DUMNEZEU NE-A DAT UN MIEL

Topeka – Kansas

Haideţi să citim din Evanghelia după Marcu un text pe care l-am ales să vorbesc despre el. Este vorba de capitolul 10 de la versetul 46 la 52.

Să ne ridicăm în picioare în timp ce citim, în respect faţă de Cuvânt, deoarece ştim cu toţii că Cuvântul este Dumnezeu, iar faptul că stăm în picioare arată că Îi suntem supuşi. Dacă stăm în picioare când trece drapelul naţional, de ce să nu stăm în picioare şi atunci când se citeşte Cuvântul lui Dumnezeu?

„Au ajuns la Ierihon. Şi pe când ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lângă drum şi cerea de milă.

El a auzit că trece Isus din Nazaret şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”

Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!”

Isus S-a oprit şi a zis: „Chemaţi-l!” Au chemat pe orb şi i-au zis: „Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.”

Orbul şi-a aruncat haina; a sărit şi a venit la Isus.

Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?” „Rabuni”, I-a răspuns orbul, „să capăt vederea.”

Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit.” Îndată orbul şi-a căpătat vederea şi a mers pe drum după Isus.”

Să ne rugăm. Puternicule Duh Sfânt, înviorează acest Cuvânt pentru noi în seara aceasta. Îngăduie să vedem vii aceste imagini şi prin aceasta să avem credinţă în Dumnezeu; să credem că El trăieşte încă şi că este Acelaşi ieri, azi şi în veci, deoarece Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus, Fiul Tău iubit, Mântuitorul nostru. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Subiectul nostru din seara aceasta este: „Dumnezeu ne-a dat un Miel.

Azi dimineaţă am trăit clipe minunate, văzându-L pe Isus cum a intrat în Ierihon. Noi am aflat că acolo era un om mic, pe nume Zacheu, care s-a urcat într-un sicomor şi s-a ascuns acolo, deoarece nu credea că Isus era un Profet. Dar soţia lui, care era o ucenică a lui Isus, se rugase pentru el, iar atunci când Isus a ajuns sub acel copac, S-a oprit, l-a strigat pe nume şi ¡-a zis: „Dă-te jos, căci astăzi voi merge la tine!”

M-am gândit că ar fi bine dacă în seara aceasta vom continua tot cu Isus, deoarece azi dimineaţă L-am rugat să meargă împreună cu noi, pentru că şi noi dorim să mergem împreună cu El. Haideţi deci să-L însoţim mai departe prin Ierihon.

În seara aceasta, scena se deschide în acelaşi loc, iar Isus se află în casa lui Zacheu, unde mănâncă. Este o dimineaţă rece de octombrie, iar vântul coboară din munţi. În Iudea, dimineţile sunt destul de reci în acea perioadă a anului.

În vremea aceea ţara era plină de cerşetori care se aşezau la colţurile străzilor ca să  cerşească. În ţările acelea, străzile sunt şi acum pline de cerşetori. Da, în India, în Africa şi în multe alte ţări, sunt o mulţime de ologi, şchiopi, orbi şi neputincioşi care cerşesc.

Uneori, oamenii care nu pot să-şi câştige traiul, cerşesc şi rabdă foame.

În India, am mers pe stradă cu nişte bani pe care mi-¡ dăruiseră şi pe care ¡-am schimbat din dolari în rupii. Am început să-¡ dau acelor oameni şi n-am mai putut să ies de acolo decât înconjurat de poliţie. Atât de mare a fost înghesuiala în jurul meu. Am văzut o femeie sărmană care zăcea acolo murind de foame, iar un copilaş care răbdase foame multă vreme, ajunsese de ¡ se desfăcea carnea de pe oase şi se vedea cum este legat craniul de coloana vertebrală. Am văzut mame care îţi întindeau copilaşul lor în speranţa că îl vei lua şi astfel nu va muri de foame. Dar dacă îl iei pe unul, ce faci cu celălalt şi cu celălalt şi cu celălalt?

Ceea ce aruncăm noi la gunoi aproape că ar ajunge să-¡ hrănească pe toţi acei oameni sărmani. Da, abia atunci când vezi restul lumii care este muritoare de foame, îţi dai seama cât de bogaţi suntem noi.

Şi în această zi, când se deschide scena noastră, peste tot sunt numai cerşetori. Noi aflăm că de obicei cerşetorii din Ierihon se aşezau la poarta orientată spre nord, către Ierusalim. Ierusalimul era un oraş mare, celebru datorită Templului său, un oraş strălucitor în care se mutau toţi bogătaşii, aşa că toţi cei care veneau acolo, negustorii şi toţi ceilalţi, erau oameni bogaţi. În schimb, Ierihonul era un oraş mai sărăcăcios.

Fiecare cerşetor avea locul lui în care stătea şi îşi cerşea pâinea, conform unei legi nescrise şi cunoscută de toţi. Ei trebuiau să ajungă acolo dimineaţa devreme când intrau negustorii în cetate, pentru că aceştia ajutau câte un cerşetor pe zi, dându-¡ moneda pe care şi-a pus-o în buzunar înainte de a pleca. Desigur, la vremea aceea Palestina se afla sub stăpânirea Romei şi banii care circulau erau dinarii romani.

Aşadar, negustorul avea o monedă pe care o arunca cerşetorului, ea fiind tot ce dădea în ziua aceea. El nu-şi putea permite să dea fiecărui cerşetor câte o monedă, aşa că desigur, primea moneda cel pe care-l întâlnea primul.

Fiecare îşi avea locul lui în afara porţilor, unde se aşeza încă înainte ca oamenii să înceapă să intre în cetate. Ei preferau să se aşeze la poarta dinspre nord, fiindcă pe acolo intrau turiştii şi negustorii care veneau de la Ierusalim.

În dimineaţa despre care vorbim, soarele se ridicase deja fiindcă era ora nouă, iar la poartă era un cerşetor orb care sosise mai târziu. Avusese o noapte foarte rea. Era orb încă din copilărie şi ajunsese târziu datorită faptului că toată noaptea visase că va vedea din nou. Toată noaptea se zvârcolise în pat şi era convins că vede din nou, dar când s-a trezit a fost foarte dezamăgit să constate că fusese numai un vis, deoarece era la fel de orb ca înainte.

Când a ajuns la locul lui, (aceasta este o mică dramă introductivă), nu a găsit pe nimeni. Se întâmplase ceva ciudat, deoarece deşi nu era mai târziu de nouă şi jumătate sau zece, nu a mai găsit pe nimeni acolo. De obicei fiecare era la locul lui, dar acum plecaseră toţi. El nu ştia ce se întâmplase în oraş, nu ştia nimic despre întâmplarea de care am vorbit azi dimineaţă. Noi ştim că Isus intrase în cetate şi mulţi oameni, printre care şi cerşetorii, se adunaseră să vadă despre ce era vorba.  Dar pentru că ajunsese târziu, cerşetorul nostru nu ştia ce se întâmpla. Parcă îl auzim cum începe să strige diferite nume, dar nu era nimeni. Atunci a început să se întrebe dacă nu cumva fuseseră alungaţi de ofiţerii romani, fiindcă nu auzea nici o voce. Vremea era destul de rece, iar el era îmbrăcat cu nişte zdrenţe ponosite.

Bâjbâind în jur, Bartimeu a găsit un bolovan care căzuse din zid încă din vremea când Dumnezeu cutremurase cetatea în zilele lui Iosua. S-a aşezat pe acel bolovan şi a început să se gândească la visul pe care-l avusese, imaginându-şi cât ar fi de minunat dacă ar putea vedea din nou. Oh, dar nu era posibil fiindcă era orb! Gândindu-se la aceste lucruri, şi-a amintit din nou de copilărie.

Ştiţi, mie îmi place să fac aceasta; îmi place să stau şi să mă gândesc la lucrurile plăcute care au trecut şi la biruinţele pe care mi le-a dat Domnul adesea.

Visând în noaptea aceea că şi-a recăpătat vederea, Bartimeu, căci acesta este numele lui, a început să se gândească cât ar fi de minunat dacă ar putea vedea cu adevărat. Astfel, îşi spunea: „Oh, am fost orb atât de mult timp, încât nici nu ştiu dacă aş mai putea recunoaşte aceste locuri!” Gândul ¡-a zburat la vremea când era doar un băieţel şi se juca pe deal, pe malul Iordanului şi în vale unde cultivau grâu. Să zicem că el locuia sus, pe coasta dealului, iar acum îşi amintea cât de mult îi plăcea să urmărească cum creşteau florile primăvara şi cum culegea buchete mari, după care se aşeza jos şi privea cerul albastru.

Este îngrozitor să fii orb. Când văd un orb, mi se rupe inima de mila lui, dar ştiu că oamenii pot avea parte de o orbire şi mai gravă: de orbirea spirituală. Dumnezeu l-a făcut pe om capabil să Îl vadă, însă unii nu Îl văd.

Odată am fost la grădina zoologică din Cincinnati, împreună cu fetiţa mea. După cum ştiţi, eu iubesc foarte mult natura. La acea grădină zoologică am văzut un vultur pe care îl puseseră într-o cuşcă. Noi am auzit un zgomot şi ne-am dus spre cuşca aceea ca să vedem ce este. Imensa pasăre avea capul plin de sânge şi era înconjurată de pene căzute. Când am văzut-o, mi-am zis: „O, ce privelişte jalnică!”

Cobora, se plimba prin cuşcă, apoi îşi lua din nou zborul şi dând din aripi se lovea cu capul de pereţii cuştii şi lăsa în jur numai pene căzute, în încercarea disperată de a scăpa de acolo. Dar era captiv. Cădea pe podea şi zăcea acolo, în timp ce privea într-o parte şi-n alta. Privea în sus şi vedea cerul albastru pentru care se născuse. Voi ştiţi cu toţii că vulturul este o pasăre a cerului, dar vedeţi, omul cu inteligenţa şi şiretenia lui, l-a prins şi l-a făcut captiv.

Stăteam şi îl priveam, gândindu-mă: „Aş da orice să-l pot cumpăra. Dacă aş reuşi să fac aceasta, ¡-aş reda libertatea, spunându-¡: „Du-te, bătrâne, căci o să-ţi placă!” Şi mie îmi place. Fii liber şi înalţă-te! Locul tău este acolo sus, fiindcă pentru aceasta ai fost născut. Aceasta este cea mai jalnică privelişte pe care am văzut-o vreodată!

Am ridicat-o pe Sara în braţe şi ¡-am zis: „Draga mea, aceasta este una din cele mai rele privelişti pe care le vor vedea ochii tăi vreodată.”

Am stat puţin pe gânduri şi apoi mi-am zis: „O, nu! Eu cunosc o privelişte şi mai rea decât aceasta. Uită-te pe dealul acesta: la bărbaţii cu halba de bere în mână şi la femeile cu pantaloni scurţi şi cu ţigara în mână! Ei s-au născut să fie fii şi fiice de Dumnezeu, dar iată-¡ în cuşca păcatului în care ¡-a închis Satan. Starea lor este jalnică; sunt orbi duhovniceşte; sunt închişi în cuşcă; poate sunt membri la vreo biserică, poate cântă în vreun cor, dar cu toate acestea sunt închişi în cuşca păcatului.

Bartimeu se gândea la vremea când era doar un băieţel şi şi-a amintit cum îl chema acasă frumoasa lui mamă evreică. Aproape că-¡ auzea glasul, al cărui ecou răsuna printre dealuri. El se ducea în fugă spre casă, iar ea îl aştepta cu braţele larg deschise şi îl săruta plină de iubire. Apoi şi-a amintit cum privea ochii frumoşi ai mamei sale şi mâinile ei harnice. Îl legăna până adormea, spunându-¡ poveşti şi istorioare despre poporul lor şi despre puternicii proroci ai lui Dumnezeu, care fuseseră printre ei. O, cât de mult îi plăcea s-o asculte!

Este deplorabil că mamele de astăzi îşi lasă copiii să vadă murdăriile de la Hollywood, în loc să procedeze ca mama lui Bartimeu, şi să le spună istorioare din Biblie.

Dar ea era o mamă evreică adevărată şi făcea ceea ce era corect. Astfel, îi povestea cum l-a trimis Dumnezeu pe puternicul Moise în vremea când copiii lui Israel erau robi în Egipt. Dumnezeu îi făgăduise părintelui Avraam că îi va elibera, iar mai târziu S-a arătat unui proroc crescut printre ei, lui Moise. Da, Dumnezeu a venit sub forma unui Stâlp de Foc şi l-a trimis în Egipt ca să-I scoată poporul afară din robie prin semne mari şi minuni.

Apoi, când au mers prin pustie nu au avut nici pâine şi nici altceva de mâncare, dar cu toate acestea îşi continuau călătoria supuşi, de aceea Dumnezeu le-a trimis pâine din cer.

Parcă îl aud pe micuţul Bartimeu spunând: „Stai puţin, mămico! Cred că Dumnezeu ¡-a pus la treabă pe toţi îngerii Săi. El are în cer cuptoare mari, iar îngerii lucrează tot timpul ca să pregătească pâinea.”

„Nu, dragul meu. Eşti prea mic ca să înţelegi, dar vezi tu, IaHVeH nu are nevoie de aşa ceva. El nu are nevoie de cuptoare deoarece este Creatorul. El spune doar un Cuvânt, şi totul se întâmplă întocmai.”

Atunci ce vom spune despre Isus, când Îl vedem făcând acelaşi lucru? Trebuie să fie ceva cu El. Trebuie să aibă vreo legătură cu IaHVeH. Unii oameni de astăzi încearcă să facă din El doar un proroc, un Om obişnuit, un filozof sau un bun învăţător, dar adevărul este că El a fost chiar Dumnezeu descoperit într-un trup de carne asemenea nouă.

Ea ¡-a vorbit despre lunga călătorie prin pustia care era chiar dincolo de Iordan, şi despre primăvara în care au trecut Iordanul. În aprilie se topeau zăpezile în munţii Iudeii, iar apele coborau din munţi şi umflau Iordanul. Se părea că IaHVeH nu era o Căpetenie prea pricepută, dacă Şi-a condus poporul să treacă prin apă chiar în momentul când era mai mare decât de obicei. Cum ar fi putut să construiască un pod? Probabil că micuţul Bartimeu a întrebat-o pe mama sa:

„Mami, cum a fost posibil ca El să facă aceasta?”

„Dragul meu, ţine minte că IaHVeH este Creatorul, aşa că El vorbeşte şi ce spune se întâmplă întocmai.”

Lui Dumnezeu Îi place să îngăduie ca lucrurile să se încurce foarte tare, pentru ca apoi să Se poată descoperi ca Dumnezeu.

Probabil că în timpul verii, Iordanul se poate trece destul de uşor prin vadul pe unde trec iscoadele. Dar Dumnezeu a lăsat să se umfle toate văile cu apă şi apoi a venit cu marea Sa putere şi a făcut un drum uscat prin mijlocul apei. Pietrele pe care le ridicase Iosua erau acolo, ca aducere aminte a grijii pe care a avut-o IaHVeH pentru poporul Său.

O altă istorioară care îi plăcea foarte mult era aceea despre sunamită. Bartimeu şi-a adus aminte cum îi povestea mama sa despre ea şi despre marele proroc Elisei, cât de bună fusese cu el deşi nu era o femeie evreică.

Ea credea că Elisei era un proroc al lui Dumnezeu, de aceea, într-o zi ¡-a spus soţului ei: „Haide să-¡ facem o odăiţă în casa noastră şi să fim atenţi cu el, fiindcă este un om mare.”

Văzând bunătatea lor, Elisei ¡-a zis slujitorului său, Ghehazi: „Spune-i: „Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată tulburarea aceasta, noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?” (2Împăraţi 4.13). Dar femeia a răspuns: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.”

Ghehazi a spus însă: „Ea este stearpă şi nu are nici un urmaş.”

Probabil Elisei a avut o vedenie, fiindcă a zis: „Du-te şi spune-¡: „Aşa vorbeşte Domnul!” fiindcă va avea un fiu.”

Şi într-adevăr, peste nouă luni, femeia a avut un fiu.

………………………………………………………………………………………… Timpul a trecut şi într-o zi, fiul era cu tatăl lui la strângerea recoltei de pe câmp şi probabil a făcut o insolaţie, fiindcă a început să strige: „Capul meu! Capul meu!”

Atunci tatăl l-a trimis repede acasă la mama sa, care cum l-a văzut, l-a luat în braţe, a început să-l legene şi ¡-a dat toate leacurile pe care le cunoştea, dar cu toate acestea, băieţelul se simţea tot mai rău şi în cele din urmă a murit.

Dar mama lui nu s-a dat bătută. Tatăl băiatului şi toţi vecinii s-au adunat acolo plângând şi jelindu-se, dar ea şi-a păstrat credinţa în cuvintele prorocului.

El era un proroc evreu, pe când ea era dintre neamuri. Totuşi, femeia ¡-a spus slujitorului ei: „Pregăteşte o măgăriţă şi nu te opri, ci du-mă la peştera unde locuieşte prorocul, pe muntele Carmel.”

Văzând-o că vrea să plece, soţul ei a zis:

„Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat, aşa că nu îl vei găsi acolo,” dar femeia ¡-a răspuns: „Fii pe pace!”

„Atunci du-te,” ¡-a zis el.

Elisei şi Ghehazi erau afară din peşteră şi au văzut-o venind, iar Elisei a zis: „Iată pe sunamita aceea. Ea este supărată, dar Dumnezeu nu mi-a descoperit cauza mâhnirii ei.”

Ştiţi, Dumnezeu nu spune totul prorocilor Săi, ci doar ceea ce vrea El să ştie.

Privind-o, Elisei ¡-a zis lui Ghehazi: „Acum, aleargă, dar, înaintea ei şi spune-i: „Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine?” Partea aceasta îmi place.  Ghehazi a ieşit în întâmpinarea femeii şi a întrebat-o: „Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine?”

Şi ea a răspuns: „Totul este bine…” Vedeţi? Copilul ei era mort, bărbatul ei se jelea de durere, iar ochii ei erau înecaţi în lacrimi, dar cu toate acestea a spus: „Totul este bine.” Ea venise la omul lui Dumnezeu care putuse s-o binecuvânteze cu ani în urmă, astfel încât avusese un copil, deoarece era convinsă că Dumnezeu avea să-¡ spună de ce ¡ l-a luat. Ea se gândea la fel ca Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat; binecuvântat să fie Numele Domnului.” (Iov 1.21). Dar dorea să ştie de ce.

Când a ajuns în faţa lui Elisei s-a prăbuşit la picioarele lui, dar Ghehazi a ridicat-o deoarece nu se cuvenea să facă aceasta. Apoi ea le-a povestit tot necazul ei. Când a auzit ce s-a întâmplat, Elisei s-a dus şi a înviat copilaşul aşezându-se peste el.

Observaţi credinţa acestei mame care şi-a aşezat copilul mort pe patul în care dormea omul lui Dumnezeu.

Acum aş vrea să vă clarific concepţia lui Pavel, în felul cum văd eu lucrurile.

Voi ştiţi că Pavel punea peste cei bolnavi şi neputincioşi, basmale şi şorţuri. Eu nu cred că el ar fi făcut ceva în contradicţie cu Biblia, ci s-a bazat pe un Cuvânt din Ea.

Vă amintiţi primul lucru pe care ¡ l-a spus Elisei lui Ghehazi? „Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână şi pleacă… Să pui toiagul meu pe faţa copilului.” (2Împăraţi 4.29). Vedeţi? El ştia că tot ce atinge este binecuvântat.

Amintiţi-vă că Pavel nu se ruga peste batiste, ci ei le luau de pe trupul lui.

Era vorba de credinţa oamenilor. Vedeţi? Elisei a zis: „Să pui toiagul meu pe faţa copilului. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate; şi dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi.”

Dar femeia nu-şi pusese credinţa în toiag, ci în profet, de aceea ¡-a spus: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi.” (v. 30). Astfel, Elisei n-a avut de ales şi a trebuit să meargă cu ea. Apoi s-a aşezat peste trupul micuţului, iar acesta a strănutat de şapte ori, după care s-a reîntors la viaţă.

Ce minunată era această istorioară pentru Bartimeu! Îi plăcea foarte mult, deoarece în ea era vorba de învierea unui copilaş mort. Era una din istorisirile lui favorite.

„O,” spunea preotul, „dar aceasta s-a întâmplat în vremurile de demult! În zilele acelea, Israel avea bărbaţi puternici, iar prin ţară umblau profeţi legitimaţi de Dumnezeu. Dar astăzi, IaHVeH nu mai are nevoie de profeţi. El ne-a dat Legea, iar noi am zidit o biserică, un templu, deoarece aceasta este tot ce ne trebuie.”

Da, astăzi oamenii gândesc în mod asemănător, dar IaHVeH a rămas acelaşi. El nu-Şi poate schimba căile, deoarece este Dumnezeu, dar ei credeau că nu le trebuie nimic în plus faţă de ceea ce aveau.

Visând în mijlocul zilei, cu ochii lui orbi îndreptaţi spre căldura soarelui, Bartimeu a auzit deodată zgomotul făcut de copitele unui măgar care venea pe drumul pietruit, de la Ierusalim. A ascultat cu atenţie şi şi-a dat seama că în faţa măgăruşului alerga cineva încălţat cu sandale. Astfel, a ştiut că cel care se apropia era un om bogat, pentru că mergea călare şi avea un servitor care îi conducea măgarul.

S-a ridicat pentru că trebuia să primească nişte bani ca să poată trăi. Şi-a pus pe el haina zdrenţuită, a alergat în drum şi a zis: „Daţi-mi ceva de pomană, fiindcă am ajuns târziu azi-dimineaţă. Fiţi bun şi daţi-mi ceva de pomană, pentru că sunt orb.”

Dar a auzit o voce aspră care ¡-a zis: „Cară-te de aici, cerşetorule! Eu sunt slujitorul lui IaHVeH, sunt preot, şi vin de la Ierusalim trimis de sobor să împiedic adunarea de rugăciune pentru bolnavi care urmează să aibă loc astăzi în Ierihon. Trebuie să mă întâlnesc cu preoţii de aici şi să avem grijă să nu se întâmple ceva, deoarece a apărut în ţară un proroc mincinos. Am auzit că în dimineaţa aceasta este în Ierihon, de aceea am venit aici. Dă-te din calea mea!” Preot! „În ordine, slugă! Treci mai departe!” şi astfel măgăruşul a mers mai departe.

Bâjbâind până când şi-a găsit bolovanul din nou, cerşetorul s-a aşezat pe el şi şi-a reluat gândurile:

„Nu de foarte mult timp,” îşi zicea el, „pe dealul pe care am fost eu, treceau umăr lângă umăr marele proroc Ilie şi cu Elisei, în drum spre Iordan, care avea să se deschidă din nou, deoarece pe partea cealaltă a malului aştepta un car de foc cu cai de foc, care veniseră să-l ia Acasă pe bătrânul profet Ilie. Tânărul Elisei trebuia să-l urmărească cu atenţie şi să nu-şi ia ochii de la acest profet, deoarece dorea ca slujba acestuia să continue în viaţa lui.

Mi-l imaginez pe Bartimeu spunând: „Dacă aş fi trăit în zilele acelea, aş fi alergat la acei profeţi, aş fi căzut cu faţa la pământ şi aş fi zis: „O, omule al lui Dumnezeu, roagă-te pentru mine şi IaHVeH îmi va da vederea înapoi.”

Dar preotul spunea: „Nu mai există aşa ceva! Noi nu avem aşa ceva! IaHVeH nu mai vindecă prin putere Lui. Astăzi avem medici şi medicamente care fac acest lucru, de aceea nu mai avem nevoie de vindecarea divină. IaHVeH nu mai vindecă. Acest lucru s-a întâmplat în vremurile de demult. Noi ţinem Legea, iar dacă ne îmbolnăvim şi murim, mergem în cer. Aceasta este tot şi nu ne mai trebuie altceva.”

Gândindu-se, el şi-a amintit ceva. Era la nici cinci sute de iarzi (aproximativ patru sute cincizeci de metri) depărtare de locul unde îşi aşezase Israel tabăra, după ce traversase pustia, şi aştepta să pornească spre Ierihon. Poate bolovanul pe care stătea el, era unul dintre bolovanii smulşi de IaHVeH din zidul cetăţii.

„Gândeşte-te numai!” şi-a zis el. „Nu demult, marele izbăvitor Iosua, puternicul slujitor al lui Dumnezeu, a traversat râul primăvara şi şi-a aşezat corturile chiar în faţa duşmanului. Iosua studia planul de atac asupra Ierihonului şi se gândea cât de puternice erau zidurile lui. Zidul era atât de gros încât puteau merge pe el mai multe care de luptă unul lângă altul. Şi cum stătea şi privea zidurile, a apărut un Om cu sabia scoasă. Iosua şi-a scos şi el sabia şi a pornit în întâmpinarea lui, strigând: „Eşti de partea noastră sau eşti unul dintre duşmani?”, la care Omul acela ¡-a răspuns: „Nu, Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului!”

Atunci puternicul Iosua şi-a aruncat sabia la pământ, şi-a scos încălţămintea şi s-a aruncat la picioarele Lui.

Orbul Bartimeu se gândea: „La nici cinci sute de iarzi de locul acesta, a stat Căpetenia oştirii Domnului şi Iosua s-a plecat la picioarele Lui. O, dacă aş fi trăit atunci şi aş fi fost orb, aş fi rugat-o pe Căpetenia oştirii să-mi redea vederea şi El m-ar fi vindecat!”

Iată de ce dăm şi noi greş în seara aceasta: fiindcă încercăm să aşezăm toată slava lui Hristos înapoi, în altă epocă, deşi Biblia spune că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Acum El este în clădirea aceasta, şi eu sunt la fel de sigur de aceasta, cum sunt sigur că a umblat prin Galilea sau Ierusalim.

Marea Căpetenie ieşea din casa lui Zacheu şi oamenii Îl aşteptau afară.

După câteva minute, Bartimeu a auzit zarva unor voci amestecate. Unii spuneau: „Osana Prorocului ce vine în Numele Domnului. Binecuvântat este Prorocul din Galilea, slujitorul lui IaHVeH!”, în timp ce alţii spuneau: „Afară cu acest individ! Nu vrem asemenea oameni în cetate!”

În timp ce mergea pe drum, unii dintre ei aruncau cu fructe stricate în El.

Bartimeu nu mai auzise niciodată aşa ceva, de aceea se întreba: „Oare ce se întâmplă? Ce este gălăgia aceasta? Ce se petrece aici?”

După o vreme a auzit glasul preotului care venise să convingă soborul să împiedice adunarea. El spunea: „Mi-au spus că înviezi morţi. Avem un cimitir plin acolo pe deal. Să te vedem cum înviezi câţiva în faţa noastră!”

Dar, voi ştiţi, El Se îndrepta spre Ierusalim, unde urma să fie crucificat. Toate păcatele lumii apăsau asupra Lui şi Se ducea la Ierusalim ca să fie adus Jertfă, iar ei Îl batjocoreau şi râdeau de El.

Da, unii Îl binecuvântau, iar alţii îşi băteau joc, aşa cum se întâmplă de altfel în fiecare adunare în care este prezent El. Unii sunt de partea Lui, iar alţii împotrivă. Dar se părea că aceasta nu-L interesa deloc, deoarece avea privirea aţintită spre sfârşitul lucrării. Aceasta Îl făcea să păşească hotărât spre Ierusalim. Doisprezece bărbaţi Îl păzeau încercând să ţină mulţimea departe de El, fiindcă unii voiau să-L atingă, în timp ce alţii îşi băteau joc de El şi voiau să-L împingă.

Mulţimea alerga pe lângă bătrânul orb, personajul nostru din seara aceasta, care la un moment dat a căzut fiind împins de ei.

Haideţi să zicem că trecea pe acolo o tânără doamnă, poate o soră a Rebecii din povestirea noastră de azi-dimineaţă, o creştină. Ea a văzut cum îl împingeau pe bătrânul orb şi cum se purtau urât cu el, dar pentru că era creştină, ea avea o inimă bună.

Întotdeauna se întâmplă aşa. Aceasta aduce respect pentru bătrâni şi nevoiaşi. Aşa cum am spus, bătrânul nostru fusese trântit la pământ, iar ea s-a oprit să-l ridice.

Probabil că el ¡-a zis: „După voce, îmi dau seama că eşti o femeie tânără.”

„Da, aşa este,” a răspuns ea. „Te rog să te ridici, bunicule. Cred că te-au lovit, nu-¡ aşa?”

„Ce este cu zarva şi învălmăşeala aceasta? Ce se întâmplă?” a întrebat-o el.

„Vai, n-ai înţeles că este în cetate Isus din Nazaret, Fiul lui David? Trece pe aici Prorocul din Galilea. Vrei să spui că nu ştii?”

„N-am auzit niciodată de El,” a răspuns orbul mirat.

„Păi, atunci dă-mi voie să-ţi spun ce s-a întâmplat azi-dimineaţă,” a continuat femeia. „Îl cunoşti pe cârciumarul Zacheu?” „Da.”

„El a avut întotdeauna o fire critică. Soţia lui este o credincioasă, dar el nu credea. Ei, şi azi-dimineaţă, Zacheu s-a urcat într-un pom ca să-L vadă pe Isus când vine. Noi ştim cu toţii că El este Profetul aşteptat. Când a ajuns în dreptul copacului, Isus S-a oprit, a privit în sus şi l-a strigat pe Zacheu pe nume, deşi nu avea de unde să-l cunoască, deoarece nu mai fusese niciodată în Ierihon.”

Bătrânul cerşetor s-a luminat la faţă şi a zis:

„Înseamnă că acum se împlineşte Deuteronom 18.15: „Domnul Dumnezeul nostru va ridica un proroc ca Moise.” El trebuie să fie, dar unde se află acum?”

„La vreo nouăzeci de metri în josul străzii.”

Gândindu-se că a trecut de el, orbul a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine! Ai milă de mine, Fiul lui David! Îndură-Te de mine, când treci pe aici!”

Normal, El n-ar fi avut cum să-L audă din cauza gălăgiei din jurul Lui, fiindcă unii Îl lăudau, alţii Îl binecuvântau, iar alţii Îl înjurau, ceea ce făcea imposibil de auzit glasul bătrânului orb.

Dar El era Cuvântul, de aceea aude întotdeauna când un suflet strigă spre El. Biblia spune că atunci când femeia cu scurgerea de sânge s-a atins de haina Lui, sângerarea ei s-a oprit pe loc.

Gândiţi-vă că atunci când L-a strigat acel cerşetor orb, bătrân şi neînsemnat, El mergea să fie Jertfa pentru păcate, purtând asupra Sa păcatele şi necazurile oamenilor, şi cu toate acestea, chemarea unui singur suflet omenesc L-a făcut să Se oprească şi să asculte.

El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, de aceea o singură chemare din această seară Îl va face să Se descopere la fel ca atunci. El rămâne întotdeauna Acelaşi.

Îmi amintesc că într-o seară mă întorceam de la Dallas, Texas. Aceasta s-a întâmplat acum câţiva ani. Avionul făcuse escală la Memphis şi compania de transport aerian m-a dus la celebrul hotel Peabody. Mi-au spus că îmi vor telefona la timp pentru a prinde limuzina care mă va duce înapoi la aeroport.

Am dormit bine, iar dimineaţa când m-am trezit, m-am dus la poştă să pun câteva scrisori. Cum mergeam pe drum, deodată am simţit că Ceva îmi spune: „Opreşte-te şi du-te înapoi!”

Voi ştiţi cum îşi imaginează oamenii unele lucruri, aşa că m-am gândit că desigur este o părere a mea.

Am mers deci mai departe, dar acel Ceva mi-a zis din nou: „Opreşte-te şi du-te  înapoi!”

Ajunsesem la un colţ, unde este un mare magazin irlandez, şi am început să mă uit la nişte ustensile pentru pescuit care erau expuse într-o vitrină. Probabil am stat puţin cam mult, ceea ce a făcut ca vânzătorul să-şi închipuie că vreau să fur vreuna dintre ele, aşa că m-am întors şi am plecat.

Am pornit înapoi şi deodată mi-am dat seama că merg din ce în ce mai repede. Am trecut pe lângă hotel şi m-am îndreptat spre râu, în jos. Nu ştiu, dar cred că aş putea găsi şi astăzi locul acela. La un moment dat m-am gândit: „Se face târziu, dar Ceva…”

Credeţi că oamenii pot fi călăuziţi de Dumnezeu?

Se făcea târziu şi ştiam că trebuia să mă grăbesc, dar Ceva îmi spunea tot timpul: „Du-te înainte! Du-te înainte!”

Aproape că era prea târziu să mă întorc ca să prind avionul, dar m-am gândit: „Ei bine, trebuie să urmez această călăuzire.”

În timp ce mergeam pe stradă, fredonam un cântec pe care îl cântaţi şi voi, penticostalii:

Erau adunaţi în camera de sus,

Toţi se rugau în Numele Lui

Şi botezaţi cu Duhul Sfânt

Când a venit puterea pentru slujbă.

Aţi auzit acest cântec vreodată? Se numeşte: „Sunt bucuros că sunt unul dintre ei.”

Astfel, repetam într-una acele cuvinte şi ziceam:

Vino, frate, caută binecuvântarea

Care îţi va curăţa inima de păcat.

Mergând în josul străzii am văzut o bătrână care semăna cu mătuşa Jemima, sprijinită de gardul unei căsuţe văruite. Era legată la cap cu o cămaşă bărbătească.

M-am oprit din cântat şi am mers mai departe. Nu ştiam unde merg, dar îmi continuam drumul, pentru că El îmi spunea: „Du-te înainte! Du-te înainte!” Când am ajuns destul de aproape de ea, am văzut că zâmbea. Am privit-o, apoi am întors capul şi am trecut mai departe.

Atunci femeia mi-a zis: „Bună dimineaţa, parson.” În sud, „parson” înseamnă „păstor, predicator.”

„Bună dimineaţa, mătuşă,” ¡-am răspuns eu.

Am privit-o din nou, întrebându-mă: „De unde ştie că sunt predicator?”, fiindcă nu aveam cu mine nici Biblia şi nici o altă carte.

„Ştiam că vei veni,” a continuat ea.

„Mi se pare destul de ciudat.”

Atunci ea m-a întrebat: „Ai citit vreodată despre femeia sunamită din Biblie?”

„Desigur, doamnă.”

„Ştii că ea era stearpă şi nu putea avea copii.”

„Da, doamnă, îmi amintesc istorioara.”

„Şi ea a făgăduit Domnului că, fără îndoială, va creşte acel copil pentru El.” Apoi femeia a adăugat: „Ştii, o astfel de femeie am fost şi eu. Soţul meu şi cu mine nu am putut să avem copii, aşa că I-am promis Domnului că dacă ne va da un copilaş, îl vom creşte pentru El. Şi mi-a dat. L-am crescut cât am putut de bine, ca să slujească Domnului, dar ştii, el a ajuns într-un anturaj stricat şi s-a îmbolnăvit. Doctorul a făcut tot ce a fost posibil ca să-l salveze, dar este imposibil deoarece are o boală venerică, sifilis. Este atât de grav, încât zace fără cunoştinţă, acolo înăuntru, iar acum două zile a fost aici un medic care, după ce l-a văzut, a spus că nu se va mai ridica niciodată, că este gata. Oh, nu pot să stau şi să mă uit cum moare copilul meu de o asemenea moarte, de aceea m-am rugat toată noaptea şi am spus: „Doamne, Tu mi l-ai dat, dar vreau să-l aud spunând că este mântuit, să ştiu că îl voi întâlni din nou.” M-am rugat şi iarăşi m-am rugat, exact cum a făcut şi femeia sunamită, iar când m-am culcat am avut un vis în care Îi spuneam Domnului: „Tu mi-ai dat copilaşul aşa cum ¡ l-ai dat şi femeii sunamite, dar unde este prorocul Tău?”

Şi Domnul mi-a răspuns: „Iată-l că vine!”

Atunci am privit şi am văzut că pe drum venea un bărbat îmbrăcat cu un costum gri şi cu pălărie pe cap.”

Şi femeia a adăugat: „Aceasta s-a întâmplat cam pe la ora patru dimineaţa, iar de când am avut acest vis, stau aici şi aştept.”

Vedeţi? El este şi astăzi Acelaşi Dumnezeu şi răspunde în ambele părţi.

Atunci ¡-am spus femeii: „Numele meu este Branham şi sunt un predicator care mă rog pentru bolnavi. Ai auzit vreodată de slujba mea?”

„Nu, parson Branham, n-am auzit niciodată de tine. N-ai vrea să intri?”

Vechiul gărduleţ şi poarta erau ca cele din Arkansas. Am împins poarta şi am intrat.

Fraţilor, eu am fost în palatele a trei sau patru regi: la regele Angliei, la regele Gustav al Suediei, şi am fost în multe alte locuri unde m-am rugat pentru diferiţi oameni. Am fost în casele cele mai strălucitoare din Hollywood, dar nicăieri nu m-am simţit mai binevenit ca în căsuţa aceea. Era veche şi simplă, cu numai două camere: bucătăria în spate şi dormitorul cu un pat vechi. Pe pereţi nu erau nici un fel de afişe, ci doar o tăbliţă pe care scria: „Dumnezeu să binecuvânteze căminul nostru.”

În pat zăcea un tânăr negru, de vreo optsprezece ani, înalt şi puternic, care părea sănătos. Ţinea pătura cu ambele mâini şi gemea.

„Ce este cu el?” am întrebat-o pe femeie.

„Crede că este pierdut pe marea întunecoasă, într-o barcă, şi nu poate găsi calea de întoarcere. Este în starea aceasta de două sau trei zile, dar nu pot să-l las să moară aşa. N-ai vrea să te rogi pentru el?”

„Ba da, doamnă.”

Apoi am început să-¡ vorbesc despre vindecare, dar pe ea n-o interesa aceasta, ci dorea să-l audă spunând că este mântuit. Aceasta era tot ce o interesa: mântuirea lui.

S-a dus la el, l-a aşezat cu capul pe pernă, iar după aceea a zis: „Dumnezeu să te binecuvânteze, copilaşul mamei.”

Stăteam acolo şi priveam, gândindu-mă: „Da, aşa este. Nu contează câtă ruşine a adus asupra familiei, nu contează cât s-a rătăcit, nu contează în ce necazuri s-a băgat, el este copilaşul mamei.”

Apoi mi-am zis: „Biblia spune că o mamă poate să-şi uite copilaşul, dar Domnul nu poate să-Şi uite poporul.”

O, câtă dragoste!

„Numele voastre sunt săpate în palmele Mele.”

După ce l-a sărutat, am îngenuncheat lângă pat. Eu m-am aşezat la picioarele lui şi mi-am întins mâinile peste ele. Erau fierbinţi şi umede.

Atunci ¡-am zis femeii: „Mătuşico, n-ai vrea să te rogi mai întâi tu?”

Prieteni, când am auzit-o am ştiut că ea mai vorbise cu El şi înainte. O, ce rugăciune a înălţat către Dumnezeu!

Când a încheiat, m-a întrebat: „Vrei să te rogi şi tu?”

„Da, doamnă,” am răspuns eu.

Apoi am început: „Tată ceresc, am întârziat o oră de la plecarea avionului. Tu mi-ai spus să vin încoace fără să mă opresc. Nu ştiu dacă ai vrut să ajung aici sau în altă parte, dar m-am oprit aici, şi pentru că m-ai trimis, mă rog pentru acest băiat…”

În clipa aceea, tânărul a spus: „O, mămico!”

„Ce vrea copilaşul mamei?” l-a întrebat ea.

„Se face lumină în cameră,” a spus el, iar după vreo cinci minute s-a ridicat din pat.

Am ieşit în grabă şi am plecat gândindu-mă: „Nu pot decât să iau un taxi şi să aştept până mâine sau când voi avea un alt avion.” Dar chiar când am intrat pe poartă, două ore mai târziu, am auzit următorul anunţ: „Ultima chemare pentru zborul cu nr. 67, spre Louisville, Kentucky.”

Cum era posibil? Puterea lui Dumnezeu. Rugăciunea şi credinţa unei negrese sărace şi neînsemnate, a oprit avionul şi l-a ţinut acolo. Da, El este Acelaşi Dumnezeu care a putut să Se oprească şi să Se întoarcă spre cerşetorul orb de lângă zidul Ierihonului. El este Acelaşi Dumnezeu ieri, azi şi în veci. Credinţa face acest lucru, iar El vrea ca noi să credem.

Vreo doi ani mai târziu, mă întorceam cu trenul de la Phoenix. Voi ştiţi cât sunt de scumpe sandviciurile în tren. De obicei, eu cobor într-o gară şi îmi cumpăr o pungă plină cu hamburger, ca să-mi ajungă până la destinaţie. În tren îţi iau şaptezeci şi cinci de cenţi pentru un sandvici pe care îl taie atât de subţire încât parcă are o singură felie şi nu două. Sunt teribili. Eu am coborât în Mamphis. Cine a trecut cu trenul pe acolo ştie cât de mult stă în gara aceea. Am coborât şi am alergat spre un chioşc cu hamburgere.

Atunci am auzit pe cineva care a zis:

„Bună ziua, parson Branham.”

Am privit în jur şi am văzut un tânăr cu şapcă roşie. M-am dat puţin înapoi şi ¡-am răspuns:

„Bună ziua, băiete.”

„Nu mă cunoşti, aşa-¡?” a întrebat el.

„Nu, nu cred că te cunosc,” am răspuns eu.

„Tu ai venit odată acasă la mine. Mama mea stătea afară, iar tu ai mângâiat-o pe umăr, pe haina udă.”

„Doar nu vrei să spui că tu eşti băiatul ei.”

„Ba da, eu sunt, şi nu numai că am fost vindecat, dar de atunci sunt şi mântuit.”

O, ce har uimitor!  Acelaşi Dumnezeu pe care a putut să-L oprească cerşetorul orb, a oprit un avion în urma rugăciunii şi a credinţei unei femei neînsemnate, de culoare. Vedeţi? Ea a crezut.

Isus S-a oprit pentru acel cerşetor orb. M-aş bucura să pot vorbi în câteva seri despre acest subiect: „Atunci Isus S-a oprit!” El a zis: „Aduceţi-l aici!” Amin.

Mai demult, când studiam Istoria bisericii, am citit o povestire despre orbul Bartimeu. Probabil este o legendă, dar spunea că el a crezut dintotdeauna în vindecare. Nu conta ce spuneau preoţii, el credea.

În acea povestioară se spunea că el era căsătorit şi avea o fetiţă de vreo şaisprezece ani, pe care n-o văzuse niciodată din cauză că era orb.

Voi ştiţi că atunci când cineva cerşeşte trebuie să aibă ceva diferit de ceilalţi cerşetori, pentru că altfel nu poate atrage atenţia oamenilor.

 În India, ei ucid câte o cobră şi fac tot ce pot ca să atragă atenţia. Am văzut cum unii luau o maimuţă şi o puneau să bată cu băţul într-o minge, pe stradă, ca să atragă atenţia şi atunci oamenii le dădeau bani.

 Legenda aceea spunea că Bartimeu avea două turturele pe care le punea să facă tumbe şi să-¡ distreze pe trecători, iar aceştia îi dădeau bani.

Într-o noapte, soţia lui s-a îmbolnăvit foarte tare. Au chemat repede medicul, iar acesta ¡-a spus: „Bartimeu, nu pot să fac nimic. Nu am cum să-¡ îndepărtez febra.”

Bâjbâind pe lângă perete, el a ieşit afară şi a spus: „IaHVeH, eu Te iubesc şi cred în Tine. Nu am nimic să-Ţi dau, fiindcă am numai două turturele cu ajutorul cărora îmi câştig pâinea, fiindcă sunt orb. Dacă vei îngădui ca scumpa mea soţie să se facă bine, ca să mă ajute să-mi cresc copilul, Îţi promit că mâine Îţi voi aduce o jertfă mare: turturelele mele.”

Se spune că soţia lui s-a însănătoşit, iar el a luat turturelele şi le-a adus ca jertfă Domnului.

După un timp s-a îmbolnăvit şi fiica lui, ajungând în pragul morţii. Atunci el a ieşit din nou să se roage şi a zis: „IaHVeH, nu mi-a mai rămas nimic altceva decât mielul.” În zilele acelea, orbii erau conduşi de miei, aşa cum sunt conduşi astăzi de câini. Ei erau dresaţi să-¡ conducă pe orbi.

„O,” spunea el, „chiar dacă nu mi-am văzut niciodată fiica, mă bucur foarte mult atunci când o mângâi pe păr… mă iubeşte şi eu de asemenea o iubesc. IaHVeH, dacă o vei lăsa să trăiască, Îţi voi aduce mielul ca jertfă.”

Fiica lui s-a vindecat, iar el a pornit spre templu cu mielul.

Preotul a ieşit în balcon şi când l-a văzut, ¡-a zis: „Unde mergi aşa dimineaţă, orbule?”

„Mă duc la templu ca să aduc acest miel jertfă,” a răspuns Bartimeu.

„Vai, orbule Bartimeu, nu poţi face aceasta! Îţi dau eu bani ca să mergi la turmă şi să-ţi cumperi de acolo un miel pe care să-l aduci apoi ca jertfă.”

Dar Bartimeu a răspuns: „Nu se poate, pentru că I-am promis lui Dumnezeu mielul acesta şi nu pe altul.”

„Bine, dar nu poţi jertfi mielul acesta pentru că el ţine loc ochilor tăi, orbule Bartimeu.”

„Dacă îmi voi respecta făgăduinţă făcută lui IaHVeH, El îmi va da un alt miel.”

Şi aşa s-a şi întâmplat. În acea dimineaţă rece de octombrie, Bartimeu a primit un Miel. Şi Mielul acela a zis: „Aduceţi-l aici!” după care Şi-a pus mâinile peste ochii lui. Vedeţi? Mielul pe care ¡ l-a dat Dumnezeu, ¡-a deschis ochii.

Prieteni, noi am putea spune foarte multe despre El, cum Se apropia de răstignire, dar vom vorbi despre aceasta ceva mai târziu.

Ştiţi voi că acelaşi Miel vi Se dă şi vouă în seara aceasta? Acelaşi Miel este acum aici, pentru că Dumnezeu vi L-a dat vouă. El nu are altul şi nici nu va mai avea vreodată, deoarece El este Mielul pe care ni L-a dat Dumnezeu. Credeţi lucrul acesta?

M-am uitat la ceas şi văd că este deja zece fără douăzeci. Intenţionam să termin la nouă ca să putem pleca la nouă şi jumătate, dar am uitat.

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment. Vreau ca toţi ochii să se închidă şi fiecare cap să fie plecat. Fiţi respectuoşi cu adevărat pentru un moment.

Cerşetorul acela a strigat: „O, Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” El nu a stat liniştit, ci a atras atenţia.

Nu credeţi că şi strigătul nostru din seara aceasta Îl va face să lucreze? Atunci s-a întâmplat aceasta, aşa că de ce nu s-ar întâmpla din nou?

Cu capetele şi cu inimile plecate, aş vrea să strigaţi spre El: „Isuse…” Să nu-L numiţi Fiul lui David, deoarece pentru voi, El nu este Fiul lui David, ci este Domnul.

Spuneţi: „Doamne Isuse, ai milă de mine. Deschide ochii mei orbiţi, deoarece l-am auzit pe predicator spunând că ai făgăduit că Te vei descoperi seminţei lui Avraam din zilele din urmă, în acelaşi fel în care Te-ai descoperit lui Avraam şi seminţei lui din vechime. Tu ai făgăduit aceasta pentru că eşti Cuvântul.”

În ultimele seri am observat lucruri ciudate. Ştiu că El a spus în Ioan 14.12 că „cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…”

Femeia cu scurgerea de sânge s-a atins de El, iar Domnul a ştiut imediat care era necazul ei. Deoarece ea a crezut că El o poate ajuta, Domnul ¡-a spus: „Credinţa ta te-a mântuit.” La fel s-a întâmplat şi cu orbul Bartimeu şi cu omul din copac, despre care am vorbit azi dimineaţă, şi ale cărui păcate au fost iertate.

O, Mielule, deschide-mi ochii orbiţi ca să-mi dau seama că eşti aici. Tu ai spus: „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). Deschide-mi ochii orbiţi şi îndură-Te de mine, o, Mielule al lui Dumnezeu.”

Ne aflăm înaintea unui mare serviciu de vindecare, de aceea, dacă mai aveţi vreo îndoială, n-aţi vrea să-L rugaţi să vă ia solzii de pe ochi, ca să puteţi vedea totul clar?

În aceste câteva seri, am încercat din toată inima să vă fac să înţelegeţi că El dă acum ultimul semn pentru biserica dintre neamuri, şi aceasta, înainte de a Se întoarce spre evrei. Mireasa dintre neamuri va fi chemată în curând Acasă.

(Vorbire în limbi cu tălmăcire). Amin.

Dacă am înţeles bine, Duhul Sfânt v-a vorbit în timp ce vă rugaţi, iar apoi a dat tălmăcirea, transmiţându-vă o invitaţie din partea lui Dumnezeu. Câţi dintre cei care sunt aici, ar vrea ca Mielul pe care ni L-a dat Dumnezeu să le deschidă ochii, astfel încât să poată vedea că El este aici? Aţi vrea să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Doamne, deschide-mi ochii orbiţi. Ia-mi Tu vălul de pe inimă ca să pot înţelege.”?

Cum Se face El cunoscut? Cum Îl vom cunoaşte? După natura Lui, după lucrările Lui. El a zis: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele.” (Ioan 15.5). Mlădiţele poartă roada, nu viţa, dar viţa este aceea care transmite puterea sa mlădiţelor. Dacă dintr-o viţă creşte o mlădiţă, aceasta va da struguri; iar dacă din viţa aceea mai iese o mlădiţă, şi ea va purta tot struguri. Prima biserică ieşită din Viţă, a fost biserica apostolică, iar ea a posedat toate darurile. Dacă din Viţă va mai ieşi vreodată o altă mlădiţă, atunci se va scrie o altă carte a Faptelor Apostolilor. Aceasta s-a întâmplat în zilele apostolilor, iar epoca apostolică nu s-a încheiat niciodată.

Petru a spus în ziua cincizecimii: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39).

Epoca apostolică va continua cât timp Domnul Dumnezeu cheamă: „Căci făgăduinţa aceasta (făgăduinţa pe care o aveau şi ei), este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

Doamne, deschide-ne ochii şi îngăduie-ne să vedem Mielul pe care ni L-ai dat. Tu ai făgăduit că în zilele din urmă Te vei descoperi aşa cum ai făcut în Sodoma, de aceea Te rugăm, Doamne, să îngădui ca Fiul omului să fie descoperit din nou astăzi. Noi suntem supuşii Tăi, mlădiţele Tale, şi ştim că nu merităm nimic. Dacă ne-am limita la acest gând, nu s-ar alege nimic de noi, Doamne, dar noi privim în sus şi vedem că Dumnezeu ne-a dat un Miel, aşa că nu ne mai vede pe noi, ci vede Mielul nostru. Noi ştim că acest Miel nu a făcut nimic rău şi că prin El, noi am primit deja ceea ce am cerut.

Doamne, lasă Cuvântul lui Dumnezeu să Se descopere în mijlocul nostru, în seara aceasta, şi să dea credinţă tuturor celor prezenţi aici, asemenea lui Bartimeu, femeii cu scurgerea de sânge, asemenea lui Simon Petru, lui Zacheu, etc. Da, pune Tu credinţa în inimile tuturor celor care sunt în nevoi. Descoperă-Te, Doamne, în trup omenesc. Îngăduie ca Cuvântul Tău să devină viu printre noi, în seara aceasta, ca să vedem şi să ştim că Tu eşti Dumnezeu. Îngăduie, Doamne, ca fiecare ochi adormit şi orbit să fie deschis către înţelegere, iar când va începe acest mare serviciu de vindecare, îngăduie să fie vindecaţi toţi. Îngăduie acestor copilaşi, oamenilor în cârje, celor cu bastoane albe şi tuturor celorlalţi, care au alte preocupări şi necazuri, să poată pleca de aici aşa cum a plecat şi orbul Bartimeu, care şi-a recăpătat vederea. Îngăduie aceasta, Tată, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Ne-am rugat, dar acum trebuie să staţi liniştiţi şi să credeţi. Drama aceasta mică sau cum vreţi s-o numiţi, ori este adevărul, ori nu este adevărul, dar Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Cum Îl veţi recunoaşte?

Cum ar fi dacă ar veni aici un om cu haină lungă, cu barba şi cu părul aşa cum I le pictează artiştii, cu urmele de la cuie în mâini şi cu sângele curgând pe faţă?

Acela nu ar fi Isus. Sigur că nu, pentru că El stă la dreapta măririi.  Când va veni El, fiecare genunchi se va pleca înaintea Lui şi fiecare limbă Îl va mărturisi.

Atunci cum Îl veţi recunoaşte? Orice făţarnic s-ar putea travesti în felul acela şi s-ar preface că este El. Sigur că da.

Totuşi, cum Îl veţi recunoaşte? Când veţi vedea natura Lui, Cuvântul Lui descoperit, făcând ceea ce a făcut dintotdeauna, veţi şti că este El. Este adevărat?

El a spus: „Lucrările pe care le fac Eu…”

Credeţi în El! Veniţi! Nu vă lăsaţi mintea să dormiteze, cum se spune. Nu faceţi aceasta!  Nu veniţi la Dumnezeu „cum o fi”, ci haideţi înţelept. Puneţi înaintea voastră Cuvântul Său şi spuneţi: „Doamne, ai făcut o făgăduinţă, iar eu Te-am rugat să-mi deschizi ochii. Îngăduie ca în seara aceasta, credinţa mea să-L oprească pe Domnul Isus. Îngăduie ca El să Se întoarcă spre mine şi să-mi spună ceea ce ¡-a spus femeii cu scurgerea de sânge, cu mulţi ani în urmă: „Credinţa ta te-a vindecat!”

Din câte observ, în toată sala nu este nici o persoană cunoscută. Toţi îmi sunteţi străini. Uneori, voi credeţi că numai oamenii din faţă primesc ceea ce cer, dar nu este adevărat. Nu contează unde vă aflaţi, voi trebuie să credeţi, pentru că El ştie cine sunteţi şi ce cereţi.

Acum, dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, credinţa voastră Îl poate opri, aşa cum L-a oprit şi Bartimeu. Nu este nevoie să fiţi cerşetori, nu este nevoie să strigaţi cum striga el, deoarece nu strigătele lui L-au oprit pe Isus, fiindcă nu putea să-l audă din cauza mulţimii. Ceea ce L-a oprit, a fost credinţa.

„Credinţa ta…” El nu a spus: „Strigătele tale te-au mântuit,” ci: „Credinţa ta te-a mântuit.” Domnul să fie binecuvântat.

Mă întreb dacă predicatorul de acolo, fratele mai în vârstă care a predicat timp de şaizeci şi cinci de ani, ar vrea să-mi facă o favoare. Vrei, domnule? Pune-ţi mâna peste femeia care stă lângă tine şi boala de inimă o va părăsi. În ordine. Aceasta este. Crezi, soră? Foarte bine, aceasta este totul.

Ce a atins ea? Eu n-am văzut-o niciodată, dar s-a întâmplat. „Dacă vei crede…” Credeţi acum?

Acest lucru Îl legitimează sau nu? Aveţi ochii deschişi? Atunci uitaţi-vă la El.

Da, este minunat! El este puternicul Biruitor. Nu există nimic să-L poată opri, nici un crez, nici o denominaţiune, nici un om de ştiinţă.. El este Dumnezeu. Amin. Acesta este motivul pentru care provoc pe fiecare dintre voi să creadă că El este aici.

Câţi dintre voi au văzut vreodată în ziar fotografia Îngerului Domnului, pe care o au la Washington? În clipa aceasta El este chiar aici, pe platformă.  Ştiu că este aici. Să nu credeţi cumva că sunt fanatic, pentru că nu sunt. Departe de mine acest lucru. Eu vă spun adevărul biblic, de aceea credeţi-L şi apoi veţi vedea ce se va întâmpla.

El este din nou aici. Doamna de culoare care stă acolo, în capăt, şi priveşte în jur, doreşte ceva de la Dumnezeu. Ea este predicatoare şi Îl roagă pe Dumnezeu s-o ajute în slujba ei. Este adevărat, doamnă? Ridică mâna dacă este adevărat. Eu nu am văzut-o niciodată pe femeia aceasta, îmi este complet străină ca şi femeia de culoare de aici, din Tennessee.

Acolo este un bărbat de culoare care se uită la tine, fiindcă este încântat de acest lucru. Domnule, crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Crezi? Femeia aceea te-a atins aşa cum au făcut-o şi ei, spunând: „Îndrăzneşte!” O, nu eu te chem, ci El este Cel care o face. Dacă crezi aceasta din toată inima, diabetul zaharat de care suferi, te va părăsi. Crezi? Amin. Bine. Poţi să ai ce ai cerut. Amin. Lăudaţi-L pe Dumnezeu pentru aceasta. Aceasta este.

Ce a atins el? Nu pe mine m-a atins, ci pe El.

Aici stă un tânăr alb care se uită la mine şi are în inimă o dorinţă puternică. Eu nu te cunosc, dar tu cauţi botezul cu Duhul Sfânt, este adevărat? Crezi, tinere? Dacă crezi, poţi să-L primeşti. Bine, crede şi-L vei avea.

Acolo în spate este o tânără care suferă din pricina braţului stâng, pe care l-a rupt. Ea are acolo un nodul, iar la mâna dreaptă are o nevroză şi reumatism, dar nu le va mai avea. Doamnă Council, crezi din toată inima? Crezi că Domnul Isus Hristos te poate vindeca? Eşti vindecată în Numele Lui.

N-am mai văzut-o niciodată pe femeia aceasta şi nici n-am auzit ceva despre ea în viaţa mea. IaHVeH ştie că acesta este adevărul. Amin.

Acolo este o doamnă de culoare care are mai multe complicaţii. În primul rând, tu ai probleme cu ochii. Nu pentru că porţi ochelari, fiindcă oricum starea ochilor tăi este din ce în ce mai rea. Ai artrită. Dacă este adevărat, fă un semn cu mâna. De asemenea, ai nişte dureri în piept. Este adevărat? Fă semn cu mâna. Ai şi o boală de stomac. Totuşi, dacă crezi El te va vindeca. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună cine eşti? Edna Gerald. Crezi din toată inima ta? Atunci vindecarea îţi aparţine. Amin.

Credeţi că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? (Amin).

Dar femeia care stă aici, în capătul rândului al doilea şi se uită la mine? Ea are probleme cu picioarele. Crezi că Dumnezeu poate să te vindece? Dacă da, ridică mâna. Eu nu o cunosc pe această femeie, nu am văzut-o niciodată.

Dar doamna de lângă ea? Uita-te aici, soră. Crezi din toată inima că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Tu ai o nevroză care te supără. Dacă este adevărat, fă un semn cu mâna. Acum poţi fi vindecată.

Doamna de lângă ea, crezi şi tu din inimă? Şi tu ai o suferinţă. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este necazul tău? Boală de rinichi. Dacă este adevărat, fă un semn cu mâna.

Tu, doamna de lângă ea, crezi? Suferi de o boală de nervi şi din pricina ochilor. Dacă este adevărat, fă un semn cu mâna.

Doamna de lângă ea, crede? Crezi, soră? Deasupra ta este o umbră. Tu ai o boală de stomac, cancer la stomac. Crezi că Dumnezeu te-a vindecat? Amin.

Crezi? Pot ochii tăi să se deschidă şi să crezi că El este Fiul lui Dumnezeu? Dacă da, ridică-te în picioare, primeşte-L pe El şi crede din toată inima că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Spune şi tu: „O Isuse, ai milă de mine!”

Nu trece pe lângă mine, bun Mântuitor,

Ascultă-mi strigătul smerit,

Când chemi pe alţii, Nu trece pe lângă mine.

Tu eşti Izvorul bucuriilor mele,

Îmi eşti mai scump decât viaţa.

Pe cine am pe pământ afară de Tine?

Sau în cer, altul decât Tu?

Ce s-a întâmplat? Credinţa ta L-a adus în faţă, aşa cum a făcut şi credinţa cerşetorului orb. Amin. Crezi? O, nici nu avem nevoie de un rând de rugăciune! Câţi dintre voi cred că sunt vindecaţi, oriunde v-aţi afla? Ridicaţi mâna. Lăudaţi-L! Amin. Sunteţi vindecaţi.

Isus Hristos este în mijlocul nostru, Acelaşi care a trecut prin Ierihon, care l-a strigat pe Zacheu şi care l-a cunoscut pe Bartimeu. Acelaşi Domn Isus Hristos, sub forma Duhului Sfânt, este în seara aceasta aici, făcând aceleaşi lucruri şi dovedind că este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Nu vă lăsaţi înecaţi de crezuri, de teologie sau de discursuri reci! Voi vă aflaţi în prezenţa lui Isus Hristos care Se descoperă în mijlocul nostru. Amin. Eu cred aceasta din toată inima. Amin. Primiţi deci, vindecarea şi spuneţi: „Slăvit să fie Domnul, o primesc.”

Atunci haideţi să-L lăudăm cântând: „Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc…” Voi Îl iubiţi?

Căci El m-a iubit întâi… Voi Îl iubiţi?

Eu Îl iubesc… Închinaţi-vă! Închinaţi-vă Lui, acum când este aici.

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi

Şi mi-a adus mântuirea… (Şi vindecarea este o parte din mântuirea voastră. Unde a câştigat-o El? Pe Calvar, pe lemnul Calvarului, pentru fiecare din voi).

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc (Spuneţi-o din toată inima şi închinaţi-vă Lui).

Căci El m-a iubit întâi,

Şi mi-a adus mântuirea

Pe lemnul Calvarului.

Nu-¡ aşa că-L iubiţi? Daţi mâna cu cineva şi spuneţi: „Slăvit să fie Domnul!”

Dacă vă iubiţi unul pe altul, Îl iubiţi pe El. Întoarceţi-vă, daţi mâna cu cineva şi spuneţi: „Slăvit să fie Domnul! Slăvit să fie Domnul! Ne bucurăm că suntem aici, frate, în prezenţa Domnului Isus.” Amin. Amin. Minunat.

Pavel a spus: „Dacă cânt, cânt în Domnul.” (1Corinteni 14.15).

Haideţi să ne închinăm din nou în Duhul; haideţi să cântăm în Duhul.

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi,

Şi mi-a adus mântuirea

Pe lemnul Calvarului.

O, nu-¡ aşa că-L iubiţi? Nu este El minunat? Cântaţi:

Minunat, minunat este Isus

Sfetnic, Domn al păcii,

Dumnezeu Atotputernic.

El m-a mântuit,

M-a scăpat de păcat şi de ruşine.

Răscumpărătorul meu este minunat,

Slavă Numelui Său!

Ce s-ar putea întâmpla chiar acum în prezenţa lui Dumnezeu?

Odată eram pierdut, dar El m-a găsit,

Şi m-a scăpat de osândă.

Isus ne dă libertatea şi mântuirea,

El m-a mântuit.

M-a scăpat de păcat şi de ruşine,

Răscumpărătorul meu este minunat.

Slavă Numelui Său.

Nu se întâmplă ceva cu voi? Nu simţiţi cum vă curăţă pe dinăuntru? Ce sentiment plăcut îmi dă această părtăşie! Nu aş da-o pentru nimic, nici chiar pentru toate grămezile de bani care există! Luaţi-mi tot, dar lăsaţi-mi-L pe Isus! Da, domnilor. Lăsaţi-mi părtăşia cu El!

O, ce minunat este să fii călător pe acest drum, să te sprijini pe braţul Său veşnic şi să ştii că El este aici.

Dragoste la prima vedere.  Ceva din noi strigă la fel ca atunci când iei capacul de pe o fântână arteziană, iar apa ţâşneşte în sus şi cu cât curge mai multă, cu atât este mai rece şi mai proaspătă. Amin. El este minunat, nu-¡ aşa? Eu Îl iubesc, voi nu?

Nu-¡ aşa că vă iubiţi unul pe celălalt?

Acum, toţi metodiştii să dea mâna cu penticostalii şi cu baptiştii. Fiţi prietenoşi cu adevărat. Dacă nu puteţi face aceasta, înseamnă că nu-L iubiţi. Aşa este. Pentru că El v-a iubit, Îl iubiţi şi voi. El v-a lăsat cu căile voastre proprii, aşa cum ¡-a lăsat şi pe ei. Atunci haideţi să ne înţelegem. O, nu este El minunat? Credem aceasta din toată inima.

Haideţi să cântăm din nou acest minunat şi vechi imn al bisericii: „Eu Îl iubesc.”

Nu mă satur să spun aceasta, pentru că El m-a iubit întâi. El m-a iubit aşa sărac cum am fost, aşa orb cum eram, pentru că iubeam păcatul. Dar El m-a iubit pe mine, fiul unui beţiv ratat care dormea prin şanţuri. Da, El S-a oprit lângă mine, prin harul Său. Eu n-am avut nici o legătură cu aceasta, dar El m-a ales. Desigur. Cum s-ar putea altfel? Cum ar putea fi posibil ca neghina să devină grâu? Este nevoie de puterea lui Dumnezeu. Amin.

Eu Îl iubesc. Acum mă simt atât de bine, fiindcă mă simt aproape de El!

Ştiu că El este aici, pentru că a promis aceasta. El este aici, în mijlocul nostru.

O, cât Îl iubesc! Este minunat. Gândul că nu mai trebuie să bâjbâim ne face să ne simţim bine. El este aici şi Se identifică prin Cuvânt, aşa cum a făcut-o dintotdeauna. Aceasta face ca El să fie aici. Nu vreun crez, nu vreun mit, ci Dumnezeu însuşi este aici.

Cui I s-a descoperit El? Nu Sodomei, ci lui Avraam, iar acum Se descoperă seminţei lui Avraam de după El, ceea ce dovedeşte că noi suntem sămânţa Lui. Amin.

O, acum mă simt foarte bine!

Eu Îl iubesc (Ce ploaie de binecuvântări!).

Eu Îl iubesc,

Căci El… (Gândiţi-vă că El v-a iubit înainte să-L iubiţi voi).

Doamne Isuse, Tatăl nostru, dă vindecarea Ta tuturor acestor oameni, deoarece Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Te rog, Doamne, s-o faci spre slava Ta. Amin.

…lemnul Calvarului.

Să ne plecăm capetele în linişte. Voi ştiţi că suntem doar nişte copii. Da, suntem copiii lui Dumnezeu. Aţi văzut vreodată un copil care se joacă lângă tatăl său? El este foarte liniştit pentru că ştie că tatăl veghează asupra lui. Vedeţi?

Haideţi să fredonăm. (Fratele Branham începe să fredoneze: „Eu Îl iubesc.”).

Îl văd stând aici: marele Stâlp de Foc. El a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.” El este Logosul care a fost cu Moise în pustie, Stâlpul de Foc. Apoi a murit pe Calvar şi a înviat din nou, iar atunci când Saul se afla pe drumul Damascului, acelaşi Stâlp de Foc l-a trântit la pământ. Înspăimântat, Pavel a întrebat: „Cine eşti Tu, Doamne?” iar Domnul ¡-a răspuns: „Eu sunt Isus.”

El a venit de la Dumnezeu şi S-a dus la Dumnezeu; El S-a descoperit înaintea noastră prin dovezi ştiinţifice, prin dovada bisericii şi prin toate celelalte lucruri, aducând la suprafaţă acelaşi lucru: Cuvântul Său.

(Fratele Branham fredonează: „Eu Îl iubesc.”).

N-ar fi acum momentul potrivit ca El să vină, să privească în jur, să ne vadă pe toţi vindecaţi şi schimbaţi şi să ne ducă la El? Odată o va face.

(Fratele Branham fredonează: „Eu Îl iubesc.).

Acum încet, cu capetele plecate. (Fratele Branham continuă să fredoneze: „Eu Îl iubesc.”).

Nu uitaţi serviciul de mâine dimineaţă. Dacă nu sunteţi de aici şi nu aveţi o biserică, să ştiţi că păstorii aceştia cumsecade cred aceeaşi Evanghelie ca şi noi, pentru că altfel nu m-ar fi chemat aici.  Deci, veţi fi bineveniţi în bisericile lor. Mâine va fi un serviciu frumos.

Mergeţi şi odihniţi-vă, iar mâine întoarceţi-vă din nou la serviciul de vindecare ce va avea loc după-amiază.

(Fratele Branham fredonează: „Eu Îl iubesc.”).

Bine. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.

– Amin –