Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMCONFLICTUL DINTRE DUMNEZEU ȘI SATAN

31/05/1962, seara -

Ascultând aceste cântări minunate, ascultând cum cântă biserica, gândindu-mă la vremurile trecute şi privind aceste feţe pe care nu le-am mai văzut demult, este Ceva care pur şi simplu mă face să mă întorc în biserică. Nu simţiţi şi voi la fel? („Amin”). Desigur.

Nu demult a trecut pe la mine pe acasă un prieten vechi pe care nu l-am mai văzut de ani de zile. Îl cheamă Jim Poole, iar în copilărie obişnuiam să umblăm împreună. Este prima dată când vine la mine de când m-am căsătorit.

Doamna Woods l-a invitat să vină aici ca să asculte predica, iar el a răspuns: „Păi, eu obişnuiam să-l ascult tot timpul!” În copilărie obişnuiam să ne plimbăm împreună, să vânăm, iar eu vorbeam aproape tot timpul, după care îl întrebam: „Tu nu spui nimic?”

„Păi, cum aş putea?” mă întreba el. Da, eu vorbeam tot timpul, aşa că el nu mai avea loc să spună nimic, dar mă bucur că acum mi-am schimbat felul de vorbire de atunci şi că vorbesc doar despre Domnul, pe care Îl iubesc pur şi simplu.

Am stat de vorbă cu fratele Ruddell, care a venit la mine şi mi-a povestit trei visuri. Pe două dintre ele le-am reţinut, dar pe unul l-am uitat. Fratele spunea că eu aveam o oglindă şi încercam să-i explic că Dumnezeu se reflectă exact aşa cum ne reflectăm noi într-o oglindă.

Frate Creech, fetiţa ta cântă la pian? M-am gândit dacă nu cumva era Patty. Unde este Patty? Oh, Doamne, îmi amintesc de timpul când au locuit acolo jos. Bănuiesc că Mary Jo este căsătorită, nu? Jim stătea acolo cu nepotul lui, iar acum iată că vin şi nepoţii mei. Privindu-l, am spus: „Cred că am putea să ne luăm fiecare câte un baston şi să stăm jos!” Nu sunteţi de aceeaşi părere? (fratele Branham şi adunarea râd).

Dar acolo, dincolo de Râu, este un loc măreţ, de aceea privirea noastră este aţintită într-acolo. Să nu credeţi însă că privesc spre locul Acela numai pentru că am îmbătrânit, deoarece am început să vorbesc despre aceste lucruri din vremea când eram doar un tinerel. Încă de atunci am crezut că dincolo există o Ţară minunată unde sunt numai bucurii şi spre care ne îndreptăm cu toţii.

Voi ştiţi că eu nu obişnuiesc să spun prea multe referitor la un lucru, dar uneori Domnul îmi dă ceva deosebit, iar aceea îmi face  cu adevărat bine.

Aşa ceva s-a întâmplat şi aseară, când am atins ceva care mi-a făcut mai mult bine decât orice m-aş fi gândit de când m-am convertit.

Eu ştiu că voi înţelegeţi cu toţii unde vreau să ajung, dar aceasta este dovada salvării, de aceea s-ar putea să repet încă o dată. Vedeţi?

Acest lucru m-a atins şi îmi place să-l spun. M-am dus acasă, am intrat în camera mea şi m-am plimbat încoace şi încolo. Am petrecut un timp minunat de unul singur, gândindu-mă doar la aceasta, iar acum am să vă spun şi vouă ce mă gândeam.

Noi suntem posesorii tuturor lucrurilor. Totul ne aparţine. Oamenii spun că suntem doar o adunătură de nebuni, dar în realitate totul ne aparţine. Vedeţi? Acesta este motivul pentru care ne purtăm ciudat: pentru că noi suntem moştenitorii tuturor lucrurilor. Înţelegeţi?

Noi posedăm dragoste, bucurie, curaj, posedăm credinţă şi îndelungă răbdare, bunătate şi blândeţe. Da, noi posedăm lucruri care nu se pot cumpăra cu bani. Nu credeţi? Duceţi-vă şi cumpăraţi un sfert din valoarea răbdării. Vedeţi, voi nu puteţi face aceasta, dar cu toate acestea, Dumnezeu ne-a dat-o. O avem, este în posesia noastră.

Cumpăraţi-mi puţină credinţă. Noi am da tot ce avem pentru puţină credinţă, dar ea ne-a fost dată gratuit pentru că vine de la Dumnezeu. Nu-i minunat lucrul acesta?

Apoi m-am gândit la Israel. Odată, ei au fost sclavi în Egipt, deşi erau copiii lui Dumnezeu, deşi erau moştenitorii Lui, aşa cum suntem noi astăzi.

Probabil că egiptenii le aruncau de mâncare doar nişte pâine mucegăită, iar ei săreau s-o prindă pentru că erau flămânzi, iar când omorau pe vreunul dintre ei, era ca şi cum ar fi omorât un câine sau poate chiar mai puţin. Ei tânjeau după libertate pentru că erau robi de patru sute de ani.

Iată însă că într-o zi a păşit prin pustiu un profet care era însoţit de o Lumină supranaturală şi le-a spus: „Este o ţară unde curge lapte şi miere, iar Dumnezeu v-o dă vouă!”  Şi acel profet a făcut semne şi minuni ca să dovedească faptul că nu era un mincinos, ci era însărcinat cu adevărat de Dumnezeu ca să-i ducă în acea ţară.

Acum gândiţi-vă. Dacă conducătorii de sclavi treceau şi voiau să omoare pe vreunul din copiii lor, totul era în regulă. Ei nu puteau spune nimic. Dacă le luau tinerele fete, nu puteau spune nimic, ci stăteau acolo neputincioşi şi le lăsau să plece.

Dar iată că acum li s-a spus că vor ieşi din această robie şi vor merge într-o ţară în care curge lapte şi miere; într-o ţară unde vor putea să aibă fermele lor, unde puteau să-şi hrănească copilaşii, să-i trimită la şcoală şi să trăiască în pace. Da, li se spunea despre o ţară care urma să le aparţină, să fie a lor. Vă daţi seama cât de mare era această făgăduinţă, cât de mult însemna pentru ei?

Acest profet a făcut atât de multe minuni printre ei, până când poporul a văzut că era cu adevărat un om trimis de Dumnezeu. Ce a urmat? Ei au ieşit afară şi au mers în pustie, unde au călătorit până au ajuns la Cades-Barnea, adică la „scaunul de judecată”. Cades-Barnea era un izvor mare care avea o mulţime de alte izvoraşe mici.

Când au ajuns acolo, evreii aveau printre ei un mare luptător, pe Iosua. „Iosua” înseamnă „IaHVeH Salvatorul” şi el a intrat în ţara făgăduită.

Acum amintiţi-vă că nici unul dintre ei nu mai fusese  acolo. Nici măcar nu ştiau dacă ţara aceea exista cu adevărat, dar s-au dus prin credinţă spre ceea ce le-a fost spus: că Dumnezeu avea un loc pentru ei. Deci au pornit la drum prin credinţă.

Acum gândiţi-vă. Ei au părăsit Egiptul, Dumnezeu i-a dus afară, iar acum ajunseseră aproape de acea ţară. Când erau la graniţele ţării, Iosua s-a dus şi le-a adus dovada că ceea ce spusese Dumnezeu era întocmai. El a trecut Iordanul, a intrat în Palestina, a luat dovada – un ciorchine uriaş de struguri  care trebuia dus de doi bărbaţi – şi a  adus-o la popor, spunând: „Ţara este exact aşa cum a spus Dumnezeu!”

Oh, ce eliberare! Ei puteau merge în ţara lor. Puteau să-şi construiască propriile ferme, să-şi crească copiii în libertate, să fie binecuvântaţi de Dumnezeu şi să trăiască în pace, căci nu mai erau robii nimănui. Şi în final, după ce au trăit o viaţă lungă şi bună, trebuiau să moară deşi erau copiii lui Dumnezeu. Aşa au trecut ani şi ani în care ei îşi adunau recoltele, îşi întemeiau familii, aveau o viaţă plină de pace şi de bucurie, iar în final mureau.

Iată însă că într-o zi a venit cel mai mare Războinic dintre toţi: DOMNUL ISUS, Fiul lui Dumnezeu, iar El a spus: „Există o Ţară în care oamenii nu mor niciodată. În Casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri, iar Eu Mă duc să vă pregătesc un loc, după care Mă voi întoarce să vă iau cu Mine.”

El este Prorocul care a venit vorbind despre o Ţară care se află peste „râul Iordan”, peste moarte.

Israelul ajunsese într-o ţară în care deşi aveau fermele lor, familiile lor, binecuvântarea lui Dumnezeu şi toate lucrurile, trebuiau să moară în final, dar iată că aici este făgăduinţa unei Ţări în care nu vom muri niciodată. Oh, Doamne!

Apoi a ajuns şi El la Cades-Barnea, la Scaunul de judecată al lui Dumnezeu, la Calvar, acolo unde pedeapsa păcatului care a cauzat moartea oamenilor a întâlnit judecata, şi El a plătit pedeapsa păcatului, moartea, a trecut Iordanul morţii, dar a treia zi S-a ridicat şi a revenit Biruitor, spunând: „Nu vă temeţi; un duh nu are carne şi oase ca Mine. Daţi-Mi ceva să mănânc.” (Luca 24.39). Şi Cuvântul spune că a mâncat peşte fript şi un fagure de miere. (v. 42).

Apoi El a fost cu ei timp de 40 de zile, dovedind, ca şi Iosua, că acea Ţară era acolo. El este dovada că acea Ţară există, iar când s-a apropiat timpul plecării, le-a spus aleşilor Săi: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.” (Marcu 16.15-16).

Apoi, în ziua cincizecimii, El a trimis înapoi Asigurarea, dovada că acea Ţară există cu adevărat. Aşa cum Iosua a adus ca dovadă acel ciorchine de strugure, Isus ni    L-a adus pe Duhul Sfânt.

Acum, noi ne socotim morţi faţă de lume. Am fost îngropaţi cu El prin botez şi înviem cu El în înviere. Da, noi suntem deja înăuntru, suntem înviaţi. Oh, Doamne! Noi suntem acolo, în locurile cereşti. Nu vom fi cândva, ci suntem acum.

Biserică, voi nu vă daţi seama cine sunteţi! Da, noi suntem chiar acum, în clipa aceasta, Acolo. Cum? În Hristos Isus. Noi suntem deja înviaţi din morţi şi adunaţi împreună cu El în locurile cereşti, căci sufletele noastre sunt nemuritoare.

Acum haideţi să ne oprim pentru un minut.

Odată obişnuiam să minţim, să furăm, să ne batem, să înjurăm, să blestemăm şi să facem toate celelalte lucruri rele. Apoi, când L-am primit pe El am mărturisit toate acele lucruri, după care am fost îngropaţi cu El prin botez şi am înviat cu El pentru o viaţă nouă.

Pocăiţi-vă şi botezaţi-vă în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor, apoi veţi primi „dovada” existenţei acestei Ţări bune, pe Duhul Sfânt” care vine peste noi, ne scoate din minciună şi din toate acele lucruri rele,  ne învie şi ne pune să şedem împreună cu El în locurile cereşti. Sufletele noastre sunt absolut gata.

Păi, William Branham a murit  acum vreo treizeci şi ceva de ani, şi a devenit o făptură nouă.

De curând am discutat cu un prieten din tinereţe iar el mi-a spus:

„Îţi mai aminteşti când făceam aia şi cealaltă? Îţi aminteşti de noaptea când am aruncat apă pe băiatul acela care sforăia?”

„Da, îmi amintesc”, am răspuns eu, „dar acum nu aş mai face aşa ceva!” Vedeţi?

„Îţi mai aminteşti când am vrut să băgăm un ac în broscoiul acela care orăcăia?”

„Da, îmi amintesc si aceasta.” Îmi amintesc toate acele lucruri pe care le-am făcut, dar mă gândesc că în vremea aceea eram mort. Vedeţi? Acum însă, trăiesc, trăiesc şi nu mai fac aşa ceva. Noi stăm în locurile cereşti în Hristos Isus şi avem moştenirea salvării noastre, prima plată.

Este ca şi cum un lucru ar costa zece mii de dolari, iar El ne-ar da prima mie din ei. Înţelegeţi? Este prima zeciuială din moştenirea noastră. Noi ne-am ridicat deja din păcat şi din necredinţă şi am înviat împreună cu Hristos. Acesta este motivul pentru care acum stăm în locurile cereşti cu acea dovadă, ca aceea pe care a adus-o Iosua.

Ţara este acolo iar noi suntem pe drum. Pentru noi nu mai este moarte, pentru că nu mai putem muri.

Poate că ei vor spune într-o zi: „A murit fratele Branham!” dar voi să nu-i credeţi. De ce? Fratele Branham nu poate muri pentru că a făcut-o deja. Da, William Branham a murit cu mult timp în urmă; acum vreo treizeci de ani. Eu predic cam de 32 de ani, ceea ce înseamnă că am murit chiar înainte de a face aceasta, iar acum sunt o făptură nouă. Desigur.

Russell Creech este acum o făptură nouă. El nu mai este băieţelul acela care obişnuia să alerge acolo jos, sub Corydon. Orman Neville nu mai este băiatul care  a fost odată. Nici fratele Ruddell nu mai este acelaşi băieţel şi nici voi, ceilalţi. Noi nu mai suntem ceea ce am fost, ci am devenit făpturi noi, creaţii noi.

Tu nu trebuie să te îngrijorezi, pentru că noi suntem deja acolo sus. Priviţi unde am fost, şi priviţi unde suntem acum: „făpturi noi în Hristos Isus.” Oh, Doamne!

Ştii, Russell, acum îmi vine să cânt cântarea aceea pe care de câte ori o auzeam, îmi amintea de tine şi de sora Creech:

„Voi zbura departe, o, glorie!

Voi zbura departe, într-o dimineaţă.

Când voi muri, aleluia, curând,

Eu voi zbura departe.”

Îmi plăcea foarte mult, iar acum, când începem să îmbătrânim, când părul încărunţeşte, iar umerii se lasă tot mai mult, aceasta înseamnă ceva pentru noi. Înţelegeţi?

Tânărul priveşte înainte gândindu-se cu cine se va căsători şi cum îşi va educa copiii, dar după ce a făcut toate acestea trebuie să se gândească la faptul că într-o zi va ajunge în faţa apusului.

Gândeşte-te frate, că acolo nu va fi nimic altceva decât ceea ce avem. Avem dragoste? Avem bucurie? Avem pace? Avem Viaţă? Avem moarte? Aşa este.

Vedeţi, nu noi aparţinem morţii, ci moartea ne aparţine nouă. Şi poate cineva spune: „Ce voi face cu moartea?” Exact ceea ce a făcut Pavel atunci când ea a venit şi i-a bătut la uşă. Atunci el a spus: „Ai venit să mă escortezi până la Râu?”

Un scriitor spunea odată: „Dumnezeu a agăţat moartea de un bondar, dar singurul lucru pe care-l poate face ea, este să te tragă în prezenţa lui Dumnezeu.” Asta-i tot. Deci nimic nu mai trebuie să ne tulbure!

Când moartea se rostogolea spre el, Pavel i-a zis: „O, moarte, unde îţi este ţepuşul?” Ea îi spunea: „Acum te voi duce şi te voi băga în mormânt!” dar Pavel a răspuns: „Mormântule, unde e biruinţa ta? Eu şi pe tine te posed” Apoi a adăugat: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.” (1Corinteni 15.55-57).

Sora Snelling obişnuia să cânte un cântec vechi. Cred că nici unul dintre voi nu şi-o mai aminteşte pe sora Snelling. Am fost chiar ieri pe la mormântul ei. Această soră obişnuia să cânte:

„Mergem mai departe, mergem mai departe,

Vorbind despre această cale bună şi veche,

Să mergem mai departe, să mergem mai departe,

Vorbind despre Domnul.

Aţi auzit-o? (Adunarea spune: „Amin”).

Ne simţim mult mai bine

Doar vorbind despre această Cale bună şi veche,

Eu mă simt mult mai bine

Când vorbesc despre Domnul.”

Asta-i tot. Înainte de a începe să citim din Cuvânt, haideţi să vorbim acum cu El într-un cuvânt de rugăciune.

În timp ce avem capetele plecate şi ochii închişi, ne gândim doar la faptul că ne-am adunat aici în Numele şi în prezenţa Sa. Este cineva care ar dori să fie amintit înaintea lui Dumnezeu? Dacă este, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Aminteşte-ţi şi de mine, Dumnezeule!”

Tatăl nostru ceresc, Dumnezeul cel infinit, care ai ştiut încă înainte de întemeierea lumii că vom sta în seara aceasta aici, Tu ai văzut şi acele mâini. Tu, Doamne, ştii ce este în inima fiecăruia dintre cei care au ridicat mâna înaintea Ta, de aceea, Te rog să le răspunzi după marea Ta bunătate, putere şi slavă.

Îţi mulţumim pentru această biserică, pentru păstorul ei, pentru comitet, pentru cenzori, pentru diaconi, pentru toţi membrii şi pentru toate sufletele scumpe care au călătorit până aici, în Klarksville, pentru aceşti pelerini străini care nu mai aparţin lumii. Ei au renunţat la tot ceea ce le poate oferi lumea, şi-au vândut tot ce au avut şi au cumpărat acest Mărgăritar de preţ, Domnul Isus, care ne dă viaţa veşnică. Îţi mulţumim pentru aceasta, Doamne. Îţi mulţumim pentru aceste suflete scumpe, iar eu Te rog pentru fiecare din ei.

Acum mă gândesc la fratele Jackson, cum a muncit şi cum s-a străduit să-şi hrănească oile şi să facă un loc de adunare, pentru ca pelerinii să aibă unde să se adune, stând împreună în aşteptarea venirii Domnului.

 Aici, la spatele meu, este şi fratele Ruddell, care împreună cu grupul său de pe strada 62, ţin aproape. Au venit si fratele Neville şi ceilalţi, şi cred că împreună cu cei aflaţi în alte locuri, privim cu toţii spre venirea Domnului.

Iartă-ne greşelile, Doamne, pentru că am venit la picioarele Tale în Numele lui Isus, ştiind că ai făgăduit că ne vei asculta: „..orice veţi cere în Numele Meu, voi face…” (Ioan 14.13a).

Acum, în această seară, ne-am adunat ca să deschidem Biblia şi să intrăm într-o mică lecţie, căci n-am venit aici ca să ne vedem, sau ca să ne auzim ca oameni; nici  să spunem că aparţinem bisericii, ci pentru că aşteptăm vizita Ta, Doamne, Te aşteptăm pe Tine, fiindcă Cuvântul spune că „cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea…” (Isaia 40.31a).

Rugămintea noastră este să ne aduci Pâinea vieţii. Fă ca Duhul Sfânt să ia cele câteva cuvinte şi să le sădească adânc în inimă. Întăreşte-i, Doamne, pe cei slăbiţi şi dă-le bucurie celor ce sunt trişti; vindecă-i pe cei bolnavi, mântuieşte-i pe cei pierduţi şi încurajează-i pe cei deznădăjduiţi, căci atunci ne vom pleca şi Te vom lăuda pentru marea Ta îndurare.

Îţi predăm Ţie Cuvântul în Numele lui Isus. Amin. Aş dori să mă purtaţi în rugăciunile voastre, căci săptămâna viitoare voi călători în două ţări străine, pentru a predica Evanghelia. Rugaţi-vă pentru noi, iar dacă aveţi cumva prieteni pe itinerarul pe care-l voi parcurge, şi care ar putea veni la adunări, am fi bucuroşi să-i avem printre noi.

Ne vom ruga şi noi pentru voi, pentru păstorul vostru şi pentru ceilalţi, ca Domnul să vegheze asupra caselor noastre şi să le păzească până vom reveni. Iar dacă Isus va veni înainte ca noi să ne întoarcem din lucrare, ne vom întâlni Acolo.

Acum aş vrea să deschidem Bibliile la Iosua 24.14-15, de unde vom citi textul pentru tema noastră. Aş dori să ascultaţi cu atenţie.

„Acum, temeţi-vă de Domnul, şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt, şi slujiţi Domnului.

Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi  cui vreţi să slujiţi, sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.”

 Domnul să binecuvânteze citirea Cuvântului Său. Eu am citit câteva notiţe despre care aş vrea să vă vorbesc. Ca titlu voi lua tema: „Conflictul dintre Dumnezeu şi Satana!”

Vă voi învăţa aşa cum fac la şcoala duminicală, pentru că am notate câteva texte.

Dumnezeu l-a cunoscut pe vrăjmaşul Său în Eden şi a ştiut toate atacurile lui. Dumnezeu este un Dumnezeu infinit şi Atotştiutor, este desăvârşirea desăvârşirii. El a ştiut toate lucrurile înainte ca ele să fi fost, aşa că dacă a privit în viitor (şi a privit), a văzut sfârşitul înaintea începutului şi a ştiut că va avea copii pe acest pământ: pe proprii Săi copii binecuvântaţi. Nu credeţi că El le va dărui acestor copii ai Săi tot ce este mai bun? (Amin). Sigur că da.

Nu aţi proceda şi voi la fel pentru copiii voştri?  Nu aţi lupta ca să le puteţi oferi tot ce este mai bun? (Amin). Da, voi aţi face aceasta pentru că sunteţi părinţi şi caracterul sau calitatea de părinte îşi are originea în Dumnezeu, primul Părinte.

Nu credeţi că Dumnezeu, văzând ceea ce urma să facă Satana, le-a oferit copiilor Săi tot ceea ce era mai bun pentru ei? Pentru că ştia de atacurile duşmanului Său, Dumnezeu şi-a fortificat copiii ca să poată rezista.

Să luăm ca exemplu războiul, unde un general îşi conduce oştirea împotriva altui general. Acum, dacă generalul este un bun strateg, primul lucru pe care-l va face este să studieze tactica duşmanului său, ca să ştie cum trebuie să procedeze ca să-l poată învinge. Vedeţi? El trimite spioni pentru a afla totul despre vrăjmaşul său.

Voi ştiţi că noi, americanii, avem spioni peste tot: în Anglia, în Franţa, pretutindeni, iar germanii şi celelalte ţări au spioni aici. Nu contează cât de prietenoşi suntem, noi avem totuşi spioni peste tot. Ce fac ei? Spionează armatele moderne ale altor ţări, iar informaţiile adunate le aduc aici. Când aduc toate informaţiile necesare, poate începe războiul; inamicul poate fi atacat.

Dumnezeu ştia că această luptă dintre bine şi rău va veni, mai mult, ştia tot ce va face duşmanul, aşa că a ştiut exact cum trebuie să-şi echipeze poporul.

Deci, dacă observaţi, primul lucru cu care şi-a echipat Dumnezeu poporul, pe copiii Săi, nu a fost arma atomică, ci Cuvântul Său. El este Dumnezeul cel infinit şi fiind Atotştiutor, a ştiut cu ce să-l înfrunte pe Satana în orice timp şi-n orice loc, oriunde şi în orice condiţii. El nu a spus: „Acum le dau ceva, iar peste câţiva ani voi găsi ceva mai bun.”

Nu, El nu a procedat ca oamenii, care îşi dotează tot timpul forţele armate. Noi am început cu ciocanul şi cuţitul de  piatră, apoi am inventat arcul cu săgeţi, mai târziu a urmat muscheta, apoi au apărut armele de foc şi în final arma atomică. Vedeţi? Noi continuăm să creştem, dar Dumnezeu, văzând că urma să fie un conflict, o bătălie între El şi Satana, şi-a echipat copiii cu cea mai potrivită „muniţie” şi a găsit cea mai bună metodă de atac şi de apărare, astfel încât să le asigure înaintarea triumfală pe tot drumul de la Eden până la răpire. Şi cine este această muniţie? CUVÂNTUL. Acesta este Cel care-l biruieşte pe Satana: Cuvântul. El îl va birui oriunde şi oricând, de aceea vă întreb: De ce L-am înlocui cu altceva când avem deja cel mai bun lucru care poate exista?

Uitaţi-vă la Isus. Când a venit pe pământ pentru a dovedi că acesta este cel mai bun echipament, Satana nu a putut face absolut nimic împotriva Sa. Dar El nu a folosit puterea Sa fizică pentru a-l lega de mâini.

Mai mult, Satana a folosit aceeaşi armă pe care Dumnezeu i-o dăduse omului în gradina Eden: Cuvântul Său, de aceea i-a spus lui Isus: „Este scris… Este scris… Este scris…” Dar Isus l-a pocnit, trimiţându-l afară din ring, pentru că El era ce avea Dumnezeu mai bun: Cuvântul.

Şi priviţi: Cuvântul nu este numai pentru unul sau doi dintr-o biserică, ci este pentru fiecare dintre noi. Orice credincios are dreptul să ia acest Cuvânt şi să lupte cu inamicul oriunde îl întâlneşte. Da, voi trebuie să folosiţi Cuvântul ori de câte ori îl întâlniţi pe vrăjmaş, deoarece Isus a dovedit că este singura „armă” ce-l biruieşte.

  Deci, Dumnezeu şi-a echipat copiii cu Cuvântul Său, pentru a-i proteja de inamic.

Când începe lupta, un creştin adevărat trebuie să folosească o singură armă, iar aceasta este: „Aşa vorbeşte Domnul!”

Deci, nu vă temeţi, ci mergeţi afară şi înfruntaţi-l pe vrăjmaş pentru că Dumnezeu a spus: „O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.” (Psalmul 91.7).Nu uitaţi că Dumnezeu a făcut această afirmaţie după ce a dat copiilor Săi cel mai bun mijloc de luptă.

Când Satana a atacat pentru prima dată o persoană (în Eden), ştia foarte bine că copiii lui Dumnezeu erau apăraţi prin Cuvânt, aşa că a atacat Cuvântul. Vedeţi? El nu a atacat omul, ci mai întâi a atacat Cuvântul.

Uitaţi-vă cum procedează şi astăzi. Mai întâi, el nu spune că cineva nu ar fi un om bun. Vedeţi? Ci singurul lucru pe care încearcă să-l facă, indiferent cât de bună este persoana aceea, este s-o facă să nege Cuvântul. Da, acesta este singurul lucru pe care vrea să-l facă: să vă determine să negaţi acest Cuvânt.

Deci Satana a încercat să atace Cuvântul în grădina Eden. El voia să aibă ceva de care să se poată folosi împotriva rasei umane, ceva care trebuia să arate mai bine decât Cuvântul. Şi ştiţi de ce s-a folosit pentru aceasta? De raţiune, de ceea ce numim noi „simţul realităţii”. Da, de aceasta s-a folosit şi a reuşit.

Dar Dumnezeu nu poate da nimic altceva decât Cuvântul Său, pentru că aceasta a ales de la început, iar când El hotărăşte ceva, rămâne pentru veşnicie.

Deci Satana a luat raţiunea şi a atacat Cuvântul  dând-o pe Eva jos de pe cale, prin raţionament.

Acum, singurul mod prin care Eva putea fi făcută să nu creadă Cuvântul lui Dumnezeu era s-o ispitească. Da, el trebuia s-o ispitească, iar păcatul este foarte ispititor. Şi noi ştim că acolo era un singur păcat, iar acesta era necredinţa. Vedeţi, Satana face ca păcatul să fie cu adevărat ispititor pentru voi.

Să ne oprim pentru un moment aici. Am vorbit cu mulţi oameni care mi-au povestit în special despre Franţa. Acolo este un  loc numit „Prigalle”, unde oamenii sunt foarte imorali.

„Păi”, mi-am zis, „dacă voi merge acolo, voi găsi cu siguranţă femei îmbrăcate imoral.”

Astfel, la prima vizită pe care am făcut-o în Franţa, în prima seară m-am dus la „Prigalle” însoţit de trei lucrători. Ce surpriză, fraţilor! Acolo am văzut cele mai frumoase fete pe care le-am întâlnit în viaţa mea, adevărate ispite.

Da, păcatul este ispititor şi atrăgător, iar Satana nu are nici copite despicate şi nici o coadă ascuţită. El nu este bătrânul John Barleycorn, cu paltonul atârnând pe el şi cu unghiile lăsate în jos. Păcatul nu este ceva dur, aşa cum s-ar putea să credeţi voi, ci este ceva foarte ispititor, de aceea trebuie să veghem tot timpul. Sigur că da. Satana îl face să arate cât se poate de real şi de ispititor pentru oameni.

Dar ce s-ar fi întâmplat dacă oamenii s-ar fi fortificat cu Cuvântul? Dacă ar fi lăsat ca Cuvântul să fie cetăţuia lor? Oh, atunci ar fi văzut cât sunt de puternici! Ei ar fi stat ascunşi după Cuvânt, iar Cuvântul ar fi fost întotdeauna în fruntea lor: „Aşa vorbeşte Domnul!” „Aşa vorbeşte Domnul!” „Aşa vorbeşte Domnul!” Peste tot, în stânga sau în dreapta: „Aşa vorbeşte Domnul!”

La fel ca heruvimii pe care i-a întâlnit Isaia în Templu. El se gândea că va merge mai departe ca un bun predicator şi îşi făcuse din împăratul lui Israel un exemplu. Iată însă că într-o zi împăratul a fost luat de lângă el, iar Isaia a îngenuncheat la altar, a căzut într-o răpire şi a văzut acei îngeri care cu două aripi îşi acopereau faţa, cu două aripi îşi acopereau picioarele şi cu două aripi zburau, strigând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul cel Atotputernic!” (Isaia 6.3).

Vedeţi, ei aveau această atitudine în orice direcţie ar fi zburat.

Ezechiel a văzut şi el o vedenie în care i s-au arătat acele făpturi vii, ale căror feţe erau de leu, viţel, om şi vultur, aşa că atunci când mergeau într-o parte aveau o faţă, când mergeau în cealaltă parte aveau altă faţă, când mergeau înainte aveau o altă faţa, şi la fel când mergeau înapoi.

Oriunde mergeau ele, Cuvântul era întărit şi noi ştim că pe lângă acest Cuvânt al lui Dumnezeu nu există nici o altă cale. Peste tot este „Aşa vorbeşte Domnul!” Vedeţi? De aceea, în umblarea voastră, în vorbirea, în slujba şi în orice faceţi, puneţi întâi Cuvântul lui Dumnezeu.

Poate spui: „Cred că deseară voi merge şi voi dansa puţin, pentru că prin aceasta nu fac rău nimănui”, dar eu te întreb: „Poţi să Îl iei şi pe „Aşa vorbeşte Domnul!” cu tine acolo?” Vedeţi?

„Cred că pot face afacerea aceasta chiar dacă este puţin dubioasă!” Da, dar poţi să Îl ai pe „Aşa vorbeşte Domnul” cu ea? Vedeţi? Întotdeauna luaţi-L mai întâi pe El, căci numai Domnul este tăria voastră.

Să nu uitaţi niciodată că pentru a  crede minciuna Diavolului, mai întâi trebuie să negaţi Adevărul lui Dumnezeu. V-aţi gândit vreodată la aceasta? Voi trebuie să negaţi Adevărul ca să puteţi crede o minciună. Aşa este. Trebuie să-L negaţi pe El.

Eva l-a primit prin spate pe înşelător şi a pierdut bătălia. Satana a stat acolo şi a tras săgeţile lui, iar Eva i-a zis: „Bine, dar Dumnezeu a zis…” Şi el a tras din nou, iar ea a repetat: „Dar Dumnezeu a zis…” Atunci, Satana s-a ridicat şi i-a zis: „Stai puţin să-ţi zic ceva. Dacă zici că Dumnezeu a spus asta, lasă-mă să-ţi spun şi eu ceva. Vezi, tu nu eşti înţeleaptă ca El, nu cunoşti binele şi răul, de aceea, ascultă-mă! Nu ţi-ar plăcea să fii înţeleaptă ca Dumnezeu?”

„Oh”, a răspuns Eva, „cred că aş vrea. Cred că mi-ar plăcea să cunosc toată înţelepciunea lui Dumnezeu. Mi-ar plăcea să cunosc binele şi răul, pentru că acum nu le ştiu.”

„Păi, atunci îţi voi spune eu.”

„Bine, dar Domnul a zis…”

„Tu ştii că El este un Dumnezeu bun şi cu siguranţă nu-ţi va face nimic.” Vedeţi?

În clipa aceea ea a făcut o oprire greşită. S-a oprit numai puţin, dar a fost destul.

Acum daţi-mi voie să vă spun ceva vouă, creştinilor de aici. Să nu vă opriţi nici o clipă pentru a-l asculta pe Diavolul! Nu vă opriţi să argumentaţi cu el, căci dacă faceţi aceasta, el va pătrunde înăuntru.

Voi nu puteţi să-L cuprindeţi pe Dumnezeu, nu puteţi să-L înţelegeţi, de aceea trebuie doar să-L credeţi. Vedeţi? Să nu Îl explicaţi pe Dumnezeu, pentru că nimeni nu poate face aceasta. Eu nu pot explica multe lucruri, dar este un lucru pe care pot să-l fac cu siguranţă: să-L cred pe El. Nici unul din noi nu poate să-L explice pe Dumnezeu şi nici nu va încerca s-o facă.

Nu vă uniţi cu necredincioşii care spun: „Păi, l-am auzit pe păstorul vostru rugându-se pentru bolnavi. Voi sunteţi nebuni cu toţii, pentru că astăzi nu mai există vindecare divină!” ci răspundeţi-le: „În ordine. Atunci aceasta nu este pentru tine, fiindcă eşti necredincios”, şi mergeţi mai departe. Vedeţi? Vindecarea divină este numai pentru credincioşi.

„Păi, voi spuneţi că aveţi Duhul Sfânt, dar nu există aşa ceva!”

„Atunci Duhul Sfânt nu este pentru tine, ci doar pentru mine!” Spuneţi-i aceasta, apoi mergeţi mai departe.

Nu argumentaţi, căci asemenea lucruri nu se argumentează, ci trebuie doar crezute, pentru că nu uitaţi, voi puteţi să-L acceptaţi într-un singur mod pe Dumnezeu: prin credinţă. Nu prin argumentări, nu prin înţelegere, nu prin capacitatea de a explica lucrurile. Nu explica nimic, ci crede! Isus nu a spus niciodată: „Simţiţi?”, ci El a întrebat: „Credeţi?” Aşa este. Voi trebuie să credeţi numai ce a spus Dumnezeu.

Să luăm de exemplu un porc şi să-i spunem: „Tu nu mai eşti porc, ci eşti miel!” Este greu de crezut, dar să zicem că el devine miel.

Acelaşi lucru se întâmplă când te converteşti: dintr-un păcătos murdar, devii un creştin adevărat. Vedeţi?  Atunci ţi se schimbă propriile opinii, ţi se schimbă dorinţele şi năzuinţele, te schimbi cu totul. Atunci eşti adus la o altă Viaţă, primeşti un alt Duh şi aduci alte roade. Înţelegeţi?

Atunci vechea ta viaţă trebuie să moară, iar cea nouă trebuie să se nască. Când se întâmplă aceasta, vezi că nu mai eşti făptura care ai fost, deşi la exterior eşti acelaşi om. Da, după ce eşti curăţat prin Sângele Său şi eşti întărit prin Cuvânt, tu devii un om nou.

Nu încerca să explici nimic, ci crede şi du-te mai departe. Spune: „Doamne, eu cred. Mântuitorule, creşte-mi credinţa în Tine, încât să pot muta munţii, Doamne, căci ştiu că toate îndoielile mele au fost îngropate în Marea Uitării.”

Dacă Avraam i-ar fi întrebat pe doctori cu privire la posibilitatea de a mai avea un fiu la vârsta lui, aceştia i-ar fi răspuns cu siguranţă: „Avraame, tu ai o sută de ani, iar nevastă-ta, Sara, are nouăzeci. Cum aţi mai putea avea acum copii?”

Avraam nu ar fi putut să explice cum ar fi posibil aşa ceva, ci ar fi răspuns probabil: „Nu ştiu cum se va întâmpla, dar El a zis că voi avea un fiu şi eu Îl cred.”

Da, Avraam ar fi spus: „Nu ştiu mai mult decât ştiţi voi, însă mă odihnesc pe Cuvântul pe care mi L-a spus El. Acesta este singurul lucru spre care privesc.” Da, domnilor! Asta-i tot.

Voi trebuie să faceţi un singur lucru: să luaţi ceea ce spune El şi să credeţi. Credeţi că aşa a spus Dumnezeu, iar dacă El spune ceva, aşa va fi.

Eva a pierdut bătălia pentru că în loc să stea în spatele Cuvântului, şi-a scos capul şi a spus: „Păi, nu aşa ai spus Tu? Nu este acesta adevărul?” dar când a făcut aceasta a pierdut totul.

Voi spuneţi: „Păi, noi învăţăm aceasta pe deasupra, în biserica noastră, dar credem în ce a spus El aici.”

„Da, dragă, dar tu ştii mai mult decât atât.” Raţiunea îţi va spune că nu eşti corect. I-am auzit pe oameni plângând. De ce o fac? Raţiunea ar trebui să-ţi spună că ei sunt munciţi, sunt emoţionaţi.”

Dacă ei vă spun: „Păi, stai puţin! Medicul ţi-a spus că ai TBC şi încă într-un stadiu avansat, aşa că nu vei scăpa niciodată de el.” Vedeţi? Logic, aşa este, dar dacă te iei după logică ai face bine să te pregăteşti de moarte. Când priveşti însă la făgăduinţa pe care ţi-a dat-o Domnul şi o crezi din toată inima, aceasta va schimba toate lucrurile.

Voi ştiţi că pe vremuri am boxat la categoria de cincizeci de kilograme, în Evansville, Indiana. Într-o zi m-am întâlnit cu Howard McClain (mulţi dintre voi îl cunoaşteţi), iar în timp ce ne plimbam pe stradă, el mi-a zis:

„Ştii ceva, Billy?”

„Ce?”

„Arăţi ca un predicator baptist.”

Eu m-am supărat pe el, pentru că putea să mă compare cu orice altceva, aşa că i-am răspuns:

„Stai puţin, Howard, îţi râzi de mine?”

(fratele Branham şi adunarea râd).

Eram aşa de supărat încât eram în stare să mă urc pe el, căci nu voiam să fiu comparat cu un predicator.

Iar acum, cel mai mare compliment pe care mi l-ar putea face cineva, este să-mi spună: „Frate Branham, arăţi ca un predicator.” Vedeţi? De ce aceasta? Pentru că am murit şi sunt o făptură nouă. Cum s-a întâmplat aceasta? Am luat Cuvântul Său.

Poate ziceţi: „Frate Branham, ce medicament ai luat? Ce reţetă ai urmat?” Nici una.

„Cum a făcut-o El?” Nu ştiu, dar cred.

Eu n-am luat niciodată nimic, ci am crezut pur şi simplu, iar El m-a ridicat din ceea ce am fost (un păcătos) şi m-a făcut un creştin. Da, El a făcut-o pentru că am luat Cuvântul Său. O va face la fel cu boala, cu botezul cu Duhul Sfânt şi cu toate făgăduinţele pe care le-a dat.

Dar vedeţi care este subiectul? Conflictul. Satana vrea să vă facă să raţionaţi cu privire la aceasta, dar voi să nu o faceţi!

După ce aţi devenit un creştin, sunteţi întăriţi în Cuvânt şi în orice făgăduinţă a Cuvântului. Oh! Nu am ştiut că voi spune aceasta. Vedeţi? Când deveniţi creştini, voi sunteţi aşezaţi după Cuvântul lui Dumnezeu. El este întăritura, siguranţa voastră. Oh, Doamne! Fiecare făgăduinţă din Cuvântul Său este a voastră. Singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să-L luaţi şi să mergeţi înainte cu El.

Poate ziceţi: „Cum ştiu eu că va merge?”

Eu nu ştiu cum va merge, dar de un lucru sunt sigur şi anume, că Dumnezeu le-a dat copiilor Săi cel mai bun atac, deoarece îl cunoaşte foarte bine pe vrăjmaş.

Haideţi să analizăm aceasta. Vom proceda ca la analiza sângelui, a apei sau a oricărei alte substanţe. Sunteţi gata sa începem? (Amin).

De ce a dat El Cuvântul? Cuvântul Său este veşnic. (Amin). Vedeţi? Şi dacă Dumnezeu a dat o făgăduinţă, aceasta este veşnică şi nimic nu o poate opri să se împlinească.

Oamenii au sucit fiecare atom cu susul în jos şi l-au întors pe toate părţile, dar nu au putut pătrunde în Cuvântul lui Dumnezeu. De ce aceasta? Pentru că Isus a spus că „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). Vedeţi? Aceasta este cea mai bună armă. Cine? Cuvântul Dumnezeului celui veşnic.

Dar ce este Cuvântul lui Dumnezeu? Cuvântul este Dumnezeu însuşi. Aceasta înseamnă că El s-a dat pe Sine însuşi credincioşilor Săi. Amin. Este El însuşi. Prin El, credinciosul îl poate ataca şi birui pe vrăjmaş.

Cu alte cuvinte, El este Tatăl. Cuvântul este Dumnezeu, ceea ce înseamnă că Cuvântul este Tatăl nostru. Noi suntem născuţi de Cuvântul lui Dumnezeu şi El stă în linia întâi pentru copiii Săi. Amin.

Oh, Doamne! El stă acolo pentru copiii Săi. Atunci de ce ne temem? Răpirea este sigură, venirea Lui este sigură; fiecare făgăduinţă dată de El ne aparţine. Da, totul ne aparţine.

Satana spune: „Vino, stai aici şi îţi voi argumenta aceste lucruri!”

Vai, dacă faci aceasta, ai ieşit de sub protecţia Tatălui! Să nu faci aşa ceva! Rămâi acolo unde este Tatăl şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul!” Vedeţi? „Aşa vorbeşte Tatăl meu!” Dacă procedezi aşa, aceasta îl va birui pe Satana. În ordine.

Dar dacă ieşiţi afară, aşa cum a ieşit Eva, bătălia este pierdută. Biata Eva a ascultat argumentele Satanei şi ca urmare şi-a pierdut locul. De atunci, Dumnezeu l-a ales pe bărbat să aibă grijă de toate şi aşa a rămas.

De multe ori îi aud pe oamenii din zilele noastre întrebând: „De ce crezi că femeia nu ar putea face o lucrare la fel de bună ca bărbatul la amvon?” Eu nu discut aşa ceva! De ce aceasta? Pentru că noi trebuie să rămânem la ceea ce a spus Dumnezeu.

Eva, şi nu Adam, a fost cea care a doborât Bariera Cuvântului, de aceea Dumnezeu l-a ales pe bărbat, şi nu pe femeie, să aibă grijă de toate.

Noi ştim cum a decurs bătălia şi ştim că Eva a pierdut pentru că s-a bazat pe raţionamentul ei în loc să se bazeze pe credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. Ea a stat pe raţiune, de aceea a spart linia frontului şi inamicul a pătruns înăuntru lovind întreaga omenire cu moartea. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu a mai avut încredere în femeie ca s-o pună în prima linie, ci l-a pus pe bărbat.

Acum conflictul a început, iar eu vă voi citi din Scriptură. Cât timp mai avem pentru predicare? Cred că n-o să-mi ia mai mult de şase ore (adunarea râde). Desigur n-am vorbit serios.

Haideţi să citim puţin. Mie îmi place să citesc aşa cum merge, pentru că peste tot este Cuvântul lui Dumnezeu. Haideţi să citim de la schimbarea voii de la Adam, până la schimbarea voii de la Noe. Să vedem ce s-a întâmplat chiar înainte de aceasta. Să începem cu Geneza 6:

„Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului, şi li s-au născut fete,

fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales.” (v. 1-2).

Acum amintiţi-vă că Isus a spus că la venirea Fiului omului va fi la fel ca în zilele lui Noe. Deci, priviţi: „oamenii au început să se înmulţească, li s-au născut fete… şi fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase, aşa că din toate, şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales.”

Acum să nu credeţi că dorinţa mea este să fiu diferit de ceilalţi predicatori, dar mulţi dintre voi ştiu că unii teologi cred că fiii lui Dumnezeu ar fi fost de fapt îngerii căzuţi; îngerii care au căzut din har şi au fost aruncaţi pe pământ, au intrat în trupuri de carne şi apoi s-au căsătorit. În ce mă priveşte, eu nu pot să fiu de acord cu aceasta, deoarece nu se potriveşte cu Scriptura.

Spun aceasta pentru că, în primul rând, pentru ca un înger căzut să se poată face om era nevoie de un creator, ori noi ştim că există un singur Creator, iar Acela este Dumnezeu. Deci o asemenea teorie cade fără discuţii.

Încă ceva: „fiii lui Dumnezeu şi-au luat de neveste fiicele oamenilor.” Ştiaţi că Biblia nu vorbeşte nicăieri despre sexul îngerilor?  Nu există nici un loc în Scriptură unde să scrie că îngerul este femeie, deoarece femeia este un produs secundar al bărbatului.

La început, bărbatul şi femeia au fost împreună, apoi ea a fost luată afară din bărbat. Acest lucru anulează argumentul celor care susţin că fiii lui Dumnezeu erau îngerii căzuţi.

Eu cred că fiii lui Dumnezeu erau fiii lui Set. Ei au văzut că fiicele oamenilor, ale lui Cain, erau frumoase. Fiii lui Dumnezeu erau descendenţii lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu, dar acele fete se trăgeau din Cain, care era fiul lui Satana prin şarpe.

Acum priviţi. Ei au văzut exact la sfârşitul timpului, adică înainte de distrugerea prin apă, că fetele erau frumoase, plăcute şi atrăgătoare. Aţi înţeles? (Amin).

Ce a spus Isus? „Aşa cum a fost în zilele lui Noe, va fi şi la venirea Fiului omului.” Adică femeile vor fi frumoase şi  atrăgătoare. Care femei erau frumoase? Fiicele lui Cain. Ele au fost acelea care i-au atras pe fiii lui Dumnezeu, înţelegeţi?

Frumuseţea femeilor a crescut foarte mult în ultimii cincizeci de ani. Zilele trecute am privit într-o istorie a războiului şi acolo am văzut-o pe „Perla albă”, care a trăit acum o sută de ani. Era acolo şi Maria Booneville şi multe alte femei care au fost considerate adevărate frumuseţi ale timpului lor, dar dacă le comparăm cu cele de astăzi, sunt doar o umbră. Vedeţi? Acelea erau femei corpolente, dar femeile de astăzi sunt delicate, feminine şi mult mai atractive. Ele se îmbracă mult mai atrăgător şi mai provocator.

Înainte, femeile se îmbrăcau cu haine mari şi largi, cu mâneci, iar fustele erau făcute lungi şi largi, pentru a nu fi poftite de bărbaţi. Ele trăiau cu un singur bărbat, pe care-l acceptau ca soţ, dar femeile de astăzi poartă nişte hăinuţe mici, strâmte şi imorale, imoralitatea lor atingând, mai bine zis întrecând orice gândire.

Zilele trecute am citit sondajele făcute în Chicago, New York, Los Angeles şi în multe alte oraşe mari, unde există grupuri sociale care au adunat laolaltă familii peste familii. Ei se întâlnesc într-un anumit loc, iau cheile şi le amestecă într-o pălărie, iar femeile trag câte o cheie şi tot aşa până se întâlnesc din nou cu a soţilor lor. Acestea sunt americancele noastre.

Din câte se vede, la început s-a pornit cu femeia, prin fire, iar la sfârşit este la fel.

Ea a pierdut binecuvântarea lui Dumnezeu nu pentru că era bună şi cinstită, este adevărat? Citiţi în Isaia 3 şi veţi vedea ce se va întâmpla cu fiicele Sionului din zilele din urmă.

Să revenim însă la Geneza 6. Deci, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase şi le-au luat de neveste.” Acesta este un mare semn al timpului de sfârşit.

Haideţi să citim încă un verset: „Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om…”

Imediat ce fiii lui Dumnezeu s-au căsătorit cu fetele oamenilor, Dumnezeu a spus aceste cuvinte, iar dacă veţi citi în Luca 17.27, veţi vedea ce ne spune Domnul Isus nouă: Că oamenii se vor mărita şi se vor însura, la fel ca în zilele lui Noe.

Vedeţi voi? Este acelaşi lucru. Bărbaţii de atunci, şi la fel cei de astăzi, priveau după ceea ce era plăcut şi atrăgător.

„Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă totuşi, zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.

Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, şi le-au născut ele copii, aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.” (Geneza 6.3-4).

Observaţi. Aceste femei deştepte şi educate, descendentele lui Cain, au luat de bărbaţi pe aceşti băieţi umili de la ţară, pe fiii lui Set, iar din unirea lor s-au născut uriaşii care erau oameni cu nume.

Biblia spune că ei au devenit oameni de ştiinţă, mari meşteri lemnari, erau deştepţi, educaţi şi aveau o economie înfloritoare. Ei au trăit într-o epocă ştiinţifică, au construit piramidele pe care noi nu le-am putea construi cu ştiinţa pe care o avem astăzi, au făcut sfinxul şi multe alte semne în piatră, pe care noi nu le-am putea reproduce. Vedeţi, din cauză că s-au bazat pe cunoştinţa lor, ei au devenit oameni de ştiinţă, deştepţi şi renumiţi.

Pe partea cealaltă, fiii lui Dumnezeu au stat departe de aceste lucruri şi s-au încrezut în Domnul, ştiind că la sfârşit vor moşteni toate lucrurile.

Oamenii de astăzi spun: „Ei sunt deştepţi şi pot face orice lucru!” Este adevărat, ei sunt mai deştepţi dar  şi mai departe de Dumnezeu ca oricând. Vedeţi? Voi vă îndepărtaţi singuri de El. Desigur.

Nu o să vă răpesc timpul citind mai departe din Geneza 6, dar vă rog s-o faceţi voi când aveţi timp, ca să vedeţi cum au decurs lucrurile.

Am mai avut aici încă o notiţă şi am vrut să vă mai citesc vreo două versete ca să puteţi vedea paralela dintre zilele lui Noe şi timpul nostru.

Am văzut că oamenii se căsătoresc, că femeile au devenit tot mai frumoase şi că s-au dezbrăcat tot mai mult ca să fie mai atrăgătoare şi mai ispititoare pentru fiii lui Dumnezeu.

Desigur, eu nu spun că toate femeile sunt aşa, şi Îi sunt mulţumitor lui Dumnezeu pentru că aici sunt femei adevărate, tinere adevărate doamne, pline de decenţă şi de moralitate, care merită tot respectul.

Evoluţia femeii din zilele noastre a ajuns din nou la frunza de smochin, adică exact cum a fost Eva. Şi „frunza de smochin” este de fapt o modă făcută de om: pantaloni scurţi, ţigări, păr încreţit,  pentru a fi cât mai ispititoare.

Ele fac aceasta pentru a-i atrage pe soţii lor? Dacă da, atunci ei nu sunt fii de Dumnezeu, ci sunt cainiţi. Dacă un bărbat este un fiu de Dumnezeu, va spune: „Du-te, spală-ţi faţa şi pune pe tine haine cumsecade!” Corect!

Dumnezeu a hotărât ca în timpul acesta să trimită din nou Cuvântul Său pentru copiii Săi. Acesta este motivul pentru care a ales un profet, căci „Cuvântul Domnului vine întotdeauna la proroci.”, iar Noe şi Enoh au fost profeți. Ce tip minunat!

Eu am primit unele întrebări care mi-au fost puse, dar nu am ajuns să răspund la ele. De exemplu, cineva mi-a scris: „Frate Branham, eu nu sunt de acord cu tine…” Cel ce îmi scrie aceste rânduri este un frate scump la care urmează să merg acum. Cum se numeşte? (cineva spune: „Parker”).

Da, Thomas Parker. Şi el îmi scria în continuare: „Este un lucru în care nu sunt de acord cu tine, frate Branham, deoarece cred că biserica va trece prin necazul cel mare, pentru purificare, iar tu susţii că ea nu va trece prin necaz.”

Păi, dacă Biserica trece prin necaz, ce s-a întâmplat cu Sângele lui Isus? Nu există nici un loc, nici un text biblic, nici măcar un Cuvânt referitor la posibilitatea ca Biserica Mireasă să treacă prin necazul cel mare.

De ce aceasta? Pentru că Sângele lui Isus Hristos a curăţat toate păcatele Bisericii Sale. Şi dacă El a făcut aceasta, de ce mai trebuie să fim curăţiţi? Noi suntem curăţiţi zilnic, nu în necazul cel mare.

Ascultaţi ce a spus Isus în Ioan 5.24: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” Amin.

Noe este un tip spre evrei, spre rămăşiţă, spre slujitorii lui Dumnezeu, dar Enoh, marele profet care a prorocit despre venirea Domnului, a fost transformat şi răpit înainte de potop, fiind un tip desăvârşit spre Biserica ce va fi răpită înainte de venirea necazului.

Noe a fost trecut prin potop pentru a păstra sămânţa pe pământ, dar Enoh a fost răpit.

Mai întâi,  Dumnezeu a trimis Cuvântul Său prin proroci. Astfel, Noe şi Enoh au început să prorocească, este adevărat? Dar ce s-a întâmplat chiar înainte ca potopul să lovească pământul? Enoh s-a dus în sus, iar Noe a rămas pe pământ pentru a trece prin necaz. Vedeţi? Enoh a fost mutat, el fiind un semn pentru Noe. De ce? Când a observat lipsa lui Enoh, Noe a ştiut că potopul este gata să vină, pentru că privea ţintă la el.

În timpul acesta, Satana şi-a făurit acelaşi sistem ca în grădina Eden, argumentând împotriva cuvintelor acestor profeți. Acelaşi lucru!

Acum Satan şi-a aşezat din nou sistemul lui, având mai mult de doi sau trei oameni cu care să poată colabora. Da, acum are milioane de colaboratori. Probabil că în timpul de dinaintea potopului erau mai mulţi oameni decât acum, deoarece se înmulţiseră pe tot pământul.

Acum priviţi. Satana şi-a stabilit un sistem. De ce? Ca să combată Cuvântul lui Dumnezeu care a venit la profeți. Aţi înţeles? (Amin). El foloseşte de fiecare dată aceeaşi tactică veche, dar şi Dumnezeu rămâne mereu pe acelaşi Cuvânt al Său.

Iată-l pe Noe  venind cu „Aşa vorbeşte Domnul!” şi construind o arcă. Observaţi, sistemul lui Satana a râs întotdeauna de sistemul lui Dumnezeu.

Acum comparaţi aceasta cu timpul nostru. Cum îi numeşte el pe aleşii Domnului de azi? „tremurici sfinţi” şi mai ştiu eu cum. Vedeţi? Ei sunt batjocoritori. Şi Biblia spune că oamenii din zilele lui Noe au râs de sistemul lui Dumnezeu pentru că se gândeau că nu va rezista la ştiinţa şi argumentele lor.

Astfel, ei spuneau: „Uitaţi-vă la bătrânul acela cum construieşte o corabie pe vârful muntelui şi spune că va veni ceva apă de sus! Păi, noi avem cei mai buni oameni de ştiinţă din lume şi putem ajunge până la lună, cu obiectivele noastre, ca să dovedim că nu este nici o picătură de apă acolo. De unde dar, ar putea veni jos acea apă? Oh, bătrâne, tu eşti nebun!”

„Dar eu Îl am pe „Aşa vorbeşte Domnul!” şi El a spus să mă grăbesc să construiesc această arcă, pentru că va veni apa.”

Vedeţi, Noe stătea la uşa corăbiei lui şi predica Evanghelia privind după Enoh. Şi Domnul l-a întrebat într-o seară: „Au primit ce le-ai vorbit?”

„Oh, nu! Ei au râs tot timpul de mine şi m-au lovit cu mere putrede şi cu alte murdării!”

„Nu-i nimic, construieşte mai departe!”

„Oh, ei m-au numit „tremurici sfânt” şi în multe alte feluri, dar nu-i nimic!”

Oamenii din zilele acelea s-au adunat într-o adunare de rugăciune, şi au mers mai departe la fel ca astăzi, dar Noe şi micuţul său grup erau întăriţi, pentru că stăteau pe „Aşa vorbeşte Domnul”. Desigur, un om obişnuit cu raţionamente ar spune că acesta este un nonsens, dar nu este aşa.

Odată am predicat într-o adunare, apoi m-am întâlnit cu un băiat care acum învaţă la şcoala duminicală în Biserica Baptistă. Eu mergeam în oraş, iar el era pe bicicletă. Când m-a văzut, a oprit, a venit la mine şi mi-a spus:

„Billy, aseară am fost să te ascult şi pot spune că   mi-a plăcut până când a început să plângă femeia aceea, iar oamenii care te ascultau au început să strige „Amin” la ceea ce spuneai tu. N-am putut suporta acele lucruri! M-au trecut fiori pe spate când îi auzeam spunând: „Amin!”

„Frate”, i-am răspuns. „Pe mine nu m-a afectat, dar vreau să te întreb ceva. Tu nu eşti de acord ca oamenii să spună „Amin!” şi să strige de bucurie la lucrurile pe care le face Dumnezeu în mijlocul lor?”

„Nu, eu nu sunt de acord cu aşa ceva!” a răspuns el.

„În cazul acesta, dacă vei ajunge vreodată în ceruri, vei îngheţa. Dacă aceste lucruri îţi dau fiori pe spate, ce va fi atunci când îi vei auzi pe îngerii care stau zi şi noapte înaintea lui Dumnezeu, şi strigă: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul cel Atotputernic!”? Să ştii că aceasta este cea mai liniştită lume în care ai trăit vreodată.” Aşa este.

În iad va fi plâns şi tânguire; în cer vor fi strigăte şi veselie, deci tu eşti în cel mai tăcut loc în care ai fost vreodată sau în care vei fi. Prin urmare, ar trebui să te obişnuieşti ori cu unul, ori cu altul.

În ce mă priveşte, aleg mai degrabă şansa de a sta după Cuvântul lui Dumnezeu. Voi, nu? (Amin). Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Eu nu mă iau după explicaţiile lor ştiinţifice. Astăzi, când văd Duhul lui Dumnezeu care poate deosebi gândurile inimii, aşa cum a spus Dumnezeu că va face, când văd vorbirea în limbi, tălmăciri şi toate aceste daruri diferite, ei spun că este telepatie. Vedeţi? Dar aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

În Marcu 16, Isus a spus că „aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede” şi asta este tot ce vreau. Cât timp? Până la sfârşit.

Aceste lucruri nu se potrivesc însă cu cercetările lor ştiinţifice, de aceea râd de ele. Aşa au făcut şi în zilele lui Noe. Oh, da! Eu nu mă iau după argumentele lor, deoarece aceste lucruri nu pot fi argumentate, căci sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Sigur că da.

Aşadar, Satana şi-a început atacul asupra grupului lui Noe exact cum a făcut şi în Eden, fiecare fiind nevoit să aleagă prin credinţă. Glorie! Vedeţi, acolo nu era ceva cumpărat, ci trebuia credinţă. Şi există o singură cale de a primi minciuna Satanei, minciuna denominaţională şi anume:  dacă refuzaţi Cuvântul lui Dumnezeu.

Priviţi. Când credeţi Cuvântul lui Dumnezeu, urmează semnele, deoarece „aceste semne îi urmează pe cei ce cred.” Oh, ce mult îmi place aceasta! Sună atât de plăcut. Voi să credeţi Cuvântul lui Dumnezeu, indiferent ce spune cineva. Spuneţi: „Dumnezeu a spus aşa!” şi staţi pe aceea, căci Cuvântul Său este întăritura şi apărarea voastră.

Voi sunteţi botezaţi în Cuvânt. Desigur. Noi „am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, trupul lui Hristos.” (1Corinteni 12.13). Este adevărat? (Amin).

Da, domnilor. Printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi în Trupul lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că sunteţi botezaţi în Dumnezeu, întăriţi în Dumnezeu. Cuvântul Său este întăritura voastră, căci El este un turn puternic.

Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost.” (Proverbe 18.10).

El este întăritura mea, închizătoarea mea, scutul meu, încălţămintea mea, coiful meu, mantia mea, inima mea, totul în toate, Dumnezeu. Înfăşuraţi în El, morţi pentru lume, ridicaţi cu El în înviere, căci aşa cum spunea Pavel, „trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” (Galateni 2.20).

„Noi privim după acea fericită venire a miei de ani

Când Domnul binecuvântat va veni

Să-şi ia Mireasa care Îl aşteaptă.

Oh, lumea geme şi plânge

Pentru acele zile de scumpă eliberare

Când scumpul Mântuitor

Se va întoarce din nou pe pământ.

Atunci cei blânzi şi smeriţi vor moşteni pământul.”

Fiecare trebuie să aleagă prin credinţă. Trebuie s-o faceţi. Astăzi este ziua când trebuie să credeţi ori minciuna diavolului, ori Cuvântul lui Dumnezeu. Da, ori una, ori alta.

Haideţi să mai privim puţin spre Noe, apoi vom încheia.

Mi-l pot închipui cum mergea în josul străzii, zicând: „Vine judecata!” iar oamenii îl întrebau:

„Ce fel de judecată? Ce ştii tu?”

„Dumnezeu va lovi această naţiune păcătoasă, pentru că fiii lui Dumnezeu şi-au luat de neveste pe fetele lui Cain. Priviţi ce s-a ales de voi! V-aţi îndepărtat de Dumnezeu şi    v-aţi făcut un sistem religios propriu, dar Dumnezeu va lovi pământul.”

Ei răspundeau însă: „Bietul bătrân, daţi-i pace!” Noe Îl avea pe „Aşa vorbeşte Domnul!” putea dovedi ceea ce spune, dar ei nu îl credeau. Vedeţi? El avea Cuvântul lui Dumnezeu.

Poate că ei au râs de el tot timpul, zi după zi. Copiii se strâmbau la el, dar Noe mergea înainte predicând. Şi toată familia lui, toţi cei care au crezut, au mers corect, indiferenţi la ceea ce spuneau ceilalţi. Toţi cei ce au crezut mesajul, l-au crezut pe Noe. Aşa este. Ei au trebuit să aleagă: să creadă ce spune lumea, sau să-l creadă pe profet.

Deci el spunea: „Priviţi! Enoh este gata să plece şi într-una din aceste zile, va dispărea, iar când se va întâmpla aceasta ar fi bine să intrăm înăuntru. Enoh va fi luat sus, deci ar fi bine să intrăm.” Şi au privit atenţi la semnul dat, în timp ce zilele treceau una după alta.

După o vreme, Dumnezeu a zis: „M-am săturat de strigătele şi de insultele lor! Am să-l iau pe Enoh. Duceţi-vă şi strigaţi: „Aleluia!” de cinci ori şi păsările vor veni în zbor. Strigaţi: „Lăudat să fie Domnul!” şi leii şi celelalte animale vor veni la corabie, câte două din fiecare soi.”

Astfel, Noe s-a pregătit şi după ce toate păsările şi animalele au intrat în arcă, a intrat şi el. Şi cred că ultimul lucru pe care l-a spus în timp ce stătea la uşă, a fost: „Aşa vorbeşte Domnul! Aceasta este ultima chemare!”

Acolo suntem şi noi astăzi, frate, la uşa arcei, iar Uşa este Hristos. Dacă luaţi asta literal, atunci aruncaţi o privire în Apocalipsa, între epoca Filadelfia şi Laodicea, unde El spune: „Iată, Eu am pus o uşă deschisă înaintea ta, dar ai refuzat-o!” Vedeţi?

Acesta este ceasul în care trăim noi, chiar înainte de distrugere. Este o Uşă deschisă, dar ei nu vor să asculte, ci L-au lăsat afară.

 Noe stătea la uşă strigând: „Ceasul despre care a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu se va împlini.” Aşa este. Şi a intrat în arcă.

Ştiţi ce s-a întâmplat după ce a intrat în arcă? Dumnezeu a închis uşa. Oh, vai! Nimeni n-a trebuit s-o închidă, pentru că a făcut-o Dumnezeu însuşi. Asta a fost tot.

Astfel, ultima lor şansă de a fi salvaţi s-a dus. Mi-i pot imagina pe copiii care făcuseră cerc în jurul arcei lungă de cinci sute de yarzi, şi pe bătrânii care spuneau zâmbind: „Ei bine, bătrânul va muri înăuntru!” Vedeţi? Ei au continuat să-l batjocorească.

Acum ascultaţi! Fiţi atenţi, căci s-ar putea ca ceea ce voi spune acum să vă fie de folos.

Când te pui de partea Cuvântului lui Dumnezeu şi Îl urmezi, de multe ori după ce ai făcut tot ce ţi se ceruse, credinţa ta va fi încercată. De cine? De nimeni altcineva decât de ai lui. Da, eu mă aflu chiar acum în această situaţie. Aşa este. Nu ştiu ce să fac. Trezirea este gata. Vedeţi? Nu ştiu unde mă vor chema data viitoare, de aceea stau nervos şi agitat, aşteptând să văd ce urmează.

Noe a intrat. El a urmat voia lui Dumnezeu. Mai mult, Dumnezeu este cel care a închis uşa în urma lui, dar cu toate acestea nu a plouat încă  şapte zile. Mă întreb ce a crezut Noe atunci? El spunea: „Copii, în orice moment veţi auzi primii stropi. Atunci vom trage trapa de sus şi vom privi.” Ei erau în partea de sus a arcei, în timp ce animalele erau jos.

„Oh, mâine dimineaţă cerul se va întuneca şi va începe să plouă”, dar iată că şi în dimineaţa următoare soarele a strălucit pe cerul fără nori.

Poate că au fost unii oameni care au înclinat să-l creadă cât de cât pe Noe, aşa că au rămas în jurul arcei, spunând: „Ştii ceva? S-ar putea să aibă dreptate bătrânul, aşa că ar fi bine să stăm pe aproape!” Ei bine, au stat până când au văzut „o greşeală”.

Profeții lui Dumnezeu nu fac greşeli, pentru că Cuvântul Său nu dă niciodată greş. Cred că m-aţi auzit predicând despre Iona mergând la Ninive. Oamenii spun că el a alunecat de pe cale, dar nu este adevărat. Iona era exact în voia lui Dumnezeu şi poseda Cuvântul Domnului, umblând în El.

Aici, Noe spunea: „Copii, adunaţi-vă şi veţi vedea primul nor care va apărea pe cer. El va veni într-o dimineaţă.” Şi iată că a răsărit din nou soarele, iar norul nu a apărut.

„Păi, poate va fi la ora 9.00. Vom vedea ce va fi la 9.00. Poate la 10.00? La 11.00, sau poate la 12.00, la 13.00 sau la 14.00? Vai, El a închis uşa ieri!”

Unii dintre ei au spus: „Ştiţi ce, eu mă duc cu sora Susi acolo, în biserica aceea mare. Bătrânul este nebun! A strigat tot timpul că va ploua, apoi a închis uşa, iar acum iată că nu se întâmplă nimic. Soarele a răsărit ca de obicei, ceea ce dovedeşte că nu este nimic din tot ce a spus el!”

Aceasta arată că oamenii căldicei, cei ce sunt credincioşi doar pe jumătate, nu vor să-L ia pe Dumnezeu, ci merg exact spre sfârşitul drumului lor. Nu uitaţi însă: voi trăiţi sau muriţi! Înţelegeţi ce vreau să spun? (Amin). Stai în locul tău! Întărit, viu sau mort, plutind sau scufundat! Stai la fel în orice vreme!

Când Avraam, părintele credinţei a scos cuţitul, a dat părul la o parte de pe capul fiului său, ca să-i taie gâtul, a spus: „Cred că Dumnezeu este în stare să-l ridice şi din morţi!” Vedeţi? El dorea să urmeze până la sfârşit Cuvântul lui Dumnezeu. Aţi înţeles?

Indiferent ce se întâmplă, staţi acolo! Dacă se pare că nu puteţi merge mai mult de un centimetru, mergeţi acel centimetru, iar dacă vă loviţi de zid staţi acolo până când Dumnezeu vă face o cale prin el.

Prima zi a trecut; a doua zi a trecut; a treia zi a trecut; a patra, a cincea și a şasea. Îmi închipui că unii din adunarea lui, au spus: „Tată, crezi că trebuie să urcăm prin acea ferestruică? Nu cumva ai greşit?”

„Oh, nu, nu! Cine este Cel care l-a luat pe Enoh? Cine a închis uşa? Cine este Cel care a adus toate lucrurile în faţa noastră? Dacă Domnul ne-a condus până aici şi ne-a închis înăuntru, haideţi să stăm cu El.”

Asta este, biserică! Dacă El ne-a adus afară din lume şi am ajuns până aici, dacă ne-a închis în El, cu Duhul Sfânt în jurul nostru, haideţi să-L urmăm. Timpul va veni, aşa că lăsaţi-i pe batjocoritori să spună ce vor.

Apoi, în cea de-a şaptea zi, oamenii erau afară pe stradă pentru că nu mai văzuseră niciodată aşa ceva: norii veneau din toate părţile, tunetele zguduiau cerul, iar fulgerele îl luminau puternic. Pe la ora şapte, stropi mari de ploaie au început să cadă pentru prima dată pe faţa pământului. Toată natura era dată peste cap. Oamenii erau uluiţi şi spuneau: „Puneţi mâna pe instrumentele ştiinţifice! Folosiţi radarele şi spuneţi ce înseamnă aceasta?!?” Dar n-a mers.

„N-am mai văzut niciodată aşa ceva!”

Ei bine, după-amiază au început să bată curenţii, iar în dimineaţa următoare s-au rupt zăgazurile adâncului.

După trei sau patru zile, apa era peste tot: pe străzi, în case, pretutindeni, iar oamenii s-au urcat pe corabie şi au început să bată în uşă strigând: „Deschide-ne!”

Noe naviga de-a lungul valurilor. Corabia, care avea cam douăzeci şi ceva de picioare, dacă nu mă înşel, s-a dezlipit de sol şi a început să se legene.

Atunci oamenii s-au urcat pe cele mai înalte dealuri,   s-au agăţat de crengile cele  mai înalte ale copacilor, dar totul a fost zadarnic pentru că toţi cei care au fost în afara arcei, au pierit.

Oricât au strigat după îndurare şi oricât au plâns, totul a fost degeaba, deoarece timpul îndurării lui Dumnezeu trecuse şi nu mai rămăsese decât dreptatea Sa, iar dreptatea lui Dumnezeu este judecata.

Era la fel ca în cazul Evei, căreia i se spusese odinioară: „În ziua în care veni mânca din el, vei muri…”

Acum aş vrea să observăm că lumea a intrat pentru a doua oară într-un conflict al argumentelor. Şi acum se argumentează împotriva Cuvântului şi acum puteţi alege.

Iosua a spus acelaşi lucru: Dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului!” (Iosua 24.15). Amin. Iată conflictul!

Observaţi. În ziua în care acel Fort din Eden a fost rupt, omul a fost „afară”. Amin. Ei au ieşit afară, iar în ziua în care au ţinut legământul lui Dumnezeu, înainte de potop, au „intrat”. Da, ei au ieşit din Eden şi au intrat în arcă, pentru ca la următorul pas să meargă „SUS”. Vedeţi? Omul a mers afară; a mers înăuntru şi va merge sus. Amin.

Noi am văzut ce au făcut de două ori, de aceea voi sta cu Domnul. Nu vreţi să staţi şi voi cu El? (Amin). Eu vreau să ţin doar de Cuvântul lui Dumnezeu.

Isus a spus: „Aşa cum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi pe timpul venirii Fiului omului.” Binele împotriva răului; Lumina împotriva întunericului, Viaţa împotriva morţii, Cuvântul împotriva ştiinţei.

Aşa este. Cercetările ştiinţifice vor respinge Cuvântul, dar ele nu-L vor putea desfiinţa. Satana îşi foloseşte din nou sistemul pentru a-i face pe oameni să nu mai creadă Cuvântul lui Dumnezeu. El are o cale greşită de închinare, aşa cum au avut Cain şi Balaam, care erau foarte religioşi.

Cain a fost religios. El si-a zidit un altar ca să aducă închinare Domnului. Şi sincer vorbind, era mult mai religios decât Abel. El a fost mai sârguincios, a făcut mai mult pentru Domnul decât Abel. Dar Abel s-a apropiat aşa cum a cerut Cuvântul. Asta-i tot. Cain a făcut mai mult: el a făcut o mare denominaţiune, a lăsat o bogată moştenire creştină, dar vedeţi voi, a intrat greşit şi din pricina aceasta nu a fost primit. Era greşit pentru că era contrar Cuvântului.

Balaam era la fel de religios ca şi Moise. El a venit cu aceeaşi jertfă, cu acelaşi miel, cu aceleaşi animale curate;   s-a rugat aceluiaşi Dumnezeu şi a adus jertfe aceluiaşi Dumnezeu ca şi Moise, dar cu toate acestea a intrat pe o cale greşită. Vedeţi? El era contrar Cuvântului, aşa cum a fost şi în Eden.

Cuvântul nu se amestecă cu teorii moderne! Nu este posibil să ai o teorie şi să ai şi Cuvântul, ci trebuie să ai ori una, ori alta. Pe care o veţi crede?

Dacă Biblia învaţă că botezul corect este în Numele lui Isus Hristos, iar biserica zice că este în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, pe care-l veţi crede?

Dacă Isus a spus că voi trebuie să vă năşteţi din nou, iar biserica zice că tot ce trebuie să faceţi este să vă alăturaţi ei, ce veţi crede?

Isus a spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede…” iar biserica spune că trebuie să fii doar un bun membru şi ajunge. Pe cine vei crede?

Dacă Isus a spus că lucrările pe care le-a făcut El, le vom face şi noi, iar biserica zice că zilele minunilor au trecut, pe cine veţi crede?

Înţelegeţi ce vreau să spun? Aş putea sta aici încă o oră şi să vă aduc în faţă numai aceste lucruri, aceste diferenţe pe care le-a adus teoria Satanei care combate Cuvântul lui Dumnezeu. Oh, creştinilor, staţi pe Cuvânt!

Ei au un fel greşit de a trăi, încercând să-şi amestece teoriile cu Cuvântul. Da, astăzi ei le acceptă pe aceste femei îmbrăcate oricum; îi acceptă pe acei bărbaţi chiar dacă fumează şi beau. Mai mult, îi pun diaconi în biserică sau chiar păstori.

Pe aceste femei îmbrăcate oricum le duc înăuntru şi le fac surori în biserică. Oh, să nu încercaţi să ajungeţi în felul acesta în ceruri! Cuvântul lui Dumnezeu nu se va amesteca niciodată cu teoria voastră modernă.

Acum ascultaţi-mă cu atenţie înainte de încheiere.  Există două grupuri care pretind că sunt Mireasa lui Hristos. Şi Biblia spune că vor fi două grupe: fecioarele înţelepte şi cele neînţelepte. Este adevărat? (Amin). Sunt două categorii.

Biserica spune: „Noi suntem Mireasa!” Ei merg afară şi ţin campanii mari de evanghelizare pentru a-i aduce pe oameni înăuntru, dar atât femeile, cât şi bărbaţii continuă să se comporte şi să fie la fel ca lumea. Nu se schimbă deloc. Aceste biserici au tezele lor, crezul lor aşa zis „apostolic”, anumite rugăciuni şi catehisme, dar în toate se bazează pe spusele oamenilor lor mari şi nu pe autoritatea lui Dumnezeu, deoarece autoritatea Lui este Biblia, Cuvântul, şi nu dogmele omeneşti. Ei fac aceasta deşi Dumnezeu spune că oricine adaugă sau scoate ceva din Cuvânt, îi va fi scoasă partea de la Pomul vieţii. Vedeţi, voi nu puteţi face aceasta fără să fiţi pedepsiţi.

Dar avem două grupuri şi ambele spun: „Noi suntem Biserica adevărată!” „Noi suntem Biserica adevărată!” Ambele, atât înţeleptele cât şi neînţeleptele, sunt chemate de Domnul, ambele au candele şi ambele sunt fecioare, adică sunt credincioase.

Dar Satana este mai mult decât un rival pentru noi. Să nu încercaţi să-l păcăliţi folosindu-vă de înţelepciunea voastră, căci nu veţi putea face nimic împotriva lui.

Isus ştia aceasta, de aceea i-a trimis Bisericii ceva, astfel ca Satana să nu o poată păcăli: un Loc în care să fie ferită: pe Duhul Sfânt.

Biserica nu pretinde că este isteaţă, ci pretenţia ei este că crede, iar predicatorul ei nu poate merge afară să îşi arate diplomele, nici pozele de la marea inaugurare când a fost ordinat în marea asociaţie religioasă. Eu obişnuiam să cânt o cântare micuţă:

„Aceşti oameni nu par învăţaţi

Şi nu se laudă cu faima lumii.

Ei cu toţii au primit cincizecimea

Şi sunt botezaţi în Numele lui Isus.

Ei susţin acum sus şi tare

Că puterea Lui este încă la fel.

Eu sunt bucuros că pot să spun

Că sunt unul dintre ei.”

Da, domnule. Ei nu au aceste lucruri măreţe şi nu pretind că ştiu ceva, ci pretind că cred ceva.

Isus a trimis Duhul Sfânt care este El însuşi, căci a spus: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi şi voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul lumii.” (Ioan 14.19).

Acum priviţi. Isus ştia aceasta şi L-a trimis pe Duhul Sfânt să confirme Cuvântul. Aţi înţeles? (Amin). Vedeţi? Să-L confirme pentru toţi aceia al căror refugiu a fost Cuvântul, pentru că El este în Cuvânt.

Lăsaţi-i să râdă şi să spună cât vor că sunteţi nebuni, căci Isus a trimis Duhul Sfânt, care este chiar El însuşi, să locuiască în toţi aceia care au stat după Cuvânt ca şi grupul lui Avraam, să confirme Cuvântul înaintea lor şi să le arate că El este încă Acelaşi. Vedeţi dacă aţi ocupat locul corect. În ordine.

Focul era confirmarea Luminii care venea din Cuvânt. Fecioarele înţelepte aveau ulei în candelele lor. Ele şi-au pus lămpile la punct şi le-au aprins.

Dumnezeu este Cuvântul. Uleiul este Duhul, Focul este Lumina Evangheliei pe acel ulei. Dumnezeu a spus aşa. Vedeţi? Acesta este vasul. În ordine. Uleiul este în vas, iar focul îl arde arătând că reflectă lumina, ceea ce a spus Cuvântul. Vedeţi? Cele înţelepte puteau să reflecte lumina, dar celelalte erau în afară, nu aveau ulei şi nu puteau reflecta nimic altceva decât biserica şi denominaţiunea lor.

Acum veţi spune: „Ai spus cumva că Cuvântul a fost Duhul?” Da, domnule!

Dumnezeu a spus: „Cuvintele Mele sunt Duh şi Viaţă.” Aşa este. Iar Mireasa adevărată trebuie să fie unită de Cuvânt.

Acum nu uitaţi! Dacă Ea este o parte din Hristos, trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu, este adevărat? Dar ca să fii Cuvântul lui Hristos, trebuie să fii botezat în Hristosş iar când eşti în Hristos, Îl crezi pe Hristos şi Hristos este Cuvântul. Amin. Amin. Credeţi? Amin.

Mireasa trebuie să fie unită de Cuvânt. „Oile Mele ascultă glasul Meu.” Şi Acesta este Glasul Său în cuvinte scrise. În ordine.

Ea se pregăteşte unită prin Cuvânt, nu printr-un crez.

Când Estera a fost adusă înaintea împăratului şi aleasă ca soţie, ea nu s-a împodobit cu toate lucrurile ei, ci s-a împodobit cu un duh blând şi smerit.

Cu aceasta se împodobeşte şi Mireasa: cu toate roadele Duhului, care o urmează.

Ce face ea? Se adună laolaltă în părtăşia Cuvântului. (Amin), stând împreună în locurile cereşti în Hristos Isus, cu o inimă, un gând, un cuget, un duh, o nădejde, un Dumnezeu şi un ţel. Vedeţi?

De fiecare dată când Biblia spune ceva, noi zicem „Amin!” întărind astfel fiecare Cuvânt al ei.

„Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8). AMIN!

Pocăiţi-vă si botezaţi-vă în Numele lui Isus Hristos…” (Fapte 2.38). AMIN!

Vedeţi? Totul este „Amin! Amin! Amin!”

Ce are Mireasa? Roadele Duhului.  Ce sunt aceste roade ale Duhului? Bucuria inimii ei, deoarece ştie că El vine în curând. Amin. Amin. Amin.

Şi mai ce? Pacea interioară. Indiferent ce vine sau pleacă, lăsaţi barca să se legene, lăsaţi furtuna să vină, lăsaţi fulgerele să strălucească şi tunetul să urle, nu le daţi nici o importanţă! Pot cădea şi bombele atomice! Ei pot construi adăposturi antiatomice sau orice mai vor, căci ea va continua să spună: „Amin! Amin! Amin!”

De ce? Pentru că este întărită. În ce? În Cuvânt, în Cuvântul făcut trup printre noi, în Cuvântul care locuieşte şi se mişcă printre noi. Vedeţi? Iată-L! Atunci ce mai contează celelalte lucruri? Lăsaţi conflictul să meargă mai departe. Amin.

Cum este posibil să spuneţi că sunteţi în Hristos, iar apoi să negaţi Cuvântul Lui? Aceasta arată că ceva este pe dos, deoarece El spune: „Amin” la propriul Său Cuvânt. În ordine. Voi ştiţi aceasta.

Adunaţi în părtăşie. Roadele Duhului Sfânt: bucurie, pace şi credinţă în Cuvânt, îndelungă răbdare, blândeţe, bunătate.

Credinţă? Ce fel de credinţă? Cum te foloseşti tu de credinţă în timpul conflictului? Îţi vei folosi credinţa în vreo teorie sau în vreo argumentare?

Poate zici: „Nu este logic ca cei mai mulţi oameni să vină la biserica aceasta? Nu-i aşa că este o biserică mare?”

Nu, domnule, nu este! Dacă acea biserică nu predică fiecare Cuvânt din Biblie şi nu spune „Amin” la fiecare Cuvânt din ea, dacă nu crede toate semnele şi minunile şi nu le văd lucrând printre ei, mă îndepărtez de ea, indiferent cât este de mică sau de mare. Vedeţi?

Credinţă, dragoste, bucurie, pace şi credinţă în Cuvânt. Aşadar, lăsaţi-l pe Satana să-şi instaleze armele, căci noi suntem ancoraţi. Amin. Noi nu pretindem că suntem oameni mari, căci nu suntem mari în faţa lumii, şi nu ne pasă de bogăţiile ei, ci suntem oameni umili, oameni de jos.

Eu am început să predic Evanghelia cam cu treizeci de ani în urmă – cam prin anii 1930-1931. Am predicat întotdeauna acelaşi Mesaj şi nu îl voi schimba niciodată, pentru că este Adevărul. Staţi exact pe El!

Acum sunt un om de vârstă mijlocie, am cincizeci și trei de ani şi sunt bunic, dar pot spune că Îl iubesc mai mult acum decât am făcut-o atunci, pentru că L-am văzut în tot mai multe încercări şi lupte.

L-am auzit spunând aceleaşi cuvinte pe care i le-a spus lui Noe în arcă: „Aşa va fi!”

„Oh, ai milă, Doamne! Priveşte…”

„Aşa va fi! Stai acolo!”

„Cum ştii aceasta, frate Branham?”

„Dumnezeu a spus aşa şi aşa va fi!”

Da, dacă Dumnezeu a spus ceva, aşa va fi. Deci mi-am ancorat sufletul în cerul de odihnă. În Hristos sunt sigur, mai sigur ca oricând. Orice vine sau pleacă, eu stau liniştit lângă El.

Acum haideţi să ne plecăm capetele şi să-I mulţumim Domnului. Este cineva care nu Îl cunoaşte şi nu este ancorat în El? Dacă până acum nu ai luat nici o poziţie faţă de Cuvânt, ridică mâna şi spune: „Frate Branham, îmi ridic mâna şi te rog să mă aminteşti în rugăciune pentru că până acum nu am luat niciodată o astfel de poziţie: că mă voi încrede în Domnul orice se va întâmpla. Acum însă iau Cuvântul Său, indiferent ce va spune sau va face cineva, şi Îl voi crede. Aş vrea să te rogi pentru mine. Cred că conflictul continuă, iar eu nu am luat încă nici o poziţie, de aceea doresc să mă pun de partea lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său.”

Câţi dintre voi au luat deja poziţie şi stau după Cuvântul Domnului? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Sunt atât de mulţumit pentru că am făcut aceasta!”

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Lăudat să fie Domnul, căci chiar şi copilaşii îşi ridică mâna.

Oh, nu este minunat? Noi suntem în locurile cereşti în Hristos, întăriţi prin Cuvânt, prin prezenţa Duhului, care ne dovedeşte, ca în vremurile străvechi, că este aceeaşi Evanghelie, aceleaşi semne şi minuni, acelaşi Dumnezeu, acelaşi Cuvânt.

Oamenii stau sub Duhul care cade peste ei cu un dar de prorocie. Da, Duhul vine peste unul şi îl face să vorbească în limbi, apoi merge peste altul şi acela aduce tălmăcirea, iar tu vezi că totul se întâmplă întocmai.

Vedem marea putere a Duhului Sfânt, care schimbă vieţile oamenilor aducându-i din păcat şi moarte la Hristos Isus, pentru a face din ei făpturi noi. Oh, cât îi suntem de mulţumitori Domnului pentru aceasta!

Tată ceresc, este atât de bine să fim adunaţi împreună cu acest grup de copii ai Tăi. Eu sunt atât de bucuros să văd această biserică propăşind, să văd că păstorul ei nu este un necredincios, ci este un luptător credincios alături de turma Ta. Oh, cât Îţi suntem de recunoscători pentru aceasta, Tată!

Mă gândesc acum la o micuţă antilopă. Odată, ea a ieşit din refugiul pe care-l avea şi, fiind urmărită de câini, a început să alerge cât putea de tare ca să se salveze. Când a ajuns la gardul unde se afla refugiul, ea a putut să sară peste el, ceea ce a umplut-o de bucurie deoarece câinii au fost nevoiţi să se oprească şi să renunţe la urmărire. Ea s-a oprit şi i-a privit liniştită pe urmăritorii ei, deoarece ştia  că este în siguranţă. Ei nu puteau să se atingă de gard căci, dacă ar fi făcut-o, ar fi fost trântiţi înapoi de curentul electric care-l străbătea.

Aşa suntem şi noi, Doamne. Când ajungem în spatele gardului Cuvântului lui Dumnezeu, puterea electrică a Duhului Sfânt îl ţine pe vrăjmaş la distanţă. El nu poate trece gardul; nu are cum.

Oh, Tată, Îţi mulţumim pentru că ne-ai făcut astfel încât să putem sări în siguranţă, în Hristos Isus. Suntem bucuroşi pentru aceasta, Doamne, şi ne simţim în siguranţă.

Te rugăm să binecuvântezi biserica aceasta, pe păstorul ei şi pe cei dragi. Binecuvântează fiecare lucrător şi pe toţi cei prezenţi aici.

Te rugăm pentru scumpul şi neobositul nostru frate Neville. Şi acum şi ieri, Satana a încercat să-l tragă jos din scenă, zdrobindu-l în acea maşină. El a încercat să-i facă rău, dar Tu ai fost acolo şi nu ai îngăduit. A încercat să-l ia şi pe fratele Willard Crase, când a alunecat în acel bazin, dar Tu ai fost acolo. Oh, este atât de bine să Te cunoaştem pe Tine, aşa cum spunea odată poetul:

„Este atât de scump să te încrezi în Isus

Doar să-L iei pe Cuvânt.

Doar să te odihneşti pe făgăduinţă.

Să ştii că-i „Aşa vorbeşte Domnul!”

Oh, cât Îţi mulţumim pentru aceasta! Binecuvântează sufletele noastre. Iartă-ne păcatele, vindecă bolile care sunt în noi. Ştim că aceste trupuri muritoare sunt plăpânde şi se clatină sub impactul bolii, dar Te rugăm să ne păstrezi sănătoşi ca să predicăm Evanghelia Ta. Fă ca dacă Isus mai zăboveşte, să trăim mulţi ani fericiţi, pregătindu-ne ca să fim gata pentru răpire, toţi în Arca siguranţei, în Hristos Isus, printr-un singur Duh, botezaţi acolo, în camera de sus, de unde putem vedea strălucind Lumina Evangheliei înăuntru şi punctând fiecare Cuvânt cu „Amin!”

Îndură-Te, Doamne, căci mă rog pentru nestematele din coroana Ta, în Numele lui Isus. Amin.

După cum ştim, uneori Cuvântul este tăietor, dar noi Îl iubim pentru că, aşa cum scrie în Evrei 4.12, „Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri” şi taie totul. „El pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva şi judecă simţirile şi gândurile inimii.” Cine face aceasta? Cuvântul.

Acum, după ce am avut un mesaj tăietor, v-a plăcut? (Amin). Da, domnilor. Conflictul. Nu sunteţi bucuroşi că v-aţi întărit în seara aceasta? (Amin). Cuvântul zideşte credinţa, tăria şi nădejdea bisericii.

„Pe Hristos, Stânca solidă, stau eu

Toate celelalte sunt nisipuri mişcătoare.”

Haideţi să-L lăudăm pe Domnul! Închideţi ochii şi ridicaţi mâinile.

Soră, vrei să începi „Eu Îl iubesc”?

„Îl iubesc, Îl iubesc,

Că întâi El m-a iubit,

Şi a plătit salvarea mea, Pe Golgota.”

Ce a fost Calvarul? Cades-Barnea. Ce a făcut El acolo? S-a dus şi a spus: „Omul trăieşte şi după moarte, iar Eu voi dovedi aceasta!” Da, El S-a dus acolo sus, la Cades-Barnea şi a luat asupra Sa judecata noastră a tuturor. A murit pentru păcatele noastre şi a trecut râul morţii, iar în cea de-a treia zi S-a întors Biruitor. Stânca s-a prăvălit pe deal în jos, iar El a păşit afară viu. Când L-au văzut, unii au spus: „Este un duh!” dar El le-a răspuns: „Pipăiţi-Mă şi vedeţi, căci un duh nu are carne şi oase aşa cum am Eu. Aveţi ceva de mâncare?”

Şi ei au răspuns: „Avem un fagure de miere şi ceva peşte.” Atunci El a luat şi a mâncat, spunând: „Vedeţi, un duh nu mănâncă.”

Apoi le-a zis: „Duceţi-vă la Ierusalim şi începeţi de acolo vestirea Evangheliei, căci voi sunteţi primele roade ale învierii Mele. Voi aţi fost ridicaţi din necredinţă la Cuvânt şi aţi primit credinţă în El, de aceea veţi fi deasupra păcatului şi a necredinţei. Unii vor cădea în prima strajă, alţii în a doua şi aşa mai departe…”

Voi ştiţi că sunt şapte străji, cea de-a şaptea fiind în timpul în care vine El. Ce a fost a şaptea strajă? Mesajul îngerului al şaptelea. În prima strajă au adormit primii Săi aleşi şi tot aşa până la Tiatira, apoi mai departe până la Laodicea. Dar în cea de-a şaptea strajă, a răsunat Glasul care a strigat: „Pregăteşte-te! Iată, vine Mirele, mergeţi şi întâmpinaţi-L!” Şi noi am văzut că fecioarele s-au trezit şi şi-au pregătit candelele. Amin.

„Amin” face ca împărăţia diavolului să tremure şi să cadă, iar cuvintele „Aşa vorbeşte Domnul!” îl fac să explodeze.

Cuvântul atomic al lui Dumnezeu zboară afară şi dezintegrează împărăţia Satanei. Amin.

La luptă, soldaţi creştini! Porniţi mărşăluind ca la război! Aşa este.

Haideţi să cântăm încă o dată, cât putem de tare, cu ochii închişi şi cu mâinile ridicate:

„Îl iubesc, Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi,

Şi a plătit salvarea mea,

Pe lemnul Calvarului.”

Tată ceresc, cu mâinile ridicate, ne predăm fiinţele pe braţul Tău. Fă cu noi ceea ce crezi că este mai bine, căci ne încredem că ne vei folosi, Doamne, ca să duci Lumina altora, oriunde vom fi călăuziţi.

Dumnezeule, veghează asupra noastră, şi apără-ne până ne vom reîntâlni sus, căci Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

A fost o plăcere să mă aflu aici cu voi. Acum voi preda serviciul iubitului nostru frate Junie. Amin.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *