CÂND LI S-AU DESCHIS OCHII

Tampa, Florida

Vom citi din Evanghelia lui Luca capitolul 24 începând de la versetul 13 la 32:

„În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim;

şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase.

Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei.

Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.

El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti.

Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?”

„Ce?”, le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod.

Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit?

Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.

Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt,

nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu.

Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.”

Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii.

Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?”

Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.

Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe.

Dar ei au stăruit de El şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei.

Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o.

Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor.

Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”

Să ne plecăm capetele pentru rugăciune.

Dumnezeule preasfânt, ne apropiem de Tine în Numele lui Isus, Fiul Tău, deoarece credem că suntem în prezenţa Ta. Venim prin credinţă la marele Tău altar, unde sângele Lui vorbeşte pentru noi.

Doamne, recunoaştem că suntem nişte oameni nevoiaşi şi că avem nevoie de Tine şi de harul Tău.

Privind în jur, vedem cum se împlinesc toate prorociile şi cum bisericile de astăzi au devenit bogate în lucrurile lumii şi cred că nu duc lipsă de nimic. Dar Cuvântul Tău spune că şi noi eram goi, orbi, săraci şi nenorociţi, şi nu am ştiut, de aceea Îţi cerem har, Tată, ca să ne deschizi ochii pentru înţelegerea Cuvântului Tău, ca să ne dăm seama în ce ceas trăim şi astfel să ne putem pregăti pentru venirea Ta, despre care credem sincer că este foarte aproape.

În seara aceasta, Te rugăm să rezolvi dorinţele din inimile noastre, după marea Ta bunătate, şi să ne ierţi toate păcatele.

Te rugăm să nu priveşti la neînţelegerea noastră, nici la neştiinţa cu privire la lucrurile pe care ar trebui să le cunoaştem, şi să ne ierţi pentru aceasta, fiindcă suntem supuşi greşelilor şi necazurilor, dar Tu eşti infinit, veşnic şi neschimbător, Tată.

Fii îndurător cu noi şi dă-ne binecuvântările Tale, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Îi suntem din nou recunoscători pentru ocazia pe care o avem de a fi din nou în acest auditoriu, în părtăşie cu lucrurile lui Dumnezeu.

Îmi pare rău că aseară v-am ţinut mai mult, deşi promisesem că voi termina repede, dar în seara aceasta voi încerca să mă încadrez, deoarece ştiu că mulţi dintre voi vor merge mâine la serviciu.

Voi, femeilor, trebuie să-¡ pregătiţi pe soţii voştri să meargă la serviciu, fiindcă mulţi dintre fraţi lucrează din greu.

Astăzi s-a predicat mult; mulţi lucrători cumsecade ne-au adus Cuvântul: păstorii voştri, evangheliştii,  toţi cei care au venit în oraş. În ce mă priveşte, cred că lucrul cel mai important pe care încerc să vi-l aduc este realitatea Prezenţei lui Hristos, pe care poate aţi văzut-o şi ştiţi că este conform făgăduinţelor date pentru acest timp.

Aş vrea să aduc mesajul în aşa fel încât să fie înţeles de păstori şi de fraţi, iar pentru aceasta voi încerca să-l pun în Scripturi.

Duminică după-amiaza aş vrea să avem rugăciune pentru bolnavi, iar atunci ne vom pune mâinile peste ei. Noi am făcut acest lucru şi am avut succes în cazul celor care nu pot avea credinţă pentru vindecare, dar cred în El şi acceptă vindecarea. Eu cred că ar fi bine dacă ne-am ridica şi am crede pur şi simplu.

Când am fost în Durban, Africa de Sud, am avut adunări de cel puţin două sute de mii de oameni. Eu am adus pe platformă doar cinci persoane, iar când cea de-a cincea a fost vindecată, toţi băştinaşii adunaţi acolo au fost de acord să-L primească pe El.

Locul acela este destinat curselor de cai şi este cu mult mai mare decât cel din Louisville. După încheierea adunării, acolo a avut loc o cursă de camioane, iar eu mă aflam în clădirea de pe partea opusă.

Sidney Smith, primarul oraşului Durban, m-a dus acolo să văd cursa, şi eu am văzut cum după o rugăciune făcută cu adunarea, băştinaşii aceia care nu pot deosebi nici stânga de dreapta… Când le-am vorbit, am folosit cincisprezece traducători diferiţi, aşa că pentru fiecare cuvânt pe care l-am spus, a trebuit să aştept până când a fost tradus în cincisprezece feluri, şi cred că a fost destul pentru triburi.

După ce le-am explicat cât se poate de simplu Cine este Isus, am spus: „Multora de aici vi se spune creştini, dar văd că purtaţi idoli.” Eu l-am întrebat pe domnul Smith:

„De ce poartă acei idoli, doar ai spus că sunt creştini?”

„Aşa este,” mi-a răspuns el, după care a continuat: „Omul acela este din tribul Zulu. Eu vorbesc dialectul lor, aşa că întreabă-l ce vrei să ştii.” El a făcut aceasta pentru mine, aşa că m-am apropiat şi ¡-am zis: „Thomas, eşti creştin?” Da, el credea că este. „Atunci de ce porţi idolul acela în mână?” Spunea că şi acela este un dumnezeu şi a fost purtat de tatăl său. El mi-a mai spus că atunci când l-a urmărit leul, a făcut un foc şi a spus o rugăciune, aşa cum îl învăţase vraciul, şi leul a fugit. „Ei bine,” ¡-am spus, „eu sunt „yacta leo”, ceea ce înseamnă „vânător de lei,” şi îţi spun ca să ştii, că nu rugăciunea aceea l-a speriat pe leu, ci focul. Leul s-a temut de foc.”

El îl credea pe „amoyah” care înseamnă „forţa nevăzută,” şi este ca Dumnezeu sau ca vântul. Credea în „amoyah” şi se gândea că dacă nu îl ajută unul, sigur îl va ajuta celălalt. Vedeţi, aceasta însemna creştinismul pentru el.

Eu ¡-am mai spus: „Să ştii că tot ce ţi-au spus misionarii despre Hristos este adevărat, doar că ei nu ţi-au spus tot.”

El a încercat să spună că marea Lui putere a încetat când a murit pe cruce şi că acum n-o mai avem, dar se înşela pentru că El este viu şi Se află printre noi, aşa cum a fost întotdeauna.

Când băştinaşii din Durban au văzut acest Adevăr dovedit, aşa cum l-aţi văzut şi voi aseară, douăzeci şi cinci de mii s-au vindecat pe loc. Gândiţi-vă la aceasta.

A doua zi, domnul Smith m-a chemat şi mi-a zis: „Frate Branham, du-te şi priveşte pe geam.” Când m-am uitat afară, am văzut şapte camioane pline cu tărgi şi cârje, scaune cu rotile,  care fuseseră aruncate de bolnavii vindecaţi cu o zi înainte. Toţi acei oameni mergeau înaintea camioanelor, cu mâinile ridicate şi cântând: „Totul este posibil, crede numai!”

Prieteni, dacă un păgân care nu poate să deosebească nici stânga de dreapta, a putut să vadă ce s-a întâmplat odată prin faptul că a crezut cele câteva cuvinte spuse în Scriptură, cum ar trebui să fim noi, care pretindem că suntem umpluţi cu Duhul Sfânt?

Problema noastră este că am fost atât de îndoctrinaţi încât fiecare îşi spune părerea lui, ceea ce duce la toate deosebirile dintre oameni.

Să ştiţi că a fi păgân nu înseamnă neapărat a fi analfabet, pentru că sunt şi păgâni educaţi, iar aceştia sunt cei mai răi. Aşa este. Eu am făcut înconjurul lumii, dar ştiţi unde am găsit cel mai mare păgânism? Aici în Statele Unite, aici unde ar trebui să fie câmpul misionar. Aşa este.

Ar trebui să lăsaţi să vină aici câţiva din cei care nu ştiu să deosebească stânga de dreapta şi vă vor învăţa ce este Dumnezeu. Exact. Noi avem atât de mulţi intelectuali încât am pierdut simţul lucrurilor. Da, pentru că ei încearcă să explice totul, dar băştinaşii nu-şi închipuie nimic, ci cred pur şi simplu.

Aceasta ar trebui să faceţi şi voi: să credeţi, pentru că nimeni nu poate să-L cuprindă pe Dumnezeu.

Cum ar fi fost dacă, atunci când ¡ s-a arătat acel rug aprins, Moise s-ar fi apucat să facă cercetări, doar era chimist. El fusese învăţat în toată înţelepciunea Egiptului, dar când ¡ s-a arătat acel rug, nu a zis: „Când se va stinge focul, voi merge la acel tufiş, voi lua o frunză din el şi o voi duce în laborator ca să vedem cu ce a fost stropită de nu se mistuie.” Dacă ar fi procedat aşa, aceea ar fi fost o apropiere ştiinţifică.

Dar ce a făcut el? Şi-a scos încălţămintea, s-a aşezat jos şi a vorbit, iar Dumnezeu ¡-a răspuns. Vedeţi? Aceasta se întâmplă atunci când te umileşti.

Să te umileşti. Cum ar fi fost dacă Marta ar fi spus: „Până acum am crezut în Tine, dar…” pentru că atunci când a fost bolnav Lazăr şi a trimis după Isus să vină să se roage pentru fratele ei, nu a luat-o în seamă? Ea avea tot dreptul să-L mustre pentru că nu venise când fusese chemat şi astfel fratele ei murise, dar nu a făcut aceasta, ci s-a apropiat de El cum trebuie.

Astfel, I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11.21-22). Asta este.

Vedeţi, ea s-a apropiat de El cum trebuia.

Priviţi credinţa ei când El ¡-a spus: „Fratele tău va învia.”

„Ştiu că va învia la înviere, în ziua de apoi.”

Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

„Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” (v. 23-27). Oh, Doamne! „Unde l-aţi pus?”

Nu demult, am discutat cu o femeie. Era dintre cei care cred că vindecarea divină este ceva psihologic; care cred cu mintea şi spun că Isus nu a fost divin. Ei cred că El a fost un om bun, că a fost un învăţător şi un filozof, dar nu putea fi divin. Eu ¡-am zis acelei femei: „Dacă n-a fost divin, înseamnă că este cel mai mare înşelător pe care l-a avut lumea.”

Acesta este adevărul. Voi nu puteţi face altceva din ceva ce este divin. Şi femeia mi-a răspuns: „Am să-ţi dovedesc cu Biblia ta că El n-a fost divin. Vei accepta?”

„Nu vei putea dovedi cu Biblia aşa ceva.”

„Ba da, o voi face!”

„Bine.”

Şi a început: „În Ioan 11, Biblia spune că atunci când S-a dus la mormântul lui Lazăr, Isus a plâns.”

„Aşa este.”

„Păi, cum a fost posibil să plângă dacă era divin?”

„Doamnă, problema ta este că nu poţi vedea ce era El. Când a plâns la mormânt, a făcut-o ca Om, era Om, dar când Şi-a ridicat privirea şi a spus: „Lazăre, vino afară!” iar acel bărbat mort de patru zile a ieşit afară din mormânt, era mai mult decât un Om, era Dumnezeu într-un Om.”

Aşa este. Când a coborât de pe munte şi era flămând, era doar un Om, dar când a luat cinci pâini şi doi peşti şi a hrănit cu ele cinci mii de oameni, ridicându-se şi şapte coşuri pline cu firimituri, Acela nu mai era un Om, ci era Dumnezeu. Şi Dumnezeu Se descoperă întotdeauna prin Om, pentru că  l-a ales pe om.

Când a adormit în corabie, după ce toată ziua predicase noroadelor, era istovit fiindcă din El ieşise o putere când folosise darul deosebirii şi toate acestea.

În noaptea aceea s-a iscat o furtună puternică şi cred că zeci de mii de diavoli au jurat că-L vor îneca, deoarece El dormea în corabia purtată de valuri.

Ca Om, El era obosit şi dormea, dar imediat ce S-a ridicat, Şi-a pus piciorul pe marginea corăbiei, a privit în sus şi a zis: „Linişteşte-te!”, a fost mai mult decât un Om , a fost Dumnezeu într-un Om, pentru că natura L-a ascultat.

Când a murit pe cruce strigând după îndurare, El era Om, dar când a rupt pecetea morţii, iadului şi mormântului şi a înviat a treia zi, a dovedit că era mai mult decât un Om, era Dumnezeu într-un Om.

Nu-¡ de mirare că orice om care s-a ridicat vreodată, a crezut în felul acesta. Da, orice poet sau om care s-a ridicat vreodată, a crezut în felul acesta. Aşa este.

El era mai mult decât un om, era Dumnezeu. Dumnezeu în Fiul Său, fiindcă El Şi-a făcut un trup în care a locuit fără măsură.

Gândiţi-vă numai! IeHoVaH stând într-un grajd lângă o grămadă de balegă şi plângând ca un copil.

El a venit jos şi S-a înfăşurat în acel chip. Priviţi-L pe IeHoVaH jucându-Se ca un copil; priviţi-L pe IeHoVaH în atelierul de tâmplărie; priviţi-L atârnat pe cruce. Oh, iar când a înviat, a dovedit că era IeHoVaH. Aşa este.

Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine.” (2Corinteni 5.19). El era mai mult decât un filozof; era mai mult decât un proroc, era Emanuel.

În seara aceasta aş vrea să atingem un subiect din textul pe care tocmai l-am citit, şi anume: „Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut.”

Tabloul nostru începe într-un moment foarte frumos, în timpul Paştilor. Era primul Paşte fericite, deoarece Isus S-a întors dintre cei morţi şi trăia din nou printre oameni. Mulţi care-L iubeau nu ştiau aceasta, iar astăzi este la fel. Sunt foarte mulţi care-L iubesc, dar nu pot să creadă că El este şi acum printre noi. Nu pot cuprinde aceasta.

În zilele acelea, mulţi au umblat cu Isus şi au vorbit cu El, dar nu au putut crede că El a înviat din morţi cu toate că au auzit mărturia celor care au văzut mormântul gol. Oare de ce? Mă întreb şi eu, oare de ce?

Acest lucru este ciudat, nu-¡ aşa? Dar întotdeauna Dumnezeu Se află chiar în lucrurile ciudate şi neobişnuite, fiindcă tocmai aceste lucruri dovedesc că El este Dumnezeu. Înţelegeţi? Lucrurile acestea Îl fac pe El ceea ce este: faptul că lucrează atât de neobişnuit.

A fost ceva neobişnuit pentru Iosif să afle că fecioara pe care o iubea şi cu care era logodit, era însărcinată deşi nu erau căsătoriţi şi nu avusese nici o legătură cu ea. Cu siguranţă ea ¡-a povestit despre vizita îngerului Gavril, dar Iosif era doar un om, şi pentru că era un om bun, dorea s-o poată crede. Pot să-mi imaginez că o iubea foarte mult, dar când l-a privit în ochi, Maria a înţeles că era foarte supărat. Ea ¡-a zis: „Iosif, dragule, marele înger Gavril m-a vizitat şi mi-a spus că voi fi umbrită de Duhul Sfânt, iar Sfântul care Se va naşte din mine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.”

Oh, el dorea s-o creadă, dar niciodată şi nicăieri nu se mai întâmplase aşa ceva; era un lucru total neobişnuit, şi deşi era foarte bun, era doar un om.

Scriptura spune că „fecioara va naşte,” dar el nu a înţeles aceasta. Vedeţi, cu toate că Scriptura spune că Hristos Se va naşte în felul acesta, totuşi Iosif nu a putut înţelege deoarece era un lucru prea neobişnuit.

În timpul acela nu mai erau proroci. De fapt, Israelul nu mai avusese proroci de câteva sute de ani, de aceea Dumnezeu ¡-a dat un vis. Visul este întotdeauna a doua cale de descoperire a lui Dumnezeu. Prima cale este prin Cuvânt, iar Dumnezeu are întotdeauna o cale prin care dovedeşte dacă Cuvântul Său este adevărat sau nu.

În Vechiul Testament, Aaron avea cele douăsprezece pietre de pe pieptar. Dacă un proroc prorocea sau dacă un visător spunea un vis, ei îl aduceau în faţa acelor pietre, la „Urim şi Tumim.”

Dacă visătorul spunea visul avut, sau prorocul îşi rostea prorocia, dar Lumina nu strălucea peste acele pietre, peste „Urim şi Tumim,” atunci totul era greşit, pentru că „Urim şi Tumim” trebuia să dovedească faptul că acel lucru era adevărat. Aşa proceda preoţia lui Aaron din vechime.

Dar Dumnezeu mai are şi astăzi un „Urim şi Tumim,” iar acesta este Cuvântul Său. Astfel, dacă un proroc proroceşte sau un visător spune un vis care este contrar Cuvântului, indiferent cât pare de adevărat, uitaţi-l!

Acesta este „Urim-Tumimul lui Dumnezeu. Aşa este. Şi El trebuie să răspundă înapoi şi să adeverească acel lucru ca adevărat. Acesta este felul în care Îşi tălmăceşte Dumnezeu propriul Cuvânt.

Astfel, în zilele acelea, Dumnezeu ¡-a vorbit lui Iosif folosindu-Se de a doua cale: de un vis, arătându-¡ că El poate lucra prin orice lucru pentru a-Şi împlini făgăduinţele. Lui Iosif ¡-a putut da un vis. Pentru că nu era nici un proroc, ¡-a vorbit printr-un vis.

Aceasta înseamnă că indiferent cât de micuţe sunt darurile noastre, Dumnezeu poate să ne vorbească cum vrea. Condiţia este ca totul să fie conform Cuvântului.

Noi ştim că visul lui Iosif a fost conform Cuvântului, deoarece Isaia a spus: „Fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un Fiu…” (Isaia 7.14).

Astfel, când Duhul Domnului, Îngerul Domnului, ¡ s-a arătat în vis şi ¡-a spus: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.”, Iosif a fost convins. (Matei 1.20). El dorise s-o creadă, dar era doar un om şi totul era atât de neobişnuit.

Tot aşa, dacă un om vrea să creadă ceva şi Adevărul este înaintea lui, Dumnezeu va găsi o cale pentru a-i dovedi că este Adevărul. El este obligat să facă aceasta, deoarece pentru aceasta L-a dat: pentru cei ce au fost hotărâţi mai dinainte pentru Viaţă.

Deci ei nu puteau înţelege pentru că erau lucruri neobişnuite. Şi învierea Lui a fost ceva neobişnuit, dar dacă ar fi fost atenţi, ar fi văzut că era împlinirea Cuvântului Său, deoarece El le spusese: „Iată că ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte

şi-L vor da în mâinile Neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată şi să-L răstignească; dar a treia zi va învia.” (Matei 20.18-19).

El a mai spus: „…după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” (Matei 12.40).

Apoi, David, unul dintre proroci, a spus: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16.10).

Ucenicii ar fi trebuit să ştie că toţi prorocii au vorbit despre El şi astfel ar fi trebuit să-L recunoască, dar vedeţi, El a fost ascuns de ei şi nu L-au putut vedea. Deşi totul se împlinea întocmai cum se spusese în Vechiul Testament, ei nu puteau înţelege.

Priviţi! Cleopa şi prietenul lui mergeau pe drum spre Emaus. Era duminică dimineaţa, iar ei vorbeau despre cele întâmplate şi erau trişti. Erau total dezamăgiţi deoarece se părea că totul era pierdut, dar Dumnezeu îngăduise ca lucrurile să ajungă până acolo tocmai cu scopul de a-¡ testa.

Daţi-mi voie să vă explic puţin, ca să puteţi înţelege, pentru că orice fiu care vine la Dumnezeu trebuie să fie antrenat sau încercat.

Dacă încă n-aţi fost încercaţi înseamnă că nu sunteţi fiii Lui. Mai mult, dacă nu poţi suferi pedeapsa Domnului, înseamnă că nu eşti un copil al lui Dumnezeu.

Poate pretinzi că Dumnezeu este Tatăl tău, dar spui: „O, nu pot înţelege…” Aceasta arată că El nu este Tatăl tău. Dumnezeu îl încearcă pe fiecare copil al Său pentru că este scris: „Toţi cei ce vin la Mine, trebuie să fie mai întâi încercaţi, testaţi şi dovediţi.”

Uitaţi-vă ce s-a întâmplat cu El când a fost pe pământ. Chiar la începutul slujbei Sale a fost iubit cu adevărat şi era urmat de mulţimi de norod. Toate bisericile I-au deschis uşile şi au zis: „Păi, acesta este tânărul Rabi. Fără îndoială, s-a ridicat un mare proroc printre noi, fiindcă El ţine aceste servicii de vindecare şi face lucruri măreţe.”

Dar la un moment dat erau prea mulţi cei care mergeau după El. Vedeţi, acesta era un semn pentru a atrage atenţia oamenilor. Semnul trebuie urmat întotdeauna de un Glas: aceea era învăţătura Lui. O, dar când a venit Glasul a fost altfel! Atunci L-au răstignit pentru că „S-a făcut deopotrivă cu Dumnezeu.”

A fost minunat când a vindecat bolnavii, a făcut minuni şi a descoperit tainele inimilor. Dar când a spus: „Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10.30), aceasta a fost prea mult. Ei n-au putut suporta aşa ceva şi au zis: „Auziţi! Se face Dumnezeu! De face deopotrivă cu Dumnezeu!”

Păi, nu Se făcea deopotrivă cu Dumnezeu, ci era Dumnezeu, era Fiul lui Dumnezeu. Astfel, le-a zis: „Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: sunteţi dumnezei”?

Dacă Legea a numit „dumnezei” pe aceia cărora le-a vorbit cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată –

cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!” (Ioan 10.34-36).

„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39).

 „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu (cum spune Cuvântul), să nu Mă credeţi.

Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea…” Credeţi Cuvântul).(Ioan 10.37-38).

Totuşi, ei nu au putut crede. Isus nu a explicat lucrurile, ci a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.” (Ioan 6.53).

Vă puteţi imagina ce a gândit grupul acela de oameni intelectuali, doctorii, rabinii şi preoţii aceia? El nu le-a explicat nimic pentru că nu trebuia să dea explicaţii.

Ei îşi ziceau: „Auziţi, ne cere să fim vampiri, să bem sânge şi să mâncăm carne de om!” pentru că Isus nu le-a explicat nimic, ci doar le-a zis: „Dacă nu veţi face…”

La rândul ei, mulţimea de afară spunea: „Iată că acum s-a dat pe faţă cine este! Odată şi odată tot s-ar fi dat de gol!”

Vedeţi, ei căutau ceva greşit la El, iar Isus a văzut cum s-au dat pe faţă, pentru că erau doar nişte paraziţi, n-au mai umblat cu El. Atunci S-a întors spre cei şaptezeci şi le-a zis: „Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?” (Ioan 6.62), şi nu le-a explicat nimic.

Ei s-au uitat unul la altul şi au spus: „Cum poate zice că Fiul omului Se va sui la cer, de unde a venit, când noi o cunoaştem pe mama Lui şi îi ştim pe fraţii şi surorile Lui? Am văzut grajdul în care S-a născut şi leagănul în care a fost legănat. Păi, El este din Nazaret, deci cum poate spune că vine din cer? Acestea sunt prostii!” Și n-au vrut să mai umble cu El. Vedeţi?

Dar ceilalţi ucenici, cei care au rămas lângă El, deşi nici ei nu au înţeles cuvintele Lui, L-au crezut. Ei nu puteau explica nimic şi nici nu le-a dat explicaţii, dar fuseseră hotărâţi mai dinainte pentru Viaţă. După toate acestea, El S-a întors spre ei şi le-a zis: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac.” (v. 70). Apoi ¡-a întrebat: „Voi nu vă duceţi?”

Drept răspuns, Petru I-a zis: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele Vieţii veşnice.” (v. 68).

Asta era. El nu le-a dat nici o explicaţie pentru că îi cunoştea pe cei care aveau să-L părăsească. Aţi văzut? Credinţa nu pune întrebări şi nici nu argumentează, ci cercetează Scripturile pentru că acolo găseşte dovedit Cine este El.

Când L-au bătut şi I-au pus acea bucată de cârpă peste ochi zicând: „Dacă eşti prorocul, spune-ne cine Te-a lovit şi Te vom crede!” era acelaşi drac bătrân care L-a ispitit la începutul slujbei Sale, când Îi zisese:

Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte acestor pietre să se facă pâini.” (Matei 4.3).

Unii din preoţii şi rabinii de acolo au strigat: „Dacă eşti Hristosul, coboară-Te de pe cruce!” El ar fi putut s-o facă, dar n-a făcut-o pe clovnul pentru nimeni. El era, este şi va fi întotdeauna Cuvântul, dar ei n-au înţeles aceasta.

Acum aş vrea să fiţi puţin atenţi. În timp ce cei doi mergeau pe drum vorbind despre El, li s-a arătat Isus. Ei bine, El vine întotdeauna când vorbiţi despre El. Necazul este că astăzi noi vorbim prea mult despre lucruri care n-au nici o legătură cu El. Da, întotdeauna noi discutăm despre ce trebuie să facem în cutare afacere, cât avem de spălat sau care detergent este mai bun, etc., şi aceasta în timpul când ar trebui să-L lăudăm şi să-¡ dăm slavă.

Biblia spune că „unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” (Matei 6.21).

Ei ar fi trebuit să-L recunoască, dar n-a fost aşa, iar astăzi se întâmplă la fel.

Totuşi, Biblia spune că El S-a descoperit celor care au primit făgăduinţele Scripturii referitoare la El pentru acea epocă.

Amintiţi-vă că Isus a început cu începutul şi le-a zis:

O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima…” şi le-a tălmăcit Scripturile, dar ei nu L-au recunoscut nici după ce le-a propovăduit Cuvântul. Ce bine seamănă această întâmplare cu ceea ce se petrece într-o adunare modernă!

El le-a explicat totul cu Scriptura, dar ei n-au putut înţelege şi umblau încoace şi încolo susţinând că sunt ucenicii Lui.

Vedeţi, ei nu L-au recunoscut deşi le-a explicat Cuvântul rânduit de Dumnezeu pentru timpul acela şi le-a dovedit că s-a împlinit întocmai.

El le-a zis: „Nu trebuia să sufere Hristosul acele lucruri şi să intre în slava Sa?” (Luca 24.26). Ei ar fi trebuit să ştie aceasta.

Isus le-a mai zis: „Nu ştiaţi că toţi prorocii au vorbit despre El?” şi a început de la Moise şi le-a explicat toate lucrurile, dar cu toate acestea ei nu-L puteau recunoaşte încă.

El stătea înaintea lor, fiind împlinirea Scripturii, dar ei nu înţelegeau.

Vedeţi, acesta este un tablou perfect pentru timpul în care trăim. Nu o spun din răutate, ci pentru că acesta este adevărul. Ei nu L-au recunoscut deşi toate făgăduinţele referitoare la El erau împlinite, şi chiar Domnul stătea înaintea lor şi le vorbea.

Vă rog să observaţi mustrarea primită pentru că nu L-au recunoscut; pentru că nu au recunoscut împlinirea Scripturii. Ei erau ucenici, erau oameni care făcuseră sacrificii mari pentru El deoarece Îl iubeau. El îi învăţase şi le spusese toate lucrurile care s-au întâmplat cu El, iar acum când toate se împliniseră întocmai, iată-¡ stând chiar în prezenţa Sa, fără să-L recunoască.

Poate ziceţi: „Este posibil aşa ceva?” Da, este posibil şi ştiţi când? După ce Cuvântul Său făgăduit se împlineşte întocmai şi totuşi noi trecem mai departe.

Aceasta au făcut ucenicii. El le-a spus că va fi răstignit, dar va învia a treia zi, însă cu toate acestea, n-au înţeles. Din pricina aceasta erau trişti şi I-au zis: „Ştii, nişte femei de-ale noastre s-au dus la mormânt, iar când s-au întors, au spus că El ar fi înviat. Zvonul acesta s-a răspândit peste tot. Tu eşti străin pe-aici de nu ştii aceste lucruri?”

„Ce lucruri?” a întrebat El ca şi cum nu ar fi ştiut nimic. Vedeţi, El vorbea astfel ca să-¡ pună la încercare.

Ştiaţi că El nu-Şi schimbă niciodată felul de lucrare? Întotdeauna procedează la fel, tocmai ca să vă încerce, să vadă ce veţi face şi ce veţi spune despre acel lucru; să vă vadă atitudinea şi felul în care veţi gândi.

Da, El face şi acum la fel, pentru că natura Sa nu se schimbă, iar în vechime a procedat tot aşa.

Vă amintiţi de Ilie? Biblia spune că unul din fiii prorocilor ¡-a zis tovarăşului său: „Loveşte-mă, te rog!” Şi după ce omul l-a lovit şi l-a rănit, s-a dus, s-a legat la ochi şi s-a aşezat pe drumul împăratului, iar când acesta a trecut pe lângă el, ¡-a zis: „Robul tău era în mijlocul luptei; şi iată că un om se apropie şi-mi aduce pe un alt om, zicând: „Păzeşte pe omul acesta; dacă va fugi, viaţa ta va răspunde pentru viaţa lui sau vei plăti un talant de argint!”

Şi pe când robul tău făcea câte ceva încoace şi încolo, omul s-a făcut nevăzut.” Împăratul lui Israel i-a zis: „Aceasta îţi este osânda; tu însuţi ai rostit-o.” (1Împăraţi 20.37-40).

Vedeţi, Dumnezeu a îngăduit ca lucrurile să se petreacă în felul acela, ca să-l facă pe Ahab să-şi pronunţe singur sentinţa din cauză că-l lăsase liber pe Beh-Hadad pe care Domnul ¡-l dăduse în mână pentru a fi nimicit.

El a procedat la fel şi în zilele lui Noe şi nu-Şi schimbă niciodată căile.

Poate zici: „Dar cum voi şti dacă este bine sau rău?” O vei vedea pentru că este făgăduinţa Scripturii pentru timpul acela.

Dacă ei ar fi renunţat la tradiţiile lor, dacă s-ar fi depărtat de obiceiurile pe care le aveau şi ar fi citit Scripturile, aşa cum le-a spus Isus când le-a zis: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39), L-ar fi recunoscut.

Ei spuneau însă: „Rabi, Tu ne-ai spus asta şi cealaltă, însă biserica zice…” Dar vedeţi voi, nu contează ce zice biserica, ci ce zice Dumnezeu;  nu ce spune denominaţiunea sau altcineva, ci ce spune Cuvântul. Voi să-L credeţi pe Dumnezeu!

Dar tocmai aici au dat greş. De ce?  Pentru că se bazau atât de mult pe tradiţii încât nu L-au putut recunoaşte. El ¡-a mustrat pentru aceasta şi le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii. N-aţi înţeles nici semnele biblice şi nici lucrurile care s-au întâmplat, deşi prorocii au spus că ele se vor întâmpla în timpul acesta, iar voi le-aţi văzut. Cum puteţi fi atât de nechibzuiţi încât să nu le credeţi?”

Şi noi am putea păţi la fel dacă nu cercetăm Scripturile să vedem în ce timp trăim, în ce ceas… fiindcă s-ar putea să fie mai târziu decât ne gândim.

Ei susţineau că sunt ucenicii Lui; susţineau că cred fiecare Cuvânt spus de El în Biblie, şi iată-L pe Mesia, pe Dumnezeul Bibliei identificându-Se cu Cuvântul scris.

În timp ce vorbea cu ei, El se referea la lucrurile întâmplate spunând: „Vă amintiţi ce s-a spus despre asta şi despre cealaltă? Şi cum Hristosul trebuia să facă asta şi asta?” Cu toate acestea, ei nu înţelegeau şi nu ştiau ce spune. De ce aceasta? Pentru că cunoşteau Cuvântul după literă şi nu L-au înţeles când li L-a tălmăcit.

La fel este şi astăzi. Fiecare om are propria lui tălmăcire, dar Dumnezeu condamnă acest lucru, deoarece El Îşi tălmăceşte Cuvântul singur.

Prieteni, dacă Dumnezeu a spus că va face un lucru, îl va face negreşit, tălmăcirea Sa fiind împlinirea acelui lucru. Da, Dumnezeu este Cel care Îşi tălmăceşte singur Cuvântul. Aleluia! Astfel, El a stat cu acei ucenici fiind Interpretul Cuvântului Său. Amin.

El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, Îşi tălmăceşte Cuvântul singur şi nu are nevoie de nici un predicator, nici de mine, nici de altcineva ca să-L tălmăcească.

Întotdeauna El dă făgăduinţa, iar după aceea Se întoarce şi o împlineşte, tălmăcind-o singur.

Marele Biruitor al oricărei boli, al morţii, al iadului şi al mormântului, stătea viu înaintea lor, dar ei nu puteau crede aceasta, măcar că tot timpul făcea referire la Sine. A început de la Moise şi de la proroci şi le-a arătat toate lucrurile privitoare la El, dar ei nu puteau înţelege.

La fel este şi astăzi. De ce? Pentru că suntem prea preocupaţi să învăţăm crezurile noastre; suntem prea preocupaţi de crezurile noastre denominaţionale; suntem prea ocupaţi cu Asociaţia de ajutorare a femeilor; suntem prea ocupaţi cu programele TV şi cu toate acele nimicuri. Da, suntem prea ocupaţi ca să avem timp să cercetăm Scripturile pentru a vedea dacă este aşa sau nu.

Dacă aţi merge la un restaurant, aţi comanda o supă şi aţi găsi în ea un păianjen, pentru nimic în lume nu aţi băga aşa ceva în gură, deoarece v-aţi teme că ar putea ucide acest trup, dar în sufletul vostru băgaţi tot felul de lucruri, tot felul de crezuri, etc., şi nu vă uitaţi niciodată să vedeţi dacă este un lucru bun sau nu.

Biblia spune că „multe căi ¡ se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.” (Proverbe 16.25), de aceea: cercetaţi Scripturile! Să ştiţi că sufletul este veşnic, aşa că fiţi atenţi ce puneţi în el: fiţi atenţi la acele crezuri şi la acele lucruri!

Oamenii de astăzi nu mai au timp să studieze şi să mediteze, n-au timp să cerceteze aceste lucruri, nici să încerce să afle dacă sunt corecte sau nu; n-au timp să-L lase pe Dumnezeu să  le tălmăcească.

Dar când se împlineşte ceea ce s-a spus, acela este Adevărul. Atunci priviţi şi credeţi dacă este Cuvântul pentru acest timp, cum am spus şi aseară când am văzut că Moise nu ar fi putut veni cu mesajul lui Noe, şi nici Isus nu ar fi putut veni cu mesajul lui Moise, deoarece totul a fost rânduit pentru un anumit timp.

Nici noi nu am putea veni cu mesajul lui Luther, nici cu al lui Wesley şi nici cu cel penticostal, deoarece suntem mai departe.

Poate ziceţi: „Oh, aceasta este părerea ta!” Ei bine, aşa a făcut şi biserica catolică: a spus că Luther a adăugat; apoi luteranii s-au gândit că Wesley a adăugat, iar metodiştii au spus la fel despre penticostali, dar uitaţi-vă în Scriptură şi veţi vedea cum aceste mesaje se identifică cu fiecare epocă.

Şi vă spun: dacă lucrurile pe care le face El acum, nu se identifică cu făgăduinţele lui Dumnezeu date pentru această zi, daţi-¡ pace! Dar dacă El a spus că se vor întâmpla şi este aşa, atunci să credeţi! Aceasta este dovada că nu vorbeşte un om, ci Dumnezeu care Îşi tălmăceşte propriul Cuvânt.

O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când trebuie să se împlinească tot ce au spus prorocii cu privire la Hristos!”

Totuşi, ucenicii Lui nu puteau crede Cuvântul scris deoarece erau preocupaţi de una şi de alta.

Astăzi, ei susţin că cred că El a înviat a treia zi şi spun: „O, noi credem că El a înviat şi este viu în vecii vecilor!” dar staţi să facă ceva ce a făgăduit că va face şi imediat vor zice: „Ori sunt o grămadă de holly-rollers, ori aici este telepatie mintală, ghicitorie sau altceva de felul acesta!”

Vedeţi? Vor vorbi la fel ca cei din zilele lui Isus, pentru că este acelaşi duh. Să nu uitaţi că diavolul îşi ia oamenii, dar duhul lui rămâne. Acel duh a fost peste religioşii din trecut şi este şi peste religioşii de astăzi. Să nu uitaţi că nimeni nu putea să aducă nici o învinuire împotriva fariseilor din acele zile. Ei trebuiau să aibă o trăire corectă, pentru că altfel ar fi fost omorâţi cu pietre. Toţi erau oameni cu educaţie înaltă, erau învăţători ai Legii, etc., dar cu toate acestea Isus le-a zis: „Sunteţi o adunătură de şerpi, aveţi de tată pe diavolul, şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru…” (Ioan 8.44).

Cum era posibil ca un Om al lui Dumnezeu să spună asemenea cuvinte despre un alt om? Cum a putut spune El aşa ceva? O făcea pentru că au refuzat să vadă Cuvântul viu care se manifesta sub ochii lor.

Astăzi, noi ¡-am auzit adesea pe luterani spunând: „Când crezi în Isus Hristos, Îl ai. Asta-¡ tot.” Nazarinenii, sfinţii pelerini şi metodiştii liberi spun: „Trebuie să strigi, fiindcă atunci Îl ai.” Penticostalii spun: „Trebuie să vorbeşti în limbi, fiindcă numai atunci Îl ai.”

Dar eu vă spun că nici unii dintre ei nu au dreptate! Eu am văzut cum vracii păgâni vorbeau în limbi şi strigau; am văzut cum mahomedanii alergau pe aşchii ascuţite şi strigau cu mult mai tare decât ¡-am auzit vreodată pe penticostali, şi cu toate acestea nu-L aveau pe El.

Totuşi, este corect să crezi în El; este corect să vorbeşti în limbi; este corect să strigi şi să te bucuri, dar aceasta nu este tot, nu ajunge.

Fariseii spuneau: „Păi, dacă ai roadele Duhului este în ordine!” dar deşi aveau mai multe roade ale Duhului decât noi toţi, era degeaba.

Haideţi să-L aducem puţin pe El în faţa judecăţii, iar eu Îl voi acuza înaintea voastră. Dumnezeu să mă ierte pentru ceea ce spun, dar o fac numai ca să vă ajut să vă faceţi o părere despre ceea ce vreau să spun.

Deci: „Am auzit că umblă pe aici un tânăr care spune că ar fi proroc. Vine din Galilea şi a făcut o mulţime de vindecări şi alte lucruri minunate, dar aceasta nu înseamnă nimic.

În Betsaida avem un lac la care coboară mulţi ologi, iar când vine îngerul şi tulbură apa, oricine intră primul în apă este vindecat. De ce ar mai vrea Dumnezeu să trimită pe cineva să facă aceasta?”

Vedeţi, aceasta dovedeşte că ei nu puteau recunoaşte timpul în care trăiau; nu recunoşteau Cuvântul acelui ceas deşi făgăduinţa era pe cale să se împlinească sub ochii lor.

Ei ziceau: „Noi judecăm după roadele Duhului Sfânt!”

Acum priviţi! Când eraţi tineri şi umblaţi încoace şi încolo, ca tinerii, cine şi-a dedicat tot timpul pentru a vă ajuta să studiaţi Cuvântul? Bătrânul şi evlaviosul vostru preot. Cine a reunit familia atunci când mama şi tatăl vostru au fost pe punctul de a divorţa? Bătrânul şi evlaviosul vostru preot. Când s-a prăpădit recolta tatălui tău şi aţi rămas fără bani şi mâncare, cine ¡-a semnat un CEC sau ¡-a dat bani? Acelaşi bătrân şi evlavios preot. Cine a stat lângă mama ta când te-a născut? Bătrânul preot evlavios. Cine te-a luat în braţe şi te-a tăiat împrejur a opta zi, încredinţându-te Domnului? Bătrânul preot evlavios.

Şi priviţi: În oraşul nostru sunt tot felul de comercianţi care nu au ogoare să le cultive, ci vând bunuri. Pentru ca aceştia să poată aduce o jertfă de curăţire pentru sufletele lor, conform Cuvântului lui Dumnezeu, el a pus nişte cuşti cu miei de vânzare pentru ca aceştia să aibă posibilitatea să cumpere un miel ca să împlinească cerinţa Legii.

Oh, şi când ei s-au dus acolo să-şi cumpere mielul, ştiţi ce a făcut individul acela? A răsturnat mesele cu bani şi ¡-a alungat pe oameni de acolo, împiedicându-¡ să-şi pună sufletul în rânduială cu Dumnezeu.

Mai mult, ştiţi ce a spus despre bătrânul preot? Că este un şarpe şi că tatăl lui este diavolul.”

Am dat acest exemplu pentru că am vorbit despre roadele Duhului, dar ştiţi care este dovada unui credincios? El crede Cuvântul manifestat în timpul în care trăieşte. Aşa a fost întotdeauna.

Oamenii se încurcă în tot felul de tradiţii, religii, denominaţiuni, educaţie,  dar Dumnezeu vine şi îşi legitimează Cuvântul pentru acel timp. Aceasta este dovada.

Priviţi ce a spus El: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.” (Ioan 10.37).

„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39).

Dar deşi au umblat cu El, ei nu L-au recunoscut, iar acum Se arăta după înviere, dovedind că era împlinirea Scripturii. Şi astăzi, după ce Isus a înviat din morţi şi S-a arătat oamenilor din zilele din urmă, ei nu L-au recunoscut.

Cu ani în urmă, când a pornit mişcarea penticostală, mişcarea care a crescut cel mai mult, oamenii spuneau: „Astăzi nu mai există Duhul Sfânt,” dar ei s-au dus şi L-au primit ca cei de la început, deoarece Dumnezeu a făgăduit că Duhul Sfânt Se va revărsa, şi cum Îl veţi putea opri când El a făgăduit că o va face?

Ei spuneau: „Nimeni nu va crede…” dar au crezut pentru că Dumnezeu este în stare să ridice şi din pietrele acestea copii ai lui Avraam, care să creadă Cuvântul Său.

Astfel, ei au mers înainte până când au devenit cea mai mare biserică din ţară. O revistă catolică scrie că biserica penticostală creşte cel mai mult dintre toate denominaţiunile, având un milion de convertiţi într-un singur an. Anul trecut au avut un milion cinci sute de mii de convertiţi. Această statistică nu include adunări ca a mea, a lui Roberts şi altele de felul acesta.

Vedeţi, oamenii aceia au fost introduşi doar ca membri, iar unii dintre ei nu ştiu nici unde aparţin, dar au fost înregistraţi ca să aibă un număr mai mare de convertiţi.

Această mărturie este adusă de biserica catolică.

Vedeţi, prezbiterienii, metodiştii şi baptiştii au spus că nu este posibil aşa ceva, iar acum umblă toţi după El. Dar şi penticostalii sunt destul de orbi ca să nu vadă timpul în care trăim.

Ştiaţi că în a şaptea strajă fecioarele adormite au spus: „Daţi-ne şi nouă din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.”? Dar cele înţelepte le-au răspuns: „Nu, căci avem doar cât să ne ajungă nouă!” Şi în timp ce se duceau să cumpere, a venit Mirele şi cele înţelepte au plecat cu El.” (Matei 25.8-13).

Domnul ar putea spune din nou: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când trebuie să credeţi ceea ce spune Scriptura despre această zi!”

Această epocă laodiceană L-a scos afară din mijlocul ei pentru că este bogată şi nu duce lipsă de nimic, biserica penticostală fiind una din cele mai bogate biserici din lume.

Oh, Doamne! Mai demult obişnuiam să ne întâlnim jos, pe alee, dar acum sunt în faţă, sunt pe strada principală alături de cele mai bune biserici şi seminarii. Chiar acum ridică o clădire de cincizeci de milioane de dolari. De ce? Pentru că sunt bogaţi. Dar ştiţi care este necazul? Voi aţi uitat făgăduinţa Domnului şi v-aţi îndreptat spre tradiţii.

Oh, iar când El vine să o legitimeze, oamenii sunt atât de reci şi de prinşi de educaţia şi filozofiile lor, încât au transformat poruncile lui Dumnezeu într-o tradiţie şi nu-L pot recunoaşte.

Noi stăm şi vorbim cu ei, dar nu merge. Desigur, dacă ar fi venit unul mai lustruit, vreun mare episcop sau ceva de felul acesta, l-ar fi primit, dar aşa…

Însă vedeţi, El n-a venit niciodată în felul acesta. Dacă marele preot Caiafa ar fi spus: „Eu sunt Mesia, Eu sunt Cel ce trebuia să vină!”, toţi ar fi zis: „O, da, sfinte părinte, tu eşti Mesia!” Dar ritualurile lui religioase nu-l identifică drept Mesia. Aceasta arată că nu putea fi Mesia.

Scriptura a dat un semn după care să fie recunoscut adevăratul Mesia, iar astăzi este la fel. Astfel, noi trebuie să-L credem pe „Aşa vorbeşte Domnul,” nu denominaţiunile, nici crezurile, nici educaţia lumească sau celelalte.

Să ştiţi că o mulţime de biserici au început să accepte ideea că înainte de a pleca pe câmpul Evangheliei, un misionar trebuie să fie supus unui test psihologic pentru a se stabili indicele de inteligenţă pe care îl are.

Prieteni, aşa ceva este contrar Scripturii, deoarece Cuvântul spune că Petru era analfabet, aşa că nu putea să-şi scrie nici măcar numele, dar cu toate acestea lui Dumnezeu ¡-a făcut plăcere să-¡ dea cheile Împărăţiei, deoarece L-a văzut pe Mesia şi a cunoscut semnul Lui. El a crezut Cuvântul şi a ştiut că era Mesia cel aşteptat, iar Domnul ¡-a zis: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea…” (Matei 16.18).

El nu-Şi va zidi Biserica pe Petru, nici pe Isus, ci pe descoperirea duhovnicească despre Cine este El.

Acelaşi lucru l-a făcut Abel. „Prin credinţă el a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain.” (Evrei 11.4).

Biblia spune că ambii băieţi au adus câte o jertfă; amândoi s-au rugat; amândoi au ridicat câte un altar şi amândoi s-au închinat aceluiaşi Dumnezeu.

Aţi văzut? Cu toate acestea, unul a fost acceptat iar celălalt a fost respins. De ce aceasta? Pentru că, prin descoperirea primită, Abel a văzut că jertfa plăcută lui Dumnezeu nu erau roadele pământului, ci sângele, pentru că nu merele ne-au scos afară din grădina Eden.

Uitaţi-vă la Moab, marea organizaţie care se închina aceluiaşi Dumnezeu ca Israelul. Iată-l pe marele episcop Balaam, care vine şi ridică şapte altare, exact ca Israelul. El a adus şapte jertfe curate – viţei şi berbeci – care vorbeau despre venirea lui Hristos. Fundamental aveau dreptate amândoi, dar uitaţi-vă la aşa zisa „grămadă de renegaţi din vale,” care se afla în călătorie spre ţara făgăduită şi căreia nu ¡-au dat voie să treacă pe acolo deoarece se temeau că vor avea vreun fel de trezire sau aşa ceva.

Ceea ce a omis  să vadă Balaam, a fost Stânca lovită, şarpele de aramă şi Glasul Împăratului. Ei au omis să vadă prezenţa lui Dumnezeu printre oamenii aceia.

Priviţi! Şi Moabul şi Israelul aveau proroci: pe Balaam şi pe Moise, dar Moise se identifica cu Cuvântul. Israel nu era puternic ca naţiune, dar era identificat cu Cuvântul şi poseda dovada prezenţei Lui. Amin.

Acesta este un grup care crede, şi Hristos este cu noi pentru că a spus: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacului.” (Ioan 14.19).

Totuşi, ei n-au văzut aceasta. N-au înţeles că El era împlinirea Cuvântului făgăduit pentru timpul lor şi n-au înţeles semnul unui proroc adevărat…

………………………………………………………………………………………

 Ei ¡-au zis: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim de nu ştii ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod.” (Luca 24.18-19).

Priviţi-L acum pe El! Imediat ce au spus aceasta şi L-au identificat, El le-a zis: „Dar ce s-a întâmplat?”

Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel…” (v. 21).

Când ei au recunoscut că El era un proroc, S-a dus direct la Cuvânt. Vedeţi semnul adevărat al unui proroc adevărat?

Un proroc adevărat merge întotdeauna la Cuvânt, deoarece Cuvântul Domnului vine la proroci.

Şi priviţi ce a făcut. Ei I-au spus că au crezut că era Prorocul. Voi ştiţi că orice proroc adevărat trebuie să se identifice cu Cuvântul. Amin. De ce? Pentru că Cuvântul vine întotdeauna la proroc.

Bătrânul doctor Davis, care cred că este pe aici pe undeva, este cel care m-a ordinat ca predicator în Biserica Misionară Baptistă. Noi ne-am contrazis pe marginea Scripturii deoarece el susţinea că Isus l-a botezat mai întâi pe Ioan Botezătorul, fiindcă el nu fusese botezat. Spunea că el predica botezul şi pentru că nu era nimeni vrednic să-l boteze, l-a botezat Isus.

Ei bine, eu n-am putut să înţeleg de unde a scos aceasta pentru că nu găseam nici un text biblic care să înveţe aşa ceva. Şi într-o zi în timp ce eram singur, a venit Îngerul Domnului şi mi-a descoperit adevărul.

Acum priviţi. Isus era Cuvântul, iar Ioan era prorocul. Două lucruri sunt mai mari pe pământ: Dumnezeu şi prorocul Său. Şi iată Cuvântul păşind drept în apă la proroc. Cuvântul a venit la proroc, în apă. Amin. Acum mă simt bine. Cuvântul absolut vine la proroc. Da, acolo era Cuvântul viu şi prorocul, iar Cuvântul vine la prorocul Său.

Eu pot vedea cum li s-au întâlnit privirile. Ioan s-a uitat în sus şi a văzut cerurile deschise şi Duhul coborând ca un porumbel peste El, în timp ce Glasul spunea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea să locuiesc.” (Matei 3.17). Când L-a văzut venind pe mal, Ioan a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1.29). Fiind cuprins total de credinţa adevărată, el a mai spus: „Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-¡ duc încălţămintea.” (Matei 3.11). El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.”

Ioan ştia că trebuia să vină şi ziua lui, deoarece era premergătorul lui Isus.

El a mai spus: „În mijlocul vostru este Unul pe care nu-L cunosc încă, dar Îl voi şti atunci când voi vedea semnul care-L va identifica.”

Apoi, în altă zi a păşit afară, iar când L-a văzut, Ioan a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” Isus Cuvântul, a mers direct la proroc în apă, iar Ioan a privit la El cu umilinţă şi a zis: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la Mine?” (Matei 3.14).

Priviţi Cuvântul şi prorocul împreună. Vedeţi, prorocul trebuie să cunoască Cuvântul, deoarece lui îi este descoperit.

În momentul acela prorocia era împlinită, pentru că el Îl prezenta pe Mesia.  Isus l-a privit în faţă şi ¡-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade, să împlinim tot ce trebuie împlinit.”

Şi ce a spus Isus când a fost botezat? „Ca proroc, tu ştii că Eu sunt Jertfa, şi înainte să fie adusă, jertfa trebuie să fie spălată.” Amin. Amin. (Ezechiel 40.38).

Cuvântul vine întotdeauna la proroc. Corect. El a spus: „Se cuvine să împlinim toată neprihănirea. Eu sunt Jertfa şi Jertfa trebuie spălată. Este corect. Tu ai trebuinţă să fii botezat (Amin), dar lasă să facem aşa pentru că se cuvine să împlinim toată neprihănirea.” Aleluia.

Bărbaţi şi femei, se cuvine ca şi noi, ca popor al cincizecimii, posesori ai mesajului lui Dumnezeu, să împlinim toată neprihănirea.

Observaţi că El ¡-a dus direct la Cuvânt atunci când cei doi ucenici au spus: „…Isus din Nazaret era un proroc puternic în fapte şi cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Luca 24.19).

Şi pentru că era un proroc identificat, El s-a dus în urmă, chiar la cuvintele care afirmau cine este. Vă rog să nu scăpaţi aceasta. El a luat ceea ce spuneau ucenicii că este, a luat Cuvântul scris şi S-a identificat ca fiind Acela, dar ei nu au înţeles.

Deşi L-au numit Proroc, nu au înţeles. Fiind proroc, El S-a dus direct la Cuvânt, L-a luat şi Şi-a identificat slujba pe care o avea, dar ei au zis: „A fost o predică minunată, fiindcă ne ardea inima în noi când ne vorbea.” Dar aceasta a fost tot.

Mă întreb dacă nu ni s-ar putea întâmpla şi nouă la fel. Este scris că aşa va fi. Amin. Deci atunci o vom face.

Observaţi! O, ce semn al unui proroc adevărat! Întotdeauna drept în Cuvânt, dar cu toate acestea ei n-au putut înţelege. Învăţătura Lui era prea mare. O, Doamne! Mai sunt doar opt minute… Au trecut atât de repede cele patruzeci şi cinci de minute.

Priviţi! Chiar dacă nu puteţi înţelege, aşa cum n-au înţeles nici ei, urmaţi-le totuşi exemplul, pentru că ei L-au invitat înăuntru zicând: „Rămâi cu noi căci este spre seară şi ziua aproape a trecut.” (Luca 24.29). Asta-¡ tot.

Prieteni, El vi se poate face cunoscut numai atunci când Îl chemaţi înăuntru. Poate ziceţi: „Eu nu înţeleg. Mie mi-au fost explicate prin Cuvânt lucrurile care trebuie să se întâmple în timpul acesta, dar nu reuşesc să înţeleg.”

Sfatul meu este să-L invitaţi pe Isus înăuntru şi să-¡ spuneţi: „Intră, Doamne Isuse.” De ce nu vreţi s-o faceţi chiar acum? „Intră!”

Fiţi atenţi! El S-a făcut că merge mai departe. S-ar putea să procedeze şi cu voi aşa, dar El nu pleacă niciodată dacă-L invitaţi să intre.

Când S-a făcut că merge mai departe, cei doi I-au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară şi ziua aproape a trecut.”

Atunci El S-a oprit şi a spus: „Bine, voi intra.”

Prieteni, acesta este lucrul cel mai important, chiar dacă nu aţi prea înţeles Cuvântul. Pentru unii din voi s-ar putea să fie prea adânc şi nu-L înţelegeţi. Poate sunteţi prea plini de crezuri, fiindcă unul v-a spus una, altul v-a spus alta şi nu mai ştiţi ce să credeţi, dar când ajunge El înăuntru, închide uşa.

Oh, şi observaţi cum li S-a făcut cunoscut! După ce le-a predicat Cuvântul identificat, iar ei au mărturisit că El a fost un proroc şi că ei sunt ucenicii Lui, măcar că le-a vorbit toată ziua, nu L-au recunoscut.

Nu, domnilor, ei n-au înţeles nimic după predicarea Cuvântului, dar după ce L-au primit înăuntru, le-a deschis ochii să ştie cine este. El le-a deschis ochii. Cum? Făcând ceva ce a făcut înainte de răstignirea Sa; făcând ceva ce a făcut numai El, fiindcă nici un om nu poate face ceea ce face El.

Înţelegeţi? El a procedat întotdeauna aşa şi nu Se schimbă niciodată, dovedind că Evrei 13.8 are dreptate când spune că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

De îndată ce a intrat la ei, El S-a identificat făcând ceva ce a făcut întotdeauna, aşa cum s-a întâmplat şi cu femeia de la fântână.

Observaţi! Ea a venit acolo foarte aranjată, pentru că era o femeie cu renume rău. Probabil trăia în stradă, cum putea, dar în inima ei avea o vedere deosebită de a celorlalţi oameni.

Preoţii din acele zile aveau o educaţie aleasă, aveau anumite concepţii… dar femeia aceasta avea un alt fel de vedere, pentru că în inima ei era o luminiţă mică, era o sămânţă care aştepta. O, şi de îndată ce Lumina va întâlni acel bob de sămânţă, el va germina şi va trăi.

Iat-o venind! Desigur, ea nu putea veni să ia apă împreună cu celelalte femei. Frumoasa femeie şi-a pus vasul pe umăr şi s-a dus la fântână, iar când a ajuns acolo L-a auzit pe acel Om zicând:

Dă-Mi să beau!”,  şi discuţia lor a continuat până când, la un moment dat, El ¡-a zis:

Du-te şi adu-l pe bărbatul tău!” În inima ei, femeia ştia care era semnul lui Mesia.

„Nu am bărbat,” a răspuns ea.

Aşa este, pentru că cinci bărbaţi ai avut, şi cel cu care trăieşti acum nu este bărbatul tău. Aici ai spus adevărul.”

Când a auzit aceste cuvinte, femeia ¡-a zis: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi n-am mai avut proroci de sute de ani, iar acum Îl aşteptăm pe Hristos, Mesia, Unsul, şi când va veni El, va face exact cum s-a spus.”

Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.”

Când a auzit aceste cuvinte, femeia a alergat în cetate. Conform legilor din acele zile, ea nu avea voie să facă aceasta, deoarece o femeie cu faima ei nu era ascultată de nici un bărbat. Oh, dar încercaţi s-o opriţi, fiindcă este la fel ca încercarea de a stinge o casă în flăcări, într-o zi cu vânt. Ea a alergat în cetate şi a zis: „Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este Acesta Hristosul?” (Ioan 4.1-29).

Nu uitaţi că Isus nu repetă niciodată, dar se spune că cetatea aceea a crezut în El din pricina mărturiei femeii.

Gândiţi-vă că ea a ştiut făgăduinţa; a ştiut ce trebuia să facă Mesia, iar când a văzut acele lucruri împlinindu-se sub ochii ei, ¡ s-au deschis ochii.Ei fuseseră închişi de păcat, dar când a vorbit cu El, a spus: „Aceasta va face Mesia când va veni.” Şi ce ¡-a spus Isus?”

„Eu sunt Acela.” Imediat ochii ei s-au deschis. Da, şi are Viaţa veşnică pentru că ochii ei au fost deschişi.

Ce ar putea face cu ochii noştri o făgăduinţă împlinită în zilele noastre? V-a deschis ochii?

Când vedem împlinirea cuvintelor din Ioan 14.12: „Adevărat, adevărat, vă spun că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.”

Evrei 13.8: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Ioan 14.9: „Isus ¡-a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?”

Luca 17.26-30: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului:

mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.

 Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau;

dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi.

 Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.”

Deci, ce ar trebui să se întâmple cu ochii noştri când vedem împlinirea tuturor acestor Scripturi? Cum ar trebui să reacţionăm la împlinirea textului din Maleahi 4.5-6b:

„Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

El va întoarce… inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!”

Ce ar trebui să se întâmple cu ochii noştri? Ar trebui să se deschidă. Dacă nu se deschid, vor rămâne orbi pentru veşnicie. El deschide ochii unora şi îi orbeşte pe ai altora, înţelegeţi?

În aceste zile din urmă, El îi deschide pentru ceea ce a făgăduit că va face, restituind credinţa adevărată.

O, poporule penticostal care pretinzi că ai Duhul Sfânt, fie ca Dumnezeul cerurilor să-ţi deschidă ochii şi să-¡ întoarcă de la tradiţii spre Dumnezeul cel viu, spre făgăduinţa Bibliei, fiindcă spui că crezi ceea ce s-a spus cu privire la sămânţa împărătească a lui Avraam, la cei chemaţi afară în zilele din urmă. Atunci IaHVeH va veni în mijlocul poporului Său şi va face exact ceea ce a făcut în zilele Sodomei.

Aţi auzit ştirile de aseară. Am uitat numele statului despre care era vorba, dar se spunea că nu ştiu câte sute de învăţători care predau în şcoli, sunt homosexuali. Oh, totul este putred până în măduvă! Chiar şi în guvern, peste patruzeci la sută au declarat că sunt homosexuali. Biroul meu este plin de scrisori ale mamelor care se plâng că băieţii lor trăiesc cu alţi băieţi. Acesta este timpul în care trăim. Toate naţiunile se destramă; Israel se trezeşte şi înfloreşte, pentru că este în patria lui.

Oh, numai biserica din Laodicea este adormită! Isus încearcă să găsească o cale de intrare, dar nu poate. Deşi Scriptura vorbeşte atât de clar, bisericile sforăie în continuare într-un pat lumesc.

O, biserică, dacă nu poţi înţelege Cuvântul, deschide-ţi doar inima să vezi dacă nu cumva El Se identifică exact ca în trecut, ca fiind Acelaşi ieri, azi şi în veci. Haideţi să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, uneori nu vreau să fiu aspru cu oamenii, nu vreau să fiu dur, dar Doamne, aşa cum spun tâmplarii: „Cum poţi ţine scândurile drepte dacă nu le prinzi în cuie?” Dumnezeule, Te rog să-¡ faci să înţeleagă că noi încercăm să le aducem aceste lucruri, mânaţi de dragostea creştină.

Poate aceasta este ultima dată când ne mai întâlnim; poate oraşul acesta nu va mai avea nici o trezire ca aceasta, dar vor merge mai departe pretinzând că o au, deşi Biserica va fi plecată demult…

 Noe era în arcă şi uşile s-au închis în urma lui cu şapte zile înainte ca să cadă ploaia, aşa că nu a mai putut intra nimeni. Lumea şi-a continuat viaţa mai departe, dar într-o zi s-ar putea întâmpla la fel. I-ar putea trezi cuvintele pe care le-a spus Isus când L-au întrebat: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?”, iar El le-a răspuns: „…Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut.” (Matei 17.10-12).

Deci, la fel s-ar putea întâmpla şi astăzi. Într-una din zilele acestea va veni necazul cel mare, iar ei vor spune: „Păi, noi credeam că mai întâi va pleca Mireasa…”

Biserica în necazul cel mare? Desigur. Biserica va intra în necaz, dar Mireasa, nu. De ce aceasta? Poate Cuvântul le va spune: „Ea a plecat deja, dar voi nu aţi ştiut nimic.” Da, ei vor continua să meargă la biserică şi nu vor şti nimic.

Doamne, chiar dacă oamenii nu înţeleg Scripturile în seara aceasta, îngăduie să le fie desluşite astfel încât fiecare din ei să spună: „Doamne Isuse, Tu care eşti prezent, vino şi locuieşte în mine pentru că am nevoie de Tine. Eu am citit în Biblie despre o femeie care s-a atins de haina Ta, iar când a făcut aceasta, Te-ai întors, ¡-ai spus care era necazul ei, ai vindecat-o şi ¡-ai spus că credinţa ei a mântuit-o.

Tot în Biblie am citit că Tu eşti Marele Preot care poate fi atins prin neputinţele noastre şi că eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Doamne, intră în inima mea şi descoperă-Te, pentru că am promis că voi umbla cu Tine şi Te iubesc, dar nu am văzut încă aceasta. Vino deci, şi fă acest lucru pentru mine, în seara aceasta.”

Tată, îndură-Te de oamenii aceştia şi deschide-le ochii, pentru că atunci Îl vor putea vedea pe scumpul nostru Domn Isus Hristos înviat şi fiind Acelaşi ieri, azi şi în veci. Fie ca ochii noştri să fie deschişi pentru Împărăţia lui Dumnezeu, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Dacă vă dau drumul la timp, nu mai putem chema rândul de rugăciune. Adevărul este că nu trebuie să veniţi aici. De ce? Pentru că Dumnezeu este la fel de mare pretutindeni. Credeţi că El este Omniprezent? Sigur că este. El este Omniprezent pentru că este Atotştiutor, adică cunoaşte toate lucrurile. Exact ca şi cuvântul „predestinare.” Acesta este un cuvânt greşit. Am înţeles aceasta pentru că Duhul m-a întors înapoi să-l corectez.

Mulţi oameni cred în predestinare, dar acesta nu este un cuvânt corect. Cuvântul potrivit folosit de Biblie este „cunoaştere mai dinainte.” Adică, Dumnezeu a ştiut mai dinainte cine va fi mântuit şi cine nu. De aceea poate hotărî mai dinainte: prin faptul că cunoaşte mai dinainte. Înţelegeţi?

Voia Lui este ca niciunul să nu piară, dar El ştie cine va pieri. Dacă n-ar şti înseamnă că nu este Dumnezeu. El trebuie să fie Atotputernic aşa cum este Omniprezent, Atotştiutor şi Infinit. Da, El este Infinit, pentru că altfel nu ar fi Dumnezeu. Deci El ştie toate lucrurile, de aceea poate cunoaşte sfârşitul încă de la început, pentru că este Cuvântul.

Eu sunt un străin pentru voi, nu văd pe nimeni cunoscut, în afară de băiatul acesta.

Acum câteva minute am privit spre un băiat care plângea, iar atunci mi-am amintit de un interviu pe care l-am dat unui băiat care semăna cu acesta.

În ordine. Aţi vrea să vă deschideţi inimile? Câţi din voi au nevoie de Dumnezeu? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Eu am nevoie!” Ridicaţi mâna, oricine aţi fi. Fie ca Dumnezeul cerurilor, Cel care L-a înviat pe Fiul Său Isus Hristos, să se îndure de noi.

Acum voi încerca să vă dovedesc prezenţa Sa, printr-un dar divin. Fie ca El să-L trimită pe Duhul Sfânt peste mine, astfel ca Isus Hristos să Se identifice, prin acest dar, în acest trup de carne, aşa cum S-a identificat în trup uman şi în zilele Sodomei, pentru a împlini Cuvântul Său. Fie ca El să facă aceasta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Aş vrea ca fiecare să înceapă să se roage în inima lui, plin de respect, şi să zică: „Doamne Isuse, Îţi deschid inima să intri şi închid toată necredinţa afară. Te rog să-mi descoperi şi mie lucrurile pe care le-ai făcut înainte de răstignire, fiindcă atunci voi şti că ai înviat din morţi.”

Desigur, eu nu voi putea să vă cuprind pe toţi, dar pe unii îi voi prinde. Oh, iar dacă voi prinde unul, va fi la fel ca şi cu femeia aceea din Sihar, Samaria, care n-a avut nevoie de nimic, pentru că a crezut şi a adus toată cetatea la Isus.

Nu ar fi minunat, fraţilor? Mi-e foarte greu să vorbesc din pricina celor două daruri: unul este să vorbesc, iar celălalt să văd.

Să credeţi din toată inima şi să fiţi plini de respect. Nu vă îndoiţi, ci aveţi credinţă în Dumnezeu.

Haideţi să începem cu partea aceasta…

Vedeţi, noi trebuie să stăm între tot felul de crezuri. Nu forţaţi, pentru că puteţi trece pe lângă, ci liniştiţi-vă şi spuneţi: „Desigur, acesta este Cuvântul şi îl cred pe bărbatul acela care nu mă cunoaşte.” Procedaţi în felul acesta şi spuneţi: „Aştept să mă întâlnesc cu El, pentru că am nevoie.”

Eu nu pot să vă vindec şi nici ceea ce vă spun nu vă vindecă. Nu-¡ de mirare că sunteţi suspicioşi, pentru că vedeţi numai o atingere. Prin acest dar, El vă spune cine sunteţi, ce se va întâmpla, etc., şi voi ştiţi că din zecile de mii de cazuri întâlnite, nu a greşit niciodată.

Câţi din voi au urmărit aceasta şi ştiu că am spus adevărul? Ridicaţi mâna. Aţi văzut? Acesta nu poate fi altcineva, decât Dumnezeu. Când vedeţi că se întâmplă aceste lucruri, să ştiţi că este împlinirea făgăduinţei Lui care nu cade niciodată.

Dar aceasta nu vă poate vindeca, pentru că El a făcut-o deja. Ce face El aici? Se identifică pentru a-Şi ţine făgăduinţa.

Şi nu uitaţi! Dacă El a ţinut acea făgăduinţă, atunci va ţine şi făgăduinţa vindecării. Este mai mult decât un semn.

Dacă printre noi ar fi cineva într-un scaun cu rotile, iar eu aş merge şi l-aş ridica, s-ar putea spune că avem un caz bun de psihologie, dar gândurile inimii nu le poate cunoaşte nici un om. Dacă vă spun cine sunteţi, ce aţi făcut sau altceva despre voi, aşa ceva poate face numai Dumnezeu.

Aş vrea să vă explic aceasta, dar nu pot pentru că înlăuntrul meu sunt transpus într-o altă dimensiune.

Eu privesc direct la Stâlpul de Foc care l-a însoţit pe Israel prin pustie. Câţi dintre voi au văzut fotografia aceea? Să vă văd mâinile. Eu privesc drept spre El, deoarece chiar aici este o aureolă, un fel de Lumină galben-verzuie, ca un inel.

Văd o femeie care stă aici şi mă priveşte. Ea suferă şi se roagă pentru o boală pe care o are. Este o problemă de sânge: are diabet. Aşa este.

Şi voi, femeile acelea două care sunteţi oloage, aveţi diabet. Ridicaţi mâna dacă este adevărat. Vedeţi? Voi v-aţi gândit la aceasta şi aţi încercat să vă deschideţi inimile. Acum vedeţi? El a venit şi a făcut exact ce a făcut înainte de răstignire. Voi nu mă cunoaşteţi, este adevărat? Ridicaţi mâna dacă este adevărat. În ordine. Dacă noi nu ne cunoaştem trebuie să fie El. Dacă veţi crede din toată inima, Dumnezeu Se va descoperi, dar trebuie să credeţi.

Aici este un bărbat care a spus ceva cuiva. El stă în spate şi mă priveşte. Poartă o cămaşă albă şi este mare. Nu ne cunoaştem, este adevărat? Dacă El îmi va arăta care este problema ta, vei crede că te poate vindeca? Tu ai o boală de inimă. Dacă este adevărat, ridică mâna. Accepţi vindecarea?

Chiar aici este un om care a ridicat mâna. Da, tu. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu, prorocul Lui? Da? Şi tu suferi de o boală de inimă, dar ai şi artrită. Femeia de lângă tine este soţia ta şi are tot artrită. Ea are şi crize. Dacă este adevărat, ridică mâna. Da, aşa este. Crezi că pot să-ţi spun cine eşti? Sunteţi domnul şi doamna Jones. Credeţi din toată inima şi fiţi vindecaţi.

Aici stă un bărbat cu părul cărunt care îşi ţine capul într-o parte. Lumina este acum deasupra lui. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Crezi că febra va dispărea şi vei fi bine? Dacă crezi, ridică mâna. Pentru aceasta te rogi.

A ridicat mâna şi bărbatul de alături, deoarece crede. Şi el este bolnav, are artrită. Dacă este aşa, ridică mâna. Aşa este. Acum credeţi? Singurul lucru pe care trebuie să-l aveţi este credinţa.

Doamna din capăt, crede? Crezi din toată inima? Crezi că boala de stomac pe care o ai, te va părăsi? Da? Tu ai şi o povară pe inimă, este adevărat? Este fiica ta. Ea nu este aici, dar crezi că-ţi pot spune unde se află? Ea trăieşte în California şi are peste ea o umbră neagră. Dacă nu este ajutată, va muri pentru că are cancer. Crezi că cu ajutorul lui Dumnezeu pot să-ţi spun cine eşti? Isus ¡-a spus lui Simon cine este, nu-¡ aşa? Eşti doamna Ackerman. Dacă este adevărat, ridică mâna. În ordine.

Lângă tine stă o doamnă care este misionară de multă vreme. Ea este îngrijorată cu privire la nişte lucruri. Doamnă, tu te rogi pentru un prieten. Să crezi din toată inima.

Doamna care stă la spatele tău are o boală de stomac. Crezi că Dumnezeu te va face bine? Atunci vindecarea îţi aparţine.

Credeţi din toată inima? Ce este aceasta? El identificat. Aşa spune Cuvântul.

Iată-L venind în inimile voastre şi descoperindu-Se la fel ca atunci. Nu-¡ aşa că este exact ce a făcut înainte de răstignire? Aceasta înseamnă că a înviat din morţi, credeţi?

Dacă sunteţi în prezenţa Sa, deschideţi-vă ochii larg să puteţi recunoaşte că însuşi Dumnezeul înaintea căruia veţi sta în ziua judecăţii, Se află acum printre voi şi face aceleaşi lucrări pe care le-a mai făcut pentru a Se identifica.

Vreţi să vă plecaţi capetele? Vă gândiţi la El? Aţi vrea să fie Mântuitorul vostru? Dacă da, vreţi să vă ridicaţi în picioare pentru un cuvânt de rugăciune?

Cine Îl mai doreşte ca Mântuitor personal, să se ridice în picioare pentru un moment de rugăciune. Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Şi pe tine, doamnă. Şi pe voi de acolo.

Ridicaţi-vă puţin ca să mă pot ruga pentru voi. Ridicaţi-vă şi spuneţi: „Aş vrea să-L accept ca Mântuitor personal. Vreau să-L accept ca Mântuitor personal, în prezenţa divină a Fiinţei Lui.”

Mai sunt şi alţii? Cred că da. Aşadar, ridicaţi-vă. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Faceţi-o acum, nu aşteptaţi până mâine, pentru că s-ar putea să fie prea târziu. Astăzi El este încă Mântuitorul vostru, dar mâine ar putea fi Judecătorul vostru.

Dacă a vorbit inimii voastre şi v-aţi deschis-o… Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dacă credeţi din toată inima, Îl acceptaţi în timp ce vă aflaţi în prezenţa Sa? Vreţi să-L acceptaţi ca Mântuitor personal?

Dacă sunteţi de acord, puneţi-vă mâna pe inimă în felul acesta şi haideţi să ne rugăm. Fiecare să se roage în felul lui: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” După ce faceţi aceasta, aş vrea să veniţi aici sus şi să mărturisiţi că L-aţi acceptat ca Mântuitor personal, deoarece Biblia spune:

Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 10.32).

Să nu uitaţi că El vă cunoaşte inima. El a dovedit că este Cuvântul. Să ne rugăm.

Doamne Isuse, când Lumina Se mişca pe deasupra oamenilor şi vedeniile veneau de peste tot şi dintr-o dată, aceasta s-a oprit şi a venit înapoi, Tu mi-ai cerut să fac aceasta, iar ascultarea face mai mult decât jertfele.

Doamne Isuse, mulţi din oamenii aceştia cred în Tine şi Te acceptă, chiar acum, ca Mântuitor personal.

Ei cred şi ştiu că acesta este Adevărul, pentru că au văzut aceste lucruri întâmplându-se şi ştiu că Tu ai înviat din morţi şi eşti încă viu; ştiu că ne vom întâlni cu Tine la tronul de judecată al lui Hristos.

Pentru aceasta dorim iertare, Doamne Tu ai vorbit pe înţelesul nostru, iar eu voi citi aceste cuvinte, Tată, fiindcă ai zis: „Cine ascultă cuvintele Mele (ceea ce tocmai am făcut în seara aceasta), şi crede în Cel ce M-a trimis, are (timpul prezent)Viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Doamne, acesta este Cuvântul Tău, la fel ca cel din Ioan 3.16 şi restul Cuvântului.

Tu ai spus: „Cel ce Mă va mărturisi înaintea oamenilor şi eu îl voi mărturisi înaintea Tatălui şi a sfinţilor Săi îngeri.”

Toţi cei ce suntem credincioşi simţim în seara aceasta prezenţa Fiinţei Tale; simţim prezenţa lui Dumnezeu care Se mişcă printre noi.

Nu-¡ de mirare că orbeşte ochii celor necredincioşi, care nu cred Cuvântul, dar îi deschide pe ai celor ce cred.

Tată, Tu ai deschis ochii acestor oameni prin faptul că  Te-ai descoperit. Deschide şi inimile lor şi locuieşte în ele, Tată, fiindcă sunt ai Tăi, sunt trofeele Cuvântului Tău. Cuvântul Tău ¡-a chemat şi tot El ¡-a identificat prin faptul că s-au ridicat şi au pus mărturie că doresc să le ierţi păcatele.

Tu ai spus: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6.37), şi noi ştim că cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Tale nu vor trece.

Doamne, ei sunt ai Tăi, Îţi aparţin, de aceea îi pretind pe fiecare dintre ei în Numele lui Isus Hristos şi spre slava Ta. Fie ca ei să fie incluşi în Mireasă şi să meargă în răpire, iar dacă nu voi mai ajunge să le vorbesc pe acest pământ, nici să le strâng mâna sau să-¡ botez cu botezul creştin, fie ca Dumnezeu să facă să fie acolo în ziua când totul se va sfârşi, iar noi vom sta la Cina nunţii. Aş vrea ca atunci să privesc peste masă, iar ei să spună: „Frate Branham, eu am fost în Tampa, Florida, în seara aceea şi m-am ridicat în picioare spunând: „El este aici, El este Acelaşi!”

Dă-ne aceasta, Doamne. Păstrează-¡ în harul Tău, pentru că Îţi cer aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin. Vă puteţi aşeza. În câteva minute vă vom chema sus.

Voi, cei care aţi stat în picioare în timpul rugăciunii, puteţi mărturisi că aţi făcut lucrul cel mai bun şi  credeţi că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi-L acceptaţi ca Mântuitor personal? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Acum Îl accept!” Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mi se pare că procentul este de sută la sută.

„L-am acceptat chiar acum ca Mântuitor personal.”

Pasul următor este să fiţi umpluţi cu Duhul Sfânt. Aveţi o cameră pentru aceasta, nu-¡ aşa, fraţilor? Vă rog să nu vă mai plimbaţi deoarece de fiecare dată când o faceţi, Îl întrerupeţi pe Duhul lui Dumnezeu.

Puneţi-vă mâinile unul peste celălalt şi rugaţi-vă unul pentru altul. Asta-¡ tot.

Oh, vă simţiţi bine? Spuneţi: „Amin!” (Amin). Nu simţiţi că sunteţi în prezenţa lui Dumnezeu chiar în clipa aceasta? Nu percepeţi simţământul acela blând şi dulce?

Fie ca sufletele noastre să nu mai continue cu lumea, când simţământul prezenţei marelui nostru Mesia, Isus Hristos, este chiar printre noi în forma Duhului Sfânt. Lumea nu ştie nimic despre aceasta, dar noi Îl cunoaştem, noi L-am văzut. Da, L-am văzut identificându-Se.

Amintiţi-vă că în zilele lui Avraam, Dumnezeu S-a arătat într-un trup de carne şi că El nu S-a dus în Sodoma.

Acolo s-au dus doi predicatori, dar El nu S-a dus, ci a rămas cu cei aleşi, cu Biserica chemată afară. Pentru ei a fost şi acest mesaj. Fraţilor, nu-¡ minunat faptul că El a venit astăzi printre noi?

Stând cu spatele spre cort, El ¡-a spus Sarei ce gândea.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în seara aceasta, când El a făcut acelaşi semn într-un trup de carne.

Isus a făgăduit că se va întâmpla aşa, atunci când Se va descoperi Fiul omului, şi El a mai spus ceva: „Iată semnele care-¡ vor însoţi pe cei ce vor crede… îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16.17-18).

Acum, haideţi că ne plecăm capetele, cu mâinile împreunate şi cu inimile unite, şi să ne rugăm pentru bolnavi.

Scumpul nostru Tată ceresc, aducem această audienţă ascultătoare în prezenţa Ta divină. Nu ne miră că cei doi ucenici au călătorit o zi întreagă până la Emaus, dar le-au trebuit numai câteva minute ca să se întoarcă înapoi, pentru a fi împreună cu ceilalţi ucenici.

De ce? Pentru că L-au întâlnit pe El; L-au auzit predicând şi L-au văzut identificându-Se ca fiind Hristosul cel înviat. Tu eşti Cuvântul, şi Cuvântul a fost predicat şi descoperit.  Cuvântul cunoaşte gândurile inimii, iar noi suntem siguri de aceasta, cum erau şi ei. Noi vedem semnul învierii şi ştim că este identificarea descoperirii Tale, aşa cum Biserica şi Cuvântul trebuie să fie una.

Aşa cum soţul şi soţia sunt una, şi Mireasa Sa şi Cuvântul devin una.

O, Dumnezeule, noi ne bucurăm nespus de mult când vedem aceasta printre noi, pentru că vedem aceleaşi atribute, aceeaşi fotografie făcută cu ajutorul ştiinţei.

Îngerul lui Dumnezeu care ¡-a scos pe copiii lui Israel din Egipt şi ¡-a dus în ţara făgăduită, a fost făcut trup şi a locuit printre noi, apoi S-a suit la cer.

El a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.”  Apoi, la câtva timp după aceea, El era pe drumul Damascului şi l-a doborât pe Saul la pământ. Speriat, acesta a strigat: „Cine eşti, Tu, Doamne?” Şi El a răspuns: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ar fi greu să loveşti cu piciorul într-un ţepuş.”

O, Doamne, noi am văzut cum două mii de ani mai târziu, El a fost dovedit ştiinţific şi dovedit prin credinţă, în Biserică, folosindu-Se de aceleaşi lucruri pentru a identifica exact Scripturile pentru această zi.

Noi nu ne mai îndoim, Doamne, ci credem. Ajută necredinţei noastre. Îngăduie ca inimile noastre să fie eliberate şi fie ca boala să-şi piardă puterea, deoarece aceşti credincioşi au mâinile puse unul peste celălalt.

Rugăciunea credinţei este făcută chiar acum şi ea îl va tămădui pe cel bolnav, iar Dumnezeu îl va învia.

Satan, dă drumul acestei audienţe! Dă-le drumul în Numele lui Isus Hristos, ca să fie eliberaţi de boli şi suferinţe, pentru slava lui Dumnezeu.

Rămâneţi în rugăciune. Rugaţi-vă în felul vostru şi puneţi-vă mâinile unul peste altul. Eu m-am rugat pentru voi, iar acum trebuie să vă rugaţi voi, unul pentru celălalt, şi spuneţi: „Doamne, vindecă femeia aceasta, vindecă acest băiat, pentru că eu cred. Ei se roagă pentru mine şi cred că eşti aici. Să credeţi din toată inima.

Doamne Dumnezeule, ia-l pe fiecare dintre ei pe braţul Tău.

Fie ca Domnul să vă vindece pe fiecare dintre voi, de la talpa picioarelor până la coroana de pe capul vostru. Amin.

– Amin –