DUMNEZEU ASCUNS ÎN SIMPLITATE

Albuquerque, New Mexico

Mulţumesc, frate. Bună seara. Este un privilegiu să mă aflu în seara aceasta aici, în această părtăşie, şi să ascult mărturiile oamenilor care s-au bucurat de aceste binecuvântări minunate. Vreau să le mulţumesc fratelui Shakarian, fratelui Danny şi celorlalţi fraţi care m-au invitat aici în Albuquerque. Cred că cei de aici aveţi potenţial şi că în aceste biserici ar putea începe o mică trezire, în care Duhul lui Dumnezeu să-i mişte pe toţi, pentru că aveţi oameni minunaţi.

În ultimii ani, am fost şi am predicat în mai multe locuri de pe glob, şi am constatat că Dumnezeu are peste tot oameni credincioşi în această experienţă. Am fost în junglele din Africa, în India şi în insule, unde am întâlnit oameni care  nu ştiau să deosebească stânga de dreapta şi care nu au auzit niciodată de numele Domnului Isus. Dar ceea ce-i curios, este  că atunci când au primit Duhul Sfânt, s-au purtat exact ca voi. Deci se poate vedea că este Ceva şi că Dumnezeu îi iubeşte şi i-a vindecat.

Eu am fost ordinat în Biserica Misionară Baptistă, dar când a venit experienţa Duhului Sfânt, totul s-a schimbat. Eu nu am nimic împotriva acelor fraţi, pentru că şi printre ei sunt oameni cumsecade, ca de altfel în toate bisericile şi denominaţiunile, şi desigur, îi apreciez, dar după aceea a urmat un timp minunat pentru mine, deoarece aceşti oameni de afaceri mi-au dat un loc în care să pot vorbi.

Când am auzit pentru prima dată numele de „penticostal”, mi s-a spus că sunt o adunătură de „holly-rollers” care sar în sus şi-n jos, și le curg balele, apoi am aflat că nu era aşa.

Când am ajuns printre ei, am văzut că nu sunt un singur grup, cum crezusem, ci sunt împărţiţi la fel ca noi baptiştii, şi se ceartă unii cu alţii la fel ca noi sau alţii.

Astfel, în loc să merg la „Adunarea lui Dumnezeu” sau la „Biserica unită”, deşi în ambele grupări erau oameni foarte cumsecade, eu am stat între ei şi am încercat să-i împac şi să le spun: „Nu vă certaţi unii cu alţii, pentru că noi suntem fraţi.” Dacă Satan ne poate face să ne luptăm între noi, el nu mai trebuie să lupte, ci stă liniştit, dar când ne îndreptăm armele împotriva lui, trăim în pace unul cu celălalt, ne iubim şi avem părtăşie unii cu alţii, atunci va începe Mileniul.

Acesta a fost scopul meu, iar Oamenii de Afaceri ai Evangheliei Depline au fost ca o oază pentru mine, fiindcă au sponsorizat multe din adunările mele. Oamenii lor au trebuit să vină la aceste adunări, ca să-şi salveze obrazul, ceea ce a fost un lucru foarte mare pentru mine, aici în Statele Unite.

Acum aş vrea să spun ceva despre adunări. Este în ordine dacă spun aceasta? (Un frate spune: „Sigur că da.”). În zilele de 5, 6, 7 şi 8 iunie avem o Campanie la Tucson, la banchetul Oamenilor de Afaceri, care se ţine la Ramada Inn. Sala are cam douăzeci şi cinci sau treizeci de mii de locuri şi aer condiţionat. Toţi cei care mă cunosc, ştiu că nu sunt un vorbitor bun, pentru că am doar şapte clase. Deci, dacă este vorba să fiu predicator, ei bine, nu sunt, dar scot un sunet plăcut pentru Domnul şi încerc să împărtăşesc şi altora ceea ce am învăţat despre El.

Chemarea mea este să mă rog pentru bolnavi, deoarece cu aceasta m-a binecuvântat Domnul; şi vă pot spune că numărul cel mai mare l-am avut la Bombay, unde au fost cinci sute de mii într-o adunare. Urmează Africa de Sud, unde într-o singură adunare L-au primit pe Hristos ca Mântuitor personal, treizeci de mii de băştinaşi păgâni care nu deosebeau stânga de dreapta.

Am văzut medici credincioşi, ca doctorul de adineauri, şi vă spun că dacă m-aş îmbolnăvi în acest oraş şi aş avea nevoie de asistenţă medicală, l-aş alege pe acela care crede în Dumnezeu, ca acesta. Dacă ar trebui să mă consulte, cu siguranţă aş vrea s-o facă un om care crede în Dumnezeu. Voi sunteţi cu adevărat privilegiaţi să aveţi un astfel de medic, un bărbat temător de Dumnezeu, care atunci când operează îşi încredinţează mâinile în mâna lui Dumnezeu. Într-un astfel de om aş avea încredere.

Am văzut medici care şi-au predat inimile lui Hristos şi au devenit misionari în junglă. Cu siguranţă, eu îi apreciez pentru aceasta.

Aici, acasă sau oriunde am călătorit, eu am avut un mic serviciu de vindecare în care m-am rugat pentru copiii bolnavi ai lui Dumnezeu, şi apreciez foarte mult această oportunitate.

Deci, dacă sunteţi în apropiere de Tucson, în zilele de 5, 6, 7 şi 8 iunie, vom avea o campanie sponsorizată de cei de aici, la care vor participa cinci sau şase adunări ale lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu şi alţii care vin pentru unitate în această adunare. Cred că s-au pus deja afişele. (Un frate spune: „Da, este pus un afiş în Ramada Inn.”). Da, în Ramada Inn va fi.

De aici voi merge direct în Alaska, să organizez o sesiune în Anchorage, iar de acolo voi pleca sus în Yucon, pentru o săptămână sau chiar zece zile, în acele locuri îndepărtate unde predicatori mari ca Oral Roberts şi Tommy Osborn nu prea ajung. Ei nu-şi permit aceasta, pentru că nu pot sta atât de mult timp.

Eu am încercat să rămân smerit în slujba pe care mi-a dat-o Domnul, şi nu am luat nici un ban în viaţa mea. Nu am programe sponsorizate şi nu am nimic de vânzare, iar dacă Domnul mă trimite să predic la zece oameni, mă duc acolo. Dacă vrea să mă trimită peste ocean, va găsi El un sponsor, aşa că mă pot duce oriunde mă trimite şi vă spun sincer că îmi place aceasta, pentru că nu trebuie să am bani sau altceva ci vreau doar binecuvântările Lui. Deci, dacă vreţi, rugaţi-vă pentru mine.

Nu demult, am fost invitat de scumpul nostru frate Oral Roberts şi am avut ocazia să stau în biserica lui. Eu am fost în multe locuri: la Hollywood, în palatul regelui George, la Gustav al Suediei şi în alte locuri frumoase, dar nu am văzut niciodată o clădire ca aceea. Cred că spunea că l-a costat trei milioane de dolari.

Când am intrat erau foarte mulţi oameni, iar la plecare erau atât de mulţi oameni la uşă, încât poliţia a trebuit să mă scoată prin spate. Înainte de a ieşi de acolo, fratele Fisher m-a dus puţin prin clădirea aceea mamut.

Acum, tocmai am venit de la Tommy Osborn şi pot spune că aceşti doi băieţi vin la adunare şi sunt inspiraţi. Îi mulţumesc Domnului pentru că mi-a îngăduit să am şi eu o mică parte în această slujbă.

Fratele Osborn a fost prezent în seara când acel nebun a alergat pe platformă şi a vrut să mă omoare. El a ridicat mâinile şi a strigat: „Am să-ţi rup oasele!” dar eu i-am răspuns: „Fiindcă L-ai provocat pe Duhul lui Dumnezeu, să cazi la picioarele mele!”

El m-a scuipat şi a zis: „Îţi arăt eu la a cui picioare o să cad!” şi a ridicat pumnul să mă lovească.

Atunci am spus: „Satan, părăseşte-l pe acest om!” Imediat, bărbatul s-a învârtit o dată şi a căzut la picioarele mele, aşa că a fost nevoie să intervină poliţiştii să-l dea la o parte.

Când a văzut aceasta, Tommy Osborn a zis: „Dacă Dumnezeu poate face ceva printr-un bărbat, o poate face şi prin celălalt bărbat.” Tommy Osborn este un suflet scump, un bărbat adevărat.

Când am vizitat clădirea lui Osborn, mi-am zis: „O, Doamne, uite cum l-ai binecuvântat pe fratele Tommy!” apoi, m-am dus şi am văzut şi clădirea mamut a lui Oral şi m-am gândit: „Ce a făcut Dumnezeu pentru acest bărbat smerit. Oral s-a născut într-o fundătură şi a fost un băiat sărac, dar acum are milioane de dolari pe mână.”

Atunci Ceva mi-a zis: „Dar tu?”

„Ei bine, eu nu!” Apoi mi-am zis: „Cu siguranţă mi-ar fi ruşine dacă ar veni la mine vreunul din aceşti bărbaţi. Eu am o maşină de scris într-o cameră, în timp ce fratele Oral avea vreo cinci sute de maşinării IBM la parter. Dacă mi-ar zice: „Frate Branham, aş vrea să-ţi văd biroul,” cred că mi-ar fi ruşine să i-l arăt. Cine ştie, poate Domnul nu are încredere în mine să-mi dea asemenea lucruri pe mână.” Apoi m-am gândit: „Da, Doamne! Tu eşti Infinit şi ştii că nu am o asemenea inteligenţă.”

Atunci Ceva mi-a zis: „Uită-te în sus!” Şi când am privit în sus, am fost cât se poate de mulţumit, pentru că eu aştept o Cetate a cărei Ziditor şi Făcător este Dumnezeu.

Să nu mă înţelegeţi greşit; eu nu am nimic împotriva acestor oameni în care Dumnezeu poate avea încredere, fiindcă îi iubesc şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ei. Pe mine m-ar speria doar gândul că am de gestionat treizeci sau patruzeci de mii de dolari pentru a-mi merge afacerea. Da, pentru mine este suficient dacă am ce-mi trebuie pentru cei trei copii ai mei şi pentru soţie: ce să mâncam şi unde să dormim. Iar dacă Domnul vrea să merg în locuri modeste ca acesta, pot s-o fac fără nici o problemă. Poate de aceea m-a ţinut aşa.

Eu nu mă pot întâlni cu oamenii cu care se întâlnesc ei, pentru că nu am nici inteligenţa şi nici educaţia lor. De aceea, mă duc şi mă rog pentru copiii Lui care sunt bolnavi şi nădăjduiesc că într-o zi, ne vom putea întâlni cu toţii în locurile de sus, acolo unde nu vom mai fi bolnavi şi unde nu vor mai fi nici rugăciuni pentru bolnavi şi nici predici pentru păcătoşi. Până atunci, voi fi fratele vostru în Hristos.

Dacă doriţi benzile care sunt înregistrate aici, le puteţi avea imediat după serviciu, pentru că fratele Sothmann le-a pregătit deja. Acum rugaţi-vă pentru mine.

Fratele Shakarian mi-a spus că în seara aceasta mă va lăsa mai devreme. Cu alte cuvinte, cred că mi-a spus să termin mai repede, aşa că îmi voi da toată silinţa să fac aşa.

(Fratele Demos Shakarian spune: „Câţi vor ca fratele Branham să vorbească fără să trebuiască să se grăbească?” Adunarea spune: „Amin!”). O, vă mulţumesc! Vă mulţumesc.

Fratele Demos spune: „Să nu dai vina pe mine.”

„Nu, frate Shakarian, nu aceasta am vrut să spun. Nu am vrut să sune aşa.”

„Vrem să vorbeşti cât vrei, frate Branham, pentru că avem toată noaptea la dispoziţie.”

„Vă mulţumesc.”

„Acolo unde este Domnul, este pace, mângâiere şi odihnă.”

„Vă mulţumesc.”

Uneori, când văd cum încurc cuvintele, îmi vine în minte o povestire. Odată, un predicator care trecea pe lângă un lan, a văzut un băiat care stătea într-un colţ, cu mâinile ridicate spre cer, şi spunea alfabetul: „A, B, C, D…” și după ce a terminat, şi-a pus pălăria pe cap.

Atunci predicatorul s-a apropiat de el şi i-a zis:

„Sunt predicator şi am observat că spuneai alfabetul în timp ce erai pe genunchi şi cu mâinile ridicate.”

„Domnule,” a răspuns băiatul. „eu am crescut într-o casă de creştini. Mama şi tata au fost omorâţi, aşa că am fost luat şi dus la un om care este foarte aspru cu mine. Pentru el mă rugam, dar pentru că nu ştiu ce să spun, am zis tot alfabetul în nădejdea că Dumnezeu va şti cum să pună cuvintele împreună.”

Aşa cred şi eu: că El va înţelege şi va pune lucrurile împreună, în aşa fel încât să înţelegeţi ce trebuie şi ce am pe inimă să spun.

Întotdeauna, eu am în vedere un singur lucru, și acesta este Hristos, şi El răstignit. Când vă privesc, văd o biserică pe care o iubesc şi pentru care El a murit, de aceea sunt plin de râvnă pentru ea şi fac tot ce este posibil ca să ţin lucrurile în rânduială şi în linie cu Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă nădăjduiesc că într-o zi îmi voi petrece veşnicia cu voi, acolo, în Ţara în care vom sta din nou împreună, cum stăm în seara aceasta.

Eu aştept de fiecare dată să mâncăm împreună micul dejun şi cina. Fiind sudist, pentru mine dejunul este prânz. Aici se vorbeşte despre micul dejun şi masa de după-amiază, dar cina mea unde a rămas? Vedeţi, eu trebuie să mănânc de trei ori pe zi.

Şi acolo, am dat mâna cu câţiva bărbaţi în vârstă, care erau deja pe câmpul Evangheliei în vremea când eu eram încă păcătos. Când am văzut părul lor cărunt, m-am gândit: „Bărbaţii aceştia s-au luptat încă înainte de convertirea mea, aşa că nici n-ar trebui să mă urc pe platformă ca să vorbesc unor oameni ca ei.” Apoi m-am uitat în urmă şi…

Ei bine, singurul lucru pe care l-au făcut ei, este că au prorocit şi au vestit aceste lucruri care vor veni, dar în ce vă priveşte pe voi, fraţilor, cred că aţi pus piatra de temelie şi aţi deschis câmpurile misiunii.

În zilele când nu aveaţi o biserică la care să mergeţi, când oamenii râdeau de voi şi eraţi aruncaţi în închisori, când culegeaţi ştiuleţi de pe marginea drumurilor pentru că copiii voştri erau flămânzi, voi, fraţilor penticostali, stăteaţi acolo cu o tamburină în mână şi Îl lăudaţi pe El. Dumnezeu să binecuvânteze sufletele voastre, fiindcă voi ar trebui să fiţi aici, nu eu.

Aţi spus că va veni un timp când se vor întâmpla aceste lucruri şi mă bucur că trăiesc şi le văd împlinite. Jumătate din ele nici nu au fost spuse.

Am privit de-a lungul mesei şi am văzut şi alte feţe, aşa că m-am gândit: „Poate nu voi mai lua cina cu voi pe pământ, dar într-o zi, când viaţa aceasta se va sfârşi, vom lua cina din nou, sus în Casa Tatălui, și atunci vom privi de-a lungul mesei şi ne vom vedea unii pe alţii. Acum suntem pe câmpul de luptă şi trebuie să ne grăbim, dar îmi imaginez ce va fi când ne vom aşeza toţi la masă, îi vom vedea pe cei răscumpăraţi stând acolo şi vom da mâna unii cu alţii. Atunci vom începe să plângem, iar Împăratul va veni, va şterge lacrimile din ochii noştri şi va spune: „Nu plângeţi copii, fiindcă acum s-a sfârşit. Intraţi în bucuria Domnului, care v-a fost pregătită încă înainte de întemeierea lumii.” Atunci vor dispărea toate diferenţele dintre noi, fiindcă acolo va fi marea Veşnicie pe care vreau s-o petrec împreună cu voi.”

Haideţi să ne plecăm capetele şi să ne rugăm.

Tatăl nostru ceresc, Mare şi Atotputernicule IaHVeH, care ai tunat la început şi ai zis: „Să fie lumină!” O, tună din nou, IaHVeH şi luminează cărarea noastră în seara aceasta, Te rugăm.

Binecuvântează poporul Tău de pretutindeni şi din locurile păgâne unde sunt treziri în desfăşurare. Binecuvântează fiecare lucrător trimis de Tine şi inspiră vieţile lor. Mă gândesc că poate chiar în clipa aceasta sunt oameni care primesc Duhul Sfânt peste tot în lume, în timp ce alţii sunt vindecaţi chiar acum. Oh, Îţi mulţumim pentru aceste binecuvântări universale care au fost posibile prin moartea Fiului Tău în urmă cu o mie nouă sute de ani.

Te rugăm să laşi ca Duhul Tău să vină printre noi şi să ne dai o porţie din Pâinea Vieţii, de care avem nevoie pentru călătoria noastră, în timp ce ne adunăm să avem părtăşie la umbra Pomului Vieţii. Îţi mulţumim pentru această înviorare şi Te rugăm să ne-o dai până când sufletele noastre vor fi umplute.

Vindecă fiecare bolnav de aici. Oh, cât de mult Îţi mulţumim pentru vindecarea sorei care avea un picior mai scurt! Îţi suntem recunoscători, Doamne, şi Îţi mulţumim, fiindcă aceasta dovedeşte că Dumnezeul cel viu este printre noi. Îţi mulţumim şi pentru sora care a fost vindecată de gută. Poate nici nu ştim toate vindecările pe care le-ai făcut, dar Îţi suntem recunoscători, fiindcă sunt remarcabile.

Binecuvântează-ne mai departe şi binecuvântează citirea Cuvântului. Taie împrejur buzele care vor vorbi şi urechile care vor asculta, fiindcă o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Acum haideţi să deschidem Scriptura, fiindcă aş vrea să citesc din două locuri. Primul este din Isaia capitolul 53 de la versetul 1 la 10, apoi voi citi din Matei 11.25-26:

„Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

El a fost luat prin apăsare şi judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.

Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.”

Desigur, aici ni se vorbeşte despre minunatul nostru Domn Isus Hristos. Şi acum, Matei 11.25-26:

În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.

Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!”

Cu ajutorul Domnului, de aici voi lua un subiect despre care voi vorbi cât se poate de repede, apoi voi sta jos şi vom asculta şi alte mărturii. Subiectul despre care voi vorbi este „Dumnezeu ascuns în simplitate.

Ştiţi, Dumnezeu, care este atât de mare, Se ascunde în simplitate, apoi Se descoperă în acelaşi fel în care S-a ascuns. El, care este atât de mare, Se poate face atât de simplu! Dar tocmai aceasta Îl face atât de mare; însă mulţi nu Îl văd în simplitate, în felul simplu în care Se ascunde. Noi ştim că omul nu poate să fie şi mare şi destul de simplu, dar tocmai aceasta Îl face pe Dumnezeu atât de mare: faptul că poate fi atât de simplu, fiindcă El nu Se descoperă în grandoare, aşa cum o cunoaştem noi.

Citind Cuvântul, am găsit felul în care face Dumnezeu lucrurile şi am văzut că El nu Se poate schimba; că El nu schimbă ceea ce spune. Noi nu suntem aşa. Dacă eu fac ceva anul acesta şi cred că este bun, anul viitor sau poate săptămâna viitoare, văd că nu mai este bun, dar la Dumnezeu nu este aşa, fiindcă El este infinit. Astfel, prima hotărâre pe care o ia dacă este chemat să acţioneze, felul în care procedează în acea decizie, trebuie să fie acelaşi de fiecare dată când ia decizia aceea, pentru că dacă nu face aşa înseamnă că a greşit prima dată.

De aceea, dacă pe primul om care a venit la El pentru mântuire l-a salvat pe o anumită bază, şi al doilea om care va veni la El, va fi salvat pe aceeaşi bază, acest lucru fiind valabil şi pentru vindecare. El nu Se poate schimba, ci trebuie să fie tot timpul Acelaşi.

Dumnezeu a făcut un plan. La început, când a căzut în păcat, omul a încercat să găsească o cale de scăpare pentru el, aşa că şi-a făcut o învelitoare din frunze de smochin. Dar n-a funcţionat, aşa că Dumnezeu a făcut o cale prin care omul putea să aibă din nou părtăşie cu El, şi aceasta a fost sub sângele vărsat al unui înlocuitor nevinovat. În felul acesta, Dumnezeu S-a întâlnit din nou cu omul şi este felul în care El Se va întâlni întotdeauna cu omul: sub sângele unui înlocuitor nevinovat.

Suntem în Vinerea Mare, iar lumea catolică urcă scări, face tot felul de canoane tradiţionale şi freacă oase. Fiecare biserică a lor pretinde că deţine un cui luat din crucea lui Isus, dar aceasta ar însemna că sunt vreo nouăzeci de cuie. Ce contează însă unde este cuiul sau giulgiul Lui?

Noi trebuie să avem Duhul Sfânt, pentru că El este ceea ce a lăsat Hristos, Bisericii Sale, nu o haină, un cui, o bucată din cruce sau altceva de felul acesta. El ne-a lăsat o aducere aminte, pe Duhul Sfânt. Da, aceasta a lăsat Bisericii în urmă cu o mie nouă sute de ani, când a murit la Calvar. El Şi-a încredinţat Duhul în mâinile lui Dumnezeu, dar în ziua de Rusalii L-a trimis înapoi, în Biserică.

Când a greşit la început, omul şi-a arătat adevărata natură: că încearcă să se ascundă de Dumnezeu şi să-şi facă propria cale, o religie în care să se simtă neprihănit. Aceasta este religia, o învelitoare, iar omul a încercat să-şi facă propria religie.

Dar Dumnezeu a dat deja o cale prin care să se întâlnească cu omul, şi aceasta este pe baza sângelui vărsat. Oricâte căi am încerca noi, aceasta este singura cale valabilă, este singurul loc în care Dumnezeu poate avea părtăşie cu omul: sub sânge.

Şi cu Israel S-a întâlnit tot sub sânge, aşa că singurul loc în care se putea închina Israelul era sub sângele vărsat.

Astăzi, noi am încercat organizaţii, denominaţiuni şi educaţie; am încercat descoperiri ştiinţifice prin care să aducem omul într-o unitate în părtăşie, dar am eşuat de fiecare dată, fiindcă este un singur loc în care omul poate avea părtăşie cu Dumnezeu, oh, şi acesta este sub cruce, prin acceptarea sângelui lui Isus Hristos. Când oamenii se întâlnesc la crucea unde a murit Isus, pot da mâna unii cu alţii şi îşi pot spune „frate”, indiferent care sunt deosebirile dintre ei.

Noi suntem într-o eră ştiinţifică în care totul trebuie dovedit ştiinţific. Trăim în epoca ştiinţei şi aşa cum spune Biblia, suntem „mai răi decât mai înţelepţi.” Şi cu cât încercăm să Îl dovedim ştiinţific, ne îndepărtăm mai mult de Dumnezeu, pentru că El nu va putea fi dovedit niciodată ştiinţific.

Întreaga armură creştină este absolut supranaturală; nu este nimic firesc acolo. Dacă Îl poţi dovedi pe Dumnezeu ştiinţific, nu mai ai nevoie de credinţă, de aceea, cine vine la Dumnezeu, să creadă că El este. Vedeţi? Întreaga armură a creştinului este credinţa; totul este prin credinţă.

Doctorul F.F. Bosworth, unul din primii mei manageri, a scris o carte intitulată „Privind la ceea ce nu se vede.” Este o carte foarte bună şi cred că mulţi dintre voi aţi citit-o. Creştinul priveşte la ceea ce nu se vede.

Haideţi să vedem dacă armura creştinului este supranaturală: dragoste, bucurie, pace, credinţă, îndelungă răbdare, blândeţe, bunătate. Totul este supranatural. Dragoste! Du-te la farmacie şi cumpără-mi nişte dragoste, pentru că am nevoie. Vedeţi, nu este posibil aşa ceva. Cumpără-mi pace de un dolar. Nu se poate. Vedeţi, totul este supranatural. Întreaga armură a lui Dumnezeu este supranaturală şi aşa este şi biserica Sa. Ea nu este o organizaţie, ci este Trupul supranatural în care bărbaţii şi femeile sunt născuţi prin Duhul Sfânt; este calea Lui simplă.

Dumnezeu nu face lucruri complicate; pe calea Lui nu găseşti ceva de felul: „ia rozariul şi spune atâtea din astea, sau fă cutare şi cutare, sau îţi trebuie atâta educaţie sau teologie.” Prin toate acestea, noi nu facem decât să ne îndepărtăm tot mai mult de Dumnezeu.

Astăzi am devenit atât de ştiinţifici încât ştim să spunem câte molecule alcătuiesc un atom, câţi electroni şi aşa mai departe, putem diviza acel atom şi să facem bombe atomice, dar trecem pe lângă un fir de iarbă pe care nu-l putem explica.

Dumnezeu este în simplitate; El Se manifestă în simplitate, aşa că cei înţelepţi nu vor înţelege niciodată. De altfel, Isus a spus: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.” (Matei 11.25).

Să nu încercaţi să vă educaţi pentru Dumnezeu, pentru că dacă faceţi aceasta, vă educaţi de fapt împotriva lui Dumnezeu. Înţelegeţi? Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin educaţie, ci doar prin credinţă. De aceea, prima lovitură pe care a dat-o diavolul a fost programul educaţional, fiindcă din cauza lui, omul a pierdut părtăşia cu Dumnezeu. Acesta este adevărul. Dumnezeu trebuie cunoscut prin credinţă; nu prin cât de mult Îl poţi explica, ci prin ceea ce nu poţi explica, dar crezi. Este un tablou inversat.

Astăzi totul se bazează pe programe educaţionale. Da. Trecem peste lucrurile simple, cum ar fi firul de iarbă, şi ne trimitem copiii la şcoli biblice şi la colegii. Eu nu condamn aceste lucruri şi nu susţin ignoranţa, ci încerc doar să vă scot în evidenţă nebunia acestor lucruri, fiindcă şi voi ştiţi că ceva este greşit.

Este ca şi cu adunările mele. Astfel, de multe ori când îmi stabilesc adunările, constat că cineva îşi suprapune adunarea peste a mea.

Eu l-am urmărit adesea pe fratele Roberts, pentru că cineva mi-a zis: „Frate Branham, în timpul cât tu te rogi pentru trei oameni, fratele Roberts se roagă pentru cincizeci. Sigur că el culege de două ori mai multe mărturii.” Aşa este. Cincizeci. Dar în definitiv, totul se bazează pe credinţă.

Să zicem că mergi la doctor şi îi spui: „Domnule doctor, mi-e rău de la stomac şi mă doare capul.” Dacă îţi prescrie o reţetă de aspirină sau ceva, fără să îţi pună un diagnostic, înseamnă că se scapă de tine. Dar dacă este un medic adevărat, el se va interesa de tine, va căuta să îţi diagnosticheze cazul şi să găsească ce îţi provoacă răul acela.

La fel este cu cei ce vin pe platformă. Când un om este bolnav sau i s-a întâmplat ceva, trebuie să te întorci să găseşti cauza, să vezi unde a greşit. De multe ori, ei stau pe platformă, iar Duhul Sfânt spune: „În urmă cu zece ani ai fost în cutare loc şi ai făcut cutare lucru.” Poate aţi auzit aceasta în adunările mele. Şi continuă: „Ai făcut lucrul cutare şi trebuie îndreptat.” Și după ce ei promit că vor face aceasta, auziţi: „Aşa vorbeşte Domnul!” L-aţi văzut dând greş vreodată? (Adunarea spune: „Nu!”). Păi sigur că nu, pentru că El nu poate greşi. Deci aţi văzut? Mai întâi trebuie să găseşti cauza ca să se poată produce vindecarea; trebuie să găseşti motivul pentru care s-a întâmplat aşa.

Astăzi, noi încercăm să-i educăm pe oameni să se apropie de Dumnezeu în mod ştiinţific, dar aşa ceva nu se poate, pentru că Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin ştiinţă, ci prin credinţă.

Am să vă spun ceva: dacă un om poate să privească un buchet de flori şi să-l observe treizeci de minute, va şti mai multe despre Dumnezeu decât dacă ar avea toate diplomele şcolii biblice sau ale oricărei alte şcoli, pentru că Dumnezeu se descoperă în flori. Noi le vedem murind şi răsărind din nou în înviere şi vedem două sau trei culori pentru aceeaşi specie de floare. De unde a venit culoarea aceea? Explicaţi-mi. Cum a ajuns acolo? Cum este posibil ca după ce moare, să revină la loc la fel cum era?

De ce acea sămânţă trebuie să moară şi să putrezească, și după aceea să revină din nou la viaţă? Dumnezeu Se descoperă în simplitate; Se ascunde în moarte şi apoi Se arată din nou în înviere. Înţelegeţi? Tu nu trebuie să ştii multe. De fapt, tot ce trebuie să ştii este că ai credinţă. Dacă crezi, o floare îţi va dovedi şi te va învăţa, într-o oră, mai multe despre Dumnezeu decât toate diplomele tale.

Dumnezeu este atât de mare, dar Se poate face atât de simplu! După părerea mea, aceasta Îl face mare: faptul că se poate face atât de simplu.

În felul acesta, El Se ascunde de cei înţelepţi şi pricepuţi. Gândiţi-vă. El Se ascunde de cei deştepţi şi Se descoperă celor smeriţi. Biblia spune în Isaia 35, că pe calea Lui nu se va rătăci nici chiar cel fără minte. Este atât de simplă, încât cu cât încercaţi să vă imaginaţi sau s-o studiaţi mai mult, cu atât sunteţi mai departe de Dumnezeu. De fiecare dată când faceţi aceasta, vă îndepărtaţi tot mai mult şi mai mult. Încetaţi să-L mai explicaţi, şi credeţi numai ce a spus El! Asta-i tot ce aveţi de făcut: să credeţi, pentru că El Se ascunde de cei înţelepţi şi Se descoperă celor simpli.

Imediat ce un om obţine vreo diplomă, nu mai poţi să-i spui nimic pentru că ştie mai mult decât toţi ceilalţi. Bisericilor de astăzi le place să se laude cu păstorul lor, fiindcă a studiat la seminarul cutare sau cutare şi are o B.A., o D.D., L.D. sau mai ştiu eu ce, dar toate acestea nu înseamnă nimic. Iertaţi-mă pentru că spun aceasta, însă aceste lucruri nu au nimic unul cu altul.

Pe Dumnezeu Îl cunoaşteţi prin credinţă şi numai prin credinţă. Acest lucru a fost dovedit atunci când a venit Isus pe pământ şi S-a confruntat cu acei farisei deştepţi, care aveau diplome înalte şi o trăire sfântă. Numai ceva dacă s-ar fi găsit împotriva lor, ar fi fost omorâţi cu pietre, fără milă. Dar cu toate acestea, Isus le-a zis: „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru.” (Ioan 8.44).

Noi spunem că minciuna, curvia, fumatul, mestecarea tutunului,  sunt păcat, dar ele nu sunt păcatul în sine, ci doar atributele necredinţei. Singurul păcat care există este necredinţa: „Cine nu crede a şi fost judecat.” (Ioan 3.18). Astfel, dacă un om neagă acest Cuvânt al lui Dumnezeu, păcatul este chiar acolo.

Când a fost pe pământ, Isus a spus: „Cine Mă poate învinui de păcat? Cine Mă poate acuza că nu am împlinit tot ce a fost prorocit despre Mine? Când urma să vin, trebuia să fac cutare lucruri. Cine poate dovedi că nu am făcut exact ceea ce spune Scriptura că voi face? Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.31-39 – parafrazare).

Oamenii aceia aveau tot felul de tradiţii şi rânduieli pe care trebuiau să le respecte: curăţirea oalelor, spălatul pe mâini înainte de a mânca şi altele, dar Isus le-a pus deoparte pe toate, i-a mustrat şi le-a spus că sunt de la diavolul. Vă puteţi imagina aşa ceva?

Credeţi că ar face acelaşi lucru şi în bisericile de astăzi? Cu siguranţă că da, pentru că şi noi ne-am adunat în jurul tradiţiilor şi a altor lucruri de felul acesta, şi am intrat în aceeaşi încurcătură ca ei. Acesta este motivul pentru care nu Îl pot recunoaşte pe Dumnezeu, acum, când Se descoperă în simplitate. Este peste gândirea lor, fiindcă au stabilit cum cred ei că trebuie să fie şi nu vor să se clintească de acolo și să primească altceva. Aceasta a fost problema din totdeauna.

Dar nu uitaţi: calea în sus este în jos! Aşa este. Cine se smereşte, va fi înălţat. Şi cum ştim care este sus şi care este jos? Dacă Pământul este în spaţiu, care este sus, Polul Nord sau Polul Sud? Care? Aţi văzut?

Voi spuneţi: „Luceafărul de seară şi Luceafărul de dimineaţă,” dar de fapt este aceeaşi stea. Vedeţi? Şi ea dă aceeaşi lumină şi seara şi dimineaţa, pentru că Pământul se învârte. Până la urmă nu este chiar atât de complicat, fiindcă totul se rezumă la credinţa simplă: să-L crezi pe Dumnezeu.

Noi trebuie să-L credem pe Dumnezeu pe Cuvânt şi să nu încercăm să ne închipuim nu ştiu ce lucruri, pentru că adevăratul Duh al lui Dumnezeu va întări fiecare Cuvânt al Său cu  „Amin.”

 Cuvântul a fost scris de Duhul Sfânt, și dacă spui că în tine este Duhul care a scris Cuvântul, cum este posibil să spui că aceste lucruri sunt pentru un alt timp? De ce atunci când spun că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, încerci să plasezi aceasta într-un alt timp sau într-o altă epocă?

Vedeţi? Oamenii sunt la fel. Întotdeauna, ei Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce a făcut şi aşteaptă ceea ce va face, dar ignoră ce face în prezent. Oamenii au făcut aşa întotdeauna, și astăzi este la fel. Dar trebuie să ieşiţi din aceasta şi să lăsaţi ca gândul care era în Hristos Isus să fie şi în voi.

Dumnezeu lucrează cu omul care este smerit. El nu Se foloseşte niciodată de teologie în lucrarea Sa. Spuneţi-mi o singură dată când a făcut-o. El nu o face niciodată, ci lucrează simplu. Omul vrea să-L facă complicat, dar El este mare tocmai prin faptul că lucrează în simplitate şi umilinţă.

Păi, când omul primeşte un pic de educaţie sau vreo diplomă, crede că ştie atât de multe încât nu-i mai poţi spune nimic. Dacă s-ar smeri puţin, până nu ar mai şti nimic, ar fi în ordine, însă noi nu putem fi atât de mari încât să facem aceasta, nu-i aşa?

Dumnezeu este atât de mare încât Se poate smeri, dar noi am ajuns prea mari ca să ne putem umili. Aceasta-i diferenţa. Dumnezeu Se ascunde în simplitate şi umilinţă, dar omul care posedă înţelepciunea lumii, se uită de sus. Nu-i de mirare că Isaia a zis: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?” iar Isus a spus: „Tată, Doamne al cerului şi al pământului, Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.”  Priviţi cum Se descoperă Dumnezeu în smerenie şi simplitate! El nu a spus niciodată că trebuie să aveţi atâtea diplome de colegiu, ci a zis: „Acesta este Cuvântul Meu. Să-L credeţi, pentru că dacă nu Îl credeţi, veţi muri!”

Eva a crezut, dar nu tot. Ea s-a îndoit doar de o frază.

Aş vrea să vă întreb ceva, fraţilor şi surorilor. Credeţi că dacă Dumnezeu a îngăduit căderea umanităţii în starea în care se află acum, din cauză că Eva s-a îndoit doar de o frază din Cuvânt, noi vom fi reabilitaţi dacă credem doar o parte din Cuvânt? Gândiţi-vă.

Dacă Dumnezeu poate vedea copii suferind, războaie şi necazuri, foamete şi boli, crime şi tot felul de lucruri şi toate acestea din cauză că o mică frază din Cuvântul Său a fost pusă sub semnul întrebării, credeţi că noi vom fi reabilitaţi dacă ne îndoim de o singură frază din Cuvânt? Dacă toate aceste lucruri i-au costat atât de scump pe oameni, credeţi că pe voi vă va lăsa să faceţi ce vreţi, să mergeţi oriunde şi să spuneţi: „Nu înţeleg şi oricum, nu cred.”? Nu!

Voi trebuie să credeţi totul, indiferent cât de umil pare. Să credeţi, oricum! Poate zici: „Păi, nu înţeleg!” Nu contează! Să credeţi chiar dacă nu înţelegeţi, pentru că nu trebuie să înţelegeţi, ci să credeţi. Credeţi oricum, pentru că El este şi astăzi acelaşi Dumnezeu.

Este ca în cazul unei armate care trebuie să meargă la luptă. Noi avem spioni în Anglia, iar Anglia are spioni aici. Ei sunt peste tot în lume. De ce? Ca să caute secrete militare. Şi când află un secret, noi facem acelaşi lucru sau ceva care să-l combată pe acela, o contra armă.

Cele mai puternice contra arme sunt cele spirituale.

Fiindcă Dumnezeu a ştiut ce avea să se întâmple, a făcut cu poporul Său cum face Statele Unite cu armata sa. Noi îi dăm soldatului o cască, fiindcă ştim că o va purta şi îi dăm o lopată cu care să sape. Rucsacul lui este greu de purtat, dar armata ştie că omul trebuie să fie antrenat pentru luptă şi că fiecare lucru din acel rucsac îi va fi util când se va afla pe câmpul de luptă.

Aceasta trebuie să facem şi noi astăzi, prieteni. Trebuie să luăm întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, fiindcă ne va fi de folos; trebuie să folosim fiecare Cuvânt care este scris aici, fiindcă este „Aşa vorbeşte Domnul!” Da, trebuie să folosim întreaga Evanghelie, totul. Astfel, când Dumnezeu  Şi-a îmbrăcat Biserica Sa, a dotat-o cu ce este mai bun, fiindcă suntem copiii Lui. Şi a întărit-o prin Cuvânt, prin propriul Său Cuvânt, de aceea, ne cere doar să credem Cuvântul. Asta-i tot.

Satan a venit cu înţelepciunea lui şi a făcut-o pe Eva să lase bariera jos o singură dată. El a admis că Acela era Cuvântul, dar a adăugat: „Hotărât, că nu veţi muri…” (Geneza 3.4). Vedeţi, aceasta a adus ruptura. El a scos-o afară din Cuvânt, doar din pricina unei mici îndoieli.

Exact într-acolo se îndreaptă şi biserica de astăzi: aceeaşi mică îndoială vă trage şi pe voi deoparte. Să nu credeţi că Dumnezeu vă va cruţa fiindcă mergeţi la biserică, sau fiindcă aparţineţi unei organizaţii sau unui grup, sau din cauza unei senzaţii, fiindcă nu va fi aşa!

Voi trebuie să credeţi Cuvântul Lui şi să trăiţi cum cere El! Este singura cale. Este planul făcut de Dumnezeu de la început şi este valabil pe tot parcursul acestei vieţi. Biserica trebuie să stea pe Cuvânt, pentru că este singurul loc în care sunteţi în siguranţă.

Uitaţi-vă la Noe. Noi am vorbit despre el azi dimineaţă. În timpul acela erau oameni foarte deştepţi, fiindcă era o epocă intelectuală, iar Dumnezeu a venit jos ca să-i salveze pe cei aleşi.

Credeţi că Dumnezeu are o Biserică aleasă? (Amin!). Sigur că are. El vine să-i salveze pe ai Săi, în timp ce restul sunt carne pentru tun. Dumnezeu ştie câţi vor fi salvaţi, fiindcă numele lor a fost scris încă înainte de întemeierea lumii în Cartea Vieţii Mielului. Aşa spune Scriptura.

Şi ea mai spune că în zilele din urmă, antihristul îi va înşela pe toţi aceia ale căror nume nu au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii. Antihristul va fi foarte asemănător, va fi aproape identic în toate privinţele. Dar cu toate acestea, îi va înşela numai pe aceia ale căror nume nu au fost scrise în Cartea Vieţii înainte de întemeierea lumii, când a fost junghiat Mielul.

Observaţi ce a făcut marele „agent” Satan. El a reuşit să facă biserica să accepte înţelepciunea lui şi a lumii şi să se îndepărteze de credinţa simplă pe care Dumnezeu a cerut s-o aibă în Cuvântul Său. Acesta a fost primul lui program şi a revenit tot timpul la el. Oh, dacă aţi putea vedea că toate acestea vin de la el! Dacă vă poate scoate din Cuvânt este foarte mulţumit, fiindcă sunteţi în mâna lui; dar dacă credeţi Cuvântul Domnului, veţi trăi.

Pentru Eva nu a fost suficient Cuvântul, aşa că a vrut să aibă şi ceva înţelepciune lumească, iar astăzi este la fel: trebuie să avem diplomă de Ph.D., L.L.D., etc., dar acestea spun totul despre noi. Frate, acest lucru este contrar Cuvântului, aşa că dă-i pace! Pe mine nu mă interesează ce zice papa de la Roma, episcopul de Canterbury sau oricine altcineva, voi trebuie să credeţi Cuvântul, pentru că tot ce este contrar Cuvântului Său, este minciună.

Trăiţi prin Cuvânt! Dacă Dumnezeu a dat o făgăduinţă, trebuie s-o ţină, pentru că dacă nu-Şi ţine Cuvântul, nu este Dumnezeu.

Într-o zi, El va trebui să judece lumea prin acelaşi Etalon. Dacă ar judeca lumea după etalonul unei biserici, aşa cum susţine biserica catolică, atunci care va fi biserica aceea, fiindcă sunt nouă sute de organizaţii diferite. Care dintre ele va fi? Baptiştii spun că El va judeca după etalonul lor; penticostalii spun că după al lor, iar catolicii spun că după etalonul lor. Dar ştiţi ce cred eu? După  nici unul  dintre ele.

Cuvântul Lui este Adevărul, de aceea, oricine va adăuga sau va scoate vreun Cuvânt din Carte, i se va scoate partea lui de la Pomul Vieţii. Vedeţi ce este Cuvântul? De aceea Dumnezeu îl va judeca pe om prin Cuvânt.

În generaţia lui Noe, care era atât de deşteaptă, Dumnezeu a trimis un mesaj mic şi simplu. Dar nu l-a trimis printr-un arhanghel, ci printr-un fermier. Credeţi că l-au primit? Nicidecum! De ce? Pentru că era prea simplu. Dacă  n-ar fi fost atât de simplu, l-ar fi primit şi la fel dacă ar fi venit printr-un om mare. Dar El a trimis un om simplu cu un mesaj scurt: „Va ploua de sus.” Însă acest mesaj nu se potrivea cu educaţia lor ştiinţifică, pentru că ei puteau cerceta cerurile cu instrumentele lor şi să dovedească lipsa apei.

Totuşi, Noe a spus: „Dumnezeu a zis că va cădea ploaie de sus, şi chiar dacă nu se găseşte nicăieri, El o poate pune acolo pentru că este Creatorul.” Vedeţi? Asta-i tot. Indiferent ce zicea cineva, Dumnezeu a spus aşa şi El era obligat să-Şi ţină Cuvântul. Mesajul acela mic şi simplu a condamnat lumea din vremea aceea şi a salvat casa lui Noe. Aşa este. Era un mesaj simplu: „Intraţi în arcă.” Aceasta era tot ce trebuiau să facă: „Credeţi şi urcaţi în arcă!” Şi Dumnezeu a salvat lumea cât se poate de simplu, arătându-Şi modestia. Ce făcea prin aceasta? Se ascundea de cei înţelepţi şi pricepuţi.

Toţi ştiu că oamenii de dinainte de potop erau mai deştepţi şi mai avansaţi în ştiinţă decât suntem noi astăzi. De exemplu, noi nu putem face mumiile pe care le-au făcut ei atunci şi nu putem conserva un trup omenesc aşa cum au făcut ei. Au construit Sfinxul şi piramidele, lucruri pe care noi nu le putem face astăzi, pentru că nu avem puterea care să ridice acele pietre mari. Cum au făcut-o ei? Prin faptul că erau mai deştepţi decât noi.

Şi în acea generaţie înţeleaptă, Dumnezeu a trimis un mesaj atât de umil, încât oamenii s-au poticnit de la început în el, l-au refuzat şi l-au respins. Dar dreptatea lui Dumnezeu cerea judecată din cauză că au respins Mesajul Lui, aşa că El a condamnat lumea şi a înecat-o printr-un potop, salvându-l pe neprihănitul Noe care a crezut mesajul simplu pe care l-a folosit Dumnezeu. Ce era aceasta? Dumnezeu ascuns în simplitate. O, da!

Într-un alt timp, când sosise vremea eliberării, Dumnezeu a trimis un bărbat simplu, dintr-o familie simplă. Moise nu se trăgea dintr-o familie renumită, ci din una simplă, din casa lui Levi.

Dumnezeu l-a lăsat să primească cea mai înaltă educaţie din ţară şi să aibă toată înţelepciunea egipteană. Din câte spune istoria, Moise era un general iscusit şi cunoştea tot ce era înăuntru şi în afară. Dumnezeu a îngăduit să fie educat în felul acesta, pentru a dovedi că aşa nu poţi fi niciodată pe placul Lui. Astfel, după ce a fost educat la cel mai înalt nivel, timp de patruzeci de ani, a fost nevoie de încă patruzeci de ani ca să scoată afară din el tot ce învăţase. Aşa este. Şi pentru aceasta, a fost dus în spatele deşertului ca să scape de toată educaţia pe care o avea.

Problema noastră, a celor de astăzi, este că ne străduim să ne încărcăm pentru venirea Lui, când ar trebui să ne golim, pentru că trebuie să fie loc liber, trebuie să fie o foame după Dumnezeu. Noi încercăm să-i convingem pe oameni şi tragem de ei, dar nu trebuie să facem aceasta. Dacă un om este flămând după Dumnezeu, înseamnă că are loc liber pentru El, dar noi nu putem să-L sufocăm pe Dumnezeu înghesuindu-L într-un loc plin cu altceva.

Dacă un om acceptă ismuri, emoţii şi manifestări ciudate, cu siguranţă nu poate fi ajutat până când nu-L doreşte pe Dumnezeu, ceea ce înseamnă că programele noastre nu sunt bune. Luaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi nu vă mulţumiţi doar să mergeţi la biserică, să va strângeţi mâinile, să ţineţi ritualuri, forme, rozarii şi alte nonsensuri.

Este nevoie de o naştere, iar Dumnezeu spune: „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” (Matei 5.6).

Deci aveţi un loc gol. Ce-l face pe om să flămânzească? Ce-i face pe oameni să meargă acolo şi să se poarte în felul acela? Ce le face pe femei să iasă pe stradă cu acea îmbrăcăminte imorală? Ce încearcă să facă prin aceasta? Să-şi satisfacă foamea. Dar problema este că ei încearcă să înlocuiască foamea sfântă pe care Dumnezeu a lăsat-o ca să flămânzească după El şi o satisfac cu lucrurile lumii. Voi nu aveţi dreptul să faceţi aceasta!

Cu ce drept aduc oamenii în biserică jocuri bingo, dansuri, reuniuni sociale ca să adune bani să-l plătească pe păstor şi tot felul de distracţii fireşti? Şi după ce aţi alungat foamea sfântă din voi, pretindeţi că sunteţi religioşi. Ar trebui să aveţi o cameră de sus în care să vă rugaţi pentru botezul cu Duhul Sfânt, ca să umple acea adunare de oameni. Dar lucrul acesta este prea umil, nu întruneşte cerinţele voastre. Educaţia voastră este mult deasupra acestui lucru, sunteţi prea deştepţi. Voi vreţi să-i educaţi pe oameni în aceste lucruri şi nu vă trebuie un păstor care să-L cunoască pe Duhul Sfânt. L-aţi alunga imediat de la amvon, mai ales dacă nu poate arăta o diplomă ca să vedeţi ce şcoală a terminat. Credeţi că Moise ar fi putut arăta aşa ceva? Credeţi că vreunul dintre profeți ar fi putut arăta? Dar Isus putea arăta?

