DUMNEZEU ASCUNS ȘI DESCOPERIT ÎN SIMPLITATE

Bună dimineaţa, prieteni. Consider ca un moment important din viaţa mea să fiu din nou aici în capelă. Este o clădire frumoasă, iar copiii lui Dumnezeu stau astăzi aici în casa lui Dumnezeu. Ieri când am venit, m-am mirat foarte mult când am văzut cum aţi modificat-o. Nu mi-am imaginat niciodată că va arăta aşa de bine. Când am văzut schiţa, m-am gândit că spaţiul secundar va fi prea mic, dar constat că totul este foarte frumos şi spaţios, lucru pentru care Îi mulţumim Celui Atotputernic.

Nu
demult, pe locul acesta creşteau crini de baltă. Crinul este o
floare deosebită, deşi se naşte în mlaştină şi trebuie să
străpungă mâlul şi apa, până ajunge la suprafaţă ca să-şi
poată arăta frumuseţea. În dimineaţa aceasta, îl privesc
duhovniceşte, pentru că aici s-au întâmplat multe lucruri
asemănătoare: un crin de baltă şi-a croit drum prin mlaştină şi
apă, iar când a ajuns la suprafaţă, şi-a desfăcut frunzele mici
şi L-a oglindit chiar pe Crinul din vale.

Fie
ca această clădire să rămână multă vreme în picioare şi să
fie o casă predată Domnului. Vechea capelă a fost inaugurată în
anul 1933, dar cred că în dimineaţa aceasta ar fi bine să avem
din nou un serviciu de consacrare, mai ales din pricina celor care au
creat posibilitatea aceasta prin dragoste şi dăruire pentru
Hristos. Mulţumesc fiecăruia dintre voi pentru jertfă şi pentru
tot ce aţi făcut, pentru ca clădirea aceasta să fie închinată
lui Hristos. Spun aceste cuvinte cu multă recunoştinţă şi
mulţumire pentru fraţii care au ajutat şi şi-au folosit timpul
pentru acest scop.

Cred
că este de datoria noastră să aranjăm şi interiorul, pentru că
Dumnezeu ne-a dat har. Aceasta nu va fi doar o clădire frumoasă în
care ne vom aduna, ci fiecare om care vine aici trebuie să vadă
însuşirile minunate ale lui Hristos în ceilalţi. Fie ca locul
acesta să fie închinat Domnului şi să găzduiască un popor
predat Lui, fiindcă indiferent cât de frumoasă este clădirea,
lucrul cel mai minunat dintr-o biserică este caracterul oamenilor.
Şi eu cred că aceasta va fi întotdeauna o casă a slavei lui
Dumnezeu. În timpul serviciului de inaugurare de atunci, am pus la
piatra unghiulară textul viziunii pe care mi l-a dat Domnul în
dimineaţa aceea.

Poate
v-aţi mirat pentru că am venit ceva mai târziu. Mai întâi am
avut o cununie – fie ca acesta să fie un simbol că eu sunt un
slujitor credincios al lui Hristos şi pregătesc Mireasa Sa pentru
ziua cea mare a nunţii.

Haideţi
să facem ca la început, când am inaugurat această clădire. Când
s-a pus piatra unghiulară, eram un tânăr de 21 sau 22 de ani. Era
chiar înaintea nunţii mele. Întotdeauna am dorit să avem un loc
care să corespundă tuturor cerinţelor, pentru ca poporul lui
Dumnezeu să se poată ruga în el. Desigur, pentru ca rugăciunile
noastre să fie primite, nu este nevoie de o casă frumoasă, ci de o
viaţă predată Lui.

Înainte
de a înălţa rugăciunea de inaugurare înaintea lui Dumnezeu, aş
vrea să citesc ceva din Scriptură şi să predăm din nou Biserica
lui Dumnezeu. Tot în dimineaţa aceasta, voi aduce un mesaj
evanghelic, ca să pregătesc mesajul următor, pentru că deseară
vreau să vorbesc despre Apocalipsa 5, pentru a vedea trecerea de la
cele şapte epoci ale Bisericii la cele şapte Peceţi. Luni vom
vorbi despre călăreţul alb, marţi despre cel negru şi aşa mai
departe. Dacă va fi cu voia Domnului, după ce vom vorbi despre
primele şase Peceţi, duminica viitoare vom avea în locul acesta o
adunare de rugăciune pentru bolnavi, iar seara vom încheia. Domnul
să ne ajute să aflăm ceva şi despre Pecetea a şaptea, pentru
care avem doar un verset scurt, şi anume, că în cer va fi o tăcere
de o jumătate de ceas.

Eu
nu ştiu ce conţin aceste Peceţi. În dimineaţa aceasta am ajuns
la capătul înţelepciunii mele, aşa cum sunt şi unii dintre voi.

Noi
avem unele idei din ceea ce au vorbit oamenii, dar ele nu ating
sensul adevărat. După cum veţi vedea, totul trebuie să vină prin
inspiraţie; trebuie să vină de la Dumnezeu. Mielul este singurul
care poate s-o facă, iar în seara aceasta vom vorbi despre Cartea
Răscumpărării.

Motivul
pentru care nu anunţăm adunări de rugăciune, este că vreau să
folosesc fiecare minut care-mi stă la dispoziţie pentru Cuvânt şi
rugăciune. Voi ştiţi despre vedenia pe care am avut-o înainte de
a pleca de aici în vest şi despre cei şapte îngeri care au venit
zburând. Veţi înţelege mai târziu mai mult.

Acum
aş vrea să vă spun ce nu este voie să facem în această clădire
închinată Domnului. Aici nu este voie să cumperi sau să vinzi.
Niciodată să nu rezolvaţi aici probleme de afaceri comerciale.
Când spun aceasta mă refer şi la predicatorii care vin în vizită:
nici lor să nu li se permită să vândă cărţi sau alte lucruri,
fiindcă indiferent despre ce este vorba, există suficiente locuri
unde se poate face aceasta. Noi să nu cumpărăm şi să nu vindem
nimic în casa Domnului. Aici să fie numai un loc de închinare,
sfânt şi predat doar pentru scopul acesta. Domnul ne-a dat un loc
frumos, de aceea Lui să-I fie închinat, şi nu doar el ci şi noi
înşine.

Poate
sună prea dur, dar aici nu este un loc de făcut vizite, ci este un
loc de închinare. În locul acesta nu există şuşoteli între
persoane, decât dacă este strict necesar, ci doar rugăciune.
Copiii nu au voie niciodată să fugă prin clădire şi să nu
formaţi grupuri separate!

De
aceea ne predăm şi noi înşine. Ajută-ne să ne gândim la aceste
lucruri întotdeauna când intrăm în locul acesta sfânt. Fiţi
liniştiţi şi rugaţi-vă lui Dumnezeu! Dacă vrem să ne întâlnim
unii cu alţii, există multe alte locuri unde s-o facem. Să nu vă
plimbaţi prin sală, pentru că dacă intră un străin, nu ştie ce
să facă: ar fi prea mult zgomot şi alte lucruri fireşti. Eu am
observat aceasta în alte comunităţi şi este un lucru foarte rău.
Noi nu venim aici ca să ne întâlnim unii cu alţii, ci pentru că
dorim să ne rugăm Domnului, după care ne întoarcem acasă.

Acest
loc sfânt este închinat pentru rugăciune, iar dacă vreţi să
discutaţi unii cu alţii, rămâneţi afară până terminaţi, dar
cuvintele voastre să fie corecte şi sfinte. Apoi puteţi să vă
vizitaţi acasă. Dar din clipa când intraţi pe uşa aceasta, să
fiţi liniştiţi, pentru că aţi venit să vorbiţi cu El, iar El
doreşte să vorbească cu voi; dacă intrăm aici, vrem să aşteptăm
prezenţa Lui. Necazul constă în faptul că noi vorbim prea mult şi
nu auzim destul.

Când
a fost inaugurată vechea clădire – nu ştiu dacă mai este cineva
care a fost prezent atunci când primarul Ulrich a cântat cu un
instrument -, iar oamenii de ordine erau atenţi să nu şuşotească
nimeni.

Astfel,
după ce terminaţi discuţia afară, puteţi veni înăuntru. Dacă
doriţi, puteţi merge în linişte în faţă ca să vă rugaţi,
iar după aceea să vă întoarceţi la locurile voastre şi să
deschideţi Biblia. Ce face cel de lângă voi, este treaba lui, voi
nu aveţi nimic de zis despre aceasta. Dacă doriţi să vorbiţi
ceva cu el, spuneţi-i simplu: „Vreau să vorbim afară!” dar
aici aţi venit ca să vă rugaţi Domnului şi să-L slăviţi. Să
staţi liniştiţi şi să citiţi Cuvântul Lui.

Apoi
începe muzica. Nu ştiu dacă sora Gertie este prezentă în
dimineaţa aceasta. Dacă nu este ea, cântă sora Gibbs. Din câte
îmi amintesc, vechiul pian era într-un colţ şi se cânta o
cântare lină: de exemplu: „Acolo pe cruce, unde a murit Domnul
meu,” sau ceva asemănător, până la începerea serviciului
divin. Conducătorul corului cântă câteva cântece cu biserica,
apoi un solo, dar niciodată un grup care să cânte o muzică
exagerată.

În
timp ce cântă muzica, ştiu că vine timpul meu. Adevărul este că
un predicator ar trebui să păşească înaintea comunităţii numai
după ce s-a rugat şi a fost uns cu Duhul Sfânt. Atunci veţi primi
cu siguranţă ceva din cer. Nu există nimic să vă poată opri.
Dar dacă intraţi în vreo încurcătură, sunteţi voi înşivă
încurcaţi, iar Duhul este întristat, ori noi nu dorim aşa ceva.
Noi venim aici ca să ne rugăm. Şi cum am spus mai sus, avem case
frumoase în care putem să-i vizităm pe prietenii noştri sau să
fim vizitaţi de ei şi să discutăm. Dar aici este casa Domnului.

De
multe ori, unii tineri şi câteodată chiar şi cei maturi, fac
lucruri care nu se cuvin. Voi ştiţi că tinerii îşi trimit
bileţele prin sală, dar cred că sunteţi totuşi destul de maturi
ca să ştiţi că nu este corect, pentru că sunteţi în casa
Domnului şi trebuie să staţi plini de respect şi frică de
Domnul. Dacă doriţi să deveniţi bărbaţi adevăraţi şi să
creşteţi o familie pentru Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să
porniţi corect de la început. Procedaţi corect şi faceţi ceea ce
este drept!

Oamenii
de ordine stau prin sală, iar dacă se întâmplă ceva
necorespunzător, au datoria să se ocupe imediat de acel lucru. În
caz că cineva se poartă necorespunzător, ei au sarcina să roage
persoana respectivă să stea liniştită. Dacă însă refuză să
aibă respect, ar fi bine să-i ocupe altcineva locul! Cu siguranţă
în sală este altcineva care doreşte să asculte, cineva care a
venit pentru aceasta. Noi suntem aici ca să ascultăm Cuvântul
Domnului! Fiecare doreşte să asculte, de aceea trebuie să staţi
liniştiţi!

Noi
suntem aici ca să ne rugăm, nu ca să discutăm unii cu alţii.
Astfel, dacă simţiţi că doriţi să-L proslăviţi pe Dumnezeu,
faceţi-o, fiindcă de aceea sunteţi aici: să vă rugaţi Domnului
aşa cum vă este dat.

Dacă
voi tinerii, vă trimiteţi bileţele unii la alţii sau vorbiţi
între voi, îi deranjaţi pe cei din jur de la rugăciune, iar aşa
ceva nu este corect.

Acesta
este motivul pentru care vreau să stabilim de la început un lucru
cu privire la adunarea aceasta: Această comunitate este închinată
numai Împărăţiei lui Dumnezeu, pentru predicarea Cuvântului,
rugăciune şi închinare.
Scopul venirii voastre în locul
acesta să fie rugăciunea.

Şi
încă ceva: Nu cred că aici se întâmplă aşa, dar când se
termină serviciul vreau să fiţi atenţi. De obicei, eu plec
înainte de încheierea serviciului divin, pentru că vine ungerea şi
primesc multe vedenii, aşa că devin foarte slab. De multe ori,
Billy sau altcineva trebuie să mă ducă acasă să mă odihnesc
puţin şi să-mi revin.

Am
văzut comunităţi în care li se permite copiilor să fugă prin
adunare, iar părinţii strigă după ei. Aceasta este o metodă bună
de a ruina serviciul divin. După încheierea serviciului divin,
părăsiţi sala în linişte. Rugăciunea voastră s-a încheiat,
aşa că mergeţi afară cât se poate de liniştiţi. Acolo veţi
putea discuta cât vreţi. Dacă vreţi să discutaţi mai mult,
puteţi merge acasă la persoana respectivă, dar să nu vorbiţi în
această clădire, pentru că dorim s-o închinăm Domnului, aici
fiind locul în care El se întâlneşte cu noi, şi noi cu El. Legea
iese din locul preasfânt. Cred că aşa ceva este plăcut înaintea
Tatălui nostru.

Locul
acesta este un locaş de rugăciune, este casa Domnului, iar darurile
Duhului vor începe să vină peste voi, de aceea să nu staţi
niciodată ţepeni.

Eu
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru noi. Îmi
amintesc dimineaţa când am pus piatra unghiulară a acestei clădiri
şi a avut loc inaugurarea ei. Eram un bărbat tânăr şi L-am rugat
pe Dumnezeu să o ţină în picioare până la venirea Domnului
Isus. În vremea aceea eram dator cu mii de dolari, iar la o colectă
se strângeau în jur de 30-40 de cenţi, deşi cheltuielile lunare
erau de 150-200 de dolari. Cum aş fi putut să ies singur din
această situaţie?

Am
lucrat şi mi-am propus să plătesc totul. Şaptesprezece ani am
fost predicator fără să primesc vreun cent şi am dat tot ce am
avut, reţinând doar ce ne trebuia ca să trăim. Tot ce a fost pus
în cutia de la ieşire, a fost folosit pentru Împărăţia lui
Dumnezeu. Oamenii au prezis că într-un an, clădirea aceasta va fi
transformată într-un garaj, dar iată că astăzi este încă în
picioare, fiind una din cele mai frumoase şi duhovniceşti
comunităţi din Statele Unite. Acesta este adevărul.

De
aici a ieşit Cuvântul Dumnezeului celui viu şi a făcut înconjurul
pământului. El face încă înconjurul lumii, mergând la aproape
fiecare naţiune de sub cer. Să-I mulţumim Domnului pentru aceasta;
şi pentru că avem un loc, un acoperiş deasupra capului, o capelă
frumoasă în care putem şedea, dorim să ne predăm din nou pentru
lucrarea lui Hristos.

Gândiţi-vă
că dragostea adevărată se lasă întotdeauna corectată şi
îndreptată. De aceea trebuie să fiţi în stare să vă lăsaţi
corectaţi. Mamelor, voi ştiţi că aveţi o cameră pentru copii!
Copii, voi ştiţi că nu aveţi voie să alergaţi încoace şi
încolo prin clădire! Cei mari ştiţi că aici nu avem voie să
vorbim! Să nu faceţi aşa ceva pentru că este greşit şi nu-I
place Domnului!

Isus
a spus: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate
neamurile
.” (Marcu 11.17), dar ei au vândut şi au cumpărat
în ea; aşa că El a luat un bici şi i-a scos afară de acolo.
Desigur, noi nu am vrea să se repete aceasta şi în lăcaşul
nostru sfânt, ci dorim să ne predăm vieţile pentru slava
Împărăţiei lui Dumnezeu.

Înainte
de a începe rugăciunea de inaugurare, aş vrea să citim un tex
biblic. Este doar o repetare a ceea ce am făcut în urmă cu 30 de
ani, când a fost inaugurată clădirea veche. Astfel, aş vrea să
citim textul biblic şi să discutăm câteva minute din el, cu
încredinţarea că Dumnezeu Îşi va revărsa binecuvântarea peste
noi.

Vom
citi din 1 Cronici 17.1-8:

Pe
când locuia David în casa lui, a zis prorocului Natan: „Iată, eu
locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul legământului Domnului
este într-un Cort.”

Natan
a răspuns lui David: „Fă tot ce-ţi spune inima, căci Dumnezeu
este cu tine.”

În
noaptea următoare, Cuvântul Domnului a vorbit lui Natan:

Du-te
şi spune robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu tu Îmi
vei zidi o Casă de locuit.

Căci
Eu n-am locuit într-o Casă din ziua când am scos pe Israel din
Egipt până în ziua de azi; ci am mers din Cort în Cort şi din
Locaş în Locaş.

Pretutindeni
pe unde am mers cu tot Israelul, am spus Eu o vorbă vreunuia din
judecătorii lui Israel, cărora le poruncisem să pască pe poporul
Meu, am zis Eu: „Pentru ce nu-Mi zidiţi o Casă de cedru?”

Acum
să spui robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor:
„Te-am luat de la păşune, dinapoia oilor, ca să fii căpetenia
poporului Meu, Israel;

am
fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi
vrăjmaşii tăi dinaintea ta şi ţi-am făcut nume ca numele celor
mari de pe pământ.”

Vreau
să spun că ceea ce a văzut David, vedem şi noi aici. El a spus:
„Nu este bine, fiindcă eu locuiesc într-o casă de cedru, şi
chivotul legământului Domnului este într-un Cort
.”

David
a spus: „Nu este bine ca eu să locuiesc într-o casă de cedru,
iar chivotul Domnului să stea într-un cort.” Vedeţi? Dumnezeu
este Cel care i-a pus lui David pe inimă să construiască un locaş
de închinare şi i-a zis: „Nu este bine ca tu să ai o casă
frumoasă, iar chivotul Meu să fie lăsat în cort.”

David
era un bărbat plin de dragoste şi predat Domnului, dar a purtat
multe războaie şi a vărsat mult sânge. El a vorbit cu Natan,
prorocul Domnului din acel timp, şi i-a spus ce are pe inimă, iar
Natan, care ştia că Dumnezeu îl iubea pe David, i-a zis: „Fă
ce-ţi spune inima, pentru că Dumnezeu este cu tine!” Ce expresie!
„Fă tot ce-ţi spune inima, pentru că Dumnezeu este cu tine!”
Prin aceasta, se vede cât era de predat David în dragostea lui
Dumnezeu. În ce-l priveşte pe Natan, a trebuit să-şi recunoască
chiar în noaptea aceea greşeala, pentru că Cuvântul Domnului i-a
spus: „Du-te şi spune robului Meu David: „Aşa vorbeşte
Domnul: „Nu tu Îmi vei zidi o Casă de locuit.”
(1 Cronici
17.4).

Dumnezeu
era atât de plin de îndurare încât a venit la Natan, a vorbit cu
el şi i-a zis: „Du-te şi spune-i robului Meu David: „Te-am
luat de la păşune, dinapoia oilor…”
(v.7).


vrea să mă opresc puţin la aceste cuvinte: „Eu te-am luat de
nicăieri şi ţi-am făcut nume ca numele celor mari de pe pământ…”
Plecând de la aceste cuvinte, aş vrea să scot ceva la suprafaţă:
Cu ani în urmă, când am venit în oraşul acesta, mă gândeam că
nimeni nu are nevoie de mine şi că nu sunt iubit de nimeni. Eu îi
iubeam pe oameni, dar nimeni nu mă iubea din pricina originii
familiei mele. Nu am nimic rău de spus despre mama mea iubită şi
nici despre tatăl meu, dar cât de mult aş fi dorit ca ea să fi
trăit şi astăzi şi să fi intrat în dimineaţa aceasta în acest
loc sfânt! Poate că Dumnezeu le permite celor care s-au jertfit şi
au ajutat cu bani la ridicarea vechiului Tabernacol, să privească
în dimineaţa aceasta spre noi. Dar familia Branham avea un nume rău
din cauza băuturii şi nimeni nu voia să aibă vreo legătură cu
noi.

Îmi
amintesc că nu demult am vorbit cu soţia mea şi i-am zis: „Îţi
poţi închipui că nici un om nu voia să vorbească cu mine? Atunci
nu mă lua nimeni în seamă, dar acum trebuie să mă ascund ca să
am puţină linişte.”

Da,
Dumnezeu ne-a dat acest loc mare şi aceste lucrări măreţe la care
suntem martori.

Chiar
dacă am avut un nume rău, El mi-a dat un nume ca numele celor mari
de pe pământ, şi i-a ţinut pe vrăjmaşii mei departe de mine,
oriunde m-am dus. Niciodată, oriunde m-a trimis, nu a putut sta
nimic împotriva Lui, de aceea Îi sunt plin de recunoştinţă
pentru aceasta. Cum aş fi putut să ştiu când eram doar un copil
mic şi ceilalţi copii râdeau de mine pentru că nu aveam cu ce să
mă îmbrac când mergeam la şcoală şi ne dădeam pe gheaţă,
chiar pe locul acesta, deci cum aş fi putut să ştiu că pe fundul
acestui lac se afla o sămânţă de crin, care într-o zi va ieşi
la suprafaţă şi va înflori? Cum aş fi putut şti că deşi
nimeni nu voia să vorbească cu mine, El îmi va da un nume
respectat în mijlocul poporului Său?

Revenind
la David, am văzut că Domnul nu i-a permis să construiască el
Templul, ci i-a spus că o va face urmaşul său, şi că acest
Templu va fi veşnic, iar Fiul lui David va ridica o Împărăţie
veşnică. Solomon, fiul firesc al lui David, a construit Templul
Domnului din Ierusalim, dar atunci când a venit Sămânţa
împărătească a lui David, Fiul lui David, El a spus că va veni
vremea când nu va mai rămâne piatră pe piatră din acest Templu
şi a încercat să îndrepte privirile lor spre Templul celălalt.
Apostolul Ioan descrie acest Templu în Apocalipsa 21. El a văzut
noul Templu coborând din cer de la Dumnezeu, împodobit ca o Mireasă
pentru Mirele ei, iar un glas puternic a spus: „Iată cortul
lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul
Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.

El
va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu
va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că
lucrurile dintâi au trecut
.” (v.3-4). Atunci va veni
adevăratul Fiu al lui David la Templul Său, la Templul lui
Dumnezeu, adevăratul Cort al întâlnirii, pe care El S-a dus să-L
pregătească, aşa cum a spus în Ioan 14: În casa
Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus.
Eu Mă duc să vă pregătesc un loc
.

Şi
după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce
şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi
.”
(v.2-3). Noi ştim că acest lucru se va întâmpla în lumea care
vine. Atunci va veni adevărata Sămânţă a lui David, Isus
Hristos, pentru a-Şi ocupa tronul împreună cu Biserica, Mireasa Sa
unită împreună cu cele douăsprezece seminţii ale lui Israel,
pentru a domni veşnic în casa Sa.

David
nu a putut să zidească adevăratul Cort de întâlnire al lui
Dumnezeu, pentru că nu el a fost hotărât să facă acest lucru. De
ce? Pentru că el era un simplu muritor şi a vărsat mult sânge.

Acelaşi
lucru este valabil şi pentru noi. Noi nu suntem potriviţi să zidim
adevăratul cort al lui Dumnezeu, ci există Unul singur care poate
face această zidire aflată în lucru de multă vreme.

Această
clădire mică, asemenea Templului construit de Solomon şi altor
locaşuri înălţate de oameni, este numai un locaş de rugăciune
trecător, dar într-o zi va fi înălţat adevăratul Cort al
întâlnirii. Acolo nu vor mai fi griji şi necazuri, nu va mai fi
moarte şi înmormântări şi nu vor mai fi nunţi, pentru că marea
nuntă va dura veşnic. Ce minunat!

Haideţi
să fim hotărâţi în inimile noastre şi să aşteptăm acest
viitor Cort al întâlnirii. Fie ca şi caracterul nostru să fie
astfel format de către Duhul Sfânt, încât să-L putem proslăvi
de aici, ca şi cum am fi deja în locul acela.

Acum
ne vom ridica în picioare şi vor citi din Apocalipsa 21.1-3.


ne rugăm.

Tată
ceresc, noi stăm înaintea Ta şi Îţi aducem slavă şi onoare,
plini de respect sfânt. Doamne, Te rugăm să primeşti darurile pe
care Ţi le aducem şi banii care au fost donaţi pentru construirea
acestui locaş sfânt. Pe pământul acesta nu există nimic, nici un
loc pe care l-am putea pregăti pentru Tine şi care să fie vrednic
să locuiască Duhul Sfânt în el. Cu toate acestea, Îţi aducem
acest locaş, Doamne, ca dovadă a dragostei pe care Ţi-o purtăm şi
Te rugăm să-l binecuvântezi.

Îţi
mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi, Tată. Clădirea şi
locul acesta Ţi-au fost dăruite deja, cu mulţi ani în urmă,
pentru slujbă şi Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut în
mijlocul nostru în tot acest timp.

Doamne
Dumnezeule, aşa cum ne-ai arătat cu ani în urmă, în vedenie,
clădirea a fost reparată şi înnoită, iar noi stăm aici ca
oameni ai turmei Tale şi ca popor al Împărăţiei Tale. Eu,
păstorii şi mădularele acestei comunităţi, predăm această
clădire în slujba Dumnezeului celui Atotputernic, pentru
desfăşurarea serviciului divin în ea, în Numele Domnului Isus
Hristos, Fiul Tău, în frică şi smerenie.

Fie
ca din locul acesta să curgă Evanghelia Ta, astfel încât să vină
oameni din întreaga lume, din cele patru colţuri ale pământului,
ca să vadă slava lui Dumnezeu care iese de aici. Îngăduie ca
lucrările pe care le-ai făcut în trecut, în viitor să devină
mult mai mari.

Acum
ne predăm în slujba Cuvântului Tău, cu tot ce suntem, Doamne.
Toată adunarea Ţi Se predă în dimineaţa aceasta, pentru a auzi
Cuvântul. Şi noi, predicatorii, ne predăm pentru predicare,
Cuvântului Tău, ca să mustrăm şi să îndreptăm la timp şi ne
la timp, cum scrie în cuvântul pe care L-am ales cu treizeci de ani
în urmă, când am pus piatra de temelie a vechiului locaş.

Doamne,
Tu ai spus că va veni o vreme când oamenii nu vor mai suporta
învăţătura sănătoasă şi îşi vor pune învăţători care le
vor spune ceea ce le place să audă, dar prin aceasta se vor
îndepărta de Adevăr şi se vor lua după răstălmăcirile
omeneşti. Tu ştii că dorinţa noastră este să aducem Cuvântul
Tău la oameni, de aceea, Te rugăm să ne inspiri şi să ne ungi cu
o dublă măsură din Duhul Tău. Şi fie ca Duhul Sfânt să vină
la fel cum s-a întâmplat la inaugurarea Templului, când, la
rugăciunea lui Solomon, Duhul Sfânt a venit jos sub forma unui
Stâlp de Foc şi de Nor şi a intrat în locul preasfânt între
heruvimi. Atunci Solomon a zis:

„Dacă
poporul Tău va fi undeva şi se va afla în necaz, dacă vor privi
spre acest loc sfânt şi se vor ruga, Te rog să-i asculţi din
cer.”

Doamne,
îngăduie ca în dimineaţa aceasta Duhul Sfânt să vină în
fiecare inimă, în fiecare suflet care îţi este predat, ca să se
repete ceea ce s-a întâmplat atunci, fiindcă Biblia spune că
slava lui Dumnezeu a fost atât de mare, încât slujitorii Domnului
nu au putut intra înăuntru să facă slujba. Tată, ne predăm Ţie
împreună cu biserica, fiindcă este scris: „Cereţi şi vi se
va da
.” Aşa ne predăm şi noi şi biserica, în slujba Ta,
Doamne, pentru ca Lumina să lumineze cu putere în aceste ultime
zile din timpul serii, ca să primim mângâiere şi credinţă şi
Mireasa pe care Domnul Isus o va lua cu Sine în slavă, să fie
îmbrăcată cu Evanghelia lui Hristos.

Pentru
aceasta, mă predau pe mine, pe fratele Neville şi întreaga
biserică pentru slujba dumnezeiască, în Numele lui Isus Hristos.
Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Cred
că David a spus: „Mă bucuram când mi se zicea: „Haidem să
mergem la Casa Domnului!”

Fie
ca inimile noastre să fie întotdeauna pline de bucurie atunci când
ni se spune să mergem la casa Domnului. Amin.

După
acest serviciu scurt de inaugurare, mai am la dispoziţie încă
aproximativ o oră. Să nu uitaţi că în casa Domnului se cuvine să
venim şi să ne închinăm cu frică, sfinţenie şi în linişte,
iar după încheierea slujbei divine, aş vrea să părăsiţi
clădirea în cincisprezece minute, ca să se poată face curăţenie
pentru adunarea următoare. Fiţi prietenoşi, daţi mâna unii cu
alţii şi învăţaţi-i pe cei care sunt străini, să vină din
nou, fiindcă săptămâna viitoare aşteptăm cele mai importante
servicii divine pe care le-am avut vreodată aici.

Ieri,
după ce am stat timp de câteva ore în rugăciune, am avut o
vedenie, şi am încredere că vom avea un timp măreţ. Domnul să
ne ajute.

Voi
ştiţi că cea ce numesc oamenii mare, Dumnezeu numeşte neînsemnat
şi ce numeşte Dumnezeu mare, oamenii numesc neînsemnat. Să nu
uitaţi aceasta şi să cântăriţi fiecare cuvânt pe care-l
spuneţi.

În
dimineaţa aceasta aş vrea să vorbim despre o temă pentru care
mi-am făcut câteva notiţe şi voi citi din Isaia 53.

Până
deschideţi Bibliile, vreau să fac câteva anunţuri. Deseară voi
vorbi despre legătura dintre epocile Bisericii şi Peceţi. Între
ele este un mare interval. Imediat după ce am terminat cu
prezentarea celor şapte epoci ale Bisericii, am vorbit despre cele
şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel, pentru că ele fac parte
din acest întreg.

Atunci
am spus: „Dacă voi vorbi vreodată despre cele şapte Peceţi, mai
întâi va trebui să vorbesc despre cele şaptezeci de săptămâni,
ca să fac o legătură cu Peceţile.” Mai rămâne şi capitolul 5
din Apocalipsa, cu Cartea pecetluită despre care vom vorbi în seara
aceasta.

Nimănui
nu-i place să cânte atât de mult ca creştinilor, dar acum ne
îndreptăm spre altceva. Noi suntem în Cuvânt şi vom rămâne în
Cuvânt. Voi nici nu puteţi bănui ce stres mare este peste mine
când ştiu că dacă vă învăţ ceva greşit, va trebui să dau
socoteală pentru aceasta. Înseamnă că nu am voie să iau ceea ce
a spus altcineva, ci trebuie să vorbesc prin inspiraţie, şi cred
că cei şapte îngeri care ţin cele şapte tunete, ne vor permite
aceasta.

Acum,
Isaia 53. Vreau să precizez că tema aceasta nu se referă la cele
şapte Peceţi, ci este un simplu mesaj, deoarece ştiam că va avea
loc inaugurarea clădirii şi timpul ne este limitat. Dar deşi nu
este un serviciu lung, legătura este foarte importantă.

Dorinţa
mea este să ascultaţi fiecare Cuvânt şi să-L cuprindeţi, iar
dacă înregistraţi, ţineţi-vă de învăţătura pe care aţi
auzit-o. Să nu spuneţi nimic altceva, decât ceea ce este pe benzi.
Da, să spuneţi numai ce este pe benzi, pentru că despre unele
lucruri vom primi claritate mai târziu, iar multe vor fi înţelese
greşit. De aceea, să spuneţi exact ce se spune pe benzi şi nimic
altceva. Şi ţineţi minte: Nu vă spun aceasta de la mine, ci El
este Cel care vă spune prin mine. De multe ori se creează
încurcături din cauză că unii oameni se ridică şi spun lucruri
diferite de ceea ce spun eu. Astfel, se zice: „S-a spus aşa şi
aşa şi înseamnă aşa şi aşa.” Lăsaţi totul aşa cum este!
În felul acesta procedăm şi cu Biblia: spunem numai ceea ce spune
ea. Să nu adăugaţi nici o tâlcuire proprie, pentru că totul este
deja tâlcuit de El.

Cine
a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul
Domnului?”
Cu alte cuvinte, dacă aţi dat crezare predicii, vi
s-a descoperit braţul Domnului.


vrea să citesc şi din Evanghelia după Matei 11.25-26:

În
vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis:
„Te
laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai
ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai
descoperit pruncilor.

Da,
Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!”


rog să vă gândiţi la cuvintele acestea: „Cine a crezut în
ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?”

Isus
I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru că a ascuns aceste taine de cei
mari şi înţelepţi şi le-a descoperit celor neînsemnaţi, care
le primesc cu bucurie. Aceasta a fost voia lui Dumnezeu.

După
citirea acestor versete, aş vrea să scot în evidenţă un titlu:
„Dumnezeu Se ascunde în simplitate şi Se descoperă în acelaşi
fel.” Este ciudat că Dumnezeu procedează în felul acesta. El Se
poate ascunde în lucruri atât de simple, încât înţelepţii nu
pot să-L recunoască şi sunt la milioane de mile depărtare de
calea Lui. Totuşi, lucrările Lui sunt descoperite celor care se
smeresc suficient de mult ca să le primească.

Eu
am ales acest text înainte de a intra în studierea şi descoperirea
celor şapte Peceţi, pentru că foarte mulţi nu pot să-L
recunoască pe Dumnezeu în felul în care Se descoperă, din cauză
că au propriile păreri cu privire la ceea ce ar trebui să fie şi
să facă El.

Eu
v-am spus adesea zicala: „Oamenii rămân tot oameni!” Ei Îi
mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut şi privesc după
ceea ce va face, dar nu văd ceea ce face El în prezent şi astfel
pierd şansa pe care o au. Da, ei privesc înapoi şi văd lucrările
mari pe care le-a făcut El; apoi privesc după ceva măreţ care ar
urma să vină, dar în nouă din zece cazuri, acele lucruri s-au
petrecut deja în jurul lor, dar nu le-au văzut. Totul este atât de
simplu, încât nu pot vedea.

Într-o
zi, un bărbat a întrebat-o pe o fată care venea la şcoala
duminicală, de ce îşi pierde vremea cu astfel de lucruri.

„Pentru
că cred că există un singur Dumnezeu,” I-a răspuns ea.

Şi
acest bărbat pe nume Dorsey, I-a zis:

„Copilă,
ceea ce crezi tu este total greşit!”

Şi
acea fetiţă, s-a aplecat, a rupt o floare şi l-a întrebat pe
domnul Dorsey:

„Poţi
să-mi spui cum a primit viaţă floarea aceasta?” Aceasta a fost
tot. Singurul răspuns pe care a ştiut să-l dea înţeleptul acela,
a fost:

„Ea
creşte pur şi simplu din pământ.”

Atunci
se ridică întrebarea:

„De
unde vine pământul? Cum a ajuns sămânţa în el? etc.” Şi
discuţia a continuat până când el a înţeles că nu lucrurile
mari sunt cele la care trebuie să ne gândim, ci lucrurile mici,
pentru că Dumnezeu Se descoperă real în simplitate. Aşa Îi place
Lui să Se descopere şi să Se ascundă: în simplitate. Lucrarea
aceasta trece peste toate capetele oamenilor, care se opresc şi se
întreabă de ce ar face Dumnezeu una sau alta. Adevărul este că
omul a fost creat de la început pentru a rămâne în părtăşie cu
Dumnezeu şi nu pentru a face ceva prin propria sa putere. El a fost
creat să se bazeze cu totul pe Dumnezeu. De aceea suntem comparaţi
cu oile. Oaia nu se poate conduce singură, ci trebuie să fie
condusă de cineva, iar omul este la fel: el trebuie să fie condus
de Duhul Sfânt.

Dumnezeu
a făcut toate lucrurile în simplitate şi pot fi înţelese numai
dacă sunt privite în simplitate. El însuşi Se descoperă simplu,
pentru a fi înţeles de cei simpli.

Astfel,
El spune în Isaia 35 că este atât de simplu încât nici chiar cel
fără minte nu se va rătăci pe calea Lui. Dar ce se întâmplă?
Când vedem că totul este atât de simplu, deşi ştim că Dumnezeu
este atât de mare, ne aşteptăm ca El să Se descopere în ceva
măreţ, şi din cauza aceasta trecem pe lângă lucrurile simple în
care este El. Vedeţi? Noi ne împiedecăm în lucrurile simple,
pentru că omitem să-L vedem în simplitate. Acesta este motivul
pentru care nu-L recunosc învăţaţii şi nu L-au recunoscut
niciodată. Ei trec la sute de mile depărtare de El, pentru că prin
intelectul lor ştiu că Dumnezeu este mare şi nu înţeleg că Se
descoperă în simplitate şi că lucrările pe care le face sunt de
asemenea simple. De aceea nu le pot recunoaşte.

Cercetaţi
aceste lucruri şi adânciţi-vă în ele! Şi voi, cei care sunteţi
musafiri în locul acesta, când vă întoarceţi la motelurile unde
sunteţi cazaţi, luaţi aceste lucruri şi cugetaţi la ele în
inimile voastre. Eu nu am timp să intru în toate amănuntele, aşa
cum ar trebui, de aceea aş vrea s-o luaţi voi şi s-o cercetaţi
mai departe. Ţineţi minte aceste lucruri şi adânciţi-vă în
ele.

Înţelepţii
omit să-L recunoască pe Dumnezeu în felul simplu în care Se
descoperă. Dar El, care este atât de mare, Se ascunde în
simplitate, pentru a fi atins de cei simpli. Să nu căutaţi
niciodată ceva mare, pentru că dacă faceţi aceasta veţi trece pe
lângă El. Căutaţi-L în simplitate şi Îl veţi găsi, pentru că
El Se descoperă într-un mod simplu.

Acesta
este motivul pentru care înţelepciunea lumească fin şlefuită şi
cei învăţaţi în ea, pierd ocazia de a-L vedea.

Eu
nu sunt aici ca să contrazic ceea ce se învaţă în şcoli şi
nici nu încerc să susţin ignoranţa. În mijlocul nostru sunt o
mulţime de oameni învăţaţi şi eu nu am nimic împotriva lor,
dar ştiţi care este problema? Oamenii au pus atât de multă bază
pe şcoală încât au pierdut din vedere ceea ce le-a spus Dumnezeu.
De aceea nu am nimic împotriva fraţilor care sunt în
denominaţiuni, dar sunt împotriva sistemului denominaţional,
pentru că încearcă să se proslăvească personal, iar pe
predicatori îi acceptă în slujbă numai după ce absolvesc anumite
şcoli; mai mult, trebuie să treacă şi un test psihologic.

Nu
voi accepta niciodată că este voia lui Dumnezeu ca un predicator să
fie testat psihologic de către un psihiatru, ci cred că testul lui
este Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este testul la care îl supune
Dumnezeu pe fiecare bărbat care vrea să predice Evanghelia: testul
Cuvântului Său.

Astăzi,
ei predică filozofie, dogme, crezuri şi multe alte lucruri care
sunt în afara Cuvântului, justificându-se că Cuvântul nu se
poate înţelege. Cu toate acestea, Cuvântul este înţeles, pentru
că Dumnezeu a făgăduit că Îl va descoperi, iar noi Îl rugăm
s-o facă.

Acum
vom privi câteva caractere din Scriptură. Să ne oprim mai întâi
la zilele lui Noe. Dumnezeu a văzut cât de sus a ajuns
înţelepciunea omenească în zilele acelea, dar El a trimis un
mesaj simplu, printr-un bărbat simplu. De ce a făcut aceasta? Ca
să-Şi arate măreţia. Noi ştim cu toţii că ştiinţa din zilele
lui Noe era atât de înaltă şi de puternică, încât civilizaţia
noastră modernă nu a ajuns încă la nivelul lor. Dar cred că îi
vom ajunge, pentru că Domnul nostru a spus: „Cum s-a întâmplat
în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului
omului
.” (Matei 24.37), şi a dat câteva exemple.

Ei
au construit piramidele din Egipt şi alte lucruri gigantice, pe care
noi nu le putem construi. Aveau o alifie cu care îi îmbălsămau pe
morţi şi totul era atât de bine făcut încât trupul acelor mumii
arată şi astăzi la fel ca atunci. Noi nu putem face aşa ceva. Ei
aveau culori atât de puternice şi de bune, că şi după mii de ani
sunt la fel de frumoase, ceea ce noi nu avem în timpul acesta.

Multe
lucruri rămase din vremea aceea vorbesc despre măreţia şi
superioritatea civilizaţiei lor faţă de civilizaţia noastră.
Poate că erau mai învăţaţi decât astăzi. Dar ce a făcut
Dumnezeu? A cercetat totul şi a găsit un om simplu şi fără
şcoală, poate un fermier sau un păstor: pe Noe, pe care l-a luat
şi i-a dat un mesaj pe care trebuia să-l vorbească poporului. Dar
mesajul lui a fost atât de simplu, încât oamenii nu au putut să-l
înţeleagă prin înţelepciunea lor învăţată, aşa că s-au
poticnit în simplitatea lui şi au trecut pe lângă el.

Din
punct de vedere ştiinţific, mesajul primit de Noe era un nonsens.
Cum să cadă ploaie din cer, când acolo sus nu exista nici o
picătură de apă? Numai un nebun putea să creadă acel mesaj
simplu care era în legătură cu construirea unei arce care avea
să-i treacă în siguranţă peste potop. Acesta este motivul pentru
care Noe a fost batjocorit de toţi.

Dar
nu numai Noe a fost batjocorit, ci toţi cei care sunt poporul lui
Dumnezeu au parte de batjocura celorlalţi. Eu sunt atât de bucuros
pentru că sunt unul dintre ei! Voi ştiţi că copiii lui Dumnezeu
nu sunt în pas cu moda modernă a civilizaţiei, ci sunt nişte
ciudaţi şi nişte fanatici pentru ceilalţi. El însuşi spune că
poporul Său este un popor deosebit, o preoţie aleasă, un popor
sfânt care aduce jertfe sfinte lui Dumnezeu, adică rodul buzelor
lor care laudă Numele Său cel mare. Ce popor!

Observaţi
ce lucrare deosebită a fost în vremea aceea, când a venit un
fanatic şi a predicat bisericii o Evanghelie care, după părerea
lor era total greşită. Şi ce au făcut? L-au nesocotit spunând că
era nebun. Desigur, ei puteau dovedi ştiinţific că acolo sus nu
era nici urmă de apă, dar acest păstor simplu L-a crezut pe
Dumnezeu şi a spus că va ploua. Şi aşa a fost.

Haideţi
să comparăm timpul acesta cu acela. Dacă este vindecat cineva, ei
spun imediat: „O, este doar o părere. Se poate dovedi ştiinţific
că acel cancer este acolo!” dar pentru credinciosul simplu a
dispărut, pentru că el nu priveşte la ceea ce vede, ci priveşte
la făgăduinţă, aşa cum a făcut şi Noe.

Nu
înţelegeţi? La venirea Fiului omului va fi la fel ca în zilele
lui Noe. Ştiinţific nu o poate dovedi nimeni, iar medicul poate să
spună: „Cancerul este tot acolo!” sau: „Eşti nebun! Braţul
tău este la fel de schilod ca înainte!” dar nu uitaţi! Este
acelaşi duh care în zilele lui Noe a spus: „Sus nu este nici
măcar o picătură de apă!” Este adevărat, dar dacă Dumnezeu a
spus că va ploua, atunci credinţa devine o încredere neclintită a
lucrurilor în care ţi-ai pus nădejdea, chiar dacă nu se vede
nimic. Credinţa îşi are locul de odihnă pe Cuvântul lui
Dumnezeu. Pe acest Cuvânt s-a odihnit şi credinţa lui Noe:
„Dumnezeu a spus că va ploua de sus şi asta este tot!”

Fiţi
atenţi mai departe! Pentru că a crezut Cuvântul, Noe a fost privit
ca un fanatic, exact ca oamenii care cred în botezul cu Duhul Sfânt.
Poate biserica spune că oamenii aceştia sunt fanatici, că nu sunt
decât nişte oameni speriaţi şi intraţi în panică, dar cât de
puţin ştiu toţi cei ce vorbesc în felul acesta, că botezul cu
Duhul Sfânt este o făgăduinţă scrisă în Cuvântul lui
Dumnezeu!

Noe
a rămas pe Cuvântul lui Dumnezeu, indiferent cât de mult au spus
cei din jur că şi-a pierdut minţile şi că este pe dos faţă de
ceea ce învaţă ştiinţa şi o minte sănătoasă. Dar el stătea
pe Cuvântul lui Dumnezeu. Înţelepţii şi cei mândri, au căzut
în propria capcană şi şi-au pierdut viaţa pentru că au respins
mesajul. De ce L-au respins? Pentru că era prea simplu. Ce mustrare
pentru generaţia aceea!

Mulţi
oameni spun: „Dacă aş fi trăit în zilele acelea…” Eu cred
că aţi fi avut aceeaşi poziţie, pentru că astăzi se repetă
acelaşi lucru înaintea ochilor noştri, numai că într-o altă
formă. Şi voi faceţi la fel ca ei: vă poticniţi în lucrarea lui
Dumnezeu.

Fără
îndoială, şi în timpul acela erau la fel de mulţi predicatori,
dar Noe era inspirat de Dumnezeu. El aştepta împlinirea făgăduinţei
pentru generaţia aceea rea şi stricată, pe care Dumnezeu nu voia
s-o mai îngăduie.

Oare
nu acelaşi lucru se întâmplă şi acum? O Sodoma şi Gomora
moderne, un popor rău şi stricat, atât de şlefuit în cunoştinţă
încât se poticneşte în simplitatea descoperirii lui Dumnezeu cu
privire la Fiinţa Sa şi la Cuvântul Său.

În
lumea aceasta nu există nici măcar o persoană care să poată
dovedi că nu avem în mijlocul nostru Cuvântul descoperit al lui
Dumnezeu, făgăduinţa Sa referitoare la zilele din urmă, Lumina
strălucitoare din timpul serii. Noi suntem un popor binecuvântat,
dar care este situaţia cu cei şlefuiţi din lumea aceasta? Pentru
ei totul este ascuns.

Domnul
Isus a spus: „Tată, Tu ai ascuns aceste lucruri de ochii lor şi
i-ai lăsat să meargă în nebunia înţelepciunii lor fireşti.”

Voi
ştiţi că înţelepciunea firească este cea care a adus păcatul
şi murdăria în lume, pentru că Eva a dorit înţelepciunea
Satanei, iar el i-a dat-o. Dar această înţelepciune este în
opoziţie cu înţelepciunea lui Dumnezeu, cu Cuvântul Său.

Noi
nu suntem chemaţi să avem înţelepciune, ci să credem ceea ce a
spus El. Dar vedeţi, înţelepţii şlefuiesc totul şi vin cu
propria lor tălmăcire, aşa cum au făcut întotdeauna. Urmarea? Ei
vor greşi ţinta la fel ca cei din zilele lui Noe. Este acelaşi
lucru. Ei nu L-au recunoscut pentru că erau prea înţelepţi ca să
poată crede, iar acum este la fel.

Mesajul
este atât de simplu, încât înţelepţii nu au putut să-l
cuprindă în simplitatea Lui. Da, Dumnezeu a făcut totul atât de
simplu, încât cei înţelepţi şi pricepuţi L-au scăpat din
vedere. Dar chiar aceasta Îl face pe Dumnezeu atât de mare, pentru
că El, Cel Atotputernic, poate să se descopere în simplitate.
Oamenii de astăzi arată clar că nu sunt de la Dumnezeu. Ei sunt
mari şi vor să ajungă şi mai mari şi să se prezinte cu titluri
şi mai înalte: episcopi, doctori, sfântul papă, etc. Da, ei vor
să pară ceea ce nu sunt în realitate, dar Dumnezeu, care este atât
de mare, Se descoperă pe Sine atât de simplu! Cât de mare este
simplitatea!

Noi
putem construi un avion cu reacţie, putem trimite o rachetă pe lună
sau în spaţiu, dar nu putem face un fir de iarbă. Amin. Ce spuneţi
de aceasta? Dacă am urma firul de iarbă, am găsi de unde vine
viaţa în el, iar aceasta ne-ar întoarce la Dumnezeu, care a creat
iarba. Dar noi încercăm să construim capsule spaţiale, care să
fie mai bune şi mai rapide ca ale altora.

Acelaşi
lucru se întâmplă şi în bisericile noastre. Noi suntem atât de
înţelepţi şi de şlefuiţi, încât putem construi clădiri de
zeci de milioane de dolari. Astfel, metodiştii sau baptiştii
încearcă să construiască ceva mai bun decât prezbiterienii, iar
penticostalii au intrat în aceeaşi concurenţă. Cauza acestor
situaţii este înţelepciunea firească în care ne-am ancorat, aşa
că nu mai reuşim să ne smerim şi să recunoaştem ceea ce face
Dumnezeu undeva într-o misiune mică dintr-un colţ al ţării. Aşa
este. Noi ne poticnim în simplitatea Lui, pentru că aşa a fost
întotdeauna.

Ei
erau prea înţelepţi ca să poată crede un mesaj atât de simplu.
Nu era suficient de strălucitor pentru cercetările lor ştiinţifice
şi pentru programele lor de şcolarizare. Prin studiul lor, ei au
aflat că există un Dumnezeu şi că El este mare, aşa că au
încercat să devină şi ei mari, dar drumul în sus merge mai întâi
în jos.

Poate
cineva zice: „Frate Branham, în sus înseamnă mai întâi în
jos?” Da, eu am afirmat aceasta pe baza Cuvântului Domnului Isus,
care spune:

Căci
oricine se înalţă va fi smerit; şi cine se smereşte va fi
înălţat
.” (Luca 14.11). Aceasta înseamnă cu adevărat „în
sus”. Mai întâi în jos şi abia după aceea în sus.

Un
frate din Chicago a povestit că un predicator dintr-o anumită
organizaţie, a mers într-o adunare penticostală. El şi-a adus
toate argumentele intelectuale, dar a folosit cuvinte total străine
acelor penticostali simpli, aşa că în curând a constatat că
oamenii aceia nu înţelegeau nimic. Atunci şi-a încordat puţin
pieptul fiindcă era doctorul Cutare, un bărbat venit dintr-un
anumit seminar din Chicago, şi era atât de şcolit, atât de
deştept şi de strălucit, încât oamenii aceia simpli se uitau
unii la alţii şi nu înţelegeau ce voia să spună. Era ca un
senator care a pierdut alegerile prezidenţiale.

Când
am vorbit despre înviere şi despre garanţia învierii, la
înmormântarea mamei lui Ford, Tuck Coots a făcut o remarcă şi a
spus: „Cât este de sigur că răsare soarele, atât este de sigur
că voi învia eu; şi aşa cum se uscă iarba şi cad frunzele din
pomi când vine toamna, pentru ca primăvara să apară din nou, aşa
vom apărea şi noi la timpul potrivit şi astfel va fi o înviere a
celor morţi,” arătând că mesajul acesta a însemnat foarte mult
pentru el.

„Tuck,
i-am zis eu: „Eu nu am multă pregătire.”

„Aceasta
este partea ta bună”, a spus el, după care a adăugat: „Sper că
domnul despre care este vorba mă va ierta.” Se referea la
Stevensen, şi mi-a spus că l-a ascultat cincisprezece minute, după
care a adormit.

Un
alt frate mi-a spus că vorbitorul a fost atât de lustruit încât
din toată vorbirea lui a înţeles numai câteva cuvinte, după care
a zis: „Frate Branham, cred că nu m-ai văzut niciodată dormind
în adunările tale.”

Vedeţi?
Totul trebuie să fie simplu, pentru că Dumnezeu Se ascunde în
simplitate.

În
zilele lui Noe, oamenii erau prea înţelepţi ca să înţeleagă ce
făcea Dumnezeu într-un mod atât de simplu. Lucrarea nu era destul
de şlefuită pentru ei. Vedeţi? Totul trebuie să fie strălucitor
pentru că altfel nu văd nimic. Dar marele IaHVeH era ascuns în
Cuvântul Său şi S-a descoperit celor care au crezut Cuvântul.
Numai ei au fost salvaţi, pentru că El a împlinit întocmai ceea
ce i-a spus lui Noe într-un mesaj simplu. Da, Dumnezeu Şi-a
împlinit făgăduinţa întocmai.


ne oprim apoi la zilele lui Moise, când a fost din nou un timp de
eliberare. Când Dumnezeu este pe cale să facă ceva pentru
eliberarea poporului Său, trimite un mesaj simplu, aşa cu vom vedea
şi la deschiderea Peceţilor. Spune aceasta, pentru că vom constata
cu toţii că deschiderea Peceţilor este atât de simplă încât
cei înţelepţi vor trece pe alături, la mii de mile depărtare şi
vor greşi ţinta.

O,
simplitatea lui Dumnezeu! Dar şi Dumnezeu Se ascunde în simplitate.
Gândiţi-vă că aceşti înţelepţi pot despărţi atomii şi pot
face toate lucrurile posibile, dar când este vorba despre Viaţă,
nu sunt în stare să spună de unde vine ea. Nu pot vedea că până
şi într-un fir de iarbă este ascuns Dumnezeu. Ei pot trimite o
rachetă pe lună şi s-o controleze prin radar, dar nu pot explica
cum a ajuns viaţa în firul de iarbă. Aşa este. Vedeţi? Aşa ceva
nici nu poate fi explicat. De ce? Pentru că este atât de simplu,
încât nici nu o iau în seamă.

Ce
a făcut Dumnezeu când a vrut să-i elibereze pe copiii lui Israel,
conform Cuvântului Său? A ales o familie simplă, despre care nu
avem nici o relatare deosebită. Tot ce ştim este că familia lui
era din seminţia lui Levi şi că trebuiau să facă acele cărămizi
pentru egipteni. El venea dintr-o familie simplă, dar Dumnezeu a
ales-o pentru că voia să-l ridice pe eliberator din seminţia lui
Levi, o familie simplă din Israel. El nu a luat ceva împărătesc,
ceva de rang înalt, nu a luat nici măcar un preot, ci a privit după
ceva simplu şi neînsemnat.

Ce
a făcut El în continuare? Dumnezeu ar fi putut să-Şi elibereze
poporul folosindu-se de soare sau de vânt, sau ar fi putut să
trimită un înger.

O,
aleluia! Dumnezeu poate să facă tot ce are în plan.

„De
unde ştii asta, frate Branham?”

Pentru
că Dumnezeu nu Se abate niciodată de la planul Său. De aceea ştim
că şi în timpul acesta lucrarea Sa va fi simplă. Vedeţi? El
lucrează întotdeauna în simplitate.

Dumnezeu
ar fi putut hotărî de la început ca soarele să vestească
Evanghelia, sau vântul, sau un înger din cer, dar El l-a ales pe om
să facă aceasta şi nu Se va schimba niciodată. Dumnezeu nu a luat
niciodată denominaţiuni sau grupuri de oameni, ci a chemat bărbaţi
care să predice Evanghelia Sa. Atunci când a adus eliberarea pentru
poporul Său, Dumnezeu a trimis un bărbat simplu, care s-a născut
printre sclavi, într-o familie simplă. O, ce minunat este El,
descoperindu-Se în simplitate!

Moise
şi-a primit pregătirea şcolară în cadrul înţelepciunii
lumeşti, ca să eşueze. De ce a făcut Dumnezeu aceasta? Ca să
arate că nu poate exista nici o eliberare prin înţelepciunea
omenească, ci doar prin credinţă. Moise era atât de învăţat,
încât la rândul său îi putea învăţa pe alţii înţelepciunea
egiptenilor. El era un bărbat înţelept. A fost instruit în cele
mai bune şcoli şi cunoştea toată înţelepciunea lor. Dar
Dumnezeu a îngăduit aceasta, pentru ca Moise să înţeleagă că
toată înţelepciunea sa nu era de nici un folos în lucrarea la
care era chemat şi că trebuia să se smerească. Mai mult, Dumnezeu
a îngăduit ca Moise să eşueze în încercarea sa personală de a
face ceva.

Prin
aceasta s-a dovedit că nici prin putere, nici prin înţelepciunea
egiptenilor, nici prin învăţătura unei şcoli, a unui seminar sau
prin numărul organizaţiilor, s-ar putea face ceva, ci doar prin
Duhul Meu, zice Domnul.” Înţelepciunea lui Moise a
ajuns la sfârşit, a dispărut când L-a întâlnit pe Dumnezeu în
rugul aprins.

Moise
şi-a scos încălţămintea şi s-a smerit, uitând tot ce învăţase
cândva. Dumnezeu a adus eliberarea, deci la lăsat pe Moise să
eşueze cu înţelepciunea lui, ca să-i arate că nimeni nu poate
zidi pe propria înţelepciune sau pe a altora. Dumnezeu a îngăduit
ca Moise să eşueze, ca să-l poată îndruma El însuşi.
Înţelegeţi? Motivul pentru care Dumnezeu a îngăduit aceasta, a
fost că voia să Se descopere El însuşi în simplitate şi
smerenie.

El
a îngăduit ca Moise să se înalţe atât de sus, încât ar fi
putut deveni următorul Faraon, fiindcă era un general puternic.
Conform istoriei, el a supus toate ţările vecine, apoi când s-a
întors spre lucrarea lui Dumnezeu, cu toate acele titluri şi
talente, Dumnezeu l-a dus în pustie ca să scoată din el tot ce
învăţase până atunci, apoi I s-a descoperit în smerenie, i-a
pus în mână un toiag şi l-a trimis să elibereze poporul.

Moise
fusese instruit să facă totul prin putere militară, dar cu toată
instruirea primită, cu înţelepciunea ştiinţifică sau puterea
militară pe care le poseda, nu a fost capabil să facă nimic. Acum
primise în mână un toiag şi cu acela a făcut lucrarea. Vedeţi?
Dumnezeu în smerenie, în simplitate. Dumnezeu era cu toiagul şi
tot Dumnezeu era cu Moise, aşa că atâta timp cât avea toiagul,
Moise Îl avea pe Dumnezeu. Amin.

Observaţi!
Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice
Domnul!”
Prin credinţă, Moise a înţeles că trebuie să fie
un eliberator. Desigur, mama lui îi vorbise despre aceasta şi în
plus fusese instruit în mânuirea armelor, aşa că se părea că
este pregătit să isprăvească lucrarea. Dar cu toate acestea, a
eşuat. Vedeţi? Moise avea cunoştinţa şi instruirea necesară,
dar toate acestea nu l-au ajutat deloc, aşa că a trebuit să uite
totul şi să se întoarcă la o lucrare simplă, în care trebuia să
se bazeze numai pe Cuvântul lui Dumnezeu. Numai aşa a putut să
elibereze poporul.

Cum
face Dumnezeu eliberarea? Prin credinţa în Cuvântul Său. Aşa a
fost întotdeauna. Aici am putea face încă o comparaţie: între
Cain şi Abel. Cain a încercat să primească trecere înaintea lui
Dumnezeu prin frumuseţe, dar Abel a venit prin credinţă.

Oamenii
cred că vor primi trecere înaintea lui Dumnezeu prin adunări
frumos aranjate, printr-un preot cu robă sau prin coruri
extraordinare. Dar cred că puteţi vedea de unde vine aşa ceva.
Cain a încercat acelaşi lucru. Astfel, a zidit un altar şi l-a
împodobit cât a putut de frumos. El era sincer în tot ce făcea şi
s-a gândit: „Câtă vreme sunt sincer, nu este nici o deosebire.”
Dar nu este aşa. Există o deosebire, pentru că voi puteţi fi
sinceri şi totuşi să fiţi pe dos!

Cain
a zidit un altar şi l-a decorat probabil cu flori şi cu fructe,
apoi s-a gândit: „Sunt sigur că Dumnezeul cel mare, sfânt, curat
şi minunat, va primi ceea ce i-am adus ca jertfă!”

Dar
vedeţi, el a făcut totul după propria sa înţelepciune, după
propria sa gândire. Exact acelaşi lucru se întâmplă în timpul
acesta. Ei fac totul după înţelepciunea lor, conform studiului şi
înţelesului lor, etc.

Dar
Abel a adus o jertfă mai bună, pe baza descoperirii primite prin
credinţă. Privit omeneşte, altarul lui nu era nici frumos, nici
curat. El a luat un miel, l-a adus pe altar, l-a pus pe el şi i-a
tăiat gâtul cu o piatră ascuţită, aşa că sângele lui a curs
peste tot în timp ce murea. Trebuie să fi fost o privelişte
groaznică.

Era
simplu. Abel ştia că se născuse prin sângele mamei şi tatălui
său, şi că de fapt sângele a pricinuit căderea, aşa că era
nevoie de sânge pentru a-l readuce pe om înapoi la Dumnezeu.
Astfel, el i-a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună, pentru că i se
descoperise acest lucru.

Unii
fraţi de astăzi, cred că Adam şi Eva au mâncat mere sau pere…
De curând, am văzut ceva ridicol într-o revistă. Acolo scria:
„S-a dovedit că de fapt Eva nu a mâncat un măr, ci o piersică.”
Puteţi vedea de unde vine duhul acesta? Unii au spus că Moise nici
nu a trecut Marea Roşie, cu poporul Israel, ci a mers printr-o zonă
mlăştinoasă situată undeva la marginea mării. Ce prostie!

Biblia
spune clar că apa s-a despicat în două şi stătea ca nişte
ziduri, de-o parte şi de alta. Dumnezeu a trimis un vânt şi a
despicat apa, dar ei încearcă să găsească ceva după mintea lor,
deşi au eşuat tot timpul şi o vor face mereu.

Voi
ştiţi că tot ce se spune despre Cain este de fapt un tip spre
oamenii cu credinţă intelectuală de astăzi, care au o formă de
religie pe dinafară, merg la biserică şi fac multe pentru clădiri
frumoase, dar în realitate există o singură Biserică, iar la
aceasta nu te poţi ataşa. Celelalte sunt doar adăposturi. Astfel,
există adăposturi metodiste, baptiste, prezbiteriene, penticostale,
etc., dar în Biserica adevărată veniţi prin naştere. Toate
celelalte sunt doar adăposturi. Nu biserici, ci adăposturi. Biblia
nu vorbeşte nicăieri despre o biserică metodistă sau
penticostală; nu există aşa ceva! Toate acestea sunt greşite. Ele
sunt doar locuri de adăpost la care poţi adera sau te ataşezi. Dar
în Biserica Dumnezeului celui viu eşti născut, ea formând Trupul
tainic al lui Isus Hristos.

Dumnezeu
i-a descoperit lui Abel taina credinţei în sângele vărsat, deşi
Cain era înţelept în toată cunoştinţa lui.

Voi
spuneţi: „Cum poţi spune aşa ceva, frate Branham? Tu încerci să
ni-l prezinţi pe Cain ca fiind un înţelept.” Aşa şi era:
foarte înţelept. Uitaţi-vă la urmaşii lui. Printre ei erau
oameni de ştiinţă, doctori, oameni foarte înţelepţi. Dar dacă
priviţi la urmaşii lui Set, până la potop, ei au fost fermieri
smeriţi şi fără şcoală.

Copiii
lui Cain erau foarte înţelepţi: o grupare inteligentă. Ei ştiau
să prelucreze metalul, erau constructori renumiţi şi bărbaţi
foarte înţelepţi, în timp ce ceilalţi locuiau în corturi şi
păzeau turmele, odihnindu-se pe făgăduinţele lui Dumnezeu. Puteţi
vedea ce contează? Urmăriţi spiţa de neam şi veţi vedea dacă
ceea ce spun corespunde sau nu. Urmaşii lui Set se bazau pe
făgăduinţele lui Dumnezeu.

Noe
a fost ales din acest neam de oameni şi la fel apostolul Pavel, John
Wesley, Martin Luther şi alţii. Şi voi, cei din timpul acesta,
sunteţi ceea ce sunteţi: scoşi afară şi smeriţi ca să credeţi
făgăduinţele simple ale lui Dumnezeu.

Vedeţi,
lui Dumnezeu i-a plăcut să se pună de partea lor, şi El va dovedi
întotdeauna dacă este Adevărul Său. Mulţi oameni încearcă să
facă ceva, dar trec pe lângă Dumnezeu la un milion de mile. Aşa
este. Dar dacă vedeţi că vine Dumnezeu şi legitimează cele
spuse, aceasta este dovada că totul este corect. Atunci ştiţi
sigur că este adevărul.

Deci
au fost aduse două jertfe, iar Dumnezeu a respins cunoaşterea Sa
prin înţelepciunea omenească.

Dar
când l-a văzut pe Abel, care ştia printr-o credinţă simplă că
nu era vorba de mere sau de alte fructe ale câmpului, ci despre
sânge, Dumnezeu i-a confirmat jertfa şi a primit-o.

Aceeaşi
convingere o avem şi noi cu privire la rugăciunea pentru bolnavi,
deoarece Isus a spus: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă
rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se
va da.”
(Ioan 15.7).

În
zilele lui Ilie, Dumnezeu a vrut să Se ascundă într-o persoană
simplă. Gândiţi-vă numai! Aşa a ales El să lucreze. În zilele
acelea erau o mulţime de bărbaţi mari, rabini şi preoţi: chiar
şi Ahab era iudeu, dar cu toate acestea, Dumnezeu S-a ascuns într-un
bărbat simplu, nu într-un învăţat, nu într-un bărbat renumit
al lumii, nu într-un grad militar sau în spatele unui nume mare.
Noi nu ştim nici măcar cine au fost mama şi tatăl lui, pentru că
nu este amintit în cartea neamului său. Probabil a fost un fermier
bătrân şi simplu, şi a fost chemat de Dumnezeu să fie prorocul
Său. Tot ce ştim despre el este că a venit din pustie, din
necunoscut şi a condamnat sistemul religios din zilele acelea.

Voi
ştiţi ce s-a gândit despre el. Desigur, s-o fi pus întrebarea
despre ce fel de pregătire şcolară are, din care denominaţiune
vine, dacă face parte dintre farisei sau saduchei, etc. Dar el nu
făcea parte din niciuna din aceste grupări, ci condamna întreaga
stare, pentru că aşa hotărâse Dumnezeu.

Un
om simplu şi fără pregătire. Nu avem nici o relatare că Ilie
s-ar fi dus o singură zi la şcoală. Nu ştim nimic mai mult despre
aceasta. Dar lui Dumnezeu I-a plăcut să Se ascundă în el;
Dumnezeu era cu omul simplu şi S-a ascuns într-o fiinţă
omenească. Puteţi înţelege aceasta? Dumnezeu Se ascunde într-un
om neştiutor şi ciudat, cum îl numea lumea. Desigur, ei l-au numit
în tot felul, chiar şi vrăjitor. De fapt, nu numai Ilie, ci toţi
prorocii au fost acuzaţi de vrăjitorie: chiar şi Isus. Lui I s-a
spus că este Beelzebul şi că Şi-a pierdut minţile: „Ţi-ai
pierdut minţile; este clar că ai drac.”

Cu
această ocazie, El le-a spus că dacă cineva se va face vinovat de
hulă împotriva Duhului Sfânt, în zilele din urmă, nu va fi
iertat niciodată, nici în lumea aceasta, nici în lumea viitoare.
Aceasta înseamnă o despărţire veşnică de Dumnezeu. Dar atunci,
i-a iertat.

Ei
l-au privit pe Ilie ca fiind unul care şi-a pierdut minţile. Puteţi
să vă închipuiţi cum s-a ridicat el? Desigur, şi atunci femeile
şi-au tăiat părul scurt, la fel ca în zilele noastre. Cred că
ele s-au fardat ca Izabela, prima doamnă a ţării. Predicatorii
erau lumeşti şi fireşti, aşa că biserica a urmat cursul lumii.
Acesta a fost momentul în care a venit Ilie şi a condamnat întreaga
lucrare, începând cu Izabela.

Ştiţi
care a fost reacţia lor? „Nu trebuie să te ascultăm pe tine,
pentru că îl avem pe păstorul nostru. Desigur, ei nu aveau nevoie
de el, dar Dumnezeu l-a trimis oricum. El era predicatorul pentru
Izabela. Ea a preferat lumea, dar Dumnezeu l-a trimis pe Ilie, şi
chiar dacă a fost urât de Izabela, a trebuit să-şi predice
mesajul.

Ilie
s-a smerit şi a rămas în Cuvânt, iar acest lucru I-a plăcut atât
de mult lui Dumnezeu, încât a folosit de mai multe ori Duhul care
s-a odihnit peste el. Da, a făcut-o! Amin. Acelaşi Duh s-a odihnit
şi peste Elisei, urmaşul lui Ilie; apoi acelaşi Duh a venit peste
Ioan Botezătorul, şi conform Maleahi 4, acelaşi Duh va veni din
nou în zilele din urmă în mijlocul nostru.

Dumnezeu
iubeşte Duhul care S-a odihnit peste acest bărbat simplu şi fără
şcoală, care trăia undeva în pădure. El era atât de ascultător
încât Dumnezeu a putut să-i spună: „Ilie, trebuie să mergi să
faci aceasta!” şi Ilie s-a dus şi a făcut întocmai. Vedeţi?
Dumnezeu însuşi S-a ascuns într-o asemenea simplitate. Dar oamenii
îl dispreţuiau pe Ilie şi spuneau: „O, bătrânul acesta ciudat
şi sucit! Să nu aveţi nici o legătură cu el.”

Dar
într-o zi, când era deja bătrân şi chelise, barba îi
încărunţise şi mai avea doar câteva fire de păr care-i cădeau
pe umeri, braţele îi erau slabe şi îi tremurau, Ilie venea pe
drumul Samariei. Ochii săi priveau spre cer, iar în mână avea un
toiag. Poate nu era plăcut la înfăţişare, dar Îl poseda pe „Aşa
vorbeşte Domnul!” Limba lui nu s-a încurcat niciodată când a
vorbit cu împăratul şi nici nu i-a spus: „Stimate domn Ahab…”
ci s-a ridicat şi a spus: „Nu va fi nici rouă, nici ploaie,
decât la cuvântul meu!”
Vedeţi? Dumnezeu a răsplătit
această simplitate.

Dar
pentru că totul s-a întâmplat atât de simplu, toţi erau
împotriva lui şi ar fi făcut orice să-l oprească să mai
vorbească, mai ales uniunea predicatorilor. Aşa este. Toţi
încercau să scape de el şi credeau că este greşit, de aceea nici
nu colaborau cu el în adunările pe care le ţinea. Totuşi,
Dumnezeu Se ascunsese în acel bărbat simplu, iar la vremea
potrivită, după ce sămânţa a fost semănată, a încolţit şi a
ajuns la coacere. Dumnezeu însuşi S-a descoperit cu putere,
trimiţând foc din cer pentru a mistui nu doar jertfa adusă de
Ilie, ci chiar şi pietrele şi apa din şanţ. (1 Împăraţi
18.38). Dumnezeu ascuns şi descoperit în simplitate. Da, lui
Dumnezeu i-a plăcut întotdeauna să lucreze în felul acesta.

Haideţi
să privim puţin ce fel de lucruri a promis El. Problema oamenilor
din timpul nostru este să ei doresc întotdeauna lucruri care sunt
în legătură cu un seminar teologic sau cu o denominaţiune. Totul
este orientat numai spre educaţie, dar Dumnezeu nu poate să se
folosească de ea. El poate să-l ajute pe om să facă ceva şi să-i
dea o slujbă, dar necazul este că cei mai mulţi se ţin de ceea ce
au spus alţii şi se lasă legaţi de ceea ce au spus ei, aşa
încât Dumnezeu trebuie să-Şi retragă mâna de peste ei şi să-i
lase să meargă singuri mai departe. Apoi caută pe cineva care să
lucreze cum vrea El şi să-I isprăvească lucrarea. Dumnezeu
trebuie să găsească pe cineva care lucrează cu Cuvântul pe baza
descoperirii divine; pe cineva care să nu devieze de la Adevăr, ci
se bazează numai şi numai pe Cuvântul Său. Aşa lucrează
Dumnezeu şi aşa a lucrat întotdeauna.

Dar
când devin înţelepţi şi educaţi, oamenii încarcă să prezinte
propriile tâlcuiri. De exemplu, ei spun: „Botezul cu Duhul Sfânt
a fost numai pentru zilele acelea!” O, dacă ar vrea să înţeleagă
că nu a fost numai pentru zilele acelea! Mai mult, ei susţin că
astăzi nu se mai poate repeta experienţa de la Rusalii. Astfel,
spun: „Noi am primit Duhul Sfânt când am crezut!” iar dacă
discuţi cu ei despre botezul în Numele Domnului Isus Hristos, aşa
cum învaţă Biblia, îţi răspund: „Seminarele învaţă aşa şi
aşa!” Dar a susţine aşa ceva, înseamnă a încheia
compromisuri. Un astfel de om nu va fi folosit niciodată de
Dumnezeu, dimpotrivă, El va permite să fie batjocorit şi făcut de
râs în toată ţara. Dar când vine cineva cu Adevărul, Dumnezeu
Se ridică şi Se dovedeşte a fi Acelaşi, în felul acesta simplu.


privim puţin procesul de creştere şi dezvoltare al unei flori.
Sămânţa pusă în pământ, pare curând fără nici o speranţă,
dar chiar de aici răsare viaţa, pentru a aduce la suprafaţă o
altă floare.

Dumnezeu
în simplitate. El face acelaşi lucru, pentru că drumul în sus
este mai întâi în jos. Aşa a fost întotdeauna.

Smeriţi-vă
şi nu spuneţi niciodată: „O, eu am asta şi cealaltă!” pentru
că voi nu aveţi nimic. Dacă aţi primit harul lui Dumnezeu,
mulţumiţi-I şi smeriţi-vă întotdeauna.

Astăzi
sunt o mulţime de oameni foarte înţelepţi şi şcoliţi, dar aş
vrea să vă arăt altceva: un grup care merge mai mult pe o parte,
adică devin fanatici. Noi ştim că există astfel de grupuri care
trec de partea cealaltă.

Acesta
este motivul pentru care nu sunt de acord cu grupul de fraţi, care
nu demult, s-au despărţit de ceilalţi fraţi de pe calea Luminii.
Ei n-au putut să vadă supranaturalul fără să facă din aceasta o
grupare aparte, aşa că s-au adunat în Canada, au strâns un grup
de oameni în jurul lor şi au anunţat că vor pune pe unii
apostoli, pe alţii, proroci, etc., dar totul s-a prăbuşit. Aşa va
fi întotdeauna. Ei au impresia că sunt deja ceva, apoi îi condamnă
pe toţi, şi curând cad într-o extremă.

Vedeţi,
o extremă este inteligenţa rece şi indiferentă, pentru că
tăgăduieşte orice experienţă supranaturală, în timp ce
ceilalţi cad în partea cealaltă şi devin o grupare radicală,
care are în vedere doar mişcarea, dar tăgăduiesc Cuvântul. Însă
Biserica adevărată rămâne pe mijlocul drumului.

Dacă
observaţi, există cunoştinţa Bibliei cu privire la ceea ce a
vorbit Dumnezeu şi totul este suficient de duhovnicesc ca să
încălzească inimile, aceasta fiind calea corectă. De altfel,
Isaia a vorbit despre calea aceasta numită „sfântă.”

„Sfinţii
binecuvântaţi” a fost o mişcare mică, dar puternică, începută
de Dumnezeu. Dar ce s-a întâmplat? Când Dumnezeu le-a dat vorbirea
în limbi, ei erau foarte religioşi, dar înţepeniţi, aşa că au
declarat că totul ar fi de la Satana. Şi acum vedeţi unde au
ajuns, fiindcă tăgăduiesc totul. Vedeţi? Sămânţa cade şi
moare, apoi o parte din ei devin fanatici, în timp ce ceilalţi
devin reci şi ţepeni.

Dar
Isus vorbeşte despre o cale croită. Nazarinenii şi celelalte
mişcări ale sfinţeniei, spun: „Noi umblăm pe această cale
înaltă şi binecuvântată.”, dar ei nu spun exact cum a spus
Isaia, pentru că Isaia spune: „Acolo se va croi o cale, un
drum, care se va numi Calea cea sfântă
…” (Isaia 35.8). Pe
calea aceasta nu puteţi pretinde că sunteţi sfinţi, pentru că
este aşa cum am mai spus: ca un uliu care-şi pune aripi de
porumbel, ca să se facă porumbel. Dar natura lui rămâne tot de
uliu. Înţelegeţi? Este ca şi cum o cioară şi-ar pune pene de
porumbel sau de păun şi ar spune: „Priviţi ce pasăre frumoasă
sunt eu!” dar totul ar fi artificial, fals. Păunul nu trebuie să
se îngrijoreze dacă va primi pene de păun sau nu, aşa cum nici
porumbelul nu este îngrijorat dacă îi vor creşte penele de
porumbel, fiindcă câtă vreme are natura de porumbel, va purta pene
de porumbel.

Vedeţi,
oamenii care se străduiau pentru sfinţenie, spuneau: „Femeile
trebuie să poarte părul lung şi la fel mânecile hainelor şi să
respecte şi alte lucruri. Trebuie să poarte haine lungi şi largi
şi nu au voie să poarte verighete sau alte bijuterii.” Vedeţi,
s-a ajuns la o sfinţenie făcută de oameni, dar Biserica adevărată
a Dumnezeului celui viu este sfinţită de El.

Priviţi
ce s-a întâmplat cu denominaţiunile. Toate femeile şi-au tăiat
părul, chiar şi cele penticostale, poartă inele şi tot felul de
bijuterii. Uitaţi-vă la penticostalii care cu ani în urmă
spuneau: „Noi, biserica…” Dar Biserica este trupul lui Hristos.
Noi suntem născuţi în Împărăţia lui Dumnezeu ca persoane
individuale, iar lucrarea trebuie să aibă loc din interior spre
exterior. Apoi, Viaţa va veni în fiecare persoană.

Voi
nu trebuie s-o rugaţi pe o oaie să poarte lână. Ele nu trebuie să
se străduiască să facă lână, pentru că dacă ar fi aşa, ar
spune: „Stăpânul meu vrea să produc lână, aşa că trebuie să
mă ocup de problema aceasta.” Nu! Singurul lucru de care are
nevoie este să fie oaie. Aşa este. Şi lâna va creşte de la
sine.

Nici
noi nu suntem rugaţi să producem roade, ci ele trebuie să apară
de la sine ca să le putem purta. Astfel, dacă aţi fost plantaţi
de Dumnezeu ca pomi roditori şi rămâneţi în Cuvântul lui
Dumnezeu, Cuvântul Se va confirma de la Sine. Câtă vreme rămâne
Cuvântul în voi, roadele Îl vor urma.

Isus
a spus: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi
cuvintele Mele
…” (Iona 15.7). Voi nu trebuie să vă
osteniţi pentru aceasta, fiindcă totul vă stă la dispoziţie.

Dar
unii oameni merg aşa mai departe şi alunecă spre fanatism. Ei trec
la o extremă şi se gândesc că posedă deja totul, pentru că sar
în sus şi-n jos, au primit un fel de înviorare, vorbesc în limbi
sau au o prorocie care se dovedeşte a fi corectă. Dar nu este aşa!

Isus
a spus: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne!
N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele
Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
dar El
le va răspunde: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă
de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege
.” (Matei
7.22-23). Vedeţi, prieteni? Înseamnă că aceasta nu este totul.
Nu! De aceea vorbim despre aceaste lucruri.

Este
cumva vorbirea în limbi o dovadă? Eu cred în vorbirea în limbi,
dar nu o iau ca o dovadă unică a posedării Duhului Sfânt. Nu,
niciodată! Roada Duhului este dovada botezului cu Duhul Sfânt.

Vedeţi,
acesta este motivul pentru care nu sunt de acord cu fraţii
penticostali care spun: „Dacă cineva vorbeşte în limbi, are
Duhul Sfânt!” Eu nu sunt de acord cu aceasta, pentru că vorbirea
în limbi nu este dovada că cineva are Duhul Sfânt. Spun aceasta,
pentru că am avut ocazia să văd bărbaţi care erau stăpâniţi
de demoni şi vorbeau în limbi foarte repede. Ei beau sânge din
craniu de om, îl invocau pe Satan şi vorbeau în limbi.

Am
avut ocazia să-i văd pe indienii din Arizona în timpul unui dans
numit „Dansul ploii”, în care îşi legau şerpi la brâu şi
alergau cu mâinile ridicate. Marele vrăjitor a ieşit afară şi a
arătat un creion care a început să scrie singur într-o limbă
necunoscută, iar vrăjitorul a dat tălmăcirea. Să nu încercaţi
să spuneţi ceva, pentru că sunt prea bătrân şi am văzut prea
multe.

Roada
Duhului este menţionată clar în Galateni 5.22-23, şi „este:
dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea,
facerea de bine, credincioşia,

blândeţea,
înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege
,”
iar Isus a spus în Matei 7.20: „…după roadele lor îi veţi
cunoaşte,”
nu după vorbiri în limbi, etc. Aceasta este
dovada, roada Duhului.

Dumnezeu
Se descoperă în fiecare zi pe Sine însuşi în smerenie şi
dragoste. Un om care este ascuns în Cuvânt, este deosebit. De
fiecare dată când aude Cuvântul, El Îl întăreşte cu un „Amin”
puternic, indiferent ce vor spune ceilalţi oameni. Numai cel care
crede poate face aşa ceva.

Dar
haideţi să mergem mai departe şi să nu ne mărginim numai la o
experienţă. Vedeţi, Satana vine printre oameni şi îi
influenţează în gândirea lor, făcându-i să creadă că au
primit deja Duhul Sfânt dacă sar în sus şi-n jos, măcar că îl
urăsc pe aproapele lor. Nu merge aşa! Este frumos să vorbeşti în
limbi, dar gândiţi-vă că puteţi vorbi în limbile adevărate ale
Duhului Sfânt şi totuşi să nu aveţi Duhul Sfânt, pentru că
Biblia spune: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi
îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un
chimval zăngănitor
.” (1Corinteni 13.1). Vedeţi? Numai cu
aceste lucruri nu se poate face nimic.

Metodiştii
spun: „Noi L-am primit când am tresăltat!” Nazarinenii spun:
„Noi avem totul pentru că trăim în sfinţenie!” dar nu este
chiar aşa. Penticostalii spun: „Dacă vorbim în limbi, Îl avem!”
dar nici ei nu Îl posedă. Dumnezeu Se descoperă singur, nu în
senzaţii, deşi şi acestea fac parte din întreg. Vedeţi, El Se
smereşte atât de mult încât fiecare poate să-L vadă, iar dacă
nu veţi încerca să adăugaţi mintea şi gândirea voastră la
Cuvânt, Îl veţi recunoaşte pe Dumnezeu.

Altfel,
veţi deveni un grup de fanatici. Înţelegeţi? Aşa îi avem de-o
parte pe cei fanatici, iar de partea cealaltă pe cei reci şi
formalişti. Dar Mireasa umblă pe mijlocul drumului, iar Dumnezeu
confirmă aceasta mergând împreună cu ea prin Cuvântul Său.

Am
să sar peste o parte din textele şi notiţele pe care mi le-am
făcut, ca să pot încheia mesajul la timp. Dumnezeu se ascunde în
smerenie. Acum mă voi grăbi puţin, dar aş vrea să fiţi atenţi
ca să puteţi cuprinde totul.

Încă
începând din Eden, s-a profeţit că va veni Mesia, şi s-a spus
mai dinainte ce fel de persoană va fi El. Aici am putea să ne oprim
mai mult timp, dar voi cunoaşteţi Biblia şi ştiţi cum s-a spus
că va fi.

Moise
a spus: „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău,
dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el!”
(Deuteronom 18.15). Astfel, ei au ştiut că Mesia va fi un
proroc şi cunoşteau felul slujbei Sale. Toţi prorocii au vorbit
despre ceea ce va face El, şi au făcut aceasta prin simboluri; dar
atunci când s-a împlinit, a trecut peste capetele oamenilor. De ce?
Pentru că atunci când a venit, oamenii la care a fost trimis aveau
propriile lor concepţii şi interpretări referitoare la El.

Dar
Biblia nu se schimbă; ea rămâne întotdeauna aceeaşi. Acesta este
motivul pentru care vorbesc numai ceea ce spune Scriptura şi rămân
la ea. Biblia nu acceptă nici o tălmăcire omenească. De aceea,
metodiştilor, baptiştilor şi penticostalilor, să nu încercaţi
să-I daţi o tălmăcire proprie şi să spuneţi: „Nu înseamnă
aceasta, ci aceasta!” pentru că înseamnă exact ceea ce scrie.

Cineva
a spus: „Cum s-ar putea întâmpla aşa ceva?” Eu nu ştiu cum,
dar nu depinde de mine s-o explic, pentru că Cel ce poartă de grijă
este Dumnezeu. El este Cel care a vorbit, nu eu, şi El se va îngriji
de tot ce este al Lui.

Dar
despre Mesia s-a prorocit; prorocii au spus exact ce va fi şi ce va
face când va veni, însă învăţaţii au servit încă din vremea
aceea poporului propriile lor tălmăciri, aşa că atunci când a
venit, El S-a prezentat într-un fel atât de simplu încât întreaga
comunitate religioasă s-a poticnit. Este adevărat?

În
vechime se spusese că nimeni nu putea fi preot sau învăţător al
Cuvântului, decât dacă făcea parte dintr-o anumită seminţie,
adică din seminţia lui Levi. Gândiţi-vă că ei fuseseră preoţi
din generaţie în generaţie, aşa că puteau spune:
„Stră-stră-străbunicul meu a fost episcop şi la fel bunicul
meu,” etc. şi se părea că totul era conform Cuvântului, dar în
realitate, ei şi-au format propriile gânduri despre Cuvânt.

Copiii
au preluat totul de la părinţii lor, iar la un moment dat, când
părinţii lor au deviat de pe calea adevărată, au format o
organizaţie. Aşa se face că atunci când Duhul Sfânt le-a arătat
adevărul, nu au putut să-l accepte; iar astăzi se întâmplă la
fel.

Nu
vreau să fiu aspru, dar acesta este adevărul. Astăzi se întâmplă
la fel ca atunci: ei fac totul complicat şi tălmăcesc Cuvântul
cum le place, lucrând şi trăind după tâlcuirile lor şi nu după
Cuvânt. Dar aşa cum s-a spus deja, Dumnezeu nu are nepoţi.
Astfel, fiecare om trebuie să vină la El pe aceeaşi cale şi să
se lepede de tot. Da, voi trebuie să faceţi la fel ca părinţii
voştri, la început.

Mesia
era atât de simplu! Timp de aproape patru mii de ani, fiecare proroc
care s-a ridicat, a vorbit numai despre El. David a cântat despre El
în Psalmi, dar atunci când a venit, oamenii aveau propriile idei cu
privire la ceea ce ar trebui să facă. Ei au explicat totul, poate
au desenat şi pe hârtie, dar atunci când a venit El, s-a întâmplat
cu adevărat simplu, ruinându-le teologia. Ei nu L-au recunoscut,
dar El a venit conform Cuvântului.

Credeţi
că Dumnezeu a vestit prin proroci că va veni Mesia şi cum o va
face? Păcat că nu mai avem la dispoziţie încă o oră, ca să
intrăm în amănunte. Dar noi ştim cu toţii cum a fost, pentru că
Dumnezeu a spus cum va veni El; a spus chiar şi că Se va naşte în
Betleem şi ce se va întâmpla. Dar totul a fost atât de simplu,
încât acei învăţaţi mari nu au putut să rânduiască totul
conform Cuvântului, şi au răstălmăcit totul. Dar Isus nu a venit
în opoziţie cu Cuvântul. El a venit conform Cuvântului, dar în
contradicţie cu tălmăcirile lor, învăţând lucruri care erau
împotriva doctrinelor lor referitoare la El.

Desigur,
ei au trăit cu impresia că atunci când va veni Mesia, Se va arăta
în Templu şi va spune: „Caiafa, Eu sunt aici!” Va veni cu zece
milioane de îngeri pentru onor, iar Dumnezeu va spune: „Voi
sunteţi cu adevărat o biserică puternică, sunteţi poporul Meu,
de aceea îi voi îndepărta pe toţi cei ce sunt împotriva voastră
şi voi deschide porţile cerului înaintea voastră. În dimineaţa
aceasta Îl trimit la voi pe Mesia. Tot poporul să se adune în
curtea Templului, pentru că El va coborî acolo.” Iar atunci se va
spune: „Dr. Cutare şi Cutare, veniţi aici să Îl salutaţi
primii!”

Cam
aşa gândeşte lumea de astăzi. Poate vi se pare că exagerez, dar
spun aceasta pentru că vreau să scot în evidenţă faptul că cei
mai mulţi oameni stabilesc deja totul, iar dacă nu se întâmplă
după gândirea lor, spun că nu este corect şi îl declară de la
antihrist. Ei se gândesc că mai întâi vor veni vreo zece milioane
de îngeri, pentru onorul primirii, apoi va avea loc primirea în
curtea pe care a construit-o Solomon, în locul acela sfânt, unde
trăiau şi mureau cei sfinţi şi drepţi.

Dar
Isus le-a spus: „Făţarnicilor, voi sunteţi de la tatăl vostru,
de la diavolul. Voi împodobiţi mormintele sfinţilor pe care i-au
omorât părinţii voştri.” Nu-i aşa? „Câţi proroci şi
oameni drepţi am trimis la voi şi i-aţi omorât?” Mai mult, pe
cei pe care El i-a numit drepţi, ei i-au numit fanatici şi
provocatori de tulburări, şi credeau că Mesia va veni cum Îl
aşteptau.

Dar
El a venit într-un staul, a fost născut de o fecioară, iar un
tâmplar simplu a devenit tatăl Lui adoptiv. Vedeţi, nu a fost
aleasă fiica unui mare preot sau altcineva de rang înalt, ci a fost
născut de o fecioară care locuia în micul Nazaret. Acesta este
motivul pentru care I s-a dat încă de la început un nume rău:
pentru că se spunea că S-a născut nelegitim.

O,
aceasta i-a prins repede în şiretenia lor! Etica lor nu putea
accepta naşterea din fecioară şi tâlcuirile lor nu puteau
înţelege contextul, deşi totul era „Aşa vorbeşte Domnul!” O,
mă îngrozesc când mă gândesc cum se repetă aceasta, pentru că
Dumnezeu nu Se poate schimba.

El
a venit într-un fel atât de simplu, încât a trecut pe lângă ei,
dar a atins exact scopul lui Dumnezeu. El a venit exact în felul cum
s-a spus prin proroci, dar tâlcuirea lor a fost greşită, asemenea
tâlcuirii din zilele lui Noe. Totuşi, Dumnezeu vine conform
Cuvântului Său.

Când
a venit Isus, El a învăţat lucruri care erau în contradicţie cu
învăţătura acelui timp, de aceea ei I-au spus: „Dacă eşti
Mesia, fă asta şi cealaltă! Dacă eşti Tu, coboară-Te de pe
cruce şi dovedeşte aceasta!” Dar noi nu putem să ne purtăm aşa
cu Dumnezeu, pentru că El face doar ceea ce-I place şi ce este
corect.

Aşa
cum am spus deja, ei se gândeau că El va veni însoţit de un alai
de îngeri, dar S-a născut într-un staul, adică în totală
contradicţie cu etica lor şlefuită. Era imposibil ca un om cu
gândirea normală să accepte că Dumnezeul cel Atotputernic, marele
şi puternicul IaHVeH, Cel căruia îi aparţine pământul şi tot
ce a creat pe el, va alege un loc atât de josnic pentru naşterea
Fiului Său, adică un grajd. Cum putea fi posibil aşa ceva?

Acesta
a fost Dumnezeu în simplitate; aceasta Îl face atât de mare. Cei
care sunt instruiţi în etica omenească, nu se pot smeri aşa. Ei
nu pot face aşa ceva, dar Dumnezeu, care este atât de mare, a venit
jos atât de smerit! Nu a avut nici măcar haine potrivite pentru
Fiul Său. Gândiţi-vă la aceasta! În localitatea aceea nu a fost
găsit nici măcar un loc unde să fie născut, aşa că a ajuns să
Se nască într-un grajd, care era de fapt o grotă săpată în
stânca unui munte. Fiul lui Dumnezeu S-a născut acolo, pe nişte
paie din grajd.

Oh,
totul era diferit de felul cum L-a aşteptat adunarea! Mama Lui
rămăsese însărcinată înainte de a se căsători. Oamenii vedeau
că este însărcinată, dar Maria ştia în inima ei ce se întâmpla
de fapt. La început, Iosif nu a înţeles ce se întâmplă, dar
îngerul Domnului a venit noaptea la el şi i-a zis: „Iosife,
fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci
ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt
.” (Matei 1.20).
Cu aceasta, totul a fost rezolvat.

Iosif
era într-o astfel de legătură cu Dumnezeu, încât Domnul putea
să-i vorbească, dar astăzi avem hainele noastre spirituale atât
de strâmte şi închise, încât nimic nu ne mai poate vorbi, decât
grupul spiritual de care aparţinem. Eu nu vreau să fiu radical sau
aspru, dar cred că aţi înţeles ce vreau să spun.

Vedeţi,
era de neconceput ca El să vină într-un grajd. Mai mult, nu avem
nici o relatare că Isus ar fi mers măcar o zi la şcoală, dar cu
toate acestea, când era doar un băiat de doisprezece ani, i-a
încurcat pe preoţii din Templu cu predica Sa. Ce era aceasta?
Dumnezeu însuşi Se ascunsese în acel Copil.

O,
mă simt atât de bine!

Dumnezeu
S-a ascuns pe Sine însuşi într-un grajd, într-un Copil mic.
Observaţi cum s-au desfăşurat lucrurile în continuare. Când
trecea pe stradă, părinţii celorlalţi copii spuneau: „Să nu
aveţi nici o legătură cu El, pentru că mama Lui este o stricată,
una care a rămas însărcinată înainte de a se căsători. Să nu
aveţi nimic a face cu El!”

Dar
indiferent ce credea lumea, Maria ţinea toate lucrurile în inima ei
şi se gândea la ele. Ea ştia bine că nu este nimic de osândit în
viaţa ei şi nu a spus nimic împotriva lor.

Uneori,
Dumnezeu le spune aleşilor Săi: „Fiţi liniştiţi şi nu spuneţi
nimic împotrivă!”

În
adunările mele au venit oameni care au spus: „Dacă eşti un
slujitor al lui Hristos, ştii ce se va întâmpla acolo!” Sigur că
ştiu ce se va întâmpla, dar ce pot să fac dacă El îmi spune:
„Taci şi nu spune nimic!”? Eu l-am luat pe unul dintre ei şi
i-am arătat ce am scris într-un carneţel de notiţe, ceva ce mi
s-a spus cu câţiva ani în urmă.

„Nu
înţeleg nimic”, a spus el.

„Vezi?”
El mi-a arătat încă de atunci cum se va întâmpla, aşa că mulţi
dintre cei care au privit în acel carneţel, au văzut aceasta.”
Apoi am adăugat: „Se va întâmpla în felul acesta!”

„De
ce nu ai spus nimic despre aceasta?”

Pentru
că totul trebuia să fie aşa.

Iosif
a înţeles cum stăteau lucrurile şi a ştiut al cui era Copilul
acela; Maria ştia cui Îi aparţine şi Isus ştia cine este Tatăl
Său, de aceea a spus: „Eu trebuie să fiu în Casa Tatălui
Meu.
” (Luca 2.49). Nu la tăierea lemnelor, nici la
confecţionarea uşilor, ci în casa Tatălui Meu.” El i-a spus
mamei Sale că a venit vremea să facă ceea ce-I place Tatălui Său.
Dar ceilalţi ce au gândit? Voi ştiţi câte au de îndurat copiii
nelegitimi, dar Dumnezeu S-a ascuns pe Sine în El. Înţelegeţi?
Dumnezeu S-a ascuns în ceea ce lumea numea necurat, stricat şi
nelegitim. Dumnezeu S-a ascuns în sămânţa de grâu care putrezea,
ca să aducă la suprafaţă o viaţă nouă. Aţi înţeles aceasta?

Dumnezeu
Se ascunde într-o femeie simplă, într-o spălătoreasă sau
într-un bărbat obişnuit care merge la lucru cu pachetul de mâncare
sub braţ, după ce-şi sărută soţia şi copiii şi le spune: „La
revedere!” El Se poate ascunde într-un astfel de bărbat şi să
facă lucruri despre care un episcop nu ştie nimic. Vedeţi? Cei
simpli ascultă şi se bucură, iar Dumnezeu primeşte onoarea şi
lauda.

Îl
puteţi vedea pe Dumnezeu cum se ascundea în simplitatea unui Copil,
în simplitatea unei familii obişnuite? O, Dumnezeule! Dar bărbaţii
aceia mari şi plini de cunoştinţă şi înţelepciune omenească,
Irod şi ceilalţi, nu au observat nimic! Dumnezeu ascuns în
simplitate!

Ioan
Botezătorul a venit conform Isaia 40 şi Maleahi 3.1. Puteţi să vă
notaţi aceasta, dacă doriţi. Poate ar fi mai bine să citim aceste
texte. Este vorba de Isaia 40.1-5:

Mângâiaţi,
mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.

Vorbiţi
bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că
nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mâna Domnului
de două ori cât toate păcatele lui.”

Un
glas strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în
locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!

Orice
vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie
plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile, în
vâlcele!

Atunci
se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o
va vedea; căci gura Domnului a vorbit
.”

Şi
acum, Maleahi 3.1:

Iată,
voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi
deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul
legământului pe care-L doriţi; iată că vine – zice Domnul
oştirilor
.”

Ce
minunat! Timp de şapte sute de ani s-a ştiut clar că va veni un
premergător care va pregăti calea pentru Mesia, dar atunci când a
venit atât de simplu, ei nu au înţeles, deşi era fiul unui preot.

Vedeţi
cât de ciudat a fost acest lucru? Deşi era fiu de preot, Ioan nu
l-a urmat pe tatăl său în slujbă şi nu s-a dus să studieze
într-un seminar, dar lucrarea lui a fost mai importantă decât
toate celelalte lucruri.

La
nouă ani, Ioan s-a dus în pustie, apoi s-a întors şi a predicat,
dar ei nu au văzut nimic. Era prea simplu pentru pregătirea lor
şlefuită; nu puteau crede un bărbat atât de simplu, pentru că se
gândeau: „Când va veni acest bărbat, munţii se vor face şes şi
câmpiile se vor înălţa…” Şi David a văzut acele zile şi a
spus: „Munţii vor sări ca mieii şi copacii vor bate din palme…”

Ce
s-a întâmplat? Un bărbat cu barbă lungă, fără nici o
pregătire, îmbrăcat cu o piele de cămilă, a venit din pustie, a
apărut în Iudeea şi a zis: „Pocăiţi-vă, pentru că Împărăţia
lui Dumnezeu a venit peste voi. Voi, pui de năpârci, să nu credeţi
că dacă ziceţi: „Eu fac parte din denominaţiunea cutare!”
veţi trece, pentru că Dumnezeu poate să ridice copiii lui Avraam
din aceste pietre.”

„O,
nu este posibil să fie el acela! Este imposibil!” Dar Ioan era
acela. El era cel ce pregătea calea Domnului.

În
felul acesta a fost îndreptat tot ce nu era drept şi au fost
coborâte locurile înalte.

„Să
nu credeţi că dacă ziceţi: „Noi avem de tată pe Avraam!”
veţi trece, pentru că Dumnezeu este în stare să ridice din aceste
pietre copii ai lui Avraam.” O, slavă Domnului! Asta este. Vedeţi
deosebirea? Da.

El
spunea ce urma să se întâmple, dar când a venit la ei, nu l-au
primit, pentru că erau pregătiţi să primească doar ceea ce era
în acord cu organizaţia lor. Totuşi, când lucrarea a venit atât
de simplu, dar conform Scripturii, locurile înalte au fost coborâte;
da, ei au fost coborâţi.

El
le-a spus adevărul fără ocolişuri şi i-a scuturat ca să-i
îndrepte. „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de
mânia viitoare?

Securea
a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu
face rod bun este tăiat şi aruncat în foc
.” (Luca 3.7+9).
Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar
Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt
vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt
şi cu foc.

Acela
Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria
şi Îşi va strânge grâul în grânar
…” (Matei 3.11+12).

Aşa
au fost îndreptate lucrurile nedrepte, dar oamenii nu au înţeles.
El era în conformitate cu Cuvântul, însă era atât de simplu,
încât oamenii au omis să-l vadă. Nu au văzut nimic. Nu fiţi
atât de orbi! Nu fiţi atât de orbi!

Ioan
era prea simplu pentru părerea generală cu privire la o asemenea
persoană, de aceea nu l-au băgat în seamă. Ce era aceasta?
Dumnezeu Cuvântul ascuns în simplitate, nu într-un preot cu
gulerul întors şi cu o pregătire înaltă.

Isus
le-a zis preoţilor, referindu-se la Ioan: „Ce aţi ieşit să
vedeţi în pustie?”
iar ucenicilor lui Ioan Botezătorul le-a
zis: „Aţi ieşit să vedeţi un om în haine preoţeşti sau în
haine albe, sau ce aţi ieşit să vedeţi? Asta vreţi să vedeţi?”
Nu! El nu este unul care sărută copiii mici sau îi îngroapă pe
morţi, dar nu ştie nimic despre Sabia cu două tăişuri de care
este nevoie în luptă.

Ei
sunt acolo şi ţin cuvântări intelectuale în vreun club. La
aceasta se pricep, dar când este vorba de luptă, nu mai ştiu
nimic. Pe aceştia îi găsim în palatale împărăteşti, pentru că
se ţin aproape de cei cu rang înalt. Şi a continuat: „Sau ce aţi
ieşit să vedeţi? O trestie clătinată de vânt încoace şi
încolo? Sau pe cineva care ar putea să spună: „Acela face parte
din unitarieni, dar când vine la trinitarieni am să…”

Ioan
nu era o trestie clătinată încoace şi încolo de vânt. Nu, nu!
Pentru el nu era nici o ispită să meargă la farisei, saduchei sau
în altă parte. Nu, fratele meu! Pe Ioan nu îl puteau atrage
nicăieri.

Şi
Isus a continuat: „Atunci ce aţi ieşit să vedeţi, un proroc?”
Era nevoie de un proroc ca să facă aceasta. Cuvântul lui Dumnezeu
era în Ioan, pentru că Cuvântul vine la proroc.

„Aţi
vrut să vedeţi un proroc?” i-a întrebat El.

„Da,
aceasta am vrut să vedem.”

„Dar
Eu vă spun: „El este mai mult decât un proroc!”

Cum
era posibil ca Ioan să fie mai mult decât un proroc? Pentru că el
era mesagerul Legământului. Sigur că da. Prin mesajul lui a fost
stabilită puntea de legătură dintre Lege şi har, el fiind pionul
principal în această legătură.

„O,
dacă aţi putea să-l primiţi,” a spus Isus, „pentru că el
este cel despre care a vorbit prorocul Maleahi: „Iată, voi
trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată
va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul
legământului pe care-L doriţi; iată că vine – zice Domnul
oştirilor.
” (Maleahi 3.1). Dar el era atât de simplu, pentru
că Dumnezeu S-a ascuns în simplitate.

Acum
fiţi atenţi ce a făcut el: A predicat că Hristos va veni şi va
ţine lopata în mână, va curăţa aria, va lega pleava şi o va
arde, dar grâul îl va strânge şi îl va pune în hambarul Lui.

Vedeţi,
Ioan era inspirat. Când a venit Isus, El a făcut totul atât de
simplu… Chiar şi apostolii aşteptau să vină ceva măreţ: „Da,
El vine! Va fi atât de puternic, încât îi va alunga pe romani şi
pe greci din ţară!”

Dar
când a venit, El a fost atât de simplu şi de smerit! De ce
aceasta? Pentru că Dumnezeu Se ascunsese în simplitate.

La
sfârşitul vestirii Sale, El a întrebat: „Cine Mă poate
învinui de vreun păcat? Nu am făcut tot ce spune Biblia? Dacă nu
am făcut lucrările Tatălui Meu, puteţi să mă condamnaţi, dar
ce a spus Biblia că voi face şi nu am făcut? Să ştiţi că
păcatul este necredinţa. Cine Mă poate învinui? Şi dacă Eu scot
dracii prin Degetul lui Dumnezeu, care este problema cu voi?”

(parafrazare).

Simplitate
şi smerenie până la moarte. Dar în dimineaţa învierii a dat
totul la o parte şi S-a ridicat Biruitor, nu-i aşa, fraţilor?
Sigur că da. Bobul de grâu zăcea acolo pecetluit cu Viaţa veşnică
în sine, aşteptând ziua cea mare a venirii Domnului, când viaţa
va veni din nou la viaţă. Noi vom apărea la înviere, când vom fi
răpiţi, şi ne vom întâlni cu El în văzduh. Dar cei care se vor
lepăda de credinţă, vor fi legaţi şi arşi în focul pe care
nu-l poate stinge nimeni. Amin. O, nu este minunat?

Ei
nu l-au luat în seamă pe Ioan Botezătorul. Dumnezeu în
simplitate. De ce? El nu vorbea nici măcar ca un duhovnic şi nu a
predicat niciodată ca un predicator, ci a folosit o vorbire simplă,
cu exemple luate din natură: „…securea a fost înfiptă în
rădăcina pomilor.”
A vorbit şi despre puii de năpârcă, nu
ca un învăţător de seminar, nici ca doctorii în teologie. El nu
a predicat ca unii dintre ei, ci ca un om din pădure. Ioan a vorbit
despre secure şi pomi, despre şerpi, grâu, hambare şi multe alte
lucruri de felul acesta. Cred că nici măcar nu a fost acceptat ca
predicator. Mai degrabă l-au numit „instigator” fiindcă stătea
şi predica pe malurile Iordanului. Vedeţi? Dumnezeu se ascundea în
simplitate în faţa înţelepciunii lumii. Nu este de mirare că
Isus a spus: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al
pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi
şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor
,” adică celor
ce le primesc. (Matei 11.25). Dumnezeu S-a ascuns în simplitate, în
Hristos; Dumnezeu S-a ascuns în simplitate, în Ioan. Gândiţi-vă
la aceasta. Dumnezeu Se ascunde de înţelepciunea lumii.


rămânem o clipă la aceasta. Gândiţi-vă la timpul în care
trăim. Dacă Dumnezeu vine într-un loc neînsemnat ca acesta şi îi
vindecă pe cei bolnavi, cei bogaţi şi mândri, cei învăţaţi
spun: „Zilele minunilor au trecut! Nu mai există vindecare
divină!”

Cred
că vă amintiţi mesajul despre David şi Goliat, pe care l-am
predicat înainte de a pleca. Atunci, cineva m-a întrebat: „Cum
vrei să te întâlneşti cu oamenii aceia învăţaţi, frate
Branham? Cum vei sta în faţa lor?”

„Eu
nu trebuie să fac nimic cu privire la aceasta, pentru că Dumnezeu
mi-a spus: „Du-te!” şi asta este tot. Acesta este Cuvântul Lui,
nu al meu. El a făgăduit totul şi ceasul este aici.”

Atunci
când Îngerul Domnului, pe care Îl vedeţi în tablou, a venit jos
la râu, în ziua aceea, în iunie sunt 30 de ani de atunci, a spus:
„Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul…” (Erau prezenţi
cinci mii de oameni), a sosit ceasul ca mesajul tău să fie
răspândit în întreaga lume.”

Cred
că vă amintiţi şi criticile. A fost cineva dintre voi, acolo?
Cred că Roy Shaughter sau careva din cei ce sunt în seara aceasta
aici, îşi amintesc ziua aceea. Poate sora Spencer, George Wright
sau altcineva. Nu s-a împlinit totul întocmai? S-a împlinit. Dar
în ciuda dovezilor clare din mijlocul nostru, mulţi au respins şi
au spus: „Este doar o vindecare închipuită!”

Odată,
am stat cu fraţii Wood. Noi ştim că Dumnezeu Îşi legitimează
Cuvântul. În dimineaţa aceea am mers cu barca, dar cu o zi
înainte, Duhul Sfânt a spus că vor vedea slava lui Dumnezeu. Pe
apă plutea un peşte mort, dar Duhul Sfânt a venit jos, iar eu m-am
ridicat şi i-am vorbit peştişorului care era mort de o oră şi
jumătate: cârligul undiţei îi scosese intestinele pe gură, dar
de îndată ce am spus acele cuvinte, peştişorul a revenit la
viaţă, pe deplin sănătos, ca ceilalţi peşti. Ce era aceasta?
Dumnezeu ascuns în simplitate.

Dumnezeu
este în stare să ridice din aceste pietre copiii lui Avraam. El
poate să vindece un animal bolnav, un peşte sau altceva. Când El
Îşi aduce mesajul, dar oamenii nu Îl cred, Dumnezeu poate face o
demonstraţie şi să vindece un animal. Dumnezeu poate învia o
femeie moartă sau un animal mort; El poate face tot ce vrea.

Ce
mustrare pentru această generaţie! Ei se poticnesc în lucrarea Lui
şi spun: „Tu nu ai făcut asta sau cealaltă!” dar Dumnezeu
trimite un animal simplu aici. Ce mustrare! Ce este aceasta? Dumnezeu
Îşi arată măreţia descoperindu-Se în simplitate. O, ce mustrare
pentru bărbaţii acestei generaţii, din pricina necredinţei lor!

Astăzi,
ei gândesc aşa cum au gândit întotdeauna, că lucrurile ar trebui
să se desfăşoare aşa cum şi le-a închipuit cineva. De exemplu,
un catolic, pentru al cărui fiu am intervenit cu ceva la Houston,
fiindcă încălcase legea, mi-a zis: „Dacă există un dar
duhovnicesc, ar trebui să vină prin biserica catolică.”

La
rândul lor, metodiştii cred că totul trebuie să vină prin
comunitatea lor; penticostalii cred că trebuie să vină prin
biserica lor, dar aceasta nu a venit şi nu vine prin niciuna din
ele. Totul a venit prin puterea învierii lui Isus Hristos. Sigur că
da.

Fiţi
atenţi şi nu lăsaţi aceste lucruri să treacă pe lângă voi.
Păstraţi-le în inima voastră şi gândiţi-vă la ele! Dar ei
cred că totul trebuie să vină conform gândirii lor, prin
denominaţiunea lor, fiindcă dacă nu se întâmplă aşa, nu este
de la Dumnezeu. Ba mai mult, o numesc filozofie şi de la Satan. Spun
că dacă ar fi de la Dumnezeu, ar trebui să vină cum s-au gândit
ei, cum au înţeles ei.

Exact
aşa au gândit şi fariseii din zilele Domnului Isus, dar lucrarea
nu s-a împlinit nici pe departe conform închipuirii lor. Vedeţi?
Dacă Dumnezeu a promis că va veni Mesia, ei şi-au făcut mai
dinainte o închipuire cu privire la felul în care se va întâmpla
acel lucru, şi pentru că totul s-a împlinit diferit de cum şi-au
închipuit, nu L-au acceptat ca Mesia al lor. El a fost pentru ei ca
un lepădat şi un nelegitim, un Beelzebul, dar în realitate, El era
Dumnezeu care se ascundea în simplitate.

„Solul
care vine să-I pregătească Domnului calea, trebuie să fie un om
cu şcoală”, s-au gândit ei. De fiecare dată când ordinau
predicatori şi îi trimiteau în misiune pentru a-i pocăi pe alţii,
se gândeau, desigur, că unul din trimişii lor va fi solul care
trebuie să pregătească drumul. Dar Dumnezeu Şi-a trimis
slujitorul în pustie, unde nu existau seminarii şi alte lucruri de
felul acesta. Vedeţi? Dumnezeu Se ascundea în simplitate şi în
smerenie.

În
încheiere aş vrea să vă spun ceva: A respinge mesajul simplu al
lui Dumnezeu înseamnă a te distruge singur pentru totdeauna. Noi am
vorbit mult despre aceasta; despre cât este de simplu totul, despre
ce gândesc oamenii, cum râd, cum judecă şi cum procedează,
făcând totul după bunul lor plac. Dar a-L respinge pe El înseamnă
despărţire veşnică de Dumnezeu.

Cei
care nu au ascultat mesajul lui Noe, au murit, iar Biblia spune că
după moartea Sa, înainte de înviere, Isus S-a dus şi le-a
predicat celor ce erau în lanţurile întunericului. El S-a dus în
iad şi a predicat duhurilor care erau în închisoare şi care nu
s-au pocăit în timpul harului din zilele lui Noe, când li s-a
predicat un mesaj simplu, adus de un bărbat simplu. Precis, El le-a
zis: „Noe a predicat că Eu voi veni, iar acum sunt aici!” Nu-i
aşa?

Acolo
erau cei care nu ascultaseră mesajul simplu al prorocului. Moise a
primit însărcinarea lui Dumnezeu când era în pustiu şi a fost
legitimat de Stâlpul de Foc ca fiind adevărat. Dar ce s-a
întâmplat? După ce i-a scos afară şi i-a dus în pustie, ei au
încercat să se organizeze. De aceea au murit în pustie. Da, toţi
au murit acolo, cu excepţia celor doi bărbaţi: Iosua şi Caleb.

Fariseii
din zilele Domnului Isus erau atât de orbi încât nu vedeau nimic.
Ei priveau înapoi şi ziceau: „Părinţii noştri au mâncat
mană în pustiu
…” dar Isus le-a răspuns: „Părinţii
voştri au mâncat mană în pustiu, şi au murit
.” (Ioan
6.31+49).

Atunci
mulţi au văzut măreţia lui Dumnezeu, pentru că umblau în Lumina
timpului lor; umblau în Lumina Stâlpului de Foc, în prezenţa
puterii Sale; umblau din loc în loc, călăuziţi de Duhul lui
Dumnezeu; mâncau mana care cădea din cer, pe care le-o pregătise
Dumnezeu, dar cu toate acestea au pierit, s-au dus în iad. Isus a
spus: „Ei toţi au murit!” şi dacă priviţi Cuvântul mai
atent, aceasta înseamnă despărţire veşnică de Dumnezeu.
Înţelegeţi? „Ei au murit cu toţii!”

Toţi
cei care L-au respins pe Isus, au mers în pierzare. Înţelegeţi ce
vreau să spun? Dacă respingi simplitatea lui Dumnezeu, eşti
terminat. Aici nu merge să spuneţi: „Am făcut doar o greşeală!”
Nu merge aşa! Dumnezeu nu va recunoaşte aceasta şi sunteţi
pierduţi pentru totdeauna, ceea ce înseamnă că trebuie să ne
gândim serios la toate lucrurile. Ceea ce face Dumnezeu este
legitimat întotdeauna de El însuşi. Astfel, dacă se întâmplă
aceasta, este Cuvântul lui Dumnezeu. Ce se va întâmpla însă cu
cei care i-au respins pe Moise, pe Ilie, pe Ioan şi apoi pe Domnul
Isus?

Aici
aş vrea să vă spun ceva şi nădăjduiesc să nu vă rănesc. Nu
demult, am fost chemat la Houston, Texas, pentru a face o cerere de
graţiere… Am adunat câţiva oameni, le-am predicat şi i-am rugat
să semneze cererea de graţiere pentru un băiat şi o fată. Cred
că ştiţi din ziare în ce probleme au intrat. Este vorba de fiul
adoptiv al domului Iris.

Domnul
Iris este cel care a făcut clişeul cu Îngerul Domnului, pe care
l-aţi văzut cu toţii. El este romano-catolic, iar soţia sa este
evreică.

El
s-a căsătorit cu fata aceasta evreică, dar nu au vorbit niciodată
despre religie.. apoi a intrat în afacere cu studioul Douglas,
împreună cu Ted Kipperman. El a fost prezent şi a făcut
fotografii când dr. Best de la comunitatea baptistă, i-a pus pumnul
sub nas fratelui Bosworth, zicând: „Fă-mi o poză în timp ce fac
asta, fiindcă vreau s-o pun în camera mea de studiu, ca amintire a
infirmării vindecării divine!”

Înainte
de a merge la Houston Texas, Domnul îmi spusese să merg acolo, iar
eu am făcut-o în Numele Domnului. Voi ştiţi cu toţii discuţia
şi ce s-a întâmplat acolo. În seara aceea, am încercat să cobor
în smerenie, dar dr. Best a spus: „Voi sunteţi doar un grup de
neştiutori. Nici nu există oameni care cred în vindecarea divină
şi în toate aceste lucruri. Sunteţi nişte înapoiaţi!”

Vedeţi?
El nu ştia că Dumnezeu lucrează în simplitate, aşa că a zis:
„Omul acesta nu are nici măcar o diplomă de la şcoala generală!”
El era un bărbat şlefuit şi poseda o mulţime de diplome şi
decoraţii, şi se gândea că îl va face de ruşine pe fratele
Bosworth. Dar când s-a ajuns la Cuvânt, Best n-a fost în stare să
spună nimic.

Vedeţi?
Fratele Bosworth ştia pe ce stă. Mulţi dintre adepţii lui, care
stau aici, au fost prezenţi acolo. Vrăjmaşul stătea acolo şi ne
batjocorea zicând: „Voi sunteţi doar un grup de neştiutori!
Oamenii normali nu pot crede aşa ceva.”

Când
a auzit ce spune, fratele Bosworth i-a zis: „Un moment, te rog!
Câţi din cei prezenţi (erau cam treizeci de mii de oameni), merg
la comunitatea baptistă şi pot dovedi cu un certificat medical, că
au fost vindecaţi prin puterea lui Dumnezeu, de când predică
fratele Branham în locul acesta? Aş vrea să vă ridicaţi în
picioare.” S-au ridicat cam trei sute de persoane. Atunci fratele
Bosworth a arătat spre ei şi a întrebat:

„Ce
este cu aceştia?”

Vedeţi?
Dumnezeu ascuns în simplitate. Atunci Best a zis: „Aduceţi-l aici
pe vindecătorul divin! Aş vrea să văd cum hipnotizează pe
cineva, apoi aş vrea să verific aceasta timp de un an!”

Ted
Kipperman şi Iris erau acolo şi au făcut acele fotografii. Best a
zis:

„Domnul
Branham nu e decât un impostor! Eu am văzut o femeie care avea o
guşă mare. El a hipnotizat-o, iar a doua zi când am vorbit cu ea,
nu o mai avea, îi dispăruse.

O,
el m-a batjocorit foarte mult şi a spus că ar trebui să fiu
alungat din oraş. Mai mult, a afirmat că el este cel mai potrivit
să facă aceasta. Au fost titluri cu litere mari în ziarul „Houston
Chronicle.”

Eu
nu am spus nici măcar un cuvânt. Am mers acolo ca să fac ceea ce
era plăcut Tatălui meu, fiindcă El mi-a spus să mă duc.

Când
am coborât pe platformă, am spus clar că eu nu sunt un vindecător
divin, iar dacă cineva spune că aş fi afirmat vreodată aşa ceva,
se înşală. „Nu vreau să fiu numit vindecător divin, pentru că
nu sunt. Dacă dr. Best predică salvarea divină, sunt sigur că nu
este de acord ca cineva să-l numească salvator divin. Tot aşa,
nici eu nu vreau să fiu numit vindecător divin, pentru că predic
vindecarea divină. Deci, aşa cum el nu este un salvator divin, nici
eu nu sunt vindecător divin, dar „prin rănile Lui suntem
vindecaţi.”
Aceasta este ceea ce doresc să înţeleagă
oamenii.”

Dar
Best a răspuns: „Aceasta este o nebunie!”

Eu
am mai spus: „Dacă prezenţa şi darul lui Dumnezeu şi Îngerul
Domnului sunt aici, atunci totul poate fi dovedit.”

Chiar
în clipa aceea, a venit un vâjâit de vânt, iar după ce a trecut
totul, am spus: „Acum nu trebuie să mai spun nimic, pentru că El
a vorbit deja pentru mine!” şi am plecat de acolo.

Curând
după aceea, am părăsit marele oraş Houston, unul din cele mai
frumoase oraşe ale Americii. Când am revenit din nou acolo, simţeam
o ruşine pentru oraş. Străzile erau murdare… Am fost pe Texas
Avenue, apoi am mers la Rice Hotel, unde se cazau şi stelele de
cinema. Am coborât la cafenea: tavanul aproape cădea jos, tencuiala
căzuse deja şi peste tot era numai mizerie. Pe deasupra, printre
predicatori domnea o mare încurcătură. Niciodată nu se mai auzise
de aşa ceva.

De
ce toate acestea? Dacă respingi Lumina, mergi în întuneric.
Aceasta i-a adus pe oameni pe calea morţii. Dar Dumnezeu a venit jos
şi S-a descoperit în simplitate. Şi ce s-a întâmplat? Ei L-au
respins deşi a venit atât de simplu. Mai mult, Dumnezeu le-a permis
să facă acea fotografie care a devenit cunoscută în întreaga
lume. Chiar şi oamenii de ştiinţă admit că aceasta este singura
Fiinţă supranaturală care a fost fotografiată vreodată în
Istoria lumii. Fotografia este expusă la Washington D.C. în sala de
ştiinţă religioasă. Aceasta este simplitatea descoperită.
Vedeţi? Dumnezeu Se ascunde în simplitate, apoi Se descoperă în
măreţia slavei Lui.

El
S-a ascuns în moartea lui Hristos, apoi S-a descoperit pe Sine în
înviere. Ce minunat! Aceste lucruri nu au sfârşit; am putea vorbi
la nesfârşit despre ele şi să le privim în diferite contexte.
Puteţi înţelege acum? Cine poate tăgădui lumina soarelui? Este
cineva care preferă să se închidă într-o pivniţă ca să nu
vadă lumina soarelui?


nu uitaţi: înainte de a fi greşiţi, trebuie să respingeţi ceea
ce este adevărat. Dacă refuzaţi să vă deschideţi ochii, veţi
trăi mai departe în întuneric. Dacă refuzaţi să priviţi toată
lucrarea, cum vreţi s-o vedeţi vreodată? Uitaţi-vă la lucrurile
simple, pentru că totul depinde de lucrurile mărunte pe care
încercaţi să le faceţi.

Fiţi
atenţi şi daţi-mi voie să vă mai spun ceva: Isus a spus în
Matei 11.10: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu
care Îţi va pregăti calea înaintea Ta
.” Şi Ioan a fost cel
trimis înaintea Sa. Era atât de simplu!

Isus
a mai spus: „Fiul omului va merge la Ierusalim şi acolo va fi
dat în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorî, şi a treia zi după
ce-L vor omorî, va învia.”
(Marcu 9.31). Şi a mai spus: „
nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta, până va învia Fiul omului
din morţi
.” (Matei 17.9).

Atunci,
ucenicii, cei care umblaseră cu Ioan, iar apoi au mâncat şi au
trăit alături de Isus, L-au întrebat: „De ce zic cărturarii că
mai întâi trebuie să vină Ilie? Tu zici că vei fi răstignit,
vei muri şi apoi vei învia, dar dacă eşti Mesia, aşază-Te pe
tron!”

De
ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?”
Foarte
simplu. Pentru că Scriptura spune că el va veni înaintea lui
Hristos. Şi Isus le-a răspuns: „…Ilie a şi venit, şi ei nu
l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut
.” (Matei
17.10+12). Cu cine vorbea Domnul? Cu ucenicii.

Acum
am să vă rănesc puţin, deşi nu intenţionez aceasta. Doar câteva
minute şi mă veţi înţelege.

Bărbaţii
care umblau cu Isus, L-au întrebat: Oare de ce zic
cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?
” Ei se
întorseseră prin slujba lui Ioan şi totuşi nu ştiau cine era el.
Aşa spune Scriptura. De ce reproduceau cărturarii ceea ce spunea
Scriptura? Înţelegeţi ce vreau să spun? Scriptura spune că
„…întâi trebuie să vină Ilie.” Iar ucenicii care
umblau cu Domnul, au pus aceeaşi întrebare: „De ce spune
Scriptura că el trebuie să vină înainte de a fi restituit totul?”

Lucrurile
au avut loc, dar poate numai pentru o jumătate de duzină de oameni.
Vedeţi, aceasta a fost totul. Ei erau cei aleşi să vadă şi să
primească aceste lucruri.

Isus
a zis: „El a venit deja, dar voi nu l-aţi recunoscut.” Vedeţi?
El a făcut exact ce a spus Scriptura că va face, iar restituirea a
avut loc în cei ce l-au primit şi l-au crezut. Dar deşi Ioan a
făcut întocmai ce a spus Scriptura, ei s-au purtat cu el tot cum
era scris: nu au recunoscut lucrarea şi l-au respins.

Sunteţi
pregătiţi, pentru că vreau să vă şochez puţin. Răpirea va
avea loc în acelaşi fel. Va fi atât de simplă încât oamenii
nici nu vor observa că a trecut. Răpirea va avea loc într-o zi
obişnuită şi nimeni nu va şti nimic despre acest eveniment.

Nu
plecaţi, ci fiţi atenţi la aceste lucruri, fiindcă voi încheia
imediat. Răpirea va fi foarte simplă, apoi vor veni judecăţile,
iar ei Îl vor vedea pe Fiul omului şi vor spune: „Noi ar trebui
să primim mai întâi cutare şi cutare lucru… Nu trebuia să vină
mai întâi Ilie? Şi nu trebuia să vină mai întâi răpirea?”
Dar Isus le va spune: „Totul a avut loc, dar voi nu aţi ştiut
nimic!” Dumnezeu în simplitate.

Săptămâna
aceasta vom intra mai adânc în aceste subiecte. Observaţi: răpirea
va fi foarte simplă şi numai puţini vor face parte din Mireasă.
Puteţi vedea cum procedează cărturarii de astăzi cu această
problemă? Ei au făcut deja planuri schiţe, previziuni şi vorbesc
despre zece milioane de oameni care vor merge în sus; „Ei sunt
toţi metodişti”, promite un predicator metodist. „Ei sunt toţi
penticostali”, învaţă predicatorii penticostali, dar adevărul
este că ei nici măcar nu ating această problemă.

S-ar
putea ca unul să fie din Jeffersonville, şi va fi dat dispărut. Se
va spune: „Doar nu putem şti…”Restul oamenilor nici nu vor şti
ce s-a întâmplat. Unul poate fi răpit din Georgia, altul din
Africa. Să zicem că vor fi răpiţi cinci sute de oameni – dar
aceştia nu vor fi Biserica întreagă, ci doar Mireasa. Nu Biserica,
ci numai Mireasa. Biserica va apărea cu miile, dar numai după a
doua înviere. Ea nu va avea parte de întâia înviere, ci se va
ridica numai după trecerea celor o mie de ani, pentru că nu face
parte din Mireasă. Dacă în clipa aceasta ar părăsi pământul
cinci sute de oameni, lumea nu ar şti nimic.

Isus
a spus: „…în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi
pat, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat
.” (Luca 17.34).
Aceasta înseamnă că aici va fi noapte. Şi tot El a spus că: „Doi
bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat, şi altul va fi lăsat
.”
(v. 36). Aceasta va fi pe partea cealaltă a pământului.

Ce
s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în
zilele Fiului omului
…” (v. 26). Gândiţi-vă că totul va
merge mai departe. Printre oameni vor circula tot felul de mesaje
fanatice. Astfel, primul lucru pe care-l vor spune, va fi:
„Predicatorul a plecat undeva şi nu s-a mai întors. Se spune că
a plecat… Ştii cumva ce s-a întâmplat?” sau: „Cred că
cineva a chemat-o pe fata aceea tânără undeva… Poate a răpit-o
cineva şi a aruncat-o în râu!” Ei vor fi dezorientaţi.

99%
dintre oameni nici nu vor şti ce s-a întâmplat. Se va spune: „Fata
aceasta a dispărut. De ce? Nu pot înţelege, pentru că n-a mai
făcut niciodată aşa ceva.”

Şi
când văd că scrie: „Se vor deschide mormintele…” ei
întreabă: „Cum se vor deschide mormintele?”

Îmi
pare rău că nu am timp să intru mai adânc, dar tot ce doresc este
că vi-L arăt pe Dumnezeu descoperit în simplitate. Poate că din
corpul acesta omenesc va mai rămâne doar o lingură de cenuşă,
dar aceasta nu contează, voi veţi apărea oricum în viaţa
duhovnicească.

Dumnezeu
vă va chema şi va avea loc răpirea. Evenimentul acesta nu înseamnă
că îngerii vor veni jos şi îi vor dezgropa pe morţi. Dar cum va
fi? Trupul acesta este născut în păcat, dar atunci va apărea un
trup nou, după chipul şi asemănarea Lui. Dacă am primi doar un
trup ca cel pe care-l avem acum, am muri din nou. Astfel, nimeni nu
poate spune: „Mormintele se vor deschide şi morţii vor ieşi
afară.” Este adevărat, ele se vor deschide, dar nu în felul cum
vă gândiţi că se va întâmpla. Nu va fi aşa! Va fi o taină,
pentru că El a spus că va veni ca un hoţ noaptea. El ne-a spus
deja aceasta: va avea loc răpirea, apoi vor veni judecăţile:
dureri, boli, nenorociri, etc. Va fi un timp atât de groaznic, încât
oamenii se vor ruga ca moartea să-i elibereze de judecăţile care
vor veni. „Doamne”, vor spune ei, „de ce a venit această
judecată peste noi? Nu ai spus că mai întâi va avea loc răpirea?”
Dar El le va răspunde: „Răpirea a avut deja loc, iar voi nu aţi
ştiut nimic!” Vedeţi? Dumnezeu S-a ascuns în simplitate.

Da,
răpirea va avea loc şi voi nu veţi şti nimic.

De
ce nu cred religioşii aceste semne simple ale venirii Sale? Ei
aşteaptă toate aceste lucruri care sunt scrise în Scriptură: ca
luna să se transforme, ca soarele să-şi piardă lumina şi multe
alte lucruri care vor avea loc.

O,
dacă am mai avea puţin timp! Mai am aici câteva notiţe, ca să vă
arăt când vor avea loc aceste lucruri, dar nădăjduiesc că vom
vorbi mai mult despre această temă la deschiderea Peceţilor.
Evenimentul va avea loc fără ca voi să-l observaţi. Vedeţi cum
este? Dacă Îngerul Domnului ne va rupe Peceţile, să nu uitaţi că
totul este pecetluit cu cele şapte tunete tainice.

De
ce nu pot crede oamenii simplitatea unui grup smerit şi glasul
semnului lui Dumnezeu? De ce nu pot crede ei? Totul este aşa cum a
fost întotdeauna. Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu a fost
descoperit, dar ei sunt prea înţelepţi şi educaţi ca să creadă
Cuvântul simplu scris şi vor să adauge propria lor tâlcuire la
el. Astfel, spun: „Nu se înţelege aşa… Nu este aşa… Nu
înseamnă aceasta!”

Pot
să vă mai spun ceva repede? Chiar şi vedeniile pe care le-a dat
Domnul în locul acesta au fost înţelese greşit. Acesta este
motivul pentru care mă auziţi spunând adesea: „Să spuneţi
numai ceea ce este pe benzi! Spuneţi ceea ce a spus vedenia!”

Dacă
sunteţi treji cu adevărat, veţi vedea ceva. Eu nu cred că trebuie
s-o ţin în mâini ca să v-o arăt, este aici, dar cei învăţaţi
şi înţelepţi vor pierde ocazia aceasta. Vedeniile simple, care
sunt descoperite într-o astfel de simplitate, trec peste capetele
oamenilor.

Vedeţi,
eu am văzut vedenii şi v-am spus că trebuie să merg în
singurătate. Ştiţi câţi s-au poticnit în acele cuvinte, dar
Dumnezeu m-a trimis acolo cu un anumit scop. Apoi, am venit înapoi
şi v-am explicat însemnătatea acelor lucruri. Mi s-a arătat că
mama mea va muri şi multe alte lucruri, iar când m-am întors, v-am
spus mai dinainte tot ce se va întâmpla, şi s-a întâmplat
întocmai cum a spus El mai dinainte.

Dacă
ne întoarcem la Ioan, el s-a ridicat şi a spus: „Eu nu sunt
Mesia, ci sunt doar glasul celui ce strigă în pustie…” Apoi,
ucenicii au întrebat: „De ce spun cărturarii că mai întâi
trebuie să vină Ilie?

Simplitatea
lui Dumnezeu trece pe deasupra capetelor oamenilor. Lăsaţi-mă să
vă mai spun ceva, apoi vom încheia cu ajutorul Domnului. Îmi pare
rău că tot repet, dar noi vom intra în problema aceasta. V-am
ţinut prea mult, pentru că în câteva ore vom reveni aici.


luăm o picătură de cerneală neagră. Cu cerneala poţi scrie o
cerere de graţiere dintr-o închisoare, şi tot cu ea poţi scrie o
eliberare pentru cineva aflat în camera morţii, nu-i aşa? Cu ea a
putut scrie Ioan capitolul 3, versetul 16, pentru a face cunoscută
salvarea sufletului meu, dacă cred, este adevărat? Tot cu această
cerneală se poate scrie actul meu de deces, sau condamnarea mea
înaintea unui tribunal. Cerneala are un scop, este adevărat? Dar de
unde vine această picătură de cerneală? Ea este compusă din
substanţe chimice. Dacă o astfel de picătură de cerneală ajunge
pe îmbrăcămintea voastră, aveţi o pată.

Dar
noi am produs o soluţie pentru curăţirea petelor. Voi,
gospodinelor, folosiţi această soluţie de curăţire. Ce se
întâmplă cu cerneala, dacă las o picătură în această soluţie?
Este dizolvată, aşa că nu se mai găseşte nici culoarea ei, nici
pata.

O
parte din această soluţie de curăţire este apă, adică oxigen şi
hidrogen. Ambele, adică oxigenul şi hidrogenul, formează un
amestec exploziv, iar pe de altă parte, sunt de fapt cenuşă. Dar
împreună aveţi apă. Mergeţi înapoi şi vedeţi compoziţia.

Eu
nu cunosc formula chimică şi nici nu îndrăznesc s-o exprim,
fiindcă s-ar putea să fie vreun chimist printre noi. Totuşi, vreau
s-o explic în felul meu simplu, cu încrederea că Dumnezeu Se va
descoperi prin aceasta.

Vedeţi,
eu am pus o picătură de cerneală în această soluţie. Ce s-a
întâmplat? Acea picătură neagră a dispărut imediat. Ce s-a
întâmplat? S-a dizolvat de tot. Ştiinţa spune că s-a întors în
starea ei originală.

Dacă
este o substanţă creată, trebuie să fie chemată la existenţă
de Creator. Nici voi nu staţi aici din întâmplare, iar eu nu vă
reţin din întâmplare, pentru că paşii celor drepţi sunt
hotărâţi de Domnul. Noi avem un motiv pentru care stăm aici şi
avem un motiv să credem. Priviţi-l pe om înainte de căderea în
păcat. După ce a păcătuit, s-a despărţit de Dumnezeu şi a
devenit muritor, între el şi Dumnezeu căscându-se o mare
prăpastie. După ce a părăsit starea în care fusese, i-a fost
imposibil să se întoarcă înapoi. Vedeţi? Nu mai exista nici o
cale de întoarcere, dar Dumnezeu a luat sângele unei oi sau al unui
ţap, în locul omului. Chiar şi jertfa lui Abel mărturiseşte
aceasta. Pe de altă parte, omul este un fiu de Dumnezeu. El este o
creaţiune a lui Dumnezeu, un moştenitor al pământului. Adam putea
hotărî starea naturii; putea chema lucrurile la existenţă, etc.
De ce? Pentru că omul este un creator; el este o creaţiune a lui
Dumnezeu.

Dar
după ce a deschis acea prăpastie, omul s-a despărţit de
Salvatorul său şi acum este un păcătos prin naştere, fiind
predat în mâinile Satanei. Ce a făcut Dumnezeu? A primit jertfa
sângelui, dar sângele oilor şi al ţapilor nu putea să ne
despartă de păcat, pentru că aducea doar acoperirea păcatului.

Dacă
aş avea o pată roşie pe mână şi aş acoperi-o cu ceva alb,
această pată ar fi totuşi acolo. Vedeţi, pata ar continua să fie
acolo. Dumnezeu are o Soluţie de albire a păcatelor, o Soluţie
adusă din ceruri. Este vorba de sângele Fiului Său, pentru ca
păcatele noastre mărturisite, să poată cădea în această
Soluţie a lui Dumnezeu. Încercaţi s-o regăsiţi! Culoarea
păcatului dispare prin Mijlocitorul care stă între Dumnezeu şi
oameni până la lovirea acuzatorului, a lui Satan.

Dar
ce se întâmplă cu fiul pierdut? El vine din nou în părtăşie cu
Tatăl şi nici nu-şi mai aduce aminte de păcatul care vorbea
cândva împotriva lui. Nu mai există nici o condamnare. În
această soluţie nu mai poate fi văzută nici o pată. Aleluia! Aşa
cum s-a dizolvat cerneala în soluţia de înălbitor şi nu mai
poate fi găsită, aşa este dizolvat păcatul în sângele lui Isus
Hristos.

Da,
dacă păcatul a fost mărturisit şi omul respectiv s-a cufundat în
sângele Domnului Isus Hristos, chiar şi obiceiurile vechi sunt
omorâte. Orice părticică de păcat cade înapoi pe Satan şi
rămâne asupra lui până în ziua judecăţii, când va fi aruncat
în iazul de foc, unde este destinaţia lui finală. Prăpastia a
fost biruită şi nu-şi va mai aminti nimeni de ea, iar omul stă
drept şi iertat, ca un fiu de Dumnezeu. Simplitate!

Moise
a venit sub acoperirea sângelui animalelor, purtând mărturia
Cuvântului lui Dumnezeu şi dovedind că era slujitorul lui IaHVeH,
aşa că Dumnezeu a putut să-l ia şi să pună în gura lui
cuvintele Sale. El umbla ca un om simplu, iar IaHVeH îi vorbea prin
vedenii. Moise s-a dus şi a întins mâna spre Est… Să nu uitaţi
că Dumnezeu i-a vorbit şi i-a cerut să facă aceasta. A fost
hotărârea lui Dumnezeu, pentru că El Se foloseşte de oameni. Da,
El i-a vorbit lui Moise şi i-a spus tot ce trebuia să facă.

Astfel,
El i-a zis: „Du-te, întinde toiagul spre Est şi spune: „Muşte…”
Şi Moise s-a dus, sub acoperirea sângelui animal, a ridicat toiagul
spre Est şi a spus: „Aşa vorbeşte Domnul… să vină muşte la
existenţă!” Moise nu auzise niciodată de acele muşte, dar s-a
dus la Faraon şi a vorbit Cuvântul. Mai întâi a fost un gând,
apoi a fost exprimat şi a devenit Cuvântul, Cuvântul lui Dumnezeu.
Era Cuvântul vorbit prin buze omeneşti, printr-un om simplu, aflat
sub acoperirea sângelui animalelor.

Poate
că mai întâi a apărut o muscă verde, dar curând după aceea
erau câteva kilograme pe metru pătrat. Ce era aceasta? Cuvântul
lui Dumnezeu vorbit prin Moise ca creator, pentru că fiind sub
sânge, Moise stătea în prezenţa lui Dumnezeu, iar cuvintele
rostite nu erau de fapt cuvintele lui, ci erau cuvintele lui
Dumnezeu.

Dacă
rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi
orice veţi vrea, şi vi se va da
.” (Ioan 15.7). Cum stă
biserica?

Apoi
a poruncit să vină broaşte. În toată ţara nu era nici o
broască, dar într-o oră peste tot era plin de broaşte. Cine făcea
aceasta? Dumnezeu Creatorul ascuns într-un om.

Acum
aş vrea să vă întreb ceva. Dacă sângele unui taur sau al unui
ţap a fost folosit ca soluţie de albire, care putea să acopere
păcatele şi să-l aducă pe om în poziţia de a vorbi Cuvântul
creator al lui Dumnezeu şi să aducă la existenţă muşte, de ce
vă poticniţi în Soluţia vindecătoare a sângelui lui Isus
Hristos, care poate să cheme la existenţă veveriţe şi să facă
multe alte lucruri?


nu faceţi aceasta! Să nu vă poticniţi în simplitate! Credeţi că
El este şi rămâne Dumnezeu! O, El v-a iertat păcatele! Aş dori
să am timp să mai vorbesc despre textul din Marcu 11.23:

Adevărat
vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te
şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui,
ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut
.”


mai avea 3-4 pagini de notiţe, dar trebuie să mă opresc aici…
Dumnezeu Se ascunde în simplitate, puteţi vedea aceasta? Ceva nu
corespunde! Undeva este ceva pe dos! Dacă Dumnezeu a dat o asemenea
făgăduinţă, El nu poate minţi, dar Se ascunde în simplitate.
Totul este atât de simplu, încât cei învăţaţi şi cărturari
spun: „O, este numai telepatie!” sau altceva de felul acesta.

Dumnezeu
poate să pătrundă în timp şi să vă spună exact ce s-a
întâmplat atunci, şi la fel de exact poate spune ce se va întâmpla
în viitor. Soluţia de albire a sângelui Domnului Isus Hristos
poate lua un păcătos şi să-l albească, astfel încât poate sta
neprihănit înaintea lui Dumnezeu.

Dacă
rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi
orice veţi vrea, şi vi se va da
.” „…cine crede în
Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu
…” Şi tot
Isus a spus: „De ce Mă acuzaţi? Nu este scris în Legea
voastră că cei cărora le-a vorbit Cuvântul, adică prorocii, au
fost numiţi „dumnezei”? Atunci de ce Mă condamnaţi pentru că
am zis că sunt Fiul lui Dumnezeu?
” (Ioan 10.34-36 –
parafrazare).

Ei
pur şi simplu nu au văzut aceasta, au scăpat şansa de a vedea.

Adunare,
să nu pierzi şansa de a-L vedea în mesajele care vor urma!
Recunoaşteţi ziua în care trăim! Gândiţi-vă că sângele lui
Isus Hristos anulează păcatele noastre, le îndepărtează de la
noi pentru totdeauna şi nici măcar nu mai există în amintirea lui
Dumnezeu. Toate păcatele noastre au dispărut.

Păcatul
a lăsat o pată în urmă,

Dar
El a spălat-o;

Şi
acum alb ca zăpada

Înaintea
tronului Său, eu stau

Desăvârşit,
prin har.

Oh!
Cum pot să fiu desăvârşit? Prin sângele Lui, nu prin meritul
meu, fiindcă sângele Lui stă între mine şi Dumnezeu. Soluţia,
Înălbitorul, stă la mijloc pentru a omorî păcatele, iar Dumnezeu
mă priveşte prin sânge şi mă vede alb ca zăpada. Păcatul a
dispărut, nu ne mai poate ajunge pentru că acolo este o Jertfă.
Vedeţi? Eu sunt un păcătos, dar El a îndepărtat totul pentru că
L-am acceptat.

Cum
stăm cu credinţa şi cu primirea Cuvântului simplu al lui
Dumnezeu? Luaţi-L pe El conform Cuvântului Său şi staţi pe ceea
ce a spus Dumnezeu. Dumnezeu Se ascunde în simplitate, într-un grup
neînsemnat, dar într-o zi Se va descoperi El însuşi, aşa cum a
făcut-o şi în zilele care au trecut. Îl iubiţi?

Eu
Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru
că El m-a iubit întâi

Şi
a răscumpărat mântuirea mea

Pe
crucea de la Golgota.

Îl
iubiţi? O, El este minunat! Nădăjduiesc şi am încredere că
mesajul va împlini scopul pentru care a fost trimis, ca să nu mai
căutaţi lucruri măreţe, ci să-L vedeţi pe Dumnezeu în mărirea
Sa. Să nu uitaţi că El Se descoperă în simplitate şi smerenie.
Să nu-L căutaţi în lucrurile mari şi strălucitoare!

Voi
spuneţi: „Bine, dar Dumnezeu vorbeşte despre lucruri mari! Va
veni un timp când se vor întâmpla lucruri mari!” Dar totul va fi
atât de smerit, încât ei vor pierde ocazia să vadă lucrurile şi
vor trece pe lângă El.

Poate
vă veţi întoarce privirea şi veţi spune: „Dar niciodată nu
s-a întâmplat aşa ceva!…” iar lucrurile au trecut peste
capetele lor şi nu au văzut nimic. Totul este atât de simplu!
Dumnezeu locuieşte în simplitate şi Se descoperă în mărirea Sa.
Ce Îl face atât de mare? Faptul că Se poate coborî atât de jos.

Un
bărbat mare şi renumit nu se poate prezenta atât de simplu, ci
trebuie să se comporte conform stării lui. Vedeţi? Dar dacă ar fi
suficient de mare, ar veni jos şi s-ar smeri.

Aşa
cum a spus un bărbat despre un predicator care era foarte învăţat,
iar după ce şi-a încheiat cuvântarea a coborât cu capul plecat
şi abătut: „Dacă bărbatul acela ar fi urcat la amvon aşa cum a
coborât, ar fi coborât aşa cum a urcat.” Aşa este. Dacă s-ar
fi smerit, ar fi fost mare în faţa tuturor.

Smeriţi-vă!
Nu încercaţi niciodată să fiţi deosebiţi, ci iubiţi-L pe Isus
şi fiţi simpli ca El! Spuneţi: „Doamne, dacă în inima mea este
ceva fals sau altceva ce este pe dos, ai milă de mine, fiindcă nu
vreau aceasta. Ştiu că se apropie ziua venirii Tale şi doresc să
mă număr printre cei ce vor avea parte cu Tine.”

Peceţile
sunt pe cale să fie deschise… Gândiţi-vă că Dumnezeu este
singurul care poate face aceasta, iar noi depindem în totul numai de
El.

Dumnezeu
să vă binecuvânteze. Amin.


Amin –