Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMDE CE? – 1

21/01/1961, seara - Beaumont, Texas

Mulţumesc, frate. Vă puteţi aşeza.

Vorbind cu soţia mea, ea mi-a zis:

„Bill, într-un fel te invidiez pentru că mergi în adunarea aceea din Texas, unde este o vreme atât de frumoasă!”

Cu puţin timp în urmă, am sunat-o şi am întrebat-o:

„Cât este de rece?”

„Nu este foarte rece”, mi-a răspuns ea. „Sunt în jur de zero grade. Dar în Texas cum este vremea?”

„Plouă şi ninge foarte tare. Cred că vara şi-a luat concediu şi a plecat pe Coasta de vest.”

Cu siguranţă a părăsit partea de jos a Texasului, nu-i aşa? Înţeleg că mâine avem de parcurs un drum ploios şi alunecos, aşa că solicităm rugăciunile voastre. Nu mă aşteptam să văd pe cineva pe afară. Credeam că tot Texasul se teme de vremea urâtă, dar văd că unii dintre ei nu se tem.

Ne bucurăm pentru că suntem în seara aceasta aici… Am avut o adunare minunată, una dintre cele mai frumoase adunări pe care le-am avut de ani buni, fiindcă aveţi un duh bun şi cooperant. Mulţumesc păstorului şi fiecăruia dintre voi, pentru cooperarea voastră deosebită. Nu am reuşit să mănânc cina cu voi, ci am avut doar un mic dejun împreună, dar mi-ar plăcea să vin la voi să pot vedea cum gătesc soţiile voastre biscuiţi şi dulciuri, oh, cred că ar fi foarte bune toate. Ar fi grozav. Îl apreciez pe cel ce cântă la orgă aici, şi care a fost atât de dulce… ne-a ajutat pe noi toţi.

Mi s-a spus că s-a adunat un dar de dragoste pentru mine. Fraţilor, au fost acoperite toate cheltuielile?  Dacă nu, vă rog să folosiţi darul pentru aceasta. Înţelegeţi? Dacă totul este în ordine şi nu este o nevoie deosebită de el, îl voi pune în lucrarea Domnului în timp ce călătoresc şi merg mai departe.  Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze întotdeauna. Cred că Biblia spune: „De câte ori aţi făcut un bine unuia dintre aceşti micuţi ai Mei, Mie Mi l-aţi făcut.” Eu sunt cel mai neînsemnat, ceea ce înseamnă că Lui i-aţi făcut. Înţelegeţi?… Dumnezeu să vă binecuvânteze din belşug, iar când viaţa de aici se va încheia, să vă răsplătească pe partea cealaltă, dacă nu v-a răsplătit aici.

Credinţa voastră a fost extraordinară, cum v-aţi adunat împreună şi aţi mers mai departe, unind credinţa voastră. Dacă nu ar fi fost această credinţă, întâlnirea aceasta n-ar fi fost ceea ce este. Dar voi aţi crezut împreună cu mine, iar eu apreciez mult aceasta. Le-am spus fraţilor şi prietenilor mei care m-au sunat din diferite părţi ale ţării, că a fost extraordinar felul în care oamenii de aici, din Beaumont, şi-au pus credinţa şi rugăciunile pentru susţinerea adunării.

Nu există nici o îndoială că tot ceea ce compune o mică povestioară, are argument pro şi contra. Avem o parte bună şi o parte rea; trebuie să avem noapte ca să ne putem bucura de zi; trebuie să avem vreme rea ca să ne putem bucura de vremea bună, fiindcă aşa este viaţa. Trebuie să fie oameni răi, ca să iasă în evidenţă cei buni şi trebuie să fie ceva fals şi greşit, ca să iasă în evidenţă Adevărul. Nu spun aceasta pentru că m-a rugat cineva s-o spun, ci pentru că aşa gândesc în inima mea.

Vreau să vă spun tuturor bisericilor, că eu nu sunt cineva care vrea să se contrazică cu toate bisericile pentru că toate sunt greşite şi eu sunt singurul care are dreptate. Dacă v-am lăsat cumva impresia aceasta, îmi pare rău şi vă rog să mă iertaţi, fiindcă nu am vrut să spun aceasta, ci am vrut să spun că nu există nici măcar o organizaţie, nu cred că există, care să aibă doar oameni buni în ea, care să aibă copiii lui Dumnezeu în ea.  Eu nu sunt de acord cu organizaţia!

Vă rog să fiţi atenţi, ca să înţelegeţi ce vreau să spun. Dacă organizaţia ar spune: „Noi credem aceasta”, cu virgulă, este în ordine. Dar dacă spune: „Noi credem aceasta”, punct, este greşit. Înţelegeţi? Dacă doctrina voastră se încheie cu virgulă: „Noi credem aceasta, plus ceea ce vrea Dumnezeu să adauge”, este în ordine, dar când spuneţi: „Noi credem aceasta, punct.” Şi aceasta este tot, înseamnă că Îi închideţi gura la Dumnezeu şi Îl daţi afară. Înţelegeţi? Aceasta fac organizaţiile: încheie ceea ce cred ele cu punct.

Unul dintre fraţii noştri s-a rugat timp de mulţi ani ca să vin aici… şi vreau să vă spun cum a lucrat Domnul. Am avut grămezi de invitaţii din toată lumea. O mulţime au fost din America, apoi cele de peste ocean. În săptămâna Crăciunului ne rugăm pentru călăuzire, deoarece atunci suntem acasă. Aşadar, ne-am rugat pentru aceasta şi imediat gândul mi s-a îndreptat spre Beaumont, Texas, aşa că am întrebat: „Aveam ceva din Beaumont?”

Secretara mi-a adus mai multe invitaţii, iar eu am zis: „Să vedem…” Am luat una la întâmplare şi am văzut numele păstorului de aici: „Îl voi contacta”, am zis, şi am făcut-o.

Dacă printre noi sunt reprezentanţi ai statului, prezbiteri sau orice ar fi ei, vreau să vă spun, fraţilor, să nu faceţi niciodată ceva rău de care vă va părea rău mai târziu. Înţelegeţi? Fiţi creştini; fiţi domni. Fratele nu a vrut să facă nici un rău. El a vrut să ducă totul până la capăt şi a fost mulţumitor pentru că a primit răspuns la rugăciunea sa. Eu nu cred că a vrut să fie rău, fiindcă ştiu că este un frate bun, drăguţ şi amabil. El aparţine de UPC sau „Unitarieni”, iar unii dintre fraţii trinitarieni au venit la el… iar el i-a primit şi i-a îmbrăţişat. Fraţilor, Dumnezeu să aibă milă de sufletul vostru păcătos dacă excomunicaţi din adunările voastre pe cineva pentru că face aceasta. Dumnezeu să aibă milă de noi, dacă eu sau o biserică oarecare, ajungem într-un punct în care nu ne putem întinde braţele pentru a lua un frate de oriunde ar fi el.

Adunaţi-vă, fraţilor! Eu cred că voi, Biserica lui Dumnezeu, cei de la Foursquare şi voi toţi, veţi aprecia atitudinea pe care a avut-o un frate brav, ca cel de aici. Sunt sigur că voi toţi apreciaţi aceasta, pentru că fratele de aici şi-a urmat inima.  El n-a spus: „Staţi deoparte!” pentru că vă iubeşte. Aveţi părtăşie unii cu alţii şi uitaţi de micile neînţelegeri! Fiţi fraţi unii cu alţii şi încurajaţi-l. Întindeţi-i mâna; bateţi-l cu mâna pe umăr şi spuneţi-i: „Vino, frate, fiindcă suntem împreună.”  Acesta este felul corect în care trebuie să procedaţi.  Acesta este felul în care se procedează. Dacă nu faceţi aceasta, veţi afla în curând un lucru: Judecata vă va crea probleme. Aşa este. De aceea, să nu apăsaţi niciodată pe nimeni, ci ridicaţi-l.

Am să vă povestesc ceva ce tocmai mi-a venit în minte. În seara aceasta nu suntem mulţi aici, aşa că avem timp să vorbim. Ne vom ruga pentru bolnavi şi îmi voi aduce mesajul de bun rămas pentru voi.

Nu demult, am fost în Ohio şi am avut o adunare minunată. S-a întâmplat acum patru sau cinci ani, sau poate chiar şase. Motelul sau hotelul la care era cazat era atât de aglomerat încât a trebuit să merg în altă parte. Posteam ca să se întâmple ceva deosebit, ceva care să câştige inimile oamenilor. Uneori când ne rugăm pentru alţii, noi suntem cei care primim ajutor. Este ca atunci când vă spun: „Puneţi-vă mâinile unii peste alţii şi nu vă rugaţi pentru voi înşivă, ci pentru cel de lângă voi, pentru că şi el va face la fel: se va ruga pentru voi.”

Biblia spune: „Mărturisiţi-vă păcatele unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii.” (Iacov 5.16). Acesta este felul în care dorim să procedăm. Lăsaţi baptiştii să se roage pentru metodişti şi metodiştii să se roage pentru baptişti; unitarienii să se roage pentru cei ce cred în doi dumnezei, iar aceştia să se roage pentru trinitarieni, şi aşa mai departe. Să ne rugăm cu toţii, unii pentru alţii, pentru ca credinţa noastră în Cel Măreţ pe care Îl iubim, Isus Hristos, să nu scadă. Da, domnilor.

Astfel, m-am mutat cam la trei mile de oraş şi luam cina la un restaurant care cred că se numea „Mennonites, Proprietarii lui sunt un cuplu drăguţ care cred în sfinţenie. Femeile de acolo erau îmbrăcate decent şi erau duhovniceşti, cu haine care stăteau frumos pe ele şi cu părul lung şi curat. Mie îmi place să mănânc acolo. Ei veneau la adunările mele şi aveam un timp minunat. De obicei, ei nu deschid duminica, deoarece merg la adunare. Posteam de două sau trei zile şi eram pe punctul de a predica în după-amiaza aceea.

Tu nu vrei să posteşti niciodată dacă nu eşti călăuzit să faci aceasta. Dacă ţi-e foame, este vremea să mănânci. „…Isus a flămânzit.” (Marcu 11.12).

Unii oameni postesc şi spun: „Voi posti patruzeci de zile”, şi astfel pierd din greutate şi le cad dinţii falşi. Mai bine v-aţi opri şi aţi aştepta până când vă va călăuzi Domnul să faceţi aceasta.

Am întâlnit oameni care au venit în rândul de rugăciune după ce au citit o anumită carte despre post şi apoi au început să postească aşa cum scria acolo: femei însărcinate care au venit la mine pentru că şi-au pierdut minţile şi au ajuns în spitale de boli nervoase din cauza aceasta. Înţelegeţi? Dacă cineva a făcut acest lucru, nu înseamnă că trebuie să-l faceţi şi voi. Lăsaţi-L pe Dumnezeu să vă călăuzească să faceţi ceea ce trebuie să faceţi. Dacă sunteţi călăuziţi de El, atunci când vi se face foame este vremea să mâncaţi. Când Dumnezeu pune un post peste voi, nu vi se face foame, pentru că Dumnezeu lucrează cu voi, vă foloseşte.

Despre Domnul Isus scrie: „După aceea, Isus a flămânzit.” Înţelegeţi? El a flămânzit după încheierea postului. Eu cred că păstorul vostru este într-o poziţie mult mai potrivită să vă spună aceste lucruri. Dacă credeţi că am spus ceva greşit, iertaţi-mă.

Eu am postit timp de câteva zile, cât de mult pot posti, din cauză că sunt plecat foarte mult timp. Astfel, m-am gândit: „În după-amiaza aceasta voi predica, aşa că voi merge să-mi cumpăr un sandvici.” Dar imediat m-am gândit: „Oh, restaurantul este închis!” Chiar peste drum era un restaurant american obişnuit, tipic american, aşa că m-am strecurat înăuntru, în timp ce fraţii se ocupau de pregătiri, şi mi-am zis: „Îmi voi cumpăra un hamburger ca să-mi potolesc foamea, iar deseară voi mânca după serviciul de rugăciune.”

Aşadar, m-am dus acolo, dar când am intrat în local, atmosfera de acolo nu arăta că te-ai afla printre oameni credincioşi. În partea stângă erau nişte automate, iar un poliţist de vârsta mea stătea cu braţul în jurul mijlocului unei femei şi juca la unul din acele automate. Jocurile de noroc sunt interzise în Ohio, iar acel poliţist se juca la un astfel de aparat: un bărbat care ar trebui să apere legea, o încălca în faţa celor prezenţi acolo. Un bărbat care ar fi trebuit să fie un exemplu în ce priveşte morala, stătea cu braţul în jurul mijlocului acelei femei, şi fiind de vârsta mea… presupun că era căsătorit şi avea o familie. Privindu-l, m-am gândit: „Dumnezeule…” M-am uitat în spate, iar la o masă am văzut un grup de băieţi, băieţii cu motociclete care au o tunsoare ce arată ca o raţă, cu jachete de motociclişti şi cu acea îmbrăcăminte de protecţie mulată pe şolduri… Ar avea nevoie de un tată adevărat de modă veche, din Sud, cu o plăcuţă din lemn de nuc cu cele zece porunci pe ea. Exact de aceasta ar avea nevoie ei! Da. Ce s-a întâmplat cu americanii? Ştiţi ce? Oamenii o numesc delicvenţă juvenilă, dar eu cred că este delicvenţă paternală. Aşa este. „Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri.” (Proverbe 23.13). Aceasta este ceea ce spune Scriptura.

Ei stăteau acolo, iar în spatele lor stătea o tânără domnişoară, o tânără drăguţă…Un băiat, care părea a fi liderul găştii, stătea la masă cu mâna în jurul tinerei domnişoare într-un fel foarte necuviincios, în jurul şoldurilor, în timp ce cu cealaltă mână o îmbrăţişa pe chelneriţă. Îi priveam şi mă gândeam: „Dumnezeule…”

Am privit în partea cealaltă, iar acolo am văzut o bătrânică ce părea să aibă aproximativ vârsta bunicii mele. Biata bătrână avea pe ea nişte pantaloni scurţi sau cum se numesc ei; bietele ei braţe bătrâne erau slăbănoage, fără carne; avea unghiile vopsite cu aceeaşi culoare ca şi buzele; sub ochi avea nişte pete negre mari şi păreau a fi vopsiţi, iar părul era vopsit albastru. Voi ştiţi că fiinţele umane nu prea au părul colorat albastru-verzui. Privind-o, m-am gândit: „Sărmana de ea. Poate este în ordine, poate aşa îi place ei.” Cu ea erau doi bărbaţi în vârstă care erau beţi. Unul dintre ei, deşi era vară, era îmbrăcat cu o haină groasă de armată şi avea o eşarfă legată în jurul gâtului. Toţi trei beau bere.

M-am gândit: „Nu aş mânca aici pentru nimic în lume.” Apoi mi-am zis: „Doamne, cum poţi Tu, care eşti sfânt, să priveşti aşa ceva? Oare fetiţele mele, Sara şi Rebeca, vor fi nevoite să se confrunte cu asemenea lucruri în calitate de cetăţeni americani?

Cele două fetiţe ale mele pe care încerc să le cresc pentru Dumnezeu, să fie pianiste, misionare sau altceva, poate se vor căsători cu un predicator, ca să dea o mână de ajutor în lucrarea Domnului. Încerc să le cresc astfel încât să fie nişte fete curate şi neprihănite, să fac din ele nişte femei adevărate, iar ele vor fi nevoite să se confrunte cu o atmosferă ca aceasta?”

Am spus: „Tată, cu duhul pe care mi l-ai dat Tu,  fiindcă duhul meu a fost sfinţit de către Sângele Fiului Tău, pot vedea că lucrul acesta este rău şi mă întreb cum poţi suporta să Te uiţi la aşa ceva? De ce nu-i nimiceşti? De ce nu-i ştergi pur şi simplu de pe faţa pământului?”

Poate că indignarea mea de a face dreptate s-a aprins. Înţelegeţi? A fost acelaşi fel de indignare sau mânie pe care a avut-o Isus, când i-a scos pe negustori din Templu lovindu-i cu biciul. Înţelegeţi?

Am privit în jur şi când am văzut toate acele lucruri, am zis: „Micuţele mele Sara şi Rebeca vor fi nevoite să se confrunte cu aşa ceva? Doamne, dacă Tu eşti sfânt şi Atotputernic, ar fi normal să ştergi într-o clipă acest loc de pe hartă! Cum poţi suporta aşa ceva? O, vai!”

Am simţit ceva care a spus: „Ptiu! Ptiu! Ptiu!”, ca şi un foşnet tare. Aşa apare Lumina aceea: se aude ca şi un foc. Am observat că stătea în apropierea mea, aşa că am păşit înapoi, în spatele uşii, mi-am plecat capul lângă perete şi am spus: „Tată ceresc, vrei să chem judecata peste locul acesta?” Aşa am gândit, fiindcă ceea ce se petrecea acolo arăta cât de mult se poate îndepărta o fiinţă umană.

M-am gândit că El îmi va spune să merg acolo şi să zic: „Vă condamn pe toţi, păcătoşilor! Pocăiţi-vă sau veţi muri!” Înţelegeţi? Am crezut că El îmi va spune să fac aceasta, fiindcă eu nu aş face-o dacă nu mi-ar spune El. Mă gândeam că El îmi va arăta ceva, dar când am deschis ochii, am văzut o răscruce de drumuri. M-am uitat şi am văzut lumea aceasta, pământul, iar în jurul lui era ceva ca o ceaţă roşie. Apoi am privit sus, sus de tot şi L-am văzut pe El.

După aceea, am privit în jos şi m-am văzut pe mine. Se părea că venisem pe pământ şi tot ceea ce făceam era rău, iar păcatul meu urma să se întâlnească cu Dumnezeu. Dar înainte ca să-L întâlnească, am văzut că Isus era ca şi un amortizor la o maşină şi stătea între mine şi Dumnezeu. Înţelegeţi? Îl lovea pe El, dar în timp ce-I curgeau lacrimile din ochi, zicea: „Tată, iartă-l; el nu ştie ce face.” Apoi m-am văzut pe mine când eram copil şi lucrurile pe care le-am făcut. Dar de fiecare dată când am făcut ceva rău, El era acolo. Dumnezeu m-ar fi omorât (înţelegeţi?) pentru că El este sfânt şi păcatul nu poate sta în prezenţa Sa, dar am văzut cum ceaţa aceea, Sângele lui Isus,  se răspândea peste tot şi acţiona ca un amortizor între mine şi Dumnezeu.

M-am apropiat de locul unde era El, iar când m-am uitat, am văzut că avea deschisă în faţa Sa, cartea vieţii mele. Acolo era scris numele meu şi fiecare lucru pe care     l-am făcut era scris în ea. Am observat că de câte ori făceam ceva rău, cădea asupra Lui şi Îl rănea, iar El Îşi ţinea respiraţia, şi în timp ce lacrimile i se scurgeau pe obraji, El zicea: „Iartă-l că nu ştie ce face.”

Atunci m-am gândit: „Doamne, eu Te-am făcut să suferi atât de mult? Eu Te iubesc. Păcatele mele au făcut aceasta?”

El a dat aprobator din cap şi atunci L-am putut vedea: arăta aşa cum Îl vedeţi în fotografie, cu acea cunună de spini pe cap, cu ochii plini de lacrimi şi cu sânge pe faţă. M-a privit şi am văzut că lacrimile şi sângele se amestecau pe barba Sa. L-am întrebat:

„Păcatele mele Ţi-au făcut aceasta?” Atunci, El a dat din cap confirmând că aşa este.

„Doamne, iartă-mă, pentru că nu am vrut să Te rănesc. Tu ştii că Te iubesc din toată inima mea.”

El a pus mâna peste o pagină a cărţii vieţii mele murdare şi a scris cu degetul Său: „Iertat!”, după care a luat cartea şi a aruncat-o în spatele Său, în marea uitării şi a scris o carte nouă.

„Îţi mulţumesc, Doamne,” am spus eu, „Voi încerca să nu mai fac niciodată ceva greşit.”

„Eu te-am iertat fără să-ţi cer nimic”, a răspuns El. „Te-am iertat fără să-ţi cer nimic, iar tu vrei s-o nimiceşti pe femeia aceea.”

Atunci a apărut din nou în faţa mea uşa aceea, iar eu mă uitam exact la femeia aceea. Eu am vrut s-o nimicesc, după ce fusesem iertat de El fără nici o plată. Am închis uşa aceea, apoi am zis: „Iartă-mă, Te rog. Voi merge şi-mi voi cere iertare.”

Când am spus aceasta, vedenia m-a părăsit, iar eu am intrat din nou în local. Unul dintre cei doi bărbaţi beţi care stăteau la masă cu femeia, a zis:

„Crezi că ploaia va face pagube?” Apoi s-au ridicat amândoi, s-au scuzat şi au mers la toaletă. Eu am păşit liniştit înăuntru şi am văzut că poliţistul acela se juca încă la automat. M-am dus drept la femeie şi i-am zis:

„Ce faci?”

Sărmana femeie m-a privit şi a zis:

„Oh, bună ziua!”

„Pot să stau jos?”

„Mulţumesc, dar am deja companie”, a spus ea.

„Nu la aceasta mă refeream. Aş vrea doar să-ţi spun că te rog să mă ierţi.”

„Dar ce mi-ai făcut?”

„Ai putea să-mi acorzi un minut ca să-ţi pot spune despre ce este vorba?”

„Da,” a spus ea.

„Am stat la uşă…” şi i-am povestit toată întâmplarea, apoi i-am zis: „Acolo, în spate, El mi-a arătat unde am greşit eu.” Ea m-a privit şi părea trezită de cuvintele mele. Apoi a zis:

„Eşti fratele Branham?”

„Da, eu sunt.”

„Eşti predicatorul  care a venit aici?”

„Da, doamnă.”

„Mi-e ruşine că mă vezi aşa,” a spus ea.

„Mă ierţi pentru ce am gândit?” am întrebat-o eu.

„Cu siguranţă. Stai jos.”

„Mulţumesc,” am spus eu şi m-am aşezat la masa ei.

Atunci femeia mi-a zis:

„Vreau să-ţi spun, frate Branham, că am fost la adunările tale. Am văzut un anunţ şi am mers şi eu acolo. Mi-e pur şi simplu ruşine de mine. Ce ai zice dacă ţi-aş spune că tatăl meu a fost predicator metodist? Am două fiice şi amândouă sunt învăţătoare de şcoală duminicală.”

„Ce ţi s-a întâmplat?” am întrebat-o eu.

Atunci ea mi-a povestit că a primit o scrisoare de la soţul ei, care a fugit de acasă cu o altă femeie. Din clipa aceea a început să bea.

„Ştiu că nu mai am salvare,” a continuat ea judecând strict conform Legii. „Înţelegi? Eu nu mai am salvare.”

„Ba da, mai ai. Tu mai ai salvare”, am spus eu.

A început să plângă şi a zis: „Frate Branham, chiar crezi că mai am vreo şansă de salvare?”

 „De ce mi-a vorbit El aşa acum câteva minute?”

Spunând aceasta, am luat-o de mână, am îngenuncheat pe podea şi acolo, în localul acela, şi-a predat viaţa lui Isus Hristos. Toate automatele de jocuri de noroc s-au oprit, toţi cei prezenţi acolo s-au oprit din ceea ce făceau, în timp ce noi doi plângeam şi ne rugam. Apoi, femeia s-a ridicat, a mers acasă şi a început o viaţă nouă.

Vedeţi, Dumnezeu mi-a arătat că nu aveam dreptate în inima mea, pentru că am încercat s-o condamn pe femeia aceea şi nu m-am uitat de unde veneam şi eu.

Aşadar, noi trebuie să ţinem întotdeauna minte că, dacă privim înapoi la prăpastia din care am fost scoşi, vom judeca lucrurile diferit. Înţelegeţi? Nu condamnaţi pe nimeni, ci iubiţi-i pe toţi! Gândiţi-vă că dacă pierdeţi dragostea adevărată şi originală din inima voastră, aţi pierdut totul. Să nu uitaţi că atunci când pierdeţi dragostea, aţi pierdut totul! Ţineţi minte dragostea pe care a avut-o fratele acesta pentru voi, iar noi ne vom aminti dragostea fraţilor de aici.

Eu nu spun că trebuie desfiinţate toate organizaţiile şi făcută una mare. Eu nu voi face niciodată aceasta, şi nici voi, ci veţi merge prin viaţă cu aceleaşi lucruri vechi, gălăgioşi, cu frământări şi agitaţi. Acest lucru este greşit. Păstraţi-vă organizaţiile şi staţi acolo dacă puteţi, dar iubiţi-i pe ceilalţi, aveţi respect şi întindeţi-le o mână de pace. Şi nu uitaţi:

„Spaţiu, spaţiu, există destul spaţiu,

Există destul loc la fântână pentru mine…”

Aşa este. Ţineţi minte că este loc pentru toţi.

Dacă aş vedea vreodată fiecare biserică penticostală: pe cei de la „Foursquare”, pe cei de la „Biblia standard deschisă”, „Adunările penticostale ale lui Dumnezeu”,  „Biserica penticostală unită”, şi pe toţi ceilalţi, că uită neînţelegerile dintre ei, se îmbrăţişează şi au părtăşie unii cu alţii, aş spune: „Îngăduie, Tată, ca slujitorul Tău să plece în pace pentru că ochii mei au văzut mântuirea Ta.” Dar cât timp vă vede duşmănindu-vă unii pe alţii, Satan îşi va lua liniştit o vacanţă. Noi nu trebuie să ne jucăm deloc cu aceste lucruri. Înţelegeţi? Eu mă rog să trăiesc destul ca să văd acea zi. Dacă nu veţi face aceasta, într-o zi această naţiune va fi lovită de un fel de persecuţie, iar atunci veţi tânji unii după alţii, fraţi de aceeaşi credinţă scumpă. Aşadar, de ce să trecem prin pedeapsă când putem avea chiar acum o  bucată mică de rai?                                                                           

Am auzit că aţi întrebat când mă voi întoarce aici. Cu voia Domnului, o voi face într-o zi. Aş vrea să aduc un cort mare şi să-l instalez aici undeva, între oraşe, şi astfel să ne întrunim cu toţii şi să avem părtăşie unii cu alţii. Fiecare dintre voi are ceva de făcut chiar acum, aşa că mergeţi şi lucraţi din greu pentru biserica Lui locală. Înţelegeţi? Dar să nu criticaţi niciodată! Dacă ştiţi ceva negativ de partea cealaltă, să nu spuneţi nimic despre aceasta. Înţelegeţi? Păstraţi acel lucru pentru voi, fiindcă vrăjmaşul ascultă să vadă dacă spuneţi ceva. Să nu-l lăsaţi să ştie nimic. Să nu spuneţi nimic, iar atunci el nu va şti nimic. Înţelegeţi? păstraţi totul pentru voi şi rugaţi-vă. Spuneţi: „Sărmanul frate a procedat greşit!”, dar să nu-l apăsaţi, fiindcă este jos oricum. Încercaţi să-l ridicaţi, înţelegeţi? Ridicaţi-l! Fiţi „bunul samaritean” şi încercaţi să-l ridicaţi. Dacă nu puteţi vorbi cu el, rugaţi-vă pentru el cât timp este aşa. Păstraţi-l în inima voastră pentru că sufletul lui valorează cât zece mii de lumi.

 Haideţi să ne rugăm.

Tată ceresc, dorim să ne plecăm înaintea Ta şi să-ţi mulţumim pentru oamenii aceştia minunaţi de aici, care sunt slujitorii Tăi. Îţi mulţumesc pentru fratele King, pentru fratele Petty şi pentru ceilalţi fraţi, Doamne; pentru aceşti fraţi buni şi pentru aceste surori minunate, pentru bisericile şi mădularele ei, şi pentru oamenii minunaţi din oraşe, pentru oamenii de afaceri care au fost foarte drăguţi.

Îţi mulţumim pentru acest auditoriu, pentru oamenii pe care ai îngăduit să-i avem aici. Ei şi-au deschis întotdeauna uşile pentru mine, indiferent unde m-am dus, pe timp de ploaie, furtună şi alte lucruri de felul acesta.

Doamne, îngăduie ca ei să trăiască până la venirea Domnului. Binecuvântează-i pe paznici, binecuvântează mădularele de aici şi pe toţi ceilalţi. Îngăduie ca toţi să găsească pace şi linişte în Hristos.

Binecuvântează-i pe poliţiştii care au supravegheat adunările de aici şi pe bărbatul care a venit aseară la mine şi mi-a făcut acel compliment minunat. Tată, eu tocmai  ieşisem de sub ungere… şi nu am avut ocazia să-i spun prea multe. Priveşte cu îndurare spre el şi spre lucrurile frumoase pe care le-a spus despre adunare, iar dacă nu este salvat, mă rog să primească Duhul Sfânt ca să fie în glorie. Un bărbat ca el, ar fi un poliţist bun în oraş, iar dacă îl voi mai întâlni cândva pe pământ, aş vrea să-i strâng mâna.

Dumnezeu să-l binecuvânteze pe bărbatul cu care am vorbit cu puţin timp în urmă, la uşă. Doamne, Îţi mulţumim pentru tot, Îţi mulţumim pentru că eşti atât de bun cu noi. Acum, Te rugăm să continui să ne binecuvântezi în timp ce călătorim spre Coasta de Vest.

Binecuvântează-l pe fratele King. Noi am vorbit despre problemele lui şi Te rugăm pe Tine să fii cu el şi cu ceilalţi fraţi. Singurul lucru pe care pot să-l fac eu este să mă rog pentru el… O fiinţă umană nu poate, dar îngăduie ca Duhul Tău cel Sfânt că lege aceste inimi împreună, în mod constant, până vor fi una în Isus Hristos. Te rugăm să ne acorzi aceasta, Tată. Dă-ne un serviciu minunat în seara aceasta.

Mulţi dintre aceşti oameni au venit pe drumuri alunecoase, prin această furtună, pentru a ajunge la serviciul divin din seara aceasta. Te rog să-i binecuvântezi şi fie ca în seara aceasta să nu mai fie printre noi nici o persoană bolnavă sau cu slăbiciuni. Tată, Îţi cer aceasta pentru gloria Ta, şi fie ca puterea Duhului Sfânt să vină în seara aceasta şi să lucreze din belşug, depăşind ceea ce putem face sau gândi noi. Mai departe , Te aşteptăm pe Tine, în Numele lui Isus, şi Te rugăm să ne vorbeşti. Amin.

  Puteţi lua aceste obiecte, de îndată ce mă voi ruga peste ele. Aş vrea să aştept până când va veni peste mine ungerea Duhului Sfânt, când mă voi ruga pentru bolnavi.

Din cartea prorocului Ieremia, voi citi capitolul 8,  versetul 22, unde scrie:

Nu este nici un leac alinător în Galaad? Nu este nici un doctor acolo? Pentru ce nu se face dar vindecarea fiicei poporului meu?”

În seara aceasta, la încheierea acestei campanii, aş vrea să iau un subiect în care să pun întrebarea pe care a pus-o Dumnezeu: „De ce?”

Nădăjduiesc că nu ne va lua mai mult de treizeci de minute, apoi ne vom ruga pentru bolnavi. „De ce?”

Dacă Dumnezeu pregăteşte un loc de scăpare, iar oamenii dau greş şi nu păşesc în el, este normal ca El să întrebe: „De ce?” Nu credeţi la fel? El are tot dreptul să pună această întrebare.

Voi nu sunteţi condamnaţi pentru că sunteţi păcătoşi, ci sunteţi condamnaţi pentru că nu-L acceptaţi pe Isus ca Salvatorul vostru. Dumnezeu ar fi nedrept să vă condamne, dacă n-ar fi pregătit mai întâi o cale prin care să puteţi scăpa, deoarece voi aţi fost născuţi în păcat, zămisliţi în nelegiuire şi aţi venit în lume prin minciună.

Nu contează cine sau ce sunt părinţii voştri, voi sunteţi păcătoşi ca orice alt copil, atunci când veniţi în lume, pentru că noi toţi am fost născuţi în păcat şi nu ne putem salva singuri. Noi nu putem să ne salvăm singuri, aşa cum nu putem lua şireturile de la papuci pentru a ne ridica pe lună. Noi nu putem face aceasta, suntem total neajutoraţi.

Aşadar, Dumnezeu nu ne va condamna pentru că suntem păcătoşi, ci ne va condamna pentru că am refuzat să acceptăm calea de scăpare dată de El. Aceasta înseamnă că nu Dumnezeu este problema, ci voi. Voi înşivă vă condamnaţi, iar când vă condamnaţi singuri, nu mai există nimeni să vă compătimească, decât voi înşivă. Aceasta este tot. Voi singuri trebuie să vă plângeţi de milă pentru că nu aţi acceptat calea dată de Dumnezeu pentru salvare.

Gândiţi-vă cum Se simte Dumnezeu când creează o cale de scăpare pentru noi, pentru vindecarea noastră, pentru salvarea noastră, pentru mângâierea noastră, pentru pacea noastră şi pentru alte lucruri, iar noi Îi întoarcem spatele şi plecăm refuzându-le. Eu cred că aceasta Îl face să se simtă foarte rău.

Biblia spune în cartea a doua a Împăraţilor, că odinioară a trăit în Israel un împărat care se numea Ahazia. El era fiul lui Ahab şi al Izabelei şi l-a urmat la tron pe tatăl său. Ahab, tatăl său, a fost un credincios de graniţă care nu a ţinut Evanghelia, un membru căldicel al bisericii, care s-a căsătorit cu o fată păgână pentru a-şi întări împărăţia, dar prin aceasta a adus idolatria în Israel.

Oh, ce lucru oribil a făcut el! Apoi, soţia lui a luat viaţa neprihănitului Nabot, pentru ca împăratul să-i poată lua moştenirea, dar când au făcut aceasta, profetul s-a dus şi a profeţit exact ce avea să se întâmple cu el şi cu ea: sângele lui avea să fie lins de câini, iar ea avea să fie mâncată de câini, ceea ce s-a întâmplat întocmai.

Apoi, mă gândesc la faptul că Iosafat, împăratul lui Iuda, n-ar fi trebuit să intre în acea alianţă greşită cu Ahab. Un credincios nu are nici un fel de părtăşie cu un necredincios, aşa cum un corb şi un porumbel nu pot vorbi unul cu altul. Corbul mănâncă orice mortăciune, dar porumbelul nu poate face aceasta pentru că nu are fiere. Astfel, dacă ar mânca acele mortăciuni, ar muri. Porumbelul este o pasăre construită deosebit şi poate mânca numai grăunţe, deoarece nu are fiere şi nu poate digera.

Aşa este şi creştinul: nu are nici un pic de amărăciune în el şi nu poate mânca lucrurile lumii. Corbul, în schimb, poate mânca şi grăunţe, dar şi mortăciuni, fiindcă este un făţarnic.

Şi mai este ceva: porumbelul nu are nevoie de apă ca să facă baie. Aţi mângâiat vreodată un porumbel? El este uleios, secretă ceva care îl menţine tot timpul curat. O, vai! Corpul lui este uleios din pricina unui ulei pe care îl secretă în interior şi care vine înafară. Amin. Nu vreau să vorbesc despre aceasta pentru că aş devia de la subiectul meu. El îşi păstrează tot timpul curate trupul şi penele, datorită acelui ulei se care îl secretă. De fiecare dată când face ceva, uleiul acela îi unge trupul şi astfel îl păstrează tot timpul curat.

Oh, Sângele lui Isus Hristos îl sfinţeşte zi şi noapte pe credincios!

Iosafat s-a dus acolo jos şi a avut părtăşie cu Ahab. De fiecare dată când auziţi pe cineva din lumea necredincioasă zicând: „Scumpule, n-ai vrea să vii la micuţa noastră petrecere?”, să fiţi atenţi! „Ştii, tu lucrezi aici şi şeful vrea să… în seara aceasta vom avea doar o masă şi nişte discuţii sociale.” Să staţi departe de aşa ceva! Să vă îndepărtaţi de aşa ceva!

„Este Crăciunul, aşa că ai şi tu dreptul la un pic de distracţie.” Să nu credeţi aceasta! Staţi departe de aceste lucruri! Feriţi-vă de apariţia răului, staţi departe de el!

Dar Iosafat a cedat şi s-a dus să-l vadă pe Ahab, care nu l-a invitat degeaba ci avea un scop ascuns. Astfel, el i-a zis lui Iosafat: „Noi avem un pământ care ne aparţine…” El i-a arătat toată măreţia lui, fiindcă aşa procedează întotdeauna diavolul: vă arată toate lucrurile măreţe pe care le are (înţelegeţi?), tot ce are el. Strălucirea aceea, aurul, l-au determinat pe Iosafat să facă ochii mari şi să se gândească: „Voi!” De fapt, nu doar că l-a făcut să facă ochii mari, ci l-a fermecat. Astfel, Ahab i-a zis: „Mergem împreună la Ramotul din Galaad?…” iar Iosafat i-a răspuns: „Ar trebui să-l întrebăm pe Domnul în legătură cu aceasta.”

„Bineînţeles”, i-a răspuns Ahab. „Sigur că o vom face, doar am cel mai bun sistem ecleziastic din ţară.” Astfel, s-a dus la acel seminar şi a luat patru sute de profeţi, bărbaţi minunaţi, toţi îmbrăcaţi frumos, cu gulerele întoarse, fiecare dintre ei fiind teologi până în măduva oaselor.

După ce s-au adunat, Ahab le-a zis: „În ordine, domnilor! Sunteţi hrăniţi şi îngrijiţi bine, iar acum aş vrea să-mi profeţiţi şi să-mi spuneţi dacă trebuie să mă duc împotriva Ramotului din Galaad. Vedeţi ce haină minunată am şi ce episcop mare sunt, iar aici se află un alt episcop, care se numeşte Cutare şi este din altă împărăţie. Noi ne vom uni forţele şi împreună vom face lucruri mari.”

Atunci, unul dintre acei profeţi, a luat o pereche de coarne şi a început să alerge prin toată audienţa spunând că aşa îi vor împinge pe sirieni înapoi: „Toată ţara este a noastră, ne aparţine, şi veţi învinge!”

Când un credincios intră în legătură cu Hristos, nu poate crede aşa ceva. Astfel, după ce i-a ascultat, Iosafat a zis: „Nu mai ai un alt proroc?”

„Încă unul?” a întrebat Ahab. „De ce îţi mai trebuie încă unul, când aici sunt patru sute din cei mai educaţi, din cei mai buni bărbaţi din ţară, toţi profeţi? De ce să mai aducem încă unul? Toţi aceştia au doctoratul şi alte diplome. Nu ai ce alte grade să le mai ceri şi cunosc Scriptura la perfecţie, de la început până la sfârşit.”

„Totuşi, eu am un simţământ ciudat în legătură cu aceasta,” a spus Iosafat, „de aceea aş vrea să mai întrebăm unul… Nu mai există niciunul?”

„Oh, ba da! Mai este unul,” a răspuns Ahab, „dar acela este un holly-roller. Se numeşte Mica, fiul lui Imla, dar îl urăsc.”

Iosafat s-a gândit: „Aceasta sună ca şi cum acela a renunţat la tichetul lui de masă”, apoi a zis: „Să nu vorbească împăratul aşa. Mi-ar plăcea să ascult ce spune şi el.”

Astfel, un sol a alergat până la micuţa colibă în care locuia Mica şi i-a zis: „Mica, trebuie să-ţi pun un microfon în ureche, deoarece trebuie să spui exact ceea ce au spus şi ceilalţi proroci. Trebuie să vorbeşti la fel ca cei patru sute de ecleziaşti; trebuie să spui acelaşi lucru.”

Dar Mica a răspuns: „Pentru că Domnul Dumnezeu trăieşte, voi spune numai ce va pune El pe buzele mele.” Îmi place aceasta!

Aşadar, Mica a fost dus acolo jos, iar Ahab avea o criză de furie, deoarece zicea:

„Dacă îl aduceţi aici pe acel holly-roller, ne va ruina adunarea! Cu siguranţă va face aceasta.” Şi a adăugat: „Vă avertizez că el nu va spune nimic bun despre mine; va vorbi numai de rău, pentru că întotdeauna mă sâcâie cu faptul că soţia mea îşi taie părul şi cu alte lucruri ca acesta. Oh, el este un holly-roller.”

La rândul lui, Mica a spus: „Eu voi sta exact pe ceea ce spune Cuvântul!”

Astfel, împăratul l-a întrebat: „Mica, pot merge la Ramot din Galaad şi să iau ceea ce-mi aparţine, sau să nu fac aceasta?”

„Lasă-mă până mâine,” a răspuns Mica, „fiindcă vreau să văd ce spune Domnul.”

A doua zi, Mica s-a întors, iar împăratul l-a întrebat:

„Ce zici, Mica?”

„Du-te, dacă vrei”, i-a răspuns Mica.

„De câte ori trebuie să te pun să juri pe Numele Domnului că-mi vei spune numai adevărul?”

Atunci Mica i-a zis: „Du-te, dar eu văd Israelul risipit ca o turmă fără păstor.” El stătea exact pe Cuvântul lui Dumnezeu şi a spus exact ce spunea Cuvântul, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna cu profetul Său, iar profetul Ilie a spus că nu se putea profeţi nimic bun despre un om care era atât de rău ca Ahab. Aşadar, Cuvântul a spus că Ahab avea să fie ucis, iar Izabela va fi mâncată de câini. Prin urmare, cum ar fi putut să spună Mica ceva diferit de ceea ce spunea Cuvântul? Aşa este. El trebuia să stea cu Cuvântul.

Indiferent cât de minunat sau de măreţ sună ceva, voi să staţi cu Cuvântul, fiindcă El este întotdeauna Adevărul. Atunci prezbiterul sau episcopul acela mare, l-a lovit pe Mica peste gură şi i-a zis: „Pe unde a ieşit Duhului Domnului din mine ca să-ţi vorbească ţie?”

Şi Mica i-a răspuns: „Într-o zi vei vedea!” Apoi a spus: „L-am văzut pe Dumnezeu stând pe tron şi toată oştirea cerească stătea adunată în jurul Lui.”

Şi Domnul a întrebat: „Cine merge jos să-l amăgească pe Ahab şi să-l determine să meargă acolo ca să se împlinească prorocia lui Ilie?” Dumnezeu veghează întotdeauna asupra Cuvântului Său ca să-L împlinească.

Deci, El a întrebat: „Cine vrea să meargă acolo?” Şi un duh de minciună a venit probabil de jos, din iad,  s-a înfăţişat înaintea Sa şi a zis: „Voi merge eu şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui Ahab, aşa că toţi vor proroci o minciună!”

Fraţilor, Cuvântul lui Dumnezeu Se va împlini indiferent ce se va întâmpla. Astfel Ioan a spus: „…Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” (Matei 3.9). Este Cuvântul lui Dumnezeu.

După moartea lui Ahab, tronul a fost ocupat de fiul său care îi ura încă pe profeţi. Într-o zi, el se plimba prin odaia sa şi în timp ce privea în jur, a căzut prin zăbrelele odăii lui de sus şi s-a rănit foarte tare. Biblia spune că era bolnav, aşa că a chemat câţiva dintre oamenii săi de încredere şi i-a trimis la Ecron, ca să-i întrebe pe prorocii lui Baal-Zebub dacă se va însănătoşi sau nu. Dar Dumnezeu descoperă tainele Sale, profeţilor, nu-i aşa? Ilie era undeva într-o peşteră din munţi şi stătea pe o grămadă de paie peste care îşi pusese haina, dar Domnul i-a vorbit: „Du-te şi stai în locul cutare pentru că solii împăratului vor merge acolo sus…”, aşa că s-a dus în calea lor.

Solii împăratului şi-a făcut curând apariţia la o cotitură. Ei au privit şi au văzut că pe drum venea un predicator bătrân şi neajutorat, cu barbă pe toată faţa şi cu o bucată mare de piele înfăşurată în jurul mijlocului.  Nu prea aveai la ce să te uiţi, dar el îl avea pe „Aşa vorbeşte Domnul!” Acesta este lucrul cel mai important.

Ilie i-a întrebat: „De ce mergeţi în Ecron? Mergeţi înapoi şi întrebaţi-l pe împărat de ce v-a trimis acolo? Oare nu există Dumnezeu în Israel? Nu există aici un profet pe care poate să-l întrebe? Dacă voia să ştie ceva despre boala lui, de ce nu L-a întrebat pe Dumnezeu? El este împărat peste Israel, deci de ce nu L-a întrebat pe Dumnezeul lui Israel? Oare nu avem un Dumnezeu aici? Nu avem un profet? Pentru că a făcut lucrul acesta, duceţi-vă şi spuneţi-i: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.” (2Împăraţi 1.4). O, vai!

Mă întreb de ce fumează oamenii de astăzi? De ce vor să stea miercuri seara acasă şi să se uite la televizor, în loc să vină la adunarea de rugăciune? De ce fac oamenii aceasta? Este cumva din cauză că nu este bucurie în Casa Domnului? Ce-l determină pe om să-şi dorească să bea, să meargă de colo până colo şi să se comporte astfel? Este cumva din cauză că nu avem nici un Dumnezeu? Este din cauză că nu mai este bucurie în casa Domnului? Este din cauză că Duhul Sfânt nu este gata să ne binecuvânteze pe toţi? Este ceva în neregulă cu aceasta? Dar pentru că facem asemenea lucruri, intrăm sub blestem, suntem blestemaţi. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu trimite peste biserică această răceala şi decădere. Noi preferăm să mergem în alte locuri pentru plăcere, în loc să venim în casa Domnului pentru bucurie. Casa Domnului este bucuria Domnului, iar bucuria Domnului este bucuria poporului Său. El vrea să veniţi la biserică şi să-L lăudaţi, să fiţi bucuroşi şi mulţumiţi să-I aduceţi laudă şi onoare, glorie şi închinare, şi să vedeţi puterea lui Dumnezeu.  El vrea ca voi să faceţi aceasta.

Când solii aceia s-au întors, i-au zis împăratului: „Ne-am întâlnit cu un bărbat, iar el ne-a trimis înapoi şi ne-a spus aşa şi aşa.”

„Cum arăta omul acela? Cum era îmbrăcat?”

„Era păros şi avea o bucată de piele înfăşurată în jurul mijlocului,” au răspuns solii.

„Acela este Ilie Tişbitul, profetul lui Dumnezeu”, a răspuns Ahazia. Astfel, el ştia ce urma să se întâmple, şi aceasta nu era din cauză că nu aveau un Dumnezeu. Nu era nici din cauză că nu aveau un profet în Israel, ci era din pricina căilor greşite ale împăratului. Era din cauza felului său egoist şi neduhovnicesc de a acţiona, fiindcă era la fel de rău ca tatăl şi mama sa, şi îl ura pe profetul Ilie.

De aceea se abate judecata lui Dumnezeu asupra lumii. Aceasta nu este pentru că nu avem un Dumnezeu sau un profet, ci este din cauză că oamenii urăsc căile Domnului şi iubesc căile lumii. Aşa este.

Este ca în cazul unui pacient care moare pe pragul medicului pentru că refuză să-şi ia medicamentul. Este acelaşi lucru. El moare pe pragul medicului, deşi are destule medicamente în dulapul său, pentru că refuză să le ia. Nu este vina medicului, nu este vina medicamentului, ci este vina pacientului. Acesta este un lucru periculos. Cu siguranţă că este. Voi nu puteţi spune că medicul este cauza morţii pacientului, pentru că nu este adevărat.

Voi ziceţi: „Frate Branham, tu crezi în medicamente?” Eu cred că orice poate ajuta rasa umană este de la Dumnezeu. Cu siguranţă că este. Spuneţi-mi, ce am face astăzi fără aceste clinici, spitale şi aşa mai departe? Dacă spitalele şi medicamentele nu sunt de la Dumnezeu, sunt de la antihrist. Ardeţi-le până la temelii, scoateţi-le din ţară! Vedeţi? Ele sunt un ajutor pentru voi, dar niciuna nu vă poate vindeca. Nu există nici un medicament în lume şi nici un medic care să vă poată vindeca. Dacă cineva spune că el poate face aceasta, este un impostor. Dacă un medic vă spune că posedă un leac care vă poate vindeca, nu ştie despre ce vorbeşte. Cei de la clinica Mayo recunosc că nu există nici un medicament care să poată vindeca. Dimpotrivă, ei spun: „Există un singur Vindecător, iar Acesta este Dumnezeu. Noi doar asistăm natura Sa.”

Aşa cum am spus, dacă m-aş tăia la mână, nici chiar toate medicamentele din lume nu mi-ar putea vindeca tăietura.

Voi spuneţi: „Nu, tu eşti vindecat.”

Dacă mi s-ar îmbălsăma trupul şi ar arăta natural timp ce cincizeci de ani, şi în fiecare zi mi s-ar injecta o doză de penicilină, nu m-aş face bine niciodată.

Dacă puneţi unguent pe rana aceea şi o coaseţi, nu s-ar întâmpla nimic. Dacă acel unguent a fost făcut pentru vindecarea trupului, de ce nu vindecă? Aici avem secretul. Voi spuneţi: „Viaţa a ieşit afară.” Aşa este. Spuneţi-mi ce este viaţa, iar eu vă voi spune Cine este Dumnezeu. Aşa este. Dumnezeu este Vindecătorul. Medicul poate pune un os la locul lui, dar nu poate să-l vindece.

Dacă în timp ce aş lucra la maşina mea, mi-aş rupe braţul, apoi aş merge la medic şi i-aş spune: „Domnule doctor, te rog să-mi vindeci braţul repede ca să mă duc să-mi termin de reparat maşina, pentru că nu o pot porni.”, el mi-ar spune: „Ai nevoie de vindecare la cap.” De ce ar spune aceasta? Pentru că el ar putea pune oasele la loc, dar nu mi-ar putea vindeca braţul. El poate să taie şi să vă scoată apendicita, dar nu poate vindeca locul de unde a scos-o, pentru că nu există nici un medicament care să poată reconstrui celule sau să le multiplice, pentru că înainte de a vindeca ceva, este nevoie de o multiplicare a celulelor.

Astfel, Dumnezeu este singurul vindecător. Voi nu puteţi face Cuvântul Său greşit, deoarece în Psalmul 103.3 scrie: „Eu sunt Domnul care vindecă toate bolile tale.”

Eu am vorbit cu medicii la de clinica Mayo şi din multe alte locuri, şi toţi mi-au spus: „Noi nu suntem vindecători, nu pretindem aceasta. Noi doar asistăm natura. Există un singur Vindecător, iar Acela este Dumnezeu.” Aşadar, Dumnezeu este singurul Vindecător.

Cu câtva timp în urmă, cineva mi-a zis: „În ordine, frate Branham, îţi voi pune o întrebare. Ce părere ai de tratarea răcelii cu penicilină?”

„Oh, vai, vai! Nădăjduiesc că nu eşti chiar atât de slab. Dacă ai avea o casă plină cu şobolani care îţi fac găuri peste tot, ai pune multă otravă care să-i omoare şi ar fi în ordine? Otrava i-ar omorî într-adevăr, dar nu ar astupa găurile făcute de ei. Penicilina ucide germenul de răceală, dar nu reface ţesutul răvăşit de boală. Cu alte cuvinte, otrăveşte şobolanii, dar nu repară găurile făcute de ei. Dumnezeu trebuie să facă aceasta, pentru că El este Cel care vindecă toate bolile tale. Da, domnilor.

Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare ser pe care îl au ei şi pentru vaccinul împotriva poliomelitei. Rugaţi-vă constant pentru ca Dumnezeu să ne dea ceva pentru cancer, pentru bieţii oameni suferinzi. Eu sunt pentru orice îi poate ajuta. Da, domnilor, sunt sută la sută pentru acel lucru. Dacă noi, creştinii, ne-am ruga mai mult pentru aceste lucruri, am fi într-o stare mult mai bună; întreaga ţară ar fi. Cu siguranţă.

Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut pentru noi. Îi mulţumesc pentru maşină; Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru săpunul pe care-l am ca să mă pot spăla; pentru mecanică şi pentru toate celelalte lucruri bune. Pentru toate, Îi mulţumesc Lui. Cu siguranţă.

A fost un timp când nu aveam săpun; a fost un timp în care nu aveam autovehicule. Dacă voiam să merg până la Phoenix, ne deplasam foarte greu, dar Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru autovehicule. Astfel, mă urc în maşină şi am încredere în El că va fi cu mine oricât de departe trebuie să ajung. Înţelegeţi? Aşadar, Îi mulţumim Domnului pentru toate aceste lucruri. Toate lucrurile care sunt menite să ne ajute, vin de la Dumnezeu. Cu siguranţă.

Ce se întâmplă dacă pacientul stă în pragul uşii medicului şi refuză să ia medicamentul? Dacă va muri, nu medicul va fi vinovat pentru aceasta, ci doar el.

Nu este nici un leac alinător în Galaad? Nu este nici un doctor acolo? Pentru ce nu se face vindecarea fiicei poporului Meu?” Este ceva în neregulă?

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul bisericii. O mulţime de bărbaţi şi femei stau în biserică şi mor în păcatele lor pentru că refuză Balsamul lui Dumnezeu. Aşa este. Ei nu mor din cauză că nu este Balsam, pentru că Duhul Sfânt este aici. Şi avem o mulţime de doctori. Aşadar, dacă oamenii mor în păcatele lor, să nu puneţi aceasta pe seama lui Dumnezeu! Există Balsam în Galaad şi la fel medici, dar este vorba de atitudinea oamenilor faţă de aceasta.

Este un lucru oribil să refuzaţi medicamentul. Dar cu cât este mai oribil să refuzaţi Balsamul lui Dumnezeu pentru sufletele voastre? Ce se întâmplă dacă faceţi aceasta? Sunteţi pierduţi pentru totdeauna.

Oh, dar mai este ceva! Voi puteţi să vă bandajaţi trupul şi să luaţi medicamente, dar se întâmplă că ce este bun pentru ceva, ajută acel ceva, dar face rău în altă parte. De exemplu, penicilina este foarte periculoasă, pentru că ucide o treime din ceea ce ajută. Sau poate ajuta pe unul şi să-i facă rău celuilalt.

Dar cu Medicamentul lui Dumnezeu nu trebuie să vă faceţi nici un fel de griji, deoarece El ajută pe oricine Îl doreşte. Da, domnilor, este pentru toţi. Nu trebuie să vă faceţi griji în legătură cu El, nu există nici un pericol. Dacă nu luaţi aceasta în serios şi spuneţi: „Frate Branham, nu cred că este pentru mine!” sunteţi ca oamenii de astăzi care spun: „Nu pot să mă abţin să nu fumez!”, „Nu mă pot abţine să nu ies în oraş!”

Nu demult, un bărbat mi-a spus: „Frate Branham, am o soţie bună, dar eu nu am fost făcut pentru o singură femeie, trebuie să ies şi cu altele.”

Când l-am auzit ce spune, i-am zis:

„Ştii ce este în neregulă cu tine? Refuzi Remediul.” Aceasta este tot. Aceasta este în neregulă cu oamenii de astăzi. Noi putem bea, fuma, minţi şi fura, ne putem agita, putem să mergem la petreceri, etc., dar dacă facem aceasta, refuzăm Balsamul de dragoste al lui Dumnezeu, care ne atrage împreună şi ne face una. Cauza nu este că nu există destulă putere a lui Dumnezeu pentru a trimite o trezire în oraş, ci totul este din cauza noastră, pentru că refuzăm s-o folosim. Aceasta este tot. Amin. Este aici, dar nu este vina lui Dumnezeu dacă muriţi în păcatele voastre, în necredinţa voastră; nu este vina Duhului Sfânt şi nici a bisericii, ci este vina oamenilor care Îl refuză.

Oamenii spun că bolile de inimă sunt ucigaşul numărul unu, dar nu este adevărat! Păcatul este ucigaşul numărul unu. Aşa este… şi a intrat în grupările noastre penticostale.

Un bărbat mi-a vorbit astăzi despre penticostali şi mi-a spus: „Ştii, frate Branham, mulţi dintre penticostali îşi aduc copiii la biserică, dar în vieţile lor nu se vede nici o schimbare, nimic.” Atunci m-am gândit la ceea ce a spus odată David DuPlessis: „Nu puteţi veni aici aşa, pentru că Dumnezeu nu are nepoţi!”

Aceasta este ceea ce i-a făcut pe metodişti ceea ce sunt. Aceasta este ceea ce i-a făcut pe baptişti ceea ce sunt. Îşi aduc copiii în biserică, dar nu este suficient, pentru că Dumnezeu nu are nepoţi. El are numai fii şi fiice, nu nepoţi şi nepoate. Dumnezeu nu este bunic, ci El este Tată. Amin. Nădăjduiesc că nu v-am rănit sentimentele, ci am reuşit să vă sperii puţin ca să începeţi ceva. Dumnezeu nu are nepoţi! Faptul că vă numiţi penticostali nu înseamnă că şi sunteţi. Dacă mama şi tatăl vostru au suferit pentru credinţă, înseamnă că şi voi sunteţi penticostali doar dacă plătiţi preţul pe care l-au plătit ei. Încă mai există Balsam în Galaad, încă mai există Remediu pentru păcat, pentru necredinţă. Da, domnilor.

Acum îi vezi pe penticostali că se ridică şi neagă vindecarea divină şi alte lucruri ca aceasta. De ce fac aceasta? Pentru că refuzaţi Leacul, nepoţilor! Voi nu sunteţi fiii lui Dumnezeu, pentru că un fiu al lui Dumnezeu este născut din Duhul lui Dumnezeu. Dumnezeu are numai fii, nu are şi nepoţi. Aşa este. Ştiţi care este problema? Ei se tem de naşterea din nou. Aceasta este problema. Lăsaţi-mă să vă spun ceva, fraţilor. Mie nu-mi pasă unde are loc naşterea, pentru că oriunde s-ar petrece, este o murdărie. Fie că are loc într-o cocină de porci, într-un grajd sau într-un salon de spital decorat în roz, orice naştere este o murdărie, iar naşterea din nou este la fel. Ea vă va determina să veniţi aici jos, să vă agitaţi, să strigaţi şi să faceţi lucruri pe care nu v-aţi gândit niciodată că le veţi face. Naşterea din nou va aduce la suprafaţă o nouă viaţă, acest lucru fiind atât de sigur, pe cât este de sigur că există lumea.

Ea vă va da peste cap teologia şi cardurile de apartenenţă pe care le aveţi; vă va opri să mai mergeţi la înot, la dans sau la schi; vă va determina să vă lăsaţi părul să crească, să renunţaţi  la fumat şi la alte lucruri de felul acesta. Este o murdărie, dar aduce la suprafaţă Viaţa. Amin. Ceea ce trebuie să avem, este naşterea care aduce Viaţa, şi ea are loc cu agitaţie. Ca să vorbim de curăţie, mai întâi trebuie să fie murdărie. Da, domnilor.

„…dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, dacă nu putrezeşte (ceea ce este o murdărie)…” (Ioan 12.24). Aşa este. Voi trebuie să muriţi.

O femeie mi-a spus odată: „Mi-ar fi ruşine cu oamenii aceia! Nici nu te-am putut auzi din pricina gălăgiei. De ce strigau bărbaţii şi femeile acelea: „Aleluia! Amin! Lăudat să fie Domnul!”? N-am putut auzi predica din cauza lor!”

„Dacă oamenii n-ar face aceasta, aş fi speriat de moarte!”, i-am răspuns eu.

„Când femeia aceea s-a dus sus pe platformă şi a început să plângă, m-au trecut fiorii pe spate!”

Atunci i-am zis: „Dacă ai ajunge vreodată în Rai, ai îngheţa pentru că acolo toţi strigă şi-L laudă pe Dumnezeu!” Aşa este.

De ce se tem ei? De naşterea din nou. De aceea avem nepoţi în biserică. Oamenii se tem de naşterea din nou, de Duhul Sfânt, de puterea lui Dumnezeu, se tem că le va spăla machiajul de pe faţă sau altceva. Aceasta este problema. Dumnezeu ne trimite o trezire de modă veche care să-L aducă din nou pe Duhul Sfânt în biserică. El are din belşug.

Cuvântul spune: „Nu există balsam în Galaad? Nu există un doctor acolo?” Cu siguranţă există şi doctori şi balsam. „Atunci de ce nu se face vindecarea fiicei poporului Meu?” Pentru că oamenii Îl refuză. Acesta este adevărul. Ei refuză să se adune şi să aibă o trezire. Aceasta este problema. Există destul balsam în Galaad; există destui doctori acolo, dar oamenii îi refuză. Aşa este.

A existat un timp când nu exista leac pentru febra tifoidă sau pentru poliomelită, dar acum îl avem. Aşa este. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ele.

A existat un timp în care leacul nostru pentru salvare nu era bun deoarece era vorba de miei, capre şi alte lucruri, dar acum Leacul s-a schimbat. Cu siguranţă.

De ce găsesc oamenii remedii medicale? Ştiţi ce fac ei? Studiază şi analizează. Pun puţin din aceasta, puţin din aceea şi obţin destul antidot pentru a omorî boala; analizează cazul pacientului ca să vadă cât este de puternică. Voi nu luaţi niciodată medicamente decât după ce întrebaţi un medic adevărat, pentru că altfel v-ar omorî. Aşadar, ei fac cercetări.  Astfel, iau medicamentul şi îl testează pe un porcuşor de Guineea, iar dacă supravieţuieşte, medicamentul vă este administrat şi vouă. Dar corpurile umane nu sunt făcute ca cele ale porcuşorilor de Guineea de aceea, medicamentele acelea îi ucid uneori pe oameni. Înţelegeţi? Ei fac testele pe porcuşorul de Guineea, iar dacă micuţul acela rezistă, medicamentul vă este administrat şi vouă. Acesta este felul în care se testează medicamentul, iar voi ştiţi că aşa este. Ei găsesc ceva şi îl testează pe acel porcuşor, iar dacă supravieţuieşte, vi-l administrează şi vouă. Acesta este motivul pentru care mulţi dintre pacienţi mor. De ce? Pentru că noi nu suntem făcuţi ca şi porcuşorii  de Guineea.

Lăsaţi-mă să vă spun ceva. Când Dumnezeu a testat Medicamentul Său, nu a folosit un porcuşor de Guineea, ci l-a testat pe El însuşi. Oh, Doamne! Astfel, când a fost botezat de Ioan în râul Iordan, inocularea a venit din Rai: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea să locuiesc.” Ei L-au privit ca să vadă dacă va rezista sau nu. Când L-au scuipat în faţă şi L-au batjocorit, El nu a răspuns batjocurii lor, iar când a murit pe Calvar, S-a rugat pentru vrăjmaşii Săi. El a rezistat pe Calvar; a rezistat în faţa morţii; a rezistat pe pământ, a rezistat pretutindeni. L-au pus în mormânt, iar în dimineaţa de Paşti a dovedit că a rezistat la tot. Amin. Nu un porcuşor de Guineea, ci Fiul lui Dumnezeu a luat Medicamentul. Amin. Acum sunt entuziasmat şi încep să mă simt religios. Da, domnilor. Cine a luat medicamentul? Cine l-a testat? Oh, aleluia! El a luat asupra Sa păcatele noastre şi a purtat bolile noastre. El a luat totul asupra Sa, nu un porcuşor de Guineea, un profet sau altcineva; El a luat totul asupra Lui însuşi. Aleluia! Da, domnilor. „El a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre; pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5).

A rezistat în ceasul morţii; a rezistat pe cruce, a rezistat în grădina Ghetsimane, a rezistat la fiecare ispită, la totul. Medicamentul a rezistat. Amin. Dumnezeu avea să încerce Viaţa veşnică, de aceea a pus-o în trupul uman al propriului Său Fiu. A venit, a locuit în El şi a rezistat la medicament. Când a înviat în dimineaţa de Paşti, El a frânt lanţurile morţii, ale iadului şi ale mormântului şi a biruit. Apoi, S-a arătat celor unsprezece în timp ce stăteau la masă şi i-a mustrat din pricina împietririi inimii lor şi a necredinţei lor, pentru că nu i-au crezut pe cei care Îl văzuseră după ce S-a ridicat din morţi. Amin.

El a spus:

„Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.

Eu le voi da Leacul, şi lucrările pe carele fac Eu, le vor face şi ei. Îl voi inocula (introducere în ţesuturi a unei substanţe, a unui ser, a unui vaccin) în toată biserica de aici.”

Şi El a mai spus: „Aceste semne îi vor urma în toată lumea, pe cei ce cred.” Aleluia! „Semnele pe care le-am făcut Eu, le vor face şi ei pentru că voi inocula biserica cu acelaşi Medicament. Puteţi fi botezaţi şi voi cu acelaşi medicament cu care am fost umplut şi Eu?” Amin.

Aceasta este problema astăzi: ne-am umplut cu crezul vechi al unei biserici. De aceea a pătruns păcatul înăuntru. Dacă luăm acelaşi Duh care a fost şi peste El, acelaşi botez, aceeaşi putere, aceeaşi glorie, vom fi umpluţi cu Acelaşi Duh Sfânt cu care a fost umplut şi El. Luaţi totul fără teamă! Aleluia! Staţi în faţa vrăjmaşului Cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Adevărul! Amin. Aceasta vă va da o coloană vertebrală, ca în cazul buşteanului care este prelucrat la gater. Scoateţi afară scheletul de peşte şi puneţi înăuntru o coloană vertebrală adevărată! Da, aşa este. „Puteţi fi voi botezaţi cu inocularea cu care am fost inoculat şi Eu?”

Cu siguranţă, pentru că aceasta a ţinut Viaţa Sa.           Astfel, când a fost scuipat în faţă, El nu a spus: „Voi, trinitarienilor, voi, unitarienilor…” Nu, nu! Nu a făcut aceasta. Nu, nu, pentru că era umplut cu dragostea lui Dumnezeu.

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3.16). El era umplut; Acel trup micuţ, născut de fecioară, în care a locuit Dumnezeul cerului. El era umplut cu Dumnezeu; El era umplut cu Viaţa veşnică şi a rezistat în timpul ispitei. El a rezistat bine când toţi L-au părăsit şi L-au uitat.

Apoi, ei au dorit să primească aceeaşi umplere. De ce? Pentru că după ce a murit şi a stat în mormânt timp de trei zile şi trei nopţi – la moartea Sa cerurile s-au întunecat, pământul s-a cutremurat şi petrele s-au prăvălit la vale din munţi, mărturisind că El era mort şi merge în mormânt -,  duminică dimineaţa a înviat din morţi, dovedind că Inocularea a rezistat, aşa cum spusese: „Am putere să-Mi dau Viaţa şi am putere s-o iau înapoi. Umplerea pe care o am, Îşi va da Viaţa şi o va lua înapoi.”

Voi nu puteţi spune: „Fraţilor, aceasta este ceea ce doresc, aşa că voi întinde mâna şi o voi lua.”

Noi nu o putem primi întinzând mâna, pentru că nu o primim în mână, ci în inimă. Primiţi inocularea învierii, a puterii lui Isus Hristos. Aleluia!… Să nu scrieţi un crez în legătură cu aceasta! Lăsaţi-L doar pe Hristos să vină înăuntru, fiindcă aceasta este inocularea de care aveţi nevoie. El nu a făcut niciodată aceasta printr-un crez, ci prin Duhul Său.

Nu există balsam în Galaad? Nu există doctori acolo? Oh, ba da, noi avem atât doctori cât şi balsam. Atunci care este problema? Aceasta ne va întreba Dumnezeu: „De ce?”

Ucenicii doreau să fie inoculaţi, umpluţi, aşa că El le-a spus: „Mergeţi la Ierusalim, urcaţi în camera de sus şi rămâneţi acolo până când vine Inocularea!”

Oh, frate! Staţi acolo până când sunteţi umpluţi, până când vine Leacul, Balsamul. În timp ce stăteau acolo împreună şi cântau cântări într-un acord, dintr-o dată a venit din ceruri un sunet ca un vâjâit măreţ de vânt şi a Inoculat o sută douăzeci de persoane.

O, ce schimbare s-a produs! A fost ceva precum marcarea vitelor. Voi texanii ştiţi despre ce vorbesc. Vitele erau legate şi marcate cu acel fier înroşit în foc. Multe dintre ele aveau convulsii, loveau, erau agitate şi mugeau, dar după ce se făcea aceasta, ştiau de unde aparţin fiindcă erau însemnate, marcate. Aşa este. Uneori te face să acţionezi ca şi cum nu ar fi normal, dar eşti însemnat şi ştii unde te afli. Eşti unul dintre ei; eşti umplut cu Duhul Sfânt, Inoculat.

O sută douăzeci au fost umpluţi, inoculaţi. Ceea ce vreau să spun prin aceasta, este că ei au avut un timp minunat; au avut un timp cu adevărat extraordinar. Toţi au ieşit din camera de sus inoculaţi, umpluţi cu Viaţa veşnică şi ştiind că Dumnezeu îi va învia în zilele din urmă. Aveau un timp minunat, fiindcă erau plini de slava Lui… Mulţi dintre ei puteau vorbi în patru, cinci, şase, şapte, opt, zece limbi diferite şi nu se putea găsi printre ei niciunul care să nu-L laude pe Domnul. Dumnezeu le-a dat o limbă nouă cu care să-L laude, aşa că au început să vorbească în limbi necunoscute, cum le dădea Duhul să vorbească. Ei erau umpluţi, Inoculaţi. Ei vorbeau despre o Împărăţie în care aveau să meargă, ceea ce dovedea că erau Inoculaţi.

Problema păcatului se încheiase. Petru nu mai era nevoie să meargă undeva ca să plângă cu amar, fiindcă totul se încheiase. El era deja Inoculat, umplut. Şi ştiţi ceva? A ţinut o cuvântare în urma căreia unii au devenit atât de înfometaţi pentru aceste lucruri, încât au spus: „Ce să facem, fraţilor? Avem un doctor aici?”

„Da.”

„Ce este ceea ce se petrece?”

„Acesta este un Balsam.”

„Avem un doctor care să ne spună ce trebuie să facem?”

„Da. Numele lui este Simon Petru.”

„În ordine, doctore Petru, vrei să ne scrii şi nouă Prescripţia?”

„Da. Nu va trebui s-o scriu tot timpul, ci o voi face o dată pentru totdeauna. Vă voi scrie o Reţetă.”

Acum fiţi atenţi, fraţilor. Dacă aveţi Prescripţia corectă, să nu o duceţi la aceste farmacii impostoare care mai adaugă sau mai scot ceva la Formula originală. Dacă puneţi ceva diferit în Formulă, îl veţi omorî pe pacientul vostru. Astfel, dacă scoateţi prea mult din Antidot, nu va fi de nici un folos, iar dacă puneţi prea mult, îl omorâţi pe pacient. Lăsaţi-o deci, aşa cum este scrisă! Ce spune Reţeta?

Pocăiţi-vă şi fiecare  dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi Darul Sfântului Duh.

Pentru că această Prescripţie este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru copiii copiilor voştri, în oricât de mare număr îi va chema Domnul nostru.”

Oh, fraţilor, pocăiţi-vă şi puneţi-vă în ordine cu Dumnezeu! Daţi afară toate lucrurile lumii… pentru că Dumnezeu v-a făgăduit că vă va da Duhul Sfânt. Aceasta este Prescripţia Lui.

El a mai spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; dacă vor fi muşcaţi de şerpi sau vor bea ceva de moarte, nu vor fi vătămaţi, pentru că sunt umpluţi!” Aleluia! Predicaţi aceasta aşa cum este scris!

Nu există balsam în Galaad? Nu există Inoculare acolo? Ba da, există! Aleluia! Glorie! Este destul Balsam în Galaad. Inoculaţi! Pot sta în faţa morţii. Pot veni chiar în faţa ei.

Odată, ei au construit un eşafod pentru că voiau să-i taie capul lui Pavel. Aceasta s-a întâmplat la Roma. Dar Pavel a spus: „Oh, unde îţi este boldul, moarte? Unde îţi este biruinţa, mormântule? Eu am fost Inoculat, cum mă vei ţine? Mulţumiri să-I fie aduse lui Dumnezeu care a trimis balsam din Galaad şi mi-a umplut inima cu botezul Duhului Sfânt. Nu mai există nimic pe viitor: nici moartea, nici o organizaţie, nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus. Aleluia! Cât timp suntem în Dumnezeu, suntem umpluţi şi departe de lucrurile lumii.

Organizaţiile, graniţele nu vor mai fi! Dacă sunteţi umpluţi, veţi sări peste ele şi îl veţi îmbrăţişa pe fratele celălalt. Amin. Oh, mă simt bine. Noi obişnuiam să cântăm o cântare:

Voi zbura, glorie, voi zbura,

Într-o dimineaţă senină

Când această viaţă se va termina, voi zbura.”

Sunt atât de bucuros pentru că sunt Inoculat! Fiul lui Dumnezeu a luat propria Sa Viaţă şi a injectat-o în viaţa mea, a injectat-o în vieţile noastre, iar apoi va veni jos şi le va activa cu prezenţa Sa. Oh, vai!

Când luaţi un ser, sunteţi inoculaţi, dar trebuie să aveţi şi un declanşator. De aceasta are nevoie şi biserica penticostală de astăzi: de un declanşator. Aleluia! Să nu ziceţi: „Vom face şi mai multe organizaţii!”, fiindcă aceasta vă va distruge Prescripţia. Mergeţi înapoi şi luaţi Declanşatorul care a venit de la început: acelaşi botez, aceeaşi experienţă şi Acelaşi Duh Sfânt. Amin!

Glorie! Glorie şi putere în învierea lui Hristos. El a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi pentru că aţi fost Inoculaţi…” Amin. Inoculaţi cu puterea învierii… O, ce prevestire a gloriei divine! Amin. Ştiu că credeţi că sunt gălăgios, dar cred că aceasta este calea prin care veţi deveni şi voi gălăgioşi. Inoculaţi, însemnaţi!  Sunt atât de bucuros fiindcă ştiu de unde aparţin; că sunt din casa lui Dumnezeu. Voi nu sunteţi bucuroşi, creştinilor? El este aici. O spun fără nici o urmă de îndoială. Să ne plecăm capetele şi să-L lăudăm.

Doamne Isuse, o, Doamne, Duhul Tău este atât de bogat…

Cât este de bogat şi de pur!

Va dura în veci de veci cântecul sfinţilor şi al îngerilor.

Dragostea lui Dumnezeu care merge în profunzime, care ajunge la cei căzuţi; dragostea lui Dumnezeu care a fost pusă în inimile noastre de către Duhul Sfânt. Doamne, noi avem balsam! Avem inoculări; avem doctori care pot citi Prescripţia. Doamne, Tu eşti aici ca Farmacist, ca s-o scrii şi ca să ne dai Inocularea.

Doamne, Te rog s-o dai fiecărei inimi care în seara aceasta mai este indiferentă faţă de Hristos. Îngăduie ca măreţul Tău Duh Sfânt să păşească în faţă şi să-Şi arate puterea. Te rugăm aceasta. Fie ca în timp ce-mi întind mâinile peste aceste batiste, bucăţi de haine şi şervete, Duhul Sfânt care aduce bucuria revărsării izvoarelor Vieţii în biserică, să năvălească peste fiecare din aceste bucăţi de haine, astfel ca cei care le vor primi, să fie vindecaţi în Numele lui Isus Hristos. Ţii încredinţez, Doamne, alături de această audienţă, în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Amin.

Oh, cât sunt de bucuros! Pe vremuri, când eram paznic de vânătoare, obişnuiam să merg la un izvor. Era cel mai săltăreţ izvor pe care l-am văzut vreodată. Făcea bule tot timpul, şi vara şi iarna. Într-o zi, m-am aşezat lângă el şi am zis:

„De ce eşti atât de fericit?” Bineînţeles că nu putea să-mi răspundă, dar m-am gândit: „Ce mi-ar răspunde dacă ar putea vorbi?”

„Eşti bucuros pentru că beau căprioarele din tine?”

„Nu!”

„De ce clocoteşti aşa, pentru că vin şi beau urşii?”

„Nu.”

„Atunci ce te determină să fii tot timpul în clocot?”

Dacă ar fi putut vorbi, izvorul acela mi-ar fi răspuns:

„Frate Branham, nu eu clocotesc, ci este ceva care mă împinge să fac aceasta.”

Aceasta se întâmplă şi cu un fiu născut din nou al lui Dumnezeu, care a fost umplut cu puterea lui Isus Hristos cel înviat. Isus a spus: „Nu Eu fac aceste lucrări, ci Tatăl care locuieşte în Mine. El este Cel care face aceste lucrări.”

Dacă cineva de aici nu înţelege aceasta, vreau să vă spun că nu aceşti oameni sunt în clocot, ci este Ceva din ei care îi determină să clocotească, să erupă, să ţâşnească, fiindcă sunt asemenea acelui izvor.

El i-a spus femeii de la fântână că apa pe care o dă El, „se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.” (Ioan 4.14).

Oh, nu-i de mirare că poetul a spus: „Este minunata bucurie plină de glorie.” Amin. Oh, mă simt ca şi cum aş fi de două ori mai mare! Da, domnilor, acum sunt Acasă şi mă bucur pentru că am biruit. Nu sunteţi bucuroşi şi voi? Oh, ce ar putea face Dumnezeu chiar acum cu grupul acesta micuţ! Ce ar putea face, dacă ar putea lua o persoană în mâna Sa şi ar ţine-o El! El ar putea s-o pună să lupte cu zece mii de diavoli şi i-ar pune pe fugă; toţi ar fugi cât de repede ar putea. Da, domnilor, El ar face aceasta cu o singură persoană care are credinţa originală. Amin. Sunt atât de bucuros pentru aceasta. Voi, nu?

Când am venit la început în adunările penticostale, obişnuiam să cântăm o cântare: „Sunt atât de bucuros că Isus m-a eliberat.” Cu siguranţă. Voi toţi aţi fost legaţi, dar El v-a dat Inocularea şi v-a eliberat. De aceasta aţi avut nevoie. Amin.

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a cumpărat salvarea mea la Calvar.

Oh, nu are nici un impact asupra voastră?

Îl iubesc… (gândiţi-vă la aceasta).

Pentru că El m-a iubit întâi (Şi ce a făcut? Ne-a Inoculat).

Şi (a cumpărat Medicamentul salvării mele) la Calvar.

Oh, cât sunt de fericit! Cât sunt de bucuros că am găsit aceasta! Cât sunt de bucuros pentru că am ajuns într-un loc în care am realizat că nu eram nimic, dar într-o zi, El m-a ridicat, m-a sărutat, mi-a şters lacrimile şi mi-a spus: „Acum eşti al Meu.” Oh, aceasta mi-a străpuns inima şi am spus: „Tată, lasă-mă să merg cu Domnul în Lumina Cuvântului Său. Lasă-mă să stau zi şi noapte sub ungerea Duhului.”

Este păcat că trebuie să plecăm, nu-i aşa? Amintiţi-vă că vă iubesc şi aş face orice pentru voi.

Au fost împărţite numere de rugăciune? Cine are numere de rugăciune? Oh, am uitat! Nu este nevoie să chemăm un număr de rugăciune, pentru că Dumnezeu vindecă la fel. Credeţi în Inoculare? Credeţi că Isus a făcut, prin Sângele Său, o cale prin care să pună Serul Său într-un credincios, astfel ca acela să facă aceleaşi lucrări pe care le-a făcut El? Oh, este minunat, nu-i aşa? „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.”

…Câţi sunteţi bolnavi? Ridicaţi mâinile toţi cei care doriţi să fiţi ajutaţi de Dumnezeu. În ordine. Oh, nu este El plin de slavă şi de măreţie? Haideţi să fim cât se poate de respectuoşi şi să privim spre El. Nu simţiţi revărsări de binecuvântări?

„Vom avea revărsări de binecuvântări;

Trimite-le asupra noastră, Doamne!

Dă-ne acum, reîmprospătarea.”

Nu vă place reîmprospătarea aceasta?

Frate şi soră, aş vrea să vă spun ceva, şi aş vrea să mă credeţi în timp ce vă vorbesc în Numele Domnului şi spun: „Aşa vorbeşte Domnul!”

Există Unul singur care vă poate vindeca, iar Acela este Dumnezeu; iar singura cale prin care puteţi ajunge la El este credinţa. Este adevărat? …

Oamenii îmi spun: „Frate Branham, Oral Roberts se roagă pentru cinci sute de oameni în timpul cât tu te rogi pentru cinci.” Aşa este, ştiu aceasta, dar Oral Roberts se roagă aşa cum i-a spus Dumnezeu s-o facă el, în timp ce eu mă rog în felul în care mi-a spus Dumnezeu mie. Înţelegeţi? Aşadar, el Îl ascultă pe Dumnezeu în ceea ce i-a spus lui, iar eu Îl ascult şi fac ce mi-a spus mie. Oral Roberts şi ceilalţi fraţi îşi pun mâinile peste bolnavi şi se roagă pentru ei, dar acela este un obicei evreiesc şi nicidecum o poruncă dată neamurilor.

Uitaţi-vă la preot, la Iair. El a spus: „Vino şi pune-Ţi mâinile peste fiica mea şi se va face bine.” Deci, punerea mâinilor este un obicei evreiesc. Dar când S-a întâlnit cu sutaşul roman, acesta I-a spus: „Nu sunt vrednic să intri în casa mea, dar spune numai un cuvânt…” Ce a recunoscut prin aceasta? Că Isus avea putere peste orice boală. El a spus: „Eu sunt sutaş”, ceea ce înseamnă că avea în subordine o sută de oameni. „şi îi spun unuia dintre ei: „Du-te şi fă cutare lucru!”, şi se duce. Îi spun altuia: „Vino!” şi vine. El trebuie să mă asculte în totul pentru că sunt comandantul lui.” Ce a mai spus sutaşul? „Ştiu că Tu eşti Stăpânul oricărei boli. Spune, deci, un singur Cuvânt şi aceasta este tot!”

Ce a spus Isus când a auzit acele cuvinte? „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare.” (Luca  7.9). Noi dorim să avem o credinţă mai mare, nu-i aşa? Vindecarea a fost făcută deja la Calvar.

Dacă Dumnezeu va aduce cel puţin doi sau trei oameni din această audienţă, oameni despre care eu nu ştiu nimic, şi va dovedi că ceea ce am predicat este adevărul, veţi crede?… Acum staţi liniştiţi şi spuneţi: „Doamne Isuse, bărbatul acesta nu mă cunoaşte.”

Sunt doi sau trei oameni pe care-i cunosc. Mă refer la fratele şi sora Evans care stau aici, iar acestea sunt cele două fiice ale lor. Apoi, este fratele Sothmann, unul din oamenii de încredere din biserica mea din Jeffersonville. Acela este el şi soţia sa, iar cei de lângă ei sunt fratele şi sora Simpson. Aş vrea ca acum să credeţi din toată inima, deoarece am simţit că am fost atins chiar acum de ceva şi ştiu că se va întâmpla. Dumnezeu a făgăduit aceasta şi făgăduinţele Lui sunt adevărate. Credeţi aceasta? Credeţi că sunt slujitorul Său? Este minunat.

Zilele trecute v-am povestit despre călătoria în India, unde au fost prezenţi mii de oameni şi s-au petrecut toate acele lucruri măreţe. Le aveţi şi voi chiar în mâinile voastre, vă aparţin. Acum voi lua fiecare duh sub controlul meu, pentru gloria lui Dumnezeu. Oh, câte s-ar putea întâmpla acum!

Vedeţi, noi ne bucurăm. Aceasta este bucuria în Domnul, este bucuria salvării. Este adevărat? David nu şi-a pierdut niciodată mântuirea, ci doar bucuria mântuirii, de aceea a zis: „Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale…” (Psalmul 51.12). El avea mântuirea, dar a pierdut bucuria ei. Noi avem destulă bucurie; avem o bucurie nemaipomenită şi plină de slavă, dar puterea lui Dumnezeu este mai mare decât bucuria. Puterea vine prin credinţă. Astfel, noi putem avea multă bucurie, dar să ne lipsească puterea pentru a face o vindecare. Însă atunci când avem puterea lui Dumnezeu, avem credinţa Lui care se mişcă în sus, Îl apucă pe Dumnezeu şi ştie cât de mult să se atingă de El.

Acum rugaţi-vă în timp ce eu veghez asupra voastră, iar dacă El mă va atinge, voi şti. Este printre noi cineva care nu a mai participat la nicio adunare? Vă rog să ridicaţi mâna. Unu, doi, trei, patru, cinci. Este bine. Şase. Deci şase oameni nu au mai participat la astfel de adunări.

Vreau să vă spun ceva, fraţilor. Cum a recunoscut lumea că Isus era Mesia? Pentru că El le putea spune cine erau, de unde erau şi ce probleme aveau. Când Simon Petru, un pescar simplu şi bătrân, a venit în prezenţa Sa, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona.” Şi Petru L-a crezut.

Noi tocmai am parcurs toată Biblia. Aseară am vorbit despre Zacheu, cel care s-a urcat în copac. Când a fost atins de orbul Bartimeu, prin credinţă, El i-a spus totul despre problema lui. Femeii de la fântână i-a spus care era necazul ei, iar ea a alergat în cetate şi a strigat: „Veniţi să vedeţi un Om, care mi-a spus tot ce am făcut. Nu este cumva Mesia?”

El nu a făcut aceasta cu nimeni dintre neamuri, ci a mers numai la evrei şi la samariteni, pentru că ei Îl aşteptau pe Mesia. Noi am pribegit prin întuneric timp de două mii de ani. Dar acum, neamurile au avut parte de zilele lor de pregătire, iar acum se face cernerea bisericii. Am ajuns la sfârşit, aşa cum a fost şi sfârşitul lor. Au trecut patru mii de ani, apoi harul a venit la noi, iar acum au trecut două mii de ani pentru noi, deoarece El va lua un popor, nu o naţiune, ci va lua un popor dintre neamuri pentru scumpul Său Nume. Ei vor avea Numele Său. Înţelegeţi? El va lua dintre neamuri un popor care să-I poarte Numele, dar Israelul a fost luat ca naţiune.

El este Acelaşi Hristos şi a făgăduit că în timpul sfârşitului va face din nou lucrările pe care le-a făcut în zilele lui Lot.  Câţi dintre voi cred că Îngerul Domnului, Cel care l-a întâlnit pe Avraam, era Elohim… El nu a mers niciodată în Sodoma, ci a stat cu Avraam. Aţi citit întâmplarea de mai multe ori? Doi, dintre cei trei Bărbaţi, s-au dus jos la Lot, iar Cel care era Domnul Dumnezeu, Elohim, nu a mers niciodată acolo jos. El a stat cu spatele spre cort şi l-a întrebat pe Avraam unde era soţia sa, Sara.

„Este în cortul de la spatele Tău”, a răspuns Avraam, iar El zis:

„Te voi vizita din nou conform făgăduinţei. (cele douăzeci şi opt de zile din nou).” El avea o sută de ani, iar Sara avea nouăzeci de ani. Astfel, când a auzit cuvintele Lui, ea a râs, dar El a întrebat imediat: „De ce a râs Sara?”

El a spus că aceasta se va repeta din nou.

O voi face în ambele feluri, ca să vedeţi că este Acelaşi Dumnezeu. Creştinilor, daţi-mi voie să vă spun ceva cu Biblia pe inimă. Avem puţină necredinţă care doarme aici, în jur. Aseară a venit cineva, a stat acolo pe marginea platformei şi a rănit adunarea. Dumnezeu va avea grijă de aceasta. Credea că eu nu ştiu ce face. Fraţilor, să nu gândiţi niciodată aşa! Daţi-mi voie să vă spun cu Biblia pe inimă: eu nu fac aceasta pentru spectacol, ci o fac ca să împlinesc ceea ce a spus Isus că se va întâmpla în aceste zile.

Când a venit pe pământ, El nu trebuia să facă vindecări, dar le-a făcut ca să împlinească profeţiile. Nu este aşa? El nu trebuie să facă aceasta nici acum, dar o face ca să se împlinească făgăduinţele date. El a făgăduit aceste lucruri, sunt Cuvântul Său şi le îngăduie pentru împlinirea Cuvântului Său.

Poate Dumnezeu să vindece o problemă de inimă?  El a făcut-o atunci, este adevărat? Eu n-am văzut-o în viaţa mea pe femeia aceea, dar ea este vindecată acum. Împlineşte aceasta Cuvântul Său?

Voi ziceţi: „Ce împlineşte aceasta, frate Branham?” El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre. Este adevărat?

„Păi, credeam că ai spus că El este El Elah Elohim!”

Aşa este.

„Bine, dar acum spui că El stătea cu spatele la cort şi a spus ce făcea Sara.” Corect!

Voi ziceţi: „Tu eşti El?”

Nu, domnilor. El este pretutindeni în această clădire. Înţelegeţi? El este în voi; El este în mine, şi trebuie să lucreze prin cineva; dar niciunul dintre noi nu este vrednic pentru aceasta. Noi nu putem fi vrednici pentru că suntem păcătoşi, dar El ne-a ales. Noi credem că darurile şi chemarea sunt date fără părere de rău; Lui nu-i pare rău că ni le-a dat. Eu cred că Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii; atunci Şi-a ales Biserica. Credeţi aceasta? Aşa spune Biblia. Aşa este. Antihristul îi va înşela pe toţi oamenii de pe faţa pământului, pe toţi aceia al căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii Mielului.

Fraţilor, rugaţi-vă cu mine şi veţi vedea că este acelaşi Înger. Nu vă grăbiţi! Fiţi respectuoşi! Vom lua cât timp este necesar. Nu vă grăbiţi! Nu faceţi presiuni, ci staţi liniştiţi şi spuneţi: „Doamne Dumnezeule, bărbatul acela a stat cu spatele spre mine. Ştiu că el este doar un om şi nu mă cunoaşte, aşa că numai Tu poţi fi Cel care-i spune ceva despre mine. Aceasta este tot, pentru că eu sunt doar un străin prezent în adunarea aceasta.”

Da, văd o femeie. Aş vrea să vă uitaţi aici. Puteţi vedea Lumina prezentă? Chiar în spatele meu stă o femeie. Este foarte supărată pentru că are artrită şi tensiune mare; o deranjează şi o alergie cu complicaţii. Numele ei este domnişoara Kahn. Ridică-te, domnişoară Kahn şi primeşte vindecarea. Credeţi? Aveţi credinţă în Dumnezeu!

„Avraame, unde este nevastă-ta, Sara?”

„În cortul de la spatele Tău.”

Înţelegeţi ce vreau să spun? Dar ceilalţi ce ziceţi? Se poate întâmpla şi cu voi? Dacă credeţi, se poate întâmpla orice.

Vedeţi femeia aceasta micuţă care stă aici? Vedeţi Lumina de acolo de sus? Ea se roagă, dar nu pentru ea, ci pentru un fiu. Ceea ce ceri este pentru fiul tău, nu-i aşa, doamnă? Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună ce probleme are? Vei accepta vindecarea pentru el? Are probleme la stomac. Aşa este. Crede doar, pentru că aceasta este tot ce trebuie să faci.

Dar cei din partea aceasta? Credeţi din toată inima? Credeţi toţi? Aveţi credinţă!

Câţi dintre cei prezenţi sunteţi bolnavi şi nu aveţi numere de rugăciune? Tocmai a început să se plimbe printre voi! Înţelegeţi? Doriţi rugăciune, dar nu aveţi numere de rugăciune. Nimeni nu are. Mi s-a spus că era un număr de rugăciune, pe aici pe undeva, probabil de la o altă adunare. Credeţi cu toţii.

Priveşte aici, tu, cel din primul rând. Crezi că Dumnezeu va îndepărta hernia de care suferi? Crezi din toată inima? Poţi avea ceea ce ai cerut.

Dar tu, domnule, cel cu capul plecat de acolo? De la femeia aceea, a venit drept la bărbatul acesta. Şi tu eşti în nevoi, este adevărat? Crezi că Hristos te poate face bine? Ai probleme cu ochii şi cu urechile. Eşti din Houston, Texas şi te numeşti West. Domnule West, du-te înapoi şi spune-le celor din Houston că Hristos îi vindecă pe cei bolnavi.

Tu crezi din toată inima? Ai avut o cădere nervoasă, este adevărat, doamnă? Tu, cea din Corpus Christi. Crede din toată inima că Dumnezeu este Vindecătorul tuturor bolilor. Crezi din toată inima? Tu, cel care ai ridicat mâna cu puţin timp în urmă, domnul care are probleme cu ficatul şi cu stomacul. Tu, domnule Rainwater, din Louisiana. Prima dată când ai fost într-o adunare, ai ridicat mâna. Ce crezi despre El? Nu este El un Vindecător minunat? Du-te înapoi şi spune-le celor de acolo, ce poate face El printru tine, pentru că acum s-a terminat.

Băieţelul de acolo are un blocaj mintal, este adevărat? Un medic i-a făcut o doză prea mare de anestezie şi i-a provocat un blocaj mintal. Dacă îţi spun cine eşti, îţi vei pune mâinile peste copil pentru mine? Doamnă Howell, pune-ţi mâinile peste băiat şi îl voi condamna pe diavolul acela.

Satan, ieşi afară din el, pentru că cer vindecarea lui în Numele lui Isus Hristos!

Crezi? Credeţi cu toţii? Este Dumnezeu aici? Este aceasta Inoculaţia Duhului? Este El acelaşi Duh Sfânt, acelaşi Domn Isus, Cel care ne-a dat făgăduinţa?

Câţi dintre voi sunt credincioşi? Ridicaţi mâinile! Aleluia! Dacă credeţi, puneţi-vă mâinile unii peste alţii şi faceţi ce vă spun. Staţi liniştiţi şi puneţi-vă mâinile unii peste alţii.

Acum mă voi ruga, deoarece ştiu de ce este nevoie pentru înfrângerea vrăjmaşului. Voi pune cuvintele în gura voastră, iar voi să le repetaţi din inimă. Să vă rugaţi repetându-le întocmai cum le voi rosti.

Doamne Dumnezeule, Creatorul cerului şi al pământului, Autorul Vieţii veşnice şi Dătătorul fiecărui dar bun, iartă păcatul meu de necredinţă şi dă-mi mila Ta. Eu cred în Tine şi Te accept ca Salvatorul meu, ca propria mea salvare. Am nevoie de puterea Ta, pentru sănătatea mea, fiindcă nu pot merge mai departe fără Tine. Te accept chiar acum ca Vindecătorul meu. Renunţ la diavol şi la lucrările Lui, şi de acum încolo, voi gândi pozitiv şi voi crede fiecare făgăduinţă. Accept chiar acum Scriptura care spune: „Prin rănile Lui, am fost vindecat.” Cred aceasta, este a mea.

Îţi mulţumesc, Doamne. Voi continua să mărturisesc vindecarea mea până când voi fi perfect sănătos.”

Acum staţi nemişcaţi, ţineţi mâinile unii peste alţii şi rugaţi-vă voi. Închideţi-vă undeva doar voi cu Dumnezeu, şi veţi vedea că se va întâmple ceva. În ordine, fraţilor, predicatorilor, voi toţi, sunteţi pregătiţi. Dacă Dumnezeu va asculta rugăciunea mea de aici, înseamnă că o va asculta de pretutindeni.

Voi, v-aţi rugat şi aţi făcut mărturisirea voastră ca nişte creştini. Dacă aţi fost păcătoşi, sunteţi pregătiţi pentru botez. Având în vedere faptul că sunteţi creştini, că v-aţi făcut mărturisirea, sunteţi pregătiţi pentru vindecare. De ce mai este nevoie?

Dumnezeu este pregătit să v-o dea. Există un singur lucru deasupra voastră: o umbră mică de îndoială.

Dacă putem răzbi prin aceasta… asemenea unui avion mare. Mi s-a spus că aceste avioane se zbat şi se clatină, se zbat şi se clatină până când trec de bariera sonică. Dar după aceea, sunt libere.

Dacă aţi putea să vă ridicaţi deasupra acestei bariere a îndoielii, oh, frate, s-ar putea întâmpla orice. Aţi fi liberi.

Aş vrea să fiţi cu adevărat respectuoşi. Ţineţi-vă mâinile unii peste alţii şi rămâneţi în tăcere; doar voi şi Hristos, ca şi cum nu ar fi nimeni în jurul vostru. Imaginaţi-vă în inima voastră că-L vedeţi pe El venind spre voi şi că stă în faţa voastră. Deschideţi-vă inimile şi lăsaţi-L să intre înăuntru, în timp ce eu mă rog şi alung aceste umbre de întuneric aflate deasupra voastră. Când se rup, sunteţi dincolo de bariera sonică, aşa că ridicaţi-vă şi lăudaţi-L.

De fiecare dată când simţiţi că sufletul vostru trece prin acea necredinţă, sunteţi liberi în Hristos.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut, pentru multele vindecări, pentru marea putere a lui Dumnezeu, pentru cei care au fost salvaţi, pentru părtăşia predicatorilor, şi mai presus de toate, pentru părtăşia Duhului Sfânt. Tu nu ne-ai dezamăgit nici măcar o dată, ne-ai spus adevărul de fiecare dată şi ai confirmat Cuvântul Tău prin semne şi minuni.

Tată, oamenii aceştia au venit pe drumuri alunecoase şi pe ploaie, ca să-L vadă în seara aceasta pe Isus. Te-am văzut, Doamne, Te-am simţit şi ştim că eşti aici, fiindcă avem Cuvântul Tău în inimile noastre. Ei au mărturisit public şi deschis că cred şi Te acceptă ca Vindecătorul lor.

Doamne, sufletele lor se zbat acum ca să pătrundă prin bariera aceea de necredinţă şi îndoială care-i apasă: „Mă întreb dacă aş putea fi eu? Mă întreb dacă nu voi fi pierdut?”

O, Doamne, fie ca puterea lui Isus Hristos să-i ridice sus şi să rupă bariera chiar acum.

Satan, pleacă înapoi! Ai pierdut bătălia! Lasă Biserica să biruiască! Îţi cer în Numele lui Isus Hristos, să pleci de aici! Te dau afară!

Ridicaţi-vă, în Numele lui Isus Hristos şi cereţi vindecarea voastră. Luaţi-vă vindecarea! Vă încredinţez Domnului Isus Hristos, în scumpul Său Nume şi pronunţ vindecarea voastră, a fiecăruia dintre voi.

Ridicaţi-vă şi primiţi vindecarea în Numele lui Isus Hristos. Amin.

– Amin –

EN

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.