis scrisori după scrisori şi a
spus una şi alta, dar eu i-am răspuns: „Domnule, eu nu am şi nu am avut
niciodată vreun amestec în toate acestea. Tot ce pot să-ţi spun este să te
pocăieşti. Este între tine şi Dumnezeu.”

Acum,
iau sub controlul Duhului Sfânt, a cărui ungere este peste mine, orice duh de
aici, în Numele lui Isus Hristos. Fie ca Lumina lui Dumnezeu să strălucească şi
să se adeverească indiferent ce spun eu. Eu pot să mint pentru că sunt om, dar
Dumnezeu nu poate minţi pentru că a promis aceasta.

Rămâneţi
în rugăciune şi spuneţi: „Doamne Isuse, omul acesta nu mă cunoaşte, dar Tu ai
spus că ne vei trimite… Sunt aici seară de seară şi am cercetat Scripturile.
Este Adevărul absolut. Acesta este ultimul semn pe care îl vom primi de la
Dumnezeu până va cădea focul, aşa cum a fost în Sodoma… Acesta este ultimul
lucru, ultimul semn.” Acesta este Adevărul. Notaţi cuvintele mele în cartea
voastră şi veţi vedea că acesta este adevărul.

Priviţi
ce s-a spus în anul 1946 despre întoarcerea lui Billy Graham şi a celorlalţi,
trezirea şi ce se va întâmpla. Totul este întocmai.

Staţi
liniştiţi. Fiecare dintre voi sunteţi un duh, iar când vă mişcaţi… Dacă nu
aţi fi duhuri, aţi fi morţi. Duhul care motivează viaţa voastră, pulsaţia din
fiecare duh, este exact ceea ce spunea Isus când a văzut fariseii, a ştiut ce
gândeau în inimile lor şi le-a spus. Ei credeau că El era Beelzebul, dar femeia
aceea L-a crezut. Ambele categorii sunt întotdeauna împreună.

Aici,
în dreapta mea este o femeie care se roagă pentru că are o tumoare la spate. Ai
număr de rugăciune? Nu ai, dar nici nu-ţi trebuie. Ne cunoaştem cumva? Nu ne
cunoaştem. Ridică mâna astfel încât să te poată vedea oamenii. Aceasta este
problema ta? În ordine. Crede-L pe Dumnezeu şi lucrul acela va pleca de la
tine. Amin.

Dumnezeu
ştie că nu o cunosc pe femeie, nu am văzut-o niciodată.

Iată,
aici este o femeie cu rochie verzuie. Stă cu capul plecat şi se roagă pentru că
are probleme la rinichi. Soră, dacă crezi din toată inima, Dumnezeu te va
vindeca de această boală. Crezi? Ai număr de rugăciune? Nu? Nici nu ai nevoie.
Problema pe care ai avut-o la rinichi te-a părăsit.

Provoc
pe orice necredincios să spună de ce s-a atins femeia aceasta. Ea nu s-a atins
de mine, ci s-a atins de Marele Preot care poate fi atins prin simţirea
neputinţelor noastre, iar dacă credeţi din toată inima… Amin.

Acum
începe să se mişte peste tot, iar întunericul a început să dea înapoi. Cu un
minut în urmă, a fost foarte întuneric aici, dar acum dă înapoi.

Aici,
în faţa mea, stă o femeie care suferă de alergie. Eu nu te cunosc, doamnă, dar
suferi de alergie, este adevărat?  Crezi
că Dumnezeu ştie cine eşti? Dacă îţi voi spune numele aşa cum i-a spus Isus
numele lui Simon Petru, vei crede că sunt slujitorul Lui? Da? Doamnă Holt,
crede din toată inima şi poţi merge acasă vindecată.

Credeţi?
Priviţi! Puteţi vedea Lumina aceea? Aici în spate este un om care se uită la
mine. El se roagă pentru soţia lui. Da, domnule, tu eşti. Ai număr de
rugăciune? Nu ai. Ridică-te în picioare.

Dacă
nu se face ceva pentru soţia ta, va muri pentru că suferă de cancer. Aşa este.
Tu nu eşti de aici, ci vii dintr-un oraş de departe, din Fresno. Aşa este.
Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună cine eşti? Te va ajuta să crezi? Domule
Matthew, crede din toată inima şi du-te acasă.

Îl
provoc pe orice necredincios să-mi spună cum se poate face aceasta, înafară de
puterea Atotputernicului Dumnezeu. Credeţi aceasta? Nu vă temeţi. Acesta este
Hristos, exact cum a spus. Acum credeţi? Vă încredinţez lui Hristos care este
prezent aici. Dacă veţi crede din toată inima 
şi Îl veţi accepta, puteţi fi vindecaţi. Sunteţi vindecaţi chiar acum.

Câţi
credeţi din toată inima… pentru mântuire, pentru vindecare, pentru fiinţa
voastră şi veţi crede în Dumnezeu pentru tot restul vieţii voastre? Îl veţi
accepta chiar acum? Prezenţa Lui… El este Singurul care vă poate ajuta.
Credeţi, ridicaţi-vă în picioare şi spuneţi: „Mă ridic şi cred în Numele lui
Isus Hristos.” Toţi cei care cred, să se ridice în picioare.

Puneţi-vă
mâinile unul peste celălalt. Biblia spune că „aceste semne îi vor urma pe
cei ce cred.”
Dacă eşti un credincios, Biblia spune că „aceste semne îi
vor urma pe cei ce cred: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se
vor însănătoşi.”
Este respectarea poruncii lui Dumnezeu, exact ca în cazul
pocăinţei şi a botezului.

Acum
rugaţi-vă unul pentru altul aşa cum o faceţi în biserica voastră. Rugaţi-vă
unul pentru altul în timp ce eu mă rog pentru cei de pe platformă.

Tatăl
nostru ceresc, am făcut toate acestea la porunca Ta. Am făcut aşa cum ai spus
Tu, de aceea, Te rog, Tată ceresc, să onorezi rugăciunile acestor oameni,
credinţa şi eforturile lor, în Numele lui Isus Hristos.

Satan,
ai pierdut bătălia! Eşti înfrânt! Ieşi afară din aceşti oameni! Părăseşte-i şi
ieşi afară din ei, în Numele lui Isus Hristos, astfel ca fiecare să fie
vindecat! Amin!


Amin –