DEMONOLOGIA FIZICĂ

…cu ajutorul Domnului, noi am putea duce adunarea drept înainte. Mă bucur pentru că o văd că merge puţin peste şi cred că Domnul ne va ajuta să o facem. (Amin).

Eu am câţiva prieteni dragi: Bosworth, Baxter, Lindsay, Moore şi Caron Von Blomberg. Ei sunt bărbaţi foarte buni, dar pe acolo există ceva… voi ştiţi cum este când aduci un grup de oameni împreună – unul are un lucru, altul are altceva, iar uneori totul este contrar chiar cu ce gândesc eu însumi. Acum însă mă simt liber şi cred că vom petrece un timp minunat împreună. Trebuie doar să ne suflecăm mânecile şi să mâncăm.

Prima mea Biblie a fost natura. Ea m-a învăţat primele lucruri despre Dumnezeu. Mie îmi place foarte mult să pescuiesc. O, cât de mult îmi place, iar convertirea mea nu a scos-o din mine.

Într-o zi m-am dus în munţi să pescuiesc păstrăvi. O, este minunat, mai ales în timpul primăverii. Am prins păstrăvi şi eram plin de bucurie; am început să strig şi să Îl laud pentru că cred în strigare………………………………………………….

…sus în New Hampshire sunt o mulţime de urşi, iar eu am acolo un loc micuţ unde îmi place să merg la pescuit.    M-am dus deci acolo, și după ce mi-am instalat cortul m-am dus la pescuit. Şi iată că o ursoaică cu doi pui după ea a intrat în cort şi a făcut prăpăd peste tot.

Ce-ar fi trebuit să-i fac acelei ursoaice? Ea a mers înăuntru, mi-a dărâmat cortul, mi-a împrăştiat toate lucrurile şi mi-a mâncat mâncarea. Când m-a simţit că vin, ea si unul din ursuleţi au plecat puţin mai încolo, dar celălalt a rămas acolo. Ursoaica s-a aşezat jos şi îl chema pe ursuleţul rămas în cort, însă el stătea cu spatele către mine şi era foarte preocupat de ceva. Aveam la mine doar un toporaş vechi de mână, iar ursoaica continua să îşi cheme puiul care refuza să o asculte.

„Oare ce face micuţul acela?” mi-am zis apropiindu-mă puţin de el. Mă temeam de un eventual atac al ursoaicei deoarece prin apropiere nu se afla nici un copac şi chiar dacă ar fi fost vreunul, ştiam că se poate căţăra cu uşurinţă. Din pricina aceasta m-am apropiat doar puţin încercând să văd ce face puiul acela. Ştiţi ce făcea?

Mie îmi plac clătitele. Vouă vă plac? Da, tuturor ne plac, doar că mie îmi place să torn miere pe ele. Vedeţi? Nu mă mulţumesc doar să le stropesc, ci le botez pur şi simplu. Torn miere peste ele; le umplu chiar.

Ei, şi avusesem în cort o găleată cu miere, cam un litru şi trei sferturi de miere, iar acel intrus micuţ a găsit-o. Voi ştiţi că urşii sunt mari iubitori de miere, aşa că micuţul a luat capacul de pe găleată, a luat-o sub braţ şi cu cealaltă lăbuţă a început să mănânce. Desigur, el nu ştia s-o mănânce ca noi, ci îşi îmbiba laba în miere apoi o lingea. Şi lingea şi lingea, iar când s-a întors spre mine am văzut că ochişorii aveau pleoapele lipite din pricina mierii, iar burtica îi era lucie. Dar nu s-a oprit, ci a continuat să îşi lingă lăbuţa cât putea de repede.

O, vai, privindu-l m-am gândit la o adunare de modă veche a Duhului Sfânt, când deschideam „găleata”, ne băgam mâna în ea şi lingeam de zor. Da, lingeam si lingeam. Dar ştiţi care a fost lucrul cel mai comic? După ce s-a săturat, micuţul a lăsat găleata jos şi a alergat la mama lui. Ce a urmat? Ursoaica şi celălalt ursuleţ s-au apucat să lingă mierea de pe el.

Dorinţa mea este ca adunarea noastră să fie cam aşa, astfel încât să putem spune şi altora despre bunătatea lui Dumnezeu, iar slava Sa să se reverse peste noi. În ordine.

Mă bucur să vă văd pe voi, copilaşii, printre noi şi îmi place să vă povestesc lucruri de felul acesta, dar acum voi vorbi despre altceva cu taţii şi mamele voastre. Vom vorbi despre „DEMONOLOGIE”.

În Psalmul 103.1-3 citim:

„Binecuvântează suflete pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!

Binecuvântează suflete pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!

El îţi iartă toate fărădelegile tale; El îţi vindecă toate bolile tale…” 

Aş vrea să observaţi că aici scrie: „toate”.

El îţi iartă toate fărădelegile tale; El îţi vindecă toate bolile tale.”

Acum aş vrea să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru că în după-amiaza aceasta putem sta aici. Îţi mulţumim pentru aceşti copilaşi care stau în jur, căci ei sunt bărbaţii şi femeile de mâine, dacă mai este un mâine şi dacă Isus mai zăboveşte. Tată, Te rugăm să ne binecuvântezi acum, când vorbim despre Cuvântul Tău şi despre marele duşman pe care îl avem, despre Satan.

Dumnezeule, Te rugăm să ne ajuţi să punem în jurul nostru un zid şi o forţă vie, care este Puterea lui Dumnezeu, pentru ca ea să se împotrivească Satanei şi să apere fiecare centimetru de teren, astfel încât vrăjmaşul să vadă că nu mai are nici un drept pentru că atunci când Isus a murit  pe Calvar a dezbrăcat toate domniile Satanei lăsându-l fără nici o putere.

Dă-ne înţelepciune şi pricepere ca să ştim să le explicăm oamenilor cum pot să-l învingă pe Satan şi cum pot să primească vindecarea. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Acum aş vrea să vorbim câteva minute despre „DEMONOLOGIE”, pentru că aţi auzit vorbindu-se adesea despre demoni. Dar mai întâi să vedem ce este un demon. Ei bine, în limba engleză cuvântul „demon, drac”, înseamnă „chinuitor”. Dracul este cel care chinuieşte, deci este cel rău.

 Cei mai mulţi dintre oamenii de astăzi sunt de părere că Biblia este o carte veche pe care o citeau bunicul şi bunica. Ei spun: „Nu este mare lucru de ea, căci este o carte pentru bătrâni!” dar o asemenea părere este total greşită. Biblia este o carte pentru toţi, iar demonii sunt chinuitorii care ne chinuiesc.

Demonii sunt de mai multe feluri. Astfel, unii demoni vin în sufletul omului. Ei chinuiesc sufletul. Apoi, de multe ori vedeţi oameni care se comportă ca şi cum ar fi nebuni. Ei pot fi convertiţi, pot avea o ungere a Duhului Sfânt şi totuşi să aibă asemenea stări. De ce aceasta? Pentru că acolo este ceva, este un chinuitor care îi supără.

Toate bolile vin de la diavolul. Aceasta înseamnă că nici o boală nu poate veni de la Dumnezeu, pentru că nu El este autorul bolilor. Totuşi, El îi îngăduie uneori Satanei să aducă peste voi o boală, o nuia prin care să vă aducă înapoi la Casa lui Dumnezeu. De ce aceasta? Pentru că aţi fost neascultători.

