Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMCĂLĂUZIT DE DUHUL LUI DUMNEZEU

Pentru o experienta mai buna va recomandam sa folositi browserul CHROME
23/07/1956, seara - Shreveport, LO

Să ne rugăm.

Tatăl nostru ceresc, Îţi mulţumim în seara aceasta , pentru bunătatea Domnului Isus, Îţi mulţumim pentru tot ceea ce a făcut pentru noi şi pentru îndurarea pe care a revărsat-o peste noi, cei nevrednici, căci prin harul Său răscumpărător, ne-a adus la El.

Îţi mulţumim pentru Puterea Ta de vindecare, pentru salvarea dată şi pentru toate lucrurile bune pe care le-ai făcut pentru noi.

Vorbeşte-ne în seara aceasta prin Cuvântul Tău, căci atunci noi Te vom lăuda în Numele Lui. Amin.

Mă bucur pentru că în seara aceasta mă aflu din nou aici, pentru acest serviciu şi nădăjduiesc că Domnul ne va binecuvânta din belşug.

Pot spune că un lucru este sigur şi anume că voi sunteţi obişnuiţi cu vremea aceasta, dar eu nu. Aproape că mă omoară.

Lui Leo, unul din băieţii mei de la înregistrări, i-a fost rău toată ziua şi a vomat, iar Gene este la fel. În aceeaşi stare sunt şi eu şi Billy, fiul meu.

Mă gândesc că dacă voi aţi veni la mine acasă, atunci când temperatura coboară sub –280 C v-aţi dori să staţi numai în casă, lângă foc. În schimb noi, atunci mergem la vânătoare de iepuri, deoarece suntem obişnuiţi cu astfel de temperaturi joase.

Sora Moore mi-a spus astăzi, că David a fost în armată undeva în Texas, şi pentru că era obişnuit cu clima de aici, s-a simţit foarte rău acolo. Zicea că i-a fost atât de rău, din cauza căldurii, încât nu a putut conduce maşina ca să vină acasă.

Cu siguranţă pentru voi timpul acesta e plăcut şi răcoros, dar pentru mine este foarte cald. Totuşi, un lucru este sigur, şi anume că avem un timp bun pentru a predica despre pocăinţă, este adevărat?

Da, domnilor.

Aşadar, ne bucurăm fiindcă ştim că suntem pe tărâmul iertării păcatelor noastre, pe tărâmul salvării noastre veşnice, aşteptând venirea Domnului Isus. Ne bucurăm pentru că ştim că într-o zi El va fi aici, iar atunci toate necazurile noastre se vor sfârşi.

Noi am văzut cum ei au făcut acele vaccinări împotriva poliomielitei, din cauză că a început să se răspândească mai mult ca niciodată. S-ar părea că atunci când ceva devine obişnuit, în realitate abia începe.

Medicii au împărţit un soi, mai bine zis un tip de medicament care pare să rezolve problema, dar peste câţiva ani descoperă altceva, mai bun, iar atunci se întorc şi împart acel tip de medicament, care este cât pe ce să-l ucidă pe pacient. Aceasta mă încredinţează şi mai mult că singurul lucru de care ne putem ţine, este venirea Domnului, căci atunci se vor sfârşi toate necazurile.

Privind în spate, o văd pe sora Anna Jean şi vă spun sincer că mi-a părut rău pentru ea, aseară. Ea stătea la pian şi cânta, iar Don, soţul ei stătea în spate. Cred că a plecat deja, nu-i aşa soră Anna Jean? Fratele s-a dus în ţările din America de Sud, de aceea ştiu de la soţia mea, cum se simte sora.

Voi ştiţi cum se întâmplă. Sună telefonul, iar când mă duc să răspund, mi se spune:

„Alo, frate Branham?”

„Da, eu sunt.”

„Frate Branham, ai putea veni la noi pentru două seri?”

„Aş vrea frate, însă…”

Pot s-o văd pe sora Anna Jean cum stă şi aşteaptă să vadă ce voi spune, de aceea, vreau ca ea să afle că o înţeleg , dar că cred că ceea ce au făcut ei este un lucru bun.

Cred că şi soţul sorei Palmer a plecat ieri undeva. Binecuvântate să fie aceste femei tinere! Să nu uitaţi  niciodată că Isus a spus că acela care nu va lăsa pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta şi pe copiii săi pentru a-L urma pe EL, nu este vrednic să se numească ucenicul Domnului. Aşa este.

Petru I-a spus odată Domnului Isus: „Iată că noi am lăsat tot (nevestele, copii şi casele noastre) şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?

Atunci El i-a răspuns: „Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul omului pe scaunul Lui de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.” (Matei 19.27-28).

Vă spun sincer, că doresc un singur lucru: să-L văd doar pe EL. Nu vreau nimic măreţ, ci doar să-L văd pe EL.

Odată, un om de culoare a primit salvarea într-o adunare, după care s-a întors înapoi la ai lui, la poporul de culoare, acolo în Sud, unde obişnuiau să cânte acele imnuri de laudă, toată noaptea.

În dimineaţa următoare, el le-a spus tuturor sclavilor de pe plantaţie că este liber. Auzindu-l ce spune, stăpânul lui l-a întrebat: „ Ce înseamnă asta Sambo? Ai spus că eşti liber?”

„Da”.

„Vino în biroul meu ca să stăm puţin de vorbă.”

Când au intrat în birou, stăpânul i-a zis: „Deci Sam, am auzit că eşti liber, însă cred că ai uitat că eşti sclavul meu.”

„Sigur că n-am uitat, stăpâne, dar aseară Domnul Isus m-a eliberat de pedeapsa păcatului şi a morţii, iar acum sunt liber, pentru că El m-a salvat.”

„Vorbeşti serios?”

„Sigur că da, domnule.”

„Dacă n-ai fi sclav, ce ai face?”

„Mi-aş petrece tot restul vieţii vorbind despre aceasta fraţilor mei.”

Atunci stăpânul i-a zis:

„Este în ordine. În dimineaţa aceasta vei merge cu mine la tribunal şi eu voi  semna eliberarea ta. Îţi voi da libertatea ca să te duci să predici Evanghelia la fraţii tăi.”

Şi după ce a predicat mulţi ani, iată că moartea a venit şi la el. Era bolnav pe moarte şi o mulţime de fraţi albi au venit să-l vadă. El era într-un fel de comă, iar la un moment dat s-a trezit, a privit în jur, iar când i-a văzut pe toţi a spus:

„Păi n-am plecat încă? Am visat sau  am văzut că tocmai am ajuns la uşă, iar Cineva mi-a zis: „Acum vino înăuntru, Sam, căci vreau să-ţi pun mantia şi coroana.”

Dar eu i-am răspuns:

„Nu-mi vorbi de mantii şi de coroană, căci nu doresc nimic altceva decât să stau şi să mă uit la EL o mie de ani de acum înainte.”

Cred că noi toţi simţim la fel, nu-i aşa? În ce mă priveşte, eu nu vreau coroane şi lucruri mari, ci singurul lucru pe care îl doresc este să-L privesc pe EL. Asta-i tot.

Dacă aş putea privi Faţa Lui, aceasta ar fi cea mai mare răsplată pentru tot efortul meu. Să stau doar şi să-L privesc.

Acesta este motivul pentru care nădăjduiesc şi mă străduiesc ca într-o zi să ajung să-L văd.

Întotdeauna m-am gândit că mi-ar place foarte mult să îngenunchez la picioarele Lui şi să-L pot atinge doar puţin.

Voi n-aţi dori aceasta? O, cum mi-ar place să mă ating doar puţin de picioarele acelea pe care femeia păcătoasă le-a spălat cu lacrimile ei şi le-a şters cu părul capului ei! Cred că aş fi gata să predic o sută de ani numai să pot face aceasta.

Este început de săptămână, iar dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară ne vom ruga pentru bolnavi.

Eu nu-i condamn pe oameni pentru că nu au venit la adunare, căci este foarte cald şi mă gândesc că dacă aş fi în locul lor, n-aş veni nici eu. Vai, cât este de cald!

Acum aş vrea să citim din Romani 8.1 şi să luăm aminte la ceea ce ni se spune:

Acum dar nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci umblă după îndemnurile Duhului.”

Tatăl nostru ceresc, Te rog să faci ca gândurile noastre să se concentreze asupra Duhului lui Dumnezeu şi să laşi ca El să ne călăuzească, pentru că eu nu ştiu ce să spun, dar ştiu că Tu ne vei da un Cuvânt.

Te rog să ne călăuzeşti într-o mare trezire, Doamne, unde Sămânţa lui Dumnezeu să cadă adânc în inima fiecărui om, astfel ca cel nesalvat să fie salvat; păcătosul şi cel care a căzut să fie chemaţi din nou la Dumnezeu şi bolnavii să fie vindecaţi, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

„Călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu.”

Credeţi că bărbaţii lui Dumnezeu erau călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu? Desigur.

În textul pe care l-am citit, Pavel spune că pentru cei ce sunt în Hristos nu mai este nici o osândire, pentru că dacă sunteţi cu adevărat în El, nu mai umblaţi după îndemnurile firii, ci după îndemnurile Duhului.

Aici se ridică o mare problemă, pentru că de multe ori creştinii care sunt umpluţi cu Duhul Sfânt mai umblă încă după îndemnurile firii, ceea ce este foarte periculos.

Aţi ştiut aceasta? Da, ei o fac, iar când se întâmplă aceasta, Duhul Sfânt pleacă, îi părăseşte.

Voi vedeţi că uneori cineva se ridică în picioare şi vorbeşte în limbi, ceea ce este de la Dumnezeu, iar cineva spune: „Slavă lui Dumnezeu căci şi eu pot face aceasta!” ; aceasta este firea, căci pentru a putea face acel lucru, este nevoie să fie călăuzit de Duhul.

V-am povestit cum odată am mers împreună cu fratele Jack în vizită la un seminar luteran şi cum i-am întrebat despre aceste daruri divine. După aceea, le-am spus cum am procedat în biserica mea.

Eu am văzut de multe ori aceste manifestări ale Duhului şi cred că şi oamenii Evangheliei depline cred în daruri; şi nu doar ei, ci sunt şi o mulţime de biserici baptiste în care oamenii vorbesc în limbi. Sigur că da.

Charles Fuller a vorbit în limbi la Long Beach. De curând, el a predicat la radio şi s-a referit la darurile Duhului, spunând cum au vorbit ei în limbi şi cum au tălmăcit.

El a spus că dacă cineva vorbeşte în limbi şi nu aduce tălmăcirea, o face din fire. Apoi a spus că atunci când cineva vorbea, ei făceau imediat linişte ca să audă ce zice tălmăcirea.

Dar iată cum am procedat noi atunci când am primit Duhul Sfânt, ştiind că aceste lucruri erau pentru Biserică. În Biblie am găsit că dacă cineva vorbeşte în limbi dar nu are tălmăcirea, trebuie să tacă şi să nu spună nimic în public. Dacă însă este cineva care poate da tălmăcirea, este în ordine… Spun aceasta pentru că noi nu dorim în mijlocul nostru o grămadă de absurdităţi, ci dorim să fim autentici.

Astfel, noi ne-am întâlnit cu toţi cei care aveau descoperiri; cu cei care aveau cuvântul proorociei şi cu cei care aveau tălmăcirea. Ei au venit la biserică cu o oră înainte, au intrat înăuntru pentru propria lor slujbă, s-au aşezat liniştiţi şi au aşteptat ca Domnul să dea mesajul Său.

Dar înainte ca mesajul să poată fi dat bisericii, acolo trebuiau să fie trei persoane cu duhul deosebirii şi cel puţin doi din ei trebuiau să mărturisească că ceea ce s-a spus este de la Domnul.

Dacă nu era aşa, nici măcar nu se lua în seamă. Apoi, mesajul adus nu putea fi un citat din Biblie, pentru că Dumnezeu a spus că nu trebuie să repetăm în zadar, ci mesajul dat trebuie să fie adresat cuiva din biserică, pentru că altfel nu este primit.

Să zicem de exemplu că se ridică cineva şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul: deseară la serviciul de vindecare va veni o femeie bandajată la cap. Ea a avut un accident de maşină cu cinci ani în urmă şi nu se poate vindeca. Ea vine din cutare loc. De îndată ce vine, fratele Cutare să-şi pună mâinile peste ea, căci atunci va fi vindecată.”

În timpul acesta toată lumea tace. După un timp, unul din cei care au duhul deosebirii, va spune: „Eu cred că este de la Domnul!” apoi se ridică celălalt şi zice: „Şi eu cred că este de la Domnul!” Cu aceasta, totul este în ordine, deci se poate scrie jos.

În acest timp eu sunt în camera mea şi mă rog pentru călăuzirea Duhului.

După un timp, cineva vorbeşte în limbi şi aduce un alt mesaj: „Aşa vorbeşte Domnul: fratele Henry Jones să se mute din locul în care este, pentru că mâine la ora 2.00 va veni un uragan care va doborî copacii aceia mari de lângă casa lui. Să se tragă din cale!”

După ce auzim mesajul, noi spunem: „ Îţi mulţumim, Doamne Isuse, pentru că ne-ai avertizat. Te iubim pentru că eşti cu noi şi ne arăţi semnele şi minunile Tale minunate şi pentru că faci ceea ce este bine pentru noi.” Vedeţi?

Dacă aceste daruri sunt folosite corect, ele sunt spre zidirea Bisericii. Atunci, dacă cineva este în necunoștință, va vedea că lucrurile se întâmplă chiar aşa, iar voi veţi vedea că el va merge să se pună în rânduială cu Dumnezeu. Dar când sunt interpretate greşit sau sunt aruncate afară într-un fel sau altul…

Eu ştiu că ele sunt daruri, dar oamenii nu ştiu cum să le folosească, de aceea avem nevoie să fim învăţaţi cum să folosim aceste daruri ale lui Dumnezeu.

Noi trebuie să le folosim corect; pentru că oamenii nu le-au folosit corect, ele şi-au pierdut importanţa în biserică.

Pavel spunea că a pus biserica în rânduială, învăţându-i pe fraţi cum să procedeze, iar noi încercăm să facem exact acelaşi lucru cu biserica noastră.

Eu am fost păstor într-o biserică, iar după ce am plecat de acolo, şi-au pus un pastor metodist, aşa că ei nu învaţă despre aceste lucruri, ci merg înainte predicând Evanghelia, după care fac chemarea la altar şi pleacă acasă.

Lucrul de care are însă nevoie biserica de astăzi, este să ştie cum să controleze aceste daruri, pentru că se pot strecura înăuntru duhuri rele care vorbesc cât se poate de bine. Voi ştiţi aceasta. Din pricina aceasta trebuie să aveţi duhul deosebirii pe care l-a avut şi biserica primară. Dacă nu l-ar fi avut, cum ar putea cere Pavel ca oamenii să judece aceste lucruri? Darul proorociei şi toate celelalte, trebuiau puse în rânduială în mod corect. De ce aceasta? Pentru că Satana poate imita orice dar a lui Dumnezeu.

De aceea şi voi trebuie să cunoaşteţi binele de rău şi după roade veţi putea şti aceasta.

Uitaţi-vă dacă ceea ce se spune se împlineşte sau nu, căci în felul acela veţi cunoaşte ce fel de duh este la lucru.

Acum, ca fii ai lui Dumnezeu, noi suntem călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu, iar textul citit ne spune că: „…pentru cei ce sunt în Hristos Isus nu este nici o osândire, căci ei trăiesc după îndemnurile Duhului, nu după cele ale firii.”

Să nu ziceţi niciodată: „Glorie! Aleluia! Eu pot vorbi în limbi! Glorie lui Dumnezeu că pot face asta sau cealaltă!” căci aceasta este o atitudine greşită.

Cum sunt aceia în care nu este nici o osândire şi care sunt în Hristos? Ei nu umblă după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

Întrebarea care se ridică acum, este cum puteţi intra la aceste daruri spirituale?

Biblia spune că „noi toţi, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup…” (1 Corinteni 12.13). Şi acel trup este Trupul Domnului Isus Hristos.

Eu ştiu că ceea ce spun acum este un lucru foarte mare pentru predicatorii baptişti, dar cred din inimă că „este un singur botez” (Efeseni 4.5). Şi mai cred că acest singur botez, nu este botezul în apă, ci este botezul Duhului Sfânt, pentru că noi suntem botezaţi în trupul lui Hristos, nu prin apă, ci prin Duhul, aşa cum am văzut deja în textul din 1 Corinteni 12.13.

Deci noi suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu şi suntem călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu, numai după ce am fost botezaţi în trupul de credincioşi.

Oh, cât este de minunat!

Păcatul a făcut ca inima lui Isus Domnul să fie deschisă pentru ca Sângele Său să fie vărsat, astfel ca prin Viaţa din acel Sânge, noi să ne întoarcem prin botezul cu Duhul Sfânt, înapoi, în trupul lui Hristos.

O, Doamne, aceasta te face să uiţi de vremea caniculară de afară!

Observaţi. Când intraţi în acel Trup, voi sunteţi eliberaţi de osândă, ca şi El, aşa că nu mai trebuie să fiţi judecaţi. De ce? Pentru că Dumnezeu a făcut ca judecata să cadă asupra Trupului Său. Deci, dacă voi sunteţi în El, Dumnezeu nu vă mai poate judeca pentru că El v-a judecat deja atunci când L-a judecat pe Hristos. Amin.

Hristos a purtat judecata voastră, iar când sunteţi botezaţi în acel Trup al lui Hristos, sunteţi liberi de judecata lui Dumnezeu, aşa că mânia Lui va trece pe lângă voi.

Din cauza aceasta El a spus: „Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi…”  (Exod 12.13).

Acela era mielul de jertfă. Sângele era uns pe uşciorii uşii şi pe partea de sus a ei, în formă de cruce, fiind un semn că moartea nu mai putea intra în acea casă.

La fel este şi cu noi. Când moartea încearcă să ne lovească, când încearcă să ne despartă de Dumnezeu, Sângele este aplicat de Domnul Isus Hristos, iar îngerul morţii nu poate să-L şteargă sau să treacă de EL. Nu domnilor, căci noi suntem liberi; noi suntem în Hristos şi deci, călăuziţi de Duhul lui Hristos.

Mulţi oameni, bărbaţi şi femei, au fost călăuziţi să facă multe lucruri nobile şi le-au făcut prin Duhul lui Dumnezeu.

Unul din cei mai mari generali pe care i-a avut  America vreodată, a fost Stonewall Jackson. Cred că n-a mai existat nici un general ca el, de la Iosua încoace.

Era un bărbat bun; un om al rugăciunii care L-a căutat întotdeauna pe Dumnezeu. Da, domnilor.

Generalul Grant a fost un beţiv, un alcoolic, dar Stonewall Jackson era un creştin, un gentleman şi iubea cartea lui Iosua.

El a vrut să fie ca Iosua, iar Dumnezeu i-a împlinit dorinţa pe care o avea în inimă. Cineva l-a întrebat într-o zi:

„Domnule Jackson, cum puteţi să staţi şi să rezistaţi unei asemenea opoziţii, când atât de mulţi oameni sunt împotriva dumneavoastră şi când aveţi doar o mână de oameni?”

El era un tip micuţ de statură, timid, cu ochi albaştri şi cu părul închis la culoare. Şi ştiţi ce a răspuns?

„Eu nu beau nici măcar un pahar de apă până nu Îi mulţumesc Dumnezeului celui Atotputernic.”

Acolo este secretul: el se încredea în Domnul şi era călăuzit de Duhul Lui. Vedeţi, aceasta se întâmplă când Dumnezeu vorbeşte iar omul ascultă glasul Lui.

Înainte de venirea potopului, Noe era un om cu frică de Dumnezeu, un agricultor care trăia la ţară. Apoi, el a spus că Dumnezeu i-a vorbit într-o zi şi i-a spus să construiască o arcă pentru salvarea casei lui.

Fraţilor, Dumnezeul care i-a vorbit lui Noe atunci, este acelaşi Dumnezeu care ne vorbeşte şi în seara aceasta. Şi când El i-a spus lui Noe să facă o cale pentru salvarea casei lui, i-a vorbit fiecărui om.

Calea fusese deja făcută pentru salvare: suferinţa şi moartea pe Calvar a Domnului Isus Hristos, pentru salvarea altora.

Când Noe a intrat în corabie, nu era nici un semn care să arate că urma să plouă de sus, pentru că nu mai plouase niciodată până atunci, ci Dumnezeu uda pământul prin rouă. Totuşi , El i-a spus lui Noe că urma  să vină judecata, iar Isus a zis: „Aşa cum a fost în zilele lui Noe, va fi şi la venirea Fiului Omului.” (Luca 17.26).

Judecata era gata să lovească, pentru că omul a făcut în continuare ce era rău.

Biblia spune că toate gândurile lor erau rele şi aveau tot felul de lucruri drăceşti ca astăzi. Ei au construit piramidele, sfinxul şi multe alte lucruri pe care maşinăriile noastre de astăzi nici nu le pot clinti.

Ei au avut sub control puterea atomului, căci prin puterea benzinei, prin puterea electricităţii sau cu ajutorul macaralelor şi a buldozerelor nu se pot construi astfel de piramide, pentru că acele pietre cântăresc sute de tone. Cum au putut să le ridice ei acolo sus?

Un alt mare mister, este cum au reuşit să le potrivească atât de perfect încât nu poate intra nici măcar o lamă între ele. Vedeţi, ei au ajuns atât de inteligenţi şi de avansaţi.

Biblia spune că au devenit lucrători în lemn, lucrători în aramă şi că au avut un timp de mari descoperiri ştiinţifice. Au ajuns atât de inteligenţi încât s-au gândit că se pot lipsi de Dumnezeu şi că nu mai au nevoie de EL. Dar pentru că Dumnezeu voia ca nici unul să nu piară, i-a vorbit acelui bărbat aflat pe câmp, lui Noe, şi i-a spus să construiască o arcă pentru a fi scăpat de judecata ce urma să vină. Vedeţi? Şi tot El l-a călăuzit cum s-o facă.

Imediat după ce i-a vorbit, Noe a luat nişte unelte rudimentare şi a început să construiască arca, întocmai cum i-a spus Dumnezeu.

Eu m-am minunat întotdeauna, gândindu-mă la lemnul pe care i-a cerut Domnul să-l folosească. Ce fel de lemn era acela? Lemn de gofer (chiparos). Eu am citit undeva că acest lemn este cel mai uşor şi foarte poros, aşa că, dacă-l pui în apă s-ar scufunda imediat din pricina porilor care s-ar umplea cu apă. Dar Dumnezeu i-a cerut să-l dea cu smoală şi pe dinăuntru şi pe dinafară. Cum a făcut aceasta? Noe a scos răşina din alt copac, a fiert-o şi a turnat-o în porii lemnului de gofer, aşa că ei au fost umpluţi, iar când răşina s-a răcit, s-a întărit atât de tare încât a devenit asemeni oţelului.

Ce tablou minunat pentru Biserica de astăzi, care a fost golită de toate lucrurile lumii. Toate inimile s-au golit, iar Dumnezeu a luat un om, o Rudenie: pe Hristos. Şi ce a făcut? A luat judecata ce stătea asupra noastră şi prin Sângele Domnului Isus, prin Duhul Sfânt, umple orice crăpătură şi orice por din care a fost scoasă lumea. Duhul Sfânt le umple şi le curăţeşte, pecetluindu-ne pentru acea zi. Amin.

Frate şi soră, sunt foarte mulţi oameni care râd de botezul cu Duhul Sfânt, dar acesta este singurul lucru care vă poate salva, pentru că Dumnezeu nu a dat nici o altă cale, ci El a hotărât ca oamenii să fie umpluţi cu Duhul Sfânt şi călăuziţi de Duhul. Corect.

Amintiţi-vă că acea smoală sau răşină, cu care a fost dată arca pe dinăuntru şi pe dinafară, a pătruns în pori, realizând o îmbinare care a ferit-o de judecată. Amin.

O, Doamne! Judecata lui Dumnezeu era apa. Desigur. Şi singurul lucru care a ferit arca de ea, a fost răşina.

Tot aşa, singura posibilitate prin care noi vom scăpa de mânia şi de osânda judecăţii lui Dumnezeu, este să ne golim de sine şi să lăsăm ca Duhul Sfânt să ne umple golurile cu botezul Lui.

Să nu uitaţi că în ziua mâniei, chiar lucrul de care au râs şi pentru care l-au batjocorit pe Noe pentru că l-a făcut, s-a dovedit a fi salvarea lui, deoarece el fusese călăuzit de Dumnezeu să-l facă.

Tot aşa, lumea de astăzi râde de lucrurile pe care sunt călăuziţi să le facă bărbaţii şi femeile care sunt călăuziţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt şi le numeşte „ prostii” , dar aşa cum acela a fost singurul lucru care l-a despărţit pe Noe de judecată (aleluia), tot aşa, sângele lui Hristos e singurul lucru care ca separă Biserica de lume, prin Duhul Sfânt.

Denominaţiunile, cunoştinţa şi educaţia nu o vor putea face, ci este nevoie de botezul Duhului Sfânt; este nevoie ca inima noastră să se golească înaintea lui Dumnezeu, pentru că atunci când Dumnezeu ne va umple, vom fi călăuziţi de Duhul Sfânt. Amin. Mie îmi place aceasta.

El a făcut o pregătire pentru noi. A luat Viaţa din Hristos (aceasta s-a întâmplat pe cruce, din cauza păcatului) a luat Viaţa care era într-un Om care a trăit şi a mâncat ca mine şi ca tine, şi a turnat-o în noi, atunci când ne-am golit şi am devenit uşori.

V-aţi rugat vreodată până când aţi simţit că parcă umblaţi pe nori? Aceasta este când sunteţi uşori.

Biblia spune în Evrei 12. 1-2:

„Şi noi dar fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte (să ne golim) orice piedică, şi păcatul care ne înconjoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă (cu răbdare) în alergarea care ne stă înainte.

Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus…”

Gândiţi-vă că El a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre şi Viaţa a ieşit din El pentru noi.

Noe a luat acel copac, l-a pus jos şi l-a lovit pentru ca răşina să curgă afară din el. Apoi a turnat-o peste acei pori ca să facă un legământ, ca să facă o separare pentru ceva ce avea să plutească.

Ceea ce a făcut Noe nu putea fi dovedit ştiinţific, pentru că el era călăuzit de Dumnezeu.

Tot aşa se întâmplă şi cu bărbaţii şi femeile care sunt născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu; ei sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu să trăiască şi să se poarte ca şi creştini şi să creadă Evanghelia deplină a Domnului Isus Hristos. Amin.

Vedeţi? Este vorba de o călăuzire, dar pentru un necredincios totul este un nonsens. În seara aceasta, eu pot să vă dovedesc cu Biblia, că Biserica Dumnezeului celui viu este zidită pe Adevărul duhovnicesc descoperit.

Încă de la început, când Cain şi Abel erau în Eden, amândoi erau la fel de religioşi, dar cine i-a spus lui Abel să ia un miel? Cine i-a spus lui Cain să aducă ceva frumos, ca jertfă, ceva care să impresioneze ochiul lui Dumnezeu?

Cain se închina la fel ca şi Abel, a adus o jertfă şi a fost la fel de sincer ca şi el, dar sinceritatea nu vă mântuieşte, ci Dumnezeu are o cale şi un program, iar voi trebuie să păşiţi conform Lui.

Cain a venit şi s-a închinat, dar cu toate acestea a fost respins. Prin urmare, dacă Dumnezeu i-ar cere unui om doar să vină la biserică, să se plece la altar, să se închine, să-şi plătească zeciuiala şi să facă fapte bune, care să mărturisească pentru el în slavă, înseamnă că a fost nedrept atunci când l-a osândit pe Cain.

În ce-l priveşte pe Abel, el n-a primit trecere prin faptul că a ridicat mari organizaţii, sau altare pline cu flori, ci prin faptul că a fost călăuzit de Duhul lui Dumnezeu.

Astfel, el s-a dus, a luat un miel, i-a înfăşurat o mlădiţă de viţă de vie în jurul capului şi l-a sacrificat pe un altar, apoi, a murit pe acelaşi altar pe care a murit şi mielul lui.

Vedeţi? Aceasta era o descoperire.

Orice om care vine la Dumnezeu şi este eliberat de judecată, trebuie să moară pe acelaşi altar pe care a murit Mielul, golindu-se pe Sine de totul, pentru ca Dumnezeu să-l poată umple cu Duhul Sfânt. Aşa este. Observaţi , într-o zi Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi:

Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?” Şi ei i-au răspuns:

„Unii zic că eşti Ioan Botezătorul, alţii zic că eşti Ilie, alţii Ieremia sau unul din prooroci.”

„Dar voi, cine ziceţi că sunt?”

Vedeţi? ” Mie nu-mi pasă ce zic alţii, ci vreau să văd care este părerea voastră cu privire la Mine.”

Şi Petru, fiind călăuzit de Duhul Sfânt, nu a spus părerea cuiva, ci a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” Ascultaţi acum ce i-a spus El lui Petru: „ Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta”. Tu nu ai învăţat aceasta din vreo carte, nici în vreun seminar, nu ai învăţat-o în biserică, nici de la mama sau de la tatăl tău, nici nu ţi-a spus-o vreun predicator, oricât de bun ar fi el, ci ţi-a fost descoperită de Tatăl Meu care este în ceruri. El te-a călăuzit să depui această mărturie, de aceea îţi spun: „Tu eşti Petru, şi pe aceasta piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui” (Matei 16.13-18).

Pe ce este zidită Biserica Sa? Pe adevărul duhovnicesc descoperit de Dumnezeul cel viu.

Dacă sunt multe învăţături ale Evangheliei care vi se par grele, puneţi-vă pe genunchi şi rugaţi-vă până când Duhul Sfânt intră în voi şi vă călăuzeşte la izvor.

Iar dacă vă coborâţi la izvor, goliţi-vă, pentru ca Dumnezeu să vă poată umple, căci atunci veţi fi călăuziţi de Duhul. Şi nu uitaţi: fiii şi fiicele lui Dumnezeu sunt călăuziţi de Duhul Lui.

Bătrânul patriarh Avraam, avea 75 de ani, iar Sara avea 65 de ani, când, într-o zi , Dumnezeu i-a întâlnit jos, în cetatea Ur din valea Şinear, şi când El i-a spus lui Avraam:

„Te voi binecuvânta şi-ţi voi da un fiu prin Sara”, după care a adăugat: „Dacă vei mai rămâne în mijlocul necredinţei de aici, vei ajunge să te îndoieşti de cuvintele mele, aşa că ieşi, separă-te de ei!

De obicei, când un om doreşte să fie un credincios adevărat, trebuie să se separe de prietenii din lume şi de toţi oamenii, şi aceasta pentru că ei vă vor chema întotdeauna înapoi, în lume. Ştiaţi că anturajul din jur are mult de spus?

Fratele Bosworth obişnuia să spună că dacă iei un ou de găină şi-l pui sub un căţel, iar apoi îl legi pe câine acolo, astfel încât să încălzească acel ou, la timpul hotărât ar ieşi un pui. Dar nu căţelul a scos puiul ci el a încălzit doar oul. De aceea v-am spus că anturajul şi împrejurările din jur, vă influenţează.

Dacă eşti creştin, tu te vei asocia cu creştinii şi vei umbla cu ei, pentru că trebuie să ai un anturaj potrivit în jur.

Dacă vei merge la diferite cluburi sau în locuri unde se dansează şi spui că eşti creştin, primul lucru pe care vreau să-l ştii este că vei crede că totul este în ordine.

Aceasta este problema cu biserica penticostală şi nu doar cu ea. Aceasta este problema cu femeile penticostale care îşi taie părul şi poartă machiaj, aceasta este problema cu bărbaţii care se poartă cum se poartă. Cauza? Ei s-au asociat din nou cu prietenii.

V-aţi adunat împreună şi aţi lăsat jos barierele. Acesta-i motivul pentru care nu mai puteţi auzi predicile aspre, acesta-i motivul pentru care bărbaţii se tem să le predice.

Predicatorii se tem să atingă aceste lucruri pentru că soţiile lor se poartă la fel.

Eu am avut un bărbat care lucra cu mine: conducea un camion. Era un om foarte bun, dar fuma. Nu avea pretenţia că este un creştin, însă era cumsecade, iar eu îl aveam ca ajutor. Şi iată că într-o zi un predicator mi-a zis:

„Noi nu putem accepta aşa ceva. Suntem oameni ai Evangheliei Depline, şi cu siguranţă oamenii s-ar supăra dacă ar şti că ai cu tine un om care fumează.”

„Bine, atunci am să-l las şi voi alege pe altcineva.”

„În ordine.”

„Eu am testat încă vreo 2-3 oameni, dar nu poţi avea încredere în ei, pentru că întotdeauna când vreau să merg undeva, ei sunt plecaţi deja în altă parte. Acesta este motivul pentru care l-am ales pe el.”

„Noi suntem oameni ai Evangheliei Depline, iar un astfel de om ar fi o pricină de poticnire printre noi.”

„Dacă aşa stau lucrurile, îi voi spune omului într-un mod cât mai frumos, că nu-l mai iau cu mine.” Şi aşa am făcut.

În dimineaţa următoare, ne-am dus la un cort foarte mare. Cred că era de 4-5 ori mai mare decât acesta şi era plin de oameni.

Am urcat pe platformă cu predicatorul care-mi vorbise astfel despre ajutorul meu şi el mi-a prezentat pe cineva, zicând: „Acesta este supraveghetorul general de la Biserica Cutare, o mare biserică denominaţională.”

„Sunt încântat de cunoştinţă”, am spus eu, iar el mi-a zis:

„Frate Branham, aş vrea să ţi-o prezint pe soţia mea.”

Oh, eu n-am mai văzut în viaţa mea o asemenea arătare. Avea părul tăiat băieţeşte şi întors afară la capete; buzele îi erau date cu un strat gros de ruj, iar rochia pe care o purta, parcă era turnată pe ea. Nu am văzut în viaţa mea o asemenea nepotrivire.

Avea nişte unghii lungi, vopsite cu un roşu sângeriu, de parcă îi sângerau degetele. Am privit-o lung, apoi l-am întrebat pe soţul ei:

„Nevasta ta este o creştină?”

„O, desigur, este o sfântă.”

„După felul cum arată, cu culoarea aceea albastră din jurul ochilor şi cu toate celelalte lucruri, mie nu mi se prea pare a fi creştină.”

Care este problema? Ei s-au îndepărtat de vechia lor piatră de hotar. Da, fraţilor, v-aţi îndepărtat de Biblie; v-aţi îndepărtat de călăuzirea Duhului Sfânt v-aţi dus afară la fel ca ceilalţi. Aceasta este problema voastră.

Credeţi că acel predicator ar putea predica împotriva acelor lucruri? Iar celălalt, predicatorul care m-a dus acolo, era cumnatul lui.

Apoi, când ne-am dus să mâncăm la hotelul Antler, soţia lui s-a ridicat împotriva mea şi mi-a zis:

„Ascultă frate Branham, tu îţi vei ruina slujba!”

„Doamnă, aş vrea să-ţi spun ceva. Dacă slujba mea va fi distrusă de predicarea Evangheliei, atunci să fie distrusă!”

Acelaşi lucru s-a spus şi despre un bărbat de culoare. Ei  i-au zis:

„Uite ce e, Sambo, nu mai predica cu atâta foc despre botezul cu Duhul Sfânt, căci dacă vei continua aşa, cu siguranţă îţi vei ruina singur biserica.”

Şi el a răspuns: „Ascultă şefule, dacă există vreo biserică ce a fost distrusă prin vestirea cu foc a botezului cu Duhul Sfânt, să mi-o arăţi şi mie, căci ştii ce voi face atunci? Am să urc pe turla ei, am să-mi pun mâna neagră pe ea, apoi am să zic: „Ferice de morţii care mor în Domnul, căci ei se vor odihni în mormânt! Desigur.

Să nu vă temeţi, căci Duhul Sfânt nu va răni pe nimeni; El ar putea răni păcatul, dar niciodată neprihănirea, pentru că fiii şi fiicele lui Dumnezeu sunt călăuziţi de Duhul Său.

Pe Avraam nu l-a interesat ce au spus ceilalţi, atunci când Dumnezeu i-a zis:

 „Separă-te de ei!” şi a plecat fără să ştie încotro o va apuca. Amin.

Ce-ţi pasă unde mergi? Du-te înainte! Poate zici:

„Frate Branham, unde te călăuzeşte Domnul?” Nu contează, continuă să mergi!

Avraam era călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, aşa cum au fost călăuziţi toţi marii bărbaţi ai lui Dumnezeu.

Tu nu trebuie să-L întrebi pe Dumnezeu despre ce este vorba, nici să te aşezi jos şi să-ţi închipui cum vine ştiinţific cutare lucru, sau cum vine Duhul Fiinţei supranaturale în noi, căci dacă faci aceasta, eşti la fel ca hotentoţii din Africa.

Ei au un cuvânt pe care-l folosesc pentru Cel nevăzut:

„Amoya”, adică „vântul”. Când am fost acolo, ei îmi spuneau; „Tu te închini la Dumnezeu, care este o Forţă ce nu se vede.”

Vedeţi? Ei au fost învăţaţi că trebuie să vadă ceva înainte ca să se închine, dar aceasta este idolatrie, pentru că Dumnezeu este Duh, iar cei care I se închină, trebuie s-o facă în Duh şi în Adevăr, toţi fiind călăuziţi de acelaşi Duh. Aleluia!

Moise era un om al lui Dumnezeu, călăuzit de Duhul Lui. Oh, dar odată şi el a vrut să conducă pentru că avea toată ştiinţa matematicii şi o bună pregătire militară. Ştia că este un om mare şi ca urmare s-a gândit că poate elibera singur poporul său, însă curând şi-a dat seama că a eşuat.

Orice tehnică a folosit, s-a dovedit greşită. Astfel, ştim că a ucis un om, aceasta fiind prima tehnică militară care se învaţă: să ucizi pe cineva. Vedeţi? Aceasta a fost şi tactica lui: folosindu-se de educaţia sa militară, s-a dus şi a omorât un om, ceea ce a făcut ca timp de patruzeci de ani să meargă în pustie, fiind un străin pentru fraţii săi.

Ce a urmat apoi? A mers în prezenţa lui Dumnezeu. Duhul Sfânt a luat un rug de foc şi în cinci minute l-a învăţat totul despre conducere. Vedeţi? Lui Dumnezeu i-a trebuit mai mult ca să scoată din el toată milităria, decât i-a trebuit ca să pună adevăratul Duh Sfânt, astfel încât să fie călăuzit de Duhul.

Aş vrea să observaţi că, cu toată instrucţia sa militară, cu toată teologia şi înţelegerea asupra Bibliei, Moise a fost un laş. Mama lui l-a învăţat de copil ce se va întâmpla cu el, cum va fi eliberatorul poporului Israel şi toate celelalte lucruri dar cu toate acestea, în mintea lui nu era capabil să îndeplinească scopul dat.

Acest lucru este valabil pentru orice om. Indiferent câtă teologie cunoaşte, el nu e apt pentru lucrare până nu primeşte botezul cu Duhul Sfânt, pentru a fi călăuzit în totul de Duhul lui Dumnezeu.

Odată, o sută douăzeci de credincioşi s-au urcat în camera de sus, pentru că Isus le spusese ucenicilor Săi, după ce-L urmaseră timp de trei ani şi jumătate şi-i învăţase:

 „Voi sunteţi martorii Mei, ai acestor lucruri, dar mai întâi rămâneţi în cetate, în Ierusalim, până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” (Luca 24.48-49).

Măcar că fuseseră asociaţii Lui timp de trei ani şi jumătate şi văzuseră minunile Lui; măcar că cunoşteau bine învăţăturile Lui, totuşi trebuiau să primească Duhul Sfânt ca să-i călăuzească.

Şcolile noastre sunt bune, dar este nevoie să fie călăuzite de Duhul Sfânt. Aşa este. Fraţilor, atunci când primiţi Duhul Sfânt, El vă va călăuzi să faceţi cele mai ridicole lucruri; vă va călăuzi să faceţi lucruri la care lumea nici nu s-ar gândi.

Şi nu uitaţi că dacă ei i-au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi, vă vor prigoni şi pe voi, dar Isus a spus: „Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri…” (Matei 5.12). Ce minunat!

Prigoniţi din pricina faptelor voastre ciudate.

Haideţi să vedem aceasta doar un minut. Iată, aici este un bărbat care are toată instrucţia militară; are toată teologia seminaristică şi cunoaşte Biblia, dar este un laş, aşa că stă în spatele deşertului şi se teme să meargă în Egipt ca nu cumva să fie ucis acolo. Îi este teamă să meargă chiar şi să-i viziteze pe cei dragi.

Dar când s-a întâlnit cu Dumnezeu, acolo sus pe munte şi a primit o descoperire de la El; când a început să fie călăuzit de Dumnezeu, Moise a făcut cel mai ridicol lucru pe care putea să-l facă un om: s-a dus, l-a sărutat pe socrul său, şi-a pus soţia şi copilul pe un măgar, a luat un băţ strâmb în mână şi a pornit la drum. Da, bătrânul Moise mâna măgarul şi spunea celor pe care îi întâlnea: „Aleluia! Noi mergem să cucerim Egiptul.”

Dacă aceea nu era o privelişte de râs, să vezi un bătrân mergând spre acel Imperiu puternic care avea milioane de bărbaţi instruiţi, ca să-l biruiască, nu ştiu care alta ar putea fi.

„Unde te duci Moise?” îl întrebau cei ce-l întâlneau.

„Mă duc să cuceresc Egiptul!”

„Dar cum o vei face?”

„Dumnezeu este Cel ce mă conduce. El a pus înlăuntrul meu Ceva care mă împinge acolo.”

Şi lucrul bun este că a şi făcut-o. El s-a dus şi a biruit pentru că a fost călăuzit de Duhul lui Dumnezeu.

Tot aşa, tu strigi, plângi, sari în sus şi în jos şi nu ştii ce se întâmplă.

De obicei când mă întorc de la vânătoare sus în munţi, merg într-un anumit loc unde se află cea mai bună apă pe care am băut-o vreodată. O, cum aş vrea s-o beau şi în seara aceasta!

Eu merg acolo, mă pun jos şi beau. Este cel mai vesel pârâiaş pe care l-am văzut şi clipoceşte într-una. Odată, am vorbit cu acel pârâiaş şi i-am zis:

„Ce te face să fii atât de vesel? Poate fiindcă beau căprioarele din tine?

„Nu, nu pentru aceasta sunt vesel.”

„Atunci poate eşti vesel şi clipoceşti aşa, pentru că beau din apa ta?”

„Nu, nici acesta nu este motivul.”

Oh, şi dacă ar putea vorbi, ştiţi ce mi-ar spune pârâiaşul?

„Nu sunt eu cel care clipoceşte aşa, ci este ceva din interiorul meu, care mă împinge şi mă face să clipocesc.”

Aşa este cu orice om care este născut din Duhul lui Dumnezeu. Nu mai merge el însuşi, ci este Ceva în spatele lui, este călăuzirea Duhului Sfânt, care-l determină să facă lucruri la care nici măcar nu s-a gândit vreodată.

Vezi, frate, nu eşti tu cel care clipoceşte ci este Ceva în tine care o face. Nu eşti tu cel care strigă, ci este Ceva din tine; nu eşti tu cel care plânge, ci este Ceva din glanda ta lacrimogenă. Amin. Asta este.

Moise s-a dus în Egipt cu nevasta şi cu cei doi copilaşi ai săi, călare pe măgar, cu un băţ în mână, cu un băţ strâmb şi uscat, cu pletele atârnând aşa, sau poate că era chel şi avea numai câteva şuviţe, cu spatele încovoiat. Vă daţi seama cam cum arăta acel bătrân de 80 de ani, care spunea că merge să biruiască Egiptul, acea naţiune mare şi puternică.

Aceasta arată că nu contează că eşti în minoritate câtă vreme eşti călăuzit de Duhul Sfânt, căci atunci, unul este o majoritate.

Atunci nu te mai interesează ce spun vecinii :„ Ştii ceva? Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, căci mai înainte obişnuiam să mergem în oraş împreună şi ne cumpăram tot felul de haine, dar acum ea nu le mai îmbracă. Cu siguranţă, ceva este în neregulă cu Sally”.

Sigur că este, pentru că acum ea este condusă de Dumnezeu.

„Ştii ceva? De fiecare dată când bate clopotul la biserică, Sally se duce acolo.

Păi, lăudat să fie Domnul, căci acesta este un lucru bun!

Care este deosebirea? Ea are ceva care o împinge să se poarte aşa şi care o călăuzeşte.

Mie îmi place foarte mult să stau pe deal, iar noaptea obişnuiesc să las ferestrele deschise. În apropierea casei sunt tufişuri în care stau zeci de mierle.

Eu ţin pisicile departe de ele, cu ajutorul unei puşti de 22 mm. Cred că nu am rănit vreun iubitor al pisicilor prin ceea ce am spus, dar cu siguranţă aş răni orice pisică dacă ar încerca  să se atingă de acele păsări. Ele vin şi trăiesc acolo pentru că încercăm să le ocrotim, iar noaptea stau în acele tufişuri şi cântă. Odată am citit despre ele şi ştiţi ce scria că fac? Ele îşi fixează privirea asupra unei stele sau asupra luminii lunii.

Dacă cumva sunt nori, dar printre ei observă un punct luminos, mierlele încep imediat să cânte. Cântă cât timp văd lumina pe cer, pentru că ştiu că undeva este lumină şi că soarele vă străluci din nou pe pământ.

La fel simţim şi noi când vedem o adunare de modă veche a Duhului Sfânt. Chiar dacă trăim aici jos, când simţi prima licărire a lui Dumnezeu coborând din ceruri în inima ta, dacă eşti un copil a lui Dumnezeu, ea te va face imediat să cânţi: „Slavă Dumnezeului celui Preaînalt.” Da, aceasta se va întâmpla indiferent cât de rece e biserica.

Ai putea fi şi în catedrala de la Roma căci tot ai striga: „Aleluia!”

Nu cu mult timp în urmă, un băiat s-a convertit şi s-a dus să se alăture la o anumită biserică (sper că voi nu aveţi aşa ceva pe aici). El şi soţia lui erau metodişti, iar după ce   s-au convertit, s-au mutat de la ţară la oraş, ducându-se astfel la o mare biserică în care au primit o grămadă de teologie.

După vreo doi ani, bătrâna lui mamă i-a scris:

„Scumpule, mai mergi la biserică?” iar el i-a răspuns:

„Da, mamă. Eu şi Molly mergem întotdeauna la biserică.”

„Ei bine, am să vin să vă vizitez.” Şi astfel mama băiatului a coborât din munţii Kentucky şi a mers la oraş cu portul ei din Kentucky: avea o haină cu gâtul înalt şi cu umerii umflaţi, nişte pantofi mai vechi şi o rochie lungă până jos.

Când a intrat în biserică, cineva a zis: „Din ce magazin de antichităţi a ieşit femeia aceasta?”

Băiatul şi nora ei, nu au vrut s-o ducă la biserică pentru că ştiau că e gălăgioasă şi se temeau că îi va face de ruşine. Ea venea dintr-o biserică gălăgioasă.

Astfel, în dimineaţa când ea a intrat în adunare, i-a spus omului de la uşă:

„Slăvit să fie Domnul!” la care el a răspuns: „Hmm!”

Femeia şi-a căutat un loc şi s-a aşezat. Nora ei privea în jos, în timp ce faţa îi era roşie ca focul, iar pe ureche se putea aprinde liniştit un chibrit. Fiul ei privea şi el jenat într-o parte.

De ce aceasta? Pentru că au ajuns într-o mulţime greşită; într-un anturaj greşit.

Aşa se întâmplă şi cu voi când vă amestecaţi cu o mulţime greşită. Arată plăcut şi este atrăgător, dar aţi ajuns într-un loc greşit.

După un timp, predicatorul a spus:

„Dragi prieteni, noi avem un Răscumpărător şi acesta este Domnul Isus.”

Imediat femeia a strigat: „Amin”, la care predicatorul a zis: „Hmm!”

El a continuat: „Şi El a venit pe pământ ca să-i salveze pe cei pierduţi.”

„Aleluia! Aşa este!”, a strigat femeia. Atunci predicatorul i-a făcut semn diaconului , care s-a dus la femeie şi i-a zis:

„Doamnă , ne bucurăm că aţi venit în biserică la noi, însă prin ceea ce faceţi îl întrerupeţi pe păstor. Dacă nu păstraţi liniştea, va trebui să vă conducem afară.”

„În cazul acesta, puteţi să mă conduceţi deja, pentru că nu pot să tac.” Amin. Asta este.

Când eşti călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, tu vei exploda dacă nu spui ceva. Amin. Călăuzit de Duhul lui Dumnezeu.

Acum priviţi. Probabil că femeia aceea bătrână nu îşi avea numele scris în registrul nu ştiu cui, însă cu siguranţă îl avea scris în Cartea Vieţii Mielului. Oh, iar eu prefer să-l am scris mai degrabă acolo, decât în oricare parte!

Poate aici pe pământ ea nu a valorat prea mult, dar în ceruri era o sfântă. Amin.

Era o femeie călăuzită de Duhul lui Dumnezeu.

Moise s-a dus în Egipt şi i-a eliberat pe copiii lui Israel pentru că era călăuzit de Duhul lui Dumnezeu. Şi pot spune că toate lucrurile pe care le-au făcut sfinţii prooroci în Vechiul Testament, au fost sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu.

Ce om mare era Ilie şi cum s-a dus acolo sus, călăuzit de Duhul lui Dumnezeu şi l-a provocat pe Ahab, zicând: „Strânge tot Israelul şi pe toţi prorocii tăi, pe muntele Carmel, ca să vedem cu cine este Dumnezeu real.” Aşa se face.

„Să-i punem într-o confruntare ca să vedem de partea cui este Dumnezeu!”

Şi Biblia spune că i-au adus acolo pe toţi proorocii lui Baal şi ai Astarteei, iar ei şi-au adus jertfele, s-au tăiat, au sărit în jurul altarului strigând cu toată sinceritatea: „Baale, auzi-ne! Baale, răspunde-ne !” dar totul a fost zadarnic.

Văzându-i ce fac, Ilie şi-a bătut joc de ei, zicând: „Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gândeşte la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, şi se va trezi. Strigaţi puţin mai tare!” (1 Împăraţi 18.27 – parafrazare).

El vorbea aşa, pentru că ştia că nu este nimic din toate acelea. Apoi, spre seară, când era vremea să se aducă jertfa, Ilie a luat un junc, l-a tăiat bucăţi şi l-a pus pe altar, apoi a păşit în faţă călăuzit de Duhul lui Dumnezeu şi a zis:

Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie că eu sunt slujitorul Tău şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta.” (v. 36). Amin.

Eu vă spun că atunci când bărbaţii şi femeile se predau lui Dumnezeu şi sunt călăuziţi de Duhul Sfânt, diavolii tremură, iar păcătoşii se trezesc. Ce deosebire este!

După ce şi-a adus jertfa, Ilie a spus:

Ascultă-mă Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!” (versetul 37).

Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, pentru că Ilie era călăuzit de Duhul lui Dumnezeu.

Fraţilor, pentru bărbaţii şi femeile care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu, nu mai este nici o osândire, pentru că ei sunt în Hristos şi nu mai umblă îndemnurile firii ci după îndemnurile Duhului.

Priviţi la Maria. Ea era o fată tânără de 18 ani şi trăia într-o cetate destul de importantă. Biblia spune că era fecioară, deci trăia corect, proceda corect şi se purta corect, iar Dumnezeu căuta în tot poporul o fecioară în care să aibă încredere.

Desigur, El a văzut şi acolo femei care cântau imnuri frumoase în biserică, dar când a observat-o pe fata aceea micuţă şi sărmană care venea cu găleata cu apă de la fântână, a zis: „ O voi lua pe ea!”

Apoi, Domnul i-a vorbit şi i-a spus ce urma să facă şi anume, că ea urma să aibă un copilaş fără să cunoască vreun bărbat.

Imediat tânăra i-a răspuns: „Iată roaba Domnului: facă-mi-se după cuvintele Tale.” (Luca 1.38)…Cu alte cuvinte, ea a spus: „Eu nu ştiu cum o vei face, pentru că nu am cunoscut nici un bărbat; nici nu voi merge la vreun medic ca să-l întreb cum se poate aceasta, dar dacă Tu spui că aşa va fi, mie nu-mi pasă ce vor spune oamenii despre aceasta, ci cred cuvintele Tale.” Şi L-a crezut pe Dumnezeu pe Cuvânt.

Dacă eşti călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, tu nu poţi citi această Biblie, iar apoi să spui: „Zilele minunilor au trecut. Nu mai există vindecare divină!”. Sau altceva de felul acesta.

Duhul lui Dumnezeu va mărturisi fiecare Cuvânt din Biblie, dovedind că este Adevărul. Amin. Dumnezeu le va vorbi celor ce sunt ai Săi. Da, domnilor.

Şi ştiţi ceva? Maria nu a stat până a simţit noua viaţă din ea; nu a aşteptat până să fie sigură că e însărcinată, ci de îndată ce i-a vorbit îngerul, a început să se bucure, zicând: „Voi avea un copil.” Amin. Ea l-a crezut pe Dumnezeu pe Cuvânt, pentru că era călăuzită de Duhul lui Dumnezeu şi astfel a devenit mama Domnului Isus Hristos. Vedeţi? Ea L-a luat pe Dumnezeu pe Cuvânt.

Micuţa Marta era o copilă harnică şi întotdeauna a dorit să aibă o casă cât se poate de curată. Astfel, ea curăţa totul şi păstra o ordine desăvârşită, în timp ce Maria stătea şi asculta Cuvântul Vieţii.

Totuşi, cred că şi Marta era atentă la ceea ce se vorbea, pentru că într-o zi a dovedit aceasta.

Într-o zi, după ce fratele ei a murit şi era pus de patru zile în mormânt, iar viermii începuseră să-l mănânce, ea a auzit că vine Isus. Acesta este un bun mesaj.

Când a auzit că vine Isus, Marta a fost sigură că atunci când va ajunge în prezenţa Lui, toate îngrijorările ei se vor sfârşi.

Cred că ar fi bine să gândim şi noi aşa astăzi. În timp ce se gândea la aceste lucruri, Duhul Sfânt a cuprins-o şi a călăuzit-o drept la EL. Şi fiind călăuzită de Duhul, ea I-a spus Domnului Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11.21-22). Amin.

Atunci Isus i-a zis „ Fratele tău va învia.” Scuzaţi-mă, dar ce altceva ar fi putut să spună El?

El a spus: „Crezi că sunt în stare să fac aceasta?” şi Marta a răspuns:

„Da, Doamne, cred. În inima mea este ceva; mă simt călăuzită de Duhul să spun că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”

Atunci El a întrebat: „Unde l-aţi pus?” şi S-a dus la mormântul lui Lazăr plângând.

Când a ajuns la mormânt, fiind călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, căci Dumnezeu era  în El fără măsură, a spus: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat.

Ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar vorbesc aşa pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” (versetul 41b-42). Cu alte cuvinte, El spunea că prin aceasta le dă un exemplu celor prezenţi.

După aceea, a spus: „Daţi piatra la o parte!” Ei L-au ascultat şi au îndepărtat piatra, după care a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” şi omul acela care intrase deja în putrefacţie, s-a ridicat în picioare, aşa legat cum era, şi a trăit din nou. Amin.

Apoi, Biblia vorbeşte de o altă femeie care avea o scurgere de sânge, dar era călăuzită de Duhul lui Dumnezeu. Eu pot s-o văd cum stătea acolo, sus pe deal. Oh, îşi cheltuise toţi banii pe la medici, iar soţul ei era mort, probabil. Poate ca avusese o fermă, dar o vânduse ca să poată plăti nota de plată a doctorului. Nu mai avea nici un ban, iar starea în care se afla era tot mai rea.

Erau deja mulţi ani de când avea acea scurgere de sânge, când într-o zi, privind pe fereastră, palidă şi slăbită, şi-a zis:

„Oare cine trece pe acolo de este aşa gălăgie mare?”

Voi ştiţi că acolo unde era Isus, se aduna imediat o grămadă gălăgioasă şi agitată de oameni. Este ciudat, dar aşa se întâmpla, iar în ziua când El a intrat călare pe acel măgăruş, în Ierusalim, a spus: „…dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga!” (Luca 19.40).

Acolo unde este El, e o grămadă de emoţie. Voi veţi găsi întotdeauna multă gălăgie, iar mie îmi place să stau acolo.

Dacă urăsc ceva, este acea stare de linişte. Dacă mergeţi într-o morgă…voi aveţi şi aici, în Shreveport şi ştiţi cum este acolo. Aceasta îmi aminteşte de antreprenorul de pompe funebre care duce mortul în capelă, după ce-l îmbălsămează şi-l ţine acolo…El este mort şi nu scoate nici un sunet.

Cam aşa este şi cu aceste organizaţii. Ele îi învaţă pe oameni o teologie moartă, care îi face să fie la fel de morţi ca şi morţii din capelă, pentru că nu li se spune nimic despre Duhul Sfânt care îi poate umple şi călăuzi, dându-le o viaţă nouă.

În ordine.

Şi ce s-a întâmplat? Femeia aceasta şi-a zis: „Simt o călăuzire ciudată şi cred că dacă aş putea să ajung acolo şi să mă ating de haina Lui, mă voi face bine. Doctorul nu mi-a spus nimic despre aceasta, iar dacă predicatorul mă vede că merg acolo, oh, mă va excomunica imediat. Asta ar pune capac. Prin urmare, am un singur lucru de făcut: să nu ascult ce zice doctorul şi să nu iau aminte la ameninţările predicatorului, căci amândoi au spus că Isus este un fanatic, dar eu nu cred aceasta. Poate că este mai bine să nu mă duc acolo?”

Atunci Duhul Sfânt i-a spus: „Fiică, dacă vrei să fi vindecată, du-te acolo!” şi femeia s-a grăbit să-L asculte, aşa că s-a dus acolo unde era El.

Oh, erau atât de mulţi oameni în jurul Lui, că nici măcar nu a putut să se apropie de El. Dar ştiţi ce a făcut atunci? S-a strecurat pe jos, printre picioarele oamenilor, până a ajuns atât de aproape încât a putut să-i atingă haina.

Vedeţi? Duhul Sfânt i-a spus ce să facă, iar ea I-a fost credincioasă. Şi eu vă spun: nimic nu poate provoca o asemenea credinţă, decât Duhul Sfânt. El este Cel ce dă şi credinţa pentru mântuire, pentru că este scris: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu Îl atrage Tatăl, care M-a trimis”, iar acesta este Duhul Sfânt.

Nici un om nu poate fi salvat dacă acea credinţă nu acţionează în locul lui.

Acea femeie a avut credinţă, iar Duhul Sfânt a călăuzit-o acolo jos. Când a ajuns la acea mulţime, Satana   i-a zis imediat:

„Uită-te în jur! Cum crezi că vei ajunge la El? O, eşti atât de slăbită încât de îndată ce vei încerca să treci prin mulţime, vei fi călcată în picioare.”

Şi o pot auzi, zicând: „Doamne, cum voi putea ajunge la El?”

Şi Duhul Sfânt i-a zis: „Pune-te în genunchi!” Asta este ceea ce spune El întotdeauna: „Pune-te în genunchi şi dă-i drumul.”

Astfel, ea s-a târât prin mulţime până s-a putut atinge de haina Lui, fiind călăuzită de Duhul Sfânt, după care s-a târât înapoi, până a ieşit afară şi a stat de-o parte. Dar când a făcut aceasta, Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?”. Amin.

Acesta este felul de procedură şi în seara aceasta: puneţi-vă pe genunchi şi staţi jos până când El vă va întreba: „Cine s-a atins de Mine?” Amin.

Când s-a atins de poala hainei Lui, femeia s-a vindecat pe deplin, pentru că fusese călăuzită de Duhul Sfânt să facă aceasta.

Tot în zilele acelea era un biet om sărman, care stătea la scăldătoarea Betesda. El zăcea de 38 de ani, având o infirmitate în trupul său şi se ruga din toată inima lui pentru izbăvire.

Şi iată că Isus a fost călăuzit de Duhul Sfânt exact acolo unde era el şi l-a vindecat. În vreme ce ceilalţi se gândeau la bolile şi problemele lor, El a trecut printre ei, fără să scoată o vorbă, şi a mers mai departe.

Vreţi ca Dumnezeu să-Şi trimită puterea asupra voastră? Duceţi-vă, rugaţi-vă şi credeţi, căci atunci, Duhul Sfânt vă va aduce vindecare, salvare şi orice aveţi nevoie de la Dumnezeu.

Eu pot vedea o mulţime de 120 de oameni, care erau atât de laşi încât s-au ascuns. Oh, cât de laşi erau ei! Ei s-au dus deci, în odaia de sus, unde au stat ca nişte laşi: cu uşa şi ferestrele încuiate şi vorbeau doar în şoaptă pentru că se temeau de evrei. Dar aceasta s-a întâmplat numai până când s-a revărsat Duhul Sfânt peste ei.

Biblia spune că „deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.

Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se peste ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.”

Ce a urmat? Imediat după aceea, ei au ieşit  pe stradă călăuziţi de Duhul Sfânt.

Fraţilor, acel Foc care a fost aprins în acea zi a cincizecimii, loveşte încă şi astăzi inimile noastre, oamenii care vor să fie călăuziţi de Duhul Sfânt.

Dacă eşti gata să fi călăuzit de Duhul Sfânt, să-L asculţi şi să faci tot ce poţi pentru El, când vezi un loc în care poţi fi folosit, lasă-te călăuzit de Dumnezeu. Credeţi aceasta?

Eu cred că Duhul Sfânt este acum aici, ca să ne călăuzească. Credeţi aceasta? Eu cred că El ne-a călăuzit aici, în seara aceasta, căci altfel nu am fi venit in acest cort fierbinte. Nu, domnilor, dar Dumnezeu ne-a călăuzit aici.

Oh, iar dacă Dumnezeu te-a călăuzit aici, înseamnă că a făcut-o cu un scop; a făcut-o pentru că  vrea să-ţi dea Ceva. Sunt sigur că fiind supărat şi obosit, nici eu nu aş fi venit aici doar ca să mă vedeţi voi. Nu, nu. Iar când am venit, am făcut-o fără să ştiu despre ce voi vorbi, dar Duhul Sfânt a început să reverse.

Fraţilor, acum avem mesajul în inima noastră, de aceea haideţi să facem ceva. Amin.

Haideţi să-L rugăm pe Dumnezeu, în Numele lui Hristos, să ne umple inimile, din nou, ca să plecăm de aici cu o nouă viziune asupra lucrurilor, cu o nouă hotărâre, lăsându-ne călăuziţi de Duhul Sfânt, închişi înăuntru şi separaţi de lucrurile lumii prin zidul Cuvântului, ca să fim făpturi noi în Hristos.

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un scurt moment de rugăciune. În timp ce stăm cu capetele plecate, iar pianistul merge la pian, mă întreb dacă este cumva printre noi vreun păcătos care nu-L cunoaşte pe Hristos ca Salvator personal. Aţi vrea să vă ridicaţi mâinile, în Numele lui Hristos, şi să spuneţi: „Hristoase, sunt un păcătos!” ?

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Altcineva? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Sunt un păcătos şi nu-L cunosc pe Hristos ca Iertătorul păcatelor mele!” Spuneţi: „Frate Branham, aş vrea să mă aminteşti şi pe mine în rugăciunea de încheiere, căci doresc să cunosc şi eu acest fel nou de viaţă.”

Este printre noi cineva care nu are Duhul Sfânt şi doreşte să spună: „ O, Dumnezeule, eu ştiu că atunci când am lăsat lumea să pătrundă în mine, Duhul Sfânt m-a părăsit.”

Aşa cum am predicat aseară, porumbelul şi mielul sunt singurele creaturi care pot locui împreună.

Lupul nu ar putea locui nici cu porumbelul şi nici cu mielul, aşa că, porumbelul va fi cu tine numai dacă eşti miel.

Dacă sufletul tău nu a fost modelat, dar vrei să fi blând, smerit şi plecat, dacă vrei să fi călăuzit de Duhul Sfânt, ridică mâna şi spune: „Frate Branham, aminteşte-mă şi pe mine. Dumnezeule, aici este mâna mea ridicată, vrei să-mi dai şi mie Duhul Sfânt?

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Sunt mulţi. În ordine.

Fiecare să stea cu capul plecat şi cu ochii închişi.

Nu ştiu de ce, dar atenţia mi-a fost atrasă de o doamnă care stă aici. Ea a ridicat mâna ca păcătoasă, căci doreşte să fie amintită în rugăciune. Cu câteva minute în urmă, am fost invitat să merg, mâine dimineaţă, la o tânără de douăzeci de ani, la care cancerul i-a atacat şoldurile, aşa că este pe moarte. Este salvată? Dacă nu, va trebui să-L întâlnească pe Dumnezeu în starea aceea…

Prieteni, într-una din zilele acestea, noi toţi va trebui să ne întâlnim cu Dumnezeu.

Soră dragă, vrei să-ţi predai chiar acum, viaţa lui Hristos? Este ceva din tine care te îndeamnă să faci aceasta, căci numai din puterea ta nu ai putea s-o faci, pentru că aşa a spus Isus.

El a zis: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis…” şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine”, iar cei ce vin vor primi viaţă veşnică.(Ioan 6.44,37)

Vreau să fii cu adevărat sinceră şi să te rogi , pentru că tu ai avut o dorinţă în inima ta. Oh, şi dacă Dumnezeu nu ar fi pus această dorinţă de a vă salva sufletele, în inimile voastre, voi nu aţi putea dori aceasta.

Acest lucru este valabil şi pentru voi, pentru cei care aţi ridicat mâna pentru că doriţi botezul cu Duhul Sfânt.

Eu mă voi ruga  şi-I voi cere lui Dumnezeu, folosind toată credinţa pe care o am, ca El să împlinească dorinţele noastre, în seara aceasta şi să vă aducă în jurul vechii bănci de rugăciune, pe care s-a depus praful acum, dar care păstrează urmele lacrimilor vărsate pe ea.

Şi eu am fost salvat pe una din aceste bănci, undeva, la un altar, unde m-am dus ca păcătos şi m-am pocăit privind în jos.

Aseară, noi L-am văzut pe Duhul Sfânt venind şi făcând lucruri minunate printre cei prezenţi. Şi mă gândesc că, dacă Dumnezeul cerurilor s-a plecat atât de jos, încât a venit în acest cort şi a stat pe platformă, printre noi, cu atât mai mult ar trebui să ne plecăm noi, care suntem doar nişte păcătoşi.

Tată ceresc, Cuvântul taie ca o sabie cu două tăişuri. El merge şi taie despărţind sufletul şi duhul; îndepărtează toate bucăţelele de piatră, scoate răul afară şi pune blândul Duh Sfânt în inimă, deschizând o uşă de îndurare, astfel ca păcătosul care vine cu căinţă, să poată descărca afară toate lucrurile lumii.

Aceasta o face Cuvântul: El deschide uşile inimilor împietrite, pentru ca păcătosul să poată vărsa lumea afară, cu căinţă înaintea lui Dumnezeu, după care intră înăuntru şi umple acea inimă.

Ce lucru minunat este acesta!

Tată Dumnezeule, Tu cunoşti inimile acestor copii, de aceea Te rog să-i salvezi pe fiecare în parte şi să le dai botezul Duhului Sfânt. Amin.

În timp ce stăm cu capetele plecate, haideţi să cântăm un cântec lin. Mă întreb dacă aţi vrea să veniţi aici, sus şi să staţi la altar, pentru un cuvânt de rugăciune. Am putea să ne punem şi mâinile peste voi. Eu aş face-o cu bucurie şi cred că şi ceilalţi lucrători aflaţi aici.

Să nu uitaţi că sângele vostru este înaintea mea iar eu îl pun înaintea lui Hristos. Ca lucrător, eu sunt obligat faţă de Cuvânt şi ştiu că Dumnezeu mă va judeca dacă nu predic Adevărul. Dacă vă spun Adevărul, atunci sângele vostru este pe mâinile voastre.

Biblia spune că dacă vezi vrăjmaşul că se apropie şi nu avertizezi poporul, atunci sângele lor se va cere din mâinile tale, dar dacă o faci, atunci sângele lor va cădea asupra capului lor.

Acum, în timp ce vom cânta încet, mă întreb dacă dintre cei care caută Duhul Sfânt sau se căiesc pentru păcatele lor, este cineva care vrea să vină la altar, căci eu stau aici şi aştept. Eu pot să aud chemarea Mântuitorului meu.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.

Unde mă conduce, eu voi merge,

Voi merge cu El, cu El…

Ce spunea David? „Chiar de-ar fi să umblu în valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.” (Psalm 23.4).

Păşiţi cu El, începând de acum! El va merge cu voi prin vale, iar „toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie!” Îndreptarea Domnului mă mângâie! Toiagul şi nuiaua Lui mă lasă să ştiu că Dumnezeu este cu mine, pentru că El mă îndreaptă în toate greşelile pe care le fac.

Frate, poate că El încearcă să te corecteze şi pe tine, în seara aceasta. De ce nu laşi ca toiagul şi nuiaua Lui să te mângâie?

Toiagul este predicarea grea a Evangheliei, dar pentru mine este o mângâiere să ştiu că Dumnezeu îmi vorbeşte când acel fel de Evanghelie este predicată ca să mă corecteze. Domnul mă iubeşte şi vrea să vin să umblu cu El acum, căci atunci va umbla şi El cu mine în ceasul încercării. Dacă însă Îl părăseşti acum, Domnul a spus că în ziua necazului, El va sta şi va râde de tine.

Prin urmare, nu vrei să vii acum, cât timp mila Sa este încă deschisă?

Dacă ai refuzat îndurarea Sa şi ai dispreţuit-o, nu mai rămâne decât un singur lucru: judecata. Nu vreţi să veniţi?

Mă întreb dacă vreunul dintre sfinţi, unul din vechii lucrători ai altarului, nu ar vrea să vină aici şi să îngenuncheze alături de poporul acesta?

Strigaţi, copii! Spuneţi-i acum, lui Dumnezeu, ce doriţi. Dacă vreţi Duhul Sfânt spuneţi-i aceasta acum, căci El este gata să facă orice pentru voi.

Doamna aceea drăguţă a crezut în Domnul Isus, aceasta fiind tot ce-i trebuia.

Tată ceresc, noi îi aducem pe aceşti copii la Tine, în Numele lui Isus Hristos; îi aducem pe toţi aceşti păcătoşi care se căiesc; pe toţi cei ce caută Duhul Sfânt şi cerem pentru ei, îndurare divină, iertare şi călăuzire.

Doamne, eu stau alături de ei, la altar, şi strig spre Tine, pentru că am nevoie de ajutorul Tău la fel ca ei. Noi toţi avem nevoie de Tine.

O, Dumnezeule al cerurilor, vino, te rugăm şi toarnă binecuvântările Tale peste noi, pentru că Te aşteptăm şi credem că vei face tot ce ai făgăduit.

Trimite Duhul Sfânt, în Numele lui Hristos; vindecă bolnavii, în Numele lui Hristos; salvează păcătoşii, în Numele lui Hristos şi îndură-Te de noi, Doamne.

Culege toată slava din acest serviciu, căci văd umilinţa şi smerenia poporului Tău, iar obrajii sunt plini de lacrimi.

O, este atât de minunat!

Te rog, Dumnezeule, să ne dai toate aceste lucruri, în Numele lui Hristos.

Lăudaţi-L pe Domnul. Continuaţi să plângeţi şi continuaţi să-L lăudaţi…căci El a murit pentru ca noi, care odată eram departe, să putem fi aduşi aproape de Împărăţie; să fim aduşi atât de aproape încât să fim fii şi fiice de Dumnezeu.

Dumnezeu să ne dea toate acestea, spre slava Sa. Amin.

                         – Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.