Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMCORINTENI, O CARTE DE CORECTERE

14/04/1957, dimineata - Jeffersonville, IN

Bună dimineaţa, prieteni. I-am spus fratelui Neville că în dimineaţa aceasta sunt puţin răguşit, de aceea nu voi ţine o predică, ci doar o lecţie duminicală, după care îl vom lăsa pe el să vorbească puţin. Am scos din Biblie o temă despre care se poate vorbi cincisprezece sau douăzeci de minute, şi poate Domnul ne va da ceva din ea. El a fost foarte bun cu noi, da, foarte bun.

Şi noi suntem obosiţi pentru că aseară am stat mai mult. Fiul meu mai mic s-a jucat aseară cu nişte mărgele din sticlă, pe care le-a băgat în gură şi apoi le-a înghiţit. Acesta este motivul pentru care cea mai mare parte a nopţii am petrecut-o lângă el, iar acum mă simt foarte obosit.

Imediat după ora 12.00 trebuie să plec în partea de jos, în Kentucky, pentru câteva întâlniri. Apoi săptămâna viitoare voi reveni aici pentru întâlnirile noastre.

Dacă se poate, aş vrea să vorbesc în câteva seri. Eu nu sunt răcit, ci doar răguşit din cauză că am predicat prea mult. Aceasta a făcut să-mi pierd vocea.

În timp ce am discutat cu Leo şi Gene, m-am gândit la un text din care aş putea predica în dimineaţa aceasta. Înainte să vin aici m-am gândit că ar trebui să mă întind puţin pentru că sunt foarte obosit, dar apoi mi-am zis: „Nu este corect ca eu să stau întins aici în cameră în timp ce auditoriul este deja plin. Poate Domnul se află deja acolo aşa că aş vrea să fiu şi eu acolo unde este El.”

Acesta este unul din motivele pentru care am dorit să fiu în dimineaţa aceasta aici.

Îl văd aici şi pe fratele Littlefield, care doreşte să mă vadă după serviciu. Fratele Littlefield este din Tennessee, unde am avut de curând o adunare într-o sală de gimnastică. În ce oraş, frate? („În Cleveland”). Da, în Cleveland, Tennessee. Noi am avut un timp minunat acolo. El a venit atunci la mine şi mi-a spus: „Hello!”, iar eu l-am invitat să vină aici.

Pentru dimineaţa aceasta mi-am planificat altceva – am vrut să vizitez nişte prieteni. Nu voiam să merg acolo ca să predic, ci doar ca să-i vizitez, pentru că le-am promis că voi merge pe la ei. Văzându-l însă pe fratele Littlefield şi pe dr. Beeland venind încoace, m-am hotărât să trec şi eu pe aici.

M-am gândit la cartea Corintenilor, capitolul 10, primele 4-5 versete. Să medităm puţin la ele, iar apoi să-l lăsăm pe fratele nostru să predice.

Dar mai întâi de toate să ne plecăm capetele în prezenţa Lui.

Binecuvântatul nostru Tată ceresc, ne plecăm înaintea Ta cu inimi smerite şi Îţi mulţumim pentru lucrurile bune ale vieţii. Ne dăm seama că viaţa însăşi este o mare luptă. Astfel, dacă nu suntem încercaţi într-un fel, suntem încercaţi în altul, dar într-o zi glorioasă lupta se va sfârşi, iar noi Îl vom vedea pe Isus, pe Cel spre care am privit tot timpul, din clipa în care L-am iubit şi am luat cunoştinţă de El şi de relaţia cu El. O, suntem atât de bucuroşi pentru că va veni o zi în care Îl vom putea vedea.

Aşa cum Avraam stătea sub bătrânul stejar şi aştepta, iar Tu, Doamne, ai mers la El împreună cu doi îngeri şi i-ai vorbit, tot aşa Te aşteptăm şi noi în dimineaţa aceasta, ca să vorbeşti inimilor noastre prin Cuvântul Tău, Doamne, în timp ce stăm în părtăşie în jurul Lui.

Binecuvântează-l pe iubitul nostru păstor şi dă-i putere şi curaj. Te rugăm să binecuvântezi pe diaconi şi pe cei ce vin aici. Binecuvântează biserica Ta de pretutindeni şi condu-o mai departe.

Binecuvântează-i pe fraţii care ne vizitează şi sunt printre noi în dimineaţa aceasta. Te rugăm să fii cu ei şi să-i susţii. Iartă-ne păcatele şi vorbeşte-ne prin Cuvântul Tău, deoarece Te rugăm aceasta în Numele lui Hristos. Amin.

Dacă nu mă înşel este aici şi fratele Coats. Seara trecută s-a făcut rugăciune pentru el la Spitalul Veteranilor, pentru că avea cancer. Ne bucurăm pentru că vă vedem printre noi, frate şi soră Coats.

Acum să mergem în cartea Corintenilor capitolul 10. Această epistolă este o carte de corectare. Ar trebui să luăm această carte şi s-o studiem mai atent, pentru că se pare că biserica din Corint este singura biserică din Noul Testament care a creat foarte multe probleme. Corintenii erau tot timpul cu probleme. Când Pavel a mers în mijlocul lor, unul avea o vorbire în limbi, altul avea un psalm, unul avea o senzaţie, etc., ceea ce făcea ca Pavel să aibă foarte mult de lucru cu ei şi să-i ţină drept pe cale.

Dacă citiţi cu atenţie, veţi vedea că el nu a reuşit să-i înveţe niciodată despre lucrurile adânci ale Scripturii, deoarece erau nişte „copii moderni”. El nu a putut merge cu ei adânc în mesaj, aşa cum a făcut-o cu efesenii sau cu romanii, pe care i-a învăţat foarte multe lucruri adânci.

Corintenii nu erau în stare să le poarte, deoarece depindeau prea mult de senzaţii şi de alte lucruri de felul acesta. Printre ei se putea auzi doar: „Lăudat să fie Domnul, eu am!” „Eu am primit o descoperire!” „Eu am un psalm,” „Eu am o prorocie”, etc.

Dar ce le-a spus Pavel? „Toate acestea vor trece!” Vedeţi? Ei nu erau prea încredinţaţi şi întăriţi pe Cuvânt, de aceea el a încercat tot timpul să-i ducă spre acea Ancoră puternică, spre Hristos, ca să nu se mai bazeze pe senzaţii. Aşa este, fiindcă noi nu ne bazăm pe senzaţii, nici pe descoperiri, ci baza noastră este Hristos. Noi ne mişcăm doar prin credinţă.

Noi observăm că Pavel a putut să-i înveţe pe efeseni despre faptul că au fost hotărâţi încă înainte de întemeierea lumii ca să fie copii ai lui Dumnezeu, dar corintenii nu ştiau nimic despre aceasta. Ei se bazau doar pe senzaţii, pe una sau alta şi depindeau doar de ele. Acesta este motivul pentru care nu puteau fi învăţaţi lucruri adânci.

Deci când ai de-a face cu oameni pe care îi poţi învăţa lucruri adânci, Duhul Sfânt îi poate întări în aceste adevăruri şi le poate ancora inimile, astfel încât ei ştiu pe ce stau – cu sau fără senzaţii; cu sau fără prorocii, sau orice altceva.

Să nu credeţi că vreau să spun cumva că Dumnezeu nu vorbeşte oamenilor prin prorocii, sau prin alte lucruri de felul acesta. Eu cred în toate acestea, dar noi nu ne bazăm pe ele. Noi avem o moştenire şi aceasta este mai mult decât darurile, deoarece El a spus: „Prorociile vor înceta; limbile se vor sfârşi; cunoştinţa va avea sfârşit.” (1 Corinteni 13.8). Nici una din senzaţiile pe care le aveau corintenii nu dovedeau că ei sunt salvaţi.

Chiar dacă strigi în Duhul, dacă proroceşti, dacă vindeci bolnavi, dacă vorbeşti în limbi sau dacă le tălmăceşti, dacă eşti plin de înţelepciune şi de cunoştinţă, etc., nu înseamnă că eşti salvat. Pavel spune că poţi să ai toate darurile Duhului şi totuşi să fii pierdut, să nu ai nimic.

Dar când ai dragoste, ai ancora.

În dimineaţa aceasta m-am trezit cam cu o oră înainte de a se trezi soţia mea şi Domnul mi-a descoperit acel „Ceva” mare prin care Dumnezeu îşi uneşte biserica, şi anume, legătura puternică a dragostei şi cum trebuie să fie ea. Pentru om nu există nici o altă cale de salvare decât dacă este născut din nou.

Cu voia Domnului, aş vrea să predic despre aceasta săptămâna viitoare.

Mesajul pe care îl am pe inimă în dimineaţa aceasta, este un mesaj de avertizare. Şi mă gândesc că am putea să-i avertizăm şi noi pe oamenii din zilele noastre, aşa cum i-a avertizat Pavel pe corinteni. Ar fi minunat să putem duce acest mesaj de avertizare oamenilor, acum când ştim că trăim într-un timp de cercetare, într-un timp când trebuie să ne cercetăm deoarece ne îndreptăm spre o trezire.

Pavel le spunea corintenilor în capitolul 10 începând cu versetul 1:

Fraţilor, nu vreau să ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare,

toţi au fost botezaţi în nor şi în mare pentru Moise.

Prin aceste cuvinte, el încearcă să-i facă să înţeleagă că atunci când Dumnezeu a scos Israelul din Egipt şi l-a dus în pustie ca să-I slujească, iar apoi mai departe spre ţara făgăduită, le-a făcut parte de toate binecuvântările Sale.

Acesta este un exemplu minunat şi pentru noi, fiindcă Dumnezeu ne-a scos din lucrurile materiale, din ritualurile şi tradiţiile omeneşti şi am fost îndreptaţi spre Ţara făgăduită.

Dacă mergem puţin mai departe, în lecţia noastră, vedem că totuşi mulţi dintre ei au fost lepădaţi. De ce aceasta? Pentru că deşi împlineau toate poruncile şi făceau tot ce le cerea Dumnezeu, totuşi inima lor nu era sinceră faţă de El.

Şi noi putem face multe lucruri. Putem lua Cina, putem fi botezaţi, putem veni la biserică, putem să ne trecem numele în registrul ei, putem să fim respectuoşi şi plecaţi, dar cu toate acestea să fim totuşi pierduţi.

Aceasta este o avertizare solemnă! Putem să ne bucurăm când Duhul cade peste noi în adunările unde este predicat Cuvântul; este posibil ca sufletul nostru să se bucure de Cuvânt şi totuşi să fie pierdut.

El…dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei 5.45).

Aceeaşi ploaie care face să crească grâul, face să crească şi neghina. Aceasta este legea naturii.

Vedeţi, natura voastră spune cine sunteţi.

Noi am putea fi atât de religioşi încât să nu facem nici cea mai mică lucrare duminica. Nu ne-am coase nici măcar un nasture pe haină; nu ne-am cumpăra nici de mâncare, ci am sta foarte pioşi, dar cu toate acestea dacă nu suntem născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu, toată închinarea noastră este zadarnică.

Ştiu că vi se pare greu de înţeles ceea ce spun, dar dorinţa mea este să găsim şi să cunoaştem adevărul, pentru că nu uitaţi: noi nu vom avea o a doua şansă. Şi pentru că este numai o şansă, noi trebuie să fim siguri pe ce stăm.

Acum observaţi ce spune Pavel: Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi… (1 Corinteni 10.1).

Ce am spus de la început despre aceşti corinteni? Ei se bazau pe speranţele lor veşnice şi pe senzaţii.

Acesta este motivul pentru care Pavel le spune: „Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.” (1 Corinteni 14.26).

Noi nu avem nimic împotriva acestor lucruri, dar nu aceasta este problema despre care vorbim. Vedeţi?

Îmi amintesc de timpul când m-am întors  eu la Domnul şi am început să văd lucrarea Duhului – cum unii puteau să imite Duhul Sfânt adevărat, astfel încât era imposibil să spui care era corect şi care nu.

Atunci am stat de vorbă cu un bărbat şi prin darul deosebirii am văzut că el trăia cu nevasta altui bărbat. Cu toate acestea, el stătea în adunare şi vorbea în limbi, prorocea şi tălmăcea, transmiţând mesaje. Apoi am întâlnit un alt bărbat şi în timp ce am vorbit cu el am văzut că era un creştin adevărat.

Văzând acest lucru, mi-am zis: „Cum este posibil ca Duhul Sfânt să-i folosească pe amândoi?” Aceasta s-a întâmplat când i-am cunoscut pe penticostali, la Mishawaka, Indiana. Când am intrat acolo, am crezut că sunt printre îngeri, dar după câteva ore m-am gândit că am ajuns printre demoni. Aceasta s-a întâmplat când am avut descoperirea referitoare la cei doi bărbaţi care vorbeau în limbi şi tălmăceau.

Eu nu mai auzisem niciodată până atunci o vorbire în limbi şi nici alte lucruri ca acestea. Privind acele lucruri mi-am zis: „O, Doamne, cred că a început marele Mileniu!”

Dar când am vorbit cu bărbatul acela făţarnic, am văzut că aveam de-a face cu un drac.

Seara am revenit în locul acela şi în timp ce-i priveam, mi-am zis: „O, du-mă de aici pentru că nu pot înţelege cum este posibil acest lucru.” Apoi am văzut acele lucruri din Biblie.

Ceea ce mă uluia era că în faţa mea stătea un bărbat care făcea acele lucruri dar nu avea Duhul lui Dumnezeu; în timp ce celălalt bărbat făcea aceleaşi lucruri, dar el poseda Duhul lui Dumnezeu. Atunci am fost total confuz pentru că nu înţelegeam nicicum ce se întâmplă, de aceea am lăsat totul să treacă.

Şi după ani, după ce inundaţia a trecut, într-o zi mergeam spre Green’s Mill. Pe drum m-am întâlnit cu domnul Isler, senatorul care mergea la adunare. El m-a oprit pe drum, şi-a pus braţele în jurul meu şi mi-a spus:

„Billy, ce mai înseamnă acum Hristos pentru tine?” Tatăl meu murise şi la fel fratele, soţia şi fiica mea. Şi acest bărbat m-a întrebat: „Ce însemnă Hristos pentru tine?”

„Domnule Isler”, am răspuns eu, „pentru mine, Hristos înseamnă mai mult decât viaţa mea. În mine s-a întâmplat ceva şi chiar dacă m-ar ucide tot m-aş încrede în El. L-aş iubi şi dacă m-ar trimite în iad.”

Asta este. Înăuntrul meu s-a întâmplat ceva. El este drept, iar eu merit fiecare pedeapsă pe care am primit-o.

Fraţilor, când ai acea Ancoră, acel Ceva al dragostei lui Dumnezeu care ţine inima legată de El, toate celelalte lucruri trec pe locul doi.

Şi fiind frământat de cele văzute în acea adunare penticostală, stăteam pe un buştean acolo sus şi iată că vântul mi-a deschis Biblia la Evrei 6. Atunci am luat cartea şi am citit următoarele versete:

Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor,

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.

Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.

Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârşeşte prin a i se pune foc.” (v. 4-8).

Acesta este răspunsul Domnului la frământarea mea. După ce am citit aceste versete, mi-am zis: „Ce este aceasta?” şi le-am recitit încă o dată, după care am primit o vedenie:

Am văzut pământul învârtindu-se în faţa mea. Era arat tot şi pregătit pentru semănat. Apoi am văzut că pe el mergea un om îmbrăcat în alb şi a semănat sămânţa. După ce acest bărbat a plecat, a venit un altul în negru, care semăna şi el seminţe. Când seminţele omului în alb au răsărit, am văzut că era grâu, iar seminţele semănate de omul în negru, erau neghină. Oh, erau două seminţe diferite, contrare una de cealaltă.

Apoi am văzut în vedenie că a venit o mare secetă. Micuţul grâu şi-a plecat capul deoarece era foarte însetat. Dar şi neghina şi-a plecat capul, căci şi ea era însetată după apă. După un timp, am văzut că s-a ridicat un nor mare şi a început să plouă. Atunci micuţul grâu s-a ridicat şi a început să strige bucuros: „Lăudat să fie Domnul!” „Lăudat să fie Domnul!” Era atât de bucuros pentru că a primit apă! Dar iată că şi micuţa neghină şi-a ridicat capul şi a început să strige: „Lăudat să fie Domnul! Lăudat să fie Domnul!” pentru că aceeaşi apă căzuse şi peste ea.

Atunci am înţeles. Vedeţi, Duhul Sfânt va cădea şi peste unii şi peste alţii, dar „după roade îi veţi cunoaşte,” spunea Domnul Isus în Matei 7.20.

Vedeţi, nu după darurile Duhului – adică nu după faptul că vindecă bolnavii, nici pentru că vorbesc în limbi, sau cântă în Duhul, nici pentru că se bucură într-un fel sau altul, îi veţi cunoaşte. Ei pot face toate aceste lucruri şi să fie totuşi pierduţi. Ceea ce face deosebirea este Viaţa din tine, este naşterea din nou.

Şi iată că apostolul Pavel încerca să le spună corintenilor:

„Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare,

toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise;”

Toţi au umblat prin pustie, dar Domnul Isus a spus:

Nu oricine-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. (Matei 7.21).

Tu poţi predica Evanghelia şi să fii totuşi pierdut. Desigur.

Aceasta nu este o treabă de copii, ci este un lucru adânc. A fi creştin nu înseamnă ceva frumos, luminos şi fabulos. Dacă spui: „Păi, eu merg la biserică de fiecare dată, pentru că este datoria mea s-o fac!” să ştii că aceasta dovedeşte că nu eşti un creştin. Nu aceasta înseamnă „a fi creştin”.

A fi creştin este ceva ce a făcut deja Dumnezeu în voi, căci El este Acela care v-a ales mai dinainte în Hristos şi v-a prezentat ca un dar de iubire lui Hristos. Este alegerea lui Dumnezeu. Iar dacă avem şansa să devenim creştini adevăraţi, ne mai întoarcem la lucrurile lumii? Mai este posibil aşa ceva?

Acum ascultaţi-mă cu atenţie.

v.3: Toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească.

Aţi auzit? „Toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească.

Despre ce vorbeşte Pavel aici? Despre ritualurile bisericii. Ce sunt acestea?

Oamenii vin la biserică şi spun că s-au pocăit. Ei s-au botezat în Hristos şi vorbesc în Numele Domnului Isus.

Pavel spune că şi în pustie s-a întâmplat la fel, şi acelaşi lucru l-au făcut corintenii. Ei au venit şi s-au botezat pentru Hristos, dar au luat toate lucrurile în mod superficial, intelectual.

Frate, nu uita însă că este Ceva mai presus decât intelectul, ceva ce duce la o naştere adevărată, nu la o concepţie intelectuală sau la o lucrare emoţională. Este Ceva ce duce la o naştere interioară, astfel încât fiinţa ta interioară este schimbată pe deplin. Acesta este motivul pentru care nu mai poţi face nici un lucru neîngăduit. Această naştere lăuntrică te face să-i iubeşti chiar şi pe aceia pe care nu-i puteai iubi; te face să acţionezi diferit de cum ai gândit până atunci, iar când vin unele situaţii diferite, tu ai o Ancoră. Atunci nu mai trebuie să te întrebi: „Oare cum să fac?” O, desigur, pentru că nu tu trebuie să faci ceva, deoarece Hristos în tine a făcut-o deja. Da, El a făcut totul, iar eu mă încred doar în El, în ancora Lui. Ce minunat!

Ei toţi aveau părtăşie. Noi ştim că era un proces natural. Mana era ceva ca bobiţele de gheaţă albă; ceva ca biscuiţii cu miere, sau ca o prăjitură cu miere. Şi Cuvântul spune că toţi au mâncat din ea.

Da, toţi au trecut Marea Roşie şi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise, urmând toate poruncile lui. Toţi au fost botezaţi pentru el. Toţi îl urmau şi-l ascultau, aşa cum Îl urmăm noi astăzi pe Duhul Sfânt, marele Conducător al bisericii creştine. El ne conduce la botezul în apă şi apoi mai departe.

Şi Pavel spunea: „Toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească.” (v. 3).

Aceeaşi mană a căzut şi pentru Core şi gruparea lui, cum a căzut pentru Moise, Iosua şi Caleb. Ei erau cu toţii împreună; toţi au fost părtaşi la acelaşi botez; toţi au fost părtaşi la adunări; toţi au fost părtaşi la mărturisiri; toţi au fost părtaşi la împărtăşire. Înţelegeţi?

Priviţi la acest eveniment solemn! Şi biserica urmează aceeaşi cale, prieteni! Nu uitaţi că destinaţia voastră veşnică depinde de felul cum mergeţi pe această cale. Nu treceţi uşuratici pe lângă ea! Aici trebuie să venim plini de respect, fiindcă este Ceva care hotărăşte dacă vom trăi veşnic sau nu.

Toţi au fost botezaţi pentru Moise în Marea Roşie; toţi au urmat aceeaşi Fiinţă de lumină: Norul şi Stâlpul de foc; toţi au fost conduşi de acelaşi Înger; toţi au ieşit afară prin acelaşi păstor; toţi au fost botezaţi în mare; toţi au mâncat aceeaşi mâncare cerească: şi acea mană a fost Hristos. Hristos a venit jos; mana a venit jos în fiecare noapte şi pierea aici ca să susţină oamenii în călătoria lor.

Şi Hristos a venit din ceruri şi Şi-a dat viaţa pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Hristos a venit jos şi a devenit Mana noastră, iar noi mâncăm aceste binecuvântări cereşti.

Acesta este motivul pentru care Duhul Sfânt poate cădea peste toţi oamenii deopotrivă: peste creştinii adevăraţi dar şi peste cei căldicei, peste credincioşii de margine, peste cei de suprafaţă, etc. Toţi vor mânca la fel. Oh, aş vrea să am cuvinte ca să pot conduce aceste lucruri până în adâncul inimii fiecăruia dintre voi, astfel încât să puteţi vedea ce lucruri adânci sunt acestea. Este un lucru cu care nu vă puteţi juca, deoarece noi nu ne putem juca de-a mersul la biserică.

Acum ascultaţi-mă! Toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească. Gândiţi-vă: „mană duhovnicească”.

Poate spui: „O, eu ştiu că sunt salvat (Aleluia!), pentru că am strigat în Duhul şi am simţit aşa şi aşa!”

Aceasta nu are nimic a face cu salvarea.

Vedeţi cum ne bazăm destinaţia veşnică pe o senzaţie? Puteţi vedea cum oamenii din timpul acesta îşi bazează destinaţia veşnică pe mici senzaţii?

Astfel unii spun: „O, eu ştiu că-L am pentru că am simţit puterea cum a venit peste mine. Eu am făcut asta sau cealaltă.” Eu cred că ceea ce spui poate să fie adevărat, dar cu toate acestea eşti încă pierdut.

O, dacă am mai avea puţin timp! Haideţi să deschidem la 1 Corinteni 13, să auzim ce spune Pavel referitor la problema aceasta:

Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.” (v. 1,3)

Ascultaţi cum se adresează acest apostol aspru, acestei biserici pline de senzaţional care îşi clădeşte nădejdile pe senzaţii.

Noi suntem la şcoala duminicală şi ne aflăm într-un loc de corectare, într-un loc de învăţătură.

Vai de omul care stă la amvon şi duce poporul pe o cale greşită! Frate, este timpul să comparăm totul cu Scriptura!

Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.” (v. 3).

Vedeţi, toate faptele voastre bune, toate lucrurile duhovniceşti pe care le aveţi, toate darurile pe care le posedaţi, toate senzaţiile, bucuria şi pacea, etc., nu au nimic a face cu salvarea.

………………………… ……………………………………………………

Gândiţi-vă un moment. Gândiţi-vă la marile biserici de astăzi: la metodişti, la baptişti, prezbiterieni, etc., şi la toate  celelalte denominaţiuni. Ei sunt de părere că dacă spun: „Eu cred” şi îşi trec numele în registrul bisericii, este totul. Dar cât de departe sunt ei de adevăr!

Penticostalii sunt de părere că dacă au mici senzaţii, se simt bine, vorbesc în limbi, au sânge pe mână şi puţin ulei pe faţă, sau altceva de felul acesta, Îl au pe Duhul Sfânt. O, dar ei sunt la zeci de mile depărtare de adevăr!

Înţelegeţi? Vedeţi cum Diavolul, dumnezeul acestei lumi le-a orbit ochii încât să nu vadă adevărul? Şi astfel, ei trăiesc la fel. Ascultaţi însă:

Chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.” (1 Corinteni 3.3).

Priviţi la toate acele daruri, la acele lucruri bune. Ei zic: „Eu mă îngrijesc de săraci.” „Eu am o inimă bună şi fac asta şi cealaltă.” „Eu merg la biserică, vorbesc în limbi; eu prorocesc; eu vindec bolnavii; eu predic Evanghelia; eu fac cutare sau cutare lucru…”

Dar ce-a spus Pavel? „Nu-mi foloseşte la nimic.

Toate aceste lucruri pot fi făcute de carne. Ce vreau să spun cu aceasta?

Să citim mai departe:

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, (gândiţi-vă numai) nu se mânie, nu se gândeşte la rău,

nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr.” (v. 4-6).

Dragoste, iubire. Ce este dragostea? Este Dumnezeu. Cum vine Dumnezeu la tine? Printr-o naştere. Vedeţi?

Toţi cei care au ieşit din Egipt, au fost botezaţi pentru Moise. Toţi au mâncat la împărtăşire; toţi aveau aceeaşi mană duhovnicească venită de la Dumnezeu. Da, toţi au avut parte de aceleaşi binecuvântări.

Şi astăzi este la fel. Noi stăm adunaţi împreună ca să ascultăm Cuvântul. Ne bucurăm şi luăm din aceeaşi mană ca să mâncăm, apoi spunem: „Aleluia. Ce bine este. Este minunat! Da, eu am fost botezat în biserică. Eu mi-am luat slujba în primire şi îmi fac datoria cu conştiinciozitate. Mi-am trecut numele în registru şi sunt un membru.”

Toate acestea sunt în zadar dacă Dumnezeu nu a pus Ceva în tine. Voi aţi făcut lucrurile cerute de organizaţia respectivă; aţi făcut ceea ce cere crezul vostru.

Dar dacă Dumnezeu a pus Ceva în voi, se produce o naştere din nou.

Ascultaţi mai departe:

1 Corinteni 10.4: „Toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos.

Toţi au băut din aceeaşi stâncă şi s-au bucurat. Ce înseamnă aceasta? Atât grâul cât şi neghina, s-au bucurat să bea din aceeaşi apă duhovnicească. Cum vine asta?

Noi mergem la biserică, batem din palme alături de ceilalţi. Strigăm ca ei, Îl lăudăm pe Domnul ca ei, prorocim ca şi ei, vorbim în limbi ca ei, ne rugăm pentru bolnavi ca ei. Acum fiţi atenţi căci vom merge puţin mai departe.

Aş vrea să mă opresc puţin la pasajul care spune: „Şi stânca era Hristos.”

Ea era acolo în forma în care este spiritual astăzi.

Mâncarea duhovnicească, mana, este Cuvântul lui Dumnezeu venit din ceruri. Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu, iar noi mâncăm  Cuvântul. Vedeţi? Noi stăm şi ascultăm Mesajul, iar sufletele noastre ating şi apucă acel Cuvânt. Noi trăim prin Cuvânt, căci Domnul spunea:

Toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească;

şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei: şi stânca era Hristos.

Gândiţi-vă numai!

Unde vrea să ajungă Pavel? Aici el îi avertizează pe corinteni şi le spune: „Fiţi atenţi ce faceţi, căci atunci când vin printre voi, unul are un psalm, unul are o vorbire în limbi, unul una, unul alta…”

Fiţi atenţi! Nu vă bazaţi credinţa pe aceste lucruri. Ele sunt în ordine şi au locul lor în biserică, dar nu vă bazaţi salvarea pe aşa ceva. Dacă viaţa voastră nu se suprapune cu Cuvântul lui Dumnezeu, atunci este timpul să mergeţi corect cu Dumnezeu!

Şi acum priviţi. Şi această stâncă era Stânca ce îi urma în pustie.

Aş vrea să observaţi că atunci când Dumnezeu l-a chemat pe Moise şi l-a trimis în Egipt ca să-i elibereze pe copiii lui Israel de sub stăpânirea lui Faraon, El l-a întrebat: „Ce ai în mână?” şi Moise a răspuns: „Un toiag.” (Exod 4.2).

Apoi, la porunca lui Dumnezeu, Moise a aruncat toiagul jos şi acesta s-a transformat într-un şarpe. Şi Moise a fugit pentru că se temea de el. Apoi l-a prins de coadă şi şarpele s-a făcut din nou în toiag.

Când a ajuns în Egipt, Moise a întins toiagul peste Egipt şi au venit muşte; l-a întins din nou şi au venit alte plăgi. Era pedeapsa lui Dumnezeu; era judecata lui Dumnezeu şi această  judecată consta în faptul că Moise întindea toiagul peste Egipt.

Dar observaţi că înainte ca acel toiag să fie mânuit, Moise şi-a băgat mâna în sân iar când a scos-o era plină de lepră.

Aceasta arăta că orice om este păcătos prin natura lui. Nu este altă cale. Tu eşti zămislit în păcat, în nelegiuire şi ai venit în lume prin minciună.

Poate ai fost închinat pe altarul bisericii unde merge mama ta; poate ai fost stropit; poate ai făcut asta sau cealaltă, dar adevărul este că de la început eşti un păcătos.

Şi aici mai este ceva. Apoi Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Bagă-ţi din nou mâna în sân; apoi a scos-o din sân; şi iată că mâna se făcuse din nou cum era carnea lui.” (v.7).

Din însărcinarea lui Dumnezeu, Moise şi-a pus mâna peste inimă.

Vedeţi, mai întâi mâna lui s-a umplut de lepră. Aceasta arată că atunci când ai fost scos afară de Dumnezeu erai un păcătos. Nu prin alegere, ci prin natură. Apoi te-ai întors înapoi.

Astfel, când Moise a scos a doua oară mâna din sân, era perfect sănătoasă, arătând că înainte ca să poată purta toiagul judecăţii, era necesar ca mâna lui să fie curată. Aceasta este valabil pentru orice preot şi pentru orice slujitor, sau copil al lui Dumnezeu.

Azi dimineaţă am auzit la radio ceva care mi-a îngheţat sângele în vine. Eu nu vreau să nesocotesc pe nimeni, nici nu vreau să vă rănesc, dar Dumnezeu să mă ajute să fiu destul de credincios ca să pot numi „albul” alb şi „negrul” negru; să fiu cinstit.

Eu am auzit pe cineva cântând şi spunând: „Eu am testamentul meu”, după care s-a întors şi a citit din Scriptură, predicând din Psalmul 1.1:

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!

Ştiţi cine spunea aceste cuvinte? Tipul acela cu rock and roll, Jimmy Osborn.

O, frate, dacă este ceva ruşinos, aceasta este cu adevărat o ruşine! Un astfel de om nu are ce căuta la amvon ca să vestească Cuvântul lui Dumnezeu. Voi mergeţi la discotecă unde-i ascultaţi cântecele, dansaţi şi bateţi din palme, iar dimineaţa următoare îşi schimbă vocea şi se dă drept creştin. Aceasta este o hulă şi o murdărie înaintea lui Dumnezeu.

Mâna care poartă acea judecată (Cuvântul) trebuie să fie curăţată prin Puterea şi învierea lui Hristos. Un astfel de om n-are ce căuta să vestească Cuvântul lui Dumnezeu!

O mulţime de predicatori încearcă să-l justifice pe Elvis Presley, care nu este altceva decât un Iuda Iscarioteanul modern.

Iuda a primit 30 de arginţi, în timp ce Elvis Presley a primit milioane de Cadillac-uri. Dar prin toate acestea, el s-a vândut. El a fost un credincios penticostal, dar şi-a vândut dreptul de întâi născut ca să devină o stea de rock and roll, şi este inspirat de Diavolul. Eu nu mai pun alte lovituri peste el. Nu, domnilor, el este un Iuda Iscarioteanul modern.

Cu toate acestea, predicatorii încearcă să clădească pe aceste lucruri. Şi Elvis se ridică şi spune: „Eu mă încred în Dumnezeu pentru succesul meu!” Cum este posibil ca Dumnezeul cei viu şi sfânt să dea succes vulgarităţii diavolului şi lucrurilor demonice?

Elvis Presley este cea mai mare ruşine  pe care o naţiune o poate avea vreodată, pentru că prin cântecele şi dansurile lui a trimis milioane de suflete în iad. Nu mă scuz în nici un fel pentru ceea ce am spus. Dacă credeţi că eu sunt profetul lui Dumnezeu, să nu uitaţi că există şi un Diavol întrupat. Categoric!

La fel este şi cu Jimmy Osborn şi cu cei ca el – ei nu au nici o legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu. Nici un om care ia Numele lui Dumnezeu în deşert şi care dansează rock and roll, făcând multe alte lucruri murdare ca acestea, nu are ce căuta la amvon ca să predice Cuvântul lui Dumnezeu!

Aceasta este problema şi în bisericile noastre de astăzi. Voi îi lăsaţi pe toţi aceşti boogie-woogie înăuntru. La fel este şi cu fetele care toată noaptea merg la discotecă şi dansează murdarul rock and roll, iar în seara următoare vin la altar şi apoi se ridică să vă cânte ceva special.

Apoi sunt şi chitariştii. Ei vin din barurile de noapte unde cântă toate murdăriile, şi voi îi trimiteţi la amvon ca să vă vorbească despre curăţire şi sfinţire.

Fraţilor, eu vă spun sincer că dacă ar veni în locul acesta, nu ar mai face aşa ceva! Cu siguranţă, nu. El ar trebui să înveţe să dovedească că este un om al lui Dumnezeu.

Noi nu-i credem pe toţi cei ce sar în sus şi-n jos într-un club de noapte! Aceasta este starea bisericii de astăzi!

Noi avem nevoie de adevăr şi adevărul este acest Cuvânt. Aşa este. Mâna care mânuieşte acest Toiag al judecăţii trebuie să fie curată. Categoric.

Mâna lui Moise a trebuit să fie curăţită mai întâi şi abia  după aceea i s-a încredinţat toiagul ca să aducă judecăţile asupra Egiptului.

Apoi în pustie. Acel simbol minunat. Acolo era stânca şi Cuvântul spune că „acea stâncă era Hristos.”

Noi ştim că poporul însetat a început să murmure, să cârtească. Ei ar fi meritat să moară pentru că au cârtit. Ei s-au plâns, nu erau credincioşi cu adevărat. Da, ei nu erau altceva decât nişte credincioşi intelectuali. Când au văzut lucrurile supranaturale făcute de Moise în Egipt, au ieşit afară – o mulţime amestecată, – dar nu erau convertiţi din adâncul inimii.

Cuvântul ne vorbeşte doar de trei din acea mulţime ieşită: Moise, Aaron, Iosua şi Caleb (patru) şi o femeie – Miriam.

Dar şi Miriam şi-a arătat adevărata faţă atunci când a râs de Moise pentru că s-a căsătorit cu negresa lui. Ea i-a spus: „N-au fost şi alte fete de te-ai căsătorit cu aceasta? etc.” Dar Dumnezeu n-a găsit plăcere în cuvintele ei şi a lovit-o cu lepră.

Atunci Aaron, fratele ei, i-a zis lui Moise:

„Oh, poţi să-ţi laşi sora să moară de o astfel de boală?” Moise s-a pus între Dumnezeu şi Miriam, dar deşi a fost vindecată n-a mai trăit mult după aceea.

Da, frate. Ceea ce face Dumnezeu este desăvârşit. Lăsaţi toate lucrurile aşa cum le-a făcut Dumnezeu. Dacă El a spus ceva, rămâneţi doar la ceea ce a spus El. Luaţi cuvintele Lui aşa cum sunt. Dacă eu aş putea explica toate lucrurile, aş fi egal cu Dumnezeu, dar nu pot să fac aşa ceva, ci cred pur şi simplu. Asta-i tot. Fac tot ceea ce mi se cere, dar nu cer explicaţii pentru că totul este mai pe sus de inteligenţa omenească.

Dumnezeu este Cel ce face toate lucrurile şi aceasta nu se poate explica. Eu accept prin credinţă tot ceea ce spune El şi spun: „Este proprietatea mea şi eu cred aceasta!”

Eu cred deşi nu pot explica.

Cum stătea stânca aceea acolo? Dumnezeu avea o piatră mică, şi aceea era plină cu apă. Poate că acea piatră nu era mai mare decât amvonul acesta. Cu toate acestea, atunci când Moise a lovit-o cu toiagul, a ieşit destulă apă ca să sature două milioane de oameni însetaţi. Şi nu au băut doar oamenii ci şi măgarii, oile şi celelalte animale pe care le aveau ei.

O, şi când văd picturile acestea care ilustrează o stâncă mare din care iese doar o picătură mică şi un copilaş care stă acolo cu un vas mic în mână! Niciodată n-a fost aşa!

Apa a ţâşnit într-o izbucnire darnică udând şi săturând peste două milioane de oameni şi animalele lor. Iar Cuvântul spune că acea stâncă era Isus Hristos.

O, ce paralelă minunată la Ioan3.16:

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

Şi acum fiţi atenţi ce s-a întâmplat! Singura posibilitate prin care se putea primi acea apă, era ca toiagul judecăţii să lovească stânca. Noi ştim că Moise a lovit-o, iar judecata lui Dumnezeu a lovit stânca şi astfel apa a curs afară din ea.

Dumnezeu a fost drept când i-a lăsat să moară în pustie, pentru că nu L-au crezut. Ei erau o ruşine pentru El; erau nişte destrăbălaţi care nu meritau să trăiască, iar Moise i-a numit „răzvrătiţi”. Da, ei s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, de aceea meritau să moară.

Adevărul este că noi toţi merităm să murim, pentru că ne răzvrătim adesea împotriva lui Dumnezeu. Dar El este atât de plin de îndurare! Dacă ar privi la noi, ar trebui să ne nimicească. Dar El este atât de îndurător încât a luat păcatele fiecăruia dintre noi şi judecata s-a îndreptat şi L-a lovit pe preaiubitul Său Fiu, Hristos, şi aceasta pentru ca noi să nu pierim, ci să primim viaţă veşnică.

Cum este posibil să bem din acea stâncă şi totuşi să nu fim corecţi în inima noastră?

Da, frate, cei care se poartă în felul acesta sunt de numărul milioanelor. Aşa este. Ei se încred în faptul că sunt metodişti, baptişti, penticostali, etc; ei se încred în faptul că au avut o senzaţie ciudată; în faptul că vorbesc în limbi, în faptul că strigă, sau pentru că Dumnezeu vindecă bolnavi; se încred în faptul că au avut o descoperire, etc. Toate aceste lucruri sunt corecte, eu nu am nimic împotriva lor, dar ele nu au nimic a face cu mântuirea ta, absolut nimic. Ţi-ar putea curge ulei din mâini până s-ar umple un cazan, sau sânge pe faţă, etc., căci acestea n-ar însemna nimic. Acesta este adevărul.

Pavel spunea: „Aş putea vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi totuşi să fiu pierdut.” Chiar dacă aş avea atât de multă înţelepciune şi cunoştinţă încât să pot explica toată Biblia şi s-o leg laolaltă, aceasta nu înseamnă nimic.

Frate, ei toţi (israeliţii) au băut din aceeaşi stâncă – şi stânca era Hristos.

Judecata a stat asupra lui Hristos pentru ca tu să ai privilegiul să vii şi să bei. Numai harul lui Dumnezeu este acela care îţi permite să bei. Numai bunătatea Lui îţi îngăduie să mănânci din Cuvânt; numai bunătatea Lui ţi-a permis să te botezi; numai bunătatea Lui te-a făcut pe acest pământ, ţi-a dat sănătate şi te-a adus în dimineaţa aceasta aici în biserică. Da, numai bunătatea lui Dumnezeu, căci toate sunt numai prin bunătatea Lui.

Dar cum este cu bunătatea ta? Vrei tu să renunţi la totul pentru Dumnezeu? Vrei să pui la o parte orice gând şi acţiune pentru El?

Dumnezeu a făcut aceasta pentru tine; dar tu ce vei face pentru El?

Haideţi să mai citim două versete, apoi voi încheia pentru ca păstorul să-şi poată aduce mesajul pentru biserică.

Deci, „acea stâncă era Hristos.”

Şi acum 1 Corinteni 10.5: „Totuşi cei mai mulţi dintre ei, n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie.”

Vedeţi? Dumnezeu le-a permis să fie botezaţi în apă; le-a permis să mănânce Cuvântul şi să-L creadă; le-a permis să beneficieze de binecuvântări duhovniceşti; le-a permis să bea din stânca duhovnicească; le-a permis să aibă parte de tot ceea ce a făcut Dumnezeu prin harul Său, şi totuşi mulţi dintre ei nu au fost plăcuţi lui Dumnezeu, pentru că Cuvântul spune că: „au pierit în pustie”.

(În traducerea engleză, în loc de „au pierit”, scrie „au fost lepădaţi”).

După toate aceste experienţe, după serviciile mari de vindecare pe care le-am văzut făcându-se sub ochii noştri, după marile simţăminte pe care le-am avut în lăudarea Domnului; după ce am băut din stâncă; după toate predicile minunate pe care le-am auzit, deci după toate aceste lucruri minunate, este posibil să fim totuşi înşelaţi? O, Doamne! (Fratele Branham bate în amvon).

Cuvântul spune totuşi: „Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi cei care lucraţi fărădelegea.” (Matei 7.23), căci „Niciodată nu v-am cunoscut.

Vedeţi? Urmează o trezire. Ştiu că ceea ce spun este greu, dar orice tată care nu-şi corectează copilul când greşeşte, nu este un tată bun. Aşa este.

Şi Pavel continuă în 1 Corinteni 10.6: „Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde….

Credeţi aceasta? (adunarea spune: „Amin!”). Deci toate acestea ne-au fost spuse ca o pildă. În ordine.

„….ca să nu poftim după lucruri rele cum au poftit ei.

Puteţi accepta ca un individ ca Elvis Presley să vină şi să predice Evanghelia, după ce mai întâi cântă acele cântece pline de murdărie? Gândiţi-vă la aceasta! (fratele Branham bate în amvon).

Puteţi accepta ca un bărbat sau o femeie să stea la plajă, şi femeia să fie întinsă în grădină, pe jumătate goală, ca să fie văzută de bărbaţi, iar apoi să vină la adunare şi să bea din Stânca duhovnicească, să strige şi să se comporte ca şi când ar fi creştină?

Egalitatea dintre femeie şi bărbat este o mare doctrină printre penticostali. Ele poartă cercei lungi şi grei şi tot felul de haine.

Cu câteva zile în urmă, în faţa casei mele stătea un bărbat care spunea plângând că soţia lui, care este   penticostală, vorbeşte în limbi şi proroceşte, iese pe stradă seara pe la ora 21.00-22.00 şi merge, culege mucuri de ţigară aruncate de alţii şi le fumează. Ea poartă pantaloni scurţi şi cu toate acestea strigă, Îl laudă pe Dumnezeu şi spune prorocii. Tot el spunea că toată biserica umblă îmbrăcată în pantaloni scurţi.

Zilele trecute am fost într-o adunare unde a venit un mare bărbat al lui Dumnezeu, pentru care am un mare respect. Şi unul dintre tinerii din biserică a ieşit şi a spus ceva: că au sânge care le curge pe mâini şi alte lucruri de felul acesta. Eu am răguşit încercând să condamn acele lucruri şi să le dovedesc cu Scriptura că nu au dreptate, că nu sunt de la Dumnezeu.

Dacă acel sânge ar ieşi din Hristos, cum susţin ei, înseamnă că El trebuie să fie aici într-un trup de carne şi atunci a luat sfârşit şi a doua Sa venire, ori aşa ceva nu este adevărat.

De altfel Domnul Isus a spus referitor la aceste lucruri:

…Dacă vă va spune cineva: „Iată, Hristosul este aici, sau acolo”, să nu-l credeţi.

Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.

Iată, că v-am spus mai dinainte.

Deci, dacă vă vor zice: „Iată-L în pustie”, să nu vă duceţi acolo! „Iată-L în odăiţe ascunse”, să nu credeţi. (Matei 24.23-26).

Şi eu am strigat aceste lucruri la Est şi la Vest.

În final, s-a ridicat un prieten apropiat de-al meu, din Canada. Apoi, un altul care era managerul unui anumit bărbat şi a început să facă teatru spunând: „Ulei curat şi sânge sfânt. Astăzi va fi arătat sângele nostru.”

El avea înfipte în curea nişte ace, iar vârful lor ieşea în partea de jos a curelei. Oricine ştie că dacă tragi degetul printr-un ac, nu va curge sânge decât dacă îl strângi puţin. Şi acel bărbat ne-a arătat cum se face.

La spate, el avea ulei şi îşi punea mâna în el ca să se ungă. Când a venit sus, şi-a arătat mâinile şi a spus: „Vedeţi, mâinile mele sunt curate. Slavă lui Dumnezeu. „Aleluia”. După aceea a început să-şi strângă degetele rănite în acele ascunse în curea, şi bineînţeles că a început să iasă puţin sânge, aşa că şi-a ridicat mâinile şi le-a arătat la oamenii din adunare. În timp ce toată adunarea striga, el şi-a uns capul cu ulei astfel încât să apară o cruce. Omul care era lângă el, şi-a uns degetele cu uleiul ascuns la spate şi s-a dus să le arate oamenilor că el are ulei pe mâini.

Un altul a desenat pe perete o inimă şi a spus: „Acest perete va respira sângele lui Isus, fiindcă aceasta este inima Lui.”

Între timp a intrat în adunare un texan bătrân care nu credea în acele lucruri. Cel ce a desenat inima, a spus: „Dacă cineva va atinge această inimă, va muri.”

Toţi au fotografiat peretele care va sângera din acea inimă, apoi au plecat.

Înainte ca ceilalţi să intre, texanul şi soţia lui, s-au strecurat în adunare şi au şters desenul de pe perete, după care s-au dus şi s-au aşezat pe scaune aşteptând să vadă ce se va întâmpla. După ce au venit cu toţii înapoi în adunare, păstorul a spus: „Păi ştiţi, Isus a venit şi a luat ce era pe perete…”

Atunci texanul s-a ridicat şi a spus: „Isus nu are nimic cu acel desen. Eu l-am şters.” Aceasta este.

De ce se întâmplă aceste lucruri? Pentru că oamenii nu stau pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Nu spune Biblia că: „Vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului.

Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miază-noapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace şi încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, şi tot nu-L vor găsi.” (Amos 8.11-12). O, în ce zile trăim!

Noi putem vedea cum toate aceste mari biserici denominaţionale se adună laolaltă, iar într-o zi vom ajunge în situaţia că fiecare va trebui să aparţină de această uniune a bisericilor, sau nu va mai avea nici un drept. Băiete, să nu te îngrijorezi niciodată pentru aceasta! Nu uita că dacă te alături acestei uniuni, nu faci altceva decât să intri între cei care formează chipul mondial al fiarei, de care vorbeşte Biblia. Iată-vă!

Vedeţi ce înseamnă această adunare laolaltă?

O, mulţumiri să-I fie aduse lui Dumnezeu, pentru că există cu adevărat un Dumnezeu viu. Cu adevărat avem şi un Cuvânt viu, de aceea frate, să ai grijă ca niciodată să nu-ţi bazezi credinţa pe senzaţii, pe o ordinare făcută de biserică, pe lucrarea de împărtăşire, pe faptul că ai băut din stânca duhovnicească, etc.

Poate spui: „O, frate Branham, eu ştiu că Îl am pentru că am gustat bunătatea lui Dumnezeu,”

Poate că aşa este, dar unde au căzut ei? Acesta este următorul lucru. Ce fel de buchet a ieşit din Egipt? Drepţi şi nedrepţi.

Şi acum ascultaţi ce spune Pavel mai departe: „Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.” (1 Corinteni 10.6).

Ce pofte aveau ei? Acum fiţi atenţi, căci aş vrea să merg mai departe, şi vă rog să mă scuzaţi pentru ceea ce voi spune:

v.7: „Să nu fiţi închinători la idoli…”

Şi voi spuneţi: „Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că eu nu sunt un idolatru.” Staţi numai puţin să ne verificăm prin Cuvânt. Deci tu spui: „Eu nu m-aş închina pentru nimic în lume la un idol.”

Este suficient să stai indiferent şi să nu-ţi pese de El. Poate mergi la biserică şi spui: „Da, aşa este, tot ce-am auzit este adevărat”, dar când te întorci acasă nu faci nimic, ci rămâi tot acelaşi.

Frate, un om care a fost născut din nou cu adevărat, nu poate sta indiferent, chiar dacă este femeie sau este bărbat, pentru că în ei este Ceva. Ei trebuie să mărturisească; trebuie să facă ceva; ei ard să facă ceva pentru El, căci altfel nu-şi găsesc pacea.

Ascultaţi: „Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să mănânce şi să bea; şi s-au sculat să joace.” (v. 7).

Despre ce vorbeşte Pavel? Ne dă o pildă. Ei au fost botezaţi în biserică; au avut un botez corect, nu de trei ori pe burtă, sau pe spate; nu în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt; nu Isus only, etc. Ei au avut un botez corect. Noi ne certăm şi spumegăm pentru lucruri mărunte ca acestea. La ce bun? Iar bisericile noastre s-au separat din cauza botezului. Desigur.

Poate spuneţi: „O, aleluia! Ei nu au binecuvântările pe care le avem noi. Ei sunt aşa de reci şi de formali! Slavă lui Dumnezeu pentru că eu mănânc din adevărata mană a lui Dumnezeu. Eu ştiu că acesta este Adevărul.”

Aşa este, dar la ce bun?

Poate spui: „Frate, la noi în adunare, Duhul Sfânt curge cu adevărat!” Aceasta este bine, dar la ce bun pentru tine, dacă nu eşti vasul potrivit ca să fie umplut de El?

Să nu uitaţi aceasta!

Poate spui: „O, eu sunt sincer!” dar nu uita: şi ei erau sinceri. Ei (evreii) şi-au părăsit casele şi au plecat în pustie punându-şi gâtul la mijloc, gata să moară.

Ei au făcut mai mult decât facem noi, dar toate acestea nu au nimic a face cu mântuirea. Gândiţi-vă la aceasta!

Biblia spune: „Ei se închină degeaba. Totul este degeaba.” Să te închini degeaba?

Unde a început totul? În grădina Eden, cu Cain. El se închina la Dumnezeu la fel ca şi Abel, dar închinarea lui era zadarnică. Da, domnule.

Cuvântul spune: „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.” (Proverbe 16.25).

Cineva spune: „Păi, cum vine asta? Eu m-am pocăit şi totuşi tu spui că nu sunt în ordine? Părerea mea este că sunt la fel de bun ca oricare altul, pentru că şi eu merg la biserică, m-am botezat, am primit binecuvântări din partea Domnului, îmi place să ascult o predică bună, iubesc Cuvântul lui Dumnezeu şi îmi face plăcere să-L citesc. Şi, aleluia, am prorocii şi pot să vorbesc în limbi. După ce am primit toate aceste lucruri şi după tot ce am făcut pentru El, spui că este degeaba?”

Eu nu am spus că sunt degeaba, dar este posibil să se întâmple aceasta – să fie degeaba. Depinde de ceea ce eşti înlăuntrul tău, căci dacă nu eşti născut din nou, atunci totul este într-adevăr degeaba.

Să mai citim ceva: „Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii.” (1 Corinteni 10.8).

Să nu curvim….” aceasta este curvie spirituală.

O, dacă am mai avea timp….Şcoala duminicală s-a terminat. Deci este vorba de curvie spirituală.

Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi.

Să nu cârtiţi cum au cârtit unii din ei care au fost nimiciţi de Nimicitorul.” (v. 9-10).

Cârtirile, poftele, amestecarea religiei cu lumea – toate acestea duc la lepădare, pentru că Dumnezeu iubeşte curăţia, adevărata curăţie.

Azi dimineaţă mă gândeam: „Ce poate fi mai dulce în viaţa unui bărbat atunci când vine acasă obosit şi împovărat, decât o soţie iubitoare care îl aşteaptă la uşă? După ce intră în casă, ea se aşează pe genunchii lui, îl mângâie şi-l sărută pe obraz, după care îl cuprinde cu braţele în jurul gâtului şi-i spune: „Dragule, ştiu că eşti obosit pentru că astăzi ai muncit din greu.” Deci îl consolează.

Ce mângâiere este pentru el să ştie că acel braţ care l-a cuprins este numai al lui. Da, numai al lui. Niciodată n-a îmbrăţişat un alt bărbat şi nici n-a dorit s-o facă, iar sărutarea ei vine dintr-o inimă curată şi adevărată, pentru că-l iubeşte doar pe el.

Un asemenea gând îl face să tresalte de bucurie şi să spună: „O, de fapt nu sunt chiar atât de obosit…” Vedeţi? Gestul ei înseamnă ceva pentru voi.

Vreau să vă spun ceva acum. Dar dacă sărutul de pe obrazul lui este făţarnic? Poate că ea a sărutat şi un alt bărbat. Dacă braţele ei au îmbrăţişat şi alţi bărbaţi şi are dorinţa s-o facă din nou? O, aceasta ar fi prea mult!

Acum priviţi. Când Dumnezeu l-a făcut pe om, Cuvântul spune că „parte bărbătească şi parte femeiască  i-a făcut.” Apoi, după ce l-a făcut din ţărână, a separat cele două părţi. Dar înainte ca să facă aceasta, partea femeiască era în om. Priviţi prieteni cât de grijuliu a fost Dumnezeu. O, El n-a luat o altă bucată de ţărână ca s-o facă pe Eva. Nu, ci pe femeie a creat-o diferit. Ea n-a fost creaţia originală, ci este un produs secundar. Astfel, Dumnezeu l-a adormit pe om şi a luat din el o coastă din care a făcut-o pe femeie. Apoi, a luat duhul feminin din Adam şi l-a pus în Eva, aşa că cei doi una sunt: trup, suflet şi duh – ei sunt una. Sunt o unitate perfectă, sunt una împreună.

Ce simbolizează aceasta? Din pieptul lui Hristos, Dumnezeu a scos nu un adaos: un metodist, un baptist sau un penticostal, ci a scos-o pe iubita Sa. Da, din inima Lui a fost scoasă mireasa Sa, care este curată şi devotată. Ea este curată ca un crin.

Priviţi cuvintele spuse de Solomon în Cântarea cântărilor: „Vino, iubito, să ne plimbăm prin rodii. Să ne umplem de dragoste.”

O, când un credincios adevărat îşi deschide braţele cu o inimă curată şi-L ţine pe Hristos, afecţiunea iubitului Hristos merge în pieptul lui, în soţia Lui, întocmai cum este dragostea soţului pentru soţia sa.

Ce fel de oameni ar trebui să fim noi? Ne jucăm cumva cu Hristos? Procedăm ca o curvă? Alergăm cumva după lume şi după lucrurile ei când ar trebui să fim plini de dragoste şi devotament pentru El? Vă puteţi imagina aşa ceva? O, Doamne!

Ţi-ai putea imagina frate, că soţia ta vine şi se aşează pe genunchii tăi, cu rochia ei înzorzonată cu dantele şi cu părul încreţit, te cuprinde cu  braţele şi-ţi spune: „O, John, eu te iubesc…” (fratele Branham imită sărutul), deşi tu ştii bine că ceva nu este în ordine. Tu nu ai încredere în ea indiferent cât de frumos se poartă şi cât de bine se ţine. Dacă tu nu poţi să ai încredere deplină în ea, înseamnă că ceva nu este în ordine. Aceasta nu este dorinţa pe care o are un bărbat pentru soţia sa.

Gândiţi-vă la voi înşivă, cum vă prostiţi împreună cu lumea şi cu murdăriile ei, după care veniţi, îngenuncheaţi şi spuneţi: „O, Doamne Isuse, eu Te iubesc.” Acesta este sărutul făţarnic al lui Iuda. Aşa este.

Gândiţi-vă la aceste lucruri!

O, poate ai nunta chiar acum, dar dacă te porţi în felul acesta, nu eşti o soţie adevărată. Vei fi o femeie, dar niciodată o soţie adevărată.

La fel este cu tine, frate. Dacă nu eşti un creştin adevărat, nu eşti un produs original, născut din Duhul. Dacă nu-L iubeşti pe Hristos cu tot ce este în tine, totul este degeaba.

Pe mine nu mă interesează dacă eşti frumoasă sau nu – problema este dacă Îl iubeşti; iar dacă Îl iubeşti cu adevărat, aceasta se va vedea. Atunci voi doi sunteţi una; atunci Hristos şi biserica sunt una.

Aceasta nu se poate realiza printr-o denominaţiune, nici prin botez, nici prin senzaţii. Prin nimic decât prin adevărata dragoste a lui Dumnezeu, prin care ai fost adus din adâncul inimii Lui, atunci când a fost rănit şi astfel prin moartea Lui te-a răscumpărat. Dragostea, sinceritatea şi loialitatea ta dovedesc cine eşti. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Pe mine nu m-ar deranja dacă soţia mea nu şi-ar pieptăna niciodată părul şi dacă n-ar purta o rochie frumoasă, ea este oricum soţia mea.

Noi suntem creştini înaintea lui Dumnezeu nu pentru că mergem la cea mai bună biserică, nici pentru că ne permitem să ne îmbrăcăm bine, sau pentru că facem una sau alta. Toate acestea nu au nici o legătură una cu alta. Noi suntem ceea ce suntem prin virtutea, loialitatea şi dragostea lui Hristos. Şi aceasta este naşterea din nou.

Deci nu uitaţi!

Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, ….

Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă aş face una sau alta…., nu-mi foloseşte la nimic..” (1 Corinteni 13.1,3).

Ce-i pasă Lui de toate faptele pe care le faci, dacă nu ai adevărata loialitate şi dragoste în inima ta! Gândiţi-vă dacă vreţi.

Aceasta este o adunare de şcoală duminicală, iar ceea ce v-am spus este o lecţie pentru voi. Lăsaţi ca Hristos să ocupe primul loc în inima voastră; aşa cum o soţie adevărată îl pune pe soţul ei pe primul loc în inima ei. Ea nu permite nici unui alt braţ să o cuprindă; ea nu admite sărutul nici unui bărbat, indiferent cât de seducător ar fi. Ea are o singură dorinţă şi aceea este pentru soţul ei. Aşa este.

Nu contează cât de frumoşi sunt ceilalţi bărbaţi. Nu, domnule! Ea îl iubeşte doar pe soţul ei, iar el numai pe ea. Toate sărutările şi virtuţile ei sunt rezervate doar pentru soţul ei; numai pentru el. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Dar ce faceţi voi? După ce daţi totul lumii, veniţi şi spuneţi: „Aleluia! Am făcut asta şi cealaltă, aşa că ştiu că-L am!”

Dă-mi voie să-ţi spun însă ceva, frate! Hristos respectă virtutea, aşa că: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, chiar dacă aş vorbi în limbi cereşti, chiar dacă mi-ar curge sânge din mâini, chiar dacă aş dansa şi aş striga în Duhul, chiar dacă aş mânca Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă L-aş iubi, chiar dacă aş bea din aceeaşi stâncă duhovnicească ca şi ceilalţi şi aş vărsa lacrimi de crocodil, dacă nu posed adevărata virtute creştină, Hristos nu este în mine şi ca urmare nu sunt decât un chimval zăngănitor. Pavel a avertizat biserica cu privire la acest pericol, şi la fel fac eu acum, pentru că într-o zi va trebui să răspund pentru tot ce v-am spus şi pentru tot ceea ce am lăsat nespus. De aceea nu vreau ca sângele vostru să fie găsit asupra mea. Indiferent cât eşti de loial în toate lucrurile pe care le faci, dacă nu-I eşti loial lui Hristos, totul este degeaba.”

Amintiţi-vă aceasta în timp ce ne rugăm

Binecuvântatule Tată ceresc, venim la Tine ca să-Ţi mărturisim toate greşelile noastre. O, fii îndurător faţă de noi! Uită-te în adâncul inimilor noastre şi ajută-ne să ne examinăm fiecare, chiar în clipa aceasta. Noi vom intra în săptămâna Paştilor, când vom sărbători învierea. Poate că în anul acesta, eu am fost credincios bisericii, am luat cina, am strigat în Duhul şi am făcut multe alte lucruri de felul acesta, dar o, Dumnezeule, priveşte Tu în inima mea. Eu vorbesc pentru mine. Priveşte în inima mea şi în inimile acestor oameni şi cercetează-ne. Dacă mai este ceva greşit în ele, ceva care ocupă locul ce-I revine lui Hristos, scoate-l Tu afară. O, noi nu vrem să fim lepădaţi chiar acum, în timpul bătăliei; nu vrem să devenim duşmanii Lui. Corectează-ne inimile prin Duhul Sfânt şi ajută-ne să vedem dacă este vreun lucru rău în noi. Dacă este ceva, îndepărtează-l, Tată! Noi punem totul la altar. Dacă este idolatrie, mânie, indiferenţă sau neglijenţă, sau orice altceva: ceartă, ură, etc., ia-le chiar în clipa aceasta de la mine, o, Dumnezeule! Fă ca la trezirea care urmează, să fim plini de farmecul Tău, Doamne! Acum Te rugăm să ne dai adevăratul Duh în inimile noastre şi fă să fie ancorat acolo pentru veşnicie. Pe cei căsătoriţi, ajută-ne să ne examinăm ca să vedem cum ne purtăm cu soţiile noastre, cât de sinceri suntem faţă de ele, şi cât de sincere sunt ele faţă de noi.

O, Tu vezi dragostea noastră, părtăşia noastră, gândurile şi intenţiile noastre, inimile noastre care doresc  să-Ţi slujească Ţie. Acordă-ne aceasta, Doamne.

Ţine-ne inimile atât de legate de Tine, încât lucrurile lumii să nu mai aibă nici o influenţă şi putere asupra noastră. Ascultă-ne acum şi binecuvântează partea a doua a serviciului, căci Te rugăm în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Vă cer scuze pentru că v-am furat câteva minute după încheierea şcolii duminicale. Rugămintea mea este ca Dumnezeu să vă binecuvânteze. Tot ce am citit din cuvintele lui Pavel, sunt un exemplu pentru noi.

Să nu uitaţi prieteni. Cum v-aţi simţi dacă aţi şti că soţia care te sărută şi-ţi spune că te iubeşte, este de fapt o trădătoare? Gândiţi-vă şi studiaţi puţin.

Tu poţi veni la Dumnezeu şi să fii totuşi un trădător. Să nu faceţi aşa ceva, prieteni. Fiţi sinceri şi nu vă luaţi după senzaţii.

Nu trebuie să vă luaţi după altceva când întregul cer este plin de dragostea lui Dumnezeu. De ce să luăm un înlocuitor când avem originalul? Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze în continuare.

Cedez serviciul fratelui Neville, păstorul nostru.

                            – Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *