CREDINȚA CARE A FOST DATĂ SFINȚILOR

Tema mea
principală se găsește în Evrei 13.8: „Isus Hristos este același ieri, azi și în
veci!

 Pentru aceasta, aș vrea să citesc câteva
cuvinte din epistola lui Iuda 3:

 Preaiubiților,
pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obște,
m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința, care a
fost dată sfinților odată pentru totdeauna.”

Îmi place
mult să citesc aceste versete, pentru că între ele există o legătură strânsă. Spun
aceasta, pentru că credința pentru care vrem să luptăm își are desigur, temelia
pe faptul că Isus Hristos este Același ieri, azi şi în veci.

Presupunând
că printre cei care citesc aceste predici, sunt şi unii metodiști, baptiști,
penticostali, catolici etc., aş vrea să-i întreb pe metodiști, de exemplu,
ceva:

„Se luptă
biserica voastră pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru
totdeauna?”

Eu cred că toți
ar răspunde la fel: „Da, frate Branham, se luptă!” și ar susține că ei au
această credință.

Adevărul este
că până la un punct este corect, dar problema care se pune, este: „Suntem
siguri că luptăm pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru
totdeauna?” Nu cumva ne luptăm pentru credința diferitelor noastre denominațiuni?

Dacă toți am
lupta pentru aceeași credință nu ar mai fi nici o ceartă şi nu am avea nici
atâtea denumiri sectare.

Versetul 3
din Iuda este singurul verset din Biblie, în care ni se spune că trebuie să
luptăm pentru credință şi anume: „pentru credința care a fost dată sfinților, o
dată pentru totdeauna.

Noi i-am
auzit pe unii oameni spunând că numai credința lor este corectă, în timp ce
toate celelalte sunt greșite. Problema este că oamenii au ridicat ziduri de
despărțire între ei! Ce s-ar întâmpla însă dacă o denominațiune i-ar spune
celeilalte: „Noi suntem frați, de aceea, vrem să dăm mâinile unii cu alții şi
să mergem mai departe împreună, ca soldați creștini!” Atunci barierele dintre
noi s-ar surpa, nu ar mai exista.

Pe Dumnezeu
nu-L interesează de ce denominațiune aparțineți! Pe El îl interesează numai
copiii Lui care se află în acele denominațiuni.

Îmi amintesc
că într-o primăvară, când am fost la o fermă din Colorado, am văzut cum
păstorii îşi duceau animalele la păscut într-o vale mare. Ei nu erau interesați
de semnul pe care-l aveau animalele, ci ca ele să aparțină unei rase curate. Nu
avea importanță de care fermă aparținea, ci să fie toate de rasă pură, căci
altfel nu aveau voie să meargă pe pășunea din vale.

Așa este și
Domnul nostru Isus Hristos. El nu dă atenție semnului pe care-l porți! Singurul
lucru care hotărăște intrarea ta în cer, este nașterea din nou. Dacă eşti un om
născut din nou.

Nu demult am ținut
câteva adunări în Little Rock, Arkansas, iar acolo a venit un tânăr în cârje şi
Domnul l-a vindecat.

În ziua
următoare, el a mers pe străzi, în sus și-n jos, ținând cârjele în mână şi
strigând: „Aleluia! Domnul m-a vindecat!” Da, el a ținut o adunare despre
vindecarea lui.

În seara
aceleași zile, acel tânăr a venit iarăși la serviciul divin, plin de bunătatea
lui Dumnezeu şi fericit pentru vindecarea primită.

La un moment
dat, el m-a întrerupt în timp ce eu predicam şi a spus: „Un moment, frate
Branham.”

„Poftim”,
i-am răspuns eu.

„Într-o seară
când am venit aici şi te-am auzit predicând, am crezut că ești nazarinean (el
însuși era un nazarinean), dar am constatat că mulți dintre ascultători erau
penticostali. Ba mai mult, cineva mi-a spus că și tu ai fi penticostal. Apoi
te-am auzit spunând de la platformă că ai carnet de membru baptist. Eu nu sunt
în clar, de aceea aş vrea să te întreb: „Ce ești de fapt?”

„Eu sunt
penticostal, nazarinean, baptist”, am răspuns liniștit.

Deci, dacă
cineva dintre voi vrea să știe ce sunt eu, răspunsul este foarte simplu: „Eu
sunt chiar ceea ce sunteți şi voi.”

Eu pot să
aparțin de toți, pentru că aparțin de toți, adică de Cel a cărui proprietate
sunteți toți. Așa este corect.

Hristos își
are copiii printre toți. Ei sunt frații şi surorile mele și eu îi iubesc.

Eu cred că
prin voia Sa suverană, Dumnezeu a pus în Biserica Sa diferite slujbe și că nu
le-a mărginit numai la o denominațiune.

În 1
Corinteni 12.28-30 şi în Efeseni 4.11-12 scrie:

Și
Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al
treilea, învățători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au
darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.

Oare
toți sunt apostoli? Toți sunt proroci? Toți sunt învățători? Toți sunt făcători
de minuni?

Toți
au darul tămăduirilor? Toți vorbesc în alte limbi? Toți tălmăcesc?
” (1 Corinteni 12.28-30).

Și El
a dat pe unii apostoli; pe alții, proroci; pe alții, evangheliști; pe alții,
păstori şi învățători,

pentru
desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului
lui Hristos.
” (Efeseni 4.11-12).

În Romani
11.29 spune: „Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și chemarea făcută.

El le-a
inclus mai înainte în planul Său.

Așa cum a știut
mai dinainte de întemeierea lumii cine vom fi noi, tot așa a putut să-Și
ordineze mai dinainte Biserica și să facă posibilă proslăvirea Lui.

După 1
Corinteni 12.8-11, Dumnezeu a rânduit în Biserica Sa nouă daruri duhovnicești
pe care le face unul şi același Duh, și care dă fiecăruia după cum dorește.

De
pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; altuia,
să vorbească despre cunoștință, datorită aceluiași Duh;

altuia
credința, prin același Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin același Duh;

altuia,
puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia,
felurite limbi; și altuia, tălmăcirea limbilor.

Dar
toate aceste lucruri le face unul și același Duh, care dă fiecăruia în parte,
cum voiește.

