Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMCHEIA UȘII

Va urma
07/10/1962, seara - Jeffersonville, IN

Este un privilegiu pentru mine, faptul că mă aflu din nou aici, la Tabernacol. Am fost puţin surprins când am aflat că în seara aceasta este Cina. Întotdeauna când mă aflu prin apropiere, îmi place să particip la Cină şi cred că toţi creştinii ar trebui să ia Cina pentru că Isus a spus: „Cine nu mănâncă trupul Fiului omului şi nu bea sângele Lui, nu are viaţă.” (Ioan 6.53). De aceea, este un mare privilegiu să vin la Tabernacol. Aseară, fratele Neville a spus că este puţin răguşit şi m-a rugat să vorbesc eu adunării. I-am răspuns că sunt bucuros că pot să fac aceasta. Aş avea şi câteva anunţuri de făcut.

Mâine seară este adunarea bătrânilor, administratorilor şi a oamenilor de afaceri din biserică. Este adunarea lor obişnuită de luni seara. Ei au ajuns la o înţelegere cu constructorul şi, după cum ştiţi, au fost înaintate actele, aşa că vom putea construi biserica. Din câte ştiu, se va începe chiar de săptămâna viitoare. Cei din Jeffersonville ne-au respins cererea, dar ne-am dus la Indianapolis şi acolo am primit aprobarea necesară, aşa că după adunarea de mâine voi şti precis când începe lucrul.

Dacă va fi cu voia Domnului, sâmbătă şi duminica viitoare va trebui să ţin încă o adunare, apoi, după data de 14, voi pleca la vânătoare de veveriţe în Colorado împreună cu câţiva fraţi. Când mă voi întoarce, dacă Tabernacolul va fi gata, şi dacă va fi cu voia Domnului, aş vrea să ţin o săptămână întreagă de adunări și să vorbim despre cele șapte Peceți din Apocalipsa, după care voi pleca din nou.

Cred că în două sau trei săptămâni vom putea termina Tabernacolul pentru că avem oameni la lucru, iar după aceea vom avea mai multe locuri la dispoziţie. Voi ştiţi că sâmbăta şi duminica trecută a fost îngrozitor. Oamenii au venit şi au aşteptat de la ora două deschiderea uşilor Tabernacolului, iar în dimineaţa următoare, o soră care stă peste drum, mi-a spus că pe la ora cinci dimineaţa erau deja oameni care aşteptau în jurul Tabernacolului.

Sunt mulţi oameni care vin, dar când văd că nu mai sunt locuri, se descurajează şi pleacă, iar cei care stau în picioare, sunt înghesuiţi, ameţesc, îi prind cârceii şi alte lucruri de felul acesta. Am văzut oameni care transpirau aşa de tare, încât curgea sudoarea de pe ei, iar cei din apropiere s-au ridicat şi le-au cedat locul. Este foarte rău, pentru că vin şi mame cu copiii bolnavi.

Mărind Tabernacolul, sperăm să îndepărtăm aceste neajunsuri şi să avem o adunare plăcută. Pentru copiii care nu au răbdare sau plâng, vom avea o cameră separată unde mamele vor putea sta cu ei. Vom avea şi o încăpere pentru şcoala duminicală. Dacă va fi cu voia Domnului, în vreo două-trei săptămâni le vom avea pe toate acestea.

Voi aţi votat cu toții pentru aceasta, iar noi am ţinut seama de dorinţa voastră. Vedeţi? Biserica este suverană. Nu administratorii, care au fost aleşi prin vot, sunt suverani, ci biserica este suverană. Păstorul este şi el ales prin vot, dar biserica este cea care hotărăşte. Este democraţia bisericii, suveranitatea ei. Biserica vorbește. Asta-i tot.

Mie îmi place acest lucru, fiindcă nu avem episcopi, ierarhii sau supraveghetori, care să ne spună una şi alta, ci Duhul Sfânt este Acela care ne călăuzeşte. Mie îmi place mult această regulă pentru că este foarte bună.

Eu am discutat cu comitetul administratorilor şi i-am întrebat: „Vreţi să construim unul mai mare?” dar acest lucru nu putea fi hotărât numai de ei, de aceea m-au rugat pe mine, ca supraveghetor general, să vă întreb dacă sunteţi de acord. Astfel, am venit şi am întrebat biserica: „Avem suficienţi bani ca să mărim adunarea şi putem s-o facem imediat? Vreţi să facem aceasta, sau mai adunăm bani şi construim mai încolo o biserică în alt loc?” S-a supus la vot şi astfel s-a hotărât să mărim biserica aceasta.

Administraţia din Jeffersonville ne-a respins cererea, dar noi am mers la Indianapolis şi acolo am primit aprobarea. Prin urmare, constructorul are aprobarea în mână, aşa că se poate apuca imediat de treabă.

Noi avem un nou „preşedinte”, voi ştiţi la ce mă refer, fiindcă a sosit de curând în familia Hickerson. Astfel, aş vrea ca o soră care ştie să cânte la pian, să vină şi să ne dea tonul la cântarea: „Aduceţi-i înăuntru” sau la alta de acest fel.

Acest „domn” cumsecade, care a fost atât de mult aşteptat de familia Hickerson, a sosit în sfârşit. Cu siguranţă este un giuvaier pentru familie. De fapt, copiii sunt giuvaiere pentru noi toţi şi îi iubim deoarece sunt cu adevărat fraţii şi surorile noastre.

Îi suntem recunoscători Domnului pentru acest nou-născut care a revoluţionat pur şi simplu toată familia. Acum, tatăl şi mama vor să-l aducă pe micuţ la binecuvântare. Voi ştiţi că Scriptura spune că oamenii şi-au adus copilaşii la Isus ca să-şi pună mâinile peste ei şi să-i binecuvânteze.

Lumea crede în botezul copiilor, aşa că îi iau pe micuţi şi îi stropesc cu apă, ceea ce nu este nici pe departe botez. Acest lucru nu este scris nicăieri în Biblie.

Noi ştim că botezul este o mărturie a lucrării interioare a harului în viaţa noastră, dar copilaşii nu au cunoştinţa despre păcat.

Când Isus a murit pe cruce, a luat păcatul întregii lumi, aşa că atunci când se nasc în lume, aceşti copilaşi nu au nici un păcat al lor, ceea ce înseamnă că nu au de făcut nici o mărturisire, nici o pocăinţă.

Desigur, ei vin în lume prin păcat, căci sunt zămisliţi în nelegiuire, prin minciună și sunt păcătoşi prin natura lor, dar sângele lui Isus Hristos a plătit pentru aceasta. Ei trebuie să se pocăiască numai după ce cresc şi ajung la cunoştinţa binelui şi a răului; abia atunci trebuie să se pocăiască pentru ce au făcut rău; iar după pocăinţă urmează botezul prin scufundare.

Până atunci, urmăm învăţătura Bibliei, care spune: „Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi  pună mâinile peste ei, şi să Se roage pentru ei.” (Matei 19.13).

Acest părinte iubitor, îşi aduce în seara aceasta bebeluşul la păstor, pentru a fi binecuvântat. Ei fac aceasta ca şi cum l-ar aduce în braţele lui Isus, iar noi, prin credinţă, îl încredinţăm pe acest copilaş lui Dumnezeu, Căruia îi mulţumim pentru el, şi-L rugăm să-l binecuvânteze.

Voi ştiţi că eu am o fetiţă care acum este în slavă şi care a fost închinată Domnului, aici la altar. Apoi mai am un băiat şi o fată care stau aici în seara aceasta şi care nu au fost încă botezaţi. Cu Sarah, care are 11 ani, am vorbit chiar astăzi despre botez, iar Iosif are numai 7 ani, deci încă este prea mic. Dacă el doreşte şi spune că Domnul i-a pus pe inimă să facă acest lucru, atunci este în ordine, dar copiii mici sunt doar binecuvântaţi pentru că aceasta este învăţătura biblică.

Frate Neville, dacă vrei, vino lângă mine, ca să ne rugăm pentru acest băieţel drăguţ. Parcă mi-e teamă să-l ţin…Cum se numeşte? Hollin Junior? Da. Stephan Hollin. Când l-am văzut zilele trecute, m-am gândit: „Uite preşedintele familiei Hickerson. Cred că un asemenea dar este o comoară pentru orice mamă şi tată, nu-i aşa? Foarte preţios.”

Acum, frate şi soră Hickerson, ca slujitor al lui Hristos şi ca păstor al vostru, iau acest copilaş şi-l pun, prin credinţă, în braţele lui Isus Hristos, căci acolo aveţi plăcerea să-l puneţi.

Haideţi să ne plecăm capetele, în timp ce eu îmi voi pune mâinile peste acest copilaş.

Tatăl nostru ceresc, în Biblie oamenii au adus copilaşii la Tine ca să-Ţi pui mâinile peste ei şi să-i binecuvântezi, iar Tu i-ai binecuvântat pe toţi. Acum, noi încercăm să-Ţi urmăm exemplul, făcând aşa cum ai făcut Tu. Tată, acest tată şi această mamă, fratele şi sora Hickerson, fraţii noştri iubiţi, ne-au adus puţină bucurie cu acest micuţ pe care li l-ai dat în grijă, căci el a venit de la Tine, Doamne, de aceea, ei doresc ca viaţa lui să fie închinată în slujba Ta.

Te rog să binecuvântezi acest copilaş şi să-i dai o viaţă lungă. Dacă este posibil, fă să trăiască până la venirea Domnului. Te rog să-l binecuvântezi oriunde s-ar afla, şi fă-l să crească într-o casă de creştini, aşa cum s-a şi născut. Îngăduie ca părinţii lui să trăiască atât de mult încât să îşi vadă copilul la amvon, predicând Evanghelia, căci cred că dorinţa lor este să-l vadă mai degrabă acolo, decât pe scaunul de la Casa Albă sau altundeva, pentru că sunt slujitori ai Tăi şi doresc ca viaţa copilului lor să fie o binecuvântare pentru lucrarea lui Dumnezeu.

Tată, Te rog să binecuvântezi acest copil şi să laşi ca harul lui Dumnezeu să vină peste el şi să-i dea sănătate şi fericire în toate zilele lui. Îngăduie, de asemenea ca părinţii lui să trăiască pentru a-l vedea crescând, căci Te rugăm aceasta din nou în Numele Domnului Isus.

Binecuvântaţi sunt cei binecuvântaţi în Numele Domnului!

Prin urmare, micuţule Stephan Hollin Hickerson, te închin lui Isus Hristos pentru ca binecuvântările pe care     le-am cerut să vină peste tine. Să fii sănătos şi puternic, fratele meu micuţ, iar viaţa ta să fie spre slava lui Dumnezeu, pentru că cer aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.

Acolo unde nu vom mai îmbătrâni

În Ţara unde noi nu vom îmbătrâni,

Nu vom îmbătrâni, nu vom îmbătrâni!

Nu va fi minunat? Copiii vor fi adulţi, iar bătrânii vor fi tineri. Nu-i aşa că va fi minunat? Acolo nu vom mai fi bolnavi, nu vom mai fi trişti şi nu vom mai muri.

Acum serviciul a fost anunţat de fratele Neville, iar eu aş vrea să vă amintesc să nu uitaţi adunările despre care am vorbit.

De asemenea doamna Ford, care cu ani în urmă obişnuia să vină la adunarea de aici, a plecat noaptea trecută să se întâlnească cu Domnul. Ea avea optzeci de ani. Serviciul de înmormântare se va ţine la capela Cootc, joi la ora 10.30.

Aceasta este mama lui Lloyd Ford, cel despre care am scris în cartea mea. El urma să-mi dea acea cămaşă kaki, dar nu a mai apucat pentru că mama lui a făcut-o cârpe. Eu m-am rugat pentru această mamă bătrână, împreună cu ea, iar acum s-a dus să se întâlnească cu Domnul Isus.

Aş vrea să vă mai anunţ ceva. Mi-am notat aici, în carte, ca să nu uit. Da, aici este. Dacă va fi cu voia Domnului, sâmbătă seara aş vrea să vorbesc despre subiectul: „De ce un om influenţează viaţa altuia?”, iar duminică aş vrea să predic despre „Punerea vârfului piramidei”. Duminică seara voi vorbi despre „Călăuza mea”. Fie ca Domnul să binecuvânteze aceste lucruri şi să mă ajute.

De curând, am primit o scrisoare de la nişte fraţi din Michigan. Ei spun că eu aş fi trimis acolo nişte fraţi să predice că bărbaţii trebuie să-şi lase nevestele şi să umble după lucrurile duhovniceşti; că eu sunt infailibil şi alte lucruri de felul acesta. Asociaţia fraţilor de acolo, când au luat cunoştinţă de acele învăţături, s-au hotărât să-mi scrie şi  să-mi ceară explicaţii pentru că lucrurile spuse de acei bărbaţi „trimişi de mine” au produs o mare confuzie.

Mai mult, unii din ei au prorocit că un bărbat trebuie să-şi lase nevasta şi să se căsătorească cu alta.

Fraţilor, biserica aceasta ştie că noi nu promovăm asemenea lucruri, ci credem doar ceea ce spune Biblia. Noi credem că atunci când doi oameni se căsătoresc, nu mai pot fi despărţiţi decât de moarte şi nu promovăm dragostea liberă. Da, noi credem numai ceea ce spune Biblia. Desigur, eu voi răspunde cât de repede la această scrisoare.

Acum, înainte de a deschide Biblia pentru a citi textul pentru seara aceasta, haideţi să stăm puţin de vorbă cu Domnul.

Tatăl nostru ceresc, ne apropiem de tronul milei Tale în Numele Domnului Isus, Cel ce a venit din slavă ca să ne aducă bogăţiile lui Dumnezeu. Oh, cât Îţi suntem de recunoscători pentru acest Isus, care a fost descoperirea, manifestarea lui Dumnezeu şi prin care avem răscumpărarea din păcat. Prin El, prin credinţa în El, noi am trecut din moarte la viaţă.

De altfel, El a spus: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Binecuvântează Cuvântul Tău în seara aceasta, Doamne.

Noi vom lua Cina peste puţin timp. Creştinii, cetăţenii Împărăţiei se vor aduna în jurul altarului şi vom lua ceea ce numim „Cina”, acel lucru sfânt pe care L-ai lăsat să-l facem pentru a aminti moartea şi învierea Ta. Noi trebuie să facem aceasta până la revenirea Ta, conform poruncii pe care ne-ai dat-o. Sfinţeşte-ne inimile de gândurile negre şi de tot ce am făcut împotriva voii Tale.

Tată, iartă-ne şi dă-ne din harul Tău. Frânge-ne astăzi Pâinea vieţii în timp ce vom vorbi din Cuvântul Tău. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm în Numele Domnului Isus. Amin.

Acum vom citi din cartea Apocalipsei, un singur verset. Apocalipsa 20.1:

Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.

Aş vrea să vorbesc despre subiectul „Cheia de la Uşa”.

Nu vreau să vorbesc despre chei, pentru că lui Petru i s-au dat cheile Împărăţiei, ci aş vrea să vorbesc despre „Cheia de la Uşă,” după care doresc să fac unele comentarii cu privire la Cină.

Din textul citit, vedem că acest înger vine din cer şi are o cheie în mână. Undeva în Apocalipsa, mai este un înger care vine cu o cheie. Desigur, cheia are un rost: ea trebuie să deschidă ceva ce a fost închis sau care ar fi trebuit să fie închis, este adevărat?

Noi oamenii, avem tot felul de chei, pentru că folosim diferite încuietori. Avem cheile de la magazie, de la casă, de la maşină. Toate se numesc chei. Mai mult, folosim şi „chei secrete” cum le numim noi. Asemenea chei sunt prevăzute cu nişte pârghii şi au un sistem special de închidere, dar pentru a putea deschide sau închide o uşă, cheia trebuie manevrată de o mână. Vedeţi? Trebuie să fie folosită de cineva.

Este la fel ca în cazul microfonului de la care vorbesc. Ceea ce se aude din el, este vocea cea mare; dar dacă eu tac, nici din el nu se aude nimic.

Cam aşa este şi cu predicarea Evangheliei. Noi, lucrătorii, nu suntem Evanghelia, ci suntem doar „microfoanele” prin care Glasul lui Dumnezeu poate fi perceput de urechea omului.

La fel este şi cu vedeniile. Dacă Duhul Sfânt îmi arată o vedenie, eu transmit ceea ce văd spre cel căruia îi este adresată. Deci nu eu sunt vedenia, ci Dumnezeu este Cel care o dă, iar eu mă comport ca un transmiţător, aducând la suprafaţă mesajul vedeniei pentru oameni.

Acelaşi lucru este cu cheia. Mâna se foloseşte de ea doar ca să deschidă sau ca să închidă. Ca să poată deschide uşa, este nevoie de o mână care s-o acţioneze. Şi cheia despre care vă vorbesc eu, poate fi ţinută doar de „mâna credinţei”. Sunt diferite chei şi ele pot fi folosite de diferite mâini, dar Cheia aceasta poate fi folosită numai de „mâna credinţei”.

Să luăm puţin „Cheia cunoştinţei”. Dacă un om vrea să acumuleze cunoştinţă, există o cheie pentru aceasta; există o cale prin care acest om poate deschide uşa aceasta: trebuie să înveţe. Mulţi ar putea să-i predea lecţii, dar este nevoie ca el să înveţe. Şi singurul mod prin care poate învăţa, este să prindă acea cheie; acel ceva care i se descoperă; acea cunoştinţă pe care o caută.

Aşa sunt de exemplu, oamenii care vor să cânte la pian sau la alte instrumente. Ei nu ştiu cum s-o facă dar iau lecţii după lecţii până învaţă. Dar chiar şi aşa, este posibil să nu deţină cheia acelui mister. Înţelegeţi?

La fel este şi cu matematica. Şi acolo este o cheie pe care trebuie s-o ai. Am văzut oameni care au cifre scrise pe patru rânduri şi doar merg cu degetul în jos pe toate rândurile o dată şi scriu jos rezultatul.

Ei bine, eu aş avea nevoie de ceva timp ca să fac aceasta, pentru că nu posed acea „cheie”. Aceea este cheia cunoştinţei, a ştiinţei, a cercetărilor ştiinţifice, iar oamenii doresc tot mai mult s-o posede.

Voi ştiţi că nu demult au descoperit atomul şi au arătat că el este format din molecule şi aşa mai departe. Cineva s-a gândit că dacă atomul este cel care ţine totul, înseamnă că dacă se ia ceva din el, devine distructiv. Şi noi ştim că după multe cercetări şi încercări, au reuşit.

Dacă nu mă înşel, cred că Tomas Edison este cel care a descoperit lumina electrică. El este inventatorul becului. Acest bărbat nu putea dormi şi mânca, ci stătea şi se gândea cum să facă acel lucru. În mintea lui ştia că există ceva care trebuie descoperit şi cu ajutorul căruia poate obţine ce vrea. Ce era acel ceva? Cheia care putea deschide calea.

Nu cu mulţi ani în urmă, a trăit un bărbat care credea că poate scrie; credea că are talent pentru aceasta; că poseda cheia. Trăia în Kansas, și într-o zi s-a dus la un editor renumit şi i-a arătat scrierile lui.

După ce a privit prin manuscris, editorul i-a spus: „Domnule, nu are rost să mai încerci, fiindcă nu ai ce-ţi trebuie.”

Dar acest lucru nu l-a descurajat, deoarece ştia că are talent, aşa că s-a dus şi a încercat iar şi iar, dar editorul l-a refuzat de fiecare dată. În cele din urmă a încercat şi la alte edituri, dar a fost respins şi de acelea. Totuşi el credea că va reuşi, fiindcă avea ceva în mână. În final, a obţinut o slujbă şi trebuia să deseneze benzi colorate. El a desenat un garaj infestat în care era un şoarece care alerga peste tot, îmbrăcat în pantaloni. În felul acesta a început  povestea lui Walt Disney. Succesul a fost atât de mare încât acest bărbat a ajuns multimilionar. De ce? Pentru că avea ceva în mână şi astfel a fost sigur că va reuşi. În felul acesta se realizează orice.

Când omul are ceva în mână, ştie că va reuşi.

Ieri ascultam radioul în timp ce conduceam şi un medic din Louisville dădea un interviu cu privire la poliomelită. El spunea: „Am văzut sute de oameni loviţi de paralizie, copii şi adulţi, dar nu am putut să fac nimic ca să îi ajut. Nu mai vreau să văd aşa ceva!”

Dar ştiinţa s-a gândit că dacă este un microb care produce poliomelita, trebuie să fie şi un antidot care să-l distrugă. Astfel, ei au făcut tot posibilul să găsească acea cheie pentru a deschide uşa spre vindecare. Şi în final, un bărbat creştin, domnul Salk, a găsit vaccinul cu ajutorul căruia şi-a început tratarea bolii. Cum a fost posibilă această reuşită? Prin faptul că acest bărbat nu s-a dat bătut, ci a căutat până când a găsit acea cheie. Sigur că da.

Şi eu vă spun ceva. Dacă ştiinţa a luptat zi şi noapte împotriva acelui rău, numit poliomelită, difterie, friguri galbene, tetanos, şi l-a biruit, cu atât mai mult există o cheie care poate deschide porţile închisorii în care a fost prins omul păcătos, pentru ca el să fie eliberat.

De obicei, cheia se foloseşte pentru a închide ceva de valoare sau o comoară,  fiindcă altfel nu ar fi nevoie să fie încuiată.

În Ioan 10 citim că Isus a spus: „Eu sunt uşa oilor (nu o uşă, ci singura Uşă).” (v.7). Apoi, tot El spune: „Eu sunt calea (singura Cale), adevărul şi viaţa.” (Ioan 14.6). „Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine.

Eu sunt uşa oilor. Toţi cei ce au venit înainte de Mine, sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei.” (Ioan 10.7).

El este Uşa oilor; El este Uşa spre salvare, pentru că „Nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi, decât în Numele lui Isus Hristos.” (Fapte 4.12). Aceasta este Cheia.

Nu-i de mirare că Petru a folosit-o în ziua de Rusalii. Ei au vrut să ştie cum pot intra prin acea uşă, iar el a luat cheia şi a folosit-o, deschizându-le Uşa. El le-a arătat că este o singură Cheie, pentru că este o singură Uşă. Având Cheia, Petru le-a spus clar:

Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele Domnului Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (Fapte 2.38). Vedeţi? Isus este Uşa, iar dacă voi posedaţi cheia ca s-o deschideţi, veţi primi „comorile” lui Dumnezeu.

Este o singură Uşă spre vindecare, şi aceea este Isus; este singura Uşă spre pace:  „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea.” (Ioan 14.27a). El este singura Uşă spre adevărata pace.

Este posibil ca voi să credeţi că aveţi pace pentru că aţi adunat destui bani ca să vă cumpăraţi o casă; puteţi cumpăra haine pentru copii sau mâncare; poate aveţi un nume bun printre oameni,  dar nu uitaţi: când vă daţi seara papucii jos şi vă puneţi în pat ca să vă odihniţi, acolo există un singur lucru care vă poate da pacea cu adevărat, este o singură Persoană, iar aceea este Isus. Numai El vă poate da liniştea că, dacă în noaptea aceasta veţi muri, veţi fi primiţi de El. Sigur că da. El este pacea noastră; El este vindecarea noastră, pentru că este scris:  „Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod 15.26b). El este Uşa spre cer. Nu este altă uşă, nu este altă cale, decât prin Hristos. Da, El este Uşa cerului.

Isus este singura Uşă, iar credinţa este cheia care o deschide. Acum, dacă Isus este Uşa tuturor acestor făgăduinţe ale lui Dumnezeu, credinţa este lucrarea Lui terminată care deschide orice uşă a oricărei „comori” care există în Împărăţia lui Dumnezeu. Vedeţi?

Credinţa este cheia care deschide orice făgăduinţă pe care o dă El. Credinţa în lucrarea Lui încheiată.

În Evrei este scrisă acea listă cu eroii credinţei. Cine a făcut toate acele lucruri măreţe? Cheia credinţei. Sigur că da.

Cheia de la uşă a închis gura leilor; cheia i-a eliberat pe cei închişi; Cheia credinţei a potolit văpaia flăcărilor; ea i-a adus pe morţi la viaţă. Da, credinţa în Dumnezeul cel viu a făcut aceasta.

Acea mână, acel om care posedă cheia credinţei, poate deschide orice făgăduinţă pe care a dat-o Dumnezeu, dar dacă nu ai acea cheie, nu poţi deschide.

Orice cheie făcută corect are pârghiile pe partea dinăuntru a încuietorii, are o anumită formă a „dinţilor”. Este suficientă o mică eroare; dacă o singură pârghie este numai puţin deplasată de la locul ei, întregul angrenaj este dat peste cap.

Acesta este motivul pentru care eu cred în Evanghelia deplină, în fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, care face ca binecuvântările Sale să se reverse peste oameni. Aceasta este cheia care deschide Uşa.

Toţi aceşti mari eroi, profeții şi toţi oamenii mari din Biblie, au avut această Cheie. Acesta este singurul motiv pentru care ei au putut închide gura leilor şi au făcut toate acele minuni. Da, această Cheie a funcţionat întotdeauna pentru că a fost născută din Scriptură.

Nu ştiu ce m-aş face dacă aş avea o cheie-crez. Dar dacă am cheia credinţei în ceea ce învaţă Biblia; dacă ştiu că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu care poate domoli flăcările, care poate deschide vindecarea bolnavilor; care poate deschide uşa salvării pentru cei păcătoşi, totul este în ordine.

Eu trebuie să vin la Uşă în Numele Lui, pentru că: „Orice faceţi cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus…” (Coloseni 3.17). Nu-i de mirare că eroii credinţei au putut opri văpaia focului şi toate celelalte încercări: ei posedau cheia. Fiind încredinţaţi de Dumnezeu, aceşti proroci nu au putut fi opriţi de nimeni şi de nimic.

El nu a trebuit să facă cu ei aşa cum face cu mine, arătându-mi totul şi spunând: „Du-te şi fă asta!”, apoi, pentru că vă poticniţi: „Du-te şi fă-o pe cealaltă”, sau: „Întoarce-te şi fă-o din nou, fiindcă aşa nu ai făcut bine.”

Pentru ei a fost suficientă o mică încredinţare, a fost suficient ca Duhul să le spună: „Trebuie să faci asta sau cealaltă” şi nu a mai existat nimic să-i poată opri.

Fraţilor, ei au închis gura leilor, au scăpat de ascuţişul săbiei, au stins puterea focului, au făcut totul doar printr-o mică încredinţare primită din partea lui Dumnezeu, şi aceasta, pentru că deţineau cheia: acea credinţă mare. Da, ei au făcut toate acele lucruri pentru slava lui Dumnezeu şi nu au putut fi opriţi de nimic. Oh, ce măreţ!

Este ca şi povestea despre tânărul care a venit la profetul lui Dumnezeu. El l-a auzit pe acel bărbat mărturisind tot timpul despre bunătatea lui Dumnezeu şi despre lucrarea Lui în Hristos, iar în final, când tânărul urma să fie ordinat ca lucrător, s-a dus la acel profet bătrân şi  i-a zis:

„Domnule, aş vrea să îţi pun o întrebare.”

„Dă-i drumul”, a răspuns profetul.

„Hristos înseamnă pentru tine chiar atât de mult cât spui?”

„El înseamnă mai mult decât pot spune prin cuvinte”, a răspuns bătrânul. Vedeţi? Ce era aceea? El a găsit Cheia.

Pe baza acestor cuvinte, tânărul a spus:

„Dacă spui aceste lucruri şi susţii că sunt cât se poate de adevărate pentru tine, atunci aş vrea să-L cunosc şi eu pe acelaşi Isus şi în aceeaşi Lumină,” adică real. Ce era aceasta? El a înţeles că bătrânul deţinea Cheia cu care deschide şi închide.

Aceeaşi cheie poate şi închide şi deschide, dar ce păcat că biserica nu poate vedea aceasta! Ce  trist este că biserica L-a vândut pentru nişte crezuri, iar acum îi cheamă pe toţi la unire! Noi putem vedea cum marea ierarhie romană se ridică din nou. Ei vor schimba programul şi vor da fiecărui preot puterea unui papă. Ce păcat că biserica s-a vândut pentru dogme, renunţând la Cuvânt!

Vedeţi? Acolo au părăsit ei Cheia. Acesta este motivul pentru care nu se mai fac semne şi minuni printre oameni. Ei au părăsit Cheia. Da, ei ştiu Uşa şi ştiu că este acolo, dar le trebuie Cheia ca s-o poată deschide.

Comoara este dincolo de Uşă, dar ea este închisă, ascunsă de ochii necredincioşilor. Credinciosul, cel care crede, posedă şi Cheia credinţei, deci poate deschide Uşa. Da, domnilor!

Cu câţiva ani în urmă, a fost aici un frate care simţea că are chemarea de a merge ca misionar în Africa. Era tânăr şi avea soţie şi doi copii, două fetiţe drăguţe, cam de 7-8 ani; avea o biserică frumoasă, dar nu a putut scăpa de chemarea pe care o avea şi a trebuit să plece în Africa. S-a rugat zi şi noapte, fiindcă nu voia să meargă, dar Dumnezeu i-a spus: „Trebuie să te duci!” Atunci tânărul s-a dus la comitetul misionar al bisericii lui şi a spus: „Dumnezeu m-a chemat pe câmpul misiunii, în jungla Rhodesiei.”

Această junglă este foarte periculoasă pentru că este infestată de malarie, pelagră şi lepră, din cauza căldurii foarte mari. El şi-a vândut tot ce avea, casa şi totul, dar Comitetul a vrut să-l testeze, aşa că l-au întrebat:

„Eşti sigur că vrei să faci aceasta?”

„Absolut sigur”, a răspuns el.

„Domnule, te-ai gândit că ai două fetiţe frumoase şi o soţie tânără şi frumoasă şi că mergeţi într-un loc de unde   s-ar putea să nu vă mai întoarceţi niciodată?”

„Dar Domnul mi-a vorbit. Oh, a fost atât de real! Domnul m-a chemat, deşi nu am vrut să-mi las casa. Nu am vrut să-mi părăsesc biserica, dar El mi-a poruncit să plec în junglă.”

„Bine, dar te-ai gândit că fetiţele tale s-ar putea îmbolnăvi de friguri galbene şi că ar putea muri într-o noapte?” Şi i-au dat mai multe exemple despre oameni care şi-au pierdut copiii acolo, din cauza acestor boli. După ce i-a ascultat, el le-a zis cu lacrimile şiroindu-i pe obraji: „Fraţilor, dacă Dumnezeu mi-a făcut această chemare, copiii şi familia mea vor fi mai în siguranţă în Africa decât în orice altă parte a lumii.” Amin.

Ce era aceea? El avea Cheia chemării Lui; credea în ceea ce spunea. Ascultând povestea lui, m-am gândit: „Ce remarcă frumoasă!” Cuvintele lui mi-au umplut inima de bucurie:

„Dacă Dumnezeu mi-a făcut această chemare, copiii şi familia mea vor fi mai în siguranţă în Africa decât în orice alt loc de pe faţa pământului.” El avea Cheia. Aceea îi trebuia…

Când ai Cheia, acolo nu mai există frică; nu mai este îndoială; nu mai sunt întrebări. Nu mai trebuie să întrebi pe nimeni nimic, pentru că ştii pe ce stai. Tu ai cheia în mână şi ştii ce să faci cu ea. Amin. Ştii cum să deschizi uşa.

Oh, dacă biserica ar poseda Cheia! Oh, cum ar putea deschide orice uşă, în orice caz care există; în orice boală, în orice plagă. Totul ar fi deschis pentru noi, cu condiţia să posedăm Cheia.

Dacă îmi permiteţi, aş vrea să aduc o mărturie personală. Îmi amintesc că în urmă cu 15-17 ani, Domnul mi-a spus acolo la râu: „Trebuie să duci acest mesaj în jurul lumii!” Şi îmi aduc aminte cum El mi-a vorbit la Green’s Mill. Imediat după aceea, m-am dus la păstorul meu şi i-am spus tot ce s-a întâmplat, dar după ce m-a ascultat, el mi-a zis:

„Billy, ce ai mâncat aseară? Cu siguranţă ai avut un coşmar. Du-te înapoi la slujba ta, fiule.” Dar acele cuvinte nu m-au  mulţumit.

Mulţi dintre cei ce sunteţi aici, vă aduceţi aminte de serviciul de vindecare din dimineaţa aceea şi de mesajul pe care l-am adus: „David s-a dus să-l întâlnească pe Goliat.”

Eu am predicat despre această temă, iar el mi-a zis: „Acum în zilele ştiinţei moderne, când avem cei mai buni specialişti în medicină şi când biserica a uitat de multă vreme de vindecarea divină, cum crezi că vei putea sta în faţa unui asemenea uriaş? Cum vei sta în faţa metodiştilor, baptiştilor, penticostalilor şi a tuturor celorlalţi? Cum crezi că vei putea înfrunta toate aceste organizaţii fără să ai o organizaţie în spatele tău? Ce vei face Billy?”

Toate cuvintele lui nu m-au mişcat  deloc pentru că ştiam că posed Cheia. Ei spuneau: „Nimeni nu te va crede. Nu vei fi în stare să-i faci să te creadă.”

„Nu-mi pasă, pentru că sunt sigur de un lucru: Dumnezeu m-a chemat şi trebuie s-o fac!” am răspuns eu.

Un sigur lucru este sigur. Eu deţineam Cheia, fiindcă El m-a chemat, mi-a arătat şi mi-a vorbit, iar eu am văzut prezenţa Lui când m-a însărcinat, aşa că Cheia era acolo.

Pastorul a spus: „Cu educaţia ta de şapte clase, vrei să spui că vei ţine predici în faţa regilor şi a monarhilor?”

„Aşa a spus Cuvântul Său”, am răspuns eu.

Anul trecut, am venit odată la adunare şi v-am spus că voi merge la vânătoare de veveriţe şi voi împuşca un animal care va avea coarnele lungi de 42 inch (106,68cm). Spuneam aceasta pe baza unei vedenii pe care mi-o dăduse Domnul. Şi pe drumul de întoarcere urma să împuşc un urs grizzly.

M-am dus conform vedeniei, şi am vorbit cu un bărbat de acolo, iar după ce i-am spus ce animal voi împuşca, mi-a zis: „Nu ştiu nimic despre existenţa unui asemenea animal, iar în ce priveşte ursul, nu am văzut nici unul prin zona aceasta!”

„Totuşi, trebuie să fie pe undeva”, am răspuns eu.

A doua zi, am găsit animalul acela exact în locul unde mi-a spus Domnul că va fi, iar în timp ce-l jupuiam, bărbatul acela mi-a zis:

„Acum trei zile mi-ai spus că după ce vei împuşca animalul acesta, pe drumul de întoarcere vei omorî un urs argintiu.”

„Da, aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

„Nu mă îndoiesc de ceea ce ai spus pentru că fratele meu era epileptic, iar tu mi-ai vorbit despre el şi mi-ai spus că va fi vindecat când voi face un anumit lucru. Şi aşa a fost. El a fost vindecat pe loc. Totuşi, aş vrea să te întreb ceva, frate Branham: unde va fi ursul?”

„Dumnezeu este IeHoVaH Jireh, am răspuns eu, iar dacă El mi-a spus că va fi un urs acolo, atunci aşa va fi.”

Şi când am fost cam la cinci sute de yarzi de locul unde se aflau caii, a trebuit să ne odihnim puţin din cauza coarnelor grele şi a poverilor pe care le căram în spate. Bud s-a uitat în jur apoi m-a privit. Vedeţi, el spera să fie martor la acel lucru, dar nu avea cheia. Eu nu m-am îndoit nici o clipă de ceea ce-mi spusese Domnul, pentru că cuvintele Lui nu au dat niciodată greş. L-am privit pe prietenul meu şi i-am zis:

„Bud, să ştii că va fi aici.” Oh, şi nici n-am apucat să mă întorc și iată că ursul stătea chiar acolo, cam la o jumătate de milă depărtare de noi.

Bud şi-a pus ochelarii, a privit în direcţia aceea şi a spus: „Billy, aşa să-mi ajute Dumnezeu, dar este chiar un urs argintiu!”

Vedeţi cheia? O vedenie. Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi schimbat sau oprit de cineva. El se va împlini negreşit.

Bisericii îi trebuie în seara aceasta „cheia” Scripturii, iar Hristos este Uşa; El este Cuvântul. Credinţa în Cuvântul Domnului, Dumnezeul cel viu, deschide orice Uşă. Oh, Dumnezeule, dă-ne cheia!

Evrei 12.1 spune: „Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne…

Cuvântul spune că „păcatul este necredinţa.” (Ioan 16.9). Deci, păcatul înseamnă ratarea ţintei. Este la fel ca atunci când trageţi la ţintă şi rataţi. Soluţia reuşitei este să vă reglaţi arma. Vedeţi? De ce aceasta? Pentru că ceva nu este în regulă. Reglaţi-vă arma, apoi încercaţi din nou. Întoarceţi-vă şi mai încercaţi.

Dacă vrei să fii creştin, dar totul se reduce la a merge la biserică, ai greşit ţinta. Dacă vrei să fii creştin, dar ai fost stropit în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, ai greşit ţinta. Ar fi mai bine să te întorci, fiindcă altfel vei fi scuturat o dată cu lumea.

Există un singur lucru care te poate ţine pe linia dreaptă şi aceasta este Scriptura, Biblia, Cuvântul, pentru că „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”, a spus Domnul Isus. (Matei 24.35).

Deci ţineţi „Cheia”: credinţa în Cuvânt! Dacă veţi crede şi nu vă veţi îndoi absolut deloc, veţi putea deschide orice uşă care stă între voi şi binecuvântările lui Dumnezeu.

Rugăciunea mea este ca Dumnezeu să ne ajute să avem această „Cheie”. Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Tatăl nostru ceresc, în seara aceasta Îţi mulţumim pentru că ne-ai dat „Cheia” ca să deschidem uşa spre mântuire. Îţi mulţumim, Doamne, pentru că ne-ai dat această Cheie a salvării, dar Te rugăm să ne dai credinţă ca să vedem că fiecare din aceste cuvinte scrise în Cartea Ta, sunt ca nişte mici pârghii, şi că tot ce trebuie să facem noi este să lăsăm ca cheia numită credinţă să atingă fiecare Cuvânt, astfel ca Uşa să se deschidă, şi să intrăm în posesia binecuvântărilor Tale.

Tată ceresc, dă-ne această Cheie, ca să putem avea credinţă în făgăduinţele lui Dumnezeu, astfel încât să-Ţi putem sluji cu toată fiinţa noastră, fără nici un pic de necredinţă.

Iartă orice păcat al necredinţei, Doamne, şi ajută-ne să fim ai Tăi. Acum ne apropiem de masa Cinei, de aceea, te rog Tată ceresc să ne ierţi orice nelegiuire, ca să putem intra în bucuria părtăşiei la masa lui Dumnezeu. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Frate şi soră, dacă aveţi Cheia Împărăţiei, Cheia de la Uşă, Cheia mântuirii, Dumnezeu să vă ajute să deschideţi şi să-L lăsaţi pe Isus să intre. Lăsaţi-L să vă dăruiască lucrurile pe care le doriţi.

Acum, înainte de a citi pentru Cină, vreau să vă mai spun ceva. Noi putem veni într-un singur fel la acest altar şi anume, dacă deţinem cheia credinţei, care ne lasă să ştim că păcatele ne sunt iertate. Dacă nu avem această Cheie,  n-avem ce căuta la masa Domnului, pentru că „cel ce mâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.” (1Corinteni 11.29). Acesta este  Adevărul.

Cred că noi ştim cu toţii aceasta. După cum cred că ştiţi cu toţii, astăzi este ziua naţională a Cinei, adică este ziua în care iau Cina toate bisericile. Prin urmare, m-am gândit că ar fi potrivit să spun câteva cuvinte despre Cină, înainte ca s-o luăm, şi în timp ce păstorul va pregăti textele care urmează să fie citite.

În jurul Cinei biblice este una din cele mai mari dispute. De fapt a fost una din primele dispute apărute în biserica primară.

Astăzi, multe din bisericile protestante ar accepta bucuroase doctrina romano-catolică, dacă ar putea trece peste micul „hop” al Cinei.

După câteva conferinţe de-ale lor, ei au căzut de acord ca preoţii catolici să se căsătorească; au ajuns la o înţelegere şi cu privire la unele rugăciuni, la catehism şi la unele altare ridicate ici şi colo, dar când a venit vorba de Cină, nu s-au putut înţelege.

Din punctul meu de vedere, ei ar trebui să se lase de multe din acele lucruri ca să pot să-i accept, deoarece ceea ce învaţă nu este biblic.

Aş vrea să vă spun ceva despre Biserica Catolică. Ştiaţi că începutul ei a fost făcut prin alunecarea spre idolatrie a primei biserici creştine din Roma? Sigur că da. Ea a fost într-adevăr prima biserică, dar vedeţi unde a ajuns prin faptul că a dat la o parte Cuvântul şi a luat o dogmă?

Dacă Biserica Penticostală ar mai exista încă o sută de ani de acum înainte, ar ajunge mult mai departe de Biblie decât Biserica Catolică. Bisericii Catolice i-au trebuit câteva sute de ani (300 de ani) ca să se îndepărteze de învăţătura bisericii primare. Atunci s-au organizat, iar penticostalii au făcut la fel.

Ce a făcut biserica din Roma? A început să îi aducă înăuntru pe demnitari, apoi au scos afară câte o învăţătură biblică şi au adăugat una omenească, au dat jos idolii păgâni şi au ridicat în locul lor „statui creştine”, și au făcut tot felul de compromisuri până când au ajuns unde-i vedem astăzi.

Biserica Penticostală s-a îndepărtat şi ea de felul cum a început acum cincizeci de ani şi a ajuns într-o stare mai rea decât a fost Biserica Catolică după trei sute de ani. Aşa este.

Ştiu că este dur ceea ce spun, dar uitaţi-vă unde au căzut ei: direct într-o organizaţie; direct într-un compromis şi cad tot mai adânc.

Acum împărtăşirea este numită Cina Domnului, şi cei mai mulţi oameni vor s-o ia dimineaţa, dar Biblia nu spune că ucenicii ar fi luat micul dejun. Acest lucru a generat tot timpul dispute pentru că oamenii nu au înţeles semnificaţia adevărată a Cinei Domnului.

Astfel, vedem că Pavel i-a mustrat pe corinteni spunând că au venit să se îmbete la masa Domnului. De ce aceasta? Pentru că ei nu au înţeles semnificaţia Cinei.

Ce? N-aveţi case ca să mâncaţi şi să beţi acolo?”,  le-a zis el. (vezi 1 Corinteni 11.22).

Şi mai este un lucru care nu a fost înţeles. Păcătoşii, oamenii care trăiau în păcat, veneau şi luau Cina Domnului. Vedeţi? Ei nu au înţeles acest lucru. Acolo era un om care trăia cu mama lui vitregă şi totuşi lua Cina, ceea ce era o nelegiuire.

Apoi, erau împărţiţi din pricina dezbinărilor apărute în biserică, dar cu toate acestea luau Cina. Pavel le-a zis referitor la aceasta: „…fraţilor, am aflat de la ai Cloei că între voi sunt certuri…” (1 Corinteni 1.11). Vedeţi? Cuvântul era înţeles greşit.

Problema Cinei a fost înţeleasă greşit întotdeauna. Aş putea continua ore întregi cu această problemă, dar ne grăbim.

Totuşi trebuie spus că ei au omis spălarea picioarelor. O mare parte din penticostali nu mai fac spălarea picioarelor deloc, măcar că acest lucru este scris în Biblie. Vedeţi?

Roma nu o mai numeşte Cina Domnului, ci au înlocuit-o cu liturghia. Da, au „sfânta liturghie”. Ei speră că dacă fac aceasta, Dumnezeu le va ierta păcatele, căci, spun ei, hostia pe care le-o dă preotul se transformă la rugăciunea acestuia în trupul şi sângele Domnului.

Protestanţii o numesc „Cină”, ceea ce înseamnă „Recunoştinţă”. Ei o iau ca semn de recunoştinţă pentru că au cinat cu Domnul.

Catolicii speră că aceasta s-a făcut, dar protestanţii sunt siguri că lucrarea este deja făcută. Catolicii speră că păcatele lor sunt iertate; protestanţii mărturisesc că sunt iertaţi şi eliberaţi. Catolicii speră că sunt bine; protestanţii ştiu că sunt bine; unii speră, ceilalţi cred. Unii speră pentru că nu ştiu pe ce stau, în timp ce ceilalţi ştiu că sunt bine, pentru că ştiu ce a spus Domnul. Aceasta-i diferenţa.

Prin urmare, dacă aveţi doar o speranţă, fiţi atenţi, dar dacă credeţi şi sunteţi încredinţaţi pe ceea ce faceţi, duceţi-vă înainte. Numai aşa să luaţi Cina Domnului.

Protestantul spune că el ştie că este iertat, în timp ce catolicul are liturghia şi speră că va fi iertat. Cu alte cuvinte, am putea spune că unul este un cerşetor care speră că totul va fi bine, în timp ce celălalt este tot un cerşetor, dar el mulţumeşte pentru că totul a fost făcut. Amândoi sunt cerşetori, dar unul speră că va fi iertat, în timp ce celălalt ştie că a fost iertat şi mulţumeşte pentru aceasta. Vedeţi? Aici este diferenţa.

Deci, Cina era pentru creştinii care au fost născuţi din nou prin Duhul lui Dumnezeu. A fi născut din nou nu înseamnă a fi botezat cu Duhul Sfânt. Eu cred că voi sunteţi născuţi din nou, chiar dacă nu vorbiţi în alte limbi.

Acum, eu botez în Numele lui Isus Hristos, dar nu spre reînnoire, pe când Biserica Penticostală Unită botează în reînnoire. Eu nu cred aşa ceva, dar ei pot s-o facă dacă vor, deşi Biblia nu învaţă cum spun ei.

Petru a spus că mai întâi este nevoie de pocăinţă: „Pocăiţi-vă”. Apa nu poate şterge păcatele, dar pocăinţa aduce acest lucru, pentru că „a te pocăi” înseamnă „a te întoarce unde ai greşit şi a începe din nou corect”. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l faci.

În ce priveşte botezul în apă, el este mărturia a ceea ce s-a petrecut în interior, este dovada că L-ai acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal.

Nu demult, am primit nişte critici pentru că am botezat un bărbat aici, în bazin. El este un om în vârstă şi cumsecade, iar eu am avut privilegiul de a-i conduce întreaga familie la Hristos, ceea ce înseamnă că toţi sunt creştini. Eu m-am îndreptat spre el şi i-am zis:

„Nu vrei să devii creştin?”

„Frate Branham, aş vrea să devin creştin, dar atunci când voi fi destul de bun,” a răspuns el.

„Am să-ţi spun eu ce trebuie să faci. Priveşte în jur şi arată-mi un loc în care poţi deveni bun, apoi arată-mi-l şi mie, căci vreau să merg şi eu acolo. Vreau să-ţi spun ceva însă: Hristos nu a venit să-i salveze pe oamenii buni, ci pe cei răi, căci aceia au nevoie de salvare.

Vedeţi? Câtă vreme cineva crede că este bun, Hristos nu poate veni să-l salveze, ci El merge doar la cei care recunosc că sunt greşiţi, şi aceasta pentru că El a murit ca să-i salveze pe păcătoşi. Eu i-am spus acelui bărbat:

„Chiar aici este o linie.”

„Să ştii că eu fumez acele ţigări…”

„Nu vreau să vorbesc despre ele.”

„Am încercat să mă las de ele, frate Branham.”

„Nu vreau să vorbim despre ţigări. Dă-le pace,” i-am spus eu. „Aş vrea să te întreb ceva,” am spus apoi.

„În ordine. Ce vrei să ştii?”

„Crezi că există Dumnezeu?”

„Sigur că cred,” a răspuns el. „Cred tot atât de mult ca şi tine, frate Branham.”

„Crezi că acel Dumnezeu S-a descoperit în trup şi a locuit printre noi în Persoana lui Isus Hristos, ca să salveze omenirea?”

„Da, cred aceasta.”

„Crezi că a murit ca să salveze păcătoşi ca tine şi ca mine?”

„Da, cred.”

„Lucrurile stau cam aşa: noi toţi suntem închişi într-o închisoare mare, deoarece ne-am născut prin minciună şi nelegiuire, deci suntem nişte renegaţi de la început.”

Zilele trecute a venit cineva la mine şi m-a întrebat:

„Frate Branham, este vreo diferenţă între trupul lui Adam şi al Evei şi trupurile pe care le avem noi astăzi?”

„Nu, domnule, nu este,” i-am răspuns.

Veneam de la vânătoare de veveriţe şi eram eu, fratele Fred şi încă nişte oameni. Eu am revenit la întrebarea pusă şi am zis:

„Acum, ei n-ar fi la fel ca la început.”

„Vrei să spui că Eva nu ar fi o femeie ca fiicele ei şi că Adam nu ar fi bărbat ca fiii lui?”

„Ei ar fi la fel în toate privinţele, cu o mică deosebire în ceea ce priveşte trupul.”

„Şi care ar fi diferenţa?” a întrebat el.

„Ei nu ar avea ombilic (buric), pentru că au fost creaţi, ceea ce înseamnă că nu au fost ataşaţi de nimic.”

Vedeţi? Câtă vreme rasa umană va purta acest semn, arată că este o renegată. Aşa este.

Ei au fost creaţi de Dumnezeu.

Revenind la discuţia cu bătrânul, i-am spus:

„Te rog să-mi arăţi un singur om din această încăpere, care este sfânt. Arată-mi unul care nu s-a născut prin fire. Arată-mi numai unul care să fie în stare să-l ajute şi pe celălalt. Nu vei găsi pe nimeni pentru că noi toţi suntem în aceeaşi închisoare. Dar Dumnezeu S-a făcut asemenea creaţiei Sale şi a venit, fără dorință firească, creând o celulă sfântă de sânge, prin care ne-a răscumpărat. Crezi tu aceasta?

„Da, cred,” a răspuns el.

„Hristos a murit pentru oamenii răi ca tine. Noi nu putem face nimic ca să ne salvăm, dar El ne-a dat acest lucru în dar. El ţi-l dăruieşte pur şi simplu, iar tu trebuie să faci un singur lucru: să-L accepţi, să primeşti ceea ce a făcut El pentru tine, fiindcă aceasta te ţine departe de iad. Vrei?”

„Da,” a răspuns el. „Oh, numai de aş putea să mă scap de aceste ţigări!”

„Ţigările să-şi poarte singure de grijă,” am spus eu. „Eu nu-ţi cer să le laşi pentru că nu sunt un om al legiii, ci cred în har, iar El a spus: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine”, aşa că dacă crezi din toată inima…”

„Da, cred din toată inima.”

„Atunci nu mai privi spre tine, ci priveşte spre El, deoarece El este Cel care a făcut totul pentru tine.”

„Oh, numai El este vrednic!”

„Atunci acceptă ceea ce-ţi dăruieşte.”

„Da, accept,” a răspuns el şi l-am botezat în Numele lui Isus Hristos. Imediat după ce a ieşit din apă, s-a dus şi şi-a aprins o ţigară. Vedeţi?

Acum câteva săptămâni, am fost la el acasă, pentru că am văzut într-o vedenie un brad care a fost tăiat şi aşezat cu susul în jos. Apoi am văzut că pe el au fost puse câteva tăbliţe, ultima fiind notabilă. Şi un glas a spus: „Ar fi trebuit să fii tu!” sau: „Era să fii tu!”

Ce s-a întâmplat? Tata Cox a căzut şi şi-a zdrobit spatele, iar acum zăcea la pat. Eu i-am dat câteva ţigări, dar pofta pentru ele îl părăsise. Vedeţi? De atunci nici nu a mai dorit ţigări şi nici nu şi-a mai aprins vreuna. Până la accident, mâinile îi erau îngălbenite din pricina fumului de ţigară, iar acum nici nu mai voia să le vadă.

Deci nu încercaţi să fiţi buni, pentru că voi sunteţi răi de la început şi nu puteţi face nimic ca să vă schimbaţi. Există o linie de despărţire şi noi toţi suntem de partea asta a ei.

Când am venit în lumea aceasta, am fost rezultatul unirii dintre sângele care se afla în glandele tatălui meu şi oul din pântecele mamei mele. Viaţa mea nu vine din oul mamei, ci din celula de sânge a tatălui meu, iar când acea celulă a ajuns la locul potrivit ca să întâlnească oul, natura a primit poruncă de la Dumnezeu să-mi facă un trup. Apoi, după ce m-am născut în rasa umană, mi s-a dat oportunitatea de a deveni fiinţă inteligentă, aşa că pot vorbi, pot conduce maşina. Da, am primit toate aceste calităţi pentru că m-am născut într-o familie de oameni şi am primit inteligenţa fiinţei umane.

Acum, când m-am născut în Familia lui Dumnezeu, eu am venit tot prin sânge. Sângele mi-a dat Viaţa, iar după ce am devenit viu în Hristos, EL m-a botezat cu Duhul Sfânt şi cu putere ca să fiu un fiu al lui Dumnezeu.

Ca fiinţă umană, eu pot vorbi, pot să conduc maşina şi pot să fac multe alte lucruri, este adevărat? Ca fiu al lui Dumnezeu, am primit botezul cu Duhul Sfânt, am primit puterea să scot draci, să vorbesc în limbi, să predic Evanghelia, să vindec bolnavii,  dar toate acestea arată că sunt botezat, nu că sunt născut. Dovada că sunt născut, este că sunt un fiu al lui Dumnezeu.

Ei sunt adunaţi în camera de sus.

Toţi se rugau în Numele Lui;

Apoi au fost botezaţi cu Duhul Sfânt

Şi puterea pentru slujire a venit. Amin.

Credeţi în Viaţa veşnică şi sunteţi născuţi din nou prin credinţă, căci Isus a spus în Ioan 5.24: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” Vedeţi? Nu Duhul Sfânt, ci doar Viaţa veşnică. El este născut în Familia lui Dumnezeu şi apoi botezat cu Duhul Sfânt, cu puterea şi înţelepciunea credinţei în Evanghelie. Numai atunci va putea acţiona corect. Amin. Atunci se va purta ca un fiu de Dumnezeu şi va face ceea ce a spus Isus în Marcu 16: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.” V.17-18 -.

Vedeţi, el primeşte prin Duhul Sfânt puterea de a face aceste lucruri.

Când era încă pe pământ, El le-a spus ucenicilor Săi: „…Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.” (Ioan 16.).

Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” (v.8-13).

Nici un om nu poate înţelege Cuvântul dacă nu este botezat cu Duhul Sfânt, iar dacă cineva pretinde că are Duhul Sfânt şi totuşi are discuţii, comentarii, pe marginea Cuvântului, înseamnă că acolo este ceva greşit.

Pavel a fost împotriva creştinismului, dar după ce a primit Duhul Sfânt s-a dus în Asia şi a stat acolo trei ani, ca să cerceteze şi să înveţe Scripturile. Paisprezece ani mai târziu, el s-a întâlnit cu Petru, la Ierusalim, şi a putut să vadă că învăţa cuvânt cu cuvânt aceeaşi Evanghelie. Da, acelaşi Dumnezeu care-L călăuzise pe Petru în ziua de Rusalii să se ridice şi să le poruncească oamenilor să se boteze în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor, i Se descoperise lui Pavel pe drumul Damascului, de aceea, în Fapte 19 a putut să le spună acelor ucenici care fuseseră botezaţi de Ioan Botezătorul, că trebuie să se boteze încă o dată în Numele Domnului Isus.

Vedeţi, Duhul Sfânt stă exact pe Cuvânt, iar credinţa este aceea care deschide orice taină. Amin.

Biblia spune în 1 Ioan 5.7: „Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt.

Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa şi sângele.” Acestea trei nu sunt una, dar au aceeaşi mărturie.

Acum, tu nu poţi să-L ai pe Tatăl fără să Îl ai şi pe Fiul; nu poţi să-L ai pe Fiul fără să-L ai pe Duhul Sfânt, iar aceştia  sunt una.

Dar tu poţi fi neprihănit fără să fii sfinţit şi poţi să fii sfinţit fără să ai Duhul Sfânt. Sfinţirea se face prin sânge şi tot prin sânge vine viaţa. Vedeţi? Duhul Sfânt este Puterea pe care a dat-o Dumnezeu Bisericii Sale:

Ci veţi primi (ce?) o putere, când se va coborî Duhul Sfânt peste voi…(vedeţi, aici nu scrie că veţi fi născuţi din nou, ci veţi primi o putere)…şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată lumea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Fapte 1.8).

Vedeţi? Veţi primi o putere după ce veţi primi Duhul Sfânt. Deci mai întâi trebuie să primiţi Duhul Sfânt şi apoi Puterea lui Dumnezeu Se va arăta, va fi manifestată.

Aşa cum, ca fiinţe umane aţi învăţat să vorbiţi, să umblaţi în două picioare şi să faceţi lucruri pe care numai oamenii le pot face; când sunteţi botezaţi cu Duhul Sfânt, vi se dă putere să vă purtaţi ca fiii şi fiicele lui Dumnezeu, aşa că veţi face lucruri pe care numai copiii Lui pot să le facă.

Deci nu-i de mirare felul în care se poartă oamenii de astăzi, pentru că ei nu au fost botezaţi niciodată cu Duhul Sfânt; dacă ar fi fost botezaţi, nu s-ar comporta astfel. Ei pretind că-L au, dar Isus a spus clar: „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7.20).

Prin urmare, dacă pretinzi că eşti un creştin adevărat, te invităm în seara aceasta la Cina Domnului.

Astăzi s-a luat Cina în toate bisericile, de-a lungul tării, la unii într-un fel, la alţii în altul, dar eu cred că cel mai bun lucru este să urmăm exemplul Scripturii, să facem exact cum au făcut ei. Cred că aceasta va fi suficient.

Ai Biblia, frate Neville? Te rog citeşte. (Fratele Neville citeşte din 1 Corinteni 11. 23-32).

Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.

Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.

Tot astfel, după Cină, a luat paharul, şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.”

Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.

De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.

Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.

Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.

Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.

Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.

Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.”

Dumnezeu să binecuvânteze citirea Cuvântului Său.

Este un lucru atât de sfânt! Cred că ar trebui să ne plecăm capetele, şi să ne rugăm în linişte. Voi să vă rugaţi pentru mine, iar eu mă voi ruga pentru voi. Să ne rugăm unii pentru alţii, ca Dumnezeu să fie îngăduitor cu noi, nişte fiinţe nevrednice, care sunt gata să aibă părtăşie cu Cina Domnului, care aminteşte moartea Domnului nostru până va veni El. Această rugăciune de mărturisire, o aducem pe altarul Tău, Tată, împreună cu jertfa noastră, Domnul Isus, şi Te rugăm să ne primeşti în Numele Lui. Amin.

Cred că bătrânii îşi vor ocupa locurile lor, pentru ca oamenii să vină sus, unul după altul, pentru Cină.

Întotdeauna îmi vine în minte cântarea:

Scumpe Mielule,

Sângele Tău nu-şi va pierde puterea

Până când toată biserica lui Dumnezeu

Va fi salvată din păcat.

Haideţi să ne plecăm capetele.

Scumpul nostru Tată, IeHoVaH cel Atotputernic, trimite binecuvântările Tale peste poporul Tău. Iartă-ne păcatele, căci Îţi oferim acest vin, pe care-l aducem înaintea Ta, ca el să reprezinte Sângele lui Isus Hristos.

Te rog să sfinţeşti Tu acest vin şi iartă-ne păcatele. Fă ca fiecare persoană care primeşte acest vin, să aibă sănătate, putere şi mântuire de la Tine. Ascultă-ne, Te rugăm, căci Ţi-o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Biblia spune că El a luat pâinea şi a frânt-o, iar după ce a binecuvântat-o a zis: „Luaţi mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Când luăm aceste bucăţele de pâine nedospită, ştim că ea simbolizează trupul lui Isus Hristos.

Noi am văzut din Biblie că Domnul Isus a aşezat Cina chiar înainte de a fi vândut, după ce a cinat pentru ultima dată cu ucenicii Săi, poruncindu-le să facă lucrul acesta spre pomenirea morţii Lui, iar ucenicii la rândul lor, au poruncit acest lucru bisericii.

Prin urmare, ucenicii de astăzi, fraţii noştri din biserică, vor da Cina tuturor oamenilor care vor să aibă părtăşie cu El.

În trecut, când Israelul a luat mielul fript în foc împreună cu verdeţurile amare, oamenii au primit putere; încălţămintea nu li s-a rupt şi hainele nu li s-au uzat timp de patruzeci de ani cât au călătorit spre ţara făgăduită.

Fie ca Dumnezeu să ne ţină sănătoşi şi fericiţi, ca   să-L slujim pe El, până când vom ajunge în Ţara făgăduită.

Haideţi să ne rugăm.

Scumpul nostru Tată ceresc, am vorbit în seara aceasta despre trupul sfinţit al Domnului nostru, în care locuieşte toată plinătatea dumnezeirii. Mă gândesc că acel trup a fost sfâşiat si zdrobit, sângele curgea şuvoaie, şi coastele îi ieşeau în afară din pricină că toată carnea îi era sfâşiată. Oh, iar pâinea aceasta Îl simbolizează pe El.

Tată, noi ne punem mâinile pe altarul Tău, în seara aceasta, şi Te rugăm să ne ierţi. Oh, Doamne Dumnezeule, îngăduie ca această pâine frântă care intră în gura slujitorilor Tăi, să-i facă să înțeleagă că ea simbolizează scumpul tău trup care a fost zdrobit, ca prin rănile Lui să primim vindecarea.

Îndură-Te, Doamne şi sfinţeşte această Pâine nedospită, ca să-şi atingă scopul. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Fiecare creştin este binevenit la masa Domnului, ca să aibă părtăşie cu noi. Desigur, dacă poate.

Domnul să vă binecuvânteze!  

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *