CINCI VREMURI DE RĂSCRUCE

 În această sală mică pe care am transformat-o într-o biserică pentru serviciu, mă rog în Numele lui Isus ca binecuvântarea Ta să fie peste noi. Amin.

         Vă puteţi aşeza.

         Bună seara, tuturor. Sunt foarte
fericit pentru că astăzi pot să fiu din nou în slujba Domnului Isus, ca să-I
dau slavă şi să-I mulţumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru noi.

         A fost un privilegiu să dau curs
invitaţiei iubitului nostru frate Jackson, şi cred că cei mai mulţi dintre cei
prezenţi aici, sunt din biserica lui.

         Vreau să vă mulţumesc tuturor,
fiecăruia în parte, pentru ceea ce aţi făcut pentru noi. De obicei, serviciile
noastre se desfăşoară în deplină înţelegere cu celelalte biserici. Noi începem
o campanie de vindecare numai atunci când toate bisericile lucrează
împreună  şi închiriază un local.
Bineînţeles că atunci ele nu au servicii, ci vin cu toţii la serviciul de
vindecare. Uneori se adună şi douăzeci şi cinci de mii de oameni (mă refer la
adunările de aici, din America); păcătoşii sunt salvaţi, iar bolnavii primesc
vindecarea.

         Acum, noi
avem sponsorizarea acestei biserici mici, pentru părtăşia cu fratele Jackson,
pe care eu îl iubesc mult.

         Nu ştiu dacă este prezent aici, dar
mie îmi place mult de el pentru că este un om foarte cumsecade. Mă bucur pentru
că aveţi un asemenea păstor. Nu ştiu prea multe despre el, dar am început să-l
iubesc deşi l-am întâlnit doar de câteva ori.

         Fratele Beeler, care stă în balconul
din stânga mea, a avut o adunare la biserica fratelui Jackson, iar când s-a
întors mi-a spus: „Dacă vrei să întâlneşti nişte oameni cumsecade, du-te acolo
sus în Michigan.”

         Un frate de
aici, a trecut pe la mine (am uitat cum îl cheamă), şi mi-a adus câteva lucruri
de la ferma lui. A fost foarte drăguţ şi eu apreciez mult gestul lui.

         Vreau să vă spun că de curând am fost
în Elveţia şi în Germania, unde am avut adunări minunate; în două săptămâni am
avut o sută de mii de oameni care s-au întors la Domnul (aceasta este numai în
Germania).

          A fost minunat, Domnul dându-ne
binecuvântarea Sa din belşug. După ce am revenit în ţară, m-am dus direct în
California ca să mă odihnesc puţin înainte de a începe din nou lucrarea în
Vest.

         Apoi a venit la mine fratele Jackson
şi mi-a spus: „De ce nu vii la noi, frate Branham?”

         Vă daţi seama că nu puteam să-l supăr
printr-un refuz, aşa că i-am spus: „Frate Jackson, mă chemi la o campanie de
vindecare, unde este unitate între predicatori şi biserici?”

        „Nu, frate Branham, nu-i chiar aşa”,
mi-a răspuns el.

          „Trebuie
doar să vii la noi.”

„Voi veni”.

          „Vom sta doar puţin”, mi-a mai spus
el, „ şi vom închiria amfiteatrul şcolii.”

         „Păi, dacă tot faci aceasta, atunci în
loc de o seară, ar fi bine să stăm trei sau patru seri.”

         Aşa se face că voi sta aici, vineri,
sâmbătă şi duminică. De obicei, bisericile nu au  servicii vineri şi sâmbătă, dar duminică
dimineaţa şi seara, au toate.

         Iată de ce nu voi întrerupe serviciul
nici unui frate. Vedeţi? Oamenii trebuie să vină pentru părtăşie, pentru că în
inima mea este dorinţa de a avea părtăşie cu orice om care crede în Isus
Hristos. Poate că părerile lui nu vor corespunde cu ale mele, dar nu vom vorbi
despre aceasta, ci îl voi considera frate cât timp va crede că Isus Hristos
este Mântuitorul lui.

          Pe mine nu mă interesează că el este
prezbiterian, metodist, baptist, penticostal, de la Ştiinţa Creştină, romano-catolic
sau orice altceva, pentru că dacă este un copil a lui Dumnezeu, este fratele
meu. Aceasta este credinţa mea. În ce mă priveşte, eu stau între denominaţiuni
şi nu vreau s-o împiedic pe nici una dintre ele.

          Odată am predicat în Auditoriul
Roberts din Little Rock, Arkansas. Acolo era un frate iubit care mergea de
mulţi ani în cârje şi vindea creioane la un colţ de stradă.

          Şi iată că în seara aceea, în timp ce
chemam rândul de rugăciune, Domnul i-a atins inima, aşa că dintr-o dată a
început să alerge prin clădire, pe deplin vindecat. În ziua următoare, el a
alergat prin tot oraşul şi purta cârjele pe umăr, cu o pancartă pusă pe ele şi
pe care scrisese: „Nu mai am nevoie de vreascurile acestea!” Oh, cât era de
bucuros!

         Şi erau cam patru sau cinci mii de
oameni acolo, ca să asculte predica, iar el mi-a spus:

 „Stai puţin
frate Branham, pentru că eu nu pot înţelege ceva.”

„Ce nu poţi înţelege, frate?”, l-am întrebat eu.

„Când te-am auzit predicând, am fost sigur că eşti
nazarinean.” Spunea aceasta pentru că el era nazarinean. Vedeţi? Apoi a
continuat: „Deci, după cum predici, am fost sigur că eşti nazarinean. Când am
privit însă în jur, am văzut că aproape toţi cei prezenţi sunt penticostali,
iar acum cineva mi-a zis că eşti baptist. Nu mai înţeleg nimic.”

         „O, dar este foarte simplu, frate. Eu
sunt baptist, nazarinean şi penticostal.”

         Aşa este. Noi am fost botezaţi de un
singur Duh, ca să alcătuim un singur trup. Acesta este adevărul, aşa că
indiferent că eşti penticostal, nazarinean, baptist, sau altceva, Dumnezeu ne
adună într-un singur trup, printr-un singur Duh (Duhul Sfânt) şi aceasta, prin
har, pentru că noi suntem mădularele aceluiaşi trup, Capul fiind Isus Hristos.

         Acest lucru mă umple de bucurie,
pentru că ştiu că am privilegiul de a fi fratele vostru şi că pot avea părtăşie
cu voi.

         Vreau să-i mulţumesc fratelui Jackson
şi bisericii sale, precum şi musafirilor veniţi în locul acesta. Mulţumesc
pentru participare şi păstorilor şi tuturor celor care au venit aici, deşi nu
fac parte din biserica fratelui Jackson.

         Dacă nu mă înşel, biserica fratelui
Jackson se numeşte „Biserica poporului” sau „Biserica oamenilor”.

         Când am venit aici, am văzut o
biserică numită „Biserica Evangheliei Depline” şi una care se numea „Adunarea
lui Dumnezeu”. Eu ştiu că voi toţi credeţi Evanghelia, indiferent de care
biserică aparţineţi, de aceea vă iubim.

        Acum, aş vrea să vă spun că voi puteţi
face ceva pentru mine, deoarece în curând voi merge peste ocean. Dorinţa mea
este ca Dumnezeu să vă pună pe inimă să vă rugaţi pentru mine, ca El să-mi dea
biruinţă în încercarea pe care o voi face acolo, de a câştiga cât mai multe
suflete pentru Hristos.

       Nu voi uita niciodată ce mi-a spus păstorul
bisericii baptiste din care am ieşit, în seara aceea când mă pregăteam să mă
rog pentru bolnavi, după ce am povestit despre întâlnirea cu Îngerul şi ce mi-a
spus El.

       El mi-a spus: „Billy, tu ai avut un
coşmar. Ce ai mâncat la cină?”

       Eu i-am răspuns însă: „Doctore Davis, nu
îmi place să te aud vorbind aşa. Dacă nu eşti de acord cu ceea ce am spus, este
treaba ta, dar acesta este adevărul şi Dumnezeu va face întocmai cum a spus.”

       „O, şi crezi că regii şi oamenii
influenţi şi puternici din lumea aceasta, vor asculta un bărbat cu şapte
clase?”

       „Aşa a spus El”, am răspuns eu.

       Atunci el a continuat: „Billy, cred că
ai nevoie de odihnă”.

       „Bine doctore Davis, este în ordine.
Iată carnetul meu de membru.”

       „Oh, nu gândi aşa, fiule”, mi-a răspuns
el.  „Du-te acasă şi odihneşte-te câteva
zile, pentru că după ce te vei simţi bine, vei gândi altfel.”

        Totuşi, eu nu am nimic împotriva
bisericii baptiste şi cred că ea este la fel de bună ca celelalte. Toate sunt
la fel.

         Şi vă spun ceva. Voi nu veţi ajunge în
cer pentru că sunteţi metodişti, baptişti, prezbiterieni sau orice altceva. Nu,
voi nu puteţi ajunge în cer decât dacă sunteţi creştini, pentru că nu contează
de care biserică aparţineţi.

         Dumnezeu nu va recunoaşte niciodată o
organizaţie, pentru că organizaţia nu a făcut şi nu va face vreodată parte din
planul Lui. El nu i-a organizat niciodată pe oameni şi nici nu a avut vreo
organizaţie, ci oamenii sunt aceia care s-au organizat, dar fără voia Lui. Aşa
este.

          Prima organizaţie a fost
biserica-mamă, biserica catolică, din care au ieşit apoi luteranii; din
luterani au ieşit metodiştii, din metodişti au ieşit alţii şi alţii, până când
în final au ieşit penticostalii. Desigur.

          Biserica romano-catolică este mama
organizaţiilor. Înaintea ei n-a fost nici o altă organizaţie, dar dacă voi
sunteţi o organizaţie, să nu puneţi bariere şi să nu-i condamnaţi pe ceilalţi,
pentru că dacă puteţi trece de gard ca să daţi mâna cu ceilalţi, este în
ordine.

          Când eram la tabernacolul baptist,
aveam un prieten bun din New Albany. Se numea Johnson şi făcea parte din
biserica metodistă. Ştiţi ce fel de părtăşie era între noi? Ascultaţi numai.

          Când aveam pe cineva proaspăt întors
la Domnul, în biserica mea, şi omul îmi spunea:

         „Frate Branham, aş vrea să mă botezi
prin stropire, deoarece mama mea este metodistă şi eu am fost crescut ca metodist,”
îi răspundeam:

         „Ascultă, frate. Aceasta este o
biserică baptistă, dar am să-ţi spun ce vom face. Tu eşti un frate sincer, iar
eu am un prieten bun la biserica metodistă de pe strada Principală din New
Albany, doar la vreo trei mile (aproximativ 5 km) de aici. El este un om
minunat, aşa că îndemnul meu este să te duci la el şi vei fi stropit. Du-te şi
fii un bun membru al bisericii lui, pentru că nu poţi fi un membru al bisericii
mele. Sigur că nu. Dar fratele Johnson este un băiat tare bun, deşi este cam
uscat acolo; nu prea are apă. Cu toate acestea, el este un creştin bun şi are
mulţi membri în biserica lui.”

         Iar când se întâmpla ca el să aibă
vreun convertit care-i spunea: „Frate Johnson, aş vrea să mă botezi, deoarece
ai mei au fost baptişti, el îi răspundea: „Uite ce-i! Tu n-ai să poţi fi un
membru bun al bisericii mele, dar am un prieten bun, numit Billy, acolo sus în
Jeffersonville, la tabernacolul baptist. Du-te la el pentru că este un băiat
bun şi vei fi botezat prin scufundare. Da, el te va boteza până când va ieşi
din tine şi ultima bulă de aer…”

         Aceasta era părtăşia dintre biserica
mea şi cea a fratelui Johnson, dintre baptişti şi metodişti.

         Părerea mea este că ar trebui să
simţim cu toţii în felul acesta: să fim creştini, şi să fim fraţi; să ne placă
din plin părtăşia cu alţii.

         Dacă nu mă înşel, aşezarea voastră are
ceva german în ea. Aici am văzut oameni viguroşi, plini de sănătate, şi totul
arată foarte bine.

         Seara trecută când am trecut pe aici,
custodele (persoană însărcinată cu paza unor bunuri) mi-a spus că părinţii lui
au fost finlandezi. Auzind aceasta, i-am spus câteva cuvinte în această limbă:
„kiitos” care înseamnă „Mulţumesc” şi „jumalan rauhea” care înseamnă „Pacea lui
Dumnezeu să fie cu tine”.

         Pentru că a venit vorba de Germania,
vreau să spun că acolo am avut una din cele mai bune adunări.       

Dumnezeu
a făcut din noi un singur popor, cu un singur Duh, aşa că oriunde mă duc în
lume, văd că creştinii sunt la fel. Între ei nu este nici o diferenţă, oriunde
s-ar afla.

         Datorită faptului că noi am avut două
războaie cu Germania, când am fost acolo pentru prima dată, m-am gândit că
desigur ei ne urăsc, aşa că mi-am zis: „Cu siguranţă, voi avea o mulţime de necazuri.”
Totuşi, pot să vă spun că acolo am întâlnit cei mai drăguţi oameni cu care am
avut de-a face vreodată. M-au tratat ca pe un frate şi am avut o sută de mii de
convertiţi. Am avut adunări la Hamburg şi la Karlsruhe, iar apoi la Lausanne şi
la Zurich în Elveţia. Desigur, voi ştiţi că elveţienii sunt consideraţi tot un
fel de germani, iar unul din marii noştri oameni de ştiinţă este german.

         Gândindu-mă la poporul german şi la
inteligenţa lui, mi-am zis: „Necazul cu Germania este că au avut nişte
conducători răi care au folosit toată inteligenţa  germană pentru fabricarea de arme şi de
bombe, cu care să distrugă restul statelor ca să devină stăpânii lumii. În ce-i
priveşte însă pe elveţieni, ei au aceeaşi inteligenţă, dar au urmat tot timpul
calea păcii, ocupându-se cu fabricarea şi vânzarea ceasurilor.” Acesta este
adevărul.

          Lăsaţi-L însă pe Hristos să pătrundă
în inima germanilor şi ei vor fi la fel de paşnici ca elveţienii. Aşa este.

          Voi ştiţi că o parte din Germania
este comunistă, iar când am vizitat partea vestică a acestei ţări, am ajuns în
apropierea zonei care se află sub controlul Rusiei.

          În prima seară de adunări, au venit
câteva mii de persoane, deşi biserica reformată a lui Zwingli nu este de acord
cu dumnezeirea lui Hristos.

          Biserica elveţiană nu crede că Isus a
fost Fiul lui Dumnezeu, ci spune că Zwingli a învăţat că El era Fiul lui Iosif,
dar era numit Fiul lui Dumnezeu.

          Iosif n-a avut nimic de-a face cu
naşterea Lui, ci a fost doar tutorele Lui, sau tatăl adoptiv care L-a crescut.

          Billy Graham a venit cu o seară
înainte ca eu să-mi încep serviciile acolo, şi a avut o adunare bună, dar cu
toate acestea, în ziua următoare toate ziarele s-au legat de el spunând că nu
au văzut niciodată atâta scandal şi tărăboi.

          Spuneau că a venit pe platformă ca la
un concert, că avea părul făcut permanent, că se agita ca un vânzător de săpun,
dând din mâini în tot timpul predicii şi că s-a parfumat atât de tare încât
mirosea de la o distanţă de zece picioare (şase metri).

          Când am citit ziarul în dimineaţa
următoare, mi-am zis: „Dacă au vorbit astfel despre Billy Graham, cum vor vorbi
despre mine?

          Noi am avut adunările tot acolo unde
le avusese el şi am continuat ceea ce vorbise el, adică despre dumnezeirea lui
Isus Hristos. Cu toate acestea, Dumnezeu ne-a dat o binecuvântare deosebită,
aşa că am câştigat peste o sută de mii de suflete pentru Domnul.

          Îmi amintesc că într-o seară, când
eram în Germania, comuniştii voiau să stârnească o revoltă şi am fost ameninţat
cu moartea.

         Cu toate acestea, în seara aceea am
avut cam patruzeci de mii de ascultători.

         Când am coborât din maşină, am fost
înconjurat de trupele speciale care aveau sarcina să mă păzească în cazul că
s-ar pune la cale vreun atentat, iar la plecare am fost întrebat dacă mă tem să
mai revin acolo.

       „Nicidecum”, am răspuns eu, „iar dacă va
fi cu voia Domnului, voi reveni oricând.”

         Vedeţi? Şi m-am întors chiar în seara
următoare. N-am să uit niciodată acea seară, în care am avut bineînţeles un nou
serviciu, fiind păzit iarăşi de trupele speciale.

         Vreau să vă spun că în Germania sunt
foarte mulţi spiritişti, iar în seara aceea se aflau şi în sală destul de
mulţi. Duhul Sfânt ştia ce este cu fiecare din ei, dar eu nu puteam să le spun
numele în limba lor, aşa că m-am mărginit să le spun doar ce era cu ei, cine
erau şi ce gânduri aveau. Când am ajuns la a patra sau a cincea persoană, în
momentul în care   m-am întors spre
traducător ca să-i spun ceva, am auzit un ţipăt. Aduseseră pe platformă o
fetiţă oarbă, pe care o lăsaseră acolo, iar ea s-a întors şi mergea spre partea
unde platforma era foarte înaltă şi pentru că nu vedea, putea să cadă de acolo.

          M-am dus repede şi am prins-o de
mână. Era cam de vârsta micuţei mele Rebeca şi avea cam aceeaşi înălţime ca ea.
O nemţoaică mică cu codiţe.

          Simţindu-mă, fetiţa a venit la mine,
mi-a ţinut mâna strâns şi mi-a spus (prin traducător, bineînţeles): „Tu eşti
omul care se va ruga pentru mine?”

        „Da”, am răspuns eu.

          Auzind aceasta, fetiţa şi-a sprijinit
capul de mine, mi-a strâns mâna cu mânuţele ei şi a început să plângă. M-am
uitat la ea şi mi-am zis: „Sărmana copilă…”

          Câţi dintre voi au fost prezenţi la
adunările mele? Să vă văd mâinile. Ei, atunci înţelegeţi ceea ce spun.

          Imediat a venit vedenia şi am început
să vorbesc cu ea. Domnul îmi vorbea referitor la vederea ei, aşa că am
dezlipit-o de mine şi am ridicat-o. Deodată ea a început să privească în jur;
era pentru prima dată în viaţa ei când putea să vadă lumina.

          Curând a început să ţipe, iar apoi,
când a început să înţeleagă ce se întâmplă, a întrebat:

 „Ce sunt lucrurile
acelea?”

           „Sunt luminile”, am răspuns eu.

          Ea privea în toate părţile clipind
des din ochişori. Când mama fetiţei a auzit că este vindecată şi că poate
vedea, a fost atât de tulburată încât pe drum şi-a pierdut pantofii din
picioare. S-a urcat pe platformă şi a alergat spre fiica ei, luând-o în braţe.

          Fetiţa a privit-o, iar când i-a
recunoscut vocea i-a spus: „Tu eşti, mamă? O, eşti atât de frumoasă!”

          Acest lucru i-a mişcat atât de mult
pe comunişti, încât mulţi dintre ei L-au primit pe Domnul Isus.

          Apoi au văzut fotografiile făcute cu
Îngerul Domnului, aici în America, dar n-au putut crede că sunt adevărate, de
aceea mi-au zis: „Noi avem aparate mai bune, v-ar deranja dacă am face câteva
fotografii?”

         „Deloc”, am răspuns eu, „chiar vă
rog.”

          Astfel, în dimineaţa următoare am
avut o întâlnire cu biserica reformată elveţiană, la care au participat cam
trei sute de slujitori ai bisericii.

          Acolo a venit şi acel fotograf german
şi m-a întrebat: „Pot să fotografiez? Dacă vă rog, aţi putea să-mi faceţi un
semn cu mâna când va veni Îngerul, ca să-L pot fotografia?”

        „Sigur că da, domnule”, am răspuns eu.

          Apoi am luat dejunul şi am discutat,
în timp ce el a făcut mai multe fotografii. Avea un declanşator de la distanţă,
aşa că apăsa doar pe un buton şi aparatul se declanşa imediat. Eu nu ştiu ce a
făcut el acolo, privind prin aparatul său peste acea mare adunare de oameni,
dar când a venit Îngerul Domnului, i-am făcut semn şi am spus audienţei: „Acum
a venit inspiraţia.”

           Imediat El a început să vorbească,
aşa că am spus: „Omul care stă acolo, cel cu gulerul de pastor, nu este german,
ci italian. El a renunţat la poziţia de lider al unui grup de douăzeci şi două
de mii de comunişti, a luat Biblia, a citit-o şi apoi s-a întors la Hristos.

           El este din Italia şi are o şcoală
mică undeva în munţi. Motivul pentru care nu a mâncat nimic în dimineaţa
aceasta, este că de mai mulţi ani are probleme cu stomacul.”

           Totul era adevărat.

           Apoi am continuat: „Acum, Aşa
vorbeşte Domnul: du-te şi mănâncă, deoarece boala pe care ai avut-o la stomac,
s-a dus.”

           Şi bărbatul acela a început să
mănânce ouă şi tot ce avea înaintea sa. Toate acestea se petreceau în timp ce
omul cu aparatul de fotografiat, făcea fotografii. Vedeţi?

           Când şi-a terminat filmul, s-a dus
să-l developeze, iar când a revenit, minune! El era acolo!

           Aceasta a zguduit întreaga ţară,
căci în fotografie se vedea Îngerul Domnului. Da, acolo era Cel ce dădea
ungerea, iar când El a plecat, s-a dus şi ungerea.

           Aceasta a făcut ca milioane de
oameni să Îl primească pe Domnul Isus Hristos acolo în Germania, iar dacă
Domnul ne va ajuta, dorim să ne întoarcem acolo în vara aceasta. Vom avea
adunări undeva lângă Berlin, pe un mare stadion care a fost construit de Hitler
şi care are în jur de o sută optzeci de mii de locuri.

           Oh, cât de minunat lucrează Domnul! Uneori mă
întreb când se va sfârşi totul…dar voia Domnului este să lucrăm astăzi.

           Voi ştiţi că de multe ori aş vrea să
cobor la voi, să dau mâna cu fiecare, să merg acasă la fiecare dintre voi, să
discutăm în linişte, dar nu am timp de aşa ceva.

           Poate sunteţi surprinşi, dar
probabil tot atâţia cât sunteţi în această clădire, mă vizitează acasă, într-un
răstimp de două sau trei zile. Vedeţi? Vin oameni din toată lumea: din
Finlanda, din Germania, Italia, Australia, de peste tot, ca să mă rog pentru
ei.

           Iar eu trebuie să merg din loc în
loc. Aşa se face că astăzi sunt la Sturgis şi nădăjduiesc că într-o zi voi
reveni aici ca să ne adunăm împreună ca toate celelalte biserici şi să avem o campanie
de vindecare.

          Dacă nu ne vom mai revedea aici, cred
că ne vom întâlni într-o zi, când nu va mai fi nevoie de campanii de vindecare,
pentru că nu vor mai fi boli. Da, dorinţa mea este să ne întâlnim pe partea
cealaltă a râului, acolo unde voi purta aceeaşi mărturie pe care o port aici:
mântuit prin harul lui Dumnezeu. Aşa este. Salvat prin harul Său.

          Nu ştiu când, dar într-o zi voi
ajunge la capătul drumului. Cei mai mulţi din familia mea au trăit până la
adânci bătrâneţi. Astfel, bunica mea a trăit până la o sută zece ani, bunicul
până la nouăzeci şi opt de ani, iar bunicul din partea mamei a murit doar de
vreo cinci ani, în vârstă de nouăzeci de ani. Tatăl meu însă a murit la vârsta
de cincizeci şi doi de ani, fiind ucis de băutură. În ce mă priveşte, nu aş
vrea să trăiesc atât de mult, deoarece cei din familia mea au avut paralizii şi
tremurături la bătrâneţe, iar eu n-aş vrea să fiu aşa, pentru că acesta este
felul Branham-ilor.

          Voi ştiţi că Isaac a orbit la
bătrâneţe, acelaşi lucru întâmplându-se şi cu Iacov.

          Şi într-o zi, când voi avea barbă
albă şi mă voi simţi bătrân, voi şti că 
am ajuns pe malul râului şi că este vremea să trec dincolo. Atunci voi
privi în urmă, la necazurile prin care am trecut şi la munţii pe care i-am
urcat, ca să văd că n-am părăsit urmele paşilor Domnului Isus.

          Apoi îmi voi scoate coiful mântuirii,
îmi voi pune jos scutul şi-mi voi băga vechea sabie în teaca veşniciei, după
care voi striga din toată inima:

„Doamne, trimite-mi barca, deoarece în dimineaţa
aceasta vin Acasă.”

          Da, eu cred că într-o zi voi ajunge
acolo şi ne vom întâlni cu toţii. Până atunci însă, doresc ca Domnul să vă
binecuvânteze.

          Dacă credeţi că pot să vă ajut cu
ceva, vă rog să-mi scrieţi, pentru că voi face tot ce pot pentru aceasta.

          De multe ori le spun oamenilor:
„Prieteni, am să vin, dar nu pot s-o fac acum pentru că sunt prea mulţi.”
Vedeţi? Sunt milioane care mă cheamă, aşa că nu pot merge peste tot. Să nu
credeţi însă că vă cer să-mi scrieţi din aceleaşi motive pentru care o fac
evangheliştii de la radio, împotriva cărora nu am nimic, care vă dau adresele
ca să le trimiteţi bani. Eu nu am nevoie de banii nimănui, pentru că dacă aş fi
vrut, puteam să devin bogat de zece ori până acum. Dar eu n-am cerut nici măcar
un dolar de la cineva şi nu am primit nici măcar o singură ofertă în bani.
Odată am refuzat un milion şi jumătate de dolari, care mi-a fost trimis de un
multimiliardar. Atunci ziarele au scris ceea ce le-am spus agenţilor trimişi de
acel bărbat: „Nu vreau bani.”

          Costumul pe care îl port acum, îl am
de şase ani, iar de atunci îl îmbrac mereu şi aceasta nu pentru că aş fi nevoit
s-o fac sau pentru că n-aş avea altul. Nu, nu. Aş putea sta numai în hoteluri
de lux şi multe altele, dar eu trebuie să trăiesc o viaţă de creştin.

          Dorinţa mea este să fiu la fel ca
oamenii care vin să-L caute pe Hristos, şi-L rog pe Domnul să mă păstreze aşa
până la sfârşit.


ne rugăm.

          Tatăl nostru ceresc, toate
mărturiile, laudele şi cântecele, sunt pentru slava Ta. Toate sunt ale Tale, şi
astăzi dorim să-Ţi mulţumim pentru minunata făgăduinţă pe care ne-ai dat-o, că
într-o zi Te vom vedea aşa cum eşti. Atunci ne vom întâlni cu proorocii Tăi din
vechime: cu Avraam, cu Isaac, cu Iacov, cu Daniel, cu Ezechiel şi cu toţi
ceilalţi şi vom locui pe vecie în Împărăţia lui Dumnezeu.

          Tată, Te rog să faci ca în  inimile noastre să fie o singură dorinţă – de
a trăi ceasul acela. Acum, când suntem gata să deschidem Biblia, ne dăm seama
că orice bărbat sau femeie, tânăr sau tânără, care îşi poate folosi mâinile,
este în stare să citească din această Carte, dar Tu eşti Singurul care ne poţi
da descoperirea cu privire la Ea.

          Ioan a spus referitor la aceasta
următoarele:

Pe tron stătea
Cineva care avea o carte pecetluită cu şapte peceţi şi nici un om sau făptură
din cer, de pe pământ sau de sub pământ, nu a 
fost în stare să ia cartea şi să-i rupă peceţile ca s-o deschidă. Dar
Mielul care a fost junghiat înainte de întemeierea lumii, a venit şi a luat
cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron şi i-a rupt peceţile
.” (Apocalipsa
5 – parafrazare).

          O, Doamne, Te rog să îngădui ca
Mielul să vină şi să ne deschidă şi nouă această Carte. Vorbeşte inimilor
noastre, Doamne, căci Tu ştii ce ne trebuie, deoarece ne-ai pecetluit pentru
veşnicie.

          Ne plecăm capetele până în ţărâna din
care am fost luaţi, şi în care ne vom întoarce într-o zi, dacă Hristos
întârzie. Totuşi, vorbim acestor suflete nemuritoare care locuiesc în noi şi,
care nu vor muri niciodată, ci vor fi în veşnicie alături de Tine.

          Doamne,
dacă printre noi este cineva pierdut sau aflat pe o cale greşită, îngăduie să
se întoarcă astăzi spre Golgota şi să se împace cu Tine, prin Hristos. Fă
aceasta pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

          Acum aş vrea să deschideţi Bibliile
la Ioel 2 sau la Fapte 2. Puteţi deschide în oricare din aceste
două locuri, deoarece este aceeaşi făgăduinţă. Este cu adevărat minunat să
vedem că atât în Ioel cât şi în Fapte 2 este scris acelaşi lucru şi că nu este
o simplă coincidenţă.

          Eu voi citi ceea ce a spus Petru în Fapte
2, începând de la versetul 15
, imediat după coborârea Duhului Sfânt.

          Noi ştim
că Duhul Sfânt S-a coborât peste credincioşii care aşteptau puterea lui
Dumnezeu, aşa cum li se spusese. După ce acest eveniment a avut loc, Petru s-a
ridicat şi a vorbit mulţimii adunate:

        Oamenii
aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas
din zi. Ci aceasta este ceea ce a fost spus prin proorocul Ioel:

          „În
zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură:
feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea
vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri.

          Da, chiar şi peste robii mei şi peste
roabele Mele voi turna, în zilele acelea din Duhul Meu, şi vor prooroci.

          Voi face să se arate semne sus în cer
şi minuni jos pe pământ, sânge foc şi un vârtej de fum; soarele se va preface
în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea
mare şi strălucită.

         Atunci oricine va chema Numele
Domnului, va fi mântuit.”

         Să ne oprim o clipă ca să privim
lucrurile acestea care au fost proorocite.

         Câţi creştini sunt printre noi astăzi?
Ridicaţi mâinile. Câţi credincioşi creştini? O, este minunat! Este foarte bine.
Fiind creştini, noi credem că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, nu-i aşa? Noi
trebuie să-L credem, pentru că Cuvântul Lui nu poate greşi. În El nu este nici
măcar o greşeală, deoarece este desăvârşit.

         Adevărul este că noi nu putem înţelege
întregul Cuvânt, dar creştinismul nu trebuie înţeles, ci trebuie trăit, pentru
că totul se face prin credinţă şi prin har.

         Prorocii au proorocit despre multe
lucruri, fără să le înţeleagă, fără să ştie despre ce vorbesc. Da, ei le
spuneau pur şi simplu, fără să le înţeleagă.

         Daniel a spus clar că nu înţelege, dar
cu toate acestea a scris tot ce i s-a spus, pentru că erau lucruri privitoare
la alte timpuri şi nu la timpul lui.

         Îngerul i-a cerut să pecetluiască până la
timpul sfârşitului cartea, pentru că atunci mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi
lămuriţi, deoarece vor citi cartea pecetluită, şi cunoştinţa va creşte. Îngerul
i-a mai spus că atunci, el va avea partea lui şi că toate lucrurile spuse de El
se vor împlini întocmai.

         Vedeţi? Mulţi dintre prooroci (printre
care şi Daniel) nu înţelegeau ceea ce scriau, dar cu toate acestea ei le-au
scris sub inspiraţia Duhului Sfânt.

        Şi iată că aici, în Fapte, Petru vorbeşte
despre proorocia lui Ioel, care se referea la epoca timpurie a bisericii. Eu
cred că aproape toţi credincioşii ştiu că biserica a început la rusalii, la
cincizecime. Cei ce îşi spun „penticostali” şi-au luat greşit aceste nume,
pentru că la cincizecime erau iudeii şi nu neamurile. Noi suntem biserica
întâilor născuţi. Vedeţi?

         Noi numim aceasta binecuvântarea de la
cincizecime (penticosta), toate bisericile afirmând că într-o anumită măsură,
sunt o parte a cincizecimii. Ele spun aceasta, pentru că acolo a început
biserica noutestamentală.

         Cuvântul „penticosta” înseamnă
„cincizecime” sau cincizeci, iar sărbătoarea cincizecimii sau rusaliile, era în
legătură cu secerişul, cu aducerea snopului legănat, la cincizeci de zile de la
Paşte.

         Cei care studiază Biblia, înţeleg la
ce mă refer. Fiind creştini, cred că i-aţi auzit pe păstorii voştri  predicând despre aceste lucruri.

         Noi ştim că acest mare eveniment, s-a
petrecut într-un mod deosebit de felul cum şi l-au închipuit oamenii, aşa că nu
l-au putut înţelege.

         Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu
venirea lui Hristos, pe care ei Îl aşteptau de sute de ani. Totuşi, pentru că
El a venit altfel decât L-au aşteptat, nu   
L-au putut recunoaşte, aşa că nici măcar n-au ştiut că a venit.

Adevărul este că Dumnezeu procedează în felul
acesta, la fiecare răscruce a timpului. Oamenii se vor gândi şi îşi vor spune:
„Va fi aşa şi aşa”, dar cu toate acestea vor trece pe lângă acel eveniment,
măcar că au scris totul, negru pe alb.

         Să nu credeţi că noi nu avem scris astăzi
ceea ce se va întâmpla. Ba da, avem totul 
scris negru pe alb. Cuvântul ne arată clar cum va veni Hristos, dar
necazul este că oamenii şi-au făcut o mulţime de scenarii posibile şi tot felul
de scheme despre Hristos, aşa că se pare că ştiu mai mult despre schemele lor
decât despre Hristos

          Da, fiecare denominaţiune şi-a făcut
o imagine personală cu privire la aceasta.

          Totuşi, El va veni probabil altfel
decât şi-a imaginat oricare dintre noi, deoarece Dumnezeu procedează de multe
ori în felul acesta.

          Acesta este motivul pentru care ar
trebui să nu încercăm niciodată să intuim ce va face Dumnezeu şi cum va
proceda, ci să mergem pur şi simplu înainte prin credinţă, pentru că noi nu putem
ghici când este vorba de lucrarea Sa
.

          Uitaţi-vă cât de uşor putea să fie
totul la prima venire a Domnului. Unde trebuia să se nască El? În Betleemul din
Iudeea. Cine ar fi trebuit să ştie mai întâi despre aceasta? Caiafa, care era
marele preot şi ceilalţi preoţi. Îngerii ar fi trebuit să vină la ei, deoarece
erau preoţi, şi să le spună că S-a născut Hristosul. Vedeţi, aşa gândeau ei,
dar nu, Dumnezeu n-a procedat aşa, ci primii care au aflat de naşterea lui
Mesia au fost magii, câţiva cititori în stele care au pornit imediat din
răsărit ca să-L cunoască, urmând o stea misterioasă.

          Nimeni altcineva n-a văzut steaua,
doar magii. De ce? Pentru că aşa le-a fost dat.

          Unii spun: „Eu pot vedea lucruri
duhovniceşti” şi le văd cu adevărat, în timp ce alţii spun „Eu nu le văd!” De
ce aceasta? Pentru că unora le-a fost dat să vadă, pe când altora nu le-a fost
dat.

          În timpul acela, astrologii cunoşteau
timpul după observatoarele pe care le aveau în fiecare oraş, iar din câte ştim
noi, acea stea a trecut peste fiecare oraş, venind dinspre răsărit. Înţelepţii
au călătorit timp de doi ani spre vest, aşa că atunci când au ajuns la Hristos,
acesta avea doi ani.

Tradiţiile spun că magii
au găsit un sugar   într-o iesle, dar
aceasta este doar părerea tradiţiilor, pentru că El nu mai era un sugar. Magii
căutau un copilaş de doi ani şi nu un sugar, de aceea au fost ucişi toţi copiii
până la doi ani. Vedeţi?

         Ei n-au găsit un sugar, ci un copilaş,
deoarece călătoria lor a durat doi ani. Ei au văzut steaua care a apărut la
naşterea Lui şi au urmat-o timp de doi ani. Aşa spune Biblia.

        Şi nimeni altcineva n-a putut să o
vadă.

        De multe ori Îngerul Domnului apare
chiar aici, iar cei care-L văd strigă, în timp ce alţii spun: „Eu nu L-am
văzut!” Şi poate voi spuneţi: „Păi, frate Branham, ar trebui să-L vadă toţi!”
Ba nu! Pavel era în călătorie spre Damasc, ca să-i aresteze pe cei care ţineau
o trezire acolo. Şi iată că Domnul I s-a arătat într-o lumină strălucitoare,
iar Pavel a orbit. Vedeţi? Pe Pavel l-a orbit, în timp ce însoţitorii săi nu au
văzut nimic.

        De ce aceasta? Pentru că Lumina a venit
pentru Pavel. Doar el trebuia să plece de acolo bâjbâind pentru că nu mai
vedea. Este adevărat? Dar cei care erau cu el nu au văzut nici o lumină, şi
aceasta pentru că Dumnezeu Se descoperă
cum vrea El oamenilor pe care-i alege. Este voinţa Lui suverană.

         El
împietreşte pe cine vrea şi se îndură de cine vrea. Totul depinde de voia Lui
Dumnezeu, nu de voia mea, nici de a voastră. Înţelegeţi? El poate să facă tot
ce doreşte.

        Aţi citit vreodată în Romani 9, unde
Pavel vorbeşte despre cei doi fraţi; Esau şi Iacov?

        Încă înainte ca aceştia să se nască,
Dumnezeu a spus despre ei: „Pe Iacov l-am
iubit iar pe Esau l-am urât
.” (v.13).

         Cum putea fi Dumnezeu drept dacă a
procedat astfel? Foarte bine, deoarece prin cunoştinţa Sa mai dinainte, El a
ştiut cât de ticălos va fi Esau. Vedeţi? Prin cunoştinţa Sa, Dumnezeu a putut
să facă mai dinainte alegerea. El nu aruncă un om pentru că pur şi simplu vrea
să-l arunce, deoarece voia Sa este ca nici unul să nu piară. Totuşi, prin
cunoştinţa Sa mai dinainte, El a ştiut ce veţi face fiecare dintre voi, încă
înainte de a vă naşte. Desigur. Prin cunoştinţa Sa mai dinainte.

        El este infinit, este Dumnezeu, de
aceea poate totul, ştie totul şi este pretutindeni. Vedeţi? El cunoaşte toate
lucrurile, acoperă tot timpul, toată înţelepciunea, umple Universul, are toată
puterea. El este infinit. Dacă nu ar fi aşa, n-ar putea fi Dumnezeu; dacă n-ar
putea face orice, n-ar mai fi Dumnezeul cel Atotputernic. Dar dacă este
Dumnezeu, înseamnă că poate face orice. Vedeţi? Aşa trebuie să-L cunoaştem noi.

        Şi prin această cunoştinţă a Sa, El a
putut să spună mai dinainte tot ce se va întâmpla. Acesta este mesajul despre
care aş vrea să vă vorbesc astăzi.

         Voi ştiţi cu toţii că astăzi este o
mare agitaţie în lume. A început cam cu opt ani în urmă, iar astăzi este în
plină desfăşurare. Este o trezire puternică, însoţită de semne şi minuni, aşa
că lumea ştiinţifică din timpul acesta, nu mai poate nega vindecarea divină.
Da, medicii şi oamenii de ştiinţă, au fost nevoiţi să recunoască existenţa ei.

        Despre ce este vorba? De ce se întâmplă
aceste lucruri astăzi? De ce au loc asemenea adunări şi de ce nu participă la
ele toate bisericile? De ce nu vor să dea mâna unii cu alţii? Bineînţeles că eu
nu sunt aici ca să vorbesc de rău creştinătatea, nici pentru că aş vrea să vă
înşel. Nu, nu! Aş putea fi acasă alături de familia mea, bucurându-mă alături
de aceia pe care-i  iubesc, dar am venit
aici pentru că Dumnezeu mi-a pus pe inimă un mesaj pe care trebuie să vi-l
împărtăşesc şi vouă. Eu sunt conştient de faptul că într-o zi va trebui să dau
socoteală de fiecare cuvânt pe care l-am spus şi, pentru fiecare adunare pe
care am ţinut-o şi în care i-am învăţat pe oameni. Da, va trebui să răspund
pentru fiecare cuvânt spus. Eu ştiu că dacă nu vă spun Adevărul, Dumnezeu mă va
judeca pe mine, nu pe voi. Aşa este.

       Dacă îi avertizez pe oameni, atunci
sângele lor nu mai poate fi cerut din mâinile mele, dar dacă ştiu Adevărul şi
nu-l spun, atunci sângele lor va fi cerut din mâinile mele. Fraţii slujitori
din biserică, ştiu că acesta este adevărul.

       Mulţumiţi-i deci lui Dumnezeu pentru
atitudinea voastră faţă de Adevăr şi pentru că v-a dat curajul să-i avertizaţi
pe oameni cu privire la vremurile care vin.

       Orice om normal ştie că trăim în umbra
unei mari distrugeri.

       Eu am văzut odată un mieluţ care era
tare agitat şi behăia tot timpul. În jurul lui nu se vedea nimic ameninţător,
dar cu toate acestea el era tot mai speriat, deoarece simţea o primejdie care
se apropia. Lua o gură de iarbă, după care privea din nou în jur şi behăia.

       Privind mai atent, am observat că mai
departe venea furişându-se prin iarbă, un leu.

       Micuţul nu avea cum să-l vadă din cauza
ierbii înalte, dar instinctul îi spunea că se află într-un mare pericol.

          Uitaţi-vă la raţe. Primăvara, ele urcă
spre nord, unde depun ouă, iar apoi rămân acolo toată vara şi îşi cresc puii.

          Unul dintre răţoi se naşte ca şi
conducător şi toate raţele îl recunosc. Astfel, când bate primul vânt rece, la
începutul lui septembrie şi când primul ger atinge vârfurile munţilor,
conducătorul vine repede în mijlocul lacului, îşi ridică ciocul şi măcăie de
patru sau cinci ori, ceea ce face ca toate raţele să se adune în jurul lui.
Acesta este adevărul.

          Ce va urma? Răţoiul acesta n-a
părăsit niciodată lacul, deoarece s-a născut abia în primăvara aceasta, dar cu
toate acestea, el se va ridica de pe lac şi va zbura drept spre Louisiana, fără
busolă sau alt ajutor. De ce? Pentru că este condus de instinct.

          Toate raţele îl cunosc şi ştiu că el
este conducătorul, aşa că îl vor urma oriunde va merge el.

          Vedeţi? Raţele îşi urmează
conducătorul prin instinct, în timp ce oamenii, care au şi ei un Conducător, Îl
urmează prin Duhul Sfânt.

          Dacă o raţă trebuie să-şi cunoască
conducătorul şi  să-l urmeze pentru a
scăpa din primejdia ce-o pândeşte şi să ajungă în siguranţă, cu atât mai mult
un creştin trebuie să-Şi urmeze Conducătorul, pe Duhul Sfânt, care îl va scăpa
din primejdie.

          Întreaga lume este speriată. Am fost
în Germania şi acolo i-am auzit pe oameni întrebându-se: „Ce să ne facem?” În
India am auzit aceeaşi întrebare: „Ce o să facem?”

În Elveţia şi oriunde ai merge, auzi aceeaşi
întrebare: „Ce o să ne facem?” Da, întreaga lume tremură.

          Şi Statele Unite tremură. Marile
agenţii, Pentagonul etc. cercetează formele supranaturale şi nu ştiu ce să
spună. Ce sunt farfuriile zburătoare?

         „Oh”, spun ei, „am văzut nişte omuleţi
înăuntru” şi tot felul de poveşti.

          Oficialităţile încearcă să nege
existenţa lor, dar ele sunt acolo. De ce? Pentru că Dumnezeu a spus că vor fi
semne în cer şi pe pământ. Amin. Noi avem aceste semne, iar ei se tem de ele.

          Aţi citit titlurile mari din ziarele
de săptămâna trecută? În ziarul local era un articol cu interviul dat de un
general care a declarat că oricând poate avea loc un atac împotriva Statelor
Unite. Desigur.

          Instruiesc cetăţenii pentru a urmări
avioanele de pe cer. De ce aceasta? Pentru că toată lumea tremură.

          Vor să amenajeze adăposturi undeva în
Kentucky, pentru a adăposti în ele personalul Casei Albe.

          Ce se întâmplă? Mieluşelul tremură
pentru că simte apropierea leului. Oricine este normal şi gândeşte logic, îşi
dă seama că ceva este pe cale să se întâmple.

          Iar dacă vă veţi uita în
binecuvântata Carte a lui Dumnezeu, veţi vedea că aceste lucruri au fost
anunţate mai dinainte. Da, noi suntem la capătul drumului.

          Prieteni, cred că aceasta ar trebui
să vă determine să staţi puţin jos şi să vă faceţi un inventar, ca să vedeţi
clar în ce stare vă aflaţi.

          Dacă de exemplu, te duci la un
restaurant şi iei o farfurie cu supă, în care găseşti apoi o muscă, pui imediat
farfuria la o parte şi-i faci scandal chelnerului:

         „N-am să mai calc niciodată în localul
acesta, dacă vă trataţi clienţii în felul acesta!”

          Da, tu eşti foarte atent să nu-ţi
intre cumva ceva rău în trup, dar scoate-ţi afară otrava din suflet, pentru că
acolo nu este doar o „muscă”, ci totul este stricat. Desigur.

          Lasă Cuvântul lui Dumnezeu să
pătrundă peste tot şi nu-ţi pune mănuşi de catifea.

          O, este vremea să ne suflecăm
mânecile la cămăşi şi să ne apucăm de predicat Evanghelia, puterea mântuitoare
a lui Dumnezeu! Aşa este.

          Este vremea să stăm pe Cuvântul lui
Dumnezeu şi pe făgăduinţele Lui. Biblia ne spune că trebuie să se întâmple
toate aceste lucruri pe care le vedem sub ochii noştri. Ea ne spune că în
zilele din urmă oamenii vor fi batjocoritori, aşa că vor arăta cu degetul spre
cei duhovniceşti, vor râde şi vor spune că zilele minunilor au trecut.

          Cu toate acestea, El a spus că are o
Biserică adevărată, care va fi urmată îndeaproape de semne şi minuni. Da, noi o
avem! Întotdeauna a fost aşa, în toate epocile.

          Când Dumnezeu a creat totul în mod
supranatural, când a chemat lumea la existenţă, El a vorbit Cuvântul şi au
apărut toate lucrurile.

          Pământul pe care staţi astăzi, a fost
creat prin Cuvântul lui Dumnezeu. Şi eu vă întreb: dacă El n-a poruncit lumii
să vină la existenţă, de unde a luat material ca s-o facă? De unde a venit? El
a chemat-o la existenţă prin Cuvântul Său. Ţărâna şi toate lucrurile sunt
Cuvântul lui Dumnezeu. Voi sunteţi aici pentru că aţi fost chemaţi la existenţă
prin Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare din voi. Şi observaţi: când îmbătrâneşti şi
mori, tu mergi înapoi în ţărână, mama tuturor lucrurilor naturale care se pot
vedea cu ochiul. Desigur.

          Acum aş vrea să fiţi puţin atenţi.

          Când Dumnezeu i-a făcut pe Adam, pe
Eva şi toate celelalte lucruri, totul era minunat.

          Adam putea folosi puterea lui
Dumnezeu; putea porunci oricărui lucru şi totul i se supunea ca şi cum s-ar fi
supus lui Dumnezeu.

          El avea părtăşie totală cu Dumnezeu,
mergea cu El, vorbea cu El, era cu El.

          Dar când Eva a păcătuit şi din cauza
aceasta au fost alungaţi din Eden, ei au început să decadă tot mai mult.

          Apoi lumea a început să se
înmulţească şi să se dezvolte din ce în ce mai mult, aşa că au început să-şi
construiască oraşe. Acesta este un semn al sfârşitului.

          Micul Jeffersonville a crescut de la
paisprezece mii de locuitori, cât avea pe vremea când era doar un târguşor mic
situat pe malul fluviului Ohio, la treizeci şi ceva de mii cât are astăzi.
Acum, ei strică fermele ca să construiască alte cartiere. De ce fac aceasta?
Pentru că acesta este unul din semnele timpului din urmă. Aşa este.

          Priviţi numai! La început, oamenii au
început să prelucreze piatra, apoi arama şi metalele, iar astăzi au ajuns să
facă avioane din aluminiu şi nave cosmice.

         Vedeţi? Multă inteligenţă, mari
programe educaţionale, progres şi toate acestea chiar înainte de sfârşitul
lumii.

          Voi ştiţi că atunci când a fost pe
pământ, Isus Hristos a spus: „Cum s-a
întâmplat în
zilele lui Noe, aidoma
se va întâmpla şi la venirea Fiului Omului
.” (Matei 24.37).

          Priviţi lumea.

          Astăzi am luat masa cu domnul şi
doamna Wood şi am discutat cu ei despre cazurile de divorţ şi celelalte lucruri
rele care pot fi întâlnite tot mai des în Statele Unite. Noi avem cea mai mare
rată a divorţurilor din întreaga lume. Da, avem mai multe divorţuri decât
oriunde în lume. Biblia spune că bărbaţii se vor însura, vor mânca, vor bea,
vor avea o morală decăzută (Uitaţi-vă numai în Reno, Nevada), aşa că se
căsătoresc cu o fată şi trăiesc cu ea câteva zile. Apoi dacă n-o plac, o scot
afară şi o alungă fără nici un fel de proces la tribunal.

          Oamenii fără Dumnezeu le aprobă
divorţurile, apoi le dau voie să se recăsătorească, dar Dumnezeu spune clar în
Cuvântul Său că aşa ceva este greşit. Aşa este. Şi cu toate acestea, ei
continuă s-o facă. Civilizaţia noastră se fărâmiţează, dar nu uitaţi: aceasta
este o altă bornă, un semn care indică apropierea sfârşitului.

          Uitaţi-vă apoi la aceste clădiri mari
şi impunătoare.

          Acum voi spune ceva care s-ar putea
să vă deranjeze puţin, dar adevărul este că niciodată nu poţi predica
Evanghelia fără să nu fie cineva care să se supere puţin pentru ceea ce spui.
Răbdaţi însă puţin, pentru că vom privi aceste lucruri cu ajutorul Cuvântului
lui Dumnezeu.

          Ştiţi, eu am crescut în sărăcie.
N-aveam nici ce să mâncăm, aşa că mama ne dădea porumb fript sau ne fierbea
bucăţele de piele veche.

          Mama credea foarte mult în calităţile
uleiului de castor (ricin), aşa că în fiecare sâmbătă  seara, după ce veneam de la şcoală, ne dădea
câte o porţie de ulei de castor.

          Mie îmi era foarte greaţă de el, aşa
că mă ţineam de nas şi-i spuneam mamei: „Oh, mamă este atât de rău la gust!”,
dar ea îmi răspundea: „Dacă n-ar fi rău la gust, nu ţi-ar face bine.”

          Tot aşa este şi cu Evanghelia. Ea îţi
va strânge stomacul şi te va pregăti pentru călătoria pe care o ai de făcut în
săptămâna care urmează. Cu siguranţă, Evanghelia îţi va produce crampe, dacă nu
eşti în ordine cu Dumnezeu. Eu nu spun aceasta ca o glumă, ci pentru că acesta
este adevărul.

         Acum, aş vrea să vedeţi cu toţii,
fraţi şi surori, că suntem în timpul sfârşitului.

         Înainte de sfârşitul lumii vechi,
înainte de potop, înainte de prima mare răscruce, Dumnezeu a făcut în mijlocul
poporului semne şi minuni, ca astăzi.

          O, dacă aş avea timp ca să luăm toate
textele, v-aş arăta că aceeaşi putere atomică care a distrus lumea de atunci, o
va face din nou în timpul acesta. Ei au construit sfinxul, piramidele şi toate
acele lucruri măreţe, nu cu ajutorul energiei benzinei, ci cu ajutorul energiei
nucleare. Acesta este adevărul.

          Şi desigur, această energie atomică a
ajuns să fie controlată de vreun fanatic, care folosind-o necugetat, a făcut ca
pământul să se depărteze de soare, iar atunci când ceva fierbinte se răceşte
brusc, produce aburi, ceea duce la formarea norilor şi cauzează ploaia.

          Desigur. Este acelaşi lucru. Aşa se formează
ploaia astăzi, doar că de data aceasta, Biblia spune că nu va mai fi apă ci
foc.

          Da, este suficient ca pământul să
iasă numai puţin de pe orbită, şi va fi aprins de particulele care vin din
soare. Va fi aşa cum a  spus Dumnezeu.

          Dovezile pe care ni le dă chiar
ştiinţa cu privire la venirea Sa, sunt cu adevărat minunate.

          Aş vrea să avem o trezire timp de o
săptămână sau două, ca să putem studia amănunţit toate aceste lucruri. Voi
puteţi proba ştiinţific aceste lucruri şi veţi vedea că sunt adevărate.

          Lumea se află în timpul sfârşitului.
Suntem la capăt.

          Vedeţi, şi atunci s-a întâmplat la
fel ca astăzi. În zilele acelea, a apărut un bărbat numit Nimrod, care voia să
facă o mare uniune, o confederaţie. Şi noi ştim că el a reuşit să facă o uniune
a tuturor bisericilor şi oraşelor, apoi a construit un mare oraş pe care l-a
numit Babilon.

          Aş vrea să avem timp ca să vorbim
despre aceasta, deoarece tot ce avem astăzi printre noi îşi are originea în
Geneza. „Geneza” înseamnă „Începutul, Rădăcina, Facerea”.

          Iarba pe care o avem astăzi, îşi are
rădăcinile în Geneza. Orice copac vine tot de acolo; Adevărul pe care-L avem
astăzi vine din Geneza şi din Babilon.

          Priviţi numai: un Babilon apare la
începutul Bibliei, apoi îl vedem la mijlocul Bibliei şi în sfârşit, îl avem şi la
sfârşitul Bibliei. Desigur.

          Şi noi vedem că în primul Babilon,
Nimrod, un om fără frică de Dumnezeu, a ieşit şi a făcut o mare uniune a
tuturor oamenilor.

          Priviţi ce fac ei acum, în această
ţară: unesc toate bisericile într-un Babilon modern, care prezintă o Evanghelie
socială, umanitară; care neagă puterea Domnului Isus Hristos şi vindecarea
divină etc; care neagă voia lui Dumnezeu de a-i vedea pe oameni smerindu-se.
Da, aceasta avem noi astăzi.

          Dar ce s-a întâmplat atunci, în
timpul primei mari uniri? Dumnezeu avea pe pământ un om sfânt, care nu s-a
lăsat murdărit de lucrurile lumii, ci păstra tiparul original al creaţiei.
Numele acestui om, era Enoh. El predica şi trăia fără prihană înaintea lui
Dumnezeu. Dar acolo mai era un om deosebit şi anume: Noe. Vedeţi? Întotdeauna
Dumnezeu are câte doi martori. Amândoi predicau vestea bună şi, ţineţi minte,
chiar înainte de sfârşitul lumii de atunci, Dumnezeu a avut pe pământ îngeri,
prooroci. Da, au fost prooroci, semne şi minuni, pentru a-i avertiza pe oameni.

          Astfel, Noe a arătat lumii vechi o
arcă. Faptul că el s-a apucat să construiască o arcă era o mare minune. Cum era
posibil aşa ceva? Noe era un bătrân de şase sute de ani, cu o barbă albă şi
lungă şi lucra la o arcă, deşi de când era lumea nu căzuse nici măcar o
picătură de apă, de sus.

          Cu toate acestea, Noe spunea: „Va
cădea apă din ceruri!” Necredincioşii priveau în sus şi-l întrebau: „De unde
poate să vină apă de sus?”

          Apoi priveau unii la alţii şi ziceau:
„Doar nu credeţi ce spune nebunul acesta!”

          Exact aşa se întâmplă şi astăzi.

          Dar Noe pregătea o arcă pentru toţi
aceia care doreau să fie salvaţi.

          Acum priviţi: dacă astăzi se ridică
un predicator al Evangheliei şi vorbeşte despre puterea învierii lui Isus
Hristos şi despre a doua Sa venire, toată lumea îl consideră nebun. Ştiaţi că
acesta este adevărul? Amin.

          Noe construia o arcă. El nu numai că
lucra în mod miraculos, dar şi aştepta o minune.

          Biserica de astăzi nu numai că are
minuni în mijlocul ei, dar şi aşteaptă o minune: venirea Domnului Isus Hristos
şi răpirea. Arătaţi-mi o biserică pregătită, care vede semnele; care-L vede pe
Dumnezeul cel Atotputernic în marea Sa putere, care este în mijlocul oamenilor.

          Răpirea va avea loc într-un mod
foarte simplu atunci când va veni Domnul Isus, iar acea Biserică va fi luată,
pentru că crede în ea, în răpire. Da, cu siguranţă noi suntem în timpul
sfârşitului.

          Noi suntem la răscruce, într-un timp
de răscruce, la sfârşitul unei slujbe şi începutul alteia noi. Au fost şase
asemenea vremi, iar acum urmează a şaptea.

          Noe construia arca aşteptând o
minune… El predica supranaturalul. Da, domnilor, el predica despre un
Dumnezeu Atotputernic care va distruge lumea prin apă. „Eu”, spunea el,
„construiesc arca prin credinţă”.

          Îmi închipui că ei îl credeau nebun,
dar într-o zi, când au început tunetele şi trăsnetele, minune: animalele au
început să se adune lângă corabie.

Cred
că acest lucru poate fi văzut şi mai clar astăzi, când oposumii se târăsc pe o
şosea circulată, pentru a se aşeza „într-un rând de rugăciune”.

          Da, aceasta este încă o dovadă că
Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este aproape, este gata să vină. Amin. Noi
suntem în timpul sfârşitului; suntem la răscruce. Desigur.

          Observaţi vă rog, că astăzi mai este
ceva la fel ca atunci.

          Astfel, când oamenii au văzut că
apele au început să curgă din cer, că minunea are loc cu adevărat, toţi cei dispreţuitori
şi batjocoritori s-au găsit în afara harului, în afara salvării.

          Aşa va fi şi la venirea Fiului
omului: mulţi din cei care râd şi-şi bat joc, spunând că zilele minunilor au
trecut, măcar că în fiecare zi se întâmplă minuni în vieţile credincioşilor, în
ziua aceea îşi vor da seama că nu mai au nici o şansă; că trezirea lor este
prea târzie. Atunci uşile îndurării vor fi închise pentru ei, iar altarul va fi
plin de fum şi nu va mai fi nici o posibilitate de întoarcere din păcat, pentru
că Cuvântul spune:

         „Cine este nedrept, să fie nedrept şi
mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe
.” (Apocalipsa
22.11). Aşa spune Biblia, iar voi ştiţi că o credem, nu-i aşa?

          Acum observaţi altceva, un lucru
foarte mare: când şuvoaiele au început să vină şi apa creştea, în loc să se
îngrijoreze, Noe se odihnea în arcă. Amin. Noe, care îl urmase în totul pe
Dumnezeu, se odihnea liniştit în timp ce arca lui plutea pe suprafaţa apelor.

          Acelaşi lucru este valabil şi pentru
credinciosul de astăzi, care este în Hristos Isus: pe el nu-l interesează câte
bombe atomice există. Nu, el nu are grija aceasta.

          Predicatorii de astăzi încearcă să
facă pe educatorii, aşa că spun: „Nu mai fă asta, lasă-te de cealaltă! Uită-te
la biserica mea”, dar aceasta nu este treaba noastră, ci a poliţiei. Da,
poliţia trebuie să se ocupe cu reeducarea celor care ajung în închisoare.

          În ce ne priveşte, noi suntem
predicatori ai Evangheliei şi ca urmare trebuie să le vorbim oamenilor despre
Isus Hristos, ca să fie născuţi din nou prin Duhul Sfânt. Dacă se întâmplă
aceasta, acel om intră sub călăuzirea lui Dumnezeu. Voi ştiţi cu toţii că
acesta este adevărul.

          Vedeţi,
Cuvântul spune că la venirea Fiului omului, va fi la fel ca în zilele lui Noe:
oamenii vor mânca, se vor însura şi se vor mărita, vor fi batjocoritori şi
toate celelalte. Da, noi trăim în timpul sfârşitului.

          Iată că tocmai în mijlocul acestor oameni
încep să apară semne şi minuni, şi tot din Cuvântul lui Dumnezeu ştim că se vor
ridica prooroci. Da, înainte de sfârşit, „fiii şi fiicele voastre vor
prooroci…”
(Ioel 2.28). Este adevărat? Desigur, ei vor prooroci. Şi tot
acolo scrie că „tinerii vor avea vedenii.” Dar deşi este scris, oamenii
numesc aceasta telepatie. Da, ei o numesc oricum, numai ca venind de la
Dumnezeu nu.

          Voi ştiţi
că Isus a spus că dacă ei L-au numit pe Stăpânul casei Beelzebul, cu atât mai
mult îi vor numi aşa pe ucenicii Săi.

          Noi trăim în timpul sfârşitului. Da,
am ajuns într-un timp de răscruce în care putem vedea toate aceste lucruri.

          După distrugerea de la potop, când
lumea a fost ştearsă de pe pământ, Dumnezeu a început să reconstruiască din acel
haos.

          Dar ce a urmat după aceea? Oamenii au
început să fie din nou iubitori de sine şi să privească la lucrurile lumii în
loc să privească la Dumnezeu, spunându-şi: „Gata! Zilele acelea au trecut.
Astăzi nu mai poate fi vorba de aşa ceva!”

         
Ei se întorc acum, la timpul în care Israelul s-a dus în jos şi a ajuns
să fie rob în Egipt, timp de patru sute de ani. Naţiunea care se afla în
fruntea celorlalte naţiuni, a fost doborâtă din pricina păcatului şi a
necredinţei, pentru că nu s-a încrezut în Dumnezeu. Da, ea ajuns în Egipt
pentru că aşa a spus Dumnezeu.

          Şi acolo a trebuit să vină un timp al
separării, iar noi am ajuns tot acolo: când Dumnezeu separă oile de capre. Aşa
este. Este timpul separării.

          Priviţi. S-ar părea că El nu le-a dat
importanţă, că i-a lăsat să facă tot  ce
voiau, să nege supranaturalul. Ei aveau de făcut cărămizi şi multe alte munci
ca să-l mulţumească pe Faraon, iar supranaturalul dispăruse de multă vreme.

          Dar iată că într-o zi, Dumnezeu a
hotărât că trebuie să pregătească poporul pentru o lungă călătorie, iar când
Atotputernicul vorbeşte, urmează minunile.

          Astfel când a vorbit Dumnezeu, s-a
născut un băieţel, Moise, iar ei au putut să vadă încă de la naşterea lui că
este un copil deosebit.

          Dumnezeu n-a rămas niciodată fără un
martor. Astfel, El l-a purtat în mod miraculos pe Nil şi în alte situaţii, a
avut grijă de el şi l-a dus chiar în palatul lui Faraon, unde a fost crescut şi
educat.

          Apoi anii au trecut, şi iată că
într-o zi, la poalele unui munte stătea un bătrân de optzeci de ani, care nu-L
ascultase pe Dumnezeu, dar în faţa lui se desfăşura acum o vedenie minunată: un
înger vorbea cu el din mijlocul unui rug aprins.

          Ce era acesta? Momentul când trebuia
să apară un prooroc; era timpul când trebuiau să apară îngeri; era un timp de
răscruce.

          Astfel, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise
şi l-a trimis în Egipt. El l-a trimis şi pe Aaron, iar urmarea a fost că s-au
întâmplat minuni. De ce? Pentru că era un timp de răscruce, un timp al
sfârşitului.

         Dar şi atunci au fost împotrivitori,
pentru că întotdeauna au fost astfel de oameni, chiar şi în zilele de dinaintea
potopului. Astfel, împotriva lui Moise s-au ridicat Iane şi Iambre, care au spus:
„Noi putem face ceea ce faci tu. Da, tu vindeci unul singur, dar noi putem
vindeca o mie de bolnavi.”

          Exact aşa se întâmplă şi astăzi.
Astfel, avem printre noi înşelători care se pretind a fi ceea ce nu sunt în
realitate, iar Biblia  vorbeşte despre
ei, spunând:

        „După
cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se
împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce
priveşte credinţa.”
(2Timotei
3.8). Da, aceşti oameni se ridică în timpul acesta de răscruce în care trăim
noi.

          Iane şi Iambre au stat în faţa lui
Moise atunci când acesta a făcut o minune de la Dumnezeu. Desigur. Când toiagul
lui Moise s-a prefăcut în şarpe, aceşti imitatori au făcut la fel cu toiegele
lor. Apoi, când Moise a lovit Egiptul cu urgii, au făcut şi ei la fel. Dar
acolo era Diavolul. Însă Biblia spune: „…când
va năvăli duşmanul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.”
(Isaia
59.19).

          Şi astăzi avem o mulţime de
înşelători: bărbaţi care par creştini, care pretind că sunt creştini, dar a
căror inimă este la fel de neagră ca şi pereţii smoliţi ai iadului.

          Sunt o mulţime de păstori care ar
face mai bine dacă s-ar apuca să cultive porumb pe undeva; sunt bărbaţi care
deşi au cele mai înalte studii teologice, nu ştiu despre Dumnezeu nici cât ştie
un băştinaş din Africa despre Istoria modernă.

         Vorbeşte-le numai despre puterea lui
Dumnezeu, despre puterea învierii Sale, şi-ţi vor răspunde imediat: „O, acesta
este fanatism! Aceste lucruri s-au întâmplat numai odinioară!” Dar eu vă spun:
aceasta arată ce sunt ei în realitate. Adevărul este că aceşti oameni nu-şi dau
seama în ce timp trăiesc. Voi ştiţi că acesta este adevărul.

         Aceste lucruri s-au întâmplat şi în
trecut, iar eu iau aceste umbre de atunci, ca să puteţi vedea realitatea de
astăzi.

         Voi, cei care staţi aici, Îi veţi
sluji lui Dumnezeu? Eu nu vă trimit să mergeţi la vreo biserică, deoarece toate
sunt la fel, ci îndemnul meu este: „Veniţi la Hristos!”

         Care a fost încercarea, testul final
din Egipt?

          Pentru astăzi, ni s-a spus că
Antihristul va avea putere. Ce fel de putere? Să facă minuni mari. Nu spune aşa
Biblia? Ba da. Să citim ca să vedeţi că acesta este adevărul:

„…făcea semne
mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa
oamenilor.”
(Apocalipsa 13.13).

          Este adevărat? Dar nicăieri în
Biblie, nu scrie că Antihristul va vindeca bolnavi, deoarece el nu poate face
aceasta. Astfel, în Exod 15.26 citim: „Eu
sunt Domnul, care te vindecă.”

          Şi acolo în Egipt, a fost un test
pentru a vedea cine este adevărat şi cine este fals.

          După cum am spus deja, atunci când
Aaron a aruncat jos toiagul, acesta s-a prefăcut în şarpe, dar şi Iane şi
Iambre au făcut la fel. Totuşi, ei n-au putut aduce păduchii, aşa că au fost
nevoiţi să recunoască că „Aici este
degetul lui Dumnezeu
”. (Exod 8.19).

          O, Doamne, iar astăzi mulţi gânditori
moderni consideră că vindecarea divină vine de la Diavolul. Dar nu, nu este
adevărat! Este Puterea Atotputernicului Dumnezeu şi se poate primi prin
credinţa fiecăruia în Domnul Isus cel înviat, deoarece Cuvântul spune:

          „Adevărat,
adevărat vă spun că, cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac
Eu; ba încă va face unele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la
Tatăl
.” (Ioan 14.12). Apoi, Dumnezeu i-a condus prin mijlocul Mării Roşii,
pe care a despicat-o înaintea lor prin credinţă, aşa că au trecut-o ca pe uscat
şi a făcut multe alte semne şi minuni prin care oamenii au putut să vadă că se
află într-un timp de răscruce.

          Aş vrea să avem mai mult timp ca să
vorbim despre aceasta, dar mai am încă câteva răscruci
despre care aş vrea să vorbim.

           În călătoria sa spre ţara făgăduită,
Avraam avea cu el un membru căldicel al unei biserici căzute: pe nepotul său,
Lot. Da, Lot era membru căldicel al unei biserici pro-moderniste şi slabe cum
avem şi astăzi.

           Astfel de oameni au fost în toate
timpurile şi-i avem şi astăzi; oameni care au numai o formă de evlavie, dar
tăgăduiesc puterea lui Dumnezeu.

           Şi iată că Lot mergea înainte cât se
poate de religios, dar când a ajuns la testul înţelegerii lui duhovniceşti…

           Această înşelăciune a început
demult, când Cain, un bărbat modern, a construit o biserică şi un altar. Ceea
ce vreau să spun prin aceste comparaţii, este că tu nu vei fi niciodată mântuit
pentru că mergi la biserică; trebuie să fii născut din nou.

          Uitaţi-vă la Cain şi la Abel. Vom
merge puţin înapoi, pentru câteva minute. Cred că puteţi vedea că aici este
vorba de „pro” şi „contra”, sau de bine şi rău, cum avem întotdeauna.

          Astăzi este exact la fel. Priviţi
numai: Cain şi Abel, au construit fiecare câte un altar lui Dumnezeu. Dacă tot
ceea ce cere Dumnezeu este apartenenţa la o biserică, înseamnă că şi Cain ar fi
fost primit.

          Priviţi. El a îngenuncheat şi I s-a
închinat lui Dumnezeu. Este adevărat? El s-a închinat lui Dumnezeu în mod
sincer.

          Deci, dacă sinceritatea este tot ceea
ce cere Dumnezeu, înseamnă că şi Cain ar fi trebuit să fie primit.

          Calea aceasta este aparent corectă, dar
lăsaţi-mă să sădesc acest adevăr adânc în inimile voastre, ca să-l puteţi
înţelege.

          Noi avem nevoie de descoperirea
duhovnicească.

          În zilele acelea, nu exista încă
Biblia şi nu erau decât câţiva oameni, dar prin descoperire divină, Abel a
putut să aducă, prin credinţă, un miel.

          Cain, în schimb, a adus fapte şi
apartenenţa la o biserică, spunând: „Cu siguranţă lui IaHVeH Îi place ceea ce
este frumos!”

          Astfel, el şi-a împodobit altarul cu
flori şi plante, aşa cum faceţi voi la Paşti. Apoi plecaţi şi mai reveniţi
peste un an, tot de Paşti.

           Dar Dumnezeu nu vrea flori de Paşti
pe altar! Sigur că nu. Ci, te vrea pe tine pe altarul Său.

           Cain a luat din fructele câmpului şi
le-a aşezat pe altar, spunând: „O, IaHVeH, eşti atât de minunat!”

           Dacă am avea timp să mergem puţin şi
mai înapoi, ca să vorbim despre natura tăticului lui, Diavolul!

           Dar Abel, „Prin credinţă, a adus lui Dumnezeu o jertfă mult mai bună decât Cain”.

           Aşa ne spune Pavel în Evrei 11.4.
Prin descoperire dumnezeiască, Abel a văzut că sângele ne-a făcut muritori şi
nu fructele câmpului. O, Doamne, şi când te gândeşti că unii predicatori mai
cred că ei au mâncat mere! Vai, vai, vai!

           Acum n-aş vrea să credeţi că
glumesc, dar frate, dacă faptul că au mâncat mere le-au făcut pe femei să vadă
că sunt goale, atunci ar trebui să le dăm şi astăzi să mănânce câteva mere. Da,
domnilor. Spun aceasta pentru că este o ruşine felul în care trăiesc oamenii;
felul în care umblă pe stradă fetele tinere şi bunicuţele, după care merg la
adunare, cântă în cor şi spun că sunt „creştine”.

          Roadele voastre arată cine sunteţi.
De ce vreţi să vă scoateţi hainele de pe voi? Biblia vorbeşte despre o singură
persoană care a făcut aceasta: un bărbat stăpânit de mai mulţi draci. ( Luca
8.27)

          Eu nu vreau să par nepoliticos pentru
că v-am spus aceasta, ci doresc să vă avertizez, deoarece    s-ar putea ca acum să fie pentru ultima
dată când vă văd şi vă vorbesc.

          Deci Abel a văzut adevărul petrecut
în Eden, prin descoperire divină. Acum priviţi! Atunci când Isus a coborât de
pe muntele schimbării la faţă, a făgăduit că Biserica Sa va fi zidită pe
aceeaşi temelie: pe descoperirea divină. 
Desigur. Biserica Sa nu va fi zidită pe o lege scrisă, nici pe o mulţime
de crezuri omeneşti, ci atunci când a coborât de pe muntele schimbării la faţă,
Isus i-a întrebat pe ucenicii săi:

      
„Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” Şi ucenicii I-au răspuns:
„Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie, alţii: Ieremia sau unul din
prooroci.”

      
„Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?”

         Simon Petru, drept răspuns, I-a zis:
„Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”

         Isus a luat din nou Cuvântul şi i-a
zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a
descoperit aceasta, ci Tatăl Meu care este în ceruri
.”
( cu alte cuvinte, El spunea: „Tu nu ai învăţat aceasta în nici un seminar şi
din nici o carte”).

      
„Şi pe această piatră
(descoperire),
voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”

(Matei 16.13-18).

         Ce este aceasta? Descoperirea
dumnezeiască a faptului că Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu, este Domnul,
deoarece Biblia spune că „Nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul”, decât
prin Duhul Sfânt”,
adică prin descoperire divină. Da, atunci când Duhul
Sfânt vine şi vă atinge, descoperindu-vă că El este însuşi Dumnezeu, vă daţi
seama unde staţi. Dacă nu aveţi această descoperire, voi nu sunteţi născuţi din
nou; nu aveţi cunoştinţă dumnezeiască, ci luaţi doar ceea ce vă spune mămica
voastră sau predicatorul, fără să puteţi face însă deosebirea.

          Dar voi ce părere aveţi? Nu veţi avea
nici una, până nu vi se va descoperi. Aici este răscrucea; este perioada când
va veni Capul tuturor lucrurilor; când timpul se va încheia şi va începe
veşnicia.

          Când Lot a ales să meargă în locurile
cele mai bune ale ţării, o, el putea să construiască biserici mari! (Uitaţi-vă,
nu este şi astăzi aceeaşi tendinţă?). Se afla în locuri bine irigate.

          „Desigur,
biserica noastră este cea mai mare, are cei mai mulţi membri”.

          Probabil că soţia lui a ajuns
conducătoarea „cercului de cusut”, iar el era primarul oraşului, aşa că le
mergea foarte bine.

          Cu toate acestea, el a pierdut ceva.

          Da, el a stat acolo până când lumea
din jur a devenit un haos; astfel încât bărbaţii au decăzut atât de tare că nu
s-au mai folosit în mod firesc de trupurile lor.

          Perversiunea era un semn al
sfârşitului, iar astăzi vedem că homosexualitatea este într-o continuă creştere
şi la noi. Cam 40% din funcţionarii guvernamentali practică aşa ceva. Aceasta
este părerea ziarelor şi aşa este.

          Eu primesc foarte multe scrisori de
la mame care sunt îngrijorate pentru fiii lor. Pe partea cealaltă, femeile au
devenit dumnezeul lumii.

 Frate, aceste
fâlfâite provoacă căderea bărbaţilor mai repede ca orice altceva. Da, femeile
cu rochiile lor…

           O, voi vă
uitaţi la televizor şi le vedeţi pe femeile acelea decăzute, apoi încercaţi să
le imitaţi, fără să vă gândiţi că au fost măritate de patru sau cinci ori.
Adevărul este că unele dintre ele n-ar fi bune nici ca preş la uşă, dar cu
toate acestea voi vi le luaţi de model, în loc să-L primiţi pe smeritul nostru
Domn Isus care a murit la Calvar ca să vă scoată din păcat.

          Ar fi cazul să vă decideţi să-L
alegeţi pe El, chiar astăzi. Amin.

          Părerea mea este că jumătate din
membrii bisericii moderne de astăzi, n-ar şti să vă spună când S-a născut Isus
sau alte lucruri de felul acesta, dar cunosc cu lux de amănunte revistele
ilustrate şi ce a jucat nu ştiu ce actriţă, nu ştiu când. Ce ruşine!

          Poate spuneţi: „Ce tot predici acolo,
frate?” Adevărul, şi vreau să mă ascultaţi! Sigur, este neplăcut să vorbim
despre felul în care merg lucrurile în lumea modernă, dar acesta este adevărul
care ne arată că suntem în timpul din urmă.

          Uitaţi-vă la ceea ce s-a întâmplat în
Sodoma şi Gomora, iar apoi uitaţi-vă la ceea ce se întâmplă astăzi. Bărbaţii sunt
atât de plictisiţi de femei, încât nu mai au nici un respect pentru ele. Da,
astăzi poţi să vezi foarte rar un bărbat care îşi ridică pălăria în faţa unei
femei, şi aceasta pentru că nu mai au nici un respect pentru ele. Dar chiar
femeia şi-a făcut aceasta.

          Voi vorbiţi despre delicvenţa
juvenilă şi despre alte lucruri de felul acesta, dar părerea mea este că mai
degrabă putem vorbi despre o delicvenţă a părinţilor. De ce spun aceasta?
Pentru că unii din voi vă lăsaţi fetele să plece noaptea de acasă, la câte o
petrecere cu băuturi şi ţigări. Apoi, se întorc dimineaţa doar cu jumătate din
haine pe ele şi cu machiajul întins pe toată faţa.

          Şi cu toate acestea, voi le numiţi
ignorante pe mamele adevărate de la ţară, pe femeile din Kentucky, care ştiu
cum să–şi crească copiii. Şi vă spun. Ele ar lua o nuia bună şi ar folosi-o
atât de bine, încât fetele acelea nu s-ar mai da jos din pat cam vreo şase
luni. Da, ele ar „cerceta” cu nuiaua ce haine şi-au dat jos fetele lor. Aşa
trebuie făcut. Amin. Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acele mame de modă
veche.

          Şi eu am două fete şi nu ştiu ce va
fi cu ele când vor mai creşte, dar pot să vă spun că dacă una dintre ele ar
îndrăzni să stea pe plajă, pe jumătate goală în faţa bărbaţilor (cum le văd
adesea pe fete) sub pretextul că stă la plajă, s-o vedeţi numai cum ar sta în
bătaia mea! Da, aş bronza-o eu atât de bine că n-ar uita niciodată aceasta!
Desigur.

         Fraţilor, noi nu avem nevoie de nişte
credincioşi leşinaţi şi formali, ci ne trebuie o trezire ca aceea a lui Pavel,
una trimisă de Dumnezeu. Noi avem  nevoie
de Duhul Sfânt; avem nevoie de Isus Hristos în puterea învierii sale, astfel
încât semnele şi minunile să însoţească cu putere predicarea Evangheliei. O, şi
le vom avea! Nici chiar toţi diavolii din iad nu vor putea opri aceasta, pentru
că Dumnezeu a făgăduit că aceste lucruri se vor întâmpla în timpul sfârşitului
şi aşa va fi. Desigur.

          Sodoma şi Gomora au ajuns la o
răscruce, deoarece răul se cuibărise înăuntru, iar atunci când răul se
stabileşte undeva, Dumnezeu trimite un prooroc adevărat. Iar pentru acel timp,
proorocul a fost Avraam. Amin.

          Ce s-a întâmplat? În Sodoma au apărut
cei doi îngeri în trupuri omeneşti. De ce? Pentru că sosise timpul sfârşitului.
Astfel, ei au predicat mulţimii, dar fără nici un rezultat.

          Nu este la fel şi astăzi? Ba da.

          Iar rezultatul neascultării a fost că
Dumnezeu a şters acele cetăţi de pe faţa pământului. Nu a mai rămas acolo decât
o urâciune: soţia lui Lot preschimbată într-un stâlp de sare. Da, ea stă acolo
privind înapoi ca o avertizare că vor mai fi şi alte răscruci. Desigur.

         Atunci când cei doi îngeri predicaseră
adevărul, fiicele lui Lot stătuseră deoparte şi râseseră, iar astăzi este la
fel, pentru că trăim în timpul sfârşitului.

         Aş fi vrut să mai vorbim puţin despre
această răscruce, dar trebuie să mergem la alta.

         Anii au trecut şi iată că a venit o
vreme când Israelul a avut nevoie de o schimbare, deoarece Ahab s-a căsătorit
cu Izabela, micuţa fluşturatică vopsită, care a adus idolatria în Biserica lui
Dumnezeu.

La fel s-a întâmplat şi
astăzi. Atunci când oamenii duhovniceşti au devenit formali, au transformat
biserica într-o lojă, într-o partidă. Voi ştiţi că acesta este adevărul, de
aceea nu trebuie să o ascundem. Astfel, de la metodişti mergeţi la baptişti sau
la prezbiterieni, iar dacă apare ceva ce nu vă place, vă luaţi actele şi
mergeţi să vă înscrieţi în altă parte, la o altă partidă.

          Mai bine aţi azvârli toate hârtiuţele
acelea şi  L-aţi ruga pe Dumnezeu să vă
nască din nou în Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi de Dumnezeu în
cartea Vieţii din ceruri, şi care nu sunt mutaţi dintr-o partidă în alta. Aşa
este.

          Eu n-am nimic cu metodiştii şi nici
cu baptiştii, prezbiterienii, sau cu ceilalţi, dar acesta este adevărul. Şi
este aşa pentru că nu se predică Evanghelia şi nici nu se avertizează oamenii
cu privire la ceea ce spune Cuvântul. Da, noi avem nevoie de predicatori care
să vestească Evanghelia şi să-i avertizeze pe oameni cu privire la ceea ce va
veni.

         Şi priviţi! Atunci când Israelul a
ajuns la răscruce, Dumnezeu a trimis un prooroc cu Cuvântul Domnului: pe Ilie,
iar când s-a întâmplat aceasta, au fost îngeri şi semne şi minuni.

         Ilie a închis cerul aşa că nu a plouat
trei ani şi jumătate, apoi a făcut multe alte lucruri: semne şi minuni în faţa
oamenilor, ca să dovedească Adevărul lui Dumnezeu. Aceasta a fost cea de-a
patra răscruce.

         Priviţi-o acum pe cea de-a cincea.

         Uitaţi-vă la ei cum se bagă în
problemele altora, cum vor să explice totul, toată puterea Lui, cum spun că nu
mai există supranatural, că nu se mai fac minuni. Da, ei s-au întors în
Babilon, aşa că au parte numai de probleme şi de necazuri. Noi am ajuns la o
răscruce a timpului de aceea le avem pe toate acestea printre noi. Aşa este.

          Ştiu că mă veţi numi „holly-roller ”
sau oricum, pentru că v-am spus aceasta, dar nu mă interesează. Puteţi să o
faceţi cât vreţi; eu mă simt foarte bine, pentru că ştiu că Isus Hristos, Fiul
lui Dumnezeu este viu şi lucrător, iar cei care cred în El şi în lucrarea Sa,
au parte de supranatural. Aşa este.

          Şi iată că, chiar înainte de a cincea
răscruce, era un bărbat cinstit, Zaharia, care se ruga Domnului pentru un
copil. Şi ce s-a întâmplat? I s-a arătat un înger; aceasta se întâmpla pentru
prima dată de la Maleahi încoace (de patru sute de ani).

          Îngerul a spus că se va întâmpla o
minune, iar el a crezut aceasta. Nu a crezut de la început, aşa că Dumnezeu
„l-a ajutat” puţin. El avea mărturiile lui Avraam, ale lui Isaac, ale Sarei,
Anei etc. dar cu toate acestea s-a gândit: „Oh, Dumnezeu a făcut aceste lucruri
cu mulţi ani în urmă, dar astăzi nu mai este aşa ceva.”

         Atunci Îngerul i-a spus: „Eu sunt Gavril, care stau în prezenţa lui
Dumnezeu şi cuvintele mele se vor împlini aşa cum ţi-am spus, dar pentru că
te-ai îndoit, vei fi mut până în ziua în care se va naşte copilul, căruia îi
vei pune numele Ioan
.” ( Luca 1.19-20 – parafrazare). Amin.

         Timpul de răscruce sosise. Era o vreme
în care toate minunile erau explicate ca fiind false, dar cu toate acestea,
iată că zilele minunilor se întorseseră în mijlocul poporului. Era o schimbare,
o trecere de la lege la har. Astăzi, timpul de har se schimbă din nou, este un
timp de răscruce în care au loc lucruri mari -semne şi minuni – pentru că
Atotputernicul vorbeşte. Cu siguranţă.

         Atunci când a vorbit Dumnezeu, o
femeie căreia nu-i mai venea rânduiala femeilor a avut un copil, iar soţul ei,
Zaharia, a fost vindecat de Domnul în momentul când a scris pe tăbliţă numele
copilului: Ioan. Da, el a avut parte de vindecarea divină.

         Apoi, acelaşi înger s-a dus la o
tânără care nici măcar nu era căsătorită şi i-a spus că va avea un bebeluş. Ea
l-a crezut şi astfel Copilul făgăduit S-a născut.

         El a avut încă de la început vedenii,
aşa cum spune Biblia şi le-a spus oamenilor în faţă cine erau şi ce gândeau.
Dar fariseii nu L-au crezut, ci au spus: „Zilele minunilor au trecut! Astăzi nu
se mai întâmplă aşa ceva, iar Omul acesta lucrează cu ajutorul lui Beelzebul.”
Domnul Isus le-a răspuns însă:

          „Dacă
pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai
mult vor numi aşa pe cei din casa lui? (Matei 10.25), apoi a
adăugat: „Dacă Eu scot dracii cu Beelzebul, domnul dracilor, voi cu cine îi
scoateţi?” (Luca 11.19 – parafrazare). Vedeţi, acesta este punctul în care ei
s-au pierdut, unde au dat faliment.

          Totuşi, Stăpânul a fost urmat de
semne şi minuni, aşa că a vindecat bolnavii, a înmulţit pâinile şi peştii,
hrănind mulţimile; pentru aceasta folosindu-Se de puterea Sa la nivel de atomi:
a înviat morţii etc.

          Da, minunile au apărut şi s-au
înmulţit cu cât timpul răscrucii era tot mai aproape, iar astăzi se întâmplă la
fel.

          Fraţilor, vine un ceas când întreaga
lume va fi zguduită de puterea lui Dumnezeu.

          Aşa este. Iată că minunile se
întâmplă deja, dovedind că ceasul acela este tot mai aproape.

          Suntem aproape de sfârşit.

          Minunile din slujba Domnului Isus, au
fost din ce în ce mai multe şi mai mari, iar în final L-au atârnat pe cruce.
Când s-a întâmplat aceasta, Dumnezeu a răspuns din cer, aşa că soarele a
refuzat să strălucească; luna s-a întunecat, stelele nu şi-au mai dat lumina.
Da, când Fiul lui Dumnezeu a murit pe Calvar, natura a răspuns. Dar deşi sub
ochii lor se petreceau semne şi minuni, oamenii religioşi cu inima împărţită,
continuau să zică: „Este un spiritist şi nimic mai mult. Un Beelzebul.”

         Când au făcut aceasta, pământul s-a
supărat atât de tare încât trupurile moarte au ieşit afară din morminte
împreună cu El, şi s-au arătat multora. (Matei 27.52-53). Amin.

         Semne şi minuni, iar noi suntem la
sfârşitul timpului.

         Apoi au urmat o mie de ani de
întuneric, după care a apărut o nouă răscruce, atunci când protestantismul s-a
despărţit de catolicism, prin Luther. A urmat John Wesley, care a predicat
despre vindecarea divină şi prin care au fost vindecaţi bolnavii. Voi ştiţi că
trezirea a fost urmată de semne şi minuni, dar mergeţi numai şi vorbiţi despre
aşa ceva într-o biserică metodistă, şi veţi fi daţi afară imediat.

         Când John Wesley era la Withfield şi
mergea călare ca să se roage pentru o femeie bolnavă, calul său a alunecat şi
şi-a rupt un picior. Imediat, Wesley s-a dat jos de pe el, l-a uns cu ulei în
Numele Domnului, după care a încălecat şi şi-a continuat drumul.

         Acesta era un alt timp de răscruce.
Amin.

         Biserica anglicană l-a persecutat din
cauza predicării vindecării divine, ceea ce se întâmplă şi astăzi. Astfel,
într-o zi, au dat drumul la nişte vulpi asupra lui. Atunci Wesley i-a spus
celui ce făcuse acest lucru: „Nu va apune soarele de trei ori până când mă vei
chema să mă rog pentru tine!”

         Şi într-adevăr, a murit chiar în
noaptea aceea, din cauza stomacului, în timp ce-l striga pe Wesley ca să se
roage pentru el. Vedeţi? Un timp de răscruce. Aleluia.

         Voi aţi devenit atât de organizaţi,
atât de împărţiţi în culte încât aţi ajuns să spuneţi:

 „Eu aparţin la aceasta sau la aceea şi asta
este totul!”

          O, sărmanilor, dacă acesta este
sprijinul vostru, nădejdea voastră, atunci Dumnezeu să aibă milă de sufletele
voastre păcătoase. Acum oamenii bisericii au ajuns nişte oratori.

          De ce? Pentru că nu mai au credinţa
de modă veche pe care o aveau părinţii noştri. Da, acum totul seamănă cu o
evanghelie de Hollywood, în care un tip dichisit vorbeşte unor cucoane cu
ditamai cerceii şi date cu destulă vopsea încât să poţi vopsi un hambar.

          Înainte, aşa ceva era considerat
păcat, oameni ai sfinţeniei! Ce s-a întâmplat? Voi mergeaţi bine, dar acum aţi
început să vă faceţi părul şi să fiţi ca lumea.

          Nu vă enervaţi, ci ascultaţi-mă chiar dacă
vă cade greu, pentru că ceea ce vă spun, vă va face bine. Desigur.

          Şi voi, penticostalilor, eraţi
sfinţi, mergeaţi bine. Ce  s-a întâmplat
cu voi? Pavel a spus: „…cine v-a tăiat calea?”…(Galateni 5.7) Dacă atunci,
acele lucruri erau păcat, sunt şi astăzi. Diavolul şi-a schimbat înfăţişarea,
dar nu şi felul de a acţiona. Încă este „în afaceri”.

          Aşa este şi voi ştiţi că acesta este
adevărul. Ce este aceasta? Un semn al sfârşitului.

          Acum vreau să le spun ceva păstorilor. Un
prieten bun, predicator metodist, fratele Sturgeon, cântă  adesea:

„Am deschis barierele,

          Am deschis barierele,

          Păcatul ne-a cuprins.

          Am deschis barierele

          Oile au ieşit

          Dar cum au
intrat caprele?”

         Acesta este adevărul: aţi deschis
barierele.

         Bătrânul John Smith avea aproape
nouăzeci de ani şi era adus la amvon de alţii, pentru a predica „puţin” (cam
două ore şi jumătate) în biserica metodistă. El spunea: „Oh, ce ruşine! Arde
inima în mine de ruşine, când văd inele de aur pe degetele fiicelor bisericii
metodiste”.

        Oare ce ar gândi astăzi, dacă le-ar
vedea pe fiicele bisericii metodiste în pantaloni scurţi?

        O, Doamne, ai milă!

        Nu vedeţi? Nu-i de mirare că astfel de
oameni au deschis barierele; că au pus apartenenţa la o biserică înaintea
părtăşiei cu Hristos; că au lăsat deoparte camera de sus, unde obişnuiam să
mergem la rugăciune.

        Şi toate acestea, în timp ce metodiştii
de modă veche cădeau cu feţele la pământ, plini de Duh Sfânt, încât erau
stropiţi cu apă ca să-şi revină. Da, taţii şi mamele voastre au trăit asemenea
experienţe, dar astăzi nu mai este aşa ceva.
Nu a mai rămas decât mândria. Ar trebui să vă întoarceţi la vechea cale şi să
credeţi şi voi în acele lucruri, pentru că aţi lăsat barierele jos şi iată ce
aveţi ca urmare.

         Aţi clocit nişte necredincioşi,
predicatori ai Evangheliei sociale, ai educaţiei în locul mântuirii, ai lumii.
Aşa este.

        Voi spuneţi: „Predicatorule, de ce eşti
atât de dur cu privire la lucrurile acestea?”

        Adevărul este că e timpul să fim
neîndurători. Aşa este. Este timpul să spunem adevărul.

        Imaginaţi-vi-l pe Ioan Botezătorul, cel
plin de Duhul Sfânt, când Irod trăia cu soţia fratelui său Filip. Parcă îi aud
pe diaconi spunând: „Să nu predici despre căsătorie şi divorţ!”

        O, era posibil oare ca Ioan cel plin de
Duhul Sfânt să stea liniştit?

        Cu pieptul său păros, încins cu o veche
piele de oaie, el apare în faţa lui Irod şi îi spune: „Legea nu-ţi îngăduie s-o ai de soţie.” (Marcu 6.18). Amin.

         Noi am avea nevoie ca Dumnezeu să ne
dea cât mai mulţi oameni ca el, oameni care să numească negrul negru şi albul
alb; care să predice Evanghelia fără compromisuri, vechea Evanghelie a lui Isus
Hristos şi care să creadă că această Biblie este adevărată; care să-L ia pe
Isus Hristos ca Mântuitor personal, pentru că atunci vor avea loc multe lucruri
minunate.

          Da, atunci minunile vor reapare în
Biserică. Voi ştiţi cu toţii că suntem în timpul sfârşitului, în timpul când
predicatorii sociali încep să spună: „Oh, zilele minunilor au trecut! Nu mai
există aşa ceva. Este o prostie!”

          Iată însă că Dumnezeu reapare în scenă.
Atotputernicul vorbeşte, aşa că cel bolnav este vindecat, orbul vede, surdul
aude, infirmii umblă, demonii sunt scoşi afară. Duhul Sfânt aşează în biserică
daruri, aşa că bărbaţii au vedenii şi apar prorocii.

          Ce este aceasta? Sfârşitul. Am ajuns la
răscruce.

          Şi dacă Isus Hristos face astfel de
lucruri, aceleaşi pe care le-a făcut când a fost pe pământ, vor crede ei oare?
Amintiţi-vă că atunci au fost zeci de mii, milioane care L-au respins, iar
astăzi va fi la fel. Acum, când Diavolul este liber, când toate puterile
iadului sunt aruncate în luptă, el se va ridica cu atât mai mult, cu imitaţiile
şi prefăcătoriile lui. Aşa a fost atunci şi aşa va fi şi astăzi.

          Noi suntem la sfârşitul timpului, iar
Dumnezeu Se descoperă prin semne şi minuni. Creştinilor care până acuma aţi
lucrat fără a avea Duhul Sfânt, de ce nu aruncaţi încăpăţânarea de a face voia
voastră, de ce nu veniţi la Dumnezeu ca să fiţi reînnoiţi, născuţi din nou din
Duhul lui Dumnezeu? Dacă în inima voastră nu credeţi în minuni, dacă nu credeţi
că Dumnezeu face şi astăzi asemenea lucruri, cu voi este o mare problemă,
pentru că dacă Dumnezeu este încă Dumnezeu, atunci trebuie să facă aceleaşi
lucruri ca şi în trecut. Da, El trebuie să fie acelaşi.

          Dacă Şi-a pierdut puterea, este un
Dumnezeu mort, iar eu vă întreb: Ce bine mai poate face Dumnezeul lui Ilie şi
al lui Moise dacă este mort? Dacă nu este Acelaşi, înseamnă că nu este decât un
personaj istoric. Dar nu, El nu este un Hristos istoric, ci este Hristos cel
Înviat şi toată puterea şi plinătatea Lui locuieşte printre noi acum, deoarece
El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Amin.

          Noi suntem la răscruce. Uitaţi-vă în
jur. Lumea tremură, iar păstorii spun: „Ştii, este ciudat că medicina modernă
recunoaşte chestiile astea, şi uite ce mult scrie despre ele. Ziarele sunt
pline de relatări despre minuni. Ce se întâmplă?”

          Da, ei nu sunt de acord cu vindecarea
divină, ci spun: „Păi vă spun eu, doctore (în teologie) Jones. Uitaţi-vă numai
ce a spus Moody despre aceasta.”

          „Da, Moody avea dreptate pentru epoca
lui, dar ea nu mai este valabilă astăzi.”

          Cu ani în urmă, un savant francez a
spus şi a demonstrat ştiinţific că dacă un om va merge cu „infernala” viteză de
treizeci mile pe oră (cam cincizeci şi trei de kilometri pe oră) va zbura de pe
pământ deoarece gravitaţia nu-l mai poate reţine. Eu vă întreb însă: credeţi că
ştiinţa modernă îl mai ia în considerare pe acest savant? Astăzi ne deplasăm cu
o viteză de o sută şaizeci de mile pe oră (aproximativ două sute optzeci de
kilometri), fiindcă ştiinţa a mâncat din pomul cunoştinţei şi nu zburăm de pe
pământ.

          Da, cunoştinţa merge departe, până
când într-o zi va cădea. Dar Pomul vieţii nu va avea niciodată sfârşit. Noi
avem resurse infinite, dar voi vă temeţi să păşiţi înainte şi să-L luaţi pe
Dumnezeu pe Cuvânt.

          Moody 
avea dreptate pentru timpul acela, dar frate, noi nu mai călătorim în
carul cu boi, ci Biserica Dumnezeului celui viu a trecut la avionul cu reacţie.
Da, noi am progresat, aşa că avem semne şi minuni şi abia am început.

          Atotputernicul vorbeşte, iar minunile
au loc sub ochii noştri. De ce nu vreţi să veniţi cu noi, pentru că am vrea să
vă avem alături. Eu nu spun că acum nu eşti pe cale, dar aş vrea să vii în
binecuvântare, deoarece Biblia spune că într-o zi oamenii vor fi loviţi cu boli
şi cu tot felul de urgii, astfel încât le va putrezi carnea stând încă în
picioare şi aşa mai departe.

          Dar tot Biblia este aceea care spune:
„Nu te atinge de nici unul dintre cei care au pecetea Dumnezeului celui viu pe
frunte!”

         Şi noi ştim că Pecetea lui Dumnezeu
este Duhul Sfânt.

         Fraţi sâmbetişti, eu nu vreau să fiu
în dezacord cu privire la începutul celei de-a şaptea zi, dar nu există nici un
verset care să arate aşa ceva. În Efeseni 4.30 este însă scris:  „Nu
întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru
ziua răscumpărării.”

 
        În ce priveşte „semnul fiarei”, el este
respingerea Duhului Sfânt. Cine va primi acest semn, nu va intra niciodată în
Împărăţia lui Dumnezeu, nici nu va fi iertat vreodată, deoarece Cuvântul spune
că cel ce păcătuieşte împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în lumea
aceasta, nici în cea viitoare.

         Vedeţi? Pecetea lui Dumnezeu este
Duhul Sfânt, iar semnul fiarei este ungerea Satanei, şi fiecare om va trebui
să-l primească pe unul dintre ele.

         De ce nu vreţi să primiţi chiar astăzi
Duhul Sfânt? Dacă voi, cei prezenţi aici, aţi crede şi v-aţi ruga doar câteva
clipe, ar avea loc o mulţime de semne şi minuni şi aceasta chiar în după-amiaza
aceasta. Da, s-ar putea întâmpla orice.

        Noi suntem la răscruce. Aceasta este
cea de-a şaptea răscruce, iar cineva întreabă: „Şi după aceasta ce urmează,
frate Branham?” Intrarea în Mileniu. Aşa este. După această răscruce, noi vom
intra în veşnicie, iar timpul se va încheia.

        Priviţi numai la sfârşitul dramatic al
acestei lumi. Ce se întâmplă? Ce-i face pe oameni să fie atât de nervoşi?

          De ce până şi psihiatrii vin ca să se
roage cineva pentru ei?

          Da, epoca în care trăim este o epocă
a nervoşilor. Oamenii  nu mai au răbdare
să aştepte. „Brrrrrr!” (fratele Branham imită un motor puternic), trec cu
nouăzeci de mile pe oră (aproximativ o sută cincizeci de kilometri pe oră),
frânează brusc, iau o bere şi apoi pleacă mai departe şi fac accidente. Ce se
întâmplă? De ce sunt cu toţii atât de grăbiţi, încât nu mai au timp nici măcar
de o vizită scurtă? Nu mai aveţi prieteni. Nu mai aveţi timp nici ca să vă
cunoaşteţi vecinii, deoarece sunteţi mult prea grăbiţi. De ce? Pentru că suntem
în desfăşurarea unei mari drame. Aşa este.

          Naţiunea este ca un leu înfometat,
dar Dumnezeu Îşi va lua Biserica la timp, înainte ca să i se poată face vreun
rău
.

          Odată am stat şi m-am uitat la o
vulturoaică ce-şi scutura cuibul, aşa cum spune Biblia. Eu păzeam vitele la o
fermă şi o urmăream prin binoclu, întrebându-mă: „Oare ce se petrece acolo
sus?” Se auzeau o mulţime de piuituri pentru că vulturoaica îşi scotea puişorii
din cuib.

          Cuibul vulturului este cel mai murdar
şi cel mai urât mirositor loc pe care l-aţi văzut vreodată.

          Vulturaşii pe care-i priveam, nu
cunoşteau decât cuibul lor urât mirositor şi plin de ciulini şi de spini. Şi
mama vultur, i-a luat pe aripile ei, după care s-a avântat cu ei în vale, unde
i-a lăsat jos pe toţi, aşa că toţi puişorii au început să ţopăie în jurul ei.

          „O”, mi-am zis, „dacă aceasta nu-i
una din acele adunări de modă veche, nu ştiu ce ar putea fi!”

          Lumea trebuie scoasă din cuibul ei
împuţit (scuzaţi-mi expresia)! Da, vechiul cuib al lumii, plin de duhoare,
vărsături, adultere, tutun, whisky şi petreceri, jocuri de cărţi şi orice
altceva fac aşa zişii creştini, trebuie scuturat.

          În ce vă priveşte pe voi,
penticostalilor, nici voi nu sunteţi imuni la aceasta. V-am văzut făcând la
fel, pe alocuri, dar să nu vă gândiţi că dacă aparţineţi bisericii penticostale
veţi scăpa! Adevărul este că Dumnezeu nu recunoaşte biserica penticostală mai
mult decât pe celelalte. EL recunoaşte
numai credinţa fiecărui individ în El. Atât.

          Lăsaţi-mă să continui. Deci mama
vultur şi-a lăsat puii acolo jos, deşi ei cunoşteau numai vechiul lor cuib,
unde stăteau foarte rău, aşa cum fac şi păcătoşii. Când au dat însă de iarba
verde şi moale, au început să se joace fericiţi. „Aceasta-i una din adunările
de modă veche,” mi-am zis.

           Foarte liniştiţi, fără nici o grijă,
ei au început să ciugulească un fir de iarbă aici, un fir de iarbă dincolo.
„Oare de ce sunt atât de liniştiţi?” m-am întrebat în timp ce-i priveam atent.

          Fraţilor, urmăriţi natura şi-L veţi vedea pe
Dumnezeu.

          Am observat că după ce şi-a lăsat
puii în iarbă, vulturoaica s-a avântat în zbor spre cea mai înaltă stâncă din
apropiere. Am întors binoclul după ea şi am privit-o. Stătea acolo, măreaţă, aranjându-şi
penele, dar fără să-i scape din priviri pe puişorii aflaţi jos.

           „O, Doamne, oare ce să înţeleg din
aceasta? m-am întrebat privind-o. Dacă urmăriţi desfăşurarea lucrurilor din
natură, puteţi să-L vedeţi pe Dumnezeu.

           „Da”, mi-am zis, „Dumnezeu Şi-a scos
biserica din vechiul cuib al lumii şi a aşezat-o în ţara Beula (vezi Isaia
62.4), unde este numai bucurie, strigăte de fericire şi laude.

          Apoi m-am gândit: „Dar dacă apare un
coiot (lup de prerie)? Am privit din nou spre mama-vultur, care privea foarte
atentă în toate părţile, după care mi-am zis:

        „Aşa este, Doamne. Tu ai urcat în slavă
şi stai la dreapta lui Dumnezeu, în timp ce ochii Tăi mă urmăresc tot timpul.”

          Da, ochiul Său ne urmăreşte tot
timpul ca să vadă orice pericol.

          Dacă acel coiot s-ar îndrepta spre
puii ei, vulturoaica s-ar repezi imediat asupra lui. Aşa este.

           Deci, de ce vă îngrijoraţi atâta
timp cât ochiul Său veghează asupra voastră? Simţiţi-vă bine şi lăudaţi-L pe
Dumnezeu.

           Lăudaţi-L pe Dumnezeu, purtaţi-vă
bine cu aproapele, trăiţi corect, purtaţi-vă drept, fiţi creştini adevăraţi şi
nu tremuraţi de frică gândindu-vă la ceea ce ar mai putea veni.

Ce mai contează, căci tu mergi în răpire, iar Cuvântul spune că nici moartea nu
ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul
nostru. (Romani 8.39).

          Am stat şi i-am privit cam o oră,
după care am auzit un tunet undeva în nord, departe. Atunci am văzut cum
vulturoaica şi-a ridicat capul şi a privit atentă în direcţia aceea: simţise
furtuna.

          A ţipat cât a putut de tare şi am
văzut cum puii s-au adunat imediat la un loc, după care ea a coborât în
mijlocul lor, iar puii şi-au găsit fiecare câte un locşor în penele ei,
ţinându-se cu ciocul.

         Când toţi au fost gata, mama-vultur a
zburat până la un adăpost, prin vântul care bătea cu şaizeci mile pe oră
(aproximativ o sută de kilometri pe oră) până la stâncă.

         Atunci m-am gândit: „O, Dumnezeule,
într-o zi vei veni şi ne vei duce pe aripile crucii, prin furtuna vieţii, la
Stânca siguranţei.”

         Nu cu mult timp în urmă, aici în Gary,
Indiana, am văzut ceva interesant. Eu am vizitat o fabrică  în care se fac tot felul de piese. Era spre
sfârşitul programului şi toate strungurile erau în funcţiune.

         În timp ce discutam cu bărbatul care
mă conducea, am auzit sunând o sonerie. Imediat toţi oamenii au încetat lucrul
şi au început să măture şpanul spre mijlocul halei.

       „De ce fac aceasta?” l-am întrebat pe
ghid.

       „Vei vedea imediat”, mi-a răspuns el.

        După ce au adunat tot şpanul, s-a auzit
ceva ca un claxon: „Tit, tit!” şi atunci toţi muncitorii s-au retras la o
parte.

        „Acum priveşte!” mi-a spus ghidul şi a
apăsat pe un buton. Imediat s-a auzit un zgomot.

         „Ce este aceasta?” am întrebat mirat.

         „Aşteaptă.” Apoi a adăugat: „Dă-te puţin
înapoi.” M-am dat, iar după aceea am văzut cum a început să coboare un
electromagnet mare. Când a ajuns la un picior sau două de podea (treizeci sau
şaizeci de centimetri), bucăţile de metal s-au lipit de el, după care s-a dus
cu şpanul la o cuvă mare, unde s-a demagnetizat, aşa că tot şpanul a căzut
acolo. (Acel şpan va fi topit şi apoi se va face din el o altă materie primă).

          Văzând aceasta, am spus: „Aleluia!”

         „Ce s-a întâmplat?” m-a întrebat de
data aceasta ghidul pe mine.

         „Mă simt foarte bine”, am răspuns.

         „Ce vrei să spui?”

         „Cunosc şi eu un Magnet uriaş care va
veni într-o zi. (Aleluia). Dumnezeu va apăsa butonul şi… Dar aş vrea să te
întreb ceva: „De ce nu s-a lipit tot şpanul de magnet?”

         „Nu toate bucăţile de şpan sunt
magnetizate. Unele sunt din aluminiu şi magnetul nu le poate atrage.”

         „O, Slavă lui Dumnezeu”, am răspuns
eu.

          Vedeţi? Noi suntem ca acel şpan, dar
cel mai bun lucru este să fii magnetizat. Aşa este.

          După aceea am arătat spre o piesă
mare de fier şi am întrebat: „Dar  piesa
aceea mare de ce n-a fost luată?”

       „Pentru că este prinsă de podea.”

       „O”, am spus atunci, „Dumnezeule, ai
milă!”

        Haideţi să fim magnetizaţi cu Duhul
Sfânt aşa încât atunci când va veni Isus Hristos, să poată lua aceste trupuri
fragile şi muritoare şi să le pună în cuva lui Dumnezeu de unde vom ieşi
nemuritori, trăind pentru totdeauna. O, ce zi glorioasă! Dar numai cei
magnetizaţi se vor duce.

          Să ne rugăm:

          Tatăl nostru ceresc, venim smeriţi la
Tine, din toată inima, sufletul şi mintea noastră. O, Doamne, noi suntem la
răscruce! Dumnezeule veşnic şi Atotputernic, la Cuvântul Tău apar semne şi
minuni, de aceea Te rog ca în clipa aceasta să vorbeşti fiecărui suflet aflat
aici, astfel încât începând de azi înainte, să devină fiii Tăi. Îngăduie
aceasta, Tată ceresc, pentru că Tu cunoşti tot ce este al Tău şi ai spus că „Tot ce este al Meu vine la Mine. Tot ce Mi-a dat Tatăl va ajunge la Mine.” (Ioan
6.65). Acesta este motivul pentru care aş vrea, Doamne, ca aici să fie din
aceia pe care Ţi i-a dat Tatăl.

          Cuvântul spune că credinţa vine prin
auzirea Cuvântului şi noi ştim că ne aflăm la un timp de răscruce, la sfârşitul
lumii, aşa că am fost aşezaţi pe cântar şi găsiţi uşori. Poate că mai sunt
milioane şi milioane de oameni care încă nu cred că Tu eşti Acelaşi ieri, azi
şi în veci, care au o formă de evlavie, dar Îţi tăgăduiesc puterea şi-Ţi neagă
Cuvântul.

         Tu ai spus că aşa va fi şi noi o vedem
cu ochii noştri. Da, oamenii aparţin unei biserici, au tot felul de ritualuri,
se botează în multe feluri, se stropesc în multe feluri, au studii teologice şi
numele trecut în registrul unei biserici, dar neagă puterea Ta, având numai o
formă de evlavie. Ei neagă puterea Duhului Sfânt, care poate să schimbe viaţa
oamenilor şi să-i nască din nou şi zic: „Să fugim de aşa ceva!”

          Te rog să ridici pretutindeni voci
care să strige în această zi, că Tu pregăteşti o nouă „Arcă” şi că Trupul lui
Isus Hristos se formează, iar într-o zi va fi luat în văzduh ca să fim pentru
totdeauna cu Domnul.

          O, Dumnezeule veşnic, dacă astăzi se
află în locul acesta o astfel de persoană, Te rog s-o uzi Tu, pentru că eu am
semănat Cuvântul Tău. Fie ca toţi cei care sunt departe de Tine să-L primească
astăzi pe Isus Hristos ca Mântuitor personal.

         Ai milă de fiecare bărbat şi femeie
care se află în locul acesta şi nu sunt născuţi din nou. Amin.

         Prietene astăzi totul depinde de tine.
S-ar putea ca astăzi să fie ultima zi când îmi auzi glasul, deoarece atunci
când voi reveni în locul acesta, mulţi dintre voi vor fi trecuţi dincolo. Sau
poate că eu voi trece, pentru că totul depinde de Dumnezeu.

         Neuitând această posibilitate, aş vrea
să vă întreb câţi dintre voi sunteţi siguri că aţi fost născuţi din nou? Ştiţi
aceasta?

         Isus a spus: „Iată semnele care-i
vor însoţi pe cei ce vor crede…”
(Marcu 16.17).

         Privind această făgăduinţă, voi puteţi
să vă daţi seama dacă sunteţi sau nu născuţi din nou. Şi aş vrea să nu uitaţi
că tot Isus a spus: „Dacă un om nu este născut din nou (nu contează cât
de bun eşti, nici cât bine ai făcut), nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
(Ioan 3.3). Dacă eşti în situaţia aceasta, ridică mâna spre Dumnezeu şi spune:
„Tată ceresc, ai milă de mine şi dă-mi naşterea din nou!”

         Crezi aceasta? Vrei să-ţi ridici mâna?
Este cineva aici care este conştient că se află în faţa divinităţii? Dumnezeu
să te binecuvânteze, soră. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Şi pe tine
surioară. Aceasta este sinceritate. Adevărată sinceritate.

         Acum ar trebui să credeţi, deoarece
este timpul pentru aceasta. Mai este cineva? Să nu uitaţi, că eu vă văd mâna,
dar nu aceasta contează, ci este nevoie ca Dumnezeu s-o vadă.

         Poate că într-o dimineaţă sau într-o
seară, vei simţi o durere ciudată într-o parte iar atunci vei întreba: „Ce o fi
aceasta?” după care dai repede telefon după medic. Apoi durerea începe să
coboare, iar medicul spune: „Atac de inimă. Mai are doar câteva minute de
viaţă”.

         Acesta este motivul pentru care ar
trebui să profiţi acum de timpul pe care-l ai pentru naşterea din nou, pentru
a-L cunoaşte pe Isus.

         Poate spui: „Păi, eu îl cunosc pe
primar. Mă am bine cu păstorul.” O, lasă aceasta acum! Eu vorbesc despre
naşterea din nou şi despre Isus, de aceea nu ajunge să-ţi închipui că eşti
născut din nou, nici să ai numai o părere despre aceasta, ci trebuie să fii cu
adevărat născut din nou. Eu nu mă refer la vreo lucrare psihologică,
emoţională, ci mă refer la o experienţă adevărată. Tot ce pot face eu, este să
vă aduc Cuvântul curat al lui Dumnezeu şi să vă spun Adevărul, deoarece sunt
numai un om, dar depinde de voi ce veţi face cu El.

         Dacă credeţi mesajul pe care vi l-am
adus, dacă credeţi că suntem în timpul sfârşitului, când toţi cei fără Dumnezeu
vor fi retezaţi definitiv (voi ştiţi că aceasta se poate întâmpla peste o oră),
cum de nu vreţi să vă ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Dumnezeule, ai milă de
mine!”?

         Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă.

         Ţi-ai adus copilaşul pentru rugăciune?

Dumnezeu
să vă binecuvânteze. Altcineva?

         Gândiţi-vă: Ce te vei face dacă
aceasta este ultima zi din viaţa ta? Nădăjduiesc că nu va fi şi că vei trăi
astfel încât să-L vezi pe Isus venind.

         Dacă nu eşti sigur că eşti neprihănit,
nu ai vrea să ridici mâna? Bine.

         Dumnezeu să vă binecuvânteze. Şi pe
tine, soră. Încă doi oameni şi-au ridicat mâinile.

  Aici este o
Fântână umplută cu sânge,

            Tras din venele lui Emanuel

            Unde se aruncă păcătoşii.

            Şi îşi şterg petele vinovăţiei;

            Fiecare pată s-a dus.

          Credeţi că se vor duce chiar acum?
Dacă veţi crede din toată inima, toate petele vă vor fi spălate…
…………………………………………………………. ………………….

…Ce
îmi poate spăla păcatele? Sângele lui Isus. Ce mă poate face întreg din nou?
Sângele lui Isus şi nimic altceva.

          Ce înseamnă Hristos? Dacă i-am aduna
pe toţi proorocii împreună şi i-am întreba ce a însemnat El pentru ei, ce ne-ar
răspunde? Ce a însemnat El pentru sutaşul roman care a zis cu mâna pe inimă: „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu?”
(Matei 27.54).

          Ce a însemnat El pentru Iuda
Iscarioteanul? Ce înseamnă El pentru un om care a scris aceste cântece vulgare
pe care le cântă tinerii din şcoală; aceste cântece la modă, care trimit mii de
suflete în iad?

          Ce credeţi că va însemna pentru ei
venirea Domnului? Ce vor însemna toate fotografiile acestea vulgare?

          Ce a însemnat Hristos pentru Eddie
Perronet, când a fost prigonit pentru dreptate?

          Într-o zi, îi vor interzice poeziile
şi nu-i vor mai asculta cântecele. Dar acest bărbat a plâns, deoarece a fost
atins de Duhul Sfânt, aşa că a scris:

Toţi salutaţi puterea
Numelui lui Isus!

           Fie ca îngerii să I se închine,

           Să aducă coroana

           Şi să-L încoroneze Domn peste toate.

          El a scris cântecul venirii Domnului
Isus şi îl vom putea întreba: „Ce înseamnă asta?”

          Pe Hristos, Stânca tare voi sta

          Celelalte temelii sunt din nisip.

         Ce–am să-i spun  într-o zi lui Fanny Crosby cea oarbă?

„Ce
înseamnă El pentru tine, Fanny Crosby? În toată viaţa ta nu ai văzut nici măcar
o rază de lumină. Ce înseamnă El pentru tine?”

Dacă
aş întreba-o, ea ar răspunde:

          „Nu trece pe lângă mine, o ,
Mântuitorule,

          Ascultă-mi strigătul smerit….

          Nu trece pe lângă mine,

          Tu, liniştea mea,

          Eşti mai mult decât viaţa pentru mine,

          Pe cine mai am eu pe pământ afară de
Tine?

          Pe cine mai am eu în cer afară de
Tine?”

          Altcineva a scris:

Trăind,  m-a iubit;

          Murind, m-a salvat;

          Fiind îngropat, mi-a îngropat păcatul;

          Înviind, m-a eliberat pentru totdeauna

          Şi într-o zi va reveni, oh, ce zi
glorioasă!

          Puteţi cânta în inima voastră aceste
cântece ale lui Dumnezeu? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Eu apreciez mult
răbdarea voastră şi tot ce aţi făcut.

          Aceeaşi Evanghelie a Domnului Isus
Hristos, pe care v-am propovăduit-o şi care a îndepărtat fiecare păcat al
vostru, poate să îndepărteze şi bolile pe care le aveţi, deoarece El a fost
rănit pentru păcatele noastre, şi prin rănile Lui noi suntem vindecaţi.

          Ascultaţi ce a spus Isus în Ioan
3.14: „Şi, după cum a înălţat Moise
şarpele de aramă în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului.”

          De ce a ridicat Moise şarpele de
aramă?

          Pentru că oamenii cârteau şi au căzut
din nou în abatere, vorbind împotriva lui Dumnezeu şi a robului Său. Acesta
este motivul pentru care au fost muşcaţi de şerpi şi erau pe moarte. Atunci,
Moise a ridicat şarpele pentru iertarea păcatelor lor şi pentru vindecarea
trupurilor lor, iar Fiul Omului a fost înălţat pe cruce din aceleaşi motive.

         Priviţi: „El a purtat păcatele
noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să
trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.”
(1 Petru
2.24). Vedeţi? Este scris la trecut: „Aţi fost vindecaţi.”

        Credeţi aceasta? Puteţi să primiţi
acest Cuvânt? Dacă da, atunci cancerul vă va părăsi; tumoarea va dispărea;
ochii orbilor se vor deschide; urechile surzilor vor auzi etc.

        Unde este păstorul? Vino aici, pastore,
pentru că aş vrea să ne rugăm împreună. Câţi lucrători se află aici şi cred în
rugăciunea pentru bolnavi? Să vă văd mâinile, pentru ca păstorii să vadă unde
sunteţi. Îi vedeţi, păstorilor? Fiecare păstor şi oamenii de lângă el, să ne
ridicăm cu faţa spre mulţime. Aşa este bine. Să ne rugăm.

         Pastore, vino aici, te rog.

         Ascultaţi. Dacă sunteţi aici şi v-aţi
hotărât pentru Hristos, dacă doriţi să fiţi umpluţi cu Duhul Sfânt, priviţi la
păstorii care se află aici pentru că cred în această Evanghelie pe care o
predicăm. Da, ei sunt aici pentru că Îl iubesc pe Domnul Isus. Ei sunt aici
pentru că cred această Evanghelie.

         Dacă vreţi să vă apropiaţi de Dumnezeu,
dacă vreţi să primiţi botezul Duhului Sfânt, dacă vreţi să vă rugaţi împreună
cu cineva, mergeţi fiecare la biserica lui, pentru că aceşti păstori sunt
bărbaţi cu frică de Dumnezeu.

         Ei sunt de aici, din vecinătate. Voi
îi cunoaşteţi şi ştiţi că sunt copiii lui Dumnezeu. Acum, mergeţi unde doriţi
şi fiţi drepţi înaintea lui Dumnezeu.

         În ce-i priveşte pe aceşti oameni, ei vor
crede în vindecarea divină sau nu se vor mai putea ţine pe picioare.

         Totuşi, eu cred că ei nu se ruşinează
de credinţa lor şi că au venit aici ca să dovedească aceasta.

         Eu îi apreciez pe oamenii aceştia ai
lui Dumnezeu şi mă rog ca Dumnezeu să le binecuvânteze slujbele şi lucrarea,
astfel încât adunările lor să fie de două ori mai mari decât acum. Domnul să vă
ajute să câştigaţi cât mai multe suflete pentru Hristos şi să fiţi însoţiţi de
semne mari şi de minuni, în timp ce predicaţi acest mesaj al Evangheliei
depline.

         Acum, haideţi să ne plecăm capetele
pentru rugăciune. Domnul să-Şi reverse binecuvântările peste fiecare din voi.

         Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru cei
care şi-au ridicat mâinile cu puţin timp în urmă, spunând că vor să fie născuţi
din nou. Ei doresc să primească Duhul Sfânt şi să fie pecetluiţi în Împărăţia
lui Dumnezeu.

         Acum, chiar aici în apropiere, sunt
păstorii trimişi de Tine, Doamne, care se ocupă cu hrănirea turmei. Ei nu se
ruşinează, ci stau cu îndrăzneală în prezenţa lui Dumnezeu, ca oamenii să vadă
că ei cred în această Evanghelie veche şi minunată.

         Ei cred în botezul cu Duhul Sfânt;
cred în cea de a doua venire a lui Hristos; cred că suntem la sfârşit, de aceea
încearcă să câştige cât mai multe suflete pentru Tine, Doamne

         O, Dumnezeule veşnic,
binecuvântează-le slujbele. Unge-i cu puterea de a predica Cuvântul Tău, cu
puterea vindecării, cu roadele  Duhului,
până când în bisericile lor vor începe să aibă loc semne şi minuni.

         Îngăduie să înceapă şi aici în Sturgis
o trezire de modă veche, care să zguduie întregul stat.

         Tată, fie ca oamenii aceştia să primească
Duhul Sfânt înainte să răsară soarele mâine dimineaţă. Îngăduie aceasta, Te
rog.

         Te rog să ai milă de cei aflaţi în
suferinţe şi necazuri, pentru că îi aducem la sângele Fiului Tău, Domnul Isus,
şi Te rugăm să le dai credinţă, astfel încât să fie vindecaţi înainte de a
părăsi locul acesta, indiferent ce boală au.

        O, Doamne, opt, zece sau chiar mai
mulţi oameni şi-au ridicat mâinile ca să fie amintiţi în rugăciunea pentru
vindecare, de aceea, ca rob al Tău, Te rog să laşi ca Duhul Sfânt să coboare ca
un vâjâit puternic şi să ungă acest grup de oameni. Fă ca puterea care L-a
ridicat pe Isus din mormânt, să destrame întunericul din jurul lor, astfel ca
ei să se ridice în picioare pe deplin vindecaţi.

         Îngăduie aceasta, Doamne şi primeşte
rugăciunea pe care Ţi-o înălţăm în Numele Domnului Isus Hristos.

         Cu capetele plecate şi cu inimile
smerite în faţa Domnului, aş vrea să cântăm împreună încetişor o cântare:

             Pot, voi crede, cred acum;

             /:Pot, voi crede, cred acum;:/

             Că Isus mă vindecă chiar acum;

             /:Pot, voi crede, cred acum;:/

             Că Isus mă vindecă chiar acum.

          Credeţi? Dacă da, atunci ridicaţi-vă
şi mărturisiţi: „Îl primesc chiar acum pe Isus Hristos ca Mântuitor şi
Vindecător personal. Mă voi încrede în totul în El şi-L voi sluji tot restul
vieţii mele.”

          Dacă o veţi face, ridicaţi-vă în picioare
în timp ce vom cânta din nou:

          /: Pot voi crede, cred acum:/

             Că Isus mă vindecă chiar acum

             Îl voi lua pe Cuvânt;

             Îl voi lua pe Cuvânt.

             El îmi aduce mântuirea

             Şi Îl voi lua pe Cuvântul Său.

             Pentru că pot, voi crede, cred
acum;

             /:Pot,
voi crede, cred acum.:/

          Nu este minunat? Nu-L iubiţi? Acolo
sunt metodiştii, baptiştii, prezbiterienii, luteranii şi penticostalii, aşa că
aş vrea ca în timp ce cântăm cântarea: „Aşa-i că El este minunat?” să daţi
mâinile unii cu alţii.

          O clipă, căci n-am terminat. Daţi-vă
mâinile în timp ce vom cânta. Ştii un cântec frumos, cu adevărat frumos, frate?
Da? Atunci începe-l tu. Bine, daţi-vă mâinile.

             /: Minunat, minunat:/

             Nu este minunat?

             Ochii au văzut, urechile au auzit

             Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu

             Nu este minunat Isus, Domnul meu?

          Acum haideţi să spunem: „Slavă
Domnului!”

          O, sunteţi bărbaţi puternici şi femei
voinice, aşa că nu cred că nu puteţi spune: „Glorie lui Dumnezeu!” Haideţi să
spunem cu toţii: „Glorie lui Dumnezeu!” 
Haideţi: „Glorie lui Dumnezeu!”

           Aceasta da, acum sună a adunare.

           Poate cineva va spune ca acel
lucrător care a zis într-o dimineaţă: „De ce aţi strigat atât de tare în
dimineaţa aceea?”

           Iar vecinul i-a răspuns: „Dragă, ce
n-am avut în fulger, am avut în tunet.” Da, tu trebuie să ai fulgerul ca să se
audă tunetul.

           Nu este El minunat? Domnul să vă
binecuvânteze. Toţi cei care-L iubiţi pe Domnul din toată inima, ridicaţi-vă
mâinile şi spuneţi: „Îl iubesc pe Domnul din toată inima!”

           Când a fost pe pământ, Isus a spus:
„Aveţi credinţă în Dumnezeu”.  Da, aveţi
credinţă şi mărşăluiţi spre biruinţă. În ordine.

           Mi-a plăcut mult să fiu aici cu voi,
iar la despărţire doresc ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Şi pe
păstorul vostru. Acum voi lăsa slujba păstorului vostru, fratele Jackson. Să ne
plecăm cu toţii capetele…


Amin –