Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMCALEA DATĂ DE DUMNEZEU PRIN CARE SĂ LUPTĂM CU PĂCATUL

05/03/1954, - Phoenix, AZ

Bună seara, prieteni. Mă bucur că în seara aceasta mă aflu din nou aici, în slujba Domnului Isus, ca să fac tot ce pot pentru poporul Său. Tocmai am primit un mesaj în care eram întrebat: „Când vei veni în Des Moines, Iowa?” Cred că voi face aceasta între 16 şi 18 iunie, la Convenţia Naţională a câtorva biserici. Nici nu ştiu cine o sponsorizează, dar nădăjduiesc să veniţi şi acolo şi să aveţi parte de binecuvântările Domnului.

Este foarte bine că sunt din nou aici, în Phoenix, să încerc să fac cât mai mult pentru slava lui Dumnezeu, şi mă rog ca El să facă şi mai mult decât ne gândim sau aşteptăm noi.

Mă bucur şi pentru faptul că am privilegiul să le predic din nou prietenilor noştri indieni. Poate printre ei sunt şi cunoscători de limbă engleză, de aceea aş vrea să le traduceţi ca să înţeleagă toţi.

Adunările sunt programate atât de aproape unele de altele încât îmi vor trebui cinci zile să mă întorc acasă, iar în a şasea zi va trebui să încep din nou în auditorul de unde tocmai a plecat domnul Billy Graham. Deci, m-aş bucura să pot ajunge din nou la voi, pentru că v-am promis că o voi face, iar cu ajutorul Domnului voi şi reuşi.

De la ultima vizită pe care am făcut-o în rezervaţia San Carlos, s-au întâmplat multe. Este vreun indian care înţelege engleza? Cred că nu… Ba da, am văzut o mână ridicată. Da, s-au întâmplat multe când am fost acolo şi s-au întâmplat multe şi de atunci încoace; şi vă spun sincer, că nu voi uita niciodată adunarea aceea, pentru că nicăieri n-am întâlnit o credinţă atât de mare ca printre cei din San Carlos.

Indienii nu sunt ca noi ceilalţi, deşi toţi ne tragem din acelaşi pom, adică din Adam şi Eva. Îmi amintesc că subiectul din seara aceea era o mângâiere pentru ei, fiindcă ştiu cum se simt… sau cred că ştiu… Adesea mă gândesc că dacă ţara noastră ar fi fost cucerită, iar noi am fi fost trataţi aşa cum i-am tratat pe ei de multe ori… Poate mă veţi condamna pentru ceea ce voi spune, dar noi trimitem atât de mulţi bani peste hotare, când mila ar trebui să înceapă chiar din casa noastră. De ce să nu avem grijă mai întâi de indienii noştri, în loc să trimitem banii pe nu ştiu unde, pentru ca apoi să se întoarcă împotriva noastră sub formă de bombe şi alte lucruri de felul acesta. Aşa este.

Indienii au o mulţime de lucruri frumoase pe care albii nu le au, preferatele mele fiind pescuitul şi vânătoarea. Indianul este un conservator înnăscut, cel mai bun din lume, pe când, prin natura sa, omul alb este un ucigaş gata să împuşte şi să distrugă totul. Am văzut aceasta cu ani în urmă, când eram pădurar, deci ştiu cum este. Chiar şi cei din puţinele cluburi conservatoare care mai există, sunt plini de răutate ca şi ceilalţi. Dar indianul ia doar cât îi trebuie, fiindcă ştie că Dumnezeu i le-a dat lui şi îi aparţin, la fel ca oile sau vitele sale. Cu siguranţă eu am un respect deosebit pentru oamenii aceştia, care nu spun multe, dar gândesc profund.

Pot să spun că n-au încheiat o afacere prea bună locuind în această naţiune, dar ştiu pe Cineva care face cu ei o înţelegere corectă, iar acesta este Isus Hristos. El o face cu siguranţă, pentru că sunt poporul Său şi îi iubeşte, acest lucru fiind dovedit când am fost ultima dată la San Carlos.

Fiul meu a spus că nu a avut suficiente numere de rugăciune ca să le împartă la cei care doreau. „De ce n-au ajuns?” l-am întrebat eu, iar el mi-a spus că li s-a închiriat un autobuz, cu două sute de dolari, ca să poată veni aici. Oameni săraci, cu o pensie mică, bolnavi şi suferinzi, au făcut tot ce au putut şi i-au trimis aici. Eu simt cu adevărat cu ei, iar dacă ar trebui, aş anula o seară aici şi aş merge din nou în mijlocul lor pentru că merită. Fie ca Domnul să-i binecuvânteze. Ei nu mă înţeleg acum, dar traducătorul lor ştie ce spun.

Acum aş vrea să vorbesc puţin din Evanghelie pentru oamenii albi din clădire, apoi, cu ajutorul traducătorului aş vrea să le vorbesc puţin şi indienilor înainte de a ne ruga pentru bolnavi. Să nu uitaţi că ei sunt adevăraţii americani! Dumnezeu i-a aşezat aici, iar noi am venit şi i-am împins înapoi. Aşa este. Dumnezeu le-a dat America lor, iar noi suntem străinii veniţi aici.

Aş vrea ca fiecare dintre voi să se roage pentru ei, ca să nu mai rămână nici un indian bolnav. Faceţi aceasta ca recunoştinţă pentru această ţară frumoasă în care trăim şi pe care Dumnezeu a dat-o indienilor. Domnul să-i binecuvânteze. Sunt sigur că credinţa lor o va face, voi doar rugaţi-vă.

Acum aş vrea să le vorbesc puţin celor care înţeleg engleza, iar pentru aceasta voi citi ceva din Biblie, după care voi vorbi şi pentru ceilalţi, cu ajutorul traducătorului.

Mai avem încă două seri aici: sâmbătă şi duminică, apoi va veni clipa pe care o urăsc cel mai mult: când va trebui să vă spun „La revedere” şi să plec. Nădăjduiesc însă că va veni un timp când nu va mai trebui să spunem „La revedere!” sau „Bun rămas!”

Textul pentru predica din seara aceasta l-am ales din cartea lui Isaia, capitolul 53, de la versetul unu la şase:

„Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”

În seara aceasta aş vrea să iau ca titlu al mesajului meu: „Calea dată de Dumnezeu ca să ne luptăm cu păcatul.”

Să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Tată ceresc, marele nostru Ajutor, Îţi mulţumim pentru această prorocie care ne-a fost vestită prin gura slujitorului Tău, prorocul Isaia, care a vestit mai dinainte că El va veni ca Lumină a neamurilor şi că neamurile se vor încrede în Numele Lui. Îţi mulţumim pentru că cuvintele Tale sunt sigure şi nu pot cădea niciodată.

Pentru că este o seară rezervată surorilor şi fraţilor noştri indieni, Te rog să-i binecuvântezi din belşug şi să îngădui să se facă semne mari şi minuni, astfel ca atunci când se vor întoarce acasă, călăuziţi de Duhul Sfânt, să nu mai fie nici un bolnav sau neputincios în autobuzul cu care au venit. Fie ca slava lui Dumnezeu să fie printre ei şi să înceapă o trezire de modă veche în San Carlos, astfel încât fiecare indian din rezervaţie să primească Duhul Sfânt.

Îngăduie să se facă semne mari şi minuni pe acele înălţimi, pentru ca lumea să ştie că Tu eşti un Dumnezeu care locuieşti şi în locul acela. Şi oriunde vei găsi o inimă în care poţi să locuieşti, preseaz-o ca să intri în ea.

Tată, Te rugăm să tai împrejur buzele vorbitorului şi inimile ascultătorilor, ca să putem vorbi şi auzi Evanghelia. Şi fie ca Duhul Sfânt să aşeze lucrurile lui Dumnezeu în fiecare inimă, după cum este nevoie, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Nu voi vorbi prea repede pentru că vreau să-i dau timp suficient şi traducătorului pentru prietenii indieni.

Cu câteva clipe în urmă am spus că tema din seara aceasta se numeşte: „Calea dată de Dumnezeu ca să ne luptăm cu păcatul.” Dumnezeu are o cale şi noi, de asemenea avem o cale, dar căile noastre nu sunt căile lui Dumnezeu. Mai mult, noi nu putem fi în acelaşi timp şi pe calea noastră şi pe calea lui Dumnezeu.

Este ca în cazul unei hărţi rutiere. Când mă pregătesc să merg acasă, eu nu voi spune: „Păi voi aşeza busola aşa, fiindcă ştiu că locuiesc la est de aici.” Dacă merg în direcţia aceea, nu voi putea ieşi niciodată din oraş, fiindcă este dată o cale pe care trebuie s-o urmez, iar harta pe care o am, mă ajută să văd unde trebuie să iau curba; semnele de pe ea îmi arată unde s-o iau la stânga şi unde s-o iau la dreapta, şi eu o urmez întocmai. Şi prin harul lui Dumnezeu, voi ajunge acasă cu bine.

Ei bine, şi Dumnezeu are o Hartă. El are dată pentru noi o Cale ca să putem ajunge în slavă; are dată pentru noi o Cale pentru vindecarea divină; El are dată o Cale prin care să lucreze cu lumea şi are o Cale dată pentru Biserică.

În Biserică lucrează prin Duhul Sfânt, prin cele nouă daruri duhovniceşti. Da, El are în Biserica Sa daruri, semne şi minuni. Aceasta este Calea dată de Dumnezeu pentru desăvârşirea Bisericii Sale. Noi am încercat tot felul de căi: teologie, învăţături şi alte lucruri, dar n-a mers cu nimic şi nici nu va merge, pentru că trebuie să ne întoarcem la Calea dată de Dumnezeu. El are o Cale prin care îşi spijineşte Biserica şi nu are nevoie de supeuri şi de dineuri, ci are nevoie ca fiecare om să-şi plătească zeciuiala la biserică, fiindcă prin aceasta face ceea ce i-a cerut Dumnezeu. Calea dată pentru aceasta este zeciuiala.

Dumnezeu are dată o Cale pentru ca omul să intre în Biserica SA. Astăzi, noi aducem oameni în biserică printr-o scrisoare de recomandare sau dând mâna cu ei în semn de părtăşie, îi stropim cu puţină apă în creştetul capului şi spunem că este în ordine, dar nu aceasta a cerut Dumnezeu! El are o Cale diferită de aceasta, pentru a aduce oamenii în Biserica Sa, şi aceasta este fiind „…botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup…” Aceasta este singura Cale dată de Dumnezeu pentru a-i aduce pe creştini în Biserică.

Petru a spus în ziua Cincizecimii: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39).

Acest lucru trebuie să continue mai departe, „în oricât de mare număr îi va chema Domnul”, pentru că făgăduinţa dată de Dumnezeu cu privire la Duhul Sfânt este încă valabilă. Aşa este. Aceasta este Calea dată de Dumnezeu pentru a intra în Biserică. Mai mult, Biblia spune că: „Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.” (v. 47).

Păstorul nu adaugă nimic şi nici comitetul nu adaugă nimic, dar Dumnezeu a adăugat zilnic la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi. Aceasta este Calea dată de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care biserica de astăzi a intrat în încurcătură: pentru că nu Dumnezeu a adăugat în fiecare zi la numărul ei, ci noi.

Dar eu aş zice altfel: noi adăugam zi de zi la denominaţiunea noastră, dar Dumnezeu adaugă zi de zi nou-născuţi la Biserica Sa. Aceasta este Calea dată de Dumnezeu pentru Biserică: oameni aduşi de Dumnezeu. Şi El a dat întotdeauna o Cale.

Priviţi! Când apune soarele, Dumnezeu trimite luna să dea o lumină mai mică. Soarele şi luna sunt ca soţul şi soţia. Aşa este. Astfel, când apune, soarele merge pe partea cealaltă a pământului, iar atunci îşi reflectă lumina asupra lunii, care dă o lumină mai slabă pe perioada nopţii.

La fel s-a întâmplat cu Isus. El a fost pe pământ, apoi a plecat la cer; iar acum Îl reflectă Duhul Sfânt, care este Lumina ce luminează peste Biserica Sa cât timp este plecat El. Ce desăvârşit!

Dar nu uitaţi că luna nu are o lumină proprie, ci reflectă lumina soarelui. Amin. La fel este şi cu Biserica. Nu Biserica este Lumina, ci Duhul Sfânt este Cel care Îşi reflectă Lumina prin Biserică.

Aceasta este adevărata Cale dată de Dumnezeu. Nu să vedem dacă putem avea cu un milion mai mulţi decât în ´54; nu acesta trebuie să fie ţelul nostru, pentru că Dumnezeu îi va adăuga în fiecare zi pe cei mântuiţi la Biserica Sa. Lucrul de care are nevoie biserica de astăzi; lucrul de care avem nevoie noi, este să ne întoarcem la Calea dată de Dumnezeu.

Uitaţi-vă la Luceafărul de dimineaţă. Dacă l-aş întreba: „Luceafărule de dimineaţă, ce te face să străluceşti? Dar pe celelalte stele de pe cer?” Dacă ar putea să-mi răspundă, mi-ar zice: „Păi, frate Branham, nu eu strălucesc, ci soarele străluceşte peste mine. El îmi dă strălucirea.”

Cu câtva timp în urmă cineva mi-a zis: „Nu crezi că oamenii aceştia care strigă „Amin” şi „Aleluia” în adunare sunt puţin emoţionaţi?”

„Sigur că nu cred aceasta, ei doar strălucesc”, am răspuns eu.

Aşa este. Nu eu strălucesc şi nici voi nu o faceţi, ci Dumnezeu este Cel ce străluceşte peste noi prin Duhul Sfânt, dându-ne naşterea din nou.

Aşa cum Luceafărul de dimineaţă reflectă lumina soarelui care este încă absent, prin puterea lui Hristos, Biserica reflectă Lumina Sa în acest timp întunecos. Însă în curând se va face ziuă, iar atunci „va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui.” (Maleahi 4.2). Atunci, „trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire” şi Îl vom vedea pe El aşa cum este, pentru că vom fi făcuţi asemenea trupului Său proslăvit. Atunci nu vom mai fi bolnavi niciodată şi nu vom mai suferi dezamăgiri… Noi aşteptăm răsăritul Soarelui.

Dacă vreţi să-L vedeţi pe Dumnezeu, priviţi natura, pentru că El este în natură.

Cred că Isaia a spus odată: „Străjerule, cât mai este din noapte?” (Isaia 21.11). Iar străjerul i-a răspuns că „Vine dimineaţa, şi este tot noapte.”

Dacă observaţi, din punct de vedere biblic totul este pregătit, dar întotdeauna înainte de ivirea zorilor este cel mai mare întuneric, şi aceasta din cauză că lumina presează întunericul să plece. Este timpul când apare Luceafărul de dimineaţă, dar numai cei care se trezesc foarte devreme îl pot vedea.

Eu cred că în acest ceas întunecos, Luceafărul de dimineaţă străluceşte din nou chiar înainte de ivirea zorilor. Dar numai cei care se trezesc devreme Îl pot vedea, nu cei care spun: „Voi fi salvat săptămâna viitoare sau la anul.”

Cei care se trezesc şi văd Luceafărul de dimineaţă, se ridică din murdăria şi somnul acestei lumi moderne şi plină de teologie, şi intră în puterea Duhului Sfânt, în nemărginitele bogăţii ale lui Dumnezeu, turnate în inimile noastre şi purtătoare de semne şi minuni. Păi, cu siguranţă ne vom ridica şi Îi vom da slavă! Mă gândesc că atunci când va veni El, Îl vom vedea aşa cum este şi vom avea un trup asemenea Lui, fără boală şi fără vină, şi vom fi cu El de-a pururi.

Odată, am fost la pescuit de păstrăvi pe un curs de apă din munţi. Îmi place mult să pescuiesc, aşa că m-am dus acolo, mi-am instalat cortul şi am plecat la pescuit. Când am venit înapoi, mi-am găsit cortul dărâmat. În ţinutul acela era o familie de urşi negri, iar ursoaica şi doi pui au intrat în cortul meu şi au pus totul la pământ. Problema nu a fost ce au mâncat, ci ceea ce au stricat. Aveam în mână doar un topor pe care îl luasem cu mine ca să-mi croiesc cale printre tufişuri, aşa că m-am gândit că n-ar fi bine să mă apropiu prea mult, fiindcă ursul urcă în copac la fel de bine ca omul. Aveam o armă pe undeva prin cort, dar mă gândeam că era făcută deja bucăţi, aşa că am stat pe loc şi am continuat să mă uit la cei doi pui. Unul dintre ei făcea ceva şi mă întrebam, ce. M-am mai apropiat puţin, dar am rămas totuşi la distanţă.

Voi ştiţi că mie îmi plac clătitele… Sunt cu adevărat bune şi îmi place să pun pe ele melasă, iar acum aveam în cort o găletuţă cu melasă. Ştiţi că ursuleţilor le plac dulciurile, iar eu aveam o găletuţă plină. Pentru că sunt baptist, nu le stropesc, ci le botez, torn pe ele din belşug.

Şi acest ursuleţ a apucat găletuţa mea cu o lăbuţă, iar pe cealaltă a cufundat-o adânc în melasă, apoi a început s-o lingă. Era numai melasă din cap până-n picioare. La un moment dat, a privit în jur şi m-a văzut, dar imediat a întors capul şi a continuat să lingă din nou melasa. Atunci m-am gândit: „Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus…” (Romani 8.1), fiindcă, indiferent cât de multe pericole sunt în jur, dacă „lingi”, nu le iei în seamă.

Aceasta mi-a adus în minte trezirea de modă veche a Duhului Sfânt. Acolo nu mai este nici o osândire, ci stai cu mâinile băgate până la cot în Mierea lui Dumnezeu, în puterea Lui, fără să-ţi mai pese ce se întâmplă în jur. Când ei spun: „Noi nu credem în vindecarea divină!” nu te mai interesează, ci continui să lingi mai departe din Mierea Lui. Asta-i tot. De aceasta avem nevoie.

După ce s-a săturat, micuţul ursuleţ a plecat, dar partea hazlie este că atunci când a ajuns la mama şi la fratele lui, era atât de plin de melasă încât au început să-l lingă amândoi; ceea ce mi-a amintit de încă ceva: Dacă cineva merge într-o adunare şi petrece un timp minunat, când vine acasă, restul familiei vrea să „lingă” toată seara dulceaţa Duhului de peste el.

Urmăriţi-L pe Dumnezeu cum se mişcă în natură, în marea Sa putere!

Eu obişnuiam să merg tot timpul să beau apă dintr-un izvor, iar într-o zi m-am aşezat jos şi am vorbit cu el:

„Mă tot întreb”, i-am zis, „ce te face să fii tot timpul atât de vesel?” M-am uitat la el şi mă gândeam ce mi-ar răspunde dacă ar putea vorbi şi l-aş întreba:

„De ce eşti atât de bucuros? Pentru că beau eu din tine?”

„Nu”, ar răspunde el.

„Atunci eşti bucuros pentru că beau căprioarele?”

„Nu”, ar răspunde el din nou.

„Atunci ce te face să bolboroseşti tot timpul?”

„O, frate Branham eu nu bolborosesc, ci în spatele meu este Ceva care îmi predică şi mă face să tresalt în continuu.”

Aceasta se întâmplă şi într-o adunare de modă veche. Nu ei strigă, ci acolo este puterea lui Dumnezeu care Se mişcă în ei bolborosind; este puterea Dumnezeului celui viu, Calea dată de Dumnezeu pentru a avea Apă; o Fântână arteziană care ţâşneşte şi tresaltă de bucurie. Dumnezeu are întotdeauna o Cale de a se ocupa de toate; El are o Cale de a se ocupa de fiecare personal.

Uneori, dacă nu asculţi, El îi va îngădui diavolului să facă ceva, să te împovăreze cu ceva, ca să fii nevoit să priveşti în sus. Aceasta este Calea dată adesea de Dumnezeu pentru mulţi.

Câtă durere a fost în grădina Eden când Dumnezeu a văzut că omul creat de El a păcătuit şi s-a despărţit de Creatorul său! Mai mult, în loc să alerge să-şi mărturisească greşeala, când Adam şi-a dat seama că a pierdut părtăşia cu Creatorul lui, s-a ascuns. Şi omul face aceasta până astăzi, pentru că acest lucru este în el.

Dar Dumnezeu a mers în sus şi-n jos, strigându-l: „Adame, unde eşti?” Atunci Adam ar fi trebuit să răspundă: „Tată, Tată, vreau să ajung la Tine ca să mă pun în rânduială!” dar în loc să facă aceasta, a preferat să se ascundă. A făcut şorţuri din frunze de smochin şi s-au îmbrăcat amândoi cu ele, gândindu-se că aşa vor fi în ordine, dar când au trebuit să se înfăţişeze… Acum urmează! Când au trebuit să stea în prezenţa lui Dumnezeu, au încercat să-şi facă o religie proprie, dar nu le-a folosit la nimic. Aşa este.

Prieteni, poate că în seara aceasta aparţineţi la cele mai bune biserici de pe-aici şi spuneţi: „Eu ţin regula de aur şi nu fac rău nimănui!” dar aceasta nu vă va ajuta la nimic, nu va sta în picioare. Nu, domnilor. Dumnezeu are dată în seara aceasta o Cale pentru voi şi trebuie s-o urmaţi!

Atunci, Dumnezeu S-a dus, a omorât ceva, probabil o oaie, i-a luat pielea însângerată şi le-a aruncat-o celor doi în tufiş; iar Adam şi Eva s-au înfăşurat în ea, s-au târât afară şi au ajuns în prezenţa lui Dumnezeu.

Şi Dumnezeu a pronunţat judecata: „Pentru că ai ascultat de nevasta ta şi nu de Dumnezeu, din ţărână ai fost luat şi în ţărână te vei întoarce! Iar tu, Eva, pentru că ai ascultat de şarpe în loc să asculţi de bărbatul tău…”

Oh, şi pot să-l văd pe Adam, cu părul lui pletos atârnând pe spatele puternic şi cu lacrimile şiroind pe obraji, şi pe Eva, cu cel mai frumos chip, cum se întorc şi pleacă… Şi în timp ce se îndepărtau se auzea un plescăit (Fratele Branham imită zgomotul acela). Ce era aceasta? Pielea aceea de oaie însângerată care li se lovea de picioare.

Apoi văd cel mai dramatic tablou din întreaga Biblie: Îl văd pe marele IaHVeH Dumnezeu, Cel ce acoperă întregul timp şi spaţiu, Cel ce nu are nici început, nici sfârşit, coborând ca o pâlnie în patru litere: LOVE (DRAGOSTE). El nu putea suporta să-i vadă pe copiii Săi plecaţi în ruşine, aşa că a zis: „Vrăjmăşie voi pune între… sămânţa ta şi sămânţa şarpelui.” (Geneza 3.15).

Acum vom schimba puţin tabloul şi-l aducem cu patru mii de ani mai încoace. Astfel, ajungem în cetatea Ierusalim, unde Dumnezeu se luptă cu păcatul, urmând propria Sa cale de judecată. Pe străzi se aude un zgomot care seamănă cu ceva ce se târăşte pe dalele de piatră, iar în aer răsună urletele unei haite de lupi care strigă după sângele de Miel. Pe stradă vine un Om plăpând, cu o coroană de spini pe cap şi cu sângele şiroind pe obraji în jos, aşa că în urma Lui lasă dâre roşietice. Şi pe cămaşa Lui fără nici o cusătură se pot vedea pete roşii. În timp ce privesc acele pete, pot vedea cum devin tot mai mari. Ce sunt acele pete? După o vreme, toate s-au unit într-o singură pată mare, lovindu-se de picioarele Celui de-al doilea Adam, Mielul dat de Dumnezeu, calea dată de Dumnezeu pentru a ne lupta cu păcatul. El însuşi a luat chipul unui păcătos, a venit aici jos şi S-a făcut asemenea omului, iar acum urca sângerând dealul Golgotei. Apoi Îl văd atârnând între cer şi pământ…

 Ce tablou frumos putem lua din Eden!

Abel încerca să primească trecere înaintea lui Dumnezeu, dar şi Cain era un bărbat religios. El a venit şi a ridicat o biserică la fel de bună ca biserica voastră; a zidit un altar, a adus o jertfă şi s-a închinat lui Dumnezeu. Vedeţi? Cain nu era un necredincios, ci era credincios. Cu siguranţă. Şi nu numai atât, ci era un închinător, un membru adevărat al bisericii, aşa că a zidit un altar Domnului, a îngenuncheat şi s-a rugat.

Dacă Dumnezeu este drept, şi ştim că este, şi dacă un altar, o biserică şi credinţa în Dumnezeu, este tot ce cere El, înseamnă că a fost nedrept atunci când l-a respins pe Cain.

Dar Dumnezeu are dată o cale şi orice om trebuie să se întâlnească cu El pe această cale. Dumnezeu are şi în seara aceasta o cale, iar tu trebuie să umbli pe ea. Abel a făcut-o. În ce-l priveşte pe Cain, probabil a avut cea mai mare şi mai frumoasă biserică şi a împodobit-o cu crini şi alte flori.

Se apropie Paştele şi voi, cei din jurul oraşului Phoenix, veţi merge la serviciul de Paşti. Toată lumea participă la acest serviciu ca să-şi arate noul costum sau noua pălărie. Când eram baptist, le spuneam oamenilor: „Vă spun: „Crăciun fericit”, fiindcă nu veţi mai veni decât la Paşti.” Şi aşa era, îi mai vedeam doar la Crăciunul următor. Sigur că da, pentru că atunci este ocazia potrivită să-ţi faci haine noi şi să le arăţi tuturor. Dar aşa ceva este o ruşine! Cu siguranţă.

Uitaţi-vă la ei! Cain a pus pe altarul său flori de Paşti, aşa cum puneţi şi voi. În toată America, veţi cheltui mii sau poate chiar milioane de dolari pentru florile de Paşti, dar Dumnezeu nu vrea flori pe altar, ci vă vrea pe voi pe altarul Său. Altarul n-a fost făcut pentru flori, ci pentru om. Aşa este. Dar în locul vostru trimiteţi flori, la fel ca şi Cain. Puteţi vedea de unde vine aceasta?

Dar priviţi-l pe Abel. El nu avea nimic drăguţ, nimic frumos. Cred că pe vremea aceea nu aveau sfoară, aşa că a înfăşurat nişte viţă de vie în jurul gâtului acelui miel. Şi iată-l cum vine trăgând mieluţul după el. Micuţul simţea moartea în faţa sa, aşa că se trăgea înapoi, dar Abel l-a pus pe piatră,   i-a dat puţin capul pe spate, şi pentru că nu avea un cuţit, a luat o piatră ascuţită şi a început să-i lovească gâtul cu ea.

Aţi văzut vreodată cum moare un miel? Este cel mai înduioşător strigăt pe care l-aţi putea auzi. Oriunde lovea piatra aceea în vena jugulară a gâtului mielului, ţâşnea sângele, udând blăniţa lui, iar Dumnezeu a privit în jos şi a spus: „Asta este!”

Despre ce vorbea această jertfă? Despre ceva ce s-a întâmplat patru mii de ani mai târziu, când Mielul lui Dumnezeu a atârnat acolo, pe Stânca veacurilor şi judecata lui Dumnezeu împotriva păcatului a căzut asupra Lui, lăsând pe umerii Săi pete mari şi sângerânde.

Abel nu putea înţelege ce spunea mielul lui, aşa cum nu a fost înţeles nici Isus când, înainte de a muri, a spus: „Eli, Eli, lama sabactani?” El era Mielul lui Dumnezeu care murea pe altar, era Cel Neprihănit care se jertfea pentru vina noastră. Acesta este felul în care a luptat Dumnezeu împotriva păcatului.

Tu nu poţi face nimic, pentru că Dumnezeu a făcut deja totul. Tot ce trebuie să faci este să accepţi şi să crezi, prin harul lui Dumnezeu, iar El îţi va primi credinţa şi îţi va da ca dovadă botezul Duhului Sfânt. Aşa este.

Dacă nu aţi primit Duhul Sfânt de când aţi crezut, înseamnă că undeva este ceva greşit, pentru că Dumnezeu le dă tuturor credincioşilor botezul cu Duhul Sfânt. Aşa este. Aceasta este confirmarea credinţei voastre.

Avraam L-a urmat pe Dumnezeu prin credinţă, iar Dumnezeu i-a dat ca şi confirmare a credinţei sale, pecetea tăierii împrejur. Înţelegeţi? În Efeseni 4.30 scrie: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”

Deci pecetea confirmării credinţei voastre este botezul cu Duhul Sfânt. Amin. Cum spunea Isaia: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă…” (Isaia 53.1-2,7,10).

Dumnezeu a trebuit să reverse toată judecata Sa divină asupra Lui, fiindcă judecata asupra păcatului L-a dus pe Isus la Calvar. Judecata asupra bolii i-a brăzdat trupul. Da, Isus Hristos S-a dus la Calvar şi a plătit preţul păcatului. Şi când s-a întâmplat aceasta, când sângele a curs din venele Lui, pământul a fost îmbibat în sângele Său neprihănit şi El a strigat: „S-a isprăvit!” Ce s-a isprăvit? Preţul a fost plătit; tot ce a cerut Dumnezeu, a fost plătit în întregime la Calvar. „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5). Dacă acceptă calea dată de Dumnezeu, pentru fiecare credincios totul s-a isprăvit la Calvar.

Eu am văzut tot felul de picturi care Îl înfăţişau pe Isus mergând la Calvar îmbrăcat cu tot felul de haine, dar adevărul este că pentru ca umilinţa şi ruşinea să fie şi mai mari, ei L-au dezbrăcat, L-au bătut şi au făcut tot ce au vrut cu El. De ce? Pentru că trebuia să poarte întreaga pedeapsă pentru păcatele mele. Şi ce S-a întâmplat? El a biruit moartea; a biruit mormântul, a biruit iadul şi a câştigat pacea noastră. Aleluia! Acolo a biruit simţurile noastre şi a plătit tot preţul. Aceasta a fost cerinţa lui Dumnezeu, iar El a înlăturat toată pata păcatului.

Astăzi am stat şi am privit cum lucrau nişte albine, şi m-am gândit: „Când o albină înţeapă pe cineva, acul rămâne acolo şi nu mai poate înţepa pe nimeni. Gata cu înţepatul ei.

Aşa a scos Isus Hristos boldul morţii la Calvar. Boala nu mai are putere, pentru că suferinţa lui Dumnezeu a judecat-o.  Isus a luat păcatul Satanei şi a scos boldul din el, aşa că în seara aceasta este total neajutorat. Aleluia! Tot ce mai poate să facă el este să bâzâie, să facă gălăgie, pentru că nu mai are nici un bold cu care să facă rău. Astfel, Pavel a spus: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15.55,57). Amin.

Haideţi să ne rugăm.

Tată ceresc, în seara aceasta Îţi mulţumim pentru că ai luat boldul morţii. Doamne, boldul morţii a muşcat din trupul Tău şi boldul bolii a locuit în El. Acolo ai purtat neputinţele noastre: boldul durerii de cap, boldul cancerului, boldul bolii, care era înfipt în trupurile noastre. Dar Tu le-ai paralizat pe toate. Aleluia! Doamne, când intrăm în Tine, noi nu mai suntem păcătoşi, ci suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Tu ai fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre şi pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste Tine. De aceea, bărbaţii şi femeile care sunt bolnavi în seara aceasta, au fost vindecaţi prin rănile Tale.

O, Isuse Hristoase, care eşti viu în veci, vino şi străluceşte în seara aceasta peste noi, cu binecuvântările Tale. Adevereşte prezenţa Ta, astfel încât să vadă cu toţii aceasta şi să fie vindecaţi şi salvaţi, fiindcă o cerem în Numele lui Isus Hristos.

Tată, aici sunt câteva batiste care vor ajunge la bolnavi şi suferinzi din diferite părţi ale ţării. Eu îmi pun mâinile peste ele şi Te rog să îi vindeci pe toţi spre slava Ta, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum îmi vine în minte ceea ce a spus poetul:

Stânci ascuţite şi cer întunecat,

Mântuitorul meu şi-a plecat capul şi a murit.

Perdeaua despicată a descoperit calea

Spre bucuria veşnică şi ziua fără sfârşit.

Cum ai putea refuza Calvarul? Dacă eşti bolnav, priveşte la Calvar!

Priviţi la Mine, voi muritori pământeşti,

Priviţi şi veţi trăi!

Este scris în Cuvântul Lui, aleluia!

„Doar dacă priviţi, veţi trăi!”

Şarpele de aramă era un simbol. Tu spui: „Şarpele era Isus?” Da, acel şarpe era Isus. Arama vorbeşte despre judecata divină, iar faptul că şarpele acela era din aramă, arăta că a fost deja judecat. Şi dacă cine privea la acel simbol era vindecat, ce va aduce realitatea? Dacă oamenii care au privit la acel şarpe, au trăit, cu cât mai mult veţi trăi voi, care priviţi la Isus Hristos, la Cel care a plătit întreaga noastră vină?

Este vreun traducător pentru prietenii noştri indieni? Dacă este, îl rog să vină pe platformă, pentru că aş vrea să vorbesc puţin şi pentru ei. În ordine. Uite că vine cineva care vorbeşte limba indienilor apaşi.

Să văd câţi păcătoşi din locul acesta, vor să privească şi să trăiască? Vreţi să spuneţi: „Aminteşte-mă în rugăciune, frate predicator, fiindcă sunt un păcătos şi Îl doresc pe Isus Hristos?”, pentru că atunci mă voi ruga pentru voi. Mai este cineva şi sus la balcon? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Altcineva? Dar la balconul din dreapta? Spuneţi: „Aminteşte-mă şi pe mine în rugăciune, frate Branham, pentru că încă nu sunt creştin.” Ridicaţi mâna. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

O, Tată ceresc, Tu ai văzut aceste mâini ridicate. Ei au realizat că judecata lui Dumnezeu a fost asupra lui Hristos şi că El a purtat nelegiuirea noastră a tuturor, de aceea, vin plini de umilinţă în inimile lor şi spun: „Începând din seara aceasta, Îl voi sluji pe Domnul!” Te rog să le confirmi credinţa dându-le Duhul Sfânt, înainte ca această adunare să se termine, fiindcă o cerem în Numele scumpului Tău Fiu, Isus Hristos. Amin.

Acesta este traducătorul? Ce mai faci? Vorbeşti bine engleza? Bine. Vreau să stai lângă acest microfon şi să le spui oamenilor ceea ce voi spune eu. (Fratele Branham vorbeşte, iar bărbatul traduce cuvintele lui).

Dragi prieteni indieni, vă vorbesc cu inima plină de dragoste. De când am fost la San Carlos, m-am gândit de multe ori la voi şi am vorbit peste tot în lume, despre credinţa voastră. Îmi pare rău pentru că n-am avut ocazia să ajung în rezervaţie, dar i-am întrebat pe oamenii de aici, dacă sunt de acord să vă dedice vouă seara aceasta. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze, pentru că şi voi sunteţi copiii lui Dumnezeu, iar eu sunt fratele vostru.

Dacă aţi citit Biblia şi în seara aceasta aţi auzit vorbindu-Se despre Isus Hristos, să ştiţi că dacă El a înviat din morţi, este Acelaşi şi astăzi şi face aceleaşi lucrări ca atunci. Biblia spune despre El că era un Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa; un Om care n-a pretins niciodată că ar fi cineva; că ar fi Vindecător, dimpotrivă, a spus clar: „Tatăl Meu, care este în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.”  Când a trecut pe la scăldătoarea „Betesda”, acolo erau o mulţime de bolnavi şi uscaţi, însă El a trecut pe lângă toţi, s-a dus la un bărbat care era întins pe o targă şi l-a întrebat: „Vrei să te faci sănătos?” Îl întreba aceasta, pentru că ştia că era bolnav de multă vreme. Şi omul acela s-a făcut bine. Vedeţi, El a trecut pe lângă toţi ceilalţi, iar în versetul 19 din capitolul 5 al Evangheliei lui Ioan, a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.”

Deci El făcea numai ceea ce Îi arăta Tatăl în vedenie.

 Când era cu femeia de la fântână, El s-a uitat la ea şi i-a zis: „Dă-Mi să beau!” iar când S-a oferit El însuşi să-i dea să bea, femeia I-a răspuns: „Fântâna este adâncă…” Şi discuţia a continuat până când El i-a zis:

„Du-te, de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”.

Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.”

„Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti proroc.” Şi a alergat în cetate strigând: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?”  El nu i-a spus tot ce a făcut, dar i-a spus unde era problema ei.

Când Filip l-a găsit pe Natanael, el a zis: „Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi Prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.”

Natanael i-a zis: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” „Vino şi vezi!”, i-a răspuns Filip.” Dar când a ajuns în rândul de rugăciune, Isus a zis: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.” Aceasta l-a tulburat profund pe Natanael, aşa că L-a întrebat: „De unde mă cunoşti?”

„Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Natanael I-a răspuns: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!”

Apoi, înainte de a părăsi acest pământ, Isus a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…”

Dacă Isus este cu adevărat înviat din morţi, El va face şi în seara aceleaşi lucrări, ca atunci când a fost pe pământ. Dar El nu a vindecat, ci doar a văzut vedenii şi a făcut ceea ce I-a spus Tatăl să facă.

Înseamnă că dacă a înviat din  morţi şi face şi în seara aceasta aceleaşi lucrări ca atunci, este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Este adevărat?

Dacă în seara aceasta va veni şi va produce acea Viaţă înaintea voastră, Îl veţi accepta ca Vindecătorul vostru? Domnul să vă binecuvânteze.

Acum vom chema câţiva dintre prietenii indieni şi le vom spune că trebuie să aibă credinţă. Eu nu ştiu să vorbesc limba lor, dar dacă Isus Hristos va arăta o vedenie, ca atunci când a vorbit cu femeia de la fântână sau cu Natanael, dovedind astfel că a înviat din morţi şi trăieşte în copiii Lui, veţi crede? Voi nu puteţi înţelege limba, dar simţiţi Duhul care este de fapt acelaşi Duh Sfânt.

După părerea mea, Lumina din fotografia aceasta care a fost făcută, este acelaşi Stâlp de Foc care a condus poporul Israel. Când aveam doar câteva minute de la naştere, El a intrat în camera aceea micuţă din coliba de lemn, iar acum vă pot spune că acelaşi Înger al lui Dumnezeu, care a condus poporul Israel în vechime, conduce în seara aceasta Biserica Sa, dovedind că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Voi aţi văzut aceasta întâmplându-se, aşa-i? Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Voi chema un anumit număr de oamenii şi voi începe cu rândul obişnuit de rugăciune. Să începem de la numărul 35. Spune-le să ridice mâna (Fratele Branham vorbeşte cu traducătorul). Să vină aici. În ordine.  Să vină până la numărul 50.

Câţi de aici nu un număr de rugăciune? Vorbesc acum cu oamenii vorbitori de limba engleză. Câţi nu aveţi numere de rugăciune, dar doriţi ca Dumnezeu să vă vindece? Peste tot văd numai mâini ridicate. Acum întreabă-i pe prietenii indieni câţi vor să fie vindecaţi? Spune-le să ridice mâna dacă vor să fie vindecaţi. (Traducătorul vorbeşte cu indienii).

Acum aş vrea să fiţi plini de respect. O soră să vină şi să cânte încet „Crede numai”. Uite că s-au aliniat deja. Oamenii albi ştiu cum procedăm în serviciile de aici. Noi am dat întâietate prietenilor indieni, dar atunci când va veni Îngerul Domnului, El va veni peste oricine. Înţelegeţi? Aşa că, oriunde sunteţi, rugaţi-vă şi credeţi din toată inima că Domnul Isus ne va da aceste binecuvântări ale lui Dumnezeu, în seara aceasta. Să cântăm încet „Crede numai!”

Să stăm cu toţii liniştiţi şi să-L lăsăm pe Duhul Sfânt să se mişte. Ţineţi copiii lângă voi, din pricina demonilor de boală care sunt peste tot felul de oameni, fiindcă eu nu sunt răspunzător pentru eventuale critici. Nu sunt răspunzător pentru că bolile merge de la unul la altul. Poate mulţi dintre voi ştiţi ce se petrece de multe ori în adunări: mulţi oameni nu mai sunt pe pământ sau populează instituţiile de boli nervoase, din pricina lipsei de respect de care au dat dovadă.

Eu nu ştiu să spun nici un cuvânt în dialectul indian, ceea ce înseamnă că dacă voi şti ceva despre vreunul dintre ei, se va datora unei vedenii, care vine şi pentru ei la fel ca şi pentru oricare alt om.

Frate Brown, te rog să vii aici. Spune-i acestei femei să se uite la mine. Te rog să-i traduci de am spus. Bună seara. Văd că eşti credincioasă. Acesta este din nou un tablou biblic identic cu cel în care Isus S-a întâlnit cu femeia din Samaria şi El a văzut care era problema ei.

Desigur, noi nu ne cunoaştem. Crezi aceasta? Dacă Isus din Nazaret îmi va descoperi care este problema ta, Îl vei accepta ca Vindecătorul tău? Uită-te la mine.

Aş vrea să vă rugaţi cu toţii. Eu sunt puţin conturbat de duhurile care sunt peste tot în jur, dar este în ordine. În timp ce vorbesc cu femeia aceasta, vreau ca voi să vă rugaţi. Este tot ce vă cer. Voi ştiţi că trebuie să vină o vedenie, dar eu nu pot face nimic în direcţia aceasta.

În Numele lui Isus Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu, iau sub control orice duh de aici, spre slava lui Dumnezeu. Îngerul Domnului este aici. Este vorba de ochii ei şi are o problemă şi la stomac. Spune-i că am văzut că suferă după ce mănâncă. Este adevărat?

Femeia nu înţelege ce spun, dar are cancer. Credeţi că Dumnezeu o va vindeca? Ea se plânge că de multe ori are gaze, care se acumulează în jurul inimii şi o sufocă, de aceea trebuie să se ridice de multe ori după ce mănâncă. Fiţi cu toţii respectuoşi.

Atotputernicule Dumnezeu, Autorul Vieţii, în această după-amiază Te rugăm să priveşti cu milă spre această mamă sărmană căruntă, care este robită de vrăjmaş. Doamne, revarsă îndurarea Ta divină asupra ei şi fă ca vrăjmaşul s-o părăsească, astfel încât să fie bine. Îl mustru pe acest diavol, care încearcă să-i ia viaţa! Ieşi din ea în Numele lui Isus Hristos!

Du-te şi mănâncă liniştită. Dumnezeu să te binecuvânteze…

………………………………………………………………………………………… Ea suferă de o stare nervoasă. Spune-i să se uite la mine. Eşti nervoasă din pricina unui duh rău care te munceşte. Tu ai nevoie de Isus Hristos ca Mântuitor personal. (Întreab-o dacă este adevărat). Tu eşti muncită. Te simţi ciudat, pentru că în jurul tău este ceva. Uneori crede că-şi pierde minţile. O văd că dă din cap, ceea ce înseamnă că înţelege cuvintele mele. Mi s-a mai întâmplat aceasta în timp ce eram sub inspiraţie. Poţi pleca acasă şi să fii sănătoasă. Dumnezeu să te binecuvânteze. Isus Hristos te-a salvat şi te-a mântuit. Lăudat să fie Domnul!

O femeie indiană a înţeles în timp ce vorbeam în engleză. Mi s-a mai întâmplat odată aceasta, cu o fetiţă spaniolă, care era pe platformă cu un traducător. Când a venit vedenia şi i-am spus care era problema ei, ea a înţeles totul în spaniolă, fără să fie nevoie să i se traducă, deşi nu ştia nici măcar un cuvânt în engleză. După ce inspiraţia a plecat, fetiţa nu a mai înţeles nimic. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu femeia aceasta. Ea m-a înţeles în dialectul indian, deşi am vorbit în engleză.

Orice a fost, este desigur o vedenie. Orice a fost, a plecat de la ea, pentru că acum totul este alb în jurul ei.

Vino. Uită-te la mine! Când vine vedenia, să spui exact ce voi spune eu, iar dacă vorbesc repede s-o faci şi tu la fel. Înţelegi? Să vorbeşti tare ca să înţeleagă tot şi să spui cuvânt cu cuvânt ce voi spune eu.

Ce mai faci? (Traducătorul traduce pentru fratele Branham). Suntem străini unul pentru celălalt, este adevărat? Tu eşti creştin. Şi el mă înţelege. Ştii engleză? Asta-i bine. Va fi mai uşor să vorbim fără traducător.

Eşti creştin, pentru că văd că ai un duh binevoitor. Eu nu ştiu nimic despre tine şi cred că nu te-am mai văzut niciodată. Noi suntem doi oameni care ne-am întâlnit aici pe pământ, doi creştini salvaţi de acelaşi Domn. Nu văd nimic pe plan fizic. Ceea ce doreşti tu este să-mi pun mâinile peste tine, pentru că ai o chemare la slujbă, să predici Evanghelia. O, Dumnezeule, binecuvântează-l pe fratele meu…

Lăudat să fie Dumnezeul cel viu.

Domnul cunoaşte toate lucrurile. Înaintea Lui nu este nimic ascuns. Restul indienilor nu trebuie să fiţi aici pe platformă, ci trebuie doar să aveţi credinţă în Dumnezeu. Credeţi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Atunci priviţi încoace şi credeţi. Aduceţi-o pe doamna…

Ce mai faci? Înţelegi engleza? Asta-i foarte bine. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Tu eşti creştină şi îţi dai seama că stai în prezenţa Cuiva care nu este fratele tău, ci este Ceva diferit.

Tu ai o problemă la piciorul stâng. Este o umflătură. Este adevărat? Du-te şi Isus Hristos te face bine.

Vino. Vorbeşti engleza? Atunci îmi va fi mai uşor să te ajut. Tu ai ceva aici într-o parte, ceva dureros. Este o problemă la rinichi. Ai şi pe cineva drag care este bolnav, un bărbat cu probleme la stomac. Este şi el aici. Duceţi-vă amândoi în rezervaţie şi veţi fi bine, fiindcă Isus Hristos vă face bine.

Haideţi să spunem: „Mulţumim lui Dumnezeu!” (Adunarea spune: „Mulţumim lui Dumnezeu!”).

Vorbeşti engleza? Dacă Duhul Sfânt îmi va vorbi şi-mi va spune care este problema ta, Îl vei accepta pe Isus Hristos ca Vindecătorul tău? Ai probleme cu spatele. Du-te şi vei fi vindecat. Amin. În ordine.

Crezi în Domnul Isus? Poate că nu vorbeşte engleza. Da? În ordine. Dacă Isus îmi va descoperi care este problema ta, vei crede pentru vindecare? Tu ai ceva la inimă, este adevărat? Mai bine zis, ai impresia că este ceva la inimă, dar nu este nimic. Este o stare nervoasă care vine peste tine din pricina perioadei de viaţă în care te afli. Totuşi, vei fi bine, pentru că Isus Hristos te-a făcut bine. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Vino, doamnă. Noi suntem străini unul faţă de celălalt. Vorbeşti engleza? Foarte bine. Fiţi respectuoşi. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Este ceva ciudat… Este o femeie albă care stă lângă tine… Aici este un demon care strigă după ajutor. Da, femeia albă, care este puţin mai în vârstă, are aceeaşi problemă ca femeia aceasta. O, iat-o! Nu ai număr de rugăciune, aşa-i? Crezi că sunt prorocul lui Dumnezeu? Crezi că sunt slujitorul Lui?

Priveşte încoace, doamnă! Ambele au TBC. Da, doamnă. Tu ai fost adusă aici de fiica ta, care nu este din oraş, ci vine dintr-un loc care are un deal plin cu cactuşi. Este din Tucson. Ea te-a adus aici, este adevărat? Ridică-te din scaunul cu rotile şi du-te acasă în Numele Domnului Isus Hristos. În ordine.

Vorbeşti engleza? Tu ai artrită, este adevărat? Ridică mâinile… Du-te şi bucură-te.

Vino, doamnă.  Crezi că sunt prorocul lui Dumnezeu? Vorbeşti engleza? Crezi că sunt slujitorul Lui? Ea a răspuns. Duhul Sfânt, acel Foc divin este peste ea. Spune-i să meargă acasă şi să-şi mănânce cina, fiindcă boala de stomac a părăsit-o. Amin. Să aveţi credinţă în Dumnezeu!

Care este problema cu tine, doamnă care te rogi? Tu tocmai L-ai acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitorul tău. Suferi din pricina unei probleme nervoase, este adevărat? Ridică-te în picioare pentru că Isus Hristos te face bine.

Dar doamna care stă lângă tine, femeia indiană cu mâna ridicată? Ridică-te în picioare, Dorothy. Tu ai probleme într-o parte, este adevărat? Eşti vindecată.

Dar cea de lângă tine? Ridică-te în picioare. Tu ai dureri de gât, este adevărat? Eşti vindecată. Du-te acasă şi fii bine în Numele lui Isus Hristos.

Cum este cu tine, care faci cu mâna acolo în spate? Crezi? tu ai o problemă interioară, este adevărat? Ridică-te în picioare pentru că Isus te face bine.

Tu, care stai acolo, ai probleme cu sinusurile. Ridică-te în picioare, pentru că eşti vindecată. Isus Hristos te face bine.

Tu, care stai acolo, ai o problemă femeiască, o dereglare, dar Isus Hristos te face bine.. Dumnezeu v-a vindecat pe amândouă.

Toţi care doresc să fie vindecaţi, să se ridice în picioare, pentru că Duhul Sfânt este aici. Amin.

  • Amin –

EN

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *