Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMCINE ESTE ISUS?

Va urma
20/06/1964, dimineata -

Topeka, Kansas

… În ceea ce mă priveşte, la acest mic dejun am avut o masă de sărbătoare. De obicei se serveşte hrană rece, pâine cu unt şi jeleu. Nu demult am fost la Phoenix, și acolo m-au servit cu plăcinte, în sud le spunem „Flapjacks” –  fără sirop, aşa că a trebuit să-mi pun zahăr. Dar aici ne-a mers bine, şi nu doar în cele fireşti, ci şi în cele duhovniceşti.

Sunt foarte bucuros pentru mărturia acestui frate. Într-o dimineaţă am fost chemat la patul lui. Mi se spusese că se întâmplase ceva. Vreau să spun că el era printre primii oameni care voiau să finanţeze aceste adunări, şi desigur, Satan voia să se răzbune pe acest bărbat al lui Dumnezeu. Dar aici vedem cum lucrează Dumnezeu; El pregăteşte o întorsătură a lucrurilor, astfel încât în cele din urmă Îşi arată puterea şi aduce o mărturie puternică spre slava Sa. Pentru cei care-L iubesc, El întoarce totul spre binele lor, iar noi suntem bucuroşi să auzim asemenea mărturii.

Pentru mine este o mare prioritate să fiu împreună cu voi în acest oraş. Nici nu pot exprima în cuvinte ce simt cu adevărat. Noi nu am avut întotdeauna mase mari de oameni, dar se pare că Dumnezeu este pe cale să facă ceva, iar oamenii sunt îndreptaţi spre aceasta şi aduşi acolo unde trebuie să fie. Este bine să-¡ întâlneşti pe aceşti păstori buni.

Pentru mine este o prioritate să le pot vorbi comercianţilor creştini. Ştiu că gruparea de aici este mai tânără şi foarte mică, iar din ceea ce a spus fratele de aici, au nevoie de oameni.

Eu am reprezentat multe organizaţii mari ale Evangheliei depline în toată lumea, dar nu fac parte din niciuna din ele, ci doar din grupul comercianţilor care nu reprezintă nici o organizaţie, ci sunt inter-confesionali. Ei apără doar Evanghelia deplină, iar noi ne bucurăm pentru aceasta.

Dacă voi, oamenii din acest oraş, credeţi că vă spun adevărul, a sosit timpul în care se adună comercianţii creştini pentru a avea legătură frăţească în Cuvânt. Este un timp minunat în care veţi învăţa mult unii de la alţii.

Pe preşedintele internaţional al oamenilor de afaceri, fratele Shakarian, îl cunosc deja de câţiva ani. Îmi amintesc că aveam pe masă un teanc de telegrame, iar în timp ce le-am citit, am găsit o telegramă trimisă de o femeie care se numea Shakarian, şi care era pe patul morţii, bolnavă de cancer. Într-un fel, Domnul m-a condus la ea, iar după ce a fost vindecată, am făcut cunoştinţă cu familia Shakarian. După vindecarea ei, s-a botezat şi medicul ei, un doctor grec care se numea Theodore Palouveas.

Înainte de vindecarea ei, el a spus: „Ideea pe care îi zidiţi pe oameni este o închipuire falsă, fiindcă femeia este pe moarte şi va muri.”

Când am vrut să intru în casa unde se afla ea, el mi-a zis: „Dacă intri în casă, te rog să fii liniştit, pentru că femeia este pe moarte; ¡ s-au tăiat ambii sâni şi este umflată. Nu mai puteţi face nimic pentru ea, moare.”

Eu l-am ascultat liniştit, iar el a continuat: „Te rog să fii liniştit şi să nu te rogi prea tare. Spune-ţi rugăciunea şi apoi ieşi afară.”

„Bineînţeles,” am răspuns eu, şi am intrat. Eram sigur că nu voi asculta indicaţiile lui. În vremea aceea, Florence era o domnişoară tânără ca şi Rose, şi se rugau toate. Mama ei era în comă de două zile şi se umflase foarte tare.

Când am îngenuncheat să mă rog, a venit Îngerul Domnului lângă pat şi a spus: „În trei zile, femeia se va putea ridica din nou.” După ce m-am rugat, m-am întors şi am ieşit afară, iar ele m-au urmat. „Vă spun aceasta în Numele Domnului: ea se va ridica.” Fetele au început să plângă tare.

Deja venise doctorul Palouveas şi a vrut să mă scoată din casă, zicând: „O astfel de idee trezeşte în aceşti oameni speranţe false! Femeia va muri!”

„Privind la ce vedem, da,” am spus eu, „dar conform Cuvântului Domnului, nu!” şi am adăugat: „Femeia va rămâne în viaţă!” „Prostii!” a spus medicul. „Ar trebui să părăseşti imediat clădirea aceasta!”

Atunci a venit fratele Shakarian şi a spus: „O clipă, te rog! Noi te-am chemat pentru că eşti doctorul nostru şi te apreciem, dar tot noi l-am chemat şi pe fratele Branham. Tu nu ne-ai dat nici o speranţă, dar el ne-a dat.”

„Ştiţi ce voi face?” am spus eu. „Dacă femeia nu se ridică în trei zile, voi lua o tăbliţă pe care voi scrie: „Proroc mincinos!”, mi-o voi pune pe spate şi vom merge amândoi la Los Angeles. Tu urci la volanul maşinii şi circuli pe stradă claxonând şi arătând spre mine. Dar dacă se ridică, atunci mă laşi pe mine să-ţi pun o tăbliţă pe spate şi să scriu pe ea: „Şarlatan!” Apoi mă voi urca în maşina ta şi voi claxona arătând spre tine. El nu a vrut aceasta, iar mai târziu a fost botezat şi a slujit Domnului până când a fost luat sus.

Astfel am făcut cunoştinţă cu familia Shakarian, iar mai târziu l-am ajutat să formeze prima lor grupare. Eu ¡-am ajutat în toată ţara şi în toată lumea, la aceste locuri de întâlnire, şi pot spune că sunt oameni foarte cumsecade.

Vreau să spun că vă lipseşte ceva dacă legătura voastră nu se întăreşte aici, pentru că depinde mult de legătura frăţească. Biblia spune că acum când vedem apropierea sfârşitului, noi trebuie să ne adunăm împreună şi să nu evităm întâlnirile noastre. Aceasta nu-¡ va întări numai pe ei, ci şi pe voi, deoarece comunitatea va fi tăria voastră. Comercianţii creştini ai Evangheliei depline nu sunt o organizaţie pe lângă care să te alipeşti şi să spui: „Aceasta este gruparea noastră!” ci este un loc în care se pot întâlni toţi credincioşii. Aici se formează o comunitate unită, biserica însăşi, credincioşii duhovniceşti, şi cred că ar fi minunat dacă aţi face aceasta.

Poate vi se pare banal, dar cred că nu sună ca o batjocură.

Nu demult, un bărbat m-a întrebat într-o adunare:  „Spune odată, eşti predicator?” „Pe jumătate,” am răspuns eu. Adevărul este că mă tem puţin să le spun oamenilor Evangheliei depline ceva despre predicatori.

Tatăl meu dădea lecţii de călărie şi a călărit mulţi cai, şi voi ştiţi că băieţii vor să fie ca tatăl lor. Astfel, ca băiat, mă gândeam că într-o zi voi deveni şi eu călăreţ, şi îl însoţeam întotdeauna la arat. După ce terminam, aveam voie să duc calul la apă, la un halău făcut dintr-un copac scobit.

Câţi dintre voi au văzut aşa ceva? Din ce parte a statului Kentucky veniţi? Câţi dintre voi au dormit pe un sac de paie? Oh, atunci pot să-mi dau jos haina şi cravata, pentru că aici sunt cu adevărat acasă! Aceasta este regiunea mea.

Tata avea o şa, iar după ce pleca şi vedeam că era destul de departe, luam calul bătrân pe care-l folosea la arat şi îi chemam pe fraţii mei să se aşeze pe gard şi să privească. Eu sunt cel mai mare dintre cei nouă fraţi, şi adunam un pumn de scaieţi, îi puneam sub şa, trăgeam bine cureaua şi încălecam. Sărmanul cal era atât de obosit, încât nici nu putea să-şi mai ridice picioarele, dar sărea încoace şi încolo pentru că-l înţepau scaieţii. Îmi luam pălăria de pe cap şi-mi închipuiam că sunt un cow-boy adevărat. Îmi închipuiam aceasta din cauză că am citit prea multe istorioare despre această meserie, şi mă prezentam în faţa fraţilor mei ca şi cum aş fi fost un cow-boy adevărat. Şi eu credeam aceasta.

Apoi, când aveam aproape optsprezece ani, am plecat de acasă şi m-am dus în Arizona. Eram sigur că ei vor avea nevoie de mine să le călăresc caii. Eram încă minor, dar am plecat, iar când am ajuns acolo era rodeo în Phoenix. M-am uitat la animale ca să mă decid pe care să-l călăresc. Caii care nu puteau fi călăriţi, aveau o şa argintie, iar eu voiam să-mi aleg chiar dintre aceia.

Eu nu eram prea înalt. Dimpotrivă, am fost întotdeauna mai mic, dar voiam să-mi fac rost de pantaloni din piele, fiindcă ştiam că şi tata purtase astfel de pantaloni. Deci trebuia să-mi cumpăr o pereche şi văzusem deja o pereche frumoasă care avea o etichetă pe care scria: „Arizona.” În afară de aceasta, erau plini de desene cu tauri şi astfel de lucruri, şi mă gândeam: „Oh, aceasta îmi va veni bine!” De fapt aşa gândesc băieţii. Când ¡-am probat, am văzut că erau prea lungi, aşa că mi-am zis: „Aceştia nu merg,” şi mi-am cumpărat o pereche de blugi. Voiam să câştig şi eu câţiva dolari, aşa că m-am dus la cai şi m-am uitat bine la ei. Erau atât de neliniştiţi încât nu voiau să mănânce nici fân din iesle, iar eu m-am gândit: „Oh!”

Apoi a fost scos afară primul cal. Este neobişnuit să vă povestesc despre aceasta, dar până astăzi nu m-am mai gândit la ziua aceea. Primul cal care urma să fie călărit în după-amiaza aceea la concurs se numea: „Kansas Outlaw.” Venea din Kansas şi era mare şi frumos, dar împotrivitor. Urma să fie călărit de un călăreţ renumit.

M-am dus lângă ceilalţi călăreţi şi m-am aşezat pe gard. Ei aveau pălăriile puse într-o parte, iar eu îi priveam şi mă gândeam: „Şi eu arăt ca un călăreţ adevărat.”

Apoi a ieşit bărbatul acela. Când a ieşit cu calul din ţarc, acesta a făcut două sau trei întorsături şi s-a cabrat, aşa că deodată calul sărea într-o parte, iar călăreţul zbura în alta. Ajutoarele au prins calul, iar salvarea l-a luat pe călăreţ, căruia îi curgea sânge pe urechi.

Prezentatorul se plimba şi striga: „Îi dau o sută de dolari celui care îl călăreşte timp de zece secunde!” Se plimba încoace şi încolo, după care s-a îndreptat spre mine şi m-a întrebat: „Eşti călăreţ?”

„Nu,” am răspuns eu, pentru că m-am răzgândit foarte repede. Eu nu eram călăreţ.

Pe vremea când am fost ordinat la Biserica Misionară Baptistă, îmi purtam Biblia aşa, sun braţ. (Fratele Branham arată). Primisem ordinarea, eram un apărător al credinţei şi mă gândeam că aceasta este totul. Eu mă consideram un predicator.

Într-o zi am fost la St. Louis, unde a fost vindecată fiica lui Daugherty. Eu mă consideram predicator, dar acolo am ajuns într-o comunitate penticostală. Poate că unii dintre voi îl cunoaşteţi pe Robert Daugherty. Eu l-am văzut predicând acolo. Bărbatul acesta se lăsa în genunchi, devenea vânăt la faţă, se punea jos şi se ridica, apoi părea că rămâne fără aer. Dar predica atât de tare încât putea fi auzit la o distanţă de două străzi. Eu nici nu pot gândi aşa de repede, iar dacă de atunci încoace mă întreba cineva: „Eşti predicator?”, eu răspundeam: „Nu.” Vedeţi? Trebuie să fiu atent.

Următoarea adunare internaţională a oamenilor de afaceri are loc la Philadelphia. Adunarea de deschidere va avea loc în data de 29 şi atunci va vorbi dr. Brown. Vor fi prezenţi mulţi fraţi, iar eu voi deschide adunările şi voi vorbi în două dimineţi.

Cineva m-a întrebat: „De ce te ocupi de oamenii de afaceri? Tu trebuie să fii predicator!”

„Păi, sunt un om de afaceri,” am răspuns eu.

„În ce domeniu eşti?”

„În serviciul de siguranţă.” Am spus foarte repede ca să nu înţeleagă, şi el chiar n-a înţeles nimic.

Eu nu am spus: „Asigurări,” ci „siguranţă.”

„Mă bucur,” a spus el, apoi m-a întrebat: „Unde este sediul societăţii? Despre ce societate de asigurări este vorba?”

„Despre Viaţa veşnică,” am răspuns eu.

„N-am auzit niciodată despre această societate. Unde are sediul central?”

„În slava cerească,” am răspuns eu.

Dacă cineva dintre voi este interesat pentru aceasta, vom vorbi cu plăcere după serviciul divin, despre poliţele de asigurare.

Îmi amintesc de un caz de asigurare pentru accidente, care a fost încheiat cu ani în urmă, şi sper că nu este printre noi nici un reprezentant de la asigurări. De fapt, fratele meu este angajat la firma de asigurări „Prudenţial.” Odată şi eu am fost înşelat de asigurarea mea, pentru că nu ne-au citit corect poliţa. Tatăl meu încheiase cu zece ani în urmă o asigurare pe viaţă care urma să fie plătită după douăzeci de ani, dar în realitate doar aşa am crezut noi. Când a sosit timpul pentru plată, asigurarea valora şapte dolari şi cincizeci de cenţi, deşi noi ne aşteptam să primim sute de dolari. Eu nu mă pricep la aceste asigurări şi nici nu vreau să le vorbesc de rău.

Eu am fost prieten cu cineva care vindea asigurări. Noi am fost colegi de şcoală, iar fratele lui este un predicator baptist foarte fin şi a scris broşura „Odaia de sus”. Astfel, Wilmer, aşa se numeşte prietenul meu, a venit într-o zi la mine şi mi-a zis:

„Billy, am venit să vorbesc cu tine despre o asigurare.”

„Wilmer, noi suntem prieteni buni, iar dacă vrei putem să vorbim cu plăcere despre starea vremii, despre pescuit sau despre orice altceva, dar nu despre asigurări.”

„Trebuie să ai şi tu o asigurare,” a continuat el.

„Eu am Asigurare.”

„O, iartă-mă, te rog! Probabil ţi-a vândut Jesse una.” Jesse este fratele meu.

„Nu,” am răspuns eu. Soţia mea m-a privit ca pe un făţarnic, deoarece ştia că nu am nici o asigurare. Ea m-a privit lung în timp ce am repetat: „Eu am Siguranţa.”

„Care este aceea? m-a întrebat el.

Şi eu am spus:

„Binecuvântată siguranţă „Isus este al meu,”

îmi umple inima cu lumină cerească;

Născut din nou, eliberat de păcat,

Un copil al Dumnezeului nostru.”

„Billy, aceasta este foarte bine, dar nu suficient pentru a te înmormânta.”

„Aşa este, dar este suficient ca să mă scoată din mormânt. Eu nu mă îngrijorez cum voi intra, ci sunt îngrijorat cum voi ieşi de acolo.”

Oamenilor de afaceri, eu mai am încă această ocupaţie, aşa că m-aş bucura dacă doriţi să vorbim despre aceasta.

Este ceva măreţ să ai legătură frăţească, şi dacă nu greşesc Biblia spune: „Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!

Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, se coboară pe marginea veşmintelor lui.(Psalmul 133.1). Legătura frăţească este un lucru deosebit.

La început Dumnezeu era singur. De fapt, atunci El nici nu era Dumnezeu, aţi ştiut aceasta? El nu putea să fie Dumnezeu pentru că cuvântul „Dumnezeu” înseamnă „Cel ce primeşte închinare.” El este Elohim, adică „Cel ce există prin Sine însuşi,” iar în vremea aceea nu era încă Dumnezeu. Dar în El erau atribute, aşa cum în voi sunt gânduri. Astfel, mai întâi trebuie să aveţi un gând, iar când îl exprimaţi, devine cuvânt. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu. Şi Cuvântul a venit la exprimare şi a adus la existenţă ceva.”

Aşa este cu toate dacă suntem născuţi din nou, dacă avem Viaţa veşnică. Există un singur fel de Viaţă veşnică, iar aceea este Viaţa lui Dumnezeu. Noi suntem atributele Lui. Eu pot să le vorbesc aşa numai creştinilor. Noi suntem atribute, iar Isus a venit ca Răscumpărător. Câţi din cei prezenţi cred aceasta? „A răscumpăra” nu înseamnă „a crea ceva din nou,” ci înseamnă „A aduce înapoi ceva ce există deja.” Atunci de ce vă mai temeţi? Totul este în mâinile Lui. Ceasul nu bate greşit, ci totul trebuie să fie aşa şi ne aduce acum la acest punct.

Nădăjduiesc că cei care sunteţi prezenţi în dimineaţa aceasta aici şi nu sunteţi mădulare ale acestei comunităţi, veţi vorbi cu bărbaţii aceştia despre problema aceasta. Întăriţi-vă! Despre David se spune că a primit puteri noi în lupta împotriva vrăjmaşului, şi cred că şi voi vreţi să faceţi tot ce se poate ca să fiţi întăriţi în lupta împotriva vrăjmaşului. Noi suntem aici ca fraţi ai Evangheliei depline şi credem aceasta. Să mergem la lucru, să căutăm alţi fraţi, indiferent dacă cred în Evanghelia deplină sau nu, şi să-¡ aducem în adunările noastre. Noi vrem să ne rugăm şi să ne aducem partea noastră ca să întărim Trupul lui Hristos, fiindcă prin aceasta primim noi înşine puteri noi. Dumnezeu să fie cu voi şi să vă ajute. Spuneţi-mi dacă pot să vă ajut cu ceva, fiindcă ne îndreptăm imediat spre Cuvânt.

Nu vreau să vă reţin prea mult, dar aşa cum am spus mai înainte, gândesc puţin mai încet şi sunt mai încet. Nu am avut niciodată o memorie prea bună, de aceea îmi trebuie mai mult timp. Eu nu ştiu decât ceea ce mă însărcinează El să spun, iar aceasta îmi face uneori greutăţi, iar alteori mă salvează. Eu spun pur şi simplu ceea ce spune El. Înainte de a ne apropia de Cuvânt, aş vrea să vorbim cu Autorul.

Nu demult am călătorit cu un renumit doctor în teologie. Cred că mulţi dintre voi îl cunosc. Este William Booth-Clibborn. El predică Evanghelia în şapte limbi. Noi am vorbit despre Dumnezeu şi atributele Sale, iar eu ¡-am zis:

„Dumnezeu este un Diamant mare, iar darurile despre care vorbeşti tu sunt reflectări ale dragostei Lui.” Şi am amintit şi Africa.

Preşedintele minelor de diamante din Kimberley a fost unul din oamenii mei de ordine, şi mi-a arătat minele de diamante din Kimberley. Acolo diamantele se găsesc pe stradă, dar nimeni n-ar îndrăzni să posede o piatră neşlefuită. Ea trebuie să fie şlefuită de societatea acestei industrii. Nici un diamant mare nu străluceşte când este scos de undeva, ci trebuie să fie şlefuit.

Aşa s-a întâmplat şi cu Dumnezeu. El a trebuit să fie rănit din pricina păcatelor noastre. El este Diamantul cel mare. Când un diamant este şlefuit, primeşte forma unor triunghiuri mici, iar dacă îl ţineţi la soare, va reflecta cele şapte culori ale curcubeului. Dacă priveşti roşu prin roşu, se vede alb, aţi ştiut aceasta? Aşa este. Roşu prin roşu. Roşu este sângele. Astfel, dacă Dumnezeu priveşte păcătosul cu păcatele lui roşii prin sângele Lui roşu, devine alb. El devine alb în inimă.

Eu am continuat: „Dumnezeu a fost lovit, chinuit şi rănit, pentru ca aceste raze să reflecte ceea ce este Dumnezeu, după ce Cuvântul Său puternic cade peste cineva.”

„Dar tu nu-ţi cunoşti Biblia,” a replicat domnul Clibborn.

„Poate că este aşa, dar Îl cunosc foarte bine pe Autor. Acesta este lucrul cel mai important: să-L cunosc pe Autor.” Indiferent dacă cunoşti tot Cuvântul sau nu, tu trebuie să-L cunoşti pe Autor; pe El trebuie să-L cunoşti.

Cred că un misionar tânăr ¡-a zis odată lui Hudson Taylor: „Domnule Taylor, eu am primit Duhul Sfânt. Să merg să-mi iau acum licenţa la facultatea de filozofie?”

Dar Hudson ¡-a răspuns: „Nu lăsa Lumina să lumineze abia după ce s-a consumat pe jumătate lumânarea ta, ci las-o să lumineze cât timp arde!” Desigur! Cu alte cuvinte: Dacă nu ştii ce trebuie să vorbeşti, spune cum a fost aprinsă Lumina ta, fiindcă este suficient.

Să faceţi la fel şi voi, comercianţilor creştini ai Evangheliei depline! Voi nu trebuie să aşteptaţi până când sunteţi predicatori, ci mărturisiţi simplu ce a făcut El cu voi până acum. De aceea vă adunaţi în locul acesta: ca să mărturisiţi ce a făcut El pentru voi. Aceasta va da şi altora Lumină şi îi va aprinde pentru El. Aşa au fost aprinse candelele în Locul sfânt: una de la cealaltă. Aceasta nu s-a întâmplat printr-o lumină străină, nici printr-o nouă aprindere, ci prin una şi aceeaşi Lumină. Aceasta înseamnă că Cel ce lasă Lumina să lumineze tot timpul este Acelaşi Dumnezeu.

Să ne plecăm capetele şi să vorbim cu marele Autor.

Tată ceresc, noi ne adunăm acum în locurile cereşti. Suntem conştienţi că această clădire nu este una bisericească, fiindcă aici se adună şi alte comunităţi, cluburi şi asociaţii de tot felul. Totuşi, în dimineaţa aceasta, clădirea aceasta este o biserică pentru că aici sunt adunaţi delegaţii Împărăţiei de sus. Noi simţim deja aceasta din mărturiile şi cântările auzite, şi suntem conştienţi de prezenţa marelui Împărat; de faptul că El este aici.

Ca şi copii ai Tăi, Îţi aducem lauda buzelor noastre, poate nu conform rânduielii, Doamne, ci ca nişte copii. Tu înţelegi aceasta. Indiferent cât am încerca să ne punem mintea şi purtarea în acţiune, s-ar putea să nu vină din inimă, ci să fie ceva firesc şi artificial. Dar dacă Îţi aducem lauda care este în noi, din inimă, ştim sigur că va fi primită.

Te rugăm să ne legi cu legătura Duhului Sfânt, să ne uneşti inimile şi să ne vorbeşti prin Cuvântul lui Dumnezeu

Doamne, binecuvântează această grupare mică şi dă-i putere. Tu ai spus: „Eu, Domnul, Eu am semănat, Eu o voi uda zi şi noapte, şi nimeni nu o va smulge din mâna Mea.”

Doamne, ca slujitor al Tău, Te rog să-¡ binecuvântezi şi să-¡ întăreşti din pricina Împărăţiei Tale.

Binecuvântează fiecare comunitate care este reprezentată în dimineaţa aceasta, aici, şi pe fiecare în parte. Dacă printre noi sunt oameni care nu au fost încă salvaţi, Te rog, o, Dumnezeule, să îngădui ca acesta să fie ceasul în care să vadă că nu pot întâlni moartea în starea aceasta, ci trebuie să primească darul Vieţii veşnice prin Domnul Isus Hristos, Fiul Tău. Amin.

În adunările trecute am predicat foarte serios, dar acum nu vreau să ţin o predică. Cred că nu este corect să avem o adunare fără să citim Cuvântul şi să vorbim din El, aşa că am ales o întâmplare din Cuvânt. Cred că unii dintre voi aţi auzit-o deja de două sau de trei ori, dar cred că o mai putem auzi o dată şi că nu mi-o veţi lua în nume de rău.

Voi citi din Luca 19, începând de la versetul 1 la 6. Este un text deosebit pentru un loc ca acesta, dar tot Cuvântul este inspirat şi Îşi are locul Lui. Nădăjduiesc că Dumnezeu va introduce în dimineaţa aceasta Cuvântul Său acolo unde Îşi are locul.

„Isus a intrat în Ierihon şi trecea prin cetate.

Şi un om bogat, numit Zacheu, mai marele vameşilor,

căuta să vadă care este Isus…”

Daţi-mi voie să citesc încă o dată acest verset, pentru că vreau să-L scot în evidenţă”

„… căuta să vadă care este Isus; dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură.

A alergat înainte şi s-a suit într-un dud ca să-L vadă; pentru că pe drumul acela avea să treacă.

Isus, când a ajuns la locul acela, Şi-a ridicat ochii în sus şi i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.”

Zacheu s-a dat jos în grabă şi L-a primit cu bucurie.”

Fie ca Domnul să ne binecuvânteze la citirea acestui Cuvânt. Întâmplarea citită despre bărbatul acela mic s-a petrecut în Ierihon. Ierihonul este cel mai jos oraş din Palestina; el se află în vale, în timp ce Ierusalimul este pe munte.

Aţi observat că atunci când a fost pe pământ, lui Isus ¡ s-a dat cel mai josnic nume care ¡ se poate da unui om? El a fost numit „Beelzebul.” Aceasta a fost cea mai josnică denumire care ¡ se putea da, fiindcă înseamnă: „Satan, vrăjitor, duh rău.” Ei au atribuit lucrarea Lui unui duh rău. Vedeţi? Biserica nu era pregătită să-L primească şi I-a dat numele cel mai groaznic: „Beelzebul.”

Naşterea Lui a avut loc în condiţiile cele mai sărăcăcioase, fiindcă mama Lui, o femeie simplă, nu a avut nici măcar un loc unde să-Şi aducă copilul pe lume. Din câte se spune, scutecele în care a fost înfăşat Copilul erau cârpe luate de pe spatele boilor. El a fost culcat în ieslea unui grajd plin de balegă şi urât mirositor; şi de fapt nici n-a fost un grajd, ci era o peşteră săpată în munte.

El S-a îndurat de oamenii cei mai săraci şi înjosiţi, dar a fost respins de înalţii demnitari ai societăţii. Biserica, ai Săi, cei care ar fi trebuit să-L recunoască, nu L-au primit. Ei n-au fost informaţi conform Cuvântului pentru a-L recunoaşte pe El.

Aici, noi vedem că El S-a dus în oraşul cel mai de jos din Palestina: la Ierihon. Am uitat cu câţi metri este mai jos sub nivelul mării. Isus S-a umilit atât de mult încât un om foarte mic a trebuit să se urce într-un pom ca să privească de sus în jos spre El.

Aşa gândea lumea despre El. Ei L-au lăsat să moară în modul cel mai groaznic. A murit ca un tâlhar, de moartea cea mai umilitoare de care putea muri un om. Ei L-au dezbrăcat de haine. În tablouri este pictat cu o bucată de material peste mijloc, dar ei L-au dezbrăcat de tot şi L-au atârnat pe cruce gol; dar El „a dispreţuit ruşinea.” Ei au ales pentru El cea mai umilitoare şi ruşinoasă moarte; aşa L-a preţuit lumea.

Dar Dumnezeu L-a preţuit şi „L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume,” în cer şi pe pământ. El I-a înălţat atât de mult tronul, încât trebuie să privească în jos ca să vadă cerul. Atât de mult L-a preţuit Dumnezeu. Sunt sigur că acestea sunt şi gândurile noastre în dimineaţa aceasta. Numele Lui este mai presus de orice nume şi toată familia cerească şi de pe pământ este numită după Numele lui Isus. De aceea, „în Numele lui Isus se va pleca orice genunchi şi orice limbă Îl va mărturisi.”

Zacheu era un om de afaceri din Ierihon şi fără îndoială, era un om cumsecade. Pentru că era un om bun, cred că făcea parte dintr-o biserică, dintr-o denominaţiune din timpul acela.  Să zicem că era fariseu.

Dar el nu era de aceeaşi părere cu nevasta lui. Să zicem că pe nevasta lui o chema Rebeca. El nu era de aceeaşi părere cu ea, pentru că femeia credea deja în Isus. Ea credea că El este ceea ce era cu adevărat: Mesia. Credea aceasta pentru că L-a văzut făcând semnul lui Mesia. Ea era evreică, iar evreii respectă semnul unui proroc, pentru că aşa urma să fie mesagerul lor. De aceea ar fi trebuit să-L recunoască: pentru că a venit ca „Fiu al omului.”

Citim mai departe despre Zacheu:

Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam.

Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”

 Isus a fost acuzat că ar fi avut relaţii bune cu păcătoşii. Ei ar fi trebuit să înţeleagă aceasta, dar nu au înţeles nimic, fiindcă aveau teologia lor de a duce o viaţă frumoasă şi de a fi oameni buni, şi nu au ştiut ce trebuia să fie Mesia al lor.

Ştiţi că lucrul acesta s-ar putea repeta? S-ar putea întâmpla atât de uşor, încât şi noi am putea înţelege într-un fel greşit. Astfel, există o singură posibilitate de a şti sigur, şi anume: să constatăm cine a fost El atunci, pentru că Biblia spune că El este Acelaşi. Aflaţi cum urmează să Se facă El cunoscut în timpul sfârşitului. Este scris că El nu face niciodată nimic fără să descopere acest lucru. Aşa spune Scriptura: „Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.” (Amos 3.7).

El a descoperit-o! Acesta este prorocul Lui şi aceasta este cartea prorociei; este descoperirea deplină a lui Isus Hristos, la care nu se poate adăuga şi nu se poate scoate nimic. Noi ar trebui să cercetăm şi să recunoaştem ziua în care trăim, pentru că altfel am putea ajunge în aceeaşi capcană ca şi ei.

Să zicem că Zacheu, omul acesta de afaceri din Ierihon, făcea parte din clubul Kiwani sau ceva de felul acesta, dacă a existat atunci aşa ceva. Eu dau doar un exemplu. Poate făcea parte dintr-o asociaţie mare din Ierihon, pentru că era un om bine văzut şi probabil făcea parte dintr-o biserică. Partea gravă era că el împărtăşea părerea generală şi oficială despre Isus. Isus este Cuvântul, Cuvântul descoperit, dar Zacheu împărtăşea părerea generală  că Isus nu era un profet, ci altceva – nu vreau să folosesc exprimarea de astăzi – ci spun doar: un înşelător.

Vedeţi, Satan poate imita totul atât de perfect, încât este foarte greu să recunoşti ce este corect şi ce este greşit. Isus a spus că în zilele din urmă va fi aşa, că vor exista mulţi imitatori ca Iane şi Iambre care s-au împotrivit lui Moise.

Gândiţi-vă că aceşti doi bărbaţi au putut să imite tot ce făceau Moise şi Aaron, dar Moise ştia că el era legitimat şi că Iane şi Iambre nu veniseră ca să-¡ elibereze pe sclavi. Moise a venit în Numele Domnului pentru a-¡ elibera pe sclavi, fiindcă aşa este scris. Domnul ¡-a spus lui Avraam: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani… pe urmă va ieşi de-acolo cu mari bogăţii.” (Geneza 15.13-14). Moise a fost „Aşa vorbeşte Domnul,” dar cei doi vrăjitori puteau să imite fiecare dar al lui Moise şi Aaron. Ei ştiau aceasta, de aceea nu le-au dat nici o atenţie acestor imitatori, ci s-au ţinut exact de Cuvânt, iar în final a decis numai Domnul.

Voi ştiţi că El a spus că în zilele din urmă va fi din nou aşa: „După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa.” (2Timotei 3.8). Aşa este. Sunt nişte imitatori care îi fac pe oameni să fie confuzi.

Uneori ei sunt corectaţi, dar aceasta nu se întâmplă pentru că-¡ urâm, ci dimpotrivă, pentru că-¡ iubim.

Cum ar fi dacă fiul tău ar sta în mijlocul străzii, iar când ai ieşi afară şi ¡-ai spune: „Fiule drag, nu ar trebui să stai acolo!” el ţi-ar răspunde: „Vezi-ţi de treaba ta!”? Cred că l-ai urechea puţin. Ştiţi cum se spunea când tata ne „servea” ceva în astfel de situaţii? Ne-a tras o bătaie zdravănă. Aşa se zice şi de aceasta are nevoie şi fiul tău.

Aşa ceva ar trebui „servit” uneori şi în biserică. Şi nu pentru că nu-¡ iubeşti, ci pentru că-¡ iubeşti, ca în cazul fiului tău. „Dragostea se lasă corectată.”

Isus nu avea intenţii rele cu ei, ci ¡-a mustrat pentru că îi iubea.

Deci ne întoarcem şi îl privim pe acest bărbat mic şi pe soţia lui, Rebeca. Ea credea că acest Bărbat era un profet, Profetul. Ei nu mai avuseseră de sute de ani nici un profet şi ştiau că următorul profet care se va ridica, va fi El. Ei ştiau că se va întâmpla pentru că fusese prorocit. Nu mai erau proroci, dar S-a ridicat El, iar ea a văzut semnul lui Mesia şi ştia că acela corespundea Cuvântului. Ea cercetase Cuvântul şi aflase aceasta. Vedeţi? Aici începe tema noastră. Eu cred că Zacheu a avut o noapte grea, o noapte neliniştită. Nu putuse să doarmă şi se învârtise toată noaptea pe perna sa. Mulţi dintre noi ştim cum sunt asemenea nopţi.

Rebeca ştia deja lucrurile şi avea legături cu ucenicii. Ea ştia că în ziua următoare Isus va veni în oraş şi dorea foarte mult ca bărbatul ei să fie pus faţă în faţă cu Isus, fiindcă în prezenţa Sa se întâmpla ceva cu omul, deoarece El nu era ca ceilalţi oameni, ci era diferit. Ea voia să fie sigură că bărbatul ei se va întâlni cu El, ca să vadă lucrarea Lui şi să recunoască faptul că El era Mesia. Şi cu toate că preoţii şi ceilalţi spuneau: „Acolo nu este nimic altceva decât înşelăciune şi hocus-pocus,” ea a crezut şi s-a rugat.

Rebeca, dacă vrei să-l aduci pe omul de afaceri Zacheu, la Isus, roagă-te, fiindcă atunci va deveni neliniştit.

Timpul se apropiase, iar a doua zi Isus urma să treacă prin cetate. Toată noaptea a fost neliniştit în pat şi s-a simţit nenorocit, iar ea era acolo şi se ruga. Desigur, ea a zis când s-a trezit: „Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că ştiu că acum lucrezi în el.”

Dacă vezi că Zacheu al tău nu se linişteşte, atunci spune: „Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că lucrezi în el.” Când observi că devine insuportabil, nu vrea să mergi la adunare şi spune: „Să nu te duci acolo, fiindcă şi aşa nu este nimic!”, să ai răbdare fiindcă Dumnezeu lucrează cu el. Aşa lucrează Dumnezeu. El îl face să devină atât de neliniştit, încât nu mai suportă.

În dimineaţa următoare, acest bărbat mic s-a trezit devreme, s-a îmbrăcat cu cele mai bune haine pe care le avea, şi-a aranjat barba şi s-a pieptănat. Rebeca îl privea de sub pătură şi a înţeles că s-a întâmplat ceva. El s-a apropiat de fereastră, apoi a privit spre ea să vadă dacă era trează. „Nu, ea nu este trează,” s-a gândit el, după care a tras perdeaua încet şi a privit afară. Se crăpa de ziuă, deci s-a pregătit.

Dacă vă rugaţi pentru cineva, se întâmplă ceva. Aici greşim noi, prieteni, pentru că nu ne rugăm. Depinde de rugăciune: „Rugaţi-vă şi veţi primi.” Voi nu primiţi pentru că nu vă rugaţi şi nu vă rugaţi pentru că nu credeţi. Rugaţi-vă pentru plinătate, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Rugaţi-vă şi credeţi, ca să primiţi lucrul pentru care v-aţi rugat. Ţineţi tare la aceasta şi nu vă lăsaţi de acel lucru. Dacă în Biblie există o făgăduinţă şi vi s-a descoperit că Dumnezeu vă dă acel lucru, ţineţi cu tărie de făgăduinţa aceea.

Aceasta a făcut Rebeca. Ei ¡ s-a descoperit că Zacheu al ei va fi salvat şi a crezut aceasta cu toată convingerea.

Când a vrut să iasă afară, ea l-a întrebat: „Zacheu, de ce eşti treaz aşa devreme?”

„Dragă,” a răspuns el, „am crezut că voi…” Voi ştiţi că se pot aduce tot felul de scuze: „Am vrut să mă plimb puţin şi să respir un pic de aer proaspăt.” Voi v-aţi îmbrăca aşa? Ea ştia ceva.

El a ajuns la poartă şi a mai privit o dată înapoi, în timp ce soţia lui îl urmărea de la poartă să vadă ce face. Atunci ea a înţeles, a îngenuncheat şi a spus: „Slavă Ţie, Doamne! Cred că acum s-a întâmplat şi l-am pus în mişcare.”

Dacă l-aţi adus pe Zacheu al vostru la adunare în dimineaţa aceasta, înseamnă că se întâmplă deja ceva în el. Dacă stă aici, înseamnă că se întâmplă ceva cu el, fiindcă îl avem deja printre noi.

Deci, el a ieşit afară şi apoi şi-a întors privirea să vadă dacă îl urmăreşte cineva, şi şi-a zis „Ştiu ce voi face!” Aş vrea să ne transpunem acum în gândirea lui: „Soţia mea este înnebunită complet de acest aşa-zis „Proroc din Galilea.” Preotul şi păstorul meu spun că astăzi nu mai există aşa ceva, şi că minunile şi celelalte lucruri sunt doar înşelăciune, şi nu este nimic de ele. Ştiu ce voi face: voi merge acolo şi Îi voi spune ce părere am. Dacă îi voi spune în faţă ce gândesc, voi deveni popular în tot oraşul. Da, aceasta voi face.” Şi s-a dus.

Apoi şi-a zis: „Pe drumul către Ierusalim trebuie să vină din nord.” Ţinutul lor se întindea de la Dan la Berşeba. „El merge la Ierusalim, deci voi merge la poarta dinspre nord, fiindcă acolo Îl voi vedea imediat ce intră. Dacă voi sta acolo, Îl voi vedea bine şi voi putea să-I spun părerea mea.”

Oh, câţi Zachei există astăzi! Dacă mergeţi şi vorbiţi într-o adunare despre Isus, atunci se spune: „Aceştia sunt fanatici religioşi! Nu-¡ nimic de ei, iar dacă îl prind pe vreunul dintre ei, ştiu ce-¡ de făcut.”

El s-a dus la poarta nordică, dar voia să caute un loc bun ca să-L vadă când trece şi să-¡ spună că el este un om de afaceri din oraş, că face parte din clubul Kiwani şi din alte uniuni şi să este un cetăţean respectat în oraş. Zacheu voia să-I explice că nu este nevoie să vină în oraşul lor pentru că au destui predicatori şi biserici şi că nu au nevoie de ideile Lui. Astfel, a păşit pe stradă în jos cu pieptul scos în afară şi gândindu-se că rabinul îl va face probabil diacon dacă va face aceasta. În sfârşit a ajuns la poarta oraşului.

Dar acolo era ceva deosebit. Voi ştiţi că întotdeauna unde este Domnul Isus este ceva deosebit, pentru că oriunde  apare El, se găseşte cineva care doreşte să-L asculte.

Înainte de a ajunge acolo, Zacheu a auzit gălăgie. Ei cântau diferite cântări: „Slavă lui Dumnezeu în ceruri,” şi toate aceste cântări minunate. Unii strigau şi jubilau. Nu este deosebit că acolo unde este Isus este gălăgie?

Voi ştiţi că într-o zi, El era în drum spre Ierusalim, iar oamenii au tăiat crengi de palmieri şi L-au aclamat. Cărturarii şi preoţii stăteau pe margine şi spuneau: „Porunceşte-le să tacă!” dar Isus le-a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” (Luca 19.40). Vedeţi? În apropierea Lui se jubilează. Desigur.

Voi ştiţi că înainte ca Aaron să intre în prezenţa slavei Shekinah, a trebuit să fie uns. Pe partea de jos a mantiei lui, pe margine, de jur împrejurul tivului, erau cusute rodii colorate şi clopoţei de aur, pentru că numai aşa ştiau dacă el mai trăieşte sau nu: dacă auzeau sunetul clopoţeilor. Numai aşa ştie şi Dumnezeu dacă sunteţi vii sau nu, dacă aude ceva de la voi. Voi ştiţi ce se întâmplă dacă cineva moare, dar prin acel sunet, ei puteau să-şi dea seama că el era  în viaţă.

Zacheu a auzit gălăgia, iar când a ajuns acolo, a văzut că poarta şi zidurile erau pline de oameni. Fiind mic, el s-a gândit: „Cum o să-L văd acum? Va fi înconjurat de atât de mulţi fanatici religioşi încât nici măcar nu o să-L pot vedea. Un lucru este clar: de aici nu pot să-L văd pentru că sunt prea mic. Ştiu că va merge şi va lua masa la rivalul meu, la Lavinski, dar dacă ar fi un Om inteligent, ar veni la restaurantul meu.” Sper că nu este printre noi nimeni cu numele Lavinski. „Sigur va merge la restaurantul lui, deşi mâncarea mea este mai bună. Soţia mea, Rebeca, este membră în adunarea Lui, şi totuşi El merge dincolo!”

Apoi şi-a zis: „Dacă aşa stau lucrurile, voi merge la intersecţia străzilor Aleluia cu Glorie, fiindcă sunt sigur că pe acolo va trece. Desigur! La intersecţia străzilor Aleluia şi Glorie!” Acolo Îl puteţi găsi întotdeauna.

Astfel, a părăsit mulţimea, şi-a făcut curaj şi a alergat într-acolo gândindu-se: „Când va apărea la colţ, Îi voi spune ce cred eu, fiindcă pe aici trebuie să treacă.” Apoi s-a gândit că va fi urmat de mulţime.

Aşa este întotdeauna, fiindcă „Unde va fi trupul acolo se vor strânge vulturii,” nu puii de găină care sunt păsări terestre.(Luca 17.34). Pasărea cerească, vulturul, vine unde este hrană, dar cocoşul este acolo unde pot mânca şi şobolanii din hrană. Vulturul îşi face cuibul sus de tot, unde nu ajunge nimeni; nici un parazit nu ajunge acolo, pentru că vulturul zboară prea sus. Nici o pasăre răpitoare şi nici un rozător, nu-¡ pot face nimic pentru că este vultur şi vrea hrana vulturilor. Aceasta este.

Voi ştiţi că IeHoVaH se aseamănă pe Sine cu vulturul, iar pe noi ne numeşte la fel. Prorocii Lui sunt vulturi, văzători.

Vulturul se avântă atât de sus, încât nici o altă pasăre nu îl poate urma. Dacă un şoim ar încerca să-l urmeze, s-ar dezintegra. Aşa este. Aici este problema astăzi: sunt prea mulţi care încearcă să imite, dar în curând vor fi descoperiţi. Lăsaţi-¡ să se avânte mai sus, fiindcă atunci le vor zbura toate penele. Le vor zbura foarte repede, nu-¡ aşa? Şi se vor prăbuşi. Gândiţi-vă că vulturul este făcut special pentru aceasta. Tot aşa, un om poate urma acest Cuvânt numai dacă este făcut pentru aceasta; dacă este format de Dumnezeu, nu de un seminar. La ce ¡-ar folosi să se avânte atât de sus dacă îşi pierde toate penele?

Şi încă ceva: ce folos are dacă se înalţă, iar acolo sus este orb şi nu mai vede nimic? El trebuie să vadă ca să ştie ce face acolo sus. Aşa este şi cu vulturii lui Dumnezeu. Cu cât vă înălţaţi mai sus, cu atât puteţi vedea mai mult, ca să vă întoarceţi şi să vestiţi ce se va întâmpla. Înţelegeţi aceasta? Cred că fratele de culoare de acolo din spate a înţeles foarte bine, nu-¡ aşa?

Deci Zacheu s-a gândit: „Dacă stau aici, gălăgia mulţimii mă va acoperi şi El nu mă va auzi deloc. Ei fac aşa gălăgie mare, încât El nu va auzi cuvintele mele aspre.” Aceasta este bine. Apoi şi-a mai zis: „Ştiu ce voi face! Acolo este un dud. Mă voi urca în el, iar când va trece Isus pe acolo, Îl voi vedea. Mă voi urca pe o creangă, iar de acolo Îi voi spune ce am de spus. Atunci El va afla că eu, Zacheu, sunt un membru bine văzut în această denominaţiune, şi Îi voi spune de unde fac parte şi ce gândeşte preotul meu despre El.”

Zacheu a privit în sus şi şi-a zis: „Prima creangă este cam la trei metri înălţime.” El însuşi avea probabil, numai un metru şi jumătate. Cum să nu se urce acolo sus? El stătea şi se întreba  cum ar putea să se urce acolo sus, fiindcă nu exista nici o altă posibilitate. Deci, trebuia să se urce în dud. A privit din nou în jur şi a văzut că nu exista nici o altă posibilitate. Serviciile de salubritate nu trecuse încă pe acolo, aşa că toate containerele de gunoi stăteau încă pline la colţul străzilor, aşa că s-a gândit: „Dacă pot să aduc un container sub pom, ar fi suficient de înalt ca să ajung până la prima creangă, fiindcă vreau să-L văd neapărat, şi Îl voi vedea!”

Voi ştiţi că atunci când un om vrea să-L vadă neapărat pe Isus, foloseşte şi metode extreme. Dar voi ştiţi că Dumnezeu lucra în Zacheu De ce? Pentru că rugăciunile soţiei lui, Rebeca, fuseseră ascultate.

Cum am spus, serviciile de salubritate nu trecuseră încă, de aceea containerul era foarte greu şi nu l-a putut mişca din loc pentru că era prea slab. A încercat din nou, dar tot nu a reuşit. Exista o singură posibilitate de a-l muta din loc: trebuia să-l cuprindă cu braţele şi să-l ridice, dar era îmbrăcat cu cele mai bune haine.

Dacă vreţi să-L vedeţi neapărat pe Isus, veţi încerca totul, dar şi Satan va încerca să vă oprească. El vă va pune întotdeauna ceva în cale ca să vă oprească să-L vedeţi şi vă va ungă ochii cu tot ce se poate ca să vă orbească. Dar dacă sunteţi hotărâţi, Dumnezeu vă va deschide o cale. El trece astăzi pe aici, aşa că nu-l lăsaţi pe Satan să vă pună ceva în cale: nu-l lăsaţi să vă spună că nu aveţi timp pentru că trebuie să faceţi altceva. Mai rămâneţi puţin pe scaune.

Deci s-a dus şi s-a aplecat spre container şi deşi era sigur că se va murdări, l-a cuprins cu braţele. Chiar în clipa când a făcut aceasta, a apărut de după colţ rivalul lui.

Cam aşa este. „Zacheu, ai spus că nu vei merge niciodată la un grup de fanatici, dar iată-te aici!” El stătea acolo cu containerul în braţe şi cu faţa roşie de ruşine. Rivalul lui l-a privit şi a zis: „Aici este Zacheu, proprietarul restaurantului, dar se pare că şi-a schimbat meseria şi are un nou loc de muncă. El a ajuns pe postul de gunoier al oraşului.”

Dacă vreţi să-L vedeţi neapărat pe Isus, veţi pune totul în mişcare. Astfel, Zacheu a rămas tare pe poziţie şi cu faţa roşie şi umflată, a dus containerul şi l-a aşezat sub dud, apoi a aşteptat până când ceilalţi au dat colţul străzii.

Imediat după aceea, s-a urcat pe container şi s-a avântat în pom. Iertaţi-mă, pentru că trebuia să mă exprim altfel. Câţi cunosc expresia? Atunci este bine. Cu alte cuvinte, el s-a urcat în pom.

Acum este sus. Dar cum arată? Plin de gunoi şi murdar.

Uneori, Dumnezeu îngăduie să ajungeţi într-o astfel de stare. Amin. Voi ştiţi cum se procedează acum? Nădejdea mea este că nu va ajunge şi în grupările penticostale, deşi văd că pătrunde deja. Astfel, unul vine şi strânge mâna altuia spunând: „Îl primesc pe Isus ca Salvatorul meu.” Eu aş vrea să-¡ văd cum vin la altar, îngenunchează, mor, strigă, luptă şi plâng.

Noi am avut cai, iar dacă îi hrăneam cu trifoi, cu acest trifoi frumos cu flori pline de nectar, le curgea apă din gură. La fel se întâmplă şi cu voi dacă vă apropiaţi suficient de Canaan: va curge apă şi din voi, pentru că vă hrăniţi cu miere din Canaan.

Zacheu era în pom şi încerca să-şi cureţe gunoiul de pe haine. El nu s-a gândit că va fi aşa. Dacă se roagă cineva pentru voi, veţi face lucruri ciudate. El s-a curăţat, şi-a îndepărtat cioburile din genunchi şi mâini şi s-a gândit: Cum arăt! Rebeca mi-a spus că Omul acesta este un Profet, aşa că voi sta ascuns aici şi voi aştepta.” Apoi s-a aşezat pe o ramificaţie de crengi – o posibilitate bună de şedere.

Poate aţi ajuns în punctul acesta, şi în dimineaţa aceasta staţi, asemenea lui Zacheu, la o ramificaţie sau răscruce, şi anume acolo unde se întâlnesc două drumuri: al vostru şi al lui Dumnezeu. Dacă aţi trecut peste voi înşivă şi aţi venit în dimineaţa aceasta aici, înseamnă că rugăciunea lui Rebeca va fi ascultată; înseamnă că sunteţi acolo unde se întâlnesc două drumuri: drumul vostru şi drumul lui Dumnezeu.

Pe când stătea acolo, Zacheu se gândea: „Ea a spus că El este un Profet şi că cunoaşte gândurile oamenilor, aşa că poate spune ce nu este în ordine cu ei. Zicea că lui Natanael ¡-ar fi spus că înainte de a veni la El a stat sub un pom. Iată că eu sunt într-un pom, dar nu cred că El este un Profet. Pur şi simplu nu pot crede, pentru că preotul meu a spus că nu mai există profeţi. De patru sute de ani nu am mai avut niciunul.”

Cred că observaţi că vreau să scot ceva în evidenţă.

Zacheu trăsese crengile la loc şi se ascundea după ele, gândindu-se: „Dacă coboară pe strada Aleluia, va intra pe strada Glorie, iar când va trece pe la colţul străzii, voi ridica puţin crengile şi Îl voi privi printre ele. El nu mă poate vedea aici sus, dar eu Îl voi putea urmări şi voi şti ce să fac: voi da crengile la o parte şi-I voi spune părerea mea.” El a stat o vreme acolo, apoi a auzit gălăgia unei mulţimi care se apropia. De obicei, când vine Isus se aude ceva. Ce a văzut Zacheu mai întâi? O mulţime de oameni care împânzeau străzile. Atunci s-a gândit: „Sunt bucuros că mă aflu aici sus în pom, pentru că aşa nu mă voi amesteca cu ei.” Acolo sus în pom era ascuns bine şi nu va fi observat de nimeni. Rivalii lui nu vor şti că a fost acolo sus. Trebuia să dea doar puţin o creangă la o parte, să privească şi să se ascundă din nou, aşa că va rămâne total ascuns de ceilalţi. Deci, a ridicat puţin creanga şi a observat cum oamenii se aşezau la colţuri.

Apoi a venit domnul Jones cu un copil bolnav. El a auzit în restaurant discuţia dintre un preot şi un doctor cu privire la acel copil care era pe moarte. Avea febră şi doctorul a încercat să-l ajute, dar nu a reuşit. Tot atunci a aflat că copilul nu avea voie să fie scos din casă. Aşa spusese clientul său, „dar ei sunt atât de fanatici încât au scos copilul afară în vântul acesta rece de martie. L-au învelit într-o pătură şi l-au adus acolo. Este o fată de aproximativ zece ani. Ce fanatici! Dacă mai vin în restaurantul meu, voi afla cu siguranţă că copilul este mort. O, am să-¡ spun părerea mea cu privire la El.”

După o vreme gălăgia a crescut, iar oamenii au început să alerge pe stradă. Primul care a ajuns la intersecţia străzilor Aleluia cu Glorie, a fost un pescar mare şi puternic, cu chelie, care se numea Simon. El spunea: „Daţi-vă la o parte, oamenilor!” După el veneau ceilalţi unsprezece, care ziceau: „Faceţi loc, vă rog! Învăţătorul nostru a avut aseară un serviciu puternic, a văzut câteva vedenii minunate şi din El a ieşit o putere, aşa că în dimineaţa aceasta este obosit şi vrea să ia micul deja. Faceţi loc, vă rog.”

Atunci a apărut familia Jones cu copilul. Pescarul şi ceilalţi le-au zis: „Vă rog să staţi deoparte!”

„Avem un copil care moare. Doctorii nu ¡-au mai dat nici o şansă, dar lăsaţi-ne să…”

„Ne pare rău, dar aceasta vor toţi. Vă rog să vă daţi la o parte, fiindcă El vine chiar acum. Vă rugăm să faceţi loc, fraţilor.”

Eu pot să-l văd pe micuţul nostru Zacheu cum stă şi priveşte în jos din pom. El a putut să vadă cum domnul şi doamna Jones au îngenuncheat şi au strigat: „Doamne, Dumnezeul nostru, nu trece pe lângă noi! O, scumpule Salvator, ascultă strigătul meu smerit. Tu, care ai arătat mult har pentru alţii, nu trece nepăsător pe lângă noi!”

Când a ajuns lângă ei, El S-a oprit şi a spus: „Domnule Jones, adu-Mi copilul!” Era ceva convingător.

El este şi astăzi acelaşi, de aceea nu este nevoie de numere de rugăciune, ci doar de credinţă, cum a avut şi Bartimeu cel orb care a stat la poarta oraşului. Cum a putut să-L audă Isus care era la două sute de metri depărtare de el? Totuşi, strigătul lui: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” L-a oprit. Cineva ¡-a atins haina, iar El S-a întors şi a spus: „Aduceţi-l la Mine!”

Ei ¡-au adus copilul, iar Isus şi-a pus mâinile peste el şi S-a rugat. Aceasta a fost tot. Tatăl l-a luat, iar câteva minute mai târziu, copilul alerga pe stradă deplin sănătos. El nu mai avea febră.

Aceasta l-a înmuiat pe Zacheu şi l-a făcut să-şi zică: „Poate că El este totuşi un Profet!” Şi a început să creadă puţin.

Voi ştiţi că astfel de lucruri ne conving, pentru că El este Cuvântul; El este „Eu sunt,” nu „Eu am fost.”

Apoi El a venit sub pom. Zacheu a ridicat puţin creanga şi s-a uitat în jos. Când El a venit sub pom, Zacheu şi-a zis: „Poate că El este totuşi un Profet! Poate chiar este!” Vedeţi, voi trebuie să aveţi credinţă. „Poate să fie El Prorocul?” Isus stătea sub copac, cu capul plecat, aşa cum era felul Său smerit.

Ceva se schimbă când Îl vedeţi; sunteţi transformaţi, nu mai puteţi fi aceiaşi. Eu am auzit despre El şi la fel voi, dar când L-am recunoscut pe El, Cuvântul, nu am mai putut să fiu acelaşi. El are ceva ce este deosebit de ceilalţi oameni; are ceva deosebit de episcopi, cardinali, papi, etc. El este altfel.

Când a ajuns sub copac, El S-a oprit, a privit în sus şi a spus: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.” Vedeţi? El ştia că este acolo şi ştia şi cine era Zacheu.

Frate și soră, El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, iar în dimineaţa aceasta trebuie să treacă pe aici. El a venit în oraşul acesta şi în săptămâna aceasta este aici.

Dacă ar veni preşedintele la Topeka, străzile ar fi împodobite şi peste tot ar fi puse steguleţe, pentru că îi vor face o primire deosebită. Dar când vine Isus, abia apare cineva pentru a-L vedea. Împreună cu preşedintele ar veni şi o escortă a poliţiei, dar noi avem destule locuri libere. Vedeţi deosebirea? Oamenii nu sunt interesaţi deloc să-L vadă pe El.

Nădejdea mea este că în dimineaţa aceasta va fi şi printre noi un Zacheu căruia să-¡ vorbească atunci când va trece pe aici.

Zacheu a coborât imediat din pom, dar desigur, criticii au spus: „Bărbatul acesta este un păcătos.”

Dar el a spus: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” (Luca 19.8).

Să ne plecăm capetele.

Zachee, eşti pregătit în dimineaţa aceasta? De ce nu vii jos din pom? De ce nu vii? El trece chiar acum pe aici, trece prin inima ta şi îţi vorbeşte. În timp ce staţi cu capetele plecate şi vă rugaţi, este cineva care vrea să spună: „Frate Branham, eu am fost întotdeauna un sceptic?” Gândiţi-vă că Zacheu a fost religios. Spuneţi: „Eu am fost sceptic, dar acum cred. O, Dumnezeule, ajută necredinţei mele!” Nimeni să nu privească în jur, ci fiţi doar voi şi Dumnezeu.

„Eu nu-mi ridica mâna spre fratele Branham, ci spre Tine şi spun: „Nu trece pe lângă mine, Mântuitorul meu, şi ascultă strigătul meu smerit. Doamne, fă din mine un credincios adevărat. Vino astăzi acasă la mine şi rămâi acolo,” fiindcă ai spus: „Astăzi trebuie să vin în casa ta!”

Vreţi să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Gândeşte-te la mine, Dumnezeule?” Dumnezeu să te binecuvânteze pe tine, pe tine, pe tine… „Gândeşte-te la mine, o, Dumnezeule, şi vino cu mine acasă, fiindcă ştiu că eşti aici. Ştiu că Tu îmi cunoşti inima. Tu îmi vorbeşti chiar acum şi ştii ce am făcut pe dos. Ştii că fac parte dintr-o comunitate a Evangheliei depline, dar cu toate acestea am fost foarte indiferent şi nu am făcut ce este drept. Am neglijat adunările de rugăciune, am dat prioritate altor lucruri şi am făcut lucruri care conform credinţei mele, nu sunt corecte.”

„Eu sunt femeie şi ştiu că nu m-am îmbrăcat corect. Mi-am tăiat părul scurt şi am folosit farduri, deşi mă consideram o creştină şi ziceam că cred Evanghelia deplină. O, Doamne, ai milă de mine! Aş vrea să mergi cu mine acasă şi să fiu un exemplu viu pentru slava lui Hristos.”

Cei care simţiţi prezenţa lui Dumnezeu, nu vreţi să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Rugaţi-vă şi pentru mine?”

Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze, surorilor. Da.

Tată ceresc, unii dintre „Zacheii” feminini şi masculini au dat crengile la o parte şi au privit încoace. Ei au recunoscut că Isus ştie unde locuiesc, unde se află, fiindcă le-a descoperit că nu au o poziţie corectă. Aici sunt ridicate o mulţime de mâini. Tată, Te rog să Te duci cu ei acasă, să intri în casa lor; să locuieşti în inimile lor, şi fie ca ei să nu uite niciodată dimineaţa aceasta. Este puţin ciudat faptul că încerc să aduc puţin umor într-o adunare amestecată, dar în clipa aceasta când este vorba despre lucrul cel mai important: ca oamenii să recunoască Cine este în dimineaţa aceasta aici cu noi, Cuvântul care S-a făcut cunoscut printre noi, în oraşul acesta, Domnul Isus însuşi, Cuvântul făcut trup, lucrează printr-un trup omenesc. O, Dumnezeule, fie ca prietenii noştri să recunoască aceasta şi să fie aduşi aproape de Tine.

Tată, Te rog să Te duci încă o dată acasă cu fiecare Zacheu şi cu fiecare Rebeca. Îngăduie ca ea să recunoască faptul că rugăciunile ei au fost ascultate. Ţi-¡ încredinţăm Ţie şi Te rugăm să îngădui să Te primească neîndoielnici în inima lor, chiar dacă au fost pe dos, ca evreul din dimineaţa aceea. Tu ai spus despre Zacheu: „… şi el este fiul lui Avraam.” (Luca 19.9). Tată, Tu eşti pregătit să mergi cu noi acasă, de aceea Te rugăm să nu ne părăseşti niciodată. Mergi cu noi când vom pleca de la acest mic dejun, fiindcă ne-am privit fericiţi unii pe alţii, ne-am dat mâinile şi ne iubim unii pe alţii cum o pot face numai creştinii.

Poate nu voi mai veni niciodată aici şi nici nu voi mai întâlni niciodată acest grup la un astfel de mic dejun; dar sunt sigur, Tată, că dacă ei Te iau acasă şi Te lasă să locuieşti în ei, îi voi întâlni de fiecare dată după ce lupta a fost câştigată, iar masa aceea mare la care vom sta cu toţii se va întinde pe tot firmamentul.

În dimineaţa aceasta văd şi predicatori cu părul alb care predică de când eram doar un copil. Eu cred că ei au pregătit drumuri pentru aceste lucruri despre care s-a profeţit că vor veni. Dumnezeu să-¡ binecuvânteze pe toţi. Binecuvântează aceste femei care s-au jertfit pentru ca bărbaţii lor să poată predica, şi jertfele pe care le aduc toţi creştinii. Rămâi cu ei, Tată.

În seara aceea vom sta acolo şi ne vom privi peste mese. Poate nu ne vom mai vedea până atunci, dar fără îndoială că şi acolo vor curge lacrimi de bucurie atunci când le voi întinde mâna peste masă. Atunci când vom intra, Îl vom vedea. Cât vom fi de bucuroşi pentru că am coborât din pom – poate dintr-un pom al dogmelor, al doctrinelor, din egoismul nostru, de pe cărările noastre greşite sau din indiferenţa faţă de El, şi am păşit din orbirea noastră în Lumină. Cât vom fi de bucuroşi când Îl vom vedea intrând în haina Lui împărătească, când va trece pe lângă masa noastră, ne va şterge lacrimile cu mâna Lui minunată şi ne va spune: „Nu plânge, pentru că a trecut totul. Intră în bucuria Domnului tău, care ţi-a fost pregătită înainte de întemeierea lumii.” Rămâi cu noi, Tată. Vino cu noi acasă şi rămâi cu noi, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pe Mielul lui Dumnezeu

Care m-a iubit

Şi a murit pentru mine,

Pe lemnul crucii.

Când m-am urcat în pom, El m-a iubit deja. Vedeţi în care pom S-a urcat El pentru mine? Pe cruce, lemnul blestemat, …pe lemnul crucii. Vedeţi pe ce pom S-a urcat El, ca să vă coboare din pomul vostru?

Voi nu Îl puteţi iubi fără să vă iubiţi unii pe alţii. Întindeţi mâinile peste masă şi spuneţi: „Dumnezeu să te binecuvânteze, călătorule.”

…care m-a iubit

Şi a murit pentru mine,

Pe lemnul crucii.

Nu-L iubiţi pentru faptul că S-a dus pentru voi pe lemnul crucii ca să vă coboare din pomul vostru? Nu vreţi să-L invitaţi astăzi la voi acasă? Câţi dintre voi Îl vor chema acasă? Ridicaţi mâinile, vă rog. „Amin.” Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Oamenilor de afaceri, aş vrea să vă mai spun ceva înainte de a pleca acasă.

Dacă nu sunteţi încă creştini şi nu aveţi legătură cu creştinii, sau dacă L-aţi primit pe Hristos şi aţi ridicat mâna, duceţi-vă la unul dintre păstori şi spuneţi-¡ ce aţi făcut, fiindcă vă vor primi. Unul dintre păstori să scrie o scrisoare pentru fratele de culoare tânăr. A fost un mare har că fratele acesta tânăr, de culoare, care stă acolo şi a fost atent, a venit la credinţă. Înţelegeţi aceasta? Duhul S-a întors spre el. Billy şi soţia lui mi-au povestit când am ajuns acasă. Domnul S-a întors spre el când stătea acolo în colţ, l-a găsit şi l-a adus Acasă. Aceasta este suveranitatea Lui! Luaţi-L cu voi! Ataşaţi-vă unei grupări care predică Cuvântul deplin al lui Dumnezeu, ca să aveţi legătură frăţească, şi ţineţi tare de Cuvânt. Desigur.

Oamenilor de afaceri, ştiţi ce s-a întâmplat cu Zacheu? A devenit membru al Oamenilor de Afaceri ai Evangheliei Depline din Ierihon. Desigur. El aparţinea de grupul acela. Ştiu că aceasta sună un pic îndrăzneţ, dar este la fel de adevărat ca şi restul. Eu sunt sigur că Isus nu ar fi făcut nici un alt grup, decât pe cel al Evangheliei depline, iar Zacheu s-ar fi ataşat de el. Zachee, acum poţi să faci şi tu la fel.

Dumnezeu să vă binecuvânteze până când ne vom revedea în seara aceasta. Acum voi preda adunarea păstorului. Amin.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *