1

DUMNEZEU ÎȘI DESĂVÂRȘEȘTE BISERICA

Îţi mulţumesc, frate Smith. Bună seara, prieteni. Este un mare privilegiu să mă aflu din nou aici, în seara aceasta, mai ales ţinând cont de gheţuşul de afară.

Ştiu că nu aţi venit aici doar ca să vă vedeţi, ci pentru că Îl iubiţi pe Domnul Isus, este adevărat?

 Noi am venit doar de la o distanţă de câteva case şi am făcut 25 de minute din cauza alunecuşului de afară. Dar am văzut că se arunca deja ceva aşa că, la plecare nu va mai fi atât de greu.

Aseară, în timp ce stăteam şi-l ascultam pe fratele care cânta, mi-am zis: „O, aş vrea atât de mult să cânte cântarea care-mi place!” şi tocmai atunci s-a spus: „Următoarea cântare va fi: „Jos din slava Sa”, ceea ce m-a mişcat profund, pentru că această cântare a fost scrisă de prietenul meu Booth Clibborn.

O, dacă aţi cunoaşte motivul pentru care a scris-o!

Într-o noapte era într-un lan de porumb, fără nici un ban în buzunar, cu coatele goale, cu genunchii pantalonilor rupţi şi cu cartoane în pantofi, aşa că a îngenuncheat şi Dumnezeu i-a dat inspiraţia să scrie acel cântec.

Mie îmi plac toate aceste imnuri, dar acesta este unul din preferatele mele: „Jos din slavă”. Cred că mulţi dintre voi îl cunosc pe Einar Ekberg, nu-i aşa? Poate cântăreţii suedezi care au cântat pentru noi în California au auzit de el.

Ceea ce contează pentru mine este să pot exprima dumnezeirea Domnului Isus Hristos într-un timp în care ei încearcă să facă din El un filozof, un învăţător sau un proroc oarecare.

Păi, El a fost mai mult decât atât! Dacă ar fi fost doar un filozof, un învăţător sau chiar doar un proroc, noi nu am fi fost salvaţi, ci am fi rămas în păcat. Astfel, El a fost Dumnezeu sau a fost cel mai mare înşelător care a existat vreodată. Aşa este. El a fost Dumnezeu arătat în trup pentru a îndepărta păcatul.

Biblia spune că „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine”; era chiar dumnezeirea învelită în cortul pe care L-a creat pentru Sine şi anume în Fiul Său – trupul, Isus Hristos.

Iahveh Dumnezeu S-a descoperit prin Fiul Său Hristos Isus. O, ce poveste şi cât de adevărată este ea!

Nu demult am stat de vorbă cu un frate păstor, iar acesta mi-a spus:

„Vom participa la toate adunările afară de cea de mâine seară, din pricina fraţilor care locuiesc în afara oraşului.”

„Spune-le oamenilor să stea la locul lor de datorie, căci acolo este locul lor chiar şi mâine seară.” Fiecare trebuie să stea la locul lui de datorie. Nu aveţi o biserică la care să mergeţi? Veniţi la noi, căci vom fi bucuroşi să vă avem printre noi, dar dacă aveţi o biserică, datoria voastră este acolo; dacă nu s-a hotărât cumva să participaţi cu toţii la întâlnirea aceasta.

Eu îmi întind mâinile cam mult pentru că sunt puţin evreu. Evreu? Desigur.

Odată, cineva m-a întrebat:

„Frate Bran-ham, eşti ceva rudă cu părintele Abra-ham?”

„A fost părintele meu”, am răspuns.

Păi, nu-i aşa? Noi suntem morţi în Hristos, luaţi din sămânţa lui Avraam şi conform făgăduinţei suntem moştenitori. Deci, dacă el nu este părintele meu, nu ştiu ce altceva poate fi. Nu uitaţi: noi suntem morţi în Hristos, luaţi din sămânţa lui Avraam şi conform făgăduinţei suntem moştenitori.

Cred că mâine vom avea un interviu la postul de televiziune, iar imediat după aceea vom fi în tabernacol pentru serviciu. Dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară am vrea să mergem mai departe cu mesajul şi vom continua toată săptămâna.

Acum să vedem câţi dintre voi se grăbesc să plece acasă? Voi fi cu ochii la ceas, ca să puteţi pleca la timp. Adevărul este că nu prea am ocazia să vorbesc prea mult într-o predică şi nici în serviciul de vindecare, deoarece acestea sunt două ungeri diferite.

Cred că n-ar fi nici o problemă dacă aş predica toată noaptea; a doua zi aş fi în ordine, dar când vine o vedenie divină, aceasta scoate din mine mai mult decât două ore  bune de predicare. Este ceva ce nu pot explica. Mi s-au pus foarte multe întrebări cu privire la lucrul acesta, însă nu ştiu ce se întâmplă.

Totuşi, dacă oamenii ar citi Biblia, ar vedea că atunci când acea femeie s-a atins de haina Învăţătorului, El a spus: „…am simţit că a ieşit o putere din Mine.” (Marcu 8.46). Aţi văzut? Desigur, eu nu sunt Învăţătorul, dar dacă Viaţa care era în El este în voi, va avea acelaşi efect.

Odinioară, El s-a uitat spre Ierusalim şi a plâns pentru el, iar dacă Duhul Sfânt este în voi, veţi face la fel: veţi plânge pentru cei pierduţi şi păcătoşi. De ce? Pentru că Duhul Sfânt din om face acelaşi lucru.

Deci, în seara aceasta Îl lăudăm pe Dumnezeu ştiind că Duhul Sfânt este în noi.

Aseară am vorbit despre desăvârşire; despre faptul că Dumnezeu Îşi desăvârşeşte Biserica prin Domnul Isus Hristos şi am arătat că, fiind morţi în Hristos noi suntem moştenitori prin făgăduinţă. Astfel, noi nu suntem desăvârşiţi prin noi înşine; nici prin sfinţenia noastră.

Odată, cineva m-a întrebat: „Frate Branham, crezi în sfinţenie?”

„Da, domnule”, am răspuns eu. „Fără ea, nici un om nu poate să-L vadă pe Dumnezeu.” Dar nu sfinţenia mea face aceasta, pentru că eu nu am nici una, ci cred în sfinţenia Lui; este ceva ce a făcut El deja, iar eu îmi odihnesc nădejdea pe aceasta. Nu pe meritele mele pentru că nu am nici unul, ci mă odihnesc pe meritele Lui, având asigurarea că mă iubeşte şi că Îl iubesc. Astfel, totul devine o poveste de dragoste.

Întregul creştinism este înfăşurat într-o mare poveste de dragoste, credeţi aceasta? Dragostea este cel mai desăvârşit lucru din Biblie, iar Ioan a spus că „Dumnezeu este dragoste” şi că „cei ce iubesc sunt din Dumnezeu”. La rândul său, Pavel a spus: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti; chiar dacă aş cunoaşte toate tainele lui Dumnezeu; chiar dacă aş avea credinţă să mut munţii din loc; chiar dacă mi-aş jertfi trupul şi mi-aş împărţi averea săracilor, dacă nu am dragoste nu sunt nimic.” (1 Corinteni 13.1-2).

Domnul Isus a spus: „Mulţi vor veni în ziua aceea şi vor zice: „Doamne, Doamne! Nu am scos noi draci în Numele Tău? Nu am făcut noi lucruri mari în Numele Tău? Nu am prorocit noi în Numele Tău?”   (Matei 7.22).

Uitaţi-vă la toate aceste semne şi lucruri care se fac astăzi, dar Isus a continuat: „Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea.”   (v. 23).

Aşadar, când Dumnezeu ancorează dragostea Sa în inima omului, acolo este Ceva ca o mărturie. Dacă în ziua când voi ajunge înaintea Tronului de Judecată, căci va trebui să stau înaintea Lui, voi fi judecat, iar El Îşi va îndrepta degetul împotriva mea şi-mi va spune: „Pleacă de la Mine!”, apoi mă va trimite în iad, tot Îl voi iubi pentru că El este drept şi am meritat să merg acolo încă de la început. Şi chiar dacă, după ce am lucrat pentru El o sută de ani voi şti că voi fi osândit, tot aş vrea să-L slujesc. Dacă nu ar fi cerul şi nu ar exista nici o răsplată, tot aş vrea să fiu creştin; este o satisfacţie desăvârşită; o pace care întrece orice înţelegere, de aceea nu aş schimba-o cu nimic. Am încercat tot felul de lucruri pentru care am fost destul de mare, dar nu am găsit nimic care să mă umple într-un mod atât de desăvârşit. Nimic nu a putut atinge hotarul până într-o noapte când Isus Hristos a intrat în biata mea inimă irlandeză şi a făcut din mine o făptură nouă.

Dacă o mie de oameni care au murit cu cincizeci de ani în urmă, cu inspiraţia lui Dumnezeu, ar învia în seara aceasta şi mi-ar spune: „Frate Branham, nu te mai încrede în acest lucru, ci caută altceva”, le-aş răspunde: „Lăsaţi-mă să mor crezând în Domnul Isus.”

De ce aceasta? Pentru că în viaţa mea s-a întâmplat ceva. Dacă în seara aceasta m-aş ruga pentru o mie de bolnavi, iar mâine dimineaţă ar muri toţi o mie, mâine seară m-aş ruga din nou pentru cei bolnavi. De ce? Pentru că acestea nu sunt roadele credinţei mele, ci este ceea ce învaţă Cuvântul Său şi este Adevărul. Aşa este. Poate oamenii aceia nu au avut credinţă sau poate a fost ceva greşit cu mine, deoarece  în Dumnezeu nu este nici o greşeală, ci El este întotdeauna numai Adevăr.

Aseară am învăţat cum Dumnezeu S-a făcut trup printre noi. Este ciudat că acel frate a cântat, fără să-l roage cineva, acel cântec care se potriveşte atât de bine cu serviciul din seara aceasta.

Hristos a fost manifestarea lui Dumnezeu şi prin ceea ce a făcut a arătat atitudinea Sa faţă de oameni, faţă de cei păcătoşi. Astfel, când acea femeie a fost prinsă în preacurvie, El a iertat-o, iar pe cei bolnavi i-a vindecat. Acesta era Dumnezeu, exprimându-se faţă de oameni prin Isus Hristos, Fiul Său, în care a locuit.

Isus nu a fost nici dintre neamuri, nici evreu, deoarece Sângele care era în El a fost însuşi Sângele divin, un Sânge creator. Vedeţi? Viaţa este în sânge.

Biblia spune: „Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge. Carnea puteţi s-o mâncaţi, dar sângele (în care este viaţa), să-l vărsaţi pe pământ.” (Deuteronom 12.24; 15.23).

Viaţa se află în sânge; este înfăşurată în celula de sânge care vine de la partea masculină, de la bărbat.

Amintiţi-vă că Levi a plătit zeciuială când se afla încă în coapsele străbunicului său, adică în Avraam. Nu în coapsele Sarei, ci în ale lui Avraam. Viaţa a început acolo chiar dacă era bunicul lui.

De la început Dumnezeu a fost mare, sfânt şi preaînalt şi nici nu om nu se putea apropia de El, chiar dacă a locuit într-un Stâlp de Foc printre copiii lui Israel. Astfel, Biblia spune că în dimineaţa când S-a coborât pe Sinai chiar dacă un animal s-ar fi apropiat de acel munte, trebuia străpuns cu suliţa.

Ce lucru înfricoşător! Şi când s-a auzit Glasul Său, tunetele au început să bubuie şi fulgerele să lumineze cerul, de aceea oamenii i-au spus lui Moise: „Vorbeşte-ne tu însuţi, şi te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu ca să nu murim.”  (Exod 20.19).

Ce atmosferă trebuie să fi fost acolo! Acela era Dumnezeul cel sfânt, şi priviţi! El i-a iubit pe oameni şi dorea să facă o cale pentru ei. Astfel, mai târziu El S-a manifestat în Fiul Său, Isus Hristos, care a venit  prin naşterea dintr-o fecioară preumbrită de Duhul Sfânt.

Dumnezeu însuşi a venit jos într-o celulă de sânge; S-a înfăşurat în sânge. Germenul vieţii lui Dumnezeu însuşi era înfăşurat în această celulă de sânge care l-a dat pe Fiul Isus Hristos. Şi ce s-a întâmplat? Prin acea celulă de sânge, Dumnezeu vă desăvârşeşte şi vă aduce înapoi în părtăşie. Înţelegeţi?

Venind prin acea celulă de sânge  a Domnului Isus, prin acea Viaţă ascunsă a lui Iahveh, noi devenim o parte a acelei Vieţi. Aceasta înseamnă că în omul care a primit Duhul Sfânt se află însăşi divinitatea.

Eu sunt un Branham, prin naştere, ceea ce înseamnă că o parte din domnul şi doamna Branham este în mine. Deci, dacă devii un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu, o parte a divinităţii se află în tine.

Dar să vedeţi cum vă jefuieşte diavolul! El vine şi vă zice: „Bine, dar tu nu poţi face aceasta!” însă Biblia spune că „toate lucrurile sunt posibile pentru cel ce crede.”  indiferent despre ce este vorba. Voi sunteţi o parte a divinităţii, un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu; nu un slujitor, ci un fiu sau o fiică.

Păi, fraţilor, aceasta îi surclasează pe toţi îngerii, arhanghelii şi pe toţi ceilalţi, deoarece ne duce drept în prezenţa Olarului însuşi.  Şi cum suntem aduşi acolo? Prin Sânge. Amin. Atunci intri în divinitate; devii o parte a ei; eşti sudat acolo.

Haideţi să ne gândim cum ne-a adunat Dumnezeu în jurul Său. Pentru aceasta, vom mări această celulă de sânge de milioane de ori.

Dumnezeu S-a înfăşurat în acea celulă de sânge şi a venit să îl răscumpere şi să-l readucă la viaţă pe om. Aleluia! Şi când acea celulă de sânge S-a întins, a fost făcut trupul lui Isus Hristos în care a locuit Iahveh însuşi.

El a făcut aceasta pentru ca prin ruperea acelei celule de sânge, la Calvar, să-i poată aduce pe toţi fiii şi fiicele Sale, la Sine, prin Sângele Domnului Isus Hristos. Astfel, noi am devenit o parte din Dumnezeu. Amin.

Aceasta îl înnebuneşte pe Satan, îl cutremură. Oh, fraţilor, dacă ar şti biserica lui Isus Hristos cine este Ea!

Tu spui: „O, nimic nu este imposibil la Dumnezeu!”, dar El a spus că nimic nu este imposibil nici pentru voi. Amin. „…orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi primit, şi-l veţi avea.”  (Marcu 11.24). Amin. Câtă credinţă v-ar trebui?

Aşa cum am spus şi aseară, problema este că am întâlnit două categorii de oameni: una este fundamentală, iar cealaltă este formată din penticostali. Fundamentalii ştiu unde se află, dar nu au credinţă, în timp ce penticostalii au credinţă, dar nu ştiu nici cine sunt, nici unde se află. Asta-i tot.

Fiţi atenţi! Aceasta este ca şi cum un om ar avea o mulţime de bani la bancă, dar nu ştie să completeze un CEC. Celălalt, ştie să completeze CEC-ul dar nu are nici un ban în bancă.

Fraţilor, dacă i-aş putea avea împreună, ar putea începe Mileniul. Atunci, naţiunea aceasta ar vedea ceva cutremurător, ceva ce nu s-a mai văzut. Dacă aţi avea cunoştinţa fundamentală şi credinţa penticostalilor, peste tot s-ar face numai semne şi minuni. Penticostalii au primit botezul cu Duhul Sfânt, iar Acesta i-a adus în legătură cu Dumnezeu; i-a adus în părtăşie, făcând din ei fii şi fiice de Dumnezeu; oameni născuţi din nou. Dacă le veţi vorbi din Biblie, vă vor crede, dar problema este că au uitat cine sunt. Fraţilor, voi sunteţi născuţi din nou; sunteţi fii şi fiice de Dumnezeu şi aţi fost aduşi în Prezenţa Sa, fiind una cu El.

O, aceasta îl face furios pe diavolul! Lăsaţi ca Biserica lui Dumnezeu să realizeze cine este ea. O, Biserică a Dumnezeului celui viu, tu, care ai gustat din binecuvântările cereşti, uneori stau şi mă întreb dacă Dumnezeu ar putea lua Evanghelia Sa şi să te scuture până realizezi cine eşti şi care sunt drepturile şi privilegiile de care te bucuri.

Satan nu are nici un drept. El este doar un înşelător; a pierdut absolut tot atunci când Isus Hristos a luat locul păcătoşilor şi a murit pentru ei la Calvar. De atunci, Satan nu mai are nici un drept legal. Aleluia! Totul este in mâna Bisericii şi a credincioşilor. Acesta este adevărul. Satan a pierdut; nu mai este decât o sperietoare. Nici moartea, despre care am vorbit aseară, nu mai poate face nimic.

Când albina îşi pierde acul este tot albină, dar fără ac nu mai poate face decât zgomot. Aşa este şi moartea: nu mai are ac pentru credincios; l-a pierdut. Acesta este motivul pentru care poate cânta cât vrea: „Eşti la capătul drumului”, pentru că eu pot privi la Calvar şi să-i arăt o înviere. Aleluia!

Mai demult, am mers împreună cu fiul meu la mormântul mamei lui. Pe atunci era încă un băieţel şi s-a dus să-i pună o floare. Când am ajuns, ne-am scos pălăriile şi am pus un vas cu flori pe mormântul unde zăceau mama şi sora lui. El stătea cu capul plecat şi cu pălăria în mână, iar eu am îngenuncheat. Tocmai răsărea soarele, iar băiatul a început să plângă, aşa că l-am cuprins cu braţele şi i-am zis: „Fiule, acolo jos se afla trupul mamei tale şi al surorii tale, dar ele sunt în slavă şi aşteaptă venirea noastră.”

Apoi am spus: „Mormântule, tu nu le poţi ţine acolo, deoarece departe, în răsărit, pot să-ţi arăt un mormânt gol; un mormânt din care s-a ridicat Cineva care a luat de la Satan tot ce avea. Când ne-au părăsit, ele erau în El, de aceea trebuie să iasă din mormânt aşa cum a ieşit şi El.”

Dumnezeu a făgăduit că „cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Lui nu va trece”, iar nădejdea noastră nu este zidită pe nimic altceva decât pe Sângele lui Isus Hristos şi pe neprihănirea Lui.

Frate, tu trebuie să ai curaj să păşeşti în faţa lui Satan şi să-l scuturi!

De exemplu, dacă aş merge acasă şi aş găsi acolo pe cineva care se distrează, bea şi face ce este rău, i-aş spune:

„Prietene, trebuie să pleci imediat de aici!”

„Păi, asta este o casă pentru oameni şi am şi eu dreptul să stau în ea,” ar răspunde el.

„Ba nu ai nici un drept, pentru că eu sunt proprietarul acestei case; este a mea!”

„Dar am şi eu dreptul să…”

Vedeţi, la fel este cu boala care a intrat într-un trup, cu păcatul sau cu orice altceva.

El poate spune: „Păi, unul bea; altul face asta şi cealaltă, etc.” dar nu are nici un drept legal acolo.

Aceasta înseamnă că eu m-aş putea folosi de dreptul meu legal, să merg la tribunal şi să spun: „Cineva s-a mutat abuziv în casa mea! Nu avea nici un drept să facă aceasta, deoarece eu sunt proprietarul de drept.” Atunci legea ar veni şi l-ar scoate afară, deoarece am un drept scris asupra acelei proprietăţi.

Frate şi soră, în seara aceasta noi avem un drept scris la mântuire şi la vindecarea divină, ceea ce înseamnă că diavolul nu mai are nici un drept asupra noastră. Încredeţi-vă în Dumnezeu şi în Duhul Său şi îl veţi scoate afară. Asta-i tot. Amin. Mă simt foarte bine în seara aceasta.

Acum observaţi. Dumnezeu a promis şi era obligat să poarte de grijă. Astfel, acea celulă de sânge, în care S-a format El, a intrat în pântecele fecioarei; S-a înfăşurat în propria Sa creaţie, aducându-l la suprafaţă pe Fiul Isus Hristos. Apoi, celula de sânge a fost ruptă la Calvar şi Sângele a curs afară din trupul Său astfel ca noi să putem fi aduşi înapoi la El; să avem părtăşie.

Dumnezeu manifestat în Stâlpul de Foc;

Dumnezeu manifestat în Fiul; şi acum:

Dumnezeu manifestat în voi: acelaşi Duh Sfânt care a fost şi în dumnezeire.

De aceea aţi fost botezaţi în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt: ca să arătaţi că Dumnezeu S-a    desfăşurat pe Sine; că a binevoit să-Şi croiască o cale pentru a veni jos.

Dumnezeu  n-a putut intra în păcat, dar Şi-a curăţit calea; l-a iubit atât de mult pe om, încât a dorit să vină jos să aibă părtăşie cu el, iar în seara aceasta, Acelaşi Iahveh Dumnezeu care a vorbit cu Adam şi cu Eva în grădina Eden, trăieşte în fiecare bărbat sau femeie, în toţi cei născuţi din nou, făcând tot posibilul să ne ajute să credem. Aveţi credinţă în El! Păşiţi înainte şi nu vă îndoiţi, pentru că acelaşi Dumnezeu care a fost cu Avraam, este în seara aceasta cu voi. El ni S-a făcut cunoscut descoperindu-Se ca Tată, ca Fiu şi ca Duh Sfânt.

Astfel, Dumnezeu a adus la existenţă o celulă de sânge şi S-a învelit în ea. Apoi, acea celulă a fost ruptă la Calvar şi sângele a fost vărsat pentru ca prin acel sânge să poată fi adusă ispăşirea. Prin acelaşi Legământ, Dumnezeu l-a luat pe fiecare păcătos şi l-a curăţat, aducându-l într-o părtăşie în care El să-i poată vorbi aşa cum a făcut în grădina Eden, înainte ca păcatul să vină pe pământ.

Legătura noastră cu Iahveh a fost restabilită prin Jertfa Fiului Său, Domnul Isus Hristos. El S-a descoperit în acea celulă de sânge, în trupul lui Hristos, apoi, prin jertfa de sânge (care este viaţa), a distrus viaţa păcatului şi a adus Viaţa neprihănirii. Dumnezeu a făcut aceasta prin Fiul Său, Hristos Isus, punând o parte din Viaţa Sa în noi.

Nu a spus Isus că „În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine, şi că Eu sunt în voi.”? (Ioan 14.20).

Aşadar, Biserica Dumnezeului celui viu este Trupul uns al Domnului Isus Hristos, de pe acest pământ, prin care se dă lumii de afară şansa de a primi ceea ce nu-i poate da nimeni: Viaţa veşnică.

Noi avem această asigurare binecuvântată: că Isus ne iubeşte, deoarece duhul nostru poartă mărturia, împreună cu Duhul Său, că suntem fii şi fiice de Dumnezeu. El a făcut acest lucru măreţ pentru noi şi vedem cu toţi roadele. Oh, fraţilor, când văd aceste lucruri mă cutremur!

Oamenii mă întreabă adesea: „Frate Branham, ce este păcatul de neiertat?”

Mama spunea că femeia care a făcut avort a făcut un lucru rău pentru că nu i-a dat micuţului şansa de a trăi. Păi, este groaznic! Eu sunt de acord cu ea.

La noi, în America, se folosesc metodele anticoncepţionale, ceea ce este o ruşine. Asta ar putea să vă „pârlească” puţin, dar priviţi.  Ei râd de oamenii care au cinci, şase sau chiar şapte copii şi spun: „Este o ruşine!” dar mai demult nu era o ruşine.

Dacă o femeie nu poate merge la petreceri şi la alte lucruri de felul acesta, deoarece trebuie să stea acasă să aibă grijă de copil, se consideră privată de drepturile ei. Păi, fraţilor, prin aceasta ea împlineşte doar slujba la care a fost chemată de Dumnezeu!

Americanii practică metodele anticoncepţionale şi dau sute de dolari pe un câine mucos, căruia îi oferă dragoste ca unui copilaş. Este o ruşine! Scuzaţi-mi asprimea, dar acesta este adevărul. Voi ştiţi că aşa este. Îl îmbracă cu o jacheţică apoi îl scot la plimbare pe stradă deşi nu este decât un câine. Totuşi, copii nu vor, ca să nu fie private de ceva drepturi. Dar Dumnezeu a rânduit ca femeia să nască copii. Aşa este. Desigur, acum au nevoie de mai mult timp liber pentru activităţile sociale şi reuniuni.

Problema este că ne-ar trebui nişte mame de modă veche, ca cele pe care le-am avut noi. Sună cam direct, nu-i aşa?

Cineva m-a întrebat odată:

„Frate Billy, eşti cumva din Kentucky?”

„Da”, am răspuns eu.

„Păi, de acolo vin toţi analfabeţii!”

„Aşa este”, am răspuns, „iar eu sunt unul dintre ei.”

Totuşi vreau să vă spun ceva. Voi o puteţi lua ca exemplu pe una dintre acele mame; pe una care nu ştie nimic despre matematică şi despre celelalte lucruri; pe una care nu are numele scris în „Cine este, cine?” aici pe pământ, dar îmi imaginez că îl are scris în „Cine este, cine?” din ceruri. O, numai să îndrăznească fata ei să stea toată noaptea afară şi să vină dimineaţa cu faţa vopsită, cu părul răsucit în afară şi mirosind a băutură! Ştiţi ce ar face acea mamă? Ar lua o scândură de butoi şi i-ar aplica o lecţie de modă veche. Da, da. Dar astăzi vă temeţi să le spuneţi ceva. O, este ruşinos cum au fost lăsate jos barierele!

S-ar putea ca fratele Smith să nu mă mai iubească după ceea ce voi spune acum, însă simt că trebuie s-o fac.

Nu cu mult timp în urmă pentru femeile penticostale era o ruşine să facă aşa ceva, dar metodistele o făceau deja. Păi, ştiţi că, cu puţin timp înainte de a muri, John Smith a ţinut o predică scurtă, de vreo patru ore, încât ei l-au dat jos de pe platformă?

El a spus: „Este o mare ruşine să vezi că fetele metodiste poartă bijuterii pe mâini!” Oare ce ar spune acum dacă le-ar vedea în şort şi în costume de baie, apoi le-ar auzi cântând în cor?

Fraţilor, casa lui Dumnezeu are nevoie de o curăţire, de la podea până la amvon! Exact aşa. Înainte era o ruşine pentru femeie să-şi taie părul, dar acum este bine şi aşa.

Nu demult am fost într-o adunare despre care se spunea că are oameni sfinţi. Predicatorul de acolo a venit la mine şi mi-a spus:  „Aş vrea să ţi-o prezint pe soţia mea.”

„Sigur că da”, i-am răspuns şi am întins mâna.

Soţia lui avea în urechi nişte obiecte lungi care îi atârnau până la umeri, hainele de pe ea nu erau mai largi decât ai cuprinde o puşcă, iar faţa îi era plină de vopsea.

Când am văzut cum arată, am întrebat-o:

„Eşti creştină?”

„Sigur că da, frate Branham,” a răspuns soţul ei, „este o sfântă.”

„Aş zice că mai degrabă arată ca o păgână”, i-am zis, fără să glumesc. „N-aş vrea s-o jignesc, dar cred că are nevoie de o spălare de modă veche, acolo, la Calvar.”

De asta are nevoie biserica de astăzi. Da, domnilor. S-ar putea să se simtă rău, dar nu-i face nici un bine dacă nu se simte rău.

Când eram copil, locuiam într-o colibă şi nu prea aveam ce să mâncăm, deoarece eram zece copii. Îmi amintesc că în fiecare sâmbătă seara trebuia să facem baie în cadă şi să luăm o doză de ulei de castor. Nici astăzi nu pot să-l suport. Când îmi venea rândul să-l iau, mă ţineam de nas şi-i spuneam mamei:  „Mamă, mi se face rău de el; nu pot să-l suport,” dar ea îmi răspundea: „Dragul meu, dacă nu-ţi face rău, nu-ţi ajută la nimic.”

La fel pot spune şi eu în seara aceasta: dacă nu vă face să vă simţiţi cu adevărat rău, nu vă va face nici un bine. Ajută la digestia voastră spirituală, vă face o spălare de modă veche, astfel încât să puteţi avea o bucurie „gastronomică” în una din aceste zile. Amin.

Voi ştiţi că acesta este Adevărul Evangheliei. Ceea ce ne trebuie astăzi, este o trezire bună de modă veche, ca cea din zilele lui Pavel; ni-L trebuie pe Duhul Sfânt înapoi, în biserică, pentru a scutura iadul jos şi pentru a-i spune albului, alb şi negrului, negru.

Avem nevoie de bărbaţi adevăraţi, nu de nişte laşi care fac tot felul de compromisuri; avem nevoie de oameni care să se ridice şi să predice Evanghelia în întregime, în Puterea şi manifestarea Duhului Sfânt, pentru că acesta este lucrul cel mai bun, mai bun decât orice teologie de care se agaţă omul.

Scuzaţi-mă pentru că mă scuip, dar am mâncat o mulţime de struguri noi, care te fac să salivezi mult.

Fraţilor, daţi-mi voie să vă spun ceva. Ceea ce ne trebuie nouă în seara aceasta, este Evanghelia predicată în Puterea şi manifestarea Duhului Sfânt. Amin. De ce? Pentru că aceasta vă va curăţa şi vă va face să vă purtaţi diferit.

În ţinutul meu sunt stejari şi în fiecare primăvară dau frunze noi. Tu nu trebuie să cureţi ce a mai rămas, ce este vechi pe crengi, deoarece noua viaţă care iese la suprafaţă împinge totul jos.

Lăsaţi deci ca viaţa din frunza cea nouă, să-şi poarte singură de grijă, pentru că atunci când apare viaţa nouă, frunza veche va cădea de la sine.

Fraţilor, eu nu sunt un predicator nazarinean şi nu am un băţ de măsurat bisericile nazarinene, pe cele ale sfinţilor pelerini sau ale penticostalilor, ci vă spun doar atât: lăsaţi ca bărbaţii şi femeile să se pună în ordine cu Dumnezeu şi celelalte lucruri vor veni de la sine. Dacă nu se întâmplă nimic, înseamnă că ceva nu este în ordine. Este greu acest lucru, dar vă face bine. Amin. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine.

Acum observaţi versetul 26:

Căci (fiţi atenţi, vă rog), dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcat.”

Ce este păcatul de neiertat? Pavel îl subliniază aici. Mă voi întoarce şi voi relua ce a spus Isus.

„Căci dacă păcătuim cu voia…” Acum trebuie să vedem ce este păcatul şi dacă îl facem cu voia.

Nu demult, am predicat despre păcat într-o biserică metodistă şi am spus: „Fumatul nu este păcat; comiterea adulterului nu este păcat; minţitul, furtul şi toate celelalte nu sunt păcat…” Când a auzit aceasta, o femeie bătrână care stătea acolo mi-a zis: „Predicatorule, atunci ce este păcat?”

Toate acestea sunt atributele păcatului, dar păcatul în sine este unul singur: necredinţa.

Isus a spus în Ioan 3.18: „cine nu crede (în Mine), a şi fost judecat…”  Aceasta nu înseamnă cât de mult ştii… Dacă zic: „Este noapte”, nu mai întrebi: „Păi, cât este de noapte? Atâtica, sau puţin mai mult?”

Sau dacă spun: „Câtă lumină este în cameră?” nu mai întrebi: „Atâta?” Nu, pentru că ori este lumină, ori este noapte; ori eşti credincios, ori eşti necredincios. Şi motivul pentru care fumezi, bei, înjuri şi faci toate aceste lucruri este necredinţa. Eşti un necredincios. Da, roadele tale poartă această mărturie.

Dacă spui: „Am să mă las de fumat”, „Am să mă las de furat”, înseamnă că o faci de la tine şi nu te ajută să fii un om salvat. „Voi merge la biserică şi voi îndrepta lucrurile.” Nici aceasta nu înseamnă încă salvare. Tu trebuie să fii născut din nou, iar neprihănirea vine numai ca  atribut al unei vieţi credincioase.

„Căci dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcat.” (Evrei 10.26). Uitaţi-vă! Adevărul a fost prezentat oamenilor, aşa că, dacă Îl vezi, dar cu bună ştiinţă te depărtezi de El din cauză că biserica ta nu-L acceptă, şi spui: „Ăştia sunt o grămadă de holly-rollers, pentru că aşa spune biserica mea”, ai trecut linia.

Pentru cine păcătuieşte cu voia, după ce a primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcat.” Aţi înţeles?

Acum mă voi întoarce puţin la Isus. Într-o zi, El scotea dracii, iar oamenii spuneau că îi scoate cu Beelzebul şi că este de la diavolul. Atunci s-a întors spre ei şi le-a zis: „ţarnicilor, cum aţi putea spune lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura,” apoi a adăugat: „Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula (sau vorbirea) împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (Matei 12.34,31-32).

Le-a spus aceste cuvinte pentru că ei ziceau că scoate dracii cu ajutorul lui Beelzebul, domnul dracilor. Înţelegeţi acum?

El făcea printre ei lucrarea lui Dumnezeu, prezentând Evanghelia în toate manifestările ei, deoarece Dumnezeu făgăduise prin prorocul Său că va face acest lucru. Fariseii şi învăţăceii credeau şi ei aceasta, dar datorită faptului că nu mai erau populari, nu o puteau accepta.

Nicodim a spus acest lucru în numele întregii grupări, când a vorbit cu Isus: „ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3.2). Vedeţi? După ce au constatat că este Mesia, au început să-L înnegrească. Ca să fie populari şi să-şi păstreze rangul, ei L-au dispreţuit şi L-au scos afară spunând că lucrează cu diavolul. Atunci El le-a răspuns: „Puteţi vorbi astfel despre Fiul omului”, deoarece Legământul nu fusese încă făcut; celula de sânge nu fusese încă ruptă, „dar când va veni Duhul Sfânt şi veţi vorbi şi despre El aşa, nu veţi fi iertaţi nici în lumea aceasta şi nici în cea viitoare.”

Fraţilor, Mesajul a fost propovăduit de-a lungul Statelor Unite… O, dacă aţi respins dragostea, nu vă mai rămâne decât un singur lucru: judecata.

Nu-i de mirare că vă temeţi şi tremuraţi de frica bombelor atomice! Nu-i de mirare că vedem cum această mare civilizaţie se clatină şi cade. Ea a ajuns aici din cauză că a hulit şi a încălcat principiile învăţăturii Domnului Isus Hristos. Şi-au ridicat biserici mari, reci şi formale, în care termometrul spiritual este sub zero grade, iar dacă cineva spune: „Amin” îşi ridică toţi capetele în sus şi privesc în jur. Da, ei ştiu despre Dumnezeu cât ştie un iepure despre papucii de zăpadă. Cu toate acestea pretind că sunt cineva cu diplomă de profesor doctor de două ori licenţiaţi, etc. Dar aceasta nu înseamnă că sunteţi mai aproape de Dumnezeu.

În ce mă priveşte, mai degrabă  prefer un plugar, care abia cunoaşte Abecedarul, dar îmi învaţă copiii despre salvarea adusă de Domnul Isus Hristos, decât pe unul care are doctoratele acestei lumi însă nu ştie nimic despre Dumnezeu.

Ceea ce ne trebuie nouă astăzi este o curăţire a bisericii şi botezul Duhului Sfânt făcut cunoscut oamenilor în Putere şi descoperire. Amin.

Ştiu că aceste cuvinte sunt cam dure pentru un baptist, dar asta este, frate. Exact aşa. Aceasta ne trebuie astăzi. De asta are nevoie şi Biserica Baptistă: de un timp bun de curăţire, de modă veche, a casei.

Voi aveţi un slogan: „Mai mulţi cu un milion decât în anul 1954,” dar ce aţi obţinut prin aceasta? O grămadă de plimbăreţi care vin şi pleacă, dar duc cam acelaşi fel de viaţă.

Nu-i de mirare că s-a ridicat comunismul în Rusia. Nu-i de mirare că i-au scos afară şi au ales comunismul. De ce s-a ajuns aici? Pentru că biserica a lăsat barierele jos. Da, domnilor, acesta-i adevărul.

Oamenii vin în biserică şi pretind că sunt creştini, dar când merg afară, se ciorovăiesc, fură şi mint; într-un cuvânt fac aceleaşi lucruri ca lumea. Se poartă ca lumea; se îmbracă şi vorbesc ca lumea; merg în aceleaşi locuri şi până la urmă nu este nici o diferenţă între ei şi lume.

Nu-i de mirare că comunismul a putut unelti în timp ce ei îşi deşertau sacii cu bani, pretinzând că sunt ceva, când de fapt nu sunt nimic.

Când am fost in Finlanda, a fost înviat acel băieţel despre care s-a prorocit cu doi ani înainte. Acel copil zăcea mort, în stradă, de o jumătate de oră, iar medicul îi constatase decesul, dar când am trecut pe acolo, Domnul Isus Hristos a dat o vedenie şi micuţul acela a fost adus din nou la viaţă. În locul acela mişunau mii de ruşi, dar când au aflat vestea despre acea minune, au format câte un şir de-o parte şi de alta a drumului, pe o distanţă de aproape trei mile, iar când am coborât din maşină, am văzut cum lacrimile le şiroiau pe obraji şi spuneau: „Şi noi dorim să primim un astfel de Dumnezeu.” Vedeţi, doreau ceva real. Apoi am văzut cum creştinii ruşi se îmbrăţişau cu creştinii finlandezi şi plângeau ca nişte copii. Aleluia!

Fraţilor, acel Ceva care a făcut ca finlandezul să se îmbrăţişeze cu rusul, va rezolva pentru totdeauna şi problema războaielor. Dar oamenii au nişte principii greşite şi nu vor putea rezolva problemele până când nu vor accepta „Politica” Domnului Isus Hristos: că suntem fraţi. Aleluia! Oh, de aceasta avem nevoie în seara aceasta! Da, domnilor.

Ei vor vedea lucrările lui Dumnezeu şi vor spune că sunt de la diavolul, pentru că nu pot face deosebirea.

Privind micuţa şi umila lucrare pe care mi-a încredinţat-o Domnul Isus, pot spune că în America nu este la fel ca atunci când am servicii în alte ţări, deoarece când ei Îl văd pe Domnul lucrând în felul acesta, tot grupul se întoarce la Hristos şi îşi lasă acolo cârjele, tărgile şi toate celelalte, dar în America, pot să tot vadă manifestarea Duhului, pentru că vor spune: „Doctor Jones sau Cutare, a spus că este telepatie mintală”, sau: „Predicatorul nostru spune că nu este decât psihologie în masă.” Vedeţi cât de mult aţi fost îndoctrinaţi? Este foarte rău.

Mie îmi pare foarte rău atunci când moare un om şi este dus la morgă, unde introduc în el tot felul de substanţe de îmbălsămare ca să se păstreze cât se poate de mort.

La fel se întâmplă când vă alăturaţi acestor necredincioşi. Ei introduc în voi un ac şi vă îmbălsămează cu propria lor teologie ca să fie siguri că rămâneţi morţi. Aşa este. Ca să nu mai puteţi pleca de acolo.

Ceea ce ne trebuie nouă astăzi este o scuturare. Aleluia! Dumnezeu a scuturat America cu semne şi minuni, aşa că nu mai aveţi nici o scuză: vi s-a predicat despre Duhul Sfânt; orbii şi-au primit vederea; morţii au înviat; mii de prostituate şi beţivi au fost aduşi în Împărăţia lui Dumnezeu strigând în semn de biruinţă. Aşa este. Totuşi, America priveşte la toate aceste lucruri şi le numeşte telepatie, psihologie şi trucuri.

Eu am văzut cu ochii mei declaraţia pe care a dat-o Asociaţia Medicilor: „Cine nu crede în Fiinţa supremă, în vindecarea divină şi în Puterea lui Dumnezeu, nu are ce căuta într-un cabinet medical!” Vedeţi? Ei îi învaţă pe oameni ceea ce noi ştim de multă vreme. Da, domnilor.

Şi totuşi spun despre noi că suntem nebuni. Aceasta îmi aminteşte de Ilie, care era sus pe munte şi i-a spus lui Ahab: „… nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.” (1 Împăraţi 17.1). Ce afirmaţie!

Oamenii spuneau: „Nebunul acela va muri de foame acolo sus!” dar deşi apele secau Ilie era în formă, pentru că Dumnezeu poartă de grija copiilor Săi. Când i-a fost sete, el a îngenuncheat lângă pârâul Cherit şi a primit o gură de apă, iar când era ora mesei iată că veneau nişte slujitori înaripaţi şi-i aduceau hrană, el o ducea mai bine decât jumătate din populaţia din Binghamton. Vedeţi? Voi nu aveţi servitori de culoare, dar el avea. Corbii veneau şi îl hrăneau de fiecare dată. Este adevărat? Desigur.

Cineva m-a întrebat odată: „Chiar crezi că povestea aceasta este adevărată?”

„Sigur că o cred, domnule, pentru că aşa a spus Dumnezeu.”

„Dar de unde puteau aduce corbii acel sandvici de care vorbeşti tu?”

„Asta nu-i treaba mea. Important este că acei corbi i-au adus mâncare şi el a rămas gras şi în formă în toată perioada aceea de trei ani şi jumătate.” Apoi am adăugat: „Mi-ai spus că sunt nebun pentru că strig; că sunt emoţionat şi că aceasta este telepatie mintală, dar în ce mă priveşte, ştiu un singur lucru: că Duhul Sfânt îmi aduce să mănânc şi că asta mă face gras şi în formă. Aceasta este tot ce contează pentru mine.”

Puteţi spune că suntem nebuni, pentru că atunci când ne este sete mergem la Stânca ce a fost lovită la Calvar şi bem pe săturate. Şi nu uitaţi: în aceeaşi Stâncă  s-a găsit şi miere. Ba mai mult, în seara aceasta fiecare persoană care a fost născută din Duhul lui Dumnezeu are dreptul să meargă acolo şi să ceară, pentru că Duhul Sfânt va aduce jos Cina spirituală. O, Doamne! Şi apoi să se spună că nu suntem normali!

Nu demult a fost publicat în „Reader`s Digest” un articol referitor la vindecarea micuţului Donny Morton. Fraţii Mayo au refuzat să-l primească spunând că nu mai pot face nimic, iar John Hopkins a spus la fel. Atunci micuţul a venit pe platformă, într-o adunare de 2.700 de oameni şi a fost vindecat.

Adunarea avea loc în Costa Mesa, California, iar în acel articol se spunea: „Predicatorul l-a privit pe tatăl copilului în faţă şi nu  l-a întrebat nimic, ci i-a spus: „Tu vii din Canada. Aţi dus copilul la Clinica Mayo şi la Clinica John Hopkins, pentru că  are o boală rară în sânge şi o boală la creier, dar nu există nici un tratament.”

Când a auzit aceste cuvinte, tatăl copilului a început să plângă, dar eu am continuat: „Aţi vrut să veniţi cu avionul, tu şi soţia ta, dar v-aţi dat seama că nu aveaţi destui bani pentru amândoi, iar acum vă ajută Fundaţia Traveler`s Aid”.

Omul era cât pe ce să leşine, dar Duhul Sfânt a continuat: „Aşa vorbeşte Domnul,” şi copilul s-a făcut bine.

Cu câteva săptămâni înainte de această vindecare, revista Reader`s Digest a publicat un articol de şapte pagini despre domnişoara Pepper. Voi o cunoaşteţi pe această mare spiritistă, deoarece s-a scris despre ea unde merge, cu ce se îmbracă şi cum stă şi vorbeşte cu morţii.

Şi acel reporter mi-a spus: „Frate Branham, noi ştim că eşti un prezicător…”

„Frate”, i-am răspuns eu, „oricine ar pune felul acesta de gândire într-o lăcustă, ar sări în sus. Dă-mi voie să-ţi spun ceva: tu nu ştii despre Dumnezeu mai mult decât ştie ea; nu ştii mai mult decât ştie un hotentot despre o noapte egipteană.”

Desigur, diavolul are un tipar pentru orice lucru pe care-l face Dumnezeu. Are un făţarnic care încearcă să pară creştin; are o vrăjitoare bătrână care stă undeva, într-un colţ, o cititoare de gânduri şi o ghicitoare. Ea este un diavol care încearcă să imite un proroc, dar aceasta nu scade cu nimic valoarea unui proroc adevărat, ci dimpotrivă, o creşte.

Un dolar fals nu dovedeşte inexistenţa unui  dolar adevărat, ci dimpotrivă, este dovada că există şi un dolar adevărat după care a fost făcut cel fals. Tot aşa, un om care strigă şi se poartă în mod făţarnic, trăind cum vrea şi mergând apoi la biserică, arată că undeva există şi un creştin adevărat.

Am văzut un bărbat care s-a ridicat în biserică şi a prorocit prin darul Duhului, dar afară trăia cu nevasta altui bărbat şi bea. Aceasta arată că undeva există şi un creştin adevărat. Amin.

Referitor la acea vrăjitoare, i-am spus acelui bărbat: „În primul rând, timp de cincizeci de ani nu a vorbit niciodată despre Hristos; n-a vorbit niciodată despre Dumnezeu; n-a vorbit despre vindecarea divină şi n-a menţionat nici măcar o dată raiul sau iadul, ci întotdeauna totul părea joaca unui mort. Priveşte, în paralel, cum lucrează Duhul Sfânt: El vorbeşte despre Hristos, despre Dumnezeu, despre pocăinţă, despre iadul în care vor merge păcătoşii şi despre raiul pregătit pentru sfinţi, despre vindecarea divină şi despre înviere.

Dolarul fals trebuie să imite ceva, iar diavolul face la fel: Îl imită pe Hristos. Acesta este adevărul. Dacă iei în mână un dolar, imediat îţi dai seama de valoarea pe care o are. Mai întâi, dolarul nu este făcut din hârtie, ci dintr-un fel de mătase şi are multe alte lucruri după care îţi poţi da seama dacă este sau nu adevărat.

Ce a făcut acea femeie? Nimic pentru Dumnezeu. Dar uitaţi-vă ce face Duhul Sfânt aici: Totul numai pentru Dumnezeu. Lucrarea ei nu mărturiseşte nimic, dar lucrarea Duhului Îl mărturiseşte pe Dumnezeu.” Apoi am adăugat: „Dacă vrei să fii sigur de un dolar, şterge scrisul de pe el şi du-l la monetărie, căci atunci vei vedea dacă are sau nu acoperire în aur. Dacă este înregistrat la monetărie, dacă are acel număr, va avea şi acoperirea în aur. Tot aşa poţi face şi în cazul acelei femei: vezi care este valoarea ei; vezi dacă este de la Dumnezeu sau nu; dacă face lucrările lui Dumnezeu, atunci Duhul Sfânt al Bibliei a spus că „aceste semne îi vor urma pe cei ce cred…” dar la un spiritist sau la un diavol, nu vei găsi nimic din toate acestea, pentru că ele se găsesc aici.

Dar cum puteţi fi siguri de sursă? O persoană trăieşte într-un astfel de „canal”. Eu am scris o scrisoare adresată oamenilor, ca să-i ajut să înţeleagă cum stau lucrurile.

Vedeţi voi, americanii sunt atât de hipnotizaţi de această grămadă de teologii, încât nu mai au deosebirea, dar Biblia spune că aşa trebuie să fie. Aţi ştiut aceasta?

Biblia spune că „vin zile când (oamenii) vor pribegi de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit vor umbla istoviţi încoace şi încolo, ca să caute Cuvântul lui Dumnezeu şi tot nu-L vor găsi.” (Amos 8.12).

Da, Cutare crede aşa, iar doctorul Cutare învaţă aşa, şi în felul acesta nesocotesc Sângele; nesocotesc Legământul; nesocotesc Puterea; nesocotesc Duhul Sfânt. Şi ce le mai rămâne? Nimic. Au scos afară sângele lui Isus Hristos şi nu le-a mai rămas nici Biblia; au scos afară botezul Duhului Sfânt şi nu mai au despre ce predica. Amin. Dar Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Să nu lăsaţi pe nimeni să vă spună altceva, pentru că El a înviat din morţi; este viu şi în seara aceasta este prezent printre noi. Cu siguranţă, pentru că „oriunde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor. (Matei 18.20). Nu contează cât de mică este biserica aceea; chiar dacă vor fi adunaţi doar doi sau trei, Eu voi fi acolo.”

Prieteni, Dumnezeu nu minte; El nu poate minţi.

Aş vrea să observaţi ceva. Uitaţi-vă la „strada” aceasta pe care trăiesc muritorii. Ei sunt influenţaţi de o lume din afară. Eu am înţeles aceasta prin harul lui Dumnezeu; am înţeles că am de-a face cu duhuri şi că trebuie să ştiu bine despre ce vorbesc. În timp ce privesc peste mulţimea aceasta amestecată, pot vedea luminiţe mici care ard. Aceştia sunt creştinii care luminează în întuneric. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Acum priviţi. Omul este influenţat de un duh pentru că are duh. Astfel, cel rău are influenţa lui, iar cel bun are influenţa lui. Cei care sunt dominaţi de întuneric şi de despărţire sunt dominaţi de lumea de dedesubt a diavolilor.

Priviţi.  Când treceţi de această demarcaţie, aici trăiesc muritorii: o aglomerare de întuneric şi beznă, iar ici şi colo se văd luminiţe mici. Aceştia sunt creştinii născuţi din nou, din Lumină. „Voi sunteţi o lumină a lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă.

Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.” (Matei5.14-15).

Acum observaţi. Cel rău sau necredinciosul este influenţat de dedesubt, de puterile demonice, deoarece există o „trinitate” a iadului, după cum există şi o aşa zisă „trinitate” a cerului.

Primul lucru pe care-l întâlneşti este tărâmul celor nemântuiţi. Aşa este. Acolo S-a dus Isus şi a predicat sufletelor din închisoare, celor care nu s-au pocăit în zilele lui Noe. Urmează demonii şi apoi vine iadul, iar lumea este influenţată de puterile demonice prin această trinitate. Dar creştinii sunt influenţaţi de un alt Duh, de Duhul Sfânt; urmează un alt nivel unde sunt îngerii, iar în cerurile următoare este Dumnezeu. Vedeţi? Duhul Sfânt, îngerii şi apoi Dumnezeu. Duhul Sfânt a venit să-i răscumpere pe păcătoşi, dar vrăjitoarea ce face? Ea pătrunde pe tărâmul morţilor.

Păcătosul încetează să mai existe din momentul când pleacă din această viaţă. El intră într-un loc plin de lanţuri şi întuneric, dar creştinul, datorită faptului că Isus a murit pentru el, merge în Prezenţa lui Dumnezeu. Înţelegeţi? El nu mai merge în Paradis, ci direct în Prezenţa lui Dumnezeu. O, dacă aţi putea înţelege! Fiţi atenţi.

Înainte ca să vină El, oamenii erau prizonieri; erau plini de îndoieli; erau total închişi şi nu ştiau ce să facă, deoarece Satan avea putere asupra lor. Sângele taurilor şi al ţapilor nu putea îndepărta păcatul, dar a venit Isus şi   Şi-a dat însăşi Viaţa Sa, pentru ca Sângele Său să facă ispăşirea.

Haideţi să privim un mic tablou. Eu pot să-L văd pe Isus venind pe pământ. Măi, ce persoană era! S-a născut după voia lui Dumnezeu şi era cunoscut mai dinainte de El; a venit la timpul hotărât de Dumnezeu, în voia lui Dumnezeu şi ca să facă voia lui Dumnezeu.

Voi ştiţi că oamenii citesc Biblia ca pe un ziar, dar ea „este ascunsă de cei înţelepţi şi pricepuţi”, indiferent câtă şcoală sau câte seminarii au. Voi nu veţi şti niciodată nimic despre Dumnezeu până nu vă îndrăgostiţi de El, iar Biblia trebuie citită printre rânduri deoarece este o carte ascunsă.

Când primesc o scrisoare de la doamna Branham şi îmi scrie: „Dragă Billy, te iubesc mult şi mă gândesc la tine”, eu pot citi printre rânduri chiar dacă aceste cuvinte sunt pe hârtie. Înţeleg mult mai mult decât îmi scrie, pentru că  şi eu o iubesc pe ea şi ştiu ce vrea să spună………

…la fel este Biblia. Când Îl iubeşti pe Dumnezeu, citirea ei devine mai mult decât o poveste; este o scrisoare de dragoste scrisă de Dumnezeu pentru credincios „descoperită pruncilor”. Aceasta arată că este o carte tainică.

Haideţi să-L luăm de exemplu pe Iov când era în necaz. Dumnezeu a privit în jos şi a spus:

Iată-l pe slujitorul meu Iov. Nu este nimeni atât de credincios ca el.”

„Da”, a răspuns Satan, „pentru că L-ai binecuvân- tat cu de toate, dar ia dă-l puţin pe mâna mea şi te va blestema în faţă.” Oh, Doamne!

Şi astfel, Satan a venit jos şi l-a umplut pe Iov de bube. Voi ştiţi cum a suferit, cum i-au fost luate toate bogăţiile şi copiii şi cum a rămas fără nimic.

Odată am predicat despre cartea lui Iov şi am insistat asupra ei vreo şase săptămâni, iar la urmă am primit o scrisoare de la o doamnă care-mi scria: „Frate Branham, când ai de gând să-l dai jos pe Iov de pe grămada de cenuşă?”

El a stat acolo, în acea stare grea, părăsit de toţi. Unii din membrii bisericii l-au acuzat că are păcate ascunse şi i-au întors spatele timp de şapte zile. Ce consolare! Ce fraţi! Dar el a ştiut că nu era vinovat de asemenea păcate, iar Dumnezeu S-a simţit obligat să-l viziteze şi l-a trimis pe Elihu. Aş fi vrut să avem timp să intrăm mai adânc şi să vedem ce înseamnă numele Elihu, pentru că el era o umbră, o reprezentare a lui Hristos. Elihu s-a dus şi l-a îmbărbătat pe Iov, care a privit apoi la flori şi a văzut că nu mor. Sămânţa putrezeşte, floarea se duce şi se pare că moare, dar nimic nu este pierdut, pentru că primăvara se ridică din nou la viaţă. Deşi nu se vede nici o tulpină, nici o floare şi s-ar părea că nu mai este nimic, undeva există totuşi un germen de viaţă, iar când soarele începe să strălucească, floarea trăieşte din nou. Iov a văzut floarea răsărind din nou; a văzut cum natura a revenit din nou la viaţă, aşa că s-a întrebat: „Dar dacă omul se duce în pământ, unde este el?” aceasta era întrebarea care-l frământa, deoarece omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu.

Acum voi încerca să vorbesc atât de clar încât să mă poată înţelege chiar şi copiii.

El i-a spus lui Iov: „Iov, vezi tu floarea aceea?  Ea nu a păcătuit niciodată, dar omul a păcătuit şi s-a despărţit de Dumnezeu. Totuşi, într-o zi va veni Unul care se va pune în spărtură pentru omul păcătos şi va face o cale.”

Fiind un proroc, Duhul lui Dumnezeu a venit peste Iov, care s-a ridicat în picioare, s-a scuturat, fiindcă a aflat voia Domnului şi a spus: Ştiu  că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.

Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea şi nu ai altuia…” (Iov 19.25-27). Aşa este. Prorocul a văzut venirea Domnului: „Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte!”

Cartea lui Iov este cea mai veche carte a Bibliei, iar el a spus: „Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte şi că va veni pe pământ în zilele din urmă (în ultimii două mii de ani). El va sta pe pământ. Chiar dacă mi s-ar nimici pielea şi nu voi mai avea carne, voi reveni la viaţă, aşa cum s-a întâmplat cu acea floare şi Îl voi vedea cu ochii mei pe Dumnezeu. Ochii mei Îl vor vedea şi nu ai altuia.”

Acum observaţi. Când a murit, Iov a specificat unde să fie îngropat. Vă întrebaţi de ce?

La mulţi ani după Iov a venit Avraam, iar când a murit Sara, Avraam s-a dus exact în locul unde a fost îngropat Iov şi a îngropat-o acolo şi pe ea. Avraam l-a avut pe Isaac, iar când Isaac a murit, a fost îngropat unde era îngropat şi Avraam. Isaac l-a avut pe Iacov, iar acesta a murit în Egipt, dar înainte de a muri, l-a chemat pe fiul său, Iosif, care era un proroc şi i-a zis: „Pune-ţi mâna pe coapsa mea schiloadă, acolo unde am fost atins de Duhul Sfânt, aşa încât de atunci nu am mai umblat ca înainte. Pune mâna acolo şi jură-mi pe Dumnezeul părinţilor noştri că nu vei lăsa trupul meu în locul acesta.” De ce? Nu este scris în Cuvânt, dar ei erau proroci şi au văzut dinainte învierea care urma să aibă loc peste veacuri.

Apoi, când Iosif era pe moarte, le-a spus fraţilor săi: „Să nu lăsaţi oasele mele aici…” (acesta era un simbol spre Hristos). El le-a spus, deci: „Într-o zi, Dumnezeu vă va scoate de aici, iar atunci să luaţi şi oasele mele cu voi şi să le duceţi în ţara făgăduită.” De ce? Ei au văzut aceeaşi vedenie pe care a văzut-o şi Iov şi au ştiut de venirea lui Isus. Ei ştiau că El va veni şi că în zilele din urmă va fi o înviere, dar nu în Egipt, ci în Palestina.

Acelaşi lucru este şi astăzi. Puteţi participa la toate slujbele din biserică, la toate evenimentele şi petrecerile, dar în ce mă priveşte, pe mine îngropaţi-mă în Hristos, pentru că toţi cei ce sunt în Hristos vor fi luaţi de Dumnezeu în înviere. Da, aceasta înseamnă ceva.

„Dar câtă vreme merg la biserică este în ordine,  nu-i aşa frate Branham?”

„Nu, domnule, deoarece Biblia spune că „Dacă un om nu se naşte din nou din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.5).

Îngropaţi-mă în Isus Hristos. Lasă-i să-mi zică „holly-roller”, fanatic sau cum vor, căci pe mine nu mă interesează decât să stau cu Isus.

Căci cei ce sunt  în Hristos”, nu cei ce sunt în Egipt; nu cei ce sunt în biserici, ci „cei ce sunt în Hristos, vor fi înviaţi de Dumnezeu împreună cu El, la înviere.”

Puteţi să vă deschideţi ochii şi să vedeţi ce înseamnă aceasta, oameni buni? În Hristos. Şi cum ajungem în Hristos? Prin botezul Duhului Sfânt.

Priviţi cum a murit Isus, atârnat între cer şi pământ, chiar pe lemnul creat de El. Cerurile spuneau: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu”. Oh, El a murit ca păcătos, dar nu din cauza păcatelor Sale, ci din cauza păcatelor mele şi ale tale. Ele L-au dus la cruce.  El a murit în absenţa lui Dumnezeu, deoarece a spus: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Acolo a întrerupt Dumnezeu vedenia pentru că nu suporta să-Şi vadă Fiul murind.

Stâncile au început să se rostogolească de pe muntele pe care chiar Creatorul murea pe cruce, iar când a văzut aceasta, un soldat roman şi-a pus mâna pe inimă şi a spus: „Cu adevărat acesta este Fiul lui Dumnezeu.”

Iuda Iscarioteanul, bătrânul făţarnic, a aruncat punga cu bani la picioarele lui Caiafa şi i-a zis: „Am  vândut sânge nevinovat”, după care s-a dus şi s-a spânzurat. Vrăjmaşii Lui şi toţi ceilalţi au mărturisit că El era Fiul lui Dumnezeu. Oh, iar în timp ce stătea în faţa lui Pilat, gata pentru a fi osândit, pot să-l văd pe paznicul templului sărind de pe cal şi alergând să ducă un mesaj la guvernator. Pilat a luat sulul şi l-a citit; buzele i s-au albit şi genunchii au început să-i tremure.

Haideţi să privim peste umărul lui, să vedem ce scrie. Era un mesaj de la soţia lui şi ea păgână: „Să nu ai nimic a face cu neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.” (Matei 27.19). Când a citit acele rânduri, Pilat a spus: „Eu sunt nevinovat de sângele acestui neprihănit,”  şi s-a spălat pe mâini în faţa tuturor, dar acest lucru nu l-a curăţit de vină. Nu, acest lucru nu a îndepărtat vina de pe mâinile lui.

Poate spui: „Nu vreau să am nimic de-a face cu El. Nu mă mai duc la biserică,” dar aceasta nu îţi spală mâinile, frate; Sângele Lui este pe mâinile tale, aşa că, ce vei face?

Da, domnule. Ce vei face? Aceasta este întrebarea.

Biblia spune că după moartea Sa, Isus s-a dus şi a predicat sufletelor care erau în închisoare şi care nu s-au pocăit în zilele lui Noe. Este adevărat că aşa spune Biblia? Da, noi ştim că aşa scrie. Şi de ce s-a dus să predice sufletelor din închisoare?

El a intrat pe nişte uşi, iar eu pot să-L văd pe tărâmul demonilor, acolo unde erau şi acele suflete care nu s-au pocăit. Şi când a ajuns în locul acela întunecos numit „lanţurile întunericului”, a bătut la uşă, a deschis-o şi eu am  privit înăuntru. Acolo este o mare mulţime de suflete pierdute, care strigă: fete frumoase şi babe zbârcite. O, Doamne, dacă ar mai avea o şansă!

Cerurile mărturiseau că El era Fiul lui Dumnezeu; pământul spunea că El era Fiul lui Dumnezeu; atmosfera spunea că El era Fiul lui Dumnezeu; stelele nu mai străluceau, luna nu-şi mai dădea lumina şi soarele a apus. Toate mărturiseau într-un glas că El era Fiul lui Dumnezeu.

Şi iată că acum S-a dus să predice sufletelor pierdute. Pot să-L aud pe Majestatea Sa cum bate la uşă şi spune: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu. Tocmai am murit la Calvar pentru păcătoşi. De ce nu l-aţi crezut pe Enoh şi pe restul prorocilor înaintea zilei când a venit distrugerea prin potop?”

El avea să le mărturisească celor pierduţi că era Fiul lui Dumnezeu. Atunci ei au strigat după îndurare, dar El a trebuit să închidă uşa deoarece, prin faptul că refuzaseră îndurarea, au primit judecata. Îl văd mergând jos, în iad, unde erau demonii. A bătut la uşă, iar Diavolul a întrebat:

„Cine-i?”

„Deschide”, a răspuns El. Pot să-l văd pe diavolul cum deschide uşa şi-I spune:

„Ai ajuns în sfârşit, nu-i aşa?”

„Da,” i-a răspuns Isus.

„În sfârşit am pus mâna pe Tine. Am crezut că    Te-am prins atunci când l-am omorât pe Abel; apoi am crezut că Te-am prins când i-am ucis pe proroci; când l-am decapitat pe Ioan, dar abia acum Te am cu adevărat!” Pot să-l aud cum zornăie mulţumit înfricoşătoarele chei ale iadului şi ale morţii; cheile cu care i-a ţinut închişi pe oameni, dar Isus i-a răspuns:

„Eu sunt Fiul Dumnezeului celui viu; sunt Fiul lui Dumnezeu, născut din fecioară. Tu nu mai poţi să-i păcăleşti pe oameni, pentru că sângele Meu este încă proaspăt pe cruce. Am plătit întregul preţ pentru fiecare păcătos, aşa că sunt liberi. Dă-mi cheile iadului şi ale morţii!” Amintiţi-vă că atunci când a înviat, El avea acele chei. Da, domnilor, El le avea.

„Dă-Mi cheile, căci nu mai ai nici o putere asupra lor. Copiii Mei, cei care cred în Mine, nu se vor mai teme de tine.” Pot să văd cum îl loveşte pe diavol peste faţă, iar după ce-i ia cheile, pleacă în slavă.

Doar un moment, căci acolo mai este un grup; îi văd pe Avraam, pe Sara, pe Iov, pe Isaac şi pe mulţi alţii. Păi, cerurile nu ar fi la fel fără ei. Ei erau în Paradis, dar nu puteau merge în Prezenţa Tatălui deoarece se aflau sub jertfele de tot; erau neprihăniţi, dar păcatul nu le era şters.

Deci Avraam şi ceilalţi se aflau în Paradis în dimineaţa aceea şi probabil cântau o cântare. Cam pe la două noaptea (timpul de pe pământ), pot să-L văd ajungând la porţile Paradisului. (Fratele Branham bate de cinci ori în amvon).

Când aude bătaia, Avraam spune: „Mă întreb cine poate fi?” şi deschide uşa. În clipa următoare spune: „Ei bine, iată-L pe Acela pe care L-am văzut în vedenie.”  Îl văd cum se ridică şi Daniel şi spune: „Şi eu Îl ştiu pe Acesta. El este Piatra pe care am văzut-o dezlipindu-se din munte, fără ajutorul vreunei mâini.” Ezechiel se ridică şi el şi spune: „Da, El este Acela pe care L-am văzut venind pe nori cu praful sub picioare. Aleluia! O, iată-L! El este!”

Privindu-i, El le spune: „Copii, voi aţi murit având o credinţă bună.”

Iov spune la rândul lui: „Pe Acesta L-am numit Răscumpărătorul meu.”

O, acum nu aveţi suficient spaţiu pentru mine ca să predic.

„Acesta este Cel pe care Îl numesc Răscumpărăto- rul meu, deoarece ştiu că sunt izbăvit chiar acum.” El a trebuit să mărturisească pretutindeni: a mărturisit pe pământ, în iad, sufletelor pierdute şi în Paradis.  El a spus: „Voi aţi fost credincioşi, de aceea în dimineaţa aceasta vom merge sus. Ei au pecetluit trupul Meu acolo, dar acum am un trup diferit.”

Eu nu pot spune ce fel de trup primeşte un sfânt când moare, dar nu este trupul proslăvit. Nu este un duh, ci e un fel de trup care stă până la înviere.

El le-a spus: „Încă nu am primit proslăvirea, dar vom ieşi imediat afară şi vom merge sus.” Atunci Sara s-a întors spre Avraam şi i-a zis: „Vino, Avraame.” Şi toţi sfinţii aceia s-au adunat în jurul Lui. Se făcea deja ziuă.

Pot să-L aud pe Avraam zicând: „Învăţătorule, vrei să mai aştepţi puţin? Aş vrea să mai arunc o privire asupra locului unde a fost casa mea.”

„Sigur că da, căci voi fi cu ucenicii Mei timp de patruzeci de zile. Haideţi!” Şi s-au dus. Steaua dimineţii îşi dădea lumina ei. Îngerul lui Dumnezeu a venit şi a rostogolit piatra de pe mormânt, iar Biblia spune că sfinţii care au adormit în ţărâna pământului, s-au ridicat (Matei 27), au ieşit din morminte şi s-au arătat multora.

Acum îl pot auzi pe Caiafa spunând: „Mi s-a spus că acel holly-roller a înviat în dimineaţa aceasta din morţi. Oare ce se va mai întâmpla acum cu oamenii aceştia, pentru că circulă tot felul de poveşti.”

Pot să-i văd pe Avraam şi pe Sara mergând pe drum ţinându-se cu braţele unul în jurul celuilalt, iar Avraam îi spune Sarei:  „Îţi aminteşti timpul când stăteam în locul acela? Parcă nu s-a schimbat nimic.” „Da, îmi amintesc”. Văzându-i, Caiafa spune: „Oare cine este perechea aceea? Parcă i-am mai văzut undeva.” Avraam se întoarce spre Sara şi-i spune: „Sara, Sara, am fost recunoscuţi.” Ei aveau un trup ca al lui Isus, de aceea se puteau face nevăzuţi la fel ca El.

Şi Caiafa a spus: „Ceva nu este în ordine; nu ştiu de ce întâmplă.” Oh, Doamne! Şi după patruzeci de zile de vizită pe pământ El le-a spus ucenicilor Săi: „Într-o zi ne vom revedea.” Aleluia. Glorie lui Dumnezeu.

Eu pot să-L văd cum S-a ridicat la cer după acea glorioasă zi a învierii, iar Biblia spune că „El i-a eliberat pe cei captivi şi a dat daruri oamenilor.”  Este adevărat?

Pot să-L văd cum se suie la cer, trecând de steaua dimineţii; trecând de lună; trecând de soare şi ajungând dincolo de arhangheli, în cerul cerurilor. Iată-i ajunşi în faţa unui palat de fildeş, iar sfinţii Vechiului Testament spun: „Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!” (Psalmul 24.6).

Vedeţi, prorocia lui David trebuia să se împlinească. Iată-L păşind biruitor. Glorie lui Dumnezeu. Acum mă simt ca un holly-roller.

Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic adevărat. El va reveni din nou.

Eu pot să-i aud pe sfinţii Vechiului Testament zicând: „Ridicaţi-vă porţi veşnice să intre Împăratul măririi”  Îngerii priveau miraţi spre tronul lui Dumnezeu şi au zis: „Cine este acest Împărat al măririi?” Aşa spune Biblia.

Şi sfinţii Vechiului Testament răspund: „Domnul oştirilor, Cel puternic în războaie.”  Iată-L pe Împărat intrând împreună cu alaiul Său: Biruitorul cel puternic care a rupt perdeaua în două. Îngerul s-a lăsat pe porţile sidefate, iar acestea s-au deschis. Isus Biruitorul a trecut prin Ierusalim cu toţi sfinţii Vechiului Testament care au crezut în El când au trăit pe pământ. Aleluia. Pot să-L văd mărşăluind prin cetate, în timp ce oştirea îngerilor cântă şi-I înalţă osanale. Sfinţii Vechiului Testament şi Isus merg drept înainte şi ajung în faţa Tatălui, iar El spune: „Tată, aceştia sunt cei ce au murit cu o credinţă bună.”

„Ai lucrat bine, Fiul Meu; vino aici şi stai la dreapta Mea până când voi pune orice vrăjmaş la picioarele Tale, căci într-una din zilele acestea voi merge jos la Binghamton, New York.” Aleluia! „Te voi trimite înapoi să-i aduci pe toţi cei care au murit în credinţă.” Amin.

Iată-L pe marele Biruitor stând la dreapta majestăţii lui Dumnezeu, în Prezenţa Sa, mijlocind pentru toţi aceia care-l acceptă prin credinţă, iar Dumnezeu Îl trimite pe Duhul Sfânt ca să-i pecetluiască pentru Împărăţia Sa.

Un frate baptist mi-a spus odată: „Predicatorule, ce altceva poate face un om înainte să creadă?”

„Ai primit Duhul Sfânt de când ai crezut? Tu m-ai învăţat că L-am primit, dar Pavel i-a întrebat pe baptiştii din Efes: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?” – Fapte 19.2 (traducere din engleză).

„Frate Branham, ce s-a întâmplat cu tine?”

„Mi s-au deschis ochii”, i-am răspuns.

„Atunci vreau să te întreb ceva”, a spus el, „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi asta i s-a socotit neprihănire.”

„Aşa este”, am răspuns, „dar ce a făcut Avraam în continuare? A crezut, dar Dumnezeu i-a dat pecetea tăierii împrejur ca o confirmare că i-a primit credinţa. Biblia spune că noi suntem pecetluiţi în Împărăţia lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Astfel, dacă spui că ai crezut, dar Dumnezeu nu ţi-a dat Duhul Sfânt, înseamnă că El nu ţi-a confirmat credinţa. Amin.

Efeseni 4.30 spune: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt cu care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”

Fraţilor, dacă nu aţi primit Duhul Sfânt când aţi crezut, înseamnă că Dumnezeu nu v-a recunoscut încă credinţa. Aşa este.

Deci noi suntem pecetluiţi în Împărăţia lui Dumnezeu până la revenirea lui Isus. Sângele a fost dat şi  este pentru oricine vrea să-L primească, iar Duhul Sfânt stă în seara aceasta ca un Martor, purtând mărturia slujbei lui Isus Hristos.  Se fac semne şi minuni şi Evanghelia este propovăduită. Totul se întâmplă conform Cuvântului lui Dumnezeu şi anunţă venirea Sa. Nu aţi vrea să mergeţi şi voi când va veni El?

Dacă sunteţi botezaţi cu Duhul Sfânt şi pecetluiţi în Împărăţia lui Dumnezeu, nu vă rămâne decât să staţi liniştiţi în siguranţă. Dacă rămâneţi în Biserica Dumnezeului celui viu veţi merge în înviere. Trebuie să mergeţi. Da, domnilor. Când spun aceasta, nu mă refer la organizaţia „Biserica lui Dumnezeu”, ci la faptul că există o singură Biserică, în care sunt cei născuţi din nou.

Eu am trăit timp de 45 de ani în familia Branham, dar ei nu m-au rugat niciodată să ader la familia lor, ci    m-am născut în ea; m-am născut un Branham. Tot aşa ajungem şi în Biserica Dumnezeului celui viu: noi suntem născuţi prin Duhul Sfânt. Indiferent ce ar fi acel om: metodist, baptist, catolic sau prezbiterian, oricine vrea, poate fi născut în trupul lui Hristos prin botezul cu Duhul Sfânt.

1 Corinteni 12.13, ne spune că „printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi într-un singur trup” şi devenim mădularele acelui trup.

Dacă în seara aceasta nu eşti un mădular al acestui trup, fie ca Domnul să te ajute să devii în timp ce ne vom ruga.

Tată, Îţi mulţumim pentru Cuvântul Tău care este Adevărul. Îţi mulţumim pentru Duhul Sfânt care este Cuvântul viu, manifestând binecuvântările divine pe care Atotputernicul Dumnezeu le-a făgăduit pentru noi.

Doamne Isuse, noi am văzut că ai fost zămislit de la Duhul Sfânt, aici pe pământ. El S-a înfăşurat într-o celulă de sânge care a fost ruptă apoi la Calvar. Nici un om nu a putut să-I ia Viaţa, deoarece Şi-a dat-o de bună voie. Celula de sânge a fost ruptă pentru ca Duhul să poată fi eliberat din sânge şi să intre din nou în trup, în sânge. Din trupul Lui a ieşit apă, sânge şi Duh, exact ca la o naştere firească: apă, sânge şi duh.

Tată, în seara aceasta Te rog să Te înduri şi dacă este cineva care nu este încă în trupul lui Hristos, ca un credincios deplin, pecetluit şi recunoscut de Tatăl Dumnezeu, aceasta să fie seara în care să-L primească. Îndură-Te, Doamne, pentru că o cerem în Numele Tău. 

Să cânte muzica în timp ce aveţi capetele plecate.

Dacă în seara aceasta nu eşti un credincios şi nu ai fost încă născut din nou sau eşti fără Hristos, fără Dumnezeu şi fără nădejde să ştii că dacă vei muri în starea aceasta, vei fi pierdut. Nu vrei să ridici mâna şi să spui: „Frate Branham, roagă-te şi pentru mine în seara aceasta, pentru că sunt pierdut şi am nevoie de Hristos.”?

Vreţi să ridicaţi mâna? Eu nu sunt judecătorul vostru, ştiţi aceasta, ci vă întreb doar dacă vreţi să ridicaţi mâna. Asta-i bine. Mai este şi altcineva?

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Fie ca Domnul să te binecuvânteze şi să te mântuiască. Mai este cineva care vrea să ridice mâna? A ridicat mâna încă un bărbat. Dacă mai este cineva care nu este creştin dar doreşte să fie, să spună: „O, Dumnezeule, ai milă de mine, căci cred propovăduirea Cuvântului; cred că Viaţa veşnică este să cred în Domnul Isus Hristos şi pentru că doresc să fiu mântuit îmi ridic chiar acum mâna.”

Vreţi să ridicaţi mâna? În clipa aceasta mă adresez păcătoşilor. Spuneţi doar: „Aminteşte-mă şi pe mine, frate Branham, în timp ce te rogi, căci sunt un păcătos şi am nevoie de Hristos.” Aţi vrea să ridicaţi mâna?

Acum sunt două mâini ridicate. Poate mai sunt şi alţii care doresc s-o facă. Acolo este o fetiţă care a ridicat mâna, deci acum sunt trei.

Oh, frate şi soră, dacă aţi putea realiza că aceasta este cea mai bună ofertă ce vi se poate face!

Dacă v-aş spune că am o pilulă care o dată luată vă prelungeşte viaţa cu o sută de ani, păstrându-vă tot tineri? Păi, cred că s-ar înghesui atât de mulţi oameni aici, că nu v-aş putea împrăştia! Dar nu am o asemenea pilulă, ci am ceva mult mai bun decât atât: am ceva ce vă poate da Viaţa veşnică şi nu doar pentru o sută de ani, ci pentru milioane de ani care vor veni; ceva ce vă face să nu muriţi niciodată: „Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce  M-a trimis, are Viaţa veşnică şi nu va veni la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Prietene păcătos, nu vrei să ridici mâna spre Făcătorul Tău şi să spui: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul.”?

Au fost trei mâini ridicate. În ordine. Nu doriţi Viaţa veşnică? Vă aparţine. Mai este cineva care L-a acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal, dar nu a fost născut din nou şi are cu adevărat nevoie de botezul Duhului Sfânt? Aţi vrea să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Dumnezeule, ai milă de mine, căci doresc să-mi recunoşti credinţa şi să-mi dai botezul Duhului Sfânt.”?

Dumnezeu să te binecuvânteze. Şi pe tine. Iată, sunt deja două, trei, patru, cinci mâini ridicate.  Da, mai sunt şi alte mâini care s-au ridicat pentru aceasta. Dumnezeu să vă dea ceea ce cereţi, iubiţi prieteni. În timp ce ne plecăm capetele, rugăciunea mea este ca Dumnezeu să-i salveze pe cei păcătoşi.

Iubitule Tată ceresc, s-au ridicat trei mâini din care una este a unui copil, iar Tu ai spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei,” de aceea Te rog, Dumnezeule, să-i salvezi chiar acum pe aceşti oameni şi să laşi ca pacea Ta să vină peste ei chiar în locul unde se află. Îndură-Te, Doamne.

Tu ai spus că „nici un om nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl”, gândirea lor nu se poate schimba şi Diavolul îi atrage departe, dar Duhul Sfânt este aici şi le vorbeşte plin de iubire. Ei şi-au dat seama că sunt greşiţi şi de aceea şi-au ridicat mâna, nu spre mine, ci spre Tine, Doamne, ca să-Ţi aduci aminte că sunt păcătoşi şi să-i salvezi de dragul lui Hristos.

Dă-le aceasta, Doamne. Mulţi dintre ei şi-au ridicat mâinile fiindcă au nevoie de botezul Duhului Sfânt, de aceea, îndură-Te şi dă-li-l.

Fiind o seară obişnuită de sâmbătă, Te rog să îngădui ca acesta să fie timpul când le vei da binecuvânta- rea pe care ai dat-o şi de Rusalii. Fie ca vâjâitul ca de vânt să vină din cer şi să umple  sufletele lor, la maxim, cu o pace şi o bucurie care întrece orice înţelegere. Dă-le aceasta, Tată,  pentru că Te rog ca slujitor umil al Tău, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

În seara aceasta am spus ceva care a fost puţin ciudat. Peste câteva minute voi face chemarea la altar, de aceea vă rog să rămâneţi respectuoşi şi liniştiţi.

Când am cutreierat ţara am încercat să fac ceva: am dat mâna cu oamenii ca să am părtăşie cu ei şi am făcut tot ce am putut deoarece în timpul serviciului de vindecare ungerea vine peste mine şi pur şi simplu nu pot…

Orice persoană pe care o întâlnesc înseamnă o vedenie, de aceea încerc să stau la distanţă cât pot, dar îmi dau seama că nu sunt un predicator bun ca să ţin singur adunările.

Slujba mea este de vindecare şi cu voia lui Dumnezeu vom începe mâine seară la şase şi jumătate sau  la şapte, când vor fi împărţite numerele de rugăciune. Voi începe să postesc chiar din seara aceasta şi cred că Domnul Isus Hristos va aduce ungerea Îngerului lui Dumnezeu peste mine.

Dacă nu pot avea o influenţă în predicarea Evangheliei, pe care o cred, mă voi ruga pentru copiii bolnavi ai lui Dumnezeu, aşa că mâine seară vom avea un serviciu de vindecare, iar mâine după-amiază, la şcoala duminicală, aş vrea să predic despre tema: „De ce „Cel ce sunt”, este „ ceea ce sunt.” Să veniţi cu toţii.

Poate serviciul bisericilor voastre se va termina. New-York-ul are nevoie de o zguduitură, dar eu nu am abilitatea unui predicator ca să fac aceasta. Ştiu că sunt ca o roată de rezervă, dar Tatăl ceresc este mai mult decât in stare s-o facă, iar eu mă încred în El pentru aceasta.

Ştiu ca felul meu incorect de a demonstra ceva şi exprimarea slabă pe care o am, nu vă poate influenţa pe voi, oamenii educaţi şi inteligenţi, dar ştiu despre ce vorbesc. Cunosc Puterea lui Dumnezeu şi ştiu că El este, iar dacă vrea, poate să se manifeste printr-un dar divin. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze în timp ce ne vom pleca din nou capetele.

Doamne, poate am încercat să fug de serviciul de rugăciune. Aici stă întinsă pe targă o femeie, iar mai încolo se află un bărbat într-un scaun cu rotile. Prin toată sala sunt oameni bolnavi şi paralizaţi, iar în timp ce privesc spre ei, Îngerul lui Dumnezeu stă pe aproape. O, Dumnezeule, ai milă! Te rog să-i vindeci pe fiecare dintre ei, astfel încât să plece din clădire pe deplin sănătoşi. Îndură-Te, Te rog.

O, Dumnezeule, salvează-i pe cei pierduţi, pentru că orice suflet care vine la Hristos trebuie să realizeze ce înseamnă aceasta: că are viaţa veşnică, iar dacă rămâne pe corabie va fi salvat. Îngăduie ca toţi cei care au ridicat mâinile în seara aceasta să primească Duhul Sfânt; să nu iasă pe uşa aceasta până nu sunt umpluţi cu Puterea care a venit de Rusalii.

O, Atotputernicule Dumnezeu, Tu, Cel care iubeşti sufletele oamenilor; Cel care L-ai dat pe singurul Tău Fiu născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă Viaţa veşnică, revarsă-Ti dragostea peste fiecare inimă, Doamne, şi pecetluieşte-i în Împărăţia lui Dumnezeu.

Ascultă rugăciunea slujitorului Tău nevrednic, Doamne, în timp ce mijlocesc pentru aceşti oameni; pentru aceşti muritori care ştiu că trebuie să fie născuţi din nou. Fie ca ei să primească în seara aceasta ceea ce cer, în Numele lui Isus.

În timp ce staţi cu capetele plecate, vreau să-i întreb pe cei păcătoşi, care au ridicat mâna, dacă vor să păşească  la acest altar şi să spună: „Vreau să-l accept pe Hristos ca Mântuitor personal.”

În timp ce vom cânta o cântare, cei ce doresc, să păşească în faţă. Dacă El îmi va asculta rugăciunea şi va deschide ochii orbilor, va învia morţii şi îi va ridica pe cei bolnavi aşa cum s-a întâmplat cu congresmanul Upshaw sau cu regele George al Angliei, cu Gustav al Suediei şi cu mulţi alţii, veţi crede? Dacă Dumnezeu a ascultat rugăciunile mele pentru atâtea mii de oameni şi i-a ridicat, nu va asculta şi rugăciunea făcută pentru sufletele pierdute?  Cu siguranţă că da.

Vă invit să veniţi în Numele Domnului Isus.  

Până vor veni, să cântăm o cântare. (un frate anunţă: „Este un izvor umplut cu sânge.”).

Ce cântare minunată şi ce timp potrivit pentru ea.

Acolo este un izvor umplut cu sânge,

Tras din venele lui Emanuel

Unde păcătoşii se cufundă

Şi petele păcatului, toate pier,

Iar cei păcătoşi se bucură văzând

Izvorul în timpul lor,

Unde, oricât de murdar ar fi

Păcatele sunt spălate.

N-aţi vrea să veniţi la acest izvor pregătit pentru voi? Haideţi să cântăm

Ce mai aştepţi, prietene păcătos? De ce nu vii acum? Nu uitaţi că într-o zi ne vom întâlni cu toţii în prezenţa lui Isus Hristos, și atunci, seara aceasta vă va fi arătată pe marele ecran al timpului. Vă veţi vedea unde staţi acum şi pe mine încercând să stau între cei vii şi cei morţi.

Prieteni, eu vă chem la Hristos, nu vreţi să veniţi? Vă spun încă o dată că nu eu sunt răspunzător, ci voi, cei care ştiţi că sunteţi păcătoşi, fără Hristos, fără Dumnezeu şi fără nădejde. Ce vei face, prietene, dacă Dumnezeu îţi va chema sufletul în seara aceasta? Ce vei da în schimb? Nu vrei să vii, prietene păcătos, în timp ce vom cânta încă un vers de cântare?

Nădăjduiesc că Dumnezeu îţi va da curaj să vii, prietene. Eu nu mai insist, pentru că dacă nu te poate mişca Duhul Sfânt, eforturile mele sunt zadarnice.

Gândiţi-vă că sunt oameni care nu primesc niciodată chemarea, iar Iuda spune despre ei: „aceşti oameni au fost hotărâţi mai dinainte pentru osândă.”

Isus, la rândul Său, a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu este atras de Tatăl care M-a trimis…Şi tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine…” (Ioan 5.44,37).

Dumnezeu este destul de îndurător ca să bată la uşa inimii tale în seara aceasta. Oare eşti chiar atât de nebun încât să-L refuzi? Poţi spune: „Nu Te vreau, pleacă!”? Este foarte periculos.

Oh, sunt atât de mulţi oameni care strigă în iad, iar dacă am putea merge să deschidem poarta, nu ar fi nevoie de prea multe chemări  la altar. Ei strigă şi se caţără unul pe altul, pentru o şansă cât de mică, dar au trecut de perdea; sunt dincolo, dincolo de îndurare. Este prea târziu; sunt pierduţi pentru totdeauna şi nu vor mai putea fi răscumpăraţi niciodată. Ei au avut aceeaşi şansă ca şi voi şi mă gândesc că nu aţi vrea să schimbaţi locul cu ei, nu-i aşa?  Atunci de ce nu ocupaţi chiar acum un loc la dreapta lui Hristos; să locuiţi cu El în locurile cereşti, împreună cu sfinţii şi să răscumpăraţi timpul, ca să trăiţi binecuvântaţi în veci?

Voi care nu aveţi încă botezul cu Duhul Sfânt, nu aţi vrea să veniţi în timp ce vom cânta? Haideţi să ne ridicăm în timp ce vom cânta, iar cei ce doresc botezul cu Duhul Sfânt să păşească în faţă pentru rugăciune. (Adunarea cântă).

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Uitaţi-vă în jurul altarului. Tineri şi oameni de tot felul vin jos la altar. Lacrimile le curg pe obraji şi aşteaptă să-L primească pe Hristos. Femei şi bărbaţi în vârstă se întorc spre veşnicie, căci nu mai este mult până când porţile se vor deschide şi ei vor intra pe ele.

Ei sunt la altar, dorind să fie născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu. Poate este cineva căzut care ar vrea să spună: „Frate predicator, Dumnezeu ştie că am nevoie de Hristos. Iată-mă, vin!” O, da. Eu cred că puteţi aluneca.

Dacă sunteţi căzuţi, puteţi veni şi voi să ocupaţi un loc. Spuneţi: „Dumnezeule, vreau să reînnoiesc părtăşia cu Tine”, şi El nu vă dă afară.

Fiul risipitor a fost căzut, dar tatăl lui a fost mai mult decât bucuros să-l primească înapoi. El vă aşteaptă şi pe voi în seara aceasta, nu vreţi să veniţi? Nu vreţi să veniţi în timp ce vom cânta încă un vers de cântare?

Cei ce aţi alunecat şi cei care căutaţi Duhul Sfânt, vreţi să păşiţi în faţă? Iertaţi-mă pentru că vă ţin atât de mult, dar gândi-ţi-vă, fraţilor, ce înseamnă veşnicia. Gândiţi-vă la aceasta şi voi metodiştilor şi voi baptiştilor, căci părinţii voştri au predicat şi au crezut aceasta cu ani în urmă.

Când Wesley şi Asbury au trecut pe aici, au închiriat şcoli şi au căzut sub Puterea lui Dumnezeu, rămânând aşa până dimineaţa. A fost nevoie să se toarne apă pe ei şi să li se facă vânt până îşi reveneau, dar voi v-aţi înţepenit gâturile şi v-aţi îndepărtat din cauză că v-aţi bazat mai mult pe teologie şi pe doctrine decât pe Duhul Sfânt.

Noi nu vă cerem să aderaţi la biserică, ci vă rugăm să veniţi şi să intraţi în Hristos; să fiţi născuţi din nou. Mergeţi la orice biserică doriţi, dar intraţi în Hristos. Asta-i tot.

Noi dorim să fiţi în ordine cu Dumnezeu. Voi sunteţi fraţii şi surorile mele şi vă iubesc cu o dragoste sfântă, de aceea  trebuie să vă spun că dacă nu sunteţi născuţi din nou, veţi pieri împreună cu restul lumii. Atunci toate eforturile pe care le faceţi sunt în zadar; nimeni nu va ţine cont de ele, ci vi se va spune: „Depărtaţi-vă de la Mine, voi lucrători ai fărădelegii; niciodată nu v-am cunoscut!”

Chiar nu vreţi să veniţi în timp ce mai cântăm? Haideţi şi îngenuncheaţi lângă ceilalţi, pentru că Dumnezeu vă mai dă o şansă. (Adunarea cântă).

Aş vrea să-i întreb pe păstorii care sunt aici şi care cred în naşterea din nou, dacă vor să vină aici şi să stea împreună cu mine la altar, ca să ne rugăm împreună pentru oamenii aceştia ca să primească Duhul Sfânt. Mulţi dintre voi sunteţi deja născuţi din nou şi aţi primit Duhul Sfânt, iar eu Îi sunt recunoscător pentru aceasta.

Copiii care au venit la altar Îl caută pe Dumnezeu, de aceea, dacă este vreun lucrător din altă biserică, cineva care doreşte să vină să îngenuncheze alături de noi, este poftit aici.

Frate Smith, aş vrea să vii să stai aici lângă mine. Câţi din audienţă sunt interesaţi ca aceşti oameni să primească Duhul Sfânt? Ridicaţi mâna.

Acum mă voi ruga, dar înainte de aceasta voi spune ceva acestor copii care au îngenuncheat aici, pe deplin predaţi Atotputernicului Dumnezeu. Să ştiţi că îngerii lui Dumnezeu se bucură în cer şi privesc jos. Diavolii încearcă să biruiască, dar Dumnezeu îi va birui.

Cel care v-a îndemnat să veniţi aici, la acest altar, stă în seara aceasta aici mai mult decât Biruitor, căci El este Cel care a rupt perdeaua în două.

În jurul vostru s-au adunat bărbaţi şi femei umpluţi cu Duhul Sfânt. Ei şi-au pus mâinile peste voi şi ne vom ruga împreună.

Fiţi hotărâţi! Voi nu puteţi fi biruiţi pentru că sunteţi copiii lui Dumnezeu, iar El a făgăduit botezul cu Duhul Sfânt pentru fiecare credincios. Dumnezeu vrea să vi-L dea în seara aceasta mai mult decât doriţi voi să-L primiţi.

Să nu încercaţi să-I spuneţi Domnului cum aţi vrea să-L primiţi. Voi doriţi Ceva în care să vă ancoraţi inima şi sufletul, astfel ca toate îndoielile şi teama să plece, iar clopotele bucuriei, ale cerului, să sune în sufletul vostru.

Acum, înainte de a începe rugăciunea, aş vrea să vă rog, pe voi, predicatorilor, să veniţi şi să vă puneţi mâinile peste ei.

Scumpul nostru Tată ceresc, acum când această biserică s-a plecat în rugăciune, ştim că îngerii lui Dumnezeu au tăbărât în jur, deoarece în locul acesta sunt mulţi care se încred in Tine şi Te iubesc.

Aceşti copii scumpi, care au venit la altar, au făcut-o cu inimile predate ca să primească Duhul Sfânt. Fie ca El să cadă cu Putere mare şi să treacă peste acest altar ca un vâjâit de vânt; să treacă peste fiecare suflet, astfel ca ei să se ridice cu Isus în înviere, mărturisind despre binecuvântările lui Dumnezeu. Dă-ne aceasta, Tată.

Binecuvântează-i în timp ce te aşteaptă şi îngăduie ca Duhul Sfânt să se mişte şi să le dea ceea ce cer, pentru că Te rugăm aceasta în Numele Fiului Tău, Domnul Isus.

Frate, te rog să vii aici şi să continui rugăciunea în timp ce îi vom preda Domnului.

Doamne, acum mă rog pentru doamna aceasta micuţă, ca sa fie umplută cu Duhul Sfânt.

Toţi sfinţii din clădire se roagă pentru aceasta.

Fiecare din voi să stea în rugăciune, căci Dumnezeu v-a dat biruinţă. Credeţi din toată inima că Dumnezeu va turna Duhul Sfânt peste voi. El a făgăduit aceasta şi ca urmare, vă aparţine.

Voi aveţi carnetul de cecuri, în mână, cu Numele lui Isus semnat pe fiecare filă. Este al vostru, iar dacă credeţi, Dumnezeu este obligat să vi-l trimită.

Rugaţi-vă în Numele lui Isus, în timp ce-mi voi pune mâinile peste ei.

                   – Amin –