DE CE MICUL BETLEEM

Mă bucur că pot să fiu aici în dimineaţa aceasta şi după cum îmi spunea fratele Williams, cred că vom avea ceva special din partea cuiva din această biserică. (O soră cântă: „Umple-mi paharul, Doamne!”).

De aceea suntem în dimineaţa aceasta aici: să ridicăm paharele ca să ne fie umplute. Este singura ocazie în care putem cere aceasta, fiindcă va veni un timp când vom fi pe partea cealaltă, iar atunci nu vom mai avea această ocazie. Aşadar, cât timp suntem întregi la minte, cred că cel mai bun lucru pe care îl poate face cineva este să profite de această ocazie, fiindcă El vrea să ne umple paharele cu dragostea şi îndurarea Lui.

Printre noi a fost cineva cu care am stat în părtăşie, dar nu cu mult timp în urmă a plecat din mijlocul nostru. Astfel, în inimile noastre este o mare tristeţe pentru fratele Williams, tatăl conducătorului de aici. Câţi ani avea tatăl tău, frate Williams? Optzeci şi opt de ani. Păi cred că a trecut de vârsta făgăduită! A fost un om foarte bun şi îmi amintesc că nu demult stătea aici în adunare, iar eu ¡-am zis, fără să fiu lipsit de respect faţă de fratele Williams: „Carl, tu arăţi mai tânăr decât fiul tău.” Aceasta arată că astăzi suntem aici, iar mâine nu mai suntem. Noi nu ştim când vine timpul acela, dar ştim că vine, de aceea mă gândesc că viaţa este un lucru mare, este o oportunitate.

S-a mai întâmplat o tragedie. Este vorba de una din persoanele care venea în biserica noastră din Chicago, o mamă care a fost omorâtă zilele trecute. Cred că se apropia de şaptezeci de ani. Ea şi soţul ei călătoreau prin Kansas, Missouri, când a început un viscol, iar un bărbat care a pierdut controlul maşinii, a intrat în ei şi ¡-a rupt gâtul pe loc. M-au sunat să-mi spună aceasta, iar eu ¡-am anunţat pe copiii lor de prin ţară, să le spun. Fiind păstorul ei, era de datoria mea să fac aceasta.

Când vezi aceste lucruri, te gândeşti cât de uşor şi de repede poţi să treci. Am aici o cutie cu dulciuri pe care mi-a dat-o ea, fiindcă le-a făcut pentru mine săptămâna trecută. Cât de repede putem fi doborâţi! Dacă toată nădejdea noastră ar fi numai pentru viaţa aceasta, am fi cei mai nenorociţi oameni. Iov spunea: „Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!” (Iov 14.13).

Aţi observat cum mărturiseşte natura despre Dumnezeu? Vedem pomii şi frunzele care cad din ei, pentru că viaţa merge jos în pământ, ca în mormânt, şi stă acolo până trece mânia iernii, apoi urcă din nou în pom, aducând o nouă viaţă. Este o mărturie pe care o trăim iar şi iar.

Soarele răsare dimineaţa şi este ca un copil slab în putere. După aceea merge la şcoală, apoi la liceu, la amiază este în toată puterea, pentru ca după-amiază să se întoarcă în partea cealaltă, iar în timpul serii slăbeşte din nou şi moare. Dar nu acesta este sfârşitul soarelui, fiindcă el se ridică din nou în dimineaţa următoare, ca să mărturisească pentru o nouă generaţie că acolo este  viaţă, moarte, îngropare şi înviere.

Până şi natura ne vorbeşte despre El. Ea depune o mare mărturie, prin care ne spune că nu putem avea parte de această înviere dacă viaţa noastră nu serveşte scopului lui Dumnezeu. Dacă o sămânţă de floare este pusă în pământ şi germinează, aduce la suprafaţă o nouă floare, dar dacă nu germinează nu va aduce floarea şi nu serveşte scopului lui Dumnezeu. Deci, nu faptul că răsare este cel mai important, ci pentru că slujeşte scopului lui Dumnezeu. De aceea răsare soarele: fiindcă slujeşte scopului lui Dumnezeu. Şi noi înviem dacă slujim scopului lui Dumnezeu.

Eu cred că fratele Williams a slujit scopului lui Dumnezeu în această viaţă, pentru că a fost un tată adevărat. O văd şi pe soţia lui dragă stând aici, pe doamna Williams. A fost un soţ adevărat, ceea ce este încă un scop al lui Dumnezeu; şi faptul că a fost un tată este un scop al lui Dumnezeu. Dar cel mai important este că el a fost germinat de Duhul Sfânt, acesta fiind scopul principal al lui Dumnezeu. Deci, dacă spunem că fratele Williams nu va învia din nou, este ca şi cum am spune că seva care se duce în pământ nu se mai întoarce înapoi şi că nu mai este răsărit de soare. Toate vorbesc despre învierea lui şi despre faptul că va fi din nou cu noi.

Soarele, florile, natura, viaţa botanică, toate vorbesc despre aceasta, şi la fel Cuvântul lui Dumnezeu. Dar pe lângă toate acestea, chiar credinţa care este în inimile noastre, pulsează că îl vom vedea din nou. Dumnezeu să-¡ odihnească sufletul. Să ne ridicăm un moment în picioare, în semn de respect pentru cel care a stat o dată printre noi.

Tată ceresc, noi n-am încercat niciodată să ne adunăm doar ca să fim văzuţi sau auziţi, ci de fiecare dată am făcut-o ca să-L prezentăm pe Fiul Tău, Isus Hristos şi să punem mărturie ca să poată fi găsit şi de cei care nu sunt cu El.

Inimile noastre sunt împovărate pentru cei care au rămas în urma fratelui nostru, cel care nu demult a stat cu noi aici. Noi credem că ¡-ai rânduit să trăiască o viaţă plină şi bună, iar sufletului lui este acum cu Tine. Odihneşte-l, Doamne, până în ziua când îl vom vedea din nou. Binecuvântează-l pe fiul lui de aici şi pe ceilalţi copii ai lui, pe draga lui soţie şi pe toţi cei ce l-au iubit, adică pe noi toţi. Ajută-ne să luăm aminte că suntem atât de plăpânzi şi că într-o zi va trebui să plecăm, de aceea trebuie să fim pregătiţi pentru ceasul acela.

Dacă printre noi sunt persoane ca nu sunt încă pregătite pentru acest eveniment, fie ca aceasta să fie ziua în care să spună: „Da!” pentru Domnul Isus şi să fie germinaţi pentru El prin Duhul Sfânt, fiindcă o cerem în Numele lui Isus. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Acum am de făcut câteva anunţuri. Eu ¡-am spus soţiei mele, care este aici, că dimineaţă trebuie să plec în oraş cu nişte treburi, dar mă întorc până la micul dejun. A trebuit să rezolv ceva şi ¡-am spus: „Mă întorc până la ora zece.” Ea m-a privit lung, aşa că ¡-am zis: „Dacă nu mă întorc până la ora zece, îţi cumpăr trei perechi de ciorapi de care vrei tu.” Deci ştiu ce se va întâmpla: îi datorez trei perechi de ciorapi, fiindcă acum este zece fără douăzeci. Dar am să mă grăbesc cât pot.

Fraţilor, ne bucurăm că în dimineaţa aceasta suntem cu voi aici, în Ierihon, iar luni seara vă invităm la banchetul de la Ierusalim, adică Tucson. Vedeţi, Phoenix este în vale ca Ierihonul, iar Tucsonul, unde locuiesc eu, este la munte şi îl numesc Ierusalim. Unde eşti, Tony, că nu spune nimeni „Amin”, aici.

Luni seara este banchet la Tucson şi ne vom bucura mult dacă veţi trece pe acolo să ne vedeţi. Dacă va fi cu voia Domnului, în seara aceasta voi vorbi mesajul: „Am văzut Steaua Lui şi am venit să ne închinăm.”

Din data de 19, luna viitoare, voi începe o trezire chiar aici în această sală, Ramada Inn. Voi avea la dispoziţie patru seri şi ne vom bucura dacă vă vom avea printre noi, aşa că vă invităm călduros pe voi, fraţii predicatori, şi pe oamenii voştri. Îi invităm mai ales pe oamenii din oraş care nu Îl cunosc pe Isus ca Mântuitorul lor. În al doilea rând, îi invităm pe cei care sunt bolnavi şi cred că Dumnezeu răspunde la rugăciuni, fiindcă am vrea să ne rugăm pentru bolnavi înainte de marea convenţie naţională care va avea loc aici pe 22. Sunt sigur că vreţi să participaţi, pentru că vor fi mulţi vorbitori renumiţi şi desigur, vom avea un timp minunat.

În dimineaţa aceasta m-am gândit să vorbesc ceva pentru Phoenix care a avut întotdeauna un loc aparte în inima mea. Îmi place Phoenix, pentru că am fost aici, la Wickenburg, când eram băiat. În vremea aceea era deşert, dar acum este chiar în metropolă, în inima oraşului. Aceasta arată că vremurile se schimbă, dar astăzi aş vrea să vă vorbesc despre ceva neschimbător şi anume, despre Dumnezeu.

Dumnezeu în Planul Lui, în Cuvântul Lui, nu Se schimbă. Vremurile se schimbă, oamenii se schimbă şi sistemele se schimbă, dar Dumnezeu nu Se schimbă niciodată, ci rămâne Acelaşi.

Pentru că se apropie Crăciunul, m-am gândit că aş putea aduce un Mesaj de Crăciun. Dacă aveţi Bibliile şi vreţi să mă urmăriţi, voi citi din Evanghelia lui Matei 2.1-6:

„După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim

şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”

Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.

A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul.

„În Betleemul din Iudeea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul:

„Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Lui la citirea Cuvântului. Am aici câteva texte şi notiţe şi aş vrea toată atenţia voastră pentru că voi vorbi despre subiectul: „De ce micul Betleem?”

Ei bine, noi toţi, sau să nu spun toţi, dar prea mulţi dintre noi au pierdut adevărata valoare a Crăciunului. După cum am văzut pe aici, până şi palmierii au fost împodobiţi, în timp ce în est sunt împodobiţi brazii. Ei încep să-¡ decoreze cu o lună sau şase săptămâni înainte de Crăciun, făcând din acesta ceva comercial în loc să-¡ vadă adevărata însemnătate.

Eu nu cred că Hristos S-a născut în 25 decembrie. Ar fi fost imposibil, deoarece înălţimile Iudeii sunt acoperite de zăpadă în decembrie. Studiind istoria, am ajuns la concluzia că Hristos S-a născut primăvara, cam prin aprilie sau mai.

Se ştie că în timpul echinocţiului de iarnă, din 21 până în 25 decembrie, romanii sărbătoreau naşterea zeului soare, iar când creştinismul s-a amestecat cu romanismul, ei au schimbat ziua de naştere a zeului soare, în ziua de naştere a Fiului lui Dumnezeu. Adevărul este că oricare ar fi adevărata zi de naştere a Lui, nu putem lua sfinţenia a ceea ce trebuie să fie. Satan ne-a furat aceasta, iar Moş Crăciun ne-a furat întreaga închinare, făcând din această zi, o zi ca Paştele, cu iepuraşi şi răţuşte roz. Dar ce au a face toate acestea cu Paştele? Ce au a face cu învierea lui Hristos?

Copiii de astăzi pot să-ţi spună mai multe despre Davey Crockett decât despre Isus Hristos. Îţi povestesc mai multe despre aventurile criminalilor din trecut, decât despre Prinţul Vieţii care S-a născut cu o mie nouă sute de ani în urmă. Dar toate acestea nu iau adevărata însemnătate de la noi, creştinii.

Vedeţi? Lumina se vede cel mai mult în întuneric. Astfel, fulgerul dintre norii întunecaţi arată că poate fi lumină în întuneric. Dacă străluceşte soarele nu mai ai nevoie de alte lumini, dar în întuneric străluceşte şi cea mai mică lumină. Este nevoie de întuneric ca să se vadă lumina mai bine.

Noi, creştinii, ar trebui să mărturisim spre slava lui Dumnezeu că ni L-a dat pe Fiul Său. Acest Crăciun ar trebui să fie ceva deosebit pentru noi, fiindcă indiferent cum arată, va străluci cu atât mai mult. Întreaga lume are ghirlande, dar noi Îl avem pe Hristos, și aceasta ar trebui să strălucească în acest ceas întunecos în care trăim. Aceasta ne face să ne gândim că Dumnezeu face lucruri neobişnuite, pentru că El însuşi este neobişnuit. El este supranatural şi este Infinit faţă de noi care suntem mărginiţi. De aceea, tot ce face El este neobişnuit. Dumnezeu este atât de mare încât Se foloseşte de lucrurile neînsemnate ca să Se descopere prin ele.

De ce micuţul Betleem? De ce a ales Dumnezeu să-L trimită pe Fiul Său în cea mai neînsemnată cetate din Iudea? Despre aceasta aş vrea să vorbim.

Scriptura spune: „Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.” (1Corinteni 1.21).

Mă gândesc că înainte de naşterea Domnului nostru, toţi prorocii au vorbit despre venirea Lui şi au zis:

„Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile, în vâlcele.”

„… munţii au sărit ca nişte berbeci, şi dealurile, ca nişte miei.” (Isaia 40.4; Psalmul 114.4).

Într-o zi, din pustiu a ieşit un predicator, un proroc care se numea Ioan. El nu a venit din nici o şcoală teologică, nici nu era îmbrăcat în robă, ci era acoperit cu o piele de oaie şi cu părul mare. Ioan a ieşit şi a făcut un anunţ: „Împărăţia  cerurilor este aproape.” (Matei 3.2). Oamenii nu prea înţelegeau ce era cu venirea acestui om care nu se identifica cu nici un sistem, nu aparţinea de nimeni, nu avea carnet de membru şi nici o denominaţiune care să-l sprijinească, dar Mesajul lui Ioan era prea mare, de aceea Dumnezeu l-a şcolit în pustie. Mesajul lui nu era în termeni teologici, ci vorbea despre şerpi , copaci şi topor, adică despre ceea ce a văzut în natură. Aceasta a fost abordarea lui. Ioan nu a vorbit ca un cleric, ci ca un om al naturii.

Oamenii nu îl prea înţelegeau. El nu avea nici măcar un amvon şi probabil nu era binevenit la nici unul, dar a propovăduit pe malurile Iordanului, stând în nămol până la genunchi, iar oamenii care erau sinceri în inimile lor, veneau să-l asculte. Ei voiau să-l asculte pentru că era ceva deosebit şi avea pecetea Adevărului deasupra.

Astăzi, când ne apropiem de naşterea lui Hristos, mesajul nostru ar trebui să poarte pecetea Adevărului care să-¡ facă pe oameni să înseteze să-L găsească pe El.

Dumnezeu l-a luat pe bărbatul acela simplu şi fără educaţie, şi deşi nu avea nici o zi de şcoală, a spus despre el că era cel mai mare dintre toţi prorocii care au trăit, fiindcă Dumnezeu Se descoperă în lucrurile neînsemnate.

La fel s-a întâmplat şi când şi-a ales Isus ucenicii. Acolo erau oameni mult mai pregătiţi pentru această slujbă, decât ei, erau oameni religioşi, dar El nu a chemat pe niciunul dintre ei. În vremea aceea erau oameni mari, preoţi, oameni educaţi, oameni înnoiţi, dar El nu l-a chemat pe niciunul dintre ei, ci a ales pescari, colectori de taxe şi aşa mai departe, prin care să-Şi transmită Mesajul. Vedeţi? El procedează întotdeauna aşa.

În timpul lui Noe, El a ales un fermier simplu prin care să anunţe nimicirea acelei epoci. Nu un religios, ci un simplu fermier. În zilele lui Moise, S-a folosit de un rob fugar, nu de un religios. L-a dus în pustie ca să-şi piardă toată educaţia şi l-a lăsat acolo până când a fost mulţumit de el, după care ¡ s-a arătat într-un rug aprins şi l-a trimis să cucerească poporul de care fugise, cu un toiag strâmb.

Vedeţi, Dumnezeu ia lucrurile simple şi Se descoperă prin ele. Acesta este Cuvântul Lui; şi El a făcut Pământul din lucruri care nu erau.

În urmă cu câteva zile eram în Auditoriul Morris din New York, la una din marile noastre campanii şi am auzit pe cineva care îl cita pe Einstein, care vorbea despre această Galaxie şi spunea că ne trebuie o sută cincizeci de milioane de ani lumină să ieşim din ea şi o sută cincizeci de milioane de ani lumină să ne întoarcem, ceea ce ar însemna trei sute de milioane de ani lumină. Gândiţi-vă ce rapid merge lumina: cu aproximativ 186 de mii de mile pe secundă (299.792.458 m/s), şi gândiţi-vă câte miliarde de ani ar fi necesari să mergem acolo şi să ne întoarcem înapoi. Şi aceasta este numai o galaxie din Universul lui Dumnezeu, făcută de mâinile Lui. El a făcut timpul în ani lumină, apoi a privit jos peste ele.

Un rus a spus că el a fost la o depărtare de 200 de mile (322 Km) de pământ şi nu L-a văzut pe Dumnezeu şi nici vreun înger. Cât de limitat poate fi omul! Când te gândeşti la toate acele  milioane şi miliarde de ani; şi ce a făcut la numai cincizeci de ani distanţă? A intrat în veşnicie.

Acest astronaut a mers sus, nu ştiu câte ore, s-a învârtit în jurul Pământul de şaptesprezece ori sau aşa ceva, şi aceasta nu a fost nici o secundă din viaţa lui. El a călătorit cu timpul. Vedeţi? Tu intri în veşnicie. Aceasta este măreţia lui Dumnezeu.

Minţile noastre nu pot cuprinde cât de mare este El, dar deşi este atât de mare, când este pe cale să Se descopere, o face atât de simplu şi Se foloseşte de lucruri simple. Este simplitatea Lui.

Priviţi-l pe David. Din toţi fiii lui Isai, el a fost adus ultimul înaintea prorocului. Nimeni nu s-ar fi gândit că un amărât ca David, cu comportament sălbatic, să fie ales împăratul lui Israel. Poate nu arăta ca un împărat pentru oamenii aceia, dar cu siguranţă arăta pentru Dumnezeu, iar prorocul l-a uns împărat. Vedeţi, El l-a luat pe cel mai neînsemnat din familia lui Isai şi l-a făcut împărat. Era ceva ce lumea ar fi respins, de aceea a fost trimis la oi.

Isai l-a adus pe primul său fiu, un bărbat de statură înaltă, care stătea drept şi ar fi arătat bine ca împărat. Probabil toţi se gândeau că ar fi arătat bine în straie împărăteşti şi cu coroană pe cap. Arăta bine în ochii oamenilor, dar prorocul, a trecut de toţi cu vasul cu untdelemn în mână şi a întrebat: „Aceştia sunt toţi fiii tăi? Nu mai ai niciunul?”

„Mai am unul, dar nu-¡ nimic de el. Este un amărât şi l-am pus să pască oile.” „Aduceţi-l aici.” Şi de îndată ce a dat cu ochii de el, ¡-a turnat untdelemnul pe cap şi a zis: „Pe acesta l-a ales Dumnezeu.” Vedeţi, El nu alege întotdeauna ghirlandele lumii; este alegerea lui Dumnezeu.

În dimineaţa aceasta Îi suntem recunoscători pentru că şi pe noi ne-a ales prin har. El nu a ales niciodată lucrurile strălucitoare ale lumii, aşa că cel mai umil om poate fi un slujitor al lui Hristos.

Dumnezeu l-a uns pentru că El a ales lucrurile neînsemnate. De ce a ales micuţul Betleem? În Israel erau locuri mai măreţe în care s-ar fi putut naşte Împăratul împăraţilor. De obicei, când noi avem un eveniment aici pe pământ, încercăm să facem totul cât mai strălucitor, alegem locurile cele mai frumoase şi cheltuim o grămadă de bani pe tot felul de lucruri. Aşa procedăm noi, dar Dumnezeu nu procedează aşa. El ia ceva fără valoare ca să-Şi arate măreţia în el. Când ¡-a chemat pe ucenici, în locul acelor pescari neştiutori şi ne-educaţi care nu ştiau nici să-şi scrie numele, ar fi putut lua un mare preot sau un om bine educat. Dar Dumnezeu a luat un om care nu ştia nici să-şi scrie numele, astfel ca în mâna Lui să poată face ceva din el, ca să arate că El era Dumnezeu.

Când ajungeţi în punctul în care realizaţi că nu sunteţi nimic, puneţi-vă în mâna lui Dumnezeu ca să vă modeleze şi să vă facă cum vrea El să fiţi. Dar cât timp ne simţim importanţi, nu vom ajunge nicăieri. Noi nu putem ajunge în mâinile lui Dumnezeu decât atunci când realizăm că nu avem nici o importanţă.

Una din fetiţele mele m-a întrebat ceva despre cuvântul „important”. Vorbeam despre un om important, şi anume, despre preşedintele nostru recent asasinat şi că inimile noastre erau triste din cauza aceasta, iar la un moment dat am spus: „Păi, el a fost un om important.”

Ziarele şi televiziunile au relatat acest eveniment care a costat guvernul milioane de dolari. Este foarte bine, fiindcă aceasta este treaba lor, dar mă gândesc la predicatorul acela penticostal din California, în adunarea căruia a intrat un bărbat care o căuta pe soţia lui şi era înarmat cu o puşcă. El l-a împuşcat pe predicator chiar la amvon, şi-a împuşcat soţia şi apoi s-a împuşcat şi el. Totuşi, acest eveniment a fost relatat doar într-un articol atât de mare. (Fratele Branham arată).

Să vă spun ceva, fraţilor: Nu contează cine suntem! Eu ¡-am zis fetiţei mele: „Vrei să ştii cât eşti de importantă? Bagă-ţi degetul în găleata cu apă şi apoi scoate-l afară şi încearcă să găseşti gaura.” Noi nu suntem nimic, dar aici este Cel ce este important şi Acesta este Dumnezeu. Să nu uităm niciodată aceasta: că El este Cel important.

Poate că ei şi-au imaginat că Împăratul Se va naşte într-un loc măreţ, într-un loc religios, sau într-un loc istoric, ca de exemplu la Silo. Silo este locul în care a fost ridicat chivotul prima dată şi a trecut Iordanul pe partea cealaltă în Palestina. Sau puteau fi Ghilgal sau Sion, alte locuri vestite. Sau mândra capitală Ierusalim, unde se adunau toate căpeteniile organizaţiilor. Era un loc remarcabil în care Se putea naşte marele Împărat, fiindcă era sediul religiei lor, iar El urma să vină şi să reprezinte religia lor.

Dar în timp ce ei se gândeau la aceste locuri istorice importante, El a fost născut în Betleem, cel mai neînsemnat din toate cetăţile. „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel.” (Mica 5.2). Vedeţi, marele şi mândrul Ierusalim şi toate celelalte cetăţi au fost respinse.

Sau putea fi ales unul din locurile de refugiu: Hebron, Cades sau Ramot din Galaad, fiindcă El urma să fie scăparea noastră. Dacă ne gândim că El urma să fie locul nostru de scăpare, ar fi trebuit să se nască în unul din aceste locuri memoriale sau de refugiu: Hebron, Cades, Ramot din Galaad, sau altul. Dar vedeţi, Dumnezeu are un alt fel de a face lucrurile. El ştie cum să facă lucrurile corect, de aceea, cu ajutorul Lui, vom încerca să vedem de ce s-a întâmplat aşa, pentru că totul lucrează exact în marele Plan al lui Dumnezeu.

Vreau să înţelegeţi bine că Dumnezeu ştie ce face. Înţelegeţi? El se foloseşte de lucrurile simple în lucrarea Sa, şi nu de cele măreţe, pentru că nu a făcut niciodată aceasta în toată Biblia. Dumnezeu nu a lucrat niciodată cu un grup de oameni ca să facă ceva, ci ia întotdeauna un individ. Tu eşti o persoană, iar Dumnezeu nu-Şi schimbă niciodată Planul, fiindcă El rămâne întotdeauna la prima Sa hotărâre.

În timpul lui Noe, El a avut un bărbat: pe Noe. Când a venit vremea să scoată Israelul afară, El a avut un alt bărbat, şi acesta a fost Moise. Noi ştim că mulţi alţii, ca Datan şi ceilalţi, au crezut că au aceeaşi autoritate şi aşa mai departe, dar ştim ce s-a întâmplat cu ei.

În timpul venirii Domnului, în timpul lui Ioan Botezătorul şi a altora, El a avut întotdeauna un individ cu care a lucrat. Şi astăzi, El lucrează cu noi individual, nu cu grupul în care suntem, nu cu denominaţiunea de care aparţinem, ci cu fiecare ca individ.

Când a împărţit ţara, Iosua ¡-a dat această părticică lui Iuda. Am aici câteva însemnări cu locul unde este situat Betleemul. Noi ştim cu toţii că era un loc micuţ şi ¡-a căzut la sorţ seminţiei lui Iuda.

Când Israelul a trecut râul Iordan în ţara făgăduită, acolo era o femeie dintre neamuri, o curvă numită Rahav. Ea a cerut îndurare şi a primit îndurare, cu condiţia să rămână sub acel fir cărămiziu.  Numai aşa a putut primi milă, fiindcă acel fir era un semn, o dovadă care îi era dată. Şi noi avem astăzi un Semn şi suntem în siguranţă cât timp stăm sub Firul roşu, Sângele lui Isus Hristos. Fiecare dintre noi trebuie să stăm sub Firul roşu al Sângelui lui Isus Hristos, ca individ, nu ca grup.

După ce curva Rahav a primit semnul că va fi cruţată, ¡-a adus pe toţi ai ei sub acel semn, firul roşu, şi au fost salvaţi. S-a întâmplat la fel ca în Egipt, când toţi cei care au fost găsiţi sub sânge, au fost salvaţi. Toţi cei aflaţi sub firul roşu au fost salvaţi; toţi cei aflaţi sub Sângele lui Isus Hristos sunt salvaţi, dar cei găsiţi în afara Lui, sunt pierduţi şi gata de prăpăd.

Noi ştim cu toţii că ea a fost curtată de un general din oştirea lui Israel, nu-mi amintesc acum numele lui, iar în final s-a căsătorit cu el. Ei s-au stabilit în apropierea acestui loc, iar soțul ei, Salmon, este cel care a zidit Betleemul. Vedeţi, încă de la început, în legătură cu aceasta a fost şi cineva dintre neamuri: curva Rahav.

Am găsit că acest Salmon a fondat această cetate mică, Betleemul. El l-a născut pe Boaz, care a luat-o de nevastă  pe Rut, din nou cineva dintre neamuri. Să urmăm puţin această linie. Rut era moabită. Ea a venit în această cetate pe vremea secerişului şi s-a căsătorit cu Boaz. Oh, dacă aş avea suficient timp să vă vorbesc despre aceasta în această dimineaţă, dar atunci ¡-aş datora soţiei mele şase rochii! Cum ar trebui să zăbovim asupra acestui subiect!

Naomi, care reprezintă biserica tradiţională, s-a dus în Moab, mânată de foametea care a împrăştiat Israelul printre toate popoarele. Dar s-a întors înapoi însoţită de Rut moabita şi au ajuns tocmai la începutul seceratului orzului.

Acesta este timpul când biserica dintre neamuri vine din nou la Dumnezeu, chiar la seceratul orzului. Ce tablou frumos!

Rut s-a căsătorit cu Boaz şi s-a născut fiul lor Obed. Din Obed a ieşit Isai şi din Isai a ieşit împăratul David, care a fost uns de prorocul lui Dumnezeu chiar în micuţul Betleem, să fie împăratul lui Israel. Toate aceste lucruri duhovniceşti, ascunse de ochii lumii, se întâmplau în această cetate mică, în Betleem. Vedeţi, aşa lucrează Dumnezeu.

Nădejdea mea este că Duhul Sfânt care este prezent aici, vă va da înţelegerea corectă că Dumnezeu nu lucrează cu lucrurile acestea mari. El face totul prin Duhul: „…Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor!” (Zaharia 4.6). Vedeţi? Dumnezeu lucrează prin Duhul printre oameni. El putea veni numai în această cetate; este singurul loc în care se putea naşte. Dumnezeu urmăreşte aceeaşi linie; întotdeauna face aşa. El urmează linia Cuvântului Său; nu Se poate abate de la Cuvântul Său şi  să rămână Dumnezeu. El trebuie să rămână la Cuvântul Său; nu-L poate părăsi.

Astăzi, tradiţiile noastre ne iau de lângă Cuvânt. Prin crezurile şi lucrurile injectate în Cuvânt, noi am poluat întregul Cuvânt. Cuvântul Lui este întotdeauna adevărat, fiindcă El este Cuvântul. Dumnezeu şi Cuvântul Său este acelaşi lucru.

Deci micuţul Betleem era o cetate neînsemnată, un loc mic şi nebăgat în seamă de lumea din afară; nimeni nu-¡ acorda nici o atenţie, dar Dumnezeu avea un scop cu el. Cine are o gândire duhovnicească ştie ce spun, fiindcă prorocul a zis: „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.” (Mica 5.2). Gândul prorocului l-a găsit.

Cei duhovniceşti sunt călăuziţi de Duhul Sfânt în aceste lucruri. Nu are importanţă ce spune lumea cu toată slava ei, voi să urmăriţi Duhul Sfânt în Cuvântul Său.

Când a murit, Iov a specificat unde să fie îngropat. Şi Avraam a avut un petic de pământ în care a îngropat-o pe Sara, iar când a venit timpul să moară şi el, a vrut să fie îngropat lângă Sara.

Avraam l-a avut pe Isaac, iar când a venit vremea să moară şi el, a vrut să fie îngropat lângă Avraam. Isaac l-a avut pe Iacov. El a murit în Egipt, dar l-a rugat pe fiul său care era proroc, să jure că nu-l va îngropa în Egipt. „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.” (Geneza 50.25). La rândul lui, Iosif a spus că Israel  va pleca de acolo şi le-a zis: „…să luaţi şi oasele mele de aici.” De ce? Pentru că a ştiut că primele roade ale învierii aveau să iasă din acea ţară, fiindcă Iov a spus: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.” (Iov 19.25-26).

Ei erau duhovniceşti, erau proroci şi ştiau că primele roade ale învierii aveau să iasă din ţara făgăduită, nu din Egipt.Astfel, Isus a murit în vinerea mare şi a înviat în dimineaţa de Paşte, adică duminică dimineaţa, iar Biblia spune că: „…mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat.

Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.” (Matei 27.52-53).

De ce? Pentru că toţi acei proroci au ştiut exact unde să fie îngropaţi, în ce loc. Acest lucru era ascuns de cei înţelepţi, dar ei priveau la partea duhovnicească şi ştiau că cele dintâi roade ale învierii aveau să iasă din Palestina, nu din Egipt.

La fel este şi astăzi, prieteni. Atât de mulţi oameni se ţin de lucrurile lumii sau de cine ştie ce sistem sau ceva, dar cei ce sunt îngropaţi cu Hristos, cei ce sunt în Hristos, vor fi luaţi de Dumnezeu cu El în înviere. Nu contează ce spune lumea, nici cât de mult încearcă să împodobească aceste lucruri, Dumnezeu îi va lua cu El doar pe cei ce sunt în Hristos. Numai o gândire duhovnicească poate înţelege aceste lucruri duhovniceşti.

Aici, prorocul spune: „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel…” (Mica 5.2). El nu va ieşi din vreun institut stilat, nici din vreo biserică cu rădăcini istorice sau ceva, unde au început metodiştii, baptiştii, prezbiterienii, penticostalii sau alţii, ci din tine, „Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel…”

Dar astăzi se spune: „Părinţii noştri au făcut asta şi cealaltă. Dumnezeu nu Se uită la nimic din toate acestea, ci face ceea ce vrea El. Urmăriţi linia Duhului, urmăriţi felul în care se împlineşte Scriptura. Ei nu se puteau uita la aceasta, dar Scriptura este singura care are dreptate; Dumnezeu are întotdeauna dreptate.

David a fost uns împărat de marele proroc Samuel. Fără îndoială că Samuel ştia toate lucrurile mai dinainte şi era acolo pentru acea sămânţă duhovnicească… fiindcă Dumnezeu a jurat că Îl va ridica pe Hristos să şadă pe scaunul de domnie al lui David. Şi atunci, unde altundeva ar fi putut să Se nască Hristos? Aici s-a născut tatăl lui, bunicul lui, străbunicul lui, stră-străbunicul lui… Vedeţi poporul lui ieşit dintre neamuri? Şi Biblia spune că „Neamurile se vor în crede în Numele Lui.

Vedeţi, toate trebuie aduse în faţă astfel încât să le puteţi vedea. Aş vrea să zăbovesc puţin asupra acestui lucru şi să vă arăt de ce neamurile, şi sunt sigur că cei cu gândire duhovnicească vor înţelege imediat, fiindcă este vorba de femeie, nu de bărbat. Este o femeie, Mireasa, şi ea va fi alcătuită din neamuri. „…Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele.” (Fapte 15.14). Acesta este Numele Lui şi El Şi-a luat o soţie dintre neamuri. Aşa trebuia să fie. Acele bunici de pe linia seminţiei erau dintre neamuri, aşa cum era Isaac pe linia seminţiei pe partea cealaltă.

 Observaţi ceva. Noi am găsit că David avea făgăduinţa unui fiu. Observăm cum acest lucru face paralelă cu Israel. Noi ştim că lui Avraam ¡ s-a făgăduit că din sămânţa lui va ieşi acest mare Izbăvitor şi că Avaam va fi „tatăl multor neamuri.

Sămânţa lui firească a fost Isaac şi a eşuat, dar sămânţa lui duhovnicească, pe care a avut-o prin credinţă, a fost Hristos care a adus înăuntru toate popoarele.

Acelaşi lucru este din nou în paralelă aici. Sămânţa naturală a lui David a fost Solomon, care a decăzut la fel ca sămânţa naturală a lui Avraam. A căzut. Tot aşa a căzut şi Solomon, fiindcă a avut prea multe femei care i-au îndepărtat inima de Dumnezeu. Pe calea pe care a mers, a căzut, şi aşa a murit, decăzut, acelaşi lucru întâmplându-se şi cu Israel: a murit tot decăzut.

Noi am găsit că sămânţa spirituală care a fost făgăduită că va ieşi din sămânţa firească, din Avraam, a venit ca descendenţi de oameni din care a ieşit sămânţa spirituală a lui David.

David s-a născut în Betleem şi a fost uns ca împărat în Betleem. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu moştenitorul scaunului lui de domnie, cu Sămânţa împărătească a lui: S-a născut în aceeaşi cetate, în micuţul Betleem. „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel…” (Mica 5.2).

În cetatea aceasta micuţă era o grotă, un grajd, şi de acolo a ieşit Domnul păcii; S-a născut într-un grajd, într-o iesle mică plină cu paie. De acolo a ieşit marele Prinţ, sămânţa femeii, Mântuitorul lumii, IeHoVaH însuşi în chipul unui om. El nu S-a născut în vreun palat împărătesc, ci într-un loc umil, pe o grămadă de gunoi şi a fost înfăşat cu o cârpă care, după cum spune tradiţia, a fost luată de pe jugul unui bou.

Bieţii oameni! Iosif şi Maria erau amândoi săraci şi   s-au adăpostit în acel grajd. Cât S-a smerit Dumnezeu! Iar noi încercăm să ne dăm mari. Nu puteţi vedea cum Se smereşte Dumnezeu şi ia lucrurile care nu sunt, ca să aducă la îndeplinire marea Sa făgăduinţă?

Micuţul IeHoVaH stătea într-un grajd, înfăşat într-o cârpă luată de pe jugul unui bou. În ea era înfăşat Domnul păcii! Unde suntem noi atunci? Ce merităm noi? Dacă Dumnezeu Se poate umili în felul acesta, n-ar trebui să ne putem smeri şi noi şi să devenim slujitorii Lui?

N-am putea pune deoparte marea noastră demnitate şi lucrurile lumii şi să ne smerim înaintea Lui, în acest Crăciun? Să ne arătăm respectul faţă de naşterea Sa umilă, să ne smerim şi să primim Cuvântul Său. Să nu ne intereseze ce spune tradiţia, fiindcă Cel ce contează este Cuvântul Său. Aceasta va lua El: Cuvântul şi numai Cuvântul Său.

Prima colindă de pe pământ a fost cântată de îngeri lângă acel grajd. Gândiţi-vă! Prima colindă nu a fost cântată la Caiafa, nici în vreo biserică mare condusă de un păstor cumsecade, ci lângă un grajd din Betleem. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Deci nu contează cât eşti de sărac, de mic sau de neînsemnat; Dumnezeu te poate folosi dacă Îl laşi. El vrea. Nu trebuie să aparţii de vreo mare societate, de vreun ordin, frăţietate sau altceva, fiindcă toate acestea nu înseamnă nimic pentru Dumnezeu. El te vrea pe tine!

Dacă te simţi mare, îndepărtează acest simţământ de la tine! Trebuie scos afară. Tu spui: „Păi eu am Ph.D. şi LLD,” dar toate acestea te îndepărtează mai mult de Dumnezeu. Uită-le! Întoarce-te la Dumnezeu! Întoarce-te înapoi la smerenia Duhului, la dragostea lui Dumnezeu şi la Cuvântul Său.

Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” Dumnezeu a făgăduit aceasta. (Ioan 15.8).

„Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11.23).

„Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12).

Undeva lipseşte ceva. Noi încercăm să sucim aceasta şi să facem ceva mare, să punem flori şi podoabe şi pângărim Crăciunul aşa cum au făcut neamurile. Aşa este! Dacă am putea lua jos podoabele de pe lucruri şi să ne întoarcem la Crăciun, în umilinţă, aşa cum ar trebui să fie! Nu o zi comercială, nu becuri şi moşi, ci înapoi la închinarea Dumnezeului creaţiei care a venit într-un grajd ca un copilaş. Dumnezeu arătat în trup şi locuind printre noi!

Oh, dacă ne-am putea întoarce la aceasta şi să ne îndepărtăm de podoabe, beteală şi celelalte lucruri, pentru că Dumnezeu nu are deloc a face cu acestea!

Tu spui: „Eu aparţin de cea mai mare organizaţie!” dar aceasta te îndepărtează atât de mult de Dumnezeu! „Eu fac aceasta şi cealaltă.” Aceasta te îndepărtează şi mai mult de El.

Tu trebuie să te smereşti până când: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7). Necazul este că de îndată ce Dumnezeu ne dă o mică ploaie de binecuvântări, noi le sucim şi punem în faţă mari demnitari care îşi vor face nume mari, având mai mult succes decât celălalt.

Când se ajunge la aceasta, Dumnezeu îi lasă în pace. Ceea ce ne trebuie nouă este o revărsare proaspătă din Duhul Sfânt peste inimile noastre smerite. Avem nevoie de un Crăciun adevărat, de o naştere. Dacă ai putea realiza că nu eşti decât un grajd! Dumnezeu nu S-a dus la Ierusalim, nici la Silo sau Ramot din Galaad, ci a venit într-un grajd murdar. Astfel, când Îl laşi pe Dumnezeu, realizezi că nu eşti decât un grajd mirositor. Dar deschide uşile în timp ce aceste locuri mari Îl refuză; deschide uşile grajdului inimii tale şi vei vedea ce se va întâmpla, fiindcă El este Cuvântul şi El a spus: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…” El este Cuvântul. Lasă-L să intre în inima ta şi vei vedea  ce se va întâmpla. Atunci cereţi ce veţi vrea şi veţi primi.

(Un frate vorbeşte în limbi şi cineva tălmăceşte).

……………………………………………………………………………………………………

Noi ştim că mesajul adus trebuie să fie important, dacă Dumnezeu a spus aceasta, altfel nu ar fi întrerupt Mesajul pentru el. „Smeriţi-vă sub mâna lui Dumnezeu.” Ce Mesaj, prieteni!

Tată ceresc, noi ştim că Tu ai toată înţelepciunea şi faci lucrurile corect. Te rog să faci ca acesta să fie un mesaj pentru oameni, ca ei să se smerească cu adevărat şi noi toţi să venim sub mâna Atotputernicului Dumnezeu. Ne încredinţăm Ţie, Tată, şi Te rugăm să ne dai aceasta, fiindcă Te rugăm în Numele Fiului Tău, Isus. Amin.

Să mergem mai departe. Spuneam despre prima colindă care a fost cântată de îngeri la Betleem. Acolo s-au născut toţi aceşti oameni mari şi tot acolo S-a născut Împăratul făgăduit.

Am să mă grăbesc puţin ca să nu vă ţin prea mult. Am sărit peste câteva notiţe ca să nu vă ţin prea mult. Să analizăm puţin cuvântul „Betleem.” „Beth” înseamnă „casă,” iar „El” în ebraică înseamnă „Dumnezeu.” „E-l-h-e-m” este „pâine.” Deci „Bethlehem” înseamnă „Casa pâinii lui Dumnezeu.”  Cuvintele, numele, toate au însemnătate. Mulţi nu cred aceasta, dar este adevărat. Dacă numele nu au nici o însemnătate, de ce numele lui Avram a trebuit schimbat în Avraam? De ce numele Sarai a trebuit schimbat în Sara? De ce numele Saul a trebuit schimbat în Pavel? De ce numele Simon a fost schimbat în Petru? Vedeţi, toate acestea au însemnătate.

Şi Betlehem înseamnă „Casa pâinii lui Dumnezeu.” Cât de mult ¡ se potriveşte aceasta lui Isus, Pâinea Vieţii veşnice. Hristos este Pâinea Vieţii. Noi toţi credem aceasta, nu-¡ aşa? Cum era centrul pâinii pământului, Betleemul era şi centrul Pâinii Vieţii veşnice. De aceea Împăratul a trebuit să se nască  acolo. El a spus în Ioan 6.35: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată.

Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu, şi au murit.

Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac.” (v. 49,51).

Isus este Pâinea Vieţii, şi Pâinea Vieţii a trebuit să vină din Betlehem. El este Pâinea noastră veşnică primită în călătorie, la fel cum a primit-o şi Israel. Dumnezeu ¡-a dat Israelului pâine din cer în călătoria lor spre ţara făgăduită. Noaptea le cădea pâine din cer, mana.

Dumnezeu ne-a dat şi nouă pentru călătorie, Pâinea Vieţii care a venit din Betleem. Trebuia să fie locul care se numea „Casa Pâinii lui Dumnezeu.” Şi dacă este aşa, cum s-ar fi putut naşte în Ierusalim? Cum s-ar fi putut naşte în Ramot din Galaad? Nu se putea, de aceea a venit de unde Îi era numele, din „Casa Pâinii lui Dumnezeu.”

Israel primea în fiecare noapte pâine proaspătă din cer, ca să aibă pentru călătorie. Hristos este Pâinea Vieţii şi în fiecare zi, noi primim ceva proaspăt de la Hristos din cer, Duhul Sfânt care coboară peste credincios în fiecare zi. Proaspăt!

Mulţi dintre noi trăiesc cu experienţa de ieri, dar nu trebuie să facem aceasta. Ne trebuie experienţa de astăzi. Aceasta este problema cu denominaţiunile noastre: ele trăiesc cu experienţa lui John Wesley, a lui Dwight Moody, Finney, Sankey, Knox şi a celorlalţi din trecut. Ei trăiesc din acea experienţă veche, dar nu uitaţi că atunci când au încercat să păstreze pâinea căzută ieri, s-a stricat, s-a umplut de viermi. Aceasta este problema şi astăzi: că trăiesc din rezerve contaminate, din pâinea trecută care este stricată!

Noi trebuie să avem ceva proaspăt de la Hristos, Cuvântul Lui de astăzi pentru această oră. Înţelegeţi? El este Prospeţimea noastră, Pâinea noastră care cade din cer peste credincios. El este Betleemul nostru, casa Pâinii Vieţii veşnice a lui Dumnezeu. Hristos a fost născut în Betleem şi dovedit că este casa Pâinii veşnice a lui Dumnezeu. El este Pâinea Vieţii.

El este Betleemul nostru; Hristos este Betleemul nostru. Pâinea naturală este considerată importantă pentru viaţă, dar Hristos este importanţa Vieţii lui Dumnezeu, Pâinea pentru Viaţa veşnică. El este Pâinea importantă pentru Viaţă; Isus Hristos este Pâinea Vieţii pentru noi. Înţelegeţi?

Ca să putem trăi noi, tot timpul trebuie să moară ceva. În dimineaţa aceasta, voi aţi mâncat substanţe moarte. Dacă nu moare ceva, noi nu putem trăi, fiindcă trăim numai prin substanţe moarte. Dacă mănânci carne, a trebuit să moară un animal. Poate spui: „Eu mănânc numai pâine.” Atunci a trebuit să moară grâul. „Eu mănânc legume.” Au trebuit să moară legumele. Aceasta  înseamnă că dacă a trebuit să moară ceva ca să poţi trăi viaţa naturală prin substanţa moartă, cu cât mai mult a trebuit să moară Cineva ca să poţi trăi veşnic. Hristos a murit ca să putem trăi veşnic! El a devenit Casa Pâinii veşnice a lui Dumnezeu, pe care o primim proaspătă, în fiecare ceas al zilei de la Dumnezeul cerului, în forma Duhului Sfânt, şi care hrăneşte sufletele noastre flămânde în timp ce stăm în locurile cereşti. El este Betleemul nostru.

Atunci toţi adevăraţii fii credincioşi ai lui Dumnezeu sunt născuţi în Betleem cu El. Dacă Hristos a trebuit să devină Pâinea Vieţii şi să se nască în Betleem, care este casa Pâinii Vieţii, înseamnă că fiecare credincios adevărat este născut în Hristos, în Casa Pâinii, în Betleemul lui Dumnezeu. Amin. Înseamnă că nu numai Isus a fost născut în Betleem, ci şi eu sunt născut în Betleem, şi la fel ai fost născut şi tu în Betleem. Cum este posibil? Chiar aici în Phoenix, Arizona, tu poţi fi născut în dimineaţa aceasta, din nou, în Betleemul lui Dumnezeu, în Casa Pâinii Veşnice. Mâncaţi-o şi veţi trăi veşnic!

De ce micul Betleem? Aceasta este întrebarea care se aude şi astăzi: „De ce un grup de holly-rollers? De ce asta sau cealaltă?” Oamenii nu ştiu despre ce este vorba, dar Duhul Se descoperă; Cuvântul Se arată. Este manifestarea Cuvântului lui Dumnezeu. Noi avem Viaţă prin Hristos şi numai prin El, în timp ce organizaţia noastră, denominaţiunea noastră, deosebirile noastre ne separă de Dumnezeu. Noi avem o singură cale de acces la Dumnezeu şi aceasta este prin Isus Hristos. Nu există nici o altă cale prin care să ajungem la El, prin nici un preot, prin nici un sistem, prin nimic altceva decât prin Isus Hristos cel răstignit.

El este Pâinea Vieţii şi noi suntem născuţi în El. Şi dacă El este Pâinea Vieţii lui Dumnezeu, înseamnă că este Betleemul. Astfel, fiind născuţi în Hristos, noi suntem născuţi de Dumnezeu în Betleem, în Isus Hristos, şi stăm şi mâncăm cu El în locurile cereşti. Mâncăm cu El! Cine este El? El este Cuvântul: La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1.1). De aceea, când avem un singur obiectiv: Cuvântul lui Dumnezeu, şi ne hrănim din El, suntem în Betleemul duhovnicesc al lui Dumnezeu şi mâncăm Pâinea duhovnicească a lui Dumnezeu, în timp ce sufletele noastre punctează fiecare Cuvânt vorbit de El cu un „Amin.” Nouă ne place această hrană îngerească venită din cer.

Când El spune: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred,” denominaţiunea spune: „O, nu este aşa!” dar credinciosul adevărat care este născut în Betleem spune: „Amin!”

Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Denominaţiunea spune: „Acestea sunt numai nişte emoţii!” dar adevăratul locuitor din Betleem va spune: „Amin!” fiindcă el este mulţumit cu această hrană a îngerilor.

„Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” Amin. (Ioan 15.7).

O, cei înţelepţi şi pricepuţi nu vor vedea niciodată aceasta! Noi ţinem atât de mult la tradiţiile noastre din bătrâni, că trebuie să facem rost de carduri şi de alte lucruri de felul acesta ca să ajungem la vreun amvon. Dar nu aceasta trebuie! Tu poţi ajunge la amvonul lui Dumnezeu numai smerindu-te. Vino în Casa Pâinii Vieţii, Isus Hristos, şi trăieşte veşnic în prezenţa Lui, ca să fii ridicat în locurile cereşti în Hristos Isus, sărbătorind Cuvântul. Acesta este Betleemul lui Dumnezeu.

Câţi din noi sunt în El în dimineaţa aceasta? Câţi din voi doresc să renunţe la tradiţiile şi crezurile voastre care sunt contrare Cuvântului? De ce nu avem o trezire? De ce nu se petrec aceste lucruri? Ce se întâmplă cu Cincizecimea? Voi puteţi avea o organizaţie, dar Cincizecimea este o binecuvântare, este Puterea lui Dumnezeu. Şi dacă este o Cincizecime adevărată, nu va încălca Cuvântul pentru un crez, ci va lua numai Cuvântul. Aşa este pentru că este tăiat împrejur de la lume şi de la lucrurile lumii, şi stă numai pe Cuvântul lui Dumnezeu şi Îl crede. Noi suntem în Betleem, candidaţi pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi mâncăm Pâinea Vieţii veşnice a lui Dumnezeu; Pâinea lui Dumnezeu născută în Betleem ca să devină Pâinea duhovnicească a Vieţii veşnice, în casa lui Dumnezeu. Oh, Doamne!

În dimineaţa aceasta, noi suntem născuţi în Betleem, suntem născuţi în Isus Hristos, fiindcă El este Betleemul lui Dumnezeu. Isus este Casa Pâinii Veşnice a lui Dumnezeu.

El este şi Apa noastră în călătorie. Noi ştim că El este Apa. În călătoria lui, Israelul a fost însoţit de Stâncă şi a primit pâine din cer. Stânca a fost lovită ca ei să poată bea apă din ea şi să-şi continue călătoria. Dumnezeu l-a pus pe prorocul Său Moise să facă aceasta. Ce era aceasta? El a despicat Stânca, şi Stânca era Hristos. Credeţi aceasta? În ordine. Dacă prorocul a despicat Stânca astfel încât să poată ieşi Viaţa din ea, înseamnă că dacă este şi astăzi o Stâncă, avem nevoie de Duhul Sfânt într-un om, care s-o lovească din nou (Amin), pentru ca Cuvântul să iasă afară; şi Cuvântul este El.

Noi am lăsat în urmă crezurile şi băutul din apa stătută a rezervoarelor. Ceea ce ne trebuie nouă astăzi este deschiderea Cuvântului care este viu şi Acelaşi ieri, azi şi în veci. El nu poate cădea. Ei numesc aceasta telepatie, spiritism, de la diavolul sau mai ştiu eu cum, dar cât timp acest Cuvânt zboară liber şi produce exact ceea ce a spus El că va face, înseamnă că este un Izvor în casa lui David, este Betleemul în care Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, pentru locuitorii Lui din Betleem. Să trăieşti cu El şi în El, este pentru noi Apa Vieţii în călătorie, aşa cum a fost şi pentru Israel.

Una din cele mai mari experienţe a lui David, a avut loc în 1Samuel 16.11-13. El a fost născut în Betleem şi până la urmă a ajuns un fugar. Oh, ce tablou! În vremea aceea, filistenii erau peste tot în ţară, pentru că marele Saul a tras Israelul în păcat, a căzut de pe calea Domnului şi a devenit vrăjmaşul Lui.

Astfel, filistenii erau adunaţi în jurul Betleemului, iar David, care era fugar în pustiu, încerca să ajungă acasă.

Ce tablou frumos este acesta pentru Hristos astăzi, fiindcă şi El este un fugar. Da, aşa este. Voi spuneţi: „Nu se poate!” Ei bine, dacă credeţi Biblia, El este un fugar. Biblia spune că în epoca Laodicea, El este la uşă şi bate (fratele Branham bate în amvon), încercând să intre înapoi în biserică. Fugarul este un om respins, refuzat. Şi Cuvântul şi Duhul Sfânt este respins. Aşa este. Astfel, dacă Îl primeşti, tu trebuie să ieşi de acolo şi să mergi afară la El, fiindcă El nu poate intra înăuntru. Ei sunt atât de lipiţi de crezuri încât nu te lasă să predici aceste lucruri, nu te lasă să le crezi.

Dacă îi întrebi: „Crezi că El este Acelaşi şi astăzi?” îţi răspund:  „Păi, într-un fel este.” Ei bine, un astfel de om nu trăieşte în Betleem. Nu, nu! Aceasta arată că bea apă stătută, din rezervoarele acelea vechi, şi mănâncă pâinea aceea stricată şi veche de câţiva ani.

„Dar ce spune cutare şi cutare despre aceasta?” Pentru timpul lor se poate să fi fost în ordine, dar aceasta este o altă zi. Aceasta este ziua Domnului! Aceasta este o altă epocă a bisericii, nu Filadelfia. Aceasta este Laodicea, este epoca respingerii, de aceea Hristos a devenit un fugar din propria Sa biserică, Unul aruncat afară, un Străin.

Astăzi, El poate veni jos să lucreze printre oameni şi să facă aceleaşi lucruri pe care le-a făcut acolo, pentru că a promis că în zilele din urmă va face semne, minuni şi lucruri măreţe, la fel ca în zilele Sodomei. Noi ştim ce ¡-a făcut bisericii acolo.

Noi îl vedem pe Billy Graham. Cei doi mesageri s-au dus în biserica denominaţională şi au predicat acolo, chemându-¡ afară din Sodoma pe cei ce cred Cuvântul.

Dar gruparea lui Avraam nu era în Sodoma, fiindcă erau deja scoşi afară. Uitaţi-vă ce semn a făcut Îngerul pentru ei ca să ştie. Acelaşi lucru poate fi făcut acum, dar oamenii spun: „Să nu credeţi aceasta! De ce? Pentru că din cauza aceasta, penticostalii şi toţi ceilalţi, au făcut din Hristos un fugar faţă de organizaţia lor. Acesta este adevărul. Ştiu că aceasta vă zgârie, dar este Adevărul, şi Adevărul va deranja întotdeauna. Aşa este. Trebuie să fie Adevărul.

David stătea acolo în peşteră şi se gândea la biruinţele lui măreţe. Era la vreo cincizeci de mile de cetatea iubită în care se născuse şi unde fusese uns, şi vedea cum era asediată de vrăjmaşi.

Locuitorii de atunci ai Israelului erau ca gemenii de astăzi. Ei aveau orăşele mici şi trăiau în cetăţi întărite. Ziua ieşeau în câmp şi îşi hrăneau vitele şi oile, iar seara le aduceau înapoi şi le închideau în ţarcuri.

Şi în timp ce privea jos, la cetate, David a început să-şi amintească lucrările mari pe care le făcuse Dumnezeu prin el, la marile lui biruinţe. Şi-a amintit cum odată, când era cu oile sus la păşune, a venit un urs şi ¡-a luat un miel, iar el s-a dus şi l-a omorât. Dumnezeu ¡-a dat biruinţă fiindcă era însărcinat de tatăl său să aibă grijă de turmă. Aceasta a fost slujba lui: să aibă grijă de oi.

Oh, păstorilor, aceasta este slujba voastră! Oile ar trebui să mănânce hrana oilor, nu reviste. Hrana oilor, Cuvântul lui Dumnezeu!

Dacă cineva a venit înăuntru şi a tras o oaie afară, el s-a dus după ea. Când leul venea şi lua o oaie, David se ducea după ea. Nu era liniştit până nu-şi aducea oaia înapoi.

Aceasta ¡-a dat o mare biruinţă când a văzut în ce stare rea era Israelul. Vedeţi, Israelul a auzit toate crezurile şi lucrurile acelea. Ei aveau totul şi mergeau la biserică. Toţi erau tăiaţi împrejur şi mergeau la preot să primească binecuvântarea înainte de a merge la luptă, dar când s-a ajuns la confruntare, la supranatural, toţi au fost laşi, fiindcă au văzut cât de puternică era opoziţia. Le lipsea ceva şi nu puteau merge să înfrunte acel uriaş. De ce? Ei toţi erau binecuvântaţi de preot şi aveau binecuvântarea sfântă peste ei. Probabil au îngenuncheat şi au fost unşi cu apă sfinţită sau ce era. Dar opoziţia era atât de mare… Acolo era Saul, marele episcop sau supraveghetorul general, mai înalt cu un cap decât restul oştirii.

Goliat a lansat o provocare şi a zis: „Dacă îl omor, ne veţi sluji voi, iar dacă mă omoară el, vă vom sluji noi.” Opoziţia era prea mare… El avea degetele mari de 14 inch (35 cm) şi 28 de inch (71 cm) peste mână. Uitaţi-vă ce mână avea! Gândiţi-vă ce cap mare avea! Coiful lui de aramă era gros de unu sau doi inch, armura lui cântărea o sută sau două sute de pound (90 Kg) şi suliţa pe care o ţinea în mână avea probabil treizeci şi cinci de picioare (zece metri) lungime.   Ce poate face vrăjmaşul când crede că este superior! Cum se laudă el cu ce vă poate face! „Zilele minunilor au trecut! Nu mai poţi scăpa de aşa ceva!”

Și acolo a venit un tânăr mai necioplit care nu avea nici o experienţă teologică, dar avea experienţa că Dumnezeu este încă Dumnezeu şi că El Îşi ţine Cuvântul. Când l-a văzut, Saul ¡-a zis: „Stai să-ţi dau o diplomă de bacalaureat!” Dar când şi-a pus coiful pe cap, l-a băgat în pământ cu greutatea lui. David nu ştia nimic despre aceste lucruri, aşa că a zis: „Eu nu ştiu nimic despre aceste lucruri, dar de ce vă temeţi să luptaţi cu uriaşul acesta? Vă numiţi biserica Dumnezeului celui viu şi îl lăsaţi pe necredinciosul acesta netăiat împrejur să se laude şi să se dea în spectacol? Ei bine, am să mă duc şi am să mă lupt eu cu el!”

Astăzi avem nevoie de un astfel de bărbat care a avut o experienţă cu El!

Şi ce a făcut micuţul David din Betleem? S-a dus să lupte cu uriaşul acela. Când l-a văzut, uriaşul l-a blestemat în numele dumnezeilor lui şi ¡-a spus: „Astăzi te voi ridica în suliţa mea şi păsările vor mânca stârvul tău.” (1Samuel 17.44). Dar David ¡-a răspuns: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o.” (v. 45). Ce era? Cuvântul. „Te voi înfrunta cu Cuvântul.” Şi a adăugat: „Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul.” (v. 46).

Uriaşul a râs şi a pornit spre el, dar David nu s-a dat înapoi, ci a pornit şi el spre uriaş şi Dumnezeu a îndreptat piatra lui spre singurul loc descoperit.

În timp ce era fugar, David se gândea la marile biruinţe pe care le avusese. Apoi s-a gândit probabil la Psalmi, cum stătea pe munte, medita şi se gândea la Dumnezeu. El spunea că şi-a legat poruncile Domnului de tăbliţa inimii şi le poartă cu el oriunde merge. „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.” (Psalmul 16.8). El Îl avea pe Domnul necurmat înaintea ochilor Lui.

David era un psalmist, iar când intra sub inspiraţie, sărea, lua tocul de scris, scria psalmi şi îi cânta. Intra în Duhul şi dansa şi dansa şi dansa. Cum era cuprins de Duhul, dansa în Duhul şi scria acei psalmi:

„Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă;

îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.” (Psalmul 23.1-6).

Şi aşa cum stătea şi se gândea la acele lucruri, s-a făcut cald şi probabil a transpirat şi îi era sete. De pe munţi putea privi în vale, de la est la vest, şi putea vedea unde erau adunaţi filistenii cu miile. A văzut şi vechea fântână din care obişnuia să bea apă cândva. El bea de acolo, şi bea şi bea, şi le dădea şi oilor sale, fiindcă le adăpa în Betleem.

Exact acolo îşi adapă şi Dumnezeu oile astăzi, exact la Betleem. Acolo este Apa proaspătă şi rece. Şi David a zis: „Cine-mi va da să beau apă din fântâna de la poarta Betleemului?” (2Samuel 23.15).

Acum voi încheia, de aceea aş vrea să fiţi atenţi. „Dacă aş putea bea puţină apă din fântâna aceea. Dacă aş putea să mai beau o dată din fântâna aceea din Betleem!” Dorinţa lui era o poruncă pentru cei care îl iubeau. Să nu uitaţi că sufletul lui tânjea să bea din acea apă, iar dorinţa lui era o poruncă pentru cei trei viteji ai lui. Ni se spune că unul dintre ei a omorât singur un leu; altul a luat o suliţă din mâna unui egiptean şi l-a omorât cu ea, apoi s-a dus pe câmpul de luptă şi a omorât trei sute de oameni din jurul lui. Viteji oameni! Uitaţi-vă de unde au venit, fiindcă erau dintre neamuri.

Aici David este un tip spre Hristos, Betleem, pentru că Hristos este Fiul lui David. Şi iată-l aici tânjind după puţină apă din fântâna aceea, iar dorinţa lui, după cum am mai spus, era o poruncă pentru cei care îl iubeau. Astfel, trei din acei bărbaţi viteji şi-au scos săbiile şi au luptat pe o distanţă de cincizeci de mile. Filistenii erau bărbaţi bravi şi aveau de două ori înălţimea lor, dar cei trei erau viteji care se încredeau în Dumnezeu şi luptau fără frică. Ei aveau încredere în conducătorul lor, aşa că s-au dus şi ¡-au adus o găleată de apă ca să-şi stâmpere setea.

Aici, Hristos este simbolizat ca Împărat şi Luptător, fiindcă El Şi-a făcut cale să ajungă la biruinţă. A străpuns liniile morţii şi ale vrăjmaşului; a străpuns liniile vrăjmaşului ca să putem avea noi Viaţa veşnică, Apele Vieţii veşnice. El a trecut prin moarte, a luat moartea asupra Lui, a murit şi a înviat ca să putem avea noi Viaţa veşnică.

El este şi Împărat şi Luptător. Astfel, noi nu am biruit nimic, fiindcă El a biruit deja totul! Nu noi am biruit moartea, ci El a biruit-o pentru noi. El este David al nostru din acest timp; El a biruit moartea şi este Pâinea şi Apa Vieţii veşnice.

El este Cuvântul făcut trup; este Cuvântul, Pâinea şi Apa Vieţii. Evrei 13.8 spune că „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci,” ceea ce Îl face Betleemul nostru, locul Pâinii şi Apei, singurul loc al Vieţii veşnice.

După ce a primit apa dorită, David nu a băut din ea, ci a spus: „Departe de mine, Doamne, gândul să fac lucrul acesta! Să beau sângele oamenilor acestora care s-au dus cu primejdia vieţii lor?” (2Samuel 23.16). Şi ştiţi ce a făcut? A vărsat-o jos ca o jertfă înaintea lui Dumnezeu. Amin! Fraţilor bărbaţi, ridicaţi credinţa voastră un moment! El a refuzat să bea acea apă şi a turnat-o jos ca jertfă înaintea lui Dumnezeu.

Cum se potriveşte aceasta cu Ioan 3.16, unde scrie că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Isus, Domnul vieţii nu trebuia să moară.  El a biruit moartea după ce Şi-a vărsat Sângele Vieţii Lui pe pământ (Amin), ca o Jertfă pentru păcat. El este Stânca noastră lovită şi scumpul Său Sânge jertfit a curs pe pământ.

Seara trecută l-am urmărit pe Billy Graham în timp ce vorbea. Eu am apreciat că a apărut în acel program lumesc când a fost în Israel. Mulţi dintre voi nu aţi apreciat aceasta, dar el a ajuns înaintea întregii ţări, şi nu a dat înapoi, ci a stat exact pe ceea ce credea. Sigur că îl apreciez pentru aceasta. El a spus: „Am mers în Israel şi le-am spus că „eu mă închin Unuia dintre copiii voştri,” sau cam aşa ceva.

Ascultându-l, m-am gândit: „Billy, aceasta este foarte bine.” Mie îmi place să văd că puterea dată de Dumnezeu poate să reziste în mijlocul strălucirii de la Hollywood şi să pună mărturia lui Isus Hristos, deşi El nu a fost evreu.  Isus nu a fost evreu, ci a fost Dumnezeu. Să nu uitaţi că celula de sânge vine de la bărbat. El nu a fost nici evreu, nici dintre neamuri, ci era Dumnezeu arătat în trup. Astfel, noi nu suntem salvaţi prin sângele unui evreu sau a unuia dintre neamuri, ci suntem salvaţi prin Sângele lui Dumnezeu. El este Dumnezeu, nimic mai puţin. El nu a fost nici evreu, nici dintre neamuri, ci a fost Sângele creat al lui Dumnezeu. Dacă ar fi fost evreu sau dintre neamuri, noi toţi am fi pierduţi, dar El era Dumnezeu arătat în trup. Corect.

Eu nu mă închin unui evreu. Dimpotrivă, când mă închin lui Isus Hristos, mă închin lui Dumnezeu. Eu nu mă închin unei închipuiri istorice sau la ceva de felul acesta, ci mă închin lui Isus Hristos care este prezent chiar acum aici şi care este Cuvântul lui Dumnezeu manifestat pentru această epocă.

De la început, Dumnezeu a rânduit Cuvântul Său pentru fiecare epocă, şi în fiecare din aceste epoci trecute, El a trimis un proroc uns: în zilele lui Noe şi a celorlalţi, după cum a făgăduit.  Nu contează în ce stare ajunge biserica, El procedează întotdeauna la fel şi trimite un om uns, fiindcă Cuvântul vine la proroci. Toţi acei proroci au fost condamnaţi de organizaţiile acelui timp, dar ei au stat pe Cuvânt şi L-au făcut viu.

În Isus locuia trupeşte toată plinătatea dumnezeirii. Dumnezeu locuia în Isus Hristos; Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine. Nu un evreu, nu unul dintre neamuri, ci Dumnezeu! Acolo era chiar El! Cum se potriveşte! Sângele lui Dumnezeu a fost vărsat pe pământ, încă de la nevinovatul Abel încoace, ca să fim răscumpăraţi noi. El nu Şi-a cruţat viaţa, ci a spus: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” (Matei 26.39).

Astăzi putem face acelaşi lucru. Tu nu poţi accepta crezurile tale, nici să mergi unde vrei, ci spui: „Nu voia mea, ci voia Ta să se facă.” Întoarceţi-vă la Cuvântul lui Dumnezeu! Luaţi-vă podoabele şi Crăciunul, iar pe mine lăsaţi-mă să-L am în inimă pe Isus Hristos, indiferent cât este de smerit sau cât de mult vor râde oamenii.

Urmăriţi natura Lui, să vedeţi dacă Se manifestă la fel cum a mai făcut-o. Dacă nu este aşa, dacă nu este conform Cuvântului Său, daţi-¡ pace! Înseamnă că nu este Hristos, fiindcă Hristos este Cuvântul.

Noi am văzut ce bine s-a potrivit Stânca noastră lovită, Viaţa Sângelui Său turnat pe pământ, o Jertfă de păcat pentru păcătos. Betleemul nostru, Apa, Pâinea şi Viaţa, Jertfit pentru noi păcătoşii.

Oh, prietene păcătos, cum poţi refuza prosteşte o astfel de Jertfă, când Dumnezeu Şi-a dat singurul Său Fiu născut, ca Jertfă de păcat, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă Viaţa veşnică? Cum ajungi în El? Printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi într-un Betleem, Cuvântul lui Dumnezeu, care este Hristos manifestat în această epocă.

Fiecare făgăduinţă pe care a dat-o Biblia pentru această epocă, aşteaptă să se ridice în scenă un proroc care să manifeste acel lucru. El a promis aceasta conform Maleahi 4, şi aşa va fi. Indiferent cât de uşuratic gândesc oamenii, acest lucru se va întâmpla oricum! Aşa a spus Dumnezeu şi El este în stare să facă acest lucru chiar din aceste pietre! Dacă crezurile şi bisericile noastre nu Îl vor primi, Dumnezeu poate merge înapoi în grajd sau să facă orice vrea. Oricum ar fi, va fi cineva care se va pune de partea acestui Cuvânt vorbit pentru această zi. Ceva trebuie să-L manifeste şi nu va fi un grup, pentru că niciodată nu a fost aşa.

Aşa este şi astăzi cu adevăraţii viteji ai credinţei în acest Cuvânt, care ştiu că Cuvântul ne-a făgăduit că Isus Hristos Se va întoarce. Noi nu suntem interesaţi de milioanele de dolari ale cuiva, ci suntem interesaţi de revenirea lui Isus Hristos. Oh, fii luptători ai lui Dumnezeu, ce se întâmplă cu voi astăzi? Cum staţi astăzi? Noi vedem că Biblia a vestit că astăzi El va fi un fugar, Unul respins de biserica Sa, alungat din organizaţii. Voi ştiţi aceasta, nu mai este cazul să vă ascundeţi. Acesta este adevărul. Biblia spune că aşa va fi. Ieşiţi afară de sub acel semn al fiarei!

Uitaţi-vă la cei trei bărbaţi! Ei au scos sabia. De ce? Pentru că David dorea să bea o gură de apă rece. Ce simbol pentru astăzi, pentru David al nostru, Hristos! Noi ştim că El este numit holly-roller; este dat la o parte, considerat un fanatic în toate şi respins de biserici. Ei au aceste crezuri şi lucruri care au dus la acest Crăciun, dar noi ştim că Cuvântul Lui rămâne veşnic adevărat şi trebuie să fie împlinit, de aceea dorinţa lui Hristos este ca aceşti bărbaţi, aceşti luptători să ia poziţie! Amin!

Oh, veniţi şi staţi cu mine, de partea mea! Eu sunt într-un loc groaznic şi vă fac astăzi o provocare! Aceste benzi merg pretutindeni în lume, de aceea provoc nişte bărbaţi, nişte luptători care Îl iubesc pe Isus Hristos şi care ştiu că aceste lucruri trebuie să se împlinească astăzi, să vină şi să stea de partea mea! Scoateţi afară din teacă Sabia, Cuvântul lui Dumnezeu! Uitaţi de aceste rezervoare secate şi stătute ale denominaţiunilor în care trăiţi! Trageţi afară Cuvântul proaspăt al lui Dumnezeu şi haideţi să-¡ dăm lui Isus o gură de apă proaspătă de la Cincizecime. Aceasta este dorinţa Lui astăzi: înapoi la cincizecime! Înapoi la Cuvânt, fiindcă aşa este prorocit în Maleahi 4: „Înapoi la credinţa părinţilor!” Cine vrea să ia poziţie în dimineaţa aceasta?

Noi ştim că David a ajuns la putere! Isus Hristos va birui lumea, fiindcă El moşteneşte pământul şi va fi Împărat peste pământ. Astăzi El este respins şi este un fugar chiar şi pentru poporul Său. Desigur, El este un fugar pentru lume, întotdeauna a fost, dar astăzi este un fugar şi pentru biserica Sa, un respins, pentru că ei iubesc mai mult crezurile lor şi marii lor demnitari, decât Cuvântul. Ei nu-L lasă să Se manifeste; nu-L lasă să fie propovăduit în puterea Lui. Au tăiat jos acest lucru, exact cum spune Biblia în Apocalipsa 17. Ce fac ei? Se adună cu toţii în acest Consiliu al Bisericilor. Catolicismul şi protestantismul uniţi împreună, formând semnul şi chipul fiarei. Protestanţii merg direct acolo: penticostalii şi toţi ceilalţi. Demnitarii din rândul penticostalilor merg la Roma, iar când se întorc, spun: „Este cel mai spiritual loc!” În Texas şi peste tot, ei se deschid şi oferă înţelegere, deşi ştiu că şi-au injectat crezurile în Cuvânt.

Oh, locuitori ai Betleemului! Aleluia! Eu îi chem pe bărbaţi, pe luptătorii care nu se tem. Nu-mi pasă dacă o mie stau de-o parte şi zece mii de partea cealaltă, eu vreau luptători care să vină cu mine şi să taie această linie a necredinţei filistene a Consiliului lumii care a asediat întregul Cuvânt al lui Dumnezeu şi încearcă să-¡ hrănească pe oameni cu crezuri.  Aici, în Casa lui David, în Betleem, este o Fântână deschisă pentru păcat şi necurăţie. Fraţilor, păcatul este necredinţa în Cuvântul Lui!

Care luptător vede venind Mileniul? Care luptător Îl poate vedea pe Isus Hristos venind în forma acestui mare Duh Sfânt, venind să biruiască din nou şi să stea de partea mea? Staţi de partea mea! Haideţi să facem o spărtură în acest crez denominaţional! Haideţi să intrăm înăuntru! El strigă după o gură de apă proaspătă şi originală de la Cincizecime, nu după nişte imitaţii şi spectacol. Vreau să spun, după adevăratul botez al Duhului Sfânt care produce Viaţa lui Isus Hristos într-o persoană.

Iertaţi-mă dacă v-am rănit, fiindcă spun aceasta în Numele Domnului Isus. Întoarceţi-vă! Puneţi-vă de partea lui David, voi care Îl vedeţi! Isus Hristos este fugar din biserica Sa, alungat de crezuri. Aici este o Fântână cu Apă proaspătă. Amin. Aici este puterea care face din nou viu acest Cuvânt care a fost prorocit. Dumnezeu a spus că se va întâmpla, şi trebuie să se întâmple. Penticostalilor, voi sunteţi asediaţi de restul organizaţiilor, de nişte crezuri.

Oh, bărbaţi ai lui Dumnezeu, unde vă este Sabia? Domnul nostru doreşte o gură de Apă proaspătă. Nu contează dacă este viaţa sau moartea, haideţi să ne facem cale prin aceste lucruri. Este foarte greu să staţi prin voi înşivă, de aceea chem bărbaţi care să stea lângă mine; care să stea pe acest Cuvânt. Faceţi numai ce spune Cuvântul! Indiferent ce spune altcineva, staţi numai cu Cuvântul, fiindcă El este singurul care va tăia şi va face cale. Haideţi să ajungem la Betleem, la adevărata Apă a lui Dumnezeu.

Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…” Să rămâneţi în El nu înseamnă să săriţi dintr-un loc în altul şi să vă schimbaţi carnetul de apartenenţă de la unitarieni la trinitarieni, sau de la prezbiterieni la luterani, etc. „Dacă rămâneţi în Mine…” şi El este Cuvântul, „Cuvintele Mele rămân în voi.” Nu vă temeţi dacă sunt opt sute sau opt milioane, fiindcă Eu stau de partea voastră! Eu vreau să beau din nou din acea Fântână.

Dumnezeu va avea un popor care va bea din Apa aceea. Aleluia! Poate credeţi că sunt nebun, şi poate sunt, dar sunt nebun pentru Isus Hristos şi Cuvântul Lui. Dacă trebuie să fiu numit nebun, atunci să fiu numit nebun pentru Cuvântul Lui. Eu nu sunt împotriva oamenilor din organizaţii, ci sunt împotriva sistemului care ţine Cuvântul lui Dumnezeu afară. Haideţi să-l tăiem, luptătorilor! Să stăm pentru Hristos! Haideţi la acea Fântână, pentru că El este Betleemul nostru.

Aceste rezervoare vechi se organizează acum în Consiliul Mondial al Bisericilor, aşa că haideţi să restituim Cuvântul proaspăt al lui Dumnezeu, nu o denominaţiune. Haideţi să nu acceptăm un crez, fiindcă acesta este un rezervor vechi cu apă stătută de patruzeci de ani, de douăzeci de ani sau de anul trecut. Eu vreau Cuvântul lui Dumnezeu făgăduit pentru astăzi! Aceasta este băutura pe care vrea El s-o beau: Cuvântul pentru astăzi, micul Betleem care este respins!

Ştiu că este ca şi cum ai spune: „Păi, dacă…” Aşa este. Şi ei s-au gândit că El ar fi trebuit să Se nască în Ierusalim, acolo unde erau capii organizaţiei lor. Dar tocmai ei L-au respins. El a venit în locul numit Betleem, fiindcă tocmai aceasta era El. Aleluia!

Isus Hristos nu vine la metodişti, nici la baptişti, nici la prezbiterieni sau penticostali, ci vine pentru Mireasa Sa. Poate vi se pare ciudat, dar credeţi că El vine pentru ea.

Vedeţi, aceste simboluri sunt pentru ca ei să nu poată veni altfel decât prin Cuvânt. Este singurul loc în care putea fi născut: în Betleem. De aceea a trebuit să fie locul acela micuţ; şi aşa trebuie să fie şi în dimineaţa aceasta; trebuie să fie în acelaşi fel, conform Cuvântului făgăduit. Da, domnilor. Consiliul filistean al bisericilor a asediat peste tot Betleemul nostru şi a umplut de podoabe lumeşti acest Crăciun: „Noi vom aduce pacea mondială!” Luther, Ioan sau oricum s-ar numi, se va uni împreună cu aceşti mari episcopi ai bisericilor, în Consiliul mondial al bisericilor, dar „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?” (Amos 3.3).

Este Unul singur cu care poţi merge împreună, şi Acesta este Isus Hristos. Cum poţi umbla cu El? Când eşti de acord Cine este El, Cuvântul! Nu lăsaţi acest lucru să plece de la voi!

Nu are importanţă câte piedici pun ei: „Trebuie să faci aşa, altfel vom închide biserica în care eşti!” Nu-mi pasă dacă o închid, pentru că aceasta nu are nimic cu Cuvântul. Nu, domnilor! Unde vă îndreptaţi? Exact unde scrie Cuvântul că veţi merge, adică înapoi, îmbrăcaţi cu podoabe lumeşti, prinşi în tot felul de lucruri lumeşti, toate acestea fiind la milioane de mile depărtare de Cuvânt.

Aceasta face astăzi Crăciunul pentru noi: ne ţine departe de făgăduinţele Cuvântului. Dar se va împlini, fiindcă Dumnezeu este în stare să ridice din aceste pietre copiii lui Avraam, deşi scopul lor este să-¡ ţină departe de Viaţa veşnică pe adevăraţii locuitori ai Betleemului.

Ridicaţi-vă, fii luptători şi faceţi cale spre Betleemul nostru original! Aduceţi-vă aminte de David! Oamenii aceia au stat lângă el fiindcă au ştiut că avea să se întoarcă pe tron, indiferent cât de mult era respins. El era cel mai mare fugar din ţară, şi la fel este Cuvântul lui Dumnezeu în dimineaţa aceasta, fiindcă este interzis în organizaţii. Priviţi ce au făcut, fiindcă este chiar în faţa voastră!

Oamenii spun: „Frate Branham, tu dărâmi biserica!” Eu dărâm sistemul. Biserica este Isus Hristos, nu un sistem.

Uitaţi-vă ce fac astăzi, fiindcă puteţi vedea şi voi. Ei încearcă să-¡ ţină pe oameni departe de această Fântână. Au asediat-o tot mai mulţi şi mai mulţi, ca să fie siguri că nu va bea nimeni din ea.

Oh, luptători ai lui Dumnezeu, eu cred că într-o zi, Isus Hristos va veni în slava Sa şi va sta pe scaunul de domnie al tatălui Său, David, chiar dacă în dimineaţa aceasta El este un fugar şi Cuvântul Lui este respins de poporul Său, aşa cum a fost respins David. Organizaţiile au respins Cuvântul Său atunci când Dumnezeu a venit şi L-a adeverit ca fiind sfânt şi curat. De ani de zile, ei s-au îndepărtat tot mai mult de El în toată ţara.

Zilele trecute am vorbit despre Jacqueline Kennedy. De câte ori v-am mustrat pe voi, femeilor, pentru că vă tăiaţi părul şi purtaţi machiaj, dar cu toate acestea, chiar voi, penticostalelor, continuaţi să-l tăiaţi, deşi Dumnezeu spune că aceasta face din voi o prostituată de stradă. Mai mult, conform Cuvântului lui Dumnezeu, soţul tău are dreptul să te lase dacă faci aceasta, fiindcă o femeie care îşi taie părul îşi necinsteşte capul, adică pe bărbatul ei. Exact acesta este adevărul.

Şi pentru că am spus aceasta, am fost sunat şi am primit scrisori în care sunt numit „obsedat bătrân”. Este în regulă, pentru că aşa a fost numit şi Ilie, care venea de fiecare dată şi le punea Cuvântul în faţă.

Zilele trecute, cineva mi-a spus: „Noi credem că eşti un proroc.” Eu n-am spus niciodată aceasta. Eu nu sunt un proroc, ci doar slujitorul lui Dumnezeu care încearcă să vă arate Adevărul. Asta-¡ tot. Să vă spun ceva: Cuvântul lui Dumnezeu susţine aceasta. El spune: „Fiice ale Sionului, mlădiţa care a scăpat în ziua aceea de necurăţiile ei, va fi înălţată înaintea Domnului.” Femeilor, tăiaţi jos tot Hollywood-ul şi lucrurile lumeşti, tot ce arată aceste filme şi lucrurile de la televizor, după care vă luaţi şi vă îmbrăcaţi sexy, după care ieşiţi pe stradă!

Cineva mi-a zis: „Oamenii vor să-¡ înveţi cum să primească Duhul Sfânt.” Spuneţi că aveţi Duhul Sfânt şi apoi negaţi Cuvântul? Propria voastră viaţă dovedeşte că nu-L aveţi! Vedeţi? Nu sunt nervos, ci vă spun care este Adevărul. Analizaţi-vă şi veţi vedea! Pavel spunea: „Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Galateni 1.8).

Da, Jacqueline Kennedy a adus stricăciunea între oameni prin aceste frizuri, haine sexy şi celelalte lucruri. Orice femeie din ţară vrea să le poarte, chiar şi voi, penticostalelor, dar vreau să ştiţi că Jacqueline Kennedy nu a auzit un astfel de Mesaj, pentru că dacă l-ar fi auzit, s-ar fi pocăit de multă vreme. Însă voi, penticostalelor, Îl auziţi zi de zi şi cu toate acestea nu faceţi nimic. Aleluia! Dar întruna din aceste zile, Dumnezeu Se va sătura! Ştiu că mă consideraţi nebun, dar nu-mi pasă, este în ordine, fiindcă aşa au fost consideraţi în toate timpurile cei care aduceau Cuvântul…

„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel.” (Mica 5.2). Astăzi, Duhul Sfânt stăpâneşte peste oameni şi Duhul Sfânt este Cuvântul. Este adevărat?

La încheiere, aş vrea să fiţi respectuoşi. El stăpâneşte peste oameni. Indiferent ce gândiţi, conectaţi-vă cu Cuvântul, fiindcă dacă nu o faceţi, Duhul Sfânt nu este acolo. Prin aceasta, tu arăţi dovada propriei tale mărturii, indiferent ce spui. Poţi să sari în sus şi-n jos, să vorbeşti în limbi, să alergi pe holuri, etc., fiindcă dacă ai părul încreţit şi porţi acele lucruri, ele mărturisesc împotriva ta.

Locuitori ai Betleemului, haideţi să mergem înainte, fiindcă Hristos vrea o Biserică adevărată; El vrea o Mireasă. Haideţi să mergem înainte pe cale. Ieşiţi de aici şi daţi la o parte aceste crezuri, dacă vreţi să aveţi o gură de apă proaspătă de la Cincizecimea care s-a revărsat odată în această mare Fântână. Ea curge încă. Nu aţi vrea să veniţi şi să credeţi aceasta din toată inima, în timp ce ne vom pleca pentru un moment capetele?

Sunt multe lucruri despre care aş vrea să vorbesc, dar nu-mi permite timpul, fiindcă este ora 11.00. Aş vrea să ştiu câţi lucrători din rândul predicatorilor metodişti, baptişti, prezbiterieni, preoţi catolici sau orice sunteţi, sunt convinşi? Ştiu că nu sunt un predicator şi că par venit din sălbăticie, tăind încoace şi încolo, dar acesta este Cuvântul! Credeţi că este aşa, credeţi că acesta este Cuvântul, Betleemul. Isus a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

O, luptătorilor, scoateţi Sabia lui Dumnezeu şi spuneţi: „Am terminat cu aceste tradiţii! Mă întorc la Cuvânt, mă întorc la Adevăr!” Femeilor, nu vă este ruşine de felul în care vă purtaţi? Nu vreţi să vă întoarceţi în dimineaţa aceasta, de  la acest Crăciun, şi să reflectaţi la adevăratul Isus Hristos?

În timp ce stăm cu capetele plecate şi cu ochii închişi, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Frate Branham roagă-te pentru că vreau cu adevărat aceasta, în inima mea. Da, cred şi vreau!” Dumnezeu să te binecuvânteze. Priviţi! Peste tot sunt predicatori, femei…

În Betleem, Casa Pâinii şi Apei lui Dumnezeu, Hristos, Betleemul nostru slăvit. Cum ajungem în El? „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup,” Trupul tainic al lui Isus Hristos. (1Corinteni 12.13).

Noi ne hrănim din acest Cuvânt şi numai din El, care este hrana oilor! Numai acest Cuvânt! Nimic altceva! Nu se poate pune nici un crez în El, pentru că nu vom asculta de aşa ceva. Nu, domnilor! Dacă Biblia spune că este în felul acesta, în felul acesta Îl vrem. Nu Îl vrem condimentat cu nimic, ci aşa cum este.

Doamne Dumnezeule, nu are importanţă ce gândeşte marele Ierusalim, Ramotul din Galaad, Silo sau celelalte mari locuri de închinare, oriunde ar fi ele, fiindcă aici este un Betleem. „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi…” Din metodişti, baptişti, prezbiterieni; catolic, marea cădere; Ramotul din Galaad, unde a luptat Luther; Silo, unde a luptat probabil Wesley şi multe alte locuri, dar Tu, Doamne, ai ridicat la Cincizecime un grup care s-a întors şi a făcut acelaşi lucru.

Isuse din Nazaret, mă rog Ţie, Doamne, să eliberezi luptătorii din toate crezurile, ca să se ridice în Numele Tău, să taie toate aceste crezuri şi să se întoarcă la Cuvântul curat şi adevărat, lăsând deoparte orice povară care-¡ apasă atât de lesne şi timpul în care au încercat să devină nişte membri ai bisericii. Doamne Dumnezeule, fă-¡ să vină înapoi şi să se convertească la Isus Hristos, nu spre slava vreunei organizaţii, ci spre slava lui Isus Hristos şi numai a Lui.

Oamenii aceia au luptat pentru David şi şi-au pus vieţile în pericol pentru el. Luptătorii aceia bravi, şi-au făcut cale înapoi, fără frică, fiindcă el a dorit să bea o gură de apă din fântâna aceea.

Doamne, poate noi nu simţim aceasta, dar Tu doreşti să fie făcute aceste lucruri, aşa cum ¡-ai spus şi lui Ioan: „Se cuvine să împlinim toată neprihănirea.” Se cuvine ca noi, predicatorii de astăzi, să vedem că acest Cuvânt este propovăduit. O, Dumnezeule, astăzi trăiesc oameni mari pe pământ, de aceea Te rog să-¡ faci să apuce Sabia! Oricât de mare este împotrivirea, dacă Dumnezeu este de partea voastră, cine poate sta împotrivă? Să nu vă pese că vă periclitaţi poziţia socială, sau asta sau cealaltă, fiindcă vrem să aducem înapoi Apa Vieţii!

Doamne, ajută-ne pe fiecare dintre noi să ne întoarcem înapoi la Betleem. Fă ca aceste femei care au ridicat mâinile să se ruşineze de ele însele. Fă-le să realizeze că aceste exemple, cum este doamna Kennedy, sunt la fel ca toţi ceilalţi oameni şi într-o zi vor trebui să moară. Aceste femei vor muri; şi eu voi muri. Noi stăm doar puţin pe acest pământ şi ştim că ne-au mai rămas doar puţine zile. Dumnezeule, ajută-¡ pe aceşti bărbaţi şi femei să înţeleagă că venirea Împăratului este aproape şi să se pregătească pentru aceasta, în loc să încerce să mai ridice sisteme mari. Venirea marelui Împărat, Isus, este aici.

Noi am văzut că atunci când David, care era un fugar, a ajuns la putere, ¡-a făcut conducători de cetăţi pe toţi acei bărbaţi care au tras sabia şi au luptat pentru el. Tu ai promis în Biblie că şi noi vom avea cetăţi. O, Dumnezeule, ca neamuri, suntem socotiţi moştenitori dintre neamuri şi vom fi părtaşi la sfinţenia şi neprihănirea Lui. Doamne, fă ca astăzi, să luăm acest Cuvânt şi să luptăm pentru El, fiindcă toţi cei ce vor sta de partea Lui în acest ceas, vor fi conducători de cetăţi. Şi nu facem aceasta fiindcă vrem să fim conducători, ci fiindcă vrem să fim slujitorii Tăi, Doamne.

O, Dumnezeule, noi vedem viziunea acestei mici minorităţi, a acestui grup care este numit fanatic! Pavel spunea: „Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei, după Calea pe care ei o numesc partidă, erezie.” (Fapte 24.14), adică nebunie. Acolo vreau să lupt, Doamne. Cuvântul Tău este Adevărul şi Tu eşti Cuvântul, Acelaşi ieri, azi şi în veci.

O, Dumnezeule, unge-ne cu Cuvântul Tău şi adu la împlinire Cuvântul făgăduit pentru timpul acesta! Fă să plecăm din locul acesta strălucind ca nişte unelte ale lui Dumnezeu; să mergem cu Sabia scoasă strălucind în aer şi să tăiem orice ne poate împiedica, până când ajungem la poporul lui Hristos, şi să-¡ aducem Domnului o gură de Apă proaspătă, în loc de aceste crezuri stătute.

Fă ca oamenii să bea din Fântâna cu binecuvântări proaspete şi înviorătoare, astfel ca inima Lui să fie înviorată şi să poată veni din nou printre noi. Îndură-Te, Doamne, pentru că Te rog în Numele lui Isus.

Aş vrea ca în timp ce stăm cu capetele plecate, pianistul să meargă la pian sau la orgă şi să cântăm încet cântarea:

 „Aici este o fântână plină cu Sânge

Tras din venele lui Emanuel.

Când păcătoşii au…”

Cine este un păcătos? Unul care nu crede. Ce nu crede? Cuvântul.

Evreii nu voiau să creadă că erau nişte necredincioşi. Ei credeau că sunt salvaţi, dar Dumnezeu ştia că aveau nevoie de un Salvator. Ei se rugau pentru un luptător, iar Dumnezeu le-a dat un Copilaş, un Mântuitor. El ştia de ce aveau nevoie. Acesta este Crăciunul lor prezent.

Aceasta vă trebuie şi vouă astăzi: un Salvator pentru necredinţa mea, un Salvator pentru necredinţa ta. În timp ce cântăm, să ne rugăm pentru aceasta în inimile noastre. Biserică, roagă-te sincer, te rog.

Doamne Isuse, Te rog să ne primeşti. Îndepărtează toată necredinţa de la mine şi lasă-mă să mor la fel ca Samson cu filistenii aceia. Fă orice trebuie să faci, Doamne, dar curăţă-mi sufletul şi ia toată îndoiala de la mine. Dacă este în Cuvânt ceva ce nu cred, dacă aici nu este ceva ce ai promis sau ceva ce nu văd adeverit în viaţa mea ca fiind Cuvântul pentru această zi, Te rog să mă ierţi, Doamne.

Dă-mi curaj, fiindcă am nevoie de curaj ca să tai jos acest lucru, să tai acest zid. Ştiu că aceasta este dorinţa Ta, fiindcă ai spus cum va fi această zi: „Cum a fost în zilele Sodomei, la fel va fi şi la venirea Fiului omului.”

Noi vedem această ultimă mişcare, acest ultim semn dat bisericii. Acesta a fost ultimul semn dat seminţei naturale a lui Avraam înainte ca lumea neamurilor să fie arsă, şi acesta este şi ultimul semn pe care îl va vedea sămânţa lui împărătească înainte de a fi arsă lumea neamurilor.

Doamne, ajută-¡ să vadă că tocmai acesta a fost motivul pentru care a trebuit să se nască Isus în Betleem. Este Cuvântul Tău; este făgăduinţa Ta. Binecuvântează-¡, Tată, fiindcă Ţi-¡ dau ca trofee pentru tine. Îngăduie ca astăzi să ia Cuvântul şi să mărşăluiască înainte, în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Îl iubiţi pe Domnul Isus? Credeţi că acesta este adevărul? Ridicaţi mâinile dacă credeţi că este adevărul. Vă mulţumesc, prieteni. Eu nu vorbesc numai pentru voi, fiindcă banda aceasta va merge în jurul lumii şi va fi auzită de bărbaţi şi femei de pretutindeni. Noi ducem aceasta la popoare şi neamuri, iar ei stau acolo cu nişte căşti mici în urechi şi ascultă.

Femeilor, să ştiţi că nu am vrut să vă rănesc când am spus acele lucruri, dar dacă nu vi le spune păstorul vostru, este ceva greşit cu el. El se ascunde după organizaţia lui, sau este ca şi Lot înainte de a cădea focul, când nu avea putere să ia poziţie.

Biblia spune că păcatele Sodomei îi chinuiau zilnic sufletul lui neprihănit.” Sufletul lui ştia bine, dar nu avea adevăratul lucru necesar să ia poziţie şi să-¡ condamne. Dacă un păstor nu-¡ spune unei femei care îşi taie părul sau care poartă acele haine, că este greşită, dovedeşte că ceva nu este în ordine cu el.

Ce este cu voi, bărbaţilor care le lăsaţi pe femeile voastre să facă astfel de lucruri? Ce se întâmplă cu voi? Mergeţi prin oraş cu soţia voastră îmbrăcată ca o prostituată, iar dacă vreun bărbat o insultă din pricina ţinutei ei, îl plesniţi imediat peste gură, deşi voi aveţi nevoie de câteva palme peste gură. Aşa este şi Dumnezeu o va face într-o zi. Noi trebuie să ne întoarcem din nou la acest Cuvânt.

Şi încă ceva. Cum credeţi că veţi primi acele lucruri mari când le refuzaţi pe acestea mici? Cum vreţi să învăţaţi Algebra când nu cunoaşteţi nici Abecedarul? Cum vrei să ştii Matematică dacă nu ştii număra nici până la zece? Trebuie să începi de jos, dar tu încerci să începi de sus, însă trebuie să cobori frumos aici, şi să începi corect.

Acum este timpul, la acest Crăciun, să-L lăsaţi pe Hristos să se nască în voi. Ce este Hristos? Hristos este Cuvântul. Câţi ştiţi aceasta? „La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1.1).

Cineva mi-a zis zilele trecute: „Frate Branham, să ştii că oamenii te ştiu ca un urâtor al femeilor.” Nu este adevărat! Eu am o dragoste adevărată pentru surorile mele. Poate unii bărbaţi cred că arăţi bine cu buze roşii, ochi albaştri şi păr încreţit. Eu nu am o asemenea părere, dar iubesc sufletul tău care va trebui să se întâlnească cu Dumnezeu. Sora mea, acesta este pentru veşnicie, şi nu aceste lucruri mici şi sexy de pe pământ.

Câţi aţi citit despre căderea Romei? Desigur. Priviţi ce căutăm noi acum: pofta sexuală. Priviţi în ce stare sunt tinerii şi la problemele rasiale. Bărbaţii trăiesc cu bărbaţi. Exact ceea ce a dus la căderea Imperiului Roman acum opt sute de ani, se găseşte acum printre neamuri. Priviţi confuzia religioasă. O, în ce ceas trăim!

(O soră aduce un mesaj). Amin. Eu cred că a vorbit Domnul Dumnezeu. Haideţi să ne ridicăm, fiindcă atunci când vorbeşte El, este momentul să-I dăm respect.

Prin harul lui Dumnezeu şi cu ajutorul Lui, sunt şi mai determinat decât am fost vreodată, să stau de partea acestui Cuvânt şi să fac tot ce ştiu mai bine ca să fac o cale până la Betleem, acolo unde locuitorii Betleemului pot să bea din acea Fântână. Câţi dintre voi mi se vor alătura cu mâinile sus, să spună: „Îi promit lui Dumnezeu că o voi face!” Dumnezeu să vă binecuvânteze.

În timp ce staţi cu capetele plecate, fratele Jeffries va lăsa adunarea liberă. În ordine, frate. Vino.

– Amin –