EU SUNT, NU VĂ TEMEȚI! – 2

Bună seara, prieteni. Cu siguranţă nu sunt vrednic de complimentul pe care mi l-a făcut fratele Bigby. Mi-aş dori să realizez ceva atât de măreţ. Mă bucur pentru că pot să fiu în seara aceasta din nou aici. Noi eram în trecere prin ţară, iar el era cu fratele Tarker Thomas la convenţia acestuia. L-am iubit şi l-am respectat întotdeauna pe fratele Bigby şi la fel pe oamenii aceştia. De aceea, când am aflat că vom fi în districtul acesta, am considerat că este un privilegiu să vin în seara aceasta aici. Vom fi şi mâine seară aici. Din câte am înţeles, după ce voi pleca eu, va vorbi un alt prieten drag şi un propovăduitor al Evangheliei, fratele Ned Iverson.

La
convenţia aceea am predicat atât de mult încât am simţit că nu mai am plămâni,
aşa că este rândul fratelui Ned să predice aici. M-am gândit să vin şi să vă
vorbesc numai despre Isus, să vă spun ce ştiu eu despre El, şi să mă rog pentru
bolnavi. Îmi amintesc de vremurile de început, când tocmai se construise
biserica de aici, sau tocmai o preluase fratele Bigby. Nu voi uita niciodată
zilele glorioase pe care le-am trăit aici. Când am venit pe drum încoace, chiar
am vorbit despre aceasta şi ziceam că sunt vreo şase ani şi trei luni, de când
n-am mai fost aici. Deci, ce privilegiu este să am părtăşie cu toţi aceşti
oameni cumsecade din Sud şi din Est.

Îl
avem cu noi în seara aceasta, pe păstorul care îmi ţine locul când sunt plecat.
Presupun că v-a fost prezentat: fratele Neville. Sunt aici şi alţi păstori de
la biserici-surori: fratele Bryant, fratele Collins, Willbur Collins, un
predicator metodist care a primit nu demult, Duhul Sfânt. Fratele Neville a
fost tot predicator metodist. Se pare că metodiştii ne calcă pe urme.

Ştiţi,
îmi place să asemăn această părtăşie cu ultima fântână pe care a săpat-o Iacov.
Este loc pentru toată lumea, nu-i aşa? Nu trebuie să se dea nimeni la o parte.
Aseară m-am gândit că Cincizecimea nu este o organizaţie, ci este o experienţă,
o părtăşie. Noi ne adunăm pentru că ne simţim bine împreună.

Pentru
mine nu este uşor să fiu în seara aceasta aici şi să vorbesc de la amvonul unui
învăţător atât de amabil cum este frate Bigby. N-aş putea să-i iau niciodată
locul. Mâine seară, după ce plec, vă vor vorbi aceşti învăţători mari, fratele
Ned Iverson şi fratele Vayle. Tatăl fratelui Ned este un om deosebit, lucrător
şi el. Aşadar, ce pot spune eu, un om atât de neînsemnat, care abia cunosc
baza, Abecedarul? Ştiţi ce înseamnă Abecedarul? Să-L crezi întotdeauna pe
Hristos. Cam asta-i tot. Probabil că ar trebui să ştiu şi eu cât ştiu fraţii
din jurul nostru, dar voi ştiţi deja aceste lucruri şi nu aveţi nevoie să vi se
mai spună. Trebuie doar să le trăiţi.


fi vrut să pot sta săptămâna aceasta să-l ascult pe fratele Ned şi să am
părtăşie cu voi şi cu păstorul vostru, dar miercuri dimineaţa trebuie să
pornesc spre casă, ca să ajung joi seara pe la ora nouă sau zece. Joi, pe la
ora patru sau cinci dimineaţa, mă voi îndrepta spre „Palatul vitelor” pe Coasta
de Vest, apoi voi ajunge în Los Angeles.

De
acolo voi porni pe Coasta de Vest în sus, până în Washington, Oregon şi până în
Canada. Poate vom ajunge şi la Anchorage, în Alaska, pentru a încheia
serviciile acolo. Apoi ne vom întoarce şi vom merge peste ocean, în Tanganika,
Uganda, Kenya, până în Africa de Sud, ceea ce înseamnă că am nevoie de
rugăciunile voastre.

Probabil
vă întrebaţi de ce am aceste cicatrice pe faţă. Poate că unii dintre voi ştiu
deja că acum vreo patru săptămâni mi-a explodat în faţă o puşcă Weatherby
Magnum, lovindu-mă cu o forţă de vreo patru tone. Ar fi putut să-mi zboare
capul de pe umeri, dar El a ştiut că trebuie să ajung astăzi aici, aşa că m-a
lăsat să pot veni.

Îmi
place mult să trag la ţintă şi să pescuiesc, şi mă bucur că Domnul mi-a dat
voie să fac acest lucru, pentru că îmi place să fiu în mijlocul naturii. Cineva
tocmai îmi dăduse o puşcă. Era o puşcă modificată, şi cartuşele nu stăteau
exact unde ar fi trebuit. Astfel, am pus glonţul înăuntru, am ochit şi am tras,
dar atunci am văzut un foc roşu înalt până la tavanul acesta. Ţeava puştii a
zburat la vreo patruzeci de metri în faţa mea, încărcătorul a zburat şi el la
vreo treizeci de metri în spatele meu, rupând în calea lui tufişurile şi
vegetaţia din jur. Nu ştiu ce s-a întâmplat, ştiu doar că Dumnezeu m-a lăsat să
trăiesc. Este o minune că nu mi-am pierdut niciun ochi, pentru că câteva schije
mi-au lovit craniul, în timp ce altele mi-au pătruns în buze şi mi-au rupt un
dinte din partea de sus. Cincisprezece bucăţi s-au înfipt exact sub ochi, aşa
că a lipsit doar puţin să-mi atingă ochiul.

Când
m-au dus la doctor, acesta mi-a spus: „Tot ce ştiu este că bunul Dumnezeu a
fost acolo şi a hotărât că nu este timpul ca slujitorul Lui să plece.” Satana
s-a străduit cu siguranţă, dar sunt bucuros că El este Cetatea noastră de
siguranţă; la El putem veni şi să fim în siguranţă.

Acum
câteva seri am predicat pe tema: „Numele Domnului este un turn tare; cel
neprihănit fuge în el şi stă la adăpost.”
(Proverbe 18.10). Nu sunteţi
fericiţi că sunteţi în El în seara aceasta? Este un Loc măreţ de siguranţă,
unde săgeţile diavolului nu pot să ne atingă, pentru că suntem protejaţi de
scutul credinţei, ancoraţi în Hristos, în siguranţă deplină. Nici măcar moartea
nu are putere asupra noastră, pentru că noi am murit deja, iar vieţile noastre
sunt ascunse cu Hristos în Dumnezeu şi pecetluite acolo de Duhul Sfânt. Nu este
minunat acest lucru?

Vedeţi,
lucrurile pe care le spun eu nu sunt foarte importante, dar din când în când,
Duhul Sfânt îmi dă ceva  de spus, iar eu
preţuiesc nespus de mult lucrul acesta. Îl iubesc. El mi-a dat ceva, un gând,
cu o seară înainte de a veni aici, când eram la Tabernacol. Simţeam că este
ceva foarte profund, ceva care a pus stăpânire pe mine.

Gândindu-mă
la dovezi, mi-am amintit de Iosua. Evreii, poporul lui Dumnezeu, erau sclavi,
şi trebuiau să se mulţumească cu ce li se dădea. Dacă primeau pâine mucegăită,
trebuiau s-o mănânce; dacă aveau o fiică frumoasă şi egiptenii voiau s-o ia şi
s-o batjocorească, nu puteau face nimic ca să împiedice acest lucru; dacă aveau
un fiu, un flăcău voinic, şi aceia voiau să-l omoare, nu puteau să-l apere,
pentru că erau sclavi. Cum trebuie să se fi simţit oamenii aceia, poporul lui
Dumnezeu, obligaţi să trăiască în asemenea condiţii?

Dar
într-o zi, a venit din pustie un proroc, urmat de un Stâlp de Foc, iar el le-a
spus oamenilor că undeva este o ţară unde curge lapte şi miere, şi că acolo ar
putea să aibă propriile lor case, în care să-şi legene copiii şi să trăiască în
pace. Dumnezeu îi iubea şi urma să-i ducă în ţara aceea. Niciunul dintre ei nu
fusese vreodată acolo, aşa că trebuiau să-l creadă pe cuvânt. Şi l-au urmat.

La
un moment dat în călătoria lor au ajuns într-un loc numit Cades-Barnea, unde
ştim că este marele scaun de judecată. 
Se presupune că acolo era o mare oază în deşert, cu fântâni mari şi
izvoare. S-ar putea spune că este o preînchipuire a tronului lui Dumnezeu, iar
acele mici saune de judecată sunt bisericile, de unde începe judecata în casa
lui Dumnezeu.

Dar
în grupul acela se afla un mare războinic. Numele lui era Iosua, care înseamnă
„IeHoVaH Mântuitorul,” şi el a mers în fruntea grupului. A mers mai departe, a
traversat Iordanul şi a intrat în ţara făgăduită, aducând de acolo dovada că
ţara era acolo şi că rodul ei era extraordinar: un singur ciorchine de struguri
era cărat de doi oameni. Ei au putut gusta din roade înainte de a ajunge acolo,
şi au ştiut că aceea era dovada că ţara era bună. Dumnezeu nu îi minţise şi
nici prorocul. Ţara era acolo şi ei ajunseseră chiar la graniţă. În final, ei
au intrat în ţară şi au împărţit-o între seminţiile lor, apoi şi-au întemeiat
familii şi au cultivat grâne. Au trăit în pace, ca o naţiune, dar au îmbătrânit
şi au murit. Dealurile s-au umplut de cimitire, şi cu lacrimi în ochi i-au
înmormântat pe cei dragi ai lor, i-au pus în morminte pe sfinţii plecaţi dintre
ei.

Dar
într-o zi a venit un alt mare Războinic, Războinicul războinicilor: IaHVeH
arătat în trup de carne, Isus Hristos, Fiul Său. El a venit pe pământ şi le-a
spus oamenilor că dincolo de lumea aceasta există o Lume în care oamenii nu mai
mor niciodată. El le-a spus: „După moarte, există Viaţă!” şi i-a învăţat timp
de trei ani şi jumătate.

Apoi,
într-o zi a ajuns şi El la Cades-Barnea, unde a fost judecat pentru noi toţi;
la scaunul de judecată al lui Dumnezeu, unde Dumnezeu a pus peste El toată vina
noastră, iar El a luat asupra Lui pedeapsa pentru păcatele noastre şi toată
mânia Sa. El a purtat păcatele noastre în trupul Său şi a trecut ceea ce noi
numim „Iordanul”, moartea.

Dar
în dimineaţa învierii, El S-a întors cu dovada, aşa cum a făcut odinioară
Iosua. El a adus dovada că omul poate trăi după moarte. Ucenicii au crezut că
era un duh, dar El le-a zis: „…Eu sunt; pipăiți-Măși vedeți: un duh
n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”

Apoi i-a întrebat: „Aveţi aici ceva de mâncare?”

I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure
de miere.

El le-a luat şi a mâncat înaintea lor.”

După aceea le-a zis: „Vă voi trimite garanţia
acelei Lumi; dar rămâneţi în cetate până veţi primi Arvuna.” (Luca 24.37-49 –
parafrazare).

Astfel, ei s-au dus acolo, au aşteptat, şi au
primit Arvuna care le-a fost trimisă din Lumea aceea.

Astăzi putem să ne bucurăm şi noi de lucrul
acesta, deoarece am murit şi am fost îngropaţi odată cu El, prin botez. Dar am
şi înviat odată cu El, duhovniceşte, şi acum stăm în locurile cereşti în
Hristos Isus, înviaţi prin El.

Acum,
noi suntem în trupul lui Hristos, aşa cum scrie în 1Corinteni 12.13: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur
Duh, ca să alcătuim un singur trup.”
Prin ce? Aceasta este garanţia
moştenirii noastre. Am primit deja avansul, şi ştim că am trecut de la moarte
la Viaţă. Privim în urmă şi vedem ce am fost cândva şi ce suntem acum. Noi
ne-am ridicat deasupra păcatului care stăpâneşte această lume, şi acum suntem
cu El, cu Împăratul nostru, în locurile cereşti, în Hristos. Aceasta, da,
dovadă!

Chiar şi moartea… Când marele luptător Pavel
a înfruntat-o, i-a spus:

„Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi
este boldul, moarte?”

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne
dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!”
(1Corinteni 15.55,57). Dar ar fi mai bine să
mă opresc aici, şi să-mi încep predica.

Nu demult am fost la o convenţie, iar acolo
am auzit mărturia unei femei de culoare. Poate sună nepoliticos, iertaţi-mi
grosolănia, dar cred că se potriveşte acum. Femeia s-a ridicat să aducă o
mărturie. Dacă sunt oameni de culoare pe-aici, să ştiţi că nu vreau să folosesc
această expresie ca pe o insultă. Ea a spus: „Vreau să-I mulţumesc Domnului
pentru că sunt aici. Ştiu că nu sunt ceea ce ar trebui să fiu, dar un lucru
ştiu sigur: că nu mai sunt ce am fost.” Aşa este. Şi noi putem spune acelaşi
lucru, având această Dovadă. Nu mai suntem ce am fost. Toate aceste lucruri
sunt în urma noastră, sub noi. Noi ne-am ridicat în Hristos, şi stăm în
locurile cereşti în Hristos Isus având dovada Vieţii veşnice, pentru că am
primit Duhul Sfânt, aşa cum a promis El.

De aceea sunt în seara aceasta aici: ca să
împărtăşesc acest lucru cu voi.

Aşa cum am spus, va predica fratele Iverson.
Cred că se vor ţine şi mâine adunări aici, de aceea vă sfătuiesc să veniţi să-l
ascultaţi pe acest mare slujitor al lui Hristos. Fratele Iverson se
străduieşte, şi cred că Domnul are un plan cu el. Acum, el încearcă să-şi
croiască un drum; este la fel ca femeia care voia să se atingă de haina Lui, şi
despre care am vorbit zilele trecute. De fiecare dată când încerca să-L atingă,
îi stătea cineva în cale. Dar a insistat; a stat acolo până când a reuşit să se
atingă de haina Lui. Aşa se face. Nu te lăsa până nu Îl atingi! Şi singura cale
spre reuşită este să stărui!

Eu
am venit aici să mă rog pentru bolnavi, în timp ce fratele Iverson a venit ca
să le vorbească sfinţilor, şi aşa mai departe. Înainte de a citi textul, vreau
să vă mai spun un singur lucru. Nu vă voi reţine mult, pentru că la adunările
anterioare i-am ţinut pe oameni până aproape de miezul nopţii, în fiecare
seară; iar când am trecut pe acasă, am ţinut şi acolo o predică scurtă de şase
ore. Dar în seara aceasta nu mă simt aşa de bine.

Aşadar,
haideţi să avem puţină părtăşie împreună, timp de aproximativ treizeci de
minute, în jurul Cuvântului.

Cred
că unul din cele mai măreţe lucruri la care s-ar putea gândi un creştin ar fi
să ştie că se află în prezenţa lui Isus Hristos. Noi vorbim despre El, Îl
slăvim, ne gândim la El, citim despre El, iar acum avem dovada clară că Cel
care a scris Cuvântul este aici cu noi. Îl vedem mişcându-Se, vedem cum
prezenţa Lui Se mişcă prin audienţă, cu oamenii, în oameni, deasupra oamenilor,
prin oameni. Dumnezeu cu noi, în noi, prin noi, deasupra noastră. Cred că este
o mângâiere minunată. Vouă nu vi se pare?

Acum
ascultaţi-mă câteva minute cât voi citi din Scriptură. Dacă vreţi să urmăriţi,
deschideţi la Matei 14.22-27. Poate Domnul va îngădui să construim un
subiect din aceste versete.

„Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre
în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă până va da drumul
noroadelor.

După ce a dat drumul noroadelor, S-a
suit pe munte să Se roage singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo.

În timpul acesta, corabia era
învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.

Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a
venit la ei, umblând pe mare.

Când L-au văzut ucenicii umblând pe
mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de frică, au ţipat.

Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!”

Pe
baza acestui ultim verset, aş vrea să vorbesc astăzi despre subiectul: „Eu
sunt, nu vă temeţi!” 


ne plecăm capetele pentru o clipă. În timp ce stăm cu capetele şi cu inimile
plecate, ridicaţi mâna dacă aveţi vreo cauză de adus în faţa lui Hristos, şi
Domnul va şti ce se află în spatele mâinii voastre ridicate. Mulţumesc.

Dumnezeule
îndurător, care L-ai înviat pe Isus Hristos din morţi şi L-ai ţinut în mijlocul
nostru timp de două mii de ani; într-o zi, când va veni pentru a doua oară, ca
să-Şi ia Biserica, Tu ne vei arăta acel trup de slavă. Suntem atât de fericiţi
pentru că în seara aceasta simţim o puternică adiere de nădejde în sufletele
noastre. Suntem fericiţi, Doamne, pentru că nu suntem singuri în această
părtăşie, ci sunt mii de oameni, din întreaga lume, cu care împărtăşim acest
privilegiu, deoarece credem că nu suntem din lumea aceasta, ci suntem străini
şi călători, suntem doar în trecere pe aici. Nouă nu ne pasă de lucrurile din
lume, ci avem un singur scop: să-L arătăm tuturor pe Cel care a murit pentru
noi.

Copiii
bolnavi din lumea aceasta, au privilegiul de a veni la această Fântână, prin
care este plătit preţul pentru bolile lor. Isus din Nazaret a fost zdrobit
pentru fărădelegile noastre, şi în rănile Lui suntem vindecaţi.

Îţi
suntem recunoscători pentru aceasta, ştiind că în seara aceasta putem să ne
eliberăm de toate grijile şi problemele noastre, de boli şi suferinţe şi de
frica morţii, fiindcă moartea va pleca de la noi în clipa când Îl vom mărturisi
şi vom crede în El.

Noi
ştim aceasta chiar din cuvintele Lui scrise în Ioan 5.24: „Adevărat,
adevărat vă spun că cine
ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa
veşnică şi nu vine la judecată, ci
a trecut din moarte la viaţă.”

Doamne, Îţi mulţumim pentru aceasta. Acestea sunt
cuvintele Dumnezeului celui viu şi noi le preţuim în inimile noastre, fiindcă
ştim că „cerul şi pământul vor trece dar Cuvântul Tău nu va trece niciodată.”
(Matei 24.35). În mijlocul tuturor problemelor, a încercărilor, a bombelor
atomice, El trăieşte mai departe, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu.

Tată, în seara aceasta s-au ridicat aceste mâini. Aproape
toată audienţa, afară şi înăuntru, la balcon şi peste tot, a ridicat mâinile.
Ei sunt în nevoi, Tată, au nevoie de Tine; toţi avem nevoie de Tine.  Nu vei veni, Doamne?  Treci în seara aceasta pe la fiecare dintre
noi şi dă-ne ceea ce cer inimile noastre. Noi Te iubim şi dorim să Te vedem,
fiindcă ştim că eşti vrednic de iubire şi plin de har şi de îndurare. Ai milă
de noi, cei săraci şi nevoiaşi, pentru că Te iubim şi chemăm Numele Tău peste
noi. Noi suntem creştini şi Îţi mulţumim, Tată. Te aşteptăm să treci pe la noi,
fiindcă ştim că ai fost în cântări, în rugăciune şi în celelalte lucruri. Rămâi
cu noi pe tot parcursul serii, iar mâine fii alături de scumpul meu frate Ned.
Te rog să îngădui ca ungerea Ta să fie peste el în adunarea de mâine şi în
toate celelalte. Binecuvântează-l şi pe dragul nostru frate Bigby, împreună cu
biserica lui, cu aceste oiţe pe care le păstoreşte.  Fii alături de acest slujitor minunat,
călăuzeşte-l şi învaţă-l cum să hrănească oile şi mieluşeii lui Dumnezeu,
fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Probabil era pe la apusul soarelui. Fusese o zi grea,
fiindcă asupra lor fusese foarte multă presiune, iar zilele cu presiune sunt
foarte grele. Oriunde mergea Isus, era plin de oameni care se înghesuiau să
ajungă la El, dar ziua aceea fusese una deosebită. În timp ce soarele cobora
spre asfinţit, pot vedea spatele musculos şi ars de soare, al pescarului care
conducea barca spre larg.  Este un bărbat
puternic şi cunoaşte lacul bine, fiindcă pescuieşte pe el de când era copil.
Tatăl lui fusese tot pescar, aşa că îşi cunoştea bine meseria. Ştia cum şi unde
să pescuiască şi cunoştea bine apa lacului. După ce a întors barca spre larg,
Simon s-a îndreptat spre partea centrală a bărcii, s-a aşezat lângă fratele său
Andrei şi a apucat o vâslă.

Corăbiile de atunci nu erau ca astăzi, aşa că se mişcau
prin puterea omului, iar unele aveau şi pânze. Astfel, când vântul era
prielnic, foloseau pânzele, iar când nu bătea vântul, vâsleau. Vasele de
pescuit aveau şase sau opt rânduri de vâslaşi, iar vâslele erau atât de mari,
încât era nevoie de doi oameni: unul deoparte şi celălalt de partea cealaltă,
pentru că atunci când veneau valuri mari, în timpul furtunilor, trebuiau să
vâslească cu putere pentru a menţine barca pe direcţie, pentru că altfel se scufundau.
Intrau de-a dreptul în valuri. Cei care locuiţi în apropierea acestor lacuri
mari ştiţi bine cum să direcţionaţi pupa corăbiei ca să nu se mişte în sus şi-n
jos, pentru că altfel ar putea coborî şi s-ar umple cu apă. Este nevoie de o
direcţionare corectă, iar pentru aceasta trebuie bărbaţi cu braţe puternice şi
experimentaţi, care să conducă barca.

Majoritatea celor care trăiau în Galileea erau pescari.
În zona aceea pescuitul era înfloritor, aşa că oamenii petreceau mult timp pe
lac. Ziua aceea fusese minunată şi se întâmplaseră lucruri măreţe. Întotdeauna
când întâlniţi un slujitor al lui Hristos, când îi strângeţi mâna, vedeţi că
este ceva deosebit cu el. Dacă acel om s-a atins de Isus, devine cu totul
special, astfel încât nu mai poţi să-l uiţi. 
Este ceva care te atrage la acel om, încât ai vrea să nu mai plece de
lângă tine.

Întotdeauna m-am întrebat cum pot să se supere creştinii
unii pe alţii din pricina unor mici neînţelegeri, când ştiu că este vorba de un
frate sau de o soră care Îl iubeşte pe Domnul. Cu ani în urmă, cântam în
Tabernacol un cântec pe care cred că îl ştiţi şi voi, pentru că l-am auzit când
am sosit. Este un cântec de modă veche.

Binecuvântată fie legătura care uneşte

Inimile noastre în dragostea creştină.

Părtăşia gândurilor îngemănate

Este asemenea celei de sus.

Când ne despărţim,

Durerea ne cuprinde

Dar în inimile noastre vom trăi totuşi împreună,

Sperând că ne vom întâlni din nou.

Ce bine ar fi dacă biserica ar mai putea simţi aşa! N-ar
fi un lucru minunat, dacă fiecare creştin ar putea simţi tristeţea celui de
lângă el, povara lui? Isus aşa vrea să fim. El S-a rugat ca noi să fim una, şi
cred că nu a cerut ceva ce Dumnezeu să nu-I dea. Aşa cum I-a spus şi Marta: „Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la
Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.”
(Ioan
11.22). Cred că toţi creştinii, simt chiar acum aceasta unul pentru celălalt.
Aşa este. Desigur, noi ştim că pe marele câmp al recoltei mai sunt şi buruieni
şi neghină, aşa cum arată şi pilda năvodului tras la mal. Sunt tot felul de
lucruri, dar cred că Dumnezeu Îşi cunoaşte copilaşii Lui scumpi risipiţi prin
toată lumea aceasta întunecată.

În timp ce corabia se îndepărta, pe ţărm erau
oameni care făceau cu mâna şi strigau: „La revedere! Să mai veniţi pe la
noi!  Ne-am bucurat tare mult să vă
cunoaştem şi ştim că suntem cu toţii cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu,
membri ai Familiei Lui. Veţi mai veni să ne vedeţi, nu-i aşa?” Corabia era deja
în larg.

Probabil au vâslit de câteva ori, apoi s-au
ridicat să le facă oamenilor cu mâna, după care au continuat să vâslească.
Bărcuţa lor plutea liniştită pe mare, având la vâsle acei pescari grozavi.
Trebuie să fi fost o privelişte emoţionantă, să vezi cum ţărmul plin cu oameni
se îndepărtează şi cum barca se face tot mai mică, până dispare din raza
vizuală a celuilalt, în timp ce soarele se pregăteşte să apună.

Vâslitul este o treabă grea. Îmi imaginez că
eu stau undeva mai în spate şi relatez ce se petrece în jurul meu.

Îi văd cum se opresc şi se odihnesc puţin. Au
vâslit într-una, aşa că şi-au şters transpiraţia de pe frunte, iar după ce
şi-au tras puţin răsuflarea, pentru că aveau o distanţă destul de mare de
parcurs, tânărul Ioan le-a zis: „Fraţilor…” începând astfel o adunare de
mărturii, „…haideţi să ne aducem fiecare mărturiile cât stăm şi aşteptăm. El ne
va ajunge din urmă peste puţină vreme, aşa că haideţi să ţinem o adunare de
mărturii, până atunci.”

Mi-ar plăcea să facem şi noi lucrul acesta în
această seară, să vorbim despre El, pentru că sigur ni se va alătura şi El la
un moment dat. Haideţi să ascultăm mărturiile aduse de ei.

Îmi pot închipui cum Ioan a început să spună:
„Vreau să vorbesc eu primul. Să ştiţi că de acum nu mai putem fi sceptici; după
ceea ce am văzut astăzi, acest lucru este imposibil. Oricât ar spune fariseii
şi învăţaţii că aceste lucruri sunt rele, noi ştim că sunt bune. Noi nu urmăm
un proroc fals, ci Îl urmăm pe Hristosul lui Dumnezeu.”

Poate a mai spus: „Cu ani în urmă, când eram
doar un băieţel, am crescut pe lângă cetatea Ierihon. Îmi amintesc cum mă jucam
primăvara pe dealuri. Mama era o iudeică frumoasă, iar când tata era plecat la
muncile câmpului, la amiază ea mă legăna până adormeam. Stăteam pe verandă, iar
în timp ce mă legăna îmi povestea întâmplări din Biblie. Îmi arăta spre vadul
de la sud de Ierihon şi îmi zicea: „Să nu uiţi, Ioan, că pe acolo a trecut
Iordanul marele luptător Iosua, în luna aprilie. Marele IaHVeH a ţinut apele
pentru ca noi să putem trece şi să intrăm în ţara făgăduită. Mai târziu, pe
drumul care duce într-acolo au trecut, braţ la braţ, marii proroci Ilie şi
Elisei şi au trecut Iordanul.”

„Ioan, să nu uiţi că Dumnezeu Şi-a vizitat
poporul în pustie! I-a ţinut acolo timp de patruzeci de ani, dar nu era o zi în
care să ne se întâmple o minune. Astăzi ni se spune că zilele minunilor au
trecut, dar marele IaHVeH a făcut să plouă cu pâine din cer şi a hrănit cu ea
două milioane de oameni. Ei au văzut timp de patruzeci de ani minunea aceea.”

Atunci Ioan a zis: „Fraţilor, eu L-am urmărit
tot timpul de când am început să-L urmez, dar astăzi am văzut ceva deosebit. Eu
obişnuiam s-o întreb pe mama: „Mamă, unde ţine Dumnezeu toate acele cuptoare
din cer în care Îngerii Lui au făcut pâinea pe care le-a trimis-o copiilor Săi
de pe pământ?” „Nu, Ioan”, îmi răspundea ea, „Dumnezeu poate să creeze pur şi
simplu pâinea aceea.” Eu am crezut întotdeauna ceea ce-mi povestea ea, dar
astăzi, când L-am văzut luând acele cinci pâini şi hrănind cu ele cinci mii de
oameni, am înţeles pentru prima dată.”

Îmi pot imagina cum s-a întors apoi spre
Matei şi i-a zis: „Matei, ai văzut expresia feţei Lui? Băieţelul, acela nu
părea surprins deloc.”

„Da, am văzut,” a răspuns Matei. „Băiatul
fugise de la şcoală, chiulise de la ore. M-am uitat în jur, dar nimeni nu avea
nimic de mâncare, afară de băieţelul acela care avea mâncarea pentru prânzul
lui. I-am cerut-o, iar el mi-a zis: „Am adus-o ca s-o mănânc mai târziu, dar
dacă este pentru Omul acela pe care L-am auzit vorbind, I-o dau.”

Mi-ar fi plăcut să-L aud vorbind în ziua
aceea, vouă nu? Numai ca să văd cât era de deosebit! Observaţi! Când mâncarea
era în mâinile băiatului, nu erau decât cinci pâini şi doi peşti. Aceasta arată
că lucrurile mărunte pe care le avem, acea credinţă mică, va face lucruri
măreţe dacă i-o încredinţăm Lui.

Ioan a continuat foarte emoţionat: „Arăta ca
IaHVeH, în timp ce stătea acolo şi frângea acele turte. M-am căţărat în partea
cealaltă a stâncii, ca să văd de unde veneau acele pâini, dar am văzut cum o
ţinea în mână, a frânt-o şi a dat-o mai departe. (Noi, cei din Sud, ştim cum
arată acele turte, nu-i aşa?). M-am uitat şi am văzut că după ce rupea o bucată
din acea pâine, fără să înţeleg cum, creştea imediat la loc. Acele mâini aveau
desigur, aceeaşi ungere ca mâinile care au făcut pâinea din cer şi au trimis-o
jos. Aceasta este mărturia pe care o aduc în faţa voastră în seara aceasta,
fraţilor. Pentru mine este clar. El este mai mult decât un om; este Acela
despre care ne-au vorbit prorocii.”

Atunci a intervenit Simon. Ca întotdeauna,
dorea să aducă şi el o mărturie. Nu-l învinuiesc, pentru că atunci când ai de
adus o mărturie, simţi un fel de presiune de care trebuie să te eliberezi .
Astfel, Simon a spus: „Fraţilor, acum este rândul meu. Andrei, fratele meu pe
care-l vedeţi la stânga mea, s-a dus şi l-a ascultat pe Ioan Botezătorul
predicând. Aşa cum ştiţi, noi am auzit multe lucruri atunci, dar nu le-am dat
prea multă atenţie. Dar într-o noapte, el nu a venit acasă şi eu m-am tot
întrebat unde o fi rămas. În dimineaţa următoare, a venit la mine foarte
entuziasmat şi mi-a zis: „Vino să vezi pe Cine am găsit: pe Mesia.”

Andrei stătuse destul de mult timp cu El ca
să se convingă. Vedeţi, aici greşim mulţi dintre noi, pentru că nu stăm
suficient de mult timp ca să ne convingem, suntem prea dezinteresaţi. Dar ar
trebui să vă intereseze, fiindcă pentru noi este alegerea între Viaţă şi
moarte, între sănătate şi boală. Ar trebui să stăm jos şi să-L urmărim până
când ne convingem, pentru că după ce ne-am convins, nu ne mai poate sta nimic
în cale. Credinţa trebuie să aibă un punct de plecare, ceva cu care să lucreze.

Revenind la Simon, el a continuat: „Îmi
amintesc ziua când a venit Andrei şi mi-a vorbit despre El. I-am spus imediat:
„Voi merge cu tine ca să-L întâlnesc. Zici că adunarea din dimineaţa aceasta,
va fi pe ţărm? Voi merge cu tine!” Acolo am văzut o mulţime de pescari săraci;
femeile îşi răsturnaseră copăile (Vas
de lemn, de formă alungită, folosit la plămăditul pâinii, spălatul rufelor
etc.; albie; covată) şi plecaseră să-L asculte. Omul acesta atrăsese o mulţime
de oameni lângă El, aşa că m-am gândit să merg şi eu. M-am aşezat mai în spate,
pe un buştean, dar tot timpul cât a vorbit, am avut impresia că se uită fix la
mine. Am devenit din ce în ce mai interesat şi am început să mă duc tot mai
aproape de locul unde era El, fiindcă mi-am zis: „Vorbirea Lui este biblică;
pare să ştie despre ce vorbeşte.” Apoi, deodată m-a privit drept în faţă şi
mi-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona!” Atunci m-am convins, iar Andrei, aici
de faţă, poate să vă confirme că acesta este adevărul.

Tatăl meu a fost fariseu, un om religios foarte sever.
Noi am pescuit încă din copilărie cu el pe mare, dar a îmbătrânit, părul i-a
încărunţit, faţa i s-a umplut de riduri adânci, şi am ştiut că ne va părăsi în
curând.

Într-o zi, după ce am prins o mulţime de peşti, aşa că ne
puteam plăti toate datoriile, ne-am aşezat să ne odihnim puţin. În dimineaţa
aceea ne rugasem ca Domnul să ne ajute, pentru că aveam mare nevoie de acei
peşti, iar El ne-a ascultat şi ni i-a dat. Atunci Tata s-a aşezat şi mi-a zis:
„Vino încoace, Simon, fiule!”, apoi m-a cuprins cu braţele şi mi-a zis:
„Simone, eu îmbătrânesc. Toată viaţa am crezut că voi trăi să-L văd pe Mesia,
dar iată că sunt bătrân şi probabil că n-o să apuc să văd venirea Lui. Dar
poate va veni în timpul vieţii tale, Simone. Ştiu că înainte de venirea Lui se
vor întâmpla tot felul de lucruri: vor veni proroci falşi şi se vor ridica
multe filozofii şi învăţături, pentru că Satan va încerca să tulbure şi să
înşele Israelul, dar există o cale prin care putem fi siguri, iar aceea este să
stăm în Cuvânt.

Fiule, Moise, cel care ne-a dat Legea, ne-a spus în
Deuteronom că în zilele din urmă va veni Mesia, sau ca să citim exact din
Scriptură: Domnul,
Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca
mine: să ascultaţi de el!”
(Deuteronom
18.15). Ştim că Dumnezeu ne-a spus să ascultăm de proroci, pentru că Cuvântul
lui Dumnezeu vine la proroci. Ei sunt cei care au Cuvântul şi interpretarea
Lui. Astfel, Domnul nostru ne-a spus că dacă se ridică printre noi un om plin
de duh, un proroc, dar ceea ce proroceşte el nu se împlineşte, să nu-l urmăm.
În ce-L priveşte pe Mesia, El va fi un Proroc.”

Aşa cum ştiţi, fraţilor, tatăl meu a murit
demult, dar când El m-a privit şi mi-a spus cine sunt, şi nu doar atât, ci şi
cum l-a chemat pe credinciosul meu tată, am ştiut că este Cel aşteptat.”

O mărturie foarte bună, extraordinară! Dar
înainte ca Simon să îşi termine mărturia, Filip i-a pus mâna pe umăr, încercând
să-l oprească puţin. Ştiţi cum este când toată lumea vrea să spună ceva
înaintea celorlalţi. Când auzi pe cineva vorbind, vrei să adaugi şi tu ceva,
fiindcă aşa este natura noastră. Deci, venise rândul lui Filip să aducă şi el o
mărturie.

„O, cât de bine îmi amintesc întâmplarea
aceasta,” a spus el, „fiindcă eram şi eu acolo. Am fost atât de emoţionat când…
Natanael, nu te superi dacă le povestesc şi lor, aşa-i?”

„Nu, este în ordine.”

„Vedeţi, eu ştiam că Natanael era un creştin
tradiţionalist. Ţine toată Legea şi era un om bun. Fusese un bătrân al
bisericii şi făcuse multe lucruri… chiar era un om bun. Studia Scripturile zi
şi noapte şi ştiam că este un învăţat pentru că eram prieteni buni. Astfel, am
ocolit dealul cât am putut de repede, ca să-l găsesc. Ştiţi, durează cam o zi
ca să ocoleşti dealul, şi să ajungi acasă la Natanael, din locul unde predica
El. Am bătut la uşă şi mi-a deschis soţia lui, care mi-a spus: „Tocmai a ieşit,
s-a dus în crâng.” L-am găsit stând în genunchi şi rugându-se lui Dumnezeu să
ne trimită Eliberatorul, aşa cum îl trimisese odinioară pe Moise. Când a
terminat, m-am apropiat de el şi i-am zis: „Vino şi vezi pe Cine am găsit!
Rugăciunile tale au fost ascultate şi ceea ce ai cerut este deja aici. L-am
găsit şi este minunat. Ar trebui să vii cu mine şi să vezi cu ochii tăi.”

Despre ce vorbeşti?” m-a întrebat Natanael.

„Noi L-am găsit pe Mesia, pe Cel despre care
ne-a scris Moise în Lege şi prorocii. Este Isus din Nazaret, Fiul lui Iosif.”

Dar Natanael era un tradiţionalist devotat,
aşa că mi-a zis: „Stai puţin, Filipe! Ştiu că eşti un învăţat în ale
Scripturii, dar se pare că te-ai rătăcit pe undeva! Poate ieşi ceva bun din
Nazaret?” Voi ştiţi că eu nu vorbesc niciodată degeaba, pentru că nu trebuie să
te cerţi cu nimeni; aşa că i-am spus doar: „Vino şi vezi!” În timp ce veneam
înapoi, el m-a întrebat: „Cum de eşti atât de convins?” L-am luat cu mâna pe
după umeri şi i-am zis: „Frate Natanael, îţi aminteşti de câte ori am stat în
barcă şi am discutat împreună manuscrisele, cum am stat până târziu împreună şi
am studiat Scripturile? Iată ce m-a convins că este El… Petru, te superi dacă
îi povestesc?”

„Sigur că nu, spune mai departe.”

„Îl mai ştii pe pescarul acela fără şcoală,
care intra tot timpul în buclucuri, acela de la care am cumpărat odată nişte
peşte?”

„A, da, vorbeşti de Simon, fiul lui Iona?”

„Da, despre el. Ţi-aduci aminte că odată ai
cumpărat nişte peşte de la el, iar când i-ai cerut chitanţă nu a ştiut să-şi
scrie nici numele.”

„Da, îmi amintesc. Are un frate pe care-l
cheamă Andrei, aşa-i?”

„Da. Şi Andrei crede că Prorocul acesta este
Mesia, aşa că s-a dus, l-a luat pe Simon şi l-a dus la Isus. Când l-a văzut,
Isus S-a uitat la el şi i-a zis: „Numele tău este Simon şi eşti fiul lui Iona.”
I-a spus aceasta fără să-l cunoască.

Acum, dă-mi voie să-ţi spun ceva, Natanael.
Nu scrie în Lege că dacă un proroc proroceşte şi prorocia se împlineşte, acel
proroc este adevărat? Au trecut patru sute de ani de la ultimul proroc, dar
acum iată-L pe Acesta aici, în faţa noastră. Să ştii că nu m-ar surprinde dacă
ţi-ar spune şi ţie cine eşti, când ajungi în faţa Lui.”

„Nu pot judeca aşa. Voi merge şi voi asculta
eu însumi, şi apoi voi trage concluziile. Eu ştiu ce spune Biblia despre ei
deci, dacă El este conform Scripturii, trebuie să văd împlinirea, şi abia apoi
voi crede.”

Până aici este bine. Vedeţi, nu erau toţi din
Missouri. Ştiţi vorba aceea: „Mie trebuie să-mi arăţi, pentru că sunt din
Missouri.” Deci Filip i-a zis: „Vino cu mine.”

„Când am ajuns acolo, se formase un rând de
rugăciune. Oamenii se aşezaseră în rând, iar Isus Se ruga pentru bolnavi. Când
m-am apropiat împreună cu Natanael, am observat un grup de învăţători şi preoţi
renumiţi. I-am auzit discutând între ei şi zicând: „Trebuie să răspundem la
întrebările oamenilor, altfel vor merge toţi după El, şi ce vom face atunci?
Aţi văzut ce a făcut puţin mai devreme. Oare de unde ştia acele lucruri?
Trebuie să ne întrunim în consiliu şi să stabilim ce să le răspundem oamenilor
duminica viitoare, când ne vor întreba despre aceste lucruri. Nu ne putem
încrede în El. Am putea să le spunem că este Beelzebul, domnul dracilor, că
este un ghicitor. Cred că aceasta este cea mai bună soluţie.”

Vedeţi, în loc să stea şi să cerceteze
Scripturile, ei au venit cu propriile păreri, cu ceea ce credeau ei. Dar Isus
le-a cunoscut gândurile, S-a întors spre ei şi le-a spus aşa cum scrie în
Scriptură. Vă amintiţi? Acolo scrie că ei gândeau acele lucruri în inimile lor,
dar Isus le ştia. El le-a spus că-i iartă pentru acele gânduri, dar într-o zi
va veni Duhul Sfânt şi atunci nu vor mai fi iertaţi.

„Fraţilor, noi nu prea înţelegem ce a vrut să
spună El, ce este cu acest Duh Sfânt care va veni, dar spune că atunci când va
veni El, va face aceleaşi lucrări, şi că orice cuvânt rostit împotriva Lui nu
va putea fi iertat. Înseamnă că El urmează să facă ceva măreţ.”

„Da. Şi cum stătea fratele Natanael acolo,
Isus S-a întors spre el şi i-a zis: „Iată un israelit în care nu este
vicleşug.”
Îţi aminteşti, Natanael, cum te-ai simţit atunci? Te-ai întors
şi ai văzut că în acel grup de învăţători era şi rabinul tău. El s-a uitat la
tine şi şi-a dres vocea, pentru că tu erai un membru important în biserica lui.
De fapt, trebuia să alegi între ceea ce a spus acel rabin şi ceea ce a spus
Dumnezeu. Astfel, te-ai întors spre Isus şi I-ai zis: „Rabi, Învăţătorule, de
unde mă cunoşti? Eu nu Te-am mai văzut niciodată până acum şi nici Tu pe mine.
De unde ştii că sunt un credincios adevărat?”

„Îţi mai aminteşti ce ţi-a răspuns? Pot să
spun eu?”

„Da, spune.”

El ţi-a zis: „Te-am văzut înainte să te
cheme Filip, când erai sub smochin.”
(Ioan 1.48).

Atunci Natanael a spus: „Nu vreau să-ţi
întrerup mărturia, dar atunci totul a fost clar pentru mine. Dă-mi voie să le
spun fraţilor ce am răspuns atunci. Nu mi-a păsat că toate celebrităţile erau
în jurul meu, am alergat spre El şi i-am spus: „Rabi, Tu eşti Fiul lui
Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel.”
(Ioan 1.49). Am ştiut aceasta,
pentru că aşa spune scriptura. „Tu eşti Împăratul lui Israel.”

Andrei a aşteptat cu răbdare să-şi aducă şi
el mărturia. Atunci şi-au dat seama că tocmai răsărea luna. Ştiţi că atunci
când începe o adunare adevărată de mărturii, nici nu simţi cum trece timpul. Nu
te mai poţi opri. Ei erau interesaţi de mărturia fiecăruia care se ridica şi
vorbea.

Aşadar, Andrei a spus: „Dacă tot vorbim de
slujba Lui, haideţi să ne gândim dacă este conform Cuvântului lui Dumnezeu, sau
nu. Acum fiţi atenţi! Vă amintiţi că într-o zi ne-a spus că ne va duce la
Ierihon, nu-i aşa? Ştim cu toţii aceasta.”

Andrei s-a ridicat în picioare şi barca s-a
clătinat puţin, aşa că toţi au stat o clipă în linişte.

Andrei a continuat: „Deci, ştiţi că urma să
mergem la Ierihon, dar a doua zi dimineaţa, când nici nu ne îmbrăcasem bine, El
ne-a spus că trebuie să trecem prin Samaria. Ni s-a părut ciudat faptul că
trebuia să facem un ocol prin Samaria, când puteam merge direct în Ierihon. Dar
am mers cu El. Am pornit la drum fără să luăm micul dejun, iar pe drum ni s-a
făcut foame. Pe la ora unsprezece am ajuns în cetatea Sihar, şi ne-am aşezat
lângă fântână. Apoi, El ne-a trimis pe toţi în cetate. Vă amintiţi că oamenii
ne ziceau: „Sunteţi din grupul acela de fanatici? Sunteţi de-ai lor? (Poate
n-ar fi trebuit să spun aceasta). Sunteţi şi voi din grupul  acela din Galileea?” Şi din cauza aceasta nu
voiau să ne dea nimic de mâncare, aşa că ne-am întors la fântână. Ce rău a
fost!

Atunci am observat un lucru ciudat. La
fântână a venit o femeie tânără şi frumuşică, ca să ia apă într-un vas pe
care-l purta pe cap. Am văzut cum a lăsat vasul jos, l-a prins cu funiile şi
l-a coborât în fântână. Domnul nostru stătea cu capul plecat. I-am văzut
privirea când Şi-a ridicat capul şi ne-am dat seama că femeia aceea erau una
rău-famată, o uşuratică. Fecioarele ies devreme să ia apă, dar aceasta era una
cu renume rău, aşa că ne-am zis: „Staţi să vedem cum o alungă de la fântână!”
Vă amintiţi cât eram de fireşti, fraţilor? Ne-am închipuit că o va alunga, aşa
că ne-am ascuns în tufiş ca să vedem ce se va întâmpla. Vă amintiţi?”

„Da, ne amintim,” au răspuns ceilalţi.”

„Priveam să-L vedem cum o va izgoni pe femeia
aceea uşuratică din prezenţa Lui. Ea şi-a coborât vasul să ajungă la apă, iar
El i-a zis: „Dă-Mi să beau!” Vă amintiţi cum ne-am uitat unul la altul? Ce
ciudat ca Domnul să ceară o favoare de la o asemenea femeie! Dar voi ştiţi că
Domnul lucrează în tot felul de căi necunoscute nouă. El ne iubeşte chiar şi pe
cei mai răi dintre noi. Dacă n-ar fi aşa, eu n-aş fi în seara aceasta aici, şi
sunt sigur că toţi gândiţi la fel.”

„Domnule, Tu eşti iudeu, iar eu sunt
samariteană şi nu avem nici o legătură unul cu altul. Cum poţi să ceri apă de
la mine?” Dar El i-a răspuns:

„Femeie, dacă ai şti cine este Cel cu care
vorbeşti, tu ai cere apă de la Mine.”

Noi stăteam şi ne întrebam: „Oare ce vrea să
facă şi la ce i-ar fi de folos o asemenea femeie?” Dar El i-a zis:

„Dacă ai şti cu Cine vorbeşti, tu Mi-ai cere
apă, iar Eu ţi-aş da o Apă pe care tu nu o poţi scoate din fântâna aceasta.”

O, ce minunat! Nu sunteţi bucuroşi pentru că
aţi primit şi voi aceeaşi ofertă?

„Noi stăteam ascunşi în tufiş şi ne miram de
ceea ce auzeam. Îţi aminteşti, Matei, că ţi-ai notat discuţia lor?”

„Da, am notiţele pe care le-am luat atunci.”
Tocmai am citit în seara aceasta din ele.

„Deci ai notat tot?”

„Da.”

„Noi eram ascunşi în tufiş.”

„Aha.”

„Ei au început să vorbească despre locul în
care ar trebui să meargă oamenii să se închine.”

Să ştiţi că oamenii continuă să vorbească şi
acum despre aceasta. Astfel, unul zice:

„Oamenii trebuie să se închine în biserica
baptistă.”

Altul: „Ba în cea metodistă!”

Altul: „Ba în cea catolică!”

Şi altul: „Ba în biserica penticostală.”

Dar ştiţi ce a spus El? „Închinătorii adevăraţi
se vor închina Tatălui în duh şi adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte
şi Tatăl.”
(Ioan 4.23).

„Noi stăteam şi ne întrebam ce voia să facă,
dar acum ştim că de fapt voia să îi prindă duhul. Ne-am dat seama de ce trebuia
să meargă acolo.

Vă amintiţi că atunci când l-a înviat pe
Lazăr, a spus că Tatăl L-a trimis. Şi vă amintiţi ce i-a spus acelui om, atunci
când a trecut prin mulţime la scăldătoarea Betesda, când toţi voiam să ne
atingem  de hainele Lui. S-a întors şi a
zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El
nu face decât ce vede pe Tatăl făcând.”
(Ioan 5.19). Acum înţelegem, dar
atunci…”

„Am văzut-o deci pe femeia aceea stând lângă
fântână, ţinând vasul ca să se umple cu apă. El i-a zis:    

„Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău.”
Bartolomeu, îţi aminteşti ce I-a răspuns ea? Cum de a ştiut El că ea avea
bărbat?

Femeia L-a privit surprinsă. Părul frumos i
s-a desprins căzând în jurul feţei, ochii mari i-au strălucit, şi a răspuns:
„Domnule, nu am bărbat.” Când am auzit aceasta, ne-am gândit: „O, nu se poate!
Ceva nu este în ordine.” Dar, spre marea noastră surprindere, El a zis: „Ai
spus adevărul.” Am rămas foarte surprinşi, aşa-i, fraţilor? Şi El a continuat:
„Ai avut cinci bărbaţi, iar cel cu care trăieşti acum nu este bărbatul tău.”

Toţi ne întrebam cum va reacţiona femeia, dar
ea L-a privit ţintă şi a zis: „Doamne, văd că eşti proroc.”…

……………………………………………………………………………………….

… Atunci Natanael a zis: „Da, m-am gândit cât
de diferit a reacţionat, faţă de rabinul nostru. Părea că ştie mai mult despre
Dumnezeu decât ştia rabinul, pentru că el L-a numit de la diavolul. Se părea că
femeia citise Scripturile, aşa că ne întrebam cu toţii ce va spune.

Când a zis: „Doamne, văd că eşti proroc,”
ne-am uitat unul la altul. O femeie decăzută ca ea, studiase Manuscrisele deşi
nici nu era iudeică. Stăteam atenţi să vedem ce urma să mai zică. Femeia a
continuat: „Noi ştim că trebuie să vină Mesia, căruia I se zice Hristosul. Când
va veni El, va fi un proroc, pentru că aşa a spus Moise. Când va veni El, ne va
spune toate lucrurile. Dar Tu cine eşti, fiindcă văd că eşti proroc?”

Şi El i-a răspuns: „Eu, Cel ce vorbesc cu
tine, sunt Acela.”

„Vă amintiţi ce a făcut femeia? A lăsat vasul
jos şi a alergat în cetate strigând: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot
ce am făcut!”

Acum vă întreb pe voi, cei care credeţi şi
aţi citit Scripturile, nu spune Biblia că acesta este semnul lui Mesia? Daţi-mi
voie să opresc puţin adunarea de mărturisiri şi să revin aici, în Columbia. El
nu a făcut niciodată acel lucru în faţa neamurilor, ci doar în faţa iudeilor şi
a samaritenilor. Aşa este. Conform Bibliei nu există decât trei seminţii de
oameni: descendenţii lui Sem, ai lui Ham şi ai lui Iafet. De acolo ne tragem
toţi: samaritenii, evreii şi neamurile.

Aşadar, evreii Îl căutat pe Mesia, iar El
le-a arătat lui Natanael, Petru şi celorlalţi, cum trebuia să fie Mesia, pentru
a le dovedi că El era prorocul despre Care vorbise Moise, aşa că le-a arătat şi
lor Cine era El.

Dar noi, neamurile, ne închinam la idoli în
vremea aceea şi nu căutam nici un Mesia. Aş vrea să vă pun în seara aceasta o
întrebare referitoare la neamuri, după care ne vom întoarce la povestirea
noastră.

Atunci, vremea iudeilor se apropia de
sfârşit. Dacă noi Îl căutăm pe Mesia şi credem că El este aici sub forma
Duhului Sfânt; dacă credem că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, şi că a
spus în Ioan 14.12: „Cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le
fac Eu.” Şi: „Ce s-a întâmpla în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma
…”
atunci aşa va fi. Aţi observat aceasta?

Nu uitaţi că numărul trei este numărul
descoperirii: neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt; sau: Tată, Fiu şi
Duh Sfânt; prima venirea pentru a-Şi răscumpăra Mireasa, a doua venire pentru
a-Şi răpi Mireasa şi a treia venire împreună cu Mireasa Sa. Totul în Biblie
este desăvârşit în trei paşi.

Acum fiţi atenţi! Sunt trei feluri de oameni:
credincioşii, făţarnicii şi necredincioşii. La sfârşit, aceştia vor forma trei
biserici. Avraam simbolizează biserica aleasă; Lot simbolizează biserica
formală, iar sodomiţii reprezintă lumea.

La Avraam au venit trei Bărbaţi. Doi au mers
în Sodoma, unde au predicat Evanghelia şi l-au scos pe Lot din cetate. Dar
Domnul a rămas şi a vorbit cu Avraam, care a încercat să mijlocească pentru
cetate.

Eu cred că Biserica este aleasă prin
cunoştinţa mai dinainte a lui Dumnezeu. El a hotărât-o şi a ales-o pentru că a
cunoscut-o mai dinainte.  Înţelegeţi? Eu
nu ştiu dacă voi fi acolo sau nu, dar Biserica Sa va fi. Eu trebuie să alerg
pentru mântuirea mea, dar ştiu sigur că Biserica va fi acolo. Aşa este.
Nădăjduiesc să fiu şi eu parte din ea, şi cred că atâta vreme cât sunt parte
din ea, voi fi acolo alături de ea. Pe aceasta se odihneşte nădejdea mea.

Aşadar, lui Lot i se predicase Evanghelia,
iar păcatele cetăţii îi amărau zi de zi inima neprihănită. Când i-a văzut pe
aceşti Billy Graham moderni venind, în el a tresărit ceva, fiindcă ştia că erau
mai mult decât doi oameni obişnuiţi. Ei nu au făcut multe minuni acolo, doar
i-au lovit într-o noapte pe necredincioşi cu orbirea, deoarece predicarea
Evangheliei îl loveşte pe necredincios cu orbirea. Aşa este.

Dar cel de-al treilea Bărbat a rămas cu
Avraam şi ai lui, cu biserica aleasă şi a stat cu spatele spre cort. Sara era
puţin diferită faţă de surorile noastre moderne. Nu-i aşa că vă simţiţi rău
când staţi de vorbă între bărbaţi, iar femeile vin şi intervin în discuţia
voastră? Nu vi se pare nepoliticos? Atunci când Dumnezeu a făcut femeia, i-a
dat acest duh feminin, ca să fie dulce şi suavă, aşa cum sunt adevăratele
surori creştine. Dar aceste femei în salopetă, cu ţigara în colţul gurii, îşi
târăsc picioarele ca bărbaţii şi înjură, după care cântă: „Dumnezeu să
binecuvânteze America!” Vedeţi? Este ceva grosolan. Nu ştiu, dar ceva nu este în
ordine. Aşa este. Dar Sara era o soră „penticostală” care stătea deoparte şi
îşi vedea de treburile ei. Era acolo în spate şi pregătea cina. Vedeţi?

Îngerul care stătea acolo, îl privea pe
Avraam. Cu o zi înainte, el se numise Avram, iar soţia lui, Sarai, dar Domnul
i-a numit pe el, Avraam, adică „tatăl popoarelor,” şi pe ea, Sara, adică
„prinţesa.”

Omul acela era ciudat. Avea hainele prăfuite
şi era îmbrăcat ca un om oarecare, dar a venit acolo şi a spus: „Avraame!”
Tocmai sosise, când Avraam a ieşit şi L-a poftit înăuntru. Nu era decât un om
obişnuit, un trecător. Astfel, Avraam I-a zis: „Intră şi ia loc căci voi aduce
apă să-Ţi spăl picioarele şi o bucată de pâine ca să mănânci, apoi Îţi vei
vedea de drum.” Lui Avraam i s-a părut că era Cineva deosebit. Vedeţi? O, este
ceva care te face să simţi când El este aproape de tine; îţi poţi da seama când
vorbeşti cu El.

El i-a zis: „Ia loc!” Apoi a dat la o parte
perdeaua din fâşii… Câţi dintre voi, cei din Sud, ştiţi ce este o perdea din
fâşii? Nu, generaţia aceea este pe trecute. Uşile cu plasă contra insectelor au
apărut de curând, dar înainte aveau o perdea de fâşii, prin care Îl puteau
vedea cum mânca. S-a dus deci, a înjunghiat un viţel, şi I-a adus acelui Om
nişte pâine coaptă de Sara, câteva bucăţi de carne de viţel şi puţin lapte. El
a stat şi a mâncat împreună cu ceilalţi doi Bărbaţi care-L însoţeau, în timp ce
Avraam alunga muştele.

El tot privea spre Sodoma, iar la un moment
dat a zis: „Avraame, unde este nevastă-ta, Sara?” Oamenii de astăzi numesc aceasta
telepatie. Aceasta este denumirea modernă. Aşa L-au numit şi pe Isus, Beelzebul
şi au spus că este un ghicitor. Dar ce fel de telepatie putea fi aceea?

El i-a zis: „Avraame, unde este nevastă-ta,
Sara?” Fiţi atenţi la felul cum se scrie. 
Nu uitaţi faptul că Biblia spune că ea era în cortul aflat la spatele
Lui. Avraam avea pe atunci o sută de ani, iar Sara, nouăzeci. Amândoi erau
înaintaţi în vârstă, iar Sara arăta mai degrabă ca o bunică, dar le fusese
promis acest bebeluş, aşa că îl aşteptau. Avraam avea barba lungă şi albă şi se
sprijinea în baston.

El a întrebat: „Avraam, unde este nevastă-ta,
Sara?”

„În cortul de la spatele Tău,” a răspuns
Avraam.

„Avraam, Eu (Îmi place aceasta: „Eu”, pronume
personal), Eu te voi vizita când se va împlini vremea.” Aceasta fusese
făgăduinţa, aşa că acum puteţi vedea Cine era El.

Sara, care era în cort, râdea pe înfundate,
cum zicem noi astăzi, fiindcă îşi zicea: „Sunt o femeie de nouăzeci de ani, iar
domnul meu bărbatul este bătrân, înaintat în vârstă.” Probabil nu mai trăiseră
ca bărbat şi femeie de zece sau douăzeci de ani, de aceea se gândea: „Eu,
femeie bătrână, şi soţul meu, un om bătrân, să ne mai distrăm ca tinerii?” Şi a
râs în sinea ei, dar Omul acela a zis: „De ce a râs Sara, zicându-şi că acest
lucru este imposibil?” Când a auzit aceasta, ea a încercat să nege, dar El i-a
zis: „Ba da, ai râs!”

Aici aş vrea să fac o mică observaţie. Sper
că cei care credeţi în harul lui Dumnezeu, o înţelegeţi. Dumnezeu ar fi putut
s-o ucidă pe loc pe femeia aceea din pricina necredinţei ei, şi să nu-Şi mai
piardă vremea cu ea, fiindcă El era Dumnezeu însuşi. Citiţi şi vedeţi dacă nu-i
aşa. Poate veţi zice: „Era un om. Cum putea Dumnezeu să mănânce carne şi să
facă acele lucruri?” Dar chiar aşa este. Avraam a vorbit cu El, cu Elohim
însuşi.

Dumnezeu S-a descoperit într-un trup de carne
şi a făcut acest semn; iar motivul pentru care nu a putut să ia viaţa Sarei
este că ea era parte din Avraam, iar Avraam avea făgăduinţa, înţelegeţi? De
aceea nu poate lua nici viaţa noastră: pentru că suntem o parte din Hristos.
Vedeţi? El ar fi trebuit să-l omoare şi pe Avraam, pentru că ea era parte din
el. Noi suntem Mireasa lui Hristos, noi, Biserica.

Aşadar, noi suntem parte din El, de aceea El
nu a putut să se atingă de ea, deşi i-a zis: „Ba da, ai râs!”

Isus a spus: „Cum a fost în zilele lui
Lot, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.”
(Luca 17.28-30). Ce va fi
la fel? Dumnezeu, IaHVeH, arătat într-un trup de carne. În aceste ultime zile
de dinaintea distrugerii, de dinaintea arderii pământului cu foc, aşa cum a ars
Sodoma, când evangheliştii moderni cutreieră pământul şi biserica lumească,
Duhul Sfânt a venit la Biserica aleasă în trup de carne. Acesta este semnul
pentru neamuri!

Să ne întoarcem puţin în Galileea. O, ce
minunat se simţeau! Cred că toţi strigau: „Amin!” Am putea vorbi despre
Bartimeu care L-a întâlnit pe Isus când Acesta Se ducea de la Ierihon spre
Calvar. În mod normal, El n-ar fi avut cum să-l audă pe Bartimeu, cerşetorul
acela bătrân şi sărman, fiindcă erau mii de oameni care Îl urmau strigând:
„Hei, Tu care poţi învia morţii! Avem aici un cimitir plin. Vino şi arată-ne ce
poţi să faci!” şi aruncau cu fructe stricate după El. Dar faţa Lui era întoarsă
spre Calvar pentru că acolo mergea.

Cât despre acel biet cerşetor… Poate a trecut
pe lângă el vreo creştină tânără, iar Bartimeu a întrebat-o:

„Cine trece, domniţă? Ce-i cu agitaţia
aceasta?” Este ciudat că oriunde Se află Isus este agitaţie, unii fiind pentru,
iar alţii împotrivă.

„Domnule, eu Îl urmez pe acest Proroc. Crezi
şi tu Scripturile, nu-i aşa?”

„Sigur că da,” a răspuns orbul.

„Ai citit vreodată Biblia înainte să-ţi
pierzi vederea?”

„De multe ori.”

„Ai auzit despre Fiul lui David?”

„Da, este Cel ce trebuie să vină.”

„El este Cel care tocmai a trecut pe aici,” a
spus tânăra.

Atunci probabil că Bartimeu a spus: „Eu sunt
bătrân şi slab şi El nu-mi poate auzi glasul. Tot ce pot spune, este: „IaHVeH,
ai milă de mine! Isuse, Fiul lui David, îndură-Te de mine!”

Credinţa acelui cerşetor orb L-a oprit, aşa
cum L-a oprit şi credinţa femeii cu scurgerea de sânge. Dacă va fi cu voia
Domnului, mâine seară aş vrea să vorbesc despre tema: „Isus a stat pe loc.”
Isus S-a oprit, l-a strigat şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?”

Acum îmi vine în minte Zacheu căţărat în
copacul acela. Ştiţi, s-a căţărat acolo ca să se ascundă. „Eu sunt un om de
afaceri din oraşul acesta,” şi-a zis el, „şi nu vreau să mă amestec cu
adunătura aceea de fanatici. Când îi aud că se apropie, am să mă urc în copac,
iar când va trece Isus, Îl voi vedea şi-mi voi face o părere despre El.”

El a venit, a trecut chiar pe sub acel copac
şi a zis: „Zachee, dă-te jos de acolo!” Zacheu se ascunsese printre frunze, ca
să fie sigur că nu-l vede nimeni, dar El ştie unde eşti. Poţi să te ascunzi
printre frunze metodiste, baptiste sau printre orice fel de frunze, pentru că
El ştie exact unde eşti.

Mă voi grăbi cu mărturiile, apoi ne vom ruga
pentru bolnavi.

Să mergem puţin mai în urmă.

Ei spuneau: „Slăvit să fie Domnul!” Toţi
strigau şi se simţeau minunat, dar deodată au simţit o adiere rece. Ce era
aceea? Satan îi privea, probabil, din vârful acelui deal arid şi se gândea: „Au
plecat fără El, aşa că acum este şansa mea!” Aceasta vrea el întotdeauna: să
prindă biserica. În ultima vreme am fost foarte ocupaţi cu toţii, pentru că a
avut loc o trezire în întreaga ţară, dar acum s-a cam stins.  Focul s-a stins, dar suntem foarte ocupaţi să
înfiinţăm organizaţii noi şi să căutăm senzaţii noi, de aceea mă întreb dacă nu
cumva plecăm uneori fără El? El este Cuvântul. Da, este Cuvântul deci rămâneţi
lângă Cuvânt! Dumnezeu poate să facă ce vrea. Pentru mine, El este Cuvântul,
iar dacă ceva nu este conform Cuvântului, nu pot să cred. Înţelegeţi?

Noi am tot alergat de colo-colo, dar poate pe
El L-am pierdut pe undeva, iar diavolul atât aşteaptă, să vadă biserica fără
Hristos…

Este foarte rău. Aproape că am ţinut o
predică pe tema aceasta, dar foarte mulţi dintre voi v-aţi îndrăgostit de
emisiunile de televiziune, şi nu vă mai plac adunările de miercuri seara. Parcă
am pornit mai departe fără El. Avem mulţi bani, stăm şi ne gândim cu ce să ne
îmbrăcăm, surorile merg şi îşi taie părul… ne preocupă moda, ne uităm la ce fac
alte biserici şi astfel riscăm să plecăm fără El. Şi când se întâmplă aceasta,
diavolul spune: „Acum este momentul să pun mâna pe ei!” Vedeţi? Când plecaţi de
lângă Hristos, diavolul încearcă să vă ia viaţa.

Aşadar, s-a urcat pe dealul acela şi a
început să sufle: „Îi voi scufunda!” Bieţii oameni au început să vâslească; au
ridicat pânzele, dar vântul le-a dat jos; au încercat să tragă de vâsle, dat
s-au rupt; au încercat să se alipească de o biserică, apoi de alta, dar până
să-şi dea seama, mica lor ambarcaţiune era plină de apă.

Ce se întâmplă astăzi? Vă spun eu: „El este
minunat!”

Probabil sunt multe bărcuţe care s-au umplut
cu apă; vedeţi voi, ei vâsleau din toată inima şi cu toată sinceritatea, dar
oricât de sincer te-ai strădui, trebuie să-L ai pe El cu tine. Ucenicii au
vâslit şi au vâslit, până când şi-au pierdut orice speranţă şi s-au gândit că
vor muri negreşit.

Cam în aceeaşi poziţie ne aflăm şi noi acum.
Biserica micuţă care cândva predica sfinţenia şi care trăia pentru Dumnezeu,
îşi croieşte acum drum spre lume, merge din nou în formalism. Dacă nu reuşesc
într-un fel, încearcă în altul, croindu-şi diferite cărări. Nu uita însă că
diavolul vede că ţi-ai făcut drum ca să ieşi. Aşa este.

Se părea că nu mai au nici o şansă de
scăpare, dar ştiţi ceva? Acum urmează partea frumoasă a povestirii. Isus nu-i
părăsise. El i-a trimis să ţină o trezire, să strângă mâinile oamenilor şi să
aibă o sărbătoare. Dar ce a făcut El în timpul acesta? S-a urcat pe cel mai
înalt munte din împrejurimi, ca să-i poată vedea. Aceasta a făcut. S-a urcat pe
Calvar, iar acolo L-au ucis şi L-au îngropat, dar El a început să Se înalţe. Şi
S-a ridicat aşa până când a trecut de Soare, de Lună şi de stele, de Jupiter,
Venus, Marte şi a mers mai departe. S-a îndepărtat de casa aceasta veche de
lut, a continuat pe Calea Lactee şi a tot urcat până a trecut de ceruri. Biblia
spune că S-a urcat atât de sus, încât priveşte în jos ca să vadă cerul. Ştiaţi
aceasta? El este mai sus decât toate cerurile; S-a urcat până acolo ca să poată
privi întregul Univers. Aşa cum spune o veche cântare: „El veghează asupra
vrăbiei şi asupra mea.”

Şi atunci când toate speranţele erau
pierdute, iar barca lua apă la bord şi se îndrepta spre pierzare, a venit El,
mergând drept spre ei. Dar Biblia spune că ucenici s-au temut de El. Isus
era  singura lor nădejde de a fi salvaţi
de la naufragiu, şi tocmai de El le-a fost frică. Se temeau de unica lor şansă.
Dacă ar fi cunoscut Scriptura… „Este un duh!” au strigat îngroziţi. Vedeţi? „Să
nu aveţi de-a face cu el! Aceasta este telepatie, este un ghicitor.”

Dar Isus le-a vorbit şi le-a zis: „Eu
sunt, nu vă temeţi!”
şi El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Credeţi
aceasta, nu-i aşa?

N-aş vrea să opresc această mărturie, dar aş
vrea ca El să ne ofere şi nouă o mărturie personală acum, când ne vom ruga. Nu
vă temeţi! Este El şi este Acelaşi. El este Marele Preot care stă la dreapta
măririi în slavă, şi poate fi atins de neputinţele noastre.. El va răspunde în
acelaşi fel, pentru că este Acelaşi Mare Preot. Să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, Cel ai cărui bărbaţi însemnaţi
au adus în seara aceasta, în faţa noastră, o mărturie: scriitorul Matei şi toţi
ceilalţi sfinţi iubiţi pe care i-ai însărcinat să scrie această Biblie…

……………………………………………………………………………………….

… Doamne, eu cred că ucenicii aceia au fost
împuterniciţi de Tine să scrie Cuvântul, deoarece la sfârşitul Cărţii scrie: „Oricine
va adăuga sau va scoate ceva din El…”
Eu cred aceasta. Nădejdea mea este
zidită pe lucrul acesta şi pe nimic altceva. Doamne, pe aceasta se bazează şi
încrederea acestui grup de oameni adunat aici. Ne bucurăm pentru că putem citi
această mărturie pe care ai păstrat-o pentru noi şi credem că Tu eşti Acelaşi,
aşa cum este scris.

Tată, Te rog să păşeşti în seara aceasta în
mijlocul acestor oameni. Fie ca Dumnezeul care a venit în acea carne
pământească şi i-a vorbit lui Avraam, Dumnezeul care a venit în carnea
pământească a trupului Fiului Său, Hristos Isus, să Se descopere în seara
aceasta unei biserici care a fost sfinţită de El, prin propriul Său sânge. El a
spălat-o şi a curăţat-o de orice necredinţă, iar acum locuieşte El însuşi în
ea, până la sfârşitul lumii, aşa cum a făgăduit. Ascultă-mă, pentru că Îţi cer
aceasta prin Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Eu nu am venit să vindec bolnavi, ci am venit
să mă rog pentru copiii bolnavi ai lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care vindecă
bolnavii, iar bolnavii au fost deja vindecaţi. Oricine ştie aceasta. Eu nu am
venit aici să îi salvez pe cei pierduţi, ci am venit să le spun celor pierduţi
că au deja mântuirea, şi că trebuie doar s-o primească. Am venit să le spun
celor care au fost mântuiţi dar au nevoie de dovezi, că au o garanţie, şi au
gustat din darurile cereşti de dincolo de Iordan, aşa cum scrie în Evrei 6: „…au
gustat darul ceresc şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt.”
Dacă vreţi să
gustaţi şi voi, citiţi în Faptele Apostolilor, acolo unde Petru spune, în ziua
Cincizecimii: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui
Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului
Duh.”
(Fapte 2.38). Dacă v-aţi pocăit, dar nu aţi fost încă botezaţi, să
ştiţi că mâine va avea loc un mic serviciu de botez. Veniţi şi credeţi! Când
păşiţi în apă, să credeţi că Dumnezeu vă va da Duhul Sfânt. El va face lucrul
acesta pentru că aşa a promis, şi nu poate minţi. El trebuie să-Şi ţină
Cuvântul şi aşa va face. Să veniţi cu credinţă!

Dacă în seara aceasta sunt printre noi oameni
bolnavi, să ştiţi că Cel despre care vă vorbesc, v-a plătit vindecarea atunci
când a murit la Calvar, cu acele urme de bice pe spatele Lui. Voi sunteţi deja
vindecaţi.

Oamenii obişnuiesc să-şi pună mâinile peste
cei bolnavi. De curând, un grup de fraţi penticostali… Cred că ar fi mai bine
să nu spun aceasta. Nu vreau să judec pe nimeni, dar punerea mâinilor şi
darurile sunt… „Lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea
făcută.”
(Romani 11.29). Unii oameni au fost hotărâţi înainte de facerea
lumii să primească daruri. Înţelegeţi?

Pe unii îi putem recunoaşte şi putem să ne
punem mâinile peste ei, aşa cum a făcut Pavel cu Timotei, pentru a consacra
acest lucru. El ştia că acolo era un dar, pentru că îl văzuse în lucrare, aşa
că i-au dat o mână de ajutor şi l-au adus în slujba Domnului. Aceasta facem şi
noi atunci când ne punem mâinile peste bolnavi, pentru că Isus a spus: „Aceste
semne îi vor urma pe cei ce vor crede…”
Aceşti oameni credincioşi îşi pun
mâinile peste bolnavi ca o confirmare a faptului că au crezut. Dar eu cred că
Isus Hristos este aici; cred că El este prezent aici în toată puterea Sa, aşa
cum era şi atunci când a fost pe pământ. Singura diferenţă este că acum trupul
Lui de carne stă pe tronul lui Dumnezeu ca o Jertfă de îndurare pentru fiecare.
El stă acolo ca garanţie că veţi avea toate lucrurile pentru care a murit El,
desigur, dacă Îl primiţi şi credeţi. Credeţi-L!

Cred că fiul meu a împărţit câteva numere de
rugăciune. De obicei, nu împărţim numere de rugăciune din primele seri, dar el
mi-a spus că oamenii cereau numere, aşa că le-a împărţit.  Aveţi deci, numere de rugăciune? Să vedem. El
le amestecă, după care le dă oricui doreşte.

Cei care aţi mai fost în adunări, ştiţi că
mult mai mulţi se vindecă în audienţă decât pe platformă, ceea ce înseamnă că
nu aveţi nevoie de un număr de rugăciune, ci este nevoie doar de cineva aici sus,  care să se roage pentru voi. Asta-i tot. Acum
mă voi ruga, iar voi trebuie să faceţi un singur lucru: să credeţi.

Unde este Billy? Ce numere ai împărţit?  Care anume? Are cineva numărul unu? Să vedem
dacă are cineva numărul acesta. Numărul unu? Dacă îl are cineva, îl rog să
ridice mâna. Atunci, poate a început de la un alt număr. Are cineva numărul
unu? Nimeni? Aveţi numărul doi? Înseamnă că de aici a început. Bine.

Să se ridice cei care au numerele: 1, 2, 3.
Uitaţi-vă ce numere are persoana de lângă voi. Poate este cineva surd, şi nu
poate auzi. Înţelegeţi? Am chemat numerele 1, 2 şi 3, dar văd o singură
persoană care stă în picioare. Ce număr ai? Trei? Iată aici şi numărul doi. Dar
unde este numărul unu? Da, iată-l că vine. Este foarte bine, fiindcă avem
numele 1, 2 şi 3.

Veniţi aici, vă rog. Veniţi aici, cei care
aveţi numere de rugăciune. Numerele 1, 2, 3, 4, 
5, 6, ridicaţi-vă. Bine. Deci: 4, 5 şi 6. Ocupaţi loc aici. 7, 8 şi 9.
foarte bine. Nu cred că încăpem prea mulţi aici. 7, 8, 9, 10 şi 11?  Acolo în spate. 11, 12, 13. Numărul 13?  Cine are numărul 13?

Nu aş vrea să scap pe cineva, deoarece vreau
să ne rugăm pentru toţi cei care au numere de rugăciune. Înţelegeţi? Unii iau
număr de rugăciune, dar după aceea pleacă şi nu mai vin la adunare. Nu faceţi
aceasta, pentru că cineva are nevoie de numărul acela. Numărul de rugăciune 13.
Să mai aşteptăm puţin. Poate este o mamă cu un bebeluş, sau altcineva care a
trebuit să iasă puţin afară. Poate se întoarce repede.

Atunci vom începe de aici şi ne vom ruga
pentru aceştia. Câţi lipsesc? Sunt toţi până la numărul 13? Ce spui? Lipseşte
numai numărul 13?  Atunci mai aşteptăm
puţin să vină şi persoana aceea. Frate Bigby, ia tu numerele de rugăciune de la
ei, te rog. Aşa.

Vino încoace, domnule. Stai puţin aici. Cred
că omul acesta îmi este străin, nu ne cunoaştem. Noi nu ne ştim, dar Dumnezeu
ne cunoaşte pe amândoi, nu-i aşa?

Câţi dintre cei din sală, care nu aveţi
numere de rugăciune, credeţi că Isus vă va vindeca dacă vă doriţi lucrul
acesta? Ridicaţi mâna. Foarte bine. Nu aveţi nevoie de număr de rugăciune, ci
vă spun: faceţi ca femeia cu scurgerea de sânge. Ea nu avea, să zicem, număr de
rugăciune, dar şi-a croit cale spre El până când s-a putut atinge de haina Lui.
Vă amintiţi? Şi în felul acesta L-a oprit.

El nu a simţit fizic atingerea ei, pentru că
veşmintele palestiniene sunt largi. Cei din jur, chiar şi Petru, L-a mustrat
zicând: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai
întrebi: „Cine s-a atins de Mine?”

Dar El a răspuns: „S-a atins cineva de Mine,
căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.”
(Luca 8.45-46). În versiunea King James scrie
că şi-a pierdut vigoarea, iar „vigoare” înseamnă „putere.” „A ieşit din Mine
o putere,”
a zis El, privind peste mulţime până când a văzut-o pe femeia
care Îi atinsese haina.  Atunci i-a spus
că a fost mântuită prin credinţa ei, iar sângerarea s-a oprit. Este adevărat?

Ascultaţi o clipă, spre binele vostru. Nu
spune Biblia că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Cred că eşti
predicator. Nu spune Biblia în Evrei că acum El este Mare Preot? El trăieşte şi
mijloceşte pentru noi, şi poate fi atins prin simţirea bolilor noastre.

Dacă El este şi acum Acelaşi Mare Preot,
înseamnă că dacă Îl atingeţi… Voi ziceţi: „Frate Branham, o să vin acolo şi-l
ating pe fratele Bigby.” Aceasta nu ar arăta decât părtăşia şi dragostea ta
pentru fratele Bigby. „Frate Branham, voi veni şi te voi atinge pe tine.”
Foarte bine, dar în noi nu este nici o putere, pentru că suntem simpli oameni.
Toţi predicatorii pe care îi vedeţi aici, sunt nişte oameni, aşa că nu vă va
ajuta cu nimic dacă veniţi aici.

Dar de ce nu vă amintiţi că aţi fost înviaţi
odată cu El şi îngropaţi cu Hristos, cu sfetnicul lui Dumnezeu. Acum, voi
sunteţi îngropaţi în Hristos. 
Autoritatea este a voastră, aşa că de ce nu-I atingeţi veşmântul?

Spuneţi: „Doamne, am o suferinţă, sunt
bolnav. Dumnezeule Tată, lasă-mă să mă ating în seara aceasta de Tine, fiindcă
Te cred. Fratele Branham ne-a spus o poveste mică, dar acea poveste este
adevărată, şi din Scripturile pe care ni le-a arătat, vedem că Tu eşti Acelaşi,
şi trebuie să fii Acelaşi. El a mai spus că Tu eşti aici ca Duh şi Îţi faci
lucrarea aşa cum ai promis că va fi înainte să vii din nou.

Ştiţi, este o diferenţă între apariţia lui
Hristos şi venirea lui Hristos. Sunt două lucruri total diferite. El apare acum
în Biserica Sa. Noi Îl vedem şi ştim că este El. Este Duhul Sfânt. Vedeţi? Ştim
că aşa este. Noi ştim că Duhul Sfânt este Dumnezeu însuşi, cu toţii ştim
aceasta. Noi nu credem că sunt trei dumnezei: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ci
trei slujbe ale Aceluiaşi Dumnezeu. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt trei
chipuri prin care Şi-a făcut Dumnezeu lucrarea. De aceea a spus Isus: „Duceţi-vă
şi botezaţi-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”
(Matei
28.19), ceea ce nu înseamnă nicidecum trei dumnezei, ci este vorba de un singur
Dumnezeu în trei slujbe, Unul şi Acelaşi. Dacă am avea trei dumnezei, am fi
păgâni, înţelegeţi? Deci, este un singur Dumnezeu în trei slujbe.

Atunci când Se arăta ca Tată, în acel Stâlp
măreţ de Foc, nici măcar un animal nu putea să se apropie de acel munte, ci
trebuia omorât cu pietre sau străpuns cu suliţa. Apoi Stâlpul de Foc S-a făcut
trup şi a locuit printre noi. Cine era El? Dumnezeu, care Se coborâse printre
noi. Noi L-am simţit şi L-am atins, pentru că S-a arătat în trup de carne
printre noi. Isus a spus: „Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste
lucrări ale Lui.”
(Ioan 14.10). Şi tot El a mai zis: „Eu am ieşit de la
Tatăl şi Mă duc la Tatăl.”
După aceea a murit răstignit, dar a treia zi a
înviat şi, după ce S-a înălţat la cer, S-a arătat lui Pavel, care mergea pe
drumul Damascului, să-i aresteze pe câţiva creştini. Stâlpul de Foc a apărut
înaintea Lui şi l-a orbit. Ceilalţi nu L-au văzut, dar pe el l-a orbit. Atunci,
el L-a întrebat: „Cine eşti Tu, Doamne?”
Şi El i-a răspuns: „Eu sunt Isus.” (Fapte 9.5).

Dacă
El este şi astăzi Acelaşi Dumnezeu, Duhul Sfânt manifestat în trup de carne,
atunci El lucrează în mijlocul nostru la fel cum a făcut-o atunci. Doamne, eu
Îţi vorbesc acum ca şi credincios, dar acum vorbeşte Tu, prin Biserica Ta, aşa
cum ai vorbit odinioară. Când cineva vorbeşte în limbi necunoscute şi le
tălmăceşte, iar ceea ce spune este adevărat, Acela este Dumnezeu care vorbeşte
prin acel om. Înţelegeţi? Tot ceea ce este Dumnezeu, a turnat în Hristos; şi
tot ce era Hristos a fost turnat în Biserică. Deci, este: Dumnezeu deasupra noastră,
Dumnezeu în mijlocul nostru şi Dumnezeu în noi. Înţelegeţi?  Credeţi lucrul acesta şi spuneţi: „Doamne
Isuse, eu cred.”, şi Dumnezeu Îşi va trimite Duhul Său la tine. Astfel, puteţi
vedea dacă El va proceda la fel cum a lucrat cândva. Fiţi plini de respect.
Vreau să-L şi lăudaţi, dar în momente ca acestea, staţi în smerenie.

Iată,
acesta este un bărbat, iar aceasta este Biblia mea. Nu-mi amintesc să-l mai fi
văzut vreodată pe omul acesta. Poate că a mai fost undeva la vreo adunare,
poate că el m-a mai văzut. Ne-am mai văzut vreodată, domnule? Niciodată în
viaţa ta?  Înseamnă că acum ne întâlnim
pentru prima dată.

Poate
este bolnav, sau poate este aici pentru altcineva; poate are probleme în
familie sau probleme financiare. Sau poate este doar un înşelător. Dacă este
aşa, veţi vedea ce se va întâmpla. Înţelegeţi? Vedeţi? Eu nu ştiu, dar dacă
Duhul Sfânt va veni şi vă va spune ce s-a întâmplat, sau altceva despre el, sau
motivul pentru care este aici, atunci bărbatul acesta va şti dacă este adevărat
sau nu, şi va putea confirma acele lucruri. Şi dacă El îi va spune ce a fost în
viaţa lui, omul va crede şi când îi va spune ce va fi. Sigur că da. Înţelegeţi?
De aceea ne încredem în Biblie. Vedeţi? Acesta este adevărul.


întreb câţi dintre voi, pelerini, locuitori ai oraşului sau din împrejurimi,
veţi crede, ştiind că pentru mine este imposibil, ca om, să fac aşa ceva? Sigur
că este imposibil. Din punct de vedere omenesc, aveţi dreptate, este imposibil.
Este nevoie de o putere care să facă acest lucru. Ştiţi că aşa este. Acum
depinde numai  de ce fel de putere
credeţi că este aceea de la care vă aşteptaţi răsplata. Înţelegeţi?

Când
L-au văzut lucrând, fariseii au spus că este Beelzebul, dar credincioşii au
spus că este Fiul lui Dumnezeu. După cum ştim, Scriptura spune că la fel se va
întâmpla şi în zilele din urmă, nu-i aşa? Noi ştim că este scris.

Ascultaţi
cum spun „Amin” aceşti predicatori. Ei sunt păstorii voştri şi ştiu despre ce
vorbesc.  Eu sunt fratele lor, moştenitor
al Împărăţiei la fel ca ei, lucrând pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Ei sunt
oameni ai bisericii, vorbitori, predicatori recunoscuţi. Eu nu sunt predicator.
Predicarea pe care o fac eu este un dar. Eu îi iubesc mult pe oameni, iar
Domnul mă lasă să le vorbesc în felul acesta.

Aşadar,
dacă Duhul Sfânt va spune aceste lucruri şi va face ceea ce am spus, vă va
dovedi tuturor că Isus Hristos este viu şi astăzi, şi că este din nou aici?
Te-ar convinge, nu-i aşa, domnule? Pe Natanael l-a convins. El era un
credincios şi orice ar fi spus ceilalţi, el era convins, ştia.

Indiferent
dacă oamenii din Sihar ar fi crezut-o sau nu pe femeia aceea, ea avusese o
experienţă deosebită şi era convinsă, deoarece El îi spusese care era problema
ei.

El
cunoaşte şi problema ta. Este la gât. Aşa este. Ai nevoie de gât pentru că eşti
predicator, de aceea îţi doreşti vindecarea. Du-te mai departe şi totul va fi
în ordine. Sigur că da. Dumnezeu Îşi iubeşte poporul.

Ce
mai faci, soră? Crezi din toată inima? Amin. Iată din nou tabloul despre care
vorbeam: un bărbat şi o femeie se întâlnesc pentru prima dată, bănuiesc. Suntem
străini unul faţă de celălalt? S-ar putea ca oamenii din spate să nu vadă că ai
dat din cap, aşa că ai vrea să ridici mâna, dacă suntem într-adevăr doi
străini? Eu nu te cunosc şi tu nu mă cunoşti pe mine.

Aici
este acelaşi tablou ca cel de la fântâna din Samaria, acolo unde poposise
Domnul nostru. Noi nu ne cunoaştem. Este o femeie care a venit aici cu câteva
minute în urmă. Probabil a ridicat mâna şi un băiat i-a dat un număr de
rugăciune. Şi iată că a ajuns aici, în acest rând. Aceasta este tot ce putea
face, fiindcă mai departe este rândul lui Dumnezeu. Dar El este Acelaşi
Dumnezeu; El este în tine şi este în mine; vieţile noastre îi sunt închinate
Lui. El a pus în mine un dar, iar eu Îi sunt supus. Apoi El îmi arată o
vedenie, iar eu spun exact ce văd în ea. Atunci tu vei şti dacă ceea ce spun
este adevărat sau nu. Mai devreme a fost aici un bărbat, iar acum este o
femeie. Înţelegeţi?

Doamna
aceasta are în primul rând probleme foarte mari cu nervii. Este foarte agitată.
Are tot felul de complicaţii care o supără, este adevărat, nu-i aşa? Dacă este
adevărat, ridică mâna, ca oamenii să poată vedea. Văd că este mereu acelaşi duh
care spune: „Ai ghicit.” Eu nu ghicesc, prieteni. Aceasta nu este ghicitorie.
Ţineţi minte că eu vă prind gândurile. Înţelegeţi? Mulţi dintre voi ştiţi că
uneori am dat pe faţă acele gânduri, dar în felul acesta vă răneam. Vedeţi?
Câţi dintre voi aţi văzut în adunări cum vreo femeie necredincioasă venea să-şi
scoată soţul din adunare, şi atunci se dovedea că trăiau în adulter?  Voi aţi văzut toate acele lucruri
întâmplându-se. Vedeţi? Dar de atunci încoace am devenit puţin mai înţelept,
pentru că Isus a spus să lăsăm grâul şi neghina să crească împreună.
Înţelegeţi?

Aceasta
este o femeie cumsecade, iar duhul ei este plăcut. Haideţi dar, să vedem dacă
am ghicit. Am uitat cum a zis… A, da, acum pot vedea: agitată, supărată,
neliniştită. Da, este ceva grav care te supără. Ţi-e teamă de cancer. Aşa este.
Ai cancer la sânul stâng. Aşa este. Te temi de lucrul acesta, nu-i aşa? În
plus, mai îngrijorată pentru cineva. Este în regula dacă spun? Îmi dai voie?
Este vorba de fiica ta. Vrei să-ţi spun care este problema ei? Are o boală de
sânge şi suferă de multă vreme de această afecţiune.. Aşa este. Acum crezi?
Crezi că atunci când te vei întoarce acasă o vei găsi sănătoasă? Du-te şi
crede. Nu te îndoi, ci crede. Amin. Aceasta este o mărturie. Aceste lucruri nu
se pot ghici, prieteni. Nu vă mai îndoiţi, lăsaţi-o deoparte şi credeţi!

 Înainte de a începe rândul de rugăciune,
înainte de a mă ruga pentru oameni, cred că este nevoie de doi sau trei martori
sau mărturii. Este adevărat?

Iată
aici o doamnă drăguţă… Bănuiesc că nu ne cunoaştem… Dar ai mai fost într-un
rând de rugăciune când am fost aici. Nu aveam să ştiu lucrul acesta dintre
atâţia oameni… dar nu ştiu cine eşti, de ce ai venit aici sau altceva de felul
acesta. Aşa este, nu am de unde să ştiu, dar El ştie. Dacă El îmi va descoperi
lucrul acesta, vei primi vindecarea? Atunci, dacă crezi din toată inima… şi tu
ai probleme cu nervii, dar nu va mai trebui să faci acea operaţie pentru a
scoate tumoarea pe care o ai pe partea stângă. Crede numai, şi tumoarea va
dispărea. Crezi aceasta? Du-te mai departe şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne
Isuse!” Crede din toată inima. Doar crede din toată inima, şi nu vei mai avea
nevoie de operaţia aceea. Totul depinde de credinţa ta. Înţelegi? Trebuie să
avem credinţă, să nu ne îndoim.

Ce
mai faci, doamnă? Nu ne cunoaştem, aşa-i? O clipă… Aceasta este o altă femeie.
Fiţi plini de respect şi rugaţi-vă. Ţineţi minte: sunt numai două gânduri pe
care le puteţi avea. Mă bucur că tu eşti 99% sigură. Tu crezi că este Dumnezeu
şi este chiar El. Numai o clipă. Să-I mulţumim Domnului, Aceluia pe care Îl
iubim şi pe care Îl vom întâlni într-o zi când vom merge la El.

Ştiţi,
Isaac ieşise pe înserat să se plimbe pe câmp, dar frumoasa Rebeca nu-l văzuse
încă. Doar auzise de el, dar a sărit de pe cămilă şi a alergat să-l
întâlnească. Poate că El Şi-a părăsit deja slava şi a pornit spre noi, iar noi
suntem pe drum să mergem să-L întâmpinăm; suntem deja în Canaan.

S-a
întâmplat ceva în sală, pentru că în vedenie a apărut o altă femeie, nu
aceasta. Da, o văd, este acolo în spate şi se roagă. Nu te teme, vei fi bine.
Te supără picioarele pentru că ai avut un accident de automobil. Purtai o
rochie verde, de altă nuanţă decât cea pe care o porţi acum. Nu te teme, vei fi
bine.

Eu
nu o cunosc pe doamna aceasta, suntem străini. Duhul, Lumina care pluteşte
deasupra ei, pare să treacă peste doamna de lângă. Ba nu, este o alta. Se roagă
pentru un copil, pentru o fetiţă care are probleme cu stomacul şi urmează să
fie operată. Iată că a ridicat mâna. Pune-ţi mâna peste copil.

Tată
ceresc, Dumnezeule Atotputernic care ai toată puterea şi cunoşti tainele
inimii…Doamne, ştiu că eu nu pot vindeca, pentru că ai făcut deja aceasta. Şi
dacă femeia aceea a avut destulă credinţă încât să Te atingă şi să Te atragă
spre ea, cu siguranţă că acel copilaş va fi vindecat. Declar această vindecare
în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Numai
să crezi.

Omul
de acolo are probleme cu spatele: domnule, dacă crezi din toată inima (mă
priveşte şi plânge), dacă crezi cu adevărat, problemele pe care le ai la spate
te vor părăsi şi vei fi bine. Domnul să te binecuvânteze. Acum s-a terminat
totul. Du-te acasă şi fii sănătos.

Ce
ziceţi, nu este El minunat?  Sigur că
este. Suntem străini unul de celălalt. 
Iată, din nou… Tu eşti aici pentru cineva care are probleme cu
picioarele. Este vorba de sora ta. Da, aşa este. Tu vrei s-o aduci la biserică,
dar ea nu poate nici măcar să-şi pună pantofii în picioare sau altceva de genul
acesta. Crezi? Atunci du-te şi vezi cum o găseşti.

Crezi
în infailibilul Duh Sfânt, Dumnezeu, Tatăl nostru? El este măreţ, minunat,
Domnul nostru, dar noi trebuie să-L credem din toată inima. Singurul mod în
care ne putem bucura de binecuvântările Lui este să Îl primim şi să Îl credem.

Ce
mai faci? Suntem străini unul faţă de celălalt, nu-i aşa? Dar Dumnezeu ne
cunoaşte pe amândoi. Crezi că senzaţia pe care o simţi acum nu poate veni de la
mine? Înţelegeţi? Eu nu o pot explica, pentru că este o altă dimensiune, dar
chiar acum, în jurul tău este o Lumină, aceeaşi Lumină pe care o vedeţi cu
toţii în fotografie; ea te face să te simţi aşa. Faptul că stai lângă un
bărbat, nu poate să te facă să te simţi aşa. Înţelegi? Ea se mişcă între mine
şi tine. Da. Tu eşti foarte bolnavă, te supără o boală de rinichi. Problema
este că rinichii tăi nu mai funcţionează, nu mai elimină substanţele
dăunătoare, aşa că s-au adunat acolo şi din cauza aceasta te simţi rău. Aşa
este. Crezi? Nu eşti de aici, ci din Charleston. Crezi din toată inima? Nu este
El minunat? Ascultă, Pearl, tu trebuie să mergi pe drumul tău. Crezi?

El
vindecă şi astmul. Crezi aceasta, nu-i aşa, soră? Amin. Du-te, crede din toată
inima şi poţi avea ceea ce ai crezut. Amin. Domnul să te binecuvânteze.

Dumnezeu
poate vindeca şi diabetul. El este Vindecătorul, nu-i aşa? Amin. Doar să crezi.

Artrita
afectează mulţi oameni, dar dacă crezi, nu te va mai supăra. Doar să crezi.

Tu
crezi? N-ai auzit ce i-am spus celeilalte femei, dar El te poate vindeca şi pe
tine. Crezi lucrul acesta? Bine. Du-te mai departe şi spune: „Îţi mulţumesc,
Doamne Isuse.” Tu crezi, frate?  Atunci
du-te şi mănâncă-ţi cina, fiindcă acel ulcer vechi te va părăsi.

Tu
crezi? Ai probleme cu spatele. Crezi că durerea aceea te va părăsi? Atunci
du-te pe drumul tău şi bucură-te spunând: „Mulţumiri să-I fie aduse lui
Dumnezeu.” Dar trebuie să crezi.

O
clipă… Undeva în audienţă este un bărbat mai tânăr decât acesta. Staţi puţin…
Da, tu, care ai sărit în picioare. Tu ai probleme cu vorbirea. Dacă crezi, dacă
ai credinţă, El poate să-ţi vindece acest defect de vorbire.

Tu,
care ai ridicat mâna… Doamna din capăt, cu cancer la sânul stâng. Ridică mâna…
Crezi că Dumnezeu poate să te vindece, că poate să te facă bine? Ştiai că El
te-a vindecat deja? Du-te, bucură-te, veseleşte-te şi spune: „Îţi mulţumesc.”


ne continuăm mărturia. Aşa-i că El este minunat? Minte El vreodată? Sigur că
nu. „Eu sunt; nu vă temeţi!” De ce să nu-L invităm şi noi în seara aceasta în
bărcuţa noastră? Sunteţi bolnavi? Ridicaţi mâinile, copii. Ridicaţi mâinile
dacă credeţi. Dacă spuneţi că credeţi, puneţi o mână peste cineva de lângă voi.

Cel
care este Dumnezeul nostru, Împăratul nostru care este în seara aceasta aici,
ne-a spus că vă veţi pune mâinile peste bolnavi şi aceştia se vor însănătoşi.
Credeţi lucrul acesta? Vă temeţi? Vă este frică? Îl iubiţi? Credeţi că El este
aici? Atunci invitaţi-L! Spuneţi-I: „Intră la mine, Doamne Isuse. Vino în seara
aceasta în inima mea. Vreau să mă porţi Tu prin călătoria aceasta, şi atunci
ştiu că voi fi bine.”

Acum
fiecare să se roage pentru persoana peste care şi-a pus mâna. Nu vă rugaţi
pentru voi înşivă, ci pentru ceilalţi. Cel care şi-a pus mâna peste tine, se
roagă pentru tine. Doar rugaţi-vă.  Voi
termina cu numerele de rugăciune mâine seară. Puneţi-vă mâinile şi poate nu va
mai fi nevoie să veniţi mâine seară. Puneţi-vă mâinile unul peste celălalt şi
veţi merge acasă sănătoşi.

Tată
ceresc, Îl aducem în faţa acestei audienţe pe Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi
şi în veci. Satan ameninţă cu răsuflarea lui. El i-a încercat de multe ori pe
oameni şi i-a dus pe căi greşite, dar în seara aceasta, noi suntem convinşi că
aceasta este prezenţa Ta, şi că Tu le spui: „Nu vă temeţi, Eu sunt!” Îmi pun
mâinile peste aceste batiste aduse pentru cei bolnavi şi suferinzi. O, Doamne,
fie ca puterea lui Dumnezeu să mustre orice diavol care i-a legat pe aceşti
oameni! Satan, necredinciosule, tu nu-i poţi ţine pe oamenii aceştia; nu-i mai
poţi face să se îndoiască. Ei ştiu că Fiul lui Dumnezeu a înviat din morţi acum
două mii de ani şi că prezenţa Lui este aici, sub forma Duhului Sfânt. Nu-i mai
poţi ţine bolnavi, ei nu mai pot fi aşa. Ieşi afară din ei, în Numele Domnului
Isus! Ieşi afară din fiecare din ei, ca să poată fi vindecaţi!

Ei
şi-au pus mâinile unii peste alţii, pentru că cred, Isuse. Tu ai spus: „Iată
semnele care îi vor urma pe cei ce vor crede: … îşi vor pune mâinile peste
bolnavi, şi aceştia se vor însănătoşi.”
(Marcu 16.17-18). Este făgăduinţa
Ta, Doamne.

Satan,
ieşi afară şi eliberează-i pe aceşti oameni! Toţi cei care credeţi şi vă
acceptaţi vindecarea, aruncaţi numerele de rugăciune, ridicaţi-vă în picioare
şi spuneţi: „Eu nu mă tem, Doamne. Eşti Tu şi Te primesc.” Dacă veţi face
lucrul acesta cu credinţă, vă veţi primi vindecarea. Numai să credeţi. Trebuie
doar să credeţi. Credeţi? Atunci ridicaţi-vă în picioare şi primiţi vindecarea
în Numele Domnului Isus Hristos.


Amin –