CALEA DATĂ DE DUMNEZEU PRIN CARE SĂ LUPTĂM CU PĂCATUL

Bună
seara, prieteni. Mă bucur că în seara aceasta mă aflu din nou aici, în slujba
Domnului Isus, ca să fac tot ce pot pentru poporul Său. Tocmai am primit un
mesaj în care eram întrebat: „Când vei veni în Des Moines, Iowa?” Cred că voi
face aceasta între 16 şi 18 iunie, la Convenţia Naţională a câtorva biserici.
Nici nu ştiu cine o sponsorizează, dar nădăjduiesc să veniţi şi acolo şi să
aveţi parte de binecuvântările Domnului.

Este
foarte bine că sunt din nou aici, în Phoenix, să încerc să fac cât mai mult
pentru slava lui Dumnezeu, şi mă rog ca El să facă şi mai mult decât ne gândim
sau aşteptăm noi.


bucur şi pentru faptul că am privilegiul să le predic din nou prietenilor
noştri indieni. Poate printre ei sunt şi cunoscători de limbă engleză, de aceea
aş vrea să le traduceţi ca să înţeleagă toţi.

Adunările
sunt programate atât de aproape unele de altele încât îmi vor trebui cinci zile
să mă întorc acasă, iar în a şasea zi va trebui să încep din nou în auditorul
de unde tocmai a plecat domnul Billy Graham. Deci, m-aş bucura să pot ajunge
din nou la voi, pentru că v-am promis că o voi face, iar cu ajutorul Domnului voi
şi reuşi.

De
la ultima vizită pe care am făcut-o în rezervaţia San Carlos, s-au întâmplat
multe. Este vreun indian care înţelege engleza? Cred că nu… Ba da, am văzut o
mână ridicată. Da, s-au întâmplat multe când am fost acolo şi s-au întâmplat
multe şi de atunci încoace; şi vă spun sincer, că nu voi uita niciodată
adunarea aceea, pentru că nicăieri n-am întâlnit o credinţă atât de mare ca
printre cei din San Carlos.

Indienii
nu sunt ca noi ceilalţi, deşi toţi ne tragem din acelaşi pom, adică din Adam şi
Eva. Îmi amintesc că subiectul din seara aceea era o mângâiere pentru ei,
fiindcă ştiu cum se simt… sau cred că ştiu… Adesea mă gândesc că dacă ţara
noastră ar fi fost cucerită, iar noi am fi fost trataţi aşa cum i-am tratat pe
ei de multe ori… Poate mă veţi condamna pentru ceea ce voi spune, dar noi
trimitem atât de mulţi bani peste hotare, când mila ar trebui să înceapă chiar
din casa noastră. De ce să nu avem grijă mai întâi de indienii noştri, în loc
să trimitem banii pe nu ştiu unde, pentru ca apoi să se întoarcă împotriva
noastră sub formă de bombe şi alte lucruri de felul acesta. Aşa este.

Indienii
au o mulţime de lucruri frumoase pe care albii nu le au, preferatele mele fiind
pescuitul şi vânătoarea. Indianul este un conservator înnăscut, cel mai bun din
lume, pe când, prin natura sa, omul alb este un ucigaş gata să împuşte şi să
distrugă totul. Am văzut aceasta cu ani în urmă, când eram pădurar, deci ştiu
cum este. Chiar şi cei din puţinele cluburi conservatoare care mai există, sunt
plini de răutate ca şi ceilalţi. Dar indianul ia doar cât îi trebuie, fiindcă
ştie că Dumnezeu i le-a dat lui şi îi aparţin, la fel ca oile sau vitele sale.
Cu siguranţă eu am un respect deosebit pentru oamenii aceştia, care nu spun
multe, dar gândesc profund.

Pot
să spun că n-au încheiat o afacere prea bună locuind în această naţiune, dar
ştiu pe Cineva care face cu ei o înţelegere corectă, iar acesta este Isus
Hristos. El o face cu siguranţă, pentru că sunt poporul Său şi îi iubeşte,
acest lucru fiind dovedit când am fost ultima dată la San Carlos.

Fiul
meu a spus că nu a avut suficiente numere de rugăciune ca să le împartă la cei
care doreau. „De ce n-au ajuns?” l-am întrebat eu, iar el mi-a spus că li s-a
închiriat un autobuz, cu două sute de dolari, ca să poată veni aici. Oameni
săraci, cu o pensie mică, bolnavi şi suferinzi, au făcut tot ce au putut şi
i-au trimis aici. Eu simt cu adevărat cu ei, iar dacă ar trebui, aş anula o
seară aici şi aş merge din nou în mijlocul lor pentru că merită. Fie ca Domnul
să-i binecuvânteze. Ei nu mă înţeleg acum, dar traducătorul lor ştie ce spun.

Acum
aş vrea să vorbesc puţin din Evanghelie pentru oamenii albi din clădire, apoi,
cu ajutorul traducătorului aş vrea să le vorbesc puţin şi indienilor înainte de
a ne ruga pentru bolnavi. Să nu uitaţi că ei sunt adevăraţii americani!
Dumnezeu i-a aşezat aici, iar noi am venit şi i-am împins înapoi. Aşa este.
Dumnezeu le-a dat America lor, iar noi suntem străinii veniţi aici.


vrea ca fiecare dintre voi să se roage pentru ei, ca să nu mai rămână nici un
indian bolnav. Faceţi aceasta ca recunoştinţă pentru această ţară frumoasă în
care trăim şi pe care Dumnezeu a dat-o indienilor. Domnul să-i binecuvânteze.
Sunt sigur că credinţa lor o va face, voi doar rugaţi-vă.

Acum
aş vrea să le vorbesc puţin celor care înţeleg engleza, iar pentru aceasta voi
citi ceva din Biblie, după care voi vorbi şi pentru ceilalţi, cu ajutorul
traducătorului.

Mai
avem încă două seri aici: sâmbătă şi duminică, apoi va veni clipa pe care o
urăsc cel mai mult: când va trebui să vă spun „La revedere” şi să plec.
Nădăjduiesc însă că va veni un timp când nu va mai trebui să spunem „La
revedere!” sau „Bun rămas!”

Textul
pentru predica din seara aceasta l-am ales din cartea lui Isaia,
capitolul 53, de la versetul unu la şase:

„Cine a crezut în ceea ce ni se
vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

El
a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un
pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile,
şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

Dispreţuit
şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de
dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

Totuşi
El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui,
şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.

Dar
El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.
Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem
tămăduiţi.

Noi
rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a
făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”

În
seara aceasta aş vrea să iau ca titlu al mesajului meu: „Calea dată de
Dumnezeu ca să ne luptăm cu păcatul
.”


ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Tată
ceresc, marele nostru Ajutor, Îţi mulţumim pentru această prorocie care ne-a
fost vestită prin gura slujitorului Tău, prorocul Isaia, care a vestit mai
dinainte că El va veni ca Lumină a neamurilor şi că neamurile se vor încrede în
Numele Lui. Îţi mulţumim pentru că cuvintele Tale sunt sigure şi nu pot cădea
niciodată.

Pentru
că este o seară rezervată surorilor şi fraţilor noştri indieni, Te rog să-i
binecuvântezi din belşug şi să îngădui să se facă semne mari şi minuni, astfel
ca atunci când se vor întoarce acasă, călăuziţi de Duhul Sfânt, să nu mai fie
nici un bolnav sau neputincios în autobuzul cu care au venit. Fie ca slava lui
Dumnezeu să fie printre ei şi să înceapă o trezire de modă veche în San Carlos,
astfel încât fiecare indian din rezervaţie să primească Duhul Sfânt.

Îngăduie
să se facă semne mari şi minuni pe acele înălţimi, pentru ca lumea să ştie că
Tu eşti un Dumnezeu care locuieşti şi în locul acela. Şi oriunde vei găsi o
inimă în care poţi să locuieşti, preseaz-o ca să intri în ea.

Tată,
Te rugăm să tai împrejur buzele vorbitorului şi inimile ascultătorilor, ca să
putem vorbi şi auzi Evanghelia. Şi fie ca Duhul Sfânt să aşeze lucrurile lui
Dumnezeu în fiecare inimă, după cum este nevoie, fiindcă Îţi cerem aceasta în
Numele lui Isus Hristos. Amin.

Nu
voi vorbi prea repede pentru că vreau să-i dau timp suficient şi traducătorului
pentru prietenii indieni.

Cu
câteva clipe în urmă am spus că tema din seara aceasta se numeşte: „Calea dată
de Dumnezeu ca să ne luptăm cu păcatul.” Dumnezeu are o cale şi noi, de
asemenea avem o cale, dar căile noastre nu sunt căile lui Dumnezeu. Mai mult,
noi nu putem fi în acelaşi timp şi pe calea noastră şi pe calea lui Dumnezeu.

Este
ca în cazul unei hărţi rutiere. Când mă pregătesc să merg acasă, eu nu voi
spune: „Păi voi aşeza busola aşa, fiindcă ştiu că locuiesc la est de aici.”
Dacă merg în direcţia aceea, nu voi putea ieşi niciodată din oraş, fiindcă este
dată o cale pe care trebuie s-o urmez, iar harta pe care o am, mă ajută să văd
unde trebuie să iau curba; semnele de pe ea îmi arată unde s-o iau la stânga şi
unde s-o iau la dreapta, şi eu o urmez întocmai. Şi prin harul lui Dumnezeu,
voi ajunge acasă cu bine.

Ei
bine, şi Dumnezeu are o Hartă. El are dată pentru noi o Cale ca să putem ajunge
în slavă; are dată pentru noi o Cale pentru vindecarea divină; El are dată o
Cale prin care să lucreze cu lumea şi are o Cale dată pentru Biserică.

În
Biserică lucrează prin Duhul Sfânt, prin cele nouă daruri duhovniceşti. Da, El
are în Biserica Sa daruri, semne şi minuni. Aceasta este Calea dată de Dumnezeu
pentru desăvârşirea Bisericii Sale. Noi am încercat tot felul de căi: teologie,
învăţături şi alte lucruri, dar n-a mers cu nimic şi nici nu va merge, pentru
că trebuie să ne întoarcem la Calea dată de Dumnezeu. El are o Cale prin care
îşi spijineşte Biserica şi nu are nevoie de supeuri şi de dineuri, ci are
nevoie ca fiecare om să-şi plătească zeciuiala la biserică, fiindcă prin
aceasta face ceea ce i-a cerut Dumnezeu. Calea dată pentru aceasta este
zeciuiala.

Dumnezeu
are dată o Cale pentru ca omul să intre în Biserica SA. Astăzi, noi aducem
oameni în biserică printr-o scrisoare de recomandare sau dând mâna cu ei în
semn de părtăşie, îi stropim cu puţină apă în creştetul capului şi spunem că
este în ordine, dar nu aceasta a cerut Dumnezeu! El are o Cale diferită de
aceasta, pentru a aduce oamenii în Biserica Sa, şi aceasta este fiind „…botezaţi
de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup…”
Aceasta este singura Cale
dată de Dumnezeu pentru a-i aduce pe creştini în Biserică.

Petru
a spus în ziua Cincizecimii: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat
în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi
darul Sfântului Duh.”

Căci
făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce
sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul
nostru.”
(Fapte 2.38-39).

Acest
lucru trebuie să continue mai departe, „în oricât de mare număr îi va chema
Domnul”,
pentru că făgăduinţa dată de Dumnezeu cu privire la Duhul Sfânt
este încă valabilă. Aşa este. Aceasta este Calea dată de Dumnezeu pentru a
intra în Biserică. Mai mult, Biblia spune că: „Domnul adăuga în fiecare zi
la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.”
(v. 47).

Păstorul
nu adaugă nimic şi nici comitetul nu adaugă nimic, dar Dumnezeu a adăugat
zilnic la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi. Aceasta este Calea dată de
Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care biserica de astăzi a intrat în
încurcătură: pentru că nu Dumnezeu a adăugat în fiecare zi la numărul ei, ci noi.

Dar
eu aş zice altfel: noi adăugam zi de zi la denominaţiunea noastră, dar Dumnezeu
adaugă zi de zi nou-născuţi la Biserica Sa. Aceasta este Calea dată de Dumnezeu
pentru Biserică: oameni aduşi de Dumnezeu. Şi El a dat întotdeauna o Cale.

Priviţi!
Când apune soarele, Dumnezeu trimite luna să dea o lumină mai mică. Soarele şi
luna sunt ca soţul şi soţia. Aşa este. Astfel, când apune, soarele merge pe
partea cealaltă a pământului, iar atunci îşi reflectă lumina asupra lunii, care
dă o lumină mai slabă pe perioada nopţii.

La
fel s-a întâmplat cu Isus. El a fost pe pământ, apoi a plecat la cer; iar acum
Îl reflectă Duhul Sfânt, care este Lumina ce luminează peste Biserica Sa cât
timp este plecat El. Ce desăvârşit!

Dar
nu uitaţi că luna nu are o lumină proprie, ci reflectă lumina soarelui. Amin.
La fel este şi cu Biserica. Nu Biserica este Lumina, ci Duhul Sfânt este Cel
care Îşi reflectă Lumina prin Biserică.

Aceasta
este adevărata Cale dată de Dumnezeu. Nu să vedem dacă putem avea cu un milion
mai mulţi decât în ´54; nu acesta trebuie să fie ţelul nostru, pentru că
Dumnezeu îi va adăuga în fiecare zi pe cei mântuiţi la Biserica Sa. Lucrul de
care are nevoie biserica de astăzi; lucrul de care avem nevoie noi, este să ne
întoarcem la Calea dată de Dumnezeu.

Uitaţi-vă
la Luceafărul de dimineaţă. Dacă l-aş întreba: „Luceafărule de dimineaţă, ce te
face să străluceşti? Dar pe celelalte stele de pe cer?” Dacă ar putea să-mi
răspundă, mi-ar zice: „Păi, frate Branham, nu eu strălucesc, ci soarele
străluceşte peste mine. El îmi dă strălucirea.”

Cu
câtva timp în urmă cineva mi-a zis: „Nu crezi că oamenii aceştia care strigă
„Amin” şi „Aleluia” în adunare sunt puţin emoţionaţi?”

„Sigur
că nu cred aceasta, ei doar strălucesc”, am răspuns eu.

Aşa
este. Nu eu strălucesc şi nici voi nu o faceţi, ci Dumnezeu este Cel ce
străluceşte peste noi prin Duhul Sfânt, dându-ne naşterea din nou.

Aşa
cum Luceafărul de dimineaţă reflectă lumina soarelui care este încă absent,
prin puterea lui Hristos, Biserica reflectă Lumina Sa în acest timp întunecos.
Însă în curând se va face ziuă, iar atunci „va răsări Soarele neprihănirii,
şi tămăduirea va fi sub aripile Lui.”
(Maleahi 4.2). Atunci, „trupul
acesta muritor se va îmbrăca în nemurire”
şi Îl vom vedea pe El aşa cum
este, pentru că vom fi făcuţi asemenea trupului Său proslăvit. Atunci nu vom
mai fi bolnavi niciodată şi nu vom mai suferi dezamăgiri… Noi aşteptăm
răsăritul Soarelui.

Dacă
vreţi să-L vedeţi pe Dumnezeu, priviţi natura, pentru că El este în natură.

Cred
că Isaia a spus odată: „Străjerule, cât mai este din noapte?” (Isaia
21.11). Iar străjerul i-a răspuns că „Vine dimineaţa, şi este tot noapte.”

Dacă
observaţi, din punct de vedere biblic totul este pregătit, dar întotdeauna
înainte de ivirea zorilor este cel mai mare întuneric, şi aceasta din cauză că
lumina presează întunericul să plece. Este timpul când apare Luceafărul de
dimineaţă, dar numai cei care se trezesc foarte devreme îl pot vedea.

Eu
cred că în acest ceas întunecos, Luceafărul de dimineaţă străluceşte din nou
chiar înainte de ivirea zorilor. Dar numai cei care se trezesc devreme Îl pot
vedea, nu cei care spun: „Voi fi salvat săptămâna viitoare sau la anul.”

Cei
care se trezesc şi văd Luceafărul de dimineaţă, se ridică din murdăria şi
somnul acestei lumi moderne şi plină de teologie, şi intră în puterea Duhului
Sfânt, în nemărginitele bogăţii ale lui Dumnezeu, turnate în inimile noastre şi
purtătoare de semne şi minuni. Păi, cu siguranţă ne vom ridica şi Îi vom da
slavă! Mă gândesc că atunci când va veni El, Îl vom vedea aşa cum este şi vom
avea un trup asemenea Lui, fără boală şi fără vină, şi vom fi cu El de-a
pururi.

Odată,
am fost la pescuit de păstrăvi pe un curs de apă din munţi. Îmi place mult să
pescuiesc, aşa că m-am dus acolo, mi-am instalat cortul şi am plecat la
pescuit. Când am venit înapoi, mi-am găsit cortul dărâmat. În ţinutul acela era
o familie de urşi negri, iar ursoaica şi doi pui au intrat în cortul meu şi au
pus totul la pământ. Problema nu a fost ce au mâncat, ci ceea ce au stricat. Aveam
în mână doar un topor pe care îl luasem cu mine ca să-mi croiesc cale printre
tufişuri, aşa că m-am gândit că n-ar fi bine să mă apropiu prea mult, fiindcă
ursul urcă în copac la fel de bine ca omul. Aveam o armă pe undeva prin cort,
dar mă gândeam că era făcută deja bucăţi, aşa că am stat pe loc şi am continuat
să mă uit la cei doi pui. Unul dintre ei făcea ceva şi mă întrebam, ce. M-am
mai apropiat puţin, dar am rămas totuşi la distanţă.

Voi
ştiţi că mie îmi plac clătitele… Sunt cu adevărat bune şi îmi place să pun pe
ele melasă, iar acum aveam în cort o găletuţă cu melasă. Ştiţi că ursuleţilor
le plac dulciurile, iar eu aveam o găletuţă plină. Pentru că sunt baptist, nu
le stropesc, ci le botez, torn pe ele din belşug.

Şi
acest ursuleţ a apucat găletuţa mea cu o lăbuţă, iar pe cealaltă a cufundat-o
adânc în melasă, apoi a început s-o lingă. Era numai melasă din cap până-n
picioare. La un moment dat, a privit în jur şi m-a văzut, dar imediat a întors
capul şi a continuat să lingă din nou melasa. Atunci m-am gândit: „Acum,
dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus…”
(Romani
8.1), fiindcă, indiferent cât de multe pericole sunt în jur, dacă „lingi”, nu
le iei în seamă.

Aceasta
mi-a adus în minte trezirea de modă veche a Duhului Sfânt. Acolo nu mai este
nici o osândire, ci stai cu mâinile băgate până la cot în Mierea lui Dumnezeu,
în puterea Lui, fără să-ţi mai pese ce se întâmplă în jur. Când ei spun: „Noi
nu credem în vindecarea divină!” nu te mai interesează, ci continui să lingi
mai departe din Mierea Lui. Asta-i tot. De aceasta avem nevoie.

După
ce s-a săturat, micuţul ursuleţ a plecat, dar partea hazlie este că atunci când
a ajuns la mama şi la fratele lui, era atât de plin de melasă încât au început
să-l lingă amândoi; ceea ce mi-a amintit de încă ceva: Dacă cineva merge într-o
adunare şi petrece un timp minunat, când vine acasă, restul familiei vrea să
„lingă” toată seara dulceaţa Duhului de peste el.

Urmăriţi-L
pe Dumnezeu cum se mişcă în natură, în marea Sa putere!

Eu
obişnuiam să merg tot timpul să beau apă dintr-un izvor, iar într-o zi m-am
aşezat jos şi am vorbit cu el:

„Mă
tot întreb”, i-am zis, „ce te face să fii tot timpul atât de vesel?” M-am uitat
la el şi mă gândeam ce mi-ar răspunde dacă ar putea vorbi şi l-aş întreba:

„De
ce eşti atât de bucuros? Pentru că beau eu din tine?”

„Nu”,
ar răspunde el.

„Atunci
eşti bucuros pentru că beau căprioarele?”

„Nu”,
ar răspunde el din nou.

„Atunci
ce te face să bolboroseşti tot timpul?”

„O,
frate Branham eu nu bolborosesc, ci în spatele meu este Ceva care îmi predică
şi mă face să tresalt în continuu.”

Aceasta
se întâmplă şi într-o adunare de modă veche. Nu ei strigă, ci acolo este
puterea lui Dumnezeu care Se mişcă în ei bolborosind; este puterea Dumnezeului
celui viu, Calea dată de Dumnezeu pentru a avea Apă; o Fântână arteziană care
ţâşneşte şi tresaltă de bucurie. Dumnezeu are întotdeauna o Cale de a se ocupa
de toate; El are o Cale de a se ocupa de fiecare personal.

Uneori,
dacă nu asculţi, El îi va îngădui diavolului să facă ceva, să te împovăreze cu
ceva, ca să fii nevoit să priveşti în sus. Aceasta este Calea dată adesea de
Dumnezeu pentru mulţi.

Câtă
durere a fost în grădina Eden când Dumnezeu a văzut că omul creat de El a
păcătuit şi s-a despărţit de Creatorul său! Mai mult, în loc să alerge să-şi
mărturisească greşeala, când Adam şi-a dat seama că a pierdut părtăşia cu
Creatorul lui, s-a ascuns. Şi omul face aceasta până astăzi, pentru că acest
lucru este în el.

Dar
Dumnezeu a mers în sus şi-n jos, strigându-l: „Adame, unde eşti?” Atunci Adam
ar fi trebuit să răspundă: „Tată, Tată, vreau să ajung la Tine ca să mă pun în
rânduială!” dar în loc să facă aceasta, a preferat să se ascundă. A făcut
şorţuri din frunze de smochin şi s-au îmbrăcat amândoi cu ele, gândindu-se că
aşa vor fi în ordine, dar când au trebuit să se înfăţişeze… Acum urmează! Când
au trebuit să stea în prezenţa lui Dumnezeu, au încercat să-şi facă o religie
proprie, dar nu le-a folosit la nimic. Aşa este.

Prieteni,
poate că în seara aceasta aparţineţi la cele mai bune biserici de pe-aici şi
spuneţi: „Eu ţin regula de aur şi nu fac rău nimănui!” dar aceasta nu vă va
ajuta la nimic, nu va sta în picioare. Nu, domnilor. Dumnezeu are dată în seara
aceasta o Cale pentru voi şi trebuie s-o urmaţi!

Atunci,
Dumnezeu S-a dus, a omorât ceva, probabil o oaie, i-a luat pielea însângerată
şi le-a aruncat-o celor doi în tufiş; iar Adam şi Eva s-au înfăşurat în ea,
s-au târât afară şi au ajuns în prezenţa lui Dumnezeu.

Şi
Dumnezeu a pronunţat judecata: „Pentru că ai ascultat de nevasta ta şi nu de
Dumnezeu, din ţărână ai fost luat şi în ţărână te vei întoarce! Iar tu, Eva,
pentru că ai ascultat de şarpe în loc să asculţi de bărbatul tău…”

Oh,
şi pot să-l văd pe Adam, cu părul lui pletos atârnând pe spatele puternic şi cu
lacrimile şiroind pe obraji, şi pe Eva, cu cel mai frumos chip, cum se întorc
şi pleacă… Şi în timp ce se îndepărtau se auzea un plescăit (Fratele Branham
imită zgomotul acela). Ce era aceasta? Pielea aceea de oaie însângerată care li
se lovea de picioare.

Apoi
văd cel mai dramatic tablou din întreaga Biblie: Îl văd pe marele IaHVeH
Dumnezeu, Cel ce acoperă întregul timp şi spaţiu, Cel ce nu are nici început,
nici sfârşit, coborând ca o pâlnie în patru litere: LOVE (DRAGOSTE). El nu
putea suporta să-i vadă pe copiii Săi plecaţi în ruşine, aşa că a zis: „Vrăjmăşie
voi pune între… sămânţa ta şi sămânţa şarpelui.”
(Geneza 3.15).

Acum
vom schimba puţin tabloul şi-l aducem cu patru mii de ani mai încoace. Astfel,
ajungem în cetatea Ierusalim, unde Dumnezeu se luptă cu păcatul, urmând propria
Sa cale de judecată. Pe străzi se aude un zgomot care seamănă cu ceva ce se
târăşte pe dalele de piatră, iar în aer răsună urletele unei haite de lupi care
strigă după sângele de Miel. Pe stradă vine un Om plăpând, cu o coroană de spini
pe cap şi cu sângele şiroind pe obraji în jos, aşa că în urma Lui lasă dâre
roşietice. Şi pe cămaşa Lui fără nici o cusătură se pot vedea pete roşii. În
timp ce privesc acele pete, pot vedea cum devin tot mai mari. Ce sunt acele
pete? După o vreme, toate s-au unit într-o singură pată mare, lovindu-se de
picioarele Celui de-al doilea Adam, Mielul dat de Dumnezeu, calea dată de
Dumnezeu pentru a ne lupta cu păcatul. El însuşi a luat chipul unui păcătos, a
venit aici jos şi S-a făcut asemenea omului, iar acum urca sângerând dealul
Golgotei. Apoi Îl văd atârnând între cer şi pământ…

 Ce tablou frumos putem lua din Eden!

Abel
încerca să primească trecere înaintea lui Dumnezeu, dar şi Cain era un bărbat
religios. El a venit şi a ridicat o biserică la fel de bună ca biserica
voastră; a zidit un altar, a adus o jertfă şi s-a închinat lui Dumnezeu.
Vedeţi? Cain nu era un necredincios, ci era credincios. Cu siguranţă. Şi nu
numai atât, ci era un închinător, un membru adevărat al bisericii, aşa că a
zidit un altar Domnului, a îngenuncheat şi s-a rugat.

Dacă
Dumnezeu este drept, şi ştim că este, şi dacă un altar, o biserică şi credinţa
în Dumnezeu, este tot ce cere El, înseamnă că a fost nedrept atunci când l-a
respins pe Cain.

Dar
Dumnezeu are dată o cale şi orice om trebuie să se întâlnească cu El pe această
cale. Dumnezeu are şi în seara aceasta o cale, iar tu trebuie să umbli pe ea.
Abel a făcut-o. În ce-l priveşte pe Cain, probabil a avut cea mai mare şi mai
frumoasă biserică şi a împodobit-o cu crini şi alte flori.

Se
apropie Paştele şi voi, cei din jurul oraşului Phoenix, veţi merge la serviciul
de Paşti. Toată lumea participă la acest serviciu ca să-şi arate noul costum
sau noua pălărie. Când eram baptist, le spuneam oamenilor: „Vă spun: „Crăciun
fericit”, fiindcă nu veţi mai veni decât la Paşti.” Şi aşa era, îi mai vedeam
doar la Crăciunul următor. Sigur că da, pentru că atunci este ocazia potrivită
să-ţi faci haine noi şi să le arăţi tuturor. Dar aşa ceva este o ruşine! Cu
siguranţă.

Uitaţi-vă
la ei! Cain a pus pe altarul său flori de Paşti, aşa cum puneţi şi voi. În
toată America, veţi cheltui mii sau poate chiar milioane de dolari pentru
florile de Paşti, dar Dumnezeu nu vrea flori pe altar, ci vă vrea pe voi pe
altarul Său. Altarul n-a fost făcut pentru flori, ci pentru om. Aşa este. Dar
în locul vostru trimiteţi flori, la fel ca şi Cain. Puteţi vedea de unde vine
aceasta?

Dar
priviţi-l pe Abel. El nu avea nimic drăguţ, nimic frumos. Cred că pe vremea
aceea nu aveau sfoară, aşa că a înfăşurat nişte viţă de vie în jurul gâtului
acelui miel. Şi iată-l cum vine trăgând mieluţul după el. Micuţul simţea
moartea în faţa sa, aşa că se trăgea înapoi, dar Abel l-a pus pe piatră,   i-a dat puţin capul pe spate, şi pentru că
nu avea un cuţit, a luat o piatră ascuţită şi a început să-i lovească gâtul cu
ea.

Aţi
văzut vreodată cum moare un miel? Este cel mai înduioşător strigăt pe care
l-aţi putea auzi. Oriunde lovea piatra aceea în vena jugulară a gâtului
mielului, ţâşnea sângele, udând blăniţa lui, iar Dumnezeu a privit în jos şi a
spus: „Asta este!”

Despre
ce vorbea această jertfă? Despre ceva ce s-a întâmplat patru mii de ani mai
târziu, când Mielul lui Dumnezeu a atârnat acolo, pe Stânca veacurilor şi
judecata lui Dumnezeu împotriva păcatului a căzut asupra Lui, lăsând pe umerii
Săi pete mari şi sângerânde.

Abel
nu putea înţelege ce spunea mielul lui, aşa cum nu a fost înţeles nici Isus
când, înainte de a muri, a spus: „Eli, Eli, lama sabactani?” El era Mielul lui
Dumnezeu care murea pe altar, era Cel Neprihănit care se jertfea pentru vina
noastră. Acesta este felul în care a luptat Dumnezeu împotriva păcatului.

Tu
nu poţi face nimic, pentru că Dumnezeu a făcut deja totul. Tot ce trebuie să
faci este să accepţi şi să crezi, prin harul lui Dumnezeu, iar El îţi va primi
credinţa şi îţi va da ca dovadă botezul Duhului Sfânt. Aşa este.

Dacă
nu aţi primit Duhul Sfânt de când aţi crezut, înseamnă că undeva este ceva
greşit, pentru că Dumnezeu le dă tuturor credincioşilor botezul cu Duhul Sfânt.
Aşa este. Aceasta este confirmarea credinţei voastre.

Avraam
L-a urmat pe Dumnezeu prin credinţă, iar Dumnezeu i-a dat ca şi confirmare a
credinţei sale, pecetea tăierii împrejur. Înţelegeţi? În Efeseni 4.30 scrie: „Să
nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi
pentru ziua răscumpărării.”

Deci
pecetea confirmării credinţei voastre este botezul cu Duhul Sfânt. Amin. Cum
spunea Isaia: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut
braţul Domnului?

El
a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un
pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile,
şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

Când
a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la
măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

Domnul
a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă…”
(Isaia
53.1-2,7,10).

Dumnezeu
a trebuit să reverse toată judecata Sa divină asupra Lui, fiindcă judecata
asupra păcatului L-a dus pe Isus la Calvar. Judecata asupra bolii i-a brăzdat
trupul. Da, Isus Hristos S-a dus la Calvar şi a plătit preţul păcatului. Şi
când s-a întâmplat aceasta, când sângele a curs din venele Lui, pământul a fost
îmbibat în sângele Său neprihănit şi El a strigat: „S-a isprăvit!” Ce s-a
isprăvit? Preţul a fost plătit; tot ce a cerut Dumnezeu, a fost plătit în
întregime la Calvar. „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit
pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi
prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”
(Isaia 53.5). Dacă
acceptă calea dată de Dumnezeu, pentru fiecare credincios totul s-a isprăvit la
Calvar.

Eu
am văzut tot felul de picturi care Îl înfăţişau pe Isus mergând la Calvar
îmbrăcat cu tot felul de haine, dar adevărul este că pentru ca umilinţa şi
ruşinea să fie şi mai mari, ei L-au dezbrăcat, L-au bătut şi au făcut tot ce au
vrut cu El. De ce? Pentru că trebuia să poarte întreaga pedeapsă pentru
păcatele mele. Şi ce S-a întâmplat? El a biruit moartea; a biruit mormântul, a
biruit iadul şi a câştigat pacea noastră. Aleluia! Acolo a biruit simţurile
noastre şi a plătit tot preţul. Aceasta a fost cerinţa lui Dumnezeu, iar El a
înlăturat toată pata păcatului.

Astăzi
am stat şi am privit cum lucrau nişte albine, şi m-am gândit: „Când o albină
înţeapă pe cineva, acul rămâne acolo şi nu mai poate înţepa pe nimeni. Gata cu
înţepatul ei.

Aşa
a scos Isus Hristos boldul morţii la Calvar. Boala nu mai are putere, pentru că
suferinţa lui Dumnezeu a judecat-o.  Isus
a luat păcatul Satanei şi a scos boldul din el, aşa că în seara aceasta este
total neajutorat. Aleluia! Tot ce mai poate să facă el este să bâzâie, să facă
gălăgie, pentru că nu mai are nici un bold cu care să facă rău. Astfel, Pavel a
spus: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”

Dar
mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus
Hristos!”
(1 Corinteni 15.55,57). Amin.

Haideţi
să ne rugăm.

Tată
ceresc, în seara aceasta Îţi mulţumim pentru că ai luat boldul morţii. Doamne,
boldul morţii a muşcat din trupul Tău şi boldul bolii a locuit în El. Acolo ai
purtat neputinţele noastre: boldul durerii de cap, boldul cancerului, boldul
bolii, care era înfipt în trupurile noastre. Dar Tu le-ai paralizat pe toate.
Aleluia! Doamne, când intrăm în Tine, noi nu mai suntem păcătoşi, ci suntem
fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Tu ai fost străpuns pentru păcatele noastre,
zdrobit pentru fărădelegile noastre şi pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste
Tine. De aceea, bărbaţii şi femeile care sunt bolnavi în seara aceasta, au fost
vindecaţi prin rănile Tale.

O,
Isuse Hristoase, care eşti viu în veci, vino şi străluceşte în seara aceasta
peste noi, cu binecuvântările Tale. Adevereşte prezenţa Ta, astfel încât să
vadă cu toţii aceasta şi să fie vindecaţi şi salvaţi, fiindcă o cerem în Numele
lui Isus Hristos.

Tată,
aici sunt câteva batiste care vor ajunge la bolnavi şi suferinzi din diferite
părţi ale ţării. Eu îmi pun mâinile peste ele şi Te rog să îi vindeci pe toţi
spre slava Ta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum
îmi vine în minte ceea ce a spus poetul:

Stânci
ascuţite şi cer întunecat,

Mântuitorul
meu şi-a plecat capul şi a murit.

Perdeaua
despicată a descoperit calea

Spre
bucuria veşnică şi ziua fără sfârşit.

Cum
ai putea refuza Calvarul? Dacă eşti bolnav, priveşte la Calvar!

Priviţi
la Mine, voi muritori pământeşti,

Priviţi
şi veţi trăi!

Este
scris în Cuvântul Lui, aleluia!

„Doar
dacă priviţi, veţi trăi!”

Şarpele
de aramă era un simbol. Tu spui: „Şarpele era Isus?” Da, acel şarpe era Isus.
Arama vorbeşte despre judecata divină, iar faptul că şarpele acela era din
aramă, arăta că a fost deja judecat. Şi dacă cine privea la acel simbol era
vindecat, ce va aduce realitatea? Dacă oamenii care au privit la acel şarpe, au
trăit, cu cât mai mult veţi trăi voi, care priviţi la Isus Hristos, la Cel care
a plătit întreaga noastră vină?

Este
vreun traducător pentru prietenii noştri indieni? Dacă este, îl rog să vină pe
platformă, pentru că aş vrea să vorbesc puţin şi pentru ei. În ordine. Uite că
vine cineva care vorbeşte limba indienilor apaşi.


văd câţi păcătoşi din locul acesta, vor să privească şi să trăiască? Vreţi să
spuneţi: „Aminteşte-mă în rugăciune, frate predicator, fiindcă sunt un păcătos
şi Îl doresc pe Isus Hristos?”, pentru că atunci mă voi ruga pentru voi. Mai
este cineva şi sus la balcon? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Altcineva? Dar la balconul
din dreapta? Spuneţi: „Aminteşte-mă şi pe mine în rugăciune, frate Branham,
pentru că încă nu sunt creştin.” Ridicaţi mâna. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

O,
Tată ceresc, Tu ai văzut aceste mâini ridicate. Ei au realizat că judecata lui
Dumnezeu a fost asupra lui Hristos şi că El a purtat nelegiuirea noastră a
tuturor, de aceea, vin plini de umilinţă în inimile lor şi spun: „Începând din
seara aceasta, Îl voi sluji pe Domnul!” Te rog să le confirmi credinţa dându-le
Duhul Sfânt, înainte ca această adunare să se termine, fiindcă o cerem în
Numele scumpului Tău Fiu, Isus Hristos. Amin.

Acesta
este traducătorul? Ce mai faci? Vorbeşti bine engleza? Bine. Vreau să stai
lângă acest microfon şi să le spui oamenilor ceea ce voi spune eu. (Fratele
Branham vorbeşte, iar bărbatul traduce cuvintele lui).

Dragi
prieteni indieni, vă vorbesc cu inima plină de dragoste. De când am fost la San
Carlos, m-am gândit de multe ori la voi şi am vorbit peste tot în lume, despre
credinţa voastră. Îmi pare rău pentru că n-am avut ocazia să ajung în
rezervaţie, dar i-am întrebat pe oamenii de aici, dacă sunt de acord să vă
dedice vouă seara aceasta. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze, pentru că şi voi
sunteţi copiii lui Dumnezeu, iar eu sunt fratele vostru.

Dacă
aţi citit Biblia şi în seara aceasta aţi auzit vorbindu-Se despre Isus Hristos,
să ştiţi că dacă El a înviat din morţi, este Acelaşi şi astăzi şi face aceleaşi
lucrări ca atunci. Biblia spune despre El că era un Om al durerii şi obişnuit
cu suferinţa; un Om care n-a pretins niciodată că ar fi cineva; că ar fi
Vindecător, dimpotrivă, a spus clar: „Tatăl Meu, care este în Mine, El face
aceste lucrări ale Lui.”
 Când a
trecut pe la scăldătoarea „Betesda”, acolo erau o mulţime de bolnavi şi uscaţi,
însă El a trecut pe lângă toţi, s-a dus la un bărbat care era întins pe o targă
şi l-a întrebat: „Vrei să te faci sănătos?” Îl întreba
aceasta, pentru că ştia că era bolnav de multă vreme. Şi omul acela s-a făcut
bine. Vedeţi, El a trecut pe lângă toţi ceilalţi, iar în versetul 19 din
capitolul 5 al Evangheliei lui Ioan, a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că
Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând;
şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.”

Deci El făcea numai
ceea ce Îi arăta Tatăl în vedenie.

 Când era cu femeia de la fântână, El s-a uitat
la ea şi i-a zis: „Dă-Mi să beau!” iar când S-a oferit El însuşi să-i dea să
bea, femeia I-a răspuns: „Fântâna este adâncă…” Şi discuţia a continuat
până când El i-a zis:

„Du-te, de cheamă pe bărbatul tău şi vino
aici”.

Femeia
I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai
bărbat.
Pentru
că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai
spus adevărul.”

„Doamne”,
I-a zis femeia, „văd că eşti proroc.”
Şi a alergat în
cetate strigând: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu
cumva este Acesta Hristosul?”
 El nu i-a spus tot ce a făcut, dar i-a
spus unde era problema ei.

Când
Filip l-a găsit pe Natanael, el a zis: „Noi am găsit pe Acela despre care a
scris Moise în Lege şi Prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.”

Natanael
i-a zis: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” „Vino şi vezi!”, i-a răspuns
Filip.”
Dar când a ajuns în rândul de rugăciune, Isus
a zis: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este
vicleşug.”
Aceasta l-a tulburat profund pe Natanael, aşa că L-a întrebat: „De
unde mă cunoşti?”

„Te-am văzut mai înainte ca să te cheme
Filip, când erai sub smochin.”

Natanael
I-a răspuns: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!”

Apoi,
înainte de a părăsi acest pământ, Isus a spus: „Lucrările pe care le fac Eu,
le veţi face şi voi…”

Dacă Isus este cu adevărat înviat din morţi, El va
face şi în seara aceleaşi lucrări, ca atunci când a fost pe pământ. Dar El nu a
vindecat, ci doar a văzut vedenii şi a făcut ceea ce I-a spus Tatăl să facă.

Înseamnă
că dacă a înviat din  morţi şi face şi în
seara aceasta aceleaşi lucrări ca atunci, este Acelaşi ieri, azi şi în veci.
Este adevărat?

Dacă
în seara aceasta va veni şi va produce acea Viaţă înaintea voastră, Îl veţi
accepta ca Vindecătorul vostru? Domnul să vă binecuvânteze.

Acum
vom chema câţiva dintre prietenii indieni şi le vom spune că trebuie să aibă
credinţă. Eu nu ştiu să vorbesc limba lor, dar dacă Isus Hristos va arăta o
vedenie, ca atunci când a vorbit cu femeia de la fântână sau cu Natanael,
dovedind astfel că a înviat din morţi şi trăieşte în copiii Lui, veţi crede?
Voi nu puteţi înţelege limba, dar simţiţi Duhul care este de fapt acelaşi Duh
Sfânt.

După
părerea mea, Lumina din fotografia aceasta care a fost făcută, este acelaşi
Stâlp de Foc care a condus poporul Israel. Când aveam doar câteva minute de la
naştere, El a intrat în camera aceea micuţă din coliba de lemn, iar acum vă pot
spune că acelaşi Înger al lui Dumnezeu, care a condus poporul Israel în
vechime, conduce în seara aceasta Biserica Sa, dovedind că este Acelaşi ieri,
azi şi în veci. Voi aţi văzut aceasta întâmplându-se, aşa-i? Dumnezeu să vă
binecuvânteze.

Voi
chema un anumit număr de oamenii şi voi începe cu rândul obişnuit de rugăciune.
Să începem de la numărul 35. Spune-le să ridice mâna (Fratele Branham vorbeşte
cu traducătorul). Să vină aici. În ordine. 
Să vină până la numărul 50.

Câţi
de aici nu un număr de rugăciune? Vorbesc acum cu oamenii vorbitori de limba
engleză. Câţi nu aveţi numere de rugăciune, dar doriţi ca Dumnezeu să vă
vindece? Peste tot văd numai mâini ridicate. Acum întreabă-i pe prietenii
indieni câţi vor să fie vindecaţi? Spune-le să ridice mâna dacă vor să fie
vindecaţi. (Traducătorul vorbeşte cu indienii).

Acum
aş vrea să fiţi plini de respect. O soră să vină şi să cânte încet „Crede
numai”. Uite că s-au aliniat deja. Oamenii albi ştiu cum procedăm în serviciile
de aici. Noi am dat întâietate prietenilor indieni, dar atunci când va veni
Îngerul Domnului, El va veni peste oricine. Înţelegeţi? Aşa că, oriunde
sunteţi, rugaţi-vă şi credeţi din toată inima că Domnul Isus ne va da aceste
binecuvântări ale lui Dumnezeu, în seara aceasta. Să cântăm încet „Crede
numai!”


stăm cu toţii liniştiţi şi să-L lăsăm pe Duhul Sfânt să se mişte. Ţineţi copiii
lângă voi, din pricina demonilor de boală care sunt peste tot felul de oameni,
fiindcă eu nu sunt răspunzător pentru eventuale critici. Nu sunt răspunzător
pentru că bolile merge de la unul la altul. Poate mulţi dintre voi ştiţi ce se
petrece de multe ori în adunări: mulţi oameni nu mai sunt pe pământ sau
populează instituţiile de boli nervoase, din pricina lipsei de respect de care
au dat dovadă.

Eu
nu ştiu să spun nici un cuvânt în dialectul indian, ceea ce înseamnă că dacă
voi şti ceva despre vreunul dintre ei, se va datora unei vedenii, care vine şi
pentru ei la fel ca şi pentru oricare alt om.

Frate
Brown, te rog să vii aici. Spune-i acestei femei să se uite la mine. Te rog
să-i traduci de am spus. Bună seara. Văd că eşti credincioasă. Acesta este din
nou un tablou biblic identic cu cel în care Isus S-a întâlnit cu femeia din
Samaria şi El a văzut care era problema ei.

Desigur,
noi nu ne cunoaştem. Crezi aceasta? Dacă Isus din Nazaret îmi va descoperi care
este problema ta, Îl vei accepta ca Vindecătorul tău? Uită-te la mine.


vrea să vă rugaţi cu toţii. Eu sunt puţin conturbat de duhurile care sunt peste
tot în jur, dar este în ordine. În timp ce vorbesc cu femeia aceasta, vreau ca
voi să vă rugaţi. Este tot ce vă cer. Voi ştiţi că trebuie să vină o vedenie,
dar eu nu pot face nimic în direcţia aceasta.

În
Numele lui Isus Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu, iau sub control orice duh
de aici, spre slava lui Dumnezeu. Îngerul Domnului este aici. Este vorba de
ochii ei şi are o problemă şi la stomac. Spune-i că am văzut că suferă după ce
mănâncă. Este adevărat?

Femeia
nu înţelege ce spun, dar are cancer. Credeţi că Dumnezeu o va vindeca? Ea se plânge
că de multe ori are gaze, care se acumulează în jurul inimii şi o sufocă, de
aceea trebuie să se ridice de multe ori după ce mănâncă. Fiţi cu toţii
respectuoşi.

Atotputernicule
Dumnezeu, Autorul Vieţii, în această după-amiază Te rugăm să priveşti cu milă
spre această mamă sărmană căruntă, care este robită de vrăjmaş. Doamne, revarsă
îndurarea Ta divină asupra ei şi fă ca vrăjmaşul s-o părăsească, astfel încât
să fie bine. Îl mustru pe acest diavol, care încearcă să-i ia viaţa! Ieşi din
ea în Numele lui Isus Hristos!

Du-te
şi mănâncă liniştită. Dumnezeu să te binecuvânteze…

…………………………………………………………………………………………
Ea suferă de o stare nervoasă. Spune-i să se uite la mine. Eşti nervoasă din
pricina unui duh rău care te munceşte. Tu ai nevoie de Isus Hristos ca
Mântuitor personal. (Întreab-o dacă este adevărat). Tu eşti muncită. Te simţi
ciudat, pentru că în jurul tău este ceva. Uneori crede că-şi pierde minţile. O
văd că dă din cap, ceea ce înseamnă că înţelege cuvintele mele. Mi s-a mai
întâmplat aceasta în timp ce eram sub inspiraţie. Poţi pleca acasă şi să fii
sănătoasă. Dumnezeu să te binecuvânteze. Isus Hristos te-a salvat şi te-a
mântuit. Lăudat să fie Domnul!

O
femeie indiană a înţeles în timp ce vorbeam în engleză. Mi s-a mai întâmplat
odată aceasta, cu o fetiţă spaniolă, care era pe platformă cu un traducător.
Când a venit vedenia şi i-am spus care era problema ei, ea a înţeles totul în
spaniolă, fără să fie nevoie să i se traducă, deşi nu ştia nici măcar un cuvânt
în engleză. După ce inspiraţia a plecat, fetiţa nu a mai înţeles nimic. Acelaşi
lucru s-a întâmplat şi cu femeia aceasta. Ea m-a înţeles în dialectul indian,
deşi am vorbit în engleză.

Orice
a fost, este desigur o vedenie. Orice a fost, a plecat de la ea, pentru că acum
totul este alb în jurul ei.

Vino.
Uită-te la mine! Când vine vedenia, să spui exact ce voi spune eu, iar dacă
vorbesc repede s-o faci şi tu la fel. Înţelegi? Să vorbeşti tare ca să
înţeleagă tot şi să spui cuvânt cu cuvânt ce voi spune eu.

Ce
mai faci? (Traducătorul traduce pentru fratele Branham). Suntem străini unul
pentru celălalt, este adevărat? Tu eşti creştin. Şi el mă înţelege. Ştii
engleză? Asta-i bine. Va fi mai uşor să vorbim fără traducător.

Eşti
creştin, pentru că văd că ai un duh binevoitor. Eu nu ştiu nimic despre tine şi
cred că nu te-am mai văzut niciodată. Noi suntem doi oameni care ne-am întâlnit
aici pe pământ, doi creştini salvaţi de acelaşi Domn. Nu văd nimic pe plan
fizic. Ceea ce doreşti tu este să-mi pun mâinile peste tine, pentru că ai o
chemare la slujbă, să predici Evanghelia. O, Dumnezeule, binecuvântează-l pe
fratele meu…

Lăudat
să fie Dumnezeul cel viu.

Domnul
cunoaşte toate lucrurile. Înaintea Lui nu este nimic ascuns. Restul indienilor
nu trebuie să fiţi aici pe platformă, ci trebuie doar să aveţi credinţă în
Dumnezeu. Credeţi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Atunci priviţi încoace şi
credeţi. Aduceţi-o pe doamna…

Ce
mai faci? Înţelegi engleza? Asta-i foarte bine. Crezi că sunt slujitorul lui
Dumnezeu? Tu eşti creştină şi îţi dai seama că stai în prezenţa Cuiva care nu
este fratele tău, ci este Ceva diferit.

Tu
ai o problemă la piciorul stâng. Este o umflătură. Este adevărat? Du-te şi Isus
Hristos te face bine.

Vino.
Vorbeşti engleza? Atunci îmi va fi mai uşor să te ajut. Tu ai ceva aici într-o
parte, ceva dureros. Este o problemă la rinichi. Ai şi pe cineva drag care este
bolnav, un bărbat cu probleme la stomac. Este şi el aici. Duceţi-vă amândoi în
rezervaţie şi veţi fi bine, fiindcă Isus Hristos vă face bine.

Haideţi
să spunem: „Mulţumim lui Dumnezeu!” (Adunarea spune: „Mulţumim lui Dumnezeu!”).

Vorbeşti
engleza? Dacă Duhul Sfânt îmi va vorbi şi-mi va spune care este problema ta, Îl
vei accepta pe Isus Hristos ca Vindecătorul tău? Ai probleme cu spatele. Du-te
şi vei fi vindecat. Amin. În ordine.

Crezi
în Domnul Isus? Poate că nu vorbeşte engleza. Da? În ordine. Dacă Isus îmi va
descoperi care este problema ta, vei crede pentru vindecare? Tu ai ceva la
inimă, este adevărat? Mai bine zis, ai impresia că este ceva la inimă, dar nu
este nimic. Este o stare nervoasă care vine peste tine din pricina perioadei de
viaţă în care te afli. Totuşi, vei fi bine, pentru că Isus Hristos te-a făcut
bine. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Vino,
doamnă. Noi suntem străini unul faţă de celălalt. Vorbeşti engleza? Foarte
bine. Fiţi respectuoşi. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Este ceva
ciudat… Este o femeie albă care stă lângă tine… Aici este un demon care strigă
după ajutor. Da, femeia albă, care este puţin mai în vârstă, are aceeaşi
problemă ca femeia aceasta. O, iat-o! Nu ai număr de rugăciune, aşa-i? Crezi că
sunt prorocul lui Dumnezeu? Crezi că sunt slujitorul Lui?

Priveşte
încoace, doamnă! Ambele au TBC. Da, doamnă. Tu ai fost adusă aici de fiica ta,
care nu este din oraş, ci vine dintr-un loc care are un deal plin cu cactuşi.
Este din Tucson. Ea te-a adus aici, este adevărat? Ridică-te din scaunul cu
rotile şi du-te acasă în Numele Domnului Isus Hristos. În ordine.

Vorbeşti
engleza? Tu ai artrită, este adevărat? Ridică mâinile… Du-te şi bucură-te.

Vino,
doamnă.  Crezi că sunt prorocul lui
Dumnezeu? Vorbeşti engleza? Crezi că sunt slujitorul Lui? Ea a răspuns. Duhul
Sfânt, acel Foc divin este peste ea. Spune-i să meargă acasă şi să-şi mănânce
cina, fiindcă boala de stomac a părăsit-o. Amin. Să aveţi credinţă în Dumnezeu!

Care
este problema cu tine, doamnă care te rogi? Tu tocmai L-ai acceptat pe Isus
Hristos ca Mântuitorul tău. Suferi din pricina unei probleme nervoase, este
adevărat? Ridică-te în picioare pentru că Isus Hristos te face bine.

Dar
doamna care stă lângă tine, femeia indiană cu mâna ridicată? Ridică-te în
picioare, Dorothy. Tu ai probleme într-o parte, este adevărat? Eşti vindecată.

Dar
cea de lângă tine? Ridică-te în picioare. Tu ai dureri de gât, este adevărat?
Eşti vindecată. Du-te acasă şi fii bine în Numele lui Isus Hristos.

Cum
este cu tine, care faci cu mâna acolo în spate? Crezi? tu ai o problemă
interioară, este adevărat? Ridică-te în picioare pentru că Isus te face bine.

Tu,
care stai acolo, ai probleme cu sinusurile. Ridică-te în picioare, pentru că
eşti vindecată. Isus Hristos te face bine.

Tu,
care stai acolo, ai o problemă femeiască, o dereglare, dar Isus Hristos te face
bine.. Dumnezeu v-a vindecat pe amândouă.

Toţi
care doresc să fie vindecaţi, să se ridice în picioare, pentru că Duhul Sfânt
este aici. Amin.

  • Amin –