Vă puteţi imagina însă ca o persoană să creadă că Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc, ar putea fi Dătătorul morţii sau al bolilor? Ei bine, El nu poate face aceasta, n-a făcut-o şi nici nu o va face vreodată. Totuşi, Dumnezeu a îngăduit moartea din pricina neascultării. Este exact cum a spus un scriitor: „Dumnezeu a înhămat moartea la căruţa Lui, aşa că tot ce poate face ea, este să ne ducă – pe cei credincioşi – în prezenţa Lui.” Dar cuvântul „moarte”  înseamnă „Despărţire”, ceea ce înseamnă că un copil al lui Dumnezeu nu poate muri. De altfel Isus a spus:

Cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24) şi:

Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată.” (Ioan 11.25-26).

Trupurile noastre ajung în mormânt din pricina păcatului, dar Isus a spus: „…cine crede în Mine, nu va muri niciodată.” Dacă citiţi întâmplarea cu Lazăr, veţi vedea că Isus a spus: „Lazăr, prietenul Meu, doarme; dar Mă duc să-l trezesc din somn”, la care ucenicii I-au răspuns:„Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.” Vedeţi? Ei erau oameni ca noi, de aceea nu au înţeles adevăratul sens al cuvintelor spuse de Isus, ceea ce a făcut ca Domnul să le vorbească pe înţelesul lor:„Lazăr a murit…dar Mă duc să-l trezesc din somn.” (Ioan 11.11-12,14).

Cuvântul „moarte” înseamnă „despărţire”. Astfel, dacă moare unul din voi sau cineva din familia voastră – care este convertit – el nu este mort. Mă înţelegeţi? Ei sunt morţi din punct de vedere omenesc, adică sunt despărţiţi de noi, dar sunt în prezenţa lui Dumnezeu, deci sunt vii. Ei nu sunt morţi şi nici nu pot muri pentru că Isus a spus:

Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24). Ei nu pot muri pentru că tot ceea ce este veşnic nu poate pieri, iar Dumnezeu le-a dat viaţa veşnică. Da, El ne-a dat viaţa veşnică în dar, fără să privească la meritele noastre, necondiţionat. Dumnezeu este Cel ce cheamă. Aceasta înseamnă că nimeni nu poate veni la El fără să fie chemat de Dumnezeu. Isus a spus aceasta în Ioan 6.44:

Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl Meu, care M-a trimis…” Este adevărat? Aceasta înseamnă că Dumnezeu este în toate.

Poate mâine după-amiază vom vorbi mai mult despre aceasta, dar acum aş vrea să vă vorbesc despre boală ca să vedeţi ce este ea.

A fost o vreme când noi am fost o sămânţă de viaţă în străbunicul nostru. Medicii ştiu aceasta şi la fel cititorii Bibliei. Voi ştiţi că acea sămânţă de viaţă a venit afară prin bunicul vostru, apoi prin tatăl vostru a trecut la mama voastră, care v-a adus la suprafaţă pe voi. Este adevărat? Acest lucru îl învaţă şi Biblia, aşa că dacă vreţi, puteţi să citiţi. Eu cred ce spune Ea, şi anume că Levi a plătit zeciuială pe când era în străbunicul său, Avraam:

Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuială, ca să zicem aşa, prin Avraam; căci era încă în coapsele strămoşului său, când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam.” (Evrei 7.9-10). Vedeţi? Deci sămânţa a apărut acolo, în urmă. Dar sufletele voastre au fost făcute înainte de întemeierea lumii, când Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său. El a creat un chip duhovnicesc, după chipul Său, nu a creat un om firesc. Vedeţi? „…l-a făcut pe om parte bărbătească şi parte femeiască…” – înainte de a-l face din ţărâna pământului.

Aş fi vrut ca în după-amiaza aceasta să fi avut timp să mergem puţin la aceste lucruri ca să vedem cum la început Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, pentru ca după căderea în păcat a acestuia, să vină El însuşi într-un chip de om ca să-l poată răscumpăra pe omul căzut.

Când Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut un om duhovnicesc, iar Biblia spune că „pe pământ nu era încă nici un om care să lucreze pământul”. (Geneza 2.5b). Apoi El l-a creat pe om din ţărâna pământului.

Oamenii de ştiinţă de astăzi fac tot felul de cercetări pe oasele găsite în pământ şi avansează tot felul de ipoteze cu privire la evoluţie. Şi eu cred în evoluţie, dar în felul cum o priveşte Biblia. Eu cred că omul evoluează din el însuşi, dar nu pot crede că toate vieţuitoarele se trag dintr-o singură celulă. Nu, domnilor! O pasăre a fost tot pasăre din momentul când a fost creată de Dumnezeu; maimuţa a fost tot maimuţă şi omul a fost tot om. Acesta este adevărul.

Nu demult am discutat cu un medic din Louisville şi   i-am povestit despre băştinaşii din Africa. Oh, ceea ce mănâncă ei şi felul cum mănâncă este cel mai înfiorător lucru pe care l-am văzut vreodată. Iau lucruri contaminate, pline cu viermi şi le mănâncă. Dau viermii jos şi le mănâncă fără să-şi facă vreo problemă, apoi beau apă de oriunde. Vedeţi? Ei nu au nici o deosebire. Şi medicul mi-a zis: „Reverend Branham, dar aceia nu sunt oameni.”

„Oh, ba da, ei sunt oameni!” am răspuns eu. „Cel mai apropiat animal de rasa umană este cimpanzeul, iar de patru mii de ani încoace, voi aţi încercat să obţineţi măcar un mormăit de la acel animal, dar nu aţi reuşit nimic deoarece nu are raţiune. Nu are nimic cu care să poată gândi. Puteţi să-l învăţaţi unele lucruri mărunte, cum ar fi: să-şi pună ochelarii, să fumeze trabuc, să se plimbe cu bicicleta, să călărească un cal sau ceva de felul acesta, dar aceasta nu este mai mult decât faptul că un cal ştie ce să facă atunci când îi spuneţi „Di!” sau „Ho!” sau decât un câine dresat. De ce aceasta? Pentru că este doar un animal.

Dar lăsaţi-mă să merg în Africa, la cel mai sălbatic trib pe care l-am întâlnit, la boşimani. Poate strămoşii lor nu au văzut niciodată un om alb, iar ei nu ştiu nici măcar să deosebească stânga de dreapta. Da, tot ceea ce ştiu este să mănânce şi mănâncă tot ce pot prinde, chiar şi carne de om, pentru că nu ştiu să facă deosebirea. Dar lăsaţi-mă să merg printre ei, să iau un copil de cinci ani şi să-l aduc în America, iar eu vă voi dovedi că la vârsta de 15 ani va vorbi engleza la fel de bine ca oricare dintre voi şi va fi bine educat. De ce aceasta? Pentru că are suflet. Dumnezeu l-a făcut o fiinţă umană şi are acelaşi drept să audă Evanghelia pe care o predicăm în America şi în restul lumii, ca oricare alt om. Da, lăsaţi-i să audă numai o dată Evanghelia şi veţi vedea cum se vor grăbi să Îl primească pe Hristos. Acesta este adevărul. Acesta este motivul pentru care inima mea arde când mă gândesc la Africa, la acele sărmane mâini mici şi negre întinse spre mine în timp ce-mi spuneau: „Frate Branham, mai vorbeşte-ne despre Isus!” O, îndurare!

În mine este ceva care mă sapă şi mă arde, aşa că imediat ce vom avea suficienţi bani, voi merge acolo. Acesta este motivul pentru care toţi banii pe care îi pot aduna sau pe care-i primesc, îi pun în contul lucrării misionare şi imediat ce se adună suficienţi, voi pleca acolo ca să predic Evanghelia la oamenii pentru care ştiu că va trebui să răspund în ziua aceea.

Înainte obişnuiam să donez toţi banii care se adunau din marile adunări care se ţineau, la Crucea Roşie sau la alte organizaţii de felul acesta. Să nu credeţi că vreau să lovesc în ei, dar am putut să văd cum acei domni importanţi vin pe stradă cu maşini de patru mii de dolari, cu ţinte de diamant la cizme, fumând cele mai scumpe trabucuri, în timp ce sărmanii bolnavi nu primesc nici un ajutor deşi banii aceia le sunt destinaţi. Nu, domnilor! Mai mult, imediat ce ieşi în oraş, te numesc „holly-roller” sau mai ştiu eu cum, batjocorind şi înjosind religia, credinţa pentru care stăm şi care le donează o mulţime de bani. Nu, domnilor!

Acesta este motivul pentru care vă spun înaintea lui Dumnezeu, care este Judecătorul meu, că voi da banii acolo unde ştiu că vor fi folosiţi pentru înaintarea Evangheliei, astfel încât, atunci când va trebui să dau socoteală pentru felul în care am gospodărit ceea ce mi-a încredinţat El, să fiu găsit corect. Acesta este adevărul, pentru că-mi dau seama că pe Dumnezeu Îl tratez de fapt aşa cum îi tratez pe oameni; atitudinea pe care o am faţă de voi, este de fapt atitudinea pe care o am faţă de Hristos, iar atitudinea pe care o aveţi voi faţă de mine, este atitudinea pe care o aveţi faţă de El. Acesta este adevărul.

Dumnezeu, care este suveran, v-a dat Viaţa Lui veşnică, prin voia şi prin harul Său, fără ca voi să faceţi ceva pentru aceasta. El v-a făcut un popor şi un suflet nemuritor, de aceea nu puteţi pieri niciodată.

Lăsaţi-mă să vă corectez şi să vă lămuresc puţin, pentru că s-ar putea ca cineva să spună: „Fratele Branham este calvinist!”

Nu, eu nu sunt calvinist, sau dacă vreţi sunt calvinist câtă vreme calvinismul nu iese afară din Biblie. Când face aceasta, eu sunt arminian. De ce? Pentru că cred în sfinţenie şi în alegere. Dar ştiţi care este problema calviniştilor şi al arminienilor? La un moment dat, au mers afară de pe cale prin faptul că şi-au făcut o cale proprie. Aceasta s-a întâmplat din cauza a ceea ce scrie în cartea Efesenilor, aşa că ar trebui ca şi unii şi ceilalţi să se întoarcă şi să lase lucrurile aşa cum le-a spus Dumnezeu, căci atunci n-ar mai fi încurcaţi. Ei şi-au făcut fiecare câte o doctrină şi ţin tare de ea în loc să se întoarcă la ceea ce spune Cuvântul. Desigur, şi unii şi alţii au ceva adevărat, dar nu ajunge.

Eu cred în „siguranţa veşnică”; cred că biserica are această siguranţă. Orice cititor al Bibliei ştie aceasta pentru că Dumnezeu a spus deja că Biserica se va înfăţişa înaintea Lui fără nici o vină. Este corect? Ea va fi ca El, este adevărat? Prin urmare, dacă eşti un mădular al Bisericii, dacă eşti în ordine, eşti asigurat împreună cu Biserica, ceea ce înseamnă că este mai bine să rămâi în Biserică, să stai în ea.

Dar cum intraţi voi în Biserică? Prin faptul că daţi mâna cu predicatorul? Nu. Prin faptul că vă treceţi numele în registrul unei biserici? Nu, domnilor. Dar atunci cum?

Printr-un singur Duh, noi am fost botezaţi ca să alcătuim un singur trup.” (1 Corinteni 12.13). Şi trupul care a fost judecat de Dumnezeu pe Calvar este Trupul lui Isus Hristos, iar noi suntem botezaţi în El printr-un singur Duh şi avem „siguranţa veşnică” cât timp suntem în trupul lui Hristos. Nimic nu ne poate despărţi de El şi nimic nu ne poate atinge câtă vreme suntem acolo. Dar dacă ieşiţi, o faceţi prin voia voastră proprie. Dacă rămâneţi însă în El, pe cât este de sigur că Isus a înviat din morţi, este sigur că veţi învia şi voi, căci Dumnezeu a făcut deja aceasta.

Atunci nu veţi mai putea păcătui. S-ar putea ca eu să fiu un păcătos în ochii voştri, dar dacă sunt în Hristos, Dumnezeu nu mă vede păcătos pentru că păcatul meu a fost ispăşit. Cum? Prin sângele Lui. Vedeţi? Sângele lui Isus face ispăşirea păcatelor mele, de aceea eu nu mai pot păcătui. Aceasta o spune Dumnezeu, nu eu:

Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.” (1 Ioan 3.9). Vedeţi? Dacă un astfel de om face o greşeală, merge imediat şi mărturiseşte acel lucru. Dacă este un creştin adevărat, el o va face. Dacă însă are o reţinere în inima lui, dacă există ceva care îl ţine să nu se mărturisească, aceasta arată că nu are nimic din Dumnezeu în el. Acesta este adevărul. El n-a avut de la început nimic. Dar dacă este un creştin adevărat…

Dacă, de exemplu, puneţi în pământ un bob de grâu, el va fi întotdeauna un bob de grâu. Oricât de mulţi spini ar fi în jurul lui, el va fi întotdeauna un bob de grâu. Este adevărat? Tot aşa este cu un om născut din nou. Dacă este născut din Duhul lui Dumnezeu, el nu va fi când înăuntru, când afară, când înainte, când înapoi, când sus, când jos, când în lume, când în Hristos. Nu, domnilor! Nu, nu. Voi nu puteţi fi astăzi un scaiete, iar mâine un bob de grâu, căci Dumnezeu nu are aşa ceva pe ogorul Său. Ci dacă sunteţi un bob de grâu, adică un creştin născut din Duhul, aceea rămâneţi. Aceasta înseamnă că sunteţi nemuritori, aşa cum Dumnezeu este nemuritor. Acesta este adevărul. Atunci sunteţi o parte din Trupul Lui, din Biserică.

Acum să vorbim despre partea morţii. Din ce cauză se îmbolnăveşte un om?  Pentru că trupul lui nu a fost încă răscumpărat. Nu contează cât eşti de bun, cât eşti de sfânt sau cât eşti de plin cu Duhul Sfânt – toate acestea sunt în legătură cu sufletul tău, nu cu trupul. Dar nici sufletul nu are încă totul, ci posedă doar binecuvântarea, făgăduinţa lui Dumnezeu care este arvuna salvării noastre.  Dacă nu posedăm arvuna mântuirii, nici vindecarea divină, înseamnă că nu avem nici asigurarea sau ceva care să ne dovedească existenţa învierii.

Aceasta este ca şi cum Hristos nu locuieşte în inima mea. În cazul acesta nu există nimic care să mă încredinţeze cu privire la ceea ce spune Cuvântul, ceea ce înseamnă că aş fi sceptic cu privire la El. Acesta este motivul pentru care băştinaşii din Africa poartă acei idoli din lut sau din lemn la gât. De ce? Pentru că misionarii care merg acolo le prezintă doar partea literară a Evangheliei, fără să le dovedească şi puterea ei.

Priviţi în biserica mea. Ea este formată din metodişti, baptişti, prezbiterieni, etc. Când oamenii aceştia au văzut că  Puterea lui Dumnezeu vine şi dovedeşte Cuvântul pe care    L-au auzit, aceasta a fost totul; ei au înţeles că Dumnezeu este Dumnezeu.

Să revenim însă la boală. Cum începe ea? Fiţi atenţi. Înainte ca să fie o boală, acolo este un duh, aşa cum aţi fost şi voi un duh înainte de a deveni o fiinţă umană. Ca să mă înţelegeţi mai bine, îl voi folosi ca exemplu pe fratele Willett.

Frate Willett, a existat un timp când tu şi eu nu eram nimic, apoi primul lucru care a apărut a fost Viaţa. Dumnezeu ne-a dat o viaţă. Dacă am cerceta trupul uman, am vedea că toţi suntem formaţi dintr-o mulţime de celule ţinute împreună prin atomi, iar dacă Isus mai zăboveşte, într-o zi aceşti atomi se vor distruge. Atunci trupul va merge înapoi în ţărână, unde se va descompune în elementele care l-au format. Dar când duhul se va întoarce, acei atomi se vor aduna din nou împreună şi vor forma în jurul lui un alt frate Willett, identic cu acesta, dar mai tânăr.

Când un om trece de 25 de ani observă că pe faţa  lui apar câteva riduri, în timp ce ici şi colo se văd fire cărunte de păr. Aceasta se întâmplă pentru că moartea este pe urmele voastre, iar într-una din zile vă va lua. Nu contează cine sunteţi, ea vă va lua chiar dacă nu o face dintr-o dată ci în timp. Poate veţi ajunge într-un colţ, dar Dumnezeu vă va scoate de acolo; apoi veţi fi prinşi într-un alt colţ, unde moartea va fi gata să vă ia din nou, dar Dumnezeu vă va scoate şi de acolo, însă după un timp, ea tot vă va lua. Aceasta este tot ce poate face ea pentru că dacă posedaţi Viaţa veşnică veţi veni înapoi.

Când Dumnezeu v-a dat viaţa aceasta, cel mai bine aţi fost între 20-25 de ani, de aceea atunci când veţi învia veţi fi cam de vârsta aceasta. După această vârstă moartea s-a aşezat înăuntru şi a început să vă tragă în jos. Înţelegeţi?

Dacă am lua trupul uman şi l-am desface celulă cu celulă, am ajunge la un germen foarte mic, ce nu poate fi văzut cu ochiul liber. Acela este germenul de viaţă, iar dacă l-am privi la microscop am vedea că arată ca un firicel mic de aţă. Şi primul lucru care apare când se formează fătul este coloana vertebrală. Acelea sunt primele celule care se înmulţesc. Înţelegeţi?

 Dar chiar dacă am desface celulă cu celulă, nu v-am găsi pe voi. Unde sunteţi? Poate iau fiecare celulă de carne, fiecare celulă de sânge şi totuşi nu vă găsesc. De ce? Pentru că trebuie să ajung la acel germen de viaţă, la acea sămânţă care ascunde viaţa voastră, pe voi, căci de acolo porneşte totul. Acolo este ascunsă viaţa şi natura voastră. Prin urmare, dacă aceea este o sămânţă umană va aduce la suprafaţă un om; dacă este sămânţa unui câine, va aduce un câine; dacă este sămânţa unei păsări, va aduce o pasăre. Va creşte celulă peste celulă, iar în final va aduce la suprafaţă un om sau orice ar fi acea sămânţă, pentru că aşa a rânduit Dumnezeu să fie.

Dar ce este un cancer? Haideţi să vorbim puţin despre el. Dumnezeu v-a dat viaţa, da? Să zicem că eu nu am nimic pe mâna mea, dar într-o zi acolo ar apărea un cancer. Cum a apărut acolo? Dar înainte de a vedea cum a ajuns acolo, să vedem ce este cancerul. Dacă-l desfacem, vedem că este format dintr-o mulţime de celule, aţi ştiut aceasta? Tumorile, cataractele şi toate celelalte sunt celule. Unele din ele nu au nici o formă, în timp ce altele se răspândesc asemenea unui păienjeniş; unele merg asemenea unor fâşii, altele sunt roz, aşa cum este „Cancerul roz”, care apare de obicei pe sânul unor femei; sau pot creşte unele peste altele, ca un ciorchine, deschizându-se afară, etc. Ele cresc oriunde.

Uneori tumorile sunt înclinate, lungi sau alungite, dar ele nu au o formă anumită, pentru că se dezvoltă în jurul unui duh care nu are formă. Totuşi, este o dezvoltare de celule care cresc, cresc, hrănindu-se cu viaţa voastră, pentru că se alimentează din sângele vostru. Cataracta ia mucoasa ochiului şi creşte chiar peste el, astfel încât la un moment dat vi-l închide, vă orbeşte. Vedeţi? Totul porneşte de la un germen foarte mic.

Vedeţi? Dintr-un astfel de germen microscopic se poate dezvolta un elefant, dacă este sămânţa unui elefant, sau un purice cât un bob de nisip, dacă este sămânţa unui purice.

Unele din aceste boli pot fi depistate pentru că iau formă, dar altele nu au nici o formă deoarece nu formează celule. Da, unele sunt duhuri care chinuiesc trupul, în timp ce altele chinuiesc sufletul. Voi lăsa pentru mâine partea aceasta, iar acum vom merge mai departe cu partea fizică.

Fraţilor, de-a lungul anilor am avut de-a face cu tot felul de demoni, iar voi habar nu aveţi ce se întâmplă adesea după încheierea serviciilor. Totuşi, vreau să vă spun ceva: atunci când vă ridicaţi împotriva unui duh, ar fi bine să ştiţi despre ce vorbiţi şi pe ce staţi. În asemenea situaţii să nu încercaţi să vă agitaţi şi să săriţi în sus şi-n jos, căci dacă un demon trebuie să vi se supună, o va recunoaşte pentru că aceasta nu depinde de cât de tare strigaţi şi nici de cât ulei turnaţi. Nu, nu, ci este Ceva ce stă în spatele vostru: Ceva ce el trebuie să recunoască şi anume: ADEVĂRUL.

Isus a spus doar: „Ieşi afară din el!” şi demonul a trebuit să plece.

Amintiţi-vă însă că ucenicii l-au sucit şi l-au răsucit pe un astfel de om, încercând să scoată demonul din el, dar nu au reuşit, iar după ce a fost eliberat de Domnul Isus, L-au întrebat: „Noi de ce nu am putut să-l scoatem?” Şi El le-a răspuns: „Din pricina puţinei voastre credinţe.” (Matei 17.18-20).

Isus a spus: „Ieşi afară din el!” Atunci băiatul a căzut jos şi a avut cea mai puternică criză de până atunci, dar din momentul acela a fost liber. Vedeţi? Demonii recunosc autoritatea.

Priviţi-i pe băieţii aceia, pe vagabonzii aceia care l-au văzut pe Pavel scoţând draci. Ei şi-au zis: „Desigur, şi noi putem face aceasta!” căci erau fii de preot. Astfel, s-au dus să se roage pentru cei ce aveau duhuri rele şi au zis: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!”

Atunci duhul rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sunteţi?” Şi ştiţi ce a urmat. „Omul în care era duhul rău, a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi, şi i-a schingiuit în aşa fel că au fugit goi şi răniţi din casa aceea”, având ei înşişi crize ( Fapte 19.13-16).

Aceşti demoni trăiesc şi astăzi, iar necazul este că în biserică a intrat prea mult fanatism. Există mult fanatism numit „vindecare divină”, iar cei care-l practică ar trebui închişi pentru că aduc numai batjocură asupra căii sfinte. De aceea aveţi de dus această luptă grea: pentru că există o mulţime de lucruri care se ascund în spatele religiei, deşi în realitate sunt doar nişte secte şi nimic mai mult. Da, din cauza acestora Biserica adevărată a Dumnezeului celui viu nu are nici o credibilitate şi are de dus o luptă grea.

Ce spune însă Dumnezeu despre toate acestea? Că grâul şi neghina cresc împreună, este adevărat? Şi Cuvântul spune: „Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul Meu.” (Matei 13.30). Totuşi, „După roade îi veţi cunoaşte.” (Matei 7.20). De ce? Pentru că acolo nu sunt roade şi nu este Viaţă; nu este nimic.

Dar orice lucru natural, firesc, este un simbol pentru ceea ce este duhovnicesc. Aţi ştiut aceasta? Să vă dau un exemplu: Când suntem născuţi în Trupul lui Hristos, sunt trei elemente de care este nevoie ca să ne putem naşte, iar acestea sunt cele trei elemente care au ieşit din trupul lui Hristos când a murit pe cruce: apa, sângele şi Duhul. Este adevărat? (Amin).

Sunt trei trepte prin care noi ajungem la naşterea din nou: neprihănirea, sfinţirea şi Duhul Sfânt. Dar aici apare o problemă, pentru că voi puteţi fi neprihăniţi fără să fiţi sfinţiţi; sau puteţi crede în Domnul Isus şi totuşi să fiţi încă păcătoşi; sau puteţi fi neprihăniţi şi sfinţiţi şi totuşi să nu aveţi Duhul Sfânt.

Biblia spune în 1 Ioan 5.7-8: „Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei sunt una.

Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa şi sângele, şi acestea trei sunt una în mărturisirea lor.”

Vedeţi? Apa, sângele şi Duhul nu sunt unul, ci sunt una în mărturisirea lor. Dar voi nu puteţi să Îl aveţi pe Tatăl, fără să Îl aveţi pe Fiul; şi nu puteţi să Îl aveţi pe Fiul fără să Îl aveţi pe Duhul Sfânt, pentru că Dumnezeu nu poate fi împărţit; El ni S-a arătat într-o triplă descoperire, dar aceasta nu face din El trei.

Pe aici nu aud acest lucru, dar în grupările penticostale din ţară este o mare amestecătură cu privire la problema aceasta simplă. Eu am discutat cu conducătorii celor două grupări şi le-am dovedit că de fapt ei cred acelaşi lucru doar că diavolul a intrat între ei şi i-a despărţit. Le-am spus că dacă marea Biserică Penticostală ar arunca cele câteva doctrine care îi separă, s-ar putea uni într-o biserică binecuvântată a lui Dumnezeu şi atunci ar avea loc răpirea. Dar vedeţi, câtă vreme reuşeşte să vă ţină dezbinaţi, Satan este liniştit. Aceasta este procedura lui. Ei stau dezbinaţi deşi cred acelaşi lucru.

Noi nu zicem „dumnezeii noştri”, cum zic păgânii, ci: „Dumnezeul nostru”, deoarece am înţeles că este un singur Dumnezeu care ni S-a arătat în trei descoperiri.

Dacă citiţi Biblia, veţi vedea că există şi o „trinitate” a Satanei. Singur că da. Şi puterea lui se descoperă în trei etape.

Să revenim însă la ideea noastră. Când are loc naşterea din nou, apare apa, sângele şi Duhul, este adevărat? Dar acest lucru este simbolizat în mod desăvârşit prin naşterea firească a unui copil. Care este primul lucru care vesteşte naşterea copilului? Apa, apoi vine sângele şi viaţa sau duhul de viaţă. Vedeţi? Apa, sângele şi duhul.

Acum să ne ocupăm de cancer. De unde vine el? Cum apare? Ce reprezintă el? Cancerul este un „mâncător de stârvuri”. Da, este ca şi corbul care mănâncă mortăciuni. Cancerul poate apărea în urma unei lovituri, mai ales acolo unde a fost lovită o celulă şi ea începe să se descompună, să decadă. Oh, acesta este un cuvânt mare pentru un baptist! Da, eu sunt un baptist care crede în decădere.

Cineva a venit zilele trecute, în timp ce eram la o adunare din Arkansas şi a spus: „Frate Branham, când te-am auzit predicând prima dată, am crezut că eşti nazarinean (acel bărbat era nazarinean şi fusese vindecat într-una din adunările mele, iar acum umbla pretutindeni cu cârjele pe umăr şi mărturisea despre binele pe care i l-a făcut Dumnezeu). Apoi i-am auzit pe unii care spuneau că eşti baptist. Eu nu pot înţelege, de aceea aş vrea să ştiu ce eşti de fapt?”

„Foarte simplu de explicat”, i-am răspuns. „Eu sunt penticostal, metodist, nazarinean, etc.” Sigur că da, pentru că noi suntem una în Hristos Isus, prin Duhul Sfânt. Aşa este.

Deci acea celulă mică începe să decadă atunci când este lovită. Apoi se face o rană şi puroiază. Imediat la faţa locului „aleargă nişte soldăţei micuţi care încep să lupte şi îşi dau „viaţa” pentru a vă salva pe voi. Dar dacă acel demon, care încearcă să intre, îi biruieşte, se aşează acolo şi astfel începe să crească; acele celule rele încep să se multiplice. Ce face el? Zideşte un trup – exact aşa cum cresc bebeluşii în pântecele mamei: celulă peste celulă, celulă peste celulă, doar că o face în mod haotic pentru că acolo este doar un duh rău care nu are un chip așa cum este cel uman.

Şi primul lucru pe care îl observaţi, este că deveniţi slabi şi vă simţiţi rău. Atunci mergeţi la medic, iar el vă examinează. Dacă îl va găsi pe acel intrus, îl poate tăia, dar dacă nu reuşeşte să-l scoată pe deplin şi mai rămâne ceva, o părticică cât de mică, se va regenera şi va merge mai departe. De ce aceasta?

Dacă, de exemplu, vă tăiaţi jos trupul şi rămâneţi doar cu o mână, acea mână moare pentru că nu poate trăi fără restul trupului, este adevărat? Dar în cazul cancerului nu este aşa. Astfel, dacă îl scoateţi afară tot, dar mai rămâne doar o celulă mică, se va regenera, ceea ce înseamnă că nu are o formă de viaţă ca a voastră, ci acolo este un demon, este o putere demonică ce se mişcă şi lucrează.

Acum priviţi! Medicul îl numeşte „Cancer”, dar Dumnezeu îl numeşte „drac sau demon”. De unde vine cuvântul „cancer”? De la un cuvânt latin care înseamnă „rac”. El este asemenea unui rac pentru că atunci când ajunge înăuntru se agaţă de organele voastre şi începe să sugă viaţa din voi… Sigur că da.

Tumorile, cataractele şi alte boli, vin dintr-un germen care se dezvoltă în trupul vostru. Dar înainte ca să fie un trup, acolo trebuie să fie o viaţă; apoi acea viaţă începe să îşi creeze celule, să se divizeze. Este corect? (Amin). Dar cum a ajuns acel cancer în voi? Cu un timp în urmă el nu era acolo, apoi deodată a apărut. De unde vine el? Este o altă viaţă care trăieşte în voi; este o viaţă care vă chinuieşte şi vă ia viaţa, vă ucide. Acesta este motivul pentru care Domnul Isus l-a numit „drac”.

Medicii numesc epilepsia „epilepsie”, dar Isus a numit-o „demon”. Astfel, atunci când a venit la El, tatăl acelui băiat, I-a spus Domnului:

Îl apucă un duh şi deodată răcneşte şi duhul îl scutură cu putere, aşa că băiatul face spume la gură, şi cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropşit de tot.” (Luca 9.39). Atunci Domnul l-a mustrat pe acel drac şi copilul a fost eliberat. (versetul 42). De obicei epilepsia este cauzată de o boală de rinichi. Poate voi ajunge la ea puţin mai târziu. Vedeţi? Epilepsia este cauzată de uremie (intoxicaţia organismului cauzată de acumularea de uree şi acid uric în sânge, care nu poate fi eliminat din cauza insuficienţei funcţiilor renale).

Deci, viaţa din celula aceea este un drac. El creşte şi devine tot mai mare, pentru că are un scop: să-ţi ia viaţa. Pentru aceasta l-a trimis diavolul: să-ţi scurteze zilele la mai puţin de 70 de ani.

Eu apreciez fiecare medic şi sunt de acord cu ştiinţa medicală. Dumnezeu să-i binecuvânteze pentru ajutorul pe care-l dau oamenilor, căci ce s-ar face omenirea de astăzi fără ei? Da, eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ştiinţa medicală şi Îi mulţumesc şi pentru automobilul meu, căci dacă El nu ar fi îngăduit ca ştiinţa să construiască maşina, aş ajunge foarte greu până aici. Îi mulţumesc pentru lumina electrică datorită căreia văd seara; pentru săpunul cu care mă pot spăla; pentru pasta de dinţi cu care-mi spăl dinţii şi pentru toate celelalte lucruri bune care vin de la El.

Daţi-mi însă voie să vă spun ceva. Adevărul este că medicina nu a vindecat niciodată vreo boală. Nici medicii nu o pot face, iar dacă totuşi vreunul se ridică cu această pretenţie, să ştiţi că este un şarlatan. Un medic adevărat nu va pretinde niciodată că poate vindeca. Voi ştiţi ce au declarat fraţii Mayo. Ei m-au invitat la clinică şi m-au intervievat în legătură cu vindecarea acelui copil la care ei renunţaseră şi afirmaseră că va muri.

Câţi aţi citit articolul din noiembrie al publicaţiei „Reader’s Digest”? După ce ei au renunţat la acel copil, Duhul Sfânt mi-a spus ce trebuie să se facă pentru ca el să trăiască. Ei au ascultat ce a cerut Domnul, au făcut ce a spus El şi copilul s-a vindecat.

În discuţia pe care am avut-o cu ei, fraţii Mayo au spus: „Noi nu pretindem că suntem vindecători, pentru că există un singur Vindecător, iar Acela este Dumnezeu. Tot ce putem face noi este să ajutăm natura.” Ei sunt cei mai buni medici din lume.

Desigur, avem şi câţiva medici şarlatani, aşa cum pe plan duhovnicesc avem predicatori şarlatani. Deci acest lucru este valabil şi fireşte şi duhovniceşte.

Prin urmare, orice om care pretinde că poate vindeca, spune poveşti, deoarece nici un om nu poate face aşa ceva. Biblia spune clar în Psalmul pe care l-am citit la început că „El (Domnul) îţi iartă toate fărădelegile tale; El îţi vindecă toate bolile tale.” (Psalmul 103.3).

Eu am făcut multe studii, iar în camera mea au venit unii din cei mai buni medici ai lumii. Prieteni, voi nu cunoaşteţi ceea ce este în spatele vieţii, pentru că sunt lucruri pe care nu le pot spune în public. Mulţi oameni vin la mine pe ascuns. Da, noi avem încă mii de Nicodimi în lume. Unii vin pe ascuns aici, în adunare. Se îmbracă simplu, cu un tricou şi blugi, apoi stau şi privesc la ceea ce se întâmplă printre noi. Aţi fi surprinşi să aflaţi ce oameni renumiţi stau aici fără să fie cunoscuţi de cineva. Şi atunci când am discutat cu câţiva dintre ei, mi-au spus fără nici o reţinere: „Frate Branham, noi credem că acesta este Adevărul”. Vedeţi? Ei sunt oameni ca oricare dintre noi. Sigur că da. Şi fiecare om doreşte să privească dincolo de perdeaua aceea întunecată prin care trebuie să treacă într-o zi.”

Cancerul şi toate celelalte boli sunt diavoli care vin în trupurile voastre cu scopul de a vă lua viaţa.

Dacă aş proceda ca un medic, aş tăia acel cancer şi l-aş scoate afară, dar în cazul vindecării divine lucrurile stau altfel. Eu mustru acel demon, care este viaţa tumorii din trupul omului, şi el trebuie să plece, dar carnea aceea rea rămâne în trupul lui. Acela este momentul cel mai critic deoarece simţurile şi timpul sunt duşmanul cel mai mare în vindecarea divină. Nu ştiu dacă fratele Baxter v-a vorbit vreodată despre aceste lucruri aici, în adunare, dar eu am stat şi le-am explicat adesea, lui şi fratelui Bosworth, cum stau lucrurile.

Daţi-mi voie deci, să vă explic cum stau lucrurile în problema vindecării divine. Eu mă îndoiesc că oamenii înţeleg, deoarece de multe ori vin la mine şi îmi spun: „Frate Branham, binecuvântat să fie Dumnezeu pentru că m-a vindecat. Eu am avut vindecarea Lui două-trei zile, dar acum m-a părăsit. Oare ce se întâmplă?”

Eu am stat adesea şi m-am gândit la cauza care duce la reapariţia bolii, pentru că am avut oameni care au venit pe platformă fiind total orbi, având diferite tipuri de cancer sau cataracte, iar când au plecat erau pe deplin sănătoşi. Totuşi, după 3-4 zile au fost din nou la fel de orbi sau de bolnavi. Ce s-a întâmplat?

Oricine ştie că în momentul când viaţa părăseşte un trup, el se contractă pentru un timp, este adevărat? Aţi omorât vreodată o căprioară, o vacă sau orice alt animal? Vânătorii ştiu la ce mă refer. Dacă luaţi cerbul şi îl cântăriţi imediat după ce îl ucideţi, observaţi că are o anumită greutate, dar dacă a doua zi îl cântăriţi încă o dată, constataţi că a devenit mai uşor.

Atunci când moare un om, el devine mai uşor. Aceasta se întâmplă timp de 72 de ore, după care observaţi că începe să se umfle. Lăsaţi un câine mort să zacă la soare vreo trei zile şi fiţi atenţi ce se întâmplă cu el. După trei zile se va umfla şi va fi mai mare şi mai greu decât când trăia, este adevărat? (Amin).

Ei bine, acelaşi lucru se întâmplă atunci când demonul este mustrat şi trebuie să părăsească persoana bolnavă. Acesta este motivul pentru care omul spune: „Oh, mă simt minunat!” Dar după trei zile, acelaşi om va spune: „Sunt mai bolnav ca oricând . Cu siguranţă am pierdut vindecarea.”

Fraţilor, pe cât este de sigur că credinţa a scos boala afară, pe atât este de sigur că necredinţa o va aduce înapoi; pe cât este de sigur că credinţa o omoară, pe atât este de sigur că necredinţa o învie.

Domnul Isus a spus: „Duhul necurat când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.

Şi când vine, o găseşte măturată şi împodobită.

Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.” (Luca 11.24-26).

Vedeţi? Este nevoie ca „Omul bun” al casei să stea acolo şi s-o păzească, deoarece dacă el nu păzeşte uşa, duhul rău intră din nou. „Omul bun” al casei este credinţa, care zice: „Stai departe!” Asta este.

Acum aş vrea să fiţi atenţi la încă o problemă, căci există două lucruri diferite:

– primul este miracolul sau minunea, când omul este vindecat pe loc;

– al doilea este vindecarea divină, care se realizează în timp.

Aceasta este, vedeţi? În cazul vindecării divine, demonul este scos afară iar carnea aceea rea se contractă. Aceasta face ca omul să se simtă bine şi spune: „Oh…”

Haideţi însă să luăm un alt exemplu, mai palpabil, ca să înţelegeţi ce vreau să spun. Mă voi referi la cataractă.

Când vine sus, omul este orb. Nu ştiu dacă aici am avut vreodată un asemenea caz. Dar ştiţi ce fac? După ce mustru duhul, îl las pe om să stea puţin deoparte, după care îl chem din nou să depună mărturie. Între timp răul acela se contractă, ceea ce face ca omul să vadă perfect. Ce este aceasta? Viaţa, demonul, a plecat, iar trupul mort al cataractei se contractă şi timp de 2-3 zile totul este minunat, iar pacientul spune: „Oh, este tot mai bine!” Dar iată că spre seară apare o durere de cap şi starea omului se schimbă pentru ca în dimineaţa a treia, când se trezeşte, să constate că nu mai vede. Atunci el spune: „Îmi pierd vederea din nou!”

Unii oameni le spun celor care au fost vindecaţi: „Aha, tu eşti numai vrăjit! Grupul acela de holly-rollers te-a înşelat!”

Să nu credeţi aceasta, căci este o minciună a diavolului! Dacă veţi accepta aşa ceva, boala va reveni şi veţi fi la fel de orbi. Voi să rămâneţi credincioşi şi să spuneţi: „Nu primesc nimic! Doamne, eu cred…”

Dar ce se întâmplă în cea de-a treia zi? Aşa cum am spus deja, trupul mort al cataractei se umflă şi vă acoperă ochiul din nou, luându-vă vederea. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cancerul rămas fără viaţă, din trupul vostru. Urmarea? Vă veţi simţi foarte rău, veţi avea dureri mari, etc. Da, veţi fi mai bolnavi ca oricând. De ce? Pentru că în tine zace acea bucată umflată de carne moartă.

Dacă mergi la medic, el îţi spune: „Cauza stării tale este cancerul. Eu pot să-l văd pentru că este acolo.”  Păi, sigur că este acolo, dar este mort, fraţilor! Aleluia! Doctorul nu poate vedea aceasta, dar cancerul este mort.

Acum este nevoie ca sângele să vină şi să purifice trupul. De fiecare dată când inima pompează sânge oxigenat, el va merge acolo unde este infecţia şi va scoate rând pe rând tot răul acela afară. Infecţia aceea vă face să vă simţiţi atât de rău, pentru că este o bucată de carne moartă intrată în putrefacţie. Înţelegeţi? Tumoarea este moartă pentru că Puterea lui Dumnezeu a scos viaţa (demonul) afară din ea, prin credinţă. Da, acel demon a trebuit să plece, dar răul acela, carnea aceea este încă acolo.

Acum înţelegeţi cum stau lucrurile? Necazul este că oamenii nu sunt învăţaţi ca să ştie ce se întâmplă, iar când încep să se simtă rău, se descurajează, se îndoiesc şi renunţă la luptă, ceea ce face ca demonul să se întoarcă înapoi, în acea tumoare, şi în scurt timp îi ucide.

Prin urmare, când Dumnezeu spune ceva prin Duhul Lui, să nu vă îndoiţi deloc, căci dacă faceţi aceasta va veni peste voi un necaz şi mai mare, pentru că Isus a spus:

(Acel duh rău) se duce şi mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el… şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.” (Luca 11.26). Este adevărat?

După ce este scos afară, duhul acela rău umblă împrejur şi pentru că nu găseşte odihnă, se întoarce cu încă şapte duhuri rele. Deci, nu fiţi necredincioşi, ci staţi neclintiţi pe ceea ce a spus El şi ziceţi: „Nu, domnule! Nu mă voi clinti! Nu contează cât de rău mă voi simţi, căci aceasta nu are nimic a face cu ceea ce a spus El. Sunt vindecat şi aceasta este tot ce ştiu!”

După ce tot răul acela va fi scos afară, voi veţi fi pe deplin sănătoşi pentru că răul pe care medicul îl scoate afară prin operaţie, în cazul vindecării divine este scos prin intermediul sângelui, care face curăţirea.

Poate ziceţi: „Frate Branham, viaţa din acea tumoare este viaţa omului?” Nu, domnilor! Viaţa tumorii nu este viaţa voastră. Eu v-am explicat cum stau lucrurile: voi sunteţi o viaţă şi aţi devenit o fiinţă umană; ea este tot o viaţă şi a devenit o tumoare sau ce este ea; voi sunteţi de la Dumnezeu, dar ea este de la Satan. Mă înţelegeţi? Puteţi cuprinde ceea ce spun? Voi trebuie să ştiţi cum stau lucrurile când vă aflaţi în asemenea situaţii.

Eu am umblat timp de şapte ani prin America şi am ţinut servicii de vindecare, învăţându-i pe oameni Biblia; învăţându-i cum stau lucrurile cu aceşti demoni care chinuiesc trupul şi cum trebuie să procedeze ca să biruiască. Necazul vine tocmai din faptul că oamenii nu ştiu aceste lucruri atunci când vin în adunări, ceea ce face ca mulţi dintre ei să piardă vindecarea divină.

Vi-l mai amintiţi pe individul care a venit şi a spus că are un dar de vindecare divină?

Fraţilor, dacă aţi fost vindecaţi darul vindecării divine este în voi. Acesta este adevărul. Vindecarea divină depinde de tine. Nu contează cât de mare este darul vindecării în viaţa mea, nici cât de mult cred eu pentru vindecarea ta, căci dacă tu nu poţi crede, nu te pot ajuta cu nimic. Pot să mă rog ore, săptămâni sau chiar luni, căci nu se va întâmpla nimic. Este nevoie ca voi să credeţi. De fapt orice dar lucrează numai unde este credinţă. Dumnezeu lucrează numai unde este crezut. Toată armura lui Dumnezeu se primeşte prin credinţă. În Biserică totul se face numai şi numai prin credinţă, fără nici un ajutor din afară, din lume.

Priviţi armura lui Dumnezeu: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, smerenia, blândeţea, răbdarea. Este adevărat? Totul este supranatural, nimic nu este natural. Deci noi nu privim la lucrurile naturale pentru că lucrăm cu lucruri supranaturale.

Prin urmare, singurul lucru pe care ne putem baza este credinţa, prin care acceptăm că ceea ce a spus Dumnezeu este adevărul absolut şi astfel privim spre Cel nevăzut.

Astfel, noi numim lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi, aşa cum a făcut şi Avraam, care a primit ceea ce a cerut. Amin.

Avraam a numit lucrurile care nu erau, ca şi cum ar fi fost, pentru că a crezut ceea ce a spus Dumnezeu. Astfel, deşi avea aproape o sută de ani, el nu s-a clătinat, ci a crezut făgăduinţa lui Dumnezeu.

Aş putea să-mi imaginez cam cum au decurs lucrurile, voi nu? Vedeţi? Dumnezeu a spus:

Avraame, tu vei primi un fiu prin Sara.” Şi dimineaţa când s-a trezit Sara, Avraam a întrebat-o:

„Cum te simţi, Sara?”

„Nu este nici o schimbare”, a răspuns ea.

„Slavă Domnului, deoarece ştiu că îl vom avea.” Apoi a adăugat: „Du-te şi pregăteşte-i botoşeii şi toate celelalte lucruri, căci va veni negreşit.”

Şi iată că a trecut o lună de zile, iar într-o zi Avraam a întrebat-o din nou:

„Cum te simţi, Sara?”

„Nu este nici o schimbare.”

A trecut un an: „Cum te simţi, Sara?”

„Nu este nici o schimbare.”

Au trecut douăzeci şi patru de ani:

„Încă nu este nici o schimbare.”

Dar în loc să slăbească în credinţă, Avraam a devenit tot mai tare. El a ştiut că naşterea acelui copil va fi un miracol, de aceea nu s-a clătinat şi nu s-a îndoit nici o clipă de făgăduinţa primită de la Dumnezeu, ci a zis: „Îl vom avea!”

Şi iată că într-o zi pântecele Sarei a început să crească, iar micuţul Isaac s-a născut pentru că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. Da, el nu a privit la ceea ce se vedea, ci a privit lucrurile care nu erau ca şi cum ar fi fost.

Voi să nu umblaţi prin simţuri, nici prin vedere, ci prin credinţă. Tot timpul să aveţi în inimă ceea ce a spus Dumnezeu:

…orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că  l-aţi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11.24). Ţineţi-vă cu tărie de aceasta, căci dacă Dumnezeu a spus ceva, aşa va fi negreşit. Amin.

„Demonii vor tremura,

Păcătoşii se trezesc;

Credinţa în IaHVeH va cutremura orice!”

Acesta-i adevărul. O, da! Cu siguranţă. Aveţi credinţă în Dumnezeu! Priviţi la El şi nu vă clătinaţi! Staţi cu tărie pe ceea ce a spus El, căci aşa va fi.

Ce sunt demonii? Fiinţe duhovniceşti.

Poate doctorul zice: „Ai cancer; ai TBC; ai cataractă; ai pleurită; ai asta sau cealaltă”. Să ştiţi că acela este un drac, este o viaţă în spatele căreia stă un duh. Înţelegeţi? Cataracta, cancerul şi toate celelalte, au în ele o viaţă străină, un duh rău, pentru că nimic nu poate avea viaţă dacă n-are duh.

Chiar şi un copac are o viaţă în el. Toată ştiinţa din lumea aceasta nu poate crea un fir de iarbă, aţi ştiut aceasta? Pot face ceva asemănător ei, dar nu deţin formula vieţii, mai bine zis, secretul vieţii, pentru că singurul care îl deţine este Dumnezeu. Vedeţi?

Isus i-a spus odată unui copac: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine.” (Marcu 11.14). Acest lucru s-a petrecut pe la ora 8.00 dimineaţa, iar când s-au înapoiat, pe la ora 11.00, Petru a zis:

„Învăţătorule, uite că smochinul pe care l-ai blestemat, s-a uscat.” (versetul 21). De ce? Pentru că Isus a mustrat viaţa care era în pomul acela, în rădăcinile lui, şi astfel pomul a murit. Aleluia!

Acelaşi Isus Hristos poate să mustre şi astăzi cancerul din rădăcini şi va muri. Copacul acela stătea tot acolo, înfipt în pământ, doar că frunzele lui au început să se îngălbenească, scoarţa a început să se cojească, iar după o săptămână sau după o lună, nu mai rămâne nimic din el. Aleluia.

Cancerul, cataracta, o tumoare sau orice altceva, trebuie să plece atunci când vorbeşte Hristos.

El a scos draci, iar când a plecat a spus că „cei ce vor crede în Numele Lui, vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16.17-18). Îl iubiţi? Îl iubiţi pe Domnul? (Amin).

Ce se va întâmpla acum? Dacă Îl acceptaţi pe Hristos ca Vindecătorul vostru şi credeţi în inima voastră că s-a întâmplat ceva, atunci vindecarea vă aparţine. Credeţi aceasta? Nu permiteţi ca diavolul să vină şi să vă prindă cu nici un pic de necredinţă, ci credeţi.

Dacă doctorul vă spune: „Păi, el este tot acolo!” staţi liniştiţi, căci în inima voastră ştiţi ce s-a întâmplat. Staţi liniştiţi şi spuneţi-i acelui medic: „Uite cum stau lucrurile, doctore. Eu am fost vindecat de Isus Hristos şi asta-i tot.” Amin.

Să ne plecăm capetele pentru rugăciune. Frate Willett, vrei să vii puţin?

Tată ceresc Îţi suntem mulţumitori pentru sângele lui Isus Hristos. Doamne, poate că uneori slujitorul Tău nu este prea înţelept, prin faptul că vorbeşte atât de mult, dar când fac aceasta mă gândesc la Pavel care a vorbit o noapte întreagă. Şi iată că un tânăr a adormit şi a căzut pe fereastră de la al treilea cat, însă apostolul Pavel, care poseda Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa lui, a mers, şi-a pus mâinile peste băiat şi acesta a revenit la viaţă. (Fapte 20.7-12).

Dumnezeule scump, îmi dau seama că apusul acestei mari civilizaţii este aici. Miezul zilei a trecut şi se lasă deja umbrele serii, iar marea Lumină a lui Dumnezeu se pregăteşte să plece, lăsând loc întunericului care vine peste pământ.

Tată, îmi dau seama că îmbătrânesc cu fiecare zi care trece, de aceea Te rog să mă laşi să merg înainte. Dă-mi putere să pot duce pretutindeni acest mare Adevăr. Ajută-ne ca mâine după-amiază să putem înţelege mai mult.

Binecuvântează această micuţă adunare, iar deseară când se vor aduna pentru serviciul de vindecare, fă ca fiecare bărbat şi fiecare femeie să îşi poată spune unul celuilalt: „Acum nu mai avem nici o îndoială, pentru că am înţeles de unde vine fiecare boală. Ştim că este un drac care trebuie să plece la porunca lui Dumnezeu. Da, el trebuie să plece!” Apoi, fă ca atunci când vor pleca, să fie plini de bucurie şi fericiţi, pretinzând vindecarea pe care le-ai dat-o. Nimeni şi nimic nu le-o mai poate lua dacă vor crede.

Dumnezeule, îngăduie ca bisericuţa aceasta şi aceste biserici care colaborează, să aibă o mare trezire după încheierea acestei adunări, astfel încât multe suflete să fie aduse în Împărăţia lui Dumnezeu. Îngăduie aceasta, Te rugăm.

Fă ca bărbaţii şi femeile care au venit din alte părţi, să ducă mesajul acesta în bisericile lor, unde să aibă o trezire de modă veche. Iartă-ne păcatele şi ajută-ne să fim slujitorii Tăi, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

În timp ce stăm aici mă întreb dacă există printre noi vreun păcătos care vrea să spună: „Frate Branham, aminteşte-mă în rugăciune.” Vreţi să ridicaţi mâna?

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Şi pe tine, şi pe tine… Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Vedeţi? Eu nu sunt de acord cu împingerea oamenilor spre Domnul şi aceasta pentru că Cuvântul spune clar: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu este atras de Tatăl Meu.” (Ioan 6.44). Acesta este adevărul. Voi nu puteţi să-l duceţi împotriva voinţei lui, înţelegeţi? Dar dacă Dumnezeu bate la uşa acelui suflet, este cel mai privilegiat om din lumea aceasta. Aşa este.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.

 – Amin –