Ei spuneau: „Ce şcoală are? De unde vine? De unde are educaţie?” Noi nu avem nici o dovadă sau mărturie că El ar fi mers măcar o zi la şcoală.

Dar profetul Ioan care a venit din pustie? Tatăl lui a fost un preot educat, dar despre Ioan nu este nici o mărturie că ar fi mers vreo zi la şcoală. El a plecat în pustie la vârsta de nouă ani. De ce? Pentru că avea o slujbă importantă de împlinit. De ce n-a călcat pe urmele tatălui său, aşa cum se obişnuia? A preferat să meargă în pustie şi să aştepte acolo până când Domnul i-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” (Ioan 1.33). Slujba lui era prea importantă ca să primească o educaţie omenească. Cu siguranţă. El trebuia să aibă puterea lui Dumnezeu.

Dacă ai educaţie plus puterea lui Dumnezeu, este minunat, dar nu pune educaţia înaintea puterii lui Dumnezeu.

Noi am văzut că Moise a fost educat timp de patruzeci de ani şi a ştiut de la mama lui că urma să elibereze poporul Israel. Când a omorât acel egiptean, s-a gândit că fraţii lui vor înţelege, dar nu a fost aşa. Toate încercările lui au eşuat şi nu a fost aşa cum s-a gândit el, dar după numai cinci minute petrecute în prezenţa acelui rug aprins, Dumnezeu a pus în el mai mult decât au reuşit să facă toate seminariile la un loc, timp de patruzeci de ani.

Dacă Moise ar fi spus: „Stai puţin! Am o educaţie înaltă, aşa că voi aduna câteva frunze din tufişul acesta şi le voi duce să le examinez în laborator, ca să văd ce componente chimice conţin de nu le mistuie focul!” Dacă ar fi gândit aşa, nu ar fi aflat secretul, dar el şi-a dat jos încălţămintea, a îngenuncheat şi a început să vorbească cu El, iar El i-a răspuns. Vedeţi, aşa se procedează.

Nu încercaţi să vă educaţi în ceva, ci puneţi-vă în rânduială înaintea lui IaHVeH Dumnezeu, vorbiţi cu El şi El vă va răspunde. Atât este de smerit. „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.” (Matei 14.13). Este atât de simplu.

Eu ştiu că întotdeauna când te întâlneşti cu adevărat cu Dumnezeu, te porţi ciudat. Uitaţi-vă la Moise. După ce a fugit din Egipt, s-a căsătorit cu Sefora şi a avut un fiu, pe Gherşom. Aproape că a uitat de robia poporului său, dar chiar a doua zi după ce i s-a arătat Dumnezeu în rugul aprins, a pornit la drum împreună cu Sefora şi micuţul lui călare pe un măgar. El păşea înainte cu un toiag în mână şi cu capul pleşuv lucind în soare şi zicea: „Slavă lui Dumnezeu!”

Oamenii îi întrebau: „Unde te duci, Moise?”

„Mergem să cucerim Egiptul!” Vă daţi seama? Egiptul era invadat de un singur om .

Întâlnirea cu El te face să te porţi ciudat, dar cât timp ştii încotro te duci, este în ordine.

„De unde ştii că îl vei cuceri?”

„Aşa a spus Dumnezeu!” Asta-i tot. Aşa a spus Dumnezeu.

„Dar ai optzeci de ani! Dacă ai vrut să cucereşti Egiptul, trebuia s-o faci când aveai patruzeci de ani.”

„Dumnezeu mi-a spus: „Du-te, pentru că acum este timpul!”

Un om mergea să invadeze Egiptul. Dumnezeu te face să te porţi ciudat, chiar dacă arăţi ca o persoană care nu ştie ce face. Cât timp Dumnezeu face aceasta, este în ordine, pentru că El Se descoperă în simplitate şi în putere. Amin. El Se ascunde şi apoi Se descoperă. Eu vreau să vedeţi cât de simplu puteţi să-L aveţi, nu cât de deştepţi puteţi fi.

Dumnezeu Se face cunoscut în simplitate, nu în isteţime şi deşteptăciune. Aşa lucrează diavolul. Unde au ajuns fiii lui Cain cu educaţia lor? Ce s-a întâmplat cu copiii diavolului? Toţi au devenit educaţi, deştepţi, oameni de ştiinţă, dar uitaţi-vă la copiii lui Set: ţărani umili, crescători de oi şi aşa mai departe. Şi ce s-a întâmplat la sfârşitul lumii de dinainte de potop? Toţi urmaşii lui Cain au pierit, cu toate că şi ei erau religioşi. Cu siguranţă. Dar vedeţi, Dumnezeu l-a luat pe Noe şi pe cei umili şi simpli şi i-a scăpat, în timp ce copiii lui Cain au fost prăpădiţi.

La fel este şi astăzi: inteligenţi şi isteţi. Vedeţi? Aşa a înşelat-o Satan pe Eva în grădina Eden şi aşa au făcut şi copiii lui tot timpul.

Priviţi ce organizaţie mare avea Moab sus pe înălţime. Ce loc! Ei se închinau aceluiaşi Dumnezeu ca Israelul şi s-au dus să-l aducă pe marele episcop Balaam. El a venit, a ridicat şapte altare şi a adus şapte jertfe, ca Israelul. Vedeţi? Acelaşi altar şi aceleaşi jertfe, ca Israel, apoi au încercat să-l blesteme pe fratele lor pribeag şi n-au vrut să-l lase să treacă prin ţara lor. Nu voiau ca trezirea din mijlocul acelor holly-rollers să ajungă şi printre oamenii lor. Şi ce s-a întâmplat?

Dumnezeu i-a dus oricum mai departe, pentru că le-a făgăduit că vor ajunge în ţara făgăduită, aşa că nu era nimic să-i poată opri. Dumnezeu Se ocupa de ei şi Se ascundea în simplitate, aşa cum face întotdeauna, dar omul nu reuşeşte să vadă aceasta.

Moise era un slujitor predat lui Hristos. După ce a plecat din prezenţa rugului de foc, el a ştiu despre Dumnezeu mai mult decât a ştiut în toţi cei patruzeci de ani de studii în Egipt. Noi ştim aceasta.

În zilele lui Ahab, lumea a ajuns într-un punct de criză, iar politica a jucat un asemenea rol încât l-a adus pe Ahab în scenă. El nu era un om rău, însă era un căldicel, un israelit decăzut care o lăsa pe nevasta lui să conducă. Vedeţi, ea era gâtul care sucea capul.

Acelaşi lucru se întâmplă acum în Statele Unite. Eu nu vreau să spun că preşedintele nostru este un om rău; poate fi chiar un om bun, dar în spatele lui este acelaşi sistem vechi.

Poate vă gândiţi că nu ştiu ce vorbesc, dar urmăriţi şi veţi vedea, pentru că într-o zi vă veţi aminti ce v-am spus. Da, domnilor. Eu îmbătrânesc şi nu mai am multe zile de trăit pe acest pământ, și dacă Isus mai zăboveşte, voi pleca în curând. Dar ceea ce v-am spus este înregistrat, iar într-o zi veţi vedea că v-am spus numai adevărul. Noi trăim într-o umbră. Timpul a ajuns la sfârşit; nu mai este nici o şansă. Naţiunea aceasta este terminată, totul este terminat. Aşa este. Tot ce v-a mai rămas este să ieşiţi afară din mijlocul acestui neam păcătos, pentru că este terminat. Aşa este.

În zilele când Izabela a intrat în viaţa lui Ahab, toate femeile se purtau la fel ca ea şi făceau ce făcea ea. Aceasta s-a întâmplat pentru că Ahab a permis, iar predicatorii au devenit lumeşti.  În acelaşi timp, Dumnezeu a ridicat un bărbat puternic. Noi nu ştim de unde a venit, cine au fost mama şi tatăl lui, sau dacă a fost la vreo şcoală. A fost un om al pustiului, venit de nicăieri, dar s-a dus în slavă. A venit în scenă într-un mod ciudat şi a ieşit din scenă la fel de ciudat. Dar acest bărbat simplu, a venit şi a scuturat întreaga generaţie a acelui timp.

Ce credeţi că au gândit teologii din timpul acela despre el? Credeţi că l-au acceptat? Nicidecum, ci ziceau: „Este un bărbat scrântit!” în timp ce Izabela spunea: „Îl urăsc!” Toţi îl urau şi nu l-au crezut, dar el avea Cuvântul Domnului pentru salvarea poporului.

Ilie a fost un om atât de simplu şi a slujit atât de bine scopului lui Dumnezeu, încât Duhul simplu care a fost în el, a fost folosit de Dumnezeu încă în trei bărbaţi, cu făgăduinţa că Îl va folosi din nou în zilele din urmă. După plecarea lui Ilie, El L-a folosit în Elisei, apoi în Ioan Botezătorul, iar în Maleahi 4, a făgăduit că va restitui credinţa în Evanghelia adevărată pe care au avut-o părinţii de la Rusalii. El a făgăduit aceasta şi o va face. Aşa este. Acel Duh simplu şi smerit, nu deştept şi inteligent.

Ilie nu a fost la şcoală şi nu era o personalitate cunoscută. Nimeni nu ştie de unde a venit, dar a fost un bărbat cât se poate de simplu şi L-a crezut pe Dumnezeu pe deplin. Aceştia sunt oamenii cu care lucrează Dumnezeu şi în care Se ascunde. Vedeţi? Dumnezeu S-a ascuns în Ilie.

Vă puteţi imagina un bărbat obişnuit ca Moise făcând acele lucruri?

Cum de a ales Dumnezeu un sălbatic cu păr pe tot corpul şi îmbrăcat cu o bucată de piele de animal, şi nu s-a oprit la unul din acei preoţi cu robe lungi şi studii teologice? Vedeţi? El a trecut pe lângă toţi acei oameni şlefuiţi, pentru că întotdeauna a procedat aşa. Arătaţi-mi o singură dată când nu a procedat aşa. El a trecut pe lângă toate acestea şi a venit jos atât de simplu, pentru că Se descoperă şi lucrează în simplitate; simplu de tot ca să poată înţelege oricine. Aceasta Îl face atât de mare. El a devenit simplu, smerindu-Se.

Deşi lumea era plină de oameni educaţi, El nu S-a oprit la niciunul dintre ei, ci a luat întotdeauna un om simplu. Dar vedeţi voi, Duhul care a venit era prea simplu pentru educaţia lor, fiindcă aveau deja un concept cu privire la felul cum trebuia să fie şi cum avea să vină. Erau atât de şlefuiţi încât nu au văzut simplitatea Lui şi au trecut pe alături, batjocoridu-l. Aceasta îmi aduce aminte de o zicală veche care spune că „proştii calcă cu bocanci cu ţinte, acolo unde îngerii se tem să păşească desculţi.”

Isus a spus că dacă un om vede lucrarea lui Dumnezeu desfăşurându-se şi ştie că este lucrarea Lui, dar cu toate acestea o numeşte de la diavolul, face o hulă de neiertat: „Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (Matei 12.32). Vedeţi, noi umblăm cu bocanci cu ţinte acolo unde îngerii se tem să păşească desculţi.

Noi suntem prea deştepţi, prea şlefuiţi şi lustruiţi. Aceasta a devenit America noastră. Suntem prea deştepţi. Ne educăm departe de Dumnezeu, iar şcolile noastre produc predicatori, la fel ca incubatoarele de pui.

Întotdeauna mi-a fost milă de puii de incubator, fiindcă sunt clociţi sub o lumină artificială. Ei ciripesc după mama lor, fiindcă aceasta este natura lor, dar nu au nici o mamă pentru că au fost scoşi în incubator.

Aşa este şi această grămadă de predicatori cu diplomă: ei sunt ca aceşti pui de incubator care ciripesc şi nu se ştie despre ce vorbesc. Aşa este. Ei au o formă de evlavie dar tăgăduiesc  că Duhul Sfânt este şi astăzi Acelaşi Duh Sfânt care S-a revărsat la Cincizecime şi spun că acest lucru a fost numai pentru apostoli. Dar Isus a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” Şi: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede…”  Sigur că da. Eu am să vă arăt unde a dat El putere bisericii, iar voi să-mi arătaţi unde scrie că a luat-o înapoi. Vedeţi? Nu scrie nicăieri aşa ceva. Sigur că nu.

Problema este că noi suntem atât de educaţi, încât ne-am îndepărtat de aceste lucruri, aşa că avem terminologii şi alte lucruri de felul acesta: „Astăzi avem doctori eminenţi, aşa că de ce am mai avea nevoie de vindecarea divină?”

Priviţi însă ce a spus acel doctor cumsecade, care s-a încrezut în Dumnezeu când a ajuns la capătul drumului. Ascultaţi: „Ştiinţa este bună cât timp te urci în copac, dar când ajungi acolo sus şi nu ai unde să te mai urci, dă-te jos şi urcă-te în Pomul credinţei, care nu are sfârşit, pentru că toate lucrurile sunt posibile pentru cei ce cred.” Da, da.

Ştiinţa este în ordine şi cele cinci simţuri sunt bune cât timp sunt în acord cu Cuvântul, dar dacă contrazic Cuvântul, depărtaţi-vă de ele. Când simţurile mele sunt contrare Cuvântului, eu nu mă mai încred în ele.

Odată, cineva mi-a zis: „Pe mine nu mă interesează câţi oameni mărturisesc că au fost vindecaţi, pentru că tot nu cred.”

„Sigur că nu crezi,” i-am răspuns eu, „pentru că eşti un necredincios, și pentru că aceste lucruri sunt doar pentru credincioşi, nu pentru necredincioşi.” Exact. Acest lucru nu a fost dat pentru necredincioşi, ci pentru cei ce cred.

Isus a venit chiar în mijlocul necredinţei, dar aceasta nu l-a putut opri, ci a predicat la fel şi Dumnezeu a făcut minuni chiar în mijlocul acelei lumi educate.

Noi trăim într-o lume şi mai educată: analizăm atomul, fabricăm bombe, zburăm pe Lună şi în jurul pământului, ceea ce este în ordine, dar în mijlocul tuturor acestor lucruri, există un popor care crede că botezul cu Duhul Sfânt este la fel ca întotdeauna. Ei nu Îl pot explica, dar ştiu că Îl au şi asta-i tot. De fapt, nici nu este nevoie să-L explice cât timp Îl au. Amin.

„Amin” înseamnă „Aşa să fie.” Eu nu spun „Amin,” doar aşa, ci pentru că îmi place Cuvântul şi ştiu că acesta este Adevărul. Aşa să fie!

Dumnezeu Se face atât de simplu încât trece pe deasupra acestor… Aceşti înţelepţi sunt atât de deştepţi încât nu le poţi spune nimic. Pământul nu se învârte şi soarele nu răsare fără ştirea lor, dar Dumnezeu trece pe lângă ei şi-i lasă să stea acolo. El a făcut aşa întotdeauna. Da, domnilor.

El a vestit încă din grădina Eden că va veni Mesia: „Sămânţa femeii îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3.15). Oh, Doamne! Şi profeții au văzut totul mai dinainte, aşa că au profețit exact unde se va naşte, ce va face și care va fi semnul mesianic. Scriptura a aliniat totul, dar cu toate acestea, teologii au urmat propria lor concepţie şi astfel au trecut pe lângă, pentru că El nu a venit contrar Cuvântului Său, ci conform Lui. De ce nu L-au primit? Pentru că nu a venit aşa cum s-au gândit ei că ar trebui să vină. Exact din acelaşi motiv nu l-au recunoscut pe Noe; de aceea nu l-au recunoscut pe Moise şi pe toţi cei care au venit de-a lungul epocilor.

Ei n-au văzut simplitatea lui Dumnezeu de a face lucrurile. Vedeţi, El este atât de mare, încât Se ascunde în simplitate şi trece pe deasupra celor înţelepţi şi pricepuţi. Aşa procedează Dumnezeu. El poate fi atât de simplu încât trece la mare depărtare de cineva şi nu poate fi găsit unde este. Amin.

Îmi place aceasta. Mă bucur că aşa a găsit El de cuviinţă să procedeze şi că eu pot să accept aceasta, fiindcă dacă ar fi fost vorba de ceva şcolarizare, nu aş fi ştiut ce să fac cu ea. Dar El a făcut aceasta atât de simplu, încât oamenii pot să mă înţeleagă şi să creadă, lucru pentru care Îi sunt recunoscător.

Despre Mesia S-a spus cum va veni, unde se va naşte, ce va face, care va fi slujba Lui şi în ce timp va veni, dar când a venit, predicatorii şi clericii din acel timp aveau atât de multe tradiţii şi concepţii cu privire la felul în care trebuia să vină, încât nu L-au recunoscut. Fariseii spuneau: „Dacă va veni, El va fi un fariseu!” Saducheii spuneau: „Nu se poate! El nu va merge la adunătura aceea de aşa zişi neprihăniţi, ci va fi un saducheu.” Dar când a venit, El nu a fost nici una, nici cealaltă, pentru că Dumnezeu nu avea nevoie de înţelepciunea lor ca să ştie cum să Îşi trimită Fiul, și El L-a trimis exact în felul în care spusese că o va face, dar cum puteau să accepte acei farisei lustruiţi, acei neprihăniţi făţarnici, că Mesia a venit într-un grajd de vite, pe o grămadă de bălegar? Totuşi marele IaHVeH stătea acolo plângând ca un bebeluş. Cum puteau să accepte ei că cumplitul IaHVeH care tuna din ceruri şi stătea pe Muntele Sinai, în mijlocul focului, Cel care a despicat Marea Roşie, plângea într-un grajd? Oh, nu! Teologia lor nu putea înghiţi aşa ceva! Acela nu putea fi Mesia lor!

Ei credeau că atunci când Dumnezeu Îl va trimite pe Mesia, se vor deschide coridoarele cerului şi zeci de milioane de îngeri Îl vor saluta în timp ce va coborî pe pământ. Credeau că El va veni direct în Templul ridicat de Solomon, îi va primi pe toţi şi va fi Reprezentantul lor, aşa că va merge la marele preot ales de ei şi îi va spune: „Am venit. Eu sunt Mesia, nu Mă recunoşti? Vedeţi coridoarele deschise în ceruri? De acolo am venit!”

Dar când a venit, El a fost născut într-un staul, de o mamă care, din câte se părea, avea un trecut dubios şi a fost învelit într-o cârpă luată de pe spatele unui bou. Dumnezeul care a creat cerurile şi pământul şi a făcut tot ce există, stătea acolo în Hristos Isus şi plângea într-o iesle plină cu paie pe care tot El le crease. Creatorul cerului şi pământului S-a făcut Cel mai umil; Cel Preaînalt S-a smerit şi a devenit cel mai umil Om. Smerenia aceasta L-a făcut ceea ce era, pentru că omul nu putea face aşa ceva.

Dacă iei un om şi-l ridici numai puţin în organizaţie, păi frate, este atât de important că nu-l mai atingi cu nimic! Nu-i mai ajungi cu nimic la nas.

Dar Dumnezeu Se poate smeri pentru că este atât de mare; este dincolo de ceea ce numim noi „mare.” Da, El este atât de mare încât Se poate face umil.„Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi.” După cum am spus deja, noi putem diviza atomul, dar nu putem explica viaţa dintr-un fir de iarbă. Aţi văzut? Trecem chiar pe lângă ceea ce Îl mărturiseşte pe Dumnezeu.

La fel este şi astăzi. Da, domnilor! Noi trecem peste ceea ce este Dumnezeu în formă de literă şi acceptăm nişte crezuri şi dogme omeneşti. Predicatorii îşi vând dreptul de întâi născut pentru o farfurie cu supă, pentru popularitate, pentru o biserică în care sunteţi lăsaţi să umblaţi cu părul încreţit şi cu şort, şi sunteţi trimişi la cocktailuri şi petreceri, apoi spuneţi că vă numiţi creştini. Să vă fie ruşine! Da.

Nu vă cert, ci vă spun aceasta cu respect şi cu dragoste. Aşa este. Staţi departe de asemenea lucruri! Întoarceţi-vă la Dumnezeu şi la Biblia Lui! Întoarceţi-vă la adevărul Evangheliei! De ce lăsaţi organizaţia să vă îndepărteze de lucrurile lui Dumnezeu? Nu îngăduiţi aşa ceva, ci întoarceţi-vă la calea Lui smerită! Cădeţi în genunchi şi spuneţi: „Doamne Dumnezeule, nu ştiu cum îmi vei da aceasta, dar am venit s-o primesc,” şi veţi vedea ce se va întâmpla. Fiţi sinceri!

Nu trebuie să vă îngrijoraţi sau să vă frământaţi. Biblia spune că „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul.” (Fapte 10.44). Da. Necazul este că noi nu-L vrem îndeajuns şi nu vrem să ne smerim. Aşa este.

Odată am predicat într-o adunare, și la un moment dat o femeie a fost cuprinsă de o mare bucurie şi a început să strige. În adunarea aceea era şi un tânăr care juca în echipa de baseball a oraşului, iar când s-a terminat adunarea, a venit la mine şi mi-a zis:

„Billy, să ştii că m-am bucurat de mesajul pe care l-ai adus, până când a început să strige femeia aceea şi să se poarte atât de ciudat încât m-au trecut fiorii.”

„Şi nu crezi în aşa ceva?” l-am întrebat eu.

„Nu!” a răspuns el, „Cine a mai auzit de aşa ceva?” El făcea parte dintr-o anumită organizaţie din care am ieşit eu.

„Mesajul tău, ceea ce ai vorbit, a fost în ordine, dar cine te-a mai putut auzi?”

„Atunci nu mai era vorba de auzit, fiindcă a venit Duhul Sfânt şi a preluat conducerea.”

Vedeţi? Apoi am zis: „Când vine Duhul Sfânt, este vremea ca eu să tac; şi El merge printre oameni.”

„Ha, ha, ha! Billy tu eşti un fanatic! Asta-i tot.”

„Poate că sunt, dar dacă este aşa, sunt cel mai fericit fanatic pe care l-ai văzut.” Apoi l-am întrebat: „Dar ce s-a întâmplat ieri seară pe stadion?”

„O, Billy, trebuia să fi văzut! Îl ştii pe Charles Nolan? Am avut trei oameni de bază!” şi a început să-mi povestească foarte entuziasmat.

„Sunteţi o grămadă de gălăgioşi! N-am auzit în viaţa mea aşa gălăgie mare. Dacă aş fi fost acolo, aş fi privit şi nu aş fi spus nimic.”

„Păi sigur că nu ai fi spus nimic, fiindcă pe tine nu te interesează baseball-ul.”

„Este adevărat că nu mă interesează, fiindcă dacă   m-ar interesa, m-aş comporta ca voi. La fel este şi cu tine: dacă ai fi interesat de Dumnezeul meu, de venirea Domnului Isus şi de puterea Lui, te-ai fi comportat la fel când a intrat Duhul Sfânt în clădire.”

Depinde ce fel de duh este în tine şi cu ce te hrăneşti, fiindcă viaţa ta se hrăneşte cu ceva. Şi i-am mai zis: „Nu fi un hoitar care se hrăneşte cu stârvurile aduse de alţii, ci hrăneşte-te cu lucrurile cereşti, cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Isus a spus că „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Ei nu-Şi puteau imagina că ar fi posibil ca El, care este atât de mare, să Se nască într-un grajd. Nu puteau înţelege cum este posibil ca o Persoană atât de mare, să fie atât de simplă şi smerită.

La fel este şi astăzi. Oamenii cred că aceasta este o religie, o religie creştină şi că trebuie să aibă biserici mari, clădiri mari, orgă de un milion de dolari, scaune frumoase din pluş, etc.

Aţi fost vreodată în Irlanda? Voi, care sunteţi catolici, aţi citit despre sfântul Patrick? El era cam ca mine şi nu a permis nici un crucifix acolo. A protestat cu toată puterea împotriva bisericii catolice şi nu i-a lăsat nici pe oameni să stea jos. Avea o cămăruţă mică în care stătea şi predica, învăţându-i pe oameni despre botezul cu Duhul Sfânt.

Dar şi ceilalţi reformatori din acele zile, învăţau despre botezul cu Duhul Sfânt: sfântul Martin, Irineu şi toţi ceilalţi au învăţat aceasta. Ei nu-i lăsau pe oameni să stea confortabil în pluş şi în celelalte lucruri pe care le avem astăzi şi despre care spunem că dovedesc că avem o biserică prosperă.

În California se spune că un om nu este duhovnicesc până nu deţine trei Cadillacuri, dar părerea mea este că atunci se îndepărtează de Dumnezeu. Aşa este. Cu siguranţă, biserica penticostală de astăzi se comportă total diferit faţă de biserica de la Cincizecime.

Odată am vorbit cu Oamenii de afaceri creştini şi vă spun sincer că mă mir că m-au mai primit să vorbesc, fiindcă le-am spus ce mi-a vorbit Domnul. Poate fiindcă mă iubesc. Desigur, nu le-am vorbit aşa ca să par mai deştept, pentru că dacă ar fi aşa, ar trebui să merg jos la altar, ci am făcut-o pentru că îi iubesc şi îi respect.

Astfel, în timp ce le vorbeam de Cadillacuri şi de micile lor afaceri, am zis: „Nu aceasta vor oamenii. Vorbiţi-le despre umilinţa lui Hristos. Sunteţi atât de diferiţi de biserica timpurie de la Rusalii! Ei vindeau tot ce aveau, apoi mergeau şi propovăduiau Evanghelia, dar voi spuneţi că cu cât aveţi mai mult sunteţi mai aproape de El.” Nu contează cât aveţi, ci de cât de mult vă puteţi scăpa.

Mă gândesc la bărbatul de aseară, care a spus acelaşi lucru.  Era un frate din Chicago care s-a ridicat şi a zis:

„Frate Branham, aş vrea să fac o precizare.”

„Fă-o,” am spus eu. Atunci el a continuat:

„Aici a greşit biserica.”

„A greşit Duhul Sfânt? Nu cred aceasta,” am zis eu.

„Aici s-a greşit, fiindcă atunci când a venit prigoana, nu au mai avut o casă unde să meargă.”

„Dimpotrivă! Eu cred că exact aceasta a fost voia lui Dumnezeu, pentru că atunci când a venit prigoana, ei s-au dus şi au vestit Evanghelia pretutindeni, tocmai fiindcă nu aveau unde să meargă.” Tu nu-L poţi contrazice pe Dumnezeu. Nu, domnule! El a vândut totul de sub ei, astfel încât să nu mai aibă unde să stea, aşa că au mers pretutindeni şi au propovăduit Evanghelia. Era singurul mod prin care Dumnezeu i-a putut determina să facă aceasta. Dar astăzi, ne place să stăm liniştiţi şi confortabil, și dacă păstorul ne spune ceva ce nu ne convine, plecăm la „Adunarea lui Dumnezeu.”  Dacă şi acolo este ceva ce nu ne place, ne ducem la prezbiterieni sau în altă parte unde putem face ce vrem. Aceştia suntem noi şi mai zicem că suntem creştini…

Mulţi dintre voi vă alegeţi păstorul prin vot, iar când faceţi aceasta, vreţi să fie cel mai educat şi mai stilat, astfel încât să-i puteţi spune vecinului: „Păstorul nostru are diplomă de doctorat în divinitate.” Oh, Doamne! Dar prin aceasta vă îndepărtaţi tot mai mult de Dumnezeu.

Dumnezeu Se descoperă în simplitate. Oh, aceasta a fost prea mult pentru clasa de oameni educaţi din acele zile! Dumnezeu ascuns în simplitate într-un bebeluş.

Priviţi! În urmă cu o mie nouă sute de ani, într-o după-amiază ca aceasta, acei mari preoţi L-au răstignit pe Domnul Vieţii, deşi L-au văzut făcând acele minuni mari, pentru că a condamnat organizaţiile lor, i-a numit draci şi   le-a poruncit să se pocăiască.

La rândul său, Ioan le-a spus: „…să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” Vedeţi? „Să nu credeţi că dacă v-aţi născut evrei sunteţi copiii lui Dumnezeu!” şi i-a numit şerpi şi în tot felul.

Când Isus era pe cruce, ei I-au zis: „Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce şi Te vom crede!” (Matei 27.40). Aţi văzut? Acelaşi lucru. Când L-au văzut făcând acele minuni, n-au putut să le nege, dar când L-au văzut stând atârnat pe cruce, L-au batjocorit deşi era chiar  Dumnezeul creaţiei!

Eu ştiu că tendinţa lumii de astăzi este să-L facă altcineva, dar El nu este altcineva, ci Dumnezeu însuşi. Aşa este. Oamenii de astăzi au tendinţa să spună că El  a fost un mare Învăţător şi un mare Profet, ceea ce este adevărat, dar adevărul este că a fost mai mult decât atât: a fost chiar Dumnezeu.

Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” (2Corinteni 5.19). Isus a mai spus: „Nu Eu fac aceste lucrări, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine. Este Tatăl în Mine.”  El era Dumnezeu manifestat în trup.

O femeie de la „Ştiinţa creştină…” iertaţi-mă, nu trebuia să spun numele acele organizaţii. Deci acea femeie, mi-a zis:

„Domnule Branham, mi-a plăcut cum ai vorbit, dar Îl lauzi prea mult pe Isus.”

„Îţi mulţumesc pentru remarcă, dar dacă acesta este singurul lucru greşit, înseamnă că am Raiul asigurat. Adevărul este că aş vrea să am un milion de limbi cu care  să-L laud.”

„Dar tu faci din El ceva ce nu este,” a continuat ea.

„El este totul pentru mine.”

„Bine, dar Îl faci Dumnezeu!”

„Păi, El este Dumnezeu! Dacă nu a fost Dumnezeu, înseamnă că a fost cel mai mare înşelător pe care l-a avut lumea vreodată. Dar El a fost chiar Dumnezeu însuşi.”  Sângele Lui a fost sângele lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că noi suntem salvaţi prin sângele lui Dumnezeu, pentru că El nu a fost nici evreu, nici dintre neamuri.

Partea masculină produce hemoglobina, doctorii ştiu aceasta. De exemplu, o găină poate cloci un ou, dar dacă acel ou nu a fost însămânţat de cocoş, nu va ieşi niciodată un pui din el pentru că nu este fertil. Aşa este. Celula de sânge vine de la sexul masculin, iar în cazul Lui, partea masculină a fost IaHVeH Dumnezeu. Astfel, El a creat o celulă de sânge în pântecele Mariei. Voi, catolicii, o numiţi „mama lui Dumnezeu,” dar cum poate fi ea mama lui Dumnezeu, când Dumnezeu este infinit şi veşnic? Ea nu este mama lui Dumnezeu, ci a fost doar incubatorul folosit de Dumnezeu ca să-L aducă pe Fiul Său aici. Sigur că da.

Poate ziceţi: „Ea a produs oul!” Nu, domnilor! Ca să coboare acel ou (ovul), ea trebuia să aibă o senzaţie, dar nu a fost aşa. El a fost creat în totalitate, Dumnezeul creaţiei a creat acel trup omenesc. Exact aşa este. Şi femeia aceea a continuat:

„Pot să-ţi dovedesc cu Biblia ta că El nu a fost nimic mai mult decât un Om.”

„De acord, fă-o!” am zis eu.

„În Ioan 11, scrie că atunci când S-a dus să-l învie pe Lazăr, Isus a plâns. Aceasta dovedeşte că El era un muritor, pentru că altfel nu ar fi putut plânge.”

„Acest argument este mai slab decât o supă făcută dintr-un pui mort de foame. Prin aceasta nu mi-ai dovedit nimic.” Şi am continuat: „Când S-a dus la acel mormânt, a plâns într-adevăr; era un Om care plângea, dar când din acel trup firav au ieşit cuvintele: „Lazăre, ieşi afară!” bărbatul acela care era mort de patru zile, s-a ridicat în picioare şi a trăit. Când a făcut aceasta, a fost mai mult decât un om care a chemat un mort la viață, a fost Dumnezeu în Fiul Său.” Acesta este adevărul.

Este adevărat că în seara aceea când a coborât de pe munte, era flămând şi căuta ceva de mâncare, și pentru că nu a găsit nimic în acel pom, l-a blestemat. Acela era un Om flămând. Dar când a luat cinci pâini şi doi peşti şi a hrănit cu ele cinci mii de oameni, acela era Creatorul însuşi, Dumnezeu în Fiul Său.

În noaptea când a stat în corabie şi mii de draci s-au ridicat împotriva Lui jurând că Îl vor omorî, era un Om obosit care dormea. Dar când a pus piciorul pe marginea corăbiei, a privit în sus şi a strigat: „Taci! Fără gură!”, iar vânturile şi valurile L-au ascultat, era mai mult decât un om; era Dumnezeu care vorbea prin El. Da, era Dumnezeul Om. Dar ei nu au putut să vadă aceasta.

 Când era pe cruce, chiar şi acel tâlhar L-a batjocorit şi a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dă-te jos de pe cruce şi arată-ne că eşti Mesia!”

Aceasta ar fi însemnat să arate autoritate, dar Dumnezeu S-a plecat în simplitate şi a luat moartea în trupul Său. Dumnezeu, cea mai înaltă formă a Vieţii, a devenit Cel mai de jos, a luat blestemul asupra Sa şi a murit, pentru ca apoi să învie. Vedeţi? Dumnezeu, Sursa Vieţii veşnice, a făcut un Om, un trup în care să locuiască şi astfel a coborât cel mai jos, pentru a Se ascunde de acei oameni educaţi.

Diavolul L-a dus acolo, I-a pus o cârpă peste ochi şi apoi L-a lovit peste cap, zicând: „Hristoase, proroceşte-ne cine Te-a lovit şi Te vom crede!” Ei L-au lovit pe rând, L-au scuipat şi I-au smuls barba, dar El nu a spus nimic. Diavolul îşi zicea: „Dacă ar fi Dumnezeu, i-ar opri!” dar El nu i-a oprit, deşi era Dumnezeu.

Haideţi să privim puţin la acea după-amiază de acum o mie nouă sute de ani. Îl văd mergând pe deal în sus şi aud un zgomot. Ce este? Vechea cruce zgrunţuroasă pe care Cel ce o poartă, o trage prin urmele însângerate a paşilor Săi şi o loveşte de pietrele de pe stradă.

Mă uit la spatele Lui, iar pe cămaşa fără nici o cusătură sunt o mulţime de pete de sânge. Dumnezeul creaţiei ducea în spate chiar lemnul pe care l-a creat El, iar petele de sânge care se vedeau pe cămaşă erau sângele lui Emanuel. Pe măsură ce urca dealul, acele pete se măreau tot mai mult, iar la un moment dat, sângele a început să-i curgă şi pe picioarele slabe. Umerii I s-au lăsat sub greutatea crucii. Puterea omenească. Ce era aceasta? Dumnezeu ascuns în simplitate; Dumnezeu ascuns în acel Om Îşi ducea crucea, iar la un moment dat, S-a clătinat şi a căzut. Atunci l-au pus pe Simon din Cirene să-L ajute să-Şi ducă crucea.

Şi în timp ce urca dealul, diavolul îşi zicea: „Acum ştiu că Acesta nu este Dumnezeu, pentru că El nu ar face aşa ceva. L-am prins! I-am biruit pe toţi oamenii şi L-am biruit şi pe El! Acum ştiu că nu este Dumnezeu!” şi a trimis „albina” să-l înţepe cu boldul morţii. Albina a început să se învârtă în jurul Lui, dar să ştiţi că dacă insecta îşi înfige acul adânc, îi este smuls şi astfel îl pierde.

Ei bine, dacă El ar fi fost un om obişnuit, sau un simplu profet, ei au mai omorât şi alţi profeți, dar când L-a înţepat pe El, moartea şi-a pierdut boldul, nu l-a mai avut. Când şi-a înfipt boldul în trupul lui Emanuel, El i l-a luat.

Nu este de mirare că, mulți ani mai târziu, când marele apostol Pavel era pe cale să fie omorât, a strigat: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”

„…mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1Corinteni 15.55,57). Da, domnilor.

Ce era aceasta? Dumnezeu Se smerea. Oh!

Când a păcătuit, omul a trecut pe partea cealaltă a prăpăstiei care s-a făcut între el şi Dumnezeu, şi nu a mai avut nici o cale de întoarcere. Apoi a adus ca jertfă un înlocuitor şi a fost acceptat. Deci, dacă omul aducea acel înlocuitor, putea să aibă din nou părtăşie cu Dumnezeu, aşa cum s-a spus la început. Şi ani de zile, omul a mers cu acel sânge al ţapilor, mieilor şi al altor animale, dar păcatul lui nu a putut fi şters, ci doar acoperit. Şi ce s-a întâmplat? Într-o zi a venit ceva care a putut înlătura păcatul: sângele Fiului Său, care a plătit păcatul.

Să luăm un exemplu mic, o picătură de cerneală. Dumnezeu Se poate ascunde şi într-o picătură de cerneală. Vedeţi? Şi dacă este o picătură de cerneală, trebuia să fi fost ceva înainte de a fi acea cerneală. Ce este cerneala? Un produs chimic. Cum a ajuns cerneală? Să dăm filmul înapoi. Tu spui: Din apă.” Apa este H2O şi este o parte din acea cerneală. Apoi vine culoarea. De unde vine culoarea? Adevărul este că există o singură culoare originală şi aceea este alb. Noi ştim aceasta. Şi toate celelalte culori provin din alb. Bine, şi această culoare de unde vine? Tu spui: „Păi, a devenit un acid.” Şi din acid ce devine? Să dăm filmul înapoi. Tu zici: „Atunci vine din lumină.” Ce este lumina? Ceva format dintr-un număr de molecule. Să zicem că molecula unu, molecula patru şi molecula opt s-au adunat împreună şi au format atomul unu, apoi atomul patru şi atomul şase. Dacă ar fi fost de patru ori atomul cinci, ar fi fost alb, dar s-a întâmplat să fie atomul şase. Ce a determinat aceasta? De ce am luat acele chimicale ca să rezulte acea cerneală neagră?

Toate au fost create. Atunci de unde au venit? Păi, trebuiau să vină de undeva. Şi pentru că sunt o creaţie, era nevoie de un creator, fiindcă nu poate exista creaţie fără Creator.

Astfel a devenit cerneală şi a fost creată cu un scop: să scrie iertarea ta. Aşa a putut scrie Ioan 3.16 şi să anunţe salvarea sufletului tău, dar poate scrie şi condamnarea ta şi să te trimită în celula morţii. Vedeţi, ea este aici cu un scop.

În toţi aceşti ani, cerneala a fost ceea ce este şi a fost creată cu un scop. Dar cum o putem face cum era la început? Oamenii au fabricat un înălbitor, Clorul. Voi, femeile, îl folosiţi adesea. Să zicem că am aici o găleată cu Clor şi pun în ea o picătură de cerneală. Mai găsiţi culoarea? Nu. Dar ce s-a întâmplat cu ea? Cerneala a ajuns în apă şi s-a confruntat cu Clorul, iar acea substanţă chimică a fost atât de puternică încât nu mai găseşti nimic din acea picătură de cerneală, s-a întors la starea ei originală.

Exact aceasta face sângele lui Isus Hristos cu păcatul. Mărturisiţi-vă păcatele peste sângele lui Isus Hristos şi El le trimite în Marea Uitării ca să nu mai fie amintite niciodată.

Fraţilor, unde este Biserica astăzi, dacă suntem născuţi să fim fiii lui Dumnezeu?

Isus a spus: „Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: sunteţi dumnezei”? (Ioan 10.34), nişte dumnezei care au stăpânire pe pământ. Şi El a mai zis: „Dacă Legea a numit „dumnezei” pe aceia cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată – (Aceştia sunt profeţii, pentru că la ei vine Cuvântul),

cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!” (v.35-36).

Şi dacă sângele taurilor şi al ţapilor a putut să-i dea lui Moise putere să meargă în Egipt, prin însărcinarea lui Dumnezeu, să întindă acel toiag şi să spună: „Să vină muşte!” ce poate face sângele lui Isus Hristos? El avea Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul care venea din gândul lui Dumnezeu, iar când L-a exprimat, a venit la împlinire, pentru că cuvântul este un gând exprimat. Astfel, Dumnezeu a gândit, apoi a pus acel gând în gândul lui Moise, și când el L-a rostit, a devenit un Cuvânt.

Poate până atunci nu fusese nici o muscă în ţinutul acela, dar după o oră, a apărut o muscă verzuie care bâzâia, iar după încă o jumătate de oră erau zece pound pe yardul pătrat (aproximativ 4.53 kilograme pe metrul pătrat). Ce era aceasta? Cuvântul creator al lui Dumnezeu rostit de buzele unui muritor.

Dumnezeu Se foloseşte de oameni. El ar fi putut să ia soarele să predice Evanghelia; putea să ia vântul să predice Evanghelia, dar El l-a ales pe om pentru aceasta.

Deci, care este problema cu biserica de astăzi? Ceva nu este în ordine cu ea, și părerea mea este că noi nu suntem sinceri. Dacă Dumnezeu a putut face toate acele lucruri sub sângele ţapilor şi a taurilor care numai acoperea păcatul, ce ar putea face sub sângele Fiului Său care şterge păcatul? Dumnezeu nu a fabricat, ci a creat un sânge care îndepărtează păcatul.

În Marcu 11.24 scrie: „De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit,  şi-l veţi avea.” Unde este biserica penticostală astăzi? Nu înţelegeţi că păcatul mărturisit cu adevărat este şters? Aceasta face o punte peste prăpastia care îl despărţea pe om de Dumnezeu şi îl duce înapoi în prezenţa Creatorului Său, făcându-l un fiu al lui Dumnezeu. Amin. „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12). Amin. „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.

De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11.23-24). Slavă lui Dumnezeu! El este Dumnezeul meu care Se descoperă în umilinţă şi simplitate.

Dumnezeu ia un păcătos umil, îl curăţă prin sângele Fiului Său şi pune Viaţa Sa în el; El ia păcatul mărturisit îl cufundă în Înălbitorul Sângelui Său şi astfel acel om primeşte Viaţa Sa, prin botezul cu Duhul Sfânt. Şi dacă avem adevăratul botez al Duhului Sfânt, ce nu este în ordine cu noi? Când Ilie i-a aruncat mantaua lui Elisei, el a primit o dublă putere, iar Isus a spus: „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba altele şi mai mari, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” Atunci care este problema cu tine, biserică?

Ne-aţi numit „Beelzebul” din pricina vedeniilor şi a lucrurilor care se petrec. Fraţilor, duceţi-vă la cruce! Întoarceţi-vă la Evanghelie, pentru că nu trebuie să imitaţi pe nimeni. De ce să acceptaţi o imitaţie? De ce să acceptaţi o concepţie falsă despre acest lucru, când cerul este plin de El? Cerurile sunt pline de puterea adevărată şi autentică a lui Dumnezeu, care face din om un fiu al Său, lucru care îl duce înapoi în prezenţa lui Dumnezeu. Amin. Aceasta este! Dumnezeu Se descoperă în umilinţă.

Trebuie să vă întoarceţi de la gândurile voastre şi să lăsaţi ca gândul care era în Hristos să fie şi în voi. Trebuie să staţi acolo până când orice păcat de îndoială sau de teamă a plecat din inimile voastre. Dar dacă păcatele voastre sunt încă acolo şi nu aţi ajuns în prezenţa lui Dumnezeu, înseamnă că ceva nu este în ordine cu experienţa voastră.

Nu contează câte diplome de doctorat aveţi, câte biserici sau la ce organizaţie mare aparţineţi, fiindcă dacă păcatele voastre nu sunt mărturisite şi puse sub sângele lui Isus Hristos, sunteţi pierduţi. Dar dacă staţi curaţi, ca fii şi fiice de Dumnezeu, născuţi din nou, cu Viaţa lui Dumnezeu în voi şi rostiţi un Cuvânt al creaţiei, ca de exemplu: „Acest munte să se mute…” se va face. Amin.

Dumnezeu Se descoperă în umilinţă şi îi ia pe cei care nu au nici o educaţie, dar cred, fiindcă a spus: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi.” (Matei 11.25).

…………………………………………………………………………………………

Dar El a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre.” A venit Clorul. „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”

Ce a făcut El? S-a smerit până la moarte, aşa că a fost omorât într-o vineri după-amiaza, dar a înviat în duminica de Paşti, (Amin) şi astfel a trimis peste Biserică Duhul Sfânt, în dublă măsură, ca să putem face şi noi aceleaşi lucrări pe care le-a făcut El, fiindcă a făgăduit că „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede…” Ce mult   ne-am îndepărtat de El prin tradiţiile noastre!

Dumnezeu Se ascunde în umilinţă şi Se descoperă în putere. Aşa lucrează El, acesta este planul Lui de lucrare. Da, domnilor, şi face aceasta ca să-Şi poată duce copiii dincolo de prăpastie. Dumnezeu S-a ascuns în moarte, ca să Se întoarcă înapoi în înviere.

 În încheiere, daţi-mi voie să vă spun o mică istorioară care s-a petrecut în primul război mondial. Eu am avut un unchi din partea tatălui meu şi verişori care au fost în acel război şi mulţi dintre ei nu s-au mai întors. Regimentul din care făceau parte, a fost încercuit la un moment dat de nemţi, aşa că mitralierele şi celelalte arme erau îndreptate împotriva lor. Nimeni nu îndrăznea să se ridice din tranşee, fiindcă erau împuşcaţi imediat din toate părţile.

La un moment, a venit un soldat care avea un porumbel călător şi s-au gândit că el era singura lor şansă, aşa că au scris un mesaj, gândindu-se că porumbelul acela va reuşi să treacă printre liniile duşmane şi va ajunge la cartierul general cu mesajul lor. Toate strategiile la care s-au gândit, au dat greş, aşa că în cele din urmă au apelat la un simplu porumbel. I-au legat mesajul de picior şi i-au dat drumul, rostind o rugăciune şi o binecuvântare care să-l ajute.

Desigur, germanii au văzut porumbelul şi au început să tragă după el. Un glonţ i-a trecut printr-o aripă, altul l-a zgâriat la gât, iar al treilea i-a lovit piciorul, dar sărmanul porumbel a continuat să zboare purtând mesajul soldaţilor. Trebuia să reuşească, fiindcă era vorba de viaţa acelor oameni. Şi în final, după un zbor istovitor, a reuşit să ajungă la cartierul general şi s-a prăbuşit acolo.

Un soldat l-a observat, aşa că s-a dus, l-a ridicat de jos şi s-a uitat la el fiindcă a văzut că era rănit şi plin de sânge. Apoi a găsit biletul legat de picior şi l-a citit cu greu, fiindcă era plin de sânge. Dar important era că mesajul a ajuns la destinaţie şi că au trimis repede întăriri, ceea ce a dus la salvarea întregului regiment. Dacă porumbelul nu ar fi reuşit, tot batalionul acela ar fi pierit. Ce dezastru ar fi fost! Ce lucru mare a făcut acel porumbel cu preţul sângelui său care era pe acel mesaj.

Acesta a fost un lucru mare, dar nici pe departe atât de mare ca cel făcut de Dumnezeu atunci când fiii Săi au fost înconjuraţi de păcat. Nu mai era nici o şansă; nu se mai putea face nimic. Dar când toată nădejdea era pierdută, a venit un Porumbel. Cu o mie nouă sute de ani în urmă, într-o după-amiază ca aceasta, Cel ce S-a născut în simplitate, într-un staul, a murit pe o cruce, dar a ajuns în cer cu propriul Său sânge pe Mesaj, aducând eliberare fiilor lui Dumnezeu, ca să poată trăi în prezenţa Lui, în sfinţenie şi curăţie. Eu sunt foarte recunoscător pentru acel Porumbel care a venit din slavă şi a adus Mesajul de care aveam nevoie, după care a zburat înapoi în cer. Era plin de sânge peste tot, din pricina păcatelor lumii, dar astăzi sunt eliberat. Sunt liber şi plin de bucurie!

Cel simplu poate înţelege, şi eu mă bucur pentru că sunt destul de simplu ca să pot înţelege. Nu sunteţi şi voi bucuroşi pentru aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Nu-I sunteţi recunoscători? (Amin). Dumnezeu ascuns în simplitate.

Ei şi-au întors faţa de la El, pentru că nu era marele Războinic care credeau că va fi; nu era Viteazul pe care-L aşteptau. Da, ei şi-au întors faţa pentru că le era ruşine cu El, dar „El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Cine era Acesta? Dumnezeu ascuns în simplitate. IaHVeH S-a făcut Om ca să poată muri pentru oameni; ca să poată duce Mesajul înapoi cu preţul propriului Său sânge; ca să îndeplinească cerinţa lui Dumnezeu şi să plătească preţul răscumpărării noastre.

Nu trebuie să fii deştept şi nici să ai educaţie! Crede doar Mesajul, Cuvântul lui Dumnezeu şi atunci poţi să fii salvat, poţi să devii un fiu al lui Dumnezeu, poţi să stai în prezenţa lui Dumnezeu şi să faci lucrările lui Dumnezeu.

Să ne plecăm capetele şi să cerem binecuvântarea lui Dumnezeu pentru aceste lucruri.

Dar înainte de a face aceasta, vreau să vă spun că în ziarul de azi dimineaţă am văzut o fotografie în care cineva ducea o cruce. Ei au tot felul de obiceiuri. Astfel, în dimineaţa de Paşti, întreaga biserică şi altarul sunt împodobite cu crini, iar iepuraşul de Paşti şi puii de găină au locul lor. Mă întreb ce legătură au acestea cu Paştele. În zilele Vechiului Testament, iepurele era considerat un animal necurat în faţa Domnului şi la fel găina şi raţa. Totuşi, astăzi, ele au luat locul învierii, în timp ce moş Crăciun a luat locul Crăciunului. Vai, vai, unde a ajuns lumea aceasta, prieteni! Unde am ajuns? Puteţi vedea unde s-a ajuns? Ne îndreptăm direct spre smoală. Aşa este. Suntem încercuiţi de păcat, crezuri şi învăţături.

Dar în urmă cu o mie nouă sute de ani, într-o după-amiază ca aceasta, un Mesager a răzbit şi a împlinit cerinţa lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu făcut după asemănarea unui trup păcătos, S-a născut într-un grajd, fără frumuseţe şi nedorit. Era un Om dispreţuit, iar noi nu L-am luat în seamă, ci ne-am întors faţa de la El, iar astăzi continuăm să facem la fel.

Poate zici: „Eu n-aş fi făcut aceasta!” Atitudinea pe care o ai faţă de El, demonstrează că ai fi făcut-o, fiindcă nu vrei să iei calea aceasta a umilinţei şi să spui: „Doamne Dumnezeule, nu mă interesează ce mă costă, nu-mi mai pasă de nimic. Eu am terminat cu păcatul.” Eu nu spun că eşti rău; nu spun că fumezi, bei sau faci altceva de felul acesta, ci spun că nu crezi Cuvântul. Înţelegeţi?

Dacă crezi Cuvântul cu adevărat, spune: „Doamne, nu-mi pasă ce pierd. Nu mă interesează dacă pierd denominaţiunea mea, cercul de lucru de mână, clubul pe care-l frecventez sau popularitatea pe care o am printre prieteni. Eu accept mesajul Calvarului şi de azi înainte voi fi un om smerit.”

„Nu-mi pasă câte dogme sau crezuri încearcă să îndese ei în mine, fiindcă de azi înainte voi accepta Mesajul modest al lui Dumnezeu şi Îl voi crede; voi crede întreaga Evanghelie şi voi sta acolo până când Duhul Sfânt revarsă în mine credinţă pentru fiecare Cuvânt scris al lui Dumnezeu. El mi L-a promis, iar dacă voi trece prăpastia, prin sângele Său neprihănit, pot să fiu un fiu al lui Dumnezeu.”

Aţi vrea să faceţi aceasta? Vreţi să vă predaţi, chiar acum, în felul acesta? Dacă da, ridicaţi mâna spre Dumnezeu şi spuneţi: „Frate Branham, aminteşte-mă şi pe mine în timp ce te vei ruga.” Dumnezeu să vă binecuvânteze. Foarte bine. El vă vede mâinile.

Tatăl nostru ceresc, Tu Te-ai descoperit în umilinţă. Noi am aflat că biserica de astăzi va ajunge în aceeaşi stare ca cea din acele zile, dar Tu vei veni de nicăieri, vei alege pe cineva neînsemnat, îl vei unge şi îl vei trimite; însă va fi respins, iar lumea va fi judecată din cauza aceasta.

Dumnezeule, noi vedem că Duhul Sfânt, pe care oamenii au încercat să-L nege prin învăţăturile lor, S-a manifestat în puterea Sa, fiindcă a fost acceptat şi crezut de un popor umil şi dispreţuit. De aceea, Tu Te-ai proslăvit în mijlocul lor, Doamne. Dar acum, vedem că într-o altă generaţie, ei încearcă să devină nepoţii lui Dumnezeu. Ce lucru oribil! Îngăduie ca bărbaţii şi femeile să alerge repede spre credinţa Evangheliei. Binecuvântează-i şi fă ca începând din seara aceasta, fiecare inimă să aibă pace cu Dumnezeu, ca să poată fi umplută cu Duhul Tău şi să aibă credinţa de a face minuni; credinţa de a duce o viaţă evlavioasă, astfel ca atunci când se va vorbi ceva rău despre ei, să nu răspundă înapoi, iar dacă vor primi o palmă, să o poată răsplăti cu un sărut şi nu cu rău. Îngăduie aceasta, Doamne.

Ajută-i să fie smeriţi şi să vină să Te cunoască în puterea învierii Tale, astfel ca moartea Ta să nu fi fost zadarnică pentru noi, cei din această generaţie.

Te rugăm să ridici Biserica Ta, Doamne, şi s-o duci Acasă în slavă, fiindcă credem aceste lucruri, Tată. Îngăduie ca toţi cei care Îl caută pe Dumnezeu, să-L găsească chiar în ceasul acesta, fiindcă o cerem în Numele lui Isus.

În timp ce avem capetele plecate, aş vrea să vă întreb dacă vreţi să păşiţi în faţă şi să spuneţi: „Eu nu mă ruşinez chiar dacă aparţin de o biserică. Nu mi-e ruşine, chiar dacă sunt metodist, baptist sau penticostal. Îmi dau seama că până acum m-am încrezut în ceea ce am ştiut şi că nu am ajuns în punctul în care să spun că pot crede întreaga Evanghelie şi că o primesc să lucreze în viaţa mea. Mi-e ruşine că ea nu lucrează în viaţa mea şi vreau ca lumea, oamenii, să ştie că sunt sincer şi Îl vreau pe El în viaţa mea. Vreau ca Evanghelia Lui să se manifeste în viaţa mea şi să fiu un martor adevărat al lui Hristos.”

Vreţi să vă ridicaţi în picioare şi să spuneţi: „Vreau să mărturisesc că Îl caut pe Dumnezeu.”? Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Isus a spus: „Cine se ruşinează de Mine şi Eu Mă voi ruşina de el.”

Tu zici: „Cum ştiu că Îl am?” Ei bine, dacă flămânzeşti cu adevărat după Dumnezeu, vei sta acolo până vine. Nu vei obosi să faci aceasta. Fiţi perseverenţi ca femeia siro-feniciană, care nu a putut accepta un refuz din partea Lui. Ea l-a vrut neapărat. Sunteţi gata? Mai vrea cineva înainte de a ne ruga? Este o cântare frumoasă care spune:

El a fost cuit pe cruce pentru mine,

Pe cruce Şi-a dat viaţa pentru mine.

„Îl vreau, frate Branham! Îl vreau, Dumnezeule! Vreau ca viaţa mea să se schimbe. Până acum am trăit după: „cred că…,” sau „sper să…”, dar acum Îl vreau pe El. Îl vreau, pentru că dacă ucenicii au putut atinge de fiecare dată punctul acela, îl pot atinge şi eu.”

Asta spun şi eu: dacă a funcţionat pentru ucenici, funcţionează şi pentru noi. Dacă s-a întâmplat o dată, se poate întâmpla din nou. Dacă El este un Dumnezeu veşnic, este şi acum acelaşi Dumnezeu; El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Aceasta este tema campaniei mele.

Dacă denominaţiunea ta nu crede, las-o să creadă ce vrea, iar tu crede ce spune Biblia. Vreţi să vă ridicaţi? S-au ridicat încă opt sau zece. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe voi. Se ridică tot mai mulţi. „Frate Branham, şi eu Îl vreau.”

Zilele trecute s-a întâmplat ceva. Poate aţi auzit predica: „Ce oră este, domnilor?” în care am făcut referire la cele şapte tunete. Biserică, timpul este aproape! Nu mai aşteptaţi! De unde ştiţi când va fi răpirea? Unul va dispărea de aici, altul de dincolo şi totul va trece, apoi lumea va fi lovită de judecată. Şi atunci veţi spune: „Păi, am crezut că…” dar va fi prea târziu.

Să nu uitaţi că în zilele potopului ei nu au ştiut nimic până nu a intrat Noe în arcă, dar atunci a fost prea târziu, iar fecioarele neînţelepte nu au ştiut nici ele nimic până când    nu s-au întors şi au văzut că fecioarele înţelepte erau plecate. Dar atunci va fi prea târziu, pentru că vor rămâne aici pentru perioada necazului.

Biserica va trece prin necaz şi va suferi pentru desăvârşire sub Pecetea a şasea, dar nu şi Mireasa. Da, şi Israelul, cei o sută patruzeci şi patru de mii, vor trece prin necaz, dar Mireasa nu va trece.

Mireasa a fost iertată şi merge direct în slavă, prin răpire. Aşa este. După părerea mea, ultimul mădular al ei va fi adus într-una din aceste zile. El ar putea veni fără ca voi să ştiţi ceva, pentru că, nu uitaţi, va fi un lucru tainic. „…căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” (Matei 24.44). Deci, nu veţi şti nimic. Iar după ce ea va pleca, va fi prea târziu. Atunci veţi spune: „Trebuia să mă fi ridicat în ziua aceea…” Dacă aţi intenţionat să vă ridicaţi, faceţi-o acum, în adunarea de la Albuquerque.

Dacă vă simţiţi în siguranţă în Hristos; dacă simţiţi că aveţi Duhul Sfânt, iar sângele lui Isus Hristos, semnele şi făgăduinţele Lui sunt în viaţa voastră, le-aţi văzut manifestându-se în ea şi ştiţi că sunt adevărate, vă cred pe cuvânt, dar dacă nu este aşa, ar trebui să fiţi în picioare. Depinde de voi. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Eu sunt un străin pentru mulţi dintre voi, în timp ce mulţi mă consideraţi un văzător. Eu nu am spus nimic despre aceasta, pentru că nu este încă timpul, dar credeţi-mă; credeţi că sunt slujitorul lui Dumnezeu! V-am spus vreodată ceva în Numele Domnului şi nu s-a împlinit? Spuneţi „Amin” dacă totul s-a împlinit întocmai. (Adunarea spune: „Amin.”). Niciodată nu a fost nimic greşit, deşi s-au spus mii de lucruri. Tot timpul au fost adevărate, pretutindeni în lume.

 Eu nu sunt teolog, ci spun doar ceea ce aud şi primesc din Biblie. Dacă ceva nu este biblic, nu primesc, dar niciodată nu a fost spus ceva contrar Cuvântului, de aceea a fost legitimat întotdeauna de Dumnezeu şi confirmat.

Dacă credeţi că sunt mesagerul trimis de Hristos, ascultaţi-mă şi grăbiţi-vă dacă nu sunteţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Să nu vă aşteptaţi să fie mai bine, fiindcă va fi tot mai rău. Notaţi-vă acest lucru şi urmăriţi să vedeţi dacă este adevărat sau nu. Va fi tot mai rău şi tot mai greu. Trezirea a trecut, aşa că mai culegeţi doar spicele căzute. Este gata.

Tu zici: „Nu sunt de acord cu aceasta!” Foarte bine, pentru mine este în ordine, dar aceasta este convingerea mea pentru că este ceea ce mi s-a spus din cer.

Cred că epoca Laodicea este epoca penticostală, o epocă în care biserica devine căldicică şi este vărsată din gura lui Dumnezeu. Chiar acum a ajuns acolo. Biserica penticostală a ajuns căldicică, nici rece nici în clocot, de aceea este gata să fie vărsată din gura Lui, şi va fi.

Este singura epocă în care Isus stă la uşă, pentru că învăţăturile lor L-au scos afară. El bate şi încearcă să intre: „Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu…” (Apocalipsa 3.20). Mă bucur că L-aţi auzit în seara aceasta şi tot ce pot face este doar să vă cer să luaţi poziţie.

El se uită la voi. Isus a spus: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). Dacă nu este aşa, nu ar fi Dumnezeu; nu ar fi Biblie; nu ar fi răsărit şi nici apus, nu ar fi flori şi nici pomi, iar voi nu sunteţi aici cu adevărat, ci doar visaţi; atunci viaţa nu este reală şi voi nu sunteţi fiinţe omeneşti, dar aşa ceva este imposibil. Este imposibil ca El să nu fie aici! Şi El a mai zis: „…orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” (Ioan 16.23).

Acum depinde de voi, care v-aţi ridicat să mărturisiţi că Îl doriţi. Aş vrea să vă rugaţi fiecare, aşa cum ştiţi, fiindcă oamenii se roagă diferit – unii stau în picioare, în timp ce alţii îngenunchează – însă vreau să nu daţi atenţie la ce este în jurul vostru. Orice aţi dori, să nu spuneţi: „Doamne, ajută-mă să fac asta sau cealaltă,” ci spuneţi: „Doamne, umple-mă cu Duhul Sfânt şi voi fi sincer, fiindcă doresc aceasta cu adevărat,” și dacă o doriţi cu adevărat, este imposibil să nu se întâmple. El a făgăduit că va face aceasta şi acum încearcă să intre în inimile voastre.

Să nu vă deschideţi inima doar puţin şi apoi să spuneţi: „Vino înăuntru, dar nu intra în viaţa mea privată!” Vedeţi? El te vrea în întregime, vrea fiecare compartiment din inima ta. El vrea viaţa ta privată; vrea întreaga ta viaţă. El vrea să fie Domnul tău, iar cuvântul „Domn” înseamnă „proprietar.” Deci, El vrea să te deţină ca să te călăuzească şi să te folosească. Vrei să faci aceasta? Dacă da, atunci El vrea să intre înăuntru, pentru că altfel nu ar sta aici. Înţelegeţi? Acesta este ceasul în care poţi să-L primeşti.

Acum depinde de tine. Dacă crezi din toată inima, îţi va fi dat, iar aceasta va fi o seară de aducere aminte. Probabil că uşile nu vor fi închise în seara aceasta, aşa că spune şi tu: „Doamne, m-am ridicat în picioare şi nu mă mişc de aici până nu mă umpli cu făgăduinţa Ta.” Dacă îţi faci de lucru cu Dumnezeu şi El îşi face de lucru cu tine.

Dar până ajungi acolo, să nu zici: „Doamne, vrei    să-mi dai şi mie Duhul Sfânt, în seara aceasta? Încă nu simt nimic, dar poate voi simţi mâine seară.” În felul acesta nu vei primi nimic de la Dumnezeu.

Tu trebuie să-L doreşti cu disperare şi atunci Îl vei primi. Aşa este. El a făgăduit aceasta, și dacă n-ar fi aşa,   n-ar fi de nici un folos să-ţi petreci timpul cerând ceva neadevărat.

Aşa se întâmplă lucrurile acestea. De aceea pot să stau aici şi să spun lumii: „A greşit Cuvântul vreodată?” Nicidecum, fiindcă Dumnezeu mi-a făgăduit aceasta încă de când eram copil.

Unii mă întreabă: „Nu te temi că greşeşti?” Eu greşesc întotdeauna, dar El nu greşeşte niciodată. Însă eu nu vorbesc cuvintele mele, ci ale Lui, de aceea sunt corecte întotdeauna. De aceea le pot spune oamenilor: „Arătaţi-mi un singur lucru care nu s-a împlinit, din miile de lucruri pe care le-a spus.” Nu este niciunul, fiindcă El este Dumnezeu şi nu un om.

 Dumnezeu este aici; Hristos este în mijlocul nostru, şi El vrea să vă dea Duhul Sfânt, dacă Îl acceptaţi.  Vi-L dă fără să plătiţi, pentru că preţul a fost plătit de El, în urmă cu o mie nouă sute de ani, într-o după-amiază ca aceasta. Deschide-ţi inima chiar acum, dacă vrei să-L accepţi. Deschide-o! Ridică mâinile spre Dumnezeu şi spune: „Doamne Dumnezeule, sunt aici. M-am ridicat în Numele lui Isus Hristos.”

Acum mă voi ruga pentru voi. Să vă rugaţi în voi.

Doamne Isuse, Îţi ofer aceşti oameni care stau în picioare, în umilinţă şi cu smerenie. Ţi-i ofer, fiindcă au răspuns chemării făcute. Ei caută lucruri mai adânci, caută Viaţa, fiindcă au aflat că sângele lui Isus Hristos curăţă atât de profund încât nu mai rămâne nimic şi că dacă Cuvântul complet al lui Dumnezeu se odihneşte în ei, orice poruncă rostită prin glasul lor are putere creatoare, fiindcă Duhul Sfânt este în ei, iar acest Duh Sfânt este Creatorul. El face ca lucrurile să se întâmple, pentru că se vorbeşte Cuvântul, iar Cuvântul vorbit este Dumnezeu în acţiune.

Doamne, Te rog să trimiţi chiar acum Duhul Sfânt peste fiecare din ei. Dă-le ceea ce-şi doresc, dă-le o viaţă mai bună, dă-le botezul cu Duhul, prin puterea învierii lui Hristos. Fă aceasta, Doamne, pentru ca audienţa să fie luminată, iar inimile oamenilor să vadă viziunea şi să fie umplute cu puterea lui Dumnezeu, fiindcă Ţi-i încredinţez Ţie, în Numele lui Isus Hristos.

Ţineţi mâinile ridicate şi continuaţi să vă rugaţi. Continuaţi să vă umpleţi inimile şi spuneţi: „Umple-mă, Doamne, pentru că cred. Salvează-mă şi umple-mă.”

Duhul Dumnezeului celui viu a căzut peste mine.

Să se dea tonul la cântarea: „Duhule Sfânt, vino peste mine.”

Spuneţi: „Nu mă interesează nimic altceva. Voi sta aici, Doamne, şi voi aştepta. Sunt în mâna Ta, de aceea voi sta aici ca o statuie. Voi sta la fel ca predicatorul acela, care mai zilele trecute a stat pe acoperiş. Nu contează cine mă vede, nici că păstorul meu este aici, fiindcă stau aici şi aştept Ceva. Vreau să mi se întâmple ceva, fiindcă Tu ai făgăduit aceasta, iar eu sunt aici ca să primesc. Dacă li s-a dat unora, mi se va da şi mie, aşa că nu mă voi aşeza, ci voi sta în aşteptare…”

Nu vă opriţi, ci continuaţi să vă rugaţi. Nu daţi atenţie la muzică, ci rugaţi-vă în continuare. Problema noastră, a celor de astăzi, este că dăm atenţie muzicii şi ascultăm una şi alta, când ar trebui să ascultăm Glasul lui Dumnezeu, fiindcă El a făgăduit Ceva, iar dacă a făgăduit, o va şi face. Amin.

De câte ori am văzut aceasta! Ochii a treizeci de mii de africani s-au deschis într-o singură adunare. De câte ori am văzut aceasta! Acolo, la Durban, Africa de Sud, am văzut douăzeci şi cinci de mii de minuni făcute deodată, iar la sfârşit s-au adunat şapte camioane mari pline de cârje şi scaune cu rotile aruncate de acei băştinaşi care nu deosebeau stânga de dreapta. Ei s-au ridicat, L-au acceptat pe Hristos şi au plecat mai departe vindecaţi de ologie, surzenie, orbire, etc. Şi dacă El a făcut aceasta pentru acei africani păgâni, cu cât mai mult o va face pentru o biserică în care Se manifestă Duhul Sfânt. Amin.

Smeriţi-vă şi spuneţi: „Doamne, eu cred.” Aş putea merge printre rânduri şi să vă spun fiecăruia dintre voi, în Numele Domnului Isus, cine sunteţi, de unde veniţi şi ce aţi făcut. Voi ştiţi că acesta este adevărul.

Văd că vă temeţi să vă predaţi cu totul, pentru că vă temeţi de ceva. Ceva nu este în ordine. Dumnezeu nu poate face o făgăduinţă şi apoi să-Şi ia Cuvântul înapoi. Acesta este adevărul. Depinde de voi. Aici este Cuvântul; este moartea şi îngroparea voastră.

Duhul Sfânt este aici; Isus Hristos este aici. V-am spus vreodată ceva greşit? (Adunarea spune: „Nu!”). El este aici, dar se întâmplă ceva. În timp ce stăteam aici şi priveam, am văzut Lumina învârtindu-se înainte şi înapoi prin clădire.

Asta este! S-a oprit la femeia de acolo, apoi la cealaltă. Iată! Este aici, aşa că este timpul să-L acceptaţi. O, glorie!  Cu siguranţă Se va opri asupra cuiva. Lăudat să fie Dumnezeu. Amin. Acum Se duce spre altcineva şi acum spre altcineva. Lăudat să fie Domnul!

El este Adevărul; El este Calea, Lumina şi Viaţa. Acceptaţi-L în timp ce Se revarsă peste ceilalţi. Acceptaţi-L, fiindcă Se mişcă peste tot şi trece pe la fiecare. Nu sunt emoţionat, ci vă spun doar adevărul. Glorie! Aşa este.

Staţi cu El! Staţi cu El! Nu aţi stat nici cinci minute, aşa că staţi aici şi spuneţi: „Dumnezeule, Tu L-ai făgăduit, iar eu stau aici ca să-L primesc.” Iată, El este aici. Ascultaţi-L şi spuneţi: „Eu vreau să-L primesc! M-am ridicat în picioare pentru că Îl vreau. Sunt sincer şi Îl vreau cu adevărat, pentru că Tu ai făgăduit că ni-L dai.” Amin. Glorie! Aleluia!

Continuaţi să credeţi. Credeţi, fiindcă aţi promis aceasta. Duhul Sfânt, acea Lumină, continuă să Se mişte prin clădire. Ce face? Caută pe cineva care este deschis pentru El. Vă spun adevărul. Amin.

Ridicaţi mâinile, lăudaţi-L şi spuneţi: „Îţi mulţumesc, Doamne. Tu mi-ai dat făgăduinţa, iar eu mă voi ţine de ea. Îţi mulţumesc, Doamne, Îţi mulţumesc.” Eu mă uit acum drept la acea Lumină. Lăudat să fie Domnul!

Staţi cu El şi spuneţi: „Doamne, eu voi sta aici şi Te voi lăuda chiar dacă mă apucă dimineaţa. Ştiu că Îl vei trimite. Convenţia se va încheia în seara aceasta şi eu nu am primit încă Duhul Sfânt, dar ştiu că voi pleca de aici umplut cu El. Te rog să mă ajuţi, fiindcă sunt hotărât să-L primesc. Voi sta aici, pentru că şi Tu vrei aceasta.”

Când te predai pe deplin şi El te umple pe deplin. Predă-i Lui gândurile şi viaţa ta! Predă-te tot! Predă-i Lui prestigiul tău, predă-i totul Lui şi El va veni şi te va umple cu Duhul Sfânt, fiindcă de aceea este aici. Deja a atins două sau trei persoane din clădire, dar sunt încă mulţi alţii care doresc Duhul Sfânt. Continuaţi să credeţi. Glorie lui Dumnezeu! Smeriţi-vă în felul vostru de a fi! Smeriţi-vă în gândirea voastră!

Staţi acolo şi spuneţi: „Doamne, sunt chiar aici şi ştiu că dacă L-ai dat cuiva, în seara aceasta, mi-L vei da şi mie. Îl voi aştepta aici până când va veni.”

Ridicaţi-vă glasul, ridicaţi-vă mâinile,

Ridicaţi-vă cu totul!

Nu-l auziţi pe Mântuitor chemând?

Ridicaţi mâinile şi cântaţi-I

Dacă vă cheamă să primiţi Duhul Sfânt, predaţi-vă! Predaţi-vă deplin! Îl pot auzi pe Salvatorul meu zicând: „Ia-ţi crucea şi urmează-Mă!”

(Fratele Branham vorbeşte cu cineva).

Tocmai i-am arătat fratelui Demos că Îngerul Domnului a trecut pe acolo şi i-am zis: „Uită-te la femeia aceea…” Când a ajuns la ea, femeia şi-a ridicat mâinile., iar eu l-am întrebat pe fratele Demos: „Nu poţi să-L vezi? Se mişcă peste tot în clădire. Uită-te când trece pe aici.” Doamna şi-a ridicat mâinile.

Femeia cu haina în carouri mai este aici? Cu câteva minute în urmă, a fost atinsă de Ceva şi şi-a lăsat mâinile în jos.  Este chiar în spatele doamnei cu rochie albastră. Iat-o! O privesc chiar acum. El este aici. Dacă v-am spus vreodată ceva greşit, să-mi spuneţi când.

Prieteni, voi trebuie să părăsiţi felul rigid de penticostal pe care-l aveţi. Trebuie să muriţi cu adevărat! Fiţi sinceri! Voi aveţi o oarecare foame, dar nu adevărata foame.

„Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul.” (Fapte 10.44). Închideţi ochii şi smeriţi-vă inimile. Întrebaţi-vă dacă nu este cumva ceva greşit în voi şi spuneţi: „Doamne, ia de la mine necredinţa.”

Fotografia cu Îngerul Domnului a fost dovedită ştiinţific. Este acelaşi Stâlp de Foc care a însoţit poporul Israel; este Isus care a murit şi S-a suit înapoi la Dumnezeu. Mai târziu, Saul s-a întâlnit pe drumul Damascului cu acelaşi Stâlp de Lumină, iar când L-a văzut, I-a zis:

Cine eşti Tu, Doamne?”

Şi El i-a răspuns: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.”

Acum El este aici, acelaşi Isus manifestat în Duhul şi surprins de aparatul de fotografiat. O, frate şi soră, ce altceva mai poate face Dumnezeu? Acesta este ceasul harului.

Vreau să credeţi şi să fiţi sinceri. Şi cred că sunteţi, doar că staţi închişi în voi. Sau poate nu sunteţi destul de sinceri ca să-L primiţi.

Credeţi că El este prezent în clădire, fiindcă nu vă mint.

În timp ce staţi liniştiţi, aş vrea să vă pun o întrebare: a simţit cineva de aici că a primit Duhul Sfânt? Faceţi semn cu mâna. Văd că peste tot în clădire sunt oameni care adeveresc aceasta. Fiţi binecuvântaţi! Aţi fost binecuvântaţi? Amin. Sunt doi sau trei care au primit Duhul Sfânt în timpul acestei „ploi”. Nu, sunt patru. Lăudat să fie Domnul.

Dacă vreţi, este al vostru. Tot ce trebuie să faceţi este să-I deschideţi. Voi aveţi anumite idei despre felul cum ar trebui să fie. Nu, nu! Nu trebuie să staţi în picioare sau jos, fiindcă nu contează unde vă aflaţi. Dacă eşti deschis, Duhul Sfânt va intra oricum.

Uneori când vine umplerea, nu vreţi să mergeţi mai departe pentru că vă temeţi. Sunteţi speriaţi şi vă trageţi înapoi. Predaţi-vă pe deplin Duhului Sfânt!

Nu vă temeţi de fanatism! Dacă este diavolul la lucru, credeţi că El nu ar şti aceasta? Sigur că ar şti. Dar nu vă îngrijoraţi de nimic, ci predaţi-vă Duhului Sfânt.

Aşa cum spunea predicatorul acela, într-o seară, când a simţit că a venit peste el Ceva cald şi plăcut. Aceasta se întâmplă dacă ştii cum să te predai chiar atunci. Asta-i tot. Spuneţi doar: „Doamne Isuse, Te cred şi Te accept.”, şi veţi vedea că se va întâmpla ceva. Fiţi convinşi în inimile voastre şi atunci se va întâmpla. Oh!

Îl iubiţi? (Amin). Domnul să fie cu voi şi să vă ajute.

Câţi din locul acesta doriţi Duhul Sfânt? Să vă văd mâinile. Câţi? Unu, doi, trei, patru… cred că nu mai este nevoie să continui, pentru că sunt mulţi. Poate vom sta mai mult, până pe la nouă şi jumătate sau chiar mai mult, dar nu este problemă pentru că avem destul timp. Noi vrem să fiţi salvaţi şi umpluţi cu El, prieteni. Tu eşti salvat când Îl accepţi pe Hristos, dar nu eşti schimbat până nu primeşti Duhul Sfânt. Aşa este. Tu L-ai acceptat pe Hristos ca Mântuitorul tău, dar numai când te-ai convertit, te-ai schimbat cu adevărat. Aşa este.

În noaptea când s-a lepădat de Isus, Petru era deja salvat, dar nu era încă schimbat. El s-a blestemat, s-a lepădat şi toate acele lucruri, dar după ce s-a întors, lucrurile s-au schimbat: „…după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22.32). Este adevărat? (Amin). Aşa spune Scriptura. Isus i-a spus lui Petru, care L-a urmat, a scos draci şi a făcut semne şi minuni: „Tu nu eşti încă întors, convertit, dar după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” Corect. Acesta este adevărul.

Păi cum să refuzi o asemenea invitaţie? Este pentru voi şi nu vreau să vă văd plecând de aici fără El. Noi nu ştim ce ne stă înainte, poate nu vom mai avea o altă convenţie. Depinde de tine dacă vrei să stai jos şi să te rogi. Dacă vrei să stai în picioare, stai aşa. Roagă-te cum vrei, dar fă-o pentru că doresc să primeşti Duhul Sfânt. Este pentru tine. De ce să-L primească numai patru de aici, şi nu toţi? Trebuie să vă smeriţi, să vă deschideţi inimile şi să credeţi cu adevărat.

Poate nu sunt un învăţător prea bun, pentru că slujba mea este să mă rog pentru bolnavi.

Unde este predicatorul acela penticostal? Ridică mâna. Cum este cu bărbatul acesta care s-a rugat pentru bolnavi? Vino aici. Aş vrea să se roage pentru voi, iar eu voi sta lângă el. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.

(Fratele penticostal merge la amvon şi le spune celor care stau în picioare: „Dacă vreţi să-L lăsaţi pe Duhul Sfânt să vină peste voi, ridicaţi mâinile.” Acelaşi frate spune şase propoziţii scurte într-o altă limbă, apoi pleacă şi continuă să vorbească în limbi printre cei care doresc botezul cu Duhul Sfânt.).

Fiţi respectuoşi. El s-a dus să-şi pună mâinile peste cineva. Vedeţi? Fiţi respectuoşi. Nu priviţi în jur, ci uitaţi-vă în sus şi continuaţi să vă rugaţi, pentru că şi noi ne rugăm.

(Fratele Branham vorbeşte cu un frate). Vino aici, frate. Vino în locul meu, fiindcă tu le poţi explica. Tu ştii mai multe despre aceasta decât mine. Vino şi spune, apoi ne vom ruga. (Fratele Branham vorbeşte cu cineva). Aşa este.

(Fratele Branham vorbeşte cu un alt frate care a venit la amvon). Bine, domnule. Dumnezeu să te binecuvânteze. Tu ştii să faci aceasta mai bine decât mine. Eu voi sta aici şi mă voi ruga, iar tu le vei da indicaţii…

– Amin –