Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMDUMNEZEU ÎNȚELES GREȘIT

Va urma
23/07/1961, seara - Jeffersonville, IN

Domnul să vă binecuvânteze. Rugaţi-vă pentru mine în seara aceasta. Suntem mulţumitori Domnului pentru ploiţa pe care ne-a dat-o şi care a adus puţină răcoare, iar încredinţarea mea este că ne va da şi din ploaia duhovnicească, în interior, ca să ne ajute puţin.

Frate Neville, ce-ai zice dacă am întoarce puţin ventilatorul acela? În timp ce vorbesc, mă încălzesc, iar aerul rece care vine mă face să răcesc la cap, apoi răguşesc.

Pentru seara aceasta avem din nou câteva întrebări, şi după cum v-am spus, motivul pentru care am vrut să-mi puneţi aceste întrebări este ca să vedem ce este în mintea oamenilor, ce gândesc ei.

Cred că este foarte important ca un păstor să ştie ce gândesc oamenii şi care sunt frământările lor. De asemenea, cred că fiecare dintre noi are datoria de a spune sincer ceea ce gândeşte cu privire la păstor sau conducătorii spirituali, sau cu privire la orice lucru pe care-l vedem, astfel încât totul să decurgă în pace şi linişte şi spre binele Împărăţiei lui Dumnezeu.

Până acum o jumătate de oră am avut doar două sau trei întrebări, pe care mi le-a dat Billy după serviciul de azi-dimineaţă, aşa că m-am gândit că în seara aceasta voi vorbi puţin din Cuvânt, dar acum câteva minute, Billy m-a sunat din nou şi mi-a spus: „Va trebui să-ţi schimbi planurile, pentru că am o mână de bileţele cu întrebări.”

Prin urmare, voi încerca să iau aceste întrebări şi să răspund la ele după cea mai bună cunoştinţă a mea, iar dacă le voi termina mai repede, am un text despre care mi-ar plăcea să pot vorbi vreo zece, douăzeci de minute.

Apoi, dacă va fi cu voia Domnului, duminica viitoare dimineaţa, aş vrea să vorbesc despre cele şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel, pentru că, aşa cum am spus şi azi dimineaţă, aceasta este o Scriptură măreaţă. Adevărul este că nu este prea greu să vorbeşti despre această temă, ci partea grea este s-o plasezi acolo unde îi este locul, pentru a se potrivi cu tot restul Bibliei.

După cum ştiţi, noi am încercat să studiem Apocalipsa, începând de la capitolul 1 şi am ajuns până la capitolul 6, aşa că vom intra în cele şapte Peceţi şi vom studia capitolul 6 până la capitolul 10, inclusiv, ceea ce ne va lua foarte mult timp. M-am gândit că am putea lua şapte seri, câte una pentru fiecare Pecete.

Totuşi, pentru ca oamenii să nu fie încurcaţi, mai întâi vom lua cele șaptezeci de săptămâni ale lui Daniel şi le vom privi prin toată Biblia, pentru că Dumnezeu se ocupă de Israel separat. După ultima epocă a Bisericii, Mireasa merge sus şi nu se mai întoarce până în capitolul 19, când vine împreună cu Mirele ei. În timpul cât ea este în slavă, Dumnezeu se ocupă de Israel. Acesta este motivul pentru care, înainte de a intra în prima Pecete, ne vom opri la Daniel.

Astfel, dacă va fi cu voia Domului, aş vrea să vorbim despre acest subiect duminică dimineaţa, iar dacă nu vom termina, vom continua şi duminică seara. Apoi, dacă Domnul ne va descoperi, ne vom opri la cele şapte Peceţi.

În seara aceasta avem câteva întrebări, toate fiind sensibile şi rezonabile. Aici am avut una despre care mi-ar plăcea să vorbesc puţin. Un moment, vă rog. Da,  cineva   m-a întrebat verbal, nu în scris:

„Îmi poţi spune unde îmi sunt cheile?”

Ei le-au pierdut în după-amiaza aceasta şi doresc să le spun eu unde sunt. Eu obişnuiesc să mă rog pentru problemele oamenilor, aşa că mă retrag şi aştept ca Domnul să-mi spună unde sunt lucrurile pe care le-au pierdut. În felul acesta, Domnul mi-a arătat chiar şi locul unde erau maşinile care le fuseseră furate.

Fratele Welch Evans a venit aici foarte supărat, pentru că cineva i-a furat maşina în Louisville. Împreună cu el erau fraţii Sothmann şi Tom Simpson. Cineva îi furase maşina din parcare, aşa că fratele rămăsese fără haine şi fără tot ce mai avea în maşină.

 Din câte ştiu, este vorba de o bandă care operează în Louisville. Ei fură maşinile şi le duc jos, la Bowling Green, sau ceva de felul acesta, unde le revopsesc şi apoi le vând pentru că în Kentucky nu trebuie să ai certificat pentru maşina pe care o deţii, aşa că maşinile se pot schimba fără nici o problemă, în doar câteva minute.

Asta a păţit şi fratele Evans, căruia i s-a furat maşina cu tot ce avea în ea, dar când ne-am rugat pentru necazul lui, Domnul a răspuns imediat, aşa că  înainte ca el să ajungă acasă, maşina lui era deja afară, cu benzina folosită cam pe jumătate şi fără nici măcar un lucru lipsă din ea. Ce se întâmplase? Hoţii o duseseră până la Bowling Green, dar imediat după ce ne-am rugat, au adus-o înapoi şi au pus-o în locul în care fusese, fără să se atingă de absolut nimic din ea. Folosiseră numai benzina.

Oamenii au venit de multe ori la mine cu astfel de probleme, iar eu mergeam înaintea Domnului şi mă rugam până primeam o vedenie care le dădea răspunsul. Dar mai târziu am aflat că acest lucru a fost o mare pricină de poticnire pentru unii. De ce aceasta? Pentru că bisericile din America nu sunt pregătite pentru o asemenea slujbă. Aceste lucruri sunt peste puterea lor de înţelegere, de aceea unii te numesc imediat „drac sau spiritist,” în timp ce alţii spun că eşti „un fiu al lui Dumnezeu,” sau chiar „un dumnezeu.” Vedeţi?

Acesta este motivul pentru care I-am promis Domnului că aici, în America, nu voi mai proceda niciodată în felul acesta, şi că această slujbă o voi folosi numai în Africa sau în interviurile personale pe are le am cu oamenii.

Deci, dacă doriţi interviuri personale, nu trebuie să veniţi la biserică pentru a le obţine, ci mergeţi la secretarul meu, la Billy Paul, iar el vă va da un bileţel şi vă va spune când ne putem întâlni.

Ceea ce vreau să mai spun, este că noi avem daruri şi în cadrul bisericii. Astfel, fratele Neville are darul prorociei, iar fratele Higginbotham are darul vorbirii în limbi şi al tălmăcirii limbilor. Eu mă voi ruga ca Domnul să vă dea înapoi cheile, deşi sfatul meu este să vă rugaţi şi voi, pentru că s-ar putea ca Domnul să vă vorbească în seara aceasta prin fratele Neville, prin fratele Higginbotham, sau prin alt dar aflat în biserică.

Spun aceasta pentru că I-am promis Domnului că nu voi mai folosi acest dar în adunările publice din America, pentru că aşa cum am spus deja, aceasta a făcut ca unii să mă numească „drac” în timp ce alţii au spus că sunt „un dumnezeu”, ceea ce dovedeşte că oamenii nu sunt pregătiţi pentru aşa ceva.

Nădejdea mea este că persoana care m-a întrebat în legătură cu cheile, nu mă va înţelege greşit. Pe de altă parte, cred că Domnul poate să vă arate locul exact în care se află cheile pierdute, prin darurile Sale din biserică. În ordine.

Înainte de a începe să răspundem la întrebările puse, vreau să spun că puteţi lăsa deoparte orice răspuns care nu este conform credinţei voastre sau Bibliei.

Să ne plecăm capetele, în timp ce ne apropiem de mila Sa.

Doamne, noi suntem poporul Tău, călăuziţi prin îndurarea Ta şi chemaţi prin Numele Tău. Suntem foarte bucuroşi pentru că ştim că în seara aceasta avem un Tată ceresc care veghează asupra noastră, ne poartă de grijă şi ne iubeşte ca pe proprii Săi copii iubiţi. Eu sunt fericit, Doamne, pentru că mă număr printre aceşti oameni, pentru că sunt fratele lor şi ei sunt fraţii şi surorile mele. Oh, sunt atât de recunoscător pentru aceasta!

Doamne, printre noi este cineva care şi-a pierdut cheile, dar Tu ştii exact unde se află ele, de aceea Te rog să descoperi acest lucru. Acest om are mare nevoie de cheile pierdute, pentru că sunt de la maşina lui.

Rugămintea mea este să primeşti cererea acestor oameni şi să răspunzi la ea.

Te rog să-l binecuvântezi pe păstorul nostru, preaiubitul nostru frate Neville. Suntem bucuroşi pentru că Te vedem lucrând în mijlocul nostru prin aceste daruri măreţe, prin aceste daruri duhovniceşti şi Îţi mulţumim pentru că ne numărăm printre aleşii Tăi şi că ştim că Dumnezeu descoperă poporului Său toate lucrurile ascunse.

Te rog să-l binecuvântezi pe fratele Neville, păstorul nostru, pe fraţii Higginbotham, Funk, Junior Jackson şi pe surorile noastre care vorbesc în limbi şi dau tălmăciri. Rugămintea noastră este să continui să Te descoperi prin aceste daruri măreţe, astfel încât biserica noastră să poată fi cunoscută ca o biserică duhovnicească, ca un loc în care oamenii osteniţi pot veni să stea în prezenţa Atotputernicului Dumnezeu, şi să ştie că El vorbeşte şi descoperă tainele ascunse ale inimii.

Tată, dă-ne binecuvântarea Ta în timp ce vom răspunde la aceste întrebări. Unele dintre ele sunt slabe, dar altele sunt tari şi eu ştiu că cei care le-au pus, le au pe inima lor şi doresc să primească un răspuns, o rezolvare.

Noi suntem slabi şi nu putem răspunde la toate aceste întrebări, dar Tu eşti tare şi mai mult decât în stare  s-o faci, de aceea Te rugăm să ne dai Tu răspunsul corect, ca să-l putem spune mai departe celor care-l aşteaptă, astfel încât să poată fi ajutaţi, iar Numele lui Dumnezeu să fie onorat şi proslăvit în mijlocul bisericii.

Dacă este voia Ta, Tată, Te rog să Te ocupi de mine în săptămâna aceasta şi să mă ajuţi în timp ce studiez cele șaptezeci de săptămâni ale lui Daniel, astfel ca duminică dimineaţa să deschizi Scriptura pentru oameni. Îngăduie aceasta, Dumnezeule, pentru ca sufletele lor să fie reîmprospătate şi învaţă-i pe cei care caută răspunsurile adânci. De asemenea, Te rog să îi salvezi pe cei pierduţi şi să-i vindeci pe cei bolnavi, pentru că toţi suntem în aşteptarea Ta, în Numele lui Isus. Amin.

Prima întrebare din seara aceasta, nu este de fapt o întrebare, ci mai curând o problemă de rânduială a bisericii.

27. Frate Bill, te rog să spui ceva pentru copiii şi adulţii care sunt atât de gălăgioşi şi care se foiesc şi se întorc tot timpul în jur, în timpul serviciului. Cred că adunarea aceasta are nevoie de câteva lecţii de respect.

Copii, nu ştiţi cum să vă purtaţi în casa lui Dumnezeu? Nu ştiţi că acesta este sanctuarul lui Dumnezeu? Dumnezeu este în Templul Său cel sfânt, de aceea fiecare trebuie să păstreze liniştea. Aceasta este casa lui Dumnezeu în care oamenii vin să mediteze, încercând să primească mântuirea sufletului, încercând să afle care sunt problemele din vieţile lor, încercând să ajute pe cineva. Dar cel mai important lucru pe care ar trebui să-l faceţi este să fiţi respectuoşi şi liniştiţi.

Înainte de începerea adunării, luaţi-vă în ceva „o gură de apă”, deoarece ştiu că cei mici trebuie să bea. Mamele care vin cu micuţi, ar fi bine să-i ţină în spate, cât se poate de liniştiţi. Ar trebui să nu se audă nici măcar o şoaptă. Nici o şoaptă, dar noi toţi ne facem vinovaţi de încălcarea acestui lucru. Când se citeşte din Biblie şi când merge predicatorul la amvon, noi trebuie să fim liniştiţi, în aşteptarea Domnului.

Vă rog, încercaţi să vă purtaţi în felul acesta.

Eu ştiu că voi copilaşii trebuie să vă foiţi puţin în jur. Faceţi-o, dar cuminţi. Nu uitaţi că mama şi tăticul vostru doresc să staţi liniştiţi.

Eu ştiu că micuţii se foiesc tot timpul în jur, pentru că Meda mi-a spus că şi Iosif face aşa.

„Nu rămân cu nimic din predică,” spunea ea, „pentru că tot timpul încerc să-l ţin liniştit.” Ei bine, ea încearcă să facă acest lucru, pentru ca ceilalţi să nu fie deranjaţi. Înţelegeţi?

Adevărul este că întotdeauna noi dorim să ne respectăm unii pe alţii şi să ne dăm cinste unii altora, dar cred că deasupra tuturor lucrurilor, trebuie să-l respectăm pe Dumnezeu şi locaşul Său.

Următoarea întrebare este:

28. Am doi copii, în vârstă de şase, respectiv opt ani şi i-am adus azi dimineaţă la altar. Când crezi că ar fi recomandabil să fie botezaţi?

Cât de curând posibil. Pocăiţi-vă imediat şi botezaţi-vă în Numele lui Isus Hristos. Acesta este sfatul meu.

Poate cineva zice: „Este biblic aşa ceva?”

La predica pe care a ţinut-o Petru în ziua cincizecimii, au fost salvate trei mii de suflete despre care Biblia spune: „Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi.” (Fapte 2.41). Ce înseamnă aceasta? Că de îndată ce crezi şi Îl primeşti pe Domnul ca Salvatorul tău, poţi să mergi la apă şi astfel să aduci dovada credinţei Tale, fără să se pună problema dacă eşti tânăr sau bătrân.

Poate ziceţi: „Bine, dar copiii ar putea fi prea tineri.”

Nu uitaţi că Isus a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.” (Matei 19.14).

Eu n-aş îndrăzni să mă împotrivesc unui copil care vrea să vină la altar sau să fie botezat, indiferent ce vârstă ar avea el. Pe mine nu mă interesează câţi ani are.

29. Un predicator prieten de-al nostru, botează în „Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt.” Am putea fi răspunzători pentru faptul că nu i-am spus că face o greşeală?

Eu cred că este de datoria unui creştin să facă aceasta. Dacă prietenul acela este predicator, să nu vă certaţi cu el, pentru că dacă faceţi aceasta sunteţi greşiţi, duhul vostru nu este corect.

Dacă acest prieten botează aşa cum spui, iar voi îl vizitaţi acasă, mă gândesc că ar fi bine să discutaţi despre această problemă, dar să-l lăsaţi pe Domnul să călăuzească discuţia. Înţelegeţi? Şi când El face aceasta, spuneţi: „Frate, mă întreb dacă este posibil să fie vreo contrazicere în Biblie. Mă refer la ceea ce scrie în Matei 28.19 comparativ cu Fapte 2.38. Poţi să-mi explici de ce într-o parte scrie: „…în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,” iar în cealaltă: „…în Numele lui Isus Hristos.”?

Nu încercaţi să-i explicaţi acest lucru, mai ales dacă sunteţi un începător, deoarece s-ar putea să vă încurcaţi singuri. Înţelegeţi?

Dacă omul acela este sincer, spuneţi-i: „N-ai vrea să te întâlneşti cu păstorul nostru sau cu un alt slujitor din biserică şi să discuţi cu el despre problema aceasta?”

Spun aceasta, pentru că subiectul acesta este o problemă adâncă. Înţelegeţi? Nu o luaţi asupra voastră pentru că s-ar putea să vă învârtiţi în jur.

Totuşi, dacă ştii despre ce vorbeşti şi eşti bine ancorat în Cuvânt, este în ordine. Dar să nu-l jigneşti. Indiferent despre ce discutaţi, să nu-l jigneşti. Desigur, el este greşit cât timp botează în felul acesta, pentru că conform Scripturii, un om care botează în „Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt,” este greşit. Dar nu ai voie să-l jigneşti.

30. Într-o mărturie de credinţă, ei au zis: „Credem într-un singur Dumnezeu veşnic, format din trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”, bazându-se pe Matei 28.19 şi pe 2 Corinteni 13.14. Nu ar fi mai corect spus: „S-a descoperit în trei slujbe sau funcţii?” în loc de trei persoane?

Tu gândeşti corect, pentru că nu se poate vorbi de un Dumnezeu în trei persoane. Noi nu putem vorbi de o persoană fără să ne gândim la o personalitate, aşa că nu se poate vorbi de trei dumnezei, adică de trei personalităţi în dumnezeire. Există un singur Dumnezeu şi acesta este Isus Hristos.

Dumnezeu este Duh şi acest Duh a locuit în Isus Hristos. Astăzi, El locuieşte în Biserica Mireasă, în mine şi în tine, prin Duhul Sfânt care este Dumnezeul cel Atotputernic însuşi în noi.

Tu ai dreptate în ceea ce spui, pentru că „Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”, sunt trei descoperiri sau slujbe ale aceluiaşi Dumnezeu şi nu trei dumnezei. O asemenea părere este în contradicţie cu învăţătura Bibliei.

31. Un creştin poate să meargă în cer dacă nu plăteşte zeciuială?

Aceasta este o problemă la care nu pot da un răspuns biblic. Nu pot spune nici da, nici nu, dar cred că fiecare creştin este obligat să plătească zeciuială, deoarece aceasta este porunca Domnului, iar Biblia spune că „este ferice de cei ce ţin poruncile Domnului, căci ei vor avea parte la Pomul Vieţii.”  Părerea mea este că plata zeciuielii este esenţială în trăirea creştină şi am să vă spun de ce, puţin mai încolo, pentru că mai am o întrebare care atinge exact problema aceasta.

32. Frate Branham, eu sunt salvat şi am fost botezat în Numele lui Isus Hristos, dar cum să mă scap de un duh încăpăţânat de care se pare că nu pot scăpa nicicum?

Ei bine, fratele sau sora mea, oricine ai fi, de cele mai multe ori când întâlneşti oameni stăpâniţi de asemenea duhuri încăpăţânate, există o cauză complexă care cauzează neputinţa de a scăpa de ele: aceste duhuri pot fi moştenite de la mama, de la tata, unchiul, mătuşa, bunicul sau bunica. Dacă veţi urmări cu atenţie acest duh în viaţa voastră, vă veţi putea da seama de aceasta.

Pot să vă spun că eu am întâlnit o mulţime de asemenea cazuri pe platformă: oameni stăpâniţi de astfel de duhuri, iar primul lucru pe care-l făceam în asemenea situaţii era, ca prin darul deosebirii, să urmăresc acel duh în viaţa trecută a acelui om şi astfel, puteam vedea că duhul mergea mai departe până la bunic, la bunică sau la altcineva din familie, şi că omul respectiv l-a moştenit de fapt prin natură.

Încăpăţânarea nu este de la Dumnezeu, şi singura modalitate de a scăpa de ea este credinţa. Tu eşti un fiu sau o fiică de Dumnezeu, dar nu vei reuşi să-l biruieşti cât timp vei sta şi-l vei mustra şi iar îl vei mustra şi-l vei mustra. Înţelegi? Dacă faci aceasta, este ca şi cum ai atârna un şarpe cu clopoţei care stă pregătit, gata să te muşte. Ceea ce trebuie să faci este să-l ignori pur şi simplu şi să păşeşti mai departe, fiindcă aşa nu-ţi va mai putea face nici un rău.

Deci, când vezi că eşti prins de un duh încăpăţânat, pune lucrul acela pe altar şi crede că prin îndurarea lui Dumnezeu este mort în viaţa ta şi nu-l vei mai avea niciodată, apoi du-te mai departe fără să-i dai nici cea mai mică atenţie, fiindcă atunci te va părăsi.

Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” (Iacov 4.7).

Acesta este sfatul meu în problema aceasta, pentru că singura modalitate de a-l birui pe Satana este credinţa.

33. De ce botezi în Numele Domnului Isus Hristos şi nu în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt?

Ei bine, mai întâi vreau să spun că nu există numele „Tată, Fiu şi Duh Sfânt”. Apoi, vreau să ştiţi că în toată Biblia nu există nici măcar o singură persoană care să fi fost botezată vreodată în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt. Niciunul dintre apostoli nu a folosit vreodată această formulă de botez. De altfel, nimeni nu a făcut aceasta până după conciliul de la Niceea, când a apărut prima organizaţie: Biserica Catolică.

Nu există un asemenea nume, pentru că „Tatăl” nu este un nume; „Fiul” nu este un nume şi „Duhul Sfânt” nu este un nume. Acestea sunt titlurile, calităţile sau slujbele în care S-a descoperit Dumnezeu, dar El a avut un singur Nume: Isus Hristos.

Prin urmare, eu botez în Numele Domnului Isus Hristos, pentru că acesta este singurul Nume în care S-a descoperit Dumnezeu ca Tată, ca Fiu şi ca Duh Sfânt.

34. Unii oameni spun că înainte de înviere, Isus a fost în iad. Există vreo dovadă în acest sens?

Pentru că mi se cere o dovadă biblică, voi răspunde cu ajutorul Bibliei. Deschideţi împreună cu mine la 1 Petru 3.18-20:

Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a înviat în Duh,

în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare,

care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.”

Să citim şi Fapte 2.30-31, unde Petru spune:

Fiindcă David era proroc, şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie,

despre învierea lui Hristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea putrezirea.”

Deci, sufletul Lui a coborât în iad, unde a predicat duhurilor care nu s-au pocăit odinioară, când îndurarea lui Dumnezeu era în aşteptare, iar a treia zi a înviat, deci S-a întors de acolo.

35. Cele cinci fecioare nechibzuite sunt pierdute?

Dacă aţi fi fost alături de noi când am studiat Apocalipsa, aţi fi înţeles că cele cinci fecioare neînţelepte nu sunt pierdute. Ele nu vor avea parte de răpire şi nu vor participa la Cina nunţii, ci vor trece prin necazul cel mare, unde vor fi prigonite şi martirizate, apoi vor învia şi vor primi Viaţa veşnică. Aceste fecioare  vor învia în ziua din urmă şi vor merge înaintea tronului alb, unde Judecătorul va face separare asemenea unui păstor care separă oile de capre.

Voi spuneţi: „Bine, frate Branham, dar noi, Biserica, nu vom sta în faţa judecăţii?”

Nu, domnilor, noi nu vom merge la judecată, deoarece stăm chiar acum în faţa judecăţii prin pocăinţă şi mărturisire, iar Dumnezeu a pus toate păcatele noastre asupra lui Hristos.

De altfel, Domnul Isus a spus în Ioan 5.24 că „cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”

Pentru Biserică nu mai este judecată. Ea va fi luată în răpire şi se va întoarce ca să-i judece pe cei care l-au refuzat pe Duhul Sfânt.

Acest lucru îl întăreşte Pavel atunci când îi mustră pe corinteni  pentru că se duc să se judece la tribunal când au vreo neînţelegere. Astfel, el le spune:

Cum! Când vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la cei nelegiuiţi şi nu la sfinţi?

Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” (1 Corinteni 6.1-2).

Noi vom sta alături de Hristos, ca împăraţi şi preoţi, şi îi vom judeca pe oamenii care au refuzat să-L primească pe Domnul, deşi le-am predicat şi le-am vorbit despre botezul Duhului Sfânt. Gândiţi-vă la aceasta.

Nu, fecioarele nechibzuite nu vor fi pierdute, dar ele nu vor face parte din Mireasă. Ele vor veni la a doua înviere şi vor fi judecate după felul în care s-au purtat cu Lumina pe care au primit-o.

36. Frate Branham, în 1 Corinteni 14.34-35 scrie: „Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse cum spune şi Legea… căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în biserică.” Acum, dacă o femeie cu părul scurt vorbeşte în limbi în biserică, acest lucru vine de la Duhul Sfânt sau ea vorbeşte printr-un duh fals?

Aceasta este o întrebare grea, dar voi încerca să răspund la ea cât voi putea de bine.  În primul rând, vreau să spun că eu nu sunt în măsură să judec acest lucru, pentru că nu am fost trimis să judec. Apoi, vreau să spun că o persoană care vorbeşte în limbi o face sub ungerea lui Dumnezeu. Un astfel de om poate fi în afara rânduielii, poate să facă ceva greşit, dar nu pot spune că cel care vorbeşte prin el nu este Duhul Sfânt, deoarece nu ştiu aceasta. Înţelegeţi?

Şi mai este ceva: De multe ori oamenii se judecă greşit unii pe alţii, ceea ce este un lucru cât se poate de rău.

Astfel, voi ziceţi: „Păi, nu poate fi Duhul Sfânt peste ea pentru că are părul scurt şi poartă rochii prea scurte!”

Să nu gândiţi niciodată aşa, pentru că nu este corect! Voi nu ştiţi ce este în inima acelei femei, nu ştiţi nimic despre ea.

Desigur, vă gândiţi că Duhul Sfânt ar face-o să se poarte altfel, ceea ce este adevărat, dar ar trebui să-l lăsaţi pe Dumnezeu s-o judece cu privire la aceste lucruri, iar voi şi eu să ne rugăm ca Dumnezeu s-o lumineze.

Odată, am avut o pianistă care purta o fustă scurtă, ceea ce desigur nu era corect. Avea şi părul scurt, pentru că era numai un bebeluş pe calea Domnului, dar cânta la pian.

Când s-a terminat adunarea, a venit la mine un bărbat şi m-a „sfâşiat” în două zicând:

„Tu eşti predicator penticostal şi laşi ca femeia aceea să meargă şi să cânte la pian deşi are părul scurt?”

„Păi, eu cred că această femeie are un duh bun,” am răspuns eu. „Nici eu nu sunt de acord cu faptul că fusta ei este scurtă şi se desface în părţi, şi nici cu faptul că are părul scurt.”

Ea purta peste fustă o cămaşă foarte subţire, prin care se vedea lenjeria intimă. Voi ştiţi cum le poartă ele. Într-adevăr, mie nu-mi place să văd aşa ceva, dar nu pot spune că o astfel de femeie nu are Duhul Sfânt. Sigur că nu. Ea ar putea fi la fel de umplută cu Duhul ca oricare alta. Deci, eu nu o pot condamna şi să spun că va merge în iad din pricina ţinutei ei.

Bărbatul care m-a atacat cu privire la tânăra pianistă, avea în biserica lui o femeie cu părul lung care se îmbrăca foarte decent, cu rochii lungi, dar care avea atâta răutate în ea încât putea să întreacă în putere zgomotul făcut de un ferestrău circular. Surorilor, părul lung şi fustele lungi nu vă duc în cer! Sigur că nu, ci Cel care vă duce în cer este Duhul Sfânt.

Aş vrea să ţineţi minte că de multe ori păstorii nu le spun oamenilor cum trebuie  să se îmbrace sau să se comporte, aşa că ei merg înainte crezând că totul este în ordine. Adevărul este că un păstor ar trebui să sfâşie toate acele lucruri vechi, iar surorile mai bătrâne din biserică ar trebui să fie un exemplu pentru cele tinere în ceea ce priveşte îmbrăcămintea decentă şi purtarea.

Părerea mea este că orice femeie evlavioasă, ar trebui să meargă la o astfel de persoană, ca o mamă sau ca o soră mai mare, şi să se aşeze şi să discute cu doamna aceea plină de dulceaţa Duhului. Şi vă spun că dacă Dumnezeu are ceva cu ea, dacă acea femeie este din Dumnezeu, va înţelege cum stau lucrurile şi se va corecta. Dacă însă vă grăbiţi s-o judecaţi şi s-o condamnaţi, s-ar putea s-o vătămaţi şi s-o îndepărtaţi, pentru că ea este asemenea unui nou-născut.

În întrebarea pusă se spune că femeia respectivă vorbeşte în limbi.

Acum vă voi spune ceva cu care s-ar putea să nu fiţi de acord, dar voi judecaţi de foarte multe ori greşit aceste lucruri. Părerea mea este că întotdeauna ar trebui să-i judecăm pozitiv pe cei care încearcă să facă ceva ce este drept. Să avem cele mai bune intenţii faţă de ei, pentru că noi nu le cunoaştem inima şi nu ştim ce gândesc cu adevărat.

Ştiţi ce spune Biblia în Galateni 6.1?

Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

Să nu ziceţi niciodată că ei nu au un duh corect, pentru că nu ştiţi.

Acum aş vrea să staţi puţin liniştiţi, pentru că vreau să vă spun ceva ce vă va străpunge cu siguranţă.

Duhul Sfânt poate vorbi şi printr-un făţarnic. Exact! Eu am văzut cu ochii mei aşa ceva şi vă pot dovedi şi cu Biblia.

De asemenea, vă pot dovedi că şi puterile demonice pot lua duhurile oamenilor şi să-i folosească cum vor ele. Astfel, am văzut cum dracii vorbeau în limbi şi le tălmăceau. Înţelegeţi? Dar am văzut şi făţarnici care vorbeau prin adevăratul Duh Sfânt.

Acesta este motivul pentru care nu puteţi spune că vorbirea în limbi este dovada botezului cu Duhul Sfânt.

Acum ascultaţi! Cu ani în urmă, când am ajuns pentru prima dată printre penticostali, am mers la Mishawaka, în Tabernacolul fratelui Rowe, unde se ţinea o adunare mare.

Ei erau o grupare care botezau în Numele lui Isus. Eu nu sunt de acord cu ei, dar cu toate acestea îi consider fraţii mei.

Ei spun: „Botează spre înnoire în Numele lui Isus Hristos,” dar eu nu cred că apa te poate scăpa de păcat, ci cred că înnoirea o face sângele lui Isus Hristos. Înţelegeţi?

Cu toate acestea, unitarienii botează spre înnoire în Numele lui Isus. Ei sunt convinşi că prin aceasta sunt salvaţi, dar Petru a spus: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre…”

Deci ce trebuie făcut? Mai întâi este pocăinţa, căinţa sinceră pentru păcatele săvârşite şi întoarcerea spre Dumnezeu. Apoi urmează botezul în Numele lui Isus Hristos, care arată că păcatele voastre au fost iertate.

Când am ajuns în adunarea aceea, am văzut că erau adunaţi câteva  mii de oameni. Erau veniţi din toate părţile, atât albi, cât şi negri. Ei bine, acolo am văzut doi oameni. Până atunci nu mai auzisem niciodată o vorbire în limbi cu tălmăcire, dar acolo am văzut cum acei bărbaţi se ridicau şi unul vorbea în limbi, iar celălalt aducea tălmăcirea, spunându-le oamenilor din adunare ce era greşit cu ei şi ce au făcut.

Când i-am văzut, m-am gândit: „Doamne, se pare că a ajuns printre îngeri,” pentru că niciodată nu mai întâlnisem aşa ceva.

Toată noaptea următoare am stat în rugăciune, pentru că încă din copilărie am crezut că darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă şi Domnul îmi dăduse vedenii.

În dimineaţa următoare, am fost invitat să vorbesc şi am făcut-o. După încheierea adunării, au venit la mine o mulţime de oameni care m-au invitat să vorbesc şi în adunările lor, deşi eram baptist. Totuşi, în inima mea se născuse dorinţa de a-i cunoaşte pe cei doi bărbaţi.

Unul dintre ei vorbea în limbi, iar celălalt se ridica şi spunea (de exemplu): „Aşa vorbeşte Domnul: Alaltăieri, Jones a făcut cutare şi cutare lucru. Când ai ieşit din casă ai găsit un portofel care aparţine bărbatului Cutare. Aşa vorbeşte Domnul: „Du-te şi dă-i-l înapoi!”

Vedeţi? Se spunea adevărul. Ei le spuneau oamenilor tot ce gândeau sau făceau. Când am văzut aceasta, mi-am zis: „Oh, dar este minunat! Acesta este Dumnezeu.”

Ei bine, şi iată că m-am întâlnit cu unul din cei doi, iar în timp ce discutam cu el, m-am rugat: „O, Dumnezeule, lasă-mă să pătrund lucrul acesta, oricare ar fi el.”

Pe atunci încă nu ştiam să spun că ceea ce vedeam erau vedenii, dar doream  cu ajutorul lor să pătrund în duhul acelui om ca să văd ce este cu el. Astfel, am continuat să vorbesc cu el şi curând am văzut că în faţa mea stătea un creştin adevărat. Bucuros, mi-am zis: „Binecuvântat să fie Numele Domnului!”

Apoi, cam o jumătate de oră mai târziu, l-am întâlnit şi pe celălalt. Discutând cu el, am văzut că am în faţa mea cel mai mare făţarnic pe care l-am întâlnit vreodată. Soţia lui era o femeie cu părul negru, dar el trăia cu o femeie blondă, cu care avea şi doi copii. Vedeţi? Şi cu toate acestea, el vorbea în limbi prin Duhul Sfânt şi aducea mesaje corecte.

Înainte de convertirea mea, am avut ocazia să merg într-o tabără de vrăjitori indieni. Ei sunt dansatori închinători la draci. Oamenii aceia iau un şarpe, îl încolăcesc în jurul lor, apoi dansează dansul porumbului, vorbesc în limbi, tălmăcesc şi spun absolut tot adevărul cu privire la oameni.

Acolo am văzut un vrăjitor care a luat un creion şi l-a pus jos. Imediat, creionul s-a ridicat şi a început să scrie în alte limbi, dând şi tălmăcirea lor, spunându-le oamenilor exact ce au făcut. Vedeţi? Şi toate acestea se petreceau într-o adunare spiritistă.

Aşa se face că atunci când l-am avut în faţă pe acel făţarnic, mi-am zis: „Oare am ajuns printre draci?”

După câtva timp am mers să mă rog la peştera mea de la Green’s Hill, iar la un moment dat, am ieşit afară şi mi-am aşezat Biblia lângă mine. Voiam să stau pe un buştean şi să citesc puţin. Deodată, vântul mi-a deschis Biblia la Evrei 6, acest lucru repetându-se de trei ori. Când am văzut aceasta, m-am gândit: „Poate că Domnul vrea să citesc de aici,” aşa că am început să citesc:

Căci cei care au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt.

Şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor,

Şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi  iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.

Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea peste el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântarea lui Dumnezeu.

Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc.”

După ce am citit aceste cuvinte, m-am gândit: „Laudă Domnului!” după care am aşezat Biblia jos şi mi-am zis: „Nu văd nimic rău aici. Oare ce ar trebui să înţeleg?”

Poate aţi citit şi voi textul acesta din Evrei 6, unde este vorba despre spini şi mărăcini. Dacă pământul aduce roadă bună, primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu, dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi sfârşeşte prin a i se pune foc. Am stat şi m-am tot gândit la aceste lucruri fără să văd nimic deosebit în ele.

„Păi,” îmi ziceam, „este normal ca spinii şi mărăcinii să fie arşi, iar grâul lui Dumnezeu să fie dus şi pus în hambar. Nu văd nimic deosebit aici.”

Şi cum stăteam şi priveam afară, gândindu-mă, am primit o vedenie în care am văzut un ogor pregătit pentru semănat. Şi un Om cu o haină albă pe el, ducea un sac din care lua sămânţă şi o arunca pe acel ogor.

Imediat ce Omul îmbrăcat în alb a trecut şi nu s-a mai văzut, am văzut un alt bărbat, dar îmbrăcat în negru, care purta şi el un sac din care lua sămânţă şi o semăna în urma celuilalt. El mergea pe furiş şi semăna sămânţă de buruieni, aşa că dacă în urma Omului în alb a răsărit grâu, în urma acestuia au început să răsară buruieni, spini, mărăcini şi neghină.

„O,” mi-am zis, „dar este o ruşine ceea ce face omul acesta!” Privind vedenia aceasta, eu nu m-am gândit că ceea ce se întâmpla era biblic, ci mi-am zis: „Omul acela îşi seamănă buruienile în ogorul de grâu al celuilalt.”

Apoi am văzut că s-a făcut foarte cald, aşa că micuţul grâu şi-a plecat capul şi zicea încet: „Ah, ah, ah!” şi gâfâia. Micuţa buruiană  stătea şi ea cu capul plecat şi zicea la fel: „Ah, ah, ah!” gâfâind şi tânjind după apă, la fel ca grâul.  Şi am văzut că şi una şi cealaltă se rugau şi cereau ploaie.

După o vreme, a apărut un nor şi deodată a început să plouă peste acel ogor. Imediat, micuţul grâu şi-a ridicat capul, a început să tresalte de bucurie şi a strigat: „Laudă Domnului! Aleluia! Aleluia!” Dar şi micuţele buruieni şi-au ridicat capul şi au început să strige: „Laudă Domnului!” bucurându-se de aceeaşi ploaie care cădea peste grâu.

Atunci mi-am amintit textul biblic care spune: „El… dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei 5.45).

Atunci am înţeles. Vedeţi?

Dacă în adunare stă o persoană, iar voi ştiţi că este greşită şi nu trăieşte corect, şi totuşi peste ea vine o ungere, să nu spuneţi cumva că acela nu este Duhul Sfânt, pentru că nu aveţi de unde să ştiţi aceasta! Să nu judecaţi duhul din persoana aceea! Este posibil ca omul acela să fie greşit, însă nu uitaţi ce spune Biblia: „că Ploaia, Duhul, cade peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.”

De asemenea, nu uitaţi că atunci când a apărut neghina în lanul de grâu, Domnul Isus a spus: „Lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş.” Vedeţi? Grâul şi neghina. Nu încercaţi să-i judecaţi, ci lăsaţi-i să crească împreună, pentru că în ziua secerişului, le voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul Meu.” (Matei 13.30).

Totuşi, noi îi vom cunoaşte după roade. Tu poţi şti în inima ta care este adevărul, dar cu toate acestea, încearcă să te ocupi de persoana aceea.

Să nu ziceţi că dacă femeia aceea este îmbrăcată imoral… cum am citit în întrebarea pusă? Să vedem:

„Dacă o femeie cu părul scurt  vorbeşte în limbi în biserică, este călăuzită de Duhul Sfânt sau de un duh fals?”

În privinţa aceasta, nu spun nimic. Dacă te gândeşti că este greşită pentru că are părul scurt, şi tu eşti căsătorit, de ce n-o rogi pe soţia ta să o cheme pe acea femeie deoparte şi să discute cu ea plină de blândeţe şi de dragoste? Părerea mea este că ea poate avea Duhul Sfânt, însă are nevoie de puţină corecţie.

Eu cred că dacă ne-am cerceta atent, fiecare dintre noi am găsit un lucru micuţ care este greşit în viaţa noastră, ceea ce înseamnă că fiecăruia dintre noi i s-ar putea reproşa ceva. Adevărul este că oamenii au venit de multe ori la mine şi mi-au arătat o mulţime de lucruri greşite pe care le făceam, iar eu am apreciat întotdeauna aceasta.

În ce priveşte femeia la care se referă întrebarea, să zicem că ea nu este o creştină adevărată, ci se preface doar. Vedeţi? În cazul acesta va fi judecată de Dumnezeu. Acesta-i adevărul. Dacă se îmbracă imoral şi face lucruri greşite, Dumnezeu se va îngriji de aceasta. În ce ne priveşte, noi să credem că duhul de peste ea este Duhul Sfânt. Înţelegeţi? Să credem aceasta, pentru că nu putem şti care este adevărul.

Acum, dacă ea vorbeşte în limbi, iar când  dă tălmăcirea spune: „Isus este anatema!” veţi şti imediat că duhul acela nu este Duhul Sfânt, pentru că Biblia spune că „nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul Sfânt nu zice: „Isus să fie anatema!” (1 Corinteni 12.3).

Cât timp ea Îl binecuvântează şi Îl onorează pe Hristos, să credeţi Duhul acela.

Nădejdea mea este că ceea ce v-am spus, nu v-a încurcat şi mai tare, ci v-a dat mai multă lumină cu privire la problema aceasta.

37. Învaţă cumva Deuteronom 23.2 că un copil născut în afara căsătoriei nu poate fi mântuit? În altă parte scrie că Dumnezeu va pedepsi fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam al celor care-L urăsc. (Deuteronom 5.9). Explică aceste versete, te rog.

Deuteronom 23.2: „Cel născut din curvie să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam al lui să nu intre în adunarea Domnului.”

În ordine. Curvia a fost un lucru îngrozitor pe tot parcursul Bibliei. Acest lucru a fost atât de urât de Dumnezeu, încât, dacă un bărbat avea un copil printr-o femeie care nu era nevasta lui, acel copil şi copiii copiilor lui, nu aveau voie nici măcar să intre în adunarea Domnului timp de zece generaţii, adică patruzeci de ani, şi aceasta pentru că sângele ţapilor şi al taurilor nu era suficient ca să şteargă un asemenea păcat.

Sângele animalelor făcea numai o acoperire a păcatului, dar nu putea să-l şi şteargă.

Femeia este un mărgăritar de preţ, pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu o calitate deosebită: să fie mamă. El i-a încredinţat maternitatea, de aceea, dacă năştea un copil cu un bărbat care nu este soţul ei, peste copilul acela şi peste copiii copiilor lui, timp de zece generaţii apăsa un greu blestem, nelegiuirea părinţilor fiind pedepsită în copii, până la al treilea şi al patrulea neam. Astfel, copiii puteau fi loviţi cu orbire, sifilis.

Da, era îngrozitor ca o femeie să aibă un copil în afara sfintei căsătorii, şi vreau să spun că acest lucru nu a fost valabil numai în vechime, ci este valabil şi astăzi.

38. Ezechiel capitolele 38 şi 39 se vor împlini înainte de răpire?

Dacă veţi observa, capitolele 38 şi 39 din Ezechiel se referă la Gog şi Magog, la ţara din nord, adică la Rusia.

Eu nu spun că acesta este adevărul, dar după înţelegea pe care o am, aceste lucruri vor veni la împlinire după răpire, după ce Biserica lui Hristos este luată la cer. Dumnezeu se va ocupa de Gog şi Magog atunci când oştirea lumii va merge împotriva lui Israel, deci după răpire.

Cred că aceasta a vrut să ştie cel care a pus întrebarea. El a vrut să ştie care este părerea mea.

39. Domnul ne-a spus prin prorocie să mărturisim şi altora despre lucrările pe care le-am văzut aici: despre apropiata venire a Domnului, despre botezul în Numele lui Isus Hristos. Noi am vorbit despre aceste lucruri cu unii care spun că sunt creştini, dar cu toate acestea, se pare că nu vor să creadă. Ce crezi că se va întâmpla cu aceşti oameni? Vor merge în răpire?

Îmi place felul cum ai pus întrebarea: „Ce crezi…”

Ceea ce cred eu este că nimeni nu poate umbla în Lumina lui Dumnezeu până nu îi este descoperită această Lumină. Lucrarea lui Dumnezeu este ascunsă oamenilor şi nimeni nu o poate vedea dacă nu-i este descoperită de El. Spun aceasta, pentru că aşa vorbeşte Biblia.

Astfel, nu a zis Isus că „…ei, măcar că văd, nu văd şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg.”? (Matei 13.13). Vedeţi? Deşi El a făcut o mulţime de semne şi minuni, ei n-au crezut. De ce? Pentru că aşa a spus Isaia că se va întâmpla: „Într-una veţi auzi şi nu veţi înţelege; într-una veţi vedea şi nu veţi pricepe.” (Isaia 6.9).

Isus a zis: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl Meu, care M-a trimis,” şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine.” (Ioan 6.44,37).

Voi sunteţi răspunzători pentru răspândirea Luminii, dar nu sunteţi răspunzători pentru că ei nu vor s-o primească. Voi trebuie să le-o duceţi, dar nu sunteţi răspunzători pentru reacţia pe care o au faţă de ea, deoarece Dumnezeu este acela care îi lasă înăuntru sau îi scoate afară.

Voi trebuie să reţineţi un singur lucru: ei nu vor putea vedea Lumina dacă nu le este descoperită de Dumnezeu.

40. Frate Branham, în Daniel 11.31 este vorba despre încetarea jertfei necurmate şi aşezarea urâciunii pustiitorului. Vrei să explici acest lucru?

Daniel 11.31: „Nişte oşti trimise de el, vor veni şi vor spurca sfântul locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul.”

Aceasta este tema noastră de duminica viitoare, când vom vorbi despre cele şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel.

Ceea ce vreau să-ţi spun acum, frate iubit, este că Domnul Isus a vorbit despre problema aceasta în Matei 24.15:

De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „aşezată în locul sfânt” – cine citeşte să înţeleagă!” –

atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi…” (v. 16).

Cuvântul „urâciune” înseamnă „murdărie, necurăţie,” iar această urâciune este moscheea musulmană a lui Omar, care a fost construită pe locul unde a fost Templul.

După cum ştiţi, în anul 70 d.Hr., Titus a cucerit Ierusalimul şi l-a distrus până la temelie. Mai târziu, pe locul unde odinioară fusese Templul, musulmanii au construit moscheea lui Omar, ea aflându-se şi astăzi acolo.

Şi această urâciune va rămâne acolo până când Dumnezeu se va întoarce din nou spre iudei.

Deci „urâciunea pustiirii,” adică moscheea lui Omar, a fost „aşezată în locul sfânt”, adică pe locul vechiului Templu. Înţelegeţi?

Isus S-a referit exact la acest lucru, iar mai departe a adăugat: „Cine citeşte să înţeleagă.” Vedeţi?

41. Frate Branham, nu eşti de părere că fiecare om care pretinde că este creştin adevărat ar trebui să plătească zeciuială în casa Domnului? Te rog să ne dai răspunsul biblic la această întrebare.

Este în ordine dacă aşa vreţi voi. Adevărul este că într-adevăr Biblia spune în Maleahi 3.8:

Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?” Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare…”

„…Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” (v. 10).

Aceasta este o provocare adresată fiecărui individ. Dacă aş avea timp, mi-ar plăcea să depun o mărturie despre felul în care mi-am achitat eu zeciuiala mai întâi de toate, chiar dacă familia mea a fost în lipsuri şi flămândă.

Vă spun sincer, că n-am văzut în viaţa mea vreun bărbat sau vreo femeie care să fi dus lipsă după ce şi-a plătit zeciuiala, chiar dacă a câştigat numai un dolar pe săptămână, iar din acela a dat zece cenţi Domnului.

Da, domnilor. Aceasta este o provocare adresată fiecărui om, şi adevărul este că fiecare creştin trebuie să plătească zeciuială. Da, el trebuie să facă aceasta.

42. Dacă o persoană vorbeşte în limbi necunoscute pe acelaşi ton  şi de fiecare dată spune aceleaşi cuvinte, dar tălmăcirea adusă prin tălmăcitor este diferită de fiecare dată, poate fi acesta Duhul Sfânt?

Daţi-mi voie să citesc încă o dată întrebarea.

Deci: „Dacă o persoană vorbeşte în limbi necunoscute pe acelaşi ton şi de fiecare dată spune aceleaşi cuvinte (Vrea să spună că zice un cuvânt pe care îl repetă iar şi iar), dar tălmăcirea adusă prin tălmăcitor este diferită de fiecare dată, poate fi acesta Duhul Sfânt?”

Aceasta este într-adevăr o întrebare serioasă, de aceea, lăsaţi-mă să aduc numai puţină lumină asupra acestei probleme. Cel ce vă spune aceste lucruri este fratele Branham, şi apreciez foarte mult încrederea voastră de a mă întreba asemenea lucruri, de aceea, dorinţa mea este să ajut cât pot de mult cu experienţa mea în privinţa acestor lucruri spirituale. Cred că dacă nu aţi avea încredere în mine, nu  mi-aţi pune asemenea întrebări, nu-i aşa? Spun aceasta, pentru că mă gândesc că un creştin nu ar pune niciodată o întrebare ca să aibă un argument împotriva cuiva, ci o face pentru că doreşte să afle adevărul cu privire la problema respectivă.

În ce mă priveşte, eu încerc să răspund după cea mai bună cunoştinţă a mea, aşa că, dacă ceea ce auziţi vă supără, înseamnă că în inima voastră nu este Duhul Sfânt. Înţelegeţi? Duhul Sfânt nu se supără niciodată când este corectat, ci primeşte totul supus. Acum reţineţi că Domnul este Judecătorul meu pentru tot ceea ce voi spune, şi o fac pe baza experienţelor la care am fost martor în timp ce mă aflam sub ungerea din asemenea adunări.

Deci: Eu cred că persoana care spune de fiecare dată acelaşi lucru şi cu acelaşi ton, vorbeşte într-adevăr în limbi. Da, eu cred că dacă sunt creştini, ei vorbesc cu adevărat în limbi, dar problema este că voi aveţi tendinţa de a interpreta greşit aceste lucruri.

Dacă în mijlocul nostru se află străini care au altă părere cu privire la problema aceasta, este treaba lor, pentru că eu încerc să clarific aceste lucruri pentru biserica mea.

Ca părinte al vostru în Evanghelie şi ca păstor al bisericii, vă sfătuiesc să urmăriţi cu atenţie persoanele respective. Dacă vedeţi că se înfurie atunci când vreţi să le spuneţi ceva, puteţi lăsa totul deoparte, pentru că acolo nu este Duhul lui Dumnezeu; dar dacă ei sunt blânzi, smeriţi şi umili, gata să primească fiecare lucru pe care li-l spuneţi, să ştiţi că acolo este Duhul lui Dumnezeu.

Pe altă parte, dacă cineva iese din ordinea bisericii şi păstorul îl cheamă deoparte şi-i atrage atenţia, iar omul respectiv se înfurie, aceasta este dovada că nu are Duhul Sfânt, deoarece Duhul Sfânt primeşte orice corectare a Cuvântului; El recunoaşte întotdeauna Cuvântul. Înţelegeţi?

Să nu credeţi cumva că prin aceasta vreau să măgulesc sau să scutur pe cineva, fiindcă nu aceasta este intenţia mea, ci doresc să vedeţi adevărul.

Să zicem că cineva vorbeşte în limbi, iar altcineva se ridică şi aduce tălmăcirea. În tălmăcirea limbilor, mulţi oameni vorbesc cu o expresie extraordinară, pornită de la ei, pentru că simt că trebuie să spună acele lucruri. Aceea nu este însă tălmăcire.

Dar ce este tălmăcirea?

De exemplu, cineva vorbeşte în limbi, iar tu îl auzi în engleză, adică în limba pe care o vorbim, şi repeţi ceea ce spune el.

Este aici fratele Junie Jackson? Nu este. Vreau să spun că întotdeauna am fost uimit de vorbirea în limbi pe care o are acest frate, precum şi fratele Higginbotham, şi cred că aţi văzut şi voi acea schimbare de voce la tălmăcire. Înţelegeţi ce spun? Acest lucru este în ordine. Să nu credeţi însă că spun aceasta ca să mă laud cu biserica mea, căci nu este aşa. Dacă biserica aceasta are nevoie de vreo corectare, eu o fac cât se poate de bine pentru Mântuitorul meu, fără să-mi fac probleme dacă ceea ce spun răneşte sau nu pe cineva. Ca părinte al vostru în Evanghelie, vreau să fie totul în ordine, deoarece mă gândesc că nu vreţi un duh greşit în mijlocul vostru, ci vreţi un Duh corect. Desigur.

De ce să luaţi un înlocuitor, când cerul este plin de Duhul adevărat? De ce mâncaţi dintr-un coş de gunoi, când este o masă mare, curată şi plină cu mâncăruri gustoase? Vedeţi? Deci, mă gândesc că noi toţi dorim ceva original, ceva adevărat.

Revenind la ceea ce am spus cu privire la vorbirea în limbi şi tălmăcirea ei, vreau să spun că dacă cel ce aduce tălmăcirea nu aude vorbirea aceea în propria lui limbă, aşa cum s-a întâmplat la rusalii, când oamenii au spus: „Cum dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?” (Fapte 2.8), atunci aceea nu este tălmăcire. Eu cred că amândoi sunt corecţi – atât cel care vorbeşte în limbi, cât şi cel care aduce tălmăcirea, – dar el nu tălmăceşte, ci proroceşte. Mai clar, omul acela nu este un tălmăcitor al limbii vorbite, ci este un proroc.

Am să vă dau un exemplu ca să mă înţelegeţi.

Să zicem că aici este un tălmăcitor, iar eu mă ridic şi spun câteva cuvinte în altă limbă. Am să iau o limbă ca să vă ajut să mă înţelegeţi: „Baie, baie, bly. Ekke will afrikaana sprekken.” Mă îndoiesc că se află printre noi cineva care înţelege ce am spus.

Da, frate, ce ai spus?

Un frate răspunde: „Ai spus că poţi vorbi africana.”

Da, aşa am spus. Am zis: „Baie, baie, bly,” adică: „Sunt foarte, foarte fericit.” „Ekke will afrikaana sprekken,” adică: „Sunt aici ca să vorbesc africana.”

Ce a făcut fratele? Eu am vorbit în africană, iar el m-a înţeles în engleză, este adevărat? Şi aceasta, pentru că cunoaşte africana. Astfel, să zicem că eu stau aici şi predic, iar fratele Neville stă alături de mine şi traduce pentru oamenii de altă limbă care sunt prezenţi aici. Vedeţi, el înţelege limba pe care o vorbesc eu şi le spune acelor oameni ce-am zis, pentru că cunoaşte limba în care vorbesc.

Aşa este şi cu tălmăcirea. Dacă tu vorbeşti în limbi şi tălmăceşti, înseamnă că auzi tălmăcirea acelei limbi în limba ta natală şi o spui şi celorlalţi. Nu cunoşti limba aceea, dar Duhul Sfânt îţi dă înţelegerea ei, deoarece vorbeşti pentru El. Înţelegeţi?

Îmi amintesc de bătrânul frate Ryan, care acum este în slavă. Nu aş vrea ca ceea ce spun să fie considerat o hulă împotriva Duhului Sfânt, dar fratele acela se ridica şi spunea întotdeauna un singur cuvânt în limbi. Un cuvânt şi iarăşi şi iarăşi acelaşi cuvânt: „Seeken, seeken şi seeken…” sau ceva de felul acesta.

Auzindu-l, cineva a venit la mine şi m-a întrebat: „Crezi că asta este de la Domnul?”

„Da,” am răspuns eu. „Cu certitudine este de la Domnul!” Vedeţi, el spunea ceva în limbi, dar deşi eu nu ştiam ce spune, prezenţa Domnului era acolo când el făcea aceasta.

Deci, dacă prezenţa Domnului este acolo, iar o persoană spune numai un cuvânt şi iarăşi şi iarăşi acelaşi cuvânt, apoi sare în sus şi dă o tălmăcire deşi nu înţelege ce spune în acea limbă, să ştiţi că el nu tălmăceşte, ci proroceşte; înseamnă că peste acel om este darul prorociei. Deci, el nu tălmăceşte limba în care vorbeşte, ci proroceşte.

Prin urmare, dragă creştine care ai întrebat: „Poate fi aceasta de la Domnul?” răspunsul este afirmativ. Acolo poate fi Duhul Sfânt folosind două slujbe: una este vorbirea în limbi, iar cealaltă este prorocia, fără să fie nevoie de tălmăcirea celor spuse în limbi.

Deci: prorocia nu este tălmăcirea limbii în care vorbeşte persoana respectivă, ci aduce prin inspiraţie un mesaj pentru biserică.

În schimb, tălmăcirea este darul prin care persoana respectivă înţelege în limba natală ceea ce se vorbeşte în limbi şi trebuie să repete exact, cuvânt cu cuvânt, ceea ce a spus cel care vorbeşte în limbi.

43. Dacă într-o adunare s-au dat deja trei mesaje în limbi necunoscute, este posibil ca atunci când este chemat rândul de rugăciune să mai vină şi alte mesaje? Este corect acest lucru conform rânduielii spirituale a bisericii?

Sigur că da. Ştiu unde vrei să ajungi. Te gândeşti că Pavel a spus că vorbirea în limbi trebuie să fie făcută pe rând, să fie urmată de tălmăcire şi să nu fie aduse mai mult de trei mesaje, ceea ce este corect.

Acum, dacă cineva vorbeşte în limbi şi nu este nici un tălmăcitor ale acelei limbi, omul respectiv este într-adevăr binecuvântat de Duhul, dar nu aduce nici o zidire sufletească bisericii. Dacă se ridică însă fratele Sothmann şi aduce o prorocie, este cu totul altceva, înţelegeţi?

Punctul pe care a vrut să-l atingă Pavel, este că ei foloseau tot serviciul pentru a vorbi în limbi, ori dacă acea vorbire nu era tălmăcită, biserica nu înţelegea nimic. Acesta este motivul pentru care Pavel le-a dat o rânduială.

Persoana care pune întrebarea vrea să ştie dacă este corect să se aducă mesaje în timpul când este chemat rândul de rugăciune.

Când Pavel spune că trebuie să vorbească doar doi sau trei şi unul să tălmăcească, se referă la mesajele date pentru adunare în camera unde se adună vasele, separat de restul adunării (Noi am discutat deja despre aceasta), dar când este chemat rândul de rugăciune este o altă situaţie, pentru că respectivul aduce o prorocie pentru o persoană, nu pentru biserică.

Dacă acel om este greşit, înseamnă că şi eu sunt greşit şi procedez în afara rânduielii, deoarece în rândurile de rugăciune sunt date câte treizeci, patruzeci  de descoperiri într-o seară.

Deci dacă prorocia se îndreaptă spre o persoană este altceva. Când însă se îndreaptă spre biserică, să fie aduse două sau trei mesaje, apoi opriţi-vă.

Deşi Duhul Sfânt ar putea să dea şi alte mesaje, opriţi-vă şi lăsaţi timp şi pentru vestirea Cuvântului. Înţelegeţi? Voi puteţi avea aceste lucruri înainte sau după vestirea Cuvântului, dar nimic nu trebuie să întrerupă Cuvântul în timp ce este adus de predicator.

Noi vom pune aceste lucruri în ordine atunci când duhurile şi darurile vor începe să ajungă la maturitate.

Vă spun sincer că sunt bucuros pentru că Dumnezeu trăieşte, domneşte şi vorbeşte în mijlocul nostru, dar dacă o soră se ridică şi aduce o prorocie sau o vorbire în limbi, apoi sare alta şi face acelaşi lucru; când termină ea se ridică altcineva şi aduce şi el un mesaj, şi aşa mai departe, este greşit. Eu cred că Domnul poate face aceasta dacă are un mesaj urgent pentru adunare sau pentru o persoană, dar dacă toţi spun acelaşi lucru, nu este bine. Înţelegeţi?

În ce priveşte întrebarea pusă, dacă de exemplu, fratele Neville sau un alt lucrător cheamă rândul de rugăciune, iar cineva se ridică şi aduce o prorocie nu pentru adunare, ci pentru persoana din rândul de rugăciune, spunându-i anumite lucruri privitoare la viaţa sau starea ei, este în ordine. Este corect, pentru că el vorbeşte pentru acea persoană, nu pentru adunare.

44. Frate Branham, adesea Domnul îmi arată anumite lucruri în vis. El mi-a arătat anumite lucruri despre fiul meu care lucrează în marină, iar el mi-a spus că acelea erau nişte taine. Apoi mi-a arătat unele lucruri referitoare la moartea unor persoane sau taine ascunse ale inimilor. Este acesta un dar de la Dumnezeu? De câte ori mi-a arătat gândurile sau inimile oamenilor, fiecare lucru a fost întocmai cum     l-am văzut.

Frate sau soră care ai scris aceste lucruri, dorinţa mea este ca Domnul să te binecuvânteze, pentru că după părerea mea acela este într-adevăr darul lui Dumnezeu.

Ştiai că Biblia vorbeşte despre vise? Iosif a visat vise, ba mai mult, a tălmăcit şi visele avute de alţii. Lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu. Da, dacă visul avut de o persoană este de la Dumnezeu, va spune întotdeauna adevărul şi se va împlini întocmai.

Nu uita însă că dacă vei începe să te mândreşti cu acel dar, El te va părăsi. Prin urmare, rămâi blând şi smerit, iar dacă El îţi arată ceva pentru cineva, înseamnă că o face spre binele acelui om, aşa că trebuie să mergi la el şi să-i spui, dar fără să-l mustri sau să-l jigneşti, ci spune-i simplu:

„Frate, soră, Domnul mi-a arătat în vis că făceai un anumit lucru greşit…”

Dacă persoana aceea va răspunde: „Eşti greşit! Aceasta este o minciună, pentru că eu nu am făcut aşa ceva,” nu răspunde nimic, ci du-te înapoi şi roagă-te şi spune: „Tată ceresc, era acel lucru greşit sau nu?”

Dacă persoana respectivă a spus adevărul, înseamnă că ai un duh greşit, dar dacă minte, dacă a făcut într-adevăr acel lucru, atunci Dumnezeu se va ocupa de ea. Înţelegeţi? Da, domnule.

Dacă el a făcut acel lucru, dar neagă, a făcut o hulă împotriva Duhului Sfânt care a încercat să-l corecteze.

45. Frate Branham, cum este posibil ca o biserică să danseze şi să vorbească în limbi şi totuşi să nu citească Biblia? Eu nu pot înţelege aceasta.

Nici eu nu înţeleg cum este posibil aşa ceva. Aş vrea să reţineţi că cel care vă spune aceste lucruri sunt eu, William Branham, şi că s-ar putea să greşesc.

Sunt unii care se duc să se roage pentru bolnavi. Astfel, acel om se roagă pentru unul dintre ei, apoi îi face pe toţi să cânte sau să danseze în Duhul, crezând că prin aceasta va aduce puterea printre oameni. După părerea mea, o asemenea procedură este greşită, şi am să vă spun de ce.

Eu cred că o persoană care vine într-o adunare de vindecare, trebuie să vină plină de respect şi smerenie, ca atunci când vine pentru mântuire. Astfel, cei prezenţi acolo nu trebuie să strige şi să danseze, ci să-şi plece capul şi să se roage, să-I ceară lui Dumnezeu îndurare pentru acel suflet. Spuneţi: „Dumnezeule, ajută-l pe fratele meu în timp ce păstorul îl unge şi se roagă pentru el. Lasă ca Duhul Sfânt să vină peste el şi să-i dea credinţă ca să poată primi vindecarea, pentru că este fratele meu scump (sau o soră). Vedeţi? În loc să strigaţi şi să dansaţi, rugaţi-vă pentru acel suflet.

Eu ştiu că acest lucru se întâmplă de obicei în adunările penticostale, şi sunt convins că ei se închină lui Dumnezeu. O cred din toată inima. De asemenea, cred în vorbirea în limbi, în strigare sau în a dansa în Duhul, pentru că toate acestea sunt pomenite în Biblie, dar cred că toate îşi au timpul şi ordinea lor.

Eu cred că dacă marea binecuvântare este în toi, dacă slava Domnului vine peste adunare, oamenii încep să strige şi să facă orice îi îndeamnă Duhul. Aşa ceva este corect, aşa că puteţi merge înainte, dar când vine un om care doreşte să fie vindecat, acolo este deja o problemă de viaţă şi de moarte, ceea ce înseamnă că toţi trebuie să fim respectuoşi, să ne rugăm Domnului şi să cerem îndurare pentru acel om: „Tată, eu sunt un închinător al Tău şi Te iubesc, de aceea vin înaintea Ta cu credinţă şi Te rog să ai milă de fratele meu.” Vedeţi? Eu cred că dacă se va proceda în felul acesta, dacă veţi merge înaintea Domnului cu smerenie, veţi obţine rezultate minunate.

Doamne, nădejdea mea este că prin răspunsurile pe care le-am dat, am reuşit să aduc măcar puţină lumină în mintea oamenilor.

Gândul meu este să vorbesc cu păstorul, iar mai târziu să ne întâlnim şi cu cei care au un dar al lui Dumnezeu, ca să discutăm puţin despre aceste lucruri. Poate prin aceasta voi reuşi să vă ajute să urcaţi puţin mai sus, mai aproape de Dumnezeu şi astfel să avem mai multă ordine în biserică. Eu am fost foarte atent şi am văzut cum El a venit în mijlocul nostru şi S-a mişcat încoace şi încolo. Îmi place foarte mult aceasta.

Nu-l lăsaţi niciodată pe Satana să pătrundă înăuntru, pentru că el este foarte şiret. Să nu vă gândiţi niciodată că puteţi să-l păcăliţi, pentru că nu puteţi face aşa ceva. Dimpotrivă, să ştiţi că tot timpul depindeţi de îndurarea lui Dumnezeu şi că trebuie să umblaţi smeriţi şi supuşi. În felul acesta, veţi constata că Dumnezeu vă va folosi mai mult şi mai mult în lucrarea Sa. Domnul să vă binecuvânteze.

Ce ziceţi, mai avem timp, pentru că aş vrea să vă spun ceva în următoarele douăzeci de minute? (Amin). Vă mulţumesc.

Aş vrea să ne întoarcem puţin la Psalmi, pentru că Domnul mi-a dat un gând pe care aş vrea să vi-l împărtăşesc şi vouă într-o scurtă predică. Ştiu că este cald, dar nu uitaţi că nu ne vom mai întâlni până miercuri.

Astfel, haideţi să stăm puţin liniştiţi, în timp ce vom intona o cântare veche şi frumoasă: „Binecuvântată fie legătura care leagă,” pentru că întrebările acestea ne-au încins puţin. Să ieşim deci din această stare şi să vorbim puţin din Cuvânt.

Mai întâi aş vrea să ne plecăm  capetele pentru un moment de rugăciune.

Tată ceresc, aceste întrebări au fost pe inimile oamenilor, iar prin ele am putut să văd cam ce cred ei şi ce-i frământă. Oh, Doamne, am putut să văd că ei doresc darurile duhovniceşti şi că vor să ştie cum să le folosească corect. Pentru unii, ele aduc o lumină mare, în timp ce pentru alţii ridică semne de întrebare.

Doamne, noi suntem copiii Tăi, de aceea Te rugăm să ne ajuţi, pentru că dorinţa noastră este să folosim spre slava şi onoarea Ta aceste daruri duhovniceşti pe care ni le-ai dat.

Te rugăm să binecuvântezi aceste daruri şi să le descoperi în biserică, astfel încât atunci când în mijlocul nostru vor fi străini şi călători, Duhul Tău să lucreze cu atâta putere, încât să le descopere tainele inimii. Îngăduie acesta, Te rugăm. Fă ca aceste lucruri să fie spuse întotdeauna cu blândeţe şi umilinţă, niciodată aspru sau cu mânie, ca să nu dărâme, ci să zidească.

Binecuvântează biserica aceasta; binecuvântează poporul Tău din locul acesta şi din celelalte biserici, fiindcă ştim că de fapt există o singură Biserică şi că noi toţi putem ajunge în ea numai prin naştere.

Te rog să ne binecuvântezi în continuare, în timp ce voi citi acest text micuţ, pe care mi l-ai pus pe inimă în după-amiaza aceasta, în timp ce stăteam la birou. Ajută-mă să nu îi ţin prea mult, ci să le spun doar câteva gânduri.

Lucrează Tu aceasta, pentru ca atunci când ne vom despărţi, să-I mulţumim Domnului pentru bunătatea Lui. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Voi citi din Psalmul 106.7-8:

Părinţii noştri în Egipt n-au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale, şi au fost neascultători la mare, la Marea Roşie.

Dar El i-a scăpat din pricina Numelui Lui ca să-Şi arate puterea.”

Din textul acesta voi lua tema: „Dumnezeu înţeles greşit.”

Voi ştiţi că înţelegerea greşită a lucrurilor ne bagă întotdeauna în încurcături. Astfel, oamenii spun adesea lucruri pe care le-au înţeles greşit şi pe care le repetă de fapt după altcineva, ceea ce îi duce numai la necazuri. Acesta este motivul pentru care eu cred că ar fi bine să stăm liniştiţi şi să aşteptăm până când vom înţelege bine despre ce este vorba. Nu credeţi şi voi la fel? Şi când totul este clar, putem merge mai departe liniştiţi. Înţelegeţi? Totuşi, se pare că de multe ori suntem înţeleşi greşit, iar David vorbeşte tocmai despre problema aceasta: despre faptul că Israel a înţeles greşit minunile pe care le-a făcut Domnul în Egipt.

„A înţelege greşit” nu se referă numai la faptul că cineva spune: „Păi, nu am auzit ce a spus,” ci este mai mult decât atât; este să vezi că se face ceva şi tu să înţelegi greşit scopul pentru care este făcut acel lucru. Dacă ajungeţi într-o asemenea situaţie, pierdeţi orice posibilitate de a mai înţelege vreodată.

Vreau să ştiţi că Dumnezeu nu face niciodată minuni doar ca să zică: „Vezi, Eu sunt Dumnezeu!” Nu, nu, ci El face aceste lucrări pentru că vrea să vă ajute să înţelegeţi ceva, are un scop. Aţi observat ce a spus David în versetele pe care le-am citit? Sunt atât de frumoase că aş vrea să le mai citesc o dată:

Părinţii noştri în Egipt n-au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale, şi au fost neascultători la mare, la Marea Roşie.

Dar El i-a scăpat din pricina Numelui Lui ca să-Şi arate puterea.”

Vedeţi? Ei nu au înţeles de ce a făcut Dumnezeu acele minuni în Egipt. El a încercat să le arate îndurarea pe care o avea pentru ei; încerca să-i facă să înţeleagă că Dumnezeul cel viu este în mijlocul lor. Îmi place aceasta.

Nu demult, când am predicat la Chicago, m-am oprit la tema: „Când vulturul îşi scutură cuibul.” În predica aceea am vorbit despre felul în care îşi creşte şi educă mama-vultur puii.  Înainte ca să-i ia la zbor, micuţii nu pot s-o vadă cum este ea de fapt, pentru că toţi stau ghemuiţi în acel cuib, iar ea se lasă pe cuib şi-i acoperă cu aripile ei mari şi puternice. Ce mai face mama? Ţipă, pentru ca micuţii ei să-i cunoască glasul.

De obicei, femela-vultur este foarte mare. Se spune că are cam paisprezece picioare cu aripile deschise şi că este atât de puternică încât poate ridica în văzduh chiar şi un viţel.

Când vine timpul ca mama-vultur să-şi înveţe puii să zboare, îşi scutură cuibul, îi ia pe aripile ei puternice, şi-i ridică sus, sus, în înălţimile cerului, iar acolo le dă drumul obligându-i să dea singuri din aripi ca să înveţe să zboare. De ce face aceasta? Ca să le arate autoritatea pe care o are ea.

Da, ea îşi deschide aripile larg şi ţipă cu putere, după care îi scutură jos. Oh, vai! Micuţii pui privesc uluiţi în jur şi îşi zic: „O, mamă, ce mare eşti! Ce măreaţă!”

„Vedeţi cât sunt de puternică? Te pot ridica oricât de sus, pentru că aripile mele sunt foarte puternice.”

Exact aceasta a făcut Dumnezeu cu Israel.

Voi ştiţi că El a spus în Deuteronom 32.11: „Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, şi-i poartă pe penele lui.”

El l-a găsit pe Israel în Egipt, în ţara robiei, l-a scos de acolo şi l-a dus pe aripile Lui de Vultur până în ţara făgăduită.  Vedeţi?  De ce a făcut Dumnezeu acele minuni mari sub privirile lor? Pentru că voia să le arate că El este un Dumnezeu puternic.

Şi exact aceasta încearcă să facă şi astăzi. Astfel, El nu-i vindecă pe oameni numai ca să vă arate că poate vindeca, ci doreşte să înţelegeţi că El este învierea şi vă poate însănătoşi, vă poate învia trupul şi poate face orice vrea pentru voi, fiindcă este marele IaHVeH. Oh, cât îmi place aceasta!

Dar oamenii L-au înţeles greşit. Adevărul este că e foarte uşor ca cei necredincioşi şi cei care nu vor să înţeleagă, să devieze şi să-l înţeleagă greşit. Sunt foarte mulţi care pur şi simplu nu vor să înţeleagă, ci s-au închis în ei şi spun tot timpul: „Nu există aşa ceva! Eu nu pot crede asemenea lucruri!” Astfel de oameni nici nu vor putea înţelege vreodată.

Dar un om care vrea să înţeleagă, se pune jos şi ascultă cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul…” (Isaia 1.18). Oamenii care sunt ascultători Cuvântului lui Dumnezeu au şi puterea Lui. Nu este posibil să fii alipit de Dumnezeu şi să nu ai puterea Lui în tine, deoarece eşti o parte din El, eşti mădular din mădularele Lui şi cunoscut mai dinainte de El.

Înţelegeţi acum de ce nu pot să creadă oamenii de astăzi în minuni? Ei nu posedă acel Ceva care să-i facă să creadă. Da, este nevoie ca un om să posede Ceva înlăuntrul lui, ca să poată crede, iar acel Ceva este Duhul Sfânt. Când Duhul Sfânt locuieşte într-un om, acela va spune „Amin” la fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu şi la fiecare minune a Lui.

Este aşa cum obişnuia să spună mama: „Tu nu poţi obţine sânge dintr-o sfeclă, fie ea şi roşie!” De ce aceasta? Pentru că nu este sânge în ea. Tot aşa, tu nu vei putea obţine credinţă dintr-un necredincios, pentru că în el nu există nimic ca să-l facă să creadă.

Odată, cineva mi-a spus: „Nu voi crede în vindecarea divină, indiferent ce vei spune tu!” Sigur că nu, pentru că ea nici nu este pentru el; vindecarea divină este numai pentru cei ce cred. Dacă vrei să obţii sânge, trage-l din ceva care are sânge; dacă vrei să obţii credinţă, ia-o din ceva care posedă credinţă.

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu se foloseşte întotdeauna numai de oameni care au credinţă. El nu te va trimite niciodată într-o campanie de vindecare, dacă n-ai suficientă credinţă pentru aceasta. Cum ar putea să te trimită într-o trezire cu minuni când nu ai destulă credinţă pentru aşa ceva? El caută întotdeauna oameni care au ceva în inima lor şi prin care Se poate proslăvi.

Dar oamenii L-au înţeles întotdeauna greşit.

Uitaţi-vă la Noe. El a fost înţeles greşit de contemporanii lui, pentru că era un bărbat credincios, un slujitor al lui Dumnezeu, cunoscut mai dinainte de El.

Vedeţi? Când devii un credincios al lui Dumnezeu, faci lucruri atât de ciudate şi de contrare felului lor de gândire, încât imediat eşti considerat nebun.

Noe a început să construiască o arcă şi i-a avertizat că va veni potopul; dar când l-au auzit ce spune, ei s-au gândit că desigur este nebun. Vedeţi? Ei l-au înţeles greşit pentru că a urmat călăuzirea lui Dumnezeu, care era în contradicţie cu gândirea lor. Amin. Îmi place aceasta!

Noe a fost înţeles greşit. Astfel, oamenii veneau la el şi-l întrebau: „Cum adică va ploua? Ce este ploaia? De când este lumea nu a plouat niciodată de sus, ci Dumnezeu a udat întotdeauna pământul prin rouă. Unde este apa despre care vorbeşti tu?”

„Nu ştiu,” răspundea Noe.”

„Explică-ne unde se află ea?”

„Nu pot face aceasta pentru că nu ştiu.”

„De unde ştii că va cădea ploaie pe pământ, dacă sus nu există nici măcar o picătură de apă?”

Poate că Noe le-a zis ceva de felul acesta:

„Dumnezeu a spus că va ploua, iar dacă El a spus aceasta, ştiu că este în stare s-o facă. El va putea s-o adune acolo sus, iar după aceea o va face să cadă pe pământ.”

Amin. Dacă Dumnezeu a spus ceva, El poate să şi facă. Totuşi, oamenii n-au putut să-l înţeleagă pentru că Noe Îl urma pe Dumnezeu.

Priviţi-l pe Ilie. V-aş putea da multe exemple, dar   mi-am notat doar câteva şi aş vrea să trec repede prin ele. Ilie a fost înţeles greşit de poporul lui. El era iudeu, dar a fost înţeles greşit de poporul iudeu, fiindcă i-a condamnat tot timpul pentru faptele lor rele. Da, el a condamnat poporul, l-a condamnat pe împărat şi pe împărăteasă. Ce trăsnit părea, nu-i aşa?

El s-a dus la Ahab şi la Izabela şi le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Dumnezeu te va pedepsi pe tine Ahab şi pe tine Izabela, pentru că aţi făcut aşa şi aşa.”

Totuşi, a fost înţeles greşit. De ce? Pentru că L-a urmat pe Dumnezeu. Dar adevărul este că nu Ilie a fost înţeles greşit, ci lucrarea pe care o făcea Duhul Sfânt prin acest bărbat a fost înţeleasă greşit.

Cum ar fi fost posibil ca un om neînsemnat ca Ilie, să se ridice împotriva naţiunii lui ca s-o condamne? El s-a ridicat şi a condamnat Israelul, a vestit judecata lui Dumnezeu, i-a umilit şi i-a corectat, ba mai mult, a chemat chiar şi seceta şi foametea peste ei.  Putea face Ilie aşa ceva? Oh, ei l-au înţeles greşit, pentru că nu Ilie era cel ce făcea acele lucruri, ci Dumnezeu în Ilie, dar ei n-au văzut aceasta.

Vedeţi? Nu Ilie era înţeles greşit, ci Dumnezeu în Ilie. Ei n-au înţeles că El este un Dumnezeu sfânt care nu poate tolera păcatul.

Nu are importanţă dacă acesta este fratele, sora, mama sau oricine altcineva din neamul tău, dacă păcătuieşte şi nu ascultă avertismentul lui Dumnezeu, va fi judecat pentru aceasta.

Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost înţeleşi greşit atunci când toţi oamenii şi-au plecat genunchiul în faţa chipului lui Nebucadneţar, dar ei au refuzat s-o facă.

„Păi, care-i treaba cu aceştia?” s-au întrebat imediat cu toţii. „Ce-i cu nebunii aceştia? Toţi ceilalţi evrei îl recunosc pe dumnezeul nostru şi se închină înaintea lui atunci când sună trâmbiţele şi celelalte instrumente. Ce-o fi cu trăsniţii aceştia? De ce nu vor să se închine?”

De ce n-o făceau? Pentru că erau una cu Dumnezeu. Acesta este motivul, dar ei i-au înţeles greşit.

„Au înnebunit? Şi-au pierdut minţile? Sunt nişte trăsniţi!” spuneau ceilalţi.

Dar nu, nu era aşa. Ei urmau numai călăuzirea Duhului. Acesta este motivul pentru care ceilalţi i-au înţeles greşit. Înţelegeţi?

Toţi prorocii Vechiului Testament s-au ridicat şi au prorocit împotriva naţiunii lor, vestindu-le judecăţile lui Dumnezeu şi condamnându-i pentru faptele lor. Dar poporul i-a înţeles întotdeauna greşit. De ce? Pentru că erau slujitorii lui Dumnezeu şi ca urmare, făceau voia Domnului şi îşi îndeplineau slujba la care erau chemaţi de El.

Oricine Îl urmează pe Dumnezeu va fi înţeles greşit de ceilalţi. Da, chiar şi Domnul Isus: naşterea Lui şi toate celelalte lucruri pe care le-a făcut mai târziu, au fost înţelese greşit.

Magii au fost înţeleşi greşit, deşi urmau un semn care i-a condus la Împăratul de curând născut al Iudeilor. Ei au ştiut că profeţiile vorbeau despre steaua ce urma să răsară din Iacov; ştiau că Împăratul acesta va fi Salvatorul poporului Său, că El va fi Împăratul lui Israel, de aceea, au călătorit timp de doi ani, din îndepărtata Indie, prin pustiuri, prin munţi şi peste ape şi au venit la Ierusalim, unde au ajuns într-o seară, cam pe la apus, şi au întrebat:

Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor?” (Matei 2.2).

Dar acolo, nimeni nu ştia nimic despre un asemenea Împărat. Vedeţi? Acesta era un lucru foarte ciudat. Împăratul iudeilor S-a născut şi nişte oameni au venit de la sute de mile, ca să I se închine şi să-I aducă daruri, în timp ce localnicii, cei în mijlocul cărora se născuse, nici chiar cei din cetatea în care se născuse, nu ştiau nimic despre aceasta. Da, şi ei i-au înţeles greşit pe magi, aşa că le-au răspuns: „Nu s-a născut nici un împărat al Iudeilor de curând. Noi avem un singur împărat, iar acela este Irod.”

Naşterea Lui a fost înţeleasă greşit, deoarece Maria, mama Lui, rămăsese însărcinată înainte de a se căsători. Ei credeau că El a fost născut în afara căsătoriei şi habar nu aveau că Maria Îl zămislise fiind umbrită de Duhul Sfânt. (Luca 1.35). Acest lucru se făcuse prin puterea lui Dumnezeu, dar oamenii nu l-au înţeles şi l-au judecat greşit.

Vedeţi, întotdeauna când Dumnezeu face ceva supranatural, este înţeles greşit.

Irod a înţeles greşit. Astfel, când magii s-au dus la el şi l-au întrebat cu privire la Împăratul născut, le-a răspuns: „Păi, spuneţi-mi voi unde se află pruncul, ca să mă duc şi eu să mă închin înaintea Lui.” Vedeţi? El era un făţarnic, un mincinos, pentru că în realitate se temea de un eventual pretendent la tron. El nu cunoştea Scripturile, de aceea nu înţelegea că era vorba de Mesia, de Împăratul ceresc al lui Israel.  Da, Irod se gândea că este vorba de un împărat pământesc, de aceea voia să-l prindă şi să-l omoare.

Dar Isus nu era un împărat pământesc, ci a spus că Împărăţia Sa nu este de pe acest pământ. El i-a zis lui Pilat: „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei   s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” (Ioan 18.36).

Vedeţi, Irod L-a înţeles greşit, crezând că are de-a face cu un pretins împărat pământesc.

Exact aşa este şi astăzi.

„Dacă spui că eşti creştin, la care biserică mergi? De care denominaţiune aparţii?”

„De niciuna.”

O, ei nu pot înţelege cum vine aceasta! După părerea lor, a fi creştin înseamnă a aparţine de o denominaţiune oarecare.  Ce este aceasta? O înţelegere greşită a lucrării lui Dumnezeu.

Apoi vedem că nici Nicodim n-a putut înţelege ce este naşterea din nou. El a venit la Isus noaptea, ca să stea de vorbă cu El. Cineva l-a condamnat pentru aceasta, dar eu nu îl condamn. După părerea mea, el era un om bun şi voia să înţeleagă, dar pentru că în timpul zilei era foarte ocupat, a trebuit să vină noaptea. Oricum, indiferent care este motivul pentru care a venit noaptea, pot spune că el a procedat mai bine decât o fac mulţi dintre oamenii care nu vor să vină nici ziua, nici noaptea.

Prin urmare, înainte ca să condamni fapta lui, întreabă-te dacă tu ai fi ajuns la El. Părerea mea este că dacă ai ajuns, nu-l vei mai condamna pe Nicodim. Poate că Isus era atât de ocupat în timpul zilei, cu rugăciunea pentru bolnavi, încât singurul moment când s-au putut întâlni, a fost noaptea. Oricare ar fi adevărul, important este că el a ajuns la Isus şi au vorbit.

El I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu El.” (Ioan 3.2).

Şi Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (v. 3).

Când a auzit aceste cuvinte, marele rabin, învăţătorul poporului, a întrebat mirat:

Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale, şi să se nască?” (v. 4).

Vedeţi, el a înţeles greşit, n-a putut pătrunde înţelesul cuvintelor Domnului Isus. Da, Isus îi vorbea despre naşterea duhovnicească, iar el se gândea la naşterea firească.

Foarte mulţi oameni sunt ca Nicodim. Ei nu înţeleg lucrările lui Dumnezeu, deoarece le iau şi le aplică pentru lucrurile naturale.

Odată, un medic spunea cu toată convingerea:

„Eu nu cred în vindecarea divină. Nu există aşa ceva!”

Spunea aceste cuvinte în discuţia pe care o avea cu o femeie care fusese în rândul de rugăciune.

„Spune-mi,” zicea el, „ce s-a întâmplat cu umflătura pe care ai avut-o?”

„S-a rugat fratele Branham pentru mine şi Domnul  m-a vindecat,” a răspuns ea.

„Oh, eu nu pot crede aşa ceva,” a spus el. Apoi a adăugat: „Spune-mi cine ţi-a scos-o!”

„Găseşte cicatricea.”

„Păi nu este. Cu ce te-ai uns?”

„Cu absolut nimic. El m-a strigat pe nume din adunare, iar după ce s-a rugat pentru mine, lucrul acela s-a dus.”

Eu stăteam în camera cealaltă şi ascultam discuţia lor, fără ca femeia să bănuiască că sunt acolo. Nici medicul nu ştia că sunt acolo, pentru că nici nu mă cunoştea.

Medicul a continuat: „Nu cred un cuvânt din ceea ce spui. Nu am văzut în viaţa mea pe nimeni care să poată face aşa ceva şi ca urmare, nu pot crede,”

„Bine, dar atunci unde este umflătura mea?”

„Ca să cred, trebuie să văd mai întâi.”

Vedeţi, „a crede” nu înseamnă „a vedea”, pentru că aşa cum spune în Evrei 11.1, „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”

Deci, mai întâi trebuie să credeţi, apoi veţi vedea. Dar pentru că omul acela era un necredincios, ceea ce se întâmplase cu acea femeie era un mister pentru el, nu putea să înţeleagă cum putea fi posibil aşa ceva.

Oamenii de astăzi spun: „Oh, eu nu cred în vindecarea divină! Nu cred în Duhul Sfânt! Nu cred în vorbirea în limbi şi în strigare! Cu un cuvânt, nu cred în nimic din toate acestea!” De ce nu pot crede? Pentru că toate acestea sunt taine şi nu le pot cuprinde.

El este Dumnezeul acestei Biblii, aşa că şi acum va face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut şi în trecut, dar problema este că tu Îl înţelegi greşit. Asta-i tot.

Ucenicii lui Isus nu au putut înţelege minunile făcute de El. Astfel, în noaptea când a oprit furtuna, ei se mirau şi ziceau: „Ce fel de om este acesta?” (Matei 8.27). Vedeţi? Ei l-au înţeles greşit, pentru că Isus nu era un om, ci era Dumnezeu.

Aici este punctul în care greşesc şi oamenii de astăzi. Ei fac din El orice, numai ceea ce este în realitate, nu. Dar Isus Hristos este IaHVeH Dumnezeu.

Evreii L-au înţeles greşit pentru că se aşteptau să fie unul dintre ei, dar n-a fost aşa. El era Dumnezeu cu ei, pentru că Isus a fost mai mult decât un om.

Este aşa cum v-am spus adesea: ca Om, El a flămânzit, dar ca Dumnezeu a înmulţit cele cinci pâini şi doi peşti şi a săturat cu ele cinci mii de oameni.

Ca Om, El era obosit şi a adormit în corabia purtată încoace şi încolo de valuri, dar ca Dumnezeu S-a ridicat, a certat vânturile şi marea şi imediat s-a făcut linişte.

Ce fel de Om este Acesta?” Nu, El nu era Om, ci era Dumnezeu descoperit într-un trup omenesc, dar ei l-au înţeles greşit. Ei au crezut că El era numai fiul Mariei şi al tâmplarului Iosif, dar în realitate era Dumnezeu arătat în trup omenesc. Amin.

Soldaţii romani L-au înţeles greşit atunci când L-au legat cu o cârpă la ochi şi L-au lovit cu trestia peste cap, zicând: „Dacă eşti proroc, spune cine te-a lovit?”

Vedeţi, ei au înţeles greşit slujba lui Isus, fiindcă El a spus clar: „…Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5.19).

Iudeii l-au înţeles greşit. El a venit ca să fie Prietenul şi Salvatorul lor, dar ei au vrut să-l facă altceva, pentru că nu I-au înţeles slujba. El le-a spus:

Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului, ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.” (Matei 12.42).

Vedeţi, ei l-au înţeles greşit pentru că au văzut în El doar un om.

Mulţi dintre ei credeau că fusese născut în afara sfintei căsătorii şi era doar un bastard. Noi tocmai am avut o astfel de întrebare şi am văzut că astfel de oameni nici nu aveau voie să intre în casa Domnului. Astfel, ei spuneau: „Păi noi ştim bine că ai fost născut din curvie şi că ai drac. Cum, dar, îndrăzneşti să ne înveţi pe noi, care suntem rabini?”

Dar ce le-a răspuns Isus: „Voi aveţi de tată pe diavolul…” (Ioan 8.44). Vedeţi? Ei au înţeles greşit.

Când preoţii i-au trimis pe aprozi să-l prindă cu vorba, la întoarcere, aceştia au spus: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta!” (Ioan 7.47). Dar acele cuvinte nu fuseseră spuse de un om, ci de Dumnezeu. Da, domnilor. Un om poate să vorbească despre Scriptură, dar Isus era împlinirea Scripturii.

Un om poate spune: „Scriptura spune aşa sau aşa,” dar Isus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10.30).

Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.” (Ioan 14.9).

Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” (v. 10).

Nimeni altul n-ar fi putut spune aşa ceva, este adevărat? Amin. Aleluia. Acesta este adevărul. „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.”  Nici un alt om n-ar fi putut spune aşa ceva.

Deci, nu-i de mirare că aprozii au spus despre El: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca acesta!” De ce? Pentru că „El învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.” (Matei 7.29). „Da”, spuneau ei, „El vorbeşte cu autoritate aşa că, chiar şi dracii I se supun, şi la fel vânturile şi valurile.”

Cu toate acestea, ei credeau că El este doar un om, dar Isus era chiar Dumnezeu.

Vedeţi, ei L-au înţeles greşit, de aceea spuneau: „Păi, Tu, care ai fost născut în afara căsătoriei, Tu care eşti un bastard, vrei să ne înveţi pe noi? Noi ştim cu toţii că eşti nebun şi că ai drac. Cum îndrăzneşti să vii să ne înveţi pe noi, care suntem rabini sfinţi?”

Dar El le-a zis: „Voi aveţi de tată pe diavolul!”

Da, ei l-au înţeles greşit; n-au ştiut cine era El.

Acesta este necazul şi cu oamenii de astăzi: ei vor să facă din El ceea ce nu este. Da, El nu este doar un om, ci este Dumnezeu descoperit într-un trup de om. El nu este a doua persoană a trinităţii, ci este singura Persoană. Da, domnilor, acesta este adevărul, dar ei îl înţeleg greşit.

Fariseul Simon, care l-a invitat la acel mare banchet ţinut în casa lui, l-a înţeles greşit. Dacă nu mă înşel, eu am predicat despre textul acesta, când am fost la Chicago, la micul dejun al oamenilor de afaceri.

Deci, fariseul l-a înţeles greşit, de aceea l-a pus să stea acolo în spate, nu a pus să I se spele picioarele ca la ceilalţi musafiri şi nu a fost uns cu balsam mirositor.  Dar femeia aceea micuţă, a mers la El şi I-a spălat picioarele cu lacrimile ei şi I le-a şters cu părul capului ei, după care le-a uns cu cel mai scump mir. Când au văzut aceasta, fariseii şi Simon, şi-au zis:

Omul acesta, dacă ar fi proroc, ar şti ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.” (Luca 7.39).

Atunci, Isus a privit spre fariseu şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva…” Amin.

El fusese înţeles greşit de către fariseu.

„M-ai invitat în casa ta, iar eu am renunţat la programul meu foarte încărcat pe care-l am, ca să răspund chemării tale. Dar când am intrat în casa ta, tu nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele, nu Mi-ai dat sărutarea de bun venit şi nu Mi-ai uns capul cu untdelemn, ci M-ai lăsat să intru murdar şi mirosind a transpiraţie, apoi M-ai aşezat în colţul acesta ca să-ţi baţi joc de Mine.

În schimb, femeia aceasta Mi-a sărutat picioarele şi Mi le-a spălat cu lacrimile pocăinţei (O, ce apă minunată!), apoi Mi le-a şters cu părul capului ei şi Mi le-a uns cu mir. Şi acum, vreau să-ţi spun ceva, Simone:

Păcatele ei, care sunt într-adevăr multe, sunt iertate pentru că a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.”

Vedeţi? Simon nu l-a înţeles, de aceea zicea: „Este doar un om!” dar femeia a spus: „El este Dumnezeu, este Salvatorul meu.”

Da, El a fost înţeles greşit, iar astăzi este înţeles tot greşit.

Când a fost prins să fie răstignit, toţi ucenicii Săi l-au înţeles greşit, aşa să l-au părăsit şi s-au lepădat de El. Cum era posibil ca un Om care săvârşise atâtea minuni, înviase morţi şi făcuse atâtea lucruri minunate, să se lase acum prins, să se predea fără nici o împotrivire, să se lase bătut, umilit şi batjocorit, să se lase scuipat? I-au smuls barba, l-au bătut până când, sub carnea sfâşiată I se vedeau oasele, soldaţii beţi îşi băteau joc de El şi l-au pus să poarte acea cruce grea, şi cu toate acestea, El nu s-a împotrivit deloc, ci dimpotrivă, i-a lăsat să facă cu El tot ce-au vrut. Vedeţi? Ei  s-au depărtat de El pentru că l-au înţeles greşit.

Diavolul l-a înţeles greşit. El îşi zicea: „Cu siguranţă, omul acesta nu poate fi Fiul lui Dumnezeu, pentru că dacă ar fi, nu ar îngădui să fie tratat în felul acesta. Nu, dacă ar fi Fiul lui Dumnezeu, nu s-ar lăsa umilit şi batjocorit în halul acesta!”

Fariseii şi preoţii L-au înţeles greşit, de aceea spuneau: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, dă-te jos de pe cruce şi Te vom crede!”

Tâlharul răstignit la stânga Lui l-a înţeles greşit, de aceea a spus: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!” (Luca 23.39).

Dar tâlharul din dreapta l-a înţeles corect, de aceea a spus: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut nici un rău.” (v. 41). Şi a mai adăugat: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta.” (v. 42).

Ascultaţi Glasul care i-a spus: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai!” (v. 43).

Tâlharul acela a înţeles că Hristos era chiar Dumnezeul cel viu, care murea pentru păcatele noastre. Da, El avusese o singură posibilitate să moară pentru noi: să vină într-un trup de carne. El nu putea muri ca Duh, pentru că Duhul este veşnic, nu poate muri. Acesta este motivul pentru care a trebuit să vină într-un trup de carne, dar l-au înţeles greşit. Totuşi, tâlharul a înţeles acest lucru.

Cincizeci de zile mai târziu, în ziua cincizecimii, s-a întâmplat ceva extraordinar: „Deodată, din cer a venit un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic.” Ce era aceasta? Împlinirea cuvintelor spuse de Domnul Isus:

Iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi în putere de sus.” (Luca 24.49).

Ucenicii ştiau că aşa va fi, pentru că El le spusese înainte de înălţare: „Voi veţi primi o putere de sus, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi…” (Fapte 1.8). De aceea, s-au dus în camera de sus şi au aşteptat acolo timp de zece zile. Erau acolo femei şi bărbaţi şi toţi aşteptau cu un gând şi o simţire împlinirea făgăduinţei Lui. Toate uşile erau baricadate, ca nu cumva să fie găsiţi şi prinşi de iudei, dar iată că deodată a venit din cer acel sunet puternic, ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa în care şedeau ei. Apoi, nişte limbi ca de foc au fost văzute împrăştiindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Imediat, uşile au fost deschise, iar ei au ieşit pe stradă plini de bucurie.

Dar mulţimea i-a înţeles atât de greşit încât au spus: „Sunt plini de must! Sunt beţi. Îi auzim bolborosind nişte cuvinte pe care nu le putem înţelege.”

Alții au spus: „Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?”

Vedeţi, ei i-au înţeles greşit, deşi toate acele lucruri fuseseră făgăduite de Tatăl.

Dar Dumnezeu avea printre ei un proroc care s-a ridicat şi a vorbit astfel poporului adunat: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!

Voi îi înţelegeţi greşit pe oamenii aceştia, căci ei nu sunt beţi, ci cu ei se împlineşte ceea ce a spus prorocul Ioel:

În zilele din urmă, zice Dumnezeu, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri!

Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în ziua aceea, din Duhul Meu, şi vor proroci.”

Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum!

Aceasta se va întâmpla înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” (Fapte 2.17-21).

Vedeţi, aceasta era lucrarea lui Dumnezeu, era Duhul Sfânt, dar ei L-au înţeles greşit.

Dumnezeu a fost înţeles greşit în toate timpurile. Israel L-a înţeles greşit; oamenii din timpul lui Noe L-au înţeles greşit; oamenii din zilele lui Daniel L-au înţeles greşit; oamenii din zilele lui Ioan L-au înţeles greşit; oamenii din zilele cincizecimii L-au înţeles greşit şi la fel oamenii din timpul acesta. Ei Îl înţeleg greşit pentru că El a rămas acelaşi. Acesta este motivul pentru care oamenii nu L-au putut înţelege niciodată. Ei nu pot vedea că El a rămas mereu acelaşi Dumnezeu; sunt fireşti şi de aceea nu pot să-L vadă cu ochii duhovniceşti, nu-L pot înţelege.

La câteva zile după cincizecime, după ce fuseseră umpluţi cu Duhul Sfânt şi avuseseră acea adunare măreaţă în case se pocăiseră aproape trei mii de suflete, Petru şi Ioan mergeau la Templu. Şi iată că în faţa lor stătea un cerşetor, un olog din naştere, care în toate zilele stătea la poarta Templului şi cerea milostenie. Când l-a văzut, Petru s-a apropiat de el şi i-a zis: „Argint şi aur n-am; dar ce am, îţi dau: „În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” (Fapte 3.6).

Apoi, „l-a apucat de mâna dreaptă şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele;

Dintr-o săritură a fost în picioare, şi a început să umble. A intrat cu ei în templu, umblând, sărind şi lăudând pe Dumnezeu.” (v. 7-9). Păi, aceasta era ceva cu adevărat neobişnuit.

Ce a urmat? Ucenicii au fost aruncaţi în închisoare şi le-au poruncit să nu mai predice şi să nu mai vorbească în Numele lui Isus Hristos.

Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu.” (Fapte 4.19).

Preoţii le-au dat drumul, gândindu-se că dacă i-au bătut şi i-au ameninţat puţin, că îi vor spânzura, îi vor arde, îi vor răstigni sau altceva de felul acesta, se vor opri. Dar imediat după ce le-au dat drumul, li s-a spus că ucenicii sunt pe stradă şi fac exact acelaşi lucru: Îl vestesc pe Isus Hristos. De ce? De ce s-au purtat ei aşa cu ucenicii? Pentru că au înţeles greşit. Ei n-au putut vedea că nu oamenii aceia simpli făceau acele lucrări măreţe, ci Dumnezeu care locuia în ei.

Când l-au prins pe micuţul Ştefan şi l-au dus în faţa soborului, preoţii se gândeau: „Îl vom pune în faţa acestei adunări, la care participă toţi rabinii, marele preot şi mai marii poporului, căci desigur, vederea lor îl va speria.”

Astfel, l-au luat şi l-au dus acolo, aşa cum ai duce un miel în mijlocul unei haite de lupi răpitori.

„Oh,” îşi ziceau ei, „uitaţi-vă la el! Imediat se va ridica şi îşi va renega credinţa în Isus Hristos! Da, suntem siguri că va zice: „Fraţilor, renunţ la totul numai să fiu lăsat în pace!”

Dar ce le-a spus Ştefan? „Voi, oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.” Amin. (Fapte 7.51).

Ei ar fi trebuit să vadă că nu el era Cel care le spunea acele cuvinte, dar ce au făcut? Şi-au pus mâinile la urechi ca să nu-l mai audă şi scrâşnind din dinţi, au pus mâna pe pietre şi au început să-l lovească cu ele. Dar Ştefan şi-a ridicat mâinile spre cer şi a spus plin de Duhul Sfânt: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”

 Amin. Apoi a adormit în braţele Domnului Isus.

Vedeţi, înainte de a muri, el a îngenuncheat şi a strigat cu voce tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” (v. 60). Vedeţi, ei au înţeles greşit.

Printre ei se afla şi Pavel, care mai târziu avea să spună: „Doamne, eu nu merit să fiu apostolul Tău, pentru că atunci când se vărsa sângele lui Ştefan, martorul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam încuviinţarea mea cu a celorlalţi, şi păzeam hainele celor ce-l omorau.” (Fapte 22.20). Aşa este.

Vedeţi, oamenii înţeleg greşit acest entuziasm. Ei înţeleg greşit puterea Duhului Sfânt şi-i numesc pe cei care-L au „o grămadă de holly-rollers,” sau de nebuni. Ei nu înţeleg că este nevoie să uiţi tot ce ai ştiut cândva, tot ce ai fost cândva şi să primeşti în tine gândul şi Viaţa lui Hristos, deoarece nu poţi avea în acelaşi timp înţelepciunea lumii şi înţelepciunea lui Hristos; nu poţi avea gândirea lumii şi cea a lui Hristos; nu poţi umbla după lucrurile firii şi după cele ale Duhului. Amin.

Prin urmare, voi uita de mine însumi şi mă voi ascunde în Tine, Doamne. Asta este.

Dar când văd toate acestea, oamenii te înţeleg greşit. De fapt, nu pe tine nu te înţeleg ei, ci pe Duhul Sfânt care face toate aceste lucruri în viaţa ta. Pe El Îl înţeleg greşit. Amin. De aceea, ei nu vorbesc împotriva ta, ci împotriva Lui.

Vedeţi, ei le-au dat drumul la apostoli crezând că vor înceta să mai vorbească despre Hristos, dar imediat ce au fost liberi, au făcut exact acelaşi lucru. Ei nu puteau fi înţeleşi de ceilalţi oameni în ceea ce făceau, aşa cum nici noi nu suntem înţeleşi astăzi.  Ei nu ştiu cine este Acesta.

Oamenii înţeleg greşit slujba mea. Mulţi îmi spun: „Frate Branham, noi toţi credem că ai fost trimis de Dumnezeu la biserică, dar de ce botezi în Numele lui Isus Hristos?”

Vedeţi, ei înţeleg greşit Scriptura, iar Dumnezeu m-a trimis tocmai ca să le arăt Adevărul. Dar ei spun: „De ce înveţi despre sămânţa şarpelui şi multe alte lucruri care sunt în contradicţie cu ceea ce învăţăm noi?” Ei bine, frate, tocmai de aceea sunt aici, dar voi înţelegeţi greşit. Amin.

Ei nu vor să asculte şi înţeleg totul greşit, însă Dumnezeu dovedeşte că ceea ce învăţ este Cuvântul Său, prin faptul că Îl însoţeşte cu semnele şi minunile Duhului Sfânt.

Dumnezeu a fost înţeles greșit întotdeauna, şi la fel cei care trăiesc cu El. Oamenii nu pot vedea că Cel ce face acele lucrări din viaţa credincioşilor este Dumnezeu. Amin. Voi credeţi că este El?

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a răscumpărat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Vă bucuraţi pentru că sunteţi înţeleşi greşit? Noi obişnuiam să cântăm o cântare scurtă:

Acum eu sunt însemnat

Însemnat, însemnat,

Însemnat de Duhul Sfânt.

Acesta este adevărul. Oamenii care m-au iubit odată, acum îmi întorc spatele pentru că sunt însemnat de Duhul Sfânt. Amin. Am devenit un nebun pentru lumea aceasta, ca să primesc gândul lui Hristos, iar dacă am cu adevărat gândul lui Hristos, inima mea va căuta numai lucrurile de sus.

Mi-ar plăcea să vină cineva şi să-mi arate un singur loc din Biblie în care cineva a fost botezat altfel decât în Numele lui Isus Hristos. Mi-ar plăcea să-mi arătaţi unde scrie în Biblie că şarpele nu a avut o sămânţă. Mi-ar plăcea să-mi arătaţi unde vorbeşte Biblia despre trei dumnezei.

Dumnezeu a trimis Mesajul Său adevărat şi Îl legitimează cu semnele şi minunile care Îl însoţesc. Aceasta o spune Biblia, iar ei nu o pot nega oricât de mult ar vrea.

Dar ce se întâmplă cu ei? Nu pot înţelege, sau mai bine zis, înţeleg greşit slujba mea, pentru că nu am venit în numele nici uneia dintre organizaţiile religioase: nici a „Adunării lui Dumnezeu”, nici a metodiştilor, baptiştilor, ci am venit în Numele lui Isus Hristos, iar în marea Sa îndurare, Dumnezeu confirmă Mesajul prin puterea învierii lui Hristos, prin puterea Duhului Sfânt, dar oamenii Îl înţeleg  greşit. Acesta este adevărul. Ei Îl înţeleg greşit.

Sigur că da. Voi sunteţi înţeleşi greşit, şi nu numai voi, ci toţi cei care trăiesc cu evlavie în Hristos Isus sunt înţeleşi greşit. Tot drumul, începând de la neprihănitul Noe până în epoca aceasta modernă, în care trăiesc sfinţii de astăzi, El a fost înţeles greşit. Întotdeauna oamenii au înţeles greşit.

Israel l-a înţeles greşit pentru că au privit totul fireşte şi astfel au crezut că El va veni ca un împărat pământesc, dar noi suntem bucuroşi pentru că trăim într-o Împărăţie care nu a fost făcută de mâini omeneşti.  Sunt bucuros pentru că vom merge într-o Ţară care n-are nimic a face cu omul firesc; într-o Împărăţie care vine de sus.

Şi dacă Împărăţia noastră este de sus, şi noi suntem de sus, înseamnă că vom căuta numai lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Noi nu ne ruşinăm pentru El pe acest pământ şi ştim că suntem străini şi călători; ştim că nu suntem din lumea aceasta, ci suntem născuţi din Duhul lui Dumnezeu şi stăm deja în locurile cereşti împreună cu Hristos, spălaţi în sângele Lui, plini de harul Său şi născuţi din Duhul.

Ei ne înţeleg greşit, dar ce ne pasă! Noi Îl iubim pe El şi asta este tot. Voi Îl iubiţi? În ordine. Atunci haideţi să cântăm din toată inima:

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi

Şi a plătit salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Nu este El minunat? Nu vă bucuraţi pentru că sunteţi deosebiţi? Nu vă bucuraţi pentru că sunteţi o preoţie sfântă, un popor ales, un popor deosebit, care aduce jertfe duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu, care-I aduce roada buzelor lăudându-L şi onorându-L în fiecare clipă?

Am aici o cântare pe care aş vrea s-o cânt:

Văd mulţi oameni care nu pot înţelege

De ce sunt aşa fericit şi liber.

Eu am fost umplut cu Duhul,

Nu există nici o îndoială.

Şi aceea-i starea mea.

O, aceea-i situaţia cu mine,

O, aceea-i situaţia cu mine.

Eu am fost umplut cu Duhul,

Nu există nici o îndoială.

Şi aceea-i situaţia cu mine.

Vă place? Să cântăm cu toţii.

Vedem mulţi oameni care nu pot înţelege

De ce suntem aşa fericiţi şi liberi.

Noi suntem umpluţi cu Duhul,

Nu există nici o îndoială

Şi aceea-i situaţia cu mine.

O, aceea-i situaţia cu mine, (Laudă Lui).

O, aceea-i situaţia cu mine.

Eu am fost umplut cu Duhul,

Nu există nici o îndoială.

Şi aceea-i situaţia cu mine.

O, când devin fericit, eu cânt şi strig,

Unii nu înţeleg aceasta, eu văd;

Dar am trecut peste Iordan

În frumoasa ţară a Canaanului

Şi aceea-i situaţia cu mine.

O, aceea-i situaţia cu mine, (Laudă Lui).

O, aceea-i situaţia cu mine.

Eu am fost umplut cu Duhul,

Nu există nici o îndoială.

Şi aceea-i situaţia cu mine.

Îmi place aceasta, vouă nu? Eu am trecut dincolo de Iordan, în frumoasa ţară a Canaanului. Mi-am luat adio de la lume şi m-am ridicat deasupra lucrurilor ei, iar acum trăiesc în această atmosferă divină. Desigur, eu zbor deasupra şoriceilor de jos, fără să îmi pese, fiindcă trăiesc în Canaan. Amin.

Da, domnilor, noi avem un timp minunat şi mâncăm cu bucurie strugurii şi roadele Ţării, plini de slavă şi de putere, plini de Duhul. Da, domnilor.

Biblia spune despre Ştefan că „era plin.” Plin de ce? „Plin de Duhul Sfânt.” Da, el era plin de Duhul; era plin de putere, de înţelepciune şi de tărie. Acestea sunt lucrurile pe care le trăiesc eu şi Biserica Dumnezeului celui viu.

Nu eşti bucuros pentru aceasta, creştine? O, fii fericit! Bucură-te pentru că eşti înţeles greşit de cei din jur, fiindcă Biblia spune că „toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.” (2 Timotei 3.12). Întotdeauna a fost aşa.

Ce am vrut să vă spun prin toate aceste exemple pe care vi le-am dat? Că voi, oamenii care vorbiţi în limbi, care sunteţi călăuziţi de Duhul, strigaţi, dansaţi în Duhul,  şi despre care oamenii spun: „Acestea nu au nici un sens!”, nu trebuie să uitaţi că aşa a fost întotdeauna. Biblia arată clar că toţi cei care au fost călăuziţi de Domnul, au fost înţeleşi greşit de ceilalţi oameni. Amintiţi-vă că voi sunteţi încadraţi în Scriptură şi că ceea ce faceţi este drept.  Staţi neclintiţi pe aceasta, pentru că Dumnezeu este cu voi. Staţi tari pe Cuvânt şi Domnul se va îngriji de restul. Amin.

Eu Îl iubesc. Haideţi să cântăm cântecul acela vechi de botez, pe care l-am cântat pentru prima dată atunci când a venit Îngerul Domnului, acolo jos la râu. Atunci El mi-a spus: „Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul ca să pregătească prima venire a Domnului, Mesajul tău va pregăti cea de-a doua venire a Lui!” Sute de oameni au fost martori la acest eveniment care s-a petrecut pe malul râului Ohio, în iunie 1933. Atunci am cântat cu toţii:

Pe malurile învolburate ale Iordanului,

Stau şi privesc cu jind

Spre Ţara frumoasă şi fericită a Canaanului

Unde se află bogăţiile mele.

Eu sunt destinat pentru Ţara promisă

Eu sunt destinat pentru Ţara promisă.

O, cine vine să meargă cu mine?

Eu sunt destinat pentru Ţara promisă.

Când voi atinge acel loc sănătos

Şi să fiu pe veci binecuvântat?

Când voi vedea faţa Tatălui meu

La sânul Lui să mă odihnesc?

Peste toate acele plaiuri întinse

Străluceşte o zi nesfârşită.

Acolo Dumnezeu domneşte pe veci

Şi risipeşte noaptea cea grea.

Să repetăm încă o dată aceste versuri:

Eu sunt destinat pentru Ţara promisă

Eu sunt destinat pentru Ţara promisă.

O, cine vine să meargă cu mine?

Eu sunt destinat pentru Ţara promisă.

Toţi cei ce L-aţi acceptat pe Hristos şi ştiţi că sunteţi născuţi din nou prin Duhul, haideţi să ridicăm mâinile spre El  şi să cântăm încă o dată, fără nici o umbră de îndoială:

Eu sunt destinat pentru Ţara promisă

Eu sunt destinat pentru Ţara promisă.

O, cine vine să meargă cu mine?

Eu sunt destinat pentru Ţara promisă.

Eu am văzut aceasta de multă vreme.

Doamnelor, căutaţi în poşete şi scoateţi-vă batistele! Domnilor, căutaţi în buzunare şi scoateţi şi voi batistele, apoi fluturaţi-le ca şi cum am pleca în Canaan. În ordine:

Eu sunt destinat pentru Ţara promisă

Eu sunt destinat pentru Ţara promisă.

O, cine vine să meargă cu mine?

Eu sunt destinat pentru Ţara promisă.

Dacă printre noi este cineva care nu a făcut încă alegerea, dar ar vrea să vină cu noi în timp ce cântăm încă o dată cântarea aceasta, poate să-şi scoată batista şi s-o fluture alături de noi. Nu vreţi să veniţi? Urcaţi la bordul vechii corăbii a Sionului, fiindcă porneşte în larg. Să mergem:

Eu sunt destinat pentru Ţara promisă

Eu sunt destinat pentru Ţara promisă.

O, cine vine să meargă cu mine?

Eu sunt destinat pentru Ţara promisă.

Să cântăm cu capetele plecate:

Să fiu ca Isus, oh, să fiu ca Isus,

Pe pământ eu tânjesc să fiu ca Isus.

Prin toată călătoria vieţii,

De la pământ în slavă,

Eu cer numai să fiu ca El.

De la ieslea Betleemului

A venit înainte un Străin,

Pe pământ eu tânjesc să fiu ca El.

Prin toată călătoria vieţii,

De la pământ în slavă,

Eu cer numai să fiu ca El.

Nu uitaţi că miercuri seara este  rugăciune pentru bolnavi. Rugaţi-vă pentru mine, rugaţi-vă pentru păstorul vostru, rugaţi-vă pentru vecinul vostru, pentru diaconi şi pentru administratori, rugaţi-vă ca Dumnezeu să Îşi facă lucrarea cu fiecare dintre noi.

Să fiu ca Isus, să fiu ca Isus,

Pe pământ eu tânjesc să fiu ca El (Să fiu înţeles greşit).

Deşi mulţi oameni nu înţeleg, amintiţi-vă că Dumnezeu va pregăti o cale…

De la pământ în slavă

Eu cer numai să fiu ca El.

…umilit şi smerit,

Pe pământ eu tânjesc doar să fiu ca Isus

Prin toată călătoria pe pământ

Eu cer numai să fiu ca El.

Cu capetele plecate, cu ochii închişi şi cu inimile deschise şi îndreptate spre Dumnezeu, îl vom chema pe fratele Roy Borders să ne conducă în rugăciunea de încheiere.

Domnul să vă binecuvânteze.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *