DE CE PLÂNGI? VORBEȘTE!

Domnul să vă binecuvânteze! Să rămânem un moment în picioare şi să ne plecăm capetele pentru rugăciune. Este vreo cauză deosebită?  Dacă este vreuna, faceți-o cunoscută prin ridicarea mâinii spre Dumnezeu şi spuneți: „Doamne, Tu cunoști necazul meu.”

Tată ceresc, noi suntem un popor privilegiat, pentru că putem fi adunați în dimineața aceasta în casa lui Dumnezeu, în timp ce mulți ar fi vrut să fie aici, dar se află în spitale sau în alte locuri. Doamne, noi nu am venit aici ca să ne vedem unii pe alții, deși ne place să avem părtășie unii cu alții, ci am venit ca să avem părtășie cu Cel care ne-a adunat aici ca frați și copii preaiubiți.

Îți mulțumim pentru aceasta. Noi știm că singura cale de a avea părtășie cu Tine este în jurul Cuvântului Tău, care este Adevărul. Astfel, ne-am adunat aici ca să fim întăriți sufletește, fiindcă trebuie să primim putere  să rezistăm şi să ne ducem crucea. Trimite marele Tău Duh Sfânt, întărește-ne pe toți şi primește cererile poporului Tău care s-a adunat şi a ridicat mâinile spre Tine, fiindcă are nevoie de ajutorul Tău. Răspunde fiecăruia în parte, Doamne.

Îți mulțumim pentru că ai păstrat viața sorei noastre Ugreen, care a avut aseară un accident aici pe stradă. Îți mulțumim, Doamne, pentru că ai avut milă de ei. Tată ceresc, Te rugăm să rămâi cu noi în continuare şi să ne ajuți în timp ce ne continuăm călătoria. Dă-ne puterea Ta și întărește-ne credința, ca să fim siguri că ești cu noi în ceasul în care nu ne putem ajuta singuri și să știm că îngerii Tăi tăbărăsc în jurul nostru, al celor care se tem de Tine și ne poartă ca să nu ne lovim picioarele de vreo piatră. Te rugăm să ne binecuvântezi în timp ce ascultăm Cuvântul Tău și să fii cu noi și în noi în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Sunt mulțumitor Domnului pentru soarele natural care strălucește afară, pentru că azi dimineață vremea a fost foarte urâtă. În ținutul nostru este un timp înnourat și apăsător şi este foarte plăcut să vezi că soarele strălucește și luminează din nou.

Astăzi am avut o mică întâlnire în familie. M-am întâlnit în casa sorei mele cu frații mei şi cu unele rude care locuiesc în împrejurimile orașului. Este un grup mare de Branhami. Dacă s-ar aduna toată familia Branham din Kentucky și cei de aici, cred că am fi atât de mulți încât ar trebui să închiriem orașul. Dar aceasta a fost numai o întâlnire mică în familie. Înainte obișnuiam să ne întâlnim în casa mamei mele, fiindcă ea era vechea verigă de legătură care ne ținea împreună, iubitori, dar Dumnezeu a luat-o la cer. Totuși, nădejdea mea este că într-o zi ne vom întâlni cu toții Acolo.

Zilele trecute am spus: „Cred că îmi voi scurta predicile duminicale la vreo douăzeci sau treizeci de minute, după care mă voi ruga pentru bolnavi.”

În dimineața aceasta m-am gândit la telefonul pe care l-a dat sora Downing aseară, ca să-i spună lui Billy că ea şi sora Ugreen au avut un accident în timp ce veneau încoace. La un moment dat am privit pe geam spre casa fratelui Wood, dar la el nu era lumină. Cred că era spre dimineață, dar când am îngenuncheat să mă rog, Ceva mi-a zis: „Este în ordine!”, așa că i-am zis lui Billy: „Spune-i că totul va fi în ordine!” Și pot să vă spun că sunt foarte bucuros să le văd în dimineața aceasta în casa Domnului, după accidentul pe care l-au avut pe stradă.

Privindu-i pe oamenii aceștia care iubesc atât de mult încât vin sute de mile pentru a asculta Cuvântul Evangheliei, mă gândesc că o predică de douăzeci de minute este prea puțin, mai ales că eu sunt foarte încet.

Frate Ugreen, fiul tău a cântat în dimineața aceasta: „Ce mare ești!” Cred că El înseamnă mult mai mult pentru acest tânăr, fiindcă marele Dumnezeu al cerului a păstrat viața iubitei lui mame și a sorei.

Astăzi așteptăm un timp măreț în prezența Domnului. În dimineața aceasta am avut două texte diferite și nu m-am putut hotărî nicicum pe care să-l citesc. Primul text suna așa: „Aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși se îngrijește de voi.” În ce-l privește pe celălalt, spre el m-a îndreptat fiul meu mai mic, Iosif. Stăteam în camera mea, iar el a privit spre un tablou. Lui îi plac foarte mult bărcile și caii, și m-a întrebat: „Tată, Isus a avut o barcă?” „Nu știu”, am răspuns eu, dar după ce s-a ridicat și a plecat, am început să mă gândesc: „A avut El o barcă?” De la acest gând am luat un text pe care l-am notat aici în cartea mea. „A avut Isus o barcă?”

Mă gândesc că atunci când a fost pe pământ, El a trebuit să împrumute un pântece ca să fie născut, un mormânt în care să fie înmormântat şi o barcă să predice, fiindcă El este Cârmuitorul vechii corăbii a Sionului. Sigur, El este.  Eu m-am gândit mult la aceste texte, dar aș vrea să vorbesc despre ele mai târziu, poate înainte de a pleca înapoi la Tucson.

Voi știți că mie îmi place să vorbesc în Tabernacolul de aici, pentru că este biserica mea şi mă simt liber să spun tot ce zice Duhul Sfânt. În alte locuri mă simt îngrădit, pentru că este biserica altuia chiar dacă bărbatul care ne întâmpină la intrare ne urează „Bun venit!” Eu vreau să fiu domn şi să respect părerile și doctrina lor.

Săptămâna aceasta am avut un timp minunat la fratele Burcham. Eu am vizitat fabrica lor de brânză şi vă spun sincer că mă așteptam să fie la fel ca celelalte fabrici pe care le-am vizitat, adică oarecum murdară și neîngrijită, dar după ce am vizitat-o, vă pot spune că acel loc nu este deloc murdar. Dimpotrivă, este cel mai curat loc pe care l-am văzut vreodată, mai ales într-o fabrică. Eu n-am înțeles cum stau lucrurile şi m-am gândit: „Probabil produc cincizeci de kilograme de brânză pe zi,” dar ei produc de fapt șase tone pe zi și au trei fabrici. „Bine,” mi-am zis atunci, „dar cine mănâncă toată brânza aceasta?”

Adevărul este că Domnul l-a binecuvântat pe acest bărbat. Eu am avut privilegiul să merg în casa lui, o casă foarte iubitoare, și s-o întâlnesc pe soția lui, o femeie drăguță și binecuvântată. Nu există nici un motiv care să-l facă să nu trăiască numai pentru Hristos, cum o şi face de fapt. I-am întâlnit și fiii, și pot spune că au copii drăguți.  Noi suntem cu adevărat mulțumitori pentru această părtășie pe care o avem unii cu alții.

Am înțeles că acolo a fost păstor fratele Gurley, un bărbat care aparține penticostalilor uniți. Eu l-am întâlnit mai demult la Jonesboro, Arkansas, dar  pe atunci nu știam că el era păstorul lor.

Să nu uitați serviciile din seara aceasta. Dacă va fi cu voia Domnului, nădăjduiesc că duminica viitoare voi vorbi din nou, iar duminica cealaltă trebuie să fiu la Chicago. Voi fi plecat pentru un timp, deoarece trebuie să-mi duc familia înapoi în Arizona, fiindcă copiii trebuie să meargă la școală. Și apoi să ne oprim de a-l deranja pe păstor, luându-i serviciile.

În felul acesta, voi înceta să-l mai necăjesc pe păstor prin faptul că-i iau serviciul. Îi mulțumim fratelui Neville pentru ospitalitatea sa. Voi știți că eu am fost invitat aici, iar el este un frate atât de iubitor, un bărbat în care nu este nimic fals, nu este egoism, ci este un creștin adevărat. Îmi place aceasta.

Acum voi citi câteva versete din Scriptură şi apoi le voi comenta. Nu știu când voi termina cu aceste mesaje lungi, dar zilele trecute am vorbit cu cineva chiar despre problema aceasta, iar un alt frate a intervenit și a zis: „Dacă ai vorbi numai câteva minute în felul acesta ascuns, nu am înțelege nimic. Continuă să vorbești tot așa, până aduci totul la suprafață.” Poate este voia Domnului să procedez așa. Să ne rugăm încă o dată.

Doamne, Cuvântul Tău este deschis înaintea noastră şi știm că într-o zi va fi închis pentru ultima dată, apoi Cuvântul va fi trup. În această dimineață, Îți mulțumim pentru acest timp. Deschide-ne, prin Duhul Sfânt, conținutul Cuvântului pe care Îl vom citi și fie ca El să ne învețe astăzi lucrurile pe care trebuie să le știm, în timp ce ascultăm atenți la orice Cuvânt, și Îl cântărim profund. Îngăduie ca și cei care ascultă această bandă, s-o facă cu atenție și să înțeleagă ce vrea să ne descopere Duhul Sfânt, fiindcă ne dăm seama, că dacă El ne va unge, nu este în zadar, ci are un scop: să lucreze spre slava lui Dumnezeu. Fie ca inimile și înțelegerea noastră să fie deschise, Doamne.

Ajută-ne să putem vorbi liber, să ascultăm liber şi să avem credință să putem crede ceea ce ascultăm din Cuvântul lui Dumnezeu care ne poate da Viață veșnică în ziua măreață care vine. Doamne, binecuvântează-ne astăzi, mustră-ne în ce suntem greșiți și ajută-ne să ne vedem greșelile. Binecuvântează-ne în ceea ce umblăm corect, ca să știm pe ce cale mergem şi cum să umblăm în această lume, spre slava și onoarea lui Isus Hristos, a Celui care a murit ca să ne dea Viața veșnică în marele viitor. Ascultă-ne, Tată, pentru că Te rugăm aceasta în Numele Domnului Isus. Amin.

În dimineața aceasta aș vrea să citesc două texte din Biblie și nume: Exod 13.21-22 și Exod 14.10-12:

Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua și noaptea.

Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopții.”

Acum voi citi din Exod 14.10-12:

„Faraon se apropia. Copiii lui Israel și-au ridicat ochii, şi iată că egiptenii veneau după ei. Și copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare şi au strigat către Domnul după ajutor.

Ei au zis lui Moise: „Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustiu? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt?

Nu-ți spuneam noi în Egipt: „Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi egiptenilor decât să murim în pustiu?”

Voi mai citi câteva versete:

„Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeți de nimic, stați pe loc şi veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceștia, pe care-i vedeți azi, nu-i veți mai vedea niciodată.

Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi stați liniștiți.”

Domnul a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.

Tu ridică-ți toiagul, întinde-ți mâna spre mare şi despică-o; și copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat.

Eu voi împietri inima egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Și faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreții lui, vor face să se arate slava Mea.

Şi vor ști egiptenii că Eu sunt Domnul când faraon, carele şi călăreții lui, vor face să se arate slava Mea.”

Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Și-a schimbat locul și a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor.

El s-a așezat între tabăra egiptenilor şi tăbăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Și toată noaptea cele două tabere nu s-au apropiat una de alta.

Moise și-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mișcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s-au despărțit în două.

Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, și apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor.

Egiptenii i-au urmărit; şi toți caii lui faraon, carele şi călăreții lui au intrat după ei în mijlocul mării.

În straja dimineții, Domnul, din stâlpul de foc şi de nor, S-a uitat spre tabăra egiptenilor şi a aruncat învălmășeala în tabăra egiptenilor.

A scos roțile carelor şi le-a îngreuiat mersul. Egiptenii au zis atunci: „Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se luptă pentru el împotriva egiptenilor.”

Cuvântul Domnului este atât de minunat şi de bun, încât este imposibil să te oprești din citirea Lui. El devine Viață când Îl citim. Ieri, în timp ce mă gândeam și studiam această temă, mi-am zis: „Dacă va fi cu voia Domnului, mâine voi vorbi despre tema aceasta pentru că mă copleșește.” Nădăjduiesc că ea vă va da tuturor de gândit, ca să înțelegem şi să lucrăm corect, fiindcă vom cerceta aceste versete şi le vom compara cu ziua noastră.

Din textul citit voi lua patru cuvinte ca titlu: „De ce te plângi? Vorbește!” În versetul 15, Dumnezeu i-a zis lui Moise: „De ce Mi te plângi? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.” „De ce te plângi? Vorbește!”

Aceasta este o temă mare, dar voi încerca să trec prin ea cât se poate de repede, așa cum mă călăuzește Duhul Sfânt. Aș vrea să mă opresc la acest text în care Moise s-a plâns lui Dumnezeu, în timpul necazului, iar Domnul l-a mustrat chiar când era în necaz. Se pare că este natural ca o persoană să se plângă, iar Dumnezeu Se întoarce și-l mustră pentru că I se plânge. Acesta pare un lucru greu.

Adesea când privim în Scriptură şi judecăm lucrurile cu mintea noastră, ni se pare foarte greu, dar dacă cercetăm puțin mai adânc, constatăm că Dumnezeul cel înțelept știe ce face. El știe cum să procedeze cu oamenii, pentru că știe ce este în om. El ne cunoaște pe fiecare, dar noi nu ne cunoaștem. Noi privim numai din punct de vedere intelectual, dar El știe ce este cu adevărat în om.

Moise s-a născut în lumea aceasta ca un copil dăruit. El a fost născut să fie un profet, un eliberator. El a fost născut cu această calitate, așa cum vine fiecare om în lume cu o calitate. Eu cred în cunoștința mai dinainte a lui Dumnezeu, în alegerea făcută de El mai dinainte.

Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu vrea ca unii să piară, ci vrea ca toți să se pocăiască, însă pentru că este Dumnezeu, El trebuie să știe, și știe, „cunoaște sfârșitul de la început.” Vedeți? Dacă nu este așa, El nu este infinit, iar dacă nu este infinit, nu este Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu este ca nimeni să nu piară, dar prin faptul că cunoaște sfârșitul, El știe cine va pieri și cine nu va pieri. Astfel, scopul pentru care a venit Isus pe pământ, a fost să îi salveze pe cei pe care i-a văzut Dumnezeu mai dinainte că doreau să fie salvați, pentru că întreaga lume a fost condamnată. Eu nu văd cum am putea-o învăța altfel, decât pe baza cunoștinței mai dinainte a lui Dumnezeu, pentru că Biblia spune clar că El „cunoaște sfârșitul de la început”, şi îl poate spune.

De aceea, dacă cineva încearcă să fie ceva ce nu este, este un imitator şi va fi descoperit mai devreme sau mai târziu. Păcatele voastre vă vor da pe față, nu puteți să le ascundeți, nici să le acoperiți, pentru că este o singură acoperire pentru păcate, iar aceasta este Sângele lui Isus Hristos. Dar acest Sânge poate fi aplicat numai dacă ați fost chemați de Dumnezeu de la întemeierea lumii. De aceea a fost vărsat Sângele Său și nu ca să fie călcat în picioare, luat în râs, disprețuit, vorbit de rău și așa mai departe. El a făcut aceasta cu un scop precis. Așa este. Nu ca să se joace cineva cu El, nici ca să fie imitat şi să se spună că păcatele sunt acoperite, când nu sunt. Niciun om nu poate avea păcatele acoperite decât dacă numele lui a fost scris în Cartea Vieții Mielului înainte de întemeierea lumii. De altfel, Isus Însuși a spus că „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis…” şi: „Toți aceia pe care Mi i-a dat Tatăl (trecut), vor veni la Mine.” Corect. Voi nu puteți face aceste Cuvinte mincinoase, fiindcă ele ne-au fost lăsate ca Adevăr şi pentru îndrumare.

Moise s-a născut cu un dar de credință și a avut o credință mare, iar noi vedem că această credință a ieșit după un timp la suprafață. El a fost născut într-o familie mare, pentru că după cum știm, tatăl și mama sa se trăgeau din leviți, iar povestirea pe care am citit-o din Exod descrie viața acestui mare caracter. Moise a fost unul din cele mai mari caractere ale Bibliei, pentru că a fost un simbol direct al Domnului Isus.

 Astfel, nașterea lui a fost deosebită, la fel ca nașterea Domnului Isus; a fost născut într-un timp de persecuție ca Domnul Isus; a fost născut să fie un eliberator, ca Domnul Isus; părinții lui l-au ascuns de dușmanii care voiau să-i ia viața, ca Domnul Isus; a fost pus în slujbă la vremea hotărâtă, ca Domnul Isus; a fost un conducător, ca Domnul Isus; a fost un profet, ca Domnul Isus și un dătător al Legii, ca Domnul Isus.

Moise a murit pe stâncă şi desigur, a fost înviat, pentru că opt sute de ani mai târziu a stat pe Muntele Schimbării la Față şi a vorbit cu Domnul Isus. Biblia spune că el a fost luat de îngeri şi nimeni nu știe unde a fost îngropat. Nici diavolul nu știe aceasta. În ce mă privește, eu nu cred că a fost îngropat vreodată, ci a fost luat de Dumnezeu la Sine, după ce a murit pe Stânca pe care a urmat-o în toate zilele vieții lui.

Moise a fost tipul desăvârșit al lui Isus Hristos. El a fost un împărat peste oameni, un dătător de lege, un susținător al oamenilor; el a fost o oglindire a ceea ce era Hristos. Vedeți, el s-a născut cu aceste daruri și calități mari în el, așa că era nevoie doar de puțină Lumină ca să le aducă la Viață.

Vedeți, sămânța lui Dumnezeu este pusă în noi de la întemeierea lumii și de îndată ce este atinsă de Lumină, aceasta o aduce la Viață. Dar mai întâi, trebuie să vină Lumina s-o lumineze.

Noi am învățat adesea despre femeia de la fântâna Samariei. Deși avea un renume rău și ducea o viață decăzută şi josnică, nu a fost cuprinsă niciodată de tradițiile vremii, iar când a atins-o Lumina, a recunoscut-o imediat, pentru că în ea era Ceva care putea răspunde. Când „Adâncul cheamă adâncul”, trebuie să fie pe undeva un Adânc să răspundă acelei chemări.

Moise a fost născut ca profet, dar a fost crescut în școala intelectuală și în palatul lui Faraon. Faraonul Seti, în timpul căruia a crescut, era un bărbat care avea respect şi credea că Iosif a fost profetul Domnului. Dar după Seti a venit Ramses, care nu dădea nimic pe Iosif. De aceea, când s-a ridicat un faraon care nu îl cunoștea pe Iosif, au început necazurile.

Să vorbim puțin despre aceste calități mari, apoi vom lua partea principală a textului. Eu obișnuiesc să mă fixez asupra unui text, după care clădesc pe el. Domnul să ne ajute în dimineața aceasta în timp ce zidim.

Moise s-a născut cu acest mare dar al credinței, apoi a fost uns la rugul aprins și însărcinat să elibereze poporul lui Dumnezeu. Vedeți ce calități mari avea acest bărbat? El a fost născut pentru un anumit scop.  Dumnezeu a avut un scop cu Moise, dar El are un scop și cu voi, de aceea sunteți aici. Vedeți? Dacă v-ați putea ocupa locul, L-ați scuti pe Dumnezeu și pe voi înșivă de o mulțime de necazuri.

Moise a fost născut, iar mai târziu a fost dus în locul unde a fost uns. Observați? Sămânța zăcea acolo cu acea concepție intelectuală și cu toată credința, pentru că a fost născut pentru eliberarea acelui popor; dar nu a venit la Viață până când nu a strălucit peste ea Lumina rugului aprins; până când nu a văzut cu ochii lui Ceva real, Ceva care îi vorbea și cu care a vorbit. Oh, cum a adus aceasta lucrurile la Viață!

Eu cred că niciun bărbat sau femeie, băiat sau fată care meditează asupra Cuvântului lui Dumnezeu cu o pricepere intelectuală, mintală, nu va putea avea niciodată o temelie deplină, până când nu întâlnește Lumina care aduce Cuvântul la realitate.

Eu cred că nici o biserică, oricât de intelectuală și de fundamentală ar fi ea, nu poate propăși până când nu este făcut cunoscut Supranaturalul în mijlocul acelor oameni și ei Îl văd; Ceva cu care pot vorbi, care să le răspundă și să le dovedească acest Cuvânt scris.

Gândiți-vă că atunci când s-a întâlnit Moise cu acel rug aprins, Cuvântul  acela a fost legitimat exact. Acela era Cuvântul. Moise nu trebuia să se îngrijoreze şi să spună: „Ce este cu Glasul acesta? Cine este această Ființă?”, pentru că Dumnezeu spusese încă din Geneza: „…Urmașii tăi vor trăi ca străini în această țară străină, dar după patru sute de ani, vor fi scoși cu mână puternică şi aduși în țara aceasta. Însă nelegiuirea amoriților nu a ajuns încă la culme.”

  Dumnezeu a vorbit cu sute și sute de ani înainte și a zis: „Israel va fi străin și va fi tratat greșit într-o țară străină, unde va sta acolo patru sute de ani. Dar Dumnezeu, îi va scoate afară cu mână puternică.”

Intelectual, Moise știa, fiindcă sămânța zăcea în inima lui. Astfel, el a încercat să elibereze poporul, să-l scoată afară prin experiența intelectuală pe care o avea cu Cuvântul, fiindcă știa că a fost născut pentru acel scop. El știa că timpul despre care vorbea Scriptura sosise, pentru că erau în robie de patru sute de ani.

Şi noi știm aceasta. Cu câteva minute în urmă, un bărbat m-a întrebat despre venirea Domnului şi despre Răpire. Noi știm aceasta. Timpul Răpirii este aproape și noi așteptăm o credință de răpire care să atragă Biserica împreună și să-i dea tăria supranaturală, care poate schimba trupurile în care trăim. Noi vedem cum Dumnezeu învie mortul căzut pe podea sau în curte și îl pune din nou în fața noastră viu; vedem cum Dumnezeu ia cancerul care a mâncat un bărbat lăsându-l o umbră, și-l învie făcându-l un bărbat sănătos. Aceasta ar trebui să le dea oamenilor credința de răpire, pentru că atunci când Lumina aceea strălucește din cer și sună Trâmbița, Trupul lui Hristos va fi adunat repede împreună, schimbat într-o clipă și luat în cer. Da, trebuie să se întâmple ceva asemănător, dar școlile noastre teologice nu pot produce așa ceva, deși sunt intelectuale și în ordine. Voi trebuie să întâlniți Lumina aceea, trebuie să aflați acel Ceva.

Pe aceasta și-a bazat Moise marea chemarea: pe Cuvânt, dar într-o zi s-a întâlnit cu Lumina aceea, și atunci    i-a vorbit Cuvântul Însuși. Apoi a primit ungerea care a uns ceea ce era în interior, ceea ce înțelegea cu mintea, credința care era zidită pe credința în Dumnezeul care l-a pus deoparte încă din pântecele mamei sale. Înțelegeți? Când a pășit în prezența acelei Lumini, a fost uns ceea ce credea el. Vedeți? Ce ungere! Și a fost însărcinat.

Noi știm că Moise a auzit despre aceasta de la mama sa și știa ce se va întâmpla, știa că trăia în ziua aceea, apoi a constatat că este un laș și credința lui a scăzut puțin, dar când s-a întâlnit cu rugul, Dumnezeu i-a zis: „Am auzit strigătul poporului Meu şi Îmi amintesc făgăduința pe care am făcut-o părinților lor, Avraam, Isaac şi Iacov. De aceea am venit jos…” „Eu” este pronume personal. „EU am coborât să-i eliberez.”

Aș vrea să mai adaug ceva. Dumnezeu să mă ierte dacă nu este corect: „EU lucrez pe pământ numai prin om. EU sunt vița, voi sunteți mlădițele. EU Mă descopăr numai când găsesc un om după inima Mea, iar acum te-am ales pe tine şi te trimit să-i scoți afară.” Vedeți? „EU voi fi cu gura ta. Ia acest toiag!”

„Care este dovada că Tu mă trimiți, că m-ai uns şi că vei face lucrurile acestea?”

„Ce ai în mână?”, l-a întrebat Domnul. „Un toiag,” a răspuns Moise.” „Aruncă-l jos!” Când a făcut aceasta, toiagul s-a transformat într-un șarpe, și Moise fugea de el.

Domnul i-a zis: „Ridică-l!”, și șarpele s-a transformat din nou în toiag. „Bagă mâna în sân!” a poruncit Domnul, şi când a scos-o era plină de lepră. A băgat-o din nou în sân, iar când a scos-o era curată ca la început.

„El a văzut slava lui Dumnezeu.” Vedeți? Pentru Moise nu mai era nici o întrebare. Ați observat că el nu a mai fugit din nou în pustiu? Moise știa că a fost uns şi că are în inimă toate aceste calități mari şi frumoase.

El era pregătit să meargă în Egipt, pentru că Dumnezeu îi spusese: „Eu voi fi cu tine!” Aceasta era tot. „Eu voi fi cu tine!” Era tot ce avea nevoie Moise pentru această mare chemare din inima lui: „Eu voi fi cu tine!”  Dumnezeu a legitimat ceea ce a spus Moise, fiindcă el a zis: „Eu L-am întâlnit pe Domnul. „Eu sunt”, m-a trimis la voi!” Vedeți? Dar ei ziceau: „Iată un om, alt evreu, probabil unul dintre fanaticii care au venit tot timpul pe aici, cu tot felul de scheme să ne scoată din robie.” Voi știți cum sunt oamenii aflați în robie. Mereu vine cineva cu un fel de senzații, cineva care încearcă să facă ceva.

Însă Dumnezeu i-a promis lui Moise: „Eu voi fi cu tine! Cuvintele tale vor fi cuvintele Mele, așa că, să vorbești Cuvintele Mele și zici numai  ce spun Eu!”

Astfel, Moise s-a dus înaintea lui Faraon şi i-a spus că Domnul Dumnezeul evreilor l-a trimis și i-a zis: „Scoate afară pe poporul Meu!”, dar Faraon nu a vrut să-l lase să plece. Apoi, Moise a făcut un semn înaintea bătrânilor şi a lui Faraon, și semnele pe care le-a făcut Dumnezeu. „El a zis: „Mâine pe la ceasul acesta, va fi întuneric în tot Egiptul!” Și exact așa a fost. El a zis: „Vor fi muște în toată țara!”, și-a întins toiagul, a chemat muște și muștele au venit. El a profețit și tot ce a profețit s-a întâmplat întocmai, pentru că Acela era Dumnezeu. Vedeți?

Dumnezeu l-a ales încă înainte de naștere și a pus în el acele calități mari şi credința, apoi la vremea hotărâtă l-a adus în Prezența Sa, a uns acel Ceva mare din el și l-a trimis cu Cuvântul Lui. Astfel, Moise a fost confirmat în tot ce a cerut, indiferent cât de mulți șarlatani s-au ridicat sau ce s-a întâmplat. Dumnezeu a vorbit şi Moise a fost legitimat. Dumnezeu a onorat tot ce a spus Moise.  Aș vrea să nu uitați niciodată acest lucru: Dumnezeu a onorat tot ce a spus Moise, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu era în el. „Eu voi fi cu gura ta; tu vei spune lucruri corecte.” Deci, Dumnezeu vorbea cu Moise, apoi legitima ceea ce spunea el, prin semnele care îl urmau.

Desigur, mama sa îi povestise despre nașterea deosebită pe care o avusese şi despre faptul că se apropia timpul când trebuia să fie o eliberare. Amram şi Iochebed, fiul și fiica lui Levi, se rugau de multă vreme lui Dumnezeu să trimită un eliberator. Vedeți? Întotdeauna când se apropie timpul eliberării, oamenii încep să se roage și să flămânzească. Fără îndoială că Iochebed, care fusese doica lui la palat, i-a povestit de multe ori despre rugăciunile lor şi i-a zis: „Moise, fiul meu, tu ai avut o naștere deosebită şi ești un copil deosebit, pentru că la nașterea ta s-a întâmplat ceva deosebit.”

Nu demult, le-am vorbit copiilor despre aceasta și le-am spus: „Pe când era în rugăciune, Amram a văzut un înger care și-a scos sabia, a îndreptat-o spre Nord și a zis: „Vei primi un fiu și el va scoate poporul spre Nord, în țara făgăduită.” Desigur, eu le-am prezentat copiilor povestirea în așa fel încât s-o poată înțelege, pentru că ei nu sunt atât de înțelepți ca cei adulți, ca să poată prinde lucrurile așa cum le descoperă Duhul Sfânt.

Dar, deși mama lui i-a vorbit despre aceste lucruri şi el le știa, avea nevoie de o altă atingere. Învățătura era frumoasă, dar el avea nevoie de un contact personal.

De aceasta are nevoie și lumea de astăzi, mai bine zis, biserica de astăzi. De aceasta au nevoie toți fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Ca să fiți fii și fiice de Dumnezeu, voi aveți nevoie de un contact personal, vedeți, Ceva. Voi știți că Cuvântul este Adevărul; știți că este corect, dar când sunteți în legătură cu El, vedeți cum se întâmplă lucrurile și știți că sunteți pe calea corectă. Vedeți? Să fiți atenți, pentru că acela va fi întotdeauna biblic.

Rugăciunea lui Amram era exact conform Scripturii, conform Cuvântului făgăduit, pentru că Dumnezeu făgăduise că îi va elibera în timpul acela. Ei s-au rugat pentru aceasta şi astfel a venit acel copil deosebit.

Priviți! Oh, cât iubesc aceasta! În timpul când s-a născut Moise, Faraon îi dădea la moarte pe toți copiii de parte bărbătească. Acei copii mici au fost străpunși cu sabia şi aruncați la crocodili. Crocodilii s-au îngrășat cu trupurile copiilor evrei. Dar Biblia spune că părinții lui Moise nu s-au temut de porunca lui Faraon cu privire la uciderea copiilor. Ei nu s-au temut, nu au fost speriați, pentru că de la început au văzut Ceva în acest copil; au văzut în el răspunsul la rugăciunile lor.

Moise a avut toate acestea ca o temelie și știa că a fost trimis să-i elibereze pe copiii lui Israel din robie.

Vedeți cum se completează toată temelia? Dacă primiți ceva și spuneți: „Se va întâmpla aceasta!”, așa se întâmplă; „Aceasta va fi în timpul acela,” și așa va fi, tabloul se completează încet, încet și ne apare clar.

Oh, cum ar trebui să fie acest Tabernacol în dimineața aceasta? Cum ar trebui să fim noi în ceasul acesta, când părul ne încărunțește, umerii ni se gârbovesc și vedem cum este aruncată lumea dintr-o parte în alta, dar avem harul să privim și să înțelegem că timpul împlinirii făgăduinței este tot mai aproape? De multe ori mă gândesc că dacă ar intra cineva deodată în aceste lucruri, nu le-ar putea înțelege, iar dacă le-ar înțelege şi ar intra deodată în ele, aproape că ar fi strămutat în veșnicie.

Moise știa că fusese născut pentru scopul acesta, aşa că stătea la fereastră şi îi privea pe evrei cum trudeau. Apoi s-a uitat în Scriptură: „Vor trăi patru sute de ani ca străini,  apoi îi voi scoate de acolo cu mână puternică.” Moise era încredințat că a fost născut pentru aceasta şi privind prin credință, a știut că aceia erau copiii lui Dumnezeu, pentru că așa spunea Cuvântul. Ei nu erau din lume, nu erau ca ceilalți, ci erau diferiți. Pentru strălucirea Egiptului, ei erau excentrici și fanatici, dar el urma să fie fiul lui Faraon, să preia împărăția și să fie următorul Faraon. În el era o credință reală care nu privea la strălucirea pe care urma s-o moștenească, ci privea la făgăduința lui Dumnezeu și știa că timpul eliberării era aproape. Ce s-o mai fi gândit bărbatul acesta?

Într-o zi, când ne vom întâlni pe partea cealaltă, aș vrea să vorbesc cu el despre aceste lucruri. Voi ziceți: „Aceasta este o nebunie, frate!” Nu, nu este. Prin harul lui Dumnezeu, eu îl voi întâlni pe Moise într-o zi, și mi-ar place să-l întreb cum a văzut pregătirea lui.  Cum diavolul încerca să-l agite zicând: „Oh, oamenii nu te vor crede! Nu este nimic din toate acestea!”

Dar când a venit sămânța la Viață, el a fost atins de Ceva și a știut că se va întâmpla ceva. Moise a privit ceasul şi a înțeles cât era de târziu. Înțelegeți? Când a avut toate aceste lucruri: timpul conform Scripturii, rugăciunea tatălui și a mamei sale, nașterea şi creșterea sa deosebite, a înțeles că în tot timpul acesta a posedat Ceva.

Atunci, s-a ridicat şi a încercat să facă ceva conform pregătirii sale militare, ceva prin care să-i elibereze pe copiii lui Israel, dar a dat greș.  Apoi s-a retras în pustie și s-a căsătorit cu o fată etiopiană drăguță, cu care a avut un fiu căruia i-a pus numele Gherşom.

Într-o zi, pe când păștea turma, a văzut pe vârful muntelui un rug aprins şi s-a dus să vadă ce era. Dar acel rug nu era o închipuire, nu era o falsificare, nici o înșelăciune, erezie sau iluzie optică, ci era chiar Dumnezeul lui Avraam într-o Lumină, un Stâlp de Foc, iar Focul care venea ca valurile, nu mistuia acel tufiș. Din el s-a auzit un Glas, Glasul lui Dumnezeu, care i-a zis: „EU te-am ales, tu ești bărbatul. Eu te-am ales pentru scopul acesta şi îți dovedesc aceasta prin semne. Du-te şi eliberează-i pe copiii Mei, pentru că trebuie împlinit Cuvântul Meu făgăduit.”

Oh, Cuvântul Lui trebuie să se împlinească şi pentru timpul acesta! Indiferent ce spune cineva, Cuvântul trebuie să se împlinească, deoarece „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Lui nu va trece.” (Matei 24.45).

Când Moise a cuprins toate acestea şi a văzut lucrurile din toate părțile, credința lui a fost unsă. Amin! Oh, ce gând! Lucrarea pe care a văzut-o în Scriptură îl îndrepta chiar spre ceea ce era el, iar vorbirea lui Dumnezeu şi legitimarea, au uns credința din el pentru a începe lucrarea.

 Ce ar trebui să realizeze Cuvântul acesta în noi? Noi avem nevoie de pocăință; avem nevoie de o trezire. Îmi spun acest lucru în primul rând mie personal: am nevoie de o trezire! Eu am nevoie de ceva. Încă de azi dimineață, v-am spus că îmi voi vorbi mie sau despre mine. Eu am nevoie de o trezire.

Dacă mă gândesc la această dovadă mare, totul este arătat complet. Dumnezeu a uns credința lui Moise, deși el nu vedea încă nimic.

Moise a fugit din Egipt, deși ar fi putut să provoace o revoltă şi să folosească armata de partea lui, fiindcă ar fi fost urmat de mii de soldați. Dar vedeți, deși ar fi putut să facă aceasta, s-a temut şi a fugit.

După patruzeci de ani, când avea optzeci de ani, Moise s-a întors în Egipt doar cu un toiag strâmb. De ce? Pentru că ceea ce ardea adânc în inima lui, a devenit realitate. Acum, el era uns şi știa că Îl are pe „Așa vorbește Domnul,” așa că nu mai exista nimic să-l poată opri din drum. Moise nu mai avea nevoie de nici o oștire, pentru că Dumnezeu era cu el. Aceasta era tot ce avea nevoie: de Dumnezeu cu el.

Oh, când știi că Dumnezeu te-a trimis să faci ceva şi vezi că se apropie timpul împlinirii, nu există nimic să oprească acel lucru să vină. Așa este.

Îmi amintesc că Domnul mi-a spus de multe ori anumite lucruri care se vor întâmpla şi toate s-au întâmplat întocmai cum a zis El. Oh, ce simțământ! Totul este sub control, pentru că așa a spus Domnul că va fi.

Cred că mulţi dintre voi îşi amintesc băiatul acela mic din Finlanda, care a fost omorât într-un accident de maşină.  Eu stăteam pe marginea drumului şi eram gata să plec mai departe, când deodată am simţit o mână pe umăr. Am crezut că este fratele Moore, dar când m-am întors, nu era nimeni în apropierea mea.

Atunci am privit în jur şi am văzut un munte. „Am mai văzut muntele acesta undeva, dar oare unde, pentru că am venit pe un alt drum. Unde l-am mai văzut?” M-am uitat mai departe şi am văzut maşina implicată în accident şi băiatul acela mic, cu părul tăiat foarte scurt şi cu ochii întorşi, la fel ca la fratele Way când a leşinat acum câteva zile; avea ambele picioare fracturate, iar sângele îi curgea din nas, ochi şi urechi. I-am privit pantalonii scurţi, încheiaţi într-o parte şi ciorapii care erau la fel ca cei pe care-i purtam noi cu ani în urmă. M-am uitat din nou în jur: era exact tabloul pe care mi l-a arătat Duhul Sfânt cu doi ani în urmă. Voi toţi din ţară, aveţi scris acest eveniment pe paginile albe din Bibliile voastre.

Oh, era pe cale să se împlinească acel lucru! Nu conta că era mort, nici ce părere avea cineva: copilul trebuia să vină înapoi. Acesta este motivul pentru care am spus: „Dacă copilul acesta nu învie, sunt un proroc mincinos şi nu L-am reprezentat pe Dumnezeu în mod corect, fiindcă acum doi ani am spus în ţara mea că se va întâmpla acest lucru.”

Erau de faţă predicatori şi alţi oameni. Voi aţi scris pe paginile goale din Bibliile voastre că se va întâmpla într-o ţară străină, unde sunt stânci, şi că el va zace mort pe marginea dreaptă a străzii. „Asta este! Nimic nu o poate opri. Situaţia este sub control.”

Credinţa care era în inima mea a fost unsă. Oh, dacă v-aş putea explica aceasta! Credinţa pe care o aveam în Dumnezeu îmi spunea: „Situaţia este sub control, pentru că aici se desfăşoară ceea ce ţi-am arătat cu doi ani în urmă. Totul este într-o ordine perfectă, de aceea singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să vorbeşti Cuvântul!” Şi băiatul acela mic a înviat din morţi.

Acolo stau fraţii Sothman şi Banks Wood, cu care am fost nu demult în Alaska Highway. Îmi amintesc că am stat aici în adunare şi v-am povestit despre un animal care arăta ca un cerb cu coarnele de patruzeci și doi de inci (106 centimetri) şi despre un urs grizzly argintiu. Eu nu mai fusesem niciodată acolo, dar mi-a fost arătat cum îi voi împuşca, cine va fi cu mine şi cum vor fi îmbrăcaţi. Toţi aţi ştiut aceasta cu câteva săptămâni înainte de a se împlini.

Când am mers în locul acela, habar n-aveam că animalul acela era culcat acolo. M-am îndreptat chiar spre el, ceea ce în mod normal este imposibil. Orice vânător care ascultă această bandă, ştie că nu te poţi apropia prea mult de un animal, pentru că te simte şi fuge. Dar animalul acela nu a făcut aşa.

Acesta este motivul pentru care blana lui argintie atârnă acum în camera mea de studiu. Alături este şi un metru pentru a putea măsura exact lungimea coarnelor cerbului împuşcat, pentru că de obicei, cornul se scurtează cu doi ţoli sau chiar mai mult, după moarte. Dar acesta nu s-a micşorat deloc, ci a rămas tot de patruzeci și doi de inci. Acolo este şi blana argintie care are exact şapte picioare (2,31 metri). Da, totul este întocmai cum a fost spus.

Îmi amintesc că bărbatul cu care eram mi-a zis: „Frate Branham, noi avem cerbul despre care ne-ai vorbit, dar ai spus că înainte de a coborî la poalele muntelui, unde este bărbatul cu cămaşa verde, vei doborî şi un urs grizzly.”

„Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul”, pentru că Domnul a spus aceste cuvinte, nu eu.” „Frate Branham, pot vedea la o depărtare de multe mile, dar nu se vede nimic. De unde va veni ursul acela?”

„Aceasta nu este treaba mea. Dumnezeu a spus acest lucru şi El este IeHoVaH-Jireh, aşa că va putea să pună acolo un urs.” Şi a făcut-o, aşa că blana lui este acum în camera mea.

Aceasta înseamnă că situaţia este sub control. Când Moise a recunoscut că a fost ales pentru acel scop şi s-a întâlnit cu Dumnezeul cel mare, care i-a vorbit faţă în faţă, l-a uns şi l-a legitimat spunând: „Moise, aceasta este slujba ta. Eu îţi arăt slava Mea şi te trimit. Eu sunt în acest rug aprins, aşa că du-te acolo, pentru că Eu voi fi cu tine.” Moise nu mai avea nevoie de nici un alt sprijin, pentru că avea Cuvântul legitimat, aşa că s-a dus acolo.

Dumnezeu a uns credinţa care era în el şi o va unge şi pe a noastră dacă recunoaştem că trăim în zilele din urmă şi vedem că se împlinesc toate aceste semne. Cuvântul ne spune tot ce se va întâmpla în zilele din urmă: totul despre ceruri, despre puterile politice, despre purtarea oamenilor, despre stricăciunea morală a lumii şi a femeilor, cum vor proceda bărbaţii, bisericile, naţiunile şi cum va proceda Dumnezeu, iar noi vedem că totul se împlineşte întocmai cum a spus El.

Oh, aceasta unge credinţa noastră, ne strămută în sfere mai înalte şi ne desparte de lucrurile lumii, indiferent cât suntem de puţini, de batjocoriţi sau de luaţi în râs. Nimic din toate acestea nu contează. Aşa este. Noi o vedem. În noi este Ceva, pentru că am fost rânduiţi mai dinainte să vedem ceasul acesta şi nimic nu ne va opri să-l vedem. Amin! Desigur, Dumnezeu a făgăduit aceasta, iar noi o vedem şi Îi mulţumim, pentru că atunci când vedem aceste lucruri întâmplându-se, credinţa noastră creşte.

Biblia spune că Moise „socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului.” (Evrei 11.26). El preţuia ocara lui Hristos. Aş vrea să vă gândiţi la aceasta: „ocara lui Hristos.”

Este o ocară să-L slujeşti pe Hristos, iar dacă iubiţi lumea, nu puteţi să-L slujiţi pe Dumnezeu. Nu! Nu o puteţi face, pentru că este o ocară în legătura aceasta; lumea a batjocorit întotdeauna calea Lui.

 Cu mii de ani în urmă era tot o ocară. Moise, urmaşul lui Faraon (fiul lui Faraon şi Faraonul următor),  avea trecere înaintea oamenilor, dar cu toate acestea a considerat că ocara lui Hristos era o bogăţie mai mare decât toate comorile Egiptului. Egiptul era în mâinile lui, dar deşi ştia că drumul cu Hristos este o ocară, a fost bucuros că în el era Ceva care preţuia mai mult ocara Lui, decât toată strălucirea pe care ar fi moştenit-o. Vedeţi? El ştia că are o moştenire mult mai mare decât moştenirea firească ce i s-ar fi cuvenit.

Oh, dacă am putea fi şi noi aşa astăzi şi să-I permitem Duhului Sfânt să ungă credinţa care este în noi, pentru o viaţă dumnezeiască, predată lui Hristos! Cu credinţa pe care o avea, Moise preţuia şi privea ocara lui Hristos ca pe o onoare.

Dacă ar veni cineva şi v-ar spune: „Ah, şi tu eşti unul din oamenii aceia, din acei…?”, poate că v-ar fi puţin ruşine, dar Moise a socotit această ocară ca o bogăţie mai mare decât comorile întregii lumi, fiindcă în el era Ceva care putea spune: „Da, eu preţuiesc această ocară. Pentru mine este o mare onoare şi sunt bucuros că sunt unul dintre aceşti evrei şi că nu sunt egiptean.”

Cred că şi creştinii de astăzi ar trebui să spună la fel: „Mă bucur pentru că sunt creştin şi nu doar membrul unei organizaţii, ci un creştin născut din nou care trăieşte conform Scripturii şi departe de lucrurile lumii. Chiar dacă membrii bisericilor mă numesc fanatic, pentru mine aceasta preţuieşte mai mult decât să fiu o persoană mare şi cunoscută în oraş sau în naţiune. Este o bucurie mai mare decât să fiu preşedintele Statelor Unite sau vreun împărat pământesc. Eu preţuiesc foarte mult acest lucru, pentru că ştiu că Dumnezeu m-a văzut înainte de întemeierea lumii şi a pus în mine o sămânţă mică, astfel încât credinţa mea să se ridice deasupra lucrurilor lumii. Eu preţuiesc mult poziţia mea, asemenea apostolului Pavel care a spus că îşi preţuieşte slujba.” Oh, acest bărbat a fost chemat de Dumnezeu, dar nu ca să fie un învăţător mare ca Gamaliel, ci ca să se jertfească pentru El.

Aici este acelaşi lucru. Fiţi atenţi! Credinţa lui Moise nu s-a bazat pe cele vizibile, pe ceea ce putea vedea, fiindcă privit fireşte, el nu vedea decât un grup de oameni munciţi, nişte sclavi închişi care erau bătuţi zilnic, luaţi în râs şi unii chiar omorâţi, iar credinţa lor religioasă era pentru ceilalţi fanatism. Faraon stătea pe tronul lui dar nu ştia nimic de credinţa lor şi nici nu îi dădea vreo atenţie, fiindcă era un păgân.

Ce tablou pentru timpul acesta, fiindcă şi aceasta este o altă religie!

Oh, cum ar fi fost dacă Moise ar fi luat locul marelui faraon, care era deja un bărbat bătrân? Dar el s-a gândit la chemarea Lui. Moise a privit afară prin aceeaşi fereastră prin care privea şi Faraon, fiindcă se afla în palatul lui. Când a privit afară, Faraon a văzut nişte oameni care uneori erau biciuiţi până la moarte pentru că îşi ridicau mâinile şi se rugau, erau străpunşi cu sabia dacă nu se supuneau şi erau siliţi să muncească până când trupurile lor slăbite se prăbuşeau, pentru că primeau numai jumătăţi de porţii de mâncare. Da, ei erau consideraţi un grup de fanatici şi nu oameni. Dar Moise i-a privit prin credinţa din el şi a zis: „Ei sunt poporul binecuvântat al lui Dumnezeu.” Amin. Aceasta îmi place.

Având o astfel de credinţă, privirea lui nu s-a oprit la farmecul Egiptului, ci la făgăduinţele lui Dumnezeu. Ochii lui de vultur au privit peste farmecul Egiptului. Gândiţi-vă că el era un vultur, un profet şi că ochii lui de vultur priveau deasupra tuturor acestor lucruri. Oh, cât îmi place aceasta!

Cum ar trebui să fie astăzi? Credincioşii de astăzi se bazează pe simţurile lor, pe ceea ce văd şi pot înţelege, în loc să se bazeze pe credinţă. Da, ei privesc la strălucirea exterioară şi la ceea ce văd. De exemplu, vouă femeilor, vă tot spun că trebuie să vă lăsaţi părul să crească lung şi să nu vă mai fardaţi, ci să procedaţi ca nişte doamne, ca nişte femei creştine. Dar în loc să ascultaţi, priviţi afară pe stradă şi vedeţi femeile de astăzi îmbrăcate imoral, aşa că vă gândiţi: „Oh, ea aparţine de biserică, de ce nu pot face şi eu aşa? Dacă ea şi-a tăiat părul, de ce nu mi-l pot tăia şi eu? Oh, ea este atât de drăguţă şi de intelectuală şi are un fel de a fi pe care eu nu-l am. De ce nu pot face şi eu ce face ea? Trebuie să fiu şi eu aşa.” Dar dacă faceţi aceasta, vă paralizaţi credinţa. Înţelegeţi? Nu-i mai daţi nici o posibilitate să crească.

Eu v-am mai spus că cineva mi-a zis: „Frate Branham, oamenii din ţară te cunosc ca proroc, așa că n-ar trebui să-i mustri pe bărbaţi şi pe femei pentru aceste lucruri, ci  să-i înveţi cum să primească daruri şi să prorocească.”

Dar eu i-am răspuns: „Cum aş putea să-i învăţ Algebra când ei nu cunosc nici măcar Abecedarul?” Deci, începeţi! Aduceţi-vă în ordine, așa că atunci când mergeţi pe stradă să arătaţi ca nişte creştini, apoi procedaţi ca atare. Dar nu puteţi face aceasta de la voi înşivă, ci trebuie să vină Hristos în voi, și dacă acolo este o sămânţă, va fi pătrunsă de Lumină şi va ieşi la Viaţă. Dacă nu iese la Viaţă, înseamnă că acolo nu este nimic care ar putea ieşi la Viaţă, pentru că la alţii a fost dovedită, desigur. Atunci când este lovită de Lumină, sămânţa va ieşi sigur la Viaţă.

Eu ştiu că aceasta va fi o mustrare pentru unele femei care sunt acum aici sau vor asculta banda înregistrată. Soră, aceasta este o îndreptare pentru tine şi aşa trebuie să fie. Pe mine nu mă interesează ce ai făcut. Poate ai fost toată viaţa o religioasă şi ai trăit în mijlocul bisericii, iar tatăl sau soţul tău au fost predicatori, dar cât timp eşti neascultătoare Cuvântului, dovedeşti că nu este Lumină în tine. Dacă vezi însă că iese la suprafaţă lucrarea şi Lumina Duhului Sfânt, fii atentă cum au fost pătrunşi şi alţii şi vezi ce fac ei. Nu este nici o mirare că vine peste ei.

Ce îndreptare pentru fariseii cărora Isus le cunoştea gândurile! Ei Îl numeau Beelzebul, dar femeia aceea a zis: „Bărbatul acesta este Mesia, pentru că Scriptura spune că El va face lucrările acestea când va veni!” Vedeţi? Sămânţa rânduită mai dinainte zăcea acolo, dar când a fost pătrunsă de Lumină, a venit la Viaţă.

Voi nu puteţi să înăbuşiţi sau să ascundeţi Viaţa. Puteţi turna  beton peste o porţiune de teren cu iarbă şi astfel s-o înăbuşiţi pentru timpul iernii, dar unde va apărea cea mai multă iarbă în primăvara următoare? Chiar la marginea betonului, fiindcă de îndată ce soarele începe să încălzească pământul, sămânţa de dedesubt nu mai poate fi oprită de nimic să răsară. Ea va ieşi afară şi îşi va înălţa capul spre onoarea lui Dumnezeu, ceea ce dovedeşte că voi nu puteţi ascunde viaţa.

Dacă soarele atinge viaţa plantei, ea trebuie să trăiască, iar dacă Duhul Sfânt atinge Viaţa care este în om, conform Scripturii, el va aduce imediat la suprafaţă roadele Duhului. Indiferent cât de corecţi şi de sinceri spuneţi că sunteţi, dacă trăiţi ca lumea… Se spune că femeile de afară care poartă aceste lucruri şi haine necuviincioase, nu sunt decât nişte striptease de stradă, dar dacă voi vă purtaţi ca ele, chiar dacă credeţi că nu sunteţi aşa, sunteţi exact ca ele. Poate puteţi dovedi că nu sunteţi vinovate de curvie, dar conform Cărţii lui Dumnezeu, vă faceţi vinovate de preacurvie, pentru că este scris că „oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28). Şi aşa sunteţi voi. Dar puteţi vedea aceasta numai dacă Viaţa Lui vine în voi.

Tu te uiţi la altcineva şi spui: „Fratele Jones este predicator. Eu o cunosc şi pe sora şi pot spune că face asta şi cealaltă…” Pe mine nu mă interesează ce face ea, ci ce spune Cuvântul. Şi Isus a zis: „Cuvintele omului sunt minciună, dar Cuvântul Meu este Adevărul,” este Biblia. Astfel, dacă este atins cu adevărat de Lumină, trebuie să vină la viaţă. Da, trebuie să vină pur şi simplu la viaţă.

Ochii de vultur ai lui Moise, au văzut dincolo de farmecul Egiptului. La fel este şi cu creştinii adevăraţi: dacă sunt atinşi de Lumină, ei văd legitimarea directă a lui Dumnezeu, Stâlpul de Foc care atârnă acolo şi semnele şi minunile făgăduite de Scriptură; şi indiferent ce spune o biserică sau altcineva, sămânţa vine la Viaţă, chiar dacă sunt neînsemnaţi şi puţini. De fapt gruparea lui Dumnezeu a fost întotdeauna în minoritate. Înţelegeţi?

Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.” (Luca 12.32). Ei o primesc. Dumnezeu este dator să-i cheme afară din toate organizaţiile şi grupările de peste tot, ca să se vadă dacă au fost sau nu hotărâţi pentru Viaţă.

Priviţi-l pe bătrânul Simeon, care a fost hotărât pentru Viaţă. Când Mesia a fost adus în Templu de mama Sa, Simeon era undeva într-o încăpere lăturalnică, dar Duhul Sfânt l-a ridicat şi l-a adus acolo pentru că era în aşteptare. Viaţa era în el şi îl înştiinţase că nu va muri înainte de a-L vedea pe Hristos Domnul. Vedeţi? Unsul Domnului era acolo în Templu, iar Duhul Sfânt l-a călăuzit până la El, aşa că L-a luat în braţe şi a zis: „Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta.” (Luca 2.29-30).

Tot acolo, într-un colţ, era o prorociţă bătrână şi oarbă numită Ana, care-L slujea zi şi noapte pe Dumnezeu. Ea a prorocit şi a zis: „Trebuie să vină Mesia, pentru că Îl văd venind.” Vedeţi? Micuţa sămânţă din ea a văzut mai dinainte că El va veni şi că va fi acolo, aşa că a venit şi ea cam în acelaşi ceas. Aceeaşi Viaţă, Lumina, Duhul Sfânt, a venit în clădire în chipul unui Copil considerat nelegitim şi înfăşat în scutece, a trecut prin clădire şi a întâlnit-o pe femeia aceea bătrână şi oarbă care a venit condusă de Duhul, s-a oprit în faţa Pruncului, a binecuvântat-o pe mamă şi pe Copil şi a spus ce se va întâmpla cu El în viitor. Vedeţi? Aleşi pentru Viaţă. Priviţi-o, fiindcă nu au fost multe ca ea.

În zilele lui Noe au fost salvate numai opt suflete. Nu erau mulţi, dar toţi cei care au fost hotărâţi pentru Viaţă, au intrat în arcă. Vedeţi cum lucrează Duhul Sfânt în fiecare epocă şi îi atrage pe oameni?

Noi observăm că credinţa care era în Moise l-a călăuzit să fie atent la ceea ce se va întâmpla şi nu la ceea ce a fost. Priviţi la ziua de mâine şi nu la cea de azi! Priviţi la făgăduinţe şi nu la strălucire! Priviţi la oameni şi nu la organizaţii.

Lot a fost fermecat de bunăstarea din Sodoma. El a văzut posibilitatea de a avea mulţi bani şi a mers în Sodoma, gândindu-se că poate deveni cineva. Ca evreu, el a putut ajunge un bărbat important acolo, pentru că era o persoană inteligentă şi nepotul lui Avraam, iar mintea l-a condus să vadă strălucirea şi bunăstarea materială. Vedeţi? Mintea l-a condus să vadă farmecul bunăstării materiale, dar aceasta i-a paralizat atât de mult credinţa, încât nu a văzut focul care urma să distrugă o astfel de viaţă.

Aşa sunt şi oamenii de astăzi. Ei văd posibilitatea de a aparţine de o organizaţie mare şi de a avea o poziţie în înalta societate a oraşului, dar nu văd că credinţa lor este paralizată.

Daţi-mi voie să repet aceasta încă o dată, ca să nu fiu înţeles greşit. După cum am spus, femeile de astăzi vor să se comporte ca nişte actriţe, bărbaţii vor să se comporte ca nişte comici de televiziune, iar predicatorii încearcă să transforme biserica lor într-o lojă modernă: „trebuie doar să fii membru aici.” Ei văd că dacă merg cu biserica au posibilitatea să devină episcopi sau ceva de felul acesta, aşa că părăsesc Scriptura, cu toate că este chiar în faţa lor şi este legitimată de puterea şi Cuvântul lui Dumnezeu care trăieşte în oameni. Pur şi simplu nu o vor, ci spun: „Nu vrem să avem de-a face cu aşa ceva.”  Vedeţi? Dacă ar rămâne cu Scriptura şi-ar pierde rangul şi dreptul de a fi membru într-o denominaţiune. Printre ei sunt şi unii oameni sinceri, care asemenea lui Lot din Sodoma, stau acolo deşi ştiu că acest lucru este pe dos. Dar ştiţi ce fac prin aceasta? Paralizează credinţa aceea mică pe care o aveau, iar El nu mai poate lucra cu ei din cauza aceasta.

Moise a dispreţuit lucrurile lumii. El şi-a ancorat credinţa şi a paralizat lumea. Deci, ori credinţa voastră paralizează strălucirea lumii, ori strălucirea lumii paralizează credinţa voastră. Voi trebuie s-o primiţi pe una sau pe cealaltă, pentru că Biblia nu se schimbă şi la fel Dumnezeu. El este Dumnezeul cel neschimbător.

Oamenii din timpul acesta privesc la lucruri mari, la organizaţii mari şi spun: „Eu aparţin de cutare şi cutare…”, dar deşi merg acolo, între ei şi oamenii de pe stradă nu este nici o deosebire. Este acelaşi lucru. Ei au ceva intelectual care vă atrage, dar vorbiţi-le de vindecarea divină, de Stâlpul de Foc şi de Lumina lui Dumnezeu, şi imediat vor spune: „Acestea sunt pentru o minte slabă!”

Cu câteva zile în urmă, un predicator baptist a luat fotografia cu Îngerul Domnului şi a râs de ea. Aşa ceva este hulă şi nu există iertare. Aşa a spus Isus. Astfel, dacă vedeţi că astăzi se înfăptuiesc aceleaşi lucrări pe care le-a făcut Hristos, care era Jertfa de ispăşire, şi vorbiţi despre ele la fel cum au făcut evreii atunci, numindu-le de la Beelzebul, Satan, etc., faceţi o hulă de neiertat, pentru că El le-a zis: „Eu vă iert, dar când va veni Duhul Sfânt şi va face aceleaşi lucrări, oricine va vorbi împotrivă, nu va fi iertat nici în veacul acesta şi nici în cel viitor.” (parafrazare). Vedeţi? Este suficient să spuneţi un singur cuvânt împotrivă.

Dacă sunteţi rânduiţi pentru Viaţă, când acea Viaţă va ieşi la suprafaţă, Îl veţi vedea şi Îl veţi recunoaşte la fel ca femeia de la fântână şi ca toţi ceilalţi; dar dacă în voi nu este Viaţă, nu are ce ieşi la suprafaţă, pentru că acolo nu este nimic. Este aşa cum obişnuia să spună mama mea: „Voi nu puteţi obţine sânge dintr-o sfeclă roşie, pentru că în ea nu este sânge.” Atunci şi puţina credinţă pe care o aveţi este paralizată.

Lot putea să vadă strălucirea, dar nu avea suficientă credinţă ca să vadă focul care urma să nimicească acea strălucire. Mă întreb dacă noi, cei de astăzi, posedăm destulă credinţă ca să vedem aceasta. Mă întreb dacă femeile care vor să fie populare şi se comportă ca femeile din lume, au această credinţă. Dacă procedează ca celelalte, văd că pot deveni mai frumoase vopsindu-se. Apoi îşi taie părul şi se comportă ca unele stele de cinema. Totuşi, mă întreb de ce credinţa lor nu paralizează aceste lucruri când ştiu că Biblia spune că femeia care-şi taie părul este nesupusă, sau că o femeie care poartă haine bărbăteşti – pantaloni lungi sau scurţi – este o urâciune înaintea lui Dumnezeu? Ele sunt atât de nesimţite, încât aceste lucruri devin normale pentru cele care le fac. Mă întreb însă, dacă toate acestea nu paralizează şi puţina credinţă pe care o mai aveaţi pentru a merge cel puţin la adunare?

Lot a făcut la fel, iar aceasta l-a paralizat pe el şi  poporul de acolo, aşa că nu puteau să vadă nimicirea care venea. Dar unchiul său, Avraam, avea o credinţă stabilă şi nu a privit la strălucire. El n-a vrut să aibă nimic a face cu ea, deşi avea o viaţă grea şi trăia cu Sara în pustie, unde pământul era greu de lucrat şi sărăcăcios. Cu toate acestea, ei nu s-au uitat nici la strălucire şi nici la posibilitatea de a deveni populari. Biblia spune că Sara era cea mai frumoasă femeie din ţară dar cu toate acestea, a rămas supusă soţului ei şi l-a ascultat, numindu-l chiar „domnul” ei. Acesta este motivul pentru care Biblia o aminteşte şi o dă ca exemplu chiar şi în Noul Testament, unde scrie: „…ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele” şi ascultaţi prin credinţă.(1Petru 3.6).

Îngerul Domnului a vizitat cortul lor mic din pustie şi a vorbit cu ei. Vedeţi, nu aveau nici măcar o casă în care să locuiască, ci trăiau în acel ţinut sărăcăcios; şi la fel sunteţi voi. Puteţi vedea din exemplul acesta, că astăzi este din nou aşa cum a fost atunci?

Prin credinţa sa mare, Moise a putut spune „Nu!” tuturor lucrurilor lumii în care trăia şi a făcut o alegere corectă. El a ales să meargă împreună cu poporul lui Dumnezeu şi să sufere robia alături de ei. De ce? Pentru că credea. El a văzut făgăduinţa şi timpul sfârşitului, aşa că i-a lăsat credinţei o alegere liberă. Astfel, nu a dat atenţie posibilităţilor pe care le vedeau ochii lui prin faptul că putea fi următorul Faraon, ci a privit mai departe, spre mâine.

Oh, dacă ar putea face aceasta şi oamenii de astăzi! El nu a văzut lumea în care trăia. Dacă priviţi la lumea actuală, vă veţi hotărî pentru ea, dar întoarceţi-vă ochii de la ea şi priviţi spre făgăduinţele lui Dumnezeu, spre mâine. Moise a ales prin credinţă, şi a ales să fie numit „fiul lui Avraam.” Cum a putut face aceasta când avea marea împărăţie egipteană şi lumea întreagă în mâinile lui? Moise era viitorul Faraon, era un bărbat de patruzeci de ani şi era pregătit să-şi ia tronul în primire, dar nu a privit la aceasta.

Uitaţi-vă la femeile care l-ar fi înconjurat zi de zi: un harem. Ce plăcut ar fi fost să stea acolo, să bea vin şi să privească acele striptease în timp ce dansau; să i se facă ventilaţie cu acele evantaie uriaşe, să aibă femei din toată lumea, toate giuvaierele, comorile şi întreaga oştire. Tot ce trebuia să facă era să se aşeze, să mănânce mâncăruri deosebite şi să spună: „Trimiteţi oştirea în locul cutare şi cuceriţi naţiunea aceea, pentru că o vreau!” Aceasta era tot ce trebuia să facă: să stea acolo, să se răcorească, să deschidă gura şi să lase ca frumoasele striptease să-i toarne vin şi să-i dea să mănânce, în timp ce îl cuprindeau cu braţele. Vedeţi? Cele mai frumoase femei ale lumii.

În faţa lui era toată strălucirea lumii, dar ce a făcut Moise? Nici nu s-a uitat la ea, pentru că ştia că acolo era moartea şi că focul era pregătit pentru ea. El a privit spre grupul acela de oameni asupriţi şi dispreţuiţi şi prin credinţă a ales să poarte ocara lui Hristos şi să se considere fiul lui Avraam. „Eu nu sunt fiul acestui faraon, chiar dacă mă face episcop, diacon sau papă. Sunt fiul lui Avraam şi ca urmare aleg să mă îndepărtez de lucrurile acestei lumi.” Amin, Amin şi Amin.

El a făcut acesta prin credinţă. Prin credinţă s-a îndepărtat de strălucirea lumii şi a refuzat posibilitatea de a fi ales arhiepiscop, supraveghetor general sau altceva de felul acesta. Nici măcar n-a privit spre ele.

Dar oamenii de astăzi zic: „Dacă devin episcop, oamenii îmi vor spune: „sfinte părinte”, sau „Dr. Cutare.” Toţi vor fi la dispoziţia mea, mă vor bate pe umăr şi vor spune: „O, băiatul acesta are ceva deosebit!” sau: „Staţi liniştiţi fiindcă vine episcopul, iar ceea ce spune el este lege.” Vedeţi? Oamenii vin din toată lumea ca să-l vadă pe papa şi ca să-i sărute mâna şi inelul. Ce posibilitate pentru catolici să devină episcopi sau arhiepiscopi şi pentru protestanţi să fie bărbaţi renumiţi într-o organizaţie! Dar dacă veţi privi prin ochii credinţei, veţi vedea dincolo de toate acestea; veţi vedea sfârşitul tuturor acestor lucruri, pentru că Domnul a spus că totul va fi nimicit. Credinţa vă ridică deasupra şi prin ochii vulturului vedeţi ziua de mâine şi nu pe cea de astăzi, aşa că veţi alege să fiţi numiţi fiii lui Avraam.

Pentru că nu avea credinţă, când i-a privit pe copiii lui Dumnezeu, Faraon a văzut nişte fanatici, aşa că i-a făcut sclavi, a râs de ei şi i-a dispreţuit, cum fac şi oamenii de astăzi. Este acelaşi lucru. Dar Moise i-a privit prin credinţă şi i-a văzut ca popor binecuvântat în ţara făgăduită. Poate a fost o luptă grea să-i conducă până acolo, dar Moise a decis să meargă cu ei. Oh, cum aş putea să mă adâncesc în aceste lucruri, dar timpul trece!

Este foarte greu să-i aduci pe oameni înapoi. Ca să faci aceasta, trebuie să te duci şi să trăieşti cu ei; trebuie să fii unul dintre ei. Sunt atât de intelectuali încât nu-i mai poţi mişca, de aceea trebuie să se întâmple ceva. Va fi foarte greu pentru că organizaţiile te vor respinge, dar cu toate acestea, trebuie să te hotărăşti.

„Eu sunt unul dintre ei.” Vedeţi? Credinţa lui Moise a făcut aceasta; credinţa lui a scânteiat. Desigur. A fost foarte greu să-i conducă spre făgăduinţă, dar  s-a decis să meargă cu ei, indiferent cum s-au purtat cu el şi chiar dacă l-au refuzat. El s-a dus şi a ieşit cu ei.

Nădăjduiesc să înţelegeţi corect. În ordine. Du-te cu ei! Fii unul dintre ei, pentru că este de datoria ta s-o faci. Poate va fi o luptă grea şi va trebui să suferi, dar du-te oricum. Credinţa l-a condus pe Moise să se decidă pentru Cuvânt şi nu pentru strălucire, aşa că el a ales Cuvântul. Aceasta a făcut credinţa lui Moise.

Gândiţi-vă că acolo era cea mai înaltă strălucire a lumii şi că putea fi următorul Faraon, dar unde erau cei cu făgăduinţa lui Dumnezeu? În groapă, lucrători în mocirlă. Însă dacă credinţa se uită la cel mai rău copil al lui Dumnezeu, el o preţuieşte mai mult decât  orice lucru pe care i-l poate oferi lumea.

Dacă credinţa poate vedea Cuvântul descoperit, atunci este mai mult decât strălucirea, arhiepiscopia sau orice altceva. Prin credinţă puteţi vedea cele mai rele lucruri, îi puteţi vedea pe cei respinşi şi alungaţi şi chiar dacă sunt în starea cea mai rea, credinţa îi va preţui de un milion de ori mai mult decât pe cel mai bun lucru pe care îl poate oferi lumea.

Aşa cântăm şi noi: „Voi merge pe cale cu cei dispreţuiţi ai Domnului…” Vedeţi? Credinţa vede ce vrea să facă Dumnezeu.

Nădăjduiesc că ceea ce spun pătrunde în voi!  Credinţa nu se uită la prezent, ci priveşte spre ceea ce doreşte Dumnezeu şi procedează ca atare. Aceasta face credinţa. Ea vede ce vrea Dumnezeu şi face întocmai. Prin aceasta este credinţa activă!

Credinţa are o perspectivă îndepărtată. Ea priveşte numai înainte şi are tot timpul ochii aţintiţi asupra ţintei. Amin. Fiecare ţintaş bun ştie aceasta. Credinţa are o perspectivă îndepărtată şi este ca un telescop sau ca un binoclu cu care priviţi în depărtare. Voi nu aveţi nevoie de binoclu ca să vă uitaţi la ceas, dar aveţi nevoie de el ca să puteţi privi în depărtare; iar credinţa face la fel. Credinţa este Binoclul lui Dumnezeu şi este formată din două telescoape: Vechiul şi Noul Testament, prin care vede fiecare făgăduinţă pe care a dat-o El. Credinţa le vede deja de la distanţă mare şi priveşte doar sfârşitul, indiferent ce spune prezentul. Ea nu-şi lasă privirea în jos, ci se uită numai în sus şi focalizează direct pe Cuvânt. Aceasta face credinţa: ea pune în mişcare aceste lucruri în om.

Fiţi atenţi! Ceea ce Faraon numea „mare”, Dumnezeu numea „urâciune.” Faraon putea spune: „Moise, tu eşti următorul Faraon, aşa că îţi predau ţie conducerea, îţi aparţine.” Acesta era un lucru mare. „Vei fi un bărbat mare, Moise. Vei fi episcopul; vei fi asta sau cealaltă, de aceea, nu pleca, ci rămâi aici!” Dar vedeţi, ceea ce el numea „mare”, Dumnezeu numea „urâciune.”

Aş vrea ca voi, femeilor şi bărbaţilor, să vă gândiţi la aceasta. Ceea ce lumea numeşte „mare”, Dumnezeu numeşte „un gunoi.” Nu spune Biblia că este o urâciune ca femeia să poarte haine bărbăteşti? Voi spuneţi că sunteţi şirete dacă faceţi aceasta, dar de fapt îi predaţi Satanei trupurile voastre. Să nu faceţi aceasta!

Vouă, bărbaţilor care trăiţi ca lumea, în care vă ascundeţi şi vă simţiţi bine, şi vouă, celor care nu aveţi destul curaj să vă convingeţi nevestele să înceteze cu lucrurile lumii, să vă fie ruşine! Voi vă numiţi fii ai lui Dumnezeu, dar mie mi se pare că sunteţi ca sodomiţii. Nu vreau să vă jignesc, ci vă spun adevărul, iar dragostea se lasă corectată. Întotdeauna.

O mamă care nu se îngrijeşte de copilul ei, nu îl corectează, nu îl bate şi nu îl îndreaptă la timp, nu este o mamă adevărată. Aşa este.

Fiţi atenţi! Faraon a spus: „Egiptul este măreţ!”, dar Moise a văzut totul într-o viziune, iar Dumnezeu i-a zis: „Este o urâciune!” Şi Moise a ales ceea ce a spus Dumnezeu.

Fiţi foarte atenţi! Credinţa vede ceea ce vrea Dumnezeu să vedeţi; ea vede ceea ce vede Dumnezeu, pe când mintea şi înţelegerea voastră văd ceea ce vă lasă lumea să vedeţi. Fiţi atenţi la înţelegerea mintală, fiindcă ea spune: „Aceea este numai o concepţie omenească… Nu este şi aceasta la fel de bună?” Vedeţi? Exact aceasta se întâmplă dacă folosiţi mintea, care este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta este exact ceea ce vrea lumea să vă arate. Dar credinţa nu priveşte la aceste lucruri, ci priveşte doar la ceea ce a spus Dumnezeu. Voi ştiţi şi refuzaţi înţelegerea omenească, fiindcă ea vede ceea ce vă lasă lumea să vedeţi: denominaţiunile mari.

Dacă îi întrebi pe oameni: „Eşti creştin?”, ei îţi răspund: „Oh, eu spun prezbiterian!” sau: „Eu sunt metodist!” sau luteran, penticostal, etc. „Eu sunt asta sau cealaltă!” Aceasta este mintea omenească: „Eu aparţin de prima biserică!”; „Eu sunt catolic!”; „Eu sunt asta sau cealaltă!”

Aceasta este mintea şi pentru că aveţi o denominaţiune mare, spuneţi cu plăcere,: „Noi avem cei mai mulţi membri din lume; mai mulţi decât orice altă biserică.” Dar există o singură Biserică adevărată, iar la aceea nu vă puteţi ataşa, ci trebuie să vă naşteţi în ea. Şi dacă vă naşteţi în ea, Dumnezeul cel viu va lucra personal în voi, ca să Se legitimeze. Vedeţi? Dumnezeu locuieşte în Biserica Sa.

Dumnezeu merge în fiecare zi la biserică; El trăieşte în biserică, El trăieşte în voi, fiindcă sunteţi Biserica Lui, Cortul întâlnirii în care locuieşte Dumnezeu. Voi personal sunteţi Biserica Dumnezeului celui viu, iar dacă Dumnezeul cel viu trăieşte în fiinţa voastră, înseamnă că lucrarea voastră este de la El. Dar dacă nu este aşa, atunci Dumnezeu nu este acolo, pentru că El nu v-ar putea lăsa să faceţi ceva despre care a spus în Cuvântul Său: „Nu face aceasta!” Aşa ceva ar fi pe dos. Dacă voi dezminţiţi ceea ce a spus El, dovediţi că nici măcar nu este Viaţă în voi. Aşa este.

Credinţa l-a condus pe Moise spre ascultare. Fiţi atenţi! Acolo este tânărul Faraon, iar dincolo este tânărul Moise, amândoi cu un scop.

Moise a văzut ocara poporului său şi a preţuit-o mai mult decât pe toate comorile Egptului. El a fost condus prin credinţă şi a urmat ceea ce i-a spus credinţa prin Cuvânt, iar ea l-a condus în ascultare, apoi la mântuire şi l-a făcut nemuritor în prezenţa lui Dumnezeu.

Dar Faraon s-a lăsat călăuzit de vedere, de minte şi de strălucire, care l-au dus pe el la moarte şi Egiptul la destrămare, aşa că naţiunea lui nu s-a mai ridicat niciodată la măreţia de atunci. Aici o aveţi! Uitaţi-vă la una şi veţi muri; uitaţi-vă la cealaltă şi veţi trăi. Alegeţi astăzi!

Este aceeaşi alegere pe care Dumnezeu a pus-o şi înaintea lui Adam şi a Evei în grădina Eden, şi trebuie să vă decideţi prin credinţă. Fiţi atenţi, pentru că vederea l-a condus pe Faraon la moarte şi Egiptul la distrugere, dar Moise a crezut şi nu s-a temut deloc de Faraon. Pe el nu l-a interesat ce spune Faraon şi nu s-a temut de ameninţările lui, cum s-au temut mama şi tatăl său. Când a primit dovada că el era persoana care urma să elibereze poporul Israel şi să-l scoată din Egipt, nu s-a mai îngrijorat deloc de ce va spune Faraon şi nici nu s-a mai temut de el. Amin, amin, amin! Cred că înţelegeţi ce vreau să spun.

În credinţă nu este frică; ea are muşchi mari şi puternici şi păr pe piept. Ea spune: „Stai liniştit!” şi fiecare se linişteşte. Asta-i tot! „Eu ştiu pe ce stau.” Dar ceilalţi spun: „Poate este aşa…” Voi trebuie să luaţi poziţie şi să vă arătaţi muşchii. Asta-i tot! Credinţa o desăvârşeşte.

Lui Moise nu i-a mai fost frică de Faraon după ce Dumnezeu a confirmat chemarea lui. El a crezut de la început că avea o chemare, dar când Dumnezeu a întărit aceasta şi  i-a zis: „Aşa este!”, s-a dus înaintea lui Faraon şi a celorlalţi şi le-a dovedit că era trimisul Lui.

Observaţi! Faraon a vrut să-şi folosească înţelepciunea şi i-a zis lui Moise: „Ştii ceva? Voi încheia un legământ cu tine (Aceasta s-a întâmplat după ce a văzut că plăgile începuseră să-i lovească ţara). Puteţi merge să vă rugaţi în pustie, dar nu la o depărtare mai mare de trei zile.” Dar voi ştiţi cu toţii că acesta a fost doar gândul lui Faraon: „Mergeţi la o depărtare de trei zile, dar nu mai mult.”

Nu este şi astăzi la fel? „Totul este în ordine dacă vă ataşaţi la o comunitate.” Dar vă spun ceva: credinţa pe care o avea Moise nu era una care să meargă „numai atât de departe”, aşa că i-a zis lui Faraon: „Vom ieşi cu toţii şi vom merge tot drumul!” Aşa este. „Noi mergem în ţara făgăduită! Nu ne mulţumim doar să ieşim de aici, să facem o denominaţiune şi să stăm într-un loc, ci mergem până la capăt!” Amin. „Noi mergem în ţara pe care ne-a făgăduit-o Dumnezeu.”

Câţi faraoni sau căpetenii denominaţionale stau astăzi pe platformă şi spun: „Dacă faceţi asta şi cealaltă este suficient!”? Vedeţi? „Mergeţi numai atât de departe.”

Dar Moise a răspuns: „O, nu! Nu, nu, şi nu!” Vedeţi?

„De ce nu?” a întrebat Faraon. „Dacă aveţi o astfel de credinţă, am să vă spun eu ce trebuie să faceţi: veţi merge să vă închinaţi doar tu şi bătrânii. Voi toţi puteţi avea această religie, dar să nu o răspândiţi în popor!”

Ştiţi ce a spus Moise? „Nu vom lăsa în urmă nici măcar o copită, ci vom pleca toţi şi vom merge tot drumul! Nu voi pleca până nu pleacă toţi cu mine, și cât timp voi sta aici, îţi voi da de furcă!” Asta este.

Oh, ce slujitor curajos! „Îi voi lua pe toţi cu mine! Nu este suficient să o am doar eu,  apoi să mă aşez jos şi să spun: „Este în ordine!”, ci vreau să mă urmeze tot poporul! Vor merge toţi cu noi!” Amin. Şi a adăugat: „Nu vom lăsa aici nici oile şi nici altceva. Nici măcar o copită nu va rămâne în urmă, ci vom pleca cu toţii în ţara făgăduită. (Amin). Chiar dacă este doar o casnică sau o slujitoare neînsemnată, o femeie bătrână sau un bărbat bătrân, indiferent cine ar fi, vor merge toţi cu noi. Nu va rămâne nici măcar unul. Amin. Nu ne lăsăm influenţaţi de nimeni şi de nimic, ci vom ieşi afară toţi!” Aşa este corect.

Religiile de acolo trebuie să fi fost într-adevăr într-o contradicţie, nu-i aşa? Moise nu a crezut în religia aceea care mergea doar până la un anumit loc. Nu, el nu a crezut aşa. Am putea vorbi toată ziua despre aceasta, dar trebuie să mă întorc la textul nostru.

Fiţi atenţi! Ce minunat! Mie îmi place cu adevărat ceea ce urmează, fiindcă în cele din urmă, Faraon a zis: „Plecaţi!” Vedeţi? Dumnezeu îl chinuia prin glasul lui Moise şi a făcut tot ce trebuia făcut: a făcut soarele să apună la amiază, a chemat broaştele, muştele, piatra, focul, fumul şi moartea în familii. El a făcut toate acestea, silindu-l pe Faraon să spună în cele din urmă: „Plecaţi! Luaţi tot ce aveţi şi plecaţi!” Oh, slavă lui Dumnezeu!

Sunt atât de bucuros pentru că un om Îl poate sluji pe Dumnezeu într-un mod atât de desăvârşit, încât Satan nu poate face nimic împotriva lui. Ascultaţi-L pe Dumnezeu atât de desăvârşit, încât Satan să nu mai poată zice decât: „Ah, pleacă de aici, fiindcă nu vreau să mai aud nimic!” Aşa este. Voi puteţi s-o faceţi atât de desăvârşit.

Vedeţi? Dacă Dumnezeu nu ar fi fost de partea lui, Moise ar fi devenit de râs şi de batjocură, dar aşa s-a împlinit tot ceea ce a exprimat.

Faraon trebuia să stea pe ceea ce spusese. El era episcopul, aşa că trebuia să fie statornic. Desigur, nu putea zice: „NU!” pentru că aceasta ar fi însemnat să dezmintă ceea ce spusese la început, aşa că în cele din urmă a zis: „Plecaţi! Nu vreau să vă mai aud! Luaţi cu voi tot ce aveţi şi plecaţi de aici!”

În următoarele cincisprezece minute, aş vrea să-l privim pe Moise după ce Dumnezeu a făcut atâtea pentru el şi i-a arătat semne şi minuni. Fiţi foarte atenţi! Dumnezeu i-a zis: „Eu ţi-am spus: „Voi fi cu tine, aşa că vei spune: „Să vină muşte!” şi muştele au venit.” Aceasta era o creaţie. Cine poate aduce întunericul peste pământ în afară de Dumnezeu? „Apoi ai zis: „Să vină întunericul!” şi întunericul a venit. Ai zis: „Să vină broaşte!” şi broaştele au fost chiar şi în casa şi patul lui Faraon.” Creator. „Eu am vorbit prin tine, Moise, şi Cuvântul care a ieşit pe buzele tale a fost creator. Comparativ cu Faraon, tu ai fost într-adevăr un dumnezeu.” Desigur. „Toate acestea  le-am făcut Eu prin tine.”

După ce au ieşit din Egipt, poporul a ajuns într-un loc unde îi aştepta o încercare, iar Moise a început să strige: „Ce să fac?”

Aş vrea să fiţi atenţi, pentru că aceasta este o lecţie mare. Biblia spune că copiilor lui Israel le-a fost frică atunci când au văzut că oştirea lui Faraon se apropia de ei.  Dumnezeu a împlinit totul. El a adunat biserica şi i-a trimis în acea călătorie. Ei fuseseră chemaţi afară şi ieşiseră dintr-o denominaţiune, iar acum s-au adunat împreună, în timp ce Moise s-a retras undeva şi a zis: „Ce trebuie să fac, Doamne?”

Nu demult, El îi spusese: „Moise, tu ştii că te-am ales să faci aceasta, aşa că du-te înainte.” „Da, Doamne.”

„Du-te, vorbeşte Cuvântul şi se va întâmpla: vor veni muştele. Vorbeşte din nou şi aşa va fi. Fă ceva şi se va întâmpla.” Totul fusese „Aşa vorbeşte Domnul,” „Aşa vorbeşte Domnul, „Aşa vorbeşte Domnul!” Dar acum era în necaz, iar Dumnezeu i-a vorbit din nou şi i-a zis: „Eu v-am chemat afară şi v-am trimis în această călătorie. Biserica este adunată, aşa că adu-i încoace, potoleşte-i şi staţi liniştiţi.”

„Doamne,” i-a răspuns Moise, „priveşte cine vine acolo! Este chiar Faraon, iar oamenii sunt cu toţii… Ce trebuie să fac? Ce trebuie să fac?”

Oare nu era omeneşte să strige: Ce trebuie să fac?”? Aici iese la suprafaţă natura umană a lui Moise, care voia   să-L aibă tot timpul pe Dumnezeu la spatele lui ca să-l împingă în lucrare. Aşa suntem şi noi astăzi. După ce am văzut tot ce a făcut El, încă mai vrem să fim împinşi de la spate de Dumnezeu ca să facem ceva.

Moise s-a îndoit puţin şi a zis: „O, Doamne, Te voi întreba ca să văd ce-mi vei spune.”  Şi Domnul i-a răspuns: „Dacă tu spui: „Este în ordine,” voi spune şi Eu la fel.” Dumnezeu îl alesese pentru lucrarea aceasta şi dovedise că era cu el, dar cu toate acestea, când a dat de greutăţi, Moise a şi început să strige: „Ce pot să fac? Doamne, ce pot să fac?”

Gândiţi-vă că chiar el prorocise şi îi spusese poporului: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată.” (Exod 14.13). Dar imediat după aceea a început să strige: „O, Doamne, ce putem face?” Vedeţi, el prorocise deja ce se va întâmpla, şi pentru că Cuvântul Domnului era în el, ceea ce exprimase era pe care să se împlinească. Totuşi Moise a început să strige: „Ce să fac?”

Oh, aceasta este natura noastră omenească! Acesta sunt eu! Dumnezeu îi spusese: „Eu sunt cu tine şi voi împlini tot ce spui!” şi dovedise aceasta. Dar acum se crease pentru un moment o situaţie şi el striga: „Ce trebuie să fac? Ce trebuie să fac, Doamne? Unde eşti? Mă auzi? Ce trebuie să fac?” Moise striga deşi Dumnezeu îl însărcinase, îl trimisese, îl legitimase şi făcuse totul prin el; Se exprimase prin el.

Vedeţi, omul vrea să se odihnească şi să fie împins tot timpul de Dumnezeu.

Moise ştia bine că Dumnezeu îl unsese pentru această lucrare şi că dovedise aceasta; el ştia că timpul eliberării poporului sosise, şi că Dumnezeu îi adunase pe toţi împreună prin semnele şi minunile făcute de El. Mă urmăriţi? El i-a adunat împreună şi a dovedit tot ce a spus: a făcut un semn şi a adus dovada. Dumnezeu îl trimisese la ei ca proroc şi împlinise tot ce exprimase el, fiind create chiar şi muşte. Dumnezeu făcuse tot ce îi făgăduise, dar cu toate acestea, Moise voia să-L aştepte pe „Aşa vorbeşte Domnul!”

El ar fi trebuit să ştie că şi confirmarea alegerii lui era „Aşa vorbeşte Domnul!” şi că însărcinarea lui era „Aşa vorbeşte Domnul!” Puteţi cuprinde ce spun? Atunci de ce l-a mai aşteptat pe „Aşa vorbeşte Domnul?”

El a întrebat: „Doamne, ce pot face? I-am adus pe aceşti copii până aici, dar acum s-a creat o situaţie: Faraon vine în urma noastră şi îi va ucide pe toţi. Ce trebuie să fac?” Chiar el spusese ce trebuiau să facă şi care va fi sfârşitul naţiunii în care fusese crescut. Nădăjduiesc că înţelegeţi.

Dar deşi spusese mai dinainte ce se va întâmpla: „Pe aceştia nu-i veţi mai vedea niciodată, pentru că Dumnezeu îi va nimici!” în clipa încercării a strigat: „Ce trebuie să fac, Doamne? Îl voi aştepta pe „Aşa vorbeşte Domnul!”  iar după ce va vorbi Dumnezeu, voi şti ce trebuie să fac.”

Gândiţi-vă că Faraonul acela nu-l cunoştea pe Iosif, iar Moise s-a ridicat şi a prorocit sfârşitul acelei naţiuni. El era chiar în locul unde trebuia să se întâmple aceasta, dar imediat după aceea a strigat: „Ce trebuie să fac, Doamne? Ce trebuie să fac?”

Nu este aceasta fiinţa omenească? Nu exact aceasta este natura umană? „Ce trebuie să fac?” Moise a prorocit şi Dumnezeu a confirmat tot ce a exprimat el, fiindcă fusese chemat în acea slujbă. Atunci de ce a mai întrebat: „Ce trebuie să fac?” Tot ce trebuia să facă, dacă avea nevoie de ceva, era să exprime Cuvântul. Dumnezeu a vrut ca Moise să se folosească de darul credinţei care îi fusese dat pentru această lucrare; a vrut ca oamenii să recunoască faptul că era cu Moise şi că el avea Adevărul, pentru că dovedise deja aceasta. Şi iată că el stătea în aşteptare zicând: „Doamne, eu sunt doar un copil. Spune-mi Tu ce trebuie să fac şi voi merge şi voi face întocmai, pentru că am nevoie de „Aşa vorbeşte Domnul!”

„Frate, acesta este „Aşa vorbeşte Domnul?”

„Da, frate Moise, acesta este „Aşa vorbeşte Domnul.”

„Desigur. Este bine. Acum Îl avem pe „Aşa vorbeşte Domnul,” şi s-a întâmplat. Nu a greşit nici măcar o singură dată.

Biserica a fost chemată afară şi El i-a condus în această călătorie, dar când s-a ivit acea situaţie deosebită, Moise a început să strige: „Doamne, este „Aşa vorbeşte Domnul? Ce trebuie să fac?”

În ordine. Dumnezeu voia ca Moise să se folosească de darul credinţei, pe care îl aşezase în el şi îl confirmase. El confirmase clar înaintea poporului şi a lui Moise, prin Cuvânt şi prin lucrările care se întâmplaseră sub ochii lor, că El este. Totul fusese dovedit clar, ceea ce înseamnă că nu mai trebuia să se îngrijoreze şi să-şi facă gânduri cu privire la nimic. Prin chemarea la viaţă a acelor muşte, Dumnezeu dovedise clar că Cuvântul Său era în Moise, dar când s-a ivit această situaţie, el a vrut să întrebe ce trebuie să facă.

Nădăjduiesc că acest lucru va pătrunde adânc în inimile voastre, ca să puteţi vedea unde vă aflaţi voi. Nu vă simţiţi mari când vedeţi aceste lucruri? Noi arătăm spre greşelile lui Moise, dar pe ale noastre le vedem?

El stătea acolo şi ştia că acela era ceasul când trebuia să se întâmple acel lucru; ştia că Dumnezeu i s-a arătat într-un Stâlp de Foc, că l-a trimis la popor şi că tot ce a exprimat s-a întâmplat întocmai, până acolo că au avut loc chiar şi creaţii. El a făcut lucruri pe care le poate face numai Dumnezeu, dovedind prin aceasta că glasul lui era Glasul lui Dumnezeu. Aşa a scos afară poporul pe care trebuia să-l conducă în ţara făgăduită, dar acum stătea acolo şi striga: „Ce trebuie să fac?”

Aceasta este fiinţa umană care vrea să fie purtată tot timpul, aşa cum mi-a spus odată fratele Roy Slaugheter. Noi vorbeam de cineva şi eu am zis: „Am făcut aceasta, iar acum voi face aceasta…” Dar el mi-a răspuns: „Frate Branham, dacă astăzi îl laşi să se sprijine pe umerii tăi, mâine va trebui să-l porţi în spate.”

Aşa sunt oamenii. Astăzi se sprijină pe umerii voştri, iar mâine trebuie să-i duceţi în spate. Aşa a făcut şi Moise. După ce l-a însărcinat şi i-a dovedit că El face acele lucruri, Dumnezeu a trebuit să-l şi poarte. Poporul ar fi trebuit să spună: „Vorbeşte Cuvântul, Moise! Noi am văzut cum ai făcut în Egipt şi cum ai fost legitimat de Dumnezeu. Eşti acelaşi Moise, aşa că, fă-o!” Amin. Vedeţi? El ar fi trebuit să ştie aceasta, dar nu a ştiut. Oare nu este şi astăzi la fel?

Eu cred că Dumnezeu a fost dezgustat când strigătele lui au ajuns la El, aşa că a zis: „De ce strigi la Mine? Nu am dovedit deja însărcinarea ta? Nu ţi-am spus că Eu te-am trimis în această slujbă? Nu Eu te-am trimis să faci aceasta? Nu ţi-am făgăduit că voi fi cu gura ta, că voi fi lângă tine şi că tu vei face semnele şi minunile? Nu ţi-am făgăduit aceasta? Nu am făcut întocmai cum am spus şi n-am nimicit fiecare duşman care s-a apropiat de tine? Şi acum stai lângă Marea Roşie, pe calea indicată de Mine, aşa cum ţi-am poruncit şi strigi la Mine? Nu Mă crezi? Nu vezi că Eu te-am trimis să faci aceasta?”

Oh, acesta este omul! Dumnezeu a fost dezgustat de acest lucru şi a zis: „Tu ştii că poţi să te foloseşti de acest dar şi că trebuie să-i duci pe copiii aceştia în ţara făgăduită. Acum eşti strâmtorat într-un colţ şi nu poţi face altceva? De ce strigi la Mine? De ce te uiţi la Mine? Nu te-am legitimat înaintea poporului? Nu ţi-am dovedit şi ţie că sunt cu tine? Nu este totul conform Scripturii? Nu am făgăduit că voi conduce poporul în ţara aceasta? Nu te-am chemat şi nu ţi-am spus că Eu o voi face? Nu te-am însărcinat să mergi şi nu ţi-am spus că voi fi Eu şi nu tu? Nu ţi-am spus că voi merge cu tine, că voi fi cu buzele tale şi că voi face tot ce vei spune? Nu am făcut-o? Atunci de ce te comporţi ca un copil la prima încercare minoră pe care o ai? Tu trebuie să fii bărbat. Vorbeşte poporului!” Amin. „Înaintează!” Amin. „Nu striga, ci vorbeşte!” Amin. Aici o aveţi.

Oh, îmi place aceasta! „De ce strigi la Mine? Vorbeşte poporului şi mergeţi înainte spre ţintă! Indiferent ce este: boală, învierea morţilor sau altceva, vorbeşte şi Eu voi confirma! Vorbeşte poporului!”

Ce lecţie! Ce lecţie! Oh, unde suntem noi în călătoria noastră? Vedeţi unde suntem?” La al treilea Exod, desigur. Recunoaşteţi că suntem chiar în faţa uşii, chiar înaintea venirii Domului!

Moise fusese uns pentru această însărcinare, dar cu toate acestea îl mai aştepta pe „Aşa vorbeşte Domnul!” Acesta este motivul pentru care Dumnezeu i-a zis: „Nu mai striga, ci vorbeşte, pentru că Eu te-am trimis!”

O, Doamne! Cum este cu adunarea din dimineaţa aceasta? Dumnezeu a confirmat prin Stâlpul de Foc, prin semne şi minuni şi prin toate lucrurile, că suntem la fel ca în zilele Sodomei. El a făgăduit că va veni din nou, şi iată că lumea este în aceeaşi stare ca atunci; naţiunea este şi ea în aceeaşi stare; femeile şi bărbaţii sunt în aceeaşi stare şi la fel biserica. Totul arată că suntem la sfârşit: mediul înconjurător, semnele, farfuriile zburătoare de pe cer şi fenomenele tainice care au loc, marea urlă, inimile oamenilor cedează de frică, neînţelegerile dintre popoare, biserica se prăbuşeşte, iar „potrivnicul se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” (2Tesaloniceni 2.4). Toate acestea au venit în această naţiune.

Bisericile s-au organizat, aşa că toţi s-au adunat ca nişte stricate la o curvă; toţi în acelaşi fel de curvie. Care este aceasta? Ei le permit femeilor să-şi taie părul şi le spun bărbaţilor că pot face una sau alta. „Faceţi aceasta,” spunea un predicator, „pentru că toţi avem Evanghelia socială,” etc.

Oh, nu vedeţi că aceasta este curvie spirituală împotriva Cuvântului lui Dumnezeu? Dumnezeu ne-a trimis Cuvântul Său în afara graniţelor denominaţiunilor şi ne-a dat Stâlpul de Foc, pe Duhul Sfânt care este deja de treizeci de ani printre noi, şi a împlinit tot ce a prorocit şi a vestit.

„Vorbeşte poporului şi păşeşte înainte!” Amin. Noi avem o ţintă, iar aceasta este mântuirea. Amin. Lăsaţi-ne să mergem înainte, pentru că suntem pe drum spre Ţara făgăduită şi „toate lucrurile sunt posibile pentru cei ce cred.”

„Vorbeşte-le oamenilor! Nu am dovedit-o? Nu v-am lăsat să fotografiaţi chipul Meu şi nu am făcut toate celelalte lucruri necesare ca să îţi dovedesc că Eu sunt cu tine? Nu ai anunţat de pe platformă ce se va întâmpla, cu trei luni înainte ca acel eveniment să aibă loc şi nu au scris revistele un articol despre aceasta, cu câteva săptămâni înainte? S-a întâmplat întocmai, aceste lucruri fiind confirmate chiar şi de ştiinţă, dar deşi ai văzut tot ce am făcut, tu stai încă şi aştepţi? Vorbeşte poporului şi du-te mai departe, ca să ajungeţi la ţintă!” Amin.

Nu i-a spus profetul Natan, împăratului David: „Fă tot ce este pe inima ta, căci Dumnezeu este cu tine.”?

Iosua a fost uns şi trimis să ia ţara făgăduită în stăpânire pentru Dumnezeu şi pentru poporul Său. Într-una din lupte, ziua era pe sfârşite, iar el avea nevoie de mai mult timp ca să îndeplinească lucrarea pentru care a fost trimis şi însărcinat. Iosua era un bărbat uns, iar Dumnezeu i-a zis: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise.” (Iosua 1.5). Amin. „Eu îţi voi da această ţară, de aceea vreau să mergi acolo! Îi voi da în mâinile tale pe amaleciţi, pe filisteni, pe fereziţi şi pe toţi ceilalţi. Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi, pentru că nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.”

Bazându-se pe aceasta, Iosua a scos sabia şi a zis: „Urmaţi-mă!” apoi a început să lupte. Şi ce s-a întâmplat? I-a nimicit. În timpul luptei, soldaţii vrăjmaşi s-au risipit în grupuri mici, iar dacă ar fi venit noaptea, ar fi avut timp să se regrupeze, pentru ca a doua zi să-i atace din nou. Soarele era aproape de asfinţit, dar Iosua nu a căzut în genunchi şi  nu a zis: „Ce să fac, Doamne Dumnezeule? Ce să fac?” ci a vorbit pur şi simplu şi a zis: „Opreşte-te soare! Stai pe loc! Eu sunt slujitorul lui Dumnezeu uns pentru această lucrare şi am o dorinţă: „Stai pe loc şi nu înceta să străluceşti, iar tu, Lună, rămâi unde eşti!” şi aşa s-a întâmplat până când s-a încheiat lupta şi a fost învinsă oştirea duşmană.

Vedeţi? Soarele l-a ascultat. Nu s-a auzit nici un strigăt, ci i-a vorbit pur şi simplu: „Soare, opreşte-te pe loc, iar tu, Lună, rămâi unde eşti acum!” Iosua nu a strigat: „Ce să fac, Doamne? Dă-mi ceva mai multă lumină.” El avea nevoie de lumina soarelui, iar când i-a poruncit să se oprească pe cer, soarele l-a ascultat.

Samson a fost uns de Dumnezeu şi trimis să distrugă naţiunea filisteană, iar pentru aceasta poseda darul puterii. Într-o zi, filistenii l-au surprins în câmp liber, şi nu avea nici suliţă şi nici altă armă ca să se apere. Filistenii au năvălit ca unul asupra lui, dar ştiţi ce a făcut Samson? A îngenuncheat cumva şi a zis: „Doamne, aştept o vedenie, aşa că spune-mi ce trebuie să fac!”? Nicidecum! El ştia bine că are o însărcinare, aşa că a văzut o falcă de măgar, a luat-o şi a omorât cu ea o mie de filisteni. El nu a strigat spre Dumnezeu, fiindcă desigur, Dumnezeu îl confirmase deja prin alte lucrări pe care le făcuse şi ştia că este slujitorul uns şi trimis de El să nimicească naţiunea filistenilor. Şi a făcut-o. Indiferent de situaţii, Samson a făcut-o. El nu s-a rugat pentru nimic, fiindcă aceasta era însărcinarea sa şi Dumnezeu lucra prin el. Aşa se face că a luat falca aceea de măgar şi a ucis cu ea o mie de oameni.

Ar fi fost suficient să lovească un singur coif filistean gros de un ţol şi jumătate (patru centimetri), şi falca aceea de măgar s-ar fi rupt în mii de bucăţi, dar el a ucis cu ea o mie de oameni, iar când a terminat cu ei, falca aceea era încă întreagă în mâna lui. Vedeţi? Samson nu a pus întrebări şi nu a strigat, ci a vorbit şi i-a nimicit.

„Samson, învinge-i pe filisteni!”

„Să-i înving pe filisteni, Doamne? Eu ştiu că m-ai trimis să fac aceasta; ştiu că m-ai trimis să-i nimicesc, dar acum sunt înconjurat de mii de soldaţi şi nu am nimic cu care să mă apăr. Ce să fac, Doamne?” Oh, Samson n-a gândit aşa! El n-a putut fi oprit de nimic, fiindcă era uns pentru acea lucrare. Aleluia! Nimic nu vă poate vătăma nici pe voi. Nimic.

Samson a luat ce avea la dispoziţie şi i-a lovit. Cu altă ocazie, vrăjmaşul l-a înghesuit într-un colţ şi a zis: „Acum    l-am prins în casă cu femeia aceea. Noi avem acele porţi mari legate cu lanţuri puternice, aşa că nu poate scăpa. L-am prins!”

Dar ce a făcut Samson? A strigat cumva: „Oh, Doamne, sunt înconjurat de toate denominaţiunile acestea! Ce trebuie să fac? Cum să procedez?”? Nu, el nu a făcut aceasta, ci s-a dus, a luat porţile cetăţii pe umeri şi a plecat cu ele. Amin!

El a fost chemat de Dumnezeu şi uns pentru slujbă, aşa că ei nu l-au putut îngrădi. Nu! Samson nu s-a rugat pentru aceasta şi nu l-a întrebat pe Dumnezeu dacă s-o facă sau nu, ci a luat pur şi simplu poarta pe umeri şi a plecat cu ea. Aceasta era însărcinarea lui, aşa trebuia să facă. Amin! Amin! Amin!

„De ce strigi la Mine? Vorbeşte şi du-te înainte!” Amin. „Nu striga, vorbeşte!” El era destul de matur ca să vorbească. Aşa este. Samson ştia că darul uns cu putere, pe care-l poseda, putea nimici fiecare filistean care i se împotrivea. Amin. Dar noi nu ştim aceasta, ci suntem tot bebeluşi cu sticla de lapte la gură. El ştia, pentru că la aceasta îl chemase Dumnezeu, aşa că nu a putut fi biruit de nimeni şi de nimic în toate zilele vieţii lui. Samson a fost ridicat pentru un scop şi ştia că este pe cale, la fel ca Moise, care era în drum spre ţara făgăduită şi nu putea fi oprit de nimeni: nici de amaleciţi şi nici de altcineva.

Iosua ştia că va cuceri ţara, pentru că fusese confirmat. Cuvântul lui Dumnezeu a dat făgăduinţa, iar Duhul Sfânt a fost cu el pentru a confirma aceasta. El era pe calea corectă şi nu exista nimic care să i se pună în cale. Iosua era în slujba Domnului, asemenea lui Samson, care a ridicat porţile cetăţii cu stâlpi cu tot, le-a pus pe umeri, deşi aveau cam patru sau cinci tone, le-a dus în vârful dealului şi le-a lăsat acolo. Nimeni şi nimic nu putea sta în calea lui, pentru că el avea un dar uns de la Dumnezeu.

Nici Moise nu trebuia să strige şi să întrebe: „Ce trebuie să fac, Doamne?” pentru că era deja uns să facă acel lucru. El îl avea pe „Aşa vorbeşte Domnul care îi spusese: „Termină cu ei!” Aleluia! „Eu te-am ridicat cu un scop.” Amin.

„Doamne, ce trebuie să fac pentru că sunt în faţa Mării Roşii?”

„Nu ţi-am spus că un anumit munte îţi va sluji ca semn? Eu te voi duce până la el, pentru că tu îi vei conduce pe copiii lui Israel în ţara făgăduită. Nu pentru scopul acesta te-am chemat? De ce te îngrijorezi de acest lucru care îţi stă în cale? Vorbeşte Cuvântul şi du-te înainte.” Amin şi amin. „Eu te-am chemat pentru scopul acesta.”

David ştia că este uns. El a fost confirmat că este un bun ţintaş cu praştia şi era conştient că toţi ştiau aceasta. Astfel, când a stat în faţa lui Goliat, nu a strigat: „O, ce trebuie să fac, Doamne? Eu ştiu ce ai făcut în trecut, când  m-ai ajutat să ucid ursul şi leul, dar ce este cu acest Goliat din faţa mea?” El nu a procedat aşa, ci a vorbit simplu şi a înaintat spre el: „Astăzi Domnul te va da în mâinile mele…”

El nu s-a rugat şi nici nu a postit, pentru că ştia că este uns, iar praştia s-a dovedit a fi arma cea mai potrivită. David avea încredere în ungerea lui şi credea că Dumnezeu putea conduce piatra direct în mijlocul frunţii lui Goliat, fiindcă acela era singurul punct în care putea fi doborât. El ştia că era un bun ţintaş şi că Dumnezeu l-a hotărât pentru acest lucru. Amin. David ştia că a omorât ursul şi leul, pentru a apăra moştenirea tatălui său pământesc, dar aici era vorba de moştenirea Tatălui său ceresc. Amin.

Astfel, el nu a îngenuncheat şi nu a zis: „Ce trebuie să fac, Doamne?” ci i-a zis filisteanului: „Am să-ţi fac cum le-am făcut ursului şi leului, fiindcă vin împotriva ta, în Numele Domnului!” Slavă lui Dumnezeu. Desigur.

El a vorbit şi a mers înainte ca să-l înfrunte pe acest Goliat, neluând în seamă mărimea lui. Biblia spune că David era un băiat tânăr, sănătos şi arătos şi el nu a privit la mărimea duşmanului său şi nici la aptitudinile lui.

Voi ştiţi că episcopul i-a zis: „Fiule, bărbatul acela este un teolog, un războinic, şi tu nu te poţi pune cu el.”

La rândul lor, fraţii lui i-au zis: „O, îndrăzneţule, ai venit aici să faci un asemenea lucru? Du-te acasă!” Dar toate acestea nu l-au împiedecat. De ce? Pentru că ştia că este uns.

El i-a zis lui Saul: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean.” Iar lui Goliat i-a spus: „…eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o.” (1Samuel 17.37,45). Amin.

David nu s-a rugat atunci, pentru că o făcuse deja înainte. El era uns pentru acest lucru şi ştia că tot ce trebuia să facă era să vorbească şi să meargă înainte. „Vorbeşte şi du-te înainte!”

Nici nu avea nevoie de mai mult. Pe el nu-l interesau fraţii denominaţionali şi nici batjocoritorii care erau acolo. O, da! Ei (voi ştiţi că aceia erau fraţii lui) stăteau acolo, îl batjocoreau, râdeau de el şi ziceau: „Eşti doar un îndrăzneţ.” Dar toate acestea nu l-au clintit deloc: „Tu vrei doar să te deosebeşti de ceilalţi. Vrei doar să te ridici mai presus de noi!”

Dacă acesta ar fi fost gândul lui, ar fi avut dreptate, dar David ştia că era uns cu untdelemn şi nu-i păsa de nimic altceva, aşa că a spus: „Acestui filistean i se va întâmpla la fel ca leului şi ursului pe care i-am răpus, pentru că merg împotriva lui în Numele Domnului!” Vedeţi? El a spus aceasta înainte de a se întâmpla. Noi ştim că el a omorât ursul şi leul cu praştia, iar dacă leul s-a întors împotriva lui, l-a lovit cu cuţitul. Acelaşi lucru l-a făcut cu Goliat: l-a doborât la pământ cu o piatră, apoi a luat sabia şi i-a tăiat capul înaintea tuturor. Ce a spus David înainte de luptă? „Îţi voi face şi ţie ca leului şi ursului!” De ce a reuşit? Pentru că a vorbit Cuvântul şi apoi a mers înainte pentru a-L aduce la îndeplinire. Amin. O, frate! David a vorbit şi apoi a stăpânit situaţia.

Dacă a existat vreun timp în care oamenii trebuie să vorbească, acela este acum. Mai aveţi puţină răbdare cu mine, pentru că voi încheia în câteva minute. Mi-am notat câteva lucruri şi texte pe care aş vrea să vi le prezint.

Petru nu a strigat când a găsit la poarta cetăţii, un bărbat care avea suficientă credinţă pentru a fi vindecat. El nu s-a aruncat la pământ şi nu s-a rugat zi şi noapte şi nici nu a făcut o rugăciune lungă în care să spună: „Doamne, Te rog să-l ajuţi pe sărmanul acesta paralizat, fiindcă văd că are credinţă. Eu i-am povestit ce ai făcut Tu, iar el a spus că crede tot, aşa că poţi să-mi dai un „Aşa vorbeşte Domnul” pentru el?” El n-a făcut aceasta pentru că ştia că este un apostol uns şi că Isus Hristos i-a însărcinat şi le-a zis: „Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţaţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.” (Matei 10.8). Vedeţi? El îi spusese: „Petre, du-te acolo şi fă asta şi cealaltă,” aşa că nu mai era nevoie să se roage atunci, fiindcă era însărcinat. Şi ce a spus? „În Numele lui Isus Hristos…” Vedeţi? El a exprimat Numele lui Isus Hristos. Bărbatul zăcea acolo, dar Petru l-a prins de mână şi i-a zis: „Ridică-te în picioare!” Apoi l-a sprijinit până când i s-au întărit oasele şi a început să meargă.

El nu s-a rugat toată noaptea şi nu a strigat spre Dumnezeu, fiindcă a auzit clar din gura lui Isus Hristos că este uns pentru această lucrare. Petru a vorbit şi l-a ridicat, fiindcă ştia că era uns ca apostol pentru această lucrare.

Nici oamenii peste care a trecut umbra lui, nu au zis: „Oh, Petre, strigă şi roagă-te rugăciunea credinţei pentru noi!” Nu, ei nu au făcut aceasta. Ei ştiau că el era un uns şi un apostol confirmat de Dumnezeu, de aceea au spus: „O, dacă am putea ajunge în umbra lui! Nu trebuie să spună nimic, fiindcă noi ştim şi credem.” Ei posedau viaţa şi chiar dacă apostolul nu putea merge la toţi şi nici nu puteau ajunge toţi la el, erau totuşi vindecaţi.

Moise i-a zis lui Faraon: „Nu numai eu plec, ci noi toţi, pentru că toţi avem ceva de făcut şi trebuie să fim unşi!”

Vedeţi? Oamenii l-au văzut pe apostol vindecând un bărbat bolnav şi făcând multe alte lucrări de felul acesta. Ei ştiau că el nu putea veni la toţi, de aceea nici nu i-au zis: „Petre, vino şi spune-mi ce a spus Domnul,” ci au zis: „Dacă am putea ajunge în umbra lui, ne-am vindeca, pentru că în el este Acelaşi Dumnezeu care a fost şi în Isus Hristos. Noi credem aceasta, pentru că vedem că se fac aceleaşi lucrări.”

Ei au atins haina lui Isus şi au stat în umbra lui Petru, fiindcă Isus era şi în acest bărbat. Astfel, ei erau vindecaţi dacă umbra lui Petru trecea peste ei. Biblia spune că toţi au fost vindecaţi, dar nu a fost nevoie să se roage toată noaptea pentru aceasta. Oamenii spuneau: „Doamne, dacă ajung în umbra acestui apostol…” Ei fuseseră atinşi de Lumină şi aveau inimile pline de credinţă. Amin.  La fel s-a întâmplat şi cu batistele puse pe trupul lui Pavel.

Isus nu a strigat când i-a fost adus băiatul demonizat care avea epilepsie şi cădea în foc şi în apă, şi nici n-a zis: „Tată, Eu sunt Fiul Tău; Tu M-ai trimis să fac asta şi cealaltă. Poţi să-l vindeci pe băiatul acesta?” El n-a spus aşa ceva, ci a zis: „Satan, îţi poruncesc să ieşi afară din el!” El a vorbit şi băiatul s-a făcut sănătos.

Cu altă ocazie, când s-a întâlnit cu demonizatul care locuia prin morminte  şi era stăpânit de o legiune de demoni, nu El a strigat, ci dracii din acel bărbat au făcut aceasta şi au zis: „Dacă ne scoţi afară din el, lasă-ne să intrăm în turma aceea de porci.”

Isus nu a spus: „Tată, oare sunt Eu în stare să fac aceasta?” ci a zis: „Ieşi afară din el!” şi dracii au luat-o la fugă. Desigur, El ştia că este Mesia.

La mormântul lui Lazăr, care era deja mort de trei zile, I s-a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” dar El a răspuns: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” (Ioan 11.25). Amin. El ştia cine era; ştia că era Emanuel; ştia că era învierea şi viaţa; ştia că în El locuia trupeşte toată plinătatea dumnezeirii. El ştia care era însărcinarea pe care  I-o dăduse Dumnezeu, iar când i-a văzut pe oamenii aceia sărmani, S-a dus acolo.

El nu a spus: „Aşteptaţi puţin! Am să îngenunchez aici şi vreau să îngenuncheaţi şi voi şi să vă rugaţi!” ci i-a întrebat: „Credeţi că pot face aceasta?” Amin. Când le-a pus această întrebare, nu era vorba de El, ci de credinţa lor.

Şi Marta I-a răspuns: „Da, Doamne, cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” (v. 27). Oh! Acolo era identificat El, deci trebuia să se întâmple ceva.

„Lazăre, vino afară!” Vedeţi? El a vorbit şi un bărbat mort a ieşit afară din mormânt. Isus nu S-a întrebat: „Oare pot face aceasta?” ci a vorbit Cuvântul, iar când Acesta S-a întâlnit cu credinţa, s-a întâmplat.

El a vorbit şi orbii au văzut, şchiopii au umblat, surzii au auzit, dracii au ieşit afară urlând, morţii au înviat. De ce? Pentru că El era Unsul Mesia şi ştia scopul pentru care a fost trimis; ştia că Tatăl a confirmat că era Mesia pentru cei credincioşi, aşa că dacă Se întâlnea cu un credincios, vorbea doar Cuvântul şi dracii fugeau. Desigur. Vorbeşte! Nu striga, ci vorbeşte! Amin.

El Îşi cunoştea dreptul dat de Dumnezeu, dar noi nu îl cunoaştem. El ştia ce este, dar noi nu ştim.

Moise a uitat, dar Samson, Iosua şi alţii, au înţeles. Şi pentru că a uitat, Dumnezeu a trebuit să-l facă atent, aşa că i-a zis: „De ce strigi la Mine? Vorbeşte şi porneşte spre ţintă, pentru că Eu te-am trimis să faci această lucrare! Eu ţi-am spus că vei ajunge la acest munte, iar acum vreau să-i iei pe copiii lui Israel şi să-i conduci mai departe. Pe Mine nu Mă interesează ce-ţi stă în cale: vorbeşte şi eliberează drumul, fiindcă îţi dau autoritatea să faci aceasta! Eu ţi-am vorbit, iar tu ai exprimat Cuvântul şi ai chemat la viaţă muştele şi celelalte lucruri. De ce strigi? De ce vii la Mine şi strigi pentru aceste lucruri? Vorbeşte pur şi simplu şi vezi ce se va întâmpla!” Oh, cât îmi place aceasta!

Tot ce a spus Isus a fost doar Cuvântul şi S-a împlinit întocmai, iar Dumnezeu L-a confirmat ca Fiu al Său când a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea; de El să ascultaţi.”

Priviţi cât de curajos şi de majestuos stătea Isus înaintea criticilor Săi! Le-a zis El cumva: „Stricaţi templul acesta, iar Eu Mă voi ruga Tatălui şi vom vedea ce se va întâmpla.”? Nicidecum, ci a zis:

Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2.19). Vedeţi? El nu a zis: „Sper că îl voi zidi…” sau: „Voi încerca să-l zidesc…” ci a spus clar: „îl voi zidi.” De ce? Aşa spune Scriptura, şi aceeaşi Scriptură care spune că trupul Lui va învia, spune şi că El ne dă autoritatea şi puterea Sa. Amin! „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16.17-18).

„De ce strigi la Mine? Vorbeşte şi du-te înainte cu curaj!” „Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.”

Oh, gândiţi-vă că El este Acelaşi care a spus în Ioan 14.12: „…cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” Este adevărat? El este Cel care a spus aceasta. Şi tot El a spus în Marcu 11.23: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” Vedeţi? Nu „dacă se va ruga muntelui”, ci „dacă va zice muntelui.” Aceasta nu se va întâmpla dacă o spuneţi doar din îndrăzneală, ci dacă în voi este Ceva; dacă sunteţi unşi pentru o lucrare şi ştiţi că este voia lui Dumnezeu s-o faceţi. Atunci exprimaţi acel lucru şi se va întâmpla. Tot El a spus: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7). Oh, puteţi înţelege ce vreau să spun?

Iertaţi-mă, dar mi-a venit un gând pe care trebuie  să-l spun. Tot El este Cel care mi-a zis când eram în pădure: „Tu nu ai nici un animal vânat,” şi a creat trei veveriţe în faţa mea. Ce era aceasta? Cuvântul vorbit. „Trebuie doar să exprimi Cuvântul, să ceri ca ele să fie acolo,” şi acolo au fost. El este Cel care a făcut aceasta în Kentucky şi tot El este Acelaşi Dumnezeu care i-a vorbit lui Moise şi i-a zis: „De ce strigi la Mine? Vorbeşte Cuvântul!” Vedeţi? El este Cel care le-a adus la existenţă. El este! El este!

El este Cel care mi-a dat acum un an vedenia referitoare la deschiderea celor şapte Peceţi şi a arătat că va fi un tunet puternic, după care vor veni acei îngeri într-o constelaţie de forma unei piramide. Revista „Life” a scris despre aceasta, iar pe perete atârnă fotografia care s-a făcut când s-a întâmplat acest lucru. Vedeţi, El a spus aceste cuvinte.

El este Cel care mi-a dat vedenia cu acel şarpe Mamba uriaş care voia să-l muşte pe fratele cu care eram şi mi-a spus: „Ţie ţi s-a dat puterea să-l legi pe el şi tot ce este al lui.”

El este Cel care i-a vorbit soţiei mele, care astăzi stă aici şi are deja părul cărunt.

El este Cel care m-a trezit în dimineaţa aceea, iar când am privit, L-am văzut stând în colţul încăperii şi mi-a zis: „Să nu te temi să faci ceva sau să mergi undeva, pentru că Isus Hristos este cu tine oriunde te vei duce!”

El este Cel care acum trei luni, când eram în rugăciune şi mă întrebam ce se va întâmpla, mi-a pus în mână o sabie şi mi-a zis: „Aceasta este Sabia Împăratului.” El a fost.

El este Cel care mi-a zis: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise.”

El este Cel care, în urmă cu treizeci de ani, când eram doar un tânăr predicator şi botezam nişte suflete în râu, a venit acolo în forma unei lumini, acelaşi Stâlp de Foc, şi mi-a zis: „Cum l-am trimis pe Ioan Botezătorul înaintea primei veniri a lui Hristos, aşa va merge mesajul tău înaintea celei de-a doua veniri a Lui, în toată lumea.” Cum era posibil acest lucru când chiar păstorul meu a râs şi şi-a bătut joc de mine? Dar s-a întâmplat exact aşa, pentru că Cel care a spus acele cuvinte, a fost El. Desigur.

Oh, El este Cel care a spus în vedenie şi în prorocie: „Se va întâmpla!” şi aşa a fost. Tot El a spus că dacă cineva spune o prorocie sau o vedenie şi se împlineşte, acel lucru nu a venit de la acel om, ci de la Domnul. Oh, ce pot să mai spun? Este El! Este El! Este El!

El este Cel care a venit jos la râu, şi S-a arătat în Stâlpul de Foc, dar ei nu au crezut. El este Cel care S-a arătat în faţa a treizeci de mii de oameni, în seara aceea la Sam Houston Colosseum, când am avut confruntarea cu predicatorul acela baptist şi a fost fotografiat Îngerul Domnului. El este Cel care a prorocit aceste lucruri şi tot El este Cel care le-a împlinit; El este Acelaşi ieri, azi şi în veci; El este Cel care a făcut exact ceea ce a spus că va face. Amin.

De ce să mai aştept? Dumnezeu a confirmat că Cuvântul Său este Adevărul. Haideţi să mergem mai departe cu Domnul şi să lăsăm în urmă toate păcatele şi îndoielile. Curăţaţi-vă casa! Frecaţi-o cu peria!

 Fratele Junior Jackson spunea că în vedenia sau visul pe care l-a avut, au mai rămas doar candelele şi ele aveau o dungă aurie. El mi l-a povestit cu câteva seri în urmă.

Frate Collins, nu-ţi face griji pentru peşte. Era un peşte alb şi tu nu ştiai cum să-l iei. Puneţi deoparte tot ce este în contradicţie cu Cuvântul! Gândiţi-vă că acesta este Adevărul, indiferent cât de fanatic vi se pare şi mergeţi înainte.

Acesta este Duhul Sfânt, acelaşi Dumnezeu care L-a înviat pe Isus Hristos din morţi şi Acelaşi care poate chema lucruri la existenţă. Cel care a trăit în zilele lui Moise, este Acelaşi şi astăzi, şi El a confirmat chemarea pentru zilele acestea din urmă: „Cum a fost în zilele Sodomei şi Gomorei, aşa va fi şi la venirea Fiului omului.” Sodoma este aici! De-o parte îi avem pe Billy Graham şi pe Oral Roberts, în timp ce Biserica înaintează prin aceleaşi semne pe care le-a făgăduit El. Ele sunt aici, aşa cum a spus El. O, Doamne, rugăciunea mea este să-mi dai curaj. Ajută-mă, o, Doamne, Dumnezeul meu! Trebuie să închei pentru că este târziu.

„De ce strigi la Mine? De ce strigi, dacă ţi-am dovedit că Eu sunt cu tine? Nu v-am vindecat bolnavii? V-am spus vreodată ceva ce nu s-a împlinit întocmai? Păstorul vostru nu poate face aşa ceva, pentru că este doar un om, dar Eu sunt Domnul!” Vedeţi? „Eu sunt Cel care a făcut-o. Eu sunt Cel care i-a spus aceste lucruri. Este Glasul Meu, nu al lui! Eu sunt Cel care i-a înviat pe morţii voştri; Eu sunt Cel care-i vindecă pe bolnavi; Eu sunt Cel care porunceşte aceste lucruri; Eu sunt Cel care aduce mântuirea; Eu sunt Cel care a făcut făgăduinţa!” O, Doamne, dă-mi curaj să iau Sabia Cuvântului în mână, să o ţin strâns şi să înaintez spre al treilea Exod. Să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, s-a făcut târziu, dar Cuvântul este scump, fiindcă vedem că ne întâlnim tot timpul cu prezenţa lui Hristos. Îţi mulţumesc pentru bunătatea Ta şi pentru că ne-ai ocrotit şi ne-ai binecuvântat.

În timp ce ţin aceste batiste în mână, mă gândesc că ele îi reprezintă pe cei care au credinţă în vindecare. Îngăduie ca aceşti oameni să fie părăsiţi de fiecare drac, de fiecare boală care este aici, de fiecare duh rău, de fiecare duh de boală, de orice epidemie şi paralizie, fiindcă le poruncesc să plece! Noi nu suntem în umbra unui om, ci suntem în umbra Evangheliei legitimate, iar Stâlpul de Foc care se mişcă încoace şi încolo prin adunare, este Acelaşi Stâlp de Foc în care S-a coborât Dumnezeu şi a despicat Marea Roşie în două, ca să poată trece Israelul mai departe pe uscat.

Tată, ai milă de noi şi îndură-Te, în timp ce priveşti în jos, prin sângele unicului Tău Fiu, fiindcă vrem să fim ascultători. Ajută-ne să înţelegem că Tu ne-ai chemat pentru această lucrare şi că acesta este ceasul! Eu spun aceasta în Numele lui Isus Hristos, de aceea, fie ca fiecare boală să plece din locul acesta!

Îngăduie ca fiecare femeie şi bărbat care cheamă Numele lui Isus Hristos, să-şi predea viaţa din nou, fiindcă eu o predau pe a mea, pe altarul rugăciunii, mă ruşinez de mine şi-mi plec capul până în ţărâna din care m-ai făcut.

Doamne, Dumnezeul meu, mi-e ruşine de slăbiciunea şi necredinţa mea şi Te rog să mă ierţi şi să-mi dai curaj, pentru că mă simt ca Moise. Noi toţi suntem pe calea Exodului şi nu vrem să lăsăm pe nimeni în urmă, ci vrem să-i luăm pe toţi, fiindcă Îţi aparţin şi îi cer pentru Tine. Binecuvântează poporul acesta, Doamne, şi binecuvântează-mă şi pe mine împreună cu ei, spre slava şi cinstea Numelui Tău. Dă-ne această credinţă veşnică, Doamne, în timp ce ne predăm Ţie. În timp ce stau aplecat peste Biblie, Îţi predau viaţa mea, Doamne, fiindcă mă încred în făgăduinţele date de Tine şi ştiu că vor fi confirmate. Ştiu că ele sunt adevărate, de aceea Te rog să-mi dai curaj şi să mă conduci în ceea ce trebuie să fac şi să spun, fiindcă mă predau Ţie, împreună cu această biserică, în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

 (Fratele Branham cântă).

Haideţi să ne ridicăm, să stăm liniştiţi şi să cântăm încet. Ridicaţi mâinile şi predaţi-vă lui Dumnezeu!

(Fratele Branham cântă).

Să ne rugăm împreună în timp ce suntem cu mâinile ridicate: Doamne Isuse, mă predau Ţie şi doresc să duc o viaţă curată şi predată în slujba Ta, ca să fiu un slujitor mai bun decât am fost în trecut. Iartă-mi necredinţa şi dă-mi credinţa pe care ai dat-o sfinţilor, fiindcă Te rog aceasta în Numele lui Isus Hristos. (Fratele Branham cântă).

Simţiţi că mesajul din dimineaţa aceasta v-a dat curaj? Dacă da, ridicaţi mâinile spre Dumnezeu şi spuneţi: „O, Dumnezeule, Îţi mulţumesc.” Eu mi-am ridicat ambele mâini, pentru că simt că El m-a ajutat şi mi-a dat curaj.

Nu mă gândeam că voi spune unele lucruri, dar le-am spus deja, şi sunt o mustrare pentru mine, fiindcă m-am găsit într-o stare greşită; m-am găsit vinovat pentru că strig tot timpul, în loc să vorbesc. O, Dumnezeule, ajută-mă ca din clipa aceasta să fiu un slujitor mai predat Ţie, şi nu doar eu, ci şi voi, fiindcă formăm împreună Trupul lui Isus Hristos, chemat afară din lume şi pregătit pentru Ţara făgăduită. Domnul să-mi dea curaj să vorbesc astfel încât totul să fie clar, ca să nu ieşiţi de pe cale. Am să vă vorbesc prin harul lui Dumnezeu şi voi păşi pe urmele însângerate ale Celui care a mers înaintea noastră. (Fratele Branham cântă).

Tată, ne predăm Ţie în Numele Fiului Tău, Isus Hristos. Amin.

Îi mulţumim Domnului pentru aceasta. Duceţi o viaţă predată Lui, o viaţă plină de dragoste şi smerenie. Umblaţi în Duhul, vorbiţi, îmbrăcaţi-vă şi trăiţi ca nişte creştini smeriţi şi iubitori. Glasul lui Dumnezeu vorbeşte prin Cuvânt şi prin daruri. Un dar vine şi Îl aduce la exprimare, apoi vine un alt dar şi face acelaşi lucru, şi totul corespunde întocmai cu Cuvântul şi cu ceasul în care trăim. Dumnezeu este cu noi şi Îi mulţumim pentru aceasta. (Fratele Branham cântă).

Faceţi doar atât: Vorbiţi Cuvântul, pronunţaţi Numele Lui. Haideţi să cântăm din nou în timp ce încheiem. (Fratele Branham cântă). Să dăm mâinile unii cu alţii şi să spunem: „Frate, eu mă voi ruga pentru tine, iar tu roagă-te pentru mine.” (Fratele Branham cântă).

Noi stăm cu capetele şi inimile plecate, cu încredinţarea că Isus va împlini ceea ce a spus: „Cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă.”

Mai mult, ştim şi purtăm în inimile noastre încrederea că după predarea din dimineaţa aceasta, viaţa noastră se va schimba prin harul lui Dumnezeu, şi vom avea o gândire duhovnicească. Noi vom încerca să trăim în smerenie şi dragoste şi credem că Dumnezeu îi va da fiecăruia ceea ce cere. Noi nu putem spune nimic rău unii împotriva celorlalţi, ci ne vom ruga chiar şi pentru duşmanii noştri şi îi vom iubi; le vom face bine şi celor care ne fac rău, pentru că Dumnezeu este Judecător peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

În încheiere, îl vom ruga pe bunul nostru prieten Lee Vayle să ne conducă în rugăciune. Fratele Vayle. Amin.

– Amin –