DE CE ESTE AȘA DE GREU SĂ DUCI O VIAȚĂ DE CREȘTIN ?

Haideți să rămânem pentru un moment în picioare, ca
să-L întâlnim pe Dumnezeu în rugăciune. Să ne plecăm capetele.

Scumpul nostru Tată ceresc, Îţi mulţumim din
adâncul inimii pentru privilegiul pe care-l avem, de a Te numi Tatăl nostru.
Noi am citit în Biblie, unde scrie că am
primit un duh care strigă „Ava” adică „Tată” și suntem foarte bucuroşi pentru
că am fost incluşi şi noi în acest număr mare de răscumpăraţi ai Tăi, iar în
după-amiaza aceasta, ne-am adunat în locul acesta cu scopul de a ne închina
înaintea Ta şi ca să citim Cuvântul Tău, ca să aflăm cum putem deveni slujitori
mai buni şi cum să trăim mai aproape de viaţa veşnică, pentru Tine şi cu Tine.
Te rugăm să vii să Te întâlneşti cu noi, în jurul Cuvântului, şi să împlineşti
dorinţa din inimile noastre, căci Te lăudăm în Numele Fiului Tău, Domnul Iisus.
Amin.

Vă puteţi aşeza.

Mă bucur pentru că în după-amiaza aceasta pot să
fiu aici în slujba Domnului, şi cred că micuţa noastră adunare va fi spre lauda
Lui.

Cu mulţi dintre fraţii de aici, ne-am adunat şi în alte locuri, iar în dimineaţa aceasta, am
petrecut un timp minunat la Adunarea lui Dumnezeu, unde am avut un serviciu
binecuvântat.

Vă mulţumesc că aţi venit şi în după-amiaza
aceasta, deoarece aceasta dovedeşte că nu ne putem sătura să stăm în prezenţa
lui Dumnezeu, căci Evanghelia aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu, posedă Ceva de
care nu ne putem sătura.

Voi puteţi să mâncaţi bine, apoi să beţi o apă rece
şi bună, până vă săturaţi, dar nu cred că există vreun om care să se roage prea
mult sau să strângă prea mult din dragostea lui Dumnezeu, în inima lui, căci
această umplere nu este niciodată îndeajuns.

Eu am fost învăţat că dacă mâncăm puţin, stomacul
nostru se micşorează pentru acea porţie, iar dacă mâncăm mai mult, se întinde
tot mai mult. Astfel, cred că noi avem nevoie de o întindere duhovnicească, să
putem prinde mai mult din Cuvânt, de aceea nu ne mulţumim doar cu citirea unui
text, din când în când, ci trebuie să ne întindem „stomacul duhovnicesc”.

Dacă nu mă înşel, aceştia sunt fratele şi sora
Peterson din Minneapolis? Cred că îl văd şi pe căpitanul Stadsklev aici, adică
a fost aseară, căci acum nu-l văd. Ba da, este aici. O, nădăjduiesc să vă mai
văd, înainte de a pleca!

Acum voi citi doar prima parte dintr-un verset şi
tot prima parte din altul, şi anume, Ezechiel
capitolul 36, versetele 26
şi 27:

„Vă voi
da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou…
Voi pune Duhul Meu în voi…”

În timp ce stăm în faţa acestor cuvinte, cred că
Dumnezeu ne va da şi un titlu, căci ne încredem în Duhul Sfânt pentru aceasta.

Biblia vorbeşte mult despre daruri mari pe care
Dumnezeu le-a aşezat în Biserica Sa ca s-o desăvârşească.

Aş vrea să iau ca titlu pentru predica mea din
după-amiaza aceasta, „De ce atât de
mulţi oameni cred că este greu să duci o viaţă de creştin?”
căci, cel puţin
pentru mine, acesta este un subiect vital.

De ce se pare că unii sunt tot timpul în vârful
casei, în timp ce alţii sunt când sus, când jos? Sau de ce se pare că unii sunt
tot timpul în vale?

Prin faptul că primesc tot felul de scrisori cu
rapoartele adunărilor, uneori sunt călăuzit să mă rog ca să aflu ce vrea Domnul
să vorbesc Bisericii. Astfel, de multe ori este miezul nopții când ungerea
deosebirii lucrează şi se pare că ai o confuzie.

Adesea se pare că unele duhuri se bucură, în timp
ce altele sunt triste sau dezamăgite, însă Duhul Sfânt ne aduce subiecte ca cel
de astăzi.

Gândindu-ne la Ezechiel, el a fost un profet al
Domnului, care a vorbit cu opt sau nouă sute de ani înainte de venirea lui
Mesia. Scriptura ne învață că în vechime Cuvântul lui Dumnezeu venea la
profeți. Astfel, în Evrei 1.1-2 citim:

După ce a
vorbit în vechime părinţilor noştri prin profeți, în multe rânduri și în multe
chipuri, Dumnezeu,

la
sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.
”, prin Iisus Hristos.

Acești profeți erau văzători, iar când s-a făcut
trecerea de la Lege la har, Dumnezeu n-a încetat să ne mai trimită proroci,
deoarece în Noul Testament găsim că prorociile au mers mai departe.

Prorocia este un dar şi poate veni peste unul sau
altul din cadrul oricărei biserici locale. Oricine poate proroci unul după
altul, însă în ce mă privește, profetul este un bărbat însărcinat cu slujba de
profet.

Slujba de profet este dată pentru Biserică, în timp
ce darul prorociei este dat în cadrul bisericii locale. Profeții sunt hotărâți
de Dumnezeu prin cunoștința Sa mai dinainte; ei sunt născuți să fie profeți, nu
sunt făcuți de cineva profeți, şi noi am văzut că în Vechiul Testament,
profeții sau văzătorii erau considerați vulturi. O, cât de mult îmi place să
gândesc ca un vultur!

Eu mi-am petrecut o mare parte din viață studiind
viața păsărilor și a animalelor, așa că am învățat multe despre natura lor.

Privind vulturii, am constatat că sunt păsările
cele mai interesante pe care le cunosc, după porumbel. Vulturul este o pasăre
de pradă, o pasăre a înălțimilor, de aceea, cea mai cumplită priveliște pe care
o poți vedea este un vultur închis într-o cușcă. Eu am avut ocazia să văd așa
ceva la o grădină zoologică: acel vultur se izbea cu toată puterea în gratiile
cuștii încercând să scape de acolo. Sărmanul îşi lua avânt, apoi se lovea cu capul
și aripile de gratii, cădea şi privea în jur, după care se repezea din nou și
se izbea de gratii. Toate penele de pe aripi erau rupte în zona în care se
izbise, în încercarea de-a ieși din cușcă. Era atât de istovit, că atunci când
lovea cușca, se prăbușea pe spate, iar ochii săi priveau spre cer deoarece știa
că el este o pasăre a înălțimilor. Aceea era natura lui.

Dar în Phoenix am văzut ceva ce m-a întristat şi
mai mult: am văzut bărbați şi femei care au fost născuți să fie fii şi fiice de
Dumnezeu, dar au fost încarcerați de diavolul. Oh, să-i vezi mergând pe stradă,
frământați de tot felul de pofte și plăceri, încătușați de diavol, când ar
trebui să fie liberi; când ar trebui să fie fii și fiice de Dumnezeu.

Vulturul poate zbura mai sus decât orice altă
pasăre. Nicio altă pasăre nu poate urca până la înălțimea la care urcă el. Tot
aşa, nu există niciun om, niciun învățător, evanghelist sau păstor, care să
poată merge până unde au mers acei profeți, pentru că ei s-au dus sus de tot,
mai sus decât puteți vedea voi.

Ochiul vulturului este mai ager decât al oricărei
alte păsări, întrecându-l în toate privințele pe șoim, care are şi el o privire
ageră, dar numai pentru o anumită distanță. Însă vulturul este mai puternic,
pentru că zboară mai sus decât șoimul. Dacă șoimul ar încerca să-l urmeze pe
vultur la acea înălțime, ar muri.

O, cum aş putea să mă opresc aici, ca să vă arăt
cum unii oameni încearcă să urce în locuri în care stau alții, dar nu pot
suporta acest lucru căci nu sunt făcuți pentru ei!

Putea împăratul Ezechia să se urce acolo unde era
Isaia? Chiar dacă era cel mai mare om din împărăție, el s-a întors cu fața la
perete şi a plâns cu amar, iar Dumnezeu i-a vorbit lui Isaia şi l-a trimis să-i
vorbească din partea Sa. Vedeți, Isaia a putut să urce acolo unde Ezechia nu a
putut, chiar dacă aici pe pământ era suficient să spună numai un cuvânt şi
oricine s-ar fi plecat în fața lui. Isaia nu putea da poruncile pe care le
putea da Ezechia, însă putea să urce în locul în care împăratul nu putea
ajunge. Toate aceste lucruri sunt pentru un scop.

Astfel, vulturii lui Dumnezeu puteau urca într-un
loc de unde vedeau ce avea să se întâmple peste cincisprezece, optsprezece sau două
mii cinci sute de ani. Dacă ați putea merge deasupra pământului, aţi putea
vedea ziua și noaptea în același timp: întuneric pe o parte și lumină pe partea
cealaltă.

Așa a făcut şi Ezechiel, vulturul lui Dumnezeu: s-a
urcat atât de sus, încât a văzut timpul nostru și ne-a spus ce se va întâmpla.

Acum aş vrea să vă spun ceva: Dacă Dumnezeu ar fi
vrut ca Biserica Sa să fie condusă de intelectuali, atunci nu mai era nevoie ca
Duhul Sfânt să facă ceva în ea. Înțelegeți? Dacă Biserica este condusă de
intelect, nu mai este nevoie de Duhul Sfânt, ci ar trebui să-l căutăm pe cel
mai deștept bărbat și    să-l punem păstor. Apoi, ar trebui să avem
cele mai mari clădiri şi cei mai mulți membri. Ar trebui să-i scoatem afară pe
cei care nu au școală şi să-i aducem înăuntru pe intelectuali, pentru că atunci
am fi cea mai bună biserică. Vedeți? Dacă acesta ar fi planul Lui – cel mai deștept
predicator, cea mai modernă adunare şi cei mai mulți intelectuali… dar eu nu
am găsit nici măcar un singur text din Biblie, unde să scrie că biserica lui
Dumnezeu a fost condusă prin înțelepciunea omenească. Prin urmare, cât timp
încercăm să facem aceasta, ne luptăm în vânt.

Biserica lui Dumnezeu este conducă de Duhul Sfânt.
După ce primim botezul Duhului Sfânt, El va lua în primire conducerea Bisericii
Sale, aşa că nu vom mai avea nevoie de prea mult intelect; nu ne mai trebuie
prea multă educație. Dar avem nevoie de Duhul Sfânt pentru că acesta este
planul lui Dumnezeu. Acum noi știm aceasta.

Deci, nu trebuie să-i căutăm pe cei mai deştepţi
oameni din oraș, ca să facem biserica noastră mai bună; nu trebuie să-i căutăm
pe cei mai bine îmbrăcați oameni din oraș, ca să facem biserica noastră mai
bună; ci avem nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt pentru ca El să facă biserica
noastră mai bună.

Să nu credeți cumva că încerc să sprijin
analfabetismul, pentru că nu este așa, ci încerc să vă arăt că educația a luat
locul Duhului Sfânt în biserică. Educația este bună, dar nu este în Planul lui
Dumnezeu. Dacă ar fi fost în Planul Său, atunci ar fi ridicat o mulțime de școli, cât timp a fost pe
pământ. El a ridicat însă o Biserică alcătuită dintr-o mulțime de oameni fără școală,
din pescari, care doreau să asculte de Duhul Sfânt şi să fie călăuziți de El.
Vedeți, Biserica Lui nu era formată din intelectuali.

Biserica are nevoie de o naștere, ea trebuie să fie
născută din nou. Dacă va fi condusă de Duhul Sfânt, El n-o va conduce după
vreun ritual, ci după Biblie, pentru că acestea sunt regulile pe care le-a așezat
la început.

Biserica are nevoie de un botez. Ea nu are nevoie
de o „lustruire”, nici de unul mai bun la amvon, nici de unul mai bine
îmbrăcat, ci are nevoie de o inimă nouă; are nevoie de Duhul Sfânt; are nevoie
de acea mare Ungere care schimbă viețile bărbaților și a femeilor, iar Dumnezeu
a făgăduit că va lua inima de piatră şi va pune în locul ei o inimă nouă. Când
se întâmplă aceasta, are loc o schimbare. Eu am predicat despre acest lucru şi
în fața penticostalilor. Fraților, noi avem puține lucruri cu care să ne
lăudăm, pentru că am încercat să avem o mișcare liberă, ca cea de la Rusalii,
dar am ajuns la o mulțime de culte, la confuzie şi la contradicții.

Ce ar trebui să se întâmple în locul acesta, în
după-amiaza aceasta? Eu cred că ar trebui ca fiecare biserică penticostală să
se adune împreună cu celelalte, undeva, pe un stadion, iar dacă nu ar fi atâta
indiferență printre păstori şi oameni ar fi altfel, Dumnezeu ar împlini ceea ce
a făgăduit, pentru că El a zis: „Vă voi
da o inimă nouă
”, nu „vă voi lustrui inima veche”. Este dur, nu-i așa?

Cred că este greu să predici adevărul printre baptiști,
prezbiterieni şi intelectuali, dar cred că este de două ori mai greu să-L
predici în fața penticostalilor. Așa este.

Biblia ne-a învățat că nu se poate pune vin nou în
burdufuri vechi. Când am citit acest lucru pentru prima dată, m-a uimit, pentru
că nu puteam înțelege cum vine asta, dar când am fost în Orient, am înțeles că
în timpul acela nu erau sticle, aşa că oamenii foloseau pentru păstrarea
vinului burdufuri făcute din piele de animal. Acum, câtă vreme grăsimea rămâne
în piele, aceasta este flexibilă, dar când pielea îmbătrânește, se uscă iar
flexibilitatea dispare. Binecuvântat să fie Domnul! Atunci pielea se uscă, înțepenește
şi nu mai cedează ci se rupe. Dacă pui un vin nou, nefermentat, care are încă
impurități în el, într-o piele ca aceea, nu este o decizie înțeleaptă, pentru
că vinul începe să fermenteze, forțează pielea burdufului şi pentru că nu este
flexibilă, se crapă, ceea ce duce la pierderea vinului.

Iisus a spus în altă parte: „…nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor…” (Matei
7.6), pentru că, dacă faceți aceasta, le pierdeți.

Să nu luaţi o biserică ce stă pe calea ei, ci lăsați-o
să fie baptistă, penticostală sau orice ar fi, pentru că atunci când vine
„vinul cel nou”, şi acela vine prin Cuvânt, El va spune: „Zilele minunilor sunt
din nou aici.” Știți ce va urma? Când Vinul acela nou începe să pătrundă în
acea piele veche şi uscată, ea nu se mai poate întinde pentru că este așezată
în ceea ce crede, aşa că se va crăpa şi va exploda. (Fratele Branham imită
sunetul pocniturii pielii):

„Eu nu cred în minuni!” Iată.

Când Duhul Sfânt începe să spună că Isus Hristos
este Domnul, Același ieri, azi şi în veci, iar aceste cuvinte ajung într-o
biserică uscată şi veche, știți ce se întâmplă? Ei vor exploda. Asta-i tot.

Dacă spui că în ziua de rusalii S-a făgăduit că
botezul Duhului Sfânt a fost dat pentru tine, pentru copiii tăi şi pentru cei
ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul
nostru, acea piele veche şi uscată va plesni, şi predica ta nu va fi luată în
considerare. Așa este. Nu-i face bine deloc.

Mie mi-e rușine să văd că pieile penticostale sunt
chiar atât de uscate. Întoarceți-vă la Cuvânt!

Observați: Domnul a spus: „…vinul nou îl pun în burdufuri noi, şi se păstrează amândouă…
– Matei 9.17b -.

Pielea nouă are ulei în ea, deci este flexibilă, iar
atunci când Duhul Sfânt vine jos şi spune: „Botezul cu Duhul Sfânt este şi
astăzi la fel ca întotdeauna, iar vindecarea divină a rămas aceeași în mijlocul
poporului.”, vinul nou începe să se „miște”, iar pielea i-o permite. De fiecare
dată când Cuvântul lui Dumnezeu este predicat în puterea Lui, pielea nouă va
striga: „Amin”, va ceda.

Vedeți acum înțelepciunea punerii vinului nou în
burdufuri noi?

În ziua cincizecimii, în camera de sus erau adunate
o sută douăzeci de piei noi, pentru că pieile vechi fuseseră scoase afară.
Apoi, când Dumnezeu a venit din cer şi a umplut acele piei noi, ei au primit o
Viață nouă și au început să sară pe podea, încât se auzea din stradă. Vedeți?
Acolo erau piei noi, burdufuri noi şi Vinul cel nou al Duhului Sfânt, iar când
acel vin plin de Viață a fost turnat în ele, pieile s-au întins. Urmarea?

„Frate John, mie nu-mi pasă la care denominațiune
aparții, pentru că eu îi iubesc oricum pe oamenii aceia. Pe mine nu mă
interesează dacă aparții la unitarieni sau la trinitarieni, noi suntem frați.”

Aceasta este o piele nouă. Chiar dacă suntem de la
Adunarea lui Dumnezeu sau de la Biserica lui Dumnezeu, pielea nouă se va
întinde şi va lua înăuntru orice frate din jur. Dar pielea veche de vacă, nu va
face aceasta, ci va plesni pentru că este uscată şi țeapănă. Așa este.

Cu câtva timp în urmă am fost în Columbia
Britanică, la vânătoare. Tocmai avusesem o adunare mare şi eram foarte obosit.
Mă aflam la o distanță de o mie o sută de mile de șoseaua principală şi aveam
cu mine douăzeci și unu de cai.

În ziua aceea am urmărit un urs. Nu voiam  să-l împușc, ci doar să mă uit la el, însă
ursul nu avea încredere în mine că nu voi trage. Aveam un cal de trei ani care
de când îl încălecasem prima dată, a tot încercat să mă trântească. Dorind să
scurtez drumul, m-am rătăcit, așa că mi-am luat căluțul şi am urcat pe vârful
muntelui ca să privesc în jur, pentru că de acolo puteam să îmi dau seama unde
mă aflu.

Fiind ceață, nu am văzut mare lucru, așa că am
pornit spre locul unde mă gândeam că ar putea fi tabăra. Călăream încet pentru
că se lăsa seara. Curând a început să bată vântul, împrăștiind toată ceața, iar
pe la ora nouă seara am putut avea cer senin. Luna strălucea ascunzându-se după
câte un nor, apoi ieșea din nou.

Căluțul meu era transpirat destul de tare, așa că
m-am gândit că ar trebui să-l las ca să se odihnească puțin. L-am legat în
apropiere, după care m-am așezat pe o buturugă şi mă gândeam: „O, Dumnezeule,
cât ești de măreț!” Chiar în clipa aceea, un vânt care sufla dinspre est, m-a
făcut să aud un zgomot. Auzindu-l, mi-am zis: „Oare de unde vine acest zgomot
ciudat?”

Am privit în jur și am văzut că chiar în fața mea
era un loc ars. Voi știți cum arată un loc în care copacii au ars din cauza
unui incendiu. Toată coaja era arsă pe ei, iar unii erau căzuți jos, de aceea
era foarte greu să înaintezi printre ei.

De fiecare dată vântul sufla printre acele
trunchiuri acele trunchiuri arse şi căzute, iar luna strălucea peste ele, părea
de groază, dându-ți un sentiment foarte ciudat.

Părea a fi un cimitir cu pietrele de pe morminte
ridicate. Şi de fiecare dată când vântul sufla, se auzea acel șuierat jalnic.
O, ce sunet! Ascultându-l, mă gândeam: „Acesta este un loc de groază!” după
care mi-am amintit un text biblic pe care obișnuiam să-l folosesc. Este vorba
de Ioel 1.4 unde scrie: „Ce a lăsat
nemâncat larva, a mâncat nimfa, ce a lăsat nimfa, a mâncat omida, ce a lăsat
omida, a mâncat lăcusta.
” (traducere din engleză. În textul în limba
română, în loc de larvă, nimfă, omidă și lăcustă, scrie: Gazam, Arbeh, Ielec și
Hasil). Mă gândeam că locul acesta era cu siguranță un tablou din Ioel. Apoi,
ascultând acel sunet înfiorător m-am gândit la acele turnuri înalte ale
bisericilor care ascund denominațiuni mari în spatele lor, care n-au însă
niciun pic de viață în ele, la fel ca pielea uscată de vacă.

Dumnezeu trimite de fiecare dată un Vânticel, aşa
cum a făcut de Rusalii, însă singurul lucru pe care știu să-l facă, este să
murmure şi să geamă: „Zilele minunilor au trecut. Nu vă luați după asemenea
lucruri.”

Apoi m-am gândit: „Ce-i face pe acești copaci să
geamă așa?” Desigur, faptul că nu aveau viață în ei. De aceea gemeau așa, pentru
că dacă ar fi avut viață, s-ar fi legănat după acel vânticel. Aşa este.

Ce au lăsat luteranii, au mâncat metodiștii; ce au
lăsat metodiștii, au mâncat prezbiterienii; ce au lăsat prezbiterienii, au
mâncat nazarinenii; ce au lăsat nazarinenii, au mâncat penticostalii,
ajungându-se în final la o grămadă de biserici mari şi sterpe, care n-au nimic
în ele. Exact așa este. Iar dacă cumva ajunge vreo trezire prin ele, spun
imediat: „Să nu aveți nimic a face cu aceasta! Stați departe de ea!”

O, frate, acela era un tablou foarte sumbru!

Dar Ioel a spus: „Vă voi restitui, zice Domnul.

Şi stând acolo, m-am gândit: „Cum o vei face,
Doamne?” Imediat a suflat încă o rafală de vânt peste acel loc, şi atunci am
observat jos, sub acei copaci, o mulțime de rămurele tinere, niște copaci care
abia ieșiseră afară. O, și de fiecare dată când vântul sufla printre acei
copăcei, ei strigau şi săreau ținându-se unul de celălalt, sau cum spune David:
„băteau din palme”. Cât de flexibili erau, toți legănându-se în bătaia
vântului.

Eu vă voi
restitui, zice Domnul.

Am observat că pomișorii aceia erau verzi şi
flexibili, pentru că aveau viață.

Vedeți, fraților? Duhul Sfânt nu a fost trimis
pentru intelectualii țepeni, apretați şi morți, ci a fost trimis pentru bărbații
şi femeile care sunt liberi, născuți din nou în Împărăția lui Dumnezeu. Duhul
Sfânt nu a fost trimis la intelectuali, ci la cei cu inimile smerite şi duhul
zdrobit, indiferent dacă au educație sau nu, pentru că sunt flexibili la
adierea Lui.

M-am întrebat apoi, ce-l face pe acel vânt să
sufle? Oare așa vrea el? Şi Ceva îmi spunea parcă: „Nu, el nu suflă pentru că așa
vrea, ci pentru că atunci când acei copăcei sunt scuturați, rădăcinile lor pot
crește mai adânci, ceea ce înseamnă că vor avea un echilibru mai bun.”

Acesta este secretul unei treziri: niște oameni
flexibili, dar nu la o discuție intelectuală, ci la primirea Duhului Sfânt,
reacționând cu bucurie la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu şi fiind flexibili la
ungerea Duhului.

Ce urmare are aceasta asupra Bisericii? Îi mișcă
rădăcinile făcându-le astfel să meargă şi să se înfășoare în jurul rădăcinilor
bisericii lui James, în timp ce rădăcinile bisericii lui James se înfășoară în
jurul acestei biserici. Şi ştiţi ce se întâmplă atunci? Toți, împreună, sunt o
pădure mare şi unită, așa că nici chiar toți diavolii din iad nu-i mai pot mișca.

Acum observați că Biblia spune în textul citit: „Vă voi da o inimă nouă”. Nu una
lustruită, ci una nouă.

O femeie bătrână nu are nevoie de o operație
plastică, ci îi trebuie o naștere.

Tot așa, vechea biserică are nevoie de nașterea din
nou, pentru că Domnul nu spune: „vă voi lustrui inima veche”, ci „voi scoate din trupul vostru inima de
piatră, şi vă voi da o inimă de carne.
” (Ezechiel 36.26). Acea inimă nouă
stă exact în mijlocul ființei voastre, pentru că sufletul ocupă un loc în inima
voastră.

Știința nu a știut aceasta până nu demult, de aceea
bătrânii critici ai Bibliei spuneau: „Dumnezeu a făcut o greșeală când a spus
că omul crede cu inima.” Ei susțineau că în inimă nu există facultăți mintale,
şi deci, dacă cineva crede, crede cu capul, nu cu inima. În ce mă privește, eu
spun numai ceea ce spune Cuvântul şi cred așa cum este scris, iar Biblia spune
că se tâlcuiește singură. Astfel, dacă Dumnezeu ar fi vrut să spună cap, ar fi
spus cap, dar El nu a spus cap, ci inimă.

În urmă cu doi sau trei ani, într-un ziar din
Chicago a apărut, pe prima pagină, un articol în care se spunea că s-a
descoperit că în inima umană există un compartiment micuț în care nu sunt nici
măcar celule de sânge. Ei spun că acel compartiment micuț este ocupat de
suflet, ceea ce dovedește că Dumnezeu a avut dreptate.

Deci, omul gândește cu capul, dar crede cu inima.
Acesta este adevărul. Intelectul va argumenta întotdeauna, dar inima nu are
niciun argument, ci crede Cuvântul şi-L primește așa cum este. Biblia spune că
noi trebuie să aruncăm toate argumentele şi să credem, nu să argumentăm.

Vă voi da o
inimă nouă…
” Aici, cei mai mulți oameni fac o mare greșeală, crezând că
este vorba de Duhul Sfânt. Astfel, metodiștii erau siguri că L-au primit atunci
când au strigat. Astfel, spuneau: „O, frate, Îl avem!”, dar s-a dovedit că
aveau doar o mulțime de strigăte, şi nu pe Duhul Sfânt. Așa este. Apoi au venit
penticostalii, care spuneau: „Îl primim când vorbim în limbi”, dar s-a dovedit
că au avut o mulțime de vorbiri în limbi, şi nu pe Duhul Sfânt. Desigur. Voi
credeți aceasta, nu-i așa?

Ei bine, acum avem tot felul de lucruri şi totuși
Duhul Sfânt nu-i, pentru că voi trebuie să-L primiți. Şi cum ştiţi că L-ați
primit? Simplu: când Duhul Sfânt vine din cer, schimbă viața voastră, așa că ea
va rodi roadele vieții unei făpturi noi, căci este scris: „După roade îi veți cunoaște.” (Matei 7.20).

Acesta-i motivul pentru care sunteți când sus, când
jos. Voi ați primit un duh nou şi ca urmare, încetați să mai beți; aţi primit
un duh nou, încetați să mai mințiți. Ați primit un duh nou, puteți face aproape
orice lucru bun, dar nu despre aceasta ne vorbește Dumnezeu aici, ci El a spus:
vă voi da o inimă nouă şi un duh nou.
De ce? Ca să trăiți pentru El.

Păi, voi nu aţi putut trăi nici pentru voi înșivă,
cu duhul pe care l-aţi avut! Nu ați fi putut trăi cu vecinii voștri; nu v-ați
fi putut uni cu omul de după colț; nu v-ați fi putut uni cu acești creștini. De
ce? Pentru că aveați un duh îngrozitor. Vedeți? De aceea a trebuit să vă dea un
duh nou.

Apoi a adăugat: „Voi pune Duhul Meu în voi.” (v. 27). Aici este diferența: „Voi pune Duhul Meu în voi.

Înțelegeți acum de ce este atât de greu când mergi
în biserică şi găsești păreri diferite? Atunci spui: „Știi ceva? Eu cred că
trebuie să merg la biserică.”, iar când te întorci acasă zici: „Aleluia! Îl
am.” O, nu, nu Îl ai! Mergi iarăși la biserică
şi spui: „Cred că s-a întâmplat ceva, pentru că nu mai privesc lucrurile ca şi
până acum. Aleluia!” Dar, după câteva zile, ești din nou în aceeași veche stare
de îndoială şi de argumentări:

„Păi, păstorul Cutare a spus că nu este corect așa,
şi eu îl cred, așa că voi face asta şi cealaltă.” În felul acesta, însă, vei fi
când sus, când jos; când înăuntru, când afară, ceea ce dovedește că nu ai mers
destul de departe.

Poate ziceți: „Frate Branham, eu am toate
dovezile!” Știu, dar noi nu vorbim despre dovezi, ci despre roade. Așa este.

Eu am văzut păgâni care strigau, vorbeau în limbi,
puneau jos un creion care scria în limbi necunoscute, în timp ce o vrăjitoare
citea şi tălmăcea, spunând numai adevărul.

Ascultați-mă! Dacă un om poate vorbi în limbi, dacă
poate striga, dacă poate vedea vedenii, dacă poate face oricare din aceste
lucruri, dar nu are dragoste divină, este pierdut. Acesta este adevărul. Înțelegeți?
Hristos trebuie să fie în inimă, așa că nu vă lăsați înșelați de semne şi
dovezi. Acum sunt tot felul de semne, pentru că Biblia spune că în zilele din
urmă se vor ridica proroci mincinoși care vor face semne şi minuni ca să-i înșele
pe cei aleși. (Matei 24.24). Întoarceți-vă, deci, la semnele Bibliei.

Vă voi da o
inimă nouă…și voi pune Duhul Meu în voi.

Observați: inima nouă este pusă chiar în mijlocul
vostru; apoi, duhul cel nou este pus exact în mijlocul inimii voastre noi,
pentru ca Duhul Sfânt să vină în mijlocul duhului nou din inimă.

Este la fel ca resortul principal din ceas. Dacă
acel arc stă în mijlocul ceasului, va controla fiecare mișcare a acelui ceas.
Cred că înțelegeți aceasta.

Fraților, eu nu spun aceasta ca să fiu diferit de
ceilalți, ci pentru că  știu că într-o zi
voi sta la judecată, față în față cu voi. Vedeți voi, dacă arcul din ceas coordonează
restul mișcărilor, astfel încât totul să meargă perfect, ceasul va indica
timpul exact.

La fel se întâmplă când Duhul Sfânt este în
mijlocul duhului vostru, atunci El va coordona fiecare mișcare a voastră,
astfel încât veți păși în totul conform timpului lui Dumnezeu, adică conform
Bibliei. Atunci tu nu mai minți, nu furi, ești amabil, ai pace, bucurie,
răbdare, evlavie, blândețe, pentru că roadele Duhului vor „ticăi” exact după
bătaia acelui Arc. Înțelegeți ce vreau să spun? Cine face toate acestea? Arcul
principal, Duhul Sfânt din voi. Nu biserica voastră, nici păstorul vostru; nici
strigătele voastre sau vorbirea voastră în limbi; nici serviciile voastre de
vindecare, ci Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care locuiește în mijlocul noului
vostru duh. El face ca biserica să funcționeze ca o mare legătură de dragoste.

O, prieteni, nu avem noi nevoie de aceasta? Cercetați-vă
fiecare dintre voi astăzi! Cercetați-vă prin Cuvânt şi vedeți dacă viața
voastră „ticăiește” sau nu în felul acesta. Care sunt roadele voastre? De unde știți
că țineți timpul exact?

Fraților, aveţi nevoie de dragoste, pentru că
dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie; este amabilă, prietenoasă,
atentă, crede toate lucrurile şi nădăjduiește toate lucrurile. (vezi 1
Corinteni 13).

Dacă toate aceste calități frumoase: dragostea,
bucuria, pacea, îndelunga răbdare, evlavie, etc. „ticăiesc” în viața unei
persoane, înseamnă că Duhul Sfânt este înăuntru. Dar aceste calități nu ies la
suprafață prin intelect, ci doar prin botezul Duhului Sfânt. Numai El le poate
aduce la suprafață. Dacă încercați să duceți o viață de creștin, sunteți doar
niște imitatori.

Să nu uitați că Pavel a spus: „…şi trăiesc…dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.
(Galateni 2.20). Deci, viața pe care o trăiesc acum, nu o trăiesc eu, ci
Hristos care locuiește în mine. El a murit față de lucrurile lumii, astfel ca
Hristos, Resortul principal, să „ticăiască” exact în felul în care o cere
Dumnezeu aici în Biblie. Ați înțeles ce vreau să spun?

Acesta-i motivul pentru care ne certăm unul cu
altul; acesta-i motivul pentru care avem neînțelegeri şi pufăieli în mijlocul
nostru; acesta-i motivul pentru care o adunare nu poate avea părtășie cu
cealaltă; acesta-i motivul pentru care unitarienii nu se înțeleg cu Adunarea
lui Dumnezeu; acesta-i motivul pentru care metodiștii nu se înțeleg cu baptiștii;
acesta-i motivul pentru care prezbiterienii nu se înțeleg cu ceilalți; acesta-i
motivul pentru care sunt atâtea fracțiuni, diferențe, certuri şi alte lucruri.
Ele vor continua până când Duhul Sfânt al lui Dumnezeu va veni în mijlocul
Bisericii Lui şi va începe să pregătească acea putere a lui Dumnezeu…

Vedeți, necazul este că noi privim mai mult după
dovezi decât după Resortul principal. Ne uităm cât de mare este biserica, ce
turn mare avem pe ea, ce frumos sunt îmbrăcați oamenii, ce frumos zice păstorul
nostru „A-a-min”, ca un vițel care moare de crampe. Noi avem toate acestea în
biserică, dar am părăsit Resortul principal.

Cuvântul spune însă: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omenești şi îngerești, şi n-aș avea
dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

Și chiar
dacă aș avea darul prorociei, şi aş cunoaște toate tainele şi toată știința;
chiar dacă aş avea toată credința aşa încât să mut şi munții, şi n-aş avea
dragoste, nu sunt nimic.
” (1 Corinteni
13.1-2).

O, voi oameni ai lui Dumnezeu, nu părăsiți Arcul
principal, indiferent cât de bine arată celelalte lucruri din ceasul acela,
pentru că dacă Arcul principal nu este acolo, ceasul nu va arăta timpul corect.
Aleluia! Glorie!

Atunci, putem să ne numim cum vrem: prezbiterieni,
baptiști, penticostali sau cum am vrea, câtă vreme Resortul principal, Duhul
Sfânt, nu este acolo, ticăind dragostea, bucuria, pacea, evlavia, răbdarea, noi
facem numai spectacol.

Nu-i de mirare că nu puteți avea un serviciu
adevărat de vindecare. Spre ce altă temelie şi-ar putea îndrepta Dumnezeu
oamenii? Aceasta este singura Lui Temelie, aşa că nu mai poate fi pusă alta.

Noi vom putea pune o altă temelie, dar va trebui să
constatăm că Arcul principal nu mai este.

Constructorii s-au gândit că pot zidi templul şi
fără acea Piatră ciudată pe care n-au putut s-o potrivească nicăieri, aşa că au
aruncat-o afară, între niște buruieni, dar curând au ajuns la concluzia că
aceea era Piatra esențială a construcției: Piatra din capul unghiului.

Frați şi surori, noi am avut o mulțime de senzații
şi tot felul de dovezi, dar dacă nu ne întoarcem înapoi la Resortul principal,
biserica noastră va fi la fel de uscată ca şi celelalte. Noi trebuie să ne
întoarcem până la acel Ceva care va da fiecărui mădular pace, bucurie şi toate
celelalte roade, ducându-l pentru totdeauna pe vârful Muntelui, unde va înălța
laude către Dumnezeu.

O, Doamne, aş vrea să vă pot face să înțelegeți!

Când jugul devine ușor, el nu se va freca în jurul
gâtului, va fi plin de dragoste, dar dacă este plin numai de emoții, în curând
va freca gâtul.

Voi puteți veni la biserică să strigați şi să dansați;
puteți repeta „Doxologia” sau aşa zisul „crez apostolic”. Spun „aşa zis”,
pentru că nu s-a scris niciodată un astfel de crez care să spună: „Cred în
sfânta Biserică Romano-Catolică şi în comuniunea cu sfinții….” pentru că
Biblia este împotrivă la aşa ceva. Dacă apostolii au avut vreodată un crez,
atunci acela suna astfel: „Pocăiți-vă şi
fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea
păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.
” (Fapte 2.38).

Acesta este „crezul apostolic”, dacă vreți să-l
numiți aşa, şi nu „o comuniune cu sfinții (morţi)”, deoarece acest lucru este
osândit de Cuvânt.

Poate sunteți în stare să spuneți tot catehismul
bisericii voastre, ca să dovediți că sunteți un membru loial al bisericii –
luterane, catolice, metodiste, sau care are acel catehism, dar vreau să vă spun
ceva: faptul că știți catehismul, nu înseamnă că aveți Viață; nici faptul că
cunoașteți biserica nu înseamnă Viața; nici faptul că cunoașteți Biblia nu
înseamnă Viață, ci Viața înseamnă să-L cunoști pe El, Resortul principal.

Poate tu strigi puțin în biserică, dar când mergi
pe stradă şi cineva îţi zice: „Să știi că ești un holly-roller”, o, aceasta te
freacă tare rău! Sau dacă cineva îţi zice: „Aseară te-am văzut strigând în
biserică. Ai făcut-o până ți-a căzut părul în jos. Ei bine, John, dacă te mai
porți așa, noi ne depărtăm de tine şi de grupul acela!” aceasta te va freca din
nou. Vedeți? Însă atunci când Resortul este acolo, vei răspunde cu dragoste.
Atunci jugul este ușor, așa că vei putea purta orice.

Ei te vor numi holly-roller şi cum vor, dar jugul
este atât de uşor încât poţi să îl pui pe umăr şi să-l duci fără probleme. De
ce? Pentru că eşti înjugat cu Resortul principal, iar atunci nu mai eşti tu, ci
El este Cel care ticăiește.

Atunci îţi este la fel de ușor cum i-a fost lui
Samson, când a apucat porţile cetăţii din Gaza, le-a scos împreună cu zăvorul,
le-a pus pe umeri, şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului.
(Judecători 16.3).

Atunci, când cineva îţi spune că eşti un holly-roller
sau îşi bate joc de tine, vei lua şi tu acea povară şi o vei duce pe un anumit
munte, numit Calvar, şi te vei ruga. Amin. Ce va urma? Va veni dragostea.

Apostolii au vrut să ne arate care era puterea lui
Dumnezeu. Aţi văzut care era puterea Lui? El ne duce acolo, la trupul Domnului
Isus: mort, cu rănile lăsate de cuie în palme, cu faţa palidă din pricina morții,
zăcând în mormânt. Un roman pecetluise mormântul cu o piatră mare, care fusese
rostogolită de mai mulţi oameni. El zăcea acolo mort, iar centurionul roman a
confirmat că murise. Şi nu numai el, ci şi ceilalţi, aşa că L-au pus în mormânt
până avea să treacă Sabatul. De ce aceasta? Pentru că Dumnezeu voia să-Şi arate
puterea.

Eu pot să văd acea mulțime de soldați fugind ca
iepurii, deoarece în timp ce păzeau mormântul, a venit un Înger care a împins
piatra de la intrare cu degetul. Pot să văd cum paloarea morții a început să
plece de pe faţa Lui, iar sănătatea a început să înflorească, oh, şi-L pot auzi
strigând:

Toată
puterea Mi-a fost dată…
” (Matei 28.18).

Da, pot să-L văd câteva zile mai târziu, vorbind cu
ucenicii Săi şi spunându-le să meargă în toată lumea, ca să predice Evanghelia
la orice făptură, căci El va fi cu ei până la sfârşit, iar lucrările pe care
le-a făcut El, le vor face şi ei, fiind urmaţi de aceleași semne. Şi în timp ce
vorbeşte cu ei, priviţi! Eu pot vedea cum de sub picioarele Lui, se ridică o Lumină.
Ce este aceasta? Ea încalcă şi sfidează legile gravitației, pentru că este
Puterea lui Dumnezeu. Ce era El? Centrul gravitației. Şi iată-L că începe să se
ridice, spunând: „Mă duc, dar Mă voi
întoarce, ca să fiu cu voi şi în voi.
” Aceea era Puterea lui Dumnezeu, care
încălca legile gravitației.

Dacă vreţi să vedeţi puterea lui Dumnezeu, haideţi
să facem o scurtă călătorie, dar aş vrea să fiţi cât se poate de respectuoși.

Acum aş vrea să înţelegeţi bine că nu biserica, nu
cunoașterea Bibliei şi niciun alt lucru, nu poate să vă schimbe, ci doar
dragostea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt care locuiește în mijlocul unui duh înnoit
ce nu mai bea, nu mai fumează, nu mai minte. Atunci Duhul Sfânt al lui Dumnezeu
poate să-Şi înceapă lucrarea în acel duh. Atunci veţi sta tot timpul pe vârful
muntelui, chiar dacă vin lucruri bune sau rele, căci aveţi numai biruinţă.
Asta-i tot: trăiţi sau muriţi.

Când Pavel a ştiut că urmează să i se taie capul, a
spus: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am
isprăvit alergarea, am păzit credința.

De acum
mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în
„ziua
aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce
vor fi iubit venirea Lui.
” (2
Timotei 4.7-8).

Atunci, Mormântul s-a uitat înapoi şi a zis:
„Pavele, în câteva minute te voi avea.” Dar Resortul principal ticăia încă în
inima lui Pavel, aşa că el a putut spune:

Unde îţi
este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? Arată-mi cu ce mă poţi
speria! Arată-mi cu ce mă poţi convinge să las crucea jos!

Dar
mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus
Hristos!
” (1 Corinteni 15.55,57).

Vedeți cine sunteți? Vedeți ce mari sunteți? Cine
sunteți de fapt? Umblaţi prin oraş cu trupul vostru de șaptezeci de kilograme,
care nu valorează mai mult de optzeci și patru de cenți, oh, fraţilor, şi vă
purtaţi de parcă aţi fi stăpânii întregii ţări. Acest lucru nu îi exclude nici
pe predicatori. Desigur.

Ei spun: „O, eu am cea mai mare biserică din oraş!”

Fraţilor, nu ar trebui să faceţi aceasta, pentru că
s-ar putea să trebuiască să vă pocăiți într-o zi.

„O, eu sunt prezbiterian!” Este în ordine, eu nu mă
supăr pentru aceasta, şi nici Dumnezeu nu se supără, dacă ai Resortul principal
înăuntru. Acela este cel mai important lucru, iar dacă-L ai nu te vei mai simți
tu important.

Cu câtva timp în urmă am discutat cu un doctor şi
l-am întrebat: „Doctore, este adevărat că eu îmi reînnoiesc viaţa de fiecare
dată când mănânc?”

„Da, domnule”, a răspuns el.

„Şi este adevărat că trupul meu este alcătuit din
16 elemente ale pământului?”

„Da, este adevărat.”

Eu sunt alcătuit din șaisprezece elemente: calciu,
potasiu, petrol, lumină cosmică etc., toate împreună alcătuind persoana mea.

Apoi l-am întrebat: „Deci, de fiecare dată când
mănânc, îmi reînnoiesc viața, da?”

„Aşa este.”

„Păi, eu mănând fasole, cartofi, carne şi pâine,
exact cum mâncam la șaisprezece ani. Atunci, de fiecare dată când mâncam, mă
făceam mai mare şi mai puternic, dar acum, de fiecare dată când mănând devin
mai slab şi mai bătrân.”

Dacă turnați apă dintr-un ulcior într-un vas, până la
jumătate, veți vedea că după aceea, cu cât veţi turna apă, cu atât nivelul ei
va scădea. Spuneți-mi cum explicați aceasta științific? Vedeți, nu se poate
explica decât prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Fraţilor, este o întâlnire la care trebuie să
mergem cu toţii. Aşa este, căci a fost hotărât ca omul să moară. Şi moartea se
instalează în voi cam de la douăzeci sau douăzeci și cinci de ani, indiferent
câte produse de calitate aţi pus pe faţa voastră sau pe buzele voastre. Soră,
tu vei ajunge negreșit la acea întâlnire. Aşa este.

Fraţilor, poate tu porţi smoching (haină
bărbătească de gală) şi-l eviţi pe cel ce umblă în salopetă, dar nu uita că
eşti numai un pumn de țărână, un amestec de calciu şi de potasiu… Asta-i tot.
Nu uita că eşti făcut din același material ca şi cel sărac.

Spuneți-mi, dacă o mamă doreşte să aibă o fetiţă
sau băiat, îl cheamă cumva pe medic şi-i spun: „Doctore, aş vrea să zgârii
puţin pământul pentru nişte calciu, potasiu, şi petrol, apoi să vii în fiecare
zi ca să-mi faci copilul cu ochi căprui, cu păr castaniu şi ondulat.”? Face ea
aceasta? Nu, domnilor, pentru că nimeni nu poate face aşa ceva.

Chiar dacă sunteți din ţărâna pământului, totuşi
Dumnezeu v-a făcut. El este singurul care vă poate face. Cum o face? Prin
substanţele organice din hrană. De unde vine hrana? Din pământ.

Acum fiţi puţin atenţi, vă rog. Voi, prezbiterienilor,
baptiştilor, penticostalilor, ascultaţi-mă doar un minut. Şi voi, care sunteţi
înţepeniţi în denominațiunile voastre.

Priviţi. Ca să trăiesc fizic, eu trebuie să mă
hrănesc, iar mâncarea pe care o consum, se transformă în celule de sânge. Este
fparte ciudat că ei nu pot lua mâncarea şi s-o tranforme în celule de sânge. Nu pot face o astfel de
maşinărie. De ce? Pentru că numai singur Dumnezeu poate face această
trasformare.

Celula de sânge are viaţa în ea, dar oamenii nu pot
produce viaţa.

Fiţi atenţi. Ca să trăiesc, în fiecare zi trebuie
să mă hrănesc cu substanţe moarte. Înţelegeţi? Este nevoie ca ceva să moară, ca
să pot trăi eu. Astfel, dacă mănânc carne de oaie, este necesar ca acel animal
să moară; dacă mănânc peşte, trebuie să moară peştele; dacă mănânc pâine,
trebuie să moară acel grâu; dacă măcând cartofi, trebuie să moară cartofii.
Deci, ca să pot trăi eu, trebuie să moară ceva. Dacă nu s-ar întâmpla aceasta,
aş muri eu.

Dar dacă trupul vostru fizic trebuie să trăiască
prin hrănirea cu aceste substanțe moarte, cum este cu duhul din voi? Înseamnă
că şi aici este nevoie să moară ceva, ca să puteţi trăi din nou… şi nu a
murit o biserică, nicio organizație, sau un grup de oameni, ci a murit Fiul lui
Dumnezeu, de aceea, numai acest Resort principal poate face biserica Sa să
ticăiește. Cum? Nu printr-o strângere de mână… Voi puteţi aparţine la o
biserică „mai bună”, cum ziceţi voi, dar Cuvântul spune că acest lucru nu se
face prin intelect, ci prin Duhul, „nu
prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu.
”, a spus Domnul. (Zaharia
4.6).

Haideţi să facem o scurtă călătorie, pentru un
minut. Ştiţi cum arăta pământul, la început, când a ieşit din ape? Era rece,
sterp şi pustiu. Nicăieri pe el nu exista nicio urmă de viaţă. Ştiinţa spune că
a venit de la soare, însă de oriunde ar fi venit, este clar că la început nu
era nicio urmă de viaţa pe el.

Fiţi atenţi, prieteni. Dacă trupul vostru este
făcut din ţărâna pământului, înseamnă că a fost aşezat de la început în pământ,
este adevărat? Toate elementele din care este format trupul vostru pământesc:
calciu, potasiu, petrol etc., au fost puse de la început în pământ, adică atunci
când Pământul a fost scos din ape.

Acum priviţi ce s-a întâmplat şi vă rog să
reţineţi. Logosul a ieşit de la Dumnezeu, marele Duh Sfânt.

Haideţi să transpunem aceasta în imagine.

Pot să-L văd cu două aripi mari, stând şi privind
spre pământ, după care s-a aşezat să clocească. Şi în timp ce clocea, văd cum
ceva petrol, calciu şi alte elemente se adună împreună şi un crin de Paști, îşi
scoate capul afară, ca primul lucru de pe pământ.

„Oh”, a spus Dumnezeu, „este frumos!” şi a
continuat să clocească. După un timp au început să iasă iarba şi plantele, iar
Duhul Sfânt a continuat să clocească. Ce s-a întâmplat apoi?

Tot din ţărână au ieşit şi păsările, dar Duhul
Sfânt continua să clocească. Şi după un timp, a ieşit din ţărâna pământului un
om, iar atunci, Dumnezeu Şi-a încetat creaţia. A privit spre om şi a zis: „Este
frumos!”, dar pentru că Adam părea singur, a luat o mică coastă dintr-o parte a
trupului lui Adam şi i-a făcut o mireasă frumoasă.

Acum pot să-i văd, aşa ca astăzi, cum Eva îl ţinea
pe Adam de braţ, în timp ce se plimbau prin grădina Paradisului, unde nu era
tristeţe şi nici moarte. Ea nu avea nevoie de machiaj. Nu, domnilor, căci era
frumoasă pentru totdeauna.

După un timp, a început să sufle vântul, iar Eva a
privit spre Adam şi i-a zis:

„O, Adam, vântul acesta…” Atunci el a spus
simplu: „Linişteşte-te!” şi vântul l-a ascultat, pentru că el era un fiu al lui
Dumnezeu.

Apoi s-a auzit un răget, dar Eva nu avea de ce să
se teamă, pentru că totul era desăvârşit înaintea lui Dumnezeu. Deci s-a auzit
un răget pe care ea nu-l mai auzise niciodată până atunci, dar voi ştiţi că
Adam a fost cel care-i dăduse numele: „Leo”, adică „Leu”. Şi Adam i-a spus
leului: „Vino aici, Leo!” şi leul l-a ascultat. Apoi s-a auzit un alt răget;
era Şita, tigrul. Adam s-a jucat cu amândoi, căci erau ca nişte pisici care
alergau în jurul lor.

Când s-a înserat, Eva a spus: „O, Adam, soarele
merge spre apus”, iar el i-a răspuns: „Trebuie să mergem la închinare”.

Nu simţiţi ceva în timpul când se înserează, când
vreţi să fiţi singuri?

Astfel, când a sosit timpul de închinare, Adam a
luat-o pe Eva de braţ şi s-au dus la biserică. O, aceea nu avea o turlă înaltă
şi nici scaune de pluş, ci era făcută, probabil, dintr-o grămadă de trunchiuri
adunate. Şi, în timp ce ei îngenunchiau şi se rugau, soarele apunea, iar Duhul
Sfânt, Cel care clocise peste pământ, scoţându-i din ţărână, a pus acea Lumină
sacră în tufişul din apropiere, după care le-a zis cu iubire:

Copii, v-a
plăcut să staţi pe pământul pe care v-a aşezat Domnul Dumnezeu?

„O, da, Tată. Ne-a plăcut.”

Copii,
soarele apune, de aceea am venit jos ca să vă spun „Noapte bună”
.

Mie îmi place să-mi iau soţia de mână şi să mergem
împreună la pătuţul lui Iosif, să-i iau mânuţele şi să spun: „Mami, uite că are
mâinile ca şi ale tale”, la care ea zice: „Da, tati, iar eu cred că ochii  seamănă cu ai tăi.”

Vedeţi, noi am fost făcuţi după chipul lui
Dumnezeu.

Apoi, îl sărut pe micuţul Iosif şi merg la Sarah. O
sărut şi pe ea, după care mă furişez la Rebeka, făcând acelaşi lucru. În inima mea este ceva căruia îi place să facă
aceasta.

Tot aşa, şi Dumnezeu a sărutat micuţa familie şi
i-a lăsat să doarmă, aşezându-i lângă ei pe leul Leo şi pe tigrul Şita, aşa că
nimeni nu le putea face niciun rău.

Tatăl veghea asupra lor, aşa că nu li se putea
întâmpla nimic rău.

Ştiţi că într-o zi ne vom întoarce la aceasta din
nou?

Ei erau fiii lui Dumnezeu, pentru că Duhul Sfânt a
clocit şi i-a scos din pământ.

Dar priviţi ce s-a întâmplat după ce a venit
păcatul. După ce femeia a făcut ceea ce a făcut, ea trebuie să aducă viaţa pe
lume.

Dumnezeu vă aduce pe lume, scoţându-vă din ţărâna
pământului. Nimeni altcineva nu poate aduna elementele la un loc şi să facă o
fiinţă umană, afară de Dumnezeu. El v-a făcut aşa cum sunteţi. Cum? Din ţărâna
pământului. Şi dacă Duhul m-a scos din ţărâna pământului, eu pot să aleg liber
dacă Îl primesc sau dacă Îl resping. Dacă vreau viaţa, pot s-o am; dacă vreau
s-o refuz, sunt liber s-o fac, dar în cazul acesta îl aleg pe Satana.

Dacă  Îl
doresc pe Dumnezeu, pot să Îl aleg pe El.

Fraţilor, această alegere stă în faţa oricărei
persoane de pe pământ. Dar eu nu pot să-L am prin concepţiile mele mintale. De
ce? Pentru că Duhul Sfânt m-a scos afară din ţărână. Şi dacă Duhul Sfânt m-a
făcut ceea ce sunt, fără să am posibilitatea de a alege, cu cât mai mult poate
să mă ducă înapoi din ţărâna pământului, prin alegere. Deci, nu inteligenţa
mea, nu apartenenţa mea la biserică, sau altceva de felul acesta, poate face
aceasta, ci Duhul Sfânt este Cel care mă cheamă, iar eu Îi răspund. O, şi El
şi-a ridicat mâinile şi a jurat că mă va învia în ziua de apoi.

Fraţilor, inteligenţa nu poate face aceasta, ci
este lucrarea Duhului Sfânt, care aduce fiinţa umană la locul ei.

Hotărâti-vă astăzi şi alegeţi!

O, ce fericită zi!

Eu mi-am pus nădejdea în Tine,

Mântuitorul şi Dumnezeul meu.

Orice altceva ar face restul lumii,

Totul este nisip mişcător.

Nădejdea mea este în Tine.

Duhul Sfânt care se mişcă prin Cuvântul Său spune:
Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu
orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.
” (Matei 4.4).

„Da, Duhule Sfânt.”

Eu am promis
Viaţa veşnică tuturor celor ce cred.

„Eu cred, Duhule Sfânt”.

Atunci Eu te
voi sigila
.”

Atunci vedeţi cum viaţa voastră începe să se mişte.
Dar nu biserica voastră, nici denominaţiunea nu fac aceasta, ci Duhul Sfânt. Ce
se întâmpă atunci? Când vechiul duh pleacă din om, Biblia spune că el merge în
pustie şi umblă pe acolo, iar când se întoarce, găseşte casa măturată.

Odată, tu ai trăit într-un loc murdar, unde toţi
dracii şi şobolanii trăiau certându-se şi luptându-se între ei, dar când a
venit Duhul Sfânt înăuntru, El nu poate trăi într-un asemenea mediu. Vedeţi?

Acesta-i motivul pentru care oamenii de astăzi pot
striga şi ţipa, dar trăiesc cum vor după aceea.

Când însă vine Duhul Sfânt înăuntru, El ia marele
Buldozer al lui Dumnezeu şi sapă vechea cale, aruncând murdăria afară; o aruncă
în Marea Uitării, amenajează locul, îşi pune acolo o vilă mare şi trăieşte în
ea. Apoi în jurul acelei case înfloresc florile dragostei, ale bucuriei, păcii,
răbdării, bunătăţii şi credinţei. Glorie! Asta-i tot.

Dar dacă mai aveţi indeferenţă şi minciună; dacă
sunteţi egoişti faţă de alţi creştini, înseamnă că Duhul Sfânt nu a „amenajat”
încă viaţa voastră. Amin.

Lăsaţi-vă de şobolanii voştri!

Când vine Duhul Sfânt ia acea indiferenţă, şi vă
face plini de dragoste, bucurie, pace, şi toate celelalte, aşa că florile
înfloresc în jurul casei voastre. Satana nu mai poate pune piciorul lui murdar
acolo, pentru că viaţa voastră este moartă, iar voi sunteţi ascunşi în
Dumnezeu, prin Hristos, şi pecetluiţi cu Duhul Sfânt.

Ce iese atunci la suprafaţă? Aceste flori care-L
însoţesc de fapt pe Duhul Sfânt.

Fraţilor, voi nu veţi putea aduce flori artificiale
şi să le puneţi în grădină, pentru că ele nu au viaţă. Astfel, dacă spui: „Păi,
eu trebuie să mă duc la biserică şi să fiu aşa…” eşti doar un mizerabil
nenorocit. Acesta este adevărul.

Când însă acolo este Duhul Sfânt, El iubeşte. Dacă
El nu este în inima ta, eşti doar un fariseu bătrân, adică un actor, pentru că
„fariseu” înseamnă „actor”. Înseamnă că tu încerci doar să te porţi religios,
căci dacă ai avea cu adevărat Duhul Sfânt, El ar pune în inima ta dragoste
pentru orice om care crede în Numele Domnului Isus Hristos.

Fariseu înseamnă actor. Deci, tu încerci să pari a
fi ceea ce nu eşti în realitate; tu ai flori artificiale, iar casa ta este din
carton, aşa că şobolanii au mâncat-o. Aşa este.

Duhul Sfânt este Conducătorul Bisericii, iar El
este Dragostea lui Dumnezeu.

Un om care a încercat să vorbească despre dragostea
lui Dumnezeu, a spus că dacă tot oceanul ar fi plin de cerneală, iar cerul ar
fi un pergament imens; dacă fiecare pai ar fi o peniţă şi fiecare om, un
scriitor care să scrie despre Dragostea lui Dumnezeu, oceanul ar seca, iar
pergamentul nu ar putea cuprinde tot ceea ce s-ar putea scrie despre Ea. Acesta
este Duhul Sfânt.

De această Dragoste are nevoie Phoenix-ul; de această
Dragoste are nevoie întreaga lume; de această Dragoste are nevoie biserica.
Dacă dragostea, bucuria, pacea şi toate celalalte lucruri sunt puse la locul
lor, atunci noi suntem o biserică unită, care merge spre slava lui Dumnezeu.

Gândiţi-vă că totul depinde de voi. Acesta este
Cuvântul: vreţi să-L primiţi, sau Îl veţi respinge? Sunteţi vinovaţi?

Trăiţi cumva pe calea Diavolului, încercând să vă
fortaţi să mergeţi ca un creştin? Sau în inima voastră este Dragostea lui
Dumnezeu care dă peste şi care face ca toate aceste flori să înflorească de-a
pururi în jurul Casei lui Dumnezeu, în prezenţa sfinţeniei Sale care le dă
viaţă?

Dacă este aşa, atunci în jurul vostru va fi tot
timpul o dulce mireasmă; atunci nu veţi mai auzi criticile şi nu le veţi mai da
atenţie. De ce? Pentru că Duhul Sfânt este în viaţa voastră şi o conduce.

Dacă nu este aşa, n-aţi vrea ca în timp ce staţi cu
capul plecat şi cu ochii închişi, să vă ridicaţi mâna, nu spre mine, ci spre
Dumnezeu şi să spuneţi: „O, Dumnezeule, fii îndurător cu mine şi dă-mi acel fel
de viaţă.”

Vreţi s-o faceţi? Dumnezeu să vă binecuvânteze pe
toţi. Da, Dumnezeu vă vede mâinile şi cunoaşte fiecare dorinţă a inimii
voastre.

Prieteni, eu nu sunt decât un lucrător, de aceea
pot să spun numai ceea ce îmi spune El să vorbesc. Eu încerc să-L urmez şi să
stau numai pe Cuvânt, vorbind în Numele lui Hristos.

Poate ziceţi: „Frate Branham, eu am avut nişte
experienţe minunate!”

Aceasta nu înseamnă nimic frate, pentru că Isus
Hristos nu a spus niciodată: „După experienţe îi veţi cunoaşte”, ci El a zis: „După roade îi veţi cunoaşte.” Şi care
sunt roadele Duhului? Bucuria, îndelunga răbdare, blândeţea, dragostea,
bunătatea, umilinţa, credinţa. Însoţesc acestea viaţa ta? Nu vă înşelaţi
singuri prieteni, pentru că suntem aproape de capătul drumului. S-ar putea ca
aceasta să fie ultima voastră şansă de a vă verifica. Profitaţi de ea!

Ar trebui să ridice mâna mai mulţi. Da, Dumnezeu să
vă binecuvânteze. Staţi cu toţii în rugăciune.

Într-o zi, eu voi sta în faţa voastră la bara de
judecată şi atunci va trebui să daţi socoteală de ce aţi făcut cu mesajul din
după-amiaza aceasta.

Felul în care gândiţi acum, va apare pe Radarul lui
Dumnezeu, în ziua judecăţii. Chiar dacă va fi peste o mie de ani de acum
înainte, tot va apare. Şi ce veţi face atunci? (se spune o prorocie).

Mesajul a confirmat exact ceea ce am spus. Vreţi să
faceţi o mărturisire pe baza Cuvântului profetic, care este Martorul Duhului?
Voi ştiţi bine ce aveţi în inimă, căci eu nu pot şti
aceasta. Păşiţi la altar.

Haideţi să ne rugăm lui Dumnezeu şi să-L rugăm să
îndepărteze egoismul din voi, să înlăture acele suişuri şi coborâşuri care vă
supără. Veniţi aici şi primiţi un duh nou.

Tu spui: „Frate Branham, eu am strigat, am vorbit
în limbi.” Este în ordine. Este bine, dar eu vorbesc despre altceva.

Veniţi aici şi primiţi Resortul principal în
inimile voastre. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Veniţi.

Poate ziceţi: „O, eu aparţin de biserică…” Nu
contează unde aparţii. Tu trebuie să aparţii de Hristos. Dacă eşti vinovat,
vino.

