CEL MAI RĂU OM PE CARE ÎL CUNOSC

Într-o zi, fiul meu Billy Paul, trebuia să vorbească în faţa unei adunări din Minneapolis, Minnesota, dar el nu este un predicator, ci seamănă cu tatăl său. Primul lucru pe care l-a spus atunci, a fost: „Mi-e frică!” Ei bine, acelaşi lucru îl simt şi eu acum, când stau în faţa acestor oameni care sunt slujitorii Domnului şi trebuie să vorbesc după bărbaţi ca fratele Oral Roberts, Velmer Gardner şi alţi mari slujitori ai Domnului, care au predicat aici.

Apoi
am văzut timpul şi am auzit anunţurile făcute. Păi, mie mi-ar
trebui cam şase ore să predic, ceea ce înseamnă că nu aş avea
suficient timp în dimineaţa aceasta. De obicei, încep predica la
7.30 după-amiaza şi termin la 1.00-2.00 dimineaţa. De aceea, voi
încerca să predic mâine seară.

Pentru
mine este un mare privilegiu să fiu în dimineaţa aceasta aici. Mai
mult, cred că este o mare onoare faptul că am putut răspunde la
invitaţia fraţilor mei în Hristos, de a veni în dimineaţa
aceasta aici ca să vorbesc la acest mic dejun. Pot spune, fără
nici o urmă de îndoială, că aţi avut parte de un adevărat mic
dejun, atât fizic, cât şi duhovnicesc.

În
ultimele zile am petrecut un timp minunat în oraşele Maricopa
Valley, Tempe, Mesa şi Sunnyslopes, alături de acest grup de
predicatori şi bisericile lor, şi cred că toate aceste întruniri
au fost numai o introducere în lucrurile minunate care se vor
întâmpla din abundenţă în această campanie.

Fratele
Williams mi-a spus că aseară a venit la Hristos o rudă foarte
apropiată de-a lui, şi că în dimineaţa aceasta este printre noi,
eliberat de păcat. Îi mulţumesc Domnului pentru tine, fratele meu,
şi pentru toţi ceilalţi care au fost salvaţi. De asemenea, mă
rog ca dacă printre noi mai este cineva care nu a fost încă
salvat, să intre la rând în dimineaţa aceasta şi să fie salvat
de El.

Venind
vorba de vedenii, voi ştiţi că Domnul mi-a încredinţat această
slujbă. Eu nu mă pot considera predicator şi nici o faţă
bisericească, deoarece nu am suficientă educaţie, însă îmi
place să le vorbesc oamenilor despre Domnul, iar El confirmă
restul. Astfel, dacă El confirmă că totul este în ordine,
înseamnă că aşa este, deşi alţii vorbesc mult mai bine decât
mine.

Eu
Îl iubesc pe Domnul pentru că El este atât de îndurător faţă
de noi, deşi nu merităm. Aceasta este una din minunăţiile pe care
le-am putut vedea în viaţa mea: faptul că deşi eram nişte
ticăloşi şi netrebnici, El ne-a căutat, ne-a ridicat din acea
stare decăzută şi ne-a dat binecuvântările Sale. Tocmai am auzit
că un alt frate a trebuit să treacă prin aceeaşi stare de
amărăciune ca mine când mi-am pierdut mama. De fapt nu cred că am
pierdut-o, ci mi-a luat-o înainte. Am auzit că a murit şi mama
fratelui Rolph McPherson, este adevărat, frate? Oh, aceasta mi-a
mâhnit sufletul! De fapt nu am ştiut nimic până nu mi-a spus o
soră.

De
obicei, în îndurarea Sa, Dumnezeu îmi arată când trece cineva
dintre cei dragi mie. Astfel, tatăl meu a murit în braţele mele şi
eu i-am încredinţat sufletul lui Dumnezeu. Fraţii mei… fratele
Shakarian, eu şi mulţi dintre bărbaţii prezenţi aici, am fost
peste ocean la Kingston, Jamaica, iar într-una din dimineţile
acelea, Duhul Sfânt a venit în timpul unui mic dejun şi a spus:
„El este aici. O vedeţi pe doamna care trece pe acolo cu ceva pe
braţ? Chemaţi-o puţin până aici.” Şi când au adus-o, i-am
spus ce probleme avea. Apoi am spus: „Îl vedeţi pe tânărul care
vine încoace? El are cutare şi cutare problemă.”

În
clipa următoare, m-am uitat în jos şi am văzut o persoană care
era pe moarte. Era un tânăr care avea convulsii şi scuipa sânge,
aşa că am zis: „Chemaţi-l imediat pe Billy Paul!” Tânărul
acela scuipa sânge. „Eu nu ştiu ce este aceasta, dar nu îl
lăsaţi să meargă astăzi pe Muntele Albastru!” Mai târziu, am
aflat că era vorba de soacra mea care era chiar atunci pe moarte şi
de cumnatul meu, care stătea lângă ea şi scuipa sânge.

La
începutul lunii august, fratele Arganbright m-a sunat să merg cu el
în Alaska, într-o călătorie de vânătoare şi să întemeiem un
centru de misiune. Ei bine, eu nu vreau ca ceea ce spun să sune ca
un sacrilegiu, dar Domnul mi-a arătat într-o vedenie că voi merge
într-o călătorie de vânătoare, ce lucruri voi lua cu mine, de
cine voi fi însoţit şi cum vor fi îmbrăcaţi. Mi-a arătat şi
că voi împuşca un urs grizzly argintiu şi un caribu care va avea
coarnele lungi de 42 de inci. Astfel, atunci când m-a sunat fratele,
i-am zis: „Sună bine, dar mai întâi lasă-mă să-L întreb pa
Tatăl.” Eu am vorbit despre aceasta în biserică şi în multe
alte locuri, aşa că sute de oameni au aflat ce s-a întâmplat.
Ideea cu plecarea în Alaska suna foarte bine, dar Duhul Sfânt îmi
spunea tot timpul să nu merg.

Frate,
ar trebui să nu mergi niciodată undeva împotriva voii Lui!

Câteva
zile mai târziu, am fost invitat în Columbia Britanică, iar acolo
era un tânăr convertit de curând, care avea un frate ce făcea
crize convulsive de epilepsie. Imediat după adunare am plecat la
vânătoare, iar tânărul s-a rugat tot timpul să am o vedenie cu
fratele său, care nu fusese niciodată la vreo adunare. În timp ce
călăream, eu şi fratele Eddie Byscal, care cred că este prezent
în dimineaţa aceasta aici, mergeam în spatele cailor, iar la un
moment dat am privit spre munţi. În clipa aceea, l-am văzut pe
fratele lui, cum arăta şi ce trebuia să facă pentru a fi
vindecat. Când totul s-a terminat, m-am grăbit să-l ajung din urmă
şi i-am povestit tot ce am văzut, după care i-am spus:

„Du-te
şi adu-l aici, apoi lasă-l în pace până va avea una din acele
crize.”

„Păi,
toată viaţa a avut 4-5 crize pe zi.”

„În
clipa în care are o criză, smulge cămaşa de pe el, arunc-o în
foc şi spune: „Fac aceasta în Numele lui Isus Hristos!” şi
crizele vor înceta.”

Tânărul
s-a dus şi l-a adus pe fratele său, dar la un moment dat a trebuit
să iasă afară ca să facă cărări pentru vânători. Soţiei lui
îi era foarte frică să rămână cu bolnavul… Ea era o femeie
micuţă, penticostală şi trăiau împreună acolo sus, pe râul
Racing, la 500-600 de mile depărtare de civilizaţie. De data
aceasta, când băiatul acela a intrat în criză, ea care de obicei
sărea pe geam de frică şi fugea, s-a repezit la bolnav, a smuls
cămaşa de pe el şi a aruncat-o în focul din şemineu spunând:
„Fac aceasta în Numele lui Isus Hristos!” Şi de atunci omul
acela nu a mai avut nici o criză. Mai târziu, el mi-a scris o
scrisoare şi mi-a zis: „Vino aici!”

Ca
să pot salva puţin din timp, am în buzunar declaraţia referitoare
la ursul acela grizzly, lung de nouă picioare şi la acel caribu cu
coarnele lungi de 42 de inci, pe care Domnul mi i-a arătat în
acelaşi loc şi în acelaşi timp. Când le-am spus vedenia, ghidul
mi-a zis:

„Vrei
să spui că vei împuşca aici un urs argintiu de nouă picioare?
Putem vedea amândoi bărbatul cu acea cămaşă în carouri, pe care
ai zis că l-ai văzut în vedenie, dar chiar vrei să împuşti
ursul acela aici?”

„Aceasta
este „Aşa vorbeşte Domnul!” am răspuns eu.

„Dar
cum se va putea întâmpla aşa ceva?”

„Aceasta
nu este treaba mea. El a spus ceva şi asta-i tot. Eu mă supun voii
Lui.” După aceea, am coborât vreo trei mile pe cărare în jos,
fără să vedem vreun copac sau altceva, afară de muşchi de
pământ, iar o jumătate de oră mai târziu, am terminat de
împachetat capul cerbului pe care-l împuşcasem. A trebuit să-l
cărăm pe rând pentru că avea în jur de 150 de pounds (68 de
kilograme).

La
un moment dat, ghidul mi-a zis: „Vrei să spui că coarnele acelea
au 42 de inci (107 centimetri)?”

„Exact.”

Şi
când am ajuns la curmătură şi le-au măsurat, aveau exact 42 de
inci.

După
o jumătate de milă de mers, el mi-a zis: „Frate Branham, ursul ar
trebui să fie cam la o jumătate de milă de aici.”

„Aşa
este,” am răspuns eu, după care m-am întors şi am zis: „Ce
este animalul de acolo?” Când a privit, acolo era acel urs grizzly
de nouă picioare, care stătea şi se uita direct la noi. Şi aici,
în buzunar, am declaraţia ghidului de vânătoare.

Când
am ajuns acasă, am găsit-o pe mama bolnavă. Eu aveam planificate
încă trei călătorii cu fraţii, dar Domnul a ştiut că nu voi
merge nicăieri. Mama mi-a zis:

„Billy,
eu voi merge acasă.”

„Nu
vorbi aşa, mamă. Nu vei merge nicăieri pentru că Domnul nu mi-a
spus nimic despre aceasta.” Dar în zilele următoare a fost tot
mai rău, iar Domnul i-a chemat sufletul acasă. Eu am condus-o la
Domnul cu mult timp în urmă, şi ca să vedeţi ce înseamnă
binecuvântarea cincizecimii, când a fost atât de rău încât abia
mai putea vorbi, a continuat să-mi spună cât de bun este Domnul.
Ea mi-a zis că m-a văzut într-o vedenie stând lângă cruce cu
mâna întinsă spre ea şi cu părul alb. Apoi, chiar înainte de a
trece, când nu mai putea vorbi deloc, am întrebat-o: „Mamă, ştiu
că nu mai poţi vorbi, dar vreau să te întreb ceva: Isus înseamnă
pentru tine la fel de mult ca atunci când L-ai primit în forma
Duhului Sfânt? Poţi să mai stai cinci minute? Dacă Isus înseamnă
la fel de mult pentru tine, fiindcă nu poţi vorbi aş vrea să
clipeşti repede din ochi.” Şi ea a clipit repede din ochi, în
timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji. Curând, prin cameră a
trecut un vânt uşor şi sufletul ei scump a fost luat acasă.

În
drum spre casă, L-am întrebat pe Domnul de ce nu mi-a arătat că
mama va trece; oare pentru că trebuia să fiu în altă parte să-i
ajut pe alţi oameni? Apoi am luat Biblia şi am zis: „Tată…”
Tocmai primisem o Biblie roşie de la doamna Domico. Eu nu cred că
este corect să iei Cuvântul lui Dumnezeu şi să-L transformi
într-o tablă de ghicit, dar eram foarte disperat, mai ales că
tocmai îi adunasem hainele de acolo; în plus, mama fusese o
persoană foarte bună. Deci, am luat Biblia şi am spus: „Aici
trebuie să fie şi un Cuvânt de mângâiere pentru mine.” Apoi am
deschis-o şi am citit: „Nu
plângeţi;
(ea)
n-a
murit, ci doarme.”

În
dimineaţa următoare pe la ora 9.00, în timp ce stăteam şi
plângeam în cameră, chiar înainte de a începe pregătirile
pentru înmormântare, în faţa mea s-a desfăşurat o vedenie. Am
văzut o mulţime de copii bolnavi care erau adunaţi împreună, iar
eu cântam cântarea: „Aduceţi-i la Mine.” Se părea că era un
amfiteatru în aer liber, iar băncile erau aşezate pe rânduri
semicirculare care mergeau până în apropierea unei scene joase,
situată la mijloc. Când cântarea s-a încheiat, am observat o
doamnă care cobora treptele amfiteatrului spre scenă. M-am gândit
că este vreo celebritate, pentru că ochii tuturor erau îndreptaţi
spre ea şi o priveau cum coboară.
Îmbrăcămintea
ei arăta ca cea a femeilor de la începutul secolului 20. Purta o
fustă şi o cămaşă albă cu mâneci bufante şi guler înalt, şi
era încălţată cu pantofi de piele, înşiretaţi până la
glezne, în timp ce părul lung îi era prins şi aranjat sub o
pălărie largă şi frumoasă. În stânga şi-n dreapta scenei erau
două loji în care stăteau numai celebrităţile, iar ea s-a aşezat
într-una din ele, m-a privit şi a dat din cap în semn de salut.
Mi-am plecat şi eu capul, iar când l-am ridicat, am putut să-i văd
faţa: era mama mea, dar foarte tânără şi frumoasă. În clipa
aceea, s-a auzit o voce ca de tunet, care a zis: „Nu te îngrijora
pentru ea, fiindcă acum este ca în 1906.” M-am dus repede să văd
ce s-a întâmplat în 1906 şi am aflat că acela a fost anul în
care mama a fost mireasa tatălui meu. Dar acum ea face parte din
Mireasa lui Hristos, a cărui mădular sunt şi eu, iar într-o zi o
voi revedea.

Vreau
să mai spun că acum câteva zile când am sosit în Phoenix, am
fost sunat de fratele Tommy Hicks, care şi-a pierdut fratele. Cred
că unul dintre fraţi a anunţat aceasta mai devreme. El a fost ucis
în Mexic, iar fratele Tommy a trebuit să zboare cu avionul până
acolo ca să-l identifice. Fratele plângea şi era cu inima zdrobită
de durere, pentru că fratele lui era nemântuit.

Nădăjduiesc
că noi nu vom avea parte de o asemenea experienţă, ci vom fi
pregătiţi să ne întâlnim cu Hristos, pentru că altfel…
Trecerea este foarte uşoară când suntem pregătiţi, dar vai,
dacă nu suntem pregătiţi… pentru că ceea ce va urma nu este un
vis, ci realitate. Atunci, cel bătrân va fi tânăr pentru
totdeauna, pentru că acolo nu va mai fi nici bătrâneţe, nici
păcat. Ce încurajator este să ştim că dincolo de Râu ne
aşteaptă un Tărâm al Vieţii veşnice!

Acum
aş vrea să ne apropiem de El cu capetele şi cu inimile plecate.
Voi citi un text din Biblie, dar înainte de a face aceasta şi de a
ne ruga, aş vrea să întreb dacă este cineva care are vreo
problemă care ar dori să fie amintită. Să ridice mâna spre
Dumnezeu, oricare ar fi cauza lui. Oh, este o audienţă cu multe
rugăminţi! Să ne rugăm.

Tată
ceresc, în timp ce umblăm printre oameni, noi suntem conştienţi
de faptul că într-o zi vom face ultima plimbare. Da, într-o zi ne
vom întâlni pentru ultima dată pe acest pământ, de aceea, de
fiecare dată când noi, predicatorii, venim în spatele amvonului,
ne întrebăm dacă vom mai avea şi altă ocazie să Te facem
cunoscut adunării noastre. În dimineaţa aceasta, Te rugăm să ai
milă şi să faci ca în timp ce voi citi Cuvântul Tău
binecuvântat, Sămânţa să cadă în inimile oamenilor şi să fie
acceptată de ei.

Dacă
printre noi este cineva care nu a fost încă salvat, îngăduie ca
în dimineaţa aceasta să ia această decizie importantă şi să-L
accepte pe Fiul lui Dumnezeu ca Salvator personal. Îndură-Te şi de
cei care sunt mai vechi pe această cale, dar s-au abătut. Adu-i
înapoi, Doamne! În ce-i priveşte pe cei care sunt pe această
cale, adu-le bucurie, pace şi binecuvântare, pentru că L-au
acceptat pe Hristos.

Eu
ştiu că oamenii sunt obosiţi pentru că s-au adunat şi au
aşteptat începerea acestui serviciu încă de la ora 7.00
dimineaţa, de aceea Te rog să-i împrospătezi Tu, Doamne, şi să
le dai ceea ce au nevoie pentru acest ceas. În ce priveşte citirea
Cuvântului Tău, mă încredinţez pe braţul Tău, Doamne, şi Te
rog să îngădui ca Duhul Sfânt să aducă belşugul descoperirii
Lui. Tu cunoşti nevoile ascunse în spatele fiecărei mâini
ridicate, de aceea, Te rog să binecuvântezi fiecare cerere înălţată
spre Tine şi să împlineşti dorinţele inimilor lor.
Binecuvântează adunarea în acest timp de părtăşie, când
bărbaţi şi femei de toate felurile şi din toată ţara, s-au
adunat în acest oraş minunat numit Phoenix, care înseamnă
„Ridicat din nimic”. Îngăduie ca Duhul Sfânt să ia această
biserică micuţă şi să facă din ea un „Phoenix”, în
dimineaţa aceasta. Ridic-o Tu, prin semnele şi minunile Dumnezeului
celui viu, pe tot parcursul acestei campanii.

Îngăduie
ca fiecare persoană care a fost botezată în acel bazin de înot
sau oriunde în altă parte, în după amiaza aceasta, să fie prinsă
de Duhul Sfânt care Se plimbă pe deasupra apelor, pentru că, după
cum ni s-a făcut cunoscut, slujba aceasta ne-a fost dată de
Cuvântul lui Dumnezeu care nu poate cădea. Astfel, în cuvântarea
ţinută la inaugurarea Bisericii, în ziua de Rusalii, Petru a spus:
„Pocăiţi-vă,
şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre
iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci
făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi
pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi
va chema Domnul Dumnezeul nostru.”
(Fapte
2.38-39).

Tată,
Tu chemi şi astăzi, şi ştim că Duhul Sfânt va veni în
dimineaţa aceasta jos, în această vale şi peste această apă, ca
să îndeplinească dorinţele din inimile acestor oameni şi să-i
pecetluiască în Împărăţia lui Dumnezeu.

Binecuvântează
această convenţie, binecuvântează fiecare bărbat, tânăr sau
băiat, care au un cuvânt de spus şi lasă ca Duhul Tău să
rodească în toţi ceilalţi, pentru că Te rugăm aceasta în
Numele lui Isus. Amin.


vrea să ştiţi că eu sunt din sud, aşa că iau startul mai încet.
De altfel, fraţii apropiaţi îmi spun că sunt întotdeauna în
întârziere, şi aşa este. Nu demult, când a trebuit să predic în
biserica Fraţilor uniţi, am întârziat numai o oră… Ei sunt
oameni foarte punctuali, aşa că păstorul lor s-a ridicat şi a
zis: „Audienţă, vi-l prezint de domnul întârziat Branham.”

Am
întârziat chiar şi la nunta mea. Atunci am făcut-o pe soţia mea
să aştepte aproape două ore, fiindcă a trebuit să merg să mă
rog pentru un bolnav; însă cred că ar fi foarte bine dacă aş
putea întârzia şi la înmormântarea mea. Totuşi, există Unul
care este punctual întotdeauna, iar Acela este Dumnezeu şi mesajul
Său: El vine întotdeauna la timp.

În
dimineaţa aceasta aş vrea să citesc un text din Luca
7.36
:

Un
fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa
fariseului şi a şezut la masă.”

Foarte
simplu, suntem toţi familiarizaţi cu această întâmplare. Cred că
era la apusul soarelui când a sosit mesagerul fariseului. Era
obosit, picioarele îi erau prăfuite, iar părul îi era ud de
transpiraţie şi murdar, pentru că alergase toată ziua. Avea o
însărcinare şi trebuia să se grăbească s-o ducă la
îndeplinire. Probabil trecuse prin Capernaum, iar acolo i se
spusese: „Da, a trecut pe aici acum câteva zile, dar a plecat mai
departe.” Atunci s-a dus în Nazaret, dar nu L-a găsit nici acolo,
aşa că a mers mai departe, din cetate în cetate. În cele din
urmă, după-amiaza târziu, pe când soarele cobora spre asfinţit,
iar picioarele îl dureau de oboseală, mesagerul fariseului s-a
întâlnit în sfârşit cu Cel pe care-L căuta: cu Isus din
Nazaret. Oh, cât de bine ar fi dacă am alerga şi noi din loc în
loc şi din oraş în oraş, ca să stăm în prezenţa Lui!

Probabil
că primul cu care s-a întâlnit mesagerul a fost Filip, pentru că
el era un fel de gardă. Probabil că Isus stătea undeva jos, iar
Ioan, iubirea, era la pieptul Lui, în timp ce Petru, care reprezenta
credinţa, era cel mai apropiat de Isus. Astfel, Filip a dus
mesagerul la Petru, iar Petru l-a condus la Isus.

Isus
era foarte obosit, pentru că predicase toată ziua, aşa că
probabil vocea Lui era puţin răguşită din cauza prafului care se
ridica în jurul Lui şi a vorbirii îndelungate. El stătuse mult în
mijlocul oamenilor şi le vorbise despre Cuvântul lui Dumnezeu,
pentru că le vedea foamea şi setea de a auzi Cuvântul şi de a
vedea lucrările Lui minunate.

Oh,
cât aş vrea să fi fost şi eu acolo ca să-L ascult ce vorbea!
Sunt sigur că fiecare persoană din locul acesta ar vrea să fi fost
acolo şi să audă ce spunea, să asculte învăţăturile Lui, cum
Se exprima, ce fel de voce avea, cum Îşi făcea lucrarea, cum
deosebea gândurile oamenilor şi le spunea ce boli aveau, şi cum îi
vindeca. Oh, Doamne, cât aş fi vrut să pot vedea toate acestea!

Poate
tocmai terminare de predicat vreo învăţătură, prima Sa
învăţătură. Ştiţi care a fost prima Lui învăţătură? „Voi
trebuie să vă năşteţi din nou,” iar pentru aceasta, poate S-a
dus înapoi în Geneza şi a spus: „La
început, Dumnezeu a zis: „Să fie…”

şi a fost. Apoi a zis: „Totul
să se înmulţească după soiul lui!”
Şi
aşa s-a întâmplat. Aceste seminţe se pot amesteca între ele şi
să producă un hibrid, un produs foarte frumos şi arătos, dar nu
originalul. Dacă însă sunt lăsate să se înmulţească după
soiul lor, produsul obţinut va fi identic cu cel original, va fi
original.”

Un
produs hibrid nu poate suporta condiţiile dure pe care le suportă
produsul original. De exemplu, o vacă Longhorn, care este un produs
original, poate supravieţui de una singură în prerie, pe timpul
iernii, în timp ce una dintre vacile hibrid din rasele Brahma-Angus
sau Hereford, ar muri. Acelea trebuie alintate tot timpul. Cred că
dacă El a fi astăzi aici, ar spune ceva de felul acesta:

Noi
nu numai că am hibridat fructele şi animalele, dar am hibridat şi
religia, aşa că trebuie mângâiată şi alintată tot timpul. De
ce? Pentru că nu mai este originalul. Astfel, luăm Cuvântul lui
Dumnezeu şi încercăm să-L amestecăm cu altceva, aşa că
producem o grămadă de bebeluşi hibrid, care trebuie alintaţi şi
mângâiaţi tot timpul, şi care nu pot primi Cuvântul adevărat.”

Apoi
ar spune: „Vedeţi, vieţile voastre sunt un hibrid. Tatăl a spus:
„Nu te atinge de pomul acela!” dar Satan a zis: „Nu te teme,
fiindcă nu ţi se va întâmpla nimic.” Astfel, viaţa ta este
acum într-o condiţie hibridă şi din cauza aceasta nu poate merge
înapoi în starea originală, şi să aducă mai multă viaţă.

Este
ca şi când ai lua un măgar şi l-ai încrucişa cu o iapă: se va
naşte un catâr. Dar mama catâr şi tatăl catâr nu vor putea avea
un copil împreună, aşa că trebuie să continui încrucişarea
prin hibridare. La fel se întâmplă cu porumbul: este foarte frumos
la vedere, dar poţi citi în revista Reader’s Digest ce le fac
toţi aceşti hibrizi oamenilor: produc cancer şi o mulţime de
boli. Ei mai spun că dacă nu se va înceta hibridarea puilor de
găină, în douăzeci de ani femeile nu vor mai putea avea copii.
Ele vor deveni din ce în ce mai slabe, se vor îngusta la bazin şi
nu vor mai putea naşte.

Omule,
lasă lucrurile aşa cum sunt! Lasă-L pe Dumnezeu în pace! Acelaşi
lucru este valabil şi pentru Cuvântul Său: lasă-L aşa cum este
şi nu încerca să adaugi ceva la El ca să-L potriveşti cu vreun
crez! Lasă-L aşa cum a fost vorbit de Dumnezeu! Numai aşa poţi
avea un creştin adevărat şi puternic, nu un bebeluş care trebuie
mângâiat şi alintat tot timpul, şi care se plimbă de la o
biserică la alta, cu scrisori de recomandare. Dacă El i-a pus
numele în Cartea din ceruri, este pecetluit pentru totdeauna.

Isus
a spus: „Ca să ne putem întoarce la original, trebuie să
vorbească Dumnezeu din nou? (parafrazare). Aceasta face El când
vrea să-ţi dea naşterea din nou. Atunci, viaţa ta veche este
dusă, iar tu eşti înapoi în Cuvântul original al lui Dumnezeu.
Dacă nu se întâmplă aceasta, eşti un hibrid al bisericii
denominaţionale; dar când Dumnezeu vorbeşte din nou, vii înapoi
în Familia originală a lui Dumnezeu, iar atunci nu mai trebuie să
fii alintat, pentru că eşti un creştin adevărat şi puternic,
care suportă acest Cuvânt.

Atunci
pot să te răstignească, să te arunce în cuptorul încins, în
groapa cu lei, sau să facă orice altceva din pricina Cuvântului
Dumnezeului celui viu care arde în inima şi sufletul tău; poate să
se prăbuşească totul în jurul tău, sau să se întoarcă totul
împotriva ta; orice ar fi, nu există nimic să te poată opri,
pentru că Cuvântul puternic al lui Dumnezeu, Cuvântul Său
original vorbeşte în inima ta şi-ţi spune: „Nu te teme, tu eşti
al Meu!”

Nu
ştiu, însă cred că El a vorbit cam despre aşa ceva, iar vocea
Lui era răguşită, buzele uscate, şi faţa roşie din pricina
soarelui arzător din Palestina. Probabil că Filip şi Petru au
aşteptat până când Isus a terminat de vorbit, iar când a spus
ultimele cuvinte: „…caută
şi ţi se va da,”
I-au
zis: „Doamne, este aici un slujitor care a fost trimis de stăpânul
său şi vrea să-Ţi vorbească.” Isus l-a privit cu blândeţe şi
i-a zis: „Spune-i că este în ordine.” Vedeţi, El nu este
niciodată prea obosit, ci este gata să asculte tot ce vrei să-I
spui. El este şi astăzi Acelaşi. Nu contează cât este de târziu
în noapte, nici cât de obosit poate fi, El este gata să-ţi
răspundă la orice întrebare sau problemă pe care o ai.

Probabil,
mesagerul a crezut că acesta era sfârşitul călătoriei lui, aşa
că I-a zis lui Isus: „Stăpânul meu, care este cardinalul,
episcopul sau fariseul Cutare, dă o cină mare. El este un om de
vază şi îţi face onoarea de a fi invitatul lui, pentru că a
văzut mulţimea adunată în jurul tău. Masa va avea loc în data
de şi la ora cutare.” Cu alte cuvinte: „El a văzut cum te
îmbraci şi de cine eşti înconjurat.”

Isus
merge întotdeauna unde este invitat. Nu contează unde anume, El va
veni negreşit. Oh, odată, El a venit într-o groapă cu lei,
altădată într-un cuptor încins! Cred că David a spus odată:
„…dacă
mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo…”
(Psalmul
139.8). El va veni la cel sărac şi la cel bogat, dar şi la cel mai
rău, mai imoral şi mai decăzut om. El va veni oriunde este
invitat. Nu contează ce poziţie sau condiţie socială ai în
viaţă, El va veni oricum, pentru că aceasta Îl face Dumnezeu:
umilinţa. „Voi fi acolo. Du-te şi spune-i stăpânului tău că
în data respectivă şi la ceasul hotărât de el, Eu voi fi acolo.”

Cum
a putut să treacă pe lângă El, mesagerul acela mizerabil? Cât aş
vrea să fi fost eu în locul lui! Dar el ce a făcut? I-a întors
spatele Domnului Isus şi a plecat satisfăcut că şi-a mulţumit
stăpânul. De multe ori suntem şi noi vinovaţi de acest lucru:
suntem atât de interesaţi de problemele noastre, încât…

Am
citit cartea „Părinţii de la Niceea”, iar acolo scria că
sfântul Augustin din Hipo a avut într-o zi o discuţie cu sfântul
Martin. Şi acolo, în grădina din spatele casei, Dumnezeu i-a dat
oportunitatea să primească acelaşi Duh Sfânt pe care îl primise
şi Martin, dar el L-a refuzat. Era atât de preocupat de dogmele
Romei încât nu a putut să-L primească pe Duhul Sfânt. De multe
ori şi noi facem aceasta, deoarece suntem mai interesaţi de alte
lucruri. Uneori suntem atât de preocupaţi de altceva, încât nu ne
dăm seama că suntem în prezenţa Domnului Isus şi trecem pe lângă
El.

Aseară
când eram pe platformă, mi-a atras atenţia un bărbat care vorbea
despre faptul că va merge la una din aceste convenţii şi că îşi
va lua cu el sticla cu whisky şi trabucurile. Aceasta este tot ce
ştia el despre o convenţie, dar mă bucur că a primit
oportunitatea de a fi salvat. Vedeţi? Problema este că de multe ori
noi nu acceptăm oportunitatea care ni se oferă.

În
ce-l priveşte pe mesagerul care a ajuns în prezenţa Domnului Isus,
trebuie să spun că a fost destul de prost încât să-I întoarcă
spatele şi să plece, gândindu-se că a făcut tot ce trebuia.
Uneori, noi mergem la şcoală şi obţinem o diplomă de Ph.D. sau
L.L.D., apoi intrăm într-o adunare penticostală şi spunem că
zilele minunilor au trecut. Facem aceasta pentru că aşa a spus
episcopul, apoi întoarcem spatele şi plecăm nepăsători din
prezenţa Domnului.

Ce
oportunitate i-a dat Domnul acestui sărman om mizerabil! Cât mi-aş
dori să fi fost în locul lui! Ştiţi ce-aş fi făcut? Aş fi
căzut la picioarele Lui şi primul lucru pe care l-aş fi spus,
înainte de a transmite mesajul episcopului, ar fi fost: „Doamne
Isuse, ai milă de mine, păcătosul!” Acesta ar fi fost cel mai
important lucru, ştiind că El este Viaţa şi singura Cale de a
ajunge în prezenţa lui Dumnezeu. Da, eu L-aş fi acceptat ca
Salvatorul meu personal. Înainte de a îndeplini însărcinarea dată
de acel cardinal, papă sau conducător de district, L-aş fi căutat
mai întâi pe Isus.

Cred
că aceasta ar trebui să fie prioritatea fiecărui bărbat şi a
fiecărei femei care participă la aceste întâlniri, indiferent ce
spune cineva. Tu ai fost adus în prezenţa lui Hristos, de aceea,
indiferent cât eşti de măreţ sau de sărac, faimos sau fără
importanţă, indiferent ce sau cine eşti, profită de ocazia care
ţi se oferă, aruncă-te la picioarele Lui şi spune-I: Doamne, ai
milă de mine, păcătosul!” Nu pleca să-i spui omului de afaceri
că vrei să te asociezi cu el, ci dă-I întâietate lui Dumnezeu!

O,
dacă am putea da cortina timpului la o parte ca să vedem ce s-a
întâmplat cu acest om mizerabil, după ce I-a întors spatele lui
Hristos, deşi a avut şansa să-L primească! Cât de mizerabil este
un astfel de om! La sfârşitul acestei întâlniri, un astfel de om
ai putea fi tu sau eu. Totul depinde de atitudinea noastră când ne
aflăm în prezenţa Sa. Să-L acceptaţi întotdeauna!

Dar
bărbatul acela a întors spatele Domnului şi a plecat uşurat şi
mulţumit că a făcut tot ce-i poruncise stăpânul său. Uneori
este bine să facem tot ce ni se spune, însă în cazul acesta nu a
fost bine.

El
s-a grăbit să meargă la stăpânul său şi i-a zis: „L-am
găsit şi I-am transmis mesajul tău, iar El a promis că va fi
aici.”

În
toată această întâmplare este ceva greşit, în neregulă, pentru
că fariseii nu Îl agreau deloc pe Isus, ba chiar Îl urau. Numele
Lui nu figura în registrul niciuneia dintre denominaţiunile lor şi
nu a frecventat niciuna din şcolile lor teologice. Sigur că nu,
pentru că El venea de la Şcoala lui Dumnezeu, nu de la una
omenească. Deci fariseii Îl urau şi Îl dispreţuiau, ceea ce
înseamnă că nu puteau avea nici un fel de legătură cu El.

Nici
tu nu poţi avea părtăşie cu cineva decât dacă aveţi ceva în
comun. Acesta este motivul pentru care iubim aceste întâlniri: avem
ceva în comun. Ce anume? Duhul Sfânt, iubirea frăţească,
părtăşia împreună în timp ce sângele Lui ne curăţă de orice
păcat. Vedeţi? Noi avem ceva în comun.

Când
vezi copii care stau în preajma bătrânilor; de exemplu o fetiţă
care stă tot timpul cu bunica ei, ştii că ceva nu este în regulă,
pentru că diferenţa dintre ele este prea mare. Voi ştiţi că
fetele tinere, care au în jur de 16 ani şi cărora le place să
mestece gumă, să facă baloane din ea şi să stea cu alte fete de
vârsta lor ca să vorbească despre băieţi, nu au multe în comun
cu femeile în vârstă, cărora le place să coase, să împletească
şi să gătească. În ce-i priveşte pe copiii mici, lor le place
să se joace cu maşinuţe, cu păpuşi sau diferite jocuri, de
aceea, când vezi un astfel de copil stând numai în preajma
bunicii, te gândeşti că probabil are o pungă cu bomboane la ea
sau ceva de felul acesta, pentru că altfel, ceva nu este în ordine.

Deci,
acest fariseu L-a invitat pe Isus ca să aibă, cum spunem noi în
limbajul străzii, un as în mânecă, doar ştim cu toţii că Îl
ura. Nu putea fi vorba de o părtăşie împreună. Astfel, pot să-mi
imaginez ce i-a spus bogatului din vecini:

„Îl
cunoşti pe Bărbatul acela pe care oamenii Îl numesc Profet? Noi
ştim că este vorba de telepatie şi de ghicitorie, şi că nu este
nimic de El!”

Ştiţi,
nu toţi oamenii de soiul acesta au murit; mulţi dintre ei trăiesc
şi astăzi.

„Noi
nu credem nimic din toate acestea, iar asociaţia noastră L-a
declarat vinovat. Şi ştii ceva? L-am invitat să vină la ospăţul
pe care îl ţin în curând, ca să dovedim că nu este ceea ce se
crede. Da, Îl vom aduce aici şi vom dovedi că nu este ce spune că
este.”

Acesta
cred eu că era asul din mâneca fariseului. Oh, fariseii aceştia!
În vremea aceea erau numai două clase sociale: bogaţii şi
săracii. Bogaţii ştiau foarte bine cum să facă un ospăţ mare;
ştiau să aleagă ziua cea mai bună din an,: atunci când este
coaptă viţa de vie şi când florile de iasomie umplu văile cu
mirosul lor plăcut. Atunci luau miei şi îi puneau la proţap, o
delicatesă, aşa că săracii simţeau mirosul plăcut care se
răspândea peste tot, de le lăsa gura apă.

Dar
toată curtea era îngrădită, aşa că nimeni nu putea intra la
petrecere decât dacă avea invitaţie. Poate că petrecerea se ţinea
în curtea cea mare şi frumoasă situată în spatele curţii din
faţă şi participau toţi fariseii din înalta societate, iar ei
tocmai invitaseră şi o celebritate. Vă puteţi da seama că nu
prea era locul lui Isus acolo. Ei s-au adunat acolo şi discutau tot
felul de lucruri.

Un
lucru îmi place la aceste întruniri ale Oamenilor de Afaceri şi nu
numai la ale lor: cum stau jos şi povestesc despre cum să ia puţin
de aici, cum să taie puţin de dincolo, cum să-l jefuiască pe
Petru ca să-l plătească pe Pavel, şi aşa mai departe. Da, mie
îmi plac asemenea întruniri, fiindcă stai jos şi vorbeşti despre
Isus, despre Dumnezeu, despre Duhul Sfânt, despre puterea, învierea
şi venirea Domnului, etc. Aceasta este ceea ce-mi place foarte mult
la aceste întruniri.

Dar
fariseul acesta era foarte viclean. El avea totul pregătit şi i-a
ales cu atenţie pe toţi cardinalii, episcopii şi aşa mai departe,
apoi a zis: „Să fiţi prezenţi cu toţii, pentru că El va veni
aici. Astfel, vom dovedi o dată pentru totdeauna că nu este nimic
de El. Să fiţi prezenţi cu toţii, fiindcă vom aştepta momentul
potrivit ca să-L prindem cu ceva.”

Ziua
hotărâtă pentru ospăţ a sosit, şi totul era pregătit şi în
ordine. Toţi servitorii erau pregătiţi să servească mulţimea de
invitaţi care trebuiau să vină, şi se plimbau încoace şi încolo
cu prosoape albe pe braţ. Mieii erau deja omorâţi şi pregătiţi
la proţap, chiar în faţa casei, iar vinurile erau aşezate pe
mese, în butelii speciale, alături de cupe.

Mijloacele
de transport erau foarte ciudate. Astfel, soldaţii mergeau cu
caleşti trase de cai, bogaţii pe catâri şi săracii pe jos.
Fariseul avea pregătite o mulţime de slugi care trebuiau să se
ocupe de oaspeţi, totul fiind aranjat foarte frumos şi în ordine.
Dar haideţi să ne imaginăm toate acestea.

Probabil
că era cineva care avea grijă de caleştile soldaţilor. Desigur,
exista un loc unde să le pună, în timp ce caii erau duşi în
grajd şi li se dădea mâncare. Apoi erau slugi care se îngrijeau
de cei bogaţi şi de catârii lor; şi în fine, era un slujitor
numit „spălătorul de picioare”. Acesta era cel mai prost plătit
dintre toţi slujitorii fariseului, deoarece avea cea mai înjositoare
slujbă.

Uneori,
când ne gândim că suntem cineva…, ar trebui să ne amintim că
cea mai înaltă Autoritate a cerurilor a luat chip de rob, de
„spălător de picioare”, şi a spălat picioarele muritorilor de
rând. Când a venit în lume, nu a făcut-o ca să fie Cineva
important, pentru că Dumnezeu ia întotdeauna pe cineva fără
importanţă şi-l face cineva.

Vedeţi?
Aceasta este problema oamenilor de astăzi: ei încearcă să fie
cineva. Dar tu trebuie să devii un nimeni ca să fii cineva, pentru
că Dumnezeu ia lucrurile neînsemnate şi face din ele ceva de
cinste, dovedind astfel că El este Dumnezeu. Astfel, Isus a coborât
atât de jos încât a îndeplinit această slujbă înjositoare. De
ce? Ca să fie un Exemplu pentru noi.

El
nu trebuia să facă aceasta. Dimpotrivă, putea lua banul din gura
peştelui sau putea să le poruncească munţilor să toarne bilioane
de tone de aur. Putea să scoată apă din fântână şi s-o
transforme în cel mai bun vin din ţară; putea să ia cinci pâini
şi doi peşti şi să hrănească cinci mii de oameni; El putea să
facă tot ce dorea, nu să spele picioarele acelor bărbaţi simpli.
Dar El a venit ca să dea un exemplu, aşa cum ar trebui să facă
fiecare creştin, şi a luat slujba cea mai de jos. În ce ne
priveşte pe noi, încercăm să luăm slujba cea mai înaltă: de
episcop, doctor în ştiinţă sau orice altceva. Oh, Doamne, noi
suntem doar după lucruri mari!

Când
sunt invitat undeva, eu nu merg acolo ca să-i alint sau ca să-i
perii pe oameni, ci mă rog şi spun: „Doamne, aceşti oameni sunt
ai Tău. Ce pot spune când văd cum se strică lucrurile?” Vedeţi,
noi vrem ceva măreţ, dar Dumnezeu ia lucrurile fără valoare.

Ilie
a auzit vuietul înfricoşător al vântului, tunetele şi
cutremurul, însă toate acestea l-au neliniştit. Dar ce l-a atras?
Susurul blând al Vocii Domnului. Aceea l-a făcut pe profet să-şi
acopere faţa şi să se apropie ca să-L audă pe Dumnezeu. Când
spun aceasta, mă gândesc dacă nu cumva noi, creştinii
cincizecimii, ne-am bazat prea mult pe vânturi înfricoşătoare, pe
tunere şi fulgere, pe prea mult zgomot, în loc să ne oprim să
ascultăm acel susur blând.

Vedeţi
voi, un cărucior care merge gol pe teren, trece peste gropi şi
hopuri şi scoate acele sunete: bum, bum, rap, rap, dar când se
întoarce plin cu bunătăţi, deşi trece peste aceleaşi gropi şi
hopuri, nu mai scoate nici un sunet. Aşa este şi cu noi: nu putem
fi plini, câtă vreme răul este încă printre noi şi avem tot
felul de diferenţe.

Grâul
se ridică, stă drept, apoi îşi pleacă spicul uşor sub adierea
vântului. Dar când se maturizează şi spicul devine greu, se
apleacă într-o parte. Cred că aceasta este problema cu bisericile
noastre: noi nu ne întâlnim unii cu alţii într-o umilinţă
adevărată. Vedeţi? Este o umilinţă falsă, în care stăruieşti
până de întâmplă ceva ce nu-ţi convine. Eu cred că acesta este
adevărul, pentru că privim în jur şi vedem roadele pe care le
aduc oamenii; cumva nu mai este la fel ca înainte.


ne întoarcem acum la istorisirea noastră. Deci fariseul a făcut
toate pregătirile pentru această petrecere, distracţie sau chef,
cum îl numim noi. A pus servitorii să se ocupe de caleştile
soldaţilor şi de catârii celor bogaţi. În Palestina, oamenii
poartă pe dinafară o haină numită robă, iar pe dedesubt au un
fel de haină care le vine până la genunchi. În vremea aceea, în
timpul călătoriilor lor, oamenii trebuiau să treacă peste dealuri
sau munţi şi prin trecători, ca să scurteze drumul, iar când
făceau aceasta, se întâlneau cu turme de oi sau cu cirezi de vite.
Animalele pe lângă care treceau, făceau să se ridice în aer un
praf urât mirositor care se impregna în haine şi se lipea de faţa
şi picioarele călătorilor. Astfel, ei miroseau foarte urât, ceea
ce i-ar fi deranjat pe cei din jur. Pentru a rezolva problema
aceasta, fariseul avea un servitor „spălător de picioare” care
întâmpina invitaţii la uşă şi urma un adevărat ritual pe care
trebuia să-l îndeplinească. El avea un şir de papuci de casă,
făcuţi din material sau altceva de genul acesta. Sandalele romane
din vremea aceea erau făcute dintr-o bucată de lemn cu o curea de
piele ce intra între degete, aşa că piciorul se umplea de praf.

Când
călătorii ajungeau la casa fariseului, îşi arătau invitaţiile,
apoi îşi scoteau sandalele, le puneau în locul anume pregătit
pentru aceasta, cu numele trecut în dreptul lor, iar după ritualul
de spălare, încălţau acei papuci moi şi erau pregătiţi să
intre în odaie. Servitorul care se ocupa cu spălarea picioarelor
trecea de la un invitat la altul, cu un prosop peste braţ şi cu o
cană în mână. Când era gata, turna puţin ulei frumos mirositor
în palma invitatului, iar acesta se ungea pe după urechi şi pe
gât. Apoi lua prosopul şi îşi ştergea faţa cu el. Acum se
simţea împrospătat, pentru că mirosul acela greu fusese
îndepărtat de mireasma parfumului foarte scump. Din câte mi s-a
spus, acel parfum era făcut din fructele micuţe care rămâneau
după scuturarea petalelor de trandafir de munte şi era foarte
scump.

Când
ritualul de spălare era gata, invitatul se simţea foarte bine:
picioarele îi erau spălate, mirosul greu era îndepărtat şi la
fel usturimea de pe faţă. Primul, al doilea şi al treilea pas…
aş putea predica o vreme despre aceasta… este vorba de
neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt.

După
ce intrau în locul unde se ţinea ospăţul, se întâlneau cu
ceilalţi invitaţi. Dar înainte de asta, erau întâmpinaţi de
gazdă (Ridică-te puţin, frate Demos). După ce era spălat şi
parfumat, invitatul nu mai trebuia să-şi facă griji în privinţa
mirosului. Acum era încălţat cu acei papuci moi, cu care putea
umbla pe frumoasele covoare persane care erau întinse peste tot, şi
mirosea frumos, răspândind în jur o mireasmă plăcută, nu
duhoarea de animale. Apoi salutau în felul acesta. (Fratele Branham
arată). Ia-mi mâna în felul acesta, frate Demos. Când gazda se
întâlnea cu invitatul, se băteau uşor pe umăr, unul pe altul,
acesta fiind salutul de „Bun venit.” Vedeţi? Invitatul era
spălat, parfumat şi sărutat de bun venit. Ei se pupau pe gât în
semn de „bun venit”, iar din acel moment, era considerat ca un
frate cu drepturi depline.

La
fel este şi în biserică, atunci când suntem spălaţi în sângele
Mielului, parfumaţi cu Crinul din Vale şi sărutaţi de Tatăl. Din
clipa aceea, suntem bineveniţi. Oh, este atât de mult de spus aici,
dar nu vreau să vă obosesc şi nici să vă ţin prea mult.

Invitatul
a fost sărutat de bun venit, aşa că este acasă şi nu trebuie să
se mai îngrijească de nimic. Poate merge la frigider şi să-şi ia
un sandvici mare, să-şi dea papucii jos şi să se întindă pe
pat, poate face tot ce doreşte.

Tot
aşa, când Dumnezeu ne sărută de bun venit în Împărăţia Sa,
noi suntem Acasă. Totul este bine, totul este terminat. Am fost
spălaţi în Sângele Lui, am fost parfumaţi cu sfinţirea care
scoate din noi duhoarea lumii (Aleluia! Acum mă simt religios!) şi
dorinţele firii. Vedeţi? Înseamnă că dacă lumea este încă în
noi, ceva nu este în ordine. Nu-i de mirare că nu mai avem nici o
trezire a Duhului. Nu-i de mirare, pentru că lipseşte ceva.
Invitatul nu a intrat aşa cum trebuie. Isus a vorbit odată despre
invitatul care a intrat fără haină şi a spus: „Prietene,
cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?”

(Matei 22.12). Şi pentru că a fost găsit nepregătit, a fost
aruncat în întunericul de afară, unde este plânsul şi scrâşnirea
dinţilor. Se poate vorbi atât de mult despre aceasta!

Făcând
aceasta, invitaţii se simţeau ca acasă, simţeau că sunt fraţi
cu adevărat. Câtă vreme tânjeşti după lume, tu nu poţi simţi
ca un frate. De ce aceasta? Pentru că nu te poţi uni cu lucrurile
lumeşti: cu înşelăciunea, minciuna, furtul, etc., sau voi,
femeile, să vă tăiaţi părul sau să vi-l tapaţi, să purtaţi
pantaloni scurţi etc., şi apoi să vă simţiţi ca acasă atunci
când este predicat Cuvântul lui Dumnezeu. Voi ar trebui să fiţi
creştini de cincizecime, umplui cu Duhul Sfânt.

Nu
demult, cineva mi-a zis: „De ce nu-i laşi în pace pe oameni,
pentru că ei cred că eşti un profet?”

„Eu
nu sunt profet.”

„Dar
ei cred că eşti. De ce nu-i înveţi cum să primească
binecuvântările spirituale, să intre în prezenţa lui Dumnezeu şi
să aibă vedenii? Dacă i-ai lăsa în pace…”

„Cum
aş putea să-i învăţa Algebra când ei nu ştiu nici să adune?”

Cum
pot să primească lucruri spirituale, când nu au nici măcar
decenţa să se curăţească? Nu vreau să vă rănesc, dar vreau să
fiu cinstit cu voi. Noi facem tot felul de lucruri murdare şi
dezonorante, deşi Biblia spune că nu trebuie să le facem.
Înţelegeţi? Câtă vreme umblăm în felul acesta, nu suntem
bineveniţi. Nu, domnilor! Tu eşti în afara Cuvântului, iar El
este Cuvântul.

Cam
atât cu aceasta, dar vom reveni şi altădată.

Poate
cineva zice: „Ce-i cu tine?” Ei bine, voi, bărbaţii care le
lăsaţi pe soţiile voastre să facă ce vor, dovediţi din ce
sunteţi făcuţi. Unele dintre voi, femeilor, deşi sunteţi soţii
de predicatori, vă îmbrăcaţi şi vă purtaţi în felul acela! De
ce faceţi aceasta? Vă permite soţul vostru s-o faceţi? Oh, frate!
Ce se întâmplă cu tine? Vă tundeţi şi vă umflaţi părul,
deoarece încercaţi să arătaţi ca prima doamnă (Fratele Branham,
face aluzie la Jacqueline Kennedy, soţia preşedintelui Kennedy). Şi
Izabela a fost prima doamnă. Predicatorii nu vor să vă spună
aceasta, dar păstorul din acele zile era Ilie. Însă Izabela nu a
vrut să asculte de el.

Revenind
la tema noastră, după cum am putut vedea, invitaţii trebuiau să
fie pregătiţi înainte să intre la ospăţ. Atunci cum a fost
posibil ca Isus să intre fără să i se facă primirea? Noi Îl
putem vedea stând în acea sală, nespălat, neparfumat şi fără
să fi primit sărutul de bun venit în casa fariseului. Aş vrea să
vă întreb ceva: Ce s-a întâmplat cu servitorul care spăla
picioarele? Unde era când a intrat Isus? Cum a putut să-L rateze?
Ce oportunitate a avut şi a scăpat-o! Cred că dacă aş fi fost
acolo şi aş fi ştiut că vine, m-aş fi urcat pe o scară şi m-aş
fi uitat după El să-L văd. Oh, să ai onoarea să Îi speli
picioarele! Dar cumva, acel om L-a scăpat din vedere. Unde era
servitorul cu uleiul când a trecut Isus? Oriunde ar fi fost, El
stătea acolo murdar. Mă omoară să spun aceasta, dar Isus avea
picioarele murdare. Ştiţi că francezii Îl numesc Jesus? Jesus era
cu picioarele murdare şi nimănui nu-i păsa.

„Păi
ce are aceasta a face cu noi, frate Branham?”

El
a fost punctual şi a sosit la timp. Isus nu întârzie niciodată,
ci vine întotdeauna la timp. Dar cu toate acestea, nu este binevenit
în biserică şi este scos afară. Jesus cu picioarele murdare.

Oh,
dar cum s-a murdărit? Venind la casa fariseului, pentru că a fost
chemat să vină. Şi astăzi se întâmplă la fel când vine: este
numit holly-roller sau I se dau alte nume scandaloase. De ce suportă
El toate acestea? Pentru că noi L-am invitat să vină, iar
Dumnezeu a coborât în trup omenesc şi a trăit printre noi.
Vedeţi? Ei L-au invitat să vină, iar când a răspuns la
invitaţie, nu a fost dorit. Ei nu L-au vrut în mijlocul lor.

De
multe ori, nici noi nu-L dorim, pentru că intervine în relaţia
socială pe care o avem cu alte biserici sau în aranjamentele
noastre denominaţionale. O, Dumnezeule, ai milă de noi, sărmanii
farisei mizerabili!

Ceea
ce ne trebuie nouă este puterea Duhului Sfânt în biserică şi în
inimile oamenilor; puterea de modă veche a cincizecimii, care a
curăţat inimile oamenilor începând de la femeia de serviciu până
la păstor. Aşa este. Amin! De aceasta are nevoie biserica de
astăzi. Dar ce facem noi? Ne rugăm pentru ea, iar când vine,
zicem: „Oh, nu! Cum va fi cu poziţia mea socială dacă primesc
aşa ceva?” Desigur, ea va tăia jos toată mândria. „Păi,
oamenii nu vor mai veni la biserică dacă nu va fi aşa şi aşa.”
Dar ce a spus Isus? Nimeni
nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.”
(Ioan
6.44). Şi tot El a zis că „Tot
ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.”
(v.
37). Păstraţi-vă curaţi!

Noi
nu ne putem compara cu lumea şi facem o mare greşeală prin faptul
că încercăm să ne purtăm ca ea. Adevărul este că niciodată nu
ne vom putea compara cu lumea şi nu avem nici un motiv să mergem pe
terenul ei. Aduceţi-i pe terenul nostru, pentru că noi avem ceva ce
ei nu au. Dacă mergem şi ne purtăm ca lumea, oamenii vor şti că
vorbim despre ceva ce nu avem. Lăsaţi lumea să vină la voi şi nu
mergeţi voi în lume!

Vedeţi
voi, Hollywood-ul sclipeşte, dar Evanghelia străluceşte. Este o
mare diferenţă între sclipire şi strălucire. Tu să străluceşti,
nu să sclipeşti cu exteriorul tău; străluceşte din interior,
prin Duhul Sfânt, cu dulceaţă, blândeţe, răbdare şi dragoste.
Străluceşte, nu sclipi, pentru că sclipirea ţine de lume.

Biserica
este ca în zilele Esterei. Estera nu a luat moda femeilor, ci s-a
îmbrăcat şi s-a purtat plină de modestie, scoţând în evidenţă
omul ascuns al inimii, de aceea împăratul a ales-o pe ea şi a
spus: „Puneţi-i coroana împărătească pe cap!” Estera este
tipul Bisericii adevărate de astăzi, a celor care sunt gata să
vină şi să se împodobească cu omul ascuns al inimii, cu
blândeţea Duhului Sfânt, nu cu parfumul şi îmbrăcămintea
lumii.

Vedeţi?
Noi Îl vedem pe Jesus stând acolo cu picioarele murdare, iar ei
nici nu au observat aceasta. Cum a intrat acolo aşa? Cum a putut fi
trecut cu vederea de slujitorul care spăla picioarele? Cum a putut
fi trecut cu vederea de ceilalţi? Nu ştiu, dar El stătea acolo cu
picioarele murdare şi nimeni nu făcea nimic în privinţa aceasta.
Oh, pot vedea cum fariseii şi ceilalţi invitaţi: episcopii,
arhiepiscopii, cardinalii şi restul mulţimii de acolo închinau
cupele împreună, beau vin şi discutau despre tot felul de lucruri
din Israel, fără să-L vadă pe Împăratul lui Israel, care era în
mijlocul lor.

Aşa
este şi astăzi. Oamenii vor să meargă la cea mai mare clădire
din oraş, să-i vadă pe predicatorii cei mai bine îmbrăcaţi şi
aşa mai departe. Dar dacă vine un om mic şi sărac, care predică
Evanghelia la un colţ de stradă, undeva pe o alee sau într-o
biserică mică, nu vreţi să vă asociaţi cu el. Ce se întâmplă
cu voi? Ceva este greşit, pentru că vă place să mergeţi acolo
unde ceilalţi oameni se poartă ca lumea şi se îmbracă foarte
arătos. Este foarte rău că ne-a intrat aşa ceva în sânge!

Ceea
ce ne trebuie nouă este umilinţa şi botezul Duhului Sfânt cu
dragostea şi puterea lui Dumnezeu, care poate scoate toată lumea
din noi şi să ne aducă înapoi la Cuvânt, ca să fim spălaţi cu
apa Cuvântului. Întoarceţi-vă la Hristos şi nu vă înfrumuseţaţi
ca lumea! Nu încercaţi să vă purtaţi ca prima doamnă sau ca
altcineva! Toate aceste lucruri sunt fără valoare, pentru că tu
eşti chemat să fii ca Jesus.

Gândiţi-vă
la faptul că după începerea ospăţului, toţi săracii stăteau
în jurul gardului, deoarece mirosul ademenitor al fripturii de miel
s-a răspândit până departe. Nu mai era nimeni pe stradă, ci toţi
stăteau şi se uitau înăuntru, cu gura căscată, încercând să
prindă o bucată din resturile de miel aruncate. Ei nu aveau voie să
intre, pentru că erau săraci, gunoiul societăţii, cei de afară.
Dar înăuntru era Unul care arăta ca ei pe dinafară, ceea ce nu
părea deloc în regulă. El stătea acolo singur şi nebăgat în
seamă de nimeni. După ce că nimeni nu avusese decenţa să-I spele
picioarele sau să-I dea sărutul de bun venit, acum era şi ignorat
de toţi. Ucenicii nu putuseră să-L însoţească pentru că ei nu
fuseseră invitaţi, aşa că acum stătea acolo singur şi privea în
jur.

Acum
fiţi atenţi! Undeva în josul străzii, în partea cea mai
îndepărtată a oraşului, în cartierul rău famat, o luăm la
dreapta şi mergem pe o alee. În spatele unei clădiri sunt nişte
trepte mici care scârţâie când calci pe ele. Le urcăm, deschidem
uşa şi găsim acolo o femeie micuţă. Oh, eu nu cred că ea a vrut
să fie aşa. Poate a avut părinţi buni, dar la un moment dat a
luat-o pe un drum greşit; sau poate că a fost o fată bună, numai
că unul din acei Iuda cu părul ondulat şi freză modernă, i-a
ruinat reputaţia. Eu întotdeauna lovesc în femei, dar de data
aceasta le voi lua puţin apărarea, pentru că foarte multe fete
bune se pierd din cauza unor Iude, ca Ricky sau Elvis, cu părul lins
şi parfumaţi, care conduc pe stradă una din acele maşini. Ei iau
una din aceste fete micuţe şi naive, pentru că ele cred că sunt
drăguţi şi arătoşi, îi dau o ţigară, apoi o iau la dans şi o
îmbată.

Eu
am întâlnit mii de astfel de fete, a căror vieţi au fost ruinate
şi distruse. Nu este numai vina lor! Să nu cazi în cursa unui
astfel de băiat, soră! Lasă-l în pace, pentru că dacă nu este
umplut de Duhul Sfânt, nu are nimic în el!

Am
să vă spun ceva, dar nu vreau să sune ca o glumă, pentru că
acesta nu este un loc de spus glume, ci este un loc în care se
vesteşte Evanghelia. Ceea ce vă spun s-a întâmplat în biserica
mea. Cu câtva timp în urmă, era o fată foarte drăguţă care
venea la biserica noastră. Primul lucru care mi-a atras atenţia a
fost că şi-a tăiat părul, ceea ce era împotriva Cuvântului. Da,
domnule. Când o femeie face aceasta, se dezonorează. Să te
îndepărtezi de ea! Acesta este Cuvântul şi Dumnezeu ştie că
este adevărat.

Dacă
Duhul Sfânt este în tine şi nu te poate înfrâna de la aceste
lucruri, ce fel de duh sfânt este acela? Vedeţi? Duhul Sfânt din
tine te face să trăieşti ce eşti. Dacă acela pe care tu îl
numeşti „Duhul Sfânt”, nu este de acord cu Cuvântul, este clar
că nu este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Înseamnă că ai un alt
fel de duh.

Astăzi,
noi avem tot felul de duhuri, aşa că oamenii spun: „Închide
ochii, deschide gura şi primeşte ceva.” Aşa faceţi voi, dar
uitaţi-vă ce aveţi după ce l-aţi primit. Să nu faceţi aceasta!
Haideţi la Dumnezeu cu smerenie şi supunere şi ţineţi cu toată
fiinţa voastră la Cuvânt. Ia Duhul lui Dumnezeu şi El te va face
să umbli drept cu Dumnezeu. Sigur că da.

Fetiţa
aceea a început să umble de colo-colo cu unul din acei micuţi
Elvişi, iar după o vreme am întrebat-o:

„Marta,
ce te determină să faci aceasta? Ce vezi la băiatul acela, pentru
că eu l-am văzut fumând şi în curtea bisericii?”

„Oh,
frate Branham, are părul frumos şi cârlionţat şi miroase atât
de bine!”

Dacă
este şi acesta un mod de a-ţi alege prietenul…

„Bine,
dar el nu este mântuit,” am spus eu, după care am adăugat: „În
ce mă priveşte, mai bine aş merge cu un băiat care miroase a
grajd şi are picioare „ca un vagon de tren”, dar este umplut cu
Duhul Sfânt.” Da, aşa aş alege. Desigur, ea nu m-a ascultat, iar
în cele din urmă a apucat pe o cale greşită, poate ca această
sărmană fată din istorisirea noastră. Vreun băiat a condus-o
greşit, apoi ea a continuat să meargă tot mai în jos. Soră, dacă
eşti cumva în situaţia aceasta, singura ta nădejde este Omul
acesta despre care vă vorbesc. Poate că ea nu avusese încă şansa
să-L întâlnească.

Astfel,
femeia se pregăteşte şi iese pe stradă, ca de obicei, dar nu
întâlneşte pe nimeni. Unde au plecat cu toţii? Merge mai departe
până ajunge la un alt colţ de stradă, dar nici acolo nu este
nimeni. „Unde au plecat cu toţii? Astăzi nu este nimeni.” După
o vreme, simte aroma aceea plăcută de mâncare şi stomacul ei mic
şi flămând începe s-o roadă, aşa că urmează mirosul şi
ajunge la locul ospăţului. Trece prin mulţimea adunată şi se
opreşte la poarta fariseului; apoi îi vede pe episcopi şi pe
cardinali cum stau acolo şi ciocnesc paharele. După o vreme, se
apropie de gard, iar când face aceasta, oamenii încep să se
îndepărteze, deşi unii dintre ei erau mai păcătoşi decât ea.
Aşa este.

Făţarnicii!
Nu îşi dau seama că fiecare femeie care a luat-o pe o cale greşită
a avut un motiv să facă aceasta? Oh, şi noi ne credem atât de
importanţi, încât de multe ori nici nu vrem să avem de-a face cu
vagabonzii de pe stradă. Nu avem timp să ne oprim să vorbim măcar
un minut cu ei, dar cu toate acestea ne numim creştini.

Femeia
s-a apropiat de gard şi privea în jur. Era flămândă. Într-o
parte stătea fariseul şi ciocnea paharul plin cu vinul acela scump,
aşteptând cina care era aproape gata şi urma să fie servită.
Privind mai departe, ochii ei s-au oprit asupra Cuiva (Oh, aş dori
să prindem toţi acea imagine!), care stătea retras într-un colţ,
nebăgat în seamă de nimeni. Cu siguranţă I-a întâlnit
privirea, dar nimeni nu poate să se uite vreodată în ochii Lui şi
să rămână acelaşi. Când L-a văzut, ea s-a întrebat: „Oare
cine este Acela, fiindcă El este diferit de ceilalţi?” Şi este.
Nimeni n-a fost şi nu poate fi vreodată ca El, fiindcă este
diferit de toţi. Privindu-L atent, femeia a observat că picioarele
Lui erau nespălate, iar faţa uscată şi arsă de soare.

Dacă
am putea vedea aceasta astăzi (ştiţi la ce mă refer), să-L vedem
în ruşine şi umilinţă în copiii Săi dispreţuiţi de lume!
Oamenii nu vor să aibă nici o legătură cu ei şi îi tratează la
fel ca cei din trecut. Astfel, ei spun: „Rusalii? Păi au trecut
demult!” sau: „Duhul Sfânt? Oh, astăzi nu mai este aşa ceva!”

Ceea
ce trebuie să facem noi, oamenii de astăzi, este să Îi spălăm
picioarele şi să Îl ungem, pentru că atunci ne vom ridica în
puterea învierii Lui. Ia ocara Lui şi poart-o şi tu! Amin. Lăsaţi
ca puterea Vieţii Lui să vă transforme în făpturi noi, diferiţi
de cei de afară, care sunt doar carne pentru tun şi praf atomic.
Purtaţi-vă ca El, pentru că Biserica Lui este o făptură nouă,
şi atunci lumea se va ruşina de ea însăşi.

El
stătea acolo şi privea la mulţimea din jurul Său. Aşa se uită
la cei din jur şi omul umplut cu Duhul Sfânt.

Femeia
aceea L-a privit şi s-a gândit: „Ştii cine este Acela? Profetul
din Galilea. Oh, El este!” Imediat, inima a început să-i bată cu
putere.

Aşa
se întâmplă când Îl găsim pe Isus, inima începe să se
comporte ciudat, pentru că primeşte un nou Stăpân.

Deci
inima îi bătea cu putere: „Oh, este Cel care a fost atunci la
fântână şi S-a întâlnit cu femeia aceea din Sihar. Da, El S-a
întâlnit cu femeia aceea care era la fel de imorală ca mine, i-a
spus că are mai mulţi bărbaţi şi apoi a iertat-o de păcatele
ei. Dar pe mine nu mă va ierta niciodată, pentru că starea mea
este mult mai jalnică. Totuşi, nu este corect să stea acolo şi să
fie tratat astfel, pentru că El este Dumnezeul veşniciei, singurul
Salvator.” Şi în timp ce se gândea la aceste lucruri, i-a venit
o idee. Nădăjduiesc că-ţi va veni şi ţie una.

Astfel,
a pornit cât se poate de repede pe stradă în jos, a intrat pe
alee, apoi a urcat scările scârţâitoare. Când a ajuns la uşă,
a tras zăvorul, a intrat în casă şi s-a lăsat pe genunchi,
gândindu-se: „Acum sunt în genunchi”, după care s-a aplecat şi
a scos de sub pat o cutiuţă mică. A deschis-o grăbită şi a scos
din ea un ciorap în care se găsea toată averea ei, tot ce avea.


întreb dacă suntem şi noi la fel de sinceri ca ea. Dacă nu eşti
la fel de sincer, nu încerca s-o arăţi cu degetul!

A
dus micuţa ei comoară la piept şi a strâns-o bucuroasă, iar în
clipa aceea a primit o descoperire: „Nu mă interesează ce spune
rabinul, cardinalul sau episcopul, eu cred din toată inima că El
este Prorocul despre care a vorbit Moise şi a spus că ne va vizita
în zilele acestea. Oh, cred că El ştie cum am obţinut banii
aceştia, dar sunt tot ce am…”

Sigur
că El te cunoaşte şi poate spune totul despre tine, chiar din
spatele acestui amvon. Da, domnule, crezi aceasta? Pot să ţi-o
dovedesc. Amin. El ştie din ce eşti făcut şi cunoaşte cuvintele
care te deranjează uneori, pentru că ştie totul despre tine. Aceea
era tot ce avea acea femeie şi aceasta este ceea ce aşteaptă şi
de la tine: să-I dai tot ce ai. Dă-i totul, toată inima ta,
dorinţele tale, popularitatea, poziţia socială, totul. Pune totul
la picioarele Lui, pentru că nu contează ce ai făcut până acum.

„Aceasta
este singura mea şansă,” şi-a zis femeia, „aşa că mă voi
folosi de ea.”

S-ar
putea ca aceasta să fie ultima şansă şi pentru tine, aşa că ar
fi bine să profiţi de ea chiar acum. Nu pleca acasă fără să
profiţi de ea, deoarece cred că poţi vedea că şi El Se mişcă
în direcţia aceea. El Se mişcă, iar tu Îl vei vedea mai mare
decât Îl vezi acum; vei vedea manifestarea Cuvântului Său.

Femeia
şi-a zis: „Aceasta este tot ce am, tot ce pot da.” Şi aceasta
este tot ce aşteaptă El. Poate cineva zice: „Dar frate Branham,
eu sunt…” Pe mine nu mă interesează ce eşti tu, cât ai fost
de făţarnic, ce membru bun al bisericii eşti sau cât de prefăcut
stai aici în faţa oamenilor! Dă-I numai ce ai, pentru că aceasta
aşteaptă El de la tine.

A
pornit din nou pe stradă gândindu-se: „Voi merge acolo, pentru că
Ceva din mine mă îndeamnă să fac aceasta.” Aşa se întâmplă
când simţi aceste lucruri cu adevărat, nu când pretinzi că le
ai. Mergând pe stradă, ea şi-a amintit că Levinsky are cel mai
bun mir din oraş. Curând a ajuns în faţa magazinului şi a
deschis uşa. Clopoţelul de la uşă l-a anunţat pe vânzător de
venirea ei, iar când a văzut-o a întrebat-o răstit: „Ce vrei?”
Probabil aşa vorbeau şi mulţi dintre aceşti oameni de afaceri
înainte de a deveni creştini: „Ce vrei?” Cu alte cuvinte:
„Nu-mi convine ca o femeie de teapa ta să intre în magazinul
meu!”

„Aş
vrea cel mai bun mir pe care-l ai.”

„Cel
mai bun?”

„Îl
vreau pentru o ocazie specială şi pentru o Persoană specială.”

Aşa
dorim şi noi: să fie cel mai bun lucru pe care îl avem; cel mai
bun pe care îl putem da. Nu doar trei minute de rugăciune pe zi, ci
cât mai mult timp Îi putem da.

„Oh,”
a continuat ea, „vreau ce ai mai bun.”

Vânzătorul
ştia foarte bine că o astfel de femeie nu putea să aibă atât de
mulţi bani încât să poată cumpăra aşa ceva. Dar ea şi-a pus
ciorapul pe tejghea şi l-a întrebat:

„Cât
costă cel mai bun?”

„Douăzeci
de dinari.”

Femeia
a golit conţinutul ciorapului şi toţi banii s-au rostogolit pe
tejghea. Bărbatul i-a numărat rapid şi a zis: „Oh, sunt exact
douăzeci de dinari, cât costă mirul. Ce vrei să faci cu el?”

„Este
pentru o Persoană specială.”

Vânzătorul
a luat sticluţa de alabastru de pe raft şi i-a dat-o femeii, iar ea
a luat-o, a ascuns-o la piept şi s-a grăbit spre casa unde avea loc
ospăţul dat de fariseu. Când a ajuns acolo, a privit din nou
înăuntru şi a văzut mulţimea de farisei adunaţi acolo. Apoi L-a
văzut pe Isus stând acolo cu picioarele murdare şi nebăgat în
seamă de nimeni.

„Oare
cum să mă strecor înăuntru?” s-a întrebat femeia. „Cu
siguranţă, mă vor da afară imediat ce voi intra pe poartă.”
Dar vedeţi voi, în ea era ceva care îi spunea să intre, fiindcă
voia să-I facă un serviciu lui Isus.

Dacă
vrei să-I faci şi tu un serviciu lui Isus, pe pământ nu se vor
găsi destui cardinali şi episcopi ca să te oprească să intri în
prezenţa Lui. Aşa este. În ţară nu sunt destule denominaţiuni
şi făţarnici şi nici destui demoni în iad, ca să te oprească
să-I faci un serviciu lui Isus.

Iat-o
cum vine şi se strecoară când observă că servitorul de la poartă
se întoarce puţin cu spatele, şi îşi face repede cale spre locul
unde stătea El. Aşa este.

Când
te hotărăşti să intri, vino direct în El, nu pierde vremea! Nu
te duce la poveşti, nu încerca să primeşti ce spune unul sau
altul şi nu lua părerea organizaţiei tale sau a alteia, ci du-te
direct la Isus. Să nu te intereseze ce spun alţii, tu du-te repede
la El!

Deci
femeia s-a strecurat repede şi a ajuns aproape de El. „Oh, sunt în
prezenţa lui Dumnezeu!” îşi zice ea tulburată. Întotdeauna
când ai o atitudine ca a ei eşti cuprins de un sentiment ciudat,
dar dacă ai atitudinea acelor farisei, vei avea acelaşi sentiment
ca ei: de goliciune. Acesta este motivul pentru care trebuie să vii
la fel ca ea, când vrei să-L vezi pe Isus, şi atunci vei vedea ce
fel de simţiri vor veni peste tine. Lasă ca inima ta veche să se
topească în dimineaţa aceasta pentru El. Ascultă Vocea Lui, care
este încă la fel de blândă, şi vei avea o atitudine diferită.

Ea
se gândea: „Oh, sunt atât de tulburată încât nu ştiu ce să
fac! Dacă voi merge în faţa Lui, poate mă va alunga, dar nu
contează aceasta, pentru că oricum sunt un nimic.” Aceasta este
atitudinea pe care trebuie s-o ai, dar dacă te temi că îţi vei
strica reputaţia, mai bine stai deoparte! „Oricum, eu sunt un
nimic!”

Deci
ea a alergat în faţa Lui şi L-a privit cu teamă. Era atât de
aproape de El! Aşa vrei să ajungi şi tu: cât mai aproape de El.
Poate că Îl priveşti de prea departe şi-L vezi doar acum două
mii de ani, dar ce zici de El în dimineaţa aceasta? El este Acelaşi
ieri, azi şi în veci: aceeaşi putere şi aceleaşi semne, pentru
că este scris: „…lucrările
pe care le-am făcut Eu, le veţi face şi voi.”
Fratele
Demos a citit cu puţin timp în urmă din versiunea biblică King
James: „Adevărat,
adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el
lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari
decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”
(Ioan
14.12), dar traducerea originală spune: „…mai
multe decât acestea,”
nu
„mai mari.” Nimeni nu poate face ceva mai mare decât El, ci mai
multe. El a înviat morţi şi a oprit natura, aşa că nu se poate
face nimic mai mare, ci doar mai mult. De ce? Pentru că El este în
Biserica Sa sfântă, care este răspândită în toată lumea; Isus
este în fiecare mădular al Său. El a fost un singur Om în care
Dumnezeu locuia în plinătate, dar acum Dumnezeu locuieşte în
toată Biserica Sa. Acesta este motivul pentru care, chiar în clipa
aceasta sunt oameni care primesc vindecarea; chiar în clipa aceasta
sunt oameni care primesc Duhul Sfânt. Dacă El ar sta în clipa
aceasta aici, în trup de carne, ar putea vorbi numai acestei
adunări, dar prin Duhul Sfânt poate vorbi pretutindeni în lume.

Deci
femeia era în prezenţa Lui. Pot să văd cum în clipa când
privirea Lui s-a aţintit asupra femeii, inima ei s-a oprit. „Aici
este Cel care a iertat-o pe femeia aceea care era la fel ca mine şi
i-a cunoscut inima. Da, El a ştiut absolut totul despre femeia din
Sihar: a ştiut că a avut cinci bărbaţi şi ştie foarte bine cât
de vinovată sunt şi eu.” El ştie totul. Ştie şi cât de
vinovat eşti tu! Ştie cât suntem de josnici, pentru că ne
cunoaşte pe fiecare în parte.

Ea
s-a uitat la faţa Lui şi L-a recunoscut imediat. Nu a privit nici o
clipă la farisei, sau la lista de apartenenţă a bisericii, ca să
vadă câţi membri erau înscrişi şi ca să se decidă dacă se va
înscrie şi ea sau nu. Femeia a privit la Isus, iar când a făcut
aceasta, s-a simţit vinovată şi nu şi-a mai putut reţine
lacrimile. S-a prăbuşit în genunchi, iar lacrimile ei îi spălau
picioarele murdare de praf.

Este
un lucru deosebit că atunci când ajungi în apropierea lui Isus,
începi să plângi, dar nu cu o inimă rece şi nepăsătoare. Eu nu
văd nici un rost în acele mărturisiri reci şi nici în scrierea
numelui într-un registru sau în aderarea la o biserică. Tu trebuie
să mori faţă de tine însuţi şi să fii născut din nou!

Lacrimile
ei se scurgeau pe picioarele Lui, dar nu avea nimic ca să le
şteargă. Cum stătea cu capul plecat şi plângea, pletele ei
cârlionţate, care fuseseră prinse în vârful capului, au căzut
acum în jos, aşa că femeia a început să-I spele picioarele cu
lacrimile ei şi să I le şteargă cu părul capului ei. Unele
dintre surorile noastre penticostale ar trebui să stea în cap ca să
Îi poată şterge picioarele cu părul lor, atât îl au de scurt.
Aşa este.

Dar
acea femeie, deşi era o păcătoasă, şi-a folosit părul lung
pentru a-I şterge picioarele. Ea a ridicat privirea spre El… Oh,
dacă El şi-ar fi mişcat numai puţin piciorul sau ar fi clipit din
ochi, ea ar fi plecat de acolo, dar întotdeauna când vrei să faci
ceva pentru El, Isus te lasă să mergi până la capăt. Îmi place
aceasta. El stătea nemişcat şi o privea atent. Atunci femeia a
încercat să spună ceva în timp ce-I spăla picioarele: „Eu…eu…”
Ce apă minunată ca să-I speli picioarele: lacrimi de pocăinţă.
Este mult mai bună decât apa stătută denominaţională pe care ar
fi putut s-o primească de la farisei. El primea apa pocăinţei:
lacrimile ei mari şi sărate îi spălau picioarele, iar părul ei
le ştergea. Sărmana încerca să spună ceva dar nu putea: „Oh,
nu pot să spun… Nu pot să spun…”

Iar
Isus o privea blând. După o vreme, femeia a scos sticluţa de
alabastru. Era atât de ruşinată, încât nu putea să se ridice
să-I pună mirul pe cap, aşa că îşi zicea: „Dacă aş putea
pune sticluţa lângă El ar fi suficient.”

Unii
dintre voi vor să pară prea importanţi, dar pentru mine sunt
suficiente picioarele Lui. Cuvântul Lui este suficient. Câtă vreme
ştiu că sunt în El şi că Cuvântul Lui este în mine, este
suficient. Dacă pot ajunge să-mi pun mâinile pe picioarele Lui
este destul; este tot ce-mi pot dori. Eu cred că aşa gândim cu
toţii: să-I spălăm picioarele cu lacrimi de pocăinţă. De fapt,
aceasta doreşte şi El: să ne spălăm murdăria cu lacrimi de
pocăinţă; nu cu canoane, ci cu pocăinţă.

Ea
era foarte tulburată pentru că Îi spăla picioarele şi le ştergea
cu părul capului ei. Cumva, cumva a reuşit să scoată sticluţa de
alabastru cu mir mirositor, a spart-o şi a turnat tot conţinutul pe
picioarele Lui. Apoi le-a şters cu părul capului ei şi le săruta.

La
un moment dat, femeia şi-a ridicat privirea spre El, dar a observat
că El nu o privea. Oare ce se întâmplă în jur? Nu se auzea nici
un zgomot, toţi se opriseră şi priveau spre ei.

Oh,
pot să-l văd pe fariseu, cel mai rău ticălos din ţară! Faţa
lui era roşie de ruşine, pentru că cineva a spus: „Amin!” Cum?
Cineva a spus „Amin” în biserica lui? Hmm, tu îl deranjezi! El
a făcut greşeala să spună că „Isus a venit să-i mântuiască
pe cei păcătoşi,” iar cineva a spus: „Glorie lui Dumnezeu!”

„Oh,
uşierilor, scoateţi-l afară, pentru că mă deranjează!” Dar pe
mine mă deranjează cânt ei tac şi nu spun „Amin” sau
„Aleluia!”

Oh,
fariseul se simţea atât de umilit şi de ruşinat! Privea spre Isus
şi îşi zicea în sine, dând din cap, cu subînţeles, spre
ceilalţi cardinali: „Vedeţi, v-am spus eu! Dacă omul acesta ar
fi un proroc, ar şti ce fel de femeie este aceea!”

Sigur
că El era Proroc, iar femeia era de milioane de ori mai bună decât
fariseul acela, deşi nu era o membră a bisericii, ci era o
prostituată. Să vă fie ruşine, vouă, bieţilor membri ai
bisericii, care nu ştiţi despre Dumnezeu mai mult de atât!
Simţindu-se jignit, fariseul a zis: „V-am spus eu! Dacă ar fi un
proroc (Dar El era Proroc), ar fi ştiut ce fel de femeie este
aceasta! Este clar că nu-i proroc!”

Dar
Isus putea să-i deosebească gândurile, aşa că S-a ridicat în
picioare. Femeia continua să stea acolo, cu părul căzându-i peste
umeri, până la mijloc, cu lacrimile şiroind pe obraji şi cu
buzele pline de mir din pricină că-I sărutase picioarele. Îşi
ridicase ochii mari şi maronii spre Isus şi se întreba îngrijorată
ce va spune şi ce va face. El a privit spre ea, apoi i-a zis lui
Simon: „Vreau să-ţi spun ceva, Simone!” Oh, sărman făţarnic
mizerabil, care vrei să pari un slujitor al lui Hristos! „Vreau
să-ţi spun ceva. M-ai invitat să vin aici şi Eu am venit. Mi-am
lăsat toate celelalte întâlniri deoparte şi am venit aici.” El
face întotdeauna aceasta. Aşa este. El este chiar acum aici.
Desigur. „Mi-am lăsat la o parte toate celelalte întâlniri,
pentru că M-ai invitat tu aici. Dar când am ajuns la uşa ta, nu
mi-ai spălat picioarele, nu mi-ai parfumat capul şi nu m-ai sărutat
de bun-venit, dar femeia aceasta, de când a venit aici, nu a încetat
să-mi spele picioarele cu lacrimile ei, să Mi le şteargă cu părul
ei şi să Mi le parfumeze.”

Oare
ce va face El acum? Femeia Îl privea cu ochii ei mari. Oare care va
fi verdictul Lui? Oh, Dumnezeule, îngăduie ca acel verdict să-mi
fie favorabil! Îngăduie ca aceasta să fie ceea ce voi auzi şi eu
când încerc să-Ţi fac un serviciu, deşi trebuie să le spun
oamenilor lucruri care mă taie la inimă! Eu trebuie să fac acest
lucru, pentru că este scris în Cuvânt. Noi toţi trebuie să facem
aceasta, fraţilor. Nu contează cu ce preţ! Trebuie s-o facem
oricum. Este slujba pe care ne-o cere Dumnezeu: să predicăm
Cuvântul Său.

Priviţi-o!
Ea Îl privea fascinată: „Oare ce va face El acum? Mă va
condamna?” Dar Isus a continuat: „…păcatele
ei, care sunt multe, sunt iertate!”
Multele
ei păcate erau iertate. Să ne plecăm capetele puţin.

Noi
L-am invitat şi El a venit. În toate bisericile prin care am fost
în săptămâna aceasta, m-am rugat împreună cu fraţii mei şi am
spus: „Isus este aici!” Ieri am fost pe vârful muntelui din Sud
împreună cu soţia mea şi i-am zis: „Uită-te jos în vale şi
gândeşte-te de câte ori a fost luat în chip uşuratic Numele
Domnului, doar într-o oră! Câte curvii au avut loc de aseară până
acum?”

„Billy,
atunci de ce ai mai venit aici?”

„Scumpo,
de acolo de jos, din valea Maricopa, s-au ridicat o mulţime de
rugăciuni în ultimele douăzeci şi patru de ore. Adevăraţii
născuţi din nou, sfinţii lui Dumnezeu, se roagă pentru ca cei
păcătoşi să vină la Convenţie.”

Domnul
a venit, este aici, aşa că haideţi să-L facem să Se simtă
binevenit; să-L întâmpinăm cu lacrimi de pocăinţă, iar inimile
noastre reci şi împietrite să fie schimbate în inimi de carne.
Haideţi să-I spălăm picioarele în dimineaţa aceasta! Haideţi
să-I spunem că Îl iubim şi că Îl vom sluji toată viaţă de
acu înainte. Suflete, ascultă verdictul Lui măreţ şi veşnic:
păcatele
tale, care sunt multe, sunt iertate!”

Am
să vă pun o întrebare şi aştept un răspuns sincer. Sunt printre
noi bărbaţi şi femei, şi eu cred că sunt, care nu au trăit cum
trebuie înaintea lui Dumnezeu şi care doresc să audă verdictul
primit de femeia aceea păcătoasă: „…păcatele
tale, care sunt multe, sunt iertate!”?

Vreţi să ridicaţi mâna? Nu priviţi în jurul vostru! Lăsaţi-mă
pe mine şi pe Domnul să vedem. Ridicaţi mâinile. Dumnezeu să vă
binecuvânteze pe toţi.

Voi,
membri ai bisericii, care ştiţi că nu aţi fost născuţi
niciodată din nou, nu uitaţi că Isus este aici! Ar trebui să-ţi
fie ruşine, dacă El te-a îndemnat să-I înalţi laude şi să-L
vesteşti cuiva, dar nu ai făcut-o! Ridică mâna şi spune: „Îmi
pare rău, Isuse! Începând de astăzi, doresc să fiu un creştin
născut din nou.” Ridică-ţi mâna! Dumnezeu să te binecuvânteze!
Fii binecuvântat.

Femeilor
penticostale care aveţi părul scurt, încreţit şi înfoiat, să
vă fie ruşine! Voi ştiţi că greşiţi! Iar dacă n-aţi ştiut,
aţi aflat acum. Vă este ruşine? Dacă da, ridicaţi mâna. Nimeni
să nu privească în jur! Dumnezeu să te binecuvânteze. Numai o
adevărată doamnă poate face aceasta. Aşa este. Dumnezeu să te
binecuvânteze. Sigur că da, sigur că ţi-e ruşine!

Vrei
să spui că ai părul scurt, încreţit şi înfoiat şi totuşi nu
ţi-e ruşine? Vrei cumva să placi oamenilor şi nu lui Dumnezeu?
Îţi dai seama că de acum înainte nu mai poţi merge niciodată
înaintea lui Dumnezeu în felul acesta? Dacă nu accepţi mustrarea
Lui, El trece pe lângă tine.

Spui
că ai Duhul Sfânt, dansezi în Duhul şi vorbeşti în limbi?
Problema este că te bazezi prea mult pe aceste lucruri, în loc să
asculţi Vocea Lui blândă. Tu poţi avea emoţii care vin din fire,
dar viaţa ta este aceea care dovedeşte ce eşti cu adevărat. Poţi
avea struguri pe o viţă de dovleac? Sau poţi avea castraveţi pe o
viţă de pepene? Ridică mâna, pentru că ştii bine că eşti
greşită! Fii destul de doamnă şi fă aceasta! Mulţi dintre cei
care nu au ridicat mâna mai devreme, au făcut-o acum. Dumnezeu să
vă binecuvânteze.

Bărbaţilor
care le permiteţi femeilor voastre să facă aceste lucruri, unii
dintre voi fiind chiar predicatori, să vă fie ruşine! Predicatori
ai Evangheliei depline, care le permiteţi soţiilor voastre să facă
aceste lucruri, să vă fie ruşine! Dumnezeu să aibă milă de
sufletul tău, frate, care nu ai atâta decenţă încât să predici
Evanghelia aşa cum este ea! Ţi-e frică de ea?

Dar
voi, cei care fumaţi şi pretindeţi că sunteţi creştini, iar pe
lângă aceasta mergeţi şi la un pahar cu şeful vostru? Dar voi,
oamenilor de afaceri, care nu v-aţi lepădat încă de felul vostru
lumesc de a fi? Voi trebuie să mai ciocniţi un păhărel de
Crăciun! Să vă fie ruşine! Să vă fie ruşine! Chiar nu ştiţi
că Isus vă va condamna în ziua aceea? Ştiţi bine că greşiţi
şi că ceea ce faceţi nu este corect!

Unii
dintre voi treceţi voit peste Cuvânt, în aceste zile din urmă.
Bisericile devin tot mai formale, dovedind că ceva nu este în
ordine cu voi. Eu ştiu că unii dintre voi, predicatorii, sunteţi
nevinovaţi şi că aţi vrea să predicaţi Cuvântul cât se poate
de tare, dar adunarea voastră nu vă permite aceasta… Predicaţi
tot ce trebuie predicat, iar Dumnezeu le va cere socoteală dacă nu
vă ascultă.

Unii
dintre voi nu L-aţi iubit cum ar fi trebuit. Alţii, sunteţi
creştini foarte onorabili, dar nu L-aţi iubit niciodată aşa cum
ar fi trebuit, şi ştiţi că sunteţi vinovaţi pentru că nu vă
rugaţi îndeajuns. Spuneţi: „Îmi ridic şi eu mâna şi recunosc
că nu mă rog îndeajuns. Îmi este ruşine de mine şi de viaţa
mea. L-am rugat să vină la această întâlnire, dar acum, când
stau în faţa Lui, îmi este ruşine pentru întreaga mea viaţă.
Mi-e ruşine de viaţa mea.” Şi eu simt acelaşi lucru ca şi voi,
binecuvântată fie inima Lui, pentru că în dimineaţa aceasta a
venit din ceruri ca să ne viziteze, să ne vorbească şi să ne
întâlnească. El vorbeşte chiar acum inimilor noastre, cu Vocea Sa
blândă. Nu va fi nici un vânt mare şi înfricoşător, pentru că
noi am avut de multe ori parte de aşa ceva.

Haideţi
să ni se acopere faţa de ruşine în dimineaţa aceasta! „Îmi
este ruşine să spun că sunt creştin cu viaţa pe care o trăiesc.
Îmi este ruşine că nu mai am nici o putere în prezenţa Lui. Îmi
este ruşine că nu sunt un exemplu de creştin în faţa oamenilor
mei. Isuse, ai milă de mine! Dumnezeule sunt plin de greşeli şi am
nevoie să fiu corectat, în timp ce Duhul Tău îmi vorbeşte şi
mie.”

Doamne,
dorim să vorbim cu Tine şi avem nevoie de iertarea Ta. Noi dorim să
fim creştini adevăraţi şi să fim umpluţi, cu adevărat, cu
Duhul Sfânt. Nu ne este ruşine să plângem în faţa Ta şi nu ne
ruşinăm cu Tine. Tu ne-ai vizitat în dimineaţa aceasta, iar noi
vrem să-Ţi spălăm picioarele; vrem să-Ţi dăruim vieţile
noastre. Doamne, vrem să fim creştini adevăraţi şi să aducem la
suprafaţă roadele Duhului Sfânt: dragostea, umilinţa, supunerea,
înfrânarea, răbdarea, blândeţea şi iertarea. Dumnezeule, Te
rugăm să ne ierţi în Numele lui Hristos şi să ne ajuţi să
facem din El Exemplul nostru.

Cei
care au această dorinţă în suflet, să-şi plece capetele în
prezenţa Lui, ştiind că noi toţi suntem vinovaţi. Dacă doriţi
să-I spălaţi picioarele, rămâneţi în linişte în picioare.
Dumnezeu să vă binecuvânteze. Soţia mea obişnuia să cânte o
cântare foarte frumoasă: „Isuse drag, eu Te iubesc, eu Te
iubesc.” Dacă Te-am iubit vreodată, acum este acel timp, Isuse.
Să ne plecăm capetele cu toţii.

Tatăl
nostru ceresc, am fost atât de indiferenţi faţă de Tine! Te-am
prigonit, Ţi-am prigonit calea şi am fost nepăsători faţă de
Tine. (O femeie începe să ţipe). Mă rog pentru femeia aceasta
sărmană, pe care diavolul încarcă s-o ia chiar acum. Du-te după
ea, Duhule Sfânt, şi nu o lăsa singură. Du-te după ea, Isuse.
Fie ca demonul care strigă, să iasă afară în Numele Domnului
Isus, iar acel suflet sărman să fie salvat.

Nouă
ne pare rău pentru tot ce Te-am supărat şi Te rugăm să Te mişti
printre noi prin Duhul Sfânt. Umple-ne cu bunătatea Ta
dumnezeiască, şi toarnă binecuvântările Tale peste noi. Stai la
masa noastră şi cinează cu noi, Doamne. Te primim ca Salvatorul
nostru şi dorim să fii Conducătorul şi Împăratul nostru, de
aceea Te rugăm să laşi Duhul Sfânt să ne ungă sufletele şi să
ne dea dragoste, milă şi înţelegere.

Îngăduie
ca fiecare predicator să aibă o altă atitudine, şi fie ca aceşti
oameni de afaceri, această organizaţie, fiecare membru al bisericii
şi fiecare persoană prezentă în locul acesta, să simtă că Isus
îşi ocupă locul în inimile lor. Îngăduie aceasta, Doamne,
fiindcă Te iubim, ne încredinţăm vieţile în mâinile Tale şi
Te considerăm binevenit la această convenţie. În după-amiaza
aceasta, îi vom boteza pe cei ce cred, îi vom chema la altar pe cei
ce doresc iertarea şi Te vom lăuda prin cântările noastre şi
prin cuvânt; Te vom lăuda cu tot ce avem şi le vom dovedi
oamenilor că nu ne este ruşine de Evanghelia lui Isus Hristos, dar
este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire.

De
acum înainte ar trebui să trăim o viaţă nouă şi să nu mai fim
ca acei farisei, pentru că am fost vizitaţi de Tine. Noi ştim că
Tu eşti Împăratul prorocilor. Dumnezeul Proroc care vorbeşte
chiar acum inimilor noastre. Te rugăm să ne cercetezi inimile şi
să ne arăţi cauzele care împiedică marea mişcare a lui Dumnezeu
în aceste zile din urmă. Îngăduie ca din locul acesta să plece
predicatori, bărbaţi şi femei uniţi cu inspiraţia iubitoare a
Domnului Isus şi astfel să pornească o trezire adevărată care să
străbată continentul de la un capăt la altul. Îngăduie aceasta,
Doamne.

Noi
ştim că Tu ai răspuns la invitaţia noastră şi eşti binevenit
în viaţa fiecăruia dintre noi. Noi Te iubim, Doamne şi Te
binecuvântăm, pentru că Tu eşti deasupra oricărei organizaţii
şi a lucrurilor lumii. Tu eşti deasupra hainelor noastre şi a tot
ce ne aparţine, pentru că eşti Dumnezeu. Eşti deasupra emoţiilor
noastre şi Te iubim din toată inima. Primeşte-ne, Doamne, în timp
ce ne ridicăm mâinile spre Tine şi Te lăudăm. Te lăudăm, ne
încredinţăm în mâna Ta, mare Dumnezeu al gloriei cereşti, şi
Te rugăm să-i binecuvântezi pe aceşti oameni în Numele Domnului
Isus.

Îl
iubiţi? Îi veţi dărui Lui vieţile voastre? Ridicaţi mâinile şi
spuneţi: „Isuse, şi eu mă rog să vii la această convenţie,
pentru că Îţi predau Ţie viaţa mea. De acum încolo vreau să
fiu pe deplin al Tău şi doresc ca viaţa, trăirea şi vorbirea mea
să dovedească faptul că sunt pecetluit cu Duhul Sfânt.”

Dă-ne
un ton la cântarea: „Eu Îl iubesc.” Ziceţi aceasta din inimă?
Spuneţi: „Amin!” (Amin). Haideţi să cântăm cu toţii ca pe
vremuri: „Eu Îl iubesc, Eu Îl iubesc…” Cu toţii:

Eu
Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru
că El m-a iubit întâi

Şi
mi-a răscumpărat salvarea…

Gândiţi-vă
câteva clipe la aceasta. Satana a întrerupt-o pe femeia aceea
micuţă şi a scos-o din adunare în fugă, dar Duhul Sfânt a
prins-o şi a adus-o înapoi, aşa că acum stă liniştită în
mijlocul nostru. Ce este aceasta? Făgăduinţa Lui: „În
Numele Meu vor scoate draci…”
Puterea
stă în bunătate şi umilinţă. Aceasta face lucrurile măreţe:
bunătatea şi umilinţa. Îl iubiţi? Să cântăm cu toţii, cu
ochii închişi şi cu mâinile ridicate.

Dumnezeu
să vă binecuvânteze.


Amin –