Aceste daruri
sunt rânduite în așa fel, încât pot să se arate la fiecare membru al bisericii.

De exemplu,
dacă cineva prorocește, aceasta nu face din el un profet, deoarece slujba de
profet și darul prorociei sunt două lucruri diferite. Este posibil ca cineva să
spună în seara aceasta o prorocie, și apoi să n-o mai facă niciodată în viața
lui. Este posibil ca mâine seară, darul prorociei să treacă la altul. Dar
profetul este unul singur într-un anumit timp, așa cum putem vedea în Vechiul
Testament, pe Isaia, Ieremia etc.

Biserica ar
trebui să posede cele nouă daruri, fiecare biserică locală.

Dumnezeu a
rânduit în biserică și slujbe. Astfel, El a rânduit apostoli, cărora nu știu de
ce li s-a schimbat denumirea în misionari. Apostolul sau misionarul este de
fapt același lucru. Apostolul este un trimis.

Dacă cineva
este trimis de Dumnezeu în unele țări păgâne ca să vestească Evanghelia, este
apostol sau misionar.

În Biserică
mai există și proroci, învățători, evangheliști și păstori, care sunt aleși
numai de Dumnezeu.

Nu are
importanță cât de pregătit este cineva, nici cât de mult dorește el să predice,
dacă nu este ales de Dumnezeu pentru slujba de predicator, un astfel de om va
fi numai o piedică în calea unui predicator adevărat. Totul depinde de darul și
de alegerea lui Dumnezeu, şi Lui nu-I pare rău de ele.

Dacă Isus
Hristos a fost înviat din morți şi El este același ieri, azi și în veci, atunci
trebuie să fie același de la început și în putere.

Acum, El este
în Duh, ceea ce a fost înainte de a Se arăta în trup. El a venit de la
Dumnezeu. El era la Tatăl înainte de întemeierea lumii. Da, El era Logosul care
a ieșit de la Tatăl. El S-a făcut trup și a locuit printre oameni: „La
început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

Şi
Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr.
” (Ioan 1.1 şi 14).

Şi
fără îndoială, mare este taina evlaviei…
Cel ce
a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de
îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat
în slavă
.” (1 Timotei 3.16)

Apoi, El S-a
dus iarăși la Tatăl: „Am ieșit de la Tatăl, şi am venit în lume,
acum las lumea, şi Mă duc la Tatăl.
” (Ioan 16.28).

La început,
Hristos, Duhul a fost la Dumnezeu. (Dumnezeu este Duh). El a fost pe vârful
muntelui Sinai, când a dat Legea, şi prezența Sa a fost atât de puternică încât
orice om sau animal care se atingea de munte, trebuia să moară:

Şi
Domnul a zis lui Moise: „Du-te la popor, sfințește-i azi şi mâine, şi pune-i
să-şi spele hainele.


fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va pogorî, în fața
întregului popor, pe muntele Sinai.


hotărăști poporului anumite margini de jur împrejur, şi să spui: ,Să nu cumva
să vă suiți pe munte sau să vă atingeți de poalele lui. Oricine se va atinge de
munte, va fi pedepsit cu moartea.

Nici
o mână să nu se atingă de el; ci pe oricine se va atinge, să-l omoare cu
pietre, sau să-l străpungă cu săgeți: dobitoc sau om, nu va trăi.” Când va suna
trâmbița, ei vor înainta spre munte.

(Exod 19.10-13). Da, iubiții mei, nimic nu putea să se atingă de El!

Acum fiți
atenți! Prima dată, El nu putea să fie văzut de nimeni. Apoi, S-a arătat într-o
Lumină tainică, ce putea fi văzută dar care nu putea să se apropie de tot. După
aceea, El Însuși S-a descoperit în trup, astfel încât a coborât jos,
născându-Se dintr-o fecioară – deci cu totul altfel decât noi oamenii – şi a
luat un trup asemenea nouă.

El era Același
care i s-a descoperit la Moise în rugul aprins:

Moise
păștea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până
dincolo de pustie, și a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.

Îngerul
Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieșea din mijlocul unui rug.
Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.

Moise
a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată, şi pentru ce
nu se mistuie rugul.”

Domnul
a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului,
şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!”

Dumnezeu
a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ți încălțămintea din picioare,
căci locul pe care calci este un pământ sfânt.”

Şi
a adăugat: „
Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul
lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să
privească pe Dumnezeu.
” (Exod
3.1-6).

El era „Eu
sunt
” din Exod 3.14:

Dumnezeu
a zis lui Moise: „
Eu sunt Cel ce
sunt
.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui
Israel astfel: „Cel ce se numește „
Eu
sunt
”, m-a trimis la voi.” Și același
Eu
sunt
” din Ioan 8.23-29:

Voi
sunteți de jos”, le-a zis El; „Eu sunt de sus: voi sunteți din lumea aceasta,
Eu nu sunt din lumea aceasta.

De
aceea v-am spus că veți muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeți că Eu
sunt, veți muri în păcatele voastre.”

„Cine
ești Tu?” I-au zis ei. Isus le-a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun că
sunt.”

Am
multe de zis despre voi şi de osândit în voi; dar Cel ce M-a trimis, este
adevărat; şi Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii.”

Ei
n-au înțeles că le vorbea despre Tatăl.

Isus
deci le-a zis: „Când veți înălța pe Fiul omului, atunci veți cunoaște că
Eu sunt, şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a
învățat Tatăl Meu.

Cel
ce M-a trimis, este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac
ce-I este plăcut.

Deci, El S-a
descoperit în trup, într-un chip omenesc.

 „…Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit
neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre
Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă.
” (1
Timotei 3.16).

El S-a născut
dintr-o fecioară şi Și-a dat sângele ca preț de răscumpărare pentru oameni.

Eu i-am auzit
pe unii spunând: „Eu am fost mântuit prin sânge evreiesc,” dar aceasta nu este
adevărat. Nu sângele unui evreu ne-a mântuit, ci Sângele lui Dumnezeu. Isus
Hristos nu a fost nici evreu, nici păgân! El a fost Dumnezeu. Dacă sângele lui
Isus ar fi fost evreiesc, înseamnă că trebuia să aibă un tată pământesc dar
sângele Lui s-a creat printr-un act dumnezeiesc.

IaHVeH
Dumnezeu, Tatăl Său, a creat o celulă de sânge în trupul Mariei.

Iar nașterea
lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte
ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.

(Matei 1.18).

Astfel, ea
L-a născut pe Fiul, în care Dumnezeul cel Atotputernic Și-a făcut locuință cât
timp a stat pe pământ. Trupul Său S-a dat ca jertfă pe Golgota ca să te
mântuiască pe tine și pe mine, şi ca să poată locui în noi, astfel încât să-I
fim mulțumitori pentru dragostea Sa şi să-I slujim cu toată inima noastră.

Dumnezeu a
venit la noi, în Fiul Său Isus Hristos. El a murit pentru păcatele noastre,
astfel încât noi, care suntem nevrednici şi neputincioși ca să facem ceva
pentru salvarea noastră, să fim răscumpărați prin harul Său nemărginit în 
Hristos. Dacă Îl primim pe El suntem mântuiți pentru că „El
este singurul în care avem mântuirea şi prin sângele Lui, iertarea păcatelor.
După bogățiile harului Său.
” (Efeseni 1.7).

Chiar acum,
Domnul Isus este printre noi, prin Duhul Sfânt. El face şi acum, în Biserica
Sa, aceleași minuni pe care le-a făcut când era pe pământ. Din câte înțeleg eu
Evanghelia, aceasta este starea lucrurilor. Totul este foarte simplu, nimic nu
este complicat.

Deci, dacă
vrem să știm care este credința care a fost dată sfinților o dată pentru
totdeauna şi pentru care trebuie să luptăm noi, trebuie să mergem înapoi, în
timpul de început al Bisericii, ca să vedem care a fost credința lor. Abia
atunci vom putea spune dacă avem sau nu credința aceea şi dacă ne luptăm sau nu
pentru ea. Nu este acesta un lucru bun?

Deci, vom
întreba Biblia, ce credință au avut sfinții şi eu cred din toată inima că ea
este Cuvântul nefalsificat al lui Dumnezeu. Prin urmare, eu cred că tot ce este
în contradicție cu Biblia: sectele, denominațiunile, etc. este minciună,
eroare.

Astfel, eu
cred că nu este conform Bibliei să crezi că cineva de pe pământ are puterea să
ierte păcatele cum iartă Dumnezeu sau să vindece bolnavii cum a făcut Dumnezeu.
Da, El a făcut deja aceasta. El este Jertfa ispășirii de pe Golgota.

De aceea,
credința noastră se odihnește pe ceea ce a făcut deja Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul
spune: „prin rănile Lui ați fost vindecați” (1 Petru 2.24).
Vedeți? El spune aceasta la trecut. „Ați fost vindecați.”

Poate cineva
spune: „Frate Branham, eu am fost salvat cu un an în urmă.” Nu, nu este
adevărat! Tu ai fost salvat cu o mie nouă sute de ani în urmă, pentru că „Hristos
a murit o dată pentru păcatele noastre.
” (1 Petru 3.18).

Deci, tu nu
ai primit mântuirea cu un an în urmă!

Orice păcătos
care are nevoie de mântuire, şi de vindecare, trebuie să facă un singur lucru:
să ia aminte la ceea ce a făcut Isus când a fost răstignit pe crucea de pe
Golgota. Atunci, El a plătit prețul complet, așa că noi nu mai avem nimic de
făcut aici.

Astăzi, noi
trăim într-un timp în care Biblia este tâlcuită într-un mod fanatic în ceea ce
privește nevoile trupului şi ale sufletului. Da, există mulți fanatici, dar
prin faptele lor, dovedesc că există și o lucrare adevărată. Dacă am în mână un
dolar fals, știu cu certitudine că există şi unul adevărat, după care a fost
executat cel fals. Prin aceasta puteți vedea că fanatismul dovedește că undeva
există și originalul, adevărul.

Urmașii lui
Hristos au fost numiți în Noul Testament „sfinți”.

 În Luca 16.16 citim: „Legea
şi prorocii au ținut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăției lui
Dumnezeu se propovăduiește: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.

Ioan
Botezătorul a fost numai „podul” între lege și har. „El nu
a făcut nici un semn.
” (Ioan 10.41), dar a fost un predicator
puternic al pocăinței.

Știți cine a
avut mesajul cel mai puternic spre pocăință, de la Charley Finney și până la
noi? Billy Graham. Nu există altul care să facă o chemare la pocăință ca el. În
el este același Duh viu.

Ioan
Botezătorul este cel care a pregătit calea Domnului Isus, apoi a venit El. El
nu s-a arătat a fi un predicator așa cum gândesc unii. Nu, pentru că Biblia
spune în Matei 12.19 că: „El nu Se va lua la ceartă nici nu va striga.
Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe ulițe.

 În ce-l privește pe Ioan Botezătorul, el era
omul care spunea adevărul pe față. Astfel el i-a zis lui Irod: „Nu-ţi
este îngăduit să o ai de nevastă.
”, referindu-se la Irodiada.
(Matei 14.4). El era tipul omului care nu se pleacă.

Dar Isus avea
o fire liniștită. El a urmat imediat după ce Ioan I-a pregătit calea, şi-l
apăra pe Ioan. El a făcut semne şi minuni şi a împlinit toată lucrarea cu care
L-a însărcinat Dumnezeu.

Domnul Isus a
spus referindu-se la Ioan Botezătorul:

 „Adevărat
vă spun că, dintre cei născuți din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare
decât Ioan Botezătorul. Totuși, cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai
mare decât el.

Din
zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăția cerurilor se ia cu năvală, şi
cei ce dau năvală, pun mâna pe ea.

Căci
până la Ioan au prorocit toți prorocii şi Legea.

Și,
dacă vreți să înțelegeți, el este Ilie, care trebuia să vină.
” (Matei 11.11-14). Profeții au privit spre venirea lui
Hristos, dar Ioan Botezătorul a primit harul de a-L prezenta lumii. Aceasta i-a
dat mărimea! Doar lui i s-a dat această întâietate să strige: „Iată
Melul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!
” (Ioan 1.29). Apoi,
lucrarea lui s-a încheiat şi Şi-a început lucrarea Domnul Isus.

Să observăm
acum atenți lucrarea Lui! De ce? Pentru că El este Acela care a introdus
lucrarea creștină în Noul Testament.

 Dacă vom putea vedea ce a dat El Bisericii,
vom ști desigur, şi care este credința despre care a vorbit apostolul Iuda şi
despre care a spus că a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna.

 Să fim atenți, pentru că imediat după botez şi
după ispitirea din pustie, Isus a început să vestească Evanghelia şi să vindece
tot felul de boli.  Curând, la El au
venit tot mai mulți oameni şi vestea despre lucrările Sale, s-a răspândit în
toată țara.

 Dacă mergem puțin înapoi, la Ioan 1, vedem că
Isus a avut și câțiva ucenici. Ei au fost pocăiți cu adevărat, pentru că în
momentul în care au înțeles că sunt salvați, au dorit şi salvarea altora. Deci,
dacă tu dorești să povestești şi altora despre pocăința ta, acesta este un semn
bun.

 Filip, unul din primii ucenici ai Domnului, a
plecat imediat să viziteze un bun prieten de-al său, care era un bărbat sincer și
religios, pe Natanael.

 Când a ajuns la el, l-a găsit rugându-se sub
un smochin. Filip s-a grăbit să-i spună noutatea: „Noi am găsit pe Acela, despre
care a scris Moise în lege, şi prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif
.”
(Ioan 1.45).

 Fiind un evreu credincios și sever, Natanael
i-a răspuns:  „Poate
ieși ceva bun din Nazaret?” „Vino și vezi!” i-a răspuns Filip
.” (v.
46).

 Aceasta este metoda cea mai bună de a-i invita
pe alții să vină la Domnul: „Vino personal și vezi!”

 Astfel, cei doi bărbați s-au dus la Isus.

 Poate că atunci când s-au întors, Isus
predica, așa că s-au așezat şi ei printre ceilalți ascultători, sau dacă se
ruga pentru bolnavi, poate că s-au așezat și ei printre aceia care aveau nevoie
de ajutor.

 În orice caz, ei au mers foarte aproape de
Isus, acolo unde vestea Evanghelia și Se ruga pentru bolnavi.

 Printre ascultători, Isus avea întotdeauna și
farisei, cărturari și preoți. Ei stăteau în jurul Lui și erau foarte atenți la
tot ce făcea sau spunea, iar în inima lor Îl criticau tot timpul.

 Dar Isus i-a asemănat o dată cu mormintele
văruite, care pe dinafară arată frumos, dar înăuntru sunt pline de oasele morților
și de necurăție.

 Ei erau bărbați religioși. Nimeni nu putea să
ridice nici măcar o învinuire cât de mică împotriva lor! Din punct de vedere
moral, ei erau oameni cumsecade și tălmăcitori renumiți ai Sfintei Scripturi.  Unii dintre ei se puteau lăuda că sunt urmașii
seminței lui Levi. Da, ei trebuiau să fie credincioși drepți, să urmeze cu
strictețe calea lor, pentru că altfel ar fi fost îndepărtați din slujbă, ba mai
mult, omorâți cu pietre.

 Dar vedeți, cu toate că țineau Legea cu
strictețe, Domnul Isus i-a numit altfel.

 În Ioan 8.44 El le-a spus clar: „Voi
aveți de tată pe diavolul; şi vreți să împliniți poftele tatălui vostru.

 N-ar fi prea mult dacă cineva ar încerca să
vorbească în felul acesta unui doctor în filozofie sau în teologie? Ei ar face
la fel ca fariseii din timpul Domnului.

   Când au ajuns Filip și Natanael, Domnul
Isus vindeca bolnavii.

 Văzându-l pe Natanael, Isus Și-a ațintit
privirea asupra lui și i-a zis: „Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este
vicleșug.
” (Ioan 1.47). Tradus în limbajul nostru de astăzi, ar
suna cam așa: „Iată un creștin adevărat și sincer al bisericii.”

 Aceste cuvinte au făcut o impresie puternică
asupra lui Natanael, pentru că nu-L cunoștea pe Isus şi știa că nici Isus nu-l
cunoștea pe el. Acesta este motivul pentru care L-a întrebat:

 „De unde mă cunoști?” (v. 48).

 Drept răspuns Isus i-a zis: „Te-am văzut mai
înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

 „Natanael I-a răspuns: „Rabi, Tu ești Fiul lui
Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!”

 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Pentru că ți-am
spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei
vedea
.” (v. 49-50).

 Dar ce au spus fariseii despre Isus? Cum i-au
calificat lucrările?  Ei spuneau că
lucrează prin telepatie, că este un vrăjitor și că scoate duhurile cu ajutorul
lui Beelzebul, domnul dracilor.

 Ce a răspuns Isus cu privire la aceste păreri?

 „De aceea vă spun: Orice păcat și orice hulă
vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.

 Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va
fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici
în veacul acesta, nici în cel viitor.
” (Matei 12.31-32).

 În Marcu 3.30 scrie că El a spus aceste
cuvinte pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.”

 Vedeți voi ce pericol este aici?

 În timpul acela, Isus nu era încă proslăvit.
Celula de Sânge nu fusese încă ruptă. El era încă în trupul de carne, de aceea
a spus că hula împotriva Fiului omului va fi iertată. Dar ce este hula
împotriva Duhului Sfânt despre care Isus spunea că nu va fi iertată?

 Când cineva numește lucrarea lui Dumnezeu,
lucrarea Satanei, face o hulă împotriva Duhului Sfânt.

 După ce a fost înălțat la cer și a intrat în lucrarea
de Mijlocitor, Isus a trimis pe pământ lucrarea Mângâietorului, pe Duhul Sfânt:

 „Totuși, vă spun adevărul: Vă este de folos să
Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă
duc, vi-L voi trimite
.” (Ioan 16.7).

 Și toate lucrurile se fac prin Duhul Sfânt, de
aceea cine spune că lucrările lui Dumnezeu ar fi de la Diavolul, se face
vinovat de hulă împotriva Duhului Sfânt și nu va fi iertat niciodată!

 Acesta este motivul pentru care ar trebui să
fiți atenți! Mai bine stați smeriți! Gândiți-vă că Cel care a spus aceste
cuvinte de avertizare este chiar Domnul Isus.

 Fiți atenți cum numiți lucrarea lui Dumnezeu!
Nu cumva să spuneți despre ea că este telepatie, fanatism, vrăjitorie, influențe
spiritiste sau altceva, în loc să-L vedeți pe Dumnezeu în lucrare!

 Cu regret trebuie să spun că ceea ce spuneau
cărturarii despre Isus, este și părerea multora de astăzi.

 Dumnezeu nu-Și ia niciodată Duhul de pe
pământ! El Își ia slujitorii, dar nu pe Duhul Sfânt!

 Astfel, El l-a răpit pe Ilie la cer, dar Duhul
Lui a venit peste Elisei:

 „Fiii prorocilor care erau în fața Ierihonului,
când l-au văzut, au zis: „Duhul lui Ilie a venit peste Elisei.
” (2
Împărați 2.15).

 Mai târziu, același Duh a venit peste Ioan
Botezătorul:

 „Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea
nici vin, nici băutură amețitoare, şi se va umple de Duhul Sfânt încă din
pântecele maicii sale.

 El va întoarce pe mulți din fiii lui Israel la
Domnul, Dumnezeul lor.

 Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi
puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților la copii, şi pe cei
neascultători la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească
Domnului un norod bine pregătit pentru El.
” (Luca 1.15-17).

 Iar în Maleahi 4.5-6 a fost profețit că el va
veni din nou în zilele din urmă:

 „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte
de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoșată.

 El va întoarce inima părinților spre copii, şi
inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc țara
cu blestem!

 Diavolul procedează la fel. El își ia
slujitorii, dar duhul lui rămâne pe pământ.

 Cărturarii, fariseii, preoții şi saducheii au
fost conducătorii religioși din timpul când a fost Domnul Isus pe pământ. Ei
erau oameni intelectuali, dar duhul Diavolului i-a făcut să pună lucrările lui
Dumnezeu pe seama Satanei.

Acest duh
există și astăzi! Ce este de fapt păcatul? Necredința. Nu este important cât de
pregătit sau cât de nepregătit este un om! Dacă el încearcă să pună zilele
minunilor în trecut și le declară imposibile pentru astăzi, dovedește că este
un necredincios. Așa spune Cuvântul lui Dumnezeu.

 Știu că pentru această afirmație voi fi
prigonit.

 Domnul Isus a spus: „Dacă
pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi așa, pe cei
din casa lui?
” (Matei 10.25).  Noi trebuie să așteptăm aceasta, iar dacă nu
se împlinește, poate că nu este ceva în ordine.

 Să mergem puțin mai departe şi să-L vedem pe
Isus, când slujba Lui a devenit mai puternică.

 Iair, un fruntaș al sinagogii, L-a rugat pe
Isus să meargă în casa lui pentru că fiica lui era pe moarte. În drum spre casa
lui Iair, Isus era îmbulzit de mulțime, printre cei adunați în jurul Lui,
aflându-se și o femeie cu o scurgere de sânge. Ea auzise de lucrările lui Isus
şi credea că dacă se va atinge de El se va face şi ea sănătoasă. Era chinuită
de doisprezece ani de această boală şi își cheltuise toți banii pe medicamente,
dar nimeni nu a putut s-o ajute. Strecurându-se prin mulțime, ea a reușit să se
atingă de hainele lui Isus şi a fost vindecată pe loc.

 Isus a simțit atingerea ei, de aceea S-a oprit
și a întrebat: „Cine s-a atins de Mine?Fiindcă toți tăgăduiau,
Petru şi cei ce erau cu El, au zis: „Învățătorule, noroadele Te împresoară şi
Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine?

 „Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine,
căci am simțit că a ieșit din Mine o putere.”

 Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit
tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui, şi a spus în fața întregului norod,
din ce pricină se atinsese de El, şi cum fusese vindecată numaidecât.

 Isus i-a zis: „Îndrăznește, fiică; credința ta
te-a mântuit, du-te în pace.
” (Ioan 8.45-49).

 Observați ceva aici? Acolo erau mulți oameni
care Îl atingeau, dar numai atingerea cu credință aducea vindecarea trupului şi
putere.

 Fraților, dacă El a putut fi atins atunci – și
El este Același ieri, azi şi în veci, – înseamnă că putem să-L atingem şi
astăzi cu bolile noastre.

 În Evrei 4.15 citim: „Căci
n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care
în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.

 Deci, dacă astăzi tu Îl atingi prin credință,
vei obține același rezultat pe care l-a obținut şi femeia cu scurgerea de
sânge, când s-a atins de haina Lui, adică vindecarea.

 Isus Hristos este Același ieri, azi şi în
veci. Aceasta înseamnă că astăzi, El este la fel ca atunci, ca pe vremea
primilor creștini când a fost dată credința o dată pentru totdeauna.

 În Ioan 4.6-29 citim că într-o zi, Isus venea
împreună cu ucenicii Săi pe drumul Samariei și că S-a oprit lângă fântâna lui
Iacov ca să Se odihnească.

 Pe vremea aceea, fântânile se făceau în afara
orașelor. Ucenicii au plecat într-o cetate ca să cumpere de mâncare, iar Isus a
rămas acolo singur.

 Atunci a venit o femeie samariteană ca să ia
apă din fântână.

 Trebuie să știți că samaritenii sunt un
amestec între evrei și păgâni, deci o corcitură. Acesta este motivul pentru
care între cele două popoare nu era nici o legătură.

 Văzând-o, Isus i-a zis:  „Dă-Mi să beau!” (Ioan 4.7).

 Mirată, femeia I-a răspuns:

 „Cum Tu, Iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?”
– Iudeii, în adevăr, n-au legături cu Samaritenii.

 „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi
cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”
tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.

 „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoți
apă, şi fântâna aste adâncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie?”

 Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru
Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta, şi a băut din ea el însuși şi feciorii
lui şi vitele lui?”
(v.9-12).

 Și așa au discutat despre una şi despre alta.

 Ceea ce aș vrea să vă explic, este de ce a
vorbit Isus cu femeia? El voia să vadă ce este în inima ei. Când a ajuns la țintă
și a văzut care era necazul ei lăuntric, i-a zis:

 „Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul
tău, şi vino aici!”

 „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că
n-ai bărbat.

 Pentru că cinci bărbați ai avut; și acela, pe
care-l ai acum, nu-ți este bărbat. Aici ai spus adevărul.”

 „Doamne”, I-a zis femeia, „văd că ești proroc.”
(v.16-19).

 Și puțin mai târziu, ea și-a exprimat
convingerea:

 „Știu”, i-a zis femeia, „că are să vină Mesia,
(căruia I se zise Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile
.”
(v.25).

 Dar ea nu știa încă cine este El. Care este
deci semnul lui Mesia? Sunt acele lucrări care dovedesc că acel bărbat este
profet. Ea a fost învățată să țină privirea după Mesia, şi știa ce va face El
când va veni, de aceea a spus:

 „Când va veni El, are să ne spună toate
lucrurile
.” (v.25).

 Cu toate acestea, ea nu înțelegea încă cine era
Bărbatul din fața ei, de aceea, Isus i s-a descoperit spunând:

 „Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.
(v. 26).

 Atunci femeia și-a lăsat găleata, s-a dus în
cetate şi le-a spus oamenilor:

 „Veniți de vedeți un om, care mi-a spus tot ce
am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?
” (v. 29).

 Deci acesta era semnul lui Mesia. Aceasta
înseamnă că şi după învierea Sa trebuie să fie același semn, deci şi astăzi.

 Mă gândesc că Petru a explicat acest semn în
ziua de rusalii, când a spus:

 „Bărbați Israeliți, ascultați cuvintele
acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin
minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu
prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi…
” (Fapte 2.22).

 Această explicație a semnului lui Mesia,
interesează şi biserica.

 Nicodim, un fariseu și conducător al bisericii
din zilele acelea, a venit noaptea la Isus şi i-a zis:

 „Învățătorule, știm că ești un Învățător, venit
de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu
este Dumnezeu cu el
.” (Ioan 3.2).

 Prin aceste cuvinte, el a spus adevărul. Dar
de ce nu proceda nici el, nici grupul religios de care aparținea, conform
acestui adevăr cunoscut? Pentru că ei acceptau numai cuvântul bisericii lor;
pentru că se învârteau numai în jurul ei şi astfel au devenit reci şi formali.

 Ei au fost cuprinși atât de tare de tradițiile
lor, încât i-au exclus din biserică pe toți aceia care au crezut în Isus
Hristos. Nu vedem prezența acestui duh și în bisericile de astăzi?

 Dacă acest duh prigonitor există și astăzi,
atunci cu siguranță există şi celălalt Duh, care suferă această prigoană, și
anume, Duhul Sfânt.

 Iuda s-a ridicat în același timp cu Domnul
Isus şi a părăsit pământul în același timp cu El. Când S-a coborât Duhul Sfânt,
a venit și duhul lui Anticrist, iar acum, în timpul din urmă, el se descoperă
în același timp când o face și Duhul Sfânt.

 Puteți să vedeți aceasta?

 În Ioan 12.20-22 vedem cum într-o zi, au venit
niște greci, care doreau să-L vadă pe Isus.

 „Niște Greci dintre cei ce se suiseră să se
închine la praznic,

 s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida
Galileii,   l-au rugat, şi au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe
Isus.

 Ce bine ar fi dacă fiecare bărbat, femeie,
băiat sau fată, ar avea dorința aceasta şi astăzi!

 Dacă Isus este și astăzi la fel ca atunci, ce
fel de personalitate așteptăm noi?  Privim după un băiat călător? Nu! Sau după un
domn bine îmbrăcat? Nu!  Ne uităm la
exterior? Isus nu Se deosebea prea mult de ceilalți, așa că putea să umble
printre oameni fără să fie cunoscut. Privim noi după un bărbat cu studii
superioare, a cărui vorbire ar semăna pentru poporul de rând cu o vorbire în
limbi străine?

 Nu, pentru că Biblia spune în Marcu 12.37: „Și
gloata cea mare îl asculta cu plăcere.

 Așteptăm noi un bărbat care are relații în
cercurile înalte ale societății? Nu, pentru că Isus a fost lepădat și osândit
până la moarte chiar de către conducătorii religioși.  Atunci privim după un bărbat care pretinde că
posedă puterea de a vindeca? Nu, noi nu privim nici după așa ceva, pentru că
Isus nu a spus niciodată că El ar fi un Făcător de minuni sau Unul care face
ceva prin propria Sa putere. Dimpotrivă, în Ioan 14.10, El a spus: „Cuvintele,
pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuiește în Mine,
El face aceste lucrări ale Lui.

 Așteptăm noi un bărbat care să ridice fiecare
paralizat cu care vine în legătură? Care dă vedere fiecărui orb și auz fiecărui
surd?  A făcut Isus așa? Nu! El nu i-a
vindecat pe toți cei bolnavi.

 Să mergem mai departe pentru aceasta în Ioan
5:

 „În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o
scăldătoare, numită în evreiește Betesda, care are cinci pridvoare.

 În pridvoarele acestea zăceau o mulțime de
bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei.

 Căci un înger al Domnului se pogora, din când
în când, în scăldătoare, şi tulbura apa. Și cel dintâi, care se pogora în ea,
după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.

(v.2-4).  Normal era nevoie de credință
pentru aceasta, altfel acei oameni nu s-ar fi dus acolo.

 Dumnezeu nu i-a lăsat niciodată pe oameni fără
să le dea o cale de a primi vindecarea. Întotdeauna, El a pregătit o
posibilitate!

 Credeți că toți oamenii din vremea aceea au
crezut în Îngerul care tulbura apa? Sigur că nu! Fără îndoială că şi unii
dintre cei care  ar fi trebuit să creadă
(pentru că erau bolnavi), se îndoiau și priveau totul ca o superstiție sau
fanatism. Ei spuneau că este numai o iluzie, că vântul ar fi acela care mișcă
apa etc., și cu toate acestea era Îngerul Domnului.

 Puterea Lui cobora în apă și primul care intra
prin credință, era vindecat. Apoi, oamenii așteptau din nou repetarea acelui
lucru.

 Ca oameni, noi nu putem înțelege pe deplin cum
se făcea aceasta, şi nici nu este necesar. Noi trebuie să credem!

 Și iată că Isus a mers în locul acela,
îmbrăcat cu putere chiar și în hainele Sale, şi a umblat printre oamenii aceia
bolnavi. El era plin de milă. (Noi trebuie să înțelegem că mila omenească este
nimic pe lângă mila lui Dumnezeu).

 Toate sentimentele noastre sunt amestecate cu
o gândire firească. Da, noi suntem atât de legați de sentimentele firești,
încât nu avem nici o pricepere pentru lucrurile duhovnicești.

 Isus a fost plin de milă. El a avut mai multă
milă decât oricare alt om de pe pământ. Întregul izvor al îndurării a fost în
El, și cu toate acestea, iată-L trecând liniștit pe lângă un tată bătrân care
era paralizat din cauza unei grele artrite. Cum a fost posibil să treacă pe
lângă acel om care striga după cineva care să-l ajute să intre în scăldătoare?

 Dar deși era plin de milă, Isus a trecut pe
lângă toți fără să le adreseze nici măcar un singur Cuvânt!

 Ce ați face, dacă prin orașul vostru ar trece
cineva care se roagă pentru bolnavi şi voi ați auzi că el merge în cutare și
cutare loc, ca să se roage pentru cei aflați în nevoie?

 Poate cineva a spus: „Dacă cutare se face bine
atunci voi crede și eu!”

 Știți ce fel de duh este acesta care vă face
să gândiți în felul acesta? Este același duh al Diavolului care a lucrat şi în
zilele lui Isus.

 Eu am spus mai înainte că Satana își ia
oamenii de pe pământ, dar duhul lui rămâne.

 Acest duh i-a spus lui Isus, când L-a ispitit
în pustie: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu poruncește ca pietrele acestea să se
facă pâini.
” (Matei 4.3).

 Era același duh al Diavolului care a spus prin
conducătorii religioși de atunci:

 „Pe alții i-a mântuit iar pe Sine nu Se poate
mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, şi
vom crede în El!
” (Matei 27.42).

 Era același duh pe care l-a găsit (Isus) și în
conducătorii din ținutul Nazaretului, când le-a zis: „Fără
îndoială, Îmi veți spune zicala aceea: „Doctore, vindecă-te pe tine însuți”; și
Îmi veți zice: „Fă și aici, în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în
Capernaum!
” (Luca 4.23).

 Cuvântul spune că „El se mira de necredința
lor.
” (Marcu 6.6). Și că „n-a făcut multe minuni în locul acela din
pricina necredinței lor.
” (Matei 13.58).

 Astăzi este exact ca atunci. Aceste lucruri
sunt nimicuri pentru cei necredincioși, de aceea ele nici nu sunt date pentru
ei, ci pentru cei credincioși.

 După ce a trecut pe lângă bolnavii de la
Betesda, care aveau nevoie de ajutor, Isus s-a îndreptat spre un bărbat olog de
treizeci și opt de ani, şi l-a întrebat:

 „Vrei să te faci sănătos?”

 „Doamne”, I-a răspuns bolnavul, „n-am pe
nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; şi, până să mă duc eu, se
pogoară altul înaintea mea.”

 „Scoală-te”, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi
du-te acasă.
” (Ioan 5.6-8).

 Iudeii voiau să știe cum s-a produs acea
vindecare, de aceea, mai întâi l-au întrebat pe bărbatul vindecat, iar apoi pe
Isus.

 Nu sunteți de acord că tot așa ar întreba şi
dacă s-ar face o asemenea minune astăzi? Da, desigur. Este același duh, de
aceea ar pune aceeași întrebare pe care i-a pus-o atunci lui Isus. Dar pe cât
este de sigur că există duhul acela fals şi întrebările lui, sunt tot atât de
sigur de existența Duhului care lucra prin Isus și care va reacționa la fel cum
a reacționat atunci. Amin.

 Fiți atenți la răspunsul pe care l-a dat Isus:
„Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu
face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face și Fiul
întocmai.
” (Ioan 5.19).

 Aceasta înseamnă că Isus nu a făcut nici o
minune şi nici o lucrare fără ca mai întâi să Îi fi fost arătată de Tatăl. Cu
alte cuvinte, El făcea numai ce-I poruncea Tatăl.

 Așa a fost Isus ieri, așa este El și astăzi și
așa va fi în veci.

 Profeții procedau la fel. Ei făceau și spuneau
numai ceea ce le arăta și spunea Dumnezeu.

 Este posibil ca aceste descoperiri dumnezeiești
să fi fost oprite după ce Isus a părăsit pământul acesta? Nu, pentru că înainte
de înălțare, El le-a promis ucenicilor Săi, și cu aceasta credincioșilor și
bisericii Sale: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el
lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea;
pentru că Eu mă duc la Tatăl.
” (Ioan 14.12).

 „Peste puțină vreme, lumea nu Mă va mai vedea,
dar voi Mă veți vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veți trăi.

(v.19).

 În Matei 28.20 Domnul Isus spune:

 „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele,
până la sfârșitul veacului.

 Ce a vrut să spună Isus prin aceasta? Atunci,
El a spus indirect că oamenii firești, care au numai o vedere firească şi o
minte firească, nu-L vor mai vedea până în ziua judecății. De ce? 1 Corinteni
2.14: „Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci,
pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie
judecate duhovnicește.

 Deci lumea nu Îl va mai vedea pe Isus, dar noi
Îl vom vedea pentru că El vrea să fie cu noi până la sfârșitul veacului.

 Aceasta înseamnă că Isus trebuie să fie și
astăzi Același, prezent pentru fiecare credincios la fel ca atunci, pentru că
altfel ar însemna că El nu a înviat dintre morți.

 El a spus clar în Ioan 14.12: „Cine
crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face
altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl.

 Aceasta înseamnă mai mari în cantitate, nu în
calitate, pentru că Domnul Isus a înviat morții, a dat vedere orbilor, a
vindecat tot felul de boli, a făcut ca legile naturii să fie fără putere, a
înmulțit pâinile şi peștii şi a transformat apa în vin.

 Dar ucenicii? Ei au continuat exact aceeași slujbă
pe care a avut-o Isus. Da, exact așa!

 Într-o zi, Saul din Tars se afla pe drum spre
Damasc, împuternicit de preoții cei mai de seamă, să-i aresteze pe toți sfinții
de acolo. Voi ați citit desigur, cum Domnul i-a ieșit în cale în acea lumină
puternică, cum i-a vorbit, poruncindu-i să meargă în cetate, şi apoi acolo i
s-a spus ce trebuie să facă.

 Între timp, Dumnezeu l-a înștiințat pe Anania
din Damasc, care se ruga Domnului, și i-a arătat printr-o vedenie ce are de
făcut. Ascultând porunca Domnului, Anania a venit la Saul, deși știa că este un
mare prigonitor al creștinilor, şi-a pus mâinile peste el şi i-a zis:

 „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat
pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeți vederea, şi să te umpli de
Duhul Sfânt.
” (Fapte 9.17).

 De unde a știut Anania toate acestea? El a
avut o viziune, în care a văzut tot ce s-a petrecut în Fapte 9.1-19.

 La fel s-a întâmplat cu Petru. El se ruga pe
acoperișul casei și a avut o viziune. Astfel, Dumnezeu i-a poruncit să meargă
în casa lui Corneliu ca să-i vestească Evanghelia.

 Pavel se afla pe o corabie veche, prinsă de
paisprezece zile de o puternică furtună. Toți pierduseră orice nădejde de
salvare, dar Pavel a fost sigur că Dumnezeu îi va scăpa, pentru că avusese o
vedenie.

 Astfel, el a putut să-i încurajeze pe cei de
pe corabie:

 „Acum vă sfătuiesc să fiți cu voie bună; pentru
că nici unul din voi nu va pieri; și nu va fi altă pierdere decât a corabiei.

 Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu, şi
căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte,

 şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie
să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toți cei ce merg
cu corabia împreună cu tine.”

 De aceea, oamenilor, liniștiți-vă, căci am
încredere în Dumnezeu că se va întâmpla așa cum mi s-a spus.

(Fapte 27.22-25).

 El a văzut într-o viziune că corabia lor va
naufragia lângă o mică insulă.

 Aceasta este credința care le-a fost dată sfinților
o dată pentru totdeauna. Credința care îl socotește pe Domnul și în prezent la
fel ca în trecut.  Aceasta este credința
pentru care trebuie să luptăm noi!

 Eu vreau să vă încerc credința. Ce fel de
credință aveți voi?

 Gândiți-vă la ceea ce este în El (voi, metodiștii,
baptiștii, penticostalii etc.), și apoi răspundeți: Aveți voi credința care a
fost dată sfinților o dată pentru totdeauna? Voi puteți aștepta să vedeți
împlinindu-se lucruri supranaturale, pentru că dacă vorbește puterea
dumnezeiască, se vor arăta acele lucruri minunate care vor legitima credința
care este în voi! Cel Atotputernic nu poate vorbi fără să-Şi arate lucrările
Sale supranaturale.

 Vreau să vă povestesc ceva despre provocarea
pe care am primit-o de la un evanghelist renumit din partea unui mahomedan.

 Misionarul despre care vorbesc, este un
prieten de-al meu.

 El i-a spus mahomedanului: „Profetul vostru,
Mahomed este mort și zace încă în mormânt, dar Mântuitorul nostru Isus Hristos
a înviat dintre cei morți și este viu.”

 Atunci mahomedanul i-a răspuns: „Dacă ceea ce
spui tu este adevărat, vreau o dovadă.”

 „O”, a continuat  evanghelistul: „Domnul
nostru ne umple inima de o bucurie atât de mare… El ne-a dat o mare făgăduință
în Ioan 15.11:

 „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria
Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină
.” Acesta
este Cuvântul lui Dumnezeu inspirat.

 Atunci mahomedanul i-a spus: „Domnul meu, eu
te asigur că fiecare cuvânt din Coran este inspirat, dar cum rămâne cu
celelalte făgăduințe din Biblie? Ce faci cu cuvintele pe care le-a spus Isus: „Cine
crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…?
” Vreau
să văd aceste lucruri de care vorbește Isus, făcute de   tine, care ești
misionar şi învățător creștin.”

 Și prietenul meu mi-a spus cu amărăciune:
„Frate Branham, atunci când mahomedanul mi-a spus acele cuvinte, a trebuit
să-mi plec capul zgâriind cu piciorul în pământ.  În mine s-a aprins dorința
de a discuta cu tine, și iată că acum mi s-a dat prilejul acesta.”

 El a continuat: „Eu am studiat foarte mult și
astfel am obținut câte o diplomă academică. Întreaga mea viață am dedicat-o
cercetării tainelor puterii lui Dumnezeu. De fiecare dată când doream să fac
ceva, totul se întâmpla întocmai cum gândeam eu. Nu era Isus  Cel care făcea toate acestea?”

 Apoi m-a întrebat: „Frate Branham, crezi că
teologii sunt greșiți?”

 „Într-un fel, da.”

 „Frate Branham, atunci ar trebuie să știi
adevărul. Eu însumi am văzut cum penticostalii răstoarnă scaune, strigă, sar în
sus și-n jos etc., și cu toate acestea tu ai legătură cu ei. Aș vrea să te
întreb ceva: „Mai există acolo lucrarea Duhului Sfânt?”

 „Da, prietene.”

 „Cum aș putea să-L primesc și eu?”

 „Dacă vei dori aceasta.”

 „Chiar acum, imediat”, a răspuns el.

 Și chiar atunci, în locuința mea, misionarul a
primit botezul cu Duhul Sfânt.

 Desigur, există și fanatism și lucruri
artificiale, există și șarlatanie și aparențe, dar cu toate acestea, în
mijlocul acestor erezii, se găsește și originalul.

 Diavolul este mereu preocupat cu distrugerea Adevărului,
pentru aceasta folosind orice mijloace posibile, încercând să trezească
impresii false.

 Aceasta nu înseamnă însă că printre noi nu se
mai află și lucrarea Celui adevărat, pentru că Isus Hristos a înviat dintre cei
morți.

 Iubitul meu frate, soră, prieteni, în ceea ce
mă privește, eu mă lupt pentru credința care a fost dată sfinților o dată
pentru totdeauna, deoarece Domnul Isus Hristos a înviat dintre cei morți și
este Același ieri, azi și în veci.

– Amin –