DARURI POTRIVITE

Bună seara, prieteni. Am sosit puţin mai înainte şi   m-am gândit că voi veni doar până aici şi voi ura tuturor „Sărbători fericite”, deoarece n-am ştiut că voi avea marea prioritate de a vă vorbi din Cuvântul lui Dumnezeu. Fratele Neville m-a rugat să vorbesc, dar eu am vorbit deja în Phoenix, Tucson şi în alte locuri despre teme legate de Crăciun. Au fost mesaje obişnuite de Crăciun, iar în seara aceasta,  m-am gândit să vorbesc despre ceva ce Domnul    mi-a rânduit nu demult, când eram în Colorado.

M-am gândit asupra unor lucruri pentru timpul Crăciunului şi mi-am notat cinci sau şase texte biblice şi câteva notiţe. Cred că şi fratele Neville şi alţi predicatori fac lucrul acesta. Vi se pare că este Ceva ce vă vorbeşte, iar voi o notaţi. Apoi mai aşteptaţi puţin şi scrieţi din nou. Eu îmi notez întotdeauna într-un carneţel, iar uneori când sunt chemat să vorbesc, mă uit în el şi îmi zic: „Ce mi s-a spus aici?” Fac aceasta când sunt chemat pe neaşteptate. Voi ştiţi că atunci când eram mai tânăr puteam să-mi amintesc imediat ceva anume, dar acum… totuşi, în urmă cu vreo zece zile am fost într-un loc şi acolo am primit textul, iar Ceva îmi spunea că este aici şi aşa se desfăşoară.

Tu ştii, frate Hegginbotham, că de când am lăsat în urmă câteva pietre de hotar şi am trecut peste câteva râuri, nu se mai întâmplă la fel, deoarece sunt înaintat pe calea aceasta, şi aşa cum a spus fratele Neville, „Noi ne apropiem tot mai mult de Casă.”

Este bine să fii din nou acasă. Eu am venit deşi a nins foarte mult şi am auzit despre multe accidente care au avut loc şi în care au murit o mulţime de oameni. Gândiţi-vă numai câţi americani vor muri începând din seara aceasta până la Anul nou în accidente. Chiar şi unii dintre cei ce suntem în seara aceasta aici, putem fi printre ei, aşa că  depinde de noi cum stăm înaintea lui Dumnezeu. Cum a spus şi fratele, aceasta este o naţiune tristă. Steagul nostru a fluturat timp de treizeci de zile la jumătatea catargului şi totul de întâmplă numai din cauza păcatelor oamenilor care nu acceptă calea şi lucrarea lui Dumnezeu.

De ce nu putem acţiona într-un mod frăţesc, chiar dacă nu suntem de acord cu cineva? Vedeţi, dacă Hristos este în inimă, nu mai contează că nu sunteţi de acord cu un om, oricum îl iubiţi şi îl stimaţi. De multe ori eu nu sunt de acord cu oamenii, dar nu a fost încă nici unul din cei cu care nu am fost una, pe care să nu-l fi îmbrăţişat, să nu-l fi preţuit şi pe care să nu-l fi numit fratele meu, încercând să-l ajut cum am putut eu mai bine. Poate că nu sunt de acord cu el pentru că nu credem acelaşi lucru,  dar pot să-i prezint punctul meu de vedere şi el pe al lui, iar la sfârşit le împreunăm, pieptănăm totul şi vedem ce rezultă. Noi nu ar trebui să ne enervăm, nici să vrem să rănim pe cineva sau chiar să ne distrugem unii pe alţii, ci întotdeauna ar trebui să încercăm să zidim.

Aici este un aer rece şi curent, nu-i aşa? Când am părăsit Tucsonul erau 22o C, iar după apusul soarelui şi după ce s-a întunecat mai erau încă 20oC, dar când am ajuns aici am început să tremur. A trebuit să mă obişnuiesc mai întâi cu toate drumurile înzăpezite,  apoi cu temperatura de sub 0oC, cu gheaţa şi cu toate celelalte. Este interesant cum putem să ne obişnuim aşa de repede cu aceste schimbări de climă.

După ce v-am părăsit ultima dată, abia am supravieţuit din cauză că am făcut o puternică infecţie nazală. Cauza este  că îmbătrânesc şi devin tot mai sensibil, deşi sunt născut şi am crescut aici. Vedeţi, cât timp eşti tânăr, ai ceva de apărare, dar când îmbătrâneşti, observi că nu mai este. A fost acolo, dar după aceea nu mai este. S-a întâmplat ceva, aşa că nu vă mai puteţi apăra ca atunci când eraţi mai tineri. Astfel, am observat că clima caldă îl ajută puţin pe un bărbat bătrân.

Îmi amintesc că pe vremea când eram doar un copil de şapte, opt, zece, doisprezece ani, am coborât pe unde este acum autostrada, încălţat cu o pereche de tenişi rupţi, prin care-mi ieşeau degetele afară, deşi erau 10-12o sub zero. Acolo nu era ca pe stradă, ci trebuia să umbli pe zăpadă, iar în vremea aceea nu treceau multe maşini, ci doar din când în când se vedeau urmele vreunei căruţe. Altă dată am trecut pe acolo având pe mine doar o haină veche încheiată numai cu un ac de siguranţă şi fără cămaşă pe mine. Eram ud până la genunchi, dar am mers mai departe fără să dau vreo atenţie acestui lucru, şi nu am răcit, dar aceasta a fost cu vreo 40-45 de ani în urmă. Acum însă, sunt mai slăbit pentru că am multe mile pe kilometraj. Voi ştiţi cum este, căci nu mai avem aceeaşi rezistenţă ca înainte.

L-am văzut pe fratele Capps ridicându-şi capul. Tu eşti prea tânăr încă pentru a-ţi face griji din pricina aceasta; aşteaptă însă până vei ajunge ca mine. O, câte gânduri vei avea din cauza aceasta. Noi slăbim…

Vreau să vă spun că am avut un timp minunat în Domnul şi că El ne-a binecuvântat minunat, motiv pentru care-I sunt foarte recunoscător. Acum am revenit aici, iar dacă va fi cu voia Domnului şi dacă fratele Neville va fi de acord, aş dori ca duminica viitoare să fiu aici la slujba de dimineaţă, iar seara să avem un serviciu de vindecare. Pentru duminică dimineaţa am un mesaj important, pe care aş vrea să-l aduc dacă va fi cu voia Domnului. Eu nu m-am adâncit în legătură cu această temă, ci am citit doar textele, dar aş vrea ca duminică dimineaţa să aduc ceva la exprimare, ceva ce cred că vă va fi de folos.

Acum trebuie să merg pe câmpul Evangheliei, aşa că aproape în fiecare zi mă aflu undeva. Dacă nu greşesc, Billy mi-a spus că după planificare, în aprilie voi avea două sau treizile în care pot veni aici, după care voi pleca la Tucson. Înseamnă că abia anul viitor în octombrie sau noiembrie voi mai putea reveni în regiunea aceasta, după ce mă voi întoarce de peste ocean.

Mai sunt doar trei zile până la Crăciun, aşa că marţi este ajunul. Nu este îngrozitor să vezi că ziua aceasta mare de sărbătoare începe aşa cum putem vedea cu toţii? Este foarte trist să vezi că oamenii se gândesc numai la moş Crăciun şi la iepuraşi, aceste lucruri îndepărtând adevărata importanţă a Crăciunului.

Când am venit încoace pe drum, soţia spunea că a ascultat la radio şi a auzit interviul dat de un astronom, care vorbea despre o părere pe care am auzit-o cu ani în urmă, pe vremea când eram paznic de vânătoare în Indiana. Astfel, astronomii susţin că alinierea planetelor este un fenomen natural, care se repetă la opt sute de ani. Atunci, Saturn, Jupiter şi… am uitat cum se numeşte cealaltă planetă, se aliniază. Unele stele se mişcă cu o viteză foarte mare, astfel încât se întâlnesc pe orbită, iar de pe pământ se văd într-o singură linie. Şi astronomul acesta încerca să explice că acesta este într-adevăr un eveniment natural, dar eu nu sunt de acord cu el, ci cred că a fost un eveniment supranatural făcut de Dumnezeu, pentru că fiind supranatural, El face numai lucruri supranaturale.

Eu mi-am privit notiţele şi ştiu că acest eveniment a avut loc în aprilie. Dacă va fi cu voia Domnului să mai trăiesc până atunci, voi avea cincizeci și cinci de ani. Când privesc în urmă, la viaţa mea trecută, mă întreb unde a rămas timpul de la primele sărbători de Crăciun, când noi copiii ne agăţam ciorapii, iar mama punea în ei o portocală sau două sau trei bucăţi de zahăr. Pentru noi era cu adevărat un Crăciun minunat. Voi ştiţi că copiii se bucură pentru cadouri, iar noi am putut observa că acum Crăciunul se sărbătoreşte mai ales pentru copii, care se bucură cel mai mult de el. Da, astăzi el este pentru copii, dar în realitate ar trebui să fie pentru părinţi, iar ei ar trebui să-i înveţe ce înseamnă cu adevărat sărbătoarea Crăciunului.

Eu nu cred că Hristos s-a născut în 25 decembrie, deoarece în Iudeea este mai frig decât aici la noi. Şi dacă era atât de frig, cum era posibil ca păstorii să fie cu turmele pe câmp şi cum ar fi putut avea loc recensământul poporului? Maria a trebuit să vină de departe până la Betleemul din Iudeea, iar eu nu cred că ea ar fi putut face aceasta în timpul iernii. Eu cred că ea şi Iosif au venit din Nazaret, dar nu cred că au făcut-o iarna, pentru că nu era posibil aşa ceva. Astfel, sunt convins că Hristos S-a născut primăvara, căci El a fost un Miel din toate punctele de vedere. Priviţi numai: El a fost născut într-un grajd şi nu într-o casă. Apoi, când L-au dus la cruce, din câte ştim, nu El i-a călăuzit pe ei, ci ei L-au dus pe El acolo. Aţi ştiut că un miel sau o oaie trebuie să fie conduşi la abator? Oaia nu merge singură acolo, ci trebuie condusă, iar de obicei este folosit un ţap pentru a face aceasta. Abatoarele au de obicei un ţap, iar acesta merge până în locul în care trebuie sacrificate oile, iar când ajunge acolo refuză să meargă mai departe şi sare într-o parte. O, dar să vedeţi timpul când trebuie sacrificat ţapul! Atunci el ţipă şi se împotriveşte, dar nu puteţi să-l învinuiţi pentru aceasta.

Totuşi vreau să rămân la ideea noastră,  că oile trebuie conduse, iar El a fost condus spre tăiere. Ei L-au condus pentru că era un Miel. Vedeţi? Eu cred că totul se potriveşte cu natura, iar mieii se nasc în martie, aprilie, dar nu mai târziu de luna mai. Acesta este motivul pentru care cred că El S-a născut într-una din aceste două luni.

Dar când biserica creştină s-a unit cu Roma, la Conciliul de la Niceea, iar naţiunea romană a acceptat creştinismul, au făcut din el o religie universală. Ei au creat o religie universală rugându-se şi zeilor. Astfel, au avut şi un zeu al soarelui.

În perioada 21-25 decembrie, soarele are aproape aceeaşi orbită. Cum se numeşte aceasta? Am crezut că ştiu, dar în clipa aceasta nu-mi mai amintesc. Este vorba de perioada 21-25 decembrie, dar am uitat cum se numeşte. (Cineva spune: „Eclipsă de soare”). Nu, căci eclipsa de soare are loc atunci când luna acoperă soarele. Îmi este pe limbă, dar nu pot spune cum se numeşte. Este un timp când soarele stă pe loc, acesta fiind numit ziua de naştere a zeului soare. În perioada aceea aveau loc şi jocurile festive, adică între 21-25 decembrie (solstiţiul de iarnă).

Apoi Roma a luat această sărbătoare păgână şi a adus-o în creştinătate, zicând: „Vom sărbători aceeaşi sărbătoare, dar vom face din ea ziua naşterii Fiului lui Dumnezeu.” Vedeţi, mai întâi la 25 decembrie se sărbătorea ziua de naştere a zeului soare Apollo, apoi a fost schimbată în ziua de naştere a Fiului lui Dumnezeu. Care este diferenţa? Vedeţi, dacă am sărbători în iulie şi august, sau indiferent când, aici este vorba despre închinare şi de amintirea faptului că Dumnezeu ne-a dat în inimi nădejdea pe care o purtăm acum.

Voi spuneţi: „Toţi ceilalţi îl au şi-l sărbătoresc pe moş Crăciun. Nu putem s-o facem şi noi?” Nu! Nu! Acest eveniment nu este o sărbătoare păgână, ci un ceas sfânt, pentru că dacă n-ar fi existat Crăciunul, n-ar fi fost nici învierea; dacă n-ar fi existat Crăciunul, pentru credincios    n-ar exista nici dragoste, nici pace şi nici veşnicia.

„Bine”, ziceţi voi, „dar cum este cu restul lumii?” Vedeţi, fulgerul care brăzdează cerul înnourat şi întunecat, arată că în timpul întunericului poate fi şi lumină. La fel este cu luminile care luminează în seara aceasta: dovedesc că în timpul întunericului poate fi şi lumină. Când luminează lumina cel mai tare? În întuneric. Dacă aprindeţi lumina ziua când străluceşte soarele, aproape că nici nu observaţi că este aprinsă, dar chiar şi o luminiţă mică va străluci tare în timpul întunericului.

Şi chiar acum domneşte întunericul, în care fiecare creştin ar trebui să fie o mărturie vie despre Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care este în el; nu despre un copil născut la Crăciun, care s-a plimbat prin pădure, şi nici despre un pom oarecare ce luminează seara, căci toate acestea sunt doar poveşti inventate de oameni, fără nici o bază biblică, ci despre Isus Hristos. Noi credem Cuvântul făgăduit cu privire la Mesia care urma să vină şi care S-a născut într-o „noapte sfântă” în urmă cu două mii de ani. Aceasta credem noi.

În seara aceasta voi predica într-un alt fel, deoarece cred că predicatorul vostru a predicat deja despre tema aceasta, iar miercuri seara o va face din nou. Ştiu că el a renunţat la ceea ce voia să vă spună astăzi, pentru a-mi face mie loc pe platformă, dar aş dori să vină în faţă căci mi-ar face plăcere să-l ascult.

Înainte de a continua, haideţi să ne plecăm capetele pentru o rugăciune.

Tată ceresc, momentul acesta în care ne gândim asupra unor lucruri din Scriptură, este măreţ şi sfânt, căci oriunde am deschide în Vechiul Testament, se vorbeşte despre ziua în care Dumnezeu Îl va trimite pe Fiul Său.

O, cum şi-au pus prorocii timpul lor la dispoziţie pentru a duce proorociile Cuvântului lui Dumnezeu! Ei au prorocit în zilele lor şi au spus mai dinainte lucrurile care se vor întâmpla, iar noi putem vedea că în noaptea aceea, în Betleem, au fost cuprinse toate lucrurile, „deoarece Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu.” O, noi Îţi mulţumim pentru aceasta!

Doamne, în seara aceasta venim în linişte pentru a vorbi despre Cuvântul Tău, iar pentru că El este atât de sfânt, dorim să vorbim mai întâi cu Tine, şi Te rugăm să ne deschizi mintea pentru a-L cuprinde. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Acum aş vrea să citesc din Scriptură, şi anume din Matei capitolul 2, în timp ce voi deschide şi la Ioan 3.16.

Cu câteva seri în urmă am vorbit la Phoenix, iar dacă ascultaţi benzile aş vrea să fiţi atenţi la predica: „De ce a trebuit să vină Isus la Betleem?” De ce a trebuit să facă El aceasta? Tabloul despre David, care şi-a ridicat tabăra acolo sus pe munte şi a aşteptat, în timp ce armata filistenilor se înarma pentru luptă, l-am comparat cu timpul de astăzi şi am găsit ce înseamnă cuvântul „Betleem”.

Betleemul nostru este Isus Hristos. Eu pot dovedi că toţi cei care s-au născut din Dumnezeu, sunt născuţi în Betleem, pentru că Hristos este Betleem. El a fost Pâinea vieţii. „B-e-t-h” înseamnă „casă”, „El” este „Dumnezeu” iar „l-e-h-e-m” înseamnă „pâine”. Deci, „Casa pâinii lui Dumnezeu”. Isus Hristos a fost „Casa pâinii lui Dumnezeu”, Pâinea vieţii veşnice. Fiecare om care a fost născut în Hristos, este născut în Betleem, adică în „Casa pâinii lui Dumnezeu”, iar bisericile de astăzi s-au unit şi au format o tabără, ca filistenii, pentru a ţine poporul departe.

Bărbaţii aceia au ştiut că David era uns şi că într-o zi va deveni împărat, chiar dacă în vremea aceea era un fugar pentru oameni. Împreună cu el erau doar bărbaţi curajoşi şi gândiţi-vă că aproape toţi erau dintre păgâni. Acesta este un exemplu minunat pentru timpul acesta. Unul dintre acei bărbaţi a fost atât de viteaz încât  într-o singură zi a ucis cu suliţa sa, opt mii de bărbaţi. Un altul era într-un câmp cu linte când poporul a fugit dinaintea filistenilor. Toţi au fugit, aşa că a rămas singur şi   i-a bătut pe toţi până i-au obosit braţele. Altul, pe când a căzut zăpada a coborât în groapă şi a ucis cu mâna goală un leu. Apoi, când a alergat după el un egiptean înarmat cu o suliţă lungă, el s-a dus împotriva lui cu un toiag, i-a smuls suliţa din mână şi l-a omorât cu ea pe el şi încă trei sute de bărbaţi. Vedeţi, toţi au fost bărbaţi mari!

Odată, David a strigat: „Oh, dac-aş mai putea bea odată din izvorul acela!” Se referea la izvorul unde ducea el odinioară oile la apă. Atunci aceşti bărbaţi şi-au scos săbiile, au luptat 15 mile şi i-au adus apă. Când a văzut aceasta, David a spus: „Departe de mine, Doamne, să fac lucrul acesta!” şi a vărsat-o pe pământ ca jertfă de băutură pentru Domnul.

Ce simbol minunat pentru acelaşi lucru din Ioan 3.16:

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu…”

Ce a făcut Hristos? Viaţa pe care o avea El pentru a trăi veşnic, a lăsat-o să curgă din venele Sale pe pământ. Da, Viaţa Lui a fost vărsată pentru noi pe pământ, ca jertfă pentru păcat. Şi eu ştiu că şi astăzi mai există printre neamuri bărbaţi mari, viteji, care iau sabia şi îşi croiesc cale ca să aducă  o înghiţitură de apă proaspătă pentru Hristos, David al nostru, lucru care astăzi este foarte ne-popular. Dar noi ştim că David al nostru va veni cu putere, va zdrobi toate naţiunile sub picioarele Sale şi le va conduce cu un toiag de fier. Acesta este motivul pentru care bărbaţii cu adevărat viteji stau cu Cuvântul lui Dumnezeu şi se luptă fără frică şi în stânga şi în dreapta.

Să citim acum din Matei 2.1-12:

După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim.

Şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.”

Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult, şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.

A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle de la ei unde trebuie să se nască Hristosul.

„În Betleemul din Iudeea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin proorocul:

Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.”

Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi şi a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua.

Apoi i-a trimis la Betleem, şi le-a zis: „Duceţi-vă şi cercetaţi cu deamănuntul despre Prunc; şi când îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui.”

După ce l-au ascultat pe împărat, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul.

Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie.

Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie.

În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.”

Este foarte ciudat cum a vorbit Dumnezeu aici. De fapt, El le vorbeşte oamenilor şi prin vise, și în cazul acesta   s-a folosit chiar de calea aceasta.

Dacă un vis este tălmăcit corect, se aseamănă cu o vedenie, iar Dumnezeu a folosit de la început această cale în Vechiul Testament şi apoi în toate epocile, iar pentru zilele din urmă a făgăduit că o va face din nou.

Oamenii pot mânca prea mult seara şi apoi să aibă coşmaruri. Acestea nu sunt visuri duhovniceşti şi nu au nici un fel de ecou în voi, chiar dacă s-ar putea ca unele să fie adevărate. Dar există şi visuri cu adevărat duhovniceşti. Noi, cei din locul acesta, ştim că Dumnezeu le dă oamenilor vise care se tălmăcesc şi se împlinesc dovedind că sunt adevărate. Cu toate acestea, visele sunt o cale secundară.

Aceasta s-a întâmplat pentru că în timpul acela în ţară nu existau proroci pentru a tălmăci visul. Nu au fost proroci ca Iosif, Daniel şi alţi proroci din vechime, care le-ar fi putut tălmăci. Evreii nu mai avuseseră de patru sute de ani un proroc, iar Dumnezeu s-a folosit de un vis pentru binele Fiului Său. Din pricina aceasta a folosit această cale.

El i-a vorbit lui Iosif, care era un bărbat neprihănit şi care se hotărâse să se despartă de Maria fără să atragă atenţia oamenilor. Fără îndoială că ea îi povestise despre vizita îngerului Gavril şi despre ceea ce-i spusese el, dar când a observat că este însărcinată, acest lucru i s-a părut neobişnuit pentru că era ceva deosebit.

Aici este şi astăzi cauza. Dumnezeu face lucrurile într-un mod atât de neobişnuit, încât nici chiar oamenii neprihăniţi nu le pot vedea.

Iosif nu putea înţelege pentru că era prea neobişnuit. El era un om bun şi neprihănit, dar totul era prea ciudat. Se spune că atunci când s-a logodit cu Maria, Iosif avea cam 40-45 de ani, dar aici observăm ceva ce nu s-a mai întâmplat niciodată: o fecioară era logodită cu un bărbat şi deşi nu avuseseră nici o legătură, ea urma să devină mamă. Acest lucru era atât ne neobişnuit, încât Iosif a hotărât s-o părăsească, dar în momentul hotărâtor Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Său, care i-a apărut într-un vis şi i-a spus:

„Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe nevastă-ta Maria, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt.” (Matei 1.20).

Ce credinţă nou-născută a avut Iosif după ce s-a trezit! Nu a avut nevoie de nici o tălmăcire pentru că visul nu a fost în simboluri, ci i s-a spus clar: „Nu te teme să iei la tine pe nevastă-ta Maria, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt.” Pentru că nu existau proroci care să dea tălmăcirea, Dumnezeu a dat totul clar pentru ca Iosif să înţeleagă fără nici o greutate. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a ales o metodă secundară.

Ce învăţăm din aceasta, înainte de a trece la textul nostru? Că Dumnezeu poate folosi fiecare domeniu din noi, cu condiţia să-i fie predat Lui. El poate folosi mintea noastră, visele noastre, subconştientul nostru, conştiinţa noastră, limba, cântecele din ochii noştri. Tot ce avem poate fi folosit de Dumnezeu, dacă Îi suntem predaţi Lui. El se va folosi de fiecare parte din noi, dacă este sfinţită, pentru scopul şi chemarea Lui.

În seara aceasta voi vorbi despre daruri şi doresc să-mi numesc predica: „Darurile lui Dumnezeu îşi găsesc întotdeauna locul lor.” Darurile lui Dumnezeu sunt respinse întotdeauna, dar cu toate acestea ele îşi găsesc locul.

Observaţi darurile care I-au fost aduse de acei înţelepţi.

Astăzi se face schimb de cadouri. Fiecare trebuie să primească un cadou, de aceea încearcă să afle ce primeşte de la celălalt, ca să-i poată da un dar de aceeaşi valoare. Dacă nu este aşa, crede că se poate revanşa la anul nou. Fiecare se gândeşte, este îngrijorat şi merge prin magazine. Chiar şi milionarii se gândesc cum să facă compensarea, dar toate aceste lucruri sunt pe dos. Ce are a face Crăciunul cu cadourile?

Există un singur dar pe care poţi să-l dai, și acesta este: pe tine însuţi. Predaţi-vă lui Dumnezeu, căci El v-a dat deja Darul Lui. Acesta este singurul dar pe care vi-l cere El.

Biblia aminteşte adesea nume, dar noi nu mai dăm atenţie acestui lucru. Voi m-aţi auzit spunând adesea că    nu-mi place numele „Ricky”, deşi unii părinţi îl dau copiilor lor. Acesta este un nume îngrozitor şi voi nu aveţi voie să-l numiţi aşa. Dacă aveţi un copil pe care-l chema Ricky, schimbaţi-i numele, pentru că acest nume înseamnă „şoarece”, şi numele pe care i-l daţi se va impregna în el.

Nu demult a fost aici o doamnă cu fiul ei care se numea Ricky, James Ricky. Îi pusese numele acesta pentru că era un nume popular, dar eu i-am spus: „Schimbă-i numele”.

Văd aici nişte bunici care au un nepot micuţ şi drăguţ. Celălalt se numeşte Ricky, iar felul lui de a fi este exact cum îi este numele. Acesta este motivul pentru care le-am spus bunicilor: „Mama să schimbe numele băiatului. Schimbaţi-i numele şi veţi vedea ce se va întâmpla atunci cu el.” Vedeţi, voi nu vreţi să credeţi că numele are vreo importanţă, deoarece vi se pare că ştiţi totul, dar nu este aşa. Dacă numele nu are nici o importanţă, de ce câtă vreme numele lui a fost Iacov, a fost un om înşelător? Dar de îndată ce s-a luptat cu Domnul o noapte întreagă, numele pe care l-a primit a fost „Israel” adică „un prinţ al lui Dumnezeu”, căci aceasta era. De ce a trebuit ca Avram să fie numit Avraam, înainte de naşterea fiului făgăduit? De ce şi Sarai, a fost numită Sara înainte de acest eveniment? Sau Pavel; noi ştim că înainte s-a numit Saul, dar după ce s-a întâlnit cu Isus, numele lui a fost schimbat din Saul în „Pavel”. Numele lui Simon a fost schimbat în „Petru”, ceea ce înseamnă „piatră mică”.

Vedeţi, toate numele au fost schimbate pentru că este important cum vă numiţi. Nu vreau să mai vorbesc acum despre aceasta, pentru că vom vedea duminică seara cum se formează un cuvânt, dar am vrut să vedeţi că acest lucru este adevărat. Fiţi atenţi la ceea ce face Dumnezeu!

Ce ciudat ni se pare în seara aceasta faptul că aceşti bărbaţi însemnaţi, înţelepţi şi învăţaţi au venit din Răsărit, tocmai din Babilon. Ei n-au ajuns într-o noapte la Betleem ci a făcut o călătorie lungă de circa doi ani, aşa încât nu au găsit un prunc nou-născut în grajd, ci un copil mic. Dovada este faptul că Irod a poruncit să fie ucişi toţi copiii până la doi ani. El a ştiut că nu este vorba de un nou-născut, de aceea a poruncit să fie ucişi toţi copiii mici. Prin aceasta voia să fie sigur că se va număra şi El printre ei.

Matei 2.16-18: „Atunci Irod, când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi.

Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice:

„Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu mai voia să fie mângâiată, pentru că ei nu mai erau.”

El a aflat timpul, pentru că nu voia să-i omoare pe toţi, dar dorea ca şi El să fie printre cei ucişi, de aceea a spus: „Copilul este de circa doi ani, de aceea ucideţi-i pe toţi copiii de la doi ani în jos.” Prin aceasta s-a împlinit ceea ce spusese prorocul: „Un ţipăt se aude în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că ei nu mai erau.”

Aţi observat  că aceşti bărbaţi înţelepţi se aflau în Babilon când au văzut steaua Lui? Ei au spus: „Am văzut steaua Lui în răsărit şi am venit să I ne închinăm.” (Matei 2.2b). Deci ei au venit din răsărit, unde au văzut steaua, şi au călătorit spre India. Ei au mers de-a lungul fluviului  şi au trecut peste munţi şi văi până au ajuns în Betleem, unde au găsit Pruncul. Gândiţi-vă că Iosif şi ceilalţi au rămas acolo, apoi s-au dus în Nazaret unde au crescut copilul.

Noi putem vedea că aceşti astrologi care studiau stelele, au recunoscut că se întâmplă ceva deosebit atunci când au văzut acea lumină cerească tainică. Ei au ştiut că Mesia, Domnul cerului şi al pământului, urma să fie născut, şi au venit să-L vadă pentru că au recunoscut că Dumnezeu va fi învelit într-o fiinţă umană, acest lucru reieşind din mărturia lor.

Voi ştiţi că şi viaţa voastră vorbeşte mai tare decât cuvintele voastre. Astfel, indiferent ce spuneţi, oamenii ştiu cine sunteţi prin ceea ce faceţi.

Fiţi atenţi ce I-au adus aceşti oameni înţelepţi, căci darurile lor aduc la exprimare ceea ce credeau despre El. Magii I-au adus aur, tămâie şi smirnă, iar eu aş dori să fiţi atenţi ce înseamnă aceste simboluri, căci voi vorbi despre ele. Mi-am notat câteva texte biblice pe care le vom citi dacă va fi cu voia Domnului. Fiţi atenţi!

Aurul înseamnă Hristos, pentru că în Biblie, aurul ne vorbeşte despre Dumnezeu. Dar „Aur” înseamnă şi „Dumnezeire”. Ne vom întoarce imediat la aceasta.

„Tămâia” vorbeşte despre „slujba divină”, iar „smirna” despre „moarte”.

Dumnezeu-dumnezeire, în slujbă, pentru a muri. Acestea s-au potrivit perfect pentru El şi au adus la exprimare ceea ce gândeau magii despre El, despre cine era El.

Şi eu vă spun astăzi: lucrurile pe care I le aducem, exprimă clar ce gândim noi despre El. Înţelegeţi ce vreau să spun? Dacă voi credeţi fiecare Cuvânt, din toată inima, atunci se va vedea, deoarece veţi da tot ce aveţi pentru El. Dar, dacă credeţi că undeva este un loc bun în care vă puteţi aduna cu oameni mai buni, veţi proceda ca atare. Dacă credeţi din toată inima, daţi totul pentru El, căci aceasta este dovada că credeţi mesajul cu adevărat. Mulţi spun: „Eu pot să cred până acolo…”

Cred că ultima dată când am fost aici, am vorbit despre credincioşi, aşa zişii credincioşi şi necredincioşi. Este adevărat? Şi cum este încadrată fiecare persoană? Se va ajunge până acolo, că ei vor accepta o parte iar restul nu.

Ce potrivite au fost darurile acelea pentru Hristos, deoarece ele arătau care va fi calea Lui pe acest pământ. Darurile aduse de acei bărbaţi înţelepţi s-au potrivit întocmai cu însărcinarea pe care o avea El de la Dumnezeu şi cu calea vieţii Lui pe acest pământ.

Primul dar se referă la Dumnezeu, pentru că Isus era Dumnezeu în chip uman. Astăzi este încă greu pentru oameni să creadă că El a fost Dumnezeu, dar acesta este adevărul. El a fost Creatorul în propria Sa creaţiune; a fost Dumnezeu descoperit în trup. El a fost Creatorul în creaţia Sa; prin creaţie, pentru creaţie. Totul este cuprins din nou în Dumnezeu. Nu puteţi vedea aceasta? Plinătatea lui Dumnezeu.

El a fost o fiinţă trecătoare pe acest pământ, ceea ce înseamnă că a trebuit să aibă un nou început. De aceea El  Şi-a creat un trup pentru Sine, pentru ca prin această creaţie să poată salva creaţia pierdută.

Nu există nici un lucru pe care omul să-l poată desfiinţa. Voi  nu puteţi face aceasta.

Dacă luaţi o bucată de hârtie şi o ardeţi, sau dacă arde o clădire; dacă ardeţi un pom, nu îl distrugeţi de tot. De ce aceasta? Pentru că focul, căldura, nu face decât să descompună în atomi; ceea ce înseamnă că peste câteva milioane de ani ele ar deveni iarăşi un pom, adică exact ceea ce au fost de la început.

Voi nu puteţi desfiinţa nimic, pentru că totul este un Cuvânt al lui Dumnezeu. Amin. O, aceasta mă face să mă simt bine! Ceea ce spune Dumnezeu, rămâne pentru totdeauna. Amin. Vedeţi, voi nu puteţi desfiinţa de tot. Tot aşa, noi suntem o parte din pământul acesta, de aceea nu putem fi desfiinţaţi de tot. Nu! „Sufletul care păcătuieşte va muri”, aceasta o recunoaştem cu toţii, dar trupul în care trăim nu poate fi desfiinţat.

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu Şi-a creat un trup. El  fost Creatorul; Cel care Şi-a creat propriul trup, pentru ca prin El să poată salva creaţia pierdută, adică pe tine şi pe mine, nişte făpturi trecătoare.

Cuvântul Său arată clar acest lucru, iar lucrările săvârşite în timpul cât a fost pe pământ, dovedesc că El nu a fost altcineva, ci Creatorul.

Astfel, odată a luat pâine din care a frânt şi a frânt mereu, hrănind cinci mii de oameni, iar la sfârşit s-au adunat 12 coşuri de firimituri. Apoi a luat un peşte şi a rupt din el. Noi ştim că El este Cel care a creat peştele acesta de la început şi la fel pâinea. Înainte, acel peşte a fost viu, dar după aceea a fost fiert sau fript. De câte ori rupea din el, creştea la loc. Da, în momentul în care rupea, se forma o bucată nouă. Nu este minunat? Aceasta arată că El era IeHoVaH; că era Creatorul. Astfel, putea lua propria Sa creaţie şi să dovedească prin ea cine este El. Aleluia! Aceasta dovedeşte cine era El; dovedeşte că era Dumnezeu.

Aurul pe care L-a primit ca dar la naştere, se potrivea perfect, căci era Dumnezeu făcut trup. Aş vrea să mai adaug ceva aici. Cred că nu sunt printre noi străini. Vreau să vă mai spun ceva la care aş dori să vă gândiţi mai adânc. Observaţi şi gândiţi-vă.

Isus a spus în Ioan 14.12: „…cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” Aţi fost atenţi? Aceasta este făgăduinţa dată de Fiul lui Dumnezeu pentru cei credincioşi. Deci, credinciosul va face în zilele acestea lucruri şi mai mari decât cele pe care le-a făcut El. Este adevărat? Credeţi aceste cuvinte spuse de El în Ioan 14.12?

Observaţi: când a înmulţit pâinea, Isus a luat o pâine şi a creat din ea mai multă pâine, iar când a înmulţit peştele, a luat un peşte pe care-l crease şi a făcut din el mai mult peşte. Este adevărat?

El a  luat apă şi a făcut din ea vin. Aşa este? Dar noi am văzut că în zilele din urmă, El a creat în mijlocul nostru lucruri care nu existaseră înainte. Este adevărat? Astfel, El a creat nişte veveriţe acolo unde nu fuseseră veveriţe… Aşa este. El mai este şi astăzi acelaşi Dumnezeu şi va rămâne pentru totdeauna Acelaşi. El mai este încă Dumnezeu şi ne cere să-L credem din inimă, căci atunci vom face lucrări şi „mai mari decât acestea”, fără să avem ceva în mână. „Vorbeşte şi aşa va fi!”

Puteţi înţelege? Lucrările pe care le-a făcut El, dovedesc că a fost Dumnezeu; da, ele au dovedit aceasta, deoarece este scris: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.” (Ioan 10.37).

Creştinul de astăzi n-ar putea spune: „Dacă nu fac lucrările Stăpânului meu, să nu mă credeţi.”?

El a mai spus: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.„  (Ioan 20.21). Dacă faceţi lucrările creaţiei Tatălui care L-a trimis pe El, înseamnă că Hristos Creatorul, este Cel care ne trimite şi face lucrările Sale, ale Creatorului.

Aşa cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi. Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.”

Aceasta înseamnă că creştinul trebuie să facă în viaţa lui ceea ce a făcut Hristos, sau avem dreptul să spunem: „Nu este aşa?”

Lucrările Sale dovedesc că El era Creatorul. Da, lucrările pe care le-a făcut au încoronat mărturia vieţii Lui dovedind că era Creatorul. Nu există nici o posibilitate să treci pe lângă aceasta, de aceea magii au fost în deplină concordanţă cu Dumnezeu atunci când au adus darurile lor. Ei I-au adus aur, ceea ce-L legitimează ca Dumnezeu, pentru că întotdeauna dumnezeirea este reprezentată prin aur – o coroană de aur, capul de aur, ca la împăratul Nebucadneţar.

Acum despre tămâie. Aş vrea să trecem repede prin aceasta.

Tămâia face parte din jertfa care i-a fost adusă lui IeHoVaH în slujba divină. Dacă doriţi să vă notaţi că textele biblice referitoare la aceasta sunt Levitic 2.2  şi 16.6-15.

Levitic 2.2: „…preotul să ia un pumn din această floare a făinii, stropită cu untdelemn, împreună cu tămâia, şi s-o ardă pe altar ca jertfă de aducere aminte. Acesta este un dar de mâncare de un miros plăcut Domnului.”

Levitic 16.6-15: „Aaron să aducă viţelul lui pentru jertfa de ispăşire, să facă ispăşirea pentru el şi casa lui.

Să ia doi ţapi, şi să-i pună înaintea Domnului, la uşa cortului întâlnirii.

Aaron să arunce sorţii pentru cei doi ţapi: un sorţ pentru Domnul şi un sorţ pentru Azazel.

Aaron să ia ţapul care a ieşit la sorţ, şi să-l aducă jertfă de ispăşire.

Iar ţapul care a ieşit la sorţ pentru Azazel, să fie pus viu înaintea Domnului, ca să slujească pentru facerea ispăşirii, şi să i se dea drumul în pustie pentru Azazel.

Aaron să-şi aducă viţelul lui pentru jertfa de ispăşire pentru el şi pentru casa lui. Să-şi junghie viţelul pentru jertfa lui de ispăşire.

Să ia o cădelniţă plină cu cărbuni aprinşi de pe altarul dinaintea Domnului, şi doi pumni de tămâie mirositoare pisată mărunt; să ducă aceste lucruri dincolo de perdeaua dinăuntru;

Să pună tămâia pe foc înaintea Domnului, pentru ca norul de fum de tămâie să acopere capacul ispăşirii de pe chivotul mărturiei, şi astfel nu va muri.

Să ia sângele viţelului şi să stropească cu degetul pe partea dinainte a capacului ispăşirii spre răsărit; să stropească din sânge de şapte ori cu degetul lui înaintea capacului mărturiei.

Să junghie ţapul ca jertfă de ispăşire pentru popor, şi să-i aducă sângele dincolo de perdeaua dinăuntru. Cu sângele acesta să facă întocmai cum a făcut cu sângele viţelului, să stropească cu el capacul ispăşirii şi înaintea capacului ispăşirii.”

Noi observăm că aceasta era însărcinarea preoţilor: să-I aducă jertfe lui IaHVeH, iar aceste jertfe trebuiau aduse împreună cu tămâie. La jertfa pentru păcat au fost aduse diferite lucruri; la jertfa de mâncare şi la darul legănat era adăugată tămâia, deoarece tămâia arăta că este o slujbă pentru IaHVeH Dumnezeu, şi era singurul mod prin care jertfa adusă era plăcută înaintea Domnului.

Noi ştim că El era Dumnezeu, iar faptul că magii I-au adus tămâie, era un simbol care arăta că El face slujba lui IaHVeH; că Isus era Robul lui IaHVeH.

Dacă citim Matei 12.15-21, observăm că El a fost Robul lui IaHVeH:

v. 18: „Iată Robul Meu, pe care L-am ales, Preaiubitul Meu în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea.” Acesta a fost El. „Voi pune Duhul Meu peste El…” Viaţa Lui a fost unsă cu tămâie pentru slujba lui IaHVeH.

O, ce daruri I-au adus aceşti bărbaţi înţelepţi! Vedeţi, darurile pe care I le-au adus erau pentru a-L legitima pe Isus ca Robul lui IaHVeH.

Dacă am putea face şi noi aceasta, dovedind-o prin viaţa noastră, pentru că viaţa noastră ar trebui să dovedească că suntem robii lui IaHVeH. Pentru aceasta era tămâia: ea a dovedit că El era Robul lui IaHVeH.

Acum să vorbim despre smirnă. Smirna era folosită pentru ungerea morţilor. În Ioan 19.39 scrie că Maria şi celelalte femei, aveau smirnă la ele când au venit să-L îngroape pe Isus, pentru a-L unge cu ea, deoarece El trebuia să fie Robul morţii pentru IeHoVaH.

Cineva trebuia să moară; era o slujbă ce trebuia făcută pentru Dumnezeu, dar nu a fost nimeni vrednic s-o facă afară de Dumnezeu însuşi. Smirna pe care au adus-o magii, arată că dumnezeirea şi slujba cu care era în legătură a fost de asemenea unsă. Această dumnezeire trebuia dată morţii pentru a-i salva pe cei care nu erau desăvârşiţi. O, ce lucru măreţ!

Întreaga creaţiune era pierdută şi-i aparţinea Satanei; a căzut în mâinile lui şi-i aparţine încă, de aceea trebuie să ne luptăm şi avem toate aceste greutăţi. Noi am văzut aceasta când am vorbit despre cele şapte Peceţi. Satana stăpâneşte fiecare împărăţie; întreaga lume este condusă şi stăpânită de el. Din pricina aceasta avem toate aceste greutăţi. Orice om care cunoaşte Biblia, vă poate spune că Satana stăpâneşte lumea, dar Hristos va moşteni totul, pentru că El este Răscumpărătorul nostru. El a venit să răscumpere întreaga creaţie şi nimeni n-ar fi putut  s-o facă în afară de Dumnezeu.

De aceea, Dumnezeu nu face nimic fără om. El lucrează întotdeauna printr-un om, deoarece trebuie să se folosească de om pentru a-Şi descoperi însuşirea Sa de Răscumpărător. El trebuia să-l facă pe om după chipul Său, asemănător Lui, să-i dea voinţă liberă şi să îl lase să acţioneze cum vrea. Astfel, omul a putut să aleagă, dar Dumnezeu a ştiut că va cădea dacă-l lasă să decidă singur. Şi pentru că a trebuit să procedeze în felul acesta, Dumnezeu întoarce lucrurile şi-l face pe om părtaş la lucrarea Sa, nefăcând nimic fără el.

Întreaga lucrare de răscumpărare s-a realizat    printr-un Om. Aleluia!

Moartea a venit prin primul om, iar viaţa a venit prin al doilea Adam. Vedeţi? Aici o aveţi: El nu face nimic fără om, pentru că mai întâi a trebuit să ia un om ca să se realizeze căderea, iar după aceea a luat tot un Om pentru a înfăptui răscumpărarea. IeHoVaH este Dumnezeu şi a devenit Copil. El a fost făcut păcat pentru a-l putea răscumpăra pe păcătos. Vedeţi, acesta este totul.

Observaţi cât de minunat se potrivesc aceste daruri pentru Isus Hristos?

Aurul vorbeşte despre dumnezeirea Lui. Ei n-au fost păgâni, ci erau inspiraţi de Dumnezeu; nu şi-au închipuit ceva, ceea ce dovedeşte că şi înţelepţii au văzut supranaturalul, darurile aduse de ei dovedind şi susţinând mărturia că au văzut supranaturalul. De ce? Pentru că se vorbeşte desăvârşit.

Ei au adus aur-dumnezeire; au adus tămâie-slujbă şi au adus smirna, pentru moartea Lui. Deşi era încă un prunc, smirna arăta deja spre faptul că Dumnezeu va muri în trup ca să răscumpere omenirea pierdută. Cum pot respinge oamenii aceasta?

Înţelegeţi voi de ce ne aflăm aici? De unde venim şi de ce suntem aici? Desigur, nu suntem aici din întâmplare, ci am fost aşezaţi cu un scop, de aceea trebuie să slujim acestui scop. Totuşi, noi avem încă libertatea de a alege liber dacă vrem să-L slujim sau Îl respingem aşa cum a făcut Adam la început.

Frate, eu privesc la fetiţele acestea. Cred că doamna a cântat la pian adineauri. Noi am vorbit despre ele în timp ce veneam încoace şi am spus: „Acolo este o familie care şi-a închinat viaţa şi tot ce are lui Hristos.”

Priviţi cât de ordonată este familia aceasta. Uitaţi-vă la aceste fete tinere care au stat tot timpul aici şi sunt un exemplu pentru fetele de vârsta lor.

Cu câteva săptămâni în urmă am venit de undeva…am uitat numele oraşului, dar vă pot spune că în New York sunt cartiere întregi pline de pierde-vară. Fetele de acolo poartă doar ceva asemănător cu costumele de baie sau bikini, cum îi numesc ei, fără să mai aibă ceva pe deasupra şi fac tot ce le trece prin cap, fie bine, fie rău. De ce aceasta? Pentru că sunt nişte pierde-vară. Dacă se culcă şi nu vor să se scoale, aşa fac; dacă îşi propun să facă ceva anume, îi dau drumul, căci gândurile lor sunt mereu pe drum. Aceasta arată cât de departe ajunge un caracter nepocăit, dar voi nu aveţi voie să faceţi aceasta, pentru că nu vă aparţineţi, ci aţi fost răscumpăraţi de Dumnezeu, prin Isus Hristos, Fiul Său, care a murit pentru păcatele voastre. Dar vedeţi cum se înmulţeşte păcatul?

Dacă văd tinerele de aici, care ies în evidenţă prin viaţa lor curată, ele sunt pentru mine ca o lumină într-un timp întunecos; sunt ca un fulger strălucitor care brăzdează cerul, ca un bici al lui Dumnezeu, arătând că poate exista lumină, că poate exista neprihănire în mijlocul păcatului.

Maria, mama lui Isus, a locuit în oraşul Nazaret, oraşul cel mai rău famat din ţară în timpul acela, dar chiar de acolo Dumnezeu a ales o fecioară care urma să Îl aducă pe lume pe Fiul Său, un incubator, un pântece prin care trebuia născut Pruncul.

Dumnezeu lucrează întotdeauna prin fiinţe omeneşti, pentru a salva alte fiinţe omeneşti. El vă poate lua şi să lucreze prin voi ca să salveze omenirea, desigur, dacă vă dedicaţi Lui cu tot ce sunteţi.

Dacă eşti o femeie tânără, sfinţeşte-ţi morala. Dacă eşti un bărbat tânăr, sfinţeşte-ţi morala, sfinţeşte-ţi caracterul, sfinţeşte-ţi gândirea, sfinţeşte-ţi inima şi sufletul, sfinţeşte tot ce eşti şi lasă-L pe Hristos să lucreze.

Ce lucru minunat! Voi trebuie să treceţi peste râuri, trebuie să treceţi peste poduri, prin tufişuri cu spini şi desiş, prin păduri şi locuri întunecoase, peste munţi şi înălţimi. Şi ce va urma? Într-o zi veţi sta acolo şi veţi privi înapoi pentru a vedea de unde veniţi, şi veţi fi judecaţi după calea pe care aţi urmat-o. De aceea, orientaţi totul: caracterul vostru, mintea voastră spre această Stea Polară, Centrul lui Dumnezeu, şi nu vă abateţi de la ea. Ţineţi-vă exact de ea, căci vă va conduce exact la Hristos, la fel ca pe acei bărbaţi înţelepţi.

El a fost uns cu smirnă. Dacă citim în Ioan 12, vedem că şi Maria a făcut acelaşi lucru:

„Maria a luat un litru de mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul ei.

Şi Isus a zis: „Las-o în pace, căci l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele.” (v. 3.7).

El a fost Robul desăvârşit al lui Dumnezeu care a fost uns cu toate darurile lui Dumnezeu, pentru că era Dumnezeu.

Vedeţi, ei I-au adus daruri.

Voi ştiţi că oamenii îmi trimit întotdeauna daruri. Dacă aş dori să le dau şi eu daruri, n-aş putea s-o fac, pentru că ei vin din toată lumea, dar preţuiesc darurile mici pe care mi le fac şi prin care-şi aduc la exprimare mulţumirea.

Aceasta au făcut şi acei bărbaţi înţelepţi. Fiind înţelepţi, ei I-au adus daruri: aurul cel mai curat, tămâia cea mai bună pe care au putut s-o găsească şi smirna cea mai bună.

Noi ştim ce a făcut şi femeia din Ioan 12. Dacă am fi avut timp, am fi citit, dar nu vreau să vă reţin prea mult, pentru că mâine este luni, iar unii dintre voi trebuie să vă duceţi la lucru.

Vedeţi, această femeie a adus mir, acel ulei scump, cu care L-a uns pentru a lua mirosul morţii. Ea a spart vasul de alabastru şi a turnat tot conţinutul lui pe picioarele lui Isus, umplând toată casa de mirosul lui. Când a văzut aceasta, Iuda a zis: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei pentru a fi dat săracilor?” (v.5). El a spus aceasta, nu pentru că purta grija săracilor, ci pentru că de la început era un hoţ şi ţinea punga cu bani. Din pricina aceasta a zis: „De ce nu  s-a vândut acest mir şi să se fi dat săracilor?”

Dar Isus a răspuns: „Lăsaţi-o în pace; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele.” (v.7). Vedeţi, ea L–a uns deja pentru înmormântarea Lui.

Această femeie a fost atât de mulţumitoare pentru că i-au fost iertate păcatele, încât şi-a dat toţi banii pe care-i avea ca să cumpere sticluţa de alabastru, pe care apoi a spart-o şi a turnat uleiul din ea pe picioarele lui Isus, făcând ca toată casa să se umple de mirosul plăcut al mirului. Ea L-a uns pentru moartea Lui. Vedeţi, ea a făcut slujba aceasta fără să ştie ce face, dar îi era atât de recunoscătoare lui Dumnezeu încât a vrut să facă ceva pentru El.

Dacă Îi sunteţi recunoscători pentru Crăciun, înseamnă că nu veţi spune: „Îi voi da familiei Jones un cadou pentru că şi ei îmi vor da ceva, iar dimineaţă voi şti ce am primit.”

De ce nu vă deschideţi inima, să priviţi înăuntru şi să vedeţi ce aveţi acolo, în adâncul ei? Dacă vedeţi că este goală şi că în ea sunt numai dogme religioase şi grijile lumii acesteia, de ce nu vă rugaţi la Hristos ca El să vă umple în seara aceasta, aşa încât să puteţi înţelege adevărata însemnătate a Crăciunului? Crăciunul este „Hristos în voi”, pentru că El locuieşte în inimile oamenilor. Aceasta este însemnătatea Crăciunului.

Dar vedeţi, astăzi avem o atitudine atât de greşită! Satana este cel care ne-a adus în această stare. Astfel, oamenii au bomboane, dulciuri, un bărbat bărbos cu un sac plin de jucării pe spate şi un ren care zboară prin văzduh ca un avion şi vizitează fiecare copil din lume, totul fiind însă o minciună. Da, totul este o minciună evidentă, dar Satana a făcut lucrul acesta pentru a suci gândurile oamenilor.

Din toate acestea trage foloase doar lumea afacerilor. Comercianţii câştigă atât de mult de Crăciun, încât s-ar putea odihni aproape tot restul anului.

Nu demult am vorbit cu un om de afaceri care mi-a spus: „Singurul lucru de care am nevoie, sunt aceste două săptămâni, iar dacă n-ar trebui să angajez personal, aş putea aştepta până la următorul Crăciun. Da, m-aş putea duce la pescuit până la Crăciunul viitor, sau să fac ce vreau.” El mi-a mai spus: „Îi ţin angajaţi doar pe băieţi, pentru că pe parcursul anului nu fac prea mulţi bani – atâţia doar cât    să-mi plătesc angajaţii şi să-mi acopăr celelalte cheltuieli.”

Vedeţi, aceasta a devenit o afacere, în loc să fie vorba despre închinare.

Dumnezeu L-a uns pe Isus cu propria Sa plinătate, El fiind Darul lui Dumnezeu pentru omenire.

Prin darurile pe care I le-au adus acei bărbaţi înţelepţi, s-a dovedit că ei ştiau în inimile lor cine era El şi ce va face pentru ei. Astfel, nu este de mirare că primul lucru pe care   l-au făcut, a fost să cadă în genunchi şi să I se închine. Ei I le-au dat într-o ordine desăvârşită, corectă, căci înainte de-a înţelege, au căzut jos şi I s-au închinat, apoi I-au adus darurile.

Acesta este felul corect de-a începe Crăciunul: să vă închinaţi Lui, apoi să-I aduceţi darurile voastre: „să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu.”

Şi ştiţi ce s-a întâmplat după ce magii au făcut aceasta? Tatăl vitreg şi mama lui Hristos, de fapt, Dumnezeu a fost Tatăl şi mama Lui, au primit daruri aduse de acei bărbaţi înţelepţi. Nu este de mirare că cei trei magi au fost numiţi bărbaţi înţelepţi, căci ei au posedat într-adevăr înţelepciune.

Ce bine ar fi dacă şi oamenii de astăzi ar fi aşa de înţelepţi ca ei! Spun aceasta pentru că numai cei înţelepţi vin la Hristos. Un om care se depărtează de El este un nebun, dar cel care este cu adevărat înţelept, vine la Hristos.

Fiţi atenţi! După aceea, acei bărbaţi înţelepţi L-au identificat, arătând prin darurile pe care I le-au adus, exact ceea ce va fi. Şi noi observăm că conform Scripturii, El a fost exact aceasta: Dumnezeu, cu însărcinarea de a muri. Pentru ce? El a fost Dumnezeirea în slujba lui Dumnezeu, pentru a muri. Da, Isus a fost Dumnezeu şi avea însărcinarea de a muri pentru răscumpărarea lumii pierdute. Ce a făcut lumea cu aceasta? A refuzat-o şi a respins-o. De ce? O mare parte dintre oameni au făcut-o tocmai pentru că El a murit, deoarece şi-au zis: „Nu este posibil ca El să moară dacă este Dumnezeu!”

Omul, trupul acela, nu a fost Dumnezeu, ci Dumnezeu a locuit în acel trup. Acel trup trebuia să moară, dar Hristos, Cel care este în voi, este singurul care vă poate învia, pentru că El este Dumnezeu, Dumnezeu în voi.

Fiţi atenţi! Acelaşi lucru se întâmplă aici: ei Îl resping pe Dumnezeu care S-a legitimat. Aţi înţeles?

Desigur, oamenii îşi scriu numele în registrul unei biserici şi spun: „Voi încerca să trăiesc conform acestei dogme!”, dar aici este vorba de acceptarea lui Dumnezeu, acceptare dovedită prin faptul că aduc aceleaşi daruri ca şi magii. De ce aceasta? Pentru că voi dovediţi prin darurile voastre că Îi predaţi Lui tot ce sunteţi, identificându-vă cu El. Aduceţi-I lui Dumnezeu tot ceea ce sunteţi!

Hristos a dovedit printre oamenii din zilele noastre că este încă Dumnezeu. Da, El este încă acelaşi Dumnezeu. Ştim că Dumnezeu, Cuvântul, Se face cunoscut printre oameni, deoarece chiar Isus însuşi a zis:

Fiul nu poate face nimic de la Sine. Eu nu pot face nimic, pentru că sunt doar un Om, dar Tatăl Meu, care locuieşte în Mine, Îmi arată toate aceste lucruri pe care le face El.”  (Ioan 5.19 – parafrazare). Amin.

Aici o aveţi. Ce este aceasta? Dumnezeu care Se descoperă în om; iar astăzi este la fel. Dumnezeu, Cuvântul făgăduit pentru timpul acesta, Se poate descoperi în voi. Amin.

Puteţi pătrunde aceasta? Arătaţi că o credeţi! Lăsaţi-l pe Dumnezeu s-o facă, credeţi, fiţi pregătiţi pentru slujbă şi fiţi gata să muriţi pentru voi înşivă şi pentru gândurile voastre.

Oh, dar şi astăzi El este respins la fel ca atunci!

Observaţi, Dumnezeu i-a călăuzit pe acei înţelepţi care au venit cu darurile lor. Cam doi ani au urmat steaua, ceea ce dovedeşte că nu putea fi vorba de un fenomen natural. Putea fi un fenomen natural numai dacă magii ar fi văzut mai dinainte că acea stea urma să apară, şi astfel au calculat exact timpul când avea să ajungă deasupra Betleemului. Dacă ar fi ştiut mai dinainte cum se vor mişca aceste corpuri cereşti, atunci ar fi putut pleca.

Dumnezeu i-a călăuzit în călătoria lor, pentru că aveau darurile potrivite, daruri care confirmau că El este Fiul Lui. O, cât este de puternic! Aţi înţeles aceasta?

Voi, oamenii de astăzi, dacă sunteţi înţelepţi în Numele Domnului şi nu purtaţi ceva fals, ci posedaţi darurile pe care le-a făgăduit Dumnezeu pentru timpul acesta, atunci veţi fi călăuziţi de El spre confirmarea că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. Aici o aveţi, oameni înţelepţi!

Dumnezeu a călăuzit aceste daruri, pentru că ele L-au confirmat pe El. Oameni înţelepţi de astăzi, dacă vă puteţi îndepărta de apartenenţa la o biserică şi de toate lucrurile lumii şi puteţi privi spre Cuvântul viu a lui Dumnezeu, atunci El îl  va confirma pe Fiul Lui, prin Cuvântul Său, arătând că acesta este El:

Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10.30).

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi…” (Ioan 1.1,14).

Astăzi este acelaşi Cuvânt – El este acelaşi ieri, azi şi în veci, iar dacă un om înţelept urmează acest Cuvânt, Dumnezeu se îngrijeşte să Se legitimeze prin El. Amin.

Un dar. Un dar adevărat confirmat de Dumnezeu. El aduce aşa ceva pe pământ pentru a Se aduce pe Sine la exprimare. Astfel, prin aurul, tămâia şi smirna acestor bărbaţi, Dumnezeu a dovedit că El era Hristosul; a preumbrit şi a arătat prin simboluri cum va fi viaţa Lui. El era Dumnezeu descoperit în slujba de a muri, pentru ca în felul acesta să poată răscumpăra neamurile. El a fost Cel care urma să „mântuiască pe poporul Lui de păcatele sale.”  Nu lumea, ci pe poporul Lui.

Biblia spune că „neamurile se vor încrede în Numele Său.” Amin. Cu alte cuvinte, Mireasa, cei chemaţi afară dintre neamuri, se vor încrede în Numele lui Isus Hristos. „Neamurile se vor încrede în Numele Lui.”

Dumnezeu i-a călăuzit pe cei trei magi, pentru că darurile aduse de ei au fost potrivite pentru timpul acela.

Aşa cum am spus deja, Dumnezeu a împărţit Cuvântul Său de la început, din Geneza. Astfel, eu pot lua Geneza şi să vă arăt fiecare epocă din Biblie, până în epoca aceasta. Pot să vă arăt încă din Geneza cultele şi toate aceste lucruri pe care le avem astăzi.

Dumnezeu a împărţit câte un pic din Cuvântul Său pentru fiecare epocă: puţin pentru aceasta, puţin pentru cealaltă şi tot aşa. Apoi a trimis un proroc uns, pentru a duce la împlinire Cuvântul lui Dumnezeu şi care era fundamentul pentru Cel ce urma să vină.

Fiecare proroc a împlinit prin viaţa lui, prin firea lui, Cuvântul dat pentru timpul respectiv. Fiecare a venit şi a împlinit Cuvântul scris pentru acel timp şi a spus mai dinainte ce va fi în viitor, vorbind despre El (Amin), pentru că El a fost plinătatea; a fost Căpetenia prorocilor; a fost Cuvântul lui Dumnezeu; a fost tot ce au simbolizat toţi prorocii. Amin. Aici Îl vedeţi. Cât de minunat a fost El în fiecare proroc!

Când a venit, El era plinătatea descoperită a tuturor prorocilor, deoarece ei fuseseră o parte din Cuvântul Domnului. De altfel, El însuşi a spus:

Dacă Legea a numit „dumnezei” pe aceia cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată –

cum ziceţi voi că hulesc, Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!” (Ioan 10.35-36).

Vedeţi, chiar şi prorocii din epocile acelea au fost numiţi dumnezei, Dumnezeu însuşi numindu-i aşa. Ce au fost ei? Întruparea Cuvântului Său, dar El era plinătatea Cuvântului, era Dumnezeu într-un trup, era Dumnezeu descoperit în trup.

Observaţi că darurile pe care le-au adus magii nu puteau fi aduse unui proroc? Nu ar fi fost corect aşa ceva. Aceste daruri nu puteau fi date lui Ilie sau lui Moise, ci trebuiau să fie primite de El. Ele erau destinate exclusiv pentru timpul acela, rolul lor fiind acela de-a arăta cine era El; de aceea Dumnezeu i-a călăuzit şi i-a ocrotit până au găsit Lumina desăvârşită. Ce potrivit!

Acelaşi lucru este şi astăzi. Noi avem oameni care sunt tot aşa de credincioşi, de drăguţi şi de sinceri, dar vedeţi, va veni Ceva, aşa cum a făcut Dumnezeu întotdeauna, care să confirme ziua aceasta. De ce? Pentru că aceasta este ziua despre care s-a vorbit că se vor întâmpla aceste lucruri, iar Biblia spune că cei salvaţi nu vor fi mulţi, ci doar foarte puţini. Va fi numai o mână de oameni.

De altfel, chiar Isus a spus că va fi „aşa cum a fost în zilele lui Noe”, când au fost salvate doar opt suflete. Opt suflete dintr-o generaţie care este comparată cu cea de astăzi! „Aşa cum a fost în zilele lui Noe…”

Ce a fost atunci? Un popor puternic, educat, cu constructori şi arhitecţi însemnaţi, aşa încât tot ce aveau era impunător. Oh, iar civilizaţia aceasta are lucruri la fel de impunătoare ca și atunci!

„Cum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi la venirea Fiului omului.”

Atunci, Dumnezeu a confirmat prin Noe Cuvântul Său făgăduit şi totul a fost exact. Arca a fost în deplină concordanţă cu Cuvântul, atunci când Dumnezeu a spus că va nimici omenirea prin ape.

Aceşti bărbaţi înţelepţi şi-au adus darurile pentru a arăta cine era El. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a ocrotit darurile lor pe tot timpul călătoriei. Da, El i-a ocrotit până au ajuns la destinaţie, pentru că purtau darurile potrivite pentru timpul acela. Înţelege biserica mea aceasta? Acum este la fel, iar nădejdea mea este că aceste lucruri nu vor trece peste capetele voastre. Eu trebuie să compar tot timpul lucrurile, dar mă puteţi înţelege? Lucrurile care se întâmplă acum se potrivesc pentru ziua aceasta – pentru Laodicea. Este timpul potrivit. De aceea i-a ocrotit pe magi, căci prin darurile lor S-a făcut cunoscut El însuşi. Darurile au mărturisit despre moartea Lui şi au devenit o piatră de poticnire pe drumul lor.

A fost un timp care s-a potrivit cu ziua aceasta. El va păstra aceste daruri până îşi vor îndeplini scopul.

Nu demult am citit o poveste care se potriveşte bine aici. S-a întâmplat în seara de Crăciun în New York, un mare oraş al naţiunii noastre. Este vorba de o familie săracă în care bărbatul şi soţia lui aveau TBC. Situaţia lor era foarte grea, pentru că fiind foarte slăbit şi fără şcoală, nu se putea angaja nicăieri.

Astfel bărbatul a ajuns un vagabond. Voi ştiţi ce face un astfel de om: ia ceva şi repară, apoi vinde puţin mai scump. Din puţinul pe care îl câştiga în felul acesta, încercau să supravieţuiască. Ca toţi ceilalţi de pe stradă, el cumpăra ace de siguranţă şi tot felul de lucruri mici, plătindu-le cu 21 de cenţi pachetul, după care le vindea cu 25 de cenţi. Astfel câştiga patru cenţi la un pachet, şi aceasta toată ziua.

Poate ziceţi: „Păi, era un câştig bun!” Gândiţi-vă însă că tot ceea ce putea vinde într-o zi, valora 20-30 de cenţi, iar el avea acasă o familie de întreţinut.

Curând soţia lui a murit. Sosise timpul Crăciunului, iar fetiţa era şi ea slăbită pentru că nu primise hrana corespunzătoare şi în plus avea şi TBC. Avea cam 8-9 ani şi-şi dorea foarte mult o păpuşă pentru că nu primise niciodată vreuna.

Tatăl nu era în stare s-o ducă nici măcar la o consultaţie medicală, dar pentru că vedea că starea sănătăţii ei se înrăutăţeşte cu fiecare zi care trecea, făcea tot ce putea pentru a aduna destui bani ca să-i cumpere o păpuşă de Crăciun. O, dacă ar putea aduna suficienţi bani ca să-i poată cumpăra păpuşa atât de dorită! Cu puţin înainte de Crăciun, s-a făcut frig, iar micuţa fetiţă s-a îmbolnăvit de aprindere de plămâni. Cu inima frântă de durere, tatăl s-a dus şi a scos puţinii bani pe care-i avea, ca să poată cumpăra păpuşa pentru micuţa lui. El se gândea că ea dorea o păpuşă ca toate fetele mici. Vedeţi, sentimentul matern era în ea.

Cred că aţi observat cu toţii cum se comportă o fetiţă cu păpuşa ei. Aceasta este natura ei, căci într-o zi va deveni mamă. Din cauza aceasta îşi doresc fetiţele păpuşi – ele doresc să se ocupe de ele, pentru că într-o zi vor fi mame.

Fetiţa dorea o păpuşă mică, pentru că nu avusese niciodată vreuna, iar tatăl a economisit pentru a i-o cumpăra, dar fetiţa a murit.

După pierderea ei, tatăl a devenit puţin mai ciudat. Nevasta îi fusese luată şi la fel micuţa fiică, iar el a ajuns până acolo că vorbea cu ea când se aşeza seara în pat, deşi fusese înmormântată. Cu toate acestea, el vorbea cu ea şi-i spunea: „Dragă, nu va mai dura mult şi tăticul îţi va cumpăra păpuşa de Crăciun. Tata ţi-a promis o păpuşă şi ţi-o va cumpăra.”

Venise Crăciunul. Desigur, voi ştiţi cum este: bogaţii aveau petrecerile lor mari, lumânările ardeau; în biserici se ţineau slujbe religioase despre Isus. Se mergea ca de obicei la slujbă, se cântau cântece de Crăciun, dar nimeni nu ştia nimic despre drama care se petrecea pe o stradă lăturalnică.

Sărmanul bărbat nu ştia ce face, dar voia cu orice preţ ca fetiţa lui să primească păpuşa promisă, căci şi-o dorea atât de mult. Astfel, s-a dus şi i-a cumpărat o păpuşă mică şi ruptă, care costa cam 30 de cenţi. Era o seară foarte rece. Începuse să viscolească şi ningea tare în New York.

Străzile erau pline de oameni care mergeau pe jos sau în limuzine luxoase, la petrecerile cu băuturi, aşa cum am spus în seara aceasta, căci aşa înţelegeau ei să sărbătorească naşterea lui Hristos. Toţi credeau că în ziua aceea trebuie să bea şi să uite îngrijorările zilnice.

Nu demult am fost într-un magazin, și acolo era o femeie care vorbea cu două fete. Ele voiau să ştie ce ar putea cumpăra pentru tatăl lor. Una dintre ele a spus: „Eu îi voi dărui un cartuş de ţigări fabricate de marca Cutare.” În timp ce cealaltă spunea că-i va cumpăra whisky şi un pachet cu cărţi de joc.

Este acesta un cadou în amintirea naşterii Domnului Isus Hristos? Şi totuşi aşa se întâmplă. Cred că puteţi vedea că totul este o mare grămadă de prostii care nu au nici o legătură cu Crăciunul.

Sărmanul bărbat mergea de colo-colo. În inima lui, el ştia că micuţa lui fetiţă a murit, dar cu toate acestea i-a cumpărat păpuşa. „Mă duc, căci poate o voi găsi undeva…Desigur, este undeva pe stradă şi o voi găsi”, îşi zicea el, şi a pornit pe drum.

Nu putea să se înşele, deoarece ştia bine că micuţa lui fetiţă nu este nici în coliba lor sărăcăcioasă şi nici în patul lor murdar, căci era deja îngropată. Cu toate acestea, se gândea că o va găsi undeva pe stradă, aşa că şi-a zis: „Voi merge pur şi simplu mai departe.”

În timp ce ceilalţi îşi cântau corurile de Crăciun, el mergea pe străzi, ţinând micuţa păpuşă murdară sub palton, în dreptul inimii şi gândindu-se la fetiţa lui.

În cele din urmă l-a văzut un poliţist, care fiind puţin băut, a alergat spre el şi i-a zis: „De ce umbli pe aici?” „Domnule, vreau să duc păpuşa aceasta micuţei mele.” „Dar unde locuieşti?” El i-a spus unde locuieşte, și atunci poliţistul i-a zis: „Bine, dar tu mergi în direcţia opusă. Eşti beat, întoarce-te înapoi.”

„Nu, domnule, nu sunt beat, dar i-am promis micuţei mele fetiţe că-i voi da un cadou de Crăciun, iar păpuşica aceasta este darul potrivit pentru ea.”

„S-o văd şi eu.” Atunci tatăl i-a arătat păpuşa mică, murdară şi ruptă pe care o ţinea la piept. Văzând-o, poliţistul l-a împins şi a plecat mai departe, în timp ce tatăl fetiţei a continuat să meargă şi el pe stradă prin ninsoarea puternică.

La miezul nopţii petrecerile s-au încheiat, iar în dimineaţa următoare nu mai ningea. Toţi cei ce fuseseră la petrecerile acelea mari şi vesele, stăteau acum cu cuburi de gheaţă pe cap, din cauză că băuseră prea mult. Aşa se sărbătoreşte naşterea lui Hristos? Mulţi dintre ei erau răguşiţi din cauza larmei şi a căldurii,  dar undeva pe stradă, a fost găsit un bărbat mort. Când l-au întors mai avea încă păpuşa strânsă la piept în dreptul inimii.

Prieteni, eu cred că el i-a dus cadoul. Nu a găsit-o aici, ci într-o altă Ţară. El a mers acolo pentru a-i duce cadoul potrivit. Dumnezeule, ai milă de noi!

Pe acel bărbat l-a costat viaţa. Pentru el nu era nici o altă posibilitate de a-i da darul pe acest pământ, pentru că fetiţa fusese înmormântată, de aceea singura cale era să meargă el acolo.

Cu siguranţă păpuşica aceea micuţă şi murdară nu era prea valoroasă. Atunci de ce a făcut-o? Pentru a-şi împlini promisiunea pe care o făcuse. Şi indiferent ce au gândit oamenii despre păpuşa murdară din braţele lui, prin aceasta el a împlinit promisiunea făcută fetiţei.

Uneori vedem Evanghelia ca un cântec. Ei nu au   vrut-o când a dat-o Dumnezeu, dar prin aceasta a fost împlinită făgăduinţa că El Îl va da pe Fiul Său.

Ştiţi ceva? Şi pe El L-au lăsat morţii, ca pe cerşetorul de pe stradă. Da, este exact aşa! Ei L-au lăsat să moară ca pe un cerşetor de pe stradă, iar oamenii de astăzi se comportă cu El ca şi cu un cerşetor, dar El a împlinit tot ce a avut de împlinit. El a  fost Darul pe care Dumnezeu L-a făgăduit lumii.

În seara aceasta, doresc să-L primesc în inima mea ca Salvator personal. Vreau să-L urmez, chiar dacă aceasta mă va costa viaţa, pentru că I-am promis întreaga mea viaţă. Indiferent prin ce va trebui să trec, chiar dacă va trebui să trec prin moarte, chiar dacă sunt socotit nebun şi sunt dat afară din celelalte biserici şi adunări creştine, chiar dacă se va râde de mine, sau orice va fi, eu port în inima mea Darul lui Dumnezeu. El mi L-a dăruit mie, iar eu doresc să I-l dau Lui înapoi.

Să ne plecăm capetele pentru câteva momente.

Eu vorbesc despre daruri potrivite. Darul pentru fetiţa aceea mică era unul potrivit. Ea ar fi devenit mamă, iar păpuşa era un dar potrivit pentru ea.

Un Salvator era Darul potrivit care a putut fi dat de Dumnezeu, Creatorul, pentru creaţia Sa, ca să ne scoată din starea din care eram şi să ne răscumpere.

În seara aceasta, în timp ce ne apropiem de serbarea Crăciunului, mă întreb dacă am acceptat Darul pe care ni L-a făgăduit Dumnezeu: Viaţa veşnică prin credinţa în Hristos şi primirea Duhului Sfânt.

Dacă nu-L aveţi, dar doriţi să primiţi Darul adevărat de Crăciun, veţi ridica mâna?

Spuneţi: „Frate Branham, uneori am crezut aceasta, dar cu toate acestea sunt încă îndoielnic.”

Nu vă mai îndoiţi, prieteni. Vedeţi, este prea târziu ca să mergeţi mai departe îndoielnici. Lăsaţi să fim siguri de aceasta. Spuneţi:  „Roagă-te pentru mine, frate Branham, căci vreau să primesc şi eu Darul lui Dumnezeu, pe Isus Hristos, pe care  L-a dăruit El lumii. Doresc ca acesta să fie un Crăciun adevărat şi-L primesc în inimă pe Duhul Sfânt, care mă ocroteşte prin furtunile vieţii ca un leagăn. Ştiu că într-o zi, voi avea voie să vin în Prezenţa Lui cu acest Dar al Vieţii veşnice, iar El mă va primi, căci acesta este singura cale de-a fi acceptat.”

Aveţi în seara aceasta Darul potrivit,  poziţia corectă?

Spuneţi: „Tată, Te voi urma indiferent unde vei merge şi voi face tot ce îmi vei porunci. Voi împlini tot ce-mi va porunci Cuvântul Tău. Desigur! Nu mă interesează ce spun ceilalţi, eu Te voi urma  pentru că doresc Darul Tău, Viaţa veşnică, pe Hristos, care este Cuvântul.”

Dacă nu puteţi crede tot Cuvântul,  ci spuneţi: „Aceasta o cred şi la fel pe cealaltă, dar asta nu o pot accepta şi pe cealaltă nu o pot crede,” atunci sunteţi la fel ca şi cei şaptezeci care au plecat.

Ei nu pot crede întregul Cuvânt şi nu-L pot accepta pe Hristos în plinătatea dumnezeirii Sale, nici în slujba Sa şi nu sunt pregătiţi să moară aşa cum a făcut-o El pentru ei.

În timp ce suntem cu capetele plecate, vreţi să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Roagă-te şi pentru mine!”?

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Oh, Dumnezeu să vă binecuvânteze! Dumnezeu să vă binecuvânteze cu siguranţă.

Acest Dar – Hristos – pe care Dumnezeu L-a trimis lumii, a fost confirmat prin acei înţelepţi; mai mult, a fost dovedit de propria Lui viaţă, de moartea şi de învierea Lui. Chiar şi acceptarea voastră Îl dovedeşte. El Se identifică cu voi, pentru că voi Îi aparţineţi Lui şi El vouă. Dacă nu puteţi vedea încă rezultatele lucrării lui Dumnezeu în voi, atunci să vi se descopere în timpul acestui Crăciun.

Tată ceresc, noi ne împiedecam ca un cerşetor pe stradă, pentru că nimeni nu avea nici un folos, dar cu toate acestea lumea continuă cu pregătirile ei nebune, ceea ce face şi în seara aceasta.

O, Doamne, uneori ne simţim ca cerşetorul, dar noi am acceptat Darul Tău, de aceea, Te rugăm să ne dăruieşti nouă şi acestei lumi muritoare Darul vieţii, căci mulţi din cei prezenţi aici au ridicat mâna în semn că doresc să primească Darul lui Dumnezeu. El L-a dat pe Fiul Său născut: El însuşi a venit jos şi a devenit Om. Da, El S-a înjosit aşa de mult; a venit aşa de simplu şi de smerit, încât ei n-au avut nici măcar un pat în care urma să se nască, ci un animal, o vacă sau un cal, a trebuit să se dea la o parte şi  să-I cedeze ieslea. El a venit jos într-un grajd cioplit în stâncă, în Betleem, cetatea care a fost întemeiată cu mulţi ani în urmă de fiul unei curve.

Apoi, într-o seară când era frig, ei Ţi-au zis: „Învăţătorule, am vrea să mergem să vedem unde locuieşti”, dar Tu le-ai răspuns:

„Păsările cerului au cuiburi, vulpile au vizuini, dar Eu nu am unde să-mi odihnesc capul.” Astfel, ei L-au lăsat să moară ca o haimana.

Tată ceresc, pot vedea creştinii de astăzi că acesta este Darul cel mare? Mulţi au ridicat mâna în semn că doresc să primească Duhul Sfânt, de aceea, fă şi cu ei ca şi cu acei înţelepţi. Poate nici unul din ceilalţi din adunare nu va observa ce se întâmplă, la fel ca atunci.

Îngăduie ca aceeaşi Lumină să vină în seara aceasta în inima tuturor celor prezenţi aici. Nu este vorba de o trezire emoţională, nici de asta sau de cealaltă, ceea ce înseamnă că s-ar putea să n-o observe nimeni altcineva, aşa cum a fost cu bărbaţii aceia înţelepţi, dar fie ca în seara aceasta să fie pus Ceva în inima acestor bărbaţi şi femei, băieţi şi fete, pentru ca Darul lui Dumnezeu să ungă vieţile lor şi să le schimbe total. Dacă vei face aceasta, ei nu vor mai fi ca până acum, ci vor deveni fiinţe schimbate, transformate.

Ajută-i să se depărteze de felul acestei lumi şi să nu se mai întoarcă niciodată acolo, aşa cum nu s-au întors magii la palatul lui Irod, pentru că „au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.”

În seara aceasta, Te rog să faci ca fiecare băiat, fată, bărbat sau femeie, să fie destul de înţelepţi ca să se despartă de lucrurile lumii şi să nu se mai întoarcă niciodată acolo; să nu se mai întoarcă niciodată la lucrurile lumii, după trecerea acestei zile şi a acestei seri.

Dă-le înţelepciune şi fă ca aceeaşi Voce tainică ce i-a îndemnat să ridice mâna şi să spună: „Da, eu doresc Darul lui Dumnezeu”, să îi identifice în seara aceasta cu moartea, îngroparea şi învierea Lui, primind Duhul Sfânt.

Doamne, fie ca aceste femei cărora le este greu să nu fie ca cele din lume, să-şi lase în seara aceasta părul să crească şi să se îmbrace ca nişte doamne, lăsând deoparte vopsitul şi celelalte lucruri artificiale. Faptul că ele folosesc acele lucruri, dovedeşte că nu sunt sănătoase, că ceva este pe dos cu ele.

Fie ca această Lumină tainică ce i-a îndemnat să ridice mâna, să-i facă să spună: „Doamne, mă îndepărtez de toate lucrurile lumii.” Fie ca aceşti bărbaţi care n-au primit încă Adevărul, să vorbească cu nevestele lor şi să se lase de lucrurile pe care le fac.

Ajută-ne să ne îndreptăm cu toţii, începând din seara aceasta, pentru că am primit mesajul acesta mic şi ciudat, iar Lumina lui Dumnezeu a atins inimile noastre.

Fie ca din seara aceasta să ne depărtăm de toate lucrurile lumii şi tot restul zilelor pe care le mai avem pe acest pământ să trăim doar pentru Tine şi să mergem pe un alt drum decât cel pe care am venit; să mergem Acasă cu Tine.

Tată, fă din fiecare creştin de aici, care Te-a primit  şi a crezut, să fie mai bun. Până acuma, ei au încercat să ducă o viaţă creştină, dar fie ca din seara aceasta să se despartă de lume şi să primească acest Dar.

Oh, Dumnezeule, este o cale dispreţuită de oameni. Femeile sunt numite în tot felul, iar bărbaţii, fanatici, dar suntem pregătiţi, Doamne. Duhule Sfânt, transformă-ne acum.

Doamne, nu vreau să urmez nici o cale care m-ar putea îndepărta de Tine, ci doresc să urmez doar calea pe care ai ales-o pentru mine. Doresc ca darul inimii mele să fie atât de desăvârşit încât să confirme aici pe pământ, că Tu nu eşti mort, ci trăieşti. Tu eşti Dumnezeul celor vii, nu al celor morţi. Morţii sunt acoperiţi de muşte, care se înmulţesc şi devin tot mai multe.

Aşa se întâmplă când un bărbat bea pentru prima dată, fumează prima ţigară, spune prima minciună, îşi înşeală pentru prima dată soţia; sau când soţia îşi înşeală soţul sau face alte lucruri care sunt pe dos: atunci este ca şi cum i-ar înţepa o muscă. Răul se înmulţeşte, murdăria creşte, deoarece sufletul lor este mort în interior. Duhurile rele intră în acţiune şi cauzează ba una, ba alta, pentru că au făcut un lucru pe dos.

O, Dumnezeule, ajută-i să se întoarcă şi să ajungă la viaţă! Fie ca ei să se ridice, iar îngerii să se pogoare ca să primească Darul Vieţii veşnice, Doamne, şi să meargă din biruinţă în biruinţă. Îngăduie aceasta, Tată.

În seara aceasta ne îndepărtăm de grijile lumii acesteia, pentru că Dumnezeu ne-a avertizat că timpul este aproape şi Isus se va întoarce pe pământ.

Fie ca marele Duh Sfânt să ne dăruiască în seara aceasta, viaţa veşnică pe care o dorim. Îngăduie aceasta, Doamne. Dăruieşte-ne aceste binecuvântări pentru că Ţi le cerem în Numele Domnului Isus Hristos. Dorim să rămânem cu capetele plecate.

Bărbaţii înţelepţi de atunci, au urmat Lumina până au ajuns la Lumina desăvârşită. Fie ca şi lumina micuţă, din seara aceasta, care v-a îndemnat să ridicaţi mâna, să vă conducă şi pe voi spre Lumina desăvârşită. Să ne ridicăm cu toţii pentru o slujbă de dedicare lui Dumnezeu.

Dorim ca în seara aceasta să facem din inima noastră o locuinţă pentru Hristos. Gândiţi-vă la povestirea mea cu vagabondul acela şi ţineţi minte că astăzi, Isus Hristos este la fel ca vagabondul acela. Aşa este. El a fost ca un vagabond.

O, desigur, noi spunem: „Bine, dar noi Îl slujim!” Desigur, dar El nu este în strălucirea şi sclipirea aceasta. Cu siguranţă, nu! El a trebuit să moară pentru a vă aduce, nu o păpuşă, ci Viaţa veşnică. Da, a trebuit să moară ca să poată ajunge la voi, pentru că aceasta era singura cale. El a putut veni aici pe pământ şi a fost un Om desăvârşit, ca să vă poată primi, dar nu a fost suficient atâta, ci a trebuit să moară pentru a vă da Darul lui Dumnezeu. Da, aşa cum vagabondul acela a trebuit să moară pentru a duce păpuşa la fetiţa lui, tot aşa a trebuit să moară Hristos, pentru a-L aduce pe Dumnezeu la voi. De aceea dorim să-L primim în seara aceasta. Cred că în  timp ce stăm cu capetele plecate, dorim cu toţii să ridicăm mâinile spre Dumnezeu şi să-I dăruim Lui întreaga noastră viaţă.

O, Dumnezeule milostiv, noi dorim darurile Tale. În timpul acesta, al Crăciunului, eu pot vedea strălucirea şi sclipirea din jur, şi mă gândesc la cuvintele spuse de Tine în Biblie, referitor la epoca bisericii Laodicea, când eşti scos afară. Da, Tu ai fost refuzat şi ai ajuns un străin pentru Biserica şi poporul Tău. Străinul este un om care a fost alungat. Ei nu Te vor, Doamne, ci Te-au părăsit ca pe acel vagabond. O, dar cu toate acestea, Tu Te-ai dus şi ai murit pentru a ne aduce Darul lui Dumnezeu pe care Îl primim cu smerenie.

Doamne, Te rog să ne umpli inima şi viaţa şi începând din seara aceasta şi să ne iei de partea Ta, căci dorim să-Ţi aparţinem în întregime.

Primeşte-mă, Doamne, căci sunt o mulţime de greşeli pe care le-am făcut în viaţa mea.

Dumnezeule iubit, în timp ce stau în locul acesta sfânt, unde a fost predicată Evanghelia şi unde Te-am putut vedea în Lumina cea mare care i-a luminat şi pe magi, mă predau Ţie pentru Crăciunul acesta, dar nu aşa cum o face lumea: deschizând o pagină nouă, ci doresc să-L accept pe Fiul Tău; doresc să primesc Darul Tău, Doamne. Vreau să-L primesc pe Hristos, Darul vieţii veşnice. Da, Doamne, doresc să-L accept pentru mine, dar voi încerca să-i câştig şi pe alţii pentru El, de aceea, vino cu mine.

Fă-o pe femeia casnică, prietenoasă şi smerită, ca să fie în stare să-i conducă şi pe alţii la Tine. Darul pe care i l-ai dat Tu, un duh gingaş, feminin, să fie văzut de vecinii ei, şi să-i facă să dorească să fie ca ea.

Fă-l pe bărbatul care lucrează în atelier, indiferent  cine este el, Doamne, să aibă o viaţă smerită ca a lui Hristos, pentru ca ceilalţi s-o vadă.

Noi nu-i cunoaştem pe oamenii care mai sunt încă afară, dar dorim să nu părăsim niciodată această cale minunată şi să ne întindem în toate părţile pentru a câştiga suflete. Dă-ne această abilitate, Doamne, şi ajută-ne să avem o astfel de viaţă, încât şi alţii să dorească să trăiască aşa, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

În timp ce vă plecaţi iarăşi capetele, vă doresc un Crăciun fericit. Fie ca marele dar de Crăciun, primul şi singurul, originalul, Isus Hristos, să fie primit în toate inimile. Fie ca Duhul Sfânt să vină şi să vă dea daruri de la Dumnezeu, pentru a-L sluji; să vă dea un dar ca să aveţi o viaţă mai bună. Aceasta este ceea ce-mi doresc eu. Aş vrea să am mai bine viaţa lui Hristos în mine, pentru a trăi plăcut Lui şi biruitor, decât să am darul vindecării, al proorociei sau oricare alt dar. Daţi-mi-L doar pe Isus. Lăsaţi-mă să am viaţa Lui; aceasta este tot ce vreau. Aş vrea să am o astfel de trăire, încât ceilalţi să recunoască aceasta. Aceasta este dorinţa mea de Crăciun şi mă rog ca Domnul să ne dea ceea ce doreşte El.

Acum vrem să auzim un cuvânt spus de păstorul nostru, apoi vom încheia. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Ne vom revedea miercuri seara.

                           – Amin –