CÂND DUMNEZEU SE DESCOPERĂ

Am fost puţin surprins să-l văd acolo pe prietenul meu, Joseph Boze, aşa că m-am întors să dau mâna cu el.

          Haideţi acum să ne întoarcem şi noi la Cuvântul lui Dumnezeu, Epistola către Evrei capitolul 1, de unde vreau să citesc versetele 1,2,3, deoarece de aici vom lua textul pentru seara aceasta.

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe feluri şi multe chipuri, Dumnezeu,

la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.

El, care este oglindirea slavei Lui, şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor  şi a şezut la dreapta măririi în locurile preaînalte.”

Să ne plecăm capetele pentru rugăciune. Dacă aveţi vreo cerere pe care aţi vrea să i-o faceţi cunoscută, ridicaţi mâna.

Tatăl nostru ceresc, venim acum prin credinţă, înaintea scaunului Tău de domnie, în Numele lui Isus Hristos, Fiul Tău, deoarece am primit asigurarea că orice vom cere în Numele Lui ni se va da. Tu cunoşti dorinţa şi nevoile noastre şi ne-ai făgăduit că ne vei da toate cele necesare.

Aşadar, Tată, ne rugăm aşa cum ne-ai învăţat Tu: „Vie Împărăţia ta, facă-Se voia Ta, precum în ceruri şi pe pământ”, astfel ca cererile noastre din această seară, să fie după voia Ta.

Îngăduie-ne acest privilegiu. Unge Tu Cuvântul, Doamne, pe ascultători şi pe vorbitori.

Îngăduie ca Duhul Sfânt să vină în mijlocul nostru şi să ne descopere Cuvântul, pentru că Te rugăm aceasta în Numele Lui. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Din câte am înţeles, mâine dimineaţă va fi micul dejun al oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline. De obicei, când se întâmplă aceasta, am privilegiul de a le vorbi. Până acum, aceasta este singura organizaţie care mă sponsorizează pretutindeni în lume ca să vestesc Evanghelia.

Nădăjduiesc că adunarea din seara aceasta nu va fi zadarnică. Am venit la voi obosit, cu gâtul bolnav şi am căpătat puţină bronşită. Am venit de la Tucson, unde clima e caldă şi uscată, iar aici este umedă. Dacă aţi putea lua tot surplusul de umezeală de aici şi ni l-aţi trimite acolo, am fi foarte bucuroşi. Dar desigur, voi nu puteţi face aceasta.

Să vă spun ceva, o parabolă. Tot ce e la noi, în Arizona, toţi copacii, sunt plini de ţepi. Totul are ţepi din cauza secetei. Dacă ai lua o tufă de acolo şi ai aduce-o aici, ea ar da nişte frunze minunate. Vedeţi, aceasta face lipsa apei: produce ţepi. Tot aşa, când biserica pierde „apa vieţii”, devine însetată şi se umple de ţepi, iar atunci înţeapă şi înţeapă tot ce este în jur.

Dar acolo unde curg „apele vieţii”, cresc frunze noi, catifelate, parfumate, sfinte şi plăcute înaintea lui Dumnezeu.

Fie ca Domnul Dumnezeu să ne ude şi pe noi în această seară, să nu fim nişte ţepi cu frunze ascuţite, ci să avem frunze mari şi frumoase la umbra cărora să se poată odihni cei din jur, şi unde să poată găsi pace şi odihnă pentru sufletele lor.

Dacă e cu voia Domnului Acum, voi lua acest text. Voi trage microfonul mai aproape deoarece nu pot să vorbesc tare.

Pe baza textului pe care l-am citit din Evrei 1.1, vreau să vă vorbesc despre tema: „Când Dumnezeu Se descoperă prin trăsăturile Lui.”

Am să repet încă o dată deoarece ştiu că nu se aude foarte bine: „Când Dumnezeu Se descoperă prin trăsăturile Lui.”

Aproape toate lucrurile se pot identifica după trăsăturile lor. Am citit aceste câteva versete din Scriptură şi aş dori să mă opresc puţin la ele.

Trăsăturile unui anumit lucru ne descoperă natura lui. La fel ca toate celelalte, florile sunt de multe ori identificate prin trăsăturile lor. Dacă sunt amestecate mai multe specii, caracteristicile fiecărei specii ne sunt descoperite de florile respective.

Eu sunt vânător şi ştiu că dacă cunoşti trăsăturile animalului pe care-l vânezi, vei izbuti, iar dacă nu, te vei înşela cu siguranţă. Cum e de exemplu oaia sălbatică din  Columbia Britanică. Toamna trecută am fost la vânătoare cu câţiva fraţi care sunt aici, tocmai sub Yukon. Dacă nu erai un vânător iscusit, nu puteai să-ţi dai seama dacă urmăreşti o oaie sau o căprioară, deoarece ele seamănă foarte bine. Amândouă aleargă sărind, iar dacă o priveşti pe una dintre ele de la distanţă, fără să-i vezi capul, foarte greu poţi să spui care este diferenţa dintre ele. Privite din spate, au cam aceeaşi mărime, iar oaia sălbatică are o pată albă, asemenea căprioarei. Da, era foarte greu să le deosebeşti.

Totuşi există o deosebire între ele, şi aceasta o constituie coarnele. Astfel, oaia sălbatică are coarnele simple, fără ramificaţii, pe când coarnele căprioarei sunt ramificate. Şi în plus, căprioara nu-şi caută hrana pe înălţimile la care ajunge oaia.

Oaia se aseamănă foarte mult cu capra, de aceea trebuie să ştii care este deosebirea dintre ele, pentru că şi una şi cealaltă trăiesc în munţi. Da, trebuie să ştii care e diferenţa dintre ele pentru că altfel nu le poţi deosebi.

Dacă le veţi observa cu atenţie, veţi vedea că oaia păşeşte, în timp ce capra merge împleticindu-se.

Vânatul se poate identifica după trăsăturile comportamentului, ale hranei şi aşa mai departe. Deci ni se descoperă prin trăsăturile sale caracteristice. Îl observi şi vezi ce se întâmplă. După trăsăturile lui, după felul cum merge, poţi spune ce animal este.

Aţi văzut vreodată o ciocănitoare galbenă (nu ştiu dacă aveţi pe aici) şi o gaiţă? Ambele sunt la fel de mari, aşa că dacă le vezi zburând, din depărtare ai spune că sunt două păsări de acelaşi fel. Totuşi, chiar dacă nu le vezi culoarea, dar le priveşti cu atenţie, poţi să spui care dintre ele este ciocănitoarea galbenă. De ce? Gaiţa zboară în linie dreaptă, pe când ciocănitoarea se ridică şi se lasă, ca şi când ar sări. Vedeţi? Ele se deosebesc prin felul cum zboară.

Poate aţi văzut cum se ridică prepeliţa… Da, poate că aţi fost într-o mlaştină, unde sunt şi prepeliţe şi becaţe. Voi, vânătorii, ştiţi. Ele se deosebesc prin felul cum se ridică şi nu după cum zboară. Chiar dacă le auzi, totuşi nu poţi să spui ce fel de păsări sunt, decât după trăsăturile zborului.

La fel este cu bărbatul şi cu femeia. Atât el, cât şi ea, sunt oameni, dar trăsăturile femeii sunt diferite de cele ale bărbatului.

Mai demult am citit o carte despre împăratul Solomon şi împărăteasa sudului, care a venit să-i vadă măreţia şi înţelepciunea şi care a putut să vadă şi darul deosebirii duhurilor, care lucra prin acest bărbat.

Se spune că una din încercările prin care a fost trecut Solomon, era următoarea: împărăteasa a luat nişte femei şi le-a îmbrăcat ca bărbaţii. În vremea aceea era un lucru neobişnuit ca o femeie să ia haine bărbăteşti, dar astăzi acest lucru este la modă. Voi ştiţi însă că aşa ceva este greşit, deoarece Biblia spune că femeia nu trebuie să facă aşa ceva.

O femeie care se îmbracă în haine bărbăteşti este o urâciune înaintea Domnului, aşa cum putem citi în Deuteronom 22.5. Aceste cuvinte au fost spuse de Dumnezeul care nu se schimbă niciodată, ceea ce înseamnă că acesta este adevărul.

„Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.”

Solomon nu numai că s-a uitat la ele, dar le-a pus să meargă şi să facă câteva lucruri, după care a spus: „Acestea sunt femei!”

Vedeţi, el a putut să spună că sunt femei şi nu bărbaţi, datorită trăsăturilor lor de caracter şi după comportament.

Mulţi oameni sunt stângaci. Tu poţi vedea aceasta, privindu-le comportamentul, observând faptul că întotdeauna ei vor face orice lucru cu mâna stângă.

Dacă vă amintiţi, Isus a vorbit despre aceasta. Cele două mâini sunt la fel. Ambele au amprente şi fiecare dintre ele are câte cinci degete: degetul mare, arătătorul, inelarul, etc. În mod normal, mâna dreaptă şi mâna stângă au degetele identice, au aceeaşi mărime, totul este la fel, singura diferenţă fiind că una este mâna dreaptă, iar cealaltă este mâna stângă. Aceasta este singura deosebire pe care o putem vedea: faptul că o mână este în dreapta iar cealaltă, în stânga.

Isus a spus în Matei 24.24 că, în zilele din urmă, trăsăturile celor două duhuri vor fi atât de asemănătoare, atât de apropiate, încât dacă ar fi cu putinţă i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.

Ridică o mâna şi vei vedea că ea seamănă cu cealaltă în toate privinţele. Dar cu toate acestea, una este mâna dreaptă, iar cealaltă este mâna stângă.

Tot aşa sunt şi duhurile din zilele noastre. Într-un anumit fel, ele sunt asemănătoare, dar au o trăsătură care le deosebeşte, şi anume: unul este corect, pe când celălalt este greşit. Prin această trăsătură pot fi deosebite.

Duhul lui Dumnezeu poate fi identificat şi El prin trăsăturile pe care le are. Vedeţi voi, Duhul lui Dumnezeu şi duhul bisericii (pentru că există şi un duh al bisericii), nu sunt unul şi acelaşi Duh.

Există un duh denominaţional şi există un duh al fiecărei ţări, un duh naţional. Astfel, oriunde te duci, găseşti un alt duh.

Eu am fost în Finlanda. Oamenii de acolo sunt foarte cumsecade, dar toţi aveau un duh finlandez. Când am mers în Germania, am întâlnit un duh german şi aşa mai departe.

Nu cu foarte mult timp în urmă, în vremea când locuiam încă în Indiana, odată m-am dus cu soţia la piaţă. Tocmai ne întorsesem acasă şi trebuia să mergem să cumpărăm de mâncare.

Era vară. Poate nu veţi crede, dar am văzut o doamnă îmbrăcată în rochie. Era atât de ciudat acest lucru, încât am rămas foarte şocat. Văzând-o, am zis: „Ia te uită! Femeia aceea este îmbrăcată în rochie.”

Celelalte femei purtau nişte haine necuviincioase pentru o femeie. Privindu-le, am spus: „Ei bine, acesta este duhul Americii.” America ar trebui să fie o ţară creştină, dar trăsăturile ei o aşează la un milion de mile depărtare de aceasta.

Soţia mea a spus: „Bine, dar nu suntem şi noi americani?” „Nu”, am răspuns eu, „noi locuim aici. Aceasta este ţara în care locuim şi pe care o iubim. E cea mai bună ţară din lume, dar cu toate acestea, nu suntem americani, deoarece suntem născuţi de sus. Duhul Sfânt a venit jos şi noi aparţinem unei Împărăţii care nu este din lumea aceasta. Da, acesta este motivul pentru care surorile noastre poartă rochii, este motivul pentru care poartă părul lung şi nu se machiază.”

Vedeţi? Trăsăturile lor spun că ele sunt sfinte şi că sunt de sus, de la Domnul.

Acesta este motivul pentru care noi suntem în căutarea unei Împărăţii; suntem în căutarea unui Împărat care va veni să-Şi adune supuşii pentru Împărăţia Sa. Trăsăturile acestora spun că comoara lor nu este de pe pământul acesta, nici din ţara aceasta, ci este de sus, din slavă. Astfel, ei sunt în căutarea unei cetăţi al cărei Ziditor şi Creator este Dumnezeu. Aceasta îi identifică în chip desăvârşit.

Aş fi vrut ca vocea să-mi permită să vă predic şi la noapte, dar nu este posibil.

Noi găsim un bun exemplu de identificare prin trăsături caracteristice în vremea când Israelul se îndrepta spre ţara făgăduită. Dumnezeu îi chemase conform făgăduinţei Lui, deoarece îi spusese lui Avraam că  sămânţa lui va locui într-o ţară străină, timp de 400 de ani, după care El îi va izbăvi cu mână puternică şi cu braţ tare, pentru a-i duce într-o ţară binecuvântată în care curge lapte şi miere.

Când a venit timpul să se împlinească făgăduinţa, pe tronul Egiptului a ajuns un Faraon care nu ştia de marele serviciu pe care îl făcuse Iosif ţării sale. Tot atunci, Dumnezeu a ridicat în mijlocul evreilor un proroc pe nume Moise. Acesta fusese învăţat în toată înţelepciunea Egiptului şi fără îndoială era un mare înţelept, un bărbat foarte înţelept, care putea să-i înveţe chiar şi pe egipteni.

Părea exact omul potrivit pentru izbăvirea poporului său, dar vedeţi voi, este o mare deosebire între ceea ce înţelege Dumnezeu prin „izbăvire” şi ceea ce înţelegem noi. Sunt două lucruri total diferite.

Observaţi-l pe acest bărbat, cu toată etica lui. El ştia că se născuse pentru a-i elibera pe copiii lui Israel, şi totuşi, cu toată educaţia şi cultura lui, cu toate că Dumnezeu îl chemase să facă acest lucru, a făcut o greşeală. Da, Moise era licenţiat în arte, era doctor în filozofie, doctor în literatură şi aşa mai departe, dar cu toate acestea a dat greş în toate privinţele când a păşit în faţă ca să-l izbăvească pe Israel.

Fiţi atenţi! Se părea că el va putea să-i izbăvească pe copiii lui Israel după ce avea să devină Faraon, deoarece, fiind urmaşul la tron, era cu un picior pe tronul Egiptului,. Dar, vedeţi, dacă s-ar fi întâmplat aşa, trăsăturile lui Dumnezeu nu s-ar fi putut descoperi în izbăvirea poporului Său, deoarece El spusese: „Eu îi voi izbăvi cu braţ puternic!” Vedeţi?  Nu a spus niciodată că Moise îi va izbăvi cu o armată puternică, ci: „El însuşi îi va izbăvi cu braţ puternic.”

Noi  ştim că acest proroc a fost nevoit să fugă în pustie, unde a stat 40 de ani. Vedeţi? Faraon a avut nevoie de 40 de ani ca să-i bage în cap toată educaţia aceea, iar lui Dumnezeu i-au trebuit tot 40 de ani ca să i-o scoată din cap.

Noi ştim că într-o zi, pe când era în pustie, el s-a întâlnit cu Domnul Dumnezeu care era într-un tufiş sub forma unui Stâlp de Foc. Când s-a apropiat să vadă ce este, Dumnezeu i-a poruncit să-şi scoată încălţămintea deoarece pământul pe care stătea era un pământ sfânt.

Uitaţi-vă la acest om cult şi educat. Observaţi cum i  s-au schimbat trăsăturile caracterului după ce s-a întâlnit cu Dumnezeu.

Uneori, Dumnezeu lucrează în mod simplu, stupid pentru gândirea firească.

Observaţi, un bărbat care la 40 de ani, în floarea vârstei, dăduse greş cu toată puterea pe care o avea; un om care cu toată armata Egiptului al cărei conducător era şi cu toată educaţia pe care o avusese, nu a putut să facă voia lui Dumnezeu, se îndrepta către Egipt la vârsta de 80 de ani, cu un toiag în mână şi cu soţia care purta un copilaş în braţe călare pe măgar, ca să biruiască Egiptul. S-ar zice că este o imagine ridicolă, nu-i aşa?

Dar aceasta descoperea trăsăturile lui Dumnezeu, pentru că El avea un bărbat care credea tot Cuvântul Său, şi aceasta era totul.

Aţi putea să vă imaginaţi Egiptul invadat de un singur om, când o oştire întreagă dăduse greş? Ce însemna aceasta? Că trăsăturile şi tactica lui fuseseră schimbate, deoarece acum mergea la luptă în Numele Domnului, în Numele Celui ce se numea: „Eu sunt Cel ce sunt”. Da, şi Moise a biruit Egiptul pentru că s-a dus în puterea Domnului.

Pe drumul pe care îl conducea pe Israel spre ţara făgăduită, Moise s-a întâlnit cu fratele său denominaţional, Moab. Fără nici o îndoială, moabiţii nu erau păgâni. Ei erau fiii fiicei lui Lot.

Aş vrea să observaţi puţin aceste două naţiuni opuse. Iată câţiva oameni ieşiţi din Egipt, care nu aveau o ţară a lor, care nu aveau conducători sau demnitari în mijlocul lor, un popor care se afla în călătorie spre o ţară făgăduită de Dumnezeu. Şi iată-i siliţi să treacă prin ţara lui Moab, care se afla chiar la hotarul făgăduinţei.

Moab credea şi el în IeHoVaH şi avea un proroc, aşa cum ştim că şi Israel avea unul. Vedeţi? Şi unul şi celălalt aveau câte un proroc. Fiţi atenţi acum. Israelul a ajuns într-un loc unde prorocul naţiunii organizate a venit să-i blesteme, pentru că era un popor rătăcitor, care nu avea loc stabil în care să stea.

Observaţi aceşti doi proroci. Din perspectiva fundamentală, amândoi aveau perfectă dreptate. Episcopul Balaam le-a zis: „Să-mi zidiţi şapte altare.” „Şapte” este numărul desăvârşit al lui Dumnezeu, reprezentând cele şapte epoci ale bisericii, cele şapte zile ale creaţiei şi aşa mai departe.

Deci, Dumnezeu este desăvârşit în numărul „şapte”: şapte altare. „Şi”, spunea Balaam, „pe fiecare altar să puneţi câte un viţel.” Exact acelaşi altar era şi jos, în tabăra lui Israel. Fiecare avea şapte altare; fiecare jertfea viţel; fiecare aveau câte un proroc: şi totuşi erau două naţiuni în contrast.

Acesta este un exemplu desăvârşit pentru timpul în care trăim noi. Dacă am avea timp, am putea să aflăm cum a lucrat Dumnezeu în pilde, în paralel.

Balaam a cerut şi el un berbec pentru fiecare altar, ceea ce vorbea despre faptul că el credea în venirea lui Mesia. Da, un berbec, un animal de parte bărbătească. Şi exact aceeaşi jertfă era adusă jos, în tabăra lui Israel.

Vedeţi? Din punct de vedere fundamentalist, şi unii şi ceilalţi erau în ordine – ca şi procedură de bază -, însă prorocul din tabăra lui Israel avea trăsăturile lui Dumnezeu şi Cuvântul Lui. El a rămas la făgăduinţa lui Dumnezeu pentru acea epocă, pentru că se afla în drum spre ţara făgăduită. Înţelegeţi?

Din punct de vedere fundamentalist, Balaam putea fi confundat cu Moise, dar vedeţi voi, Moise era adevăratul proroc al lui Dumnezeu, deoarece el nu avea numai partea fundamentală, ci şi legitimarea lui Dumnezeu. Înţelegeţi? El stătea exact pe ceea ce fusese făgăduit pentru timpul lui. Da, nu pe făgăduinţa din zilele lui Noe, ci pe cea dată în timpul său, şi care spunea: „Vă voi duce într-o ţară în care curge lapte şi miere.”  (Exod 3.17).

Ei erau pe drum. Israelul se identifica cu prorocul lui, cu Moise, şi cu mesajul pentru acea epocă. Trăsăturile lui Dumnezeu Se descopereau în Moise, şi cu mesajul pentru acea epocă. Trăsăturile lui Dumnezeu Se descopereau în Moise: un Stâlp de Foc, care îi urma.

Apoi, el avea ispăşirea; nu vorbea despre ea, ci chiar o avea; nu era ceva ce urma să vină, ci era ce era deja atunci.

Fiţi atenţi. Ei aveau un şarpe de aramă care fusese înălţat pentru bolile şi suferinţele oamenilor. Astfel, Moise practica vindecarea divină. El avea ispăşirea, şarpele de aramă, simbolizând faptul că Dumnezeu era în tabără. Oamenii priveau la acel şarpe de aramă şi erau vindecaţi. El avea, de asemenea, o stâncă lovită care îi urma. Dumnezeu Se descoperea păstrând în mijlocul lor apele vieţii: bucuria şi salvarea, astfel ca poporul să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Stânca lovită din pustie era simbolul lui Hristos lovit.

Ei călătoreau pe drumul făgăduinţei. Aceasta era descoperirea unei alte trăsături a lui Dumnezeu. Indiferent cât de mult se bazau ceilalţi pe Cuvântul pe care se bazau ei, Israelul avea în plus descoperirea trăsăturilor lui Dumnezeu în mijlocul lor.

Vedeţi? Amândoi aveau proroci, amândoi erau fundamentalişti, dar Dumnezeu Şi-a descoperit trăsăturile numai în Moise. Da, numai Moise avea trăsăturile lui Dumnezeu.

Încă ceva. Trăsăturile lui Dumnezeu sunt întotdeauna supranaturale, pentru că El este supranatural. Dumnezeu este supranatural. Întotdeauna El este neobişnuit pentru tendinţa modernă de gândire a timpului respectiv. Voi ştiţi aceasta; ştiţi că Dumnezeu a răsturnat întotdeauna coşul cu mere a grupărilor religioase din fiecare epocă ce a trecut.

Niciodată nu s-a întâmplat ca un grup de oameni să se organizeze în jurul unui mesaj fără să moară, să se aşeze în raft şi să nu se mai ridice niciodată. Istoria ne spune că nu a existat un asemenea grup. Da, luteranii, metodiştii, prezbiterienii, baptiştii, penticostalii, etc., nu s-au mai ridicat niciodată.

Dumnezeu lucrează cu persoane individuale. El este atât de neobişnuit pentru felul nostru de a gândi! Astfel, dacă intrăm într-o anumită orientare, trebuie să gândim ca atare.

Dar Dumnezeu vine şi Se descoperă în Cuvântul pe care L-a făgăduit, iar când face aceasta, grupul acesta nu poate să-L urmeze pentru că ei nu cred aşa ceva. Înţelegeţi? Prin aceasta însă, ei s-au separat de El.

Iosif, soţul Mariei, era un fiu al lui David, un om bun. Fără îndoială, el citea în permanenţă Biblia – sulurile -, şi îl aştepta pe Mesia. Normal el ar fi trebuit să ştie ce spuneau Scripturile despre ceea ce urma să se întâmple, deoarece Isaia a apus:

Fecioara va rămânea însărcinată şi va naşte un Fiu.” (Isaia 7.14).

El se întâlnea tot timpul cu tânăra Maria, care avea probabil 18 ani; probabil că el era ceva mai bătrân.

Pe când erau logodiţi şi urmau să se căsătorească, iată că ea urma să fie mamă. Lui Iosif îi era foarte greu să treacă peste această problemă. Desigur, Maria i-a povestit despre vizita lui Gavril, dar priviţi cum îl călăuzea caracterul lui: el se îndoia că Maria spunea adevărul. Ea urma să fie mamă deşi el nu se atinsese niciodată de ea. În Biblie, un asemenea păcat se pedepsea cu moartea prin lovirea cu pietre. Dacă o femeie devenea mamă fără să fie căsătorită, trebuia să fie omorâtă cu pietre. În Israel nu exista curvie, deoarece fusese scoasă afară. Deuteronom ne vorbeşte despre aceasta.

Se părea că Maria încerca să-l folosească pe Iosif ca paravan pentru ceea ce făcuse, deoarece dacă se afla că urma să fie mamă înainte de căsătorie, trebuia să fie ucisă cu pietre. Prin urmare, se părea că ea avea nevoie de cineva care s-o acopere. Da, se părea că exact aceasta încerca să facă. Maria îl privea pe Iosif plină de pace şi îi spunea liniştită: „Iosif, Gavril mi-a spus: „Duhul Sfânt te va umbri de aceea ceea ce se va zămisli în tine, va fi de la Duhul Sfânt. Va fi Dumnezeu; va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.”

Iosif voia să creadă acest lucru, dar era atât de neobişnuit tot ceea ce-i spune ea! Aşa ceva nu se mai auzise niciodată până atunci.

Exact aşa este şi astăzi. O, dacă aş putea să-i fac pe oameni să înţeleagă că aceste lucruri neobişnuite vin de la Dumnezeu! Dacă un lucru se identifică cu Cuvântul, atunci trăsăturile lui Dumnezeu sunt oglindite în el, arată de unde vine; arată că Dumnezeu însuşi este în acea lucrare.

Iosif ar fi trebuit să ştie acest lucru. Da, el ar fi trebuit să ştie că profeţia spunea despre o fecioară care va rămânea însărcinată. Totuşi, pentru că era un om cinstit, ar fi trebuit  s-o lase pe ascuns de aceea se gândea cum ar fi mai bine să procedeze.

În timpul acestor frământări, i-a apărut în vis îngerul Domnului. V-aţi întrebat vreodată de ce îngerul i-a apărut în vis? În zilele acelea nu erau proroci, iar visul era atât de simplu încât nu avea nevoie de nici o tălmăcire. Astfel, îngerul i-a spus foarte clar: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.” (Matei 1.2a). vedeţi? Nu a mai fost nevoie de altceva deoarece mesajul îngerului a fost foarte clar.

Vedeţi? Acolo nu era nici un proroc care să dovedească acel cuvânt: că Maria era fecioara care urma să nască Fiul făgăduit, de aceea, Domnul i S-a descoperit lui Iosif într-un vis, pentru că era un om cinstit, neprihănit şi bun.

Şi încredinţarea mea este că Dumnezeu va veni la orice om bun, într-un fel sau altul, ca să-i descopere lucrarea Sa din acea epocă, bineînţeles, dacă omul acela este chemat de Dumnezeu. Totuşi, acest lucru era atât de neobişnuit, încât ei nu puteau să înţeleagă.

Adevărul este că tot ceea ce se conformează Cuvântului pentru o anumită epocă, e neobişnuit. Poate că unii oameni vor spune: „Este posibil, dar vedeţi voi, trebuie să fie legitimat de Cuvânt, iar Cuvântul este Dumnezeu.” Înţelegeţi? Trăsăturile lui ne vor arăta ce este, pentru că dacă Dumnezeu a spus că se va întâmpla ceva, atunci totul se va întâmpla întocmai. Această trăsătură este descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Astfel, El a spus că în zilele din urmă va turna Duhul Sfânt, şi a făcut-o. Aceasta a dovedit că acolo era Dumnezeu, Cuvântul făgăduit. Vedeţi? Întotdeauna Se descoperă, iar când face aceasta, corectează cuvântul care este greşit. Aţi observat aceasta vreodată?

În zilele lui Noe, oamenii de ştiinţă au fost corectaţi prin faptul că Dumnezeu a făgăduit că va cădea apă din cer. Şi Moise i-a corectat pe oamenii de ştiinţă din zilele sale, atunci când a fost trimis în Egipt, etc.

Deci, vedeţi voi? Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie identificat, iar adevărul Cuvântului corectează greşeala.

Daţi-mi voie să vă întreb ceva. S-ar putea să mergem puţin mai departe. Eu nu sunt chemat să predic o învăţătură sau o doctrină aici, dar daţi-mi voie să vă întreb ceva.

Isus era Cuvântul, noi ştim aceasta, deoarece Biblia ne spune acest lucru în Ioan 1.1;14:

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”

El este şi acum Cuvântul. Atunci când le-a cunoscut gândurile, ei ar fi trebuit să ştie că Acela era Cuvântul, căci Cuvântul lui Dumnezeu a spus că va face aceasta. El era Proorocul. Fiţi atenţi!. Noi observăm că la vârsta de 12 ani, Isus S-a dus la sărbătoarea de la templu, la prăznuirea Paştilor. Pe drumul de întoarcere, părinţii Lui au observat că-L pierduseră, după ce făcuseră deja trei zile de drum, deoarece au crezut că este pe undeva printre ceilalţi tovarăşi de călătorie.

De aici putem trage o mare învăţătură, deoarece acest lucru se întâmplă şi astăzi foarte des. Voi, metodiştii, baptiştii, prezbiterienii, luteranii, catolicii, sau ce sunteţi, faceţi acelaşi lucru. Dacă Wesley a avut o mare trezire, dacă Luther a avut o mare trezire, dacă voi penticostalii aţi avut o mare trezire, vă gândiţi că El este în mijlocul vostru de multe ori când nu este.

Părinţii Lui au pornit să-L caute. Unde L-au găsit? Acolo unde L-au lăsat: la Ierusalim. Ce făcea El atunci când L-au găsit? Un băiat de 12 ani, care probabil nu a intrat niciodată în vreo şcoală, ci ştia numai ce Îl învăţase mama Sa, era acum în Templu, vorbind cu preoţii despre Cuvântul lui Dumnezeu, care erau uluiţi văzând înţelepciunea acestui Copil. De ce? Pentru că El era Cuvântul.

Acum fiţi atenţi! Nu vreau să vă înjosesc, sau să vă jignesc pe voi, catolicii, pentru că o numiţi pe Maria „născătoare de Dumnezeu”, dar daţi-mi voie să vă arăt aici o mică greşeală. Dacă biserica este zidită pe Maria, atunci priviţi ce s-a întâmplat. Ea a venit la Isus şi I-a zis: „Tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.” (Luca 2.48). Priviţi ce afirmaţie. Atunci ea şi-a negat propria mărturie. Când? Când a spus: „Tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.” El era Cuvântul şi uitaţi-vă ce i-a răspuns:

Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (v. 49). Priviţi cum Cuvântul i-a corectat greşeala.

Chiar acolo, înaintea preoţilor, ea şi-a nimicit mărturia. De ce? Pentru că mai întâi spusese că a zămislit prin Duhul Sfânt, iar acum, tot ea spunea că Iosif ar fi fost tatăl lui Isus.

Vedeţi? Dar Cuvântul a prins imediat acele cuvinte şi le-a corectat. Da, El era Cuvântul. Voi ştiţi desigur, că un băiat de 12 ani nu ar fi putut face aceasta, dar El era Cuvântul vorbit pentru acel ceas. Astfel, trăsăturile lui Dumnezeu S-au descoperit în Hristos, care corecta greşelile.

Fariseii spuneau: „Vai, dar noi suntem ucenicii lui Moise!” Însă Isus le-a răspuns:

„Dacă aţi fi fost ucenicii lui Moise, M-aţi cunoaşte pentru că el a scris despre Mine, spunând: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica un prooroc ca mine…”  (Deuteronom 18.15).

Vedeţi? Cuvântul corectează întotdeauna greşeala epocii respective, dar oamenii nu sunt de acord cu El, ci o ţin mai departe cu a lor.

 Isus a corectat-o pe propria Sa mamă. Ea greşise pentru că o dată spusese că El a fost zămislit prin Duhul Sfânt, iar acum, tot ea afirma că de fapt tatăl Lui ar fi fost Iosif.

Dacă El ar fi fost Fiul lui Iosif şi Se afla în casa tatălui Său, însemna că ar fi trebuit să fie în atelierul lui Iosif şi nu în Templu. Dar El Se afla în Casa Tatălui Său, adică în Templu, respingând organizaţiile religioase. Înţelegeţi? El era în Casa Tatălui Său încă de la vârsta de 12 ani.

Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?”

Aţi observat, atunci când Isus a fost ispitit de Satana, trăsăturile Lui L-au descoperit ca fiind Dumnezeu, pentru că a rămas cu Cuvântul. Vedeţi?

„Este scris”, a spus Satana, dar Isus i-a răspuns: „De asemenea este scris…” şi a stat pe Cuvânt.

Noi am citit aici că, în multe rânduri (în vremurile de demult) şi în multe chipuri (adică în multe feluri), Dumnezeu S-a descoperit prorocilor Săi prin vedenii. Aceasta era trăsătura caracteristică a unui proroc: că vestea lucruri care urmau să se întâmple. Faptul că vestirea lui se împlinea, dovedea că Dumnezeu era cu el şi îi dădea dreptul să tălmăcească Cuvântul pentru acea epocă, întrucât Cuvântul lui Dumnezeu vine la prooroci.

Biblia spune că „dacă va veni unul şi va prooroci, iar ceea ce va spune el se va împlini, atunci să ascultaţi de el, dar dacă nu se împlineşte, să  nu-l credeţi şi să nu vă temeţi de el, întrucât Cuvântul Meu nu este în el.

Dar dacă ceea ce spune el se împlineşte, atunci Cuvântul Meu este în el.”

Vedeţi? Aceasta este identificarea. Aceasta este caracteristica unui prooroc.

De altfel, Dumnezeu S-a descoperit adesea în felul acesta – vorbind printr-un prooroc – adică printr-un om chemat să fie prooroc.

Biblia spune că Dumnezeu a vorbit în multe rânduri şi în multe chipuri, prin prooroci.

De asemenea, în 2 Petru citim că tot Cuvântul lui Dumnezeu a fost scris prin prooroci. Astfel, bărbaţii din vechime aleşi de Dumnezeu pentru aceasta, au scris Biblia mânaţi de Duhul Sfânt. (vezi v.21). Ei erau prooroci, iar Cuvântul venea la ei pentru a fi scris.

Vedeţi? Mai întâi erau legitimaţi de Dumnezeu ca prooroci, iar apoi scriau Cuvântul prin inspiraţie. Ei aveau tălmăcirea prin descoperirea dumnezeiască, deoarece Dumnezeu era în ei. În felul acesta Se descoperea El în acele zile. Dacă vedeniile lor erau confirmate, Dumnezeu Se descoperea prin ei, făcându-se cunoscut oamenilor.

În felul acesta a fost El şi în Hristos, numai că un prooroc avea doar o părticică din El, pe când Hristos a fost plinătatea lui Dumnezeu. Da, „Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine.” (2 Corinteni 5.19), iar trăsăturile Lui dovedeau că El era cu adevărat ceea ce mărturisea că este: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dacă nu am firea Tatălui Meu, să nu Mă credeţi, să nu primiţi ceea ce spun, dar dacă am în Mine natura Tatălui Meu, atunci fiţi atenţi!”

Trăsăturile Lui nu se schimbă niciodată, deoarece Dumnezeu nu poate să-Şi schimbe natura, aşa cum un miel sau orice altceva, nu şi-o poate schimba. Dacă este original, va rămânea original, iar dacă încerci să schimbi ceva, schimbi originalul.

E ca şi cum ai lua o scroafă, ai spăla-o, i-ai vopsi unghiile, aşa cum fac femeile, ai ruja-o şi ai îmbrăca-o cu o rochie frumoasă, iar apoi i-ai da drumul. Imediat ce vei face aceasta, ea va merge direct în mocirlă. De ce? Pentru că este o scroafă. Asta e tot.

Voi ştiţi însă, că un miel nu ar putea face aşa ceva. El n-ar putea intra în noroi. Nici nu va vrea să se apropie de aşa ceva, înţelegeţi? Poţi să-l îmbraci cu aceleaşi haine ca şi pe o scroafă, dar el tot nu va merge acolo, fără îndoială, deoarece exteriorul nu are importanţă, ci interiorul contează.

Dumnezeu este Izvorul întregii vieţi, de aceea nu pierdeţi aceasta, pentru că eu încerc cu toată fiinţa mea să vă ajut să înţelegeţi. E spre binele vostru, prieteni. Eu nu am venit aici ca să fiu văzut de voi, ci pentru că doresc să vă ajut. Nu am venit aici pentru că n-aş fi avut unde să mă duc, ci pentru că am simţit că aşa este bine. Am simţit că slujba pe care mi-a dat-o Domnul, trebuie arătată în mijlocul oamenilor de aici.

Acesta este motivul pentru care încerc să vă ajut să înţelegeţi ce este de fapt Dumnezeu. El este Cuvântul Său făgăduit, şi Se descoperă prin faptul că a promis că cineva anume se va ridica într-un anumit moment. Aceasta v-o spun din Cuvânt.

Trăsăturile acestei persoane descoperă că el este cel care trebuia să se ridice.

Acesta este motivul pentru care Isus trebuia să fie cine a fost, iar contemporanii Săi ar fi trebuit să înţeleagă aceasta. Nu e de mirare că erau orbi. Chiar dacă El a făcut atâtea minuni, totuşi nu au putut să creadă deoarece Isaia a spus despre ei „că au ochi şi nu văd, au urechi şi nu aud.” (Isaia 6.10).

Înţelegeţi? Şi acest lucru nu a fost valabil numai pentru epoca aceea, ci pentru fiecare epocă, deoarece de fiecare dată, Dumnezeu S-a descoperit în multe feluri şi multe chipuri. Dar vedeţi, cu toate acestea, ei nu au putut să înţeleagă.

Trăsăturile Lui nu dau greş niciodată, ci sunt aceleaşi întotdeauna. Ţineţi mine deci că trăsăturile lui Dumnezeu nu pot da greş, căci dacă se întâmplă aceasta, înseamnă că Dumnezeu a dat greş, ori aşa ceva este imposibil, deoarece Biblia spune în Evrei 13.8 că „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.” Acesta este motivul pentru care El este Dumnezeul care nu se schimbă, iar acum totul este la fel ca la început. Desigur.

În fiecare epocă, de fiecare dată, El a lucrat la fel ca la început, căci dacă nu face aşa, înseamnă că Şi-a schimbat natura. Înţelegeţi? În cazul acesta, trăsăturile Lui ne-ar arăta ceva care nu ar putea fi de la Dumnezeu, ceea ce ne-ar face să nu mai înţelegem unde suntem şi încotro ne îndreptăm.

Atunci ar fi aşa cum a spus Pavel: „Dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine poate să-i înţeleagă mesajul?” Dar dacă ea sună „retragerea”, aceasta trebuie să facem, dacă sună „încărcaţi”, aceasta trebuie să facem, să ne încărcăm armele.

Dar ce este trâmbiţa? Cuvântul lui Dumnezeu. El ni-L descoperă pe Dumnezeu. Indiferent dacă Cuvântul spune „Sus!”, „Jos!”, „Retragerea!”, „Depuneţi armele!” sau orice altceva, este sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu.

Dar dacă e un sunet neclar…Poate Biblia spune că se va întâmpla un anumit lucru, dar cineva răspunde imediat: „O, aceasta era pentru alte vremuri!” Vedeţi? Aceasta este un sunet încurcat, neclar, care-i face pe oameni să nu mai ştie încotro s-o apuce.

Isus a spus: „Eu am putere să-Mi dau viaţa şi am putere s-o iau iarăşi.” (Ioan 10.18). Aici nu este nici un sunet încurcat, este adevărat?

Femeia de la fântână I-a spus: „Ştiu că are să vină Mesia; când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”

Şi ce a răspuns Isus? „Eu sunt Acela”. Vedeţi, aici nu era nici un sunet nesigur. „Eu sunt Acela”. Amin. (Ioan 4.25).

Ei spuneau: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustie,” dar Isus le-a răspuns: „Ei au murit cu toţii. Dar Eu sunt Pâinea Vieţii, care Se pogoară de la Dumnezeu, din cer.” (Ioan 6.33,35). Nici un sunet neclar.

„Eu sunt pomul vieţii din grădina Eden” nici un sunet încurcat. Desigur, totul era cât se poate de clar. El a fost desluşit în tot ceea ce a făcut.

Fraţilor, Biblia nu dă nici un sunet nesigur, ci prin sunetul ei, descoperă trăsăturile lui Dumnezeu.

Isus a spus în Ioan 10.37: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dacă nu am trăsăturile Lui, să nu Mă primiţi. Dar iată că prin ele se descoperă în Mine trăsăturile Lui , pentru că Tatăl este Cuvântul.”

Da, „la început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu” iar trăsăturile lui Dumnezeu sunt descoperite prin făgăduinţa dată pentru o anumită epocă.

Astfel, dacă El ar fi trăit în vremea lui Moise, n-ar fi mers. Nici dacă Moise ar fi trăit în timpul Lui, n-ar fi mers. Dacă El ar fi trăit în vremea lui Noe, n-ar fi mers, şi nici dacă Noe ar fi trăit în vremea lui. Noe prorocea lucruri care trebuiau să se întâmple în  vremea lui, iar trăsăturile şi faptele lui, îl identificau cu Cuvântul făgăduit pentru acea epocă. Moise a făcut acelaşi lucru în timpul lui, iar mai târziu, la timpul hotărât de Dumnezeu, a venit Isus Hristos, care era Cuvântul descoperit pentru acea epocă. Astfel Cuvântul făgăduit pentru acea epocă S-a descoperit în Isus Hristos, care a adus la suprafaţă trăsăturile lui Dumnezeu. Amin.

Revărsarea Duhului Sfânt peste oamenii din timpul sfârşitului, a descoperit felul în care lucrează El, deoarece  ne-a făgăduit acest lucru. Acesta este Cuvântul, Şi El a spus că o va face, de aceea nimeni nu poate s-o mai ia înapoi. El a făgăduit că va face toate aceste lucruri şi noi ştim că Domnul face tot ceea ce promite. Aceasta îi descoperă trăsăturile. Da, domnilor.

„Să nu Mă credeţi, să nu credeţi ceea ce vă spun, dacă trăsăturile Tatălui nu Se descoperă în Mine.”

Observaţi. În Ioan 14.12 El a spus: „Cine crede în Mine, se identifică cu Mine, are trăsăturile Mele. Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.”

Aceasta dovedeşte că trăsăturile lui Hristos sunt în acel om. Amin.

Aşa răguşit cum sunt,  acum mă simt cu adevărat religios. Da, domnilor.

Vedeţi, nu este nici o greşeală: „Cine crede în Mine, se identifică cu Mine, are trăsăturile Mele. Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Vedeţi? Aceasta identifică trăsăturile lui Dumnezeu.

„Dacă firea Mea nu descoperă faptul că Dumnezeu este în Mine, atunci să nu Mă credeţi.” Da, El a spus că prin aceasta va fi recunoscut, iar dacă acele lucruri nu-l descoperă pe El, înseamnă că nu este ceea ce pretinde.

Şi astăzi, trăsăturile lui Hristos trebuie să Se descopere în noi, identificându-ne ca fii ai Săi. Hristos este Cuvântul, ceea ce înseamnă că El trebuia să creadă Cuvântul.

Şi cum am putea noi să spunem că suntem din Hristos, iar după aceea să tăgăduim un Cuvânt din Biblie? Duhul Sfânt al lui Hristos este Dumnezeu în voi, şi El va întări fiecare făgăduinţă cu un „Amin”. Vedeţi?

Biblia spune: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede”, iar Duhul lui Dumnezeu din voi va răspunde imediat: „Amin”. Vedeţi?

Unii spun: „O, nu! Aceasta a fost pentru o altă epocă, a fost numai pentru apostoli.”

Dar ce spune Cuvântul? „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede (pe oamenii de pretutindeni, din toată lumea)” – aceleaşi trăsături caracteristice descoperite ieri, azi şi în veci.”

Evrei 1.1 spune: „Dumnezeu a vorbit în multe rânduri şi în multe feluri părinţilor noştri prin prooroci.”

Aceasta Îl descoperă pe Isus cel înviat, astăzi, prin aceleaşi trăsături prin care S-a descoperit în multe rânduri.

Aţi văzut, Dumnezeu nu-Şi schimbă niciodată căile. În Vechiul Testament, dacă cineva avea un vis şi în ţară nu era nici un proroc să îi spună dacă visul era corect sau greşit, ei aveau o altă modalitate de a afla. Astfel, ei îl luau pe cel care a avut visul şi îl duceau la Templu, iar el povestea visul în faţa pieptarului lui Aaron, care era mare preot.

Nu conta cât de bine suna, nici cât părea de adevărat ceea ce spunea acel om, dacă nu strălucea o lumină supranaturală peste acele pietre numite „Urim şi Tumim”, visul nu era adevărat. Vedeţi? Trăsăturile supranaturale ale lui Dumnezeu trebuia să se descopere în chip supranatural, pentru că El S-a identificat întotdeauna cu mesajul Său, şi deci, trebuia s-o dovedească şi în cazul acesta. Amin. Eu spun acelaşi lucru şi în seara aceasta. Vechiul „Urim şi Tumim” nu mai este, dar Cuvântul descoperă şi acum natura lui Dumnezeu în făgăduinţa pentru ceasul în care trăim.

Aceasta face ca Dumnezeu să fie exact ceea ce a fost de fiecare dată.

Fiţi atenţi. El a vorbit în multe feluri părinţilor prin proroci. Noi ştim că Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan iar de atunci se vesteşte Împărăţia cerurilor. Astăzi însă, în aceste zile din urmă, El vorbeşte aceleaşi lucruri pe care le-a vorbit atunci prin Fiul Său, Isus Hristos.

Dumnezeu a vorbit părinţilor prin proroci în multe rânduri şi în multe chipuri, iar în zilele din urmă, face acelaşi lucru vorbind oamenilor, părinţilor, prin Fiul Său, Isus Hristos, care a înviat din morţi, iar acum trăieşte în noi, descoperindu-Se şi vestind ce se va întâmpla, dovedind că El este descoperitorul gândurilor şi planurilor inimii: Isus Hristos care este acelaşi ieri, azi şi în veci. (Evrei 4.12; Evrei 13.8).

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul. Scriptura nu poate fi desfiinţată.” Chiar aşa este.

Aşa cum am mai spus, Dumnezeu nu are nevoie de nimeni care să-I tălmăcească Cuvântul, ci Îl tălmăceşte singur, prin faptul că tot ce spune se întâmplă întocmai. Aceasta este tălmăcirea Lui. Înţelegeţi? El nu are nevoie de nimeni care să spună: „Ei bine, eu cred că acest lucru înseamnă….” deoarece Dumnezeu îl descoperă prin propria Sa tălmăcire.

Noi nu putem trăi în lumina lui Luther; nu putem trăi în lumina lui Wesley şi nu putem trăi în nici o altă lumină decât în cea care a fost făgăduită pentru timpul acesta.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Moise s-ar  fi dus în Egipt şi ar fi spus: „Vom construi o arcă mare şi vom pleca din ţara aceasta, deoarece Nilul va ieşi din matcă.”? Ei ar fi privit înapoi, în suluri, şi ar fi văzut că nu era nici o făgăduinţă care să spună aşa ceva. Aşa este. Dar, vedeţi voi, el s-a descoperit ca proroc al lui Dumnezeu, deoarece tot ceea ce a spus s-a împlinit întocmai, iar când ei au văzut toate acele lucruri, au ştiut că aveau Cuvântul Domnului.

Vedeţi? Faraon avea suliţe şi o oştire puternică, dar Moise avea Cuvântul, iar când au ajuns la Marea Roşie, toate suliţele s-au dus la fund, dar Moise l-a dus pe Israel prin mare, pe pământ uscat, pentru că avea Cuvântul pentru acel ceas. Da, Moise era Cuvântul pentru ceasul acela.

Ilie a fost Cuvântul descoperit pentru ceasul în care a trăit el, iar Isus Hristos a fost plinătatea Cuvântului descoperit. Şi El a făcut o făgăduinţă: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că voi fi cu voi şi în voi până la sfârşitul veacului.” (Ioan 14.19.12, Matei 28.20).

El a făgăduit aceste lucruri. Ce este aceasta? Dumnezeu care-Şi descoperă Cuvântul aşa cum a făcut în toate timpurile.

În Maleahi 4, El a spus: „Vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

El va întoarce credinţa copiilor la părinţi înainte de a veni ziua aceea.” –(v. 5-6).

Da, El a făgăduit lucrul acesta.

Tot Isus, a spus în capitolul 17 din Evanghelia lui Luca: „Cum a fost în zilele Sodomei, aşa va fi la venirea Fiului omului, atunci când Se va arăta El.” (v. 28-30 ).

Ce se va întâmpla atunci, în zilele când lumea va fi în starea Sodomei? Se va împlini Scriptura: Dumnezeu Se va descoperi prin trăsăturile pe care le-a avut întotdeauna. El nu se poate schimba.

În zilele din urmă, El S-a descoperit prin Fiul Său.

Fraţilor, Dumnezeu nu-Şi schimbă niciodată căile.

Noi tocmai am vorbit despre Sodoma, dar ştiţi desigur, că atunci Avraam a fost vizitat de trei bărbaţi. El L-a crezut pe Dumnezeu şi s-a bazat pe făgăduinţa Lui, deşi soţia sa, Sara, avea aproape 90 de ani. De altfel, şi el avusese 75 de ani când i s-a spus că va avea un fiu prin Sara.

Poate pare puţin ridicol, dar mă gândesc că ea a pregătit botoşei, hăinuţe şi toate celelalte, deoarece urma să aibă acest copilaş. După primele 28 de zile probabil că Avraam a întrebat-o: „Cum te mai simţi, Sara dragă?”

„Nu s-a schimbat nimic, nimic,” a răspuns ea.

„Slavă lui Dumnezeu, pentru că noi vom avea totuşi acest copil.”

„De unde ştii?”

„Pentru că Dumnezeu a promis aceasta.”

A trecut un an şi poate că Avraam a întrebat-o din nou pe soţia sa:

„Cum te simţi, Sara?”

„Nu s-a schimbat nimic”, a răspuns ea, dar Avraam a adăugat:

„Şi totuşi, vom avea copilul, pentru că aşa a spus Dumnezeu.”

Au trecut încă cinci ani, şi într-o zi, Avraam şi-a întrebat din nou soţia:

„Cum te simţi, Sara?”

„Nu s-a schimbat nimic”

„Totuşi, vom avea copilul, pentru că aşa a spus Dumnezeu.”

Ce înseamnă aceasta? El avea făgăduinţa lui Dumnezeu şi s-a ţinut cu tărie de ea, comportându-se ca şi cum acea făgăduinţă îi aparţinea deja.

În felul acesta au trecut 25 de ani. Botoşeii s-au îngălbenit, dar cu toate acestea, Sara continua să-i păstreze. Avraam era un bătrân gârbovit şi arăta jalnic, în timp ce pântecele Sarei era ca şi mort, iar el era sterp.

„Cum te mai simţi, Avraame, tatăl multor neamuri?” îl întrebau prietenii lui, pretinşii credincioşi.

„Slavă lui Dumnezeu”, răspundea el, „mă simt bine şi ştiu că voi avea acel copilaş.”

Şi, „pentru că nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească”, a primit fiul promis. (Romani 4.20-21). Amin.

Aceasta este caracteristica unui credincios adevărat. Dar voi cum sunteţi? Cum suntem noi copiii lui Avraam? Ne identificăm cu făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu? Dovedesc trăsăturile noastre că credem cu adevărat? Sau dăm din colţ în colţ, mergem dintr-un loc în altul şi facem presupuneri? Dacă facem aceasta, înseamnă că nu suntem creştini, ci doar ne prefacem că am crede. Noi trebuie să stăm cu putere pe făgăduinţă, aşa cum a făcut Avraam.

Într-o zi, Avraam a văzut venind trei bărbaţi. Biblia spune că era în timpul zădufului; probabil pe la amiază. Bărbaţii aceştia au venit şi au vorbit cu Avraam, după care doi dintre ei s-au dus la Sodoma. Cred că am vorbit despre aceasta serile trecute. Totuşi, unul dintre ei a rămas cu Avraam.

Observaţi cum era şi ce făcea bărbatul care a rămas cu Avraam, deoarece trăsăturile Lui au descoperit că El era Elohim.

Acesta este primul Nume sub care ni se descoperă El în Biblie: „Elohim”: „La început, Elohim a făcut…”

Oricine a studiat cât de puţin ebraica, ştie că „Dumnezeu” în ebraică este „Elohim”, ceea ce înseamnă „Cel Atotputernic, Cel ce există prin Sine însuşi.” „ Cel care nu are nevoie de ajutorul nimănui, de tălmăcirea nimănui, pentru că El însuşi este Cel care-Şi tălmăceşte singur Cuvântul. Da, El este Dumnezeu care nu are nevoie de nimeni şi de nimic; Cel omniprezent, atotştiutor şi atotputernic. El este Dumnezeu.”

Şi iată că El era acolo, iar Avraam, patriarhul care rămăsese neclintit pe Cuvânt, se uita la El. Fiind întors cu spatele către cortul în care se afla soţia lui Avraam, l-a întrebat pe acesta:

„Unde este nevastă-ta, Sara?”

„În cortul de la spatele Tău”, a răspuns Avraam, după care El i-a zis:

„La anul pe vremea aceasta Mă voi întoarce şi veţi primi copilaşul pe care vi l-am făgăduit.”

Când a  auzit aceasta, Sara a râs în sinea ei, iar El i-a spus lui Avraam ceea ce a gândit soţia lui în inima ei.

După ce Omul acesta S-a descoperit, Avraam a ştiut cine era El. Cum?

În Evrei 4.12 ni se spune că „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul; încheieturile şi măduva; judecă simţurile şi gândurile inimii.” Astfel, Avraam a ştiut că Omul acesta era El. Ştia că în ţară nu era nici un alt proroc afară de el, şi de aceea, Cuvântul Domnului a venit la el.

Da, Avraam era prorocul, iar Cuvântul a venit la el.

Acelaşi lucru a fost şi cu Ioan Botezătorul. Timp de 400 de ani nu mai fusese nici un proroc.

Îmi amintesc că bătrânul Davis, predicatorul baptist misionar care m-a botezat în credinţă, mă contrazicea, spunându-mi: „O, Billy, eşti numai un puşti, de aceea trebuie să mă asculţi.”

„Bine, frate Davis,” îi răspundeam eu, „iată că te ascult.”

„Vezi tu”, mi-a zis el, „Ioan nu a fost botezat. El boteza dar nu fusese botezat, deoarece nimeni nu fusese vrednic să-l boteze pe el.”

Aceasta este teologia baptistă. Şi a continuat: „Iată că a venit Isus. Atunci, Ioan I-a zis: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?” Dar Isus i-a răspuns: „Lasă-Mă acum…”

Ioan L-a lăsat, apoi L-a botezat, iar când Isus a ieşit din apă, a venit Duhul Sfânt în formă de porumbel şi S-a aşezat peste El, spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”

O, nu, dr. Davis nu avea dreptate. Nu spun aceasta ca să-l contrazic, dar adevărul este că Ioan era prorocul, iar Cuvântul vine întotdeauna la proroci. Şi dacă Cuvântul S-a făcut trup, trebuia să vină la proroc, pentru că El mărturisea Cuvântul şi chiar trăsăturile Lui descopereau aceasta.

Astfel, Cuvântul a venit la el – la proroc.

Ce s-a întâmplat? Păşind în faţa lui Isus, Ioan I-a zis:  „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”

Dar Isus i-a răspuns: „Lasă-Mă acum, că aşa se cade, să împlinim tot ce trebuie împlinit.”

Ioan era prorocul, iar El era Cuvântul, Jertfa care Se pregătea să-Şi înceapă lucrarea pe pământ, iar această Jertfă trebuia spălată înainte de a fi adusă pe altar.

Ioan L-a botezat pentru că ştia acest lucru.

Lasă-Mă acum, că aşa se cade, să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Jertfa trebuia spălată înainte de a fi adusă. Nu Isus L-a botezat pe Ioan, ci Ioan L-a botezat pe Isus: „Lasă-Mă acum…”

Observaţi-l pe Avraam. El avea Cuvântul Domnului, deoarece Cuvântul a venit la el. El era prorocul şi iată că a venit şi Cuvântul.

El l-a numit Avraam  şi nu Avram. Da, cu câteva zile în urmă, numele lui era Avram, dar acum era Avraam. Soţia lui era înainte Sarai, iar acum se numea Sara. Nu mai era   S-a-r-a-i, ci S-a-r-a. Nu mai era A-v-r-a-m ci numele lui era A-v-r-a-a-m.

Şi acest Om S-a descoperit atunci când a zis: „Avraam”, iar Avraam L-a numit „Elohim”.

Iată Cuvântul şi prorocul împreună, identificaţi amândoi.

Şi Elohim a spus: „Unde este nevastă-ta Sara?”

„E în cort, în spatele Tău”, a răspuns Avraam.

Şi atunci s-a întâmplat minunea. Avraam L-a numit Dumnezeul cel Atotputernic care există prin Sine şi pentru Sine.

Când era pe pământ, Isus a făcut acelaşi lucru pe care L-a făcut Elohim când a fost la Avraam, ceea ce dovedea că El este Dumnezeu însuşi. Şi El a spus că în zilele din urmă, chiar înainte de venirea Fiului omului, când El Se va arăta, se va întâmpla din nou ce a fost în Sodoma: Elohim, Dumnezeul cel Atotputernic, în mijlocul poporului Său.

Timp de 40 de ani, El ne-a botezat cu Duhul Sfânt: Elohim, Dumnezeu.

Acum fiţi atenţi! Avraam a văzut un semn, o altă chemare, un semn, o chemare, o chemare, un semn, pe când era în aşteptarea fiului făgăduit. Dar ultimul semn pe care l-a văzut, ultima vizită a lui Dumnezeu înainte de venirea fiului făgăduit, a fost Elohim în trup de carne. Apoi a venit fiul.

Şi sămânţa lui Avraam se află în aşteptarea Fiului făgăduit, Isus Hristos. Ei au văzut semne, revărsarea Duhului Sfânt, vorbire în limbi, vindecare divină şi aşa mai departe. Dar când Se va arăta Fiul omului, Elohim Se va întoarce la sămânţa împărătească a lui Avraam ca să-i arate acelaşi lucru pe care l-a arătat în vremea aceea. Amin. Elohim. De ce? Va fi trăsătura specifică a lui Dumnezeu.

Hristos a spus: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că voi fi cu voi şi în voi până la sfârşitul lumii. ” Şi „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.”

Să nu uitaţi că această făgăduinţă este dată de Isus însuşi. Amin. Dacă noi credem şi vedem aceste zile din urmă, înseamnă că ceea ce a spus El, urmează să se întâmple din nou. Acesta este motivul pentru care Evrei 1.1 spune că Dumnezeu S-a descoperit prin proroci în multe rânduri şi în multe chipuri, iar în aceste zile din urmă, El a dovedit învierea din morţi a Fiului Său, prin faptul că a dat bisericii Sale aceleaşi însuşiri pe care le avea El, împlinind astfel în totul Evrei 13.8.

De aici penele nu pot fi smulse pentru că sunt pene de vultur. Ele stau strâns lipite, pentru că vulturul este o pasăre a înălţimilor…..………………………………………………………………………….

…El dă hrană vulturilor.

El a vorbit părinţilor în multe rânduri prin proroci, dar în zilele din urmă a vorbit prin Fiul Său, Isus Hritos, prin faptul că L-a înviat din morţi. Şi iată că după două mii de ani El este printre noi, acelaşi Isus – nu unul dintre proroci – ci, Isus (Aleluia!), Fiul înviat al lui Dumnezeu.

Într-o zi, Isus a spus: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn. Şi li se va da unul…”.

Un neam viclean şi preacurvar”. Când a fost lumea mai vicleană şi preacurvară, mai perversă decât acum?

„Dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona. Căci după cum Iona a stat  trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.”  (Matei 12.40).

Atunci, un neam viclean şi preacurvar, urma să primească un semn. Ce fel de semn? Un semn al învierii, şi noi îl avem astăzi, căci după două mii de ani, El este încă viu, iar în seara aceasta Se află în mijlocul nostru, acelaşi ieri, azi şi în veci, descoperindu-Se ca fiind Dumnezeu, prin faptul că şi în timpul acesta Îşi legitimează Cuvântul după cum a făgăduit. Amin. Acesta este Cuvântul. Urmează semnul.

În zilele din urmă, El S-a descoperit prin Fiul Său.

Dumnezeu i-a vorbit lui Moise în multe rânduri, iar în Deuteronom 18.15 a zis:

Domnul Dumnezeul tău, îţi va ridica un proroc ca mine…” Fiţi atenţi, căci acesta este Cuvântul, deoarece Dumnezeu a spus aceste cuvinte şi nu Moise. Ştiaţi aceasta?

Foarte bine. Acum, uitaţi-vă la Isus. Uitaţi-vă cum au devenit însuşirile Lui acest Cuvânt făgăduit. Sigur că da. El  S-a descoperit prin însuşirile despre care a vorbit Moise.

Şi astăzi oamenii îşi doresc conducători de seamă. Astfel, ei spun: „O, acesta este doctorul în filozofie Cutare . A absolvit Universitatea Hartford, sau altele asemenea.”

Dar nu aceasta Îl descoperă pe Dumnezeu. Nu, nu. Înţelegeţi? Isus nu a fost student, nici preot, nici învăţător pentru această lume. Pentru ei, El a fost un renegat. Dar cu toate acestea, Dumnezeu Îşi dovedea Cuvântul prin El, ceea ce a făcut să fie Emanuel. Aceasta a fost descoperirea Lui. Isus a împlinit exact ceea ce a spus Dumnezeu în multe rânduri, prin Moise şi prin ceilalţi proroci.

Când S-a întâlnit cu Petru (aşa cum am văzut serile trecute), şi i-a spus numele lui, acest semn a dovedit că pretenţia Sa de a fi Mesia este justificată, deoarece Cuvântul spune: „Domnul Dumnezeul tău, îţi va ridica un proroc.”

Petru (care se numea Simon), a văzut acest adevăr, deoarece atunci când a venit în locul în care Se afla Isus, acesta i-a spus: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona.” Aceasta era dovada de netăgăduit că Hristos era Cuvântul făgăduit de Moise. Petru şi-a dat seama că acel semn Îl identifica pe Isus cu Mesia, căci Dumnezeu era în El, în Unsul pentru acel timp.

Ţineţi minte că lui Simon i-a spus cum se numeşte, în timp ce lui Natanael i-a spus tot ce făcuse înainte de a veni la El: „Erai sub copac atunci când te-am văzut.”

Aceasta L-a descoperit ca fiind Mesia, căci imediat Natanael I-a spus: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti Împăratul lui Israel.”

Vedeţi? El a fost descoperit prin însuşirile Cuvântului care făgăduise că El va fi Mesia: „Domnul Dumnezeul tău, îţi va ridica un proroc.”

Când S-a întâlnit cu femeia de la fântână, El i-a spus care era starea ei, iar acest lucru L-a descoperit ca fiind Mesia cel făgăduit. Însuşirile Lui erau Cuvântul descoperit iar Cuvântul era Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu Se descoperea prin Hristos.

Fiţi atenţi. În faţa lui Petru, El S-a descoperit spunându-i pe nume; lui Natanael i S-a descoperit spunându-i ce făcuse, iar femeii de la fântână i S-a descoperit spunându-i cum era ea. Cine era, ce făcuse, cum era.

Acestea trebuiau să fie însuşirile lui Mesia şi El S-a descoperit prin ele.

Uitaţi-vă, femeia a spus acelaşi lucru.

„Doamne, văd că eşti prooroc.. Noi n-am mai avut un prooroc de sute de ani. Avem o mulţime de biserici, o mulţime de conflicte şi de diferenţe denominaţionale, dar de sute de ani n-am mai avut un prooroc. Ştim însă că atunci când va veni Mesia, El va face aceste lucruri.”

Şi El i-a răspuns: „Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4.26). Totul era foarte clar. „Eu sunt Acela.” Vedeţi? Acest lucru L-a identificat.

Femeia cu scurgerea de sânge L-a descoperit ca fiind Cuvântul. Cum? Prin ceea ce a făcut când a fost atinsă credinţa ei. Atunci, El S-a întors şi a spus: „Cine M-a atins?” El ştia că se întâmplase ceva, iar aceasta L-a identificat ca Mesia. Ea credea lucrul acesta de aceea îşi zisese: „O, numai să mă pot atinge de haina Lui şi mă voi tămădui.” (Matei 9.21). Imediat ce L-a atins, El S-a întors şi a spus: „Cine S-a atins de Mine?” (Luca 8.45). Şi toţi tăgăduiau că ar fi făcut-o. Dar El era Mesia. Amin. Nădăjduiesc că adunarea înţelege.

Ascultaţi, căci ne apropiem de sfârşit. Ea s-a atins de El. Probabil că acolo erau sute de oameni care doreau să-L atingă, iar Petru chiar L-a mustrat, spunând: „Bine, dar toţi Te ating!”

El a răspuns însă: „Da, dar cineva M-a atins altfel.” Aceasta era diferenţa: ea Îl atinsese prin credinţă. Înţelegeţi?

„Cine s-a atins de Mine, dar în mod diferit de ceilalţi, deoarece Mă simt slăbit, pentru că din Mine a ieşit o putere.”

Chiar proprii Săi ucenici Îi spuneau (cu alte cuvinte): „O, Te comporţi de parcă ai fi un răufăcător. Toţi se ating de Tine!”

Observaţi acum felul în care S-a descoperit? El S-a întors, a privit prin mulţime şi a văzut-o imediat pe femeie. Ea nu putea să se ascundă de El, iar Domnul i-a spus care îi era starea şi că a fost vindecată prin credinţă. Ea ştia ce scrie în Evrei 4.12:

„Cuvântul judecă simţirile şi gândurile inimii”. Aceasta L-a descoperit ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup şi locuind printre noi. Amin.

Eu cred că şi în această seară acelaşi lucru Îl descoperă ca fiind Isus Hristos Cel înviat, care trăieşte în mijlocul nostru: acelaşi ieri, azi şi în veci. Şi dacă ceea ce scrie în Evrei 13.8 este adevărat, înseamnă că însuşirile Lui Îl vor descoperi şi astăzi ca fiind acelaşi ca atunci.

Uitaţi-vă la Cleopa şi la ceilalţi, după înviere. Isus  li S-a descoperit prin felul cum a frânt pâinea. Da, El a frânt-o la fel ca înainte de răstignire, iar acest lucru L-a descoperit.

Dacă El ar fi aici în această seară, cum ni s-ar descoperi? Exact cum S-a descoperit ieri. Aceasta este descoperirea.

În Evrei 4.14-15 ni se spune: „El este Marele Preot care are milă de slăbiciunile noastre.” Da, chiar acum El este Marele Preot al nostru. După moarte, după îngropare, după înviere, după înălţare (Amin), El rămâne Acelaşi ieri, azi şi în veci – un Mare Preot care are milă de slăbiciunile noastre. Amin.

Aşa este El pentru fiecare bărbat şi pentru fiecare femeie de aici care va crede. El este Marele Preot al nostru, acelaşi ieri, azi şi în veci.

El trăieşte veşnic. Credeţi acest lucru? Însuşirile Lui Îl descoperă întotdeauna în acelaşi fel când trăia pe pământ. El trăieşte şi în această seară, sub forma Duhului Sfânt. El trăieşte veşnic, iar dacă trăieşte şi acum, însuşirile Lui Îl vor urma ca întotdeauna. Îi sunt recunoscător în această seară pentru că „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul Său, Isus Hristos.”

Vai, n-am ştiut că am vorbit atât de mult! Am uitat de ceas. Îmi pare rău. Mă opresc aici. Să ne rugăm.

Tată ceresc, Doamne Dumnezeule puternic şi îndurător, poate că am vorbit prea mult. Te rog să mă ierţi dacă este aşa, dar nu pot să-mi cer iertare pentru ceea ce am spus, deoarece am vorbit numai ceea ce ai vorbit Tu în Cuvântul Tău. Doamne, acum dorim doar un cuvânt sau două de la Tine… Poate că fiecare dintre cei prezenţi aici, va vedea că eşti aici. Bolnavii vor fi vindecaţi când vor vedea aceasta, când vor înţelege că Tu eşti şi acum Marele Preot al nostru.

Doamne, Te rog, ca în următoarele minute să faci cu adevărat viu acest mesaj pe care l-am rostit prin cuvinte. Îngăduie ca însuşirile Tale să Te descopere în această seară în mijlocul nostru şi să dovedească că eşti acelaşi ieri, azi şi în veci. Fă aceasta, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Aşteptaţi o clipă. Am întârziat puţin, dar mai puteţi aştepta vreo 10-15  minute, ca să formăm un mic rând de rugăciune. Dacă puteţi, ridicaţi mâna. În ordine.

Vă mulţumesc. Am promis că vă voi lăsa la 9.30, iar timpul este deja aici. Dacă îmi mai acordaţi încă zece minute, promit că mă voi grăbi.

Să vedem….Ce numere de rugăciune s-au împărţit afară? O? De unde am început aseară? De la numărul 1? Da.

Astăzi ascultam şi repetam ce s-a spus. Unele nume franţuzeşti…. Nu puteam face altceva decât să aştept şi să văd. Vedeţi voi, uneori, când ai o vedenie, trebuie să aştepţi până e tradusă, interpretată. De exemplu, dacă vezi o  oaie, asta poate însemna lână. Apoi trebuie să aştepţi până când se traduce. Aseară am văzut că nu puteam să pronunţ acele nume franţuzeşti, aşa că am fost nevoit să pronunţ pe litere.

Şi când am fost în Africa, printre hotentoţi, a trebuit să procedez tot aşa. Trebuia să le spun pe litere cum îi cheamă şi cine erau, căci dacă le spuneai aşa, înţelegeau. De ce? Pentru că El cunoaşte toate limbile; deoarece este Dumnezeul cel veşnic.

În seara aceasta haideţi să începem de la numărul 75 şi să mergem până la 100, cu litera „O”. Este „O”? Asta am zis: litera „O”.

Da, în ordine. Cine are numărul de rugăciune O-75? Cine îl are, să ridice mâna. Bine. Veniţi aici: 75, 80, 85, 90, 95, 100. Veniţi aici, dacă vreţi. Bun.

Aliniaţi-vă repede, pentru că nu avem mult timp la dispoziţie. Uitaţi-vă la numărul vostru de rugăciune şi uitaţi-vă şi la al vecinului. Dacă este cineva care nu poate să meargă, aduceţi-l voi în rândul de rugăciune.

Oriunde vă aflaţi, în balcoane sau oriunde aţi fi, coborâţi şi veniţi aici cât se poate de repede ca să economisiţi timp.

Ceilalţi, care nu aveţi numere de rugăciune, n-aţi vrea să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Frate Branham, eu nu am număr de rugăciune, dar cred.”? Ridicaţi mâna.

Acum amintiţi-vă, căci am să vă vorbesc despre Marele Preot. El este Marele Preot care are milă de slăbiciunile noastre. El este IeHoVaH-Rafa, jertfa adusă de Domnul, adică IeHoVaH-Jire; este IeHoVaH Rafa, adică Domnul care vindecă toate bolile noastre. Credeţi aceasta? El este IeHoVaH Manase, adică Scutul, Pavăza  şi Pacea. Câţi dintre voi cred toate aceste Nume de răscumpărare ale lui IeHoVaH? Câţi cred că ele au fost descoperite în Isus? Desigur. Aşa trebuie să fie. Ele sunt inseparabile. El trebuia să le aibă pe toate.

Iar dacă El este şi acum IeHoVaH Jire, atunci este şi IeHoVaH Rafa. IeHoVaH Jire este Jertfa adusă de Domnul pentru mântuire, dar El este şi IeHoVaH Rafa, adică Cel care vindecă toate bolile tale. Amin. Vindecarea poate să vină numai de la Dumnezeu.

Bine. Nu am timp să văd cine sunt ei dar cei care ştiu că nu-i cunosc pe aceşti oameni să ridice mâna şi să spună: „Eu am nevoie de Dumnezeu. Tu nu mă cunoşti, frate Branham, dar eu am nevoie de Dumnezeu şi ridic mâna.” Acum staţi liniştiţi câteva minute. Fiţi atenţi şi păstraţi liniştea. Când spun să staţi liniştiţi, vreau să spun să nu umblaţi de colo, colo, să nu vă ridicaţi, etc, deoarece dacă faceţi aceasta, dovediţi că nu aveţi respect. Înţelegeţi?

Duhul Sfânt este foarte sensibil. Înţelegeţi? Dacă nu staţi într-un loc, El pleacă de la mine şi atunci trebuie să mă lupt iarăşi ca să  vină înapoi.

Vă amintiţi care au fost primele cuvinte pe care mi   le-a spus când a venit la mine? „Fă-i pe oameni să creadă şi  fii sincer!” Şi a adăugat: „Căci dacă vei face aşa, nimic nu va putea sta în calea rugăciunii!” Vă amintiţi? Aşa este.

Eu nu L-am văzut niciodată dând greş şi nici nu-L voi vedea vreodată, pentru că El este Dumnezeu.

Acum ne vom grăbi cu rândul de rugăciune, ca să ne putem ruga pentru cât mai mulţi oameni. Dacă aveţi numere de rugăciune care nu au fost strigate în seara aceasta, păstraţi-le, căci vom ajunge şi la voi. Bine.

Voi, de acolo, care nu aveţi numere de rugăciune, fiţi atenţi şi credeţi ceea ce ni se spune în Evrei 4: că El este Marele Preot care are milă de slăbiciunile noastre.

Vedeţi? IeHoVaH S-a descoperit în mijlocul poporului Său aşa cum a făcut în zilele Sodomei. Bine. Acum, haideţi să ne rugăm. Fiţi cu adevărat respectuoşi. Ţineţi minte că un singur Cuvânt de la Dumnezeu face mai mult decât tot ce ar putea spune altcineva.

Eu nu-l cunosc pe bărbatul acesta. Îmi eşti străin, nu-i aşa, domnule? Da, nu ne cunoaştem, dar amândoi ştim un lucru, şi anume, că trebuie să stăm într-o zi în faţa lui Dumnezeu. Da, va trebui să ne întâlnim acolo, deşi acum ne întâlnim pentru prima dată.

Vino aici. Eu nu ştiu dacă eşti bolnav, căci s-ar putea să ai altceva. Dacă mi-aş pune mâinile peste tine spunând: „Laudă-L pe Domnul. Du-te şi fii sănătos!” ar fi foarte bine. Tu ai putea crede aceasta. Dar dacă El ţi-ar spune ce necaz ai? Ar fi altceva. Atunci ai şti că aceasta descoperă însuşirile  Lui. Vedeţi, nu ar fi însuşirile mele, deoarece eu sunt un simplu om şi n-aş putea să ştiu nimic despre problemele lui, ci pot spune doar: „Nu te cunosc!” Şi la fel ar putea spune el.

Ştiind că eu nu am nici un amestec, aceasta L-ar putea descoperi pe Isus Hristos ca fiind acelaşi ieri, azi şi în veci. Da, eu nu am nici un amestec pentru că nu-l cunosc pe acest om. Vedeţi? Nu-l cunosc şi nu mă cunoaşte.

Dacă Isus  ar sta aici, iar el ar fi bolnav şi I-ar spune: „Doamne, Isuse, vindecă-mă!” ce i-ar spune Isus? „Eu te-am vindecat deja.” Este adevărat?

„El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.! (Isaia 53.5). Orice eliberare pe care am putea-o primi vreodată a fost răscumpărată pe Calvar.

De atunci încoace este nevoie doar să credem că lucrarea a fost încheiată. Este adevărat? Amin. Acum, dacă Isus este viu, iar eu v-am vorbit despre Cuvântul Său, este dator să-L legitimeze ca adevărat.

Iată că ne întoarcem la simplitate, la credinţa în Cuvântul Său.

Când a venit la mine, în seara aceea, El mi-a spus: „Va veni vremea când vei cunoaşte chiar şi tainele inimii oamenilor. Dacă ei nu vor crede primul semn (cel de pe mână), vor trebui să-l creadă pe acesta. Dacă nu vor crede nici aşa, pământul va fi blestemat prin sânge. ”

La fel ca în vremea lui Moise. Ei nu vor crede cele două semne, aşa că sângele se va revărsa asupra pământului. Vedeţi?

Aruncă apă pe pământ şi ea se va preface în sânge.”

Acum, dacă voi putea să văd care este necazul tău, asta va fi suficient şi te va face să crezi, nu-i aşa? Vei merge mai departe reprezentându-L pe Isus Hristos.

În timp ce îl privesc, omul acesta dă înapoi. El este umbrit. Medicina nu îl poate ajuta cu nimic, deoarece este pe moarte. Este adevărat? A fost operat de prostată, dar iată că are cancer şi aceasta s-a împrăştiat în tot organismul. Dacă este adevărat, ridică mâna.

Numai Dumnezeu te mai poate face bine, dar ascultă-mă, căci vreau să-ţi spun ceva, domnule. Diavolul acela a putut să se ascundă de ochiul medicului, dar de Dumnezeu nu se poate ascunde. Crezi lucrul acesta? Crezi? Atunci mă voi ruga în Numele Domnului Isus Hristos, ca El să îţi facă eliberarea de acest duh. Poţi să pleci. Nu, nimic. Sunt doar puţin slăbit. E în ordine.

Tu şi cu mine suntem doi străini. Suntem un bărbat şi o femeie care se întâlnesc. Acum, ca bărbat, eu nu te cunosc şi poate că nici tu, ca femeie, nu mă cunoşti. Poate că mi-ai văzut undeva numele sau fotografia, ceva de genul acesta, dar nimic mai mult. Aceasta este însuşirea noastră – că nu ne cunoaştem. Dar care este însuşirea lui Hristos? El este Cuvântul făgăduit pentru ziua aceasta. M-ai auzit vorbind despre El.

Însuşirile Lui Îl vor descoperi aici pe El, nu pe mine. Pe El. Eu nu te cunosc, înţelegi? Adunarea înţelege aceasta? Eu sunt un om, sunt fratele vostru şi atât.

Asemenea femeii de la fântână, cu tine nu este ceva în ordine, cu dorinţele tale, cu motivul pentru care eşti aici. Dumnezeu să fie judecătorul. Tu suferi din pricina anemiei. Este adevărat, nu-i aşa?

Întotdeauna „nimeresc”. Spun aceasta pentru că cineva se gândeşte că am ghicit. Nu, eu nu ghicesc şi nici nu nimeresc. Acum nu vă puteţi ascunde gândurile. Ştiu că aici sunt două persoane necredincioase. Vedeţi? Nu uitaţi însă că pot să vă spun şi numele, pentru că Dumnezeu îmi poate descoperi aceasta. Da, Dumnezeu poate s-o facă, aşa că încetaţi să mai gândiţi în felul acesta.

Acum, dă-mi voie să-ţi arăt ceva. Uită-te  la mine, doamnă. Eu nu ştiu ce ţi-a spus El dar ştiu că ţi-a vorbit. Şi aceasta este însuşirea Lui descoperită. Da. Este anemie, dar mai este ceva. Să vedem dacă se va mai gândi cineva dacă am ghicit. Tu ai un copil pentru care te rogi şi care este aici. Este adevărat? Are probleme cu gâtul, cu amigdalele, şi este nevoie de operaţie, nu-i aşa? Ia batista aceea, pune-i-o pe gât şi crede. Nu te îndoi, căci nu va mai fi nevoie de operaţie. Crede din toată inima.

Bună seara. Problema cu această femeie este că e speriată. Ţi-e teamă că un semn din naştere a degenerat în cancer. Du-te şi crede căci nu va fi aşa. Du-te şi crede-L din toată inima. Acestea nu sunt însuşirile mele, ci ale Lui. Crezi acum? Aceasta ar trebui să facă pe oricine să creadă.

Nu te cunosc, sunt un străin pentru tine, dar Dumnezeu te cunoaşte. Crezi că Duhul care vorbeşte nu poate să fie duhul meu, pentru că eu, ca simplu om, nu te cunosc? Dar Cuvântul făgăduit e mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri şi judecă gândurile şi simţirile inimii.

Tu eşti foarte bolnavă. Ai o boală femeiască, localizată în uter. E cancer. Te-ai dus să faci un tratament pe bază de iradiere, dar singurul rezultat obţinut, a fost că acest cancer s-a răspândit peste tot, aşa că dacă Dumnezeu nu te vindecă, vei muri. (Este adevărat).

Crezi acum că El te va vindeca? Fie ca Dumnezeul cerului să mustre acel diavol care s-a ascuns de doctor. El se poate ascunde de acele raze, dar nu se poate ascunde de Duhul Sfânt. Du-te şi crede, sora mea. Crede şi nu te îndoi nici un pic.         

Crezi că Dumnezeu poate să-ţi vindece astmul pe care îl ai? Crezi? Atunci du-te la treburile tale, bucură-te şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne. Cred că astmul a dispărut.”

Bună seara. Tu ai probleme cu nervii de multă vreme. Aceasta ţi-a cauzat ulcer la stomac, care te supără. Vrei să-ţi mănânci cina? Vei face ce-ţi voi spune? Du-te şi mănâncă în Numele Domnului Isus.

Tu crezi din toată inima? Pari a fi o tânără foarte cumsecade. Crezi că eu sunt slujitorul Lui? Crezi că acestea sunt însuşirile Cuvântului făgăduit pentru ziua aceasta, adică: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.”? Eu nu pot să vindec, dar El a făcut-o deja. Totuşi, însuşirile Lui pot să-mi spună ce nu este în ordine cu tine.

Ai o boală femeiască. Crezi acum că Dumnezeu ţi-o vindecă? Du-te la treburile tale, căci nu-ţi vor mai face nici un fel de neplăceri. Crede din toată inima.

Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Dacă crezi vei primi ceea ce ceri. Dacă Dumnezeu îmi va spune care este necazul tău, vei crede că aceasta este însuşirea lui Isus Hristos? Tu ai probleme cu spatele. Acum nu mai ai. Du-te şi crede din toată inima.

Vino, doamnă. Şi tu ai o boală de stomac. Crede din toată inima şi du-te să-ţi iei cina. Uită că ai avut-o, pentru că Isus Hristos te vindecă.

Vino. Necazul este sângele tău. Eşti pe cale să faci diabet. Crezi că Dumnezeu te va face bine? Du-te la problemele tale şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne Isuse.” El te vindecă. Du-te şi crede din toată inima.

Şi pe tine te supără spatele. Ce ştii despre asta? Crede din toată inima. Du-te în treaba ta şi fii sănătos. Crede că Isus Hristos te face bine. Dacă poţi să crezi, toate lucrurile sunt cu putinţă. Bine.

Cum ar fi dacă nu ţi-aş spune nimic, ci aş veni doar şi mi-aş pune mâinile peste tine? Crezi că va fi vindecată? Ei, văd care este problema. Crezi că va fi vindecată? Vino aici. Eu mustru acest Diavol în Numele lui Isus Hristos şi cer ca puterea lui Dumnezeu să o vindece chiar acum. Nu te îndoi nici un pic.

Crede numai. Crede din toată inima, căci dacă Dumnezeu nu te vindecă, într-o zi vei ajunge în cârje din pricina artritei. Crezi că El te vindecă? Atunci du-te şi spune: „Doamne, Îţi mulţumesc şi cred.” Iar El te va face bine. În ordine.

Vino. Este într-adevăr vârsta ta. Eşti foarte nervos. Te enervezi foarte tare seara, când vii de la lucru. Crezi acum? Atunci nu vei mai avea probleme. Du-te la treburile tale şi spune: „Îţi mulţumesc, Doamne Isuse.”

Vino, domnule. Crezi că Dumnezeu îţi vindecă boala de inimă şi te face bine? Du-te înainte spunând: „Îţi mulţumesc, Doamne. Cred din toată inima.”

Dumnezeu vindecă şi tuberculoza. Crezi acest lucru din toată inima, domnule? Bine. Du-te în drumul tău şi spune: „Mulţumesc, Doamne Isuse.”

Dar tu, de acolo, crezi? Dar cei din sală? Unii dintre cei din sală cred acum. Acest om care stă aici, bolnav de bronşită… crezi că Dumnezeu te vindecă? Bine, în cazul acesta poţi avea ce ai cerut. Amin.

Chiar în spatele lui stă un om cu tensiunea sângelui foarte mare. Crezi că Dumnezeu te va vindeca? Boala te-a părăsit, domnule. Eu nu îl cunosc pe acest om, nu l-am văzut în viaţa mea.

Spune, domnule, crezi că Dumnezeu poate să-ţi vindece spasmele musculare pe fond nervos? Crezi? Dacă da, ridică mâna. În ordine. Soţia ta stă acolo. Ea are sinuzită. Crezi că şi pe tine te va părăsi boala?

Doamna care stă chiar în spatele vostru are o nevroză. Crezi că Dumnezeu îţi va vindeca nevroza, doamnă?

Aici este o doamnă îmbrăcată cu o  haină roşie. Ea stă acolo, şi are sinuzită. Crezi că Dumnezeu te va vindeca? Ridică mâna, dacă crezi.

Toţi cei care cred că însuşirile lui Isus Hristos sunt în mijlocul nostru în această seară, să ridice mâna şi să spună: „Eu cred.”

Toţi cei care vor să-L primească, ca şi Vindecător să se ridice în picioare şi să spună: „Eu cred.”

Ridicaţi-vă de pe scaune, orice problemă aţi avea, căci Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci, iar eu vă încredinţez în braţele Lui, în Numele Domnului Dumnezeu.

– Amin –