1

CARTEA CELOR ȘAPTE EPOCI ALE BISERICII – EPOCA BISERICII SMIRNA

Apocalipsa 2.8-11:

„Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i:

Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat:

„Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat) şi batjocurile din partea celor ce zic că sunt iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.

Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că Diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile.

Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”

Introducere

Pentru ca gândurile noastre să fie împrospătate, aş vrea să repet cum am ajuns să găsesc numele mesagerilor lui Dumnezeu din fiecare epocă a bisericii. În voia Lui suverană, Dumnezeu a avut grijă ca Istoria Bisericii Noului Testament să nu se piardă, așa cum a avut grijă ca Istoria poporului Israel să fie cunoscută de toți. Ea a rămas intactă în Biblie fiind dovedită în același timp de descoperirile arheologice din ultimul timp când au fost scoase la iveală unele suluri (părți din Vechiul Testament), vase de lut și alte obiecte primitive care dovedesc autenticitatea Adevărului scris. Adevărul este că avem o mulțime de comentarii în curs despre istoria Bibliei de la prima pagină până acum.

Dacă citim Istoria Bisericii, găsim oameni care în toate timpurile s-au apropiat de modelul original al lui Dumnezeu, apostolul Pavel. Noi știm că Pavel a fost folosit în mod deosebit de Dumnezeu ca să-Şi aducă poporul la Cuvântul adevărului.

Astfel, pentru fiecare epocă a bisericii este desemnat un astfel de bărbat mai apropiat de Adevăr şi Cuvânt şi puterea lui Dumnezeu. Acela va fi mesagerul lui Dumnezeu Dacă citim mesajul dat de Dumnezeu pentru fiecare epocă a bisericii, vom vedea că toată se modelează perfect cu istoria, şi așa trebuie să fie, deoarece aceste profeții din Apocalipsa ne arată starea lor. Deci, mărturia Bibliei şi mărturia istoriei este una.

Din moment ce Dumnezeu a spus mai dinainte care sunt epocile Bisericii și a descoperit starea lor, istoria urma să confirme ce spune Biblia. Este atât de simplu, iar simplitatea este Cheia Cuvântului. Eu nu sunt un student în biblie, nici istoric, dar am căutat să fiu un om cu gândire duhovnicească şi L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea călăuzirea Duhului Său ca să pot înțelege toate lucrurile. Astfel, prin călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, i-am ales pe bărbații pe care i-am ales. Acesta este adevărul, iar Dumnezeu îmi cunoaște inima.

Mesagerul

După cum am spus deja, noi vom folosi unitatea de măsură dată de Dumnezeu pentru a alege mesagerul pentru fiecare epocă a bisericii și spunem cu toată convingerea că mesagerul pentru cea de-a doua epocă a bisericii a fost Irineu. Irineu a fost unul dintre ucenicii marelui luptător al credinței, Policarp de la care a învățat tot ce este necesar în viața creștină, deoarece Policarp este un exemplu de creștin adevărat pentru toate timpurile. Poate că ați citit că Policarp a fost martirizat.

Prea bătrân ca să fugă şi prea sincer ca să permită cuiva să-l ascundă şi apoi să sufere o pedeapsă pentru că a făcut aceasta, el s-a predat singur la moarte. Dar înainte de a muri a cerut să i se permită să se roage două ore pentru frații lui în Domnul, pentru guvernator, pentru dușmanii lui şi pentru cei care l-au prins. Ca marii sfinți din toate epocile și dorind o mai bună înviere, el a stat ferm și a refuzat să-L nege pe Domnul și a murit cu o conștiință curată. După ce şi-a încheiat rugăciunea a fost pus pe o grămadă de lemne (la cererea lui, nu a fost legat) şi i s-a dat foc. Dar atunci a avut loc o minune: focul a ocolit trupul său fără să-l atingă. Văzând aceasta, călăii săi l-au ucis cu sabia. Când s-a întâmplat aceasta, martorii spun că ar fi văzut cum duhul a ieșit din el în forma unui porumbel alb eliberat din sânul lui.

Cu toate că are o asemenea mărturie, trebuie spus că acest ucenic al lui Ioan descoperitorul, nu era împotriva sistemului Nicolait, el însuși înclinând spre necesitatea organizării bisericii. El nu şi-a dat seama că dorința de organizare (care, după părerea lui, era necesară pentru a ajuta la înaintarea lucrării lui Dumnezeu) era în realitate numai un șiretlic al dușmanului.

În ce-l privește pe Irineu, el era total împotriva oricărei forme de organizare. Din mărturia istoriei despre acest bărbat reiese că în viața lui se descoperea puterea Duhului Sfânt şi Cuvântul era învățat cu o claritate nemaipomenită, şi în conformitate cu învățăturile originale. Bisericile din Franța care au fost învățate de el au fost recunoscute ca fiind călăuzite de Duhul Sfânt. Astfel, sfinții vorbeau în limbi, profețeau, înviau morții, vindecau bolnavii prin rugăciunea credinței.

Irineu vedea un pericol în orice organizare a prezbiterilor, păstorilor etc şi a stat cu tărie pentru o biserică locală unită, umplută cu Duhul și cu manifestarea darurilor. Răspunsul lui Dumnezeu a fost că i-a onorat pe acești sfinți cu prezența Sa în mijlocul lor. Irineu a avut o viziune clară cu privire la învățătura despre dumnezeire. Fiind ucenicul lui Policarp, care la rândul său fusese ucenicul lui Ioan, Irineu a fost învățat corect cu privire la această problemă.

În primul volum al cărții „Părinții credinței înainte de Niceea”, pagina 412, ni se dă următoarea declarație a lui, cu privire la dumnezeire: „Toate celelalte denumiri sunt titluri ale Uneia și aceleași Ființe, Domnul puterea noastră; Domnul, Tatăl tuturor; Atotputernicul, Cel Prea Înalt, Creatorul, Ziditorul și altele. Acestea nu sunt numele și titlurile mai multor ființe diferite, ci sunt titlurile unuia şi aceluiași Dumnezeu.” El a spus clar că toate acestea sunt titluri la fel ca: Steaua dimineții, Luceafărul strălucitor de dimineață, Cel mai frumos din zecile de mii, Trandafirul Saronului, etc., dar există un singur Dumnezeu, iar Numele Lui este Domnul Isus Hristos.

Faptul că a vestit Cuvântul în concordanță strictă cu Scriptura, înțelepciunea sa în mânuirea Cuvântului cât şi prezența puterii lui Dumnezeu în slujba sa, arată clar că Irineu este alegerea corectă pentru epoca Bisericii Smirna.

Din păcate mesagerii din celelalte epoci ale bisericii nu vor mai avea aceeași călăuzire, putere, roade ale Duhului Sfânt  și Cuvânt, ca Irineu.

Smirna

Orașul Smirna era așezat la nord de Efes, la gura Golfului Smirna. Pentru portul său frumos şi mare, orașul acesta era un centru comercial renumit. În oraș erau școli mari de filosofie, medicină, știință şi clădiri frumoase.

Acolo locuiau mulți evrei care erau foarte răi, mai răi decât romanii, fiind plini de ură împotriva creștinilor. De fapt, Policarp, primul păstor al bisericii din Smirna, a fost martirizat de evrei. Se spune că evreii şi-ar fi pângărit Sabatul (ziua lor de odihnă) pentru a căra lemne ca să-l ardă pe Policarp.

Cuvântul „Smirna” înseamnă „Amar” şi este un derivat de la cuvântul „mir” care era folosit la îmbălsămarea morților. Astfel, aflăm că numele acestei epoci are o semnificație dublă: amară și plină de moarte. Cele două vițe din cadrul bisericii continuau să se îndepărteze tot mai mult una de cealaltă, amărăciunea fiind provocată de ura viței false împotriva viței adevărate. Moartea nu era numai sămânța viței false, ci chiar în mijlocul viței adevărate se infiltrase ceva care o paraliza şi făcea Cuvântul fără putere deoarece ei deviaseră puțin, se depărtaseră de Cuvântul curat, aşa că printre ei nu mai era aproape nimic din trezirea de la Cincizecime. Adevărul este că fiecare creștin este sănătos duhovnicește  și viu doar cât timp respectă Cuvântul şi are conștiința curată asupra Cuvântului Scripturii. Despre această problemă noi avem o mulțime de exemple în Vechiul Testament.

Spiritul de organizare se întindea tot mai mult, aducând moarte în mijlocul poporului, deoarece călăuzirea Duhului era înlocuită cu conducerea omenească în timp ce Cuvântul era înlocuit cu crezuri, dogme şi ritualuri făcute de oameni.

Privind istoria poporului Israel vedem că atunci când Israelul s-a unit cu neamurile prin căsătorie, amestecându-se cu ele, a venit ziua când lumea a preluat controlul şi Babilonul a dus poporul lui Dumnezeu în robie. Când au fost duși în robie, ei aveau o preoție, un templu şi Cuvântul, dar când s-au întors aveau rabini, o ierarhie teologică, sinagogi şi Talmudul. Astfel, când a venit Isus printre ei, erau atât de rătăciți încât i-a numit de la tatăl lor, diavolul, chiar dacă după naștere erau din Avraam.

În epoca aceasta a bisericii vedem același lucru. Dar, așa cum „tot Israelul” nu este Israel, ci doar un grup micuț erau adevărații israeliți duhovnicești, tot așa acolo va fi întotdeauna un grup micuț de creștini adevărați, Mireasa lui Hristos, până când El a venit după ai Săi.

În acest oraș erau două temple renumite: unul era ridicat în cinstea lui Zeus, iar celălalt pentru Cybele, între ele aflându-se una din cele mai frumoase străzi ale antichității, numită Strada de Aur.

Aceasta ne arată cu claritate că în această epocă urma să intre şi mai mult păgânism în biserică decât în prima epocă când existența lui era cunoscută numai la Roma. Strada care unea cele două temple (a unui zeu şi a unei zeiţe) era semnul că Maria urma să fie numită „Mama lui Dumnezeu” şi pusă pe aceeași treaptă cu Isus Hristos, primind onoare, titluri și puteri ca El. Strada de Aur care unește cele două temple arată spre planul Nicolaiţilor care voiau să organizeze biserica şi s-o unească cu statul deoarece erau conștienți că vor avea numai de câștigat dacă vor pune mâna pe putere.

Așa cum epoca Efes a fost timpul semănatului pentru sămânța ce a răsărit în Smirna, tot așa epoca Smirna a fost soarele şi ploaia care au asigurat coruperea totală a bisericii care în epoca Pergam urma să divorțeze de Domnul ei pentru a intra în slujba idolatrică din care nu se va mai ridica niciodată. Moartea a intrat prin rădăcină şi curând a cuprins şi crengile iar cei care au luat parte la ea, au luat parte din amărăciune şi moarte. Epoca Bisericii Smirna a durat o sută patruzeci și doi de ani, adică între anii 170 şi 312 d.Hr.

Salutul

Apocalipsa 2.8: „Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat.”

Acestea nu sunt cuvintele unui om. Un om ar putea spune eventual: „Eu sunt primul şi ultimul om care a trăit şi a murit.” De ce? Pentru că primul lucru care se întâmplă cu un om este nașterea, iar ultimul lucru care se întâmplă este că el moare. Deci aici vorbește Dumnezeu, nu un om.

Primul om (Adam) a luat viața şi a schimbat-o cu moartea, dar Omul Isus a luat moartea şi a schimbat-o în Viață. Adam a transformat nevinovăția în vină, dar acest Unul a luat vina şi a transformat-o în neprihănire. Adam a locuit în Paradis, dar l-a transformat într-un pustiu sinistru, însă acest Unul a făcut din acest pustiu zguduit şi clătinat de distrugere, un alt Eden. Adam a luat viața de bucurie şi părtășie cu Dumnezeu şi a transformat-o într-o pustie de întuneric duhovnicesc care a produs tot păcatul, prăbușirea morală, durere, suferință, amăgire și corupție, care se războiesc înlăuntrul sufletelor oamenilor.

Dar acest Unul l-a întors pe om din moartea și degradarea care a umplut întreaga rasă umană distrugând-o, şi i-a dăruit o viață de neprihănire şi frumusețe. Şi, așa cum odinioară eram stăpâniți de păcatul care ne ducea la moarte, acum putem domni peste aceste lucruri, în neprihănire, prin Unul, Hristos Isus. Păcatul ne-a adus moartea, dar ce minunat este darul care ne dă Viața veșnică!

Şi acum iată-L umblând în mijlocul celor răscumpărați de El, adică în mijlocul bisericii Lui! Şi cum fuseseră cei răscumpărați de El?  Nu erau mulți ca Pavel, ucigași şi corupători? Nu erau mulți ca tâlharul de pe cruce, hoți şi ucigași? Toți erau trofeele harului Său, aduși înapoi din moarte și făcuți vii în Domnul Hristos Isus.

Mă întreb dacă ați observat salutul pentru prima epocă și pentru această epocă. Puneți-le împreună. Apocalipsa 2.1 şi 2.8b:

„Iată ce zice Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur.”

Şi „Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de urmă, Cel ce a murit şi a înviat.” Este vorba de una şi aceeași Persoană, ceea ce arată că biserica îi aparține numai Lui. Așa cum sămânța stă în mijlocul fructului, tot așa stă El, Sămânța împărătească, în mijlocul bisericii Sale. Voi știți că numai sămânța are Viață în ea. Așa este. El este Autorul Vieții pentru biserică. Faptul că se află în mijlocul bisericii arată grija pe care o poartă necontenit pentru ea. El este Marele Păstor veghind peste ai Lui. Acesta este dreptul Lui, pentru că Şi-a cumpărat biserica cu propriul Său Sânge. Acest Sânge este Sângele lui Dumnezeu, Cel care posedă acea biserică este Dumnezeu, tocmai Dumnezeu. El este „Cel dintâi şi Cel de pe urmă.”

Acel titlu corespunde veșniciei. El a fost mort şi este viu. El a plătit prețul răscumpărării de aceea este singurul Proprietar al Templului lui Dumnezeu. El stăpânește peste acest templu şi tot acolo I se aduce şi închinare, de aceea nu va permite niciodată ca cineva să-I ia stăpânirea şi autoritatea. Fără îndoială, El S-a prezentat pe Sine în fiecare epocă în dumnezeirea Lui, tocmai pentru a-i avertiza pe unii şi pentru  a-i binecuvânta pe ceilalți. Avertizarea Sa este pentru vița falsă și mângâie vița adevărată. El este singurul şi adevăratul Dumnezeu, de aceea, ascultați de El și trăiți!

Starea epocii Smirna

Apocalipsa 2.9: „Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar ești bogat) şi batjocurile din partea celor ce zic că sunt iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.”

Cheia pentru această epocă este fără îndoială necazul. Dacă necazul a început din prima epocă, cu siguranță în cea de-a doua epocă acest necaz este şi mai mare. Prin urmare, nu există nici o îndoială că ceea ce a spus Pavel în Evrei 10.32-38 este valabil pentru toți credincioșii adevărați, oriunde și în orice epocă ar trăi ei:

„Aduceți-vă aminte de zilele de la început când, după ce aţi fost luminați, ați depus o mare luptă de suferințe.

Pe de o parte erați puși ca priveliște în mijlocul ocărilor şi necazurilor şi pe de alta v-aţi făcut părtași cu aceia care aveau aceeași soartă cu voi.

În adevăr, ați avut milă de cei din temniță şi ați primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care știți că aveți în ceruri o avuție mai bună, care dăinuie.

Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de răbdare ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit.

Încă puțină, foarte puțină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.

 Şi cel neprihănit va trăi prin credință; dar dacă dă înapoi sufletul Meu nu găsește plăcere în el.

Noi însă suntem din aceia care nu dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului.”

Domnul Dumnezeul cel Atotputernic spune: „Eu știu”. El umblă în mijlocul poporului Său și este marele Păstor al turmei, dar îi ferește El de prigoană pe aleșii Săi? Oprește necazul? Nu! El nu face aceasta ci spune simplu: „Știu necazul tău.” Aceasta nu înseamnă că trece nepăsător pe lângă greutățile noastre. Ce piatră de poticnire este aceasta pentru foarte mulți oameni! Astfel, ei se întreabă, la fel ca Israelul odinioară, cum este posibil ca Dumnezeu să-i iubească şi să stea și să privească cum suferă poporul Său? Aceasta L-au întrebat ei în Maleahi 1.1-3:

Prorocia, Cuvântul Domnului către Israel, prin Maleahi:

V-am iubit!” zice Domnul. Şi voi ziceți: „Cu ce ne-ai iubit?” „Nu este Esau frate cu Iacov?” zice Domnul; „Totuși am iubit pe Iacov

şi am urât pe Esau, i-am prefăcut munții într-o pustietate şi moștenirea lui am dat-o șacalilor din pustie.”

Vedeți, ei nu puteau să înțeleagă dragostea lui Dumnezeu deoarece credeau că dragostea înseamnă a nu suferi. Ei credeau că dragostea lui Dumnezeu înseamnă numai „pază bună” ca pentru un copilaș, dar Dumnezeu spune, prin Maleahi, că dragostea Sa este o dragoste după alegere. Deci dovada dragostei Sale este alegerea. Indiferent ce s-a întâmplat, dragostea Sa era dovedită prin faptul că ei erau aleși pentru mântuire (deoarece Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, prin sfințirea lucrată de Duhul și credința adevărului).

Poate El vă predă la moarte așa cum a făcut cu Pavel, sau poate vă predă la suferință cum a făcut cu Iov. Acesta este dreptul Lui, dar toate acestea sunt cu un scop. Dacă nu ar avea un scop, atunci El ar fi autorul zădărnicirii și nu al păcii. Scopul Său este că după ce am suferit o vreme, să fim făcuți desăvârșiți, stabiliți, întăriți și așezați. Când a trecut prin suferințe, Iov a spus: „El ne dă putere.” (Iov 23.6b), și voi vedeți că El Însuși a suferit. El a învățat supunerea prin lucrurile pe care le-a suferit, de fapt, a fost făcut desăvârșit prin lucrurile pe care le-a suferit.

Evrei 5.8-9: „…măcar că era Fiu, a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.

Şi după ce a fost făcut desăvârșit, S-a făcut pentru toți cei ce ascultă urzitorul unei mântuiri veșnice.”

În limbajul simplu, caracterul lui Isus a fost desăvârșit prin suferință, și conform lui Pavel, El a lăsat bisericii Sale o măsură de suferință, ca și ei să ajungă la desăvârșire prin suferință, pentru credința lor în Dumnezeu. De ce a vrut aceasta?

Iacov 1.2-4: „Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări,

ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.

Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârșit lucrarea pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi şi să nu duceți lipsă de nimic.”

De ce îngăduie El aceasta? Să citim pentru aceasta şi Romani 8.17-18:

„Şi dacă suntem copii, suntem şi moștenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El ca să fim şi proslăviți împreună cu El.

Eu socotesc că suferințele de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare care are să fie descoperită față de noi.”

Deci, pentru a domni cu El este nevoie ca mai întâi să suferim cu El. Voi trebuie să suferiți ca să domniți, pentru că un caracter adevărat nu se poate forma decât prin suferință. Deci caracterul este o biruință şi nu un dar. Un om fără caracter nu va putea domni cu El deoarece o domnie fără caracter este satanică, dar un om cu caracter este potrivit să domnească şi să primească putere. De altfel, El vrea ca noi să împărțim tronul Său pe aceleași baze pe care a biruit El şi stă pe tronul Tatălui Său; deci, noi trebuie să biruim ca să stăm cu El pe tron. Să nu uităm că mica suferință temporară prin care trecem, nu este vrednică să fie comparată cu imensa slavă care va fi descoperită în noi când vine El.

Oh, ce comori sunt așezate sus pentru acei care vor să intre în Împărăția Lui prin mult necaz. Petru ne îndeamnă la rândul său să primim cu bucurie încercarea de foc a suferinței, deoarece prin aceasta Dumnezeu vrea să ne formeze un caracter asemănător cu caracterul lui Hristos. Este ciudat că Dumnezeu vrea să ne formeze un caracter asemănător lui Hristos? Nu, domnule. Noi toți avem încercări; toți suntem încercați și pedepsiți. Nu-i niciunul care să nu treacă prin aceasta.

Biserica ce nu suferă şi nu este încercată, nu este din Dumnezeu. Evrei 12.6-8:

„Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.

Suferiți pedeapsa! Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește Tatăl?

Dar dacă sunteți scutiți de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteți niște feciori din curvie iar nu fii.”

Starea bisericii din Smirna poate să fie un exemplu pentru toate epocile. Adevărul este că nici o epocă nu este scutită de încercare; niciun credincios adevărat nu poate să treacă pe lângă ea deoarece aceasta este voia lui Dumnezeu. Încercarea este necesară. Noi avem nevoie ca Domnul să ne învețe adevărul, că urmează să suferim şi să fim ca Hristos. „Dragostea suferă îndelung şi este răbdătoare.”

În Matei 5.11-12 citim: „Ferice va fi de voi când, din  pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri  rele şi neadevărate împotriva voastră!

Bucurați-vă şi veseliți-vă pentru că răsplata voastră este mare în ceruri! Căci tot așa au prigonit pe proorocii care au fost înainte de voi.”

Norii grei și  furtunile vieții nu arată că n-am fi în voia lui Dumnezeu, așa cum cerul senin şi apele liniștite nu sunt dovada iubirii şi aprobării Lui. Îndurarea lui Dumnezeu vine numai în Preaiubitul Lui, iar dragostea Sa este prin alegerea pe care a făcut-o înainte de întemeierea lumii. Ne iubește El? Sigur că da!

De unde știm aceasta? Din faptul că a dovedit-o atunci când Şi-a dat viața pentru noi; când ne-a răscumpărat ne-a dat din Duhul Său şi ne-a înfiat ca fii şi fiice.

Cum putem însă noi să dovedim că-L iubim pe Domnul? Prin faptul că credem tot Cuvântul Său şi ne purtăm cu bucurie în mijlocul încercărilor pe care le îngăduie el în viața noastră.

Cunosc sărăcia ta…” (dar ești bogat).

Aici este aceasta din nou și Îl vedem umblând în sus şi-n jos prin mijlocul Bisericii Sale. El privește ca un tată asupra familiei Lui; El este Capul casei, este Apărătorul ei, este Ocrotitorul, dar cu toate acestea privește la sărăcia lor. Oh, cum se poticnește de aceasta credinciosul neinstruit! Cum poate să stea Dumnezeu liniștit și să privească peste ai Săi într-un timp de nevoie și să nu oprească toate acestea? Acesta este un punct în care voi trebuie să aveți încredere în dragostea, bunătatea și înțelepciunea lui Dumnezeu. aceste lucruri ne sunt necesare. Aduceți-vă numai aminte de îndemnul dat de Domnul Isus: „Nu vă îngrijorați dar zicând: „Ce vom mânca?” sau „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele.” (Matei 6.31-32).

Cel Care îmbracă crinii şi hrănește vrăbiile va face cu atât mai mult pentru voi. Adevărul este că lucrurile materiale nu sunt adevăratele necesități de bază ale vieții voastre, deoarece viața omului nu constă din lucrurile pe care le posedă, ci „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (v. 33). Poporul lui Dumnezeu nu are gândul la cele materiale, ci la Hristos. Ei nu caută comorile de jos, ci le caută pe cele de sus. Adevărul este că majoritatea creștinilor nu sunt bogați. Cei mai mulți sunt săraci. Așa a fost în ziua lui Isus, așa a fost în ziua lui Pavel și așa ar trebui să fie și astăzi. Oh, nu este adevărat că epoca Laodiceană este una cu multe averi și adesea dovada propășirii este abundența bunurilor pământești! Doamne, cât de bogată este biserica în bunuri, dar cât este de săracă în Duhul! „Ferice de cei săraci în duh căci a lor este împărăția lui Dumnezeu!” (Matei 5.3). „Căci împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” (Romani 14.17). Împărăția Lui nu este materială. Ea este în noi, iar un om bogat este bogat în Dumnezeu, nu în lucrurile lumești.

„Oh”, strigă Duhul, „Eu văd sărăcia ta, văd nevoia ta! Tu nu ai prea mult, fiindcă ce ai avut ți-a fost luat, dar ai renunțat cu bucurie la averile tale în schimbul celor veșnice. Ești luat în râs, ești batjocorit și nu ai bogății materiale pe care să te bazezi, dar în ciuda acestor lucruri, ești bogat. Siguranța ta este în El, care este Scutul tău și Răsplata ta nespus de mare, iar Împărăția ta încă urmează să vină. Dar Ea va veni și va fi una veșnică. Da, Eu cunosc încercările şi necazurile tale și știu cât de greu te descurci. Eu Îmi voi aminti de toate acestea atunci când Mă întorc să te pretind ca al Meu, iar atunci te voi răsplăti.” N-aş vrea să credeți că am ceva împotriva celor bogați, deoarece eu știu că printre copiii lui Dumnezeu sunt şi oameni bogați, dar adevărul este că de multe ori banii pot să fie o cursă. Ei pot să fie o cursă nu numai pentru cei care-i posedă ci şi pentru cei care nu-i au.

Referindu-se la aceste lucruri, Iacov spune următoarele în primul secol al bisericii: „Frații mei, să nu ţineți credința Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la fața omului.” (Iacov 2:1). Ce se întâmpla? Cei săraci încercau să se dea pe lângă cei bogați, ca să fie ajutați de ei, în loc să se încreadă în Dumnezeu. „Să nu faceți aceasta,” spune Iacov. „Să nu faceți aceasta.” Adevărul este că banii nu sunt totul, nu banii sunt rezolvarea. Astăzi,  noi avem mai mulți bani decât creștinii vreodată, dar duhovnicește suntem mult mai săraci decât ei, deoarece Dumnezeu nu lucrează cu banii. El se mișcă prin Duhul Lui, iar acea mișcare a Duhului vine numai la o viață consacrată Cuvântului.

Sinagoga Satanei

„… şi batjocurile din partea celor ce zic că sunt iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.”

Acest verset este foarte important deoarece conținutul său nu este valabil numai pentru epoca bisericii din Smirna, ci se repetă şi o  mie de ani mai târziu.

Apocalipsa 2.9: „Știu necazul tău şi sărăcia ta (dar ești bogat) şi batjocurile din partea celor care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.”

Încă de la început vreau să spun că cuvântul „iudeu” nu se referă la religia iudaică, ci la oamenii care spuneau că sunt iudei. Este ca şi cum eu aș spune că sunt născut irlandez. Acești oameni spuneau că sunt iudei prin naștere, dar mințeau, deoarece nu erau iudei nici prin naștere, nici prin religie. Dar atunci ce erau? Ei erau oameni înșelați şi formau o parte din biserică. Ei aparțineau viței false care pătrunsese în biserica adevărată, deci nu erau din biserica adevărată, ci din biserica falsă, deoarece Dumnezeu îi numește „sinagoga Satanei”.

Acum vreau să lămurim ceva. Cuvântul „sinagogă” nu este sinonim cu cuvântul „biserică”, deoarece în limbajul biblic „biserica” sunt „cei chemați afară din lume, cei convocați”.

Referindu-se la poporul ales, psalmistul spune următoarele în Psalmul 65.4: „Ferice de cel pe care-l alegi Tu să se apropie de Tine și să locuiască în curțile Tale!” Înțelesul pentru sinagogă este „adunare” sau „strângere”, iar aceasta poate fi bună sau rea. Dar în cazul acesta ea este rea, deoarece aceștia sunt cei a căror adunare nu este de la Dumnezeu, ci de la ei înșiși. De aceea, Isaia spune următoarele despre ei: „Dacă se urzesc uneltiri nu vin de la Mine; oricine se va uni împotriva ta va cădea sub puterea ta.” (Isaia 54.15). Și din moment ce aceștia erau, cu siguranță, împotriva viței adevărate, într-o zi, Dumnezeu se va ocupa de ei pentru nimicire.

Acum se ridică o altă întrebare: de ce avem un popor amestecat în cadrul bisericii şi de ce pretind că sunt iudei adevărați? Motivul este acesta: fiind mincinoși, ei puteau să pretindă orice. Ei puteau să spună orice ca şi cum ar fi fost adevărat, iar după aceea se țineau tare de el.

Biserica primară a fost compusă în majoritate din evrei care formau mădularele originale ale trupului lui Hristos. Astfel, cei doisprezece apostoli erau iudei, creștinii următori au fost de asemenea iudei sau prozeliți, dar în Smirna vedem niște oameni ce se ridică cu pretenția că sunt iudei, iar aceasta le-ar da întâietate și pretenție la originalitate, dar mințeau.

Spune o minciună, insistă asupra ei fără să ții cont de realitatea istorică, repet-o de mai multe ori în fața poporului şi curând va fi primită ca adevăr. Ați înțeles acum?

Nu se poate vedea şi astăzi același duh în biserică? Nu avem un grup care se pretinde biserica adevărată şi originală, singura care posedă mântuirea? Nu pretind ei că au cheile Împărăției, pe care le-au primit de la Petru? Nu pretind ei că Petru a fost primul lor papă? Nu spun ei că el ar fi locuit la Roma deși nu există nici măcar o singură dovadă istorică pentru această învățătură? Deși nu au nicio dovadă pentru aceasta, ei sunt crezuți chiar şi de cei educați.

Sinagoga Satanei! Și dacă Satana, cel care este tatăl minciunii, este tatăl lor, nu trebuie să ne mirăm deloc de faptul că şi cei care fac parte din sinagoga lui sunt mincinoși. Priviți această hulă. De fapt, oamenii din sinagoga Satanei nu-L huleau pe Dumnezeu (deși spre aceasta merge fără să spună), ci huleau biserica adevărată. Desigur. Şi așa cum Cain, care era de la cel rău, l-a prigonit și ucis pe Abel, tot așa au făcut şi acești iudei formali  care au încercat să-i distrugă pe creștini în primii câțiva ani ai primei epoci.

În secolul al doilea al bisericii, același grup, vița falsă a încercat să lupte cu şi mai multă înverșunare să-i distrugă pe adevărații credincioși. Acel duh anticrist creștea.

 Gruparea care la început și-a croit drum în biserica originală prin „faptele Nicolaiţilor”, nu se mai temea să-şi descopere intențiile, ci s-a organizat oficial, devenind astfel o biserică oficială care venea împotriva bisericii adevărate cu o ostilitate nedeghizată.

Când spun că aceasta era o biserică organizată anticreștină, înseamnă că o pot dovedi istoric. Astfel, privind Istoria creștinismului, vedem că prima biserică oficială din Roma a schimbat Adevărul lui Dumnezeu în minciună prin introducerea unei religii păgâne cu nume și înțeles creștin. În epoca a doua a bisericii (Smirna) această biserică din Roma era atât de păgână încât Policarp a călătorit cam o mie cinci sute de mile, la o vârstă foarte înaintată, ca să-i roage să se întoarcă la Adevărul original al Cuvântului. Dar ei nu au vrut să-l asculte deoarece aveau deja o organizație solidă, o ierarhie puternică şi se depărtaseră complet de Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta era sinagoga Satanei, plină de hulă, în care erau deja semințele doctrinei Nicolaite care în curând avea să devină scaunul sau reședința religiei satanice.

Acest lucru este întărit de textul din Apocalipsa 2:9 unde nu scrie că „erau din sinagoga Satanei” ci: sunt  sinagoga Satanei”.  Duhul anticreștin nu era ceva nou; nu era ceva care doar a venit în epocile bisericii. El a fost aici tot timpul. Ca să înțelegeți mai bine cum lucrează acest duh, cum se împotrivește Cuvântului lui Dumnezeu şi cum pune stăpânire pe biserică, priviți în Vechiul Testament și îl veți vedea acolo. Pentru aceasta aș vrea să privim cum s-a descoperit acest duh în Israel, cum a ieșit din Egipt să fie biserica în pustie.

Cum a fost biserica primară sub conducerea curată a Duhului Sfânt, cu semne şi minuni, descoperiri, profeții, vorbiri în limbi și interpretare, înțelepciune, cunoștință şi vindecare, așa a fost şi Israelul la ieșirea din Egipt când erau sub conducerea Duhului lui Dumnezeu care Se manifesta prin daruri. Dumnezeu era Conducătorul poporului Său. De fapt, El era Împăratul lor; era un Tată-Împărat. El se îngrijea de Israel așa cum se îngrijește un tată de familia sa. El i-a hrănit, a purtat bătăliile lor, le-a purtat greutățile şi le-a rezolvat problemele. S-a ocupat El Însuși de ei. Israel era singura națiune în care El era într-adevăr Dumnezeu.

Dar iată că într-o zi ei s-au uitat în jurul lor la filisteni şi la celelalte popoare și au văzut că erau conduse de împărați. Aceasta le-a atras privirea şi au decis să pună conducerea în mâinile unui om, așa că au vrut un împărat. Dumnezeu voia să-Şi conducă El Însuși poporul, ca Om, în persoana lui Isus Hristos, dar ei I-au luat-o înainte. Satan cunoștea planul lui Dumnezeu, de aceea le-a pus pe inimă să o ia înaintea lui Dumnezeu (a Cuvântului).

Când au venit la Samuel şi au cerut un împărat, Samuel a fost atât de îngrozit încât aproape că i-a cedat inima. Astfel, Dumnezeu, care Și-a a condus poporul prin acest profet consacrat, adeverit de Scriptură, S-a văzut respins de propriul Său popor. Samuel a adunat poporul şi a stăruit pe lângă ei să nu se depărteze de Dumnezeul care S-a îngrijit de ei așa cum se îngrijește un tată de copiii lui, care i-a binecuvântat și le-a dat țara, dar ei au persistat în cererea lor și i-au spus lui Samuel: „Nu ai făcut niciodată greșeli în conducerea ta, nu ai fost niciodată necinstit în afacerile tale financiare, ci ai făcut tot ce ai putut să ne ții în linie cu Cuvântul Domnului. Noi apreciem minunile, înțelepciunea și grija pe care ne-a purtat-o Dumnezeu, credem în El şi nu vrem să fim fără aceasta, dar dorim un împărat care să ne conducă la luptă. Desigur, când mergem afară la luptă, preoții vor merge înaintea noastră, iar poporul îi va urma în sunetul de trâmbițe, cu cântece şi strigăte de bucurie. Noi nu vom părăsi aceste legi, dar vrem să ne conducă un împărat care este unul din noi.”

Atunci Dumnezeu i-a spus lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te resping, ci pe Mine Mă resping ca să nu mai domnesc peste el.” (1 Samuel 8:7). Ce lucru tragic! Ei cunoșteau atât de puțin când I-au cerut lui Dumnezeu să-i lase să fie la fel ca restul lumii, încât nu și-au dat seama că Îl respingeau pe El, deoarece Dumnezeu a rânduit ca poporul Său să acționeze diferit de lume. Ei nu sunt din lume, nu arată ca lumea şi nu acționează ca lumea, ci sunt răstigniți față de lume şi lumea este răstignită față de ei.

2 Corinteni 6.17-18: „De aceea, Ieșiți din mijlocul lor şi depărtați-vă de ei!” zice Domnul; „nu vă atingeți de ce este necurat şi vă voi primi.

Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veți fi fii și fiice!” zice Domnul cel Atotputernic.”

Vedeți, singura deosebire dintre Israel şi celelalte popoare era Dumnezeu. Puneți-L pe Dumnezeu la o parte şi atunci Israelul era la fel ca celelalte națiuni. Priviți-l pe Samson! Când a permis să i se taie șuvițele, el a devenit la fel ca oricare alt om.

Puneți călăuzirea Duhului Sfânt la o parte şi atunci biserica nu este nimic altceva decât lumea cu Numele lui Dumnezeu atașat la ea. Da, lumea şi biserica sunt din aceeași grămadă, aşa cum erau Esau şi Iacov din aceiași părinți, dar Duhul lui Dumnezeu este Cel care face diferența. Faptul că te numești creștin nu înseamnă nimic, deoarece oricine se poate numi așa. Problema este dacă ai sau nu Duhul lui Dumnezeu în tine, căci fără Duhul Său ești un ticălos; nu ești dintre ai Lui. Amin.

Nu demult am discutat cu o doamnă şi am întrebat-o dacă este creștină. Știți ce mi-a răspuns? „Domnule, eu aprind o lumânare în fiecare seară.” Pentru tot din lume, ce are a face aceasta cu ceea ce discutăm noi? Oamenii spun: „Eu sunt metodist, sunt baptist, sunt penticostal”, dar aceasta nu are nici o legătură cu Adevărul. Problema este că ori aveți Duhul Său ori pieriți. Noi am văzut că încă din prima epocă, oamenii au început să gândească și să raționeze cum să îmbunătățească lucrarea lui Dumnezeu. Au început să se arate faptele Nicolaiților, apoi s-a format un grup. Ei s-au îndepărtat de modelul Cuvântului. Tot ce trebuie să faci, este să schimbi numai un Cuvânt şi această plămădeală strică toată masa, căci cine se face vinovat de încălcarea unei singure porunci din Lege este vinovat de încălcarea întregii legi. Eva a schimbat un singur Cuvânt. Aceasta o va face.

Imediat ce s-a format acest grup satanic, ei au început să urască și să lupte împotriva creștinilor adevărați, insistând că ei (străinii) erau biserica lui Dumnezeu. Priviți cum organizația cultivă ura, distruge părtășia și aduce amărăciune. Aceasta este însemnătatea cuvântului „Smirna”, de aceasta era plină epoca bisericii Smirna, de amărăciune. De aici a plecat rădăcina amărăciunii; înăuntru venea mai multă și mai multă întinare, fiecare epocă simțind urmele ei.

Biserica Smirna a deviat foarte mult de la original, devenind un hibrid. Da, ea s-a hibridat pe sine la fel ca Eva. Voi știți că un hibrid este ceea ce vine din amestecul a două specii, iar rezultatul nu mai este pur ca originalul. Este o corcitură. Când Eva i-a permis fiarei să-şi amestece sămânța cu a ei, a produs o creatură numită Cain, care nu era un om pur, ci era de la cel rău. Observați cât de diferit era el de Abel și de Set. El L-a urât pe Dumnezeu și nu a vrut să se supună Cuvântului, ci l-a prigonit și l-a omorât pe cel neprihănit. El s-a așezat pe Sine deasupra Cuvântului lui Dumnezeu.

Același lucru s-a întâmplat cu biserica. Ea a deviat de la starea ei originală şi a devenit un hibrid. Biserica nominală este un hibrid. Oamenii spun: „Eu sunt baptist!” La început nu a fost aceasta. „Eu sunt metodist!” Dar la început n-a fost aceasta. Ce s-a întâmplat prin aceasta? Cuvântul viu al lui Dumnezeu, bărbații umpluți cu Duhul Sfânt care posedau descoperirea dată de Duhul, au fost înlocuiți cu crezuri, dogme şi doctrine omenești. Prin aceasta, învățătura a luat locul descoperirii; rațiunea a înlocuit credința; programele au înlocuit lauda spontană în Duhul, iar bucuria spontană a dispărut. Aceasta nu a fost de la început, întreaga specie s-a schimbat. Ea a devenit o biserică hibrid.

Aici se ridică întrebarea: Dacă biserica a devenit hibridată, va mai naște creștini adevărați? Nu, așa ceva nu se poate pentru că Viața sau sămânța care aduce creștinii la naștere nu este în ei. Asemănarea produce asemănare. Baptiștii produc mai mulți baptiști, care acționează ca baptiștii. Metodiștii produc metodiști, iar ei acționează ca metodiștii. Niciunul nu este cunoscut prin puterea lui Dumnezeu, nu pot, pentru că Aceasta nu este acolo. Ei sunt cunoscuți prin închinarea lor rituală la Dumnezeu, prin crezurile şi dogmele lor.

Vorbiți despre un hibrid. Ştiți care este cel mai renumit hibrid din lume? Catârul. El este o încrucișare între măgar şi cal. Privindu-l, veți constata că este un animal ciudat, dar nu poate să se reproducă, deoarece nu posedă viață ca să poată face aceasta. Totuși, dacă este pus la muncă, este mai puternic decât calul şi măgarul. Dar observați natura lui: catârul este un animal încăpățânat și nu poți avea niciodată încredere în el.

În acest animal vedem un exemplu perfect de religie hibridă. O încrucișare între Adevăr şi minciună. Calul este un model al credinciosului adevărat, iar măgarul este un tablou al celui neevlavios. Amestecați-i şi veți avea o religie formală, stearpă. Ea nu are sămânța Vieții, este moartă. Poate vorbi despre Adevăr, dar nu poate să-L producă. Ea nu Îl are pe Dumnezeu în mijlocul ei, dar se adună laolaltă și vorbește despre El, deși Îi neagă tot timpul puterea. Ei vor nega Cuvântul chiar în Numele Domnului, de aceea nu este nicio nădejde pentru ei. Ați observat că nicio religie organizată nu a avut niciodată o trezire în mijlocul ei? Niciodată! Imediat ce s-au organizat, au murit. Ei nu pot veni niciodată înapoi. Nu, domnule.

Eu pot să vă arăt acest lucru în simbolul dat în Biblie: Exod 13.13: „Să răscumperi cu un miel pe orice întâi născut al măgăriței; iar dacă nu îl vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi de asemenea pe orice întâi născut de parte bărbătească dintre fiii tăi.” Vedeți? Măgarul putea fi răscumpărat. Aceasta înseamnă că orice păcătos mizerabil poate să fie răscumpărat prin Jertfa de Sânge a lui Isus Hristos, dar dacă-L respinge pe Hristos, va fi el însuși respins. Dar catârul nu putea fi răscumpărat; pentru el nu există răscumpărare, deoarece nu există Sânge pentru el. De ce? Catârul se refugiază în biserică, în timp ce măgarul își caută refugiul în Sânge. Catârul nu posedă în sine sămânța de viață, pe când măgarul are sămânță.

Cu câteva săptămâni în urmă am citit un editorial. Era editorialul unui om de afaceri nemântuit, nu al unui creștin. El era uimit cu privire la biserici și spunea: „Eu nu pot înțelege nicicum ceea ce face biserica. Ea are seminare pline de profesori care predau Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-L distruge!” Vedeți, omul nu putea să priceapă aceasta, era îngrozit.

El putea să-i înțeleagă pe ateii comuniști, pe gânditorii liberi, deoarece ei declarau clar că nu cred Cuvântul, dar când biserica însăși a distrus Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta înseamnă sinucidere premeditată. Acolo este religia voastră hibridă. America, trezește-te înainte de a fi prea târziu! Când biserica se îndepărtează de Cuvânt, ea va crede orice; este ca Eva. Când l-a născut pe Cain ea a spus: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului.” (Geneza 4.1). Puteți vedea că ea a crezut într-adevăr aceasta? Ea se gândea că a primit un om de la Dumnezeu. După ce a fost amăgită primind cuvintele Satanei în locul Cuvântului lui Dumnezeu, ea s-a gândit că tot ce spune este corect. Astfel, credea că dacă a spus că are un om de la Dumnezeu, atunci avea un om de la Dumnezeu. 

Dar Dumnezeu a pus legile Sale în Univers şi, conform acestor legi, o sămânță bună poate să producă numai roade bune, iar o sămânță rea poate să producă numai roade rele. Acum, deși fiecare sămânță diferă, ea va folosi același pământ, hrană, umezeală și căldura soarelui, dar fiecare va produce rod după soiul ei.

Observați istoria liniei lui Cain și istoria liniei lui Set. Între cele două linii este o singură deosebire: sămânța originală. Nimic altceva. Dacă veți citi cu atenție cuvintele spuse de Eva veți vedea că ea avea mai multă înțelegere decât își dau seama mulți. Ea nu a spus că fiul ei era de la Satan, căci dacă ar fi spus aceasta l-ar fi făcut pe Satan egal cu Dumnezeu.

Numai Dumnezeu putea să creeze oul în pântecele Mariei. Satana nu putea să facă așa ceva, iar Eva știa aceasta. Satan poate să facă un singur lucru, să pervertească. Astfel, el a amăgit-o pe Eva să primească o sămânță rea, adică sămânța șarpelui care l-a produs pe Cain. În același timp, ea a primit sămânța lui Adam, care i-a produs pe Abel şi Set.

Vedeți, acele semințe au trecut prin același proces, dar copiii erau diferiți deoarece erau din semințe diferite. Eva a crezut că fiul ei Cain era de la Dumnezeu. De ce aceasta? Pentru că a primit minciuna diavolului ca adevăr a lui Dumnezeu.

Exact aceasta avem acum. O mulțime de biserici se pretind a fi „izvoare ale Adevărului” deși Adevărul nu este în ele. Totuși, copiii născuți prin ele jură și sunt gata chiar să ucidă, ca să susțină neadevărul lor. Dacă credeți că am întrecut măsura, citiți 2 Timotei 3.1-13 şi 4.1-4: 

„Să ştiţi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.

Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie,

fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine,

vânzători, obraznici, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu:

având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceștia.

Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile ușuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte,

care învață întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoștință a adevărului.

După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot așa şi oamenii aceștia se împotrivesc adevărului ca unii care sunt stricați la minte şi osândiți în ce privește credința.

Dar nu vor mai înainta căci nebunia lor va fi arătată tuturor oamenilor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni.

Tu însă, ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea şi răbdarea mea,

prigonirile şi suferințele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat: totuși Domnul m-a izbăvit din toate.

De altfel, toți cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți.

Dar oamenii răi şi înșelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alții şi se vor amăgi şi pe ei înșiși.”

„Te rog fierbinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morții, şi pentru arătarea şi împărăția Sa:

propovăduiește Cuvântul, stăruiește asupra Lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea şi învățătura.

Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă: ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învățători după poftele lor.

Îşi vor întoarce urechea de la Adevăr şi se vor îndrepta după istorisiri închipuite.

Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferințele, fă lucrul unui evanghelist şi împlinește-ți bine slujba.”

Când biserica s-a îndepărtat de Cuvântul original, moartea a venit peste ea, așa cum a venit peste Adam şi Eva. Acesta este motivul pentru care nu mai are putere, a devenit formală, plină de ceremonii şi programe, iar preoția a organizat lucrătorii, care au decis o conducere fără Duhul Sfânt, fără Cuvânt, fără Adevăr. Desigur. Chiar în momentul acela a intrat moartea, iar biserica a devenit o organizație lipsită de puterea Duhului Sfânt. Singura lor armă a rămas argumentul, deoarece altceva nu mai aveau. Ea nu putea produce nimic în Duhul, deoarece speranțele ei erau zidite pe programe şi nu pe credința în Cuvântul Său. Ei au semănat programe și au recoltat programe; au semănat perversiune și au recoltat copii perverși. Dacă te atingi de Dumnezeu, recoltezi ceea ce ai semănat. Omul ar trebui să învețe aceasta din natură. El s-a atins de natură, şi-a injectat propriile idei în natură, a rearanjat moleculele, etc, iar acum recoltează furtună. Priviți cum au încrucișat găinile. Ele sunt astfel hrănite încât au devenit o mașină de făcut ouă, dar adevărul este că ele nu mai sunt bune de mâncat. Ei injectează substanțe în carnea pe care o mâncăm şi din cauza aceasta trupul uman se schimbă, astfel încât femeile devin mai înguste în șolduri și mai late la umeri, iar bărbații devin invers.

Dacă atingându-vă de natură, obțineți o monstruozitate, ce se va întâmpla dacă schimbați adevărul în minciună? Răspunsul este că veți naște un anticrist, un sistem de religie fără Dumnezeu, care este atât de pervertit încât nu va arăta și nu va produce ceea ce a produs cel original. Singurul răspuns pe care îl are Dumnezeu pentru o situație ca aceasta este iazul de foc.

Sărmana epocă Smirna murea, iar când a murit, nu a mai venit niciodată înapoi. Nici o epocă nu vine vreodată înapoi; nici o trezire nu vine vreodată înapoi. Viața veșnică nu poate fi pusă în biserică pe cale naturală, ci este nevoie de o înnoire de sus.

Epoca în care trăim, a început cu focul trezirii penticostale, dar ei au organizat-o. În loc să ia Cuvântul, ei au luat propriile lor idei şi au făcut la fel ca predecesorii lor. Ei au luat dogme și doctrine în locul Cuvântului. O, ieșiți numai afară din mijlocul lor şi veți vedea ce se va întâmpla. Imediat ce ieșiți afară, vă vor prigoni și vor spune că L-ați părăsit pe Dumnezeu. O, cât de mult își iubesc ei organizația! Nu-i de mirare! Ei sunt penticostali de generația a doua și din moment ce Dumnezeu nu are nepoți, ei sunt doar copiii părinților lor, cunoscuți prin crezurile şi forma de închinare. Ei pot vorbi despre ceea ce a fost, dar nu pot să producă aceasta. Odată aveau fulgerul, dar tot ce le-a mai rămas este tunetul.

Când vorbesc despre minunatul început al mișcării lor, ei recunosc că nu a fost începută de un om, ci a fost o lucrare spontană care a cuprins întreaga lume, Duhul revărsându-se peste toată lumea. Da domnule, dar eu am o întrebare: De ce nu au păstrat Evanghelia şi lucrarea pe care Dumnezeu a început-o în mijlocul lor astfel încât să ajungă la desăvârșire? Dacă Dumnezeu nu a dat niciodată o carte de dogme şi doctrine, ce drept au avut ei să facă aceasta? Dumnezeu a turnat Duhul Său peste baptiști, metodiști, nazarineni, adventiști, prezbiterieni, Biserica lui Dumnezeu, etc. Toți acești frați au fost crescuți pe diferite doctrine, hotărâri, manuale bisericești etc, dar Dumnezeu a măturat toate acestea la o parte; a nimicit teoriile lor de distribuire şi a restaurat darurile Duhului, dovedind că El este același ieri şi azi şi în veci.

Dar au învățat penticostalii ceva din ceea ce li s-a întâmplat înaintașilor lor? Nu domnule, ci s-au organizat şi ei, şi-au făcut dogme proprii după care să se călăuzească, şi-au scris cărți de teologie,  cărți de părtășie etc. ca să demonstreze că ei au tot adevărul, că au răspunsul la toate întrebările și că ei sunt elita lui Dumnezeu, singurii care sunt în stare să arate oamenilor calea spre Dumnezeu, pentru că ei sunt singurii care-L cunosc, motiv pentru care au fost puși de Dumnezeu îndrumători. Dar ei nu au aceasta, ci s-au hibridat pe ei înșiși întocmai ca cei din care au ieșit. Dacă vor să fie în Mireasă, ei trebuie să iasă afară, exact ca înaintașii lor.

Ei sunt la fel ca ceilalți, iar trezirea s-a terminat, așa că „le merge numele că trăiesc, dar sunt morți”. Ei au format o organizație dar continuă să vorbească despre lucrarea Duhului Sfânt. Ei vorbesc despre dovada Duhului Sfânt, dar uită că şi diavolul poate vorbi în limbi. În mijlocul lor este cea mai mare babilonie (încurcătură), dar ei spun că acesta este Duhul lui Dumnezeu. De aici vedem că oamenii încearcă din nou să-I spună lui Dumnezeu, în loc să asculte ceea ce spune Duhul bisericilor.

Poate că mă veți condamna pentru ceea ce am spus, dar ei spun că se numesc penticostali şi că vestesc Evanghelia

Deplină, dar lăsați-i să dovedească aceasta. Cuvântul spune că la Rusalii „a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa. Apoi, niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se peste fiecare din ei”. Unde este acum focul? La Rusalii toți au vorbit în limbi, dar Cuvântul spune că cei prezenți îi auzeau şi îi înțelegeau în limba lor. Unde este aceasta acum? Întreaga mulțime de credincioși au acționat ca o familie, dar penticostalii sunt împărțiți într-o mulțime de grupări, la fel ca ceilalți. Niciun om nu a îndrăznit să adere la prima biserică, ci numai Dumnezeu a adăugat, dar penticostalii au printre ei la fel de multe capre, ca ceilalți. Ei pretind că au Evanghelia deplină, dar nu pot dovedi aceasta. Bisericile lor sunt la fel de lipsite de putere ca celelalte. Dacă ei au Evanghelia deplină, înseamnă că Biblia a făcut o greșeală când îi descrie pe oamenii Evangheliei depline de la Rusalii.

Ei cântă: „În mine s-a produs o schimbare”, și au dreptate,  dar schimbarea este în rău şi nu în bine. Este timpul să vă întoarceți la Dumnezeu! Priviți, ei au un nume dat de oameni şi spun că trăiesc, dar în realitate sunt morți.

Limbile nu sunt dovada trezirii, ci sunt evidența morții. Limbile au proclamat dovada că religia ceremoniilor iudaice s-a terminat și că a început o eră nouă. Astăzi, ele anunță că timpul harului pentru neamuri se apropie de sfârșit şi că Evanghelia merge înapoi la iudei. Oamenii spun că limbile vestesc o mare mișcare spirituală, dar au pierdut vaporul. Adevărul este că vorbirea în limbi este dovada sfârșitului tuturor ideilor omenești, programelor şi împărățiilor, în timp ce vine înăuntru Împărăția lui Dumnezeu. 

Trezește-te, popor al Domnului! Trezește-te! Dacă nu credeți că acesta este adevărul, ascultați ceea ce vă voi spune în continuare. Grupările penticostale şi fundamentale din toată lumea se organizează, lăsând conducerea bisericii în mâinile unor oameni de afaceri care au invadat amvonul fără să fie însărcinați de Dumnezeu în lucrare. Ei se autointitulează pescari de oameni şi inițiatori ai unei mișcări a lui Dumnezeu, și spun că slujba darurilor din Efeseni 4:10-13, pe care a dat-o Dumnezeu bisericii, a eșuat, așa că o preiau ei.

Prin aceasta însă ei nu fac decât să împlinească tabloul biblic din Vechiul Testament care se referă la gloata lui Core. Da, ei nici nu bănuiesc că împlinesc această profeție, și merg orbește înainte predicând întâmplări, experiențe şi povestiri în locul Cuvântului. O, Dumnezeu să aibă milă de ei! Fie ca El să le deschidă ochii înainte de a fi prea târziu!

Acum, ascultați-mă! Când banul, puterea politică, abilitatea în afaceri, înțelepciunea omenească sau altceva de felul acesta l-au îndreptățit pe un om să preia conducerea duhovnicească şi să mânuiască singur Cuvântul lui Dumnezeu? Niciodată! Ei așteaptă roade materiale în loc să dorească călăuzirea Duhului, dar prin aceasta se trezesc că de fapt luptă împotriva lui Dumnezeu, nu pentru El. Aş vrea să nu uitați aceasta!

Prin aceasta eu nu vorbesc împotriva bătrânilor bisericii. Nu domnule. Bătrânul poate să fie cel mai sărac om din biserică sau poate fi cel mai bogat om din lume, căci atâta timp cât este sincer şi corect în lucrarea Domnului totul este în ordine. În ce mă privește, eu l-aș pune ca bătrân al bisericii pe un om care este cu adevărat duhovnicesc, indiferent de situația sa materială sau de poziția socială. Dacă însă cineva face această alegere în funcție de situația materială sau financiară, acest lucru nu vine de la Dumnezeu ci este un semn al timpului în care ne aflăm, al epocii Laodicea, care este bogată fizic dar săracă duhovnicește.

„Cunosc sărăcia ta.”

Aţi observat că în același verset se vorbește şi despre sărăcie şi despre sinagoga Satanei? Da, aceasta este organizația puternică şi mare care posedă bogățiile şi care-i excomunică pe credincioșii adevărați care-L slujesc pe Dumnezeu. Când Duhul lui Dumnezeu se mișcă în inimile oamenilor, cine sunt cei care părăsesc clădirile şi proprietatea? Turma mică pierde întotdeauna față de organizația mare. Unde se vor aduna ei? Prin case, prin clădiri vechi, prin magazii şi pivnițe, întocmai ca înaintașii lor care s-au adunat prin catacombe. Da, acești oameni sunt săraci în lucrurile lumii, dar sunt bogați în Duhul.

„cunosc batjocurile din partea celor …”

Aici nu este vorba despre faptul că acești mincinoși Îl hulesc pe Dumnezeu, deși fac aceasta fără să spună. Ei hulesc biserica adevărată. Întotdeauna este așa. Astfel, iudeii din Ierusalim au batjocorit biserica primară şi același lucru l-au făcut şi neamurile politeiste cu biserica ridicată de Dumnezeu printre ele. Dacă cineva urmează să fie vorbit de rău, acesta va fi întotdeauna sămânța adevărată.

În timpul lui Nero, creștinii erau acuzași de tot ce se întâmpla, chiar și de arderea Romei. În țările comuniste, turma mică este exterminată întotdeauna prima, deși este neînsemnată ca mărime. Cu toate că creștinii sunt oameni minunați, loiali, care fac numai bine, vor fi persecutați întotdeauna până la sfârșit, ca să fie nimiciți. Motivul? Ei sunt o mustrare pentru atei. Sunt asemenea unui deget infectat. Deși cel neprihănit nu are nicio intenție să-l rănească pe păcătos, și are numai intenții şi gânduri bune, este privit ca unul care face dezbinare, așa cum s-a întâmplat cu Ioan Botezătorul când a stat în fața lui Irod. Ioan nu a vrut să-l rănească nici pe Irod și nici pe nevasta lui, ci voia să-i scape de mânia lui Dumnezeu.

Dar vedeți, nu numai că nu a fost înțeles în intenția sa, dar Ioan a plătit cu viața pentru aceasta. Oricât de mult bine ar face oamenii lui Dumnezeu,  ei sunt batjocoriți tot timpul şi vorbiți de rău. Desigur că în spatele acestor batjocoritori stă o putere sinistră care nu le permite să vadă că fac rău unor oameni care le fac numai bine. Da, există o astfel de putere, iar aceasta este Satan. Rezultatul ei este în versetul următor.

Zece ani de necaz

Apocalipsa 2.10: „Nu te teme nicidecum de ceea ce ai să suferi. Iată că Diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi ca să-i încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile.

Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieții.”   

De fiecare dată când Dumnezeu folosește expresia: „Nu te teme”,  se apropie un timp de încercare, necazuri și deposedare. Acum El spune scurt și tăios: „Vine necazul!” Aceasta i-ar speria pe unii, dar asemenea unei mame care este pe cale să stingă lumina, îi spune cu blândețe copilului ei să nu se sperie: „Nu te teme, căci se va face lumină și nu va fi întuneric. Și ține minte, mama ta este lângă tine ca să te ocrotească!” Tot așa ne spune și El: „Nu vă temeți de oameni, nici de ceea ce ar putea face ei, căci Eu sunt cu voi și harul Meu vă este destul. Când veți trece prin ape adânci, nu veți fi acoperiți de valuri, și nici măcar în moarte nu sunteți învinși. Voi sunteți mai mult decât biruitori prin Mine.”

Marele apostol Pavel a putut să spună următoarele din proprie experiență: Romani 8.35-39: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, prigoana sau foametea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia sau sabia?

După cum este scris: Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.

Totuși, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.

Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,

nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este Isus Hristos, Domnul nostru.”

Nu, noi nu trebuie să ne temem deloc deoarece dragostea Lui îndepărtează orice teamă. Vedeți ce spune versetul 10 din textul nostru? „Iată că Diavolul are să arunce în temniță pe unii din voi ca să vă încerce.” Acest lucru l-au făcut atât iudeii cât şi preoții păgâni dintre neamuri. Împărații şi guvernatorii voiau să atragă poporul de partea lor, de aceea, pentru că știau că le plac jocurile în arene, îi învinuiau pe creștini de tot felul de lucruri neadevărate după care îi prindeau şi-i pedepseau aruncându-i la lei, arzându-i pe rug sau folosindu-i ca gladiatori. Ce a avut diavolul a face cu aceasta? De ce să-l învinuim? Ah, da, dar aceasta este ura diavolului în spatele tuturor acestora. El este în spate la toate  acestea, pentru că el Îl urăște pe Dumnezeu. Acum priviți cu atenție ca să vedeți ceva! Dacă Satan a stat în spatele iudeilor care i-au tras pe creștini în fața judecătorilor, înseamnă că acești iudei nu erau de la Dumnezeu, ci erau din sinagoga Satanei.

Adunarea lor era sinagoga Satanei, iar dacă biserica romano-catolică a ucis milioane de creștini în epocile întunecoase (așa ziși eretici), înseamnă că şi ea aparține aceleiași sinagogi a Satanei şi că tatăl ei este Diavolul.

Dacă credeți că ceea ce spun este șocant, așteptați să se împlinească Apocalipsa 13 şi atunci veți vedea că acesta este adevărul. Ceea ce este foarte izbitor este faptul că în acest capitol apar şi Statele Unite ale Americii care sunt simbolizate chiar prin numărul treisprezece. Noi știm că Statele Unite au început cu treisprezece state, treisprezece stele şi treisprezece dungi pe drapel. Destinul ei este în capitolul treisprezece, iar în icoana fiarei despre care se vorbește în acest capitol vedem toată răutatea fiarei care era înaintea lui. Şi așa cum fiara s-a ridicat la Conciliul de la Niceea, icoana ei va ieși din Consiliul Mondial al Bisericilor care are în spate puterea Satanei care-i ațâță pe oameni împotriva viței adevărate a lui Dumnezeu. Vedeți? Aceasta va fi o performanță repetată a întregii viclenii şi cruzimi diabolice.

Lăsați-i în pace pe cei care-i batjocoresc pe cei umili ai lui Dumnezeu, îi distrug și fac ce vor, și totul în Numele lui Dumnezeu şi al religiei! Dar mint; ei nu sunt din Dumnezeu, ci sunt din tatăl lor, diavolul. Prin faptul că-i prigonesc pe credincioșii adevărați, ei arată ce sunt. Lăsați-i să se organizeze și să respingă turma mică; prin aceasta descoperă la toți că sunt de la diavolul. Ei sunt vița falsă, vița care omoară, iar ura lor dovedește cine sunt: biserica antihristă, nicolaită, aceasta sunt!

„…are să arunce în temniță pe unii din voi…” Da, ei erau târâți în fața tribunalelor, acuzați pe nedrept, judecați și închiși. Și desigur, toate acestea se făceau în numele religiei, decenței și nevinovăției; totul era făcut pentru „o cauză bună”. Aceasta mă face să mă gândesc la hotărârea Curții Supreme cu privire la scoaterea rugăciunii și a citirii Bibliei din școli. Cine este în spatele acestei decizii? Satan. Aceasta este doar o altă izbucnire mânioasă împotriva lui Dumnezeu.

„…veți avea un necaz de zece zile.” Aceasta este o profeție care s-a împlinit întocmai în epoca a doua a bisericii, epoca bisericii Smirna. Astfel, Dioclețian, cel mai crud dintre toți împărații Romei, a organizat o campanie sângeroasă împotriva sfinților lui Dumnezeu, iar dacă nu era mila lui Dumnezeu i-ar fi șters pe toți. Aceasta a fost cea mai sângeroasă perioadă din istorie şi a durat zece ani. Deci, cele zece zile din Apocalipsa 2.10b au fost de fapt zece ani de necaz şi anume din anul 302 d.Hr. până în anul 312 d.Hr.

„Fii credincios spre moarte.”  (v.10). El nu spune fii credincios până la moarte, ci spre moarte. S-ar putea ca mulți să-şi sigileze mărturia cu propriul sânge. Da, milioane de creștini au murit ca şi martiri de-a lungul tuturor epocilor. „Ca Antipa, martorul credincios”, ei nu şi-au prețuit viețile până spre moarte.

Multă vreme am crezut că în timpul nostru este imposibil să fii un martir, dar amintiți-vă că credința pe care o folosim zilnic să triumfăm în Hristos Isus este aceeași credință care i-a ținut pe Policarp, pe Antipa şi pe toți martirii în picioare. Credința supremă va da har suprem pentru ceasul suprem. Binecuvântat să fie Dumnezeu în veci!

Îți voi da cununa vieții.

Dacă niciun pahar cu apă rece dat în Numele Domnului nu va fi fără răsplată, cât de mare va fi răsplata celui care-și dă viața ca martir pentru Numele Domnului Isus? Poate vom înțelege mai bine acest lucru dacă ne uităm la jocurile olimpice şi comparăm Viața veșnică cu cununa de la aceste jocuri.

În 1 Corinteni 9.24 citim: „Nu știți că cei ce aleargă la locul de alergare toți aleargă dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel încât ca să căpătați premiul.” Cununa dată câștigătorului întrecerii Olimpice era o ghirlandă din ramuri de măslin, dar cununa despre care scrie în Apocalipsa şi care este înmânată martirilor este cununa împărătească. Isus o numește cununa Vieții. Cununa olimpică este pentru învingătorii în sport, dar cununa Vieții este pentru învingătorii în credință. Ambele cununi vor dăinui, dar biruitorii din sport vor pierde curând bucuria aplauzelor lumii și strălucirea lor se va uita, dar cei care își dau viețile pentru Dumnezeu, prin străduință veșnică sau vărsându-și sângele ca sacrificiu de încununare al vieții lor, vor primi cununa Vieții. Noi folosim prea puțin timp să ne trudim pentru răsplătirile veșnice ale lui

Dumnezeu; răsplata lui Dumnezeu este prea puțin prețuită. Dacă credem în realitatea învierii trupului şi într-o Împărăție veșnică, ar trebui să ne adunăm mai multe comori în ceruri.

Răsplata biruitorilor

Apocalipsa 2.11: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”

Aici, Duhul vorbește din nou pentru toate epocile. Acest mesaj este o mângâiere atât pentru noi, cât și pentru frații noștri din toate celelalte epoci, deoarece ni se spune că moartea a doua nu ne va vătăma. Noi știm că moartea a doua este iazul de foc.

Acest lucru îl putem citi în Apocalipsa 20.14: „Şi Moartea şi iadul au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.” Aceasta înseamnă că toți cei ce vor gusta moartea a doua vor fi aruncați în iazul de foc. Eu ştiu că unii dintre voi nu sunt de acord cu aceasta, dar eu stau aici în autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu şi neg că necredinciosul merge într-un iad veșnic şi arde acolo veșnic. În primul rând, iadul, iazul de foc sau oricum vreți să-l numiți, nu este veșnic. Cum ar putea să fie veșnic dacă are un început?

În Matei 25.41 scrie: „…focul cel veșnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” Acum vă întreb: Dacă a fost pregătit, deci dacă a avut un început, cum poate fi veșnic? Desigur, voi vă puteți poticni în cuvântul „veci”, dar acest cuvânt înseamnă „din veacuri în veacuri”, și are diferite înțelesuri.

În 1 Samuel 3.13-14, Dumnezeu i-a spus lui Samuel că El va judeca toată casa lui Eli în veci şi că ei nu-I vor mai oferi „în veci” jertfe ca preoți ai Lui, iar în 2 Împărați 2.27 citim că Solomon a înlăturat ultimii descendenți ai lui Eli de la preoție. Aceea era a patra generație sau cam așa ceva.

Acum, voi puteți vedea că „în veci” nu se compară cu „etern” sau cu ceea ce nu are început sau sfârșit. În acest caz, cuvântul „veșnic” înseamnă „până la dispariție”, pentru că aceasta s-a întâmplat, ei au dispărut. Aceasta se va întâmpla cu toți cei care vor fi aruncați în iazul de foc. Ei vor arde până vor dispare.

Priviți cuvântul „pierzare” din 2 Tesaloniceni 1.9: „Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică de la fața Domnului şi de la slava puterii Lui.” În limba greacă cuvântul „pierzare” sau „nimicire” înseamnă „anihilare”. Ce înseamnă deci cuvântul „pierzare veșnică”? „a fi distrus până la dezintegrare, până la capăt”. Desigur, ceea ce vă încurcă în gândire este cuvântul „veșnic” pentru că noi întotdeauna l-am privit într-un alt sens. Dar problema este foarte simplă. Deci fiți atenți! De câte ori acest cuvânt se referă la Dumnezeu, exprimă „veșnicia” deoarece Dumnezeu nu are început, nici sfârșit, iar atunci când vorbiți despre Viața veșnică este la fel. Astfel, Cuvântul spune: „Dumnezeu ne-a dat viața veșnică şi această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.” (1 Ioan 5.11-12). Aceasta înseamnă că numai copiii lui Dumnezeu au viața veșnică, adică viața care nu are început şi nici sfârșit. Așa este corect. Voi posedați în inima voastră ceva ce nu are nici început şi nici sfârșit şi acesta este Duhul lui Dumnezeu, adică o parte din Dumnezeu Însuși, Viața lui Dumnezeu.

Dacă un păcătos urmează să sufere veșnic în iad, ar trebui să aibă şi el viața veșnică, ca tine, care mergi să te bucuri de ceruri. Atunci ar putea fi oameni care spun că Viața veșnică semnifică bunăstarea copiilor lui Dumnezeu. Aceasta este bunăstarea și bucuria lor care este în joc. Pe de altă parte, păcătosul se duce la pedeapsa lui, așa că noi putem reduce moartea a doua la o chestiune de pedeapsă şi loc. Viața veșnică înseamnă cerul, iar pedeapsa „veșnică” înseamnă iadul. Ați fi surprinși să știți că oameni care au fost ridicați ca teologi, au crezut aceasta. Știți ce face aceasta? Aceasta face Viața veșnică o chestiune geografică în loc de o Persoană. Viața veșnică este Dumnezeu, Domnul Isus Hristos. Cum poate crede cineva că Viața veșnică este o chestiune de loc? Este mai mult decât știu eu. Nu domnilor, există un singur fel de Viață veșnică, Dumnezeu o are, iar dacă Îl avem pe Dumnezeu, noi avem Viață veșnică în El și prin El. Astfel, cuvântul „veșnic” are mai multe înțelesuri, dar când este vorba de Dumnezeu înțelesul rămâne Același deoarece numai El este veșnic şi fiindcă El trăiește, vom trăi şi noi.

Totuși vreau să mai spun ceva. Nimeni să nu creadă cumva că eu nu cred în iazul de foc şi în pedeapsă. Da, eu cred aceasta. Nu știu cât va dura acest lucru, dar el are sfârșit.

În Apocalipsa 21.8 scrie că păcătoșii vor avea „partea lor” în iazul care arde cu foc şi pucioasă, iar dacă traducem corect, aceasta înseamnă că „vor avea vremea lor în iazul de foc”. Așa este. Deci, cei răi vor fi aruncați în iad (infern sau mormânt), iar iadul va fi aruncat în iazul de foc care este moartea a doua (Apocalipsa 20.14), adică despărțirea veșnică de Dumnezeu. Ce lucru îngrozitor va fi acela!

Dar cu cel neprihănit lucrurile vor sta altfel. Ei nu au de ce să se teamă deoarece au fost răscumpărați de Dumnezeu, deci sunt în sânul lor, sunt biruitori. Şi cine sunt cei biruitori? Cei ce cred că Isus este Hristosul. De ce va scăpa cel biruitor, credinciosul, și va merge în Tărâmurile Vieții veșnice, în fericire? Pentru că Isus a plătit prețul să ne răscumpere din păcat. El a dărâmat zidul despărțirii și noi, care eram departe, acum suntem apropiați prin Sânge. Biruitorii nu vor veni la judecată; ei nu vor fi niciodată în iazul de foc şi nu pot fi niciodată pierduți, deoarece Domnul nu va pierde pe niciunul din ei. Niciun răscumpărat nu va fi în altă parte ci doar acolo unde este Isus. Şi știți de ce aceasta? O voi ilustra pentru voi.

Eu am un băiețel, Iosif și orice s-ar întâmpla, el este o parte din mine. Dacă aş fi bogat, cel mai rău lucru pe care aș putea să-l fac vreodată, ar fi să-l dezmoștenesc, dar nu aș putea să neg niciodată că este fiul meu, deoarece este o parte din mine. Se poate lua o analiză de sânge și să comparăm sângele lui cu al meu, aceasta va dovedi că Iosif este fiul meu. El este al meu. Această analiză de Sânge arată dacă voi aparțineți de Dumnezeu sau nu.

Când spun aceasta îmi amintesc de timpul când eram cu vitele pur sânge Hereford, afară în Colorado. Voi știți că vitele de la fermă erau însemnate, pentru că ei nu voiau să permită nici măcar unui singur animal care nu avea eticheta de sânge pe ureche să intre pe pășune. Eticheta arăta că acesta era pur sânge. Pădurarii care le-au controlat, niciodată nu s-au uitat la semn, ci doar la etichetă, să vadă că era rasa de sânge corectă. Aleluia.

Voi știți că Dumnezeu a spus: „Sufletul care va păcătui, acela va muri.” (Ezechiel 18.20a). El este separat de Mine, nu se poate apropia de Mine. Noi știm că toți au păcătuit şi au căzut departe de slava lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că toți au murit, toți au fost despărțiți, dar în dragostea Lui, Dumnezeu a luat viața unui animal în locul vieții păcătosului.

În Vechiul Testament, păcătosul mergea la preot şi aducea un miel. El îşi punea mâinile peste capul mielului în timp ce preotul îi tăia gâtul. Prin aceasta, el vedea sângerarea mielului și auzea behăitul lui. Simțea cum trupul lui înțepenea în moarte, vedea fumul jertfei înălțându-se la Dumnezeu și știa că mielul i-a luat locul. El știa că viața mielului era luată pentru viața lui. Dar pentru că era viața unui animal, nu putea veni înapoi asupra păcătosului ca să îl facă curat. Astfel, el pleca cu aceeași dorință de păcat, pleca cu păcatul în minte, iar în anul următor trebuia să oferă o jertfă pentru același lucru.

Dar în Noul Testament nu mai este așa. De ce aceasta? Pentru că Mielul care a murit pentru noi este Fiul lui Dumnezeu care Şi-a dat Sângele ca răscumpărare pentru mulți. Astfel, prin credință, noi pășim sus şi ne punem mâinile peste acest Miel, Îl vedem cu rănile sângerânde, cu spatele sfâșiat, cu cununa de spini înfiptă în cap, Îi simțim durerea şi-I auzim strigătul: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27.46). (Matei 27.46). Ce s-a întâmplat? Viața care a părăsit acea celulă de Sânge ruptă a venit înapoi peste cel pocăit. Viața care era în El a venit înapoi asupra noastră, de aceea, mergem înapoi fără dorința de păcat şi acum urâm păcatul şi toate lucrurile şi poftele cărnii.

Priviți la noi! Ce este viața noastră?  Doar o celulă micuță care a venit de la tatăl nostru. Germenul de viața nu a venit de la mama noastră, ea produce oul, este incubatorul. Sângele vine de la bărbat, de aceea la căsătorie femeia ia numele bărbatului. Copiii poartă numele tatălui, mama fiind doar incubatorul pentru copiii pe care îi naște lui.

Aceasta este ceea ce s-a întâmplat pentru răscumpărarea noastră. Duhul Sfânt a venit peste Maria şi ea a născut un Fiu, căruia I-a pus numele Isus. Prin acel trup, marele Creator a venit jos şi a devenit o Jertfă pentru păcatul nostru. De aceea Sângele lui Isus era Sângele lui Dumnezeu. Desigur. Exact aceasta era. Și acel Sânge al lui Dumnezeu a fost vărsat pe Golgota, iar Duhul L-a părăsit, așa că a murit în agonie. Dar aceeași Viață (Duh), a venit înapoi să locuiască înlăuntrul păcătosului pocăit şi l-a pus în libertate.

Prin aceasta, păcătosul nu mai trebuie să se întoarcă înapoi an după an, jertfă după jertfă, nu mai este nevoie. Printr-o singură Jertfă, Dumnezeu ne-a eliberat o dată pentru totdeauna de sub stăpânirea păcatului şi ne-a dat Viață din Viața Sa, astfel încât am devenit biruitori asupra păcatului, a lumii, a trupului nostru pământesc şi a diavolului.

Dumnezeu a făcut aceasta. El a făcut totul deoarece în Isaia 7.14, El a dat o făgăduință minunată lumii căzute în păcat: „De aceea, Domnul însuși vă va da un semn: Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naște un Fiu. Acela va fi semnul vostru, un semn veșnic, căci ea Îl va naște pe Emanuel, Dumnezeu cu noi.” Dumnezeu a venit jos într-o celulă de Sânge, dar nu printr-un bărbat, ci prin Duhul Sfânt. Cum a făcut aceasta? El Şi-a creat în acel pântece de fecioară un cort, cu scopul să poată muri pentru noi. Sămânța femeii a venit ca El să fie zdrobit și să ne aducă mântuirea. Când Duhul Sfânt a venit peste Maria, El a creat în pântecele ei celula care s-a înmulțit şi a devenit trupul Domnului nostru.

Această celulă a fost creată. Aceasta a fost Începutul creației lui Dumnezeu. Aceasta este Cine este Isus. Și acel trup sfânt era plin chiar de Sângele lui Dumnezeu. Acest Copil s-a născut, a crescut şi a devenit bărbat, iar când a sosit timpul, S-a dus la Iordan și acolo Jertfa a fost spălată de Ioan Botezătorul în apa Iordanului. Când acea Jertfă acceptabilă a ieșit din apă, Dumnezeu a venit şi a locuit în El, umplându-L cu Duhul fără măsură. Dar când a murit, când Şi-a vărsat Sângele pentru păcatele noastre, Viața desăvârșită a lui Dumnezeu a fost eliberată să vină înapoi peste orice păcătos care Îl primește pe Hristos ca Mântuitorul lui.

O, ce lucru măreț! IeHoVaH născut într-un grajd, plânge şi este culcat pe niște paie. Acesta este semnul pentru cei trufași, pentru intelectualii moderniști care au adus propria lor teologie şi au negat Adevărul lui Dumnezeu. IeHoVaH Dumnezeu, un Copil mic plângând într-un grajd împuțit. Ce smerenie! Noi ne gândim că avem dreptul să fim mândri și umblăm cu nasul pe sus criticând și purtându-ne de parcă am fi cineva. Aici este Semnul vostru real. IeHoVaH jucându-se ca un băiat. IeHoVaH lucrând în atelierul unui tâmplar. IeHoVaH spălând picioarele pescarilor. „Eu vă voi da un semn, zice Domnul”, dar nu semnul unei preoții cu gulere albe, nu semnul avuției şi puterii, pentru că în acest semn pe care îl vreți voi sau vă gândiți că este potrivit, nu este nimic. Semnul dat de El este un semn veșnic.

Acesta este cel mai măreț Semn dintre toate. IeHoVaH stând în curtea de judecată, zdrobit şi sângerând, cu spini în sprânceană, scuipat în față, batjocorit și dat la moarte. IeHoVaH disprețuit şi respins, atârnând gol pe cruce, în timp ce fățarnicii îl ocărau şi Îl întărâtau să coboare jos de pe cruce. IeHoVaH murind. IeHoVaH Se ruga și nu s-a întâmplat nimic. IeHoVaH a murit. Acesta este semnul dat pentru toți oamenii. Nu este altul. Apoi s-a făcut întuneric, pământul s-a cutremurat, soarele şi-a ascuns faţa iar întunericul nopții a fost zguduit. Ei L-au pus într-un mormânt și a zăcut acolo trei zile şi nopți, până când un cutremur a spart bezna nopții şi El a venit înainte. IeHoVaH S-a înălțat, apoi S-a întors să locuiască în biserica Sa. IeHoVaH S-a întors cu un vuiet de vânt și flăcări de foc. IeHoVaH a venit înapoi să umble în mijlocul bisericii Sale şi să-Și împuternicească poporul. IeHoVaH Şi-a îmbrăcat poporul cu putere de sus, astfel încât El vindecă din nou bolnavii, învie morții şi se manifestă pe Sine prin Duhul. IeHoVaH a venit înapoi vorbind în limbi şi a dat tălmăcirea limbilor. IeHoVaH a venit înapoi şi a ridicat prostituata ca să nu mai păcătuiască și l-a ridicat pe bețivanul care zăcea inconștient în șanț. Da, IeHoVaH a venit să se manifeste în trup, Dumnezeu în noi, nădejdea slavei.

Da, Isus a venit, Și-a vărsat sângele şi i-a eliberat pe robi. El a venit, a răscumpărat oile Sale pierdute, le-a dat Viața veșnică și ei nu vor pieri niciodată. El nu-l va pierde pe niciunul dintre ei, ci îi va învia în ziua din urmă. Aleluia! Moartea a doua nu-i putea vătăma; ea nu are putere asupra lor, pentru că sunt ai Mielului și Îl urmează oriunde merge El.

Duhul Sfânt în fiecare epocă

Apocalipsa 2.11: Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul…” Nu este nici măcar o epocă a bisericii în care să nu fie menționat acest verset, deoarece fiecare epocă primește aceeași avertizare a Duhului. „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul…” Dar este imposibil ca toți oamenii să audă ce zice Duhul pentru diferite epoci.

1 Corinteni 2.6-16:  „Totuși ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârșiți este o înțelepciune, dar nu a veacului acestuia, nici a fruntașilor veacului acestuia, care vor fi nimiciți.

Noi propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ținută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci,

şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntașii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.

 Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”  

Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.

În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot așa, nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.

Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaște lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.

Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești.

Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește.

  Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul şi el însuși nu poate fi judecat de nimeni.

Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învățătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.

Să citim şi din Matei 13.13-16: „De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd şi măcar că aud, nu aud, nici nu înțeleg.

Şi cu privire la ei se împlinește prorocia lui Isaia, care zice: ‘Veți auzi cu urechile voastre şi nu veți înțelege; veți privi cu ochii voștri şi nu veți vedea.’

Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.

Dar ferice de ochii voștri că văd şi de urechile voastre că aud!”

  În Ioan 8.42-44 citim: „Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi şi pe Mine, căci Eu am ieșit şi vin de la Dumnezeu; n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis.

Pentru ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu.

Voi aveți de tată pe diavolul şi vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.”

Din aceste texte putem înțelege că nici un om nu poate asculta Cuvântul lui Dumnezeu de la sine, ci numai prin descoperirea dată de Duhul: Matei 16.17: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.”

 Dacă rezumăm aceste texte vedem că în fiecare epocă există un singur grup foarte special de oameni care sunt în stare să audă ce spune Duhul. Acesta este un grup special care primește descoperirea pentru fiecare epocă. Acel grup este din Dumnezeu, deoarece grupul care nu poate auzi nu este din Dumnezeu. (Ioan 8.42-44).

Grupul care poate să audă ce zice Duhul şi primește descoperirea asupra Lui, este grupul descris în 1 Corinteni 2.6-16. Aceștia sunt cei care posedă cu adevărat Duhul lui Dumnezeu şi sunt născuți din Dumnezeu. Ei sunt botezați în trupul Domnului Isus Hristos prin Duhul Lui, sunt botezați cu Duhul Sfânt. Ca să continuăm această temă este bine ca mai întâi să citim un text pe care aş vrea să-l păstrați în mintea voastră deoarece oamenii se întreabă adesea, cine este botezat cu Duhul Sfânt. Ascultați ce spune Isus în Ioan 6.45:  „În proroci este scris: Toți vor fi învățați de Dumnezeu.”

Textul la care se referă Domnul aici este din Isaia 54.13a: „Toți fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului…” Toți aceștia sunt copiii lui Dumnezeu. Acesta este semnul, dovada unui copil adevărat al lui Dumnezeu (cel peste care a venit Duhul și locuiește în el), care este pus înainte ca unul care a învățat Cuvântul prin Duhul Sfânt.

Cred că acum puteți vedea de ce limbile nu sunt dovada  botezului cu Duhul Sfânt.  Voi nu veți găsi nicăieri în Biblie un text în care să scrie: „Cine vorbește în limbi este botezat cu Duhul Sfânt.” Aceasta pune limbile, tălmăcirea limbilor, profeția, etc, ca daruri, nu ca o dovadă. Dovada este să auzi ce zice Duhul. Duhul vorbește, Duhul învață. Aceasta este exact ceea ce a spus Isus că va face când Se va întoarce. Ioan 14.26: „…El vă va învăța toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Aceasta este exact ceea ce s-a întâmplat. Așa au fost scrise Evangheliile. Acești bărbați şi-au amintit, în mințile lor, prin Duhul Sfânt, tocmai cuvintele pe care le-a vorbit Isus. De aceea sunt Evangheliile precise; ele sunt desăvârșite. Dar Duhul nu numai că le-a adus aminte de toate lucrurile, ci El i-a învățat mai departe cu privire la Adevărul pe care Îl aveau deja.

Așa a primit și Pavel descoperirile lui. El a spus cu privire la aceasta: „Fraților, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârșie omenească;

pentru că nu am primit-o, nici n-am învățat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.” (Galateni 1.11-12). Vedeți? El era învățat de Duhul Sfânt. Mai priviți ceva. Într-o zi, când Isus era încă pe pământ, a fost vizitat de un învățat important, care i-a zis: „Învățătorule, știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu…” (Ioan 3.2). Dar El i-a tăiat-o scurt! Cuvintele spuse de El lui Nicodim ar putea fi rezumate cam așa: „Eu nu sunt Învățătorul, ci Mielul de Jertfă pentru păcatele omenirii. Eu fac posibilă nașterea din nou prin Duhul Meu, dar există Unul care vine și este Învățătorul. Acela este Duhul Sfânt.” Când a fost pe pământ, Isus a venit ca Miel şi ca Profet, dar când S-a întors în biserică, prin Duhul Lui, El a devenit Învățătorul. Şi noi putem auzi în fiecare epocă același adevăr: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Dar numai un om umplut cu Duhul Sfânt poate auzi descoperirea pentru timpul lui. Nimeni altul n-o poate auzi. Nu, domnule. De ce nu pot? Pavel a explicat foarte clar acest lucru în 1 Corinteni 2.6-16.

Aceasta ar trebui să vă facă să vă bucurați cu adevărat. Trebuie spus însă că există o doctrină care provoacă foarte multe probleme şi neînțelegeri cu privire la botezul Duhului Sfânt. Când penticostalii spun că voi trebuie să vorbiți în limbi, pentru că altfel nu ați fost botezați cu Duhul Sfânt, ei sau tăgăduiesc pe acei mari bărbați ca Knox, Moody, Taylor, Goforth şi alții care nu au primit Duhul Sfânt, pentru că nu au vorbit în limbi, sau poate au făcut-o pe ascuns pentru că ei nu știau ce se întâmplă cu ei? Așa ceva nu este adevărat! Nu domnule. Aceasta este o eroare grosolană. Limbile nu sunt dovada umplerii cu Duhul, ci sunt una din cele nouă manifestări menționate în 1 Corinteni 12. Nu există nicio Scriptură care să spună că tu primești Duhul Sfânt când vorbești în limbi sau că primești Duhul Sfânt prin vorbirea în limbi. În Biblie scrie doar că „Duhul Sfânt S-a coborât peste ei şi vorbeau în alte limbi şi proroceau.” (Fapte 19.6). Astăzi, foarte mulți sunt de părere că dacă cineva vorbește în limbi, a primit Duhul Sfânt deoarece toate aceste limbi sunt venite de la Dumnezeu, ceea ce nu este însă adevărat, pentru că mulți oameni vorbesc în limbi sub influența unui duh rău. Cum puteți ști cine vorbește în limbi prin Duhul şi cine vorbește de la diavolul?  Eu am fost printre păgâni şi am văzut cum vrăjitorii lor beau sânge dintr-un craniu de om, după care vorbeau în limbi, le tălmăceau şi proroceau. Ei puteau să şi scrie în acea limbă.

Acum, dacă limbile sunt dovada primirii Duhului Sfânt, înseamnă că şi acești vrăjitori care vorbesc în limbi sunt de la Dumnezeu. Vedeți? Totuși, trebuie spus că oamenii sunt de acord că există o vorbire în limbi adevărată care vine de la Dumnezeu şi una falsă care vine de la Satana. Dar întrebarea mea este: Cine știe care este reală? Cine a înțeles limba ca să știe ce s-a vorbit? Cine are darul deosebirii să știe? Când primim răspuns la aceste întrebări, avem după ce să ne orientăm, dar până atunci, trebuie să ghicim din ce sursă vine vorbirea aceea. Un om care crede că vorbirea în limbi este dovada botezului cu Duhul Sfânt trebuie să creadă că toate limbile vin de la Dumnezeu, dar acest lucru nu este adevărat pentru că noi știm deja că şi diavolul vorbește în limbi. Orice misionar adevărat pe un câmp străin care a umblat printre păgâni știe că diavolii vorbesc în alte limbi la fel cum și eu știu aceasta din experiență.  

Teologii penticostali cedează şi admit că nu este nici un text biblic care să spună că Duhul Sfânt se primește prin vorbirea în limbi. Ei admit că deduc aceasta din experiențele arătate în Cartea Faptelor unde în trei din cinci cazuri oamenii au vorbit în limbi. De asemenea, ei spun fără nicio Scriptură, că există două feluri de limbi. Una, în care vorbești în timp ce primești Duhul Sfânt, şi aceasta este „dovada”, în timp ce mai târziu, dacă tu crezi, poți primi darul limbilor prin care poți vorbi. Ei mai spun că dacă un om a vorbit o dată în limbi are dovada că a primit Duhul Sfânt şi, ca urmare, nu este obligatoriu să mai vorbească altădată. Încă odată, suntem dornici să știm unde se găsește aceasta în Cuvânt. Dacă nu scrie înseamnă că nu Dumnezeu a vorbit aceste lucruri şi ca urmare, vai de acela care adaugă ceva la Cuvântul Său! Totuși, în 1 Corinteni 13 noi găsim scris ceva despre limbi, ceva ce ei ignoră total şi anume, că există limbi omenești şi limbi îngerești. Ei spun că acestea ar fi limbi cunoscute şi limbi necunoscute.

Penticostalii moderni pretind că ei pot primi Duhul Sfânt printr-o vorbire în limbi cunoscute sau necunoscute. O, ei au prins căruța înaintea calului, deoarece în Fapte 2 credincioșii au vorbit în limbi într-un dialect cunoscut, pe care chiar necredincioșii l-au auzit şi l-au înțeles.

Acum dacă Dumnezeu ar fi tăcut, am tăcea şi noi, dar pentru că El a vorbit, trebuie să spunem tot ceea ce a spus El, deoarece Domnul ne-a spus care este dovada şi ce se va întâmpla după ce suntem botezați cu Duhul Sfânt. El a spus că noi Îl vom primi pe Învățătorul, iar El ne va călăuzi în tot adevărul şi ne va învăța toate lucrurile. Dar acest Învățător este Unul lăuntric şi nu unul din afară. Dacă Duhul Lui n-ar fi în voi, nu ați putea auzi Adevărul şi nu L-ați primi prin descoperire, chiar dacă vi s-ar vorbi toată ziua. Acela era semnul locuirii lăuntrice a Duhului în zilele lui Pavel.

Toți cei umpluți cu Duhul Sfânt au auzit, L-au primit şi au trăit prin El, dar cei care nu aveau Duhul, L-au auzit numai ca oameni firești, I-au dat o interpretare greșită şi au mers mai departe în păcat.

Dovada Duhul Sfânt este aceeași în fiecare epocă. Astfel, cei ce-L aveau pe Învățătorul, pe Duhul, au auzit Cuvântul deoarece Duhul care era în ei, i-a învățat din Cuvânt şi L-a descoperit pentru ei. Ei erau din grupul care au auzit mesagerul şi Mesajul lui, L-au luat şi L-au trăit.

Eu știu că este o mare tentație să te referi tot timpul la cele petrecute în ziua de Rusalii şi în casa lui Corneliu, apoi să așezi cele două experiențe identice ca dovadă a botezului cu Duhul Sfânt. Dar în ambele cazuri limbile au fost înțelese de toți cei prezenți.  Cât de departe este acest lucru de Babilonul modern de confuzie al adunărilor penticostale!

Dacă tot ce-am spus până acum nu v-a convins să renunțați la această învățătură nebiblică, ce veți face când vă voi pune în fața unui alt adevăr? Ce faceți dacă vă pun în fața unor oameni care nu au vorbit niciodată în limbi dar au posedat unul din celelalte opt manifestări ale Duhului, cum ar fi de exemplu: înțelepciunea, cunoștința, deosebirea duhurilor, vindecarea bolnavilor şi chiar minuni? Problema aceasta devine şi mai interesantă atunci când citim şi vedem că vorbirea în limbi este cel mai mic dintre cele nouă daruri şi, în plus, nu-i zidește pe cei din jur. Mai mult, dacă vedem oameni care nu vorbesc în limbi dar posedă daruri mai mari decât acesta, atunci trebuie să ne lepădăm cât mai repede de o asemenea învățătură.

Cred că acum puteți vedea cu toții că nu ne putem permite să spunem ceva ce nu este scris în Biblie. Când Scriptura învață că lucrarea Duhului Sfânt şi manifestarea acelei binecuvântate Persoane este să aducă Adevărul din fiecare epocă, la sămânța adevărată din acea epocă, știm că Duhul trebuie să rămână în persoană sau ea nu poate primi Adevărul pentru acel timp. Amin. Acesta este adevărul. Dacă aceste epoci aduc la suprafață ceva, desigur, ele aduc la suprafață acest Adevăr.

Înainte de a merge mai departe, vreau să spun clar ce este botezul cu Duhul Sfânt, conform Cuvântului.  Acestea nu sunt cuvintele mele, nici ale fraților, deoarece ceea ce spun trebuie să fie „Așa vorbește Domnul”, sau suntem călăuziți greșit. Amin. Cine a fost în adunările mele a putut să vadă că după o predică de evanghelizare sau după un mesaj, eu îi chem pe oameni în faţă pentru a primi Duhul Sfânt. Prietenii mei penticostalii, când au auzit aceasta, au crezut că eu îi chem să primească vorbirea în limbi, aşa că atunci când i-am rugat pe cei care posedă Duhul Sfânt să-i ajute pe ceilalți, au început să-i îndemne pe bieții oameni să stăruie după vorbirea în limbi.

Aceasta a provocat o mare confuzie. Adevărul este că eu îi chem pe păcătoși să primească nașterea din nou, care este botezul în Trupul lui Hristos prin Duhul Sfânt, căci exact aceasta s-a întâmplat la Rusalii când s-a format prima biserică. Cu alte cuvinte, a fi născut din Duhul înseamnă a fi botezat cu Duhul Sfânt. Desigur, nașterea din Duhul şi botezul cu Duhul Sfânt este unul şi același. Îmi dau seama că aceasta îi face pe mulți să fie confuzi, deoarece cei mai mulți dintre oameni știu că eu am fost ordinat ca predicator baptist și am spus clar că baptiștii au omis aceasta pentru că spuneau că un om primește Duhul Sfânt atunci când crede, ceea ce nu este adevărat. Voi primiți Duhul Sfânt după ce ați crezut.

Fapte 19.2-6: „…şi le-a zis: „Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici nu am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”

 „Dar cu ce botez aţi fost botezați?” le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan”.

 Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinței şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”

Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezați în Numele Domnului Isus.

Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei şi vorbeau în limbi şi proroceau.”

Aici avem adevărul. Pavel i-a întrebat: „Ați primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?” Vedeți? Aici există o mare diferență pentru că noi primim Duhul Sfânt după ce am crezut şi nu atunci când credem. Deci, după ce credem tot Cuvântul, nu doar o parte din El, sau la începutul credinței. Efeseni 1.13 este o confirmare a celor relatate în Fapte 19.2-6. „Şi voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre) ați crezut în El şi ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit.” Aici este punctul meu. Mulți dintre moderniști şi fundamentaliști cred în mântuirea primită la o anumită oră, numită „ora deciziei”. Ei spun că aceasta înseamnă să-L primește pe Hristos sau să fii născut din nou. A-L primi pe Hristos înseamnă a primi Duhul Lui; a primi Duhul Lui înseamnă a fi născut din nou; a primi Duhul Lui înseamnă a fi botezat cu Duhul Sfânt. Amin. Oamenii aceștia cred, ceea ce este minunat, dar se opresc acolo. Voi primiți Duhul Sfânt după ce credeți. Așa a fost întotdeauna și așa va fi întotdeauna.

Primul cuvânt de chemare şi de învățătură a fost rostit de Petru în Fapte 2.38 când a spus: „Pocăiți-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor, apoi veți primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri şi pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

Acest îndemn vine direct de la Petru, ca răspuns la ceea ce s-a întâmplat în ziua de Rusalii când s-a împlinit profeția lui Ioel, în care se spunea că Dumnezeu va turna din Duhul Său peste orice făptură. Până la Rusalii nu s-a mai întâmplat niciodată acest lucru, dar de atunci înainte Domnul a făcut tot timpul acest lucru cu condiția ca oamenii să respecte cuvintele Sale: să se pocăiască şi să se boteze în Numele Domnului Isus Hristos, căci atunci El este obligat să-i umple cu Duhul Său cel Sfânt.

Dar nici Petru şi nici un alt apostol nu a învățat: „Voi trebuie să fiți născuți din nou şi apoi umpluți cu Duhul.” Nu, ei n-au spus așa ceva, iar voi aveți modelul în Scriptură. Observați, vă rog, cum au primit ei Duhul Sfânt cu altă ocazie: Fapte 8.5-17:

Filip s-a coborât în cetatea Samariei şi le-a propovăduit pe Hristos.

 Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea.

Căci din mulți îndrăciți ieșeau duhuri necurate şi scoteau mari țipete; mulți slăbănogi şi șchiopi erau tămăduiți.

Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta.

În cetate era un om numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei.

Toți, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare aminte şi ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numește mare.”

Îl ascultau cu luare aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.

Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezați, atât bărbați, cât şi femei.

  Chiar Simon a crezut şi, după ce a fost botezat, nu se mai despărțea de Filip şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau.

  Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan.

Aceștia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.

Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezați în Numele Domnului Isus.

Atunci, Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt.”

Vedeți? Conform versetului 12, ei au crezut Cuvântul şi au fost botezați în Numele Domnului Isus Hristos. Cu toate acestea, conform versetului 16, ei nu primiseră încă Duhul Sfânt. Deși fuseseră botezați corect, au primit Duhul Sfânt numai după ce apostolii şi-au pus mâinile peste ei. Acesta este modelul, este exact cum a spus Petru în Fapte 2.38-39.

O altă Scriptură care aduce o lumină minunată asupra acestei probleme se găsește în Galateni 3.13-14:

Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”,

pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri în Hristos Isus, așa ca, prin credință, noi să primim Duhul făgăduit.”

În nici un caz nu se poate afirma că „binecuvântarea lui Avraam” este nașterea din nou, iar „făgăduința Duhului” ar fi botezul Duhului Sfânt, adică două evenimente separate. Noi citim în Biblie că „Isus a murit pe cruce, iar prin moartea şi învierea Sa, binecuvântarea lui Avraam a venit peste neamuri, părăsindu-i pe evrei. Evreii au fost orbiți pentru ca Duhul Sfânt să poată veni peste neamuri. Ca să înțelegeți ceea ce tocmai am spus, este să clarificăm de ce studenții nu au găsit niciodată scris că Pavel ar fi spus: „Voi trebuie să vă nașteți din nou și apoi veți fi umpluți cu Duhul Sfânt.”

Deși Biblia nu spune nicăieri așa ceva, totuși ei învață așa după propriile înțelegeri. Nici Isus nu a spus aceasta niciodată. Priviți la Ioan 7.37-39, citiți și înțelegeți.

În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.

Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”

Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.”

Aici scrie clar că credinciosul care vine la El şi bea din apa aceasta pe care o dă Isus, din el vor curge râuri de apă vie. Acest verset se referă la experiența de la Rusalii.

În timp ce ținem minte aceasta vreau să citim şi din Ioan 4.10 şi 14:

„Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice „Dă-mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei şi El ţi-ar fi dat apă vie.”

„Dar oricine va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică.”

Este vorba de aceeași „apă vie”, dar într-un loc este numită „râu” iar în celălalt „izvor”. Aceasta îi determină pe mulți să facă o altă greșeală. Astfel, ei cred că acolo unde scrie „izvor”, Cuvântul se referă la botezul cu Duhul Sfânt, în timp ce cuvântul „râu” se referă la primirea puterii Duhului Sfânt. Dar nu este adevărat, pentru că este Unul şi Același Duh.  Același Duh ne dă şi Viața şi puterea şi El a fost dat pentru prima dată la Rusalii.

Dar de unde vin toate aceste neînțelegeri? Din faptul că foarte mulți se bazează pe „experiențe” şi nu pe Cuvânt. Adevărul este că toate aceste „experiențe” trebuie puse la o parte deoarece există o singură unitate de măsură, un singur etalon şi acesta este Cuvântul.

Acum priviți cu atenție și prindeți aceasta. Petru a zis: „Pocăiți-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, pentru iertarea păcatelor, apoi veți primi darul Duhului Sfânt.” Pavel a zis: „Ați primit voi Duhul Sfânt de când ați crezut?” Aici este problema noastră. Oamenii se pocăiesc de păcatele lor, se botează în apă, dar nu merg mai departe ca să primească Duhul Sfânt. Voi credeți spre primirea Duhului. Credința în Isus este pasul în direcția corectă spre Duhul Sfânt, dar se opresc acolo. Ei se duc la apă și se opresc acolo; cred și se opresc, dar Biblia nu spune că voi Îl primiți când credeți, ci scrie: „Ați primit voi Duhul Sfânt de când ați crezut?” Traducerea exactă este: „Ați primit Duhul Sfânt crezând mai dinainte?” Oamenii cred şi apoi se opresc, dar voi nu primiți Duhul Sfânt când credeți în El, când vă pocăiți, ci mergeți înainte și primiți Duhul Sfânt. Vedeți? Aici greșesc fundamentaliștii noștri. Ei nu au putere pentru că se opresc înainte de Cincizecime.

Ei sunt la fel ca şi copiii lui Israel care au ieșit din robia Egiptului şi s-au oprit înainte de a intra în țara făgăduită. Poporul era în număr de două milioane când au ieșit din Egipt şi au pornit în călătorie spre Canaan. Toți au călătorit împreună, toți au văzut aceleași minuni ale lui Dumnezeu, toți au mâncat din mană și au băut apă din Stânca lovită, toți au urmat același Nor ziua şi Stâlp de Foc noaptea, dar numai doi dintre ei au intrat în țară: Iosua şi Caleb. Vedeți? Numai doi au fost credincioși adevărați sau reali. Acesta-i adevărul pentru că Cuvântul spune clar că ceilalți „nu au putut să intre din pricina necredinței, și au murit.” (Evrei 3.19). Deci, dacă numai doi au intrat, înseamnă că ceilalți nu erau credincioși adevărați.

 Ce a făcut deosebirea? Numai doi au stat cu Cuvântul. Voi știți că la Cades-Barnea, Moise a trimis cele douăsprezece iscoade să cerceteze țara, iar când s-au întors, zece dintre ele au înmuiat inima poporului sădind necredința în Cuvânt, pe când Iosua şi Caleb nu s-au clătinat ci au spus: „Noi suntem mai mult decât în stare să luăm țara.” Ei știau că puteau deoarece Dumnezeu le spusese: „Eu v-am dat vouă această țară.” Deși toți acei israeliți a văzut puterea, bunătatea și izbăvirea lui Dumnezeu, nu a intrat în odihnă, care este un model al Duhului Sfânt. Astfel, puteți vedea că foarte puțini vor crede vreodată tot drumul până la primirea Duhului lui Dumnezeu. În ordine.

Să mergem însă mai departe, chiar dacă unii se vor supăra pentru cele spuse. Eu nu sunt răspunzător pentru aceasta deoarece răspunderea mea este pentru Dumnezeu, pentru Cuvântul Său şi pentru poporului la care m-a trimis Dumnezeu. Eu trebuie să fiu credincios în tot ce îmi dă El să spun. Să citim deci din Ioan 6.37 și 44: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.”

Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”

Şi Ioan 1.12-13: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu,

născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.”

Efeseni 1.4-5: „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți şi fără prihană, după ce în dragostea Lui,

ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.”

Fără să mai intru în problema suveranității lui Dumnezeu (pentru că ar lua o carte), vreau să spun că, conform versetelor citite, Isus Hristos Își alege Mireasa la fel ca orice bărbat. Nu, astăzi nu fetele sunt cele care își aleg soțul, ci mirele este cel care-și alege viitoarea soție. Astfel, în Ioan 15.16 citim: Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi.”

Conform Cuvântului lui Dumnezeu, Mireasa a fost aleasă înainte de întemeierea lumii, iar Cel care a făcut această alegere este El Însuși. Efeseni 1.9 și Romani 9.11: „…ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu.” Voi nu puteți citi aceasta altfel.

Hotărârea inimii, hotărârea veșnică a lui Dumnezeu era să-Şi ia o Mireasă prin propria Sa alegere, iar această hotărâre era în El Însuși; fiind veșnică, a fost decretată înainte de întemeierea lumii. Priviți cu atenție şi vedeți aceasta. Înainte să existe vreodată o particulă de praf stelar, înainte ca Dumnezeu să fie Dumnezeu (Dumnezeu este un obiect de adorație şi nimeni nu era acolo să I se închine Lui. Astfel, la acel timp El era numai potențial Dumnezeu), El era cunoscut numai ca Duhul cel veșnic și Mireasa era deja în gândul Lui. Da, Ea era în El; Ea exista în gândurile Lui. Şi cum sunt acele gânduri ale lui Dumnezeu? Veșnice. Nu sunt ele așa? Gândurile veșnice ale lui Dumnezeu! Lăsați-mă să vă întreb: „Sunt gândurile lui Dumnezeu veșnice?” Dacă puteți vedea aceasta, veți putea vedea multe lucruri. Dumnezeu este neschimbător și în esență și în comportare. Noi am discutat deja despre aceasta. Dumnezeu este infinit în lucrările Sale, și ca Dumnezeu trebuie să fie Atotștiutor. Şi dacă este Atotștiutor, înseamnă că nu mai are nevoie să învețe între timp. El nu se sfătuiește cu nimeni, nici chiar cu Sine, şi nu mai adaugă nimic la cunoștința Lui. Dacă ar mai adăuga ceva la cunoștința Sa, n-ar mai fi Atotștiutor.

El este Atotștiutor, de aceea nu a avut niciodată un gând nou, ci toate gândurile le-a avut întotdeauna, le va avea întotdeauna şi cunoaște sfârșitul de la început, deoarece El este Dumnezeu. Astfel, gândurile lui Dumnezeu sunt veșnice, sunt reale. El nu poate fi comparat cu omul care astăzi are un plan, iar mâine trebuie să-l schimbe. Gândurile Lui sunt deja reale și veșnice, ele sunt o parte din Dumnezeu. Puteți vedea aceasta? Dumnezeu a avut întotdeauna gândurile Lui pentru Adam, dar Adam, ca gând al Lui, era încă neexprimat.

Astfel, în Psalmul 139.15-16 citim: „Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.

Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.”

Acest text nu era scris despre Adam, dar vă poate arăta că gândul era acolo, în mintea Lui şi că acel gând era veșnic şi trebuia să fie exprimat. Astfel, când Adam a fost făcut din pulberea pământului şi ființa lui spirituală creată de Dumnezeu, el (Adam) a devenit gândul exprimat al lui Dumnezeu, deci acele gânduri veșnice au fost manifestate. Noi am putea trece prin toate timpurile şi găsim un Moise, un Ieremia, un Ioan Botezătorul şi mulți alții, fiecare din ei fiind un gând veșnic al lui Dumnezeu exprimat la vremea lui.

Apoi venim Isus, Logosul. El a fost gândul desăvârșit și exprimat complet, şi a fost cunoscut ca Cuvântul. Aceasta este ceea ce este El și va fi în veci. De aceea este scris: „În El (în Isus) Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii…” (Efeseni 1.4). Aceasta înseamnă că noi eram acolo cu El, în mintea şi gândurile lui Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii. Aceasta îi dă o calitate veșnică la cel ales. Tu nu poți să te dai la o parte de la aceasta. Lăsați-mă să mai insist puțin asupra acestui gând. Chiar şi nașterea noastră naturală este bazată pe alegere. În ovarele femeii sunt mai multe ovule, dar de ce la un anumit interval de timp coboară unul anume şi nu altul? Același lucru se întâmplă la bărbat. Astfel, numai un germen se atașează de ou, în timp ce alții care ar fi avut o posibilitate mai bună să facă aceasta, au pierit. În spatele tuturor acestor lucruri este o Inteligență care hotărăște în continuare dacă copilul va fi băiat sau fată, dacă va fi blond sau brunet, culoarea ochilor, etc.

Păstrând aceste gânduri în minte, să ne întoarcem la Iosua şi Caleb. Ce a spus Isus în Ioan 6.49? „Părinții voștri au mâncat mană în pustie şi au murit.” Părinții aceia care au murit în pustie fuseseră necesari pentru a fi strămoșii poporului cu care vorbea Isus. Ei au pierit deși erau în alegerea naturală a lui Dumnezeu, așa cum Iosua și Caleb erau spirituali. Să mergem mai departe. Acești aleși nu erau numai gândurile veșnice ale lui Dumnezeu care urmau să fie exprimate în trup la vremea potrivită, ci erau chemați printr-un alt nume.

Să citim pentru aceasta Romani 4.16: „De aceea, moștenitori sunt cei ce se fac prin credință, pentru ca să fie prin har şi pentru ca făgăduința să fie chezășuită pentru toată sămânța lui Avraam, nu numai pentru sămânța aceea care are credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor.”

Romani 9.7-13: „…şi, măcar că sunt sămânța lui Avraam, nu toți sunt copiii lui Avraam, ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânță, care-ţi va purta numele.”

Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță.

Căci cuvântul acesta este o făgăduință: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.”

Ba mai mult; tot așa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac.

Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă –,

s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”,

după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”

Galateni 3.16: „Acum, făgăduințele au fost făcute „lui Avraam şi seminței lui”. Nu zice: „Şi semințelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „Şi seminței tale”, adică Hristos.

Galateni 3.29: „Şi dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.”

Conform Romani 4.16, vedem că Dumnezeu a dat o făgăduință sigură seminței lui Avraam, iar Pavel se pune pe sine și pe toți credincioșii sub aceeași făgăduință, când zice: „Avraam care este părintele nostru al tuturor.” El merge mai departe ca să aducă mai multă claritate. În Galateni 3, el identifică Sămânța (singular) cu Isus, iar pe „copiii sămânță” îi numește copii ai făgăduinței, ai făgăduinței care are de a face cu „alegerea” cu „alegerea lui Dumnezeu.”

Așadar, cei care sunt Sămânța Împărătească sunt aleșii lui Dumnezeu; sunt cei cunoscuți și rânduiți de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii; care erau în mintea lui Dumnezeu şi în gândurile Lui.

Într-un limbaj simplu, adevărata Mireasă a lui Hristos era în mintea lui Dumnezeu veșnic, dar nu a fost exprimată până când nu a apărut fiecare mădular al Ei, a fost exprimat și și-a luat locul în Trup. Astfel, Ea este Mireasa Seminței Cuvântului vorbit literar, și cu toate că este feminină, este numită „Trupul lui Hristos.” Ea este numită așa pentru că a fost predestinată în El, a venit din aceeași Sursă, a fost veșnic cu El, iar acum Îl manifestă pe Dumnezeu într-un trup cu multe mădulare, așa cum odată, Dumnezeu a fost manifestat într-un singur Mădular, în Domnul nostru Isus Hristos. Acum putem trage o concluzie.

Așa cum veșnicul Logos (Dumnezeu), a fost manifestat în Fiul, și în Fiul a locuit trupește toată plinătatea dumnezeirii, Cel veșnic fiind Tatăl manifestat în trup, prin aceasta primind şi titlul de „Fiu”, tot astfel am fost şi noi veșnici în gândurile lui Dumnezeu, iar la timpul hotărât de El am devenit Sămânța Cuvântului vorbit, cu multe mădulare manifestate în trup. Și acele gânduri veșnice, manifestate acum în trup, sunt fiii lui Dumnezeu, așa cum suntem chemați.

Noi nu am devenit Sămânță prin nașterea din nou, ci eram Sămânță, și am fost născuți din nou pentru că numai cei aleși pot fi născuți din nou. Țineți minte! Noi putem fi însuflețiți pentru că eram Sămânță. În cei ce nu sunt sămânță nu există nimic să vină la Viață.

 Acum vom merge mai departe. Cuvântul „a răscumpăra” înseamnă „a cumpăra înapoi, a se restitui ceva proprietarului original”. Prin moartea Sa, prin jertfirea Sângelui Său, Dumnezeu i-a cumpărat înapoi pe ai Săi, adică Și-a cumpărat înapoi Sămânța Mireasă a Cuvântului vorbit . „Oile Mele aud Glasul Meu (Cuvântul) şi vin după Mine.” (Ioan 10.27). Tu ai fost întotdeauna o oaie. Tu nu ai fost niciodată un porc sau un câine transformat într-o oaie. Așa ceva nu este posibil deoarece fiecare sămânță aduce rod după soiul ei, nu există nici o schimbare în specie. Noi am fost în gândurile lui Dumnezeu și apoi am fost exprimați în trup, dar a trebuit să vină ziua în care am auzit Glasul Lui, Cuvântul. Și când am auzit acel Glas, am înțeles că Tatăl nostru ne cheamă să recunoaștem că suntem fiii lui Dumnezeu. Atunci am înțeles că suntem copiii Săi şi am strigat spre El asemenea fiului risipitor: „Salvează-mă, Tată, căci mă întorc la Tine.”

Un fiu al lui Dumnezeu poate să meargă multă vreme înainte fără să știe că este un fiu. De fapt, mulți dintre creștinii adevărați sunt asemenea puiului din povestirea despre puiul de vultur care a fost clocit sub o găină. Voi știți că vulturul este simbolul credinciosului adevărat. Păi, un fermier a luat un ou din cuibul unui vultur şi l-a pus sub o găină. La timpul potrivit, toate ouăle de sub găină au scos pui. Puii de găină s-au înțeles de minune cu găina mamă, dar micuțul vulturaș nu putea să înțeleagă piuitul şi scormonitul după mâncare în grămada de balegă. El reușea să trăiască, dar era confuz cu privire la toate acestea.

Iată însă că într-o zi, mama lui, care a văzut că-i lipsește un ou, a pornit să-l caute şi l-a văzut în curtea găinilor, așa că a coborât cu viteză spre el şi l-a strigat cu toată puterea glasului ei, să zboare sus să o întâmpine. Puiul nu auzise niciodată strigătul unui vultur, dar în clipa în care a auzit acel țipăt, ceva s-a mișcat în inima lui, trezind dorința de a se ridica din curtea găinilor în zbor. Dar nu zburase niciodată, așa că îi era frică să încerce. Atunci mama l-a strigat din nou: „Desfă-ţi aripile şi avântă-te în vânt!” Atunci puiul i-a spus că se teme, dar ea l-a îndemnat să încerce. Bătând din aripi, el s-a avântat în aer și răspunzând strigătului mamei lui, s-a ridicat în cerul albastru. Vedeți, el a fost întotdeauna un vultur. El a acționat pentru puțină vreme ca un pui de găină, dar nu era mulțumit. Însă când a auzit chemarea vulturului cel mare, a venit la locul lui. Când un fiu adevărat al lui Dumnezeu aude strigătul Duhului, prin Cuvânt, își dă seama cine este, aleargă la marele Vultur Profet și va fi așezat pentru totdeauna cu El în locurile cerești în Hristos Isus.

Acum urmează triumfătoarea noastră Piatră din capul unghiului asupra botezului cu Duhul Sfânt.

În Galateni 4.4-7 scrie: „Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,

ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.

Şi pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava!”, adică „Tată!”

Aşa că nu mai ești rob, ci fiu; şi dacă ești fiu, ești şi moștenitor prin Dumnezeu.”

Aici este aceasta. Isus Hristos a venit, a murit pe cruce şi a dobândit Răscumpărarea (a restabilit proprietarul original prin mijloacele de cumpărare, plătind prețul), iar prin aceasta, ne-a așezat ca fii. El nu ne-a făcut fii, ci ne-a așezat ca fii, pentru că noi eram deja fii. Dar cât timp am umblat în chip firesc, adică după lucrurile lumii, nu puteam intra în drepturile noastre de fii ai Lui, ci eram ținuți în robie de diavolul. Cu toate acestea, eram fii, nu altceva, pentru că așa am citit în Galateni 4.6: „Şi pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava!”, adică „Tată!”

Peste cine a venit Duhul la Rusalii? Peste fii. Peste cine a venit în Corint? Peste fii, pentru că primiseră Cuvântul. Ce este deci botezul cu Duhul Sfânt? Nașterea din nou, botezul în Trupul lui Hristos. Acesta este Dumnezeu venind înăuntru şi umplându-vă după ce v-ați pocăit, (după ce ați auzit Cuvântul Său) şi ați fost botezați în apă ca răspuns al unei conștiințe curate înaintea lui Dumnezeu. Cele spuse acum ar fi mult mai ușor de înțeles dacă toți cei prezenți ar crede în unitatea lui Dumnezeu, fiindcă nu este vorba de trei persoane în dumnezeire, ci de un singur Domn şi Dumnezeu.

Astfel, noi nu suntem născuți din nou prin Duhul de Viață al lui Isus care vine înăuntru, pentru ca după aceea să primim Duhul Sfânt ca să ne dea putere. Dacă ar fi așa, de ce Îl dezonorăm şi pe Tatăl, neacordându-I şi Lui un loc în lucrarea desăvârșită de mântuire? Dacă mântuirea vine de la Domnul (iar noi avem trei domni), înseamnă că trebuie să aibă şi El (Tatăl) ceva de făcut. Noi suntem bucuroși pentru că Isus a clarificat toate aceste neînțelegeri, astfel încât am înțeles că El și numai El este Dumnezeu și că numai El este Cel care vine în credincios.

În Ioan 14.16 ni se spune că Tatăl va trimite un alt Mângâietor, dar în versetul 17 spune că El (Isus) va locui cu ei și în ei. Versetul 18 spune că El Se va întoarce la ei, iar în versetul 23 spune: „Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” Acesta este Tatăl, Fiu şi Duh Sfânt venind toți înăuntru

Deodată, pentru că Acesta este o Persoană în care locuiește dumnezeirea. Această apariție a avut loc la Rusalii. Acolo nu sunt două veniri ale Duhului, ci una singură. Necazul este că oamenii nu cunosc adevărul real; ei cred în Isus pentru iertarea păcatelor, dar nu merg mai departe pentru a primi Duhul Sfânt.

Înainte de a încheia acest subiect, știu că în mintea voastră este o întrebare referitoare la existența sufletelor înainte de naștere. Eu nu cred în această învățătură mormonă despre existența mai dinainte a sufletelor, așa cum nu cred în reîncarnare sau în transmigrarea sufletelor. Fiți atenți ca să înțelegeți. Nu persoana este cea care vine predestinată veșnic de la Dumnezeu; Acesta este Cuvântul sau Sămânța. Departe în urmă, prea departe pentru ca mintea omenească să poată pătrunde, Dumnezeul cel veșnic, cu gânduri veșnice, a gândit și a hotărât: „Pe Iacov l-am iubit iar pe Esau l-am urât.” (Romani 9.13). Niciunul nu era născut și niciunul nu a făcut nici bine, nici rău. Vedeți, acesta era Gândul Lui; apoi, acel gând a fost exprimat, iar Dumnezeu l-a cumpărat înapoi pe Iacov, deoarece numai el era Sămânță. Numai Iacov avea Sămânța, acesta fiind motivul pentru care el a avut respect pentru dreptul de naștere și pentru legământului lui Dumnezeu.

Dacă ești o sămânță adevărată, tu vei auzi Cuvântul pentru ziua și epoca ta, iar Duhul te va boteza în Trupul lui Hristos, umplându-te și împuternicindu-te. Vedeți cât de clară devine dovada adevărată, când vă este descoperit Cuvântul?

Acum, încă o dată. Deci, Isus era Sămânța Împărătească. El a locuit într-un trup uman. Când a fost chemat de Duhul (Gândul, Cuvântul manifestat), El S-a dus la Iordan și a fost botezat în apă. Când S-a supus Cuvântului, Duhul Sfânt a venit peste El pentru a-L legitima, iar glasul de sus a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea să locuiesc; de El să ascultați!” Glasul nu a spus: „Acesta a devenit Fiul Meu,” pentru că Isus era Fiul, iar Duhul Sfânt L-a dovedit în fața tuturor. După ce a fost umplut cu Duhul, El a fost umplut cu putere (același lucru repetându-se la Rusalii şi de atunci încolo) şi a primit deplina descoperire a lui Dumnezeu şi de la Dumnezeu pentru ziua aceea.

Noi am constatat deci, că adevărata dovadă a botezului cu Duhul Sfânt constă în faptul că credinciosul primește Cuvântul vorbit pentru timpul în care trăiește. Lăsați-mă să vă arăt aceasta mai clar.

Cele șapte epoci ale bisericii sunt așezate în Apocalipsa capitolele doi și trei, și cuprind tot timpul de har acordat de Dumnezeu pentru mântuirea neamurilor. Astfel, fiecare epocă începe cu cuvintele: „Îngerului bisericii (Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia, Laodicea)  scrie-i…” şi se încheie cu cuvintele: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Vedeți? Întotdeauna, Isus (prin Duhul)  vorbește numai cu o persoană din epoca respectivă, în legătură cu Cuvântul pentru acea epocă. Un singur mesager trimis de Dumnezeu primește mesajul care trebuie adus pentru epoca respectivă, prin Duhul, mesagerul fiind de fapt îngerul trimis pentru biserica adevărată. El vorbește pentru Dumnezeu, prin descoperire, adresându-se ambelor vițe din cadrul bisericii: atât celei adevărate, cât şi celei false. Mesajul este dat pentru toți cei care vin în sfera mesajului, dar este primit individual, de un grup rânduit mai dinainte. Fiecare din acel grup are capacitatea să audă ce zice Duhul prin mesager. Cei care aud, nu primesc propria lor descoperire particulară, nici nu este un grup care primește descoperirea lor colectivă, ci fiecare persoană aude și primește ceea ce a primit deja mesagerul de la Dumnezeu.

Acest lucru nu trebuie să vă surprindă deoarece Pavel a așezat acest model sub călăuzirea lui Dumnezeu. Pavel a fost singurul care a primit descoperirea deplină pentru ziua lui, după cum este dovedit în confruntarea lui cu ceilalți apostoli, care au admis că Pavel era mesagerul-Profet pentru neamuri, pentru ziua aceea. Acest lucru se poate vedea şi din ilustrarea din Cuvânt, când Pavel a dorit să plece în Asia, dar Dumnezeu l-a oprit deoarece oile Sale erau în Macedonia. Oamenii din Asia nu ar fi primit Mesajul adus pe Pavel, de aceea Dumnezeu l-a trimis la cei care-L doreau.

În fiecare epocă avem același model. Lumina lui Dumnezeu vine peste mesagerul Său, iar de la el se răspândește prin slujba altor slujitori care la rândul lor au fost învățați Cuvântul cu credincioșie. Necazul este că nu toți cei care merg în această lucrare înțeleg că este necesar să vorbească numai ceea ce a vorbit mesagerul Domnului. Amintiți-vă ce a spus Pavel în 1 Corinteni 14.37: „Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înțeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului.

Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns El?” Unii adaugă, alții mai lasă ceva şi astfel în curând mesajul nu mai este curat şi trezirea se stinge. Vă dați seama cât de atenți trebuie să fim ca să auzim Glasul Lui, fiindcă Duhul are un singur Glas care este Glasul lui Dumnezeu. Pavel a avertizat să se spună numai ceea ce a spus el, același lucru făcându-l şi Petru. Pavel a mers mai departe chiar, spunând că nici el însuși nu poate schimba vreun cuvânt din descoperirea pe care a primit-o de la Domnul.

Oh, ce important este să auzim Glasul Lui Dumnezeu pe calea mesagerilor Săi și apoi să spunem ceea ce li s-a dat lor să spună Bisericii! Sper că voi începeți să vedeți aceasta. Cred că acum puteți înțelege de ce nu țin cu fundamentaliștii şi cu penticostalii. Eu trebuie să stau pe Cuvânt așa cum mi L-a descoperit Dumnezeu.

Eu nu am putut trece acum prin toate temele, deoarece pentru aceasta ar fi nevoie de o carte aparte, dar cu ajutorul Domnului vom mai avea predici, benzi şi mesaje despre toate aceste puncte, ca să vă ajutăm să înțelegeți şi să potriviți toată Scriptura.

„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Vedeţi? În fiecare epocă este același strigăt: „să audă ce zice Duhul…” Dacă ești un copil al lui Dumnezeu, te vei întoarce înapoi la ceea ce învață Duhul, deoarece acesta este Cuvântul din această epocă. Mesagerul fiecărei epoci a predicat acel Cuvânt. Fiecare trezire va fi proaspătă şi adevărată, deoarece oamenii s-au întors înapoi la Cuvântul din epoca lor. Strigătul din fiecare epocă este mustrarea: „Ai părăsit Cuvântul lui Dumnezeu. Pocăiește-te și întoarce-te la Cuvânt!” Din prima carte a Bibliei (Geneza), până la ultima carte (Apocalipsa) există un motiv pentru care Dumnezeu este nemulțumit: părăsirea Cuvântului, și există un singur remediu pentru a-I recâștiga favoarea; înapoi la Cuvânt!

În epoca Efes, în epoca aceasta și în fiecare epocă a bisericii, vom vedea același adevăr, iar în ultima epocă, în epoca noastră, vom vedea înăbușirea Cuvântului și lepădarea totală care va duce în Necazul cel mare.

Dacă ești o Sămânță adevărată,  dacă ești cu adevărat botezat cu Duhul Sfânt, tu vei onora Cuvântul Lui mai presus de hrana de toate zilele şi vei dori să trăiești prin fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Aceasta este rugămintea mea fierbinte pentru noi toți. Fie ca noi să auzim ceea ce aduce Duhul din Cuvânt astăzi!

-Amin –