CALEA DATĂ DE DUMNEZEU PENTRU VINDECARE

Bună seara, prieteni. Vă puteţi aşeza. Este un mare privilegiu să fim din nou aici în după-amiaza aceasta, ca să slujim în Numele Domnului.

Chiar înainte de începerea serviciului, am văzut
câţiva prieteni stând aici lângă pupitrul de înregistrări. Fiul meu, Billy
Paul, l-a întrebat pe fratele Wood, prietenul meu,  dacă se întâlnesc înainte de serviciu în faţa
clădirii pentru fotografii şi cărţi.

Şi având o introducere atât de frumoasă… ce fel de
persoană ar trebui să fiu?

Ar trebui să duc o viaţă destul de bună ca să mă
ridic la acel nivel, nu-i aşa?

Totuşi, fratele Mattson a vorbit aşa pentru că mă
iubeşte. El este un prieten apropiat şi ne bucurăm pentru privilegiul de a fi
aici. Din toţi anii mei de slujbă, este pentru prima dată când ţin o adunare de
instrucţiuni, şi cred că au trecut deja nouă ani de când sunt în lucrare.

Deci voi începe din nou în Chicago, deoarece nu
cunosc alt loc mai bun de a începe cu aceasta. (Fratele Joseph vorbeşte
adunării cu privire la acest lucru).

Îţi mulţumesc, frate Joseph. Vă mulţumesc şi vouă,
prieteni creştini.

Tot timpul m-am gândit că aş dori ca Dumnezeu să ne
dăruiască o trezire ca aceea din timpul lui Moody, când tot oraşul a fost
mişcat de Dumnezeu.

Voi nu aţi avut vremea de atunci, dar cred că este
foarte aproape.

Ştiu că tot ce spun se înregistrează şi va fi
publicat în ziare şi peste tot, aşa că va trebui să fiu atent ce cuvinte
folosesc şi să le cântăresc bine înainte de a fi rostite, deoarece odată ce
articolul este publicat şi cuvintele tale sunt redate, eşti terminat. De multe
ori, eu iau cuvinte spuse celor aflaţi în rândul de rugăciune.

Dacă veţi observa, unii oameni vin şi zic: „Păi,
Domnul a spus cutare şi cutare lucru!”

Dacă ne luăm după spusele oamenilor, vom avea numai
cuvântul unor oameni, dar dacă este înregistrat pe bandă este altceva.

Astfel, voi să fiţi atenţi la ceea ce spune El: ce
aţi făcut, cum s-au petrecut lucrurile şi ce se va întâmpla, fiindcă atunci
veţi vedea că El va face exact ceea ce a făgăduit.

Înţelegeţi? O va face e fiecare dată. În aprilie voi
avea patruzeci și cinci de ani, dar am avut vedenii încă din copilărie. Unul
din primele lucruri pe care mi le amintesc, poate vi se pare ciudat, este chiar
din timpul când umblam încă „în patru labe”, cum se spune.

Pe vremea aceea, copilaşii purtau cămăşuţe lungi,
şi-mi amintesc că mama mi-a legat o panglică la ea, iar eu mă târam pe podeaua
unei colibe vechi din munţii Kentucky, unde m-am născut. Ştiu că mâncam zăpadă
de pe bocancii oamenilor- acesta este primul lucru pe care mi-l amintesc,
următorul fiind că Dumnezeu mi-a vorbit într-o vedenie şi mi-a spus că-mi voi
petrece o mare parte din viaţă lângă un oraş numit New Albany.

Ultimii patruzeci de ani i-am petrecut la câteva
mile depărtare de New Albany, Indiana, care este la vreo două sau trei sute de
mile depărtare de Kentucky.

Din câte ştiu, nimeni din neamul nostru nu a părăsit
vreodată statul Kentucky.

Vedeţi, darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă.
Acestea sunt primele lucruri date de Dumnezeu; sunt slujbe aşezate de El în
Biserica SA.

După părerea mea, acesta este punctul în care au
greşit mulţi. Unii spun:

„Voi merge acolo şi voi cânta pentru ca Dumnezeu să
facă asta sau cealaltă,” dar voi nu puteţi face nimic, pentru că sunteţi ceea
ce sunteţi, prin har, şi nu puteţi face nimic de la voi înşivă, ci Dumnezeu
este Cel ce dă.

Astfel, El a aşezat în Biserica SA: apostoli,
proroci, învăţători, este adevărat? Şi a făcut aceasta pentru desăvârşirea
noastră.

Aceasta înseamnă că nu episcopul sau bătrânii au
aceste slujbe, ci Dumnezeu, iar El le pune în Biserica Sa.

Desigur, eu ştiu că cele nouă daruri duhovniceşti
lucrează în biserică. De exemplu, în seara aceasta s-ar putea ca cineva să
prorocească, iar apoi să n-o mai facă niciodată, deoarece mâine seară duhul
prorociei ar putea merge la altă persoană.

De altfel, Pavel a spus: „Voi puteţi proroci cu
toţii, dar pe rând.” Acesta este darul prorocie şi nu slujba de profet.

Este o mare deosebire între darul prorociei şi
slujba de profet. Darul prorociei trebuie judecat de doi sau trei judecători,
care sunt bărbaţi duhovniceşti, înainte ca ceea ce se spune să fie primit de
biserică. Noi ştim aceasta, deoarece aşa ne învaţă Pavel în 1 Corinteni 14.

Judecătorii trebuie să judece aceasta; ei trebuie să
judece tălmăcirea limbilor, înainte ca mesajul dat să ajungă înaintea
bisericii.

Când priveşti însă la slujba profetică… Uitaţi-vă la
Isaia sau la Moise şi Ieremia. Nimeni n-a putut sta înaintea lor ca să-i judece
dacă au dreptate sau nu, deoarece ei s-au născut în lumea aceasta ca să fie
proroci, iar Cuvântul Domnului a fost cu ei.

În Evrei 1.1-2 citim:

După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri
prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,

la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul…”

El este Prorocul Bisericii din urmă, iar Biblia
spune în Apocalipsa că „mărturia lui Isus Hristos este duhul prorociei.” (Apocalipsa19.10).

Când am fost printre penticostali şi am văzut pentru
prima dată aceste lucruri, am fost foarte sceptic, deoarece ca baptist fusesem
învăţat că vin de la diavolul. Astfel, a trebuit să accept ori ce spune
biserica, ori ce spune Scriptura, fiindcă este scris: „Vor vorbi în limbi
noi…”
(Marcu 16.17).

Şi tot Biblia spune: „Dimpotrivă, Dumnezeu să fie
găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi.”
(Romani 3.4).
Chiar dacă oamenii aceştia ar fi episcopul, arhiepiscopul, sau oricare altul,
pentru că „Cuvântul Tău este Adevărul.” (Ioan 17.17).

Aici este marea deosebire dintre catolicism şi
protestantism. Tu nu poţi discuta cu un catolic despre Biblie, deoarece în
concepţia lor biserica poate anula ce spune Biblia, „pentru că”, zic ei,
„Dumnezeu este în biserica Lui,” în timp ce protestanţii spun: Dumnezeu este în
Cuvântul Său.”

Vedeţi? Aici este deosebirea.

Întrebaţi-l pe un catolic unde scrie să nu mănânci
vinerea carne şi celelalte lucruri, şi-ţi va răspunde că aşa învaţă biserica.

Cu câteva zile în urmă am avut o discuţie cu un
preot, şi printre altele i-am zis:

„Aş vrea să discutăm câteva lucruri pe baza
Bibliei”, dar el mi-a repicat:

„O clipă, domnule Branham! Noi suntem catolici, aşa
că mergem la biserică şi ne închinăm, pe când voi, protestanţii, staţi acasă şi
citiţi Biblia.”

„Şi ce-i cu asta?” l-am întrebat eu.

„Păi vezi, ceea ce spune biserica este în ordine.
Dacă biserica spune ceva în contradicţie cu Biblia, are dreptate, deoarece
Petru a fost primul papă, iar actualul papă în succede pe el. Astfel, orice
lucru hotărât de biserică rămâne neschimbat.”

Ei bine, exact aceasta face şi America: fiecare
merge după crezul lui, dar eu cred că Cuvântul lui Dumnezeu este singurul care
nu-şi pierde valabilitatea; este singurul care nu se schimbă. Nici măcar o iotă
din El nu va trece fără să se împlinească.

Cred că Pavel a spus că dacă un înger din cer ar
veni şi ar învăţa un alt Cuvânt, decât ce ne-a învăţat această Scriptură, să
fie blestemat. (Galateni 1.8).

Deci eu sunt credincios şi am ca fundament Biblia,
deoarece cred numai ceea ce spune ea. Cred că Biblia este Adevărul şi sunt gata
să-mi sprijin sufletul pe fiecare frază a ei; pe fiecare iotă sau virgulă,
deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este veşnicul adevăr, este inspirat şi scris
prin Duhul, iar noi stăm pe El.

În Vechiul Testament erau trei posibilităţi prin
care oamenii primeau mesajul Domnului:

  • printr-un profet;
  • printr-un visător;
  • prin Lege.

Biblia spune că pe pieptarul lui Aaron era acel
„Urim şi Tumim”. Dacă Lumina strălucea pe „Urim şi Tumim”, ceea ce spunea acel
proroc era adevărat, dar dacă Lumina nu strălucea, mesajul era greşit.

Dacă un visător visa un vis şi îl spunea în faţa lui
Urim şi Tumim, iar Lumina nu strălucea pe acele pietre, visul nu era de la
Domnul.

Prieteni, Urim şi Tumim a fost luat de la acea
preoţie, dar preoţia de astăzi a primit un alt Urim şi Tumim: Cuvântul lui
Dumnezeu.

Astfel, dacă un văzător, un proroc, un predicator
sau oricine altcineva, învaţă contrar Scripturii, este greşit, iar Cuvântul
spune: „să fie blestemat!” (Galateni 1.8). De ce aceasta? Pentru că
trebuie să fim bine zidiţi pe acest Cuvânt, pe „Aşa vorbeşte Domnul!”

Dacă acest Cuvânt este rânduit şi învăţat corect de
către un predicator, Dumnezeu are obligaţia să-L legitimeze.

Acesta este felul în care cred eu Biblia. Şi cred
fiecare Cuvânt al ei, chiar dacă nu pot să-L aşez întotdeauna cap la cap. eu
cred că nu există nici o fiinţă muritoare care să poată aşeza cap la cap, în
mod corect, fiecare Cuvânt, ci noi putem face doar ceea ce ne inspiră Duhul
Sfânt, şi am constatat că de multe ori, ceea ce spune El este contrar
învăţăturilor noastre.

Din întâmplare, aseară soţia mea a stat afară, iar
după adunarea mi-a zis:

„După ce au trecut doi sau trei pe platformă, câţiva
oameni s-au ridicat şi au plecat, iar unul l-a întrebat pe altul:

„Tu ce crezi despre aceasta?”

„Nu-i nimic de el…” a răspuns acela, în timp ce al
treilea a adăugat:

„A fost un spectacol destul de bun şi nu a trebuit
să plătim intrarea.”

Aceasta este părerea celor „scrobiţi” de astăzi.
Părinţii lor au avut aceeaşi părere, iar astăzi sunt în iad.

Ce vă faceţi dacă ceea ce auziţi în seara aceasta
este adevărul? Înseamnă că acei oameni L-au hulit pe Duhul Sfânt, iar acest
lucru nu le va fi iertat nici în lumea aceasta, nici în cea viitoare, este
adevărat?

Aşa este. ce înseamnă aceasta? Că este mai bine să
taci dacă nu eşti sigur, pentru că atunci Dumnezeu te va binecuvânta şi va avea
milă de tine.

Adunarea din după-amiaza aceasta  are un singur scop, şi anume: să ne
instruiască pentru serviciul de vindecare din seara aceasta.

Dacă va fi cu voia Domnului, după ce mă voi întoarce
de peste ocean aş vrea să încep astfel serviciile.

Eu am vorbit despre aceasta cu managerul meu,
fratele Moore, şi i-am spus ce mi-a pus Domnul pe inimă: să vin într-un
loc  ca Chicago, sau în altă parte şi să
nu o fac doar pe fugă, ci să rămân câteva seri………………………………………

…Voi ştiţi că prezenţa Lui mă slăbeşte foarte tare,
aşa că trebuie să fiu scos afară. Eu vin, chem rândul ce rugăciune şi mă rog
pentru oameni, unul după altul, până când Duhul Sfânt ia în stăpânire acel dar,
aşa încât dacă vreun păcătos vine pe platformă fără să se pocăiască, este
atenţionat imediat.

Problema este că datorită acestui dar divin şi a
prezenţei Lui, în foarte scurt timp sunt atât de epuizat încât abia mai pot
găsi ieşirea din sală. Din cauza aceasta, când voi reveni de peste ocean, voi
proceda astfel: voi merge într-un loc, ca Chicago, şi voi sta acolo până când
Hristos îmi va spune: „Acum vreau să pleci în altă parte.”

În felul acesta, voi propovădui Evanghelia, voi face
chemări la altar şi-i voi aduce pe cei salvaţi să fie umpluţi cu Duhul Sfânt,
iar când voi termina, mă voi ruga şi pentru cei bolnavi. Voi împărţi numere de
rugăciune, iar mâine seară voi continua de unde rămân în seara aceasta, pentru
că vom avea o mulţime de timp la dispoziţie.

Acum nu putem face acesta, deoarece avem doar câteva
seri şi trebuie să cuprindem doar cât intră.

Atunci însă, persoanele care îşi văd numerele de
rugăciune, pot lipsi câteva seri şi apoi să vină din nou, pentru că vor fi
cuprinse oricum. Aceasta este intenţia mea şi nădăjduiesc că Domnul mă va ajuta
s-o înfăptuiesc după ce voi reveni de peste ocean.

Cred că este timpul pentru propovăduirea
Evangheliei.

Eu nu sunt predicator şi nu studiez ce urmează să
vorbesc, ci predic prin inspiraţie. Astfel, privesc în jur până o găsesc, o
apuc, o iau şi o redau.

Uneori este destul de dură, dar aşa o primesc. Mie
îmi place s-o am în felul acesta, pentru că la urma urmei cine suntem noi?
Desigur, nu nişte aristocraţi cu gâtul ţeapăn, cin suntem oameni ai
cincizecimii, născuţi din nou şi umpluţi cu Duhul Sfânt. Părinţii noştri s-au
născut sub această inscripţie şi erau predicatori analfabeţi.

Cine au fost părinţii noştri? Petru, Ioan, Iacov,
este adevărat? Când au trecut pe ala poarta numită „Frumoasă”, au văzut un olog
din naştere. Fiind săraci, i-au spus acelui om: „Argint şi aur nu avem…”

Oamenii puteau vedea că erau neşcolaţi şi
neînvăţaţi, dar ei fuseseră cu Isus. Astfel de oameni suntem şi noi şi aşa vrem
să fim.

Doresc ca Domnul să vă binecuvânteze. Aş vrea să
ştiu la ce oră terminaţi de obicei acest serviciu. Pe la ora patru? În ordine.
În spate se aude bine? Vă mulţumesc.

Înainte de a deschide această Carte… Nici un om nu
poate „deschide” această Carte. Eu pot să-i răsfoiesc paginile înainte şi
înapoi şi să zic: „Voi citi de aici…” dar numai Dumnezeu o poate „deschide”.

Vă amintiţi de cartea din cer care era pecetluită cu
şapte peceţi?

V-aţi gândit vreodată că noi am venit prin
neprihănirea adusă prin mesajul lui Luther; sfinţirea dată prin mesajul lui
Wesley şi prin Duhul Sfânt? Cu toate acestea suntem încă zăpăciţi, mai este
ceva ce trebuie să fie descoperit. Acest lucru nu este scris aici, ci în Peceţi,
iar dacă va fi cu voia Domnului, vom învăţa despre ele când ne vom întoarce.

Daniel a auzit despre aceste lucruri, dar când a
vrut să scrie despre ele, i s-a spus:

Nu scrie! Cuvintele acestea vor rămâne ascunse
şi pecetluite până la vremea sfârşitului.”
(Daniel 12.9), este adevărat?

Apoi, Ioan a văzut aceleaşi lucruri şi a mai văzut
că pe spatele Cărţii erau şapte Peceţi. Când aceste Peceţi vor fi rupte, taina
lui Dumnezeu va fi împlinită, iar noi suntem chiar în timpul acela; în timpul
când cele şapte Peceţi vor fi deschise pentru biserică.

O, ce învăţătură bogată oferă această Biblie! Şi vă
daţi seama? Nimeni nu a fost vrednic să ia Cartea, să-i rupă Peceţile şi să se
uite în ea. Dar acolo era un Miel care a fost junghiat încă de la întemeierea
lumii şi care a venit, a luat Cartea din mâna Celui ce şedea pe tron, i-a rupt
Peceţile şi a deschis-o.

Haideţi deci, să vorbim cu Cel ce poate face aceasta
acum, în timp ce vom sta cu capetele aplecate.

Scumpul şi iubitul nostru Tată ceresc,  ne apropiem de Tine smeriţi, în Numele
scumpului Tău Fiu, Domnul Isus Hristos, şi Îţi mulţumim pentru că El a fost
atent cu noi şi ne-a inclus încă înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi
şi fără pată, în acea zi.

Şi atunci cu ce ne-am putea lăuda, pentru că nu am
făcut nimic şi nici nu putem face ceva, ci totul este harul prin care am fost
salvaţi, prin credinţă, deoarece El ne-a ales înainte de întemeierea lumii, în
Isus Hristos, iar acum ne dă Duhul Sfânt, o pecete şi o arvună până în ziua
răscumpărării, când ne vom prezenta înaintea Tatălui, fără vină, spălaţi în
sângele Lui.

Îngăduie ca Cel care a luat Cartea din mâna dreaptă,
să vină să ia şi în după-amiaza aceasta Cartea şi s-o deschidă pentru noi, în
timp ce vom vorbi din ea.

Tată, Te rog să-i înveţi pe aceşti sărmani bolnavi
şi nevoiaşi, pentru că mulţi au venit de la sute de mile depărtare, ca să se
facă rugăciune pentru ei.

Te rog, de asemenea, să-i dai slujitorului Tău,
Duhul şi înţelepciune, nu pentru el, ci pentru aceşti sărmani bolnavi care stau
aici.

Sfătuieşte-i astfel încât să ştie cum să creadă în
făgăduinţele Tale şi cum să-l înfrunte pe vrăjmaş.

Te rog să ne ajuţi să le explicăm totul copiilor
Tăi, astfel încât să poţi culege slava şi onoarea din urma acestui serviciu,
fiindcă Te chemăm în Numele iubitului Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Aş vrea să citim din Psalmul 103.1-3:

„Binecuvântează suflete pe Domnul, şi tot ce
este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!

Binecuvântează suflete pe Domnul, şi nu uita
nici una din binefacerile Lui!

El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi
vindecă toate bolile tale.”

Închizând Cartea, pot spune că această Scriptură s-a
împlinit astăzi, în prezenţa voastră. Domnul să fie binecuvântat pentru că ne
iartă toate nelegiuirile şi ne vindecă toate bolile.

Cuvântul S-a manifestat astăzi: Dumnezeu a dat ceva
şi aş nume acest ceva: „Calea dată de Dumnezeu pentru vindecare.”

Astăzi sunt foarte mulţi oameni care caută
vindecarea printr-o atitudine greşită şi dintr-un motiv greşit.

Înainte ca un creştin sau oricare alt om să vină
la vindecare, trebuie să se asigure că are inima curată şi pusă înaintea
Domnului, iar dacă totuşi boala rămâne, trebuie să primiţi ajutor de undeva.

 Acum
vă voi spune ceva ce nu am mai spus în public, ceva din slujba mea. Am tot
evitat să fac lucrul acesta, dar în după-amiaza aceasta suntem doar o mână de
oameni, aşa că ne vom da jos haina şi vom discuta ca de la inimă la inimă.

De multe ori am rămas surprins auzindu-i pe oameni
spunând: „O, vindecătorii aceştia divini!” şi sincer vorbind, aceasta sunt. Ei
sunt vindecători divini aşa cum alţii sunt apostoli sau au o altă slujbă.

Vindecarea divină este un dar dat unei persoane; un
dar cu care să slujească, aşa cum este de exemplu predicarea.

Dacă John Doe n-ar fi fost chemat de Dumnezeu să fie
predicator, n-ar fi avut un asemenea succes. În cazul acesta, poate că mama lui
l-ar fi îndemnat să se facă predicator, iar tatăl l-ar fi trimis la vreun seminar
ca să obţină diplome, dar n-ar fi putut să conducă niciodată oamenii la
Dumnezeu, decât dacă Duhul Sfânt ar fi intrat în viaţa lui ca să-i dea ceva.

Când Duhul Sfânt intră în viaţa unui om, s-ar putea
ca acel om să nu poată vorbi bine, să nu ştie prea multă gramatică şi nici să
se folosească de psihologie, dar dacă puterea lui Dumnezeu este acolo, oamenii
vor şti. De ce? Pentru că vor vedea că Dumnezeu este cu el. Tot atât de bine,
John Doe putea fi un om educat, cu multă psihologie şi de toate, dar cu toate
acestea să nu poată aduce un mesaj ca bietul analfabet chemat de Dumnezeu.

Voi trebuie să admiteţi aceasta, deoarece aceasta
este situaţia cu marii noştri predicatori.

Gândiţi-vă la ultima trezire ţinută de Dwight Moody,
un om fără şcoală, la Chicago. Gramatica lui era îngrozitoare, pentru că era
doar un biet cizmar.

Voi aţi citit cu siguranţă cărţile lui, care au fost
scrise de altcineva, şi predicile lui care au fost corectate gramatical.

Petru, unul din cei mai mari vorbitori, după Isus,
nu ştia nici măcar să-şi scrie numele.

Ioan, tot un om needucat, a umblat cu Isus Hristos
şi vorbea un mesaj însoţit de putere.

Petru, l-a citat de câteva ori pe Ioel şi a câştigat
într-o singură zi 3000 de suflete. Gândiţi-vă numai: un om needucat şi
analfabet!

Înseamnă că voi nu trebuie să fugiţi după o educaţie
aleasă şi spre extremele acestor lucruri, ci ceea ce trebuie să ştiţi este că
Îl cunoaşteţi pe Isus Hristos, atunci, El vă va da, prin Duhul Sfânt,
înţelepciunea de a face aceste lucruri.

Vindecarea divină se primeşte pe aceeaşi bază. Sunt
oameni care cred în vindecarea divină şi se roagă pentru ea, dar nu sunt în
stare s-o atingă niciodată, deoarece pur şi simplu nu pot s-o facă; nu le este
dat.

Eu i-am observat adesea pe oamenii care vin pe
platformă. De multe ori, când privesc o persoană văd lucruri pe care nu le
spun. De ce? Pentru că spun doar atât cât este necesar pentru a-i capta
credinţa.

Eu captez atenţia oamenilor, apoi mă rog pentru ei.
Cu cât le vorbesc mai mult, cu atât mi se descoperă mai mult, fiindcă intru pe
canalul acela şi încep să se deruleze lucrurile.

Adesea am văzut oameni care au venit şi au zis: „O,
da, frate Branham, eu cred!” deşi nu credeau.

Credinţa este la fel de reală ca vederea sau ca sentimentele
voastre, de aceea nu este nevoie de educaţie ca s-o atingi.

Sincer, ar trebui să fiţi mai simpli decât acum,
pentru că credinţa este ceva ce ştiţi că va fi. Asta-i tot.  Este ceva pozitiv, real, şi nu există nimic
s-o abată din cale. Voi ştiţi pur şi simplu că acel lucru se va întâmpla.

Nimic nu o poate scoate afară, chiar dacă medicii ar
sta în jurul tău şi ar spune că vei muri în ceasul următor.

Chiar dacă ai fi plin de cancer sau de lepră, nu
te-ai speria deloc, deoarece şti că te vei face bine. Da, domnilor! Aceasta
este credinţa.

Uitaţi-vă la Pavel când a naufragiat cu corabia.
Toate şansele de salvare erau duse. Corabia era purtată de valurile furioase şi
timp de patrusprezece nopţi nu s-a văzut nici lună, nici stele.

Poate că atunci când a văzut situaţia în care se aflau,
Pavel s-a gândit: „Cred că nu mai avem nici o şansă…” dar într-o noapte, în
timp ce se afla în cală şi se ruga, a văzut o vedenie. L-a văzut pe Îngerul
Domnului care a venit şi i-a spus:

Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea
Cezarului…
(aşa este)…şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce
merg cu corabia împreună cu tine.”
(Fapte 27.24). Chiar atunci, Pavel a
ieşit în mijlocul furtunii, cu mâinile ridicate şi a strigat cât a putut de
tare:

Nu vă temeţi, oamenilor, căci mi s-a arătat un
Înger al Domnului şi mi-a spus să nu mă tem, căci voi sta înaintea Cezarului.”
(v.
22).

Vedeţi? „Corabia va naufragia undeva, pentru că în
vedenie am văzut-o stând ruptă la mal, dar nouă nu ni se va întâmpla nimic.”

Apoi a spus: „Haideţi să mâncăm!”

O, ei s-au temut s-o facă, dar Pavel s-a dus şi-a
făcut un sandvici şi a început să mănânce.

De ce nu s-a temut Pavel? Pentru că ştia ce a spus
Dumnezeu. Cuvintele Domnului erau ancorate în inima lui, aşa că nu l-a mai
interesat că acea corabie se înclina în toate părţile, nici nu s-a mai
îngrijorat pentru că nu se mai vedea nici luna, nici stelele. El nu mai avea
nici o grijă.

Îmi imaginez cum mânca sandvici după sandvici,
urcând şi coborând pe punte, n timp ce striga: „Glorie lui Dumnezeu! Fraţilor,
suntem aproape de uscat!”

Iată! Indiferent cât este de întuneric, el era
liniştit. Balenele dădeau târcoale ca să răstoarne corabia, iar rechinii îi
urmăreau cu sutele, dar toate acestea nu l-au tulburat pe Pavel, deoarece ştia
ce i-a spus Dumnezeu şi a crezut.

Din pricina aceasta a spus: „Fiţi cu voie bună,
pentru că Îl cred pe Dumnezeu. Cred că va fi exact cum mi-a spus!”

Aceea era credinţă!

Şi după ce au ajuns pe insulă, au adunat nişte lemne
să pună pe foc, iar când focul a aprins lemnele, un şarpe mare şi bătrân a
ieşit afară; unul foarte veninos, care dacă te muşcă mai trăieşti câteva
secunde.

Poate a fost un fel de mamba african.

Un astfel de şarpe l-a apucat pe Pavel de mână, dar
el l-a privit liniştit şi a zis: „Domnul a spus că voi sta înaintea Cezarului,
ceea ce înseamnă că nu-mi poţi face nimic.”

Apoi l-a scuturat în foc şi s-a dus să mai adune
lemne, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Înţelegeţi ce vreau să spun?

Dumnezeu îi spusese lui Pavel: „Tu trebuie să stai
înaintea Cezarului!”  şi pentru că nu
fusese încă dus înaintea lui, nu avea de ce să se teamă.

Aceasta este credinţa! Tu ai stabilit cursul pe care
trebuie să-l urmezi şi ştii exact unde stai.

Frate, dacă cineva se roagă până ajunge în acel
punct, în Chicago nu vor fi destui medici să-i spună că nu se va mai face bine.

M-am uitat în jur să văd dacă este cineva olog şi
cred că este o doamnă cu cârje.

Soră, dacă Duhul Sfânt îţi va descoperi că în
după-amiaza aceasta vei arunca acele cârje în mijlocul străzii şi vei merge acasă
fără să le mai foloseşti, vei crede? Probabil le vei săruta de adio, apoi te
vei ridica, te vei întoarce spre oameni şi vei spune:

‚Nu am mai mers de atâta vreme, dar priviţi-mă cum
plec de aici!”

Vezi? Tu ai şti că nu mai există nimic să te poată
opri.

Dacă Duhul Sfânt mi-ar vorbi acum şi mi-ar spune că
este vindecată; dacă aş vedea-o într-o vedenie plecând sănătoasă pe uşa aceea,
nu m-aş teme să i-o spun, nici chiar dacă ar fi o sută de milioane de oameni
aici.

Da, aş spune: „Femeia aceea, care a fost oloagă de
atâta timp, va merge normal, fără să mai aibă nevoie de acele cârje”, iar voi
aţi vedea că va fi întocmai.

Păi n-aş avea nici un pic de teamă!

Vedeţi, aceasta este credinţa.

Dar când vii şi spui: „O, eu cred că Dumnezeu
vindecă!” sunt doi oameni care trăiesc în tine. Aţi ştiut aceasta?

Odată am avut un indian convertit, iar la un timp
după ce primise Duhul Sfânt, l-am întrebat:

„Ce mai faci, frate?”

Şi el mi-a răspuns: „În mine sunt doi câini: unul
bun şi unul rău, care se bat şi se hârjonesc tot timpul.”

„Şi care dintre ei câştigă, şefule?”

„Păi depinde pe care îl hrăneşte şeful mai mult.”

Desigur, Duhul Sfânt nu poate fi comparat cu un
câine, însă şi în voi există bine şi rău; credinţă şi necredinţă, şi depinde pe
care o hrăniţi mai bine. Asta-i tot.

Dorinţa mea este ca toţi cei aflaţi aici în
după-amiaza aceasta, să credeţi în vindecarea divină.

Poate ziceţi: „Sigur, frate Branham, eu cred în
vindecarea divină,” dar o faceţi cu capul, cu inteligenţa, nu cu inima.

Să nu uitaţi însă că există un subconştient care
trebuie să spună acelaşi lucru, altfel nu veţi ajunge nicăieri.

S-ar putea să citeşti Biblia şi să spui: „Uite,
frate Branham, Biblia spune…” ceea ce este corect.

Oamenii de astăzi spun: „Eu cred că Isus Hristos
este Fiul lui Dumnezeu şi sunt mântuit.”

Dar cum ştii că El este Fiul lui Dumnezeu?”

„Aşa spune Biblia.”

Aţi văzut?

Sau: „Cum ştii că El este Fiul lui Dumnezeu?”

„Păi aşa a spus mama… sau predicatorul.”

Ei bine, ei au dreptate, dar tu de unde ştii
aceasta? Biblia spune că tu nu o poţi şti până nu primeşti Duhul Sfânt.

Ce se întâmplă atunci? Voi luaţi doar cuvintele unui
om, aţi ştiut aceasta? Ştiu că nu sună prea plăcut, dar este adevărul, pentru
că Biblia spune:

Nimeni nu poate spune: „Isus este Domnul”, decât
prin Duhul Sfânt.”
(1 Corinteni 12.3). Este adevărat?

Duhul Sfânt din voi trebuie să pună mărturie despre
înviere, pentru că altfel luaţi cuvântul cuiva, deşi trebuie să luaţi numai
ceea ce spune Biblia.

 De ce? Pentru
că Biblia are dreptate.

Dacă luaţi ceea ce spune predicatorul, el are
dreptate; dacă luaţi ce spune o persoană cumsecade, şi ea are dreptate; dar ca
individ, tu trebuie să ştii că Isus este Hristosul, ori acest lucru nu este
posibil decât dacă primeşti descoperirea dată de Duhul Sfânt. Aşa este.

Tot aşa, nici un om nu poate avea credinţă pentru vindecarea
divină până nu-i este descoperit de Duhul Sfânt că se va face bine.

Poate duceţi o viaţă de buni creştini; poate
aparţineţi unei biserici; poate aveţi un caracter moral şi toate celelalte
lucruri, dar fraţilor, aceasta nu înseamnă că sunteţi creştini.

Tu eşti creştin atunci când Duhul Sfânt te ia în
stăpânire şi te călăuzeşte în toate lucrurile.

Dacă nu se întâmplă aceasta, totul este degeaba,
indiferent cât eşti de moral sau de credincios bisericii tale.

Cain a fost la fel de bun ca orice membru al bisericii,
şi la fel a fost Esau, care era un om cult.

Cain a fost foarte religios. El credea în Dumnezeu,
aducea jertfe, a zidit un altar şi a făcut toate lucrurile religioase, dar cu
toate acestea a fost respins de Dumnezeu.

Nimeni nu poate spune că Isus este Domnul, decât
prin Duhul Sfânt.”

Petru a fost făcut neprihănit şi a crezut în Domnul
Isus Hristos. El a propovăduit Evanghelia şi a făcut minuni, dar cu toate
acestea Isus i-a spus:

…după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să
întăreşti pe fraţii tăi.”
(Luca 22.32).

Convertirea sau întoarcerea la Dumnezeu este Duhul
Sfânt în voi, care scoate natura veche şi o înlocuieşte cu una nouă. O, iar
când un om este născut cu adevărat din Duhul lui Dumnezeu, are Viaţa veşnică.

Isus a spus: „…cine ascultă cuvintele Mele şi
crede în Cel ce M-a trimis
(ori nimeni nu poate face aceasta decât prin
Duhul Sfânt), are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din
moarte la viaţă.”
(Ioan 5.24).

Aceste cuvinte au fost spuse de el şi eu le cred.
Voi, nu?

Cu câtva timp în urmă, cineva mi-a spus:

„Frate Branham, eu cred că noi avem Duhul Sfânt, că
suntem mântuiţi..” etc.

Păi cum ai putea crede fără să ai Duhul Sfânt? Tu nu
poţi crede corect fără să-L ai pe El. Acesta este obstacolul peste care nu
poate trece creştinul. Şi acesta este obstacolul peste care nu poate trece
bolnavul.

Vedeţi, este o mare diferenţă între a te uita la
Cuvântul lui Dumnezeu şi a-L primi. „Cei ce au primit Cuvântul, nu cei
care L-au cercetat, au fost salvaţi de Dumnezeu şi adăugaţi la Biserica Sa”.
(Fapte 2.41). Vedeţi? Trei mii de suflete au primit Cuvântul.

Este posibil să auzi Cuvântul propovăduit şi să
admiţi că are dreptate, pentru că şi Cain a făcut-o, şi au făcut-o şi alţii,
dar acolo unde a căzut cu adevărat sămânţa Cuvântului, a ieşit ceva, „şi cei
ce au primit propovăduirea, au fost botezaţi.”
(Fapte 2.41).

Când primeşti descoperirea că Isus Hristos a murit
pentru bolile tale, este chiar ceasul în care primeşti vindecarea. Aşa este.

Când primeşti din cer descoperirea că Isus a murit
pentru păcatele tale, şi o accepţi, nu mai ai nevoie de nici o rugăciune,
deoarece îţi aparţine. Asta este tot.

Acum, noi am putea să vă propovăduim Cuvântul şi să
vi-l explicăm, însă este nevoie ca voi să-L acceptaţi. O, aleluia!

Aceasta te aduce în clocot, frate!

Când primeşti descoperirea, înlăuntrul tău, în
sufletul tău, printr-un canal tainic pătrunde ceva care spune: „Acum văd!”

Ochii tăi strălucesc; gura îţi zâmbeşte şi fiecare
muşchi din trupul tău pare să se bucure, deoarece se petrece ceva.

Atunci nu mai ai nevoie să te afli undeva, într-un
rând de rugăciune, pentru că vindecarea îţi aparţine, o ai.

Dacă toţi cei prezenţi în această sală ar avea o
asemenea atitudine, ar fi perfect sănătoşi.

Dar cum îi putem aduce pe oameni într-o asemenea
stare?

Unii pot s-o primească, iar alţii, nu; dar cei care
o pot primi, privesc, acceptă şi cred.

Unii pot crede în altă adunare, unde cineva vorbeşte
în limbi şi tălmăceşte, descoperind tainele inimii lor. Sau poate se află în
preajma unui proroc care face ceva supranatural, aşa încât vor spune: „Asta
este!” şi cred. Atunci se va întâmpla ceva.

Dar dacă stai acolo şi spui: „Aceasta este telepatie
mintală, pentru că dr. Jones ne-a vorbit despre aşa ceva…” să ştii că te afli
pe un teren periculos, frate; te afli într-un loc îngrozitor. Poate spui că nu
este nimic din toate acestea, dar într-o zi va trebui să răspunzi înaintea
judecăţii. Aşa este.

Să nu uitaţi că acesta este scopul pentru care a dat
Dumnezeu darurile în biserica Sa: ca să se proslăvească şi să ne ajute să ne
unim eforturile şi rugăciunile; ca să-i unească pe oameni, să-Şi aducă Trupul
împreună.

Cine stă într-un asemenea grup, în care credinţa se
adună din toate părţile, va fi ajutat cu siguranţă să se facă bine.

Pot să fie oameni care ascultă învăţătura Cuvântului
şi se fac bine deşi nu au fost niciodată în rândul de rugăciune. Se poate
întâmpla ceva în subconştientul lor şi sunt vindecaţi fără să-şi dea seama
despre ce este vorba.

Poate cineva stă şi priveşte la unul din semnele
Domnului (fratele Branham pocneşte din degete), şi se face bine. Aţi văzut? De
ce? Pentru că credinţa acelui om este stimulată.

De exemplu, am în mână un bob de grâu. Îl privesc,
îl recunosc  şi pot spune că este un bob
de grâu. Aş putea să îl arăt pământului, iar dacă pământul ar putea să-l vadă,
ar spune: „Desigur, acela este grâu.”

Dar acel bob nu va produce grâu până nu cade în
pământ şi moare, este adevărat?

Acesta este tipul fundamentalistului care spune:
„Da, eu cred în vindecare. Cred că este aşa; cred că este Cuvântul lui Dumnezeu
dat pentru credincios şi cred că am credinţa să o primesc…” dar până o
primeşte… Înţelegeţi ce vreau să spun?
tu o primeşti şi te bucuri. Cuvântul este înăuntru; totul este stabilit şi
orice umbră de îndoială a murit. Pleava a căzut şi a răsărit o nouă viaţă care
creşte în vindecarea ta. Atunci primeşti vindecarea cu adevărat, pentru că „credinţa
vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.”
(Romani
10.17).

Dar credinţa nu este vindecare, ci credinţa produce
vindecare. Şi tot prin credinţă sunteţi mântuiţi.

Să zicem că un sfert de pâine costă un sfert de
dolar, iar eu am 25 de dolari. Cei 25 de dolari sunt preţul de cumpărare a
pâinii, dar deşi am bani, nu am pâine.

Tot aşa, voi puteţi avea credinţă pentru vindecare
şi cred că mulţi o aveţi, dar nu o puteţi primi până nu „cumpăraţi” vindecarea
prin credinţa pe care o aveţi.

Poate ziceţi: „O, frate Branham, eu aş vrea să am
Duhul Sfânt, pentru că am credinţă să-L primesc.”

Ei bine, atunci fă schimbul: dă credinţa pentru
Duhul Sfânt. Asta-i tot ce trebuie să faci. Când ai acest fel de credinţă, nu
există nimic să ţi-o mai poată lua.

Dacă însă ai doar impresia că crezi, dacă imiţi
credinţa, aceasta nu va da rezultate.

Când este vorba de credinţa adevărată, totul este
rezolvat, iar Dumnezeu va acţiona chiar atunci. Credeţi aceasta?

Când spui: „O, da, frate Branham, eu cred în
vindecarea divină,” atunci ia acelaşi fel de credinţă pe care o ai în
vindecarea divină şi „cumpără-ţi” vindecarea. Desigur.

Nu demult, am vorbit despre primirea Duhului Sfânt.
Desigur, fiind crescut într-o biserică baptistă, în primii ani ai slujbei mele
am învăţat că primeşti Duhul Sfânt atunci când ai crezut. Dar conform Bibliei,
primeşti Duhul Sfânt după ce ai crezut în Domnul Isus Hristos şi L-ai acceptat
ca Mântuitor personal. Dumnezeu nu recunoaşte credinţa ta până nu primeşti
Duhul Sfânt. Aşa este.

Avraam, părintele credinţei, L-a crezut pe Dumnezeu
şi în ce priveşte vindecarea şi în ce priveşte salvarea.

Prin vindecare s-a primit salvarea, deoarece l-a
adus pe Isaac, iar prin Isaac a venit salvarea.

Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, este adevărat?
Aceasta i s-a socotit neprihănire, iar Dumnezeu i-a dat un semn prin care arăta
că i-a primit credinţa. Amin. Înţelegeţi?

Priviţi. Avraam a spus: „Doamne, eu cred.” Nu i-a
răspuns nici un glas, dar apoi Dumnezeu i-a vorbit şi i-a dat un semn: tăierea
împrejur. Este adevărat?

Cu alte cuvinte, era o confirmare a credinţei lui
Avraam. Şi când a primit confirmarea, a spus: „Lăudat să fie Dumnezeu, pentru
că s-a terminat. Am avut credinţă, iar Dumnezeu a recunoscut-o.”

Când spui: „Eu am credinţă!” iar Dumnezeu îţi dă
botezul cu Duhul Sfânt, este o confirmare a faptului că El a primit credinţa
ta. Amin.

Tu întrebi: „Duhul Sfânt este tăierea împrejur?” Da,
domnule. Amin.

Duhul Sfânt este Pecetea Dumnezeului Celui viu; este
dovada acceptării credinţei tale de către Dumnezeu, deoarece în Efeseni 4.30
scrie:

Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu,
prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”
Aleluia.

Dacă spui că ai credinţă pentru vindecarea divină şi
vine Ceva care te izbeşte şi-ţi spune: „Du-te înainte!” aceasta este
confirmarea că Dumnezeu ţi-a primit credinţa necesară vindecării. Aşa este.
aceasta se întâmplă când ai curaj să-ţi pui credinţa în acţiune, dar când spui
că ai credinţă şi te temi să-i dai drumul, înseamnă că credinţa ta este moartă.

Când ai credinţă şi doreşti să-i dai drumul,
Dumnezeu o confirmă cu semne, iar tu vei vedea propria-ţi vindecare. Acesta
este adevărul.

Acesta este scopul acestor adunări: să încurajeze
credinţa oamenilor; să le-o aducă la suprafaţă.

Noi nu putem vindeca, dar putem ajuta prin
propovăduirea Evangheliei. Aceasta este partea noastră. O altă parte a noastră
ar fi vorbirea în limbi urmată de tălmăcire; apoi este darul prorociei, semnele
şi minunile, şi toate celelalte daruri din biserică, al căror scop este
stimularea şi ţinerea împreună a bisericii.

Ele sunt date pentru fiecare atribut al vieţii lui
Isus, până când El Se va întoarce din nou din slavă. Amin.

Vrăjmaşul vostru este diavolul, iar Dumnezeu a
încercat în toate timpurile să-i păzească pe oameni de el, credeţi aceasta?

Domnul nu i-a lăsat niciodată pe oameni fără să le
dea o cale pentru a primi vindecarea. Arătaţi-mi un singur loc din Scriptură,
unde scrie că i-ar fi lăsat singuri.

Indiferent cât era de întuneric; indiferent cât de
mult s-au îndepărtat oamenii de El, Dumnezeu a avut întotdeauna o cale pentru
vindecarea lor. Da, a avut-o întotdeauna. Şi a avut şi pe cineva care s-o
creadă.

Uitaţi-vă în urmă, în vremurile de început, şi veţi
vedea că El le-a dat oamenilor o cale. În zilele lui Moise a avut şarpele de
aramă, care a fost calea dată pentru vindecare fiilor lui Israel.

Când şi-au început marşul afară din Egipt,  Dumnezeu a ştiut că vor fi boli, aşa că le-a
dat o cale pentru vindecare.

Nu demult, am predicat despre doctorul Moise. Nu
ştiu dacă credeţi sau nu, dar el a fost un doctor

Biblia spune că el a fost învăţat în toată
înţelepciunea egipteană. Este adevărat? Şi noi ştim că egiptenii erau medici
renumiţi.

Îmi imaginez că o mulţime de medici de aici, din
Chicago, ar dori să ştie cum a ţinut Moise cele două milioane de oameni, timp
de patruzeci de ani, într-o deplină sănătate, deşi au pribegit prin pustie. El
n-a avut nici măcar un bolnav în toată acea mulţime.

Nu este minunat acest lucru? Aş dori mult să am şi
eu un remediu ca al lui, voi nu? Mă întreb câte ierburi sau câtă penicilină a
folosit Moise pentru cele două milioane de oameni care au ieşit din Egipt şi
i-a condus spre Palestina? Mă întreb câţi copilaşi se năşteau într-o noapte? Şi
doctorul Moise trebuia sa le facă „vizita”.

Câţi din ei aveau dureri de stomac după ce mâncau ce
găseau pe marginea drumului?

V-aţi gândit vreodată de câte ori era chemat pe
noapte doctorul Moise? Câţi oameni au căzut pe pietrele acelea, şi-au julit
pielea, şi-au rupt piciorul sau altceva? Iar pentru că au cârtit şi au făcut
multe lucruri rele, au dat de necaz.

Aţi vrea să aruncaţi o privire în trusa medicală a
lui Moise, ca să vedeţi ce avea acolo? Biblia ne spune. Aţi ştiut că Biblia
descrie fiecare leac folosit de Moise? Dacă vreţi, vă voi arăta imediat.

O să privim puţin trusa lui medicală. Da, în Exod
15.26 scrie: „Eu sunt Domnul, care te vindecă…”

Dacă aveau pe cineva cu probleme grave, cu un ochi
scos, „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te vindecă.”

Când cineva cădea şi îşi rupea piciorul, „Eu sunt
Domnul Dumnezeul tău, care te vindecă.”

„Moise, ce ne recomanzi, pentru că avem un copilaş
bolnav.”

Şi Moise spunea: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău,
care te vindecă.”

„Îţi mulţumim pentru reţetă, Moise. O vom folosi
imediat. Doamne, Tu ai spus că eşti Domnul Dumnezeul care ne vindecă copilaşul,
şi credem aceasta. Amin.” Şi a doua zi, dimineaţa, copilaşul se juca pe deplin
sănătos. Asta este. „Eu sunt Domnul, care te vindecă.”

Era singura reţetă pe care o avea Moise, şi cu
ajutorul ei a dus prin pustie, timp de 40 de ani, peste două milioane de
oameni, iar Biblia spune că printre ei nu era nici un bolnav, nici un olog şi
nici un orb. Aleluia!

Scuzaţi-mă, dar trebuia să spun aceasta.

Eu sunt Domnul, care te vindecă.” Era
singura reţetă pe care o cunoştea şi a fost foarte bună.

Arătaţi-mi astăzi un singur doctor care ar putea
ţine sănătoşi, timp de patruzeci de ani, două milioane de oameni. Cu siguranţă
un astfel de om ar deveni vestit.

Ei bine, reţeta pe care a folosit-o Moise este
valabilă şi astăzi pentru orice persoană din lume. Amin.

Oricine vrea să vină să bea din apa vieţii, o poate
face fără nici o plată. Amin.

Oh, acum mă simt foarte bine! Aceasta este reţeta;
aceasta este ceea ce încercăm să prezentăm astăzi lumii.

 Isus a spus:
Dacă crezi, totul este cu putinţă!”

Doamne, ai milă de mine!” I-a spus odată un
orb.

Crezi că pot face aceasta?” l-a întrebat
Isus.

Da, Doamne, cred.”

„Dacă crezi, totul este posibil.”

După ce a spus aceste cuvinte, i-a atins ochii şi
omul şi-a căpătat vederea.

Vedeţi, El i-a spus simplu: „Facă-se după
credinţa ta.”
Şi omul a primit chiar ceea ce-şi dorea: ochii i s-au deschis
şi el a putut să-L slăvească pe Dumnezeu. Asta este.

Într-o zi, El aştepta şi învăţa într-o casă, iar la
un moment dat au început să se desprindă bucăţele din acoperiş, din pricina
mulţimii de oameni, aşa că au dat acoperişul jos.

Ei aveau acolo un om pe care doreau să-l aducă
înaintea Domnului. Poate că acel bărbat nu avea suficientă credinţă, dar cei ce
l-au adus, l-au coborât la Isus cu funiile.

Isus a ştiut că acel om era un păcătos, dar a primit
credinţa lor şi a acceptat-o. Aleluia!

El l-a privit pe acel bărbat şi i-a cunoscut
gândurile inimii, aşa că i-a zis: „Păcatele tale sunt iertate, aşa că:
ridică-te şi du-te acasă!” Aleluia!

Acest lucru ne trebuie şi nouă astăzi, în Chicago şi
pretutindeni: o descoperire a puterii de înviere a lui Isus Hristos, care aduce
Viaţă prin vestirea Cuvântului.

Odată, Isus a trecut pe lângă un copac şi s-a uitat
la el, iar pentru că nu avea rod, a spus:

În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” (Marcu
11), după care a mers mai departe, fără să se întâmple nimic.

A doua zi, cam pe la ora 11.00 s-au întors pe
acelaşi drum. Fariseii şi saducheii care se duceau la Templu, îşi băteau joc de
El, dar Isus a mers departe liniştit. Petru era cu El şi privea în toate
părţile, iar când s-a uitat la copacul pe lângă care trecuseră cu o zi înainte,
a observat că începuse să se uşte, aşa că i-a zis lui Isus:

Învăţătorule, uite că smochinul pe care l-ai
blestemat, s-a uscat.”

Atunci Isus i-a răspuns: „Aveţi credinţă în
Dumnezeu!”

„…orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să
credeţi că l-aţi primit, şi-l veţi avea.”
(Marcu 11.21,22,24). Este adevărat?

Când vă rugaţi pentru ceva, să credeţi că aţi primit
acel lucru!

Ce s-a întâmplat cu copacul acela? Câţi din voi ştiu
că orice copac are un germen de viaţă? Orice creatură îl are, pentru că dacă nu
l-ar avea, nu ar trăi.

Biblia spune că el s-a uscat de la rădăcină, ceea ce
înseamnă că viaţa copacului era în rădăcină.

Isus nu a vorbit frunzelor şi nici ramurilor; nu a
vorbit nici rădăcinii, ci s-a adresat vieţii din acel copac, care l-a părăsit
imediat. De aceea s-a uscat, este adevărat?

Ce credeţi? Pentru Isus ar fi mai greu să vorbească
bolii, cancerului, decât acelui copac? I-ar fi mai greu să vorbească unei
tumori, cataracte sau oricărui alt germen de viaţă?

Copacului i-a spus: „În veac să nu mai mănânce
nimeni rod din tine!”
şi copacul a început să se usuce, deoarece n-a mai
avut viaţă.

Dacă acum El ar spune: „Nu-l mai supăra pe omul
acela!” să credeţi din toată inima că aşa va fi şi viaţa aceea va pleca.

Ce este cancerul? Ce este o boală? Vom discuta
despre aceasta în următoarele cinci minute.

Haideţi să luăm cancerul sau orice doriţi:
tuberculoza, pneumonia sau orice altă boală.

Bolile sunt germeni. Aţi ştiut că Biblia vorbeşte
despre faptul că în zilele din urmă va fi un germen care-i va cuprinde pe toţi
oamenii care nu au botezul cu Duhul Sfânt? Dar îngerului care răspunde de
aceste plăgi, i s-a porunci să nu se atingă de cei care au pecetea.

Păi ce fel de învăţători ar trebui să fim, fraţilor,
ca să aducem biserica în rânduială pentru a ajunge în acea stare? Imuni.

Încă mă dor braţele acolo unde am fost vaccinat de
medici contra frigurilor galbene, deşi le-am spus că nu este nevoie. Adevărul
este că Dumnezeu are „un Ser” numit Duhul Sfânt, iar când acel Ser intră în
voi, vă face imuni la orice germen. Aleluia!

Îmi amintesc de inundaţiile din anul 1937, când
toată populaţia a trebuit să facă injecţii contra febrei tifoide. Atunci cineva
a venit la mine şi m-a întrebat:

„Ţi-ai făcut injecţiile?”

„Sigur că da”, am răspuns eu.

„Şi ţi s-a făcut rău?”

„Nu.”

„Dar când le-ai făcut?”

„Cu trei ani în urmă.”

„Trei ani? Păi trebuie să mai faci una.”

„Primesc câte una din oră în oră?”

Prieteni, vine timpul când se va ridica o biserică,
dar dacă nu avem credinţă pentru vindecarea divină, cum vom avea credinţă
pentru răpire?

Noi trebuie să ieşim afară, prieteni. Trebuie să
ieşim din această stare învechită şi înceată de biserică, în care suntem.
Păşiţi afară!

Duceţi-vă undeva afară, unde nu mai aveţi acele
simţăminte de teamă şi îndoială, acolo unde toate lucrurile sunt posibile şi
fiţi cât se poate de liberi.

Aranjaţi-vă pânzele către cer şi nimic nu vă va
tulbura calea. Mergeţi în felul acesta şi nimic nu vă poate face rău.

Aşa va fi acea biserică într-una din aceste zile,
pentru că aşa spune Biblia.

Atunci când Îngerul şi-a revărsat mânia, bolile i-au
cuprins pe oameni şi carnea a putrezit pe ei. Mai mult, păsările cerului au
mâncat carnea căpitanilor, a preşedinţilor, a războinicilor, a diplomaţilor şi
a celorlalţi.

Dar i s-a cerut să nu se atingă de cei ce au Pecetea
lui Dumnezeu pe fruntea lor.

În una din aceste zile, vindecarea divină va fi un
lucru mare printre oameni.

Să intrăm deci în acea stare, pentru că aceasta
aşteaptă Dumnezeu de la noi. Noi aşteptăm revenirea lui Hristos, iar Hristos
stă după noi.

Voi spuneţi: „Dar ce putem face noi pentru aceasta?”

Biblia spune că a venit ceasul şi Mireasa Lui s-a
pregătit. Aleluia!

Ce sunt bolile, cancerul, umflăturile şi toate
celelalte?

De exemplu, aici stă o doamnă tânără care pare
sănătoasă, iar peste câteva săptămâni observăm că începe să se ofilească.

Oare de ce? Ea va merge la medic, iar după ce acesta
îi face analizele de sânge şi celelalte teste, constată că are cancer. Dar în
tot acest timp ea a fost sănătoasă.

Ce s-a întâmplat? În ea a apărut o umflătură, o
viaţă străină. Aceasta este boala.

Acum fiţi atenţi. Unele tumori nu iau forme
concrete, dar cu toate acestea sunt demoni, cum este de exemplu epilepsia, în
timp ce altele au o formă.

Chiar şi voi… A fost o vreme când nu aţi fost nimic
şi nicăieri, dar a venit un timp când sunteţi ceva.

Aş vrea să fiţi atenţi.

Când aţi început în pântecele mamei voastre eraţi
atât de mici încât nu puteaţi fi văzuţi cu ochiul liber. Eraţi un embrion mic.
Germenul vine de la mascul, de la tată, în timp ce mama este incubatorul în
care intră acel germen. Primul lucru care se întâmplă după ce acel germen îşi
ocupă poziţia în pântecele femeii, este că o celulă minusculă e „umflată” şi
are un loc ieşit în afară, care arată ca o umflătură pe o aţă.

Eu am văzut aceasta la microscopul unui medic care
îmi este prieten.

De acolo iese afară o glandă mică ce începe să se
umfle, apoi încă una deasupra şi tot aşa, formându-se astfel coloane
vertebrală, ultimul fiind cordonul ombilical.

Astfel, fătul se poate hrăni prin acel cordon.

Mai întâi, are mărimea unui bob de strugure, apoi
mărimea unei lămâi, a unei portocale şi în final începe să ia formă, aşa că la
nouă luni copilaşul este gata să se nască.

Celulele se înmulţesc tot timpul, iar dacă nu
intervine nimic să-l întrerupă, ajunge să fie un om de 170-200 pound, cum vrea
Domnul.

Haideţi să luăm acum celulă cu celulă. Braţul iese
în afară, capul iese în afară, etc., şi totul dintr-o singură celulă mică.

Dar ce este în spatele acelei celule? Duhul ei,
viaţa. Viaţa este în ea, supranaturalul.

Să ne gândim acum la cancer. Ce este cancerul? O viaţă
străină. Câţi ştiu că acesta este adevărul? Tumoarea, cataracta şi oricare din
aceste lucruri sau germeni sunt o altă viaţă.

De obicei cancerul se face dintr-o vânătaie. Să nu
uitaţi că lucrurile fireşti sunt simboluri ale lucrurilor duhovniceşti (cum
este de exemplu, naşterea firească).

Văd aici oameni destul de maturi şi ştiu că vorbesc
în faţa unei adunări amestecate. Acesta ar trebui să fie discursul unui doctor,
dar eu sunt fratele vostru, de aceea, ascultaţi-mă cu atenţie!

Când are loc naşterea firească, primul lucru care
apare este apa, aşa-i? Apoi urmează sângele şi copilul.

Cât timp se află în pântecele mamei, fătul are o
grămadă de muşchi, dar până nu se naşte, nu are viaţă, sau mai clar, nu are duh
de viaţă.

Tot aşa este şi în naşterea duhovnicească.
Elementele care au ieşit din trupul Lui, sunt elementele care alcătuiesc trupul
duhovnicesc.

Ce a ieşit din trupul lui Isus când a murit? Apă,
sânge şi Duh, este adevărat? Aceste lucruri alcătuiesc naşterea supranaturală.

Când un om este născut din nou, trebuie să treacă
prin aceste trei elemente: apă, sânge şi Duh:

  • neprihănirea prin credinţă în Domnul;
  • sfinţirea vieţii, curăţia’
  • botezul cu Duhul Sfânt.

Aceasta este lucrarea harului.

Observaţi: neprihănirea prin credinţă; sfinţirea
prin sânge şi botezul Duhului Sfânt.

Când se naşte un copil, vine apa, sângele şi duhul,
iar când se naşte un nou-născut în ceruri, vine apa, sângele şi Duhul.

Naturalul simbolizează duhovnicescul, acest lucru
fiind valabil pentru tot ce este pe pământ.

Prima mea Biblie a fost natura, deoarece natura Îl
prezintă pe Dumnezeu.

Noi am văzut de unde aţi venit voi. Mama şi tatăl
vostru au fost căsătoriţi printr-o unire sfântă, prin promisiunea făcută
înaintea lui dumnezeu că vor trăi împreună; după care, prin împreunare au adus
copii, deoarece planul lui Dumnezeu era: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi
pământul.”
(Geneza 1.28). De acolo aţi venit voi.

Iată însă că aţi crescut şi o altă viaţă numită
cancer, a crescut în voi. De unde a venit ea, pentru că nu a fost acolo de la
început? Ce s-a întâmplat?

Pe tărâm firesc, am putea asemăna cancerul cu un
hoitar, cu unul care mănâncă mortăciuni.

Cancerul poate apărea de la o lovitură. Acele celule
sunt vătămate, sunt căzute. Când se întâmplă aceasta, circulaţia sângelui este
împiedecată. Atunci Satana, care este autorul morţii, pune acolo un demon numit
cancer. „Cancer” nu este un nume, ci aşa l-a numit lumea medicală. Cuvântul
„cancer” vine de la cuvântul „rac” şi denumeşte ceva cu multe picioare.

Deci aşa vine acolo cancerul.

Mai întâi este un duh. El intră în celulele căzute,
vătămate sau care nu acţionează corect.

O, acum aş vrea să predic Evanghelia, timp de cinci
minute, dacă aş avea timp.

Aşa se întâmplă şi în biserică atunci când cineva nu
acţionează împreună cu biserica. Când Satana găseşte pe cineva care greşeşte,
care se târăşte doar şi este indiferent, acela devine un cancer.  În persoana aceea este un diavol, care mai
târziu va cauza îmbolnăvirea întregii biserici. Aşa este.

Cel mai bun lucru pentru îndepărtarea acelui rău este
să se facă o operaţie duhovnicească.

Deci, la început cancerul este un duh. Apoi formează
o celulă micuţă care posedă viaţa lui. În prima fază cancerul nu este dureros,
de aceea nimeni nu ştie că este acolo şi evoluează.

Odată formată, celula aceea micuţă trebuie să se
hrănească, şi se hrăneşte cu sângele vostru, exact cum v-aţi hrănit voi cu
sângele mamei voastre când aţi fost în pântecele ei.

Atunci, voi v-aţi hrănit cu substanţele pe care le
mânca ea, iar cancerul face la fel: se hrăneşte cu substanţele din trupul
vostru.

Este o celulă micuţă care creşte şi se divizează.
Astfel, curând apare o altă celulă, apoi alta şi alta, până formează tumoarea,
cataracta sau ce este.

Ele cresc tot mai mult, se umflă şi se împrăştie
peste tot, formând noi şi noi celule.

Ele sug atât de mult sânge încât curând această
doamnă tânără începe să se simtă rău. De ce? Pentru că acele celule aduc
moartea, sunt moartea.

Ele intră în fiecare fibră a trupului, întinzându-şi
picioarele la fel cum se întind rădăcinile unui pom; merg printre intestine şi
urcă în sus pe coloană.

Doctorul vine şi deschide, priveşte şi vede că nu
mai poate face nimic. El nu poate scoate bucăţi din om şi chiar dacă ar putea
s-o facă, tot ar mai rămâne ceva acolo. Astfel, pacientul nu mai are nici o şansă
din punct de vedere medical.

Oh, deja am depăşit timpul! Încă un minut, vă rog,
pentru că acum vom privi altfel lucrurile.

Iată, vine un pacient. El vine aici sus, unde stă
Vindecătorul. Vorbesc aşa, deoarece cred că suntem cu toţii creştini.

Aici stă predicatorul, vindecătorul, prorocul sau ce
este el. Desigur, el este doar un om, dar iată că vine Duhul Sfânt şi unge
această persoană care I se predă. El nu-şi mai aparţine.

Aşa este cu predicatorul când merge la amvon să
predice.

Poate este pregătit să vorbească despre un anumit
text, dar vede că nu merge. Un predicator care este umplut cu adevărat cu
Duhul, va urma de fiecare dată călăuzirea Duhului. Dacă însă încercă acea
predică uscată şi veche, va face adunarea să adoarmă.

Duhul lui Dumnezeu îşi va călăuzi întotdeauna
slujitorul în cele mai adânci ape. Aceasta se întâmplă atunci când Dumnezeu
încearcă să scoată afară un mesaj.

Deci aici stă omul cu vindecarea. El este uns.
Pacientul urcă la el, iar în timp ce vine este cercetat de Duhul care este peste
bărbatul uns, pentru că Isus a spus: „Nu Eu, ci Tatăl care locuieşte în Mine
face aceste lucrări ale Lui…”

Deci omul uns îl priveşte pe pacient, iar inima lui
trebuie să simtă cu acel om. El trebuie să dorească să facă totul pentru a-l
vedea sănătos.

Sufletul lui trebuie să fie alături de acel pacient,
plin de dragoste divină, deoarece ştie că stă în locul Domnului Isus Hristos,
iar în ziua judecăţii va trebui să dea socoteală pentru fiecare cuvânt spus.

Voi trebuie să fiţi conştienţi de ceea ce faceţi.

Deci pacientul vine sus şi primul lucru care se
întâmplă este că duhul, cancerul, începe să se mişte în el. de ce? Pentru că Îl
recunoaşte, dar nu pe acel om, ci Duhul din el.

Am văzut oameni care au început să strige: „William
Branham, ce am de-a face cu tine?” iar cei din jur au zis: „El nu ştie nici
măcar cum îl cheamă!”

Vedeţi? Nu erau acei oameni, ci diavolul care-i
controla.

Ce vei face când vezi că vine primul pacient, căci
eşti fără ajutor?  Te întorci către
audienţă. Un duh critic vine de acolo, altul de dincolo, altul de aici de sus…

Fiind uns, le poţi simţi pe toate. Dacă eşti atent
la ungere, vei simţi Duhul Sfânt şi vei auzi ceva strigând. Este duhul acesta
de aici, care îl cheamă în ajutor pe cel e acolo, încercând să formeze un zid
de necredinţă printre oameni, sau orice altceva, ca să nu primească ce cer.

Aici este n diavol bătrân care posedă persoana aceea
şi care spune: „Vezi că citeşte gândurile!” Dacă duhul acela va prinde duhul de
lângă el, apoi încă unul şi încă unul, se va forma un lanţ de necredinţă.
Înţelegeţi?

Isus i-a luat pe Petru, Iacov şi Ioan şi i-a scos pe
necredincioşi afară.

Când S-a dus să vindece un orb, criticii stăteau
deoparte şi comentau, aşa că Isus l-a luat de mână şi l-a scos din cetate.

Când Petru s-a dus s-o ridice pe Tabita. Toţi
strigau şi plângeau, dar El i-a scos afară. Aşa este.

Pacientul este aici, dar voi şi priviţi aproape ca
la un spectacol… O, ce se va întâmpla? Ce decizie va lua femeia aceasta?

Apoi Domnul dă ungerea. Ea vine cu credinţă; crede
sin toată inima, în timp ce puterile demonice lucrează peste tot încercând să
găsească cooperare oriunde se poate.

Acesta este motivul pentru care uneori mă auziţi
spunând: „Femeia aceasta are problema cutare şi cutare, iar persoana de acolo
are aceeaşi problemă…” Şi de fiecare dată este adevărat, aşa-i? Ce este acolo?
Acelaşi canal pe care strigă demonii, iar în vedenie se vede o dungă
întunecată. Aşa este.

Ne împinge pur şi simplu, iar voi puteţi simţi
aceasta. Nu ştiu cum să vă spun, dar voi o faceţi.

Ce veţi face, căci aici este un pacient?

Eu aş spune: „Doamne, Tu ai zis că dacă voi fi
sincer şi-i voi face pe oameni să mă creadă, nimic nu va putea sta împotriva
rugăciunii mele.” Când El mi-a spus aceste cuvinte, I-am  zis:

„Doamne, ei nu mă vor crede”, dar Domnul mi-a spus:

„Ţi se vor da două semne, ca lui Moise, şi vei face
aceste lucruri, iar când oamenii le vor vedea, te vor crede.”

Aceasta nu are nimic cu vindecarea oamenilor. El
mi-a spus că m-am născut în lumea aceasta ca să mă rog pentru bolnavi, iar dacă
îi voi putea face să creadă şi voi fi sincer în rugăciune, nimic nu va putea
sta împotriva rugăciunii mele.

Aceasta mi-a spus şi este adevărat, dar nu aceasta
vindecă, ci ajută la acumularea credinţei pentru vindecare.

Pacientul stă aici, iar eu mă întreb ce să fac. Simt
cum slăbesc, fiindcă se pare că ceva merge din voi: acolo se dă o luptă.

Aici este Duhul Sfânt care stă pe fundamentul Lui,
fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat.

Aici stau un bărbat şi o femeie care au ungerea
diavolului şi spun:

„Frate Branham, este psihologie! Este asta sau
cealaltă. Este greşit!”  şi încearcă să
nască necredinţa în restul mulţimii.

Dincoace este Duhul Sfânt care încearcă să-i facă pe
oameni să creadă; pe cei care sunt adunaţi într-o unitate. Aşa este. adunaţi şi
legaţi împreună….

Când simt că Duhul se aşează peste oameni, ştiu că
este pe cale să se întâmple ceva.

Atunci privesc în jur şi mă gândesc:

„Duhule Sfânt, Tu mi-ai spus că voi cunoaşte tainele
inimilor lor şi prin aceasta îi voi ajuta să creadă.”

Apoi spun: „Doamne, ajută-mă să ştiu ce a făcut
femeia aceasta sau care este problema ei.”

Atunci pătrund în altă lume şi deşi îmi aud vocea,
nu ştiu ce spun. Cu toate acestea, vorbesc cu femeia şi îi spun ce a făcut.

Ea a fost la cabinetul unui doctor şi a făcut un
anumit lucru. Apoi o văd ieşind din casă. Privesc sus şi văd numărul casei; mă
uit la oraş şi poate îl recunosc sau vă un semn sau ceva prin care ştiu cum se
numeşte. O văd pe femeie cu ceva în mână sau poate îngenuncheată undeva şi se
roagă, după care pleacă, iar atunci îi spun: „Crezi? Este adevărat soră?”

„Da, fiecare cuvânt pe care l-ai spus este
adevărat.”

Totuşi simt că lupta continuă încă. Ce fac atunci?
Nu ştiu…îi spun: „Să ai credinţă în Dumnezeu!” după care mă rog pentru ea şi o
las să plece.

În nouă din zece cazuri, viaţa se zbate chiar acolo.

Şi iată că vine cineva ca ea, care a făcut acelaşi
lucru, iar când păşeşte sus îi este descoperit totul.

Fraţilor, în clipa aceea se întâmplă ceva jos, iar
eu ştiu că duhurile au dreptate, aşa că spun: „Satană, ieşi afară din ea, în
Numele Domnului Isus Hristos!”

Dumnezeul care i-a vorbit acelui pom şi a scos viaţa
fin el, Duhul care a vorbit acolo, vorbeşte şi cancerului care o ucidea pe
femeie. Corect?

Ea se grăbeşte, merge acasă şi le spune oamenilor:
„Oh, Dumnezeu m-a vindecat!”

Auzind-o, soţul îi spune: „Eşti doar emoţionată!”

Apoi femeia merge şi-i spune acelaşi lucru
păstorului ei stilat; dar el îi răspunde: „O, zilele minunilor au trecut!  Du-te mai bine să te vadă medicul tău!”

La rândul lui, medicul îi spune: „Păi umflătura este
tot acolo. Nu crede ce ţi-a spus acel holly-roller!”

Pai sigur! Copacul stătea încă acolo, dar viaţa era
dusă din el. Aleluia!

Acesta este motivul pentru care ea trebuie să spună
în continuare: „Eu cred. Nu-mi pasă de câte ori va veni soţul meu şi-mi va
spune că nu am dreptate, nici nu voi privi la faptul că umflătura este atât de
mare, deoarece ceva din inima mea îmi spune că sunt vindecată.”

Uneori primesc o vedenie în care o văd pe femeie
peste câţiva ani, iar atunci spun: „Aşa vorbeşte Domnul…”

Fraţilor, primiţi aceasta pentru că totul este deja
împlinit.

„Aşa vorbeşte Domnul: Tu eşti vindecată în Numele
Domnului Isus Hristos şi te vei face bine!” O, atunci nu sunt destul de mulţi
diavoli în iad ca să vă ia acel lucru! Aşa este.

Femeia va merge acasă şi câteva zile se va simţi
bine. Vă amintiţi că pomul a început să se usuce de la rădăcină.

Lucrul acela micuţ care a intrat înăuntru şi a
cauzat cancerul, viaţa aceea, a fost scoasă afară. Dracii au fost scoşi.
Aleluia!

Diavolul acela a plecat, iar când se întâmpla
aceasta, credinciosul crede. Nu credinţa mea a făcut aceasta, ci Duhul Sfânt a
lucrat prin mine ca să-l ajute, să-i dea credinţă.

Propria ei credinţă a făcut-o bine. Es este
vindecată, şi indiferent cât de rău se va simţi mai târziu, crede că nimic nu o
poate schimba. Este tare şi crede din toată inima.

Ce urmează? Acel lucru vechi începe să se umfle şi
atunci femeia se simte rău, şi face febră.

De ce aceasta? Desigur, pentru că răul din ea moare;
putrezeşte chiar atunci.

Uneori pacientul se face bine pe loc; aceasta este o
minune; este scoaterea dracilor.

Isus a spus: „Adevărat vă spun că dacă va zice
cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va
îndoi  în inima lui, ci va crede că ce zice
se va face, va avea lucrul cerut.”
(Marcu 11.23).

O, glorie! O, Doamne!

Da, domnilor! „În Numele Meu vor scoate draci…” (Marcu
16.17). Aleluia! Asta a spus El şi eu cred pentru că este „Aşa vorbeşte
Domnul!”

În Numele Meu vor scoate draci…” îşi vor pune
mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.”
(v. 18).

Acela este dat pe faţă; micuţul acela cu numele
„cancer” este un drac şi tot un drac este şi febra aceea uşoară care vă supără.
Aşa este.

A trecut multă vreme de când a existat prohibiţia
(interzicerea producerii, vânzării, importului sau exportului anumitor
mărfuri). Pe atunci ei aveau ulciorul acela numit „John Barleycon”, un timp cu
pălărie de paie pe cap şi cu privirea ciudată. Arăta îngrozitor, dar ştiţi ce
au făcut oamenii? L-au luat jos pe John Barleycon, au făcut nişte cutiuţe mici
de tablă şi au pus în ele aceeaşi băutură, iar acum, oamenii le iau şi le pun
în frigider, pentru că sunt lustruite şi arată foarte bine, dar în spatele
acestei cutii este aceeaşi licoare condamnabilă din totdeauna; este acelaşi
diavol bătrân.

Voi puteţi să-l numiţi cum vreţi în termeni
medicali: cancer, tumoare, cataractă, etc., pentru că este încă acelaşi diavol
bătrân căruia Isus a zis: „Ieşi afară din omul acesta!” Aleluia!

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care îţi iartă
toate greşelile şi care-ţi vindecă toate bolile.”

Credeţi aceasta?

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru adunarea din
după-amiaza aceasta. Cuvântul a fost despicat, Doamne, dar fă ca Duhul Sfânt
să-L împartă fiecărei inimi.

Fă ca atunci când oamenii aceştia vor veni deseară
la adunare, să fie convinşi că nu-i va mai supăra nimic.

Lasă ca credinţa să se instaleze în inimile lor,
astfel încât diavolii iadului să nu-i poată mişca în nici un fel.

Îngăduie ca acesta să fie un timp de trezire printre
oameni, Doamne, astfel ca şchiopii să umble, orbii să vadă, cancerul să fie
vindecat şi dracii să fie scoşi afară.

Îngăduie ca în săptămâna aceasta să aibă loc o
asemenea trezire, în Chicago, încât oamenii să-şi amintească multă vreme de ea.

Fă această trezire „sărată”, deoarece ai spus: „Voi
sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va
căpăta iarăşi puterea de a săra?”
(Matei 5.13). Nu mai este bună de nimic.

Tată, Te rugăm ca fiecare creştin să-şi ocupe locul
lui de datorie şi să facem cu toţii ce putem.

Să mergem prin ţară şi să-i tragem pe cei aflaţi pe
lângă garduri sau în răscruci, căci orbii, şchiopii şi ologii au fost ultimii
chemaţi. Isus a spus că ei vor fi chemaţi chiar înainte de marea Cină.

Îndură-Te, Tată, şi noi Te vom lăuda în veşnicie,
când lupta va fi gata, iar noi vom sta la umbra acelui Pom veşnic verde.

Atunci, ultima predica va fi predicată, iar diavolul
va fi biruit şi legat.

Toţi demonii vor fi legaţi. Aleluia! Nu va mai fi
cancer, şi nu vor mai fi boli. Totul va fi uscat, iar Hristos, Împăratul şi
Dumnezeul nostru, va fi venit înapoi împreună cu sfinţii Săi, care vor domni
împreună cu El pentru veşnicie.

Până atunci, fie ca Duhul Sfânt să călăuzească
biserica şi să ne binecuvânteze în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să ne ajute să ne
întâlnim din nou.

                             – Amin –