1

DOVADA INFAILIBILĂ A ÎNVIERII

Mulţumesc, frate. Puteţi ocupa loc. Sunt foarte bucuros pentru că pot să fiu în seara aceasta aici, ca să vă salut şi să petrecem un timp de părtăşie în Numele Domnului Isus. Nădejdea mea este că Domnul Dumnezeu vă va da şi vouă tot atâtea binecuvântări câte mi-a dat mie prin faptul că am venit aici.

Poate vi se pare ciudat, dar acesta este locul în
care îmi place să predic. Să ştiţi că atunci când eşti în adunări mari, te
loveşti de multă necredinţă şi ai de luptat cu multe puteri demonice, dar aici
este un grup micuţ.

Aseară am predicat într-o biserică de patru sau
cinci ori mai mare decât aceasta, iar cineva m-a întrebat:

„Frate Branham, cum te simţi într-un loc atât de
mic, când Domnul te-a binecuvântat să predici în locuri mult mai mari şi cu
mult mai mulţi oameni?”

Când am ajuns pe platformă, am spus:

„Următorul loc unde urmează să merg, este o
biserică mult mai mică, cu vreo şaizeci sau şaptezeci de oameni.” Dar să ştiţi
că îmi place să fiu în locuri ca acestea. Biblia spune că noi suntem adunaţi şi
avem părtăşie unii cu alţii, în locurile cereşti în Hristos Isus, în timp ce
sângele Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos ne curăţă de orice păcat. Acesta este
cu adevărat un mare privilegiu. Aşa este.

Îmi amintesc de prima adunare pe care am ţinut-o,
atunci când Domnul m-a trimis să predic. Era o adunare de rugăciune într-o
colibă, şi cred că erau vreo doisprezece oameni. Ce îmi amintesc bine este că
am predicat toată noaptea. A fost foarte bine, dar nu am avut destulă
înţelepciune încât să reţin binecuvântările care veneau.

Mie îmi place să merg în adunări mici, pentru că în
ele este ceva care îmi place foarte mult. Dacă ar fi fost alte împrejurări şi
aş fi ajuns într-o altă poziţie, n-aş fi putut să vin la astfel de adunări,
pentru că nu mi-aş fi permis.

Cu câteva zile în urmă, am fost într-o adunare unde
cineva a făcut următoarea afirmaţie:

„Este un lucru care îmi place la fratele Branham.
De câte ori am încercat să aducem vreun predicator renumit în locul acesta, ni
s-a spus că nu poate veni deoarece suntem prea puţini, dar el a venit ori de
câte ori l-am chemat.”

Ei bine, noi ne cunoaştem şi pot să spun că l-au
chemat pe fratele Roberts, pe fratele Coe şi pe alţi fraţi cunoscuţi, dar
adevărul este că într-adevăr ei nu au putut veni. În timp ce fratele spunea
acele cuvinte, eu mă gândeam: „Este frumos că un frate vorbeşte aşa despre
mine, dar nu spune tot adevărul, iar aceasta face ca lucrurile să nu sune
bine.”

Acesta este motivul pentru care atunci când am
urcat pe platformă, am spus: „Apreciez bunăvoinţa şi aprecierile voastre, dar
vreau să vă spun ceva. Să ştiţi că şi fratele Roberts ar vrea să vină în locuri
ca acesta, dar nu poate din cauză că are nişte obligaţii financiare. El are
nevoie de şapte sau opt mii de dolari pe zi, pentru că altfel nu poate
funcţiona. Înţelegeţi? Aceasta se datorează faptului că are emisiuni radio în
toată ţara, emisiuni la televiziune şi ziare. Cum poate veni un astfel de om
într-un loc atât de micuţ? Nu poate. Venitul lui trebuie să fie de câteva mii
de dolari pe zi; şi are nevoie de acei bani pentru că are nişte obligaţii.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru ceilalţi
bărbaţi. Ei sunt oameni buni, sunt oameni minunaţi; sunt fraţi şi cred că le-ar
plăcea să vină în locuri ca acesta, dar nu pot. Însă eu nu sunt legat de nimic,
aşa că dacă Domnul mă trimite la doi oameni, pot merge fără probleme. Adevărul
este că nici nu mi-ar plăcea să fiu legat în aşa fel încât să nu pot merge
oriunde… iar Domnul m-a lăsat să predic la grupări micuţe de cincizeci sau
şaizeci de oameni, dar m-a lăsat să predic şi la cinci sute de mii. Vedeţi?

Deci, dacă El vrea să merg într-un loc unde sunt
două persoane sau chiar numai una, pentru mine este acelaşi lucru deoarece nu
am nici un fel de obligaţii. Eu am de condus doar micuţul meu birou, iar pentru
aceasta nu am nevoie de nu ştiu câţi bani. Domnul se îngrijeşte de mine, aşa că
nu trebuie să cer nici un ban şi pot merge oriunde îmi spune El.

Ştiţi ce se întâmplă când El vrea să merg să ţin
adunări mari peste ocean? Aduce acolo o mulţime de milionari care vor să mă
sponsorizeze (fratele Branham râde). Deci, pentru nimic în lume n-aş vrea să am
problemele lor. Este mai bine să fiu liber. Aşa este. În felul acesta, pot
merge oriunde mă călăuzeşte Domnul, iar eu o fac bucuros.

Este cu adevărat un privilegiu să fiu în seara
aceasta aici cu fratele Jackson şi cu voi, sfinţii Dumnezeului celui Viu. Mă
simt ca şi cum i-aş avea în faţa mea pe cei aleşi din Sturgis, pe răscumpăraţii
Domnului Isus. Aşa este. Pe cei răscumpăraţi de Sângele Lui.

Eu am spus de multe ori că dacă aş avea o sticluţă
mică sau ceva cu două picături din sângele fizic al lui Isus, aş preţui-o
foarte mult, dar vedeţi voi, în seara aceasta am mai mult decât atât, am preţul
Sângelui Său. El v-a iubit atât de mult încât Şi-a vărsat Sângele ca să fiţi ai
Lui; Şi-a dat Sângele de bunăvoie, aşa că în seara aceasta sunteţi la
dispoziţia mea, de dragul Evangheliei. Deci, simt că este un privilegiu să fiu
în seara aceasta aici, şi nu doar o seară, ci două. Aş fi vrut să fie mai multe
seri, dar trebuie să mă odihnesc, fiindcă urmează să plec la Lima, Ohio, la
poporul baptist. Dacă este cineva care vrea să meargă acolo, să ştiţi că
adunarea se va ţine la Auditoriul Memorial din Lima, Ohio, şi este sponsorizată
de Biserica Baptistă, printre sponsori numărându-se şi doctorul Lee Vayle.

De acolo, vom merge sus în Minneapolis, Minnesota,
pentru zece zile. Leo, ştiu că nu ai ştiut aceasta, dar nici eu nu am ştiut.

Dacă nu ar fi fost cei doi prieteni ai mei, Leo şi
Gene, care au venit şi mi-au spus că Gordon Peterson urma să anunţe în Canada
şi Statele Unite că voi fi acolo la deschiderea cortului, nu aş fi ştiut că
urma să avem o adunare acolo. Până atunci nu am ştiut nimic.

Unii oameni cred că nu sunt un om de cuvânt, dar
cât timp Domnul ştie care este adevărul, aceasta contează cel mai mult pentru
mine. De exemplu, am fost anunţat în patru sau cinci locuri în acelaşi timp,
deşi eu nu ştiam nimic.

De curând, am fost în Germania, iar o femeie din
Virginia a sunat-o pe soţia mea şi i-a spus:

„Ne pare rău să aflăm că fratele Branham este
bolnav. Crezi că va fi destul de bine încât să poată ajunge mâine seară aici?”

„Draga mea,” i-a spus soţia mea, „eu nu ştiu să fie
bolnav.”

Şi femeia a continuat: „Sora Cutare şi cineva care
are o biserică aici, au închiriat un auditoriu mare şi sala este arhiplină.
Sora a spus că fratele Branham ar fi trebuit să fie aici aseară, dar nu a
ajuns. Ei l-au aşteptat şi au aşteptat, iar sora a spus că merge să vadă de ce
nu a venit fratele Branham.” Femeia a spus că după un timp sora s-a întors şi a
spus: „Am vorbit cu fratele Branham şi a spus că nu a putut veni pentru că s-a
simţit rău, dar să fim siguri că mâine seară va fi la noi.”

Atunci soţia mea i-a spus: „Te înşeli, scumpa mea.
Fratele Branham este plecat de două săptămâni în Germania şi mai stă acolo încă
două sau trei săptămâni.” Vedeţi?

Dumnezeu este Martorul sufletului meu că nu am
ştiut nimic despre această adunare până nu mi-au spus Leo şi Gene. Aşa se face
că l-am sunat pe fratele Moore şi l-am întrebat:

„Frate Moore, tu ştii ceva despre aceasta?”

„Nu”, a răspuns el.

„Ei bine, Leo şi Gene mi-au spus că a fost deja
anunţată.”

Fratele Moore l-a sunat pe domnul Peterson, iar
acesta i-a spus: „Aleluia! Da, aşa a spus Domnul.” Şi bazându-se pe aceasta, au
făcut anunţul…

Ei bine, în încercarea mea de a salva situaţia, a
trebuit să anulez adunarea sorei Coe. Urma să merg acolo, pentru că fratele
Jack Coe tocmai a plecat. Ştiţi despre aceasta. Şi biata femeie are cu adevărat
nevoie de ajutor, cu acele cheltuieli pe umerii ei şi ca să ţină laolaltă
micuţa ei turmă. Eu nu i-am promis încă nimic, dar voiam să merg până acolo,
s-o ajut puţin. Oricum, am trimis deja pe cineva să vadă despre ce este vorba.
Ea m-a sunat şi m-a rugat să merg, dar eu i-am spus:

„Lasă-mă să mă rog mai întâi.” De fapt, am vorbit
cu fratele  Grant şi i-am spus: „Am să te
sun înapoi.” Apoi, l-am trimis pe fratele Jack acolo.

Când a ajuns acolo, fratele Jack m-a sunat şi mi-a
spus: „Frate Branham, peste tot sunt puse afişe şi anunţuri, iar oamenii de
afaceri te aşteaptă în ziua de şaisprezece pentru micul dejun.”

Atunci i-am zis: „Sun-o pe sora Coe şi spune-i că
nu pot ajunge la ea.”

Deci, cam aşa stau lucrurile. Întotdeauna când
apare o asemenea situaţie, mă gândesc că mama avea o vorbă: „Nu contează cât
tai de subţire felia, ea va avea întotdeauna două feţe.”

Când am văzut că ne îndreptăm în jos, spre Soutih
Bend, ca să fim cu fratele Thomas, un bărbat tare de treabă, m-am gândit că aş
putea trece şi pe la voi, să avem vreo două seri de părtăşie cu această
biserică micuţă, credincioasă şi loială, care se roagă pentru mine când sunt
plecat în misiune.

Ultima dată când am fost aici, am avut un serviciu
de predicare. Dar oh, eu nu sunt un predicator prea bun! Nu. Mă ridic, iar când
vorbesc îmi curge saliva ca la un cal care mănâncă trifoi. Dar ştiţi ce mă face
să fiu aşa? Vin din Canaan şi tocmai am mâncat nişte struguri noi, ştiţi voi.
Ei sunt aceia care mă aduc în starea aceasta.

Aşadar, m-am gândit că ar fi bine dacă aş veni în
biserica aceasta mică, să ne adunăm împreună ca să ne rugăm, şi poate Domnul va
veni, ne va binecuvânta şi va vindeca bolnavii de aici. Nădăjduiesc că o va
face.

Acum, fără prea multă vorbărie, aş vrea să citesc
ceva din Cartea aceasta în care sunt multe lucruri pe care nu le ştiu, deoarece
nu am avut şansa să am educaţie. Am fost ordinat în biserica baptistă, de unde
vin.

Mie îmi place părtăşia cu baptiştii şi nu numai cu
ei, ci cu toţi fraţii de pretutindeni, deoarece cred că este un singur Trup,
iar acesta este Trupul lui Hristos, şi că toţi credincioşii fac parte din El.

Poate ne deosebim unii de alţii, dar adesea m-am
gândit că aceasta se datorează, probabil, faptului că mădularele dintr-un trup
sunt diferite. Înţelegeţi? Pentru că nu sunt recunoscute darurile diferitelor
lucrări de slujire din Trup. Credeţi în darurile Duhului? Sigur că da, cât timp
sunt de la Dumnezeu. Ele sunt ceva supranatural. Aceste daruri diferă unul de
celălalt, pentru că în 1Corinteni 12 spune că sunt diferite daruri, dar este
acelaşi Duh.

Este ca şi cum ai avea un diamant mare care este
tăiat şi prelucrat, aşa că are mai multe faţete care reflectă raze de lumină:
unele sunt albastre, altele sunt verzi, etc. Fiecare faţetă poate reflecta o
lumină diferită, dar toate fac parte din acelaşi diamant şi reflectă aceeaşi
lumină.

Aşa este şi cu darurile duhovniceşti. Nasul nu-i
poate spune gurii: „Nu am nevoie de tine! Tu nu eşti din trup!” Aşa mă gândesc
şi eu. Poate între fraţi sunt unele neînţelegeri, dar cred că în inima noastră
toţi dorim să fim una. Şi într-o zi vom fi, pentru că Isus S-a rugat pentru
aceasta.

Biblia este o carte vastă. Ea este o poveste de
dragoste, este o prorocie, este o Carte de istorie, de aceea putem scoate o
mulţime de lucruri din Ea, folosind diferite moduri de abordare. Dar toată este
Cuvântul lui Dumnezeu şi este scrisă în aşa fel încât să fie ascunsă de cei
înţelepţi şi pricepuţi, dar descoperită pruncilor, fiindcă aşa a spus El. Şi
noi ştim că I-a mulţumit Tatălui pentru aceasta.

Adevărul este că nu cunoaşterea Bibliei înseamnă
Viaţă, deşi este minunat s-o cunoşti. Aţi ştiut că şi Satan este un cunoscător
al Bibliei? El a dovedit aceasta în discuţia pe care a avut-o cu Domnul nostru.
Deci, cunoaşterea Bibliei nu înseamnă Viaţă. Nici cunoaşterea catehismului nu
înseamnă Viaţă şi nici cunoaşterea teologiei. Dar să-L cunoşti pe El, pe
Autorul acestei Cărţi, înseamnă Viaţă.

Este bine că El a făcut aşa, fiindcă în felul
acesta şi unul fără educaţie, ca mine, poate să-L cunoască pe Domnul. Eu sunt
bucuros că am privilegiul să-L cunosc pe El. Astfel, după ce vom citi din
Cartea Lui, El este singurul care poate să ne-o descopere, să o deschidă pentru
noi.

Să ne plecăm deci capetele pentru un moment de
rugăciune şi să vorbim cu Autorul.

Scumpul nostru Tată ceresc, este cu adevărat un
mare privilegiu să ne aflăm aici, în faţa acestui grup de oameni, cu Cuvântul
Tău deschis în faţa noastră. Ne dăm seama că nu poate fi vorba de o
interpretare personală şi că Tu eşti singurul care poţi veni să ne interpretezi
Cuvântul Tău, de aceea Te rugăm să fii atât de bun, încât să vii în seara
aceasta la noi şi să-L trimiţi pe Duhul Sfânt să intre în Cuvânt şi să ni-L
tălmăcească, ceea ce este chiar Viaţa, fiindcă flămânzim după cunoaşterea
Adevărului. Noi nu vrem să cunoaştem Adevărul ca să prezentăm apoi diferite
puncte de vedere cu privire la El, ci vrem să cunoaştem Cuvântul în aşa măsură
încât să putem fi eliberaţi înaintea lui Dumnezeu, să putem fi slujitorii Lui
şi să putem fi în stare să-i ajutăm şi pe alţii să-L cunoască pe Domnul Isus.

Te rugăm să ne binecuvântezi în seara aceasta cu
prezenţa Ta şi să îngădui ca Duhul Sfânt să ia Cuvântul Tău şi să-L îndrepte
spre fiecare inimă după cum este nevoie, iar la sfârşitul serviciului, Îţi vom
fi recunoscători, Tată, şi Te vom lăuda cu toţii. Ascultă-ne, pentru că Îţi
cerem aceasta în Numele Preaiubitului Tău Fiu, Domnul Isus. Amin.

Vom citi din Matei 28, începând de la
versetul 10 până la versetul 14
:

Atunci,
Isus le-a zis:
„Nu
vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea; acolo Mă
vor vedea.”

Pe când se duceau ele, au intrat în
cetate unii din străjeri şi au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre
toate cele întâmplate.

Aceştia s-au adunat împreună cu
bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani

şi le-au zis: „Spuneţi aşa: „Ucenicii
Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat.”

Şi, dacă va ajunge lucrul acesta la
urechile dregătorului, îl vom potoli noi şi vă vom scăpa de grijă.”

Vom citi şi din Luca 24.31-32:

„Atunci li s-au deschis ochii şi L-au
cunoscut, dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor.

Şi au zis unul către altul: „Nu ne
ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”

Acestea sunt cuvintele Bibliei. Eu am avut
marele privilegiu de a propovădui Biblia în toată lumea şi prin harul lui
Dumnezeu am câştigat al doilea milion de suflete pentru El. Aceasta s-a
întâmplat pentru că El a dovedit peste tot că Biblia este o Carte adevărată şi
că fiecare făgăduinţă din Ea este Adevărul absolut. Fiecare făgăduinţă din Ea
este o Sămânţă, iar o sămânţă care cade într-un pământ bun, va rodi ceea ce
este ea, va aduce la suprafaţă viaţa care este în ea.

În seara aceasta aş vrea să iau ca titlu
cuvintele: „Susţin învierea Domnului Isus şi dovada infailibilă a învierii!

Oamenii pot spune tot ce vor, şi mulţi chiar spun
lucruri pe care nu ar trebui să le spună, dar când spune Dumnezeu ceva, este
diferit, pentru că este Adevărul veşnic. Dumnezeu nu poate schimba nimic,
pentru că odată ce a spus ceva, rămâne aşa.

Biblia spune: „La început era Cuvântul, şi
Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”
(Ioan 1.1).

Cuvântul este un gând exprimat, iar când Dumnezeu
S-a gândit cum să fie Planul răscumpărării şi cum îl va salva pe om, prin
cunoştinţa Sa mai dinainte El a ştiut cine va fi răscumpărat şi cine nu. El S-a
gândit la un Plan, iar când a rostit Cuvântul, lucrarea a fost deja încheiată
în cer.

Noi am învăţat din Biblie că Isus este Mielul lui
Dumnezeu junghiat înainte de întemeierea lumii. Desigur, noi înţelegem că El a
fost omorât doar după patru mii de ani, dar când Dumnezeu a luat hotărârea şi a
rostit Cuvântul, lucrarea a fost terminată. Deci, în Planul Lui, El a fost
junghiat la întemeierea lumii, fiindcă Dumnezeu L-a văzut mai dinainte şi a
ştiut tot ce va face, iar pe baza aceasta a rostit Cuvântul şi astfel lucrarea
a fost încheiată chiar atunci.

Vreau să vă spun ceva ca să vă dau puţin curaj…
fiindcă am văzut că printre creştinii americani este o mare teamă. Creştinul
american se teme că Dumnezeu nu Îşi va ţine Cuvântul, dacă el nu face sau nu se
ţine de ceva… Adevărul este că nu mai este nimic de făcut, pentru că totul a
fost făcut de Dumnezeu.

Voi nu L-aţi căutat niciodată pe Dumnezeu, deşi
credeţi că aţi făcut-o. Biblia spune că nu aţi făcut-o. Nimeni nu Îl caută pe
Dumnezeu. Ceea ce s-a întâmplat în grădina Eden dovedeşte că omul este un laş
şi că se ascunde atunci când păcătuieşte. Astfel, nu Adam L-a chemat pe
Dumnezeu, ci Dumnezeu l-a chemat pe Adam.

Biblia spune că voi puteţi fi încredinţaţi că
numele voastre au fost scrise în Cartea Vieţii. Numele celor care sunteţi în
seara aceasta în Trupul lui Hristos, au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului
încă înainte de întemeierea lumii, aşa cum scrie în Apocalipsa. Biblia spune că
toţi aceia al căror nume nu a fost scris în Cartea Vieţii Mielului înainte de
întemeierea lumii, vor fi înşelaţi, dar cei pe care v-a văzut prin cunoştinţa
Sa mai dinainte, aţi fost junghiaţi cu El, la început, înainte de întemeierea
lumii.

Dumnezeu a făgăduit că va veni Sămânţa
Împărătească, Mântuitorul, iar vrăjmaşul lui Dumnezeu, diavolul, a încercat pe
toate căile s-o distrugă de-a lungul vremii. Astfel, la început, când s-a
născut primul Său fiu, Abel, Cain l-a junghiat crezând că astfel a scăpat de
sămânţa neprihănită a lui Dumnezeu. Satan a fost acolo când Dumnezeu a rostit
judecata Sa cu privire la oameni, la şarpe şi la pământ, şi a promis că prin
femeie va veni o Sămânţă care va zdrobi capul şarpelui. Din pricina aceasta,
Şarpele a luptat de-a lungul vremii împotriva acestei Seminţe şi încă mai
luptă.

Când l-a ucis pe Abel, Satan a crezut că a scăpat
de acea Sămânţă neprihănită, dar el a nimicit doar trupul acelei seminţe, iar
Dumnezeu l-a ridicat imediat pe Set în locul lui Abel, ceea ce este un tip
desăvârşit spre moartea şi învierea lui Hristos.

Apoi a crezut că a scăpat de această Sămânţă când
i-a prins pe proroci. Când l-a ucis pe Ioan a crezut că L-a prins pe El, iar în
final, a reuşit să omoare Sămânţa neprihănită şi a îngropat-o, dar a treia zi a
înviat; Dumnezeu L-a ridicat pe Domnul Isus din morţi.

Aceasta este o dovadă infailibilă pentru sceptici,
pentru necredincioşi şi pentru predicatorii sociali care propovăduiesc o
Evanghelie socială care neagă naşterea din fecioară şi învierea. După părerea
mea, prin aceasta ei anulează chiar Temelia creştinismului.

De curând, a fost la Zurich, Elveţia, şi cunoscutul
evanghelist Billy Graham. Chiar atunci am zburat şi eu la Zurich, aşa că am
apucat să ascult predica pe care a ţinut-o la încheierea serviciului de
sâmbătă. Eu mi-am început serviciile duminica, iar Domnul ne-a binecuvântat cu
cincizeci de mii de suflete scumpe pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

În timp ce-l ascultam pe Billy predicând despre divinitatea
Domnului Isus, m-am întrebat de ce a ales un asemenea text, dar mai târziu, am
aflat că elveţienii ţin vechile învăţături ale lui Zwingli, care a fost urmat
de Calvin şi apoi de Luther. Zwingli credea că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu şi
că a fost Prorocul despre care a vorbit Moise, dar nu credea că a venit prin
naşterea din fecioară.

Dacă scoateţi din naşterea Lui partea cu naşterea
din fecioară, înseamnă că acolo a fost o relaţie sexuală, iar dacă a venit prin
sex, a fost un păcătos ca noi. Dacă Iosif a fost tatăl lui Isus, Sângele Lui nu
mai putea face ispăşirea pentru noi. Dar El a fost Fiul lui Dumnezeu născut din
fecioară. Înţelegeţi? Acolo nu a intervenit nici un om, ci Dumnezeu Tatăl a
umbrit-o pe fecioară şi a creat în trupul ei o Celulă de Sânge din care a ieşit
Fiul Dumnezeului celui Viu.

La început, când Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe
deasupra Pământului, nu era nimic. Dar Duhul Sfânt a început să lucreze, iar
atunci a început să răsară viaţa din ţărână: flori, plante, păsările au început
să zboare din ţărână, animalele s-au ridicat din ţărână, iar la urmă a ieşit şi
omul din ţărâna pământului.

Atunci, trupurile noastre au fost făcute din
şaisprezece elemente diferite, iar oamenii de ştiinţă pot să ne spună că
acestea sunt: calciu, potasiu, gaz, lumină cosmică, etc. Duhul Sfânt a pus
toate aceste elemente împreună şi l-a făcut pe om.

Conform ştiinţei şi Cuvântului lui Dumnezeu,
înainte de apariţia vieţii pe pământ, elementele din care au fost făcute
trupurile noastre zăceau risipite pe faţa pământului. Apoi, Dumnezeu ne-a luat
din ţărână, fiindcă El i-a spus lui Adam: „…căci
ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
(Geneza 3.19).

Deci, noi eram undeva în ţărână, pentru că
venim din ţărână. Dar pentru ca trupul acesta să trăiască, noi trebuie să
mâncăm, deoarece de fiecare dată când mâncăm ne înnoim puterea şi viaţa,
fiindcă se formează celule noi de sânge. Dar ca să mâncăm, trebuie să moară
ceva: dacă mâncăm carne de vită, trebuie să moară o vită; dacă mâncăm carne de
oaie, trebuie să moară o oaie; dacă mâncăm peşte, trebuie să moară peştele;
mâncăm pâine, trebuie să moară grâul; dacă mâncăm cartofi, aceştia au trebuit
să moară. De fiecare dată se dă o viaţă, deoarece noi trăim cu substanţe
moarte; ca să putem trăi fizic, trebuie să moară ceva.

Dar în acest trup este un suflet nemuritor şi
un duh care ne dă inteligenţa pe care o avem şi ne face ceea ce suntem, ne
formează personalitatea. Noi suntem aşa cum suntem din pricina duhului care
este în noi. Şi dacă pentru viaţa acestui trup trebuie să moară ceva ca să
poată trăi, cu atât mai mult trebuie să moară Ceva pentru ca acest om lăuntric
să poată trăi veşnic. Este vorba de sufletul nostru care trăieşte veşnic doar
prin sângele Domnului Isus Hristos, doar prin moartea Lui, deoarece Sângele este
Antidotul.

Pentru că n-a avut descoperirea, Cain a adus ca
jertfă roadele pământului, lucrarea mâinilor sale. Şi astăzi sunt mulţi oameni
care cred că pot să plătească pentru intrarea lor în Paradis, dar nu se poate
aşa ceva, pentru că este scris: Nu
prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”
(Efeseni 2.9).

Nici un om nu L-a căutat vreodată pe
Dumnezeu, deoarece Isus a spus că „Nimeni
nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.”
(Ioan 6.44). Aşa este. Dumnezeu trebuie să ne cheme.

Deci, dacă Duhul Sfânt ne-a conceput la început să fim pe
acest pământ… şi noi suntem astăzi aici pentru că Dumnezeu ne-a făcut în felul
acesta… cu cât mai mult, după ce nu vom mai fi şi elementele care formează
trupul acesta vor fi împrăştiate în cele patru vânturi, Duhul Sfânt pe care
L-am îmbrăţişat şi pe care Îl numim Domnul nostru, ne poate chema înapoi din
ţărână… Cuvântul „a concepe” înseamnă „a face dragoste”, iar dacă Duhul
Sfânt  „a făcut dragoste” cu calciul, cu petrolul
din pământ şi cu celelalte elemente şi ne-a făcut fiinţe umane, s-ar cuveni ca
noi, fiinţele umane recunoscute de El, să-L iubim cu toată fiinţa noastră, mai
ales că avem făgăduinţa că ne va învia în ziua de apoi.

Şi atunci ce fel de credinţă ar trebui să avem noi?  Toată teama ar trebui să dispară, deoarece
chiar dacă aş ajunge pe fundul mării, Trâmbiţa mă va trezi. Nu contează
unde, cât de departe vom fi duşi sau ce se va întâmpla, noi vom ieşi din
ţărâna pământului.

Ca dovadă că va fi aşa, Dumnezeu ne-a dat asigurarea că
suntem salvaţi prin Fiul Său neprihănit, care Şi-a vărsat Sângele pentru noi…
Nu-mi place să folosesc cuvântul „împrăştiat” pentru că „a împrăştia” înseamnă
„a risipi, a arunca întâmplător”, iar El nu a făcut acest lucru întâmplător,
accidental, ci a ştiut ce face şi a făcut-o cu un scop, de aceea Şi-a vărsat de
bunăvoie Sângele la Calvar.

Astfel, Dumnezeu a cerut sângele unui miel ca o umbră
pentru ispăşirea care urma să vină pentru păcatele noastre, deoarece sângele
animalelor nu putea să facă ispăşire pentru păcatul omului. Sângele animalului
era doar o umbră, pentru că după ce era curăţat, închinătorul avea din nou
dorinţa de a păcătui, dar în acest caz, prin jertfirea Sa închinătorul odată
curăţit nu mai are dorinţa de a păcătui.

Problema păcatului s-a rezolvat când Duhul Sfânt a intrat
în inima omului şi a scos afară raţionamentul, a trecut dincolo de înţelegerea
noastră intelectuală.

Motivul pentru are astăzi vezi atât de multe
suişuri şi coborâşuri printre religioşi, este că ei se bazează pe o concepţie
intelectuală despre Hristos. Cu alte cuvinte, totul este în mintea şi nu în
inima lor. Înţelegeţi? Ei cred cu mintea, dar mintea gândeşte: „Oare aşa să fie?
Poţi fi vindecat prin vindecarea divină? Chiar mai există  botez cu Duhul Sfânt?” Acesta este
raţionamentul intelectual.

Dar când El vine în inimă, nu mai există
raţionament, ci credinţă; totul este pozitiv. Acolo nu mai sunt întrebări, ci
totul este clarificat pentru totdeauna. El este în inima ta, şi inima nu
raţionează pentru că acolo este Tronul Lui, este locul în care locuieşte Cel
Atotputernic.

Acum aş vrea să observaţi că după ce a făcut
ispăşirea prin Sângele Său, Sângele Său fiind singurul care putea să-L aducă
înapoi pe Duhul Sfânt, Dumnezeu ne-a dat această mare şi infailibilă dovadă:
L-a înviat pe Isus pentru neprihănirea noastră.

Haideţi să pătrundem puţin în viaţa umană. Totul
porneşte de la o celulă care vine de la partea bărbătească, de la tatăl vostru.
Voi nu veniţi din sângele mamei voastre, ci din sângele tatălui vostru. Găina
poate face un ou, dar dacă nu a fost cu cocoşul, chiar dacă îl va cloci, din
oul acela nu va ieşi nici un pui. Nu contează cât este de perfect oul acela, ca
să iasă puiul trebuie să germineze, iar germenul de viaţă vine de la sexul
masculin, nu de la cel feminin. În ordine.

Când cele două vin împreună (oul şi
spermatozoidul), celula aceea începe să crească şi să se dezvolte. Aş vrea să
vă întreb ceva. Cum poate crede cineva că Satana, un doctor, un predicator sau
oricine altcineva, ar putea să vindece? Toată vindecare este divină şi poate fi
făcută numai de Dumnezeu. Vă puteţi imagina pe cineva mergând la doctor cu
braţul rupt şi spunându-i: „Vindecă-mi repede braţul pentru că trebuie să mă
întorc la muncă.”?

Medicul i-ar spune cu siguranţă: „Cum să-ţi vindec
braţul? Tu ai nevoie de vindecare mintală.”

Dacă aş merge la medic şi i-aş zice: „Doctore, m-am
tăiat la mână şi nu pot lucra aşa. Vindec-o repede pentru că am nevoie de ea!”,
el mi-ar răspunde: „Domnule Branham, eu nu pot să-ţi vindec mâna.”

Sigur că nu poate, pentru că Biblia nu se
contrazice.

În Psalmul 103.3 scrie: „El îţi vindecă toate bolile tale.” Vedeţi? „Eu sunt Domnul, care te
vindecă.”
(Exod 15.26). Ceea ce poate face doctorul este să ţină locul
curat sau să fixeze braţul rupt. Aceasta este treaba lui, de aceea a făcut
medicină. El ştie cum să amestece substanţele ca să omoare microbii, aşa cum
pui otravă pentru şoareci la fermă.

Vedeţi, medicina nu poate dezvolta celule,
pentru că nu are viaţă în ea. Numai Viaţa poate genera celule, iar Viaţa este
Dumnezeu. Viaţa nu poate veni de la Satan, pentru că dacă ar fi aşa, atunci
Satan ar fi un creator, iar dacă Satan este un creator, unde suntem? Satan nu
poate crea! El nu face decât să pervertească ceea ce a fost creat de aceea,
când vedeţi un ghicitor sau o persoană posedată care face ceva rău, să ştiţi că
aceea este neprihănirea pervertită.

Când vedeţi un bărbat necinstit, necredincios
legământului căsătoriei… şi femeia imorală poate face exact acelaşi lucru pe
care îl face femeia căsătorită, dar este o diferenţă. Este legal şi sfânt
înaintea lui Dumnezeu, ca un bărbat să trăiască cu soţia sa, dar dacă merge cu
cealaltă femeie, încalcă, perverteşte neprihănirea. Înţelegeţi ce vreau să
spun?

Deci, Satan nu poate vindeca pentru că nu
poate crea; îi este imposibil s-o facă. Nici doctorul nu poate fi un
vindecător. Medicina nu poate vindeca, ci doar ţine locul curat cât timp face
Dumnezeu vindecarea, fiindcă Dumnezeu este Viaţa. Aceasta nu este ficţiune şi
nici hocus-pocus, ci este o lucrarea pe care Atotputernicul Dumnezeu a
încheiat-o pe Calvar, prin Fiul Său, fiindcă este scris că: „El era străpuns
pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne
dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, am fost tămăduiţi.”
(Isaia
53.5). Vedeţi, este la timpul trecut.

Cum era cu celula de sânge a animalului
jertfit? Când era ruptă celula de sânge a animalului, închinătorul îşi punea
mâinile peste animalul muribund, a cărui blăniţă era înmuiată în propriul sânge
şi se zbătea dând din picioare.

Păcătosul, închinătorul care a păcătuit,
recunoştea că animalul acela a murit în locul lui, iar Dumnezeu Se împăca cu el
prin arderea de tot adusă. Vedeţi, el recunoştea că era păcătos şi jertfea
mielul în locul lui. Dar când celula de sânge a mielului era ruptă, viaţa care
era în acea celulă era viaţa unui animal şi nu putea veni peste viaţa umană.

Însă când a fost ruptă Celula de Sânge a lui
Emanuel, Duhul Lui, Viaţa care era în Celula de Sânge a lui Emanuel, S-a întors
înapoi, această Viaţă fiind de fapt Duhul Sfânt Însuşi.

Şi odată ce închinătorul are Duhul Sfânt,
inima lui se schimbă. Dar această schimbare nu se face printr-o
vedere intelectuală cu privire la Biblie, nici printr-un crez omenesc, ci printr-o
experienţă, ceea ce îl face un martor al învierii, pentru că Isus a spus:
„…când Se va coborî
Duhul Sfânt peste voi… Îmi veţi fi martori… până la marginile pământului.”
(Fapte 1.8). Ei nu puteau fi martorii Lui înainte de
coborârea Duhului Sfânt, fiindcă Biblia spune că „nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul”
decât prin Duhul Sfânt.”
(1Corinteni
12.3).

Diavolul s-a luptat tot timpul cu El, iar
când L-a crucificat pe Calvar, a crezut că a distrus Sămânţa aceea neprihănită…

Haideţi să privim ce s-a întâmplat. Vă puteţi
închipui ca Dumnezeul Omniprezent, Omnipotent, Atotştiutor şi infinit să-l lase
pe diavol să-I distrugă Planul? Nu, Dumnezeu nu va permite niciodată aceasta.

La început, El se uita cum familia Sa din
Eden, Adam şi Eva, se plimbau prin grădină. Eva stătea cu capul pe umărul lui
Adam, iar când vântul sufla mai tare, el spune: „Taci; linişteşte-te!” Leul şi
tigrul îi erau supuşi şi erau blânzi ca nişte pisicuţe.

Seara, pe când apunea soarele, ei mergeau la
adunarea de sub palmieri sau ce pomi or fi fost în Eden, şi începeau să se
închine, în timp ce o Lumină blândă şi plăcută, Logosul, venea jos pe deasupra
pomilor.

Şi El le spunea: „Copii, v-aţi simţit bine
astăzi pe pământ? Am venit jos să vă sărut de noapte bună.” Apoi adăuga: „Îmi
place cum sunt făcute toate lucrurile; arată bine.”

Credeţi cumva că Tatăl ceresc va fi biruit şi
Planul Său nimicit, dacă Satan a făcut ce a făcut? Aşa ceva este imposibil. El
nu poate fi biruit şi ne-a dat o asigurare desăvârşită ca să nu ne temem de
nimic.

Nu demult, am avut o adunare de cinci sute de
mii de oameni, la Bombay, India. Adunarea din după-amiaza aceea a fost deschisă
chiar de primarul oraşului şi erau prezenţi reprezentanţi de la şapte sau zece
religii diferite din India, care Îl negau pe Domnul Isus. Unii dintre ei nu
omoară nici măcar o muscă, deoarece cred în reincarnare şi spun că ar putea fi
mama lor. Şi atunci cum ar putea să accepte Sângele jertfit? În seara aceea,
Domnul Isus a venit şi a deschis ochii unui orb, ceea ce a făcut ca mii de
oameni să-şi arunce podoabele lor ciudate şi să-L accepte pe Domnul Isus.

În Durban, Africa de Sud, am făcut o chemare
la altar şi treizeci de mii de oameni au venit deodată la Domnul Isus, pentru
că El a făcut o minune sub ochii lor.

Buda este mort de două mii trei sute de ani,
iar Mahomed a murit acum o mie nouă sute de ani. Totuşi, deşi au trecut atâţia
ani, la mormântul lui stă tot timpul un cal alb pregătit pentru clipa când va
învia. Toţi fondatorii acestor religii sunt morţi, dar noi avem un mormânt gol,
pentru că Răscumpărătorul nostru a înviat.

Satan a crezut că L-a nimicit atunci când L-a
pus în mormânt, dar El S-a dus şi a predicat sufletelor din închisoare, iar în
ceasul hotărât de Dumnezeu Tatăl ca să-L învie, pot să-L văd stând deasupra
mormântului şi spunând:

„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe
pământ.

 Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi
Evanghelia la orice făptură, iar semnele acestea îi vor însoţi pe cei ce vor
crede.”
(Matei
28.18; Marcu 16.15,17).

La rândul său, Pavel a spus: „…Evanghelia
noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt
şi cu o mare îndrăzneală
.”
(1Tesaloniceni
1.5). Unde? În toată lumea. Cui? La orice făptură. Şi iată că două treimi din
locuitorii pământului nu au auzit încă de Numele Domnului Isus. Câte făpturi
n-au auzit încă de El? Milioane.

Atunci Evanghelia este încă în putere:
Şi iată că Eu sunt cu voi în toate
zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”
(Matei
28.20).

Haideţi să-L privim pe Dumnezeu în puterea Sa.

Iată! El zăcea în mormânt, rece, alb, cu inima străpunsă
de suliţa romană şi cu mâinile şi picioarele rănite de cuiele care Îl
pironiseră pe cruce. Barba Îi era plină de scuipatul soldaţilor care L-au
batjocorit şi care L-au legat cu o cârpă la ochi, după care L-au lovit zicând:
„Dacă vezi vedenii şi proroceşti, spune-ne cine Te-a lovit şi poate Te vom
crede!” Batjocurile răsunau încă în aer: „Dă-te 
jos de pe cruce, fă o minune înaintea noastră şi poate Te vom crede.”

Acelaşi diavol i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu fă o
minune şi Te vom crede!” Şi acelaşi diavol mai este şi astăzi în oameni. Dar
Domnul Isus nu S-a dat în spectacol şi nici n-a făcut pe clovnul! El a făcut
doar ce era corect şi ce I-a arătat Tatăl să facă, aşa cum a spus în Ioan
5.19:  „Adevărat, adevărat vă spun că
Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând
şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.”
El nu putea să mintă pentru
că era Dumnezeu, „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” (2Corinteni
5.19).

Dar să observăm cum stătea acolo. Gravitaţia şi-a pierdut
puterea şi priviţi cum picioarele Lui încep să iasă din pământ. Sub picioarele
Lui este o Lumină şi El Se ridică sus, sus, tot mai sus. Gravitaţia şi-a
pierdut puterea aşa cum şi-a pierdut-o şi moartea. El era Centrul gravitaţiei;
era Creatorul gravitaţiei şi ţinea gravitaţia la porunca Lui, aşa cum a ţinut
şi moartea.

„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe
pământ.”

 „Duceţi-vă Şi
iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”
                                                   

    „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit
şi Eu pe voi.”
(Matei 28.18,20; Ioan 20.21).

Tatăl care L-a trimis, S-a dus cu El şi era în El;
şi Acelaşi Hristos care ne trimite, vine cu noi şi este în noi până la
sfârşitul lumii: „Şi lucrurile pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba
încă unele mai mari, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”
(Ioan 14.12). Cuvintele
infailibile ale Dumnezeului celui Viu nu pot să cadă, fiindcă ele sunt Cuvântul
lui Dumnezeu.

Satan a crezut că L-a terminat. Apoi, şi-a început
minciuna murdară, când le-a zis soldaţilor: „Duceţi-vă la marele preot, la
înţelepţi, la învăţaţi şi la marile biserici…”

Daţi-mi voie să vă spun cu tot respectul că,
niciodată în toată istoria biblică, sau de la apostoli încoace, nici un
slujitor al Dumnezeului celui Viu nu a tolerat doctrinele ecleziastice. Sunteţi
atenţi la ce vă spun?

Să fiu mai clar. În zilele lor, toţi prorocii au
fost împotriva teologiei bisericilor vremii. Când a venit Ioan, el i-a numit
„vipere”, iar Isus i-a numit la fel: făţarnici, farisei. Cuvântul „fariseu”
înseamnă „actor”. Dar Luther, Calvin, Knox, Wesley, Spurgeon, Sankey, sau
Finney? Toţi au fost bărbaţi credincioşi care au stat neclintiţi pe convingerea
că Preaiubitul Fiu al Dumnezeului celui Viu a înviat. Aşa este.

Dar fariseii s-au ridicat împotriva Lui, pentru că
nu Se potrivea cu teologia lor. Aşa se face că atunci când au auzit că a
început să se vorbească despre învierea Sa, le-au zis soldaţilor… Ei ştiau că
dacă se dovedea că El a înviat din morţi, era clar că era Dumnezeul cel
infailibil şi aceasta rămânea stabilit pentru veşnicie.

Minunile Lui, ceea ce vorbea, dovedeau clar că era
trimis de Dumnezeu. El le spunea: „Dacă
nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar, dacă le fac, chiar
dacă
nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea.”
(Ioan 10.37-38).

Observaţi! Dacă El nu ar fi înviat din morţi, toate
făgăduinţele pe care ni le-a dat cu privire la Viaţa veşnică şi la faptul că
vom învia din nou, ar fi murit împreună cu El, iar diavolul ştia foarte bine
aceasta. Acesta este motivul pentru care a pus pe inima preoţilor şi a
conducătorilor religioşi din zilele acelea, să-i plătească pe soldaţi ca să
spună că El n-a înviat din morţi, ci a fost furat din mormânt de ucenicii Lui,
în timp ce ei dormeau. Şi lucrul acesta a fost crezut de evrei.

Şi astăzi oamenii cred la fel. Poate mulţi nu o spun cu
voce tare, dar cred în inima lor, iar aceasta strigă mai tare decât cuvintele.

Biblia spune că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi
şi în veci”,
ceea ce înseamnă că dacă a înviat din morţi, El trebuie să aibă
aceleaşi principii, aceeaşi putere şi să Se manifeste la fel. Dacă El a înviat
din morţi, astăzi trebuie să fie tot ce a fost ieri. Dacă nu este aşa, înseamnă
că noi ne închinăm unui crez şi avem o religie intelectuală. Oricine poate avea
o religie. Budismul este o religie, şi la fel este islamul, dar ele nu oferă
mântuirea, pentru că singura mântuire este în Hristos, Răscumpărătorul nostru,
care este viu.

Dr. Reedhead Morse, poate unii îl cunoaşteţi, este
vicepreşedintele Misiunii din Sudan. El a venit la mine acasă şi mi-a spus:

„Frate Branham, vreau să te întreb ceva deoarece, fiind
baptist, sunt sigur că cunoşti adevărul. De curând am fost biruit de un băiat
indian care îşi făcea studiile aici. Eu l-am întrebat: „Nu vrei să-L accepţi pe
Domnul Isus cel înviat ca Mântuitorul tău şi să-l negi pe prorocul Mahomed?”

Dar băiatul mahomedan mi-a răspuns: „Bunule domn, ce ar
putea face Isus al tău pentru mine, mai mult decât face prorocul meu? Prorocul
meu a scris o carte numită „Coran”, iar Isus al tău a scris Biblia, şi amândoi
au promis viaţă după moarte. Deci eu îl cred pe al meu şi tu Îl crezi pe al
tău.”

Atunci Morse Reedhead i-a spus:

„Tinere, prorocul tău este mort şi zace în mormânt, şi tu
recunoşti aceasta, dar Isus al nostru a înviat din morţi şi este viu.”

„Da?” a răspuns tânărul, „dacă este aşa, aş vrea o
dovadă. Dovedeşte că este viu!”

„Păi, noi avem un mormânt gol.”

„Şi noi avem în India sute de morminte goale, iar
filozofii spun că oamenii aceia au înviat. Avem şi mii de poveşti despre
naşteri din fecioare.”

Aşa este. Ei pretind că Hristos a avut cunoştinţa şi
înţelepciunea de la preoţii budişti. Aceasta este o învăţătură răspândită în
India, toţi ştiu aceasta.

Şi domnul Reedhead a continuat: „Dar noi avem bucurii şi
trăim religia noastră. Este în inimile noastre. Avem pace şi bucurie, deoarece
ştim că Hristos a înviat din morţi.”

„Bunule domn,” a spus tânărul, „noi, mahomedanii, putem
produce la fel de multă psihologie ca şi creştinismul. Şi noi ne bucurăm la
gândul că Mahomed va învia într-o zi din morţi şi va merge prin toată lumea,
aşa cum credeţi şi voi că Isus va reveni, va umbla prin lume şi va domni cu un
toiag de fier.”

Şi domnul Morse Reedhead mi-a zis: „Frate Branham, nu am
ştiut ce să mai spun.” Apoi a adăugat:

„Băiatul acela mi-a mai spus: „Domnule, Mahomed a promis
numai viaţă după moarte dar, din câte ştiu, Isus al vostru a promis că
lucrările pe care le-a făcut El, le veţi face şi voi. Aş vrea să-i văd pe
învăţătorii voştri făcând aceasta, şi atunci voi crede.”

Atunci am înţeles că nu stăteam de vorbă cu un tânăr
neştiutor, ci cu unul care ştia bine ce vorbeşte.”

„Probabil te referi la Marcu 16,” i-a zis domnul
Reedhead, „dar noi, învăţaţii, ştim că Evanghelia aceasta, de la versetul nouă
în jos, unde scrie:

„Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi
Evanghelia la orice făptură.

   Iată
semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…”
, nu este inspirată.

„Eu pot spune că tot Coranul este inspirat”, a încheiat
tânărul.

Ce înfrângere pentru aşa-zisul creştinism! De ce s-a
întâmplat aceasta? Pentru că am făcut exact ceea ce a spus Isus să nu facem. El
a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice
făptură.”,
dar noi am ridicat biserici şi seminarii, şcoli şi spitale.
Toate sunt bune, dar problema este că am uitat lucrul cel mai important.

Domnul Reedhead spunea că tânărul i-a mai zis:

„Aţi avut la dispoziţie două mii de ani ca să dovediţi
învierea lui Isus Hristos şi încă nu aţi făcut-o. Două treimi din lume nici
măcar n-a auzit de El. Dar numai să învie Mahomed şi în douăzeci şi patru de
ore va şti întreaga lume.”

 Câtă dreptate
avea!

„Atunci am schimbat subiectul pentru că omul acela era
mai deştept decât mine, dar în ziua aceea, I-am promis lui Dumnezeu că dacă mă
lasă să mai trăiesc, voi veni la tine. Frate Branham, am atât de multe diplome
încât pot acoperi cu ele un perete. Când am obţinut B.A., m-am gândit că
Hristos este cu siguranţă în aceasta, dar nu a fost. Au greşit învăţătorii?”

„Eu nu sunt în măsură să spun aceasta, domnule,” am spus
eu, „dar nici nu vreau să îmi fac o cârje cu care să susţin ignoranţa. Problema
este că ei au terminat cu un punct, în loc să termine cu virgulă. Învăţătura
lor este în ordine, dar trebuie pus: „plus ceea ce mai vrea să adauge
Dumnezeu”. Învăţătura, şcolile sunt bune; ar fi greşit să negăm şcolile,
seminariile sau spitalele, deoarece ne sunt de ajutor. Problema este că oamenii
au nevoie de ajutor, au nevoie de luptători, de cineva care să ţină pasul, să-L
creadă pe Dumnezeu şi să-L accepte; au nevoie de oameni care să-L ia pe Cuvânt
şi să dovedească lumii că Domnul nostru Isus este viu… El vrea şi caută astfel
de oameni.

De câte ori aţi umblat cu El, ca cei doi care mergeau
spre Emaus, şi nu aţi ştiut?

Era o dimineaţă frumoasă de Paşti. Era întâia zi a
săptămânii, era primul Paşti în care Isus era viu după patima Sa.

Acum vreau să vă spun ceva. Doi dintre cei care L-au
iubit şi L-au urmat, au umblat cu El o zi întreagă şi nu L-au cunoscut. Cine
v-a ridicat de pe patul de suferinţă de mergeţi şi îl lăudaţi pe doctor? Ar
trebui să mergeţi la el, să-i strângeţi mâna şi să-i spuneţi: „Îţi mulţumesc
pentru bunăvoinţă, doctore, dar a fost Hristos.”

Cine v-a ferit de accident? Poate l-aţi lăudat pe şofer
pentru că a reacţionat rapid sau a fost sigur pe el, dar a fost Hristos. Cu
siguranţă, a fost El.

În timpul crizei, când nu aveai făină în oală, iar copiii
erau flămânzi, poate a venit un vecin cu inimă bună şi ţi-a adus ceva de
mâncare. Tu i-ai mulţumit lui, şi ai făcut bine, dar a fost Hristos care lucra
prin omul acela. Tu nu ţi-ai dat seama, dar era El.

Mulţi oameni nu au văzut aceasta, dar cei doi Îl iubeau
pe Hristos şi erau cu inima tristă deoarece se gândeau la faptul că Mesia în
care crezuseră era mort. Şi iată că chiar în timpul acela, El păşea alături de
ei, dar ei nu ştiau nimic.

Fiţi atenţi! El li s-a arătat. De aici aş vrea să
învăţaţi ceva. Când li S-a arătat Isus celor doi? În timp ce vorbeau despre El.
Biblia spune că ei vorbeau despre El.

Să ştii că Isus nu vine în prezenţa ta când eşti la acel
rock, la boogie-woogie şi la toate acele lucruri. Indiferent la care biserică
aparţii, Isus nu vine la asemenea întâlniri. El nu locuieşte printre astfel de
lucruri, aşa că schimbă subiectul conversaţiei. Dacă vrei să-L vezi, fă ce au
făcut ei: cugetă la El. Discuţiile voastre să fie despre El şi învierea Lui,
pentru că El a înviat din morţi.

Şi încă ceva! Ei ar fi trebuit să-L recunoască imediat ce
li S-a arătat, pentru că i-a întrebat:

„De ce sunteţi trişti? De ce sunteţi în starea aceasta?”

„O”, au răspuns ei, „Tu eşti străin de nu ştii ce s-a
întâmplat?” Vedeţi? „Nu ştii că Isus din Nazaret a fost răstignit? Noi
nădăjduiam că El este Mesia, Cel pe care ni L-a făgăduit IaHVeH.” Şi
conversaţia a continuat…

Atunci, El le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici
cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!”
(Luca
24.25). Vedeţi? Şi a început să le explice Scripturile.

Nici un slujitor adevărat al lui Dumnezeu, care are
ungerea Sa, nu va încerca să vă ducă cu vreo teologie fără sens sau cu ceva
fantastic, ci va sta întotdeauna numai pe Cuvânt.

El nu vine când încercaţi să aveţi ulei pe mâini sau să
vă curgă sânge pe faţă, ci atunci când aveţi o inimă sinceră şi curată înaintea
lui Dumnezeu.

El nu vine atunci când te cerţi cu privire la punctele
voastre de vedere şi spui că eşti metodist, prezbiterian, penticostal sau
nazarinean, ci vine atunci când Îl doreşti pe Hristos şi Cuvântul Său şi Îl
crezi din toată inima ta. Gândeşte-te la El şi citeşte Biblia”

Duhul Sfânt trăieşte cu Cuvântul lui Dumnezeu. Isus a
spus: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura
lui Dumnezeu.”
(Luca 4.4). Ce este Cuvântul? Gândul exprimat de Dumnezeu
înainte de întemeierea lumii.

Am putea zăbovi mult asupra acestui lucru, dar aş vrea să
vă spun ceva. La un moment dat, au ajuns la un han micuţ, situat pe drumul
dintre Emaus şi Ierusalim, sus în ţinutul micuţ. Astăzi noi îl numim motel sau
poate un restaurant micuţ. Şi iată că Isus S-a făcut că merge mai departe.

El poate să se poarte şi cu tine ca şi când nu te-a
vindecat. El se poate preface că merge mai departe, ca să te vadă ce faci, ce
reacţie ai; poate vrea să vadă cât de mult Îl crezi.

Şi observaţi, Cleopa şi prietenul lui au stăruit de El să
intre cu ei. Mă întreb dacă şi voi aveţi aceeaşi atitudine faţă de El în seara
aceasta? Stăruiţi de El… şi va intra. Aceasta Îl face Dumnezeu pentru mine.

Eu am avut privilegiul să mă rog pentru patru regi, şi
după cum ştiţi, regele George al Angliei a fost vindecat de scleroză multiplă.
Oamenii mari sunt modeşti, în timp ce oamenii mici vor să iasă în evidenţă.
Vedeţi? Cei care nu au nimic încearcă să se impună, în timp ce oamenii mari se
smeresc. Astfel, Isus a venit de la tronul de sus ca să ocupe locul cel mai de
jos de pe pământ, dar Dumnezeu L-a ridicat mai presus de îngeri, deasupra
oricărui arhanghel, deasupra oricărui scaun de domnie sau stăpâniri.

Când a fost pe pământ, El a fost atât de jos încât S-a
dus în oraşul cel mai de jos şi chiar şi cel mai mic om de acolo a trebuit să
se uite în jos la El. Dar Dumnezeu L-a ridicat atât de sus, încât trebuie să
privească în jos ca să vadă cerul. Vedeţi? „Scaunul Tău de domnie,
Dumnezeule…”
Vedeţi? Dumnezeu îl înalţă pe cel care se smereşte.

După ce au intrat înăuntru şi au închis uşa, poate a
venit chelnerul şi ei au comandat ceva de mâncare, iar atunci El a păşit în
faţă şi a spus: „Le-am vorbit tot timpul, iar acum a sosit momentul să Mă fac
cunoscut lor.”

El nu vine într-o mulţime sau într-o adunare publică, ci:
Oriunde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul
lor.”
(Matei 28.20). Lui Îi place să Se facă cunoscut.

Fiţi atenţi! El a făcut ceva ce făcuse înaintea lor chiar
înainte de răstignire; ceva ce nu mai făcuse nimeni aşa: El a frânt pâinea în
felul Lui şi a binecuvântat-o, iar când a făcut aceasta, li s-au deschis ochii
şi L-au recunoscut.

Când au văzut aceasta, au alergat înapoi cât au putut de
repede, dar nu ca să se contrazică cu privire la religia lor. Biblia spune că
ochii lor au fost deschişi şi L-au recunoscut.

Dumnezeu vrea să aveţi deschişi ochii înţelegerii. El
este viu, a înviat, iar dacă este viu, trebuie să fie Acelaşi Domn Isus. Aşa
spune Scriptura.

Ce a fost El când a umblat pe pământ? A afirmat că este
un Vindecător? S-a dus la vreun grup de oameni cu ecusonul pe piept şi le-a
spus: „Eu sunt un Vindecător divin!”? Nu, Domnul nostru nu a făcut aşa ceva. El
nu a făcut niciodată aşa ceva, ci dimpotrivă, a spus: „Nu Eu fac aceste
lucrări, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine; El face aceste lucruri.”
(Ioan
14.10 – parafrazare).

Dar ce fel de lucrări a făcut El? Haideţi să mergem în
capitolul unu din Ioan.

Aici, vedem că Petru a venit la El şi este ciudat faptul
că Isus a ştiut cum se numea el şi tatăl său. „Tu eşti Simon, fiul lui Iona;
tu te vei chema Chifa”

(care, tălmăcit, înseamnă: „Petru”).”
(Ioan 1.42).

Imediat după ce a fost convertit, Filip a
alergat să-l găsească pe prietenul său, care mergea la cea mai mare biserică.
Isus era respins de toţi, sau cum am spune astăzi, era considerat un
holly-roller, un posedat de diavolul, un needucat, în timp ce ucenicii Lui erau
nişte analfabeţi sau necărturari, cum spune Biblia în Fapte 4. Pentru lumea
religioasă de atunci, Isus era un proscris, dar pentru cei convertiţi nu a
contat părerea religioşilor: ei au crezut că era Mesia şi L-au urmat.

Cum am spus, Filip s-a dus şi l-a găsit pe
Natanael rugându-se sub un copac. El i-a zis: „Vino să vezi pe cine am găsit
noi: pe Isus din Nazaret, Fiul lui Iosif.”

Când a auzit aceste cuvinte, acest bărbat
cumsecade care aparţinea unei denominaţiuni a fariseilor, saducheilor,
irodienilor sau cum s-o fi numit ea, s-a ridicat, şi-a scuturat haina şi i-a
răspuns: „Un moment! Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”

Şi Filip i-a dat cel mai bun răspuns posibil:
Vino şi vezi!” Este cel mai bun lucru: „Vino şi convinge-te singur.” Şi
când au ajuns în locul unde se afla Isus, probabil Se ruga pentru rândul de
rugăciune, dar când l-a văzut pe acest bărbat, a zis:

„Iată cu adevărat un israelit în care nu este
vicleşug.”

Putea fi un grec sau un necredincios, dar Isus a spus că
era un israelit în care nu exista vicleşug. Aceasta l-a uimit pe evreu, aşa că
a zis: „Rabi (adică Învăţătorule), de unde mă cunoşti?” Cu alte cuvinte:
„Eu nu Te-am văzut în viaţa mea şi nici Tu pe mine. De unde ai ştiut aceste
lucruri despre mine?”

Şi Isus a spus: „Te-am
văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”
Ce ochi! Natanael fusese la treizeci de mile depărtare,
după munte. Ştiţi ce a spus evreul acela când a auzit cuvintele lui Isus? Ce
spune orice credincios: „Rabbi,
Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!”

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub
smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.”
(Ioan 1.45-50).

Dar evreii care erau prezenţi acolo când Isus a făcut
acele lucruri, au spus: „Acesta este Beelzebul!” Beelzebul este domnul
dracilor, ceea ce înseamnă că ei au spus că „El era un ghicitor şi făcea acele
lucruri prin telepatie mintală, şi că avea putere să scoată şi dracii.”

Atunci Isus le-a zis: „Oricine va vorbi împotriva
Fiului omului va fi iertat, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va
fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.”
(Matei 12.32). Deci,
aveţi grijă ce spuneţi! Vedeţi? El a spus că Duhul Sfânt va face aceasta.

Noi am citit despre o femeie care s-a atins de haina Lui,
iar El a spus: „Cine M-a atins?” Atunci Petru L-a mustrat şi I-a zis: „Cum
întrebi aceasta, Doamne, când toţi Te împing…?”

Dar Isus a răspuns: „Am simţit că din Mine a ieşit o
putere.”
Cu alte cuvinte: „Am simţit că slăbesc.” Apoi a privit în jur.
Isus avea puterea de a cunoaşte gândurile omului, este adevărat? (Adunarea
spune: „Amin”).

Poate ziceţi: „Frate Branham, aceasta sună cam întunecat,
adică: telepatie, ghicire…”

Care este diferenţa dintre citirea gândurilor şi
cunoaşterea gândurilor? Niciuna. Este acelaşi lucru, doar că Isus folosea
puterea lui Dumnezeu, în timp ce ghicitorii sunt de la diavolul. Ghicitorul nu
vorbeşte despre Dumnezeu, nu predică Evanghelia, nu merge la bolnavi… îl veţi
recunoaşte. Ce posedă el? Un dar al lui Dumnezeu care a fost pervertit de
diavolul. Înţelegeţi?

Isus a privit în jur şi a găsit-o pe femeie. El stătea
acolo, era mic de statură şi fără o frumuseţe care să atragă; probabil că noi
am fi ascuns-o dacă ar fi fost faţa noastră. El nu arăta ca un Împărat, dar
când a văzut-o pe femeia cu scurgerea de sânge, i-a zis: „Credinţa ta te-a
mântuit.”

Vedeţi, acesta a fost Isus ieri: Cel care le-a vorbit lui
Filip, Natanael şi Petru. Dacă El este şi astăzi Acelaşi Isus, a promis că „Cine
crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…”
(Ioan 14.12),
şi: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea…” (v. 19). În limba
greacă cuvântul „lumea” înseamnă „cosmosul, ordinea lumii, ordinea bisericii”.
Deci, „Aceştia, nu Mă vor mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu (pronume
personal) voi fi cu voi şi în voi (cum scrie în altă parte), până la
sfârşitul lumii.”
Vedeţi? „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în
veci.”
Ce frumos!

Haideţi să ne întoarcem la femeia de la fântână. Ce semn
frumos a arătat acolo! El venea din Ierusalim şi mergea în Ierihon, iar pentru
aceasta a trecut prin Samaria. Oare de ce trebuia să treacă prin Samaria?

El şi-a trimis ucenicii în sat şi în timp ce stătea
acolo, a venit o femeie cu renume rău la fântână; poate era o tânără
prostituată. Ea a venit să ia apă pe la amiază. Poate toată noaptea fusese
plecată şi a dormit până atunci, nu ştiu. În orice caz, ea a venit să ia apă şi
şi-a lăsat găleata jos. Dacă aţi fost în Orient… lor le place să stea la
poveşti în jurul fântânii şi să aibă o mică părtăşie. Le-am văzut pe femei cum
îşi pun pe cap un ulcior mare plin cu apă şi câte un ulcior pe şolduri şi merg
aşa fără să verse nici măcar un strop de apă.

Femeia aceasta frumoasă şi-a lăsat ulciorul jos, iar când
să-l pună înapoi pe cap, a privit priveliştea frumoasă, plină cu viţă de vie,
şi a observat un bărbat evreu de vârstă mijlocie, care se uita la ea. El avea
doar treizeci de ani, dar Biblia spune că arăta de cincizeci de ani.

Noi ştim că evreii I-au zis: „N-ai nici cincizeci de ani şi ai văzut pe
Avraam?!”

Dar Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte
ca să se nască Avraam, sunt Eu.”
(Ioan
8.57-58).

La aceasta privesc oamenii de astăzi, pentru că sunt
intelectuali. Ei nu pot înţelege Duhul. Nici tu nu poţi să-L înţelegi până când
nu eşti născut din Duhul, pentru că intelectualii nu mărturisesc despre
lucrurile duhovniceşti; dar copiii Lui sunt cunoscuţi după Duhul.

Observaţi! Pe când se pregătea să-şi pună ulciorul pe
cap, Evreul acela i-a zis: „Dă-Mi să beau.” Pe vremea aceea era
discriminare rasială, aşa cum avem noi în Sud, între albi şi oamenii de
culoare.

Vedeţi? Isus i-a dat de înţeles că nu există diferenţă între
oameni.

Ea a spus: „Noi, samaritenii, nu avem nimic cu voi,
evreii.” Dar ce făcea Isus? Acum trebuie să mă credeţi pe cuvânt. Tatăl L-a
trimis acolo, iar El contacta duhul femeii. Vedeţi? Acolo era ceva.

Deci, El i-a zis: „Dă-Mi să beau.”

„Nu se cuvine să ceri apă de la mine.”, a răspuns ea.

Dacă ai şti cu Cine vorbeşti, tu Mi-ai cere să-ţi dau
să bei, pentru că Eu îţi dau o astfel de apă, că nu mai trebuie să vii aici şi
să scoţi.”

„Fântâna aceasta este renumită pentru că a săpat-o
părintele nostru Iacov.”, a continuat ea.

Vedeţi, samaritenii erau jumătate evrei şi jumătate
neamuri.

Isus a continuat discuţia cu femeia, pentru că Tatăl nu-I
spusese încă nimic cu privire la ea.

„Noi ne închinăm pe muntele acesta, iar voi spuneţi că la
Ierusalim…”, a spus ea şi discuţia a continuat aşa până când a venit vedenia,
iar atunci, El a ştiut unde era problema ei. Vreţi să ştiţi care era? El i-a
zis:

Du-te de cheamă pe bărbatul tău.”

„Nu am bărbat”, a răspuns ea.

Priviţi! Aici era o samariteană. Natanael ce era?
Evreu.  Deci, aici era un samaritean. Şi
El i-a zis:

Aşa este, pentru că cinci bărbaţi ai avut…”

Acum ascultaţi cu atenţie! Acum priviţi ce a spus
Samaria! Ce I-a răspuns evreul Natanael? „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu…”

Dar clasa religioasă, intelectualii? „Este un
Beelzebul, un diavol! Aceasta este telepatie, este ghicitorie! Scoate dracii cu
ajutorul lui Beelzebul!” Dar cu ocazia aceasta, Isus a lămurit şi problema
aceasta: „Dacă Satana scoate
pe Satana, este dezbinat; deci cum poate dăinui împărăţia lui?
Satan nu poate să-l scoată afară de Satan, deci
vindecarea nu poate veni de la diavolul.” (Matei 12.26).

Priviţi ce a răspuns femeia: „Doamne, văd că eşti
proroc.”
Prorocul este un văzător. Deci ea a spus: „Văd că eşti proroc. Noi,
samaritenii, ştim că atunci când va veni Mesia, ne va spune aceste lucruri.”
Dar ea nu putea înţelege Cine era El. „Noi am fost învăţaţi că atunci când va
veni Mesia, El va face aceste lucruri, şi Tu ai făcut aceasta. Deci, Cine
eşti?”

Şi Isus a răspuns: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt
El.”

Acesta era Isus ieri, dar dacă El este Acelaşi, înseamnă
că şi astăzi este la fel ca ieri. Astfel, femeia a alergat în cetate strigând:
Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este chiar
Mesia?”
Cu alte cuvinte, ceea ce a făcut El era semnul lui Mesia. (Ioan
4.19,25-26,29).

Teologia lor rece şi formală, i-a îndepărtat de
adevăratele învăţături ale Bibliei, ceea ce înseamnă că istoria se repetă. Şi
prorocia are o dublă însemnătate, iar voi ştiţi despre ce vorbesc.

Noi am putea vorbi foarte mult despre El, dar
să vedem ce s-a întâmplat în capitolul următor, în capitolul 5, unde este vorba
despre scăldătoarea de la Betesda, fiindcă vrem să-L vedem prin Biblie, de la
Geneza la Apocalipsa. De fiecare dată, El este Acelaşi.

Să mai vedem o mărturie înainte de a chema
rândul de rugăciune. Ascultaţi! În Ioan 5, Biblia spune că Isus S-a dus la
această scăldătoare, unde era o mulţime mare de oameni neputincioşi. Priviţi ce
fel de neputincioşi erau: orbi, şchiopi, uscaţi. Acolo era o mulţime mare de
oameni bolnavi care aşteptau, fiindcă Domnul trimitea jos un înger care tulbura
apa.

Credeţi că biserica tradiţională a acceptat
aceasta în învăţăturile ei? Sigur că nu. Ei spun că acolo erau doar nişte
fanatici, dar Dumnezeu spune că acolo venea un înger. Biblia, care este
Cuvântul lui Dumnezeu, spune că era un înger, iar eu cred aceasta pentru că
altfel nu ar scrie aşa.

Ei spuneau că era doar vântul sau era ceva în
capul lor, ştiţi voi cum vorbesc oamenii. Voi ştiţi ce este tulburarea apei.
Este un curent care merge într-o direcţie, în timp ce valurile vin invers.
Aceea este o apă periculoasă, dar primul care păşea cu credinţă în ea, era
vindecat. (Ioan 5.3-4).

Ce a făcut Isus după ce femeia aceea i-a
atins haina plină de putere? El umbla printre oamenii aceia şchiopi, orbi,
uscaţi, etc., plin de compătimire. Voi nu aţi înţeles încă ce înseamnă să ai
compătimire. Tu zici: „Frate Branham, eu…” Aceasta este simpatie.

Este ca în cazul celor două cuvinte din
greacă: fileo şi agapae. „Fileo” înseamnă „părtăşie” şi este dragostea pe care
o ai pentru soţia sau pentru soţul tău. Tu o iubeşti atât de mult pe soţia ta,
încât eşti gata să omori pentru ea. Aceasta este dragostea fileo. Însă
dragostea agapae este cu totul altceva. Ea te face să te rogi pentru sufletul
păcătos. Aceasta face diferenţa. Înţelegeţi?                                                    

Aceasta este diferenţa dintre simpatie şi
compasiune. Înţelegeţi? Bine.

Deci, El a mers printre acei oameni cu
puterea în hainele Lui, dar nu S-a oprit nici la şchiopi, nici la orbi şi nici
la uscaţi. Oamenii se gândeau că  Se va
opri la unul, apoi se va duce la altul, şi tot aşa, dar El a privit tot timpul
în jur, până când a văzut un bărbat care stătea întins pe o saltea de paie.

Nu ştiu dacă voi, yankeii ştiţi ce este un
pat cu saltea din paie. Eu am crescut pe una. Este o bucată de scândură pe care
se pune o saltea de paie şi o pătură îndoită în două.

Să zicem că omul acela avea tuberculoză, sau poate
era prostată şi era bolnav de treizeci şi opt de ani. Poate era retardat, dar
din aceasta nu se moare. Şi iată că Isus a trecut pe lângă toţi oamenii aceia
care strigau, gemeau şi doreau să fie duşi în apă, ca să fie vindecaţi. El S-a
dus plin de compasiune şi de dragoste, s-a oprit lângă bărbatul care zăcea pe
salteaua aceea de paie şi i-a zis: „Domnule, vrei să te faci sănătos?” Parcă
alegea numai cazurile uşoare.

 
Priviţi ce I-a răspuns omul acela: „Nu am pe nimeni să mă bage în
scăldătoare…”
El putea umbla, pentru că a spus: „…până să mă duc eu, se
coboară altul înaintea mea.” 
 

Acesta este motivul pentru care împărţim
numere de rugăciune. Vedeţi?

Omul I-a spus: „Nu am pe nimeni să mă bage
în scăldătoare şi până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.”
Dar
Isus i-a zis: „Scoală-te, ridică-ţi
patul şi umblă.”

Vedeţi? Omul nu a spus: „Un moment! Cine eşti Tu? De unde
ştii de boala mea?” Nu s-a întâmplat aceasta, ci omul a fost ascultător, iar
ascultarea este mai de preţ decât jertfele. Astfel, şi-a luat scândura, a pus-o
pe umăr şi a plecat lăudându-L pe Dumnezeu. Totul era încheiat.

Citiţi până jos. Ca să economisesc timp, eu mă voi opri
la versetul 19. Isus a fost supus unui interogatoriu. Presupun că dacă a fost
invitat la primarul oraşului şi a fost întrebat de ce a trecut printre acei
orbi, şchiopi şi uscaţi, şi a făcut ceea ce ştim cu toţii. Îmi imaginez că I
s-au pus diferite întrebări, nu-i aşa?

Acesta a fost Isus ieri, iar dacă El este Acelaşi,
trebuie să facă şi astăzi la fel. Fiţi atenţi ce răspuns le-a dat celor care Îl
întrebau: „Adevărat, adevărat vă spun…” Principala întrebare a fost cea
referitoare la vindecarea omului care şi-a adunat patul şi a plecat acasă în
ziua de Sabat, iar El a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun…” Cu alte
cuvinte: „Absolut, absolut vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine;
El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul
întocmai.”
( v. 19). Este adevărat?

Tatăl
Meu lucrează până acum şi Eu, de asemenea, lucrez.”
(v. 17). Ce spune El aici? „Eu nu fac nimic până nu am o
vedenie în care Tatăl Îmi arată ce trebuie să fac.”

Când femeia aceea s-a atins de haina Lui, din El a ieşit
o putere, dar când Tatăl I-a spus să plece din casa lui Lazăr şi să aştepte
patru zile până când acesta va muri, nu a ieşit nici o putere din El. Isus a
spus: „Mă bucur că nu am fost acolo, pentru ca voi să credeţi.” El nu putea să
mintă atunci când a spus: „Eu nu fac nimic până nu-Mi arată Tatăl. Tatăl
lucrează şi Eu de asemenea lucrez.”

Apoi, când a plecat, El a spus: „Peste puţină vreme
lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea. Eu voi fi cu voi şi în voi,
până la sfârşitul veacului.”
(Ioan 14.19;Matei 28.20).

Biblia spune că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în
veci.. Dacă El a înviat din morţi aşa cum spune, şi noi credem, înseamnă că
este obligat faţă de Cuvântul Său. Eu sunt obligat faţă de cuvântul meu şi nu
sunt mai bun decât este cuvântul meu. Tot aşa, nici Dumnezeu nu este mai bun
decât Cuvântul Său, ceea ce înseamnă că Cuvântul Său este ori adevărat, ori
mincinos. Deci, dacă Dumnezeu a făgăduit în această Biblie că Isus Hristos este
Acelaşi ieri, azi şi în veci, atunci lucrul acesta ori este adevărat, ori este
o minciună. Eu cred că El S-a suit la cer şi că trupul Său stă în seara aceasta
în prezenţa lui Dumnezeu Tatăl, la dreapta majestăţii, în timp ce Duhul Sfânt
care era în Hristos, este în Biserică. El este Viţa, Dătătorul de putere, iar
voi sunteţi mlădiţele. El nu are astăzi pe pământ decât gura voastră, urechile
voastre; voi sunteţi mlădiţele. Viţa nu poartă roadele, ci mlădiţele rodesc;
Viţa dă doar putere. Acesta este adevărul.

…Aici este darul divin. Eu nu am nimic a face cu aceasta,
nu ştiu nici măcar ce va face El. El are cinci slujbe diferite în biserică. Eu
am avut unele discuţii cu teologi de-ai voştri cu privire la punerea mâinilor
peste cineva pentru a-l pune deoparte pentru ceva, apoi ne punem mâinile peste
altul ca să-i dăm un alt dar, însă numai Dumnezeu dă darurile. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile
şi de chemarea făcută.”
(Romani
11.29). Darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă şi ele nu sunt învăţături
baptiste, ci sunt învăţătura Bibliei.

Priviţi! Mai întâi au fost apostolii, sau ca să folosim
un cuvânt mai modern, misionarii. Cuvântul „apostol” înseamnă „trimis,
misionar.” Deci, în biserică avem: apostoli, proroci, învăţători, evanghelişti
şi păstori. Dumnezeu i-a aşezat în biserică pentru zidirea trupului lui
Hristos. Aceste slujbe sunt daruri, duhuri lucrătoare trimise din prezenţa lui
Dumnezeu ca să lucreze prin fiecare slujbă a lui Dumnezeu.

În biserica locală lucrează nouă daruri duhovniceşti. Ele
nu aparţin unui om, ci aparţin bisericii locale. Înţelegeţi? Astfel, unul poate
face aceasta, altul o face pe cealaltă, iar altul poate nu o va face niciodată.
Acestea sunt doar daruri locale.

Aceste daruri au făcut multă dezordine, în special în
rândul penticostalilor deoarece, fără cunoştinţă, fără să aibă măcar Duhul, au
adus înăuntru tot felul de lucruri închipuite şi moderne, aducând astfel numai
ruşine şi batjocură asupra Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că lucrurile aduse
de ei nu pot fi găsite în Cuvânt.

Voi, învăţătorii Bibliei, ştiţi cum era recunoscut un
mesaj în Vechiul Testament. Aaron avea un pieptar şi pe el era Urim şi Tumim,
iar când un proroc prorocea sau un visător spunea un vis, dacă Lumina
supranaturală nu strălucea peste Urim şi Tumim, mesajul respectiv era greşit.
Indiferent cât părea de adevărat, era greşit. Acesta este adevărul.

Dar dacă Lumina strălucea peste Urim şi Tumim, înseamnă
că ceea ce spunea omul acela era adevărat, şi era recunoscut ca fiind trimis de
Dumnezeu. Aţi ştiut aceasta? Ştiaţi că scrie în Biblie? Aceasta dovedeşte că
citiţi Biblia.

Acest lucru a încetat odată cu încetarea preoţiei lui
Aaron.

Dar „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu
Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit
printre noi.”
(Ioan 1.1,14). Acesta este Urim şi Tumim-ul lui Dumnezeu
astăzi. Astfel, dacă vreun predicator sau un visător vor spune ceva contrar
acestui Cuvânt, Dumnezeu nu este în acea lucrare. Aşa este. Dumnezeu
străluceşte asupra Cuvântului Său şi Îl legitimează, de aceea, „oricine va
scoate sau va adăuga ceva la Cuvântul Său, i se va scoate partea din Cartea
Vieţii.”
(Apocalipsa 22.18-19).

Eu cred Biblia; cred că El a înviat din morţi şi a pus
aceste daruri şi slujbe în ordine pentru zidirea Bisericii Sale. Ca şi
credincios, eu cred solemn în Atotputernicul Dumnezeu, Domnul Isus Hristos.
Trupul Domnului Isus este aici pe pământ şi este format din credincioşi ieşiţi
din toate denominaţiunile… Eu spun cu toată sinceritatea, că cred că următorul
eveniment care stă în faţa omenirii este a doua venire a Domnului Isus. Nu ştiu
când va fi; nimeni nu ştie, dar nu văd să rămână altceva decât o explozie a
hidrogenului, care va avea ca urmare aruncarea pământului din orbita lui, cum
s-a întâmplat în timpul de dinainte de potop, când Pământul a fost îndepărtat
de Soare, aşa că umezeala şi căldura sau arşiţa şi frigul s-au unit formând
umiditatea care a inundat pământul. De data aceasta nu va mai fi apa, ci focul.
Pământul va exploda şi va fi aruncat din nou de pe orbită, spre soare, ca să
fie distrus pentru a doua oară. Gândiţi-vă la aceste lucruri, în timp ce slujim
aici în Numele Lui. Haideţi să ne rugăm.

Dumnezeule Tată, aici este un loc micuţ, dar părtăşia
creştinilor este atât de mare! În timp ce stăm împreună aici, mă gândesc la
Pavel când s-a dus în Efes şi l-a întâlnit acolo pe Apolo şi „o mână de oameni”,
cum am spune astăzi. Dar cu toate că aveau bucurii şi un predicator baptist
minunat, pe Apolo, ei cunoşteau numai botezul lui Ioan. Când a ajuns la ei,
Pavel i-a întrebat:

Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?”

Nici n-am auzit măcar că a fost dat un
Duh Sfânt
.”, au răspuns ei.

„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” i-a
întrebat Pavel.

„Cu botezul lui Ioan,” au răspuns ei.

Atunci Pavel le-a spus: „Într-adevăr, Ioan a
botezat spre pocăinţă şi a spus să credeţi în Cel ce va veni, acesta fiind Isus
Hristos.” Când au auzit aceasta, ei au fost botezaţi în Numele Domnului Isus,
iar după ce şi-a pus Pavel mâinile peste ei, au primit Duhul Sfânt şi au
început să vorbească în limbi şi să prorocească. În adunare are o bucurie mare
şi au fost făcute multe lucruri măreţe!

O, cum Îţi mulţumim, Tată, pentru învierea
lui Isus din morţi! Cum S-a manifestat El pe corabia aceea pe care era Pavel,
când nu mai era nici o nădejde. Corabia se legăna tare într-o parte şi-n alta,
iar diavolii aruncau fulgere peste tot şi rânjeau spre micuţa corabie zicând:
„Îl vom distruge…”

Dar Pavel, care era considerat un fanatic
religios,  a urcat pe puntea corăbiei şi
a spus în timp ce-şi scutura lanţurile de la mâini:

„…vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună, pentru
că niciunul din voi nu va pieri şi nu va fi altă pierdere decât a corăbiei.

Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi
căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte

şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele, tu trebuie
să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg
cu corabia împreună cu tine.”

El le-a mai spus: „De aceea, oamenilor,
liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a
spus.
(Fapte 27.22-25).

Isuse, Tu ai fost cu Pavel, şi nu numai cu el
ci, de-a lungul timpului, Tu ai fost cu oamenii la fiecare pas al vieţii lor şi
i-ai îndemnat tot timpul, fiindcă ai vrut să nu piară niciunul, ci toţi să vină
la pocăinţă.

Tată, eu nu cunosc această adunare, nu-l
cunosc decât pe fratele nostru de aici şi pe încă doi sau trei care stau în
jur… dar ne rugăm să primim har înaintea Ta, ca să Te întâlneşti cu noi aşa cum
ai făcut cu Cleopa şi cu prietenul lui pe drumul Emausului. Şi când vom pleca
de aici, în seara aceasta, fă ca inimile noastre să ardă, fiindcă Te rugăm să
vii în mijlocul nostru şi să Te foloseşti de buzele noastre, de ochii şi de
mâinile noastre, aşa cum ai făgăduit, pentru că noi suntem mlădiţele Tale.

Te rugăm să vii şi să faci în mijlocul nostru
aşa cum ai făcut şi înainte de răstignirea Ta, astfel încât micuţa adunare de
credincioşi, de aici, să vadă că credinţa lor nu este zadarnică şi că Isus a
înviat din morţi şi va reveni într-o zi. Te rugăm aceasta, Tată, conform
Cuvântului Tău.

Ca un slujitor nevrednic, şi eu mă predau
Ţie, ca să mă poţi folosi şi Te rog să lucrezi în aşa fel încât această adunare
să fie binecuvântată cu credinţă, fiindcă este nevoie şi de credinţa lor.
Biblia spune că Tu Te-ai dus în cetatea Ta, dar ei nu Te-au crezut, de aceea:
„n-ai făcut multe minuni în locul acela din
pricina necredinţei lor.”

(Matei 13.58). Astfel, dacă Tu eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci, ne dăm seama
că singurul lucru care Te-ar putea împiedica să Te descoperi, ar fi necredinţa
noastră. Te rugăm să ne cureţi gândirea, să scoţi toată necredinţa afară şi să
ne trimiţi Duhul Tău cel Sfânt. Îndură-Te, Doamne, pentru că Te rog aceasta în
Numele lui Isus. Amin.

Fie ca Domnul să ne trimită binecuvântările
Sale. Îmi pare rău că v-am ţinut mai mult, dar sunteţi o audienţă atât de
plăcută!

Acum am încredere în Domnul că Îşi va onora
Cuvântul. Biblia spune în Evrei 11 că Dumnezeu pune mărturie pentru darurile
Sale. Câţi de aici cred în învierea lui Isus? Minunat. Atunci n-ar trebui să-Şi
facă El prezenţa acolo unde sunt doi sau trei adunaţi împreună? Biblia spune că
El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor
noastre.”
(Evrei 4.15 – parafrazare).Este adevărat?

Deci, dacă femeia aceea L-a atins fizic,
înainte de răstignirea Sa, iar Isus a ştiut ce s-a întâmplat şi o putere a
ieşit din El… după răstignire, Pavel le scrie evreilor că „El este Marele
Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre.”

Deci, dacă El a murit ca să pună punct la
întrebarea referitoare la mântuirea şi la neputinţele noastre, cum putem să-L
atingem? Trebuie să fie o manifestare duhovnicească a acestui Cuvânt, să fie
împlinit. De fapt, toate lucrurile au fost făcute ca să se împlinească
Scriptura, dovedind astfel că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Acum aş vrea să vă întreb ceva. Dacă ar
trebui să-L căutăm pe Isus în seara aceasta, după ce fel de persoană ne-am
uita? Singurul loc în care oamenii pot să-L vadă astăzi pe Isus, este în voi.
Când văd viaţa voastră, când văd viaţa mea, ei Îl văd pe Isus. Duhul lui
Dumnezeu în voi manifestă Viaţa lui Isus, la fel ca manoşul ceasului care
indică ora exactă pentru că fiecare rotiţă se mişcă perfect. El controlează
emoţiile tale, caracterul tău, simţurile şi credinţa ta. Duhul Sfânt este
Manoşul din mijlocul inimii voastre, care vă controlează. Domnul să vă
binecuvânteze.

Acum vreau să lămuresc ceva cât timp se mai
înregistrează: vreau să vă fie clar că eu nu sunt un vindecător. Înţelege toată
lumea aceasta? Eu nu am puteri de vindecare, ci sunt doar un slujitor nevrednic
şi umil al lui Dumnezeu. Nu spun aceasta ca să par smerit, ci o spun din toată
inima. Vă spun sincer că mi-e ruşine de mărturia mea, în sensul că la
experienţa pe care am avut-o cu Domnul, ar fi trebuit să fac mult mai mult
pentru El.                                    
                  

Acum aş vrea să ştiu câţi doresc rugăciune
pentru ei. Ridicaţi mâna. Întreaga adunare. Atunci cine să fie primul? În
ordine.

Voi chema câţiva şi ne vom ruga pentru ei. Nu
uitaţi că puteţi fi vindecaţi şi dacă nu aveţi număr de rugăciune, deoarece
este vorba de credinţa voastră în lucrarea încheiată a lui Hristos care face
vindecarea. Nu depinde de mine, dacă v-am atins sau nu, sau dacă m-aţi atins
voi pe mine sau nu. Este credinţa voastră care Îl atinge pe el; acesta este
lucrul cel mai important. El este Marele Preot, nu eu. Eu sunt doar slujitorul
Lui.

Acum am să vă întreb ceva sincer, din toată
inima. Cred că vă daţi seama de poziţia în care mă aflu… Câţi creştini sunt
aici? Vă daţi seama ce fac eu aici? Aţi vrea să fiţi în locul meu? Înţelegeţi?

În câteva minute se va dovedi fie că sunt
mincinos, fie că v-am spus adevărul, şi Unul singur poate face aceasta:
Dumnezeu. Aşa este. Dumnezeu face aceasta. În ce mă priveşte, Îl rog cu
smerenie să dovedească faptul că v-am spus adevărul, că El este Fiul lui
Dumnezeu şi că religia creştină nu este o invenţie mistică fără nădejde, ci
este o realitate, dovada fiind Domnul Isus Cel înviat. Înţelegeţi ce spun?

Câşi din voi au văzut fotografia cu Îngerul
Domnului? Mulţi. Cred că este şi în cartea aceasta. Fotografia originală este
expusă la Washington DC, Aceasta fiind singura Fiinţă supranaturală care a fost
fotografiată vreodată. O, fotografia aceasta nu arată bine, este prea ştearsă!

Eu nu vând cărţi şi nu am programe radio.
Cartea aceasta a fost tipărită de Gordon Lindsay, iar eu o cumpăr de la el cu
patruzeci de cenţi şi o dau mai departe. Dacă cineva nu are bani s-o cumpere,
eu i-o dau fără bani. Asta-i tot. Fără
plată aţi primit, fără plată să daţi.”
(Matei
10.8).

În seara aceasta aş vrea să-I promiteţi lui Dumnezeu
credinţa voastră. Amintiţi-vă de femeia care s-a atins de haina Lui. Isus nu a
ştiut nimic; nu a ştiut ce s-a întâmplat; Tatăl nu I-a arătat nici o vedenie în
legătură cu aceasta, dar femeia şi-a tras din El ceea ce a dorit. Şi credinţa
voastră face aceasta. Ce am eu? Un dar.

Primul lucru pe care mi-l amintesc din copilărie, din
vremea când eram mic, foarte mic, cred că aveam vreo doi ani pentru că nu
umblam bine în picioare, este o vedenie. Atunci mi s-a spus că voi locui
într-un oraş numit New Albany. Şi am locuit acolo timp de treizeci şi şapte de
ani, scuzaţi-mă, patruzeci şi patru de ani…

Ce ai de făcut acum? Să te predai Duhului Sfânt şi El te
unge. Este exact ca în cazul unui predicator care vine pe platformă. El are în
gând un subiect şi se predă Duhului Sfânt, iar Duhul Sfânt predică prin el. Aşa
face păstorul, învăţătorul, evanghelistul, apostolul şi prorocul…

Eu nu spun că sunt proroc, fiindcă sunt doar slujitorul
Său. Darul deosebirii sau cum vreţi să-l numiţi este un dar de la Dumnezeu;
l-am primit prin harul lui Dumnezeu pentru că eu nu am nici un merit.

Câţi de aici vor să se facă rugăciune pentru ei, dar nu
au numere de rugăciune? Să vă văd mâinile. În ordine, am vrut doar să ştiu.

Uitaţi-vă aici! Dacă Duhul Sfânt vă trimite ungerea Sa,
să spuneţi din toată inima: „Doamne Isuse, eu cred sincer, din toată inima, că
acesta este Adevărul!” Apoi, veţi vedea cum va acţiona Dumnezeu şi vă va da
ceea ce aţi cerut.

Acesta este primul pacient? Da? Vino aici. Aici este un
caz similar cu cel din tabloul biblic, unde am vorbit despre Urim şi Tumim, şi
textul este că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Aici sunt doi oameni. Presupun că nu ne-am întâlnit
niciodată, este adevărat, frate? Da, suntem străini. Nu ne-am mai întâlnit şi
probabil ne-am născut în locuri care sunt la depărate unul de celălalt…

Tu eşti aici dintr-un motiv pe care eu nu-l ştiu. Nu
cunosc pe nimeni de aici, afară de fraţii Leo şi Gene, care înregistrează,
fratele păstor şi fratele de aici, pe care nu-mi amintesc cum îl cheamă…
fratele Millman. Din câte ştiu, sunt singurele persoane de aici pe care le
cunosc.

Câţi de aici ştiţi că nu vă cunosc? Ridicaţi mâna.  În ordine. Şi În rândul de rugăciune? Vedeţi?

Dacă bărbatul acesta se îndoieşte… voi veţi vedea ce se
întâmplă dacă vine aici un necredincios. Eu nu-l cunosc pe bărbatul acesta, nu
ştiu dacă este creştin sau dacă este păcătos; poate are probleme financiare,
poate nu-şi poate plăti casa şi riscă s-o piardă sau poate are probleme în căsnicie.
Poate este bolnav şi suferind. Eu nu ştiu nimic despre el, dar Domnul Îl
cunoaşte.

Dacă Isus ar veni şi ar sta aici îmbrăcat cu costumul
acesta pe care mi l-a dat mie, iar bărbatul acesta ar sta înaintea Lui şi I-ar
spune: „Isuse, Te rog să mă vindeci!” ce credeţi că i-ar răspunde Domnul? „Am
făcut-o deja!”

Câţi ştiţi că lucrarea de mântuire este o lucrare
încheiată? Orice persoană care a fost salvată vreodată, a primit salvarea când
a murit Isus şi a luat asupra Sa păcatul lumii. 
Dar şi vindecarea este o lucrare încheiată. Depinde de credinţa ta.

„O, frate Branham,” ziceţi voi, „eu am fost salvat cu
două săptămâni în urmă!” Vrei să spui că ai fost mântuit cu două mii de ani în
urmă, dar acum două săptămâni ai acceptat ceea ce a câştigat El pentru tine
atunci. Aceasta-i tot! Este o lucrare încheiată.

Acum, El este Marele Preot care poate fi atins prin
simţirea neputinţelor noastre, desigur, dacă te atingi de El. Atunci îţi va
face la fel ca acelei femei.

Dacă Domnul Isus îi va face ceva acestui om, el poate să
fie judecătorul şi să spună dacă este adevărat sau nu…

Dacă l-aş întreba: „Eşti bolnav, domnule?” Şi el ar
spune: „Da.”, aş putea să-i zic:

„Ei bine, atunci îmi voi pune mâinile peste tine şi te
vei însănătoşi.”

„Da,” ar spune el.

„Atunci îmi voi pune mâinile şi vei fi bine. Lăudat să
fie Domnul.”

Eu nu ştiu dacă el ar putea crede sau nu; nu ştiu dacă
poate accepta aceasta sau nu, dar dacă Duhul Sfânt ar face ceva ce a făcut în
timpul Domnului Isus? Dacă îi va spune ceva ce a făcut şi ştie numai el? Atunci
ar putea mărturisi dacă este aşa sau nu.

Evreii s-au întors şi au spus: „Acesta este un truc! Omul
acesta se foloseşte de telepatie sau ceva!” Un diavol se va purta întotdeauna
aşa. Dar omul care a trăit minunea ştia mai bine, aşa că a spus: „Ştiu că eşti
Fiul lui Dumnezeu.” Astfel, numele lui Natanael este nemuritor până astăzi şi
va fi pentru totdeauna, deoarece este în slavă şi va fi pentru veşnicie cu
Isus. Dar de criticii aceia numai Dumnezeu ştie ce s-a ales. Eu nu ştiu, dar
cât timp va exista Biblia, se va citi şi despre Natanael.

Domnule, acum stăm amândoi în locul acesta, dar ştim că
într-o zi vom sta la picioarele Domnului Isus şi vom da socoteală de viaţa
noastră. Noi nu ne-am mai întâlnit până acum, dar recunosc un duh creştin… Eu
nu citesc gândurile, dar duhul tău este primitor. Tu eşti o parte din trupul
lui Hristos, şi la fel sunt eu.

Ai venit aici ca să-L rogi ceva pe Domnul Isus. Eu nu
sunt teolog, dar „credinţa vine în urma auzirii Cuvântului.” (Romani
10.17). Înseamnă că El a rânduit oameni care să poată explica Scripturile. Eu
n-am destulă educaţie ca să fac aceasta, dar El mi-a dat altceva, ca să
recunoaşteţi că El este prezent.

Dacă Isus a înviat din morţi şi este Acelaşi ieri, azi şi
în veci, înseamnă că va face aceleaşi lucruri pe care le-a făcut înainte de
învierea Sa, aşa cum s-a întâmplat când a fost cu cei doi ucenici. Este
adevărat? Dacă o va face, vei crede? Bărbatul poate să judece dacă este
adevărat sau nu. Să fiţi respectuoşi! Fiecare persoană de aici să fie plină de
respect şi să se predea Duhului lui Dumnezeu, în Numele lui Isus Hristos, Fiul
lui Dumnezeu.

Domnule, acum voi vorbi puţin cu tine, şi fie ca Domnul
Isus să ne ajute. Omul este aici pentru un bolnav, şi vrea să-i ceară lui
Dumnezeu vindecare pentru o boală de rinichi şi pentru o boală la intestine.
Acesta este adevărul. Ridică mâna dacă este adevărat. Domnule, eu nu pot să te
vindec, dar nici viaţa ta nu poate rămâne ascunsă…

Credeţi? Vedeniile mă slăbesc foarte tare. Biblia spune
că Daniel a avut odată o vedenie care l-a tulburat foarte tare şi a zăcut timp
de câteva zile. Vedeţi? Este ceva ce iese din tine, ca şi cum te-ar părăsi
viaţa.

Acum voi vorbi puţin cu bărbatul, poate Domnul îi va
spune şi altceva. Să-L întrebăm ca să te întăreşti. Haideţi să Îl rugăm şi vom
vedea dacă o va face.

 Orice va spune,
este înregistrat pe aceste benzi, şi orice a spus până acum, a fost adevărat.
Tu ai auzit ceva, nu-i aşa? Nu eu am făcut aceasta, pentru că eu nu te cunosc.
Dar tot ce a spus este adevărul.

Aş vrea să te uiţi la mine şi să crezi…Aşa cum au spus
Petru şi Ioan: „Uită-te la noi.” Cu alte cuvinte: „Fiţi atenţi la ce vă spun!”
Elisei a spus odată: „…dacă
n-aş avea în vedere pe Iosafat, împăratul lui Iuda, pe tine nu te-aş băga de
loc în seamă şi nici nu m-aş uita la tine.”
 Vedeţi? Apoi a zis: „Acum aduceţi-mi un
cântăreţ cu harpa.”
Şi,
pe când cânta cântăreţul din harpă, mâna Domnului a fost peste Elisei.”
 (2Împăraţi
3.14-15). Vedeţi? El avea o vedenie. Aceasta facem şi noi chiar acum.

Dacă mă poate auzi audienţa, Lumina pe care
aţi văzut-o în fotografie este chiar în jurul acestui bărbat, şi se
îndepărtează din nou de mine. Da, el suferă cu intestinele. Şi mai văd o
problemă: a fost operat. Îl văd ieşind afară, dar din cauza acestei operaţii a
rămas cu o problemă.

În prezenţa mea nu te-ai simţit aşa, este
adevărat? Dacă ai putea vedea… Dacă ai fi înăuntru… În dimensiunea în care am
fost, este o altă lume.

Înainte ca să fie o emoţie, trebuia să existe ceva care
să cauzeze acea emoţie. Lumina Se învârte în jurul acestui bărbat. Mă voi ruga
pentru tine, frate, oricare ar fi problema ta.

Bunule Tată ceresc, omul acesta stă aici pentru că ceva
nu este în ordine cu el, iar Tu ştii ce este. Inima Ta  este pentru vindecarea lui, sau să primească
ceea ce a cerut. Biblia spune că ultima însărcinare pe care ai dat-o bisericii
Tale a fost să meargă în toată lumea şi să propovăduiască Evanghelia. Şi ai mai
spus: „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi aceştia se vor însănătoşi.”
Aceasta fac şi eu în supunere faţă de porunca lui Dumnezeu, în Numele Fiului
Său, Isus Hristos, şi cer ca fratele meu să primească ceea ce a cerut. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Să nu te îndoieşti
de nimic. Vedeţi? Du-te şi să nu mai păcătuieşti ca să nu ţi se întâmple şi mai
rău. Ce este păcatul? Necredinţa. Băutul, fumatul, curvia, jocurile de noroc,
etc., nu sunt păcate, ci sunt atributele păcatului. Tu faci acele lucruri
pentru că nu eşti credincios. Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Fie ca El
să fie cu tine.

Ce mai faci? Desigur, noi nu ne cunoaştem. Eu nu te
cunosc şi poate nici tu; poate mă cunoşti doar de acum, dar Dumnezeu ne
cunoaşte pe amândoi.

Aici este un tablou frumos. Câţi din voi aţi fi vrut să
trăiţi în zilele biblice când s-a întâmplat Ioan 4 şi să vedeţi o femeie venind
la fântână? Aţi fi vrut să trăiţi în acele zile? Prin harul lui Dumnezeu
sunteţi chiar acum în acel timp. Eu aş putea fi El, iar doamna aceasta ar putea
fi femeia care a venit la Domnul Isus, şi care este un simbol spre biserica
dintre  neamuri. Eu nu sunt El, ci sunt
de la El, sunt slujitorul Lui, iar El este Tatăl şi Mântuitorul meu. Eu nu o
cunosc pe femeia aceasta, dar El o cunoaşte.

Dacă Dumnezeu va face acelaşi lucru ca atunci, vă va
ajuta să credeţi în El? Dar pe tine, doamnă?

Tu eşti conştientă că se întâmplă ceva, dar nu sunt eu,
fratele tău… Dacă vrei, poţi să observi emoţiile oamenilor care stau aici. Aş
vrea să-L puteţi vedea. Chiar acum vine spre mine. Eu cred din toată inima şi
cu toată sinceritatea, că acesta este Stâlpul de Foc care a condus poporul
Israel.

Când a fost Isus pe pământ, noi toţi ştim că Stâlpul de
Foc a fost Hristos, Îngerul Legământului. Şi El a spus: „Eu vin de la
Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.”
Mai târziu, când L-a întâlnit Pavel pe
drumul Damascului, El era acel Stâlp de Foc, acea Lumină, şi este încă Acelaşi
şi astăzi.

Doamnă, tu eşti speriată din pricina unei operaţii.
Acesta este adevărul. De aceea nu te duci la doctor, pentru că te temi de
operaţie.

Tu nu eşti din oraşul acesta, ci vii din Edmore,
Michigan, şi te numeşti doamna Albert Rea. Aşa este. Din clipa aceasta, viaţa
ta nu mai este ascunsă. Eu nu sunt Vindecătorul tău, ci sunt fratele tău, dar
aici este Cineva care te cunoaşte: Acelaşi Isus care i-a cunoscut pe toţi cei
care urmau să vină… Eu sunt doar o mlădiţă a Viţei. Eşti conştientă de prezenţa
Lui? El a spus: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred: îşi vor pune
mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.”
(Marcu 16.17-18).
Crezi aceasta, nu-i aşa? Să ne rugăm.

Tatăl nostru ceresc, venim înaintea Ta cu smerenie şi ne
mărturisim păcatele fiindcă credem în singurul Tău Fiu, Domnul Isus, şi ne
rugăm sincer, în timp ce binecuvântata Ta prezenţă este aici. Noi ştim, fără
nici o umbră de îndoială, că ai înviat din morţi, fiindcă şi în seara aceasta
faci aceleaşi lucrări pe care le-ai făcut înainte de răstignire.

Deci, scepticii, vrăjmaşii, îndoielile şi diavolii pot să
dispară, deoarece Tu ai înviat din morţi şi ceasul a sosit chiar înainte de
sfârşitul timpului. Se întâmplă întotdeauna în vremurile de răscruce ale
timpului, când se arată îngeri, prorocii, semne şi minuni, exact ca în perioada
de dinainte de potop, la scoaterea afară din Egipt a poporului  Israel,               la prima venire a Domnului Isus,
iar acum ne apropiem de a doua Sa venire.

Dumnezeule, eu mărturisesc lucrările Tale, pentru că Tu
eşti Cel drept, o binecuvântez pe această femeie în Numele lui Hristos şi cu
mâinile întinse peste ea, cer să primească ceea ce Ţi-a cerut. Amin. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze. Crede şi nu te teme.

Vino! Crezi din toată inima? Crezi că sunt slujitorul
Lui? Când mi s-a arătat Îngerul Domnului… ai citit cartea? Îţi aminteşti că
atunci când mi s-a arătat în cameră, El mi-a spus: „Dacă îi vei face pe oameni
să creadă…”

„Doamne,” i-am răspuns eu, „sunt un om fără educaţie. Cum
mă vor crede?”

Şi El mi-a zis: „Aşa cum i-au fost date lui Moise două
semne care să legitimeze slujba lui, tot aşa vei avea şi tu două semne. Astfel,
vei cunoaşte tainele inimilor lor şi ei te vor crede.”

Tu au dreptul să te îndoieşti de mine, dar dacă Dumnezeu
face ceva şi primeşti ce ai cerut… Nu poţi să-I ceri nimic altceva  decât credinţă, ca să poţi primi ceea ce
ceri. Este adevărat? Acum depinde de credinţa ta în Dumnezeu.

Tu ai vrut mai întâi rugăciune pentru ochii tăi. Aşa
este. Apoi, ai vrut rugăciune pentru un copil schilod. Aşa este. Am crezut că
pot să văd copilul. Crezi din toată inima că vei primi ce ai cerut? Am să mă
rog pentru tine şi apoi să ţi se facă după credinţa ta.

Bunule Tată ceresc, îngăduie ca mila Ta s-o cuprindă pe
femeia aceasta tânără. Tu cunoşti inima ei, Doamne. Îmi pun mâinile peste ea în
Numele  Domnului Isus şi cer să primească
ceea ce a cerut, în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Fie ca Domnul să-ţi
dea ce ai cerut. Aceasta este rugăciunea mea.

Vă rog să fiţi respectuoşi.

Bună seara, domnule. Presupun că ne întâlnim pentru prima
dată. Eu nu te cunosc şi probabil nici tu pe mine. Este adevărat? Da. Dacă eşti
bolnav, eu nu te pot vindeca; sau orice altceva ai dori, eu nu pot să-ţi sau.

Dacă ai fi bolnav şi aş putea să te ajut, dar nu aş vrea
s-o fac, aş fi un om rău, nu-i aşa? Aş fi un făţarnic. Dar nu o pot face.  Eu pot să spun numai ce văd şi atât.

Tu nu eşti aici pentru tine, ci pentru altcineva. Aşa
este. Este fiica ta. Este invalidă şi nu este aici, ci în Fort Wayne, Indiana.
Mai ai o problemă, şi anume o durere de artrită, care te loveşte din când în
când. Văd cum te masezi acolo, dar nu te ajută cu nimic.

Crezi că Isus Hristos îţi va da în seara aceasta ceea
ce-ţi doreşti? Vei accepta din toată inima? Crezi că Dumnezeu poate merge acolo
unde este pacienta şi să facă vindecarea doar prin rostirea Cuvântului? Crezi
acum? Mă voi ruga pentru tine, frate.

Bunule Tată ceresc, Te rog să ai milă de omul acesta şi
să-i dai ceea ce a cerut, fiindcă o cer pentru el ca pentru un frate şi pentru
că cred în Tine. Ascultă-mă, pentru că Te rog în Numele lui Hristos. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Du-te şi primeşte
ce ai cerut.

Ce mai faci, doamnă? Presupun că nu ne cunoaştem. Eu nu
te cunosc, dar Domnul te cunoaşte. Văd că se face întuneric în jurul ei.
Doamne, are o tumoare. Văd că are şi tensiune. A făcut o complicaţie şi este
aproape să facă un atac vascular. Totul este negru în jurul tău. Soră, eu nu
pot să te vindec, dar este Unul care acum vorbeşte sau a vorbit Cuvântul, şi El
poate. Crezi că eşti în prezenţa Lui şi nu a fratelui tău? Îl accepţi ca
Vindecătorul tău?

Tatăl nostru ceresc, în timp ce ea ţine acest Cuvânt la
pieptul ei, eu vin sincer şi smerit şi Te rog să-i dai femeii, ce doreşte, şi
să-i dai vindecarea în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.  Du-te şi crede din toată inima.

Nervozitatea este un lucru groaznic, deoarece cauzează
tot felul de probleme. Dar Dumnezeu o poate vindeca şi pe ea. Crezi aceasta? Tu
eşti un gânditor, fiule. Eşti din aceia care trec punţile înainte de a ajunge
la ele, dar nu se întâmplă niciodată cum te-ai gândit.

Ţi-ai dorit întotdeauna un loc unde să pui piciorul, să
poţi face un început. N-ai vrut niciodată să ajungi un psihopat în ochii
celorlalţi oameni. Eşti un tânăr prea drăguţ ca să faci aceasta. Umbra care era
deasupra ta cu puţin timp în urmă, te-a părăsit, deci nu mai ai probleme. Nu
ştiu ce s-a întâmplat, dar a plecat de la tine. Credinţa ta a preluat
controlul. Eşti conştient că s-a întâmplat ceva, aşa-i? Ridică mâna, dacă este
adevărat. Umbra neagră de peste acest tânăr, a plecat în urma credinţei lui,
fără rugăciune. Dumnezeu să te binecuvânteze. Acesta este un lucru minunat.
Rugăciunea mea este ca Dumnezeu să fie cu tine şi să te ajute.

Aceeaşi problemă o ai şi tu, doamnă. Probleme nervoase.
Crezi că Dumnezeu poate să te vindece? Crezi că vei primi ceea ce ai cerut,
dacă Îl voi ruga? Atunci să ne rugăm.

Tatăl nostru ceresc, Te rog în Numele lui Hristos să o
ajuţi şi s-o vindeci. Amin.

În ordine. Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Du-te şi
crede din toată inima. Să ai credinţă! Amin.


Amin –