DE CE MICUL BETLEEM?

S-ar
putea să vi se pară caraghios că m-am urcat pe platformă cu paltonul, dar am
fost foarte bucuros să prezint bisericii darul pe care mi l-a făcut. L-am văzut
pe fratele Neville stând aici sus, îmbrăcat cu costumul acela frumos şi m-am
gândit că-i stă foarte bine cu el (chiar şi adunarea vorbeşte despre aceasta),
aşa că m-am gândit să port şi eu pe platformă noul meu palton.

Părerea
mea este că noi nu ne vom maturiza niciodată. De fapt eu nici nu vreau să mă
maturizez. Ce zici, frate Luther? Nu, eu nu vreau să mă maturizez, ci doresc să
rămân întotdeauna copil.

(Fratele
Neville spune: „Frate Branham, am crezut că ai un veşmânt ca lucrătorii din
înalta societate. Te-am privit doar cu coada ochiului şi m-am gândit că ţi-ai
pus o mantie.” Fratele Branham şi adunarea râd).

Păi
aş putea spune că aveam nevoie de unul, iar acesta este cel mai bun pe care
l-am avut vreodată. Eu apreciez foarte mult gestul vostru. Fratele Roy Roberson
este unul dintre cei care au participat la această alegere. Nu ştiu dacă este
aici în dimineaţa aceasta. Ceea ce pot spune este că alegerea făcută este
foarte bună, deci sunt foarte mulţumit.

Noi
toţi suntem mulţumiţi pentru că ne-am putut întoarce în casa Dumnezeului celui
viu ca să avem parte de un timp minunat de părtăşie cu minunatul Său Cuvânt.

Dacă
va fi cu voia Domnului, în curând va trebui să plec peste ocean. Acesta este
motivul pentru care îi rog pe toţi cei care vor, să se roage pentru noi în
timpul cât vom fi plecaţi. S-ar părea că întâlnirile de peste ocean vor fi mai
bune pentru că se bucură de un interes deosebit.

Vreau
să vă spun că am ascultat o înregistrare cu una din predicile mele şi am rămas
foarte surprins, deoarece a fost cea mai săracă predică pe care am auzit-o
vreodată.  Acest lucru m-a supărat atât
de tare încât nici n-am putut mânca. M-a îmbolnăvit pur şi simplu. M-am ridicat
şi am plecat afară, iar în noaptea aceea nu am putut dormi.

Ieri
m-am dus jos, în Kentucky, cu fratele Wood, iar când ne-am întors i-am zis:

„Frate
Wood, nu pot înţelege de ce vin oamenii să mă asculte vorbind, deoarece
vorbirea mea este foarte sărăcăcioasă şi mă repet tot timpul, iar în ce
priveşte gramatica… nu există deloc. Faptul că totuşi oamenii vin la adunările
mele, m-a încurajat într-un fel pentru că am înţeles că Cel ce face aceasta
este Dumnezeu. Altfel nu ar veni nimeni.

Aşa
este. Am vorbit şi cu fratele Collins şi i-am spus:

„Frate
Collins, îţi spun sincer că am 30 de ani de când predic, ceea ce înseamnă că ar
trebui să ştiu deja ce înseamnă o predică. Aceasta este însă cea mai amărâtă
predică pe care mi-a fost dat s-o aud vreodată.”

El
este un lucrător metodist, mai bine zis venit de la metodişti, iar fratele lui
este chiar în denominaţiunea metodistă. Şi acest frate mi-a zis:

„Păi
frate Branham, este adevărat că gramatica şi punctuaţia ta pot lăsa de dorit,
dar te-ai gândit vreodată la cel care a predicat în ziua de rusalii şi care nu
ştia nici măcar să-şi scrie numele? Mă refer la Petru, desigur.”

Vedeţi
ce îl poate face pe un om să-şi ia privirea de acolo? Voi ascultaţi aceste
transmisii radio, dar tot ce prezintă ei acolo este scris şi aranjat corect
înainte de a fi citit.

Eu
am stat cu Charles Fuller când a predicat. Tot ce a spus a fost citit începând
de la pagina 1, 2, 3, 4 şi aşa mai departe, până la sfârşit, şi cronometrat.
Totul a fost cenzurat de radio.

L-am
văzut şi pe Billy Graham cum stătea şi citea cât putea de repede ceea ce era
scris deja, dar necazul meu este că nu am putut citi niciodată. Dacă mi-aş
scrie predica, nu aş putea s-o citesc, ceea ce înseamnă că totul este doar
harul Lui măreţ care face totul pentru noi. (Amin).

Am
ascultat şi o bandă pe care era înregistrat un rând de rugăciune, dar pot să vă
spun că nu am fost mulţumit nici de desfăşurarea acestuia. Rândul de rugăciune
nu merge corect. Mă gândesc că dacă procedez aşa toată lumea va şti despre
persoanele respective înainte ca ele să creadă. Acesta este motivul pentru care
începând de anul viitor aş vrea să schimb aceste lucruri. Dacă voi chema rândul
de rugăciune, iar Dumnezeu îmi va descoperi ceva cu privire la cineva care nu
are un număr, îi voi lăsa pe toţi ceilalţi şi mă voi ocupa de el. Oamenii ştiu
cine sunt, de unde sunt şi ce au făcut, dar în felul acesta vor afla ce anume
din viaţa lor nu este în ordine cu Dumnezeu. Înţelegeţi? Deci mă gândesc că s-a
făcut deja o mică schimbare, frate Leo, şi cred că Dumnezeu ne va ajuta şi anul
viitor.

Cred
că deseară va fi serviciu aici,  în
Tabernacol, şi voi participa şi eu la el împreună cu fratele Ruddell. Am
înţeles că fraţii vor petrece împreună ajunul Anului Nou şi mă gândesc să vin
şi eu pentru că întotdeauna am dorit să fiu cu voi. Joi seara voi fi aici la
serviciul din ajunul Anului Nou, apoi vom plecat la Chicago, la Philadelphia şi
mai departe peste ocean.

În
ce priveşte dimineaţa aceasta, aş vrea să terminăm mai repede pentru că avem
nişte interviuri şi servicii.


pot spune că sunt foarte recunoscător Domnului pentru rezultatele obţinute în
urma ultimului serviciu de rugăciune. Este minunat ce poate face Domnul atunci
când poporul Lui se adună împreună.

Cred că cei ce se adună în Numele Domnului şi se
roagă, sunt ascultaţi de Dumnezeul cerurilor!

Haideţi deci să ne plecăm capetele pentru un moment
de rugăciune în care să Îl căutăm ca să primim inspiraţia de care avem nevoie
pentru acest Mesaj.

Doamne, Tu ai fost scăparea şi tăria noastră în
toate generaţiile. Părinţii noştri s-au încrezut în Tine şi nu au fost
dezamăgiţi. Ei au crezut în Numele Tău sfânt şi au fost făcuţi lumini
strălucitoare, iar noi privim spre ei sau cum spune poetul, „Privim la urmele
lăsate pe nisipul timpului.”

Tată,
am văzut că cei care s-au încrezut în Tine, fără să se îndoiască vreodată, au
biruit. Chiar dacă au trecut prin ape adânci, chiar dacă au avut încercări mari
şi au fost prigoniţi, în final i-ai scos mai mult decât biruitori pentru că
aceasta este făgăduinţa pe care ai dat-o în Cuvântul Tău.

Rugămintea
noastră este să binecuvântezi această biserică mică. Binecuvântează-l pe
păstorul ei, pe bunul nostru frate Neville şi familia lui. Te rugăm să fii cu
el în anul care vine şi să-l ungi mai mult în lucrarea la care l-ai chemat.

Întăreşte
sănătatea familiei lui şi pe micuţii care urmează să vină. Ţine-l tare şi
sănătos şi binecuvântează fiecare mădular al acestei biserici.

Binecuvântează
comitetul de diaconi şi administratorii care sunt şi ei slujitori buni.
Binecuvântează-i pe toţi oamenii care vin aici, şi pentru care Îţi suntem
recunoscători, Doamne. Mi se bucură inima când mă gândesc că pe locul unde cu
ani în urmă era o baltă, astăzi se ridică această casă luminoasă pentru slava
Împărăţiei lui Dumnezeu, iar rugăciunea mea este ca ea să reziste până la
venirea lui Isus.

Doamne,
fă ca multe suflete care au fost aici să iasă în ziua aceea afară, spălaţi în
sângele Mielului.

Ştim
că în timp ce vom deschide Cuvântul Tău, Tu ne vei da un titlu, şi Te rugăm să
Îl ungi. Fă-L să meargă direct în inimile oamenilor ca să le facă bune. Fă din
necredincioşi, oameni credincioşi şi întăreşte-i pe creştini. Vindecă bolnavii
şi dă curaj celor descurajaţi.

Te
rugăm să tai împrejur buzele celor care vor vorbi şi urechile care vor auzi,
căci Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Vreau
să anunţ un text micuţ care mi-a mers la inimă încă de duminica trecută.
Vorbeam despre înţelepţii care au venit din Est ca să Îl vadă pe Isus. Şi în
timp ce studiam,   m-a izbit un text din
care aş vrea să vorbesc astăzi, subiectul ales fiind: „De ce micul Betleem?”

Pentru
aceasta aş vrea să citesc din cartea prorocului Mica capitolul 5.2:

Şi
tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti mic între cetăţile de căpetenie ale lui
Iuda, totuşi din tine îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui
obârşie se suie până în vremurile străvechi, până în zilele veşniciei.”

În Palestina erau multe oraşe mari, cunoscute şi
vestite de-a lungul istoriei. Atunci de ce a ales Dumnezeu micul Betleem ca să
fie locul naşterii Fiului Său? Acolo erau oraşe mult mai mari, cum este de
exemplu mândra capitală Ierusalim, unul din cele mai mari oraşe ale ţării.

Totuşi,
Dumnezeu a ales micuţul Betleem ca loc de naştere pentru Fiul Său, iar dacă aşa
a hotărât El, aşa este, deoarece Scriptura spune în Psalmul 15 că nimic nu este
la voia întâmplării.  Dumnezeu a ştiut
totul dinainte, deci ceea ce s-a întâmplat acolo nu a fost întâmplător. Cu alte
cuvinte, s-a întâmplat aşa pentru că aşa a vrut Dumnezeu.

Totuşi,
noi cu minţile noastre limitate ne întrebăm de ce  a ales Împăratul cerurilor un loc atât de
neînsemnat, când putea alege capitala?

Mai
mult, existau o mulţime de oraşe cu un puternic fundament spiritual, cum ar fi
de exemplu, Silo. Silo era un foarte vechi loc de închinare din Israel… Acolo
s-a odihnit odinioară chivotul Domnului. Deci de ce nu a fost ales Silo?

Apoi
era Ghilgalul, un alt mare oraş spiritual al închinării. De ce nu a ales
Dumnezeu Ghilgalul?

Şi
mai era un loc care putea fi ales: Sionul. De ce nu S-a născut în Sion, o
cetate importantă, pentru că acolo a binecuvântat Domnul în toate timpurile pe
poporul Său?

Tot
în Palestina era şi Hebronul, o cetate de refugiu şi de siguranţă. La fel era
şi Ramot din Galaad, un alt loc de refugiu în care oamenii puteau veni şi care
era un loc potrivit pentru naşterea Lui.


bucur însă pentru că cele mai neînsemnate lucruri sunt importante pentru
Dumnezeu. Uneori lucrurile mici le ţin pe cele mari împreună. Toate lucrează
împreună, aşa cum a hotărât Dumnezeu, asemenea unui angrenaj de roţi dinţate.
Ele nu vor greşi niciodată ci vor împlini întocmai planul Lui.

Când
începem să ne gândim: „Cine este în spatele tuturor lucrurilor? Care este
principalul resort ce ţine întreaga economie a lui Dumnezeu?”, Biblia ne
răspunde simplu: „Duhul Sfânt”. Lucrurile nu sunt lăsate în mâna unui om, ci
sunt în mâinile Duhului Sfânt. El este Resortul principal care chiar dacă nu
poate co-opta restul instrumentelor, va lucra perfect şi va arăta exact timpul
lui Dumnezeu.

Acest
lucru ne dă o mare mângâiere deoarece ştim că în ciuda faptului că suntem un
grup mic de oameni, neînsemnat pentru lume şi denominaţiuni, totuşi Dumnezeu ne
foloseşte pentru că aşa procedează El.

De
altfel Biblia spune: „Nu te teme turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu
plăcere Împărăţia.”
(Luca 10.32). Ce consolare! Şi eu ştiu că pe cât este
de sigur că Isus a trebuit să se nască în micuţul Betleem, tot atât este de
sigur că micuţa Lui turmă va primi Împărăţia, pentru că aşa este scris; iar
Biblia a fost scrisă prin inspiraţie, ceea ce înseamnă că nu poate greşi.

Deci
Biblia ne dă nădejdea că va fi o turmă mică, credincioasă, care va primi
Împărăţia, iar eu cred că sunt unul din această turmă.

Noi
toţi suntem familiarizaţi cu istoria Israelului, cum au ajuns ei în Palestina
prin împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu şi cum a împărţit Iosua ţara pentru
fiecare seminţie în parte.

Aţi
ştiut că el a făcut împărţirea prin inspiraţie? De altfel şi mamele celor
doisprezece patriarhi le-au pus numele tot prin inspiraţie, arătând astfel
locul unde urmau să se aşeze urmaşii lor, adică seminţiile.

Vorbind
despre inspiraţie, trebuie să vă amintesc 
că toată Biblia este inspirată. 
Fiecare Cuvânt al ei este inspirat şi de El atârnă destinaţia veşnică a
sufletelor, pentru că ea este Cuvântul Dumnezeului celui veşnic şi nemuritor.

Când
acele mame i-au născut pe cei doisprezece patriarhi, ele s-au exprimat cu voce
tare arătând poziţia pe care seminţiile lor aveau să o ocupe în ţara făgăduită
câteva sute de ani mai târziu, iar Iosua le-a aşezat exact acolo unde trebuiau
să fie, prin inspiraţie.

Şi
este ciudat că atunci când Iuda şi-a primit partea lui în ţară, Betleemul nici
nu a fost menţionat. Totuşi era acolo. Cred că Rebeca a fost îngropată acolo.
Probabil era doar un sătuc, pentru că dacă citiţi în Iosua 15 veţi găsi că
acolo au fost 115 cetăţi mari, care au revenit seminţiei lui Iuda, pe lângă
satele şi oraşele mai mici. Poate că atunci când a fost împărţită ţara,
Betleemul era atât de mic încât nici n-a fost menţionat.

El
a fost întemeiat de Salma, fiul lui Caleb. Biblia spune că el a fost părintele,
adică fondatorul Betleemului. Probabil s-a aşezat acolo şi a început un fel de
afacere care a dus la înflorirea comerţului. Mai târziu vom vedea că tot
ţinutul era gelos pe bucăţica aceea de pământ pentru că era zona cea mai
fertilă din toată Palestina.  Aveau
lanuri de grâu şi de porumb, plantaţii de măslini şi acolo a locuit şi curva
Rahav.

Noi
cunoaştem povestea ei, dar haideţi să o zugrăvim puţin aşa cum era ea, o tânără
frumoasă care din pricina greutăţilor vieţii şi fiindcă era păgână, a ajuns să
ducă o viaţă uşoară.

Adevărul
este că de multe ori oamenii sunt împinşi de anumite împrejurări spre viaţa pe
care o duc.

Cu
o seară în urmă am fost la închisoare să văd un om care tocmai a primit
sentinţa. L-am luat de mână şi am început să vorbesc cu el:

„De
ce ai făcut un asemenea lucru?” Şi omul acela a început să-mi povestească tot
ce l-a împins spre acea faptă.

„Vezi,”
i-am spus, „aici este necazul. Ai permis să fii împins spre o asemenea faptă.
Nu ar fi trebuit să îngădui aşa ceva. N-ar fi trebuit să bei. Şi eu sunt nervos
uneori, dar nu este nevoie să beau din cauza aceasta.”

Când
această tânără Rahav, a auzit pentru prima dată de Israel şi de Dumnezeul care
le răspundea la rugăciuni; când a auzit că era un Dumnezeu al minunilor, un
Dumnezeu care a deschis Marea Roşie înaintea lor şi le-a dat mană în pustie, a
fost cuprinsă de o mare frică. Dar când a auzit mesajul adus de cei doi
predicatori trimişi de Iosua, l-a acceptat imediat în inima ei, ceea ce i-a
adus o mare linişte. Şi semnul că le-a primit mesajul a fost acel fir cărămiziu
atârnat la fereastră, care garanta siguranţa pentru casa ei.


mai putea adăuga ceva aici. Voi ştiţi că Rahav simbolizează biserica dintre
neamuri. Ea era o fată dintre neamuri şi îi simbolizează pe cei care primesc
mesajul Domnului.

Noi
toţi am fost prinşi în curvie spirituală împotriva Dumnezeului cerurilor, în
tot felul de religii şi culte, dar când am aflat că şi astăzi mai există un
Dumnezeu viu care poate face minuni, am primit de îndată mesajul Lui şi astfel
a fost aplicat Sângele Domnului Isus – frânghia cărămizie.

Ca
să nu mai intrăm în detalii, voi ştiţi că Rahav a atârnat acel fir cărămiziu la
fereastra ei ca să poată fi văzut de toţi.

Şi
sângele a fost expus vizibil. Da, aşa trebuie să fie expus sângele: la vedere,
pe partea dinafară a zidului ca să arate că înăuntru s-a întâmplat ceva.

Aşa
procedează un credincios adevărat al lui Isus Hristos. Pe dinafară este expus
sângele Domnului Isus care arată că la interior s-a întâmplat ceva.

Atunci
când trâmbiţele judecăţii au început să sune şi mânia lui Dumnezeu a căzut
asupra Ierihonului, acel fir cărămiziu a atârnat ca un semn de aducere aminte
înaintea Lui.

Lui
Dumnezeu Îi place să vadă întotdeauna Semnul: Sângele: „Eu voi vedea sângele
şi voi trece pe lângă tine.”
(Exod 12.13).

Vedeţi,
El a văzut semnul, aşa că atunci când Duhul Sfânt a cutreierat pământul şi a
zguduit acele ziduri puternice – unele dintre ele având o grosime de douăzeci
de picioare -, din partea unde se afla firul cărămiziu, semnul, nu a căzut nici
măcar o pietricică. De ce? Pentru că acea sfoară cărămizie arăta că acolo se
află un credincios adevărat care stă sub protecţia Dumnezeului celui viu.

Vedeţi?
Indiferent unde vă aflaţi, El vă găseşte dacă veţi accepta acel fir cărămiziu
care străbate întreaga Biblie.

Şi
noi vedem că ea a fost adusă înăuntru ca unul dintre israeliţi. Apoi s-a
îndrăgostit de unul dintre comandanţii oştirii lui Israel, de Salmon, cu care
s-a şi căsătorit. Şi când a fost împărţită moştenirea, ea şi iubitul ei soţ au
trăit în Betleem.

Acum
începe să se deschidă, nu-i aşa? (Amin). Vedeţi? Începe să se deschidă.

Rahav
a fost o mireasă dintre neamuri pentru un evreu. De ce? Pentru că a crezut în
lucrurile supranaturale ale lui Dumnezeu. Şi vedeţi? Ea a ieşit dintr-o casă cu
renume rău, dintr-o casă de prostituţie, dar prin credinţa puternică pe care a
avut-o în Dumnezeu şi prin convertire, a ajuns într-o casă frumoasă din
Betleem. Ce diferenţă!

Aşa
se întâmplă şi cu noi toţi. Dintr-o casă de necredinţă şi de fapte imorale
ajungem într-un loc minunat, în Hristos. De la ridicol la sublim – aceasta se
întâmplă prin convertirea noastră. Şi aţi observat? Rahav s-a căsătorit cu un
prinţ al casei lui Iuda, cu un comandant. Acel comandant Îl reprezintă pe
Hristos care Şi-a luat o mireasă dintre neamuri.

Rahav
era cea mai josnică, din locul cel mai de jos, şi este un tip al Bisericii
dintre neamuri.

Ei
au avut o casă drăguţă în Betleem. Cât este de frumos să te gândeşti la
câmpurile cu grâu de acolo, care vor fi pâinea pentru întreaga lume.

Nu-i
deci de mirare că Isus a trebuit să se nască acolo, pentru că El este Pâinea
vieţii.

Acolo
veneau toate popoarele pentru grâul lor, pentru porumbul lor, căci în Betleem
erau cele mai fertile pământuri, iar acel prinţ evreu şi-a dus mireasa dintre
neamuri sus, în Betleem, într-un loc unde era belşug de pâine.

Şi
din această poveste romantică vedem că lui Salmon i s-a născut un fiu, căruia
i-a pus numele Boaz. Noi ştim cu toţii şi frumoasa lui poveste, Boaz fiind
întâiul născut al lui Salmon şi al curvei Rahav.

Şi
iată că mulţi ani mai târziu după ce Naomi a părăsit Israelul şi s-a alăturat
moabiţilor, aceştia s-au purtat rău cu ea. Ea avea părtăşie cu restul
credincioşilor, dar s-a unit cu cei care au alunecat şi a plecat într-o altă
ţară, într-un alt popor. Cu alte cuvinte, a părăsit biserica adevărată ca să
meargă puţin în lume şi s-a ataşat unei biserici sociale care credea în tot ce
părea bun. Acolo ea şi-a pierdut soţul. Şi nu trebuie să fii neapărat într-o
moarte fizică. Tu poţi să-ţi pierzi soţul sau soţia într-o moarte spirituală,
de aceea ar fi bine să stai în locul unde eşti acoperit de sânge. Indiferent
cât de mari sunt ceilalţi, câte turle frumoase au bisericile lor sau cât de
frumos le bat clopotele, mai bine stai acolo unde sângele acoperă păcatele
oamenilor. Altfel, v-aţi putea pierde unul pe altul. Mai mult, L-aţi putea
pierde şi pe Domnul şi astfel să rămâneţi izolaţi.

După
ce şi-a pierdut soţul şi fiii, Naomi s-a întors înapoi, pentru că în cetatea
aceea nu mai era nici o trezire.

O,
cât aş vrea să mă opresc câteva minute aici! Cum aş culege câteva lucruri şi vi
le-aş arăta ca să vedeţi câte din bisericile care s-au dus mai stau sub sânge.

Acolo
este locul de locuit. Înăuntru sau afară, sus sau jos, aici sau oriunde ai fi,
stai sub sânge.

Dar
Naomi s-a gândit că ar fi mai bine să se alăture acelui grup,  pentru că în ţara ei începuseră necazurile – nu
se mai găsea Pâine spirituală. Dar Dumnezeu o va restitui: „Eu vă voi
restitui, zice Domnul…”
de aceea: rămâi în ogorul original.

Şi
noi am văzut ca Naomi a început să tânjească să meargă înapoi pentru că auzise
de o mare trezire, iar dacă sunteţi atenţi, vedeţi că ea s-a întors în timpul
secerişului, în timpul vânturatului. Cu alte cuvinte, ea s-a întors când avea
loc o mare trezire. Nu-i mai rămăsese nimic; nu mai avea nimic.

Orpa,
una din nurorile ei, când a privit spre ceea ce urma să sacrifice, ea fiind un
tip spre biserica modernă, a zis: „O, dacă mergi acolo trebuie să renunţi la
dans, la petreceri, la cluburile noastre sociale…” aşa că a plâns, şi-a sărutat
soacra şi s-a întors la ale ei.

Dar
aici este un tablou minunat. Acolo mai era şi tânăra Rut, care este un tip spre
mireasa dintre neamuri. Şi ea a sărutat-o pe soacra ei, dar apoi i-a zis:

Voi
părăsi totul şi voi merge cu tine. Poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul
tău va fi Dumnezeul meu. Unde vei muri tu, acolo voi muri şi eu. Unde vei fi
îngropată tu, voi fi îngropată şi eu.”
(Rut 1.16-17) Asta-i tot.

Vedeţi?
Asta vrea Dumnezeu. Lui nu-i trebuie un credincios de graniţă, de jumătate, ci
vrea unul hotărât, predat deplin pentru Împărăţia Lui.

Ca
s-o descurajeze, Naomi i-a zis lui Rut: „Mai bine întoarce-te la poporul
tău. Eu sunt bătrână ca să mă mai mărit şi să 
am alţi fii.”
Voi ştiţi că legea cerea ca nora văduvă să aştepte
până va creşte celălalt fiu, fratele mortului, ca să-i ridice sămânţa, dar
Naomi nu mai avea alţi fii.  Şi Naomi a
adăugat: „Şi chiar dacă aş avea un fiu, tu vei fi prea bătrână ca să te mai
căsătoreşti cu el, aşa că întoarce-te la poporul tău.”

Dar
Rut a răspuns: „Nu mă întorc înapoi!”

Vedeţi,
în inima lui Rut a venit credinţa întemeiată pe Adevărul lui Dumnezeu, iar
aceasta a făcut-o să se ţină de Naomi şi să spună categoric: „Voi merge cu
tine!” Îmi place aceasta.

Noi
ştim că în timpul acela era acolo Boaz, care este Domnul secerişului. El era
rudă cu Naomi şi a văzut-o pe Rut într-o mică misiune, adunând fiecare spic pe
care-l găsea şi care avea boabe pe el, pentru că aceasta însemna viaţă pentru
ea. Fiind stăpânul secerişului, Boaz le-a poruncit secerătorilor să lase câte
un braţ de spice pentru ea, aşa că Rut aduna totul cu bucurie. În ziua aceea a
adunat un şorţ plin. Şi când Boaz, domnul secerişului, a ieşit, a privit spre
Rut şi a văzut credincioşia şi inima ei curată, s-a îndrăgostit de ea.

Boaz
Îl simbolizează pe Hristos. Unde este el? În Betleem. Unde venea Rut? La
Betleem. Unde a adunat ea spice? În Betleem.

Puteţi
vedea însemnătatea spirituală care se desprinde din acest tablou?

Dumnezeu
a ştiut de la început.

Ea
a început s-o întrebe pe soacră-sa ce trebuie să facă, iar în final s-a
căsătorit cu Boaz. Vedeţi? O femeie dintre neamuri s-a căsătorit din nou cu un
prinţ din Iuda şi au trăit la Betleem.

O,
micule Betleem, nu eşti cel mai mic dintre oraşele Palestinei? Totuşi Dumnezeu
a fost mulţumit ca Fiul Său să Se nască acolo. El ştie toate lucrurile şi face
ca totul să fie bine.

Deci
Rut s-a căsătorit cu Boaz. Tabloul acesta este prea frumos ca să treacă fără să
ne oprim puţin la el.

Rut
era dintre neamuri şi nu avea nici o moştenire între evrei. Naomi era cea care
avea o moştenire, dar toate bunurile ei au fost vândute şi a trebuit să plece
pentru că a fost excomunicată.

Dar
când s-a întors, acolo era o persoană care putea să răscumpere tot ce pierduse
ea; o rudă apropiată.

Boaz
ştia aceasta şi a trebuit să facă ceva ca s-o poată lua de nevastă pe acea
femeie dintre neamuri. Ce anume trebuia să facă el? Să cumpere ţarina pierdută
de Naomi pentru că în felul acesta o cumpăra şi pe Rut.

Cel
care făcea răscumpărarea trebuia să fie rudă, deci un răscumpărător înrudit.
Aceasta era legea răscumpărării.

Singura
cale ca Hristos să poată răscumpăra Israelul căzut , era să devină o Rudenie.
Singura cale prin care Dumnezeu putea răscumpăra rasa umană era ca El Însuşi să
vină în trup de carne, ceea ce înseamnă că Isus era Dumnezeu înrudit cu rasa
umană. El era Emanuel înrudit cu noi.

Dumnezeu
nu a luat chipul unui înger, ci a luat chipul unui slujitor care a spălat
picioarele ucenicilor şi a trăit asemenea oricărui alt om.

Odată
El a spus că vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar El nu a
avut unde să Îşi plece capul. El a mâncat, a băut, a plâns, a râs, exact ca
ceilalţi oameni, dar era Dumnezeu, nu un simplu proroc.

Priviţi
unde S-a născut această rudenie a rasei umane: la Betleem.

Când
Boaz a răscumpărat-o pe Rut, a trebuit să facă o mărturisire publică pentru a
arăta că a răscumpărat toată moştenirea lui Naomi.  Astfel, el s-a dus la poarta cetăţii şi i-a
chemat pe bătrâni ca să le facă cunoscut că în ziua aceea a adus înapoi tot ce
a pierdut Naomi. Şi-a scos încălţămintea din picioare înaintea lor şi  a spus: „Dacă cineva are ceva împotrivă, să o
spună acum, altfel aceasta este dovada că am răscumpărat tot ce era pierdut.”

Oh,
binecuvântat să fie Numele Domnului! Răscumpărătorul nostru a venit, Isus din
Nazaret născut în Betleem. El a stat pe vârful Golgotei, ridicat între cer şi
pământ, ca dovadă că a răscumpărat tot ceea ce pierduse omenirea.

Cum
pot dispreţui oamenii vindecarea divină şi puterea învierii Domnului Isus, când
El a făcut o mărturie publică pe Calvar? El a răscumpărat sufletul nostru,
trupul nostru şi tot ce era pierdut.

Răscumpărătorul
nostru înrudit a venit şi S-a făcut trup. El a locuit printre noi şi a
mărturisit că „Totul s-a sfârşit!” Ce s-a sfârşit? Stăpânirea vrăjmaşului. Noi
păşim în moştenirea noastră şi pe măsură ce trec zilele, suntem mai aproape,
tot mai aproape.

După
ce Boaz şi Rut s-au căsătorit, au avut un fiu: pe Obed, care a fost tatăl lui
Iese, tatăl lui David.

Marele
proroc Samuel a venit la Iese (Isai) şi a zis: „Dumnezeu l-a ales pe unul
din fiii tăi ca să domnească peste poporul Său.”

Noi ştim că el l-a uns ca împărat pe fiul cel mai
mic, care era păstor. El a fost uns înaintea tuturor fraţilor săi, ca mărturie
că Dumnezeu l-a uns împărat. Unde era el? La Betleem. Glorie lui Dumnezeu!

David
s-a născut în Betleem, iar Fiul său mai mare, Isus, trebuia să se nască tot în
Betleem. Dar Isus nu era doar Fiul, ci era şi Rădăcina şi Vlăstarul lui David.
El a fost înainte de David şi va fi şi după David; a fost din veşnicie în
veşnicie. Dar după trup, pentru ca toate lucrurile să se împlinească, El era
Fiul lui David şi urma să se nască mai târziu, în acelaşi Betleem.

Nu
ştiu dacă aţi observat, dar acolo a lucrat o mare taină; o taină pe care nu a
înţeles-o nimeni.

Acelaşi
lucru se întâmplă în Betleemul de astăzi al lui Dumnezeu. Lucrează un semn
tainic pe care se pare că nu-l înţelege nimeni. Este ceva ce trece pe deasupra
înţelegerii tuturor oamenilor. Se pare că nu-l pot prinde, orice s-ar întâmpla.
Referitor la partea supranaturală a lucrurilor care se fac, oamenii spun: „Păi,
cred că nu e nimic rău în asta.” Şi merg mai departe. Dar ei nu înţeleg. Nu pot
să-l cuprindă.

Aceasta
a făcut Dumnezeu în Betleemul din Iuda. El lucrează toate aceste lucruri mici
care se mişcă şi vin spre un singur Cap.

Când
a fost uns împărat, David era doar un băiat neînsemnat la înfăţişare, dar cu
siguranţă în inima lui a fost ceva ce i-a plăcut lui Dumnezeu. Probabil că
ceilalţi fraţi ai lui arătau foarte bine în mantiile lor arătoase, dar prin
alegerea pe care a făcut-o Dumnezeu a arătat clar spre ce priveşte El: nu spre
o frumuseţe exterioară, aparentă, ci spre interiorul omului, spre inima lui.
Dumnezeu ştia ce e în inima lui David, indiferent cum îi stătea cu coroană.
Ştia că avea să fie un om după inima Lui, ceea ce s-a şi întâmplat. De aceea,
uleiul a fost turnat peste David, al cărui nume înseamnă „Preaiubit”.

Mulţi
ani mai târziu, a fost bine reprezentat în Isus, Cel Preaiubit, care avea să
vină şi să împlinească toate lucrurile ce fuseseră făgăduite.

Toate
acestea s-au întâmplat în micuţul Betleem.

Acolo,
pe acelaşi deal unde, cu mulţi ani în urmă David îşi mânase turmele, îngerii au
cântat prima colindă: „În cetatea lui David S-a născut un Mântuitor.”

Prima
apariţie cu o colindă, a îngerilor, nu a avut loc la Ierusalim – marea
biserică, nici la Ghilgal, nici la Silo, unde avea loc o închinare continuă, ci
a fost în Betleem, unde Duhul lui Dumnezeu se mişca în mod misterios şi a adus
ceva.

Acolo
trebuia să vină Hristos. Era chiar în acelaşi orăşel în care se mai născuse un
împărat. El ï-a găsit adăpost în această micuţă cetate – Împăratul împăraţilor
şi Domnul domnilor, acolo unde nu numai Samuel a turnat ulei, ci Dumnezeu
însuşi L-a turnat peste lume pe Hristos Domnul.

Îngerii
au vestit venirea Lui şi le-au cântat păstorilor de pe înălţimile dealurilor.
Vedeţi cât de mare este taina lui Dumnezeu? El a fost născut în acea cetate a
pâinii pentru că era Pâinea vieţii.

Cine
mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în
ziua de apoi.”
(Ioan 6.54).

Betleem.
„Bet” în evreieşte înseamnă „Casă”, iar „El” este „Dumnezeu”. „El” este
abrevierea de la „Elohim”. Casa lui Dumnezeu în care a fost aşezată Pâinea
vieţii. În evreieşte, terminaţia „eem” înseamnă „o bucată de pâine”. Ce a fost
El? Casa Pâinii lui Dumnezeu.

Unde
în altă parte s-ar fi putut naşte? El a fost ascuns de toată lumea, iar
prorocul a spus clar: „El va ieşi din Betleem”. Totuşi oamenii priveau spre
Ierusalim, însă El a venit în Betleem pentru că acolo este Casa de Pâine a lui
Dumnezeu. El era Coşul cu pâine trimis de Dumnezeu pentru lume.

Acesta
este motivul pentru care nu se putea naşte decât în Betleem. Acolo era casa
Pâinii întregului Israel, iar El era Pâinea Vieţii venită din ceruri, Mana spirituală.
Trebuia să vină din Betleem, pe linia pâinii, locul unde era cuptorul de pâine.

Fiind
Pâinea vieţii, Isus a spus că „Cel ce va mânca din acea Pâine, nu va muri.”

Un alt lucru pe care nu vreau să-l las neamintit
este timpul când David a trecut prin cea mai grea perioadă a vieţii, când era
fugar. El era deja uns şi ştia că este viitorul împărat, deoarece aşa îi
spusese Dumnezeu, dar cu toate acestea era urât şi se afla între două focuri:
de-o parte erau filistenii, iar de cealaltă parte era Saul. Şi el (David) era
un om fără naţiune.

Exact
aşa este Biserica adevărată a lui Dumnezeu, fără nici o denominaţiune sau ceva
de felul acesta. Ea stă singură dar are ungerea turnată peste ea şi ştie
aceasta.

David
a trebuit să se ascundă în pustie, în peşteri, fiind însoţit de câţiva
slujitori credincioşi – cei care L-au crezut pe Dumnezeu când a spus că el va
fi împărat.

Aşa
sunt şi credincioşii astăzi: ei se ascund dintr-un loc în altul dar ştiu că El
este Împăratul.

Oamenii
râd de ei şi îi numesc „tremurici sfinţi” sau mai ştiu eu cum, dar aceşti
viteji ai Fiului lui David stau credincioşi la datorie.

Vitejii
care erau cu David stăteau numai de partea lui. Dacă vreun filistean s-ar fi
apropiat, ei trebuiau să lupte, iar David se întreba mereu: „Cum este posibil,
Doamne?”

Voi
ştiţi că păstorii trec uneori prin situaţii despre care adunarea nu ştie nimic,
căci se gândesc la făgăduinţele lui Dumnezeu – de ce nu se împlinesc? Ei nu
spun nimic adunării sau fraţilor asociaţi, dar adevărul este că un conducător
adevărat este frământat de multe probleme în inima lui.

David
stătea acolo şi inima lui ardea. Era în mijlocul urii, iar filistenii trăgeau
foloase din dezbaterea care era între Saul şi el. Saul îl căuta peste tot, iar
filistenii îi căutau pe evrei.

Vorbim
despre un timp de confuzie, iar astăzi este la fel.

David
s-a refugiat în locul lui micuţ, în micuţul adăpost pe care l-a găsit, apoi s-a
suit pe munte şi în timp ce gâtul i se usca de sete şi teama îi tulbura inima,
se gândea: „O, cum este posibil, Dumnezeule? Tu ai turnat ulei peste mine, nu
pentru că aşa am vrut eu ci pentru că Tu m-ai ales. De ce m-ai luat dintre oile
mele şi ai spus că m-ai rânduit să domnesc peste poporul Tău, iar acum m-ai
adus aici între două focuri?”

Aceasta
era frământarea din inima lui. Stătea sus pe deal şi privea în vale, iar
filistenii au venit şi s-au oprit în Betleem, cetatea lui natală. Toată
cetatea, şi nu numai cetatea ci şi casa tatălui său Isai, se afla sub
stăpânirea duşmanului. Mai mult, propriul său popor, propria biserică era
împotriva lui. Astfel, deoparte luptau împotriva lui, filistenii, iar de partea
cealaltă lupta propriul său popor. David era în situaţia aceasta nu pentru că
aşa a vrut, ci pentru că a fost forţat să ajungă acolo.

De
multe ori, şi noi suntem forţaţi să spunem sau să facem lucruri pe care nu am
vrea să le spunem sau să le facem – mă refer la un slujitor spiritual adevărat,
care este silit să facă uneori aceasta. El trebuie să-şi ia partea lui şi să-şi
arate adevărata faţă.

„Eu
voi lua calea cu cei dispreţuiţi ai Domnului,” spune o cântare.

Cam
aceasta era starea în care se afla David în timp ce se plimba încoace şi încolo
şi privea de-a lungul văii. Acolo era casa tatălui său aflată sub ocupaţia
filistenilor, iar de partea cealaltă era Saul. David vedea cum vremurile măreţe
ale Israelului s-au dus şi cum biserica s-a rupt în diferite grupări, aşa că
stătea acolo neştiind ce să facă, dar conştient de faptul că ungerea Domnului
era peste el. Însă nu numai el ştia că ungerea era peste el şi că urma să fie
împăratul lui Israel, ci şi vrăjmaşii lui ştiau aceasta. Aleluia!

Şi
noi ştim Cine trebuie să fie Împărat! Nu contează cine va fi preşedinte,
deoarece ştim că El trebuie să fie Împărat. Ştiu că este greu să stai liniştit
în asemenea condiţii, dar Dumnezeu să-mi ajute să închid ochii pentru
denominaţiuni şi pentru celelalte lucruri, şi să privesc prin ochiul
duhovnicesc spre Împăratul care vine. Îl voi sluji pe El, chiar dacă moartea mă
va birui, chiar dacă cei dragi mă vor părăsi, chiar dacă denominaţiunea şi toţi
ceilalţi, se vor ridica împotriva mea. Eu voi sta lângă El, asemenea
luptătorilor lui Dumnezeu; aşa cum au stat vitejii lui David alături de domnul
lor. Ei au sabia în mână şi merg tot timpul înainte.

Duşmanul
spune: „Ar trebui să bei şi tu puţin şi să fii mai sociabil!”, dar luptătorul
adevărat răspunde: „Eu nu mă atinge de lucrurile necurate!” Amin! Vedeţi?
Vrăjmaşul spune: „De ce nu renunţi la învăţătura aceea a ta, în care te
încrezi?” Dar adevăratul luptător răspunde: „Eu Îl cred pe Dumnezeu şi rămân cu
El.”

Iată!
Aceştia sunt adevăraţii luptători!

„O,
dar nu există vindecare divină!”

„Aşa
crezi tu, dar eu ştiu mai bine!” Vedeţi?

„Nu
există botez cu Duhul Sfânt! Zilele acelea au trecut.”

„Aşa
crezi tu! Ai venit prea târziu, pentru că eu L-am primit deja!”

Ei
ştiau că ungerea era peste flăcăul acela neînsemnat, ştiau că el va fi împărat,
dar David era tulburat în inima lui. Eu îl pot înţelege bine, de aceea haideţi
să-l privim puţin.

El
se gândea: „O, iubitul meu oraş Betleem! Acesta este locul în care au avut loc
marile lucrări ale lui Dumnezeu, unde s-au născut părinţii mei şi părinţii
părinţilor mei. Eu am fost un simplu păstor, dar Tu, Doamne, ai turnat
untdelemn pe capul meu şi ai spus că voi fi împărat peste poporul Tău, iar eu
Te cred.” Amin.

Apoi,
s-a dus înapoi, a privit în jos şi s-a gândit: „Uite, acolo jos, în micuţul
oraş în care m-am născut, este grupul acela micuţ alături de care umblam în
zilele bune.”

Ar
fi bine pentru metodişti să privească înapoi, la zilele lor bune, când erau
doar câţiva, dar stăteau sub puterea lui Dumnezeu şi îşi aruncau apă pe faţă.

Ar
fi bine ca şi voi, baptiştii, să vă uitaţi înapoi de unde aţi venit. Şi la fel
ar trebui să faceţi voi, penticostalilor. Aşa este.

Şi
stând acolo, David continua să se gândească: „Îmi amintesc de nopţile când
stăteam sus pe dealuri; îmi amintesc cum priveam stelele şi cum a vorbit
Dumnezeu inimii mele! Îmi amintesc cum odată, în timp ce priveam norii şi
păşunile verzi, Duhul Domnului a venit peste mine, şi am început să cânt în
Duhul: „Domnul este Păstorul meu… Chiar dacă aş păşi prin valea umbrelor
morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.”
(Psalmul 23.1,4).

O,
vai! Şi iată-l acum chiar în ghearele morţii, prins între focul vrăjmaşilor
săi.

„Unde
sunt acele vremuri bune, când Duhul era cu mine şi când Dumnezeu mă călăuzea?
Atunci Îi cântam laude şi mă bucuram cu El. Îmi amintesc că odată a venit un
leu şi mi-a luat o oaie, dar Duhul Domnului a venit peste mine, am alergat după
el, l-am apucat şi l-am rupt în bucăţi. Îmi amintesc acea eliberare. Îmi
amintesc şi seara când a venit un urs mare şi mi-a luat o oaie, dar l-am omorât
iar oaia am eliberat-o. O, acele mari eliberări!

Îmi
amintesc cum Îi cântam laude în copilărie, când păstoream oile. O, Dumnezeule,
du-mă înapoi în acel loc şi lasă-mă să păstoresc oile din nou! Dă-mi înapoi
turma mea de oi şi lasă-mă să fiu singur cu ele, ca să Te pot lăuda.”

Poate
că uneori când suntem în toiul luptei, gândim şi noi aşa, iar atunci trebuie să
se întâmple ceva. Odată, am fost copii, dar acum suntem adulţi, iar bătălia
este în toi.

Îmi
amintesc de timpul când aveam rumeguş pe jos, iar oamenii săreau şi strigau de
bucurie. Dar astăzi nu mai este aşa.

Bătălia
continuă. Eu nu mai sunt acelaşi predicator tânăr, ci m-am maturizat. Tu
trebuie să produci ceva. Da, domnule. Trebuie să fie ceva diferit. Timpul merge
mai departe, bătălia continuă, focul continuă; timpul de eliberare al poporului
a sosit.

David
se plimba agitat încoace şi încolo şi se gândea: „O, ziua aceasta fierbinte!
Este atât de cald, iar Saul ar putea veni din partea aceasta, în timp ce
filistenii m-ar putea ataca din partea cealaltă! O, Dumnezeule, cum se poate
întâmpla aceasta când ungerea Ta este peste mine?”

Şi
cum se tot gândea, şi-a amintit de fântâna care se afla în vale, la Betleem. O,
nicăieri nu era o apă atât de bună ca aceea!

Şi
David se gândea: „Într-o dimineaţă, când îmi voi lua oile, voi merge la fântâna
aceea şi voi bea apă din ea. O, cât este de dulce şi de bună apa aceea şi cum
îţi stâmpără setea!”

„O,”
şi-a zis apoi, simţind că îi este tot mai sete, „dacă aş avea măcar o gură de
apă!” Şi în disperarea lui a strigat: „Este cineva să-mi aducă puţină apă din
fântâna Betleemului?”

Vitejii
lui nu ştiau ce era în mintea lui David, dar îl iubeau din toată inima, de
aceea dorinţa lui a fost poruncă pentru ei. Astfel, trei dintre luptătorii lui,
şi-au scos săbiile,  s-au furişat afară
din tabără şi au străbătut douăzeci şi cinci de mile până la fântâna aceea. Cu
siguranţă, când a văzut că lipsesc, David a întrebat: „Unde sunt? Încotro au
plecat? De ce şi-au pus viaţa în pericol? Ce vor să facă?”

Ei
s-au dus chiar în ghearele morţii, dar nu-i interesa pentru că fratele lor,
care avea să fie împărat, era însetat şi dorea apă.

O,
frate, mă întreb dacă luptătorii de astăzi ar vrea să-şi croiască drum prin
formalism, îndoieli şi necredinţă, pentru a se înviora în prezenţa Domnului?

„Dorinţa
Ta, Doamne, dacă este Africa, India sau undeva pe stradă, este poruncă pentru
mine, fiindcă moartea nu înseamnă nimic pentru mine. Celebritatea nu are nici o
valoare, fiindcă am o singură dorinţă: să împlinesc voia Ta.”

Aceştia
sunt adevăraţii luptători care stau de partea Lui: „Chiar dacă mă numesc în tot
felul, chiar dacă mă aruncă în stradă, nu mă interesează! Dorinţa Ta este
poruncă pentru mine.” Da, acestea sunt cuvintele unui soldat adevărat.

Ce
au făcut ei? S-au luptat până când au ajuns la fântână. Au scos apă, apoi s-au
întors luptându-se şi croindu-şi cale printre vrăjmaşi, până au ajuns din nou
la David. Apoi, s-au înfăţişat înaintea lui şi i-au zis: „Iată, domnul meu!”

O,
Doamne! Un om dezonorat, urât de biserică, urât de împărat, urât de filisteni,
urât aproape de toţi, dar iubit şi respectat de un grup mic, care îl urmau cu
credincioşie deoarece ştiau că urma să fie împărat.

Astăzi,
cântăm cântece frumoase, ridicăm biserici mari, Îl lăudăm cu imnuri, etc., dar
Isus a spus: „Cu inima sunteţi departe de Mine, pentru că ţineţi mai mult la
doctrinele voastre şi la poruncile omeneşti, decât la Cuvântul Meu.”

Lăsaţi
ca Duhul Sfânt să intre şi să facă ceva în biserică arătând prezenţa lui Isus
Hristos, şi imediat vă vor da afară. Vedeţi? Nu degeaba a spus Domnul Isus: „Degeaba
Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţătură nişte porunci omeneşti.”
(Marcu
7.7).

Dar
luptătorii adevăraţi Îl cred şi stau alături de El pentru că au primit
descoperirea.

David
a luat găleata cu apă, a privit-o şi Biblia spune că a vărsat-o jos spunând:
„O, Doamne, departe de mine să beau apa aceasta pentru care luptătorii mei
şi-au riscat vieţile! Este sângele lor, de aceea nu pot s-o beau.” Şi spunând
aceasta, David a vărsat apa pe pământ, ca jertfă de băutură în cinstea
Domnului.

El
este împlinirea Scripturilor, pentru că Isus din Betleem este Pâinea Vieţii,
dar tot El este şi Apa Vieţii. Sigur că da. 
El a fost simbolizat şi de David, care era împărat, şi de luptătorii
care au străpuns liniile vrăjmaşului. Amin.

El
a biruit moartea, iadul şi mormântul şi Şi-a vărsat propriul Sânge pentru a
împlini Cuvântul din Ioan 3.16. El era Apa vie care a dat Viaţă unui popor
muritor. Cum a făcut-o? Prin propriul Său Sânge. Cum? Vărsându-L pentru noi. Nu
răsturnându-L, fiindcă acela este accident, ci vărsându-L de bună voie, la
Calvar, după ce a străpuns orice linie a vrăjmaşului, ca să poată fi „Coşul de
Pâine” pentru lume.

De
aceea S-a născut în Betleem: pentru că acolo era centrul pâinii, iar El a fost
Pâinea Vieţii şi Apa Vieţii.

Şi
tu, Betleeme, Efrata, măcar că eşti prea mic 
între toţi cei mari…
eşti doar o cetate neînsemnată, dar din tine
va ieşi o Căpetenie a cărui obârşie vine din vremuri străvechi, până în zilele
veşniciei.”

Acesta
este motivul pentru care El S-a născut în Betleemul din Iuda. Acolo a fost
leagănul Lui. Frate, ştii care este leagănul în care vrea să fie astăzi? Fiinţa
ta, inima ta, astfel încât să poată da din tine, Apa şi Pâinea Vieţii, unui
popor însetat şi flămând. El este Pâinea Vieţii şi Apa Vieţii, adică cele două
lucruri esenţiale existenţei omului.

Haideţi
să ne plecăm capetele pentru un moment.

Aţi
fost în Betleem în dimineaţa aceasta? I se mai spune şi „Efrata”, iar „Efrata”
înseamnă „Începutul Vieţii.”

Hristos
a spus: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele.” El este Rădăcina Vieţii.

Dacă
nu aţi fost niciodată în Betleem, Efrata, haideţi în dimineaţa aceasta.
Primiţi-L ca Mântuitor personal şi El vă va ierta păcatele. Vreţi să ridicaţi
mâna pentru El?

Spuneţi:
„Doamne Dumnezeule, fii îndurător cu mine, pentru că vin din toată inima la
Tine. Am venit la Betleemul Tău, la Pâinea şi la Apa Ta veşnică. Da, Îl accept
pe Isus Hristos ca Mântuitor personal!”

Domnul
să te binecuvânteze, tinere de acolo. Domnul să te binecuvânteze.

Mai
este cineva? Spuneţi: „Vin pentru că sunt însetat. Gâtul mi-e uscat de sete.
Vreau să găsesc adevărata Viaţă, de aceea vin chiar acum, Doamne, ca s-o
primesc.”

Este
aici! Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Eu am nevoie de ea.”

Doamne
Dumnezeule, Îţi mulţumesc pentru Mesajul adus din Scriptură, şi pentru că în
toate simbolurile pe care le-ai pus acolo, au fost lucruri ascunse de cei
înţelepţi şi pricepuţi, dar descoperite pruncilor.

Betleemul
era cel mai mic din toate cetăţile lui Iuda, dar a fost plăcerea lui Dumnezeu
să-L ridice din locul acela neînsemnat pe Cel ce era Cârmuitorul Israelului.

Doamne
Dumnezeule, dintr-un grup mic de oameni care au fost spălaţi în Sângele lui
Isus Hristos, Tu faci o mărturie vie că Hristos vine din nou, ca să cârmuiască
toate popoarele cu un toiag de fier.

Tată,
Te rog să ai milă de toţi cei prezenţi aici şi să ne ajuţi pe toţi să venim la
Betleemul Tău. Noi am cântat: „Veniţi, voi toţi cei credincioşi, veniţi la
Betleem.”

Doamne,
fă-i pe oameni să înţeleagă că nu trebuie să meargă în micuţul orăşel, care
este numai un simbol, ci trebuie să meargă la realitate, la Isus Hristos,
Pâinea lui Dumnezeu şi Pâinea Vieţii.

Primeşte-i
în Împărăţia Ta, Doamne, pe cei care au ridicat mâinile, fiindcă L-au primit
prin credinţă. Prin credinţă au ridicat mâinile şi prin credinţă, cred că-i vei
primi.

Păstrează-i,
Doamne, la Betleem, unde nu se vor rătăci niciodată şi de unde nu vor putea
pleca, aşa cum a făcut Naomi. Dacă vremurile vor fi rele, ajută-i să rămână la
Betleem.

Te
rog să ai milă de cei bolnavi şi de suferinzi, fiindcă au nevoie de atingerea
Ta vindecătoare.

O,
Doamne, Tu ai restituit Betleemul în toată slava lui de pe vremuri! Tu ai
restituit totul, chiar la vremea secerişului, când a ajuns Naomi acasă, de
aceea Tată, Te rugăm s-o aduci înapoi pe fiecare Naomi şi pe toţi cei care sunt
în nevoi, pentru că este chiar timpul secerişului.

Marea
turtă de orez care a fost văzută în acel vis, s-a rostogolit la vale peste
tabăra vrăjmaşului. Rugămintea mea este să aduci acea turtă, chiar acum, în
această clădire şi aceasta să fie ca un legământ pentru bolile oamenilor şi
pentru păcatele lor. Te rog să vindeci orice persoană care stă în prezenţa
divină.

Doamne,
eu simt… poate este numai simţământul meu, dar simt că eşti aproape. Eu cred că
eşti aici, şi nu spun aceasta numai ca să audă oamenii, deoarece Tu cunoşti
inimile oamenilor.

Rugămintea
mea este să-i ajuţi să prindă viziunea, astăzi, ca să vadă că Tu, Fiul lui
Dumnezeu, Împăratul uns, eşti în mijlocul nostru. Mă rog ca ei să primească
aceasta în sufletul lor şi astfel să fie vindecaţi de suferinţele lor, în
Numele lui Isus Hristos, Fiul Tău. Amin.

Eu
cred că toate Cuvintele Sale sunt de inspiraţie divină. Cred că El nu este „Eu
am fost” sau „Eu voi fi”, ci El este „Eu sunt”, adică este mereu Acelaşi, o
Prezenţă continuă. Şi cred că El este chiar acum în mijlocul nostru.

Voi,
care aţi ridicat mâna, găsiţi-vă o biserică şi fiţi botezaţi în Numele lui Isus
Hristos. Chemaţi-L pe Dumnezeu să vă spele păcatele şi să vă ajute să credeţi
că El vine în curând. Da, El trebuie să vină pentru a doua oară.

De
asemenea, cred că El este aici ca să-i vindece pe cei bolnavi şi ca să facă
bine celor suferinzi, de aceea nu este nevoie să ne rugăm pentru fiecare în
parte. Eu am dovedit aceasta aseară. Acolo era un tânăr care acum stă aici şi
mă priveşte. El zăcea pe pat de câteva zile şi avea gâtul atât de umflat încât
abia mai putea să înghită. Avea şi temperatură, aşa că le-a zis părinţilor săi:

„Trimiteţi
după fratele Branham, ca să vină să se roage pentru mine.” Ei n-au vrut însă să
mă deranjeze, deoarece ştiau că sunt foarte ocupat, dar Ceva m-a călăuzit pe
mine să merg la ei.

În
timp ce stăteam cu ei, părinţii au încercat să-i dea să mănânce. I-au adus un
ou moale şi câteva boabe de fasole zdrobite mărunt, dar după ce a încercat în
zadar, să înghită ceea ce i se adusese, a împins farfuria la o parte. Eu
stăteam acolo şi priveam scena fără să mă rog, dar atunci s-a întâmplat ceva ce
nu pot explica oamenilor, aşa că m-am gândit: „Doamne, este aproape de
sfârşitul anului şi ştiu că urmează ceva. Aceasta este?” Apoi am continuat cu
voce tare şi o spun şi acum: „Ştiu că eşti aici!” Imediat, tânărul s-a întors,
a luat o îmbucătură, apoi alta şi alta, până când a mâncat tot ce i se adusese.
După aceea, s-a îmbrăcat, s-a urcat în maşină şi a plecat de acasă.

O,
El este Dumnezeu şi este prezent!

Într-una
din zile, când au făcut această ultimă fotografie, când L-am văzut stând acolo,
am privit şi mă gândeam: „Ei bine, L-am văzut pe Îngerul Domnului şi ştiu că a
fost minunat!” Apoi, cam pe la ora trei dimineaţa, m-a trezit, mi-a spus tot ce
va fi şi mi-a explicat totul, apoi mi-a arătat lucruri pe care nu le-am mai
văzut. O, ce mângâiere a fost pentru mine faptul că am ştiut că El era acolo!

El
este aici. Prezenţa Domnului a fost acolo ca să-i vindece pe bolnavi şi este
aici ca să aducă iertare păcătoşilor. Prezenţa Domnului este în mijlocul
poporului Său. El este Betleemul lui Dumnezeu plin de Pâine şi de Apă. Sunt
atât de bucuros pentru aceasta, voi, nu? Da, sunt bucuros pentru că avem un loc
unde să venim să mâncăm şi să trăim veşnic.

Domnul
să vă binecuvânteze. Ai vrut să spui ceva, frate Neville? (Nu).

Haideţi
să stăm puţin în picioare şi să cântăm cântecul nostru de despărţire: „Ia
Numele lui Isus cu tine.”

Câţi
Îl iubesc pe Domnul? Să vă văd mâinile ridicate. Acum lăsaţi-le jos, daţi mâna
cu cel de lângă voi şi spuneţi: „Domnul să te binecuvânteze, călătorule!”

Aşa.
Apoi în jur… Aşa vă veţi cunoaşte unul pe celălalt. În ordine.

Haideţi
să privim spre cer şi să cântăm acest cântec.


Amin –