1

CUM IUBEȘTE ISUS PE OAMENI

Prieteni, daţi-mi voie să vă salut din inimă în
această frumoasă zi. Dacă Domnul ne va îngădui, astăzi ne vom întâlni de două
ori. Pentru după-amiaza aceasta am ales o temă de evanghelizare pentru care aş
dori să vă întăresc credinţa în Domnul Isus Hristos.

Apoi,
începând din seara aceasta, voi începe serviciile divine care ne vor introduce
în credinţa necesară pentru vindecare, deoarece văd printre noi mulţi bolnavi
şi ştiu că toţi doresc să fie vindecaţi.

Poate
unii vă întrebaţi cine va fi primul care va ajunge în rândul de rugăciune.
Desigur, nu poate veni toată lumea în faţă deoarece s-ar face înghesuială şi
neorânduială, iar pentru a evita lucrul acesta, îi vom chema pe oameni la rând.

După 2-3 zile de la
începerea serviciilor, veţi vedea că Dumnezeu îi va vindeca pe oameni şi în
sală, fără să fie nevoie să mă rog pentru ei, deoarece El priveşte la credinţa
voastră şi vă cunoaşte pe fiecare în parte. Da, El ştie totul despre voi; ştie
de ce aveţi nevoie pentru a fi vindecaţi şi poate să vă spună totul de aceea
credeţi şi iubiţi-L!

După cum aţi putut observa, avem oameni de ordine
care se vor îngriji ca toate lucrurile să se desfăşoare fără probleme.

Dumnezeu este
Cel ce vindecă

Cred că fiecare dintre voi îşi dă seama că
vindecarea nu poate fi realizată prin puterea unui om ci se bazează pe credinţa
în Dumnezeu.

Cel ce vindecă este Dumnezeu! Omul nu poate
face aceasta ci el vesteşte doar vindecarea pe care o face Dumnezeu.

Un adevărat vestitor al vindecării divine nu
primeşte răsplata oamenilor şi nu are nevoie nici de recunoaşterea lor deoarece
toată lauda îi revine doar lui Dumnezeu.

Vestitorul este cel care vă arată calea prin care
puteţi fi vindecaţi, iar dacă vreţi să fiţi vindecaţi, Domnul vă cere să
credeţi personal
pentru că, după cum ştiţi, Isus le spunea celor bolnavi:
„Facă-se după credinţa ta.”

Vindecarea
unei femei

Când a auzit despre mine, Florence Nightingale din
Durban, Africa de Sud, care este nepoata întemeietorului Crucii Roşii din acea
ţară, m-a rugat să merg în Africa de Sud ca să mă rog pentru ea. Alături de
scrisoare, ea mi-a trimis un plic şi un bilet de avion, dar fratele Bosworth
i-a răspuns că nu putem merge în Africa pentru orice cerere de rugăciune,
deoarece suntem oameni limitaţi în timp şi putere.

Femeia ne-a răspuns, prin sora medicală, că medicul
a spus că nu poate fi mişcată deoarece suferă de tuberculoză la coloana
vertebrală şi că, de 9 ani, de când suferă de această boală, nu se poate mişca.

Opt săptămâni mai târziu, am plecat în Anglia iar de
acolo în Finlanda. Regele Angliei, tatăl actualei regine, mă rugase să fac o
escală la Londra ca să mă rog pentru el.

Florence Nightingale a auzit din Africa despre
călătoria mea în Anglia şi s-a hotărât să vină cu un avion acolo. Astfel, când
am coborât din avion, împreună cu cei ce mă însoţeau, numele meu a fost strigat
de câteva ori printr-un difuzor puternic. Florence Nightingale, care sosise cu
numai 15 minute înaintea mea, mă anunţa prin cineva să mă grăbesc să merg la
hotelul unde fusese cazată pentru că este pe moarte.

Îmi amintesc că era o dimineaţă ceţoasă când am fost
conduşi la hotelul Picodely, unde fusese cazată ea.

Cred că nici unul din însoţitorii mei nu mai
văzuseră vreodată o fiinţă aflată într-o stare atât de gravă cum era această
femeie. Nu mai putea vorbi şi era atât de slabă, încât oasele îi erau acoperite
doar de piele. I s-a luat mâna şi a fost pusă în mâna mea, după care am
îngenuncheat cu toţii ca să ne rugăm pentru ea. Eu stăteam chiar lângă geam,
iar când am privit-o, am văzut că din ochii ei curgeau lacrimi. Văzându-le, mă
miram de unde puteau ieşi acele lacrimi şi cum de mai există viaţă în ea, căci
starea ei era foarte gravă.

Simţeam o mare durere pentru sărmana femeie şi în
acelaşi timp eram copleşit de marea ei credinţă. Am început să mă rog din toată
inima pentru ea şi în timpul rugăciunii am văzut un porumbel care a venit şi
s-a aşezat pe geam. El a început să se plimbe încoace şi încolo, gângurind pe
pervazul geamului, iar când am încheiat rugăciunea şi am spus „Amin!”, a
zburat.

Când ne-am ridicat de pe genunchi, am vorbit cu
fraţii şi i-am întrebat dacă au văzut şi ei porumbelul sau dacă ştiu ce
înseamnă el. În timp ce aveam această discuţie cu ei, au venit cuvintele:„Aşa
vorbeşte Domnul, tu nu vei muri, ci vei trăi!”

Nu ştiu câte kilograme avea această femeie, dar în
tot cazul, era foarte slabă. Ea suferea şi de cancer la stomac, iar
diagnosticul dat de medici era: „Nevindecabil!”

Cât timp fusese posibil, femeia a fost hrănită prin
perfuzii, dar acum nu se mai putea face nici aceasta deoarece i se uscaseră şi
venele, aşa că starea ei era îngrozitoare.

Slavă Domnului însă, căci datorită îndurării Lui, ea
mai trăieşte şi astăzi.

Dorinţa mea este ca harul acesta de vindecare să
vină şi în viaţa ta, soră; şi să se reverse şi peste tine, dragă frate.

Vreau să ştiţi că fratele acesta care zace pe targă
şi toţi ceilalţi bolnavi, sunt foarte aproape de inima mea deoarece şi eu am
suferit de mai multe boli în viaţa mea.

Odată am fost atât de orb, încât a fost nevoie să
fiu purtat de braţ. Apoi, am stat în spital cu ulceraţii la stomac, însă de
fiecare dată Isus a venit şi m-a vindecat.

Medicul îmi mai acordase doar trei minute de viaţă,
dar El S-a îndurat de mine şi, după cum vedeţi, stau înaintea voastră pe deplin
sănătos. Au trecut 22 de ani de atunci şi îi mulţumesc cu recunoştinţă Domnului
pentru că m-a vindecat.

Eu Îl iubesc din toată inima şi încerc să spun şi
altora despre faptul că El este Vindecătorul nostru şi că ne iubeşte pe toţi.
Credeţi şi veţi vedea că Isus Hristos îi vindecă şi astăzi pe cei bolnavi,
deoarece a înviat din morţi şi trăieşte în veci, iar acum este prezent în
mijlocul nostru. El este Acelaşi care a umblat cândva prin Palestina numai că
azi se întâlneşte cu noi în forma Duhului Sfânt folosindu-Se de voi şi de mine
pentru a-şi îndeplini planul.

Credeţi aceasta? ( adunarea spune: „Da” ).

Vă mulţumesc.

De ce am
venit la voi?

Când stau în faţa voastră, ştiu că nu mă consideraţi
un străin şi aceasta mă bucură. Voi sunteţi fraţii şi surorile mele, deşi nu
ne-am mai întâlnit niciodată înainte de venirea mea în Germania şi doresc să
avem legătură frăţească unii cu alţii în Domnul Isus Hristos.

Dacă nu aş putea fi o binecuvântare pentru voi, nu
ar avea nici un rost să vin aici, însă scopul vizitei mele este să vă fac un
serviciu cu ajutorul Domnului.

Nu am nevoie de daruri şi nici de banii voştri, ci
doresc dragostea voastră pentru Isus Hristos, doresc inimile voastre pentru El.
Doresc ca eu să fiu o binecuvântare pentru voi iar voi să fiţi o binecuvântare
pentru mine deoarece împreună formăm biserica lui Dumnezeu din lumea aceasta.

Acum aş vrea să ţin o scurtă lecţie evanghelică în
care să vă povestesc o întâmplare din viaţa Domnului Isus. Este scrisă în
Biblie şi din ea veţi vedea cât de mult îi iubeşte Isus pe oameni. Cred că după
ce o veţi asculta, Îl veţi iubi şi-L veţi urma aşa cum nu aţi făcut­-o
niciodată până acum.

Să deschidem Bibliile la Evanghelia lui Luca
capitolul 7, de unde vom citi versetele 36-50:

„Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el.
Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă.

Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a
aflat că El era la masă în casa fariseului; a adus un vas de alabastru cu un
mir mirositor.

Şi stătea înapoi, lângă picioarele lui Isus şi
plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei; le săruta
mult şi le ungea cu mir.

Când a văzut lucrul acesta, fariseul, care Îl
poftise, şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi proroc, ar şti cine este această
femeie care se atinge de El: că este o păcătoasă.

Isus a luat cuvântul şi a zis: „Simone, am
să-ţi spun ceva.” – „Spune, Învăţătorule”, i-a răspuns el.

„Un cămătar avea doi datornici: unul îi era
dator cu 500 de lei, iar celălalt cu 50.

Fiindcă nu aveau cu ce plăti, i-a iertat pe
amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?”

Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia
i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.”

Apoi S-a întors spre femeie şi a zis lui
Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi nu Mi-ai dat apă
pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi
le-a şters cu părul capului ei.

Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am
intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a
uns picioarele cu mir.

De aceea îţi spun: „Păcatele ei care, sunt
multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte
puţin.”

Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt
păcatele!”

Cei ce şedeau la masă, au început să zică
între ei: „Cine este Acesta de iartă păcatele?”

Dar Isus i-a zis femeii: „Credinţa ta te-a
mântuit; du-te în pace.”

Să ne plecăm capetele pentru rugăciune.

Tatăl nostru care eşti în ceruri, noi sfinţim Numele
Tău. Doamne mare, Creatorul cerului şi al pământului, Originea Vieţii veşnice
şi Dătătorul tuturor darurilor bune, trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi
astăzi. Binecuvântează inimile noastre, care sunt în aşteptare, ca să curgă
râuri de apă vie din noi şi vorbeşte Tu celor nemântuiţi şi nepăsători.

Dăruieşte tuturor credinţă pentru că într-o zi, când
viaţa aceasta pământească se va sfârşi, noi vom merge în Casa Ta. Atunci ne vom
revedea şi vom primi răsplata Ta veşnică.

Ascultă-ne, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui
Isus Hristos. Amin.

Astăzi vom vorbi despre „Îngâmfare şi mândrie”.

Am ales textul acesta biblic pentru că slujba de
astăzi necesită un singur traducător, ceea ce va permite o traducere rapidă în
limba germană.

Când am fost în Africa s-a întâmplat ca uneori să am
nevoie de cinci sau șase traducători pentru diferitele dialecte prezente acolo.
Acesta este motivul pentru care acolo unde este nevoie de mai mulţi traducători
textul acesta este prea lung.

Mă bucur însă pentru că va veni un timp când nu voi
mai avea nevoie de traducători; o vreme în care fiecare om va afla şi va
înţelege voia Domnului. Da, va veni o vreme când toate popoarele se vor afla
sub domnia lui Hristos şi vor vorbi aceeaşi limbă. Astăzi însă, vorbim încă
prin traducători şi ne oprim la Simon fariseul care L-a invitat pe Domnul Isus
în casa lui.

Fariseu şi
actor

Să privim mai întâi cuvântul „fariseu”.
Fariseii erau deputaţii care îşi arătau smerenia în public, ceea ce-i făcea să
pară actori.

Mie nu-mi place actoria, ci iubesc sinceritatea şi-i
apreciez pe oamenii care se prezintă aşa cum sunt. Nu mi-au plăcut niciodată
oamenii care se prefac, încercând să pară ceea ce nu sunt în realitate.

Nici Domnul Isus nu iubeşte viaţa aceasta
teatrală (făţarnică), ci vrea ca noi să fim ceea ce suntem.

La Hollywood, în California, sunt o mulţime de
actori americani. Ei stau în faţa camerelor de luat vederi şi joacă teatru
pentru a satisface publicul telespectator. O dată îi vezi interpretând un rol,
altă dată altul, şi tot aşa, iar când pleacă acasă încearcă să joace rolul de
acolo şi în familie sau pe stradă.

Aşa ceva nu merge! Nu este corect!

Din păcate însă, acest joc se poate vedea şi la unii
predicatori.

Astfel, unii predicatori se urcă la amvon, îşi
schimbă vocea şi spun pe un ton smerit şi umil: „Iubiţii mei fraţi…”

Pentru mine, o asemenea atitudine este de-a dreptul
respingătoare. Dumnezeu nu are nevoie de asemenea lucrători! El vrea să vorbim
unii cu alţii aşa cum vorbim pe stradă.

Dar puteţi vedea şi unele femei cărora le place să
joace teatru (Când spun aceasta mă refer la America, dar poate că lucrul acesta
este valabil şi în Germania). Astfel, în familie ele le spun soţilor lor:
„Hans, scoală-te şi marş la lucru!”, iar dacă sună telefonul, ridică receptorul
şi răspund pline de drăgălăşenie: „O, alo…”

O, voi actori ai lumii şi voi actori ai religiei!

„Voi trebuie să vă naşteţi din nou” apoi veţi
lucra pe faţă şi vă veţi purta la fel în orice împrejurare. Atunci oamenii vor
şti cum să vă vorbească şi cum să vă atingă.

Voi, fariseilor, sunteţi cei mai înverşunaţi duşmani
ai Bisericii lui Hristos! În ce mă priveşte, dacă nu aş crede în Domnul Isus,
aş fi împotriva Lui pe faţă. Nici nu mi-aş face de lucru cu El, ci aş vorbi
împotriva Lui.

Dar eu cred, de aceea predic numai despre şi pentru
El. Pentru că Îl iubesc sunt gata să-mi dau şi viaţa pentru El, căci Isus
Hristos este o realitate vie şi va deveni realitate şi pentru tine dacă-ţi vei
da jos masca religioasă de pe faţă şi-L vei primi în viaţa ta. Atunci El va
trăi propria Sa viaţă prin tine, iar tu vei deveni o epistolă vie citită de
toţi oamenii.

Ştiu că Dumnezeu iubeşte muzica adevărată, de aceea
şi mie îmi plac cântările frumoase. Dar nu pot suporta o voce suprasolicitată
şi nici cântăreţul care se cramponează pe o notă, prelungind-o până i se termină
aerul din piept şi i se învineţeşte faţa. Un astfel de om nu cântă pentru Dumnezeu,
ci probează cât de mult poate să ţină un ton.

Mie îmi place cântatul purtat în Duhul Sfânt şi ştiu
că credincioşii adevăraţi nu se îngrijorează cât de frumos cântă şi nici cât de
atrăgătoare le este vocea. Ei se pierd în Dumnezeu şi ridică mâinile spre El în
timp ce lacrimile le curg şiroaie pe obraji. Da, ei cântă spre slava lui
Dumnezeu şi nu întreabă ce părere au oamenii; cântă în Duhul pentru Domnul lor.

O, iubiţii mei, ce bine ar fi dacă am putea să ne
pierdem cu toţii în Duhul!

Necazul este însă că suntem prea preocupaţi de
noi înşine şi credem că suntem cineva
… de exemplu: „Eu sunt catolic”, „Eu
sunt baptist”, „Eu sunt penticostal”, etc., şi că avem cine ştie ce merite
şi realizări, deşi în realitate nu suntem nimic.

Adevărul este că omul nu valorează nimic atunci
când îmbracă un costum scump şi umblă cu nasul pe sus. Să nu te crezi niciodată
mai presus decât eşti în realitate, pentru că Dumnezeu vrea să te primească aşa
cum eşti.

Fariseul
şi Isus

Faptul că bătrânul fariseu Simon L-a invitat pe Isus
la masă în casa lui, are desigur la bază un motiv bine întemeiat. Ceva nu era
în ordine cu invitaţia lui deoarece fariseii Îl urau de moarte pe Domnul Isus,
nu aveau timp pentru El şi-L desconsiderau.

Domnul vindeca bolnavii, dar ei Îl considerau
fanatic pentru că nu voia să adere la partida lor şi i-a numit pe faţă „fiii
celui rău”. Aceasta a făcut ca ura lor pentru El să crească şi mai mult.

Atunci de ce L-a invitat acest fariseu pe Domnul Isus
să ia masa în casa lui?

Desigur, la mijloc era un şiretlic bine gândit.

Dacă vedeţi pe stradă un copil de zece ani care stă
strâns lipit de bunica lui, vă daţi seama imediat că acolo nu este ceva în
ordine: probabil că bunica are în poşetă un pacheţel cu bomboane. Deci copilul
are un motiv pentru care se linguşeşte pe lângă bătrâna doamnă. Între ei este o
diferenţă de vârstă mult prea mare pentru a fi la mijloc un alt motiv.

Femeile tinere sunt atrase de bărbaţii tineri, iar
oamenii bătrâni trag spre cei bătrâni.

Există şi oameni şi organizaţii care au scopuri
comune. Astfel, unii oameni se unesc în societăţi pentru a face comerţ
împreună, pentru a-i ajuta pe săraci, etc. Ei au interese comune, dar şi
creştinii au „interese” comune.

Fariseul
şi Isus nu pot avea părtăşie  

Împreună

În America este un proverb care spune: „Păsările cu
pene asemănătoare zboară împreună”. Aşa este. Cred că nu aţi văzut niciodată un
graur zburând cu un porumbel; ei nu au părtăşie împreună.

Există păsări răpitoare care se hrănesc cu animale
moarte. Uliul, de exemplu, nu poate avea părtăşie cu porumbelul pentru că
interesele şi părerile lor sunt diferite.

Aşa se întâmplă şi cu omul care vine la Dumnezeu: el
îşi încheie socotelile cu lumea pentru că ideile şi ţinta lui este diferită de
ideile şi ţinta lumii.

Porumbelul zboară pe câmp şi mănâncă boabe de grâu.
Uliul, însă, poate să se aşeze pe un cadavru şi să-l mănânce cu plăcere, în
timp ce porumbelul nici măcar nu se poate atinge de aşa ceva; el nu poate mânca
mortăciuni.

Ceea ce este interesant e că uliul poate să mănânce
şi mortăciuni şi boabele pe care le mănâncă porumbelul.

Aşa este şi făţarnicul religios: el poate merge la
biserică şi să vorbească la fel ca un creştin (poate are o biserică bine organizată,
poate organizează programe atrăgătoare, etc.), dar când pleacă de acolo e
părtaş la toate lucrurile stricate şi murdare ale lumii.

O astfel de stare este îngrozitoare! Ei se îndoapă
cu lucrurile lumii, apoi zic: „Eu Îl iubesc pe Isus!” Dar Biblia spune clar: „Dacă iubeşte cineva lumea…, dragostea
Tatălui nu este în el.”
(1 Ioan
2.15).

Nu putem sluji lui Dumnezeu şi să fim legaţi
de lume

Eu cred
într-o despărţire, într-o separare totală de lume.
Domnul Isus vrea să ne scoată afară din
mediul lumesc şi să ne facă poporul Său, dar depinde de omul păcătos când, şi
dacă, vrea să-şi schimbe felul de viaţă pe care a trăit-o până acum.

Dacă
pretindeţi că sunteţi creştini adevăraţi, dovediţi aceasta! Nu beţi în acelaşi
timp şi din paharul lumii şi din paharul lui Dumnezeu, pentru că Duhul Sfânt vă
dă toată bucuria şi satisfacţia de care aveţi nevoie şi pe care o doriţi.

Eu m-am
întors la Domnul încă din timpul când eram tânăr, iar fetele veneau şi mă
întrebau:

„Vrei să
bei ceva?” sau: „Vrei să faci cutare sau cutare lucru?” dar eu le-am răspuns
întotdeauna: „Nu!”

„Bine, dar
atunci care este bucuria ta?”

„Bucuria
mea este Isus Hristos”, răspundeam eu, „iar când mă rog sunt cel mai fericit
pentru că atunci vorbesc cu El.”

Îl
cunoaşteţi pe Duhul Sfânt? El poate să vă ofere tot ce aveţi nevoie; El este
Cel care vă ajută aici pe pământ şi tot El vă duce în veşnicie. Acesta este
motivul pentru care creştinul este cel mai fericit om din lume. Amin.

Duhul Sfânt
este Acela care vă îndeamnă şi vă călăuzeşte şi tot El vă dă bucurie. Din pricina
aceasta noi nu avem nevoie de băuturi tari ca să ne veselim şi să ne simţim
fericiţi.

Eu predic
Evanghelia de 23 de ani şi tot de atâţia sunt „beat” pentru El, dar Cel care-mi
provoacă această beţie este Duhul Sfânt. El mă face fericit. O, ce minunată este
starea aceasta!

Ceea ce ne
trebuie nouă, creştinilor, este gustul după Dumnezeu astfel încât să nu mai
avem nici o dorinţă după lumea aceasta!

Aici, în
cortul acesta, noi putem trăi încă o dată rusaliile, adică revărsarea Duhului,
ca în timpul apostolilor. Atunci se vor putea înţelege toate naţiunile:
germanii, belgienii, olandezii, francezii, americanii, etc. şi se vor putea
aduna într-un singur loc: în Împărăţia lui Dumnezeu venită pe pământ.

Noi avem
legătură frăţească prin sângele Domnului Isus Hristos care ne curăţă de toate
păcatele şi ne cuprinde unindu-ne într-un singur Trup, în Isus Hristos.

De ce L-a invitat fariseul la masă

Pe Domnul Isus?

Acest
fariseu bătrân voia să organizeze o serbare mare, de aceea se gândea: „Ce aş
putea oferi poporului, eu, un fariseu bine văzut? Desigur, ar trebui să fac
ceva deosebit…”

Pot să-l
văd cum se plimbă încoace şi încolo prin camere, călcând pe covoare scumpe şi
frecându-şi mâinile fine, în timp ce-şi zicea: „Ia să vedem…”

Apoi, după o
vreme îşi aminteşte de Isus şi începe să râdă. „O, la aşa ceva nu m-am gândit
niciodată până acum! Dacă Îl voi invita pe Isus, mă vor lăuda toţi săracii şi
cunoştinţele Lui, doar este prietenul lor. Ei Îl vor vedea mâncând la masa mea
şi astfel voi deveni un om important şi renumit. Voi fi privit ca cel mai bun
fariseu şi voi primi votul întregului popor.

Vedeţi? Tot
timpul: „Eu voi fi… eu voi primi… eu voi avea… eu…” şi iarăşi „eu”.

O, dacă am
putea scăpa de acest „eu” personal şi religios!

Să urmărim
acum desfăşurarea acestei serbări.

Era la
sfârşitul unei zile frumoase, cu puţin înainte de apusul soarelui. Totuşi,
mulţimea stătea şi asculta încă cuvântarea lui Isus. Mulţi stăteau pe vârful
picioarelor ca să-L vadă mai bine pe Cel care le vorbea. Picioarele lor erau
murdare şi erau obosiţi, dar doreau să audă predica Domnului Isus pentru că
ştiau cu toţii că cuvintele Lui aveau putere să-i schimbe pe oameni.

Deodată
apare un tânăr care-şi face loc prin mulţime şi se îndreaptă spre Învăţător.
Este trimisul fariseului şi se îndreaptă grăbit spre Filip sau Natanael,
zicând: „Am un mesaj din partea fariseului Simon pentru Isus.”

Filip era
însă prea ocupat, căci trebuia să-i ţină pe oameni la o oarecare distanţă de
Isus, în timp ce El se ruga pentru bolnavi sau îi învăţa diferite lucruri
privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.

Dar
trimisul a insistat: „Domnule, am un mesaj pentru Învăţătorul vostru.”

În sfârşit
Filip îl ascultă pe tânărul trimis al fariseului bogat, după care îl duce la
Isus.

Îl văd cum
se pleacă înaintea Domnului şi Îi spune: „Domnule, onoratul şi preasfântul
fariseu Simon, Te invită, cu respect, la banchetul pe care îl dă în casa lui.
Vrei să accepţi invitaţia şi să vii?

Filip Îi
spune Domnului: „Nu, Doamne! Acest fariseu nu are nevoie de Tine! Priveşte mai
bine la bolnavii şi la nenorociţii aceştia, căci ei au nevoie de Tine aici. Nu
merge acolo, Doamne!”

Poate dacă
aş fi fost în locul lui Filip aş fi vorbit şi eu la fel, dar Isus S-a întors
spre tânăr şi i-a zis: „Spune-i stăpânului tău că voi veni.”

Cum a pregătit fariseul petrecerea?

Îl văd pe
tânăr cum aleargă grăbit să dea vestea cea bună stăpânului său. O, cât de mult
îl bucură pe fariseul cele auzite! Înaintea ochilor îi apare deja petrecerea
şi-i vede pe toţi oamenii cu vază ai cetăţii privind spre el şi plecându-se
adânc: doctorul X, avocatul Y şi toţi ceilalţi prieteni. Apoi se gândeşte că va
începe o discuţie cu Isus.

„Ucenicii
Lui pretind că acest Isus ar fi un Proroc, dar noi, fariseii, nu putem crede
aceasta”, îşi zicea Simon. „Noi credem că El este un fanatic; un înşelător. În
discuţia cu El mă vor ajuta doctorul X şi avocatul Y, care vor veni la masa mea
şi vor intra în vorbă cu El. Oh, ce ne vom mai distra! Îl vom încolţi şi vom
dovedi cine este cu adevărat!”

O, fariseu
orb! Îl rogi să vină în casa ta, apoi te porţi în felul acesta cu El?

Îl aud pe
fariseu zicându-şi: „Când voi servi această masă nu o voi face în casă ci în
curte, la umbră. Acolo este mai multă răcoare, iar trecătorii se vor opri şi se
vor uita la mine şi la invitaţii mei, dar mai ales la Isus, care este prietenul
săracilor.”

Vedeţi,
acestea sunt socotelile omului.

Fariseul
putea să-şi permită un astfel de ospăţ pentru că era un om bogat; unul care
trăia din veniturile Templului. Cu banii cheltuiţi pentru un asemenea ospăţ
s-ar putea hrăni două familii din Palestina timp de doi ani.

Să ştiţi că
acolo se fac mâncăruri foarte gustoase, căci gătesc cu plăcere şi îndemânare.

Omul acesta
avea o mulţime de slujitori. Servitorii poartă o haină lungă cu clopoţei şi
umblă cu o mână la spate, în timp ce cu cealaltă jonglează cu tava cu
mâncăruri. În timpul ospeţelor săracii stau la garduri şi privesc înghiţind tot
timpul în gol, dar faptul că oamenii săraci stau şi privesc nu îi deranjează
deloc pe cei bogaţi. Acest lucru este ceva normal la ei.

Văd apoi
cum fariseul se pregăteşte pentru ospăţ, îmbrăcându-şi şi slujitorii cu haine
noi.

Toţi
invitaţii sosesc la timp. Locuitorii oraşului au aflat de marele ospăţ şi îl
admiră pe Simon. Unii dintre invitaţi sosesc cu trăsurile, iar fariseul aleargă
în întâmpinarea lor şi îi salută plecându-se adânc. Îl aud cum le spune: „O,
sunt onorat să vă spun: „Bine aţi venit la banchetul meu!” Servitorule, du-te
şi du caii la locurile lor! Poftiţi la garderobă, domnilor, şi fiţi
bineveniţi!”

Obiceiurile din vechea Palestină

  • spălarea
    picioarelor;
  • ungerea;
  • sărutul
    de primire

În vechea
Palestină existau o mulţime de obiceiuri, aşa cum avem şi noi în America şi voi
în Europa. Astfel, oricine intra într-o casă trebuia să-şi spele mai întâi
picioarele. Acest obicei avea motive obiective în sine, deoarece hainele erau
lungi şi ajungeau până  la genunchi, iar
halatul (ca să zic aşa), până la sandale. Pe drumurile neasfaltate din pustiu,
halatul se umple de praf şi la fel picioarele. Deci oamenii erau tot timpul
plini de praf pe picioare.

Tot în
vremea aceea, caravanele şi turmele de oi, capre şi cămile, treceau prin
localităţi contribuind la prăfuirea mediului. Murdăria adunată aducea cu sine
tot felul de mirosuri şi de alte lucruri neplăcute, de aceea înainte de a intra
în casă se făcea spălarea picioarelor.

Mi se rupe
inima când mă gândesc că Domnul Isus a luat locul unui astfel de slujitor, al
unui spălător de picioare (slujba considerată cea mai înjositoare), deşi El era
Cel mai important Oaspete venit vreodată în lumea noastră. Cu toate acestea, El
a vrut să fie cel mai neînsemnat şi de aceea a spălat picioarele oamenilor.
Slujitorul cel mai slab plătit era acela care spăla picioarele musafirilor.

Cuvintele
acestea nu scot din voi toată înfumurarea religioasă pe care o aveţi?

Deci,
slujitorul îl lua în primire pe oaspete de îndată ce acesta intra în casă. Mai
întâi îi dezlega sandalele, apoi lua apă şi îi spăla picioarele. Sandalele erau
puse deoparte, iar invitatul primea nişte papuci de casă din mătase. Cu
încălţămintea aceasta, oaspetele putea intra în camerele luxoase, pline de
covoare frumos mirositoare.

Ungerea şi sărutul de primire

Oaspetele
se îndrepta apoi spre un alt slujitor care îi oferea o cantitate mică de
untdelemn frumos mirositor. Acest ulei se obţinea din florile unei plante
orientale. Dacă cineva îşi freca mâinile cu o astfel de floare păstra mirosul
ei cam două săptămâni.

Oaspetele
se ungea pe mâini apoi se ştergea. În felul acesta, mâinile prăfuite deveneau
curate şi plăcut mirositoare. Apoi se ungea cu ulei pe faţă şi pe gât.

Oamenii din
Orient fac lucrul acesta din cauza razelor puternice ale soarelui, dar prin
ungerea cu acest untdelemn dispare şi mirosul de transpiraţie.

Când totul
era gata, musafirul intra în holul următor unde îl aştepta gazda, care-l primea
ca pe un frate. Astfel, gazda punea mâna dreaptă pe umărul lui şi oaspetele
făcea la fel, după care gazda îl săruta pe amândoi obrajii. Acesta era sărutul
de bun-venit care făcea din oaspete un frate.

Deci
străinul era foarte bine primit de gazdă, fiind privit ca un frate. El putea
intra în casa gazdei cu picioarele spălate, cu faţa unsă şi sărutat de stăpânul
casei, dar cu Isus s-au ivit probleme deoarece fariseul nu putea să-L sărute ,
aşa că…

Isus a fost trecut cu vederea în casa
fariseului

Isus
predica în pustiu şi vindeca bolnavii. Îl pot auzi spunând: „Trebuie să respect
promisiunea pe care i-am făcut-o fariseului, de aceea voi pleca mai devreme ca
să ajung la timp, căci drumul este lung şi plin de praf.”

Fraţilor,
ascultaţi! Domnul Isus Îşi ţine întotdeauna făgăduinţa dată. El nu rămâne
niciodată dator cuiva (Aleluia!), ci împlineşte fiecare făgăduinţă pe care a
dat-o In Cuvântul Său.

În casa
fariseului se adunaseră farisei, teologi, doctori în teologie, avocaţi, bătrâni
şi mai marii religiei lor. Ei cunoşteau pe dinafară toate Scripturile de aceea
nici un om nu putea să-i închidă în ştiinţa lor.

Cu toate
acestea, ei nu ştiau că Isus este Cel făgăduit în Isaia 9.6, adică: Dumnezeul
cel tare, Părintele veşniciilor venit pe acest pământ ca Fiu. Da, ei nu ştiau
că Dumnezeu însuşi venise să-i mântuiască aşa cum prorocise Isaia în capitolul
35.5:

Iată, Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni,
răsplătirile lui Dumnezeu; El însuşi va veni şi vă va mântui.”

Ei ştiau
aceste versete doar pentru a le cânta la slujbă, dar nu le-au înţeles deşi
le-au văzut împlinirea sub ochii lor când Domnul vieţii a vindecat bolnavii, a
înviat morţii, etc.

Dar El nu
era de acord cu bisericile lor şi nu Se supunea obiceiurilor strămoşeşti, motiv
pentru care nu L-au cunoscut.

Fariseul
era atât de ocupat cu primirea înalţilor săi oaspeţi încât nici nu L-a observat
pe Isus când a intrat în casa sa. El a intrat nebăgat în seamă, aşa că nimeni
nu I-a spălat picioarele, nu I-a uns faţa şi nici n-a fost sărutat de gazdă.
Vedeţi? A fost trecut cu vederea.

O, vai, cum
a fost posibil aşa ceva? Ce se întâmplase oare cu slujitorul care făcea
spălarea picioarelor?

Aş fi dorit
mult să fiu slujitorul care spală picioarele, ca să pot spăla picioarele
Domnului meu! Ştiţi de ce? Pentru că exact ceea ce fac acum aş fi făcut şi dacă
aş fi trăit în vremea Domnului Isus. Aceasta este valabil pentru fiecare om.

Deci Isus a
intrat în casa fariseului fără să fie spălat pe picioare, fără să fie uns cu
untdelemn şi fără să fie sărutat de gazdă. Oare a greşit slujitorul? Nu. Toţi
au procedat după porunca pe care au primit-o de la stăpânul lor şiret care în
realitate nu-L iubea pe Isus.

Cred că
ştiţi ce vreau să spun prin aceasta.

La fel
învaţă şi fariseii de astăzi: Spălarea picioarelor? Nu! Botezul? Nu!
Vindecarea? Nu! Dragoste? Nu! Primirea de oaspeţi? Da, dar cu condiţia să
aparţină de organizaţia lui. Obiceiuri? Da. Liturghie învăţată pe de rost? Da.
Dar împlinirea Cuvântului este pentru ei o mahramă deasă.

Domnul Isus
a primit un loc în casa fariseului, dar undeva într-un colţ, nebăgat în seamă;
poate stătea chiar singur.

Tu L-ai primit pe Isus în casa ta?

De câte ori
a venit Isus în casa ta, iar tu nu L-ai prezentat oaspeţilor şi nu ai găsit
nici un loc pentru El? Ţi-a fost ruşine de vecinii tăi să-ţi ridici mâinile
spre El ca să-L proslăveşti. De câte ori ai găsit pentru El doar un colţ într-o
cameră mică, sau poate doar grajdul?

Cu toate
acestea, Isus vrea să vină în casa ta; este bucuros s-o poată face. Vrea să fie
Musafirul tău; vrea să primească sărutul tău de bun-venit; vrea să fie primit
de tine şi să discute cu tine. Laudă-L şi proslăveşte-L căci El este Cel mai
mare dintre toţi.

Eu nu ştiu
cum este obiceiul la voi, în Germania, dar la noi, în America, Domnul Isus este
bine venit în adunare. La noi, oamenii se roagă ca Domnul să vină în mijlocul
lor, deoarece ştiu că dacă El este prezent acolo se vor întâmpla semne şi
minuni. Bucuria creşte tot mai mult prin bucuria mântuirii.

O,
fariseule orb! O, actorule, acest Adevăr nu este fanatism! Tu te temi de
prezenţa Lui şi nu-L poţi săruta pe Cel ce te iubeşte.  Da, te temi chiar şi de Numele Lui predicat
cu putere. Simpla Lui rostire te face să tremuri.

Lasă-L pe Isus să ocupe primul loc

În casa ta

Înainte de
a trăi naşterea din nou, îţi ziceai tot timpul: „Eu sunt un om religios!” De ce
spuneai aceasta? Pentru că mergeai la biserică o dată pe an (la Paşti), iar
atunci te îmbrăcai cu un costum frumos sau îţi puneai o pălărie nouă. Acolo ai
ascultat o predică de 20 de minute, apoi ai plecat acasă spunând: „Asta-mi
ajunge până la anul!”

Dar Domnul
Isus nu este de acord cu o asemenea gândire. El poate să vină şi astăzi în casa
ta. Eşti de acord să vorbeşti cu El, sau mai bine zis despre El? Le vei spune
oamenilor că eşti un creştin născut din nou? Vei dovedi aceasta prin viaţa ta,
sau te temi că vei fi văzut de vecini când plângi sau te rogi? Te temi să-L
primeşti pe Domnul Isus?

Dar cea mai
grea întrebare care ţi se pune este următoarea: Ai curaj să treci apa
Iordanului cu Domnul tău Isus Hristos? El te iubeşte, de aceea ar trebui ca şi
tu să-L iubeşti mai mult decât pe oricine altcineva; mai mult decât iubeşti
explicaţiile sau îndrumările fariseului care-ţi spune că nu trebuie să-I speli
picioarele.

Domnule
fariseu, dăruieşte-i Domnului Isus primul loc din viaţa ta! Da, El trebuie sa
aibă primul loc în viaţa ta, în serviciul tău, în rugăciunea ta; trebuie să fie
totul în toate.

Caută mai
întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi celelalte lucruri îţi vor fi date pe deasupra.
Amin.

Deci Isus a
stat în casa fariseului cu picioarele murdare pentru că nu-I fuseseră spălate.  El nu a fost uns cu untdelemn şi gazda nu L-a
întâmpinat cu sărutul de bun-venit, deşi era Invitatul fariseului.

Oare cum
s-au uitat ceilalţi invitaţi parfumaţi la Necunoscutul acesta nespălat? Nici
măcar n-au vorbit cu El.

Pentru
clerici şi bogaţi, Domnul Isus era un neconformist, iar astăzi este la fel. El
merge cu bucurie la cei săraci care Îl primesc cu bucurie, Îl slujesc şi-I
cântă cântări duhovniceşti, spunând:

Da, Isus,
eu nu-i întreb pe oameni

Care este
părerea lor,

Ci am un
singur dor:

Pe Domnul
Isus Hristos.

Ceilalţi
însă, se ocupă fie de lucruri lumeşti, fie de obiceiuri religioase, Domnul Isus
ocupând doar un loc secundar în vieţile lor. Ei au uitat că El este Cel dintâi.

Cum a fost recunoscut Isus în casa
fariseului?

În orăşelul
acela era o femeie cu renume rău; o femeie de stradă după care fluierau toţi
bărbaţii. Dar să n-o judecaţi pentru că era aşa, deoarece înainte ca să fie o
femeie decăzută a existat un bărbat decăzut.

Poate a
avut un prieten care i-a promis căsătoria, care a strâns-o la pieptul lui şi
i-a făcut multe promisiuni, dar într-o zi a înşelat-o, apoi a părăsit-o.

Multe fete
au căzut pe drumul acesta, dar să nu le judecaţi. Dimpotrivă, vorbiţi cu ele
despre Isus şi spuneţi-le că El le poate salva.

Femeia
aceasta stătea lângă gardul de lângă curtea fariseului. Nimeni nu-i dădea nici
o atenţie, dar ea s-a ridicat pe vârful degetelor ca să vadă mai bine
desfăşurarea ospăţului. După o vreme, privirea ei s-a oprit asupra lui Isus
care stătea deoparte cu capul plecat. Picioarele Îi erau pline de praf, capul
nu era uns şi nimeni nu vorbea cu El pentru că toţi oaspeţii fariseului Îl
dispreţuiau.

Privindu-L,
femeia şi-a zis: „Vai, oare El să fie Acela? O să-L mai privesc odată şi din
partea cealaltă”.

Privindu-L
atentă, ea L-a recunoscut căci Îl văzuse odată predicând prin împrejurimi.
Văzându-L stând singur în mijlocul acelor bogaţi, ea şi-a zis: „Ia te uită cum
L-au împins într-un colţ, deşi ar fi trebuit să-I ofere primul loc!”

Nu voiau să
facă aşa ceva  pentru că Numele lui Isus era
o pricină de poticnire pentru ei.

Voi ştiţi
că mai târziu ei L-au acuzat în Ierusalim şi L-au condamnat. Unde au făcut
aceasta? Chiar în Templu, spunând că a făcut hulă pentru că a zis că este
Dumnezeu:

Ioan 10.33:
Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o
hulă; pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu”.

De ce a părăsit femeia petrecerea?

Femeia se
întrebă: „Oare ce aş putea face pentru Isus?”, apoi, iat-o, porneşte pe stradă.
Bărbaţii care o văd şoptesc celor de lângă ei: „Aţi văzut-o pe aia?”, şi încep
să fluiere după ea.

O, vai de
voi făţarnicilor! Ea intră în căsuţa în care locuieşte şi urcă pe o scară
întunecoasă. În pod, are o lădiţă în care îşi păstrează  „averea”. O deschide şi scoate din ea o
grămăjoară de bani.

Deodată îşi
zice: „Nu, nu pot face aceasta! El este Proroc şi va şti imediat cum am
agonisit banii aceştia.”  Dezamăgită, îi
pune înapoi dar o voce lăuntrică îi spune: „Fă totuşi ceea ce ai în gând.”

O văd cum
scoate banii din nou, în timp ce lacrimile îi curg pe obraji.

„Vai”, îşi
zise încet, „El stă acolo lângă perete şi nimeni nu-I dă nici o atenţie. A
venit în oraşul nostru dar toţi predicatorii Îl tratează de sus.”

Aceste
gânduri o fac să se întristeze mai mult.

Oare şi tu
Îl întristezi pe Domnul Isus în casa sau în biserica ta la fel ca aceşti
predicatori? Sau Îl primeşti cu bucurie în inimă? Aceasta este ceea ce ar
trebui să faci!

Ce a făcut femeia pentru Isus?

În timp ce
stă şi se gândeşte, lacrimile curg pe obrajii ei.

„O, sunt o
femeie de stradă, dar trebuie să fac ceva pentru El.”

O văd cum
îşi pune banii într-un ciorap apoi iese din casă şi  aleargă pe stradă în jos. Curând intră într-o
prăvălie particulară de parfumuri.

Bătrânul
iudeu stă jos şi îşi numără banii văietându-se că în ziua aceea a avut un
câştig slab. El face parte din partida fariseilor de aceea nu crede în
existenţa unui proroc viu şi este pentru îngrijirea mormintelor sfinţilor. Pe
el îl interesează banii şi numai banii şi cunoaşte valoarea mărfurilor.

Când o vede
pe femeia care intră, se ridică bombănind, apoi o întreabă zâmbind: „Ce vrei?
Ai bani?” Când aude sunetul banilor care cad pe tejghea şi vede mulţimea lor, o
întreabă linguşitor schimbând tonul: „Ce doriţi să cumpăraţi, doamnă? Cu ce vă
pot servi?”

Ea cere
mirul cel mai frumos mirositor pe care-l are în prăvălie şi pe care negustorul
îl păstrează într-un vas de alabastru. El vrea să se încredinţeze mai întâi că
femeia are toţi banii necesari, aşa că îi numără: sunt 118 dinari romani.

„Este bine”,
spune zâmbind, în timp ce femeia îşi ia mulţumită ciorapul de pe masă. A
cheltuit toţi banii pe care îi avea, deoarece a cumpărat pentru Isus cel mai
preţios mir. Numai El merita aşa ceva. Aşa este corect.

Isus merită
tot ce avem: viaţa noastră, averea noastră, laudele noastre, rugăciunile
noastre, totul.

Frate,
dăruieşte-I Lui tot ce ai! Aşează-te la picioarele Lui şi spune-I: „Doamne
Isuse, totul este pentru Tine!” şi El te va primi.

Femeia păcătoasă îşi croieşte drum prin

mulţime cu coatele

Femeia
păcătoasă părăseşte prăvălia negustorului. Este deja întuneric. Este târziu,
dar mai bine mai târziu decât niciodată.

Iat-o în
mulţimea adunată lângă casa fariseului. Aude cum se ciocnesc paharele cu vin.
Se ridică pe vârfuri şi priveşte din nou spre Isus şi spre picioarele Lui
murdare. O doare pentru că nu este tratat ca un oaspete şi este hotărâtă să-şi
ducă planul la îndeplinire.

Apoi se
gândeşte la eventualitatea că va fi alungată şi scoasă afară.

Te gândeşti
şi tu la această eventualitate? Sigur că da, dar cu toate acestea Îl iubeşti şi
vei sta de partea Lui pentru că El este cel mai bun Prieten al tău.

Deodată,
femeia începe să-şi facă drum cu coatele prin mulţime ca să ajungă la Isus.

Ai făcut şi
tu aceasta atunci când ţi s-a spus că zilele minunilor au trecut? Când ţi s-a
spus că vindecarea prin credinţă nu mai este valabilă acum; că botezul cu Duhul
Sfânt a fost numai un exemplu; că puterea lui Dumnezeu nu mai este pentru noi
şi că botezul în apă în Numele Domnului Isus Hristos este greşit, iar dacă
crezi aşa ceva vei dat afară?  Numai aşa
poţi ajunge la Isus, mai ales atunci când aceşti farisei făţarnici simt ce vrei
să faci.

Prietene,
nu contează ce spune mulţimea, preotul, predicatorul, mama ta sau lumea
religioasă, tu croieşte-ţi drum spre Isus. Fă aceasta chiar dacă oamenii îţi
spun că nu mai există vindecare divină.

Încoronează-L
în casa ta şi în comunitatea ta! Isus vrea să te primească, de aceea fă-ţi drum
spre El, căci Isaia a spus: „Croiţi,
croiţi un drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!”(
Isaia 57.14 ).

Femeia păcătoasă îşi recunoaşte păcatele

Această
femeie decăzută recunoaşte că este o păcătoasă. Ea ştie unde se află singurul
Izvor care poate să-i spele păcatele, singurul loc în care ar trebui să ne
aflăm şi noi tot timpul ca să primim iertare şi vindecare.

Problema
este că foarte mulţi oameni nu vor să recunoască faptul că sunt păcătoşi.

Aş vrea să
mă uit în ochii voştri… Voi de acolo…. Voi vă ţineţi tare sfinţi şi desigur
ziceţi în inima voastră: „Bine, frate Branham, doar nu vrei să ne compari cu
femeia aceasta!”

Nu, nici nu
trebuie să fiţi ca ea! Nu trebuie să fii o prostituată; ajunge că eşti legată
de lucrurile acestei lumi şi cu toate acestea pretinzi că eşti o creştină!
Unde-ţi este inima, acolo îţi este şi comoara; şi unde ţi-e comoara îţi este şi
inima.

Ar trebui
să vă fie ruşine, vouă, creştinilor europeni, care trimiteţi misionari ca să-i
convertiţi pe păgâni! Alergaţi mai întâi voi la Isus, căci El vă iubeşte şi
este gata să vă primească.

Priviţi-o
pe femeia aceasta care stă lângă Isus şi plânge cu amar. Aş vrea să pot sta şi
eu acolo unde a stat ea: la picioarele lui Isus.

Oare de ce
a venit ea la Isus? Pentru că odată L-a auzit spunând: „Veniţi la Mine, toţi
cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă!”
(Matei 11.28).

Aşa suna invitaţia lui, iar aici s-a ivit ocazia.
Această ocazie este şi astăzi la dispoziţia fiecărui păcătos. Acest Cuvânt este
valabil şi pentru voi: „Veniţi la Mine,
toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.”

Păcătoasa
se afla în faţa Izvorului. Ar trebui să ne ruşinăm înaintea ei! Ea era o femeie
stricată, dar cine s-a interesat de Isus pe tot timpul ospăţului? Cine se
interesează de Isus când El însuşi ne invită la Nunta Mielului? Dumnezeu să ne
ajute să croim un drum nou, să dăm la o parte toate piedicile şi să nu stăm
niciodată împotriva lui Isus.

Această
femeie nu era în ordine, dar nu uitaţi: mulţi dintre noi nu suntem în ordine.

Domnul să
ne ajute să ieşim din această neorânduială!

Îmi
amintesc că atunci când am primit salvarea dată de Isus, am strigat şi am plâns
de bucurie. Eram atât de bucuros încât mi-am ieşit puţin din fire, dar nu m-am
dus să cer părerea partidei din care făceam parte.

Când am
fost bolnav, El m-a vindecat deşi medicii 
mi-au spus că voi muri. Cuvântul Lui a spus că voi trăi şi aşa a fost.
Îmi amintesc că şi atunci am fost foarte fericit. Am început să alerg pe
coridoarele spitalului strigând plin de fericire: „Laudă lui Dumnezeu căci El
m-a vindecat! Aleluia!” Da, eu puteam să plâng ca femeia aceasta.

Femeia spală picioarele Domnului cu
lacrimile ei şi le şterge cu părul ei

O văd cum
cade în genunchi la picioarele Lui, plângând. Se simte stingherită de asistenţa
nobilă care priveşte curioasă spre ea. Lacrimile îi curg în continuu pe obraji,
udând picioarele Domnului. Ce apă minunată!

Lacrimi de
pocăinţă pentru spălarea picioarelor murdare ale lui Isus. Se ridică puţin şi
priveşte spre El, după care se apleacă din nou. Tot timpul aşteaptă să
vină cineva la ea s-o certe, dar nimeni nu-i spune nimic, nici chiar Domnul
Isus.

Ceea ce
face ea este în afara tradiţiilor doctrinare şi depăşeşte orice gândire
omenească. Această femeie a încălcat porunca dată de gazdă, de fariseul Simon care
considera că nu este dator să spele picioarele lui Isus.

Tu ai
curajul să încalci porunca predicatorului şi să speli picioarele celui mai umil
slujitor?

Femeia era
în ordine cu Isus. Cred că pot să-L văd pe Domnul Isus zâmbind. Abia acum Se
simte şi El bine venit în casa fariseului. El se simte mai bine în anturajul
unor păcătoşi dornici să primească mântuirea, decât în biblioteca unui
predicator neprihănit prin doctrina unei organizaţii.

Femeia Îl
salută în semn de bun-venit, prin plecarea capului. Ea Îi oferă toată
dragostea, în timp ce fariseul se îngrijeşte numai de distracţia colegilor săi.

Femeia se
ridică din nou. Părul lung îi cade pe umeri, în timp ce pe obraji îi curg
lacrimi mari. Deodată se apleacă din nou şi începe să şteargă picioarele Domnului
cu părul ei lung şi frumos.

Gestul
acestei femei are ceva de spus femeilor din Europa şi din America, deoarece
multe dintre ele îşi taie părul. Aşa ceva nu este corect; nu este biblic.

Biblia
spune că părul lung este o podoabă pentru femeie. Acesta este adevărul, chiar
dacă predicatorii voştri vă învaţă altceva.

Acum
ştiţi că părul este o podoabă şi o onoare pentru femeie.
Acest lucru poate fi citit în 1 Corinteni
11.15: Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine
pentru un bărbat să poarte părul lung,

pe când pentru
o femeie este o podoabă să poarte părul lung
? Pentru că părul i-a fost
dat ca învelitoare a capului.”

Femeia
aceasta mai avea o singură podoabă sau virtute şi pe aceasta a folosit-o pentru
a face o slujbă Domnului: ca să-I şteargă picioarele.

Parcă-i aud
pe farisei zicându-şi unii altora: „Dacă
Omul acesta ar fi un proroc, ar şti ce fel de femeie este cea care se atinge de
El; ar şti că e o păcătoasă.”

Într-adevăr,
femeia aceasta avea un renume rău, dar dacă un păcătos vine în felul acesta la
Isus, primeşte un nume bun în faţa Sa.

Păcătoasa Îl unge pe Isus cu mir şi Îi
sărută

Picioarele

Apoi femeia
scoate vasul cu alabastru, îl deschide şi începe să toarne mirul pe picioarele
Domnului Isus. Cred că mirosul plăcut care s-a răspândit peste tot, i-a făcut
atenţi şi pe ceilalţi oaspeţi.

Femeia nu a
pus doar puţin din acel mir, cu l-a turnat pe tot. Da, ea a pus tot mirul,
toate lacrimile ei, toată onoarea ei; s-a pus pe sine însăşi  la picioarele Domnului Isus.

Fie ca
Dumnezeu să ne dăruiască pricepere şi bunăvoinţă, atât aici în Germania, cât şi
în alte ţări, astfel încât oamenii să se supună cu totul la picioarele lui
Isus. Atunci, El va veni în oraşul vostru, în casa voastră şi va face din ea o
casă de rugăciune; atunci El va face semne şi minuni şi Se va prezenta ca
Domnul care nu Se schimbă niciodată, aşa cum a făgăduit în Maleahi 3.6:

„Căci Eu sunt
Domnul, Eu nu Mă schimb…”

Acum aş
vrea să vă întreb ceva: După ce vom termina aceste adunări, vă veţi întoarce la
bucuriile lumii? Nu ar trebui să mai faceţi aceasta! Rămâneţi cu Domnul şi
spuneţi-I: „Doamne, eu rămân cu Tine. Ce vrei să fac?”

După ce I-a
spălat picioarele cu lacrimile ei şi I le-a şters cu părul capului, femeia
păcătoasă a sărutat picioarele lui Isus şi le-a uns cu cel mai scump mir.

O, pot să-i
văd pe farisei cum stau şi îi privesc revoltaţi, zicând: „O, Tu nu ştii ce fel
de femeie este aceasta? E o prostituată! Ce ar trebui să faci cu una ca ea?”

Dar femeia
priveşte numai spre Isus. El Se întoarce spre ceilalţi oaspeţi, apoi spune  uitându-Se la femeie:

Simone, am să-ţi spun ceva… O vezi pe femeia
aceasta? Am intrat în casa ta şi nu Mi-ai dat apă pentru spălarea picioarelor,
dar ea mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul
capului ei.

Tu nu Mi-ai
dat sărutare; dar ea, de când am intrat n-a încetat să-mi sărute picioarele.

Capul nu Mi
l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.

De aceea îţi
spun:

„Păcatele
ei multe, sunt iertate!”

căci a iubit
mult, dar cui i se  iartă puţin, iubeşte
puţin.”

Apoi a zis
femeii: „Iertate îţi sunt păcatele.”

Pot să-i
aud pe cei din jur, spunând: „Cine este Acesta de iartă chiar şi păcatele?” (Luca
7.40,44-49).

Da, era adevărat, căci în mijlocul lor stătea Domnul
vieţii. Amin.

Isus a continuat însă, spunându-i femeii: „Credinţa
ta te-a mântuit; du-te în pace.”

Nu mai pot să predic deoarece mi se rupe inima la
gândul că Domnul va veni şi astăzi în mijlocul nostru pentru a ierta păcatele,
iar oamenii Îl vor pune într-un colţ, aşa cum a făcut şi fariseul Simon.

O, vă rog să nu-L trataţi ca Simon!

Domnul a iertat toate păcatele femeii.

Îi mulţumim Domnului pentru că avem un Salvator atât
de bun, care ne iartă orice păcat.

Croieşte-ţi şi tu drum cu coatele şi aşează-te la
picioarele Lui! Oamenii nu te pot ajuta prea mult pentru că sunt creaturi
neputincioase, dar eu te chem la Isus şi vorbesc pentru El.

Veniţi la Isus pentru că El este Acela care vă iartă
păcatele.

El Se va întoarce şi spre tine şi-ţi va spune cu un
zâmbet blând: „Păcatele tale, care sunt multe, sunt iertate!”

În ce vă priveşte pe voi, creştinilor de duminica,
să nu-i mai judecaţi pe cei ce vin la Isus, deoarece ei nu fac nici o greşeală
prin aceasta.

Isus Hristos este Mântuitorul şi Salvatorul copiilor
Săi. El îi cheamă pe fiecare dintre ei pe nume, iar ei Îi aud chemarea şi-L
urmează. Apoi vor avea Cina cu Domnul lor – vor primi hrană duhovnicească.

          Nu doriţi şi voi această hrană?

Să ne plecăm capetele pentru a încheia.

– Amin –