CELE ȘAPTE EPOCI ALE BISERICII

Anticipez ceva măreţ şi aştept cu nerăbdare serile
de servicii, având încredere că Tatăl Îşi va revărsa, într-un fel sau
altul,  binecuvântările peste noi. De
asemenea, aştept cu nerăbdare fiecare oportunitate, pe care o primesc, ca să
fiu în această biserică, cu voi, acest grup mic de oameni adunat aici, şi cu
musafirii, desigur.

Întâlnirea nu a fost anunţată, pentru că este doar o
adunare obişnuită de rugăciune de miercuri seara şi am zis: „În seara aceasta,
vom vedea dacă ne vom aduna din nou într-o altă zi, şi probabil vom anunţa o întâlnire
pentru săptămâna viitoare, pentru că nu avem prea multe locuri.”

Dacă va fi cu voia Domnului, vom ţine acest fel de
servicii pentru folosul Bisericii, fiindcă este mare nevoie ca Trupul lui
Hristos să fie informat şi lămurit. Noi am avut servicii de vindecare opt seri
la rând, dar acum vom avea învăţătură şi va fi vorba despre ceva nou.

În după-amiaza aceasta, când am deschis Biblia după
o zi foarte ocupată, m-am gândit: „Ei bine, le-am spus oamenilor că dacă va fi
cu voia Domnului, le voi vorbi despre cele şapte Epoci ale Bisericii.” Apoi,
după ce am terminat de citit, mi-am zis: „Mă bucur pentru că pot să parcurg
totul într-o singură seară.”

Nu ştiu ce a pregătit Duhul Sfânt pentru noi, de
aceea nu păşesc niciodată în faţă, ci spun întotdeauna: „Dacă va fi cu voia
Domnului…” Vedeţi? Aşa este cel mai bine. Astfel, dacă va fi cu voia Domnului,
în seara aceasta voi vorbi despre Epocile Bisericii, mâine seară ne vom opri la
„Semnul fiarei”, iar poimâine la „Pecetea lui Dumnezeu”.

Astăzi am vorbit cu fratele meu, Janitor, şi el mi-a
spus: „Dacă vei ţine şi sâmbătă seara un serviciu, duminică dimineaţa, când vor
veni musafirii, va fi mizerie în adunare pentru că nu vom reuşi să facem
curăţenie.” Astfel, mi s-a propus să ţin serviciile miercuri, joi, vineri,
duminică dimineaţa şi duminică seara, iar eu am spus: „În ce mă priveşte, totul
este în ordine.”

Aşadar, dacă va fi cu voia Domnului, vom încerca să
ţinem serviciile miercuri, joi, vineri, duminică dimineaţa şi duminică seara,
iar duminică seara s-ar putea să avem şi un serviciu de botez deoarece avem
deja multe persoane care au cerut botezul.

Dacă va fi cu voia Domnului, în fiecare seară vom
încerca să începem la ora şapte şi jumătate, voi urca pe platformă la ora opt
şi vom elibera adunarea la ora nouă şi jumătate, fiindcă ştiu că trebuie să
ajungeţi a doua zi la serviciu şi respect aceasta.

Aceste mesaje mici, pe care le voi aduce din Cartea
Apocalipsei, sunt adresate bisericii, şi aş vrea să ţineţi minte că ele nu sunt
adresate religiei unei persoane anume şi nu au nici un scop ascuns, ci
reprezintă cea mai bună cunoştinţă a mea în ce priveşte citirea şi explicarea
Cuvântului lui Dumnezeu. Înţelegeţi? Nu o fac din vreun motiv egoist, nu mă
adresez nimănui personal şi nu mă ridic împotriva bisericii şi a religiei
nimănui.

Motivul pentru care vreau să aduc această învăţătură
din Apocalipsa aici, în tabernacol, în faţa bisericii mele, este pentru că aici
sunt acasă şi vreau să dau oilor mele Hrana de care consider că au nevoie.

Uneori, când fânul este puţin mucegăit, oamenii
trebuie să pună puţină sare pe el, pentru că altfel animalele se pot îmbolnăvi.
Deci, uneori, când este posibil ca Hrana din biserică să fie puţin mucegăită şi
apar mici diferenţe, cred că puţină sare îi va da puţină savoare. Voi ce credeţi?
Este o cale prin care oamenii sunt ţinuţi departe de boală.

Acum, aş vrea să ne rugăm ca Domnul să ne
binecuvânteze eforturile. Câţi dintre voi, bărbaţi şi femei, doriţi ca şi mâine
să privim în Cuvânt şi să vedem „Care este semnul fiarei”? În Biblie sunt
scrise o mulţime de lucruri în legătură cu acesta: „Cine îl are?” şi: „Cine îl
va avea?”, fiindcă vine o vreme  când
acest lucru se va întâmpla cu adevărat. Eu nu ştiui când se va întâmpla
aceasta, dar este posibil să se întâmple şi acum. Vom vedea.

Adevărul este că pe pământ vor fi numai două
categorii de oameni: Unii care vor fi însemnaţi cu semnul fiarei, şi unii care
vor primi Pecetea lui Dumnezeu; iar dacă lucrurile stau aşa şi dacă acest timp
este aproape, mă gândesc că ar fi bine să cercetăm şi să aflăm care este acest
semn al fiarei, fiindcă sunt sigur că nu va veni ca ceva de mare amploare ci,
aşa cum spune Biblia,  se va strecura
atât de uşor încât, „dacă va fi cu putinţă, să-i înşele
chiar şi pe cei aleşi
.” (Matei 24.24). Astfel, dacă va fi cu voia Domnului,
mâine seară vom încerca să studiem acest lucru.

Aduceţi-vă Bibliile, pix şi hârtie,
ca să luaţi notiţe, iar dacă consideraţi că ceva din ceea ce voi spune, nu este
corect, scrieţi-mi un bilet şi lăsaţi-l aici pentru seara următoare.

Îmi amintesc că mai demult, am stat un an şi
jumătate la Cartea Apocalipsei, aici, în tabernacol. Acesta este lucrul care
îmi place: să învăţ. Îmi place învăţătura, pentru că ea este cea care pune
bazele şi întăreşte biserica.

În ceea ce priveşte predicarea, există oameni care
sunt predicatori. Ei pot să ia Cuvântul, prin inspiraţie, şi să meargă cu El în
diferite locuri. Aceasta înseamnă să uzi Sămânţa pe care a semănat-o
învăţătorul. Vedeţi? Mai întâi trebuie să semănaţi Sămânţa şi apoi să o udaţi,
iar udarea vine prin predicarea Cuvântului. Între predicator şi învăţător este
o mare diferenţă, sunt două daruri diferite ale aceluiaşi Duh, şi vă spun cu
umilinţă că eu nu îl posed pe niciunul dintre ele.

Darul meu este să mă rog pentru bolnavi. La aceasta
m-a chemat Domnul, dar acum mi-a dat un timp de relaxare a minţii prin
studierea şi învăţarea Cuvântului, ceea ce este total diferit faţă de
serviciile de vindecare. Oh, şi ne înţelegem destul de bine aici! Îmi amintesc
că în urmă cu vreo doisprezece ani aţi studiat multă vreme cu mine.

Învăţătura este aspră, iar eu obişnuim să spun:
„Este ca atunci când te aşezi la masă şi mănânci pâine de porumb cu fasole.”
Aceasta este bună, dar uneori oboseşti, iar atunci ar fi bine să mai ai câte
ceva pe lângă, cum ar fi nişte îngheţată sau prăjitură, dar aceasta numai din
când în când, pentru a crea un echilibru în dietă. Totuşi, lucrurile bune de
modă veche se vor lipi foarte bine de tine şi îţi vor da o bază de la care să
porneşti.

După umila mea părere, noi trăim în zilele de
sfârşit ale istoriei omenirii, de aceea vreau ca totul să fie clar. S-ar putea
să greşesc, pentru că nimeni altcineva nu ştie exact când vine El. Isus a spus
că „despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni,
nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl
.” (Matei 13.32). Deci,
nici El însuşi nu a ştiut aceasta, dar ceea ce este sigur este că El va reveni
şi eu nu mai văd nimic altceva care ar trebui să se întâmple, decât venirea
Domnului.

Când privesc şi văd cum se destramă
naţiunile, cum se strică politica şi biserica, este clar că nimeni altcineva nu
mai poate repara lucrurile în afară de Dumnezeu. Acesta este adevărul. Ei nu
mai au nimic: morala naţiunii este stricată, partidele politice sunt stricate,
totul este stricat. Noi ne-am încrezut mult în politica noastră, dar ea este
stricată.

Cu câtva timp în urmă, o
personalitate renumită din Anglia a spus: „Ei bine, democraţia a fost doar un
vapor cu multe vele, dar fără ancoră!” El a avut dreptate, dar nu s-a gândit că
şi iubita lui Cameră a lorzilor era tot un vas cu multe pânze, dar tot fără
ancoră, de aceea s-a dizolvat.

Fiecare împărăţie a acestei lumi va
fi ruptă în bucăţi, dar Isus Hristos va domni şi va stăpâni pentru totdeauna.
Acesta este adevărul.

Nădejdea mea nu este zidită pe
nimic altceva

Decât pe sângele lui Hristos şi
dreptatea Lui.

Totul în jurul sufletului meu
dispare,

El este toată nădejdea mea.

Eu stau pe Hristos, Stânca solidă.

Toate celelalte pământuri sunt
nisipuri mişcătoare.

Oh, cât mi-aş dori să începem un
serviciu de învăţătură care să ţină cam trei sau patru luni, astfel încât să
putem pătrunde în Apocalipsa şi s-o legăm de cartea lui Daniel şi de vedenia
avută de el.

Câţi din vechea turmă mică mai sunt
aici şi îşi amintesc timpul când aveam acea hartă veche? Ştiu că în vremea
aceea era fratele Head şi încă câţiva fraţi. Noi aveam o hartă veche care
conţinea lucruri din cartea Apocalipsei, legăturile cu cartea lui Daniel şi cu
Isaia. De fapt, tot Vechiul Testament este legat de Apocalipsa, iar Apocalipsa
este Cartea descoperirii lui Isus Hristos. Ea conţine cele şapte Biserici, cele
şapte Peceţi, cele şapte Plăgi şi cele şapte Trâmbiţe. Trâmbiţa înseamnă
război; Pecetea este o taină descoperită, iar Plaga este ceea ce aduce fiecare
război.

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi
folosindu-mă şi de cartea de Istorie, pot să vă dovedesc că noi trăim în timpul
celei de-a şaptea trâmbiţe, care vine împreună cu plaga a şaptea, şi timpul
când va fi deschisă Pecetea a şaptea şi va fi văsat ultimul potir.

Când sună Trâmbiţa a şasea… vom
ajunge şi la aceasta vineri seara probabil. În timpul Primului Război Mondial,
Trâmbiţa a şasea a sunat exact când a spus Dumnezeu că va suna, urmând Peceţii
de dinaintea ei şi din punct de vedere geografic. Apoi a fost dezvăluită taina
botezului cu Duhul Sfânt, dar biserica nu a înaintat, iar oamenii au refuzat să
umble în Lumină şi s-au întors înapoi. Atunci a început plaga şi potirul a fost
vărsat peste Pământ sub formă de gripă, fiind ucişi mii de oameni.

Acum ne apropiem de sfârşitul
epocii în care trăim şi vă rog să veniţi să ascultaţi ce are de spus Domnul în
Cuvântul Său cu privire la ea.

Aceasta nu este o invenţie a mea,
ci eu doar citesc Cuvântul lui Dumnezeu, ca dintr-un ziar. Deci, aceasta este
descoperirea Lui directă către Biserică: Descoperirea lui Isus Hristos către
Biserică.

Înainte de a citi din ceea ce a
scris El, să ne plecăm capetele şi să vorbit cu Domnul, într-un scurt moment de
rugăciune.

Tată bun din ceruri, ne plecăm
capetele cu umilinţă spre ţărâna din care am fost luaţi şi în care ne vom
întoarce într-o zi dacă Tu zăboveşti şi Te rugăm să fii cu noi în seara aceasta
şi să ne binecuvântezi. Eu pot să răsfoiesc paginile acestei Biblii, dar nu
există nimeni pe pământ care să fie în stare să deschidă Cartea şi să-I rupă
Peceţile. Mai mult, în Apocalipsa 22. 18-19 scrie:

Mărturisesc oricui
aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la
ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

Şi, dacă scoate
cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea
lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

Tată, fiindcă ştim că
suntem nişte oameni muritori care stau în faţa Ta în seara aceasta, nişte
fiinţe limitate, Te rugăm, Dumnezeule, să laşi ca Duhul Tău cel Sfânt care a
scris Biblia, să vină şi să ne-o deschidă. Îngăduie ca servitorul Tău umil şi
nepriceput să predice ca un om aflat  pe
moarte altor oameni aflaţi pe moarte, ca şi cum acesta ar fi ultimul serviciu
pe care l-aş ţine înainte de a merge în veşnicie, şi ca şi cum aceasta ar fi
ultima seară în care ne adunăm împreună. Îngăduie ca fiecare credincios să se
comporte ca şi cum în seara aceasta ar fi ultima slujbă la care participă,
îndepărtează toată necredinţa, fă-ne sinceri şi conştienţi că într-o zi trebuie
să dăm socoteală în faţa judecăţii lui Dumnezeu, fiindcă atitudinea pe care o
avem astăzi faţă de El şi faţă de Cuvântul Său, va determina destinaţia noastră
veşnică.

Aşadar, Tată, venim
înaintea Ta cu inimile tremurătoare şi Te rugăm să laşi ca Domnul Isus, în
forma Duhului Sfânt, să ia în seara aceasta Cuvântul şi să-L dea fiecărei
inimi, după cum are nevoie fiecare, fiindcă o cerem în Numele Lui. Amin.

Este posibil să pară
ciudat faptul că încerc să abordez un subiect de învăţătură, ţinând cont de
faptul că în ultimii ani am avut doar servicii de vindecare, fără predică,
direct în rândul de rugăciune. Dar în seara aceasta, aş vrea să coborâm la
Temelia Cărţii, şi Îl rugăm pe Domnul s-o deschidă pentru noi. Este vorba de
Cartea descoperirii lui Isus Hristos.

Conform istoricilor,
această Carte a fost scrisă în anul 96 d.Hr. de către Ioan cel iubit. El a avut
această viziune pe Insula Patmos, o insulă din Marea Asiei, care avea cam
cincizeci de mile şi era un loc stâncos şi plin de şerpi, ceea ce făcea ca
Imperiul Roman s-o folosească aşa cum folosim noi astăzi închisoarea Alcatraz:
un loc în care erau exilaţi criminalii care nu puteau fi controlaţi de guvern.

Cartea a fost scrisă de
cel mai tânăr dintre ucenicii Domnului Isus, despre care se credea că era mai
iubit decât ceilalţi ucenici, fiindcă îşi rezema capul pe pieptul lui Isus, şi
despre care Domnul a spus: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu,
ce-ţi pasă ţie?”
(Ioan 21.22).

Ioan a murit de
bătrâneţe, în timp ce toţi ceilalţi apostoli şi-a pecetluit mărturia cu
propriul sânge.

Destinul lui Ioan a fost
următorul: a fost fiert timp de douăzeci şi patru de ore într-un cazan cu ulei,
dar nu i s-a întâmplat nimic. Atunci l-au luat şi l-au dus pe Insula Patmos
fiindcă îl considerau vrăjitor şi au spus: „A vrăjit uleiul ca să nu-l ardă!”
Adevărul este că acolo a fost puterea lui Dumnezeu, fiindcă tu nu poţi să-L
fierbi pe Duhul Sfânt dintr-un om. Ei au încercat să facă aceasta, dar Dumnezeu
nu a îngăduit să se întâmple aşa ceva, fiindcă avea o lucrare cu el, şi până
când nu Şi-a încheiat lucrarea, nu a îngăduit nimănui să-i facă vreun rău.
Aceasta este tot!

Istoricii spun că atunci
când a îmbătrânit, Ioan a fost dus în biserică să predice, dar era atât de
bătrân încât singurul lucru pe care a putut să-l spună a fost: „Copilaşilor,
iubiţi-vă unul pe altul.”

Acesta este un lucru
foarte bun despre care să predici: „Copilaşilor, iubiţi-vă unii pe alţii.” Eu
am început să predic la vârsta de douăzeci şi unu de ani, dar pe măsură ce
îmbătrânesc şi mă gândesc mai mult la Domnul Isus, îmi dau seama că cea care
acoperă totul este dragostea, dragostea lui Dumnezeu sădită în inimile
oamenilor de către Duhul Sfânt.

Pentru început vom citi
câteva versete, apoi vom intra direct în învăţătura despre biserici. Apoi, dacă
va fi cu voia Domnului, în timpul pe care îl mai am la dispoziţie, voi încerca
să pun toate lucrurile la locul lor pentru a ajunge în punctul de unde vom
începe tema pentru seara următoare, şi anume „Semnul fiarei”.

Acest lucru se adresează
bisericii, iar eu voi încerca să vorbesc măcar despre prima biserică, biserica
din Efes, şi despre ultima biserică, cea din Laodicea, epoca în care trăim noi.

Descoperirea
lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile
care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut trimiţând prin
îngerul Său la robul Său Ioan
…”

Aici Scriptura ne face o
introducere şi, cum vedem, este vorba despre descoperire. Cuvântul „descoperire”
înseamnă „ceva ce este dat pe faţă, adus la lumină, dezvelit”.

Descoperirea lui Isus
Hristos i-a fost dată lui Ioan printr-un înger care a fost trimis la el ca să
i-o explice.

„…care a
mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos şi
a spus tot ce a văzut.

Ferice de cine citeşte…”

Câţi dintre cei prezenţi
doresc să fie ferice de ei? (Adunarea spune: „Amin”). Atunci citiţi-o, pentru
că aici scrie: „Ferice de cine citeşte…”

„…şi de cei ce
ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci
vremea este aproape!
(Apocalipsa 1.1-3).

Cuvintele „vremea este aproape”,
nu se referă la vremea de atunci, ci la timpul când veţi vedea împlinirea
Cuvântului ca o descoperire completă.

Când a început să creeze totul,
Dumnezeu a fost ca un artist care desenează imaginea a ceva. El începe să
completeze desenul şi voi puteţi vedea cum totul prinde formă

Astfel, citind la începutul Cărţii
Apocalipsei, puteţi să-L vedeţi pe Isus cum intră în scenă, iar la sfârşitul
Cărţii Îl puteţi vedea descoperit complet şi stând împreună cu Biserica Sa, în
slavă. Atunci, zilele păcatului, încercările şi ispitele vor fi trecute, iar
Hristos va sta pe tron împreună cu Biserica Sa, în ceruri. În ordine.

Ascultaţi ce spune versetul 4:

Ioan, către cele şapte
Biserici…”
Deci, cel care vorbeşte este Ioan. Mai întâi, a făcut Dumnezeu o
introducere a Descoperirii lui Isus Hristos, iar în continuare vorbeşte Ioan:

Ioan, către cele şapte Biserici care sunt în Asia: Har
şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine şi din
partea celor şapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie
.”

Oh, dacă am avea o tablă
pe care să pot desena puţin! Vedeţi? „Cele şapte duhuri care stau înaintea
scaunului de domnie…”

Aş vrea să câştigăm
puţin timp şi cred că nu veţi pune la îndoială ceea ce voi spune, deoarece
ştiţi că nu v-aş spune pentru nimic în lume ceva greşit. Dacă aveţi vreo
îndoială, scrieţi-mi pe o hârtie şi vă voi spune de unde am citat din Biblie.

Cele şapte duhuri
care stau înaintea scaunului de domnie…”
Aceste „şapte duhuri” se referă la
Duhul care avea să fie trimis pentru fiecare din cele şapte Epoci ale
Bisericii:

„…din partea
celor şapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie
.” Dacă am avea timp, am
putea să cităm şi din Vechiul şi din Noul Testament.

„…şi din
partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel Întâi Născut din morţi,
Domnul împăraţilor pământului! Ale Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de
păcatele noastre cu sângele Său
…”

Oh, priviţi-l pe Ioan
cum suferă când priveşte aceste lucruri! El poate spune doar:

„…şi a făcut
din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său, ale Lui să fie slava
şi puterea în vecii vecilor! Amin
.” (v. 5-6).

Vedeţi? „…El a făcut
din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu.”
Este vorba de noi,
la plural. Astfel, el nu spune: „…a făcut din mine un preot, un împărat…”, ci
spune: „…a făcut din noi”, adică din Biserică. El se adresează
acestor şapte biserici, pentru că avem şapte Epoci ale Bisericii.

Ioan a spus: „…ale
Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor!”,
pentru că „a făcut din
noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu.”

Ştiţi ce este un preot
şi ce slujbă are el? Preotul este cel care aduce jertfa şi face mijlocirea.
Astfel, El spune că noi, Biserica, suntem „o seminţie aleasă, o preoţie
împărătească, un neam sfânt, un popor deosebit
” care aduce jertfe
duhovniceşti. (1Petru 2.9). Fiecare bărbat şi femeie care vine la Dumnezeu
intră dincolo de perdea.

În Vechiul Testament,
locul sfânt era despărţit de locul preasfânt printr-o perdea, iar Aaron avea
voie să intre acolo o singură dată pe an. Fiecare bărbat care devenea preot,
avea voie să guste din mana originală care a fost culeasă de Aaron şi pusă în
chivot în prima zi când a început să cadă mana din cer.

După ce au trecut Marea Roşie şi
duşmanii lor erau morţi, a doua zi, dimineaţa, când au ieşit afară, peste tot
erau acele bobiţe mici. Dumnezeu a făcut să plouă din cer acele bobiţe mici pe
care le-au numit „mană” şi care avea gust de turtă cu miere. Ei trebuiau să
adune numai cât aveau nevoie pentru ziua respectivă; dacă totuşi adunau mai
multă şi o lăsau până a doua zi, făcea viermi.

Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să
adune un omer plin cu mană şi s-o pună în chivot, în locul preasfânt.

Astfel, în fiecare generaţie care a
urmat, cât timp a ţinut preoţia leviţilor, fiecare bărbat care întrunea
condiţiile să fie preot, când era pus în slujbă avea dreptul să guste din mana
originală. Gândiţi-vă la aceasta!

Ce privilegiu aveau acei bărbaţi!
Ei ştiau că aveau dreptul să ia o gură plină din acea mană supranaturală, care
căzuse din cer de la Dumnezeu, părea coaptă în cuptor, şi fusese păstrată în
mod miraculos.

Întreaga slujbă avea a face cu
supranaturalul. Atunci cum pot spune oamenii că sunt creştini şi să nege
supranaturalul? Eu nu ştiu cum este posibil să facă aceasta. Vedeţi? De îndată
ce intra în slujbă, preotul lua o gură din supranatural.

Ce simbol frumos pentru noi astăzi!
În acele zile, ei trebuiau să vină pe o anumită linie, pe cea a leviţilor, ca
să poată deveni preoţi, dar acum: „Oricine vine, lasă-l să intre!” Vedeţi? De
îndată ce vin, ei trebuie să se nască înăuntru. Înţelegeţi? Tu trebuie să te
naşti din nou; şi fiecare bărbat şi femeie care sunt născuţi din nou din Duhul
lui Dumnezeu, au dreptul la această Mană. Mana este Duhul Sfânt.

După perioada de confuzie şi de
laşitate care a venit peste ucenici când a fost prins şi răstignit Domnul, ei
s-au întors, iar Domnul i-a binecuvântat cu Duhul Sfânt care S-a pogorât peste
ei în ziua Cincizecimii. Astfel, au ieşit afară pe străzi, comportându-se ca
nişte oameni nebuni, iar oamenii s-au gândit că erau beţi: „Spuneţi ce vom face
în legătură cu aceasta?” Chiar şi lumea religioasă de atunci învăţa că oamenii
aceia erau beţi.

Ascultă, prietenul meu catolic,
binecuvântata fecioară Maria era cu ei. Ea nu a putut ajunge în cer până nu a
mers şi ea în camera de sus şi a gustat din acel Ceva care a făcut-o să se
comporte ca o femeie beată. Tu cum crezi că vei ajunge Acolo fără Aceasta? Ea a
primit Ceva. O sută douăzeci de persoane, cu tot cu femei, printre care şi
Maria Magdalena, au trebuit să iasă în stradă şi să se comporte ca nişte oameni
beţi, învârtindu-se şi sărind, aşa că sofisticata biserică din acele zile a
spus: „Uitaţi-vă la ei! Aceasta demonstrează ceea ce sunt de fapt. Sunt plini
de must.”

Aceasta s-a întâmplat. Acum
ascultaţi! Apoi s-a ridicat Petru şi a spus: „Bărbaţi iudei şi voi
toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi
cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu
sunt beţi…”
(Fapte 2.14-15). Vorbesc despre biserica din Efes,
despre prima epocă a Bisericii. Înţelegeţi? În ordine.

Petru a spus: „Oamenii
aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas
din zi.

Ci aceasta este ce a
fost spus prin prorocul Ioel…”
(v. 15-16). Acest lucru este scris în Biblie, în
propria voastră Biblie. Voi, învăţătorilor, ar fi trebuit să ştiţi aceasta.

Biserica de atunci a
fost pusă în faţa acestei demonstraţii de putere, şi la fel i s-a promis
bisericii din zilele din urmă. Aţi putea să priviţi în urmă, să arătaţi spre
momentul acela şi să spuneţi: „Despre aceasta ne-au vorbit prorocii?”? Vedeţi,
acolo sunteţi. Lumea de afară nu ştie nimic despre aceasta, pentru ei este o
nebunie.

Petru a spus: „Priviţi
aici!” şi le-a vorbit despre faptul că L-au crucificat pe Hristos. Tu nu poţi
fi iertat dacă L-ai crucificat pe Isus; nu poţi fi iertat dacă ai luat în
deşert Numele Lui. „oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul
acesta, nici în cel viitor.”
(Matei 12.32). Noi trăim în zilele din urmă, aşa că
aveţi grijă! Umblaţi în smerenie, având un duh blând şi smerit, o inimă smerită
care să-I permită Duhului Sfânt să vă călăuzească. Amin.

Iată-i pe toţi stând acolo, oameni
care doar cu câteva ore în urmă erau doar nişte laşi care stăteau încuiaţi în
camera de sus. Dar când S-a revărsat Duhul Sfânt peste ei şi le-a umplut
inimile, au ieşit în stradă fără frică. Ei nu făceau lucruri care nu erau în
ordine, ci doar se bucurau şi Îl lăudau pe Domnul, în aşa fel încât se părea că
are loc o manifestaţie. Nu erau acolo ca să vadă dacă erau metodişti sau
baptişti, farisei sau saduchei, ci erau acolo bucurându-se, deoarece sufletul
lor gustase o bucăţică de cer; Dumnezeu le dăduse Mana spirituală.

În vechime, Dumnezeu le-a trimis
mana naturală, iar aceasta a ţinut pe toată perioada călătoriei lor, ceea ce
este un simbol frumos, dar când au intrat în ţara făgăduită, mana a încetat să
mai cadă.

În ziua cincizecimii s-a întâmplat
la fel. Priviţi cum a fost Cincizecimea în timpul lui Moise. Ei au privit în
urmă şi au văzut că armata vrăjmaşă era moartă. Atunci, Miriam a luat o
tamburină şi a început să cânte, să strige, să danseze şi să alerge în susul şi
în josul malului, iar femeile au urmat-o făcând acelaşi lucru, în timp ce Moise
şi-a ridicat mâinile şi a cântat în Duhul.

În ziua Cincizecimii din timpul
ucenicilor, femeile au ieşit afară sărind şi dansând într-un fel ameţitor, iar
Petru s-a ridicat în picioare în mijlocul lor şi a zis:

„Bărbaţi iudei şi voi
toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi
cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu
sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.

Ci aceasta este ce a
fost spus prin prorocul Ioel:

„În zilele de pe
urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii
voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi
bătrânii voştri vor visa visuri!

Da, chiar şi peste
robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi
vor proroci.

Voi face să se arate
semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;

soarele se va preface
în întuneric, şi luna, în sânge înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea
mare şi strălucită.

Atunci, oricine va
chema Numele Domnului va fi mântuit.”
(Fapte 2.14-21). Şi a
continuat să predice în felul acesta.

Când l-au auzit ce
spune, unii au spus: „Priviţi la bărbatul acesta! De unde a primit educaţie?”,
iar alţii au zis: „Păi, nu ştie nici măcar să-şi scrie numele!” Vedeţi? Biblia
spune că Petru era un om neştiutor şi fără educaţie.

„Ce şcoală a făcut?”

„Niciuna!”

„Atunci ce este aceasta?
Cum a putut să se întâmple aşa ceva?”

Alţii au luat însă
aminte şi au spus:

„Ei bine, bărbatul
acesta spune doar ce scrie în Biblie. Niciodată nu am mai auzit lucrurile
prezentate în felul acesta.” Vedeţi?

El le-a spus: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să
fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi
veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa
aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt
departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”
(v. 38-39).

Cu alte cuvinte, această
Mană binecuvântată care cade din cer, asemenea manei care a căzut în zilele lui
Moise, este pentru generaţia aceasta şi pentru fiecare generaţie care va urma,
în Jeffersonville, Indiana, şi în toate colţurile lumii. Acelaşi Duh Sfânt care
S-a revărsat atunci Se revarsă şi acum, cu aceleaşi rezultate, aceleaşi lucrări
şi acelaşi fel de oameni. Înţelegeţi ce vreau să spun? Perfect.

Priviţi! „Celui ce va birui îi voi da să
mănânce din Pomul vieţii
…” El a spus aceasta în mesajul de început adresat
uneia dintre biserici (Epocii Efes). Vedeţi? „Nu îi va mai fi foame
şi nu îi va mai fi sete
.” (Apocalipsa 2.7;7.16). Aici o aveţi!

Acum fiţi foarte atenţi şi nu
lăsaţi să treacă pe lângă voi! Dacă un bărbat sau o femeie primeşte vreodată
Duhul Sfânt cu adevărat, un astfel de om nu va putea fi clintit niciodată de pe
poziţie, pentru că ştie pe ce stă.  Poţi
veni la el cu tot felul de ismuri şi alte lucruri, pentru că el va merge mai
departe printre ele. „Nu îi va mai fi niciodată sete.” El ştie exact
Cine este Creatorul, nu are nici o nelămurire, de aceea nu poate fi deranjat de
nimic  şi merge numai înainte.

„…îi voi da să mănânce din pomul
vieţii, şi niciodată nu îi va mai fi foame şi nici sete
.” Vedeţi? El va
mânca „din Pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” Vedeţi? Va
mânca din Pom, iar acest Pom a fost Isus Hristos care, după ce a murit, a
revenit în forma Duhului Sfânt, aşa că El este aici şi este Mana pe care o
mănâncă Biserica.

Observaţi textul pe care l-am citit
mai înainte din Apocalipsa 1.6:

„…şi a făcut din noi o
împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu…”

Ce a făcut din noi? „O
preoţie împărătească şi sfântă, chemată să aducă jertfe duhovniceşti
.” Ce
înseamnă aceste jertfe duhovniceşti? Citez din Biblie: „…adică rodul buzelor
care mărturisesc Numele Lui
,” (Evrei 13.15) şi dau slavă Numelui Său. Deci
ce este rodul buzelor noastre? O jertfă duhovnicească.

Am putea să pornim de
aici, pentru că, după cum vedeţi, este un loc bun de pornire.

Când în biserică apare o
mică confuzie, nu te retragi şi stai deoparte bosumflat, fiindcă dacă faci
aceasta, cu siguranţă nu eşti un preot, ci stai acolo şi te rogi pentru
aceasta: aduci o jertfă duhovnicească, roadele buzelor care dau slavă Numelui
Său. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Tu spui: „Pur şi simplu
nu am chef să merg la biserică!” Dar tu eşti preot şi datoria ta este să fii
acolo.

„Ei bine, dar nu am chef
să particip la serviciu!” Tu eşti un preot care aduce o jertfă duhovnicească şi
nu mergi acolo ca să faci acte de binefacere, cum se spune astăzi. Desigur,
este bun şi lucrul acesta, nu am nimic împotriva lui şi nu oblig pe nimeni să
vină la biserică, dar în ce te priveşte, tu eşti preot şi aduci o jertfă
duhovnicească, adică rodul buzelor tale care dau slavă Numelui Său.

Ce faci când vezi că
vine o vreme când toată lumea batjocoreşte, spune tot felul de lucruri şi face
ceea ce este rău? Fugi? Ar trebui să stai acolo cu o jertfă duhovnicească şi să
spui:

„Sângele lui Isus
Hristos curăţă orice păcat şi face din mine o făptură nouă în Domnul!”

„Băiete, eşti nebun!”

„Pentru tine, da, dar
pentru mine este puterea lui Dumnezeu care aduce mântuirea. Aceasta cred eu.”
Vedeţi?

„Spui că crezi în
vindecarea divină? Oh, eu nu pot să cred aşa ceva! Ar fi mai bine să-l întrebi
pe păstorul tău.”

Ce spui despre aceasta,
fiindcă tu eşti preotul acum? Tu eşti cel care spune: „Da, domnule, eu cred
aceasta pentru că aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu.”

„Crezi în botezul cu
Duhul Sfânt?”

„Da, domnule.”

„Cum ştii aceasta?”

„Eu L-am primit.”

Acest lucru este corect.
Este o binecuvântare duhovnicească. Duhul Sfânt care Se revarsă acum este
Acelaşi Duh Sfânt care S-a revărsat peste ucenici.

Tu spui: „Doar peste
ucenici?” Vom vedea imediat dacă a fost aşa sau nu.

În ordine. Am vorbit
despre preoţia duhovnicească şi jertfele duhovniceşti.

Acum vom merge în
Apocalipsa 1.7:

Iată că El
vine pe nori
…”

Mă voi opri puţin aici.
Faptul că „El vine pe nori”, nu înseamnă că va veni pe un nor obişnuit.
Mama mea, binecuvântată fie inima ei, care este acum undeva acolo sus, obişnuia
să-mi spună când eram doar un băieţel: „El vine! Într-o zi se va ridica un nor
mare şi El va veni pe acel nor.”

Norul pe care vine El…
Dacă am avea suficient timp, am merge înapoi ca să vedem fundamentul tuturor
acestor lucruri… Norul pe care vine El, nu este un nor obişnuit, ci este
un nor de slavă. Înţelegeţi?

Când Isus a fost
proslăvit de Dumnezeu pe Muntele schimbării la faţă, a fost acoperit de un nor
luminos, iar „faţa Lui a strălucit ca soarele şi hainele I s-au făcut albe
ca lumina.”
Când Ilie a fost răpit la cer, a venit şi l-a luat un nor, nu
un Stâlp de Foc. Vreau să spun că nu era vorba de un nor obişnuit, ci de un
nor de slavă.

Prezenţa Lui măreaţă şi
glorioasă va lovi pământul. „El vine pe nori.” Oh, cât de mult îmi place
aceasta! „Nori”. Slava Sa va veni val după val, va străbate pământul şi
va avea loc învierea sfinţilor. Binecuvântatul Duh Sfânt care a locuit în
inimile lor, a celor ale căror trupuri zac moarte într-un mormânt, cu urmele
lacrimilor pe obraji, acelaşi Duh Sfânt va veni cu un şi mai mare val şi se va
auzi un „Uşşş!”, val după val.

„…cei din urmă vor fi cei dintâi,
şi cei dintâi vor fi cei din urmă
…” (Matei 20.16). 
Cum este posibil acest lucru? Aceasta este ordinea învierii. Nu voi
cunoaşte pe nimeni din generaţia care a fost înaintea mea şi nici din cea de
după mine, dar îi voi cunoaşte pe cei din generaţia în care trăiesc eu. Fiecare
generaţie va veni la rândul ei, în ordinea în care a plecat. „Cei din urmă
vor fi cei dintâi”.
Cu siguranţă, trebuie să fie aşa. Vedeţi? Eu îmi voi
cunoaşte poporul, tatăl meu îşi va cunoaşte poporul său, şi la fel bunicul meu
şi aşa mai departe.

Val după val, val după val, sfinţii
se vor ridica de peste tot. Nu va fi minunat? Amin. Aceasta face ca oamenii în
vârstă să se simtă din nou tineri.

Acum priviţi cu atenţie.

„Iată că El vine pe nori şi orice ochi Îl va vedea…” Nu contează cât demult au murit, ei
Îl vor vedea oricum. „…şi cei ce L-au străpuns.  Şi toate seminţiile pământului se vor boci
din pricina Lui! Da, Amin
.” (Apocalipsa 1.7).

Ioan a trebuit să spună doar:
„Amin”, adică „Aşa să fie.”

Eu sunt Alfa şi Omega.” (Apocalipsa 1.8).

„Alfa” este litera „A” în alfabetul
grec, iar „Omega” este litera „Z”. Cu alte cuvinte, într-o traducere a zilelor
noastre ar suna aşa: „Eu sunt de la A la Z.” Cine poate fi Acesta? „Eu
sunt Cel dintâi, Eu sunt Cel de pe urmă, Eu sunt de la A la Z.”

Mi-ar fi plăcut să avem timp ca să
intrăm în dumnezeirea lui Isus Hristos, deoarece ar fi un lucru foarte
potrivit: dumnezeirea Lui. Astăzi, foarte mulţi oameni încearcă să facă din El
un învăţător, un filozof sau un simplu proroc, dar El a fost Dumnezeu. El a
fost Dumnezeu sau a fost cel mai mare înşelător pe care l-a avut lumea vreodată.
Dacă El a fost doar un proroc, înseamnă că sângele Lui a fost sângele unui om;
dacă a fost doar un filozof, sângele Lui a fost tot sângele unui om, dar El
a fost Dumnezeu, iar Sângele Lui a fost un Sânge divin. Atotputernicul
Dumnezeu a preumbrit-o pe fecioara Maria şi a creat în pântecele ei o celulă de
sânge, iar din acea celulă a ieşit Fiul Său, Hristos Isus. Dumnezeu a coborât
şi a locuit în acel trup, Dumnezeu însuşi, Emanuel în trup de carne pentru a ne
curăţa de păcate.

Când l-a creat pe primul om, Dumnezeu
l-a făcut după chipul Său, adică un om duhovnicesc. (Genera 1.26). Acolo nu era
nici un om care să lucreze pământul, dar după aceea l-a făcut pe om, parte
bărbătească şi parte femeiască. Vom ajunge la aceasta puţin mai încolo, când
vom vorbi despre cele şapte stele din mâna Sa.

Deci, la început Dumnezeu l-a făcut
pe om după chipul Său, şi parte bărbătească şi parte femeiască, iar Dumnezeu
este Duh. Astfel, conform Cuvântului din Geneza 2, pentru că acolo nu era
nimeni care să lucreze pământul, Dumnezeu l-a pus pe om într-un trup de carne,
dar acest trup nu mai era după chipul Său, ci era un trup pe care l-a făcut din
ţărâna pământului. I-a făcut o mână ca cea a unei maimuţe, un picior ca al
ursului, sau ce i-o fi făcut, nu ştiu, după care i-a dat şi cinci simţuri cu
care să intre în legătură cu ceea ce îl înconjoară; şi acest om creat din
ţărâna pământului a păcătuit.

Apoi, Dumnezeu a venit jos şi S-a
făcut Om ca să ne poată răscumpăra din păcat. Amin.

Eu sunt Alfa şi Omega.”

Am privit la El, aici, în
Apocalipsa capitolul patru şi am văzut că atunci când s-a întors să vadă Vocea
care îi vorbea, Ioan a văzut că „El stătea pe un tron şi avea deasupra
capului un curcubeu.”
Acest curcubeu era format din şapte culori perfecte,
care reprezentau cele şapte epoci ale Bisericii. Ce însemna aceasta? Aici o
aveţi! Frate, lucrul acesta este ceva proaspăt. Priveşte: Şapte culori
perfecte, iar curcubeul este semnul unui legământ. Prima dată, Dumnezeu i-a dat
curcubeul lui Noe, ca şi legământ,  şi el
este încă pe pământ, ca semn al promisiunii făcute de Dumnezeu lui Noe. Astfel,
atunci când plouă, El vede legământul şi Îşi aminteşte promisiunea că „Nu
voi mai distruge niciodată pământul prin apă.”

Apoi, Ioan a privit şi L-a văzut pe
Isus cu cele şapte culori ale curcubeului deasupra capului Său. El Se afla în
curcubeu, care era semnul legământului lui Dumnezeu, şi stătea în mijlocul
celor şapte sfeşnice de aur, având înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de
sardiu.  Piatra de iaspis îl reprezenta
pe Ruben, iar cea de sardiu pe Beniamin, adică pe primul şi pe ultimul dintre
patriarhi. Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, cele şapte culori ale
curcubeului, cele şapte epoci ale Bisericii, Legământului lui El, cele şapte
sfeşnice de aur şi cele şapte stele… Oh, ce tablou! Dacă va fi cu voia
Domnului, poate vom ajunge şi la aceasta. În ordine.

„…Alfa şi
Omega, Începutul şi Sfârşitul, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi
Cel ce vine, Cel Atotputernic.
” (Apocalipsa 1.8).

Cine este El? A cui
descoperire este aceasta? A lui Isus Hristos. Aici, El nu este un proroc, ci
este Cel Atotputernic, Dumnezeu manifestat, Alfa şi Omega: „Eu sunt de la A la
Z, Cel ce era, Cel ce este, Cel ce va veni. Eu sunt Cel Atotputernic.” Este
foarte clar, nu-i aşa? Nu este loc pentru nici o interpretare. „Domnul, care
era, care este şi care vine, Cel Atotputernic.”

Priviţi ce spune Ioan în
continuare:

Eu, Ioan,
fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea
în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina
Cuvântului lui Dumnezeu
…” Vă imaginaţi ca cineva să fie într-un asemenea
loc din pricina Cuvântului lui Dumnezeu?” „…şi din pricina mărturiei
lui Isus Hristos
.”

Ioan a fost exilat acolo
pentru că predicase Cuvântul unui popor religios. Aşa spune Cuvântul, este
adevărat? Ioan era acolo din cauză că predicase; era exilat, excomunicat din
biserică, din societate şi de peste tot din lume. Amin. Dar el nu era
excomunicat de Cel care l-a iubit şi l-a spălat în propriul Său sânge.
Dimpotrivă, era în prezenţa Lui, pe insula numită Patmos, unde fusese exilat „…din
pricina Cuvântului lui Dumnezeu.”

Mă întreb câţi dintre
predicatorii de astăzi ar merge într-un loc ca acela? Ei merg o bucată de drum,
fac câte ceva, dar după aceea se supără din nimic şi pleacă. Iată-l însă pe
acest bărbat care a fost fiert în ulei timp de douăzeci şi patru de ore, apoi
aruncat pe Insula Patmos, şi totuşi, nu L-a părăsit pe Domnul şi Domnul era cu
el.

Îmi place atât de mult
cântarea aceea veche pe care obişnuiau s-o cânte: „Dacă Isus merge cu mine, voi
merge oriunde.” Noi o cântăm, dar mă întreb dacă chiar suntem dispuşi să facem
aceasta. Sincer, după părerea mea, nu va trece prea mult timp până când vi se
va da ocazia să dovediţi aceasta, aşa că aţi face bine să fiţi siguri ce vreţi.
Cercetaţi-vă, faceţi-vă inventarul şi vedeţi dacă totul este în ordine.

Să începem de aici. Ioan
a spus că se afla pe Insula Patmos din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi a
mărturiei lui Isus Hristos.

În Ziua
Domnului eram în Duhul
.” Îmi place aceasta. Aici, prietenii mei adventişti
învaţă altceva, dar vom ajunge imediat şi la aceasta.

Şi am auzit
înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe
.” (Apocalipsa 1.10).

Să nu ne îndepărtăm de
aceste simboluri. Acum punem bazele pentru ca mai încolo să ştim despre ce
vorbim. Fiţi atenţi despre ce vom vorbi: „Cine este Acesta? Cine este acest Om?
Care este descoperirea lui Isus Hristos? Cine este El la urma urmei? Cum a
venit? Ce înseamnă aceasta pentru mine?” Cercetaţi-vă şi vedeţi dacă pentru voi
înseamnă ceva. Observaţi ce se întâmplă acolo şi cum ne afectează pe noi.

eram
în Duhul
…”

Nu contează cât eşti de
sfânt, nu contează dacă eşti predicator sau doar un membru al bisericii,
indiferent ce eşti, tu nu vei putea ajunge nicăieri cu Dumnezeu, până când
nu intri în Duhul. Acesta este adevărul, dar când spun aceasta, nu mă refer
la o emoţie, ci la a fi în Duhul. Înţelegeţi? Tu poţi simţi o emoţie şi poţi
face orice, dar când intri în Duhul, vezi, înţelegi lucrurile.

Pot să mi-l imaginez pe bătrânul
proroc Elisei, în ziua când fiul lui Ahab s-a aliat cu nişte necredincioşi, iar
Iosafat li s-a alăturat. Ei s-au dus timp de şapte zile prin pustie, fără vreo
busolă şi cu provizii care să le ajungă doar pentru şapte zile.  Nu l-au întrebat pe Domnul, ci s-au dus pur
şi simplu. Nu exact aşa fac oamenii? „Oh, îţi spun că voi părăsi biserica
aceasta şi voi merge la cealaltă, pentru că acolo este mai bine!” Ai face bine
să-L întrebi mai întâi pe Domnul în legătură cu aceasta şi să vezi ce-ţi va
spune.

Astfel, ei au pornit la drum, dar
curând au dat de probleme pentru că li s-au terminat rezervele de apă. Aceasta
este şi problema bisericilor de astăzi: merg de colo-acolo şi fac tot felul de
lucruri, dar nu-L întreabă pe Domnul şi proviziile lor se termină. Vă întrebaţi
de ce nu mai aveţi binecuvântările pe care le aveaţi şi de ce Puterea lui
Dumnezeu nu mai lucrează printre voi. Poate aţi fost tăiaţi de la sursa de Apă.

Uneori merg prin deşertul din
Arizona şi observ că  fiecare tufă din
acel deşert te înţeapă şi îţi provoacă răni. De fiecare dată când te vei
apropia de una dintre ele, te va înţepa. De ce? Pentru că nu are suficientă
apă, ţepii vor ieşi la suprafaţă ca un sistem de apărare. Dar dacă vii aici, în
Oregon sau în orice loc unde plouă tot timpul, nu vei găsi nici o tufă cu ţepi
deoarece apa le menţine flexibile.

La fel este şi cu biserica. Când
devii foarte uscat, încătuşat şi toate celelalte, devii atât de rece, de formal
şi de indiferent încât nu mai primeşti nici o binecuvântare spirituală. Atunci,
inima ta se umple ne nemulţumire şi de mânie şi spui: „Oh, lasă că îi arăt eu
lui! Rezolv eu situaţia cu ea! Voi părăsi biserica aceasta!” Eşti exact ca o
tufă plină cu ţepi din deşert….

…Lucrul de care aveţi nevoie este o
ploaie de modă veche a Duhului Sfânt care să vă înmoaie inima împietrită. Amin.

Frate, eu nu încerc să fac pe
măscăriciul, ci încerc să te fac să înţelegi. Frate, dacă vei primi semnul
fiarei, vei vedea pe ce stai, dar când se va întâmpla aceasta, vei fi total neajutorat
şi fără nici o nădejde. Nu vei mai putea da înapoi, nu vei mai putea ieşi de
acolo şi aceasta se va întâmpla într-o clipeală de ochi, aşa că, fii cu băgare
de seamă!

Am vorbit despre faptul că apa face
ca plantele să-şi păstreze flexibilitatea. Aceasta facem şi noi astăzi: intrăm
în Duhul.

Ioan a spus: „…eram în Duhul…”

Când au rămas fără apă, Iosafat a
zis: „Nu este aici niciun proroc al Domnului, prin care să putem întreba pe
Domnul?”
(2Împăraţi 3.11), şi au mers la Elisei. Când l-a văzut pe împăratul lui
Israel, prorocul l-a privit indignat şi i-a zis pe drept: „De ce nu mergi să-l
întrebi pe dumnezeul mamei tale? De ce nu mergi la biserica ta veche, rece şi
formală? De ce ai venit la mine când ai intrat în necaz?”

Primirea lui nu a fost
prea bună, dar cuvintele prorocului au exprimat foarte clar ce voia să spună:
„De ce ai venit la mine? De ce nu ai mers la dumnezeul mamei tale? Voi aveţi
toate acele biserici mari, cu acei preoţi fini şi aşa mai departe. De ce vii la
mine? Du-te şi întreabă-i pe ei!”

O, Doamne! Sunt sigur că
împăratul s-a îmbufnat puţin pentru că Elisei i-a zis: „Viu este Domnul
oştirilor, al cărui slujitor sunt, că, dacă n-aş avea în vedere pe Iosafat,
împăratul lui Iuda, pe tine nu te-aş băga de loc în seamă şi nici nu m-aş uita
la tine.”
(v. 14).

Oh, în ce stare era
prorocul, dar pentru că trebuia să rezolve problema, a spus: „Aduceţi-mi un
cântăreţ cu harpa.”
Unii oameni nu cred în muzica din biserică, dar Elisei
a spus: „Aduceţi-mi un cântăreţ cu harpa.” Şi când cântăreţul acela a
început să cânte unul din acele imnuri vechi: „Mai aproape, Doamne, către Tine”
sau cum vreţi s-o numiţi, Duhul Domnului a venit peste proroc.

Tu zici: „Nu pot
înţelege cum pot spune oamenii: „Amin!” Intră numai o dată în Duhul şi vei
înţelege. Aşa este.

Eu, de exemplu, nu
înţeleg cum pot merge oamenii la meciurile acelea de Baseball, se bat unii pe
alţii pe umăr, se învârt şi se răsucesc, dau cu şepcile de pământ şi continuă
să privească. Pentru mine este o nebunie. Îmi veţi spune: „Ei bine, nu eşti un
împătimit al jocului de baseball.” Vedeţi? Este nevoie să intri în duhul acelui
lucru. Aşa este.

Dar voi, cum sunteţi,
credincioşilor? Acelaşi lucru se întâmpla când obişnuiaţi să mergeţi la dans.
Sunt sigur că acum nu aţi mai merge, dar când mergeaţi acolo, se cânta muzica
aceea cu bătăi şi ritm, şi făceaţi toate acele lucruri. Femeile alergau încoace
şi încolo pe jumătate goale şi dansau pe podea, iar voi intraţi în duhul
dansului. Aşa este. Intraţi în duhul acelui lucru, dar acela era duhul celui
rău.

Mă bucur că aţi spus
„Amin”, pentru că acesta este adevărul şi vă voi dovedi aceasta din Biblie. În
ordine.

Vă amintiţi de femeia
aceea care şi-a învăţat fiica să danseze, şi cum aceasta s-a dus şi a dansat în
faţa împăratului, după care i-a cerut capul lui Ioan Botezătorul. Şaptezeci
dintre urmaşii ei au murit fie ca prostituate, fie prin spânzurătoare. Puteţi
vedea ce se întâmplă când procedaţi aşa.

În schimb, mama lui
Moise a stat acasă, l-a îngrijit şi l-a învăţat Cuvântul Domnului şi ştiţi ce
s-a întâmplat cu el: a fost eliberatorul urmaşilor lui Avraam.

Totul depinde de ceea ce
vreţi să faceţi. Voi aveţi libertatea să alegeţi, aşa că puteţi să faceţi ceea
ce doriţi. Dumnezeu a pus în faţa omului, la fel ca în grădina Eden, Pomul
vieţii şi pomul cunoştinţei, iar voi trebuie să alegeţi; şi veţi alege pomul
ale cărui roade vă încântă inima.

Observaţi! Vreau să citesc aceasta
din nou: Ioan era în Duhul. Duhul a venit peste el şi astfel a început să vadă
lucruri.

În Ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia
mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe
.” (v. 10).

„Trâmbiţa” înseamnă
„anunţ, a anunţa ceva”. La venirea Domnului, Îngerul Gavril va suna din
trâmbiţa lui Dumnezeu. Deci, cea care a sunat a fost trâmbiţa lui Dumnezeu. Cu
alte cuvinte, El se pregăteşte să anunţe destinaţia veşnică a lumii. Ce anunţă
trâmbiţa? „Fiţi gata, pentru că vă voi face cunoscută descoperirea lui Isus
Hristos, o voi da bisericii. Vă voi vorbi şi vă voi spune care este destinaţia
veşnică a lumii, a celor care o vor primi şi a celor care o vor respinge.”

Trâmbiţa lui Dumnezeu…
„Atenţie!” Când sună trâmbiţa, fiecare bărbat îşi ia sabia şi stă pe poziţie. Pavel
a spus: „…dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?
(1Corinteni 14.8).

Aşa este şi astăzi. Oh,
frate, când privesc în jur şi văd toate aceste biserici reci, indiferente şi
formale, când îi văd „având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i
puterea”,
mă întreb cum se poate pregăti un om? Dacă trâmbiţa dă un sunet
nesigur… Tu spui: „Voi adera la una dintre biserici. Voi încerca la metodişti,
la baptişti, la luterani sau la prezbiterieni Voi face ceva!” Oh, dar nu
aceasta este calea!

Trebuie să vă naşteţi din nou.” (Ioan 3.7). Pe mine nu mă
interesează dacă eşti metodist, baptist, penticostal sau ce eşti, tu trebuie să
te naşti din nou pentru că altfel nu vei intra în Împărăţie. Amin.

Priviţi: „…am auzit… un glas
puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care
zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega…”

Aici, El ni Se prezintă: „Eu
sunt Cel ce este, Cel dintâi şi Cel de pe urmă
.”

Când a sunat trâmbiţa lui Dumnezeu,
Ioan s-a întors să vadă glasul care spunea: „Eu sunt alfa şi Omega, Eu sunt de
la A la Z Eu sunt totul. Stai şi ascultă-Mă puţin!”

„…Cel de pe urmă. Ce vezi
scrie într-o carte

(Aceasta este Cartea pe care o citim noi acum)… şi trimite-o…” Unde s-o trimită? Cui îi era
adresată această Carte în mod special? Epocii? Nu, ci Bisericii.

„…Ce vezi scrie într-o
carte şi trimite-o celor şapte Biserici
…” (Apocalipsa 1.11). Aceste oraşe au fost un tip
pentru Biserică.

În câteva minute vom arăta cum au
fost strecurate cele şapte epoci ale Bisericii în Vechiul Testament. În Asia au
existat şapte oraşe despre care  învaţă
Biblia, iar aceste oraşe au fost o umbră, un tip spre cele şapte epoci ale
Bisericii, care urmau să vină. Cu ajutorul lui Dumnezeu noi putem dovedi cu
Biblia şi cu istoria, că fiecare epocă a Bisericii a fost poziţionată în timp exact
atunci când s-a spus că va fi, şi că noi suntem la sfârşitul ultimei epoci.

Pot să merg înapoi, în Vechiul
Testament, să iau visul lui Daniel şi să arăt împărăţiile dintre neamuri,
chipul cu capul de aur, cu pieptul şi braţele de argint, cu pântecele şi
coapsele din aramă şi cu picioarele parte de fier şi parte de lut. Acest chip a
arătat ordinea în care aveau să vină aceste împărăţii, una după alta, aşa cum a
spus Biblia.

Priviţi! Capul de aur a fost
Babilonul; a urmat împărăţia medo-persană, împărăţia greacă şi imperiul roman.
Imperiul roman s-a rupt în două, în Imperiul roman este vest şi Imperiul roman
de est, şi apoi în zece împărăţii, iar în interiorul lui este găsit fierul şi
lutul care nu se vor amesteca. Protestantismul şi catolicismul sub aceleaşi
împărăţii dintre neamuri. El a spus că ei vor încerca să-şi submineze puterea
unul celuilalt şi că se vor căsători, adică exact ceea ce fac astăzi.

El a mai văzut că chipul acela,
împărăţiile lumii, a fost lovit de o piatră care s-a dezlipit din munte, fără
ajutorul vreunei mâini omeneşti. Această piatră a lovit picioarele chipului şi
astfel, toate împărăţiile neamurilor au fost sfărâmate şi trântite la pământ,
dar piatra, Împărăţia lui Hristos, a devenit un munte mare şi a cuprins tot
pământul şi cerul. Împărăţiile neamurilor au pălit şi au dispărut ca un gunoi
aruncat, au fost împrăştiate ca pleava în arie vara. Ce tablou desăvârşit al
zilelor noastre! Aşa este.

Astăzi, puteţi vedea cum catolicii
şi protestanţii se căsătoresc între ei, încercând să rupă puterea. Astfel, dacă
au copii împreună, ei trebuie să promită că îi vor creşte într-un fel sau
altul. Vom ajunge şi la aceasta peste câteva seri.

Observaţi cum tăria fierului a
dominat lutul, l-a zdrobit în bucăţi şi l-a împrăştiat, dar Mielul a venit şi a
stat în picioare.

Noi vedem cum puterea catolică a
pătruns în fiecare naţiune. Nu mai există nici o altă putere în lume şi este o
singură cale prin care se poate pătrunde înăuntru: prin catolicism. Biserica
catolică a pătruns peste tot, în toată lumea.

Aici avem un tablou minunat, măreţ.

Acum vreau să vă spun ceva vouă,
protestanţilor: Nu vă bucuraţi prea tare, pentru că şi voi sunteţi tot acolo.
Pot dovedi cu Cuvântul lui Dumnezeu că sunteţi în acest tablou, la fel ca
ceilalţi.

Observaţi: „…Cel dintâi şi Cel
de pe urmă. Ce vezi scrie într-o carte…”
El i-a spus lui Ioan: „Ce vezi
scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam,
Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea
.” (v. 11).

Acum ne vom opri puţin aici, pentru
că vreau să ating ultima notă din Efes şi s-o prelungesc până la Laodicea, ca
să vedem dacă nu cumva suntem chiar în această biserică din urmă, dacă nu cumva
trăim chiar în ea.

O, Biserică a Dumnezeului celui
Viu, ridică-te şi străluceşte! Priviţi! Nici nu vă daţi seama! Aş vrea să fac
cumva să vă pot provoca un şoc ca să vă trezesc. Aş vrea să vină Duhul Sfânt cu
marea Sa putere şi să vă mişte astfel încât să luaţi Biblia şi să spuneţi: „Ia
să văd ce scrie aici!”, fiindcă atunci veţi vedea că:

Naţiunile se destramă,

Israelul se trezeşte.

Se împlinesc semnele despre care a
vorbit Biblia,

Zilele neamurilor sunt numărate,

Şi cu necazuri presărate.

Întoarceţi-vă, voi cei risipiţi, la
poporul vostru!

Ziua răscumpărării este aproape.

Sufletele oamenilor sunt cu prinse
de frică.

Fiţi plini de Duhul Sfânt,

Lămpile să vă fie curăţate,

Priviţi în sus, căci răscumpărarea
voastră este aproape!

O, ce zi! „…scrie-o şi trimite-o
bisericilor…”

Aşa cum Israel a pornit la început
prin Avraam, apoi a continuat cu patriarhii, iar în final a ajuns în epoca
întunecoasă, în timpul lui Ahab, când acesta s-a căsătorit cu Izabela şi a
introdus idolatria, Biserica a cunoscut cea mai întunecoasă perioadă a ei
atunci când s-a introdus în ea idolatria bisericii romane. În aceşti cinci sute
de ani de epocă întunecoasă, protestantismul s-a căsătorit cu catolicismul, în
epoca Bisericii Pergam, şi astfel a fost introdusă idolatria, iar apoi s-a
ajuns în perioada căldicică a bisericii, care se desfăşoară chiar sub ochii
noştri. Noi trăim chiar acum în această epocă despre care se spune că este
căldicică.

Nu credeţi? Voi, oamenii din
celelalte biserici, sunteţi în epoca bisericii căldicele, iar evangheliştii
voştri străbat lumea predicând lucrurile în felul acesta. Dar nu veţi ajunge
nicăieri, ci doar vă lăudaţi. Voi, baptiştii, strigaţi sus şi tare: „Cu un
milion mai mulţi decât în anul 1944!”, dar ce aveţi în momentul în care îi
aduceţi înăuntru? Aveţi doar o adunătură de păcătoşi care şi-au scris numele
într-un registru şi spun că aparţin bisericii baptiste. Dar nu numai voi
sunteţi aşa, ci aşa sunt şi metodiştii, campbeliştii şi toţi ceilalţi; toţi
sunt la fel de formalişti şi de indiferenţi. Billy Graham a spus: „Din treizeci
de mii de convertiţi, după şase săptămâni nu am mai găsit nici măcar treizeci.”
De ce? Pentru că nu au avut niciodată o bază de la care să pornească, ci au
fost doar o grămadă de păcătoşi care şi-au scris numele într-un registru, sub
vraja unei treziri.

Domnul a spus: „Împărăţia
cerurilor se aseamănă cu un om care a aruncat năvodul în mare, iar când l-a
scos, a avut în el tot felul de vieţuitoare: broaşte ţestoase, languste,
păienjeni, gândaci de apă, şerpi şi câţiva peşti.”

Deci, când cineva predică sub
puterea Duhului Sfânt şi demonstrează această putere, are loc o trezire, adică
aruncă năvodul peste oameni. Aşa este. Dar dacă cineva a fost de la început un
gândac, va rămâne tot gândac şi la sfârşitul trezirii. Dacă este un păianjen de
apă, primul lucru pe care îl va face este să privească în jur şi să spună: „Eu
nu cred oricum în lucrurile acestea vechi!”, şi se întoarce înapoi în apă. Dacă
este un şarpe va spune: „Ţi-am spus eu!”, şi pleacă şi el. De ce? Pentru că a
fost de la început un şarpe, aceasta este natura lui, şi nu va fi niciodată
altceva, până când nu este schimbată natura lui.

Un poate să adere la o biserică, să
treacă prin toate emoţiile posibile şi să devină un creştin, dar trebuie să
aibă o naştere solidă din Duhul; trebuie să moară sincer faţă de păcat, să
plângă şi să zacă acolo până când moare în Hristos, deoarece, nu uitaţi: Viaţa
vine doar prin moarte.

Dacă un bob de porumb este singur,
va rămâne singur şi nu va fi niciodată altceva decât un bob de porumb, dar dacă
este pus în pământ, acolo va putrezi, se va dezintegra, iar din mijlocul acelei
putreziciuni va ieşi un germen de viaţă care va aduce la suprafaţă viaţa din
acel bob  şi va produce mai mult.

Dacă biserica nu se naşte din nou;
dacă nu moare faţă de crezuri, de teologii şi nu se naşte din nou din Duhul lui
Dumnezeu, va fi doar o biserică veche, formală, rece, neevlavioasă şi
indiferentă. Amin. Aşa este. Aceasta este o predicare de modă veche, dar te va
mântui, frate. Te va păzi, iar atunci când furtuna va fi puternică, rădăcinile
tale vor pătrunde tot mai adânc în pământ. Va fi dat la o parte tot noroiul şi
se va turna ciment pentru ca ancora să se prindă bine şi strâns. Oh, frate, în
ce zi trăim! O epocă a bisericii formale şi indiferente. Da, domnilor.                                                                                            
                                                   

Ce vezi scrie într-o carte şi
trimite-o celor şapte Biserici…„

Încă din acea epocă a bisericii, ei
au început să se căsătorească cu idolatria, şi acelaşi lucru îl fac şi astăzi,
iar din aceasta a ieşit creştinismul formal, în timp ce Adevărul a început să
pălească şi a continuat să pălească până în ultima epocă a bisericii.

Biserica modernă, pe care o numim
denominaţiune, îi cheamă pe oameni, îi sfinţeşte, apoi ies afară şi încep şi ei
o trezire. Voi spuneţi: „Nu vor ajunge nicăieri!” O clipă! Da noi ce avem? Nu
avem cu nimic mai mult decât au ei. Aşa este. Cât timp ne supărăm unul pe altul
şi ne înţepăm, suntem doar nişte oameni fireşti şi umblăm ca nişte oameni
fireşti. Dar când ajungem la altar şi ne punem în ordine cu Dumnezeu, vom putea
depăşi lucrurile minore şi vom merge înainte aşa cum trebuie să meargă nişte
credincioşi. „Oala nu poate să-i spună ceainicului că este negru” (sau în
limbajul nostru: „Ciobul nu poate râde de oala spartă”). Nu râdeţi de ei,
pentru că mai întâi trebuie să ne îndreptăm noi paşii.

Îmi cer scuze de la musafiri, dar
acum îi voi face bisericii mele o muştruluială cu Evanghelia. Nu treceţi pe
alături, pentru că Ea este exact lucrul de care aveţi nevoie! Voi spuneţi: „O,
noi o avem!”, apoi mergeţi în biserică, loviţi clapele pianului cât puteţi de
tare, aduceţi şi o grămadă de tobe, şi fugiţi în sus şi-n jos, iar când mergeţi
afară, vă certaţi cu vecinul. Aveţi ceva? Oh, nu! Nu, domnilor! Singurul lucru
pe care îl avem este starea de căldicei. Astfel, cât timp cântă muzica, ne
mişcăm şi noi, dar când se opreşte ea, ne oprim şi noi. Frate, nu îl numi în
nici un fel pe cel de lângă tine, ci mai întâi priveşte în dreptul tău. Amin.

Starea căldicică este cea mai
oribilă stare pe care o poate avea biserica. Nu vedeţi că şi Tabernacolul
Branham este în aceeaşi stare de amorţeală? Ascultaţi-mă! Voi ştiţi aceste
lucruri pentru că aţi fost învăţaţi an după an, an după an, de aici, de pe platformă,
şi aţi fost avertizaţi că vor veni aceste lucruri. Dacă Biblia a spus că va
veni o vreme când oamenii vor alerga de la est la vest şi de la nord la sud ca
să găsească Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu, ar fi bine să ştiţi pe ce
sunteţi ancoraţi.

Când un om este născut din nou, dar
nu pentru că a avut nişte emoţii, nici pentru că a fost doar entuziasmat, i s-a
scris numele într-un registru sau a aderat la cea mai mare biserică din oraş,
ci pentru că a plâns, a implorat cu lacrimi în ochi până când Dumnezeu i-a
spălat păcatele, i-a eliberat sufletul din viaţa de păcat şi l-a umplut cu
Duhul Sfânt, cu dragoste şi l-a făcut evlavios; deci, când se întâmplă aceasta
cu adevărat, merge şi înapoiază uneltele pe care le-a furat de la vecinul său,
rezolvă toate lucrurile şi trăieşte corect în faţa oamenilor. Până când nu
facem aceasta, nu vom avea niciodată o trezire în ţara aceasta.

Judecata începe de la Casa lui
Dumnezeu şi se face prin Cuvântul lui Dumnezeu. Amin. Nu printr-o carte
oarecare, ci prin Biblie. Judecata nu se face prin ceea ce învaţă o biserică,
prin teologia ei, ci prin ceea ce spune Dumnezeu. Atunci veţi avea o trezire în
care vor avea loc semne şi minuni şi toate celelalte lucruri.

Noi suntem căldicei, iar Dumnezeu a
spus despre această epocă: „…am să te vărs din gura Mea.” (Apocalipsa
3.16). Această epocă a Bisericii va fi respinsă şi numai o rămăşiţă din ea va
fi salvată, de aceea, ar fi bine să verificaţi dacă faceţi parte din această
rămăşiţă salvată. Cu voia Domnului, vom ajunge imediat la aceasta.

Acum fiţi atenţi!

M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am
întors, am văzut şapte sfeşnice de aur
.”, sau „suporturi pentru lumânări”, cum
scrie în traducerea greacă.

Aceasta este traducerea
originală. Deci, ei aveau nişte suporturi mici pentru lumânări, pe care noi le
numim „cele şapte sfeşnice de aur.”

În Locul Sfânt erau pâinile pentru
punerea înainte, şi cred că mulţi dintre voi, oamenii bisericii, înţelegeţi
aceasta. Şi voi, oamenii din tabernacolul acesta, aţi avut un învăţător bun,
aşa că ştiţi şi voi aceasta.

Cele şapte sfeşnice de aur aveau în
vârf nişte candele mici care ardeau cu untdelemn. Cred că Zaharia este cel care
a văzut în vedenie măslinul sălbatic şi pe cel domestic, care simbolizează
Israelul şi neamurile, cu mult înainte ca harul să fie revărsat şi peste
neamuri… Ei nu puteau înţelege ce era cu cei doi măslini – unul sălbatic şi
unul domestic, dar bineînţeles că cel domestic a fost tăiat şi în el a fost
altoit cel sălbatic.

În ce priveşte untdelemnul, acesta
Îl reprezintă întotdeauna pe Duhul Sfânt. Vom ajunge la aceasta vineri seara,
când vom vorbi despre pecetluirea oamenilor.

Observaţi! Untdelemnul Îl
simbolizează pe Duhul Sfânt. De aceea îi ungem pe bolnavi cu untdelemn: pentru
că Îl reprezintă pe Duhul Sfânt. În Apocalipsa 6, unde este vorba despre urgii,
scrie: „O măsură de grâu pentru un dinar! Trei măsuri de orz pentru un dinar!
Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!
” (v. 6). Mi-aş fi dorit
să putem studia Apocalipsa timp de câteva săptămâni şi să vedem ce simbolizează
untdelemnul şi vinul. „Ai grijă să nu-Mi vatămi untdelemnul şi vinul! Să nu te
apropii de ele!” Amin.

Acum vă rog să observaţi
aceste sfeşnice de aur şi untdelemnul care era turnat în ele. Undelemnul era
pus acolo ca să ardă acele candele. Datoria lui Aaron era să aprindă acele
candele şi să aibă grijă să nu se stingă niciodată.

Acum fiţi atenţi! Fiţi
respectuoşi şi ascultaţi cu atenţie. Aceste candele trebuiau aprinde de Focul
care venea de la Dumnezeu. Biblia spune că fiii lui Aaron au dus înăuntru foc
străin, dar Dumnezeu i-a mistuit tot cu foc. Aşa este. Ei au adus foc străin.

Suporturile pentru
candele formau un semicerc. Aici era prima candelă, apoi a doua, a treia şi tot
aşa până la a şaptea.

Să citim puţin mai
departe, poate vom înţelege mai bine. Ascultaţi ce scrie în Apocalipsa 1.13-14:

Şi în
mijlocul celor şapte sfeşnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat
cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.

Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada,
ochii Lui erau ca para focului

Să ne oprim puţin aici,
pentru că nu putem trece pe lângă acest tablou. Priviţi aceste sfeşnice. Puţin
mai târziu, vom vedea că ele simbolizează cele şapte Epoci ale Bisericii: Efes,
Smirna şi aşa mai departe până la Laodicea.

Fiecare sfeşnic avea un
potiraş cu untdelemn care făcea să ardă candela. Când una dintre candele era
aprinsă de Focul lui Dumnezeu, ei luau din acel Foc şi aprindeau următoarea
candelă, şi apoi pe următoarea, până la ultima. Vedeţi? Este vorba de acelaşi
untdelemn.

Cele şapte epoci ale
Bisericii încep cu Efes, continuă cu Smirna, Pergam şi aşa mai departe, iar
Duhul Sfânt, care este Untdelemnul lui Dumnezeu, S-a revărsat la început în
Efes, peste Biserica din Efes, care era Biserica Harului. Voi, baptiştii, ar
trebui să strigaţi „Amin!” la aceasta.

Deci, în această
Biserică a harului, în Biserica din Efes, a venit Cel ce există încă înainte de
întemeierea lumii, Epistola către Efeseni ne clarifică aceasta, şi ei au primit
Duhul Sfânt.

Dar aşteaptă puţin,
fratele meu baptist! Cum L-au primit ei? Prin aderarea la o biserică?
Nicidecum! Dar cum L-au primit? Prin botezul Duhului Sfânt.

Voi spuneţi: „Da, frate
Branham, aşa este…” Ce s-a întâmplat cu voi când S-a revărsat Duhul Sfânt?
Observaţi! Acelaşi Foc care a ars untdelemnul acolo în Efes, l-a ars şi în
Tiatira, şi în Pergam şi în toate celelalte Epoci ale Bisericii, până la cea
din urmă epocă, Epoca Bisericii Laodicea. Deci, acelaşi Duh Sfânt aprins de
acelaşi Dumnezeu, de acelaşi Foc, S-a revărsat în ziua Cincizecimii şi a aprins
candela, biserica, din fiecare epocă, până la cea de astăzi.

Problema este că noi, baptiştii,
sau noi, metodiştii, ne-am întors înapoi şi am încercat să privim totul doar ca
pe un eveniment istoric trecut, acesta fiind felul în care a mers tot timpul
biserica. Acolo am rămas în urmă.

Priviţi la Luther şi la reforma
lui. Ce trezire! Am acasă cartea lui, în care povesteşte cum a fost cutremurat
de puterea lui Dumnezeu, cum a crezut în vindecarea divină şi a acceptat-o, cum
a crezut în puterea lui Dumnezeu şi a primit vorbirea în limbi. Acest lucru
este adevărat: Martin Luther a vorbit în limbi.

A urmat epoca următoare, iar John
Wesley a făcut acelaşi lucru. Astfel, în timp ce predica, a spus: „Ce sunt
aceste cuvinte pe care le murmur şi pe care nu le cunosc?” Este adevărat. A
vorbit în limbi şi a crezut în vindecarea divină, dar când a venit în America,
bisericile de aici l-au tratat ca pe un „holly-roller”, aşa cum fac şi
bisericile de astăzi, şi l-au dat afară. Astfel, ei predicau Evanghelia acolo
afară, se prăbuşeau sub puterea lui Dumnezeu şi zăceau toată noaptea pe podea.
În cartea pe care a scris-o şi pe care o am acasă, John Wesley povesteşte cum
odată, când mergea să se roage pentru o femeie bolnavă, calul său a alunecat şi
şi-a rupt piciorul. Atunci, a coborât de pe cal, a luat sticluţa cu untdelemn,
l-a uns, apoi a încălecat şi a mers mai departe. Acelaşi Foc ardea şi atunci.

Dar voi aţi luat totul ca pe un
ritual, ca pe ceva formal, iar Duhul Sfânt a mers mai departe fără voi. Aşa
este.

Apoi, s-a întâmplat ceva rău şi cu
biserica metodistă. În cartea lor scrie că „au primit un zvâc”, (o mişcare
bruscă) şi astfel au început să sară şi să se comporte ca lumea la întâlnirile
pe care le ţineau în cort. De ce, fraţilor metodişti? Dacă s-ar ridica din
mormânt şi ar vedea ce faceţi, John Wesley s-ar ruşina cu voi, v-ar renega şi
v-ar aplica o biciuire sănătoasă cu Evanghelia pe care ar predica-o.

Nu demult, am vizitat altarul la
care oamenii s-au prăbuşit şi şi-au vărsat inimile când el a predicat despre
naşterea din nou, iar conducătorul bisericii Angliei a asmuţit câinii pe el.
Atunci el a spus: „Soarele nu va apune de trei ori peste capul lui şi mă va
chema să mă rog pentru el.”, ceea ce s-a şi întâmplat, şi omul acela a murit.
Aşa este.

De aceasta avem nevoie şi noi
astăzi, de un astfel de metodist. Avem nevoie de un alt bărbat precum John
Wesley, care a stat în camera sa, a plâns şi s-a rugat toată noaptea, astfel
încât dimineaţa ochii îi erau atât de umflaţi, că a fost nevoie să-l poarte
soţia sa până la masă ca să mănânce.

Oh, dar noi ce facem astăzi? Stăm
la colţul străzii cu ţigara în gură, chiar şi diaconii, mergem şi privim
fotografii murdare, ne uităm toată noaptea la televizor şi stăm departe de
biserică. Fumăm, bem, jucăm jocuri de noroc şi pariem la curse de cai, etc.,
apoi spunem că suntem creştini.

Ceea ce ne trebuie nouă astăzi este
o trezire de modă veche, trimisă de Dumnezeu, care să ni-L aducă pe Duhul
Sfânt. Amin. Nu încerc să vă emoţionez, fiindcă ştiu că nu sunteţi emoţionaţi
de ceea ce auziţi, dar acesta este adevărul. Eu încerc doar să vă fac să
înţelegeţi, fiindcă de aceasta avem nevoie. Aşa este.

Acum vom citi din Apocalipsa
1.13-15. Aceasta este Biblia, aceasta este ceea ce spune Duhul Sfânt:

Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe cineva care
semăna cu Fiul omului
…”

Ce a văzut? Pe Cineva care
semăna cu El. Cine era aceasta? Mireasa Lui care semăna cu El, era ca El.

Să citim mai departe:

„…îmbrăcat cu
o haină lungă până la picioare
…”

Sfinţenia lui Isus
Hristos o acoperă, pentru că El ne-a spălat de păcate cu propriul Său sânge.

„…şi încins la
piept
…”
(nu
este vorba de un bărbat, ci de o femeie)„… cu un brâu
de aur
…”
(Evanghelia care deţine puterea şi slava lui Dumnezeu peste Trupul lui
Hristos).

Oh, ce tablou frumos!

„…şi încins la
piept cu un brâu de aur.

Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada…” (albul vorbeşte
despre credincioşie, sfinţenie); „…ochii Lui erau ca para focului…” şi privesc direct
spre  noi.

Nu încercaţi să vă
ascundeţi de El, fiindcă El ştie cine sunteţi, unde sunteţi şi ce faceţi. Da,
domnilor. El vede totul. Oh, Doamne, mai avem doar câteva minute ca să ajungem
la următoarea epocă a Bisericii. Observaţi:

„…picioarele
Lui erau ca arama aprinsă
…”

Arama înseamnă
întotdeauna judecată. Noi am învăţat despre altarul de aramă, şarpele de aramă
şi aşa mai departe. Arama ne vorbeşte despre judecată.  Astfel, picioarele Lui, Biserica lui Isus
Hristos este deasupra judecăţii divine. Hristos a murit în locul nostru; El
singur a plătit preţul judecăţii noastre înaintea lui Dumnezeu şi a murit ca
păcătos pe cruce, după care sufletul Lui a coborât în iad; dar Dumnezeu nu a
suportat ca Sfântul Lui să vadă putrezirea şi L-a înviat a treia zi în vederea
iertării noastre, iar acum stă la dreapta Lui, ca Mare Preot care a cunoscut
suferinţa şi boala ca şi noi. El va reveni în acelaşi fel în care S-a înălţat
la cer, ca să-Şi întâmpine Biserica glorioasă pe care a pregătit-o, a spălat-o
în propriul Său Sânge şi a născut-o din nou. Ce vedenie! Amin.

Priviţi ce scrie mai departe:

„…picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un
cuptor
…”
Aceasta înseamnă că a fost îndepărtată toată zgura. „…şi glasul Lui
era ca vuietul unor ape mari
…” (Apocalipsa 1.15).

Acum, Biserica este cea
care Îi vorbeşte Lui, pentru că Apocalipsa 17.15 spune: „Apele… sunt noroade, gloate,
neamuri şi limbi
.” Vocea sau mai bine zis Fiinţa care stătea acolo
şi avea acea înfăţişare este Hristos în Biserica Sa, Hristos şi Mireasa Sa
fiind una, aşa cum şi soţul şi soţia devin un singur trup. Hristos şi Biserica
se contopesc într-o singură Persoană, şi lucrările pe care le-a făcut Hristos,
le face şi Biserica Sa, prin acelaşi Duh Sfânt. Înţelegeţi? Această Biserică
trăieşte în sfinţenie, are putere şi măreţie, vedenii, face semne şi minuni,
face totul întocmai cum a făcut şi El când a fost aici pe pământ şi Îi dă toată
lauda lui Dumnezeu spunând: „Eu nu fac decât ceea ce-Mi arată Tatăl. El Mi-a
arătat, şi iată că Eu fac întocmai.” Şi ei văd toate aceste lucruri
întâmplându-se.

Hristos făcut una cu
Mireasa Sa.

„…şi glasul
Lui era ca vuietul unor ape mari
.”

Aici este vorba de mai
mulţi oameni, nu doar de unul singur. Este vorba de întreaga Biserică, de toate
cele şapte Epoci ale Bisericii care s-au unit formând marele Trup răscumpărat
al Domnului: metodişti, baptişti, prezbiterieni, toţi cei născuţi din nou prin
Duhul Sfânt, vorbind cu putere de Dumnezeu. Toţi aceştia formează Trupul Lui.
Acesta este Trupul.

În mâna
dreaptă ţinea
…”

Fiţi atenţi, pentru că
în Biblie totul are o semnificaţie.

În mâna
dreaptă ţinea şapte stele
…” El este Împăratul. „…Din gura Lui ieşea
o sabie ascuţită cu două tăişuri şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în
toată puterea lui
.” (v. 15-16).

„…Din gura Lui
ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri
…” Această Sabie ieşea din gura acelei Fiinţe, din
gura lui Hristos care a devenit una cu Biserica Sa.

„…în mâna dreaptă ţinea
şapte stele
…” Vom ajunge imediat acolo şi vom
lăsa Biblia să ne spună singură ce înseamnă aceste simboluri. Stelele sunt
şapte trimişi, câte unul pentru fiecare din cele şapte epoci ale Bisericii. Pe
ei i-a ţinut în mâna Sa dreaptă. Amin. Aşa este.  Au fost şapte îngeri, şapte trimişi, câte
unul pentru fiecare Biserică. Aţi înţeles?

El stătea acolo „…Din gura Lui
ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri
…”

Ce înseamnă sabia
ascuţită cu două tăişuri? În Evrei 4.12 scrie:

Căci Cuvântul lui
Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri:
pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva,
judecă simţirile şi gândurile inimii
.”

Când L-am
văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine
şi a zis:
„Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel
de pe urmă,

Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu
ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor
.” Acesta este Isus.

Scrie dar lucrurile pe
care le-ai văzut, lucrurile
care sunt şi cele care au să fie după ele.

Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea
şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte
Biserici şi cele şapte sfeşnice sunt şapte Biserici
.” (v. 17-20).

Ţineţi minte aceasta: Cei şapte
îngeri sunt trimişii celor şapte epoci ale Bisericii.

Cu voia Domnului, acum vom vorbi
despre aceasta şi nu despre semnul fiarei. Eu pot să vi-l arăt pe fiecare
dintre aceşti trimişi, de la prima până la ultima epocă şi cine au fost ei. Vă
pot arăta Biserica din Filadelfia, care este biserica metodistă şi al cărei
trimis a fost John Wesley; vă pot arăta Biserica din Tiatira şi Biserica din
Sardes, al cărei trimis a fost Martin Luther. Apoi, pot să ajung la Mesajul
zilelor din urmă, adică de astăzi, când Dumnezeu a trimis un Înger din cer, un
slujitor legitimat al Lui, prin care Şi-a transmis Mesajul către toată lumea.
Mesajul zilelor din urmă nu va fi o organizaţie şi nici nu se va organiza
deoarece Dumnezeu a pus organizaţia deoparte, voi ştiţi aceasta.

Aşteptaţi până mâine seară când vom
ajunge la semnul fiarei şi atunci veţi vedea unde se află biserica sau
organizaţia voastră.

„…şi cele şapte sfeşnice
sunt şapte Biserici
…”

Deci, sfeşnicele sunt biserici, iar
stelele sunt trimişii lor. Putem să ne oprim puţin aici? Ştiu că mai am la
dispoziţie în jur de douăsprezece minute, dar vreau să trec prin acest capitol,
chiar dacă voi reuşi doar să-l citesc. Deci, steaua simbolizează un trimis, iar
acest trimis era uns cu Duhul de sus.

Puteţi realiza faptul că voi
reprezentaţi o stea din cer şi că sunteţi reprezentaţi de o stea din cer? Aţi
ştiut că Dumnezeu i-a spus lui Avraam că sămânţa lui va fi ca stelele cerului?
Mai întâi, ei au fost ca pulberea pământului, dar după înviere au fost stelele
de pe cer, nenumărate.  Puteţi cuprinde
lucrul acesta?

Ştiaţi că Isus a fost Steaua
strălucitoare a dimineţii, cea mai mare dintre toate stelele cerului? Oh,
aleluia! Când mă gândesc la aceasta, sufletul meu tresaltă de bucurie. Acolo
este El şi în prezenţa Lui, într-o fire asemănătoare cu a Lui, noi vom sta
acolo într-o zi (Aleluia!), după ce toate lucrurile acestei lumi vor fi
trecute.

 Dar ascultaţi ceva, pentru că mi-a venit în
minte un alt text din Scriptură. Mă refer la momentul când Domnul i-a poruncit
lui Daniel să sigileze cărticica pe care o avea în mână.

Acelaşi lucru s-a întâmplat cu Ioan
în Apocalipsa 10.1-7. El a văzut un Înger puternic care S-a coborât din cer.

Deasupra capului lui
era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi
de foc.

În mână ţinea o
cărticică deschisă. A pus piciorul
drept pe mare şi
piciorul stâng pe pământ

şi a strigat cu glas
tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se
audă glasurile lor.

Şi când au făcut cele
şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am
auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete
şi nu scrie ce au spus!”

„…în zilele în care
îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu,
după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor
.”

Ascultaţi ce i-a spus
atunci  Dumnezeu lui Daniel: „Tu însă,
Daniele, pecetluieşte Cartea…
” (Daniel 12.3-4).

„Tu te vei odihni, dar
la sfârşitul zilelor, te vei scula iarăşi în partea ta de moştenire. Dar cei care îi vor face
pe mulţi să-şi întoarcă faţa spre dreptate, vor străluci ca stelele cerului
pentru veci de veci.” Aici o aveţi.

Stelele sunt trimişii
Domnului la cele şapte epoci ale Bisericii care s-au întins pe o perioadă de
două mii de ani.

Noi ştim că după primii
două mii de ani a avut loc distrugerea prin potop; după alţi două mii de ani a
avut loc prima venire a lui Isus Hristos, iar după încă două mii de ani, adică
după şase mii de ani, are loc a doua venire a lui Hristos, după care vom intra
în Împărăţia de o mie de ani, care este ziua a şaptea, ziua de odihnă.

Îngerului
Bisericii…”
Mai aveţi răbdare cu mine câteva minute în plus? (Adunarea
răspunde: „Da”). Nu vreau să vă obosesc şi mă voi grăbi.

Îngerului
Bisericii…”
Acum El se adresează direct Îngerului. Vom ajunge la Biserica
din Laodicea, apoi vom încheia. Mâine vom relua de aici şi vom vorbi despre
„Semnul fiarei”.

Primul căruia i se adresează este Îngerul Bisericii
din Efes. Fiţi atenţi, pentru că aici este un lucru pe care nu vreau să-l las
afară. Ascultaţi şi urmăriţi-L! După cum am văzut, El stă în mijlocul celor
şapte sfeşnice de aur. Dacă aş sta aici înconjurat de sfeşnicele aranjate în
formă de semicerc, cu o mână aş atinge un capăt al semicercului, iar cu
acealaltă aş atinge celălalt capăt, astfel încât braţele mele ar sta în formă
de cruce şi aceasta pentru că prin cruce a fost adusă Biserica. Iată-L stând
acolo cu un curcubeu deasupra capului, ca semn al Legământului.

„Prin Avraam, am făcut un legământ cu Biserica şi cu
toţi cei care sunt sămânţa lui Avraam.”

Fratele meu, care L-a primit aseară pe Hristos, mi-a
spus: „Bill, să nu mă împingi niciodată de la spate. Când îmi va vorbi
Dumnezeu…”

„Tu nu poţi veni până când nu te cheamă El”, i-am
răspuns eu, „pentru că este scris că „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-L
atrage Tatăl…”
Cineva poate trage de tine, însă acela este numai un om, dar
când îţi vorbeşte Dumnezeu, vei veni negreşit. Aşa este. „Nimeni nu poate
veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl…”

Iată-L stând aici şi având înfăţişarea unei pietre
de iaspis şi sardiu, Primul şi Ultimul, Ruben şi Beniamin, toţi cei doisprezece
patriarhi. Iată cum Biblia aliniază totul desăvârşit, în detaliu, ca o coadă de
porumbel. Priviţi-L cum stă acolo şi observaţi ce se întâmplă. El a spus că
este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Cel ce era, Cel ce este, Cel ce
vine, iar în tabloul nostru ţinea în mâna Sa dreaptă cele şapte stele.

Lucrarea a început cu Biserica din Efes; de aici a
început să fie aprins sfeşnicul, dar în epoca a doua Lumina Bisericii a început
să se întunece, în epoca a treia şi mai mult şi la fel în epoca a patra, aşa că
s-au adunat o mie cinci sute de ani de epoci întunecoase. Pe la anul 1500
întunericul a fost atât de mare, încât Lumina s-a stins aproape în întregime.
Observaţi că fiecăreia dintre aceste epoci ale Bisericii i s-a spus: „Nu
te-ai lepădat de Numele Meu!”, „Nu te-ai lepădat de Numele Meu!”, „Nu te-ai
lepădat de Numele Meu!”,
dar când ajunge dincoace de epoca întunecoasă, El
îi spune Bisericii: „Îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.” (Apocalipsa
3.1). De ce? Pentru că s-a organizat şi şi-a luat un nume fals.

Mâine seară vom vedea cine este Antihristul. El a
adus un botez fals şi v-a făcut să credeţi că acela este botezul cu Duhul
Sfânt. Tot el a adus un botez în apă fals, care nu poate fi găsit nicăieri în
Biblie. A adus toate aceste lucruri, fiind un bun actor, un viclean şi un
şmecher. Priviţi de unde apare el: chiar de aici, de dincoace de epoca
întunecoasă.

Lui Luther i s-a spus: „Ai puţină Lumină”.
Apoi a venit epoca lui Wesley care a început să lumineze ceva mai mult, iar din
epoca aceea până la ultima, El a pus o uşă deschisă pentru toţi cei care vor să
intre. Dar în ultima epocă, El a spus: „Biserica a ajuns într-o stare
căldicică.”, şi a vărsat-o din gura Sa; dar a luat din ea o rămăşită, a avut
loc învierea şi El a plecat cu această rămăşiţă. Aşa este.

Îngerului Bisericii din Efes
scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce
umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:

„Ştiu faptele tale, osteneala ta
şi răbdarea ta şi că nu poţi suferi pe cei răi, că a
i pus la încercare pe cei ce zic
că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi.”
(Apocalipsa 2.1-2).

Noi luăm tot ce este rău şi îl
numim religie: „Oh, noi mergem la biserică şi suntem la fel de buni ca
ceilalţi!” Apoi merg acasă şi fac tot ce vor, iar miercuri seara stau acasă şi toată
noaptea se uită la televizor, la acele gropi ale iadului. Acesta este
adevărul. Apoi merg afară, la acele cinematografe în aer liber şi vizionează
acele filme. Este prea cald să mergi la un spectacol, şi cu atât mai mult să
mergi la biserică. Chiar şi predicatorii închid bisericile pe perioada verii
fiindcă spun că este prea cald ca să meargă la biserică. Totuşi, frate, nu este
chiar atât de cald ca atunci când vei 
merge în iad. Într-una din aceste zile vei ajunge acolo şi vei constata
că iadul este mult mai fierbinte decât este aici.

Aţi face bine să mă ascultaţi!

Frate, tu nu poţi să-l convingi pe
porumbel să mănânce din hoitul unui cal mort. El n-ar putea să facă aceasta
pentru că natura lui este diferită. Porumbelul nu are fiere şi nu poate digera
aşa ceva.

Un om care este născut din nou prin
Duhul Sfânt nu poate mânca astfel de lucruri, nu le poate tolera, nu se poate
gândi la ele. El nu poate face aceasta, pur şi simplu nu poate.

Voi ştiţi că păsările cu acelaşi
penaj zboară împreună, iar astăzi lumea şi biserica se aseamănă atât de mult
încât vorbesc la fel, beau la fel, fumează la fel, înjură la fel, se îmbracă la
fel şi se poartă la fel. Nu poţi să-i deosebeşti pe unii de alţii, şi totuşi se
presupune că sunteţi pecetluiţi cu Duhul Sfânt. Ştiu că ceea ce spun este dur,
dar aceasta îţi va da Viaţa.

A fost odată un bărbat care s-a dus
în locul unde erau adunaţi mai mulţi predicatori, la şcoala prorocilor unde se
ţinea un seminar. Unul dintre predicatorii aceia a spus:

„Puneţi pe foc oala cea mare şi
pregătiţi cina pentru că a venit Elisei, bărbatul care ştim că a primit o dublă
măsură. Astfel, unul dintre acei bărbaţi a mers şi a cules nişte castraveţi
sălbatici, i-a pus în oală şi i-a fiert, dar când au vrut să mănânce, au spus:
„Moartea este în oală!” Mâncarea aceea era exact ca mâncarea pe care o „gătesc”
unele dintre aceste seminarii. Aşa este.

Atunci Elisei a spus: „Aşteptaţi
puţin pentru că problema poate fi rezolvată”, după care s-a dus, a luat o mână
de făină şi a aruncat-o în oală, iar aceasta a făcut ca lucrurile să se
schimbe: mâncarea, Jertfa de mâncare, Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în
veci, aceeaşi făină folosită şi pentru jertfele de mâncare, ceea ce a făcut
diferenţa.

 „…şi că nu poţi suferi pe cei răi, că ai pus la încercare pe cei ce
zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi.”
(Apocalipsa 2.2).

Aceasta a spus-o El, nu eu. Eu n-am
spus niciodată nimic de la mine, ci doar L-am citat pe El. Ştiţi ce vă cere
Dumnezeu? El cere botezul cu Duhul Sfânt pentru că altfel sunteţi pierduţi!

Un om poate avea mai multe titluri
de D.D.D., Ph.D, L.D., poate fi licenţiat şi să aibă o mulţime de diplome, şi
totuşi să nu ştie nimic despre Dumnezeu. Acesta este adevărul. Frate, aceste
diplome nu înseamnă nimic, dar cu toate acestea întreaga lume spune: „Ei bine,
predicatorul nostru este doctor în divinitate.” Oh, Doamne, ai milă! Aceasta nu
are nimic a face cu Dumnezeu, la fel cum nu are faptul că bei un pahar cu apă.
Aşa este. Pe Dumnezeu nu-L interesează câte diplome şi titluri ai. Voi ştiţi
cum le numeşte Biblia, şi aceasta nu este o glumă, deoarece mie nu-mi place să
glumesc, dar Biblia numeşte aceste titluri „un câine mort”! Exact aşa le
numeşte Biblia: „un câine mort!”, pentru că un câine mort nu poate să latre. În
ordine.

Ştiu că ai răbdare, că ai
suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.”
(Ai ţinut tare de tot
ce ţi-am dat)(v. 3). Vreau să insist puţin asupra acestui lucru
deoarece, cu voia Domnului, vom discuta mai mult despre aceasta peste câteva
seri.

„…ai suferit din pricina Numelui
Meu şi că n-ai obosit.

Dar ce am împotriva ta este că
ţi-ai părăsit dragostea dintâi.”
(v. 3-4). Aici aş vrea să mă opresc puţin ca să fie
totul clar, apoi vom relua mâine seară.

Care este problema cu această
biserică? Dacă întâlneşti un om şi-l întrebi: „Când ţi-a fost mai dragă
experienţa ta de creştin?”, el ar trebui să-ţi răspundă: „Chiar acum!” Dar dacă
îţi răspunde: „Păi, cea mai frumoasă experienţă a mea, ca şi creştin, a fost la
început, când am venit şi am primit botezul cu Duhul Sfânt”, poţi să-i spui
fără frică: „Oh, frate, tu ai căzut din har!” Acesta este adevărul.

Priviţi! „…ţi-ai părăsit
dragostea dintâi.”

Aceasta arată că la început ei
au avut ceva, dar apoi l-au pierdut. Vedeţi? Nu cel care începe, ci cel
care duce lucrarea la bun sfârşit, va fi mântuit. „Nu oricine-Mi zice:
„Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui
Meu, care este în ceruri
.” (Matei 7.21). Oh, daţi-mi voie să mă adâncesc
puţin aici! În seara aceasta am vorbit repede, aşa că acum aş vrea să ne oprim
puţin aici pentru câteva minute. „…cel ce face voia Tatălui Meu…”, „…cine
va răbda până la sfârşit va fi mântuit
.” (Matei 24.13).

Dacă cineva spune: „Cred că tipul
acela este un făţarnic bătrân!”, iar tu răspunzi: „Ei bine, dacă crezi aceasta
despre mine, voi părăsi biserica şi nu voi mai avea nici o legătură cu ea!”,
aceasta arată din ce eşti făcut. Dacă la început am avut un bob de grâu, tot un
bob de grâu vom avea şi la sfârşit. Dar care este problema ta? Tu nu ai stat
suficient de mult aici şi n-ai făcut lucrurile aşa cum trebuie. Aşa este.

Adu-ţi aminte de unde ai
căzut…”

Întoarce-te înapoi şi adu-ţi aminte
vremea în care nu vorbeai pe nimeni de rău, iar dacă în biserică nu mergea ceva
bine, nu alergai repede la vecinul tău ca să vorbiţi despre biserică şi despre
toată lumea, după care plecai de acolo şi aderai la o altă biserică. Nu, nu, ci
ai rămas acolo şi te-ai rugat cu răbdare, iar Domnul te-a ajutat să treci peste
toate. Aţi înţeles?

Adu-ţi dar aminte de unde ai
căzut, pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi…”

Du-te înapoi şi trăieşte din nou
experienţa de la început. Fă lucrurile pe care le-ai făcut la început. Cu alte
cuvinte: Du-te din nou la altar şi împacă-te cu Dumnezeu.

„…întoarce-te la faptele tale
dintâi.
Altfel,
voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.”
(v. 5). Of, of! Dacă nu vă
pocăiţi, veţi avea o biserică ruptă în bucăţi.

Ai însă lucrul acesta bun…” Iată-ne
ajunşi aici! Fiţi foarte atenţi! Ascultaţi cu atenţie! Păstraţi haina
sfinţeniei pe voi şi puneţi deoparte umbrela! Ascultaţi!

Ai însă lucrul acesta bun: că
urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.”
(v. 6).

„Urăşti faptele nicolaiţilor”. Ceea
ce în Efes a fost numit „faptele nicolaiţilor”, în epoca următoare a devenit
„învăţătură”. Vom vorbi mâine seară despre nicolaism.

Cine are urechi, să asculte ce
zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul
vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu”.”
(v.7).

Cu următorul verset începe mesajul
pentru Biserica din Smirna.

Mâine seară vom începe cu
nicolaiţii, pe baza textului din Apocalipsa 13, şi vom vorbi despre preoţia
nicolaită şi începutul ei în cadrul Bisericii din Efes. Acesta este punctul în
care a căzut biserica după trei sute de ani de la înfiinţarea ei. Ceea ce vreau
să spun este că înainte de a venit la putere, nicolaiţii au pus bazele unei
învăţături, a unei preoţii a fraţilor.

Această denumire vine de la
„Nicolas”. Cred că în Fapte cinci sau şase, ni se spune că în cadrul bisericii
primare au fost aleşi câţiva diaconi, printre care a fost şi acest Nicolas care
a pornit nicolaismul, adică organizarea unei preoţii. Din această preoţie s-au
născut „faptele nicolaiţilor” care includeau mărturisirea păcatelor în faţa
unui preot şi toate celelalte lucruri. Apoi, aceste fapte s-au transformat în
învăţătură, care a intrat în biserică şi care se încheie aici, în această epocă
din urmă, cu toată creştinătatea înfăşurată în jurul ei şi din care va fi
mântuită doar o rămăşiţă care nu va fi prinsă de ea. Cu voia Domnului, mâine
seară vom vedea toate aceste lucruri.

Oh, dragul meu frate şi draga mea
soră, Cel care este în stare să te păzească de cădere, Cel care este în stare
să-ţi păstreze inima în har, Acela să-şi reverse binecuvântările peste tine! Să
nu uitaţi niciodată că trăim în zilele din urmă ale ultimei epoci a Bisericii,
despre care s-a prorocit că va fi una căldicică şi cu inima împărţită.
Încetează să mai ai inima împărţită şi vino cu adevărat la Hristos, din toată
inima.

Eu nu îţi voi spune la ce biserică
să mergi pentru că Dumnezeu nu te va întreba despre aceasta la judecată. Lui
nu-I pasă de care biserică aparţii, ci te doreşte pe tine, în mod individual.
Tu trebuie să fii născut din nou şi să primeşti botezul cu Duhul Sfânt, sau
eşti pierdut. Înţelegeţi? Până când trăieşti experienţa naşterii din nou, tu
doar te joci de-a biserica.

Cel care a stat acolo, între cele
şapte sfeşnice de aur, prin cele şapte epoci ale Bisericii, Acelaşi Duh Sfânt
care a aprins Biserica din Efes, a aprins-o şi pe cea de aici.

Începând cu nicolaiţii, în biserică
au existat foarte mulţi actori. Aceştia au mers de-a lungul epocilor Bisericii,
până când astăzi s-a ajuns aici, la această mare aglomerare de organizaţii. Dar
Dumnezeu dă totul afară şi păstrează doar o rămăşiţă pe care o va duce în
slavă.

Domnul să vă binecuvânteze!
Prieteni, ştiu că ceea ce am spus a fost dur, dar este pentru binele vostru
deoarece vă va ajuta şi vă va păzi de cădere. Să nu plecaţi spunând: „Fratele
Branham a vorbit de rău biserica mea”, pentru că eu nu m-am îndreptat împotriva
niciunei biserici, ci am vorbit fiecăruia dintre voi individual. Dacă aparţii
bisericii baptiste, fii un baptist adevărat, umplut cu Duhul Sfânt. Dacă
aparţii de biserica metodistă, fii un metodist adevărat, umplut cu Duhul Sfânt,
acest lucru fiind valabil pentru fiecare dintre voi, indiferent de care
biserică aparţineţi. În felul acesta, nu vei fi o pricină de poticnire, ci vei
fi un exemplu pentru orice biserică şi pentru toţi vecinii tăi, spre slava lui
Dumnezeu.

Domnul să vă binecuvânteze în timp
ce staţi în picioare.

Iubite Stăpân al Vieţii, după ce am
citit Cuvântul Tău, stăm în adorare, conştienţi că într-o zi, în ziua judecăţii
ceea ce am citit în seara aceasta va fi auzit de pe banda de înregistrare,
exact aşa cum s-a întâmplat. Ce vrem să facem ştiind că trăim în ultima epocă
şi întunericul este peste tot? Ce timp! Să vedem revenirea lui Hristos, cu
semne în cer şi pe pământ, cu valuri uriaşe care mugesc şi oameni care îşi dau
sufletul de groază, plini de frică şi nedumeriţi de ceea ce se întâmplă, cu
suferinţe în mijlocul naţiunilor.

Mulţi spun: „O, aud aceasta de ani
de zile!” Dar nu spune Scriptura că aşa vor zice? „Nu tot aşa s-a zis şi în
vremea părinţilor noştri?”
Însă ei nu ştiu că noi suntem chiar la final şi
că este posibil ca El să vină înainte de a se face dimineaţă.

Tată, noi nu cunoaştem ziua şi
ceasul în care aceste fire subţiri şi fragile ale vieţii se vor rupe sub noi şi
atunci bietele noastre suflete vor atârna în balanţa Cuvântului lui Dumnezeu,
în funcţie de atitudinea noastră faţă de ceea ce am auzit şi citit.

Doamne, este de datoria noastră să
ne oprim şi să ne cercetăm. Fie ca toţi bărbaţii şi femeile, băieţii şi fetele
care stau aici, în această seară, pe deplin sănătoşi şi teferi în această
audienţă mică, să se gândească adânc şi dacă nu sunt încă născuţi din nou, fă
ca scopul inimii lor să fie chiar acum: „Nu voi mai mânca şi nu voi mai bea
până când nu mă vei umple cu aceeaşi Mană cu care i-ai umplut pe ucenici în
ziua Cincizecimii. Ia de la mine toată iubirea faţă de lume şi lasă ca începând
de astăzi să fiu pe deplin al Tău.”

Acordă-le aceasta, Doamne.

Însoţeşte-i pe oameni în timp ce se
întorc la casele lor. Oh, Dumnezeule, adu-Ţi aminte de cei aflaţi în nevoi, de
cei săraci fizic şi de cei săraci în duhul, de cei care însetează şi
flămânzesc.

Dumnezeule, ridică lucrători
pretutindeni. Umple-i cu Duhul Sfânt şi trimite-i să predice, ca pe nişte
tăciuni aprinşi. Noi nu cunoaştem ceasul, suntem muritori şi trecem prin viaţă
o singură dată. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru aceasta. Dar în viaţa
care vine nu vom predica Evanghelia, ci ne vom bucura cu aleşii din epocile
trecute care au primit această Evanghelie, împreună cu marea noastră Căpetenie,
Domnul nostru, Isus Biruitorul, toată lauda să fie a Lui în veci de veci. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Întoarceţi-vă şi daţi mâinile unii
cu alţii, în timp ce cântăm: „Binecuvântată fie legătura care leagă.”

Binecuvântată fie legătura care
leagă

Inimile noastre în dragostea
creştină;

Părtăşia inimilor care împărtăşesc
aceeaşi credinţă

Este ca şi cea de sus

De dinaintea tronului Tatălui
nostru.

Daţi mâinile unii cu alţii. Mai
sunt zece minute până când se vor stinge luminile. Mergeţi acasă, bucuraţi-vă
şi reveniţi mâine seară!

Dacă va fi cu voia Domnului, vom
începe serviciul la ora şapte şi jumătate. Ce minunat!

– Amin –