EL A JURAT PE SINE ÎNSUȘI

Mă simt ca un intrus când vin aici. Fratele Neville este foarte ospitalier, iar când mă vede spune: „Frate Branham, vino pe platformă cu Cuvântul.” Vă spun sincer că m-aş simţi mai bine dacă aş sta şi l-aş asculta şi eu puţin. De altfel deseară voi veni din nou aici ca să-l ascult. L-am avertizat de pe acum cu privire la aceasta. Amin. Da.

Cred
că sunteţi bine cu toţii. Afară este tare urât dar aici, în tabernacol, este
cald şi bine.

Noi
Îi suntem recunoscători Domnului pentru acest mic acoperiş cu cei patru pereţi
între care ne putem aduna ca să Îl lăudăm. S-ar putea să nu fie atât de mare ca
alte localuri, dar tot ceea ce dorim să avem în sufletele noastre este prezenţa
Duhului Sfânt.

Aşa
cum spunea şi fratele, drumul a fost foarte alunecos astăzi. Billy şi cu mine
am condus cam nouă sute de mile pe un drum alunecos, aşa că nu am putut merge
cu mai mult de treizeci de mile pe oră.

Aseară
am fost foarte ocupat. Am vrut să îl sun pe fratele Neville şi să-i spun că aş
fi vrut ca în dimineaţa aceasta să venim să ne rugăm pentru bolnavi, dar nu am
avut timp.

Sunt
gata să plec din nou la adunările din Chicago; apoi la Phoenix şi pe Coasta de
vest.

Am
avut o adunare minunată la Binghamton, New York , în auditoriul Endicott. Cred
că ştiţi unde se află acest Auditoriu, în Johnson City. Ei m-au chemat într-o
zi când trebuia să merg în altă parte, iar Duhul Sfânt mi-a spus: „Du-te
acolo!”

Eu
am înţeles despre ce era vorba. Acolo, în acel grup, se aflau o mulţime de
catolici şi desigur aceasta a fost o mare deschidere pentru ei. Toţi au venit
acolo timp ce șase sau șapte seri şi erau flămânzi şi însetaţi după Cuvânt. La
sfârşit au dorit să facă un cort sau o adunare, voi ştiţi cum este, dar eu le-am
spus: „Ori vin eu sus, ori trimit câţiva fraţi de-ai mei.” M-am gândit la
fratele Beeler sau la alţii care să meargă la adunare cu ei.

Voi
ştiţi că inima mea a ars tot timpul să merg la adunare peste ocean. Da, aş vrea
ca după serviciul acesta să pot pleca în Africa, în India sau în altă parte, să
văd nevoile oamenilor de acolo şi cât este de mare dragostea şi dorinţa lor să
primească Evanghelia.


ştiţi că ei nu au deosebirile pe care le avem noi aici, nici discuţiile despre
unele lucruri, ci dorinţa lor este să audă despre Domnul Isus. Adevărul este că
acesta este felul de oameni pe care mi-ar plăcea să-i avem la Mesaj: simpli ca
aceia.

Ei
Îl iubesc sincer şi vor să audă şi să ştie tot ce este legat de Domnul. Dar
noi, cei din America, suntem diferiţi unii de ceilalţi şi facem ceea ce numim
„despicarea firului de păr”. Cam aşa ceva.

Am
primit câteva scrisori de la păstori care îmi spuneau despre un frate care a
scris o carte.  Este în ordine. Eu nu-l
cunosc şi poate nici el nu mă ştie, deci mă gândesc că poate este un frate bun,
doar că s-a strecurat o neînţelegere (ştiţi voi), căci se poate ajunge foarte
uşor la aşa ceva. Noi credem în vindecarea divină şi în rugăciunea pentru
bolnavi şi probabil crede şi el.

Voi
ştiţi cum este: adesea apar mici neînţelegeri de felul acesta. Eu nu l-am
întâlnit niciodată pe acest bărbat, dar probabil că dacă ne-am întâlni şi am
discuta, ne-am înţelege şi ne-am iubi. Vedeţi? Nu faceţi deosebiri!

Acum
as vrea să citim puţin din Evanghelie. Vă place Cuvântul, nu-i aşa? Aşa este.

Cred
că în ultimele patru sau cinci luni am fost în capitolul 10 din Evrei.

Dimineaţă
când m-am trezit, m-am gândit: „Oare ce să spun dacă fratele Neville mă va
chema în faţă? Unde am rămas cu capitolul 10?”

M-am uitat şi am văzut că l-am terminat, aşa că       mi-am zis: „Voi începe capitolul 11.”
S-a întâmplat însă să privesc ce scrie şi am văzut că este unul din
preferinţele mele, dar m-am gândit: „Nu, n-am să încep de acolo, căci voi
rămâne în el doi ani de aici înainte.” Fiecare din aceşti eroi ai credinţei
necesită timp, aşa că pentru a vorbi despre capitolul 11 trebuie să ne
întoarcem şi s-o luăm de la începutul creaţiei, apoi să venim în jos. Aceasta
ne-ar lua vreo trei săptămâni.

Apoi
am ajunge la Enoh, care a umblat cu Domnul, iar aceasta ne-ar lua câteva
săptămâni. Câteva săptămâni pentru câteva versete.

Urmează
Noe şi apoi Avraam, o, vai, şi este imposibil să spun cât am rămâne la el.

Concluzia
este că pentru un asemenea subiect avem nevoie de o trezire care să ţină mai
multă vreme.

Aşa
se face că m-am gândit: „Ei băiete, voi începe cu capitolul unu.” Gândul acesta
îmi suna bine pentru că îmi plac învăţăturile din Evrei şi cred că vă plac şi
vouă, pentru că sunt bogate şi adânci.

Apoi
m-am gândit să citesc puţin din capitolul 7 şi să iau de acolo o bază
pentru  discuţia noastră. Vom citi şi din
capitolul 6 pentru că se îmbină într-un fel cu capitolul 7 deoarece aparţine de
marele subiect al lui Melhisedec, Împăratul Salemului: cine era El şi în ce
relaţie era cu Hristos.

Biblia
spune că El nu avea nici tată, nici mamă, nici început al zilelor, nici sfârşit
al vieţii; că nu a avut nici părinţi, nici descendenţi, ci era Împăratul
Salemului.

Noi
am dat paginile Cărţii dar  este Unul
singur care poate s-o deschidă înţelegerii noastre, iar Acesta este Domnul Isus
Hristos, este adevărat?

Biblia
spune că nimeni din ceruri, de pe pământ sau de sub pământ, nu a fost vrednic
să deschidă Cartea şi să-i rupă Peceţile, dar când a venit Isus, El a luat
Cartea din mâna dreaptă a lui Dumnezeu, a deschis Peceţile şi a stat la dreapta
lui Dumnezeu.

Oh,
acum ideile mele merg la mile depărtare, dar ne încredem că El va face ca
ideile Lui să fie ideile noastre în această dimineaţă, pentru că atunci voi
putea explica cât se poate de bine.

Nu
m-am pregătit dinainte ci am venit doar aici şi am deschis Cuvântul. Mai
demult, când aveam asemenea lecţii le pregăteam cu săptămâni înainte. Eu
obişnuiam să-mi fac notiţe din toată Biblia şi toată săptămâna mă gândeam
asupra temei.

Aşa
procedez întotdeauna, iar când Duhul Sfânt îmi dă ceva, îmi notez apoi mă aşez
şi mă gândesc la acel lucru. Aşa se face că duminica vin cu o grămadă de
însemnări. Cred că ar trebui să aveţi aici o tăbliţă ca să le ţineţi pe ea.

Dacă
notaţi textele din Scriptură, oamenii le vor studia de-a lungul săptămânii şi
le vor lega împreună, pentru că desigur, un text biblic este minunat, dar ceea
ce-l face să capete strălucire este contextul. Înţelegeţi? Contextul acelui
text.

Astăzi
noi am venit aici, vom da drumul unui text şi ne încredem că Domnul ne va ajuta.

Acum
să ne plecăm capetele.

Bunule
Tată ceresc,  Îţi suntem recunoscători
pentru tot ce ai făcut şi în mod deosebit, Doamne, pentru că ne-ai iertat
păcatele şi ne-ai ferit de  boli.

Îţi
suntem recunoscători pentru că am putut să ne adunăm aici, în această Casă a
lui Dumnezeu, ca să Te slăvim în frumuseţea sfinţeniei Tale.

O,
cât Te iubim şi cât de recunoscători Îţi suntem, deoarece ştim că ne-ai spălat
prin propriul Tău sânge şi ne-ai înfăţişat înaintea lui Dumnezeu fără greşeală,
fără pată şi fără vină, ca făpturi noi în Hristos Isus, aşteptând clipa când Îl
vom vedea aşa cum este,  căci vom avea un
trup ca al Lui. Oh, cât tânjim după ceasul acela!

Acum,
în timp ce suntem adunaţi împreună, Îţi mulţumim că ne-ai ajutat să facem o
călătorie sigură până la New York şi înapoi.

Îţi
mulţumim că ai fost şi cu biserica în tot timpul acesta. Oh, cât de multe
lucruri şi câte binecuvântări sunt, pentru care ar trebui să Îţi mulţumim.

Tu
le ştii pe toate, iar noi ne plecăm şi Îţi dăm laudă şi mulţumire.

Ia
Cuvântul din dimineaţa aceasta şi binecuvântează-L Tată. Binecuvântează
biserica şi păstorul. Fii cu el, Doamne, şi fă-l o binecuvântare pentru mii de
oameni.

Binecuvântează-i
pe diaconi, pe administratori şi pe 
fiecare mădular al bisericii. Fii cu ei, Tată. Fii cu învăţătorii de
şcoală duminicală şi lasă ca micuţele lor inimi să ardă în această dimineaţă
sub Focul iubirii lui Dumnezeu.

Ajută-ne
şi în biserică, astfel ca atunci când vom pleca să spunem ca cei are mergeau pe
drumul spre Emaus: „Nu ardea inima în noi când ne vorbea pe drum?”
aceasta pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Lumina
aceasta mă face să privesc tare cruciş, fiindcă nu mai sunt tânăr, voi ştiţi
aceasta. Încep să îmbătrânesc iar cu câtva timp în urmă mi-am făcut nişte
ochelari cu sticlă colorată ca să mă protejeze de reflecţia zăpezii. Urma să
plec la vânătoare în Canada şi voi ştiţi cum reflectă zăpada atunci când este
soare. Te poate orbi.

Ochii
încep să te doară, iar atunci trebuie să îţi ţii capul plecat şi să umbli aşa.
(fratele Branham arată).

Astfel,
de fiecare dată când merg acolo, trebuie să folosesc ochelari de soare, dar
după aceea mi se face atât de rău încât abia mai pot ţine capul sus.

Aceasta
m-a făcut să-l chem pe dr. Adair şi să-l întreb:

„Ce
culoare să folosesc, doctore? Am încercat verde, albastru şi negru, dar nu
merge.”

„Billy”,
mi-a răspuns el, „nu ochelarii sunt problema ci ochii tai. Au trecut de patruzeci
de ani, băiete, şi ochii tai au început să slăbească.”

„Nu
se poate!” am răspuns eu. „Ochii mei sunt buni.”

Atunci
m-a trimis dincolo de râu să mă vadă un specialist. Când am ajuns acolo, am
înţeles că aceea era voia Domnului pentru că omul acela era un creştin înnoit
şi dorea să mă însoţească în campania din Africa. Era unul din cei mai buni
medici din Louisville şi avea cabinetul în clădirea Heyburn. M-a dus într-o
încăpere şi mi-a pus ceva în ochi, după care m-a lăsat să stau acolo până mi
s-au dilatat pupilele.

Ei  bine, am putut citi bine cu fiecare ochi şi
am văzut destul de departe, dar după aceea a luat un cartonaş şi l-a adus tot
mai aproape. Când a ajuns cam la distanţa aceasta (fratele Branham arată), i-am
spus: „Îmi pare rău…”

„Ei
bine”, a spus el, „tu ai trecut de patruzeci de ani. Ai ochi buni, dar orice om
trecut de patruzeci de ani începe sa aibă globul ocular plat, aşa cum părul
începe să încărunţească.” Este ceva natural, normal. Când devine plat, globul
ocular nu se mai dilată cum ar trebui şi de fiecare dată când duci ceva
aproape, nu poţi vedea clar. Astfel, mai devreme sau mai târziu, va trebui
să-ţi iei ochelari ca să poţi citi.

Deci
dacă ţin cartea la depărtare este perfect, dar dacă o apropii, oh!

I-am
spus şi fratelui Neville despre aceasta, iar el   mi-a zis: „Dar după o vreme vei ieşi afară
şi nu vei avea braţul destul de lung ca să-l întinzi.”

Totuşi,
îi sunt recunoscător pentru ochii mei. Problema este că încep să îmbătrânesc şi
asta-i tot.

Eu
îmbătrânesc în trup, dar sufletul meu este tot tânăr şi asta-i partea bună
pentru că într-o zi glorioasă va veni Isus, iar atunci voi arăta ca atunci când
am fost în floarea vârstei şi nu voi mai îmbătrâni niciodată.

Moartea
s-a instalat în trupul acesta şi vă face să aveţi fire albe; moartea face să vi
se zbârcească pielea, dar tot ce poate face ea este să vă ia pentru o vreme,
căci la revenirea Lui veţi fi ca atunci când moartea nu v-a atins încă; veţi fi
ca la douăzeci și unu sau douăzeci și doi de ani. Da, aşa veţi arăta la
înviere. Dacă nu credeţi, vă pot dovedi aceasta cu Scriptura.

Acest
lucru ne umple de bucurie, deoarece ştim că indiferent ce se va întâmpla,
într-o  zi vom fi din nou tineri.

Noi
credem cu toţii că Epistola către Evrei a fost scrisă de Pavel. Nu este nici o
mărturie că el a făcut-o, dar noi toţi credem că este aşa şi nu doar noi ci şi
cei mai mulţi teologi sunt de aceeaşi părere.

Totuşi,
indiferent cine este scriitorul ei, această epistolă este o capodoperă, este
inspirată şi se aliniază cu restul Bibliei.

Fiindcă
sunt un om fără şcoală, mie îmi place să urmăresc simbolurile. Astfel, pentru a
primi lumină asupra Adevărului din Cuvânt, privesc întotdeauna înapoi, în
Vechiul Testament.

Aici
în biserică sunt trei sau patru oameni care au fost prezenţi şi acum douăzeci
şi ceva de ani când am fost ordinat ca păstor.

Tot
timpul eu am încercat să văd aceste simboluri. Cu alte cuvinte,  dacă nu am văzut soarele dar am văzut luna şi
lumina pe care o dă ea pe pământ, mi-am putut face o idee despre cum va fi când
va străluci soarele.

Eu
am privit luna pentru că ea este o reflecţie a soarelui.

Ei
bine, toate lucrurile de sub lege ale Vechiului Testament, sunt un tip sau o
reflecţie a ceea ce este Evanghelia. Deci, dacă cunoşti Vechiul Testament, poţi
avea o idee destul de bună asupra a ceea ce este în Noul Testament.

În
cartea Evreilor, Pavel ne arată cum tabloul simbolic al Vechiului Testament îl
precede pe Noul Testament. Toată lumea crede aceasta, nu-i aşa?

Acesta
este motivul pentru care cred atât de mult în vindecarea divină, căci ea era şi
în Vechiul Testament, iar noi avem ceva mai bun acum.

Dacă
în Vechiul Testament vindecarea se făcea sub acel lucru mic, în Noul Testament
este ceva cu mult mai mult şi mai bun.

Vedeţi,
noaptea aş putea călători, aş putea citi şi aş putea ţine servicii la lumina
lunii, căci este destul de bună şi o apreciez, dar dacă luna poate produce o
asemenea lumină, ce va face soarele? El este cu mult mai puternic şi va acoperi
luna. Asta-i tot. Ea nu se va mai vedea.

Dacă
aţi observat, când răsare soarele, luna nu mai străluceşte pentru că cei doi
devin una, aţi ştiut aceasta? Luna este numai un „proiectil” atârnat pe boltă,
iar soarele străluceşte peste ea reflectându-şi lumina pe pământ.

Vedeţi,
când soarele ajunge cam pe aici, îşi trimite lumina peste lună, iar ea o
reflectă asupra pământului. Cu alte cuvinte, soarele şi luna sunt „soţ şi
soţie” sau altfel spus, soarele şi luna sunt „Hristos şi Biserica”.  Astfel, în timp ce El este plecat, Îşi reflectă
Lumina prin Biserica Sa.

Deci
dacă luna dă lumină, ce face soarele? Şi dacă Legea a dat Lumină şi vindecare,
ce va face Evanghelia?

O,
este cu mult mai puternică, nu-i aşa? Sigur că da.

În
timp ce călătoreau prin pustie, copiii lui Israel au început să cârtească
împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise, săvârşind păcat. Atunci Dumnezeu a
trimis împotriva lor acei şerpi înfocaţi care au început să-i muşte.

Oh,
mureau pe capete şi nu exista nici un remediu care să-i ajute!

Dar
ce a făcut Dumnezeu? Un tip al lui Hristos. L-a pus pe Moise să facă un şarpe
de aramă şi să-l spânzure pe o prăjină. Acel şarpe era un tip spre Hristos,
este adevărat?

Poate
că unii dintre voi, care sunteţi copii în Evanghelie, vă miraţi când auziţi că
un şarpe l-a simbolizat pe Hristos, dar şarpele era păcatul care fusese deja
judecat, pentru că Dumnezeu l-a judecat pe şarpe în grădina Eden.

Da,
El l-a judecat acolo şi i-a luat picioarele şi înfăţişarea asemănătoare omului
şi l-a pus jos făcându-l o târâtoare. Biblia spune că la început şarpele nu era
o reptilă, ci o fiară a câmpului mai şireată decât toate celelalte fiare.

El
umbla ca omul şi era foarte viclean, dar blestemul l-a schimbat, i-a luat
frumuseţea şi asemănarea cu omul  şi  l-a făcut să se târască pe pântece.

Deci
şarpele din prăjină simboliza păcatul deja judecat. El era făcut din aramă
pentru că arama reprezintă judecata divină; nu o judecată pământească sau
mintală, ci judecata divină.

Altarul
pe care erau aduse jertfele era făcut din aramă: altarul de aramă însemna tot
judecata divină, pentru că acela era locul unde a fost plătit preţul păcatului.

De
exemplu, când Ilie a ieşit afară, cerul era ca arama, ceea ce înseamnă că
judecata divină era asupra poporului pentru că se depărtase de Dumnezeu din
pricina lui Ahab şi a nevestei lui.

În
Apocalipsa 1.15, Ioan L-a văzut pe Isus stând între cele şapte sfeşnice de aur,
iar picioarele Lui erau ca arama aprinsă.

Arama simbolizează judecata divină pe care Biserica
o face asupra lumii.

Acum
priviţi! Şarpele a fost ridicat într-o prăjină care simboliza crucea.

Priviţi
acum aceste trei lucruri:

Cu
ce scop a fost ridicat şarpele de aramă? Pentru ca ei să fie iertaţi de păcate
şi vindecaţi de muşcăturile şerpilor, este adevărat?

Biblia
spune că oricine privea spre acel şarpe, trăia, în timp ce toţi cei care
refuzau să privească, mureau.

Voi
nu puteţi vorbi despre păcat fără să aveţi de-a face şi cu vindecarea divină
pentru că nu este nici o cale de a predica Evanghelia fără vindecarea divină.
Nu este posibil.

 Priviţi! Dacă, de exemplu, aici ar fi un
bărbat care   m-ar lovi cu pumnul cât de
tare poate, păi, ca să scap de el nu este nevoie să-i tai braţul, este
adevărat? Sau poate mă loveşte cu piciorul; dar nu este nevoie să-i tai
piciorul. Atunci ce este de făcut? Trebuie omorât capul, pentru că dacă omori
capul, moare tot trupul. Este corect?

Ei
bine, şi care este capul tuturor acestor cauze pentru care suntem aici în
dimineaţa aceasta? Ce a cauzat toate aceste boli? Păcatul.

Boala
este un atribut sau ceva ce urmează păcatul. Cu alte cuvinte, este ceva ce a
ieşit din păcat, vedeţi? Înainte să fi fost păcatul, nu era nici boală, nici
griji, nici bătrâneţe, nici atac de inimă, nici familii dezbinate, nici nimic
altceva de felul acesta, ci totul era desăvârşit. Ceea ce a cauzat toate acestea
este păcatul; da, căsniciile rupte, viaţa imorală şi toate celelalte lucruri
sunt urmarea păcatului.

Astfel,
dacă omori păcatul, omori şi atributele lui, este adevărat? Dacă omori păcatul,
omori tot răul.

Uneori când eşti bolnav, spui: „Oare am păcătuit cu
ceva?” S-ar putea să nu fi păcătuit, dar să nu uitaţi că boala poate fi în
legătură cu nelegiuirile părinţilor: ele pot veni peste copii şi peste copiii
copiilor lor până la a treia şi a patra generaţie.

Un medic renumit
de aici avea două fete pe care le-a dus şi le-a examinat pentru că amândouă au
orbit. După ce le-au făcut analizele, s-a descoperit că ambele aveau o gravă
boală venerică deşi erau fiinţe curate şi morale.

Nimeni nu a ştiut
ce să le facă. Le-au prescris ochelari dar boala continua să avanseze. Atunci
le-au făcut o analiză de sânge şi au văzut că acolo era problema, iar când au
verificat în urmă au aflat că totul venea de la străbunicul lor. Vedeţi? De acolo
venea boala.

Aceasta vine de-a
lungul generaţiilor. Deci când aveţi de-a face cu păcatul aveţi de-a face şi cu
boala.

Moise a ridicat
şarpele, iar Isus a spus: „Şi după cum a înălţat Moise şarpele în pustie,
tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului.”
(Ioan 3.14). Este adevărat?

Cu alte cuvinte,
aceea era luna faţă de soare; era umbra a ceea ce avea să vină.

Ei bine, dacă prin
ridicarea şarpelui de aramă a venit vindecarea divină, cu atât mai mult trebuie
să vină prin ridicarea lui Isus Hristos.

Lumea L-a judecat
şi L-a omorât, judecata divină L-a pedepsit pentru păcat pe El, care era o
Fiinţă inocentă. Da, judecata L-a lovit pe El, care a purtat pedeapsa în locul
nostru, pentru că a luat asupra Lui vina şi păcatele noastre ale tuturor. El a
luat totul asupra Sa şi a murit în locul nostru fiind trimis în iad în locul
meu. Amin.

Dar Dumnezeu nu a
vrut ca El să rămână acolo, ci L-a înviat a treia zi pentru neprihănirea
noastră. Da, Dumnezeu a dovedit categoric că eu sunt neprihănit, pentru că L-a
înviat din morţi pe Fiul Său, Hristos Isus.

Din pricina
aceasta eu am înviat cu El şi stăm împreună în locurile cereşti. Aşa este. El a
înviat pentru neprihănirea noastră.

Trăind, El m-a
iubit,

Murind, El m-a
salvat.

Îngropat, El mi-a
dus păcatele departe.

Înviind, El a
adeverit pentru vecie

Că într-o zi va
veni; o zi măreaţă.

Acolo sunt clădite
nădejdile mele.

Pe nimic altceva
decât pe sângele

Lui Isus cel
neprihănit.

Şi când totul din
jurul meu se năruie,

Atunci El este
nădejdea mea şi stau.

Căci pe Hristos,
Stânca solidă stau eu,

Toate celelalte
fiind nisipuri mişcătoare.

Iată! Acolo se
odihneşte nădejdea noastră.

Isus a spus: „Şi
după cum a înălţat Moise şarpele…”
acelaşi scop, acelaşi lucru: „Şi după
cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul
omului.”
(Ioan 3.14).

‚El era
străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa
care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

Noi rătăceam cu
toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă
asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”
(Isaia 53.5-6).

Mă gândesc la
prorocii Vechiului Testament care L-au văzut în vedenie venind prin Ierusalim,
mergând la Calvar şi purtând păcatele noastre pe cruce.

  Astfel, Isaia a spus: „El era străpuns
pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne
dă pacea, a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”

Cum credeţi că
s-au dus la mormânt după ce au văzut toate acele vedenii? Nu-i de mirare că
David a spus prin Duhul:

De aceea inima
mi se bucură, sufletul mi se veseleşte şi trupul mi se odihneşte în linişte.

Căci nu vei
lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să
vadă putrezirea.”
(Psalmul 16.9-10).

David a văzut
aceasta în vedenie şi s-a bucurat pentru că a ştiut că atunci când Hristos a
murit, acest lucru a fost stabilit din veşnicie în veşnicie. Amin. Totul era
terminat.

Isaia a vorbit
despre un timp când va fi vindecare. A vorbit despre vindecare? Da, pentru că a
spus: „El era străpuns pentru păcatele noastre…şi prin rănile Lui suntem
tămăduiţi.”
(Isaia 53.5).

Cum veţi putea
scoate aceasta din Scriptură? Nu o veţi putea face! Tu poţi să te împotriveşti
şi să faci tot ce vrei, dar aceasta va merge mai departe.

Pavel vorbeşte
foarte frumos aici, de aceea haideţi să recapitulăm puţin. Vom începe de la
versetele 12 şi 13 ca sa avem o bază de plecare.

Capitolul 6
vorbeşte despre păcatul de neiertat, iar noi am parcurs ieri partea aceasta. Câţi
din cei prezenţi ştiu ce este păcatul de neiertat?

Sigur că da.
Respingerea Adevărului Evangheliei. Aşa este
pentru că este scris:

Căci, dacă
păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o
jertfă pentru păcate.”
(Evrei 10.26).

Astfel, dacă Evanghelia vă este vorbită desluşit,
iar voi o vedeţi dar o respingeţi pentru că vreţi să fiţi deosebiţi sau cu
acest grup, faceţi hulă împotriva Duhului Sfânt şi nu veţi fi iertaţi nici în
veacul acesta, nici în veacul viitor. Aşa
este.

Ei
au ştiut că era Fiul lui Dumnezeu, pentru că Nicodim s-a dus la El şi i-a zis:
…ştim că eşti un învăţător venit de la Dumnezeu…” (Ioan 3.2).

El putea privi peste mulţime şi să spună ce
gândeau, putea vindeca bolnavii, se ruga pentru ei şi rezultatele veneau imediat,
dar deşi vedeau toate acestea, spuneau: „O, acesta-i diavolul!” Acesta este
motivul pentru care Isus le-a spus: „Pentru că vorbiţi împotriva Fiului omului
veţi fi iertaţi, dar să nu faceţi asemenea afirmaţii când va veni Duhul Sfânt,
pentru că El vă va atenţiona în inima voastră. Acum nu se poate face încă
aceasta pentru că celula de sânge în care sunt învelit nu a fost ruptă, dar
într-o zi, o suliţă va deschide partea aceasta şi celula de sânge se va rupe.
Atunci Viaţa Mea va ieşi afară şi va merge la Tatăl, apoi se va întoarce în
forma Duhului Sfânt şi a puterii, având de-a face cu fiecare inimă.”

Dacă veţi respinge Adevărul când vă va fi
prezentat, nu va mai fi iertare nici în veacul acesta, nici în veacul
viitor.  Aceasta înseamnă că trebuie să umblaţi
cu mare băgare de seamă!

„Căci dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa
adevărului, nu mai  rămâne nici o jertfă
pentru păcate,

ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi
văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.

Cine a călcat legea lui Moise, este omorât fără
milă, pe mărturia a doi sau trei martori.

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va primi (un
predicator sau oricine va fi acela) care va călca în picioare pe Fiul lui
Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit
(să nu
uitaţi, o persoană sfinţită chiar) şi va batjocori pe Duhul harului.” (Evrei
10.26-29).

Vedeţi? Pentru un astfel de om nu rămâne decât
văpaia unui foc aprins care-i va mistui pe cei răzvrătiţi.

Când vedeţi un adevăr al Evangheliei şi treceţi
peste el numai ca să fiţi populari sau ca să aveţi propria voastră biserică;
sau dacă aveţi propriile voastre căi, să ştiţi că sunteţi terminaţi. Aceasta nu
o spun eu, nu este cuvântul meu, pentru că dorinţa mea este să fie altfel, dar
aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu, iar cine face asemenea lucruri are de-a face
cu El.

Acum vom începe de la versetul 13:

„Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa,
fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine
însuşi.”

Vă puteţi da seama sub ce fel de legământ trăim
noi? Haideţi să citim puţin mai departe:

„şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi
îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”

Acum priviţi. După aceasta, Dumnezeu a făcut un
jurământ şi a jurat pe Sine însuşi că va împlini tot ce i-a făgăduit părintelui
Avraam.

El i-a dat legământul necondiţionat şi nu pentru că
Avraam ar fi fost cineva. Noi am parcurs această temă acum câteva săptămâni. El
i-a dat legământul pentru că Dumnezeu însuşi îl alesese încă înainte de
întemeierea lumii. Înainte ca să fi fost pământul, Dumnezeu ştiuse totul despre
el; ştiuse tot ce va face.

El l-a ales pe Avraam prin har, şi nu numai pe el
ci şi sămânţa lui după el.

Ce fundament solid avem noi când Domnul tuturor
domnilor, Dumnezeul tuturor dumnezeilor, Prinţul tuturor prinţilor, Începutul
tuturor începuturilor, El însuşi, S-a jurat pe Sine însuşi şi a confirmat acest
legământ făcut cu Avraam şi cu sămânţa lui.

Noi putem merge în urmă şi să luăm legământul pe
care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam. Ştie cineva unde a jurat Dumnezeu pe Sine
însuşi?

Haideţi să deschidem la Geneza 22.16 şi vom vedea
că aici Dumnezeu a jurat pe Sine însuşi.

Priviţi versetul 15:

„Îngerul Domnului a chemat a doua oară din
ceruri pe Avraam şi a zis:

Pe Mine însuşi jur, zice Domnul, pentru
că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,

te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi
sămânţa foarte mult, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul
mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.”

Vedeţi? Dumnezeu a jurat pe  Sine însuşi. Aleluia. Dacă aşa ceva nu vă
face să strigaţi: „Aleluia!” înseamnă că sunteţi morţi. Corect.

Dumnezeu a zis: „Avraame, pentru că ai făcut
aceasta
şi nu ceea ce a spus cineva; pentru că ai procedat aşa prin
credinţă, Eu voi onora credinţa ta. Nu faptele, ci credinţa ta.” Amin.

„Sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.”
Amin.

Aceasta este totul pentru mine; este tot ce putea
fi făcut.

Pavel nu vorbeşte doar în Evrei, ci şi în Galateni,
în Efeseni şi peste tot, arătând că temelia noastră  este solidă. Credinţa noastră nu este zidită
pe ceva mistic, nici pe o superstiţie păgână, ci e zidită pe „Aşa vorbeşte
Domnul”, prin jurământ. Amin. Dumnezeu a jurat pe Sine însuşi. O, Doamne!

Ce temelie puternică aveţi voi, sfinţii Domnului!
Da. Când vin demonii, când vin puterile întunericului, când vine boala, când
însăşi moartea stă în faţa voastră, totul se topeşte asemenea zăpezii  sub strălucirea soarelui, căci o aruncăm sub
Lumina Evangheliei.

De multe ori unii scriu tot felul de lucruri, iar
oamenii aleargă de la Biserica penticostală la cea catolică, deoarece catolicii
cred că Cuvântul este inspirat. Ei cred că Marcu 16 este inspirat, ceea ce este
adevărat, dar vedeţi voi, diavolul a venit şi a făcut ceva: a spus: „Biserica
este deasupra Cuvântului!”

Ei bine, dar protestantul spune: „Acesta nu este
inspirat. (Vorbeşte aşa pentru că găseşte ceva cu care nu este de acord). Nu
este pentru mine, aşa că îl voi pune deoparte.”

Eu trebuie să trăiesc însă după îndemnurile Lui,
după cerinţa Lui, pentru că Dumnezeu a jurat că cel ce va scoate sau va adăuga
ceva la Cuvânt, va fi scos din Cartea Vieţii,este adevărat? Noi credem
Cuvântul. Temelia noastră este categorică şi sigură deoarece este bazată pe
Isus Hristos. Din pricina aceasta nu poate fi clătinată de nimic. Tu eşti
ancorat în El. Amin.

Acum versetul 15:

„Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a
dobândit făgăduinţa.”
(Evrei 6.15).

Puteţi face şi voi acelaşi lucru în dimineaţa
aceasta? Puteţi să vă aşezaţi credinţa pe El şi să spuneţi: „Aceasta este „Aşa
vorbeşte Domnul” şi indiferent ce vine sau ce pleacă; chiar dacă este uşor, iar
mâine greu; chiar dacă mâine cei din jur te vor necăji şi îşi vor bate joc de
tine, să rămâi statornic şi să spui: „Voi răbda totul!”? Amin.

Avraam a dobândit făgăduinţa numai după ce a
aşteptat cu răbdare împlinirea ei, nu înainte. Amin. O, Doamne! Puteţi vedea
aceasta? Frate, aceasta clatină toţi diavolii.

Dacă Satana vine şi spune: „O, îţi spun eu cum stau
lucrurile: tu eşti puţin sucit. Ai putea fi mai responsabil cu privire la
lucrul acesta”, să nu îl asculţi, ci spune:

„Satană, aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Indiferent cât este de greu; indiferent cât de
încet vine sau cum pare; indiferent ce spune cineva, eu nu mă voi agita ci voi
aştepta răbdător.

Necazul este că omul nu poate avea răbdare, ci este
ceva care-l agită tot timpul. Voi trebuie să vă întindeţi pânzele chiar acolo
şi să mergeţi înainte. Indiferent ce se întâmplă, mergeţi înainte!

Ascultaţi-mă, căci vă voi spune ceva: credinţa
este ceva ce vine din subconştient
, aşa că voi o aveţi şi nici nu ştiţi.
Aşa este. Când se afla în corabia purtată de valurile furioase, Isus Hristos a
stat cât se poate de liniştit înaintea acelor demoni. De ce aceasta? Pentru că
pur şi simplu nu ştia ce este teama. Aşa este. Indiferent ce se întâmpla, El
ştia că totul va decurge cum spusese Dumnezeu.

El nu Şi-a zis: „Oare nu ar fi mai bine să mă rog?
Dacă nu am postit destul? Dacă nu am făcut asta sau cealaltă?” ci a păşit
involuntar. Aşa este. El a crezut că ceea ce a spus Dumnezeu era Adevărul.
Cuvintele Lui trebuiau să se împlinească, şi El ştia ce anume trebuie să se
împlinească în viaţa Lui. Aşa este.

Şi voi sunteţi aici ca să împliniţi Cuvintele Lui,
de aceea păşiţi fără să vă gândiţi la teamă. Păşiţi fără să vă gândiţi la
critici; păşiţi fără să vă gândiţi la lume. Umblaţi în Hristos; umblaţi cu El
fără să daţi atenţie nici la stânga, nici la dreapta, ci mergeţi înainte.

Dacă se întâmplă ceva în biserică, umblaţi cu
Dumnezeu! Aleluia! Dacă te loveşte boala, umblă cu Dumnezeu! Dacă vecinul nu te
place, umblă cu Dumnezeu. Da, continuă să umbli cu El!

Tot aşa a umblat şi Enoh cu Dumnezeu şi ştiţi ce
s-a întâmplat? A mers atât de departe cu El încât nu a mai vrut să se întoarcă.
Amin.

Umblaţi cu Dumnezeu! Dacă doctorul vă spune că veţi
muri, umblaţi cu Dumnezeu! Da, umblaţi numai cu Dumnezeu, pentru că asta-i tot.
Umblaţi cu El, pentru că făgăduinţa Lui este: „nu vă voi părăsi, ci voi fi
cu voi până la sfârşitul lumii.”

El a jurat că va confirma legământul pe care  l-a făcut, de aceea umblaţi cu Dumnezeu.

În drumul vostru vor fi suişuri şi coborâşuri, dar
nu vă îngrijoraţi! Poate va trebui să treceţi printre buruieni, să călcaţi pe
pietre ascuţite, să fiţi jos în vale, sus pe munte, sau să treceţi prin ape
adânci, dar nu vă îngrijoraţi ci umblaţi cu Dumnezeu. Da, domnilor.

Poate aţi auzit cântarea care spune că sunt o
mulţime de dealuri de urcat, dar când vom ajunge la capătul drumului ni se va
părea că au fost puţine. Uitaţi-vă acolo; uitaţi-vă la urmele paşilor voştri
pentru că nu va mai fi mult.

După ce a aşteptat cu răbdare, Avraam a dobândit
făgăduinţa.

Oamenii obişnuiesc să jure pe cineva mai mare,
pentru că jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri
dintre ei.

„De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să
dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea
hotărârii Lui, a venit cu un jurământ.”
(v. 17).

Dumnezeu a vrut să vă arate că făgăduinţa Lui se va
împlini şi a întărit-o printr-un jurământ care nu se poate schimba.

„…pentru ca prin două lucruri care nu se pot
schimba, şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o
puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne
este pusă înainte.”
(v. 18).

Deci este imposibil ca Dumnezeu să mintă, este
adevărat?

Prin urmare, primul lucru este că este imposibil ca
Dumnezeu să mintă; iar al doilea este că El a făcut un jurământ prin care a
confirmat legământul Său.

Haideţi să ne întoarcem puţin înapoi ca să vedem ce
este jurământul, bine? Pentru aceasta vom merge în Geneza capitolul 15.

Ascultaţi ce jurământ a făcut Dumnezeu. Dacă vreţi,
puteţi să citiţi cu mine, pentru că aceasta vă va face să vă simţiţi cu
adevărat bine:

După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a
vorbit lui Avraam într-o vedenie, şi a zis: „Avraame, nu te teme; Eu sunt
scutul tău şi răsplata ta cea mare.”

„Eu sunt scutul tău.” Dacă Dumnezeu este
scutul tău, cum te mai poate lovi diavolul? Cine este El? „Eu sunt Domnul,
răsplata ta cea foarte mare.”

„Avraam a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei
da? Căci mor fără copii, şi moştenitorul meu este Eliezer din Damasc.”

Şi Avraam a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă,
şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.”

Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu
el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul
tău.”
(v. 1-4).

Dumnezeu i-a spus cu 25 de ani înainte de împlinire
că o va face, aşa că Avraam a început să se întrebe: „Cum se va întâmpla
aceasta, căci am aproape o sută de ani?”

Acum fiţi atenţi pentru că urmează partea cea mai
puternică:

Şi după ce l-a dus afară (Dumnezeu), i-a zis:
„Uită-te spre cer şi numără stelele dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa
va fi sămânţa ta.”
(v. 5).

Pe muntele Wilson din California este un mare
observator prin care poţi privi la o distanţă de 120 de milioane de ani lumină.
Poate ochii voştri văd la o anumită distanţă, dar acest observator poate privi
stele aflate la o distanţă de 120 de milioane de ani lumină. Unele sunt mai aproape,
altele sunt mai departe, iar lui Avraam i s-a spus: „Numără-le!” Păi,
desigur că nu putea s-o facă! Apoi Domnul a adăugat: „Aşa va fi sămânţa ta!”

Şi ascultaţi mai departe, căci aici este secretul:
Avraam a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca
neprihănire.”

Vedeţi? El nu a zis: „Ştii ce voi face, Doamne? Voi
face aşa şi aşa…” ci L-a crezut pur şi simplu pe Dumnezeu, iar lucrul acesta i
s-a considerat ca neprihănire. Da, el a crezut pentru că aşa a spus Dumnezeu;
pentru că El a jurat că o va face.

„Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul care te-am
scos din Ur, din Haldea, ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.”

Avraam a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce
voi cunoaşte că o voi stăpâni?”

„Eu n-am copii, dar ai putea să-mi dai un semn?”

Voi ştiţi că eu nu umblu după semne, dar cred în
ele. Aşa este.

Păi, dacă nu există un semn vizibil pentru oamenii
de astăzi… nu-i de mirare că nu cred. Aceasta se întâmplă pentru că au scos
supranaturalul din Biblie.

Cineva vine şi spune: „Eu sunt salvat!” Ei bine, tu
poţi pune la îndoială aceasta. Aşa este.

De exemplu, pe stradă vine un om beat criţă, cu o
ţigară în gură, care se clatină şi înjură cât îl tine gura, apoi spune: „Sunt
salvat pentru că cred.” Ce poţi spune despre aceasta? Nimic.

„Biserica mea mă acceptă cum sunt. Eu sunt membrul
ei.” Ce vei putea spune la aceasta? Nimic. Acesta este adevărul.

Singurul mod prin care poţi arăta că ai fost primit
este un semn. Este adevărat? Tu trebuie să primeşti un semn, deoarece credinţa
nu poate face nimic singură.

Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar lucrul acesta
i   s-a socotit ca neprihănire. Dar
Dumnezeu i-a dat un semn, o pecete – tăierea împrejur, – iar sămânţa lui o
primeşte încă.

Ei au făcut-o de-a lungul timpului până când luna,
Legea, a pălit şi a venit Fiul. Şi când a venit Fiul lui Dumnezeu, El L-a tăiat
împrejur. Şi nu numai pe El, ci pe fiecare fiu al lui Avraam, dar nu în carne,
ci la inimă, căci Duhul Sfânt taie împrejur inima, taie jos lucrurile lumii şi
vă face o făptură nouă în Hristos.

„Circumcizie” înseamnă „tăiere împrejur”, adică
tăierea împrejur a surplusului de carne. În vechime, doar bărbaţii puteau fi
tăiaţi împrejur; ei erau în legământ, iar femeia intra alături de bărbat, prin
căsătorie.

Văd aici o mulţime de femei, de aceea vă spun
sincer că femeia este un lucru minunat. Dacă Dumnezeu i-ar fi putut da bărbatului
un lucru şi mai minunat decât femeia, ar fi făcut-o, dar El i-a dat femeia.

Acum este însă lumea femeii, de aceea ea conduce
toate lucrurile. Desigur, nu mă refer la mamele de acasă, ci la lume.

Lăsaţi o tipă striptis de la Hollywood să-şi taie
părul în vreun fel şi uitaţi-vă la fete cum se vor tunde la fel ca ea. Sau dacă
se va îmbrăca în vreun fel, toate femeile îi vor urma exemplul deşi spun că
sunt creştine. Aşa este.

Aceasta este lumea femeilor. Dacă aţi observat, au
început să facă tablouri cu îngeri care au chip de femeie, deşi nu există aşa
ceva. Arătaţi-mi aşa ceva în Scriptură.

Orice înger are chipul  ca al unui bărbat, nu ca al femeii.
Întotdeauna Biblia vorbeşte de „el” nu de „ea”: Mihail, Gavril, etc. „El
şi-a scos sabia…”
Întotdeauna este „el”, şi nu „ea”. Aşa este.

Eu nu mă refer 
la femeile convertite, căci acelea sunt creştine, iar o femeie bună este
cel mai minunat lucru pe care-l poate găsi un bărbat, desigur, după mântuire.

Dar una care nu este bună, e cel mai rău lucru pe
care l-ar putea găsi. Aşa este.

Solomon a spus că o femeie bună este cununa
bărbatului, dar cea necredincioasă este ca apa în sângele lui.

Sângele este viaţa omului. Oh, dar ce ar face apa
în sângele lui? L-ar omorî.

Acum să-L privim pe Dumnezeu vorbindu-i lui Avraam.
Observaţi:

Domnul a vorbit cu Avraam, iar el I-a zis:

Doamne, Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o
voi stăpâni
(ţara).” (Geneza 15.8-9).

Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncă de trei ani, o
capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.”

Acum fiţi atenţi!

Avraam a luat toate dobitoacele acestea, le-a
despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia
(O, Doamne, ce
însemnătate are aceasta!); dar păsările nu le-a despicat.”

Avraam a tăiat juncana, capra şi celelalte în două
şi a pus bucăţile una în faţa alteia, arătând că ele se complectează reciproc.

Dar păsările nu le-a despicat, iar când au venit
păsările răpitoare la stârvuri, le-a alungat.

În continuare citim:

La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste
Avram şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric.”

Şi Domnul a zis lui Avraam: „Să ştii hotărât că
sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei: acolo va fi robită şi
o vor apăsa timp de patru sute de ani.”

Dumnezeu i-a spus lui Avraam că stră-stră-strănepoţii
lui vor călători într-o ţară străină şi i-a arătat exact şi timpul cât vor sta
acolo.

„Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi
judeca Eu; şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii.”
Aşa au făcut?
Desigur.

Acum priviţi:

Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi
îngropat după o bătrâneţe fericită”

Dumnezeu nu i-a spus: „Dacă vei face cutare lucru,
voi face aşa…” ci i-a zis: „Eu am făcut deja aceasta, am pus semnul.” Amin.

O, fraţilor, când mă gândesc la acea făgăduinţă!

Azi dimineaţă am vorbit cu soţia mea despre fratele
meu şi  copiii lui. Rebeca este aproape o
femeie,  şi eu i-am spus soţiei:

„Aş vrea să plecăm de aici înainte să ajungă la
şcoala aceea.,, Eu nu mai sunt tânăr, căci voi împlini în curând 46 de ani.”

O, Doamne, dar mă gândesc la legământul lui
Dumnezeu cu mine, iar atunci tot ce este în jur dispare; pare altfel.

Priviţi mai departe:

În al patrulea neam ea se va întoarce aici;
căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.”

Vedeţi? Dumnezeu i-a dat lui Avraam făgăduinţa
necondiţionat.

O, aici avem un tablou minunat dacă am avea
suficient timp ca să-l atingem.

Priviţi. Dumnezeu i-a spus: „Ia o juncană de
trei ani.”

Vedeţi? Este numărul „3”. Peste tot în Biblie veţi
găsi numărul „3”. Unul în trei descoperiri: Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Nu trei
dumnezei, ci Un singur Dumnezeu în trei descoperiri sau arătări.

Credinţă, nădejde şi dragoste – nu trei lucruri
diferite, ci esenţa unuia singur: Înfierea.

Neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt – nu
trei lucruri diferite, ci o singură lucrare a harului în trei etape sau stadii
diferite.

Astfel, acelaşi Duh Sfânt a fost cu Luther în
mesajul neprihănirii; a fost cu Wesley în sfinţire şi este în Biserică în
botezul Duhului. Vedeţi? Nu două Duhuri, ci Unul şi Acelaşi Duh.

Când fermierul şi-a privit ogorul însămânţat cu
grâu, şi-a zis plin de bucurie: „E minunat!” căci a văzut peste tot acele
frunzuliţe mici şi verzi. Apoi plantele au crescut, iar viaţa care era în
frunzuliţe a trecut în tulpină, apoi în spic. Când s-a întâmplat aceasta,
frunzuliţele şi mai târziu tulpina şi spicul s-au uscat iar viaţa din ele a
trecut în bob.

Aşa creşte şi Biserica până în ziua aceea măreaţă
când va veni Isus. Acelaşi Duh Sfânt, acelaşi lucru împărţit diferit.

Acum priviţi. Avraam a luat toate dobitoacele de
trei ani. Faptul că toate aveau trei ani arată spre acelaşi Dumnezeu care S-a
împărţit şi S-a arătat ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Acelaşi Dumnezeu arătat în
trei descoperiri, nu trei dumnezei. Trei descoperiri ale aceluiaşi Dumnezeu. Acelaşi
Dumnezeu care era în Stâlpul de Foc a fost în Hristos Isus; şi Acelaşi care a
fost în Hristos Isus este în voi.
Aşa este.

Dumnezeu în voi nădejdea slavei. Este adevărat? Ce
deveniţi dacă aveţi botezul Duhului Sfânt în voi? Fii de Dumnezeu.

Când Dumnezeu S-a coborât şi a umbrit-o pe fecioara
Maria, El era Viaţa şi acea Viaţă a creat o celulă de sânge în jurul Ei. De
unde vine celula de sânge? De la partea masculină, este adevărat?

Viaţa este în celula de sânge care vine de la
mascul, nu de la femelă. Viaţa se află în sperma masculului.

Observaţi. Dumnezeu însuşi a venit în pântecele
fecioarei Maria şi S-a înfăşurat pe Sine într-o celulă de sânge creată de El.
Aleluia!

Acesta-i motivul pentru care noi avem Viaţa
veşnică. Apoi, când acea celulă de sânge a fost străpunsă de suliţă şi ruptă,
din pricina păcatului, Dumnezeu a fost „eliberat”. El a deschis acea celulă de
sânge şi ne-a spălat de toată vina aducându-ne la Sine prin Duhul Sfânt, iar
acum suntem fii de Dumnezeu; suntem o parte din El.

Divinitatea însăşi trăieşte în fiecare credincios,
orice om născut din Duhul lui Dumnezeu fiind o parte  din Dumnezeu. Nu-i de mirare că el crede în
supranatural; nu-i de mirare că poate crede orice spune Dumnezeu.

De ce aceasta? Pentru că în el este o parte din
Dumnezeu. Da, Dumnezeu este învelit în acel trup muritor, acolo unde este păcat
şi de toate, pentru că El a creat acest trup.

Puteţi înţelege? Dumnezeu însuşi a venit aici şi prin
vărsarea propriului Său sânge a dat la o parte vina noastră, a făcut o cale de
scăpare şi a intrat în omul păcătos punând în el o nădejde pentru care ar muri
tot atât de sigur cum stăm aici.

Vorbiţi-i unui astfel de om şi sigur va crede.

Isus a spus: „Iată semnele care-i vor însoţi pe
cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de
moarte nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor
însănătoşi.”
(Marcu 10.17-18).

De ce? Pentru că au devenit o parte din El. Da,
domnilor. Dumnezeu Se legitimează prin eliberarea a orice. Da, El va face o
cale. Acolo unde nu există nici o cale, El va face una.

Şi orice om care crede în El, crede acelaşi lucru.
Trebuie să creadă pentru că este o parte din Dumnezeu; este un vlăstar al lui
Dumnezeu; este un fiu sau o fiică a Lui. Acel om nu poate face altceva pentru
că Dumnezeu locuieşte în el, deci este o părticică din Dumnezeu.

Priviţi! Tot ce era Dumnezeu în Stâlpul de Foc a
pus în Fiul, în Isus Hristos, pentru că „în El a locuit trupeşte toată
plinătatea dumnezeirii.”
(Coloseni 2.9). Este adevărat?

Biblia spune că Dumnezeu însuşi, IaHVeH, Cel
Atotputernic, Scutul, a turnat totul în Isus Hristos; tot ce era El, toate
Numele Lui. Şi Isus Hristos S-a format dintr-o celulă de sânge.

Din celula aceea, care era de miliarde de ori mai
mică decât ar putea fi văzută de ochiul omenesc, S-a format trupul, Omul Isus,
iar înăuntrul acelui trup era însuşi Dumnezeu învelit cu celula de sânge  pentru a putea da, de bună voie, viaţa
propriului Său sânge.

Astfel, prin ruperea acelei celule de sânge, când
viaţa noastră pleacă de aici şi merge în înviere prin sângele pe care îl cere
Dumnezeu, putem fi aduşi în acel Trup; devenim o parte din Dumnezeu însuşi, un
fiu de Dumnezeu.

Frate, dacă poţi digera aceasta îţi va face bine.
Aş vrea să am posibilitatea să vă arăt mai clar cum stau lucrurile.

Gândiţi-vă la faptul că Dumnezeu IaHVeH a venit
jos, în pântecele unei femei şi a umbrit-o. El 
era acolo. Cine era El? Chiar Creatorul. El a făcut acel pântece în care
S-a coborât apoi.

Dumnezeu S-a făcut micuţ, a venit jos şi a intrat
în această celulă de sânge, după care a început 
să zidească ceva în jurul ei. Ce era Acela?

Puteţi vedea ce a cauzat căderea de la început?
Sângele. Viaţa era în sânge, şi ca s-o ia, a fost nevoie ca Dumnezeu însuşi să
vină jos.

El S-a făcut cu adevărat micuţ, a intrat în
pântecele Mariei şi a creat în jurul Său un zid care era celula de sânge.
Nimeni nu ştia nimic despre ea.

Apoi acea celulă de sânge s-a divizat şi a adus
alta şi alta, încet apărând nervii şi toate celelalte. Astfel, Dumnezeu însuşi
Şi-a făcut un cort şi a locuit în El, în Hristos.

Acela era Dumnezeu care umbla printre oameni.
Acesta este motivul pentru care El a spus: „Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan
10.30). şi: „Tatăl…locuieşte în Mine…” (Ioan 14.10).

Ucenicii I-au zis: „Doamne, arată-ne pe Tatăl şi
ne este de ajuns.”
(v. 8), dar El a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi
şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici
tu, dar: „Arată-ne pe Tatăl?”
(v. 9).

„Eu şi Tatăl una suntem. El trăieşte în Mine,
iar lucrările pe care le vedeţi, nu le fac Eu, cu El, care locuieşte în Mine.
(v.
10 – parafrazare).

Cum aş putea să-i spun unui om ce probleme are? Cum
aş putea să spun ce i se va întâmpla peste 10 ani sau peste 40 de ani? Nu eu fac
aceasta! Aleluia! Este El, Cel care locuieşte în mine; este Cel care a venit
jos şi m-a adus în părtăşie cu Sine prin vărsarea sângelui Său. Aleluia!

Cum ar putea mâinile mele să vindece bolnavii? Ele
nu au nici o picătură de putere. Nu, nu sunt eu, ci este El, Cel care locuieşte
în mine şi face aceste lucrări ale Lui.

Cum ar putea un om să predice Evanghelia? Nu ar
putea s-o facă pentru că nimic din el nu îl ajută să facă aceasta. Prin natura
lui, el este un păcătos, dar Dumnezeu a venit jos şi a locuit în el făcându-l
un fiu al lui Dumnezeu şi astfel poate predica Evanghelia. De ce crede
Cuvântul? Pentru că prin el predică acelaşi Dumnezeu care a făcut Cuvântul. Aşa
văd eu lucrurile. Voi le puteţi vedea? Chiar Dumnezeul care a scris Cuvântul
este în om şi zice: „Acesta este Adevărul. Nu-mi pasă ce spune cineva, acesta
este Adevărul.”

Dumnezeu în om recunoaşte propriul Său Cuvânt.
Aleluia! Aceasta o stabileşte. Dumnezeu aici, înăuntru, crede totul,
nădăjduieşte totul şi aşteaptă împlinirea tuturor lucrurilor, este adevărat?

Toată Scriptura este  inspirată de Dumnezeu. El a scris-o. Astfel,
când Dumnezeu intră în inimă, Îşi recunoaşte propriul Cuvânt şi zice: „Sigur,
acesta este Adevărul.” Vedeţi? Dumnezeu Îşi recunoaşte propriul Cuvânt. Amin.

Oh, ce simţământ aduce aceasta în noi! Cuvântul
inspirat al lui Dumnezeu.

În dimineaţa aceasta l-am auzit pe predicatorul
acela nazarinean şi am văzut că şi stă pe aceasta: că toată Scriptura a fost
scrisă prin inspiraţie. Da.

Dumnezeu i-a făcut lui Avraam o făgăduinţă şi i-a
spus că o va împlini. Da, El a făcut un jurământ, jurând pe Sine însuşi, nu pe
unul mai mare decât El.

Tot ce era El în Stâlpul de Foc, a pus în Isus
Hristos. Biblia spune că Dumnezeu S-a „turnat” în Hristos.

Gândiţi-vă numai! Dumnezeu S-a turnat în Hristos.
El nu S-a gândit să se facă deopotrivă cu Dumnezeu pentru că era Dumnezeu.

Din pricina aceasta L-au omorât evreii: pentru că a
călcat Sabatul, făcându-Se Dumnezeu. Oh, dar El era Domnul Sabatului; era
Dumnezeu, Emanuel; era Dumnezeu în Hristos împăcând lumea cu Sine.

Şi tot ce era Dumnezeu, a fost turnat în Hristos;
şi tot ce era Hristos a fost turnat în Biserică. Acum puteţi vedea de ce a
vorbit aşa cu teologii atunci când I-au zis: „Eşti nebun! Ai drac; lucrezi cu
Beelzebul!”

El le-a răspuns simplu: „Vă iert pentru că aţi
vorbit aşa despre Mine, dar când va veni Duhul Sfânt nu veţi mai fi iertaţi
dacă faceţi aceasta.”

Hristos L-a crezut şi a ascultat în totul de Tatăl,
este adevărat? În tot ceea ce spuneau învăţătorii, El L-a crezut pe Tatăl, pentru
că Dumnezeu S-a turnat în Hristos şi toată plinătatea dumnezeirii locuia în El.
Cred că aţi înţeles.

Apoi, tot ce era Hristos, S-a turnat în
credincioşii Duhului Sfânt, de aceea indiferent ce spune cineva, ei cred
Cuvântul lui Dumnezeu.

Tot ce era Dumnezeu, a fost pus în Hristos; şi tot
ce este Hristos e în voi, credincioşii. Hristos nu poate spune ceva şi apoi să
nege; El nu îşi poate lua Cuvântul înapoi.

De exemplu, este posibil ca eu să spun ceva şi apoi
să zic: „Păi, îmi pare rău! Nu trebuia sa vorbesc aşa.” dar El nu poate face
aşa ceva, ci trebuie să rămână la ceea ce a spus. El este Dumnezeu; El este
infailibil, deci trebuie să stea pe ce spune……………………………………………………………………………………………Dumnezeu
a jurat pe Sine însuşi că îl va salva pe Avraam şi sămânţa lui. Care este
sămânţa lui Avraam acum? Cine are acest suport sigur?

Nu orice Tom, Dick sau Harry; nu oricine zice:
„Doamne, Doamne”, va intra, ci acela care va face voia Tatălui Meu care este în
ceruri. Şi voia Tatălui Meu este Cuvântul Lui.

„Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne,
Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi
n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am
cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea.”
(Matei
7.21-22).

Teologii cuprinşi de emoţii, care încearcă să
înveţe Scriptura dându-i propria lor interpretare, spun o mulţime de lucruri
dar Îi tăgăduiesc puterea pentru că au doar o formă de evlavie.

Biblia spune că „în zilele din urmă, oamenii vor
fi obraznici, îngâmfaţi, iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de
Dumnezeu, neiubitori de bine, acuzatori pe nedrept, neînfrânaţi, batjocoritori,
având doar o formă de evlavie  dar
tăgăduindu-i puterea.”
Aşa este.

Dar tot Biblia spune: „Depărtează-te de oamenii
aceştia!”
(2 Timotei 3.1-5).

v. 6: „Sunt printre ei unii, care se vâră prin
case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de
diferite pofte.”

Ei bine, ei strigă la orice lucru mic ce vine, dar
creştinul născut din nou ştie pe ce stă. El nu poate fi clătinat de nimic şi
merge direct la Calvar.

Eu ştiu că de-a lungul drumului sunt o mulţime de
imitatori, dar frate, aceasta arată că cineva Îl are cu adevărat. Sigur că da.
Dacă avem dolari falşi înseamnă că există şi unul adevărat.

Biblia spune că: „fiindcă a aşteptat cu răbdare,
(Avraam) a dobândit făgăduinţa.”
(Evrei 6.15).

Păi, priviţi! Ce au putut face Iane şi Iambre? Ei
au putut face aproape toate lucrurile pe care le-a făcut Moise, dar a fost un
lucru pe care nu l-au putut face. Da, ei nu au putut vindeca boala.

Vedeţi? Aceasta arată deosebirea dintre ei.

Moise a aruncat toiagul jos şi acesta s-a prefăcut
în şarpe, iar ei au făcut la fel; Moise a putut să cheme muştele peste pământ,
iar ei au făcut la fel; Moise a putut să cheme acele bube, iar ei au făcut la
fel, dar nu le-au putut îndepărta.

Vedeţi? Ei puteau să cheme urgiile dar nu le puteau
îndepărta, pe când Moise a putut face şi lucrul acesta arătând că Vindecătorul
este Dumnezeu.

Faptul că animalele au fost despicate arată că
salvarea poate fi imitată.

Oricine ştie că juncana, capra, oaia şi toate
celelalte animale sunt un simbol al salvării, căci se cerea jertfirea sângelui
lor pentru acoperirea păcatelor.

Turturelele erau o jertfă pentru boli,
deoarece de exemplu, un lepros trebuia să aducă turturele pentru boala lui.
Deci pasărea era un simbol spre jertfa dată pentru boală. Ea nu era
tăiată în două. Nu, domnilor, ci rămânea aşa. Ea nu putea fi imitată, pentru că
nimeni nu poate vindeca afară de Dumnezeu, iar în Vechiul Testament a fost la
fel. De altfel, El a spus: „Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod
15.26).

Tu poţi merge afară şi să te porţi ca un făţarnic,
zicând: „O, slavă lui Dumnezeu, eu sunt salvat! Da, eu Îl am!” şi să fii totuşi
înşelat. Dar, frate, când ajungi în punctul în care eşti bolnav, aceasta arată
de la sine cum stau lucrurile cu tine. Aceasta arată dacă ai credinţă sau nu.
Este adevărat?

„O”, spui tu, „eu nu cred!” Sigur că nu, pentru că
în tine nu este şi nu a fost niciodată ceva care să te facă să crezi.

Acum priviţi ce s-a întâmplat când el a arătat
aceste legăminte. El a arătat că va veni un timp când va fi făcută o separare,
când legea şi harul se vor separa.

Avraam a tăiat animalele în două, dar când a ajuns
la turturele, la vindecare, le-a lăsat aşa pentru că El este Acelaşi.

Priviţi în Vechiul Testament, acolo unde Iane şi
Iambre au stat în faţa lui Moise şi au încercat să-l imite.

„Păi noi am păşit în grupul celălalt, care nu era
separat.”

Da, însă când s-a ajuns la vindecarea divină, Moise
a putut îndepărta bubele dar ei nu, de aceea au spus: „Aici este degetul lui
Dumnezeu.”

Vedeţi? Vindecarea divină este inseparabilă.
Întotdeauna a fost aşa pentru că El este singurul care poate vindeca.

Priviţi. Odată, ucenicii au văzut pe cineva care
scotea draci şi I-au spus lui Isus:

Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând
draci în Numele Tău şi l-am oprit pentru că nu venea după noi.”

„Nu-l opriţi”, a răspuns Isus, „căci nu este
nimeni care să facă minuni în Numele Meu, şi să Mă poată grăi de rău îndată
după aceea.

Cine nu este împotriva noastră, este cu noi.” (Marcu
9.38-40).

El ştia că dacă omul acela putea scoate dracii
afară, trebuia să aibă o credinţă fermă în Dumnezeu, pentru că altfel acel
diavol nu l-ar fi ascultat.

Aşa este. El obţinea rezultate. Mulţi dintre ei au
venit şi au spus că au făcut-o, când de fapt nu era adevărat, dar acel om
obţinea rezultate, de aceea Isus a spus:

„El trebuie să posede Ceva, pentru că altfel nu ar
putea s-o facă.” Corect. El a obţinut rezultate.

Vedeţi, acele jertfe inseparabile de acolo? Acei
porumbei şi turturele? Da, domnilor, sunt inseparabile. Să nu le despicaţi. Pe
celelalte le puteţi despica, dar puneţi-le una înaintea celeilalte, pentru că
Legea şi harul vor sta una înaintea celeilalte, dar nu şi vindecarea. Ea va fi
tot timpul la fel. Vedeţi? Aşa este. Lăsaţi-le aşa cum sunt.

Avraam a omorât acele animale şi le-a aşezat cum
i-a spus Dumnezeu, apoi  a venit un
întuneric. Oh, şi primul lucru care a urmat când s-a întâmplat aceasta, a fost
că Dumnezeu l-a pus pe Avraam să doarmă.

„Avraame, tu nu vei avea nici o problemă cu
salvarea ta; nici tu şi nici sămânţa ta.” Gândiţi-vă la aceasta.

Dumnezeu îi spusese lui Adam: „Dacă vei mânca
din pomul acesta vei muri.”
Acela era legământul, iar voi aveţi acelaşi
lucru înaintea voastră: „Dacă veţi face asta şi cealaltă, veţi muri; dar dacă
veţi face aşa şi aşa, veţi trăi.”

Adam a mâncat şi a murit, dar mai târziu Dumnezeu a
venit şi a făcut un legământ cu Avraam, prin har, spunându-i tot ce va face. Da,
El i-a spus că-i va scoate pe copiii lui Israel afară, şi noi ştim că Dumnezeu
este obligat faţă de Cuvântul Său.

Şi iată-l pe Moise venind şi conducându-i pe copiii
lui Israel afară, dar când au ajuns afară, ei au zis: „O, vrem să formăm o
organizaţie şi vrem să ne dai să facem şi noi ceva. Dă-ne o lege pe care să o
păzim.”

Astfel, în Exod 19 aveam cea mai mare greşeală pe
care a făcut-o vreodată Israel: când li s-a oferit salvarea prin har, ei au
refuzat-o pentru că voiau să facă ceva ca s-o merite.

Dumnezeu îi jurase deja lui Avraam că o va face,
dar ei au spus: „Haideţi să avem o lege”, iar când li s-a dat legea, nici unul
nu a putut s-o păzească.

Isus a venit să împlinească Legea, iar harul a dat
din nou un Salvator, pentru că aşa jurase Dumnezeu. Aleluia! El jurase că îl va
salva pe Avraam şi sămânţa lui. Dar cum putea s-o facă cu un popor răzvrătit,
împietrit şi înţepenit cu un popor care era neascultător.

Ei aveau teologia lor şi celelalte lucruri, iar
când  a privit în timp, Dumnezeu a văzut
bisericile din zilele noastre – cum se adună împreună şi încurcătura în care au
intrat. El trebuia să facă o cale pentru că a jurat că o va face. Dar nu numai
pentru evrei, deoarece a zis: „…toate familiile pământului vor fi
binecuvântate în tine.”
(Geneza 12.3). adică evrei şi neamuri deopotrivă. „Eu
voi chema o sămânţă.”
Aleluia! O, Doamne!

Care este sămânţa lui Avraam? Avraam L-a crezut pe
Dumnezeu.

O părticică din această celulă de sânge era într-o
umbră, iar când Dumnezeu a jurat, Avraam L-a crezut, ceea ce i s-a socotit ca
neprihănire.

El l-a chemat pe Avraam prin harul Său suveran şi
nu pentru că ar fi fost cineva.

De altfel, fiecare copil al lui Dumnezeu  este chemat la fel.

Voi nu vă puteţi salva singuri; nu puteţi face
nimic. Dacă eşti păcătos, tu nu poţi veni la El decât dacă eşti chemat de
Dumnezeu.

Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă
nu-L atrage Tatăl, care M-a trimis”
şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge
la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, ci-l voi învia în
ziua de apoi.”
(Ioan 6.44,37).

Prin alegerea Sa suverană, Dumnezeu a chemat
sămânţa lui Avraam. Şi dacă acel fel de Viaţă, care era în interiorul acelei
celule de sânge, a fost în Avraam, care a numit imposibilul, posibil, pentru că
aşa a zis Dumnezeu, ce fel de oameni sunt cei ieşiţi din Sămânţa lui Avraam?

O, nu pierdeţi aceasta, vă rog! Priviţi!

Dacă sunteţi sămânţa lui Avraam, voi nu puteţi să
vă contraziceţi cu Dumnezeu pentru că sămânţa lui Avraam este o parte din acest
Duh.

Dumnezeu i-a dat lui Avraam un semn: tăierea
împrejur; o tăiere a cărnii, ca martor că l-a primit. Dar în timpul acesta El a
luat Duhul Sfânt şi a tăiat împrejur orice credincios, îndepărtând toată
necredinţa, îndoiala şi teama şi punând în el credinţa că Cuvântul lui Dumnezeu
este curat, sfânt şi adevărat.

Un astfel de om spune: „O, Dumnezeule, Te cred fie
că trăiesc, fie că mor. Este Cuvântul Tău şi eu Îl cred orice  s-ar întâmpla.”

Înţelegeţi ce vreau să spun?

Aşa a făcut Avraam, iar Dumnezeu i-a zis: „Pentru
că nu este ceva mai mare, jur pe Mine însumi că îl voi salva pe Avraam şi
sămânţa lui după el.” Aşa este.

Dar cine este sămânţa lui Avraam? Toţi  cei ce sunt umpluţi cu Duhul Sfânt.Priviţi!
Prin Avraam a venit Isaac, iar prin Isaac a venit Hristos. Atunci cum intrăm în
Hristos?

Biblia spune că: „dacă sunteţi ai lui Hristos,
sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.”
(Galateni
3.29). Este adevărat?

Deci, prin acea Celulă de sânge care a fost ruptă,
voi sunteţi înveliţi cu celula de sânge a seminţei lui Avraam, care este
Hristos. În acea Celulă de sânge nu se găseşte nelegiuire, murdărie sau
răutate, ci doar Viaţa lui Dumnezeu, care este Duhul Sfânt.

Aceasta înseamnă că voi nu mai puteţi fi distruşi,
aşa cum nici Dumnezeu nu poate fi distrus, pentru că sunteţi o parte din El.
Da, voi veţi fi înviaţi în ziua de apoi, pentru că aceia pe care i-a sfinţit,
i-a şi proslăvit.

În gândul Atotputernicului Dumnezeu, orice om
născut din Duhul Sfânt este proslăvit şi se află deja în prezenţa Lui,
aşteptând ziua izbăvirii.

Prin harul Lui, Dumnezeu v-a chemat ca sămânţă a
lui Avraam. Şi Atotputernicul Dumnezeu a jurat pe Sine însuşi că va învia
fiecare sămânţă a lui Avraam. Da, El a făgăduit că va face aceasta.

Când eşti tu sămânţa lui Avraam? Fiind morţi, noi
toţi suntem botezaţi şi ascunşi în această Celulă de sânge, care este Hristos
Isus. Cum? Printr-un singur Duh.

În origine a fost o singură Celulă de sânge, iar
noi suntem botezaţi acolo cu El; şi El era Fiul lui Dumnezeu. Noi suntem fiii
şi fiicele lui Dumnezeu, fiind moştenitori ai Împărăţiei împreună cu El, şi
crezând că ceea ce spune Tatăl este Adevărul. Amin.

Aici este celula de sânge. Unde a început ea? O
singură celulă de sânge, este adevărat? Şi ce era în interiorul acelei celule
de sânge? Viaţa lui Dumnezeu. Şi ea a fost străpunsă din pricina păcatului: o
suliţă romană a pătruns în ea. De ce? Pentru că păcatul a fost pus asupra ei.
Aceasta a fost voia lui Dumnezeu. Astfel, a fost adusă la suprafaţă
neprihănirea, iar El a zis: „Asta rămâne pentru totdeauna.”

Acea celulă de sânge a fost străpunsă la Calvar,
iar sângele a curs afară. De ce? Ca să deschidă carapacea în care n-a intrat
nici un om vreodată şi să ne aducă pe mine şi pe tine în acea celulă de sânge:
spălaţi de apa Cuvântului prin Sângele lui Hristos.

Fără vărsare de sânge nu există iertare de păcate.
Astfel, prin har, El a luat păcătosul pierdut, l-a tras în această celulă de
sânge şi i-a dat Duhul Sfânt. Aşa a făcut cu fiecare, iar prin această lucrare
noi suntem moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu împreună cu Hristos.

El vă trage prin celula de sânge, prin
„pulverizare”.

Ce s-a întâmplat cu acea celulă de sânge? A pierit
sau a curs afară? Nu, domnilor. S-a „pulverizat”. Da, s-a „pulverizat” în toţi
fiii ca să poată fi născuţi.

Acest singur Duh a venit în interiorul celulei de
sânge şi a creat acel trup în jurul Lui. Nimeni n-a intrat vreodată acolo, dar
Dumnezeu a făcut-o.

El însuşi a venit jos şi a fost născut un Bebeluş
într-o iesle; S-a ridicat şi a fost Om. Totul a fost înfăşurat în jurul unei
singure celule de sânge, care a fost străpunsă la Calvar din pricina păcatului.
Dar Dumnezeu L-a înviat pentru neprihănire, iar acum acelaşi Duh trăieşte pe
pământ, pulverizând în jurul Său şi nu este greu să intraţi înăuntru.

Este liber, iar voi puteţi intra. Cum? Prin acea
celulă de sânge. Prin ea, păcătosul este tras înăuntru, conform făgăduinţei
Lui, pentru că Isus a spus:

Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi
atrage la Mine pe toţi oamenii.”
(Ioan 12.32).

Şi când îl trage pe păcătos prin acea celulă de
sânge, îl curăţă de toată fărădelegea. (Aleluia!), şi îl duce în El însuşi prin
Duhul Sfânt. Astfel, păcătosul devine o făptură nouă în Hristos Isus, botezat
acolo prin Duhul Sfânt; tras acolo prin el, aşa încât partea lui lăuntrică este
dumnezeiască. În felul acesta, el este un fiu de Dumnezeu; este o fiică de
Dumnezeu iar dorinţele după lucrurile lumii sunt moarte. De ce? Pentru că între
el şi lume este sângele lui Isus Hristos. Un astfel de om nădăjduieşte toate
lucrurile şi crede toate lucrurile. 
Amin.

Dacă Dumnezeu spune ceva, el răspunde: „Acesta este
Adevărul. Fie că mor, fie că trăiesc, voi merge înainte pentru că acesta este
Adevărul.”

„Nădejdea mea este zidită

Pe Stânca solidă Hristos

Toate celelalte lucruri fiind nisip mişcător.”

Chiar dacă e vorba de bani, de popularitate sau de
oferta de a fi un predicator renumit, de a avea o maşină; chiar dacă pot să fiu
doctor sau mai ştiu eu ce, toate sunt nisipuri mişcătoare.

O, ce mult văd aceasta pe măsură ce încărunţesc şi
pielea mi se zbârceşte! Singura mea nădejde este Acolo.

Doamne Isuse, ia-mă de mână şi călăuzeşte-mă!
Ajută-mă să merg mai departe şi să nu dau atenţie nici unui lucru din lume, ci
să mă uit doar la Hristos, la Cel care este Începutul şi Sfârşitul credinţei
mele; la Cel ce pentru gloria lui Dumnezeu Şi-a dat viaţa şi S-a dat pe Sine ca
Jertfă pentru mine, ca să mă aducă în părtășie cu Tatăl.

Cum este posibil ca după ce văd aceasta, păcătoşii
să se întoarcă şi să plece? Este peste puterea mea de înţelegere.

Să ne grăbim ca să putem încheia.

Versetul 19: „…pe care o avem ca ancoră a
sufletului; o nădejde tare şi neclintită…”

Această Ancoră. Când eram acolo afară, Dumnezeu a
luat acest biet păcătos şi l-a tras în acea pulverizare. El m-a adus aici şi
m-a ancorat punându-Şi braţele în jurul meu, aşa că orice s-ar întâmpla
sufletul meu priveşte spre Tine, Doamne! De ce? Pentru că am acea ancoră tare
şi neclintită.

Astfel, noi nu mai suntem clătinaţi de orice vânt
şi nu mai suntem trântiţi încoace şi încolo, luând parte şi aici şi dincolo,
fără să ştim pe ce stăm.

Prieteni, Isus nu a spus nicăieri: „Păi, astăzi
sunt aşa, iar mâine sunt altfel”, ci este mereu Acelaşi, de aceea, ancoraţi-vă
sufletele în Hristos Isus! Fiţi născuţi din nou şi Viaţa lui Dumnezeu va trăi
în voi şi veţi şti, fără nici o umbră de îndoială că aţi trecut de la moarte la
viaţă.

 Întreaga
noastră nădejde este zidită la Calvar, iar dragostea lui Dumnezeu curge prin
inima voastră în timp ce credeţi că fiecare Cuvânt pe care Îl spune El este
Adevărul, fiind gata să muriţi pentru fiecare frază din El.

Înţelegeţi ce vreau să spun? „O nădejde tare şi neclintită.”

Acum
priviţi. Daţi-mi voie să citesc din nou: „Nădejdea pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi
neclintită, care pătrunde dincolo  de
perdeaua…”

De care
perdea? Despre care perdea este vorba?

„Perdeaua
Sângelui, a Sângelui,

Am trecut
perdeaua despicată

Unde slava
nu se termină niciodată.”

Ştiţi
cântarea aceasta pe care obişnuiam s-o cântăm aici? Aleluia!

„Am trecut
perdeaua despicată

(Sângele
din partea Sa despicată)

Unde slava
nu se termină niciodată.

Aleluia!
Aleluia!

Eu trăiesc
în prezenţa Împăratului.”

El m-a
adus în această părtăşie prin partea despicată a Fiului Său, Isus Hristos, şi
m-a făcut o parte din El ca să cred toate lucrurile, să-L cred pe El, să mă
încred în El şi să stau acolo unde gloria nu se termină niciodată.

Nădejdea
mea nu este zidită pe  altceva. Eu am
venit prin Sângele care m-a salvat, prin Sângele care m-a vindecat. Orice  lucru de care am nevoie aici îmi aparţine
prin faptul că chem acele atribute de la Calvar.

Sunt ale
mele gratuit. Dacă Tatăl nu-mi dă ceva, El îmi va face cunoscut motivul.

Credinţa
mea continuă să privească drept la El şi spune: „Doamne, eu cred că Tu ştii ce
este mai bine pentru mine, de aceea mă predau Ţie. Iată-mă, sunt aici.” Amin.

Încrederea
mea este în El, în Dumnezeul cerului.

Până acum
nu am observat, dar uitaţi-vă la versetul 20. Ce lucru minunat!

Unde Isus a intrat pentru noi ca înainte
mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.”

Înainte
mergător. Dumnezeu însuşi a venit şi a păşit înainte luând locul nostru. Da, El
a venit jos şi S-a făcut Om ca să fie înainte mergător. De ce? Pentru că a
făcut un jurământ pe care trebuia să-l ţină. Da, El a jurat pe Sine însuşi că
ne va salva, apoi a venit jos şi S-a făcut un înainte mergător. A intrat în
lume şi a trăit printre oameni, cu tot păcatul în jurul şi deasupra Lui,
încredinţându-Se în toate lucrurile lui Dumnezeu. Este adevărat?

Apoi S-a
dus şi a murit ca păcătos, lăsându-Se răstignit pe cruce. Fiecare lucru fizic
arăta că este mort, căci ei L-au bătut şi L-au atârnat pe cruce.

Păi, El a
sângerat atât de tare încât putea să moară doar din cauza aceasta! Cerul a
declarat că El a murit; pământul spunea că El este mort; şi la fel au făcut cei
care  s-au dus să verifice. Totul
mărturisea că El era mort. Soldatul roman a înfipt o suliţă în inima Lui, iar
de acolo a curs sânge şi apă, ceea ce dovedea că este mort.

Priviţi!
Faptul că Omul atârna acolo, iar sângele şi apa au curs afară dovedeşte că
acolo  s-a făcut o separare. Aleluia!

El era
mort, dar nu a murit ucis de sabie, nici străpuns de suliţă, ci a murit de
întristare.

Nimic în
lume nu poate separa sângele de apă. Întrebaţi pe oricine, pe orice om de
ştiinţă sau pe orice doctor şi veţi vedea că aşa este. Ei vă vor spune că
uneori oamenii care au o mare supărare pot face atac de cord şi să moară,
atunci apa şi sângele se separă.

Aceasta L-a
omorât pe Domnul Isus. El a murit sub mâinile lui IaHVeH, purtând asupra Sa
întreaga pedeapsă. Aşa este. De ce? Pentru că Dumnezeu cerea dreptate. Amin.

Nici un om
nu putea să Îi ia viaţa, ci a dat-o de bună voie, pentru că a spus:

Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau.

Nimeni nu
Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am puterea s-o dau şi am puterea s-o
iau iarăşi…”
(Ioan 10.17-18).

Dumnezeu
ni L-a dat pe înainte mergătorul Isus Hristos, care avea să îndure cea mai grea
şi mai crudă moarte, din pricina păcatului nostru. El a venit aici ca un Om, a
trăit ca un Om, a mâncat, a băut, a plâns, a dormit şi S-a bucurat cu noi  ca un om. Apoi a fost pus pe cruce, a murit
şi a fost aşezat în mormânt. El L-au înfăşurat într-o pânză şi   L-au aşezat într-un mormânt, unde a stat
timp de  aproape trei zile şi trei nopţi,
iar Biblia spune că în perioada aceea sufletul Lui a mers în iad. Da, domnilor.

Dar a
înviat din nou pentru că Dumnezeu nu a lăsat ca Sfântul Lui să vadă putrezirea
şi nici n-a lăsat sufletul Lui  în iad,
ci L-a ridicat din morţi pentru neprihănirea noastră.

El a fost
în totul un premergător, iar Dumnezeu L-a înviat. Biblia spune că El este
obligat faţă de fiecare om care are în el o parte din acea Viaţă, şi îl va
ridica în ziua de pe urmă.

Pe înainte
mergătorul nostru L-a ridicat la cer, la El, şi 
L-a pus la dreapta Sa, în puterea şi slava care este cu mult mai departe
decât orice lună, stele, îngeri sau arhangheli.

Cel mai
mare lucru care a existat vreodată a devenit cel mai neînsemnat, deoarece, ca să
poată împăca lumea cu Sine, El a trebuit să stea la mijloc, aducându-Se ca
Jertfă pentru noi.

Cel Sfânt
şi Preaînalt, Cel minunat, S-a coborât cu mult mai jos decât omul pe care-l
crease.

Omul a
căzut în păcat iar sângele oilor şi al caprelor a fost un înlocuitor până a
venit împlinirea vremurilor. Atunci a venit jos Dumnezeu Însuşi. Nu un înger,
nu un heruvim, ci Dumnezeu a coborât  din
ceruri şi a mers până în iad ca să-l ia pe om de acolo şi să-l ducă în ceruri
cu El
.

 El a venit să caute oaia pierdută, a găsit-o,
a pus-o pe umăr, iar astăzi urcă scara cu ea ducând-o în slavă.

Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi
atrage la Mine pe toţi oamenii.”

(Ioan 12.32).

Cine era
El? Dacă va fi cu voia Domnului, duminica viitoare vom ajunge la aceasta. El era
Marele Preot, după rânduiala lui Melhisedec. Melhisedec nu a avut nici început
al  zilelor, nici sfârşit al vieţii. Nu
avea nici tată, nici mamă.

Voi
ziceţi: „Dar Isus a avut-o mamă pe Maria.”

Oh,
fraţilor! El era Mielul junghiat de la întemeierea lumii; înainte ca să fi fost
Maria era El. Amin.

Oh, aş
vrea să Îl văd, să mă uit la Faţa Lui şi să cânt veşnic despre harul Lui
salvator. Când voi ajunge Acasă, mă voi bucura veşnic, iar în timp ce mă voi
plimba pe străzile gloriei, îmi voi ridica glasul şi Îl voi lăuda.

„Atunci de
ce te mai îngrijorezi, frate Branham? De ce predici atât de tare?”

O, eu nu
pot merge acasă mulţumit, căci nu trebuie să merg doar pentru mine! Ştiu că
aceste mâini sunt muritoare şi la fel aceste buze, dar şi voi sunteţi muritori,
fraţi şi surori, iar dacă trupul acesta istovit şi obosit stă în faţa voastră
şi strigă la voi, o face dintr-un singur motiv: ca să vă aducă în această
părtăşie. Nu ca să vă aducă la biserică, ci pentru a vă aduce în Hristos,
pentru că El este nădejdea tare şi neclintită a sufletului vostru. El este
ancora credinţei noastre, deoarece ne bazăm pe jurământul făcut de Dumnezeu.

El L-a
confirmat şi L-a făcut premergător, legitimându-L cine este şi înviindu-L din
morţi. Prin aceasta a dovedit că noi, cei care suntem în El, vom ieşi afară la
înviere.

Orice om
care trece prin această perdea este neprihănit în faţa lui Dumnezeu, care
priveşte în jos şi spune: „Eu l-am proslăvit deja şi l-am pus în cer.”
Înţelegeţi?

Eu nu pot
merge greşit pentru că în mine este Ceva care nu mă lasă să mă rătăcesc.

O,
desigur, as putea să mă întorc la micuţul tabernacol de aici şi să încep  să mă extind împreună cu fratele Neville, iar
atunci copiii mei nu ar mai suferi de foame.

Sigur că
da. Aş putea face aceasta, căci am destui prieteni în toată lumea, iar dacă aş
da o raită pe la ei, aş putea aduna cam o sută de mii de dolari care mi-ar fi
suficienţi până la sfârşitul zilelor şi dacă aş trăi o sută de ani.

Mi-ar
ajunge şi aş putea să mai vânez, să adun afine sau să fac câte ceva. Acesta
este adevărul, dar nu aş ajunge nicăieri pentru că în mine este Ceva care
priveşte la bieţii păgâni cu mâinile pline de lepră, la acel orb sărman de pe
stradă, la acel copilaş flămând cu mâna întinsă.

Este
suficient să le spui că este Cineva care îi iubeşte şi ei Îl vor primi, pentru
că acei sărmani mor ca nişte câini şi sunt îngropaţi în şanţuri fără să ştie
nimic despre Dumnezeu. Câte 40.000 de oameni mor zilnic fără Dumnezeu, fără
Hristos şi fără nădejde.

O, cum aş
putea, Dumnezeule? Aş vrea să pot merge şi să stau acolo tot timpul, până când
El  este gata să mă ia, pentru că aş
putea predica, aş putea plânge şi cere cu ei.

Vedeţi
voi, poporului american nu puteţi să-i spuneţi nimic pentru că nu primeşte. Ei
merg, se alătură la o biserică şi zic: „Păi, eu sunt la fel de bun ca şi tine,
aşa că nu mă interesează părerea ta.”

O, Doamne,
când văd aceasta aş putea spune: „Bine, frate, este în ordine”, dar nu o pot
face deoarece ştiu că dacă nu este în Hristos, este pierdut; ştiu că dacă
rămâne aşa nu poate fi salvat.

Nu există
nimic să-l poată salva pentru că numai aici este salvarea: prin sângele Lui;
prin perdeaua ruptă.

El ne-a
adus aici şi ne-a făcut fii şi fiice de Dumnezeu, acesta fiind singurul lucru
pe care vrem să-l ştim.

O,
Dumnezeule, fii îndurător!

Într-o zi
totul se va termina. Atunci voi predica pentru ultima dată şi voi închide
pentru ultima dată această Biblie. Aşa este. Atunci voi cânta ultima cântare şi
mă voi ruga pentru ultimul bolnav.

Da, într-o
zi se va sfârşi totul, iar atunci nu voi mai fi un muritor. Roţile vieţii
muritoare se învârt aici, în trupul acesta, şi fac mâinile să prindă, ochii să
vadă, buzele să vorbească, etc. dar într-o zi fiecare din aceste rotiţe se vor
opri. Asta-i tot.

Dar atunci
acel Ceva micuţ din interior se va duce în altă parte, va urca mai sus, pentru
că noi avem un trup care ne aşteaptă acolo sus şi care nu e făcut de mâini, ci
este modelat de Dumnezeu.

„Şi aşa
voi sta la Râu.

Călăuzeşte-mi
picioarele, ţine-mă de mână,

Scumpe
Doamne, ia-mă de mână

Când calea
este tristă,

Scumpe
Doamne, stai lângă mine.”

Pe Acesta
Îl vreau lângă mine. Nu-mi pasă dacă nu este nici un doctor sau altcineva în
apropiere, Doamne, stai Tu lângă mine!

Viaţa mea
este aproape gata, răsuflarea mi se stinge, pulsul scade, soţia şi copiii stau
în jurul patului şi îşi freacă mâinile, iar prietenii spun: „Oh, fratele
Branham…” dar eu voi sta la Râu. Doamne, călăuzeşte-mi paşii şi ţine-mă de
mână. Condu-mă Tu.

Toată
nădejdea mea este zidită pe aceasta. Dacă Îl voi accepta pe  Cel ce i-a jurat lui Avraam, voi fi născut
din nou, iar lucrurile lumii şi  teologia
omenească vor pieri.

Eu Îl cred
pe Dumnezeu şi numai pe Dumnezeu, şi stau cu El. Iar când voi ajunge la capătul
drumului vreau să stau chiar acolo, în acea putere supranaturală care m-a
schimbat dintr-un păcătos într-un creştin.

Mă încred
în El pentru acea zi, fiindcă El este totul în toţi.

Frate şi
soră, dacă nu Îl aveţi încă, primiţi-L chiar acum, în timp  ce ne rugăm.

Tată
ceresc, Îţi mulţumim din adâncul inimii pentru Cuvântul Tău. O, ce mângâiere
avem ştiind că nădejdea noastră este zidită pe Sângele lui Isus cel neprihănit.

Când toate
speranţele omeneşti sunt duse, noi Îl avem pe Isus. Zidurile au căzut,
lucrurile lumeşti s-au dus,  s-au risipit
aşa cum se risipeşte noaptea când răsare soarele, căci Domnul Isus rămâne mereu
Acelaşi în vieţile noastre.

Tată
dragă, dacă printre noi este cineva care mai are o umbră de îndoială referitor
la faptul că ar fi trecut din moarte la viaţă, îndepărteaz-o.

Noi ştim
că nu faptele noastre bune, nici biserica sau altceva ne-ar putea salva, ci
numai şi numai Tu.

Eu ştiu că
cuvintele mele sărace din dimineaţa aceasta, nu au putut să prezinte lucrurile
aşa cum mi le-ai dat Tu, dar Te rog să faci ca bărbaţii şi femeile din sală să
fie siliţi, prin acest sânge, să vină în părtășie cu Dumnezeu. ajută-i ca
printr-un singur Duh, să fie botezaţi în Trupul lui Hristos, în Împărăţia lui
Dumnezeu.

Noi nu am
fost atraşi de un om, ci de Duhul din interiorul acelei Celule de sânge, care
n-a atras la Sine. Astfel, prin acest Sânge noi am intrat în părtășie cu
Hristos.

Tată, dacă
ei nu sunt acolo, chiar dacă au fost membri ai bisericii ani de-a rândul, şi
chiar dacă s-au străduit din greu, sunt pierduţi. Apucă-i Tu, în ceasul acesta
şi adu-i în părtășie cu Tine pentru ca atunci când viaţa aceasta pământească se
va sfârşi, să aibă în ei Viaţa veşnică, pe Domnul Isus.

Îngăduie
ca şi noi să fim înviaţi aşa cum a fost înviat El.

Ce lucru
trist este să vezi cum membrii bisericii stau acolo şi pierd totul pentru că nu
au ştiut niciodată cum este să fii născut din nou, deşi Tu ai spus: „Dacă un om nu se naşte din nou, din apă şi
din Duh, cu nici un chip nu va intra în Împărăţie.”
(Ioan 3.5).

Ei nu vor
putea intra acolo pentru că acesta este singurul mod de a primi Viaţa veşnică.

Odată,
când Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Voi nu vă duceţi?” Petru I-a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele
Vieţii veşnice.”
(Ioan 6.68).

Dumnezeule,
rugămintea mea este ca fiecare bărbat sau femeie, băiat sau fată care se află
în locul acesta, să fie adus în acea părtăşie pentru că încredinţez  toate aceste lucruri în grija Ta, în Numele
Fiului Tău, Domnul Isus. Amin.

Aşa este,
soră Gertie. Şi atunci? Ce va fi atunci când El va deschide marea Carte?
Gândiţi-vă.

Ce se va
întâmpla cu cel care respinge mesajul Lui şi va fi întrebat de El de ce a
făcut-o?

Frate şi
soră, indiferent de câtă vreme promovezi creştinismul, dacă nu eşti înăuntrul
acelei Celule de sânge, cu Hristos, nu lăsa să treacă ziua aceasta.

Nu trebuie
să vii la altar, ci singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să Îl accepţi
pe El. Crede, pentru că dacă credinţa ta va fi sinceră şi categorică, Dumnezeu
îţi va da Duhul Sfânt şi te va sigila în Împărăţia Lui. Da, El te va pecetlui
pentru ziua răscumpărării.

Biblia
spune: „Să nu întristaţi pe Duhul
Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua
răscumpărării.”
(Efeseni 4.30).

Câţi din
voi vor spune: „Frate Branham, eu mă rog şi mă încred în Dumnezeu că voi fi
acolo.”?

Să vă văd
mâinile. O, peste tot în clădire: „Eu mă încred în Dumnezeu că voi fi acolo.”

Dumnezeu
să vă binecuvânteze. Sută la sută. O, nu va fi minunat? O, Doamne!

Gândiţi-vă!
Când ultima bătălie va fi dată, când soarele va apune şi totul se va termina,
se vor deschide cărţile iar noi vom sta la judecată.

„Ce va fi
atunci, ce va fi?

Când marea
Carte e deschisă, ce va fi?

Când cei
care au respins acest mesaj acum,

Vor fi
întrebaţi din ce motiv, ce va fi?”

Nu sunteţi
bucuroşi că L-am primit? Dumnezeule, sunt atât de fericit! Sunt fericit să ştiu
că voi petrece o veşnicie fără sfârşit cu fiecare dintre voi.

Haideţi să
nu mai fim nişte catâri, ci să fim eroi. Haideţi să mergem afară şi să le
spunem semenilor noştri despre Hristos. Uitaţi-vă în baruri în dimineaţa
aceasta, căci sunt pline. Uitaţi-vă în toate locurile de distracţie căci sunt
pline. Teatrele se umplu de mulţimi căutătoare de plăceri, care nu Îl cunosc pe
Dumnezeu deşi mulţi merg la biserică în fiecare zi.

Haideţi să
facem ceva. Haideţi să mergem şi să le spunem şi altora. Să nu fim egoişti
păstrând această Comoară doar pentru noi, ci să vorbim şi altora despre el. Să mergem
afară şi să facem ceva.

Priviţi!
El a venit jos şi ne-a  împărţit din
Viaţa Lui astfel încât să putem veni la El aşa cum s-ar cuveni şi să avem
acelaşi gând, dacă Duhul lui Dumnezeu este cu adevărat în noi, nu-i aşa?

Haideţi să
salvăm pe cineva; haideţi să le vorbim despre El.

Dacă
printre noi este cineva bolnav, ar vrea să ne rugăm pentru el înainte de
încheiere? Ridicaţi mâna. Da, sunt câţiva. Veniţi cu toţii aici şi să vină şi
bătrânii bisericii, ca să ne rugăm pentru voi.

Să nu
uitaţi că în vindecarea divină stă şi salvarea trupului. O, cât de mult doreşte
Dumnezeu să-i vindece pe copiii Săi!

Soră
Gertie, dacă vrei să începi „Marele Medic este aici”, în  timp ce restul ne vom pleca cu umilinţă şi ne
vom ruga în linişte.

Fraţilor,
păşiţi prin credinţă drept în această Celulă de sânge cu Domnul Isus, pentru că
atunci toate lucrurile vă aparţin.

Presupun
că toţi sunteţi creştini.

Dacă
sunteţi creştini aveţi dreptul la toate lucrurile pentru care a murit Hristos.
Toate vă aparţin, sunt ale voastre.

Tot ce
trebuie să faceţi este să credeţi la fel ca Avraam care, după ce a aşteptat cu
credinţă, a dobândit făgăduinţa. Satana nu vă va lăsa s-o luaţi uşor, ci va trebui
să credeţi şi să aşteptaţi cu răbdare.

Moise a
spus poporului: „Ţara este a
voastră”
şi totuşi era plină de
filisteni şi de celelalte popoare care o ocupau.

Domnul a
zis: „Este a voastră. Eu v-o dau,
aşa că mergeţi şi luaţi-o!”

Vindecarea
divină este pentru fiecare dintre voi. Vreţi să mergeţi s-o luaţi? Duceţi-vă şi
luaţi-o în dimineaţa aceasta pentru că nu este nimic care să vă poată vătăma,
deoarece sunteţi în Hristos.

Tată
ceresc, ca slujitor al Tău, împreună cu bătrânii Tăi, vom unge bolnavii conform
Cuvântului Tău, pentru că aşa ne-ai spus în Cuvânt:

Este cineva bolnav printre voi? Chemaţi pe
prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu
untdelemn în Numele Domnului.

Rugăciunea
făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav…”
(Iacov 5.14-15).

Ca să
confirmăm că apostolii au învăţat Adevărul, îi vom unge pe bolnavi şi ne vom
ruga pentru ei încredinţaţi că Tu îi vei vindeca

Aici stau
aceşti trei oameni şi mama mea, de aceea Te rog, Dumnezeule, să laşi ca Duhul
Tău să mişte inimile lor chiar acum, să-i facă conştienţi de faptul că aceste
vieţi muritoare se vor termina într-o zi, dar dacă au fost atraşi în această
Celulă de sânge, în părtăşia Domnului Isus, vor trăi veşnic. Atunci îi va
aştepta un alt trup.

Dumnezeule,
acum ei sunt muritori, dar când viaţa aceasta se va termina nu vor mai fi
muritori, ci vor trăi veşnic.

Te rog
să-i vindeci cât timp sunt în trupul acesta, aşa încât să poată merge afară ca
să vestească Cuvântul Tău oamenilor.

Îi aduc
înaintea Ta, ca slujitor al Tău, ca să poată trăi şi să fie bine pentru slava
Ta. Îi aduc prin sângele Domnului Isus Hristos, împlinind astfel ceea ce ai
spus Tu.

Provocăm
orice duh de necredinţă şi îi poruncim să plece de la ei astfel ca lucrarea lui
Isus Hristos să poată fi desăvârşită în trupurile lor.

Îl ungem
pe fratele nostru cu acest untdelemn, în Numele Fiului Tău, Domnul Isus şi-l
provoc pe vrăjmaş să se depărteze de el. Fie ca boala să plece din trupul lui
şi astfel fratele să fie sănătos şi fericit prin Numele lui Isus Hristos. Amin.

În timp ce
fratele nostru pune ulei pe capul mamei mele, Atotputernicule Dumnezeu, Creatorul
cerului şi al pământului, Autorul Vieţii veşnice şi Dătătorul oricărui dar bun,
Tu, Cel care L-ai înviat pe Fiul Tău Isus Hristos, născut dintr-o fecioară, făcut
păcat pentru noi şi luând în trupul Lui boldul morţii şi bolile noastre, noi
acceptăm totul prin credinţă şi ştim că o vei vindeca pe mama mea pentru că
respectăm Cuvântul Tău.

Ca fii ai
Tăi, cerem ca duhul de boală s-o părăsească pe mama mea şi s-o lase liberă în
Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeul. Amin.

– Amin –