Poate spui: „O, frate Branham, eu am auzit de
atâtea ori mesajele!” S-ar putea ca astăzi să-L auzi pentru ultima dată.

Veniţi, prieteni. Staţi în rugăciune!

Nu ştiu, dar simt că cineva nu este sincer. Păi,
dacă nu puteţi fi sinceri faţă de voi înşivă, cum veţi putea fi sinceri cu
Dumnezeu? Cum aţi putea?

Dacă în inima ta nu locuieşte bucuria, pacea, viaţa
Duhului, atunci strigă, căci Dumnezeu este în scenă. Fiţi sinceri faţă de voi
înşivă, altfel cum veţi putea fi sinceri faţă de El? Veniţi aici.

Ar trebui să fie mai mulţi. Nu-mi spuneţi că eu nu
ştiu, pentru că ştiu foarte bine. Şi nu ştiu eu, ci Duhul lui Dumnezeu care îmi
spune. Aşa, veniţi aici.

Rugaţi-vă în timp ce faceţi aceasta.

Ce ziceţi dacă acesta ar fi ultimul ceas din viaţa
voastră? De unde ştiţi că nu este ultimul? Necazul cu noi, penticostalii, este
că ne-am aşezat prea bine. Înţelegeţi? Dar Dumnezeu nu vrea aceasta, ci vrea să
pună Ceva în inima noastră. El vrea să fim cu adevărat pentru El.

Ascultaţi, prieteni. De ce să luaţi un înlocuitor
când cerul este plin cu lucruri bune? De ce să vă bazaţi pe ceva fanatic, sau
pe nişte emoţii? Nu alegeţi un înlocuitor când puteţi avea Autenticul.

Pavel spunea: „Prorociile
se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit, dar Dragostea nu
va pieri niciodată.
” (1 Corinteni 13.8).

Nu luaţi un înlocuitor. Nu, domnilor.

În ce mă priveşte, ori Îl iau pe Cel adevărat, ori
plec, căci vreau să fiu un creştin adevărat, nu unul asemănător. Eu vreau să
fiu un creştin adevărat şi nimic altceva.

Cerul cincizecimii este încărcat chiar acum. Când
spun cincizecime, nu mă refer la adunare, pentru că cincizecimea nu este o
denominaţiune, ci este o experienţă; o experienţă care vă împinge către
Dragostea lui Dumnezeu.

Atunci ce sunt celelalte lucruri? Atribute, mere
care cad din pom. Înţelegeţi? Voi să nu încercaţi niciodată să aveţi mere
înainte ca să aveţi pomul, ci obţineţi mai întâi pomul, iar el va purta
roadele.

Voi puteţi avea tot felul de lucruri supranaturale
pe care le culegeţi de sub pom, dar cu toate acestea să nu aveţi pomul. Însă
pomul are viaţa.

Şi încă ceva: dacă pomul vostru nu rodeşte aceste
lucruri, înseamnă că este ceva greşit.

Acum, voi, cei care aţi păşit aici, sunteţi siguri
că aţi luat hotărârea cea bună?

Poate ziceţi: „Frate Branham, care ar fi
diferenţa?”

Păi, una singură: diferenţa între viaţă şi moarte.

„Vrei să spui că trebuie să urc acolo sus? Şi dacă
nu primesc nimic?”

Frate, ce poţi să pierzi dacă îi dovedeşti lui
Dumnezeu că vrei să faci un efort să-L ai? Cum crezi că-L vei obţine dacă rămâi
pe loc? Fă o mişcare. Urcă aici.

Ridică-te şi vino. Mărturiseşte înaintea oamenilor.
Uită-te la oamenii aceştia, care sunt membri ai bisericilor voastre şi care
mărturisesc înaintea voastră că ştiu că lucrurile din vieţile lor sunt
trecătoare.

Poate că au vorbit în limbi, poate au prorocit,
poate au predicat, poate au făcut toate aceste lucruri, dar ştiu că totuşi le
lipseşte Ceva, de aceea vin să mărturisească aceasta.

Vrei să spui că Dumnezeul cerului nu va privi jos
ca să onoreze aceasta? Ba da, o va face, pentru că Isus a spus: „…şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi
izgoni afară.
” – Ioan 6.37b-.

Eu cred aceste lucruri binecuvântate, şi cred că
fiecare inimă sinceră, care stă aici, va primi Ceva în urma acestei rugăciuni.
Da, eu cred aceasta.

Gândiţi-vă unde ne-am băgat noi, bisericile penticostale.

Haideţi să luăm puţin Psalmul vieţii şi să citim
din el:

Nu fiţi ca
un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frîu şi o
zăbală cu care-i legi…
” (Psalmul 32.9).

Frate, fii un erou! Stai acolo afară.

Nu staţi aici gândindu-vă că nu veţi primi nimic,
când cerul este plin de binecuvântări.

Poate nu sunteţi atraşi de aceasta. Poate aveţi
deja o mulţime din aceste lucruri, dar noi avem nevoie să venim plecaţi
înaintea lui Dumnezeu; avem nevoie să venim aici şi să zicem: „Dumnezeule, acum
cred. Tu ai pus în mine acel Ceva care lucrează în viaţa mea.”

Câţi din cei ce stati aici, credeţi? Să vă văd
mâinile. Voi aţi mărturisit deja înaintea lui Dumnezeu. Faptul că v-aţi ridicat
şi aţi venit aici, dovedeşte că sunteţi sinceri; arată cine sunteţi cu
adevărat.

Aş vrea ca mai întâi să mă rog eu pentru voi, iar
apoi vreau să vă rugaţi pentru voi înşivă. Să nu uitaţi că dacă sunteţi
mulţumiţi de starea voastră, trebuie să fiţi conştienţi că într-o zi va trebui
să staţi în faţa judecăţii.

Fraţilor, eu vă spun că mai bine aş sta acum în
faţa păstorului meu şi a bisericii, ca să îndrept lucrurile, decât să încerc
s-o fac atunci, deoarece acum este timpul pentru milă şi îndurare, dar atunci
n-o să mai fie decât judecată.

(se mai spun câteva prorocii).

O, Doamne Dumnezeul nostru, cum Îţi mulţumim pentru
aceştia care stau acum aici. Noi stăm aici gata să înfruntăm orice vrăjmaş, şi
ne dăruim ca jertfe pentru Tine.

Mă gândesc că într-o zi, când vrăjmaşul era pe care
să biruiască oştirea lui Israel, şi când împăratul nu ştia ce să facă, s-a
ridicat din mijlocul poporului un proroc, care le-a spus încotro s-o apuce. Şi,
o, Dumnezeule, am văzut că vrăjmaşii au fost atât de derutaţi încât s-au omorât
între ei, iar Israelul a luat o mare pradă de război.

Dumnezeule, în acest ceas, când există atât de
multă confuzie, fie ca acest grup mic, de aici, să vină la Tine.

Îngăduie ca această micuţă Rotiţă numită Duhul
Sfânt, pe care Ezechiel a văzut-o învârtindu-se în văzduh, să vină şi să ia în
stăpânire pe fiecare din aceşti copilaşi. Rugămintea mea, o, veşnicule IeHoVaH,
Cel care eşti marele Eu Sunt, Cel Atotputernic, Cel care l-ai chemat pe Avraam,
să-i chemi şi pe aceşti copiii la pieptul Tău.

Lasă ca noi să prindem cu toţii de sânul lui
Dumnezeu şi să începem să ne hrănim. Te rugăm să ai milă, Doamne.

Îngăduie ca fiecare credincios care ştie cum să se
apropie prin credinţă, să se prindă de Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu şi să-şi
sature sufletele.

Îndepărtează orice vină şi orice condamnare;
îndepărtează totul şi fă ca din această zi, în fiecare inimă să se instaleze
Duhul dragostei, al bucuriei, al bunătăţii, al blândeţii şi al răbdării.

Ca slujitor al Tău, eu mijlocesc pentru acest grup
de aici, cu toată inima mea, şi Ţi-i încredinţez Ţie, Doamne.

Ei sunt roadele acestei predici şi ca predicator al
Evangheliei, Ţi-i dau Ţie, în Numele lui Isus Hristos, pentru ca Duhul
dragostei, al păcii, al bucuriei, al înţelegerii, al blândeţii şi al bunătăţii
să se aşeze în fiecare inimă.

Fie ca Duhul Sfânt să topească răceala, indiferenţa
şi înţepeneala. Fie ca orice rădăcină de amărăciune să fie scoasă afară de
Sabia ascuţită a lui Dumnezeu, pentru ca izvoarele de apă să curgă apoi, din
ceruri, peste sufletele lor uscate, iar roadele Duhului să înflorească din
această Apă a vieţii, ieşită din Stânca lovită.

Dumnezeule, Cel ce eşti veşnic, dă-ne aceste
binecuvântări.

Haideţi să ţinem mâinile sus şi să ne rugăm.
Rugaţi-vă cu toţii şi nu plecaţi până nu simţiţi că în inima voastră are loc o
schimbare.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

-Amin-