CE POZIȚIE ARE UN CREDINCIOS

… Ieri după-amiază
am ţinut rândul de rugăciune timp de vreo patru ore, pentru că am fost în rezervaţie.
Azi noapte nu am prea putut dormi, iar dimineaţă a trebuit să vin aici să
predic; şi după-amiază trebuie să vin din nou. Acesta este motivul pentru care
i-am spus fratelui Moore:

„În după-amiaza
aceasta am să te chem pe tine pe platformă”, dar el mi-a răspuns:

„Nu voi fi acolo…”

Totuşi l-am găsit şi
mi-a spus că a fost la vânătoare, de aceea am râs adineaori. Fratele Moore
încerca să se dea la o parte. Ei bine! Voi ştiţi că viaţa are părţi foarte
ciudate în ea, nu-i aşa?

Se spune că atunci
când se încruntă, omul foloseşte 80% din muşchii feţei, pe când atunci când
râde foloseşte doar 20% din ei.

Haideţi deci să fim
voioşi şi mai bine să râdem decât să ne încruntăm.

Tatăl meu, care era
irlandez, avea un mare simţ al umorului. El le spunea celor cu care discuta:

„Când râzi, râde şi
lumea cu tine, dar când plângi, o faci singur”, aşa că fiţi bucuroşi, fiindcă
nu aveţi de ce să vă temeţi. Totul este în ordine când sunteţi creştini.

Vreau să vă spun că
ieri am avut cea mai deosebită zi din toate adunările mele ţinute pe pământ
american, şi anume în rezervaţia indienilor apaşi.

Nu am mai văzut încă
niciodată o asemenea revărsare a Duhului Sfânt ca printre acei indieni.

Aş fi dorit să fiţi
şi voi acolo, pentru că a fost cu adevărat deosebit. Mi se pare că
anglo-saxonii sunt puţin prea deştepţi sau nu pot vedea aceasta, nu ştiu cum să
zic, dar indienii cred pur şi simplu şi asta-i tot.

A fost cineva din
locul acesta acolo? Sigur că da. Uitaţi-vă că au ridicat mâna.

Nu am putut înţelege
de ce El îmi spunea tot timpul ceva înainte de a ajunge acolo. Mai fusesem în
rezervaţia aceea cu vreo opt ani în urmă, dar în timp ce eram în maşină, Ceva
îmi spunea: „Roagă-te!”

Conducea fratele
Moore, iar alături de noi erau câteva femei, învăţătoare în rezervaţia indienilor,
fratele Sharritt şi soţia sa, fratele Brown şi fratele Tracy.

Eu le-am spus ce mi-a
zis Domnul, după care i-am zis fratelui Moore: „Condu tu în timp ce noi ne vom
ruga.”

Oh, şi ce timp de
rugăciune! Duhul Sfânt a venit jos şi mi-a spus:

„Roagă-te înainte ca
să luaţi curba la răscruce.”

Eu nu cunoşteam
drumul şi nu ştiam de acea curbă la răscruce, dar când am spus „Amin” la
rugăciune, am ajuns la o intersecţie.

Acolo era o casă
mică, iar o soră indiană a ieşit din curte, a îngenuncheat cu capul plecat şi
s-a rugat tot timpul cât a ţinut serviciul de cântări.

Dacă aş fi avut cinci
ca ea, care să stea şi să se roage în fiecare noapte, ar fi mult mai bine, nu-i
aşa? Aşa este. Nu credeţi şi voi la fel?

Deci a fost un timp
minunat.

Când am început
rugăciunea pentru bolnavi, am văzut că uitasem să împărţim numere de rugăciune,
deoarece Billy mersese în altă parte, nefiind interesat să vină în rezervaţie.

Eu am crezut că este
obosit şi vrea să doarmă, aşa că am mers fără numere de rugăciune, dar Duhul
Sfânt i-a aliniat pe oameni atât de perfect: surzi, muţi, orbi, ologi…

Fratele Brown mi-a
spus că au fost spuse vreo treizeci de vedenii, în timp ce eu eram încă în
picioare. În rândul de rugăciune au venit cam trei sute de oameni, din care cam
două sute cincizeci au fost vindecaţi pe deplin.

O, a fost o revărsare
minunată a Duhului Sfânt!

A fost adusă o fetiţă
indiană. O, ce drăguţă era! Ochii ei negri erau atât de strălucitori şi, dacă
nu mă înşel, fratele misionar Mitchell a spus: „Este oarbă!”, iar cineva din
rândul de rugăciune a confirmat.

Ei au adus-o în faţa
mea, iar eu mi-am mişcat mâinile în faţa ei, dar ochişorii aceia mari au rămas
nemişcaţi. Privind-o, mă gândeam la biata de ea cum va trebui să-şi petreacă
viaţa în felul acesta, după care mi-am pus mâna peste ea. Când am făcut
aceasta, am avut un simţământ ciudat.

Poate sună cumva
fanatic, dar este adevărat.

Se părea că am
părăsit pământul şi m-am dus înaintea tronului lui Dumnezeu, iar acolo era
Sângele lui Isus Hristos.

Ştiu că biata fetiţă
indiană nu putea înţelege engleza, dar se părea că Dumnezeu mi-a deschis
credinţa înaintea Sângelui Domnului Isus şi i-a prezentat-o ei.

În câteva minute am
fost din nou jos şi-mi ţineam degetul aşa, în faţa ochilor ei, dar, când l-am
mişcat, ochii ei erau tot orbi.

Atunci am spus:
„Doamne, ai zis că orice vom cere…”, iar când am spus aceste cuvinte, degetul
mi-a căzut în jos şi am văzut cum acei ochişori frumoşi l-au urmărit, fetiţa
fiind vindecată complet.

Am văzut atunci
câţiva bărbaţi bine îmbrăcaţi, probabil spectatori, care s-au îndreptat spre
fetiţă, privind-o atenţi în timp ce ea umbla la fel ca ceilalţi.

A venit apoi tatăl
ei, care era tot orb, iar Domnul Isus i-a restituit şi lui vederea, prin harul
Său suveran.

Femei cu braţele
paralizate şi-au ridicat mâinile şi L-au lăudat pe Dumnezeu, iar surzii, muţii
şi mulţi alţii au fost vindecaţi de Domnul nostru binecuvântat.

Eu nu pot uita acel
rând de rugăciune indian; îl am tot timpul în minte.

În dimineaţa aceasta
m-am trezit şi m-am dus în camerele unde erau asociaţii mei, iar Duhul Sfânt
m-a mişcat.

Ei vorbeau despre
ceva ce au văzut într-o revistă, aşa că am coborât şi m-am dus în cameră la
Billy, iar el îşi lustruia pantofii.

M-am întors în camera
mea, am închis uşa şi am zis: „Dumnezeule, ce este aceasta? De ce nu pot să-mi
scot din minte acea rezervaţie indiană?”

Ceea ce se întâmpla
nu era o vedenie. Cea mai sfântă adunare pe care mi-a dat-o vreodată Domnul pe
pământ american a fost ieri, în adunarea din rezervaţia indiană.

N-am mai văzut
niciodată o asemenea revărsare a Duhului, iar dacă cineva dintre voi ţine
legătura cu rezervaţia, urmăriţi şi vedeţi ce urmări va avea această adunare.

Deci eram în cameră
şi m-am gândit să citesc puţin, căci urma să predic, dar Ceva îmi spunea:
„Ridică sus cartea”. Am luat deci cartea şi am început s-o răsfoiesc…

În a treia zi din
decembrie eram la New York (în vedenie). Era ora șapte dimineaţa, iar Billy
dormea.

M-am ridicat din pat
şi m-am dus la geam, iar acolo Dumnezeu mi-a arătat… eu o uitasem, dar totul
era scris de la un capăt la altul.

Domnul mi-a arătat că
tot ceea ce făcuse în rezervaţie era scris. O, Doamne, acest lucru mă mişcă
atât de mult!

Cel ce spune cu multă
vreme înainte ceea ce se va întâmpla. Nu-i aşa că e minunat? El poate spune ce
a fost, ce este şi ce va fi. Minunat…

Cu puţin timp în
urmă, mi-a fost prezentat un domn pe care nu l-am mai văzut până acum.

Eu l-am văzut stând
într-un loc unde era o masă, iar soţia lui, o brunetă, îi dădea să mănânce. El
era un om mai înalt, iar Duhul Sfânt m-a împins să-i spun:

„Domnule, tu suferi
de ulcer la stomac.” Când a auzit aceste cuvinte, bărbatul a acceptat
vindecarea chiar acolo lângă uşă, unde discutam. Poate este undeva în clădire,
acum.

Vedeţi cum, în
dragostea şi în harul Său măreţ, Domnul Isus face aceste lucrări minunate ce ne
depăşesc gândirea? Este adevărat?

Am dorit ca în
după-amiaza aceasta să vorbesc despre „A doua venire a Domnului Isus”, dar s-ar
putea s-o amânăm pentru luni sau marţi, fiindcă am dorit să dovedesc că
cea  de-a doua venire a Domnului va avea
loc chiar acum, în timpul în care trăim.

Acest lucru nu îl
spune Domnul, ci eu iau ce spune ştiinţa plus Scriptura, sau mai degrabă
Scriptura plus ştiinţa şi după cum este generaţia în care trăim. Toate arată că
generaţia aceasta va vedea a doua venire a Domnului Isus.

Nu am destule
informaţii ştiinţifice ca să vă spun aceste lucruri acum, aşa că m-am gândit că
astăzi vom avea o bună şcoală duminicală, dat fiind faptul că trebuie să predic
şi diseară, după care vom avea un serviciu de vindecare.

Este bine aşa? Şi aş
vrea să vă mai spun ceva ce mi-a venit în gând.

Unul sau doi
predicatori s-au luat de managerul meu cu privire la o afirmaţie pe care am
făcut-o aseară cu privire la Adam şi Eva. Sunt sigur că am fost înţeles greşit.

Ei cred că eu am spus
că Adam nu a păcătuit, dar dovada că a păcătuit este că a fost pedepsit fiind
alungat din grădina Eden de către Dumnezeu. Vedeţi?

Mantaua răscumpărării
de pe el a arătat aceasta. Ceea ce am spus eu, este că Adam a păcătuit cu voia,
pentru că Eva a fost înşelată, nu Adam. El a păcătuit în mod voit, a făcut-o
din pricina soţiei sale, a ştiut ce face, iar după aceea  s-au dus amândoi înaintea lui Dumnezeu şi au
fost condamnaţi.

Apoi, Isus, cu bună
ştiinţă de ceea ce făcea, a venit jos şi a luat locul celui păcătos ca să-Şi
poată răscumpăra Biserica. Vedeţi?

Eu am spus că Adam
era un tip spre El, Hristos fiind al doilea Adam. Prin primul Adam, noi am
murit cu toţii, dar prin al doilea Adam, trăim.

Neînţelegerea lor (a
celor doi predicatori) a constat în faptul că au crezut că aş fi spus că Adam
nu a păcătuit niciodată, dar el a făcut-o şi încă pe deplin conştient de fapta
sa.

În 1 Timotei 2.14 ni se spune că „nu Adam a fost amăgit, ci femeia.” Ea a
fost în nelegiuire, înţelegeţi?

Eva credea că este
bine, dar Satana a înşelat-o. Însă pe Adam nu l-a înşelat, el ştiind bine că
ceea ce face este greşit. Iubindu-şi soţia, el s-a identificat cu păcatul,
fiind condamnat împreună cu ea.

Acelaşi lucru l-a
făcut Hristos: s-a identificat cu biserica plină de păcat şi a fost condamnat,
iar sufletul Său a mers în iad. Aşa este. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi,
credeţi aceasta?

Nu El a fost acela
care a săvârşit păcatul, ci ea. Dumnezeu nu-L putea trimite în iad doar aşa, ci
L-a condamnat deoarece a luat păcatele noastre asupra Sa. De aceea, Hristos nu
a murit ca neprihănit, ci ca păcătos. El nu a păcătuit niciodată, ci a luat
păcatele noastre asupra Sa.

Orice teolog în
Scriptură ştie aceasta. Eu ştiu că aveţi aici fraţi care cred că diavolul a
fost ţapul de ispăşire, dar nu este adevărat. Hristos a fost amândouă: şi
moartea şi învierea.

Aţi înţeles? El a
purtat păcatele noastre în adânc, după care a ieşit afară în înviere.

Deci aşa a fost
reprezentat Hristos pentru biserică. El a luat locul bisericii a fost aruncat
în întuneric, în iad, şi înviat în a treia zi.

Dumnezeu l-a înviat
pentru neprihănirea noastră, făcând aceasta pe baza Scripturii, deoarece David
a spus:

„ … nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu
vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea.”
(Psalmul 16.10).

Este singurul text pe
care l-am găsit în Vechiul Testament şi care a fost vorbit prin prorocie, iar
Dumnezeu nu i-a lăsat sufletul în iad.

Unii oameni spun: „De
ce se zice că El a stat trei zile în mormânt, pentru că a murit vineri
după-amiază şi a rămas în mormânt o zi şi o parte din cealaltă?”

Aşa este, El nu a
stat chiar trei zile, fiind simbolizat de Iona care a stat în pântecele
balenei.

Mai mult, prin David
s-a spus clar: „Nu vei lăsa ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” El a
ştiut că putrezirea se instalează după șaptezeci și două de ore, ceea ce
însemna că în timpul acela de trei zile şi trei nopţi, Dumnezeu urma să-L
învieze ca să nu vadă putrezirea. Aţi înţeles?

Deci a murit vineri
după-amiază şi a înviat duminică dimineaţa, pentru că Dumnezeu a făgăduit că
nici o celulă din trupul Lui nu va putrezi şi că El va învia din nou. Amin.

Acum Îl iubiţi?

Haideţi să schimbăm
subiectul, iar dacă îmi veţi dărui toată atenţia voastră, vom avea o lecţie de
şcoală duminicală. La asta m-am gândit, dacă va fi cu voia Domnului.

Mă auziţi bine?
Spuneţi „Amin”. Eu nu sunt un învăţător foarte bun şi nu învăţ aceste lucruri
ca să fac o doctrină, de aceea, dacă nu sunteţi de acord cu ceea ce spun, nu
este nicio problemă.

Noi nu suntem nici
măcar doi oameni la fel, dar ne bucurăm pentru mădularele trupului lui Hristos,
nu-i aşa?

Acuma, desigur, aş vrea
să vă dau un sfat cu privire la ceea ce învăţ: voi să faceţi ce fac eu când
mănânc plăcintă cu cireşe.

Ştiţi că-mi place
plăcinta cu cireşe. Vă place şi vouă? Atunci ştiţi cum este.

Ce faceţi când daţi
de un sâmbure, aruncaţi plăcinta? Sau aruncaţi sâmburele şi continuaţi să
mâncaţi plăcinta?

Cui îi place puiul
fript? Desigur, tuturor. Tuturor sudiştilor le place puiul fript. Deci, când
mâncaţi pui fript şi daţi de un os, aruncaţi tot puiul? Sigur că nu. Aruncaţi
doar osul.

Acelaşi lucru să-l
faceţi şi aici. Ceea ce nu credeţi lăsaţi deoparte şi continuaţi să mâncaţi, să
credeţi ce este bun. Bine? Amin.

Subiectul din
după-amiaza aceasta va fi scurt, deoarece trebuie să vin înapoi diseară, pentru
o nouă predică.

Câţi din cei prezenţi
sunt creştini? Ridicaţi mâna.

O, este minunat! Se
pare că 100%. Cred că cel mai mare blestem care este peste biserica de astăzi e
că nu ştiu ce sunt. Mă refer la oameni, de aceea, cu ajutorul lui Dumnezeu vom
încerca să arătăm locul credinciosului în Hristos, pentru că atunci ne vom ruga
cu toţii pentru bolnavi şi vom avea o mare adunare. Sunt sigur că aşa este.

Haideţi să ne plecăm
capetele în timp ce am încheiat partea de introducere şi să trecem la partea
centrală a adunării.

Tată preaiubit, mai
întâi doresc să-mi exprim dragostea faţă de Tine, căci ai fost atât de
îndurător faţă de mine, salvându-mă dintr-o viaţă de păcat şi aducându-mă în
sânul Tău.

Prin aceasta, ai
transformat o viaţă de păcat într-o viaţă reînnoită şi ne-ai făcut credincioşi.
Îţi mulţumim pentru aceasta, Tată. Îţi suntem recunoscători că ai făcut aceasta
pentru fiecare din noi.

Îţi mulţumim pentru
că Isus Hristos, Fiul Tău, a venit pe pământ să moară pentru păcătoşi, fiind
făcut păcat pentru a sta ca o punte între morţi şi vii, astfel ca morţii să
poată fi scuturaţi prin auzirea Cuvântului şi acceptarea Scripturii, şi să fie
născuţi din nou ca făpturi noi.

Tată, treci pe la noi
în această zi şi fă ca după ce va citi Cuvântul, orice persoană bolnavă şi în
nevoie, din locul acesta, să fie vindecată.

Lasă ca fiecare să
vadă pentru ce a murit Hristos şi unde sunt ei astăzi în Hristos.

Doboară orice barieră
a necredinţei şi a superstiţiei, înlătură orice zid, Doamne, şi lasă ca Duhul
Sfânt să vină ca un vârtej de vânt, mergând înaintea noastră în vale, cum s-a întâmplat
când David se pregătea să meargă la luptă şi se întreba cum va fi.

Atunci el a auzit
acel pas deasupra duzilor şi a ştiut că Dumnezeu mergea înaintea lui, aşa că a
putut porni la luptă.

Îngăduie ca acel pas
de deasupra duzilor să se audă din nou, iar Duhul Sfânt să mişte fiecare
persoană în poziţia în care a pus-o Hristos Domnul, rămânând acolo pentru tot
restul vieţii.

Ajută-mă şi pe mine
la aceasta, Dumnezeule, pentru că Te rog în Numele lui Isus. Amin.

Acum, înainte de a ne
ocupa de batiste, să deschidem Biblia la cartea Efesenilor capitolul 1.

Un lucru izbitor care
mi-a rămas întipărit de ieri este o tânără indiancă. Ea mi-a pus în mână o
pereche de şosete şi o eşarfă.

Păi, am crezut că
doreşte să i le ţin până mă rog pentru ea, dar Duhul Sfânt a vorbit printr-o
vedenie şi a spus că erau pentru cineva drag ei, care avea o boală de picioare.

Soţul ei era fără
Dumnezeu şi dorea să pună eşarfa peste el ca să 
primească Duhul Sfânt.

Nu este minunată
credinţa simplă?

După ce au văzut că
surzii aud, orbii văd, şchiopii umblă prin sală, şi-au luat copilaşii şi i-au
adus aici sus. O mamă a adus un copilaş născut doar de câteva ore, care era
bolnav. Ea l-a înfăşurat într-o pătură şi a venit prin frigul iernii de pe
culmile înzăpezite ale munţilor, deoarece dorea ca bebeluşul ei să fie
vindecat.

Alţii nu au putut
să-i ia de la spital pe cei dragi ai lor, aşa că au adus tot felul de pături şi
de lucruri de-ale lor ca să le binecuvântez.

O, Doamne! I-au făcut
pe oamenii albi să se ruşineze.

Haideţi să ne rugăm.

Tată ceresc, văd
Duhul mişcându-se printre oamenii simpli şi mă tem, Tată, că mulţi dintre noi,
învăţătorii, am făcut lucrurile prea complicate pentru oameni.

În zilele în care
trăim noi, toţi sunt educaţi, deştepţi şi îşi petrec o mare parte din timp
studiind cărţile de ştiinţă, literatură, matematică, etc., lăsând Duhul Sfânt
afară.

Acesta este motivul
pentru care cei din răsărit s-au umplut cu Duhul. O, Dumnezeule, ai milă!

Dintre toţi, Tu scoţi
afară un popor care Te iubeşte şi Te crede, Doamne.

Ei şi-au pus
batistele aici ca să se facă rugăciune peste ele, fiindcă Te iubesc, Doamne.

De aceea, ne rugăm ca
fiecare dintre ele să fie binecuvântate…

Fă ca şi cu acestea
să fie cum a fost cu indianca de ieri.

Fie ca Duhul Tău cel
Sfânt, care este aici, să facă aceasta, aşa încât cei la care vor fi trimise să
fie vindecaţi în Numele lui Isus. Amin.

Prieteni, când mă
auziţi vorbind despre anglo-saxoni şi despre diferenţele dintre oamenii albi,
să ştiţi că nu mă refer la Biserică, deoarece aceştia sunt cei chemaţi afară.

Atunci vorbesc despre
toată naţiunea, despre tabloul general; vorbesc despre poporul american, atât
de bine hrănit şi atât de aristocrat: cu doctori în divinitate care au toate
diplomele de Ph. D. şi D. D. sau U.D., pentru că după aceasta umblă.

Aţi văzut unde au
ajuns? Ei au lăsat Duhul lui Dumnezeu afară. Acolo L-au pus şi nu cred în
supranatural. Sunt atât de „avansaţi” în ştiinţă încât pot să-L explice pe
Dumnezeu: Sângele nu mai este, zilele minunilor au trecut şi multe altele.

Acum nu mai este
nimic în biserică… şi se adună doar împreună, dar, fraţilor, Biserica este
locul în care se adună împreună credincioşii născuţi din nou în Hristos.

Acum haideţi să
începem, deoarece nu avem prea mult timp la dispoziţie.

Am uitat să vă
întreb: cred că s-au împărţit numere de rugăciune şi pentru serviciul din
după-amiaza aceasta, precum şi pentru cel de diseară, iar noi vom încerca să
chemăm cât mai mulţi posibil, după cum ne va călăuzi Duhul Sfânt.

Să deschidem acum la
cartea Efesenilor, care a fost scrisă de Pavel în anul 64 d.Hr., adică la vreo
31 de ani după cincizecime, în timpul cât a fost închis ca să-i fie tăiat
capul.

Nu demult, am fost
chiar în locul unde a fost scrisă această epistolă către efeseni.

Văzând celulele în
care acest apostol a stat în lanţuri, m-am gândit: „O, Doamne, Duhul Sfânt a
umblat prin locul acesta…”

Acest gând îţi dă un
simţământ ca în prezenţa lui Dumnezeu.

Apoi, ei i-au tăiat
capul, aruncându-l în canalul din apropiere, dar Dumnezeu ştie că astăzi, el
este nemuritor printre oameni.

Ceea ce vreau să
ştiţi de la început este că epistola către Efeseni a fost scrisă pentru cei
credincioşi, nu pentru necredincioşi, de aceea m-am gândit că în după-amiaza
aceasta voi face un test ca să văd dacă sunt şi grupuri de necredincioşi sau de
păcătoşi printre noi. Dacă ar fi fost, nu aş fi vorbit aici despre aceste
lucruri.

Când am văzut însă că
sunt prezenţi doar credincioşi, m-am gândit că ar fi bine dacă l-am face pe
fiecare credincios să vadă unde se află.

Creştinilor, voi încercaţi
din greu să înţelegeţi aceasta, pentru că Mesajul l-a aşezat pe credincios
într-un loc.

Dacă fiecare
credincios şi-ar cunoaşte locul, aici n-ar mai fi nici o persoană suferindă în
mai puţin de 20 de minute. Aşa este. Ce deosebire ar fi dacă fiecare om şi-ar
putea vedea locul în Hristos Isus!

V-am simţit gândurile
ce vi se derulau foarte repede:

„Frate Branham, eu
ştiu unde stau!”

Aşa crezi tu, dar,
dacă ai şti, ar fi diferit.

Am văzut oameni care
vin pe platformă, iar când îi întreb: „Crezi?” îmi răspund:

„Oh, am toată
credinţa, frate Branham!”

Nu vreau să-i
jignesc, nici să spun ceva împotriva lor, dar dacă ar crede, nu ar mai trebui
să vină sus. Ştiţi ce posedă ei în realitate? Speranţă, nu credinţă. Credinţa
aduce roade chiar acum, dar speranţa doar speră. Acesta este adevărul.

Vedeţi, noi avem
foarte multă speranţă, dar ne cam lipseşte credinţa, de aceea am dori să
schimbăm speranţa cu o credinţă reală.

Există o singură cale
prin care putem ţine credinţa reală, pozitivă: prin gândirea pozitivă, la
lucruri pozitive.

De exemplu, o femeie
se duce acasă şi începe să calce haine cu fierul de călcat, dar nu este curent.
Cu siguranţă, nu aţi ridica mâinile în sus să spuneţi:

„Nu există curent
electric! Nu există aşa ceva!” Aceasta ar dovedi eventual că pe undeva aveţi
firele întrerupte. Curent există din belşug, dar voi nu sunteţi conectaţi
corect la el. Este adevărat?…………………………….

…Tu de ce nu te-ai
vindecat când s-a făcut rugăciune pentru aceasta?

„Nu este vindecare
divină!”, spuneţi voi, dar această afirmaţie este tot atât de lipsită de sens
ca şi cealaltă. Sigur că da.

Ceilalţi se vindecă,
iar tu nu. Aceasta arată clar că firele tale sunt întrerupte undeva.

Priviţi la
electricitate. Întreaga lume este plină de electricitate, aţi ştiut aceasta?
Aţi putea merge la New York să luaţi un fir de cupru sau la Los Angeles…
Luaţi un elicopter şi zburaţi cinci mile în înălţime, apoi lăsaţi acel fir de
cupru şi veţi prinde destulă electricitate încât să provocaţi un foc pe pământ.

Atâta electricitate
este pe pământ. Desigur.

Acum, dacă tot
pământul este plin de electricitate, iar voi staţi în mijlocul unui câmp, în
întuneric, şi nu vedeţi pe unde să mergeţi, aşa că strigaţi: „O, electricitate,
vino şi fă lumină pentru mine. Ştiu că poţi lumina, aşa că vino şi fă lumină.
Cred că exişti pentru că oamenii de ştiinţă au dovedit aceasta, deci vino şi
luminează!”, vă bateţi gura degeaba, deoarece nu veţi avea niciodată lumină.
Aşa este.

Dar, dacă aduci
electricitatea în mod corect, ea va lumina.

Întreaga încăpere de
aici este plină de Puterea lui Dumnezeu. Este atât de multă, încât e suficientă
să-l facă pe băiatul acesta din scaunul cu rotile să umble; să o facă pe
această femeie să umble; să dea vedere acestor orbi, etc. Dar primul lucru pe
care-l aveţi de făcut este să faceţi să curgă Duhul Sfânt în felul potrivit.
Credeţi aceasta? El este aici.

Dacă aţi avea o
fântână arteziană pe acest munte şi tot aici ar arde un lan de grâu, iar voi
aţi începe să strigaţi:

„O, apă mare, du-te
acolo şi stinge focul ce mistuie lanul meu!”, aţi răguşi, dar nu se va  întâmpla nimic. Deci poţi striga, poţi
plânge, poţi urla, poţi alerga, poţi vorbi în limbi, poţi sări în sus şi-n jos,
poţi cânta cântări, poţi predica Evanghelia, fiindcă până nu lucrezi în armonie
cu Duhul Sfânt, vei răguşi doar, însă nu vei ajunge nicăieri. Credeţi aceasta?
Aşa este.

Dar priviţi. Apa ar
putea uda lanul dacă veţi lucra corect cu legile gravitaţiei. Aceasta va trage
apa în jos şi vă va uda lanul.

Voi nu o veţi putea
face însă să sară pur şi simplu de acolo.

Duhul Sfânt va
vindeca orice persoană de aici, dacă veţi lucra conform Planului şi voii lui
Dumnezeu din Sfânta Scriptură.

În sala aceasta sunt
destul de mulţi creştini ca să închidă cerurile din Phoenix, aţi ştiut aceasta?
Dar este nevoie să lucraţi conform voii Duhului, iar noi tocmai aceasta
încercăm să facem acum: să plasăm credinciosul în poziţia lui corectă, astfel
încât să poată vedea unde se află.

Cum o veţi putea
ocupa, dacă veţi alerga în toate părţile?

Acum haideţi să auzim
ce spune Pavel în Efesenişi încercaţi să fiţi cât se poate de
respectuoşi în timp ce vom vorbi Cuvântul.

„Pavel, apostol al
lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu…”

Introducerea acestei
epistole ne arată cum a ajuns Pavel apostol: el a fost chemat prin voia lui
Dumnezeu, iar în altă parte spune că nu a fost chemat de oameni, nici nu a fost
trimis de vreun om, ci de Dumnezeu.

Deci Pavel era
apostol. Cuvântul „apostol” înseamnă „misionar” sau „trimis”. Deci misionar sau
trimis este acelaşi lucru: apostol.

Acum, cine poate
trimite un misionar: omul sau Dumnezeu? Oamenii pot trimite oameni pe care-i
numesc apostoli ai bisericii. Ei îşi pun mâinile peste trimişii lor şi îi
trimit, dar, dacă oamenii au trimişii lor, înseamnă că şi Dumnezeu poate avea
un apostol, un trimis al Său.

Prin urmare, să nu
credeţi că vă puteţi pune mâinile peste Pavel, pentru că Dumnezeu Şi-a pus deja
mâinile peste el, l-a trântit jos de pe cal, iar Hristos i-a vorbit.

Pavel a fost trimis
de Dumnezeu şi nu de oameni, ceea ce înseamnă că chemarea lui a fost divină.
Deci, dacă chemarea lui a fost divină, iar slujba lui adeverită şi scrisă în
Scripturi, eu cred că ceea ce a spus Pavel este adevărat.

În Galateni 1.8, el a spus că această
Evanghelie este atât de sigură încât, chiar dacă ar veni un înger din cer şi ar
învăţa altceva, trebuie să fie blestemat.

„ … apostol al lui
Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu…”

Aici, Pavel se
prezintă celor din Efes, celor credincioşi în Hristos Isus.

Fiţi atenţi la
această epistolă.

Pavel era apostol
prin voia lui Dumnezeu, iar în această epistolă se adresează celor credincioşi
în Hristos Isus.

Versiunea americană
de astăzi este să fie trimisă într-o ţară, într-un oraş sau la o biserică, dar
Pavel nu şi-a trimis epistola bisericii, ci celor ce erau în Hristos Isus.
Pentru aceştia a fost epistola, nu pentru cei necredincioşi, nici pentru cei de
afară.

Ceea ce aş vrea să
ştim acum este dacă această epistolă mai este valabilă şi astăzi. Haideţi să
aflăm cum puteţi fi în Hristos Isus.

Sunt atât de multe
căi diferite care pretind că duc la Hristos Isus. Astfel, unii spun că trebuie
să te alături unei biserici, alţii spun că, dacă crezi şi dacă faci un lucru
sau altul, ajungi în Hristos.

Unii spun că ajungi
prin botez, alţii spun că prin părtăşie, dar 1 Corinteni 12.13 spune clar că „printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup”
care este Trupul lui Hristos, trupul de credincioşi.

Deci în Hristos nu
putem ajunge printr-un botez, nici prin strângerea de mâini, nici printr-o
simţire, ci printr-un mare Duh, care este Duhul Sfânt.

Printr-un singur Duh,
noi toţi suntem botezaţi într-un singur trup, care este trupul Domnului Isus
Hristos.

Uitaţi-vă la El:
zdrobit, lovit, sfâşiat şi străpuns de suliţa romană, pentru ca, prin Duhul
Sfânt, noi să putem fi botezaţi în trupul Său, fiind făcuţi părtaşi naturii
Sale divine. Aţi înţeles?

Aceasta înseamnă că,
după ce intraţi în trupul Său, deveniţi părtaşi naturii lui Hristos.

Cum aţi mai putea
minţi, fura, înşela sau aluneca, dacă natura divină a lui Hristos este în voi?
Este imposibil.

Dacă sunteţi părtaşi
ai naturii lui Hristos, deveniţi făpturi noi. Atunci „cele vechi s-au dus şi toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5.17)

Toate răfuielile
noastre, certurile, argumentele, răsfăţurile, au trecut. Care sunt roadele
Duhului?

Noi am zidit pe
apartenenţa la o biserică, pe strigat, pe demonstraţia lucrărilor noastre, dar
prima roadă a Duhului este dragostea. Să iubim pe cine? Pe cei ce sunt
neiubiţi. Acesta este Duhul lui Hristos.

Roadele Duhului sunt:
dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, blândeţea, mila, credinţa.

O, tu nu poţi spune:
„Frate Branham, eu fac asta şi cealaltă. Eu ştiu ce am pentru că mă rog pentru
bolnavi şi sunt vindecaţi.

Frate, Dumnezeu mi-a
descoperit Cuvântul aşa şi pe dincolo; şi am cunoştinţă deplină despre Cuvânt.
Tu eşti greşit, dar eu vindec bolnavii, vorbesc în limbi, scot draci şi pot
face toate aceste lucruri.”

Este adevărat, dar
Isus a spus:

„Mulţi îmi vor zice în ziua aceea:

„Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am
scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut;
depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea.”
(Matei 7.22-23).

Asta schimbă puţin
tabloul, nu-i aşa, frate?

Tu spui: „O, frate
Branham, eu cunosc un frate care face cutare…”

Să nu priviţi
niciodată la un om după semnele pe care poate să le facă, deoarece este posibil
să vindece oamenii, să aibă darul prorociei sau cunoştinţă şi cu toate acestea,
Pavel a spus:

„Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti,
şi  n-aş avea dragoste, sunt o aramă
sunătoare sau un chimval zăngănitor.

Chiar dacă aş înţelege toate tainele lui Dumnezeu; chiar dacă am D.D.,
Ph.D. sau S.S.D., chiar dacă am credinţă
să mut munţii, dar nu am dragoste, nu sunt nimic.”
(1 Corinteni 13.1-2).

Prorocia este bună;
vorbirea în limbi este bună; tălmăcirea este bună; strigarea este bună, dar tu
nu poţi face toate aceste lucruri fără ca mai întâi să fii botezat fundamental
în Hristos.

Toate acestea nu sunt
roadele Duhului, ci darurile Lui. Este ca şi cum aş aduce nişte mere din nord
şi le-aş lega  într-un palmier, după care
aş spune:

„Uite ce măr frumos
am aici…”

Este adevărat, acolo
este un pom, iar pe el atârnă mere, însă acele roade nu sunt produsele acelui
palmier. Amin.

Iată. Voi puteţi face
lucrări mari, prin credinţă, şi totuşi să nu fiţi născuţi din nou din Duhul lui
Dumnezeu. Fiţi atenţi atunci. De ce? Pentru că aici este o linie periculoasă!
Nu susţineţi că tot ce aveţi este de la Dumnezeu.

Nădăjduiesc să nu vă
supăraţi pe mine, căci  vă iubesc şi vă
avertizez ca un tată care vede cum copiii lui sunt pe cale să se rănească dacă
nu bagă de seamă.

Fiţi atenţi! Nu vă
uitaţi după mulţimi mari şi nici după lucruri mari. Nu priviţi la demonstraţii
mari, nici la vindecări măreţe sau la alte lucruri mari, ci priviţi în sus la
marele Mântuitor, Domnul Isus.

Roada Duhului este
dragostea. Ce este Dumnezeu? Dragoste. Aceasta înseamnă că dacă nu poţi să-l
iubeşti pe vrăjmaşul tău, indiferent ce spune despre tine, dacă nu-l poţi iubi
pe vecinul tău, indiferent ce-ţi face, eşti greşit.

Este nevoie ca din
inima ta, nu de pe buze, nici datorită cunoştinţei care-ţi spune că ar trebui
să faci asta sau cealaltă, ci este nevoie ca în inima ta să fie Ceva care te
face să-i iubeşti, indiferent ce spun sau ce fac ei.

Dacă nu este aşa,
este timpul să vii din nou la altar, deoarece nu ai avut niciodată ceea ce ţi
s-a părut că ai sau ceea ce ar fi trebuit să ai cu adevărat. Amin.

O, nu-mi place să
spun aceasta, dar mă doare să ştiu că sunt asemenea oameni chiar printre cei ce
trăiesc alături de mine.

Şi, aşa cum am spus
şi dimineaţă, dacă aţi ştiut că sunt flămând şi aţi avut doar câţiva pesmeţi pe
masă, i-aţi împărţit cu copiii voştri şi cu mine. Aşa este.

Prieteni iubiţi,
acesta este motivul pentru care nu pot trece indiferent. Fac aceasta pentru că
mă credeţi şi pentru că ştiu că mă iubiţi şi aţi văzut Duhul lui Dumnezeu
lucrând.

Cum aş putea să tac
şi să nu vă avertizez când văd linia periculoasă de care vă apropiaţi? Dacă nu
m-ar interesa, aş fi un păstor fals şi nu un slujitor al lui Hristos.

Nu umblaţi după
demonstraţii!

Dragostea, bucuria,
pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândeţea, mila – acestea sunt roadele
Duhului.

Este timpul să ne
întoarcem la început!

Poate ziceţi: „Frate
Branham, tu eşti împotriva darurilor Duhului!” Nicidecum.

Vă rog să nu mă
înţelegeţi greşit, ca în cazul problemei cu Adam.

Eu nu condamn
darurile Duhului, pentru că ele aparţin bisericii, dar problema este că voi
umblaţi după daruri în loc să umblaţi după Dătător.

Ştiu că sună puţin
ciudat, dar v-am simţit. Aţi văzut? Este adevărul.

Voi trebuie să vă
întoarceţi înapoi, dar nu intelectual, ci cu inima. Lăsaţi pacea lui Dumnezeu
să se odihnească în inima voastră, ca să vă puteţi iubi vrăjmaşii ca pe voi
înşivă.

Aţi văzut cum a
procedat Moise atunci când oamenii  s-au
răzvrătit împotriva lui? S-a aruncat cu faţa la pământ şi a strigat:

„Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din
cartea Ta…”

(Exod 32.32).

Isus i-a iubit atât
de mult pe vrăjmaşi, încât Şi-a dat viaţa ca să-i salveze pe cei ce au fost răi
cu El, iar pe cruce a mijlocit pentru ei, zicând:

„Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” –(Luca 23.34).

Ei nu L-au putut
înţelege; nu au înţeles propovăduirea Sa. Viaţa Sa a fost neînţeleasă şi la fel
vorbirea Sa.

În epistola sa, Pavel
spune: „ … celor ce sunt în Hristos Isus…”

Cum ajungem în Hristos?
Prin botezul cu Duhul Sfânt.

Dumnezeu vă dă Duhul
Sfânt, prin har, prin credinţă, conform alegerii Sale, înţelegeţi?

Tu spui: „Frate
Branham, eu am făcut asta şi cealaltă…”, dar aceasta nu înseamnă nimic.

Mai întâi trebuie să
aveţi în inimă experienţa naşterii din nou, a pomului care a fost sădit, iar
apoi el va aduce la suprafaţă propriile sale roade.

De exemplu, voi
sădiţi un portocal când este atât de mic (fratele Branham arată) şi singurul
lucru pe care trebuie să-l faceţi este să-l udaţi.

Ce se va întâmpla?
Micuţul copăcel va bea apă, dar roadele lui nu sunt în apă, nici în pământ, ci
în el însuşi. Pentru a le aduce însă la suprafaţă este nevoie ca acel copac să
fie plantat şi apoi să bea apă. El trebuie să bea mai mult decât îi este porţia.

Problema viilor
voastre de astăzi (mă refer la bisericile voastre) este că nu au destulă apă.

Dacă sădiţi acest
pomişor, el va bea până când nu va mai putea, iar după un timp veţi observa că
dă ramuri şi frunze, apoi va rodi portocale.

Dar nu portocalele vin
primele, ci mai întâi trebuie să aveţi pomul şi pomul este sădit în Hristos
Isus, Fântâna nesecată a vieţii.

Aşa este şi cu
creştinul. Tot ce îi este necesar în călătoria sa pe pământ, îi este dat când
se află în Hristos.

Şi tot ce trebuie să
facă este să bea şi să bea, până când fiecare roadă a Duhului, fiecare dar al
Duhului şi tot ce este în Hristos, îi aparţine; este în el pe tot parcursul
călătoriei.

Voi trebuie să-l
luaţi pe cel mai mic copac, pe cel ce este un bebeluş în Hristos, şi să-l
puneţi lângă Izvorul de apă: nesecata Viaţă a lui Hristos.

Atunci sunteţi
plasaţi în Hristos, iar când sunteţi în El, prin Duhul Sfânt, toate calităţile
Duhului locuiesc în voi.

Dar cum este dacă
pomul vostru de portocal nu rodeşte portocale, ci smochine? Înseamnă că aţi
încurcat pomii. Desigur, şi în cazul acesta obţineţi roade, dar nu acelea pe
care le-aţi dorit.

Tot aşa este şi cu un
creştin. Noi trebuie să avem roadele lui Hristos.

Pavel spunea că
trebuie să mâncaţi carne împreună, sub semnul sincer al lui Dumnezeu.

Prieteni, mai întâi
de toate, întoarceţi-vă la fundament şi începeţi de acolo.

În epistola sa, Pavel
se adresează celor ce erau deja în Hristos Isus, prin Duhul Sfânt, şi le
spunea:

Har şi pace de la
Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos
.”
(v. 2).

Vedeţi, el le dă
binecuvântările lui Dumnezeu.

„Binecuvântat să fie
Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot
felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos
.” (v. 3).

Poate cineva spune:
„Eu pot să fiu creştin şi să stau acasă!” Nu, tu nu poţi face aceasta, deoarece
trebuie să fii împreună cu restul trupului tău, iar El ne-a binecuvântat
împreună, în locurile cereşti, în Hristos.

Eu am fost foarte
şocat când am aflat că peste 90% din americani nu merg duminica la biserică.
Aceasta înseamnă că peste 90% din americani merg la lucrările diavolului, în
loc să fie în biserică.

Gândiţi-vă: la
fiecare colţ este plin de biserici, iar ei stau acolo, se ceartă, se contrazic,
fac prozeliţi unii de la alţii şi apoi spun că L-au aflat pe Domnul Isus.

O, Doamne, ei au pus
carul înaintea calului!

Poate că Domnul va
turna puţin balsam vindecător în seara aceasta şi va pune jos aceste lucruri.

Acum am ceva pe inimă
şi trebuie să vă spun, deoarece nu ştiu cât voi mai trăi, nici dacă voi mai
ajunge aici şi vreau ca atunci când voi sta la bara de judecată, să fiu găsit
curat de sângele oricărui om.

Întoarceţi-vă,
prieteni! Întoarceţi-vă la dragostea lui Dumnezeu! Nu vă duceţi după orice vânt
de învăţătură, sărind încoace şi încolo, şi nu fugiţi din biserică de câte ori
zboară ceva pe sus.

Voi ştiţi că ei
cultivă săritul în sus. Prin aceasta nu vreau să spun că sunt greşiţi, ci au
inimile însetate. Noi trebuie să ne adunăm pretutindeni şi să stăm în locurile
cereşti; trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu şi atunci El va lucra cu noi.

„În El, Dumnezeu ne-a
ales…”

(v. 4). Cine a făcut alegerea? Dumnezeu.

Isus a spus: „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales
pe voi…”
(Ioan 15.16).

„În El, Dumnezeu ne-a
ales…”

Pe cine? Pe cei ce sunt în Hristos Isus.

„În El, Dumnezeu ne-a
ales…”

Când? Ieri? Alaltăieri? Ascultaţi ce spune Scriptura:

„ … înainte de
întemeierea lumii…”

Cu siguranţă nu am
citit greşit, ci aşa este scris în versiunea King James.

Deci, Dumnezeu v-a
ales în Hristos înainte de întemeierea lumii. Şi dacă Dumnezeu a ştiut aceasta,
de ce vă mai temeţi?

De ce vă mai temeţi,
dacă Dumnezeu a ştiut să vă aleagă în Hristos Isus, înainte de întemeierea
lumii, iar voi aţi venit şi aţi acceptat chemarea?

Care este problema,
surorilor? El poate să vă vindece, nu-i aşa? Sigur că da. Am dreptate, frate
din scaunul cu rotile? Sigur.

„Dumnezeu v-a ales în
Hristos înainte de întemeierea lumii.
Aşa spune Scriptura.

„ … ca să fiţi
sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui…”
(v. 4). În
ce? „În
dragostea Lui.”

Oh, aceasta este
Biserica fără pată şi neprihănită. Cum vom ajunge astfel? Noi nu putem ajunge
singuri, pentru că suntem oameni supuşi tuturor greşelilor.

Acum însă, ne îndreptăm
spre desăvârşire.

Haideţi să deschidem
puţin la Evrei 9 şi să citim versetul
21.

Ascultaţi ce spune
Pavel. Mai întâi vom citi totuşi versetul
1 din capitolul 10:

„În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu
înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe,
care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se
apropie.”

Subiectul este
desăvârşirea. Cum poate un muritor să devină desăvârşit?

Deşi pare imposibil,
Dumnezeu a spus în Cuvântul Său că „El
ne-a ales încă înainte de întemeierea lumii, să fim sfinţi şi desăvârşiţi.”

Cum veţi ajunge acolo?

La rândul Său, Isus a
spus:

„Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel
ceresc este desăvârşit.”
(Matei 5.48).

Deşi Dumnezeu ne-a
ales înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi fără prihană, ca să fim
desăvârşiţi înaintea Sa, noi totuşi cârtim şi murmurăm…

Nu credeţi că
Dumnezeu a văzut toate aceste lucruri? El le-a văzut dinainte şi le-a hotărât
aşa, alegându-ne înainte de întemeierea lumii.

Iată cum a făcut-o.
În Evrei 9.11-12 citim:

„Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare,
a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de
mâini, adică nu este din zidirea aceasta;

şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfânt,
nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o
răscumpărare veşnică.”

În timpul Legii, ei
intrau sub vărsarea de sânge a viţeilor şi a ţapilor, dar acest sânge nu putea
îndepărta păcatul deoarece era sânge de animal.

Cum era posibil ca
viaţa unui animal mort, ieşită din celula de sânge, să vină peste un om?

Viaţa unui miel, a
unui viţel sau a unui ţap, care a fost jertfit pentru păcatele noastre, nu se
poate întoarce peste fiinţa umană. Nu este posibil. Din pricina aceasta,
Dumnezeu a hotărât încă înainte de întemeierea lumii ca Mielul Său desăvârşit
să vină într-o celulă perfectă, creată de El însuşi, ca să aducă Sângele
răscumpărării în lume…

Cum puteţi să-L
respingeţi pe Cel ce era în celula aceea de Sânge? Cum puteţi respinge
dragostea Celui ce S-a jertfit pentru voi pentru ca, prin jertfirea Sa, să facă
posibilă venirea Duhului Sfânt peste cel credincios? Prin aceasta, a adus
răscumpărarea veşnică. Amin.

Acum aţi înţeles?
Îndepărtarea păcatului este făcută prin spălarea sângelui, pentru ca Duhul
Sfânt să câştige credinciosul, curăţindu-i sufletul pentru părtăşie. Acest Duh
de Viaţă ne duce înăuntru, în Hristos, închizând lumea afară şi punând în noi
natura lui Dumnezeu.

Voi sunteţi încă
supuşi greşelilor, dar Dumnezeu nu le vede deoarece sunt acoperite de Sânge. El
nu le vede prin Sânge pentru că, de câte ori priveşte prin Sânge, vede alb.

Dumnezeu Şi-a găsit
plăcerea în Hristos, deoarece a spus despre El:

„Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc
plăcerea…”

(Matei 17.5).

Prin Hristos cel
desăvârşit, noi am murit faţă de gândurile şi ideile noastre, fiind născuţi din
Duhul lui Dumnezeu, aşa că nu mai umblăm după teologia cuiva, ci după Duhul din
noi, care nu-i lasă pe cei născuţi din nou să mai umble după lucrurile lumii,
ci după lucrurile Duhului.

Romani 8.1
spune că „nu mai este nici o osândire
pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii
pământeşti
(lupte, război, certuri, invidie, egoism, etc.), ci după îndemnurile Duhului.”

Vedeţi, voi umblaţi
în Hristos, ceea ce înseamnă că toate lucrurile lumii au trecut: toate acele
mari crezuri pe care le-aţi avut înainte s-au dus.

Urmarea? Inima şi
gândurile devin una în Hristos. Aceasta arată că aţi murit pentru voi înşivă şi
v-aţi născut din nou.

Atunci, vine timpul
de mers la biserică; nu mai puteţi sta pe loc, ci veţi merge acolo, deoarece
însuşi Duhul poartă mărturia adunării împreună, în Hristos Isus.

Ca să scurtăm
povestea, deschideţi din nou Biblia la Evrei
10, ca să privim un tip.

Dacă credinciosul
Vechi Testamental a comis adulter sau altceva rău, trebuia să aducă un miel. El
îl ducea la preot, iar preotul îl cerceta: pe miel, nu pe credincios. Lui nu îi
păsa de credincios, pentru că el nici măcar nu era în tablou. Credinciosul
venea doar şi prezenta mielul.

Oh, fraţilor, dacă
aţi putea vedea aceasta!

Poate spui: „Păi, eu
ştiu ce am făcut când eram tânăr!”, dar asta nu are nici o importanţă pentru că
tu Îi prezinţi lui Dumnezeu Mielul, înţelegeţi?

Preotul nu zicea: „Ai
nasul prea mare; ai urechile prea lungi şi trebuie să accepţi…”. Nu, nu,
pentru că nici măcar nu privea la om, ci privea şi cerceta mielul, iar, dacă îi
găsea vreun cusur, îl dădea înapoi. De ce? Pentru că nu era jertfa potrivită.
Aceasta însemna că omul trebuia să aducă un miel corespunzător, pentru ca
atunci când avea să fie cercetat de preot, acesta să spună:

„Bine, ai ales un
miel bun; l-am găsit fără cusur.”

După aceea, preotul
punea mielul jos şi îi lăsa capul pe spate. Credinciosul îşi punea mâinile
peste el şi spunea:

„Dumnezeule, ar
trebui să mor pentru păcatele mele, dar mielul acesta moare în locul meu.”
Preotul tăia gâtul mielului şi, în timp ce sângele începea să-i curgă,
credinciosul îşi ţinea mâinile peste el. Micuţul lui trup se zbătea şi tremura,
apoi zbiera pentru ultima dată, în timp ce viaţa îl părăsea.

Dar, prin vărsarea
aceasta de sânge, care este un tip, Duhul nu putea să vină înapoi peste
credincios, deoarece duhul unui miel, duhul unui animal, nu poate veni peste
om.

Oh, cred că mă puteţi
înţelege! Dumnezeu însuşi a venit jos. Priviţi. El nu se uită la voi, ci
priveşte la Miel, la Hristos, care nu are nici o vină. Acesta este motivul
pentru care Dumnezeu a acceptat Jertfa, iar voi vă puneţi mâinile peste Mielul
Isus Hristos, vă mărturisiţi păcatele, recunoscând că sunteţi păcătoşi şi că
Mielul a murit pentru voi.

Duhul care a ieşit
din Miel vine înapoi la credincios. Amin. Astfel, sunteţi desăvârşiţi deoarece
Cel ce a murit, Cel neprihănit, Cel puternic, Cel ce vine, Cel acceptat, S-a
întors în forma Duhului Sfânt şi l-a adus pe credincios în odihnă.

Asta este! Nu voi, ci
El! Dumnezeu nu se uită la voi, ci priveşte la El. Voi nu trebuie să muriţi
pentru că El a murit în locul vostru. Amin.

El a fost rănit
pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru păcatele noastre. Pedeapsa a căzut
peste El şi, prin rănile Lui am fost vindecaţi. Aici este temelia.

Veniţi la acest Miel
şi mărturisiţi-vă păcatele. Mărturisiţi-vă şi credeţi că El a stat în locul
vostru, iar Dumnezeu L-a înviat pentru neprihănirea voastră.

Mai mult, chiar Duhul
din Mielul care a murit se întoarce la voi şi vă aduce în părtăşie cu Dumnezeu.

Pentru cât timp?
Pentru totdeauna. …………………….. 
…Credinciosul aflat sub sângele mielului, după ce-şi aducea jertfa,
pleca de acolo şi comitea din nou adulter sau voia să-şi ucidă vecinul, etc. De
ce aceasta? Pentru că duhul care era în acel animal nu putea veni peste
credincios.

Haideţi să vedem ce
spune Pavel despre aceasta. Amin. Să nu vă speriaţi, căci „Amin” înseamnă „Aşa
să fie”.

Acest Om… (nu Legea
veche, pentru că Pavel separă legea de har) … Acest Om, „după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru
totdeauna la dreapta lui Dumnezeu.”
(Evrei 10.12).

Acum ascultaţi mai
departe:

„ şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să Îi fie făcuţi
aşternut al picioarelor Lui…”
(v.
13).

În ordine, fraţilor.
V-aţi dat jos vesta ecleziastică? Ascultaţi:

„Căci printr-o singură jertfă…” Nu în fiecare an
şi la fiecare trezire, ci: „printr-o
singură jertfă,
El a făcut
desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.

Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt.” (v.14-15).

Înţelegeţi? Hristos a
murit pentru păcatele voastre, iar Duhul Sfânt, care era în celula Mielului, se
întoarce peste credincios purtând mărturie despre credinţa noastră în Hristos.
Prin aceasta, Dumnezeu ne-a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna. Amin.

Acest lucru nu se
realizează prin tremurat, nici printr-o emoţie, nici prin faptul că ai vorbit
în limbi o dată, de zece ori sau de un milion de ori, nici prin faptul că ai
scos draci sau ai predicat Evanghelia, ci prin Jertfa vie: Domnul Isus, care
ne-a adus pentru totdeauna în părtăşie pe cei ce sunt sfinţiţi.

În trecut, Dumnezeu
putea curăţi credinciosul, dar nu-i putea îndepărta vina, pentru că nu putea fi
biruită de nimic.

Dar acum, Duhul Sfânt
care a ieşit din trupul lui Hristos şi nu dintr-un animal, Duhul care a ieşit
din trupul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întors peste biserică.

Şi ce a făcut? „O singură dată, printr-o singură Jertfă, i-a
curăţit pentru totdeauna pe cei ce au venit la El şi L-au primit.”

În Efeseni 4.30 scrie: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui
Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”
Cum
puteţi să-L întristaţi? Prin muşcatul pe la spate, prin purtarea voastră, prin
necredinţă, prin indiferenţă, etc.

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi
aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.

Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2.8-9).

„O, eu sunt metodist;
sunt prezbiterian; sunt baptist; sunt penticostal…”

Nimeni nu se poate
lăuda, deoarece nimeni nu L-a căutat vreodată pe Dumnezeu, ci Dumnezeu l-a
căutat pe om. Şi motivul pentru care crede, este că El l-a văzut înainte de întemeierea
lumii şi l-a hotărât mai dinainte să intre în trupul lui Hristos.

„Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi
chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe
aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.”
(Romani 8.30). Amin. Asta este.

Timpul trece repede
şi mai am câteva lucruri pe care vreau să vi le arăt. Iertaţi-mă, căci vă voi
învăţa câteva minute în Lumina Cuvântului.

Acum înţelegeţi,
prieteni, ce vreau să spun?

Noi suntem oameni ai
Evangheliei depline, dar trebuie să fim cu băgare de seamă pentru că biserica
Evangheliei este împărţită chiar acum în două grupe: una a devenit rece şi
formală – o linie periculoasă, în timp ce cealaltă are tot felul de lucruri
mistice şi înalte, care nici măcar nu sunt în Biblie.

Fraţilor, staţi pe mijlocul drumului! Staţi pe aceeaşi
Evanghelie pe care au stat şi părinţii credinţei şi vegheaţi să nu cădeţi în
extreme!

Mie îmi pare rău pentru păstori. Mă refer la cei care
sunt păstori adevăraţi. Unii din biserică vor să fie fanatic, alţii vor să fie
de partea cealaltă. De obicei, cei educaţi sunt reci şi formali şi alunecă în
aceste extreme, din cauză că nu au nimic duhovnicesc în ei
.
……………………………………………………………………….…

Primul
lucru care se întâmplă în asemenea cazuri este că biserica se răceşte, iar dacă
nu veghează, se vor rupe. Când se întâmplă aceasta, ei vor căuta să vă tragă de
partea lor, dar voi rugaţi-vă lui Dumnezeu să vă trimită un predicator sensibil
la sunetul Evangheliei, care să stea în cale, iar când aveţi nevoie de
„bătaie”, să v-o dea, şi când aveţi nevoie de dragoste, să v-o dea fără măsură,
ţinându-vă aliniaţi cu Scriptura şi cu Duhul.

El este păstorul care veghează asupra sufletelor voastre.

Prieteni, dacă aveţi un asemenea păstor, fugiţi la
Dumnezeu şi rugaţi-vă pentru el tot timpul. Şi încă ceva: ascultaţi-l.

Dumnezeu ne-a
hotărât şi ne-a ales înainte de întemeierea lumii
.”

Ascultaţi. Cum ar fi
dacă aţi avea o chemare ca a lui Avraam? Noi ştim că Dumnezeu a făcut cu el un
legământ necondiţionat.

El i-a zis: „Avraame,
Eu ţi l-am dat” şi a adăugat: „Dacă tu vrei, vreau şi Eu.”

Dacă El s-ar întâlni
şi cu voi în aceleaşi condiţii, L-aţi crede? Sigur că da.

Daţi-mi voie să vă
spun ceva: fiecare bărbat şi fiecare femeie care are Duhul Sfânt în inimă, L-a
întâlnit pe Dumnezeu în acelaşi fel ca şi Avraam.

Dumnezeu l-a chemat
pe Avraam fără nici o condiţie, pur şi simplu l-a ales, dându-i legământul lui
şi seminţiei lui, care este Hristos, pe care astăzi Îl aveţi în inima voastră
şi care v-a adus în părtăşie prin faptul că Şi-a vărsat Sângele pe Calvar
pentru salvarea voastră.

Voi sunteţi sămânţa
lui Avraam cu Duhul Sfânt pentru că aţi fost aleşi de Dumnezeu.

Cine erai tu? Un biet
păcătos pierdut. Un hoinar care a trecut pe lângă o adunare bună a Duhului
Sfânt, zicând: „Grămada aceea de holly-rollers!”

Acolo erai tu. Erai
atât de aristocrat în Cadillacul tău albastru, încât te gândeai că eşti prea
bun ca să mănânci cu restul oamenilor şi aparţineai la una din aceste biserici
mari, unde încercai să-ţi ascunzi păcatele.

Dar, prin alegerea Sa suverană, Dumnezeu te-a
chemat în această părtăşie minunată. Atunci ţi-ai pierdut toată mândria, toate
petrecerile, toate dansurile şi ai venit frumos în Hristos Isus. De ce? Pentru
că Dumnezeu te-a ales înainte de întemeierea lumii să fii cetăţean al
Împărăţiei Lui.
…………………………………………………………………………

„În
El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără
prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,

ne-a rânduit mai
dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale.”
(Efeseni 1.4-5).

Haideţi să luăm ca
umbră legile Vechiului Testament.

Mai aveţi puţină răbdare
cu mine?

După rânduielile
Vechiului Testament, care este un tip al legii de azi, când într-o familie se
năştea un copil, desigur, el era fiul acelei familii. Tatăl îl iubea, cu
siguranţă, dar ca să poată îndeplini toate atribuţiile ce urmau să-i revină,
punea un tutore sau un învăţător care să-i educe fiul.

Acest tutore îl
înştiinţa tot timpul pe tată despre progresele fiului său.

Orice învăţător
biblic ştie că regulile Vechiului Testament erau un tutore sau un îndrumător,
pentru că Pavel vorbeşte despre Lege ca fiind tutorele sau îndrumătorul ce avea
să ne aducă la Hristos. (Galateni
3.24).

Tutorele a început
să-l observe cu atenţie pe băiat. Tatăl nu ştia ce va fi cu fiul său când va fi
mare.

Acum ascultaţi-mă cu
atenţie, prieteni, iar dacă vi se pare că sunt greşit, rugaţi-vă pentru mine.

Ce s-a întâmplat cu
biserica Evangheliei depline când a apărut cu câţiva ani în urmă? Ei au devenit
fii ai lui Dumnezeu când au primit Duhul Sfânt. Aşa este.

Duhul Sfânt este
Tutorele care i-a ridicat în administraţia lui Dumnezeu.

Tutorele veghea
asupra copiilor şi Biserica progresa şi se ridica, văzând epoca naşterii.

Tu spui: „Naşterea
din nou?” Da.

Tu eşti tot atât de
mult fiu ca atunci când vei fi născut din nou, dar nu uita: Tutorele duce
veştile despre tine la Tatăl.

Când băiatul ajungea
la o anumită vârstă (cam unde ar trebui să fie biserica acum), în floarea
vârstei, deci când era deja matur, tutorele mergea la tată.

Prieteni, chiar dacă
era fiul lui, în cazul în care se dovedea că nu era vrednic, nu putea fi
adoptat în familia sa. De ce? Pentru că n-a apreciat ceea ce a avut; pentru că
a fost un copil neascultător şi nu a avut abilitatea de a avea grijă de
lucrarea tatălui.

Dar, dacă era un fiu
cuminte şi făcea lucrarea tatălui, tutorele mergea la tatăl şi îi spunea că
fiul său este vrednic, că este capabil.

Atunci tatăl îl lua
şi-l ducea într-un loc public pentru a face o mărturie publică. Îl îmbrăca cu o
mantie specială şi îl prezenta astfel oamenilor, dându-i autoritate peste
împărăţia sa, peste treburile sale, etc.

Din momentul acela,
fiul avea dreptul să meargă şi să facă anumite lucruri în împărăţie, având
aceeaşi autoritate ca şi tatăl său.

Acuma, Biserica a
fost născută din nou, din Duhul. Aceasta s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă,
dar apoi v-aţi rupt în mai multe grupări: Consiliul general, Adunarea lui
Dumnezeu, unitarieni, trinitarieni, Biserica lui Dumnezeu, oh, tot felul de
ismuri.

Cum poate avea
Dumnezeu încredere în voi? Voi sunteţi încă copii şi vă întrebaţi de ce nu sunt
printre voi darurile adevărate, dar Satana v-a ferecat ca să nu puteţi merge
mai departe.

Întoarceţi-vă înapoi!
Nu mai alergaţi după fiecare!

Ştiu că este
îngrozitor de dur ceea ce spun, dar este adevărul, frate.

Întoarceţi-vă la
Dumnezeu până când dragostea divină va doborî pereţii despărţitori!

Adunarea a primit
Duhul Sfânt. Unitarienii au primit Duhul Sfânt; biserica lui Dumnezeu… Oh, ei
au primit Duhul Sfânt.

Atunci încetaţi să vă
mai certaţi şi întoarceţi-vă la frăţietate, aducând bisericile voastre împreună
ca să aveţi o trezire de modă veche cu vindecări şi celelalte!

Atunci veţi avea mai
mult timp să vedeţi ce se întâmplă în adunare şi acelaşi Dumnezeu vă va chema
împreună, va aduna bisericile împreună, va pune mantia autorităţii peste voi cu
fiecare dar divin pe care Îl are în sânul Său.

El Îşi pune
slujitorii Săi, dar câtă vreme vă certaţi…

De ce nu m-am dus la
Adunarea lui Dumnezeu sau la biserica mea baptistă? De ce nu m-am dus la
unitarieni sau la alţii? Pentru că orice strop de influenţă pe care-l am ar fi
folosit de acea organizaţie.

Acesta este motivul
pentru care nu am mers la nici una, ci am stat în spărtură şi am zis:

„Noi suntem fraţi”.

Uitaţi tradiţiile
voastre şi haideţi să fim împreună ca fii ai lui Dumnezeu. Dacă nu vă puteţi
iubi unul pe altul în felul acesta, înseamnă că este ceva greşit cu voi, cu
experienţa
voastră…………………………………………………………………

…Spuneţi că sunteţi
salvaţi bazându-vă doar pe nişte emoţii, apoi vă mai miraţi de ce se ridică
aceste lucruri false în biserică. Oamenii imită, aceasta este cauza.

Biserica este
înfometată, dar voi nu puteţi să vă adunaţi împreună.

Adunaţi-vă în Hristos
şi Dumnezeu vă va da credinţa adevărată.

El a făcut-o cu
propriul Său Fiu. Aceasta s-a întâmplat când i-a luat pe Petru, Iacov şi Ioan
pe Muntele Schimbării, înfiindu-L în prezenţa lor.

Dumnezeu L-a
preumbrit şi Biblia spune că apostolii au văzut că a primit acea mantie.

Acolo, El i-a luat pe
Petru, Iacov şi Ioan pentru că Biblia cere trei martori: credinţa, nădejdea şi
dragostea, iar când Duhul Sfânt S-a coborât peste El şi haina Lui s-a făcut ca
lumina. De ce? Pentru că Dumnezeu Şi-a pus mantia – înfierea – peste Fiul Său,
zicând:

Acesta este Fiul
meu preaiubit; de El să ascultaţi
”, El împlinind fiecare lege a Vechiului
Testament. Amin.

Şi vă spun,
predicatorilor: înainte ca Dumnezeu să-Şi poată trimite Biserica în înfiere,
trebuie să vă adunaţi împreună sub călăuzirea Duhului Sfânt…

Este nevoie ca
această Biserică născută din nou să fie înfiată în Biserica lui Dumnezeu şi
apoi chiar biserica lui Dumnezeu va sta la picioarele ei şi va mărşălui. Amin.

Să ne rugăm.

Tată ceresc, noi Te
iubim. Ia-ne în grija Ta.

Dumnezeule, aceasta
este o biserică drăguţă. Eu îi văd împrăştiaţi peste tot ca pe nişte oi fără păstor,
deşi sunt copii născuţi din nou, dar Te iubesc din toată inima, Doamne.

O, Tată, pune cumva
stăpânire pe inimile lor, şi astfel să fie o foame de modă veche după Dumnezeu,
care să cuprindă tot Phoenix-ul şi să ridice o trezire care să se întindă de la
muntele din nord până la cel din sud, astfel ca această vale să fie luminată de
slava şi de Puterea lui Dumnezeu.

Îngăduie ca în timp
ce fiecare biserică se va ridica la fel ca acele oase uscate din Ezechiel, o
carne şi o piele nouă să se ridice peste Biserică în timp ce noi vom merge în
Numele Domnului Isus. Amin.

Dumnezeu să vă
binecuvânteze până diseară.

Îi mulţumim Domnului
că ne-a ajutat să fim aici. Amin.

                       – Amin –