Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMCELE ȘAPTE EPOCI ALE BISERICII

Pentru o experienta mai buna va recomandam sa folositi browserul CHROME
12/05/1954, seara - Jeffersonville, IN

Anticipez ceva măreţ şi aştept cu nerăbdare serile de servicii, având încredere că Tatăl Îşi va revărsa, într-un fel sau altul,  binecuvântările peste noi. De asemenea, aştept cu nerăbdare fiecare oportunitate, pe care o primesc, ca să fiu în această biserică, cu voi, acest grup mic de oameni adunat aici, şi cu musafirii, desigur.

Întâlnirea nu a fost anunţată, pentru că este doar o adunare obişnuită de rugăciune de miercuri seara şi am zis: „În seara aceasta, vom vedea dacă ne vom aduna din nou într-o altă zi, şi probabil vom anunţa o întâlnire pentru săptămâna viitoare, pentru că nu avem prea multe locuri.”

Dacă va fi cu voia Domnului, vom ţine acest fel de servicii pentru folosul Bisericii, fiindcă este mare nevoie ca Trupul lui Hristos să fie informat şi lămurit. Noi am avut servicii de vindecare opt seri la rând, dar acum vom avea învăţătură şi va fi vorba despre ceva nou.

În după-amiaza aceasta, când am deschis Biblia după o zi foarte ocupată, m-am gândit: „Ei bine, le-am spus oamenilor că dacă va fi cu voia Domnului, le voi vorbi despre cele şapte Epoci ale Bisericii.” Apoi, după ce am terminat de citit, mi-am zis: „Mă bucur pentru că pot să parcurg totul într-o singură seară.”

Nu ştiu ce a pregătit Duhul Sfânt pentru noi, de aceea nu păşesc niciodată în faţă, ci spun întotdeauna: „Dacă va fi cu voia Domnului…” Vedeţi? Aşa este cel mai bine. Astfel, dacă va fi cu voia Domnului, în seara aceasta voi vorbi despre Epocile Bisericii, mâine seară ne vom opri la „Semnul fiarei”, iar poimâine la „Pecetea lui Dumnezeu”.

Astăzi am vorbit cu fratele meu, Janitor, şi el mi-a spus: „Dacă vei ţine şi sâmbătă seara un serviciu, duminică dimineaţa, când vor veni musafirii, va fi mizerie în adunare pentru că nu vom reuşi să facem curăţenie.” Astfel, mi s-a propus să ţin serviciile miercuri, joi, vineri, duminică dimineaţa şi duminică seara, iar eu am spus: „În ce mă priveşte, totul este în ordine.”

Aşadar, dacă va fi cu voia Domnului, vom încerca să ţinem serviciile miercuri, joi, vineri, duminică dimineaţa şi duminică seara, iar duminică seara s-ar putea să avem şi un serviciu de botez deoarece avem deja multe persoane care au cerut botezul.

Dacă va fi cu voia Domnului, în fiecare seară vom încerca să începem la ora şapte şi jumătate, voi urca pe platformă la ora opt şi vom elibera adunarea la ora nouă şi jumătate, fiindcă ştiu că trebuie să ajungeţi a doua zi la serviciu şi respect aceasta.

Aceste mesaje mici, pe care le voi aduce din Cartea Apocalipsei, sunt adresate bisericii, şi aş vrea să ţineţi minte că ele nu sunt adresate religiei unei persoane anume şi nu au nici un scop ascuns, ci reprezintă cea mai bună cunoştinţă a mea în ce priveşte citirea şi explicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Înţelegeţi? Nu o fac din vreun motiv egoist, nu mă adresez nimănui personal şi nu mă ridic împotriva bisericii şi a religiei nimănui.

Motivul pentru care vreau să aduc această învăţătură din Apocalipsa aici, în tabernacol, în faţa bisericii mele, este pentru că aici sunt acasă şi vreau să dau oilor mele Hrana de care consider că au nevoie.

Uneori, când fânul este puţin mucegăit, oamenii trebuie să pună puţină sare pe el, pentru că altfel animalele se pot îmbolnăvi. Deci, uneori, când este posibil ca Hrana din biserică să fie puţin mucegăită şi apar mici diferenţe, cred că puţină sare îi va da puţină savoare. Voi ce credeţi? Este o cale prin care oamenii sunt ţinuţi departe de boală.

Acum, aş vrea să ne rugăm ca Domnul să ne binecuvânteze eforturile. Câţi dintre voi, bărbaţi şi femei, doriţi ca şi mâine să privim în Cuvânt şi să vedem „Care este semnul fiarei”? În Biblie sunt scrise o mulţime de lucruri în legătură cu acesta: „Cine îl are?” şi: „Cine îl va avea?”, fiindcă vine o vreme  când acest lucru se va întâmpla cu adevărat. Eu nu ştiui când se va întâmpla aceasta, dar este posibil să se întâmple şi acum. Vom vedea.

Adevărul este că pe pământ vor fi numai două categorii de oameni: Unii care vor fi însemnaţi cu semnul fiarei, şi unii care vor primi Pecetea lui Dumnezeu; iar dacă lucrurile stau aşa şi dacă acest timp este aproape, mă gândesc că ar fi bine să cercetăm şi să aflăm care este acest semn al fiarei, fiindcă sunt sigur că nu va veni ca ceva de mare amploare ci, aşa cum spune Biblia,  se va strecura atât de uşor încât, „dacă va fi cu putinţă, să-i înşele chiar şi pe cei aleşi.” (Matei 24.24). Astfel, dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară vom încerca să studiem acest lucru.

Aduceţi-vă Bibliile, pix şi hârtie, ca să luaţi notiţe, iar dacă consideraţi că ceva din ceea ce voi spune, nu este corect, scrieţi-mi un bilet şi lăsaţi-l aici pentru seara următoare.

Îmi amintesc că mai demult, am stat un an şi jumătate la Cartea Apocalipsei, aici, în tabernacol. Acesta este lucrul care îmi place: să învăţ. Îmi place învăţătura, pentru că ea este cea care pune bazele şi întăreşte biserica.

În ceea ce priveşte predicarea, există oameni care sunt predicatori. Ei pot să ia Cuvântul, prin inspiraţie, şi să meargă cu El în diferite locuri. Aceasta înseamnă să uzi Sămânţa pe care a semănat-o învăţătorul. Vedeţi? Mai întâi trebuie să semănaţi Sămânţa şi apoi să o udaţi, iar udarea vine prin predicarea Cuvântului. Între predicator şi învăţător este o mare diferenţă, sunt două daruri diferite ale aceluiaşi Duh, şi vă spun cu umilinţă că eu nu îl posed pe niciunul dintre ele.

Darul meu este să mă rog pentru bolnavi. La aceasta m-a chemat Domnul, dar acum mi-a dat un timp de relaxare a minţii prin studierea şi învăţarea Cuvântului, ceea ce este total diferit faţă de serviciile de vindecare. Oh, şi ne înţelegem destul de bine aici! Îmi amintesc că în urmă cu vreo doisprezece ani aţi studiat multă vreme cu mine.

Învăţătura este aspră, iar eu obişnuim să spun: „Este ca atunci când te aşezi la masă şi mănânci pâine de porumb cu fasole.” Aceasta este bună, dar uneori oboseşti, iar atunci ar fi bine să mai ai câte ceva pe lângă, cum ar fi nişte îngheţată sau prăjitură, dar aceasta numai din când în când, pentru a crea un echilibru în dietă. Totuşi, lucrurile bune de modă veche se vor lipi foarte bine de tine şi îţi vor da o bază de la care să porneşti.

După umila mea părere, noi trăim în zilele de sfârşit ale istoriei omenirii, de aceea vreau ca totul să fie clar. S-ar putea să greşesc, pentru că nimeni altcineva nu ştie exact când vine El. Isus a spus că „despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” (Matei 13.32). Deci, nici El însuşi nu a ştiut aceasta, dar ceea ce este sigur este că El va reveni şi eu nu mai văd nimic altceva care ar trebui să se întâmple, decât venirea Domnului.

Când privesc şi văd cum se destramă naţiunile, cum se strică politica şi biserica, este clar că nimeni altcineva nu mai poate repara lucrurile în afară de Dumnezeu. Acesta este adevărul. Ei nu mai au nimic: morala naţiunii este stricată, partidele politice sunt stricate, totul este stricat. Noi ne-am încrezut mult în politica noastră, dar ea este stricată.

Cu câtva timp în urmă, o personalitate renumită din Anglia a spus: „Ei bine, democraţia a fost doar un vapor cu multe vele, dar fără ancoră!” El a avut dreptate, dar nu s-a gândit că şi iubita lui Cameră a lorzilor era tot un vas cu multe pânze, dar tot fără ancoră, de aceea s-a dizolvat.

Fiecare împărăţie a acestei lumi va fi ruptă în bucăţi, dar Isus Hristos va domni şi va stăpâni pentru totdeauna. Acesta este adevărul.

Nădejdea mea nu este zidită pe nimic altceva

Decât pe sângele lui Hristos şi dreptatea Lui.

Totul în jurul sufletului meu dispare,

El este toată nădejdea mea.

Eu stau pe Hristos, Stânca solidă.

Toate celelalte pământuri sunt nisipuri mişcătoare.

Oh, cât mi-aş dori să începem un serviciu de învăţătură care să ţină cam trei sau patru luni, astfel încât să putem pătrunde în Apocalipsa şi s-o legăm de cartea lui Daniel şi de vedenia avută de el.

Câţi din vechea turmă mică mai sunt aici şi îşi amintesc timpul când aveam acea hartă veche? Ştiu că în vremea aceea era fratele Head şi încă câţiva fraţi. Noi aveam o hartă veche care conţinea lucruri din cartea Apocalipsei, legăturile cu cartea lui Daniel şi cu Isaia. De fapt, tot Vechiul Testament este legat de Apocalipsa, iar Apocalipsa este Cartea descoperirii lui Isus Hristos. Ea conţine cele şapte Biserici, cele şapte Peceţi, cele şapte Plăgi şi cele şapte Trâmbiţe. Trâmbiţa înseamnă război; Pecetea este o taină descoperită, iar Plaga este ceea ce aduce fiecare război.

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi folosindu-mă şi de cartea de Istorie, pot să vă dovedesc că noi trăim în timpul celei de-a şaptea trâmbiţe, care vine împreună cu plaga a şaptea, şi timpul când va fi deschisă Pecetea a şaptea şi va fi văsat ultimul potir.

Când sună Trâmbiţa a şasea… vom ajunge şi la aceasta vineri seara probabil. În timpul Primului Război Mondial, Trâmbiţa a şasea a sunat exact când a spus Dumnezeu că va suna, urmând Peceţii de dinaintea ei şi din punct de vedere geografic. Apoi a fost dezvăluită taina botezului cu Duhul Sfânt, dar biserica nu a înaintat, iar oamenii au refuzat să umble în Lumină şi s-au întors înapoi. Atunci a început plaga şi potirul a fost vărsat peste Pământ sub formă de gripă, fiind ucişi mii de oameni.

Acum ne apropiem de sfârşitul epocii în care trăim şi vă rog să veniţi să ascultaţi ce are de spus Domnul în Cuvântul Său cu privire la ea.

Aceasta nu este o invenţie a mea, ci eu doar citesc Cuvântul lui Dumnezeu, ca dintr-un ziar. Deci, aceasta este descoperirea Lui directă către Biserică: Descoperirea lui Isus Hristos către Biserică.

Înainte de a citi din ceea ce a scris El, să ne plecăm capetele şi să vorbit cu Domnul, într-un scurt moment de rugăciune.

Tată bun din ceruri, ne plecăm capetele cu umilinţă spre ţărâna din care am fost luaţi şi în care ne vom întoarce într-o zi dacă Tu zăboveşti şi Te rugăm să fii cu noi în seara aceasta şi să ne binecuvântezi. Eu pot să răsfoiesc paginile acestei Biblii, dar nu există nimeni pe pământ care să fie în stare să deschidă Cartea şi să-I rupă Peceţile. Mai mult, în Apocalipsa 22. 18-19 scrie:

Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

Tată, fiindcă ştim că suntem nişte oameni muritori care stau în faţa Ta în seara aceasta, nişte fiinţe limitate, Te rugăm, Dumnezeule, să laşi ca Duhul Tău cel Sfânt care a scris Biblia, să vină şi să ne-o deschidă. Îngăduie ca servitorul Tău umil şi nepriceput să predice ca un om aflat  pe moarte altor oameni aflaţi pe moarte, ca şi cum acesta ar fi ultimul serviciu pe care l-aş ţine înainte de a merge în veşnicie, şi ca şi cum aceasta ar fi ultima seară în care ne adunăm împreună. Îngăduie ca fiecare credincios să se comporte ca şi cum în seara aceasta ar fi ultima slujbă la care participă, îndepărtează toată necredinţa, fă-ne sinceri şi conştienţi că într-o zi trebuie să dăm socoteală în faţa judecăţii lui Dumnezeu, fiindcă atitudinea pe care o avem astăzi faţă de El şi faţă de Cuvântul Său, va determina destinaţia noastră veşnică.

Aşadar, Tată, venim înaintea Ta cu inimile tremurătoare şi Te rugăm să laşi ca Domnul Isus, în forma Duhului Sfânt, să ia în seara aceasta Cuvântul şi să-L dea fiecărei inimi, după cum are nevoie fiecare, fiindcă o cerem în Numele Lui. Amin.

Este posibil să pară ciudat faptul că încerc să abordez un subiect de învăţătură, ţinând cont de faptul că în ultimii ani am avut doar servicii de vindecare, fără predică, direct în rândul de rugăciune. Dar în seara aceasta, aş vrea să coborâm la Temelia Cărţii, şi Îl rugăm pe Domnul s-o deschidă pentru noi. Este vorba de Cartea descoperirii lui Isus Hristos.

Conform istoricilor, această Carte a fost scrisă în anul 96 d.Hr. de către Ioan cel iubit. El a avut această viziune pe Insula Patmos, o insulă din Marea Asiei, care avea cam cincizeci de mile şi era un loc stâncos şi plin de şerpi, ceea ce făcea ca Imperiul Roman s-o folosească aşa cum folosim noi astăzi închisoarea Alcatraz: un loc în care erau exilaţi criminalii care nu puteau fi controlaţi de guvern.

Cartea a fost scrisă de cel mai tânăr dintre ucenicii Domnului Isus, despre care se credea că era mai iubit decât ceilalţi ucenici, fiindcă îşi rezema capul pe pieptul lui Isus, şi despre care Domnul a spus: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?” (Ioan 21.22).

Ioan a murit de bătrâneţe, în timp ce toţi ceilalţi apostoli şi-a pecetluit mărturia cu propriul sânge.

Destinul lui Ioan a fost următorul: a fost fiert timp de douăzeci şi patru de ore într-un cazan cu ulei, dar nu i s-a întâmplat nimic. Atunci l-au luat şi l-au dus pe Insula Patmos fiindcă îl considerau vrăjitor şi au spus: „A vrăjit uleiul ca să nu-l ardă!” Adevărul este că acolo a fost puterea lui Dumnezeu, fiindcă tu nu poţi să-L fierbi pe Duhul Sfânt dintr-un om. Ei au încercat să facă aceasta, dar Dumnezeu nu a îngăduit să se întâmple aşa ceva, fiindcă avea o lucrare cu el, şi până când nu Şi-a încheiat lucrarea, nu a îngăduit nimănui să-i facă vreun rău. Aceasta este tot!

Istoricii spun că atunci când a îmbătrânit, Ioan a fost dus în biserică să predice, dar era atât de bătrân încât singurul lucru pe care a putut să-l spună a fost: „Copilaşilor, iubiţi-vă unul pe altul.”

Acesta este un lucru foarte bun despre care să predici: „Copilaşilor, iubiţi-vă unii pe alţii.” Eu am început să predic la vârsta de douăzeci şi unu de ani, dar pe măsură ce îmbătrânesc şi mă gândesc mai mult la Domnul Isus, îmi dau seama că cea care acoperă totul este dragostea, dragostea lui Dumnezeu sădită în inimile oamenilor de către Duhul Sfânt.

Pentru început vom citi câteva versete, apoi vom intra direct în învăţătura despre biserici. Apoi, dacă va fi cu voia Domnului, în timpul pe care îl mai am la dispoziţie, voi încerca să pun toate lucrurile la locul lor pentru a ajunge în punctul de unde vom începe tema pentru seara următoare, şi anume „Semnul fiarei”.

Acest lucru se adresează bisericii, iar eu voi încerca să vorbesc măcar despre prima biserică, biserica din Efes, şi despre ultima biserică, cea din Laodicea, epoca în care trăim noi.

Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan…”

Aici Scriptura ne face o introducere şi, cum vedem, este vorba despre descoperire. Cuvântul „descoperire” înseamnă „ceva ce este dat pe faţă, adus la lumină, dezvelit”.

Descoperirea lui Isus Hristos i-a fost dată lui Ioan printr-un înger care a fost trimis la el ca să i-o explice.

„…care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos şi a spus tot ce a văzut.

Ferice de cine citeşte…”

Câţi dintre cei prezenţi doresc să fie ferice de ei? (Adunarea spune: „Amin”). Atunci citiţi-o, pentru că aici scrie: „Ferice de cine citeşte…”

„…şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!(Apocalipsa 1.1-3).

Cuvintele „vremea este aproape”, nu se referă la vremea de atunci, ci la timpul când veţi vedea împlinirea Cuvântului ca o descoperire completă.

Când a început să creeze totul, Dumnezeu a fost ca un artist care desenează imaginea a ceva. El începe să completeze desenul şi voi puteţi vedea cum totul prinde formă

Astfel, citind la începutul Cărţii Apocalipsei, puteţi să-L vedeţi pe Isus cum intră în scenă, iar la sfârşitul Cărţii Îl puteţi vedea descoperit complet şi stând împreună cu Biserica Sa, în slavă. Atunci, zilele păcatului, încercările şi ispitele vor fi trecute, iar Hristos va sta pe tron împreună cu Biserica Sa, în ceruri. În ordine.

Ascultaţi ce spune versetul 4:

Ioan, către cele şapte Biserici…” Deci, cel care vorbeşte este Ioan. Mai întâi, a făcut Dumnezeu o introducere a Descoperirii lui Isus Hristos, iar în continuare vorbeşte Ioan:

Ioan, către cele şapte Biserici care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine şi din partea celor şapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie.”

Oh, dacă am avea o tablă pe care să pot desena puţin! Vedeţi? „Cele şapte duhuri care stau înaintea scaunului de domnie…”

Aş vrea să câştigăm puţin timp şi cred că nu veţi pune la îndoială ceea ce voi spune, deoarece ştiţi că nu v-aş spune pentru nimic în lume ceva greşit. Dacă aveţi vreo îndoială, scrieţi-mi pe o hârtie şi vă voi spune de unde am citat din Biblie.

Cele şapte duhuri care stau înaintea scaunului de domnie…” Aceste „şapte duhuri” se referă la Duhul care avea să fie trimis pentru fiecare din cele şapte Epoci ale Bisericii:

„…din partea celor şapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie.” Dacă am avea timp, am putea să cităm şi din Vechiul şi din Noul Testament.

„…şi din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel Întâi Născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! Ale Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său…”

Oh, priviţi-l pe Ioan cum suferă când priveşte aceste lucruri! El poate spune doar:

„…şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său, ale Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.” (v. 5-6).

Vedeţi? „…El a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu.” Este vorba de noi, la plural. Astfel, el nu spune: „…a făcut din mine un preot, un împărat…”, ci spune: „…a făcut din noi”, adică din Biserică. El se adresează acestor şapte biserici, pentru că avem şapte Epoci ale Bisericii.

Ioan a spus: „…ale Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor!”, pentru că „a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu.”

Ştiţi ce este un preot şi ce slujbă are el? Preotul este cel care aduce jertfa şi face mijlocirea. Astfel, El spune că noi, Biserica, suntem „o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor deosebit” care aduce jertfe duhovniceşti. (1Petru 2.9). Fiecare bărbat şi femeie care vine la Dumnezeu intră dincolo de perdea.

În Vechiul Testament, locul sfânt era despărţit de locul preasfânt printr-o perdea, iar Aaron avea voie să intre acolo o singură dată pe an. Fiecare bărbat care devenea preot, avea voie să guste din mana originală care a fost culeasă de Aaron şi pusă în chivot în prima zi când a început să cadă mana din cer.

După ce au trecut Marea Roşie şi duşmanii lor erau morţi, a doua zi, dimineaţa, când au ieşit afară, peste tot erau acele bobiţe mici. Dumnezeu a făcut să plouă din cer acele bobiţe mici pe care le-au numit „mană” şi care avea gust de turtă cu miere. Ei trebuiau să adune numai cât aveau nevoie pentru ziua respectivă; dacă totuşi adunau mai multă şi o lăsau până a doua zi, făcea viermi.

Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să adune un omer plin cu mană şi s-o pună în chivot, în locul preasfânt.

Astfel, în fiecare generaţie care a urmat, cât timp a ţinut preoţia leviţilor, fiecare bărbat care întrunea condiţiile să fie preot, când era pus în slujbă avea dreptul să guste din mana originală. Gândiţi-vă la aceasta!

Ce privilegiu aveau acei bărbaţi! Ei ştiau că aveau dreptul să ia o gură plină din acea mană supranaturală, care căzuse din cer de la Dumnezeu, părea coaptă în cuptor, şi fusese păstrată în mod miraculos.

Întreaga slujbă avea a face cu supranaturalul. Atunci cum pot spune oamenii că sunt creştini şi să nege supranaturalul? Eu nu ştiu cum este posibil să facă aceasta. Vedeţi? De îndată ce intra în slujbă, preotul lua o gură din supranatural.

Ce simbol frumos pentru noi astăzi! În acele zile, ei trebuiau să vină pe o anumită linie, pe cea a leviţilor, ca să poată deveni preoţi, dar acum: „Oricine vine, lasă-l să intre!” Vedeţi? De îndată ce vin, ei trebuie să se nască înăuntru. Înţelegeţi? Tu trebuie să te naşti din nou; şi fiecare bărbat şi femeie care sunt născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu, au dreptul la această Mană. Mana este Duhul Sfânt.

După perioada de confuzie şi de laşitate care a venit peste ucenici când a fost prins şi răstignit Domnul, ei s-au întors, iar Domnul i-a binecuvântat cu Duhul Sfânt care S-a pogorât peste ei în ziua Cincizecimii. Astfel, au ieşit afară pe străzi, comportându-se ca nişte oameni nebuni, iar oamenii s-au gândit că erau beţi: „Spuneţi ce vom face în legătură cu aceasta?” Chiar şi lumea religioasă de atunci învăţa că oamenii aceia erau beţi.

Ascultă, prietenul meu catolic, binecuvântata fecioară Maria era cu ei. Ea nu a putut ajunge în cer până nu a mers şi ea în camera de sus şi a gustat din acel Ceva care a făcut-o să se comporte ca o femeie beată. Tu cum crezi că vei ajunge Acolo fără Aceasta? Ea a primit Ceva. O sută douăzeci de persoane, cu tot cu femei, printre care şi Maria Magdalena, au trebuit să iasă în stradă şi să se comporte ca nişte oameni beţi, învârtindu-se şi sărind, aşa că sofisticata biserică din acele zile a spus: „Uitaţi-vă la ei! Aceasta demonstrează ceea ce sunt de fapt. Sunt plini de must.”

Aceasta s-a întâmplat. Acum ascultaţi! Apoi s-a ridicat Petru şi a spus: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu sunt beţi…” (Fapte 2.14-15). Vorbesc despre biserica din Efes, despre prima epocă a Bisericii. Înţelegeţi? În ordine.

Petru a spus: „Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.

Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel…” (v. 15-16). Acest lucru este scris în Biblie, în propria voastră Biblie. Voi, învăţătorilor, ar fi trebuit să ştiţi aceasta.

Biserica de atunci a fost pusă în faţa acestei demonstraţii de putere, şi la fel i s-a promis bisericii din zilele din urmă. Aţi putea să priviţi în urmă, să arătaţi spre momentul acela şi să spuneţi: „Despre aceasta ne-au vorbit prorocii?”? Vedeţi, acolo sunteţi. Lumea de afară nu ştie nimic despre aceasta, pentru ei este o nebunie.

Petru a spus: „Priviţi aici!” şi le-a vorbit despre faptul că L-au crucificat pe Hristos. Tu nu poţi fi iertat dacă L-ai crucificat pe Isus; nu poţi fi iertat dacă ai luat în deşert Numele Lui. „oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (Matei 12.32). Noi trăim în zilele din urmă, aşa că aveţi grijă! Umblaţi în smerenie, având un duh blând şi smerit, o inimă smerită care să-I permită Duhului Sfânt să vă călăuzească. Amin.

Iată-i pe toţi stând acolo, oameni care doar cu câteva ore în urmă erau doar nişte laşi care stăteau încuiaţi în camera de sus. Dar când S-a revărsat Duhul Sfânt peste ei şi le-a umplut inimile, au ieşit în stradă fără frică. Ei nu făceau lucruri care nu erau în ordine, ci doar se bucurau şi Îl lăudau pe Domnul, în aşa fel încât se părea că are loc o manifestaţie. Nu erau acolo ca să vadă dacă erau metodişti sau baptişti, farisei sau saduchei, ci erau acolo bucurându-se, deoarece sufletul lor gustase o bucăţică de cer; Dumnezeu le dăduse Mana spirituală.

În vechime, Dumnezeu le-a trimis mana naturală, iar aceasta a ţinut pe toată perioada călătoriei lor, ceea ce este un simbol frumos, dar când au intrat în ţara făgăduită, mana a încetat să mai cadă.

În ziua cincizecimii s-a întâmplat la fel. Priviţi cum a fost Cincizecimea în timpul lui Moise. Ei au privit în urmă şi au văzut că armata vrăjmaşă era moartă. Atunci, Miriam a luat o tamburină şi a început să cânte, să strige, să danseze şi să alerge în susul şi în josul malului, iar femeile au urmat-o făcând acelaşi lucru, în timp ce Moise şi-a ridicat mâinile şi a cântat în Duhul.

În ziua Cincizecimii din timpul ucenicilor, femeile au ieşit afară sărind şi dansând într-un fel ameţitor, iar Petru s-a ridicat în picioare în mijlocul lor şi a zis:

„Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.

Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel:

„În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri!

Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.

Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;

soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.

Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” (Fapte 2.14-21). Şi a continuat să predice în felul acesta.

Când l-au auzit ce spune, unii au spus: „Priviţi la bărbatul acesta! De unde a primit educaţie?”, iar alţii au zis: „Păi, nu ştie nici măcar să-şi scrie numele!” Vedeţi? Biblia spune că Petru era un om neştiutor şi fără educaţie.

„Ce şcoală a făcut?”

„Niciuna!”

„Atunci ce este aceasta? Cum a putut să se întâmple aşa ceva?”

Alţii au luat însă aminte şi au spus:

„Ei bine, bărbatul acesta spune doar ce scrie în Biblie. Niciodată nu am mai auzit lucrurile prezentate în felul acesta.” Vedeţi?

El le-a spus: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (v. 38-39).

Cu alte cuvinte, această Mană binecuvântată care cade din cer, asemenea manei care a căzut în zilele lui Moise, este pentru generaţia aceasta şi pentru fiecare generaţie care va urma, în Jeffersonville, Indiana, şi în toate colţurile lumii. Acelaşi Duh Sfânt care S-a revărsat atunci Se revarsă şi acum, cu aceleaşi rezultate, aceleaşi lucrări şi acelaşi fel de oameni. Înţelegeţi ce vreau să spun? Perfect.

Priviţi! „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din Pomul vieţii…” El a spus aceasta în mesajul de început adresat uneia dintre biserici (Epocii Efes). Vedeţi? „Nu îi va mai fi foame şi nu îi va mai fi sete.” (Apocalipsa 2.7;7.16). Aici o aveţi!

Acum fiţi foarte atenţi şi nu lăsaţi să treacă pe lângă voi! Dacă un bărbat sau o femeie primeşte vreodată Duhul Sfânt cu adevărat, un astfel de om nu va putea fi clintit niciodată de pe poziţie, pentru că ştie pe ce stă.  Poţi veni la el cu tot felul de ismuri şi alte lucruri, pentru că el va merge mai departe printre ele. „Nu îi va mai fi niciodată sete.” El ştie exact Cine este Creatorul, nu are nici o nelămurire, de aceea nu poate fi deranjat de nimic  şi merge numai înainte.

„…îi voi da să mănânce din pomul vieţii, şi niciodată nu îi va mai fi foame şi nici sete.” Vedeţi? El va mânca „din Pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” Vedeţi? Va mânca din Pom, iar acest Pom a fost Isus Hristos care, după ce a murit, a revenit în forma Duhului Sfânt, aşa că El este aici şi este Mana pe care o mănâncă Biserica.

Observaţi textul pe care l-am citit mai înainte din Apocalipsa 1.6:

„…şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu…”

Ce a făcut din noi? „O preoţie împărătească şi sfântă, chemată să aducă jertfe duhovniceşti.” Ce înseamnă aceste jertfe duhovniceşti? Citez din Biblie: „…adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui,” (Evrei 13.15) şi dau slavă Numelui Său. Deci ce este rodul buzelor noastre? O jertfă duhovnicească.

Am putea să pornim de aici, pentru că, după cum vedeţi, este un loc bun de pornire.

Când în biserică apare o mică confuzie, nu te retragi şi stai deoparte bosumflat, fiindcă dacă faci aceasta, cu siguranţă nu eşti un preot, ci stai acolo şi te rogi pentru aceasta: aduci o jertfă duhovnicească, roadele buzelor care dau slavă Numelui Său. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Tu spui: „Pur şi simplu nu am chef să merg la biserică!” Dar tu eşti preot şi datoria ta este să fii acolo.

„Ei bine, dar nu am chef să particip la serviciu!” Tu eşti un preot care aduce o jertfă duhovnicească şi nu mergi acolo ca să faci acte de binefacere, cum se spune astăzi. Desigur, este bun şi lucrul acesta, nu am nimic împotriva lui şi nu oblig pe nimeni să vină la biserică, dar în ce te priveşte, tu eşti preot şi aduci o jertfă duhovnicească, adică rodul buzelor tale care dau slavă Numelui Său.

Ce faci când vezi că vine o vreme când toată lumea batjocoreşte, spune tot felul de lucruri şi face ceea ce este rău? Fugi? Ar trebui să stai acolo cu o jertfă duhovnicească şi să spui:

„Sângele lui Isus Hristos curăţă orice păcat şi face din mine o făptură nouă în Domnul!”

„Băiete, eşti nebun!”

„Pentru tine, da, dar pentru mine este puterea lui Dumnezeu care aduce mântuirea. Aceasta cred eu.” Vedeţi?

„Spui că crezi în vindecarea divină? Oh, eu nu pot să cred aşa ceva! Ar fi mai bine să-l întrebi pe păstorul tău.”

Ce spui despre aceasta, fiindcă tu eşti preotul acum? Tu eşti cel care spune: „Da, domnule, eu cred aceasta pentru că aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu.”

„Crezi în botezul cu Duhul Sfânt?”

„Da, domnule.”

„Cum ştii aceasta?”

„Eu L-am primit.”

Acest lucru este corect. Este o binecuvântare duhovnicească. Duhul Sfânt care Se revarsă acum este Acelaşi Duh Sfânt care S-a revărsat peste ucenici.

Tu spui: „Doar peste ucenici?” Vom vedea imediat dacă a fost aşa sau nu.

În ordine. Am vorbit despre preoţia duhovnicească şi jertfele duhovniceşti.

Acum vom merge în Apocalipsa 1.7:

Iată că El vine pe nori…”

Mă voi opri puţin aici. Faptul că „El vine pe nori”, nu înseamnă că va veni pe un nor obişnuit. Mama mea, binecuvântată fie inima ei, care este acum undeva acolo sus, obişnuia să-mi spună când eram doar un băieţel: „El vine! Într-o zi se va ridica un nor mare şi El va veni pe acel nor.”

Norul pe care vine El… Dacă am avea suficient timp, am merge înapoi ca să vedem fundamentul tuturor acestor lucruri… Norul pe care vine El, nu este un nor obişnuit, ci este un nor de slavă. Înţelegeţi?

Când Isus a fost proslăvit de Dumnezeu pe Muntele schimbării la faţă, a fost acoperit de un nor luminos, iar „faţa Lui a strălucit ca soarele şi hainele I s-au făcut albe ca lumina.” Când Ilie a fost răpit la cer, a venit şi l-a luat un nor, nu un Stâlp de Foc. Vreau să spun că nu era vorba de un nor obişnuit, ci de un nor de slavă.

Prezenţa Lui măreaţă şi glorioasă va lovi pământul. „El vine pe nori.” Oh, cât de mult îmi place aceasta! „Nori”. Slava Sa va veni val după val, va străbate pământul şi va avea loc învierea sfinţilor. Binecuvântatul Duh Sfânt care a locuit în inimile lor, a celor ale căror trupuri zac moarte într-un mormânt, cu urmele lacrimilor pe obraji, acelaşi Duh Sfânt va veni cu un şi mai mare val şi se va auzi un „Uşşş!”, val după val.

„…cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă…” (Matei 20.16).  Cum este posibil acest lucru? Aceasta este ordinea învierii. Nu voi cunoaşte pe nimeni din generaţia care a fost înaintea mea şi nici din cea de după mine, dar îi voi cunoaşte pe cei din generaţia în care trăiesc eu. Fiecare generaţie va veni la rândul ei, în ordinea în care a plecat. „Cei din urmă vor fi cei dintâi”. Cu siguranţă, trebuie să fie aşa. Vedeţi? Eu îmi voi cunoaşte poporul, tatăl meu îşi va cunoaşte poporul său, şi la fel bunicul meu şi aşa mai departe.

Val după val, val după val, sfinţii se vor ridica de peste tot. Nu va fi minunat? Amin. Aceasta face ca oamenii în vârstă să se simtă din nou tineri.

Acum priviţi cu atenţie.

„Iată că El vine pe nori şi orice ochi Îl va vedea…” Nu contează cât demult au murit, ei Îl vor vedea oricum. „…şi cei ce L-au străpuns.  Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.” (Apocalipsa 1.7).

Ioan a trebuit să spună doar: „Amin”, adică „Aşa să fie.”

Eu sunt Alfa şi Omega.” (Apocalipsa 1.8).

„Alfa” este litera „A” în alfabetul grec, iar „Omega” este litera „Z”. Cu alte cuvinte, într-o traducere a zilelor noastre ar suna aşa: „Eu sunt de la A la Z.” Cine poate fi Acesta? „Eu sunt Cel dintâi, Eu sunt Cel de pe urmă, Eu sunt de la A la Z.”

Mi-ar fi plăcut să avem timp ca să intrăm în dumnezeirea lui Isus Hristos, deoarece ar fi un lucru foarte potrivit: dumnezeirea Lui. Astăzi, foarte mulţi oameni încearcă să facă din El un învăţător, un filozof sau un simplu proroc, dar El a fost Dumnezeu. El a fost Dumnezeu sau a fost cel mai mare înşelător pe care l-a avut lumea vreodată. Dacă El a fost doar un proroc, înseamnă că sângele Lui a fost sângele unui om; dacă a fost doar un filozof, sângele Lui a fost tot sângele unui om, dar El a fost Dumnezeu, iar Sângele Lui a fost un Sânge divin. Atotputernicul Dumnezeu a preumbrit-o pe fecioara Maria şi a creat în pântecele ei o celulă de sânge, iar din acea celulă a ieşit Fiul Său, Hristos Isus. Dumnezeu a coborât şi a locuit în acel trup, Dumnezeu însuşi, Emanuel în trup de carne pentru a ne curăţa de păcate.

Când l-a creat pe primul om, Dumnezeu l-a făcut după chipul Său, adică un om duhovnicesc. (Genera 1.26). Acolo nu era nici un om care să lucreze pământul, dar după aceea l-a făcut pe om, parte bărbătească şi parte femeiască. Vom ajunge la aceasta puţin mai încolo, când vom vorbi despre cele şapte stele din mâna Sa.

Deci, la început Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, şi parte bărbătească şi parte femeiască, iar Dumnezeu este Duh. Astfel, conform Cuvântului din Geneza 2, pentru că acolo nu era nimeni care să lucreze pământul, Dumnezeu l-a pus pe om într-un trup de carne, dar acest trup nu mai era după chipul Său, ci era un trup pe care l-a făcut din ţărâna pământului. I-a făcut o mână ca cea a unei maimuţe, un picior ca al ursului, sau ce i-o fi făcut, nu ştiu, după care i-a dat şi cinci simţuri cu care să intre în legătură cu ceea ce îl înconjoară; şi acest om creat din ţărâna pământului a păcătuit.

Apoi, Dumnezeu a venit jos şi S-a făcut Om ca să ne poată răscumpăra din păcat. Amin.

Eu sunt Alfa şi Omega.”

Am privit la El, aici, în Apocalipsa capitolul patru şi am văzut că atunci când s-a întors să vadă Vocea care îi vorbea, Ioan a văzut că „El stătea pe un tron şi avea deasupra capului un curcubeu.” Acest curcubeu era format din şapte culori perfecte, care reprezentau cele şapte epoci ale Bisericii. Ce însemna aceasta? Aici o aveţi! Frate, lucrul acesta este ceva proaspăt. Priveşte: Şapte culori perfecte, iar curcubeul este semnul unui legământ. Prima dată, Dumnezeu i-a dat curcubeul lui Noe, ca şi legământ,  şi el este încă pe pământ, ca semn al promisiunii făcute de Dumnezeu lui Noe. Astfel, atunci când plouă, El vede legământul şi Îşi aminteşte promisiunea că „Nu voi mai distruge niciodată pământul prin apă.”

Apoi, Ioan a privit şi L-a văzut pe Isus cu cele şapte culori ale curcubeului deasupra capului Său. El Se afla în curcubeu, care era semnul legământului lui Dumnezeu, şi stătea în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur, având înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu.  Piatra de iaspis îl reprezenta pe Ruben, iar cea de sardiu pe Beniamin, adică pe primul şi pe ultimul dintre patriarhi. Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, cele şapte culori ale curcubeului, cele şapte epoci ale Bisericii, Legământului lui El, cele şapte sfeşnice de aur şi cele şapte stele… Oh, ce tablou! Dacă va fi cu voia Domnului, poate vom ajunge şi la aceasta. În ordine.

„…Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” (Apocalipsa 1.8).

Cine este El? A cui descoperire este aceasta? A lui Isus Hristos. Aici, El nu este un proroc, ci este Cel Atotputernic, Dumnezeu manifestat, Alfa şi Omega: „Eu sunt de la A la Z, Cel ce era, Cel ce este, Cel ce va veni. Eu sunt Cel Atotputernic.” Este foarte clar, nu-i aşa? Nu este loc pentru nici o interpretare. „Domnul, care era, care este şi care vine, Cel Atotputernic.”

Priviţi ce spune Ioan în continuare:

Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu…” Vă imaginaţi ca cineva să fie într-un asemenea loc din pricina Cuvântului lui Dumnezeu?” „…şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.”

Ioan a fost exilat acolo pentru că predicase Cuvântul unui popor religios. Aşa spune Cuvântul, este adevărat? Ioan era acolo din cauză că predicase; era exilat, excomunicat din biserică, din societate şi de peste tot din lume. Amin. Dar el nu era excomunicat de Cel care l-a iubit şi l-a spălat în propriul Său sânge. Dimpotrivă, era în prezenţa Lui, pe insula numită Patmos, unde fusese exilat „…din pricina Cuvântului lui Dumnezeu.”

Mă întreb câţi dintre predicatorii de astăzi ar merge într-un loc ca acela? Ei merg o bucată de drum, fac câte ceva, dar după aceea se supără din nimic şi pleacă. Iată-l însă pe acest bărbat care a fost fiert în ulei timp de douăzeci şi patru de ore, apoi aruncat pe Insula Patmos, şi totuşi, nu L-a părăsit pe Domnul şi Domnul era cu el.

Îmi place atât de mult cântarea aceea veche pe care obişnuiau s-o cânte: „Dacă Isus merge cu mine, voi merge oriunde.” Noi o cântăm, dar mă întreb dacă chiar suntem dispuşi să facem aceasta. Sincer, după părerea mea, nu va trece prea mult timp până când vi se va da ocazia să dovediţi aceasta, aşa că aţi face bine să fiţi siguri ce vreţi. Cercetaţi-vă, faceţi-vă inventarul şi vedeţi dacă totul este în ordine.

Să începem de aici. Ioan a spus că se afla pe Insula Patmos din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturiei lui Isus Hristos.

În Ziua Domnului eram în Duhul.” Îmi place aceasta. Aici, prietenii mei adventişti învaţă altceva, dar vom ajunge imediat şi la aceasta.

Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe.” (Apocalipsa 1.10).

Să nu ne îndepărtăm de aceste simboluri. Acum punem bazele pentru ca mai încolo să ştim despre ce vorbim. Fiţi atenţi despre ce vom vorbi: „Cine este Acesta? Cine este acest Om? Care este descoperirea lui Isus Hristos? Cine este El la urma urmei? Cum a venit? Ce înseamnă aceasta pentru mine?” Cercetaţi-vă şi vedeţi dacă pentru voi înseamnă ceva. Observaţi ce se întâmplă acolo şi cum ne afectează pe noi.

eram în Duhul…”

Nu contează cât eşti de sfânt, nu contează dacă eşti predicator sau doar un membru al bisericii, indiferent ce eşti, tu nu vei putea ajunge nicăieri cu Dumnezeu, până când nu intri în Duhul. Acesta este adevărul, dar când spun aceasta, nu mă refer la o emoţie, ci la a fi în Duhul. Înţelegeţi? Tu poţi simţi o emoţie şi poţi face orice, dar când intri în Duhul, vezi, înţelegi lucrurile.

Pot să mi-l imaginez pe bătrânul proroc Elisei, în ziua când fiul lui Ahab s-a aliat cu nişte necredincioşi, iar Iosafat li s-a alăturat. Ei s-au dus timp de şapte zile prin pustie, fără vreo busolă şi cu provizii care să le ajungă doar pentru şapte zile.  Nu l-au întrebat pe Domnul, ci s-au dus pur şi simplu. Nu exact aşa fac oamenii? „Oh, îţi spun că voi părăsi biserica aceasta şi voi merge la cealaltă, pentru că acolo este mai bine!” Ai face bine să-L întrebi mai întâi pe Domnul în legătură cu aceasta şi să vezi ce-ţi va spune.

Astfel, ei au pornit la drum, dar curând au dat de probleme pentru că li s-au terminat rezervele de apă. Aceasta este şi problema bisericilor de astăzi: merg de colo-acolo şi fac tot felul de lucruri, dar nu-L întreabă pe Domnul şi proviziile lor se termină. Vă întrebaţi de ce nu mai aveţi binecuvântările pe care le aveaţi şi de ce Puterea lui Dumnezeu nu mai lucrează printre voi. Poate aţi fost tăiaţi de la sursa de Apă.

Uneori merg prin deşertul din Arizona şi observ că  fiecare tufă din acel deşert te înţeapă şi îţi provoacă răni. De fiecare dată când te vei apropia de una dintre ele, te va înţepa. De ce? Pentru că nu are suficientă apă, ţepii vor ieşi la suprafaţă ca un sistem de apărare. Dar dacă vii aici, în Oregon sau în orice loc unde plouă tot timpul, nu vei găsi nici o tufă cu ţepi deoarece apa le menţine flexibile.

La fel este şi cu biserica. Când devii foarte uscat, încătuşat şi toate celelalte, devii atât de rece, de formal şi de indiferent încât nu mai primeşti nici o binecuvântare spirituală. Atunci, inima ta se umple ne nemulţumire şi de mânie şi spui: „Oh, lasă că îi arăt eu lui! Rezolv eu situaţia cu ea! Voi părăsi biserica aceasta!” Eşti exact ca o tufă plină cu ţepi din deşert….

…Lucrul de care aveţi nevoie este o ploaie de modă veche a Duhului Sfânt care să vă înmoaie inima împietrită. Amin.

Frate, eu nu încerc să fac pe măscăriciul, ci încerc să te fac să înţelegi. Frate, dacă vei primi semnul fiarei, vei vedea pe ce stai, dar când se va întâmpla aceasta, vei fi total neajutorat şi fără nici o nădejde. Nu vei mai putea da înapoi, nu vei mai putea ieşi de acolo şi aceasta se va întâmpla într-o clipeală de ochi, aşa că, fii cu băgare de seamă!

Am vorbit despre faptul că apa face ca plantele să-şi păstreze flexibilitatea. Aceasta facem şi noi astăzi: intrăm în Duhul.

Ioan a spus: „…eram în Duhul…”

Când au rămas fără apă, Iosafat a zis: „Nu este aici niciun proroc al Domnului, prin care să putem întreba pe Domnul?” (2Împăraţi 3.11), şi au mers la Elisei. Când l-a văzut pe împăratul lui Israel, prorocul l-a privit indignat şi i-a zis pe drept: „De ce nu mergi să-l întrebi pe dumnezeul mamei tale? De ce nu mergi la biserica ta veche, rece şi formală? De ce ai venit la mine când ai intrat în necaz?”

Primirea lui nu a fost prea bună, dar cuvintele prorocului au exprimat foarte clar ce voia să spună: „De ce ai venit la mine? De ce nu ai mers la dumnezeul mamei tale? Voi aveţi toate acele biserici mari, cu acei preoţi fini şi aşa mai departe. De ce vii la mine? Du-te şi întreabă-i pe ei!”

O, Doamne! Sunt sigur că împăratul s-a îmbufnat puţin pentru că Elisei i-a zis: „Viu este Domnul oştirilor, al cărui slujitor sunt, că, dacă n-aş avea în vedere pe Iosafat, împăratul lui Iuda, pe tine nu te-aş băga de loc în seamă şi nici nu m-aş uita la tine.” (v. 14).

Oh, în ce stare era prorocul, dar pentru că trebuia să rezolve problema, a spus: „Aduceţi-mi un cântăreţ cu harpa.” Unii oameni nu cred în muzica din biserică, dar Elisei a spus: „Aduceţi-mi un cântăreţ cu harpa.” Şi când cântăreţul acela a început să cânte unul din acele imnuri vechi: „Mai aproape, Doamne, către Tine” sau cum vreţi s-o numiţi, Duhul Domnului a venit peste proroc.

Tu zici: „Nu pot înţelege cum pot spune oamenii: „Amin!” Intră numai o dată în Duhul şi vei înţelege. Aşa este.

Eu, de exemplu, nu înţeleg cum pot merge oamenii la meciurile acelea de Baseball, se bat unii pe alţii pe umăr, se învârt şi se răsucesc, dau cu şepcile de pământ şi continuă să privească. Pentru mine este o nebunie. Îmi veţi spune: „Ei bine, nu eşti un împătimit al jocului de baseball.” Vedeţi? Este nevoie să intri în duhul acelui lucru. Aşa este.

Dar voi, cum sunteţi, credincioşilor? Acelaşi lucru se întâmpla când obişnuiaţi să mergeţi la dans. Sunt sigur că acum nu aţi mai merge, dar când mergeaţi acolo, se cânta muzica aceea cu bătăi şi ritm, şi făceaţi toate acele lucruri. Femeile alergau încoace şi încolo pe jumătate goale şi dansau pe podea, iar voi intraţi în duhul dansului. Aşa este. Intraţi în duhul acelui lucru, dar acela era duhul celui rău.

Mă bucur că aţi spus „Amin”, pentru că acesta este adevărul şi vă voi dovedi aceasta din Biblie. În ordine.

Vă amintiţi de femeia aceea care şi-a învăţat fiica să danseze, şi cum aceasta s-a dus şi a dansat în faţa împăratului, după care i-a cerut capul lui Ioan Botezătorul. Şaptezeci dintre urmaşii ei au murit fie ca prostituate, fie prin spânzurătoare. Puteţi vedea ce se întâmplă când procedaţi aşa.

În schimb, mama lui Moise a stat acasă, l-a îngrijit şi l-a învăţat Cuvântul Domnului şi ştiţi ce s-a întâmplat cu el: a fost eliberatorul urmaşilor lui Avraam.

Totul depinde de ceea ce vreţi să faceţi. Voi aveţi libertatea să alegeţi, aşa că puteţi să faceţi ceea ce doriţi. Dumnezeu a pus în faţa omului, la fel ca în grădina Eden, Pomul vieţii şi pomul cunoştinţei, iar voi trebuie să alegeţi; şi veţi alege pomul ale cărui roade vă încântă inima.

Observaţi! Vreau să citesc aceasta din nou: Ioan era în Duhul. Duhul a venit peste el şi astfel a început să vadă lucruri.

În Ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe.” (v. 10).

„Trâmbiţa” înseamnă „anunţ, a anunţa ceva”. La venirea Domnului, Îngerul Gavril va suna din trâmbiţa lui Dumnezeu. Deci, cea care a sunat a fost trâmbiţa lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, El se pregăteşte să anunţe destinaţia veşnică a lumii. Ce anunţă trâmbiţa? „Fiţi gata, pentru că vă voi face cunoscută descoperirea lui Isus Hristos, o voi da bisericii. Vă voi vorbi şi vă voi spune care este destinaţia veşnică a lumii, a celor care o vor primi şi a celor care o vor respinge.”

Trâmbiţa lui Dumnezeu… „Atenţie!” Când sună trâmbiţa, fiecare bărbat îşi ia sabia şi stă pe poziţie. Pavel a spus: „…dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?” (1Corinteni 14.8).

Aşa este şi astăzi. Oh, frate, când privesc în jur şi văd toate aceste biserici reci, indiferente şi formale, când îi văd „având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea”, mă întreb cum se poate pregăti un om? Dacă trâmbiţa dă un sunet nesigur… Tu spui: „Voi adera la una dintre biserici. Voi încerca la metodişti, la baptişti, la luterani sau la prezbiterieni Voi face ceva!” Oh, dar nu aceasta este calea!

Trebuie să vă naşteţi din nou.” (Ioan 3.7). Pe mine nu mă interesează dacă eşti metodist, baptist, penticostal sau ce eşti, tu trebuie să te naşti din nou pentru că altfel nu vei intra în Împărăţie. Amin.

Priviţi: „…am auzit… un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega…”

Aici, El ni Se prezintă: „Eu sunt Cel ce este, Cel dintâi şi Cel de pe urmă.”

Când a sunat trâmbiţa lui Dumnezeu, Ioan s-a întors să vadă glasul care spunea: „Eu sunt alfa şi Omega, Eu sunt de la A la Z Eu sunt totul. Stai şi ascultă-Mă puţin!”

„…Cel de pe urmă. Ce vezi scrie într-o carte (Aceasta este Cartea pe care o citim noi acum)… şi trimite-o…” Unde s-o trimită? Cui îi era adresată această Carte în mod special? Epocii? Nu, ci Bisericii.

„…Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici…” (Apocalipsa 1.11). Aceste oraşe au fost un tip pentru Biserică.

În câteva minute vom arăta cum au fost strecurate cele şapte epoci ale Bisericii în Vechiul Testament. În Asia au existat şapte oraşe despre care  învaţă Biblia, iar aceste oraşe au fost o umbră, un tip spre cele şapte epoci ale Bisericii, care urmau să vină. Cu ajutorul lui Dumnezeu noi putem dovedi cu Biblia şi cu istoria, că fiecare epocă a Bisericii a fost poziţionată în timp exact atunci când s-a spus că va fi, şi că noi suntem la sfârşitul ultimei epoci.

Pot să merg înapoi, în Vechiul Testament, să iau visul lui Daniel şi să arăt împărăţiile dintre neamuri, chipul cu capul de aur, cu pieptul şi braţele de argint, cu pântecele şi coapsele din aramă şi cu picioarele parte de fier şi parte de lut. Acest chip a arătat ordinea în care aveau să vină aceste împărăţii, una după alta, aşa cum a spus Biblia.

Priviţi! Capul de aur a fost Babilonul; a urmat împărăţia medo-persană, împărăţia greacă şi imperiul roman. Imperiul roman s-a rupt în două, în Imperiul roman este vest şi Imperiul roman de est, şi apoi în zece împărăţii, iar în interiorul lui este găsit fierul şi lutul care nu se vor amesteca. Protestantismul şi catolicismul sub aceleaşi împărăţii dintre neamuri. El a spus că ei vor încerca să-şi submineze puterea unul celuilalt şi că se vor căsători, adică exact ceea ce fac astăzi.

El a mai văzut că chipul acela, împărăţiile lumii, a fost lovit de o piatră care s-a dezlipit din munte, fără ajutorul vreunei mâini omeneşti. Această piatră a lovit picioarele chipului şi astfel, toate împărăţiile neamurilor au fost sfărâmate şi trântite la pământ, dar piatra, Împărăţia lui Hristos, a devenit un munte mare şi a cuprins tot pământul şi cerul. Împărăţiile neamurilor au pălit şi au dispărut ca un gunoi aruncat, au fost împrăştiate ca pleava în arie vara. Ce tablou desăvârşit al zilelor noastre! Aşa este.

Astăzi, puteţi vedea cum catolicii şi protestanţii se căsătoresc între ei, încercând să rupă puterea. Astfel, dacă au copii împreună, ei trebuie să promită că îi vor creşte într-un fel sau altul. Vom ajunge şi la aceasta peste câteva seri.

Observaţi cum tăria fierului a dominat lutul, l-a zdrobit în bucăţi şi l-a împrăştiat, dar Mielul a venit şi a stat în picioare.

Noi vedem cum puterea catolică a pătruns în fiecare naţiune. Nu mai există nici o altă putere în lume şi este o singură cale prin care se poate pătrunde înăuntru: prin catolicism. Biserica catolică a pătruns peste tot, în toată lumea.

Aici avem un tablou minunat, măreţ.

Acum vreau să vă spun ceva vouă, protestanţilor: Nu vă bucuraţi prea tare, pentru că şi voi sunteţi tot acolo. Pot dovedi cu Cuvântul lui Dumnezeu că sunteţi în acest tablou, la fel ca ceilalţi.

Observaţi: „…Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Ce vezi scrie într-o carte…” El i-a spus lui Ioan: „Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea.” (v. 11).

Acum ne vom opri puţin aici, pentru că vreau să ating ultima notă din Efes şi s-o prelungesc până la Laodicea, ca să vedem dacă nu cumva suntem chiar în această biserică din urmă, dacă nu cumva trăim chiar în ea.

O, Biserică a Dumnezeului celui Viu, ridică-te şi străluceşte! Priviţi! Nici nu vă daţi seama! Aş vrea să fac cumva să vă pot provoca un şoc ca să vă trezesc. Aş vrea să vină Duhul Sfânt cu marea Sa putere şi să vă mişte astfel încât să luaţi Biblia şi să spuneţi: „Ia să văd ce scrie aici!”, fiindcă atunci veţi vedea că:

Naţiunile se destramă,

Israelul se trezeşte.

Se împlinesc semnele despre care a vorbit Biblia,

Zilele neamurilor sunt numărate,

Şi cu necazuri presărate.

Întoarceţi-vă, voi cei risipiţi, la poporul vostru!

Ziua răscumpărării este aproape.

Sufletele oamenilor sunt cu prinse de frică.

Fiţi plini de Duhul Sfânt,

Lămpile să vă fie curăţate,

Priviţi în sus, căci răscumpărarea voastră este aproape!

O, ce zi! „…scrie-o şi trimite-o bisericilor…”

Aşa cum Israel a pornit la început prin Avraam, apoi a continuat cu patriarhii, iar în final a ajuns în epoca întunecoasă, în timpul lui Ahab, când acesta s-a căsătorit cu Izabela şi a introdus idolatria, Biserica a cunoscut cea mai întunecoasă perioadă a ei atunci când s-a introdus în ea idolatria bisericii romane. În aceşti cinci sute de ani de epocă întunecoasă, protestantismul s-a căsătorit cu catolicismul, în epoca Bisericii Pergam, şi astfel a fost introdusă idolatria, iar apoi s-a ajuns în perioada căldicică a bisericii, care se desfăşoară chiar sub ochii noştri. Noi trăim chiar acum în această epocă despre care se spune că este căldicică.

Nu credeţi? Voi, oamenii din celelalte biserici, sunteţi în epoca bisericii căldicele, iar evangheliştii voştri străbat lumea predicând lucrurile în felul acesta. Dar nu veţi ajunge nicăieri, ci doar vă lăudaţi. Voi, baptiştii, strigaţi sus şi tare: „Cu un milion mai mulţi decât în anul 1944!”, dar ce aveţi în momentul în care îi aduceţi înăuntru? Aveţi doar o adunătură de păcătoşi care şi-au scris numele într-un registru şi spun că aparţin bisericii baptiste. Dar nu numai voi sunteţi aşa, ci aşa sunt şi metodiştii, campbeliştii şi toţi ceilalţi; toţi sunt la fel de formalişti şi de indiferenţi. Billy Graham a spus: „Din treizeci de mii de convertiţi, după şase săptămâni nu am mai găsit nici măcar treizeci.” De ce? Pentru că nu au avut niciodată o bază de la care să pornească, ci au fost doar o grămadă de păcătoşi care şi-au scris numele într-un registru, sub vraja unei treziri.

Domnul a spus: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a aruncat năvodul în mare, iar când l-a scos, a avut în el tot felul de vieţuitoare: broaşte ţestoase, languste, păienjeni, gândaci de apă, şerpi şi câţiva peşti.”

Deci, când cineva predică sub puterea Duhului Sfânt şi demonstrează această putere, are loc o trezire, adică aruncă năvodul peste oameni. Aşa este. Dar dacă cineva a fost de la început un gândac, va rămâne tot gândac şi la sfârşitul trezirii. Dacă este un păianjen de apă, primul lucru pe care îl va face este să privească în jur şi să spună: „Eu nu cred oricum în lucrurile acestea vechi!”, şi se întoarce înapoi în apă. Dacă este un şarpe va spune: „Ţi-am spus eu!”, şi pleacă şi el. De ce? Pentru că a fost de la început un şarpe, aceasta este natura lui, şi nu va fi niciodată altceva, până când nu este schimbată natura lui.

Un poate să adere la o biserică, să treacă prin toate emoţiile posibile şi să devină un creştin, dar trebuie să aibă o naştere solidă din Duhul; trebuie să moară sincer faţă de păcat, să plângă şi să zacă acolo până când moare în Hristos, deoarece, nu uitaţi: Viaţa vine doar prin moarte.

Dacă un bob de porumb este singur, va rămâne singur şi nu va fi niciodată altceva decât un bob de porumb, dar dacă este pus în pământ, acolo va putrezi, se va dezintegra, iar din mijlocul acelei putreziciuni va ieşi un germen de viaţă care va aduce la suprafaţă viaţa din acel bob  şi va produce mai mult.

Dacă biserica nu se naşte din nou; dacă nu moare faţă de crezuri, de teologii şi nu se naşte din nou din Duhul lui Dumnezeu, va fi doar o biserică veche, formală, rece, neevlavioasă şi indiferentă. Amin. Aşa este. Aceasta este o predicare de modă veche, dar te va mântui, frate. Te va păzi, iar atunci când furtuna va fi puternică, rădăcinile tale vor pătrunde tot mai adânc în pământ. Va fi dat la o parte tot noroiul şi se va turna ciment pentru ca ancora să se prindă bine şi strâns. Oh, frate, în ce zi trăim! O epocă a bisericii formale şi indiferente. Da, domnilor.                                                                                                                                                

Ce vezi scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici…„

Încă din acea epocă a bisericii, ei au început să se căsătorească cu idolatria, şi acelaşi lucru îl fac şi astăzi, iar din aceasta a ieşit creştinismul formal, în timp ce Adevărul a început să pălească şi a continuat să pălească până în ultima epocă a bisericii.

Biserica modernă, pe care o numim denominaţiune, îi cheamă pe oameni, îi sfinţeşte, apoi ies afară şi încep şi ei o trezire. Voi spuneţi: „Nu vor ajunge nicăieri!” O clipă! Da noi ce avem? Nu avem cu nimic mai mult decât au ei. Aşa este. Cât timp ne supărăm unul pe altul şi ne înţepăm, suntem doar nişte oameni fireşti şi umblăm ca nişte oameni fireşti. Dar când ajungem la altar şi ne punem în ordine cu Dumnezeu, vom putea depăşi lucrurile minore şi vom merge înainte aşa cum trebuie să meargă nişte credincioşi. „Oala nu poate să-i spună ceainicului că este negru” (sau în limbajul nostru: „Ciobul nu poate râde de oala spartă”). Nu râdeţi de ei, pentru că mai întâi trebuie să ne îndreptăm noi paşii.

Îmi cer scuze de la musafiri, dar acum îi voi face bisericii mele o muştruluială cu Evanghelia. Nu treceţi pe alături, pentru că Ea este exact lucrul de care aveţi nevoie! Voi spuneţi: „O, noi o avem!”, apoi mergeţi în biserică, loviţi clapele pianului cât puteţi de tare, aduceţi şi o grămadă de tobe, şi fugiţi în sus şi-n jos, iar când mergeţi afară, vă certaţi cu vecinul. Aveţi ceva? Oh, nu! Nu, domnilor! Singurul lucru pe care îl avem este starea de căldicei. Astfel, cât timp cântă muzica, ne mişcăm şi noi, dar când se opreşte ea, ne oprim şi noi. Frate, nu îl numi în nici un fel pe cel de lângă tine, ci mai întâi priveşte în dreptul tău. Amin.

Starea căldicică este cea mai oribilă stare pe care o poate avea biserica. Nu vedeţi că şi Tabernacolul Branham este în aceeaşi stare de amorţeală? Ascultaţi-mă! Voi ştiţi aceste lucruri pentru că aţi fost învăţaţi an după an, an după an, de aici, de pe platformă, şi aţi fost avertizaţi că vor veni aceste lucruri. Dacă Biblia a spus că va veni o vreme când oamenii vor alerga de la est la vest şi de la nord la sud ca să găsească Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu, ar fi bine să ştiţi pe ce sunteţi ancoraţi.

Când un om este născut din nou, dar nu pentru că a avut nişte emoţii, nici pentru că a fost doar entuziasmat, i s-a scris numele într-un registru sau a aderat la cea mai mare biserică din oraş, ci pentru că a plâns, a implorat cu lacrimi în ochi până când Dumnezeu i-a spălat păcatele, i-a eliberat sufletul din viaţa de păcat şi l-a umplut cu Duhul Sfânt, cu dragoste şi l-a făcut evlavios; deci, când se întâmplă aceasta cu adevărat, merge şi înapoiază uneltele pe care le-a furat de la vecinul său, rezolvă toate lucrurile şi trăieşte corect în faţa oamenilor. Până când nu facem aceasta, nu vom avea niciodată o trezire în ţara aceasta.

Judecata începe de la Casa lui Dumnezeu şi se face prin Cuvântul lui Dumnezeu. Amin. Nu printr-o carte oarecare, ci prin Biblie. Judecata nu se face prin ceea ce învaţă o biserică, prin teologia ei, ci prin ceea ce spune Dumnezeu. Atunci veţi avea o trezire în care vor avea loc semne şi minuni şi toate celelalte lucruri.

Noi suntem căldicei, iar Dumnezeu a spus despre această epocă: „…am să te vărs din gura Mea.” (Apocalipsa 3.16). Această epocă a Bisericii va fi respinsă şi numai o rămăşiţă din ea va fi salvată, de aceea, ar fi bine să verificaţi dacă faceţi parte din această rămăşiţă salvată. Cu voia Domnului, vom ajunge imediat la aceasta.

Acum fiţi atenţi!

M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.”, sau „suporturi pentru lumânări”, cum scrie în traducerea greacă.

Aceasta este traducerea originală. Deci, ei aveau nişte suporturi mici pentru lumânări, pe care noi le numim „cele şapte sfeşnice de aur.”

În Locul Sfânt erau pâinile pentru punerea înainte, şi cred că mulţi dintre voi, oamenii bisericii, înţelegeţi aceasta. Şi voi, oamenii din tabernacolul acesta, aţi avut un învăţător bun, aşa că ştiţi şi voi aceasta.

Cele şapte sfeşnice de aur aveau în vârf nişte candele mici care ardeau cu untdelemn. Cred că Zaharia este cel care a văzut în vedenie măslinul sălbatic şi pe cel domestic, care simbolizează Israelul şi neamurile, cu mult înainte ca harul să fie revărsat şi peste neamuri… Ei nu puteau înţelege ce era cu cei doi măslini – unul sălbatic şi unul domestic, dar bineînţeles că cel domestic a fost tăiat şi în el a fost altoit cel sălbatic.

În ce priveşte untdelemnul, acesta Îl reprezintă întotdeauna pe Duhul Sfânt. Vom ajunge la aceasta vineri seara, când vom vorbi despre pecetluirea oamenilor.

Observaţi! Untdelemnul Îl simbolizează pe Duhul Sfânt. De aceea îi ungem pe bolnavi cu untdelemn: pentru că Îl reprezintă pe Duhul Sfânt. În Apocalipsa 6, unde este vorba despre urgii, scrie: „O măsură de grâu pentru un dinar! Trei măsuri de orz pentru un dinar! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” (v. 6). Mi-aş fi dorit să putem studia Apocalipsa timp de câteva săptămâni şi să vedem ce simbolizează untdelemnul şi vinul. „Ai grijă să nu-Mi vatămi untdelemnul şi vinul! Să nu te apropii de ele!” Amin.

Acum vă rog să observaţi aceste sfeşnice de aur şi untdelemnul care era turnat în ele. Undelemnul era pus acolo ca să ardă acele candele. Datoria lui Aaron era să aprindă acele candele şi să aibă grijă să nu se stingă niciodată.

Acum fiţi atenţi! Fiţi respectuoşi şi ascultaţi cu atenţie. Aceste candele trebuiau aprinde de Focul care venea de la Dumnezeu. Biblia spune că fiii lui Aaron au dus înăuntru foc străin, dar Dumnezeu i-a mistuit tot cu foc. Aşa este. Ei au adus foc străin.

Suporturile pentru candele formau un semicerc. Aici era prima candelă, apoi a doua, a treia şi tot aşa până la a şaptea.

Să citim puţin mai departe, poate vom înţelege mai bine. Ascultaţi ce scrie în Apocalipsa 1.13-14:

Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.

Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului

Să ne oprim puţin aici, pentru că nu putem trece pe lângă acest tablou. Priviţi aceste sfeşnice. Puţin mai târziu, vom vedea că ele simbolizează cele şapte Epoci ale Bisericii: Efes, Smirna şi aşa mai departe până la Laodicea.

Fiecare sfeşnic avea un potiraş cu untdelemn care făcea să ardă candela. Când una dintre candele era aprinsă de Focul lui Dumnezeu, ei luau din acel Foc şi aprindeau următoarea candelă, şi apoi pe următoarea, până la ultima. Vedeţi? Este vorba de acelaşi untdelemn.

Cele şapte epoci ale Bisericii încep cu Efes, continuă cu Smirna, Pergam şi aşa mai departe, iar Duhul Sfânt, care este Untdelemnul lui Dumnezeu, S-a revărsat la început în Efes, peste Biserica din Efes, care era Biserica Harului. Voi, baptiştii, ar trebui să strigaţi „Amin!” la aceasta.

Deci, în această Biserică a harului, în Biserica din Efes, a venit Cel ce există încă înainte de întemeierea lumii, Epistola către Efeseni ne clarifică aceasta, şi ei au primit Duhul Sfânt.

Dar aşteaptă puţin, fratele meu baptist! Cum L-au primit ei? Prin aderarea la o biserică? Nicidecum! Dar cum L-au primit? Prin botezul Duhului Sfânt.

Voi spuneţi: „Da, frate Branham, aşa este…” Ce s-a întâmplat cu voi când S-a revărsat Duhul Sfânt? Observaţi! Acelaşi Foc care a ars untdelemnul acolo în Efes, l-a ars şi în Tiatira, şi în Pergam şi în toate celelalte Epoci ale Bisericii, până la cea din urmă epocă, Epoca Bisericii Laodicea. Deci, acelaşi Duh Sfânt aprins de acelaşi Dumnezeu, de acelaşi Foc, S-a revărsat în ziua Cincizecimii şi a aprins candela, biserica, din fiecare epocă, până la cea de astăzi.

Problema este că noi, baptiştii, sau noi, metodiştii, ne-am întors înapoi şi am încercat să privim totul doar ca pe un eveniment istoric trecut, acesta fiind felul în care a mers tot timpul biserica. Acolo am rămas în urmă.

Priviţi la Luther şi la reforma lui. Ce trezire! Am acasă cartea lui, în care povesteşte cum a fost cutremurat de puterea lui Dumnezeu, cum a crezut în vindecarea divină şi a acceptat-o, cum a crezut în puterea lui Dumnezeu şi a primit vorbirea în limbi. Acest lucru este adevărat: Martin Luther a vorbit în limbi.

A urmat epoca următoare, iar John Wesley a făcut acelaşi lucru. Astfel, în timp ce predica, a spus: „Ce sunt aceste cuvinte pe care le murmur şi pe care nu le cunosc?” Este adevărat. A vorbit în limbi şi a crezut în vindecarea divină, dar când a venit în America, bisericile de aici l-au tratat ca pe un „holly-roller”, aşa cum fac şi bisericile de astăzi, şi l-au dat afară. Astfel, ei predicau Evanghelia acolo afară, se prăbuşeau sub puterea lui Dumnezeu şi zăceau toată noaptea pe podea. În cartea pe care a scris-o şi pe care o am acasă, John Wesley povesteşte cum odată, când mergea să se roage pentru o femeie bolnavă, calul său a alunecat şi şi-a rupt piciorul. Atunci, a coborât de pe cal, a luat sticluţa cu untdelemn, l-a uns, apoi a încălecat şi a mers mai departe. Acelaşi Foc ardea şi atunci.

Dar voi aţi luat totul ca pe un ritual, ca pe ceva formal, iar Duhul Sfânt a mers mai departe fără voi. Aşa este.

Apoi, s-a întâmplat ceva rău şi cu biserica metodistă. În cartea lor scrie că „au primit un zvâc”, (o mişcare bruscă) şi astfel au început să sară şi să se comporte ca lumea la întâlnirile pe care le ţineau în cort. De ce, fraţilor metodişti? Dacă s-ar ridica din mormânt şi ar vedea ce faceţi, John Wesley s-ar ruşina cu voi, v-ar renega şi v-ar aplica o biciuire sănătoasă cu Evanghelia pe care ar predica-o.

Nu demult, am vizitat altarul la care oamenii s-au prăbuşit şi şi-au vărsat inimile când el a predicat despre naşterea din nou, iar conducătorul bisericii Angliei a asmuţit câinii pe el. Atunci el a spus: „Soarele nu va apune de trei ori peste capul lui şi mă va chema să mă rog pentru el.”, ceea ce s-a şi întâmplat, şi omul acela a murit. Aşa este.

De aceasta avem nevoie şi noi astăzi, de un astfel de metodist. Avem nevoie de un alt bărbat precum John Wesley, care a stat în camera sa, a plâns şi s-a rugat toată noaptea, astfel încât dimineaţa ochii îi erau atât de umflaţi, că a fost nevoie să-l poarte soţia sa până la masă ca să mănânce.

Oh, dar noi ce facem astăzi? Stăm la colţul străzii cu ţigara în gură, chiar şi diaconii, mergem şi privim fotografii murdare, ne uităm toată noaptea la televizor şi stăm departe de biserică. Fumăm, bem, jucăm jocuri de noroc şi pariem la curse de cai, etc., apoi spunem că suntem creştini.

Ceea ce ne trebuie nouă astăzi este o trezire de modă veche, trimisă de Dumnezeu, care să ni-L aducă pe Duhul Sfânt. Amin. Nu încerc să vă emoţionez, fiindcă ştiu că nu sunteţi emoţionaţi de ceea ce auziţi, dar acesta este adevărul. Eu încerc doar să vă fac să înţelegeţi, fiindcă de aceasta avem nevoie. Aşa este.

Acum vom citi din Apocalipsa 1.13-15. Aceasta este Biblia, aceasta este ceea ce spune Duhul Sfânt:

Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului…”

Ce a văzut? Pe Cineva care semăna cu El. Cine era aceasta? Mireasa Lui care semăna cu El, era ca El.

Să citim mai departe:

„…îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare…”

Sfinţenia lui Isus Hristos o acoperă, pentru că El ne-a spălat de păcate cu propriul Său sânge.

„…şi încins la piept…” (nu este vorba de un bărbat, ci de o femeie)„… cu un brâu de aur…” (Evanghelia care deţine puterea şi slava lui Dumnezeu peste Trupul lui Hristos).

Oh, ce tablou frumos!

„…şi încins la piept cu un brâu de aur.

Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada…” (albul vorbeşte despre credincioşie, sfinţenie); „…ochii Lui erau ca para focului…” şi privesc direct spre  noi.

Nu încercaţi să vă ascundeţi de El, fiindcă El ştie cine sunteţi, unde sunteţi şi ce faceţi. Da, domnilor. El vede totul. Oh, Doamne, mai avem doar câteva minute ca să ajungem la următoarea epocă a Bisericii. Observaţi:

„…picioarele Lui erau ca arama aprinsă…”

Arama înseamnă întotdeauna judecată. Noi am învăţat despre altarul de aramă, şarpele de aramă şi aşa mai departe. Arama ne vorbeşte despre judecată.  Astfel, picioarele Lui, Biserica lui Isus Hristos este deasupra judecăţii divine. Hristos a murit în locul nostru; El singur a plătit preţul judecăţii noastre înaintea lui Dumnezeu şi a murit ca păcătos pe cruce, după care sufletul Lui a coborât în iad; dar Dumnezeu nu a suportat ca Sfântul Lui să vadă putrezirea şi L-a înviat a treia zi în vederea iertării noastre, iar acum stă la dreapta Lui, ca Mare Preot care a cunoscut suferinţa şi boala ca şi noi. El va reveni în acelaşi fel în care S-a înălţat la cer, ca să-Şi întâmpine Biserica glorioasă pe care a pregătit-o, a spălat-o în propriul Său Sânge şi a născut-o din nou. Ce vedenie! Amin.

Priviţi ce scrie mai departe:

„…picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor…” Aceasta înseamnă că a fost îndepărtată toată zgura. „…şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari…” (Apocalipsa 1.15).

Acum, Biserica este cea care Îi vorbeşte Lui, pentru că Apocalipsa 17.15 spune: „Apele… sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.” Vocea sau mai bine zis Fiinţa care stătea acolo şi avea acea înfăţişare este Hristos în Biserica Sa, Hristos şi Mireasa Sa fiind una, aşa cum şi soţul şi soţia devin un singur trup. Hristos şi Biserica se contopesc într-o singură Persoană, şi lucrările pe care le-a făcut Hristos, le face şi Biserica Sa, prin acelaşi Duh Sfânt. Înţelegeţi? Această Biserică trăieşte în sfinţenie, are putere şi măreţie, vedenii, face semne şi minuni, face totul întocmai cum a făcut şi El când a fost aici pe pământ şi Îi dă toată lauda lui Dumnezeu spunând: „Eu nu fac decât ceea ce-Mi arată Tatăl. El Mi-a arătat, şi iată că Eu fac întocmai.” Şi ei văd toate aceste lucruri întâmplându-se.

Hristos făcut una cu Mireasa Sa.

„…şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.”

Aici este vorba de mai mulţi oameni, nu doar de unul singur. Este vorba de întreaga Biserică, de toate cele şapte Epoci ale Bisericii care s-au unit formând marele Trup răscumpărat al Domnului: metodişti, baptişti, prezbiterieni, toţi cei născuţi din nou prin Duhul Sfânt, vorbind cu putere de Dumnezeu. Toţi aceştia formează Trupul Lui. Acesta este Trupul.

În mâna dreaptă ţinea…”

Fiţi atenţi, pentru că în Biblie totul are o semnificaţie.

În mâna dreaptă ţinea şapte stele…” El este Împăratul. „…Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.” (v. 15-16).

„…Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri…” Această Sabie ieşea din gura acelei Fiinţe, din gura lui Hristos care a devenit una cu Biserica Sa.

„…în mâna dreaptă ţinea şapte stele…” Vom ajunge imediat acolo şi vom lăsa Biblia să ne spună singură ce înseamnă aceste simboluri. Stelele sunt şapte trimişi, câte unul pentru fiecare din cele şapte epoci ale Bisericii. Pe ei i-a ţinut în mâna Sa dreaptă. Amin. Aşa este.  Au fost şapte îngeri, şapte trimişi, câte unul pentru fiecare Biserică. Aţi înţeles?

El stătea acolo „…Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri…”

Ce înseamnă sabia ascuţită cu două tăişuri? În Evrei 4.12 scrie:

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”

Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,

Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” Acesta este Isus.

Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurilecare sunt şi cele care au să fie după ele.

Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici şi cele şapte sfeşnice sunt şapte Biserici.” (v. 17-20).

Ţineţi minte aceasta: Cei şapte îngeri sunt trimişii celor şapte epoci ale Bisericii.

Cu voia Domnului, acum vom vorbi despre aceasta şi nu despre semnul fiarei. Eu pot să vi-l arăt pe fiecare dintre aceşti trimişi, de la prima până la ultima epocă şi cine au fost ei. Vă pot arăta Biserica din Filadelfia, care este biserica metodistă şi al cărei trimis a fost John Wesley; vă pot arăta Biserica din Tiatira şi Biserica din Sardes, al cărei trimis a fost Martin Luther. Apoi, pot să ajung la Mesajul zilelor din urmă, adică de astăzi, când Dumnezeu a trimis un Înger din cer, un slujitor legitimat al Lui, prin care Şi-a transmis Mesajul către toată lumea. Mesajul zilelor din urmă nu va fi o organizaţie şi nici nu se va organiza deoarece Dumnezeu a pus organizaţia deoparte, voi ştiţi aceasta.

Aşteptaţi până mâine seară când vom ajunge la semnul fiarei şi atunci veţi vedea unde se află biserica sau organizaţia voastră.

„…şi cele şapte sfeşnice sunt şapte Biserici…”

Deci, sfeşnicele sunt biserici, iar stelele sunt trimişii lor. Putem să ne oprim puţin aici? Ştiu că mai am la dispoziţie în jur de douăsprezece minute, dar vreau să trec prin acest capitol, chiar dacă voi reuşi doar să-l citesc. Deci, steaua simbolizează un trimis, iar acest trimis era uns cu Duhul de sus.

Puteţi realiza faptul că voi reprezentaţi o stea din cer şi că sunteţi reprezentaţi de o stea din cer? Aţi ştiut că Dumnezeu i-a spus lui Avraam că sămânţa lui va fi ca stelele cerului? Mai întâi, ei au fost ca pulberea pământului, dar după înviere au fost stelele de pe cer, nenumărate.  Puteţi cuprinde lucrul acesta?

Ştiaţi că Isus a fost Steaua strălucitoare a dimineţii, cea mai mare dintre toate stelele cerului? Oh, aleluia! Când mă gândesc la aceasta, sufletul meu tresaltă de bucurie. Acolo este El şi în prezenţa Lui, într-o fire asemănătoare cu a Lui, noi vom sta acolo într-o zi (Aleluia!), după ce toate lucrurile acestei lumi vor fi trecute.

 Dar ascultaţi ceva, pentru că mi-a venit în minte un alt text din Scriptură. Mă refer la momentul când Domnul i-a poruncit lui Daniel să sigileze cărticica pe care o avea în mână.

Acelaşi lucru s-a întâmplat cu Ioan în Apocalipsa 10.1-7. El a văzut un Înger puternic care S-a coborât din cer.

Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc.

În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ

şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.

Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie ce au spus!”

„…în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.”

Ascultaţi ce i-a spus atunci  Dumnezeu lui Daniel: „Tu însă, Daniele, pecetluieşte Cartea…” (Daniel 12.3-4).

„Tu te vei odihni, dar la sfârşitul zilelor, te vei scula iarăşi în partea ta de moştenire. Dar cei care îi vor face pe mulţi să-şi întoarcă faţa spre dreptate, vor străluci ca stelele cerului pentru veci de veci.” Aici o aveţi.

Stelele sunt trimişii Domnului la cele şapte epoci ale Bisericii care s-au întins pe o perioadă de două mii de ani.

Noi ştim că după primii două mii de ani a avut loc distrugerea prin potop; după alţi două mii de ani a avut loc prima venire a lui Isus Hristos, iar după încă două mii de ani, adică după şase mii de ani, are loc a doua venire a lui Hristos, după care vom intra în Împărăţia de o mie de ani, care este ziua a şaptea, ziua de odihnă.

Îngerului Bisericii…” Mai aveţi răbdare cu mine câteva minute în plus? (Adunarea răspunde: „Da”). Nu vreau să vă obosesc şi mă voi grăbi.

Îngerului Bisericii…” Acum El se adresează direct Îngerului. Vom ajunge la Biserica din Laodicea, apoi vom încheia. Mâine vom relua de aici şi vom vorbi despre „Semnul fiarei”.

Primul căruia i se adresează este Îngerul Bisericii din Efes. Fiţi atenţi, pentru că aici este un lucru pe care nu vreau să-l las afară. Ascultaţi şi urmăriţi-L! După cum am văzut, El stă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. Dacă aş sta aici înconjurat de sfeşnicele aranjate în formă de semicerc, cu o mână aş atinge un capăt al semicercului, iar cu acealaltă aş atinge celălalt capăt, astfel încât braţele mele ar sta în formă de cruce şi aceasta pentru că prin cruce a fost adusă Biserica. Iată-L stând acolo cu un curcubeu deasupra capului, ca semn al Legământului.

„Prin Avraam, am făcut un legământ cu Biserica şi cu toţi cei care sunt sămânţa lui Avraam.”

Fratele meu, care L-a primit aseară pe Hristos, mi-a spus: „Bill, să nu mă împingi niciodată de la spate. Când îmi va vorbi Dumnezeu…”

„Tu nu poţi veni până când nu te cheamă El”, i-am răspuns eu, „pentru că este scris că „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-L atrage Tatăl…” Cineva poate trage de tine, însă acela este numai un om, dar când îţi vorbeşte Dumnezeu, vei veni negreşit. Aşa este. „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl…”

Iată-L stând aici şi având înfăţişarea unei pietre de iaspis şi sardiu, Primul şi Ultimul, Ruben şi Beniamin, toţi cei doisprezece patriarhi. Iată cum Biblia aliniază totul desăvârşit, în detaliu, ca o coadă de porumbel. Priviţi-L cum stă acolo şi observaţi ce se întâmplă. El a spus că este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Cel ce era, Cel ce este, Cel ce vine, iar în tabloul nostru ţinea în mâna Sa dreaptă cele şapte stele.

Lucrarea a început cu Biserica din Efes; de aici a început să fie aprins sfeşnicul, dar în epoca a doua Lumina Bisericii a început să se întunece, în epoca a treia şi mai mult şi la fel în epoca a patra, aşa că s-au adunat o mie cinci sute de ani de epoci întunecoase. Pe la anul 1500 întunericul a fost atât de mare, încât Lumina s-a stins aproape în întregime. Observaţi că fiecăreia dintre aceste epoci ale Bisericii i s-a spus: „Nu te-ai lepădat de Numele Meu!”, „Nu te-ai lepădat de Numele Meu!”, „Nu te-ai lepădat de Numele Meu!”, dar când ajunge dincoace de epoca întunecoasă, El îi spune Bisericii: „Îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.” (Apocalipsa 3.1). De ce? Pentru că s-a organizat şi şi-a luat un nume fals.

Mâine seară vom vedea cine este Antihristul. El a adus un botez fals şi v-a făcut să credeţi că acela este botezul cu Duhul Sfânt. Tot el a adus un botez în apă fals, care nu poate fi găsit nicăieri în Biblie. A adus toate aceste lucruri, fiind un bun actor, un viclean şi un şmecher. Priviţi de unde apare el: chiar de aici, de dincoace de epoca întunecoasă.

Lui Luther i s-a spus: „Ai puţină Lumină”. Apoi a venit epoca lui Wesley care a început să lumineze ceva mai mult, iar din epoca aceea până la ultima, El a pus o uşă deschisă pentru toţi cei care vor să intre. Dar în ultima epocă, El a spus: „Biserica a ajuns într-o stare căldicică.”, şi a vărsat-o din gura Sa; dar a luat din ea o rămăşită, a avut loc învierea şi El a plecat cu această rămăşiţă. Aşa este.

Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:

„Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta şi că nu poţi suferi pe cei răi, că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi.” (Apocalipsa 2.1-2).

Noi luăm tot ce este rău şi îl numim religie: „Oh, noi mergem la biserică şi suntem la fel de buni ca ceilalţi!” Apoi merg acasă şi fac tot ce vor, iar miercuri seara stau acasă şi toată noaptea se uită la televizor, la acele gropi ale iadului. Acesta este adevărul. Apoi merg afară, la acele cinematografe în aer liber şi vizionează acele filme. Este prea cald să mergi la un spectacol, şi cu atât mai mult să mergi la biserică. Chiar şi predicatorii închid bisericile pe perioada verii fiindcă spun că este prea cald ca să meargă la biserică. Totuşi, frate, nu este chiar atât de cald ca atunci când vei  merge în iad. Într-una din aceste zile vei ajunge acolo şi vei constata că iadul este mult mai fierbinte decât este aici.

Aţi face bine să mă ascultaţi!

Frate, tu nu poţi să-l convingi pe porumbel să mănânce din hoitul unui cal mort. El n-ar putea să facă aceasta pentru că natura lui este diferită. Porumbelul nu are fiere şi nu poate digera aşa ceva.

Un om care este născut din nou prin Duhul Sfânt nu poate mânca astfel de lucruri, nu le poate tolera, nu se poate gândi la ele. El nu poate face aceasta, pur şi simplu nu poate.

Voi ştiţi că păsările cu acelaşi penaj zboară împreună, iar astăzi lumea şi biserica se aseamănă atât de mult încât vorbesc la fel, beau la fel, fumează la fel, înjură la fel, se îmbracă la fel şi se poartă la fel. Nu poţi să-i deosebeşti pe unii de alţii, şi totuşi se presupune că sunteţi pecetluiţi cu Duhul Sfânt. Ştiu că ceea ce spun este dur, dar aceasta îţi va da Viaţa.

A fost odată un bărbat care s-a dus în locul unde erau adunaţi mai mulţi predicatori, la şcoala prorocilor unde se ţinea un seminar. Unul dintre predicatorii aceia a spus:

„Puneţi pe foc oala cea mare şi pregătiţi cina pentru că a venit Elisei, bărbatul care ştim că a primit o dublă măsură. Astfel, unul dintre acei bărbaţi a mers şi a cules nişte castraveţi sălbatici, i-a pus în oală şi i-a fiert, dar când au vrut să mănânce, au spus: „Moartea este în oală!” Mâncarea aceea era exact ca mâncarea pe care o „gătesc” unele dintre aceste seminarii. Aşa este.

Atunci Elisei a spus: „Aşteptaţi puţin pentru că problema poate fi rezolvată”, după care s-a dus, a luat o mână de făină şi a aruncat-o în oală, iar aceasta a făcut ca lucrurile să se schimbe: mâncarea, Jertfa de mâncare, Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci, aceeaşi făină folosită şi pentru jertfele de mâncare, ceea ce a făcut diferenţa.

 „…şi că nu poţi suferi pe cei răi, că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi.” (Apocalipsa 2.2).

Aceasta a spus-o El, nu eu. Eu n-am spus niciodată nimic de la mine, ci doar L-am citat pe El. Ştiţi ce vă cere Dumnezeu? El cere botezul cu Duhul Sfânt pentru că altfel sunteţi pierduţi!

Un om poate avea mai multe titluri de D.D.D., Ph.D, L.D., poate fi licenţiat şi să aibă o mulţime de diplome, şi totuşi să nu ştie nimic despre Dumnezeu. Acesta este adevărul. Frate, aceste diplome nu înseamnă nimic, dar cu toate acestea întreaga lume spune: „Ei bine, predicatorul nostru este doctor în divinitate.” Oh, Doamne, ai milă! Aceasta nu are nimic a face cu Dumnezeu, la fel cum nu are faptul că bei un pahar cu apă. Aşa este. Pe Dumnezeu nu-L interesează câte diplome şi titluri ai. Voi ştiţi cum le numeşte Biblia, şi aceasta nu este o glumă, deoarece mie nu-mi place să glumesc, dar Biblia numeşte aceste titluri „un câine mort”! Exact aşa le numeşte Biblia: „un câine mort!”, pentru că un câine mort nu poate să latre. În ordine.

Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.” (Ai ţinut tare de tot ce ţi-am dat)(v. 3). Vreau să insist puţin asupra acestui lucru deoarece, cu voia Domnului, vom discuta mai mult despre aceasta peste câteva seri.

„…ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.

Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” (v. 3-4). Aici aş vrea să mă opresc puţin ca să fie totul clar, apoi vom relua mâine seară.

Care este problema cu această biserică? Dacă întâlneşti un om şi-l întrebi: „Când ţi-a fost mai dragă experienţa ta de creştin?”, el ar trebui să-ţi răspundă: „Chiar acum!” Dar dacă îţi răspunde: „Păi, cea mai frumoasă experienţă a mea, ca şi creştin, a fost la început, când am venit şi am primit botezul cu Duhul Sfânt”, poţi să-i spui fără frică: „Oh, frate, tu ai căzut din har!” Acesta este adevărul.

Priviţi! „…ţi-ai părăsit dragostea dintâi.”

Aceasta arată că la început ei au avut ceva, dar apoi l-au pierdut. Vedeţi? Nu cel care începe, ci cel care duce lucrarea la bun sfârşit, va fi mântuit. „Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.” (Matei 7.21). Oh, daţi-mi voie să mă adâncesc puţin aici! În seara aceasta am vorbit repede, aşa că acum aş vrea să ne oprim puţin aici pentru câteva minute. „…cel ce face voia Tatălui Meu…”, „…cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.” (Matei 24.13).

Dacă cineva spune: „Cred că tipul acela este un făţarnic bătrân!”, iar tu răspunzi: „Ei bine, dacă crezi aceasta despre mine, voi părăsi biserica şi nu voi mai avea nici o legătură cu ea!”, aceasta arată din ce eşti făcut. Dacă la început am avut un bob de grâu, tot un bob de grâu vom avea şi la sfârşit. Dar care este problema ta? Tu nu ai stat suficient de mult aici şi n-ai făcut lucrurile aşa cum trebuie. Aşa este.

Adu-ţi aminte de unde ai căzut…”

Întoarce-te înapoi şi adu-ţi aminte vremea în care nu vorbeai pe nimeni de rău, iar dacă în biserică nu mergea ceva bine, nu alergai repede la vecinul tău ca să vorbiţi despre biserică şi despre toată lumea, după care plecai de acolo şi aderai la o altă biserică. Nu, nu, ci ai rămas acolo şi te-ai rugat cu răbdare, iar Domnul te-a ajutat să treci peste toate. Aţi înţeles?

Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut, pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi…”

Du-te înapoi şi trăieşte din nou experienţa de la început. Fă lucrurile pe care le-ai făcut la început. Cu alte cuvinte: Du-te din nou la altar şi împacă-te cu Dumnezeu.

„…întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.” (v. 5). Of, of! Dacă nu vă pocăiţi, veţi avea o biserică ruptă în bucăţi.

Ai însă lucrul acesta bun…” Iată-ne ajunşi aici! Fiţi foarte atenţi! Ascultaţi cu atenţie! Păstraţi haina sfinţeniei pe voi şi puneţi deoparte umbrela! Ascultaţi!

Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.” (v. 6).

„Urăşti faptele nicolaiţilor”. Ceea ce în Efes a fost numit „faptele nicolaiţilor”, în epoca următoare a devenit „învăţătură”. Vom vorbi mâine seară despre nicolaism.

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu”.” (v.7).

Cu următorul verset începe mesajul pentru Biserica din Smirna.

Mâine seară vom începe cu nicolaiţii, pe baza textului din Apocalipsa 13, şi vom vorbi despre preoţia nicolaită şi începutul ei în cadrul Bisericii din Efes. Acesta este punctul în care a căzut biserica după trei sute de ani de la înfiinţarea ei. Ceea ce vreau să spun este că înainte de a venit la putere, nicolaiţii au pus bazele unei învăţături, a unei preoţii a fraţilor.

Această denumire vine de la „Nicolas”. Cred că în Fapte cinci sau şase, ni se spune că în cadrul bisericii primare au fost aleşi câţiva diaconi, printre care a fost şi acest Nicolas care a pornit nicolaismul, adică organizarea unei preoţii. Din această preoţie s-au născut „faptele nicolaiţilor” care includeau mărturisirea păcatelor în faţa unui preot şi toate celelalte lucruri. Apoi, aceste fapte s-au transformat în învăţătură, care a intrat în biserică şi care se încheie aici, în această epocă din urmă, cu toată creştinătatea înfăşurată în jurul ei şi din care va fi mântuită doar o rămăşiţă care nu va fi prinsă de ea. Cu voia Domnului, mâine seară vom vedea toate aceste lucruri.

Oh, dragul meu frate şi draga mea soră, Cel care este în stare să te păzească de cădere, Cel care este în stare să-ţi păstreze inima în har, Acela să-şi reverse binecuvântările peste tine! Să nu uitaţi niciodată că trăim în zilele din urmă ale ultimei epoci a Bisericii, despre care s-a prorocit că va fi una căldicică şi cu inima împărţită. Încetează să mai ai inima împărţită şi vino cu adevărat la Hristos, din toată inima.

Eu nu îţi voi spune la ce biserică să mergi pentru că Dumnezeu nu te va întreba despre aceasta la judecată. Lui nu-I pasă de care biserică aparţii, ci te doreşte pe tine, în mod individual. Tu trebuie să fii născut din nou şi să primeşti botezul cu Duhul Sfânt, sau eşti pierdut. Înţelegeţi? Până când trăieşti experienţa naşterii din nou, tu doar te joci de-a biserica.

Cel care a stat acolo, între cele şapte sfeşnice de aur, prin cele şapte epoci ale Bisericii, Acelaşi Duh Sfânt care a aprins Biserica din Efes, a aprins-o şi pe cea de aici.

Începând cu nicolaiţii, în biserică au existat foarte mulţi actori. Aceştia au mers de-a lungul epocilor Bisericii, până când astăzi s-a ajuns aici, la această mare aglomerare de organizaţii. Dar Dumnezeu dă totul afară şi păstrează doar o rămăşiţă pe care o va duce în slavă.

Domnul să vă binecuvânteze! Prieteni, ştiu că ceea ce am spus a fost dur, dar este pentru binele vostru deoarece vă va ajuta şi vă va păzi de cădere. Să nu plecaţi spunând: „Fratele Branham a vorbit de rău biserica mea”, pentru că eu nu m-am îndreptat împotriva niciunei biserici, ci am vorbit fiecăruia dintre voi individual. Dacă aparţii bisericii baptiste, fii un baptist adevărat, umplut cu Duhul Sfânt. Dacă aparţii de biserica metodistă, fii un metodist adevărat, umplut cu Duhul Sfânt, acest lucru fiind valabil pentru fiecare dintre voi, indiferent de care biserică aparţineţi. În felul acesta, nu vei fi o pricină de poticnire, ci vei fi un exemplu pentru orice biserică şi pentru toţi vecinii tăi, spre slava lui Dumnezeu.

Domnul să vă binecuvânteze în timp ce staţi în picioare.

Iubite Stăpân al Vieţii, după ce am citit Cuvântul Tău, stăm în adorare, conştienţi că într-o zi, în ziua judecăţii ceea ce am citit în seara aceasta va fi auzit de pe banda de înregistrare, exact aşa cum s-a întâmplat. Ce vrem să facem ştiind că trăim în ultima epocă şi întunericul este peste tot? Ce timp! Să vedem revenirea lui Hristos, cu semne în cer şi pe pământ, cu valuri uriaşe care mugesc şi oameni care îşi dau sufletul de groază, plini de frică şi nedumeriţi de ceea ce se întâmplă, cu suferinţe în mijlocul naţiunilor.

Mulţi spun: „O, aud aceasta de ani de zile!” Dar nu spune Scriptura că aşa vor zice? „Nu tot aşa s-a zis şi în vremea părinţilor noştri?” Însă ei nu ştiu că noi suntem chiar la final şi că este posibil ca El să vină înainte de a se face dimineaţă.

Tată, noi nu cunoaştem ziua şi ceasul în care aceste fire subţiri şi fragile ale vieţii se vor rupe sub noi şi atunci bietele noastre suflete vor atârna în balanţa Cuvântului lui Dumnezeu, în funcţie de atitudinea noastră faţă de ceea ce am auzit şi citit.

Doamne, este de datoria noastră să ne oprim şi să ne cercetăm. Fie ca toţi bărbaţii şi femeile, băieţii şi fetele care stau aici, în această seară, pe deplin sănătoşi şi teferi în această audienţă mică, să se gândească adânc şi dacă nu sunt încă născuţi din nou, fă ca scopul inimii lor să fie chiar acum: „Nu voi mai mânca şi nu voi mai bea până când nu mă vei umple cu aceeaşi Mană cu care i-ai umplut pe ucenici în ziua Cincizecimii. Ia de la mine toată iubirea faţă de lume şi lasă ca începând de astăzi să fiu pe deplin al Tău.”

Acordă-le aceasta, Doamne.

Însoţeşte-i pe oameni în timp ce se întorc la casele lor. Oh, Dumnezeule, adu-Ţi aminte de cei aflaţi în nevoi, de cei săraci fizic şi de cei săraci în duhul, de cei care însetează şi flămânzesc.

Dumnezeule, ridică lucrători pretutindeni. Umple-i cu Duhul Sfânt şi trimite-i să predice, ca pe nişte tăciuni aprinşi. Noi nu cunoaştem ceasul, suntem muritori şi trecem prin viaţă o singură dată. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru aceasta. Dar în viaţa care vine nu vom predica Evanghelia, ci ne vom bucura cu aleşii din epocile trecute care au primit această Evanghelie, împreună cu marea noastră Căpetenie, Domnul nostru, Isus Biruitorul, toată lauda să fie a Lui în veci de veci. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Întoarceţi-vă şi daţi mâinile unii cu alţii, în timp ce cântăm: „Binecuvântată fie legătura care leagă.”

Binecuvântată fie legătura care leagă

Inimile noastre în dragostea creştină;

Părtăşia inimilor care împărtăşesc aceeaşi credinţă

Este ca şi cea de sus

De dinaintea tronului Tatălui nostru.

Daţi mâinile unii cu alţii. Mai sunt zece minute până când se vor stinge luminile. Mergeţi acasă, bucuraţi-vă şi reveniţi mâine seară!

Dacă va fi cu voia Domnului, vom începe serviciul la ora şapte şi jumătate. Ce minunat!

– Amin –

EN

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.