CINE SPUI TU CĂ AR FI ACESTA?

Bună dimineaţa, prieteni.

Cred că este un privilegiu că sunt aici, în biserica aceasta, pentru că şi eu iubesc Numele pe care-l poartă: „Numele lui Isus!” şi în plus, mă bucur că în dimineaţa aceasta minunată de duminică sunt împreună cu cei mai buni prieteni ai mei. Nu ştiu nici un alt loc unde ar putea fi mai bine, până vom ajunge împreună, cu voi toţi,  în slavă. Acesta este evenimentul cel mare; ziua după care avem privirea aţintită cu toţii.

Mă aflu aici, pentru că am fost chemat telefonic pentru un caz de boală. Am vorbit cu prietenul meu scump, fratele Outtaw şi el m-a invitat să vin aici. De altfel, toţi predicatorii din Phoenix au fost amabili cu mine.  Uneori mă întreb de ce m-am mutat la Tucson, pentru că în cei trei ani de când sunt acolo, nu am fost invitat niciodată în dosul… Dar aici, la Phoenix, mă simt bine venit şi  cred că trebuia să fac această vizită. Poate că într-o zi vor avea şi ei nevoie de mine.

Nu demult am predicat acolo trei ore, deci nu-i de mirare că nu m-au mai invitat. Dar în inima mea este o mare dorinţă pentru Dumnezeu şi poporul Său. Întotdeauna sunt foarte încet şi mă tem că voi lăsa ceva nespus; că nu intru destul de adânc în mesaj şi de aceea strâng trei sau patru mesaje într-o predică. Acesta este motivul pentru care vă rog, pe cei care aţi fost acolo, să mă iertaţi pentru că v-am ţinut prea mult.

În dimineaţa aceasta sunt foarte bucuros pentru că pot fi împreună cu fratele Carl Williams şi cu Jimmy cel tânăr, cu corul şi cu prietenii mei, fraţii Mosley. Îi văd şi pe  Brad, pe fratele John Sharect, pe fratele Pod Tyler din Kentucky şi pe mulţi alţii. Cu adevărat, sunt prezenţi foarte mulţi prieteni de-ai mei aici. I-am văzut şi pe mulţi dintre prietenii mei din Tucson.

Mă gândesc că va veni o zi când tot ce este aici se va sfârşi, iar atunci ne vom aduna Acolo unde nu va mai trebui să ne oprim ca să ascultăm această muzică frumoasă.

Înţelegeţi ce vreau să spun? Tocmai am observat că fiul fratelui Williams stă în spate. Într-o seară, nu demult, el a depus mărturie în Ramada Inn. Cred că fratele are cam 1,80 metri dar după ce a depus acea mărturie, mi se părea că are în jur de 3 metri. Eu preţuiesc cu adevărat acea mărturie minunată pe care a pus-o el.

De altfel, îi ascult cu bucurie pe toţi aceşti tineri care îşi mărturisesc credinţa în Isus Hristos, Absolutul lor.

Eu îmbătrânesc, iar într-o zi va trebui să plec Acasă, de aceea sunt plin de bucurie când îi văd pe tinerii aceştia care cresc şi sunt gata să ia lucrarea şi s-o ducă mai departe de acolo de unde eu sau alţii ne oprim… În felul acesta Viaţa va merge mai departe.

Va mai veni o generaţie… Tatăl şi mama  îşi cresc copiii, apoi văd cum se căsătoresc şi vin nepoţii. După puţinele îndrumări pe care le dau copiilor pentru creşterea copiilor lor, mama şi tata se întorc înapoi în ţărână; apoi copiii sunt aceia care dau sfaturi pentru creşterea nepoţilor lor şi se întorc şi ei în ţărână. Dar într-o zi va fi o mare înviere, iar atunci noi toţi vom fi chemaţi în prezenţa lui Dumnezeu ca să dăm socoteală pentru ceea ce am făcut cu ceea ce ne-a dat El.

De aceea sunt atât de bucuros să ştiu că am trăit în generaţia aceasta alături de un grup atât de minunat de oameni, cu care m-am întâlnit în întreaga lume. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceasta şi ştiu că într-o zi, când voi fi chemat de El,  va trebui să mă întâlnesc cu faptele pe care le-am făcut. Aş vrea ca ele să fie spre slava şi proslăvirea Lui.

Ne apropiem de anul nou şi sunt o mulţime de lucruri pe care doresc să le uit. Eu i le-am mărturisit Lui şi am recunoscut că erau greşite, iar El le-a aruncat în „marea uitării” şi nu-şi va mai aminti niciodată de ele. Dar vedeţi, în ceea ce ne priveşte, noi nu suntem aşa, ci ne amintim mereu de ele. Noi ne putem ierta unii pe alţii, dar nu putem uita. Numai Dumnezeu poate să ierte şi să uite. El poate şterge trecutul, pur şi simplu, ca şi cum n-ar fi fost niciodată. Înţelegeţi? El o face pentru că are această mare a uitării, dar noi nu o avem.

Gândiţi-vă la faptul că Dumnezeu nici nu se mai gândeşte că am păcătuit vreodată. Atunci voi de ce mai ţineţi la aceasta?  Dumnezeu nici nu-Şi mai aminteşte că am păcătuit cândva. Aceasta nu este o glumă, ci este adevărul. Eu nu cred în glume.

Îmi amintesc de unul din prietenii mei care a trecut deja în slavă. Odată, el mi-a spus o poveste despre doi tineri care s-au mutat la oraş.  Veneau de la ţară şi l-au luat şi pe tatăl lor bătrân, care era un înflăcărat credincios în Dumnezeu, să locuiască cu ei.  

Într-o zi, tânăra femeie a invitat nişte prietene la ea. Voi ştiţi cum decurg asemenea petreceri. În ziua aceea, ea a dorit să dea o petrecere în casa ei şi s-a gândit că după ce va mânca, tatăl ei va merge în camera lui, va lua Biblia, va citi un timp din ea, apoi va pune Cartea deoparte şi va începe să strige de bucurie; după aceea se va aşeza, îşi va pune ochelarii şi va citi mai departe, iar când va găsi iarăşi ceva, îşi va pune ochelarii jos şi va începe să strige de bucurie. „Dar”, îşi spunea ea, „aceasta le va deranja pe prietenele mele, de aceea va trebui să fac ceva cu tata… Dar ce să fac cu el?” Astfel s-a hotărât să-l ducă în pod. Apoi s-a gândit: „Dar nu pot să-i dau Biblia, pentru că va face şi acolo aceeaşi gălăgie şi se va auzi.”

Astfel, i-a dat o carte de geografie şi apoi l-a trimis sus, zicând:

„Tată, cât timp avem petrecerea, priveşte fotografiile şi aceste lucruri din lume… Nu va ţine mult, iar când totul se va termina, poţi veni din nou jos. Ştiu că   nu-ţi face plăcere să stai între noi, femeile…”

„Sigur că nu. Este în ordine, iubito. Voi merge sus”, a răspuns bătrânul.

Tânăra l-a dus într-o încăpere micuţă şi i-a aprins lumina, gândindu-se:

„Deci, va privi fotografiile şi va citi puţin din cartea de Geografie, apoi va veni jos şi totul va fi în ordine.”

Dar după o vreme, chiar pe când se pregăteau să-şi bea limonada, casa a început să se scuture pentru că bătrânul sărea în sus şi-n jos prin pod.

„Oare ce-o fi cu el” s-a întrebat îngrijorată femeia, „căci nu i-am dat Biblia acolo sus? Sau a găsit altă Biblie prin pod?”

A alergat la el şi i-a zis: „Tată, cartea din care citeşti nu este Biblia!”

„Ştiu aceasta, iubito, dar ieri am citit în Biblie acolo unde Isus spune că ne-a aruncat păcatele în Marea Uitării şi nu-Şi va mai aminti niciodată de ele, iar aici, în cartea de Geografie scrie că în mare sunt locuri unde oamenii nu au reuşit să dea de fund. Gândeşte-te numai la faptul că păcatele mele merg şi mai adânc!”

După ce a spus aceste cuvinte, bătrânul a început să citească mai departe. Aceasta îl făcea fericit.

Vedeţi, oriunde priveşti poţi să-L vezi pe Dumnezeu. Este suficient să priveşti în jur şi totul vorbeşte despre El.

Eu l-am întrebat foarte serios pe fratele  Outtaw: „Despre ce să vorbesc în dimineaţa aceasta?”

„Ai adus mesajul de Crăciun?” „Da.”

Dar mesajul de Anul Nou?” „Nu.”

Şi aşa, având deja câteva notiţe formulate, mă gândeam că, poate, voi fi invitat undeva şi astfel îmi voi aduce mesajul de Anul Nou. Mă gândeam să las aceasta fratelui Outtaw pentru mesajul lui de Anul Nou, săptămâna viitoare.

Acum am aici un text micuţ pe care mă gândesc  să-l iau ca să mă ocup câteva minute de el, dacă va fi cu voia Domnului, având nădejdea că El ne va binecuvânta.

Aş vrea să mulţumesc fratelui Outtaw şi bisericii pentru invitaţia pe care mi-au făcut-o să vorbesc aici. Aşa cum a spus şi fratele Outtaw, prietenia noastră nu s-a veştejit încă, deoarece harul lui Dumnezeu ne-a ţinut împreună în toţi anii aceştia, iar prima biserică în care am fost invitat cu bucurie, a fost aici în Phoenix.

Nu sunt sigur, dar cred că se află printre noi şi fratele Trow, care de obicei stă în faţă.  Ştiţi, aici unde trăiţi voi, au fost câteva lucruri mici care au format ceea ce vedem acum când privim în jur.  Şi mă întreb  ce va fi în dimineaţa aceea când vom merge dincolo?  Atunci vom arăta cu totul altfel decât acum; nu vom mai fi murdăriţi de păcate şi nu vom mai îmbătrâni, căci vom fi desăvârşiţi.

Oh, cât doresc timpul acela, voi nu? Acolo vor fi trecute toate greutăţile.

Eu am un Mesaj, de la Dumnezeu, pe care simt că trebuie să-l spun şi, vedeţi voi, dorinţa mea este să fiu sincer.  Datorită acestei sincerităţi s-ar putea să pierd câţiva prieteni de pe pământ, dar vreau să stau credincios în ceea ce cred, căci dacă nu exprim ceea ce cred, voi    nu-mi puteţi da nici o crezare.

Cu ani în urmă, când am plecat pentru prima dată în lucrare, a fost foarte uşor şi mesajul şi predicarea şi semnele, deoarece peste tot erau uşi deschise şi braţe întinse care mă chemau: „Vino! Vino! Vino!” dar apoi am văzut că fiecare semn dat de Dumnezeu are şi un Mesaj, un Cuvânt.

Vedeţi, Mesajul urmează întotdeauna semnului, deoarece Dumnezeu face ceva pentru a atrage atenţia la ceea ce vrea să spună, aşa cum am auzit şi în cântarea aceea minunată pe care a cântat-o corul.

Ce urmăreşte prin aceasta? Să-i facă pe oameni să stea liniştiţi pentru Mesajul care urmează.

Acesta este scopul semnului. Nu demult, noi am vorbit despre faptul că şi Moise avea semne, iar aceste semne aveau o voce care vorbea.

Isus a ieşit în mijlocul norodului şi tămăduia bolnavii. Timpul sosise şi Profetul era pe pământ. Timp de patru sute  de ani  nu mai fusese nici un proroc, dar acum El era pe pământ şi făcea semne. Când a făcut aceste semne, El era un „Băiat bun”, fiecare biserică dorind să-L aibă în mijlocul ei, dar când a venit Mesajul care urma semnul, când S-a aşezat jos şi a spus: „Eu şi Tatăl una suntem”, oh, Doamne, lucrurile s-au schimbat, căci nimeni nu voia aceasta. Înţelegeţi voi?

Lumea este şi astăzi exact la fel. Ei primesc semnul şi iau cunoştinţă despre Mesaj, dar când trebuie să-şi schimbe părerea asupra lucrurilor, oh, acesta este momentul în care le este foarte greu să păşească!

Vedeţi, noi zidim o clădire, nu numai un zid. Zidarii pun într-un rând blocuri de piatră şi ar vrea să zidească mai departe. Fiecare zidar poate să zidească un zid, dar este nevoie de un meşter zidar bun ca să facă un colţ (o întoarcere) a zidului.  Acela este momentul în care se vede dacă eşti un zidar adevărat sau nu, pentru că la aceste întoarceri apar complicaţiile. Zidarii ar vrea să facă numai ziduri drepte, dar noi nu vrem să zidim doar un zid, ci vrem să înălţăm o clădire.

Dacă am venit în dimineaţa aceasta aici, aş vrea să vă rugaţi pentru mine, căci eu mă voi ruga pentru voi.

Acum aş vrea să ne plecăm capetele în faţa marelui IaHVeH Dumnezeu, pentru un moment de rugăciune. Cred că fiecare îşi recunoaşte neajunsurile, deoarece ştiu că nu este nici unul care să nu aibă vreo lipsă sau nevoie.

Aşa cum am mai spus aici, la Phoenix, voi ştiţi că Dumnezeul cel nemărginit şi infinit este cam aşa cum e televizorul.

Hristos se află în aceasta clădire şi fiecare mişcare pe care o faceţi, chiar şi o clipeală din ochi, va fi reţinută în undele din aer şi nu va fi uitată.

Televizorul nu produce mişcarea, ci o prinde şi o proiectează pe un ecran. Astfel, fiecare mişcare pe care ai făcut-o cândva, există încă în aer.

Puteţi vedea acum în ce mod va avea loc judecata? În acelaşi fel este Dumnezeu acum aici.  Noi nu-L putem vedea, aşa cum nu putem vedea nici operatorul care a luat imaginile, dar vedem aceste imagini din televizor, iar pentru aceasta este nevoie de un tub sau de un cristal; de ceva care să capteze vocea şi să redea imaginea.  Dumnezeu a fost aici când era Adam pe pământ şi exista şi televiziunea, dar noi am aflat-o abia acum.

Dumnezeu este aici şi în dimineaţa aceasta, iar într-o zi, în Mileniu, vom vedea aceasta.  Atunci va fi mai real decât televiziunea sau altceva asemănător, dovedind că El a fost aici în dimineaţa aceasta.

Frate, îţi amintesc că în timp ce ne vom ruga, să ţii sus cauza pe care o ai în inimă; ridică doar mâna spre El. Vrei să faci aceasta? Spune: „Doamne…” şi gândeşte-te în inima ta la aceste lucruri.

Tată ceresc, noi avem o singură cale de acces la Tine şi aceasta este rugăciunea făcută în Numele Domnului Isus Hristos. Noi ştim că nu suntem vrednici să pronunţăm Numele Tău şi să ne folosim de El, dar am fost încurajaţi  s-o facem, căci El ne-a spus:

„…orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” Şi: „Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 14.13; 16.24).

Doamne, sunt sigur că dacă credinţa noastră cuprinde cine este El şi Cuvântul Său, vom primi ceea ce Te rugăm.

Tu ai văzut fiecare cauză şi cunoşti şi cauza mea, de aceea, Tată, Te rog să priveşti spre fiecare în parte şi să ne dai ceea ce ne lipseşte. Eu cred că în grupul acesta nu este nimeni care să se roage pentru ceva greşit, ci fiecare doreşte ceea ce îi este necesar propăşirii spre Împărăţia lui Dumnezeu şi pentru vindecarea lui. Te rog, Doamne, să primeşti fiecare cauză.

Binecuvântează biserica aceasta, pe păstorul ei, pe diaconi, pe toţi credincioşii şi pe musafirii străini. Ei nu sunt străini, Doamne, pentru că noi toţi suntem copiii Tăi, prin har şi prin Hristos, şi Te rugăm ca în dimineaţa aceasta să ne dai Pâinea vieţii.

Binecuvântează Cuvântul pe care-L vom citi, Doamne, pentru că nu există nici un om în stare sau îndreptăţit să-L tălmăcească. Ioan a văzut Cartea în mâna Celui ce stătea pe scaunul de domnie dar nu era nimeni vrednic, nici în cer, nici pe pământ sau sub pământ, care să privească în ea. Dar unul dintre bătrâni a spus:

„Iată, Leul din seminţia lui Iuda a biruit, să deschisă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.” (Apocalipsa 5.5).

Ioan se aştepta să vadă un leu, dar a văzut un Miel care fusese junghiat; un Miel plin de sânge, care a venit în faţă, a luat Cartea, apoi s-a dus şi s-a aşezat pe tron. Atunci toate făpturile din cer şi-au luat cununile de pe cap şi le-au aruncat la picioarele Lui, zicând: „Tu eşti vrednic!” (Apocalipsa 5.9).

Doamne, în dimineaţa aceasta Te rugăm să vii la tronul inimii noastre. Vino şi ia în primire orice gând pe care-l avem, ia Cuvântul şi vorbeşte-ne ca să aflăm mai multe despre El şi despre Planul Lui în viaţa noastră.

Te rugăm să faci aceasta în Numele lui Isus. Amin!

Dacă vreţi, acum ne vom întoarce la Biblie şi vom citi din Matei 21.10-11. Ar fi bine ca atunci când mergeţi acasă să citiţi tot capitolul acesta dacă nu aţi făcut-o până acum.  Este foarte bun, mai ales pentru timpul acesta şi pentru mesajul pe care cred că Duhul Sfânt mă va ajuta să vi-l aduc în dimineaţa aceasta.

Acum fiţi atenţi la versetele 10 şi 11:

Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mişcare, şi fiecare zicea: „Cine este Acesta?”

„Este Isus, Prorocul din Nazaretul Galileii”, răspundeau noroadele.”

Dumnezeu să facă legătura acestor versete în Cuvântul Său. Amin.

Deci, noi ştim ce timp este acesta şi mulţi dintre voi cunosc aceste versete. Acest eveniment a avut loc în ziua când Hristos a intrat în Ierusalim călare pe un măgăruş.  Există o legendă care spune că ar fi fost un măgăruş alb. Eu pot să-mi închipui aceasta ca o prezicere a venirii Lui pe un cal alb aşa cum au ofiţerii.

Despre acel timp a vorbit şi prorocul Zaharia:

„Saltă de veselie fiica Sionului! Strigă de veselie fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar; pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.” (Zaharia 9.9).

Data viitoare, El va veni în slavă. În capitolul 19 din Apocalipsa El vine ca Biruitor:

Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se chema: „Cel credincios”, şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi se luptă cu dreptate.

Ochii Lui erau ca para focului; capul Îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur.

Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”.

Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat.” (Apocalipsa 19.11-14).

Legenda nu este nici Scriptura, nici Istoria, şi ea crede că El a intrat în Ierusalim călare pe un măgăruş alb.

Am ales acest pasaj acum, înaintea Crăciunului şi a Anului Nou, deoarece peste câteva zile foarte mulţi oameni vor deschide porţi noi şi vor face promisiuni şi planuri noi, pentru că va începe un nou an. Mie mi se pare foarte ciudată această sărbătoare a Crăciunului, deoarece Crăciunul nu poate fi ziua naşterii Domnului. Înţelegeţi?  El S-a născut în martie sau în aprilie, sub Aries – Ţapul, pentru că era Mielul, iar oile nu fată în decembrie, ci primăvara. Pe dealurile din Iudeea, la Crăciun este încă zăpadă aşa că, cum puteau fi păstorii cu oile pe câmp?

Crăciunul vine din mitologia romană unde între 20-25 decembrie se serba ziua naşterii zeului Soare. Mai târziu, când Constantin a făcut Constituţia Bisericii, a luat ziua naşterii zeului Soare şi, fără să ştie data reală, a spus că în ziua aceea s-a născut Fiul lui Dumnezeu.

Noi nu ştim precis care a fost data naşterii Lui, dar folosindu-se din nou de mitologie, unii spun că în vremea aceea a trăit un om numit Kniss Kringle, venit din mitologia germană.  Astfel, totul se rezumă la un mit în care Hristos nu este nicăieri. În felul acesta oamenii au schimbat adevărata sărbătoare a naşterii Lui, în distracţii cu whisky, jocuri de noroc şi tot felul de tradiţii. Perioada Crăciunului este timpul în care comercianţii au vânzări atât de mari încât pot să trăiască tot anul cu ceea ce câştigă atunci. Înţelegeţi?

Este o sărbătoare mare pentru afaceri, iar copiii mici ai săracilor sunt pe străzi, pentru că părinţii lor nu-şi permit să-i fericească cu un cadou de moş Crăciun.  Ei merg pe străzi, cu mâinile şi picioarele murdare, cu ochii roşii şi nasul curgând, pentru că doresc să privească măcar prin vitrinele magazinelor.  Eu urăsc aceasta! Ar trebui să fie o zi de sărbătoare, o zi de închinare lui Dumnezeu, nu o pricină de întristare, de mâhnire şi de suferinţă, provocate de cei ce permit să se întâmple aşa ceva.

În aceste sărbători nu este nimic pentru Hristos. Noi suntem acum tocmai în mijlocul acestor lucruri, pentru că şi astăzi este la fel ca atunci – acum chiar începe aşezarea unei sărbători mari.

Dar Isus a venit la o sărbătoare pascală, la Ierusalim, şi a împlinit Cuvântul prorocit. Tot ce este scris în Biblie are importanţă, nici un Cuvânt din ea nefiind lipsit de o semnificaţie adâncă.

Nu demult, la Tucson, am vorbit despre subiectul: „De ce ucenicii Săi au trebuit să fie păstori şi nu teologi?”  Hristos S-a născut chiar lângă biserică şi Duhul Sfânt L-a condus afară în pustie,  iar El nu i-a chemat pe teologi ci pe păstorii de oi. Teologii n-ar fi crezut mesajul, de aceea a trebuit să-i ia pe pastori.

Cu doi ani în urmă, eu am predicat aici despre: „De ce trebuia să se nască El în Betleemul cel mic?”

De ce? Răspunsul se află chiar aici, în Biblie.

Şi noi trăim într-un timp minunat. Timpul se poate sfârşi, iar apoi va începe veşnicia. În toate epocile, toţi prorocii şi înţelepţii au privit după timpul acesta, de aceea, ar trebui ca fiecare dintre noi să stăm la postul nostru şi să privim după venirea Lui.

La Crăciunul acesta noi suntem exact aşa cum au fost ei la primul Crăciun, iar lumea este pe cale să se prăbuşească. Despre aceasta am predicat într-un mesaj de Crăciun: „Lumea se prăbuşeşte”.

Priviţi numai cutremurele din California.   Eu vă spun ceva: înainte de venirea Domnului Isus, Dumnezeu va lăsa ca acest loc să se scufunde. Eu cred că Dumnezeul cel Atotputernic va lăsa ca Los Angeles cu Hollywood-ul şi toate acele locuri murdare să se prăbuşească.  Ei se vor duce jos, pe fundul mării, pentru că au ajuns la limita de vârf a păcatului, acest lucru fiind cât se poate de vizibil.

Civilizaţia a mers ca şi soarele; a început în est şi a mers spre vest, acum fiind ajunsă deja pe Coasta de Vest.  Dacă merge mai departe, va fi din nou în est, de aceea aici este graniţa. Păcatul a mers împreună cu civilizaţia, iar civilizaţia aceasta va ajunge o groapă plină cu gunoiul tuturor epocilor. Oamenii de astăzi fac lucruri la care fiinţele omeneşti din alte epoci nici nu s-au gândit, apoi spun că sunt creştini. Ce ruşine! Nu-i de mirare că prorocul Zaharia a spus:

„În ziua aceea, prorocii se vor ruşina fiecare de vedeniile lor…şi fiecare din ei va zice: „Eu nu sunt proroc…”(Zaharia 13.4-5).  Dar pe de altă parte, scrie:

„Leul răcneşte, cine nu se va speria? Domnul Dumnezeu vorbeşte: cine nu va proroci?”(Amos 3.8).

Noi suntem într-un ceas critic. Lumea este pe cale să se prăbuşească, dar Biserica adevărată (nu organizaţia) este gata pentru timpul cel mare: „Venirea Mielului la Mireasa Sa”. Noi Îl aşteptăm pe Mesia care vine să ne salveze şi care ne va scoate din toate.

Cu toţii vedem conflictele din est; revoltele şi conflictele rasiale din Africa şi ştim că nu cu mult timp în urmă, lumea a fost într-un război.

În privinţa prietenilor noştri de altă culoare, noi trebuie să avem concepţia că fiecare om trebuie să fie egal. Eu nu sunt de acord cu sclavagismul, pentru că aceşti oameni nu au fost sclavi şi nu trebuie să fie sclavi. Dumnezeu este singurul care poate separa şi El alege şi îşi separă poporul dintre ceilalţi oameni. El este Cel care alege un popor pentru Sine. El i-a făcut pe toţi oamenii, toate naţiunile, dar creştinul trebuie să fie separat; trebuie să se separe de lucrurile lumii şi să intre în Hristos.

Problema este că oamenii fac din această separare un mare haos. Eu am încercat să le spun: „Nu aceasta este lucrarea care va separa naţiunea noastră; aceasta este numai o schemă politică, o lucrare cu bază comunistă. După părerea mea, Martin Luther King îşi duce poporul în cele mai mari lupte şi probleme pe care le-a avut vreodată. Această lucrare nu susţine lumea şi nu le va da slava. Acum li se îngăduie emanciparea, dar se pare că este mai rău decât înainte, deoarece există o singură posibilitate de scăpare: Dumnezeu, dar pe El nu vor să-L aibă.

Evreii nu L-au vrut. Comunitatea lor era pe cale să se prăbuşească; biserica le era zdrobită şi ei strigau după Mesia, dar când El a venit…

Dumnezeu răspunde la rugăciunea ta. Te-ai rugat să primeşti ceva? Aş putea să vă vorbesc ore întregi despre bărbaţi şi femei care se roagă pentru ceva şi cărora Dumnezeu le răspunde, fără ca ei să recunoască acest lucru.

…Dumnezeu le-a răspuns evreilor, căci Îl voiau pe Mesia.

Ei i-au avut pe David, pe înţeleptul Solomon, au avut luptători puternici şi bărbaţi mari în toate domeniile. Dumnezeu li l-a făgăduit pe Mesia, iar ei recunoşteau că aveau nevoie de un ajutor din cer, dar când Dumnezeu le-a răspuns la rugăciune şi  l-a trimis, nu L-au mai vrut.

Mă întreb dacă nu este şi astăzi la fel? Îi aud pe toţi spunând: „Roagă-te pentru o trezire mare!” „Roagă-te pentru unitate!” dar mă întreb dacă acceptăm ceea ce ne trimite Dumnezeu; dacă acceptăm lucrul pentru care  ne-am rugat.

Noi ne rugăm pentru aceste lucruri pentru că ştim că ne sunt necesare, dar dacă Dumnezeu ni le dă după cum vrea El şi nu după gustul nostru, nu vrem să le primim. Acesta este motivul pentru care ei nu L-ar primi nici astăzi.

De ce credeţi că s-a pus întrebarea: „Cine este Acesta?”

Dacă observaţi, acela era un timp al încordării; un timp în care toţi aşteptau să se întâmple ceva.

Priviţi în ce încordare trăieşte lumea de astăzi. Nu eşti sigur când mergi pe stradă; şi nu eşti sigur nici când mergi cu maşina. Acesta este motivul pentru care sunt pline spitalele de boli nervoase. Dar ceea ce ţine în nelinişte biserica denominaţională este faptul că ei sunt strâns legaţi cu capul într-un anumit loc şi nu vor să lase Cuvântul lui Dumnezeu să-i sfătuiască. Noi suntem conştienţi de lucrul acesta, nu-i aşa?

Biserica trece chiar acum prin durerile naşterii. De fiecare dată când a fost trimis un profet în lume, a provocat o durere de naştere pentru biserică.

Lumea a trecut prin două războaie mondiale şi acum este gata pentru al treilea. Aceasta este iarăşi o durere de naştere. Dar există Unul singur care poate aduce pacea: Hristos.

Este dovedit că toate ideile noastre şi toate construcţiile bisericeşti sunt o prostie. Noi ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute şi să acţioneze, dar vă întreb: „Dacă El face aceasta, suntem în stare să primim ceea ce vrea să ne dea sau punem voia Lui în cumpănă?”

Deci aceasta s-a întâmplat în vechime: ei s-au rugat şi au primit conducători mari, regi şi judecători, dar au ajuns să recunoască faptul că există Unul singur care poate să-i salveze, iar acesta era Mesia care urma să vină.

„Mesia” înseamnă „Cel uns”; Omul care a fost uns cu Cuvântul, dar când a venit, El n-a fost după gustul lor; n-a fost aşa cum L-au vrut ei. De aceea se mirau şi ziceau:

Cine este flăcăul acesta? Ce este cu gălăgia făcută de grupul acela de ţărani care rup ramuri de finic?”

„Mai marii cetăţii spuneau: „Tare ne deranjează mulţimea aceasta gălăgioasă! Faceţi-i să tacă!”

„Unii din farisei, din norod I-au zis lui Isus: „Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!”

El le-a răspuns: „Vă spun că dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” (Luca 19.39-40).

Oh, timpul se împlinise şi prorocia devenise realitate:

„Leul răcneşte: cine nu se va speria? Domnul Dumnezeu vorbeşte: cine nu va proroci?” (Amos 3.8).

„Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea, şi pe copii strigând în Templu şi zicând: „Osana, Fiul lui David!” s-au umplut de mânie.

Şi I-au zis: „Auzi ce zic aceştia?” „Da”, le-a răspuns Isus, „Oare n-aţi citit niciodată cuvintele acestea: „Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug?” (Matei 21.15-16).

„Nu, El nu este după gustul nostru; nu este aşa cum doream noi! Pentru că nu a venit în felul cum ne gândeam noi, nu vrem să-L primim!”

Crezurile îi îndepărtau atât de mult de Cuvântul Scripturii, încât nu au putut să-L recunoască pe Acela pentru a cărui venire se rugaseră. Din pricina aceasta L-au respins.

Dacă tu te întâlneşti cu Hristos, poţi face doar un singur lucru: ori să-L primeşti, ori să-L respingi. Nu există cale de mijloc; nu poţi fi neutru, ci trebuie să faci o alegere.

Observaţi cât de puţini au fost cei care au recunoscut că El era Cuvântul uns al acelor zile. Dar Dumnezeul cel nemărginit a ştiut toate lucrurile de la început şi tot ceea ce a adus la existenţă este exprimarea atributelor Sale.

Tu ai un atribut, o calitate, o însuşire? Dacă da, ea este în gândul tău. Tu te gândeşti la ceva, spui şi apoi totul se materializează.

Dacă tu ai fost şi vei fi vreodată în cer, înseamnă că ai început în cer, pentru că eşti o parte din Dumnezeu. Tu ai fost în gândul Lui.  El a cunoscut numele tău; a ştiut cine eşti încă înainte de a exista prima moleculă de substanţă, prima undă de lumină; înainte de a fi adusă la existenţă materia, El te-a cunoscut pe tine, ţi-a cunoscut numele şi  l-a scris în Cartea Vieţii Mielului. Înţelegeţi? Tu ai fost în gândul Său, apoi ai devenit un Cuvânt, adică un gând exprimat, şi ai fost descoperit vizibil.

Dumnezeu a locuit singur cu gândurile Lui, iar noi suntem aici pentru că El are părtăşie cu gândurile Sale care au fost exprimate. De aceea tu nu poţi adăuga nici măcar un cot la înălţimea ta. Acesta este exclusiv harul lui Dumnezeu.

„Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine…”

„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl…” (Ioan 6.37; 6.44).

Acum gândiţi-vă la zilele acelea când, din milioanele de oameni de pe pământ, doar o mulţime neînsemnată a ştiut că El era acolo, în mijlocul lor.  Erau milioane de oameni care nu ştiau nimic despre aceasta, aşa că nu-i de mirare că El a spus:

„Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o găsesc.” (Matei 7.14).

Închipuiţi-vă că nu L-au cunoscut nici măcar aceia din împrejurimile în care trăia, nici aceia care umblau cu El şi care Îl vedeau pe stradă, pentru că Satana le şoptise: „Este născut nelegitim, deoarece mama lui a rămas însărcinată înainte de a se căsători cu Iosif.” Dar Biserica a văzut puterea Lui cea mare, pentru că El nu arăta un crez, ci descoperea Cuvântul; era însuşi Cuvântul descoperit.

Oamenii nu L-au vrut deşi au văzut că El este Mesia, adică Cel uns, şi L-au refuzat.  Fiecare avea propria tâlcuire a Cuvântului şi din pricina aceasta Israelul nu a putut să-L recunoască. Acesta este motivul pentru care nu L-au recunoscut nici ca Profet: pentru că aveau propria tâlcuire asupra Cuvântului.

Dumnezeu a avut în fiecare epocă un Mesia. Astfel, refuzarea mesajului lui Noe a însemnat refuzarea lui Dumnezeu, pentru că Noe a fost Mesia acelui timp; el a adus Cuvântul făgăduit pentru timpul său.

Apoi, când a venit Isus, El a fost plinătatea Cuvântului. Dumnezeu însuşi a venit într-o locuinţă omenească, în carne şi sânge: El, Cel uns, dar biserica lumească a adăugat ceva şi a scos ceva, până când a ajuns să se încreadă în învăţătura  lor în loc să se încreadă în Cuvânt, iar când au văzut Cuvântul uns au spus: „Acesta este fanatism! Omul acesta are drac; este un Beelzebul.” De ce spuneau aceasta? Pentru că era în opoziţie cu dogmele bisericeşti făcute de ei. La fiecare apariţie a unui profet, biserica era total stricată.

Dumnezeu a dat evreilor Legea Sa şi a făcut cu ei un legământ, dar apoi a venit preotul şi a tăiat jos ceva, a mai „aranjat” ceva şi a făcut un crez. Atunci Dumnezeu a ridicat din nimic un om uns  şi crescut în Puterea Duhului Sfânt. El a fost urât de către preoţi şi conducătorii care erau înconjuraţi de proroci mincinoşi îmbrăcaţi în haine moi şi care umblau „smeriţi” după nume mari.

Profetul lui Dumnezeu nu avea nimic cu organizaţiile lor. Unde scrie în Biblie că Dumnezeu ar fi făcut din vreun preot un profet? Unde scrie că Dumnezeu a luat un teolog ca să-i descopere tainele Sale? El n-a făcut niciodată aşa ceva, pentru că profetul Său a fost întotdeauna în afara oricărui sistem şi împotriva lui.

Isus S-a născut în Betleemul din Iudeea, într-o familie săracă şi n-a avut nici o cultură bisericească. Părinţii Lui ştiau că sunt din seminţia lui Iuda, familia lui David şi au trebuit să meargă la Betleem ca să fie număraţi în rândul neamului lor. Apoi, când a mai crescut, Isus era un tânăr care-i înfrunta pe mai marii sinagogilor, ceea ce a făcut ca ei să-L urască. Nu puteau să-I facă nici un rău pentru că săvârşea minuni şi se temeau de norodul care-L iubea.

De altfel, Petru a spus în ziua de rusalii:„…Isus din Nazaret. Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru…” (Fapte 2.22).

Ucenicii au arătat clar împlinirea profeţiei lui Isaia, care a spus că El era Dumnezeu cu noi. (Isaia 7.14).

De demult am spus că atunci când Moise  şi-a băgat mâna în sân, Dumnezeu era cu el. Dumnezeu era în Moise şi Îşi ţinea tainele in inima lui. Când şi-a scos mâna din sân, era albă de lepră, dar când a băgat-o din nou s-a vindecat.

În ziua de Rusalii a coborât Duhul Sfânt, care era însuşi Dumnezeu, dar oamenii Îl refuză şi astăzi la fel ca atunci. Astfel, fiecare are tâlcuirea lui proprie, ceea ce face ca totul să ni se pară atât de încurcat, însă voi ştiţi că Biblia spune:

„Nici o prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură”, nici prin voia omului.(2 Petru 1.20).

Nu este nevoie de o tâlcuire prezbiteriană, baptistă sau penticostală, ci Cel ce aduce interpretarea este Dumnezeu însuşi:„…Duhul va descoperi lucruri viitoare…” (Ioan 16.13)şi:„oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (2 Petru 1.21).

Teologii văd Cuvântul uns şi citesc făgăduinţele, dar nu le pot primi pentru că sunt în opoziţie cu crezurile lor. „Cum va arăta Mesia – Cel uns – şi ce va face El”, era departe de închipuirea lor. Ei au citit în Scriptură că trebuie să se nască în Betleem şi tot ce va face El, dar cu toate acestea n-au înţeles.

Cei trei înţelepţi au văzut steaua şi au venit cale de doi ani, peste Tigru, prin văi şi locuri pustii, prin ţara Sihem, până în oraşul care avea cea mai puternică religie din lume, la Templul din Ierusalim, unde au întrebat:  „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Unde se află El?” dar nimeni nu ştia nimic despre aşa ceva. A fost chemat sinedriul, iar ei  i-au chemat pe cei înţelepţi şi le-au cerut să caute în Scriptură, unde au citit:

„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciilor.” (Mica 5.2).Dar în loc să cerceteze această profeţie, ei au trecut totul cu vederea, ceea ce a făcut ca atunci când El a adus mesajul, să spună: „Acesta este fanatism!”

Vedeţi, mesajul nu se potrivea cu tâlcuirea lor de aceea nu L-au primit.

El a venit exact cum a spus Cuvântul că va veni, dar cu toate acestea lumea religioasă se întreba: „Cine este Acesta?” Ei erau deranjaţi de entuziasmul mulţimii care Îl întâmpina pe Isus, dar El era tocmai Acela pentru care se rugaseră să fie trimis, măcar că acum nu-L recunoşteau.  Înţelegeţi?

Prieteni, acum El va veni din nou exact în felul cum spune Cuvântul şi nu după placul închipuirilor teologice…

Cuvântul nu vine la teologi. Tu trebuie să vezi dacă Cuvântul manifestat în zilele noastre este conform Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu va unge Cuvântul făgăduit pentru timpul acesta, iar tălmăcirile teologice vor veni după aceea. Nu există nici o modalitate de a opri acest eveniment, indiferent ce spune biserica sau cred oamenii: acest lucru va avea loc, dar cei ce vor şti despre el vor fi foarte puţini.Întotdeauna a fost la fel.

Oamenii se bazează pe tâlcuirile date de teologi… dar El va veni şi va face toate lucrurile pe care le-a făgăduit în Cuvânt.

Există un singur lucru în care ne putem încrede: Cuvântul. Cuvântul este Dumnezeu; Cuvântul uns este Mesia. Cât de minunat este Cuvântul uns pentru timpul acesta, dar oamenii trec atât de uşor pe lângă El!  Cuvântul este totdeauna corect, dar tâlcuirile omeneşti sunt greşite.

Mă întreb dacă acest Conciliu ecumenic pe care-l avem astăzi în lume, şi care este compus din consilii bisericeşti, ne poate face pe toţi una? Mă întreb dacă recunosc că Scriptura vorbeşte despre ei. Ei se gândesc că lucrul cel mai minunat din lume ar fi ca noi să ne strângem mâinile şi să ne unim.

„Isus a spus şi S-a rugat să fim toţi una!” se motivează ei. Este adevărat, aşa a spus Isus, dar El nu s-a referit la felul acesta de unitate, ci a spus:„…păzeşte în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi noi.” (Ioan 17.11).

Ce înseamnă aceasta? Cuvântul uns să fie în tine. Aceasta este unitatea lui Dumnezeu: Cuvântul uns în tine. În felul acesta, tu vei deveni un fiu al lui Dumnezeu, un Mesia al epocii tale.

Noi vedem că oamenii de acum sunt la fel ca cei din vechime, care erau împărţiţi în trei mari grupe.

Aş vrea să privim puţin lucrul acesta. Ştiu că se face târziu dar aş vrea să vă explic cât se poate de detailat,  de aceea doresc să ştiu dacă sunteţi de acord.

Eu mi-am făcut câteva notiţe, iar când Duhul Sfânt mă ia în primire, totul mi se pare fără sfârşit şi merg mai departe.

Întotdeauna oamenii au fost împărţiţi în trei grupe:

  • cei care credeau Cuvântul;
  • cei care urau Cuvântul şi
  • cei care nu ştiau ce să facă cu acest Cuvânt.

Dacă nu mă înşel, cred că odată am predicat în biserica aceasta despre cele trei feluri de credincioşi: credincioşii adevăraţi, credincioşii prefăcuţi şi necredincioşii. Aceşti oameni pot fi găsiţi pretutindeni şi vă pot dovedi că aceasta a fost starea oamenilor întotdeauna. S-ar putea ca unii să creadă că Dumnezeu este Cel care i-a făcut pe oameni să fie aşa, dar Pavel spune în Romani 9.20-21:

„Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?”

Nu este olarul stăpân peste lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un vas pentru o întrebuinţare de ocară?”

Ce s-ar întâmpla dacă El n-ar fi făcut noaptea? Tu n-ai putea preţui lumina soarelui. Dacă tot timpul ar fi zi, nu ai şti s-o preţuieşti. Cum ar fi dacă n-ar exista nici o boală? N-ai şti să preţuieşti sănătatea. Ce s-ar întâmpla dacă n-ar fi oameni răi, nici femei stricate? Nu am şti să preţuim cinstea şi bunătatea; totul ni s-ar părea egal. Din pricina aceasta există legea contrastelor.

Dumnezeu a îngăduit existenţa omului necinstit pentru ca cel cinstit să poată ieşi la lumină; El l-a îngăduit pe omul greşit pentru ca să se poată arăta cel drept.

Vedeţi, nu poate apărea un dolar fals câtă vreme nu există unul adevărat. Şi dacă cel fals ar fi fost făcut primul, atunci el ar fi cel bun.

Tot aşa, nu era posibil să existe un păcat câtă vreme nu exista neprihănirea. Dreptatea este partea bună, pe când fărădelegea este sucirea dreptăţii. Cu alte cuvinte, la început a fost adevărul, iar minciuna a apărut când adevărul a fost sucit; minciuna nu poate fi minciună decât dacă este pusă în faţa adevărului.

În lume există două sisteme: unul bun şi unul sucit. Cel bun este Cuvântul lui Dumnezeu, iar cel sucit este cuvântul omului. Sistemul denominaţional pe care-l avem astăzi în lume, şi care este condus de oameni, formează Consiliul Mondial Bisericesc care aduce semnul fiarei. Aceasta este o unitate sucită, iar oamenii intră în ea cu ochii închişi.

Dumnezeu a trimis Adevărul pe pământ pentru ca oamenii să fie eliberaţi prin El, dar ei se gândesc că este fanatism şi-L refuză; doresc să facă propriul lor sistem, dar Dumnezeu Îşi întemeiază sistemul pe propriul Său Cuvânt. Lor le place să facă politică, iar în timpul alegerilor sunt în fierbere. Astfel, unii spun: „Acesta este un bărbat mare! El este pentru noi, de aceea va fi cel mai bun preşedinte”, dar imediat vin alţii, cu alte păreri, şi spun: „Acela este un decăzut!” ceea ce face ca cel care-i ascultă să zică: „Acum nu mai ştiu care spune adevărul.”

Aşa sunt oamenii: unul este în adevăr, celălalt este pe dos, iar al treilea este între cei doi. Partea tristă este că omul care stă la mijloc are o poziţie foarte rea. Ceilalţi doi pot să-şi motiveze poziţia, fiecare crezând că are dreptate, dar cel din mijloc este confuz, nu cunoaşte nici un motiv şi nu ştie pe ce cale să apuce.

Exact aşa este şi cu oamenii religioşi de astăzi: ei procedează în felul acesta cu privire la hotărârea lor veşnică.

Dacă un om merge la restaurant să mănânce şi va găsi în farfuria cu supă un păianjen mare, va face plângere la conducerea unităţii. El nu va mânca acea supă deoarece gândul că a găsit în ea un păianjen îl va îmbolnăvi.

Totuşi, credincioşii lasă ca un grup de teologi să le toarne otravă pe gât şi se despart atât de uşor de Cuvântul lui Dumnezeu, înghiţind dogmele şi tradiţiile oferite de ei. Dar Biblia spune:„Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

Un lanţ este atât de rezistent cât este de tare veriga lui cea mai slabă. Dacă aceasta se rupe, legătura se desface.

Dacă cineva ştie că a mâncat supa în care era un păianjen scârbos, se va îmbolnăvi probabil. Va merge la spital să i se facă o spălătura gastrică şi va avea o mulţime de neplăceri, deoarece intoxicaţia ar putea să omoare. După ce se va face bine, cu siguranţă el nu va mai călca niciodată pragul acelui local de teamă să nu se îmbolnăvească din nou şi să moară.

Totuşi, oamenii credincioşi ai religiilor vor neapărat să meargă să mănânce la masa dogmelor şi să-şi scrie numele în acele cărţi, luptând pentru o cauză despre care Biblia spune că-i va duce în iad.

Cât de ciudat procedează oamenii, fiind atât de uşuratici când este vorba de luarea hotărârii lor veşnice! Dacă le arăţi ce spune Cuvântul Bibliei despre acest timp, teologii te privesc şi-ţi răspund: „Asta este pentru  o altă zi.” iar oamenii, deşi văd ce spune Dumnezeu, îi asculta pe ei.

Dar un creştin adevărat ascultă numai de Cuvânt.

În timp ce unii cred doar tâlcuirea dată de denominaţiunile lor, iar alţii privesc la această nepotrivire şi nu ştiu ce să creadă, copiii lui Dumnezeu se hrănesc numai din această Pâine şi cred numai ce spune Cuvântul.

Teologii spun: „Consiliul Mondial al Bisericilor este o lucrare bună, deoarece în felul acesta vom fi cu toţii una”, dar părerea creştinilor este că „aceasta este cu adevărat lucrarea diavolului şi că ea este arătată de Scriptură.”

Omul care nu-şi face timp să cerceteze şi să se roage  pentru a afla adevărul, îşi spune: „Acest lucru nu are nici o importanţă!” şi merge mai departe liniştit, uitând-o. În felul acesta, fiecare om trebuie să se hotărască unde vrea să-şi petreacă veşnicia.

Când Isus propovăduia în mijlocul norodului, fariseii spuneau despre El: „Este doar un bastard! Nu este nimic de El.” dar Isus i-a mustrat, zicând: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39).

Dacă fariseii şi cărturarii din vremea aceea ar fi primit descoperirea, dacă ar fi fost interesaţi în legătură cu destinaţia lor veşnică, ar fi cercetat cu sinceritate Cuvântul şi n-ar mai fi întrebat: „Cine este Acesta?” ci ar fi strigat şi ei: „Osana Celui ce vine în Numele Domnului!”

Aceasta este deosebirea: unii sunt împietriţi faţă de descoperirea lui Dumnezeu.

Îmi este foarte greu să spun aceste cuvinte, dar este adevărul. În timpul acesta, unii spun: „Eu cred fiecare Cuvânt; cred că Cuvântul este adevărat.” Alţii spun: „Păstorii noştri învaţă aşa. Ei ştiu ce este de spus în problema aceasta.”  Sau: „Eu nu ştiu nimic despre aceasta. Am venit pur şi simplu aici şi m-am ataşat la această grupare, dar nu ştiu unde aparţin.” Acesta a fost felul de a gândi al oamenilor, în toate timpurile.

Ca să vedem dacă este corect, haideţi ca în problema aceasta să luăm ca îndrumător Adevărul biblic.

Încă de la început totul a fost la fel ca astăzi; nu   s-a schimbat nimic. Adam a fost un credincios, în timp ce Satan era un necredincios; el nu credea Cuvântul şi a   luat-o pe Eva care nu ştia dacă este adevărat sau nu.

Dumnezeu îi zisese omului: „În ziua în care vei mânca din pom vei muri negreşit.” (Geneza 2.17), dar Satan i-a spus Evei: „Nu vei muri!”

Adam credea Cuvântul, dar Satan nu-L credea şi   s-a dus la Eva, care stătea la mijloc, pentru că era nesigură şi nu putea spune nimic.

Femeia simbolizează biserica denominaţională în mijlocul căreia este Mireasa, pentru că Geneza este începutul, sămânţa, înţelegeţi?

Acum, ea reprezintă biserica de astăzi începând cu prezbiterienii, luteranii şi toţi care s-au mai organizat de atunci încoace: baptiştii, penticostalii, oamenii de afaceri ai Evangheliei depline, etc. Ei spun cu toţii: „Noi dorim să primim botezul cu Duhul Sfânt.”

Recunoaşteţi voi ziua în care trăim? Ştiţi voi că Isus spunea: „Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit.

La miezul nopţii s-a auzit o strigare: „Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”

Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.

Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” (Matei 25.5-8).

Fecioarele acelea au plecat să ceară ulei, dar când s-au întors uşile erau închise.

Aţi ştiut că după răpirea miresei la cer bisericile vor merge mai departe, iar oamenii vor continua să creadă că sunt mântuiţi şi că totul a rămas aşa cum a fost întotdeauna? Ei vor face la fel ca în zilele lui Noe când, după ce Noe a intrat in corabie, oamenii au continuat să mănânce, să bea şi să facă toate celelalte lucruri, deoarece nu ştiau că uşa îndurării era închisă pentru ei.

Prieteni, uşa harului poate fi închisă în orice moment şi numai puţini vor fi aceia care au intrat, deoarece Cuvântul spune: „Cum a fost în zilele  lui Noe (când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete şi anume opt), aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.” (Matei 24.37; 1 Petru 3.20b).

Numai câteva suflete vor fi mântuite. Desigur, eu nu spun că vor fi numai opt, pentru că ar putea fi opt sute, opt mii sau chiar opt milioane… pentru că Mireasa nu este formată numai din grupul acesta mic ce trăieşte acum pe pământ, în straja a şaptea.

Biblia spune că atunci când vine Mirele, toate fecioarele acelea se vor trezi şi îşi vor pregăti candelele. Vor ieşi la suprafaţă toţi cei care au crezut Cuvântul uns în epoca în care au trăit. Ca în cazul unei piramide ce se îngustează în timp ce creşte în sus, până la piatra de încheiere care trebuie să vină ca să desăvârşească lucrarea, Mireasa este formată din toţi cei ce au crezut Cuvântul şi L-au primit pe Hristos de-a lungul epocilor.

Deci, am văzut că Eva nu era sigură. Adam i-a spus: „Iubito, Dumnezeu a spus că în ziua în care vom mânca din pomul cunoştinţei vom muri”, dar imediat după aceea a venit Satan şi i-a zis: „Nu poate fi adevărat! Cum poţi să-ţi închipui că Dumnezeu, care este Tatăl tău, Se va purta aşa cu copiii Lui? Cu siguranţă nu va face aceasta! Negreşit că nu vei muri!” Şi astfel, Eva s-a întors spre şarpe.

Exact acelaşi lucru îl face biserica de astăzi: „Oh, desigur, noi suntem o biserică mare; un popor numeros şi venim de multă vreme pe cale. Noi nu credem această prostie pe care ei o numesc botezul cu Duhul Sfânt! Acesta este fanatism. Nu există un asemenea lucru! Eu dau zeciuială şi merg la biserică, iar părinţii mei urmează de multă vreme această credinţă. Cu siguranţă Dumnezeu este cu mine.”

Dar Dumnezeu a spus cu totul altceva despre biserica din Laodicea: că uşa este închisă, iar Isus Hristos este scos afară. El nu spune că va reveni ca să intre, pentru că Cuvântul Său este scos afară.

Moise era Cuvântul uns; Mesia acelui timp.

Cred că puteţi înţelege că el a fost Mesia Cuvântului uns pentru timpul acela. Da, aceasta era Moise. Crezi tu  aceasta?

Apoi Noe a fost unsul timpului său, la fel ca şi Avraam care spunea că poporul său va fi rob timp de patru sute de ani în Egipt, după care va fi scos de acolo cu mână puternică.

El a arătat toate aceste lucruri pentru generaţia care urma să vină, iar când s-a împlinit vremea, s-a ridicat Moise, Cuvântul uns pentru timpul acela, care a făcut acele semne măreţe în faţa poporului: a transformat toiagul în şarpe, apoi şi-a băgat mâna în sân şi a scos-o plină de lepră, iar când a băgat-o din nou, mâna era vindecată. El a stat în prezenţa lui Dumnezeu (Amin), de aceea slava Domnului era pe faţa lui. Orice mişcare a lui Moise reprezenta voia lui Dumnezeu. 

Aşa ar trebui să fie şi Biserica acum, dar în loc de aceasta, noi suntem departe de voia Lui: aşa zişii creştini de astăzi reprezintă voia denominaţiunilor lor, dar Moise a luat aminte şi a stat departe de comunitate, iar acolo i s-a arătat Stâlpul de foc într-un rug. Fără îndoială, el nici nu ştia ce să facă cu acele simboluri care i-au fost date. Ştia că toiagul lui era făcut din lemn, dar în pustie l-a văzut preschimbat în şarpe. Poate Moise nu şi-a dat seama că acele semne pe care le-a făcut şi Vocea care îi vorbise şi ale cărei cuvinte le-a repetat în faţa copiilor lui Israel şi a lui Faraon, făceau să se manifeste Cuvântul uns pentru ziua aceea şi că el era trimisul uns. El era Mesia acelui ceas, trimis să-i înveţe pe alţii Adevărul şi să-i ducă în ţara făgăduită, dar iată că Satan (prin Core şi Datan) a pricinuit căderea în pustie. Ce este greu de înţeles aici?

Dumnezeu l-a chemat pe Moise, iar el s-a codit să meargă pentru că îi era greu să stea în faţa lui Faraon şi să fie dispreţuit de acesta. Pentru toţi prorocii a fost greu să suporte dispreţul, să nu mai poată avea părtăşie cu ceilalţi şi să fie nevoiţi să iasă din mijlocul poporului.

În Ieremia 20.7-10 citim:

„M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit! În fiecare zi sunt o pricină de râs, toată lumea îşi bate joc de mine.

Căci de câte ori vorbesc, trebuie să strig: „Silnicie şi apăsare!” aşa încât Cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua.

Dacă zic: „Nu voi mai pomeni de El, şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!” iată că inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot.

Căci aud vorbele multora, spaima care domneşte împrejur. – „Învinuiţi-l”, strigă ei: „haidem să-l învinuim!” Toţi cei care trăiau în pace cu mine, pândesc să vadă dacă mă clatin, şi zic: „Poate că se va lăsa prins, vom pune mâna pe el, şi ne vom răzbuna pe el!”

Indiferent dacă oamenii îl iubeau, îl răstigneau sau îl omorau cu pietre, el trebuia să vestească voia Domnului, pentru că Dumnezeu vorbea în inima lui.

În 1 Samuel 15.22 citim:

„Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea Cuvântului face mai mult decât grăsimea berbecilor.”

Aceasta era viaţa profeţilor. Dumnezeu avea controlul deplin asupra lor, ei fiind glasul şi faptele Lui. Aleluia!

Dacă cineva poate să-mi arate o biserică ce poate fi unsă pe deplin, în care fiecare faptă şi vorbă să fie „Aşa vorbeşte Domnul” şi care să umble în slava Lui,  eu vi-L voi arăta pe Mesia, Unsul lui Dumnezeu, pe pământ.

Moise stătea lângă rugul aprins, fiind răpit în faţa slavei lui Dumnezeu, şi-L asculta doar pe Acel a cărui Glas îi poruncea: „Bagă-ţi mâna în sân!”, „Scoate-o afară!”, „Aruncă toiagul!” „Apucă şarpele de coadă!”

Apoi el I-a spus: „Doamne, arată-mi slava Ta, căci sunt un om cu vorbirea greoaie…vorba şi limba mea sunt încurcate…” iar Domnul i-a răspuns: „Du-te dar, Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus,” după care i-a dat cele două semne ale ungerii.

Când a stat în faţa lui Faraon, Moise a luat praf, l-a aruncat în aer şi au ieşit din el purici care au umplut pământul. A luat apă din râu, a turnat-o jos şi fiecare picătură de apă din ţara Egiptului s-a transformat în sânge. Cine mai putea face aceste semne în afară de Dumnezeu?

Moise era supus pe deplin Cuvântului lui Dumnezeu; el era Mesia acelui timp. Necredincioşii încercau să-l refuze şi credincioşii formalişti puneau sub semnul întrebării toate aceste lucruri, dar Cuvântul lui Dumnezeu i-a luat pe ai Săi spre ţara făgăduită, direct şi fără nici o şovăială. Însă afară, în pustie, s-a ridicat o întrebare.

Acum aş vrea să fiţi atenţi. Gândiţi-vă că toţi acei oameni s-au bucurat de binecuvântările acelui uns, îl credeau, îl iubeau şi îl urmau, dar în pustie s-a ridicat unul cu numele Core şi unul numit Datan, care i-au spus lui Moise:

„Destul! Căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi, şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?”(Numeri 16.3).

Ei nu au văzut acel mesaj. Domnul a ales un bărbat, o singură persoană pentru fiecare timp, căci El nu a vorbit niciodată decât printr-un singur bărbat care a adus mesajul Său; El nu şi-a trimis niciodată mesajul printr-un grup de oameni. Din pricina aceasta, tu şi fiecare din noi suntem răspunzători în faţa lui Dumnezeu pentru credinţa în acest mesaj: pentru primirea şi împlinirea Lui.

Un bărbat tânăr care doreşte să se căsătorească, îşi găseşte o fată tânără care este frumoasă şi împlineşte toate condiţiile lui: apare, se îmbracă şi trăieşte ca o creştină. El acceptă gândul că ar fi o soţie bună pentru el, dar ea nu este soţia lui până nu o ia în căsătorie. Aşa este şi cu primirea mesajului.

Poate ţie îţi place şi spui: „Este corect”, dar tu trebuie să-l primeşti pe deplin ca să devii o parte din El. Numai atunci tu şi mesajul deveniţi una; numai atunci ungerea este în tine.

Deci Satan nu a crezut. El i-a ridicat pe Core şi Datan împotriva celor ce aveau ungerea: a lui Moise, Iosua şi Caleb.

„Dar tu ne vorbeşti numai despre doi.”

Da, aşa este, dar aceasta este sămânţa supranaturală  şi aceştia trei erau uniţi de Dumnezeul cel supranatural. Dar fiţi atenţi căci urmează şi celălalt în scenă.

Numele lui este Balaam. El este un profet care iubeşte banii; un profet fals. Întotdeauna în Israel au fost două feluri de profeţi; întotdeauna a fost acel tip de profeţi care se linguşeau pentru a căpăta bunăvoinţa împăratului. Ahab a avut 400 de asemenea profeţi , bine îmbrăcaţi, în haine bisericeşti. El i-a spus lui Iosafat:

„Am 400 de proroci evrei învăţaţi pe care îi ţin la curtea mea.”

Ei au fost chemaţi în faţă şi toţi proroceau la fel, la porunca împăratului, dar Iosafat şi-a dat seama că acele prorocii sunau fals, aşa că a zis:

„Nu mai este aici nici un proroc al Domnului, ca să-l putem întreba?”

Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care am putea întreba pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte decât rău: este Mica, fiul lui Imla.” (1 Împăraţi 22.7-8).

Dar dacă Dumnezeu osândise, cine putea binecuvânta? Dacă ceea ce cerea împăratul era contrar Cuvântului lui Dumnezeu, profetul trebuia să osândească acel lucru. Dar întotdeauna poporul a avut profeţi falşi aşa cum a avut profeţi adevăraţi, iar Mica nu avea nici o şcolarizare omenească.

Aşa este şi în timpul acesta. Profetul de astăzi este Cuvântul, dar există şi un profet metodist, un profet baptist, un profet penticostal şi mulţi alţi profeţi.

Vedeţi, însă mai presus de toţi aceştia există un Profet adevărat: Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci; Cuvântul uns pentru ceasul acesta.

Atunci când Israelul l-a avut pe Moise, s-a ridicat şi Balaam, un profet cumpărat. El a trecut peste fiecare Cuvânt pe care i l-a arătat Dumnezeu, fiind un tip spre denominaţiunea de astăzi. Balaam ştia bine că este pe dos, deoarece Dumnezeu îl avertizase dar cu toate acestea a trecut uşor peste acel avertisment. El era nebun după bani şi după popularitate. Aşa sunt şi bisericile de astăzi.

Ele intră direct în acest Consiliu bisericesc deşi în aceste zile din urmă, prin ţară, răsună avertismentul însoţit de semne şi minuni.  Toţi doresc să se unească, cu orice preţ în această organizaţie deoarece le place mai mult onoarea oamenilor decât Cuvântul lui Dumnezeu.

Eu am un bun prieten penticostal care predică mesajul unirii, îndemnându-i pe oameni să intre cu toţii în această mişcare ecumenică. Mulţi din cadrul acestor denominaţiuni nici nu cred în naşterea din fecioară şi au multe alte puncte divergente, dar cu toate acestea aparţin acestei mişcări.

Cuvântul spune: „Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?” (Amos 3.3), dar ei o fac.

Mă întreb cum este posibil ca un bărbat să spună că este un creştin umplut cu Duhul Sfânt, dacă tăgăduieşte că acest Cuvânt este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Duhul Sfânt va întări fiecare Cuvânt cu „Amin!” Deci, dacă Cuvântul spune ceva, tu zici „Amin!, pentru că eşti una cu Cuvântul, adică eşti una cu Dumnezeu care locuieşte în tine. Tu eşti fiul sau fiica Lui, iar aceasta face din tine un Mesia, un Hristos. De ce? Pentru că Cuvântul uns locuieşte în tine.

Fiţi atenţi, pentru că Balaam a trecut cu vederea aceste lucruri! El a dat un răspuns după placul denominaţiunii, iar Core, Datan şi Abiram au vrut să facă acelaşi lucru. Ei au vrut să facă o organizaţie, de aceea au spus: „Toţi bărbaţii din tabără sunt sfinţi!” Dar oricât de identici ar fi doi oameni care merg împreună, există o deosebire între ei. Poate nu au nasurile la fel, sau amprentele digitale. Noi putem să ne donăm sânge unii altora, dar chiar şi gemenii sunt diferiţi între ei. Dumnezeu l-a făcut pe primul om şi toţi oamenii se trag din el. Astfel, aşa cum toţi mor prin Adam, aşa trăiesc toţi prin Hristos.

Adam a deschis calea spre moarte. Moartea a venit de la un singur om, nu de la mai mulţi. Nu era nevoie să păcătuiască mai mulţi; un singur om a săvârşit păcatul şi tot un singur Om a plătit pedeapsa întreagă.

Nu mai este nevoie să te târăşti pe genunchi, să săruţi pietrele şi să spui: „Salutare ţie, Zeus!” nici să-l onorezi pe Hades (să-i plăteşti tribut aducând pomană pentru morţi), deoarece Isus a murit pentru ca darul lui Dumnezeu să fie liber. El a plătit vina pe Calvar.

Să mai fim atenţi la ceva. Bărbaţii aceia au venit la Moise şi i-au zis: „Crezi că tu eşti singurul bărbat din această adunare care are Duhul Sfânt?”

Atunci Moise s-a întors spre Dumnezeu, iar Domnul le-a vorbit lui şi lui Aaron şi le-a spus: „Depărtaţi-vă din mijlocul acestei adunări şi-i voi topi într-o clipă.” (Numeri 16.20-23).

„Moise s-a sculat şi s-a dus la Datan şi Abiram; şi bătrânii lui Israel au mers după el

a vorbit adunării şi a zis: „Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi, şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu pieriţi o dată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele lor.” (Numeri 20.25-26).

Şi Dumnezeu a deschis pământul şi i-a înghiţit de vii. O, Doamne!

De ce nu au crezut oamenii aceia că Moise era conducătorul ales de Dumnezeu? De ce s-au supărat pe el? Întotdeauna ei cârteau şi se văietau deşi au văzut că mâna lui Dumnezeu era cu el dovedind că era Mesia – unsul acelui timp.

Vedeţi, în inima lor era altceva.

Ce s-a întâmplat cu voi, penticostalii? Cu câţiva ani în urmă aţi ieşit din acest haos, din încurcătura care este în sistemul denominaţional, iar acum vreţi să vă întoarceţi înapoi? De ce vreţi să faceţi aceasta?

Mai întâi a trebuit să răsară firul de grâu, să înflorească şi să se formeze spicul, dar bobul nu era încă în el.

Vedeţi voi, Datan şi-a închipuit că ei toţi împreună vor putea face o mare religie. Voi ştiţi că apostolul Petru avea aceeaşi părere pe Muntele Tabor:

„Învăţătorule, este bine să stăm aici, să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.” (Marcu 9.5).

Pe când vorbea el, s-a auzit un Glas, din cer, care zicea: „ Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi!” dar când au privit în jur, ucenicii L-au văzut numai pe Isus. El a fost Acelaşi în fiecare epocă.

Fiţi atenţi ce spune Cuvântul pentru epoca aceasta!

Israelul a urmat Stâlpul de Foc spre ţara făgăduită, dar numai trei au mers până la capăt pentru că ceilalţi au pierit. Gândiţi-vă că ei au vrut să amestece Cuvântul cu părerile omeneşti, ceea ce i-a dus în rătăcire. Ei au greşit pentru că nu au vrut să primească Cuvântul uns.

Vedeţi, ca să poată fi falsificat ceva, mai întâi trebuie să fie Adevărul. Astfel, ei au falsificat Cuvântul, dar Dumnezeu a arătat că El nu era în lucrarea lor.

Închipuiţi-vă cât de desăvârşit li s-a făcut cunoscut Cuvântul, pentru că tot ce prorocea Moise se împlinea sub ochii lor. Nici un cuvânt nu a rămas fără efect, iar ei ar fi trebuit să creadă mesajul vestit.

După ce i-a scos afară, Dumnezeu a zis: „Adună poporul în jurul muntelui. Şi El s-a coborât pe vârful muntelui şi a început să tune. Şi poporul a zis lui Moise: „Să nu ne mai vorbească Dumnezeu ca să nu murim. Vorbeşte-ne tu însuţi şi te vom asculta!” (Exod 20.19).

Din pricina aceasta Dumnezeu nu a mai vorbit direct poporului ci, întotdeauna când a avut de transmis vreun mesaj, a ridicat un profet. Poporul a văzut toate aceste lucruri şi totuşi a cârtit împotriva mesajului.

Gândiţi-vă ce fel de viaţă puteau avea, acolo în pustie, umblând cu Domnul. În timpul nopţii peste ei era lumină, iar dimineaţa culegeau mana – hrana lor pentru timpul acela – şi nu trebuiau să se obosească muncind pământul. Dar poporul făcea aceasta din obişnuinţă, era prea uşor pentru ei, aşa că au ajuns să spună: „Sufletele noastre s-au scârbit de pâinea aceasta.”

La fel s-a întâmplat şi în zilele noastre. Dumnezeu a avut întotdeauna un serviciu de vindecare, deoarece vindecarea este un lucru care-i face atenţi pe oameni.  În pustie, Dumnezeu a înălţat un şarpe de aramă pentru ispăşire şi iertare.

Astăzi fiecare va sprijini un serviciu de vindecare şi va dona pentru un festival de cântări, dar dacă este vorba de un suflet sărman şi pierdut, nu-i interesează deloc.

Eu stau şi privesc la zilele pe care le-am petrecut pe acest pământ. Aţi văzut ce a făcut Dumnezeu, cum a lucrat prin semne şi minuni de care ne-am bucurat cu toţii. Îngerii au coborât din cer ca un ciorchine de struguri şi pământul s-a zguduit, iar ziarele au consemnat acest eveniment care a fost anunţat cu câteva luni înainte de împlinire. Apoi, El a stat acolo şi a spus:

„Timpul este aproape! Întoarce-te şi deschide cele şapte peceţi, tainele care au rămas ascunse în timpul reformelor, căci a venit vremea să fie descoperite.”

Atunci au fost date descoperirile despre „sămânţa şarpelui” şi multe altele, dar preoţii nu le vor vedea niciodată.

Vedeţi ce privilegiu avem noi, care credem, să umblăm în fiecare zi în prezenţa lui Dumnezeu!

Stăteam acolo şi am văzut un vârtej de vânt. Apoi muntele a explodat chiar acolo unde am stat noi şi vârfurile copacilor au fost retezate, iar tunetul, sunetul de trâmbiţă al Cuvântului a răsunat de trei ori spunând: „Fii atent cum se duce spre coasta de vest!” Şi vârtejul a trecut dincolo zguduind Alaska şi mergând direct spre coasta de vest.

Cu o zi înainte de aceasta, eu am luat o piatră, am aruncat-o în sus şi am spus: „Aşa vorbeşte Domnul! A sosit ceasul! Judecăţile lui Dumnezeu vor începe să lovească pământul şi vor avea loc cutremure. Toată coasta de vest va fi zguduită.”

Fraţilor, cum putem respinge aceasta când totul s-a întâmplat întocmai cum a spus El? Păstraţi-vă credinţa în El!

Ei spun: „Cine este Acesta?” dar noi ştim cine este El: este Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Stâlpul de foc din timpul lui Moise este un tablou spre Stâlpul de foc de astăzi. De ce nu credeau ei că Isus este Cuvântul? Pentru că aveau o tâlcuire falsă şi înţelegeau totul greşit. Da, ei procedează şi astăzi la fel ca Eva.

Ei consideră învăţătura lui Balaam adevărată, pentru că este pe placul lor. Iudeii s-au dus la sărbătoarea moabiţilor, iar astăzi se repetă acelaşi tablou. Dacă nu a putut să-i blesteme, Balaam a organizat acea serbare prin care i-a unit ducându-i pe calea cea rea.

Acelaşi lucru s-a întâmplat astăzi cu penticostalii. Cu ani în urmă, când a început trezirea, li s-a spus: „Nu există nici un loc pentru voi şi nu veţi ajunge niciodată nicăieri pentru că sunteţi doar o grămadă de fanatici!”

Cu cât Balaam încerca mai mult să blesteme Israelul, cu atât binecuvântarea Domnului era mai mare peste ei.

De fiecare dată când aţi fost blestemaţi şi prigoniţi de oameni, Dumnezeu a rămas cu voi descoperindu-vă mesajul Său.

„Adunarea lui Dumnezeu”, prima adunare din America, a făcut începutul. Ei au primit Numele lui Isus Hristos, şi s-au botezat în apă, iar Dumnezeu i-a binecuvântat. Ei n-au putut fi blestemaţi dar au început să se organizeze spunând: „Oh, într-un fel suntem cu toţii una, deoarece credem în acelaşi Dumnezeu.”

Exact aceasta a făcut Balaam. Nu ne-a avertizat Iuda, fratele Domnului cu privire la lucrul acesta? „…au urmat calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţă de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Cain!”  (Iuda 11).

„Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!” Închipuiţi-vă cât de rău este lucrul acesta, iar Balaam a spus: Noi toţi suntem una”: „S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam.”

Moabiţii se trăgea din fiul născut de una din fiicele lui Lot cu tatăl ei, iar ei au spus: „Doar credem cu toţii în acelaşi Dumnezeu!”

Privit fireşte, ei aveau dreptate. Balaam avea o bază solidă, la fel ca orice bun baptist sau penticostal de astăzi. El a venit la Israel – Biserica fără nici o denumire. Moabiţii aveau o naţiune puternică, pe când Israelul nu era încă o naţiune în timpul acela, ci era doar un popor. Dar după o vreme ei nu au mai vrut să meargă după Dumnezeu, ci au urmat o altă cale: au dorit să fie ca celelalte naţiuni. Cât timp au rămas lângă Dumnezeu, totul a fost în ordine, dar apoi au capitulat.

Balaam a venit şi a spus: „Ştiu că unul din aceşti predicatori s-a căsătorit cu nevasta altui predicator!” Se gândea că aceasta este destul, dar a uitat că împăratul îi ceruse să iasă afară din lagăr. El n-a văzut Stânca lovită din care a ţâşnit şuvoiul de apă, nici şarpele care atârna pentru ispăşire şi iertare. Nu a ştiut că ei nu erau ataşaţi la nici o organizaţie, ci umblau cu Dumnezeu de care erau legaţi prin legământ.

Balaam a spus: „Zidiţi şapte altare!” ceea ce arată că avea totuşi o descoperire de la Dumnezeu. În ordine.

Apoi a jertfit şapte viţei, adică avea fundamentul, cunoştea procedeul corect, dar când a văzut că nu poate să-i prindă cu aceasta, şi-a zis: „Dacă vom organiza o serbare şi-i vom  invita şi pe ei…” Vedeţi? Aici a fost punctul în care a greşit Israelul: când s-au organizat ca şi restul bisericilor.

Eu sunt fratele vostru, iar într-una din aceste zile veţi afla că acesta este adevărul. Poate va dura foarte puţin până veţi vedea că ceea ce v-am spus este corect.

Aţi fost loviţi de învăţătura lui Balaam; aceasta este ceea ce a învăţat el: „Noi toţi suntem una.” Astfel, toţi preoţii lor s-au dus la serbare şi au spus: „Noi toţi credem că este un singur Dumnezeu. Să fim dar împreună.”

Metodiştii şi baptiştii se adună cu greu împreună chiar şi în timpul acesta, dar dacă va fi formată o organizaţie mai superioară, atunci totul va fi în ordine.

Voi spuneţi: „Penticostalii nu vor primi niciodată aceasta!”, dar ce au făcut ei cu puţin timp în urmă la Missouri? Desigur, aţi citit ziarele. Voi, oamenii penticostali, nu o veţi face, dar conducătorii voştri vor fi acolo. Da, conducătorii sunt cei care vă vor duce acolo. Rămâneţi  însă departe de lucrul acesta, pentru că este semnul fiarei. Pasul acesta va fi făcut de capul de conducere bisericesc.

 Noi, oamenii, nu ne-am fi dus niciodată împotriva Germaniei şi nici în restul lumii, dar unii dintre marii oameni politici s-au unit şi au făcut tunuri noi şi bombe. Eu nu aş primi nici un ban pentru sângele copilului meu care merge departe, afară, ca să moară acolo. Politica este aceea care provoacă aceste lucruri, căci întreaga lume este stăpânită de diavolul. Acesta este motivul pentru care nu va fi niciodată bine, decât când va veni Isus la poporul Său şi va instaura Împărăţia de o mie de ani. Dar acum noi avem foarte multe greutăţi. Ei au primit exact lucrul după care au privit şi pe care l-au dorit.

Când Israelul s-a dus la serbarea moabiţilor, Satan a biruit, iar acum el are în plan o altă serbare prin care să-i prindă pe toţi.

Balaam nu a avut nevoie de trei sau patru ani pentru aceasta. Da, profetul fals a trecut pur şi simplu peste Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu chemase Israelul afară din mijlocul acelei serbări, dar ei au vrut să rămână acolo. Ei au dispreţuit Cuvântul Domnului, în care umblaseră până atunci, şi au intrat în acea capcană.

„Vom ajunge cumva la această unire. Trebuie s-o realizăm cu orice preţ pentru că asta este totul pentru noi şi toţi suntem una.”

Vezi tu nebunia diavolului? El a făcut acelaşi lucru la serbarea de la Niceea, iar de la Niceea a trecut la Roma. Satan a avut o serbare la Niceea unde ei au făcut o organizaţie. Voi şi cei ce vor asculta banda dacă vreţi să vă certaţi cu mine în problema aceasta, certaţi-vă cu voi înşivă, cu istoria şi cu Biblia.

Acum ascultaţi. De fiecare dată când Dumnezeu trimite un mesager şi mesajul este adus la lumină, biserica, gruparea oamenilor religioşi, se vor duce la o serbare denominaţională şi se vor uni. Aşa aţi făcut voi, „Adunarea lui Dumnezeu”, şi la fel aţi făcut voi, unitarienii. Da, aşa aţi făcut cu toţii. Când v-aţi dus la serbarea denominaţională, v-aţi  întors înapoi la lucrurile pe care Dumnezeu le-a blestemat.

În toate timpurile în care biserica a avut o trezire, ca cea din zilele lui Luther, s-a întâmplat aşa. La fel s-a întâmplat cu Zwingli, cu metodiştii, cu Finney şi cu toţi ceilalţi: au transformat trezirea într-o serbare denominaţională în care au intrat cu toţii. Apoi v-au pus un semn şi aţi primit un grup de oameni care să vă supravegheze, aşa că Duhul Sfânt n-a mai putut lucra în voi, iar când cineva predică aşa cum învaţă Biblia, voi nu-l credeţi şi-l scoateţi afară. Cine nu mă crede, să încerce să se convingă dacă este adevărat sau nu.

Priviţi această serbare denominaţională. De câte ori s-au adunat la această serbare a lui Balaam, au început greutăţile. Oh, Luther, Wesley, Russel şi toţi ceilalţi, au căzut pradă acestor greutăţi!

Când Moise s-a întors de pe munte, i-a spus poporului: „Cine este pentru Dumnezeu, să vină la mine!” Atunci leviţii şi-au scos săbiile, au trecut prin lagăr şi au nimicit totul: pe toţi bărbaţii care-şi luaseră femei moabite.

Unde sunt acum fiii lui Aaron?  Unde sunt acei bărbaţi leviţi care să scoată sabia cu două tăişuri – Cuvântul lui Dumnezeu? Unde este bărbatul capabil să facă provocarea: „Cine este pentru Dumnezeu?”

Poţi să-i provoci, căci nu îţi va răspunde nimeni. Aici este ceva pe dos. Vedeţi la ce mă refer?

Exact aşa a fost şi în timpul când s-a ridicat Moise.

Observaţi, ei au păcătuit atunci când s-au unit cu Moabul – denominaţiunea, pentru că s-au făcut un trup, iar acest păcat nu le-a fost iertat niciodată. Nici unul din ei n-a mai ajuns în ţara făgăduită.

Când fariseii au spus: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustie…” Isus le-a replicat: „Şi totuşi au murit.” (Ioan 6.31 şi 49), după care a adăugat: „Adevărat, adevărat vă spun, că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer.” (v. 32).

Fraţilor, ei erau penticostali: au mâncat mană şi aveau lucrarea adevărată, dar au murit cu toţii.  Păcatul nu le-a fost iertat niciodată din cauză că au călcat legământul lui Dumnezeu şi s-au organizat, s-au unit cu Balaam, profetul cumpărat, care nu a vrut să asculte avertismentul lui Dumnezeu, ci a vrut să-i facă pe toţi una.

Poţi să le vezi nebunia? Nici unul dintre ei nu a fost iertat, deşi au trăit sub binecuvântare şi au mâncat din mană. De ce n-au fost iertaţi? Pentru că au încercat să organizeze mesajul.

„Moabul este o naţiune mare, în timp ce noi suntem doar un popor mic, dar vom aduce în mijlocul nostru femei moabite, ne vom căsători cu ele şi totul va fi în ordine.” Urmarea faptei lor a fost însă despărţirea veşnică de Dumnezeu.

O, da, ei au văzut minunile şi Cuvântul uns, au mâncat din mană şi au băut apă din stâncă, fiecare fiind încredinţat personal, dar cu toate acestea au ajuns să tăgăduiască Cuvântul.

Isus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem.” El nu a spus niciodată că sunt trei persoane. Nu uita niciodată aceasta! Totuşi, ei neagă aceste temelii puternice ale Cuvântului.

Nu demult a venit la mine un bărbat care voia să-mi arate unde am greşit şi să-mi vorbească despre „sfânta treime”. Eu am mii de prieteni buni, adepţi ai trinităţii, care trăiesc în acest Babilon. Şi acest bărbat mi-a spus:

„Frate Branham, tu crezi în trinitate?”

„Dar tu crezi?” l-am întrebat eu.

„Eu cred într-un singur Dumnezeu.”

„Asta este bine.”

„Eu cred că este un singur Dumnezeu în trei persoane”, a continuat el.

„Eşti student la Biola?” l-am întrebat eu.

„Da”.

„Dar învăţătura aceasta nu corespunde nivelului tău de cultură. Trei persoane într-un Dumnezeu? În lexiconul Webster scrie că înainte de a vorbi de o persoană trebuie să existe o personalitate. Sau crezi că poţi fi o persoană fără să fii o personalitate? Cum crezi în trei dumnezei?”

„Domnule Branham, tu ştii că nici teologii nu ştiu explica lucrul acesta.”

„Este adevărat, pentru că Cuvântul nu vine de la teologi. Biblia este legată de descoperire, deoarece Isus a spus: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16.18). Amin.

Staţi pe aceasta! Vă repet încă o dată că lor nu le-a fost iertat niciodată faptul că după ce s-au bucurat de binecuvântări au nesocotit Cuvântul Domnului.

Banda aceasta va merge în jurul lumii şi va fi ascultată pretutindeni: în Africa, în India  şi în întreaga lume, deoarece va fi tradusă în multe limbi. Dar păcatul nu  va fi iertat niciodată.

Voi spuneţi: „Slăvit să fie Domnul, eu am vorbit în limbi şi am făcut asta şi cealaltă!”  Şi ei au făcut la fel, dar Duhul spune: „Au murit cu toţii!” pentru că Dumnezeu este Unul care desparte răul de bine. Astfel, când a venit mesajul, El şi-a despărţit poporul de ceilalţi. În felul acesta, ei au trebuit să rupă legăturile cu celelalte naţiuni şi să nu aibă nimic cu ele.

Dar să ne întoarcem la tema din Matei 21.10 şi 11.

Era înainte de marea sărbătoare de Paşti, iar oamenii adunaţi la Ierusalim, dormeau afară. Aerul era plin de aşteptarea sărbătorii, pentru că toţi ştiau că Omul acela ciudat va veni la serbare.

Acolo erau trei categorii de oameni: unii care Îl iubeau şi credeau în El; unii care Îl urau – aceştia fiind cei mai mulţi; şi unii care nu ştiau ce să facă.

Unii spuneau: „Dacă vine aici, Îl vom duce înaintea preoţilor, iar când va sta înaintea lui Caiafa vom vedea cât valorează înţelepciunea Lui! Ei îl vor face să simtă ce înseamnă nebunia de a-i nesocoti pe preoţii noştri. Băiete, ei ştiu ce fac, pentru că sunt oameni înţelepţi.”

Alţii spuneau: „Oh, abia aştept să vină, deoarece ştiu că Dumnezeu este cu El. Abia aştept să-L văd. Tot ce doresc este să-L văd.”

Toţi aveau diferite păreri, iar cei care credeau în El s-au dus să-L întâmpine, deoarece ştiau pe ce drum va veni şi pe care poartă va intra. Voi ştiţi că cei care-L doreau şi   care-L cunoşteau erau puţini, cei mai mulţi fiind cei care nu-L cunoşteau, la fel ca astăzi când unii spun:

„El a fost un Om bun, aşa ca Napoleon sau ca Washington, dar ca învăţător, nu, nu…” Alţii spun: „Era un om bun, dar tulburat, deşi nimeni nu poate spune nimic împotriva Lui.” Sau: „Era de la diavolul. Citirea gândurilor şi toate celelalte lucruri pe care le făcea sunt prorocii mincinoase; sunt împotriva crezului nostru. Să nu credeţi ceea ce spune El.” iar alţii, mai puţini, Îl recunosc şi spun: „Osana! El este Dumnezeu. Eu Îl recunosc şi cred aceasta din inimă.”

Astfel, noi toţi suntem în aşteptare, la fel ca ei, pentru că în mijlocul nostru este Cuvântul uns pentru ceasul acesta, pentru epoca Laodicea.

Deci, în vremea aceea erau trei categorii de oameni care-L aşteptau, iar astăzi este la fel. Slujba Sa i-a făcut pe unii să-L iubească, pe alţii să-L urască, iar al treilea grup se mira şi nu înţelegea nimic.

Credincioşii strigau de bucurie, deoarece erau aleşi dinainte să creadă că El este Cuvântul. Astfel, când Natanael s-a întâlnit cu Isus, a spus: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti Împăratul lui Israel.” El nu mai avea nici o îndoială.

Simon i-a spus lui Andrei: „O, am mai auzit despre aceasta!” dar Andrei a insistat: „Vino să-L vezi o singură dată.” Şi pe când se apropia, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona…” Aceste cuvinte au spulberat orice umbră de îndoială din inima lui Petru. Ei ştiau că Mesia trebuia să facă acele semne, iar când le-au văzut, au crezut. El trebuia să fie un Profet, deoarece Moise vorbise despre El şi spusese:

Voi ridica din mijlocul fraţilor lor, un proroc ca tine; voi pune cuvintele Mele în gura Lui şi El le va spune tot   ce-I voi spune Eu.” (Deuteronom 18.18).

Trecuseră patru sute de ani de când Israelul nu mai avusese nici un proroc, dar acum El era acolo. Pentru ucenici nu mai era nici un semn de întrebare, ci Îl aşteptau la poartă cu ramuri de finic în mâini, căci îşi ziceau: „Peste puţin timp va trece pe aici.” Ei îl aşteptau şi tot oraşul era tulburat.

Fariseii şi preoţii ziceau: „La poartă s-au adunat o mulţime de fanatici.” în timp ce cărturarii spuneau: „Noi credem că este un înşelător. Are un picior de iepure cu care se scarpină la ureche, sau aşa ceva…Mă întreb ce vor face cu El când va veni aici?”

Aşa spun şi astăzi unii: „Oh, asta este un fel de citire a gândurilor, este ceva…”, apoi încearcă să explice că aceste lucruri nu sunt de la Dumnezeu.

Alţii spun: „Acesta este un diavol! Rămâi aici! Să nu te duci la adunarea aceea şi să n-ai nici o legătură cu aşa ceva!”

El a intrat în cetate exact cum fusese profeţit prin prorocul Zaharia: „…Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.” (Zaharia 9.9).

Cei care se bazau pe crezurile lor, nu L-au recunoscut, dar cei care credeau Adevărul şi nu priveau spre dogmele preoţilor din Templu, Îl aşteptau cu ramuri de finic verzi în mâini. Ei nu trebuiau să întrebe: „Cine este Cel ce vine?” deoarece ştiau ce spune Cuvântul. Ceilalţi au rămas în oraş, iar când ucenicii au început să strige: „Osana, Celui ce vine în Numele Domnului!” au alergat afară să vadă ce este cu zarva aceea. Ei i-au întrebat pe ucenici: „Cine este Acesta?” dar acolo era chiar Cel care pregătise acea sărbătoare: Dumnezeu însuşi. Da, El le spusese că va veni în mijlocul lor, dar ei nu L-au recunoscut.

Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, de aceea şi astăzi se pune aceeaşi întrebare: „Cine spui tu că este Acesta?” El a vorbit şi în anul 1964, ai încercat să cercetezi Scripturile ca să vezi ce scrie acolo?  Ce este cu aceste descoperiri? Este telepatie sau altceva de felul acesta?

Biblia spunea despre Ioan că el era profetul care va pregăti calea Domnului, dar când a venit, evreii spuneau: „Să nu aveţi nici o legătură cu el!” Apoi a veni Mesia, întocmai cum vorbise Scriptura: „…blând şi smerit, călare pe mânzul unei măgăriţe.” Dar cu toate acestea, oamenii s-au adunat din nou la o serbare religioasă ca în zilele lui Balaam.

Prieteni, şi pentru timpul acesta s-au împlinit făgăduinţele Scripturii. „Cine crezi tu că este Acesta?”

Haideţi să ne plecăm capetele în timp ce ne gândim la aceste cuvinte.

Dumnezeule scump, noi ne gândim cu toţii serios şi adânc, pentru că trebuie să dăm un răspuns. Suntem în mâinile Tale, Doamne, şi privim spre Tine, Împăratul cel mare; privim spre făgăduinţa Cuvântului Tău. De ani de zile am privit după împlinirea ei, iar acum vedem Cuvântul Tău uns în mijlocul poporului Tău şi trăim exact ceea ce ai spus că va avea loc. Vedem şi grupul uns al Satanei, iar prin Cuvântul pe care ni L-ai dat, am arătat un tip pentru toată naţiunea, aşa că nici o piatră nu a rămas nemişcată. Eu nu ştiu pe cine ai ales Tu pentru viaţă, căci nu este treaba mea să ştiu aceasta, ci sunt chemat să mişc orice piatră.

Doamne, ajută-mă şi ajută-i şi pe ceilalţi bărbaţi care cred mesajul acesta. Mişcă orice piatră, Doamne, şi fă ca nimic din ce ai poruncit să nu rămână jos, să nu poată auzi Mesajul. Dorinţa noastră este să vedem venirea Ta în generaţia aceasta, Doamne, şi credem că aşa se va întâmpla. Credem că va mai fi o venire cu ramuri de finic; o venire măreaţă când va avea loc unirea Bisericii Tale cu Tine şi când vei veni călare în mijlocul nostru.

Dumnezeule, Te rugăm să binecuvântezi poporul Tău. Binecuvântează această biserică mică, pe păstorul acesta iubit, fratele Outtaw şi pe fiul său Jimmy junior. Binecuvântează fiecare suflet prezent în locul acesta, Doamne, astfel ca atunci când vor pleca de aici să nu fie aşa cum au fost când au venit de la Tucson şi din alte părţi.

Mă gândesc că dacă am avut privilegiul de a vorbi acestor oameni, este pentru ca Numele Tău să fie proslăvit şi să le fie descoperit Acela despre care s-a pus întrebarea: „Cine este Acesta?”

Doamne, noi ştim că Tu eşti Acesta: Isus Hristos – Unsul, Cel care a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.” (Ioan 13.3).

Noi vedem Stâlpul de foc în mijlocul nostru, Doamne, Acelaşi Stâlp de foc pe care l-a văzut Moise la început şi Pavel pe drumul Damascului. Da, este Acelaşi şi acum, în timpul sfârşitului.  „Trei” este numărul prin care Dumnezeu Îşi descoperă mesajul.

Doamne, fă ca bărbaţii şi femeile să nu se mai ţină de tradiţiile şi crezurile omeneşti, ci să iasă din mijlocul acestor lucruri şi să-şi dea întreaga viaţă lui Dumnezeu. Ajută-i să nu se mai încreadă în teoriile şi lucrurile oamenilor, ci să se încreadă în Dumnezeul cel viu.

Fiindcă sărbătorile continuă şi astăzi, se pune din nou întrebarea: „Cine este acesta? Ce este cu toate aceste lucruri?” Da, oamenii religioşi pun şi astăzi întrebarea aceasta.

El este Domnul Isus Hristos, Acelaşi Unul singur venit în trup în mijlocul poporului Său; care unge Cuvântul Său în Mireasă. Dar religioşii nu pot înţelege aceasta. Aici, în Laodicea, ei sunt atât de departe de Cuvânt încât nu-L mai pot recunoaşte, dar profetul Zaharia a spus: „…spre seară se va arăta lumina.” (Zaharia 14.7), de aceea noi privim acum după aceasta, Doamne.

Vino şi binecuvântează-ne pe fiecare.

În timp ce stăm cu capetele aplecate mă adresez inimilor voastre: „Credeţi că acesta este adevărul? Dacă credeţi, ridicaţi-vă mâinile şi spuneţi: „Eu cred că trăim într-adevăr în timpul sfârşitului şi că suntem împotmoliţi…”

Aţi fost la adunare atunci când s-a vorbit despre grâu: despre tulpină…?  Aţi observat că după aceasta s-a format o organizaţie?

Eu am fost multă vreme aici cu păstorul vostru. De obicei se întâmplă că la doi sau trei ani după vestirea mesajului oamenii se organizează, dar după pleavă apare bobul de grâu şi nu mai urmează nici un alt stadiu de creştere ci doar coacerea bobului. Grâul, slujba, este din nou aşa cum a fost la început.

Prieteni, în mijlocul nostru este Isus Hristos, nu un om. Cel veşnic este aici şi vrea ca El să fie o parte din tine, iar tu să fii o parte din El. N-ai vrea să-L primeşti astăzi? Este cineva aici care n-a primit botezul cu Duhul Sfânt?

Poate cineva spune: „Frate Branham, odată am strigat de bucurie şi am vorbit în limbi.” Este foarte frumos ceea ce spui, dar eu nu mă refer la aceasta. Cum este posibil ca cineva să strige de bucurie, să vorbească în limbi şi apoi să tăgăduiască Cuvântul?

Dovada botezului cu Duhul Sfânt este credinţa în Cuvântul Său.

Preoţii şi fariseii erau oameni buni şi blânzi, care iubeau pacea, dar Isus i-a dat la o parte, le-a zguduit bisericile şi i-a scos pe oameni afară, pe munte. Mai mult, i-a numit „pui de năpârci” pentru că nu au recunoscut şi nu au crezut că El era Cuvântul.

Dacă nu ai primit un botez creştin, poţi să-l primeşti acum. Dacă nu ai primit încă adevăratul Duh Sfânt care îţi descoperă că fiecare Cuvânt este Adevărul, astfel încât să Îl crezi din toată inima ta şi să spui „Amin”, poţi să-L primeşti astăzi. Atunci nu te vei mai întreba: „Cine este Acesta care-i provoacă pe oameni să facă aşa cum zice?”, căci vei şti ce este cu toate acestea.

Dacă nu ai experimentat încă aceasta, n-ai vrea să spui: „Frate Branham, gândeşte-te şi la mine în rugăciunea ta, căci vreau să ridic mâna.”

Dumnezeu să te binecuvânteze.

Oh, Doamne, ce frumos este cântecul acesta care se cântă acum!  Oh, El este Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Domn al păcii, Părintele veşniciilor.” Doamne, descoperă-le oamenilor acest lucru. Tot ce pot face este să mă rog pentru ei, ca să le dai această experienţă măreaţă: să se întâlnească cu Tine ca Moise atunci în slava de pe munte.

Fă Doamne ca ei să nu se îndepărteze niciodată de acest Cuvânt ca să ajungă până în Ţara făgăduită.

Doamne, printre noi sunt bolnavi de aceea Te rugăm să-i vindeci căci sunt ai Tăi şi Ţi-i predau Ţie în Numele lui Isus. Amin.

Îmi pare rău că au trecut deja aproape două ore de când am început să vorbesc, dar aveţi la dispoziţie o seară întreagă. Puteţi merge acasă şi să vă refaceţi, dar să nu uitaţi ce v-am spus, căci v-am vorbit din toată inima.

Ştiu că pare ciudat, dar cu câţiva ani în urmă am venit aici la Phoenix şi am vindecat bolnavii prin rugăciunea cu credinţă. N-am vrut să vă explic aceasta, ci am observat doar ce vor face oamenii – am văzut imitaţiile şi toate aceste lucruri care se întâmplau. Pentru mine a fost un lucru mare să le pot observa, dar acum am venit la voi cu un mesaj care este legitimat de acel semn. Acest mesaj nu s-a organizat, dar în timpul acestei treziri, denominaţiunile s-au dus direct înăuntru, în Laodicea. Milioane de dolari au fost vărsaţi acolo. Ei au devenit mari şi bogaţi şi au adunat averi în valoare de milioane de dolari, dar în ceea ce priveşte mesajul, nici nu vor să audă de el.

Ce este aceasta? Învelişul, pleava care a rămas în urmă pentru că bobul l-a părăsit. El trebuie să stea liber în faţa soarelui, să se întoarcă la singura Evanghelie deplină; să se coacă şi să fie bobul auriu ales de Stăpân.

„Cine este Acesta?” Poate fi un om sau conducerea unei biserici sau denominaţiuni? Nu, Acesta este Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Crezi tu în El?

Soră, ce-ar fi să ne dai tonul la cântarea: „Eu Îl iubesc”. Cunoşti cântarea aceasta veche?

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi

Şi ne-a adus mântuirea

Pe Golgota.

Vreţi să cântaţi împreună, ca semn al recunoştinţei: „Eu Îl iubesc”?

Gândeşte-te că acum El este în locuinţa ta. Ai înţeles ce înseamnă aceasta? Poţi cuprinde înţelesul tainei adânci pe care a împlinit-o El? Eu Îl iubesc şi ştiu că este aici. În inima mea este Ceva care-L reflectă pe El şi ştiu că El m-a iubit întâi şi mi-a dat mântuirea pe Golgota.

Aş vrea să vă gândiţi la aceasta în timp ce vom cânta. Suntem într-o grupare amestecată, dacă ne gândim la ceea ce am fost fiecare. Gândiţi-vă că temelia mea a fost catolică. Înţelegeţi aceasta?

Noi suntem un grup amestecat, dar pentru că am ieşit de unde ne aflam, aparţinem lui Hristos, suntem ai Lui. În timp ce cântăm, haideţi să ne strângem mâinile.

Spuneţi simplu: „Domnul să te binecuvânteze, soră. Domnul să te binecuvânteze, frate.”

Cred că Dumnezeu iubeşte o astfel de închinare. El vrea să ne iubim unii pe alţii.

Haideţi să cântăm, să ne strângem mâinile şi să ne închinăm. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Oh, eu Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi

Şi mi-a adus mântuirea.

Arde asta în inima ta? Simţi ceva în ea? Dacă nu, fii atent prietene. Dacă în inima ta nu este dragostea adevărată, eşti un pământ cu probleme. Tu nu ai nevoie doar de o cântare, ci îţi trebuie o experienţă reală.

…El m-a iubit întâi.

Am trăit 55 de ani şi viaţa mea se va sfârşi în curând, dar El mi-a răscumpărat mântuirea. Cum ştiu aceasta? Fratele Trow spune că duhul meu mărturiseşte împreună cu Cuvântul Său că am trecut de la moarte la viaţă. Îţi mulţumesc, creştine iubit, căci aceasta îmi face bine.

Mie îmi place să vin în locuri ca acesta şi mi-e greu să plec pentru că mă simt ca acasă, dar când privesc spre fiica mea o văd cum priveşte jos şi dă din cap, în timp ce fiul meu, care stă aici, mă întreabă: „De ce ne ţii atât de mult?”

Nu ştiu de ce fac aceasta. Pur şi simplu îmi place să stau cu voi; îmi place părtăşia pe care ştiţi că nu o prea am în multe locuri.  De fapt devin tot mai puţine, iar într-o zi, voi ţine ultima predica şi voi închide Biblia pentru ultima dată, după care voi face o scurtă călătorie. Veţi veni să mă vizitaţi când va sosi timpul acela?

Veniţi sus, unde ne vom aşeza pentru totdeauna, ne vom bucura şi vom trăi veşnic, cum spune fratele Karl.

Prieteni, acum aş vrea să vă rog ceva. Fratele Duttlow a adunat o mică jertfă pentru mine, dar mă întreb dacă n-ar fi mai bine ca din banii adunaţi să se plătească o masă pentru toţi fraţii deoarece v-am reţinut de la masa de prânz. Acesta să fie darul meu pentru voi.

Fratele Outtlaw este un om iubitor şi la fel sunt toţi fraţii din adunare, dar nu le voi da numele ca să nu se simtă jigniţi.

În locul acesta a fost un frate iubit care a plecat nu demult în slavă.  El ştia că îmi plac pădurile şi a vrut să-mi cumpere un jeep, dar n-am vrut să-l primesc. Apoi, după plecarea lui, soţia sa a dorit din nou să facă acest lucru, dar am refuzat din nou. Mai este un frate care vine în biserica aceasta, iar el mi-a spus: „Frate Branham, eu fac maşini pentru nisip şi aş vrea să-ţi fac şi ţie una”, însă eu n-am fost de acord nici de data aceasta. Totuşi, băieţii aceştia mi-au făcut maşina, mi-au adus-o în curte şi mi-au spus: „Acesta este un cadou de la fraţii din Phoenix.” Vedeţi, nu s-au inclus doar pe ei, ci au spus: „Este de la noi toţi.”

Oh, ştiu că dacă mi se va da dreptul să merg în cer, voi fi cu astfel de oameni. Acest lucru mă face să mă simt bine, pentru că mă bucur atunci când găsesc oameni care vorbesc cu mine despre Domnul  Isus.

Voi ştiţi că păsările cu acelaşi penaj zboară împreună. Ele vin cu drag împreună şi au părtăşie.

Să ştiţi că apreciez mult gestul vostru, dar n-aş vrea să primesc această jertfă, deoarece biserica mea îmi dă un salariu de o sută de dolari pe săptămână şi aceasta îmi ajunge. Dacă cineva este de acord, aş vrea să luaţi masa de prânz de la mine. M-aş bucura mult s-o faceţi, pentru că v-am reţinut prea mult şi nu aţi apucat să mâncaţi.

Îl iubiţi pe El? Atunci trebuie să mă iubiţi şi pe mine, pentru că eu sunt o parte din El. Acesta este motivul pentru care vă iubesc. Domnul să vă binecuvânteze.

Veniţi să ne ridicăm pentru rugăciune şi nu uitaţi adunările viitoare.  Întotdeauna când veţi fi în ţinutul acesta, amintiţi-vă de locul acesta şi veniţi aici căci veţi fi bine primiţi.

Vreţi să vă rugaţi pentru mine? Să ştiţi că am nevoie de rugăciunea voastră.  Câţi dintre voi ştiu cât este de mare povara lucrurilor pe care trebuie să le fac?  Dar eu ştiu ce mă aşteaptă dincolo, înţelegeţi? Pot vedea lucrurile care vin, dar nu am timp să vorbesc acum despre aceasta. Să vorbim mai bine despre ceea ce se întâmplă acum, pentru că ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi.

Vreţi să vă rugaţi pentru mine? Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Acum voi preda serviciul păstorului vostru, fratele Jimmy Outtaw. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Outtaw.

– Amin –