1

EU STAU LA UȘĂ ȘI BAT

…Acum vom citi puţin şi vom vorbi din Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece acesta este lucrul cel mai important: Cuvântul Lui. Iar Biblia ne spune că „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.” (Romani 10.17).

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment de
rugăciune, înainte de a deschide Cuvântul Său.

Scumpul nostru Domn, suntem bucuroşi că în dimineaţa
aceasta avem privilegiul de a sta în prezenţa Ta, astfel că putem să privim
spre Tine şi să Te strigăm, Tată.

Noi ştim că Tu ne-ai învăţat cum să ne rugăm, atunci
când ai spus:

„Iată cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti
în ceruri
…”
O, noi ştim cu toţii că suntem greşiţi deoarece ne-am născut în păcat, am fost
zămisliţi în nelegiuire şi am venit în lume prin minciună. Dar deşi suntem atât
de mizerabili, prin Sângele Fiului Tău, Domnul Isus şi prin nemărginitul har
care ne-a fost dat, am primit privilegiul de a privi în sus şi de a spune:
„Tată”.

O, cât Îţi mulţumim
pentru aceasta!

Te rugăm să cercetezi
inimile noastre în timp ce ne închinăm înaintea Ta, căci am venit aici ca să Te
slăvim pe Tine şi nu din alte motive. Ştim că trăim într-un timp când toate
lucrurile sunt pe cale să treacă, în afară de unul singur, iar acesta este
Isus. Şi El ne-a spus când a fost pe pământ, că „ cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (
Matei 24.35).

Ce siguranţă avem, să ne odihnim sufletele pe acest
Cuvânt netrecător!

Tată, noi stăm acum
înaintea acestei cărţi numită Biblia, care a fost scrisă prin inspiraţia
Duhului Sfânt şi care poate fi înţeleasă tot prin descoperirea dată de Duhul
Sfânt.

Fie ca El să vină
peste Cuvântul Său scris şi să ne vorbească folosindu-se de buzele unui
muritor, pentru urechile muritorilor care Îl ascultă.

Îndură-Te Tată şi fă
ca inimile noastre să fie mişcate de Cuvântul Tău, astfel încât să Te iubim mai
mult. Ajută-ne să avem o mai bună părtăşie cu El, astfel încât să fim aduşi mai
aproape de Tine.

Pentru că în
dimineaţa aceasta aici sunt o mulţime de oameni bolnavi şi nevoiaşi, Te rog să
îngădui ca ei să beneficieze de rănile trupului Tău, căci este scris că El a
fost rănit pentru păcatele noastre şi că „ prin
rănile Lui am fost tămăduiţi”.

Ajută-ne să spunem şi
noi ca David, care a zis în Psalmul 103. 2,3:

„Binecuvântează suflete pe Domnul şi nu uita nici una din
binefacerile Lui.

El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă
toate bolile tale…”

Îndură-Te şi dă
sufletelor care în dimineaţa aceasta sunt aici, ceea ce cer: mântuirea
sufletelor, pentru cei pierduţi şi vindecarea trupului pentru cei bolnavi.

Ajută-ne să profităm
astăzi de toate aceste avantaje, căci ne predăm pe braţul Tău şi te rugăm să ne
vorbeşti şi să ne răspunzi la rugăciune, în Numele Fiului Tău binecuvântat,
Domnul Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Amin.

Cuvântul lui Dumnezeu
conţine atât de multe lucruri bune, încât este foarte greu să te opreşti la un
anumit text. Întotdeauna când citesc Cuvântul, îmi spun: „Asta sună bine, aşa
că am să-l subliniez, iar la următorul serviciu, voi vorbi despre tema
aceasta.” Apoi, mă aşez pentru câteva minute şi aştept să văd ce va spune
Duhul. Când încep să citesc însă mai departe, găsesc ceva ce mi se pare că sună
şi mai bine, aşa că subliniez şi acel text şi-mi spun: „ Despre aceasta voi
vorbi data viitoare”. Şi voi ştiţi că Biblia mea este plină de însemnări
referitoare la ceea ce vreau să vorbesc data viitoare când merg la biserică.

Domnul este atât de
bun şi Cuvântul Său atât de scump pentru sfinţii Săi! Noi avem un mare
privilegiu în acest ceas, când vedem că aproape toate şansele noastre sunt
duse, dar când găsim totuşi o temelie tare şi sigură, care este Cuvântul lui
Dumnezeu.

De câteva zile am
avut pe inimă un subiect despre care i-am spus şi fratelui Neville că
intenţionez să-l abordez în dimineaţa aceasta, şi anume: „Scrisul de mână pe
perete”.

Este un mesaj pe care
Domnul mi l-a dat în timp ce mă întorceam cu trenul din California. Adevărul
este că e mare lucru să poţi vedea timpul în care trăieşti; să vezi că am ajuns
la sfârşit şi că Cuvântul vorbeşte despre tot ceea ce se petrece, chiar şi
despre aceşti sateliţi.

Toate aceste lucruri îi face pe oameni nesiguri şi
neliniştiţi, iar eu m-am gândit că ar fi bine totuşi să vorbesc despre mesajul
referitor la „ Scrisul de mână pe perete”, duminica viitoare dimineaţa, pentru
ca seara să vorbesc despre „ Răpirea bisericii înainte de începerea necazului.”

Şi dacă necazul este
aproape, înseamnă că răpirea bisericii este şi mai aproape, deoarece mireasa
pleacă înainte de începerea necazului. Sunt sigur că voi înţelegeţi aceasta.

Acum aş vrea să citim
din Apocalipsa 3, Cuvântul care aparţine bisericii din timpul acesta. Să
începem de la versetul 14:

 „Îngerului
Bisericii din Laodicea, scrie-i: Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul
credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:

Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece nici în clocot.
O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece nici în
clocot, am să te vărs din gura Mea.

Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc
lipsă de nimic, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te
sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti şi
haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii
tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.

Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc.
Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!

Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu
şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi El cu Mine.”
(v.14-20).

Acum, din versetul 20
aş vrea să iau un titlu pentru predică. Să vedem dacă Dumnezeu ne va da un
context. Desigur: „Eu stau la uşă şi
bat.”
Mesajul pe care l-am citit în dimineaţa aceasta, este exact ceea ce a
spus Hristos însuşi, după Învierea Sa, când S-a adresat ultimei epoci a
bisericii Laodicea.

Eu cred că este cu
adevărat izbitor să vezi aceste lucruri din mijlocul bisericii; să vezi starea
de căldicei şi indiferenţa din biserică, în timp ce oamenii spun: „Noi avem un
mare program, conform căruia construim o clădire de un milion de dolari, căci
biserica noastră prosperă. Avem mai mulţi membri decât am avut vreodată, iar
păstorul nostru este cel mai bine plătit. Da, noi suntem cei mai buni!”

Spuneţi voi, nu
aceasta este deviza acestui timp? Dar cu toate acestea, Biblia spune: Eşti nenorocit, sărac, orb şi gol.”

Gândiţi-vă la o persoană care este nenorocită,
săracă, oarbă şi goală şi nu ştie aceasta. Dacă ar şti că e goală, ar alerga
desigur să-şi facă rost de ceva haine ca să se îmbrace, dar noi vedem că este
într-o stare care nu-i permite să ştie că este goală, ceea ce este îngrozitor.
Totuşi nu acesta este textul la care vreau să mă opresc, ci la versetul 20 unde
Isus spune:

Iată Eu stau la uşă si bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide
uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”

Ce invitaţie pentru
un om care trăieşte în timpul acesta. Să vezi toate aceste semne groaznice spre
care privim şi să avem o invitaţie atât de măreaţă. Ce părtăşie! Ce privilegiu!
Domnul să stea la uşă şi să bată.

Un mare pictor (nu-mi
amintesc acum numele lui),

L-a pictat pe Isus bătând la uşă. Voi ştiţi
că orice pictură înainte ca să fie celebră trebuie să treacă prin faţa
criticilor, care găsesc toate greşelile. Astfel, când această pictură a fost
expusă în faţa criticilor, unul dintre ei i-a spus pictorului:

„Aici văd un singur
lucru care nu este în ordine: ai uitat să pui zăvorul.” Dar pictorul i-a
răspuns:

„O, nu, aţi înţeles
greşit, căci dacă zăvorul ar fi fost pe dinafară, El ar fi putut să deschidă,
dar pentru că zăvorul este pe dinăuntru, persoana care este afară poate intra
numai dacă cel aflat înăuntru, îi deschide.” Aşa este.

Deşi este plin de
milă şi de îndurare, Isus poate intra numai dacă tu Îi vei deschide uşa. Deci
tu eşti cel care hotărăşti dacă El va intra sau nu, deoarece zăvorul este de
partea ta.

De ce bate un om la
uşa altui om? Care este motivul?

Desigur, pentru că ar
vrea să intre, deoarece doreşte să-ţi arate ceva sau să discute cu tine. Sau
poate vrea să aibă părtăşie cu tine. Acesta este motivul pentru care bate şi
Isus la uşă.

Ce credeţi voi, de-a
lungul epocilor cât de multe chemări au fost? Haideţi să ne întoarcem puţin, ca
să vedem.

Să ne gândim puţin la
marele Cezar August în zilele Imperiului roman. Dacă un soldat ar fi trăit
într-un loc amărât undeva şi Cezar s-ar fi dus din palatul său în vizită la
acel slujitor al său şi i-ar fi bătut la uşa? Ce emoţie ar fi simţit acel om
sărman.

O, marele împărat al
Romei a venit la uşa lui pentru că doreşte să-i vorbească! Desigur, acel om
s-ar fi grăbit să-i deschidă uşa şi ar fi căzut cu faţa la pământ înaintea lui,
spunând: „O, mare Cezar, intră în umila mea casă şi tot ce vezi aici, este al
tău!”

Desigur ar fi fost
foarte emoţionat că are un asemenea privilegiu: să-l primească în vizită pe
marele împărat al Romei.

Ce privilegiu ar fi
pentru un ţăran din zilele lui Adolf Hitler, dacă marele Führer al Germaniei
s-ar fi dus în casa lui sărmană. Dacă ar fi bătut la uşă, omul ar fi ridicat
draperia şi ar fi privit să vadă cine este. O, şi iată că Führerul Germaniei, marele Hitler, stă şi aşteaptă la uşa lui.

Desigur, omul ar fi
spus: „ O, eu nu sunt vrednic ca un bărbat ca acesta să bată la uşa mea! Este
posibil ca Hitler să dorească să stea de vorbă cu un ţăran ca mine?”, apoi ar
fi alergat şi i-ar fi deschis uşa larg, ar fi căzut cu faţa la pământ şi ar fi
spus:

„O, Hitler, intră în
casa mea şi tot ce este aici, e al tău, mare Führer al Germaniei”.

Cu siguranţă acel om
ar fi fost fericit să poată face aceasta, căci era o mare onoare ca Hitler să-i
bată la uşă.

Voi trebuie să vedeţi
importanţa persoanei care bate la uşa voastră, căci dacă ar fi un cerşetor,
poate aţi avea dreptul să-i închideţi uşa în nas, sau poate nici nu v-aţi duce
până la uşă dacă n-aţi avea ce să-i daţi. Dar dacă ar fi o persoană
importantă…

Eu cred că dacă
preşedintele Eisenhower ar veni aici jos, în Jeffersonville şi ar bate la uşa
oricărui bun democrat, v-aţi simţi foarte onoraţi să mergeţi la uşă şi să-i
uraţi bun venit. Chiar dacă nu aveţi aceleaşi convingeri politice ca şi el, aţi
aprecia cu siguranţă faptul că a bătut la uşa voastră. De ce? Pentru că este
preşedintele Statelor Unite ale Americii. El este un om foarte important, aşa
că indiferent ce convingeri politice aveţi, va fi o mare onoare pentru oricare
dintre voi, ca preşedintele Dwight Eisenhower să vină la uşa voastră.

Apoi nu cred că este
cineva care să nu dorească vizita reginei.

Ce aţi simţi dacă vi
s-ar spune că ea va veni şi va bate la uşa voastră? Mă refer la regina Angliei,
care de curând a vizitat Canada şi SUA. Cum v-aţi simţi dacă aţi vedea doamnele
ei de onoare stând acolo, iar ea ar veni şi v-ar spune: „ Sunt regina Angliei
şi am venit să-ţi fac o vizită.” Ce mare onoare ar fi aceasta pentru tine, din
cauza poziţiei înalte pe care o ocupă această femeie.

Cu toate acestea, ea
nu are nici o putere în această naţiune, dar pentru că este foarte importantă,
ai fi bucuros s-o primeşti înăuntru, să ştii că ai avut privilegiul de a primi
vizita ei.

O, dar iată că la uşă
stă şi bate Isus. Ce vom face? Îl vom lăsa să intre sau Îl vom ţine afară? Iată
că oamenii nu vor să-I deschidă uşa şi-L ţin afară, deşi cine este mai
important decât El? Arătaţi-mi o singură persoană mai importantă decât Isus
Hristos şi iată că, deşi nu este nici una, El stă la uşă spunând: „Eu stau la uşă şi bat; dacă cineva Îmi va
deschide uşa, voi intra la el.”

Dacă la uşa voastră
ar sta toţi Cezarii, preşedinţii şi reginele din lume, chiar dacă îi veţi pune
pe toţi împreună, nu s-ar putea compara cu Cel ce stă zilnic la uşă şi bate la
inima ta: Domnul Isus. Da, El vrea să intre şi să vorbească cu tine, căci eşti
unul din supuşii Săi, unul din cei făcuţi după chipul Său. Da, tu eşti o fiinţă
umană făcută după chipul lui Dumnezeu, iar El doreşte să stea de vorbă cu tine.
El nu merge la marile celebrităţi, ci vine la cei săraci şi nevoiaşi, deoarece
a spus: „oricine aude glasul Meu şi-Mi
deschide, voi intra la el.”

Gândiţi-vă în
dimineaţa aceasta, că Cel ce bate la uşa fiecărui om, este Împăratul slavei,
marele Eu sunt, Cel ce era ascuns în rugul de foc, Cel ce a despărţit apele
Mării Roşii pentru copiii lui Israel, Cel ce în zilele lui Iosua i-a poruncit
soarelui să se oprească şi soarele a stat pe loc, Cel ce a creat stelele şi
le-a pus pe orbita lor ca să strălucească, cel ce a strigat: „Lazăre, ieşi afară” şi un mort de patru
zile a revenit la viaţă. Da, gândiţi-vă că El este Cel care s-a dus în groapa
cu lei împreună cu cei trei tineri evrei, aşa că nici măcar nu au mirosit a
fum; este Cel care a spus: „Eu sunt
învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.”

 (Ioan
11.25).

Versetul 26: „Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va
muri niciodată”.

Da, El este Cel care
stă la uşa umanităţii decăzute şi bate încercând să găsească acces la suflet.
(fratele Branham bate de câteva ori în amvon). Şi iată că noi am refuzat tot
timpul această Persoană importantă.

Poate spui: „O, frate
Branham, aici nu sunt de acord cu tine, pentru că eu L-am primit deja.”

Asta e foarte bine.
Eu mă bucur sincer pentru că L-ai primit înăuntru, dar ştii ceva? S-ar părea că
după ce L-ai lăsat înăuntru, ai avut o mulţime de încăperi mici, aşa că L-ai
lăsat în uşă şi I-ai spus: „Stai aici şi nu privi prin casă!”

Vă puteţi imagina
spunându-i Führer-ului că poate intra dar că nu are voie să privească în jur?
„O, domnule Hitler, poţi intra dar să nu te uiţi prin casă! Acolo am secretele
mele şi n-aş vrea să le cunoşti.”

Acesta este felul în
care ne purtăm uneori şi noi creştinii, tratându-L pe Isus cu „Tu poţi veni
înăuntru, căci cred că eşti Fiul lui Dumnezeu, dar nu te amesteca în treburile
mele.” Vedeţi? Aceasta-i linia periculoasă: tu ai câteva locuri mici în inima
ta, uşi micuţe care dau în cămăruţe secrete ale inimii. Aici greşesc mulţi
dintre creştini.

Ei Îl lasă pe Isus
înăuntru, dar nu-I dau voie să-Şi urmeze calea. Nu este pe deplin binevenit în
inima lor.

Dacă aş veni la tine
acasă şi m-ai pofti înăuntru, m-aş simţi ca fratele tău, căci dacă sunt cu
adevărat binevenit, aş putea merge pe oriunde vreau. Când vin la tine, mă simt
cu adevărat binevenit, pentru că tu ai spus: „Bine ai venit!” atunci când m-ai
văzut. Aceasta înseamnă că dacă vreau să mă întind puţin, pot merge în
dormitor; dacă vreau să mănânc ceva, pot merge în bucătărie etc.. Dar dacă vin
la tine în casă iar tu îmi spui: „Poţi să stai aici, dar să nu îndrăzneşti să
deschizi uşa aceea! Să nu mergi cumva dincolo!” aş înţelege că de fapt nu sunt
binevenit.

Ei bine, acesta este
felul de a fi al unor oameni care spun că sunt creştini.

Astfel ei spun: „Eu
fac parte din biserică”. Asta-i bine, dar vezi tu, motivul pentru care este
atâta dezordine în biserică, atâta confuzie, atâta nemulţumire, se datorează
faptului că Isus nu are acces în toate locurile în care ar vrea să intre.
Desigur, El este acolo, dar noi mai avem acele mici compartimente ascunse şi
spunem: „ O, nu te atinge de asta  Tu
poţi veni înăuntru, dar ai intrat destul. Eu merg la biserică, dar în rest
vreau să fiu lăsat în pace ca să-mi văd de afacerile mele.”

Isus vrea să fie
Stăpânul suprem al fiinţei tale şi are o singură modalitate de a te
binecuvânta: să devină Domnul tău.

Cuvântul: „domn”
înseamnă „stăpânitor, proprietar.” Deci, cine te-a făcut pe tine? Isus. Cine
are dreptul asupra fiecărui loc din inima ta? Creatorul. Prin urmare, nu mai
ţine nici un secret faţă de El ci deschide-I inima.

Haideţi să vorbim
puţin despre aceste uşi mici.

Una dintre ele este
micuţa uşă a egoismului. O, aceasta se găseşte foarte uşor şi des în inima aşa
zişilor creştini! Egoismul.

„O, asta este pentru
mine şi gruparea mea! Câtă vreme eşti în denominaţiunea mea, totul este în
ordine!” Vedeţi? Dar dacă nu faci parte din denominaţiunea lui – metodistă,
baptistă, penticostală etc. – nu eşti bun.

Vedeţi voi, când
oamenii gândesc în felul acesta, Hristos nu mai poate domni în inima lor. El nu
mai poate fi Domnul lor, căci dacă ar fi Domnul lor, ar fi Stăpânul inimii.

Poate spui: „Păi mie
mi-ar plăcea ca El să facă cutare lucru pentru mine, astfel ca oamenii din
adunarea mea să aibă o părere mai bună despre mine”, dar nu-I deschizi acea uşă
micuţă.

„Da”, zici tu, „Eu Îl
accept, dar în locul acela nu-L las pentru că sunt aşa de când eram copil şi mi
se pare că nu mă potrivesc cu oamenii aceia. Am să-L las pe Isus înăuntru, dar
nu voi merge niciodată în vreuna din adunările lor învechite, sau în vreun loc
unde toţi strigă „Amin” şi „Slavă lui Dumnezeu” sau „ Aleluia”. Da, am să-L las
înăuntru, dar nu mă duc acolo.”

Aceasta înseamnă că
El nu este Domnul tău, deoarece Cuvântul spune: „Oile Mele ascultă glasul Meu…” (Ioan 10.27). Numai atunci când Îl
asculţi poţi să spui că este stăpânul tău. Desigur.

„Îl voi lăsa înăuntru
dacă mă vor primi în cea mai bună biserică din oraş.”

În ce mă priveşte,
mie nu-mi pasă dacă mă duc într-un hambar sau oriunde vrea El să merg, deoarece
am o singură dorinţă: să răspund chemării Lui. Şi Îl las înăuntru, pentru că El
este Domnul meu, aşa că-L voi lăsa să facă tot ceea ce doreşte El.

Tot în inimă este o
altă uşiţă mică, numită mândria. O, ce diavoli negri şi oribili sunt prinşi în
acea inimă mândră, care te face să te crezi mai bun decât ceilalţi.

„Păi, eu nu mi-aş
trimite copiii acolo, căci aceia nu sunt îmbrăcaţi bine, iar oamenii care merg
acolo nu sunt din clasa mea socială!”

Frate, dacă Hristos
este Domnul inimii tale, noi toţi suntem o clasă, datorită faptului că posedăm
acelaşi Duh. Da, noi toţi suntem botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un
singur trup.

Mândria este…ca un
mic complex pe care-l aveţi. Desigur, tu n-ai vrea ca Isus să atingă aceea,
pentru că ar afecta poziţia ta socială din comunitate. O, în ce mă priveşte mai
bine să mi se şteargă poziţia socială decât să mi se şteargă numele din Cartea
vieţii Mielului.

Şi cu toate acestea,
oamenii nu-L lasă înăuntru din cauza mândriei.

Ei spun: „O, da, voi
merge la biserică şi Îl voi accepta pe Hristos, dar să nu privească în această
cămăruţă ascunsă a inimii. Poate sta pe un scaun lângă uşă, dar nu are ce căuta
în această cămăruţă.” Dacă gândeşti astfel, El nu poate fi Domnul tău. Este
nevoie să aibă acces în fiecare cameră din casă, în fiecare compartiment, la
toate secretele vieţii. Da, trebuie să aibă acces în fiecare părticică,
deoarece numai atunci devine Domnul tău.

Oare de ce ar vrea El
să intre în inima ta? Ca să fie Domnul tău. El bate la uşa ta pentru că doreşte
să fie primit ca Mântuitor personal. Dar dacă ţii în inimă egoismul, mândria şi
răutatea, El nu va putea fi niciodată Domnul tău.

Chiar dacă Îl accepţi
înăuntru, El nu poate fi Domn, deoarece dacă e Domn, este peste tot.

Acesta este motivul
pentru care El bate la uşa ta (fratele Branham bate de patru ori în amvon). Iar
tu spui: „O, Doamne!”, dar El aşteaptă să-L laşi înăuntru.

„O,” spune El,
„dorinţa Mea este să intru ca să cinez cu tine”. Ce înseamnă „să cineze?” Să
aibă părtăşie. Iar dacă tu şi Domnul aveţi părtăşie împreună, înseamnă că
sunteţi prieteni. Da, voi sunteţi prieteni, aşa că tot ce ai tu, este şi al
Lui, iar ce are El, îţi aparţine ţie. Vedeţi, El se face asemenea ţie, pentru
ca tu să poţi fi ca El, să fiţi una şi să aveţi totul în comun.

În inimă mai este
încă o uşă mică despre care aş vrea să vorbesc – uşa credinţei.

Problema este că aşa
zişii creştini, nu vor să deschidă această uşă a credinţei. Ei spun: „Doamne,
Tu poţi intra înăuntru, dar eu nu cred că toată Biblia este adevărată.

Eu primesc numai ceea
ce spune biserica mea şi nimic mai mult.”

Atunci cum te va
binecuvânta Dumnezeu? Cum poate fi El Domnul şi Vindecătorul tău, dacă nu-i
deschizi uşa credinţei? Dacă-L vei lăsa să intre şi va fi binevenit pentru
tine, îţi va deschide acea uşă, va păşi prin acea uşă a credinţei şi va cina cu
tine.

O, eu aş vrea să-L
poftesc în inima mea, în fiecare cămăruţă, în tot ce am. Aş vrea să-L poftesc
să intre prin fiecare uşă. I le-aş deschide larg şi aş sta acolo ca să beau din
cupa binecuvântărilor Sale, apoi aş spune: „Ia, Doamne, fiindcă tot ce sunt şi
tot ce am, este al Tău. Haide să stăm în uşa asta, Doamne, şi să avem părtăşie
împreună. Haide să avem părtăşie la uşa credinţei, la cea a mândriei şi a
egoismului, Doamne, şi ia Tu tot ceea ce este rău de la mine.”

Poate spui: „Eu merg
la biserică, dar cred că zilele minunilor au trecut.”

Dacă gândeşti aşa,
înseamnă că refuzi să Îl laşi pe Domnul să intre pe uşa credinţei şi să ţi Se
descopere.

„O”, zici, „dar eu
sunt creştin, frate Branham!” Eu ştiu că eşti creştin, scumpul meu şi apreciez
aceasta, dar necazul este că ţii uşa închisă, că fugi de la stâlp la pilon,
etc. pentru că nu crezi.

Dacă vei deschide uşa
credinţei şi-L vei lăsa înăuntru, El îţi va împlini dorinţele inimii, căci
Cuvântul spune că  „cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc
puterea, ei zboară ca vulturii, aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc.”
(Isaia
40.31), iar Domnul Isus a spus: „Adevărat
vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în
mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face,
va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă
rugaţi, să credeţi că l-aţi primit, şi-l veţi avea”
(Marcu 11.23-24).

Cu siguranţă.

Oamenii spun: „O, eu
nu trebuie să fiu spontan. Nu trebuie să fiu aşa. Sigur că nu, căci câtă vreme
crezi…” Vedeţi? Aici cad creştinii de azi.

Biblia spune: „Şi credinţa este o încredinţare neclintită
în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se
văd.”
(Evrei 11.1). Ce aveţi de spus la aceasta? Acum, aceasta nu-i un mit,
nici un gând; nu-i o dorinţă, nici o şansă ci este „o încredinţare”. Este de
fapt ceea ce posezi.

De exemplu eu vin la
tine şi-ţi spun: „Sunt flămând, poţi să-mi dai puţină pâine?” iar tu mă
întrebi: „De câţi bani ai nevoie?”

„Aş avea nevoie de 25
de cenţi ca să-mi pot cumpăra o bucată de pâine”. Vedeţi? Câtă vreme am 25 de
cenţi, mi-e asigurată o bucată de pâine. Aceasta este o încredinţare, aşa că
dacă am cei 25 de cenţi, sunt la fel de fericit şi de liniştit ca şi cum aş
avea bucata de pâine.

O, binecuvântat să
fie Numele Lui! Deschideţi uşa credinţei şi lăsaţi-L pe Domnul să intre
înăuntru.

Să nu uitaţi că dacă
El spune ceva, Cuvântul Lui este adevărul, iar dacă vă făgăduieşte ceva, aceea
este o încredinţare. Când credinţa se ancorează în faptul că Dumnezeu nu poate
minţi, aceasta este o ancoră.

Dacă am 25 de cenţi,
aceştia nu sunt numai o închipuire ci sunt o realitate, pentru că eu îi posed.
Eu sunt la fel de bucuros ca şi cum aş avea pâinea, căci am puterea de
cumpărare.

Lucrarea e terminată
numai dacă El poate deschide acea uşă şi intră înăuntru ca să pună credinţa în
inima mea. Totul este gata, dacă pot să-L cred cu adevărat. S-ar putea să nu se
întâmple chiar atunci, dar să nu uitaţi că dacă El a făgăduit ceva, se va
împlini negreşit.

Voi ştiţi că Biblia
spune că Moise L-a văzut pe Dumnezeul cel nevăzut şi totuşi a trăit. Aceasta
înseamnă că Domnul a stăpânit în întregime inima lui.

Lui Avraam i-a fost
dată făgăduinţa că va avea un copil de la Sara, atunci când avea deja 75 de
ani. Când a auzit aceasta, Avraam şi-a deschis imediat inima şi uşa credinţei
şi a spus: „Aşa va fi!” Vedeţi? Biblia spune că el nu a slăbit în credinţă, ci
a fost tare, lăudându-L pe Dumnezeu deoarece ştia că El este mai mult decât în
stare să facă ceea ce a făgăduit. Aceasta este credinţa.

Şi Biblia spune că
anii au trecut, iar el şi Sara au continuat să îmbătrânească. Totuşi el nu s-a
lăsat clătinat de necredinţă, ci a stat neclintit pe făgăduinţa lui Dumnezeu şi
a continuat să-L slăvească şi să-L laude.

Noi care ne numim
creştini, Îl lăudăm pe Isus la fel ca Avraam? Îl lăsăm înăuntru?

Tu spui: „O, eu sunt
un creştin!” dar cu toate acestea, chiar dacă se face rugăciune pentru tine,
eşti uns cu untdelemn, vezi semne şi minuni care se înfăptuiesc sub ochii tăi,
şi  tu nu eşti vindecat pe loc, spui:
„Păi sigur, asta este. Dacă n-am primit-o acum, vin data viitoare.” Vedeţi? Dar
aceasta dovedeşte că nu ai credinţă.

Tu trebuie să-L laşi
înăuntru, spunând: „ Doamne aici este uşa. Intră înăuntru şi fă cum vrei Tu!”
Atunci EL va păşi înăuntru, iar acel lucru este stabil, neclintit pentru
veşnicie.

„Eu stau la uşă şi
bat”. Da, El încearcă să intre prin acea uşă micuţă a credinţei. Dacă va putea
să-Şi facă acolo calea Lui, atunci acela va fi un lucru stabilit.

Vedeţi? Când eu mă
duc cu cei 25 de cenţi în mână, sunt tot atât de siguri ca pâinea deoarece
posed încredinţarea că pot s-o cumpăr.

Tot astfel când
credinţa ia loc într-o inimă, nu mai există nimic care s-o poată tulbura,
deoarece lucrarea este încheiată. Dumnezeu a stabilit-o pentru totdeauna, este
rezolvată.

Priviţi: eu merg de-a
lungul străzii, trec râul, merg prin parcela cu măcieşi şi mi-e tot mai foame.
Nu am încă pâinea, dar păşesc înainte bucurându-mă că am la mine puterea de
cumpărare (banii), care mă asigură că acea pâine îmi aparţine. O, binecuvântat
să fie Numele Lui Sfânt!

Poate că înainte de a
ajunge la magazinul de pâine, mă doare stomacul de foame, poate voi delira
chiar, până voi găsi drumul prin tufişuri, dar cât timp posed cei 25 de cenţi,
eu ştiu că voi avea pâinea dorită.

Vedeţi, cât timp
credinţa este ancorată pe Dumnezeu, chiar dacă medicii vor spune că nu mai am nici
o şansă de vindecare, eu sunt totuşi vindecat pentru că aşa a spus Domnul. Eu
Îl las pe El în uşa inimii, iar atunci când i-am dat toată credinţa mea, El
mi-a dat făgăduinţa. Ce mai poate sta în faţa mea, când mă încred în Domnul?
Nimeni şi nimic.

Câţi dintre voi,
creştinii, Îl ţineţi la uşă? Câţi penticostali Îl ţin la uşa credinţei? Câţi
baptişti? Câţi metodişti? O, acea uşă!

Sunt încă multe alte
uşi, dar eu voi mai vorbi numai despre una şi anume, uşa ochilor voştri.

Cuvântul spune despre
această biserică: „ Eşti oarbă şi nu ştii.” Vedeţi?  El vorbeşte despre biserica de astăzi, care
este oarbă spiritual.

Într-una din zilele
acestea am vorbit cu fraţii Sothmann, Leo şi Gene, despre unele lucruri care nu
se pot spune în public şi apoi i-am întrebat: „Cum este posibil ca oamenii să
nu vadă aceste lucruri? Să nu le înţeleagă?”

Chiar şi acel tablou
ar trebui să cutremure naţiunile. Ştiţi ce a spus George J. Lacy de la F.B.I.?
„Domnule Branham, într-o zi aceste lucruri vor fi publicate în magazine de 10
cenţi, dar nu în timpul vieţii tale”.

Auzindu-l, mi-am zis:
„Acesta este adevărul.”

Gândiţi-vă la
maniacul din Portland. Gândiţi-vă la vracii-doctori din India. Frate Woods,
gândeşte–te la peştişorul de pe râu care a fost chemat la viaţă. Gândiţi-vă la
aceste lucruri care nu pot fi negate de nimeni, dar cu toate acestea îmi este
tot mai greu să ţin o campanie mare. Ceva trage înapoi. Lucrurile ar merge
bine, dar este ceva ce trage totul înapoi. Ce este aceasta?

Ei nu l-au cunoscut
pe Ilie decât după ce a fost plecat şi nu i-au cunoscut nici pe ceilalţi
prooroci. Ei n-au ştiut cine-i Ioan decât după ce l-au decapitat; nu L-au
cunoscut pe Isus ca Mântuitor al lumii, decât după ce a fost crucificat şi a
înviat.

Sfântul Patrick a
urât biserica catolică şi a protestat împotriva ei, dar după ce a murit, ei
l-au canonizat ca sfânt. Vedeţi? Ei nu au ştiut că sfântul Francisc din Asissi
a fost un sfânt. El era un predicator care umbla cu Biblia sub braţ şi protesta
împotriva bisericii catolice. Se spune că într-o zi s-a dus şi a ţinut o
predică pe malul unui râu, iar nişte fete făceau gălăgie. Atunci el s-a întors
spre ele şi le-a zis: „ Tăceţi, căci predic Cuvântul lui Dumnezeu.” aşa că au
încetat imediat să mai vorbească, dar oamenii nu au ştiut acest adevăr decât după
moartea lui.

Ioana d’Arc
care a salvat Franţa, era o sfântă. Era o fată duhovnicească şi avea vedenii.
Ea auzea vocea îngerilor care vorbeau cu ea, auzea glasul lui Dumnezeu. Dar ce
au spus ei despre ea? Că este o vrăjitoare. Astfel, biserica catolică a făcut
un rug, a prins-o şi a ars-o pe el, în timp ce ea cerea îndurare. Două sute de
ani mai târziu, ei au realizat că Ioana fusese o sfântă şi astfel biserica
catolică a făcut o „grămadă de pocăinţe”. Au săpat şi au scos afară din
morminte oasele preoţilor care o arseseră pe rug şi le-au aruncat în râu. Da,
ei au făcut o grămadă de pocăinţe, dar vedeţi, nu au ştiut cine era ea, decât
după ce a murit.

Isus a spus despre ei
următoarele: „…cu privire la ei se împlineşte proorocia lui Isaia care zice:
„ Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu
veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea”
(Matei 13.14).

Aseară am găsit
printre paginile Bibliei mele, o vedenie pe care Domnul mi-a dat-o mai demult,
şi unde îmi spunea: „Du-te în Africa, apoi înapoi în India.”

Când am avut-o, eu am
spus: „Da, Doamne”.

Totuşi, când am fost
în Canada sau la Chicago, fratele Baxter mi-a spus: „Vino să mergem în India şi
lasă-i pe africani, căci ei nu vor colabora cu noi”, iar eu i-am răspuns: „În
ordine. Aşa vom face.” Am vorbit astfel pentru că am uitat ce-mi spusese
Domnul. Când am mers însă acasă, îngerul Domnului a venit la mine şi mi-a spus:
„Ai să mergi în Africa aşa după cum Ţi-am spus Eu!” Era acelaşi Stâlp de
lumină, care este prezent aici.

Cu toate acestea, un
an mai târziu, fraţii m-au convins din nou să nu merg în Africa, iar eu am
uitat din nou ce mi-a spus El, deoarece nu mi-am notat vedenia. Când am ajuns însă
în Lisabona, Portugalia, am fost foarte bolnav. Dimineaţa, m-am dus la baie ca
să fac un duş, dar iată că îngerul Domnului s-a aşezat în Calea mea şi mi-a
spus:

„Cred că ţi-am spus
să mergi în Africa!”

„O, Doamne
Dumnezeule”, am răspuns eu, „nu sunt vrednic să mă numesc slujitorul Tău. Dacă
vrei poţi să-Ţi iei Duhul de peste mine, pentru că eu nu sunt vrednic de
chemarea Ta!”

Astfel, acum câteva
zile am reuşit să facem toate aranjamentele pentru călătoria în Africa, iar
aseară am recitit vedenia în care Domnul îmi vorbea de această vizită. Atunci
mi-am dat seama că ştia că eu voi cădea la acest examen. Când am înţeles acest
lucru, i-am chemat pe fraţii Sothmann, Gene şi Leo şi le-am citit vedenia în
care mi se spunea: „ Vei merge în Africa şi apoi în India”.

Vedeţi? Eu am scris
cu mâna mea acele cuvinte, dar le-am uitat. Îmi amintesc că într-o dimineaţă,
El a venit în camera mea şi mi-a spus acest lucru, iar eu m-am grăbit să mi-l
notez. Eu am citit-o de multe ori, dar niciodată n-am observat, până aseară ce
ascundeau acele cuvinte.

Eu am scris în
continuare: „Acolo vor veni oameni pe jumătate goi. Eu le voi predica iar ei se
vor bucura foarte mult.” Apoi am văzut o Lumină foarte puternică  care a adunat laolaltă pe albii şi pe negrii
din Africa.

Da, Dumnezeu mi-a
deschis ochii ca să pot vedea.

O, Doamne, lasă-mă să
privesc înapoi printre perdelele timpului! Lasă-mă să văd ce este în jurul meu;
să văd ce se va întâmpla în continuare.

O, când mă gândesc la
fiinţele umane oarbe, care văd lucrarea lui Dumnezeu dar nu pot s-o înţeleagă!
Ei Îl văd pe Dumnezeu venind în adunări şi făcând exact aceleaşi lucruri pe
care le-a făcut când era pe pământ; Îl văd pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
acţionând la fel ca atunci când a fost pe pământ şi totuşi nu pot înţelege
nimic.

Cum este posibil aşa
ceva? Pentru că ochii lor duhovniceşti sunt închişi.

Prieteni, ei se vor
deschide într-o zi, dar va fi prea târziu. Atunci timpul va fi trecut, iar
oamenii vor spune:

 „Stai puţin. Vrei să spui că cutare şi cutare
a fost aceasta şi eu nu am ştiut?”

Da, lucrarea trece
peste capetele lor şi nu pot s-o vadă. Înţelegeţi ce vreau să spun? (adunarea
răspunde: „Amin!”). Trece peste ei. Voi aşteptaţi să se întâmple ceva măreţ în
viitor, dar iată că aceste lucruri au loc chiar acum, dar omiteţi să le vedeţi.

Spuneţi: „Dumnezeule,
vino în inima mea şi deschide uşile ochilor mei ca să pot vedea!”

Uitaţi-vă la Cleopa
şi prietenul lui. Ei au mers pe drumul spre Emaus alături de Domnul cel înviat
şi El le-a vorbit despre cele întâmplate, a mers cu ei şi a cinat chiar cu ei,
dar nu au putut să-L vadă pentru că 
ochii înţelegerii le fuseseră închişi.

Când au ajuns acasă,
ei erau liniştiţi, dar acolo, El a făcut ceva ce nu putea face alt om, afară de
El, după înviere.

Când s-a întâmplat
aceasta, Biblia spune că ochii lor s-au deschis şi au putut să-L recunoască.

Da, Domnul le-a
deschis ochii, aşa că s-au grăbit să se întoarcă la Ierusalim, plini de bucurie
şi spunând: „Cu adevărat a înviat Domnul, căci a fost împreună cu noi pe cale.”

Vedeţi? Ochii lor au
fost deschişi, iar când s-a întâmplat aceasta, au putut să înţeleagă.

Isus al nostru poate
veni zilnic în mijlocul oamenilor, făcând aceleaşi fapte şi lucrări ca în
vremea când a fost pe pământ, căci ştiţi ce vor spune oamenii? „Aceasta este
telepatie. O, omul acesta este numai un spiritist, un prezicător sau ceva de
genul acesta.”

O, dar cât ar fi de
minunat dacă Domnul ar deschide ochii voştri ca să puteţi vedea aceste lucruri!
Acea uşă a ochiului este în inimă. Nu este ceea ce vedeţi cu ochiul natural; nu
este văzul, ci este a vedea cu ochii duhovniceşti.

Isus i-a spus lui
Nicodim: „…dacă un om nu se naşte din
nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
(Ioan 3.3)

Tu o vezi cu ochii şi
o înţelegi cu inima. Deci uşa ochiului este în inimă pentru că este o uşă a
înţelegerii.

Dacă această uşă este
deschisă, vei putea spune: „O, eu am înţeles că Isus a spus că va face aceasta
în zilele din urmă. Înţeleg că aceste lucruri sunt semnul lui Dumnezeu.”

O, cât de diferite,
cât de clare devin atunci toate lucrurile din jurul tău! El este tot timpul cu
tine şi te ajută; stă la uşa ta zilnic, dar nu poţi  recunoaşte aceasta decât atunci când El te
luminează să vezi.

Nu demult, un
predicator a spus ceva care m-a lovit. Spunea că în sud, era un bătrân de
culoare, foarte cumsecade, dar care nu a putut fi convins nicicum să meargă la
biserică, nici să-L primească pe Dumnezeu.

Şi într-o zi,
predicatorul s-a dus la vânătoare împreună cu acel om care era un trăgător
foarte rău, şi au împuşcat atât de mult vânat, încât abia l-au dus acasă.

Pe bărbatul de
culoare îl chema Gabriel, dar oamenii îi spuneau Gabi. Şi cum mergea pe drum,
în urma predicatorului, la un moment dat l-a bătut pe umăr şi i-a zis:

„Parson?”

„Ce doreşti Gabi?”

„Duminică dimineaţa
mă voi afla pe banca de jale”, a răspuns bătrânul. „ Am să-mi ocup locul din
biserică pentru tot restul vieţii mele.”

Predicatorul l-a
privit şi i-a zis: „Bine Gabe, dar ce a cauzat această schimbare bruscă în
inima ta? Noi am discutat adesea cu tine şi oameni evlavioşi şi sfinţi s-au
rugat pentru tine, dar tu ne-ai întors întotdeauna spatele.”

„Şefule”, a răspuns
bătrânul, „tu ştii că eu sunt un trăgător prost, aşa că nu puteam să împuşc
atâta vânat. Uită-te ce mult vânat am. Aceasta înseamnă că desigur, El mă
iubeşte, căci altfel nu mi l-ar fi dat.”

Vedeţi? Ce este
aceasta? Ochii lui au fost deschişi, aşa că a putut să înţeleagă cine i-a dat
acel vânat, şi de unde venea.

Cuvântul spune că „boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul
cunoaşte ieslea stăpânului său; dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia
aminte la Mine
” (Isaia 1.3)

Cu siguranţă ei nu
ştiau de unde vin aceste lucruri bune. Dacă ochii lor ar fi fost deschişi, ar
fi putut să vadă.

Cu câtva timp în
urmă, un om a pornit spre litoral.

Voia să se odihnească
o vreme acolo, să se împrospăteze. Astfel, se gândea că i-ar place mult să
asculte ţipătul pescăruşilor care zboară pe deasupra apei şi se aruncă în spuma
albă a valurilor. Se gândea că va simţi mirosul apei sărate şi că va petrece
câteva zile minunate. Iată însă că în drum spre ţărm, s-a întâlnit cu un
marinar bătrân, care văzându-l, l-a întrebat:

„Unde te duci?”

„Merg pe ţărm ca să
admir frumuseţea mării”, a răspuns omul.

„Eu nu văd nimic
deosebit”, i-a răspuns marinarul. „Apa e tot apă şi cerul e tot cer. Pescăruşii
sunt la fel ca celelalte păsări.”

          Desigur, el le-a văzut atât de des
încât au devenit ceva obişnuit. Nu-l mai emoţionau.

Aceasta este problema
şi cu voi. Aţi văzut atât de des bunătatea, semnele şi minunile lui Dumnezeu,
încât au devenit ceva normal şi nu le mai luaţi în seamă.

Eu am observat că
uneori Domnul le vorbeşte oamenilor din adunări la fel ca în zilele când era pe
pământ, deoarece a făgăduit că o va face. Prima dată când aud aceasta, oamenii
spun: „Desigur, acesta trebuie să fie Domnul”.

          Data viitoare, spun: „Da, trebuie să
vină!” iar după o vreme, zic: „Ei bine, este doar încă un lucru.” Vedeţi? A
devenit ceva obişnuit. El trece pe lângă voi fără să-L mai observaţi, deoarece
ochii înţelegerii voastre, inima voastră, s-a închis pentru aceste lucruri.

          Fiorul Celui înviat, al Domnului Isus,
este în mijlocul nostru şi ar trebui să trimită fiecare suflet dincolo de orice
alt fior al acestei lumi. Da, ar trebui să facă ceva cu voi. Ar trebui să vă
scuture credinţa, până veţi deschide fiecare uşă a inimii şi veţi spune:
„Doamne Isuse, ia-mă cu totul în stăpânirea Ta! Ia-mă în grija Ta. Intră în
inima mea şi îndepărtează egoismul, neînţelegerea şi îndoiala şi deschide-mi
ochii, Doamne ca să pot vedea lucrarea Ta. Ia totul de la mine şi fi Dumnezeul
meu.”

          Până când
biserica refuză să facă aceasta, va păşi tot în orbire. Da, Isus bate la uşă,
iar noi Îl lăsăm afară. (fr. Branham bate în amvon).

Haideţi să ne rugăm
pentru un moment, în timp ce ne plecăm capetele înaintea Sa.

          Capetele noastre şi feţele
noastre sunt plecate spre ţărâna din care am fost luaţi şi în care ştim cu
toţii că ne vom întoarce într-o zi. Dacă în dimineaţa aceasta se află printre
noi vreo persoană care nu şi-a deschis niciodată inima în felul acesta, către
Dumnezeu, n-ar vrea să ridice mâna şi să spună:

          „Isuse, ai milă şi de mine!”?

          Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule.

          Dumnezeu să te binecuvânteze.
Altcineva?

          Dumnezeu să te binecuvânteze, tinere.
Spuneţi: „Îmi deschid inima chiar acum. Doamne Isuse ia-mă pe deplin în
stăpânirea Ta. Fii Domnul meu, Te rog.”

Dumnezeu să te
binecuvânteze, domnule.

„Fii Dumnezeul meu:”

Dumnezeu să te
binecuvânteze , doamnă.

Spuneţi: „Fii Domnul
meu; Domnul mândriei mele; Domnul credinţei mele; Domnul ochilor mei; Domnul
auzului meu, al dorinţelor mele.”

Noi am mai putea
discuta despre multe din aceste lucruri, dar nu mai avem timp.

Spuneţi: „Fii Domnul
meu!”

Domnul să te
binecuvânteze, frate.

„Primeşte-mă aşa cum
sunt, Doamne!”

Dumnezeu să te
binecuvânteze, soră. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine. Aşa este.
„Primeşte-mă aşa cum sunt şi condu-mă aşa cum doreşti Tu. Nu mă lăsa să te
conduc eu pe Tine, ci condu-mă Tu pe mine.”

Dumnezeu să te
binecuvânteze, fratele meu.

Odată, un tip s-a dus
pe o păşune şi a prins un căluţ. I-a pus frânghia în jurul gâtului, apoi i-a
pus căpăstrul şi a pornit cu el spre hambar. Iată însă că înainte de a ajunge
la destinaţie, s-a trezit condus el de căluţ.

Aşa este şi cu noi.
Dumnezeu ne prinde, dar după aceea încercăm să-L conducem noi pe El. Lăsaţi-L
pe Domnul să vă conducă! El cunoaşte drumul, pe când noi nu-l ştim, aşa că de
ce trebuie să gândim altfel lucrurile? Haideţi deci, să ne predăm pur şi simplu
pe braţul Lui şi să spunem:

 „Doamne, condu-mă Tu, căci eu Te urmez
pretutindeni.”

Poate ai fost creştin
cândva. Poate că Isus Hristos a venit în inima ta, dar tu nu L-ai crezut. Spune
deci în dimineaţa aceasta:

„Doamne păşeşte
înăuntru şi scoate afară toate îndoielile care sunt în inima mea, căci voi
crede tot ceea ce spune Cuvântul Tău. Doresc să-mi dai lucrurile despre care
fratele Branham tocmai a vorbit, ca acei 25 de cenţi pentru pâine, deoarece
ştiu că dacă mi le dai, atunci când se va face rugăciunea pentru bolnavi, voi
primi ceea ce cer.”

Aş dori să vă
deschideţi uşa credinţei. Vreţi să faceţi aceasta chiar acum? Dacă da, atunci
ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Doamne, iată-mă!”

Dumnezeu să vă
binecuvânteze pe toţi cei care aţi ridicat mâinile.

O, Miel al
Calvarului,

Salvator divin,

Ascultă-mă acum, când
mă rog

Şi ia-mi toate
păcatele (necredinţa mea)

O, lasă-mă să fiu de
astăzi

Pe deplin al Tău!

Doamne Isuse, Tu vezi
mâinile ridicate ale oamenilor şi le cunoşti dorinţele inimii. Tu stai aici şi
baţi, de aceea Te rog să faci ca ei să nu Te închidă afară pentru ceva mistic.
Ajută-i să-L privească în faţă pe Fiul lui Dumnezeu Cel crucificat şi să primească
o înţelegere cum n-au mai avut niciodată până acum. Îndură-te Doamne.

Noi avem multe
dificultăţi, pentru că Satana se luptă cu noi în toate felurile.

Chiar şi pentru
dimineaţa aceasta, nu a fost nici măcar unul care să împartă numere de
rugăciune, astfel ca oamenii veniţi din afara oraşului să se poată alinia
pentru rugăciune.

Dorinţa noastră este
ca Tu să-Ţi arăţi puterea în mijlocul nostru, prin intermediul unui dar divin
şi în conformitate cu voia Ta, deoarece eşti Dumnezeul care stăpâneşti peste toate
lucrurile. Da, Tu stăpâneşti peste toate lucrurile. Da, Tu stăpâneşti peste
toate dificultăţile şi problemele cu care ne confruntăm. Rugămintea mea,
Dumnezeule, este ca Tu să prinzi fiecare inimă şi să primeşti acces de intrare
în fiecare încăpere şi compartiment al ei.

Fie ca să-Ţi deschidă
inima larg, iar cei care şi-au ridicat mâinile arătând că au fost stăpâniţi de
egoism sau delăsători cu aceste lucruri sfinte, să primească o eliberare
totală, astfel încât Tu poţi intra înăuntru ca să locuieşti acolo.

Te rugăm de asemenea
pentru cei care sunt bolnavi şi suferinzi. Îngăduie să fie scuturaţi puţin,
astfel încât să înţeleagă prezenţa lui Isus Hristos în locul acesta şi astfel
să-Ţi deschidă inimile.

Îngăduie şi fă
aceasta, pentru că Te rog în Numele lui Isus Hristos. Amin.

După cum cred că
ştiţi, s-a anunţat şi la radio, dar şi în adunare, că astăzi vom împărţi numere
de rugăciune. Noi vom face aceasta pentru oamenii care vin din afara oraşului,
deoarece pentru  oamenii de aici putem să
ne rugăm în fiecare zi sau de câte ori vin la tabernacol. Puterea de alegere
este numai în Hristos şi eu cred că ştiţi cu toţii aceasta. Este numai în
Dumnezeu.

Când Hristos a fost
pe pământ în trup de carne, a umblat prin Galilea şi prin multe alte locuri,
dar nu a pretins niciodată că ar avea putere să vindece bolnavii sau să facă
minuni. Dimpotrivă, a spus întotdeauna că „Fiul
nu poate face nimic de la sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl
făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul
întocmai
.” (Ioan 5.19).

Eu cred că orice om
care cunoaşte Scriptura, ştie că Ioan 5.19 este adevărat. El nu a făcut nici
măcar o minune, fără ca mai întâi să-I arate Tatăl cum să procedeze. Astfel El
a spus adesea că „Fiul, adică El
însuşi , cortul în care locuia Duhul, trupul de carne, nu poate face nimic de la Sine. El nu face decât ce vede pe Tatăl
făcând. Şi tot ce face Tatăl, face Tatăl, face şi Fiul întocmai.”

Dar ştiţi ce s-a
întâmplat atunci când El a venit în oraşul Său? El n-a putut să facă nici o
minune, de aceea a spus: „Nicăieri nu
este preţuit un prooroc mai puţin decât în
patria şi în casa lui.” (Matei 13.57).

Cu toate acestea, El
a fost plin de îndurare faţă de noi, permiţându-ne să avem câteva adunări de
felul acela. Aşa este. Şi ce e de făcut? Noi, cei care suntem din acest oraş,
să-i lăsăm pe cei din alte părţi şi din împrejurimi şi pe cei care nu au mai
fost niciodată la asemenea întâlniri, să-L cunoască pe Dumnezeul cel Viu,
deoarece  Domnul Isus a spus: „cine va crede în Mine, va face şi El
lucrările pe care le fac Eu, ba încă va face altele şi mai mari decât acestea
…”
(Ioan 14.12).

Şi tot
El a spus: „ Peste puţină vreme, lumea nu
Mă va mai vedea, dar voi mă veţi vedea; pentru că voi fi cu voi
până la sfârşitul veacului.” (Ioan 14.19
şi Matei 28.20b).

          Aşa este. Eu cred că noi trăim la
sfârşitul timpului de har pentru neamuri, totul împlinindu-se întocmai cum este
scris. Este timpul în care mireasa lui Hristos va fi răpită, deoarece vedem că
timpul este la fel ca în zilele lui Noe. Da, astăzi se întâmplă aceleaşi lucruri
ca atunci. Cu toate acestea, El are o îndelungă răbdare cu oamenii, deoarece
doreşte ca nici unul să nu piară. Acesta este motivul pentru care îngăduie să
se facă semne mari şi minuni.

Ce spun însă oamenii?
„O, noi aşteptăm să vină o eră măreaţă!”

Prietene,
această  „eră măreaţă” pe care o aştepţi
tu să vină, este pe terminate. Noi am ajuns la sfârşitul timpului, ceea ce
înseamnă că acum este momentul cel mai potrivit de a-L primi pe Hristos ca
Mântuitor personal.

Acum, numere de
rugăciune nu s-au dat, deşi Billy  a
venit devreme aici. El a avut cam o sută de numere, dar nu a reuşit să le dea
la oameni, deoarece a început serviciul şi nu a vrut să facă deranj cu
împărţirea numerelor.

Eu simt însă că
Hristos este aici. Vrăjmaşul a încercat să ne încurce, dar eu cred că oamenii
cred că Isus poate să-l biruiască, dacă ei sunt corecţi faţă de El în inima
lor.

Voi, cei care v-aţi
ridicat mâinile în semn că vreţi să-I deschideţi uşa inimii, aş vrea ca după ce
se termină acest serviciu, să veniţi aici, sus, să-I mulţumiţi lui Dumnezeu
pentru tot ce a făcut pentru voi.

Eu am 48 de ani, dar
am avut vedenii de la vârsta de doi ani şi pot să spun că nu a căzut nici măcar
una din ele. El mi-a spus chiar şi lucruri despre care nici măcar nu credeam că
ar putea fi, dar dacă procedează astfel, nu poate fi decât Dumnezeu. Şi eu cred
că El este şi în dimineaţa aceasta aici, ca să împlinească Cuvântul Său,
deoarece a spus că „aceste lucruri pe
care le fac Eu, le veţi face şi voi”.
Da, El este aici ca să dovedească că
acesta este adevărul. Apoi El ne deschide ochii ca să putem vedea împlinirea
Cuvântului Său, ceea ce ne dă încredinţarea să credem că fiecare făgăduinţă a
Sa, este adevărată.

Ce spunea El când era
pe pământ?

         „Stricaţi
Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica”
(Ioan 2.19).

Cum putea să spună El
aceasta? Pentru că David a spus în Psalmul 16.10 că „nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca
preaiubitul Tău să vadă putrezirea”.

El ştia că era Mesia
cel uns şi pentru că ştia ce era scris cu privire la EL, a putut să facă acea
afirmaţie, deoarece Scripturile nu pot fi încălcate.

Dacă uşa înţelegerii
voastre este deschisă, veţi vedea că Scripturile nu pot să fie călcate. Astfel,
Isus ştia că acea făgăduinţă Îi aparţine şi ca urmare trebuie să se împlinească
întocmai.

Prieteni, aceasta
înseamnă că fiecare text din Scriptură vă aparţine şi vouă la fel de mult ca şi
Lui. Desigur.

Acesta este motivul
pentru care mă aflu aici în dimineaţa aceasta, iar dacă El va îngădui, Îl voi
ruga să facă ceva în mijlocul nostru, deşi îmi este foarte greu.

Nu spun aceasta
pentru că voi n-aţi crede ci pentru că Cuvântul Lui spune că aşa va fi. Vedeţi?
Îl voi ruga deci pe El, să conducă serviciul de rugăciune.

Ştiu că sunt câteva
aparate de înregistrat, de aceea aş vrea să vă spun ceva. Eu nu am spus că El
va face ceva ci că Îl voi ruga să facă, iar dacă ne va asculta, Îi vom fi
recunoscători.

Acum vreau să spun că
în locul acesta nu este nimeni care să aibă număr de rugăciune.

Câţi bolnavi sunt
printre noi? Aş vrea să ridicaţi mâinile toţi cei care doriţi să primiţi ceva
de la Domnul. Ridicaţi mâna oriunde vă aflaţi. Poate sunt şi oameni din
tabernacol, dar aş vrea în primul rând să vină cei care sunt din afara
oraşului. Fac aceasta, deoarece sunt unii care spun: „Păi, desigur, el cunoaşte
persoana respectivă, de aceea îi spune toate problemele.”

Dar ce faceţi cu ceea
ce s-a întâmplat în Italia, în Germania, în Elveţia, în Africa şi pretutindeni
unde am fost în lume? Cum a fost posibil ca El să spună lucruri care se vor
întâmpla în viitor şi noi am văzut că s-au împlinit întocmai chiar şi după
cinci sau şase ani? Pentru că este Hristos.

Cine a fost Cel care
a condus copiii lui Israel prin pustie? Hristos. Ce era El atunci? Un Stâlp de
foc. Când a venit pe pământ şi a discutat cu fariseii şi I-au zis: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustie.” Dar El le-a răspuns: „Eu sunt Pâinea vieţii.”  Ei I-au spus: „Părinţii noştri au băut apă din
stâncă”,
dar El le-a răspuns: „Eu
sunt Stânca aceea
!”

Ei spuneau: „Moise L-a văzut în rugul care nu se mistuia.” Dar El le-a răspuns: „Înainte de Avraam, sunt Eu. Şi noi ştim
că în acel rug aprins era chiar „ Eu sunt”.

El spunea: „Eu vin de la Dumnezeu”, un Stâlp de foc.
Dumnezeu este Lumină, noi ştim aceasta. El este Duh şi nu carne. Eu ştiu că
aceste lucruri depăşesc teologia voastră, dar ele sunt scrise în Biblie.

Apoi, El a murit şi a
fost îngropat, dar a treia zi a înviat din nou. Şi iată că după câţiva ani, în
timp ce Saul (Pavel ) era în călătorie spre Damasc, ca să-i aresteze pe cei ce
credeau în Isus, chiar Isus însuşi i s-a arătat în acelaşi Stâlp de foc şi l-a
trântit jos. Oamenii care l-au însoţit pe Pavel nu au văzut nimic, deoarece
este scris: „auzeau în adevăr glasul, dar
nu vedeau pe nimeni.”
(Fapte 9.7).

Cu toate acestea,
acea Lumină a fost atât de strălucitoare pentru Pavel, încât acesta a orbit
pentru câteva zile. Ce era acea Lumină? Stâlpul de foc.

El a venit şi la
Petru în închisoare, iar astăzi este prezent şi în locul acesta.

Acum priviţi: dacă în
tine este un duh al Diavolului, vei aduce la suprafaţă lucrările lui, dacă ai
duhul lui John Dillinger, vei împuşca oameni; dar dacă vei poseda Duhul lui
Hristos, te vei purta la fel ca El, deoarece Cuvântul spune: „Cel ce crede în Mine, va face aceleaşi
lucrări pe care le fac
Eu…”
(Ioan 14.12). Vedeţi?

Eu îmbătrânesc şi
ştiu că nu mai am multe zile de trăit pe acest pământ, deşi nădăjduiesc să
trăiesc până la venirea Domnului. Eu nu ştiu ce se va întâmpla cu mine în
continuare. Nu ştiu nici dacă voi mai predica altă predică, deoarece totul este
în mâna lui Dumnezeu.

De un lucru sunt însă
sigur, şi anume că Îl putem ruga să vină în mijlocul nostru în dimineaţa
aceasta, şi să facă ceva ca să dovedească că este acelaşi Hristos înviat şi că
va face aceleaşi lucruri ca şi atunci când umbla pe ţărmurile Galileii.

Mă întreb câţi de
aici pot spune: „Nu voi pierde un loc în rândul de rugăciune, chiar dacă nu mă
cheamă, deoarece ştiu că credinţa pe care o am în inima mea, mă va lega strâns
de Hristos, aşa că voi primi ceea ce cer. Dacă El va veni în aceste trupuri
omeneşti şi va da cuiva credinţă, ca acelei femei cu scurgerea de sânge, care
s-a atins de haina Lui, eu voi fi unul dintre cei care o vor primi.

Atunci, El a privit
în jur şi a spus: „Cineva M-a atins”,
aşa că ucenicii I-au răspuns: „ Bine, dar
toţi Te ating
!”

Totuşi, El a spus: „Da, dar am simţit că din Mine a ieşit o putere.” Apoi S-a întors şi a
privit peste mulţime, până când a găsit femeia căreia i-a spus ce probleme avea
şi a încredinţat-o că credinţa ei a salvat-o.

Acela era Isus.
Spuneţi-mi dacă a trăit vreodată cineva pe pământ să fi făcut aşa ceva, afară
de El? Arătaţi-mi unde s-a mai făcut aşa ceva. Eu am cartea  „Martirii” 
a lui Fox, am cartea: „Scrieri timpurii” a lui Josephus, „Epoci timpurii”
a lui Pember, „Două babiloane” a lui Hislop, dar în nici una din ele nu s-a
întâmplat ceva asemănător cu ceea ce se petrece în aceste zile.

Da, acum suntem la
sfârşitul timpului, când perioada de har pentru neamuri se apropie de
încheiere, aşa că nu peste multă vreme, totul va fi praf şi cenuşă.

Îl veţi primi dacă va
dovedi că este Acelaşi? Eu nu spun că o va face, dar cred că o poate face. Dacă
va fi aşa, vei spune: „Eu ştiu că omul acesta este un străin şi  nu are de unde să mă cunoască, aşa că Cel ce
face aceste lucruri este Dumnezeu. Eu cred că Domnul Isus este prezent în locul
acesta, şi că EL va lua şi problema mea în mâinile Sale. Da, El este la fel ca
în cazul celor 25 de cenţi, aşa că voi pleca de aici mulţumindu-I pentru
vindecarea dăruită.”

Vrei să ridici mâna
spre El? Fă-o şi vei vedea ce va urma. Câţi dintre cei prezenţi puteţi să
credeţi că o va face?

Ridicaţi mâinile, vă
rog. O, peste tot sunt numai mâini ridicate. Asta-i minunat. O, Doamne!

Apropiaţi-vă de El,
deschideţi-i inima şi spuneţi:

„Isuse, dacă vreodată
ai lucrat în inima mea, fă ca astăzi să fie în mod deosebit. Scoate afară toată
necredinţa din ea şi îngăduie să fiu scuturat până mă voi trezi. Eu ştiu că
până acum, inima mea Ţi-a fost închisă, deşi Tu ai stat la uşă şi ai aşteptat
ca să Te las înăuntru.”

Dacă puteţi să-L
vedeţi în dimineaţa aceasta, credinţa voastră se va ancora, iar boala de care
suferiţi va pleca. Credeţi şi veţi fi vindecaţi. O, Doamne, nădejdea mea e că
veţi putea crede.

Acum, înainte de a
începe, haideţi să ne rugăm.

(Fratele Branham
îngenunchează la altar pentru rugăciune).

          O, Doamne, zilele în care trăim noi,
sunt îngrozitoare. Noi ştim că dacă dorim să primim ceva, trebuie să avem o
făgăduinţă pentru aceasta, căci numai aşa se va întâmpla.

Aici se află o
mulţime de oameni bolnavi, iar dacă nu se vor vindeca, este numai din vina lor.
Acesta este motivul pentru care Te rog să le dăruieşti binecuvântarea şi
îndurarea Ta.

Tată, noi ştim că
este o singură cale de a primi credinţa, iar Biblia spune că această cale este
să auzim Cuvântul lui Dumnezeu, iar Cuvântul spune că „Isus este acelaşi ieri, azi şi în veci.”  (Evrei 13.8).

Tot Cuvântul lui
Dumnezeu spune că: „ Lucrările pe care Le
fac Eu, le veţi face şi voi;  ba încă
veţi face altele şi
mai mari, pentru
că Eu mă duc la Tatăl
.” (Ioan 14.12).

Doamne Dumnezeule,
noi încercăm să adunăm credinţă în inimile oamenilor, să deschidem uşile larg,
astfel încât să poată vedea bunătatea lui Dumnezeu şi să primească ceea ce le-a
fost făgăduit.

Ai milă de noi,
Doamne, în timp ce stăm îngenuncheaţi înaintea Ta. Fii milostiv faţă de noi, o,
Dumnezeule îndurător! Eu mă rog pentru fiecare persoană aflată în locul acesta:
pentru cei care fac parte din tabernacolul 
acesta şi pentru cei de afară, deoarece Tu ai spus că „rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe
cel bolnav…şi dacă a făcut păcate îi
vor
fi iertate.”
(Iacov 5.15).

Noi ştim Tată, că
orice am primi, dacă nu vine prin Cuvânt, nu poate dăinui mult.

Mă gândesc la copiii
lui Israel care s-au clătinat în faţa acelui supranatural şi au căzut în
pustie.

Credinţa noastră,
Doamne se bazează pe Cuvântul Tău, de aceea Te rugăm să îngădui ca prezenţa Ta
măreaţă să ne dăruiască ceea ce cerem, astfel încât, oamenii să poată vedea şi
cunoaşte slava lui Dumnezeu. Îngăduie ca credinţa să vină în jos, prin canalele
Duhului lui Dumnezeu şi să ungă inimile oamenilor chiar acum, astfel încât,
atunci când vor părăsi clădirea aceasta, să spună ca cei doi ucenici de pe
drumul spre Emaus: „Nu ne ardea inima în noi, căci L-am văzut pe Hristos cel
înviat? Până acum aveam semne de întrebare, dar astăzi am înţeles.”

Dumnezeule, deschide
larg uşa credinţei lor şi păşeşte înăuntru. Descoperă-Te lor şi fă-le cunoscute
căile şi voia Ta.

Ajută-mă , Doamne,
pentru că eu sunt doar un biet slujitor al Împărăţiei Tale. Un nevrednic. Te
rog să mă ierţi pentru păcatele, îndoielile, teama, indiferenţa şi tot ceea ce
am făcut şi nu a fost pe placul Tău. Ajută-mă să fiu un slujitor adevărat,
astfel încât să pot proslăvi Numele Tău printre fraţii mei. Dă-mi putere să fac
lucrurile pe care nu le pot face singur, şi aceasta nu pentru slava mea ci
pentru gloria Numelui Tău. Te rog să mă ajuţi şi să le dai credinţă acestor
oameni, deoarece Ţi-o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Să nu vă îndoiţi ci
credeţi că toate lucrurile sunt posibile celor ce cred.

Domnul Isus nu este
obligat să facă aceasta pentru noi, dar Îl rog să-mi descopere lucrurile
ascunse măcar pentru trei oameni pe care nu-i cunosc, pentru că astfel să se
poată vedea că El este Acelaşi. Aş vrea ca cei care au nevoie cu adevărat de
ceva, să se roage din toată inima, iar dacă El vă va descoperi lucrurile
ascunse ale inimii, veţi şti dacă acesta este Adevărul sau nu.

Dacă este Adevărul,
atunci să-L îmbrăţişaţi şi să-L primiţi.

Cum ar fi dacă El ar
sta printre noi în dimineaţa aceasta? Cum ar fi dacă El ar sta aici, unde stau
eu, într-un trup omenesc ca şi al meu?

Ce crezi că îţi va
răspunde, dacă-I vei spune:

 „Doamne Isuse, eu am nevoie de vindecare”? „Eu
am făcut aceasta când am murit.” (Amin). Desigur. Totul este deja terminat.

Faptul că eu şi
fratele Neville ne rugăm pentru voi şi vă ungem cu untdelemn, vă dă mai multă
credinţă?

De fapt aceasta o
cere şi Biblia. Faceţi deci aceasta şi va fi bine. Noi credem aceasta. Uneori
noi nu facem ungerea. Adevărul este că şi ucenicii au procedat în felul acesta.
Ei aveau libertatea de a alege felul de procedură, iar rezultatul a fost că
întotdeauna duhurile rele au fost scoase, iar oamenii vindecaţi.

Lăsaţi-L deci pe
Domnul să vină în mijlocul nostru şi să dovedească că El însuşi este în
supranatural.

Aş vrea să ştiu dacă
în clădire sunt oameni pe care nu-i cunosc şi ale căror probleme nu le ştiu.
Ridicaţi mâna, vă rog. Da, domnule, peste tot sunt numai mâini ridicate. În
ordine.

Doamne, acum totul
depinde numai de Tine. Te rog să te înduri de aceşti oameni, astfel încât în
următoarele zece minute, ei să vină la altar cu inimile larg deschise.
Deschide-le Doamne, ochii ca să poată vedea. Da, deschide-le ca celor de pe
drumul Emausului.

Ei au mers toată ziua
cu Tine, dar nu Te-au cunoscut, însă spre seară, Tu ai făcut ceva ce ei ştiau
că nimeni altul în afară de Tine, nu o putea face şi astfel au înţeles că eşti
Tu. Aceasta s-a întâmplat după învierea Ta.

Tată, îngăduie ca
acest lucru să se repete şi în mijlocul nostru. Biblia spune că Tu ai nevoie
întotdeauna de doi sau trei martori, de aceea Te rog să dovedeşti acest lucru
şi în mijlocul nostru, fără să-i chem pe oameni la platformă. Totul depinde de
Tine, Doamne, de aceea Te rog să te înduri şi să faci aceasta, pentru că Ţi-o
cerem în Numele lui Isus. Amin.

Ştiu că este un
moment încordat pentru voi, dar ce să spun eu? Eu cred ceea ce am predicat, iar
ceea ce predic, practic prin harul lui Dumnezeu.

Dumnezeule, fi de
partea mea şi ajută-mă să fac de cunoscut că nu spun de la mine aceste lucruri,
astfel încât să poată zice cu toţii: „Păi eu îl cunosc pe fratele Branham de
multă vreme şi am văzut acele lucruri cu ochii mei, dar pot să spun că
indiferent cine este el – fiul lui Charles Branham, sau altcineva – eu ştiu un
singur lucru şi anume, că Dumnezeu a făcut ceva prin el.”

Priviţi deci la
Dumnezeu şi nu la om, căci voia lui Dumnezeu este să Se arate pe Sine însuşi
înaintea voastră şi nu pe mine. Deci este El şi nu eu.

Aici stă un bărbat
care priveşte spre mine. Eu am o vedenie cu privire la el. Cred că nu ne
cunoaştem, nu-i aşa?

Tu ai o povară de
care doreşti să scapi, este adevărat? (Da). Tu vrei să scapi de fumat. Ridică
mâna dacă este adevărat.

Vedenia se îndreaptă
spre tânărul din spate. Cel de acolo. Nu ne cunoaştem, este adevărat? Dacă da,
mişcă mâna în felul acesta. Voi credeţi? (Amin). Cine face aceste lucruri? De
cine s-a atins el? Biblia spune că „El
este Marele
Preot care poate fi atins
de neputinţele noastre
.” Deci acest tânăr nu m-a atins pe mine, ci pe El.
Eu nu l-am văzut niciodată pe acest bărbat, dar el L-a atins pe Hristos, iar
Domnul s-a folosit de buzele mele ca să-i poată vorbi.

Tu ai mâna sus,
tinere. Te văd ţinând încă mâna sus. Crezi că sunt proorocul lui Dumnezeu? Ai
vrea să primeşti ceea ce ţi-am spus? O, dacă ai avea credinţă, dacă ai putea
crede! Tu crezi că ea este salvată. Te rogi pentru prietena ta, nu-i aşa? (Este
adevărat). Ai vrea să fie vindecată, este adevărat? Dacă este aşa, ridică-te în
picioare. Este corect, nu-i aşa? (da, domnule). Ai credinţă în Dumnezeu şi vei
primi ceea ce ceri. Eu nu te cunosc, nu te-am văzut niciodată. Suntem străini
unul pentru celălalt. Ridică ambele mâini 
sus, dacă este adevărat că nu ne cunoaştem. Te poţi aşeza acum şi să te
bucuri căci vei primi ceea ce ceri. Da, credinţa ta ţi-a dat tot ce doreşti.
Voi credeţi? (Amin).

Cu câtva timp în urmă
totul părea o glumă, nu-i aşa soră? Dar acum nu mai este o glumă. Eu am ştiut
că Domnul va face aceasta, pentru că, cu El nu este de jucat. El este viu. O,
dacă ai putea crede!

Acolo în spate stă o
femeie. Ea se roagă pentru altcineva, pentru o femeie care are o stare
nervoasă. Este o catolică. (Aşa este).

Femeia locuieşte pe
B-dul Meigs, nu-i aşa? Atunci primeşte ceea ce ai cerut. Crede şi nu te îndoi.

Dar cum este cu tine,
de acolo din spate? Este vorba de cineva din ultimele rânduri. Hristos ştie
exact unde te afli. Te provoc în Numele Domnului Isus să crezi. El este aici;
Duhul Lui este aici, puterea Lui este aici.

Aici stă un bărbat
care se uită direct la mine. Are costum gri şi cravată verde. El se roagă
deoarece doreşte să  fie vindecat de o
problemă pe care o are la stomac şi la intestine. (Aşa este). Eu nu te cunosc,
tu ştii aceasta, dar Dumnezeu te cunoaşte. Credinţa ta te-a mântuit, domnule.

( Lăudat să fie
Dumnezeul cel viu).

Doamna care stă exact
în spatele lui, în rândul următor, cam al treilea de aici. Tu te rogi pentru
soacra ta care este infirmă. Dacă vei crede, totul este în ordine.

Acolo este cineva cu
mâna la gură. Stă tot în spate şi priveşte spre mine. El se roagă şi plânge
pentru cineva care îi este rudă. Omul a fost internat într-o instituţie, este
un bărbat tânăr. Este cumnatul lui şi are o stare nervoasă, mintală. Este
adevărat, domnule? Ai credinţă în Dumnezeu şi totul se va rezolva.

Vă provoc să credeţi
în Hristos. Îl credeţi voi? (Amin). Sunt deja trei? Desigur, sunt mai mult de
trei. Acum credeţi? (Amin). Este credinţa voastră stabilită?

Ţi s-a deschis inima?
Ridică mâna dacă inima ta este deschisă. Este deschisă uşa? (Amin). Acum să ne
plecăm capetele.

Doamne,
binecuvântatule Isus, apropie-Te de noi! O, Dumnezeule, îţi sunt recunoscător
pentru că ne-ai dăruit aceste binecuvântări. Prin aceasta, toţi aceşti oameni
prezenţi în locul acesta, ştiu că nu slujitorul Tău este cel care a făcut
aceste lucruri, ci Tu, care dovedeşti acestei generaţii, chiar înainte de a fi
ştearsă de pe pământ, că Tu eşti Mesia, că Tu eşti Dumnezeul cerurilor şi că eşti
prezent în locul acesta. O, Doamne!

Te rog să mai dai o
încă o trezire acestor oameni şi să le deschizi înţelegerea ca să vadă că dacă
nu vor crede şi nu-şi vor mărturisi îndoiala şi necredinţa, vor merge înainte
cu păcatele lor. Îngăduie să vină o astfel de binecuvântare peste ei, încât să
ştie că Duhul Sfânt este prezent şi că El doreşte să-i vindece. Ajută-i să stea
tare pe Cuvântul care spune că

 „toate
lucrurile sunt posibile celui ce crede
”.

Doamne, îndură-Te.
Fie ca puterea Ta de vindecare să-i cerceteze chiar acum, astfel încât să
primească cu toţii ceea ce cer.

Îţi mulţumesc,
Doamne.

Cuvântul spune că
atunci când Satana înaintează ca un leu care răcneşte, Duhul lui Dumnezeu
ridică un zid împotriva lui şi îl biruieşte. Satan se crede cel mai tare, dar
Domnul nostru Isus, este mai mare şi mai puternic decât el.

Te rog, vino şi
mişcă-Te peste această audienţă, prin Duhul Sfânt şi vindecă fiecare persoană,
pentru că Te rugăm în Numele Domnului Isus. Amin.

Credeţi că sunteţi
vindecaţi? Credeţi că vindecarea vă aparţine prin rănile Lui? Credeţi cu
adevărat? S-a ancorat ceva acolo jos în inimile voastre? Aveţi cei 25 de cenţi
de care v-am vorbit? Îi aveţi? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Îi am! Credinţa mea
este ancorată pe făgăduinţa Lui, aşa că nu-mi pasă cât va dura, câte zile sau
câte ore. Eu am puterea de cumpărare a vindecării şi ştiu că atunci când voi
părăsi clădirea, voi fi pe deplin vindecat.”

Voi puteţi fi
sănătoşi dacă vă ridicaţi în picioare, dar s-ar putea ca aşteptarea să dureze
câteva săptămâni.

Eu nu ştiu aceasta,
dar un lucru este sigur: că dacă veţi crede, veţi fi vindecaţi. Dumnezeu
răspunde la credinţă, de aceea credeţi-L din toată inima voastră.

Acum închideţi-vă
înăuntru cu Dumnezeu. Începeţi spunând: „Doamne, eu cred, Doamne, eu cred. Toate
îndoielile mele sunt îngropate şi Te cred pe Tine. Mântuitorule, măreşte-mi
credinţa în Tine până  voi putea muta
muntele. O, Dumnezeule, este posibil ca Tu să greşeşti? Nu, Tu nu poţi greşi.
Eu ştiu că dacă fratele Branham nu are nimic de spus, Tu ai vorbit deja, în
Cuvântul Tău. Prin harul Tău, ai îngăduit ca fratele Branham să privească spre
mai multe persoane din clădire şi să facă aceleaşi lucruri pe care Le-ai făcut
Tu când umblai prin Galilea. Dacă am avut vre-o îndoială în inima mea, Te rog
s-o îndepărtezi, Tu, Doamne, şi curăţeşte-mă înainte ca ziua mea să se termine,
înainte ca să fiu chemat ca să răspund la judecată. Primeşte-mă să fiu al Tău.”

Rugăciunea mea este
ca Domnul să vă binecuvânteze.

În timp ce vă rugaţi,
închideţi-vă cu Dumnezeu. Acolo sunt oameni care au ridicat mâinile pentru că
doresc să păşească cu Dumnezeu şi să-şi deschidă inima pentru El. Altarul este
deschis prietene!

Vă invit pe fiecare
în parte să veniţi la altar, să îngenuncheaţi şi să spuneţi:

„Doamne Isuse, fii
îndurător! Doresc să intri în inima mea şi să îndepărtezi toată îndoiala, toată
teama, tot egoismul şi tot ce este rău. Intră Tu în inima mea şi fi Domnul ei.
O, eu cred că eşti Mântuitorul meu, dar nu ai fost încă Domnul meu.”

Dumnezeu să te
binecuvânteze, frate. Numele acestui bărbat este Davis. El vine din Virginia.
Doreşte să scape de fumat şi are în inima lui o părere de rău pentru cineva
iubit din copilărie. Eşti invitat la altar. Îngenunchează aici jos, înaintea
Hristosului lui Dumnezeu. Nu privi la acest tabernacol umil, ci priveşte spre
Cel ce este prezent în locul acesta – spre binecuvântatul nostru Mântuitor.
Vrei să vii? Eşti invitat.

Domnul Isus te
aşteaptă, pentru că vrea să te elibereze de orice duh.

Unii prin apă, unii
prin potop,

Unii prin foc, dar toţi
prin sânge,

Unii prin mari
regrete, dar Dumnezeu dă un  cântec

Dumnezeu Îşi conduce
copiii mereu înainte

Uneori în vale, în
noaptea întunecoasă

Dumnezeu Îşi conduce
copiii înainte.

Păşiţi şi
îngenuncheaţi în prezenţa Sa. Sunteţi invitaţi cu toţii în timp ce cântăm.
Dumnezeu bate la uşa ta, ca să i-o deschizi, ca să vezi prezenţa Sa şi să te
bucuri de binecuvântarea de a fi Domnul tău, Conducătorul tău.

Uită că eşti în acest
tabernacol micuţ şi vino aici, la tronul îndurării Sale şi îngenunchează lângă
ceilalţi care plâng. Deschideţi astfel inima pentru El, căci atunci Domnul îţi
va deschide înţelegerea ca să poţi deveni copilul Lui şi să-L slujeşti. Să
cântăm încă o dată ultimul vers din această cântare.

Departe de noroi şi
departe de lut,

Dumnezeu conduce
copiii Săi dragi înainte,

Departe sus în slavă,
ziua veşniciei,

Dumnezeu conduce
copiii Săi dragi înainte

Pe unii prin apă,
unii prin potop,

Pe unii prin mari
încercări,

Dar toţi prin sânge

Dar Dumnezeu ne dă un
cântec.

În timpul nopţii şi
de-a lungul zilei.

Cu smerenie, ne
plecăm acum capetele înaintea Marelui Împărat al slavei, al marelui Prinţ al
păcii. Cât de recunoscători Îţi suntem că ne-ai deschis inimile pentru acest
mare Duh care este prezent printre noi, căci ai spus că pe cel ce vine la Tine
nu-L vei alunga, ci orice necazuri am avea, ai spus că orice vom cere în
rugăciune, să credem că am primit şi vom avea.

          Acum, oriunde aţi fi în clădire,
plecaţi-vă doar capetele. Fiţi smeriţi în timp ce fratele nostru se va ruga şi
atunci veţi primi ceea ce cereţi.

          Domnul să vă binecuvânteze din belşug,
în timp ce sora continuă să cânte încet.

          ( fratele Neville se roagă)

– Amin –