CĂLĂUZA

Domnul să te binecuvânteze, frate Neville.

Mă bucur pentru că în seara aceasta sunt din nou în adunare. Sunt puţin răguşit pentru că Mesajul de dimineaţă a fost puţin cam lung, dar sunt sigur că aţi fost aici. Eu m-am bucurat că l-am putut aduce şi cred că vouă v-a plăcut să-L ascultaţi.

Să nu uitaţi că acestea sunt lucrurile care îl zidesc pe un slujitor al lui Hristos: mai întâi este credinţa şi apoi, fapta. Amintiţi-vă că Duhul Sfânt nu poate acoperi zidirea lui Dumnezeu dacă aceste lucruri nu operează prin Duhul. Înţelegeţi? Indiferent ce faci, acestea sunt lucrurile care alcătuiesc Trupul lui Hristos.

Nu uitaţi că mai întâi este credinţa voastră, fapta, cunoştinţa şi aşa mai departe, până când statura lui Hristos este completă şi se manifestă. Apoi, vine Duhul Sfânt peste voi şi pecetluieşte totul într-un singur Trup. Dar trebuie să fie toate aceste lucruri.

Astfel, Isus a spus: „Îi veţi cunoaşte după roade.” Vedeţi? Tu nu poţi aduce roade dacă nu ai aceste lucruri în tine. Dar când acestea iau locul lucrurilor lumeşti şi păgâneşti, toată necredinţa este scoasă afară, toate lucrurile lumii au trecut şi nu mai rămâne nimic altceva decât o făptură nouă în Hristos.

În Efeseni 4.30 scrie: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Să nu uitaţi: pecetluiţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Ţineţi minte aceasta şi luaţi mai întâi aceste lucruri. Apoi, vine pecetluirea care este Duhul Sfânt, Capacul care ne pecetluieşte în Trup. În ordine.

Avem o cerere din partea sorei Little din Chicago, al cărei soţ a fost implicat într-un accident de maşină şi este între viaţă şi moarte. Şi sora Edith Wright, pe care o ştim demult, este foarte grav bolnavă acasă şi s-a făcut anunţul acesta ca să ne putem ruga împreună pentru această cerere.

Haideţi să ne plecăm cu toţii capetele pentru un moment.

Scumpul nostru Tată ceresc, ne adunăm în jurul Tronului lui Dumnezeu, prin credinţă, şi cerem ca îndurarea Ta divină să se reverse peste aceste cereri. Fratele Little a avut un accident de maşină şi este aproape mort, de aceea Te rugăm să vii în ajutorul lui. Doamne, fă ca Duhul Sfânt să fie lângă el şi să-l aducă înapoi între noi.

Dumnezeule, ne rugăm şi pentru sora Edith Wright, pentru ca Duhul Sfânt să fie în seara aceasta lângă patul ei şi să-i redea sănătatea. Îndură-Te, Tată, fiindcă ai promis aceste lucruri, iar noi le credem. Şi aşa cum am văzut azi dimineaţă, distanţa nu înseamnă nimic pentru Tine, pentru că Tu eşti la fel de mare în partea aceasta a lumii, cum eşti şi în partea cealaltă. Eşti Omniprezent, Omnipotent şi Infinit şi noi Te rugăm, Tată, să răspunzi la cererile acestea în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Mă bucur că în seara aceasta pot să fiu aici. Ştiu că este cald. Sunt trei adunări una după alta… Ştiu că unii dintre voi aveţi de condus mai mult de cinci sute de mile de acum până mâine. După ziua de mâine şi eu am de condus o mie patru sute de mile şi cred că a fost un timp minunat pentru voi toţi. Şi pentru mine a fost un timp minunat fiindcă v-am vizitat, dar îmi pare rău că mulţi au trebuit să se întoarcă înapoi pentru că nu este loc suficient şi nu putem să-i înghesuim pe oameni din cauza pompierilor care nu acceptă acest lucru. Acesta este motivul pentru care încercăm să obţinem o biserică mai mare, ca să putem avea destule locuri pentru oameni.

Ca întotdeauna, sunteţi bineveniţi aici la
Tabernacol, unde nu avem alt crez decât pe Hristos, nu avem altă lege decât dragostea şi nu avem altă carte decât Biblia, iar păstorul nostru de aici este fratele Orman Neville.

Aici avem o adunare formată din mulţi oameni interdenominaţionali, care vin şi se închină lui Dumnezeu după cum le dictează conştiinţa. Noi ne bucurăm întotdeauna să vă avem aici, aşa că puteţi veni oricând puteţi, fiindcă vă primim cu drag.

Din câte ştiu, data viitoare când voi putea fi aici este când va fi gata biserica. Atunci aş vrea ca după ce am parcurs Epocile bisericilor, să ajung la cele şapte şi ultimele şapte Peceţi din Cartea Apocalipsei.

De multe ori, în timpul acestor adunări, aici vin oameni bolnavi şi suferinzi şi este nevoie de vedenii. Apoi,  vin oameni şi pentru interviuri, iar dacă intru acolo este foarte greu să mai vorbesc după aceea, din pricina deosebirii. Toţi ştiu că în adunările noastre de vindecare, predică domnul Baxter sau altcineva, iar eu vin şi mă rog pentru bolnavi fiindcă altfel este foarte obositor.

Cu câteva minute în urmă m-am rugat pentru cineva, iar acolo am întâlnit un copil pe care medicii… are ceva la spate, aşa s-a născut. Când am venit l-am văzut stând pe coloană, ceea ce înseamnă că copilul acela nu va mai fi nenorocit, ci va fi bine. Sigur că da. Eu ştiu aceasta, sunt convins că aşa va fi. Deci, aş vrea să avem credinţă şi să credem în Dumnezeu.

Mulţi dintre voi îmi sunteţi străini. Dacă nu mă înșel, acesta este fratele Crase. Este adevărat? Frate Crase, îţi datorez scuze pentru că nu te-am chemat aici sus la dedicarea pe care am făcut-o. Cred că va fi bine dacă voi ajunge la voi pentru o adunare la sfârşit de săptămână. Este bine?

Sus la Bloomington sunteţi bine? În ordine. Presupun că unii dintre fraţii de aici sunt predicatori. Tu eşti predicator? „Da, domnule.” Domnul să te binecuvânteze. Câţi predicatori sunt în sală? Să vă văd mâinile. Ei, aceasta este foarte bine. Ne bucurăm să vă avem aici. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Ar trebui să plecăm devreme de aici, pentru că unii vor conduce spre Georgia, Tennessee, New York şi în alte părţi. Să conduceţi cu atenţie, iar dacă vă este somn şi nu vreţi să vă cazaţi la un motel, trageţi maşina pe marginea drumului şi dormiţi puţin. Aşa să faceţi. Trageţi pe dreapta şi dormiţi. Să nu conduceţi dacă vă este somn, fiindcă nu este bine. Dacă nu vă gândiţi la voi, gândiţi-vă la cei de lângă voi. Vedeţi? Tu ştii unde te duci, dar nu ştii unde se duce celălalt, deci trebuie să ai grijă de cel de lângă tine. Aşadar, să fii sigur că eşti treaz tot timpul ca să veghezi.

În seara aceasta aş vrea să citesc un fragment din Cartea lui Ioan. Versetele pe care le citim şi la care facem referire, ne dau o bază pentru ceea ce vom spune.

De când mă ştiu, niciodată nu am venit la amvon să încerc să spun ceva numai ca să fie spus, ci întotdeauna  încerc să aştept, să mă rog şi să studiez până când simt că am ceva cu care pot să-i ajut pe oameni. Dacă nu pot fi de folos, nu are rost să stau aici. Înţelegeţi? Eu vin aici ca să încerc să fiu de ajutor…

O mare parte din oamenii care au venit, au trebuit să plece acasă încă de azi dimineaţă, dar pentru cei care au rămas, voi încerca să vorbesc cam patruzeci şi cinci de minute despre ceea ce cred că ne va fi de ajutor.

Ne vom baza pe cele spuse de Ioan în capitolul 16.7-15: „Totuşi vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite.

Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.

În ce priveşte păcatul, fiindcă ei nu cred în Mine;

în ce priveşte neprihănirea, fiindcă Mă duc la Tatăl şi nu Mă veţi mai vedea;

în ce priveşte judecata, fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.

Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

El Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.

Tot ce are Tatăl este al Meu, de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.”

În versetul 13 ni se spune: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul.” Ce este Adevărul? Cuvântul.  „…căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” Cine va face aceasta? Duhul Sfânt care va veni în Numele Domnului Isus.

Eu aș vrea să folosesc următoarele minute ca să vă captez atenţia asupra cuvântului „a călăuzi” sau „un Călăuzitor.”

Voi ştiţi că eu am ceva experienţă prin păduri. Călăuza este cineva care poate să vă arate împrejurimile. Astfel, când nu ştii unde mergi, trebuie să ai o călăuză. Fiind vânător, eu am avut ocazia să întâlnesc multe călăuze. De fapt, şi eu sunt călăuză în Colorado, fiindcă cunosc ţinutul.

Deci, călăuza trebuie să cunoască drumul, trebuie să ştie unde merge, ce face şi cum să aibă grijă de tine pe drum. Înţelegeţi? Trebuie să aibă grijă să nu te rătăceşti. Călăuza este un om selectat. Statul selectează omul care să fie călăuză. Astfel, când mergi în drumeţie prin pădure, unde probabil nu eşti obişnuit să mergi, nu este bine să te duci fără o călăuză. De exemplu, în Canada nu ai ce căuta fără călăuză.

Călăuza sau ghidul, trebuie să ducă autorizaţia la semnat la administratorul ordinii publice şi trebuie să semneze şi el fiindcă este răspunzător pentru tine, iar dacă ţi se întâmplă ceva, este răspunzător. El trebuie să aibă grijă de tine ca să nu te rătăceşti, trebuie să fie sigur că poţi găsi calea înapoi de unde te duce. Dacă se întâmplă să te rătăceşti, el trebuie să cunoască ţinutul foarte bine, ca să te poată aduce înapoi oricând. Vedeţi? El trebuie să ştie foarte bine aceste lucruri, pentru că altfel nu poate fi călăuză, nu poate fi autorizat să fie călăuză.

Acesta este motivul pentru care, uneori trebuie să ai o întâlnire, să stabileşti un aranjament, să îţi faci rezervare ca să fii dus. Alteori, locurile sunt ocupate şi nu te poate lua nici o călăuză, aşa că trebuie să renunţi. Aceasta se întâmplă cu călăuza pământească, dar cu Călăuza lui Dumnezeu nu trebuie să faci aceasta, pentru că El este întotdeauna gata, întotdeauna este pregătit.

Dacă nu faci toate pregătirile necesare când vrei să faci o drumeţie într-o pădure unde nu ai mai fost, s-ar putea să te rătăceşti şi chiar să pieri. Dacă pădurea nu este prea deasă, s-ar putea să ai o şansă de 1% să ieşi singur de acolo, dar dacă este o pădure deasă, nu ai nici o şansă să mai ieşi afară. Nu poţi ieşi singur de pe cărarea morţii şi atunci eşti terminat. Aceasta dacă nu ai o călăuză care să te călăuzească.

Poate aţi auzit sau aţi citit articolul de anul trecut despre băieţii aceia cercetaşi din Tucson, Arizona. Ei erau instruiţi şi ştiau să-şi poarte de grijă, fiindcă erau cercetaşi… şi nu erau începători, ci erau cercetaşi consacraţi. Acei băieţi au făcut o drumeţie în munţi, dar dintr-o dată s-a schimbat vremea şi a venit o furtună de zăpadă. Astfel, s-au rătăcit şi au pierit cu toţii din cauză că a intervenit ceva în rutina obişnuită şi nu au mai ştiut cum să iasă afară. Vedeţi? Am uitat câţi băieţi au pierit atunci. I-au căutat cu elicoptere, cu garda naţională, au participat şi voluntari şi de toate, dar s-au rătăcit şi niciunul nu a mai ştiut unde se aflau. Ei nu au putut să-şi poarte de grijă şi au pierit cu toţii în zăpadă, pentru că nu au ştiut dacă se îndreptau spre Est, spre Nord, spre Sud sau spre Vest; nu au ştiut dacă merg în sus sau în jos pentru că totul părea la fel.

Dar călăuza ştie unde se află şi când este vreme rea. El este pregătit să facă aceasta şi ştie ce face. Este familiarizat cu toate, ştie cum arată toate lucrurile şi dacă este în întuneric, fiindcă poate simţi un anumit lucru.

De exemplu, unul dintre secretele călăuzei este că ştie să observe stelele. Oricine poate să-ţi spună încotro te îndrepţi dacă vei observa stelele şi întotdeauna vei vrea  să observi singura stea adevărată, fiindcă este o singură stea adevărată, iar aceea este Steaua Nordului. Este singura stea care stă în acelaşi loc, iar ea Îl reprezintă pe Isus Hristos, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Celelalte stele pot pribegi, dar El rămâne Acelaşi. Bisericile te pot trage pe calea aceasta sau pe calea cealaltă, dar nu şi El, fiindcă El este întotdeauna Acelaşi.

Dacă este zi şi nu poţi vedea această stea sau dacă este înnourat, vei putea observa copacii. Muşchiul creşte întotdeauna pe partea dinspre nord a copacului, fiindcă partea dinspre sud primeşte mai mult soare decât partea dinspre nord. Dar dacă este întuneric şi nu poţi vedea muşchiul? Dacă vei închide ochii şi vei pipăi trunchiul copacului, vei întâlni un loc unde coaja este groasă şi crăpată; aceea este partea dinspre nord şi aşa vei şti dacă te îndrepţi spre nord sau spre sud.

Oh, şi sunt multe alte lucruri, dar este nevoie de o călăuză care le ştie pe toate. Un om obişnuit ar spune: „Eu nu văd nici o diferenţă.” Vedeţi? Trebuie să fii instruit ca să ştii să călăuzeşti.

Fără îndoială, băieţii aceia au fost nişte cercetaşi buni, poate ştiau să facă noduri strânse, să aprindă focul cu două pietre sau alte lucruri de felul acesta, dar să ştii să găseşti calea afară din pădure este altceva. Ei nu au ştiut cum să iasă afară din pădure şi au pierit pentru că nu au avut cu ei un ghid.

În urmă cu doi ani, un tată nesocotit a plecat împreună cu fiul său de şase sau şapte ani, la vânătoare de căprioare în Colorado. În timp ce urcau pe munte, băiatul a zis: „Am obosit”, iar tatăl său i-a răspuns: „Urcă-te în spatele meu pentru că încă nu am ajuns destul de sus, iar căprioarele sunt mai sus.” El era orăşean şi nu ştia nimic despre vânătoare sau pe unde să meargă.

Orice om care ştie câte ceva despre sălbăticie, ştie că acele căprioare nu stau niciodată sus. Ele nu merg sus. Caprele da, dar căprioarele nu. Ele stau jos unde se pot hrăni, pentru că trebuie să rămână unde găsesc hrană.

Dar omul acesta s-a gândit: „Dacă voi ajunge sus între stânci, voi găsi un cerb mare.” Probabil văzuse vreun tablou cu vreun cerb care stătea pe o stâncă şi s-a gândit că îl va găsi acolo.

Să nu vă luaţi după tot ce scriu aceste reviste pentru că veţi avea coşmaruri. Tot ce trebuie să faceţi este să luaţi cu voi o călăuză, oriunde mergeţi.

Pe acel tată l-a prins ploaia pentru că acolo sus ploaia vine dintr-o dată. Omul s-a grăbit pentru că era deja târziu, dar nu a mai găsit calea înapoi. Apoi a început să bată vântul…

Trebuie să ştii cum să supravieţuieşti dacă te prinde vremea rea pe acolo. Eu m-am urcat în copaci, apoi am coborât şi iar m-am urcat şi am coborât, ca să nu îngheţ. Apoi, când zăpada a ajuns de patru picioare (121 cm), am luat un lemn şi am curăţat în jur. Eram atât de flămând încât simţeam că nu mai pot, dar  am curăţat nişte lemne, le-am pus jos şi le-am aprins ca să mă încălzesc şi ca să topesc zăpada, după care, pe la unu sau două noaptea, am tras deoparte lemnele acelea şi m-am culcat pe pământul cald ca să nu îngheţ. Deci, trebuie să ştii cum să faci aceste lucruri.

Dar omul acesta nu a ştiut ce să facă şi nu avut pe nimeni cu el ca să-l îndrume. El şi-a ţinut băiatul lipit de piept până când l-a simţit rece şi a murit. Necugetat! Dacă ar fi luat cu el un ghid, acesta l-ar fi putut aduce jos de pe munte. Vedeţi? Dar el a stat până când s-a întunecat, apoi nu a mai găsit calea înapoi.

La fel este şi cu creştinii de astăzi. Ei stau până când se instalează întunericul, apoi constată că au plecat fără Călăuză.

Aţi văzut vreodată un om care s-a rătăcit? A avut cineva experienţa de a găsi pe cineva care s-a rătăcit? Este cea mai jalnică privelişte. Când se rătăceşte, omul se comportă ca şi cum şi-ar fi pierdut minţile; nu mai ştie ce face.

Odată, am găsit un tânăr care se rătăcise prin pădure. Era fermier, dar se afla pe un alt teritoriu şi s-a rătăcit. După trei zile când l-am găsit, tânărul alerga ca un sălbatic şi striga cât îl ţinea gura. Avea buzele rănite cum se muşcase de ele, puşca îi era aruncată pe undeva şi nu mai ştia ce face, aşa că l-au prins şi l-au legat. Când a venit fratele lui, s-a luptat cu el ca un animal şi încerca să-l muşte pentru că nu mai ştia ce face. De ce? Era rătăcit. Când se rătăceşte, omul intră într-o stare de tulburare. El nu mai ştie ce face fiindcă este cuprins de febră, nu mai ştie unde se află şi nici cum se comportă.

Aşa se întâmplă şi atunci când un om se pierde de Dumnezeu. El va face lucruri pe care în mod obişnuit nu le-ar face niciodată; face lucruri dincolo de gândirea omenească. Un om pierdut de Dumnezeu, o biserică pierdută de Dumnezeu, o biserică ce s-a îndepărtat de Dumnezeu, de principiile  Bibliei lui Dumnezeu, va face lucruri pe care nu te aştepţi să le întâlneşti într-o biserică a Dumnezeului celui viu.

Ei vor obţine bani din escrocherii, jucând la loterie, jucând cărţi şi făcând orice altceva. Ei vor învăţa tot felul de alte lucruri, îi vor lăsa să facă tot ce vor pe cei care cotizează bine în biserică şi vor face alte lucruri de felul acesta. Aşa este. Pun în comitet oameni care au fost căsătoriţi de mai multe ori ca să nu fie probleme, dar este o singură problemă cu care va trebui să te confrunţi, iar aceea este obligaţia ta faţă de Dumnezeu. Stai drept şi spune adevărul!

Omul rătăcit este tulburat, este ca un nebun.

Ghidul are cunoştinţă şi ştie cum să meargă şi ce să facă, iar Dumnezeu trimite întotdeauna o călăuză pentru poporul Său. El nu a omis aceasta niciodată. El îl trimite, dar tu trebuie să-l accepţi. Vedeţi? Trebuie să-l crezi şi s-o iei pe unde îţi spune.

Dacă ajungi în sălbăticie şi ghidul îţi spune: „Vom merge pe aici”, dar tu te gândeşti s-o iei pe dincolo, te vei rătăci. Dacă Dumnezeu ne trimite o călăuză ca să ne călăuzească, noi trebuie s-o urmăm. Nu contează ce gândim noi, că pare rezonabil sau că pare ridicol, noi nu suntem chemaţi să judecăm aceste lucruri, ci călăuza este singura care o poate face.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a trimis profeți. Ei erau călăuze deoarece Cuvântul Domnului vine la profet. Ei erau călăuze şi instruiau poporul aşa cum am văzut aseară când am vorbit despre Isaia şi Ozia. Ei erau instruiţi şi la rândul lor instruiau poporul şi îl călăuzeau. Deci, Dumnezeu trimite întotdeauna călăuzele Lui şi nu a rămas niciodată fără o călăuză. De-a lungul epocilor, Dumnezeu a avut întotdeauna pe cineva care Îl reprezenta pe acest pământ.

Problema este că uneori, oamenii dau deoparte călăuza. Vă amintiţi ce le-a spus Isus, fariseilor, când a fost pe pământ? „Călăuze oarbe”. Oarbe la lucrurile duhovniceşti. Vedeţi? Ei trebuiau să fie călăuze pentru oameni, să îi călăuzească spre salvare, dar Isus le-a spus: „Sunteţi orbi!” Şi a mai spus: „…când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15.14). Călăuze oarbe! Oh cum a fost contaminată lumea cu această călăuzire oarbă!

El nu vrea să te bazezi pe înţelegerea ta, pe gândirea ta sau pe alte gânduri omeneşti.

Dumnezeu trimite o Călăuză şi vrea să nu uităm că aceasta este călăuza hotărâtă de El şi că trebuie să ne amintim de El. Iată ce a spus El: „Nu vă voi părăsi, ci voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor.” (Ioan 14.16), iar când avea să vină acest Mângâietor, El urma să ne călăuzească în tot Adevărul. Adevărul este Cuvântul lui Dumnezeu şi Cuvântul este Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” (Ioan 14.6). El este Cuvântul: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1,14).

Aşadar, dacă urmăm adevăratul Călăuzitor, pe Duhul Sfânt, El ne va spune ce a văzut, ce a auzit şi ne va arăta lucruri care vor veni. Amin. El vă va arăta lucruri care vor veni.

Dar cum se aşteaptă să ajungă în cer, când bisericile de astăzi Îl resping pe Acesta? Dacă El ne-a  trimis Duhul Sfânt ca şi Călăuză, cum putem accepta un cardinal, un episcop, un supraveghetor general sau pe altcineva ca să ne călăuzească?

Duhul Sfânt vorbeşte întotdeauna Cuvântul. „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul…” (Ioan 16.12-13).

Acesta este motivul venirii Peceţilor, iar la sfârşitul celei de-a şaptea Peceţi, taina lui Dumnezeu ar trebui să fie terminată, ar trebui să se ştie Cine este Dumnezeu, ce este El, cum trăieşte, care este natura Lui, făptura Lui. În timpul acela, noi trebuie să fim acolo sus, să fim la statura deplină de fii şi fiice de Dumnezeu, o biserică spălată în Sângele lui Hristos, răscumpărată fără bani, dar plătită cu sângele lui Isus Hristos.

Iată, deci, un Călăuzitor, iar El este Ghidul dat de Dumnezeu. Acum, noi suntem în pustiu şi ne îndreptăm undeva, dar nu putem ajunge fără acest Călăuzitor. Să îndrăznească cineva să-L înlocuiască cu orice alt ghid! Dacă o veţi face, acela vă va scoate de pe drum! Această Călăuză cunoaşte drumul, cunoaşte fiecare centimetru; El cunoaşte orice gând din fiecare inimă, ştie unde este fiecare. El ştie cine eşti, ce ai făcut, ştie totul despre tine. El este Ghidul dat de Dumnezeu, Duhul Sfânt; El vă va descoperi lucruri şi vă va spune lucruri pe care le-a auzit; El poate repeta cuvintele pe care le-aţi spus şi să vă spună ce aţi zis, amin, poate să vă spună unde aţi fost, ce aţi făcut şi încotro vă îndreptaţi pentru că este un Ghid corect. El vă va călăuzi în tot Adevărul, iar Adevărul este Cuvântul.

Duhul Sfânt nu vă va face să spuneţi „Amin” la vreun crez omenesc, dar va întări cu „Amin” fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, fiindcă aşa este. Duhul Sfânt nu vă va călăuzi pe altă cale. Este ciudat că noi toţi şi toate denominaţiunile spunem că fiecare este călăuzit de Duhul Sfânt deşi între noi sunt diferenţe ca de la cer la pământ.

Când fariseul Pavel a primit Duhul Sfânt după ce a fost botezat de Anania, s-a dus în Arabia, a studiat acolo timp de trei ani şi nu a consultat biserica în nici o problemă timp de paisprezece ani, dar când s-a întâlnit cu Petru, conducătorul bisericii din Ierusalim, învăţau la fel. De ce? Pentru că era Acelaşi Duh Sfânt.

Petru a botezat în Numele lui Isus Hristos, iar Pavel a făcut la fel, fără să-i spună cineva aceasta. Petru învăţa botezul cu Duhul Sfânt, sfinţirea şi aşa mai departe, iar Pavel făcea acelaşi lucru fără să consulte biserica. Era Aceeaşi Călăuză. Atunci cum putem spune că avem aceeaşi Călăuză când respingem aceste Adevăruri? Când Petru învăţa biserica cum să se pună în rânduială, Pavel avea aceeaşi învăţătură fiindcă aveau aceeaşi Călăuză.

Călăuza aceasta nu-l va duce pe unul pe aici şi pe celălalt pe dincolo şi nu-l va trimite pe unul la răsărit şi pe altul la apus, ci vă va ţine împreună, iar dacă Îl vom lăsa pe Duhul Sfânt să ne ţină împreună, vom fi una. Dacă nu-l veţi lăsa pe diavolul să vă tragă pe drumul greşit,  noi vom fi una, cu o inimă, într-un gând şi într-un cuget, printr-un singur Duh, Duhul Sfânt, Călăuza lui Dumnezeu care ne va călăuzi în tot Adevărul. Aşa este. Dar trebuie să urmaţi Călăuza. Da, domnilor.

Priviţi la Nicodim care era un om deştept, dar avea nevoie de o Călăuză. El era un învăţător în vârstă de optzeci de ani, făcea parte din Consiliul Sinedriului, Asociaţia păstorilor şi era unul din cei mai mari învăţaţi, un învăţător al lui Israel. Gândiţi-vă că era un învăţător, deci cunoştea legile, dar când a trebuit să fie născut din nou, a avut nevoie de o Călăuză. El tânjea după aceasta, fiindcă ştia că acolo era ceva diferit, iar discuţia pe care a avut-o cu Hristos în noaptea aceea, a demonstrat aceasta. A dovedit şi ce gândeau ceilalţi, doar că niciunul nu a avut curaj, niciunul nu a putut să vină acolo şi să facă ce a făcut el.

Oamenii l-au condamnat pe Nicodim că a mers noaptea, dar atunci a ajuns acolo. Eu ştiu unii oameni care nu pornesc nici ziua, nici noaptea, dar el a mers acolo pentru că avea nevoie de o Călăuză. El a spus: „Învăţătorule, noi (Sinedriul) ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu.” (Ioan 3.2). Cum a ştiut aceasta? Era adeverit. Nicodim voia să ştie ce înseamnă această naştere din nou, aşa că s-a dus la Cel potrivit, deoarece Dumnezeu a adeverit că Isus era Călăuza trimisă de El.

Priviţi ce I-a spus: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.”

Acolo era dovada că înăuntrul Lui era Dumnezeul cel viu. Aceasta a mărturisit El: „Nu Eu fac aceste lucrări, ci Tatăl Meu care locuieşte în Mine. Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. Tatăl Meu lucrează şi Eu de asemenea lucrez.” (Ioan 5.19,17).

Cu alte cuvinte, Dumnezeu Îi arăta ce trebuia să facă şi El făcea întocmai. El nu făcea nimic până când nu-i spunea Dumnezeu ce să facă. Amin. Acesta este cel mai clar exemplu, iar dacă noi vom aştepta până când Duhul Sfânt ne va mişca să facem ceva… Aceasta este. Să fim atât de deplin predaţi lui Hristos, încât să fie suficient să încuviinţeze din cap şi eşti gata, nimic nu te mai poate opri pentru că ştii că este voia lui Dumnezeu.

Nicodim avea nevoie de o Călăuză, iar El era legitimat ca şi Călăuză. Astfel, el putea fi călăuzit de această Călăuză, fiindcă ştia că era inspirat de Dumnezeu. El ştia că tradiţiile fariseilor, a saducheilor sau de care mai erau, cărora le-a slujit, nu au folosit la nimic. Dar iată că a venit în scenă un Om care spunea că este Mesia cel făgăduit din Biblie şi care a început să facă chiar lucrările lui Dumnezeu.

Isus a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.

Dar, dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, căci ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 10.37-38).

Deci, nu este de mirare că Nicodim I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3.2). Vedeţi, el avea nevoie de o Călăuză chiar dacă era un mare învăţător, un învăţător al bisericii lui. Nicodim avea demnitate, avea locuri importante, fără îndoială era un om mare şi era respectat de toţi oamenii din ţară. Totuşi, când a trebuit să se nască din nou, a avut nevoie de o Călăuză. La fel am fost şi noi. Da, noi am avut nevoie de o Călăuză.

Corneliu era un om mare, un cetăţean onorabil. El a ridicat biserici, îi respecta pe evrei fiindcă ştia că religia lor era bună, făcea binefaceri şi se ruga în fiecare zi, dar când a avut nevoie de o Călăuză, a venit Duhul Sfânt. Dumnezeu L-a trimis pe Duhul Sfânt şi L-a trimis prin Petru: „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul.” (Fapte 10.44)…

Dumnezeu a folosit Călăuza prin Petru, care l-a călăuzit pe Corneliu pe cărarea cea dreaptă. Şi în timp ce vorbea, Duhul Sfânt S-a revărsat peste neamurile prezente acolo, aşa că a spus: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” (v.47). Vedeţi, vorbea Călăuza, nu Petru, pentru că aceea era o adunătură de neamuri considerate de el necurate şi nici măcar nu a vrut să meargă acolo. Dar Călăuza a spus: „Eu Te trimit!” Astfel, când Călăuza va deţine controlul deplin, când Îl lăsaţi să vă călăuzească, veţi face lucruri la care nici nu vă gândiţi.

Oh, ce minunat este să fii călăuzit de Duhul Sfânt! El este Călăuza. Aşa este. El a vorbit prin Petru şi i-a spus lui Corneliu ce trebuia să facă. Apoi, când ei toţi au primit Duhul Sfânt, a spus: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” Şi au fost botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Cine i-a călăuzit să facă aceasta? Călăuza care era în ei. Nu le-a spus Isus: „Să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi… căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.”? (Marcu 13.11). Amin.

Famenul care venea de la Ierusalim… În timpul acela, Dumnezeu avea acolo o Călăuză, pe Duhul Sfânt, şi un om care era umplut cu această Călăuză. El (Filip) nu era un predicator, ci era un fel de diacon, dar era acolo (în Samaria), vindeca bolnavii şi scotea afară draci, aşa că în cetate era o mare tulburare, dar şi o mare bucurie. În jurul lui erau adunaţi sute de oameni, dar Călăuza i-a spus: „Trebuie să mergi destul de departe, aşa că haide s-o luăm într-acolo!” El nu a contrazis Călăuza.

Nu contraziceţi Cuvântul Călăuzei, ci urmați-L! Dacă nu o faceţi, vă veţi rătăci şi veţi fi pierduţi. Nu uitaţi că dacă Îl părăsiţi, sunteţi pe cont propriu, aşa că vrem să stăm aproape de Călăuză.

Deci, El i-a spus: „Filipe, lasă grupul acesta şi du-te în pustie, acolo unde nu este nimeni. Eu te trimit acolo unde va fi cineva!” Şi iată că pe drum venea un famen singuratic care era slujitorul împărătesei Etiopiei. El venea citind din cartea lui Isaia, iar Călăuza i-a spus: „Apropie-te de carul acela!” Filip s-a apropiat şi l-a întrebat pe famen: „Înţelegi tu ce citeşti?” „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?”, a răspuns famenul. Filip avea Călăuza. Amin.  Şi a început de la textul acela din Scriptură şi i L-a propovăduit pe Hristos, după care l-a botezat în apă chiar acolo. Sigur că da.

Oh, cât îmi place aceasta!

Când copiii lui Israel au părăsit Egiptul şi au pornit spre ţara făgăduită, în Exod 13.21, Dumnezeu ştia că ei nu mai călătoriseră niciodată până atunci. Erau doar patruzeci de mile, dar cu toate acestea ei aveau nevoie de ceva timp ca să le poată parcurge. Şi pentru că s-ar fi rătăcit, Dumnezeu le-a trimis o Călăuză. Astfel, În Exod 13.21 scrie: „Voi trimite pe Îngerul Meu să meargă înaintea voastră şi să vă conducă pe cale” să-i călăuzească spre ţara făgăduită. Şi copiii lui Israel au urmat Călăuza, Stâlpul de Foc noaptea şi Norul ziua, iar când Se oprea El, se opreau şi ei, şi când pornea El, porneau şi ei. Dar când El a ajuns aproape de ţară, ei nu erau încă pregătiţi să intre, și atunci i-a dus înapoi în pustie şi El S-a dus cu ei.

Aşa este şi biserica de astăzi. Astăzi, îndelunga răbdare a lui Dumnezeu este la fel ca şi în zilele lui Noe. Biserica ar fi fost dusă dacă s-ar fi corectat şi s-ar fi pus în ordine, dar El ne-a condus tot timpul.

Când Israelul striga şi se bucura văzând soldaţii egipteni morţi, caii înecaţi şi carele faraonului cu roţile în sus, Moise cânta în Duhul, Miriam dansa în Duhul şi fiicele lui Israel alergau în sus şi-n jos de-a lungul malului, ei nici nu bănuiau că sunt la o distanţă de câteva zile de laptele şi mierea făgăduite şi nici că îi aşteptau patruzeci de ani de pribegie pentru că au cârtit împotriva lui Dumnezeu şi a Călăuzei.

Şi noi suntem în aceeaşi stare. De aici voi merge la Shreveport. În urmă cu cincizeci de ani, Duhul Sfânt S-a revărsat în Louisiana de ziua Recunoştinţei, dar cum s-a simţit biserica de atunci încoace?

Vă daţi seama că biserica romano-catolică a fost la început biserica rusalistică? Acesta este adevărul. Aşa este. A fost biserica rusalistică, dar conducătorii ei rigizi au început să înlocuiască Scripturile lui Dumnezeu cu tradiţiile lor, şi-au făcut dogme şi aşa mai departe. Uitaţi-vă unde a ajuns acum: nu mai are o urmă de Scriptură în ea, fiindcă au înlocuit Ceva din Cuvânt cu altceva, o bucată de pâine în locul Duhului Sfânt; au înlocuit scufundarea în apă cu stropirea; au înlocuit Numele Domnului Isus Hristos cu titlurile: Tată, Fiu şi Duh Sfânt; au înlocuit toate acele mari profeţii ale Bibliei spuse pentru noi, iar acum sunt foarte, foarte departe de învăţătura biblică.

Cincizecimea s-a revărsat în urmă cu cincizeci de ani în Louisiana, dar dacă timpul va dura mai mult de două sute de ani, în felul în care adaugă tot timpul lucruri, biserica va fi mult mai departe decât a ajuns biserica catolică.  Predicatorii de modă veche nu mai sunt; de adunările de stradă nici nu se mai aude şi totul s-a transformat în spectacol de Hollywood, cu femei cu părul scurt care umblă cu pantaloni scurţi şi vopsite peste tot, deşi se numesc creştine. Nişte Ricky aleargă în sus şi-n jos cu chitara pe scenă, alături de femei îmbrăcate cu rochii atât de strâmte încât arată ca nişte cârnaţi vienezi şi se scutură pe platformă cu cerceii atârnând în jos de sub tunsoarea la modă, deşi spun că sunt creştini.

Ceea ce ne trebuie nouă este o religie fierbinte care să pârjolească lumea afară din biserică. Trebuie să ne întoarcem înapoi la Duhul Sfânt şi Foc, înapoi la Cel care arde zgura şi aduce înapoi predicarea de modă veche, care să facă cerul înalt, iadul încins şi ţeava de puşcă dreaptă (Acesta este un proverb american echivalent cu: „Să spună albului alb şi negrului negru”). De o astfel de predicare avem nevoie, dar adunarea voastră va vota plecarea predicatorului dacă va face aceasta.

Uneori, adunarea pune deoparte păstorii buni, de aceea eu nu am o denominaţiune, ci am un Cartier General, iar acela este în cer şi merg oriunde mă trimite El şi spun orice spune El. Noi nu vrem nici o denominaţiune. Biserica aceasta nici nu vorbeşte despre denominaţiune pentru că dacă ar face aceasta, şi-ar pierde păstorul imediat. Nici eu nu aş sta nici cinci minute în ea. Spuneţi-mi o biserica ce s-a organizat şi apoi s-a ridicat din nou. Duhul Sfânt este trimis să conducă Biserica nu vreun grup de oameni! Duhul Sfânt este Atotştiutor, dar oamenii devin rigizi şi indiferenţi.

Dumnezeu le-a spus că le va trimite o Călăuză şi îi va călăuzi pe cale, și cât timp au urmat Stâlpul de Foc, au fost în ordine. El i-a condus la poarta ţării făgăduite, pentru că până acolo trebuia să meargă. Atunci, marele luptător Iosua le-a spus: „Sfinţiţi-vă, pentru că în a treia zi Dumnezeu va deschide Iordanul şi vom trece dincolo!” Şi priviţi ce le-a mai spus – mie îmi place aceasta: „Staţi aproape în spatele chivotului legământului pentru că nu aţi mai trecut pe drumul acesta!”

Ce era Chivotul? Cuvântul. Nu umblaţi pe căile voastre denominaţionale, ci staţi în spatele Cuvântului pentru că nu aţi mai trecut pe aici! Frate, dacă este un timp în care biserica creştină ar trebui să se cerceteze, timpul acela este chiar acum. Este chiar acum, când se desfăşoară această mare adunare la Roma. Deosebirile s-au înlăturat şi Confederaţia bisericilor în care se unesc toate aceste denominaţiuni ca să formeze chipul fiarei, exact cum spune Biblia, prinde contur.

 Voi ştiţi ce v-am spus în mesajul din dimineaţa aceasta. Iată că suntem aici, toate lucrurile sunt aici, dar oamenii continuă să meargă după crezurile lor. Mai bine staţi în spatele Cuvântului! Cuvântul vă va conduce dincolo, pentru că Cuvântul este Hristos, Hristos este Dumnezeu şi Dumnezeu este Duhul Sfânt.

Staţi în spatele Cuvântului! Da, domnilor. Staţi cu acea Călăuză! Staţi după El. Nu treceţi în faţă, ci staţi în spatele Lui! Lăsați-L pe El să vă conducă, nu conduceţi voi! Lăsați-L pe El!

Iosua a spus: „Nu aţi mai trecut pe drumul acesta, nu ştiţi nimic despre el.” (Iosua 3.4).

Acesta este necazul astăzi! Voi nu aveţi nevoie să fiţi conduşi pe calea cea largă, pentru că ştiţi toate aleile şi cărările ei; ştiţi toate căile spre păcat… sunteţi acolo demult. Voi nu aveţi nevoie de nimeni să vă spună aceasta, fiindcă cunoaşteţi toate scurtăturile. Aşa este, ştiţi totul despre orice păcat. Nu trebuie să-ţi spună nimeni cum să furi, pentru că ştii. Nu trebuie să-ţi spună nimeni cum să înjuri, pentru că ştii şi aceasta. Nu trebuie să-ţi spună nimeni cum să faci lucruri rele pentru că sunt peste tot.

Creştinilor, voi să nu uitaţi că aţi trecut dincolo! Voi sunteţi pe un alt Tărâm; sunteţi născuţi din nou; sunteţi în Ţara cerească, în Ţara făgăduită.

Voi cunoaşteţi drumul celălalt. Oh, da! Ştiţi cum staţi când aveţi o mână de cărţi; ştiţi ce înseamnă când sunt aruncate zarurile şi aşa mai departe. Dar când vine vorba de neprihănirea, sfinţirea şi puterea lui Dumnezeu, când vine vorba de cum operează, de cum lucrează Duhul Sfânt, este bine să staţi în spatele Cuvântului, a Călăuzei. Înţelegeţi? Să nu treceţi înaintea Lui!

Tu spui: „Eu sunt un om inteligent, am două diplome de colegiu.” Este bine să uiţi aceasta! Da, domnule.

„Eu am terminat seminarul.” Uită aceasta! Mai bine stai în spatele Călăuzei şi lasă-L pe El să te conducă. El ştie calea, dar tu nu o ştii pentru că nu ai mai trecut pe drumul acesta!

Poate zici: „Dar ei au trecut!” Ei bine, haide să vedem! Isus a spus: „Cei care au trecut pe drumul acesta, vor fi urmaţi de aceste semne: „În Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu îi va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16.17-18).

Mulţi resping aceasta şi spun că aceste versete nu sunt inspirate, dar ei nu urmează Călăuza, ci un crez omenesc. Să ştiţi că este bine să staţi în spatele Cuvântului, pentru că nu aţi mai trecut pe drumul acesta!

Dacă sunteţi născuţi din nou, aţi fost născuţi în sfinţenie. Dar voi nu aţi mai trecut pe drumul acesta, iar dacă treceţi pe aici, trebuie să treceţi prin sfinţenie, fiindcă este un Tărâm nou, o Viaţă nouă, un popor nou.

Dacă vii în biserică şi auzi pe cineva strigând: „Slavă lui Dumnezeu! Aleluia!” şi spui: „Vai de mine! În biserica mea nu se face aşa ceva, aşa că mă ridic şi plec!”, eu zic să ai grijă. Stai în spatele Cuvântului şi lasă Călăuza să te conducă!

El vă va călăuzi în tot adevărul şi vă va descoperi lucrurile despre care v-am vorbit Eu. El vă va arăta aceasta şi vă va spune lucrurile care vor veni.” Cine? Adevărata Călăuză. Nu mergeţi la episcop, ci căutaţi Călăuza! Nu mergeţi nicăieri, decât la Călăuză, fiindcă El este Singurul care vă poate călăuzi. Este Singurul care o va face. Dumnezeu v-a dat o Călăuză, luaţi Calea dată de Dumnezeu!

Problema este că astăzi, oamenii vin la biserică iar dacă se întâmplă ceva neobişnuit pentru ei, stau câteva minute…

Eu am admirat o femeie venită dintr-o biserică formală, pentru care tocmai m-am rugat, și Dumnezeu o va vindeca. Ea nu a înţeles lucrurile acestea, nu ştia nimic despre aceasta. A venit în biserică şi a spus că nu ştie nimic, dar eu i-am spus să vină şi să vadă. Era destul de timidă şi şovăielnică, dar Călăuza continua să îi spună: „Mergi mai departe!”, şi ea a înţeles. Aceasta-i tot. Vedeţi, aceasta se întâmplă din cauză că Duhul Sfânt călăuzeşte aceste lucruri. Vedeţi, Dumnezeu are dată o cale.

Aţi observat vreodată gâştele sălbatice sau raţele care merg spre Sud? Răţoiul acela s-a născut undeva pe lacul acela. El nu cunoaşte Nordul, Estul, Sudul sau Vestul şi nu ştie nimic altceva decât lacul pe care stă acolo în Munţii Canadei, pentru că nu a plecat niciodată de pe lacul acela. Dar micuţul răţoi s-a născut să fie un conducător.

Şi ce s-a întâmplat într-o noapte când a venit zăpada pe vârfurile munţilor? Briza aceea rece a venit până jos şi mi-l pot imagina pe micuţul răţoi zicând: „Ce înseamnă aceasta, mami?” El nu a mai simţit vremea rece până atunci, dar a observat că marginile lacului încep să îngheţe. El nu ştie ce este aceasta, dar dintr-o dată… El a fost născut să fie călăuză, să conducă stolul de raţe, aşa că va sări drept în mijlocul lacului când îl va atinge ceva. Puteţi s-o numiţi cum vreţi, dar noi o numim instinct sau inspiraţie. El va merge drept în mijlocul lacului, îşi va îndrepta ciocul în sus şi va începe: „mac-mac, mac-mac!”, şi fiecare raţă de pe lac va veni la el. De ce? Pentru că îşi cunosc conducătorul după strigăt.

Dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti pentru luptă?” (1Corinteni 14.8). Aşa este. Cine se poate pregăti pentru luptă dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat? Dacă raţa aceea ar da un sunet încurcat, cine s-ar pregăti pentru zbor? Dar când răţoiul îşi întinde gâtul şi îşi deschide ciocul strigând: „mac-mac, mac-mac!”, fiecare raţă va veni la el. „Mac-mac, mac-mac!” Iată-le cum vin! De ce jubileu au parte chiar acolo în mijlocul lacului, învârtindu-se într-una!

După un timp, simte că se mişcă ceva peste el: trebuie să plece! Atunci, îşi va întinde aripile micuţe şi îşi va lua zborul de pe lacul acela, se va ridica în văzduh, se va roti de patru sau cinci ori, apoi o va lua drept spre Louisiana, cu toate raţele după el. „Mac-mac, mac-mac!”, iată-l cum merge! De ce? Pentru că este o călăuză. Amin! Raţele îşi cunosc călăuza, dar biserica nu! Da, el ştie ce face.

Uitaţi-vă la gâştele care vin din Alaska. Ele sunt conduse întotdeauna de un gâscan, dar acele gâşte trebuie să privească foarte atente după acel gâscan, trebuie să ştie despre ce vorbeşte el. În urmă cu câţiva ani, aţi citit în revista „Look” despre gâscanul care nu a ştiut ce face şi a condus un stol de gâşte tocmai în Anglia. Aşa este. În Anglia nu s-a mai văzut aşa ceva. De ce? Ele s-au uitat după conducătorul lor, dar gâscanul acela bătrân nu a ştiut unde merge, iar acum sunt acolo şi nu se mai pot întoarce.

Aceasta este problema astăzi cu o mulţime de gâşte: ele se învârt încă în jur. În revistă scrie că gâştele acelea continuă să se învârtă în jurul Angliei, fiindcă nu ştiu să meargă înapoi. Aşa este cu unele din aceste gâşte pe care le ştiu: trebuie să meargă în jur la vreo adunare atractivă unde vine un mare predicator care predică puţin. Dar ele nu ştiu unde se duc şi se învârt în jur pentru că au un gâscan care le conduce spre o petrecere denominaţională şi nu înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu, la botezul cu Duhul Sfânt. Apoi, se miră de ce nu avem nici o trezire în zilele noastre. Voi trebuie să aveţi acel Sunet specific care este Trâmbiţa Evangheliei, care trâmbiţă Evanghelia, fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu. Nu un crez, nu o denominaţiune, ci Biblia, Duhul Sfânt: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Şi astfel, ei merg pe drum.

Se spune că odată, un gâscan a condus cârdul de gâşte pe întuneric şi toate s-au zdrobit de munte şi s-au prăpădit, pentru că nu a ştiut pe unde să le ducă. Sigur că da.

 Ele trebuie să cunoască sunetul specific, iar dacă micuţa răţuşcă scoate un anumit sunet şi toate îl cunosc, vor avea un jubileu în drumul lor către Sud. De ce se duc acolo? Ca să nu le fie frig.

Acum, dacă Dumnezeu i-a dat unei raţe suficient simţ ca să poată evita frigul, cu cât mai mult i-a dat bisericii o Călăuză? Dacă o raţă poate face aceasta prin instinct, ce va face Duhul Sfânt în biserică? El ar trebui să ne conducă afară din formalism şi din crezurile vechi, în minunatul şi gloriosul botez al Duhului Sfânt, unde este adevărata putere, cunoştinţă, răbdare şi evlavie. Într-acolo ne va călăuzi adevărata Călăuză, fiindcă El nu va trâmbiţa nimic altceva decât Evanghelia, nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu. Cu siguranţa, voi aveţi nevoie de Călăuză.

 Înţelepţii aceia nu ştiau nimic despre Dumnezeu. Ei erau magi şi trăiau în Orient. Voi ştiţi că Biblia spune că ei au spus: „Am văzut Steaua Lui în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” Ei erau în Est şi priveau spre Vest şi au văzut Steaua Lui. „Noi eram în Est şi am văzut Steaua lui în Vest”. Vedeţi? „Am văzut Steaua lui în Răsărit.” (Matei 2.2). Vedeţi, ei erau în Răsărit: „Am văzut Steaua Lui când eram în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”

Mi-i imaginez pe aceşti micuţi pregătindu-se de plecare. Îmi închipui cum una din neveste a spus: „Am împachetat tot, dar unde îţi este busola?”

„De data aceasta nu voi folosi busola.”

„Dar cum vei trece dincolo de munţi?”

Să nu uitaţi că trebuiau să treacă râul Tigru şi să ajungă jos în câmpie. Ei au călătorit timp de doi ani pe cămile. Şi cum au reuşit?

„Nu am luat nici o busolă.”

„Dar cum veţi merge?”

„Mergem pe calea dată de Dumnezeu. Steaua aceea mă va conduce la acel Împărat.” Aşa este.

„Am văzut Steaua Lui în Răsărit şi am urmat-o până aici, în Vest, ca să ne închinăm Lui. Unde este El?”

Ei au mers pe calea dată de Dumnezeu, apoi s-au încurcat cu nişte crezuri. Au intrat în Ierusalim, iar în timp ce umblau pe străzi, au întâlnit nişte oameni bine îmbrăcaţi pe care i-au întrebat:

Unde este Împăratul de curând născut la Iudeilor?” Ei bine, acolo era capitala, era Ierusalimul şi cu siguranţă ei trebuiau să ştie ceva. „Unde este El? Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor, căci I-am văzut Steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui. Unde este El?”

S-au dus la păstorul Cutare şi la marele preot Cutare, dar niciunul nu a ştiut nimic despre El. „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Unde este El?”, dar ei nu ştiau.

Dar sus pe deal erau nişte păstori care aveau un timp minunat pentru că au umblat pe calea dată de Dumnezeu.

Ceilalţi s-au adunat şi au spus: „Vom convoca adunarea comitetului.” Şi au convocat consiliul sinedriului ca să întrebe dacă au auzit ceva despre aceasta, dar ei au răspuns: „Nu, nu am auzit nimic.”

Tot aşa este şi astăzi. Ei nu ştiu nimic despre această Călăuză, despre acest Duh Sfânt care vindecă, umple, salvează şi vine din nou; nu ştiu nimic despre Călăuza care ne-a spus că se vor întâmpla toate aceste lucruri şi noi suntem în mijlocul lor. Ei nu ştiu nimic despre Cel care deosebeşte gândurile inimii, fiindcă Îl numesc telepatie sau cumva. Ei nu ştiu ce să spună despre El.

Deci, vedeţi, cât timp magii… Vă amintiţi că Steaua a dispărut atunci când au intrat în Ierusalim. Cât timp priviţi după crezuri şi oameni denominaționali care să vă conducă la Dumnezeu, ajutorul lui Dumnezeu vă va părăsi.

Dar când s-au săturat de ei şi au obosit să mai caute, când au părăsit crezurile şi denominaţiunile acelor iudei şi au ieşit din Ierusalim, Steaua li s-a arătat din nou şi s-au bucurat nespus de mult. Atunci au văzut Călăuza din nou. Oh, ce diferenţă este să treci de la o biserică rece şi formală la o biserică bună, în clocot, şi să vezi călăuzirea Călăuzei. Da, am văzut Steaua Lui în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.

Iosua le-a spus: „Să urmaţi Chivotul pentru că nu aţi mai trecut pe aici!” Dumnezeu nu-I va permite Chivotului să meargă altfel decât pe calea dreaptă. Astfel, toţi L-au urmat şi au trecut Iordanul.

La fel este şi astăzi cu Duhul Sfânt. Da, domnilor. Singurul mod prin care ştim dacă este sau nu Duhul Sfânt este să vedem manifestarea Lui, adeverirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Nişte fraţi au venit cu sânge şi untdelemn. Este în ordine dacă ei vor aşa, dar după mine aceasta nu este o adeverire. Este o adeverire biblică atâta timp cât adevereşte ce a spus Dumnezeu. Aşa este. Dar ei spuneau: „Dacă ai sânge şi untdelemn pe mâini înseamnă că ai Duhul Sfânt.” Eu nu pot să fiu de acord cu aceasta. Nu cred că untdelemnul are vreo legătură cu aceasta. Dacă sângele de pe mâna lor poate aduce vindecare şi mântuire, cum rămâne cu Sângele lui Isus Hristos? Dacă untdelemnul vindecă, cum este cu rănile Lui? Vedeţi?

Mie îmi place să vină Călăuza şi să vă aducă la adevărul Cuvântului pentru că atunci ştii că eşti la zero şi eşti gata pentru numărătoarea inversă, gata de zbor. Da, domnilor. De ce? Deoarece Călăuza face totul real.

Am aici un text pe care aş vrea să-l citesc. Este din 2Petru 1.21:

Căci nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.”

Deci, cum veneau prorociile? Nu prin voia omului, prin crezuri denominaţionale, ci prin voia lui Dumnezeu. Când oamenii erau sfinţi, erau mânaţi de Duhul Sfânt. El a fost întotdeauna Călăuza lui Dumnezeu. Acesta este Duhul Sfânt care era în acel Stâlp de Foc; Acesta era Duhul Sfânt şi orice om ştie că era Hristos.

Moise a părăsit Egiptul socotind ocara lui Hristos mai de preţ decât bogăţiile Egiptului. Acolo a fost Hristos, şi El a spus: „…mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8.58). „Eu sunt” este Cel cu care s-a întâlnit Moise în Stâlpul de Foc din rugul aprins. Da, domnilor. El era Dumnezeu făcut trup; nu a treia persoană, ci aceeaşi Persoană în altă slujbă.  Nu trei dumnezei, ci trei slujbe ale aceluiaşi Dumnezeu. Corect.

În ordine. Întotdeauna când Dumnezeu dă ceva, El dă ce este mai bun. Când Dumnezeu a dat o cale pentru a întări biserica Sa, El a dat ce este mai bun. Astfel, când Adam şi Eva erau în grădina Eden, El le-a dat Cuvântul Său: „Staţi după acest Cuvânt şi sunteţi în siguranţă. Dar dacă păşiţi alături de El, în ziua în care veţi mânca, veţi muri!” Dumnezeu nu Şi-a schimbat încă felul de lucrare, dar nici Satan nu l-a schimbat pe al lui. Ce face el? Încearcă să argumenteze: „Cu siguranţă, Dumnezeu nu va face aceasta.” Sigur că o va face pentru că aşa a spus.

Tot aşa spun şi oamenii de astăzi: Vrei să spui că dacă merg la biserică, îmi plătesc zeciuielile şi fac toate lucrurile, Dumnezeu mă va scoate afară?” Dacă un om nu se naşte din nou, el nu va înţelege Împărăţia lui Dumnezeu. Înţelegeţi? Nu există nici o scuză.

„Păi, bietul bătrân sau sărmana bătrână sunt suflete scumpe!” Singurul fel în care Îl vor putea vedea pe Dumnezeu este dacă se nasc din nou. Asta-i tot.

Nu contează cât este de mic, de bătrân, de tânăr sau ce a făcut, chiar dacă a mers la biserică sau a fost cunoscut de multe denominaţiuni, indiferent câte crezuri ştie să recite, dacă nu a fost născut din nou, nu este pe Temelie. Exact aşa este.

Deci, vedeţi, voi aveţi nevoie de Călăuză. Ea vă va călăuzi la Adevăr, iar Adevărul este Cuvântul. El vă va călăuzi pentru că a făcut-o întotdeauna. Dumnezeu nu trebuie să schimbe nimic pentru că El este Infinit şi ştie ce este mai bine. El este Omniprezent, este Atotputernic, este totul. Aşa este El şi nu trebuie să schimbe nimic; El este Cel care vă întăreşte pe cale, Cel care vă conduce, iar Duhul Sfânt, Călăuza, este confirmarea Aceluiaşi Cuvânt pe care Îl învaţă.

Marcu a fost condus de Călăuză să spună:

Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi,

vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16.15-18).

Astfel, Biblia spune că ei s-au dus peste tot călăuziţi de Călăuză, au predicat Cuvântul, iar semnele i-au urmat. Ce era aceasta? Călăuza dovedea că era Adevărul.

Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Aşa a fost aşezată. Acesta este Programul Lui şi nu Se poate abate de la El pentru că este infinit. Amin. El este Dumnezeu şi nu Se poate abate.

Eu pot să mă schimb pentru că sunt om şi la fel tu, dar Dumnezeu nu Se poate schimba. Eu sunt mărginit, aşa că pot să fac greşeli şi să spun lucruri greşite, cum putem face cu toţii, dar Dumnezeu nu poate face aceasta şi să rămână Dumnezeu. Prima Lui hotărâre este desăvârşită şi felul în care lucrează prima dată este felul în care trebuie să lucreze de fiecare dată. Astfel, dacă este chemat în scenă să salveze un păcătos, El îl salvează pe o singură bază, iar când vine următorul păcătos, trebuie să procedeze la fel ca prima dată, pentru că altfel a procedat greşit prima dată. Amin! Îl iubesc pentru că ştiu că acesta este Adevărul.

Am cincizeci şi trei de ani şi predic Evanghelia de treizeci şi trei de ani şi jumătate, dar nu am văzut niciodată vreo greşeală în Ea. Am văzut Evanghelia testată de şapte ori în jurul lumii, printre tot felul de religii, înaintea multor mulţimi de oameni, odată am avut chiar o jumătate de milion de oameni, dar nu a dat greş niciodată. Eu nu vorbesc din vreo carte, ci vorbesc din proprie experienţă şi ştiu că Dumnezeu stă în spatele Cuvântului Său şi Îl onorează. Deci, dacă ai vreun crez, este bine să ai grijă pentru că Duhul Sfânt va legitima numai Cuvântul lui Dumnezeu.

În Ioan 1.1-14 spune… El este Cuvântul, El este Călăuza. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…”

Petru a fost călăuzit să spună cum se primeşte Duhul Sfânt. El a spus: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi de acolo vă va prelua Călăuza.” Aceasta trebuie să faceţi. Întâi, pocăiţi-vă de păcatele voastre, apoi vă va lua Călăuza. Aceasta este datoria voastră. Este datoria ta să te pocăieşti şi să te botezi, după care este datoria Călăuzei să te preia şi să te călăuzească de la curăţire la cunoştinţă, apoi la înfrânare, la răbdare, la evlavie şi la dragostea de fraţi, şi Duhul Sfânt te pecetluieşte. Vedeţi? Atunci eşti la statura deplină a lui Dumnezeu, un adevărat om al lui Dumnezeu, ancorat în Hristos. Îmi place să fiu ancorat în Hristos.

Da, Marcu a fost călăuzit de Duhul Sfânt să scrie Marcu 16, iar Ioan a fost călăuzit de Călăuză când a scris Apocalipsa. Tot Călăuza l-a călăuzit să spună că „oricine va scoate sau va adăuga un Cuvânt, i se va scoate partea din Cartea Vieţii.”

Cum este posibil să înlocuieşti Cuvântul lui Dumnezeu cu ceva şi totuşi să spui că eşti călăuzit de Duhul Sfânt? Aşa ceva nu are sens, nu-i aşa? Nu, domnule!

El a fost Călăuza mea în toată viaţa; El m-a condus la Viaţă; El este Cel care m-a condus la Viaţă şi El este Viaţa mea. Fără El nu am Viaţă şi nu vreau nimic, pentru că El este totul în toate. În ceasul necazului El stă lângă mine; ieri m-a binecuvântat, iar astăzi o face din nou. Ce altceva pot să mai aştept? Acelaşi în veci, lăudat să fie Numele Lui. Amin!

El a promis aceasta şi o va face. El este Viaţa mea; El este Călăuza mea, totul în toate. Eu m-am încrezut în El; când am avut încercări grele, eu m-am încrezut în El şi oriunde merg, mă încred numai în El. Să o faceţi şi voi. Femeilor, dacă vreţi să mergeţi să spălaţi, încredeţi-vă în El, dacă mergeţi în oraş, încredeţi-vă în El.

A fost o vreme când am crezut că sunt un bun pădurar, fiindcă vânam mult. Astfel, mă gândeam: „Eu nu pot să mă rătăcesc în pădure pentru că ştiu unde mă aflu. Mama a fost pe jumătate indiancă şi îmi place pădurea.”

În luna de miere am trişat-o puţin pe soţia mea. Eu i-am spus: „Ştii, scumpo, ar fi bine să ne căsătorim pe 23 octombrie.” Desigur, atunci mi-a spus Domnul s-o facem. Astfel, m-am gândit că am ceva bani economisiţi şi în luna de miere vom merge la cascada Niagara şi undeva în Adirondack să vânez puţin. Deci, am plecat cu ea şi cu Billy care era încă micuţ, am plecat în luna de miere la vânătoare fiindcă m-am gândit că este un lucru bun.

I-am scris domnului Denton care era pădurar şi ne-am dus sus pe Muntele Hurricane. I-am spus domnului Denton că voi merge acolo fiindcă vreau să vânăm împreună un urs, iar el mi-a răspuns:

„Ok, Billy, vino sus fiindcă voi fi acolo în data cutare.”

Eu, soţia mea şi Billy, am ajuns acolo cu o zi mai devreme. Cabana era închisă, dar era un mic adăpost mai sus în pădure.

Nu demult, am fost acolo cu fratele Sothmann, iar Duhul Sfânt a venit acolo, Lumina aceea galbenă care Se mişca în jurul unui tufiş şi El mi-a spus: „Vino încoace fiindcă vreau să-ţi vorbesc. Mâine să ai grijă pentru că îţi vor întinde o cursă. Să fii vigilent!” Este adevărat, frate Fred?  Apoi am mers la Vermont şi acolo am spus la sute de oameni care erau în seara aceea în adunare, că mi s-a întins o cursă şi o voi vedea. Atunci nu am ştiut unde era, dar în seara următoare am văzut-o şi am spus: „Iată, aceasta este cursa care mi-a fost întinsă.”, iar Duhul Sfânt m-a călăuzit ce să fac. Totul a fost întocmai. Mulţi dintre voi ştiţi ce s-a întâmplat, dar acum nu am timp să povestesc.

Acolo în pădure începea să se răcească. Domnul Denton urma să vină a doua zi, aşa că am zis: „Ştii ceva, scumpa mea, ar fi bine să vânez un căprior ca să-l ducem acasă. Dacă aş merge să vânez puţin, am avea asigurată carnea pe timpul iernii.”

„Păi, du-te Billy,” a răspuns ea, „dar să nu uiţi că eu nu ştiu nimic despre pădure.”

„Uite, dragă, îţi aminteşti că în urmă cu doi ani am omorât acei trei urşi? Ei bine, aceasta s-a întâmplat pe vârful muntelui de acolo, iar acum voi prinde un căprior mare şi un urs. În felul acesta vom avea asigurată carnea pentru iarnă.”

Aceasta suna destul de bine. (Am cules şi afine pe care le-am vândut şi ne-am luat cărbune pentru iarnă). Apoi, i-am spus: „Îmi iau puşca şi mă duc să vânez pentru că sunt o mulţime de căprioare şi poate am să prind una. Mă întorc repede.” „Bine”, a răspuns ea.

Când am pornit prin pădure era puţină ceaţă. Oricine ştie ce înseamnă când se lasă ceaţa jos în munţi. Pur şi simplu nu mai ştii unde te afli; nu-ţi mai vezi nici mâna. Am luat-o printre nişte copaci tăiaţi, am coborât şi m-am dus de-a lungul crestei până am ajuns iar sus. Acolo am observat o panteră, cum îi ziceţi voi pe aici, dar noi o numim puma. Acolo sus este numit leu de munte, dar este vorba de acelaşi animal. Puma este o felină lungă de nouă picioare (274 cm) şi cântăreşte cam 150-200 de livre (68-90 Kg). Când a trecut drumul, am scos repede puşca dar nu am fost destul de rapid ca să şi trag în ea. Am luat-o la deal în urmărirea ei, privind frunzele pe care a călcat, ştiţi voi. O puteam auzi cum păşea şi ştiam că nu este ceva cu două picioare, ci cu patru. Ştiam că nu era o căprioară deoarece căprioara tropăie, dar acest animal păşeşte foarte fin, ca o pisică. Ursul merge legănat, deci trebuie să fi fost puma. Era după un buştean, iar când am zărit-o a dispărut foarte repede.

Eu eram foarte atent cum rămâneau frunzele în urma ei şi nu am observat că venea un nor de ceaţă. Urmărind puma, m-am furişat în jos într-o vale mare fiindcă mă gândeam: „Până la urmă am s-o prind cumva.” M-am urcat într-un loc mai înalt şi m-am uitat în jur să o văd sau s-o aud cumva, după care m-am coborât din nou.  Se puteau auzi cum se rupeau crengile când călca pe ele, dar pentru că se ascundea pe după copaci, nu puteam s-o urmăresc.

Am luat-o înapoi spre canion şi am simţit un urs, un mascul mare, iar atunci m-am gândit: „Băiete, pe acesta poţi să-l prinzi.” M-am dus puţin mai departe  urmărind tot felul de semne şi alte lucruri, dar nu vedeam nimic. Atunci m-am întors şi m-am dus pe partea cealaltă a muntelui.

Am văzut că era deja ceaţă, dar simţeam încă mirosul de urs în aer. Atunci mi-am zis: „Ce s-a întâmplat? Vântul vine de acolo şi am prins mirosul de urs venind de jos, de acolo, iar acum am trecut dincoace şi vântul vine din altă direcţie. Deci, trebuie să mă întorc înapoi de unde am simţit prima dată mirosul de urs şi să încep de acolo.”

Pe drumul înapoi, am privit peste canion şi am văzut tufişurile mişcându-se, apoi am văzut ceva negru care se mişca, aşa că mi-am zis: „Este aici!” Am încărcat repede puşca şi am stat nemişcat. Deodată, a apărut un cerb mare, un cerb cu adevărat mare, iar atunci m-am gândit: „De fapt, eu un cerb voiam”, şi l-am împuşcat.

Eu nu am observat că era… Mi-am curăţat mâinile, mi-am aranjat cuţitul, l-am pus la loc şi m-am gândit: „Lăudat să fie Dumnezeu! Îţi mulţumesc, Doamne Isuse că mi-ai dat carnea pentru iarnă. Lăudat să fie Dumnezeu!” Apoi, mi-am luat puşca şi m-am gândit să mă întorc în canion, dar atunci m-am gândit: „Băiete, uite că vine furtuna. Mai bine ai pleca de aici şi te-ai întoarce la Meda şi la Billy.” Apoi m-am gândit că ar trebui să mă grăbesc.

M-am dus sus pe canion, m-am descheiat la jacheta mea roşie şi am început să alerg, dar atunci m-am întrebat: „Oare unde m-am întors?” Vântul sufla deja jos şi copacii se loveau unii de alţii, iar eu m-am gândit din nou: „Oare unde m-am întors?” M-am dus roată. Ştiam că merg spre Muntele Hurricane, dar s-a întâmplat să mă opresc. Eram transpirat şi m-am gândit: „Ce se întâmplă? Merg de trei sferturi de oră şi nu găsesc locul unde m-am întors.” M-am uitat în sus şi acolo era căprioara mea, ceea ce însemna că eram exact în acelaşi loc. „Oare ce am făcut?”, m-am gândit atunci.

Am pornit din nou zicându-mi: „De data aceasta am să reuşesc. Prima dată nu am fost atent.” Am observat fiecare mişcare şi am căutat şi am căutat şi am căutat. Norii aceia erau tot mai aproape şi ştiam că se apropie o furtună de zăpadă, iar ceaţa era foarte joasă. Atunci m-am gândit: „Mă duc mai departe”, şi am mers şi am mers şi am mers, după care m-am gândit: „Parcă am mai văzut locul acesta!” M-am uitat şi căprioara mea era acolo. Vedeţi?

Ştiţi ce făceam eu? Indienii numesc aceasta „cercul morţii” pentru că te tot învârţi în cerc. În vremea aceea mă gândeam că sunt un ghid prea bun ca să mă rătăcesc şi că nimeni nu avea ce să-mi spună despre pădure pentru că cunoşteam împrejurimile.

Am pornit din nou zicându-mi: „Nu pot să mai fac această greşeală.” Şi m-am întors înapoi.

Când am început să bată vântul, m-am dus o bucată de drum sus pe canion. Peste tot ningea şi se făcea întuneric. Ştiam că Meda va muri în noaptea aceea în sălbăticie pentru că nu ştia să-şi poarte de grijă, iar Billy avea numai trei ani. Mă gândeam: „Ce se vor face?” Am ajuns într-un loc şi am dat de muşchi, aşa că m-am gândit: „Sunt undeva pe platou drept”, dar nu puteam să văd nimic pentru că era ceaţă. Am pornit din nou la drum.

Dacă aş fi fost singur, m-aş fi oprit într-un loc şi m-aş fi adăpostit, m-aş fi ascuns undeva şi aş fi aşteptat până când se termina furtuna, chiar dacă ţinea o zi sau două, apoi ieşeam afară. Aş fi tăiat o bucată din căprioară, aş fi luat-o în spate şi de restul aş fi uitat, dar nu puteam face aceasta fiindcă ştiam că soţia şi copilul meu erau în pădure în pericol să piară. Vedeţi?

Am mers puţin mai departe întrebându-mă: „Ce să fac?” Apoi mi-am zis: „Stai puţin, când am trecut peste prima vale, vântul bătea din faţă, ceea ce înseamnă că am venit dintr-acolo! Deci, trebuie să vin pe aici.” Astfel, am rătăcit printre stâncile acelea, fără să ştiu unde mă aflam. Curând am devenit nervos, dar încercam să mă păcălesc zicându-mi: „Nu te-ai rătăcit, Bill!” Dar nu ţine cu păcăleala! Nu, nu, fiindcă conştiinţa din interior îţi spune că nu eşti bine.

Tu încerci să spui: „Oh, eu sunt salvat! Eu merg la biserică!” Stai să ajungi pe patul morţii şi atunci vei şti cum stau lucrurile! Conştiinţa, ceva din interior îţi spune că eşti greşit. Vedeţi? Ştii că dacă mori, te vei întâlni cu un Dumnezeu sfânt. Noi am văzut aseară că până şi sfinţii îngeri trebuiau să-şi acopere faţa ca să stea înaintea Lui. Tu cum vei putea sta acolo dacă nu ai Sângele lui Isus Hristos să te acopere?

Eu mă gândeam: „Oh, voi reuşi!” şi am pornit din nou. Apoi am observat că auzeam Ceva, iar atunci am devenit nervos. Mă gândeam: „Dacă voi face aceasta, mă voi zdrobi în bucăţi!” De obicei, când cineva se rătăceşte, ia puşca şi se împuşcă sau cade în vreo râpă, îşi rupe piciorul şi moare pentru că nu mai poate merge. Eu ce să mă fac? Am mers mai departe, dar auzeam în continuare pe Cineva care zicea: „Eu sunt Ajutorul care nu lipseşte niciodată în nevoi!” Am mers mai departe gândindu-mă că probabil o iau puţin razna. Auzeam Glasul care-mi vorbea, dar am continuat să merg mai departe. Apoi am auzit şuierând: „Huş, huş, huş!”, dar mă gândeam în continuare: „Băiete, nu eşti rătăcit. Ce-i cu tine? Tu ştii unde eşti! Tu nu te poţi pierde! Eşti un vânător prea bun ca să te poţi rătăci!” Mă lăudam singur, însă mă păcăleam. Dar nu te poţi păcăli pentru că acolo înăuntru este o Roată mică ce-ţi spune: „Băiete, eşti pierdut! Ştii că te-ai rătăcit!”

Totuşi continuam să merg mai departe: „Oh, nu m-am pierdut! Va fi în ordine, voi găsi drumul!” Lucrurile începeau să arate ciudat, vântul bătea tare şi în jur cădea o zăpadă deasă. Atunci m-am gândit din nou la soţia şi copilul meu, şi imediat am auzit din nou Glasul acela: „Eu sunt Ajutorul care nu lipseşte niciodată în nevoi!” În vremea aceea, eram un lucrător al Evangheliei şi predicam chiar aici în Tabernacol. „Ce să fac?” mă gândeam îngrijorat. M-am oprit şi peste tot în jur era ceaţă, aşa că nu se putea face nimic. Atunci am zis: „Ce să fac? Doamne, nu sunt vrednic să trăiesc. Am avut prea multă încredere în mine fiindcă am crezut că sunt un vânător, dar nu sunt!”

Fraţilor, eu m-am încrezut întotdeauna în El şi la vânătoare am înregistrat recorduri. Ca pescar sunt foarte slab, dar întotdeauna m-am încrezut în El. Am împuşcat căprioare de la opt sute de yarzi (731 metri) şi am avut o puşcă cu care am împuşcat  treizeci şi cinci de capete fără greş. Citiţi aceasta oriunde, dar nu am fost eu, ci El. Întotdeauna m-am încrezut în El, iar acum mă gândeam: „Ce să fac? Ce să fac?”

Şi Glasul acela continua: „Eu sunt Ajutorul care nu lipseşte niciodată în nevoi!” Atunci am zis: „Dumnezeule, Tu îmi vorbeşti?” Mi-am scos pălăria roşie de patrulare care avea o batistă roşie în jurul ei şi am pus-o jos.  Mi-am dat jos jacheta umedă, mi-am rezemat arma de un copac şi am spus: „Tată ceresc, acum nu mai sunt eu. Aud o Voce care îmi vorbeşte, Tu eşti Acela? Doamne, recunosc înaintea Ta că nu sunt vânător. Nu sunt! Nu găsesc calea înapoi şi trebuie să mă ajuţi. Din cauza a ceea ce am făcut, nu sunt vrednic să trăiesc, fiindcă am crezut că ştiu prea multe ca să mă pot rătăci. Doamne, am nevoie de Tine. Soţia mea este o femeie bună. Copilaşul meu nu mai are mamă, dar ea încearcă să fie mamă pentru el. Noi tocmai ne-am căsătorit, iar ea este ca un copil în pădure şi poate muri în noaptea aceasta acolo. Nu-i lăsa, Dumnezeule! Du-mă la ei ca să am grijă să nu moară. Sunt pierdut, sunt pierdut, Dumnezeule, şi nu mai găsesc drumul înapoi. Vrei să mă ajuţi?  Iartă-mă pentru că m-am încrezut în mine, fiindcă nu pot să fac nimic fără Tine. Ajută-mă, Doamne, pentru că Tu eşti Călăuza mea.”

Am spus „Amin” şi m-am ridicat. Mi-am luat batista, haina, mi-am pus pălăria, am luat puşca şi am spus: „Acum voi fi atent şi voi încerca să ţin calea dreaptă fiindcă de o vreme mă învârt în cerc. Voi merge unde îmi spui Tu, Doamne Dumnezeule, Călăuza mea.”

Am luat-o în partea aceasta zicând: „Aceasta este şi trebuie să cred că aşa este. Am s-o iau pe aici. Voi ţine calea pe aici şi nu mă voi abate fiindcă ştiu că merg bine. Voi merge pe aici.” Dar dacă aş fi continuat aşa m-aş fi îndreptat spre Canada.

Atunci am simţit că Ceva, o Mână, mi-a atins umărul. Am simţit ca o mână de om care m-a atins atât de real încât m-am întors imediat să văd cine este. Nu era nimeni. „Oare ce este aceasta?” Aici în faţa mea este Biblia şi Dumnezeu Călăuza şi Judecătorul meu stă aici. Am privit în sus şi în spate, chiar în direcţia aceasta, ceaţa s-a retras până când am putut să văd turnul din vârful Muntelui Hurricane. Cu cele mai bune abilităţi de vânător pe care le aveam, mă îndepărtam şi era spre seară. M-am întors imediat şi m-am îndreptat într-acolo, apoi mi-am scos pălăria, mi-am ridicat mâinile şi am spus: „Dumnezeule, călăuzeşte-mă într-acolo pentru că Tu eşti Călăuza mea.”

Trebuia să merg prin râpe şi de toate şi se făcea tot mai întuneric, iar în cele din urmă s-a întunecat. Căprioarele săreau înaintea mea, dar nu puteam să mă gândesc la nimic altceva decât să ţin calea ca să ajung sus pe muntele acesta.

Ştiam că eu şi domnul Denton am tras firele de telefon de pe Muntele Hurricane până jos la tabără, pe o distanţă de trei mile şi jumătate, iar dacă ajungeam la turn eram salvat. Am luat-o pe o cărare mică, dar era acoperită de zăpadă şi nu se mai vedea. Vântul bătea tare, era întuneric şi viscolea de abia ştiai unde te afli. Tot ce puteam face după ce s-a întunecat, era să merg într-o singură direcţie: sus pe munte, pentru că turnul era chiar pe vârful muntelui, iar eu aveam cam şase mile până acolo. Gândiţi-vă că ceaţa s-a dat la o parte ca o spărtură şi pe acolo am putut să văd turnul.

Mi-am luat puşca într-o mână, iar cu cealaltă mână căutam firul de telefon pe care l-am prins cu domnul Denton de copaci până la cabană, ca să poată vorbi cu soţia lui de acolo din munţi. În timp ce mă ţineam de fir, ziceam: „O, Dumnezeule, ajută-mă să  găsesc firul acesta de sârmă!” La un moment dat, a început să mă doară mâna, eram obosit şi abia mă mai puteam ţine pe picioare. Era tot mai târziu, iar vântul bătea tot mai tare. Uneori prindeam câte o creangă şi ziceam: „Acesta este! Nu, nu este acesta!”, dar nu am vrut să primesc nici un sunet nesigur.

După o vreme, când eram gata să renunţ, am simţit ceva cu mâna. Oh, am fost pierdut, dar am fost găsit pentru că m-am ţinut de firul acela. Am aruncat puşca jos, mi-am scos pălăria şi mă gândeam: „O, Dumnezeule, ce simţământ plăcut este să ştii că ai fost găsit când erai pierdut! Am să mă ţin de firul acesta şi n-am să-i mai dau drumul, fiindcă el mă conduce drept spre locul unde se află ce am mai drag pe pământ, soţia şi copilul meu care sunt nerăbdători să ajung pentru că nu ştiu unde sunt, nu ştiu să facă focul, iar vântul bate atât de tare încât rupe crengile copacilor.” Nu era înţelept să las firul acela din mână şi l-am ţinut până când am ajuns la dragii mei.

Aceasta a fost o experienţă îngrozitoare, experienţa de a găsi calea înapoi, dar ea nu a fost nici pe departe ca experienţa când odată eram pierdut în păcat. În vremea aceea, mergeam de la o biserică la alta încercând să găsesc acel Ceva. M-am dus la adventiştii de ziua a şaptea, iar ei mi-au spus: „Ţine Sabatul şi nu mai mânca deloc carne.” M-am dus la biserica baptistă, la prima biserică baptistă, iar ei mi-au spus: „Spune doar că crezi în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi te vom boteza. Aceasta-i tot!”, dar nu era nimic.

Apoi, într-o zi, undeva într-un şopron pentru cărbuni, mi-am ridicat mâinile şi m-am prins de Ceva, sau ca să fiu mai precis, am fost prins de Ceva. Era Firul Vieţii, Călăuza. El m-a condus în siguranţă până acum şi nu-mi voi lua niciodată mâinile de pe acest Fir, ci mă voi ţine doar de El. Crezurile şi denominaţiunile pot să facă ce vor, dar eu mă voi ţine de acel Fir, pentru că tot ce am avut vreodată scump pe pământ şi tot ce este în ceruri, se află la capătul acelui Fir. El m-a adus în siguranţă până acum, iar eu mă încred în El şi restul drumului.  „Când va veni Duhul Sfânt, El vă va călăuzi în tot Adevărul.”

Prieteni, El m-a adus aici unde sunt astăzi; El m-a făcut ceea ce sunt astăzi şi vi-L pot prezenta şi vouă cu cel mai mare drag. El este singura Călăuză pe care o cunosc aici pe pământ sau în cer. El este Călăuza mea când merg la vânătoare; El este Călăuza mea când merg la pescuit; El este Călăuza mea când stau de vorbă cu cineva; El este Călăuza mea când predic şi este Călăuza mea când dorm. Iar când va fi să mor, El va sta acolo la Râu şi mă va trece valea. De aceea, „Nu mă tem de nici un rău, pentru că Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie şi mă călăuzeşte dincolo de Râu.”

Haideţi să ne rugăm.

Tată ceresc, Îţi sunt recunoscător pentru Călăuză, pentru Cel ce mă conduce.  Tată, uneori nu Îi aud glasul în jurul meu şi atunci mă cuprinde teama, de aceea, Îl vreau aproape de mine pentru că nu ştiu când voi trece Râul.

Doamne, nu îngădui să mă părăsească, pentru că singur nu pot să umblu, nu pot să predic, nu pot să vânez în păduri nu pot pescui şi nu pot să conduc maşina. Tu eşti Călăuza mea şi nu pot să fac nimic fără Tine.

Sunt atât de bucuros că pot să-i spun acestei adunări cum m-ai călăuzit în toate lucrurile şi m-ai adus până aici. Mă gândeam că în urmă cu câţiva ani, stăteam aici pe stradă şi din cauză că familia mea făcea rele, nimeni nu vorbea cu mine. Oamenii îmi spuneau: „Tatăl tău este contrabandist!” şi nimeni nu vorbea cu mine, deşi eu iubesc oamenii. Dar într-o zi, m-am prins de Firul acela… şi mă gândesc, Doamne, că acum trebuie să mă furişez în sălbăticie ca să am un pic de linişte. Cine a făcut aceasta? Nu eu, nu educaţia mea, pentru că eu nu am nici o educaţie, ci Tu ai făcut-o, Doamne, numai Tu ai făcut-o.

M-ai lăsat să nimeresc ţinta, m-ai lăsat să prind peştele cel mare, fiindcă ai ştiut că aceasta doream. Mi-ai dat taţi şi mame; mi-ai dat fraţi şi surori, mi-ai dat sănătate, mi-ai dat o soţie şi o familie. Tu eşti Călăuza mea, Doamne. Ajută-mă să mă ţin de mâna Ta şi nu mă lăsa să Te scap, iar dacă mi se oboseşte o mână, o schimb cu cealaltă. Ajută-mă, Doamne.

Doamne, îngăduie ca fiecare de aici să se apuce de acelaşi Fir al Vieţii, de Duhul Sfânt care este Viaţa noastră, Sursa dătătoare de Viaţă. Îngăduie să ne conducă pe toţi în Ţara bucuriei, unde nu există îngrijorările vieţii şi nu mai este truda de pe pământ; Acolo unde nu va mai fi bătrâneţe şi nici slăbiciune, unde nu vor mai fi nopţi istovitoare, nici plâns şi rugăciune, unde nu vor mai fi chemări la altar, ci toţi vom fi tineri, pentru că nu va mai fi nici boală şi nici tristeţe. Acolo nu va mai fi păcat, ci toţi vom trăi în neprihănirea lui Dumnezeu, de-a lungul veşniciilor care vor veni. Îndură-Te, Tată.

Tată, dacă în seara aceasta este cineva care încă nu s-a prins de acel Fir al Vieţii, fă să-L găsească chiar acum… Eu pot să spun din inimă şi cu mâna pe Cuvântul Tău, că Tu ai avut dreptate întotdeauna. Eu greşesc de multe ori, dar El este drept. Lasă-L să stea cu mine, Doamne şi ajută-mă să stau cu El. În ce-i priveşte pe cei care nu-L cunosc încă, ajută-i să se prindă de mâna Lui neschimbătoare ca să poată fi călăuziţi, pentru că într-o zi vor ajunge la Râu, și atunci va fi o dimineaţă ceţoasă. Marele şi bătrânul Iordan va geme, valurile vor fi năvalnice şi moartea va suge viaţa din noi, dar nu mă voi înfricoşa, Dumnezeule, pentru că am pus lucrurile în ordine cu mult timp în urmă.

Atunci, vreau doar să-mi scot coiful de luptător şi să mă întorc să privesc calea pe care m-a condus acel Fir; să văd întregul pustiu pe care l-am străbătut, fiecare buruiană de pe cale, fiecare grămadă de pietre de care m-am rănit, dar m-am ţinut de Fir… Aşa cum spune poetul: „Unii trec prin ape, alţii prin şuvoaie, unii prin încercări mari, dar toţi prin Sânge.” Eu vreau să iau acea Sabie veche care m-a apărat de-a lungul drumului, s-o bag în teacă şi să strig: „Tată, trimite barca în dimineaţa aceasta, fiindcă vin Acasă!” Doamne, Tu vei fi acolo pentru că ai promis aceasta şi nu poţi da greş.

Binecuvântează-i pe toţi cei care sunt aici, iar dacă nu ştiu cum să se ţină de acest Fir şi nu L-au atins niciodată, ajută-i să ridice mâinile chiar acum, mâini doritoare, mâini care vor să atingă acel Fir al Vieţii şi să-i conducă spre dorinţa inimii lor, la pacea şi mulţumirea desăvârşită, la odihna în Hristos.

Aş vrea să ştiu dacă în timp ce avem inimile plecate, sunt aici persoane care vor să ridice mâinile şi să spună: „Ţine-mă de mână!”  O, Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Când calea este grea, scumpe Domn, stai aproape

Când viaţa mea aproape s-a dus,

Eu stau la Râu acum, condu-mi paşii, ţine-mă de mână.

Ia-mă de mână, scumpe Domn şi călăuzeşte-mă.

Mai este cineva care ar vrea să ridice mâna şi să spună: „Doamne, în seara aceasta aş vrea să simt că am atins Firul Vieţii. Vreau să simt că Hristos mi-a iertat păcatele şi de astăzi înainte vreau să fiu o făptură nouă.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Mai este cineva care vrea să spună: „Lasă-mă să Te ating, fiindcă vreau să las în urmă eu-l meu.”?

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.

„Vreau să las eu-l meu în urmă şi să mă regăsesc în Tine, Doamne.” Dumnezeu să te binecuvânteze. Şi pe tine. Aşa este.

„Vreau să las eu-l meu în urmă şi să uit totul”.

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.

„Vreau să las un urmă toată cunoştinţa mea.” Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Nu vă încredeţi în planurile omeneşti, ci urmaţi Călăuza pentru că El vă va călăuzi în tot Adevărul.

„Călăuzeşte-mă, Doamne Isuse, călăuzeşte-mă Tu.” Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe voi, pe cei de acolo din spate. O, s-au ridicat o mulţime de mâini care aşteaptă salvarea. Altarul este aici, însă nu putem să-i chemăm pe oameni la altar pentru că este prea aglomerat. Dar El este chiar aici. Voi ştiţi foarte bine că atunci când aţi ridicat mâna, în inima voastră s-a întâmplat ceva.

Isus a spus: „Cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică.” (Ioan 5.24). Să ştiţi că aici este un bazin plin cu apă şi va fi suficient timp şi pentru botez.

Să ne rugăm.

Tatăl nostru ceresc, Duhul Sfânt a luat micuţul mesaj adus în seara aceasta, cu o voce răguşită şi l-a dus unde trebuie, l-a dus acolo unde a fost destinat, şi sunt mulţi, Doamne, poate zece sau cincisprezece care au ridicat mâna că au nevoie de Călăuză. Ei şi-au dat seama că au pierdut timpul şi vor să Te simtă, Doamne, vor Călăuza, vor să îşi ia un angajament. La Tine nu este niciodată prea mult, iar ei vor să se angajeze în această călătorie, dar nu ştiu cum să ajungă Acolo. Tu eşti singura Călăuză, iar ei vin la Călăuza dată de Dumnezeu, la Duhul Sfânt.

O, Duhule Sfânt, o, Călăuzitorule, vino jos peste noi! Iartă orice păcat, iartă-le fărădelegile şi primeşte-i în seara aceasta în Trupul lui Hristos, acolo unde pot simţi Curentul lui Dumnezeu trecând prin Firul care îi va conduce la Iordan şi dincolo de Iordan, în Ţara făgăduită. Ajută-i să rămână în spatele Cuvântului, fiindcă Cuvântul spune: „Pocăiţi-vă şi botezaţi-vă în Numele lui Isus Hristos.” Ajută-i să nu încerce s-o facă în alt fel, ci să urmeze doar Cuvântul, pentru că numai El îi va călăuzi. Aceştia sunt paşii care trebuie făcuţi ca să putem să ne prindem de Călăuză. Îndură-Te, Doamne. Fă să fie ai Tăi, fiindcă acum sunt în mâinile Tale ca trofee pe care nu le mai poate smulge nimeni de acolo.

Eu cred că îi vei primi ca oameni salvaţi, fiindcă cred că şi-au ridicat mâinile doar pentru că le-a vorbit Ceva, iar Acela ai fost Tu, Duhul Sfânt, Călăuza. Ei văd că se apropie timpul, că ceaţa cuprinde pământul, iar crezurile şi bisericile se unesc împreună. Dumnezeule, apoi vor încerca să spună: „Cei care sunt altfel decât noi, să plece de aici în Alaska!” Toate aceste lucruri cu care ne ameninţă ei, nu sunt ceva nou pentru noi, pentru că marea Călăuză ni le-a arătat în Cuvânt şi doar trecem prin partea aceea a Lui.

Dumnezeule Tată, vorbeşte-le în seara aceasta, în timp ce Ţi-i încredinţez ca trofee ale Cuvântului, în Numele lui Isus.

Tată, aici pe amvon sunt batiste pentru bolnavi. Poate unele sunt pentru copilaşi, pentru mame, pentru surori şi fraţi. Sunt aici cu agrafe înfipte în ele. Noi am învăţat din Biblie că ei au luat de pe trupul lui Pavel batiste şi şorţuri, iar bolnavii s-au vindecat şi duhurile necurate au ieşit afară din oameni. Doamne, noi ştim că Pavel era doar un om, dar ungerea Duhului Sfânt care era asupra lui, a binecuvântat batistele şi credinţa oamenilor că el era apostolul Tău.

Doamne, Pavel a fost luat dintre noi, dar nu şi Călăuza. El este încă aici, de aceea, Dumnezeule, Te rog să binecuvântezi aceste batiste, iar Călăuza să-i conducă spre o predare deplină.

Ni s-a spus că atunci când copiii lui Israel au urmat Călăuza, au ajuns drept la Marea Roşie. Călăuza i-a lăsat să ajungă până acolo jos. De ce? Ca să-Şi arate slava. Astfel, când nu mai era nici o nădejde, Dumnezeu S-a uitat în jos prin Stâlpul de Foc, iar bătrâna Mare Roşie s-a speriat şi s-a dat înapoi făcând o cărare pe care Israelul a putut să treacă spre ţara făgăduită.

Doamne, Tu eşti cu adevărat acelaşi Dumnezeu. Poate că oamenii aceştia sunt creştini, poate sunt pe calea bună, dar au fost înghesuiţi de boală într-un colţ. Priveşte în seara aceasta jos, prin Sângele lui Isus, astfel ca diavolul să se sperie, să dea înapoi şi să lase copiii Tăi să treacă spre Tărâmul sănătăţii. Îndură-Te, Tată, fiindcă eu le trimit de pe trupul meu spre al lor, în Numele lui Isus Hristos.

Eu înalţ această adunare înaintea Ta, prin credinţă îi aduc direct la gloriosul altar al lui Dumnezeu din ceruri şi Te rog să-i curăţeşti  de orice boală pe care o au şi de orice este rău şi să-i faci ai Tăi. Vindecă-i, Tată! Fie ca puterea care L-a ridicat pe Isus din mormânt, să însufleţească trupurile lor muritoare şi să-i facă făpturi noi în Hristos. Dă-le sănătate şi putere să Te slujească.

Doamne, adu-Ţi aminte şi de mine fiindcă sunt slujitorul Tău şi ajută-mă să fac faţă acolo unde este nevoie de rugăciune. Te rog să îngădui ca Duhul Sfânt să ne călăuzească, să ne folosească şi să ne conducă până în ziua când Îl vom vedea pe Isus Hristos faţă în faţă, la glorioasa Sa venire, atunci când Îl vom întâlni în văzduh, în răpire. Ascultă-ne, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Hristos. Amin.

Îl iubesc, Îl iubesc,

Că întâi El m-a iubit

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Dacă nu ne iubim unul pe altul cei care ne vedem, cum putem să-L iubim pe Cel pe care nu L-am văzut? Aşadar, când vom cânta „Îl iubesc”, să dăm mâna cu cel de lângă noi, într-o strângere de mână din inimă. (Fratele Branham dă mâna cu cei din jurul lui). Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Samuel… Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Neville.

Haideţi să ridicăm mâinile spre El.

Îl iubesc, Îl iubesc,

Că întâi El m-a iubit

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Vreţi să ascultaţi pe cineva care cântă frumos? Am auzit că printre noi este un cântăreţ evanghelic de aici din Indianapolis. Cred că el cântă în Tabernacolul Cadle. Este adevărat? În ordine. Câţi dintre voi şi-l mai amintesc pe E. Howard Cadle? O, Dumnezeu să odihnească sufletul lui scump! Cea mai plăcută cântăreaţă pe care mi-a plăcut vreodată s-o ascult, a fost doamna Cadle. O adevărată privighetoare. Ea cânta:

 „Când ai plecat din odaia ta, de dimineaţă,

Te-ai gândit să iei Numele Mântuitorului tău ca scut?”

Într-o dimineaţă, când m-am trezit în căsuţa mea cu două încăperi, am încercat să fac focul, dar lemnele nu se aprindeau. Am încercat să suflu din nou, dar vântul îmi sufla totul în faţă. Era frig, iar pe podea era deja gheaţă. Eu stăteam desculţ şi încercam să aprind focul în soba de tablă. Eu şi Meda ne căsătorisem doar de puţin timp. Lemnul era ud şi nu se aprindea nicicum, iar eu stăteam în faţa sobei gândindu-mă: „Voi mai încerca o dată.” Trebuia să merg la lucru şi încercam să aprind focul suflând în sobă. La un moment dat, m-am întins şi am dat drumul la radio, iar ea a început să cânte:

 „Când ai plecat din odaia ta, de dimineaţă,

Te-ai gândit să iei Numele Mântuitorului tău ca scut?” Când am auzit-o, am căzut în genunchi pe podea. O, cât de mult îmi plăcea s-o asculte pe femeia aceea cântând!

Într-o zi, când voi trece Râul, cred că o voi auzi pe doamna Cadle care va sta acolo. Ştiţi, eu mi-am dat întotdeauna întâlnire şi am spus că pe partea cealaltă a Râului este un Pom veşnic verde, Pomul Vieţii. Acolo este un cor îngeresc care cântă zi şi noapte, dar pentru că acolo nu este noapte, cântă toată ziua, iar eu îmi voi găsi un loc în care voi sta şi îi voi asculta. Eu cred că şi doamna Cadle va cânta acolo.

Dumnezeu să îl binecuvânteze pe fratele nostru… am uitat cum se numeşte. Cum? Fratele Ned Woolman. El va cânta acum pentru voi.

Fratele Woolman, ne bucurăm să te avem printre noi în seara aceasta.

(Fratele Woolman cântă cântarea: „Capela inimii mele”).

– Amin –