Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMDE CE ?

26/06/1963, seara -

Hot Springs – Arkansas

Este cu adevărat un privilegiu să pot fi aici în seara aceasta, mai ales la acest popas din Arkansas. Cred că aceasta este prima întâlnire avută după multă vreme într-un camping. Am primit invitaţia să vin şi să încep cu voi, şi am auzit că până am sosit noi, aţi avut un timp minunat în această adunare, lucru pentru care sunt foarte mulţumitor.

Cu câteva minute în urmă, în timp ce veneam pe drum împreună cu fiul meu, am vorbit despre timpul când am venit pentru prima dată aici, în Arkansas, şi am avut prima adunare. Când am început aceste întâlniri evanghelice, am pornit din Arkansas, iar de atunci am fost de şapte ori în jurul lumii, pentru ca acum să vin din nou aici. Este la fel ca în cazul banilor tăi: se întorc întotdeauna înapoi. Oriunde mergeam în America, întrebam: „Este şi cineva din Arkansas aici?” pentru că aveam aproape peste tot prieteni din Arkansas. De altfel, am spus întotdeauna că cele mai sincere inimi pe care le-am întâlnit, bat sub aceste cămăşi albastre din Arkansas. Aici se găsesc oameni deosebiţi şi eu vă iubesc.

Sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru şansa pe care mi-a dat-o de a fi înapoi în Arkansas, împreună cu voi. Cred că avem încă trei seri rămase din această convenţie, seri în care am şansa să vin să-mi exprim dragostea pentru Isus Hristos şi să am părtăşie cu voi, o mulţime de fraţi deosebiţi pe care nici nu vă cunosc. Când am privit în jur, am văzut pe cineva cunoscut, şi anume, pe fratele Jack Moore, iar acum tocmai am văzut-o şi pe sora Moore. Noi suntem cu adevărat fericiţi să fim aici.

După o zi atât de lungă, trebuie să fiţi obosiţi fizic, dar mă gândesc că nu vom fi niciodată prea obosiţi ca să-I dăm slavă şi să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru bunătatea Lui şi pentru faptul că este atât de minunat. Eu am sosit aici seara, după ce voi aţi petrecut deja o zi împreună, şi ştiu că vi s-a spus că sunt unul dintre predicatorii care vorbesc mult. Totuşi, nu cred că vă voi ţine prea mult, şi aceasta din cauză că suntem în mijlocul convenţiei. Fără îndoială, în timpul acestei convenţii veţi auzi vorbitori deosebiţi, iar în comparaţie cu ei, mă simt destul de mic ca să vin aici şi să stau în faţa voastră.

Unul dintre predicatorii cu care am dat mâna, mi-a spus că acesta este primul serviciu pe care îl aveţi în cortul sau templul acesta, iar noi suntem cu adevărat recunoscători pentru că ni s-a dat oportunitatea de a veni într-o biserică nouă, care este ridicată în cinstea şi onoarea lui Dumnezeu. Cât este de minunat!

Noi tocmai ne-am întors pentru vacanţa copiilor şi acum locuim în Tucson, Arizona. Acolo este foarte cald, dar am descoperit că aici este şi mai cald din cauza umidităţii, ceea ce ne afectează puţin, pentru că eram deja obişnuiţi cu aerul de acolo. Duminica trecută am ajuns acasă şi am avut primul serviciu, în care L-am văzut pe Domnul Isus continuându-Și marea lucrare de dragoste şi putere printre oameni. Eu cred aceeaşi Evanghelie pe care v-am propovăduit-o acum cincisprezece ani, în Arkansas, şi nu o voi schimba niciodată, pentru că ea este Hristos.

Duminică s-a întâmplat ceva în biserică, iar când am privit în jur, tocmai l-am observat pe domnul care a avut parte de acel miracol. Eu ştiu că la toţi ne place să ne lăudăm cu Domnul Isus. O femeie mi-a spus odată că singura vină pe care mi-o găseşte este faptul că Îl laud prea mult pe Isus, aşa că i-am răspuns:

„Dacă singura greşeală pe care o am este faptul că Îl laud prea mult pe Isus, voi merge cu siguranţă în rai.” Ea nu credea că El este divin şi încerca să spună că a fost doar un Om, un filozof, un profet sau ceva de genul acesta, dar eu am spus că El era Dumnezeu.

„Pot să-ţi dovedesc că El nu a fost Dumnezeu,” a spus ea.

„Oh, nu cred că vei putea face aceasta!” i-am răspuns eu.

„Pot să-ţi dovedesc că a fost doar un om.”

„Eu admit că El a fost Om,” am răspuns eu, „dar a fost atât Om cât şi Dumnezeu.”

„El nu putea fi divin!” a continuat ea.

„Oh, El a fost divin şi este şi acum divin!”

„Nu se poate una ca asta şi am să-ţi dovedesc chiar cu Biblia ta.”

„Bine,” am spus eu.

Şi femeia a zis: „În Ioan 11, Biblia spune că atunci când a mers la mormântul lui Lazăr, Isus plângea.”

„Şi ce legătură are aceasta cu problema noastră?”

„Ei bine, faptul că plângea dovedeşte că nu era divin.”

„Doamnă, argumentul tău este mai subţire decât o supă făcută dintr-o umbră de pui mort de foame, şi tu ştii bine aceasta. Este adevărat că El a fost Om atunci când a mers plângând la mormântul lui Lazăr, dar când Şi-a îndreptat umerii mici şi a zis: „Lazăre, ieşi afară!” iar omul acela care era mort de patru zile s-a ridicat în picioare şi a trăit din nou, dovedeşte că El era mai mult decât un om.”

Eu cred încă aceasta.

Duminica trecută le-am cerut oamenilor din Tabernacol să se întoarcă şi să dea mâna unii cu alţii. Acolo se afla şi un prieten drag, la care ţin mult. El tocmai intrase în biserică împreună cu soţia lui, care este asistentă medicală. El este englez, iar soţia lui este norvegiană. Nu ştiu cum s-a întâmplat de s-au întâlnit, dar ştiu că sunt nişte oameni deosebiţi. Fratele avea ceva boală de inimă. El este un bărbat intelectual şi un bun creştin şi are slujbe temporare, fiindcă lucrează pentru contabili şi aşa mai departe. La un moment dat, el s-a întors pe scaun, iar atunci a făcut un atac de cord şi a căzut mort la pământ.

Fiind asistentă medicală, soţia lui l-a apucat repede şi i-a controlat pulsul inimii, apoi a spus: „Este mort!” Eu m-am uitat la faţa lui şi am observat că era foarte întunecată, iar ochii, nu numai că îi erau închişi, dar îi erau şi ieşiţi din orbite. M-am întors pe platformă şi am încercat să liniştesc audienţa, fiindcă mulţi dintre oameni încercau s-o ajute pe sora care trecea prin situaţia aceea cu soţul ei. Cineva i-a pus ceva sub cap.

Eu i-am luat pulsul inimii de pe mână, dar am găsit tot atât de mult puls cât este în bucata aceea de lemn. Atunci am îngenuncheat şi am spus: „Doamne Isuse, mă rog Ţie să-i dai fratelui nostru viaţa înapoi.” Imediat, inima lui a zvâcnit de patru sau de cinci ori, apoi a început să bată regulat. Fratele a sărit în sus şi a încercat să vorbească, dar nu putea. Voi ştiţi că atunci când de opreşte inima, se opreşte şi sângele, aşa că un timp, până când sângele a început să circule din nou, a fost linişte, apoi l-am auzit zicându-mi pe nume, iar atunci m-am dus înapoi pe platformă.

Frate Way, ai putea să te ridici în picioare ca să vadă oamenii cine este omul acela? Acesta este bărbatul care a căzut mort duminică dimineaţa, de atac de cord. (Adunarea se bucură). Acolo stă şi sora Way, soţia lui. Ea a încercat să-i ia pulsul iar şi iar, ca să vadă dacă mai trăieşte.

Acest lucru poate suna ciudat pentru oamenii care nu cred, dar eu L-am văzut de multe ori pe Domnul Isus ridicând oameni din morţi. Pentru noi, aceasta nu este ceva nou. Eu cred că este un lucru bun să-L lauzi pe Isus, dar de asemenea cred că ar trebui să fie un motiv adevărat pentru care să faci aceasta. În ultimii cincisprezece ani, eu L-am văzut de multe ori ridicând oameni din morţi şi rezolvând cazuri imposibile.

Când am fost în Mexic, cu fratele Moore, ne-au adus un copil mic care murise de pneumonie, dimineaţa la ora nouă, în cabinetul unui medic. Mama copilului, o femeie micuţă, nu reuşise să ia număr de rugăciune, pentru că responsabilul cu ele le dăduse pe toate, iar noi le număram în timp ce oamenii veneau pe platformă, şi nu mai rămăsese niciunul. Această micuţă soră spaniolă, care cred că avea în jur de douăzeci şi cinci de ani, stătea afară în ploaie şi ţinea în braţe un copilaş mort, pe care îl învelise într-o pătură.

Cu o noapte înainte de aceasta, pe platformă venise un orb, care era poate la fel de bătrân cum ar trebui să fie acum tatăl meu, adică în jur de şaptezeci de ani. Bărbatul era orb şi a primit vederea în timp ce mă rugam pentru el. În noaptea aceea, oamenii puseseră în faţa platformei, care era la fel de înaltă ca cea de aici, o mulţime de şaluri, pălării şi haine vechi, care se ridicau până la nivelul platformei.

Femeia aceea micuţă încerca să ajungă la mine, iar fiul meu, Billy Paul, a venit şi mi-a zis: „Tată, am acolo cam trei sute de oameni de pază, dar toţi trei sute nu pot s-o oprească pe femeia aceea. Ea are în braţe un copil mort învelit într-o păturică albastră.”

Atunci am zis: „Ei bine, frate Moore, du-te acolo.”

Eu şi fratele Moore avem multe lucruri în comun. Desigur, nu vreau să spun că arătăm la fel, pentru că el este un bărbat foarte arătos, dar amândoi ne pieptănăm părul în acelaşi fel. Astfel, m-am gândit: „Ea nu mă cunoaşte, aşa că nu-şi va da seama de diferenţă!” Pe deasupra, a trebuit să fiu coborât cu frânghii ca să pot ajunge pe platformă, aşa că     l-am trimis pe fratele Moore să se roage el pentru copilaş.

 Fratele Espinosa, pe care mulţi dintre voi, cei de pe coasta de vest, îl cunoaşteţi, traducea ceea ce vorbeam. Toate acestea se petreceau pe arena taurilor din Mexico City. Când am privit spre audienţă, am văzut o vedenie cu un copilaş mexican care stătea şi mă privea zâmbind, aşa că am zis: „Aduceţi-o aici pe femeia aceea micuţă.” Mi-au adus-o, iar eu mi-am pus mâinile peste acel trup micuţ, rece şi ţeapăn. Curând picioruşele au început să se mişte şi copilaşul a început să plângă; revenise la viaţă.

Fratele Espinosa a trimis pe cineva să ia o declaraţie scrisă de la medic, iar acesta a scris un afidavit (depoziție scrisă sau orală dată sub prestare de jurământ), în care declara că acel copilaş murise în dimineaţa aceea, la ora nouă, în cabinetul său. Copilaşul a fost înviat în seara aceleaşi zile, la ora 22.30, şi este viu şi sănătos până în ziua de azi, spre gloria şi onoarea lui Dumnezeu.

Văzând cât de multe lucruri face Dumnezeu, nici n-ar trebui să mai spunem ceva despre fratele Way, dar adevărul este adevăr. Dumnezeu nu face aceste lucruri doar de dragul de a le face, ci pentru că doreşte să fie cunoscut de oameni şi să fie încredinţaţi că El îi iubeşte. În seara aceasta, fratele Way să în mijlocul nostru viu, prin harul lui Dumnezeu, iar noi Îi suntem recunoscători pentru aceasta.

În timp ce veneam încoace, spre acest camping, mă gândeam că n-aş vrea să întrerup acest timp minunat pe care-l aveţi aici, pentru că Billy mi-a zis în după-amiaza aceasta: „Dacă vrei să vezi o mişcare penticostală de modă veche, aşteaptă până ajungi acolo. Ei cântă de parcă au avut o experienţă de cincizecime.”

„Păi, eu cred că unii dintre ei chiar au avut o experienţă de cincizecime,” i-am răspuns eu.

Mie îmi place să intru într-o asemenea adunare, şi cred că la fiecare din noi îi place aceasta.

Înainte obişnuiam să spun o mică istorioară pescărească. Astfel, odată am fost să pescuiesc păstrăv în partea de nord a statului, la New Hampshire, şi mi-am aşezat cortul chiar sus la capul muntelui. Aveam un cort mic, cum au cei din guvern. Găsisem un loc cu mulţi păstrăvi care se ascundeau sub un stufăriş, dar de câte ori încercam să arunc momeala, firul mi se prindea în crengile unei sălcii plângătoare de lângă mal, aşa că în dimineaţa următoare   m-am sculat devreme, cu gândul să tai acele crengi. Când prindeam câte un peşte, îl mâncam, iar dacă nu aveam nevoie de el, îl lăsam în libertate. Eram singur şi aveam la dispoziţie toată săptămâna.

În timp ce mă întorceam de la apă, am văzut că mi-a intrat în cort o ursoaică cu doi pui. Dacă vă puteţi imagina cum arată un cort distrus, acela era cu siguranţă aşa, fiindcă întorseseră totul cu susul în jos. În timp ce mergeam spre cort, am auzit un zgomot, iar când m-am uitat printre tufişuri, am văzut că mama ursoaică şi puii ei petreceau de minune printre lucrurile mele. Ea m-a observat şi a luat-o la fugă, chemându-şi şi puii.  Unul dintre ei a urmat-o, dar celălalt a rămas în cort. Micuţul era cam atât de înalt şi stătea ghemuit în felul acesta (fratele Branham arată), aşa că m-am gândit: „Oare ce îl preocupă atât de mult pe micuţul acela?”

M-am apropiat, m-am uitat la el şi am început să strig: „Ieşi afară de acolo! Ieşi afară de acolo!” dar el stătea liniştit. Între timp, eu o urmăream atent şi pe mama lui, pentru că ştiţi voi, dacă te legi de puii ei, te poate „zgâria.” Urmăream totul din apropierea unui copac. Ştiam că în cort aveam un pistol vechi şi ruginit, dar probabil era şi el distrus. Oricum, nu voiam s-o ucid pe ursoaica mamă şi să las astfel doi orfani în pădure, aşa că urmăream scena din apropierea copacului, încercând să-mi dau seama ce-l fascina atât de mult pe micuţ.

Vedeţi voi, mie îmi plac clătitele. Noi suntem toţi din sud, nu-i aşa?  Voi, cei de aici, le numiţi „falpjacks”. Mie îmi plac foarte mult, dar nu prea sunt metodist în privinţa aceasta, pentru că nu îmi place doar să le stropesc puţin aici şi puţin dincolo, ci le scald în sirop şi le amestec bine de tot.

Aşa se face că aveam în cort o găletuță plină cu sirop de melasă veche, iar puiul de urs reuşise să-i dea capacul la o parte şi se înfrupta din el. Eu continuam să-l urmăresc de după copac şi îl vedeam cum îşi băga lăbuţele în găleată şi le înmuia în sirop. Nu ştia cum să scoată siropul, aşa că îşi înmuia lăbuţa în el, apoi o ridica la bot şi începea s-o lingă.

Când în sfârşit am reuşit să-i atrag atenţia, s-a uitat la mine, dar nu putea să mă vadă pentru că ochii îi erau închişi din pricina siropului. Cred că şi burtica îi era plină cu sirop de melasă, aşa că m-am gândit: „Nu este nici o condamnare pentru cei ce mănâncă. Desigur.”

Aceasta îmi aminteşte de o adunare penticostală de modă veche, când ne afundam mâinile până la cot în acel „borcan cu miere,” în acea „miere„ de cincizecime.

Apoi s-a întâmplat ceva interesant: după ce şi-a umplut burtica şi a lins toată găleata, puiul s-a dus la mama şi la fratele lui mai mic, iar ei au început să-l lingă.

Nădăjduiesc că şi noi ne vom umple atât de mult, încât cei care au stat acasă şi nu au putut veni, vor avea puţină parte din micuţa noastră experienţă, când le vom spune ce lucruri minunate a făcut Domnul aici, la Hot Springs. Domnul să vă binecuvânteze.

Am impresia că fraţii nu au apucat să împartă numerele de rugăciune, dar este în ordine, pentru că aceasta îmi dă timp să mă familiarizez cu totul. Noi folosim aceste numere de rugăciune, care au câte un număr pe ele, ca să ne putem ruga pentru bolnavi. Cred că fraţii le vor împărţi mâine după-amiază, nu-i aşa? Da, desigur. La ora şase, mâine după-amiază.

În seara aceasta vom citi ceva din Scriptură, apoi vom vedea ce are de gând să ne spună Domnul. Dar înainte de a face aceasta, haideţi să ne plecăm capetele şi să vorbim cu Autorul Cărţii.

Înainte de a ne ruga, haideţi să ne plecăm capetele, să punem grijile şi veselia zilei deoparte, împreună cu micul nostru simţ al umorului, pentru că ne apropiem de Împărat. Dacă aveţi cereri care doriţi să fie amintite, ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Doamne…” ţinându-vă cererea acolo jos, în inimile voastre.

Tată ceresc, apreciem această ocazie ca fiind un prilej deosebit, Dumnezeule Atotputernic, să venim în adunarea Ta, ca să avem părtăşie împreună cu Tine şi ca să mărturisim şi să spunem despre lucrările măreţe pe care le-ai făcut prin locurile unde am fost. Aceasta îmi aminteşte de Faptele Apostolilor 4, din Biblie, unde scrie că ei au mărturisit despre ceea ce a lucrat Domnul în mijlocul lor, atunci când s-au adunat cu toţii şi s-au rugat, iar Tu ai cutremurat locul unde erau.

Doamne, noi nu suntem nerăbdători să vedem clădirea aceasta scuturată, dar ne-ar plăcea să ne scuturi pe noi. Ne-ar plăcea să ne scuturi înţelegerea, emoţiile, inima şi întreaga făptură, astfel încât atunci când vom pleca de aici, să fim mai hotărâţi ca niciodată să Te slujim pe Tine. De asemenea, dorim să simţim prezenţa unei noi Rusalii şi a Duhului Sfânt care să se reverse peste noi ca să ne împrospăteze şi să ne înnoiască, aşa cum a făcut acum cincizeci de ani, când S-a revărsat în aceste păduri şi pe dealurile din Arkansas, când părinţii noştri au venit pe aici în căruţe trase de cai, ca să predice această Evanghelie. Doamne, fă ca noi, purtătorii acestei cauze măreţe pe care ai trimis-o Tu pe pământ, să nu ne ruşinăm de ea, ci să călcăm pe urmele celor care au mers înaintea noastră şi au purtat stindardul Domnului Isus.

Îngăduie ca astăzi să avem parte de o mare trezire, de o reînnoire a eforturilor şi de o reînviere a credinţei. De asemenea, Te rog să faci ca cei care nu au acceptat încă acest Plan măreţ de mântuire, pe care Dumnezeu L-a desfăşurat înaintea noastră, în Scriptură, şi despre care ne-a vorbit încă din Vechiul Testament, să-L accepte astăzi.

 Doamne, Îţi mulţumesc pentru această convenţie şi pentru această adunare de oameni care stau încă tari pe poziţie. Fă ca în ceasul încercării, care vine pe pământ ca să-i încerce pe cei ce se numesc creştini, să fim găsiţi vrednici, astfel ca în final să putem intra în bucuriile Domnului, care au fost pregătite pentru cei răscumpăraţi încă de la întemeierea lumii.

 Doamne, binecuvântează Cuvântul Tău şi adu-Ţi aminte de fiecare mână care s-a ridicat. Tu cunoşti ţelul şi pricina; cunoşti cererea care se află în spatele fiecărei mâini ridicate, iar eu Te rog să le asculţi pe toate. Îngăduie ca fiecare bărbat sau femeie, băiat sau fată, care au ridicat mâna şi doresc mântuirea, o mai bună înţelegere a lucrurilor sau să Te cunoască pe Tine ca Mântuitorul lor, să nu părăsească acest loc până când cererea lor nu este primită.

În ce-i priveşte pe cei bolnavi şi aflaţi în nevoi, Te rugăm, Dumnezeule, să îngădui să treacă pe aici un asemenea val de vindecare, încât atunci când vom pleca de aici, să nu mai fie nici măcar o persoană slabă sau cum a venit. Faptul că ai putut ridica un om dintre cei morţi şi să-l aduci din nou printre noi, arată că eşti Acelaşi Dumnezeu care a stat odinioară lângă mormântul lui Lazăr, şi l-ai chemat dintre cei morţi. Tată, arată-le tuturor că eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci. Printre noi este cineva care cu câteva zile în urmă a fost chemat înapoi de pe tărâmul umbrelor, lucru pentru care Îţi suntem foarte recunoscători.

Binecuvântează-ne în timp ce Îţi studiem Cuvântul, pentru că acesta este Adevărul. Tu eşti una cu Cuvântul Tău, pentru că Dumnezeu nu poate fi separat de Cuvântul Său. Te rugăm, Tată, să-Ţi reverşi binecuvântările peste noi, în timp ce Te aşteptăm să ne vorbeşti în seara aceasta, prin Domnul nostru Isus Hristos. Amin.

Cu permisiunea voastră, aş vrea să ne apropiem de Scriptură. Înainte de a veni aici, am aţipit puţin, şi înainte să prind de veste, Billy a venit şi mi-a zis: „Haide să mergem!” aşa că l-am întrebat: „Vrei să spui că este timpul să mergem la biserică?” Înainte să predic în seara aceasta, a trebuit să adun împreună câteva versete pe care le-am mai folosit, apoi m-am gândit că poate vom împărţi şi câteva numere de rugăciune, fiindcă de când am venit aici, am observat doi oameni întinşi pe targă, care au venit probabil pentru rugăciunea pentru bolnavi.

Billy mi-a zis însă: „Tată, nu am apucat să le împart la timp, dar vom încerca să facem aceasta mâine seară.”

Acum aş vrea să deschideţi Bibliile la 2 Împăraţi 1.1-4, apoi la Ieremia 8.22:

„Moab s-a răzvrătit împotriva lui Israel, după moartea lui Ahab.

Ahazia a căzut prin zăbrelele odăii lui de sus, în Samaria, şi s-a îmbolnăvit. A trimis nişte soli şi le-a zis: „Duceţi-vă şi întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să ştiu dacă mă voi vindeca de boala aceasta.”

Dar îngerul Domnului a zis lui Ilie, tişbitul: „Scoală-te, suie-te înaintea solilor împăratului Samariei şi spune-le: „Oare nu este Dumnezeu în Israel, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?

De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.” Şi Ilie a plecat.” (2Împăraţi 1.1-4)

„Nu este niciun leac alinător în Galaad? Nu este niciun doctor acolo? Pentru ce nu se face, dar, vindecarea fiicei poporului meu? ” (Ieremia 8.22).

În continuare aş vrea să vorbesc despre subiectul: „De ce?” Este o întrebare pe care o pune Dumnezeu. Noi ştim că El este veşnic şi nemuritor, şi că nu a avut niciodată început şi nu poate avea nici vreun sfârşit. Veşnicia nu a început niciodată şi nici nu se termină, pentru că este veşnică. Dumnezeu nu poate să-Şi schimbe părerea sau felul de lucrare, de aceea noi, oamenii, nu ar trebui să acceptăm aceste crezuri dacă sunt contrare Cuvântului, deoarece credem că Dumnezeu şi Cuvântul Său este Acelaşi, aşa cum spune Biblia în Ioan 1.1,14: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr.”  În concluzie, când Dumnezeu este chemat în scenă şi spune ceva, nu poate să vină mâine sau altă dată, să Îşi ia Cuvântul înapoi. Decizia Lui este veşnică şi nu poate fi schimbată niciodată.

Dumnezeu a fost chemat să ia o decizie cu privire la rasa umană, atunci când s-a produs primul păcat în grădina Eden. Cum putea să-Şi răscumpere fiul pierdut şi să-l aducă din nou în părtăşie cu El? Dumnezeu a hotărât un Plan, şi acesta nu s-a schimbat niciodată: omul va fi răscumpărat prin sânge. Cercetaţi Scripturile şi veţi vedea că planul Lui nu s-a schimbat sau alterat şi nici nu se va schimba vreodată, pentru că este hotărârea lui Dumnezeu: prin sânge. Dar cu toate acestea, noi încercăm s-o schimbăm; am încercat s-o obţinem prin educaţie şi prin crearea denominaţiunilor. Da, am încercat să facem denominaţiuni; prin legea omenească, am încercat tot ce s-a putut face ca să schimbăm aceasta, aşa cum a încercat s-o schimbe şi Adam cu frunzele de smochin, dar cu toate acestea, sângele rămâne singurul loc de părtăşie cu Dumnezeu.

Astfel, noi putem sta acum împreună cu toţi fraţii şi surorile, dar nu ca să reprezentăm o denominaţiune, ci ca să avem părtăşie sub sângele lui Isus Hristos. Dacă Dumnezeu face o cale pentru om, dar omul refuză s-o urmeze, Dumnezeu are dreptul să-l întrebe: „De ce nu ai făcut aceasta?” El a întrebat aceasta atunci, o face acum, şi la fel va întreba la judecată: „De ce?”

Versetele citite din Scriptură istorisesc faptele petrecute imediat după moartea lui Ahab, un împărat rău, un credincios de graniţă, un om care a ştiut ce este bine, dar   n-a avut curajul să păşească şi să facă binele. Eu cred că lumea de astăzi este contaminată cu aceşti Ahabi, cu bărbaţi care ştiu că trebuie să-ţi predai viaţa cu adevărat lui Dumnezeu, să fii umplut cu Duhul Sfânt şi să urmezi învăţăturile Bibliei, dar cu toate acestea nu au curaj să ia poziţie.

Aceasta îmi aminteşte de o situaţie asemănătoare din Sodoma. Biblia spune că păcatele din Sodoma întristau zi de zi sufletul lui Lot. El avea un suflet drept şi văzând păcatele din oraş ştia că erau greşiţi, dar n-a avut curajul să ia poziţie şi să stea în spatele convingerilor lui.

Nu-i de mirare că întreaga lume a devenit o Sodoma şi Gomora modernă, iar „Loţii” din toată naţiunea şi din lume, stau în biserică fiind convinşi că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi că puterea Lui este la fel de reală ca înainte, dar nu au curajul să se ridice la amvon şi să acuze păcatul. Ei nu pot face aceasta de frică să nu fie excomunicaţi din părtăşia la care au aderat. Singurul remediu este să te întorci la Sângele lui Isus Hristos.

„De ce? De ce?”

Ahazia a fost fiul lui Ahab şi a fost crescut într-o casă căldicică, ce nu era creştină pe deplin. Mama lui era păgână, iar tatăl lui s-a căsătorit, în afara părtăşiei, cu o femeie care nu era credincioasă, ceea ce a făcut ca acea casă să nu fie potrivită pentru creşterea unui copil. Necredinţa şi credinţa nu fac niciodată casă bună când încerci să le amesteci.

Dacă tatăl lui ar fi fost un bărbat tare în credinţă, acel copil ar fi avut o şansă mai bună, dar n-a fost aşa. El n-a avut acea şansă. Desigur, Ahazia a ştiut că exista un Dumnezeu, a ştiut de IeHoVaH, dar erau şi dumnezeii mamei sale, aşa că era foarte încurcat.

Acesta este un tablou foarte bun cu privire la ceea ce se petrece astăzi. Unul din familie este în partea aceasta, iar celălalt este în partea aceea. Nici nu-i de mirare că avem atât de multă delicvenţă  şi alte lucruri de felul acesta sub numele creştinătăţii. Toate acestea se întâmplă pentru că nu există o unitate sau o chemare adevărată pentru ca oamenii să ia poziţie pentru Dumnezeu.

Din cele citite, vedem că acest individ urma să moştenească tronul tatălui său, dar într-una din zile se plimba pe balcon şi a căzut printre zăbrelele odăii lui de sus şi s-a îmbolnăvit. Poate a fost intoxicat şi astfel a căzut prin acele zăbrele şi s-a lovit de o bancă sau de ceva de la nivelul de jos, rupându-şi câteva coaste şi învineţindu-se. Apoi undeva s-a produs o infecţie care i-a cauzat febră şi astfel era destul de bolnav.

Desigur, în vremea aceea nu erau remediile pe care le avem acum, aşa că medicii au făcut tot ce au ştiut pentru acel individ, dar erau limitaţi. El a ştiut că singurul lucru pe care putea să-l facă era să meargă la o Putere mai înaltă decât cea medicală, aşa că s-a dus la dumnezeii mamei sale.

Ce lecţie ar trebui să fie aceasta pentru mame, pentru că un copil ascultă de regulă de mama lui. Astfel, Ahazia a trimis soli la dumnezeul mamei lui, la Baal-Zebub, a cărui statuie se afla la Ecron, şi a zis: „Duceţi-vă şi consultaţi-i pe preoţii de acolo şi spuneţi-le să întrebe statuia lui Baal-Zebub, dacă îmi voi reveni din această boală sau nu!”

Vă puteţi imagina cum a fost posibil ca acel popor care trebuia să fie cu frică de Dumnezeu, să lase să domnească peste el un asemenea om? Aceasta s-a întâmplat numai pentru că erau într-o stare căldicică. Numai starea aceea căldicică a permis ca o asemenea persoană să ajungă la putere, şi cred că vremurile nu s-au schimbat prea mult, ci sunt chiar foarte asemănătoare. Ei au permis ca omul acela să-i conducă, să aibă un cuvânt de spus în ţara lor şi să meargă să consulte o statuie păgână cu privire la starea lui.

În spatele tuturor acestor lucruri şi fără să conteze cât de mult Şi-a întors Dumnezeu faţa de la oameni, El face uneori aceste lucruri ca să vadă ce atitudine iei, pentru că fiecare fiu care vine la Dumnezeu, trebuie să fie încercat şi îndreptat.

În fiecare bărbat sau femeie născută din Duhul lui Dumnezeu se găseşte un loc interior care este veşnic.

Uneori, poţi ajunge într-o situaţie în care diavolul foloseşte raţiunea ta umană, iar dacă acolo nu este Viaţa veşnică, vei cădea, pentru că te poţi îndepărta de Dumnezeu prin raţiune.

Nici un bărbat care pretinde că este creştin, nu are ce căuta la amvon sau într-un loc de frunte, până nu merge mai întâi într-un loc unde să fie născut din Duhul lui Dumnezeu. El trebuie să fie într-o astfel de stare încât să nu poată fi mişcat de nimeni de pe poziţie.

Înainte ca să-l trimită pe Moise în Egipt, Dumnezeu   l-a dus în spatele deşertului şi timp de patruzeci de ani a scos toată teologia din el. El i s-a arătat numai după ce au trecut cei patruzeci de ani, dar când s-a întâmplat aceasta, în cele cinci minute petrecute în prezenţa acelui rug aprins, Moise a ştiut mai mult despre Dumnezeu, decât în toţi cei patruzeci de ani de învăţătură pe care-i avea.

Ceea ce-i trebuie bisericii, în seara aceasta, este o experienţă ca aceea de la rugul aprins, pentru că Scriptura spune că în zilele din urmă, cele două duhuri vor fi atât de apropiate încât dacă ar fi cu putinţă, i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.

Fiecare bărbat ar trebui să intre mai întâi cu Dumnezeu pe acel teren sfânt, de unde nu poate fi mişcat de pe poziţie nici chiar de toţi teologii, de doctorii în divinitate, de toate argumentele ateiste sau de orice altceva. De ce aceasta? Pentru că a fost acolo când a venit Dumnezeu şi ştie ce s-a întâmplat. Tu nu poţi să-l mişti de pe poziţie pentru că a fost acolo când s-a întâmplat. Acesta este tipul de bărbat de care avem nevoie în astfel de vremuri, în guvern, în biserică sau în orice altă parte. Este nevoie să avem în frunte un bărbat umplut cu Duhul Sfânt.

De aceasta are nevoie biserica astăzi; nu de un teolog, ci de un bărbat umplut cu Duhul, de un bărbat născut din nou din Duhul Sfânt. Dacă am avea mai mulţi bărbaţi de felul acesta, biserica ar arăta mult mai diferită de cum arată în prezent. Da, lucrurile ar fi altfel, dacă am avea mai mulţi bărbaţi umpluţi cu Duhul Sfânt, care nu merg după tradiţiile bătrânilor şi aşa mai departe.

Din textul citit aflăm că acest individ şi-a trimis solii la dumnezeul Ecronului, Baal-Zebub, ca să obţină informaţia de care avea nevoie. Dar în tot acest timp, Dumnezeu a ştiut ce făcea el, aşa că, fiindcă avea un proroc pe nume Ilie, i-a vorbit şi i-a zis: „Du-te pe drumul acela şi stai înaintea lor, fiindcă mesagerii împăratului vor trece pe acolo.” Vedeţi, voi nu puteţi ascunde nimic de Dumnezeu, orice aţi face. Ahazia habar n-avea că Dumnezeu vorbise cu Ilie, undeva în sălbăticie, şi îi spusese: „Du-te pe drumul acela, stai înaintea lor şi spune-le: „…aşa vorbeşte Domnul: „Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.” (2Împăraţi 1.4).

El le-a mai zis: „Întrebaţi-l de ce a făcut aceasta? Ce l-a determinat să facă acest lucru? Nu este Dumnezeu în Israel? Sau nu are El un profet? Acesta este motivul pentru care ai făcut aceasta? Tu ştii ce s-a întâmplat, pentru că cunoşti Scripturile; le ai în palatul tău, iar preoţii sunt peste tot acolo. Fără îndoială că le-ai citit încă din copilărie, aşa că de ce ai făcut un lucru atât de prostesc?”

Mă întreb: dacă ar veni Hristos în seara aceasta în scenă, în naţiunea noastră, ca s-o tragă la răspundere, nu cumva ne-ar pune aceeaşi întrebare? De ce facem aceste lucruri? De ce ne certăm în guvern, dacă ar trebui să citim Biblia în public sau nu, şi de ce citim toate acele lucruri fără însemnătate? Nu avem toate aceste lucruri aşezate deja în Constituţie de către înaintaşii noştri? Nu s-a născut naţiunea noastră pe baza principiilor biblice? Nu suntem noi aici pentru libertatea de credinţă, ca să ne exprimăm şi să ne comportăm aşa cum credem că este corect?

Necazul este că noi am făcut şi facem ceea ce au făcut şi ei în vremea aceea: permitem să fim înghiţiţi de politică şi de alte lucruri, în loc să avem respectul şi credinţa pe care ar trebui să le avem în Dumnezeu, iar bărbaţii noştri să ia poziţie pentru Adevăr. Totuşi, lăsăm politica să domnească peste toate acestea şi să voteze lucruri care ne corup naţiunea. Noi ne îndreptăm spre judecată. Într-o zi, Dumnezeu Se va ridica în scenă cu un profet puternic care va vorbi în această generaţie, dar oamenii nu se vor pocăi, deşi vor vedea că vorbeşte Dumnezeu. Va fi la fel ca atunci.

Domnul a zis: „Oare nu este Dumnezeu în Israel? Aceasta se întâmplă pentru că nu este Dumnezeu?” Este la fel cum a spus şi Ieremia: „Nu este niciun leac alinător în Galaad?Nu este niciun doctor acolo?” (Ieremia 8.22). Sigur că era, aşa că ei nu puteau răspunde la aceasta. Şi El a continuat: „De ce ai făcut aceasta? Pentru ce nu se face dar, vindecarea fiicei poporului meu? „

Şi noi ne întrebăm în seara aceasta: De ce? Oare nu este Biblia? Nu este Dumnezeu? Nu este nimic diferit?

Dacă îi va aduce pe oameni la judecată, Dumnezeu trebuie să aibă ceva după care îi va judeca; trebuie să aibă un Etalon.

Dacă îi va judeca după Biserica Romano-catolică, atunci cea greacă este pierdută. Dacă îi va judeca după cea greacă, este pierdută biserica romană; dacă îi va judeca după luterani, sunt pierduţi metodiştii, iar dacă îi va judeca după metodişti, sunt pierduţi luteranii. Dumnezeu nu îi poate judeca după o biserică pentru că sunt prea multe organizaţii.

Dumnezeu a spus că va judeca lumea prin Isus Hristos. Isus Hristos este Cuvântul, iar Cuvântul este Dumnezeu; şi El va judeca lumea prin această Biblie, pentru că Ea este Cuvântul. Ea este Etalonul lui Dumnezeu, de aceea trebuie să ne verificăm prin ce spunea Biblia.

Noi ne întrebăm de ce avem atâta confuzie, atâtea organizaţii, atâtea diferenţe, frăţietăţi separate şi aşa mai departe. Oare toate acestea se întâmplă pentru că nu se mai găseşte leac alinător în Galaad? Sau poate pentru că nu este nici un doctor acolo? Mă întreb dacă Dumnezeu nu ne-ar putea pune şi nouă această întrebare?

Acest lucru nu s-a întâmplat pentru că ei nu aveau un doctor acolo, fiindcă aveau Unul, și Acela era Dumnezeu. Nu s-a întâmplat nici pentru că nu era Dumnezeu în Israel, fiindcă era Dumnezeu şi El avea un profet pe care puteau să-l consulte ca să afle de ce se întâmplau acele lucruri, dar împăratul era un încăpăţânat. Aşa este.

Aceasta este problema şi cu naţiunea noastră. Totul se întâmplă din pricina încăpăţânării oamenilor şi nu pentru că nu am avea acelaşi Dumnezeu care a trecut Marea Roşie cu poporul Său şi apoi i-a hrănit timp de patruzeci de ani în pustie. Nu este pentru că nu avem acelaşi Dumnezeu pe care L-am avut de la început, ci pentru încăpăţânarea oamenilor, fiindcă nu vor să se supună. Ei nu vor să aibă nimic a face cu sfinţirea şi curăţia trăirii aşa cum spune Biblia. Mai degrabă aparţin unei biserici, îşi trec numele într-un registru şi trăiesc ca restul lumii, decât să se supună poruncilor şi făgăduinţelor Dumnezeului celui Atotputernic. Aceasta este problema pe care o avem astăzi. Oamenii se îndepărtează de Cuvânt şi din cauza aceasta lucrurile merg aşa cum vedem cu toţii. Dar nu vă veţi putea îndrepta niciodată, cât timp nu mergeţi pe calea cea dreaptă.

Dacă zideşti o casă, trebuie să-i faci şi colţurile, pentru că altfel nu o vei termina niciodată.  Mai mult, trebuie s-o pui pe o temelie, și această temelie este Biblia, învăţătura apostolilor şi a prorocilor.

În încăpăţânarea lui, împăratul nu a vrut să-şi trimită solii la Domnul, pentru că voia să fie popular; dar felul de lucrare al lui Dumnezeu nu a fost şi nici nu va fi vreodată prea popular, deoarece propovăduirea Evangheliei este o nebunie pentru cei aflaţi pe calea pierzării.

Pavel a spus: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” (Romani 1.16).

Deci împăratul era încăpăţânat. Ce s-ar întâmpla dacă un pacient ar merge la medic şi s-ar întinde pe treptele de dinaintea uşii lui, cu o temperatură care l-ar putea omorî, iar când medicul ar ieşi şi i-ar zice: „Domnule, uite doctoria aici!” i-ar răspunde: „Oh, nu vreau s-o iau!”?

„Vino înăuntru şi îţi voi face o injecţie!” ar insista medicul.

„Nu-mi trebuie doctoria ta!”

„Domnule, dacă vii înăuntru, pot să te ajut.”

„Nu vreau să vin înăuntru!”

Vedeţi? Dacă ar face aşa, omul acela ar zace la uşa medicului şi ar muri pentru că nu vrea să primească injecţia pentru febra tifoidă sau orice altceva ar avea. Tu nu poţi să-l învinuieşti pe medic, din moment ce el avea doctoria care putea să-i vindece boala şi dorea să i-o dea. El a venit foarte aproape, chiar până la uşa medicului, dar s-a oprit şi a murit acolo, aşa că nu poţi să-l învinuieşti pe medic pentru aceasta. Nu poţi da vina nici chiar pe doctorie, fiindcă singurul vinovat este omul care a venit până la uşa medicului şi a murit de o boală care se putea vindeca. Aceasta este numai o parabolă.

Ştiţi, Dumnezeu are „doctoria” în Împărăţia Sa, şi ea va vindeca orice boală păcătoasă din lume, dar necazul este că oamenii s-au oprit pe treptele bisericii. Şi nu doar atât, ci stau chiar pe băncile bisericii şi mor, sunt pierduţi şi se duc în iad pentru că refuză să accepte doctoria Medicului. Amin. Aşa este. Ei refuză categoric să ia doctoria medicului şi astfel mor de febră.

Unii oameni stau în biserică şi ascultă Mesajul lui Dumnezeu, dar nu Îl acceptă, ci spun: „Nu cred că este adevărat!” în timp ce alţii, vin, sunt de acord şi spun: „Eu cred că este adevărat!” dar nu fac nimic. Vedeţi voi, aceştia vor muri pe băncile bisericii pentru că nu acceptă doctoria. Nu vor s-o accepte, pentru că aceasta le-ar scădea popularitatea şi îi cam mustră.

Ei se tem de naşterea din nou pentru că orice naştere este murdară. Nu contează dacă are loc într-o cocină de porci sau într-un spital decorat în roz, oricum se face multă murdărie; şi la fel este şi în cazul naşterii din nou. Ea te împinge să faci lucruri pe care nici nu te-ai gândit că le-ai putea face; ea te întăreşte, dar înainte ca să poţi ieşi în regulă, trebuie să treci prin mizerie. Aşa este. Amin. Înainte ca sămânţa să încolţească, este nevoie să moară şi să putrezească. Aceasta este problema oamenilor de astăzi: ei nu vor să moară şi să putrezească faţă de lume, ca să poată fi născuţi din nou din Duhul Sfânt. Vedeţi? Le este frică de naşterea din nou. Pur şi simplu le este frică, pentru că îi determină să facă lucruri pe care nu vor să le facă, şi scoate din ei popularitatea şi scrobeala. Oh, frate, în seara aceasta există o doctorie care va scoate lumea afară din tine! Ea îi face pe oameni să se adune împreună în părtăşie, fără să se ţină cont de diferenţele denominaţionale; ea face ca cel cu salopetă să-l îmbrăţişeze pe cel cu costum „Toxedo” şi să strige: „Frate, mă bucur să te văd.” Amin.  Dar oamenii se tem de acea injecţie. Este periculos să refuzi doctoria unui medic pentru că poţi muri, dar aceasta ar fi doar o moarte fizică. Deci, cu cât este mai periculos să refuzi injecţia lui Dumnezeu pentru păcat!

Cu câtva timp în urmă am fost puţin bolnav, iar cineva mi-a zis: „Billy, ţi-ai păstrat credinţa în timp ce erai bolnav? Tu crezi în vindecarea divină, dar ţi-ai păstrat credinţa?”

„Nu, nu eu mi-am păstrat credinţa, ci ea m-a păstrat pe mine.”

Când sângele lui Isus Hristos a fost vărsat pe Calvar, Dumnezeu a făcut o cale de întoarcere, pentru că atunci când omul a păcătuit, la început, a deschis o prăpastie mare, pe care a trecut-o fără să-şi lase vreo posibilitate să vină înapoi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, a acceptat un înlocuitor, iar acela a fost sângele unui miel sau al unui viţel, acel înlocuitor fiind adus timp de ani de zile.

Moise a stat sub inspiraţia lui Dumnezeu atunci când păcatul nu era încă şters, ci doar acoperit de sângele mieilor şi al ţapilor. Totuşi, slava lui Dumnezeu a fost peste el, aşa că a putut să aducă la existenţă muşte şi broaşte, prin simpla exprimare a Cuvântului. Cuvântul este un gând exprimat, iar Dumnezeu i-a dat lui Moise gândurile Lui. Astfel, Moise a vorbit Cuvântul şi ceea ce a spus a venit la existenţă, exact cum s-a întâmplat la început, când lumea a fost făcută prin exprimarea Cuvântului lui Dumnezeu.

Îmi amintesc că în vremea când mergeam la şcoală, îmi pătam cămaşa cu cerneală, iar mama îmi zicea: „Dă-mi-o repede, scumpule!” după care o lua şi punea pe ea ulei de cărbune. În felul acesta, ea mărea de fapt pata şi mai mult, dar aceasta era tot ce ştia să facă, pentru că uleiul de cărbune era cel mai bun curăţător pe care îl avea. Dar astăzi este cu totul altfel, pentru că ei au făcut ceva ce se numeşte înălbitor, iar dacă acel înălbitor se pune peste o pată de cerneală, aceea nu se mai vede deloc. Ce s-a întâmplat? Pune o picătură de cerneală într-un vas cu înălbitor şi vei vedea cum va dispărea imediat. Nu vei mai găsi nici măcar urmă de ea.

Dacă aş fi fost chimist, aş fi spus: „Ce s-a întâmplat? Este o soluţie neagră formată din amestecul H2O (apă) cu o substanţă chimică.” Există o singură culoare originală, iar aceea este culoarea albă, celelalte culori fiind doar pervertirea culorii albe.

 Poate zici: „Ei bine, ea s-a transformat în acid când a atins înălbitorul.” Bine, dar unde s-a dus acidul?

Noi vorbim acum de culori. „Păi s-a dus înapoi în faza de moleculă,” spui tu. „Molecula patru înmulţită cu molecula şase şi adunată cu nouă, dă molecula „H”. Dacă ar fi fost molecula patru înmulţită cu şase şi adunată cu opt, ce ar fi ieşit? Roz în loc de negru. Apoi s-a dezintegrat în atomi. Adunată cu unu, apoi adunată cu B2 şi cu trei, face patru, care împreună cu molecula „H” devine ce? Devine din nou negru. Şi dacă vei merge mai departe, vei ajunge la electroni.

Unde te mai duci de acolo? Trebuie să mergi înapoi, pentru că este o creaţie şi trebuie să fi venit de la Creator. Vedeţi? Culoarea care era în acea cerneală nu se mai poate întoarce înapoi.

Dumnezeu a văzut că sângele taurilor şi al ţapilor nu poate şterge păcatul, aşa că a creat în sângele lui Isus Hristos o „substanţă chimică” care, din momentul când este mărturisit păcatul, îndepărtează prăpastia dintre Dumnezeu şi om, aşa că Dumnezeu nici măcar nu-Şi mai aminteşte că ai păcătuit vreodată. Aşa este. El a spus că a aruncat păcatul în „Marea Uitării” ca să nu-Şi mai aducă aminte de el şi ca să nu mai poată sta împotriva ta. Astfel, bărbaţii şi femeile pot sta în prezenţa lui Dumnezeu ca fii şi fiice de Dumnezeu, având în inimi natura Dumnezeului lor.

Fraţilor, unde este biserica astăzi? Ce s-a întâmplat cu ea? Noi vedem că sângele lui Isus Hristos a îndepărtat păcatul şi astfel Dumnezeu nici nu-Şi mai aduce aminte că am păcătuit vreodată. Mai mult, El a spus: „Orice veţi cere în Numele Meu, voi face…” (Ioan 14.13). Ce s-a întâmplat? De ce nu se întâmplă aceste lucruri? Remediul dat de Dumnezeu este acelaşi, aşa că singurul motiv la care mă pot gândi este că cineva a ascuns aceste Scripturi de oameni. Dacă este periculos să refuzi doctoria medicului, cu cât este mai periculos s-o refuzi pe cea a lui Dumnezeu?

Cum găseşte omul doctoria potrivită care să lucreze în fiinţa umană? Ştiţi ce fac oamenii de ştiinţă? Iau o boală, află ce fel de microb este în ea, apoi iau un fel de otravă şi fabrică antidotul împotriva ei, antidot care omoară acel microb, nu şi  pe tine. Dar înainte să ţi-l administreze ţie, iau un porcuşor de Guineea şi i-l administrează lui, și dacă acel porcuşor de Guineea supravieţuieşte, ţi-l pot administra şi ţie. Aceasta este ceva: să dea antidotul unui porcuşor de Guineea, iar dacă el supravieţuieşte, să ţi-l dea şi ţie. Dar nu toţi oamenii sunt ca porcuşorii de Guineea, aşa că pe unii îi ajută, în timp ce alţii mor.

Însă doctoria pe care o dă Isus este diferită, pentru că ajută toată lumea. Ea nu este un remediu, ci este un leac tămăduitor.

Astăzi îi auzi pe oameni spunând: „Boala de inimă este ucigaşul numărul unu!” dar eu sunt de altă părere, fiindcă ştiu că ceea ce spun ei este greşit. Ucigaşul numărul unu este boala numită păcat.

Unii oameni spun: „Frate Branham, cred că ai întins cam mult coarda, dar vreau să-ţi spun ceva. Omul trebuie să păcătuiască; eu trebuie să păcătuiesc puţin în fiecare zi.”

Spui aceasta pentru că nu ai fost injectat niciodată cu Remediul lui Dumnezeu. Aceasta este tot. Vedeţi? Desigur. Tu nu ai încercat niciodată Remediul Lui, pentru că dacă l-ai fi încercat, nu ai mai face aceasta.

Tu zici: „Eu trebuie să fumez. Este ceva care mă face să fumez.” Încearcă numai o dată Injecţia Lui şi vezi dacă funcţionează.

„Eu nu pot să mă opresc să fac aceasta.” Ia numai o dată Antidotul lui Dumnezeu şi vezi ce efect va avea asupra ta.

Nu demult am vorbit cu o femeie despre acele haine de scandal şi ea mi-a zis: „Nu ai nici un drept să spui aceasta, frate Branham. Noi avem dreptul să purtăm pantaloni scurţi, dacă vrem.”

„Aşa este, dar dacă ai fi creştină, nu ai mai vrea să-i porţi.”

„Bine, frate Branham! Ei nu mai fac astăzi altfel de haine, ci doar acele haine sexy.”

„Aşa este, dar mai fac maşini de cusut şi vând materiale pentru croitorie, aşa că nu există nici o scuză.” Aşa este.

Toate acestea se întâmplă pentru că ei nu vor să ia Injecţia umplerii cu Duhul Sfânt şi să aibă părtăşia mântuirii de modă veche. Amin. Aşa este.

Înainte era greşit să faci astfel de lucruri, şi încă este greşit. Aşa este, dar s-a întâmplat ceva. Înainte, oamenii care făceau aceste lucruri erau excomunicaţi din societate, dar acum nu pot fi admişi în societate până când nu fac aceste lucruri. Acolo unde îţi este inima, îţi este şi comoara şi unde îţi este comoara, îţi este şi inima. Astfel, tu trebuie să-ţi aminteşti că dacă Îl iubeşti pe Domnul din toată inima, vei trăi curat şi sfânt.

Nu demult, am fost cu soţia la un magazin, și acolo am văzut un lucru ciudat: am văzut o femeie îmbrăcată cu rochie, ceea ce era foarte ciudat pentru acel ţinut. Meda mi-a zis:

„Bill, ştiu că unele dintre aceste femei cântă în corul bisericilor de aici. Oh, eu le cunosc! Oare ce le face să se îmbrace aşa?”

„Vezi tu, scumpo, ca misionar, pot să-ţi spun că noi suntem dintr-un neam diferit.”

„Cum adică?” m-a întrebat ea.

„Noi suntem dintr-o Ţară diferită şi dintr-un neam diferit,” am răspuns eu.

„Nu suntem americani?”

„Noi trăim aici, dar nu aceasta este casa noastră, pentru că suntem pelerini; suntem în căutarea unei Cetăţi a cărei Meşter şi Ziditor este Dumnezeu. Eu am fost în Finlanda şi am văzut cum se comportă oamenii acolo. Apoi am fost în Germania şi acolo am întâlnit duhul german.  M-am dus în Elveţia şi am întâlnit duhul elveţian, iar când am venit în America, am găsit duhul american.

„Ei bine,” a continuat ea, „atunci cum rămâne cu noi?”

„Noi suntem născuţi de sus, din cerurile în care se găsesc sfinţenia, desăvârşirea, dreptatea şi cinstea, aşa că cei ce posedă aceste lucruri nu se mai uită la lucrurile lumii. Prin felul în care ne trăim viaţa aici, noi mărturisim că avem un Dumnezeu şi o Împărăţie spre care mergem, şi că nu aceasta este casa noastră. ” Amin.

Oh, îmi place aceasta şi încep să mă simt religios!  Da, domnilor. Oh, frate şi soră, eu cred în această mântuire de modă veche, prin Duhul Sfânt, pentru că ea îţi face ceva! Dumnezeul care a trăit odată, trăieşte şi astăzi, iar învăţătura Lui despre trăirea în sfinţenie este la fel ca altădată. Este acelaşi lucru. Da, domnilor. Dar observaţi cum se îndepărtează oameni de astăzi de învăţătură. Da, domnilor.

 Ucigaşul numărul unu nu este boala de inimă, ci boala numită păcat, iar păcatul este necredinţa. Necredinţa în ce? În Biblie. Aşa este. Da, ucigaşul numărul unu este boala numită păcat, iar ea îi omoară pe oameni atât fizic, cât şi duhovniceşte. Ea omoară fizic, pentru că este dovedit că bărbaţii care urăsc şi femeile care se ceartă şi strigă, mor. Toate aceste stări produc cancer, ulcer, fungus (tumori cu aspect de ciupercă) şi orice altceva.

Voi aţi fost făcuţi să fiţi fericiţi şi liberi; aţi fost făcuţi să trăiţi înaintea Tatălui vostru ca şi copiii Săi şi să ştiţi că El face în fiecare zi totul pentru voi. Da, domnilor.

Oamenilor le este frică de această naştere din nou; le este frică să aibă parte de ea, pentru că îi pune la punct şi îi face să se lase de bingo, de jocurile de noroc, nu-i mai lasă să stea miercuri seara acasă şi să lipsească de la ora de rugăciune ca să se uite la filme ca „Noi o iubim pe Susie” şi alte producţii ale Hollywood-ului, nu-i mai lasă să facă glume proaste şi aşa mai departe. Această naştere din nou te va face să te porţi ca o doamnă şi să-ţi laşi părul să crească lung, iar pe bărbat îl va face să se comporte în biserică aşa cum trebuie să se comporte un diacon adevărat şi să se lase de ţigări. Ea îi va face pe oameni să se lase de minciună şi de furat; ea te va curăţa şi îţi va da o mântuire pe care nimeni nu poate să ţi-o mai ia, oricât ar încerca să te convingă, pentru că ştii că ai fost acolo şi ştii ce s-a întâmplat. Da, domnilor.

Mai înainte v-am spus că atunci când omul găseşte un remediu pentru o boală, îl injectează într-un porcuşor de Guineea ca să vadă dacă va supravieţui. Dar atunci când Dumnezeu a vrut să aducă Injecţia despre care vă vorbesc în seara aceasta, acest leac alinător din Galaad, nu l-a încercat pe un porcuşor de Guineea, ci pe Sine însuşi. Amin. Şi singurul fel în care putea face aceasta era în forma Fiului Său. El S-a făcut trup şi a locuit printre noi ca să poată lua boldul morţii. Vedeţi? El a venit să moară, dar nu a putut muri ca Duh, aşa că Şi-a făcut un trup pe care L-a numit Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi a locuit în acel trup, Emanuel venit pe pământ ca să ia păcatul omenirii.

Unii spun: „El a fost iudeu!” dar El nu a fost iudeu. Alţii spun: „El a fost dintre neamuri!” dar El nu a fost nici dintre neamuri, ci a fost Dumnezeu. Biblia spune că noi suntem mântuiţi prin Sângele lui Dumnezeu. Noi ştim că sângele vine de la sexul masculin. Spermatozoidul vine de la bărbat, iar oul de la femeie. Aşa este.

Este ca primăvara când păsările mame îşi construiesc cuiburile şi fac ouă. Unele dintre ele vor avea un cuib plin cu ouă care nu se vor cloci însă niciodată. Ea poate să construiască cuibul, să se aşeze pe ouă şi să fie foarte loială; poate să întoarcă ouăle în fiecare zi, să se abţină de la mâncare şi să devină atât de slabă încât să nici nu mai poată zbura de pe ele; poate să le mângâie oricât de mult şi să facă orice, fiindcă nu va ieşi nici un pui din ele. De ce? Pentru că nu s-a împerecheat cu nici un mascul. Astfel, ouăle ei nu sunt fertile, ci se vor strica.

Aceasta este problema şi cu adunările noastre de camping şi cu conferinţele noastre. Ce avem noi aici? O grămadă de animale de casă şi predicatori moi. Este o ruşine! Oamenii merg acolo pentru că predicatorul are un anumit prestigiu sau puţină educaţie, iar ei îl ridică la un rang înalt. De fapt, este doar un cuib plin cu ouă stricate, de aceea, avem nevoie de un timp de curăţare a cuibului, din interior spre exterior, până când vom avea bărbaţi şi femei umpluţi cu Duhul Sfânt, care au fost în contact cu Partea bărbătească, cu Isus Hristos, şi care sunt plini de Duhul cu care a fost botezat El. Aşa este. Abia atunci vom avea Viaţă în adunările noastre. Da, domnilor. Dar lor le este frică de Antidot, de injecţie.

Când S-a născut Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, unii dintre ei au zis: „Ei bine, El a fost oul (ovulul) Mariei!” Nu, El nu a fost oul ei! Pentru ca oul Mariei să coboare din trompă în pântece, ar fi trebuit să se producă o senzaţie, aşa că vedeţi ce Îl puneţi pe Dumnezeu să facă? El nu a aparţinut de nici o parte!

Dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu Creatorul a umbrit-o pe fecioara Maria şi a creat în pântecele ei celulele, aducând astfel la existenţă un Om numit Emanuel, Dumnezeu însuşi făcut carne printre noi, fără ajutorul nimănui. El este Creatorul care l-a creat pe primul om, şi a făcut aceasta ca să poată primi injecţia. Amin.

Oamenii de ştiinţă sau unii medici care descoperă vreo boală, se duc în închisori şi încearcă Antidotul pe unii din condamnaţii care au primit o sentinţă pe viaţă. Dacă omul respectiv supravieţuieşte în urma injectării antidotului şi nu este ucis de el, poate fi lăsat în libertate. Condamnaţii aşteaptă să se întâmple aşa ceva. Vedeţi, medicul se teme de doctoria lui, dar lui Dumnezeu nu i-a fost frică. Astfel, într-o zi pe malul Iordanului a stat un om care a văzut cum Injecţia lui Dumnezeu a coborât din cer ca un porumbel şi l-a Injectat pe El, iar un Glas a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” Amin. Injecţia este Dumnezeu într-un om.

Lumea L-a privit şi El a rezistat fiecărei ispite. A rezistat chiar şi atunci când L-au scuipat în faţă şi L-au tras de barbă. El a rezistat ispitei din ceasul încercării, dar şi atunci când a fost popular, pentru că L-a ţinut Injecţia pe care a primit-o la Iordan.

Aici este problema cu bisericile noastre de astăzi. Penticostalii de astăzi ar trebui să fie la fel ca bunicii noştri, care aveau o tamburină sau un timpan (instrument de percuţie ca o tobă) în care băteau pe la vreun colţ de stradă, decât să stea în aceste morgi mari pe care le construiesc încercând să imite moda altora. Ceea ce ne trebuie nouă astăzi este o revărsare de modă veche a Duhului Sfânt, care să cureţe biserica penticostală. Aşa este.

Când Duhul Sfânt a venit peste Isus, în ziua când a fost botezat în Iordan, El a fost Injectat. Şi ce a făcut în ceasul încercării, când diavolul a încercat să-I dea toate împărăţiile lumii? A stat drept pe Cuvânt. Amin.

Mă întreb de ce astăzi sunt atât de mulţi fraţi care se simt prea importanţi ca să meargă undeva, din cauza câtorva bănuţi sau a unui schimb de haine? Ei trebuie să aibă tot timpul ceva mai mare decât ceilalţi, aşa că  totul a devenit o cursă obişnuită de şobolani. Este o ruşine! Dumnezeu vrea bărbaţi care se umilesc şi merg într-un loc în care El le poate vorbi. Dar totul a devenit o cursă de şobolani şi fiecare încearcă să devină cineva mai mare decât celălalt, pentru că nu se pot împotrivi ispitei Satanei care îi îndeamnă să fie oameni renumiţi.

Dar Domnul nostru a rezistat ispitei, pentru că Injecţia Şi-a făcut efectul. Astfel, când a venit timpul să aibă o discuţie pe baza Bibliei, El a stat pe Cuvânt. Satan I-a zis: „Este scris…” dar El i-a răspuns: „De asemenea este scris…” Oh, glorie! Dumnezeu în om. Vedeţi?

Ce a avut El? El a avut Ceva cu care să întărească fiecare Cuvânt pe care L-a spus. Astfel, a zis: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea.” (Ioan 110.37-38).

Ceea ce ne trebuie nouă astăzi sunt bărbaţi şi femei care pot închide gura lumii prin semnele Duhului Sfânt. Noi avem nevoie de o astfel de adunare; avem nevoie de o scuturare şi de o întoarcere totală, aşa încât toate lucrurile lumii să iasă din biserică. Ceea ce face ca mintea oamenilor să se concentreze pe lucruri mari şi nu pe Dumnezeu, sunt banii. Mulţi fraţi au început aşa, dar apoi au făcut compromis cu Scriptura şi astfel au devenit populari într-o organizaţie.

Dar în bărbaţii care s-au născut cu adevărat din Duhul Sfânt nu curge un asemenea sânge, aşa că nici chiar dacă   s-ar aduna toţi diavolii din iad, tot nu ar putea să-i clatine de pe Cuvânt, pentru că ei vor sta pe acel Cuvânt în ciuda oricărei încercări. Amin. De altfel, Pavel a spus: „Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,

nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8.38-39).

Când acea naştere adevărată a Duhului Sfânt vine într-un om, el este un fiu al lui Dumnezeu şi între ei nu mai există nici o prăpastie. El este fiul Lui şi trăieşte în prezenţa Lui. Amin. Mie îmi place acest lucru şi ştiu că este adevărat. În ordine.

Injecţia L-a ţinut în ceasul ispitei; ea L-a ţinut în vremea când a fost numit „holly-roller” când a fost batjocorit şi i S-a pus o cârpă pe ochi, iar cineva L-a lovit cu un băţ şi I-a zis: „Proroceşte, cine Te-a lovit?” (Luca 22.64). Soldaţii au făcut aceasta deşi Îl văzuseră în timp ce deosebea gândurile oamenilor.

Dacă El ar sta în seara aceasta aici, ar putea să se uite în jur şi să-i spună femeii de acolo care este problema ei. Da, El ar putea spune orice, pentru că aşa a făcut atunci şi aşa va face întotdeauna; El nu Se schimbă. Amin. Nu sunteţi bucuroşi pentru aceasta? Noi avem un Dumnezeu viu. Când acel bărbat a căzut de la catul al treilea şi a murit, un alt bărbat l-a luat în braţe şi astfel a fost adus la viaţă. Acelaşi Dumnezeu trăieşte şi în seara aceasta. Amin. El este acelaşi Dumnezeu neschimbător, dar biserica are nevoie de o Injecţie. Aşa este.

Odată, David duPlessis a spus: „Dumnezeu nu are nepoţi!” şi este adevărat. Totuşi, copiii penticostali merg în biserică şi spun: „Ei bine, noi suntem penticostali pentru că aşa a fost şi tatăl meu!” Dacă tatăl tău a fost penticostal şi a primit botezul cu Duhul Sfânt, va trebui să-L primeşti şi tu în acelaşi fel cum L-a primit el, pentru că Dumnezeu nu are nepoţi şi nepoate, ci doar fii şi fiice. Aşa este.

Tu trebuie să faci acelaşi lucru pe care l-au făcut ucenicii în ziua de Rusalii; trebuie să ai aceeaşi experienţă şi să primeşti acelaşi lucru pe care L-au primit ei, pentru că Dumnezeu nu Îşi schimbă niciodată Planul şi felul de lucrare, ci procedează întotdeauna la fel. Astfel, dacă faci acelaşi lucru, vei avea aceleaşi rezultate ca ei. Amin. Aşa este.

Noi am văzut că Injecţia, L-a ţinut în vremea ispitei; L-a ţinut când totul mergea  într-o direcţie greşită şi când toţi prietenii Lui L-au părăsit. Apoi, când a fost pe Calvar şi când sângele a ţâşnit din trupul Lui, diavolul s-a gândit: „Acum    L-am prins! Îl am! El nu poate fi Dumnezeu! Nu, nu! Nu poate fi El, dacă i-a lăsat pe acei soldaţi să-L scuipe în faţă, dacă le-a permis să-L tragă de barbă până I-au smuls-o şi nu a avut nici o reacţie când L-au provocat să aibă o vedenie! Uite-L cum merge pe vârful dealului cu crucea în spate! Mai sunt câteva minute şi Îl voi avea!”

„Albina” morţii a coborât şi a început să facă cercuri în jurul Lui, ca să-L împungă cu boldul ei. Voi ştiţi că orice albină are un ac. Dar ce s-a întâmplat? Dumnezeu a pregătit un trup, iar acela a fost trupul lui Dumnezeu; a fost Fiul lui Dumnezeu, Emanuel, iar când acel bold s-a înfipt în El, s-a rupt şi a rămas înţepenit acolo. Nu-i de mirare că Pavel a spus: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul?

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1Corinteni 15.55,57). (În traducerea engleză King James, versetul 55 se traduce: „Moarte, unde îţi este acum boldul sau înţepătura? Mormântule, unde îţi este biruinţa?”).

El a putut să-l înţepe pe Elisei ca să moară şi acul lui a rămas acolo. Voi ştiţi că dacă o albină înţeapă adânc, nu-şi mai poate scoate acul afară, ci rămâne acolo. Satan nu a mai avut nici o carne umană în care să-şi rupă boldul, dar când  l-a înfipt în Emanuel, şi l-a pierdut. Mulţumiri să-i fie aduse lui Dumnezeu, pentru că el a dat greş aici. Desigur.

Ei spuneau: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, dă-te jos de pe cruce!” în timp ce marele preot şi marii demnitari ai bisericii ziceau: „Spune-ne dacă eşti Fiul lui Dumnezeu. Dă-te jos de pe cruce şi salvează-Te! Lasă-ne să vedem dacă eşti Fiul lui Dumnezeu!” Dar El nu a deschis gura şi nu a spus nici un cuvânt.

Biblia spune că El a murit cu adevărat, iar soarele şi luna au mărturisit aceasta; toată natura a mărturisit că El a murit, iar pământul s-a cutremurat pentru că peste El a trecut o undă rece. Ei L-au văzut pe Dumnezeul care a creat Pământul atârnând deasupra lui, în timp ce sângele lui Emanuel s-a scurs în ţărână. Da, El a murit şi totul a mărturisit aceasta. Dar înainte de aceasta, El a spus: Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica. Tu nu vei putea ţine în pământ. Distruge-l şi Eu îl voi aduce înapoi în trei zile!”(Ioan 2.19 – parafrazare).

Ei au pus chiar şi o strajă să păzească mormântul, fiindcă voiau să vadă dacă Injecţia a ţinut. Ei au văzut că Ea a ţinut prin ispitele păcatului, prin sărăcie şi prin bogăţie şi ţine şi astăzi. Şi ce a făcut cu moartea? În dimineaţa Paştilor, chiar înainte de răsăritul soarelui, Injecţia Şi-a făcut efectul, iar când s-a întâmplat aceasta, legăturile morţii au fost rupte, mormântul s-a deschis, iar El S-a ridicat şi S-a înălţat la cer. Aceasta arată că Injecţia aceea este Injecţia Vieţii veşnice. Tu nu o poţi distruge şi porţile iadului nu o pot ţine; mormântul, moartea şi nimic altceva nu o pot ţine, pentru că Ea se va ridica din nou.

Isus Hristos a spus: „…voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.” (Ioan 6.39). Aleluia! Un bărbat sau o femeie care au fost injectaţi cu această Injecţie, nu pot sta în mormânt. Cei drepţi nu pot fi ţinuţi nici de mormânt, nici de iad şi nici de altceva, pentru că Isus Hristos a făgăduit că îi va ridica din nou în acea zi. Amin. Oh, eu sunt atât de bucuros pentru această Injecţie care a fost dovedită ca adevărată în dimineaţa de Paşti.

Acest lucru a fost atât de minunat, încât o sută douăzeci de oameni au dorit să fie Injectaţi şi ei. Din moment ce El a rezistat ispitei, alţi o sută douăzeci de oameni care Îl cunoşteau foarte bine, au dorit să aibă parte de aceeaşi Injecţie, aşa că El a trebuit să meargă în Laborator ca să pregătească Serul, aşa că le-a spus: „Mergeţi şi aşteptaţi în Ierusalim până pregătesc Formula şi v-o trimit şi vouă.” Şi ei s-au dus şi au aşteptat.

Cum ar trebui să fie condusă biserica creştină şi ce fel de Injecţie ar trebui să primească? Care ar fi acea Injecţie? Cum ar trebui să procedeze şi ce s-ar întâmpla? Ar trebui să meargă toţi la seminar ca să ia PhD-ul sau LLD-ul? Ar fi cumva suficient să vină un preot, să facă un ritual şi apoi să dea cina?

Biblia spune că a venit un sunet din cer. Injecţia S-a coborât din cer ca un vâjâit de vânt puternic şi a umplut casa unde erau ei. „Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.

Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.” (Fapte  2.3-4).

Aţi văzut vreodată vechiul Templu sau vreo poză cu el? Acolo era o mică uşă laterală care se deschidea la nişte trepte ce duceau în camera de sus. Ei au închis uşa şi s-au dus în camera de sus pentru că le era frică. Dar când au fost injectaţi, nu au putut să se mai abţină, ci au sărit în sus asemenea unui viţel care este însemnat cu fierul roşu. Da, domnilor. Ei au ieşit din acea cameră şi s-au dus în stradă. De ce? Fuseseră injectaţi şi pentru ei nu mai conta nimic: nici moartea, nici iadul, nici prigoana, nici batjocura, nimic. Amin.

Ascultaţi ce a spus Petru când ei au început să întrebe: „Nu este nici un leac alinător în Galaad? Nu se găseşte nici un doctor acolo?” Ba da, noi avem destul leac alinător şi sunt şi destui doctori.

În ziua aceea, Petru a fost doctorul, pentru că El i-a spus: „Eu am să-ţi prescriu o Reţetă veşnică, pentru că este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, oricât de departe ar fi ei. De fapt, este pentru oricine este chemat de Domnul Dumnezeu.”

Vedeţi? Ei au întrebat: „Cum putem fi injectaţi şi ce trebuie să facem pentru aceasta?”

Şi Petru le-a răspuns: „Iată care este Reţeta: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci această Prescripţie este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeu.”

Ştiţi ce se mai întâmplă? Dacă un medic găseşte un remediu pentru o boală şi scrie o reţetă, iar farmacistul începe să adauge ceva aici şi să ia puţin de dincolo, în final îl va omorî pe pacient sau îl va îmbolnăvi mai tare. De ce? Pentru că a modificat reţeta, aşa că nici măcar nu mai conţine destul medicament ca să-l ajute pe pacient.

Aceasta este problema şi cu mulţi dintre aceşti farmacişti de seminar. Ei scot din Reţetă şi adaugă altceva, iar tu te alegi cu o grămadă de morgi.

Dar Reţeta a rămas aceeaşi, aşa că atunci când au primit-o samaritenii, ei au fost injectaţi cu acelaşi lucru; şi la fel s-a întâmplat când au primit-o neamurile: au primit aceeaşi Reţetă. Când Pavel s-a întâlnit cu acei ucenici, în Fapte 19, ei aveau numai o parte din Reţetă, nu toată, aşa că le-a zis: „Nu este bine, pentru că în felul acesta veţi omorî tot!” apoi s-a apucat şi le-a explicat cum trebuie s-o aplice. După aceea, ei au primit-o în acelaşi fel ca la început.

Aceasta este şi problema cu noi astăzi. În Galaad se găseşte leac alinător din belşug şi avem şi o mulţime de medici, dar problema este că oamenii se tem de Prescripţie. Glorie! Laudă lui Dumnezeu! Oare nu este leac alinător în Galaad? Nu se găseşte puterea Duhului Sfânt? Ea este aici şi această Injecţie îşi face efectul pentru oricine. Vedeţi? Ea şi-a făcut efectul peste iudei; şi-a făcut efectul peste samariteni şi şi-a făcut efectul peste neamuri. Ea îşi face efectul la fel peste oricine.

Eu sunt misionar şi am fost în locuri unde oamenii nici măcar nu ştiau să deosebească stânga de dreapta. Dar ştiţi ce au făcut oamenii aceia când au primit Duhul Sfânt? Acelaşi lucru pe care îl faceţi şi voi.

Pentru cine este aceasta? „…pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.39). Aceeaşi Prescripţie lucrează la fel cu toţi. Astfel, Biserica va face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut de la început. Cu siguranţă. Isus este Viţa, iar noi suntem mlădiţele, şi suntem injectaţi cu aceeaşi Viaţă care a fost în Viţă. Prima Biserică injectată cu această Viaţă a lăsat în urmă cartea Faptelor Apostolilor, dar noi avem înlocuitori; avem nişte crengi altoite care trăiesc din viaţa copacului, dar nu vor rodi niciodată roade originale. Aşa este.

Nu demult am fost în Phoenix la un prieten, John Sharritt şi am văzut că el avea un portocal care purta în jur de cinci sau şase fructe diferite.

Când l-am văzut, i-am zis:

„Nu am mai văzut aşa ceva.”

„Sunt altoite,” a răspuns el.

„Ce fel de pom este?”

„Un portocal.”

„Ei bine, dar aici văd o lămâie, dincolo o lămâiţă, mai încolo nişte tangerine, grapefruit şi multe alte feluri. Toate sunt crescute din acelaşi pom?”

„Da, toate sunt citrice.”

„Ciudat. Dar ce se întâmplă după ce se coc toate aceste fructe? Anul viitor pomul va rodi portocale?”

„O, nu! Nu, nu! Fiecare ramură va rodi roade după soiul ei.”

„Dar ce se întâmplă dacă va creşte o altă ramură de portocal?”

„Aceea va rodi portocale,” a răspuns el.

„Acum înţeleg.” Asta este.

Frate, noi avem tot felul de denominaţiuni bisericeşti altoite în acest Pom şi o mulţime de aşa-zişi creştini care trăiesc pe seama lui. Dar dacă Viaţa acestui Pom aduce la suprafaţă o altă ramură originală, se va scrie o altă carte a Faptelor, pentru că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Însă lumea nu cunoaşte nimic din aceste lucruri. Oamenii citesc Biblia prin ochii denominaţiunii lor, aşa că nu înţeleg mult, dar dacă te uiţi la ceea ce spune Ea şi te supui Prescripţiei, te va face o făptură nouă.

Nu demult, am venit din India şi am auzit vorbindu-se despre o femeie care locuieşte aici şi este foarte săracă. Fiul ei a plecat în India ca să fie medic, dar când a ajuns acolo  şi-a schimbat meseria şi a devenit inginer electrician sau ceva de felul acesta. Mama lui locuia aici şi era foarte săracă, şi pentru că nu avea nimic, a fost vizitată de o organizaţie de caritate care voia s-o ajute. Ei au investigat cazul ei şi au aflat că femeia avea un suport, şi anume pe fiul ei, care între timp devenise un om bogat în India. Astfel, au întrebat-o:

„Ei bine, de ce nu te ajută fiul tău?”

„Oh, dar nu pot să-i cer aceasta!” a răspuns femeia. „Sunt mama lui, aşa că mai degrabă cerşesc decât să cer bani de la fiul meu.”

„Dar n-ai nici o veste de la el?”

„Ba da,” a răspuns ea. „Eu primesc în fiecare lună scrisori de la el. Îmi scrie cele mai frumoase scrisori pe care le-am citit vreodată.”

„Dacă îşi iubeşte mama aşa de mult şi are atât de mulţi bani, credem că ar fi fost normal să te ajute, în loc să te lase să mergi la o organizaţie de caritate.”

„Poate că dacă ar fi ştiut în ce situaţie mă aflu, ar fi avut grijă de mine, dar nu ştie şi mie mi-e ruşine să-i spun,” a spus femeia.

„Şi el continuă să-ţi trimită scrisori frumoase?” au întrebat ei.

„Oh, sunt cele mai dulci scrisori pe care le-am primit vreodată, şi în plus îmi trimite cele mai frumoase fotografii pe care le-am putut vedea vreodată.”

„Cele mai frumoase poze? Hai să le vedem.”

Atunci femeia s-a dus la Biblie şi a scos dintre filele ei acele poze. Ştiţi ce erau? Cecuri de bancă. India pune poze frumoase pe cecurile lor de bancă, iar femeia avea mii de dolari dacă îi converteai din banii indieni. Da, ea avea între filele Bibliei o comoară de care crezuse că erau doar nişte poze, dar în final s-a constatat că era o avere.

Când citeşti despre Focul descris din ziua de Rusalii, iar cineva încearcă să-ţi spună că Duhul Sfânt nu mai lucrează la fel ca atunci şi că Isus Hristos nu este Acelaşi ieri, azi şi în veci, să nu-l crezi. Acestea nu sunt poze, ci este Dumnezeul cel Atotputernic care a trimis acest Mesaj pentru tine. Aşa este. „…este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Dumnezeu este încă Dumnezeu. Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

În seara aceasta, El este aici ca să-i salveze pe cei pierduţi şi să-i vindece şi să-i umple cu Duhul Sfânt pe cei dornici de aceasta. Voi credeţi aceasta, nu? (Amin). Da, domnule! Dacă crezi că făgăduinţele lui Dumnezeu sunt în acest Cuvânt, poţi veni aici ca să le primeşti. Făgăduinţa este şi pentru tine, deoarece Petru a spus: „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.39). Nu te teme să încasezi acest CEC, pentru că este un cec al Băncii cerului. Aşa este. Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Cum ar fi dacă El ar sta în seara aceasta aici şi ar vedea femeia aceea bolnavă de acolo? Ea arată foarte bolnavă, este infirmă şi probabil paralizată. Tot acolo sunt şi două femei de culoare care au grijă de un copil mic. Ce credeţi că le-ar face El, ca Vindecător, acestor paciente? Credeţi că le poate vindeca? El a făcut-o deja. Vedeţi? El a făcut aceasta când a murit pe Calvar. Credeţi aceasta, pacienţilor? Credeţi că acesta este adevărul?

Tu, doamna aceea mică de acolo, cea cu micuţul copil de culoare, crezi că Isus Hristos a plătit preţul vindecării lui, atunci când a murit pe Calvar? Tu, cel care stai acolo pe targă, arăţi foarte bolnav. Eşti paralizat, dar crezi că  Isus Hristos a murit pe Calvar ca să te salveze de boala ta? Crezi aceasta? Crezi că ceea ce am spus în seara aceasta este Adevărul? Crezi că Prescripţia este adevărată?

Dacă El ar sta în seara aceasta aici şi L-ai întreba: „Poţi să-mi vindeci copilul?” ştiţi ce ar răspunde?

„Dar am făcut deja acest lucru.” Vedeţi? Crede numai. Poate I-ai spune: „Doamne, dar eu sunt infirm şi nu pot umbla; sunt pe moarte!” sau orice altceva, „M-ai putea salva?” El ar răspunde: „Eu am făcut deja acest lucru.” Vedeţi?

Cum aţi şti că este Glasul Lui? Pentru că ar face ceva ce a făcut şi atunci. Astfel, ar putea să-ţi spună ceva despre tine, ar putea să-ţi spună cine eşti sau ce boală ai, aşa cum a făcut şi în zilele biblice când a fost pe pământ. Aceasta ar dovedi că El este Acelaşi, dar ca să ai parte de vindecarea Sa, trebuie să accepţi personal că „…El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5). Crezi tu aceasta? Crezi că El ar putea să-mi spună în seara aceasta care este problema ta sau ceva în legătură cu faptul că stai întins acolo? Ai accepta aceasta şi ai crede că sunt profetul lui Dumnezeu? Da?

Dar doamna de lângă tine, cea care îşi ţine copilul de mână? Crezi? Câţi dintre voi credeţi? (Amin).

Tată ceresc, aici stă slujitorul Tău. Eu sunt responsabil numai pentru predicarea Cuvântului Tău şi, deşi ştiu că sună ca un lucru neobişnuit, Te rog să-i încredinţezi pe aceşti oameni că acesta este Adevărul.

Uită-te aici, doamnă. Copilul tău are o boală de oase. (Aşa este). El are o umflătură mare în picior, este adevărat? Ţine mâna pe el şi spune: „Vindecă-mi copilul, Doamne Isuse, căci Te voi sluji toată viaţa.” Crede din toată inima, dacă nu ai luat niciodată această Injecţie. Deseară să măsori piciorul copilului cu o aţă, iar mâine s-o aduci ca să vezi cât de mult va scădea umflătura. Vei face aceasta?

Tu, cea care zaci acolo, crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Nu te-am mai văzut niciodată, dar stai acolo umbrită de moarte. Peste femeie este o umbră întunecată, fiindcă suferă şi este pe moarte din cauza cancerului. Aşa este. Crezi că Dumnezeu te face bine? Crezi aceasta? Atunci de ce mai stai întinsă acolo? Medicul nu poate să te vindece, dar ridică-te în Numele lui Isus Hristos, ia-ţi patul şi du-te acasă!

Credeţi? Toţi cei care cred şi îşi acceptă vindecarea, să se ridice în picioare şi să-I mulţumească lui Dumnezeu. Vedeţi?

Haideţi să spunem cu toţii: „Laudă Domnului!” Îl credeţi? Ridicaţi-vă mâinile spre Dumnezeu şi lăudaţi-L. Credeţi? Oare nu este leac alinător în Galaad? Puterea lui Dumnezeu poate face aceasta.

Haideţi să ne ridicăm cu toţii în picioare şi să-L acceptăm pe Isus Hristos. Să facem aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *